Rolul Misionar al Diasporei Romanesti

Rolul misionar al diasporei românesti.

Studiu de caz.

Parohia Ortodoxa Română ,,Sf Gheorghe” Tubingen (Germania)

Rolul misionar al diasporei românesti.

Studiu de caz.

Parohia Ortodoxa Română ,,Sf Gheorghe” Tubingen (Germania)

INTRODUCERE:

Motivație, titlu, obiective

Poziția Bisericii Ortodoxe Române în chestiunea „Diaspora ortodoxă”

CAPITOLUL I : ISTORICUL DIASPOREI ROMÂNEȘTI

I.1 Situația actuală și poziția canonică a diasporei ortodoxe

I.2 Privire istorică și canonică

CAPITOLUL I I : COMUNITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN JURUL GRANIȚELOR ROMÂNIE

II. 1. Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi, și Exarhat al Plaiurilor

II.2. Episcopia Daciei Felix

II.3. Εpiscopia Ortodoxă Română din Ungaria

II.3. Parohia Ortodoxă Română de la Sofia (Bulgaria

CAPITOLUL III : EPARHIILE ORTODOXE ROMÂNEȘTI DIN DIASPORA

III.1. MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ȘI MERIDIONALE

III.1.A. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

III.1.B. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

III.1.C. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

III.2. MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A GERMANIEI, EUROPEI CENTRALE ȘI DE NORD

III.2. A. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

III.2. B. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

III.3. ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A CELOR DOUĂ AMERICI

III.4. EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A AUSTRALIEI ȘI NOII ZEELANDE

CAPITOLUL IV: AȘEZĂMINTELE MONAHALE ROMÂNEȘTI DE LA LOCURILE SFINTE

IV.1 AȘEZĂMINTELE MONAHALE ROMÂNEȘTI DE LA MUNTELE ATHOS

IV.1. A. Schitul românesc Prodromu

IV.1. B. Schitul românesc Lacu

IV.2 AȘEZĂMINTELE MONAHALE ROMÂNEȘTI DIN ȚARA SFÂNTĂ (IERUSALIM, IORDAN ȘI IERIHON)

IV.2. A. Așezământul românesc de la Ierusalim

IV.2.B. Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul, de la Iordan

IV.2.C. Așezământul românesc de la Ierihon

CAPITOLUL V : ALTE COMUNITĂȚI ORTODOXE ALE PATRIRHIEI ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE

V.1 Comunitatea Ortodoxă Română din Cipru (Nicosia

V. 2 Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia (Istanbul

V. 3 Comunitatea Ortodoxă Română din Africa de Sud (Johannesburg

V.4 Comunitatea Ortodoxă Română din Japonia (Tokyo, Osaka

V.5 Comunitatea Ortodoxă Română din Siria (Damasc

CAPITOLUL VI : PAROHIA ORTODOXA ROMÂNĂ ,,SF GHEORGHE” TUBINGEN

VI.1 Activitati

VI.2 Programul Liturgic

VI.3 Structura si Persoane

VI.4 Statutul

VI.5 Media

VI.6 Istoric

CONCLUZII

INTRODUCERE

Motivație, titlu, obiective

În conformitate cu primul articol din Statutul său de organizare și funcționare, Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni, constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor României.

Rezultă de aici, dreptul și obligația Bisericii noastre de a se îngriji, din punct de vedere spiritual, de toți fiii săi din țară și din străinătate.

În duhul sfintelor canoane și al tradiției bisericești, precum și al prevederilor art. 5, alin 1, art. 6, alin. 2, și articolul 8, alin.1, din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, care reglementează dreptul de jurisdicție asupra diasporei ortodoxe române, Biserica noastră își manifestată grija pentru fiii ei care trăiesc în afara hotarelor țării.

După Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei, Biserica Ortodoxă Română are cea mai numeroasă diaspora, peste 4 milioane de ortodocși, între care sunt incluși românii din jurul actualelor granițe ale României. Dacă înainte de primul război mondial, diaspora românească a fost organizată și condusă de cele două Biserici românești de atunci (Biserica din vechiul regat și Biserica din Transilvania), după Marea Unire din 1918, s-a trecut la organizarea unitară a diasporei românești.

Diaspora Bisericii Ortodoxe Române a luat naștere în două moduri:

Prin trasarea noilor frontiere, după cele două războaie mondiale, rămânând în afara granițelor României un număr foarte mare de români;

Prin emigrație, în mai multe valuri, cele mai consistente fiind după anul 1990.

Chiar și în perioada 1948-1989, Patriarhia Română s-a îngrijit de românii din diaspora, în pofida greutăților impuse de regimul comunist. Sub îndrumarea Sfântului Sinod, a fost făcută o acțiune de reorganizare a unităților din diaspora, au fost trimiși preoți și cântăreți și s-au amenajat spații liturgice.

În Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române din 1949, la articolul 6, se stabilea faptul că asistența religioasă, organizarea bisericească și trimiterea de conducători pentru românii ortodocși de peste hotare, se reglementează de Patriarhia Română cu aprobarea Guvernului.

Deși autoritățile comuniste din România le-au interzis orice legătură cu țara, credincioșii ortodocși români care trăiau peste hotare s-au organizat în două structuri bisericești superioare: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Româna din Statele Unite și Canada, cu sediul la Detroit și Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris, cea din urmă reușind, cu mare greutate, să revină în jurisdicția Patriarhiei Române. Vechea Episcopie din America înființată în 1934 (devenită, între timp, Arhiepiscopie) n-a mai păstrat legătura cu țara și cu Patriarhia Română.

Cu toate că activitatea bisericească, era controlată și supravegheată prin Ministerul Cultelor, apoi prin Departamentul Cultelor, s-a reușit constituirea unor parohii, care au devenit repere importante în viața diasporei românești (Londra 1964, Stockholm 1971, Melbourne 1972, Milano 1975, Madrid 1975).

De-a lungul timpului s-au scris mai multe studii și articole referitoare, în special, la parohiile mai vechi din străinătate sau la așezămintele românești de la Locurile Sfinte. Aceste lucrări necesitau o sistematizare rezumativă și o aducere la zi, întrucât, de multe ori, luau forma unor însemnări de călătorie sau a relatării unor vizite sau a unor momente importante din viața parohiilor respective.

În arhivele sectoarelor Comunități externe și Relații bisericești și interreligioase se află multe documente, scrisori, referate, hotărâri ale Sfântului Sinod, comunicări sinodale, documentare, care nu sunt arhivate, ci doar înregistrate și îndosariate pe ani și problematică. Desigur, informațiile cuprinse în aceste dosare sunt publice, cei interesați putând avea acces la ele, dar citarea lor după normele academice este dificilă.

În prezent, diaspora ortodoxă românească pendinte de Biserica Ortodoxă Română este organizată în trei mitropolii (Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale și Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord), o arhiepiscopie (Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi), șase episcopii ( Episcopia Daciei Felix, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord), alte trei eparhii reînființate în Republica Moldova fiind încă nefuncționale.

În afara acestora, există și structuri bisericești ale comunităților românești din afara granițelor țării, aflate în jurisdicția directă a Patriarhiei Române (Așezămintele Românești de la Locurile Sfinte – Ierusalim, Iordan și Ierihon, parohia ortodoxă română de la Sofia-Bulgaria, parohia ortodoxă română de la Tokyo și parohia ortodoxă română de la Osaka-Nagoya, Japonia), sau care se află în alte jurisdicții canonice dar păstrează legături culturale și spirituale cu Biserica Mamă (Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos – Podromu, Lacu, Comunitatea românească din Cipru, parohia ortodoxă română din Istanbul, parohia ortodoxă română din Johannesburg-Africa de Sud, parohia ortodoxă română de la Damasc, Siria, parohia ortodoxă română de la Brno, Cehia. Astfel, în prezent, diaspora Bisericii Ortodoxe Române cuprinde 13 eparhii, deservite de peste 600 de clerici.

Patriarhia Română se îngrijește ca toate unitățile de cult să aibă personalul deservent necesar, care să asigure asistența religioasă și să susțină celelalte activități bisericești, trimite comunităților ortodoxe românești de peste hotare cărți și obiecte de cult, literatură teologică, veșminte, icoane, calendare, asigură plata cotelor de asigurare socială și de sănătate; oferă burse de studiu la școlile noastre teologice unor studenți români din străinătate. Toate acestea contribuie la desfășurarea unui program normal de slujire liturgică și educație religioasă, pentru păstrarea credinței, obiceiurilor și datinilor, a dragostei față de neam și de Biserica-Mamă.

Trebuie amintit faptul că, de-a lungul timpului mai mulți istorici și teologi români au fost interesați de viața comunităților ortodoxe române din străinătate, scriind pagini memorabile care au îmbogățit multe biblioteci. Semnificative, în acest sens, sunt lucrările vaste ale lui Virgil Cândea și Ovidiu Drâmba.

Cu toate acestea, până de curând, nu au existat lucrări care să adune contribuțiile autorilor români privitoare la istoria și viața comunităților ortodoxe românești din afara României, cu excepția unor informații cuprinse în cele două lucrări de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, publicate de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu și Pr. Prof. Dr. Alexandru Moraru.

Importante date despre istoricul și activitățile eparhiilor din străinătate, aflăm din volumul doi, intitulat „Autocefalie și responsabilitate”, în care sunt prezentate date istorice și de actualitate cu privire la eparhiile românești din cadrul Patriarhiei Române.

În volumul al treilea, intitulat „Autocefalie și comuniune; Biserica Ortodoxă Română în dialog și cooperare externă (1885-2010)”, apărut la editura Basilica a Patriarhiei Române, în anul 2010, sunt publicate studii cu privire la comunitățile ortodoxe românești din jurul granițelor actuale ale României și din Diaspora.

De asemenea, ”Enciclopedia Ortodoxiei Românești”, lucrare publicată la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2010, oferă cititorului informații succinte, cu o bogată bibliografie, asupra mai multor teme, inclusiv despre unele personalități și despre comunitățile românești din străinătate.

În afara acestor volume, după știința mea, nu există alte lucrări de sinteză care să valorifice documentele și informațiile cu privire la tema tratată.

Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române cu referire la Diaspora ortodoxă a fost expusă de canoniștii de renume ai Bisericii noastre, profesorul Liviu Stanși arhidiacon profesor Ion Floca, precum și de reprezentanții Patriarhiei Române la Comisiile și Conferințele Panortodoxe Presinodale, în special, mitropolitul Antonie al Ardealului și părintele profesor Viorel Ioniță. Această temă s-a aflat permanent în atenția Sectorului Relații bisericești și interreligioase, între ale cărui atribuții se află elaborarea documentației necesare pentru fundamentarea hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care privesc activitatea structurilor din Diaspora.

Despre situația religioasă a românilor din Basarabia și Bucovina, studii deosebit de documentate au publicat profesorii basarabeani Zamfir Arbore și Nicolae Popovschi, fostul mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu (născut în Basarabia) și părintele profesor Mircea Păcurariu. Situația extrem de dificilă, de-a lungul veacurilor, a românilor din Balcani a fost prezentată în lucrări valoroase de profesorii N.A. Constantinescu, George Vâlsan, reputatul balcanolog Gheorghe Zbuchea, Ioan Gherman, Gligor Popi (profesor la Academia Pedagocică din Vârșeț) și Adina Berciu Drăghicescu. Remarcabilă este activitatea editorială a Fundației Scrisul Românesc, din Craiova, care a reeditat cărți și a publicat studii importante cu privire la românii din Serbia. Importante studii pentru relațiile bisericești dintre români și sârbi sunt: Monografia Mitropoliei Banatului, teza de doctorat a diaconului Silviu Anuichi (realizată subla comunitățile ortodoxe românești din jurul granițelor actuale ale României și din Diaspora.

De asemenea, ”Enciclopedia Ortodoxiei Românești”, lucrare publicată la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2010, oferă cititorului informații succinte, cu o bogată bibliografie, asupra mai multor teme, inclusiv despre unele personalități și despre comunitățile românești din străinătate.

În afara acestor volume, după știința mea, nu există alte lucrări de sinteză care să valorifice documentele și informațiile cu privire la tema tratată.

Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române cu referire la Diaspora ortodoxă a fost expusă de canoniștii de renume ai Bisericii noastre, profesorul Liviu Stanși arhidiacon profesor Ion Floca, precum și de reprezentanții Patriarhiei Române la Comisiile și Conferințele Panortodoxe Presinodale, în special, mitropolitul Antonie al Ardealului și părintele profesor Viorel Ioniță. Această temă s-a aflat permanent în atenția Sectorului Relații bisericești și interreligioase, între ale cărui atribuții se află elaborarea documentației necesare pentru fundamentarea hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care privesc activitatea structurilor din Diaspora.

Despre situația religioasă a românilor din Basarabia și Bucovina, studii deosebit de documentate au publicat profesorii basarabeani Zamfir Arbore și Nicolae Popovschi, fostul mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu (născut în Basarabia) și părintele profesor Mircea Păcurariu. Situația extrem de dificilă, de-a lungul veacurilor, a românilor din Balcani a fost prezentată în lucrări valoroase de profesorii N.A. Constantinescu, George Vâlsan, reputatul balcanolog Gheorghe Zbuchea, Ioan Gherman, Gligor Popi (profesor la Academia Pedagocică din Vârșeț) și Adina Berciu Drăghicescu. Remarcabilă este activitatea editorială a Fundației Scrisul Românesc, din Craiova, care a reeditat cărți și a publicat studii importante cu privire la românii din Serbia. Importante studii pentru relațiile bisericești dintre români și sârbi sunt: Monografia Mitropoliei Banatului, teza de doctorat a diaconului Silviu Anuichi (realizată sub îndrumarea părintelui profesor Ioan Rămureanu)și teza de doctorat a părintelui Claudiu Cotan (realizată sub îndrumarea părintelui profesor Viorel Ioniță) .

Cu privire la istoria comunităților românești din Ungaria, cea mai importantă și mai citată lucrare este cartea fostului conducător al Vicariatului Ortodox Român de la Gyula, părintele Teodor Misaroș. Alte lucrări semnificative au fost publicate de conf. Dr. Gagyi Tiberiu, Ioan Barbu, Ioan Matei, Păiușan Radu, Gabriel Moisa. Sub egida asociațiilor culturale românești din Ungaria au apărut lucrările lui dr. Florea Olteanu și Maria Berényi (erudit cercetător cu o vastă publicistică în limbile română și maghiară, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria).

În ceea pe privește istoricul, organizarea și funcționarea eparhiilor românești din Diaspora, în afara articolelor din cele două volume dedicate autocefaliei Ortodoxiei românești, amintite mai sus, remarcăm lucrarea părintelui Nicolae Dura, articolele publicate în revista mitroplitană ”Deisis” de către părintele profesor Mircea Păcurariu și profesorul Gheorghe Vasilescu(cu privire la situația celor două mitropolii din vestul Europei), teza de doctorat și studiile părintelui Gabriel-Viorel Gârdan(care a beneficiat de o bursă de studii oferită de Episcopia Ortodoxă Română din America), lucrarea părintelui Dumitru Găină (primul preot român trimis de Patriarhia Română pe continentul Australian). De asemenea, în teza sa de doctorat, domnul Pavel Emanuel Tavala face o analiză canonico-juridică a comunităților ortodoxe românești din Europa Occidentală. Trebuie amintită aici teza de doctorat a părintelui profesor Aurel Jivi, trecut la Domnul, intitulată „Ortodoxia în America și problemele ei”, lucrare nepublicată, încă, păstrată în manuscris la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu.

Despre istoria Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, cu prilejul împlinirii a 2000 de ani de creștinism, Patriarhia Română a publicat un volum, sub coordonare lui Ignatie Monahul și a profesorului Gheorghe Vasilescu, șeful Arhivei Patriarhiei Române, care a cuprins retipărirea unor studii și articole ale unor cercetători cu privire la tema menționată.

Numeroase studii și articole au fost publicate pentru a prezenta dărnicia voievozilor, boierilor și credincioșilor români din Țările Române pentru sprijinirea vieții monahale de la Sfântul Munte Athos. Studii importante cu privire la Așezămintele Românești de la Muntele Athos au fost publicate de de părintele profesor Ioan Moldoveanu, Patriarhia Română reeditând alte studii apărute de-a lungul timpului, într-un volum îngrijit de Ignatie Monahul și profesorul Gheorghe Vasilescu. Semnalăm și publicarea recentă a unor documente aflate în Arhivele Naționale, cu privire la Muntele Athos, de profesoarele Adina Berciu și Maria Petre. Trebuie semnalată și organizarea simpozionului „Principatele Române și locurile sfinte de-a lungul secolelor”, de către catedra de Teologie Istorică a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”din București, în perioada 15-18 octombrie 2006, la care au participat cu referate cercetători din România și străinătate.Doi mari specialiști în identificarea și valorificarea documentelor din arhivele mânăstirești de la Muntele Athos, Petre Năsturel și Florin Marinescu, au publicat studii importante în limbi de circulație internațională, despre sprijinul decisiv pe care Țările Române l-au acordat pentru supraviețuirea vieții monahale la Sfântul Munte.

Din cauza faptului că sunt întemeiate mai recent, nu există studii cu privire comunitățile și parohiile românești, întemeiate în „Noua Diaspora”, cu exccepția Japoniei, unde a existat o frumoasă activitate misionară, la sfârșitul secolului al XIX-lea, făcută de Biserica Ortodoxă Rusă, la care au lucrat și câțiva misionari basarabeni. Remarcăm studiile și articolele publicate, pe această temă de episcopul Antim Nica al Dunării de Jos, doctorandul Alexandru Magola, și părintele profesor Nichita Runcan.

Un izvor deosebit de util îl reprezintă dările de seamă ale ierarhilor și preoților români din Diaspora, transmise spre informare și analiză Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acestea conțin detalii foarte importante despre activitățile pastoral – misionare, social-filantropice și cultural – educative desfășurate, arătând vrednicia ierarhilor și clericilor în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu între semenii noștri din străinătate și în ajutorarea celor în nevoie.

Actele sinodale, Deciziile și Gramatele patriarhale, articolele publicate, în revistele bisericești și pe internet, de unii cercetători și vizitatori ai comunităților românești, documentarele și referatele făcute de ostenitorii Administrației Patriarhale, întregesc un tablou vast al realităților istorice și contemporane ale comunităților ortodoxe românești, ce se întind pe întreg globul pământesc.

Poziția Bisericii Ortodoxe Române în chestiunea

„Diaspora ortodoxă”

După Primul Război Mondial, ca urmare a căderii monarhiei în Rusia și a instaurării unui regim dictatorial ateu, milioane de ruși ortodocși, atât oameni simpli cât și intelectuali, s-au văzut nevoiți să plece în exil în Occident, înființând comunități ortodoxe în diferite regiuni ale lumii, în special în Franța. Parisul a devenit astfel capitala emigrației rusești, iar cele câteva biserici construite înainte de 1920 au devenit parohii cu statut de Asociații Culturale, conform legii din 1905.

Acesta reprezintă primul mare exod al unor creștini, din istoria modernă. În perioada interbelică a fost rândul grecilor să plece într-un exod asemănător cu cel al rușilor, înființând o serie de comunități ortodoxe în Europa Occidentală, Australia sau Noua Zeelandă. Această emigrație a adus în discuție problema a ceea ce s-a numit diaspora ortodoxă.

Termenul de diaspora desemnează un concept biblic bine cunoscut, menționându-se prima dată cu referire la diaspora iudaică din Antichitate. În Noul Testament se face referire la așa numita diasporă a primilor creștini, după cum urmează: ”Deci au zis iudeii, între ei: Unde are să se ducă Acesta, ca noi să nu-L găsim? Nu cumva va merge la cei împrăștiați printre elini și va învăța pe elini? (Ioan 7, 35), Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare. (Iacov 1, 1), Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia (1 Petru 1, 1).

Odată cu apariția discuțiilor legate de diaspora ortodoxă, au apărut și primele controverse și dezbateri între diferitele Biserici Ortodoxe și Patriarhia Ecumenică, în legătură cu problema jurisdicției și a autorității bisericești. Dezbaterile au avut ca bază canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic (451), unde Sfinții Părinți sinodali au hotărât ca diaspora să depindă în mod direct de Patriarhia de Constantinopol: „[…] De asemenea (s-a hotărât) ca numai mitropoliții diecezei Pontului, a Asiei și a Traciei, precum și episcopii din ținuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se hirotonească de către pomenitul preasfânt scaun al Prea Sfintei Biserici din Constantinopol; și adică, fiecare mitropolit al diecezelor pomenite împreună cu episcopii din eparhie (mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie (mitropolie) după cum se rânduiește (poruncește) prin dumnezeieștile canoane; iar mitropoliții pomenitelor dieceze să fie hirotoniți, după cum s-a spus, de către arhiepiscopul Constantinopolului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut alegeri într-un glas (unanime) și i s-au adus lui la cunoștință”.

În baza acestui canon, Patriarhia Ecumenică susține că toată diaspora ortodoxă ar trebui să se afle sub jurisdicția ei, deși este cunoscut faptul că, abia în anul 1921 Patriarhul Meletios IV Metaxakis a elaborat o teorie a jurisdicției universale pentru Constantinopol, până în acel moment Patriarhia Ecumenică neexercitând, de facto, nicio autoritate asupra diasporei ortodoxe.

Patriarhia Română, deși încorsetată de regimul comunist din România, s-a îngrijit permanent de fiii și fiicele ei din afara granițelor țării, pentru ca aceștia să beneficieze de asistență spirituală în limba maternă. Prevestind, parcă, valul de migrațiune al românilor, în special în vestul Europei, precum și înființarea unor noi eparhii românești pentru aceștia, Patriarhia Română s-a implicat constructiv în dezbaterile panortodoxe cu privire la administrarea diasporei ortodoxe, considerând aceasta ca un drept și ca o obligația față de păstoriții ei.

Așa după cum se cunoaște, există două mari curente cu privire la modul de înțelegere și administrare a diasporei, bazate pe înțelegerea diferită a acelorași canoane ale Sinoadelor Ecumenice.

Pe de o parte, Patriarhia Ecumenică și celelalte Biserici Autocefale de limbă greacă, bazându-se pe interpretarea simplistă a canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451), consideră că toți creștinii ortodocși din afara țărilor lor de baștină trebuie să fie în jurisdicția canonică a Bisericii Mamă a Constantinopolului, argumentul principal fiind primatul de onoare al Scaunului Ecumenic. Din punctul nostru de vedere, textul canonului 28 face referire exclusivă la dreptul Constantinopolului asupra diocezelor Asia, Pont și Tracia, nu asupra diasporei Bisericii întregi.

Pe de altă parte, Patriarhia Română, Patriarhia Moscovei și alte Biserici autocefale, mai adaptate la realitățile timpului în care trăim, consideră că naționalitatea și misiunea sunt criterii acceptate canonic pentru ca să-și depășească limitele jurisdicționale naționale și să-și organizeze propria diasporă, „iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt între popoarele barbare, trebuie să se administreze după obiceiul părinților, care s-a ținut” (canonul 2 al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, 381). De asemenea, potrivit canonului 34 Apostolic, episcopii unui neam se organizează și se conduc prin sinod propriu, independent de ierarhia altei Biserici.

Diaspora ortodoxă este alcătuită din toți credincioșii ortodocși care, din diferite motive, s-au stabilit în afara țărilor de origine și s-au constituit în comunități prin acțiunea misionară a Bisericilor Ortodoxe Autocefale, sau au aderat la acestea prin convertire.

În sens juridic, prin Diaspora Ortodoxă înțelegem toate comunitățile bisericești organizate în afara teritoriului unei Biserici autonome sau autocefale, care, din punct de vedere canonic, depind de Bisericile Mame din care s-au desprins, adică, continuă să rămână sub jurisdicția Bisericilor din care s-au detașat.

Întrucât fiecare Biserică Autocefală are aceleași drepturi, indiferent de vechime, număr de credincioși sau ordine canonică, nimeni nu-și poate aroga dreptul exclusiv asupra diasporei. Chiar Patriarhia Ecumenică, prin Tomosul din anul 1908, acorda Bisericii din Grecia dreptul de jurisdicție asupra comunităților grecești din afara granițelor, drept retras în anul 1922.

Slăbirea unității panortodoxe, pusă de unii teologi pe baza organizării naționale a Bisericilor, este cauzată de dorința de stăpânire a unora în detrimentul altora, și nu de manifestarea libertății fiecărei Biserici în cadrul sobornicității ortodoxe.

