Rolul Lui Dumitru Almas In Literatura DE Evocare Istorica Pentru Copii
CUPRINS
Argument
Capitolul I ROLUL LITERATURII DE EVOCARE A TRECUTULUI ISTORIC
I.I Literatura pentru copii ca parte intergrată a literaturii române
I.2 Valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii
I.3Literatura de evocare istorică și importanța ei pentru copiii din ciclul primar
Capitoulul II ROLUL LUI DUMITRU ALMAȘ ÎN LITERATURA DE EVOCARE ISTORICĂ PENTRU COPII
II.1 Date biografice
II.2 Opera – prezentare generală
II.3 Rolul lui Dumitru Almaș în literatura de evocare istorică pentru copii
II.3 Valorificarea operelor în învățământul primar
Capitolul III DUMITRU ALMAȘ – CREATOR DE PERSONAJE ISTORICE
III.1 Caracteristici ale personajelor istorice create
III.2 Modalități de caracterizare a personajelor
III.3 Modul de percepere a personajelor istorice de către copii
III.4 Influența personajelor istorice asupra elevilor din ciclul primar
Capitolul IV MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A TEXTELOR CU CONȚINUT ISTORIC ÎN CLASELE PRIMARE
IV.1 Strategii didactice de abordare a literaturii de inspirație istorică
IV.1 Modalități de evaluare a lecțiilor cu conținut istoric (fișe de lucru)
IV.2 Chestionar realizat asupta textelor istorice la copii din clasele primare
IV.3 Interpretare chestionar
Concluzii
Bibliografie
ARGUMENT
Importanța literaturii istorice a fost discutată de-a lungul timpului de foarte mulți critici literari sau autori de manuale, toți ajungând la aceeași concluzie: cu cât copilul va avea contact de la o vârstă mai fragedă cu istoria cu atât el se va obișnui cu termenii și noțiunile dar se va realiza și o creștere a spiritului patriotic. Cu ajutorul conținutului diferitelor texte istorice micii școlari i-au cunoștință de faptele mărețe ale înaintașilor, cunosc figuri de eroi ai poporului lor român,dar mai ales își aleg modele demne de urmat.
Lucrarea de față și-a propus să demonstreze, cu argumente pe text, importanța literaturii istorice și importanța lui Dumitru Almaș în literatura de evocare istorică pentru copii. Teza este structurată pe patru capitole, trei cuprind teorie, iar al patru-lea aduce un surplus ideilor susținute deoarece el prezintă un studiu de caz efectuat cu ajutorul chestionarelor pe copiii din învățământul primar.
Capitolul I „Rolul literaturii de evocare a trecutului istoric” prezintă într-un mod concis și clar valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii dar și importanța ei în ciclul primar, nu înainte de a prezenta o încadrare a literaturii pentru copii ca parte a literaturii române. Rolul lui Dumitru Almaș în literatura istorică, datele sale biografice și modul de valorificare a literaturii sale în școala primară sunt doar câteva din ideile ce sunt discutate pe larg în următorul capitol.
Cel mai îndrăgit gen literar de către copii este genul epic deoarece la vârsta lor este cel mai perceptabil dar și cel în care este prezentat acțiunea, iar personajele pot fi cu ușurință caracterizate. Ei sunt atrași de faptele pe care i le nazează operă literară. Copilul este atras de acest stil datorită curiozității aflării faptelor. Sensibilitatea lor artistică, se formează treptat și devine accesibil și pentru alte modalități artistice. Textul literar este cel mai indicat mijloc de educare a limbajului, de la formarea deprinderilor de rostire corectă, fonematică, la stăpânirea unui vocabular bogat și la exprimare corectă.
Modul de percepere a personajelor literare depinde de la o etapă a vârstei la alta, în CAPITOLUL III am încercat să prezint personajele istorice ale lui Dumitru Almaș, modalitățile de caracterizare folosite de către autor în opere dar și influiența acestora asupra caracterului copiilor.
Unele strategi de abordare a literaturii istorice în școală sunt relatate în ultimul capitol, ele fiind jocul, desenul, teatrul, dar și povestirea în sine. Ținând cont că tema mea de licență se referea la rolul pe care Dumitru Almaș îl are în literatura istorică și influiența sa asupra copiilor, am scos acest fapt în evidență întocmind un set de întrebări ce au fost adresate copiilor după ce în prealabil la clasă ei au făcut una sau două opere ale autorului. Prin analiza rezultatelor am reușit să pun în valoare importanța operelor și eficacitatea acestora în școala primară.
Capitolul I
ROLUL LITERATURII DE EVOCARE A TRECUTULUI ISTORIC
I.I Literatura pentru copii ca parte intergrată a literaturii române
Termenul în sine de “literatură pentru copii” produce pentru început sau la prima vedere o oarecare confuzie deoarece asocierea dintre termenii “literatură’ și “copii” sunt percepute diferit, deoarece unii o cred fie potrivită, fie impropie. Cei care au susținut că este potrivit aduc ca argument faptul că această asociere ridica valoarea producției respective ceea ce duce la o separare din rândul reprezentaților de acelas gen. Cea de a doua afirmație are la bază motivația că din numărul mare de cărți publicate pentru copii nu se știe clar care suferă de efectul căderii în mediocritate și care poate primi cu adevarat titlul de literatură (o adevărată discuție s-a pornit pe imaginea acestor doi termeni, ea fiind redată în cartea lui Bodistean în anul 2007 pag 10-14)
Ceea ce însă a fost comun la toți marii critici a fost promovarea ideiii că “literatura pentru copii” este o parte integrată a literaturii naționale dar și a celei universale.
Importanța vârstei copilăriei a fost subliniată de George Călinescu în anul 1964 când scriind despre Jules Vernes și Literatura pentru copii, sublinia faptul că, copilăria este o stare sufletească, o permaneță a vieții noastre “Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri, trebuie să aibă punct de interes și pentru oamenii maturi și instruiți. Deoarece copilăria nu va dispărea niciodată din lăuntrul nostru, ea fiind în plinătatea ei un izvor permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre” (G.Calinescu-Cronicele Optimismului)
Conceptul de literatură pentru copii este mai mult discutat și adesea contestat, deoarece teritoriul ei depășește granițele literaturii.
Pentru Adela Rogojinaru literatura pentru copii este, în formele ei aparente, ceea ce „anturajul textual sau paratextul o prezintă publicului său: o copertă, un autor, un titlu, o editură, o colecție, o ilustrație, un preț”; mai este, apoi, un spațiu specializat în librării, publicitate, prezentare de carte, recomandare instituționalizată. În al doilea rând, aceasta reprezintă „ceea ce un lector desemnează cărțile «începutului de drum», cărțile pe care se bazează cultura sa generală, nu atât în cunoștințe, cât mai ales în valori și comportamente fundamentale.” Este vorba de acea literatură care pune în circulație valori și modalități de gândire prin intermediul ficțiunii, evaziuniii, deseori absurdului.
O analiză critică asupra gândului este lansată de Alina Pamfil care observă faptul că acest demers conduce la un set de adevăruri curente datorate fragilității spațiului numit „literatură pentru copii” – spațiu ce are un nucleu stabil format din basme, ghicitori, numărători, dar și zonă perindată de texte migratoare, inițial adresate altui auditoriu, recendicare de copii, recuperate, din nou, de literatura „adulților”. Precaritatea demersului este totodată rezultatul slabei conturări a suportului național pe care se întemeiază problematica literarii pentru copii.
Vistian Goia oferă o sinteză a definiției termenului de “literatură pentru copii” afirmând că aceasta este totalitatea operelor care sunt accesibile micuților cititori “ indiferent de faptul că aceste opere au fost sau nu scrise pentru ei. Literatura din care fac parte este considerată un domeniu al creației și poate desigur fi apreciată în funcție de criteriile estetice ale acesteia” Florin Cioban remarcă faptul că literatura și copilăria sunt în legătură dialectică. Pentru mulți dintre adulți, literatura pentru copii nu înseamnă altceva decât retrăirea propriei copilării, este o modalitate de facilitare a procesului maturizării, însă admite faptul că „literatura pentru copii este adesea desconsiderată, definită precum literatura scrisă de cei care nu ar putea scrie ceva de calitate pentru cititorii care nu ar putea citi literatură de calitate.”
În prefața la Internațional Companion Encyclopedia of Children's Literature, Peter Hunt explorează critic multiplele dimensiuni pe care termenul le poate încorpora. Literatura pentru copii poate reprezenta, în sens larg, un corp de texte sau opere, o disciplină de studiu, un instrument educațional și social, o afacere internațională sau un fenomen cultural. Indiferent de vastele domenii pe care le reprezintă și care ar putea sau nu să demonstreze la un moment dat congruență, literatura pentru copii intra în preocupările biografilor, istoricilor, bibliotecarilor, profesorilor, teoreticienilor, publiciștilor, criticilor, scriitorilor, designerilor, graficienilor.
Cu certitudine, literatura pentru copii merita toată atenția specialiștilor, pentru că aceasta promovează și invită la o cercetare critică în ceea ce privește relația dintre operă și evoluția ca cititor a copilului. Aceasta este una din tendințele actuale ale criticii de literatură pentru copii, contrabalansată oarecum de opinia celor care, de teamă să nu dilueze granițele canonice, declară că literatura pentru copii este un efort molatic de lectură, cu o contragreutate nesemnificativă. În general critica ce își derivă judecățile de valoare din teoriile socio-lingvistice, subliniază necesitatea că autorii de literatura pentru copii să-i determine pe tinerii cititori să capituleze în voia fluxului discursului epic, să fie învățați să descifreze registrele epice, abordând astfel o atitudine critică față de text.
Domeniul literaturii pentru copii va cuprinde întotdeauna creații care prin caracteristici ca: : a) gradul de profunzime al mesajului
b) nivelul de accesibilitate
c) și calitatea dată de realizarea artistică, va intra într-o relație afectivă cu cititorul.
Scopul literaturii pentru copii este acela de a investiga și de a ne face cunoscut universul propriu de cunoaștere al copilului, visele lui care releva eriosmul oamenilor din toate tipurile cu ajutorul unei transfigurări artistice foarte reușite.
După Hristu Cândroveanu, este necesar ca literatura pentru copii să aibe valente educative în plan moral și estetic, să contribuie la cultivarea unor sentimente alese (curajul, eroismul, cinstea, bunătatea, spiritul de dreptate etc.), să ducă la eliminarea fricii, lașității, necinstei, răutății și a altor porniri negative.
,,Această această relație între supunerea frumoasă și bogăția de idei și sentimente, între expresie și fond așadar, înseamnă literatură, artă adică. Cu personaje memorabile ce denotă esențial, lumea.”(Hristu Cândroveanu)
Atât adolescenții cât și copii au o tendințe de înclinare înspre un anumite gen de literatură cu ajutorul căruia ei se vor afirma, însă această alegere a lor nu este întotdeauna în relevanță cu cu etapa vârstei lor.
Principalele trăsături care ar trebui să constituie baza literaturii pentru copii sunt:
– modul specific de a se insipra dintr-o anumită viziune a vieții, cum ar fi spre exemplu a literaturii științifico-fantastică sau a basmului.
– caracteristica umorului ;
– exiastenta caracterului instructiv-educativ;
– lauda adusă unei anumite cauze, realizate cu ajutorul artei cuvântului, al marilor valori umaniste, al cultului pentru omenie dar mai ales pentru om.
“Secretul marilor literaturi române pentru tineret este după părerea mea acela de a ieși din lectură cu o mare stimă sporită pentru om” această este afirmația lui G. Călinescu în legătură cu importanța și rolul literaturii pentru copii.
S-a ajuns la părerea generală și aceptată de toți că literatura valoroasă pentru copii și tineri oferă aceleași valențe din punct de vedere estetic ca și operele destinate adulților.
Cele mai importante trăsături generalumoasă și bogăția de idei și sentimente, între expresie și fond așadar, înseamnă literatură, artă adică. Cu personaje memorabile ce denotă esențial, lumea.”(Hristu Cândroveanu)
Atât adolescenții cât și copii au o tendințe de înclinare înspre un anumite gen de literatură cu ajutorul căruia ei se vor afirma, însă această alegere a lor nu este întotdeauna în relevanță cu cu etapa vârstei lor.
Principalele trăsături care ar trebui să constituie baza literaturii pentru copii sunt:
– modul specific de a se insipra dintr-o anumită viziune a vieții, cum ar fi spre exemplu a literaturii științifico-fantastică sau a basmului.
– caracteristica umorului ;
– exiastenta caracterului instructiv-educativ;
– lauda adusă unei anumite cauze, realizate cu ajutorul artei cuvântului, al marilor valori umaniste, al cultului pentru omenie dar mai ales pentru om.
“Secretul marilor literaturi române pentru tineret este după părerea mea acela de a ieși din lectură cu o mare stimă sporită pentru om” această este afirmația lui G. Călinescu în legătură cu importanța și rolul literaturii pentru copii.
S-a ajuns la părerea generală și aceptată de toți că literatura valoroasă pentru copii și tineri oferă aceleași valențe din punct de vedere estetic ca și operele destinate adulților.
Cele mai importante trăsături generale dar și esențiale cu privire la literatura pentru copii și tineret sunt:
– funcția de informare a cititorului
– prezența caracterului de tip formativ, implicând necesitatea mesajului cu funcție educativă
– regăsirea în lecturare a expresivității dar și prezența virtuțiilor estetice ale limbajului
În completarea trăsăturilor prezentate mai sus putem enunța și unele care au ca drept scop realizare a funcției estetice asupra unei opere literare:
– concordanța conținutului textului cu particularitățile și nevoile fiecărei etape de vârstă,
– prezentarea ideilor artistice cu ajutorul imaginilor (formelor) sensibile și concrete.
– evidențierea mesajului de natura educativă.
Toate carateristicile menționate și care se cer a fi impuse literaturii pentru copii asigura calitatea artistică a operei.
Impunerea caracteristicei de concordanță a conținutului unei opere literare cu etapa de vârsta a copiilor, aduce un mare beneficiu deoarece respecta principiu didactic cu privire la potrivirea cunoștințelor cu vârsta fără însă a reduce din valoarea literară.
Modul de viziune, de înțelegere și de interpretare este specific fiecărui de aceea această literatură se va adresa tuturor categoriilor de vârstă.
O primă valență estetică este dată de multitudinea și îmbinarea modurilor de expunere folosite: genul epic, genul dramatic dar și liric. Acestea au o funcție formativă pentru sensibilitatea și gândirea copilului.
Copiii au o îndreptare sau o apreciere constantă pentru subiectele cu conflicte și acțiuni antrenante, cu o compoziție graduală, cu o desfășurare plină de acțiune (primejdie, suspans, senzațional, fantastic) și cu un deznodământ fericit în privința eroului pozitiv.
Empatizând cu eroii îndrăgiți, copilul preia și trăiește aventura și riscul, își dezvoltă calități morale de învingător, câștigă o înaltă motivație existențială.
De cele mai multe ori, destinul tragic al eroilor îndrăgiți își pune amprenta asupra gândirii și sensibilității copilului care, în procesul de înțelegerea faptelor și acțiunilor, intră într-o neliniște intelectuală și afectivă productive ce duc spre pornirea lui în a se manifesta prin reacții reparatorii, reconstruind sau continuând fictiv textele, ce au un final nou ce exprimă un ideal umanitar de mare inocență.
O trăsătură tematico-stilistică de mare importanță este realizarea conflictului bine-rău, real-imaginar, care aduce o mare contribuire la formarea unei atitudini pozitive combative în viață și a unui comportament etic ferm de nivel înalt.
Imaginile textului literar, dinamice, plastice, pline de vibrație lirică se înmagazinează în memoria sensibilă a copilului, ca și relația imaginarului cu realul sau a realității cu ficțiunea.
Înclinația copilului spre fantastic sau imaginar este imposibil de limitat prin constituția psihică a acestuia, în favoarea unei perspective strict realiste.
Eroul fantastic are soluții pentru ceea ce întotdeauna oamenii nu pot realiza și planul fantastic este transferat în real, îmbunătățindu-l pe acesta. Astfel, ideea fantasticului are un rol constructiv și estetic de bază.
Modalitatea de împletire a valorilor etice cu cele estetice reprezintă o altă trăsătură importantă în literatură. Cu ajutorul existenței conflictului “în cuplu” bine-rău, copiilor li se va putea prezenta modele de viață cu caracteristica pozitivă sau negativă, iar la baza procesului de educare morală vor exista două carateristici/aspecte: formarea conștiinței morale (literatura pentru copii, mass-media) dar și a conduitei morale.
a)Conștiința morală are în structura sa atât componente intelectuale: reprezentări și noțiuni (cunoștințe morale) cât și componente afective: convingeri, sentimente, trăiri, atitudini. În procesul instructiv-educativ cerințele morale sunt asimilate treptat de către copii. Ideală este evidențierea și cristalizarea lor în trăsături pozitive de caracter care să exprime atitudinea copilului față de oamenii din jur (societate), față de natură și totodată să se transforme în însușiri morale superioare cum ar fi: atitudinea față de colegi, sentimental de dragoste pentru cei ce muncesc, simțul de răspundere, spiritul critic față de propria persoană.
b) Conduita morală
Între conștiința morală și conduita morală a școlarilor se vor regăsi mereu relații de interde-pendență generate pe de o parte, de problema gândirii sau de modul de înțelegere a unei situații și aspectul ei concret, pe de altă parte, de capacitatea de înțelegere. Datorită slabei intuiții de diferențiere copii înțeleg neclar adesea și nediferențiat o serie de noțiuni. Uneori noțiunile morale sunt însușite fragmentar, nesistematic, difuz și, dacă nu sunt explicate coresunzător și la timp, chiar greșit, se va regăsi fenomenul diferențierii parțiale și al generalizării unilaterale a însușirilor morale. Doar venind în contact cu situații noi, cu obiecte și fenomene care să-i atragă atenția, copilul va dobândi reprezentări clare despre bine și rău, cinste-necinste, adevăr-minciună. După ce copiii vor asculta și înțelege mesajul transmis în povestea ,,Capra cu trei iezi”, de exemplu, ei vor face distincție între forțele răului și ale binelui, iar povestindu-li-se ,,Fata babei și fata moșneagului”, ei vor cunoaște ce înseamnă cinstea-necinstea, munca-lenevia sau în povestirea ,,Puiul” de Al. Brătescu-Voinești despre disciplină, ascultare și neascultare sau ignorarea sfaturilor celor maturi.
