Poezia Lui Georgebacovia Strategii de Predare la Liceu

POEZIA LUI GEORGE BACOVIA – STRATEGII DE PREDARE ÎN LICEU

CUPRINS

Argument

Capitolul 1. George Bacovia

Teme dominante în poezia bacoviană

Simbolismul european și George Bacovia

Capitolul 2. Curriculum național pentru limba și literatura română

Capitolul 3. Abordarea didactică a poeziei bacoviene în liceu

3.1. Metode moderne de abordare a poeziei

3.2 Mijloace de predare a operei lirice

3.2.1 Plumb de toamnă

3.2.2 Marș funebru

3.2.3 Lacustră

3.2.4 Nocturnă

3.2.5 Plumb

3.3. Strategii de predare a operei lirice

3.3.1. Strategii inovative

3.3.2. Activități extracurriculare

Concluzii

Bibliografie

Anexe

b#%l!^+a?

Argument

Criticii au vorbit despre Bacovia ca poet simbolist sau expresionist, au vorbit despre lirica sa ca despre o lirică a rupturii dar și a continuității. Se spunea despre Bacovi acă joacă un rol, că este un actor care își pune masca unui ironic care s-a detașat de lumea degradată, prin explorarea poetică.

Poet al toamnelor reci sau al unor ierni care te duc cu gândul lal sfârșit de lume, Bacovia este poetul complicat, greu de studiat, uneori surprinzător de plăcut de elevi și ușor de înțeles.

Lucrarea este realizată în întregime pe studierea liricii bacoviene din punct de vedere metodic. Părțile acestei lucrări sunt formate din parte teoretică și parte practică, partea teoretică având de tratat, viața și opera poetului, temele operei sale. Trecerea spre partea practică este făcută de capitolul dedicat curriculum-ului național pentru limba și literatura română și apoi partea practică este dedicată abordărilor metodice a operei sale.

Capitolul de început se ocupă de viața și opera autorului, făcând un salt prin simbolismul european și prin temele tratate în poezii.

Capitolul al doilea tratează din punct de vedere teoretic curriculum-ul național de literatura română, iar capitolul trei, cel care ocupă partea cea mai mare a lucrării tratează teoretic și practic metode, tehnici, strategii de predare a operi lirice, în special a operei lirice bacoviene. Acest al treilea capitol este partea care are cele mai multe anexe, deoarece multe dintre fișele de lucru, testele și proiectele didactice sunt anexe la aceste teorii de aplicare.

Activitățile extracurriculare sunt exemplificate într-un singur proiect, un proiect al unui cerc literar, având reprezentat în lucrare o prezentare power-point a unui studiu de caz asupra cromaticii bacoviene.

Parte dintre materialele prezentate la anexe sunt inspirate din munca colegilor mei profesori, cu care am împărtășit din experiențele mele, colegi pe care i-am cunoscut on line pe diferite site-uri didactice, sau colegi de catedră.

Capitolul 1. George Bacovia

Născut în Septembrie 1881 la Bacău, George Bacovia s-a format ca scriitor la școala simbolismului francez. b#%l!^+a?

Numele de naștere este George Andone Vasiliu și s-a născut în casa unor negustori – Dimitrie Vasiliu și Zoe Vasiliu. La doar 6 ani începe studiul limbii germane, între 1889-1890 find înscris în clasa I la un pension din Bacău. În 1894 absolvă școala primară tot la Bacău, în toamna aceluiași an fiind înscris la Gimnaziul Ferdinand din același oras. O întâmplare din această toamnă îl va inspira în scriere unei poezii în anul 1899, Amurg violet. Anii d eliceu îl inspiră în scrierea poemului Liceul.

1900 îl găsește înscri la Școala Militară din Iași, dar după un semestru se retrage din cauza problemelor de disciplină. Citește poezia Plumb și produce astfel primele impresii asupra criticilor. Urmează Nervi de toamnă în 1904 și colaborarea cu revista Arta, iar în 1905 poezia Lacustra.

Perioada interbelică îl găsește copit la sanatoriul din București, dar și colaborator la ziarul Seara,publicând diferite poezii, proză, recenzii sub mai multe pseudonime.” În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași. În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 devine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.”

În 1924 apare o a doua ediție a volumului Plumb, în 1926 apare volumul Scântei galbene, apoi Bucăți de noapte. În 1928 se căsătorește și se stabilește la București cu soția sa. Până în 1930 apare volumul Cu voi….., iar din 1932 este pensionar al Societății scriitorilor. ”În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957în locuința sa din București” 

Volume apărut eîn timpul vieții:

„Plumb, București, 1916

Scîntei galbene, Bacău, 1926

Bucăți de noapte, București, 1926

Poezii, București, 1929

Cu voi…, București, 1930

Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934

Comedii în fond, București, 1936

Opere, București, 1944

Stanțe burgheze, București, 1946

Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)„

Volume apărute postum:

”Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, biobibliografie și eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.

Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecție, traducere, biobibliografie și postfață de Geo Vasile, București, Editura Ideea Europeană, 2007

Lacustră, ediție bibliofilă alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Muzeul Literaturii Române, 2001.

Opere, prefață, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1978.

Opere, ediție de Mihail Petroveanu și Cornelia Botez, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.

Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.

Opere, București, Editura Semne, 2006.

Plumb. Versuri și proză, prefață de Nicolae Manolescu, București, Editura pentru Literatură, 1965.

Plumb / Plomo, ediție bilingvă româno-spaniolă, București, Editura Minerva, 1974.

Plumb / Lead, ediție bilingvă româno-engleză, București, Editura Minerva, 1980.

Plumb, Iași, Editura Junimea, 1982.

Plumb, Timișoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).

Plumb, Iași, Institutul European, 1997.

Plumb (poezii, proză), București. Editura Albatros, 1998.

Plumb / Plomb, ediție bilingvă româno-franceză, Pitești, Editura Paralela 45, 1998 b#%l!^+a? (reed. 2004).

Plumb, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, București, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).

Plumb, București & Chișinău, Litera Internațional , 2001.

Plumb, București, Editura Humanitas, 2007.

Plumb de iarnă / Lead of winter, ediție bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.

Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediție bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.

Poeme alese / Poemi scelti, ediție bilingvă româno-italiană, București Editura Fundației Culturale Române, 2002.

Poezii, ediție îngrijită și repere istorico-literare de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1980.

Poezii, Galați, Editura Porto-Franco, 1991.

Poezii, București, Editura Universal Dalsi, 2001.

Poezii / Versek, ediție bilingvă româno-maghiară, București, Editura Gramar, 2003.

Poezii. Proză, postfață și bibliografie de Ion Bogdan Lefter, București, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).

Proză, București, Editura Minerva, 1980

Scrieri alese, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, Editura pentru Literatură, 1961.

Stanțe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului și câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000

Versuri, București, Editura Saeculum, 1996.

Versuri și proză, ediție îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice și bibliografie de Ion Nistor, prefață de Mircea Anghelescu, București, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).”

Teme dominante în poezia bacoviană

Opera sa are diferite teme fundamentale, teme care domină întreaga operă:î

Lumea orașului provincial

Solitudinea

Natura

Iubirea

Moartea

Lumea orașului provincial ilustrează o lume bolnavă, degradată fizic și psihic:

Mahalaua populată de o lume ftizică, aflată în descompunere lentă, sub acțiunea intemperiilor: ploaia, zăpada, vântul, frigul, ceața și arșița, în nopți halucinante de toamna sau iarnă:

”E-o noapte udă, grea, te-neci afar

Prin ceață obosite, rosii fără zare,

Ard afumate triste felinare

Ca-ntr-o crâșmă umedă, murdară

Prin mahalali mai neagră noaptea pare

Și-auzi tușind o tuse-n sec amară

Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare"

Orasul în ruină, în descompunere, în care coexistă cadavrele în descompunere cu fastul burghez, cu iluminatul electric, iar poetul, alungat din propria sa locuință, este bântuit de obsesii, spaime:

”Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar

Decor de doliu funerar

Copacii albi, copacii negri"

Orasul înspăimântător, periculos pentru viața omului, în care se petrec fapte zguduitoare, cum ar fi scenele de viol:

”Acum cad foi de sânge-n parcul gol

Pe albe statui feminine,

Pe alb model de forme fine,

Acum se-nșiră scene de viol”

(În parc) b#%l!^+a?

Orasul văzut ca un muzeu al figurilor de ceară este ilustrat în poezia "Panorama":

"Plângea caterinca fanfare

Lugubru în noapte târziu

Și singur priveam prin ochene/

Pierdut în muzeul pustiu."

Solitudinea este una din temele predilecte ale lui Bacovia, constituind și principala sa componentă spirituală

Camera poetului nu e o ambianța benefică, așa cum este la Macedonski, un spațiu de creație, sau ca la Eminescu, ci este un loc înspăimântător, generator de spaime:
"Eu trec din odaie-n odaie

Când bate satanica ora"

(Miezul noptii)

Dragostea și actul reflex al creației sunt singurele elemente salvatoare într-o singuratate ca o tortură pentru poet, care se simte bine numai in intimitatea protectoare a camerei iubitei:
"Ce cald e aicea la tine

Și toate din casă mi-s sfinte

Te uită cum ninge în Decembre/

Nu râde, citește-nainte"

(Decembre)

Natura este descrisă sub forma unor forte distructive, fiind prezentată ca o stare de spirit, iar anotimpurile sunt obsedante și creează stări nevrotice:

”Și toamna și iarna

Coboară amândouă

Și ninge și plouă”

(Moina)

Apa, ca parte a naturii nu este simbolul vieții. Este elemental care distruge material, care degradează, provoacă disperare, isterie.:

”Și parcă dorm pe scândusi ude, în spate mă izbește – un val

Tresar prin somn, și mi se pare

Că n-am tras podul de la mal”

Lacustra

Zăpada , care la alți poeți este element al vieții, la Bacova este apocaliptică, astupă orice posivilitate de scăpare, orice existent umană:

”Ninge grozav pe camp la abator

Și sânge cald se scurge pe canal

Plină-I zăpada de sânge animal

Și ninge mereu oe-un trist patinoar”

Tablou de iarnă

Primăvara este provocatoare de isterie și nevroză:

”Apar din nou țăranii pe haul de câmpie

În infinit pământul se simte tresăltând

Vor fi acum de toate cum este orițicând

Dar iar rămâne totul o lungă teorie

O, când va fi un cântec de alte primaveri ?!”

Nervi de primavera

Iubirea și ea prezentată ca un rău, ca un spirit malefic pentru om.

Iubita gingașă este fecioara palidă, despletită, care cântă muzică funebră:

”Iubita cântă un mars funebru

Iar eu nedumerit mă mir

De ce să cânte-un mars funebru

Și nige ca-ntr-un cimitir”

Nevroza

Descrisă ca într-un pamflet, iubita este disprețuită de poet: b#%l!^+a?

”Femeie, mască de culori

Cocota plină de rafinării”

Contrast

”Duduia veșnic citește

Ști clavirul, picture

Și nopți de-a rândul veghează

Și poate de-aceea slăbește”

Unei fecioare

Moartea este însă fascinantă, este starea de dezagregare a materiei, a exista un spirit malefic pentru om.

Iubita gingașă este fecioara palidă, despletită, care cântă muzică funebră:

”Iubita cântă un mars funebru

Iar eu nedumerit mă mir

De ce să cânte-un mars funebru

Și nige ca-ntr-un cimitir”

Nevroza

Descrisă ca într-un pamflet, iubita este disprețuită de poet: b#%l!^+a?

”Femeie, mască de culori

Cocota plină de rafinării”

Contrast

”Duduia veșnic citește

Ști clavirul, picture

Și nopți de-a rândul veghează

Și poate de-aceea slăbește”

Unei fecioare

Moartea este însă fascinantă, este starea de dezagregare a materiei, a existenței cosmice.

Starea de funebru este permanent în lirica bacoviană, este component eului poetic dar și a sentimentului de iubire:

”Dormeau adânc sicriele de plumb

Și flori de plumb și funerar vestment

Stam singur în cavou și era vânt

Și scârțîiau coroanele de plumb”

Plumb

Din altă perspectivă moartea este dezgregarea absolută a omenirii:

”Sunt câțiva morți în oraș, iubito,

Chiar pentru asta am venit să-ți spun;

Pe catafalc, de căldură-n oraș, încet, cadavrele se descompun”

(Cuptor)

Simbolismul european și George Bacovia

“Opera este o lume condusă de legitatea ei proprie, o lume într-o lume mai mare” , căci ea se proiectează, în mod necesar, pe orizontul unei istorii a literaturii, participând și la complexul proces al intertextualității. O asemenea lectură critică, asimilată unei “priviri de deasupra”, cum o numește Jean Starobinski, întâmpină mai întâi un obstacol: contextul este atât de vast, relațiile atât de numeroase, încât pare imposibil să aduni toate elementele acestei totalități, în plus, existând și un alt pericol, “opera încetând să mai fie obiectul privilegiat care era la început, devine una dintre nenumăratele manifestări ale unei epoci și ale unei culturi” .

Imaginea relației dintre simbolismul românesc și simbolismul francez nu poate fi realizată decât prin George Bacovia și prin urmărirea influențelor care ”favorizează ecloziunea germenilor care trebuie să existe și care vor lua o formă proprie lor”.

Bacovia este exemplul unui poet care a declanșat controverse constatându-se uneori: “… rari sunt marii noștri scriitori cărora clișeele critice să le fi deformat, în așa mare măsură, profilul distinct”.

George călinescu consideră lirica bacoviană “o transplantare până la pastișă a simbolismului francez”, dar dacă ar fi așa, cum se explică deschiderile pe care textul le suportă, sau chiar le impune interpretărilor moderne.

Simbolismul a apărut în Franța ca o reacție la parnasianism și naturalism, marcând trecrea de la discursivitate și narativitate la concentrarea expresiei, la limbajul portic mai nuanțat. Bacovia srie despre anii în care trăiește ca despre ani în care toate sunt sortite eșecului sunt disoluții ale unei civilizații:

“E un secol de-a binelea bolnav

Că-s bolnav și eu și nu mă mir”

Reacția antiparnasiană apare în această periaodă prin atitudinea impersonală, natura obiectivată a liricii, caracteristici care impun versul plaric, rece, deosebit prin rigoarea canonică și expresia cizelată. În jurul anilor 1880 reacția contra retorismului romantic era exprimată în poezia franceză de cercul poeșilor blestemașo, cerc fascinat de anumite laturi ale operei lui Baudelaire – urâul, groaza, descompunerea, demonicul, macabrul. Théophile Gautier, punând accentul pe insolitul modernității lui Baudelaire, în prefața volumului “Les fleurs du mal” rezumă pentru prima dată atributele stilului zis “de decadență”: “… stil b#%l!^+a?ingenios, complicat, savant, plin de nuanțe și de căutări, împingând mereu mai departe limitele limbajului, luând culori din toate paletele, notele tuturor claviaturilor, străduindu-se să redea gândul, în ceea ce are mai inefabil și forma în contururile ei cele mai vagi și lunecătoare, ascultând, pentru a le traduce, confidențele subtile ale nevrozei, mărturiile pasiunii îmbătrânite care se depravează, ca și halucinațiile bizare ale ideii fixe, bătând în nebunie. Acest stil de decadență – conchide scriitorul – este ultimul cuvânt al Verbului”.

Pierre Martino explică astfel proveniența termenului decadent “Decadent este un cuvânt nou, poate creat după lectura unui sonet, unde Verlaine, evocând imaginile decadenței romane, vorbea despre langoarea sa, despre dezgustul său față de acțiune, despre certitudinea că nimic în viață nu valorează oboseala de a trăi”. Paul Verlaine constata: “Decadent! Oare asfințitul unei zile frumoase nu face cât toate aurorele? Și, apoi, soarele apunând, nu va răsări mâine?”.

După cum conchide A. Marino, în studiul dedicat fenomenului, decadenții sunt “scriitorii rebeli ai epocii, tinerii «furioși» ai deceniului 1880-1890, singularizați, agresivi, excesivi, cu o bună doză de emfază și cabotinism, câștigați integral principiului artei «moderne»”.

Sub această imagne pe care a concluzionat-o A. Marinp, acești poeți încep să fie cunoscuți la noi. Momentul 1886 este acela în care mișcarea simbolistă se constituie prin publicare unui manifest în Le Figaro, și la câteva săptămâni distanță apare revista Le Symbolisme care apus bazele simbolismului francez sub acest nume: “… Eterogen încă de la început, simbolismul devenise după două decenii total diferit de el însuși; prin 1905 era tot atât de ușor să-l întâlnești și să-l saluți pretutindeni sau, dimpotrivă, să faci o conștiincioasă trecere în revistă a «școlilor» care îl subminaseră, pentru a-i lua locul”.

În procesul complex al reflectării realității prin simbol stabilirea de analogii între senzații, imagini și idei devine inevitabilă. Corespondențele, a căror teorie a fost expusă în sonetul cu același titlu al lui Baudelaire, constituie esența pe care trebuie să o intuiască poetul; depășind stadiul de joc pur al imaginației, ele se transformă într-un “fapt capital al ordinii universale”.

Corespondențele, ca și tehnica simbolului, se sprijină, în mod fundamental, pe capacitatea de sugestie. Estetica simbolismului promovează sugestia ca limbaj propriu și revelator pentru condiția inefabilă a poeziei, în opoziție cu limbajul uzual, calificat de Mallarmé drept o formă de expresie a “universalului reportaj”. Prin virtuțile sale muzicale sau metafizice, tehnica poetică a sugestiei este considerată ca fiind capabilă să prindă, în plasma sensibilă a cuvântului, imponderabilul emotiv, legat de reprezentările noastre, ca și însăși natura misterioasă, plurivocă, bogată în corespondențe, a acestor reprezentări. În poezia simbolistă structurarea muzicală a lirismului ține de o condiție interioară, de adâncime, nefiind doar ceva exterior, de natura unor simple efecte de eufonie.

