Presa Online Despre Femei
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. NOILE MEDIA ȘI PRESA ONLINE
1.1. GENERALITĂȚI ………………………………………………………………………………………………… 4
1.2. DEFINIȚII ALE PRESEI ONLINE ………………………………………………………………………. 6
1.3. PRINCIPALELE GENURI JURNALISTICE ALE PUBLICAȚIILOR ONLINE ……….. 9
1.4. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PRESEI ONLINE FAȚĂ DE PRESA TIPARITĂ ……………………………………………………………………………………………………………… 12
1.4.1. AVANTAJE PRIVIND SCRIITORUL ȘI PUBLICAȚIA …………………………. 12
1.4.2. AVANTAJELE CITITORULUI ONLINE ………………………………………………. 14
1.4.3. DEZAVANTAJELE PRESEI ONLINE ………………………………………………….. 15
CAPITOLUL 2. COMPETENȚA PRESEI ONLINE
2.1. CALITATEA UNUI REPORTAJ ONLINE ………………………………………………………….. 17
2.2. ETICA ÎN JURNALISMUL ONLINE …………………………………………………………………. 19
2.3. CRITERII PRIVIND EVALUAREA CALITĂȚII UNUI SITE DE ȘTIRI ……………….. 22
CAPITOLUL 3. PUBLICAȚIILE ONLINE DEDICATE FEMEILOR
3.1. GENERALITĂȚI ………………………………………………………………………………………………. 25
3.2. ELENA UDREA, DE LA OM POLITIC LA PERSONAJ MONDEN ÎN PRESA ONLINE – STUDIU DE CAZ …………………………………………………………………………………… 28
3.2.1. OMUL POLITIC ELENA UDREA ………………………………………………………… 28
3.2.2. DIN OM POLITIC, PERSONAJ MONDEN ÎN PRESA ONLINE …………….. 32
3.2.3. REPERCURSIUNILE MONDENITĂȚII ASUPRA CARIEREI DE OM POLITIC ȘI ASUPRA VIEȚII PERSONALE ………………………………………………….. 36
3.2.4. MANIPULAREA CITITORILOR DE PRESĂ ONLINE PRIVIND OMUL ELENA UDREA …………………………………………………………………………………………… 41
3.3. VERIDICITATEA INFORMAȚIILOR DIN PRESA ONLINE ………………………………. 44
CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
O dată cu progresul exploziv al tehnologiei, un număr din ce în ce mai mare de oameni pot beneficia de contactul cu mediul electronic prin intermediul computerului și al principalului său instrument de căutare, internetul, care a dus, datorită interactivității sale, la transformarea rapidă a componentelor mass-mediei, reprezentată de radio, televiziune și presă în elemente componente ale noilor media, cu un singur click oamenii putând fi la curent cu ultimele știri, dar și comunica, prin intermediul forumurilor și blogurilor înființate de majoritatea mediilor online.
Am ales ca temă pentru lucrarea de licență PRESA ONLINE, deoarece o consider nu numai foarte importantă ci și extrem de actuală, având în vedere că trăim din ce în ce mai mult într-o lume a tehnologiei, riscând ca la un moment dat să devenim „sclavii” acesteia, precum și pentru faptul că apariția și dezvoltarea presei online, care va deveni mai mult ca sigur o presă de sine stătătoare, stârnește diverse controverse în rândul specialiștilor, unii dintre ei fiind de părere că presa online reprezintă sfârșitul presei scrise. Tocmai din acest motiv, în Capitolul 1 al lucrării, NOILE MEDIA ȘI PRESA ONLINE, m-am axat pe elementele componente al noilor media, dar și pe genurile jurnalistice ale publicațiilor online, precum și pe avantajele și dezavantajele (atât pentru jurnalist și publicație, cât și pentru cititor) presei online, cu atât mai mult cu cât internetul a devenit pentru majoritatea jurnaliștilor online un mijloc indispensabil și în același timp unicul pentru documentarea în scopul creării unui articol, în acest mod diferențiindu-se net de colegii lor din domeniul printului, care se documentează în special pe teren, motiv pentru care în Capitolul 2 al lucrării, COMPETENȚA PRESEI ONLINE, am încercat să observ dacă presa online poate fi considerată presă de calitate, prin descrierea calității unui reportaj online, a eticii jurnalistului online, foarte importantă, deoarece etica este cea care face diferența între un jurnalist bun și unul mediocru, precum și între un articol de calitate și unul fără valoare. Pentru evaluarea calității unui site de știri, am considerat foarte importantă analiza criteriilor care stau la baza acestei evaluări, mai ales că prin definiție, presa online reprezintă de fapt crearea de articole special pentru web, iar existența și succesul site-ului unei publicații online depinde foarte mult de numărul de accesări, respectiv numărul de utilizatori ai site-ului respectiv; datorită acestei dependențe a presei online de utilizatori, în online sunt concepute de cele mai multe ori articole ce se bazează mai mult pe domeniul divertismentului, a vieții mondene și mai puțin pe domeniul politic, economic și/sau cultural. În general, în articolele online, până și personalități cu statutul corespunzător domeniului în care activează, sunt tratate mai mult ca personaje mondene, ceea ce influențează foarte mult nu numai viața lor personală și profesională, ci și părerile cititorului online. În conceperea unor astfel de articole vina nu este exclusivă a publicației sau a jurnalistului online, ea aparține în mod indirect și cititorilor online, datorită preferințelor pe care le au pentru divertisment, scandaluri și mondenități. Din acest motiv, în Capitolul 3 PUBLICAȚIILE ONLINE DEDICATE FEMEILOR, am realizat un studiu de caz în care am încercat să reliefez modul în care un om politic poate ajunge, datorită presei online, personaj monden, în această situație, articolele mondene influențând în mod negativ nu numai cariera ci și viața personală a omului politic respectiv, schimbându-i imaginea și, în acest scop, am ales ca subiect pe Elena Udrea, deoarece consider că este un subiect extrem de controversat în ultima perioadă, în primul rând datorită publicității „gratuite” aduse de presă și în special de presa online, care are de asemeni tendința de a influența și manipula cititorul de rând, în special cel aflat la vârsta adolescenței, a cărui personalitate este în formare, cititor care accesează internetul mult mai des comparativ cu celelalte segmente de vârstă, dar și datorită faptului că veridicitatea informațiilor din articolele online sunt puse tot mai mult sub semnul întrebării. Acest lucru se întâmplă datorită concurenței acerbe între publicațiile online, dar și vitezei de apariție a articolelor, care sunt concepute de cele mai multe ori pentru a atrage utilizatori și mai puțin pentru a oferi informații reale, concrete și de interes general.
Mediul online oferă presei o serie de avantaje, dar și multe dezavantaje foarte importante, de natură să degradeze credibilitatea publicației și jurnalistului online, dar și degradarea intelectuală și mai ales morală a cititorilor; în același timp, noile media în general și presa online în mod special reprezintă un canal de comunicare utilizat tot mai mult de către public în scopul nu numai al informării, ci și al exprimării opiniei proprii, în acest fel destabilizarea gradului de comunicare fizică firească, între emițător și receptor, diminuându-se vizibil. De aceea, analiza concretă a rolului și locul presei online, a calității acesteia dar și a influenței pe care o are asupra publicului constituie obiectul lucrării de față.
CAPITOLUL 1. NOILE MEDIA ȘI PRESA ONLINE
1.1. GENERALITĂȚI
Dezvoltarea continuă și accelerată a tehnologiei, atrage după sine apariția și dezvoltarea unor rețele de comunicare denumite „new media” sau „noile media”. Obiectul care stă la baza noilor media este calculatorul, iar principalul instrument de care acesta dispune pentru funcționarea noilor media este internetul. Noțiunea de internet, denumită inițial DARPA Internet, a luat naștere în anul 1979, când a reprezentat o inter-rețea (internet) prin care ARPANET (program al Ministerului Apărării al SUA) a descins propria rețea în două rețele, una destinată pentru lumea comercială și universitară și alta destinată sectorului militar. În România, internetul a apărut mult mai târziu, după revoluția din 1989, respectiv în 1993, împlinind în prezent 20 de ani. Înțelegând importanța prezenței online, toate marile corporații media, se orientează spre deschiderea și a unei variante online a profilului specific, Dorina Guțu anticipând importanța mass-mediei electronice și în țara noastră: „Cu timpul, mediul on-line va fi prielnic oricărei instituții media de a-și afirma sau expune „produsul” informațional. Mass-media electronică poate naște o adevărată revoluție informațională în țara noastră, dacă se vor găsi resursele necesare. Din păcate, mass-media electronică trebuie susținută cu bani, astfel, pentru a face rost de fonduri trebuie să obții utilizatori care sunt atrași de informații precise și o interactivitate atrăgătoare”, deoarece prin utilizarea serviciilor oferite de internet, utilizatorii au posibilitatea „de a interacționa cu tehnologia”. (ibidem, p. 18-19)
Ca definiție, noile media reprezintă „orice produs media digital care este interactiv și distribuit prin rețelele informatice”, sau „totalitatea textelor, sunetelor, imaginilor și elementelor grafice prelucrate pe computer și reunite în baza de date” (ibidem, p.16), ele referindu-se la „relația dintre oameni și instrumentele de comunicare folosite în mod creativ pentru a îndeplini nevoile elementare de informare, comunicare și relaționare” (ibidem). Astfel, noile media reprezintă de fapt mijloace de comunicare care se dezvoltă datorită internetului. În cadrul noilor media, se disting ca elemente componente: televiziunea digitală, presa digitală, telefonia digitală, blog-urile, enciclopediile de tip wiki, site-urile, mail-ul, rețelele de socializare (Facebook, Twitter).
Telefonia digitală reprezintă element component al noilor media datorită încorporării internetului în funcțiile sale, posesorii de telefoane mobile putând astfel citi știri, asculta muzică, sau comunica virtual pe rețelele de socializare, ceea ce va duce cu siguranță în viitor la creșterea accesului la internet și implicit la noile media prin intermediul telefonului mobil în detrimentul calculatorului, care, va fi folosit într-o proporție mai mică, având în vedere că aproape fiecare persoană deține un telefon mobil, prin intermediul căruia accesul la internet se poate face din orice locație, în orice moment, internetul și telefoanele mobile reprezentând „cheile acestei lumi interconectate”.
Definițiile acordate noilor media, precum și viziunile analiștilor asupra elementelor componente ale acestora diferă, unii dintre ei considerând blogul și rețelele sociale ca făcând parte de fapt din social media, deoarece ele încurajează formarea de prietenii și comunități virtuale: „prin Social media, oamenii comunică adesea emoții și stări sau lucruri menite să transmită ori să creeze emoții (fotografii cu copii, poze de la nuntă, din vacanță, anunțuri privind diverse evenimente din viața personală sau profesională”(ibidem, p. 58). Cu toate acestea, nu pot fi considerate o categorie strict distinctă față de noile media, deoarece atât social media cât și noile media s-au dezvoltat datorită marii revoluții a internetului, aparțin internetului și depind de acesta, astfel încât „Social media reprezintă parte integrantă a acestei revoluții, dar în același timp o revoluție în sine, între altele, prin modul în care au schimbat natura Internetului, devenit dintr-o rețea de calculatoare o rețea de rețele umane” (ibidem, p. 69), astfel ca ambele interpretări sunt corecte, social media constituind în același timp element component al noilor media și element distinct de acestea, diferența fiind dată doar de gradul mai mare de comunicare dat de social media. Și Dorina Guțu consideră că rețelele de socializare nu numai că fac parnetului. În cadrul noilor media, se disting ca elemente componente: televiziunea digitală, presa digitală, telefonia digitală, blog-urile, enciclopediile de tip wiki, site-urile, mail-ul, rețelele de socializare (Facebook, Twitter).
Telefonia digitală reprezintă element component al noilor media datorită încorporării internetului în funcțiile sale, posesorii de telefoane mobile putând astfel citi știri, asculta muzică, sau comunica virtual pe rețelele de socializare, ceea ce va duce cu siguranță în viitor la creșterea accesului la internet și implicit la noile media prin intermediul telefonului mobil în detrimentul calculatorului, care, va fi folosit într-o proporție mai mică, având în vedere că aproape fiecare persoană deține un telefon mobil, prin intermediul căruia accesul la internet se poate face din orice locație, în orice moment, internetul și telefoanele mobile reprezentând „cheile acestei lumi interconectate”.
Definițiile acordate noilor media, precum și viziunile analiștilor asupra elementelor componente ale acestora diferă, unii dintre ei considerând blogul și rețelele sociale ca făcând parte de fapt din social media, deoarece ele încurajează formarea de prietenii și comunități virtuale: „prin Social media, oamenii comunică adesea emoții și stări sau lucruri menite să transmită ori să creeze emoții (fotografii cu copii, poze de la nuntă, din vacanță, anunțuri privind diverse evenimente din viața personală sau profesională”(ibidem, p. 58). Cu toate acestea, nu pot fi considerate o categorie strict distinctă față de noile media, deoarece atât social media cât și noile media s-au dezvoltat datorită marii revoluții a internetului, aparțin internetului și depind de acesta, astfel încât „Social media reprezintă parte integrantă a acestei revoluții, dar în același timp o revoluție în sine, între altele, prin modul în care au schimbat natura Internetului, devenit dintr-o rețea de calculatoare o rețea de rețele umane” (ibidem, p. 69), astfel ca ambele interpretări sunt corecte, social media constituind în același timp element component al noilor media și element distinct de acestea, diferența fiind dată doar de gradul mai mare de comunicare dat de social media. Și Dorina Guțu consideră că rețelele de socializare nu numai că fac parte din noile media, dar reprezintă „esența noilor media”, deoarece se bazează tot pe internet și interactivitatea oferită de acesta, prin intermediul rețelelor de socializare cum ar fi Facebook, Twitter, MySpace, utilizatorii putând interacționa, schimba impresii, informații, dar și date ce au caracter personal, creându-se astfel o comunitate virtuală imensă.
În ceea ce privește blogul, Dorina Guțu îl definește simplu, ca fiind o pagină de internet, în care informațiile au caracterul unui jurnal, referindu-se la subiecte precum: știri, politica, lucruri personale și/sau intime. Datorită faptului că din ce în ce mai multe persoane și în general persoanele publice din sfera televiziunii, politicii, economiei, presei sau culturii au un blog personal, se poate spune că blogurile sunt divizate în două mari categorii: bloguri interne și bloguri externe. Blogurile externe sunt adresate tuturor celor care vor să le viziteze, în timp ce blogurile interne sunt adresate unei arii mai restrânse, de exemplu „numai angajaților unei corporații, care împărtășesc informații referitoare la activități viitoare, proiecte, noutăți; blogurile interne sunt împărțite în trei sectoare: bloguri de cunoștințe, bloguri de colaborare și bloguri politice interne.”. De asemeni, blogurile sunt individuale și de grup, ambele fiind create pentru mai multe scopuri: pot fi bloguri de tip jurnal, unde fondatorul blogului „vorbește despre el și activitățile sale zilnice”(ibidem, p. 49), sau bloguri de comentarii, în cadrul cărora „sunt dezbătute știrile publice”. (ibidem)
Cu toate că au existat și există încă divergențe referitoare la definițiile acordate noilor media precum și la elementele componente ale acestora, este recunoscut faptul că atât noile media, cât și web 2.0 și social media au o definiție comună datorită „accentului pus pe formele online de colaborare și interacțiune între indivizi” care este același pentru cele trei categorii, dar și datorită scopurilor noilor media, comune pentru toate componentele sale: „difuzarea informației către un număr, teoretic, infinit de receptori, în moduri personalizate, în funcție de specificul categoriilor vizate; deținerea unui control egal asupra informației, atât al emițătorilor, cât și al receptorilor” (ibidem). Revoluția tehnologică adusă de internet a avut și are cel mai mare impact asupra mass-media: presă, televiziune, radio, care din vechi media au devenit elementele componente cele mai reprezentative și în același timp cele mai importante ale noilor media: televiziunea digitală, presa digitală, posturile de radio digitale, adică variantele online ale acestora, noile media reprezentând de fapt digitalizarea conținutului și încorporarea, în același timp, de imagine, text și sunet. Orientarea tot mai mare a publicului către mediul online a făcut ca cele mai multe cotidiene zilnice, săptămânale, lunare să aibă deja versiunile lor online, care de cele mai multe ori sunt diferite de aceleași versiuni tipărite și chiar au apărut reviste și cotidiene care apar doar online, nu și tipărit. Interesul sectorului jurnalistic asupra apariției versiunii online este cu atât mai mare cu cât utilizatorii site-urilor publicațiilor online doresc informații de prima oră, ceea ce sporește concurența între corporațiile media în ceea ce privește imaginea și satisfacerea cititorilor de online, nici o publicație de știri nedorind „să rămână în urmă, deoarece publicul așteaptă livrarea ultimelor știri prin web”. Având în vedere evoluția continuă a tehnologiei, segmentul cel mai afectat este presa tipărită, care pierde teren din ce în ce mai mult în fața presei online; Astfel, impunerea unei definiri cât mai clare a acestui element al noilor media devine imperativă.
1.2. DEFINIȚII ALE PRESEI ONLINE
Încă de la apariție, ziarele oferă oamenilor informații privitoare la viața politică, economică, culturală, educațională, dar și informații privitoare la sănătate, relații internaționale, personalități publice și divertisment, motiv pentru care și-a căpătat de-a lungul timpului statutul de cea de-a patra putere în stat.
În România, ziarele au apărut la sfârșitul secolului XIX, având de-a lungul timpului o evoluție și o diversitate spectaculoasă. Având drept model țările în care tehnologia s-a dezvoltat mult mai devreme decât în țara noastră, cum ar fi SUA, în România, versiunile online ale publicațiilor au devenit posibile abia după revoluția din 1989, când libera exprimare și democrația a început să își impună punctul de vedere.
Orientarea publicațiilor către online s-a datorat în primul rând scăderii tirajelor de la an la an, presa scrisă suferind astfel un declin financiar datorită apariției internetului, care a schimbat în mod iremediabil raportul dintre public și presă, prin crearea unei revoluții în tehnologia mass-media. Astfel, internetul a devenit pentru cele mai multe publicații nu doar mijloc de informare ci și mijloc de promovare în același timp.
Presa online, încorporează, la fel ca și presa scrisă, aceleași tipuri de publicații: ziare, reviste, tabloide, publicații periodice (care au apariție săptămânala, lunară, trimestriala și care în general, sunt specializate pe un profil anume, sau se adresează unei anumite categorii de vârstă și/sau sex a cititorilor).