Împletirea diferitor genuri și specii literare, reprezintă literatura pentru copii, aceasta însumând opere ale poeților și prozatorilor din categoria națională dar și universală cu lucrări închinate copiilor dar și copilăriei. Aceste lucari sunt un izvor de cunoaștere pentru micuți și sunt oferite spre studiu în sistemele de învățământ, deoarece se regăsesc proverbe. Și zicători care contribuie mult la îndreptarea trasaturilor negative de voință și caracter cum ar fi: lașitatea, lăcomia, inacatanarea, lenea, zgârcenia, răutatea, invidia, mânia, mincuina, s.a.
Cu ajutorul realizării antitezei între eroi se oferă copiilor spre cunoștința consecințele ascultării dar și a neascultării, hărniciei și a lenei, sincerității și minciunii, curajului și a lașității, bunătății și invidiei, mândri și simplității etc.
Cea mai ușoare perioada de asimilare a literaturii pentru copii este atunci când acesta se afla la vârsta”de ce”-urilor deoarece aceasta este în concordanță cu setea micuțului de cunoaștere. Dacă luăm în considerare spitirul de imitație al copilului, capacitatea, gradul redus de selecție și discernământ a modelelor pe care le imită, înțelegem necesitatea de a selecta aspectele comportamentale oferite e literatură, de a găsi forme în care să le punem în față și posibilitatea de a le analiza.
Școlarul apreciază că o faptă rea sau bună, dreaptă sau nedreaptă, cinstită sau necinstită, după experiența pe care o are, după cum l-au învățat s-o apeciezei ce s-au implicat direct în educarea lui.
Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia, visarea. Literatură în general, dar mai ales literatura artistică concepută ca adevărata artă a cuvântului, cu un limbaj și o construcție proprie, de a crea un univers, o experiență paralelă cu lumea dată a realității și indirect, o reflectare a aceștia o reprezintă filonul din care-și trag sursele atâtea experiențe pe care în alt mod copilul nu le-ar cunoaște.
Însușirea normelor morale de bine sau de rău cu ușurința cu ajutorul basmelor este susținută de către Ch. Perrault atunci când vorbește despre rolul educativ al poveștilor și basmelor afirmând:,,Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povestiri, scrie un pedagog, ele nasc, fără îndoială, printre copii dorința de a fi asemănători cu cei buni care ajung fericiți și în același timp se naște în sufletele lor teamă față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. Este de necrezut cu câtă sete privesc aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina basmului… îi vezi triști și disperați atâta vreme cât eroul său eroina povestirii sunt în impas și îndură suferințe, apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate.”( Ilie Stanciu)
Importanța literaturii pentru copii în educarea conduitei copilului este subliniată de Bianca Bratu astfel: ,,Imaginarul pornit din această bucurie de a face că, de a trăi o existență care nu e a ta, contribuie la treptata dezvoltare a egocentrismului infantil. El îi ajută pe copil să-și descentreze viziunea, să se pună în locul altuia, să se închipuie un alt eu, să realizeze perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.”( Bianca Bratu)
Lumea basmelor oferită copiilor are o complexitate de personaje și teme față de care copilul își arată simpatia sau antipatia, de unde își va lua mereu modele etice sau față de care își manifestă repulsia, dezacordul.
,,Imaginarul capătă astfel – arată B. Bratu – ponderea unui univers al ctitori-lor morale, inteligibile pentru copilul ce se regăsește într-o lume în care virtuțiile sunt răsplătite, iar ticăloșiile pedepsite. El trăiește imaginar acte asemenea eroilor săi preferați simțindu-se viteaz, deși se știe mic și fricos, încearcă să devină mai curajos”. ( Bianca Bratu)
Rezultă că receptarea fenomenului literar de către copii de vârsta școlara mică este nu numai posibilă, dar și indicată privind traiectoria afectivă pe care o înscrie. Reflecțiile mesajului etic al literaturii asupra comportamentului infantil sunt benefice, influențând conștiința morală.
În abordarea literaturii pentru copii ca mijloc de educare a lor, în prin plan nu se urmărește încărcarea excesivă a memoriei cu povestiri și basme, ci din contră o dezbatere a mesajului din punct de vedere etic.
Din cauza motivului că literatura pentru copii apelează la afectivitatea școlarilor, aceasta își va găsi o mare apreciere în rândul lor. De multe ori copiii se deovedesc cei mai docili ascultători de literatură. Candoarea vârstei le facilitează transpunerea în lumea poveștilor și trăirea pe deplin a acțiunilor relatate. Ei nu suferă pentru eroul din basm, ci se confruntă direct cu el.
Valoarea educativ- formativă a literaturii pentru copii constă în puterea acesteia de a impulsiona și de a spori personalitatea copilului într-un mod direct ( Parsela Vrabie).
a)Pe plan intelectual –educarea diferitelor procese și însușiri psihice ale școlarului mic (trăirile, senzațiile, perceperile și reprezentările micuților devin tot mai evoluate). Elaborarea unor reprezentări concise și clare cu privire la obiectele și fenomenele din mediul înconjurător care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor, dar, și-n același timp, la o dezvoltare a memoriei și a gândirii lor, exersând astfel memoria, funcțiile ei (întipărire, păstrare și actualizare) se perfecționează într-un mod treptat. Copilul este pus în situația de a face analiză, sinteză, comparație, generalizare, abstractizare și-n felul acesta se cultivă cu succes o gândire logică, productivă, creatoare.
b) În plan afectiv –literatura ca artă a cuvântului are sarcina de a sensibiliza ascultătorii și cititorii. În sufletul lor se nasc atitudini și mai ales sentimente, se trăiesc emoții și trăiri complexe.
c) În plan temperamental și caractereologic –literatura pentru copii ajuta și stimulează prefigurarea multor trăsături distincte ale voinței și caracterului. Vârsta școlară este o etapă specifica educării voinței dar și a trăsăturilor de caracter, deoarece, acum, datorită receptivității copilului, spiritul de imitație este mult mai pronunțat și are posibilități mari de înregistrare și asimilare. Când împlinește vârsta școlară copilul trebuie să facă față unor noi și complicate sarcini.
Scopul învățării în școala este dezvăluirea, înțelegerea, fixarea și reproducerea unui volum din ce în ce mai mare de cunoștințe. La începutul perioadei (cls. I și a II-a), deși gândirea logică face progrese, se observă totuși o dificultate în ierarhizarea episoadelor unor povestiri, copilul fiind tentat de a povesti, fără a se face deosebire între părțile esențiale și cele secundare. Abia mai târziu (cls. a III-a și a IV-a) copiii dau dovadă că au ajuns să înțeleagă mai bine semnificația operei, deosebesc esențialul de secundar, știu să ierarhizeze mai bine episoadele unie povestiri.
( Ilie Stanciu)
Sfera literaturii pentru copii are în componența sa toate operele literare potrivite lor, indiferent dacă au fost sau nu scrise pentru ei. Operă literară, cu mijloacele ei specifice, a căutat să răspundă setei de cunoaștere a copilului. Unii critici au propus o limitare a tematicii prin excluderea unor aspecte tragice ale vieții. Din această cauză s-au scris mai multe povestiri nesincere, anoste, care plictiseau foarte mult copiii. ,,Nu trebuie să mințim, ci trebuie să arătăm copilului viața, așa cum e…” susținea George Coșbuc, vorbind despre cărțile scrise pentru cei mici. Orice aspect al realității poate fi dezvăluit copilului, dar nu prin ceea ce este morbid și inuman, ci prin aceea ce încurajează încrederea în om și în virtuțile acestuia. În literatura pentru copii nu este necesară limitarea tematicii, ci un fel anumit de a o prezenta, astfel încât umanul să domine.
Stilul epic este genul cu cea mai mare preferință în rândul copiilor. Ei sunt atrași de faptele pe care i le nazează operă literară. Copilul este atras de acest stil datorită curiozității aflării faptelor. Sensibilitatea lor artistică, se formează treptat și devine accesibil și pentru alte modalități artistice.
Textul literar este cel mai indicat mijloc de educare a limbajului, de la formarea deprinderilor de rostire corectă, fonematică, la stăpânirea unui vocabular bogat și la exprimare corectă. Copilul își exprima gândurile sale cu foarte multă ușurință, însă pus în situația să repete o poezie sau să povestească o scenă dintr-o poveste, basm sau povestire, el întâmpină greutăți în a exprima gândurile și sentimentele altora. Pe măsură ce capătă un bagaj de experiență de viață, crește nivelul reprezentărilor despre fenomenele și obiectele lumii înconjurătoare, când el ajunge la un anumit grad de dezvoltare și maturizare a structurilor și însușirilor psihice această greutate de a se exprima dispare treptat.
La copilul școlar mic, care are ca și specificitate o gândire global-intuitivă, cunoașterea este concret-senzorială, de aceea el trebuie condus să observe. Limbajul și stilul unor mari povestiri nu sunt numai un izvor de inițiere, dar și de mare desfătare pentru cititor. Așa îl citesc copiii pe Ion Creangă.
Literatura pentru copii are în componența sa multitudinea operelor închinate dar și accesibile micilor școlari, fie că au fost destinate sau nu lor. Aceasta face parte din domeniul de creație literară deci se va supune normelor de natura estetică ale acesteia. Trăsăturile ei specifice: simplitate, claritate și plasticitate, determină o anumită construcție a operei, măsurându-i astfel accesibilitatea și puterea de influiență asupra micilor cititori.
Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a prețuit foarte mult comorile creațiilor folclorice și a nutrit o dragoste caldă și plină de înțelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente, marele povestitor a creat un bogat și valoros tezaur de basm și povești care au fermecat copilăria a zeci de generații și vor fi mereu latura preferată a copiilor.
I.2 Valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii
Mihail Ralea, într-un articol despre Rilke, referindu-se la psihologul german Jänsen, evidenția faptul că acesta a demonstrat că, până la 12 ani, imaginile copilului sunt total deosebite de cele ale adultului. Reprezentările lumii la copii sunt foarte subiective, intense și expresive, cu puternice articulații animiste. Copilul are – după Jänsen – un imaginar și o mitologie a lui. El metaforizează, transfigurează realitatea, cu alte cuvinte, gândește poetic fără să știe aceasta. Procesul se petrece de obicei în condițiile jocului. Gratuit sau nu, acesta facilitează cunoașterea, deschide porți spre descoperirea adevărurilor.
Facultatea de a înțelege altfel decât intuitiv fenomenele îi lipsește: suverană, în plină expansiune este doar fantezia. Nimeni nu trăiește, poate, mai intens decât copilul starea psihologică specifică cunoașterii poetice a lumii.
Parcurgând, prin lectură, cărțile de citate vârstei lui, cititorul copil își îmbogățește cunoștințele despre natura umană și despre societate, devine mult mai înțelept, se compara pe sine cu eroii ale căror fapte îi rețin atenția, trăiește empatic stările sufletești ale acestora, se descoperă în ei, se perfecționează sub raport moral, are iluzia, cel puțin pentru moment, ca a ieșit din cotidian, intrând totuși într-un univers familiar.
Eticul, în literatura viabilă pentru copii, este implicit, nu explicit.
Conținutul variat, marea diversitate a formelor de exprimare artistică ce explică forța de iradiere a acestei literaturi, aportul ei la modelarea personalității copiilor. Ea oferă copilului preșcolar și școlar mic un univers întreg de gânduri, sentimente și trăiri, de vise și avânturi, de idealuri înalte.
Conținutul variat (patria, trecutul istoric, natura și funcțiile acesteia, viețuitoarele, școala, viața cotidiană, munca și profesiuni, copilărie, credința în divinitate etc.) la fel ca și modelele umane surprinse în felurite ipostaze se contopesc într-un izvor de înzestrare de natură spirituală pentru micul cititor, cu o singură condiție: ca operă literară să aibă răspunsuri pentru toate întrebările ce le va ridica educația estetică, patriotică, morala sau de ce nu cea intelectuală. Prin modul de a valorifica mesajul artistic și etic al fiecărei creații în parte se va pune în evidență interesul și pasiunea pentru literatură, dar și nivelul setei de cunoaștere în general a copiilor.
Schimabrea ”cioplirea” caracterelor, obișnuința copiilor cu normele de comportare civilizată, dezvoltarea sentimentelor de natură morală (curajul, perseverență, hărnicia etc.) sunt criterii la care literatura pentru copii poate veni cu un nivel ridicat de contribuție.
Prin intermediul literaturii, tinerii și copiii pot face cunoștință cu țări și culturi străine (funcția interculturală). Cărțile aparținând altor culturi pot să le stimuleze dorința de informare; cărțile beletristice pentru copii și tineret (traduse sau originale) pot deveni mijlocitori în cadrul schimburilor culturale.
Funcția informativă din cadrul literaturii pentru copii nu este voie să fie confundată cu unele criterii moralizatoare fără ajutorul acoperirii artistice.
Punctul de pornire în contactul cu literatura pentru copii și obiectivul final, totodată, este cultivarea pasiunii pentru lectură.
Pentru aceasta, cel ce se ocupa de îndrumarea lecturii copiilor și tinerilor trebuie:
_ să fie el însuși un om cult, un cunoscator bun al literaturii române și universale;
_ să cunoască etapele de dezvoltare ale copilului, psihologia vârstelor;
_ să ia în considerare principiul accesibilității, alegând pentru fiecare vârsta (și chiar pentru fiecare individ) lecturile adecvate;
_ să recomande individual cărți pentru lectura elevilor și să poarte discuții cu copii asupra
cărților citite de aceștia pentru a cunoaște calitatea lecturii și a o influența.
Prin felul în care dascălul va pune întrebări, prin felul în care organizează activitatea de informare și formare a elevului, prin accentul pe care-l pune pe dezvoltarea proceselor cognitiv-afective, dascălul influiențează comportamentul activ și creativ al elevului. Pentru a incita elevul spre o participare activă, dascălul va selecta acele texte care să stimuleze gândirea productivă, gândirea critică, curiozitatea, interesul către erou, necunoscut, care să–i dezvolte modul de referire către unele lucruri, de adresare unor întrebări mai puțin „neobișnuite” către lucruri ce par „obișnuite”. „Izvorul fermecat” – C. Gruia, „Coada veveriței” – E. Jianu, „Povestea ursului cafeniu” – V. Colin, „Legendele Olimpului” – Al. Mitru, sunt doar câteva din textele literare ce stârnesc curiozitatea elevilor, le oferă exemple de comportament, fapte pozitive și negative, care provoacă atitudini, generează sentimente, compunând o lume imaginară dar verosimilă, supusă cunoașterii discernământului infantil. Trebuie puse în valoare acele texte prin care se formează mai întâi deprinderi de muncă, atitudini de prețuire și respect față de activitatea adulților, a părinților, pregătindu-i pe copii să înțeleagă semnificația gestului uman uman și necesar al muncii, ilustrându-l cu conținutul textelor literare.
Creativitatea dascălului, dorința lui de a-și aduce aportul prin strategii didactice deosebite la conturarea personalității școlarului mic, perfecționarea într-un mod continuu, sunt condiții ale succesului în educație. Este destul de clar că acest copil moștenește o „zestre ereditară”, dar aceasta exclude fatalismul în fomarea caracterului, a personalității. Pedagogul francez Maurice Debesse afirmă: „Primele înfiripări se pot observa încă din leagăn: un nou-născut rămâne liniștit, se lasă manipulat și se joacă cu obiecte puțin; altul se irită din nimic și gesticulează. În școală diferențele se accentuează, fie că este vorba de modul de lucru și de joc, fie că este vorba despre raporturile copilului cu colegii. Caracterul, în realitatea sa psihologică și caracterele în diversitatea lor, se conturează din copilărie: studiul lor este posibil.” Este adevărat că unii se nasc cu un temperament care poate duce ulterior anumite trăsături negative de caracter (temperamentele iuți, colerice, poate degenera ușor într-un caracter violent). Dar tot atât de adevărat rămâne ideea ca nimeni nu este „condamnat” dinainte la un caracter negativ. Dacă lucrurile s-ar prezenta așa, întregul efort educativ al familiei, al școlii și al societății ar fi inutil, fără sens. În realitate, nu este copil căruia să nu i se tempereze și chiar să se remodeleze durabil anumite înclinații defavorizante primite prin naștere. Forța de acțiune cu care se naște fiecare om nu trebuie înăbușită, ci canalizată spre un scop creator.
Valorificarea textului literar în acest sens este benefică deoarece acesta oferă copilului posibilitatea cunoașterii realității, oglindește conduite, comportamente, atitudini, ce influențează conturarea personalității copilului. „Ursul păcălit de vulpe” este un text în care Ion Creangă, înfățișază, prin cele două personaje animale, două tipuri umane antagonice: omul viclean, isteț, capabil să-și satisfacă necesitățile, dar și răutăcios, batjocoritor și omul greoi, încet la minte și naiv, ușor de înșelat prin prefăcătorie și viclenie. Un comentariu amănunți cu referire la text, o analiză detaliată a comportamentelor personajelor, conduc spre formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter: vigilență, sinceritate, hărnicie și excluderea din comportament a celor negative: vilenie, înșelătorie, invidie, violență, lene, minciună. În „Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos”- Petre Ispirescu- accentul cade pe înțelegerea și reținerea faptului că nu este suficient să dorești ceva, să ai o pasiune, ci să fii în stare să realizezi și să păstrezi ceea ce te pasionează. Nu este suficient să încerci să-ți realizezi idealurile, ci trebuie să perseverezi, să lupți, să știi să-ți câștigi ajutoare, aliați. Acest text pune în evidență ideea că orice om trebuie să-și înscrie aspirațiile în limitele bunului simț, al măsurii și înțelepciunii; dorințele imposibile sunt sursă de acțiuni negative, distructive. Analizat în profunzime textul contribuie la dezvoltarea cunoașterii de sine, la conștientizarea necesitații autoevaluării posibilităților în depășirea piedicilor. Acest text dezvoltă capacitatea de a înțelege ideea că nu este suficient să-ți dorești ceva, ci trebuie să-ți mobilizezi toate resursele psiho-fizice de care dispui, pentru a le obține, iar dorințele să-ți fie în concordanță cu posibilitățile de care dispui la un moment dat.
