Rușii Lipoveni din România, Zona Geografică Borcea

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE ISTORIE, OBICEIURI ȘI TRADIȚIE

1.1. Elemente de istorie specifice rușilor lipoveni din zona geografică Borcea…………………….6

1.2. Obiceiurile specifice rușilor lipoveni…………………………………………………….17

1.3. Tradițiile lipovenilor……………………………………………………………………..21

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE SĂRBĂTORI SPECIFICE RUȘILOR LIPOVENI DIN ZONA GEORGRAFICĂ BORCEA

2.1. Drumul spre biserică……………………………………………………………………..24

2.2. Tradiția de sărbătoriile mari………………………………………………………………29

2.2.1. Boboteaza și Buna Vestire……………………………………………………..29

2.2.2. Floriile și Lăsata secului………………………………………………………..31

2.2.3. Săptămâna Mare/Postul Paștelui și Paștele…………………………………….32

2.2.4 Sfântul Gheorghe și Sfinții Apostoli Petru și Pavel…………………………….34

2.2.5. Înălțarea Domnului și Rusaliile…………………………………………………35

2.2.6. Sfântul Ilie și Adormirea Maicii Domnului……………………………………36

2.2.7. Sfântul Nicolae (de vară și iarnă) și Nașterea Domnului ………………………37

2.3 Alte tradiții specifice rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea ……………………..38

CAPTIOLUL III

CICLUL VIEȚII SPECIFIC LIPOVENILOR ȘI CARACTERISTICILE SPECIFICE STILULUI LOR DE VIAȚĂ

3.1. Trăsăturile specifice ciclului vieții specific lipovenilor………………………………….44

3.1.1.Nașterea și botezul………………………………………………………………44

3.1.2. Căsătoria……………………………………………………………………….47

3.1.3. Moartea și înmormântare ………………………………………………………50

3.2. Stil de viață specific rușilor lipoveni…………………………………………………… 53

3.2.1. Elemente specifice localității…………………………………………………..53

3.2.2. Aspecte privind arhitectura caselor…………………………………………….54

3.2.3. Activități zilnice și baia rusească etc. ………………………………………….55

3.3. Menționarea lipovenilor în literatura română……………………………………………56

CONCLUZII…………………………………………………………………………………..64

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….67

INTRODUCERE

Conceptul de “lipovean” reflectă apartenența la un grup etnic descendent al staroverilor, mai exact face referire la creștini ortodocși ruși de rit vechi. În țara noastră se cunosc existența unui număr de 36000 de membri aparținând acestui grup. Satul în care locuiesc rușii lipoveni este diminuat în două: mai exact partea de est numită Brătești-Vale este predominant ruso-lipovenească și din partea de nord-vest numită Brătești-Deal este locuită de majoriatatea populației românească. În România se întâlnesc și sate formate integral din ruși-lipoveni, iar ca orice altă etnie, aceasta vine în contact cu alte obiceiuri, adaptându-se la modernizare, prin urmare unele tradiții s-au pierdut în timp, dar majoritatea sunt păstrate și în ziua de azi.

Am ales ca lucrare ”Rușii lipoveni din România, zona geografică Borcea” și am structurat în 3 capitole, urmate de concluzii și bibliografia în domeniu.

Primul capitol este intitulat ”Elemente de istorie, obiecturi și tradiție” cuprinde elemente de istorie specifice rușilor lipoveni din zona geografică Borcea, urmate de principale obiceiuri specifice rușilor lipoveni, iar la finalul capitolului principalele tradiții lipovene.

Cel de-al doilea capitol intitualt ”Principalele sărbători specifice rușilor lipoveni in zona georgrafică Borcea” cuprinde trăsăturile specifice drumului spre biserică parcurs de rușii lipoveni cu toate tradițiile specifice, ulterior capitolului mai cuprinde trăsăturile și delimitarea principalelor elemente exemplificative specifice tradițiilor în sărbătoriile mari, precum: boboteaza, Buna Vestire, Floriile, Lăsata secului, Săptămâna Mare, Postul Paștelui și Paștele, Sfântul Gheorghe, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Înălțarea Domnului, Rusaliile, Sfântul Ilie, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae (de vară și iarnă) și Nașterea Domnului. Iar la final sunt prezentate pe scurt elementele specifice altor tradiții specifice rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea.

Ultimul capitol intitulat ”Ciclul vieții specific lipovenilor și caracteristicile specifice stilului lor de viață” cuprinde trăsăturile specifice ciclului vieții specific lipovenilor, mai exact nașterea, botezul, căsătoria, moartea și înmormântare. Ulterior capitolul cuprinde trăsăturile specifice stilului de viață specific rușilor lipoveni, mai exact elemente specifice localității, ulterior aspectele privind arhitectura caselor și principalele activități zilnice și baia rusească etc.

La finalul capitolului sunt exemplificate aspecte ale literaturii române orientate spre lipoveni. Toate acestea sunt urmate de concluziile prezentei lucrări de licență și bibliografia specifică.

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE ISTORIE, OBICEIURI ȘI TRADIȚIE

1.1. Elemente de istorie specifice rușilor lipoveni din zona geografică Borcea

Rusii lipoveni dețin o istorie foarte bogată, dar această istorie este foarte puțin cunoscută publicului românesc. Începuturile acesteia se regăsesc în dramaticele evenimente ce au bulversat Rusia în perioada celei de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea și care, în final, au dus la scindarea societății rusești, provocând o criză religioasă și socială, ale cărei urmări persistă până în zilele noastre. Dovadă sunt comunitățile de ruși staroveri răspândite în decursul timpului, practic în toată lumea.

Lipovenii sunt în România cunoscuți ca fiind un neam de origine slavă, ce au venit din prima jumătate a secolului XVII-lea, datorită prigonirilor din Rusia și ca urmare a măsurilor drastice de urmăre și pedepsire, luate de către biserica oficială rusă și de către autoritățile țariste față de toți cei care au îndrăznit să respingă reformele de cult ale patriarhului Nikon.

Fiind o etnie de sorginte slavă, rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, ca o consecință tragică a reformei de cult inițiată de către țarul Alexei Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei (1652-1658).

Reforma, începută în anul 1954, inițiată de Nikon, care viza modificarea ritualului bisericesc, a fost adoptată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667, a stârnit numeroase nemulțumiri ale populației în rândul enoriașilor ruși, deoarece sinodul hotărâse revizuirea întregușui ritual bisericesc și corectarea vechilor cărți, ulterior în data e 13 mai 1667 se reconfirma reformele lui Nikon. Cărțile vechi care nu au fost corectate se considerau a fii eretice și se interziceau. În afară de această decizie, s-a hotărât și ca semnul crucii cu trei degete să devină dogmă pe vecie.

Prin urmare reforma cultului și a practicii bisericesți inspirată de tarul Aleksei Mihailovici (perioada anilor 1645 – 1676) și promovată de patriarhul Nikon (perioada anilor 1652 – 1658) a stârnit numeroase nemulțumire și proteste la nivelul clericilor și a credincioșilor Bisericii Ruse, deoarece măsurile luate de autoritățile laice și ecleziastice din Rusia au fost considerate drept o atingere inadmisibilă adusă învătăturii și canoanelor ortodoxe.

Cei care nu se supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia care au inițiat răscolul – schisma). Adepții credinței străbune care s-au împotrivit reformei au fost: episcopii Pavel de Kolomna, Makarie de Novgorod, protopopii Avvakum, Neronov, boieroaica Morozova ș.a.

Pentru nestrămutata lor credință, unii dintre ei au fost arși pe rug, alții supuși prigoanei țariste. La sfârșitul sec. al XVII-lea, peste 20.000 de staroveri au ars pe rugurile acestei năpraznice inchiziții pravoslavnice din Estul Europei.

După legalizarea persecuțiilor prin decretul regentei Sofia (sora mai mare a lui Petru I), în anul 1685, staroverii au luat drumul pribegiei, răspândindu-se în lumea întreagă, precum: Turcia, Prusia, Austria, Australia, Argentina, Brazilia, Canada, Japonia, Țările Baltice, Polonia, SUA, Țările Române, Bulgaria, Finlanda, Ucraina, Belarus etc..

Adepții credinței de rit vechi s-au grupat în câteva centre spirituale:

– Starodubie (pe teritoriul actual al Ucrainei);

– Kerjeneț (lângă Nijni Novgorod din Rusia, între Volga și Kerjeneț);

– Irghiz (centru apărut în perioada Ecaterinei a II-a, care a domnit între anii 1762-1796);

– Rogojskoe kladbisce ("Cimitirul Rogojskoe" din capitala rusă) – teren oferit de Ecaterina a II-a staroverilor pentru cimitir, ca să aibă un loc unde să-și poată îngropa morții, victime ale epidemiei de ciumă ce s-a abătut asupra Moscovei în 1771;

-Vâg (nordul Rusiei) a fost prima comunitate a staroverilor fără popă;

– Vetka (insulă pe teritoriul actualului stat Bielorus);

– Fântâna Albă (azi în Ucraina, centru pentru staroverii cu preot – nonoeifbi – din Rusia, Europa, America, Australia și Canada);

– Novozâbkov din Rusia (pentru staroverii fără preot). Mulți dintre staroveri s-au ascuns și în locurile greu accesibile ale Siberiei.

În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nikolae I, prigoana asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale ruse a ridicat anatema aruncată asupra staroverilor de către Soborul din sec. al XVII-lea.

Figura nr. 1.1.: Așezarea lipovenilor

Sursa:http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSlipoveni.html, preluat la data de 22.10.2012, orele 18.00

Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî – de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, județul Suceava, în anul 1724, Dumasca, județul Vaslui, în anul 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, județul Suceava, în anul 1740).

Prin urmare în spațiul românesc, mai exact în zonele incluzând Moldova – cu Basarabia și Bucovina nordică, Muntenia și Dobrogea, primii ruși staroveri, au fost denumiți aici lipoveni, a căror apariție se constată în ultimele decenii specifice secolului al XVII-lea.

Conform lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, în lucrarea, afirma că lipovenii o povestire a călugărului Partenie de la mijlocul secolului al XlX-lea: "…nu departe de târgul Fălticeni, între apele Moldova și Șiret, se află satul Manuilovca, locuitorii căruia […] au venit aici din Rusia, sunt acum peste 150 de ani" (deci, aproximativ în anul 1700).

În ceea ce privește Dobrogea, lucrurile nu sunt încă pe deplin lămurite privind originea socială și zonele din Rusia de unde au plecat staroverii stabiliți aici. În principiu, se admit ca zone de origine pentru lipovenii din Dobrogea, dar și din Moldova, sudul și centrul Rusiei.

În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în "Legământul lui Ignat", ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm – Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin.

Potrivit profesorului de istorie din Sarichioi, județul Tulcea, Sevastian Fenoghen, "ostilitatea celor din jur i-a obligat să renunțe la numele de nekrasoviți […]. Așa a început să se manifeste «complotul tăcerii» încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fără să aibă un caracter organizat […]. Majoritatea nekrasoviților dobrogeni au rămas în Deltă și în zonele ei adiacente, fiind siliți de împrejurări să-și schimbe doar numele, acceptând etnonimul lipovean”.

Profesorul Sevastian Fenoghen este de părerea, că "Anul de atestare documentară a existenței satului se poate socoti 1651. […]. Tradiția orală, înregistrată la sfârșitul secolului al XIX-lea în Marele Dicționar Geografic Român, amintește despre o locuire temporară a lui Stepan Razin în cetatea Enisala (la câțiva kilometri sud de crarea, afirma că lipovenii o povestire a călugărului Partenie de la mijlocul secolului al XlX-lea: "…nu departe de târgul Fălticeni, între apele Moldova și Șiret, se află satul Manuilovca, locuitorii căruia […] au venit aici din Rusia, sunt acum peste 150 de ani" (deci, aproximativ în anul 1700).

În ceea ce privește Dobrogea, lucrurile nu sunt încă pe deplin lămurite privind originea socială și zonele din Rusia de unde au plecat staroverii stabiliți aici. În principiu, se admit ca zone de origine pentru lipovenii din Dobrogea, dar și din Moldova, sudul și centrul Rusiei.

În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în "Legământul lui Ignat", ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm – Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin.

Potrivit profesorului de istorie din Sarichioi, județul Tulcea, Sevastian Fenoghen, "ostilitatea celor din jur i-a obligat să renunțe la numele de nekrasoviți […]. Așa a început să se manifeste «complotul tăcerii» încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fără să aibă un caracter organizat […]. Majoritatea nekrasoviților dobrogeni au rămas în Deltă și în zonele ei adiacente, fiind siliți de împrejurări să-și schimbe doar numele, acceptând etnonimul lipovean”.

Profesorul Sevastian Fenoghen este de părerea, că "Anul de atestare documentară a existenței satului se poate socoti 1651. […]. Tradiția orală, înregistrată la sfârșitul secolului al XIX-lea în Marele Dicționar Geografic Român, amintește despre o locuire temporară a lui Stepan Razin în cetatea Enisala (la câțiva kilometri sud de Sarichioi), a lui Vanika Kain, pe insula Popina (nord-est de Sarichioi), și a lui Trișka-Rastrijka pe insula Bisericuța. Așa ceva nu se putea întâmpla decât înainte de anul 1670 (între 1670-1671 Stepan Razin s-a aflat în fruntea răscoalei cazacilor de pe Don)".

Figura nr. 1.2.: Imaginea unui lipovenian

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lipoveni, accesat la data de 21.10.2012 orele 16.00

Se cunoaște existența unei contraverse în literatura de specialitate cu privire la apartenența lipovenilor dobrogeni la comunitatea cazacilor nekrasoviți, reprezentând o grupare desprinsă din marea oaste a cazacilor de pe Don, în urma înfrângerii răscoalei conduse de atamanul Kondrati Bulavin în perioada 1707–1708.

După moartea atamanul Kondrati Bulavin, conducerea cazacilor răsculați a fost preluată de Ignat Nekrasov, fiind cunoscut ca un ataman renumit, care a fost salvatorul războinicilor temuții de furia oștilor țarului Petru I., prin faptul că a reușit să-i treacă peste hotarele sudice ale imperiului, mai exact în zona Kuban, teritoriu aflat pe atunci sub stăpânirea hanului Crimeii, Kaplan Ghirai.

După moartea salvatorului Ignat Nekrasov, în mai multe etape, începând cu anul 1740, cazacii se stabilesc în zona Deltei Dunării și în Dobrogea de Nord:

– mai întâi la Sarichioi și Dunavăț;

– ulterior la Jurilovca, Slava Rusă, Carcaliu (Kamen), lângă Măcin, Ghindărești (Guizdar-chioi), lângă Hârșova;

– și în localitățile din Deltă: Sfiștovca, Periprava, Chilia Veche.

Nu se cunoaște exact dacă nekrasovții au fondat aceste localități sau s-au stabilit alături de populația deja existentă, formată din tătari, precum situațiile localităților Sarichioiului sau al Ghindăreștilor, ori ruși staroveri, provenind din alte zone ale Rusiei.

Însă migrația staroverilor din Rusia spre Moldova și Dobrogea a continuat pe tot parcursul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, deoarece ei s-au așezat în localitățile unde deja erau stabiliți coreligionari ai acestora, precum cazaci sau persoane ce aparțineau altor categorii sociale, în mod normal țărani ruși sau soldați, ce căutau să scape de oprimarea stăpânilor și de serviciul militar, foarte lung și dur din Rusia acelor vremuri.

Datorită insuficienței documentelor probatorii, cu privire la informația dacă staroverii s-au așezat în Moldova sau Dobrogea, reprezentă localități fondate de rușii pravoslavnici înaintea raskol-ului. Cu toate acestea este sigur faptul că zonele din spațiul românesc în care sau stabilit staroverii nu le erau total necunoscute, cel puțin cazacilor, în folclorul cărora Dunărea (Dunaj) ocupa un loc important, alături de “tătucul Don” (Don – batiușca, Don Ivanovici).

Nu trebuie să fie omis nici cele două puncte de vedere opuse, susținute de specialiști, părerea ce face referire la cel care neagă descendența actualilor lipoveni dobrogeni din cazacii nekrasoviți și părere referitoare la cel care susține descendența acestora, cel puțin în parte, din grupurile de cazaci care au constituit cândva oastea lui Ignat Nekrasov, aceste păreri ar putea fi conciliate, doar dacă interpretările date de cercetători termenilor utilizați în documentele de epocă, vor ține seama de înțelesul dat acestora de cei care au emis respectivele documente.

În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, guvernul de la Viena și împăratul Iosif al II-lea au acordat la 9 octombrie 1783 dreptul de a se stabili și a-și practica liber credința, fapt care i-a scutit pe toți lipovenii din ținut, de serviciul militar și de anumite obligații financiare față de stat.

Conform informațiilor din literatura stăpânirea de către otomanii a provinciei a evitat să schimbe rușilor lipoveni credințele religioase și etnia acestora, beneficiind de autonomie în schimbul sprijinului acordat Porții, iar concesiunea pescăriilor a reușit să cuprindă teritorii cât mai mari. Condițiile bune din acele vremuri au permis așezarea răscolnicilor în satele Kamena (Carcaliu), Tatarița, Ghindărești și a lipovenilor necrasovți între orașele Tulcea și Babadag.

Datorită acestor scutiri se constată în Bucovina așezări de ruși lipoveni, precum:

– Climăuți semnalate în documente la 1780;

– Fântâna Albă semnalate în documente la 1784;

– mai târziu Lucavăț și Mechidra.

Trebuie scos în evidență faptul că rușii lipoveni se deosebesc în societatea românească prin aproprierea lor necondiționat față de credința ortodoxă moștenită de la strămoși, ținînd cont de cele mai mici detalii.

Ritualurile și obiceiurile populare specifice rușilor lipoveni se încadrează destul de mult profund în învățătura și morala creștină, având o încărcătură sacrală deosebită.

Marile evenimente ale istoriei lor au în vedere în primul rând latura spirituală a existenței, deci cel mai important eveniment al istoriei rușilor lipoveni în secolul al XIX-lea, reprezintă crearea, în anul 1846, a Mitropoliei de Rit Vechi de la Fântâna Albă.

Momentul anului 1846 reprezintă cel mai important datorită faptului că refacerea ierarhiei ecleziastice a staroverilor influențează decisiv evoluția ulterioară a vieții religioase, sociale și culturale a credincioșilor de rit vechi de pretutindeni, primul mitropolit al acestora, Ambrozie reprezenta simbolul renașterii spirituale a comunității etno-confesionale.

Evenimentele precum: Unirea Principatelor, războiul de independență și intrarea Dobrogei în componența statului român, precum și Marea Unire din anul 1918 presupun pentru rușii lipoveni acele momente specifice drumului parcurs spre integrarea lor deplină în societatea românească și deschiderea comunităților lipovenești spre influențele culturale și de civilizație oferite de lumea românească.