Termenul online a apărut în limba engleză în preajma anilor 1950 și se referă la „conectat la”, „servit de..”, în timp ce presa online reprezintă, după opinia lui Alexandru Brăduț-Ulmanu, postată pe blogul său, un sistem conectat la computer, deoarece „un echipament conectat la o rețea este online”; termenul „online” s-a legat indestructibil de internet, același autor atribuind în continuare termenului „online” și semnificația „conectat”, „în conexiune”, „în desfășurare”, ceea ce înseamnă că presa online este de fapt o combinație între presa și calculatoare. Datorita internetului, presa online reprezintă un mod diferit prin care cititorul consumă informația, pe care o citește, o ascultă și o vede în același timp, toate acestea fiind posibile printr-un singur click. Datorită caracteristicii sale fundamentale, aceea de a informa, se poate spune că jurnalismul, se pliază perfect pe caracteristicile internetului, principalul scop al presei online fiind acela de a atrage cititori dezinteresați de presa clasică. Dar nu numai computerul constituie suportul presei online, ci și alte elemente ale noilor media, precum telefonia mobilă și mai nou Ipad-ul. Astfel se poate afirma că jurnalismul online reprezintă de fapt „un mediu hibrid care permite și favorizează convergența mediilor”, Alexandru Brăduț-Ulmanu definind convergența mediilor ca fiind „fenomenul de topire a granițelor dintre canalele mediatice”; în același timp, convergența mediilor, ca element definitoriu pentru jurnalismul online, este și un proces care asigură „un viitor comun conținutului audiovizual, industriei publicistice, stocării, interactivității, posibilităților de procesare în lumea calculatoarelor, îmbunatățirii funcționalității și reducerii costurilor”.
Presa online presupune crearea articolelor special pentru web, ceea ce implică aportul cititorilor în crearea unui articol, datorită comunicării din mediul online. În presa online „sunt implicate acțiuni de documentare și colectare a informației, dar și structurarea lor după cerințele mediului și publicarea lor pe Web sau alt suport new media”, astfel ca presa online reprezintă activitatea jurnalistică ce ține de colectarea, redactarea și difuzarea de informații prin internet și pentru internet și se bazează pe un sistem tehnologic complex, reprezentat în mod special de noile media. Datorită faptului că publicațiile online se raportează la cerințele publicului și utilizarea internetului, pot fi identificate cu ușurință trăsăturile esențiale ale presei online, reprezentate de „caracterul său imediat, posibilitățile multiple de punere în pagină, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distribuție, arhivarea, construcția și receptarea nonlineară a conținutului, interactivitatea și existența link-urilor”. Totuși, trăsătura fundamentală a presei online este dată de documentare, aceasta fiind de tip online, prin intermediul internetului. Documentarea online a jurnaliștilor nu reprezintă numai un avantaj, deoarece jurnaliștii online nu ar trebui să se limiteze la acest tip de documentare, în multe situații nimic neputându-se compara „cu o investigație pe teren și colectarea informației de la surse directe” (ibidem). Având în vedere faptul că „pe Web există potențialul pentru a aduce la zi informațiile, știrile din showbiz și oricare altă pagină simultan și repetat, minut cu minut, pentru a oferi atât cele mai noi știri, cât și bârfele despre staruri” (ibidem) cât și faptul că „un singur site de știri poate publica zeci de variante aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute” (ibidem), o altă definiție a presei online, ce se desprinde din aceste trăsături fundamentale ale sale, este aceea că presa online reprezintă cea mai rapidă cale prin care cititorul poate fi pus la curent cu ultimele noutăți, dându-i în același timp posibilitatea de a compara, prin intermediul accesării aceleiași publicații, veridicitatea informațiilor anterioare. Tot ca definiție ce i se poate atribui, presa online reprezintă însăși revoluția lecturii, dar în același timp și revoluția conceperii și realizării produsului mediatic, anume articolul. În ultima perioadă, publicațiile online din România au avut parte de o dezvoltare spectaculoasă, ceea ce va duce cu siguranță la creșterea numărului de jurnaliști online, însă pentru a fi profesioniști, aceștia trebuie să folosească resursele oferite de internet la adevăratul lor potențial, concomitent cu documentarea pe teren, pentru a putea oferi publicului informații de calitate și valoare în funcție de genurile jurnalistice ale publicațiilor online pe care le tratează.
1.3. PRINCIPALELE GENURI JURNALISTICE ALE PUBLICAȚIILOR ONLINE
În cadrul publicațiilor online, cele mai importante genuri jurnalistice sunt similare celor din presa tipărită (tradițională) și includ: știrea, interviul și reportajul.
Știrea reprezintă cel mai popular gen jurnalistic al publicațiilor online românești; adeseori, ea este ori copiată din alte publicații online sau din publicațiile tradiționale, ori este tradusă de pe diferite site-uri ce aparțin marilor corporații media. Spre deosebire însă de știrea din publicațiile tradiționale, știrea din publicațiile online este mult mai scurtă, la obiect și așezată în pagină în așa fel încât să capteze atenția utilizatorului și să îl incite la lectură. De cele mai multe ori, știrile online sunt însoțite de mult mai multe poze comparativ cu cele din publicațiile tradiționale, iar acestea sunt adăugate în funcție de conținutul informației, pentru a putea fi în perfectă armonie cu acesta; știrea online poate fi accesată din același site și nu este concepută obligatoriu de jurnaliști, indiferent de importanța acesteia sau de domeniul de care aparține. De regulă, știrea online este scrisă cu inteligență și de așa manieră încât să stârnească interesul publicului, deoarece în cazul în contrar, utilizatorul s-ar plictisi și s-ar îndrepta imediat spre un alt site, ceea ce nu este de dorit, având în vedere marea concurență între publicațiile online. Știrea online este mult mai ușor de asimilat de către cititori, datorită faptului că este foarte concisă, jurnalistul online insistând asupra informației din cadrul acesteia numai atunci când este nevoie. Neexistând norme de redactare a știrilor pentru mediul online, acestea rămân la latitudinea jurnalistului online, care alege cum, cât și mai ales ce să pună în valoare în cadrul redactării unei știri online.
Interviul reprezintă un gen jurnalistic destul de rar întâlnit în cadrul publicațiilor online și acest lucru se întâmplă cel mai adesea datorită faptului că în majoritatea cazurilor, realizarea site-ului unei publicații online nu este făcută de către un jurnalist, iar interviul, ca gen jurnalistic, depinde foarte mult de experiența și pregătirea jurnalistului, cu atât mai mult cu cât „orice interviu trebuie să-și propună un scop clar și cu specific jurnalistic. În mod normal, un interviu trebuie să exploreze subiectul într-un mod inedit”, iar aceste sarcini cad exclusiv asupra jurnalistului, indiferent dacă aparține unei publicații tradiționale sau unei publicații online, tocmai de aceea Marcel Tolcea atrage atenția asupra faptului că „cel dintâi lucru pe care un jurnalist trebuie să îl înțeleagă este că nu orice discuție cu o personalitate a vieții publice este un interviu” (ibidem), cu alte cuvinte nu oricine poate concepe un interviu care să aibă la bază adevăratele criterii de calitate ale acestuia. În general, interviurile din publicațiile online au drept subiecți diferite personalități, care acceptă să răspundă unor întrebări exclusiv pentru publicația online respectivă, de regulă aceste personalități fiind din sfera mondenului și mai puțin din sfera politică, socială sau culturală; un număr mare de interviuri se remarcă în cadrul publicațiilor online cu profil sportiv și acest lucru se întâmplă din două motive: este mult mai ușor și mai accesibil să adresezi câteva întrebări unor persoane care activează în diferite sporturi și în al doilea rând, publicațiile sportive online sunt foarte accesate în România, motiv pentru care, realizatorii unor astfel de publicații sunt foarte interesați în a capta atenția publicului prin realizarea unor interviuri foarte scurte cu persoane ce activează sau au legătură cu domeniul sportului, mai ales că interviurile din cadrul publicațiilor online se rezumă doar la câteva întrebări, cu un grad mai ușor de dificultate și realizate de așa manieră încât să nu încurce sau deruteze nici persoana intervievată și nici publicul. Un avantaj mare al unei publicații online în ceea ce privește interviul, este că persoana intervievată este adesea reprezentată de persoana dorită de către utilizatori; aceasta răspunde cel mai adesea la întrebările puse de cititori și nicidecum de jurnalist, datorită posibilității cititorilor de a-și exprima online punctele de vedere, curiozitățile sau nelămuririle cu privire la anumite probleme, asfel că realizatorul site-ului punctează cel mai adesea problemele dezbătute de către cititori pe site-ul publicației respective. Pentru a fi bine realizat, la fel ca știrea și interviul trebuie să fie cât mai scurt posibil și la obiect, iar utilizarea grupurilor de discuție sau a forumurilor de către realizatorii site-ului este chiar indicată, în acest mod publicația reușind nu numai să capteze atenția cititorilor, ci și să le ofere informațiile pe care aceștia le doresc, contribuind deopotrivă și la menținerea pe piața noilor media. Factorii care stau la baza realizării unor interviuri online de calitate sunt reprezentați de modul în care interviul respectiv este încadrat în site, de tema aleasă și abordarea acesteia în așa fel încât să stârnească interesul pentru cei ce vizitează site-ul respectiv, deoarece scopul principal al interviurilor din cadrul publicațiilor online este în primul rând acela de a atrage vizitatori, pentru a se menține financiar pe piață și mai apoi oferirea de informații. În cadrul realizării interviurilor, jurnaliștii online se ghidează după cerințele publicului, care cel mai adesea sunt legate de știri din sport, știri mondene sau de divertisment, probabil din dorința de a evada din realitatea socială actuală, motiv pentru care adevăratele subiecte și informații se pierd. Un risc al interviului online este reprezentat de faptul că nu poate fi catalogat drept un interviu bun sau slab și, de multe ori, întrebările adresate intervievaților „nu fac decât să deruteze și să consume inutil timpul auditorului, pentru că ele nu îl încurajează pe intervievat să adauge lucruri noi și interesante”.
Reportajul reprezintă genul jurnalistic cel mai puțin tratat în cadrul publicațiilor online. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că pentru a fi de calitate, reportajul trebuie să includă informații luate de la fața locului, iar majoritatea jurnaliștilor online se documentează prin intermediul internetului. Un alt motiv pentru care reportajele apar foarte rar în cadrul publicațiilor online este că în realizarea unui reportaj este nevoie de experiența și profesionalismul jurnalistului, iar în presa online există foarte puțini jurnaliști. De regulă, reportajele online apar în cadrul ziarelor sau revistelor care au și varianta print, fiind realizate de către jurnaliștii acesteia și mai apoi trecute în varianta online a aceleiași publicații. În majoritatea publicațiilor online, dacă există jurnaliști, aceștia sunt la începutul carierei profesionale, iar „dacă jurnalistul debutant consideră că momentul decisiv al elaborării unui bun reportaj se consumă la masa de scris, jurnalistul experimentat știe că succesul demersului său jurnalistic se află în primul rând în calitatea documentării la fața locului, în colectarea unui număr cât mai mare de informații și detalii, uneori aparent fără importanță” (ibidem). Pentru a adăuga valoare unui reportaj, jurnalistul online se bazează în special pe adăugarea unui număr mai mare de fotografii și înregistrări video, cu scopul de a reda cititorilor emoții și trăiri mai profunde.
Un interes deosebit trebuie acordat blogului, a cărui apariție a schimbat conceptul de jurnalism, datorită caracteristicii sale definitorii și anume comunicarea. Prin intermediul blogului, jurnaliștii intră în contact nemijlocit cu foarte mulți utilizatori și în acest mod au un mare avantaj, legat de ulterioare documentări și creări de articole, care au la bază ideile, părerile și informațiile utilizatorilor, cu atât mai mult cu cât în cadrul blogului, exprimarea este liberă. Prin intermediul blogurilor sunt create în scop jurnalistic: transmisiunile în direct de la un eveniment live; rubrici permanente de opinie, majoritatea scrise de bloggeri din afara sferei jurnalistice tradiționale; bloguri de nișă sau microjurnalism, axate pe anumite domenii/teme, scrise de jurnaliști atât din media tradițională cât și de către jurnaliști cunoscuți doar online. În România, mulți jurnaliști au reușit să devină foarte populari și profesioniști prin intermediul blogurilor personale, unde scriu despre activitatea lor legată de munca de zi cu zi și împărtășesc opinii despre viața culturală, economică, politică și socială cu cei ce le vizitează blogurile, mulți dintre ei reușind să fie apreciați de public prin intermediul acestora. Blogurile încurajează jurnalismul online, iar una dintre formele de jurnalism online încurajate de bloguri este „citizen journalism”, prin care bloggerii jurnaliști au posibilitatea de a atrage de partea lor „părți mai mari sau mai mici din segmentul cititorilor online, care, adunate, ar putea eroda atotputernica dominație a trusturilor de presă”. Conceptul de „citizen journalism” definește de fapt un tip de jurnalism creat de către și pentru oameni obișnuiți, care nu au profesia de jurnaliști; poartă această denumire datorită aportului incomensurabil pe care oamenii îl au, prin intermediul comunicării și exprimării libere, asupra jurnalistului blogger și al muncii sale, care aduce în prim plan subiectele și informațiile dorite de către public. Atât jurnaliștii profesioniști cât și cei amatori își crează bloguri personale pentru a posta dezvăluiri sau opinii a căror publicare ar fi imposibilă în alte medii. Nu toate blogurile însă pot fi considerate „citizen journalism”, ci doar acelea care aparțin unor jurnaliști și în mod special unor jurnaliști profesioniști, cum ar fi blogul lui Alexandru Brăduț-Ulmanu, www.jurnalismonline.ro. Alexandru Brăduț-Ulmanu activează în presă din anul 1991, „a lucrat în presa scrisă, online, radio și de agenție și s-a ocupat cu precădere de cultură și media”. Realizând importanța și efectul noilor media asupra societății în ansamblu, preocupările sale actuale sunt reprezentate de internet, jurnalismul online și social media. Atât blogurile ce aparțin marilor trusturi de presă cât și blogurile personale ale unor jurnaliști profesioniști, reprezintă „citizen journalism”, atâta timp cât oferă calitate și au amprenta eticii jurnalistice. Cu toate acestea, ezitarea specialiștilor în ceea ce privește includerea blogului în genurile jurnalismului online se datorează în primul rând considerării că prin „citizen journalism” este stimulată transformarea omului de rând în jurnalist, fapt ce contravine regulilor și eticii jurnalistice. Dincolo de aparențe, „citizen journalism” se apropie de presa tradițională, deoarece blogul reprezintă pentru jurnalist o formă de informare asemănătoare cu informarea efectuată de presa tradițională pe teren.
Încă de la apariție, presa online este caracterizată de nenumăratele avantaje pe care le oferă, dar în același timp și dezavantaje, care constituie temelia diferențierii presei online de presa tradițională.
1.4. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE PRESEI ONLINE FAȚĂ DE PRESĂ TIPĂRITĂ
1.4.1. AVANTAJE PRIVIND SCRIITORUL ȘI PUBLICAȚIA
A fi pe internet aduce unei publicații online o serie de avantaje importante: publicitate, care este cheia succesului oricărei afaceri; urmărirea în timp real al numărului de accesări ale unui articol; dialogul mult mai ușor cu publicul, prin intermediul forumurilor sau comentariilor; în acest fel, feed-back-ul primit de jurnalistul online este o modalitate foarte eficientă pentru acesta dar și pentru publicație de a cunoaște în amănunt, în mod direct, opiniile cititorilor; un avantaj important al presei online vizează latura ecologică a vieții pe Pământ: publicațiile online sunt ecologice, deoarece nu consuma hârtie și cerneală; presa online este gratuită; o publicație online, indiferent că este vorba de un ziar sau de o revistă, are un număr mult mai mic de angajați; în presa online, informațiile circulă cu o viteză foarte mare, mesajele, știrile către cititori sunt transmise foarte rapid; publicațiile online satisfac mai mult curiozitatea cititorilor, prin prezentarea unui număr mult mai mare de fotografii sau înregistrări video de la anumite evenimente; publicațiile online pot transmite informații dincolo de granițele țării, site-urile acestora putând fi accesate, dacă ne referim la publicațiile neaoșe, de către românii din diaspora, care la rândul lor, doresc să afle ultimele noutăți din țară; informațiile oferite publicului apar în timp real, foarte apropiat de timpul producerii unui eveniment; în mediul online, „grupurile care editează ziare trebuie să se concentreze mai mult pe comercial (pe modelul de brand mix), dar și pe calitate foarte bună și culoare”, iar creșterea gradului de calitate al acestor publicații satisfac publicul; conținutul unui ziar sau al unei reviste online are parte de o mare diversitate, datorită tehnologiei. Online, ziarele și revistele au o prezentare mult mai atractivă și mai originală pentru cititori; publicațiile online sunt mult mai bine structurate, ceea ce facilitează modul în care cititorul alege articolul pe care îl dorește; un alt aspect avantajos al presei online este acela că „produsele mediatice sunt bine adaptate ecranului computerului, nu numai pentru faptul că lumea e familiarizată cu el, ci și pentru că multe dintre convențiile stilului jurnalistic se potrivesc cu modul în care oamenii citesc online”; redactarea online are posibilitatea stratificării informației, precum și a elementelor multimedia (grafice, audio și vizuale) și a elementelor interactive; site-ul unei publicații online poate avea sute de pagini, armonios legate între ele, care pot fi citite independent, în același timp posibilitățile de punere în pagina a știrilor fiind foarte numeroase; presa online va ajunge să depășească orice graniță, datorită tehnologiei, care evoluează și se reinventează continuu.
Referitor la avantajele jurnalistului online și ale articolelor online, acestea sunt: principalul avantaj al unui articol online este că poate fi prezentat prin intermediul celor trei suporturi: audio, vizual și scris; un articol online nu are impuse limite în ceea ce privește lungimea sau numărul de pagini pe care trebuie să îl aibă, de unde posibilitatea jurnalistului online de a dezvolta un articol oricât de mult dorește; jurnalistul online dispune de mijloace nelimitate de informare, datorită internetului; datorită marii concurențe din mediul online, jurnaliștii online sau editorii, tind să devină profesioniști, prin redactarea articolelor cu o viteză mult mai mare, acordarea unui interes deosebit originalității articolului și corectitudinii acestuia; jurnalistul online are posibilitatea publicării la sfârșitul articolului a surselor acestuia, mai concret adevărata sursa a articolului, cititorii fiind dintotdeauna interesați să afle de unde, cum și când au apărut informațiile care au dus la crearea unui anumit articol, ceea ce îl „obligă” pe jurnalistul online, pentru corectitudinea informațiilor, să publice sursele din care s-a inspirat; jurnalistul online are o libertate de exprimare, inventivitate și dinamism mult mai mari, datorate lipsei cerințelor legate de spațiul alocat articolului, mărimii acestuia sau ilustrației; jurnalistul online se poate ghida cu mare ușurință spre conceperea unui articol ce tratează o anumită temă cu ajutorul cititorilor, datorită prezenței forumurilor și/sau blogurilor din cadrul publicațiilor online; munca unui jurnalist online este mai ușoară datorită documentarii prin intermediul arhivelor electronice, care îi facilitează munca de căutare, cele mai multe publicații online dispunând de arhive electronice dotate cu motoare de căutare.
Avantajele online-ului nu revin numai publicației și jurnalistului, ci și cititorului de presă online.