Cunoașterea de sine este o trăsătură de personalitate ce poate favoriza modificări în plan temperamental, comportamental, aptitudinal, în diferite situații. Textul „Prințul fericit”- Oscar Wilde – este o emoționantă poveste simbolică unde autorul pune în antiteză capacitatea și insensibilitatea persoanelor principale care evaluează totul pragmatic și generozitatea personajelor simbolice: statuia și pasărea, ele fiind întruchipări ale binelui într-o lume guvernată de rău. Este un text ce poate duce la unele sentimente de empatie, de întrajutorare a celor aflați în răstriște, formându-le copiilor capacități de comunicare, trăsături pozitive de voință și caracter: empatie, spirit de întrajutorare, prețuirea celui din jurul tău, aprecierea frumosului din relațiile interumane. Semnificația importantă a textului este ideea că adevărata fericire înseamnă ajutorarea semenilor, adică iubirea aproapelui.
Asemenea texte există pentru fiecare din temele propuse cadrelor didactice prin Curriculum-ul Național, la Limba română. Abecedarul, carte de început a fiecărui elev, care are menirea de a-l apropia pe acesta de tainele cititului și scrisului, conține texte literare simple, accesibile din punct de vedere al conținutului, de o întindere mică, dar cu mare încărcătură afectivă. Elena Farago, în poezia „De Paști”, prin cuvinte și expresii artistice simple, cultivă bunătatea, dărnicia, caută să explice pe înțelesul micilor școlari semnificația sărbătorilor de Paști, contribuind la formarea atitudinii de bun creștin. „Bondarul leneș”, poezie scrisă de aceeași poetă, aduce în fața copiilor imaginea celui ce moare de foame – leneșul -. Chiar dacă poezia este simplă, potrivit particularităților de vârsta ale elevilor din clasa întâi, ea contribuie la formarea unei atitudini pozitive față de muncă, la cultivarea hărniciei, dar și a spiritului critic. Călin Gruia, prin povestirea „Ciuboțelele ogarului”, prezintă elevilor din clasa întâi două tipuri de personaje: un naiv – iepurele – și un viclean – ogarul – . raportarea la comportamentul unuia sau altuia dintre aceștia, formează elevilor capacități de argumentare, competente de comunicare, atât de necesare într-o societate democratică. Încă din clasa întâi, și chiar mai devreme, copiii își atribuie doar trăsături pozitive de caracter, rar sau chiar deloc recunoscând în conduita proprie lenea, minciuna, viclenia.
În clasa a II-a, când se continuă punerea accentului asupra celei mai importante sarcini din ciclul primar și anume dezvoltarea capacităților de exprimare a micilor școlari, textele literare pe care se axează realizarea acestei sarcini, sunt mult mai bogate în conținut, de o mai mare întindere, cu un mesaj educativ mai profund.
„Învățătorul nostru” – după Edmondo de Amicis – aduce la cunoștința elevilor comportament nepotrivit statutului de școlar, un elev ce are temperament coleric, ce nu-și stăpânește dorința de a face obraznicii în timpul orei. Mesajul textului, analizat în profunzime, contribuie la formarea unei conduite adecvate în timpul orelor, la conștientizarea necesității disciplinei în clasă pentru realizarea unei activități de învățare eficienta. Cei nestăpâniți, impulsivi, cu un tratament coleric, se pot recunoaște și sunt mai atenți în privința autocontrolului, a stăpânirii de sine.
Un text literar cu un mesaj profund educativ este „Cele patru piersici” – după o poveste populară – care pune în fața elevilor patru conduite diferite, lăsând elevilor posibilitatea de a-și alege un model de urmat. Hărnicia, istețimea, empatia, prietenia, sunt valori umane foarte bine reliefate prin intermediul acestui text. Prețuirea muncii, valorificarea timpului liber, sunt oglindite și de textul „Cel mai bun prieten” de Victor Sivetidis.
Succesul școlar nu poate fi conceput fără ca elevii să aibă capacități de comunicare. Acestea se răsfrâng pozitiv asupra întregii lor formări, influiențând procesele de cunoaștere, întregul comportament al elevilor, întreaga evoluție intelecuală a elevilor.
Formarea personalității școlarului din clasele mici se realizează prin integrarea elevilor în viață și frământările școlii, începând cu activitățile curriculare și terminând cu cele extracurriculare. Predarea unor texte literare pune la dispoziție, prin modele, un mijloc de educație, de meditație asupra vieții unor oameni pentru a reține din ea înțelepciunea, cumpătarea, demnitatea, spiritul de sacrificiu, devoțiunea în slujba binelui. Iată câteva texte literare cuprinse în manualul de Limbă și Literatura română pentru clasa a III-a,: „Dreptatea lui Țepeș” – povestire populară –, „Mănăstirea Putna” – legendă populară – , „Ciprian Porumbescu” – , prin care elevii dobândesc cunoștințe despre personalități ale istoriei și culturii românești, purtători de trăsături de personalitate alese. Fiul din povestirea „Fiul și mama” – poveste populară – prezintă un model al dragostei și respectului față de mamă, iar nepotul din „Ce mai faci, bunico?” – Mircea Sântimbreanu – oferă o ocazie de meditație asupra conduitei acestuia față de bunici.
Textele literare supuse atenției elevilor clasei a IV-a sporesc în complexitate atât ca întindere cât și ca profunzime a mesajelor, aducându-și aportul la formarea aptitudinilor literare. „Cuvintele vrăjite” – Pierre Gamarra – este un text ce subliniază necesitatea bunătății, iubirii, afecțiunii, prieteniei, muncii, într-o colectivitate de elevi și nu numai. Analiza textului cu elevii s-a axat pe faptul că nu este suficient recunoașterea și aprecierea acestor atitudini, ci, mai ales, organizarea vieții de colectiv pe baza acestor relații. Pornind de la textul respectiv, prezentat la început de an școlar, fiecare elev al clasei a primit o sarcină concretă: întocmirea graficului de frecvență, efectuarea serviciului pe clasă, controlul ținutei potrivit regulamentului de ordine interioară întocmit de comun acord, controlul rechizitelor necesar pentru ziua respectivă, controlul băncilor la sfârșitul orelor de curs, etc. conștinciozitatea, hărnicia, cinstea, disciplină, punctualitatea și precizia în îndeplinirea sarcinilor, grijă față de bunul obștesc, se pot manifesta nu numai în fapte mari , ci în orice activitate. Unele aspecte ale conduitei civilizate – atitudinea băieților față de colegele lor, atitudinea față de elevii mai mici, respectul pentru cei vârstnici, atitudinea față de învățătură și față de avutul obștesc se exersează în primul rând în cadrul vieții de toate zilele, în cadrul școlii și al clasei, în timpul orelor de curs.
Complexitatea textelor: „Cireșarii” (fragment) – Constantin Chiriță -, „Toate pânzele sus!” (fragment) – Radu Tudoran -, „Fram, ursul polar”(fragment) –Cezar Petrescu – , stârnesc curiozitatea, îndeamnă la lectură, dezvoltă spiritul investigativ, dorința de cunoaștere, atribute atât de necesare unei personalități puternice. Aceasta se construiește puțin câte puțin, se modelează prin retușări succesive, cu atât mai mult cu cât „materialul” pe care-l avem de modelat este complex și are o anumită dinamică după care trebuie să ne modelăm mijloacele și metodele.
Literatura de specialitate identifică trei faze în formarea și manifestarea caracterului, componentă a personalității:
Însușirea cunoștințelor morale, fără de care nu se poate vorbi de formarea caracterului;
Aplicarea acestor cunoștințe în comportament, prin educarea voinței, exercițiu moral, formarea deprinderilor morale;
Menținerea caracterului toată viața, adică asigurarea permanenței unei personalități cu înalte valori morale, cu conduite și atitudini demne de un om de valoare.( Anton Moisin)
Fără a absolutiza rolul textului literar în formarea personalității preșcolarului și școlarului mic, afirm că acesta constituie un mijloc în realizarea acestui deziderat dacă:
Se realizează o analiză amplă în vederea desprinderii tuturor semnificațiilor morale din text;
Se abordează textul literar în corelare cu ciclurile tematice din toate ariile curriculare;
Se practică lectura selectivă, fragmentară, ori de câte ori este nevoie în vederea clarificării mesajului etic;
Se realizează clasificarea eroilor în eroi pozitivi demni de urmat și eroi negativi contestați, realizându-se astfel scări ierarhice de valori morale;
Se acordă șanse personajului contestat sau circumstanțe în care a săvârșit răul și întrevederea unor posibile căi de urmat;
Se practică procedeul „judecarea personajelor”, procedeu ce dă posibilitatea educării unei atitudini corespunzătoare față de personaje, analiza greșelilor lor, găsirea unor căi de îndreptare;
Se povestesc întâmplări asemănătoare din viața copiilor, dând acestora prilejul de a se analiza în raport cu personajele, de a se autodezvălui, de a se autocontrola;
I.3 Literatura de evocare istorică și importanța ei pentru copiii din ciclul primar
Definiția oferită de Dicționarul Explicativ al Limbii Române la cuvântul „a evoca” este : ”A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult”. Acest cuvânt provine din cuvântul de origine franceză” évoquer” care înseamnă „a aminti” și de la latinescul „evocare”.
Literatura de evocare istorică respecta întru totul caracteristicile acestui cuvânt deoarece ea este cea care „aduce aminte” sau zugrăvește în mintea cititorului anumite aspecte ale istoriei.
Literatura cu subiect istoric sau de evocare istorică reprezintă un segment specific și foarte bine conturat în cadrul literaturii generale. Față de alte produse literare nu este dependentă exclusiv de fantezia autorului, ci este tributară și unor anumiți factori. Ca gen literar însă literatura cu subiect istoric pendulează permanent între ficțiune și document, este practic un act al imaginației, însă cu anumite momente (date, evenimente, limbaj) identificabile și în alte scrieri de specialitate (cronici, sau texte vechi).
Literatura cu subiect istoric presupune, prin genul propus, în primul rând o documentare din partea autorului referitoare la mediul, timpul și personajele (personalitățile) care fac subiectul expunerii. Istoria a servit dintotdeauna modele demne de urmat și cu o valoare imensă din toate punctele de vedere, iar educația tinerei generații prin recursul la trecut s-a dovedit a fi intens exploatată în acest sens. Având în vedere interdependența de istorie, acest tip de literatură comportă anumite caracteristici. În cadrul său personajele pot fi reale sau imaginare, însă în general ele sunt cunoscute și beneficiază chiar de o anumită aură legendară
Eroii clasici ai literaturii cu subiect istoric sunt de obicei regii daci, voievozii, răsculații, pașoptiștii, în general, personalități preluate din galeria panteonului național, succeptibile însă de a transmite anumite teze ale prezentului, dată fiind credibilitatea de care acestea se bucură în conștiința națională. Rolul lor devine astfel de a legitima regimul prezentului, întrucât se consideră că este în substanța literaturii cu subiect istoric de a face cât mai cunoscute etapele și eroii istoriei. Prin intermediul ei scriitorul amintește, acuză, condamnă, glorifică sau sărbătorește personalitățile trecutului, iar dacă este cazul creează personaje contemporane și inventează eroi pentru a pune în valoare anumite idei. Întrucât subiectul cercetării din lucrare se referă strict la literatură cu subiect istoric destinată copiilor, cu atât mai mult este evidentă necesitatea de a relata caracterul motivant, educativ și formativ al istoriei. Din acest punct de vedere se remarcă preferința pentru antiteze, pentru situații conflictuale, pentru dramă. În cuprinsul literaturii istorice cititorul este informat despre un eveniment (social, politic, personal) trecut și finalizat, iar limbajul, comportamentul și felul de a gândi al personajelor este în conformitate cu timpul epocii descrise.
Cea mai mare pondere –in manuale dar și în lecturile copiilor mici, a preșcolarilor și scolarilor, o au textele cu conținut istoric. Ele înfățișează aspecte din viața adulților sau a copiilor, dar mai ales momente memorabile din trecutul său, prezentul patriei noastre, printre preferințele copiilor un loc important îl ocupa basmele și poveștile. Textele cu conținut istoric este de înțels că vor avea parte de o analiză sau abordare diferită din partea copiilor decât în cazul textelor literare “normale”. Datorită faptului că poveștile isotrice dețin o mare forță evocatoare ele vor avea un specific anume și vor aparține genului epic. În literatura destinată copiilor exemplele cu conținut istoric sunt numeroase, ele înfățișând momente pline de glorie din trecutul și prezentul patriei.
Deși sunt în categoria textelor istorice aceste opere se diferențiază și ele la rându lor. Astfel unele texte cu caracter istoric iau forma legendelor când prezintă momente din istoria patriei și a poporului român, altele deși sunt tot istorice au nevoie de o abordare aparte deoarece ele sunt create de scriitori cunoscuți ale literaturii romane ceea ce impune o mare valoare artistică, și deci o abordare specifică.
Ceea ce știm este că istoria ca și formă de învățământ apare abia în clasa a patra, dar datorită textelor istorice parcurse până acum în clasele anterioare, copii vor fi deja familiarizați cu terminologia, modul de percepere a mesajelor și cu tema istorică. Deși pe parcursul celor trei ani de clasa primară ei nu sunt supuși unui curs prezentat în mod sistematic de istorie, ci au cunoștință prin intermediul unor texte istorice de cele mai importante momente din viața poporului român, află despre faptele mărețe de vitejia a înaintașilor, cunosc figuri eroice ai pooprului, unii deveniți chiar legendări.
Obișnuința cu terminologia specifica istoriei “epoca, perioadat, mileniu, secol” adică cuvinte ce fac refrire la cronologie, cele ce fac referire la viața economică “munca, unelte de muncă”, cele care descriu viața socială dar și cea politică “clase, pături sociale, forme de datat , războaie” se datorează tot datoriră explorării în primii trei ani din clasa primară a textelor istorice. Posibilitatea înțelegerii de către copii a legăturilor strânse între fenomenele ce au avut sau au loc în societate, a faptului că ele s-au desfășurat datorită unor cauze bine stabilite cu mare impact asupra dezvoltării sociale a societății, toate acestea sunt posibile datorită studierii textelor istorice.
Bagajul de cunoștințe despre istoria patriei însușit de elevii ciclului primar au o mare valoare educativă. Deoarece unele deta, fapte sau termeninologii pot fi uitate de către micuți, însă semnificația, sensul lor mereu vor declanșa trăiri afective, și sentimente adânci de dragoste față de patrie, țară, oameni și istorie.
Motivul că în clasele primare textele cu conținut istoric să se abordeze într-un mod aparte este acela că funcția educativă a cunoștințelor de istorie este prioritară și ca însăși formarea unor noțiuni istorice este determinată de existența unui fond afectiv corespunzător.
Cutlivarea patriotismului este urmărită în mod general de către parcurgerea textelor cu caracter istoric. Acest fapt este mult mai ușor realizabil dacă acest lucru se va realiza prin conținutul faptelor,a evenimentelor realizate de aceste texte prin modul lor de expunere. Textele cu caracter istoric de obicei au un anume țel: ele urmăresc cultivarea unor sentimente nobile în sufletul copiilor. Deaoarece sentimentele “ nu se învața” așa cum învățam noi noțiuni din orice domeniu, aceste sentimente nu vor fi repetate la nesfârșit pentru a fi memorate și apoi reproduse, nu se povestesc ca faptele istorice ci doar se trăiesc. De aceea o condiție principală a literaturii istorice este ca faptele, evenimentele redate în cărți de literatură să nu fie numai înțelese ci și trăite pe deplin. Dacă trăiești aceste sentimente înseamnă în primul rând înțelegerea semnificației lor și a limbajului specific folosit în aceste texte.
Trăirea sentimentelor ce sunt provocate de forța eroismului presupune în primul rând înțelegerea semnificației dar și a limbajului folosit pentru exprimarea lor. Așadar totul se rezuma la însușirea unor reprezentări și noțiuni corespunzătoare, de realizare a componenței congitive a istoriei. Pentru acest motiv trecerea de la textele narative la următoarea etapă (lecțiile de istorie) este indicată să pornească de la identificarea conținutului a mesajului dar și a modului de exprimare specific. Deaoarece doar așa se va realiza trăirile afective care au ca rezultat dezvoltarea unui comportament corespunzător.
Textele de citire ce au un conținut istoric (regăsindu-se în manuale într-un număr destul de mare) au o specificitate aparte față de cele în proza sau în versuri din literatură. De aceea modul de predare și de abordare este diferit de textele de literatură în general chiar dacă în esența învățătoarea va folosi aceeași metodă de predare. Textele istorice se diferențiază de cele de literatură datorită conținutului și limbajului lor, ele însăși fiind diferențiate prin alegerea faptelor isotrice ce sunt prezentate, unele fiind legende, altele creații pe teme istorice, iar altele au o caracteristică cât mai apropiată de textele întâlnite în manualele de istorie.
Textele cu conținut istoric crează elevilor anumite dificultăți în compararea lor cu alte categorii istorice deoarece, indiferent de modul în care sunt prezentate: legendă, versuri sau gen epic, textele istorice vor înfățișa de fiecare dată date, fenomene sociale, termeni și denumiri noi pentru elevi dar care sunt necesare la descrierea epocii de atunci, a atmosferei sau a situației create de un anumit eveniment. Dar acest impas poate fi depășit tocmai datorită plăcerii ce o prezintă micuții pentru acest gen de literatură. Însă încadrarea lor într-un anumit proiect didactic de desfășurare a lecției precum sunt textele de literatură (folosind numai literatura explicativă) nu face altceva decât a aglomera mintea școlarilor cu date și fapte care oricum în scurt tump se vor uita, sau în cel mai rău caz se va crea o respingere asupra textelor istorice , sau a-i îndepărta de trăirea unor emoții și sentimente autentice, care desigur că vor determina aitudini și comportamente adecvate.