Se cunosc și perioade mai puțin plăcute și benefice, precum cum au fost perioada guvernării legionare și perioada regimului antonescian, moment când erau considerați suspecți de către autorități și în care s-a aplicat asupra lor un regim discriminatoriu, fără o bază de date reale și certe sau măcar cât de cât credibile.

În perioada comunismului rușii lipoveni din zona geografică Borcea au fost supuși, ca de altfel toți cetățenii României, unui regim politic ce a lovit în bazele existenței lor etnice și religioase.

În anul 1946 deși Biserica Ortodoxă de Rit Vechi a fost recunoscută formal de statul român toate posibilitățile ei de exprimare s-au diminuat la minim, iar singura formă de manifestare a credinței a fost slujbele religioase, și acelea însă atent monitorizate de autorități. Însă propaganda atee deschisă și ulterior lipsirea Bisericii de posibilitatea de a o contracara au influențat împreună în mod negativ coeziunea spirituală a comunităților lipovenești.

Din punct de vedere etnic, politica oficială de asimilare a minorităților a condus la diminuarea în mod dramatic ponderea utilizării limbii materne ruse, în școlile de stat, limba rusă se studia ca limbă străină.

Din decembrie 1989, speranțele rușilor lipoveni s-au reaprins, datorită creării Comunității Rușilor Lipoveni din România, care semnifica o organizație având scopul principal să promoveze valorile materiale și spirituale ale acestei etnii, dar și să revitalizeze limba maternă rusă, credința ortodoxă de rit vechi, cultura, obiceiurile și tradițiile rușilor lipoveni din țara noastră.

La data de 14 ianuarie 1990 s-a înființat ca persoană juridică Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR), reprezentând o organizație cu scopul de a păstra identitatea etnică a rușilor lipoveni. Reprezentanții acestei organizații care făceau parte din Parlament au militat și pentru drepturile politice ale minorității.

Rușii lipoveni din zona geografică Borcea mai acordă o atenție studiului limbii materne, deoarece școlile cu predare în limba rusă sunt efectiv inexistente, iar numărul elevilor ce sunt incluși în sistemul oficial este destul de mic. Situație datorată unui număr mare de copii la învățământul gimnazial, mai exact aproximativ 1800 de copii, raportat la un număr de 24 unități de învățământ și doar câteva zeci de cadre didactice.

Conform informațiilor din literatura de specialitate, după cel de-al doilea război monial foarte mulți dintre lipovenii din zona Sulinei, județul Tulcea, și-au părăsit casele, deoarece originea lor etnică îi desemna drept un potențial pericol pentru autoritățile vremii, iar în prezent unii dintre aceștia mai caută încă dovezi pentru a-și putea demonstra averile acelor vremuri. Un alt aspect destul de important face referire la perioada începutului celui de-al doilea război mondial, unde frontal ajunsese și în zona Deltei Dunării, mai exact la granița din prezent cu Ucraina. Prin urmare în zona Sulina, rușii lipoveni nu erau cunoscuți ca fiind persoane pe care autoritățile române, angajate în război alături de Germania, să le poată tolera într-un punct strategic al luptei.

Referitor la etimologia cuvântului lipovean (lipoveni), există mai multe variante explicative chiar în rândul etniei. Unii consideră că denumirea ar proveni de la cuvântul rusesc lipa – "tei", lemn pe care rușii staroveri îl prelucrau, confecționând diferite obiecte de uz casnic sau își pictau pe el icoanele în stil bizantin.

Potrivit prof. univ. dr. Feodor Chirilă, denumirea de "lipoveni provine de la toponimul Lipoveni – prima așezare a rușilor de rit vechi, atestată la 1724. […] Inițial, satul se numea Sokolințî (Соколинцы). Această denumire i-a fost dată de rușii de rit vechi care și-au găsit acolo refugiu, iar băștinașii moldoveni l-au numit Lipoveni. Denumirea de lipoveni provine de la numirea rusească a pădurii de tei (rus. липа) – locul unde s-au așezat primii ruși de rit vechi. Prin urmare, termenul de lipoveni este de formație românească realizată de la substantivul limbii ruse lipa (липа) (însușit de moldoveni de la rușii de rit vechi) și sufixele românești -ovan, -ovean, -oveni: lip+ovan, lip+ovean, lip+oveni (după modelul; moldovan, moldovean, moldoveni) […] La început, rușii de rit vechi, între ei, se numeau staroobriadți (старообрядцы) sau staroverî (староверы), adică ruși de rit vechi, însă localnicii – moldoveni, cu care rușii de rit vechi veneau în contact, i-au numit lipoveni".

Prof. univ. dr. Victor Vascenco în lucrarea sa este de părere că "denumirea etnonimică oficială de azi, russkie-lipovane, (compară în secolul al XIX-lea: velikorussy-lipovane, apud V.B. Antonovic, respectiv, în franceză, Les Lipovanes russes, apud Ivan Evseev), în română ruși lipoveni, reflectă două aspecte:

– apartenența genetică, care e rusă (altfel spus, velicorusă, termen folosit mai ales în dialectologie);

– apartenența confesională, care este staroveră de tip filipovean, cu trei ramificații: cultul sacerdotal, care este numeric dominant, cultul nonsacerdotal și cultul edinoverilor".

Referindu-se la rușii staroveri din România, V. Vascenco menționează că sunt "fie urmașii adepților lui Filipp Pustosvjat (1672-1742), deci (fi)lippovane (rom. Lipoveni)", fie "urmașii adepților lui Ignat Nekrasov (1660-1737), deci kazaki-nekrasovcy", domnia sa fiind adeptul ipotezei antroponimice.

Alți cercetători, printre care și Dan Demetriu, sunt de părere că termenul de lipovean ar fi fost dat în cinstea conducătorului unui grup de staroveri, pe nume Filip, călugăr din Oloneț (Rusia) – întemeietorul și administratorul Mănăstirii Vâg, adepții numindu-se filipovțî, filipoveni.

Petru David menționează că "organizatorul filipovenilor bezpopovți a fost Filip Pustoviat. Acesta era un monah ce se considera urmașul apostolului Filip, după unii arhimandrit din renumita mănăstire a bezpopovților, Vigorețkaia". Nu se știe cu certitudine de unde vine această denumire.

În ceea ce privește numele etnice, cei mai mulți ruși lipoveni își spun lipoveni.

Denumirea oficială este ruși lipoveni. Există și persoane care la recensământurile populației se declară ruși. Denumirile starover și staroobreadeț nu sunt etnonime; ele se folosesc pentru exprimarea religiei ortodoxe de rit vechi a rușilor lipoveni.

Cele mai frecvente nume de familie la rușii lipoveni din România sunt cele terminate în -ov, -ei, -ev, -in: Ivanov, Ștefanov, Fedotov, Evseev, Isaev, Sipatchin, Patzaichin etc. Alături de aceste formații, în onomastica lor, se păstrează nume de familie nesufîxate: Ivan, Astafei, Timofei, Nichei, Fedot etc.

Credința rușilor lipoveni din zona geografică Borcea este creștin-ortodoxă de rit vechi, păstrată încă din timpul creștinării oficiale a Rusiei Kievene în anul 988 de către cneazul Vladimir Sveatoslavici (980-1015). Și în prezent, slujbele se țin în bisericile lipovene în slavonă bisericească, iar calendarul folosit este cel iulian (stabilit din ordinul lui Iuliu Cezar, în anul 46 î. Cr.) și nu cel gregorian (întocmit la sfârșitul secolului XVI, din ordinul papei Grigore al XIII-lea și adoptat în prezent în toate țările Europei, care a fost introdus în România în anul 1921).

Dintre cele câteva deosebiri de rit amintim:

– semnul crucii la rușii lipoveni se face cu două degete (cu arătătorul și degetul mijlociu) și nu cu trei, reprezentând Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul (celelalte trei degete împreunate simbolizând Sfânta Treime). Astfel procesiunile în jurul bisericii în timpul marilor sărbători se fac la cei de rit vechi în sensul mișcării soarelui, în ideea că omenirea merge după Soarele –Hristos, iar la cei de rit nou în sens invers, etc.

– crucea rușilor lipoveni este cu opt colțuri (extremități);

– înconjurul bisericii în timpul procesiunilor se face după rotirea soarelui (după rotația acelor de ceasornic);

– numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur I: Isus și nu Jesus sau alte variante;

– oficierea liturghiei se face cu 7 prescuri și nu cu 5;

– icoanele se realizează și astăzi în stil bizantin și numai pe lemn sau metal etc.

Prin urmare principalele modificări întreprinse la unele elemente ale ritului rusesc, precum semnul crucii cu două degete, ca și reprezentând o pretinsă “îndreptare” a cărților de cult, după modelele grecești de la acea vreme, au determinat la un șir de tulburări interne în Biserică și ulterior la pierderea încrederii credincioșilor ruși în ierarhia ecleziastică, iar la final la schismă (în rusește – raskol), produsă pe baza principalelor hotărârii luate de Marele Sinod Ortodox de la Moscova din perioada 1666-1667, prin care s-au aprobat modificările liturgice și de ritual introduse în vremea patriarhului Nikon, iar adepții vechilor rânduieli, precum și textele sfinte și ritualurile folosite de aceștia, au fost anatemizate.

Din punct de vedere confesional, al apartenenței la centrul spiritual și al ierarhiei eclesiastice, în România există două orientări sau două grupări religioase:

Staroverii de Fântâna Albă – Belaia Krinița

Azi localitate în Ucraina, situată la 3 km nord-vest de localitatea Climăuți din România, unde trăiesc și ruși lipoveni), care au sediul Mitropoliei la Brăila.

Prima Mitropolie, înființată pe 28 octombrie 1846 la Belaia Krinița – Fântâna Albă, prin instalarea primului mitropolit ortodox de rit vechi Ambrosie, s-a mutat în anul 1940 la Brăila. Mitropolitul actual, cel de al doisprezecelea, al Bisericii Creștine Ortodoxe de Rit Vechi (Православно- старообрядческая Церковь; titulatura oficială din septembrie 2002) este înalt Prea Sfințitul Leontie, Arhiepiscop de Fântâna Albă, Mitropolitul tuturor credincioșilor ortodocși de rit vechi din lume.

Credincioșii de rit vechi din Rusia au un mitropolit al lor: Arhiepiscopul de rit vechi de Moscova și al întregii Rusii, Alimpii. Arhiepiscopia de rit vechi a Moscovei s-a transformat în Mitropolie abia în anul 1988.

Biserica Ortodoxă de Rit Vechi de Fântâna Albă cu sediul la Brăila are, conform Statutului ei, aprobat de Ministerul Culturii și al Cultelor din România în 2002, un număr de 4 eparhii:

– Eparhia Brăilei și Țuicii (Брэндовская и Тульчинская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Brăila, Galați, municipiul Tulcea, Sulina, localitățile Sarichioi, Mahmudia, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca din județul Tulcea și Bordușani din județul Ialomița. De această eparhie răspunde Î.P.S. Mitropolit Leontie;

– Eparhia Slavei (Славская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din Carcaliu, Jurilovca, Slava Rusă, Slava Cercheză din județul Tulcea și Ghindărești, Năvodari, Constanța, Cernavodă, 2 Mai din județul Constanța. Eparhia e păstorită de Arhiepiscopul de Slava Flavian (sediul se află la Mănăstirea de călugări Uspenia – ".Adormirea Maicii Domnului" – din Slava Rusă, județul Tulcea);

– Eparhia Bucovinei și Moldovei (Буковинская и Молдовская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani. Răspunde de eparhie Episcopul Moldovei și al Bucovinei Nafanail (sediul se află la Târgu Frumos, județul Iași);

– Eparhia din afara granițelor României (Заграничная епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din Australia, Canada, SUA, Europa de Vest și Georgia – al cărei sediu se află în Oregon – SUA. Această eparhie este păstorită de Arhiepiscopul Canadei, al Americii și al Australiei Sofronie (originar din Carcaliu, județul Tulcea).

Staroverii de Novozâhkov (localitate în Federația Rusă)

Arhiepiscopia de Novozâbkov s-a înființat în anul 1923, în fruntea ei se află acum patriarhul Alexandr (din anul 2002).

În România, adepții acestei orientări (mai puțini la număr, comparativ cu primii) au avut o Episcopie la Tulcea (unde se află și Prea Sfințitul Eumenie, episcop de Tulcea al credincioșilor de rit străvechi din România în perioada 1991-2000), iar titulatura oficială a cultului este Biserica Ortodoxă de Rit Străvechi (Древлеправославная Церковь).

Comunități religioase, aparținând acestei orientări, se găsesc în Tulcea și în câteva localități din județ (la Slava Rusă, Slava Cercheză, Sarichioi, Mahmudia).

Până la înființarea Mitropoliei de la Fântâna Albă (1846), din punct de vedere al cultului religios, staroverii din România erau împărțiți în:

– popovțî (cei care susțineau necesitatea preoților, cultul sacerdotal – la prof. univ. dr. Victor Vascenco);

– bespopovțî (cei fără popă, cultul nonsacerdotal – la prof. univ. dr. Victor Vascenco);

– beglopopovțî (cei cu preoți fugari, de ocazie, recrutați din Biserica nikoniană).

La începutul stabilirii pe teritoriul de astăzi al României, staroverii erau popovțî, aveau preoți staroveri hirotonisiți încă înainte de reforma lui Nikon. Dar, odată cu trecerea timpului, nemaifiind hirotonisiți alți preoți, din lipsa episcopilor de rit vechi (ultimul episcop, Pavel din Kolomna, a murit în 1656), ei au devenit beglopopovțî. Ei convingeau preoții din Biserica nikoniană să treacă la credința de rit vechi prin ungerea cu Sfântul Mir. Cei care nu acceptau preoții de ocazie erau numiți bespopovțî (la ei, slujbele erau oficiate de predicatori – nastavniki).

După înființarea ierarhiei de Fântâna Albă, unii au acceptat preoții ierarhiei, alții au rămas bespopovțî – respingând toată preoțimea, care era considerată vinovată de rascolul din Biserica Rusă. Din martie 1990, și staroverii de Novozîbkov au restabilit clerul preoțesc în prezența Î.P.S. Arhiepiscop de Novozâbkov, Moscova și al întregii Rusii, Ghennadie.

Comunități importante de ruși lipoveni din punct de vedere numeric sunt la ora actuală în județele Tulcea, Constanța, Iași, Ialomița, Suceava, Bacău, Brăila, Neamț, Vaslui, Botoșani și în capitala țării, în București. Se cunosc aproximativ 70 de localități în România în care întâlnim ruși lipoveni. În urma recensământului populației din anul 2002, numărul de ruși lipoveni este de 35 791, din totalul de 21 680 974 de persoane cât are populația României.

Rușii lipoveni dețin o natalitate deosebită, astfel ei sunt transformați în a patra etnie ca importanță în zona din Dobrogea.

În concluzie de-a lungul secolelor, Dobrogea de Nord și Delta Dunării u fost considerate principalele locuri de refugiu pentru popoarele persecutate. Conform noului recensământ, în aceste locuri trăiesc la momentul actual, în mod pașnic, aproximativ șaptesprezece naționalități diferite, dintre care fac parte și lipovenii, care înregistrează cele mai puține persoane membre. Prin urmare rușii lipoveni din zona georgrafică Borcea sunt credincioși ortodocși de rit vechi denumiți în lume ca fiind staroveri („de credinta veche”) sau staroobreadti („de rit vechi”).

1.2. Obiceiurile specifice rușilor lipoveni

Obiceiurile rușilor-lipoveni din zona geografică Borcea sunt strâns legate de principalele sărbători religioase. Din trecut și până la momentul actual la rușii-lipoveni s-a păstrat obiceiul efectuării semnului crucii în aproape orice acțiune pe care o întreprind.

Dintre obiceiurile păstrate până în zilele noastre, cel mai bine s-a conservat Maslena – Maslenița (Săptămâna Brânzei și a Laptelui, Lăsata Secului) – o sărbătoare a spiritului, dar și a bunătăților, plină de voie bună, fiind săptămâna de dinaintea intrării în postul Paștelui. Se pregătesc în acea perioadă preparate din lactate:

– colțunași cu brânză ("vareniki");

– clătite cu brânză ("blinî");

– plăcintă cu brânză, piroști ("piroghi") cu brânză s.a. în unele localități.

În special în zona Borcea grupurile se plimbă de Lăsata Secului pe străzi interpretând diverse cântece vesele.

Un rol hotărâtor în păstrarea identității proprii a rușilor lipoveni l-a avut Biserica. Slujbele religioase se țin și astăzi în limba slavonă, cărțile vechi de cult, păstrate cu sfințenie și transmise din generație în generație, sunt scrise cu caractere slavone, se folosește calendarul iulian (13 zile după calendarul gregorian). Toate sărbătorile religioase se țin cu sfințenie de către toși rușii lipoveni din zona georgrafică Borcea.

Anul Nou are un caracter preponderent religios, astfel singurul colind de Crăciun (pe 7 ianuarie) este o cântare religioasă.

În bisericile ortodoxe de rit vechi din zona geografică Borcea sunt oficiate slujbe îndelungate. În dimineața noului an pe la casele rușilor lipoveni din zona Borcea se umblă cu semănatul, astfel gospodinele așează pe masă bucate tradiționale, precum:

– jarkovia (un fel de mâncare de castraveți murați cu carne, specifică zonei nordice);

– holodeț (piftie, se mănâncă cu hrean și oțet) și multe prăjituri, de tot felul.

Figura nr. 1.3. Obiceiurile de anul nou specifice rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea

Sursa: http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Rusii-lipoveni–istorie-pe-ritm-de-kalinka-4-1340.html, accesat la data de 20.10.2012, orele 12.30

În martie 2000 în satul Ghindărești, județul Constanța s-a observat ca obicei dinaintea paștelui, este cel referitor la Macrehuya, un obicei legat de ultima zi de carnaval.

Anual Comisia rușilor lipoveni din România organizează:

– olimpiade de limba rusă;

– festivaluri naționale ale cântecului și dansului rusesc;

– seminarii naționale și simpozioane științifice internaționale privind cultura și credința ortodoxă de rit vechi etc.

Ca principale obiceiuri specifice rușilor lipoveni din zona geografică Borcea se pot amintii:

– baia cu aburi ca fiind o semnificație sacră. În mod normal îmbăierea se face în ziua de sâmbătă, precum și în perioada unor sărbători care se sărbătoresc în cursul săptămânii, dar și de fiecare dată când se îmbolnăvește cineva din familie. Acestă baie este privită ca fiind un leac împotriva tuturor bolilor, prin urmare un rus lipvean din zona geografică Borcea mai întâi merge să facă o baie după se gândește să se ducă la un medic. Această baie este așezată la distanță față de casă, cu scopul de a evita pericolul de incendiu, deoarece în trecut, gospodăriile erau acoperite cu stuf sau paie.

– băncuța de la poartă, reprezintă locul unde se află noutățile din sat și unde se deapănă poveștile rușilor-lipoveni.