1.4.2. AVANTAJELE CITITORULUI ONLINE
Cititorii de publicații online au o serie de avantaje prin accesarea site-urilor acestora: publicațiile online le pun la dispoziție în cadrul aceluiași articol, elemente grafice, audio și video; au posibilitatea de a comenta un articol, datorită interactivității internetului, care le oferă în același timp și posibilitatea „de a contacta autorul acestuia sau de a comunica și schimba păreri cu alți utilizatori. Link-ul, sau legătura electronică este unul din cele mai importante elemente ale Internetului. Acesta îi conferă utilizatorului posibilitatea de a naviga de la un site la altul până se consideră suficient de informat în legătură cu subiectul căutat”; comunicarea prin intermediul blogurilor, forumurilor este lejeră, lipsită de sobrietate sau obiectivitate, cititorii utilizând glumele, argoul, precum și adresarea directă, ceea ce le oferă impresia unui mediu mai liber și mai original; modul de transmitere a informației în online modifică relația fizică dintre cititor și text; datorită gratuității publicațiilor online, cititorul online poate verifica aceeași informație prin accesarea unui număr mare de site-uri; informațiile ajung mai repede la cititori, deoarece în online nu există un termen limită de publicare a noutăților, cititorii fiind astfel la curent cu ultimele știri, indiferent dacă este zi sau noapte, putând asimila informațiile apărute „la cald”; un articol online este citit cu ușurință datorită modului în care este conceput: conținutul nu este greoi, articolul este scris într-un mod mai concis și este mai scurt; asimilarea informației este mai rapidă datorită preponderenței imaginilor și sunetelor, receptarea unei informații în online făcându-se într-un mod foarte activ, neegalat de nici un alt mediu; concurența între presa tradițională și cea online, dar și concurența între site-urile publicațiilor online nu face decât să sporească gradul de calitate al articolelor, cititorii având parte din ce în ce mai mult de presă de calitate, cu un număr foarte mare de informații; datorită existenței arhivelor electronice, cititorii publicațiilor online au posibilitatea de a căuta, selecta și accesă într-un mod foarte rapid articolele dorite, în acest mod având satisfacția deținerii controlului; informația unui articol online poate fi descifrată de către cititor indiferent de punctul de accesare al articolului, datorită construcției conținutului site-ului publicației online; cititorul online poate contribui în mod indirect la crearea unui articol, datorită importanței pe care publicația online o acorda opiniei cititorului, opinie după care se ghidează în conceperea unui nou articol.
Cu toate acestea, presa online prezintă și foarte multe dezavantaje, ce se răsfrâng atât asupra publicației, cât și a jurnalistului și, cel mai important, asupra cititorului.
1.4.3. DEZAVANTAJELE PRESEI ONLINE
În privința dezavantajelor presei online, acestea se referă în mod special la: articolele sunt preluate, de multe ori fără modificări, din varianta tipărită, motiv pentru care publicațiile online nu fructifica la maxim posibilitățile internetului: interactivitate, dinamism, spațiu și nici originalitatea conținutului nu este foarte mare; în cazul adaptării unei publicații tradiționale la varianta online, apar probleme foarte importante, legate de conținut și utilizarea tehnologiei și adaptarea la aceasta de către jurnaliști, aceștia schimbându-și modul de redactare al articolelor, care este de fapt factorul determinant în identificarea publicațiilor online de calitate; publicațiile online au surse mici de venituri, acestea venind exclusiv din publicitatea acordată diferitelor organizații, care la rândul ei depinde de numărul de accesări pe care îl are site-ul publicației respective: dacă numărul de accesări este mare, atunci și posibilitatea publicațiilor online de a-și asigura o sursă de venit prin intermediul publicității este mare și invers; pentru mărirea numărului de accesări ale site-ului, o publicație online recurge de foarte multe ori la crearea unor articole care stau sub semnul întrebării în ceea ce privește veridicitate, acuratețea și calitatea informației, caz în care este dezavantajat și cititorul, care asimilează o informație eronată și fără valoare; ziarele și revistele tradiționale care își deschid variantele online, le întrețin cu fonduri rezultate din vânzarea variantelor tradiționale (tipărite) și, de multe ori, ies în pierdere financiar; multe publicații online eșuează în realizarea unui site de calitate, mai ales prin aranjarea necorespunzătoare a articolelor în pagină, fapt ce derutează cititorul, iar lectura devine astfel mult mai greoaie; lectura pe monitor este mai înceată și mai puțin confortabilă din punctul de vedere al poziției corpului în momentul cititului; în același timp deranjează foarte mult vederea cititorului, datorită cromaticii și schimbării continue a imaginilor; numărul și genul informațiilor oferite de către o publicație online este impus de către cititori, deoarece consumul informației pe internet depinde și este determinat de către aceștia; în prezent cititorul este cu mult mai atras de divertisment, subiecte senzaționale, kitch-uri și nu de economie, politică, viața culturală sau istorică, motiv pentru care și publicațiile online își regândesc continuu structura pentru a putea exista în continuare pe piața online; tocmai de aceea, la ora actuală, în România, standardele jurnalistice sunt într-o scădere îngrijorătoare, iar majoritatea cotidienelor au optat pentru tabloidizare (Libertatea, Cancan). Datorită acestei tabloidizări, „dezvoltarea presei online este percepută de mulți ca un fel de apocalipsă a prințului prin efectele negative pe care le are asupra acestuia din urmă: tabloidizarea presei de calitate, deprofesionalizarea breslei, dispariția presei de autor…”; credibilitatea și autenticitatea știrilor și interviurilor din publicațiile online nu poate fi verificată; comparativ cu interviurile realizate în publicațiile tradiționale, interviurile realizate în cadrul publicațiilor electronice sunt mult mai superficiale; oamenii de valoare ezită sau se sustrag acordării de interviuri pentru publicațiile online, datorită neîncrederii pe care o au față de acestea; datorită tabloidizării presei de calitate, apar din ce în ce mai multe articole despre personalități din sfera politică, economică sau culturală, care au ca subiect tratarea unor aspecte din viața intimă a acestora, sau scandaluri mondene în care sunt implicate, denaturându-le imaginea și credibilitatea în fata cititorilor; în general, publicațiile online se axează pe sport, divertisment, monden, motiv pentru care, cititorii, în special cei tineri, se ghidează în viață după modelele create de tabloide; în presa online, limbajul folosit de către jurnaliști nu este foarte elevat și nici foarte îngrijit, ceea ce face ca un articol online să capete aspectul unui articol ce ar putea fi scris de orice persoană, dacă da dovadă doar de puțină imaginație și are la dispoziție un computer; mulți dintre jurnaliștii online au tendința de a se documenta numai de pe internet; astfel, prin utilizarea exclusivă sau exacerbată a internetului, originalitatea, creativitatea și profesionalismul jurnalistului online scade din ce în ce mai mult; datorită lecturii ușoare oferite de publicațiile online, precum și a temelor articolelor, cititorii de presă online se plafonează intelectual și în același timp nu beneficiază prin intermediul presei de asimilarea unor informații ce le-ar putea ridica nivelul de cultură; posibilitatea selectării anumitor articole, deși este considerat că avantaj al presei online, este în același timp un mare dezavantaj pentru cititor: cititorii trec cu vederea de multe ori articolele care ar trebui citite cu adevărat și care le scapă, datorită posibilității selectării; libertatea de exprimare a jurnalistului online, dar și libertatea mai mare de promovare a unor situații sau evenimente ieșite din comun influențează cititorul, în special cititorul tânăr, care, datorită acestei lipse de constrângere, poate asimila informații ce contravin dezvoltării intelectuale și emoționale armonioase; având în vedere că internetul este accesat în mod special de categoria de vârstă tânără, aflată în perioada dezvoltării și formării unei personalități proprii, datorită tabloidizării presei, adolescenții din ziua de azi visează la un viitor în showbiz, nemaifiind de mirare că nu promovează Bacalaureatul, scriu agramat, vorbesc în dezacorduri sau recurg la fapte și acțiuni de neconceput pentru un tânăr;
Toate aceste dezavantaje pun la îndoială de cele mai multe ori, calitatea unui articol online precum și etica jurnalistului online, care ar trebui să corespundă eticii jurnalistului de print, în fond, fiind vorba de același obiect de activitate pe care ambii îl desfășoară.
CAPITOLUL 2. COMPETENȚA PRESEI ONLINE
2.1. CALITATEA UNUI REPORTAJ ONLINE
Reportajul online reprezintă genul jurnalistic cel mai puțin utilizat de către jurnaliștii online în cadrul unui articol, datorită înclinației acestora spre documentarea prin intermediul internetului și mai puțin pe teren, mai ales că prin definiție, reportajul reprezintă un „articol sau serie de articole scrise de un jurnalist, având ca punct de plecare informații culese de la fața locului”, ceea ce duce la lipsa unor informații noi, autentice și implicit la o calitate mai slabă a reportajului online, comparativ cu cel din varianta print.
Cu toate acestea, există și reportaje online reușite, mai ales dacă jurnalistul online adoptă (indiferent dacă documentarea este realizată pe teren sau prin intermediul internetului) un stil scurt și concis și oferă cititorilor informații veridice, redate în timp real. Informațiile redate în cadrul unui articol online, indiferent de genul jurnalistic, dar mai ales dacă se apelează la reportaj, trebuie așezate utilizând tehnica piramidei răsturnate, ca și în presa tipărită. Tehnica piramidei răsturnate presupune prezentarea informațiilor în ordinea descrescătoare a importanței lor: astfel, informațiile esențiale trebuie să fie primele, iar cele mai puțin importante, ultimele. Această tehnică ajuta foarte mult cititorul, obișnuit de regulă să citească „printre rânduri”, pentru a scurta timpul alocat citirii, în acest sens el selectând exact informația pe care o dorește; în același timp, tehnica piramidei răsturnate prezintă un foarte mare avantaj pentru presa online, deoarece în online, aranjarea în pagină, precum și numărul de pagini al unei publicații, nu reprezintă un factor restrictiv, cum se întâmplă în cazul publicațiilor în varianta print, care sunt limitate la un anumit număr de pagini și nici nu beneficiază de lejeritatea aranjării în pagină a unui articol, după cum remarcă și Richard Keeble: „Când apăreau știri de ultimă oră sau reclame ce trebuiau incluse, articolele erau adesea scurtate. Jurnaliștii au învățat să lase informațiile mai puțin importante spre finalul știrii. Dacă aceste paragrafe nu intrau la tipar din cauza schimbărilor de ultim moment, articolul tot avea sens”.
La sfârșitul unui reportaj, jurnalistul online are un alt mare avantaj: el poate introduce elemente interactive, prin intermediul cărora poate obține informații utile pentru realizarea unor reportaje ulterioare, elemente interactive reprezentate de: întrebări, concepute de așa manieră încât să stimuleze cititorii la dezbatere; sondaje online pentru cititori, referitoare la temele abordate în cadrul reportajelor; teste pentru cititori, care să cuprindă întrebări legate de știrile de interes major; răspunsuri oferite la întrebările adresate de cititori.
Cu toate aceste avantaje, prea puțini jurnaliști online apelează la reportaje, reportajele ținând foarte mult de experiența profesională și etica jurnalistului, precum și de documentarea pe teren. Totuși există și jurnaliști care, activând în cadrul unei publicații tipărite ce are și varianta print, realizează reportaje foarte bune, reportaje apărute și în variantele online. Un exemplu este Mircea Cărtărescu, scriitor dar și jurnalist de succes, ce colaborează cu publicația Evenimentul Zilei.
Din multele sale articole, cu teme sociale, politice, biografice și culturale, un exemplu de reportaj online de calitate, este Mizerie în paradis, scris la data de 28.01.2011, în care, în stilul său caracteristic, original și inteligent, descrie o zonă românească de o importanță sentimentală deosebită pentru el, însă, o face cu scopul ca noi, românii, să nu ne uităm niciodată rădăcinile, frumusețile și adevăratele valori ale acestei țări; de fapt în mai toate articolele sale, se remarcă spiritul patriotic și dragostea pentru cultură, transformând un articol într-o adevărată operă de artă, o foarte mică nuvelă, sau idee a unui roman. Încă de la începutul articolului său, a „explicat” de ce a ales această temă pentru articol, articol ce constituie un adevăr reportaj, datorită incursiunii lui într-un colț de țară atât de mult iubit: „De aproape un deceniu am o relație privilegiată cu orășelul Sângeorz-Băi, de unde provine soția mea. De la primul meu drum acolo am fost fascinat de acele locuri învecinate cu Maramureșul și care nu sunt cu nimic mai prejos că farmec și grandoare a panoramelor naturale față de acesta”. Jurnalistul își motivează sentimentele față de acest loc, dar în același timp transmite un mesaj foarte important cititorilor români, acela de a ne reîntoarce către tradiție, puritate, de a ne iubi țara și valorile, într-o societate românească actualmente profund superficială și orientată către Occident. Reporter autentic în această incursiune, descrie în cel mai mic amănunt societatea în care a ajuns, opusă total vacarmului Bucureștiului: „Ce lume ciudată, arhaică, în care vechea credință ortodoxă conviețuiește cu casele de rugăciune penticostale, în care oamenii în vârstă au în ei un fel de lumină ce nu se stinge nici în clipa morții, în care se mai crede în zâne, în care copiii se mai duc cu mieii la păscut… Am umblat prin împrejurimile Sângeorzului în lung și-n lat, fericit să respir aer proaspăt, să învăț să recunosc copacii după frunze, să fotografiez cele mai mirifice priveliști de pe Pământ”. Continuându-și reportajul, schimbă brusc macazul, de la feeria acestei lumi desprinsă parcă din povești, către o realitate crudă, justificând prin aceasta ce anume a vrut să aducă la cunoștința cititorilor: în momentul de față Sângeorz-Băi are reputația unui oraș al drogurilor, iar frumusețile locației sunt doar cele ce țin de elementele naturii și nicidecum de societate, încheindu-și în acest mod articolul: „Oare așa e și-n restul țării? După gradul de mizerie morală la care am ajuns, după modelele pe care zilnic ni le vinde televiziunea, după coruperea adâncă a mecanismelor de apărare a cetățeanului, mă tem că da. Distrugerea copiilor noștri e unul dintre prețurile grele pe care le plătim pentru degradarea noastră de două decenii încoace”. Iată cum Mircea Cărtărescu a realizat un veritabil reportaj online, prin captarea atenției prin însuși titlul articolului, utilizarea tehnicii piramidei răsturnate, dar și a unui stil original, concis, precum și prin oferirea de informații reale cititorilor, fotografierea la fața locului, transmițând în același timp și un mesaj demn de luat în considerare de către toți cititorii și făcând apel la finele reportajului de elemente interactive, pentru a intra în contact cu cititorii săi, în acest mod aflând opinia acestora vizavi de degradarea morală în care societatea românească, odinioară caracterizată de un profund simț al răspunderii și al moralității a ajuns, datorită generației actuale, într-o situație în care salvarea nu poate veni, decât dacă ne schimbăm noi înșine mentalitatea și punem accent pe adevăratele valori, ce trebuiesc nu numai respectate ci și conservate. Toate acestea, îl caracterizează pe Mircea Cărtărescu, ca pe un jurnalist pentru care etica este primordială. Tocmai de aceea, în analiza calității unui articol online, indiferent de genul jurnalistic de care aparține, etica reprezintă principala calitate a jurnalistului, indiferent dacă este jurnalist de print sau de online. Având în vedere însă că etica în jurnalismul online este cu mult mai mult pusă sub semnul întrebării, se impune o analiză a acesteia.
2.2. ETICA ÎN JURNALISMUL ONLINE
Jurnalistul online nu trebuie să se diferențieze de jurnalistul unei publicații tipărite, iar acest lucru poate fi realizabil dacă jurnaliștii online apelează, la fel ca și ceilalți, la principiile legate de normele de conduită și obligațiile etice ale profesiunii de jurnalist. Astfel, pentru ambele tipuri de jurnaliști, aceste principii sunt reprezentate de: concizie; prin concizie, jurnaliștii trebuie să formuleze un articol într-un mod în care să se exprime scurt, la obiect, dar în același timp foarte concentrat, mai precis să surprindă toate detaliile importante pentru articolul respectiv; acuratețe; se referă în primul rând la o exprimare corectă din punct de vedere gramatical și la folosirea unui limbaj elevat, care să vină în acord cu profesia de jurnalist; obiectivitate; presupune caracterul imparțial pe care trebuie să îl aibă jurnalistul în scrierea unui articol, fără a fi părtinitor cu o anumită persoană, sau o situație dată, de obiectivitate depinzând modul în care cititorul percepe și își însușește informația.
Un jurnalist online trebuie să se comporte precum un jurnalist tradițional, chiar dacă utilizarea noilor media îi permite crearea tipului de comportament pe care și-l dorește, precum și o mare lejeritate în scris; de asemeni, activarea în online, le poate induce jurnaliștilor superficialitatea în cadrul articolelor create. Tocmai de aceea, pentru a da dovadă de etică profesională, trebuie să înțeleagă faptul că dacă activează în online, acest lucru nu înseamnă că își poate trata profesia cu superficialitate, poate fi neatent, se poate exprima incorect din punct de vedere gramatical, sau are dreptul de a nu acorda o importanță deosebită surselor din care se inspiră pentru un articol, caz în care corectitudinea, atât a lui, cât și a articolului și publicației online sunt sub semnul întrebării.
Modul în care jurnalistul online scrie un articol este puternic influențat de internet, astfel că mesajul transmis prin intermediul articolului este transformat, atât din punct de vedere stilistic cât și din punct de vedere comunicațional. Deși claritatea, concizia, credibilitatea, cursivitatea și transmiterea unui mesaj reprezintă criterii de etică profesională comune atât jurnaliștilor online cât și celor de print, indiferent de genul jurnalistic în care se încadrează un articol, în cazul jurnaliștilor online se constată anumite particularități de scriitură, cum ar fi: schimbarea ortografiei (semnele de punctuație nu se folosesc în mod corespunzător); exagerarea prescurtărilor; mesajul transmis este prea succint; în cadrul articolelor online, jurnalistul cultiva în special banalul; stilul folosit de jurnalistul online este din ce în ce mai dezinvolt.
Un jurnalist online trebuie să înțeleagă că este un adevărat jurnalist, iar acest lucru îl poate demonstra printr-un tip de scriitură care să nu fie caracterizat de neglijență, crezând că dacă scrie în online, limbajul utilizat poate fi similar cu al unui om oarecare. El trebuie să transmită sensibilitate dincolo de monitorul computerului, precum și un mesaj caracterizat de ritm, direcție, destinatari. Profesionalismul jurnalistului online este cartea de vizită a publicației pentru care lucrează, fiind sporit datorită web-ului, care îi dă unele atribute suplimentare: dinamism, interactivitate, mai mult umor și cel mai important, posibilitatea cititorului de a verifica informația și din alte surse (prin intermediul hiperlink-urilor), în cazul în care jurnalistul online s-a inspirat din acestea, plagiatul nefiind permis. Acest aspect reprezintă o adevărată problemă în România, deoarece mulți jurnaliști online se inspiră preluând informații de pe internet, fără a specifica însă sursa, indiferent că este vorba de un site sau de un forum, ori este obligatoriu ca numele autorului, site-ul din care jurnalistul s-a inspirat, să fie citate. Nefăcând acest lucru, jurnaliștii online își atribuie originalitatea informațiilor, fapt ce contravine eticii profesionale, după cum a constatat și Alexandru-Brăduț Ulmanu: „aproape toate informațiile de pe internet sunt protejate de legile dreptului de autor. Copierea informațiilor de pe internet fără a le atribui este tot atât de rea ca plagierea unei surse tipărite”.