Atingerea obiectivelor amintite pot fi atinse fără a transforma lecțiile micuților în “cursuri de istorie”, fără a da la o parte actul de a citi, în desfășurarea acestor lecții este indicat că lectura explicativă să se folosească într-un mod astfel încât să fie atinse un nivelul necesar de cunoștințe urmărite prin intermediul istoriei.
Literatura istorică aduce în discuție mari personalități cara au avut importante contribuții la dezvoltarea poporului, eroi ai neamului, personaje ce au marcat într-un mod plăcut și puternic conștiințele oamenilor, unele dintre ele având caracteristică de legendă, dar și personaje care au fost insipate din lumea anonimă.
O importantă caracteristică educativă o conțin legendele o altă parte a textelor de evocare istorică. Folosindu-se de obicei de elementele de natura fantastică ele prezintă isprăvile unui erou, proprietățile unui anumit eveniment istoric, drumul parcurs de la naștere până la moarte de un anumit personaj/erou însă cu sau fără referințe documentare. Un inconvenient al acestor legende ar fi faptul că ele sunt greu de înțeles de micii școlari deoarece ele au un anumit limbaj specific sau mai greoi pentru nivelul vârstei lor. Marile dificultăți apar la urmărirea planului de desfășurare a acțiunii din legendă dar la deslușirea semnificațiilor faptelor prezentate.
După parcurgerea unui text oarecare din legendă, copii au tendința de a uita, ocoli tocmai valentele afective ale faptelor “ciudate sau neobișnuite” de vitejie a personajului, ceea ce ar însemna de fapt o foarte mare pierdere. Deși cel mai mult la prima vedere într-o legendă cel mai mult ipresionează pentru început faptele ele se vor uita în cele din urmă, dar dacă semnificațiea lor este corect înțeleasă atunci aceasta își va pune aprenta într-un mod pozitiv asupra întregului comportament al copilului. Din acest motiv încă din introducerea din clasa a doua a textelor cu acest fel de conținut este necesară o analiză în care copii să desprindă, să pună accent nu numai pe faptele prezentate în legendă ci în mod special pe semnificația care o ascund acestea deoarece doar așa se va putea realizarea lor sub aspect educativ.
De-a lungul timpului și cu ajutorul experienței s-a ajuns la concluzia că cel mai ușor mod de a face copii să pună accent asupra semnificației din legendă este dacă citirea lor se va efectua de către învățător. Deoarece acesta din urmă poate face posibilă crearea unui unei atmosfere degajate, oferă acces micuților pentru înțelegerea întregului mesaj transmis de legendă, dar și posibilitatea de a evidenția metoda de analiză a textului. Cu ajutorul povestirii vieții sau faptelor de eroism legendei i se vor găsi rădăcini în istorie, iar istoria în adevărul poporului nostru.
Atenția elevilor pe tot parcusul întregii povestiri este menținută de vocea caldă a a învățătorului, de modul de intonație, de mimică de gesticulație, de pauzele și accentele pe care acesta le pune. Un asemenea învățător sau un model de învățător care are aceste caracteristici ne este descris de Mihail Sadoveanu în momentul când apare o evocare a dascălului său, Domnu Trandafir “ Mai cu seamă explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neaguri. Îi urmăream înfiorat , auzeam parcă freamtul luptelor și ,acasă îi visam o noapte întreagă. Uite și acum mi se pare că Domnu’ nostru a fost un om deosebit. ÎI scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea de mărirea strămoșilor. Când făcea un semn cu mâna, așa într-o parte parcă ridica o perdea de pe trecut, și eu vedeam cu ochii minții tot ce spunea glasul lui”
Ideea de a povesti înainte de o analiză în sine a legendei este una foarte bună deoarece oferă copiilor posibilitatea de a fi introduși în atmosfera acțiunii, de a se familiariza cu noțiunile și expresiile din text. Legenda este singura care oferă copiilor un mare avantaj și anume acela că ei pot avea parte de orice explicație asupra noilor noțiuni însă fără ca firul povestirii să die întrerupt și fără ca sentimentele trăite să fie recupersionate, dacă însă copii ar face cunoștință cu textul intergral al legendei fără ca în prealabil să le fi făcut o povestire acest lucru ar fi foarte greu de realizat. Faptul că micii școlari au parte întâi de o povestire a legendei și apoi contacul intergal cu ea, nu va include desigur o analiză a textului repsectiv cu ajutorul lecturii explicative, care în general are nevoie de un fond de efervescență ridicat pentru a se desfășura.
Dacă legendele “Mama lui Ștefan cel Mare” și “Stefan cel Mare și Vrancioia” sunt comentate pe un fond afectiv atunci ele ar căpăta niște semnificații profunde demonstrându-se astfel că nu sunt doar simple povești despre viața unui domnitor. Copii realizând in acest mod că și legendele istorice pot contribui la cunoașterea adevărului despre trecutul îndepărtat al neamului lor.
Expresia deplină a dragostei de neam și patrie este evidențiată prin lupta pe care o duce Ștefan cel Mare cu turcii, îndârjirea cu care el lupta împotriva lor alungându-i în cele din urmă din țară, determinarea cu care își aduna oastea și îi încurajează, această remarcă este susținută și de mama sa printr-un îndemn categoric “Du-te la oștire….”. “Ștefan cel mare și Vrâncioaia” este o altă legendă care pune în lumina legătura poporului cu domnitorul, și vitejia sa, deoarece izbânda numai cu cei șapte feciori ai Vrancioaiei nu ar fi fost posibilă. “Curgeau plăieșii roiri de pe sub poalele codrilor. Oaste nouă ieșea ca din pământ” este citatul în care se releva cel mai bine dragostea poporului, a oamenilor de rând față de Ștefan, sprirtul de jertfă al lor alături de domnitor astfel Maria Sa este văzut și interpretat de copii ca un domnitor al “oamenilor măriei sale”.
Spiritul de observație al copiilor este la un nivel ridicat de aceea ei conștietizează faptul că legendele istorice duc la aflarea adevărului îndepărtat despre patrie. Din acest motiv este importantă ideea ca ei să fie introduși măcar într-un mod general în elemente ce țin de cronologie, să fie posibilă înțelegerea cronologiei, să poate percepe epoca istorică în care se desfășoare evenimentele dar și cadrul natural al acesteia. Unele texte de evocare istorică prezintă de la început aceste elemente însă în cazul unora este necesar un comentariu în legătură cu timpul desfășurării acțiunii, în vederea valorificării laturii educative.
“Ziua de 30 august 1877 a fost o zi de groază și de sânge. O ploaie rece și subțire cădea neîntrerupt. În văi și pe dealuri plutea o ceață lăptoasă. Pământul era moale și cleios. Prin văzduh veneau de departe împușcături înăbușite” (Luarea Grivitei de Mihail Sadoveanu din volumul Povestiri de Război) este un exemplu de text în care datele desfășurării acțiunii sunt redate cu exactitate iar copii pot ușor încadra întâmplarea în istorie, sau un alt exemplu al aceluia autor “ Era anul 1475. Mahomed sultanul turcilor, a hotărât să-l ucidă pe Ștefan cel Mare și să calce Moldova în copitalele cailor ………și era în anul acela iarna goală”.
Pătrunderea de virtuți ca vitejia, dorința de libertate au fost trăsături definitorii ale strămoșilor noștri care au fost păstrate și cultivate de oameni, au fost luate drept comori, iar valoarea lor este dezvoltată în sufletul copiilor datorită înțelegerii momentului istoric, al locului desfășurării acțiunii.
Mesajul transmis nu poate fi perceput corect de copii dacă nu este precizat timpul istoric, deoarece prin aceasta precizare se poate scoate în evidență calități deosebite morale ale poporului ce au fost manifestate în decursul anilor.
Modul de prezentare a textului istoric poate lua și alte forme precum proza sau versurile. Aceste moduri de relatare le vom regăsi în lecturile elevilor prezente în manuale sau diferite cărți. Dintre cele două moduri predominant este cel epic deci care are narațiune, aceste opere sunt realizate de mari scriitori cu o reală valoare artistică dar desigur și estetică. Dintre cele mai importante funcții ale poveștirilor enunțam:
de construire a spațiului de desfășurării acțiunii dar și de relatare a timpului (este pusă în valoare talentul scriitorului de realizare a impresiei de atemporalitate)
valoarea cu caracter estetic ( utilizarea posibilității de către scriitor de a intergra mai multe alrte: muzică, literatură, desen, poezie)
valoarea inițiatică (povestetea a fost cea care a avut mereu posibilitatea de a face cunoscută oamenilor ceremonii sacre, de a-i introduce într-o atmosferă aparte)
funcție de supraviețuire care este relatată prin însăși actul povestirii –de exemplu dacă scriitorul este și personaj al operei sale atunci el poate alege ca prezentare o figură legendară ceea ce îl va face nemuritor)
de a aduce în prim plan valorile morale.
Înainte de a analiza un text cu o valoare artistică este necesar o lecturare integrală în prealabil. Deoarece așa se poate realiza într-un mod mai simplu încadrarea evenimentelor în timp dar și înțelegerea lor în contextul dat.
În cazul în care se va citi un text cu o valoare strict documentare unde datele istorice sunt trecute cu precizie, faptele vor avea o valoare informativă care va conduce la menținerea interesului elevilor dar se vor pierde în timp. Acest gen de text documentar va fi lipsit de valoare afectivă deoarece ea va fi pur informativă, relatarea lor, micilor școlari s-ar face cu mare ușurință dacă se va apela la o interpretare, comentare sau o comparație apropiată de viața de zi cu zi.
Sunt multe texte de evocare istorică în versuri care se vor încadra în genul liric,
Dacă desfășurarea lecțiilor se va realiza după principiile care am încercat să le enunț în rândurile de până acum, atunci copiii care vor ajunge în clasa a patra când în mod obligatoriu sistemul de învățământ prevede istoria ca și oră aparte, ei vor fi obișnuiți deja cu termenii istorici și le va fi mult mai ușor deoarece trecerea de la povestire la istorie propriu-zisă s-a realizat într-un mod treptat. Un sfat pentru o reușită și mai deplină a acestui salt este acela că în primul semestru din clasa a patra să fie menținute unele elemente de natura metodologică care sunt specifice formării capacității de lectură.
Memorarea datelor cu caracter isoric nu este asigurată de multitudinea de informații predate micuților ci de măsura în care ei sunt îndrumați să le înțeleagă într-un mod treptat cu ajutorul analizei datelor și faptelor.
Sunt noțiuni cu caracter istoric cărora nu le este de ajuns acordarea unei singure ore sau lecții spre prezentare, ci e nevoie de mult mai multe pentru ca fiecare copil să le înțeleagă. Deoarece sunt și noțiuni pentru care copii din clasa a patra nu reușesc să le definească,ci ei crează doar niște idei generale despre o anumită epocă, muncă, popor, organizare socială sau politică.
Ceea ce contribuie cel mai mult la înțelegerea de către copii a acestor noțiuni sau idei este calitatea profesorului de a-i îndruma, prin modalitatea lui de a folosi bazele deja puse în clasele mici prin imtermendiul povestirilor istorice. Învățătorul își poate ușura mult munca folosindu-se de diferite materiale ilustrative, sau pornind de la prezentarea istoriei orașului sau satului din care fac parte, deoarece aceasta le este mai cunoscută și astfel își vor da seama ce presupune o istorie.
Prezentarea istoriei țării noastre, relatatera faptelor de vitejie, expunerea etapelor prin care am trecut noi ca și neam până să ajungem ceea ce suntem azi, va avea un impact pozitiv asupra comportamentului elevilor.
Capitoulu II
ROLUL LUI DUMITRU ALMAȘ ÎN LITERATURA DE EVOCARE ISTORICĂ PENTRU COPII
II.1 Date biografice
Pe numele său real, Dumitru Ailincăi, s-a născut la data de 19 octombrie 1908, în satul Negrești, comună Dobreni, județul Neamț și a decedat la data de 12 martie 1995. Numele de Almaș l-a luat de la numele satului Almaș.
Scriitorul provine dintr-o familie numeroasă, cu zece frați și surori, plus unul înfiat. Fiu de țăran al părinților Ioan și Maria Ailincai , a urmat cursurile liceului “Petru Rareș” din orașul Piatra Neamț. Dovedindu-se unul dintre cei mai buni elevi din întreaga istorie a existenței acestuia. Încă din primii ani de școală, profesorii i-au întrezărit, datorită sârguinței cu care învăța, o strălucită carieră universitară. Profeția s-a adeverit.
Dumitru Almaș a fost „produsul” pământului moldav. Și-a iubit țara, a trudit toată viața pentru ea. Iată cum descrie ținutul său de baștină cu stejar la poartă: ,… există undeva în cuprinsul acestei zări, un colț bogat în legende și fapte de arme glorioase. E județul Neamț. Una din vetrele cele mai bogate ale istoriei românești”. Sau, rareșist devotat împreună cu colegii „urcam adesea pe acel colț de deal în formă de piramidă, Bâtca Doamnei, un fel de soră mai mică a Pietricicăi și a Cozlei Mari de pe cealaltă parte a Bistriței”. Loc mirific de unde se vede Agârcia, Vădurele, Pângărați până hă, hă, la Ceahlău. Evident, dacă e senin. Aici, pe Bâtca Doamnei, în vara lui ´58 au făcut săpături arheologice, frumosul conferențiar N. Gostar de la Iași, C. Mătase directorul Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț și subsemnatul, student la istorie. Rezultatul strădaniilor noastre? Cărțulia „Cetăți dacice din nordul Moldovei”, semnată de universitar.
După absolvirea Facultății de Istorie din București, credincios angajamentului făcut dascălilor săi – N. Iorga, S. Mehedinți, D. Guști, T. Vianu, G. Călinescu s.a, – a predat, mai întâi, la liceele din Silistra, Călărași, Pătîrlagele și Piatra Neamț ca, în cele din urmă, să fie chemat să onoreze catedra de Istorie modernă universală din cadrul Universității București.
A fost ales deputat în Marea Adunare Națională, în 1946 și 1948, în Parlamentul României, într-o perioadă de adânci transformări economice și politice, Dumitru Almaș a căutat să fie la înălțimea cerințelor electoratului nemțean, aducându-și contribuția la dezvoltarea învățământului și culturii, promovând principiile sănătoase ale tradițiilor spiritualității poporului nostru.
Dumitru Almaș a forst prozator, istoric, scriitor publicist dar și profesor universitar , autor al unor romane istorice și bibliografii romanțate.
A inițiat, în 1967, și a condus, ca redactor șef, revista “Magazin istoric” până în anul 1971, dând, prin articolele publicate Istoriei României, locul ce i se cuvine în Istoria Universală.
A fost unul din consultanții istorici la filmele “Pintea” în anul 1976, “Iancu Jianu, zapciul ”în anul 1980 și “Iancu Jianu, haiducul” în anul 1981.
În 1994, aflându-se la Negrești, s-a îmbolnăvit grav, a fost transportat cu mașina la București. În drum spre casă, și-a luat pentru ultima oară “adio” de la locurile dragi, de la Negrești, Piatra Neamț, de la Câmpul lui Dragoș cu Horodiștea lui, de la oamenii pe care i-a iubit. Încet, încet, boala l-a biruit fizic. Către miezul nopții din 10 martie 1995, a cerut să-l citească pe Blaga, motivându-și dorința că este “Anul Blaga”. Moartea l-a suprins recitind una din poeziile filozofului din Lancrăm.
George Călinescu, are o afirmație în care se releva cel mai bine spațiul literar romanesc și anume: afirma ”Că se nasc și în Moldova oameni. Dumitru Almaș este, indubitabil, unul din acești oameni. Îmi permit însă să spun că este mai mult decât atât, este unul din stâlpii culturii românești și nu numai în spațiul culturii moldovenești. De altfel, doar prin naștere este moldovean. Ca formație culturală el este român, studiile universitare și le-a făcut la București, iar perioada de maturitate intelectuală și-a trăit-o tot în capitală. Putem chiar spune, fără a greși cu nimic, că Dumitru Almaș este o personalitate de anvergură europeană, multe din lucrările sale de istorie, începând cu teza de doctorat, tratează probleme europene”
II.2 Opera – prezentare generală
“ Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar este necesar să tragi bine cu urechea ca să o auzi și mai trebuie un gram de iubire ca să o înțelegi” acest citat a lui Nicolae Iorga a fost folosit de către sătenii din satul Negrești pentru a descrie personalitatea și munca depusă de-a lungul anilor de către cel care mereu le-a fost mândrie: Dumitru Almaș.
El a debutat în liceele din Siliștea,Călărași (1938–1939), Piatra Neamț (1943–1949), apoi la Facultatea de Istorie a Universității „Spiru Haret” și la Universitatea București, unde a fost conferențiar în perioada 1949–1972 și apoi profesor (1972–1975) și s-a împletit cu cea de redactor la ziarele „Zorile”, „Lumea românească”,respectiv redactor-șef, inițiator și conducător al revistei „Magazin istoric” între anii 1967 și 1969, odată cu desemnarea sa ca membru în comitetul de conducere al Societății de Științe Istorice din România.
Scriitorul urmărește armonizarea rigorii metodelor excursului istoric cu arta literară, în lucrări de istorie universală, biografii romanțate și romane pe teme mitico-eroice. Această lege de aur a respectat-o în cazul tuturor istoriilor dar și în cazul manualelor școlare sau a cursurilor îndreptate studenților.
Dumitru Almaș se preocupă și de istoria patriei, aplecându-se deopotrivă asupra manualelor pentru școlari și a poveștilor atractive pentru copii, aparent mai puțin compromise de ideologia comunistă, stimulând și amprentând imaginația celor mici, într-un mod de neconfundat.
„…în căutarea adevărului echivalează uneori cu rigoarea sau cu impersonalitatea expunerii, alteori cu fetișizarea probelor istorice, cititorul acceptând o diminuare drastică a virtuților literare ale expunerii”. (Buse Daniela)
Autorul păstrează mereu vie atmosfera caldă, părintească în care cultivă legătura cu strămoșii. Prelucrează pentru toate vârstele basme și legende din folclorul popular fără a-și pierde simțul critic.
