Nuvelistica Lui Ioan Slavici Metode Si Tehnici Interactive de Predare Invatare

CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………………………………………………………………………..1

CAPITOLUL I – CONCEPȚIA ARTISTICĂ A LUI SLAVICI…………………………………………….3

I.1. Realismul – Delimitări terminologice și contextuale…………………………………………….3

I.2. „Realismul poporal“…………………………………………………………………………………………4

I.3. Tradiție și modernitate în nuvelele lui Slavici………………………………………………………7

CAPITOLUL II – FORMULA EPICĂ A NUVELELOR LUI SLAVICI………….

II.1. „Popa Tanda“…………………………………………………………………….

II.2. „Gura satului“………………………………………………………………………

II.3. „Moara cu noroc“……………………………………………………………………..

II.4. „Pădureanca“…………………………………………………………………

CAPITOLUL III – PERSONAJUL LITERAR. LIMBA ȘI STILUL OPEREI LUI SLAVICI

III.1. Personajul literar în nuvelele lui Slavici…………………

III.2. Limba și stilul operei lui Slavici…………………….

CAPITOLUL IV – METODE ȘI TEHNICI INTERACTIVE ÎN PREDAREA-ÎNVĂȚAREA LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE……………………………………..

CAPITOLUL V – APLICAREA METODELOR ȘI TEHNICILOR INTERACTIVE DE PREDARE – ÎNVĂȚARE ÎN NUVELELE LUI SLAVICI……………………….

V.1. Organizarea cercetării

V.1.1. Scopul cercetării

       V.1. 2. Tipul cercetării            

        V.1.3. Obiective

       V.1.4. Ipoteza cercetării

       V.1.5. Variabilele cercetării

V.2. Coordonatele majore ale cercetării

         V.2.1. Locul de desfășurare a  cercetării

        V.2.2. Perioada de cercetare

        V.2.3. Eșantionul de participanți

        V.2.4. Eșantionul de conținut

V.3. Sistemul metodelor de cercetare utilizate

V.4. Designul experimental

V.4.1. Etapa preexperimentală

          V.4.2. Etapa experimentului formativ

         V.4.3. Etapa postexperimentală

V.5.  Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIA OPEREI

BIBLIOGRAFIA CRITICĂ

ANEXE

ARGUMENT

Studiul operei lui Ioan Slavici deschide în literatura română porțile tradiționalității și modernității deopotrivă, astfel biografia scriitorului surprinzând aceste aspecte, iar crezul artistic, subsumat celui moral reprezintă un cod al vieții, dar și al creației, constând în prezentarea realității în mod autentic, cu sinceritate, dar și în spiritul moralizator, adică tendința de a-i judeca și de a-i califica pe oameni în funcție de normele etice ale colectivității.

Demersul analitic întreprins în realizarea lucrării de față propune în centrul atenției două direcții fundamentale: tradiție și modernitate în opera scriitorului Ioan Slavici, cu precădere în nuvelele sale, precum și aplicarea metodelor și tehnicilor interactive de predare – învățare a operei lui Slavici la nivel gimnazial și liceal, temă supusă cercetării pedagogice.

Pe de-o parte, studiul nuvelelor lui Ioan Slavici, încă din gimnaziu și ulterior la nivel liceal, oferă elevului o literatură ilustrativă, situându-se în cadrul unei realități pitorești, elevul cunoscând imagini ample și autentice despre satul românesc, despre oamenii care-și trăiesc viața conform unui ritual străvechi, o realitate care nu-i este deloc străină scriitorului, o realitate ce poate deschide noi perspective unei lumi care este deja mult prea captată de mass-media, de internet și alte surse, pierzând-se adesea din cee ace înseamnă frumusețea satului ardelean, țărănime și tradiție românescă. Talentul scriitoricesc, îi permite lui Slavici să vorbească tuturor despre adevărata viață a poporului român și despre provocările acesteia, dovedindu-se profund sensibilizat de bogăția spirituală a românilor. Slavici a avut talentul prozatorului, care descoperă încă de la început un spațiu al său – lumea satului – iar prin creația sa se înscrie într-o geografie literară a țării – universul literar transilvănean. Astfel, după cum mărturisește Tudor Vianu, „Imaginația lingvistică a lui Slavici este deopotrivă cu fantezia lui vizuală. Puține cuvinte îi stau la dispoziție, cu toate împrumuturile pe care se întâmplă a le face zicerilor populare. În genere, el evită însă cuvântul particular. […] Claritatea fiind ținta pe care o urmărește mai adesea, Slavici va întrebuința de preferință cuvântul general, repetându-l ori de câte ori va fi nevoie, chiar înlăuntrul acelorași fraze, fără să se lase stânjenit de ucigătoarea monotonie care rezultă.“

Pe de altă parte, ceea ce am putut observa la Slavici este nu numai capacitatea acestuia de a scrie pe gustul românului, ci totodată abilitatea acestuia de a evidenția trăsături umane, de a crea oameni de acțiune, animați uneori de spiritul aventurii, cum se întâmplă în nuvela realist-psihologică Moara cu noroc. Personajele sfârșesc în mod tragic precum Ghiță, Iorgovan sau Duțu, din nuvelele Moara cu noroc, Pădureanca, Comoara, în încercarea de a-și schimba statutul social sau destinul, părăsind la un moment dat spațiul ocrotitor al satului și intrând într-o altă lume, la modul real sau spiritual, lume guvernată de legi pe care nu le cunosc, iar alteori eroii săi sunt oameni harnici și cinstiți, pentru care munca este cea mai importantă valoare, deci criteriul după care sunt judecați indivizii, ca de exemplu în nuvelele realiste La crucea din sat, Gura satului, Popa Tanda, iar conflictul nu ajunge la dimensini tragice, deoarece protagoniștii nu părăsesc spațiul protector al satului.

Ioan Slavici face parte, alături de Ion Agârbiceanu sau Liviu Rebreanu, din familia prozatorilor ardeleni realiști care, balzacieni din instinct, manifestă înclinație spre zugrăvirea vieții sociale și spre observarea în detaliu a atmosferei satului și a târgului multinațional din Transilvania, reușind să ridice proza transilvăneanu la nivelul literaturii naționale, așa cum aprecia D. Popovici: „Cu Ioan Slavici, proza ardeleană se situează însă dintr-o singură dat pe culmea cea mai înaltă a epicei românești“.

Astfel, în vederea dezoltării spiritului de lectură, de tradiție și modernitate, mi-am propus a aborda în această lucrare teme ce pot deschide noi orizonturi.

Astfel, în Capitolul I al lucrării, „Concepția artistică a lui Slavici“, mi-am propus a dezvolta conceptual de realism și modul în care acesta se poate identifica în opera, cu accentual pus asupra intrigii și asupra stilului simplu, fără sentimentalisem și figure de stil c ear putea impresiona cititorul, cultivând observația socială și psihologică, punând în centrul operelor sale omul și societatea, raportarea acestuia la conflictual social și individual – psihologic.

În Capitolul al II-lea, „Formula epică a nuvelelor lui Slavici“, mi-am propus a alege nuvele care se studiază în gimnaziu, dezvoltând pe de o parte lumea satului și schimbările care se produc aici, firul acțiunii curgând iscusit prin acumularea de proverbe, ce reușesc a crea atmsferă, sugerând narațiunea propriu-zisă, ca de exemplu în Popa Tanda și Gura satului, și două nuvele realist-psihologice specifice ciclului liceal: Moara cu noroc și Pădureanca, ce impresionează prin dramatismul personajelor , cadrul debordând de semnificative amănunte etnografice, dar și de viață, dovedind o sună cunoaștere a sufletului omenesc în toată complexitatea și mișcările sale spontane. O trăsătură esențială a acestui mod de raportare la lume este aceea că recomandă cumpătarea și acceptarea datului existenței.

În Capitolul III, „Personajul literar. Limba și stilul operei lui Slavici“, mi-am propus a discuta despre eroii din nuvelele lui Slavici, cele menționate în capitolul anterior, întrucât am constatat talentul deosebit al acestuia de a ilustra firi umane diferite, ilsutrând cu o artă desăvârșită, consecințele distrugătoare ale setei de înavuțire și totodată prin vorbe cu tâlc , prin fraze populare și proverb caracterizează situațiile și personajele.

În Capitolul IV „Metode și tehnici interactive în predarea-învățarea limbii și literaturii române“ am considerat necesar a dezvolta metodele și tehnicile ce urmează a fi dezbătute în capitolul V al lucrării prorpiu-zise, întrucât este necesar, mai întâi, a le cunoaște și apoi a le aplica adevat atât la nivel gimnazial, cât și liceal, exemplele oferite fiind suggestive în acest sens. Astfel, am avut în vedere metoda conversației ce constă în instituirea de interacțiuni, precum și Ciorchinele, Cvintetul, Cubul, Maratonul de scriere, fiecare dezvoltate corespunzător.

Ultimul capitol al lucrării propuse este Capitolul V – „Aplicarea metodelor și tehnicilor interactive de predare-învățare în nuvele lui Slavici“ a constituit demersul investigativ al lucrării, care are drept scop explicarea, optimizarea și inovarea activității de instruire și de educare. Astfel, progresul în educație este posibil prin cercetarea pedagogică, care validează experiențe valoroase, oferă soluții înnoitoare și asigură un plus de cunoaștere.

În ansamblul său, lucrarea „Nuvelistica lui Ioan Slavici – Metode și tehnici interactive de predare- învățare“, se constituie într-o pledoarie în sprijinul ideii că între demersurile de cercetare și cele de predare există interinfluențări reciproce pozitive, că ele se modelează și se dezvoltă reciproc, se află într-o continuă evoluție, asigurând continuumul educației.

CAPITOLUL I

CONCEPȚIA ARTISTICĂ A LUI SLAVICI

Realismul – delimitări terminologice și contextuale

Se poate vorbi de realism în sensul larg, cu referire la felul în care operele literare exprimă o atitudine față de lume. Produs al imaginației, literatura presupune totuși o anume raportare la realitate și o transfigurare a ei. În această accepție, realismul desemnează trăsătura permanentă și fundamentală a literaturii, întemeiată pe ideea de mimesis, de imitare a realității. În sens restrâns, realismul este un curent literar, o metodă de creație proprie secolului al XIX-lea, care își are originea în Franța.