– mereu la intrarea în casa unui rus lipovenian se regăsește o cruce, iar în celelalte camere se află câte o icoană. În fața acestor cruci se află câte o candelă care se aprinde obligatoriu de sărbători.

– Hainele lungi, brâul sau “poisul”, acoperirea capului de către fete și femei, lestacika sunt obligatorii când intri într-o biserică lipovenească. Semnificația acestor obiceiuri este reflectată prin faptul că hainele reflectă sobrietatea, culorile vii și pastelate redau spiritul de bucurie.

– sărbătorile sunt decalate cu 13 zile față de cele obișnuite.

– copiii colindă ziua și cântă un singur cântec „Hristos se naște” – „Hristos rajdaetsja”.

– principalele mâncăruri tradiționale sunt preparatele precum: vareniki, lapsaua, tzama sau borșul de pește;

– de paște rușii lipoveni au obiceiul de a se pupa de trei ori când se întâlnesc, pronunțând „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) și respectiv „Adevărat a înviat!” („Voistinu voskrese!”);

– un obicei legat de botezul nou-născutului se referă la scufundarea totală a copilului în cristelniță, de trei ori. Prenumele copilului trebuie să fie unul în mod normal, iar acesta este ales de către preoții în funcție de sfinții din calendar din perioada evenimentului.

– coliva la rușii-lipoveni este făcută din grâu fiert, amestecat cu miere de albine. La decesul unui rus-lipovean este privegheat timp de trei zile doar în camera din față a locuinței, fiind citită neîntrerupt Psaltirea.

Figura nr. 1.4.: Obiceiuri de Maslenita în Sarichioi, județulTulcea

Sursa: http://www.crlr.ro/lipoveni_obiceiuri.php, accesat la data de 22.10.2012, orele 14.00

Principalul obicei păstrat de-a lungul timpului este cel legal de Maslenita (Săptămâna Brânzei sau Lăsata Secului) – săptămâna de dinaintea intrării în postul Pastelui.

În timpul slujbei de Florii, podelele bisericilor sunt acoperite cu un covor de iarbă, în timp ce credincioșii țin în mâini lumânări și crenguțe de salcie sfințite cu această ocazie.

Un alt obicei important se referă la organizarea unei petreceri înaintea unei căsătorii, la casa fiecăruia dintre cei logodiți („acolisnaia” la baiat și „devisnic” la viitoarea mireasă. Iar înainte de cununia religioasă se mai practică încă la rușii lipoveni din zona georgrafică Borcea, obiceiul de ”cumparare-vanzare” a miresei de la casa părintească, ocazie cu care sunt interpretate diferite cântece.

Păstrarea limbii ruse vechi, înpreună cu anumite cuvinte ucrainene, dar și cuvinte românești, ca și a obiceiurilor și tradițiilor străvechi, constituie un specific al acestei populații slave.

În concluzie nu trebuie omis faptul că baia cu aburi reprezintă o parte din ceremonialul ospitalității tradiționale a rușilor lipoveni din zona geografică Borcea, în care musafirul dorit, adică oaspetele de onoare, indiferent de ce neam și religie, dacă se află la casa lipoveanului autentic, este invitat să savureze din plăcerile băii cu aburi, care ste pregătită absolur special pentru acesta. Astfel invitatul participă la un act de purificare și inițiere în cultura unui popor ce prețuiește curățenia trupească și puritatea morală.

1.3. Tradițiile lipovenilor

Într-o gospodărie ruso-lipovenească există foarte multe elemente tradiționale. Piesa principală într-o locuință specifică rușilor lipoveni o reprezintă cuptorul, iar partea cea mai importantă este ”pecika”, locul unde dorm copii și uneori bătrânii. Este tare, dar rămâne cald aproape până dimineață. În comunitatea noastră cea mai importantă este biserica.

Îndeletnicirile tradiționale ale rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea sunt: pescuitul (pentru cei din Dobrogea, în special cei din Delta Dunării, pentru care peștele reprezintă hrana lor "cea de toate zilele" ); grădinăritul și viticultura ( și astăzi aprovizionează cu legume, fructe și zarzavaturi piețele agroalimentare din orașele din zonă); agricultura, negoțul, diferite meșteșuguri. Deasemenea se știe că în zona din Delta lipovenii sunt foarte buni agricultori, dar și pescari, în special în Deltă, majoritatea comunității trăiesc doar din agricultură.

Amintim, ca o meserie tradițională, pictura icoanelor în stil bizantin. Pictorii iconari și pictorii de biserici ruși lipoveni au reușit să transmită până în zilele noastre acest meșteșug.

O meserie aproape uitată este cea a marangozilor. Au mai rămas câteva persoane care realizează și astăzi lotci sau confecționează plase, instrumente de pescuit, coșuri de nuiele sau rogojini.

Pentru a reînvia și conserva tradițiile rușilor lipoveni din zona geografică Borcea, au fost organizate, în decursul celor 14 ani de existență a CRLR, șase Festivaluri naționale ale cântecului dansului și portului popular.

Figura nr. 1.2.: Portul popular specific rușilor lipoveni

Sursa:http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSlipoveni.html, preluat la data de 22.10.2012, orele 19.00

Gazdele festivalurilor au fost comunitățile locale ale rușilor lipoveni din:

– Sarichioi, județul Tulcea (23-24 septembrie 1995);

– Brăila (28-29 septembrie 1996);

– Ghindărești, județul Constanța (2-3 august 1998);

– Slava Rusă, județul Tulcea (28-29 august 1999);

– Sulina, județul Tulcea (11-14 iulie 2001);

– Climăuți, județul Suceava (28-29 august 2003).

În prezent există 19 ansambluri folclorice, a căror apariție pe scenă stârnește de fiecare dată ropote de aplauze atât la festivalurile naționale, cât și la cele internaționale. Este vorba de ansamblurile:

– Verbocika ("Sălcioara") din Bordușani, județul Ialomița;

– Kanareika ("Canarul") din Botoșani;

– Tihii Dunai ("Dunărea liniștită") din Brăila;

– Ciubcik ("Moțul") din București;

– Verba ("Salcia") din Carcaliu, județul Tulcea;

– Vișinka ("Vișinul") din Climăuți, județul Suceava;

– Goluboe more ("Marea albastră") din Constanța;

– Aganeok ("Focul") din Focuri, județul Iași;

– Belovodie ("Apa albă" – o legendă a rușilor staroveri) din Galați;

– Novoseolki ("Satul nou") din Ghindărești, județul Constanța;

– lolociki ("Brăduții") din Gura Humorului, județul Suceava;

– Reabinușka ("Scorușul") din Jurilovca, județul Tulcea;

– Bereoza ("Mesteacănul") din Manolea, județul Suceava;

– Cereșenka ("Cireșul") din Lipoveni – Socolinți, județul Suceava;

– Ceaika ("Pescărușul") din Sulina, județul Tulcea;

– Landâș ("Lăcrămioara") din Sarichioi, județul Tulcea;

– Slaveanka din Slava Cercheză, județul Tulcea;

– Dumbravușka din Slava Rusă, județul Tulcea;

– Lotca din Tulcea.

Prin grija comunităților locale ale rușilor lipoveni, copiii sunt implicați în activitățile de revigorare a folclorului.

În perioada 10-11 iunie 1999 s-a desfășurat la Tulcea Primul festival folcloric național al copiilor.

Cea de a II-a ediție a festivalului a avut loc la București, în perioada 22-23 iulie 2000, la festival participând 11 grupuri de copii, iar cea de a treia ediție a reunit în august 2002, la Brăila – Lacu Sărat, 19 grupuri artistice:

– Krasotki ("Fete frumoase") din Bordușani, județul Ialomița;

– Ciubcik ("Moțul") din București;

– Zveozdociki ("Steluțele") din Brătești/Pașcani, județul Iași;

– Reabinușka ("Scorușul") din Brăila;

– Verba ("Salcia") din Carcaliu, județul Tulcea;

– Lebeodușka ("Lebăda") din Chilia Veche, județul Tulcea;

– Ceaika ("Pescărușul") din Constanța;

– Vișinka ("Vișinul") din Fălticeni, județul Suceava;

– Agoneok ("Focul") din Focuri, județul Iași;

– Belovodie ("Apa albă") din Galați;

– Maliutki ("Micuții") din Ghindărești, județul Constanța;

– Molodki ("Tinerelele") din Jurilovca, județul Tulcea;

– Podsnejniki ("Ghioceii") din Lipoveni, județul Suceava;

– Zolotaia râbka ("Peștișorul de aur") din Mila 23, județul Tulcea;

– Bereozușka ("Mesteacănul") din Manolea, județul Suceava;

– Malâe nekrasovă ("Micii nekrasoviți") din Sarichioi, județul Tulcea;

– Cerkezeanocika din Slava Cercheză, județul Tulcea;

– Kolokolciki ("Clopoțeii") din Slava Rusă, județul Tulcea;

– Lotocika din Tulcea.

În concluzie rușii lipoveni din zona geografică Borcea au ca ocupație principală pescuiul, dar ei se ocupă și de creșterea bovinelor și cailor, iar la prima vedere se observă cu ochiul liber faptul că terenurile de arat sunt aproape inexistente. Din cauza izolării, în afara faptului că dețin doar câteva tractoare, singurul mijloc de transport accesibil tuturor a rămas carul cu cai.

Conform cercetătorului C. A. Rosetii, în lucrarea sa se regăsește existența unei fabricii de panificație, prin urmare toate celelalte bunuri necesare comunității rușilor lipoveni din zona geografică Borcea sunt aduse cu vaporului de la Tulcea, o data la aproximativ două zile.

Conform unor cercetători s-a constatat că în luna martie 2000, în zona Ghindărești, un sat situat pe malul Dunării, mai exact în partea de nord-vest a județului Constanța, populația prezentă era formată din aproximativ 99,7% din ruși lipoveni.

O altă tradiție specifică rușilor lipoveni din zona geografică Borcea este cea referitoare la sărbătoarea ”Schimbarea la față sau Sărbătoarea sfințirii strugurilor”, potrivit căreia credincioși ruși lipoveni participă de la prima oră la slujba de sfințire a strugurilor, oficiată la biserica cu hramul „Schimbarea la față” din Tulcea. Reprezintă o tradiție de secole păstrată de credincioșii etniei rușilor lipoveni, deoarece ea marchează venirea toamnei. La slujbă rușii lipoveni aduc tăvi pline cu struguri, din producția propriue, pentru a primi binecuvântarea  preoților. Tradiția spune că strugurii sunt binecuvântați, iar anul în curs v-a aduce un vin bun, care poate fi păstrat bun până în vară.

Odată cu această sărbătoare se dă și dezlegare la fructe, deoarece în credința rușilor lipoveni este stric interzisă mâncarea de struguri și de alte fructe până când nu sunt sfințite de preot. Dezlegarea la fructe este urmată și de dezlegarea la pește, deoarece este perioada postului Sfintei Maria, însă la sărbătoarea ”Schimbarea la față” se vor prepara și manca preparate din pește. În concluzie la această sărbătoare, rușii lipoveni credincioși prăznuiesc doar cu vin de anul trecut, preparate din pește  și fructe.

La ora actuală comunitatea de ruși lipoveni din Ghindărești este cea mai numeroasă din județul Constanța, deoarece peste 3.000 de suflete trăiesc acolo, ei trăiesc după propriile lor tradiții, ei preferă în continuare să se căsătorească între ei, deși au existat și uniuni mixte. Cântecele tradiționale specifice rușilor lipoveni sunt moștenite din vechi, acestea sunt în mare parte despre dragoste, logodnă și căsătorie, dar și despre război. În trecut nunta se derula pe o perioadă de trei – șapte zile, iar viitoarea mireasă era plimbată pe ulițele satului, în cântece și joc, iar conform tradiției mirele avea sarcina să o cumpăra de la frați și de la domnișoara de onoare.

În concluzie nu trebuie omis faptul că rușii lipoveni sunt priviți diferit de români din zona Borcea, astfel o primă diferențiere se referă la studiile acestora, dar și la cultura pe care o au fiecare. Însă un român este asociat cu un rus, prin asocierea baladei "Koromyslova Tower" realizată de A. Novrotsky cu balada Meșterul Manole de V. Alecsandri, deoarece consideră că într-o anumită măsură ele seamănă, pe aceasă bază argumentează, în diverse ipoteze, faptul că balada românească ar merge la balada rusă, pe motivul că sacrificiul ritual de construcție este etnografic universal prin prezența de rit slavic.

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE SĂRBĂTORI SPECIFICE RUȘILOR LIPOVENI DIN ZONA GEORGRAFICĂ BORCEA

2.1. Drumul spre biserică

Principala caracteristică a culturii rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea reprezintă respectarea în mod strict a tuturor ritualurilor religioase ruse antice, iar religia așa cum este ea privică și practicată este grupată în mod strâns cu istoria, fiind legată de momentul concret al schismei.

Concepția religioasă specifică rușilor lipoveni este privită ca o structură constată și ca o valoare primordială, cu rădăcini în universul medieval rus, determinând specificul percepției lumii înconjurătoare, având o influență asupra comportamentul omului la nivelul tuturor domeniilor de activitate. Această concepție se bazează pe principiul subordonării existenței umane originii transcedentale, divinității, dar și cel al ordinii stabilite de aceasta, fixate în dogmele și preceptele religioase.

În mod normal, peste 80% din lipovenii din zona geografică Borcea merg la biserică, mai exact la biserica de rit vechi la slujba de seară denumită ”vecernia”  pentru a serba Nașterea Domnului, care se serbează anual în data de 6 ianuarie. Moment în care rușii lipoveni șin un fel de post negru Ei consideră că este necesar să participi la vecernie pentru ca ulterior în dimineața de Crăciun să poți primii prescura, repreentând un fel de binecuvântare primită de la preot pentru a mânca cu dulce.

Colindele specifice sărbătorii Nașterii Domnului pe rit vechi nu sunt laice, ci ele sunt fragmente din cântările bisericești, ele sunt diferite față de colindul de Ajun, ci în dimineața de Crăciun, de la 5.00 la 7.00, înainte de slujbă. Sunt ruși lipoveni care cântă și după slujbă, după masa tradițională din prima zi a Nașterii Domnului. Primul colindat dis de dimineață este preotul, cel care dă binecuvânatarea pentru aceste tradiții.

În fiecare localitate din România, în care sunt comunități reprezentative din punct de vedere numeric ale rușilor lipoveni, există cel puțin o biserică ortodoxă de rit vechi.

Figura nr. 2.1.: Vetimentația specifică

http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Aglomeratie_la_Sfintirea_Strugurilor_0_319768130.html

Lăcașul sfânt este împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor, semănând cu formele altor biserici ortodoxe, dar având și unele particularități dintre care amintim: crucea cu opt colțuri (extremități), spațiul separat pentru bărbați – imediat lângă amvon – și separat pentru femei (chiar și intrări separate în biserică pentru femei și pentru bărbați), icoane în stil bizantin numai pe lemn sau Pal, nu și pe sticlă sau pe hârtie.

În România sunt, în prezent, 4 așezăminte monahale ortodoxe de rit vechi:

– Două la Slava Rusă, județul Tulcea: Mănăstirea de călugări JJspenia ("Adormirea Maicii Domnului"), cu hramul pe 28 august, și una de călugărițe – Vvedenie ("Intrarea Maicii Domnului în Biserică"), cu hramul bisericii pe 4 decembrie; ambele mănăstiri datează din secolul al XVIII-lea;

– Două mănăstiri la Manolea, județul Suceava: Mănăstirea de călugări Sf. Nicolae de iarnă, cu hramul pe 19 decembrie, și Schitul de maici Maica Domnului din Tihvinsk (Puștan 'ka, Pustânea – cum o mai numesc localnicii), cu hramul prăznuit pe 9 iulie.

La Mănăstirea Uspenia și-a trăit ultimii ani din viață, și acolo a fost și înmormântat autorul cărții editate cu sprijinul CRLR, Letopisețul tulcean (Kriterion, 2002) – Vasili Poliektovici Aleksandrov (1875 – 1959), devenit călugărul Visarion.

La Mănăstirea Sf. Nicolae din Manolea a trăit în exil ultimii săi ani de viață, și aici a și fost înmormântat, cel mai cunoscut scriitor și apologet al ortodoxiei de rit vechi, Feodor Efimovici Melnikov (1874 – 1960). El este și autorul primului statut al Bisericii de

Referitor la portul rușilor lipoveni, acesta se păstrează, în special în unele localități din Dobrogea, doar când se merge la biserică. Este obligatoriu ca femeile să intre în lăcașul sfânt cu capul acoperit cu batic (de obicei înflorat), să aibă fusta lungă și largă legată cu un brâu special multicolor, împletit din lână și cu ciucuri la capete, și bustul să-1 aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă.

Părul femeilor măritate este împletit în două cozi acoperite sub batic cu kicika (o "tichie" specială), iar cele nemăritate își prind părul într-o coadă, fiind legată cu panglici multicolore.

Bluzele și taioarele pot fi confecționate din același material din care este făcută și fusta. Femeile în vârstă poartă la biserică mătăniile – lestovka. Bărbații trebuie să fie îmbrăcați pentru biserică cu cămăși cu mânecă lungă, legate la mijloc cu un brâu, și în pantaloni lungi.

Înaintea sărbătorii de Crăciun rușii lipoveni bărbații se gătesc frumos ca de sărbătoare, ei merg la biserică cu noaptea-n cap, începând de la orele patru sau cinci, ei sunt îmbrăcați cu câte o “rubașcă” denumită cămașă tradițională rusă, care este foarte bine apretată și cu fiecare câte o “padiovca” nouă denumită haină tradițională, ei au mereu prioritate în fața altarului lângă preot, iar femeile se așează în spatele bărbaților, ele se îmbracă cu o “supca” denumită fustă lungă, largă, colorată și cu un brâu de lână colorat ca un curcubeu, cu ciucuri speciali, un brâu care se țesea numai în ziua de Sfânta Maria, în timp ce se citeau cele 40 de molifte, numit “poias”.

Femeile măritate, cele pentru care familia reprezintă “locul sacru”, sunt obligate să poarte pe cap un “sbornic”, ai exact niște băscuțe confecționate dintr-un material lucios, lucrate cu migală de lipovenci și împodobite cu diferite mărgele și paiete.

Sărbătorile religioase la rușii lipoveni sunt pe:

– 7 ianuarie – Crăciunul sau Nașterea Domnului;

– 14 ianuarie – Sfântul Vasile cel Mare;

– 19 ianuarie – Boboteaza;

– 7 aprilie – Bunavestirea; Paștele, Înălțarea Domnului și Sfânta Treime – coincid cu aceleași zile în care respectivele sărbători sunt prăznuite și după calendarul gregorian;

– 6 mai – Sfântul Gheorghe;

– 12 iulie – Sfinții Petru și Pavel;

– 2 august – Sfântul Ilie;

– 19 august – Schimbarea la față;

– 28 august – Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului;

– 21 septembrie – Nașterea Maicii Domnului;

– 4 decembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică;

– 19 decembrie – Sfântul Nicolae.