Printre cele mai importantă scrieri ale lui Almaș amintim:
Miron Costin, cronicarul, București, Editura Meridiane, 1973;
Meșterul Manole; Acolo, în Filioara; Ne cheamă pământul; Neculai. Milescu-Spătarul;Alei, codrule fârtate, București, Editura Tineretului, 1956;
Făclia s-a aprins; Freamătul luminii; Cetatea de pe stânca verde, București, Editura Tineretului, 1959;
Căderea Bastiliei: Revoluția burgheză din Franța 1789 – 1794, cuvânt înainte Mihai Ralea, București, Editura Tineretului, 1959;
Bălcescu, democrat-revoluționar, București, Editura Științifică, 1962; Trandafirul roșu, București, Editura Tineretului, 1963;
Fluierașul și alămâia; Vestea cea mare; Un om în furtună; Nord contra Sud. Războiul civil din Statele Unite ale Americii (1861 – 1865), București, Editura Științifică, 1965;
Fata de la Cozia; Vânătoarea lui Dragoș; Mihai Vodă Viteazul, București, Editura Științifică, 1966;
Viața-i frumoasă, băieți!; Arcașul Măriei Sale; Istoria României – manual pentru clasa a XI-a, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1969 (cu George Buzău și Aron Petric);
Diamantul negru: roman istoric, București, Editura Militară, 1971;
Decebal, eroul strămoșilor, strămoșul eroilor, București, Editura Meridiane, 1972;Curtea veche din București, București, Editura pentru Turism, 1974;
Drum de luptă și de glorie: pagini închinate independenței, București, Editura Politică, 1978;
Inorogul cel înțelept, evocare istorică în douăsprezece episoade a vieții lui Dimitrie Cantemir, București, Editura Militară, 1981;
Povestiri istorice; Popasuri la vetrele istoriei românești; Vetre de istorie românească, București, Editura Sport Turism, 1988;
Comoara Brâncovenilor: roman istoric, București, Editura Militară, 1977;
Cheia inimii, București, Editura Cartea Românească, 1977;
Eroi au fost, eroi sunt încă, București, Editura Politică, 1975
Cărțile sale impresionează prin expunerea didactică a personajelor aflate în posturi elocvente. Reușește să creeze o atmosferă a scrierilor sale, aflate într-o continuă pendulare între prezent și trecut, familiar și mirabil, prin imagini emblematice (Gelu sau Menumorut), legende onomastice (familia Corvinestilor) sau toponimice (București). Astfel, se naște Dochia, legenda feminină care reunește simbolic devotamentul, rezistenta și curajul poporului român.
Povestirile reprezintă cultul înaintașilor noștri care este considerat o adevărat comoara și cu care copii sunt mereu îndrumați să se identifice. Cultivând spiritul civic, Almaș conturează semnificativ personajele.
În lucrările sale, strămoșii sunt viteji, înțelepți, devotați tării, gospodari, părinți autoritari, în timp ce dușmanii sunt caracterizați de îngâmfare și viclenie (Andreea Ștefan).
Transformarea cuceririi în simbioză este procedeul utilizat de autor pentru reduce din expunerea clară și corecta a triunfului ce l-au avut strămoșii noștri. Structurate pe capitole ce au subiecte distincte,poveștile înfățișează precizări în ordine strict cronologică, dialoguri antrenante și au un final exemplar, moralizator, care se impune a fi reținut. Naratorul folosește aceiași interlocutori, formule de revenire și derulare, cum ar fi: „să mai înșir o mărgică pe firul istoriei” (Bădărău Doru), reușind să realizeze impresia de continuitate.
Oscilarea între cronică și basm, adresarea arhaizantă, entuziastă (utilizată pentru zugrăvirea mărturiei proaspete și străvechi în același timp, veridice și pitorești) urmărește inducerea ideii de vechime.
Dumitru Almaș construiește o atmosferă familiară, atemporală folcloric utilizând termeni populari, „dialectali”,care evidențiază simpatia pentru oamenii de rând. Folosind retorică, autorul accentuează soluțiile descriptive și intriga previzibilă.
Opera lui Dumitru Almaș, cu atuurile și deficiențele ei, considerată de istorici a fi inofensivă, rămâne în mod frecvent folosită de învățători. Ținta autorului este un public imatur, dar nu lipsit de receptivitate.
În povestirile ce au un sfârșit autorizat se va observa în mod involuntar existența unui contrast între efortul scriitorului de a întreține un raport între verosimilaritate și tonul său declamatoriu. Legenda este văzută ca ficțiune, ca ignorare a faptului istoric.
Personalitățile complexe (cronicarul Miron Costin) sunt descrise în respect pentru documentul istoric, autorul încercând să recreeze cât mai fidel atmosfera epocii, fără vreo impietate ficționala asupra verdictului. În romanul Acolo în Filioara (1943) folosește un ton sobru, zugrăvind anii primului război mondial. Dovedind ingeniozitate epică, virtuți de povestitor și calități de portretist, naratorul reconstituie cu acuratețe psihologică și fără abateri documentare itinerariul personajului principal în monografia istorică Neculai Milescu Spătaru (1954). Scrierea este lipsită de tezismul literaturii proletcultiste din acele timpuri.
Fantezia narativă în lexicul epocii este metoda prin care sunt redate faptele eroice a doisprezece haiduci cu al lor căpitan care luptă în numele unui cod al onoarei, la început de secol XIX, împotriva boierilor și a turcilor (Alei, codrule,fârtate, 1956).
În anul 1957, apar primele semne ale concesiilor făcute de autor noului regim politic în romanul Făclia s-a aprins. Astfel, acțiunea este plasată în mediul rural, personajele conlucrând la alfabetizarea și comunizarea celor mulți. În Cetatea de pe stânca verde (1959), Almaș percepe simpatetic neliniști și pasiuni adolescentine, sub semnul lui Homer.
Personalitățile istorice sunt zugrăvite sub aspectul unor relatări liricizate. Credință, patriotismul, progresul, lupta, educarea în spiritul vremii sunt concepte des întâlnite în lucrările scriitorului.
Amprenta profesional didactică a reputatului profesor Dumitru Almaș o regăsim și în procesul de formare și consacrare al discipolilor săi, care sunt astăzi nume de rezonanță în domeniul științei și culturii. Chiar simpla enumerare a acestor personalități reprezintă un omagiu adus profesorului lor.
Prezentarea în ordine alfabetică a acestor distinși oameni de cultură nu urmărește o comparare a performantelor acestora, ci punerea în evidență a personalității celui pe care îl omagiem, profesorul Dumitru Almaș.
Iată cum am putea „striga” un catalog de care orice profesor s-ar simți mândru:
1. Andreescu Ștefan – prof. univ. dr., cercetător științific I, Institutul de istorie „N. Iorga”, București;
2. Bădărău Doru – dr., șef colecții speciale în cadrul BCU București;
3. Buse Daniela – conf. univ. dr., cercetător științific principal gr. ÎI, Institutul de istorie „N. Iorga”, București, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați;
4. Buse Constantin – prof. univ. dr., prorector, Univ. București,
5. Cândea Ionel – prof. univ. dr., cercetător științific principal gr. I, Directorul Muzeului Brăilei, profesor Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați;
6. Ciucă Marcel – prof. univ. dr., fost Director general adjunct al Arhivelor Naționale;
7. Maxim Mihai – prof. univ. dr., Universitatea din București, Directorul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, Istanbul;
8. Museteanu Crișan – dr., cercetător științific principal gr. I, Director Muzeul Național de Istorie a României;
9. Oberlander-Târnoveanu Ernest – Muzeul Național de Istorie a României, Șef secție Tezaur;
10. Preda Constantin – prof. univ. dr. Universitatea București;
11. Pippidi Andrei – prof. univ. dr., Universitatea București, Facultatea de Istorie;
12. Reteganu Mihai – prof. univ. dr., Universitatea București;
13. Stângă Ion – conf. univ. dr., Directorul Muzeului „Porțile de Fier” Turnu Severin;
14. Sârbu Valeriu – dr., cercetător științific principal gr. I, Director adj. Muzeul Brăilei, Cercetător științific principal gr. I Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București;
15. Stoica Lascu – cercetător științific principal gr. I, Universitatea „Ovidius”, Constantă;
16. Trohani George – dr., cercetător științific principal gr. I, Muzeul Național de Istorie a României;
17. Radu Vasile – prof. univ., fost premier
Toți cei enumerați sunt foști elevi ai marelui scriitor, sunt oameni care au fost “formați” de el și care au fost contemporani cu operele profesorului lor.
În pagina de început al lucrării sale “Scânteia de peste veacuri” Dumitru Almaș menționează “Iubiții mei prieteni și cititori, mult m-am străduit să înșir aceste povestiri istorice în graiul cel mai simplu și mai pe înțelesul vostru. Nu țin să vă învăț istoria. Știu că vi-i dragă și-o învățați din manual și de la lecții. Doresc, râvnesc însă foarte mult, ca din povestirile acestei cărțulii s-o simțiți și s-o înțelegeți mai bine și mai adânc. S-o fac, adică, să pătrundă în inima voastră cum pătrunde aerul proaspăt, înmiresmat și luminos al primăverii în poienele pădurilor, unde au dospit răceala iernii și negurile neștiinței. Pentru că, vă spun drept, vreau să fac, din întâmplările de demult, făclii de luminat cugetele, să fac din cele ce au fost altădată, pietre de temelie și trepte pentru zidirile de azi și de mâine. Că nimic nu s-a născut, nu se naște și nu se va naște din senin. Iar cine știe de unde pornește, de unde își trage obârșia și puterea, înțelege mai bine și unde se află și încotro va să ajungă și ce trebuie să facă spre a ajunge acolo unde țâșnește” (Dumitru Almaș).
II.3 Rolul lui Dumitru Almaș în literatura de evocare istorică pentru copii
Istoria, ca sursă de inspirație intră plenar în literatură, odată cu secolul al XIX-lea. Explicația se leagă de interesul pe care scriitorii romantici îl alocă trecutului istoric în ideea modelelor pe care acesta le oferă și a comparațiilor sugestiv realizate în defavoarea prezentului.
Treptat, tot mai largă cuprindere a tematicii istorice se regăsește în sfera literaturii pentru copii; chiar și titluri care, la apariție nu au fost adresate sub nici o formă celor mici, în zilele noastre au devenit titluri lecturate exclusiv de micii cititori.
În epica pentru copii, tema istorică este foarte bogat reprezentată, motivația legându-se în principal de faptul că însușirea noțiunilor istorice la vârsta preșcolară și școlară mică se realizează mai întâi și în primul rând prin intermediul lecturilor de acest tip, pentru că doar după această etapă să se studieze istoria ca disciplină distinctă.
Cea dintâi formă de valorificare literară a istoriei se dovedește a fi legenda; numeroase legende pot fi citite de către copii și oferă întreaga desfășurare istorică pe care trecutul național a cunoscut-o. Astfel că, de la legendele despre daci și romani, continuând mai apoi cu cele legate de formarea țărilor românești, marii dominatori, marile evenimente istorice, până la cele de relativă actualitate: al doilea Război Mondial, toate se regăsesc în creații atât populare, cât și culte, cu caracter de legendă. Pe acest tărâm amintim autori precum: Călin Gruia, Barbu Ștefănescu Delavrancea și Gala Galaction. Însă un merit însemnat în a aduna și a crea legende și povestiri istorice îl are Dumitru Almaș. Cele trei volume ale sale adună cele mai reprezentative texte de epică scurtă, într-o manieră a unor lecturi ușoare, accesibile copiilor de la vârste mici.
La nivel cognitiv, de cunoaștere, receptarea operei literare cu subiect istoric în decursul ciclului primar și mediu oferă prilejul familiarizării elevilor cu atitudini, conduite și mentalități din timpuri trecute. Trecute prin filiera ficțională a autorului, îmbrăcate într-o formă stilistică atractivă și adecvată vârstei, aceste exemple din trecut sunt susceptibile de a trezi în elevi admirația, respectul său ura. Având un puternic impact asupra conștiințelor tinere, acestea pot fi modelate cu ușurință în funcție de caracterul fiecărui copil.
Literatura cu subiect istoric regăsita în operele lui Dumitru Almaș formează afecte și trăiri puternice, ce pot canaliza sentimentele copiilor în sensul dorit de autor, deoarece operele sale nu se constituie doar într-o creație literară destinată strict plăcerii și esteticului. La etapa de școlaritate mică copii au o fantezie foarte dezvoltată care le va permite mereu evadarea lor în trecutul plin de istorie al poporului, unde va veni în contact cu eroi ce au atestare documentară și care poseda niște calități deosebite precum ar fi: libertatea, deșteptaciumea, curajul, hărnicia, spiritul de jertfă și libertate, supunerea (toate aceste calități sunt regăsite în eroii lui Dumitru Almaș). Modul de identificare cu eroul operelor literare de inspirație istorică este identificarea admirativă.
Cu ajutorul literaturii de inspirație istorică Almaș a pus în valoare pentru tânăra generație, sentimentul de siguranță, de continuitate, de venerație pentru trecutul glorios, oferind prezentului modele de acțiune.
Operele cu caracter istoric a lui Dumitru Almaș respecta întru totul relația realitate istorică și ficțiune în literatură deoarece:
Textul literar se va diferenția de realitatea prezentată în istorie datorită folosirii de către aceste a ficțiunii și a exprimării viziunii autorului;
Tema principală va fi evocarea artistică a unui interval de perioada din istoria națională (împlinirea visului Unirii, cel dintâi pas spre Unire, lupta de la Călugăreni, viața poporului sub Mihai Viteazul său Ștefan cel Mare),precizarea locului dar și a timpului desfășurării acțiunii;
Prezentarea unor întâmplări ce au ca origine sau sursa de inspirație unele evenimente ce se găsesc consemnate în istorie (cronici, lucrări științifice etc.);
Unele personaje vor avea ca și trăsături definitorii unele caracteristici ce se vor regăsi și la personalități istorice, însă ele vor fi expuse cu ajutorul transfigurării artistice
Expunerea atmosferei unei opere se poate realiza cel mai ușor prin relatarea culorii locale (mentalitate, limbaj , obicei) în narațiune și descriere.
Culoarea locală este o coordonată principală a literaturii de inspirație istorică; ea s-a impus în cadrul curentului romantic prin observarea specificului național, a pitorescului istoric, prin reconstituirea, aproape documentară a modului de trai, a moravurilor și a mentalităților epocii, a limbajului.
Oricare ar fi gradul de romanțare a unui text literar de inspirație istorice nu I se va îngădui o renunțare completă la adevărul istoric. De aceea uneori autorul este cel ce va renunța la expunerea unor idei aceptand o diminuare rigidă a virtuților literare.
II.4 Valorificarea operelor în învățământul primar.
Genul “istoric”al literaturii este oferit copiilor prin legnde, ronmane, povești, povestiri, filme sau piese de teatru, care prelucrează într-un mod “popular” istoria. Din cauza faptului că sistemul școlar este supus anumitor reguli se credea că el nu ar avea ce să ofere copiilor din tematica istorică, însă o analiză mai atentă scoate la iveală că în clasele primare copiii fac cunoștință cu textele istorice înainte de lecțiile propriu-zise de istorie ce se predau în clasa a patra.
Unul dintre autorii care aduce un mare aport sistemuluii de învățământ prin operele sale care ajuta la educarea în spirit educativ și patriotic al copilului este cunoscutul Dumitru Almaș, fost profesor la Universitatea din București. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt volumele “Povestiri istorice” îndreptate copiilor și școlarilor mici “Șoimi ai patriei și Pioneri”-trei volume care și-au făcut apariția la începutul anilor’80
Aceste volume au contribuit la dezvoltarea imaginației istorice a copiilor și a constituit o producție rezistentă de legende cu tematica mai mult sau mai puțin istorică.
În srpijinul manualelor de istorie care sunt mai “sărace” în informații vine primul volum al marelui autor, deoarece acesta conține date despre perioada antică și cea medievala care au fost cel puțin la prima vedere mult mai puțin compromise de ideologia comunistă în care au fost scrisă.
Motivul scrieriii acestor lucrări a fost de a ajuta copii să înțeleagă mai bine istoria românilor, de a fi posibilă crearea unor trepte care vin în ajutorul clarificării micuților, deoarece atât timp cât înaite de orele de istorie copii vor avea parte de lecturarea textelor istorice, ei se vor obișnui cu termenii istorici, cu atmosfera isotrică, cu modul de gândire a unor epoci și altele. Însăși autorul este cel care își expune într-o lucrare a sa ca și prefață motivul pentru care el a scris aceste opere “am scirs această carte anume pentru cei mici care încă nu au ajuns în clasa a patra, când încep a învăța istoria patriei după manual”.
În înțelegerea textelor istorice un foarte important rol îl da Dumitru Almaș învățătorului, deoarece aceste el cel care va îndruma copii către asemenea texte și datorită abilitaților lui micuții vor înțelege sau nu mesajul transmis “ cu glas cald părintesc să citească cele scrise, ca, copilașii să aibă puterea de a înțelege “ afirma autorul.
Dorința de a dezvolta cât mai curat și profund “sentimentul legăturii cu strămoșii” este de nedescris din partea autorului, însă el respecta limitele adevărurilor istorice afirmând “n-am născocit alte întâmplări afară de cele clasice cu un vechi stat de serviciu în istoria și legenda românească”.
Un alt ajutor de nădejde pe care și l-a atras de partea sa pentru recepționarea corectă a mesajului transmis către copii, pe lângă învățător va fi și Valentin Tanase care va realiza ilustrațiile la operele autorului. Aceste ilustrații care au fost făcute de acest pictor dar sub îndrumarea autorului vin în “dublarea” efectului de atragere a copiilor către acest gen de literatura dar și o înțelegere cât mai profundă a lor.
În orice ilustrație cel care va domină întreaga imagine va fi desigur eroul, fiind mereu în preajma unor ;însoțitori” sau aflat pe anumite piedestale, s-a recurs la ceasta metota pentru a scoate în evidență și mai mult importanța lui. Decorul ilustrațiilor va fi mereu unul specific românesc. Definit de lucruri simple sau de natură cu munți, dealuri dar și păduri. Încăperi ca “sala tronului” sau Biserica din Curtea de Argeș sunt alte câteva elemente prezente în ilustrațiile ajutătoare.