Poeții simboliști s-au simțit solidari în negarea platitudinilor, în hotărârea de a înnoi lirica, căci reforma poeziei implica și o reformă a sensibilității, a viziunii. Încredințându-i artistului misiunea de a deveni vizionar, Rimbaud ilustrează datoria poetului de a epuiza toate formele dragostei, suferinței, nebuniei. În acest fel, poemul, “verb accesibil tuturor simțurilor”, fiind și “suflet dăruit sufletului”, rezumând totul – parfumuri, culori, sunete, gândire – va purta toate semnele unei revelații.

Astfel, mișcarea născută în Franța s-a impus ca un moment de radicală cotitură și de transformare calitatv-structurală a literaturii, înscriindu-se în orientarea profundă de înnoire produsă de tendința refuzului mimetismului în toate artele, la sfârșitul secolului XIX. Se relevă, așadar, triumful principiului conținut în “lecția” lui Baudelaire, conform căruia artistul, în loc să imite natura, o asimilează și o încarnează în propriul eu. Prin noutatea principiilor poetice propuse, simbolismul a exercitat o largă influență asupra liricii moderne, reverberațiile lui atingând poezia germană (Stefan George, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke), engleză (William Butler Yeats, Swinburne, Arthur Simonds), italiană (D’Annunzio), spațiul hispano-american (Ruben Dario, Antonio Machado, Juan Ramon Jimenez), rusă (Valeri Briusov, Alexandr Blok, Andrei Belâi), maghiară (Ady Endre) și, bineînțeles, cea română.

La noi simbolismul ia naștere într-un moment aproape sincronic celui european – spre deosebire de clasicism și romantism, ale căror ecouri apar la oarecare distanță în timp – și b#%l!^+a?are șansa de a găsi o literatură română “europenizată” deja ca spirit. “Receptat în condiții de paralelism și transformat progresiv”, potrivit realităților sociale, dimensiunii spirituale, sensibilității și tradiției proprii, simbolismul românesc “nu a fost o simplă variantă a celui francez” ci a avut o evoluție marcată de specificitatea lui națională. Până spre 1908 el duce o “existență mai degrabă subterană și are, fără voia lui, un statut semi-oficial” fapt datorat reticenței cu care este privit de oficialitatea literară a timpului. De la reprezentanții “Junimii”, până la scriitorii din jurul revistei “Contemporanul”, la care se adaugă atitudinea curentelor antisimboliste (în special a sămănătoriștilor), toți s-au coalizat împotriva așa-zisei literaturi “decadente”, excluzând-o din câmpul artei. Climatul opresiv, în care simbolismul nostru a fost nevoit să se manifeste, se datorează, probabil, și mediului confuz, “eclectismului care caracteriza, deopotrivă, epoca în ansamblu și tendința reformatoare în particular”.

Tendința modernă de intelectualizare a liricii, de exprimare a ideii printr-un limbaj fluid, apt să comunice prin metaforă și simbol raporturile insesizabile ale omului cu universul, este inaugurată de revista “Literatorul”.

Această prima etapă din istoria curentului, situată la sfârșitul secolului al XIX-lea este dominată de activitatea de teoretician a lui Alexandru Macedonski, “inițiatorul orientării reformatoare”, ale cărui eforturi au în vizor, mai ales, crearea unei școli de poezie nouă.

Mentorul “Literatorului” nu se îndoiește că “poezia viitorului nu va fi decât muzică și imagine – aceste principale și eterne sorginți ale ideii”, după cum afirmă în “Poezia viitorului”, din 1892, adevărat manifest prosimbolist în care transpar ecourile principiilor instrumentaliste susținute de René Ghil.

Animat de aceste convingeri, integrate ostentativ cultului marii Arte, Macedonski definește caracterele specifice curentului, relevând atribuirea unor valori muzicale semnelor grafice, stârnirea de imagini și senzații prin intermediul formei, crearea de ritmuri noi și transformarea celor existente spre a ajunge la “muzică, imagine și culoare”, singura poezie adevărată. Își arogă chiar, în articolul “În pragul secolului” poziția de inovator pe plan european: “Belgienii, și se poate zice cu mândrie și despre unii din români, dacă n-au fost tocmai ei precursorii mișcării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului. Maeterlinch, Rodenbach, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Séverin și alții încă – cei patru întâi citați, astăzi deja iluștri – au avut onoarea, împreună cu mine să ia parte acum 12 ani la mișcarea provocată din Liège, de revista Wallonie, al cărei energic și valoros director era d-l Albert Mockel”.

Simbolismul românesc își dobândește prin apariția revistei “Viața nouă” (1905-1925) “dacă nu cea mai originală și mai eficace, în tot cazul cea mai consecventă și tenace tribună”. În paginile sale Ovid Densușianu a militat timp de două decenii pentru răspândirea curentului, apreciind că e cazul să se realizeze “emanciparea de tot ce ne-a ținut pe loc, într-o parte ori în alta a vieții noastre, așa de dezordonate, așa de inegale, cu atâtea coborâșuri și atâtea abisuri, peste care nu s-a întins puntea mântuitoare”.

Tudor Vianu constata că poeții munteni care s-au raliat după 1900 crezului simbolist, se deosebesc de confrații lor moldoveni conduși de același ideal estetic, muntenii (Minulescu, Stamatiade, Davidescu) fiind “temperamente mai retorice, afișând exotismul și un nevrozism livresc”, pe când moldovenii (Petică, Bacovia etc.) sunt “naturi mai interioare”, cultivând – pe linia lui Eminescu – “tonalități minore ale sentimentului”.

Se pot diferenția, prin urmare, cel puțin două direcții în simbolismul românesc; una e reprezentată de poeții mai expansivi, retorici, care ilustrează un simbolism “decorativ, exterior, convențional, satisfăcuți numai cu simpla aparența a inovației, frondeur și zgomotos”. Cealaltă e susținută de lirici meditativi, receptivi la aspectele sumbre ale existenței, “de tipul G. Bacovia, la care adâncimea și emoția concordă cu limbajul șoptit”.

Interpretată de primii săi comentatori ca simplă “poezie de atmosferă”, ca “o expresie a unui simbolism elementar”, ba chiar “o transplantare, uneori până la pastișă, a simbolismului francez”, lirica bacoviană s-a impus, dimpotrivă, în ochii altora de mai târziu, drept “punctul cel mai înalt al simbolismului românesc”, o experiență artistică ”dintre cele mai originale, cu însemnate urmări pentru întreaga evoluție a limbajului poetic”. b#%l!^+a?

Imaginea poetului, căruia abia i se recunoscuse “meritul de a ști alege nota justă”, ca să exprime cu simplitate și cu naturalețe “cele mai elementare stări sufletești”, precum și a unei poezii care, așa cum remarcă, polemic, Mihail Petroveanu, “în interpretarea călineșciană este atât de dependentă de modele, atât de cufundată în apele altora, încât sfârșește prin a se îneca” se află, în felul acesta, radical schimbată. Bacovia pare a prezenta simptomele tipice ale decadenței: “Spleenul mai amar decât tristețea, mai întunecat decât disperarea și mai pătrunzător decât plictisul”.

Atinsă de acel “rău de provincie”, de care vorbea Michaud, la Bacovia “sensibilitatea ulcerată de provincial” dezvoltă o coordonată specifică: târgul. Un târg de provincie ticălos, cu uliți desfundate, case mărunte, tăvălite în tină, străjuite de pâlcuri de copaci scheletici, răspândind prin toate ungherele lui o dezolare profundă. E o lume a tristeții și a ratării, un loc în care se moare lent, perfect definit – începând chiar cu titlul – de una din variantele poeziei “Proză”:

“Șuruie ploaia

Pe-un târg mizerabil,

Pe-un târg potopit

De glod și coceni;

Pe-un târg prăpădit

Și plin de dugheni

– Aici stă iubita

Și-aici e amorul

Și ulița-i plină

De fân și coceni.

Și trec cotiugare

Cu saci de făină,

Și plouă mai tare pe crâșme murdare,

Pe-un târg sărăcit…

Aici stă iubita,

Aici e amorul

Și țuruie ploaia

Pe-un târg prăpădit”.

Perspectiva citadină cumulează un număr redus de repere spațiale: piața, strada, parcul, periferia, cimitirul, liceul, ușor identificabile. Oricâte sugestii vor fi venit din simbolismul francez, “pare totuși de netăgăduit că frecvența peisajului citadin, a unui anumit peisaj citadin – spune Lidia Bote – reflectă, în primul rând, o experiență reală. Nu era numaidecât nevoie să citești pe Verlaine, pe Laforgue sau «Bruge la morte» de Rodenbach, ca să fii, uneori, copleșit de tristețea vechilor mahalale și târguri de provincie”. Spațiul exterior, indiferent de configurația lui, provoacă neliniște și dezolare. Bacovia nu numai că detaliază, observă fiecare element al decorului citadin, dar îl și întregește prin sugestie sonoră. Se aud frecvent, în târgul bacovian, talanga, clopotele, streșinile cărora li se adaugă urletul de câine, strigătul cucuvelei, croncănitul corbilor, precum și o serie de instrumente muzicale ”îmbolnăvite de moarte sau în agonie”. “Poezia lui Bacovia – constată D. Micu – este plină de parcuri solitare”, cu copaci dezfrunziți, cu grădini devastate, mâncate de cancer și de ftizie, de ploi, de ninsori, de vânturi nimicitoare:

“Copacii albi, copacii negri,

Stau goi în parcul solitar,

Decor de doliu funerar…”

(Decor);

“Peste parcul părăsit

Cad regrete

și un negru croncănit…” b#%l!^+a?

(Oh, amurguri),

“Acum stă parcul, devastat fatal,

Mâncat de cancer și ftizie”

(Parc).

O constantă a poeziei bacoviene, chipurile triste, pale maladive, în cadrul ferestrei, conotează – prin simpla lor figurație – întreaga paletă de sentimente și trăiri, pe care o generează boala fără leac care roade în interior ființa, spulberarea visurilor, regretul imposibilității trăirii din plin a vieții, ratarea fericirii. Întreg teritoriul bacovian se înscrie sub semnul limitei și al închiderii, fie că este vorba de îndepărtatul han solitar, de liceul “cu lungi coridoare”, de cafeneaua goală sau de pivnița adâncă – refugiu al amenințărilor apocaliptice. Văzute în simultaneitatea lor, fenomenele meteorologice uniformizează ambianța citadină, punând-o sub semnul unui anotimp incert când:

“Și toamna și iarna

Coboară-amândouă;

Și plouă, și ninge

Și ninge și plouă”

(Moină).

Chiar momentele zilei se confundă între ele: “E ziuă și ce întuneric”, spune poetul în Decembre, receptând deopotrivă lumina și bezna.

Lacustra oferă într-un mod la fel de original, cu implicații superioare la nivelul semnificațiilor, imaginea singurătății extreme, racordată la o gamă variată de trăiri (așteptarea, tresărirea, spaima etc.):

“De-atâtea nopți aud plouând

Tot tresărind, tot așteptând,…

Sunt singur și mă duce un gând

Spre locuințele lacustre”,

toate declanșate de “umeda închisoare” a ploii. Ca și la Baudelaire, ploaia se metamorfozează într-un potop lent, o nesfârșită postglaciațiune, care tulbură definitiv echilibrul natural. Cu o intuiție de excepție, vizând o ordine profundă a existențialului, poetul pune viața între limite similare, apa evocând mediul primar, fiind o matrice a viului, și, deopotrivă, agent distructiv, ducând la disoluție, la extincție. Motivul apei ca stare univocă, ca stadiu limitativ este întâlnit la G. Rodenbach, accentul căzând însă pe o detaliată prezentare a simptomelor nevrotice. Amestec de plictiseală profundă, dezolare și tristețe abstractă, spleenul simbolist, inițiat de Baudelaire, este expresia apăsării sumbre a anotimpului pluvios, a zilei interminabile fără conținut, a neliniștii sâcâitoare, de durată.

“Interpret clasic al dispoziției apăsătoare”, autorul Lacustrei parcurge o întreagă curbă a depresiunii, “dependența de condiția naturală devenind tiranie pentru simțurile silite să înregistreze, înainte de orice alt stimul, mersul acestei meteorologii permanent catastrofice”.

Atmosfera decadentă a poeziei bacoviene, în conflict cu sentimentul tonifiant al iubirii, contribuie, într-un fel, la izolarea cuplului de lume, pe o insulă de liniște și de disperare, care este odaia, salonul, casa iubitei, neatinsă de descompunerea din jur, dar foarte sensibilă la aceasta.

În poezia bacoviană, marea umbră, omniprezentă, planează asupra celui mai inocent, celui mai idilic pastel. Întregul oraș pare a fi atins, bântuit, de fiorul omnidevorator, sugerat de imaginea fecioarelor clorotice, sau a sicrielor în drum spre cimitir. Stăpânind toate personajele care populează spațiul provincial, teroarea se insinuează într-o atmosferă ternă, cenușie, ca și cum adoptarea de regnul morții s-ar fi produs de mult, iar poetul înregistrează simptomele descompunerii în toate regnurile, în lucruri și vegetație, în ziduri și pe chipurile oamenilor, “ca semne ale timpului crepuscular”.

După cum consideră I. Caraion, “tanatofilia bacoviană este în considerabilă proporție de origine livrească”,

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%

l!^+a? Capitolul 2. Curriculum național pentru limba și literatura română

Studiul limbii române are o contribuție esențială la formarea unei personalități autonome a elevilor, a unei personalități capabile de discernământ și spirit critic, a unei personalități apte de argumentarea prorpiilor opțiuni, a unei personalități care are conștiința propriei identități culturale și care manifestă interes pentru varietatea formelor artistice.

Principiile modelului actual de programă sunt:

urmărirea unui set unitar și coerent de finalități ale studiului disciplinei pe parcursul întregii școlarități obligatorii;

adoptarea unui model didactic coerent, în cadrul căruia să apară evidentă deplasarea accentului de pe simpla achiziționare de cunoștințe pe formarea de competențe și atitudini, cu valențe ulterioare de actualizare și de extindere;

diversificarea strategiilor, a ofertelor și a situațiilor de învățare și adaptarea acestora la grupul- țintă;

asigurarea caracterului flexibil și actual al studierii limbii române, prin conectarea sa la realitățile vieții cotidiene;

reechilibrarea ponderii acordate în studiu variantei scrise și celei orale;

îmbinarea echilibrată a proceselor de receptare și proceselor de producere a mesajului;

adoptarea unei perspective consecvent comunicative, în cadrul căreia accentul să fie plasat pe aspectele concrete ale utilizării limbii.

Competențele genrale urmărite de programă sunt:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor în diferite situații de comunicare

Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare

Argumentarea în scris și oral a unor opinii în diverse situații de comunicare

Comprehensiunea și interpretarea textelor

Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare b#%l!^+a?

Valorile și atitudinile pe care le implică realizarea acestor competențe sunt:

Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii

Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate

Formarea unor reprezentări culturale privind evoluția și valorile literaturii române

Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare și a încrederii în propriile abilități de comunicare

Abordarea flexibilă și tolerantă a opiniilor și a argumentelor celorlalți

Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba maternă și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural

Dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală

Profesorii au libertatea de a lua ca reper nevoile reale ale elevilor, demersul didactic fiind adaptat la acestea. Finalitățile disciplinei se pot realiza eficient prin centrarea pe procesul învățării, pe activitatea elevului, de aici decurgând accentul pus pe activități de tip formativ/performativ și nu pe activități de tip informativ.

Competențele specifice și conținuturile asociate acestora sunt:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare:

Competențe specifice:

Aplicare acunoștințelor de limbă în receptarea mesajelor orale și scrise

Utilizarea achizițiilor lingvistice, cu accent pe aspectele normative

Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog și dialog

Utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare

Comprehensiunea și interpretarea textelor:

Competențe specifice:

2.1. Utilizarea strategiilor de lectură în vederea înțelegerii adecvate a textelor b#%l!^+a?studiate

2.2. Compararea viziunii despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte

2.3. Interpretarea textelor studiate prin prisma propriilor valori și a propriei experiențe de lectură.

Punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale / literare

Competențe specifice

3.1. Identificarea și explicarea relațiilor dintre opera literară studiată și contextul cultural în care a apărut aceasta

3.2. Dezvoltarea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc până la începutul secolului al XX-lea

3.3. Identificarea unor conexiuni între literatura română și cea universală

3.4. Utilizarea adecvată a tehnicilor de documentare și cercetare a unei teme

4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare

– competențe specifice:

4.1. Utilizarea tehnicilor și strategiilor argumentative în situații de comunicare diverse (scrise sau orale)

4.2. Compararea și evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor judecăți proprii

Studiile de caz, abordarea textelor de bază, dezbaterile sunt activități care s evor desfășura mai ales pe partea de literatură română și universală, activități care ajută elevii să-și poată dezvolta aceste competențe.

Capitolul 3. Abordarea didactică a poeziei bacoviene în liceu

3.1.Metode moderne de receptare a poeziei

În abordarea didactică a literaturii se utilizează o gamă variată de metode și procedee oferite fie de practica tradițională, fie de cea modernă. Folosirea acestor metode și procedee este detrminată de utilizarea unei învățări active, de realizarea unui proces în care relația dintre profesori și elevi să fie de ajutor acestei învățări.