Apariția realismului este favorizată de contextul social – istoric (revoluția industrială, consolidarea burgheziei, dezvoltarea presei) și de factori culturali (curentul filozofic pozitivist, avântul deosebit al științei, îndeosebi al științelor naturii), dar care continuă să se dezvolte în forme specifice în secolul următor. Conștientizarea ideilor realiste începe din deceniul al treilea al secolului al XIX-lea prin Balzac și Stendhal. Termenul de realism este folosit în sensul de viziune estetică abia în 1850, odată cu apariția revistei Le réalisme (Realismul), urmată un an mai târziu, de o culegere de articole cu același nume a lui Champfleury.

Estetica realistă se dezvoltă programatic de la teoria promovată de Stendhal, așa – numita „teorie a oglindirii“. Autorul francez afirma că opera realistă este o oglindă pe care o porți de-a lungul unui drum și care reflectă atât noroiul, cât și frumusețea acestuia. Putem vorbi astfel despre creionarea unui univers ficțional analog realității, recognoscibil în raport cu ea, logic explicabil prin legitățile vieții și dând iluzia totalității.

Realismul se caracterizează prin obiectivitatea perspectivei narative și prin veridicitate, preferându-se narațiunea la persoana a III-a, care impune prezența naratorului omniscient, creator și stăpân absolut al destinului personajelor, realiștii fiind preocupați de crearea de tipuri umane, caracteristice societății vremii. Ei nu mai cultivă omul abstract, desprins din contingent, al clasicismului, nici visătorul orgolios și inadaptabil al realismului, ci omul aievea, ce este structurat sufletește în jurul unei pasiuni dominante. În funcție de această pasiune, personajul devine tipologic, reprezentând avarul, tiranul, arivistul, etc. spre deosebire însă mde personajul clasic plat, cel realist este complex și poate fi urmărit în evoluție, deoarece este un produs al mediului în care trăiește și schimbarea mediului va aduce și schimbarea personajului. Accentul pus de romantici pe imaginație este mutat la realiști pe observația lucidă și demistificatoare a realității, iar gustul pentru excepțional al romanticilor este înlocuit de căutarea adevărului simplu, a banalului cotidian.

Operele realiste utilizează procedee specifice precum: narațiunea cu accentul pe intrigă, stilul simplu, exact, caracterul critic, acuzator, observația socială și psihologică și se cultivă cu precădere speciile naratice, un loc central ocupându-l romanul, urmat de schiță și nuvelă, mai ales cea psihologică, dar și de speciile dramatice, precum comedia și drama.

Reprezentanți ai realismului avem în Franța, ca de exemplu Stendhal, cu romanele Roșu și negru, Mănăstirea din Parma, Honoré de Balzac cu Comedia umană, care cuprinde romane și nuvele precum Moș Goriot, Eugénie Grandet și Gustave Flaubert cu romanul Doamna Bovary, în Anglia reprezentant de seamă este Charles Dickens cu romanele Marile speranțe și David Copperfield etc, iar în literatura română reprezentanți de seamă sunt: Nicolae Filimon cu romanul Ciocoii vechi și noi, Ioan Slavici cu nuvelele: La crucea din sat, Budulea Taichii, Popa Tanda etc. și romanul Mara; Liviu Rebreanu cu romanele Ion și Răscoala; George Călinescu cu romanele Cartea nunții, Enigma Otiliei; Marin Preda, cu romanul Moromeții etc.

Realismul este un curent polemic, apărut ca reacție la romantism, respingând idealizarea, fantezia și subiectivismul excesiv al acestuia. Astfel, George Călinescu identifică realismul ca „oglindirea fenomenalului sub speța ideologicului“ sau, nu mai puțin vag, „realismul… ar fi metoda care punea arta în concordanță cu realul“

I.2. Realismul poporal

Clasic al literaturii române alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici este considerat creatorul nuvelei realist-psihologice la noi, chiar dacă în mod aparent paradoxal, autorul a debutat în revista „Convorbiri literare“ cu o piesă de teatru, Fata de birău (1871). Vocația lui Ioan Slavici este cea de prozator și va fi confirmată în 1881, de apariția volumului Novele din popor, moment de seamă în evoluția prozei românești.

După un scurt popas la Iași (1874), Ioan Slavici vine la București unde este secretar al unei comisii de documente istorice (colecția Hurmuzachi), profesor la Liceul „Matei Basarab“ și redactor la „Timpul“, devenind coleg de redacție cu Eminescu și Caragiale între anii 1877 – 1881. După anul 1890, Slavici lucrează în învățământ, editează reviste și ziare, publică nuvele și romane, precum și opere cu caracter memorialistic. Prin opera sa cu adevărat remarcabilă, mai ales în nuvele și romane, Slavici se afirmă în calitate de creator al unei lumi animate de mari energii, de patimi și de probleme sociale, în cadrul schițai cu mână de maestru al satului și târgului transilvănean.

Nicăieri vigurosul talent al scriitorului nu s-a exprimat mai pregnant ca în domeniul nuvelisticii. Încă de la apariția volumului Novele din popor (1881), ce adună între paginile sale titluri de referință – Popa Tanda, Gura satului, La crucea din sat, Pădureanca, Budulea Taichii, Moara cu nororc – contemporanii au recunosut autenticitatea viziuii sale artistice asupra lumii satului. Tudor Vianu apreciază latura artistică a lui Ioan Slavici în mod deosebit, considerând că are simțul folosirii limbii poporului, cu zicerile lui tipice, în povestirile sale, afirmând că este „o natură interioară, atentă la desfășurarea procesului intelectual și moral al omului, încât, dacă lumea sensibilã trăiește cu slabă strălucire în scrierile sale, pictura omului sufletesc și a conflictelor lui, analiza psihologică în înțelesul pe care realismul și naturalismul contemporan îl dădeau cuvântului își găsește în el una din primele expresii românești.”

Deși autorul Marei nu a fost propriu – zis un innovator, proza lui impune categoric „prin forță și adâncime“. El folosește teme, procedee, scheme, conflicte, tehnici narrative pe care le â

Întâlnim dispersat, la înaintași, la un Costache Negruzzi, spre exemplu sau Nicu Gane, prozator care frecventa și el Junimea. Slavici le reconstituie însă într-o manieră proprie: și-a creat un univers inedit al ficțiunii, un spațiu moral și epic neîndatorat nimănui, cu noi tipuri de conflict, într-o viziune antropologică originală, de o surprinzătoare coerență interioară, organică. Magdalena Popescu surprinde cu exactitate acest aspect determinant al epicii slaviciene: „Mai ales primele nuvele seamănă între ele, au aceleași elemente comune. Doar numărul personajelor crește de la o povestire la alta și se lărgește și perspectiva ințial, multiplicând planurile și complicând conflictele, dar lumea este aceeași, nesubstituibilă și neconfundabilă.“

Slavici este cel de-al doilea mare scriitor roman, dupăm Ion Creangă, ce provine din mediul țărănesc, motiv pentru care influențele sale asupra literaturii sunt resimțite, atât pe planul conținutului cât și al expresiei artistice. „El este fondatorul ‹‹realismului poporal‹› în cultura română, curent care își propunea zugrăvirea veridică a vieții poporului, a păturilor productive ale națiunii, mai ales țărănimea și reliefarea specificului national, adică a acelor trăsături propriispiritului și sensibilității românești.“

Nu în ultimul rând, personalitatea lui Slavici poartă amprenta puternică a originii sale țărănești, care se remarcă în nuvelele sale, scriitorul evocă lumea copilăriei cu o neasemuită dragoste și încântare (Lumea prin care am trecut), ceea ce a reprezentat pentru el un model de cinste și moralitate, mai ales că pentru elpărinții, rudele sau cei apropiați constituie modele epice supreme, iar satul este pentru el un leagăn al candorii, al bunei – cuviințe și respectului față de semeni, iar personajele pe care noi le întâlnim în opera lui Slavici sunt evidențiate prin pasiune și caractere puternice, reprezentative pentru mediul social în care trăiesc. Ca urmare, Ghiță și Lică Sămădăul, personajele centrale ale nuvelei realist – psihologice Moara cu noroc, sunt modelate de mediul în care se formează, Lică Sămădăul acționând în funcție de pasiunea dominant, care este vanitatea, Ghiță este urmărit în evoluție, astfel că modul său de a gândi și a acționa se schimbă atunci când se schimbă mediul social, Slavici creând personaje masculine slabe în fața tentațiilor, așa cum sunt Ghiță, Duțu din Comoara sau Iorgovan din Pădureanca.

Așadar, țăranii lui Slavici sunt „observați fără cea mai mică părtinire, după metoda de mai târziu a lui Rebreanu, sunt egoiști, avari, îndărătnici, dușmănoși și totodată iertători și buni, adică cu acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați. Atâta vreme cât autorul rămâne la marginile experienței sale, ochiul lui e de o rară ascuțime în zugrăvirea eroilor, care toți trăiesc cu o vigoare extraordinară.“

I.3. Tradiție și modernitate în nuvele lui Slavici

Analizând diferite scrieri ale lui Slavici, am descoperit un univers complex și unitar, o opera impresionantă, ce însumează diverse titluri de povești, piese de teatru, nuvele, romane, scrieri memorialistice, studii complexe, didactice, istorice și etnografice, motiv pentru care este importantă situarea scriitorului între tradiție și modernitate, întrucțt secvențe diverse din timpul vieții sunt transpuse în câmpul artistic. Astfel, Pompiliu Marcea afirma cu o plăcere deosebită personalitatea puternică, de mare creator a lui Ioan Slavici: „Slavici a fost o personalitate artistică proteică: povestitor, dramaturg, novelist, romancier. N-a reușit să devină, în toate zonele abordate, un mare creator. Dar vigurosul său talent nicăieri nu s-a exprimat mai deplin ca în nuvelistică. Până astăzi, autorul Morii cu noroc rămâne marele novelist al literaturii noastre, nu numai părintele ei‟

George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în present (1941), îi dedică lui Slavici un capitol critic mai consistent, evidențiind valoarea de ansamblu a operei sale. Omul însuși are un comportament confuz în anii primei conflagrații mondiale, mai ales în ceea ce privește problema Transilvaniei, el rămânând un adept al doctrine mai vechi, federalist a lui Aurel C. Popovici. Nu înțelege șansele geopolitice noi, nici măcar visate la începutul secolului, pe care le creează desfășurarea nelipsită de surprise, respective războiul. Pentru ezitările și încăpățânările sale, Slavici s-a ales cu o condamnare la câțiva ani de închisoare, partial executată. Asupra sa planează suspiciuni deosebit de grave, care – l izolează și mai mult în ochii contemporanilor. În realitate însă, scriitorul a trait o adevărată dramă de conștiință, asemănătoare, în multe privințe cu drama eroilor lui Rebreanu din Pădurea spânzuraților ori din cunoscutele nuvele Ițic Ștrul dezertor, Hora morții, Catastrofa. Mărturie ne stau scrierile memorialistice ale lui Slavici: Amintiri (1924), Lumea prin care am trecut (1930), dar mai ales Închisorile mele (1921).

