Revizuirea Literaturii

Revizuirea literaturii:

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neașteptat și, totodată, perfect explicabil al popularității familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „prețuiește“ tot mai mult pe exponenții Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii țării la statutul de monarhie constituțională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice și mai stabile reprezentări a autorității la nivel național și internațional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – și din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiții, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Și, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru așa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deși în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituțiilor și al mentalității, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susține că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puțin nuanțate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societății. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcționa, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societății românești. Numărul susținătorilor monarhiei e în creștere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluția pentru România? Întrebarea, deși țintește spre viitor, n-are cum să facă abstracție de trecut. Am adunat în paginile acestei cărți tot ce mi s-a părut esențial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei și până astăzi.“ (Lucian BOIA) „Rămâne de netăgăduit faptul, verificat până azi, de la o generație la alta, că în societatea românească persoana învestită cu autoritate ajunge să reprezinte mai mult decât instituția în sine, iar normele, fie ele și constituționale, sunt cu deosebire elastice. «Ce bine e când o țară are un suveran inteligent», i-a spus odată regele Carol I lui Petre P. Carp. Răspunsul acestuia din urmă – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a căzut, tăios și definitiv: «Nu, Maiestate, ci o dinastie e într-adevăr întemeiată numai când țara poate respecta pe un rege prost». Altfel spus, într-un sistem cu adevărat funcțional, capacitățile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, și chiar e de dorit ca acesta să nu facă prea mare uz de ele. Regele întruchipează punctul fix al edificiului național, și rostul său, înalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publică și de a căuta soluții la problemele curente.“ (Lucian BOIA).

Monarhia constituțională a fost forma de guvernământ a României între 1881 și 1947. În acest interval de timp, țara a fost condusă de patru suverani din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Monarhia a fost abolită la sfârșitul la 30 decembrie 1947, în contextul comunizării țării de către Uniunea Sovietică.

România a ieșit din Primul război mondial condusă de regele Ferdinand I (1914-1927), care a avut o contribuție majoră a realizarea Marii Uniri, împreună cu soția sa regina Maria. Acest fapt a condus la creșterea prestigiului monarhiei în societatea românească. Majoritatea oamenilor politici considerau monarhia, ca o instituție necesară și utilă statului român. La 15 octombrie 1922 Ferdinand și Maria au fost încoronați la Alba Iulia regi ai României Mari. La guvernare se afla Partidul Național Liberal (PNL), iar premier era Ion I.C. Brătianu, care a avut o influență puternică asupra regelui. Datorită acestui fapt la ceremonia încoronării liderii Partidului Țărănesc și cei ai Partidului Național Român au refuzat să participe considerând încoronarea ca o ceremonie de partid.

Viața politică din România interbelică a fost puternic influențată de personalitatea regelui Carol II. Astfel, în 1925 pe atunci doar principe Carol a declanșat o puternică criză dinastică, afectând profound prestigiul monarhiei. Carol fusese trimis să reprezinte casa regală română la funeraliile reginei Alexandra  a Marii Britanii, însă nu a mai ajuns în țară el întâlnindu-se la Paris cu amanta sa Elena Lupescu. La 12 decembrie 1925 Carol a trimis o scrisoare regelui Ferdinand prin care îl anunța că renunță la calitatea de moștenitor al coroanei. Parlamentul a ratificat acest fapt la 4 ianuarie 1926, proclamându-l moștenitor pe fiul lui Carol, Mihai, nșcut în 1921 la Sinaia, din mariajul dintre principele Carol și prințesa Elena din dinastia regală a Greciei. După moartea regelui Ferdinand (1927), Mihai devine rege, dar pentru era minor s-a instituit o regență alcătuită din principele Nicolae (fratele principelui Carol), Patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți, Gheorghe Buzdugan. Opoziția alcătuită din PNȚ a creat un curent de opinie care-l prezenta pe Carol ca salvatorul țării. Astfel, la 6 iunie1930 cu spijinul PNȚ, Carol a revenit în România, fiind proclamat rege la 8 iunie 1930. Cu acest fapt s-a deschis perioada restaurației (1930-1940). Carol II a promovat mereu o politică personală, care ignora regurile democrației, partidele politice sau parlamentul. Astfel, în 1938 și-a impus un regim de autoritate monarhică, dictatura carlistă, dictatura regală. A instaurat starea de asediu și cenzura, a dat o nouă constituție (1938), prin care se statua că rolul principal în conducerea statului îl are regele și a desființat toate partidele politice, înființând unul singur Frontul Renașterii Naționale.  

Un aspect interesant l-au constituit relațiile dintre mișcarea legionară și Carol II. La început regele i-a considerat pe legionari principalii săi dușmani, luând măsuri clare împotriva lor prin constituția din 1938. Carol II i-a dat instrucțiuni precise premierului Armand Călinescu să distrugă Garda de fier. Astfel, poliția a început o serie de arestări, care-i vizau pe membrii legiunii. Corneliu Zelea Codreanu, șeful mișcării, a fost arestat și el, iar în noiembrie 1938 împreună cu alți legionari a fost ucis. Noul conducător al Garzii de fier a fost ales Horia Sima. În contextul internațional extrem de grav al anului 1939, marcat de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Carol II a inițiat o mișcare de reconciliere națională, cu scopul de a apăra România de pericolele externe. Singurul partid receptiv la proiectele regelui a fost Mișcarea Legionară, iar reconcilierea cu legiunea a marcat o deplasare spre dictatură și totalitarism a întregului regim. 