Metodele pe care le-am folosit la clasă pentru a realiza receptarea operei caragielene le voi prezenta din punct de vedere teoretic în acest subcapitol, începând această prezntare cu metodele moderne de predare-învățare-evaluare, apoi cu cele tradiționale.

Metoda ciorchinelui este o metodă care se poate utiliza în etapa de reactualizare a structurilor învățate anterior, elevii fiind astfel puși în situația de a stabili conexiuni între elemente studiate. După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noțiunile și legăturile create pentru a deszvolta idei concrete despre conceptul propus. Ciorchinele poate fi realizat ca activitate individuală sau de grup.

Metoda de realizare:

elevii vor scrie un cuvânt sau expresie nucleu în centrul unei foi de hârtie

elevii sunt invitați să scrie cât mai multe cuvinte sau expresii care le vin în minte despre subiectul selectat până la expirarea timpului

cuvintele (ideile) vor fi legate prin linii de noțiunea centrală sau, daca este cazul, de una din cele propuse de elevi;

la finalul exercițiului se va comenta întreaga structura cu explicatiile de rigoare;

Caracterul stimulativ al metodei ciorchinelui:

Participarea întregii clase la realizarea “ciorchinelui” este lansată ca o provocare și determină o întrecere de a descoperi noi conexiuni legate de termenul propus.

Metoda cubului este strategia care facilitează analiza unui subiect din diferite puncte de vedere. Este o metodă care poate fi folosită în fiecare moment al lecției, oferind posibilitatea de a-și dezvolta competențe necesare unor abordări complexe.

Modalitatea de realizare

Se realizează un cub ale cărui fețe pot fi acoperite cu hârtie de culori diferite;

Pe fiecare față a cubului se scrie câte una dintre următoarele instrucțiuni: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.

Este recomandabil ca fețele cubului să fie parcurse în ordinea prezentată, urmând pașii de la simplu la complex. b#%l!^+a?

Se cere elevilor să scrie timp de 2 – 4 minute pe subiectul lecției descriindu-l din toate punctele de vedere (forma, culoarea, mărimea)într-un timp limitat.

Indicațiile extinse pentru cele șase fețe sunt:

Descrieți – priviți obiectul cu atenție și descrieți ceea ce vedeți;

  Comparați – cu ce este similar? De ce diferă?

 Asociați – la ce vă face sa va gândiți? Ce va inspira? Eliberați-va mintea și căutați asociații pentru acest obiect.

  Analizați – spuneți cum este făcut, din ce și ce părți conține?

Aplicați: – Cum poate fi utilizat?

Argumentați – pro sau contra. Luați o poziție și  folosiți orice fel de argumente logice pentru a pleda în favoarea sau împotriva subiectului.

Metoda Știu-Vreau să știu-Am învățat este strategia de conștientizare de către elevi a ceea ce știu sau cred că știu, refertor la un subiect și totodată a ceea ce nu știu, sau nu sunt siguri că știu și ar dori să-nvețe. Metoda poate fi folosită ca parte aunei lecții, ca actualizare a vechilor cunoștințe. Este o metodă care oferă copiilor posibilitatea de a-și verifica nivelul cunoștințelor.

Modalitatea de realizare:

Se cere elevilor să inventarieze ideile pe care consideră că le dețin cu privire la subiectul, sau tema investigației ce va urma; aceste idei vor fi notate într-o rubrica a unui tabel – „ȘTIU”;

Ei vor nota apoi ideile despre care au îndoieli, sau ceea ce ar dori sa știe în legătură cu tema respectivă; aceste idei sunt grupate în rubrica „VREAU SĂ  ȘTIU”;

Profesorul va propune apoi studierea unui text, realizarea unei investigații și fixarea unor cunoștințe referitoare la acel subiect, selectate de profesor; elevii   își   însușesc noile cunoștințe și își inventariază noile idei asimilate pe care le notează în rubrica „AM ÎNVĂȚAT”;

Fișa de lucru:

Metoda Turul galeriei

Problemă: Cum se pot utiliza la maximum spațiile de expunere din clasă și cum se pot obține materiale care merită expuse?

Provocarea: Să organizăm spații de expunere în clasă care să susțină procesul de învățare al b#%l!^+a?tuturor elevilor și să le răsplătească succesele.

Ce putem face?

Creați afișe care să fie reprezentative pentru programa urmată.                        

Expuneți lucrările elevilor care sunt reprezentative pentru programa urmată

Schimbați frecvent exponatele.

Modalitatea de realizare:

Grupăm elevii în 5 grupe pe care le numerotăm corespunzător. Fiecare grup primește o fișă de lucru care conține câte 2 chestiuni de rezolvat, una teoretică, cealaltă practică și o foaie A2/A3 pe care vor rezolva sarcinile de lucru. Elevii sunt lăsați să lucreze 35 de min., reamintindu-le să scrie numărul grupului și să semneze. Atunci când au terminat afișele, elevii le vor expune pe pereții sălii de clasă, în ordinea crescătoare a numărului grupei. Fiecare elev ia în mâna un creion și pleacă într-un tur al galeriei.  La început, grupul 1 va fi în fața afișului grupei numărul 2, grupa 2 în fața afișului grupei numărul 3. Elevii studiază fiecare exponat și își notează concluziile pe foaia albă din dreptul exponatului.

Metoda Delphi (după numele orașului antic grecesc) se înrudește cu brainstormingul pentru că presupune emiterea ideilor într-o activitate care are caracter prognostic, se realizează interdisciplinar, iar temele propuse caută soluții pentru viitor. Se poate porni de la reflecția individuală asupra întrebării care este discutată apoi în pereche și într-un grup de 3-5 colegi. Reprezentanții grupelor prezintă ideile frontal, cele mai interesante/originale fiind înregistrate pe tablă, în urma negocierilor.

Tabelul predicțiilor este o altă modalitate de anticipare, fiind o activitate de lectură și de scriere ce urmărește dezvoltarea gîndirii și cultivarea imaginației. Se poate folosi atunci cînd elevii citesc împreună și fac predicții a căror verificare se face după fiecare secvență de lectură. Elevii construiesc în caiete un tabel format de trei rubrici: Ce crezi că se va întîmpla? Ce dovezi ai? Ce s-a întîmplat? Textul suportat se împarte în cîteva secvențe, care să corespundă, dacă este posibil, momentelor subiectelor sau celor mai semnificative secvențe ale desfășurării acțiunii. Se parcurge lectura, în perechi, a primei secvențe a textului; elevii se opresc și, 1-2 minute, prezic ce se va întîmpla mai departe, notează predicția în prima coloană a tabelului din caiete, și dovezile în cea de a doua coloană. Parcurg, apoi, următoarea secvență a textului și compară predicțiile, după care completează ultima rubrică, din tabel. b#%l!^+a?

Metoda pălăriilor gânditoare – folosită foarte des pentru caracterizarea personajelor.

Pălăria albă – prezintă informații știute despre un personaj

Pălăria galbenă – prezintă motivația oțiunilor personajului

Pălăria neagră – judecă atitudinea personajului față de celelate personaje

Pălăria roșie – adduce argumente de ordin afectiv în legătură cu oțiunile personajelor

Pălăria verde – adduce interpertărisurprinzătoare asupra faptelor personajelor

Pălăria albastră – speculează unele fapte, ordonează și ceea ce au spus colegii.

Gândiți/Lucrați în perechi/Comunicați este o activitate de învățare prin cooperare, combinată cu reflecția personală. Profesorul pune o întrebare, cu mai multe posibilități de răspuns, elevii dau, individual, răspunsuri scurte, în scris. Urmează o secvență de cooperare cînd elevii, grupați cîte doi, se consultă și formulează un răspuns comun. Prin sondaj, cîteva perechi prezintă răspunsurile lor care sunt evaluate. Activitatea durează doar cîteva minute și se poate repeta, dacă profesorul are de aplicat un chestionar. În această situație, perechile se vor grupa cîte două sau cîte trei și vor face cunoscut un răspuns negociat.

Brainstormingul ( „asaltul de idei”, “furtună în creier”) a fost dezvoltată ca tehnică de stimulare a creativității de A.F. Osborn (1953). Un principiu al brainstormingului este acela potrivit căruia cantitatea generează calitate, de aceea scopul este de a emite cît mai multe idei legate de o anumită temă a discuției. Este o metodă de grup, folosită în variantele liniară și sub formă de ciorchine – la lecțiile de literatură, pentru că exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității elevului. Pentru a se ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cît mai mare. Atmosfera din clasă trebuie să fie potrivită și stimulativă. Toate ideile, indiferent de valoarea lor, vor fi înregistrate pe tablă, flipchart, video, reportofon etc. după care se recomandă o pauză – care poate fi pînă la lecția următoare – urmată de “evaluarea amînată” a ideilor care vor fi dezbătute, pe rînd, în microgrupuri formate în funcție de categoriile de idei listate; se aduc argumente și contraargumente. Modelul” cadrului E/R/R” recomandă afișarea “în galerie” a ideilor fiecărui subgrup și organizarea “turului galeriei” cu posibilitatea notării unor impresii/aprecieri personale. Brainstormingul se poate aplica, în variante prescurtate, în diferite etape/secvențe ale lecției: actualizarea/ sistematizarea unor cunoștințe, explicarea unor cuvinte cheie sau simboluri, formularea temei unei opere literare, explicarea titlului, b#%l!^+a?exprimarea unor atitudini diferite față de personaj etc. Brainstormingul sub formă de ciorchine sau metoda ciorchinelui ajută la stabilirea cîtmai multor conexiuni în timpul emiterii ideilor, încurajînd gîndirea liberă a elevilor.Fiind o activitate de scriere, ciorchinele se poate realiza individual, în perechi/grup sau frontal. Se pornește de la un cuvînt-cheie/simbol sau chiar de la un enunț-nucleu care se notează în mijlocul paginii sau al tablei. Cuvintele sau sintagme legate ca sens cu “nucleu”, se ramifică, între ele stabilindu-se alte legături, pînă la epuizarea tuturor posibilităților.

S.I.N.E.L.G. -sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gîndirii – este o tehnică de lectură individuală cu efectuarea unor semne pe marginea textului: b#%l!^+a?

V = informație confirmată;

+ = informație nouă;

– = informație care contrazice ideile știute;

? = nelămuriri; de căutat informații suplimentare.

Se realizează o fișă de monitorizare a lecturii aprofundate, realizate în gînd de fiecare elev, fișă asupra căreia se revine după discutarea textului, în etapa de reflecție, cînd se vor găsi răspunsuri și la eventualele nelămuriri. Metoda poate fi valorificată în activitatea de studiere a textelot nonliterare, de critică, de doctrină literară, dar poate fi adaptată și lecturii individuale a textului epic din manual, de dimensiuni ample.

Discuția – dezbaterea este un schimb reciproc și organizat de informații și idei, de impresii și de păreri, de critici și propuneri, cu scopul :

Examinării și clarificării unor noțiuni și idei;

Explorării unor analogii, unor similitudini și a unor diferențe dintre teorii;

Efectuării unor analize literare;

Dezvoltării capcității de expresie verbală și de creativitate colectivă;

Dezbaterea este o discuție pe larg, o discuție amănunțită și urmărește influențarea convingerilor, atitudinilor și conduitei elevilor. În timpul discuției, participanții expun și explică, fac analize și interpretări, comparații și comentarii, resping sau acceptă idei și soluții, formulează ipoteze și concluzii, iau decizii, adoptă atitudini, exprimă idei. În desfășurarea unei dezbateri anumiți pași trebuie parcurși:

Introducerea în dezbatere: formularea problemei cu sublinierea importanței teoretice și practice;

Dezbaterea propriu-zisă: luările de cuvânt ale participanților;

Sintetizarea rezultatelor: sistematizarea concluziilor și argumentelor, însoțite de aprecieri.

Colțurile. Este metoda folosită ca mijloc activ de conducere a unei dezbateri bazată pe aspecte controversate, la care se pot prezenta două sau trei puncte de vedere. Este metoda care se cere a fi folosită după citirea unui text, după vizionarea unui film, după aducerea în discuție a unui subiect pe care elevii doresc să-l analizeze.

Mozaicul cu fișa de experți. Această metodă asigură cooperarea și implică elevii în propria lor educație. Este folosită pentru însușirea de noi cunoștințe, pentru realizarea unui studiu de grup, pentru citirea unui text, etc. Grupurile trebuie formate din elevi cât mai diferiți. Metoda mozaic poate fi utilizată pe parcursul unei singure lecții sau pe parcursul mai multor lecții consecutive. Ideal ar fi ca timpul de lucru pentru o activitate să fie compus din două ore (în aceeași zi sau o oră una după alta). Organizarea colectivului de elevi depinde de compexitatea lecției.

Pași de urmat:

Clasa se împarte în 4 grupuri de bază. Fiecare grup, format dintr-un număr de elevi, va avea experți. Fiecare grupă de experți va citi textul prelucrat de profesor și fișa de expert cu sarcinile d elucru. În grupul său, expertul va citi textul, vor răspund ela întrebări, vor stabili strategia care va fi adoptată pentru a preda ceea ce este precizat în fișă, colegilor din grupul de bază. În fiecare grup d ebază, fiecare elev va avea sarcini precise: să-i facă pe copii să înțeleagă un fregment de lecție, să-și noteze ideile principale, etc.

TIC

”Nu putem vorvbi de metode interactive fără să trecem în revistă instruirea asistată de calculator (IAC). Acesta este o varietate de experiențe didactice care utilizează calculatorul ca suport tehnic și softul ca suport informațional. Integrarea optimă a calculatorului în cadrul lecțiilor este condiționată de: asigurarea resurselor harware (aparatura tehnică), asigurarea resurselor software (suporturi electromagnetice purtătoare de informație). IAC este o modalitate extrem de utilă de prezentare a noilor cunoștințe, într-o manieră interactivă. Diverse întrebări și răspunsuri sunt receptate imediat, în același timp putându-se valorifica feedback-ul. În esență, IAC creează un mod conversativ de lucru, reușind să întrețină un dialog intens calculator-elev, elev-calculator, asftel încât achiziția de noțiuni noi să apară ca un produs interactiv bine încheiat. Calculatorul, considerat un al treilea actor în demersul didactic, își asumă o serie de roluri și funcții. De exemplu, preia din sarcinile profesorului, acestuia din urmă reducându-i-se funcția de distribuitor de cunoștințe. Mai mult, calculatorul devine un mijloc de intervenție directă în organizarea situațiilor de învățare, preluând o serie de sarcini legate de organizarea activităților de repetiție, de exersare, de evaluare etc. În același timp însă, calculatorul oferă profesorului disponobilități de timp și disponibilități de a folosi acest timp ocupându-se de organizarea învățării, de structurarea conținuturilor, de b#%l!^+a?ceea ce numim învățarea învățării, de stimulare a creativității elevilor.”

Metoda Piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă presupune acumularea treptată a opiniilor individuale ale participanților. Are ca principiu de bază împletirea activității individuale cu cea de grup. Profesorul expune elevilor datele problemei în cauză. Elevii o rezolvă mai întâi individual, în aproximativ 5 minute. Elevii formează apoi diade, pentru a discuta rezultatele la care a ajuns fiecare. Se vor forma 2 grupe mari, egale ca număr, în care se dialogheză asupra soluțiilor pentru care s-a optat. Întreaga clasă, reunită, discută sarcina de lucru aleasă de profesor, analizează atât soluțiile la care au ajuns până în această etapă, cât și problemele la care trebuie găsite răspunsuri. Se optează pentru soluția cea mai bună și se stabilesc concluziile întregului colectiv.

Rețeaua de discuții este o metodă ce presupune o condiție obigatorie, existența unui conținut al învățării conflictual, deci care să suscite interpretări diferite, impunând formularea unei întrebări binare asupra acestuia. După ce profesorul formulează o întrebare – care să permită în egală măsură răspunsuri afirmative și negative, pro și contra – , elevii meditează la aceasta și își formulează, într-un timp dat, propriile răspunsuri. Elevii sunt grupați apoi câte patru, iar în interiorul fiecărui cvartet, în câte două diade. În fiecare diadă, apoi în fiecare cvartet, se discută răspunsul la întrebare, după care s notează argumentele care susțin fiecare tp de răspuns, pe o foaie de caiet. Fiecare grup trebuie să își sintetizeze răspunsurile și să își exprime o concluzie privitoare la problema de dezbătut. Eventual, la sfârșitul discuțiilor se apelează și la o metodă evaluativ-participativă, gen unul stă, ceilalți circulă sau turul galeriei, care permite elevilor vizualizarea și reflecția asupra rezultatelor muncii colegilor și, în replică, evaluarea și autoevaluarea propriilor rezultate ale muncii.

Jocul este “o acțiune generatoare de distrație și de reconfortate.” Jocul poate deveni un adevărat instrument educativ și didactic, o bază a metodelor de instruire și educație, nu doar în învățământul preșcolar și primar.

Bingo – fiecare elev sau grupă de 4-5 elevi primește câte un carton cu 6 careuri, în fiecare fiind trecută sarcina de lucru cerută. Câștigă elevul sau grupa care rezolvă corect și cel mai repede careul.

Șarpele – joc folosit în secvențele de fixare sau evaluare a însușirii unor termeni de teorie literară. Presupune notarea pe o hârtie pliată (în formă de șarpe sau acordeon) a unui termen, constând într-o noțiune ce trebuie verificată; prima parte a hârtiei se pliază, iar pe următoarea parte al doilea participant notează definiția noțiunii respective. Fără a vedea noțiunea inițială, al treilea participant citește doar definiția și scrie termenul-noțiune care îi corespunde, care va fi citită de următorul participant. La final se reface traseul și în cazul unuor erori, se depistează autorul și cauza greșelii respective, operându-se eventualele ameliorări.