Primul care a ținut să evidențieze fără niciun echivoc modernitatea lui Slavici a fost Mircea Zaciu. Astfel, în opinia acestuia, Slavici, ca de altfel și Caragiale, trebuie și poate fi receptat cu un ochi contemporan. Deși romanul Mara a trecut ușor neobservat, ca și nuvela Hanul ciorilor (1895), publicată cu trei ani înainte de capodopera lui I.L. Caragiale, La hanul lui Mânjoală, i-a oferit lui Slavci durerea neșansei, motiv pentru care dacă proza respective ar fi fost receptată cu mai multă comprehensiune critică ar fi putut schimba destincul scriitorului. O altă nuvelă scrisă cu prilejul revoltelor țărănești de la 1907, Căile morților, este de un viguros realism, dar care a apărut abia postum. Dincolo de astfel de exemple care reflectă neșansa lui Slavici, opera scriitorului, subliniază Mircea Zaciu, iese din canoanele obișnuite. Formula realistă sau realist – critică este insuficientă, ca de altfel și „realismul poporal“ sugerat din titlul volumului său de debut Novele din popor (1881) și promovat apoi de autorul însuși la Tribuna din Sibiu, pe care a condus-o timp de câțiva ani, începând cu 1884.

Magdalena Popescu observă trei faze ale creației lui Slavici: prima – a idilismului și reverie, cuprinzând primele nuvele idilice și ironice, de la Popa Tanda la Gura satului și Budulea Taichii, a doua fază – cea dramatică și obsesivă, ce vizează marile nuvele Moara cu noroc și Pădureanca, urmate de romanul Mara și ultima fază, cea didactică și instructivă, moralizatoare în exces, când scrisul devine mai abundant, însă inegal, marcat de numeroase repetiții, clișee și rețete facile, reluate până la epuizare în texte de valoare îndoielnică.

Este important a cunoaște realitățile comunității sătești, a fi în mijlocul unui astfel de univers patriarhal, întrucât din interiorul acestuia se emană izvoare de adevărată spiritualitate românească, căci „vorba i-a fost dată omului, socoate ardeleanul, pentru a face cu ea o lume. O lume nu a vorbelor, ci o lume a adevărului și a mai-binelui” , ceea ce înseamnă a urmări atent lucrurile lumii acesteia, a te bucura de fascinația universului deschis spre a fi descoperit și împărtășit și altora, prin acel cuvânt mântuitor, despre care vorbește ardeleanul.

Prin pledoaria pentru valori, dar și prin lumea exemplară pe care o propune, opera scriitorului oferă modele și devine ea însăși un model artistic valoros. Astfel, etosul popular este dezvoltat în povești fantastice, vesele și glumețe, etosul istoric este evidențiat în narațiuni istorice, tablourile etnografice sunt dezvoltate în opera literare idilice, iar etosul social este dezvoltat cu precădere în nuvelele Pădureanca, Moara cu noroc și Comoara, calitatea de a fi modernă, rezultă din capacitatea autorului de a „crea valori estetice în spiritul timpului,, dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente”. Componenta modernă a operei lui Slavici are în centru arta portretistică în realizarea personajelor, scrierile autobiografice și etosul învățării în nuvelele Popa Tanda și Budulea Taichii. Cadrul, debordând de semnificative amănunte etnografice, dar și de viață, dovedește, fără putință de tăgadă, o bună cunoaștere a sufletului omenesc, în toată complexitatea și mișcările sale spontane. Filosofia populară,acumulând bagajul atâtor dureri și regrete, nu se poate desprinde de termeni ca: „soartă“, „noroc“, „ceas bun“ sau „rău“. O trăsătură esențială a acestui mod de raportare la lume este aceea că recomandă cumpătarea și acceptarea destinului, fără a suprasolicita propria – ți existent. Astfel începe cunoscuta nuvelă Moara cu noroc: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit…“. Vorbele profetice ale bătrânei soacre a lui Ghiță nu grăiesc, în esență, altfel decât cele, conclusive de această dată, ale lui Busuioc, bogatul proprietar din Pădureanca: „N-are în lumea aceasta averea nici un preț ! Era om bogat : ce folos avea de bogățiile lui ?!“ La o lectură atentă, devine evident faptul că vocea autorului, ecou al legii morale, se ascunde dincolo de cea a personajului în cauză.

În nuvelă accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferită de amestecul dintre bine și rău ce predomină în realitate, Slavici este astfel un observator impartial al vieții rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârșit. „Foarte adesea, personajele lui Slavici acționează contra hotărârii lor inițiale: ele hotărăsc într-un fel și acționează într – altul. Când hotărârea întârzie, treptele întârzierii sunt surprinse de autor nu numai cu perseverență, ci cu finite: presărat din belșug cu astfel de secvențe în cumpănă, cu toto atâtea etape ale unei dialectici filigrane și imanente, textul vibrează de o viață proprie, cvasiinconștientă. Ca și cum autorul ar izbuti doar cu greu, după un minuțios efort, să aserveascăpersonajele necesității lui de demonstrație epică, demonstrație totodată morală. Acolo unde metoda șovăielii și amânării funcționează din plin, tendința morală se topește în text și în realismul ei puternic, narațiunea capătă virtuțile unei parabole.“

Naratorul delegat de autor pentru a relata întâmplările redă obiectiv și detașat destinul personajelor. Având în centru lumea satului, bunătatea, gospodăria, omul harnic, bland și cumsecade, prin conflictul central, cel moral – psihologic, Ioan Slavici scoate în evidență printr-o manieră artistică deosebită tehnici modern de inestigație psihologică, ca de exemplu: scenele dialogite, monologul interior de factură tradițională, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii. Trăsăturile realiste sunt bine evidențiate încă din incipitul nuvelei, al cărei conflict este moral – psihologic, conflict interior, iar în caracterizarea și individualizarea personajelor se utilizează tehnici de investigare psihologică, alături de alte trăsături realiste, ca de exemplu: atitudinea critică față de aspect ale societății, ca de exemplu dorința de înavuțire, verosimilitatea intrigii și a personajelor, obiectivitatea perspective narrative, personajele sunt condiționate de mediu și epocă, thenica detaliului în descriere și portretizare, dialogul viu și limbajul autentic.

CAPITOLUL II

FORMULA EPICĂ A NUVELELOR ȘI EROII LUI SLAVICI

II.1. „Popa Tanda“

Nuvela Popa Tanda este nuvela care deschide primul volum, din 1881, Novele din popor, apoi celelate ediții, figurând pe primul loc și în proiectata serie de opere complete, nuvela apărând la 1 noiembrie 1875, în revista Convorbiri literare, după ce a fost elaborată într-o primă variantă în vara anului 1874 pe când se afla în spital la Viena, nuvela fiind supusă unor lecturi colective la Iași, unde Slavici popsește pentru scurt timp în toamna aceluiași an. Aici, Eminescu și Miron Pompiliu îi dau sugestii pentru refacerea nuvelei, după cum mărturisește autorul însuși (Amintiri, 1924, p. 92).

Nuvela începe prin ilustrarea chipului părintelui Trandafir, fiul dascălului Pintile din Butucani, „bun sat și mare“, cu oameni înstăriți, dar pentru că era cam aspru la vorbă și adeseaori jignea prin vorbele sale, „cum nimeni nu e profet în țara lui, sătenii vor recurge la toate mijloacele , bune sau rele, ce le stau la îndemână, ca să-l îndepărteze pe supărătorul moralist“. Astfel, părintele Trandafir este mutat din Butucani în Sărăceni, iar odată cu această modificare, metalitatea părintelui începe a se schimba, începând a se adapta împrejurărilor, cătând să-și aducă enoriașii la acel nivel de activism și simț practic pe care le incriminase mai înainte. Dar sfatul, dojana și ocara nu sunt de ajuns, constatând că pentru o reală reușită este nevoie de exemplul fapte personale, care nu avusese inițial nici măcar intenția de a fi un exemplu, funcționează ca un catalizator de energii: inerția tradițională a oamenilor se convertește într-o mobilizare accelerată, iar satul leneșilor de odinioară devine o comunitate demnă de apreciat.

Nuvela este remarcabilă prin grandoarea lumii satului și a puterii umane de a fi un real exemplu pentru toți cei care ar dori să schimbe ceva din sărăcie, căci așa cum afirma M. Popescu: „acea ordine a lumii, acel raport dintre om, natură și transcendență, pe care un mare scriitor le considera emblematice și reprezentative pentru judecarea gradului de originalitate al oricărei viziuni artistice importante, sunt trasate aici în câteva propoziții ferme. Opera ulterioară se va strădui să le ilustreze, să le adâncească, să le metamorfozeze eventual.“

Pe de o parte, nuvela prozatorului sugerează un punct de plecare pentru discuții, în defavoarea argumentelor directe. Acest fapt se regăsește în majoritatea textelor prozatorului, ceea ce dovedește că fluxul narativ este spontan și intuitiv, fără o bază teoretică, nu ni se comunică în Popa Tanda niciuna dintre datele mediatoare: circumstanțele monologului narativ, identitatea instanței narative, eventual scopul pe care aceasta și-l propune să-l atingă prin desfășurarea istorisirii. Asemenea prevederi ale „canonului narației, fără a reprezenta niște legi imuabile, deveniseră totuși în epoca lui Slavici, convenții de obicei respectate. Povestitorul, ca fost martor activ în evenimentele trecute sau ca descoperitor al unor hrisoaveși documente rare, le formaliza într-o suită verosimilă și coerentă, pentru a le face cunoscute unui public neinițiat încă.“

Vocea narativă a textului lui Slavici vorbește în numele unei lumi care aparțien realității, în care ficțiunea nu mai trebuie condusă spre receptivitatea publicului, pentru că acest public este deja substituit lumii evocate. Un țăran vorbește despre lumea sa de țărani unui public țărănesc; vechea noblețe sdunată și răsfățată spre a se lăsa convinsă, este acum contestată prin ignorare. Lumea ficțiunii se confundă cu lumea însăși.