Rușii-lipoveni nu au adoptat calendarul gregorian, ei au păstrat ritualul bisericesc nealterat, același ca acum 1000 de ani, deci în bisericile lipovenești, slujbele religioase sunt oficiate în limba slavonă, după cărți bisericești vechi, rușii lipovenii păstrează astfel un tezaur impresionant de cărți și icoane vechi.

În concluzie toate aceste sărbători sunt preluate de la originea vechilor credincioși din Basarabia, Dobrocea, Moldova și Țara Românească, toate aceste obiceiuri au fost realocate noilor credincioși din zona georgrafică Borcea, iar cu timpul s-a demonstrat faptul că toată cultura rusă din Basarabia a devenit în prezent practic neschimbată.

2.2. Tradiția de sărbătoriile mari

2.2.1. Boboteaza și Buna Vestire

Bobotează

Pe data de 7 ianuarie tinerii merg încă cu colindatul. Pentru toși credincioși din zona geografică Borcea este mare sărbătoare, deoarece ei sărbătoresc Nașterea Domnului sau Crăciunul. 

Potrivit calendarului de rit vechi, rușii lipoveni participă la slujba primei zile a Sărbătorii Nașterii Domnului, iar pe data de 8 ianuarie, credincioșii de rit vechi participă la slujba pentru soborul Sfintei Fecioare Maria, respectiv cea închinată primului Mare Mucenic Ștefan. 

Figura nr. 2.2.: Colindat specific rușilor lipoveni

http://www.obiectivbr.ro/rusii-lipoveni-sarbatoresc-azi-craciunul_id38090

http://www.prefecturabraila.ro/?pag=evenimente_minoritati.htm

Conform calendarului iulian, de fiecare dată pe 19 ianuarie pentru ortodocșii lipoveni pe stil vechi reprezintă data ce semnifică Botezul Domnului, fiind unul dintre marile praznice împărătești ale Mântuitorului, ca și Crăciunul, sărbătoarea ca și la români are înainte perioada de Ajun ce îmbină o mulțime de practici și credințe provenite din datina ce poartă denumirea de “umblatul preotului cu botezul” (Ajunul era zi de post, de Botezul Domnului fiind dezlegare la toate).

Iisus la vârsta de 30 ani, l-a căutat pe vărul său îndepărtat Ioan ca să fie botezat (Ioan era cunoscut printre Evrei deoarece el îi boteza pe aceștia în Iordan, mărturisindu-și păcatele). Iisus dorea să se boteze chiar dacă nu era necesar acest lucru, fiind preacurat, mai exact fiind născut din Preacurata și Preasfânta Fecioară, reprezentând Însuși izvorul a toată curăția și sfințenia.

Însă Iisus a ales să se boteze pentru oameni, el a venit la Ioan pentru ca acesta să fie martor nemincinos, deoarece l-a văzut Duhul Sfânt cum a venit și L-a botezat auzind totodată glasul Tatălui de sus.

După botez, Domnul a ieșit din râu, ulterior cerurile I s-au deschis și în sus a apărut o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât, arătându-Se în chip de porumbel.

Buna Vestire

După slujba oficiată de preoți în bisericile lipovenești, colindătorii pornesc din casă în casă la colindat, cântând colindele religioase specifice sărbătorii Crăciunului. La sfârșitul ceremonialului religios, lipovenii urează rudelor, prietenilor și vecinilor “spraznicom Rajestvo Hristova”, după toate familie se duc la casele lor pentru a gusta bunătățile pregătite special pentru această mare sărbătoare.

De Crăciun se pregătesc sarmale, friptură de porc și cârnații, plăcinte cu carne sau cu varză, prunele uscate, fierte și îndulcite cu zahăr și grâul fiert aromatizat cu vanilie sau rom, precum și aperitive speciale. Pe bsolut nici o masă specifică rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea nu vor lipsi:

– gustările “piroghi” – un fel de plăcinte sau “vareniche” – ceva asemănător colțunașilor noștri;

– haladețul, răcitura pe care lipovenii o fac fără usturoi și o mănâncă cu hrean;

– borșul rusesc, sarmalele și friptura de porc;

– dulciurile, mai exact tradiționalul cozonac, clătite rusești, blini, cât și în kasa, un preparat din orez, zahăr, multe ouă și mirodenii.

Colindătoriii vestesc Nașterea Pruncului Iisus și spre a aduce mesajul: “Hristos Rajdaetsea, slaviTe”, “Hristos se Naște, slăviți-L”!.

Buna Vestire este sărbătorită pe data de 7 Aprilie pentru rușii lipoveni de stil vechi, repezintă unul dintre cele 4 praznice împărătești ale Mariei. Prin urmare sărbătoarea prin care se anunță nașterea lui Iisus de către Maria presupune prima sărbătoare a Maicii Domnului.

Aceasta presupune finalul făgăduințelor pentru venirea lui Mesia și începutul mântuirii pentru om, când se împlinesc profețiile Vechiului Testament. Ea mai este denumită, popular ca și ”Blagoveștenie”, a fost așezată cu 9 luni înainte de Nașterea Domnului/Crăciunul.

În concluzie Buna Vestire presupune o sărbătoare foarte așteptată, din cauza evlaviei pe care credincioșii o au către Maica Domnului.

2.2.2. Floriile și Lăsata secului

Floriile

De Florii se așterne iarbă prin biserică, iar în timpul liturghiei, într-un anumit moment, se stă în genunchi, cu fruntea aplecată pe iarbă. Porțile caselor sunt împodobite cu diverse crenguțe înverzite sau chiar cu flori.

Sărbătoriile pascale sunt deschide de ”Florii” care se finalizează cu Înălțarea lui Iisus mai exact pe o perioadă de 40 de zile, care semnifică intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, și este întâmpinat de o mulțime cu flori și ovații, prin urmare Floriile constituie o sărbătoare, rezultând tradiții și obiceiuri extrem de pitorești.

În ziua de Florii se sfințește salcia, ea este oferită creștinilor. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul, ele sunt șfintite, apoi puse pe ferestrele, ușile și icoanele credincioșii.

În Duminica Floriilor, toate gospodinele curăță mormintele strămoșilor, după pun pe crucile acestora salcila sfințită.În această zi de Post este dezlegare la pește.

Lăsata secului

Principalul obicei păstrat de-a lungul timpului este cel legal de Maslenita (Săptămâna Brânzei sau Lăsata Secului) – săptămâna de dinaintea intrării în postul Pastelui. Este o săptămână de voie bună, sărbătorită cu cântece vesele pe străzile localităților din zona Borcea și cu preparate lactate specifice: vareniki, blini, piroghi, etc. Lăsata Secului sau denumită și ca Ziua Împăcării reprezintă ultima zi dinaintea începerii Postului Mare– dinaintea Paștilor. Ea are 2 etape ce duc treptat către Post, mai exact duminica Lăsatului Sec de: carne și de brânză. Săptămâna dintre aceastea se numește Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă, moment în care se mănâncă lactate și ouă.

2.2.3. Săptămâna Mare/Postul Paștelui și Paștele

În prima săptămână a Postului Mare, este obligatoriu să mergi la biserică să te spovedești, primind de la preotul duhovnic, drept "pedeapsă" pentru păcate, un anumit număr de mătănii pe care urmează să le faci în decursul postului. Paștele se sărbătorește, de obicei, în familie. Se vopsesc ouă în toate culorile, se face pască sau cozonac, care se sfințesc în ziua învierii. În Săptămâna Paștelui, oricine dorește poate urca în clopotnița bisericii pentru a trage clopotele, anunțând Săptămâna Luminată.

Există la rușii lipoveni obiceiul de a se pupa de trei ori la întâlnire în perioada Paștelui, pronunțând "Hristos a inviat!, Adevărat a înviat!" ("Hristos voskrese! Voistinu voskrese" – "Христос воскресе! Воистину воскресе!").

De Paște se joacă așa-numitul "katok", un fel de biliard cu ouă vopsite, câștigătorul obținând ca recompensă toate ouăle intrate în joc.

Paștele reprezintă o sărbătoare destul de semnificativă pentru rușii-lipoveni, el este sărbătorit în familie, cu ouă vopsite și cu cozonac, ce se sfințesc în dimineața Învierii, după liturghie, comparativ cu tradițiile românilor aflați în zona georgrafică Borcea, la rușii lipoveni din zonă mielul nu face parte din tradiție. 

În perioada Paștelui, rușii-lipoveni au obiceiul de a se pupa de trei ori în momentul în care ei se întâlnesc, pronunțând totodată „Hristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) și respectiv „Adevărat a înviat!” („Voistinu voskrese!”).

Joia Mare

Pentru Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea, Joia Mare constituie o zi importantă, mai exact presupune ultima treaptă a urcușului duhovnicesc pe care Postul Sfintelor Paști o pune în fața creștinilor este Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare: – primele 3 zile reamintesc sensul escatologic al Paștilor;

– a patra zi, joi, este Cina Domnului cu ucenicii Săi și trădarea lui Iuda;

– a cincea zi, vineri, este denumită și Paștile Crucii, fiind cu adevărat începutul Paștilor;

– sâmbătă reprezintă ziua de transformare a tristeții cu bucurie prin omorârea morții.

Vinerea Mare

Vinerea Mare repreyintă ultima treaptă a urcușului duhovnicesc. Mai este denumită și ca Vinerea Neagră ori a Patimilor, moment în care se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului Iisus Hristos, pe care le-a primit de bunăvoie pentru oameni: sunt  rememorate ziua aducerii la judecată, batjocoririi, schingiuirii, răstignirii, morții și îngropării lui Iisus. În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, este ziua postului total sau denumit post negru. Seara se cântă în biserici Prohodul –  adică slujba înmormântării Domnului.

Sâmbăta Mare

Marea Sâmbătă este zi de reculegere, închipuind “odihna” în mormânt a trupului lui Hristos. Rușii lipoveni fac pregatire pentru marea veghe de peste noapte, unde la miezul nopții la biserici, preotul va vesti Învierea, va împărți lumina și va ține slujba Sfintelor Paști, sfințind pasca, ouăle roșii și celelalte bucate, pentru că Postul de 40 zile s-a încheiat iar întristarea s-a preschimbat în bucurie. Toți cântă: “Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând”.

Paștele

Sărbătorile Pascale presupun pentru rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea un eveniment al creștinismului, mai exact Învierea lui Iisus Hristos. Acest eveniment marchează începutul anului ecleziastic creștin și constituie o sărbătoare religioasă variabilă – care nu începe la o dată fixă, dar care se serbează în mod normal într-o duminică, ziua denumită a fii Ziua Domnului. Sărbătorile Pascale sunt serbate la exact o săptămână după Florii, ce reprezintă o dată stabilită mereu în funcție de echinocțiul de primăvară.

Sărbătorile Pascale finalizează postul de 40 zile, se știe faptul că după scoaterea în Vinerea Mare din altarul bisericii a epitafului, până duminica dimineața, ziua ce reprezintă ziua Învierii – nu se trag clopotele, ci se bate toaca, dar nu moartea, ci Învierea Domnului este baza credinței ortodocșilor.

Sfânta Lumină este aprinsă în fiecare an, în Sâmbăta Mare, la ora 1, iar Crucea reprezintă unicul obiect creștin care nu se sfințește, deoarece ea este mereu așa. Curățenia de Paști cocincide cu ordinea în case, modalitatea de a se elibera de lucrurile inutile, așteptând primăvara ca un semn de purificare, reprezentând o formă de revizuire a vieții – în urma solicitării din timpul Postului. Paștile se sărbătoresc în familiile Rușilor Lipoveni din zoana georgrafică Borcea cu ouă vopsite și cozonac, sfințite în dimineața Învierii, după liturghie. Mielul nu face parte din tradiția Ruților Lipoveni din zona georgrafică Borcea, în această perioadă rușii lipoveni au obiceiul să se pupa de 3 ori când se întâlnesc, pronunțând „Cristos a înviat!” („Hristos voskrese!”) și respectiv „Adevărat a înviat!” („Voistinu voskrese!”).

2.2.4 Sfântul Gheorghe și Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Gheorghe

Ziua de 6 Mai rușii Lipoveni din zona geografică Borcea sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe, sfânt care a fost un Războinic anatolian popular cunoscut drept Gheorghe, care a devenit sfânt creștin – el a fost orfan de tată încă din copilărie, iar mama sa provenea dintr-o familie israeliană bogată, el a murit prin decapitare în anul 303 în Nicomedia/azi demită Izmit de către balcanicul împărat roman Dioclețian, pentru că între miile de convertiți la creștinism a determinat-o și pe împărăteasa Alexandra s-o facă, prin intermediul discipolilor slujitori creștinați ai ei Apolo, Codrat și Isachie.

Anumite părți din osămintele sale se află și în prezent la Mănăstirea bănățeană Sângeorge din Birda, uneltele cu care a fost torturat Gheorghe sunt ținute de copți în Egipt.

Din porunca împăratului Dioclețian, Sfântul Gheorghe a fost întemnițat și ulterior a fost supus torturii cu scopul de a-și renega credința, el a fost lovit cu sulița cu vene de bou, i s-au așezat pe piept lespezile de piatră, a fost tras pe roată, pus în groapă cu var, obligat la încălțăminte cu cuie, a băut otravă și alte torturi, dar nu a reușit nici o suferință să-l facă să renunțe la credința sa.

În conștiința populară, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numerose biserici purtând hramul său.

Crucea sa simbolizează steagul Angliei, însă nu trebuie omis faptul că Sfântul Gheorghe este patronul Banatului, Etiopiei, Maltei, Palestinei, Rusiei, Portugaliei, Greciei, Muntenegrului, Serbiei, etc. Pentru Marele Mucenic Sfânt Gheorghe este dezlegare la vin și untdelemn.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Pe data de 12 Iulie rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea, îi celebrează pe Sfinții apostoli Petru și Pavel, sfinți care au fost omorâți la Roma. Ei sunt simboluri ale credinței de nestrămutat și ale sacrificiilor supreme în numele Domnului, ale căror fapte afirmau: începuturile răspândirii creștinismului, propovăduirea noii religii și jertfa pentru ea. Sfântul Petru nu numea Simon, dar Isus i-a dat numele de Petru care însemna „piatră”. Sfântul Pavel a fost denumit „Apostolul neamurilor”.

Numele evreiesc al lui Pavel era Saul ( denumit „furtuna”), dar l-a schimbat în Pavel („liniște”), iar în unul din drumurile sale l-a văzut pe Dumnezeu fapt care i-a întărit credința, dar și-a pierdut vederea până în clipa în care s-a botezat.

Sfinții apostoli Petru și Pavel au rămas pentru totdeauna modele de viață, de daruire, de devotament, de perseverență, de curaj. La acest praznic mare este dezlegare la vin, untdelemn și pește.

2.2.5. Înălțarea Domnului și Rusaliile

Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului reprezintă un mare praznic împărătesc al Mântuitorului, cememorând înălțarea la cer a lui Iisus Hristos. De la Sfintele Paști, Iisus se arătase de mai multe ori apostolilor săi pentru a-i convinge că există cu adevărat, și de faptul că este adevărat că a Înviat.
După ce i-a convins de existența sa, el le-a verificat simșurile, cerându-le să vadă o nălucă.

Prin Înălțarea Domnului activitatea pământească lua sfârșit, Iisus a spus apostolilor chiar în momentul Înălțării: ”Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”. După cele spune Iisus s-a înălțat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, conform celor promise. Înălțarea Domnului întărește credința că Iisus va reveni din nou.

Rusaliile/Sfânta Treime

Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea numesc Rusaliile, adică Pogorârea (Coborârea) Duhului Sfânt ca Sfânta Treime: unul dintre marile praznice împărătești ale Mântuitorului. Sărbătoarea este prăznuită de creștini duminica – la 50 de zile după Paști/având deci data schimbătoare – și marchează Coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus Hristos.

Sărbătoarea Sfintei Treimi este sărbătoarea încheierii lăuntrice a noului legământ al harului și iubirii, prin Coborârea Sfântului Duh, reprezentând și consacrarea solemnă a bisericii întemeiate de Iisus Hristos.

Duhul Sfânt este dăruit bisericii și creștinilor, împreună cu darurile sale. Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, ei au devenit “preaînțelepți”, fiind umpluți “de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești”; abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând – de la oameni simpli la împărați – pe mulți la credință.

2.2.6. Sfântul Ilie și Adormirea Maicii Domnului

Sfântul Ilie

Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea îl aniversează pe Sfântul Ilie pe data de 2 august, conform calendarul creștin pe stil vechi. Ilie a fost un proroc Evreu din Tesba.

Sfântul Ilie este vestit pentru că aduce ploi în timp de secetă – având puterea de a deschide cerul și de multe alte minuni.

Conform calendarului iulian, în aceeași zi se sărbătorește urcarea sa la cer, fiind un praznic cu dezlegare la vin și untdelemn.

În tradiția populară, Sfântul Mare Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat.

Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, deoarece este considerat un erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Oamenii cred că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice deosebite, se zice că Sfântul Ilie traversează cerul cu căruța lui de foc.

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului din data de 28 August reprezintă pentru Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea cel mai important din cele 4 praznice împărătești ale ei, se știe că este dezlegare la vin, untdelemn și pește. Hristos a dorită să o ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu 3 zile înainte a făcut-o să cunoască această mutare.

Prima dată i l-a trimis pe Arhanghelul Gavril să-i dea de înțeles. Mulți s-au adunat la casa ei, printre aceștia și Pavel, care căzând la picioarele Maicii, s-a închinat și deschizându-și gura a lăudat-o cu multe cuvinte.

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei petrecere și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului său și-a dat sufletul. Și îndată ochii orbilor s-au luminat și auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat. Atunci s-au auzit și îngerii cântând și văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Apostolii care au venit din satul Ghetsimani, au așezat trupul în mormânt și au stat 3 zile lângă acesta, auzind mereu glasuri îngerești. Și în prezent acel mormântul cioplit în piatră este cinstit, întru mărirea și cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria.

2.2.7. Sfântul Nicolae (de vară și iarnă) și Nașterea Domnului

Sfântul Nicolae

A. Sfântul Nicolae de Iarnă

Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea îl sărbătoresc pe Sfântul ierarh Nicolae în data de 19 decembrie. Nicolae a strălucit mai înainte în viața pustnicească, a fost făcut arhiereu pentru bunătatea sa. În Decembrie Moș Nicolae deschide sezonul sărbătorilor de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, de praznicul său fiind dezlegare la vin și untdelemn.

B. Sfântul Nicolae de de Vară

Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea sărbătoresc de fiecare dată pe 22 iunie mutarea moaștelor Sfântului Nicolae de la Mira. Astăzi, Dumnezeu lucrează la minuni și cei ce-l roagă cu adevărată și neîndoită credință, nu numai mici binefaceri, ci și minuni mari dobândesc.