Procesul literar – este o formă complicată de dramatizare a unor fragmente literare și chiar a unor opere întregi, văzută în fond ca o “dezbatere problematizată a universului unei opere literare, în care elevii se antrenează ca inculpați, acuzatori sau apărători ai destinelor personajelor respective.” Procesul presupune distribuirea unor roluri specifice: președintele tribunalului, grefieri, procurori, secretari, avocatul apărării, pe lângă rolurile personajelor din opera literară de aici, numărul mare de elevi care trebuie implicați în procesul literar.

Schimbă perechea (Share – pair circles) este o metodă interactivă, de lucru în diade. Profesorul împarte clasa în două grupe egale ca număr; elevii din fiecare grupă se așază față-n față cu perechea, rezultatul fiind două cercuri concentrice. Elevii își pot alege singuri prechea sau pot fi așezați în grupe de profesor. Elevii lucrează doi câte doi timp de câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută în sensul acelor de ceasornic, pentru a-și schimba partenerii și pentru a realize noi perechi. Jocul continuă până când se epuizează problemele ce trebuie soluționate sau până când fiecare elev își regăsește partenerul inițial. În această etapă, se analizează soluțiile/ideile emise de toate perechile.

O altă strategie de abordare didactică a poeziei în ciclul liceal este Deliberarea prin metoda CAS prezentată mai jos:

Etapele lecției

Pasul 1: Introducere

1. Profesorul prezintă titlul lecției;

2. Se parcurg regulile deliberării.

Pasul 2: Citirea textului b#%l!^+a?

1. Fiecare elev primește un text pentru studiu despre tema aleasă (textul poate fi oferit elevilor și în ora anterioară, pentru a fi citit acasă);

2. Elevii citesc individual textul;

3. Profesorul cere acestora, după parcurgerea integrală a textului, să împărtășească, în grup, informații interesante/deosebite/neobișnuite din text.

Pasul 3: Formarea grupelor și discutarea textului

1. Clasa se împarte în grupe de câte 4 elevi;

2. Profesorul cere acestora să facă schimb de idei, informații interesante, importante, identificate de către fiecare dintre ei, în text.

Pasul 4: Prezentarea întrebării pentru deliberare

1. Se precizează că fiecare text are o întrebare, pe baza căreia va fi discutată lecția, prin deliberare;

2. Întrebarea se scrie pe tablă sau se afișează pe o foaie de flip-chart și se citește cu glas tare. Pasul 5: Identificarea argumentelor

1. Fiecare grup de elevi este împărțit în două echipe: A și B.

2. Cei din echipa A vor cauta în text cele mai puternice argumente în favoarea întrebării pentru deliberare; cei din echipa B vor cauta în text cele mai puternice argumente împotriva întrebării pentru deliberare; echipele nu comunică în timp ce identifică argumentele.

Pasul 6: Prezentarea argumentelor majore

1. Cei din echipa A prezintă argumentele din text care susțin întrebarea pentru deliberare, celor din echipa B; aceștia din urmă nu au voie să își exprime opinia, pot pune întrebări de clarificare.

2. Cei din echipa B prezintă argumentele din text împotriva întrebării pentru deliberare, celor din echipa A; aceștia din urmă pot pune întrebări de clarificare, dar nu își pot spune punctul de vedere.

Pasul 7: Inversarea rolurilor

Profesorul precizează că, pentru a demonstra că fiecare parte înțelege poziția celeilalte părți, rolurile trebuie să se schimbe: cei din echipa A vor căuta în text argumente împotriva întrebării pentru deliberare, iar cei din echipa B vor căuta în text argumente care să susțină întrebarea pentru deliberare.

Pasul 8: Deliberarea

1. Elevii ies din rolurile A și B și încep să delibereze;

2. Se reamintește întrebarea pentru deliberare;

3. Fiecare din grupurile de câte 4 elevi va trebui să hotărască ce poziție -pro sau contra- va adopta cu privire la întrebarea pentru deliberare, pe baza argumentelor din textul dat; acest lucru se va realiza prin negocieri la nivelul grupului mic; fiecare elev își exprimă punctul de vedere, care nu este obligatoriu să coincidă cu poziția grupului.

Pasul 9: Analiza procesului de deliberare

1. Se reunește întreaga clasă;

2. Profesorul va pune diferite și numeroase întrebări, referitoare la procesul ce a avut loc în interiorul fiecărui grup. Un exemplu în acest sens îl pot constitui întrebări precum: Care a fost cel mai puternic argument pro sau contra întrebării pentru deliberare?

Care a fost poziția individuală a elevilor?

Care au fost zonele de consens/de înțelegere?

Ce întrebări există încă?

De unde puteți obține informații?

3.Profesorul se va folosi, pentru discuțiile libere, și de informațiile pe care elevii le au despre tema respectivă, din alte surse, nu doar din textul oferit spre studiu.

Rezumând, etapele deliberării ar arăta astfel:

A A B B Citiți cu atenție textul

(AABB) Împărtășiți informații interesante/ importante din text, în grupul mic

(AA/BB) Planificați cu partenerul prezentarea pentru ceilalți doi colegi

(AA-BB) Prezentați celor doi colegi argumente care să susțină întrebarea pentru deliberare (BB-AA) Prezentați celor doi colegi argumente care să fie împotriva întrebării pentru deliberare

(BB-AA) Prezentați celor doi colegi argumente care să susțină întrebarea pentru deliberare (AA-BB) Prezentați celor doi colegi argumente care să fie împotriva întrebării pentru deliberare

(AABB) Stabiliți punctul de vedere al grupei, pro sau contra întrebării

A A B B Exprimați-vă propriul punct de vedere

b.Tema și desfășurarea lecției.

Întrebarea pentru deliberare a fost: Considerați că simbolismul românesc a asimilat integral elementele simbolismului european? Lecția s-a desfășurat pe baza etapelor pe care elevii le cunoșteau de la activitățile din proiectul în care sunt implicați, așadar, nu au existat elemente de noutate din acest punct de vedere. Textul pe care l-au avut de citit conținea informații selectate riguros, astfel că sarcina lor a fost să identifice în paginile parcurse argumente care să susțină întrebarea pentru deliberare, precum și argumente împotriva întrebării pentru b#%l!^+a?deliberare. Cel mai așteptat moment pentru elevi a fost analiza finală, debriefingul, care întotdeauna oferă o viziune largă asupra procesului în sine, asupra unor aspecte diferite care privesc atât tema aleasă, cât și modul în care elevii s-au implicat în discutarea ei.

Ce am urmărit?

Prin utilizarea acestei metode, în procesul de predare-învățare, am avut ca obiective:

încurajarea exprimării personale a elevilor, angajarea lor în activități de învățare mai complexe și mai creative, diversificarea cunoștințelor, deprinderilor și abilităților exersate;

implicarea mai activă a acestora în actul predării, pentru ca ei să nu fie doar spectatori pasivi, ci actanți, participanți activ la activitatea desfășurată;

înțelegerea rolului lor în organizarea și derularea experiențelor de învățare;

identificarea, de către elevi, a mai multor moduri în care poate fi exprimată o idee;

valorizarea muncii lor și a efortului depus în timpul lecției;

dezvoltarea capacității de autoevaluare a elevilor, aceștia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci și asupra progreselor înregistrate.”

Metoda ciorchinelui, metodă preluată din gândirea critică, ajută la stabilirea relațiilor din interiorul propoziției și al frazei, încurajează gândirea liberă a elevilor. Această metodă o putem utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor învățate anterior sau în etapa de evocare, elevii fiind puși în situația de a stabili conexiuni între elementele studiate, de a realiza câmpuri semantice,etc.

Mijloace de predare a operei lirice

Pentru a putea atinge obiectivele educaționale propuse, pe lângă folosirea unor metode adecvate, este necesar să cunoști mijloacele de învățământ și rolul lor în formarea și dezvoltarea personalității elevilor. Prin mijloace de învățământ înțelegem ansamblul materialelor, instrumentelor și operațiilor cu ajutorul cărora putem realiza transmiterea și asimilarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, precum și înregistrarea și evaluarea rezultatelor. Ele sprijină și stimulează actul de învățare, fiind indispensabile într-un învățământ modern.

Exemple de mijloace de predare-învățare:

Modele de materiale grafice și figurative care pot fi folosite în orele de limbă română.

Schemele ajută la sistematizarea cunoștințelor de morfologie și de sintaxă ale elevilor

Tabelele – contribuie, de exemplu, la evidențierea asemănărilor și deosebirilor existente între diferitele clase și categorii morfologice:

Listele însumează fapte de limbă (ortografice, de vocabular, morfologice, sintactice, stilistice) cu un caracter general sau, dimpotrivă, particular.

Planșele pot fi confecționate de cadrul didactic sau pot fi procurate de la diferite edituri.

Cuvintele încrucișate constituie un mijloc de învățare foarte îndrăgit de elevi, încă din clasele primare. Realizând rebusuri, integrame, aritmogrife, îi oferim elevului posibilitatea de a învăța prin joc.

În cadrul orelor de predare efectivă, se realizează doar o receptare dirijată, elevii find învățați cum să citească o întreagă tipologie de texte. Modalitatea prin care un text este abordat nu înseamnă nici folosirea metodelor critice în exces, aceasta operează cu o selecție a problematicii câmpului textual abordat. Modalități de abordare a unui text literar:

Abordarea ilustrativă

Abordarea centrată pe punctele tari

Abordarea retoric-argumentativă

Abordarea problematizantă

Abordarea tabulară

Abordarea din perspectivă comunicativă

Abordarea structurală

Abordarea lineară.

Lecțiile de literatură sunt parcurse prin anumiți pași:

Revederea proectului unității de învățare

Alegerea modalității de abordare potrivite textului propus spre studiu

Alegerea metodei și activităților didactice

Selectarea resurselor necesare

Conceperea scenariului pentru discutarea textului.

Grila de lectură pentru textele care aparțin genului liric este următoarea: b#%l!^+a?

Date despre autor și operă.

Ce idei/stări sufletești sunt comunicate în text?

Care este configurația imaginarului poetic (câmpul lexical prin care se dezvoltă ideile, stările comunicate)?

Care sunt personajele lirice prezente în tect?

Care sunt instanțele de comunicare ale textului: cine vorbește și cui s eadresează?

Cum se comunică?

Care este tema textului?

Care sunt semnificațiile generale pe care le poate atribui cititorul textului?

Ce curent literar ilustrează textul?

Anumite concepte sunt dificil de abordat la clasă, atunci fiind nevoie de anumite sugestii metodice, didactice. Atunci când vorbim despre instanțele comunicării, vorbim despre autor, narator, cititor. Perspectiva narativă este aceea pe care o întreține naratorul cu povestirea pe două coordonate disctincte: perceperea lumii romanești de către subiectul perceptor și profunzimea perspectivei narative în raport cu obiectul percepției.

Eul liric este instanța comunicării specifică textului liric, este asemănătoare cu naratorul care povestește textul epic. Persoana I dintr-un text poetic nu arată autorul textului, ci o convenție textuală, un construct ficțional, o ființă de hârtie. ”Eul liric nu este, în ciuda denumirii, reductibil la persoana I singular (e vorba nu de „eu" ca pronume gramatical, ci de „eu" ca alter-ego, mască a autorului, sau pur și simplu ca o individualitate autonomă”

”Lirismul obiectiv este discursul liric în care autorul comunică cu cititorul prin intermediul unor măști și al unor personaje lirice. Rezultatul este suspendarea, într-o anumită măsură, a subiectivității lirice și propulsarea în prim-plan a subiectivității personajelului / personajelor lirice aduse în scenă. Cele două forme de manifestare a lirismului obiectiv sunt „lirica măștilor" și „lirica rolurilor", care reflectă grade diferite de disimulare a subiectivității sau de autonomie a „personajelor lirice" în raport cu eul poetic.” „Poetul nu vorbește niciodată în numele eului său individual, empiric, ci în numele unui eu tipic cu care oricine poate intra în relații de simpatie" b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

3.2.1. Plumb de toamnă

Poezia prezintă încă din primele ei versuri câteva întâmplări care trezesc în mintea cititorului sentimente de teamă, de dezgust, exprimând o stare de chin sufletesc, de zbucium și teroare. Toate acestea sunt specifice poeților ,,antisentimentali”, categorie în care se încadrează și poetul nostru, G.Bacovia. Atmosfera funerară impregnează până la saturație lirismul bacovian. Răsfrângându-se în lipsa de consistență fizică a lumii și a propriei ființe, atare poezie tulbură prin ceea ce sugerează ca generalizare a unei frustrări, prin dimenisunile suferinței conținute. Neacceptând a deveni sentiment, poezia aderă la peisaj. Toamna e agonică, implicând epigrama morții neîntâmplate sau ca un inventar de orori:

,,Deja tușind, a și murit o fată,

Un palid visător s-a împușcat;

E toamnă și de-acuma s-a-nnoptat…

– Tu ce mai faci, iubita mea uitată ? ”.

Plumb de toamnă pare a fi o scrisoare adresată ființei iubite, a cărei răspuns nu este atât de important, precum nu este importantă nici existența ei, totul desfășurându-se într-o indiferență continuă ,, – Tu ce mai faci, iubita mea uitată?”, adjectivul ,,uitată” sugerează indiferența, nepăsarea și starea de complacere în care eul liric își desfășoară modul de viață. La umbra neantului, existența iubitei pare o surpriză indiferentă afectiv, producând un soi de mirare distrată, ca înaintea unei abateri trecătoare de la legea implacabilă; îndeletnicirile iubitei, poate nespecific feminine, ca aceea a scrisului, ori preocuparea aceleiași pentru soarta socială a omului nasc o curiozitate vagă, în fond tot atât de apatică ,,Deja, tușind, a și murit o fată…”

Preferința simboliștilor pentru grădini, parcuri, provincii, fântâni și havuze este ilustrată și în această poezie, poetul prezentând ,,pe un nebun”, care răcnea într-o grădină publică, iar frunzele care se desprindeau de pe copacii tomnatici amplificau și ele acea stare de teamă, nesiguranță, nevroză și disperare sufletească, ce încolțea în inima trecătorilor.

Eul liric realizează un fel de descriere a lumii sociale – pornește de la o grădină publică, apoi un târg, ajungând să considere, în final, lumea ,,eronată” – care devine o lume decăzută moral, care nu se poate elibera din materia proprie. ,,Urâtul și plictisul, de natură simbolistă sunt înlocuite de angoasă și exasperare, de imaginea unei lumi ontologic eronate, hărăzite renegării. Imaginarul bacovian proiectează, expresionistic, o lume bolnavă, apocaliptică, bântuită de catastrofe.” Starea socială exprimată este una de sărăcie, în care se zbat toți oamenii, eul liric încercând să înlocuiască această crudă realitate cu bogăția spirituală ce se află în universul cărților, a scrisului ,,De-acum pe cărți voi adormi uitat”. ,,Solitudinea organică a poetului se vădește în difuza suferință a formelor grotești, în prefirarea urâtului existențial, asumat ca o experiență inextricabil personală. În fața concretului stihial al sărăciei, problematizarea socială apare pentru el fără ieșire Prin târgu-nvăluit de sărăcie..”.

,, În lirica bacoviană, este pustie și provincia unde locuiește ,,De-acum pe cărți voi adormi uitat, / Pierdut într-o provincie pustie.” Plumbul se revarsă din abundență și umple toate tiparele substantivale; sicrie, flori, vestminte, cavou, vânt, coroane, se toarnă toate în acest metal funebru, investit aici cu puteri depline de a asfixia realul. De o rece lichefiere, plumbul bacovian este insinuat de amorf, el pătrunde pretutindeni și sugerează nu doar vecinătatea morții, ci și pe cea a pustiului total, a vidului mai cumplit decât moartea, care invadează copleșitor spre cele vii și le ,, înfrigurează”.

Plumbul este, indiscutabil, metafora obsesională numărul unu a lui Bacovia, semnificând moartea. Moartea materiei ca și a eului. Plumbul bacovian, unic ca putere sugestivă, înseamnă imposibilitatea vieții, eterna reîntoarcere a neantului, sfârșitul absolut, în care cade ființa.

Finalul poeziei surprinde efectul acestei stări de sărăcie, izbucnind ,,ecouri de revoltă și de jale” – acestea duc spre haos, dezordine, decădere, care cuceresc ființele umane, îndreptându-le spre răsculare și protest, ilustrându-se astfel o lume socială în plină decădere.Dialogul ironic cu femeia pune la îndoială temeinicia pasiunii acesteia pentru preocupările grave ale omenirii și chiar și pentru scrisul în care Bacovia vede- mai mult decât simularea unor îndeletniciri străine de sine- autoiluzionarea ,,Deja au și pornit pe lumea eronată..” În raport cu suferința, cu tragedia omului, scrisul este derizoriu.

În concluzie, poezia aceasta intitulată ,,Plumb de toamnă” face parte din lirica simbolistă bacoviană și surprinde aspecte unice din viața omenirii, pe care autorul reușește să le surprindă și să le prezinte într-un mod mai lugubru, atmosfera creând o stare de apăsare b#%l!^+a?și un zbucium sufletesc, împreună cu melancolia și regretul, prin descrierile realizate. Apariția metaforei obsesionale – plumbul, locuri precum grădini, târguri, provincii, dar și stările sugerate de către poet prin intermediul sugestiei, conduc spre încadrarea poeziei în această lirică simbolistă vastă, chiar și titlul poeziei sugerând monotonia, starea apăsătoare și tristețea, exprimate prin sintagma ,,plumb”.