II.2. „Gura satului“

Slavici narează cu o deosebită plăcere evenimente din lumea satului, vigurosul său talent simțindu-se cu precădere în opere literare de o valoare inestimabilă, ca de exemplu: La crucea din sat, Gura satului, Vecinii, Scormon, care alcătuiesc, după părerea lui G. Călinescu „un tablou etnografic al satului, observat în clipele lui rituale, logodnă, praznic, clacă. Psihologia stereotipă a colectivității e trasă cu o mână sigurăˮ.

Cea mai reușită nuvelă în acest sens este Gura satului, care nu curpinde decât banale discordii și împăcări în legătură cu măritarea unei fete de țară. Banalitatea înseamnă aici atitudine arhaică, respectarea tradiției și scena pețirii cu întârzieri calculate și ocoliri șirete, constituind o arhivă etnografică a lumii satului cu propriile principii, astfel că aici se întrunesc toate elementele idilei tradiționale: competiția între doi pretendenți, despărțiți de avere și de preferința femeii, opoziția părinților, încheierea pacifică, dând câștig de cauză sentimentului în dauna profitului material.

Subiectul nuvelei are la bază principiul dragostei și al căsătoriei dintre frumoasa Marta, fiica Saftei și a lui Mihu, țărani gospodari și renumiți în sat pentru truda lor, și Miron, cioban sărac. La început, sub influența „gurii satuluiˮ, personajul colectiv al operei literare ce reprezintă opinia publică, care hotărâse pentru fată pe Toderică a lui Cosma Florii Cazacului, fecior bogat, iar părinții Martei refuză căsătoria acesteia cu Miron, dar în cele din urmă aceasta va fi acceptată. Prin profunzimea analizei relațiilor sociale și prin psihologia eroilor, nuvela reflectă mentalitatea și tradițiile satului transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un singur personaj cumulează tendințele contrarii, care se manifestă simultan, iar acesta este bătrânul Mihu, numit fruntaș al satului, care e pus în situația de a alege între fericirea fiicei sale, considerată din punct de vedere psihologic dominanta afectivă, ținerea promisiunilor față de partenerul și rivalul său într-un prestigiu, ceea ce ține de orgoliul individual și respectarea normelor tradiționale, a căror bună împlinire o controlează „gura satuluiˮ, aceaasta redând relația generală cu colectivitatea. Mihu are de ales între doi candidați: unul bogat și altul sărac, ceea ce reflectă o antiteză a condiției sociale în lumea satului, bogăția și sărăcia.

Slavici schimbă pe parcursul narațiunii dispunerea datelor esențiale ale relației. Personajul obligat să opteze e singurul care evoluează, fără a se trăda pe sine în vreun fel. Prin intermediul personajului Mihu, autorul a creat un prototip al adevărului, un model real și plin de autenticitate. La început, el nu concepe a strica logodna, fiind terorizat de „ce o să zică lumeaˮ, încercând să forțeze convingerile fetei, respectând astfel normele sistemului social: „Toată viața a trăit astfel ca lumea să poată vorbi numai de bine despre dânsul; așa învățase de la părinți, așa se obișnuise, așa își găsea cea mai mare din mulțumirile vieții…ˮ. Dragostea lui pentru Marta este remarcată pe parcursul nuvelei, întrucât aceasta îi era „dragă ca lumina ochilorˮ. Slavici a văzut în Mihu imaginea tatălui protector, dar a insistat asupra descrierii lui Miroon, asupra curățeniei morale a eroului coborât din munți, asupra faptului că încânta lumea cu fluierul său fermecat, fiind văzut mai mult la modul simbolic. În studiul A. Dumitrescu aceasta afirma că acest personaj „e deosebit de ceilalți – afirma Slavici – și atracția pe care o exercită asupra Martei, în primul rând, este, parcă, cea a unui Zburător (de esență folclorică), coborât din mituri și legende. Se cuvine să remarcăm înzestrarea poetică a autorului în exprimarea stărilor de elevație sufletească, cum e dragostea dintre Miron și Marta, care e atmosfera muntelui, cu toată poezia lui inefabilă.ˮ

În finalul nuvelei, după reîntoarcerea oierului în sat, acesta hotărăște să-i dezvăluie lui Mihu dragostea pentru Marta și să o ceară în căsătorie:

„- Nene Mihule, zise în sfârșit Miron. Știi că-ți iubesc fata: o cer de nevastă.

Cum așa?! Grăi Mihu speriat. Miron, oierul ce s-a dus în lume?… O ceri de nevastă? Cum așa? Marta e logodită.

Taică! zise Marta. Nu zice că vrei, dacă nu vrei; dar să știi că-mi dai moartea sau viața.

Mihule, îi zise apoi Safta. Nu știi tu ce-am suferit noi în doi ani de zile?

Mihu stătea în mijlocul lor și nu putea găsi niciun cuvânt.ˮ

Cu toții sunt convinși că Mihu nu va accepta și se va simți umilit din cauza oamenilor care se aflau la bâlci, a satului, însă el își dă seamă cât au suferit atât el, cât și familia lui, ceea ce îl determină să se hotărască să nu se împotrivească dorinței Martei.

II.3. „Moara cu noroc“

Nuvela Moara cu noroc, pe care Ioan Slavici o publica în 1881, este una din memorabilele creații ale prozei scurte românești, găsindu-și inspirația în crearea acestei nuvele, după cum o dezvăluie însuși autorul, „în realitățile pe care le-a descoperit la 1869, în perioada în care era <<crietor la notar>> la Comlăuș (astăzi Comlăuș, jud. Arad), două decenii după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 – 1849.ˮ

Tatiana – Ana Fluieraru, în studiul Însemnări despre moara cu noroc de Ioan Slavici, identifică trei conținuturi ce par a fi parțial incompatibile, dar ce pot explica reușita și slăbiciunile ansamblului. Astfel, primul conținut este fundamentat istoric: Slavici surprinde o secvență dintr-un proces în evoluție, implantarea progresivă a capitalismului într-o societate patriarhală, comunitatea românilor din Câmpia Transilvaniei. Cel de-al doilea conținut plasează acțiunea într-o zonă anistorică, contrazicând parțial ancorarea temporală a conflictului, căci înfruntarea dintre personaje și evoluția lor trimite la situații arhetipale, de care contextul istoric nu este decât superficial responsabil. Al treilea conținut, ideologic, vine din concepția lui Slavici despre menirea scriitorului, a intelectualului, în general, dator să contribuie la propășirea neamului, din viziunea sa despre artă. A vorbi despre capitalism presupune, așa cum evidențiază Tatiana – Ana Fluieraru, „într-un context nou, acela al fluidizării relațiilor dintre nuclee comunitare până atunci relativ autarhice, despre fascinația maladivă exercitată de bani, despre avariție.ˮ Așadar, nu dorința de îmbogățire în sine duce la finalul tragic al nuvelei, ci dorința de îmbogățire prin mijloace care presupun ieșirea din comunitatea tradițională, căreia Ghiță îi aparține prin naștere, iar acest capitalism presupune deschiderea granițelor, ruperea barierelor, crearea unei noi identități și încercarea depășirii propriei condiții, presupunând astfel comunicarea dintre indivizi și colectivități.

Firul epic al nuvelei este unul singur, respectiv urmărirea destinului personajului principal într-o societate pe care acesta încearcă să o depășească, fiind nevoit să-și caute un noroc nou, în afara comunității sale. Nu-și dorește o existență atipică – Slavici îl caracterizează drept „om cu minteˮ, „așezatˮ, departe de tipul aventurierului sau al ambițiosului, ce dorește a porni o mică afacere, ce consideră că îi poate aduce un alt statut, fiind fascinat de faptul că există mijloace posibile în obținerea unei averi într-o durată foarte scurtă de timp. Hotărârea de a-și căuta norocul în afara universului său familiar, convertindu-se din cizmar în cârciumar, înseamnă pentru Ghiță descoperirea unei lumi noi, ce pare a fi condusă după alte legi decât cele unoscute de el, dar dornic de a se adapta acestei schimbări pentru a reuși, iar „Moara cu norocˮ pare a fi un loc ce se află în acord cu ospitalitatea tradițională: „îl primeau pe drumeț (…) ca pe un prieten așteptat de multă vreme la casa lor.ˮ În acest contezt, moara cu noroc primește conotații pozitive, întrucât devenise un loc destinat tuturor care doreau să poposească, întrucât pe aici treceau negustori, țărani, jandarmi, porcari, nobili, bărbați sau femei de diferite vârste, oricine putea veni să-și petreacă timpul chiar și pentru o zi, o oră sau o noapte pentru a mânca, să bea, să se odihnească sau să stea la taclale. În ciuda poziției sale excentrice, „ea manifestă o evidentă virtute centripetă care explică rolul său fast și nefat. Devenită cârciumă, moara își calmează rolul fast printr-un nume ambiguu. Aici pare a fi pentru drumeț <<locul… binecuvântat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om cu bucurie ori a scăpat altul de primejdie>> Dar tot ea amintește, prin asemănarea cu roata norocului, de instabilitatea sorții. Virtutea sa centripetă favorizează întâlnirile întâmplătoare, dar o face și o placă turnată pentru tot felul de matrapazlâcuri, ignorate de cârciumarul debutant.ˮ

Având în vedere faptul că ideile enunțate anterior sunt sugestive capitolului al II-lea al nuvelei, tot acest acest capitol este sugestiv pentru semnificația titlului, întrucât, fosta moară, devenită acum cârciumă, se află în apropierea Ineului, într-o vale, la poalele unui pripor dificil de urcat și în apropierea unor „locuri releˮ, primejdioase. Din orice parte veneau, drumeților le făcea plăcere popasul de la moară și „încetul cu încetul s-a făcut bătătură înaintea morii și, oarecum pe nesimțite, moara a încetat a mai măcina și s-a prefăcut în cârciumă și loc de popas pentru tot drumețul obosit.ˮ Mai târziu s-a construit o cârciumă nouă în apropiere și moara a rămas în părăsire.