Nașterea Domnului

După liturghia de Crăciun, și nu înainte de sărbătoare, este slăvită nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind-cântare bisericească. Este vorba de "Se naște Hristos" ("Hristos rajdaetsja" – "Христос рождается"), cântare preluată din slujba bisericească.

Similar ca la români și la rușii – lipoveni, Marea sărbătoare a Crăciunului vine după 40 de zile de post, moment în care are loc tăierea porcului, fiind preparate mâncăruri specifice sărbătorilor de iarnă. 

După calendarul iulian – urmat de Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea – Crăciunul se sărbătorește pe data de 7 Ianuarie, însă după calendarul gregorian pe data de 25 Decembrie. În anul 1923, la Sinodul de la Istanbul a acceptat existența celor două calendare.

Iisus s-a născut într-un grajd al hanului din Betleem – fiindcă Mama Sa, era acolo pentru a participa la recensământul de a doua zi, însă n-a găsit loc de cazare. Crăciun era proprietarul hanului și nevasta lui L-a moșit pe Iisus, el crezând de atunci în Dumnezeu – devenind astfel primul creștin: Moș Crăciun.

Crăciunul este sărbătoarea nașterii lui Cristos. Sărbătoarea este o combinație a obiceiurilor religioase și folclorice, care prin diversitatea lor îi dau o frumusețe aparte. Rușii Lipoveni au obiceiul de a colinda, vestind Nașterea Domnului, însă nu înainte de sărbătoare, ci după liturghie – și cu un singur colind în repertoriu, preluat din cântarea bisericească „Cristos se naște” („Hristos rajdaetsja”).

2.3. Alte tradiții specifice rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea

Sfântul Vasile cel Mare

La început de an nou, conform calendarului iulian urmat de Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea, în data de 14 ianuarie este amintirea Sfântului Vasile cel Mare, fiind cunoscut ca episcopul Cezareii, care a fost unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii și totodată unul dintre cei mai mari teologi creștini.

Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei și al acțiunii puse în slujba oamenilor sau complet în pregătire și echilibrat în manifestare, el rămânând teoreticianul sau analistul milosteniei, dar și practicantul ei prin excelență.

Sfinții Trei Ierarhi

În panteonul marilor ierarhi, teologi și sfinți ai bisericii creștine un loc aparte pentru Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea îl au Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur.

În primul rând, este una dintre marile sărbători ortodoxe, de o autentică trăire spirituală și culturală iar în al doilea rând, Sfinții Trei Ierarhi au devenit – din anul 1936 – protectori ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume, prin hotărârea luată la Atena de primul congres internațional al profesorilor de teologie.

Acești dascăli și ierarhi fiind printre cei mai cunoscuți din lume, reprezintă personalități proeminente ale epocii patristice, prin felul cum au reușit să întrupeze autenticul vieții creștine, de la subtilitățile complexe ale minții, menite să clarifice tainele lui Dumnezeu, până la aspectele de ordin social cauzate de nedreptățile existente în acea epocă.

Vastul lor orizont intelectual și spiritual i-a făcut cunoscuți și apreciați în întreaga lume creștină, devenind modele de urmat pentru tinerii creștini dornici de a-și împodobi sufletul cu alese virtuți creștine și de a-și îmbogăți mintea cu cele mai folositoare învățături atât în domeniul științelor teologice cât și în domeniul științelor laice.

Creștini convinși, din familii creștine cu mame deosebite, Sfinții Trei Ierarhi s-au adăpat din înțelepciunea celor mai vestite școli ale timpului (Alexandria, Antiochia, Constantinopol), însușindu-și, pe lângă înțelepciunea filozofiei păgâne, o bogată cultură teologică.

Seriozitatea, inteligența și profunzimea gândirii le-au dobândit urmând cele 2 căi: calea bisericii și a școlii.

Aleasa educație primită în familie, trăirea religioasă prin frecventarea cu regularitate și pietate sfântă a bisericii și dragostea pentru studiu au contribuit la formarea caracterului și a personalității acestor mari dascăli ai bisericii stabilind o importantă legatură necesară și astăzi între instrucția școlară și educația religioasă.

Viața și activitatea Sfinților Trei Ierarhi au notele unei slujiri integrale pentru biserică și pentru societatea umană. Prin tot ceea ce au scris, au învățat și au realizat, au contribuit la înălțarea plenitudinii Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos și la un nou mod de manifestare în slujirea omului.

Sfinții Trei Ierarhi au ridicat preoția pe culmile înalte ale slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor și au creat – prin teologia și viața lor – “epoca de aur” a bisericii.

Sfinții Trei Ierarhi au știut să îmbine ortodoxia, mai exact au îmbinat învățătura cea dreaptă, cu ortopraxia, adică trăirea cea adevărată a credinței. Praznicul este cu dezlegare la vin și untdelemn. Conform calendarului iulian, Sfinții Trei Ierarhi sunt sărbătoriți în 12 Februarie.

Întâmpinarea Domnului

Sărbătoarea este pentru Rușii Lipoveni din zona georgrafică Borcea unul din marile praznice împărătești ale Mântuitorului, pentru calendarul iulian în data de 15 Februarie. După 40 de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului – centrul vieții religioase a națiunii Evreilor.

Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare – deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și Sfințeniei; cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legii timpului.

Înainte de nașterea lui Hristos, bărbații și femeile drepte în credință trăiau cu speranța venirii lui Mesia cel promis, iar din oraș Simeon și Ana au fost considerați vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templul Ierusalimului – fiind ultimii credincioși din Legea Veche.

Sărbătoarea este semnificativă prin libertatea apărută față de Legea Veche și chemarea la primirea Legii Noi – putere de mântuire a credinței în El, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii; această veste bună este darul cel mai de preț al întâmpinării Domnului, de către cei doi, la templu. Este dezlegare la vin, untdelemn și pește.

Descoperirea Sfintei Cruci

Sărbătoarea a fost stabilită pentru a marca descoperirea Crucii Domnului, dătătoare de viață.

Golgota, locul crucificării lui Hristos, a fost transformat în groapă de gunoi din cauza disprețului față de creștini. În timpul excavațiilor au fost găsite 3 cruci. Pentru a afla care dintre ele este Crucea Mântuitorului, s-a așezat trupul fără viață a unui tânăr pe fiecare dintre cruci, în momentul în care corpul tânărului a fost așezat pe Crucea Domnului, după care acesta a Înviat.

Biserica Armeană celebrează memoria acestui eveniment în cea mai apropiată duminică de 26 Octombrie, Biserica Ortodoxă o celebrează pe 19 Martie (stil vechi) iar Biserica Romano-Catolică pe 3 Mai.

Arătarea Sfintei Cruci

Sărbătoarea este celebrată în amintirea Apariției Semnului Sfintei Cruci la data de 19 Mai 351.

În întinsa lumină a zilei, o cruce strălucitoare a apărut pe cer lângă Golgota, întinzându-se până la Muntele Măslinilor. Biserica Romano-Catolică nu celebrează această sărbătoare, Biserica Ortodoxă celebrează Apariția Sfintei Cruci la 20 Mai (pe stil vechi) iar Biserica Armeană celebrează sărbătoarea în a cincea duminică după Paști.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătoru

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (denumit și „Înaintemergătorul) potrivit calendarului iulian, ea se sărbătotește de către rușii lipoveni din zona georgrafică Borcea la data de 7 Iulie.

Rabinul Zaharia și soția lui, Elisabeta nu au putut până la bătrânețe să aibă copii.

Arhanghelul Gavril i-a spus că o să aibă un copil pe nume Ioan, Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit acestea. Când s-a născut Zaharia a scris pe o tăbliță „Ioan este numele lui” iar în clipa următoare a putut din nou să vorbească.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost adeptul simbolului vegetal, fiind asociat în mentalitatea tradițională cu Paradisul și viața veșnică. Ulterior Ioan a fost cel care l-a botezat pe Isus în Iordan și a spus tuturor că Acela e trimisul lui Dumnezeu. El a murit decapitat deoarece l-a criticat pe regele Irod Antipa al Evreilor. De Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este dezlegare la vin, untdelemn și pește.

Schimbarea la Față și Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Schimbarea la Față este sărbătorită la data de 19 august de către rușii lipoveni. Pe muntele Tabor, Iisus împreună cu 3 dintre discipolii săi (Iacov, Ioan și Petru), în timpul rugăciunii aceștia au observat transformarea feței Lui printr-o strălucire de slavă albă ce i-a impresionat. În această zi se duc la biserică prinoase din struguri, care sunt binecuvântate și împărțite, este dezlegare la pește.

Sfântul Ioan Botezătorul este serbat pe data de 11 septembrie de rușii lipoveni . La o petrecere Salomeea, fiica Herodiei, a dansat în fața tatălui său vitreg, solicitându-i capul lui Ioan Botezătorul, în schimb promitea să-i devenă amantă, prin urmare Ioan Botezătorul a fost ucis în aceeași seară, prin decapitare, iar capul i-a fost dus pe o tavă Salomeei.

Trupul lui Botezătorul a fost îngropat în Samaria. Trupul i-a fost ars, ulterior cenușa i-a fost împrăștiată, însă palma dreaptă a rămas intactă, ea se află la Mănăstirea Cetine din Muntenegru. Aceasta zi se prăznuiește obligatoriu cu post, fiind dezlegare doar la vin și untdelemn.

Sărbătoarea Schimbării la față înseamnă pentru noi și mulțumiri aduse Domnului pentru roadele ce le vom culege”. Preoții au sfințit bucatele, fructele, mierea, vinul și busuiocul care conform tradiției sunt emblemele  sărbătorii “Schimbarea la Față”.

Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ioan Teologul

La data de 27 Septembrie este sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Constantin cel Mare aflat în război, în amiaza zilei i s-a arătat semnul Crucii cu stele pe cer și litere latine împrejurul Crucii. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, a poruncit să fie purtată înaintea ostașilor săi, a dat război cu vrăjmașii, dintre care cei mai mulți au pierit iar alții au fugit.

În această zi se prăznuiește cu post chiar în zi de duminică de ar cădea, fiind dezlegare doar la vin și untdelemn.

În data de 9 Octombrie, Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea pomenesc mutarea la Domnul a sfântului slăvit apostol și evanghelist Ioan Teologul. Ioan a fost singurul dintre cei 12 apostoli care s-a stins de bătrânețe și nu a avut sfârșit violent ca și colegii săi – ceilalți discipoli direcți ai lui Iisus.

Acoperementul Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva

La data de 14 Octombrie se sărbătorește de către Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea, sărbătoarea denumită Acoperământul Maicii Domnului. În această zi Rușii Lipoveni sărbătoresc Ziua Pescarului.

Rușii Lipoveni acordă respect Sfintei Cuvioase Parascheva, care s-a născut în localitatea balcanică Epivata. La praznic e dezlegare pentru vin și untdelemn. Creștinii pe stil vechi o aniversează pe Sfânta Paraschiva conform calendarului iulian la 27 Octombrie.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Conform calendarului iulian urmat de Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie e aniversat în data de 8 Noiembrie: izvorâtorul de mir a fost un martir creștin, sfânt militar, care a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Galeriu.

Dimitrie a fost închis și apoi străpuns cu sulițele în temniță, pe când se ruga. În timp, deasupra mormântului său a fost ridicată o biserică în care nenumărați bolnavi și-au găsit vindecarea: moaștele fac multe minuni – cu vremea, moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie au izvorât mir – și au făcut minuni nenumărate, prea slăvite tămăduiri. Este un praznic cu dezlegare la vin și untdelemn.

Soborul Arhanghelului Mihail și Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru Rușii Lipoveni din zona geografică Borcea este sărbătoarea îngerilor, praznic cu dezlegare la vin și untdelemn, celebrată conform calendarului iulian în data de 21 Noiembrie. Arhanghelul Mihail, de-a pururi lăudatul, păzind ca o slugă credincioasă, s-a arătat adevărata căpetenie peste cetele celor fără trupuri, întocmind soborul și a determinat căderea din cinstea de arhangheli a lui Lucifer și a îngerilor răzvrătiți. Mihail arhangelul a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu căpetenie a îngerilor buni și mare folositor și de bine făcător al mântuirii și – luând chip văzut – s-a arătat multora, atât în Legea Veche cât și în Legea Nouă.

Rușii Lipoveni pomenesc pe cel care a fost arhiepiscopul Constantinopolului: Ioan Gură de Aur. Acest mare și vestit luminator dascăl al lumii a fost din marea cetate Antiochia.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea în Biserică a Mariei din 4 Decembrie – conform calendarului iulian urmat de Rușii Lipoveni – este unul dintre cele 4 praznice împărătești ale ei, când e dezlegare la vin, untdelemn și pește.

CAPITOLUL III

CICLUL VIEȚII SPECIFIC LIPOVENILOR ȘI CARACTERISTICILE SPECIFICE STILULUI LOR DE VIAȚĂ

3.1. Trăsăturile specifice ciclului vieții specific lipovenilor

3.1.1. Nașterea și botezul

Nașterea

Femeia care a născut nu are voie să iasă în stradă până în cea de a 40-a zi, când i se citește în biserică molitva "de curățare".

În ceea ce privește botezul, acesta se face în primele zece zile după naștere, dis-de-dimineață, iar nașii nu sunt soț și soție, fiind de multe ori chiar frații și surorile părinților copilului.

Miruirea (măsluirea) în timpul botezului se face de trei ori, precum și scufundarea totală a copilului în cristelniță. După botez, copilul nu se spală opt zile, pentru a nu i se lua mirul. La rușii lipoveni întâlnim, de regulă, un singur prenume.

Botezul nou-născutului se face prin scufundarea totală a copilului în cristelniță, de trei ori. Nașii de botez nu trebuie neapărat să reprezinte un cuplu, în mod normal ei sunt foarte tineri. Prenumele copilului, în mod normal doar unul era sugerat în trecut de preot în funcție de sfinții din calendar sărbătoriți în perioada când s-a născut copilul.

Taina botezului are o dublă semnificație:

– reprezintă mărturisirea credinței în Dumnezeu;

– acceptare a suferințelor lui Iisus Hristos și o părtășire cu acestea.

La rușii lipoveni din zona geografică Borcea în cazuri excepționale, de exemplu în cele de primejdie de moarte, în lipsa preotului, botezul poate să fie făcut și de un creștin care n-are darul preoției, indiferent de sexul acestuia, barbat sau femeie, însă singura condiție este ca cel care realizează botezul să fie creștin adevărat și să nu se află sub oprirea preotească, mai exact să nu fie un ratăcit de la credință. După aceasta este necesar să se scufunde cel botezat sau cel puțin stropit cu apă, pronunțându-se cuvintele sfinte, poruncite de Mântuitorul Iisus Hristos: “Se botează robul (sau roaba) lui Dumnezeu (cutare), în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al Sfântului Duh, amin”.

În cazul copiilor avortați, tradiția rușilor lipoveni din zona geografică Borcea spune că aceștia nu au voie să fie botezați, pentru aceștia mamele lor spun rugăciuni speciale, iar ele au obligația să nu mănânce mere de când înfloresc merii până în ziua de sărbatoare, Schimbarea la față a Domnului în cadrul cărei slujbe se sfințesc merele.

În comunitatea tradițional lipovenească din zona geografică Borcea, avortul este acceptat doar pe cale naturală. În zonele rurale din zona Borcea, nașterea este urmată de alte obiceiuri și tradiții care fac referire la copil și mamă.

Până de curând femeile lipovence din zona Borcea nășteau acasă, ele erau ajutate de moașelor cunoscute în tot satul pentru priceperea lor. Prin urmare moașa era considerat a fii omul de bază când se vorbea despre aducerea pe lume a unui nou membru al comunității. După ce ajuta la nașterea copilului, moașa rămânea o perioadă în preajma familiei, ajutând la îngrijirea noului lipovean și de mama acestuia.

Tradiția spune că după naștere, moașa făcea masaj lăuzei în tradiționala baie cu abur lipovenească, deoarece masajul o ajuta pe proaspăta mamă să-și refacă mai repede organismul, tradiție care este respectată și în prezent în unele părți din zona geografică Borcea.

Singurele persoane care au permisiunea de a vedea pe mamă în timpul nașterii este mama acesteia și desigur moașa, până la sosirea preotului, care venea să-i facă moliftă noii mame. Tradiția spune că fără moliftă arde totul, pentru că în trecut femeile aveau obiceiul de a naște pe câmp sau pe drum.

După moliftă tatăl copilului are voie să-și vadă noul membru al familiei, urmat de ceilalți membri. Acesta are ca sarcină să o cinstească pe moașă cu băutură și să-i ofdere o cămașă, o basma, un prosop, săpun, o pâine, sau material pentru haine, după propriile sale posibilități financiare. La rușii lipoveni, femeile care nășteau aveau interzis să coboare din pat timp de 8 zile de la naștere, ele erau ajutate de moașă, care venea să-i spele copilul și să o învețe la curățarea lui.

Însă în prezent majoritatea femeilor lipovence preferă să nască la spital, ele sunt asistate de moașă, așa cum era mai demult, s-a mai păstrat doar în memoria colectivă.

Se știe faptul că numele noilor născuți la rușii lipoveni din zona geografică Borcea se face cu unele excepții doar din cadrul religios, deoarece el trebuie să corespundă unui sfânt din calendarul religios, sărbătorit la un interval de plus-minus șapte zile, în cazul baieților, și plus minus 14 zile, în cazul fetițelor. Se știe că este obligatoriu ca o fetiță să poarte doar numele unui sfânt, fiine neacceptate devieri de la acesta.

La rușii lipoveni numele nu poate fi schimbat până la moarte, însă în alte părți sau alte religii acesta poate fii schimbat. Nașii copilului nu pot fi creștinii de altă confesiune.

Tradiția spune că este necesar să se plece din zorii zilei cu copilul la botez, deoarece este rău dacă cineva le taie calea celor care-l duc pe cel mic la botezat.

Rânduiala Sfântului Botez:

– Lepădările;

– Citirea Crezului;

– Aprinderea lumânărilor de botez;

– Ungerea cu undelemn sfințit;

– Scufundarea în apă;

– Citirea Apostolului și Evangheliei;

– Ungerea cu Sfântul Mir;

– Punerea cruciuliței;

– Tunderea;

– Întreita înconjurare;

– Spălarea.

După citirea Crezului, preotul îmbracă felonul și începe taina botezului. Preotul sfințește apa, după care oferă nașilor lumânări aprinse. Lumânările aprinse la botez exprimă faptul că se aprinde lumina lui Hristos în sufletul celui ce botează.

După sfințirea apei care este pregătită pentru botez, preotul unge părțile corpului celui ce se botează cu untdelemn sfințit. După ungerea cu untdelemn urmează scufundare în apă. Prin urmare din apa botezului omul iese curat, spălat de păcatul strămoșesc. La ieșirea din apă, copilul primește o a doua taină creștinească, mai exact ungerea cu sfântul mir.