3.2.2 Marș funebru

Poezia se deschide cu o repetiție ,,Ningea bogat și trist ningea”, care accentuează starea de angoasă și de melancolie pe care poetul o transmite prin intermediul acestei poezii, urmând ca apoi să apară în peisaj și un clavir – motivul instrumentelor fiind deseori întâlnit la Bacovia, care intona o melodie funebră; clavirul este expresia melancoliei, deprimării și durerii. Apare apoi o descriere a încăperii unde acest clavir era așezat ,,un larg și gol salon”, sintagmă care sugerează golul, vidul, neantul și, totodată, apariția iubitei. Aceasta provoca suferință și disperare prin repetarea aceluiași cântec, care îi aducea ascultătorului o stare de nebunie, de eroare, de haos, condițiile atmosferice prezente contribuind și ele la accentuarea acestei stări ,,vântul fluiera ca țipătul de tren”. Decorul de iarnă prezent în poezie ( vântul, ploaia, zăpada, plumbul) transmite o stare de nostalgie, nevroză, redând un climat sufletesc trist, prin intermediul sugestiei.

Un motiv decadent – simbolist la care Bacovia face apel este muzica lugubră. Tăcerii sepulcrale îi urmează sau îi precedă zgomotul iritant și mișcarea haotică. Ori muzica excitantă și iritantă. Clavirul intonează melodii funebre, plâng lugubru, delirează… Iubita se așează la clavir, aflat de obicei într-un salon burghez, în straie îndoliate ori în dezordine vestimentară, uneori chiar despuiată, cu părul despletit, cu ochii lipsiți de puterea de a mai plânge. Melodiile provoacă ravagii de disperare ,,clavirista’’, neputându-se smulge delirului sonor, repetă la infinit măsura sau, copleșită, se prăbușește spasmodic, înainte de a o duce la capăt; apar melodii funerare, dintre care marșul funebru chopinian e cel mai frecvent ,,Îl repeta cu nebunie / Lugubrul marș al lui Chopin / Și-n geam suna funebra melodie.” Pe lângă iubită, mai apare o ,,blondă… înaltă, despletită, albă ca de var”, care cânta la violină, ambele intonând acest ,,marș funebru”. Muzica aceasta lugubră introduce o stare de angoasă, de nervi, de disperare, stare specifică liricii bacoviene. Această stare provoca și un delir, sufletul fiind cuprins de teamă și nebunie, care se contopeau parcă în veșnicie, tocmai versul ,,Și-ncet se-ntinse-o noapte de vecie” sugerând incapacitatea, neputința de a ieși din ea.

În ,,Marș funebru” descoperim dublul feminin angelic-demonic ce a obsedat tinerețea eminesciană, lăsând urme pregnante până în versurile de maturitate. Atmosfera e fantastic macabră, în genul lui Edgar Poe, astfel cum încerca să o realizeze Eminescu în ,,Avatarii Faraonului Tla”. Abia după un timp, când se terminase totul, eul liric auzise căderea unui corp, care sugerează nu numai o moarte fizică, ci și una spirituală, o eliberare din starea angoasantă insuportabilă, din materia care reține ființa. Acesta face o constatare, ajungând la concluzia că ,,Viața-i melodie funerară”, că totul este deșertăciune, totul trece, neputând să uite chipul celor două femei care l-au făcut să experimenteze o multitudine de stări ( de la însingurare, până la nebunie, delir), numindu-le ,,nebuna lăutară și trista claviristă”. Amorul e irezestibil atras de sepulcral, regăsindu-și fiorul numai prin spectacolul acestuia. Dacă viața e, axiomatic, ,,melodie funerară”, un concert capătă aspectul unei mormântări, nu fără grandoare studiată, de reprezentație sunet-lumină, cu un transfer subtil de atribute.

Axarea sentimentală pe de o parte, rigoarea lirismului materialist pe de altă parte, conduc la o cale de înnobilare a temei thanatice, care a ars ca un acid sensibilitatea bacoviană. Asistăm la un spectacol al extincției, prelungită voluptuos în acordurile funebre, prin convocarea unor fantasme romantice, alburiu densificate asemenea ninsorii, într-o supremă feerie provincială.

Marș funebru de G.Bacovia, se încadrează în lirica simbolistă prin motivele care apar – motivul instrumentelor ( clavirul, violina), prin muzicalitate, sugestie, anumite simboluri care exprimă stări sufletești (delir, angoasă, nebunie, disperare, melancolie – sugerată de către vioară și clavir) și tema poeziei care este însingurarea sufletului, trecerea timpului( vremelnicia ființei umane) și, totodată, golul, neantul care împânzesc sufletul, prin stările exprimate în poezie. Poezia sa se străduiește a fi o atmosferizare a neantului. Pentru Bacovia, thanatosul are sensul cel mai dezolant cu putință, nefiind sentiment, adică integrare sensibilă, ci doar constatare ,,Viața-i melodie funerară…”. b#%l!^+a?

3.2.3. Lacustră

Publicată în volumul Plumb, apărut în 1916, poezia Lacustră aparține esteticii simboliste și este semnificativă pentru universul bacovian.

Titlul poeziei este simbolic. Cu sens denotativ, lacustra reprezenta o locuință primitivă, din paleolitic, temporară și nesigură, construită pe apă și susținută de patru piloni. Podul care păstra legătura cu lumea terestră era noaptea tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugerează faptul că eul poetic este supus în permaneță pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izolează, devenind în felul acesta un însingurat, un prizonier al propriei lumi.

Tema poeziei reprezintă un nucleu al întregii opere bacoviene: dezagregarea cosmică și regresiunea în haosul primordial amorf, descompunerea spirituală sub efectul ploii, alienarea ființei sub presiunea materiei copleșitoare, descompunerea lentă a sinelui și a materiei.

La nivel formal, poezia este alcătuită din patru catrene, dispuse în mod simetric. Construcția ei este circulară. Lumea imaginată ca un cerc închis este redată prin repetiția versurilor: „De-atâtea nopți aud plouând…….Sunt singur, și mă duce un gând/ Spre locuințele lacustre". Simetria strofei inițiale și a celei finale conferă monotonia.

Imaginarul poetic se organizează în jurul a două simboluri: ploaia – reprezintă dezagregarea eului, tristețe, monotonie, descompunerea materiei și lacustra – simbol al limitării orizontului uman.

Strofa întâi exprimă, în mod simbolic, dezagregarea materiei, sub acțiunea unei ploi permanente, plasată în atemporalitate: „De-atătea nopți aud plouând". Percepția unei alunecări în acvatic se face gradat, de la o reacție personală, în regim intim, la înregistrarea unei reacții cosmice: „ materia plângând". Căderea ploii acționează hipnotic asupra „somnului” ființei și a lumii. Astfel, apele din realitatea obiectivă, „ploaia", se contopesc cu apele visului, subconștientul, ambele având proprietatea de a descompune, a dizolva. Apele ploii, conștientul, aduc la suprafață, din vis „apele profunde” ale conștiinței, imaginea „lacustrelor”. Izolarea poetului este exprimată direct: „Sunt singur".

„Aud materia plângând” numește entitatea originară,situată dincolo de lume și dincolo de om, din care derivă orice ființare. Materia în plâns poate fi acel Aum, din gândirea indiană, prezent sub forma unui suflu sonor, simbolul genezei și al creației, interpretat de Bacovia în ipostază tragică.

În strofa a doua, este continuată ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum: „scânduri ude", „val, „pod", „mal. Starea de nevroză, de iritare, provocată în prima strofă de plânsul și dezagregarea materiei, se corelează cu spaima, în strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent: „în spate mă izbește-un val. Reacțiile instinctuale primează, eul fiind redus la contururile acestora: „Tresar prin somn, și mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtând sugestia morții, căci somnul bacovian este „un somn întors", care se transformă într-un coșmar.

Strofa a treia amplifică starea de angoasă, de neliniște, de singurătate a poetului, prin regresiunea în „golul istorid" al începuturilor lumii. Singurătatea este proiectată în eternitate prin intermediul versului: „Pe-aceleași vremuri mă găsesc” Teama de neant produce exasperare, dar și resemnare în izolare.

Dezagregarea se extinde la nivelul întregului univers, „piloții grei” ai lumii lăuntrice prăbușindu-se sub acțiunea distrugătoare a apei. Încordarea, întinderea nervilor în mod excesiv preconizează. apropierea sfârșitului, cu sugestia motivului biblic al potopului.

Ultima strofă o reia simetric pe prima, în afară de versul al doilea, care se realizează ca o prelungire a primului catren: „Tot tresărind, tot așteptând". Accentul cade pe planul subiectiv, trecându-se de la universal la individual. Descompunerea este o acțiune liniară și finită. Din punct de vedere fonetic, frecvența vocalelor a, o,u sugerează plânsul universal, tristețea metafizică, ultimele două fiind vocale închise. Măsura versurilor este de opt silabe, versul este mediu, ritmul iambic. în prima și în ultima strofă, monorima se realizează prin intermediul silabei -ănd, ceea ce sugerează bocetul, plânsul cosmic al materiei. în celelalte două strofe rimează doar versurile al II-lea și al IV-lea.

La nivel morfologic, se remarcă abundența verbelor la prezent: aud, sunt, mă duce, dorm, mă izbește, tresar, mi se pare, se întinde, mă găsesc, simt, se prăbușesc, ce sugerează permanența stării de dezagregare. Gerunziile: plouând, plângând, tresărind, așteptând, sugerează monotonia, prelungirea la infinit a stării de disperare, tristețea cosmică. Folosirea repetată a verbului aud, dă imaginii poetice o dimensiune auditivă; plânsul lăuntric devine plânsul întregului univers.

La nivel lexical, cuvintele din sfera semantică a apei: plouând, plângând, ude, val, mal, se organizează în două câmpuri semantice: ploaia și lacustra. La nivel stilistic, se b#%l!^+a?observă prezența rară a metaforei: „aud materia plângând".

3.2.4. Nocturnă

Preferința de a folosi sugestii și nu propriile cuvinte, pentru a putea transmite misterul mesajului este prima trăsătură a lui Bacovia care se regăsește în poezie: ”Aici e frumos aranjat/orice fir”. Altă trăsătură este caracteristica folosită des, ambiguitatea limbajului poetic, trăsătură care modernizează poezia. Versul: „Și în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic” realizează confuzia dintre vis și realitate, arătând că eul liric are o dispoziție de somnolență, dar este deranjat de gândurile și ideile ce îl frământă. În aparență, poezia se axează pe tema naturii, constituindu-se un pastel al nopții, dar în esență, însă, aceasta este o meditație asupra condiției umane de factură existențială, mai exact iubirea neîmpărtășită și neîmplinită, o condiție greu de suportat pentru eul bacovian. O secvență care să ilustreze tema operei lirice este versul „Cum te-am așteptat”, fiind sugerată ideea că eul liric trăiește un profund sentiment al singurătății, acesta simțind nevoia să aibă parte de căldura și dragostea unei persoane apropiate, cum ar fi iubita sa, la care se referă cel mai probabil. Acest vers ia forma unui dialog, el făcând aluzie la erotism, tipic poeziilor simboliste. Adverbul „cum” simbolizează încărcătura sufletească a sinelui poetic, sugerând totodată, intensitatea momentului așteptării. Un alt vers care ilustrează tema iubirii neîmplinite este „Totul a trecut”, fiind astfel evocat un sentiment de resemnare, dar în același timp, linia de pauză marchează un moment de liniște, de repaus, moment în care eul liric are ocazia de a-și aminti clipele frumoase ce au trecut. Titlul poeziei este un simbol care sintetizează corespondența dintre planul exterior, al naturii nocturne, și cel interior, constituit ca un peisaj sufletesc al sfârșitului. Acesta face referire la piesa muzicală compusă de Chopin, reprezentând un element de muzicalitate, tipic simbolosimului. Preferința pentru culori apare încă din titlu: culoarea neagră redată prin substantivul „nocturnă”, care face referire la întuneric, un spațiu neclar. Se confirmă, astfel, relația dintre titlu și poezie, mai exact atmosfera liniștită și întunecată care este sugerată, deoarece doar într-un mediu calm, eul bacovian își găsește cel mai bine starea de liniște și de meditație pentru a putea cugeta.

Incipitul poeziei are rolul de a insipira o ambianță calmă, un cadru izolat. În primele versuri ale acestei opere lirice sunt folosite cuvinte antitetice pentru creearea unei atmosfere interioare. Versurile „Clar de noapte parfumat/ O grădină cu orizontul depărtat” transmit multe stări, cum ar fi cele de liniște și de vis. Este adusă în prim-plan sinestezia prin corespondența simțurilor vizual și olfactiv, trăsătură semnificativă pentru simbolism. Alăturarea celor două elemente cu înțeles antitetic, „grădina” și „orizontul depărtat”, face ca spațiul delimitat al grădinii să aibă un sens comun cu cel larg, deschis al orizontului. Ultimul vers, „Greierul zimțează noaptea cu nimic”, simbolizează zgomotul deranjant ce este produs de greier și totodată singurul element de muzicalitate din poezie. Tipul acesta de muzică duce la anxietate în poeziile simboliste, doarece, în general, omul poetic referă un cadru izolat și calm, netulburat de agitație.

Prima strofă se repetă și în final, cu excepția unui singur vers: „Și în somn, pe banca veche, tot mai mic…/ Greierul zimțează noaptea cu nimic…”. Prin acest lucru este redată o structură circulară a operei lirice, evidențiind relația de simetrie. Cele două caracteristici, circularitatea și simetria, sugerează condiția sinelui poetic, dramatismul sorții lui, el aflându-se într-o continuă și zadarnică zbatere de a ieși din monotonie. Din punct de vedere spiritual nu există niciun progres în evoluția sa, iar tentativa de părăsire a sentimentelor de suferință este imposibilă, la fel ca și aceea a schimbării destinului, ea ducând la disperare. Repetarea ultimului vers din strofă are rolul de a face și mai pregnantă zădărnicia eului liric de a trece de lumea în care deznădejdea și suferința perdomină.

Fiind o poezie simbolistă, există un simbol central, și anume „luna” care este una dintre componentele importante ale cadrului bacovian reprezentând și un motiv literar. De obicei, luna reprezintă cunoașterea conceptuală, rațională, iluminarea spirituală. Totuși, versul „Luna pare, în oftat/ Un continent cunoscut”, simbolizează valoarea ei în conturarea decorului. Elementul cosmic care „oftează” este proiecția lumii interioare a sinelui poetic. Motivul lunii face ca dramatismul sentimentului erotic să fie amplificat.

3.2.5. Plumb

Plumb este poezia – elegie pe tema morții. Textul acesteia se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor, prin tehnica repetițieiilor cormatice, prin dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este sugerat de corespondențele – semnificații misterioase a realității în care toate elementele comunică între ele. Plumbul din titlu sugerează apăsarea, cenușiul existențial, universul monoton, unde forma proprie se înscrie în câmpul semantic al funerarului. Sentimentul este sugerat într-o manieră tipic simbolistă, adică prin folosirea sugestiei și a muzicalității, generate de repetiție. Atmosfera discursului liric este una de factură monotonă, atât prin prezența verbelor statice – dormeau, stăm, era frig, cât și prin abundența lexicului funerar: sicriu, cavou fiori, coroane, veșmânt. în acest context se evidențiază o altă trăsătură a simbolismului, manifestată în plan psihologic: starea de criză, de anxietate (care în alte texte va cunoaște forme de nevroză). Criza este sugerată prin determinantul “de plumb” în măsura în care el este repetat obsesiv: sicrie de plumb, flori de plumb, coroane de plumb, amor de plumb, aripi de plumb. Sintagma amintită apare cu sens denotativsicrie de plumb, coroane de plumb la început, ca apoi denotativul să fie din ce în ce mai slab. Cu cât sensul conotativ se află pe o treaptă mai înaltă, punctul maxim este atins în strofa a doua, cu atât starea de angoasă este mai accentuată și sentimentul aneantizării mai puternic.

Din perspectiva simbolismului, plumbul apare ca utilizare funerară: cenușiul, greutatea. Repetițiile creează intensitatea unei obsesii, reluarea cuvântului cheie: plumb, sicrie de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb, amorul meu de plumb, aripile de plumb. Plumbul cuprinde atât lumea obiectuală: sicrie, flori, coroane, cât și lumea sufletească: amor de plumb. Primul lucru care frapează este faptul că lumea obiectuală este extrem de bine reprezentată, astfel încât ea invadează sufletul uman. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumusețe: (flori, coroane), este marcată de distrugere.

Citit dintr-o perspectivă problematizantă, textul are două părți: prima strofă pune accentul pe elementul decorativ într-o manieră stilizată – tipic simbolismului bacovian (referirea la eul liric apare o singură dată) și a doua strofa este o sugestie a stării sufletești. Verbul la singular este personalizat, dormea, iar mortul devine “amorul meu de plumb”. Afectivitatea este nulă. încercarea de salvare este iluzorie: “Și-am început să-1 strig”. Strofa debutează sub semnul tragicului existențial, generat de dispariția afectivității, dispariția apetenței de a iubi. Ideea este sugerată de metaforă Dormea întors amorul meu de plumb.Imperfectul verbului indică o situație durativă în momentul vorbirii. Adverbul întors este cuvântul cu sens tragic fiindcă sugerează despărțirea, înstrăinarea: eul liric își privește sentimentul ca un spectator. Exterioritatea este susținută de metafora explicativă, de plumb, dublată de o repetiție (flori) de plumb. Florile de plumb amor de plumb sugerează identitatea între lumea exterioară florile și lumea interioară amorul. Eul liric este spectatorul tragic al amândoura. Verbele marchează încercarea disperată de regăsire (încercarea de a iubi din nou). Următorul vers aruncă în neant încercarea de salvare. Stăm și eradouă verbe la imperfect – aduc din nou în primul plan eul liric și lumea exterioară, unite prin disperare: „singur” frig.