Dreptul și obligația Bisericii Ortodoxe Române de a se îngriji de propria diasporă au fost împărtășite de toți delegații Bisericii noastre la întrunirile panortodoxe, au fost argumentate istoric, canonic și ecclesiologic de teologii români și acceptate de frații noștri ortodocși români din străinătate.

Reciprocitatea trebuie să fie aplicată ori de câte ori, pe teritoriul canonic al unei Biserici Ortodoxe autocefale, sunt stabiliți credincioși ortodocși provenind din alte Biserici Ortodoxe autocefale, organizați în comunități, asociații etc. Principiul teritorial-canonic trebuie combinat, prin iconomie, cu principiul pastoral-cultural (lingvistic), deoarece nu sunt păstorite terenuri, ci persoane umane concrete. Cooperarea interortodoxă vizează păstrarea dreptei credințe și a comuniunii frățești (fără nicio constrângere).

Biserica Ortodoxă Română, ca Biserică-Mamă, nu poate fi insensibilă la nevoile pastorale ale credincioșilor ortodocși români stabiliți temporar sau definitiv în țări care nu sunt considerate ca fiind tradițional ortodoxe, unde nu există Biserici Ortodoxe autocefale canonic recunoscute de pleroma ortodoxă; ca urmare, s-au organizat noi eparhii și au luat ființă noi parohii ortodoxe române în diferite părți ale lumii, pentru a asigura credincioșilor noștri o pastorație adecvată, responsabilă.

Unitatea Ortodoxiei în diaspora nu rezultă din subordonarea tuturor diasporelor naționale unui centru unic, supra etnic, ce se pretinde neutru, ci rezultă din buna înțelegere, consultare, cooperare practică și coresponsabilitate a tuturor ortodocșilor din diaspora, pentru promovarea credinței creștine.

Până la o reglementare definitivă și unanim acceptată a temei privind organizarea diasporei ortodoxe, de către Sfântul și Marele Sinod, în duhul unității și al păcii, trebuie să persiste respectarea organizării bisericești de astăzi, bazată pe principiul autocefaliei și pe realitățile timpului.

Principiile de organizare bisericească nu sunt aplicate abstract, ci, în funcție de situații concrete precum mișcările de populații și evoluțiile geopolitice, Biserica poate să creeze structuri noi de conducere care să promoveze lucrarea pastoral-misionară. În astfel de cazuri, în conformitate cu conștiința canonică a Bisericii, trebuie ca să se dea dovadă de coresponsabilitate din partea Bisericilor locale în manifestarea comuniunii frățești.

Bisericile Ortodoxe locale trebuie să promoveze o misiune adecvată provocărilor contemporane și trebuie să găsească cele mai bune mijloace pentru o cât mai eficientă mărturie ortodoxă, atât în cadrul teritoriului canonic al Bisericilor autocefale, cât și în cadrul extrateritorialității canonice.

Principiul jurisdicției teritoriale și cel al prezenței unui singur episcop într-un teritoriu canonic este unanim acceptat în Ortodoxie, dar nu ca exclusivitate, ci ca modalitate de înfăptuire a misiunii. De aceea este necesară identificarea celor mai eficiente mijloace pentru ca, în diversitatea manifestărilor culturale și lingvistice, ortodocșii din afara granițelor Bisericilor autocefale să primească o pastorație adecvată pentru o trăire autentică a valorilor Ortodoxiei.

Majoritatea neînțelegerilor apărute între ierarhii ortodocși din diaspora sunt cauzate de lipsa de comunicare și de strategie pastoral-misionară comună, care să pună în prim plan unitatea în diversitate a ortodoxiei și nu dorințe de stăpânire. Existența mai multor episcopi într-o regiune trebuie înțeleasă ca o diversitate a mijloacelor de misiune, care se validează prin creșterea numărului de credincioși, iar folosirea în cult și a limbilor țărilor de reședință, asigură o armonizare a tradițiilor și o dezvoltare a unității ortodoxiei.

În concluzie, Patriarhia Română, în administrarea diasporei sale, păstrează rânduielile canonice și nu se amestecă în treburile altor Biserici Autocefale, promovează valorile creștinismului în întreaga lume și contribuie la dezvoltarea unității în diversitate, specifice Ortodoxiei.

CAPITOLUL I : ISTORIA DIASPOREI ROMÂNESTI

În graiul bisericesc tradițional , cuvîntul diaspora (διασπορα = împraștiere) are un înțeles social și un înțeles juridic.

În primul înțeles ,- care este și întelesul său originar pe care-l aflăm în expresiile : diaspora iudaica și diaspora elina , – înseamnă iudei si elini împrastiați , risipiți sau dispersați printre alte neamuri și aflați deci în afara teritoriului lor național.(Pentru iudei : Septuaginta . Deuter. XXVIII, 25 ; XXX, 4 ; Isaia XLIX, 6 ; Ier. XLI, 17 ; Macab. I,27 ; Iacov I, 1; – pentru elini : Ioan VII, 35; I Petru I, 1).

Aceștia puteau fi constituiți sau nu , în grupuri , colonii sau comunitați .După exemplul lor , și creștinilor plecați și așezați înafara localitații lor de baștina sau înafara unei teritoriu bisericesc mai mare de care au ținut inițial , li s-a zis creștini din diaspora , iar totalitații acestora i s-a zis diaspora creștină.

În al doilea înțeles , cuvântul diaspora înseamnă , o comunitate sau o unitate bisericească mai mare , detașată de corpul unei Biserici autocefale sau autonome , dar rămasă sub jurisdicția aceleia din care s-a detașat. Prin urmare , orice unitate diasporală , în acest înțeles , înseamnă o unitate dinafara unei Biserici autocefale sau autonome , unitate care se află totuși în dependență canonică de vreuna din acestea , cu care formează , sub raport juridic, un corp.

Diaspora ortodoxă reprezintă deci totalitatea unităților externe ale Bisericilor autocefale și autonome , din cuprinsul Ortodoxiei Ecumenice . Raporturile Bisericilor mame cu diasporele lor se desfașoară în general normal și după rănduielile canonice, cu anumite excepții, care , în ultimele decenii , au provocat vii discutii asupra diasporei ortodoxe și i- au dat astfel o acută actualitate

CAPITOLUL II : COMUNITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN JURUL GRANIȚELOR ROMÂNIEI

Trebuie să spunem, încă de la început, că românii din jurul granițelor nu pot fi încadrați în categoria ,,diaspora”. Ei trăiesc actualmente în vechi vetre românești, fiind autohtoni pe niște teritorii care, din cauza vitregiilor vremurilor, au rămas în afara granițelor oficiale ale țării noastre. O scurtă privire în istoria recentă a României ne arată că în perioada interbelică, Biserica noastră, cu o importantă susținere din partea Statului, a avut preoți și lăcașuri de cult în toată Peninsula Balcanică, mergând până în nordul Greciei – pentru aromânii din Pind și Hemus, românii din Valea Timocului și Banatul Sârbesc, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, dar mai ales, Nordul Bucovinei, Maramureșul istoric și Basarabia. Schimbarea condițiilor istorice a constituit o barieră în calea continuării legături firești cu românitatea în toată întinderea ei.

Dacă în ceea ce privește situația românilor din Basarabia, Herța și Bucovina izvoarele istorice și lucrările de specialitate vorbesc despre continuitatea și afirmarea conștiinței naționale românești în acele teritorii, în ciuda vitregiilor vremurilor și a imperialismului țarist și sovietic, problema vieții religioase a românilor din Balcani nu a fost abordată suficient de istoriografia românească.

La scurt timp după formarea poporului român, proces complex și de durată, invazia popoarelor migratoare a dislocat populația compact românească de pe aceste meleaguri, îndepărtând unele grupuri de români de leagănul românismului, pe alocuri asimilându-le, altele, mai puternice, reușind să se conserve, păstrând elementul românesc dar împropriindu-și unele componente ale civilizației cuceritorilor. Așa au apărut în istorie istro-românii, macedo-românii, aromânii, izvoarele bizantine numidu-i vlahi. Contextul istoric deosebit în care acești români au trebuit să supraviețuiască (invazii migratoare, nenumărate războaie, ocupație turcească și austriacă, revoluții de emancipare a popoarelor din sudul Dunării), au influențat limba și cultura acestora, ortodoxia credinței fiind elementul care i-a făcut să reziste și să-și păstreze conștiința apartenenței la o Patrie Mamă, cu foarte puține excepții aceștia și-au revendicat aparteneța la poporul român. Fiecare minoritate națională are un popor la care se raportează ca aparteneță, tocmai de aceea este absurdă politica țărilor din Balcani, de a-i considera ”popor fără țară”.

Din păcate, românii din sudul Dunării s-au confruntat cu dorința de emancipare a unor state, în funcție de evenimentele majore ale istoriei dorindu-se includerea lor în ”Grecia Mare”, ”Bulgaria Mare”, ”Serbia Mare” . Astfel, desconsiderarea lor ca etnici români prin slavizarea numelor și interzicerea limbii române și în cult, a dus în multe cazuri la asimilare forțată. Deși aveau numeroase biserici și preoți iar dezvoltarea vieții religioase a acestora legitima înființarea unui episcopat propriu, ”grija” fraților ortodocși, care nu doreau să-și piardă privilegiile istorice, au împiedicat, prin persecuții greu de imaginat, ca această dorință, la care până și sultanul necreștin a fost receptiv, să se împlinească. În urma solicitării românilor din Albania, Epir și Macedonia, susținută de peste 5.000 de semnături, privind numirea unui episcop român pentru românii din Balcani, Guvernul României a reușit, în anul 1894, înființarea unui episcopat condus de mitropolitul Antim de Ohrida, care a avut o existență efemeră și a condus la începerea unei prigoane deosebite împotriva românilor și a limbii române.

De altfel, Statul Român s-a implicat activ, în perioada 1848-1940, în susținerea românilor din Balcani prin oferirea de burse de studii, înființarea de școli cu predare în limba română, trimiterea de manuale și cărți de slujbă, pregătirea și salarizarea învățătorilor și preoților, ceea ce a dus la o emancipare culturală și religioasă a acestora în perioad respectivă.

Urmare schimbările politice masive din Europa, după anul 1948, datorită politicii comuniste din statele balcanice, viața românilor din sudul Dunării a avut de suferit. Învățătorii români au fost înlocuiți de cei bulgari și sârbi, preoții români au fost izgoniți, limba română a fost înlăturată din școli și biserici. La toate aceste s-a adăugat exacerbarea tenințelor naționaliste din Grecia. Pentru a-i nu supăra pe ”tovarăși”, conducerea de aunci a României a încetat contactul cu românii din Balcani.

Astfel, populațiile românești din Albania (fârșeroți-aproximativ 100.000), Grecia (aromânii din pind și Thesalia-aproximativ 200.000), Republica Macedonia (aromîni- aproximativ 80.000), Bosnia și Herțegovina (istroromâni-aproximativ 500) la care se adaugă căteva sute de vlaho-morlaci din Croația și Slovenia, au fost uitate de autoritățile românești, iar, din cauza lipsei de dialog, de care au dat dovadă Bisericile Ortodoxe Surori din țările respective, nici Biserica Ortodoxă Română nu a putut să facă mare lucru. Există totuși acțiuni de încurajare a asociațiilor culturale care desfășoară activități de conservare etnică în acele zone, dar viitorul acestor comunități nu se întrevede foarte încurajator.

Din fericire, atât autoritățile politice ale Românei cât și Biserica Ortodoxă Română se implică, cu mari eforturi, în sprijinirea românilor din Serbia, atât a celor din provincia Voivodina, cât și a celor de pe Valea Timocului și Valea Moravei, unde comunitățile românești sunt numeroase și mai bine organizate, iar învățământul și slujbele religioase în limba română, încă există.

Românii din zonele limitrofe ale României au avut mai mult de suferit decât alți români ortodocși din străinătate, și, pe alocuri, mai suferă și astăzi. Supuși unor imense presiuni de deznaționalizare, românii au continuat să supraviețuiască în Peninsula Balcanică, iar românismul lor este pur și profund.

Relevantă și extrem de actuală este observația făcută de un responsabil al Ministerului Afacerilor Străine de la București care, în anul 1935, spunea că, ”dacă nimic nu se va schimba în situația lor sau în politica noastră față de ele [statele balcanice], putem afirma, fără nicio exagerare, că peste 40-50 de ani, problema minorităților române din străinătate nu va mai exista”.

