O Noapte Furtunoasa

O noapte furtunoasa

de i. L. Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost un excepțional creator de oameni și de viață. Comediile sale, "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoasă" și "Conu Leonida față cu reacțiunea" demonstrează un spirit de observație extraordinar pentru cunoașterea firii umane. Personajele lui trăiesc prin vicii, impostură, ridicol și prostie. Se folosește de satiră și sarcasmu pentru a ilustra moravurile societății românești de la acea vreme.

Comedia "O noapte furtunoasă" a fost citită prima oară la Iași, în cadrul cenaclului "Junimea" în ziua de 12 noiembrie 1878 și a avut premieră la 18 ianuarie 1879, pe scenă Teatrului Național din București. Piesă a fost publicată în revista "Convorbiri literare" în 1879 și inclusă în volumul de "Teatru" din 1889.

“O noapte furtunoasă" este o comedie a moravurilor de mahala, care ilustrează aspecte sociale și psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri și "ambîțuri" de familiști, cu nelipsitul triunghi conjugal. Principalele mijloace artistice de realizare a acestei comedii sunt comicul de situație, comicul de limbaj, comicul de nume, comicul de caracter și comicul de intenție.

Titlul comediei, "O noapte furtunoasă" rezumă evenimente tensionate, petrecute într-o singură noapte în casă lui Jupan Dumitrache, situată la periferia Bucureștiului. Subtitlul "Numărul 9", ilustrează un comic de situație, reieșit din confuzia provocată de numărul 6 la care se află casă lui Jupan Dumitrache și pe care meșterul care a tencuit zidul de la poartă l-a bătut invers, devenind numărul 9.

Piesă este alcătuită din două acte, fiecare dintre ele având câte nouă scene. Personajele piesei sunt menționate cu numele și statutul social pe care îl are fiecare. Perspectiva spațială este reală și deschisă. Din punct de vedere temporal, acțiunea se manifestă atât în ordine cronologică, cât și prin flash-back, personajele povestind întâmplări din trecutul apropiat sau mai îndepărtat.

Piesă se deschide cu o “odaie de mahala”, cu mobilă simplă, de lemne și paie, iar la vedere stă rezemată de fereastră "o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea". Întâlnim primele două personaje ale piesei, pe Jupan Dumitrache, zis și “Titirica Inima-Rea”, cherestegiu și căpitan în garda civilă și pe Nae Ipingescu, “ipistat” și "amic politic" cu celui dintâi. Jupan Dumitrache îi povestește ipistatului o întâmplare petrecută în urmă cu două săptămâni, la Iunion – locul de socializare al cetățenilor din “mahala” când, un “bagabont”, un "scârța-scârța pe hârtie" a apărut șip area că "umblă după nevestele oamenilor că să le facă cu ochiul" și "să le spargă casele". Aici apare primul flash-back în istoria narativă. Observăm și prima caracterizare făcută lui Jupan Dumitrache, un om vanitatos, cu pretenții de familist: "Eu am ambîț, domnule, când e vorba la o adică de onoarea mea de familist…". Pe tot parcursul relatării lui Jupan Dumitrache, Nae Ipingescu i aprobă cu interes, îi da dreptate și este de acord cu toate afirmațiile, atitudine exprimată printr-un tic verbal: "Rezon!"

Apoi, Dumitrache evocă o altă scenă din trecut, de dată această fiind vorba despre căsătoria eșuată a Ziței, cumnatei sale. Țircădău, fostul soț al Ziței, era un bețiv notoriu și femeia "dezvortase" de el pentru că "nu mai putea trăi cu mitocanul, domnule…". Zița, sora cu Veta, era o tânăra frumoasă și învățase "trei ani la pasion", așa că era păcat "să-și mănânce tinerețele cu un ăla…", care, pe deasupra, "a tratat-o cu insulte și cu bătaie". Timpul de desfășurare a evenimentelor devine cronologic, acțiunea urmând ordinea derulării acestora.

Apare în scenă un alt personaj, Chiriac, angajat cu simbrie la Jupan Dumitrache, în postul de tejghetar și, totodată, sergent în garda civică. El era omul de încredere și ținea la fel de mult că și jupânul la onoarea de familist a acestuia, de aceea Veta rămânea în grijă lui atunci când stăpânul trebuia să plece cu treburi negustorești, "că omul cu daraveri".