Scena bătăliilor este atât de minuțioas povestită de autor astfel încât în realizarea ilustrațiilor Valentin Tanase are nevoie pentru spațiu de lucru aproximativ două pagini, deoarece desenele sale sugerează multă dinamicitate dar și simbolism.
Ansmablarea compozițiilor se realizează de obicei datorită tonului dominat de culoare.
Relațiile dintre personaje se exprima cel mai ușor prin gesturi sau costume, sau prin însuși faptul că ele sunt grupate, decât prin gestica sau prin priviri. Deși poporul este cel care lupta și se pune la dispoziția”măriei sale”, în ilustrații domnitorul apare mai mereu singur izolat. Natura pozelor este una teatrala în ele regăsindu-se de cele mai multe ori prinți, războinici dușmani îngenunchiar-ți sau umiliți.
Deși nu se poate recurge ca și motivație lipsa de imaginație totuși bărbații masivi și pletoși par ca inși care schimbă de la o scenă la alta doar costumele cea ce duce parcă la ideea de anulare a timpului.
Primul personaj feminin care apare atât în povestiri cât și în ilustrații este nimeni alta de cât “Dochia” cea care datorită prezenței calităților mai mult masculine și-a câștigat dreptul la o legendă.
Prezenta pieselor în ilustrații precum: prezenta stemii Tarii Moldove, Columna lui Train sau Castelul din Hunedoare dau o notă importantă de veridicitate istorică a întâmplărilor, aceste mici obiecte sunt dovezi isteoreografice
Realismul socialist se observa foarte clar în creare prin desen a “poporului de rând” sau alui Gelu sau Menumerut.
Atât în viața reală cât și în basme vor exista mereu dualismul celor buni cu cei răi sau așa cum găsim în scrierilr lui Almaș “ ai noștri” și “ cei răi” care sunt reprezentați de străinii care vin să ne cotropească țara sau de ce nu de trădătorii de țară. Aceste povești promovează un adevăr cult al înaintașilor noștri cu care copiii sunt mereu îndemnați să se identifice deoarece deși ei par “grozavi” totuși “au fost ca noi toți” ceea ce aduce în sufeltul copiilor speranța ca și el poate să fie ca eroul său preferat sau cel puțin măcar ar putea să încerce.
Strămoșii noștri sunt prezentați de către autor ca niște oameni autoritari, care munceau cu mare drag, dar “în prietenie” cu ceilalți și erau mereu în încercarea de “a face viața semenilor mai ușoară”așa cum este prezentat Iancu de la Hunedoara. Caracterul dușmanilor este exprimat de Dumitru Almaș ca cel al unor copii ce au fost prost crescuți dar au fost “cumințiți” de domnitor când au ajut îndrăzneala de a călca cu gând rău meleagurile noastre.
Povestirile sunt construite pe subiecte sau episoade distincte, cu precizări cronologice categorice. Impresia de continuitate – de fir al povestirii – se datorează acelorași interlocutori ai povestitorului și intenției sale explicite de revenire și derulare ("să mai înșir o mărgică pe firul istoriei"). Expunerea principală este încadrată de dialoguri și își propune un final exemplar, moralizator, de memorat ("și nu uitați copiii…"). Insistența apropiere de lumea copiilor se traduce în apelative afectuoase și în acceptarea unor întrebări de o prea vizibilă inocență: "și pe daci, cine i-a învățat să facă țară?", "toți voievozii noștri au fost oameni voinici și viteji?".
Tonul povestitorului oscilează între cronică și basm, căutând adresări arhaizante, entuziaste, care să sugereze mărturia, proaspătă și străveche în același timp, veridică și pitorească. Este simptomatică descrierea arhaizantă (biruință, îndeletniciri, om falnic, meșteșuguri, vecini prădalnici, voiesc, îndârjire, a pârjolit holdele, drumeț, tainic, răufăcători ș.a.) care pornește de la premiza că poate induce și copiilor ideea de vechime când, de fapt, copiii nu i-au cunoscut pe acești strămoși ai adulților și nu cunosc spontan decât stratul cel mai recent și uzual al limbii vorbite. Termenii populari "dialectali" se întâlnesc constant, cu aceeași intenție de a sugera deopotrivă familiarul și atemporalul folcloric, adăugate la simpatia evidentă pentru viața oamenilor de rând. Poporul este substanța istoriei, iar copiii sunt mereu invitați să se recunoască în manifestările sale.
Întrebările retorice sunt un mod de a accentua soluțiile descriptive și de intrigă previzibilă.
Povestirile lui Dumitru Almaș sunt un bun prilej de a demonstra, deopotrivă, atuurile și deficiențele acestei forme de vulgarizare istorică, considerată cumva inofensivă de istorici dar frecvent instrumentalizată de educatori. Aderența lor la un public imatur dar nu lipsit de receptivitate confirmă selecția oportună a subiectelor și impactul expunerii de foileton. Concepția respectă strict normele ideologice ale regimului național-comunist din anii 70-80, ușor de transpus într-un epic facil, cu false interogații, exces de categorizări, intrigi simpliste și afecte tranșante. Este însă vizibil contrastul între efortul de întreținere a verosimilității și tonul declamatoriu al povestitorului, obligat la o sfătoșenie agresivă, la povestiri cu sfârșit autorizat.
Ușurința cu care copii învața și se adaptează istoriei prin literatura lui Almaș reiese și din efortul enorm depus de el pentru realizarea acestor opere “. „Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anișorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici și străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiți și respectați. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogățită și înfrumusețată de acești moși și strămoși….”(autorul)
Capitolul III
DUMITRU ALMAȘ- CREATOR DE PERSONAJE ISTORICE
III.1 Caracteristici ale personajelor istorice create
Memorarea datelor cu caracter isoric nu este asigurată de multitudinea de informații predate micuților ci de măsura în care ei sunt îndrumați să le înțeleagă într-un mod treptat.cu ajutorul analizei datelor și faptelor.
Sunt noțiuni cu caracter istoric carorora nu le este de ajuns acordarea unei singure ore sau lecții spre prezentare ci eu nevoie de mult mai multe pentru ca fiecare copil să le înțeleagă. Deoarece sunt și noțiuni pentru care copii din clasa a patra nu reușesc să le definească, ci ei crează doar niște idei generale despre o anumită epocă, muncă, popor, organizare socială sau politică.
Cultivând spiritul civic, Almaș conturează semnificativ personajele. În lucrările sale, strămoșii sunt viteji, înțelepți, devotați țării, gospodari, părinți autoritari, în timp ce dușmanii sunt caracterizați de îngâmfare și viclenie.
Personajele evocate sunt cunoscute, atestate istoric, limbajul, comportamentul și modul de a gândi al acestora fiind cel al epocii descrise. Personajul principal deține locul central în acțiune, conflictul în care este implicat opunând adesea personaje de interese diferite. Observăm chiar o asemănare a personajelor din scrierile istorice cu personajele basmelor, distingându-se două categorii: una a personajelor pozitive și alta a personajelor negative. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, haiducul Pintea, Constantin Brancoveanu, Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Cuza Vodă, personajul feminim preferat de copii Dochia, sunt doar câteva dintre personajele pozitive prezentate de scriitor. Oastea turcească, călăul, boierii asupritori, sultanul se regăsesc în categoria personajelor negative. Adeseori, protagonistul principal dă titlul scrierii istorice, fiind implicat într-un conflict realistic pentru perioada descrisă.
Evocarea epocii descrise se realizează cu ajutorul cuvintelor specifice acelor timpuri, ,,călău, ban, voievod, sultan, eșafod, ostași, fetișcana”, personajele fiind astfel încadrate în contextul istoric evocat. Acest fapt facilitează obișnuința copiilor cu noțiunile istorice, introducându-i în lumea strămoșilor.
Modul de povestire, implicarea afectivă a cititorului în povestire cu construcții de genul ,,să știți dragii mei”, ,,dar, întâi de toate trebuie să vă amintesc”, ,,aflați dragii mei că Nicolae Bălcescu”, ajută foarte mult la captarea atenției, dar mai ales la trăirea deplină a sentimentului transmis de autor către cititor, explicarea cât mai concisă a datelor istorice, realizarea descrierii acțiunilor într-o formă cronologică.
În construirea lumii poveștilor istorice se va ține seama mereu de o anumită stereotipie a personajelor și de o anumită temă care pentru copil poate fi o atracție sau din contră o respingere.
. Temele cele mai adesea întâlnite în poveștile lui Dumitru Almaș cu ajutorul cărora își face unice personajele sunt: împlinirea visului Unirii, luptătorii, vitejia, curajul, descalecatori de țară, dătători de lege și datini etc. De aici se observă importanța lor în acțiunea formativă asupra educării copilului.
Poveștile istorice și personajele aduc informații pentru cele mai variate aspecte asupra vieții. Activitatea psihică este cel mai activ antrenată în procesu de ascultare a unei povești deoarece micuțul numai așa va reuși să se desprindă de starea lui de pasivitate. Toate atenția lui va fi îndreptată spre poveste deoarece el va găsi termeni de comparație cu alte surse, va fi atent la acțiune, la limbaj, la mersul pe care autorul l-a hotărât pentru erou, va stabili relații între personaje, îl va judeca sau după caz îl va lăuda în sinea lui. Dacă expresiile folosite de autor vor fi corect recepționate de către micii cititori atunci, acestea vor contribui la educarea limbajului său. Prezența dualității Mihai Vodă- Pașa Hsan de exemplu îl va ajuta pe copil să înțeleagă niște legi fundamentale ale lumii și existența dualității la orice pas din viața lui.
Copilul va avea posibilitatea de a învăța din povestiri și din comportamentul eroilor istorici să prezinte un dispreț asupar minciunii, lașității, lenei, invidiei, răului, vicleniei dar în acelaș timp se va dezvolta carateristici morale ca: hărnicia, credința, bunătatea s.a
Așadar, încadrarea operelor lui Dumitru Almaș în manuale sau ca literatură suplimentară este un atu în plus adus învățământului.
III.2 Modalități de caracterizare a personajelor
Istoria după cum afirma și Paul Veyne: "rămâne fundamental o povestire, și ceea ce numim noi o explicație nu este decât modul în care povestirea se organizează într-o intrigă ce poate fi înțeleasă" (Paul Veyne). În umbra fiecărui subiect istoric prezentat cu ajutorul povestirii se poate observa amprenta verosimilului. Oricare ar fi gradul de romanțare a unui text literar de inspirație istorică nu i se va îngădui o renunțare completă la adevărul istoric. De aceea uneori autorul este cel ce va renunța la expunerea unor idei aceptând o diminuare rigidă a virtruților literare.
Modul de caracterizare a personajelor este una dintre cele mai imortante probleme ale literaturii istorice deoarece fiecare scriitor are felul său aparte de încadrare și de relatare a personalității personajelor.
Copii din clasele primare nu au un vocabular foarte dezvoltat iar puterea lor de înțelegere este diferită față de al unui elev din gimnaziu. Curajul sau lașitatea, smerenia sau mândria, binele sau răul, bunătatea sau invidia sunt caracteristici de personaje pe care micii elevi le percep doar dacă mesajul transmis de scriitor este unul simplu și clar. Din dorința de a fi înțeles de copii, de a face cunoscută istoria neamului românesc, dar și de a rămâne cu o morală în urma celor citite Dumitru Almaș și-a “Învelit” personajele în povestiri ușor accesibile. Deși personajele sunt istorice,deși încadrarea lor este perfectă scriitorul evita folosirea datelor cu caracter istoric (anii exact ai desfășurării acțiunii) tocmai pentru a nu îngreuna înțelegerea copiilor.
Modurile de caracterizare folosite de Dumitru Almaș sunt atât directe cât și indirecte. Pentru a evidenția particularitățile personajelor lui Dunitru Almaș voi analiza două personaje Mihai Viteazul -“o poveste cu un preafrumos mărgăritar” și Alexandru Ioan Cuza- “Ocaua lui Cuza”
a) Mihai Viteazul -“o poveste cu un preafrumos mărgăritar”
Această povestire relatează viața lui Mihai Viteazul de pe vremea când “era un copilandru” până ce ajunge să-i facă pe toți romanii să “cânte și să joace cu bucurie Hora Unirii”
Faptul că se trăgea dintr-o familie bună este menționat de la începutul povestirii, într-un mod indirect, “tatăl lui Mihai era un domn, iar mama lui era foarte frumoasă și vrednica femeie”
“Copilandrului” îi este remarcată de la vârsta de zece ani “deșteptăciunea și îndrăzneală”. Datorită acestor calități și a fricii boierilor că nu cumva băiatul să le ia locul, copilul este alungat de acasă” în păduri și în munți, gândind că o să-l sfâșie fiarele sălbatice”.
Dibăcia, curajul, adaptarea în orice împrejurare, înțelepciunea dar și spiritul calm fac ca Mihai “să nu moară nici de foame, nici de frica și să nu.l sfâșie nici fiarele sălbatice”. Lucrurile materiale nu au importanță pentru dansul, iar cinstea și plecăciunile personajul le acordă numai celor care le merita, nu celor pe care lumea îi respecta, “deși se minună de bogăția straielor și de măreția împăratului, Mihai nu s-a închinat, cu fruntea la pământ cum era datina la turci, ci a privit drept fără sfiala”
Simplitatea, gândul bun, smerenia și dorința de a învăța sunt doar câteva din calitățile personajului care reies din afirmația sa :”Să mă supun că am multe de învățat și de la neprieteni”. Deși ajunge să fie un ostaș de seamă la turci, dorul de țară îl macina și îl avuta să ia hotărârea de a se întoarce și de a lupta pentru ea și pentru oamenii care locuisc în ea sub supunere străină ducând o viață grea ”dealtfel cu cât creștea cu atât dorul de țară îi ardea inima mai tare ca focul”
Descrierea directă folosită de autor la revenirea în țară a lui Mihai “aici deștept ,îndrăzneț, harnic, plăcut la înfățișare și dornic de fapte mare” stau la baza ascensiunii sale pentru că “a ajuns repede mare dregător”. Calitățile sale “el s-a dovedit a fi bărbat energic, bun gospodar, înțelept și doritor de bine pentru țara și popor” atrag foarte mult încrederea oamenilor din jurul său dar și naștere spranței în sinele lor ca acest bărbat îi va scoate de sub robie. Cum orice ostaș are și zile mai puțin bune Mihai ajunge pe mâna călăului din cauza temerii lui Alexandru Vodă că îi va lua locul.
Scriitorul are grijă ca folosindu-se de o caracterizare directă să scoată în evidență și frumuseațea fizică a personajului său “nu pot ucide un bărbat falnic și frumos ca acesta” afirma călăul care până acum nu se abținu-se de la nimeni în a-i tăia capul pentru că era nemilos iar la statut “un vlăjgan mare și gros, cu umerii lati de șapte palme, cu grumaz ca de taur, cu pumnii cât niște ciocane”
Toate caracteristicile personajului: înțelepciune și vitejie, spirit de luptă și dăruirea sa către țara sunt cel mai bine evidențiate în descrierea de către autor a luptei de la Călugăreni “dar cu toate că oastea lor era de zece ori mai mică Mihai Voda nu s-a speriat”. Deși până acum între caracteristicile sale Mihai nu afișa milă în mod direct, autorul pune personajul în situația de a exprima și acest sentiment atunci când deși avea toate motivele, nu îi i-a viața lui Pașa Hasan cerându-i în schimb “zece pungi de galbeni” și făgăduință ca niciodată nu va mai ridica sabie asupra popoului său.
Strălucită victorie de la Călugăreni avea să culmineze cu acele fapte petrecute în anul 1601 la Alba lulia, când, primul întregitor de neam și țară – Mihai-Voda – reușea unirea celor trei provincii romanești: Țara Romanească, Moldova și Transilvania, sub un singur domnitor.
Prin narațiune și dialog, povestitorul înfățișează fapte și eroi ce pot institui exemple de urmat, prin spiritul lor de dreptate, eroism și sacrificiu de care au dat dovadă. Copiii, ne sugerează autorul, "trebuie să-și amintească în adolescență și maturitate, de oamenii noștri de seamă și de întâmplările mari din trecut cum își amintesc de Făt-Frumos și de isprăvile lui". Imaginea zmeului care a fost mereu învins de către eroi poate fi exprimată pentru tineri ca fiind imaginea dușmanilor țării
b) Alexandru Ioan Cuza- “Ocaua lui Cuza”
“Născut la 20 martie 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut o parte din copilărie pe moși tatălui său, la Bărboși. A crescut astfel aproape de țărani și printre ei. Poate că și aceasta explică, în parte, dragostea sa pentru oamenii satelor” așa începe o caracterizare făcută de istorici cu date precise scoțând în vedere mai ales reușita pe plan profesional a personajului, însă pentru Dumitru Almaș lucrurile stau altfel.
“Cuza-Vodă obișnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând și să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți” acesta este parafgraful de început al povestirii unde sunt relatate prin caracterizare indirectă simplitatea voievodului “să se îmbrace ca un om de rând” dar și implicarea lui în viața socială, respectul și grijă dusă oamenilor care locuiau în țara “Dorea să afle el însuși cum trăiesc cei mulți”
Relatarea îmbrăcămintei lui Cuza cu lux de amănunte “a lepădat sumanul și s-a arătat în tunica albastră, cu epoleți auriți, ca un domnitor” proiectează personajul în timpul potrivit al istoriei dar evidențiază și faptul că nu se sfiește a lua haine mai ponosite peste hainele cele frumoase. Pedeapsa aleasă pentru negustorul prins nu este una foarte grea sau dureroasa așa cum mulți s.ar fi așteptat dar este un aplina de înțelepciune și cu multă moralitate. Cinstea este cea mai respectată calitate a voievodului de asta el o cauta între oamenii lui și unde nu este încearcă să arata importanța ei.
Modul în care scriittorul a reușit să facă plăcută istoria copiilor dar și înțeleasă este unul de admirat, pe lângă dezvoltarea virtuțiilor bune și a dragostei de neam și țara în copii, autorul reușește să contribuie și la dezvoltarea creativității și a limbajului.
III.3 Modul de percepere a personajelor istorice de către copii
Faptul că noi încercăm să fecam cunoscute copiilor cât mai multe povești cu putință îi va ajuta pe micuți în lărgirea orizontului lor, a dezvoltării vocabularului, a exprimării cu ușurință a creativității dar și a “șlefuirii” caracterelor violente.