Pentru aceștia Biserica a fost și rămâne elementul cel mai puternic pentru păstrarea, nu numai a identității religioase, ci și a celei culturale, lingvistice, etc. Patriarhia Română s-a îngrijit de obținerea unor drepturi religioase legitime, de trimiterea de clerici, de obținerea de fonduri pentru asigurarea de contribuții la salarii pentru personalul de cult deservent, a donat cărți și obiecte de cult, colportaj, a oferit burse pentru tinerii dornici să studieze teologia în România, etc. Toate aceste lucruri contribuie, în bună parte, la alungarea sentimentului de înstrăinare a acestor români, iar Biserica noastră, care are un rol important în acest sens, își aduce un aport eficient la vindecarea unei răni, care a săpat adânc la rădăcina păstrării identității de credință și neam.

Cu siguranță, trebuie depuse eforturi mai mari pentru îmbunătățirea situației fraților noștri români din jurul granițelor actuale ale României, care, deși sunt geografic aproape, par atât de departe.

Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire din 1918 prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române luată în ședința sa de lucru din 15 noiembrie 1923. În timpul ocupației sovietice din 1940/1941 și, mai apoi, sub regimul sovietic din perioada 1944-1991, Mitropolia Basarabiei și-a încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei. După proclamarea independenței Republicii Moldova (27 august 1991), ca urmare a Actului Patriarhal și Sinodal nr. 8090 din 19 decembrie 1992, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea membrilor Adunării eparhiale, în ședința din 19 decembrie 1992, a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei (cf. hot. nr. 8090/19 decembrie 1992). Prin hotărârea nr. 8090 din 19 ianuarie 1993, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și-a însușit și aprobat Actul Patriarhal și Sinodal și hotărârea Sinodului Permanent din 19 decembrie 1992. Prin hotărârea nr. 7427/ 24 octombrie 1995, Sfântul Sinod a aprobat modificarea titulaturii Mitropoliei Basarabiei astfel: „Mitropolia Basarabiei, autonomă și de stil vechi, și Exarhat al Plaiurilor”. Mitropolia este condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit Petru Păduraru.

Episcopia Daciei Felix. În ziua de 28 ianuarie 1971, urmare a întrunirii Adunării clerului ortodox român din Voivodina, asociație profesională constituită la 10 noiembrie 1966, a luat ființă Vicariatul Ortodox Român din Banatul Iugoslav, cu sediul la Vârșeț, având sub oblăduirea sa pe toți românii dintre Dunăre și frontiera româno-iugoslavă. În ședința sa din 13-14 februarie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reactualizarea și punerea în aplicare a Convenției privind poziția Bisericii Ortodoxe Române din Banatul iugoslav și a Bisericii Ortodoxe Sârbe din Banatul românesc și a hotărârii Sfântul Sinod al Bisericii noastre din 23 octombrie 1933, în legătură cu organizarea Episcopiei Ortodoxe Române cu sediul la Vârșeț.Episcopia este condusă de Preasfințitul Daniil Stoenescu.

Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul la Jula, este păstorită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan Mănuilă. La data de 27 martie 1946 a fost convocat Congresul Național Bisericesc în orașul Jula care a hotărât înființarea Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria cu sediul la Jula, care să înglobeze toate comunitățile ortodoxe românești din Ungaria, dar care a funcționat multă vreme ca un vicariat. În toată perioada funcționării Vicariatului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat un ierarh, ca locum-tenens pentru administrarea Vicariatului. La ședința Colegiului Electoral al acestei Eparhiei din data de 30 ianuarie 1999, a fost ales ca episcop al acestei eparhii Prea Sfințitul Episcop Sofronie Drincec, fiind confirmat în această treaptă în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 Februarie 1999.

Parohia Ortodoxă Română din Sofia-Bulgaria. Biserica parohială are hramul „Sfânta Treime” și este proprietatea Statului Român. Piatra de temelie a fost pusă la 4 mai 1905, lucrările s-au terminat în anul 1908, iar sfințirea a avut loc abia la 6 decembrie 1923. Comunitatea românilor ortodocși din Sofia este păstorită de Părintele Neluțu Oprea.

CAPITOLUL III : EPARHIILE ORTODOXE ROMÂNEȘTI DIN DIASPORA

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale,

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale. Înființată în 1949 de către episcopul Visarion Puiu, „Eparhia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală” a fost primită oficial în Biserica Ortodoxă Română în anul 1972 (cf. hot. Sf. Sinod nr. 1157/28 aprilie 1972). În anul 1974 această eparhie a fost ridicată la rang de arhiepiscopie cu titulatura de „Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Occidentală” . În prezent eparhie este condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif Pop, ajutat de Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Marc Nemțeanul.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma, a fost înființată prin hotărârea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 2707/2 iulie 2007 și este păstorită de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan Șpan.

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid, a fost înființată prin hotărârea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 4587/22 octombrie 2007 și este condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Lauran

Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord,

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, cu reședința la Nürnberg, Germania este păstorită de Înaltpresfințitul Părinte Mitropolit Serafim, ajutat de Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Sofian Brașoveanul.

În anul 1993, Sfântul Sinod, a aprobat înființarea „Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania și Europa”, în anul 2002 a fost aprobată completarea titulaturii Mitropoliei astfel: „Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală și de Nord”., iar din anul 2008, titulatura acestei eparhii este „Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului”.

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord.

Prin hotărârea nr. 4586/22 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înființarea și organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm, ca eparhie sufragană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Eparhia este păstorită de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi. 

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi,

La inițiativa credincioșilor din America, Sfântul Sinod a hotărât în anul 1930 crearea „Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America” . În anul 1974, Sfântul Sinod a ridicat această eparhie la rang de arhiepiscopie, iar din anul 1991 titulatura acestei eparhii este „Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi”.

Arhiepiscopia are sediul la Chicago și este păstorită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nicolae Condrea, ajutat de Prea Sfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop Vicar.

Structura administrativă: 63 de parohii, misiuni, mânăstiri și un Centru Eparhial, organizat și ca parohie, la Chicago. Împărțirea parohiilor este următoarea: 19 parohii, 11 misiuni și 2 mânăstiri în SUA; 20 parohii, 7 misiuni și 2 mânăstiri în Canada; 1 parohie în Venezuela, o misiune în Argentina.

Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande,

În data de 22 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea Vicariatului pentru Australia și Noua Zeelandă la rang de episcopie, cu titulatura Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande.

Episcopia are cu sediul la Melbourne și este păstorită de Preasfințitul Părinte Episcop Mihail Filimon.

Structura administrativă: în Australia, 15 parohii, 1 mănăstire și 7 parohii în formare; în Noua Zeelandă :4 parohii și 3 în formare.

CAPITOLUL IV: AȘEZĂMINTELE MONAHALE ROMÂNEȘTI DE LA LOCURILE SFINTE

Așezămintele Românești din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu și alte schituri sau chilii), deși sunt în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, păstrează o legături spirituale și culturale cu Patriarhia Română și sunt sprijinite material și financiar din România.

Așezămintele românești din Țara Sfântă (Ierusalim, Iordan și Ierihon) sunt dependente canonic direct de Patriarhia Română și se află sub conducerea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ieronim Crețu, Superiorul Așezămintelor românești din Țara Sfântă, Episcop vicar patriarhal ales.

CAPITOLUL V : ALTE COMUNITĂȚI ORTODOXE ALE PATRIRHIEI ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE

Comunitatea Ortodoxă Română din Cipru

Comunitatea Ortodoxă din Cipru este condusă, cu binecuvântarea Preafericitului Hrysostom II, Arhiepiscopul Ciprului-Noua Justiniana, de părintele Matei Petre. Parohia a fost înființată în anul 1995 și funcționează în cadrul Alianței Românilor din Cipru, în cele patru orașe din zona grecească a Ciprului.

Parohia Ortodoxă Română din Istanbul, Turcia

Biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, locașul de cult al comunității ortodoxe române din Turcia se află situată în partea europeană a orașului Istanbul, pe malul răsăritean al golfului "Cornul de Aur" și este primită în folosință, în baza unui contract de comodat, prin bunăvoința Patriarhiei Ecumenice.

Biserica a fost reconstruită din temelie în anul 1692  cu ajutorul donației făcute  de  vrednicul  domnitor Sfântul  Constantin   Brâncoveanu, pe locul în care se aflase vechea biserică bizantină a cartierului Prikidion.

Parohia a fost înființată în anul 2001, actualul paroh al acestei comunități este Părintele Vlad Sergiu Marcel.

Parohia Ortodoxă Română din Johannesburg, Africa de Sud.

Parohia românească din Johannesburg a fost înființată oficial în anul 2000, deși mai fuseseră făcute demersuri în acest sens și în anul 1992. În urma deciziei patriarhale cu nr. 15/2008, a fost numit în postul de preot paroh părintele Răzvan Vasile Tatu, parohia aflându-se în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei.

Din luna decembrie a anului 2009, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Mitropolit Seraphim părintele Tatu slujește pentru credincioșii români ortodocși, în limba română, în Capela Sfântul Gheorghe din Centurion-Johannesburg, până când comunitatea ortodoxă română va reuși să obțină sprijin pentru ridicarea unui locaș de cult propriu.

Parohia Ortodoxă Română Sfântul Gheorghe, din Tokio, Japonia.

Parohia Sfântul Gheorghe din Tokyo, Japonia, s-a înființat prin decizia patriarhală nr. 11/2008 și s-a constituit conform hotărârii Permanenței Consiliului Național Bisericesc din data de 5 august, temei nr. 5707/2008. Parohul acestei parohii este părintele Alexandru Gabriel Nicodim.

Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului, din Osaka-Nagoya, Japonia.

Parohia Ortodoxă Română Învierea Domnului din Nagoya și Osaka a fost înființată la început ca Misiune, prin decizia patriarhală nr. 13/2008 și s-a constituit conform hotărârii Permanenței Consiliului Național Bisericesc, din data de 24 septembrie, temei nr. 6810/2008. În prezent parohia este suplinită de părintele Alexandru Nicodim.

Parohia Ortodoxă Română din Damasc, Siria.

În cadrul Permanenței Consiliului Național Bisericesc din data de 4 martie 2009 a fost numit în postul de preot paroh al acestei comunități părintele Costea Gheorghe, cunoscător de limbă arabă. Încă de la începutul misiunii sale, Preacucernicul Părinte Gheorghe Costea a primit ajutorul Ambasadei României la Damasc și al Patriarhiei Antiohiei care a oferit noii parohii românești biserica Sfântul Nicolae din cartierul Mezze, pentru oficierea slujbelor religioase.

CAPITOLUL VI : PAROHIA ORTODOXA ROMÂNĂ ,,SF GHEORGHE” TUBINGEN

ACTIVITATI

02/07/15

Acolo este țara mea …

… și neamul meu cel românesc

În seara zilei de 7 februarie 2015 Comitetul de femei  al Parohiei Sf. Gheorghe condus de preoteasa noastră dragă, a organizat în sala bisericii St. Petrus din Lustnau, Tübingen oseară românească intitulată România din inimile noastre. Acest eveniment a reușit să adune laolaltă adulți și copii, români și iubitori de Românie. Oameni, care deși departe din punct de vedere geografic de locurile natale, păstrează vie, în sufletele lor, o Românie frumoasă și curată. 
Întâlnirea a avut ca obiectiv prezentarea a trei zone de plai mioritic: Moldova, Banat și Bihor. Prezentatorii au ales tehnici inedite pentru a expune România din inma lor. Unii au purtat și au descris publicului costume populare specifice zonei din care provin, altii au spus poezii. Regionalismele s-au bucurat de mare interes, stârnind în egală măsură dezorientare și amuzament. Prezentările au cuprins date istorice, poezii, experiențe personale împărtășite, obiceiuri și tradiții ale satului românesc, prezentarea si explicarea portului tradițional românesc, cântece și dansuri tipic românești, meșteșuguri și simboluri, imagini vechi și noi. S-a și plans la amintirea locurilor natale, s-a ascultat muzică populară și s-a dansat. Voioșia tipic românească a înduflețit  frumosul evenimentul.
Ne-au încântat desigur gustul și mirosul bucatelor specific românești, pe care gospodinele și chiar domnii mai hărnicuți (curajoși), le-au pregătit cu deosebită dragoste. Toba, lebărul, jumările, cârnații, micii  și celelalte porcării au fost gustate pe îndelete de oaspeții. Palinca de Bihor, vișinata și zmeurata, alaturi de vinul fiert au însoțit delicioasele mâncăruri. Borșul moldovenesc a fost la mare căutare. Poalele-n brâu, sau vărzarele cum se numesc în Bihor, atât cele sărate, cât si cele dulci au rupt gura târgului, lăsându-se cu ușurință înfulecate. Ospățul a fost completat cu prajituri și torturi, care mai de care mai gustoase și mai arătoase.
        Al treilea element de interes al serii l-a reprezentat expoziția de articole tradiționale din zona Bihor. Lada de zestre, alături de ștergare, vase din lut, cana din lemn pt lapte, linguri de lemn, perina, obiectele vestimentare și de cult, toate acestea au creat imaginea unui colțișor de Românie. O Românie pe cât de departe, pe atat de adânc păstrată în sufletul fiecăruia dintre noi…
Cât de multe poate spune o mică și biată căniță din lut, o ie sau lingură de lemn pictată… Ce simțim la purtarea costumului tradițional… multe, foarte multe …
Toate acestea ne-au adus împreună, ne-au unit și ne-au făcut să simțim cu adevarat bucuria de a fi printre ai noștri … de a fi români.