Astfel, etica jurnalistului online este caracterizată de: credibilitatea conținutului (precizarea surselor de documentare, precum și informarea cititorului, atunci când părăsește site-ul, că poate accesa prin intermediul unui link un alt site, ale cărui informații sunt susceptibile a fi credibile); informațiile din baza de date trebuie să fie mereu actualizate, adică să conțină date noi și sigure. Aceste informații trebuie să fie însoțite de numele autorilor, proprietarul site-ului; distingerea între linkurile ce au caracter editorial și cele cu caracter comercial, pentru ca publicul să poată face diferența între cele două; realizarea conținutului este o caracteristică definitorie a eticii jurnalistului online, deoarece este dată de moralitatea acestuia și de valoarea materialului său. Astfel, articolul nu trebuie să denote caracter rasist, sau să conțină informații menite să ofenseze cititorul sau o instituție anume; conținutul editorial trebuie să fie clar deosebit de cel publicitar, pentru a nu deranja cititorul: „tehnologiile de urmărire a comportamentului consumatorilor cum sunt cookie-urile trebuie folosite responsabil, încât să nu violeze intimitatea cititorului. Dacă informațiile obținute privind utilizatorii vor fi folosite de o a treia parte (o firmă ce cooperează cu site-ul) pentru mesaje publicitare, cititorii trebuie notificați” . (ibidem, p. 667)
Alte caracteristici de luat în considerare de către jurnalistul online, conform opiniei lui Sorin Preda, redate în volumul Tehnici de redactare în presa scrisă, 2006, sunt: lipsa exagerărilor în ceea ce privește dimensiunea sau grafica în cadrul unui articol; înlocuirea piramidei răsturnate cu aisbergul răsturnat (sau inversat), adică adevărata informație din cadrul unui articol să se construiască prin legături treptate cu alte informații și surse online, până ce subiectul a atins toate informațiile posibile; atenția pentru titlurile acordate articolelor, cuvintele-cheie, pentru că cititorul online nu citește întregul articol, caz în care adresarea prin culori și elemente tipografice este cu mult mai folositoare; exclusivitatea, care nu numai că sporește numărul cititorilor, însă atât imaginea publicației cât și a jurnalistului online crește în rândul acestora, aducându-le satisfacții nu numai materiale ci și morale în primul rând, în special jurnaliștilor care realizând articole în exclusivitate, captează interesul și respectul cititorilor pentru el și articolele sale. Exclusivitatea constituie departajarea între o publicație online de calitate, care vine tot timpul cu ceva nou și interesant și o publicație online mediocră, care se plafonează prin conceperea de articole ce au la bază informații furnizate de publicațiile online de calitate. Dintre toate categoriile de publicații online, de departe cea mai importantă este publicația de știri, deoarece pe lângă faptul că este foarte accesata de către utilizatori, are obligația și responsabilitatea de a informa publicul într-un mod corect, atât din punct de vedere cantitativ cât mai ales din punct de vedere calitativ. Tocmai de aceea, calitatea unui site de știri este extrem de importantă pentru opinia publică, dar și pentru publicația online în sine.
2.3. CRITERII PRIVIND EVALUAREA CALITĂȚII UNUI SITE DE ȘTIRI
Ziarul de știri se pliază foarte bine, mai ales ca structură și stil, pe înclinația de lectură a cititorilor prin intermediul internetului. Datorită acestei înclinații, ponderea cititorilor de știri online a crescut foarte mult în ultima perioadă și se află într-o expansiune continuă, datorită acurateții și vitezei de lectură date de internet, precum și datorită capacității de memorare și satisfacției cititorului de a fi la curent, la orice oră din zi sau din noapte cu ultimele noutăți, selectându-și în același timp informațiile pe care le dorește. Cu toate că site-urile de știri online primează în preferințele cititorului, nu trebuie scăpat din vedere faptul ca jurnaliștii trebuie să transmită informații corecte și complete și nu să inducă în eroare cititorului sau să aducă informații false doar pentru a crește numărul accesărilor, în acest caz intervenind foarte mult etica jurnalistului online, care trebuie să fie mult mai pregnantă în cazul acestei categorii de site, comparativ cu altele, deoarece informațiile furnizate sunt de interes public, din domeniul social, politic, sanitar. Preferința cititorilor pentru ziarele online este dată de posibilitatea acestor publicații, de a reda ședințe de guvern sau publice, întruniri, interviuri complete, având avantajul publicării surselor articolelor, cititorii fiind foarte interesați de materialele care au adus pentru prima dată informația și tocmai datorită creșterii preferinței cititorilor pentru acest gen de publicație, „site-urile de știri ar trebui să caute mereu materiale legate de ședințele de guvern, procese, ședințe ale comitetelor, memorandumuri, dări de seamă, schimburi de scrisori, declarații, proiecte și alte documente oficiale de interes general”. Un alt avantaj al unui site de știri online, este dat și de lectură, cititorii având posibilitatea de a începe lectura de la ultima pagină, dacă informația dorită se afla acolo, adică posibilitatea lecturii neliniare (inversată), prin care cititorul poate sări de la un articol la altul în orice moment. Acest lucru se datorează tot mediului online, deoarece în online „viteza de accesare a conținutului pe care o oferă stocarea digitală, pe hard disk și inventarea limbajelor codate de hipertext adoptate pe scară largă (mai ales a HTML-ului) ușurează sarcina publicațiilor de a genera multiple cai narative neliniare de navigare și le oferă acces cititorilor la acestea” .
Având în vedere faptul că jurnalistul online se documentează cel mai mult prin intermediul internetului, pentru a-și păstra etica profesională se impune analiza surselor de inspirație, mai ales că multe dintre ele oferă informații de multe ori false sau dacă nu, aflate sub semnul întrebării în ceea ce privește veridicitatea; de aceea jurnalistul online trebuie să aibă în vedere criteriile de apreciere a site-ului din care s-a inspirat, criterii care vizează în același timp evaluarea calității unui site de știri și care, în opinia lui Alexandru-Brăduț Ulmanu, sunt reprezentate de: autoritate; se referă la furnizarea de informații privind autorul paginii, persoanele de contact, pentru a crește credibilitatea informației furnizate; acuratețe; acuratețea joacă un rol foarte important în evaluarea seriozității site-ului, jurnalistul online trebuind să aibă în vedere: redarea surselor de informare, posibilă existență a greșelilor gramaticale și a normelor de redactare, acestea fiind cei mai reprezentativi indicatori ai neseriozității, neglijenței, inculturii și inducerii în eroare; obiectivitate; jurnalistul online trebuie să aprecieze dacă în mod direct sau indirect, mesajele transmise au caracter subiectiv, ceea ce face că informația să nu fie total sigură și reală; actualitate; se referă la data și ora la care a fost concepută sau actualizată informația, foarte importantă, cititorul dorind să afle ultimele știri, „la cald”, în permanenta lui dorință de creștere a autoinformării; acoperire; jurnalistul online trebuie să analizeze cât anume ocupă ca spațiu și număr de pagini varianta online față de cea print, deoarece în multe publicații online sunt redate doar știrile considerate a fi cele mai importante, ori în acest mod se pot pierde alte informații, la fel de importante sau poate chiar mai importante decât cele existente în varianta online. Foarte important este și design-ul, deoarece, pe măsură ce i se acordă o pondere și o importanță mai mare în cadrul publicației de știri online, cu atât documentarea este mai superficială și posibil neveridică. Cele mai bune surse online de documentare pentru publicațiile de știri online, ce vor duce implicit la realizarea unui articol original, corect și important pentru cititori sunt: site-urile guvernamentale, care au acces la date oficiale, rapoarte, persoane de contact și informații de ultimă oră; site-urile academice, care pun la dispoziție ghiduri, articole și informații despre subiecte cu adevărat importante; site-uri de știri cu arhive și orice alte site-uri care pun la dispoziție informații despre sursa și persoana de contact, jurnalistul online având astfel posibilitatea comunicării cu aceasta, punându-i întrebări suplimentare legate de un subiect anume, descoperind în acest mod informații noi ce pot constitui baza unui viitor articol de succes.
Având în vedere faptul că un site de știri trebuie să dea dovadă de o mare credibilitate și profesionalism în rândul cititorilor, el trebuie să se deosebească calitativ de alte site-uri, cum ar fi cele ale unor publicații mondene sau sportive. Calitatea oricărui site de știri este redată de calitatea și stilul utilizat în conceperea textelor. În acest scop, un site de știri trebuie în primul rând să se impună printr-un stil personal diferit de stilul creat de internet; acest lucru presupune că indiferent de faptul că mediul online oferă posibilitatea creării unor texte jurnalistice nepăsătoare și orientate spre umor, textele jurnalistice, mai ales cele de știri, trebuie să dea dovadă de o îmbinare armonioasă dar și de unitate, pentru a nu da impresia cititorilor că au fost realizate la repezeală și într-un mod superficial. O altă caracteristică ce redă calitatea unui site de știri este stilul concis, prin care detaliile și descrierile nesemnificative și inutile trebuie reduse pe cât posibil; cititorul este interesat să citească numai ceea ce este important și la obiect; stilul concis al unui site de știri, dat de textele realizate în același mod, duc, pe lângă creșterea vitezei lecturii în rândul cititorilor, la o mai bună capacitate de memorare precum și la o satisfacție mai mare a acestora, ceea ce contribuie nu numai la fidelizarea clientelei, ci și la atragerea de noi cititori. Stilul concis se poate realiza prin utilizarea titlurilor, a caracterelor mari și bolduite, precum și prin utilizarea unei palete de culori care să atragă vederea cititorului, trimițându-l exact spre informația pe care o dorește; de asemeni mai pot fi utilizate elemente grafice, idei exprimate într-o singură propoziție și cuprinsuri. Captarea atenției este o altă caracteristică a calității unui site de știri; în general, cititorul online nu este un cititor „fidel”: în cazul în care se plictisește, el apelează imediat la un alt site de știri; de aceea, este foarte important că cititorul online să fie ancorat în publicația respectivă. În acest sens, site-ul de știri online trebuie să aducă permanent informații noi, de interes general, caracterizate de originalitate și adevăr, atenția cititorului online putând fi sporită și prin utilizarea în cadrul textelor a unui anumit subiect, stil și mai ales prin utilizarea titlurilor, subtitlurilor și a introducerii scurte (șapoului), care de fapt reprezintă elementul principal după care se ghidează cititorul în momentul în care selectează un articol, prin șapou cititorul dându-și seama dacă articolul merită citit sau dacă este conform cu dorința sa de informare.
Pentru a menține interesul cititorilor, având în vedere marea concurență între publicațiile de știri online, dar și între acestea și alte genuri de publicații online, jurnalistul trebuie să vină mereu cu ceva nou, să dea dovadă de foarte multă creativitate, dar mai ales de etică profesională, pentru a nu distorsiona informațiile sau imaginea persoanelor publice încadrate într-un articol, situație care din păcate se întâmplă foarte des în România, mai ales că gustul publicului pentru kitsch, senzațional, superficialitate și scandal a crescut foarte mult în ultima perioadă, fiind întreținut și de publicațiile online, atât de știri cât și de divertisment. Astfel, o serie de persoane publice recunoscute pentru meritele lor într-un anumit domeniu, au devenit vedete mondene prin intermediul presei online, care le-a creat, promovat și cultivat imaginea de vedete ale showbiz-ului, jurnaliștii punând mai mult accent pe crearea de articole în care este din ce în ce mai mult descrisă viața intimă și scandalurile în care sunt implicate persoane de calitate, decât pe realizările profesionale ale acestora; de asemeni, în „goana” după audiență, multe articole furnizează informații eronate. Cu toate acestea, există și publicații online care se limitează la informații reale și de bun simț, iar cititorul este și mai bulversat când compară un articol dintr-o publicație online, de natură să denigreze o persoană publică, cu un articol de bun simț, care evidențiază calitățile și realizările acestor persoane, redând adevărul. Pentru a reliefa cât este adevăr și cât este minciună în aceste articole, se impune realizarea unui studiu de caz, despre o persoană publică, care a stârnit de-a lungul timpului diverse controverse, amplificate atât de vechile media cât mai ales de noile media, care au influențat percepția publicului asupra acesteia, în același timp influențându-i și viața personală și profesională.
CAPITOLUL 3. PUBLICAȚIILE ONLINE DEDICATE FEMEILOR
3.1. GENERALITĂȚI
Imaginea femeii și femeia în sine, indiferent că este personalitate culturală, politică sau de altă natură, vinde de la începuturile civilizației, moment în care noile media ar fi reprezentat science-fiction și tocmai de aceea în presă și în mod special în presa online, femeia ocupă în cadrul articolelor o pondere foarte însemnată. Punctul de plecare îl constituie însăși femeia, datorită greșelii majore de a considera faptul că pentru a reuși în România, unde persistă o lume încă a bărbaților, trebuie să se muleze standardelor, rolurilor și imaginației bărbaților, ceea ce evident, este greșit: dacă femeia nu se respectă, de ce ar fi respectată de presă, care o consideră în fapt un obiect ce trebuie vândut?
Decadența femeii în Romania și-a făcut apariția imediat după Revoluția din 1989, când libertatea obținută nu numai că a fost prost-înțeleasă, însă a fost exacerbată, în special prin etalarea de către femei, datorită posibilității acestei libertăți, a unui comportament lasciv, vulgar și profund sexualizat, spre bucuria bărbaților; misoginismul în rândul bărbaților din România, cultivat de către femei, a luat amploare și prin intermediul mass-mediei, a început să se asiste tot mai mult la vinderea femeii. Evident că aceasta degradare morală și fizică a femeii, precum și situația penibilă în care aceasta se află în România, nu putea fi înțeleasă decât de către persoane nu numai educate, ci persoane care au cunoscut în prealabil libertatea adevărată, cea de peste Ocean, unde oamenii, trăind în libertate tot timpul, au știut să își însușească trăsăturile acesteia în mod gradat, în acest fel vulgul fiind prea puțin promovat, spre deosebire de țara noastră, unde odată cu Revoluția, femeile, obișnuite să stea numai „la cratiță” și să crească copii, au considerat că acesta este momentul demult așteptat pentru a-și dezvălui senzualitatea și sexualitatea, datorită cenzurării imaginii femeii în „epoca de aur”. Una dintre cele mai realiste viziuni privitoare la emanciparea femeii în România de după Revoluție aparține lui Alexandru-Braduț Ulmanu, care în articolul Sex sec – Emancipare sexuală? Sau înapoiere socială? din 11.06.2009, respectiv mai 2008 în revista Esquire, constată cu uimire și dezgust modul în care, la atâția ani de la Revoluție, sexualitatea femeii nu numai că vinde în continuare, dar femeia își vinde cu încântare sexualitatea și o promovează într-un mod penibil. Acest articol, ce are o ușoară înclinație de reportaj, datorită călătoriei întreprinse de către jurnalist în America și întoarcerii acasă, oferă de fapt realitatea în care se află femeia autohtonă; această realitate este redată tocmai de comparația pe care jurnalistul o poate face între o femeie ce trăiește într-o lume civilizată și care a avut tot timpul dreptul la libertate și o altă femeie, care consideră libertatea o posibilitate de afirmare prin intermediul sexualității, nemaiținând cont de faptul că în acest mod imaginea ei se degradează în mod alert, iremediabil și ireversibil cu ajutorul noilor media, apărute după Revoluție și în mod special tabloidelor ce se bazează pe vulg, superficial și sexualitate pentru a vinde; Ulmanu este „oripilat de-a dreptul” de vulgul sexualității exprimat prin: Fata de la pagina 5 sau fata de la Rubrica meteo, articole ce au condus la ridicarea unor fete necunoscute și aproape dezgolite statutul de dive, personaje mondene și celebrități, căci nimeni nu poate uita că în acest mod și-a făcut apariția în rândul vedetelor autohtone Nicoleta Luciu, Roxana Ionescu (Mama Natură) sau Sexy Brăileanca, promovate de ziarul Libertatea, ulterior tabloidizat, evident din motive financiare: ce imagine de iepuraș nu vinde în România? În acest fel, în România nu numai că a început, dar și continuă într-un ritm îngrozitor promovarea femeii prin prisma sexualității, nemaiținându-se cont de calități, educație sau inteligență; tocmai de aceea, jurnalistul își pune întrebarea dacă „sexualitatea exacerbată e o marcă națională pe care trebuie să ne-o asumăm fără complexe?”, având în vedere nu numai gustul cititorului de presă pentru aceasta, ci și reclama făcută sexualității de către mai toată presa românească. În opinia mea, cauza vulgului și exacerbării sexualității în România, nu sunt neapărat noile media (excepție fac doar acele femei influențate de noile media datorită unei educații necorespunzătoare, lipsei studiilor superioare și încorsetării în mediul rural în care au crescut, considerînd astfel că tot ceea ce este promovat este și de bună calitate) ci femeia în sine, în special cea educată, cultă și rafinată, cea care trebuie să reprezinte de fapt imaginea femeii din România și care ar trebui să spună: „Stop degradării fizice și morale a femeilor!” Presa online în special, stimulată de înclinația cititorilor către articole ce explorează și exploatează sexualitatea femeii, a adus în prim plan și scandalurile în care sunt implicate, fără să vrea și femei care au contribuit cu ceva în societatea românească, femei cu un statut social dobândit în urma unei munci asidue, a stăruinței și a studiilor superioare: femeile din politică, televiziune sau mediul cultural. Se asistă astfel, prin intermediul noilor media, nu numai la degradarea societății românești, ci și la degradarea femeii, degradări în expansiune pentru cititorii de presa online.
Îngrijorător este faptul că deși unele dintre personalitățile feminine au preferat să își păstreze un caracter rezervat vizavi în scandalurile, de cele mai multe ori născocite sau de prost gust și să își țină pe cât posibil viața personală „acasă”, cele mai multe dintre ele, orbite de tabloidizare, promovare și kitsch, au intrat de bună voie în acest cerc vicios, ba mai mult decât atât, au devenit dependente de blitzuri, apariția aproape zilnică în mediile online și sclavele modei, în majoritatea interviurilor actuale nemaipromovandu-și activitatea, ci achizițiile materiale pe care presa le dorește: noii pantofi Prada, geanta Vuitton și tot așa.