Chiriac se asigura că jupânul, care era de rond în noaptea aceea, va controla toate posturile și nu se va întoarce acasă mai devreme de ora "două după douaspce", că de obicei. La rugămintea stăpânului, Chiriac promite să vegheze că nimeni să nu atenteze la pudoarea nevestei lui: "Lasă, jupâne, mă știi că consimt la onoarea dumitale de familist".

Ipingescu împreună cu Dumitrache comentează evenimentele politice din gazeta "Vocea Patriotului Naționale". Nae citește greoi și fără intonație articolul "Republica și Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul", aparținând unui celebru și apreciat colaborator al ziarului, "R.Ven. …, un June scriitor democrat". Comicul de limbaj și de caracter reies din dialogul celor două personaje care comentează afirmațiile politice din articol. Franțuzismul "a mânca", adică "a lipsi", este confundat cu "a mânca", iar împreună cu "Sfânta Constituțiune" și "masă poporului" provoacă o ridicolă interpretare politică "să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia că mine și că dumneata, care suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân" (Ipingescu).

Un alt personaj își face apariția, Spiridon, băiat în casă. Prin monologul sau, acesta argumentează răutatea jupanului, căruia i se potrivește perfect porecla de "Titircă Inima-Rea".

Apare și Zița, care se repede foarte agitate asupra lui Spiridon cu o cascadă de întrebări: "Ei! l-ai găsit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus?", iar acesta ți da un bilet din partea "persoanei", pe care ea îl citește cu glas tare. Comicul de limbaj și ridicolul autorului biletului au făcut celebra această declarație de dragoste: "Angel radios! de când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii…[…] Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore: que pretendez-vous encore? (Te iubesc și te ador: ce altceva mai pretinzi?). Inima-mi palpită de amoare. […]". Zița insistă că Spiridon să se ducă imediat pe maidan, fiind sigură că "persoană" așteaptă încă acolo, dar băiatul pretinde să fie trimis de unul dintre stăpâni.

Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent în garda civică al lui Chiriac, este tristă și nu este atentă la ceea ce povestea Zița despre incidentul pe care-l avusese în stradă "cu mitocanul, cu pricopsitul de Țircădău". Cu ochii în lacrimi, Veta devie patetică – "Mai bine ar fi să mor"-, și refuză cu tărie să mai meargă vreodată la "Iunion", deși Zița insistă cu patos, se lamentează deplangandu-și soarta: "Fir-ar a dracului de viață și-afurisită! că m-a făcut mama fără noroc".

Dialogul dintre Veta și Spiridon relevă faptul că baiatui era la curent cu legătură amoroasă a femeii cu Chiriac și știa că se certaseră din cauza el era gelos și furios pe ea că se dusese la "Iunion" cu bărbatu-sau. Veta susține un monolog prin care se autocompatimeste, plângându-și nefericirea: "A! de ce mai da Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e forfeit!?".

În mod ostentativ, Chiriac se comportă cu Veta că slugă cu stăpânul, având și un ton sarcastic: "Alt nimic nu mai ai să-mi poruncești? […] nu-mi ești stăpână?… nu sunt slugă în casă dumitale, cu simbrie?". Dialogul se constituie într-o ceartă tipică dintre doi îndrăgostiți: Chiriac îi reproșează, gelos, că ea vrea cu tot dinadinsul să meargă la "Iunion" că "să te curtezi cu amploiatul dumitale?"; Veta este indignată și se simte jignită de bănuielile lui dezonorante și nu mai vrea să se jure pentru că el crede mai degrabă "în prostiile și în bănuielile lui bărbatu-meu, decât în jurământul meu".

Într-un final, scenă și actul se termină cu o îmbrățișare patetică și cu jurăminte reciproce de credință, de sinceritate și de amor, timp în care se aude glasul lui Jupan Dumitrache, care este foarte încântat că omul sau de încredere nu se culcase încă, semn că era "cu ochii-n patru" și că veghea la onoarea lui de familist.

În actul al ÎI-lea, decorul este același că în primul act, este noapte și pe masă arde o lampa cu gaz care luminează slab odaia. Veta, iubitoare și grijulie, încearcă să-l convingă pe Chiriac să meargă la culcare, mai ales că niciunul dintre ei nu închisese ochii noaptea precedentă. Cei Dup ace Chiriac iese din scenă, apare “amploaiatul” care, căzând în genunchi, începe să-I declare acesteia dragostea să : "Angel radios!". Veta se sperie Îngrozitor, da un țipat puternic, dar el își continuă entuziasmat tiradă. Discursul este realizat prin procedeul intruziunii narative diferite: aceleași fapte petrecute la "lunion" sunt povestite și receptate diferit mai întâi de Jupan Dumitrache, care-i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpă față de Chiriac, și în sfârșit aici, de Rică Venturiano, siderat, încercând o senzație de ireal, de nebunie. Veta își da seama că amorezul o confundase cu sora ei și se amuză înțelegând, în sfârșit, de ce dorea atât de mult Zița să meargă la "lunion", când da năvală "fierbând" Jupan Dumitrache însoțit de Ipingescu și căutând în toate părțile, "pe sub pat, pe sub masă, peste tot".