Pentru cei care din binecuvântate pricini nu s-au aflat cu noi în această minunată seară, vă împărtășim o bucățică din România din inimile noastre, care vă va stârni cu siguranță și simțul umorului:

La bunica, în Moldova
Undeva e încotrova.
Puiul scurmă-n rumeguș
Nu cu ghiara, cu scurmuș,
Iar ardeiu-i chipăruș.
Cocostârcul este barză
Curechi una cu varză.
Un ciorap e un colțun
Perje-s prunele din prun
Și povirla e magiun.
Plapumă cum zicem noi
E oghial în Dorohoi.
Un copil ce s-a lovit
Plânge fiindcă s-a pălit
Un cartof e-o barabulă
Ori zici cușmă, ori căciulă.
Donița e cofăiel
Romanița – mușețel
Ce-i basma e și tulpan
Iar un miel până-ntr-un an
În Moldova e cârlan
Fumu iese din hogeag,
Și iaurtul e chișleag.
Păpușoi zici la porumb
Și nu nasture ci bumb,
Nu zăpadă ci omăt,
Nu livadă ci pomăt.
– Zi-mi bunică, dacă poți, da’ ce-s eu?
– Tu? Un ghilimoț, dar român cum suntem toți.
(Mulțumim cu drag Corinei Dima)

Au consemnat: Andreea și Maria Cătănescu, Tübingen, 12.2.2015

11/23/14

Pelerinajul în Grecia

Duminică 31.8. spre seară a pornit o grupă de credicioși, la număr 32, ai parohiei noastre spre ținuturile vechii Elade spre închinare la diferite moaște. În prima zi nu am ajuns departe căci încercările s-au arătat încă de la început prin anularea zborului nostru spre Zürich. Astfel am fost nevoiți să așteptăm la hotel și prin aeroport zborul de luni seara. Tot acest răstimp ne-a folosit spre cunoașterea mai bine a membrilor grupului, ne-a pus răbdarea la încercare și ne-a adus la cunoștință oferta culinară a localurilor din aeroport :o)

Luni 1.9. am ajuns bucuroși noaptea la Atena unde am fost întâmpinați călduros de doamna preoteasă ce ne-a însoțit pe tot parcursul pelerinajului nostru, ne-a umplut bagajul de cunoștințele și ne-a mujlocit considerabil adaptarea la realitățile grecești.

Marți 2.9. de cu bună dimineață am pornit spre Mănăstirea Nea Makri, de pe Muntele Neprihăniților, din apropierea Atenei. Pe drum am fost pregătiți pentru întâlnirea cu Sfântul Efrem cel Nou de povestirile doamnei ghid. Am aflat că timp de peste 500 de ani acest sfânt nu a fost cunoscut și abia la mijlocul secolului XX (3 ianuarie 1950) s-a descoperit maicii Macaria, stareța Mănăstirii Bunavestire și altor credincioși, câștigandu-și numele de grabnic ajutător și tămăduitor.Astfel ne-am apropiat sufletește de acest sfânt, multora dintre noi încă necunoscut, ne-a impresionat suferințele lui și tăria în credință. Ajunși la mănăstire ne-am închinat la sfintele moaște și l-a locul unde a pătimit Sf. Efrem, am luat ulei de la candela ce arde în fața icoanei lui, întâlnidu-ne acolo și cu un grup de alți pelerini români.Pelerinajul a continuat spre Insula Evia râvnind să ajungem la moaștele Sfântului Ioan Rusul, sfânt cunoscut de mulți dintre membrii grupului nostru. Sfântul Ioan ne-a întâmpinat cu miresme de mir ce l-am simțit mulți ca adiere de mireasmă binemirositoare în timp ce rosteam acatistul Sfântului. Moaștele acestuia se numără printre puținele moaște ce a rămas întregi nefiind împărțite.Răcoriți de o ploaie năzdrăvană, plini de bucuria întâlnirii cu Sfântul Ioan și răsfățați de contactul cu bucătăria grecească am pornit să ajungem la moaștele Sfântului David cel Bătrân, copilul Înaintemergătorului ce se găsesc la Mănăstirea Schimbarea la Față tot din Insula Evia. Sfântul David a trăit la mijlocul secolului al XVI-lea și a primit repede numele de bătrân chiar dacă avea pe atunci doar 20 de ani, datorită înțelepciunii lui.

De mic spunea "Imi plăceau cel mai mult tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul." Astfel după mai multe minuni prin care însuți Sfântul Ioan Botezătorul i-a vorbit și-a primit, copil fiind  încă, numele de „copilul Înaintemergătorului“. Pe noi ne-au impresionat ochii acestui sfânt, privirea lui blândă și viața neprihănită. Mănăstirea ctitorită de acest sfânt ne-a rămas în amintire și prin multitudinea ghivece cu mirodenii și miresmele acestora mai ales după ploaia ce a căzut doar în timp ce ne aflam în biserică. A fost ca și o urare de bun venit a Sfântului David cel Bătrân.De aici ne-am grăbit să prindem vaporul spre Grecia continentală pentru vizitarea mănăstirii Kato Xenia unde ne-am închinat la o bucățică din Brâul Maicii Domnului și la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Aici ne-am înâlnit cu cele două măicuțe românce, maica Andrea și maica Antonia. Tot aici ne-am lăsat o parte din ofrandele noastre dorind astfel să sprijinim și săvârșirea unor mozaicuri cu sfinți români.

După ce am înnoptam într-un hotel la malul mării și ne-am bucurat a doua zi de dimineață (Miercuri 3.9.) de contactul cu marea Egee am pornit spre valea Tembi pentru vizitarea peșterii Sfintei Paraschevi. Ne-am închinat în Biserica ridicată pe locul unde această sfântă s-a arătat, oprind trenul și salvând astfel viețile unor muncitori de la tunel și am luat apă de la izvorul de acolo, aflând că această sfântă este grabnic ajutătoare îndeosebi pentru cei cu suferințe de ochi.Apoi am pornit spre muntele Olimp căutând mănăstirea cu moaștele Sf. Cuviosului Dionisie. Acest Sfânt a trăit mulți ani la Sf. Munte Athos nevoindu-se și ca pustnic și dedicându-se curățirii și păzirii minții prin rugăciunea lui Iisus.

A înființat mai multe mănăstiri printre care și cea de pe Olimp la 1.000m. Cea vizitată de noi a fost refăcută la o altitudine mai ușor accesibilă pentru transport. Sfântul Dioniesie a trăit și s-a nevoit însă într-o peșteră mult mai sus decât locul vizitat de noi. În această mănăstire ne-am închinat la multe moaște, am vizitat muzeul cu câteva odoare ale vechii mănăstirii, puține câte au scăpat după repetatele atacuri turcești. Printre exponatele muzeului am văzut și un disc de argint dăruit acestei mănăstiri de domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare. De la bogatul pangar al mănăstirii ne-am aprovizionat cu miere de albine, produse lactate făcute în mănăstire și multe iconițe, cruciulițe, ceaiuri și alte amintiri frumoase.Spre seară am ajuns la Tesalonic unde ne-am închinat la moaștele Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir, a Sfintei Anisia și a Sfântului Grigore de Ariclia, mitropolit al Tesalonicului din sec. XX. Și aici Sfântul Dimitrie ne-a întâmpinat cu miresme binemirositoare, făcându-ne să-i simțim prenzența în mod deosebit.

Joi 4.9. dimineața am vizitat închisoarea Sf. Dimitrie, ce se găsește la subsolul actualei Biserici cei poartă numele. Apoi am pornit prin Tesalonic spre arhiepiscopia Tesalonicului und ne-am închinat la moaștele Sf. Theodora și ale Sfântului Cuvios David.La Biserica Sf. Sofia ne-am închinat la moaștele Sf. Vasile Mărturisitorul iar la catedrala mitropolitană am avut bucuria să ne închinăm la moaștele Sf. Grigore Palama, al doilea patron al orșului Tesalonic după Sf. Dimitrie Sfântul Grigore Palama a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, datorită implicării sale polemice împotriva lui Varlaam Calabrezul pentru a apăra Isihasmul (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm și liniște). Datorită acestei implicări, Isihasmul mai poartă numele de Palamism. Doctrina elaborată de el are o valoare de sinteză

pentru teologia Răsăriteană dar și implicații filozofice și antropologice profunde.În grabă am ajuns și la Mănăstirea Suroti unde se găsește mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul,  închinându-ne și la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul.După-amiaza târziu am ajuns și la Meteora unde la mănăstirea Russanu ne-a primit cu multă căldură maica stareță Filoteia și maica Teodosia, măicuță de la Suceava, ce ne-a vorbit cu multă convingere, explicându-ne o parte din pictura micuței biserici. Aici am pătruns puțin în atmosfera de mănăstire participând la slujba frumoasă a vecerniei, ne-am închinat la moaștele Sf. Varvara, precum și la părticele din moaștele Sf. Pantelimon, Modest și Trifon. Întreg complexul de la Meteora ne-a impresionat în mod deosebit și prin măreția peisajului unic.

Am înnoptat la Kalambaka și în zorii zilei (Vineri 5.9.) am pornit-o spre portul Pireu, de unde am luat vaporul spre Insula Eghina căutându-l pe Sf. Nectarie. Ajungând ne-am închinat la cele 2 Biserici, la biserica unde a slujit și la chilia unde a locuit în ultimii ani de viață, la mormântul său și la moaștele sale. Sfântul Nectarie, atât de drag multora dintre noi, și-a revărsat darul și a întărint pe mulți pelerine, unii chiar din grupul nostru bucurându-se de minunile acestuia. Este un sfânt contemporan, trăind la sfârșit de secol XX într-o simplitate încoronată de smerenie, ducându-și suferința cu multă răbdare și dragoste.Tot în Insula Eghina am vizitat Mănăstirea marii mucenice Ecaterina unde ne-am închinat la cele 3 Biserici la Icoana făcătoare de minuni a maicii Domnului, la porțiuni din moaștele Sf. Ecaterina și la Icoana făcătoare de minuni a Sf. Ierarh Spiridon.

Sâmbătă 6.9. în toi de noapte ne-am întors bucuroși acasă și încărcați cu harul sfinților.

Adina Gilla

Atelier de zidire duhovnicescă

Brumărelul cu aurul ruginei lui ne-a adus marea binecuvântare de a cunoaște un om frumos în Hristos: Maica Sofronia de la „Centrul de Formare și Consiliere Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Iași. Maica Sofronia a poposit în sânul comunității noastre în perioada 2. – 5.10.2014, în contextul organizării unui atelier de lucru pentru părinți.