Presa online și în mod special tabloidele, au „reușit cu brio” să întreacă orice graniță a bunului simț jurnalistic și uman și speculând înclinația publicului către grotesc, morbid și scandal, au conceput inclusiv articole de un mare prost-gust, având drept subiecte sinuciderile unor femei de valoare ; astfel, un caz aparte îl reprezintă sinuciderea Madalinei Manole, care, în loc să fie măcar post-mortem apreciată și respectată de către toată presa online, a ajuns până și moartă fiind, victima scandalurilor legate de motivul sinuciderii ei, a „bătăliei” pentru custodia copilului, subiectul fiind pe prima pagină a multor ziare mult timp, speculând luni întregi motivul real al sinuciderii cântăreței. Opinia jurnalistului Mircea Cărtărescu vizavi de sinuciderea acesteia, este cea mai pertinentă și de bun-simț opinie, din amalgamul de opinii jurnalistice pe care le-am citit: el a văzut în drama Madalinei Manole, „drama femeii” intrată în depresie post-partum după naștere. Prin această afirmație, Mircea Cărtărescu, un mare iubitor al femeii și feminității, a dorit să aducă în atenția publicului cititor de presă faptul că drama cântăreței a fost drama unui artist, neîmplinită atât din punct de vedere personal cât și profesional (opinia generală a presei) este falsă, jurnalistul concluzionând „Eu nu cred că a fost o dramă a artistului Mădălina Manole, a cântăreței. Cred că a fost o dramă a omului, a femeii Mădălina Manole”. Într-adevăr, opinia lui nu este una care vinde, însă este una reală, profundă și în același timp sensibilă, opinie ce ar trebui luată în calcul de bărbați în mod special, pentru Mircea Cărtărescu, adevărată femeie fiind de multe ori asociată cu un obiect de cult.
Revenind la imaginea femeii în societatea românească actuală, imagine care nu evoluează ci involuează (datorită și presei și femii în sine), totuși există și personalități feminine pentru care respectul de sine și imaginea sunt primordiale, motiv pentru care devin personaje foarte controversate în mass-media. Una dintre personalitățile feminine autohtone cele mai controversate, datorită antagonismului inteligenta/blonda/monden este Elena Udrea, om politic și mai nou, personaj monden în presa online; opiniile pro și contra la adresa ei sunt numeroase și diverse, fiind criticată cel mai adesea de către bărbați. Tocmai pentru a evidenția aceste controverse stârnite de personalitatea femeii Elena Udrea, am recurs la un studiu de caz în care am dorit să pun accentul nu numai pe femeia Elena Udrea, ci și pe omul politic Elena Udrea, dar și pe motivele care au dus la apariția atâtor controverse.
3.2. ELENA UDREA, DE LA OM POLITIC LA PERSONAJ MONDEN ÎN PRESA ONLINE – STUDIU DE CAZ-
3.2.1. OMUL POLITIC ELENA UDREA
Elena Gabriela Udrea, născută la data de 26 decembrie 1973 în Buzău, este politician roman, „deputat de București din partea PDL (Partidul Democrat Liberal)” în perioada 2008-2012, fiind până în lună martie a anului 2012 ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale, în timpul guvernării lui Emil Boc. Absolventă a Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Dimitrie Cantemir în 1996, din anul 2005 urmează cursuri în domeniul apărării și securității naționale la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (ibidem), obținând în cadrul aceleiași Universități și un masterat în domeniu. Legătura cu actualul președinte al României Traian Băsescu, a fost stabilită în momentul în care Elena Udrea l-a reprezentat în calitate de avocat pentru o plângere penală la adresa acestuia, obținându-i achitarea; din acest moment, simpatia și încrederea președintelui în omul Elena Udrea a fost nu numai câștigată, ci și foarte evidentă, presa de scandal speculând de foarte multe ori o presupusă relație amoroasă între cei doi, ceea ce a făcut ca subiectul a câștigat imediat curiozitatea opiniei publice. În momentul în care Traian Băsescu a devenit președinte al României, Elena Udrea a trecut, din consilier general al acestuia la primaria Capitalei, în funcția de Consilier de Stat și Șef al Cancelariei Președintelui. Demisionând din această funcție, ascensiunea politică a Elenei Udrea, cunoscută nu numai pentru calitățile fizice, dar și pentru inteligența și mai ales ambiția sa, nu s-a oprit aici. Devenita deputat PDL de București în anul 2007, una dintre cele mai mari realizări politice ale sale, a fost angajamentul pe care și l-a luat înaintea alegerilor, în privința construcției primului tronson de metrou din ultimii 20 de ani (ibidem); proiectul a fost aprobat, scos la licitație și câștigat, lucrările începând în anul 2011 și având ca finalizare anul 2014. Din acest moment, ascensiunea sa politică și meritele sale par a nu se opri; sub guvernarea lui Emil Boc devine ministru al Turismului în anul 2008 și datorită evident și calităților sale fizice, reușește să convingă diferite concernuri internaționale care anterior părăsiseră țara, să revină, în acest fel îmbunătățind situația economică a României; îi cucerește pe jurnaliștii din afara țării și în anul 2009 câștigă trei trofee „Mărul de aur” de la „Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) pentru Zona Ecoturistică Mărginimea Sibiului, Rezervația Biosferei Delta Dunării, dar și pentru o companie de transport aerian românească, drept recunoaștere a eforturilor deosebite pentru promovarea turismului și creșterea nivelului acestei industrii” (ibidem); continuând cu o serie de proiecte legate de îmbunatățirea turismului, ecoturismului și agroturismului în Romania, reușește să aducă Romania în atenția și atracția turistică internațională și se poate afirma cu siguranță faptul că în timpul aflării ei la conducerea acestui Minister, turismul a avut o perioadă înfloritoare. Realizând importanța noilor media în ceea ce privește promovarea, ideile și proiectele ei nu se opresc aici și promovează în afara țării imaginea unor sportivi români recunoscuți în toate țările lumii: Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gheorghe Hagi, apelând la noile media, prin intermediul canalelor tv și site-urilor aferente acestora, anume CNN, Euronews și Eurosport. Datorită acestor realizări, dar în primul rând faptului că au fost atribuite unei femei, sau mai precis „blondei lui Băsescu”, este implicată într-un scandal și în același timp o anchetă legate de gestionarea necorespunzătoare a banilor acordați de Stat pentru infrastructură; este găsită nevinovată. Pentru o foarte scurtă perioadă, respectiv octombrie-decembrie 2009, Elena Udrea este și ministru interimar al Mediului, punându-și și aici amprenta prin susținerea hotelierilor de pe litoral la fonduri prin programul Casa Verde; în decembrie 2009 devine ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului și își încheie mandatul la finele lui februarie 2012; și aici inițiază o serie de proiecte benefice pentru infrastructură: eficientizarea cheltuielilor banilor publici, reducerea personalului și multe altele, crescând și mai mult invidia din partea opoziției și mai ales invidia bărbaților politicieni, în Romania încă persistând caracterul misoginist al bărbatului, iar comentariile răutăcioase la adresa ei, precum și epitetele care i se atribuie încep să fie din ce în ce mai diversificate. Indiferent de aluziile rautoacioase ale cârcotașilor, opozanților politici și presei, în perioada în care Elena Udrea s-a aflat la conducerea Ministerului, turismul a cunoscut în România cea mai înfloritoare perioadă, beneficiind în același timp și de o finanțare destul de mare; având ca obiective nu numai îmbunătățirea turismului ci și a situației tinerilor din România, inventivitatea și ingeniozitatea ei se răsfrâng și prin promovarea unui act normativ prin care să înceapă construcția de locuințe pentru tineri, în parteneriat public-privat; însă toate proiectele ei legate atât de acest act normativ cât și de cadastrul național, sunt suspendate de guvernul actual, condus de USL. Realizările sale ca ministru nu au trecut neobservate, în special în rândul jurnaliștilor obiectivi din punct de vedere politic și lipsiți de misoginism; în acest sens, Mircea Cărtărescu, prin exprimarea propriei opinii vizavi de Elena Udrea, a reușit la rândul său, obiectiv fiind, să fie asociat de către adversarii politici, atât jurnaliști de profesie cât și politicieni în sine și chiar de către oamenii de rând, drept un partizan fanatic al PDL-ului și al Președintelui, intrând astfel în marele circ dat pe scena politică românească; opinia lui Mircea Cărtărescu, exprimată în cadrul emisiunii tv 2+1 de la postul B1: „Mie îmi place de Udrea – poate trebuie să mă ascund și să o spun în „sotto voce”. Mie mi se pare că multe din lucrurile pe care le-a făcut, le-a făcut corect, le-a făcut bine și cu scăderile ei omenești, este un bun ministru.” (și apărută în cadrul unui articol pe www.evz.ro la data de 4 octombrie 2010), evident că a fost nu numai de bun simț ci și reală, în timpul mandatului, Elena Udrea reușind să facă ceea ce nu au reușit alți politicieni (bărbați) și probabil nici nu vor reuși; nu contează faptul că probabil, în multe din inițiativele sale politice s-a folosit și de farmecele sale; atâta vreme cât a dat dovadă de bun-simț, nu poate primi decât aprecieri; în cadrul aceleiași remarci, se observă totuși faptul că marele jurnalist este conștient de ceea ce va stârni prin exprimarea opiniei proprii, utilizând expresia „sotto voce”; se va constata ulterior ca Mircea Cărtărescu știe și să o critice pe Elena Udrea, înlăturând speculațiile privitoare la simpatiile sale în sfera politică.
De remarcat însă, sunt comentariile lui Cristian Tudor Popescu, decretat cel mai bun jurnalist român, la adresa Elenei Udrea, pe blogul său, http://poetul.wordpress.com/tag/cristian-tudor-popescu/, la data de 3 iunie 2010, comentarii în care își exprima părerea asupra politicienei într-un mod diferit de Mircea Cărtărescu și anume foarte subiectiv și încărcat de misoginism, în care se remarcă antipatia profundă pentru aceasta: “Elena Udrea nu mai croșetează, se rățoiește, în direct, la Realitatea TV. Cristian Tudor Popescu își îngroapă fața în palme, a dezgust și a neputință. Elena Udrea aruncă un „Nu e treaba dumneavoastră”, care nu s-a mai auzit atât de brutal de la Adrian Năstase încoace”. Spre deosebire de Cărtărescu, care apreciază eforturile și rezultatele Elenei Udrea referitoare la turismul românesc, Popescu este de părere că modul în care a procedat pentru obținerea de finanțări în turism, a dus la golirea bugetului public, cu alte cuvinte, Elena Udrea nu s-a gândit la repercursiunile acestor finanțări asupra bugetului de stat: “Elena Udrea crede (și o spune pe înțelesul tuturor celor care nu s-au tâmpit de tot) că nu e nicio problemă să parazitezi bugetul public, cere de la căpușe doar un „sacrificiu”, fiindcă, la mijloc, e „o problemă de imagine””; remarcile subiective mă surprind foarte mult, mai ales că vin din partea unui jurnalist veritabil, care pe blogul sau, se pare că a „uitat” din punctul meu de vedere, una dintre cele mai importante caracteristici a eticii unui jurnalist și anume obiectivitatea.
Înțelegând din timp importanța noilor media și în ceea ce privește promovarea imaginii de om politic, Elena Udrea își crează propriul blog, http://www.elenaudrea.ro/ro/, dar și o pagină oficială pe Facebook, atrăgând din ce în ce mai mulți admiratori și partizani și sporindu-și popularitatea; cu toate acestea, își atrage și adversari datorită apelării la noile media și stârnește din nou controverse, de altfel firești, mai ales că în privința utilizării acestor canale de către oamenii politici, opinia lui Alexandru-Brăduț Ulmanu este foarte evidentă, el considerând că „politicienii români greșesc enorm pentru că nu înțeleg, încă, diferența dintre comunicarea prin mass media și cea prin noile media”; în acest sens, pe blogul propriu, www.jurnalismonline.ro, Ulmanu își exprimă opiniile privitoare la blogul Elenei Udrea, care, prin al cărui intermediu își exprimă sentimentele, ideile și proiectele, făcând în același timp reclamă realizărilor sale în domeniul turismului; ambele bloguri, atât ale Elenei Udrea cât și cel al lui Alexandru-Brăduț Ulmanu sunt bloguri externe, de grup și de comentarii, astfel că fiecare cititor de online își poate exprima liber punctul de vedere; analizând blogul Elenei Udrea, Ulmanu postează pe propriul blog părerile cititorilor asupra utilizării noilor media și promovarea turismului de către deținătoarea blogului, Ulmanu reținând, printre cele mai importante opinii, faptul că „Udrea știe foarte bine ce înseamnă newmedia și ce implică rețelele de socializare ca parte a strategiei de atragere de turiști în România”; spiritul de adevărat jurnalist al lui Ulmanu constată, in cadrul aceluiași subiect și faptul că varianta online a ziarului România Liberă, nu numai că folosește sistemul copy-paste de pe blogul Elenei Udrea, ci mai ales marea greșeală a unui ziar online ce se vrea a fi de top: netrimiterea, pe baza unui link în cadrul articolului, la sursa citată, ceea ce duce în mod evident la lipsa eticii profesionale nu numai a site-ului ci și a jurnaliștilor ce activează în cadrul acestuia, utilizând remarca „Las’ că cei de la RL ar fi putut să dea link la blogul ministrului fără să se mai obosească cu atâta copy/paste” (ibidem).
La momentul actual, Elena Udrea candidează la șefia PDL-ului, alături de Lucian Blaga și mai nou intrata în cursă Monica Macovei (europarlamentar), a cărei inițiativă este salutată, susținută și aprobată de către Elena Udrea, care consideră că alegerea unei femei în fruntea partidului ar constitui un pas înainte important nu numai în viața politică românească ci și în viziunea bărbaților români asupra femeilor politiciene: „PDL este poate cel mai puțin misogin partid politic, este un partid care a promovat femeia în toate funcțiile. Am avut ministru la 29 de ani în persoana doamnei Boagiu, am avut multe ministere ocupate de femei și chiar buni comunicatori de partid. Așadar, nu văd niciun impediment ca pe 23 martie să fiu aleasă președinte al PDL. Ar fi un pas important în viața politică românească”. Conform acestui articol, apărut la data de 24 februarie 2013 și creat de jurnalista Laura Ciobanu, afirmația Elenei Udrea este pe deplin pertinentă: PDL-ul a fost într-adevăr primul partid care a distrus bariera dintre bărbat și femeie în politică, acordând șanse egale ambelor sexe, motiv pentru care și în prezent constituie tinta speculațiilor misoginiste, date de societatea românească și încurajate de presă. Într-un articol anterior, scris la data de 22 februarie 2012, în cadrul aceleiași surse, www.evz.ro de către jurnalista Carmen Vintila, Elena Udrea își declară fără perdea viziunea asupra unui nou PDL, pe care al dori să îl schimbe, venind încă o dată cu idei inovatoare: „funcția de prim-vicepreședinte să fie eliminată. Partidul ar trebui condus de un secretar general, opt vicepreședinți regionali, opt vicepreședinți politici și pot secretari executivi. Pe scurt, o structură de conducere mai flexibilă; PDL trebuie să intre în epoca” post Băsescu „și să câștige electoratul de 30-40 de ani”. Așadar, „bomba sexy” a politicii romanești este pregătită „să se bată” cu toți contracandidații săi pentru a obține ceea ce își dorește, lucru evident, de admirat.
Cu toate inițiativele și realizările sale în politică, Elena Udrea reprezintă pentru foarte mulți români un personaj mai mult monden și aproape deloc politic; acest lucru se datorează atât ei, care și-a speculat de-a lungul timpului calitățile fizice pentru a obține publicitatea și ascensiunea politică dorită, dar și presei, care i-a speculat sexualitatea, în scopul măririi audienței, ceea ce a dus la apariția unei Elena Udrea-personaj monden în showbiz-ul autohton.
3.2.2. DIN OM POLITIC, PERSONAJ MONDEN ÎN PRESA ONLINE
Elena Udrea este resimțită de către bărbații politicieni ca un real pericol, care le-a zdruncinat „lumea” din temelii, ceea ce a dus, cum era și firesc, la apariția sentimentului de ură din partea acestora, considerând-o de fapt un real adversar politic. Din punctul meu de vedere, acest lucru nu se datorează numai calităților sale legate de inteligență sau lider politic; aici este vorba de îmbinarea perfectă a calităților intelectuale cu cele fizice și mai ales, de conștientizarea Elenei Udrea de atracția fizică pe care o exercită în rândul bărbaților; inteligentă cum este, a știut și încă știe să profite de fizicul ei pentru a obține ceea ce își dorește în cariera politică. Tocmai de aceea, când se pronunță numele Elena Udrea, acesta este imediat asociat cu „bombă sexy”, „amanta lui Băse”, „blondă proastă”. Nu cred însă că aceste epitete vulgare o deranjează prea mult pe Elena Udrea, deoarece ea a conștientizat din timp că o femeie conștientă și mândră de atracția fizică pe care o exercită va avea parte și de asemenea „tratamente”, datorate răsturnării ideologiei „preistorice”: „Ești blondă=ești proastă=ești femeie ușoară”. Evident că aceste calități fizice au captat presa mondenă, care a văzut în Elena Udrea nu numai un subiect controversat, ci și o femeie care „vinde” foarte bine datorită esteticului; nu de puține ori, atât jurnaliștii (prezenți în Parlament), cât și paparazzii tabloidelor și realizatorii de emisiuni tv, s-au trezit, că în loc să fotografieze sau să pună în evidență în cadrul articolelor sau emisiunilor, calitățile de om politic, au fotografiat „picioarele lungi”, fustele deasupra genunchiului pe care le poartă cu aplomb, decolteul generos care a stârnit fanteziile bărbaților. Achiziționarea de asemeni a ținutelor și accesoriilor vestimentare scumpe de către Elena Udrea (mereu discutate în presa mondenă) nu este din snobism, ci din dorința de a arăta bine, dând dovadă că ține foarte mult la imaginea ei. Intuind dubla slăbiciune: a ei pentru modă și a bărbaților pentru ea, atât tabloidele cât și revistele glossy s-au bătut care mai de care în obținerea unor imagini și pictoriale încărcate de sexualitate și senzualitate, ce duc nu numai la incitarea fanteziei bărbaților concomitent cu frustrarea femeilor, ci în primul rând la vânzarea imaginii Elenei Udrea. Pe lângă plăcerea de „a da bine”, Elena Udrea mai are o slăbiciune și anume scandalurile stârnite în presa și tv de propria-i persoană, în care de multe ori s-a implicat cu același curaj ca și în inițiativele politice; de remarcat este răspunsul tranșant, încărcat de curaj, sinceritate și tupeu, dat lui Cristian Tudor Popescu (Președintele Clubului Român de Presă -CRP-) vizavi de insinuarea acestuia în cadrul emisiunii tv 100% a postului Realitatea TV, realizată cu ocazia referendumului, emisiune în care celebrul jurnalist, întâlnindu-se cu președintele Traian Băsescu, a avut o reacție nu tocmai demnă a unui jurnalist obiectiv și lipsit de misoginism, la opinia președintelui vizavi de modul în care jurnaliștii tratează femeile; răspunsul jurnalistului: „Nu trebuie să vă imaginați, pentru că vă poate spune doamna Elena Udrea, care a fost la mine pe canapea” a fost nu numai ironic, ci încărcat și de o evidentă sexualitate, prin aceasta făcând aluzie la presupusa relație Președinte-Elena Udrea și la reacția pe care femeia Elena Udrea o stârnește în rândul bărbaților; evident că această afirmație nu face deloc cinste unui mare jurnalist, care pe lângă lipsa de obiectivitate, a dat dovadă de misoginism; prin urmare, reacția Elenei Udrea, cu toate conotațiile sexuale și caracterul de scandal „la piața”, mi se pare, până la urma una firească: Este regretabil faptul că domnul Cristian Tudor Popescu amestecă fanteziile sale legate de canapele cu realitatea și dă frâu liber frustrărilor de tot felul care îl copleșesc și care, în mod evident, justifică multe dintre considerațiile sale la adresa diferitelor persoane publice.”; natura răspunsului a fost evident de a-l determina să conștientizeze faptul că răspunsul său a fost încărcat de misoginism și subiectivism, Elena Udrea considerându-i atitudinea “dezgustătoare și descalificantă”; aceste calificative la adresa jurnalistului au fost prezentate în cadrul unui interviu acordat de Elena Udrea pentru www.Ziare.com la data de 5 iulie 2007. Intuindu-i reacțiile și plăcerea față de „scandalurile mediatice”, Alexandru-Brăduț Ulmanu i-a atribuit trei ani mai târziu, pe blogul său „calitățile” de realizator tv, în cadrul unei postari intitulate sugestiv „Ce politicieni ar da bine ca realizatori TV?”, la data de 12 ianuarie 2010, făcându-i loc Elenei Udrea, alături de alte personalități politice precum Sorin Oprescu, Elena Băsescu, Gigi Becali și mulți alții, văzând-o, în propria-i opinie „prezentând cronica ultimelor scandaluri politice și a mișcărilor inter- și intra-partinice”.