Drumeții apreciază ospitalitatea caldă a familiei, cârciuma este mereu plină și afacerile aduc spor, doar că norocul de bani este, în mentalitatea tradițională, un dat al diavolului care își va face simțită prezența în viitorul apropiat, iar în nuvelă, prezența acestuia este atestată de Lică Sămădăul, care îl va tenta pe Ghiță asemenea lui Mefisto ce îi promite lui Faust rețeta fericirii.

În nuvela lui Slavici, incipitul și finalul se află în relație de simetrie, ceea ce conferă textului o structură clasică de rotund, de întreg perfect, întrucât opera începe și se termină cu vorbele sugestive ale bătrânei, astfel că vorbele bătrânei de la începutul nuvelei reprezintă o definiție a fericirii: „Omul să fie mulțumit că sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.ˮ În lumea tradițională pe care o reprezintă bătrâna, valorile morale, precum cinstea, familia, hărnicia, familia, sunt mai importante decât averea și bunăstarea materială. Tocmai de aceea, acest incipit vine ca un avertisment al dorinței lui Ghiță de a-și schimba destinul. Doar că, părăsind spațiul protector al satului, el intră într-o lume primejdioasă, ale cărei legi sunt străine de el, și datorită slăbiciunii în fața banului, acesta se va îndrepta spre dezastru, iar finalul nuvelei este dat tot de vorbele bătrânei, care apar pentru a atesta experiența acesteia și înțelepciunea populară, trăgând o concluzie în timp ce privește cu tristețe dezastrul abătut asupra familiei, ruinele fumegânde ale „noroculuiˮ tinerilor: „Se vede c-au lăsat ferestrile deschise! Zise ea într-un târziu. Sâmțeam eu că nu are să iasă bine: dar așa le-a fost data!…ˮ

Am putea spune că bătrâna, mama Anei, ilustrează prin vorbele sale o concepție anonimă a poporului, întrucât, la o analiză profundă a nuvelei, nu întâmplător aceasta nu are un nume, exprimând prin vorbe o concepție ce îndeamnă la cumpătare, la încercarea de conștientizare și răspundere pentru propriile fapte.

Scriitorul realist, Ioan Slavici, creionează în detaliu mediul straniu și aventuros al porcarilor din Câmpia de Vest, mediu cu care intră și Ghiță în contact: „Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni… pe lunci un întreg neam de porcari, oameni care s-au trezit în pădure la turma de grăsuni… oameni care au obiceiurile lor și limba lor păstorească, pe care numai ei o înțeleg.ˮ

Acțiunea nuvelei debutează în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, vechi început de an pastoral, când familia lui Ghiță ia în arendă Moara, și a Paștelui, moment în care se mută la han: „Anul trecut, când Paștele căzuseră tocmai în timpul mutării lor la Moara cu noroc…ˮ și se încheie, simetric, anul următor, tot în ziua de Paște. Apariția lui Lică Sămădăul la han

Finalul nuvelei este demn de o valoare inestimabilă prin concentrarea dramatică deosebită. Psihologia lui Ghiță, hotărât să – și ucidă nevasta adulteră, fără a ține seama de faptul că tocmai el era cel care o adusese în această situație, este dovada cunoașterii desăvârșite a sufletului omenesc ce atinge tensiunea maximă în fața unei fapte neobișnuite. Din punct de veder psihic, personajul principal își adună gândurile pentru a – și face curaj, mai întâi descalecă, apoi își șterge calul de sudori, îi dă fân, rămâne pentru puțin timp în fața grajdului gîndindu-se la ceea ce va urma să facă, apoi își ia pălăria în cap și se închină de trei ori, pornește spre cârciumă și intrând înăuntru cu o repeziciune dementă, zărind – o pe Ana o înjunghie pe loc. În ghearele morții, aceasta îl strigă pe Lică, care îl ucide pe Ghiță, iar Ana, simțindu-i gestul îi înfinge mâinile în față și îl mușcă, țiptul ei marcând durerea. Aceste ultime gesturi ale eroinei sugerează ura și disprețul, setea de răzbunare, regretul înfiorător pentru propriile-i păcate, fluxul conștiinței, al vinovăției și al nevinovăției totodată. Destinul dramatic, dar spectaculos al lui Lică, din finalul nuvelei, care se sinucide lovindu-se cu capul de trunchiul unui copac, nu este este unul devastator, ci este unul pe măsură, astfel Lică primește pedeapsa capitală: moartea.

Ioan Slavici a redat, cu o artă desăvârșită consecințele distrugătoare ale setei de înavuțire, atunci când omul este stăpânit de propriile impulsuri și se neagă pe sine însuși, dezumanizându – se și devenind de nerecunoscut pentru cei din jur.

Din punctul nostru de vedere, al cititorului, finalul nuvelei poate fi considerat drastic, mai ales în ceea ce privește personajul feminin Ana, care nu pare să fi meritat moartea în urma păcatelor săvârșite, ci care ar fi putut fi salvată prin iertare, dar chiar și așa, analizând în profunzime personalitatea Anei, aceasta nu a făcut aproape nimic pentru a scăpa de ispită, ci dimpotrivă, se lasă în voia ei, la început cochetând, dar ulterior era vădită de plăcerea simțurilor. Astfel, aș putea afirma că Anei îi lipsește ceea ce nici Ghiță nu are, respectiv puterea de a-și stăpâni simțul măsurii, motiv pentru care niciunul dintre ei nu știe punctul opririi, ajungând astfel, așa cum se spune în popor, „pe marginea prăpastiei‟, de unde nu mai au cum să se ridice, căderea fiindu – le fatală.

În această nuvelă, eroii lui Slavici sunt puternic conturați, iar după cum remarcă Popmpiliu Marcea: „Lică Sămădăul, în special, este un tip unic în literatura noastră, construit cu o rară obiectivitate… eroul e cu desăvârșire negativ, iar autorul un moralist incorijibil, în atâtea lucrări… acest amestec ciudat de om și demon, descinde în fond din tipologia romantică. Dar materialul sobru din care și – l construiește Slavici, ca și viziunea obiectivă care a prezidat la realizarea lui, țin întru totul de realism.‟

Ceea ce aș dori să subliniez referitor la subiectul nuvelei și la analiza personajelor este faptul că Ioan Slavici, prin tehnica analizei psihologice, pe tot parcursul nuvelei, sondează profunzimile sufletului omenesc, evidențiind conflictele interioare ale acestuia. Astfel, el utilizează această tehnică urmărind frământările interioare ale personajului Ghiță, care este un om slab și nepotrivit pentru visul de mărire pe care dorește să-l transforme în realitate. Are prea multe slăbiciuni, pentru bani și pentru soția sa Ana, așa cum remarcă la un moment dat Lică: „Dar cu femeia aceea ce-ai avut? – Ceea ce am cu tine, răspunse Lică rece. Am prins-o că are slăbiciune de aur și de pietre scumpe…‟, „E însă o slăbiciune de care mă tem… de femei, ba chiar mai rea decât aceasta, de o singură femeie.‟ atunci când se află în fața ispitei, Ghiță ăși pierde firea și își trădează slăbiciunile, știind că pentru a rămâne la han și pentru a se îmbogăți va trebui să ăși stabilească o bună relație cu Lică, dar are naivitatea de a crede că va putea avea și banii și cinstea neatinsă.

Slavici analizează cu o atenție desăvârșită dilema din sufletul personajului principal, care se simte atras în direcții contrare de două forțe la fel de puternice: averea și cinstea. Întrucât nu poate face singur o alegere cu adevărat potrivită, începe să se mintă singur, nemaiștiind de unde a pornit această automistificare. Ajunge să creadă că a făcut totul pentru Ana și pentru copii: „La urma urmelor toate le făcuse din dragoste pentru dânsa…‟, pentru ca mai târziu să realizeze că Ana nu este decât o piedică în calea vieții primejdioase care îl așteaptă, motiv pentru care se îndepărtează de ea din ce în ce mai tare: „El însuși se înstrăinase de dânsa. Din clipa în care ea și-a arătat bănuielile pe față, se strânsese orice tragere de inimă pentru dânsa din sufletul lui‟ și devine irascibil și ascuns. Pendulează mereu între dorința de a-și păstra avantajele materiale care decurg din tovărășia lui Lică și impulsul de a se răzbuna pe acesta pentru faptul că îl ține legat de el în plasa minciunilor și a crimelor: „Ghiță dormea iar în patul săi și visa că-l dă pe Lică prins… ziua următoare se temea că mai curând sau mai târziu, se va da de gol, și nu numai va strica toată treaba, dar își va băga totodată și capul în primejdii…‟ Ghiță este cel care nu are curaj, nu are sângele rece al omului de acțiune, dar nici ambiția unui arivist: „Nu! Își zise el, eu nu pot să fac aceasta; n-am în mine inima, n-am… dibăcia pe care ar trebui s-o am, pentru ca să o pot face.‟ Pentru toate acestea, Ana afirmase cu dispreț că Ghiță nu este decât „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău decât așa.‟

În urma procesului în care fusese cercetat pentru complicitate cu Lică Sămădăul, personajul își dă seama că a jertfit valoarea morală cea mai importantă cu care se putea mândri până atunci, respectiv cinstea, pentru a-și satisface setea de înavuțire. Slavici utilizează dialogul cu bătrâna, mama Anei, pentru a evidenția frământările sufletești ale lui Ghiță care nu a avut puterea de decizie asupra celor două opțiuni: „Sărmanii mei copii, voi nu mai aveți… tată un om cinstit… Cinstit nu e decât omul care a astupat gurile rele, pre care nimeni nu-l poate grăi de rău fără a se da de rușine… ‟ De aceea el este chinuit de remușcări pentru faptele la care a fost părtaș, iar gândurile care îl apasă lasă amprente vizibile asupra sa: „În numai câteva zile se făcuse numai umbra din ceea ce fusese odinioară; în câteva zile pelița obrajilor i se încrețise și perii capului îi dăduseră în cărunțeală.‟

Așadar, nuvela realist – psihologică Moara cu noroc reflectă prin factura modernă și ritum alert al defășurării acțiunii, al realității crunte, prin dinamica interioară a personajelor, rpin oameni și locuri, un mediu sălbatic, ce am putea spune că este propice unei aventuri, nuvela fiind „nu numai o nuvelă bagată, e în același timp un mic roman de moravuri, tot atât de interesant prin fondul de viață locală pe care e proiectată acțiune principală, prin tipurile de al doilea plan sau abia întrezărite prin pitorescul lui special, ca Bordeienii d-lui Sadoveanu.‟

G. Călinescu afirmă că „Moara cu noroc e o nuvelă solidă, cu subiect de roman. Marile crescătorii de porci în pustă arădană și moravurile sălbatice ale porcarilor au ceva din grandoarea istoriilor americane, cu imense prerii și cete de bizoni… Drama lui Ghiță e analizată magistral. ‟

II.4. „Pădureanca“

Nuvela Pădureanca a fost scrisă aproape concomitent cu nuvela psihologică Moara cu noroc, motiv pentru care, din anumite puncte de vedere, aceste două nuvele suportă comparații sugestive, scriitorul reluând parcă o situație și niște tipuri date, propunându-și a construi o replică, complementară și opusă totodată Morii cu noroc.