Preotul unge părțile trupului celui botezat nu cu untdelemn cum s-a facut înainte de scufundarea în apă, ci cu sfântul mir, lucru care se face doar la botez. Cel botezat primește dezlegare de la păcatul strămoșesc și face parte dintrei cei creștini, iar prin sfânta mirungere primește puterea de a lupta cu păcatul.

Ospațul creștinesc de după botez este un obicei străvechi, părinții celui botezat cheamă nașii, rudele și prietenii petru a petrece câteva clipe de bucurii, în schimb ei primesc un dar tradițional, însă în prezent se oferă bani.

3.1.2. Căsătoria

Vreme îndelungată rușii lipoveni din zona geografică Borcea se căsătoreau între ei, însă cu trecerea timpului condițiile matrimoniale au fost și sunt corectate și controlate de normele bisericești. În cazul căsătoriilor mixte se impune un nou botez și imersiune totală. Astfel pe lângă vasul de botez, există și o vană mare făcută din lemn pentru imersiunea adultului rebotezat. Se cunoaște faptul că în urmă cu câțiva ani, în Climăuți, această ceremonie se consuma în apa lacului de lângă sat. Însă la momentul actual mai au loc căsătorii mixte, care în timpul nunții, în pauzele în care muzica încetează, femeile mai dansează încă pe propriile lor cântece.

Figura nr. 3.1.: Pregătirea miresei la rușii lipoveni din zona Borcea

http://jurilovca.files.wordpress.com/2008/04/ritual.jpg

Nunțile acompaniate de procesiunea de cai – cândva reprezenta o tradiție puternică în Climăuți – astăzi nu mai există.

Comparativ cu celelalte obiceiuri familiale, nunta a păstrat cel mai bine diverse motive folclorice. Se transmit din generație în generație cântece lirice de dragoste sau pline de voioșie, strigături (multe adaptate la realitățile românești sau chiar apărute după ce staroverii au părăsit Rusia). În anumite localități se mai organizează "akolișna" ("petrecerea băieților") și "devișnik" ("petrecerea fetelor").

În intervalul de la logodnă și până la nunta propnu-zisă, altădată se organizau șezători, unde se confecționau batiste din mătase de diferite culori, cu marginea dantelată, pe care viitoarea mireasă le dăruia tinerilor în ziua nunții. în momentul cumpărării-vânzării miresei, sunt interpretate cântece vesele cu referire la "generozitatea" celui care face târgul.

Cununia religioasă are loc în biserică, doar dimineața, unde preotul pune tinerilor căsătoriți verighetele pe degetele inelare de la mâinile drepte. În timpul cununiei religioase, părul miresei se împletește în două cozi și se acoperă cu "kicika" (o tichie specială) peste care se pune un batic. De la biserică, tinerii căsătoriți se întorc la casa mirelui, împreună cu nașii și icoana care i-a însoțit în timpul cununiei.

Înainte de nuntă, la rușii lipoveni din zona geografică Borcea, e „devisnic” – seară în care mirele se duce să o cumpere pe cea care urmează să îi devină soție. Obiceiul spune ca mireasa să se ascundă, iar mirele este obligat astfel să negocieze mult timp pentru a fi alături de viitoarea nevastă.

Figura nr. 3.2.: Cununia religioasă la rușii lipoveni din zona Borcea

http://www.divers.ro/focus_ro?func=viewSubmission&sid=7712&wid=37452

Pe o bancă lungă, fetele se strâng și se așează să o plângă și să-i cânte de rămas bun celei care o să plece dintre „nemăritate”, la un capăt suspină viitoarea mireasă – lipoveanca blondă, cu ochi albaștri și buni, iar după ea, în ordinea vârstei, fetele, până la capătul celălalt al băncii, unde își șterge lacrimile mezina grupului.

Toate fetele sunt împodobite, peste piept, cu eșarfe legate de mama viitoarei mirese. E „devisnic” – seara în care baiatul vine să-și cumpere viitoarea soție. Din vreme, trimite la casa fetei un vas, pe care cineva din familia mirelui va veni să-l umple cu vin.

Dar nu e deocamdată loc de mire. E timpul miresei („maladaia” – pe lipovenește), alături de prietenele cu care a copilărit și familia care a crescut-o.

După cântare, plânge pentru a-și aminti de alte vremuri, vremurile cu prietenele, după fata se mută cu familia în camera icoanelor, care se regăsește în toate casele rușilor lipoveni. Ei se închină, apoi „maladaia” își cere iertare de la membrii familiei – într-o anumită ordine, prima dată părinții, după la bunici, după la mătuși/unchi și până la frații mai tineri.

După „iertare”, lacrimile sunt șterse, cântecele fetelor devin mai încete și se încep pregătiri serioase de „luptă”, în timp ce bătrinii se așează la mesele din curte, sub bolta de viță-de-vie, baiețiii ies la stradă să vadă dacă se apropie prin surprindere ceata mirelui, iar fețele caută cel mai bun ascunzis pentru „maladaia”. Cel mai viteaz dintre flăcăi repetă ultimele strategii de negociere. Căci pentru o mireasă așa frumoasa mirele trebuie să plătească bani serioși.

În momenul în care mirele intră în casă, nu mai e nici urmă de mireasă, deoarece ea se ascunde în spatele fețelor, printre fuste și picioare. Mirele nu trebuie să-i vadă nici măcar o bucată de obraz.Flăcăii din ceața mirelui s-au așezat hotărâți de cealaltă parte a mesei.

Ei afirmă că nu au bani, încercând să îndulpece, arătând buzunarele goale ale mirelui, într-un final ”maladoi” aruncă o monedă pe masă. Ceata miresei privește jignită, după ceata mirelui reia jeluiala, iar fetele îl ceartă cu cântec pe mire. După mirele mai scoate câteva bancnotă. După negocieri, o mireasă de rezervă mai în vârstă, apare de după fete, dar mirele mai scoate bani și după lungi negocieri fata se arată mirelui.

Cununie religioasă la rușii lipoveni

Căsătoria la rușii-lipoveni din zona georgrafică Borcea a păstrat poate cele mai multe particularități tradiționale. Căsătoria era precedată de logodna celor doi tineri, ocazie cu care se organizau petreceri la casa fiecăruia dintre cei logodiți („acolisnaia” la băiat și „devisnic” la viitoarea mireasă). De obicei se organizau sezatori la care fetele și femeile cântau și confecționau batiste cu marginea dantelată, pe care după erau dăruite musafirilor. Înainte de cununia religioasă, care are loc imediat după liturghie, se practică un obicei de „cumpărare-vânzare” a miresei de la casa părintească, ocazie cu care sunt interpretate diferite cântece.

Și astăzi mirii se cunună la biserică în costumele tradiționale pentru viața religioasă, după slujbă mirii se îndreaptă către casa mirelui, ducând împreună o icoană și fiind însoțiți pe noul drum de către preoți. Cununia civilă are loc după-amiază, iar petrecerea se prelungește pe durata a 2-3 zile. În trecut, nunta rușilor lipoveni era marcată de un aer de sobrietate, nefiind permisă muzica, ci doar cântece folclorice interpretate de meseni.

3.1.3. Moartea și înmormântare

Înmormântarea

În toate situațiile, la rușii lipoveni din zona geografică Borcea, înainte să moară este chemat un preot cu scopul de a face celui ce v-a murii Taina Sfântului Maslu. Aceasta este o rugăciune a preoților (care este rostită de 7 zile) și prin ungerea trupului cu untdelemn sfințit, împărtașește credinciosului harul lui Dumnezeu pentru:

– tămăduirea bolilor trupești și sufletești;

– iertarea păcatelor;

– întarirea sufletului.

Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată de cel aflat în pragul morții, precum și de credinciosul se simte îngreunat din pricina bolilor sau păcatelor. Tradiția rușilor lipoveni care este respectată de cei ce locuiesc în zona geografică Borcea spune că toți credincioși de rit vechi nu trebuie să moară neîmpărtășit. Împărtășania pe patul de moarte nu se refuză, însă este necesar ca cel care dă să moară să o ceară, astfel dacă a cerut împărtășania înainte de a fi inconștient, el nu se poate împărtășii, fiindcă a devenit inconștient și astfeș nu mai poate mărturisi păcatele.

În cele trei zile cât este ținut în casă, în camera din față, la căpătâiul decedatului este citită neîntrerupt Psaltirea.

În ziua înmormântării, slujba se desfășoară la biserică. Decedatul nu este îmbrăcat la costum și cravată, ci, indiferent dacă este bărbat sau femeie, este învelit într-o pânză albă, numită "savan"; în jurul capului i se pune o cunună din hârtie, pe care este scris "Sfinte, puternice și nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi", iar în mână i se pune o hârtie care conține binecuvântarea preotului duhovnic.

Mortul este așezat în groapă cu picioarele spre est, spre locul unde se amplasează crucea, pentru ca atunci când morții se vor ridica din morminte la îndemnul lui Isus, primul lucru pe care să-1 vadă, să fie crucea.

Coliva la rușii lipoveni este făcută din grâu fiert amestecat cu miere de albine, amestecat într-o ceașcă mică și se servește cu lingura, după ce a fost dusă la biserică spre a fi sfințită. Preotul ia din fiecare ceașcă câte o linguriță în amestecul respectiv și o pune într-un vas mai mare, de unde după terminarea ceremoniei, copiii o consumă, fapt care reprezintă cememorându-și în acest fel morții. Ulterior o parte din fiertura sfântă este luată acasă și consumată tot de copii. Rușii lipoveni din zona geografică Borcea nu o folosesc pentru influențarea unor puteri supranaturale, legile bisericești interzicând orice fel de convingeri superstițioase.

În mediul rural, mortul este dus obligatoriu pe umeri de șase persoane, coșciugul fiind pus într-un postament special.

În prezent singura schimbare presupune înlocuirea fâșiei de hârtie pe care preotul scria datele decedatului, cu o coală foto-copiată care poate fi completată, care conține închinările preotului spre forțele divine, reprezentând un formular care este plasat și în prezent între degetele de la mâna dreapta a mortului.

În concluzie obiceiurile legate de înmormântare pot fi considerate și ele a fii uniforme, cu singurele diferențe față de celelalte etnii privind folosirea tehnologiei actuale.

Când un rus lipovean moare, acesta este privegheat timp de trei zile în camera din față a locuinței sale, fiind citită neîntrerupt Psaltirea. Se aprinde candela, care trebuie să ardă timp de șase săptămâni. În jurul capului celui decedat se pune o cunună de hârtie, pe care se scrie în limba slavona „Sfinte, puternice și nemuritorule Dumnezeu, îndură-te de noi!”, iar în mâna i se pune o hârtie cu binecuvântarea preotului.

Slujba de înmormântare are loc la biserică, iar după înmormântare se organizează o masă mare la casa decedatului. Coliva la rușii-lipoveni din zona geografică Borcea este făcută din grâu fiert, amestecat cu miere de albine. Cel decedat este pus în groapă cu picioarele spre est, spre locul unde stă crucea, întrucât există credință că la învierea morților, primul lucru pe care îl va vedea cel decedat să fie crucea.

În concluzie înmormântarea trupului se realizează pe ideea că trupul reprezintă Biserica Duhului Sfânt și el v-a învia pentru judecată și răsplată la sfârșitul lumii. Ea se face de duhovnicul și parohul sub care răposatul a trăit.

Cel care a murit, indiferent de sexul său, este îmbrăcat într-o pânza albă lungă de patru, cinci metri, legată în cruci, aceste legături se desfac în momentul în care cel decedat este pus în mormânt ca semn al dezlegării de păcate și eliberării sufletului.

O altă tradiție specifică rușilor lipoveni care este rerspectată și astăzi în zona geografică Borcea se referă la legarea unei bucăți de material și un batic de fiecare steag și de toate cele patru colțuri ale nasaliei. Toate aceste materiale și baticuri sunt luate acasă de cei care duc steagurile și mortul cu nasalia.

În situația în care o persoană se sinucide, acesta nu mai este dus de oameni, ci este condus de o căruța, iar preotul și restul oamenilor nu mai vin la înmormântare ci vin numai rudele urmând să-l îngroape în afara cimitirului lipovenesc.

În timpul slujbei o persoană din familia celui decedat trece pe la fiecare credincios și împarte bani și pâine.

Biserica a întocmit patru rânduieli deosebite ale slujbei înmormântării:

a. una pentru credincioșii laici sau mireni în vârstă;

b. a doua pentru pruncii și copiii până la șapte ani;

c. a treia pentru diaconi și preoți de mir;

d. a patra pentru călugări și arhierei.

Partea cea mai importantă a slujbei credincioșilor de rit vechi este molitva de dezlegare, urmată de rugăciunile de iertare, rostite de preot.

După terminarea slujbei și sărutării cea de pe urma, convoiul funerar pornește spre cimitir, urmând să se faca din nou opriri precum la drumul de acasă către biserică în care preotul citește ecteniile.

La cimitir sicriul se așeaza lângă groapa. Pe marginea gropii, preotul rostește ultima ectenie și se cântă "Veșnica pomenire".

Preotul toarnă cenușa din cadelniță, vin și untdelemn în forma de cruce peste trupul mortului. Vinul, în unele părți amestecat cu untdelemn, se toarnă cruciș peste trupul răposatului.

Dacă la mormânt este deja făcută crucea, preotul o sfințește, însă în ultima perioadă se duce împreună cu mortul o cruce de lemn care se lasă la mormânt până la 40 de zile, când se pune crucea permanentă.

La sfârșit, preotul lipovean care este din zona Borcea, ține o predică despre viața răposatului, viața de apoi și îndemnuri care ne aproprie de Biserică.

După toată rânduiala înmormântării preotul “pomenește coliva”, după care fiecare dintre participanți închină câte trei metanii de sufletul celui adormit și ia trei lingurițe de coliva.

La rușii lipoveni din zona geografică Borcea, coliva se face doar din grâu fiert și miere naturală.

Praznicul reprezintă masa care se face după întoarcerea de la cimitir, de sufletul mortului, el se face la casa celui decedat. Familia celui decedat cheamă la masa, după înmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuți și, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înmormantare.

Importanța pe care o acordă, rușii lipovenii din zona Borcea, prânzului funerar este reliefată și de practica datului de pomană încă din timpul vieții. După înmormântare rudele îi țin slujbe celui mort, astfel Sfânta Liturghie și praznicul se fac la 3, 9, 20, 40, de zile dar și la un an după moarte și se pot pomeni și ceilalți morți ai familiei.

Pentru rușii lipoveni din zona geografică Borcea este importanță rugăciunea pentru cel decedat, panahidele și rugăciunile făcute acasă pentru mort sunt de folos deoarece sunt fapte bune făcute spre pomenirea răposatului. Rugăciunile pentru cei morți sunt în strâns legate cu judecata particulară și cu starea sufletului de după ea, până la judecata obștească. În acest interval de timp și pentru acest timp, intervin cei vii pentru decedați pentru ameliorarea situației lor sau pentru proslăvirea celor aleși.

3.2. Stil de viață specific rușilor lipoveni

3.2.1. Elemente specifice localității

În spațiul românesc, mai exact în zonele incluzând Moldova – cu Basarabia și Bucovina nordică, Muntenia și Dobrogea, primii ruși staroveri, au fost denumiți aici lipoveni, a căror apariție se constată în ultimele decenii specifice secolului al XVII-lea, dar prima atestare documentară a unei localități lipovenești o avem într-o petiție din 1742 adresată domnului Moldovei de lipovenii din satul Socolinți, astăzi Lipoveni, judetul Suceava, în care aceștia spun că locuiesc acolo din anul 1724.

La biserică femeile poartă basma, iar diferențele dintre porturile populate se pot observa în cadrul întălnirilor anuale la care se prezintă grupuri din aproape toate localitățile lipovene. Se știe că religia rușilor lipoveni din zona Borcea este cea Creștin ortodoxă de rit vechi, deoarece ea a fost păstrată din timpul creștinării oficiale a Rusiei Kievene, mai exact din perioada anilor 988 de către cneazul Vladimir Sveatoslavici.

Lipovenii se adaptează ușor la condițiile și oportunitățile mediului în care se află. Ei acceptă cu plăcere munca în țară sau în afara ei, în zona georgrafică Borcea ei sunt cunoscuși ca fiind buni săpători, astfel de-a lungul timpului în afara de muncile din gospodărie, ei călătoreau cu calul și căruța pe meleagurile depărtate pentru a lucra pământul, construind diguri și căi ferate săpând lacuri.

În prezent rușii lipoveni din zona geografică Borcea se confruntă cu un trai scăzut de viață, cu o rată a șomajului rdicată ce a determinat rata migrației

În concluzie din trecut și până în prezent rușii lipoveni din zona geografică Borcea au împărtășit împreună cu românii atât bucuriile cât și tristețile. Cu timpul destinele lor s-auy contopit, iar rușii lipoveni din zona Borcea își duc viața zilnic într-o lume a miracolului și a sălbaticiei, soarta lor se zbate între frumusețea și duritatea luptei pentru supraviețuire. Sunt cunoscuți ca fiind oameni curajoși și inteligenți, cunoscători ai naturii, ale căror trăsături sunt libertate, independență și mod de viață mai aparte, ale căror principii sunt absolut imposibil de negociat, deoarece ei luptă pentru acestea, motivând faptul că o viață fără principii presupune o viață în bătaia vântului”.

3.2.2. Aspecte privind arhitectura caselor

Gospodăria tradițională a rușilor lipoveni din zona georgrafică Borcea cuprinde:

– casa ce cuprinde în mod normal 3-4 camere de tip vagon, cu una sau două intrări, cu prispă, construită din chirpici (un fel de cărămidă din lut, paie și băligar), lemn sau ceamur (material de construcție obținut din lut frământat cu paie) și care este acoperită cu stuf sau draniță;

– bucătăria de vară, una sau mai multe magazii, grajdul și cotețul, cuptorul ("pecika"), baia de tip saună.

– Baia este amplasată, în mor normal înspre grădină, ce cuprinde o încăpere denumită predbannik (rostit pribanik), unde se regăsește și focul, locul unde te dezbraci înainte de a intra în baia propriu-zisă. În baie se poate observa o vatră din pietre, care înconjoară cazanul cu apă, ce urmează a fi încălzită, un pat din scânduri numit palok, pe care te întinzi pentru a te putea lovi cu măturică (venik) din rămurele cu frunze uscate de stejar sau mesteacăn.

Măturică se opărește, apoi se aruncă apă rece pe pietrele încinse pentru a ieși aburi. Focul la baie se face, de obicei, sâmbătă și înainte de orice sărbătoare. Există băi "negre" (în care fumul iese printre pietre chiar în baie, afumând pereții) și băi "albe" (unele chiar modernizate, în care fumul iese direct afară prin horn).