Monarhia nu a salvat România. Nu a fost lăsată, nu a putut, nu a vrut, nu am vrut noi asta. Sunt multe motive. În cei 25 de ani care au trecut de la eliberarea de sub comunism, monarhia și România au trecut printr-un lung șir de nesincronizări. Năzuințele populației, ale politicienilor și ale Casei Regale rareori s-au întâlnit. Am avut un Rege fără coroană, politicieni monarhiști care au întărit republica și un milion de oameni care au ieșit în stradă în 1992, când Mihai I s-a întors în România, dar care n-au mișcat un deget în desele ocazii când acesta a fost izgonit de autorități. De multe ori, Regele a fost folosit în bătăliile politice – s-au câștigat alegeri cu Regele la braț. De multe ori, Regele a fost pasiv, așteptând să vină istoria peste el.  Cu timpul, a obosit să-și mai ceară tronul. A cerut însă palatele și proprietățile confiscate de comuniști. Iar cei care i-au fost dușmani în anii ’90 i le-au dat. A fost un pact dureros. Milioanele de români care strigaseră „Nu mai vrem 10 mai/ fără Regele Mihai!“ au privit lung la pozele în care Ion Iliescu zâmbea mai larg ca niciodată la brațul „ex-regelui“. În 2003, a venit vremea lui Adrian Năstase să zâmbească la dreapta Maiestății Sale: premierul primea din mâna monarhului distincția „Omul anului“ la gala premiilor VIP. Presa quality folosea cuvântul „șocant“.  În trena acestei reconcilieri istorice, noua generație a Casei Regale a devenit tot mai activă și mai conectată la zona politică.

In anul 2014, percepția despre Casa Regală s-a îmbunătățit raportat la luna iulie a anului 2013 când 41% din populație exprima aprecieri bune și foarte bune.

Cota de popularitate a Casei Regale este mare. Interesant e că pare a fi crescut ușor, în condițiile în care, spre deosebire de anul 2013, eram în an electoral 2014 , deci agenda publică nu acordă o atenție deosebită subiectelor legate de monarhie. Aceasta cu atât mai mult cu cât anul trecut s-a vorbit mult despre acest subiect, mai ales în contextul unor evenimente pozitive care au vizat principalele case regale europene', a precizat Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, într-un comunicat de presă. Totodată, 37,8% declară o părere nici bună, nici proastă — față de 43,5% în iulie 2013, 9,6% au o părere proastă — față de 5% anul trecut și 2,2% foarte proastă — față de 1,4% anul trecut. Potrivit datelor, 5,6% dintre subiecți nu știu sau nu răspund. În mai 2014, 30,2% dintre români spun că ar vota pentru monarhie la un eventual referendum dedicat schimbării formei de guvernare a României. În aceiași chestiune, în iulie 2013, 27,2% declarau că ar vota în favoarea monarhiei.

Pe de altă parte, 47,3% ar vota împotriva monarhiei și pentru păstrarea republicii — față de doar 39% în 2013. Numărul de non-răspunsuri a scăzut pe această problemă din iulie 2013 de la 33,8% la 22,5%. Potrivit coordonatorului de proiecte INSCOP Darie Cristea, "această clarificare a opțiunilor prin reducerea ratei non-răspunsurilor vine și în contextul dezbaterilor vizibile de anul trecut privind monarhia, inclusiv al sondajelor făcute atunci pe această temă". Volumul eșantionului pe care s-a realizat sondajul a fost de 1.056 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic. Barometrul INSCOP 'Adevărul despre România' este un proiect de cercetare sociologică periodică a opiniilor românilor cu privire la principalele aspecte ale vieții politice, economice, sociale și culturale.

Românii rămân fideli opțiunii republicane în proporție de 58,2%, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul”, dar cei mai mulți (29,5%) consideră că lucrurile ar fi evoluat în bine în România dacă monarhia ar fi fost adoptată imediat după 1989. În eventualitatea organizării unui referendum privind opțiunea pentru monarhie sau republică, 58,2% dintre români consideră republica cea mai potrivită formă de guvernământ, 20,4% ar opta pentru monarhie, în timp ce 13,8% sunt nehotărâți și 7,7% nu au știut sau nu au răspuns, arată barometrul de opinie. Republica pare a fi cu atât mai populară cu cât crește vârsta respondenților: 50% din segmentul 18-30 de ani ar opta pentru republică, 59,4% din segmentul 31-50 de ani și 61,3% din cei de peste 50 de ani. Opțiunea pentru monarhie nu depinde foarte mult de vârstă, arată sondajul – 21,4% dintre cei între 18 și 30 de ani, 18,9% dintre cei între 31 și 50 de ani, respectiv 20,9% din cei peste 50 de ani ar vota pentru monarhie la un referendum pe această temă. Totodată, 29,5% dintre români cred că ar fi fost mai bine în România dacă monarhia ar fi fost adoptată imediat după 1989, 21,4% cred că ar fi fost mai rău, în timp ce 21% nu cred că ar fi fost vreo schimbare.

În concluzie, analizând aceste studii și luând în considerare modul în care românii privesc ideea de monarhie, putem spune că părerea lor față de această formă de guvernământ este una bună și că nu sunt puțini cei care ar opta pentru reinstaurarea monarhiei în detrimentul republicii în România.