Ceea ce este important este ca povestea să fie în concordanță cu etapa de vârsta a copiluilui, pentru ca mesajul transmis să poată fi receptat și eventual încadrat în conceptele lui. Caracterul instructiv educativ este foarte bine evidențiat în povestirile istorice ele diferind de la o clasă la alta la fel cum și cerințele asupra textelor studiate la clasa vor varia. Pentru ca ambianța să fie una favirabilă lecturării textelor istorice cea care va trebui să se ocupe de “detali” este desigur învățătoarea deoarece de ea depinde forte mult cât și cum sunt puși copii în raport cu acest text. Vocea ei trebuie să fie una blândă, calmă, care să știe să coboare și să se facă gravă atunci când textul o cere. Însuși Dumitru Almaș face o referire prin care îndruma învățătorii “ cu glas cald părintesc să fie citite cele scrise” să îi apropie pe copii cât mai mult de atmosfera de basm atât de îndrăgită de ei.
Pentru copii cel mai ușor mod de înțelegere a lumii este lumea poveștilor. Tipicul caracteristic textelor isotrice este acela de a prezenta pentru început o situație în care fericită sau nu, are doar un singur rol acela de a introduce copilul rapid în drama în care în curând eroul său favorit va fi implicat.
Modul de percepere a personajelor depinde foarte mult și de vârsta la care copii fac contact cu ele.
De la 7 la 10 ani, dezvoltarea gândirii copilului continuă cu o intensitate din ce în ce mai mare. Pe lângă basmele care le încânta copilăria, și le stimulează imaginația, copii încep să guste din ce în ce mai mult povestirile istorice, descrierea călătoriilor celebre, povestirile cu caracter științific sau fantastic.
Având mai multă putere de asimilare la această vârstă copii încep să fie pasionați de schițe, nuvele și chiar romane scrise pe înțelesul lor. Exista riscul ca văzând interesul manifestat de copii pentru lectură să recomande romane de aventuri cu intriga complicata cum ar fi Cei trei muschetari de Dumas. Copii nu vor înțelege marea bogăție de idei conținute de aceste cărți valoroase, nu vor înțelege motivația acțiunilor personajelor, nu vor pricepe conflictele personale ale eroilor pentru că puterea lor de înțelegere este încă slabă. Cei mai mulți copii care citesc o astfel de literatura la o vârsta nepotrivită, prea fragedă, sar pasajele de descriere a stărilor sufletești de exemplu și se opresc doar la dialoguri și acțiune. Cu o astfel de lectură copilul fie nu reține nimic, fie capătă o imagine greșită asupra operei.
De aceea este bine că mici cititori să epuizeze mai întâi cărțile destinate vârstei lor, apoi treptat să fie introduși în lume a marilor povestiri. În felul acesta copilul va capăta cunoștința și experiențele necesare înțelegerii cărților precum și experiența unei lecturi îndelungate.
Perioada 10-14 ani este perioada trecerii de la copilărie la adolescență. Gândirea logică este consolidată, posibilitățile de înțelegere ale copilului sunt multiple, experiența lui este bogată, cunoștințele variate. Preocuparea de baza la această vârsta e cea a viitoarei lui ocupații, a vieții pe care o va duce când va fi mare. În această perioadă a vieții romantismul se manifesta nestingherit. Copiii visează fapte mărețe, sentimente înalte, întâmplări extraordinare în care ei să-și poată dovedi curajul, vitejia, iscusință. Este vârsta marilor contradicții, a veseliei nebunatice, a melancoliei neexplicate, a îndrăznelii dusă până la obrăznicie sau a timidității exagerate. Este perioada marilor pasiuni. Ei se văd călătorind pe un vas prins de furtună în mijlocul oceanului sau pe bordul unui avion racheta străbătând spațiile cosmosului. Este perioada marilor generozități, a marilor sentimente. Citind romanele lui Jules Verne, sau Stevenson, Jack London sau Wells, copii zboară cu gândul într-o lume în care oamenii sunt îndrăzneți și curajoși. Romanul istoric, romanul de aventuri, povestirile științifice, biografiile oamenilor celebri, schițele, nuvelele și romanele privind viața de azi a popoarelor toate oferă se cu generozitate micului cititor satisfăcându-i pasiunea de cunoaștere și dorința de acțiune.
"La această vârsta lectura poate fi hotărâtoare la formarea caracterului. Aluatul sufletesc este pregătit pentru a fi copt, îi trebuie ultima și cea mai importantă intervenție a educatorului. Această perioadă este deci hotărâtoare în viața unui om”(Stancu Ilie)
Copilul apropiat de vârsta adolescenței caută în cărțile pe care le citește răspunsul la marile frământări sufletești, caută exemple demne de urmat, oameni care să îi impună dragoste și respect, care să îl învețe cum să se comporte în viață. Nu este deci indiferent ce citește copilul. Copilul trebuie ferit de cărțile deprimante care pun viața într-o lumină negativă și tristă. Cunoscându-se influența cuvântului scris asupra unui cititor pasionat, eroii romanelor citite de elevii aflați la această vârstă a primei adolescențe trebuie să fie optimiști, încrezători, perseverenți nu niște învinși, resemnați cu soarta lor.
Aceste note specifice diferitelor etape de vârsta pe care le străbate copilul, sunt deosebit de importante pentru cei ce scriu pentru cei mici cât și pentru cei ce recomandă și îndruma lectura. Cunoașterea acestor caracteristici trebuie dobândită pe baza unei îndelungi observații a copiilor, a apropierii de ei cu răbdare și tact. Delimitările de vârsta nu trebuie înțelese în mod rigid. Ele sunt simple cadre convenționale create pentru a putea înțelege mai ușor psihologia copilului. Ele nu ne scutesc însă de cunoașterea fiecărui copil în parte, deoarece de la copil la copil exista deosebiri foarte mari. Astfel, fără o cunoaștere temeinică a cititorului nu putem recomanda sau îndruma lectura unui copil. Înțelegerea mecanică a tipologiei vârstelor îi face pe unii educatori să greșească.
Creația literară cunoaște câteva genuri deosebit de interesante și captivante pentru copii: printre ele, poveștile istorice și basmul ocupa primul loc. Dar cu aceiași plăcere citesc copii mai mari cărți de aventuri sau romane istorice. Povestirile cu teme actuale sau poeziile ocupă și ele un loc important în lectura elevilor.
III.4 Influența personajelor istorice asupra elevilor din ciclul primar
"Tot ceea ce citim… ne construiește, ne împlinește și ne ajută să ne realizăm în viață, prezentându-ne imaginea noastră – despre noi înșine – ca fete și femei, că băieți și bărbați." (Mem Fox, 1993)
Orice operă literară valoroasă contribuie la cunoașterea mai adânca a vieții. Dar aceasta îmbogățire nu e dată numai de cunoștințele noi care parvin individului ci și de felul în care scriitorul reușește să le prezinte, să îl emoționeze pe cititor.
Manualele școlare conțin un număr important de cunoștințe; cu toate acestea ele sunt tratate, și nu opere literare. Tratatele științifice se adresează în primul rând minții cititorului. Însușirea adevărurilor științifice se face pe baza unui efort susținut al gândirii și voinței. știința lucrează cu judecați generale, cu idei abstracte.
Operă literară istorică dezvăluie și ea aspecte ale realității. Ca și știința și ea contribuie la cunoașterea adevărului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleacă de la cazuri singulare, de la personaje și acțiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Cu ajutorul trăirilor sufletești în care se regăsesc personajele, cu ajutorul multitudinei de idei scriitorul ne dezvăluie în mod veridic un colț de realitate. El se adresează în primul rând emoției cititorului, îl câștiga prin frumusețea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justețea ideilor ce animă, și lupta eroilor povestirii.
Manualul școlar nu trebuie înlocuit unici o variantă, însă combinate pot realiza împreună un foarte important rol în educarea copilului. Deaoarece rolul de a educa nu este specific numai literaturii pentru copii ci și literaturii în mod general. Orice realitate evocată într-o carte are o foarte mare influiență asupra educării cititorului. Acesta e și rolul operei literare de a contribui la educarea și transformare a omului, oprindu-l de cele mai înalte valori și idealuri morale.
Conținutul educativ al unei opere literare pentru copii constă deci în valoarea ei artistică, puterea de evocare a realității, în procesul de continuă evocare și transformare a acesteia. Opera literară nu poate avea valoare artistică decât în măsura în care dezvăluie veridict realitatea, în măsura în care reușește să emoționeze și să convingă pe cititori de adevărul ideilor pe care le apară. În aceasta constă și rolul ei educativ. Dezvăluindu-ne un crâmpei de viață, făcându-ne să îl trăim, pune la contribuție cele mai înalte sentimente, lărgește orizontul nostru de viață. Ea dă cititorului posibilitatea de a se înțelege pe sine însuși, și de a-i înțelege pe ceilalți. Îi descoperă că exista bucurie și nu numai a lui, că există tristețe pe care o resimt alții, că există frământare și vise, năzuințe ale tuturor.
Apoi, operă literară răspunde imaginației celei mai bogate. Citind cartea, cititorul parcurge cu mintea spații imense, el depășește încorsetările timpului, ajungând în trecut și viitor.
"Opera literară acționează în primul rând asupra inimii cititorului. Acesta, gândind asupra cărții sub înrăurirea puternicelor emoții. Dacă trăite, ajunge la concluzii privind propria lui viață, propriile acțiuni. De la emoție la gândire, de la gândire la acțiuni voluntare, iată procesul sufletesc pe care îl determina operă literară istorică. Impresiile emotive puternice rămân adânc întipărite în memorie. Ele generează pentru multă vreme gânduri și fapte care contribuie la formarea caracterului cititorului."(Stancu Ilie)
Caracterul copiilor poate fi ușor influiențat într-un mod plăcut de curajul, demnitatea, cinstea, hărnicia și principiul de viața al personajelor istorice. Dacă filmele istorice prezentate copiilor au deja un format iar imaginea și mesajul transmis este unul clar nelăsând copiilor imaginația liber, poveștile istorice sunt diferite. Ele relatează fapte și gânduri, acțiuni și calități ale eroului în care copii se regăsesc, doar ca el citind despre ele își face în mintea lui propriul scenariu, având timp să zorească asupra fiecărui detaliu, fapt ce îl ajuta în schimbarea caracterului său pentru că mintea lui ia informația și o prelucrează.
O influineță pozitivă s-a remarcat în rândul copiilor ce au o situație mai precara acasă financiar vorbind sau chiar între membrii familiei, deoarece atitudinea lor față de viață este una nepotrivită vârstei lui (sentimentul de deznădejde îl cuprinde) citirea poveștilor istorice ce cuprind fapte mărețe, mărinimie și lupta dintre bine și rău îi dau o speranță copilului, făcându-l să gândească, că poveștile istorice sunt bazate pe fapte reale deci aceea izbânda a eroului poate fi asociată și cu izbânda lui în viață.
Morala care există în fiecare poveste istorică și promovarea calităților pozitive ale eroilor patriei, stârnește în mintea fiecărui copil întrebarea dacă el ar trebui să schimbe ceva în comportamentul său, pentru ca după lecturarea poveștilor istorice mulți copii din ciclul primar își aleg ca modele de viața eroi din poveste.
Orice gest realatat de scriitor cu privire la eroul povestii istorice în mintea copiilor capăta valori uriașe, deși unele întâmplări par a fi relatate într-un mod simplu, copii trăiesc alături de personaj, sunt implicați emoțional iar dacă la sfârșit eroul este unul care a obținut o victorie atitudinea copilului față de mediu și față de el însuși se schimbă, deoarece curajul eroului prinde viață și în el, cumințenia și faptul că eroul devin iubit de toată lumea, iar deși toate s-au întâmplat cu sute de ani în urmă el învață acum despre asta la școală trezește în micul cititor admirație și dorința de a ajunge și el cineva, de a realiza ceva în viață în speranța ca și alții vor învăța peste ani despre el.
Capitolul IV
MODALITĂȚI DE VALORIFICARE A TEXTELOR CU CONȚINUT ISTORIC ÎN CLASELE PRIMARE
IV.1 Strategii didactice de abordare a literaturii de inspirație istorică
B. Șt. Delavrancea afirma: “Părinții, moșii și strămoșii ne sunt patria noastră, ei, care au vorbit aceeași limbă, care au avut aceleași suferințe și aspirațiuni sunt adevărata noastră patrie. Patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele și e întărit cu oasele înaintașilor noștri”.
Patriotismul este o componeta de bază a conștiinței sociale , el incluzând un ansamblu de idei și trăsături cu ajutorul cărora omul își exprima apartenența la neamul din care face parte, înscrisă pe traiectoria timpului, cu un trecut și un prezent care presupun sentimente de dragoste, stimă și implicare nemijlocită în procesul devenirii ei.
Din perspectivă psihologică, patriotismul este considerat o trăsătură a personalității fiecărui om.
Detaliindu-i conținutul, vom constata că, din perspectiva trecutului, patriotismul presupune cunoașterea originii istorice a poporului, respectarea și prețuirea sacrificiului înaintașilor pentru libertatea și propășirea patriei, admirarea și cinstirea tezaurului cultural și spiritual al poporului.
Din perspectiva prezentului, același sentiment presupune implicarea în procesul dezvoltării social-economice, al menținerii independenței și suveranității țării, al preocupării pentru îmbogățirea tezaurului de valori spirituale și materiale, al încrederii în idealul libertății și progresului.
Obiectivul fundamental al strategiei educației patriotice a elevilor vizează interiorizarea conținuturilor și notelor definitorii ale acestuia, transformarea lor în mobiluri interne și manifestări comportamentale ale elevului în relațiile sale cu patria din care face parte, a trecutului și a prezentului ei.
Conștiința patriotică presupune cunoașterea ansamblului de idei privitoare la patrie – ca mediu geografic și evoluție istorică, socială culturală și politică, – formarea de convingeri în legătură cu conținutul acestor valori moral-politice, realizate prin corelarea cunoștințelor cu trăirile afective corespunzătoare.
Deși înainte educația patritică era un termen care aducea bucurie tuturor acum când totul este “modern” acest termen pentru mulți are valoarea de învechit.
În ciuda acestor fapte, în contextul schimbărilor actuale ale învățământului românesc,se impune ca o necesitate, ca o cerință, educarea celor mici în acest sens..
Lumea care acum este plină de tehnologie nu a reușit să ascundă sau să strice cu totul interesul copiilor cu privire la povestiri despre DECEBAL sau TRAIAN, ȘTEFAN CEL MARE sau MIHAI VITEAZUL. Curajul eroilor a fost și va fi mereu o atracție pentru școlari dar nu numai. Existența textului istoric în două expuneri, epic și liric va mulțumi pe toți deoarece ambele preferințe ale persoanelor au fost acoperite cu succes. Impunerea în clasele primare a textelor literare de evocare istorică a fost un atuu foarte important adus învățământului dar și dezvoltării copiilor.
La nivel cognitiv, de cunoaștere, receptarea operei literare cu subiect istoric în decursul ciclului primar și mediu oferă prilejul familiarizării elevilor cu atitudini, conduite și mentalități din timpuri trecute. Trecute prin filiera ficțională a autorului, îmbrăcate într-o formă stilistică atractivă și adecvată vârstei, aceste exemple din trecut sunt susceptibile de a trezi în elevi admirația, respectul sau ura. Având un puternic impact asupra conștiințelor tinere, acestea pot fi modelate cu ușurință în funcție de caracterul fiecărui copil.
Textele cu conținut istoric înfățișează date, fapte, fenomene sociale ce nu pot fi prezentate pe calea intuiției directe; în cuprinsul lor se întâlnesc numeroși termeni și denumiri noi pentru elevi, care redau culoarea epocii respective; însuși limbajul unor texte are un anumit specific.
Metodele de a face lecția cât mai atractivă pentru copii sunt foarte multe, cu referire la operele lui Dumitru Almaș studiate în clasele primare, voi enumera câteva metode ce ajută învățătorul la captarea atenției copiilor.
Metoda R. A. I.
Are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat. Denumirea provine de la inițialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei lecții sau a unei secvențe de lecție, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obținute în urma predării-învățării, printr-un joc de aruncare a unei mingii mici și ușoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare.
Exemplu:
„Ocaua lui Cuza”, de Dumitru Almas- Clasa a III-a – Limba și literatura română.
După predarea acestei lecții, elevii și-au adresat întrebări de tipul:
De ce vroia Cuza să se amestece printre oamenii de rând?
Ce oferea spre vânzare voievodul?
Care au fost motivele înșelăciunii târgovețului?
Cum l-a prins Cuza pe negustor?
Ce însușiri ale domnitorului sunt expuse în text?
Ce pedeapsă a primit negustorul necinstit?
Ce morală putem trage din text?
Metoda Pălăriilor gânditoare
Este o metodă interactivă, de stimulare a creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă.
Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru.
Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine.
Culoarea pălăriei este cea care definește rolul!
Exemplu:
„Poveste cu un preafrumos mărgăritar” de Dumitru Almaș – clasa a III-a, Limba și literatura română.
Pălăria albă – povestește pe scurt textul lecturii.
Pălăria albastră – caracterizează marele voievod Mihai Viteazul ca fiind impunător, curajos, gospodar,bun mânuitor al armelor în timp ce Hasan Pașa era fricos, suspicios, mândru de numele ce-l câștigase în țara sa.
Pălăria roșie- arată că domnitorul își iubea poporul pe care-l conducea și purta de grijă tuturor celor aflați în țara sa, și își face milă de pașă.
Pălăria neagră – critică atitudinea Pașei de lașitate și de mândrie . El trebuia să se informeze despre țara condusă de Mihai Viteazul.
Pălăria verde- spune că neguțătorul ar fi putut să-și adăpostească averea la un han sau și-ar fi putut plăti oameni care să-i apere avutul fără să-l deranjeze pe domnitor.
Pălăria galbenă- găsește alt final textului.
Metoda dramatizării
Se bazează pe utilizarea mijloacelor și preocedeelor artei dramatice, constând în dramatizarea unui fragment literar, a unui fapt istoric, a unui eveniment actual.