Dumitrache se văicărește ridicol, scurt și sacadat, de parcă s-ar fi întâmplat o catastrofă: "S-a dus ambîțul! […] Mi s-a necinstit onoarea de familist! […] acum nu mai îmi pasă măcar să intru și-n cremenal". Chiriac îi crede, mai ales că-l văzuse și Ipingescu pe "mate-fripte […] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap". Din descriere, Spiridon recunoaște pe "persoană cocoanii Ziții" și pleacă s-o anunțe. Găsirea bastonului lui Rică în odaie declanșează o adevărată isterie, Ghiriac se repede la pușcă, se autoproclamă comandantui grupului de atac și ies să-l caute pe schele așezate pe lângă casă.

Rică Venturiano se întoarce în camera pe aceeași fereastră pe care fugise, este plin de var, de ciment și de cărămidă, părul este înfoiat, paiaria ruptă. Îngrozit peste măsură, tresare din când în când de spaima și tremură din toate încheieturile. Rugându-se fierbinte la Sfântul Andrei să-l scape, deoarece este încă "June", Venturiano exclamă surescitat: "O, ce noapte furtunoasă!". El susține un monolog plin de emoție și agitație interioară. Disperat, se repede la ușa din dreapta, dar îi iese în fără Jupan Dumitrache cu sabia scoasă, răcnind: "Stai!". Vrând să fugă pe fereastră, îl întâmpina Chiriac, "cu pușcă cu baionetă în mâna, că de asalt", somându-l: "Stai!". Gata să-l prindă, Ipingescu îl recunoaște pe Venturiano și rămâne perplex: "Nu mă nebuni, onorabile! Dumneata ești?". Se creează o învălmășeală de nedescris, dar Ipingescu explică strigând că tânărul este "cetățean onorabil, […] e d-ai noștri, e patriot!". Luându-l la o parte pe Chiriac, Veta îi relatează cum tânărul s-a îndrăgostit de Zița la "Iunion", cum și-au trimis bilete de amor și cum junele a încurcat casele, "și-n loc să meargă la ea acasă, a greșit și-a venit aici". Dumirindu-se, Chiriac îl ia de-o parte pe Jupan Dumitrache și-i deslușește încurcătură, apoi îi reproșează faptul că era să-și rupă gâtul alergând pe schele după închipuirile lui și se înfiorează gândindu-se cu groază: "dacă făceam și moarte de om?".

Jupan Dumitrache răsuflă ușurat, o mustră că un părinte pe Zița, "ale tinereții valuri", apoi se miră când află că tânărul este "ai care scrie la «Vocea Patriotului Naționale»", după cum îi dezvăluie Ipingescu. Dumitrache e încântat și, după ce se fac prezentările, îl tratează cu stimă pe tânărul care scrie "despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran". Revenindu-și din sperietură, Rică declamă cu emfază: "box populi, box dei", formă stâlcită a dictonului latin "Vox populi, vox dei", care înseamnă "Glasul poporului este glasul lur Dumnezeu". În față unui auditoriu plin de uimire admirativă, Venturiano își ia avant și rostește o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmației: "Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!". Jupan Dumitrache este cucerit de inteligență junelui, aplaudă și exclamă entuziasmat: "Asta e bun de dipotat". Rică este singurul care conștientizează cauza încurcăturilor produse, afirmând că vină este "a tablitii de la poartă". Zița îi scrisese că stă în casă de la numărul 9, "am văzut la poartă numărul 9 și am intrat". Dumitrache își da seama că "meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o: a tencuit zidul de la poartă și mi-a bătut numărul 6 de-a-ndoaselea".

Dumitrache este încântat că "musiu Rică și cu Zița compătimesc împreună" și-i binecuvântează: "Ei! să va fie de bine, și ceasul al bun să-l dea Pronia", iar pe tânăr îl sfătuiește confidențial: "Toate că toate, dar la onoarea de familist să ții". Venturiano reacționează demagogic, că un jurnalist, nu că un logodnic: "Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societății".