Ideea acestui demers a pornit din conștinetizarea faptului că relațiile familiale și dinamica lor joacă un rol foarte important în formărea și cristalizarea personalității umane. Maicia Sofronia prin experinența sfinției Sale în acest domeniu, prin modul ei unic de a fi, prin concordanța faptelor și a cuvintelor ei, prin evidența dragostei și a dorului ei după Dumnezeu, ne-a ajutat să relizăm că toate faptele, cuvintele, gândurile, atitudinile și manifestările noastre, ale unora față de față de alții și fașă de noi înșine, sunt pași importanți ai devenirii noastre, ai devenirii copiilor noștri și ai devenirii celor din jurul nostru. Asumarea acetor realități în și cu Dumnezeu, înțelegerea modului în care simțim și ne manifestăm, ne ajută în strădania noastră ne Al contura  din ce în ce mai clar și mai concret pe ”Hristosul” din noi, concomitent cu recunoașterea ”Hristosului” în cel de lăngă noi.

Îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru aceste zile și binecuvântate prilejuri de mântuire și Îl rugăm să reverse asupra Maicii Sofronia binecuvântarea Sa în lucrarea ei neobosită de transformare a semenilor, în apropapele ei, spre mântuirea tuturor.

Pr. Dr. Nicolae Gilla

08/04/14

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui – O scrisoare a consilierei noastre Lidia Maurer despre un proiect social

Dragi consilieri, dragi membrii ai parohiei,

dupa cum fiecare dintre domniile voastre stiu, parohia noastra a initiat de nu foarte multa vreme, un proiect social – cutia milei – sub forma unor donatii de bani din partea dumneavoastra. Cu acesti bani vor fii sprijinite familii, copii, adulti sau pur si simplu vom incerca sa ajutam acolo unde e nevoie si atat cat ne va tine buzunarul (cutia milei).

In luna august am avut bucuria si onoarea sa fiu prima care “actioneaza” concret si direct cu acesti bani. Donatiile dumneavoastra au ajuns in Dumbraveni, jud. Sibiu, un orasel de cca. 7.400 locuitori din inima Romaniei, la o familie cu sapte copilasii. Cu jumatate din cei 200 € am procurat familiei cele necesare de zi cu zi: ulei, faina, zahar….Cu lacrimi in ochii mama acelor copilasi ne zice: “ Cel mai mult din tot ce ne-ati adus aici ma bucur de detergent. Chiar azi dimineata ma intrebam <Doamne cu ce o sa spal astazi, pentru ca ce-am mai avut s-a termint  de ceva zile!>”. In paranteza fie spus, doamna Gabi nu are masina de spalat haine, mai spala inca cu mana!! Iar restul banilor au fost folositi pentru a achizitiona cele necesare copiilor pentru inceput de an scolar. Am stat ceva de vorba cu doamna Gabi si am ramas uimita de puterea de lupta si credinta acestei femei. Imi spune, multumindu-mi mie si prin mine si voua tuturor celor care au facut posibil aceasta: „De fiecare data cand sunt mai necajita si cand nu mai stiu de unde si cum sa ne descurcam, Dumnezeu trimite pe cineva sau ceva care sa ne scoata din necaz.“

In necazul lor, parintii au fost nevoiti inainte de a incepe vacanta de vara, sa il invoiasca aproape 2 saptamani de la scoala pa baiatul lor cel mare, Florin, 16 ani, pentru a putea merge impreuna cu parintii la lucru si a castiga pentru familie 20 lei in plus.

M-a impresionat foarte mult acest lucru … si cu toate ca cunoasc prea bine situatia celor ramasi in tara, si eu de acolo am plecat si tot acolo imi petrec impreuna cu familia concediul in fiecare an, totusi mi se pare ca uit prea repede, odata ajunsa aici, necazul multora de acolo, si ca incep la fel de repede sa ma vad eu cea care are greutati si  lipsuri si necazuri … Pe cand, acum, gandindu-ma la aceasta familie cu sapte copii, incerc sa multumesc lui Dumnezeu mai mult, sa fiu mai recunascatoare si sa cartesc mai putin in fata “necazurilor” care apar in viata de zi cu zi …

Va multumesc mult in numele familiei Florea tuturor celor care ati facut posibila aceasta bucurie calda, “de vara” in familia lor.

Dumnezeu sa va rasplateasca si sa inmulteasca darul dumneavoastra!!!

Lidia Maurer

Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7)

07/25/14

Vizita tinerilor de la Galați

La Vecernie i-am avut ca oaspeți pe câțiva tineri de la Galați și studenți germani. De 18 ani există o frumoasă colaborare între biserica Evanghelică din Baden-Württemberg și Biserica Ortodoxă din Galați, colaborare ce se concretizează și prin vizite reciproce anuale. De 4 ani îi primim și noi cu drag și cu o ciorbă caldă 🙂 pe acești tineri, ajutând astfel și la colaborarea noastră ecumenică cu biserica Evanghelică.

07/12/14

Bucătăresele Vesele – Sunt ce mănânc sau mănânc cum sunt?

S-au trezit bucătăresele noastre vesele de cu bună dimineață, s-au gătit frumos – după cum ne grăiesc și fotografiile :o), s-au pregătit cu rețete și au așteptat pe doamne și domnișoare. Ș-apoi nici domnii n-au fost exclsuși, căci ne-am bucurat și de vizita întârziată a doi reprezentanți:o)
Doamnele și domnișoarele s-au lăsat însă așteptate, poate ajung până la următoare întâlnire … Astfel într-o rundă foarte restrânsă și familiară, încălzită și de un ceai de mentă proaspătă și de o muzică românească cu note de amintiri, am ascultat și am discutat despre câteva aspecte ale unei alimentații sănătoase. Ideile doamnei nutriționist Carmen Perșa le puteți regăsi în rezumatul atașat.
După ce ne-am îmbogățit cu multe informații demne de urmat, ne-am bucurat și de o demostrație practică a doamnei Dr. Monica Petrea, care ne-a arătat cum se face borșul, subliniind efectele benefice ale acestuia. Desigur mămăliguța după rețeta moldovenească, pregătită de doamnele Monica Petrea, Mihaela Mate și Maria Curta ne-a mângâiat din plin stomacul. N-am uitat însă să lăsăm un pic de loc și pentru desertul pregătit de doamna Mihaela Condrat: ciocolată Bounty Raw – desert foarte potrivit și în periaoda de post. Digestia ne-a fost întreținută și de merele, ce erau însoțite de câtevacitate și proverbe românești.
Și  astfel sătule, bucuroase de întreaga atmosferă și cu un bagaj informațional mai bogat ne-am întors la casele noastre.
Bucătărele vesele vă invită la mijlocul lunii noimbrie, repectiv la începutul postului Crăciunului la următoarea întâlnire cu tema „Postul Sănătos”. 

Bucătăresele vesele
Mihaela Condrat
Maria Curta
Mihaela Curta
Adina Gilla (coordinatoare) 
Monica Petrea

06/10/14

Excursia Școlei Românești la castelul Hohenzollern

Prima noastră excursie cu o parte din copilașii de la Școala Românească (copii între 7 și 12 ani care au dorit să participe) ne-a dus la castelul Hohenzollern.

Am pornit înarmați cu multă voie bună și emoționați înspre castelul Hohenzollern unde copilașii noștri au participat la un program de vacanță pentru copii: “Der Schatz des Caspar Wieselflink” (http://www.burg-hohenzollern.com/kinder-kinderprogramm.html). 

A fost frumoasă și interesantă căutarea comorii ascunse în castel de poznașul Wiselflink – mai ales că vânătorii noștri de comori au avut voie să intre și în încăperile care de obicei nu sunt deschise pentru orișicine. După două ore de căutări  copilașii s-au întors glorioși cu “comoara” găsită pe podul castelului … 🙂

Programul Liturgic

Toată suflarea să laude pe Domnul!

În fiecare duminică și sărbătoare însemnată cu roșu în calendar se săvârșesc:

09:00 Utrenia sau Ceasurile

10:00 Sfânta Liturghie

O dată pe lună, vinerea (de regulă în prima vineri din lună) se săvârșește:

18:00 Taina Sfântului Maslu

Cel puțin o dată pe lună, sâmbăta se săvârșește:

18:00 Vecernia

STRUCTURA SI PERSOANE

MEMBRII CONSILIULUI PAROHIAL

ISTORIC

Bazele parohiei ortodoxe române din Tübingen au fost puse în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe din anul 1996. Acest demers a căutat să ofere românilor din zona Tübingen, Reutlingen și împrejurimi posibilitatea de se regăsi cu Dumnezeu, cu sine, cu semenii lor și de se împărtășii din puterea ce ni-o dă harul Sfintei Liturghii. Ceea ce la vremea respectivă reprezenta un deziderat, astăzi cu ajutorul bunului Dumnezeu și prin mijlocirea oamenilor toate acestea sunt realități.

Iată succint parcursul devenirii noastre, într-o prezentare cronologică:

28.4.1996  S-a întrunit la Hechingen adunarea constitutivă și s-au semnat toate actele de înființare a parohiei, urmând apoi înscrierea ei la tribunalul din Tübingen.

5.5.1996  A reprezentat începutul slujbelor religioase, la Tübingen în biserica oferită cu generozitate de comunitatea evanghelică Eberhardskirche. Deschiderea și amabilitatea domnilor pastori Hauger, Wassmann și Knoch a d-lui consilier Blank precum și a medierii d-lui Ioan Nicolae Șerbănescu, vicepreședinte al Parohiei Sf. Gheorghe, între anii 1996-1999, au fost factori determinanți pentru acest nou început.

25.12.1996  A avut loc prima sărbătorire a Crăciunului în cadrul nou înființatei comunități. După Sfânta Liturghie s-a organizat o masă românească în sala de festivități a comunității gazdă, Eberhardskirche.

12.1.1997  Comunitatea evanghelică Eberhardskirche a organizat o prezentare cu diapozitive a mănăstirilor din România, în prezența Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă.

25.5.1997  A avut loc instalarea oficială ca preot paroh, a Pr. Florian Duță, de către Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă.

5.- 6.12.1999  Cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă, parohia Sf. Gheroghe din Tübingen a fost gazda adunării de constituire a Ligii Tineretului Ortodox din diaspora.

1999  Pe tot parcursul acestui an demersurile de căutare a unui locaș propriu s-au intensificat, începând să se concretizeze. Preotul paroh Florian Duță, D-l Alexandru Scarlat , vicepreședinte al parohiei (din 1999) împreună cu ceilalți membrii ai Consiliului Parohial și cu ceilalți credincioși au depus toate eforturi în acest sens. Auzind – prin intermediul pastorului Wassmann – de exixtența unei capele neutilizate din incinta fostului spital militar francez, toate eforturile s-au concentrat în această direcție. Capela aparține land-ului și era dată în chirie Bisericii Catolice. În urma discuțiilor cu Pr. Steiger, responsabil pentru această parohie, se reușește obținerea bisericii în folosință exclusivă pentru comunitatea noastră.

28.1.2001  Sa săvârșit prima slujbă în noua biserică, din Drosselweg 10, 72076 Tübingen.

17.2.2002  Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă a oficiat slujba de sfințire a iconostasului, în prezența, a domnului Laurențiu Tănase, Ministru Secretar de Stat din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, a viceprimarului orașului Tübingen, a preoților și credincioșilor din parohiile Stuutgart și Schwäbisch Gmund, a unui număr mare de credincioși din Tübingen, Reutlingen și împrejurimi, a postului național de televiziune TVR 1, a televiziunii și presei locale. Acest eveniment a reprezentat încununarea eforturilor de dotare a noii biserici. Iconostasul din lemn de fag este opera unui sculptor maramureșean Gheorghe Dunca. Dotarea bisericii cu iconostas a fost lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. În acest sens trebuie remarcată implicarea în mod deosebit a D-lui Ioan Deaconu din Reutlingen și a D-lui Ing. Vasile Popilean din Baia Mare, de la procurarea și uscarea lemnului până la prelucrarea și livrarea iconostasului.

vara 2003 În urma unui pelerinaj la mănăstirile din țară, preotul paroh Dr. Florian Duță a reușit să convingă pe renumiții pictori „frații Moroșeni” să accepte pictarea icoanelor pentru iconostasul bisericii noastre.

25.12.2007 De praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Pr. Dr. Nicolae Gilla a săvârșit prima slujbă la Tübingen.