Există mereu un pol negativ și unul pozitiv al existenței noastre, iar experiența de viață, strânsă de generații în cugetări înțelepte, prin raportarea la lume duce cu gândul la cumpătarea și acceptarea existenței. Astfel începe nuvela Moara cu noroc: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit…“ Vorbele profetice ale bătrânei soacre a lui Ghiță nu grăiesc, în esență, altfel decât cele, conclusive de această dată, ale lui Busuioc, bogatul proprietar din Pădureanca: „N-are în lumea aceasta averea nici un preț ! Era om bogat : ce folos avea de bogățiile lui ?!“ Astfel, devine evident faptul că vocea autorului, ecou al legii morale, se ascunde dincolo de cea a personajului în cauză. Similar Morii cu noroc este inițiat discursul epic și în Pădureanca : „Fă trei cruci și zi ‹‹ Doamne-ajută! ›› când treci pragul casei, fie ca să ieși, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc sau nenorocire, și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune în gând.“ În nuvela lui Slavici, acțiunile umane stau, inevitabil, fie sub semnul întâmplării, fie al norocului sau neșansei. Nu e lipsit de semnificație faptul că această cugetare morală este repetată în ultimul capitol al nuvelei, în momentul în care pe Iorgovan „nenorocirea îl ajunsese năprascnic…“

Conflicul din nuvela lui Slavici implică personajele în situații de replica și contrareplică, păcat și salvare, hotărâre și indecizie, bine și rău, viață și moarte. Iorgovan, feciorul bogatului Busuioc, pleacă spre munte, să aducă tocmai de acolo, pădureni pentru seceriș. Știa că Simina lucrase cu un an în urmă în curtea lor, astfel că goana băiatului și alegerea lui au un scop bine determinat și evident totodată pentru toată lumea. Iorgovan întârzie să o ceară de nevastă sau s-o alunge pe fată. Tatăl Siminei, Neacșu, moare de holeră, iar Busuioc, împotrivindu-se categoric relației până în acest moment, se simte responsabil de soarta fetei, și își obligă feciorul, mai mult împotriva dorinței lui, să facă cererea formală în căsătorie. Simina este cea care amână răspunsul, intrând slujnică în casa unui om sărman cu mulți copii, și cel care o iubea de multă vreme și era argatul lui Busuioc, Șofron este îndrăgostit de ea. Refuzul ei se insunuează în această rezistență mută și umilă, iar Iorgovan, disprețuit, îndrăgostit și mereu indecis, recurge la un gest extrem ce duce la finalul existenței: se sinucide zdrobit între valurile morii, imitând moartea oribilă a unchiului său, estropiatul Pupăză, morarul cel caraghios, astfel Slavici acumulând pe planul tehnicii narative o serie de detalii care anticipează moartea lui Iorgovan. După moartea lui Pupăză, Iorgovan merge imediat la moară și cercetează atent locul morții, uitându-se la roțile ucigașe, care parcă îl atrag.Dar, chiar și după ce se îndepărtează de acestea, îi rămâne în minte imaginea osiilor de fier, nemișcate și pline de sânge, parcă ademenitoare. Vizitele dese ale lui Iorgovan la moară o determină pe Simina se gândi că ceva nu este în regulă cu Iorgovan, încercând parcă a-l sustrage de la un destin tragic. Treptat, căzând în patima băuturii, gândul sinuciderii îl atrage și mai mult, iar scena sinuciderii este de un dramatism greu de imaginat, scriitorul nedescriind cee ace se întâmplă acolo, dar ne avertizează că Iorgovan răcnește, lampa se sparge și oamenii îi găsesc învăluit în flăcările ce-i ard hainele.

Ca și cârciumarul, Iorgovan atinge realitățile misterioase și interzise, eliberându-și demonii sufletului, dar îndreptându-se spre autodistrugere. Și iată că, dacă în Moara cu noroc tragismul personajului Ghiță s-a datorat imposibilității de decizie, în nuvela Pădureanca, tragismul s-a datorat incapacității de decizie. De asemenea, conflictul subiectiv din Moara cu noroc se concretizeză în forme reale, obiective și de aceea monstrous-necesare, în nuvela Pădureanca, conflictual rămâne strict interior, la nivelul procesului de conștiință a lui Iorgovan

Concepția conform căreia individul nu e decât un prizonier neputincios al predestinării, ale cărui încercări nu sunt numai neputincioase, dar și absurde, duce la anularea tragicului . Aceasta deoarece tragicul ia naștere în condițiile aplicabilității teoriei limitei considerată în raportul ei cu conștiința. Limita, care, potrivit modului tradițional de raportare la existență, este anulată, se definește practic ca o întretăiere a libertății spirituale cu natura finită a condiției umane.

În Pădureanca, timpul devine răgazul necesar evoluției și modificărilor afective, și deci al deplasării conflictului într-un chip gradat și logic …astfel devine concretă o cronologie absolut trebuitoare in primul rând modificării interioare a Siminei“, notează Magdalena Popescu. Altefl spus, personajele au timp pentru a se gândi și răzgândi, fapt nespecific cursului precipitat al evenimentului tragic.

CAPITOLUL III

PERSONAJUL LITERAR. LIMBA ȘI STILUL OPEREI LUI SLAVICI

III.1. Personajul literar în nuvelele lui Slavici

Consider util a menționa că studiul lui Constantin Crișan mi-a deschis noi orizonturi în ceea ce privește construcția personajului literar în opera lui Slavici, ajutându-mă totodată a pătrunde în lumea personajului prin imaginile ample și adevărate despre satul ardelean, reușind să descopăr că eroii lui Slavici sunt naturali, iar vocabularul eroilor este ales tocmai de ei înșiși, astfel că menirea artistică a autorului a fost de a le organiza acestora replicile în funcție de universul lor moral, de tarele sau de luminile lor, personajele dezvăluindu-și apartenența psihologică și socială, începând cu primul etaj crono-spațial:„limbajul și terminând cu universul mitic general, pe solul căruia se conturează chipul fiecărui personaj în parte. În termeni sociologici, lingvistic este o componentă a complexului atitudinal, adică a biograficului în toate coordonatele acestuia: apartenența la o clasă socială anume, semantica psihică, gradul de cultură, opțiunile morale și spirituale etc.‟

Deschizând în 1881, cel dintâi colum al lui Slavici, Novele din popor, nuvela Popa Tanda a rămas în liteartura română o nuvelă de excepție, creând un personaj inedit al lumii satului, fiind nelipsită din biblioteca școlară, așa cum anticipa M. Eminescu: „Popa Tanda e un mărgăritar de popă românesc, vrednic de a figura în orice carte de citire pentru sate, un popă cu gura de lup și inima de miel, care, mai cu bătaia de joc, mai cu sfatul, dar cu pilda proprie mai cu seamă, ridică nivelul moral și material al pustietății cum îi a Sărăcenenilorˮ.

Preotul din nuvela Popa Tanda, prin exemplul său personal este un luminător al lumii satului, reușind să ridice întregul sat la bunăstare. Astfel, nuvela începe cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul dacălului Pintilie din Butucani, sat mare și cu oameni înstăriți. Părintele Trandafir învățase multă carte, ajunge după moartea tatălui său, preot în satul Butucani, dar pentru că era cam aspru, mult prea cinstit și prea direct în a spune lucrurilor pe nume, sătenii s-au simțit adeseori jigniți de vorbele acestuia, așa că, părintele Trandafir a fost mutat din Butucani în Sărăceni, un sat dezolant prin sărăcia cumplită a oamenilor, numele satului fiind anticipatic și sugestiv pentru sătenii de aici.

G. Călinescu semnala că „Popa Tanda ascunde o intenție de economie politică (aceea de a arăta căile posibile de înrâurire asupra țăranului) complet absorbită în ficțiune ca și filozofia din Robinson Crusoe.ˮ

Spirit întreprinzător, popa se gândește la unele modificări, pentru că „în satul sărac popa nici spice n-are de unde culege. Câtă vreme vor fi sărăcenii leneși, ei vor rămâne săraci și eu flămând .” Scopul lui este de a-i determina să devină harnici, pentru că „omul harnic mănâncă piatră, scoate caș din apa de baltă și seceră fir de grâu unde au crescut cucute”. Astfel, în efortul lui de a-i schimba pe sărăceni, părintele Trandafir ține predici împotriva trândăviei, afirmând că „lucrarea este dar legea firii omenești, si cine nu lucrează greu păcătuiește”. Părintele e însã prea insistent, nu știe când sã se opreascã cu predicile pentru a nu-i supăra pe poporeni. „E ca si capra în grădina cu curechi”.

Din cauza sincerității și a modului său direct de a spune ceea ce gândește a fost mutat de protopop din Butucani în Sărăceni. Realizează, într-un târziu, că vorbele nu sunt suficiente, și dându-și seama că s-a condus suficient după câteva principii învățate la seminar sau din cărți, pentru a-i scoate pe săteni din sărăcia cumplită în care se zbăteau, decide să ridice satul trezind dragostea de muncă prin exemplul personal. Sătenilor nu le păsa de strădaniile popii și credeau că el se zbate în zadar, de aceea l-au poreclit Popa Tanda, de la verbul a tândăli, care înseamnă a-și pierde timpul, a lucra încet și neîndemânatic.