3.2.3. Activități zilnice și baia rusească etc.

Pentru rușii lipoveni din zona geografică Borcea, baia cu aburi reprezintă pentru aceștia o semnificație sacră, prin urmare această baie în afară de curățenia trupească, reprezintă un leac universal împotriva tuturor bolilor – o binefăcătoare invenție omenească, unică în spațiul cultural carpatodanubian.

Urmează baia (de tip saună) ce se situează la o anumită distanță de casă formată din două încăperi:

– prima un mic hol (vestibul);

– a doua unde temperatura urcă la 60-80 grade.

În acest loc se regăsește un pat înalt din lemn pe care stă persoana și se lovește ușor și ritmic cu un mănunchi de nuiele înfrunzite de obicei din stejar. Acest “ritual” are un efect favorabil pentru stimularea circulației sanguine și în mod tradițional se face sâmbăta sau în pragul unei sărbători.

În trecut nu aveai unde să te plimbi în centrul comunei, acolo unde se întâlneau fetele cu băieții, iar tinerii în căutarea unei soții își alegeau viitoarele partenere chiar în timpul unor plimbări. Aceștia le ofereau flori, uneori bomboane și le conduceau acasă.

Dacă după o vreme se decideau că aceea este aleasa, îi cereau o năframă. După fetele îi invitau acasă pentru a le lua și atunci tânărul se ducea să o ceară de la părinți. Apoi veneau cu năframele fetelor la mamele lor și le spuneau că vor să se însoare.

Părinții băiatului pregăteau mai multe mâncăruri tradiționale și mergeau acasă la părinții fetei. Dacă părinții se înțelegeau, se făcea căsătoria. Dacă nu, nu se făcea nimic.

Rușii lipoveni din zona geografică Borcea sunt înalți, spătoși, cu barbă lungă și răsfirată, cu sprâncene de culoarea spicului de grâu, sub care privesc atent niște ochi albaștri și reci, încălțați cu cizme mari, din piele de calitate bună, sunt îmbrăcați cu cămăși înflorate, lungi, ce cad peste pantaloni negri și încinși cu o cingătoare frumos împletită, din lână colorată, ale căror capete atârnau până la glezna cizmei.

Femeile lipovene din zona geografică Borcea sunt vânjoase, rumene, dichisite în fuste viu colorate și bluze cu mâneci lungi, strânse la mijloc, îmbrobodite cu baticuri viu înflorate. Iar fetele lipovene din zona geografică orcea sunt îmbrăcate în sarafane, cu baticuri pe umeri, purtând cozi groase și lungi, în care erau împletite panglici de mătase.

În zilele de iarmaroc, rușii lipoveni din zona geografică Borcea merg pe drumuri în căruțe încărcate cu coșuri împletite din tei, ducând mere, fructe uscate și afumate, verdețuri proaspete.

După iarmarocului, ei trăgeau căruțele la o cârciumioară din marginea târgului, unde bărbații umblau cu capul descoperit, după care făceau o închinăciune largă, beau un pahar sau două de vin, sub privirea tăcută a femeilor care își așteptau răbdătoare soții în căruțe. Din când în când, se auzea din cârciumioră un început de cântec, prelung și trist, în care se jelea soarta unui fugar.

„Problema meleagurilor de obârșie“ ale lipovenilor a preocupat mințile oamenilor de știință din toate punctele de vedere.

Unul din cazurile de „bilingvism dialectal“ înregistrate pe teritoriul țării noastre este „bilingvismul slavo-român“, iar „acestuia i se subordonează graiul lipovenilor“ care are următoarele trăsături distincte:

– fenomenul „akanie“(rostirea lui [o] etimologic în poziție atonă);

– fenomenul „iakanie“ (rostirea lui [e] etimologic în poziție atonă, după o consoană moale), „rostirea fricativă a consoanei [g]“, „rostirea moale, palatală a lui [t] final din desinențele verbale“, „prezența sunetului iot în poziție intervocalică“.

3.3. Menționarea lipovenilor în literatura română

Ioan Budai-Deleanu: "Eu cred că numele lipovan li s-a pus incorect, căci ei se numesc pilipy și le mai zice și pilipovțy… Toți sunt blonzi și samănă mult cu cazacii donici. De altfel, sunt gospodari buni, oameni muncitori, sunt blajini și nu suferă pe cei buclucași, bețivi și alții cu rele purtări. Ei se ocupă mai ales cu cultura cânepei și inului, fac tot felul de lucruri din ele, ca: funii, sfori, mreji, brâe etc. și fac negoț cu ele".

Emil Constantinescu afirma: "De sute de ani, rușii lipoveni au împărtășit cu românii și bucuriile, și tristețile. Destinele noastre s-au contopit, înfrățindu-ne peste timp. Oameni ai Deltei, rușii lipoveni trăiesc zi de zi într-o lume a miracolului și a sălbăticiei. Soarta i-a așezat într-un loc unic pe această planetă, acolo unde se îngemănează frumusețea și duritatea luptei pentru supraviețuire. Am admirat și admir curajul și inteligența cu care locuitorii Deltei respectă natura și fac față provocărilor ei. Firi libere, independente, lipovenii ne oferă, prin chiar modul lor de viață, o lecție la care s-ar cuveni să medităm. Plecând din Rusia datorită credinței lor religioase, pe care au înțeles să și-o respecte și să și-o apere cu orice preț, ei ne învață că principiile nu se negociază. Pentru ele merită să lupți, fiindcă o viață fără principii este o viață în bătaia vântului.''''.

Ivan Evseev afirma: "Pentru rușii lipoveni din România, urmașii staroverilor emigranți din Rusia secolului al XVII-lea […] un simbol etnic trebuie socotit Ostrovul (Insula). Ei au moștenit acest arhetip simbolic din adâncurile istoriei și preistoriei formării poporului rus. Este vorba despre Insula imaginară, întruchipare a paradisului terestru, spațiu securizat, unde omul își află odihna sufletului și realizarea viselor sale de Bine și Frumos. Având în cugetul și inima lor adânc întipărită această imagine a Insulei salvatoare, în condițiile unei crunte și sângeroase prigoane din partea oficialităților bisericești sau celor laice, strămoșii rușilor lipoveni au luat drumul pribegiei și al calvarului în numele dreptei credințe creștine. […] In mediul staroverilor, acest vis al insulei neîntinate, locuite de oamenii drepți, era alimentat și de alte două mituri: cel al Țării Belovodie ( "Apele Albe"), în căutarea căreia au plecat delegații de cazaci-staroveri, ajungând până în insulele îndepărtatei Japonii, și cel al orașului-fantomă, Kitej-grad, care se ascunde, în vremuri de restriște, pe fundul unui lac adânc, trimițând celor rămași pe pământ semnele existenței sale prin simfonia clopotelor, ce se face auzită în zilele de pace și de iluminare sufletească".

Nicolae Iorga afirma: "Case curățele, cu fereștile mari, îngrijit spălate, curți pline de coșare, de poieți, de tot felul de curioase înjghebări de scânduri. Câni sălbateci latră în curțile cu îngrijire închise. […] Vorbesc rusește încet, moale. […] Sînt lipovenii noștri, starovierții, ortodocșii «credinței celei vechi». […] «Să cetească», aceasta e norma vieții lor. Nicăieri cartea nu e mai scumpă tuturor sufletelor decât aici. Orice vechi volum masiv închide adevărul etern cu care necontenit trebuie păstrat contactul. Și cartea ține sufletele blânde și bune".

Passionaria Stoicescu spunea: "Și nici cu semnul crucii pravoslavnice, cam încârligată, ce-i drept, să nu crezi că-i joacă. Te-ai sculat, faci cruce, te-ai spălat, faci cruce, ai de gând să duci paharul la gură, faci cruce, ai de gând să mănânci, la fel […] ieși din casă, faci cruce, intri în casă, idem… Cruci peste cruci, de când te naști și până mori, și zău că nu te poți socoti un om sfânt".

De-a lungul timpului, în literatura specifică rușilor lipoveni din zona geografică Borcea s-au scris peste 5.000 de lucrări de specialitate despre acest fenomen, însă nici până în prezent nu s-a reușit să se explice pe deplin.

Cercetările care s-au făcut au cuprins doar unele laturi, fără a ține cont că toate aceste elemente și multe altele alcătuiesc împreună portetul sau imaginea completă a ceea ce este denumit astăzi fenomenul starover (rușii lipoveni).

Încă de la început au existat două tendințe de abordare specifice autorilor care nu au ignorat tema specifică fenomenului staroobrjadcesvto. Prima abordare mai exact, cea teologică, misionară a studiat fenomenul de pe pozițiile Bisericii oficiale Ruse. Această abordare avea ca principalii ei reprezentanți au fost mitropolitul Makarie (Bulgakov) și profesorul N. Subbotin.

Cea de-a doua abordare, cea liberal-democratică, a avut adepții narodnicismului și democrat-revolutionarii, fiind orientată către fenomenul schismei din perspectiva socială, începând de la ideea că factorul religios a reprezentant motivul care a declanșat mișcarea protestatară, de opoziție, a staroverilor.

Până în 1905 toate lucrările orientate căre rușii lipoveni au fost interzise, după autorii I.A. Kirillov, F.E. Melnikov și V.G. Senatov tratau doar aspectele religioase, acordând o importanță mare stilului de viață specific rușilor lipoveni, precum și culturii și educației acestora, dar și problemelor de natura economică și socială.

Cea mai cunoscută lucrare pe problematica schismei este ”Lipovenismul”. Aproape toți autorii români care au scris despre lipoveni, s-au folosit informațiile din surse la întâmplare fără a le compara cu alte surse, fara a le analiza sau verifica, idee susținută de autori precum Al. Arbore, V. Cocos, P.I. David, I.M. Popescu, M. Marinescu.

După anul 1990 în zona georgrafică Borcea, despre rușii lipoveni au scris: I. Evseev, S. Fenoghen, F. Chirila, S. Moldovan, L. Ivanov, F. Ipatiov, A. Crasovschi, A. Varona etc., cu scopul de a adopta un punct de vedere cât mai real, să prezinte evenimentele în sens obiectiv.

Istoria literaturii beletristice despre rușii lipoveni începe cu protopopul Avvakum. Astfel rușii lipoveni sunt prezentați drept cunoscători și păstrători ai vechilor valori – un soi de artiști prin vocație, din instinct, prin sensibilitatea față de artă și natură.

Scrierile referitoare la viața rușilor lipoveni sunt operele specifice rușilor de marcă, precum F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, D. Merejkovski, Mamin-Sibiriak, I. Smeliov, V. Salamov și alții.

Dacă oamenii de litere români nu au arătat în mod normal un interes mare pentru staroveri și pentru fenomenul staroobrjadcestvo, însă cercetătorii științifici da.

Încă de la jumătatea secolului al XX-lea la catedrele de filologie rusă din București și Cluj se putea observa un interes deosebit pentru studiul staroverilor din zona geografică Borcea, în special din punct de vedere lingvistic, folcloric și etnografic.

Rezultatele activității de cercetare specificului lipovenilor de către filologii rusiști din România s-au concretizat în numeroase articole publicate în revistele de specialitate, în comunicari știintifice prezentate cu prilejul diverselor conferințe și simpozioane.

În zona geografică Borcea din România, Comunitarea Rușilor Lipoveni organizează frecvent simpozioane științifice internaționale și publică volume de comunicări, ce aduc un aport important la studierea diverselor aspecte ale fenomenului starover.

Punctul de pornire privind mitologia rușilor staroveri îl constituie mitologia rusă. Staroverii au preluat unele elemente importante pentru viziunea lor asupra vieții din mitologia rusă și au transformat miturile rusești în elemente specifice propiiei lor percepții psihologice, religioase artistice.

Mitul despre Antihrist în Rusia așteptarea sfârșitului lumii s-a intensificat în al doilea sfert al secolului al XVII-lea și mitul biblic despre antihrist s-a răspândit rapid în folclor, în filozofie și literatură, a cărei actualizare a cunoscut cote maxime în perioada instaurării schismei în Biserica Rusă din zona geografică Borcea.

Staroverii au preluat mitul despre antihrist, ulterior l-au adaptat la modul lor de gândire și la viziunea lor existențialistă.

Actualizarea de către rușii lipoveni a simbolurilor legate de mitul antihristului, sensurile noi pe care ei le-au atribuit acestei figuri antice s-a preluat de numeroși reprezentanți ai gândirii și literaturii ruse, mai exact de scriitorii ruși clasici și de scriitorii contemporani. Aceștia au preluat și au prelucrat, în stil propriu sau caracteristic, mitul despre antihrist.

Interpretarea în mod contemporan, în totalitate postmodernistă a vremurilor lui antihrist, percepute de rușii staroveri din România, o întâlnim la Nichita Danilov. Acesta știe toate ritualurile și toate credințele specifice rușilor lipoveni din zona geografică Borcea, dar toate aceste credințe devin contorsionate, negativiste, grotești.

În multe situații oamenii din popor și staroverii în special din zona geografică Borcea asociau imaginea figurii mitice a lui antihrist cu dracii, demonii, vrăjitorii, numiți slugi ale antihristului.

În ultima vreme bătrânii staroveri dinyona geografică Borcea au inclus în „instrumentarul" necuratului realizările tehnicii, astfel Babulea Tatiana concluzionează că ziarele, care se tipăreau în iad, aparatele de radio, aragazul și mai ales televizoarele sunt lucrări ale diavolului.

În universul poetico-mitologic al lui Kliuev, pe lângă aspectele pozitive, în raiul binelui și frumuseții există și ființe demonice a lesovoi, lesai, domovoi, demonii de după cuptor, dvorovik, vodjanik, vodjanita.

Rușii lipoveni au receptat icoană cu sufletul, chiar dacă aceasta reprezenta pentru ei o ipostază și un marker al sacrului, aceștia au înțeles că ea simbolizează o stare spirituală, ei nu s-au lăsat influențați de capriciile modei, astfel multi timp a refuzat să vadă frumusețea capodoperelor vechilor izografi ruși.

Nikolai Leskov surprinde că staroverii transformă cu ajutorul icoanei orice încăpere, orice spațiu într-unul sacru, în Templu. În față acesteia, orice rus lipovean din zona geografică Borcea își rostește propriile rugăciuni, prin urmare icoană îl întovărășește în cele mai importante evenimente din viața sa.

Pentru rușii lipoveni din zona geografică Borcea timpul nu poate exista decât raportat la divinitate, adică dacă poartă în șine germenii sacralității. Prin urmare propriile dorințe de a se afla mereu în preajmă zeilor, au transformat rusul lipovean într-un om aproape "paralizat de mitul eternei reîntoarceri", dacă ar fi să folosim formulă lui Mircea Eliade, aspirând în permanență la repetarea evenimentelor sacre, petrecute în timpul biblic.

Fiecare sărbătoare religioasă este o întoarcere la Timpul sacru, prin natură sa reversibil și recuperabil. Prin urmare rulul lipovean din zona geografică Borcea trăiește simultan în două fluxuri temporale:

– fluxul obișnuit, al vieții profane și paralel;

– fluxul sacru, a cărui importantă este primordială.

Iar timpul și spațiul sacru se împletesc în mod organic, alcătuind un cronotop aparte.

Pentru omul medieval istoria nu are un caracter independent, spontan, ea nu este un proces care se desfășoară după anumite reguli, ci reprezintă un lanț de evenimente care căpăta sens numai în contextul eternității și al împlinirii voinței divine.

Resursele poetice ale viziunii rușilor lipoveni asupra lumii sunt ilustrate de stihurile duhovnicești, ce se îmbină cu măiestrie valențele mitologice, poetice și spirituale ale existenței lor.

Spațiul stihurilor duhovnicești este lumea creștină, pe pământ și în ceruri. Toponimia terestră este legată de locurile în care a trăit Mântuitorul sau sfinții creștini, deseori este Rusia Sfântă, spre care se mută de la Ierusalim centrul lumii. Adesea cele două spații se suprapun, pentru că reprezintă enclave ale adevăratei credințe, ceea ce le apropie simbolic până la identificare.

Fenomenul rus lipovean păstrător și generator de mituri, este perceput adesea ca un mit.

Constantin Toiu construiește un adevărat mit despre lipovenii și viață lor în yona geografică Borcea, prezentându-i într-o lumina stranie de început de lume, locuitori ai unui tărâm mitic marcat de credințe vechi și obscure.

Miturile devin mai reale decât realitatea, absurdul se împletește cu frumusețea într-un amalgam straniu, care ba te încânta, ba te înspăimântă, pentru că realitatea este vis și totodată proiecție, reflectare a lumii înconjurătoare.

Personalitatea staroverului nu se dizolvă în comunitate, ci este stimulată la maximum datorită și în vederea activității sale. Până în zilele noastre rușii lipoveni din zona geografică Borcea își aleg preoții din rândul comunității, dezbat problemele bisericii, se implică în activitățile ei.

Analizând sistemul de gândire, de viață și de percepție a lumii la rușii lipoveni din zona geografică Borcea, trebuie să se precizeze că, identic mitologia și artă, filozofia acestora este determinată de specificul religios, de rolul primordial pe care religia, credința îl joacă în viață credincioșilor ortodocși de rit vechi.

În afară religiei staroverul își pierde determinarea, adică identitatea. Religia îl definește prin excelentă și a dus la formarea, în timp, a unui specific sufletesc, mental, care îl deosebește și pe cel mai puțin religios dintre staroveri de ceilalți, "nestaroveri".

Esența viziunii ontologice a staroverilor s-ar putea exprimă printr-o singură frază: cunoașterea, existența în general trebuie să slujească în primul rând pentru salvarea sufletului.

Societatea rusă veche îl percepea pe Creatorul Universului ca pe propriul său Dumnezeu rus, iar mesianismul național rusesc s-a exprimat mereu prin afirmarea existenței Hristosului rus și prin rusificarea într-o bună măsură a Evangheliei.

Percepția lui Iisus la ruși lipoveni din zona geografică Borcea este cea a unui Dumnezeu foarte uman, foarte apropiat, pe care, cum spune unul din personajele romanului lui Leskov La capatul lumii, îl simți "în sân".

Omul religios dorește să trăiască într-o lume sacră, să fie mereu aproape de Dumnezeu, într-un "Cosmos pur și sfîânt, așa cum era el la începutul începuturilor".

De aceea probabil, curățenia: trupească, sufletească, ritualică constituie un concept cheie pentru rușii lipoveni din zona geografică Borcea. El aspiră la puritatea primordială, caută credința cea curată, se străduiește să-și păstreze sufletul curat, neîntinat de rău, de păcat, de ispită. Iar ispitirea sufletului poate fi evitată numai prin comuniunea cu divinul, care trebuie în permanență descoperit în lumea înconjurătoare.

Staroverii au considerat faptul că ortodoxia este cea adevărată și cea "curată". Ei se temeau de secularizarea bisericii, de contaminarea ei cu spiritul laic, iar esența schismei nu constă de fapt în ritualism sau în simplă păstrare a vechilor tradiții, ci în păstrarea purității Bisericii.