Una dintre cele mai controversate apariții mondene ale Elenei Udrea a fost pictorialul pentru o revistă glossy foarte la modă și anume Tabu; acest gen de reviste promovează imaginea femeilor care la momentul respectiv sunt personaje la modă, bine îmbrăcate, iar Elena Udrea s-a încadrat perfect în peisajul acestei reviste; acest pictorial a stârnit nenumărate controverse, existând opinii pro și contra vizavi de imaginea pe care politiciana și femeia Elena Udrea a creat-o, acceptând să pozeze. Intitulat „Elena Udrea face politică pe tocuri”, pictorialul din revista Tabu, de la data de 1 noiembrie 2011 are la baza „reîncarnarea” acesteia în cinci mari femei ce au făcut istorie: Eva Peron, Cleopatra, Jackie Kennedy, Margaret Thatcher și Madonna; mesajul transmis de politiciană prin intermediul pictorialului, este de natură politică și gândit pentru ulterioarele controverse datorate pictorialului, controverse de care era conștientă: „În România rămâne de dus până la sfârșit această provocare: să avem o femeie președinte sau prim-ministru. Cred că momentan nu e foarte departe, în ciuda unei societăți încă misogine.” Problema controverselor nu a fost neapărat stârnită de natura fotografiilor, ci de penibilul situație mai degrabă, deoarece între Elena Udrea și celebrele ei înaintașe nu există absolut nici o conexiune, deși admir foarte mult curajul ei și lupta pentru înlăturarea devizelor care din păcate încă persista în Romania, precum „femeia la cratiță”, „bărbatul are calități de lider net superioare femeii” sau „bărbatul este mai inteligent decât femeia”. Mândră de pictorialul realizat, cu o zi înainte de apariția lui, Elena Udrea postează pe blogul personal marea realizare, în care nu uită totuși de latura cochetă a femeii, latură foarte bine individualizată la ea: „Pentru că tot se întreabă unele tabloide cum aș arăta brunetă, aveți ocazia să vedeți mâine în TABU”.
Considerând subiectul pictorialului ca fiind de interes public internațional, ediția online a revistei Tabu își publică marea realizare, în cadrul unui articol publicat la data de 14 decembrie 2011, ce poarta titlul „Elena Udrea în Elle Franța”, nu de alta, dar să se știe interesul Europei, atât pentru revistă cât și pentru ministrul Turismului de la acea perioadă. Dragostea Elenei Udrea pentru fashion nu și-a avut începutul cu acest pictorial; dintotdeauna a postat într-o femeie elegantă, a cărei vestimentație și accesorii au corespuns mereu ultimelor tendințe; este clar că pentru ea, imaginea contează foarte mult; și atunci cum să nu fie catalogată personaj monden, de vreme ce mai toate publicațiile online și tabloidele îi fotografiază și îi dezbat ținutele, nu neapărat din punctul de vedere al bunului-gust ci mai degrabă de investițiile financiare făcute în acestea? Căci monden înseamnă a fi glamour, a fi la modă. Astfel, într-o altă publicație online destinată femeilor, www.eva.ro, într-un articol semnat de Ileana Voicu Ghinea, cu titlul Poșeta Elenei Udrea, mai scumpă decât rochiile lui Michelle Obama, aceasta face comparația, din păcate total nefericită pentru Elena Udrea, între aceasta și prima doamnă a Americii, care nu uita niciodată să își asocieze ținutele și să și le raporteze la situația financiară a femeii americane în primul rând, dând dovadă de mult bun simț; în cadrul articolului, Elenei Udrea i se face o analiză financiară a vestimentației purtate în cadrul evenimentului ce a avut loc odată cu inaugurarea unui șantier pe o plajă sălbatică, aflată în regim de protecție ecologic, în anul 2009; se conchide că vestimentația Elenei Udrea, valorează în total 15.500 de Euro, numai poșeta fiind estimată la 7000 de Euro; prețul excesiv al ținutei este o insultă adusă în primul rând poporului român care se zbate pentru un salariu care de multe ori nu depășește 200-300 de Euro și o insultă adresată femeii obișnuite din România, care și-ar dori, dar nu poate avea parte de așa ceva; tocmai de aceea, analiza Ilenei Voicu Ghinea o consider extrem de pertinentă, reală și încărcată de sentimentul apărării femeii românce; intuiția jurnalistei de a compara ținuta Elenei Udrea cu cea a primei doamne a Americii, am considerat-o ca pe una dintre cele mai fericite inspirații pe care le poate avea un jurnalist, pentru a-și transmite mesajul, Ileana Voicu Ghinea abordând acest subiect și din punctul de vedere al unei femei obișnuite; așadar, la polul opus o avem pe Michelle Obama, care, incredibil, deși ar fi putut avea ținute cu mult mai scumpe decât ale politicenei noastre, a preferat ca la una din întâlnirile de campanie ale soțului său (eveniment extrem de important și crucial pentru cariera politică a lui Barack Obama), să poarte o rochie simplă, elegantă, de bun-gust și frumoasă, în valoare de doar 30 de Euro, tocmai pentru a nu ofensa femeile din America.
Pentru că iubește să fie în centrul atenției și să fie în același timp și personaj monden, iată că Elena Udrea, la fel ca alte personaje mondene, trebuie să dezvăluie ceva și din viața personală, căci telespectatorii și cititorii de mondenități, nu sunt interesați de politică sau cultură, ci de modul în care trăiește personajul respectiv; iată un articol ce aparține unei alte publicații online, www.max-media.ro din data de 17 octombrie 2012, cu titlul „Elena Udrea, despre prima întâlnire cu Dorin Cocoș:” Nu o să-i placă ce o să povestesc" având ca semnătură Max-Media.ro și drept sursă publicația online www.adevarul.ro, în urma apariției acesteia în cadrul unei emisiuni la postul tv Kanal D; dacă nu am văzut emisiunea, atunci trebuie neapărat să fim la curent prin intermediul articolului, cu modul în care Dorin Cocoș, un bărbat „romantic și sincer” a cucerit-o pe inaccesibila Elena Udrea; așadar, confesiunea Elenei Udrea arată în felul următor: „Nu o să-i placă ce o să povestesc. Eu eram avocat stagiar la avocatul firmelor soțului meu. După ceva timp soțul meu a cerut un anume avocat, pe mine, și am stabilit să ne întâlnim ca să-mi expună problema. În momentul în care m-a văzut și-a șters palmele de sacou, fiind dovada unei mari emoții, apoi m-a curtat șase luni. Este o persoană sinceră, un om cald și nu m-a înșelat.”; trebuie să remarcăm cum politiciana noastră a ținut încă odată să își evidențieze calitățile fizice și sexualitatea pe care o emana, asemănătoare unei „femme fatale”, prin rememorarea reacției soțului său la prima lor întâlnire, căruia au început să îi transpire palmele de emoție.
Frumoasă și în același timp inteligentă, Elena Udrea nu a știut unde să se oprească cu vestimentația ostentativă, cu folosirea propriilor farmece feminine pentru a obține ceea ce își dorește, cu aparițiile tv și scandalurile, pentru a diminua efectul mondenității asupra propriei-i persoane și de a schimba cumva direcția privirii publicului înspre inițiativele sale politice; acest lucru a dus bineînțeles, la apariția efectelor negative ale mondenității asupra omului politic și asupra femeii Elena Udrea.
3.2.3. REPERCURSIUNILE MONDENITĂȚII ASUPRA CARIEREI DE OM POLITIC ȘI ASUPRA VIEȚII PERSONALE
Una dintre cele mai importante inițiative mondene întreprinse de Elena Udrea, cu repercursiuni dramatice asupra vieții politice și vieții personale deopotrivă, a reprezentat-o cu siguranță pictorialul din revista Tabu; din dorința de a demonstra că poate fi ceea ce vrea, Elena Udrea nu numai că a căzut în penibil, dar reacțiile imediate, consecință a pictorialului, au schimbat viziunea publicului, a presei și a opiniei generale internaționale asupra politicienei noastre.
Dacă ne referim la presă, reacțiile ulterioare pictorialului, apărute atât în presa tipărită dar mai ales în cea online: www.Ziare.com, www.newz.ro, www.atitudini.wordpress.com, www.mediafax.ro, www.libertatea.ro și multe alte publicații, au făcut loc suspiciunii tuturor categoriilor de public asupra omului politic Elena Udrea dar și a femeii Elena Udrea. Din păcate, deși reacțiile nu au fost în totalitate negative, marea majoritate a articolelor apărute s-a caracterizat printr-o serie de reacții acide, privitoare în special la penibilul situației; un astfel de articol a apărut în publicația online www.Ziare.com; articolul are la bază pictorialul Elenei Udrea, pictorial ce evident că nu a rămas în Romania, ci a fost vizionat și în alte țări, dat fiind faptul că subiectul l-a reprezentat un ministru; în articol este descris modul în care, ajungând să fie vizionat și Germania, pictorialul a lăsat acolo o impresie foarte proastă, poporul german fiind renumit pentru decența sa și pentru dezgustul față de trivialitate, mai ales că femeia-etalon a Germaniei și în același timp imaginea acesteia, este Angela Merkel, întruchiparea desăvârșită unui bărbat puternic și cerebral, nicidecum a femeii ce ar miza vreodată pe sexualitatea și senzualitatea ei pentru a-și atinge obiectivele politice; articolul din publicația online www.Ziare.com a făcut cunoscută opinia publicației germane online Die Welt, conform căreia, fostul nostru ministru al Turismului apare în felul următor: „Poartă cizme din piele, înalțe până peste genunchi și stă în fața unui glob pământesc. Rochia neagră și strâmtă din latex i se întinde provocator peste rotunjimile care amintesc de Madonna într-un film al anilor '90. Este nimeni alta decât ministrul roman al Turismului, Elena Udrea, care împodobește ultimul număr al revistei glossy TABU” ; afirmația, făcută la data de 8 noiembrie 2011, deci imediat după realizarea pictorialului, nu poate să lase decât un gust amar poporului român, descrierea Elenei Udrea de către nemți ducându-ne cu gândul că în locul ei, puteau poza și mai bine Nicoleta Luciu sau Simona Sezual, care măcar nu au „rotunjimi” de arătat; mesajul transmis de publicația germană este foarte clar: avem un ministru care de fapt nu reprezintă în afara țării un ambasador al puterii, bunului-simț și inteligenței, ci un ministru care vinde sex, penibil și prost-gust, mai ales ca asocierea de către nemți a Elenei Udrea cu Madonna anilor ’90, știe toată lumea ce înseamnă: în anii ’90, Madonna își vindea sexualitatea într-un mod ieftin, dezgustător și penibil, pentru a ajunge acum ceea ce este: o divă; concluzia nemților este tranșanta: Elena Udrea aparține mondenului și tabloidelor, nicidecum politicului și publicațiilor de bun-simț și mi se pare firească de vreme ce în Germania, omul politic Elena Udrea a fost imediat asociat, atât voluntar cât și involuntar cu omul politic Angela Merkel, care nu numai că nu va apărea niciodată în asemenea postură, dar nemții nici măcar nu ar îndrăzni să „viseze” o Angela Merkel semidezbracată, sau purtând o vestimentație care ar putea lăsa loc imediat fanteziei.
Notabila însă pentru acest pictorial, este opinia jurnalistului Mircea Cărtărescu, militant pentru egalitatea între sexe și recunoscut pentru respectul și iubirea față de femeie în general. În articolul cu titlul Marea greșeală a Elenei Udrea, apărut în publicația online www.evz.ro la data de 4 noiembrie 2011, își exprimă opinia, ca de obicei în stil obiectiv, în ceea ce privește apariția politicienei noastre în revista glossy Tabu, văzând de fapt, dincolo de plăcerea ei de a ieși în evidență ca femeie sexy și trendy, marea greșeală politică pe care aceasta a făcut-o: „Elena Udrea a făcut marea greșeală politică să se complacă în povestea asta, să cadă pur și simplu în capcană.” Din punctul lui de vedere, greșeala nu a constituit-o neapărat realizarea pictorialului, ci inspirația nefericită a publicației și greșeala Elenei Udrea de a accepta, să întruchipeze personalități feminine, ce reprezintă pentru istorie „tirane odioase sau intrigante notorii”; greșeala revistei în alegerea personalităților, a făcut ca Elena Udrea să aibă parte de o imagine nefastă asupra publicului, care întotdeauna se va gândi că motivul pentru care ai acceptat să întruchipezi anumite personalități, este că te asemeni cumva cu acestea, de unde penibilul situației dat de o serie de combinații nefericite: o Elena Udrea-Margaret Thatcher, o Elena Udrea-Cleopatra și foarte grav o Elena Udrea-Madonna; cu alte cuvinte în Guvernul țării avem un ministru intrigant, vulgar și tiranic; oripilant, nu? Tocmai de aceea, Mircea Cărtărescu conchide că acest pictorial nu face deloc cinste sau vreun serviciu „imaginii femeii în politică, dimpotrivă chiar, în schimb se expune de bună voie oprobriului public, și pe ea, și partidul ei, căruia nu-i mai trebuia așa ceva”; odată cu acest pictorial imaginea publică a femeii și omului politic Elena Udrea a fost compromisă în mod dramatic. Recunoscând într-un articol anterior că îi place Elena Udrea (referindu-se la inteligența acesteia), opinia jurnalistului la vederea pictorialului, îl face să se îndoiască oarecum de aceasta inteligență, căci de ar fi avut-o, ar fi refuzat de la început propunerea de a posta în asemenea personaje, prin conștientizarea penibilului și grotescului situației, jurnalistul concluzionând: „Spuneam acum câtva timp că îmi place Elena Udrea. Mulți au râs atunci de mine, deși eu mă refeream mai cu seamă la reală să inteligență. După greșeala ei recentă mărturisesc însă că încep să am unele dubii.” Criticată, așa cum spune Mircea Cărtărescu, pentru „exhibiționismul deșănțat” de care „a dat dovadă”, Elena Udrea a fost defăimată datorită pictorialului, nu numai de către presă ci și de către bloggerii români, pe care Cărtărescu îi caracterizează (alături de jurnaliștii români de altfel) ca dând dovadă în scrierile lor, de „ferocitate delirantă, când trebuie să tăvălească în noroi un adversar și mai cu seamă o adversară politică”. Tocmai de aceea, în continuare, doresc să reliefez și opiniile bloggerilor despre acest pictorial; astfel pe blogul http://atitudini.wordpress.com/, reacțiile asupra acestui pictorial au fost imediat postate, exact la data realizării acestuia și anume 1a noiembrie 2011, iar părerile inițiatorilor blogului politic, dar și ale utilizatorilor au început să se întindă pe mai multe zile, fiind din ce în ce mai acide, mai triviale și moralizatoare; cu toate acestea, opinia publică contează foarte mult, așa ca una dintre ele îi aparține realizatorului blogului, care în urma postării pictorialului Elenei Udrea, conchide: „Cu ocazia asta mi-am asigurat și traficul pe blog pentru următorul an, până când o să pozeze iar Woodrea în vreo revistă, și probabil în rolul văduvei părăsite de amant. Cine naiba să vină să citească despre administrație, mediu, tineret sau alte probleme…???”; analizând puțin acest comentariu, Elenei Udrea i se atribuie deja un pseudonim de divă americană ce ulterior postează într-o văduvă îndoliată (evident, este vorba despre „văduva” președintelui-metaforă prin care politiciana este părăsită de către acesta-), realizatorul blogului și-a asigurat și traficul pe blog, pentru destul de multă vreme, cu alte cuvinte: Elena Udrea vinde bine ca femeie, realizatorul blogului, lăudându-și în același timp ideea de a posta despre acest pictorial al cărui subiect viu este de „interes general”; întrebarea mea este: Oare nu tot presa a contribuit la creșterea preferinței publicului față de asemenea articole?
Astfel, acest pictorial a constituit, după cum spunea și Mircea Cărtărescu, „marea greșeală a Elenei Udrea”, greșeala care a costat-o și viața politică și viața personală.
O altă greșeală „mondenă” care i-a afectat și viața politică și viața personală, consider că este și modul în care își etalează ținutele vestimentare de mii de Euro, în timp ce țara zace în mizerie; într-un articol pe care l-am dezbătut anterior, Poșeta Elenei Udrea, mai scumpă decât rochiile lui Michelle Obama, postat în cadrul publicației online pentru femei www.eva.ro., am observat, că pe lângă ingeniozitatea jurnalistei Ileana Voicu Ghinea, de a-i compara valoarea materială a ținutelor cu cea a primei doamne a Americii, soția „celui mai puternic om de pe Planetă” – Barack Obama (prin aceasta transmițând un mesaj subtil prin care Elena Udrea, deși are bun-gust în alegerea vestimentației, dă dovadă totuși de un snobism luxuriant), aceeași jurnalistă dorește să reliefeze și frustrarea femeii din România, care vede la televizor și în toate categoriile de presă o femeie cu multe atribute fizice și intelectuale, dar și cu multe posibilități materiale, pe care le etalează în mod ostentativ. Privind situația din punct de vedere politic, opinia jurnalistei mi se pare extrem de înțeleaptă, obiectivă și pertinentă: „Într-o țară cu adevărat democrată, omul simplu vede aceste lucruri, le înțelege și mai apoi le taxează, la urne.”; cu alte cuvinte, de pe urma acestei etalări vestimentare, politiciana va sfârși până la urmă prin pierderea poziției politice înalte, pentru care a luptat atâta vreme, în special pe o scenă politică dominată de bărbați și în cadrul căreia, puținele femei, deși prezente, sunt în marea lor majoritate mai puțin arătoase fizic și mai docile psihic, nereprezentand astfel un pericol pentru politicienii noștrii. Tocmai de aceea, toate aparițiile-i mondene au dus la discreditarea imaginii sale politice, în special în mediul rural și în categoriile de vârsta a doua și a treia, tocmai pentru ca în cadrul acestora, încă mai sunt respectate, pe de o parte, anumite valori: bunul-simț, empatia pentru popor, lipsa pe cât posibil a scandalurilor sexuale, iar pe de altă parte, educația în rândul acestor segmente de alegători este cu mult mai pronunțată față de cea atribuită cetățenilor din mediul urban sau din categoria de vârstă tânără. Chiar dacă inițiativele sale politice au fost, sunt și cu siguranță vor fi de bun augur pentru Romania, diminuarea credibilității omului politic Elena Udrea, în fața opiniei publice datorită femeii Elena Udrea, va duce mai mult ca sigur la coborârea treptelor scării politice românești, dacă nu cumva, va conștientiza faptul că pentru a fi elegantă și la modă, nu trebuie să te afișezi în mod ostentativ.