Fiind foarte ambițios și hotărât, dar luminat de Dumnezeu, preotul înțelege, în sfârșit, că omul e dator să se îngrijească mai întâi de sine și de familia lui: „Așa nu mai merge! Și începu a se face om ca lumea, a se îngriji mai întâi de toate de binele casei sale.“

Popa se apucă de treabă în propria gospodărie, iar febrilitatea muncii și satisfacțiile rezultatelor aduc primele bucurii în familia lui. Astfel, părintele Trandafir îi face mai întâi fericiți pe cei apropiați și cei doi soți se sărută pentru prima oară în viața lor „din sensin“. El constituie apoi o pildă, un exemplu de hărnicie pentru toți sătenii, care rămân plăcut surprinși de beneficiile muncii. La început, oamenii treceau pe lângă casa popii, ceea ce atrage admiratia satului, și nu se puteau abține să nu zică: „Popa e omul dracului!”.

Popa se înstărește, destinul lui se schimbă, acțiunea nuvelei ia un alt curs, lucru mentionat printr-o frazã cu subînțeles: „Vremile vin; vremile se duc: lumea merge înainte,

iar omul, când cu lumea, când împotriva ei”. Astfel, finalul nuvelei prezintă imaginea părintelui Trandafir, bătrân, dar „verde, vesel și harnic“, înconjurat de nepoți, de copii și ocrotit de preoteasă. Acum, țăranii care treceau pe drum se rugau de sănătatea preotului și considerau că este protejatul lui Dumnezeu: „Ține-l Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!“

Slavici a construit acest personaj remarcabil pentru a evidenția rolul preotului în lumea satului, care prin puterea exemplului personal poate schimba mentalitatea înapoiată a unor colectivități pentru ridicarea gradului de civilizație al satelor. Iată cum dintr-o temă literarp consumată, cum remarcă pe bună dreptate M. Popescu, aceea a „intelectualului-misionar care ridică moral mente și cultural o colectivitate degradată, prin exemplul personal“, Slavici reușește o capodoperă, păstrată prin frăgezime și culoare.

În Gura satului se prezintă un plan epic mai dezvoltat și mai complicat, astfel că acțiunea nu se mai desfășoară într-un spațiu restrâns, iar personajele sunt aici prezențe concrete; în spațiu, epicul se desfășoară între limitele largi ale satului, așa cum titlul anticipează importanța colectivității satului ce participă la desfășurarea acțiunii, povestindu-ne cum o fată își găsește bărbatul lângă care va trăi toată viața. Fiecare personaj acționează potrivit programului dictat de necesitatea încadrării în funcția pe care i-o rezervă destinul supraindividual: „Mihu simte ca un fel de datorie a poziției sale sociale să-și dea fata după flăcăul unei familii la fel de înstărite ca a sa; Cozma, de asemeni, înțelege să-i caute lui Toderică o fată potrivită cu situația lor. Cei doi tineri acceptă fără multă participare sufletească, dar cu o limpede înțelegere a datoriei, fiecare, destinul croit de alții.‟

În această nuvelă, Slavici pare a nutri cea mai ascuțită idee despre mecanismul raporturilor interumane și despre forța materială a opiniei colective: „gura satului‟. Dacă lucrurile au luat o altă întorsătură și Marta nu s-a însoțit cu Toderică, vina o are tocmai legitatea raporturilor dintre oameni, pe care personajele prozatorului nostru au înțeles-o și practicat-o ca pe un mecanism cu totul exterior, care îi depășește și copleșește. Conștiința stării sociale are și reversul ei negativ: intolerantă, agresivă și chiar rigidă, ca motiv epic și simbol primind noi înțelesuri. Tot aici, autoritatea și eficiența conștiinței colectivității depășește limitele firești, transformându-se în mecanism gol de înețeles omenesc, întrucât datoria este aici o rigoare, un ifos, iar nu o legitate necesară. Pe parcursul nuvelei sunt surprinse reacțiile eufletești ale personajelor, concepția acestora în ceea ce privește datoria socială, întrucât aceasta se dovedește a fi o povară, oamenii fiind dornici a scăpa de ea; chiar și Mihu care părea a se bucura numai de laturile ei avantajoase, este mulțumit că nu se mai încheie logodna între Toderică și Marta. Soarta eroilor poate fi hotărâtă acum de alte forțe, lăsând loc liber inițiativei lor personale, cu atât mai mult cu cât motivul dragostei dintre Marta și Miron este unul din cele mai puternice ale nuvelei. Narațiunea evoluează treptat pe această temă, într-un ritm lent, motiv pentru care personajele parcă stagnează, astfel că Miron este plecat, Marta începe să-l uite, pregătindu-se pentru o nouă căsătorie care ar fi fost didactată tot de legile convenției sociale. Finalul brusc îl readuce în scenă pe Miron și reactualizează șansa inițiativei eroilor, în disputa acesteia cu legea datoriei. Mircea Tomuș evidențiază atitudinea prozatorului în fața personajelor: „… prozatorul nu exploatează acest filon: revederea dintre Marta și Miron nu constituie bucuria, triumful dragostei regăsite. Mihu îl cunoaște pe Miron, îi apreciază calitățile sale de gospodar și este bucuros să-i dea fata. Puterea datoriei sociale e mai mare: personajele n-o pot controla, trebuie să i se supună.‟

În Moara cu noroc, capodoperă a nuvelisticii românești, așa cum s-a pronunțat critica literară, Ioan Slavici atinge culmea măiestriei sale artistice, întrucât prin dramatismul acțiunii reușește să contureaz totodată portrete unice, remarcabile în literatura română: Ghiță – cârciumar din dorința de a-și schimba destinul, plictisit de cârpirea cizmelor sătenilor, Ana – soția sa, dar mai ales chipul diabolic al lui Lică Smădăul.

În acest mediu se confruntă eroii lui nuvelei. Astfel, Ghiță renunță la meseria de cizmar și ia în arendă cârciuma, pentru un câștig iluzoriu, iar Lică Sămădăul întruchipează imaginea răului care se insinuează în lumea echilibrată și patriarhală pe care o creionează de obicei scriitorul ardelean, Sămădăul trăind parcă dincolo de paginile cărții și impresionează prin voința de neclintit, prin masculinitatea agresivă, prin forța și dârzenia cu care îi domină și manipulează pe cei din jur, asemenea șarpelui care își acaparează prada și o învolăcește.

Prin destinul lui Ghiță, autorul a dorit să demonstreze ideile de bază ale nuvelei. Ghiță, om harnic și cinstit la început, bun meseriaș, blând și cumsecade, trudind pentru „fericirea familiei sale“ este evident că e stăpânit de dragostea pentru Ana și familie, dar care la apariția lui Lică Sămădăul, își vede amenințată liniștea familiei. Ghiță, personaj mobil, devine treptat „tot mai ursuz“, „pus pe gânduri“, „nu mai zâmbea ca înainte“, trăsături ce reies prin stilul indirect al naratorului. Patima pentru bani îl dezumanizează și Ghiță cade pradă unui destin previzibil și căruia nu i se poate opune, prăbușindu-se încet, dar sigur, de la omul cinstit și harnic la statutul de complice în afaceri necurate și crimă. Dorința de câștig se asociază cu dorința de a-l înlătura din cale, denunțându-l oamenilor legii și oferindu-le probele pentru vinovăția acestuia. Este însă un om oscilant, crede că-l poate pierde pe Sămădău, reținând o parte din banii necurați de la acesta. Mai mult, pentru a-și pune planul în aplicare, o aruncă pe propria soție în brațele Sămădăului, fără a se gândi că, iubind-o cu patimă nu va putea suporta necinstirea ei. În fața faptului consumat, când, reîntors de la jandarmi, își dă seama că Ana a petrecut o noapte în brațele lui Lică, o ucide cu gelozie și disperare.

Dezumanizarea lui Ghiță, favorizată de un întreg complex social, cuprinde și mișcătoare reveniri de umanitate, remușcări de o sinceritate crudă, care demonstrează că fondul său pozitiv nu dispăruse cu totul. I se adresează astfel nevestei: „Iartă-mă Ana! Îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am putut să mă iert cât voi trăi pe fața pământului. Ai avut tată om de frunte; ai neamuri de treabă și ai ajuns să-ți vezi bărbatul înaintea judecătorilor.“ și sărutându-și unul dintre copii: „Sărmanilor mei copii, zise el, voi nu mai aveți, cum avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit… Eu nu mai pot sili pe nimeni să le zică copiilor ăstora: Tată vostru e un om ticălos.“

Finalul nuvelei, de o execpțională concentrare dramatică, surprinde scena uciderii Anei, plină de patetism, oferind un exemplu grăitor asupra modului în care Slavici știe să evidențieze cu măiestrie reacțiile psihologice ale personajelor. Ghiță, cârciumarul de la Moara cu noroc, este un personaj complex, care prin înfățișarea lui și reacții demonstrează furtunile abisale ce se ascund în sufletul omenesc. M. Popescu vede în această scenă „un transfer de vinovăție, o nevoie adâncă a individualității de a suprima pe cel ce l-a suprimat sau pe înlocuitorul lui, femeia care prin păcat se identificase cu seducătorul ei“.

Pe de altă parte, personajul secundar, dar bine evidențiat prin trăsături puternice, Lică are un caracter limpede. Prin portretul fizic este evidențiată maturitatea lui: „de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu ochii mici și verzi și cu sprâncene dese și împreunate la mijloc“, trimite la imaginea unui personaj rău și nemilos, așa cum sugerează și profilul moral intuit de Ana: „Lică e om rău și primejdios, asta se vede din ochii lui, din rânjetul lui…“ este un om aspru, autoritar și neîndurător, dar sigur de sine, uneori chiar cinic prin modul cum privește batjocoritor zbaterile lui ghiță. Nu are nici urmă de conștiință morală și este realist de faptul că el dominat de patimile sale, de pozișia sa socială și de modul în care este privit de săteni, poziția socială fiindu-i dată și de relațiile cu proprietarii turmelor, încât devine bogat și temut, așa cum o sugerează vestimentația sa, ca modalitate indirectă de caracterizare: „Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămașă subțire și albă cu floricele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin, cu codoriștea de os împodobit cu flori tăiate și cu ghintulețe de aur.“ totuși, în străfundul sufeltului său mijește o mustrare pentru crimele săvârșite; ea iese la suprafață în scena când pătrunde cu calul în biserică. Modul în care ăși dă sfârșitul, zdrobindu-și capul de stejar, este la înălțimea caracterului său.