Majoritatea scriitorilor care au tratat tema ortodocșilor de rit vechi au pus accentul pe importanța pe care o acordă curățeniei, vorbind în special despre casele curate ale acestora.

Aspirația spre puritatea religiei este și criteriul care a dus la apariția în rândul staroverilor a mai multor ramuri și a tot felul de secte. Diferență dintre acestea se rezumă practic la gradul de intensitate cu care oamenii doreau să păstreze curată credința, sufletul, mergând deseori până la excese. Așa a luat naștere sectă celor care-și dau foc (samosozygateli). Această tendința, așa-numită năzuința spre purificarea prin foc a fost o vreme destul de răspândită în rândul staroverilor.

Caracteristicile gândirii omului medieval și ale gândirii lui filozofice sunt caracterul retrospectiv și traditionalismul.

Dorința păstrării tradiției poate lua formă respingerii oricărei imixtiuni a noului, a inovației în viața unui individ sau a unei comunități.

Rușii lipoveni percep tradiția ca fiind foarte importantă pentru religie. De aceea trecutul, în toate manifestările sale și tot ce aparține trecutului – icoanele, cărțile vechi, obiectele de cult, dar și obiectele în general, au o semnificație aparte în viața credinciosului.

Este vorba despre înțelegerea medievală a obiectului, în spațiul căruia se combină cele două principii de bază care definesc omul, cel material și cel spiritual. Pornind de la această atitudine specifică față de obiect, se cuvine să subliniem importanța pe care o aveau hainele pentru rușii lipoveni.

Atenția acordată înfățișării exterioare în orice situație de comunicare cu Dumnezeu, fie că era vorba despre rugăciunea în biserică sau acasă, este o trăsătură distinctivă a rușilor lipoveni. De-a lungul istoriei adepții vechilor tradiții rusești au trebuit să plătească pentru atitudinea lor aparte față de îmbrăcăminte. În anul 1716 a fost emis un decret prin care staroverii erau obligați să plătească dări duble pentru "privilegiul" de a purta bărba și haine de modă veche.

CONCLUZII

Rusii lipoveni dețin o istorie foarte bogată, dar această istorie este foarte puțin cunoscută publicului românesc.

Lipovenii sunt în România cunoscuți ca fiind un neam de origine slavă, ce au venit din prima jumătate a secolului XVII-lea, datorită prigonirilor din Rusia și ca urmare a măsurilor drastice de urmăre și pedepsire, luate de către biserica oficială rusă și de către autoritățile țariste față de toți cei care au îndrăznit să respingă reformele de cult ale patriarhului Nikon.

Prin urmare în spațiul românesc, mai exact în zonele incluzând Moldova – cu Basarabia și Bucovina nordică, Muntenia și Dobrogea, primii ruși staroveri, au fost denumiți aici lipoveni, a căror apariție se constată în ultimele decenii specifice secolului al XVII-lea.

Se cunoaște existența unei contraverse în literatura de specialitate cu privire la apartenența lipovenilor dobrogeni la comunitatea cazacilor nekrasoviți, reprezentând o grupare desprinsă din marea oaste a cazacilor de pe Don, în urma înfrângerii răscoalei conduse de atamanul Kondrati Bulavin în perioada 1707–1708.

Ritualurile și obiceiurile populare specifice rușilor lipoveni se încadrează destul de mult profund în învățătura și morala creștină, având o încărcătură sacrală deosebită.

Rușii lipoveni din zona geografică Borcea mai acordă o atenție studiului limbii materne, deoarece școlile cu predare în limba rusă sunt efectiv inexistente, iar numărul elevilor ce sunt incluși în sistemul oficial este destul de mic.

Referitor la etimologia cuvântului lipovean (lipoveni), există mai multe variante explicative chiar în rândul etniei. Unii consideră că denumirea ar proveni de la cuvântul rusesc lipa – "tei", lemn pe care rușii staroveri îl prelucrau, confecționând diferite obiecte de uz casnic sau își pictau pe el icoanele în stil bizantin.

Comunități importante de ruși lipoveni din punct de vedere numeric sunt la ora actuală în județele Tulcea, Constanța, Iași, Ialomița, Suceava, Bacău, Brăila, Neamț, Vaslui, Botoșani și în capitala țării, în București. Se cunosc aproximativ 70 de localități în România în care întâlnim ruși lipoveni.

De-a lungul secolelor, Dobrogea de Nord și Delta Dunării u fost considerate principalele locuri de refugiu pentru popoarele persecutate. Conform noului recensământ, în aceste locuri trăiesc la momentul actual, în mod pașnic, aproximativ șaptesprezece naționalități diferite, dintre care fac parte și lipovenii, care înregistrează cele mai puține persoane membre. Prin urmare rușii lipoveni din zona georgrafică Borcea sunt credincioși ortodocși de rit vechi denumiți în lume ca fiind staroveri („de credinta veche”) sau staroobreadti („de rit vechi”).

Obiceiurile rușilor-lipoveni din zona geografică Borcea sunt strâns legate de principalele sărbători religioase. Din trecut și până la momentul actual la rușii-lipoveni s-a păstrat obiceiul efectuării semnului crucii în aproape orice acțiune pe care o întreprind.

Dintre obiceiurile păstrate până în zilele noastre, cel mai bine s-a conservat Maslena – Maslenița (Săptămâna Brânzei și a Laptelui, Lăsata Secului) – o sărbătoare a spiritului, dar și a bunătăților, plină de voie bună, fiind săptămâna de dinaintea intrării în postul Paștelui.

Într-o gospodărie ruso-lipovenească există foarte multe elemente tradiționale. Piesa principală într-o locuință specifică rușilor lipoveni o reprezintă cuptorul, iar partea cea mai importantă este ”pecika”, locul unde dorm copii și uneori bătrânii. Este tare, dar rămâne cald aproape până dimineață. În comunitatea noastră cea mai importantă este biserica.

Rușii lipoveni din zona geografică Borcea au ca ocupație principală pescuiul, dar ei se ocupă și de creșterea bovinelor și cailor, iar la prima vedere se observă cu ochiul liber faptul că terenurile de arat sunt aproape inexistente. Din cauza izolării, în afara faptului că dețin doar câteva tractoare, singurul mijloc de transport accesibil tuturor a rămas carul cu cai.

Nu trebuie să fie omis faptul că rușii lipoveni sunt priviți diferit de români din zona Borcea, astfel o primă diferențiere se referă la studiile acestora, dar și la cultura pe care o au fiecare.

Concepția religioasă specifică rușilor lipoveni este privită ca o structură constată și ca o valoare primordială, cu rădăcini în universul medieval rus, determinând specificul percepției lumii înconjurătoare, având o influență asupra comportamentul omului la nivelul tuturor domeniilor de activitate. Această concepție se bazează pe principiul subordonării existenței umane originii transcedentale, divinității, dar și cel al ordinii stabilite de aceasta, fixate în dogmele și preceptele religioase.

Toate sărbătorile sunt preluate de la originea vechilor credincioși din Basarabia, Dobrocea, Moldova și Țara Românească, toate aceste obiceiuri au fost realocate noilor credincioși din zona georgrafică Borcea, iar cu timpul s-a demonstrat faptul că toată cultura rusă din Basarabia a devenit în prezent practic neschimbată.

Lipovenii se adaptează ușor la condițiile și oportunitățile mediului în care se află. Ei acceptă cu plăcere munca în țară sau în afara ei, în zona georgrafică Borcea ei sunt cunoscuși ca fiind buni săpători, astfel de-a lungul timpului în afara de muncile din gospodărie, ei călătoreau cu calul și căruța pe meleagurile depărtate pentru a lucra pământul, construind diguri și căi ferate săpând lacuri.

În concluzie din trecut și până în prezent rușii lipoveni din zona geografică Borcea au împărtășit împreună cu românii atât bucuriile cât și tristețile. Cu timpul destinele lor s-auy contopit, iar rușii lipoveni din zona Borcea își duc viața zilnic într-o lume a miracolului și a sălbaticiei, soarta lor se zbate între frumusețea și duritatea luptei pentru supraviețuire.

De-a lungul timpului, în literatura specifică rușilor lipoveni din zona geografică Borcea s-au scris peste 5.000 de lucrări de specialitate despre acest fenomen, însă nici până în prezent nu s-a reușit să se explice pe deplin.

BIBLIOGRAFIE

Ioan Budai-Deleanu Scurte observații asupra Bucovinei din anul 1803, ediția 1988.

Boldur A., Întroducere la istoria Basarabiei subt stăpânirea rusească. În: Viața Basarabiei. 1932, nr 2.

Th. Capidan, Limbă și cultură, București, Fundația regalentru literatură și Artă, 1943.

Ciobanu V. Jertfa zidirii la ucraineni și ruși. În: Viața Basarabiei. 1938, nr 1-2.

Axinia Crasovschi, Filologie rusă XXVI. Tradiție și modernitate în limbă și literatură, E.U.B., 2010.

Axinia Crasovschi, Cultura rușilor lipoveni (rușilor credincioși de rit vechi) în context național și internațional, Volum de comunicări știinífice prezentate la seminarul internațional de la Suceava, Editura Ararat, București, 1996.

Axinia Crasovschi, O viață, o profesie de credință, în vol. Filologie rusă XXV. Tradiție și modernitate în limbă și literatură, E.U.B., 2010.

Nichita Danilov, Masă și extraterestrul, Editura Polirom, Iași, 2005.

Dan Demetriu, Lipovenii din Bucovina, Cernăuți, 1894.

Diac Petru David, Călăuza creștină, sectologie, pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe, în fața prozelitismului, sectant, Editura Episcopiei Argeșului, Curtea de Argeș, 1994.

Dumitrescu Doru, Căpiță Carol, Manea Mihai, Istoria minorităților naționale din România, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

Mircea Eliade, Sacrul si profanul, Bucuresti, "Humanitas", 2000.

Ivan Evseev în "Revista de etnologie", voi. X, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2001.

Gârlan Mictat A., Metodologia cercetării etnopsihologice, Ediura Lumen, 2011, Iași.

N. Gogol și M. Bulgakov – paralele biografice și literare, în vol. Romanoslavica, Serie nouă, vol. XLVI, nr.3, E.U.B., 2010.

Holban Th., Rușii din România. În: Viața Basarabiei, 1934, nr. 11.

Filip Ipatiov, Rușii lipoveni din România, Cluj, PUC, 2001.

Andrei Ivanov, Probleme de dialectologie. Graiurile rusești lipovenești din România, București, Editura Universității București.

Andrei Ivanov: Dicționar religios rus-român, în vol. „Filologie rusă”, XX, E.U.B., 2004.

Nikolai Leskov, Îngerul pecetluit, Editura Predania, București, 2006.

Limona Răzvan, Populația Dobrogei în perioada interbelică, Editura Online Semănătorul, august 2009.

Lupulescu, Colonie rusă în Dobrogea, în revista Atichități, 1889.

Svetlana Moldovan, Comunitatea rușilor lipoveni. Ghid de prezentare, Editura Ararat, București, 2004.

Dumitru C Moruzi, Rușii și România, Editura Institutului de Arte Grafice Mierva, București, 1906.

Peter Osip, Cultura rușilor lipoveni în context național și internațional, vol. II, București, f.e., 1988.

Dan Prodan, Teritoriile românești sub stăpânire otomană în istoriografia românească a secolului al XX – lea, în „Studii și articole de istorie”, LXXI, Editura Publistar, București, 2006.

Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Stancu Ilin, Istoria toleranței religioase în România, Editura Saeculum, 1992.

Polek J. Die Lippowaner in der Bukowina. III. Sitten und Gebrӓuche. Czernowitz, 1899.

Constantin Toiu, Galeria cu vită sălbatică, Editura Fundației Culturale Romane, Seria „Prozatori români contemporani“, București, 1999.

Săgeată F. ,Cultura rusă în Basarabia s-a refugiat în familie. În: Viața Basarabiei. 1934.

Sevastian Fenoghen, "Zorile", nr. 11/2002.

Sevastian Fenoghen, Sarichioi. Pagini de istorie, Editura Kriterion, București, 1998.

V.A. Aleksandrov, Letopisețul tulcean (1846 – 1941), Editura Kriterion, București, 2002;

Varona Alexandr, „Tragedia schismei ruse”, Editura Kriterion, București, 2002.

Victor Vascenco, Lipovenii. Studii lingvistice, Editura Academiei Române, București, 2003.

Victor Vascenco, Old Believers; Rușii staroveri din America, București, Editura Academiei Române, 2005.

M. Vicol, Gh. Dumitrașcu, Legea agrară din 1882 și implicațiile ei naționale, în „Analele Dobrogei”, An 14, nr. 1, 1997.

Kakab Albert Zsolt, Peti Lehel, Procese și contexte social –identitare la minoritățile din România, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Kriterion, Cluj-Napoca, 2009.

*** Cultura rușilor credincioși de rit vechi în context național și internațional, Kriterion, București, 2001

*** Feodor Chirilă, "Zorile", nr. 10/2001.

*** Emil Constantinescu în Conferință Națională a CRLR, ediția a-V-a, august 2000.

*** România o Europă în miniatură. Lucrare editată cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar de acțiune pentru combaterea discriminării (2001-2006

www.tomrad.ro/istorie

http://clasaa12a.blogspot.ro/2009/04/rusii-lipoveni-din-romania.html.

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=2632&eventdate=1263852000

http://www.arcasu.ro/Craciunul_lipovenesc_id_1294334901.html

http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Aglomeratie_la_Sfintirea_Strugurilor_0_319768130.html

www.divers.ro

http://www.crlr.ro/lipoveni_obiceiuri.php

BIBLIOGRAFIE

Ioan Budai-Deleanu Scurte observații asupra Bucovinei din anul 1803, ediția 1988.

Boldur A., Întroducere la istoria Basarabiei subt stăpânirea rusească. În: Viața Basarabiei. 1932, nr 2.

Th. Capidan, Limbă și cultură, București, Fundația regalentru literatură și Artă, 1943.

Ciobanu V. Jertfa zidirii la ucraineni și ruși. În: Viața Basarabiei. 1938, nr 1-2.

Axinia Crasovschi, Filologie rusă XXVI. Tradiție și modernitate în limbă și literatură, E.U.B., 2010.

Axinia Crasovschi, Cultura rușilor lipoveni (rușilor credincioși de rit vechi) în context național și internațional, Volum de comunicări știinífice prezentate la seminarul internațional de la Suceava, Editura Ararat, București, 1996.

Axinia Crasovschi, O viață, o profesie de credință, în vol. Filologie rusă XXV. Tradiție și modernitate în limbă și literatură, E.U.B., 2010.

Nichita Danilov, Masă și extraterestrul, Editura Polirom, Iași, 2005.

Dan Demetriu, Lipovenii din Bucovina, Cernăuți, 1894.

Diac Petru David, Călăuza creștină, sectologie, pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe, în fața prozelitismului, sectant, Editura Episcopiei Argeșului, Curtea de Argeș, 1994.

Dumitrescu Doru, Căpiță Carol, Manea Mihai, Istoria minorităților naționale din România, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

Mircea Eliade, Sacrul si profanul, Bucuresti, "Humanitas", 2000.

Ivan Evseev în "Revista de etnologie", voi. X, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2001.

Gârlan Mictat A., Metodologia cercetării etnopsihologice, Ediura Lumen, 2011, Iași.

N. Gogol și M. Bulgakov – paralele biografice și literare, în vol. Romanoslavica, Serie nouă, vol. XLVI, nr.3, E.U.B., 2010.

Holban Th., Rușii din România. În: Viața Basarabiei, 1934, nr. 11.

Filip Ipatiov, Rușii lipoveni din România, Cluj, PUC, 2001.

Andrei Ivanov, Probleme de dialectologie. Graiurile rusești lipovenești din România, București, Editura Universității București.

Andrei Ivanov: Dicționar religios rus-român, în vol. „Filologie rusă”, XX, E.U.B., 2004.

Nikolai Leskov, Îngerul pecetluit, Editura Predania, București, 2006.

Limona Răzvan, Populația Dobrogei în perioada interbelică, Editura Online Semănătorul, august 2009.

Lupulescu, Colonie rusă în Dobrogea, în revista Atichități, 1889.

Svetlana Moldovan, Comunitatea rușilor lipoveni. Ghid de prezentare, Editura Ararat, București, 2004.

Dumitru C Moruzi, Rușii și România, Editura Institutului de Arte Grafice Mierva, București, 1906.

Peter Osip, Cultura rușilor lipoveni în context național și internațional, vol. II, București, f.e., 1988.

Dan Prodan, Teritoriile românești sub stăpânire otomană în istoriografia românească a secolului al XX – lea, în „Studii și articole de istorie”, LXXI, Editura Publistar, București, 2006.

Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Stancu Ilin, Istoria toleranței religioase în România, Editura Saeculum, 1992.

Polek J. Die Lippowaner in der Bukowina. III. Sitten und Gebrӓuche. Czernowitz, 1899.

Constantin Toiu, Galeria cu vită sălbatică, Editura Fundației Culturale Romane, Seria „Prozatori români contemporani“, București, 1999.

Săgeată F. ,Cultura rusă în Basarabia s-a refugiat în familie. În: Viața Basarabiei. 1934.

Sevastian Fenoghen, "Zorile", nr. 11/2002.

Sevastian Fenoghen, Sarichioi. Pagini de istorie, Editura Kriterion, București, 1998.

V.A. Aleksandrov, Letopisețul tulcean (1846 – 1941), Editura Kriterion, București, 2002;

Varona Alexandr, „Tragedia schismei ruse”, Editura Kriterion, București, 2002.

Victor Vascenco, Lipovenii. Studii lingvistice, Editura Academiei Române, București, 2003.

Victor Vascenco, Old Believers; Rușii staroveri din America, București, Editura Academiei Române, 2005.

M. Vicol, Gh. Dumitrașcu, Legea agrară din 1882 și implicațiile ei naționale, în „Analele Dobrogei”, An 14, nr. 1, 1997.

Kakab Albert Zsolt, Peti Lehel, Procese și contexte social –identitare la minoritățile din România, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Kriterion, Cluj-Napoca, 2009.

*** Cultura rușilor credincioși de rit vechi în context național și internațional, Kriterion, București, 2001

*** Feodor Chirilă, "Zorile", nr. 10/2001.

*** Emil Constantinescu în Conferință Națională a CRLR, ediția a-V-a, august 2000.

*** România o Europă în miniatură. Lucrare editată cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar de acțiune pentru combaterea discriminării (2001-2006

www.tomrad.ro/istorie

http://clasaa12a.blogspot.ro/2009/04/rusii-lipoveni-din-romania.html.

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=2632&eventdate=1263852000

http://www.arcasu.ro/Craciunul_lipovenesc_id_1294334901.html

http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Aglomeratie_la_Sfintirea_Strugurilor_0_319768130.html

www.divers.ro

http://www.crlr.ro/lipoveni_obiceiuri.php