Punctele de suspensie între cele două enunțuri opresc comunicarea și sporesc starea tragică. Amorul din primul vers este aici umanizat în postura de mort: ființă intrată în neant. Metafora ultimului vers anulează orice iluzie a salvării. Aripa, ca simbol al zborului, al libertății, are o direcție descendentă, atârnau,dublată de un atribut al încremenirii, de plumb. înstrăinarea, exterioritatea sinelui, privirea în sine ca într-un străin, spectaculosul și teatralitatea tragică se circumscriu esteticii simboliste. Eul liric este, concomitent, actor și spectator.

Interpretată ca elegie pe tema morții, poezia Plumb evidențiază sentimentul tragic în manieră simbolistă prin proiectarea acestuia într-un univers artificial construit, dimensionat monoton și branșat la simbolistica plumbului. Starea tragică este marcată prin arsenalul simbolist care ambiguizează mesajul și relativizează condiția tragică.

3.3. Strategii de predare a operei lirice

Strategia didactică este:

„un ansamblu de acțiuni și operații de predare-învățare în mod deliberat structurate sau programate, orientate în direcția atingerii, în condiții de maximă eficacitate a obiectivelor prestabilite”

„o acțiune decompozabilă într-o suită de decizii-operații, fiecare decizie asigurând trecerea la secvența următoare pe baza valorificării informațiilor dobândite în etapa anterioară. În acest sens, strategia devine un model de acțiune, care acceptă in ab initio posibilitatea schimbării tipurilor de operații și succesiunea lor”

„un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajată la nivelul activității de predare-învățare-evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia, la parametri de calitate superioară”

„un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesor și elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și b#%l!^+a?deprinderi, a dezvoltării personalității umane”

„aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învățarea”

Notele definitorii ale strategiilor didactice interactive sunt următoarele:

sunt „strategii de grup, presupun munca în colaborare a elevilor organizați pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective preconizate (soluții la o problemă, crearea de alternative)”

„presupun crearea unor programe care să corespundă nevoii de interrelaționare și de răspuns diferențiat la reacțiile elevilor” ;

„au în vedere provocarea și susținerea învățării active în cadrul căreia, cel ce învață acționează asupra informației pentru a o transforma într-una nouă, personală, proprie”;

„stimulează participarea subiecților la acțiune, socializându-i și dezvoltându-le procesele cognitive complexe, trăirile individuale și capacitățile de înțelegere și (auto)evaluarea valorilor și situațiilor prin folosirea metodelor active”

Strategiile didactice interactive promovează o învățare activă, implică o colaborare susținută între elevi care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev. Rolul profesorului rămâne unul capital, însă, renunțând la vechile practici educaționale rigide și uniforme, el devine organizator al unui mediu de învățare adaptat particularităților și nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învățării și dezvoltarea competențelor. Pentru a asigura dezvoltarea și valorificarea resurselor lor cognitive, afective și acționale, pentru a-i „instrumenta” în vederea adaptării și inserției optime în mediul socioprofesional, este esențială construirea unor strategii didactice bazate pe acțiune, aplicare, cercetare, experimentare. Astfel, li se va crea elevilor ocazia de a practica o învățare de calitate, de a realiza achiziții durabile, susceptibile de a fi utilizate și transferate în diverse contexte instrucționale și nu numai. Beneficiind de o îndrumare competentă, având suportul unor profesori care îi respectă și sunt interesați continuu de ameliorarea nivelului lor de achiziții și competențe, elevii vor avea posibilitatea să realizeze obiectivele învățării și să finalizeze cu succes această activitate.

Studierea limbajului poetic presupune descoperirea în fiecare expresie a ceea ce adaugă poetul la semnificația strict intelectuală a cuvântului, reliefarea acestui adaos conotativ în conținutul semantic al cuvântului. Poezia produce propriul limbaj, transfigurând limbajul comun, făcând din el un instrument. Concentrarea atenției elevilor asupra limbajului denotativ din poezia Plumb a lui Bacovia este să ajute la dezvăluirea realității exterioare, o realitate în care este prizonier poetul, o realitate construită din coroane, flori, sicrie de plumb, funerar vestmânt. Elevii sesizează că termenul cavou, utilizat în prima strofă în sensul său direct, denotativ, de criptă, în contextul poeziei dobândește un cifru al său sugerând atmosfera apăsătoare, grea în care trăia poetul, dar și trupul acestuia în care sălășluia un suflet de plumb, fără speranțe de înseninare ori orașul, societatea în care oamenii devin nebuni.

Comunicarea poetică se deosebește de cea nepoetică prin faptul că limbjul poetic este afectiv, iar fondul ideatic al poeziei nu se constituie din concepte și idei pure, abstracte. Direct sau indirect, explicit sau implicit, spiritul poetului este prezent în fiecare poezie. Atenția acordată universului sonor dovedește, desigur, aderența la unul dintre perceptele de bază ale simbolismului,dar modelul rețelei acustice delimitează o formulă specială. Bacovia pare a fi în mai mare măsură,mai consecvent un auditiv decât un ,,văzător”. Ca și în cazul culorii mizează pe violență dar stimulii au mai multă autonomie. Sugestiile coexistă alături de echivalențele fonetice pure. Culoarea fiind mai mult ilustrativă și mai pregnant sugestivă, nu permite decalcul, sunetele, da. În consecință, ceea ce se aude este cu deosebire concret, acut, brutal chiar. Opera bacoviană evocă poate cea mai teribilă aventură în lumea sunetelor din câte a cunoscut poezia noastră.

Se disting două tipuri de sonorități:

prima ține de vorbit, de retorică, de oral, în ea intră lamentațiile poetului care pare a suporta o tortură continuă. Alexandru George vorbește de ,,o invazie de vaiete, plânsete, șoapte obscure și gemete.

Alexandru George mai spune că,,nu există o muzică bacoviană cu toate preeminența elementului sonor în alcătuirea acestei poezii”,afirmație cumva prea categorică, totuși mai b#%l!^+a?aproape de adevăr decât aceea,de largă circulație, privitoare la supremația efectelor muzicale în poezia bacoviană. Alexandru George subliniază pe bună dreptate preponderența zgomotului în alcătuirea unui univers sonor de maximă elocvență. Într-adevăr, se remarcă o oralitate traumatizată de senzații dureroase, un solilocviu care traduce starea de ,,viu” agresat, strivit, aflat intr-o copleșitoare, prelungă agonie. Intrat în tranșa suferinței, insul cedează unui delir verbal și gestual: ,,Și cad, recad și nu mai tac din gură”(Sonet). Interjecțiile vin și ilustrează verbele ,,sonore,,:,,Și gem și plâng și râd în hî,în ha…” (Amurg de toamnă). Mai mult decât sugestia, poetul urmărește retorica materială a sunetelor,fiind alese cu deosebire cuvintele zgomotoase:gem, plâng, plumb, ultimul trimițând la onomatopea provocată de căderea unui corp greu. Monologul în solitudine, devenit un fals dialog al șoaptelor, exprimă o atitudine degajată,chiar contemplativă față de suferință:

,,Nimeni,nimeni,nimeni,

Cu atât mai bine-[…]

Singur,singur,

Vreme de beție –

I-auzi cum mai plouă,

Ce melancolie!

Singur,singur,singur

(Rar).

Vorbele conversează cu gândul și îi fac explicită incomprehensiunea:

,,Ninge grandios în orașul vast cum nu mai este,

Ninge la cinematografe grave drame sociale,

pe când vântul hohtește-n bulevarde glaciale…

-Dar cine poate zice această tristă poveste?”

(Plumb de iarnă).

Vorbitul de unul singur are ca motivație o aproape continuă absență a interlocutorului ,de unde și sentimentul definitiv al alienării:

,,O, tu care vei rătăcio ca mine

În culori închise,și amețit la pas,-

Dus de frumos ,de mai bine…

Demult ,într-o toamnă,s-a stins un glas”

(Nervi de toamnă).

Martorii monologului sunt dintre cei mai bizari ,prezența lor nu face decât să submineze ironic valabilitatea confesiunii:

,,-O,corb!Ce rost mai are-un suflet orb…

Ce vine singur în pustiu-

Când anii trec cum nu mai știu,!O,corb!

Ce rost mai are-un suflet orb…

-Chiar!”

(De iarnă)

Natura se face simțită printr-un continuu vacarm:până și tăcerea e sonoră:,

,Tăcerea în gol vibrează un zvon,,

(Noapte).

În primele trei volume,foarte puține poeme sunt ,,mute,, iată o listă (incompletă) de secvențe ,,gălăgioase,, din Plumb:

,,Stam singur în cavou și era vânt…

Și scârțâiau coroanele de plumb”

(Plumb);

,,Buciumă toamna

Agonic-din fund”

(Pastel);

,,În parc regretele plâng iar…”

(Decor)

,,De atâtea nopți aud plouând,

Aud materia plângând…”

(Lacustră); b#%l!^+a?

,,Plâns de cobe pe la geamuri se opri,

Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat,,

(Gri);

,,Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt,,

(Amurg de toamnă);

,,Scârțâie toamna din crengi ostenite

Pe garduri bătrâne,pe streșini de lemn;

(În grădină);

,,Și mână fotoliul spre sobă,

La gorn să ascult vijelia,

Sau zilele mele-totuna-

Așvrea să le-nvâț simfonia

(Decembre);

,,Ce chiot,ce vaiet în toamnă…

Și codrul sălbatec vuiește-

Răsună-n coclauri un bucium,

Și doina mai jalnic pornește”

(Melancolie);

,,E toamnă,e foșnet,e somn…

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol…

Și-i frig, și burează,,

(Nervi de primăvară);

,,Vine

Iarna cu plânsori de piculine,,

(Oh,amurguri);

,,Răsună, trist, de glasuri

Câmpiile pustii,-

Și pocnet lung și chiot

Se-aude-n deal la vii,,

(Alean);

,,Răsună din margini de târg

Un băngăt puternic de armă;

E toamnă…metalic s-aud

Gorniștii, în fund, la cazarmă,,

(Toamnă);

,,Plângea caterinca-n fanfară

Lugubru în noapte, târziu…”

,(Panoramă);

,,Hau!…Hau!…depărtat sub stele-nghețate,,

(Plumb de iarnă);

,,Da,plouă cum n-am mai văzut…

Și grele tălăngi adormite,/Cum sună sub șuri învechite!

Cum sună în sufletu-mi mut!,,

(Plouă);

,,În oraș suspină un vals de fanfară,,

(Nervi de primăvară);

,,Cântau clare sărutări…

Larg, miniatură de vremuri viitoare…,,

(Alb)

,,Toamna-n grădină și-acordă vioara,,

(Note de toamnă);

,,Toamna sună-n geam frunze de metal,, b#%l!^+a?

(Monosilab de toamnă);

,,Lampa obosită a clipit,

Orice obiect atins șoptește;lasa-ma-n pace…

Adorm…ascult…

Afară,la fereastră toamna a spus:

Of!…”

(Nocturnă).

O atenție deosebită este acordată sonorității cuvântului în poziția ,,tare,, în rimă.O cercetare a lui L.Galdi duce la concluzia că ,,rimele lui Bacovia abordează practic întreaga gamă(…)a vocalismului românesc.,,

Marșul funebru,valsul,recviemul,balada,serenada,simfonia sunt piesele de repertoriu. ,,Orchestrația,, este complexă și de o perfectă adecvare atât la ideea muzicală,cât și la instrument.

Nervi de primăvară începe suav, pe ,,coarde,,:

,,Primăvară…

O picătură parfumată cu vibrări de violet,

trece apoi pe ,,suflători,, :,, În oraș suspină un vals de fanfară,, pentru a se termina pe efecte de percuție:

,,Apar din nou țăranii pe hăul din câmpie,

În infinit pământul se simte tresăltând.”

Sonorități de xilofon însoțesc descrierea peisajului hibernal: ,,Potop cad stele albe de cristal,, (Singur);tânguind de oboi dă relief peisajului de toamnă:

,,Răsună, trist, de glasuri

Câmpiile pustii,

Și pocnet lung,și chiot

Se-aude-n deal la vii,,

(Amurg antic)

Compozitor ,dirijor și interpret, Bacovia asimilează poezia celor mai diverse partituri muzicale;iată câteva sugestii posibile:

lied:

,,-Adio pică frunza

Și galbenă ca tine ,

Rămâi și nu mai plânge,

Și uită-mă pe mine”

(Pastel);

nocturna:

”s-apropie–ncet miezul nopții,

Și sună a frunzelor horă-

Eu trec din odaie-n odaie,

Când bate satanica oră”

(Miezul nopții);

vals trist:

La geamuri,toamna cântă funerar

Un vals îndoliat și monoton”

(Vals de toamnă);

bocet:

,,Plâng harmonii la ferești

Milogiri de cimitire”

(De iarnă);

Orchestra interpretează un gen-sinteză la care colaborează partituri incompatibile:

E-o muzică de toamnă

Cu glas de piculină,

Cu note dulci de flaut,

Cu ton de violină…

Și-acorduri de clavire b#%l!^+a?

Pierdute,în surdină;

Și-n tot e-un marș funebru

Prin noapte, ce suspină…

(Nocturnă)

Marș funebru imaginează un duo vioară – pian ”Plângea clavirul trist și violina,, ale cărui interprete sunt o nebună lăutară și o transfigurată claviristă. Pe lângă starea provocată de muzică,poemul evocă o ceremonie bizară care nu-i altceva decât agonia și moartea însăși. Este singurul text în care se moare ,,pe scenă,, și, semnificativ, agonia și moartea, văzute ca acte, ca procese, sunt realități muzicale. Bacovia urmărește cu precauție efectele melodice propriu-zise. Realitatea înconjurătoare se află într-o continuă expansiune sonoră,emite semnale neîntrerupte,în care urechea poetului detectează forme armonice. Continua avalanșă de sunete e supusă unei operații de organizare, conform unor principii interioare artistice ce se opun cu strășnicie informului, haoticului. E o intervenție a spiritului estetizant ce vrea să impună lumii ritmul său interior. Versurile nu sunt note, ci invocări și convocări ale muzicii ca structură stabilă estetică, ce contracarează invazia zgomotelor. Aceasta într-adevăr, sunt concrete, sunt îndepărtate către sugestie, către analogii literare. Sonoritățile poeziei imită relativ rar muzica propriu-zisă, dar calchiază adesea efectele dizarmonice. Poezia bacoviană se prezintă ca o coloană sonoră în care zgomotele agresive se interferează cu crâmpeie muzicale, asociere ce sporește sonoritatea.

,,Eul bacovian,răsucește un tragic, un obsedat scâncet, suferința se clatină într-o semisomnolență în care instinctul vital nealterat posedă nu știu ce încordată luciditate; materia în dezagregare are un fel de conștiință de sine, vizibilă în însuși propriul ei proces de dezatomizare; ea umple toată conștiința reflexivă a poetului, manifestată printr-o atentă notație”.

Poezia Plumb se înscrie în universul liric specific bacovian, al „atmosferei de copleșitoare dezolare, […] o atmosferă de plumb, în care plutește obsesia morții și a neantului și o descompunere a ființei organice”

Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufletești, atitudini poetice:

greutatea metalului – sugerează apăsarea sufletească;

culoarea cenușie – sugerează monotonia, angoasa;

maleabilitatea metalului – sugerează labilitate psihică, dezorientarea;

sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane și o singură vocală) sugerează închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.

Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, apăsător în care trăiește poetul, ce poate fi societatea, mediul, propriul suflet, propria viață, destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spații este sugerat de simboluri din câmpul semantic al elementelor funerare -”sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”, „coroanele de plumb”-, trimițând, ca stare, către iminența morții. Starea poetului de solitudine este sugerată de sintagma „stam singur”, care, alături de celelalte simboluri creează pustietate sufletească, „era vânt”, nevroză, spleen, „scârțâiau”. Repetarea simetrică a simbolului „plumb”, plasat ca rimă la primul și ultimul vers al strofei întâi sugerează apăsarea sufletească, neputința poetului de a evada din această lume apăsătoare, obositoare, stresantă, sufocantă. Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spațiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care „dormea întors”, sugerând disperarea poetului, „strig”, într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”, dragostea nefiind înălțătoare, ci dimpotrivă este rece, „frig” și fără nici un fel de perspective de împlinire, „atârnau aripile de plumb”. Relația de simetrie este dată de prezența simbolului „plumb”, așezat ca rimă, de sintagma „flori de plumb”, aflată la începutul versului al doilea din fiecare strofă. Poezia Plumb este o confesiune lirică, Bacovia exprimându-și stările prin mărcile persoanei I singular în sintagma „stam singur”, care se regăsește simetric la începutul versului al treilea din fiecare strofă.

Cromatica este numai sugerată în poezia Plumb, prin prezența elementelor funerare: veșminte, flori, coroane și plumb, iar olfactivul prin simbolul „mort”. Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie, alternând cu peonul și amfibrahul.

Poeziile volumului Plumb se înscriu în simbolismul tradițional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit și pustiu, fanfare funerare, „iubita cântă la clavir”, a culorilor sugestive pentru stările sufletești ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toți simboliștii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor și stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet „blestemat”. b#%l!^+a?