Lucrurile par să se liniștească, toată lumea se pregătește să meargă la culcare, când, deodată, Jupan Dumitrache, băgând mâna în buzunar că să-i dea o țigară lui Ipingescu, și-aduce aminte că găsise "pe pernele patului dumneaei" o legătură de gât. Se îngrijorează din nou pentru onoarea de familist, "îmi vine să întru la bănuieli rele", dar Chiriac îl calmează și de dată această: "Ași, ado-ncoa, jupâne; asta-i legătură mea, n-o știi dumneata?". Jupan Dumitrache se liniștește meditând filozofic: "Uite așa se orbește omul la necaz!".

Piesă se încheie prin replică lui Ipingescu, "Rezon!", așa cum în comedia "O scrisoare pierdută" Ghiță Pristanda aprobă ridicol, "Curat constituțional!" și cu veselia de care sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Triunghiul conjugal din această piesă – Dumitrache, Veta, Chiriac – se manifestă în alt mediu social, dar, că și în cealaltă comedie, cel care trădează "onoarea de familist" este omul de încredere, prietenul cel mai apropiat al celui încornorat. Dramaturgul reface în didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neapărat și cele oficiale: "(Rică e cu Zița, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache șuie cu Ipingescu) ".

O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adică finalul recompune momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de lucruri inițială. După agitația care atinge adesea apogeul, după zbuciumul personajelor și conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să se petreacă nici o modificare a stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.

Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale este Jupan Dumitrache Titircă, poreclit Inima-Rea. El are un statut social onorabil de care se simte foarte mândru, fiind "cherestigiu" (persoană care produce sau vinde cherestea) și "căpitan în garda civică". Jupan Dumitrache întruchipează în dramaturgia lui Caragiale tipul încornoratului, alături de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Crăcănel ("D'ale carnavalului") și Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierdută"). Printr-un comic de caracter realizat magistral, Caragiale evidențiază trăsăturile care compun un personaj ridicol și caraghios. Încă din prima scenă a piesei, este evidență gelozia soțului, izvorâtă din vanitatea și orgoliul ce se manifestă atât în dimensiunea socială, cât și în cea conjugală. Că bărbat căsătorit și că cetacean onorabil, Jupan Dumitrache are "ambîțul" de a nu-i fi înșelată "onoarea de familist" și "ambîțul" de a nu se face de ras în față lumii.

Gestul de a-și mângâia favoriții, menționat de Caragiale, este tot o manifestare a vanității și accentuează părerea foarte bună pe care Dumitrache o are despre sine, ceea ce denotă o infatuare prostească: "Cum m-a văzut, – că trebuie să fi fost schimbat la față, cum sunt eu când mă necăjesc (își mângâie favoritele) – cum m-a văzut, a sfeclit-o…". Dar, Jupan Dumitrache este în aceeași măsură credul și naiv. "Ambîțul" onoarei de familist este încredințat total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie necondiționat, convins că "ține la onoarea mea de familist": "De! când lipsesc eu de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil băiat!". Teamă obsesivă de a nu fi înșelat li diminuează spiritul de observație și-l face ridicol prin suspiciunile cu totul deplasate. Prostia jupanului reiese și din faptul că nu bănuiește nici un moment de ce Chiriac vrea să știe sigur dacă-și va face rondul complet, "până la două după douaspce, că totdeauna…", pentru că el să stea liniștit cu Veta.

Relația lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o altă modalitate de caracterizare. Pe Rică Venturiano îl disprețuiește profund la început, numai pentru că îl suspectează că ar atentă la onoarea lui de familist, etichetandu-l cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scârța-scârța pe hârtie", "moftangiul", "bagabontul". Pe de altă parte, Dumitrache îl apreciază că ziarist, atingând apogeul în ultima scenă a piesei, când este entuziasmat, așa cum se specifică "în parantezele de autor ~ "(încântat), (cu respect amestecat cu sfială), (răpit)"-: "Asta e bun de dipotat. […] Cum combate el, poate să ajungă și ministru."

Relația lui Dumitrache cu Veta este destul de palidă, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist", iar părerea despre ea nu este personalizată -"Știi cum e Veta mea,… rușinoasă". Cu Zița, cumnata lui, se poartă părintește, înțelege "ale tinereții valuri" și își da consimțământul în mariajul cu tânărul "amploiat".

Dumitrache este primitiv și arțăgos mai ales cu Spiridon, pe care-l tratează cu asprime și agresivitate de stăpân. Spiridon îl caracterizează direct, considerând că este "afurisit" și că nu degeaba "1-a botezat cine l-a botezat «Titircă inima-Rea»". Se manifestă aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale și anume comicul de nume, reflectat în porecla personajului.