8.1.2008 Pr. Dr. Nicolae Gilla este numit de către Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă, ca preot paroh. Acest fapt a reprezentat un moment de revigorare a vieții duhovnicești a parohiei. Astfel Sfânta Liturghie a fost săvârșită mult mai frecvent, iar începând cu luna septembrie a anului 2008 aceasta se săvârșește în fiecare Duminică și sărbătoare. Se săvârșesc de asemenea și alte slujbe, precum Utrenia, Vecernia, Taina Sfântului Maslu o dată pe lună. Au fost organizate și o serie de activități ce și-au propus consolidarea relațiilor sociale dintre membrii parohiei noastre, cu ar fi vizite pastorale, perelinaje, excursii, serbări câmpenești etc. Toate acestea au dus la creșterea numărului de credincioși și la intesificarea vieții spirituale a comunității.

25.6.2008 În urma demersurilor întreprinse în acest sens, parohia noastră devine membră cu drepturi depline a asociației Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen (ACK) Tübingen.

4.5.2008  S-a organizat sărbătoarea hramului parohiei, cu participarea P.S. Părinte Episcop Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei centrale și de Nord.

12.12.2008  S-a organizat seara de colinde "Astă seară pe 'sfințit" cu participarea unui grup coral format din studenți ortodocși români din Strasbourg.

26.4.2009  S-a organizat sărbătoarea hramului parohiei, cu participarea Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei centrale și de Nord.

3.10.2009  Un numeros grup de credincioși ai parohiei noastre au vizitat una dintre cele mai vestite biserici rococo Wieskirche (din 1983 în patrimoniul UNESCO), mănăstirea benedictină Ettal și castelul Linderhof.

5.12.2009 S-a organizat o seară de colinde cu participarea unui grup coral din Episcopia Sălajului.

30.-31.1.2010  Cu binecuvântarea Î.P.S. Dr. Mitropolit Serafim Joantă și cu participarea P.S. Episcop Sofian, parohia Sf. Gheorghe din Tübingen a organizat întâlnirea „Comunitate și Comuniune” a tinerilor din Mitropolia Germaniei (ATORG), întâlnire la care au participat peste 50 de tineri din toată Mitropolia.

25.-26.4.2010  S-a organizat sărbătoarea hramului parohiei și o seară de poezie medievală românească organizată cu sprijinul doamnei Mihaela Condrat, cu participarea P.S. Părinte Episcop Macarie Drăgoi, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române al Europei de Nord.

15.6.2010  În amintirea morții marelui nostru scriitor Mihai Eminescu este organizată o seară de poezie și proză eminesciană sub îndrumarea doamnei Mihaela Condrat.

julie 2010 Câțiva credincioși împreună cu părintele vizitează parohia din Traunreut/Trautwein și castelul Herrenchiemsee.

18.12.2010  Seară de colinde și poezie de Crăciun. Organzatori: parohia noastră și doamna Mihaela Condrat
junie 2011 Un grup de credincioși din parohie participă la excursia organizată la Mănăstirea de la Zwiefalten și la castelul Hohenzollern de la Sigmaringen

1.-2.10.2011  Parohia Traunreut/Trautwein călăuzită de părintele Constantin Bartok ne vizitează. Astfel le arătăm orașul, vizităm împreună mănăstirea Bebenhausen și ne rugăm împreună în cadrul Sfintei Liturghii.

1.5.2011 Sărbătorim hramului Bisericii noastre, avându-l în mijlocul nostru pe Î.P. Serafim Joantă și invitați pe părintele Mircea Stoleriu de la Iași, pe părintele Mircea Neagu de la parohia vecină Schwäbisch Gmünd și pe preotul evanghelic Manfred Wagner.

22.4.2012 Avându-l pe P.S. Sofian ca invitat, pe părintele Mircea Neagu și pe părintele Daniel Buda de la Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva sărbătorim împreună hramul parohiei.

7.12.2012 Concert de colinde al tinerilor din parohia noastră sub îndrumarea doamnei Ioana Radu

12.5.2013 Î.P. Serafim face o vizită și se sărbătorește  împreună hramul parohiei noastre.

16.-23.5.2013 Un grup de credincioși ai parohiei în frunte cu părintele Nicolae au mers în pelerinaj la Muntele Sfânt Athos vizitând locașurile Daphni, Karyes, Kutlumusiu, Vatopedi, Agiu Iliu, Pantokratoros, Stavronikita, Iviron, Philotheu, Karakalu, Lakku, Megisti Lavra, Prodromu, Agiu Pavlu, Grigiriu și Simonos Petras.

25.6.2013 Consilierul parohial Constantin Buhociu este ales șef al consiliului de administrație ACK Tübingen. Locțiitori sunt doamna decană Elisabeth Hege (Biserica Evanghelică) și Pr. Dr. Alois Christ (Biserica Romano-Catholică).

29.6.2013 De Sfinții Apostoli Petru și Pavel este hirotesit întru citeț și ipodiacon domnul Alexandru Scarlat de către Î.P.S. Serafim în cadrul Sfintei Liturghii.

toamna 2013 Sub conducerea domnului Constantin Buhociu s-a înființat Comitetul parohial de relații publice. Comitetul își asumă responsabilitatea de a informa membri parohiei despre acitivitățiile desfășurate de parohie și de a informa publicul (german) despre parohie, cât și despre ortodoxia și cultura românească.

6. și 15.12.2013 S-au organizat două seri de colinde: Una în care a participat corul parohiei, alta în care au participat Ioana Radu, Camelia și Florin Țârlea și Pr. Dr. Nicolae Gilla, ambele ansamble fiind conduse de Ioana Radu.

primăvara 2014 Sub conducerea domnului Emil Crăciun s-a inființat Comitetul Social a parohiei. Unele din primele activități a fost organizarea de ajutoare pentru frații și surorile noastre din Serbia, necăjiți în urma inundațiilor cumplite.

29.3.2014 Sub îndrumarea doamnei preotese Adina Gilla și-a început activitățiile Școala Românească a parohiei: În fiecare a doua sâmbătă au loc ore pentru copiii parohiei. Biblioteca parohiei la biserică a fost reorganizată.

octombrie 2013/iunie 2014 Au fost organizate două dialoguri duhovnicesci cu maica Siluana Vlad, stareța Mănăstirii Sfântul Siluan Athonitul si coordonatoarea Centrului de Formare si Consiliere "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din Iași (http://www.sfintiiarhangheli.ro/).

1.6.2014

Sub îndrumarea doamnei preotese Adina Gilla s-a constituit Comitetul de Femei. Obiective generale ale comitetului sunt întărirea aspectului comunitar, întărirea reciprocă în credință, discutarea diferitor teme de interes, întâlnire a potențialelor cu nevoile din parohie, susținerea optimă a parohiei și sprijinul în vederea unei mai bune integrări.

12.7.2014  Grupa „Bucătăresele vesele“ din cadrul comitetului de femei invită la o întâlnire cu doamna nutriționist Carmen Perșa. Având ca motto „Sunt ce mănânc, sau mănânc cum sunt?“ se

discută pe seama unei alimentații sănătoase.

CONCLUZII

Comunitățile românilor din jurul granițelor și din diaspora reprezintă o parte integrantă a poporului român. Pentru acești oameni, identitatea națională este un element de legitimare, mult mai important decât pentru cei care locuiesc în țară. De aceea, unul din pilonii cei mai importanți pentru prezervarea identității naționale – apartenența la credința ortodoxă – trebuie consolidat, atât cu eforturile Bisericii-Mame, cât și prin demersuri concrete din partea statului român.

Statul român menține un contact activ cu românii din străinătate și prin intermediul reprezentanțelor diplomatice, ambasade și consulate, deservite de personal care, de multe ori depune mari eforturi pentru a facilita relația dintre cetățenii români și autoritățile din țara gazdă, precum și pentru menținerea legăturilor cu țara de origine. Am cunoscut, uneori în mod direct, alteori prin studierea documentelor, situații concrete, în care personalul diplomatic român a inițiat sau contribuit la înființarea de parohii ortodoxe dedicate acestor comunități. Alteori, reprezentanții diplomatici ai statului român au organizat evenimente religioase (invitarea unor clerici, asigurarea organizatorică și logistică a desfășurării unor slujbe în limba română), dedicate unor comunități restrânse numeric, pentru care nu se putea asigura asistență religioasă permanentă. Astfel, preoții din cadrul Departamentului Comunități externe al administrației patriarhale au asigurat în repetate rânduri asistență religioasă pentru românii din țări precum Arabia Saudită, Kuweit, Liban, etc.

Este important ca fiecare comunitate să primească asistență religioasă în propria limbă. Patriarhia Română s-a preocupat în mod constant să asigure românilor de pe toate meridianele un spațiu pentru suflet, în care să poată participa la slujbe în limba română, oficiate de un preot român. Așa se face că, în cadrul comunităților ortodoxe românești din afara României, peste 600 de clerici îl propovăduiesc pe Hristos în limba română, pentru cei peste 4 milioane de români din diaspora. Dar biserica românească din diaspora nu este doar un lăcaș de cult în limba maternă, ci este o mică Românie, unde un ștergar tradițional împodobește icoanele sfinților români, praznicele sunt și prilej de a ne aminti de bucatele tradiționale românești, oamenii care trudesc în slujba străinilor se întâlnesc și se coagulează într-o comunitate.

Importante pentru viața românilor din diaspora sunt și structurile asociative ale acestora, asociații, fundații sau altfel de organizații, înființate conform legislației din țările de adopție. Aceste structuri sunt o formă de coagulare necesară, care de multe ori a contribuit la înființarea comunităților parohiale. Mai ales în statele vecine, unde comunitățile românești istorice au o prezență și o structură constante, asociațiile culturale se constituie în interfața dintre statul de cetățenie și minoritatea (acolo unde românii sunt recunoscuți ca minoritate) română. Aceste asociații reprezintă un partener de încredere și de perspectivă pentru episcopiile și mitropoliile ortodoxe române, cele două tipuri de instituții susținându-se reciproc și organizând împreună evenimente dedicate românilor.

Un alt element important în susținerea identității naționale și religioase a românilor din străinătate îl reprezintă publicațiile în limba română, unele editate prin grija asociațiilor românești, dar existând și reviste editate de episcopiile/mitropoliile ortodoxe române și dedicate vieții religioase. Finanțarea mass-media de limba română adresată comunităților din străinătate reprezintă o preocupare constantă, mai ales că în multe țări de adopție statul respectiv nu alocă fonduri în acest scop. Totuși atât entitățile civile, cât și cele religioase reușesc să asigure comunicarea prin intermediul media, uneori prin cotidiene sau săptămânale de tradiție și de înaltă ținută editorială, iar alteori prin pagini tehnoredactate și xerocopiate în condiții improvizate, dar de valoare inestimabilă pentru păstrarea identității naționale.

Nu trebuie să ignorăm aspectele juridice ale întregului demers de asigurare a asistenței religioase a românilor din străinătate. Este nevoie de un efort constant depus de preoții și ierarhii români din străinătate pentru a cunoaște sisteme de drept diferite, legislații specifice, care reglementează regimul juridic al cultelor, condițiile de îndeplinit pentru edificarea unor construcții cu destinație religioasă, fondurile care pot fi accesate pentru îndeplinirea scopurilor religioase, umanitare, sociale.

Din analizarea comunităților românești de peste hotare, am putut observa faptul că Diaspora ortodoxă românească este una dintre cele mai mari și mai bine organizate, dintre toate diasporele care aparțin Bisericilor Ortodoxe.

Este meritul românilor binecredincioși care, plecând temporar sau definitiv din România, nu și-au abandonat credința moștenită de la străbunii lor, al preoților care și-au manifestat misiunea de propovăduire a creștinismului departe de țară și al ierarhilor, care prin prezența și activitatea lor au oferit canonicitate și legitimitate misiunii ortodoxe românești în Diaspora.

Fără un sprijin constant oferit, la început, de ierarhii celor trei provincii istorice românești, iar, după unificarea teritorială și bisericească, de către membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, departe de Țară, românii ortodocși ar fi fost lipsiți, în organizarea lor bisericească, de orice acoperire canonică, fiind ușor de asimilat și integrat sub omoforul altor biserici ortodoxe.