Tema poeziei Decor ilustrează o lume sfâșietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol și mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viață. Altfel spus, tema poeziei este moartea și inexistența ca sugestii ale neputinței de comunicare a eului poetic cu lumea. Ideea poeziei exprimă toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce l-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este „inapt să se mântuie, totul e pentru el cu putință, în afară de propria viață […] nu poate scăpa de el însuși și nici evada din centrul propriei obsesii”. Cuvântul „decor” înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfășoară o acțiune, o ambianță creată pentru ca omul sase manifeste cu toate valențele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viața, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilității de a comunica spiritual cu aceasta. Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol (corespondența), cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, în poeziile simboliste ale lui Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se Construiește întreaga poezie, toate celelalte elemente întorcându-se permanent către acesta; repetițiile, refrenele, reluările sunt modalități diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanței lirice. Aici, cuvântul – simbol sau cuvântul – cheie este „parc”, corespunzând spațiului exterior (al lumii) și spațiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat și prin cuvântul „decor”. Cromatica împlinește viziunea poetului despre lumea exterioară și cea interioară prin culoarea albă, care simbolizează inexistența ca respingere a lumii, ori o evidență ce trebuie învinsă și prin culoarea neagră, ca simbol al morții. Aceeași idee este accentuată de elemente morbide sugestive: „doliu” și „funerar”.  Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existențiale, copacii, penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reluarea versului „Decor de doliu, funerar” în finalul poeziei potențează tristețea poetului sugerând un pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, potențează auditiv ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reluarea primului vers în finalul strofei respective, ca un refren ideatic ce produce o muzică fascinantă. Mircea Anghelescu afirmă că George Bacovia „este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă și că relativa monotonie tematică a poeziei sale […] ascunde de fapt o mare bogăție interioară de sensibilitate și o diversitate derutantă a artei sale”.

Alcătuită din șase strofe de câte patru versuri, poezia Decembre este structurată pe două planuri. Planul exterior reprezentat prin ninsoarea uriașă care acoperă totul, întorcând omenirea în era glaciară. De acest plan ține versul-refren „Te uită cum ninge decembre” (care ocupă pozițiile, 15 și 23) și care conține sugestia unei primejdii; reluat cu forma schimbată, în poziția 19, „Te uită, zăpada-i cât gardul”, versul în discuție îi izolează pe cei doi îndrăgostiți într-un spațiu echivalent cu acela al locuinței lacustre. O menționare aparte merită versul „Și ningă… zăpada ne-ngroape”, în care verbul la modul conjunctiv (cu nuanță de imperativ) exprimă tentația extincției sub povara albului zăpezii. Dacă, în Lacustră, ploaia nesfârșită aruncă omul contemporan în preistorie, în poezia Decembre, ninsoarea ar putea să aibă același rol: de a-l întoarce în era glaciară, timp al începuturilor și al purității. Salvarea de prezent se poate înfăptui însă numai prin ritualul lecturii. Din această cauză, iubita este rugată să citească „ceva de la poluri”, ca și când ar săvârși un act de magie. Înspăimântat de peisajul exterior „Eu nu mă mai duc azi acasă… / Potop e-napoi și-nainte”, poetul rămâne în spațiul protector al casei iubitei. Planul interior este cald și ocrotitor, reperele acestuia fiind fotoliul, focul și lampa – obiecte ale destinderii calme și ale lecturii „Citește-mi ceva de la poluri”, „Nu râde… citește-nainte”. Din atmosfera cunoscută bacoviană, rămâne doar vijelia ascultată prin horn, metaforă a existenței eului liric: „Și mână fotoliul spre sobă, / La horn să ascult vijelia, / Sau zilele mele – tot una – / Aș vrea să le-nvăț simfonia”. Sacralizat prin iubire „Ce cald e aicea la tine, / Și toate din casă mi-s sfinte” spațiul evocat se sustrage destinului general al căderii sub povara plumbului. Prezența iubitei în acest spațiu se ghicește din cuvintele poetului, prin cel de al doilea vers-refren: „Mai spune s-aducă jăratec”, „Mai spune s-aducă și ceaiul”, „Mai spune s-aducă și lampa”. Paralelismul între cele două versuri-refren caracterizează cele două planuri.

3.3.1. Strategii inovative b#%l!^+a?

Texte calchiate

Prin acest joc didactic elevii însușesc diferite tipuri de structuri lirice, procedee de compoziție, modalități de exprimare artistică. Procedura de aplicare este cât se poate de simplă: elevilor li se propune, atunci când este posibil, schema construcției textuale (fie înainte de studierea operei, fie în procesul de comentariu propriu-zis al ei ori la etapa de încheiere), pe care îl completează conform propriei înțelegeri și sensibilități. Astfel, poezia Plumb, de George Bacovia poate sugera ideea unor texte construite conform următoarei scheme:

Dormeau……………….sicriele de plumb,
Și flori de plumb și ……………… veștmânt –
Stam ……………… și era vânt…
Și …………….coroanele de plumb.

Dormea ……………….. amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și…………………………….
Stam singur ………………………………….

………………………………………………..

Având această schemă, elevii vor putea construi fără mari dificultăți un nou text, pe care, în continuare, ca și în cazul ideii migratoare ori al jocurilor-exercițiu nominalizate mai sus, îl vor compara cu opera literară studiată

Brainstormingul cu mapa de imagini

Ca metodă de lucru, brainstormingul cu mapa de imagini stimulează fenomenul de asociație a ideilor, valorifică și capacitățile intelectuale ale fiecărui elev, evitând blocajul de orice natură (cognitiv, emoțional). Procedura de aplicare a metodei respective este următoarea:

După lectura cognitivă a poeziei, se citește problema în fața clasei:

„Ce realitate descoperă / creează G. Bacovia în poezia Lacustră?”

Se organizează un brainstorming oral cu toată clasa – elevii propun diverse variante de răspuns);

Se prezintă o imagine – Îngerul călător de Gustav Moreau

Urmează brainstormingul individual inspirat de imagine – fiecare elev notează toate ideile ce-i apar în urma receptării imaginii, având ca reper întrebările:

Ce sugerează imaginea?

Ce idei îți apar privind-o?

Pentru a obține cât mai multe variante de răspunsuri, profesorul poate recurge la a doua imagine (asemănătoare cu prima ori total diferită), procedura de lucru fiind aceeași;

Se formulează concluzia pe marginea problemei enunțate, pornindu-se de la ideile expuse pe parcursul brainstormingului:

Autorul creează / descoperă în poezia Lacustră o realitate care îi strivește orice inițiativă de a lua contact cu lumea, desființându-l ca om”

Profesorul, poate formula chiar din capul locului mai multe întrebări:

Ce stări trăiește eul liric al poeziei?

Care sunt obsesiile eului liric?

Care sunt simbolurile poeziei și ce sugerează ele?

Ce temă abordează autorul în opera respectivă?

Care sunt motivele ce contribuie la realizarea temei?

fiecărei echipe revenindu-i una din ele. Brainstormingul se organizează în baza aceleiași /acelorași imagini. Desigur, profesorul va alege cu mult discernământ imaginea / imaginile care va / vor provoca asociațiile mentale ale elevilor și care-i va/ vor ajuta totodată să soluționeze sarcinile de lucru.

Jocul figurilor de stil

Este un procedeu care contribuie la dezvoltarea creativității elevilor, a imaginației, având la bază asociația și compararea ca operații ale gândirii. Procedura de aplicare a tehnicii respective este următoarea:

Se propun termenii-cheie ai poeziei: poezia Liceu de George Bacovia: pedanți, mintea mă doare, lungi coridoare, vâltorile grele.

Elevii atribuie fiecărui cuvânt însușiri, acțiuni neobișnuite, obținând astfel sintagme b#%l!^+a?inedite.

Se discută, din perspectiva originalității și a conotațiilor, îmbinările de cuvinte formate:

Care vă place mai mult și de ce?

Ce semnificații comportă?

Elevii selectează din operă îmbinările de cuvinte în componența cărora intră termenii-cheie cu care au lucrat până în acest moment

Se compară îmbinările de cuvinte alcătuite de elevi cu cele din text :

În ce măsură s-au apropiat de variantele scriitorului?

Care sunt asemănările, deosebirile?

Se descifrează conotațiile sintagmelor atestate în operă, avându-se în vedere ineditul expresiei, forța de sugestie, viziunea autorului asupra celor descrise, figurile de stil.

Metoda Pres

Metoda ajută elevii să-și exprime opinia cu privire la problema abordată în operă, le dezvoltă capacitatea de argumentare. Procedura de aplicare prevede respectarea a 4 pași, aceștia fiind scriși din timp pe un poster:

P. – Exprimați-vă punctul de vedere;

R. – Faceți un raționament (judecată) referitor la punctul de vedere;

E. – Dați un exemplu pentru clarificarea punctului de vedere;

S. – Faceți un rezumat (sumar) al punctului vostru de vedere.

Acești pași, precum și exemplul-model scris din timp pe un alt poster de profesor îi vor ajuta elevi să-și formuleze mai lesne răspunsurile. Mai jos propunem acest model de poster:

1. „Care este procedeul de compoziție utilizat de Bacovia în poezia Plumb:

P. – Procedeul de compoziție utilizat de Bacovia în poezia De dragul tău este paralelism sinctactic

R. – Conform naturii procedeului în cauză poezia conține o repetare a cuvântelor în ambele strofe obținându-se accentuarea unei idei.

E. – Dormeau adânc sicriele de plumb/Și flori de plumb și funerar veștmânt/…./Dormea întors amorul meu de plumb…

S. – Iată de ce eu consider că procedeul utilizat în poezie este paralelismul sinctactic

Ideea migratoare

Cu ajutorul acestei tehnici elevii descifrează mai ușor limbajul conotativ al poeziei și pot folosi resursele limbii pentru a se exprima cât mai nuanțat, având ca element de comparare pentru modelul literar propriul text. Procedeul mai poate fi folosit și în cazul studierii poeziei cu vers alb ori a diferitor figuri de stil.

Procedura de aplicare și regulile jocului respectiv sunt următoarele:

a) sunt selectați din operă 4-5 termeni, de regulă, cei de bază ex.: materia, locuințele, scânduri, ploaie, somn din poezia Lacustră de Bacovia.

b) se caută un predicat pentru ultimul cuvânt din acest șir de cuvinte: aud plouând/aud cântand;

c) se deduce ideea din propoziția formată

d) se alcătuiesc propoziții noi, dezvoltate, căutându-se alte predicate pentru fiecare din celelalte patru cuvinte. În acest caz vor fi respectate câteva reguli: propozițiile trebuie să exprime aceeași idee, fiecăruia din cele patru cuvinte trebuie să i se atribuie un sens figurat

e) cele cinci propoziții formate sunt prezentate fie într-o anumită ordine (conform opțiunilor motivate ale elevilor), fie la voia întâmplării „Așa-mi place mai mult”, „Consider că există o mai mare legătură între enunțuri”

f) se implică propria subiectivitate: elevul alcătuiește o ultimă propoziție (a șasea) în prelungirea ideii migratoare (de regulă, această propoziție, care poate fi dezvoltată ori nedezvoltată, are statutul unei concluzii);

g) se intitulează textul creat;

h) se analizează textele elevilor din punctul de vedere al mesajului și al modului lui de transmitere;

i) se compară textele elevilor cu opera literară respectivă din perspectiva mesajului (dacă exprimă sau nu același mesaj), a relațiilor dintre cei cinci termeni-cheie cu alte cuvinte, a forței de sugestie pe care ei o dobândesc în urma acestor relații.

j) se formulează concluziile pe marginea operei studiate.

Ciorchinele

Completați ciorchinele cu termeni pe care i-ați înclude în comentariul literar al poeziei “Plumb” de G.Bacovia.

b#%l!^+a?

3.3.2. Activități extracurriculare

Activitățile extracurriculare oferă oportunități pentru dezvoltarea unor competențe, în raport cu anumite obiective ce inspiră și provoacă educabilul, atât pentru succesul lui educațional, cât și pentru cel din viața de zi cu zi. Acestea au o valoare importantă atât pentru dezvoltarea socială a educabilului, cât și pentru cea personală, prin demersuri specifice și particulare. Deși activitățile specifice educației formale urmăresc anumite finalități menționate anterior, totuși ele nu uzitează la maxim de valorizarea unor competențe precum: dezvoltarea unor abilități interpersonale, muncă în echipă, inițierea și implemetarea unor proiecte personale sau în echipă, deprinderi de învățare a modului cum să înveți etc.

Activitățile extracurriculare se referă astfel la ”totalitatea activităților educative organizate și planificate în instituțiile de învățământ sau în alte organizații cu scop educațional, dar mai puțin riguroase decât cele formale și desfășurate în afara incidenței programelor școlare, conduse de persoane calificate,cu scopul completării formării personalității elevului asigurată de educația formală sau dezvoltării altor aspecte particulare ale personalității acestuia”.

Cercul de lectură a fost inițiat la începutul anului școlar 2013-2014 și își desfășoară activitatea și acum după calendarul stabilit împreună cu elevii la începutul fiecărui an școlar:

Calendarul activităților cercului de lectură

Întâlniri lunare, luni și duminică de două ori pe  lună, între orele 14-16 se ascultă creațiile copiilor, sunt comentate de colegii lor și de profesorii îndrumători

Realizarea și comentarea creațiilor elevilor, concepute după vizionarea unui tablou, ascultarea unor genuri diferite de muzică

Sunt selectate cele mai bune creații pentru a fi popularizate

Întâlnire cu scriitori și cu alți oameni de cultură

Vizionarea unor filme, documentare despre viața și opera unor scriitori, pictori, muzicieni, actori reprezentativi, despre importanța lecturii în viața oamenilor

Realizarea unui moment artistic (concurs, dramatizare, atelier literar, expoziție de desene după opera eminesciană)

Vizite la muzee importante din județ si realizarea unor momente artistice

Participare la lansări de carte, exploziții de pictură

Audierea unor CD-uri cu recital de poezie

Pictopoezia-expoziție de pictopoezii și afișe pro-lectura

Mărțișor – prieten drag!

Tipărirea revistei școlii

În așteptarea mieilor (sfintele sărbători pascale)

Vine, vine, se apropie vacanta!

Realizarea unui blog/pagină de socializare a cercului care să reflecte întreaga activitate

Studiu de caz realizatsub forma unui power point, în cadrul Cercului de lectură, în săptămâna dedicată poeziei.

Concluzii

„Numele meu, mai exact spus pseudonimul ce stă deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacăului, care se zicea Bacovia, așa numindu-se probabil întreaga regiune din această parte a Moldovei. Eu l-am luat […] din dicționarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului. […] Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bachus în Baco și adăugind apoi cuvântul latin Via, calea adică, ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bachus. Pe calea aceasta am mers într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor. […] Dacă aș fi trăit într-o regiune de șes e sigur […] că aș fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. La Bacău, cenușiul e o culoare frecventă. Existând în natură, s-a strecurat necalculat și în versurile mele. De asemenea violetul. Cine a privit larga vale a Bistriței de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit. Din turnul bisericii Precista, încă din copilărie, îmi plăcea să privesc zările Bacăului. Dintr-o astfel de contemplare s-a născut poezia Amurg violet… Multe din poeziile din volumul Scântei galbene mi-au fost inspirate de priveliștele din grădina publică a Bacăului, iar poeziile bachice aparțin celei mai imediate realități. […] Una din obsesiile mele a alcătuit-o simbolismul decadent. Prin 1898-1903 m-am preocupat adânc de Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas, pe care i-am descoperit în colecția «Les hommes d’aujourd’hui».”

Pornind de la acest citat, aici în capitolul dedicat concluziilor, formulez concluzia întregii lucrări.

Am realizat aceată lucrare pornind de la simbolism si de la numele celui mai important reprezentant al acestuia în România, George Bacovia.

Abordarea operelor lirice în general nu este foarte ușoară, cei care studiază aceste opere b#%l!^+a?având uneori dificultăți în a le aborda. Am reușit în această lucrare să demonstrez cât poate fi de ușor de abordat acest scriitor simbolist și opera sa. Predarea operelor lirice, metodele moderne prezentate și exemplele de strategii didactice inovatoare folosite sunt trecute în revistă, prezentate în detaliu, iar partea de anexe este foarte stufoasă, tocmai pentru a arăta prin aplicații practice – teste, fișe de lucru, proiecte didactice – cât de simplu se poate aborda opera lirică simbolistă.

Bibliografie

Albert Beguin, Le réve chez les romantiques allemands et dans la poésie française moderne, cf. Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, București, Ed. Univers, 1970.

Bacovia, George, Versuri, București, Editura Saeculum, 1996.

Bacovia, George, Trudit, în “Arta”, Iași, nr. 17, martie 1914. Versurile provin din a treia strofă, nereprodusă în volume – n.a

Cimpoi, Mihai, Secolul Bacovia, București, Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, 2005

Călinescu,G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Minerva, 1982.

Flămând, Dinu, Introducere în opera lui G.Bacovia, București, Editura Minerva, 1979

Galdi,Fonosimbolismul rimelor în nocturnele lui Bacovia,în ,,Limba Română,, nr.2/1969

Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2002

Grigurcu, Gheorghe, Bacovia – un antisentimental, București, Editura Albatros, 1974

Petroveanu, Mihail, George Bacovia, București, Editura Cartea Românească, 1972

Pierre Martino, Parnasse et Symbolisme, Paris, Libraire Armand Colin, p. 143; cf. Adriana Iliescu, Poezia simbolistă românească, București, Ed. Minerva.

Scarlat, Mircea, George Bacovia, București, Editura Cartea Românească, 1987

Starobinski, J., Relația critică, București, Ed. Univers, 1974.