Elevii sunt puși în situația de a interpreta anumite personaje, rolurile acestora, trăind efectiv stările conflictuale, situațiile problemă în care acestea sunt implicate.
Poate îmbrăca forma procesului literar prin care elevii sunt puși în postura de inculpați, acuzatori sau apărători ai personajelor din opera respectivă
Avantaje:
Are mari valențe în direcția receptării și sensibilizării elevilor față de conținutul și mesajul operei literare.
Formează și dezvoltă capacitățile operaționale și comportamentale.
Transferă cunoștințele din planul teoretic în cel practic.
IV.2 Chestionar realizat asupta textelor istorice la copii din clasele primare
Voi încerca să ilustrez, cu ajutorul unui chestionar aplicat claselor a III a din două școli diferite, care este locul ce-l ocupa literatura istorică în preferințele lor. Întrebările sunt date spre completare după ce la ora de limba romana fiecare clasă a făcut o operă scrisă de Dumitru Almaș. Subiectul întrebărilor încearcă să scoată în evidență pe lângă importanța literaturii și cunoștințele care au fost deprinse de elevi în timpul lecției.
Stabilirea eșantionului
Cercetarea s-a realizat în două școli: Școală cu clasele I-VIII Ionaseni- Vârfu Câmpului și Școala cu clasele I-VIII Oneaga-Cristești, fiind școli cu un număr mic de elevi fiecare are o singură clasă de a III- a pe care am realizat chestionarul.
Numărul elevilor ce au participat este de 40 dintre care 23 de fete și 17 băieți, toți fiind bucuroși să ia parte la completarea chestionarului
Instrumentul de cercetare
Sursa de cercetare s-a limitat la chestionarul scris aplicat copiilor. Acesta este standardizat, am folosit întrebări factuale și de opinie; în majoritate, acestea sunt închise, cuprind variante de răspuns, ceea ce m-a ajutat la evaluarea rezultatelor, dar sunt și deschise și mixte (conțin variante de răspuns, dar se oferă și posibilitatea oferirii unui alt răspuns). Având în vedere că, copii sunt mai ușor influențabili, întrebările s-au vrut a fi cât mai nesugestive pentru a nu direcționa răspunsul.
Realizarea anchetei
După ce au notat în colțul de sus al foii numele și clasa, au trebuit să răspundă la 6 întrebări. În prima parte a chestionarului, acestea sunt mai mult factuale, ce permit o evaluare obiectivă, abia spre final urmează un set de întrebări opinionale.
Nume………………………………….
Clasă…………………………………..
Chestionar
1. Vă place să citiți?
a) da, foarte mult,
b) puțin
c) foarte puțin
d) deloc
2. Care sunt ultimele cărți citite de voi? (puteți alege mai multe variante)
a) Povestri – Ion Creangă
b) Povestiri istorice –Dumitru Almaș
c) Povestea neamului romanesc- Mihail Drumes
d) Stejarul din Borzesti – Eusebiu Camilar
e) Povesti – Ioan Slavici
f) Fetiță cu chibrituri- Hâns Christian Andersen
3. Care sunt persoajele îndrăgite de voi din cărțile citite?
a) Ștefan cel Mare
b) Mihai Viteazul
c) Moș Ion Roata
d) Alexandru Ioan Cuza
e) alte personaje – enumeratile
4. Ce trăsătura de caracter v-a impresionat cel mai mult?
a) dragostea de țară
b) dragostea față de ceilalți
c) curajul cu care face dreptate
e) dorința de a cuceri noi teritorii
f) simplitatea
g) mila
h) înțelepciunea
5. Care dintre aceste personaje ați dori să fiți dacă v-ați putea transforma?
……………………………………………………………………………………………………
6.Credeți că este important să învățați despre cei care au aparat țară?
a) da
b) nu
IV.3 Interpretare chestionar
1. La prima întrebare 74% au răspuns că le place foarte mult să citească, 18 % puțin iar .8%-foarte puțin ceea ce denotă că interesul pentru lectura în rândul copiilor este unul ridicat
Figura nr.1
2. 74% a fost cel mai mare procent din partea copiilor care au susținut că ultima carte citită este Povestiri istorice –Dumitru Almaș ceea ce denotă sinceritatea lor deoarece încă de la început am menționat că acest chestionar a fost dat copiilor după ce în prealabil ei au făcut lecția de literatură istorică la clasă. 8% din copii au ales Povestri – Ion Creanga, 5 % Povestea neamului romanesc- Mihail Drumes iar 13% variantele a și c. Aceste din urmă alegeri întărește faptul că lectura este o plăcere pentru copii deoarece ei nu au citit numai pentru a se informa despre lecția de zi, iar literatura de evocare istorică este una pe placul lor deoarece se afla printre preferințele din afara lecțiilor de zi.
Figura nr.2
3. Pe lista celui mai îndrăgit personaj istoric copii l-au menționat pe Mihai Viteazul 49 %, umat de Moș Ion Roata 43% și Alexandru Ioan Cuza 8%. Personajele istorice sunt cunoscute de copii deoarece ei și-au exprimat cu ușurință părerea despre ce le place
Figura nr.3
4. Această întrebare a fost pusă cu scopul de a vedea ce apreciază cel mai mult copiii la personaj și spre ce ar tinde ei să se schimbe. Cea mai apreciată calitate a fost curajul de a face deptate 39% urmate de dragostea de ceilalți 30%, 8% milă și înțelepciunea.
Figura nr.4
5.Întrebarea 5 din chestionar a fost o întrebare liberă copiilor nu li s-a dat nici o variantă de răspuns ei au avut posibilitatea de a alege și de a-și expune dorințele. Conform graficului 67% din copii au ales Mihai Viteazul, 15% Dochia, 10 % Alexandru Ioan Cuza și 8 % Ștefan cel Mare. Curios este faptul că nici un copil din cei ce au citit și alte lecturi nu numai cele istorice nu a ales un alt personaj
Figura nr.5
6.Credeți că este important să învățați despre cei care au aparat țară?
a) da
b) nu
Aceasta este întrebarea cu care se încheie chestionarul și la care toți cei 40 de copii au ales varianta a, ceea ce denotă că literatura istorică este importantă pentru dânșii.
Concluzii generale asupra chestionarului:
Deși Lumea de astăzi oferă multe metode de informare cum ar fi netul sau mass media, copiilor încă le mai place să citească. Literatura de evocare istorică i-a ajutat foarte mult să îi introducă în lumea istorică, învățându-i noi concepte morale. Copii știu să aprecieze calitatea unui personaj istoric și încearcă pe cât posibil să îl copie.
Transpunerea în lumea poveștilor și trăirea efectivă față de personaj în timplul lecturării le-a ajutat foarte mult să înțeleagă mesajul transmis către cititor. Amintirea scriitorului care a realizat lucrarea relefa importanța pe care o dă copii lecturii.
Deși la multe din variante copii au putut alege mai multe puncte ei s-au oprit doar asupra uneia singure ceea ce demonstrează că el stăpânește bine firul poveștii și știe exact să asocieze personajului o caracteristică principală.
Concluzii
Literatura pentru copii a fost si va fi mereu un izvor inepuizabil de de exemple demne de urmat ce se oglindesc in crearea acelor antiteze între eroi, oferind în același timp consecințele neascultării, a vredinicei sau a lenei, a iubirii sau a urei, a invidiei sau a bunatății s.a.
Ca parte integrată a literaturii pentru copii vom găsi literatura de evocare istorică. Literatura cu subiect istoric sau de evocare istorică reprezintă un segment specific și foarte bine conturat în cadrul literaturii generale. Față de alte produse literare nu este dependentă exclusiv de fantezia autorului, ci este tributară și unor anumiți factori. Ca gen literar însă literatura cu subiect istoric pendulează permanent între ficțiune și document, este practic un act al imaginației, însă cu anumite momente (date, evenimente, limbaj) identificabile și în alte scrieri de specialitate (cronici, sau texte vechi).
Literatura cu subiect istoric presupune, prin genul propus, în primul rând o documentare din partea autorului referitoare la mediul, timpul și personajele (personalitățile) care fac subiectul expunerii. Istoria a servit dintotdeauna modele demne de urmat și cu o valoare imensă din toate punctele de vedere, iar educația tinerei generații prin recursul la trecut s-a dovedit a fi intens exploatată în acest sens. Având în vedere interdependența de istorie, acest tip de literatură comportă anumite caracteristici. În cadrul său personajele pot fi reale sau imaginare, însă în general ele sunt cunoscute și beneficiază chiar de o anumită aură legendară.
Unul dintre cei mai importanți reprezentați ai literaturii istorice este Dumitru Almaș. Literatura cu subiect istoric regăsita în operele lui Dumitru Almaș formează afecte și trăiri puternice, ce pot canaliza sentimentele copiilor în sensul dorit de autor, deoarece operele sale nu se constituie doar într-o creație literară destinată strict plăcerii și esteticului. La etapa de școlaritate mică copii au o fantezie foarte dezvoltată care le va permite mereu evadarea lor in trecutul plin de istorie al poporului,unde va veni in contact cu eroi ce au atestare documentara si care poseda niste calități deosebite precum ar fi:libertatea, deșteptăciunea, curajul, harnicia, spiritul de jertfă si libertate, supunerea.(toate aceste calități sunt regăsite în eroii lui Dumitru Almaș). Modul de identificare cu eroul operelor literare de inspirație istorică este identificarea admirativă.
Cu ajutorul literaturii de inspirație istorică Almaș a pus în valoare pentru tânăra generație, sentimentul de siguranță, de continuitate, de venerație pentru trecutul glorios, oferind prezentului modele de acțiune.
Cărțile sale impresionează prin expunerea didactică a personajelor aflate în posturi elocvente. Reușește să creeze o atmosferă a scrierilor sale, aflate într-o continuă pendulare între prezent și trecut, familiar și mirabil, prin imagini emblematice (Gelu sau Menumorut), legende onomastice (familia Corvinestilor) sau toponimice (București). Astfel, se naște Dochia, legenda feminină care reunește simbolic devotamentul, rezistența și curajul poporului român.
Dumitru Almaș construiește o atmosferă familiară, atemporală folcloric utilizând termeni populari, „dialectali”,care evidențiază simpatia pentru oamenii de rând. Folosind retorică, autorul accentuează soluțiile descriptive și intriga previzibilă.
Opera lui Dumitru Almaș, cu atuurile și deficiențele ei, considerată de istorici a fi inofensivă, rămâne frecvent instrumentalizată de educatori. Ținta autorului este un public imatur, dar nu lipsit de receptivitate.
Influiența operelor istorice se exercită asupra caracterului copiilor care poate fi ușor influiențat într-un mod plăcut de curajul, demnitatea, cinstea, hărnicia și principiul de viață al personajelor istorice. O influineță pozitivă s-a remarcat în rândul copiilor ce au o situație mai precara acasă financiar vorbind sau chiar între membrii familiei, deoarece atitudinea lor față de viață este una nepotrivită vârstei lui (sentimentul de deznădejde îl cuprinde) citirea poveștilor istorice ce cuprind fapte mărețe, mărinimie și lupta dintre bine și rău îi dau o speranță copilului, făcându-l să gândească, că poveștile istorice sunt bazate pe fapte reale deci aceea izbânda a eroului poate fi asociată și cu izbânda lui în viață.
Bibliografie
Cărți consultate:
1. Aebli Hâns, Didactica psihologică, E. D. P., București, 1973
2. Alex. Ghoerghe, Elena Simionică, Melania S., Maria N., Gabriela A. – “Metodica predării teoriei literare la ciclul primar” – Ed. Gh. Alexandru, Craiova – 2004
3. Athanasiu A., Scris și personalitate, Editura Științifică, București, 1970
4. Berca I., Metodica predării limbii române (gramatică, ortografie, dezvoltarea exprimării orale și scrise), E.D.P., București, 1966
5. Berger Gaston, Omul modern și educația sa. Psihologie și educație, E.D.P., București, 1973
6. Blideanu E, Șerdean I., Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul primar”, E.D.P., București, 1981
7. Brunescu V., Învățătorii și reforma învățământului. În revista învățământului primar nr. 6-7/ 1994
8. Dottrens R., A educa și a instrui, E.D.P., București, 1970
9. Elena Simionică – “Ghid privind receptarea textelor literare” – Ed. Junimea Iași,
10. Eugen Blideanu, Ion Șerdean – “Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul primar” – EDP București,;
11. Faure E. (sub red.), A învăța să fii, E.D.P., bucurești, 1974
12. Goia V., Dragatoiu I., Metodica predării limbii și literaturii române, E.D.P.-R.A., București, 1995
13. Kulcsar T., Factorii psihologici ai reușitei școlare, E.D.P., București, 1978
14. Matei N.C., Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, clasele I- IV, E.D.P., București, 1982
15. Molan V., Peneș M., Metodica desfășurării orelor de expunere- compunere la ciclul primar, E.D.P., București, 1983
16. Neacșu I., Instruire și învățare, Editura Științifică, București, 1990
17. Parfene C., Literatură în școală, E.D.P., București, 1977
18. Piaget J., Nașterea inteligenței la copil, E.D.P., București, 1973
19. Planchard E., Cercetarea în pedagogie, E.D.P., București, 1972
20. Radu Nic., Strategii de modernizare a învățământului primar. În: Învățământul primar nr. 4/ 1993
21. Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, E.D.P., București, 2000
22. Șchiopu U., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, E.D.P.-R.A., București, 1995
23. Șerdean I., Metodica predării limbii române la clasele I- IV. Manual pentru școlile normale, E.D.P., București, 1993
24. Șerdean I., Elemente de creativitate prin studiul limbii române în școala primară. În: Învățământul primar nr. 3/ 1996
25. Țopa Leon (coordonator), Metode și tehnici de muncă intelectuală, E.D.P., București, 1979
Sitt-uri consultate:
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Alma%C8%99
2. http://cugiralba.wordpress.com/2010/10/19/dumitru-almas-om-de-cultura-al-judetului-neamt-%E2%80%93-102-ani-de-la-nastere/
4. http://www.studii.crifst.ro/doc/2008/2008_16.pdf
5. http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/12/22/valorificarea-continutului-educativ-al-textelor-narative-istorice/
6.http://ceeste-cumseface.blogspot.ro/2013/01/ce-este-povestirea.html
7.http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/12/20/cai-si-mijloace-de-predare-a-istoriei-si-de-intelegere-a-notiunilor-specifice
8. http://www.studii.crifst.ro/doc/2008/2008_16.pdf
9.http://multitouch.wikispaces.com/METODA+P%C4%82L%C4%82RIILOR+G%C3%82NDITOARE+(%E2%80%9CThinking+hats%E2%80%9D)
Bibliografie
Cărți consultate:
1. Aebli Hâns, Didactica psihologică, E. D. P., București, 1973
2. Alex. Ghoerghe, Elena Simionică, Melania S., Maria N., Gabriela A. – “Metodica predării teoriei literare la ciclul primar” – Ed. Gh. Alexandru, Craiova – 2004
3. Athanasiu A., Scris și personalitate, Editura Științifică, București, 1970
4. Berca I., Metodica predării limbii române (gramatică, ortografie, dezvoltarea exprimării orale și scrise), E.D.P., București, 1966
5. Berger Gaston, Omul modern și educația sa. Psihologie și educație, E.D.P., București, 1973
6. Blideanu E, Șerdean I., Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul primar”, E.D.P., București, 1981
7. Brunescu V., Învățătorii și reforma învățământului. În revista învățământului primar nr. 6-7/ 1994
8. Dottrens R., A educa și a instrui, E.D.P., București, 1970
9. Elena Simionică – “Ghid privind receptarea textelor literare” – Ed. Junimea Iași,
10. Eugen Blideanu, Ion Șerdean – “Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul primar” – EDP București,;
11. Faure E. (sub red.), A învăța să fii, E.D.P., bucurești, 1974
12. Goia V., Dragatoiu I., Metodica predării limbii și literaturii române, E.D.P.-R.A., București, 1995
13. Kulcsar T., Factorii psihologici ai reușitei școlare, E.D.P., București, 1978
14. Matei N.C., Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, clasele I- IV, E.D.P., București, 1982
15. Molan V., Peneș M., Metodica desfășurării orelor de expunere- compunere la ciclul primar, E.D.P., București, 1983
16. Neacșu I., Instruire și învățare, Editura Științifică, București, 1990
17. Parfene C., Literatură în școală, E.D.P., București, 1977
18. Piaget J., Nașterea inteligenței la copil, E.D.P., București, 1973
19. Planchard E., Cercetarea în pedagogie, E.D.P., București, 1972
20. Radu Nic., Strategii de modernizare a învățământului primar. În: Învățământul primar nr. 4/ 1993
21. Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, E.D.P., București, 2000
22. Șchiopu U., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, E.D.P.-R.A., București, 1995
23. Șerdean I., Metodica predării limbii române la clasele I- IV. Manual pentru școlile normale, E.D.P., București, 1993
24. Șerdean I., Elemente de creativitate prin studiul limbii române în școala primară. În: Învățământul primar nr. 3/ 1996
25. Țopa Leon (coordonator), Metode și tehnici de muncă intelectuală, E.D.P., București, 1979
Sitt-uri consultate:
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Alma%C8%99
2. http://cugiralba.wordpress.com/2010/10/19/dumitru-almas-om-de-cultura-al-judetului-neamt-%E2%80%93-102-ani-de-la-nastere/
4. http://www.studii.crifst.ro/doc/2008/2008_16.pdf
5. http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/12/22/valorificarea-continutului-educativ-al-textelor-narative-istorice/
6.http://ceeste-cumseface.blogspot.ro/2013/01/ce-este-povestirea.html
7.http://orizontdidactic.wordpress.com/2012/12/20/cai-si-mijloace-de-predare-a-istoriei-si-de-intelegere-a-notiunilor-specifice
8. http://www.studii.crifst.ro/doc/2008/2008_16.pdf
9.http://multitouch.wikispaces.com/METODA+P%C4%82L%C4%82RIILOR+G%C3%82NDITOARE+(%E2%80%9CThinking+hats%E2%80%9D)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Lui Dumitru Almas In Literatura DE Evocare Istorica Pentru Copii (ID: 154633)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.