Referat – Silogismele amărăciunii-

Referat – Silogismele amărăciunii-

Emil Cioran a scris „Silogismele amărăciunii”, după război, când era într-o situație economică precară și foarte sfidător. De asemenea, Emil Cioran mărturisește că opera sa cuprinde "lucruri insolente".

Fiind una din cele mai cunoscute cărți a lui Cioran a apărut și în ediție de buzunar.

Întâlnim în această carte o „filosofie lirică”, similară cu poezia, regăsim incertitudinea și o anumită rezervă a autorului, o îndoială ce il macină.

Emil Cioran este în această „filosofie lirică” un ateu căutându-l pe Dumnezeu, un păcătos ce duce dorul celor sfinte.

Deducem în cele din urmă că prin devizele lui Emil Cioran se numără a fi și „A gândi împotrivă-ți”.

Citez ceea ce spune „răscolit de meditațiile unui prieten muzicant ambulant” : ”Orice ai spune, totul are un suflet. Uite, ai văzut păsărelele cum zburătăcesc pe străzi și apoi, deodată, se ridică sus, sus, deasupra acoperișurilor, ca să poată vedea Parisul ? Au și ele un suflet și asta înseamnă că nu pot muri. ”

In capitolul Atrofia cuvântului regăsim ideea conform căreia Istoria ideilor e istoria urii însinguraților.

Conform acestei cărți unicul mod de eliberare ar fi mimarea liniștii. Dar oratoria noastră este înnăscută. Poporul nostru este guraliv, vorbă-lungă născuți , ne aflăm fără echivoc asociați de Cuvânt.

Emil Cioran consideră că teama de eșec și de insucces determină până și anumite persoane din diverse clase sociale să calce strâmb precum el însuși afirmă : ”Teama de sterilitate îl determină pe scriitor să producă mai mult decât i-ar îngândui-o propriile-i resurse, adăugând la minciunile trăite multe altele, unele împrumutate altele plăsmuite”.

De asemenea aduce vorba și de pesimiști, de faptul ca acești bieți oameni trebuie sa se lege în fiecare zi de un țel, de un scop pentru ca viața să aiba un sens pentru ei, să își continue cursul firesc, afirmând că pesimiștii sunt victime ale sensului vieții.

Emil Cioran consideră că fericirea este aproape inaccesibilă, iar acei ce ajung să o cunoască cu adevărat nici nu își dau seama, fiind o stare dată de condiția lor și de înaintarea în vârsta. Așadar fericirea este o stare rară la care muritorii pot doar visa după cum afirmă „Fericirea este atât de rară, fiindcă poate fi atinsă numai după bătrânețe, la vârsta senilității pe care puținor muritori le e dat să o trăiască”.

Conform citatului „Cinismul extremei singurătăți e un calvar pe care-l îndulcește insolența” putem afirma ca singurătatea, teribila singurăte și sentimentul pe care îl confera acest sentiment, de disperare poate fi înlăturat prin simplul mod de a nu-ți mai păsa, de a fi obraznic prin indiferență și a merge mai departe fără a privi înapoi.

Cioran consideră că un leac eficient împotriva tristeții este filosofia, aprofundarea și cunfundarea în acest „coltișor de rai”reprezentat de filosofie, existând un număr remarcabil de oameni care se refugiază îm filosofie după cum ne dăm seama din următorul citat: „Filosofia este un leac împotriva tristeții. Și mulți mai cred încă în profunzimea filosofiei. ”

Putem deduce din următorul fragment „Nemulțumit cu suferințele reale, anxiosul își impune altele, închipuite; este o ființă pentru care irealitatea există, trebuie să existe, căci, de n-ar fi așa unde ar mai putea găsi rația de chinuri pe care natura lui o cere? ” că cel neliniștit, îngrijorat – anxiosul- chiar dacă are o viață lipsită de griji, plină de succes sau, din contră, este presărată cu probleme și mici piedici, întotdeauna va găsi motive și suferințe ce nu există, plăsmuite de a lui minte, întrucât o astfel de persoană nu-și va putea găsi liniștea.. dacă nu trăiește înconjurat de griji ireale, de chinuri inutile. Această stare, acest tip de persoană este întâlnit tot mai des în jurul nostru, iar acest fapt se datorează și societății în care trăim, fiindu-ne indus acest stereotip, viața noastră fiind plina de griji, fie ele reale sau ireale, dar din păcate numai cei puternici reușind să îi facă față.