Tomuș, Mircea, Cincisprezece poeți, București, Editura pentru Literatură, 1968

Trandafir, Constantin, Poezia lui Bacovia, București, Editura Saeculum I.O., 2001

Dicționare

Dicționar de termeni literari, București, Ed. Academiei, 1976

Webografie

http://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/ianuarie2014/9-NicolaeMihaela-Strategii_didactice_moderne.pdf

II__Florentina_Samihaian_Didactica_Limbii_Si_Literaturii_Romane_2_Opti.pdf

125683058-Curs-Metode-Interactive-de-Predare-Invatare.pdf

www.crispedia.ro

www.wikipedia.ro

Anexe.

Anexa nr.1

Fișă de lucru : Simbolismul bacovian

Anexa nr. 2

Fișa de lucru

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar vestmânt –

Stam singur în cavou … și era vânt …

Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –

Stam singur lângă mort … și era frig …

Și-i atârnau aripile de plumb.

(G. Bacovia: Plumb)

1. Identificați sinonimele cuvintelor: singur, amor, mort

2. Identificați antonimele cuvintelor: să-l strig, mort, frig.

3. Transcrieți figurile de stil.

4. Alcătuiți genitivul următoarelor substantive feminine: floare, aripă.

5. Redactați o interpretare personală a poeziei Plumb de G. Bacovia, respectând planul de idei de mai jos:

Încadrați textul în opera bacoviană

Formulați tema poeziei

Identificați câmpul lexico-tematic dominant

Analizați structura

Descoperiți rolul formelor verbale de imperfect

Interpretați imaginile artistice

Stabiliți elementele planului exterior și cel interior

Interpretați titlul poeziei

Anexa nr. 3

Fișă de lucru

Plumb

”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.”

Cele mai multe verbe sunt folosite la imperfect. Arată rolul folosirii acestui timp verbal, ținând cont de atmosfera genarală a textului.

Indică verbul din text care se află la alt timp al indicativului. Precizează semnificația acestuia.

Punctele de suspensie au rolul:

de a sugera percepția fragmentară, confuză a lumii

de a crea suspans

de a indica un ritm lent ți obsedant al rostirii monologului

Precizează cuvântul cheie al textului și explică prin ce anume este pus în evidență

Indică sensurile pe care le acumulează plumbul în poezie

Poezia Plumb pare a se reduce la o descriere a cadrului, a unor gesturi și acțiuni, fără ca acestea să fie explicate. Scrie un text de o pagină în care să explici cum se constituie mesajul implicit al poeziei, constând în comunicarea unei angoase existentiale, a dezolării

Anexa nr. 4

Fișă de lucru b#%l!^+a?

Plumb

”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.”

Transcrie cuvintele din câmpul semantic al morții

Identifică sintagmele în care determinatul care se repetă (de plumb) poate avea în context sensuri denotative și care sunt în mod clar meteorice

Arată cui îi aparțin aripile de plumb și explică-ți răspunsul

Comentează versul prim din strofa a doua

Selectează din text verbele care înregistrează nemișcarea, încremenirea, amorțirea

Comentează în 10 rânduri titlul poeziei

Anexa 5

Fișa de lucru

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Identifică mărci ale eului lyric.

Selectează cuvinte în care funcția emotivă a limbajului este pregnantă.

Selecteaăa repetițiile lexicale. Indică pozițiile în care e reluat cuvantul – cheie plumb. Explică rolul acestor repetiții în text.

Analizează secvența Și-am început să-l strig, referindu-te atât la tiparul sintactic al poeziei, cât și la semnificațiile acestei secvențe.

Formulează o definiție a simbolului poetic.

Anexa nr. 6

Proiect didactic

Clasa: X

Obiectul: Literatura română

Subiectul: Lacustră, de George Bacovia – abordare din perspectiva inteligențelor multiple

Tipul lecției: consolidare

Competențe generale:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în diferite situații de comunicare;

Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare;

Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.

Competențe specifice:

1.3. Folosirea adecvată a strategiilor și a regulilor de exprimare orală în monolog și în dialog;

1.4. Redactarea unor compoziții despre textele studiate și alcătuirea unor texte funcționale sau a unor proiecte;

2.4 Folosirea unor modalități diverse de înțelegere și de interpretare a textelor literare studiate; b#%l!^+a?

3.3. Elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.

Obiective operaționale:

Elevii vorfi capabili la sfârșitul lecției să:

reprezinte grafic relațiile dintre eul liric și spațiul natural;

asocieze textul poetic cu melodia potrivită;

analizeze gândurile/trăirile eului liric;

încadreze eul liric într-un tip temperamental, argumentând;

caracterizeze eul liric din perspectiva indicată;

interpreteze fragmentul dat pe baza cerințelor;

interpreteze metaforele și simbolurile constitutive, decodând mesajul textului poetic;

construiască oral un discurs argumentativ coerent pe baza cerințelor referitoare la inteligențele multiple;

Resurse educaționale: manualul, volumul de poezii, capacitățile normale de învățare a elevilor, o oră școlară.

Strategia didactică

a) Metode și procedee: brainstormingul, conversația euristică, dezbaterea și discuția în grup, problematizarea, argumentarea, tehnica dialogului autentic;

b) Forme de organizare: activitatea pe grupe.

c) Resurse materiale: volum, fișe de lectură, coli, flipchart, marker, CD;

d) Bibliografie:

George Bacovia, Plumb

Crenguța-Lăcrămioara Oprea, Strategii didactice interactive, Ed. Did. și Ped., 2009

Emanuela Ilie, Didactica literaturii române , Polirom, 2008

Desfășurarea activității

Moment organizatoric: organizarea clasei, notarea absenților

Captarea atenției elevilor – Brainstorming: Gândiți-vă la un alt titlu potrivit pentru poezia Lacustră, de George Bacovia.Vom analiza textul poetic bacovian din diferite perspective, pentru a vedea că textul literar este un tot artistic, pentru înțelegerea căruia putem apela și la alte metode decât cele propuse de teoria literară.

Enunțul obiectivelor – Se enunță obiectivele lecției.

Actualizarea cunoștințelor anterioare ale elevilor – Se reactualizează tema, motivele și secvențele lirice ale poeziei Lacustră, subliniindu-se semnificația simbolurilor poetice.

Conducerea învățării și obținerea performanțelor – Sarcinile date elevilor au vizat exerciții ce se focalizează pe tipul de inteligență adecvat: de la analiză, la argumentare, la reprezentare artistică/grafică etc. Împărțiți în șapte grupe, corespunzătoare tipurilor de inteligență stabilite de Gardner, elevii rezolvă sarcinile primite (anexa 1) – 15 min. Comunicarea se face prin intermediul unui raportor care face cunoscut modul în care au fost rezolvate sarcinile printr-un poster sau prin activități specifice, argumentându-și răspunsurile. (25 min.). Elevii fac aprecieri la adresa activității colegilor.

Evaluarea formative – Se reia ideea inițială: textul literar poate fi înțeles prin apelul la alte arte sau la științe. Pentru elevi: Notați punctele tari/punctele slabe ale acestei activități.

Asigurarea feedback-ului – Se face pe parcursul lecției, prin aprecieri verbale, vizând participarea elevilor, calitatea și claritatea răspunsurilor, corectitudinea exprimării.

Asigurarea retenției și a transferului – Eseu nestructurat: Realizați un eseu liber în care să comentați relația dintre cadrul natural și eul liric așa cum apare conturată în poezia Lacustră

Anexa 1 la proiect

Inteligența verbal-lingvistică: Creați un monolog interior redactat sub forma unei scrisori a eului liric, izolat în locuința lacustră, și încercați să utilizați elemente și simboluri poetice din textul citit. Identificați motivele poetice și explicați semnificația acestora. Identificați expresiile ce realizează câmpul semantic al eului liric și pe cel al cadrului.

Inteligența logico-matematică: Reprezentați grafic relația dintre eul liric și cadrul natural, evidențiind modificările suferite de aceasta în succesiunea secvențelor lirice. Apelați la concepte fizice, formule matematice pentru a ilustra secvențele textului.

Inteligența vizual-spațială: Reprezentați o secvență poetică preferată prin desen sau reproduceți spațiul în care se adăpostește eul liric, pornind de la descrierea din text. b#%l!^+a?Folosiți următoarele simboluri grafice pentru a reprezenta motivele poetice ale poeziei: .

Numiți culorile care se potrivesc cel mai bine fiecărui tablou-secvență.

Inteligența muzical-ritmică: Alegeți secvențe din text și imaginați-vă ce melodii le-ar putea ilustra din punct de vedere auditiv. Indicați instrumente muzicale care considerați că exprimă conținutul unor versuri.

Inteligența naturalistă: Încadrați eul liric într-un tip temperamental, motivându-vă alegerea. Numiți trei trăsături de caracter ale poetului, pe care le deduceți din următoarea secvență lirică:

"Și parcă dorm pe scânduri ude,

În spate mă izbește-un val,

Tresar prin somn, și mi se pare

Că n-am tras podul de la mal."

Evidențiați fenomenele meteorologice prezente în text și descrieți formele de relief sau identificați elemente ale cadrului natural.

Inteligența interpersonală: Definiți relația dintre eul liric și cadrul natural, subliniind modificările survenite pe parcursul secvențelor lirice. Explicați atitudinea poetului față de lacustră-metafora ce semnifică relația sa cu universul. Surprindeți aspectele pozitive/negative ale comportamentului eului liric.

Inteligența intrapersonală: Care sunt stările de spirit /emoțiile pe care le trăiește eul liric și cum le explicați? Desprindeți din poezie versurile care exprimă tristețea. Explicați mesajul poeziei așa cum îl simțiți voi.

Anexa 2 la proiect

TIPURI TEMPERAMENTALE

Anexa nr. 7

Proiect didactic

CLASA: a XIII-a B

DISCIPLINA: Limba și Literatura Română

TITLUL LECȚIEI: Poezia – recapitulare; simbolismul; paralelă între poeziile „Plumb” și „Lacustră” de George Bacovia

TIPUL LECȚIEI: lecție de consolidare a priceperilor și deprinderilor;

SCOPUL LECȚIEI: consolidarea capacității de redactare a eseului de tip paralelă, respectând, în alcătuirea planului compunerii, criteriile impuse de elementele de structură și de expresie ale textului liric;

COMPETENȚE GENERALE:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de comunicare;

Comprehensiunea și interpretarea textelor;

Situarea în context a textelor studiate prin raportarea la epocă sau la curentele culturale/literare;

Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare;

COMPETENȚE SPECIFICE:

1.3 Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog și în dialog, în vederea realizării unei comunicări eficiente și personalizate;

1.4 utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare, în vederea realizării unei comunicări eficiente și personalizate;

2.1 Compararea, pe baza unor criterii clar formulate, a unor viziuni despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate în textele studiate;

3.1 Analiza relațiilor dintre o operă studiată și contextul cultural în care a apărut aceasta;

3.4 Selectarea unor tehnici adecvate de documentare și cercetare a unei teme;

4.2 Compararea și evaluarea unor argumente diferite, pentru formularea unor judecăți proprii;

COMPETENȚE OPERAȚIONALE:

O1 – Să aplice regulile de redactarea unui eseu – paralelă în conceperea planului acestuia;

O2 –Să evidențieze comparativ și gradat aspectele de structură și de expresie identificabile în cele două poezii simboliste alese;

O3 – Să realizeze planul compunerii respectând indicațiile și criteriile date ;

COMPETENȚE AFECTIVE:

– Să conștientizeze necesitatea formării priceperilor și deprinderilor de analiză literară a unei opere;

– Să valorifice ideile elaborate prin conversația euristică;

– Să dezvolte capacitatea de sinteză și de a emite judecăți de valoare;

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE:

– Expunerea;

– Explicația;

– Observarea;

– Conversația euristică și examinatorie;

– Lectura selectivă;

– Exercițiul;

– Analiza pe text;

– Conversația euristică;

– Problematizarea ;

– Brainstorming;

MATERIALE DIDACTICE: planșe, volumul autorului, coli în format A1; fleep-chart, fișe de lucru;

FORME DE ACTIVITATE: frontal, individual;

LOCUL DE DESFĂȘURARE: sala de clasă;

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

ANEXA 1: Realizează un text argumentativ, de 15-20 rânduri, în care să argumentezi de ce îți plac/nu-ți plac poeziile înscrise într-un anume curent literar

Anexa nr. 7

Proiect didactic

Subiectul: Laitmotivul operei literare. Decor de George Bacovia : moartea și timpul

Tipul lecției: mixtă

Timpul: 80 de minute

Competențe specifice:

4. Uzul diverselor strategii de lectură și elaborare a textului b#%l!^+a?

5. Aplicarea normei ortografice, ortoepice, semantice, gramaticale, punctuaționale, stilistice a limbii române literare în diverse situații de comunicare

orală și scrisă.

6. Operaționalizarea terminologiei științifice lingvistice și literare, în limita standardelor de conținut.

7. Analiza textului literar și nonliterar, în limita standardelor de conținut.

Subcompetențe:

4.1. Lecturarea unui text literar în funcție de registrul stilistic.

4.2. Cunoașterea, prin lectură, dirijată și independentă, a textelor literare și nonliterare.

4.3. Elaborarea textelor în parametrii indicați.

5.1. Respectarea normei limbii literare în orice text scris sau rostit.

6.1. Aplicarea noțiunilor de teorie literară la interpretarea unui text.

7.1. Comentarea specificului stilistic al unui text artistic. Identificarea stărilor de spirit definitorii pentru eul liric.

Tehnologii didactice

Metode și procedee: lectura expresivă , conversația, lectura analitică, asociere forțată, deducția, notițe de reper, GPP, lucrul în grup,

învățarea prin descoperire, comentariul.

Modalități de evaluare: oral, programată, frontală, individuală, în grup.

Forme de organizare a activității elevilor: activitate individuală, activitate în grup, activitate binomă.

Resurse educaționale: Textul, fișe de lucru, bibliografia critică, tabele la temă, materiale pentru portofoliul elevilor, imagini,

prezentare audio-video, prezentare Power Point.

Bibliografie:

Gabriela Duda, Analiza textului literar, Humanitas Educațional, 2002

Constantin Șchiopu, ș. a., Literatura Română, manual clasa a X-a, Litera Educațional, 2003

T. Cristei,T. Cartaleanu, O. Cosovan, A. Ghicov, Limba și literatura română,manual pentru clasa aX-a, Ed.Cartdidact, 2012. b#%l!^+a?

Marin Iancu, ș. a., Limba și Literatura Română, manual clasa a X-a, Editura Petrion, 2000

Liliana Balan, Maria Trandafir, Literatura română pentru bacalaureat, Polirom, 2005

Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, 1999, Iași.

Anexa nr. 8

Proiect didactic

Clasa: a X-a

Subiectul lecției: „ Amurg violet” de George Bacovia

Tipul lecției: Dobândire de noi cunoștințe

Obiective operaționale:

Cognitive

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

01- să recunoască trăsăturile liricii simboliste în configurația poeziei, ilustrându-le cu exemple;

02- să explice titlul poeziei;

03- să identifice tema și motivele existente în poezie;

04- să identifice specia literară căreia îi aparține poezia;

05- să descopere principalele procedee artistice care dau expresivitate poeziei;

06- să selecteze cuvintele și expresiile –cheie și să determine semnificația lor;

Afective

07- să fie dispuși să recepteze informațiile noi;

08- să dorească să stăpânească informațiile spre ale folosi în comentarea unui text;

09- să interiorizeze noile cunoștințe în sistemul propriu de valori estetice;

Strategii didactice:

De tip dialogat;

Bazată pe activitatea individuală a elevilor;

Metode și procedee:

Conversația euristică, lectura expresivă a poeziei, exercițiul, analiza , problematizarea, demonstrația, explicația, comparația, învățarea prin descoperire.

Materialul didactic: manualul, volumul de poezii a lui G. Bacovia, fișe de lucru,

Forme de organizare:

Activitate individuală;

Activitate independentă individuală;

Bibliografie :

D Ivănuș, „Metodica predării limbii și literaturii române”, Ed. Universității, Craiova, 1999

C. Parfene, „Metodica studierii limbii și literaturii române în școală” Ed. Universității, București, 2001.

N. Eftenie, „Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române”, Ed. b#%l!^+a?Paralela 45, Buc. 2001.

T. Vianu, art. „Bacovia în ediție definitivă”, 1946

G. Călinescu „ Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Ed. Minerva,Buc. 1982.

G. Bacovia „Plumb”,Ed. Institutului European, Buc. 1997

FIȘĂ DE LUCRU

Citiți încă o dată textul poeziei și identificați / descoperiți cel puțin trei trăsături simboliste în configurația poeziei.

………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………

Explică rolul refrenului în poezie………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Explică semnificația a două figuri de stil în strofa a doua a poeziei.

…………………………………………………………………

………………………………………………………………

Extrage din text cuvintele care sunt însoțite de un determinant cromatic și arată ce semnificație dobândește culoarea violet în text………………………………………….

Bibliografie:

Gabriela Duda, Analiza textului literar, Humanitas Educațional, 2002

Constantin Șchiopu, ș. a., Literatura Română, manual clasa a X-a, Litera Educațional, 2003

T. Cristei,T. Cartaleanu, O. Cosovan, A. Ghicov, Limba și literatura română,manual pentru clasa aX-a, Ed.Cartdidact, 2012. b#%l!^+a?

Marin Iancu, ș. a., Limba și Literatura Română, manual clasa a X-a, Editura Petrion, 2000

Liliana Balan, Maria Trandafir, Literatura română pentru bacalaureat, Polirom, 2005

Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, 1999, Iași.