Realizând că obsesia Elenei Udrea față de modă, va compromite în cele din urmă atât imaginea ei ca om politic, cât și a partidului din care face parte, președintele Traian Băsescu îi dă un sfat foarte pertinent: acela de a renunța „la tocuri și poșete scumpe”; în cadrul unei emisiuni la postul tv Realitatea, referitor la această chestiune, Elena Udrea spune că va renunța la pantofi, însă „mai e până vin ploile și trec la gumari”; mesajul ei este foarte clar: procedând astfel, imaginea ei ca femeie ar avea de suferit, iar frustrarea și-a spus cuvântul; în cadrul aceluiași articol, postat de publicația online www.stiri.com.ro la data de 21 februarie 2013, politiciana recunoaște totuși ca vestimentația ei a dus la dazaprobul opiniei publice și că este capabilă „să se sacrifice” și să renunțe la tocuri, dacă asta face bine partidului (ceea ce a și făcut), considerând însă că „Nu este important cu ce se încalță o femeie sau ce poșete poartă, ci ce rezultate are în activitatea sa politică. E important pentru opinia publică, nu înțeleg de ce, dar pe domnul președinte Băsescu sigur nu îl interesează cu ce se îmbracă Elena Udrea.” Cu toate că a renunțat la tocuri (marea ei pasiune) pentru binele partidului, consideră că renunțarea la telefon și iPad „ar fi o dramă” pentru ea, prin această remarcă exagerând încă o dată: nu cred că ar dori cineva ca ea să renunțe la aceste două obiecte care îi asigură în același timp și conexiunea cu noile media. Citirea acestui articol mi-a lăsat o dublă impresie: Elena Udrea își sacrifică pasiunea pentru modă în folosul partidului pe de o parte, iar pe de altă parte, mesajul ei mi se pare ușor acid și ironic: nimeni nu dorește o Elena Udrea nearanjată, cu o vestimentație extrem de săracă și reprezentând imaginea „de tristă amintire” a femeii socialiste ce pune pe primul loc satisfacția celorlalți, în timp ce satisfacția ei personală nu există; am impresia că în acest articol încearcă să pară un fel de martir al PDL-ului, ceea ce nu este adevărat; de fapt, consider ca la momentul actual în sufletul ei există o luptă dublă: lupta pentru eliberarea femeii democratice, puternice și curajoase și lupta pentru renunțarea la accesoriile și ținutele care au făcut-o celebră în presa mondenă, ceea ce pentru ea înseamnă de fapt renunțarea la propria-i personalitate, care știm că nu este deloc foarte puțin conturată, ci dimpotrivă. Dacă toate aspectele mondene ale vieții i-au afectat cariera politică și viața personală (prin dobândirea unei imagini negative de care va scăpa cu mare dificultate sau poate deloc), iar consecințele s-au datorat acțiunilor ei mondene, dezbătute și ridiculizate pe larg de presă, victima presei nu este numai Elena Udrea, ci și utilizatorii de presă tipărită, dar mai ales online, care prin intermediul articolelor și comentariilor apărute, au fost manipulați în ceea ce privește omul Elena Udrea.
3.2.4. MANIPULAREA CITITORILOR DE PRESĂ ONLINE PRIVIND OMUL ELENA UDREA
Manipularea cititorilor de presă în ceea ce o privește pe Elena Udrea, are la bază mai multe cauze, însă toate sunt legate de comentariile apărute prin intermediul canalelor mediatice și în primul rând a celor apărute în presa online.
Din punctul meu de vedere, principala cauză a manipulării cititorilor față de omul Elena Udrea o reprezintă misoginismul societății române actuale și ura înverșunată pe care bărbatul român o are vizavi de femeie; citându-l pe Mircea Cărtărescu (din articolul Marea greșeală a Elenei Udrea), îi dau perfectă dreptate atunci când afirmă că „Ura sadică față de femeie e cea mai desfigurantă trăsătură a bărbatului român”. Conform opiniei bărbatului român, femeia trebuie să stea liniștită acolo unde îi este locul și anume în spatele lui; datorită acestei viziuni înapoiate, prin care femeia nu trebuie să iasă sub nici o formă în evidență prin inteligență, tărie de caracter, curaj și putere (sexul masculin considerând că acestea sunt calități specifice bărbatului), asistăm evident la o agresare verbală a femeilor politiciene cu mult mai acerbă, mai trivială (și mai ales încărcată de ură și frustrare) față de cea a bărbaților de către presă și tocmai de aceea, doresc să reliefez faptul că principalul vinovat de manipularea oamenilor față de femeia Elena Udrea o reprezintă noile media și în mod special presa online; în presa online, femeile sunt criticate nu numai din punct de vedere politic ci și din punctul de vedere al categoriei de sex pe care îl reprezintă: sexul frumos și slab: dacă este frumoasă, categoric e proastă; dacă este urâtă, nu face impresie bună; dacă se îngrijește ca femeie înseamnă că pune politica pe locul doi sau chiar ultimul; dacă nu se îngrijește, atunci avem de-a face cu o politiciană căreia nu îi pasă de impresia pe care o lasă opiniei publice naționale și internaționale (să nu uităm aici de rubricile din tabloide în care este vizată vestimentația, cea mai celebră dintre ele fiind Așa, da. Așa. Nu); tocmai opinia presei atunci când vine vorba de femei îl face pe Mircea Cărtărescu să declare faptul că în momentul în care apare un articol despre o femeie, atunci „iadul se dezlănțuie”. Plecând de la aceste observații, bărbații de la țară spre exemplu, sau cei ce nu au avut pe parcursul vieții parte de o educație corespunzătoare, își amplifică misoginismul și ura față de femei, ajungând să o desconsidere definitiv; și iată cum omul și cititorul de presă este manipulat în privința inteligenței și curajului Elenei Udrea. Este adevărat că și Elena Udrea a „alimentat” cumva aceasta manipulare prin ținutele extravagante și pictorialul din Tabu, însă au fost doar două mari greșeli pentru care mai toate publicațiile online au taxat-o întrecându-se între ele, din exces de zel și pentru creșterea audienței, ironizându-i și ridiculizându-i statutul de femeie; Prin epitetele jurnaliștilor la adresa Elenei Udrea, epitete precum „bombă sexy”, „amanta lui Base”, „blonda de la Cotroceni”, aceștia au dat și dau dovadă de lipsa evidentă a eticii profesionale prin utilizarea unui limbaj vulgar, alături de aceste epitete apărând și altele referitoare în special la anatomia feminină, pe care din bun-simț nu am să le redau aici. În urma acestei manipulări a presei online prin misoginism și ură față de o femeie frumoasă și deșteaptă, mulți cetățeni au considerat de cuviință nu numai să împrumute aceste epitete (fără a mai folosi numele Elena Udrea), ci chiar să creadă faptul că acești termeni o reprezintă de fapt, mai ales că au fost utilizați de oameni „citiți”, „culți” și „educați”, cum sunt jurnaliștii online.
Subiectivismul jurnaliștilor online reprezintă nu numai a doua cauză a manipulării cititorilor de presa online, dar și o greșeală fatală a acestora în ceea ce privește etica profesională. Subiectivismul manifestat de jurnaliști poate fi generat de două motive, foarte diferite unul față de celălalt: subiectivism față de femeia Elena Udrea (și atunci se leagă indestructibil de misoginismul bărbatului român) și subiectivism față de simpatia/antipatia jurnaliștilor pentru anumite partide politice.
Pentru prima situație, un exemplu foarte sugestiv este Cristian Tudor Popescu, cel mai bun jurnalist al României și Președintele Clubului Roman de Presă, care din păcate, în ceea ce o privește pe Elena Udrea dă dovadă, pe lângă misoginism și de subiectivism față de femeia Elena Udrea; conform opiniilor jurnalistului (foarte fin nuanțate de altfel), aceasta și-a asigurat ascensiunea politică profitând de sex-appeal-ul de care este pe deplin conștientă și poziționandu-se pe diverse „canapele”; în același timp, jurnalistul este foarte răutăcios, insinuând cumva că Elena Udrea (care a fost pe mai toate „canapelele”) „a fost la mine pe canapea”, afirmație redată în cadrul unei emisiuni la postul tv Realitatea; dacă analizăm puțin această opinie a jurnalistului, aici și veridicitatea (o altă trăsătură a eticii jurnalistice) este pusă sub semnul întrebării, deoarece se speculează, dar nu se vine cu probe concrete cum că Elena Udrea și-ar fi vândut farmecele sexuale pentru o carieră politica sau ar avea o relație cu Traian Băsescu; misoginismul jurnalistului Cristian Tudor Popescu descinde și din afirmații la adresa Elenei Udrea, postate pe blogul personal, afirmații în care se remarcă și subiectivismul față de femeia care a ajuns unde este, datorită faptului că este femeie: astfel, Elena Udrea „descinde din Tarantino” , adică avem de-a face cu o femeie care captează imediat atenția, obținând în tot ceea ce dorește efectele scontate (se știe că regizorul Tarantino promovează imaginea femeii puternice, sexy, de care se îndrăgostesc mai mulți bărbați și care își hotărăște singură destinul, pregătind pentru fiecare film al său un final cu efect de bumerang și, de asemenea se știe și faptul ca Cristian Tudor Popescu, pe lângă jurnalist este și critic de film). Dat fiind faptul că jurnalistul, pe lângă posibilitatea transmiterii de mesaje politice prin articolele create și postările pe blogul personal (unde evident, toată lumea are o libertate de exprimare mult mai pronunțată), are și posibilitatea exprimării opiniei personale și transmiterii de mesaje politice și prin intermediul emisiunilor politice din cadrul posturilor de televiziune și radio, se poate conchide foarte clar că acest mare jurnalist are puterea de a manipula opinia publică nu numai prin intermediul presei ci prin intermediul tuturor canalelor mediatice, indiferent că este vorba de vechile media (televiziune, presa scrisă, radio) sau noile media (reprezentate de toate canalele mediatice ce au la baza online-ul: presa online, radio online,…). În condițiile în care nu numai cititorii de presă online ci și întregul public, au în general un respect deosebit pentru jurnalistul Cristian Tudor Popescu, mi se pare firesc să fie manipulat prin aluziile inteligente ale unui om inteligent, însă din păcate misogin și subiectiv față de femeile care pot ascede în politică datorită inteligenței, nu numai frumuseții. De ce trebuie să existe permanent în presa românească aceasta competiție politică violentă bărbat-femeie, care nu face deloc cinste unui popor ce se vrea emancipat? Și de ce conform unei mentalități primitive și misoginiste, oricărei femei care reușește în carieră i se recunosc meritele profesionale de către presă, nu datorită inteligenței și puterii de a-și continua drumul pe care și l-a ales, indiferent de repercursiuni sau sacrificiile pe care trebuie să le facă, ci datorită faptului că a fost femeie? Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al multor jurnaliști, o femeie de succes și implicit Elena Udrea, una dintre cele mai de succes femei din România, reușește deoarece este FEMEIE: profitând de faptul că este femeie și implicit folosindu-și sexualitatea, a reușit în cariera având relații intime cu X sau Y; o femeie de carieră din punctul de vedere al multor jurnaliști este o femeie frustrată(eu consider mai degrabă ca este invers, iar barbatul-jurnalist nu va recunoaște niciodată meritele proprii ale unei femei, acest lucru ar însemna că femeia este cu mult mai bine pregătită profesional decât bărbatul), are nevoie de un bărbat pentru a ajunge unde își propune. Acest tip de subiectivism duce iar la manipularea cititorilor de presă online, mulți oameni considerând că Elena Udrea a ajuns unde este, datorită relației cu Președintele țării sau cu alte persoane influente și nicidecum datorită calităților și eforturilor proprii; evident că acest tip de manipulare conduce, în cadrul alegerilor politice, la diminuarea dramatică a popularității Elenei Udrea ca om politic; consider că este o manipulare foarte gravă, aici pierderile sunt enorme din toate părțile: oamenii pierd un politician bun, PDL-ul are de suferit, iar omul Elena Udrea poate fi marcat de corvoada de a fi femeie într-o lume a bărbaților.
Multe informații aparținând articolelor online sunt dezbătute pe larg pe blogurile personale ale jurnaliștilor care le concep; având în vedere că aici obiectivismul nu mai ține de etica jurnalistică, fiecare jurnalist-blogger își poate exprima liber opinia vizavi de un partid politic sau altul; astfel, Elena Udrea este când „blondă proastă”, când „inteligentă”, ceea ce duce și la o mare confuzie a utilizatorilor blogurilor și implicit a publicului larg.
Manipularea opiniei publice de către presa online privind omul femeia Elena Udrea, este datorată și articolelor mondene, mai mult sau mai puțin adevărate, mai mult sau mai puțin răutaciase, însă toate având la bază imaginea unei femei care se „scaldă” în lux și a unei femei pentru care luxul reprezintă mai mult decât totul, reprezintă o obsesie; în această situație, omul de rând, înglodat în datorii la bănci și care se luptă pentru supraviețuire a văzut în Elena Udrea o femeie superficială, aparținând showbiz-ului și nu politicii, o femeie care pentru a reuși în cariera politică s-a folosit de o „relație” cu Președintele țării. Presupusa relație dintre cei doi nu a încolțit în mintea românului de una singură, sămânța acesteia a fost sădită tot de către presă, iar românul a fost din nou manipulat în viziunea sa asupra omului Elena Udrea de către presă. Evident că manipularea cititorilor de presă online are legătură și cu veridicitatea informațiilor din cadrul articolelor publicațiilor online, articole ce au la bază omul politic și femeia Elena Udrea.
3.3. VERIDICITATEA INFORMAȚIILOR DIN PRESA ONLINE
Veridicitatea informațiilor din cadrul publicațiilor online este de o importanță capitală pentru opinia publică, care are dreptul la accesarea unor informații reale și are dreptul de a nu fi manipulat, de vreme ce trăiește într-o societate democratică; în același timp prezența sau lipsa veridicității în cadrul articolelor online, ne trimit imediat la caracterizarea unui jurnalist online: dă sau nu dă dovadă de etică profesională.
Veridicitatea informațiilor din mediul online referitoare la Elena Udrea, include articole cu o dublă orientare: politico-modenă.
Referindu-ne la prima orientare, cea politică, am sesizat un articol a cărui veridicitate, din punctul meu de vedere, lipsește; articolul a apărut pe pe site-ul www.jurnalul.ro, la data de 4 noiembrie 2009, cu titlul „Istoria relației Elena Udrea-Traian Băsescu”, titlu ce incită curiozitatea și trimite imediat la citire, poate-poate aflăm în sfârșit adevărul din spatele „relației” Ministru-Presedinte; așadar, articolul, semnat Adriana Duțulescu, începe printr-o încărcătură de metafore pe baza miturilor Olimpului, tocmai pentru a ne convinge că avem de-a face cu o jurnalistă inteligentă și „citită”: „legenda a devenit mit în Olimpul dâmbovițean când ea a fost supranumită Elena din Troia, iscând războiul politic de patru ani, iar el a intrat în istorie drept Zeus din Cotroceni, care și-a pus partidul și guvernul la picioarele ei încălțate cu pantofi Jimmy Choo.”; observăm și latura ironică a articolului, dar și trimiterea încă odată la pasiunea Elenei Udrea față de pantofi. Pornind de la anumite întâmplări și situații în cadrul PDL-ului, cunoscute de altfel de toată lumea, cum ar fi numirea Elenei Udrea în funcția de Șef al Cancelariei Prezidențiale în anul 2005 de către Traian Băsescu, răspunsul Președintelui referitor la alegerea ei în această funcție (dintre toți consilierii pe care Președintele îi avea): „Mi s-a părut interesant ca pe lângă niște figuri acre să fie și o persoană care arată bine”, demisia Elenei Udrea din anul 2005, vizita acesteia la spitalul Elias în anul 2006, când Președintele era internat, întâlnirile nocturne de la Cotroceni, au apărut în presă mai întâi speculații, iar mai apoi afirmații, conform cărora între cei doi există o relație intimă; jurnalista a căzut se pare, în aceeași capcană în care au căzut și mulți alți jurnaliști: mărirea traficului pe site, iar pentru aceasta trebuie să afirmi și nu să presupui; în același timp, articolul, care deși are la bază situații ce denotă într-adevăr simpatia reciprocă Președinte-Elena Udrea, nu are și dovezi concrete care să ateste relația dintre cei doi, cum ar fi: fotografii, scrisori, înregistrări audio/video, de unde rezultă foarte clar faptul că în cadrul acestui articol nu exista veridicitate (adevăr) ci doar speculații. Deși în rândul cititorilor există cu siguranță și persoane care văd în gesturile dintre cei doi simpatie, respect, încredere și prietenie, aceste persoane sunt foarte puține la număr comparativ cu majoritatea covârșitoare, care a VRUT să vadă în toate aceste semne o relație, evident din dragoste pentru scandal, sare și piper și mai ales din înclinația românului către tot ceea ce incită la dezbateri în stil otevist, întinse pe o perioadă de timp remarcabilă. În acest articol, alături de multe greșeli jurnalistice, două mi s-au părut inacceptabile: transformarea unei speculații în adevăr, una dintre ele fiind și certitudinea jurnalistei că demisia Elenei Udrea a fost „de dragul lui” (a Președintelui), în acest mod jurnalista coborând tot mai multe trepte ale respectului față de profesia sa, iar o altă greșeală foarte mare, este, că deși în cadrul articolului, aceasta a specificat sursele informațiilor (Jurnalul Național, Președenția și SPP), nu le-a verificat ulterior, pentru a-și argumenta propria-i opinie, deoarece afirmația că un ministru are o relație intimă cu Președintele țării este o acuzație foarte gravă, la adresa nu numai a două persoane politice ci a întregului sistem politic românesc, fapt ce periclitează imaginea din afară a țării noastre; evident că presa internațională nu numai că a preluat articole din presa autohtonă, dar le-a transformat în adevăr, iar în prezent este „cu ochii” pe cei doi; tocmai de aceea trebuie precizat faptul că, dacă această presupusă relație stârnește controverse în afara țării, la fel ca și pasiunea Elenei Udrea pentru poșete și pantofi, acest lucru nu se datorează decât presei noastre, care a transformat speculația în adevăr, iar presa internațională a preluat informațiile, în acest mod, periclitarea imaginii Elenei Udrea datorită lipsei veridicității din cadrul articolelor, depășind granițele tării, făcând din Elena Udrea o altă Monica Lewinsky, jurnaliștii online autohtoni greșind și prin faptul că nu se mai deranjează să facă investigații la fața locului, ci să ia ad-litteram tot ceea ce este de-a gata pe alte site-uri; veridicitatea nu mai contează, că doar „scopul scuză mijloacele” (scopul fiind evident, creșterea traficului pe site).