Din urmatorul citat „Dacă problemele au sau nu o rezolvare, este preocuparea unei minorități; dar dacă sentimentele nu au nici o dezlegare, nu ajung nicăieri, se pierd în ele însele –iată o dramă, inconștientă, a tuturor, nerezolvabilul afectiv, de pe urma căruia suferă toți fără să își dea seama” putem deduce faptul că în prezent am devenit ușor indiferenți la a ne rezolva problemele sau a încerca măcar să căutăm o cale de mijloc, dar in schimb suntem victimele perfecte la a suferi de pe urma sentimentelor noastre, fie în mod conștient sau inconștient. Poate că fără să ne dăm seama este o „necesitate.. a suferi, nu putem trăi dacă nu simțim cel puțin o dată că există ceva ce ne rănește, când ar fi trebuit să facem exact contrariul, să ținem piept greutăților, respectiv să facem față eșecurilor datorită sentimentelor, să devenim mai puternici cu fiecare ocazie ce viața ne-o oferă, nu să ne ascundem după deget ci să invățăm să profităm dupa fiecare experiență fie pozitivă sau negativa pentru ca în final să ajungem „mici razboinici” ce putem înfrunta orice obstacol, problema sau sentiment.

Emil Cioran prin următorul citat „Timpul îmi este inaccesibil. Neputând să îi urmăresc cadența, mă agăț de el sau îl contemplu, dar nu mă aflu niciodata în el: nu este elementul meu. Neputința mea de a apuca un pic din timpul la care are acces tot omul este zadarnică” încearcă să dezvăluie cât de inabordabil ne este timpul nouă – ființelor umane, cât de rapid ni se scurge timpul pe acest pământ, indiferent de cât de mult ne dăm silința să lăsăm cel puțin o amprentă în urma noastră, în cele din urmă ne rămâne doar neputința de a nu putea opri timpul în loc, dorința arzătoare de a-l putea controla, iar in același timp tristul sentiment de dezamăgire în momentul în care ne dăm seama că suntem doar simplii pioni ai timpului în modul în care el ne controleaza, nu noi pe el.

Un citat interesant este următorul „Nimic nu ne flatează ca obsesia morții: obsesia și nu moartea” prin care Cioran arată că noi, ființele umane, suntem predestinate stării de alienare întrucât suntem preocupați și frământați cu o anumită situație încât uităm izvorul său, de la ce pornește. Astfel suntem fixați pe ideea de moarte, dar nu reușim sa ajungem la miezul acestei probleme, privim doar exteriorul, fiind siguri că noi știm absolut totul, când de fapt nu știm absolut nimic – mister total.

Cu ani în urma, chiar dacă Occidentul nu avea resursele zilelor noastre și toate cele menite a ne ușura viața, ci, din contră dăinuiau războaiele, tocmai acele bătălii au reușit să închege poporul, să-i confere unitate și putere ceea ce nu intră în discuție în prezent. Din contră, de-a lungul timpului, ceea ce trebuia să ne dezvolte gândirea, să ne facă mai puternici ne-a dus la regres conform citatului: „ O mie de ani de războaie au întărit Occidentul; o sută de ani de psihologie l-au adus la marginea prăpastiei.”

Emil Cioran încearcă prin următorul citat : „Nu-ți poți apăra singurătatea dacă nu știi să te faci odios” să exprime ideea că în anumite situații pentru a izbuti sau pentru simpla dorință de a ocroti un sentiment, o stare trebuie să știi să te faci neplăcut pentru cei din jur, sa ajungi să fii poate, dezgustator, altfel nereușind în a-ți veghea țelul.