Relația cu Chiriac este cu totul specială. Deși acesta îl dezonorează, fiind amantul nevestei sale, Dumitrache, prost și credul, îi încredințează "onoarea de familist", fiind convins că este omul lui de încredere.

Zița este personaj secundar, întruchipează tipul mahalagioaicei cochete și este sora cu Veta și cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se înscrie în galeria personajelor feminine din comediile lui Caragiale, alături de Zoe. Zița se bucură de un portret conturat atât prin autocaracterizare, cât și de către alte personaje. Este o tânăra dezghețată, cu pretenții de mondenitate, citește romanele la modă, îi plac spectacolele de revista" și-și dorește o viață socială intensă. Fusese căsătorită cu Ghiță Țircădău, care o tratase "cu insulte și cu bătaie" și, deoarece ea nu mai putuse suportă, cumnatu-sau o ajutase să "dezvorteze", considerând-o "față frumoasă, modista și învățată și trei ani la pasion". Zița se autocaracterizează, crede că este o tânăra plină de calități care-i conferă dreptul la fericire, mai ales că scăpase de "pastramagiu": "jună sunt, de nimini nu depand […] eu sunt o persoană delicată".

Cu educație și cultură superficială, Zița reține franțuzismele după ureche și deprinde gesturi și atitudini "la modă" din mahalaua unde trăiește: "Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem și noi lumea. Ce adică toți câți merg acolo înțeleg ceva, gândești? Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu mergem și noi?"

Zița provoacă toată agitația și încurcăturile piesei, declanșează comicul de situație care constituie și subiectul comediei. Cucerit de farmecul Ziței, Rică Venturiano nimerește din greșeală În casă Vetei, pe care n-o recunoaște în întuneric, fapt ce stârnește o agitație de nedescris, întrucât Dumitrache bănuiește că i "s-a dus ambîțul" și i "s-a necinstit onoarea de familist".

Principalul procedeu de a evidenția incultură Ziței este comicul de limbaj, în care amestecul de cuvinte și expresii de mahala se îmbină ridicol cu franfuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.

Veta este personaj secundar, întruchipează adulterină de mahala, este soția lui Jupan Dumitrache Titircă și amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu generează un comic spontan și transparent, dar, fiind de vârstă matură și având o înfățișare placidă, de tată, trăsături cu totul nepotrivite pentru o amanta înfocată, ea stânește râsul spectatorului mai ales după ce s-a terminat piesă. Veta este o componentă a triunghiului conjugal, își înșală soțul fără nici un fel de sentiment de vinovăție sau de mustrare de conștiința.

În comedia "O noapte furtunoasă", Rică Venturiano înfățișează tipul cuceritorului, al aventurierului, fiind asemănător cu Ștefan Tipătescu din comedia "O scrisoare pierdută" și cu Nae Girimea din comedia "D'ale carnavalului", completând astfel galeria personajelor masculine care întruchipează primul-amorez în dramaturgia lui I.L.Caragiale. Autorul li compune lui Rică Venturiano un statut social complex, "arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist", deoarece el reprezintă atât tipul de funcționar, alături de Ghiță Pristanda, precum și tipul politicianului demagog, având trăsături comune cu Nae Cațavencu, Agamiță Dandanache, Zaharia Trahanache, Farfuridi sau Brânzovenescu din comedia de moravuri politice "O scrisoare pierdută". Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trăsături tipice profesiei de funcționar, reduse la câteva elemente reprezentative, adică ochelari, joben și plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă". Caracterizat direct de către acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tânărul este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" și "mate-fripte", dar când acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este "încântat", îl privește "cu respect amestecat cu sfială" și-l consideră "bun de dipotat" sau de ministru. Nae Ipingescu este un admirator entuziast al tânărului ziarist, "amploiat judiciar, student la Academie – învață legile, – și redactor la «Vocea Patriotului Naționale». (cuputere) E d-ai noștri… ce să mai stăm să mai vorbim…".

În toate comediile lui I.L.Caragiale se manifestă pregnant disocierea dintre esență și aparență, dramaturgul fiind "înzestrat cu o reală putere de observație a contrastelor dintre formă și fond, și cu un mare talent de a da sub haina scenică o serie de tipuri, care prin unitatea lui sufletească, energică și expresivă, au ajuns adevărate simboluri ale mentalității unei întregi clase sociale din epoca noastră de prefacere" (Eugen Lovinescu).