Revenind la mult controversata și mediatizata demisie a Elenei Udrea din funcția de Consilier Prezidențial, decizia acesteia a fost luată datorită numeroaselor articole apărute în presa autohtonă, conform cărora, s-a speculat că soțul politicienei, Dorin Cocoș (personaj necunoscut în mass-media până la apariția pe firmamentul politico-monden al Elenei Udrea) avea în administrație afaceri dubioase, puse sub semnul întrebării, cum ar fi: „contract de concesiune a parcărilor din centrul capitalei sau eliberarea de certificate medicale pentru muncitorii români care erau dornici să plece la muncă în străinătate” ; Elena Udrea demisionează din funcția de Consilier de Stat, tocmai datorită modului în care aceste afaceri, precum și articolele apărute în presă i-ar fi putut afecta cariera politică personală, dar și datorită faptului că nu a dorit „să îi creeze o vulnerabilitate președintelui în lupta împotriva marii corupții.”, după cum ea însăși a declarat în cadrul unei campanii de presă; decizia Elenei Udrea nu mi se pare a fi fost făcută „de dragul” Președintelui, ci din dorința de a apăra interesele partidului, ale statului și implicit ale Președintelui, pentru a nu le periclita imaginea în fața opiniei publice; tocmai de aceea mie mi s-a părut a fi o decizie de bun simț și nu o „pasiune” de tip Romeo-Julieta; am văzut aici decizia unei femei cerebrale, puternice și inteligente, care știe să se retragă atunci când trebuie.
Într-un articol dezbătut de mine anterior, în care făceam referire la personajul monden Elena Udrea și al ei pictorial în revista glossy Tabu, publicat la data de 14 decembrie 2011, purtând semnătura jurnalistică Dexter și titlul Elena Udrea în Elle Franța, am constatat lipsa veridicității informațiilor din cadrul articolului, în următorul fragment: „După ce a făcut înconjurul lumii pe site-uri precum perezhilton.com sau dailymail.co.uk, pictorialul realizat de Elena Udrea pentru numărul de noiembrie al revistei TABU a ajuns și în ediția tipărită a revistei Elle din Franța.”; nu consider faptul că acest pictorial a făcut „înconjurul lumii” deloc, ci doar înconjurul surselor citate: perezhilton.com, dailymail.co.uk (respectiv Statele unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii) și Franța; într-adevăr, trei mari puteri ale lumii, dar nu toată lumea. Jurnalistul a știut într-adevăr să capteze atenția cititorilor de online încă de la primele rânduri, dar se pare că s-a bazat numai pe acest aspect, din nou datorită dorinței creșterii numărului de accesări; întrebarea mea este: Oare nu s-a gândit la faptul că mulți cititori pun la îndoială veridicitatea acestei informații? Nu cred că Elena Udrea, oricât de frumoasă, sexy și având statut de politician, ar putea interesa publicul de pe întreaga Planetă, cum o face Hilary Clinton, Angela Merkel, Barack Obama sau Vladimir Putin; mai degrabă la baza acestei afirmații a jurnalistului, pe lângă scopul obținerii audienței scontate, se dorește și ridicarea revistei Tabu la rangul de revistă citită de către toate țările lumii, deci s-a dorit o dublă publicitate: a site-ului și a revistei; adevărul nu a mai contat.
Un alt articol monden lipsit de veridicitate, consider a fi articolul apărut în tabloidul Click, la data de 2 aprilie 2010, cu titlul Elena Udrea divorțează de Cocoș? Sub semnătura Nicoletei Vera; apărut în varianta online a tabloidului, www.click.ro (renumit pentru abundența de articole mondene, scandaluri în care sunt implicate diferite personalități publice, persoane sub mediocritate ridicate la statutul de vedete și inestimabilul kitsch de care dă dovadă), a fost ulterior subiect de mare dezbatere pe la mai toate posturile tv și în majoritatea tabloidelor; nici cele mai aprige tsunami-uri și alte cataclisme naturale nu ar fi putut fi pe primele pagini ale publicațiilor online mai mult decât acest subiect, alături de altele, la fel de „importante” pentru culturalizarea publică și de interes major general pentru societate. Conform articolului, cauza iminentului divorț l-ar fi constituit nerenunțarea lui Dorin Cocoș la afaceri, ceea ce a determinat-o pe Elena Udrea să fie foarte deranjată de acest lucru; presa a speculat că dorința ei de a divorța a fost legată de aspirația la funcția de Președinte în anul 2014 și că cei doi mai stau împreună „doar de ochii presei”. Articolul, care a adus cum era și firesc un prejudiciu de imagine cuplului Elena Udrea-Dorin Cocoș, conține nenumărate informații, date chiar de către Elena Udrea; cu toate acestea, informațiile din cadrul articolului nu fac trimitere și la sursa citată, cum este normal pentru un veritabil jurnalist; avem de-a face cu o confesiune a Elenei Udrea în urma căreia conchide: „Ce să fac? Ori să divorțez, ori soțul meu să renunțe la afaceri! N-am să divorțez!”; jurnalista evită trimiterea sigură la sursa citată, continuându-și articolul astfel: „spunea ea la o emisiune tv acum trei ani”; important de știut este care era emisiunea în cauză; greșelile jurnalistei continuă prin oferirea de informații, cu același caracter (netrimiterea la sursă), articolul având mai degrabă caracterul unei șuete între fete, a cărei principal subiect de discuție este bârfa la o cafea; mă refer aici la informații de genul: „surse din anturajul celor doi soți au început să vorbească, spunând că în cuplul politician-afacerist este gheață la mal.”; despre ce surse este vorba? Într-o situație de acest gen, oricine poate veni cu asemenea afirmații, indiferent că este apropiat al cuplului sau nu, activează în politică sau cultură, sau de ce nu, stă acasă și dorește să se facă remarcat în showbiz pe spatele unor personaje modene; jurnalista cade din ce în ce mai mult în penibil și își continua tirada anterioară cu alte informații, mai „senzaționale”: „Ba chiar și că cei doi rar mai stau împreună. Iar atunci când se afișează ca un cuplu, o fac doar de ochii presei.” Din punctul meu de vedere, consider acest articol ca fiind total lipsit de veridicitate și profesionalism jurnalistic, de bun-simț și decență; din păcate, multe cupluri sau persoane publice au căzut pradă acestui tip de articol, ce nu face deloc cinste presei, indiferent că este online sau print și pentru a încerca să își remedieze imaginea pericilitată de asemenea afirmații, au fost nevoite să iasă „la rampă”, încercând să repare ceea ce asemenea „jurnaliști” au distrus, spre deliciul mass-mediei; tocmai de aceea, mai târziu, la data de 17 octombrie 2012, în cadrul articolului Elena Udrea, despre prima întâlnire cu Dorin Cocoș: „Nu o să-i placă ce o să povestesc”, Elena Udrea a ținut să evidențieze faptul că relația ei cu Dorin Cocos este una romantică, fiind legați unul de celălalt prin iubire, alegând să declare acest lucru la un post de televiziune, tocmai pentru că știa că acest interviu va fi imediat preluat de toate canalele mediatice, ceea ce s-a și întâmplat (a fost imediat preluat de mai toate publicațiile online, printre care www.eva.ro, www.max-media.ro, www.adevarul.ro).
Ceea ce au omis din vedere jurnaliștii (în mod special cei de online), în mai toate articolele adresate Elenei Udrea, a fost faptul că dincolo de statutul politic sau imaginea de divă, este vorba despre o femeie, care de mulți ani poartă povara unor responsabilități enorme: un politician-barbat se concentrează mai mult pe activitatea politică și mai puțin pe viața personală și imagine; o femeie-politician, dincolo de faptul că trebuie să demonstreze societății românești faptul că este la fel de capabilă ca și un bărbat de a ocupa o funcție politică înaltă (ceea ce un bărbat nu este nevoit să facă), trebuie să fie și mama și soție, să se și respecte ca femeie, ceea ce Elena Udrea a făcut, indiferent de articolele răutăcioase și suspiciunile care au planat mereu deasupra ei. Elena Udrea este o femeie care se comportă așa cum consideră de cuviință și care a demonstrat pe tot parcursul acestor ani o forță și o putere interioară incredibile, o adevărată femeie-politician.
CAPITOLUL 4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Prin studiul de caz realizat de mine în lucrarea de licență, ceea ce m-a dus implicit la obiectivul propus și anume analizarea modului în care presa online o caracterizează pe Elena Udrea, am conștientizat un lucru care deși este dureros, este încărcat de un mare adevăr: această femeie deranjează toată lumea pentru că nu este orice fel de femeie: este o femeie inteligentă, frumoasă, puternică, foarte conștientă de atracția pe care o emană și care reușește întotdeauna ceea ce și-a propus. De ce deranjează Elena Udrea politicienii-bărbați? Deoarece ea posedă, pe lângă inteligență și frumusețe, mixul excelent pentru a reuși în ceea ce îți propui.
Din articolele conform cărora ar avea o relație cu Președintele țării, consider că deși au existat și încă mai există suspiciuni referitoare la acest subiect, ele nu au fost niciodată atestate cu adevărat prin oferirea unor dovezi solide, ci doar confirmate de către presă, în urma unor speculații și bârfe și în absența unor dovezi reale, confirmări făcute din păcate, în scopul măririi traficului de către jurnaliști pe site-urile publicațiilor online pentru care lucrează și în scopul alimentării plăcerii publicului către scandal. Cu toate acestea, ar trebui să ne păstrăm decența și să înțelegem că atâta timp cât nu afectează interesul public, viața personală a Elenei Udrea trebuie să rămână un tabu, cum un tabu dorim cu toții să rămână viețile noastre personale.
Am constatat că deși vrem să trăim într-o lume civilizată și democratică, nu facem nimic în acest sens, iar libertatea de exprimare, pentru care au murit atâția oameni, a fost din păcate prost înțeleasă de către marea noastră majoritate și mai ales de către presă, care a considerat că dacă are libertate, deci poate, acest lucru înseamnă că are și dreptul de a ironiza, ridiculiza și împroșca cu noroi în tot ceea ce consideră. Din acest motiv, etica jurnalistică actuală o consider cu mult sub cea de dinaintea Revoluției din 1989, chiar dacă atunci exista cenzură: pe atunci femeia nu era defăimată și nici vândută de către jurnaliști, iar media tradițională nu era caracterizată de vulgaritate, prost-gust și goană după publicitate; calitatea mass-mediei actuale și în special a presei online este consecința unei libertăți prost înțelese, mai ales atunci când este vorba de realizările profesionale ale unei femei inteligente și frumoase. Revoluția a însemnat pentru multe publicații online nu emancipare ci înapoiere prin furnizarea publicului de articole din care reiese clar că o femeie, pentru a fi de succes, trebuie să fie la fel de competentă, de inteligentă și de capabilă ca un bărbat și dacă are succes, atunci acesta se datorează cu siguranță unui ajutor primit (cel mai adesea de la un bărbat), motiv pentru care găsesc presa actuală încărcată de sexism, misoginism și cu o putere de manipulare a opiniei publice, cu mult mai mare decât înainte de Revoluție, datorită paradoxal, libertății la exprimare; cu toate acestea, consider că Elena Udrea a reprezentat și reprezintă un factor important în evitarea misoginismului peste măsură, de care jurnaliștii noștrii se folosesc pentru a face auzită vocea bărbatului. Cu toate că în majoritatea articolelor am observat acest misoginism, am rămas plăcut impresionată de modul în care Mircea Cărtărescu vede în Elena Udrea, pe lângă un foarte bun politician, o femeie în primul rând și ar trebui ca toți jurnaliștii, atât cei novice, cât și ceilalți, să învețe să aprecieze, să respecte, să iubească femeia și să o considere egalul lor, așa cum o face Mircea Cărtărescu.
Din punctul de vedere al eticii jurnalistice, am constatat prin analiza articolelor online, că există și publicații care respectă toate principiile ce țin de această etică, însă din păcate marea lor majoritate fac abstracție, prin intermediul jurnaliștilor, de două principii majore ale acesteia: obiectivitatea și veridicitatea, pe care le consider extrem de importante în presă, mai ales că veridicitatea este în strânsă legătură cu furnizarea către public de informații reale, iar obiectivitatea, ajută cititorul să vadă clar o situație redată într-un articol. I-aș sfătui pe acei jurnaliști care au uitat sau nu vor să respecte aceste principii, să înțeleagă ce înseamnă „a fi obiectiv” din punctul de vedere al categoriei de sex, prin citirea articolelor lui Mircea Cărtărescu și „a fi obiectiv” din punct de vedere politic, prin citirea articolelor lui Cristian Tudor Popescu; de asemeni, le-aș propune să înceapă să utilizeze mai puțin sistemul copy-paste și să încerce să se documenteze mai mult la fața locului, pentru oferirea unor informații cu adevărat valoroase și reale și să utilizeze pentru documentare doar câteva site-uri, respectiv cele serioase și care fac întotdeauna trimitere la sursă, deoarece am constat că multe din articolele autohtone online nu fac trimitere la sursă, iar dacă o fac, sursele mi se par susceptibile de a fi veridice, deci și acuratețea este precară în cadrul articolelor online. Le-aș propune să renunțe la obsesia primitivă legată de atribuțiile femeii, la caracterizarea oamenilor în funcție de culoarea pielii sau minoritate, să utilizeze mai puțin calculatorul și mai mult propria lor gândire, pentru a fi cât mai originali, căci și orginalitatea este foarte precară în cadrul articolelor online. Le-aș propune de asemeni să considere reportajele ca fiind o demonstrare pentru public și pentru ei înșiși, că pot trece de bariera superficialului. Numai în momentul conștientizării și însușirii a tuturor acestor aspecte, se va putea spune că în Romania, presa online are o etică ireproșabilă și este de calitate. Numai în acest mod jurnaliștii online vor deveni adevărați jurnaliști și vor oferi oamenilor ceea ce aceștia au nevoie: adevăr, subiecte de interes public general și decență, prin acestea contribuind într-adevăr la dezvoltarea unei societăți românești emancipate, în care adevăratele valori nu țin cont de categoria de sex, culoarea pielii sau apartenența politică și în care respectul presei pentru cetățeni determină respectul cetățenilor față de ei înșiși și față de cei din jurul lor, ceea ce va demonstra într-adevar ca românii trăiesc într-o societate civilizată.
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
1. Alexandru-Brăduț Ulmanu, Cartea fețelor, Editura Humanitas, București, 2011;
2. Bill Eager, Utilizare Internet, Editura Teora, București, 1996;
3. David Randall, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2007;
4. Delia Balaban, Ioana Iancu, Radu Meza, PR, Publicitate și New media, Editura Tritonic București, 2009;
5. Dorin Popa, Mass media, astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2002;
6. Dorina Guțu, New Media, Editura Tritonic, București, 2007;
7. Mihai Coman , Manual de Jurnalism, Ediția I, Editura Polirom, Iași, 2001;
8. Mihai Coman, Manual de jurnalism, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2001;
9. Mihai Coman, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;
10. Mihai Coman, Manual de Jurnalism, Ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2009;
11. Mike Ward, Journalism Online, Editura Focal Press, București, 2002;
12. Petre Varlam, Gheorghe Minea, Nicolae Stanciu, Televiziune în era digitală, Editura Media Expres, București, 2007;
13. Richard Keeble, Presa scrisă. O introducere critică, Editura Polirom, Iași, 2009;
14. Sorin Preda, Tehnici de redactare în presa scrisă, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
BLOGURI
1. http://atitudini.wordpress.com/;
2. http://www.elenaudrea.ro/ro/;
3. www.jurnalismonline.ro;
4. http://poetul.wordpress.com/tag/cristian-tudor-popescu/;
SITE-URI
1. www.adevarul.ro;
2. www.atelier.liternet.ro;
3. www.click.ro;
4. www.eva.ro;
5. www.evz.ro;
6. www.garbo.ro;
7. www.jurnalul.ro;
8. www.libertatea.ro;
9. www.max-media.ro;
10. www.mediafax.ro;
11. www.newz.ro;
12. www.stiri.com.ro;
13. www.tabu.ro;
14. www.Ziare.com;
ENCICLOPEDII WIKI
1. www.wikipedia.ro
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
1. Alexandru-Brăduț Ulmanu, Cartea fețelor, Editura Humanitas, București, 2011;
2. Bill Eager, Utilizare Internet, Editura Teora, București, 1996;
3. David Randall, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2007;
4. Delia Balaban, Ioana Iancu, Radu Meza, PR, Publicitate și New media, Editura Tritonic București, 2009;
5. Dorin Popa, Mass media, astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2002;
6. Dorina Guțu, New Media, Editura Tritonic, București, 2007;
7. Mihai Coman , Manual de Jurnalism, Ediția I, Editura Polirom, Iași, 2001;
8. Mihai Coman, Manual de jurnalism, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2001;
9. Mihai Coman, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;
10. Mihai Coman, Manual de Jurnalism, Ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2009;
11. Mike Ward, Journalism Online, Editura Focal Press, București, 2002;
12. Petre Varlam, Gheorghe Minea, Nicolae Stanciu, Televiziune în era digitală, Editura Media Expres, București, 2007;
13. Richard Keeble, Presa scrisă. O introducere critică, Editura Polirom, Iași, 2009;
14. Sorin Preda, Tehnici de redactare în presa scrisă, Editura Polirom, Bucuresti, 2006;
BLOGURI
1. http://atitudini.wordpress.com/;
2. http://www.elenaudrea.ro/ro/;
3. www.jurnalismonline.ro;
4. http://poetul.wordpress.com/tag/cristian-tudor-popescu/;
SITE-URI
1. www.adevarul.ro;
2. www.atelier.liternet.ro;
3. www.click.ro;
4. www.eva.ro;
5. www.evz.ro;
6. www.garbo.ro;
7. www.jurnalul.ro;
8. www.libertatea.ro;
9. www.max-media.ro;
10. www.mediafax.ro;
11. www.newz.ro;
12. www.stiri.com.ro;
13. www.tabu.ro;
14. www.Ziare.com;
ENCICLOPEDII WIKI
1. www.wikipedia.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Presa Online Despre Femei (ID: 154539)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.