Odată cu trecerea timpului, cu îmbogățirea experienței de viață, schimbarea felului de gândire, înaintarea în vârstă și atingerea unui anumit nivel de maturitate devii capabil să înfrunți și să faci față lucrurilor ce te macină, înspăimântă ignorându-le sau pur și simplu răspunzându-le cu un zâmbet după cum bine deducem din citatul: „Îmbătrânind, înveți să-ți înlocuiești înspăimântările cu rânjete.”

Emil Cioran consideră prin următorul fragment „Cea mai bună metodă de a ni-i îndepărta pe ceilalți constă în a-i invita să se bucure de înfrângerile noastre: după aceea, putem fi siguri că îi vom urî toată viața… că în momentele în care avem nevoie de liniște în jur și să fie cât mai puține persoane în jurul nostru, cea mai bună soluție este să ne deschidem sufletul persoanelor pe care le dorim îndepărtate, să mărturisim evenimentele ce ne-au înfrânt astfel încât să creăm în subconștientul lor sentimentul că ne sunt superiori pentru ca mai târziu, știind aceste lucruri ne va fi aproape imposibil să îi mai putem agrea si astfel, tăind orice legatură ajungem la ceea ce ne-am propus de la bun început – singurătate, liniște, pace.”

La urma urmelor nu suntem oameni, suntem tot niște animale, acesta ne este felul, asta ne este originea, avem în sânge instinctul de animal, dar ca orice animal un sentiment sau poate o dezamăgire, suferință sau un simplu gest poate îmblânzi bestia din noi. Astfel, oricât de reticenți am fi sau simplul fapt că ne-am format o carapace care ne protejează…totuși acea carapace poate fi îndepartată printr-un gest sau act de sinceritate, iubire, respect, devotament, loialitate „Orice act măgulește hiena din noi. ” După cum bine scrie Emil Cioran.

„Nu poți descoperi că zilele au un gust decât dacă te sustragi de la obligația de a avea un destin.” Acest citat ne inspiră, insuflându-ne pofta de viață, dorința de a trăi clipa, dar în același ne dă de gândit, în măsura în care ignorăm aceste concepte, preferând în schimb să trăim în umbră, după un șablon, fiind siguri că avem o soartă, un destin ce își va urma cursul indiferent de ceea ce faci. Acest lucru este total greșit, pentru că fiecare ființă își făurește, creează propriul destin prin propriile acte, își face propriile alegeri pentru că este viața noastră și o trăim fiecare în propriul mod.

Din citatul „Fugind de defectele oamenilor, fugi și de virtuțile lor: iată că înțelepciunea este păgubitoare” putem deduce faptul că fiecare persoană are atât calități cât și defecte, de aceea suntem oameni. Astfel trebuie să îmbrățișăm atât calitățile cuiva, cât și defectele. Ele ne caracterizează, nu poate exista una fără cealaltă, dar ca să putem să ne dăm seama de asta trebuie să dobândim un anumit nivel de înțelepciune, înțelepciune care este absolut necesară. Nu poți vedea numai calități și virtuți în cineva pentru că pe lângă ele în aceeași măsură existe și defecte. Fugind de defecte poți îndepărta o persoană menită pentru tine, de aceea este nevoie de înțelepciune pentru a conștientiza acest lucru.

În opinia mea, Emil Cioran încearcă prin această carte să abordeze și să cuprindă cât mai multe aspecte din viața de zi cu zi, să dea exemple, chiar și din propria viață și experiență. Încearcă să ne îndrume spre calea preferată de el, arătându-ne micul lui univers prin ceea ce scrie. Întâlnim scrieri cât mai diverse de la singurătate, iubire, destin, Dumnezeu, Occident până la moarte. Consider că, citind această carte ne dezvoltăm modul de a gândi, de a privi într-o altă manieră tot ceea ce ne înconjoară, ne schimbă modul de observare, apreciem într-o altă masură ființele din jurul nostru, ni se poate schimba chiar și părerea despre a ceea ce este inevitabil – moartea- sau opusul său, învățăm să ne trăim altfel viața.