Dacă de numele patriarhului Justinian se leagă înființarea a numeroase parohii românești în Diaspora, la începutul anilor 1970 (în Australia, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Țările Scandinave, etc), în timpul patriarhului Teoctist, pe lângă înmulțirea numărului de parohii și sprijinirea funcționării tuturor acestora, înființarea unor episcopii (Episcopia Ortodoxă română din Ungaria și Episcopia Daciei Felix) sau reînființarea Mitropoliei Basarabiei, au constituit împlinirea unor visuri de veacuri a românilor din jurul granițelor actuale ale României, respectiv la revenirea la normalitate, alături de frații din țară. O importantă etapă în activitatea Patriarhiei Române pe plan extern o constituie reorganizarea Diasporei ortodoxe românești, înfăptuită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel prin înființarea de noi eparhii (Episcopia Ortodoxă Română a Australiei, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română Spaniei și Portugaliei, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord), sau înființarea unor parohii în țări mai îndepărtate, unde românii au ajuns în număr mai mare, în ultimii ani (Japonia, Siria).

Înainte de anul 1990, în jurisdicția Patriarhiei Române erau numai 17 clerici care păstoreau comunitățile românești din străinătate, în perioada 1990-2007, au fost numiți 137 de clerici pentru parohiile înființate, în noile condiții de libertate și de liberă circulație a românilor peste hotare. După reorganizarea Diasporei românești, începută în anul 2007 de către actualul Patriarh al României, peste 300 de clerici români au primit misiunea de a constitui parohii și a se îngriji de starea spirituală a românilor din diaspora. Pentru toți aceștia Patriarhia Română asigură o contribuție la salarizare și plata cotelor de asistență socială și de sănătate. La aceștia se adaugă clericii plătiți din fondurile proprii ale eparhiilor și cei peste 100 de clerici care activează pe continentul american, care, conform legislației americane, nu pot primii fonduri dintr-o altă țară, dar sunt sprijiniți de Patriarhia Română cu veșminte liturgice, cărți de cult și alte obiecte bisericești.

Prin îndrumarea Patriarhilor României, în colaborare cu membrii Sfântului Sinod, precum și prin munca ierarhilor și a clericilor, păstori ai comunităților ortodoxe române de peste hotare, s-au depus și se depun strădanii pentru îmbunătățirea activității pastoral-misionare în comunităților ortodoxe românești din străinătate, în vederea conservării credinței creștin ortodoxe, a limbii și culturii românești, a unității vieții religioase, precum și a legăturilor cu Biserica Mamă – Biserica Ortodoxă Română.

Toate aceste realizări importante în plan misionar s-au făcut cu eforturi foarte mari din partea Patriarhiei Române, în special din punct de vedere financiar, logistic și al resurselor umane. Înființarea unor eparhii noi a fost precedată de discuții cu autoritățile civile și religioase din țările respective, care, nu de puține ori, au fost extrem de anevoioase. Înființarea Episcopiei Daciei Felix și reînființarea, după 50 de ani, a Mitropoliei Basarabiei au fost urmate de numeroase sesiuni de dialog cu Bisericile Ortodoxe Surori, care au considerat, pe nedrept, aceste acțiuni legitime ca imixtiuni în teritoriul lor canonic. Din păcate, nici până în prezent aceste dialoguri nu și-au atins scopul, drepturile românilor de a se ruga în limba proprie nefiind obiectul negocierilor și a compromisului. Niciun canon sau normă juridică, bisericească sau laică, nu poate opri o Biserică responsabilă să se ocupe, din punct de vedere spiritual, de fiii și fiicele sale din interiorul granițelor naționale sau din Diaspora.

Fie că au rămas în afara granițelor României în urma tratatelor de pace de după cele două Războaie Mondiale, fie că au fost nevoiți să emigreze din motive politice, sau au ales să trăiască în regiuni mai dezvoltate economic, românii și-au păstrat credința creștin-ortodoxă și românismul pe care și le-au apărat cu multe sacrificii.

Mare parte a Diasporei românești este tânără, mobilă și dinamică și este formată în special din tineri specialiști sau forță de muncă în căutarea unui serviciu mai bine plătit. În ultimii ani, se poate observa cristalizarea unor comunități românești, în special în Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, formate din familii cu proprietăți și servicii stabile, care au învățat limba țării de adopție și ai căror copii merg la școlile locale. Aceste comunități formează parohii bine organizate și cu posibilități financiare consistente.

O altă categorie o formează comunitățile românești din Australia și Statele Unite ale Americii, sau din țări europene precum Franța și Germania, în care românii sunt la a doua sau a treia generație în țările respective, se consideră cetățenii acelor state, dar de origine, limbă și cultură românească. Majoritatea parohiilor din aceste țări sunt mai vechi, au lăcașuri proprii de rugăciune și se administrează fără ajutor din afară.

Majoritatea comunităților românești din Diaspora sunt însă de dată recentă, în special, după aderare României în structurile europene, și sunt formate din muncitori, care și-au lăsat în țară membrii familiei, soți, copii, părinți, pentru ca, pe o perioadă determinată, să muncească în străinătate. Ulterior și-au luat cu ei vecini, prieteni, rude, în România fiind sate întregi depopulate localnicii, practic, întemeindu-și alte sate în țările de adopție (Spania și Italia, în care exodul românilor, în ultimii ani, a fost masiv). În acest context, la solicitarea acestor comunități românești, s-au înființat peste 150 de parohii noi, cu preoți veniți din România, care au primit în folosință biserici sau spații pentru oficierea cultului, prin bunăvoința, în special, a Bisericii Romano-Catolice și a Bisericilor Lutherane. Desigur, viitorul acestor parohii este nesigur, depinzând de rămânerea românilor ortodocși pe acele meleaguri. Deja se observă că, din pricina crizei economice, mulți români au ales să se reîntoarcă în țară sau să se îndrepte spre țări mai puțin afectate (Marea Britanie, Țările nordice, Țările arabe), ceea ce a produs o slăbire a parohiilor respective.

O ultimă categorie o formează cetățenii străini, convertiți la ortodoxie, care frecventează parohiile românești din străinătate. Datorită unor revelații personale, a căsătoriei cu persoane ortodoxe sau a experiențelor negative pe care le-au avut în Bisericile în care s-au născut, în ultimii ani, multe persoane care nu sunt de naționalitate română au devenit membri ai eparhiilor și parohiilor românești din diaspora. Acest fenomen se întâmplă, în special, pe continentul American, dar și în Europa Occidentală sau parohiile din Japonia și Australia. Rostirea unor fragmente din sfintele slujbe în limba țării respective, hirotonia unor preoți dintre persoanele convertite sau chiar hirotonia unor episcopi (este cazul episcopului vicar Marc Nemțeanul) a deschis multor persoane calea spre Biserica Ortodoxă Română.

Deși Patriarhia Română se poate mândri cu Diaspora pe care o administrează, prin mulțimea credincioșilor, eparhiilor și parohiilor românești, totuși rămân multe lucruri de făcut pentru a răspunde provocărilor actuale pe care le comportă fenomene actuale precum secularizarea, ateismul și anticlericalismul, care nu au ocolit nici comunitățile românești.

Prezența unor clerici români care slujesc sub alte jurisdicții, sau clerici necanonici, în mijlocul comunităților românești din străinătate provoacă neorânduială canonică, tulburare și confuzie între credincioșii români.

În acest sens, la începutul anului 2010, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii noastre au adresat un apel la unitate și demnitate românească, intitulat Apel de suflet către toți clericii și mirenii ortodocși români din afara granițelor țării, aflați – fără binecuvântare – în alte Biserici Ortodoxe surori sau în alte structuri necanonice, de a reveni în comuniune directă cu Biserica Mamă, adică în jurisdicția canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

„Realizarea acestui deziderat reprezintă împlinirea prevederilor din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care menționează faptul că Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc și îi cuprinde pe creștinii ortodocși din țară și pe creștinii ortodocși români din afara granițelor țării, precum și pe cei primiți canonic în comunitățile ei (art. 5), iar organizarea canonică și pastorală a credincioșilor ortodocși români din afara granițelor României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (art. 8). Acest principiu este în deplină concordanță cu hotărârea Conferinței Presinodale Panortodoxe de la Chambésy-Elveția (6-13 iunie 2009), care precizează că fiecare Biserică autocefală are dreptul de a păstori propria sa diasporă. Prevederile statutare menționate exprimă autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și se bazează pe canonul 16 de la Sinodul I Ecumenic (325), care afirmă principiul că nu este îngăduit unei eparhii să primească în jurisdicția sa clerici și credincioși ortodocși, fără binecuvântarea Bisericii (eparhiei) căreia aceștia aparțin. În acest sens, amintim și faptul că procesul de revenire a clerului și credincioșilor ortodocși de diferite naționalități la Bisericile Mame (de exemplu în Patriarhia Rusă și în Patriarhia Sârbă) a început deja în urmă cu mai mult timp și a arătat că, prin coresponsabilitate și solidaritate etnică ortodoxă, se pot depăși dezbinări istorice conjuncturale, motivate în trecut pe criterii politice. Acum, la 20 de ani de la căderea regimului comunist în Europa Răsăriteană, când România este membră a Uniunii Europene și a NATO și în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română dezvoltă o activitate fără precedent în afara granițelor țării prin reorganizarea și înființarea de numeroase eparhii în întreaga lume, apreciem că nu mai sunt motive întemeiate de a respinge chemarea la unitate și comuniune ortodoxă românească. Suntem încredințați că această reînviere și reconciliere ortodoxă românească va consolida și va intensifica lucrarea pastoral-misionară, social-filantropică și cultural-educațională a Bisericii Ortodoxe Române de pretutindeni, întărind în același timp demnitatea ortodoxă românească, eliberând pe românii ortodocși de complexul de a fi „căutători de umbrele canonice” la străini. Regretăm că din motive multiple, unii dintre frații noștri români s-au îndreptat spre alte jurisdicții ortodoxe în timpul comunismului, însă ceea ce a fost scuzabil în trecut a devenit nejustificabil și chiar regretabil în prezent, adică înstrăinarea românilor unii de alții”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prețuind mărturia creștinească și românească a fiilor și fiicelor duhovnicești care lucrează sau studiază în străinătate, în ședința sa de lucru din 25-26 februarie 2009 a luat hotărârea ca, în fiecare an, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) să fie celebrată ca Duminica românilor migranți, această duminică fiind înscrisă în calendarul bisericesc la rubrica Date Importante și inclusă în programele liturgice și pastoral-misionare ale fiecărei eparhii.

Rostul principal al acestei duminici speciale este de-a spori dragostea creștină și conlucrarea frățească, astfel ca munca sau studiul departe de țară, în străinătate, să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală între românii din aceeași familie sau din aceeași parohie din România. Este cunoscut faptul că mulți dintre românii plecați în străinătate se întorc în România, în concediu, în luna august. De aceea, cu acest prilej, cei de acasă și cei plecați departe au prilejul de a se regăsi împreună la Sfânta Liturghie. Și a se ruga ca Mântuitorul nostru Hristos să-i ajute să-și păstreze credința ortodoxă și identitatea românească, și să cultive ajutorarea frățească.

În același timp, prin mijloacele specifice, Biserica își manifestă grija pentru nevoile spirituale și materiale pe care le au cei rămași acasă, în România, mai ales copiii, bătrânii, bolnavii și săracii celor care, din cauza sărăciei materiale sau din alte motive, au plecat în străinătate. Cultivând bucuria reîntoarcerii acasă, Biserica îndeamnă la rugăciune pe toți fiii ei duhovnicești pentru ca cei aflați în această situație să-și revadă familia reunită cât mai curând cu putință.

Românii din străinătate s-au străduit, uneori în condiții foarte dificile, să-și păstreze identitatea și să promoveze credința nealterată primită de la Mântuitorul Hristos și Sfinții Apostoli, dând dovadă de fidelitatea față de valorile Ortodoxiei românești și având relații frățești cu credincioșii altor Biserici Ortodoxe surori și cu alte comunități creștine. Prezența credincioșilor ortodocși de diferite naționalități, care locuiesc astăzi împreună în Diaspora demonstrează unitatea de credință incontestabilă de care a făcut mereu dovadă Ortodoxia.

Punerea în aplicare a hotărârilor celei de a IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale de la Chambesy și constituirea Adunărilor Episcopal locale contribuie la păstrarea ordinii canonice și a cooperării Bisericilor Ortodoxe surori în administrarea Diasporei Ortodoxe, fiecare Biserică având libertatea de a găsi căile și mijloacele cele mai potrivite în păstorirea diasporelor naționale, dând dovadă de devotament și coresponsabilitate față de unitatea Ortodoxiei.