Ana, soția cizmarului Ghiță, mamă a doi copii, apare la începutul nuvelei ca o copilă răasfățată, iubitoare de joc, dar care este urmărită de autor pe tot parcursul nuvelei, cu multă duioșie și delicatețe. Ea se alătură galeriei de eroine cu chipuri de neuitat, în zugrăvirea cărora Slavici s-a dovedit un adevărat maestru: Pădureanca, Persida. Întâmplările de la cârciumă o maturizează destul de repede, asfel că simte instinctiv pericolul, ăși dă seama că lucrurile nu merg în direcția bună, întrucțt vestea prezenței lui Lică Sămădăul în viața lor de familie, nu putea prezice binele. Astfel, forțele pe care vrea să le înfrunte sunt peste puterile ei. Ghiță nu i se destăinuie, deși ea insistă asupra acestui fapt și face apel la el în clipa supremă. Dimpotrivă, o aruncă în valurile primejdiei, părăsind cârciuma în zi de Paști, știind că Lică se afla aici. Își sacrifică soția, pentru ca între timp să vină cu oamenii legii. Ana împărtășește același destin tragic, întrucât încalcă virtuți morale importante, cum sunt cinstea, loialitatea față de soțul ei, pe care îl înșală cu Lică, din care cauză este un personaj mobil. Dar, Ana nu este atât o victimă a propriului ei păcat, cât o victimă a împrejurărilor.

Pe întreg parcursul nuvelei plutește difuz un sentiment tragic, care atinge maximul în momentul uciderii Anei, iar tragismul copleșește finalul nuvelei, întrucât personajele sfârșesc prin moarte ca în tragedia antică.

În ciuda unor episoade parcă cu aspect de roman polițist, nuvela est solid construită, având o gradație sigură care culminează cu scenele fascinante din final, toate petrecute în ziua și noaptea de Paști: dansul de la cârciumă, focos și vinovat al unor oameni care se lasă pradă patimilor, apoi Lică Sămădăul, urmărit de fulegere, găsindu-și refugiul în biserica în care intră călare, sfârșitul tragic al celor trei personaje care participă activ la desfășurarea acțiunii, mistuirea în flăcări a cârciumii. Acumularea aceasta de scene tari, desfășurate în timpul sărbătorii Paștelui, pe o furtună năprasnică, într-o cârciumă pierdută undeva în pustietatea pădurilor, are ceva din recuzita romantismului. Ele nu cad în senzațional și melodramatic, întrucât Slavici le tratează cu sobrietate și cu energie.

Nuvela Pădureanca, deși are un subiect aparent simplu, se clădește o tulburătoare poveste de dragoste. Iorgovan, personajul principal, pleacă la munte pentru a a duce „pădureniˮ pentru seceriș, așa cum făcuse și cu un an în urmă, când o cunoscuse pe Simina, față de care nu avusese îndrăzneala de a-și mărturisi dragostea. Acum, deși izbucnise holera și putea găsi lucrători în sate apropiate, Iorgovan ia postura unui personaj de basm care își caută iubita la mari depărtări, pornind într-o lungă expediție, străbătând sate și locuri îndepărtate, întâlnind oameni noi, totuși cu teama de a nu fi descoperit, ezitant, indecis, sursă a dramei care îl macină până la sfârșit. Pentru toți ceilalți, drumul la munte și căutarea flăcăului au un scop precis, pierdut prin ezitări, amândări, incertitudini.

În nuvelă este urmărit zbuciumul intern al pesonajelor care evoluează într-un singur sens, astfel că destinul individual caută ritmul și liniile de forță ale destinului colectiv, ale datoriei sociale, impuse de structura riguros diferențiată a colectivității verificate într-o veche practică, de valoarea tradiției, a convenției. Iorgovan rămâne într-o dilemă continuă, între decizia de a o cere în căsătorie pe Simina sau de a curma această situație copleșitoare, echivocă, îndepărtând-o de la curte. Dar șansa mulțumirii lor personale cere încă un preț, o verificare prin puterea de sacrificiu. Înstăritul țăran Busuioc din Curtici are un fiu, pe Iorgovan. Acestuia îi place de Simina, fata lui Neacșu, pădureni veniți la munca secerișului în câmpie. Simina este atrasă și ea de Iorgovan, dar știe că acesta nu o va lua niciodată de soție. Tot pe Simina o iubește și Șofron, un flăcău tomnatic, sluga lui Busuioc. La început, Busuioc nu dorește să audă de fată, dar după ce Neacșu moare de holeră, el ăși ia o proprie datorie, aceea de a o avea pe Simina drept noră. Conștientă de complicațiile situației, fata amână răspunsul. Instabilitatea psihică și incapacitatea de a-și depăși propria condiție și dorință, îl determină pe Iorgovan să înceapă să bea, și până la urmă, din cauza dragostei lui neputincioase pentru Simina, se sinucide. După atâtea încercări, Simina se însoțește cu Șofron.

Conflictul interior al personajelor oscilează între datorie și sentiment, planul epic devine vast, relieful stărilor sufletești este mult mai accentuat, dar personajele sunt instabile. Sentimentul nu este clar precizat, o neprecizare programatică, exprimată într-o nelămurită tânjire a personajelor, o acută suferință pentru Simina, nesfărșite chinuri sufletești pentru Iorgovan. Personajele dezvăluie viața interioară, dar într-un mod controlat, astfel că Busuioc își dezvăluie o viață interioară care pare a fi bogată, dar mișcarea sufletească, oricât de răscolitoare ar fi, este „controlată de rigorismul etic tocmai prin aceasta parcă mai evident, manifestat în dezvoltate scrupule ale Siminei; ea îl iubește pe Iorgovan, dar nu aspiră să-i devină soție, respectându-i părinții și starea, după cum băiatul, cu prețul unor uriașe chinuri sufletești, nu înțelege să nu le facă voia. Chiar și Șofron, care la o primă vedere, pare a avea un suflet și o minte deosebite, cu vederi mai largi și mai înțelepte, animat de o mare dragoste pentru Simina, se comportă în cadrul acelorași stricte limite morale.‟

Având în vedere construcția personajului din nuvela studiată Pădureanca, personajul Iorgovan este un personaj complexat, cu reacții greu de înțeles: când o caută pe Simina în satul ei de munte, este aproape travestit, pentru ca nimeni să nu îl recunoască, apoi cu o inexplicabilă temaă de „gura lumiiˮ, chiar de tatăl său, Busuioc, că ia o fată săracă, amână împlinirea dragostei, până când Simina se orienteză către Șofron, un tânăr sărac, sluga la bogatul Busuioc, mai simplu sufletește, dar mai stabil în exprimarea sentimentelor și manifestarea acestora. Tatăl fetei, Neacșu, venit și el la seceriș, moare de holeră și în acel moment Busuioc își obligă fiul să o ceară de nevastă pe Simina, parcă pentru a echilibra soarta negativă. Fata va ezita, la rândul ei să-și dea consimțământul, având o relație stranie cu Șofron, argatul lui Busuioc, care o iubea de multă vreme. Astfel, Iorgova, fire indecisă și incapabil de a face față puterii dragostei, se sinucide, zdrobit de valurile morii.

În altă ordine de idei, personajul feminin al nuvelei, Simina, este tipul femeii strămutate într-un plan impropriu al existenței, aparținând muntelui, spațiilor înalte, astfel că zona de câmpie nu îi este propice, situând-o astfel în centrul unor împrejurări dramatice. Această realitate intersectează destinele celor trei tineri și a bătrânului Neacșu: gradientul de mediu și de mentalități creează energii distructive, care se răsfrâng asupra personajelor situate în apropierea acestui vârtej de intenții reprimate. În modul de gândire al bogătanului, indecizia provine din mentalități diferiteale claselor sociale: căsătoria cu o fată mai săracă nu este un aspect bun în societatea rurală, convenția socială fiind mai puternică decât în situațiile în care totul se realiza amiabil. Despre căsătoria lui Iorgovan cu Simina, Busuioc vorbește mult, cere sfaturi, însă pentru Iorgovan nehotărârea provine nu atât dintr-o interdicție, ci din absența acesteia, din incapacitatea de a lua singur propriile decizii. Cei doi tineri, Iorgovan și Simina, se atrag și se resping asemenea unui joc al dragostei, precum magneții și astfel, incapacitatea definirii propriilor sentimente ducând astfel la destinul tragic. Sosirea Siminei la curtea lui Busuioc este prea facilă, chemarea se face prea ușor, Iorgovan nu întâmpină nicio rezistență din partea fetei și pe măsură ce timpul trece, orgoliul fetei crește, iubirea scăzând proporțional cu rezistența tânărului, anulându-se în cele din urmă.

În ultima discuție cu „pădureancaˮ, Iorgovan încearcă să obțină din partea fetei o împotrivire fermă, care să-i determine dorința de a o cuceri; în absența opoziției, flăcăul se pierde și dispare în neant: „Iorgovan o aștepta în pridvor. Ea trecu repede înainte, ca omul ce n-are timp de a mai sta de vorbă. El i se puse neclintit în cale, și câtva timp ei rămaseră privind cu încordare unul la altul.

Ce-i? Întrebă el.

Nimic nu e! Îi răspunse ea strâmtorată.

Ceva este, grăi el, ceva s-a pus între mine și tine. Vorbește: fii cum ai fost odinioară; vorbește-mi fără milă, cum i-ai vorbit atunci lui Șofron. Dacă n-a perit el, atunci n-o să pier nici eu acum.ˮ

Personajul, supus forțelor centrifuge ale propriului suflet, incapabil să-și stingă focul lăuntric nici măcar prin petreceri nepermise, meticulos până acolo încât ține aceste lucruri secrete, se încadrează în categoria personajelor pierdute, dar cu un farmec aparte.

Șofron este, în schimb, un personaj cu o motivație precisă: el acceptă umilința avansurilor și a refuzurilor, își compartimentează viața în muncă și în timp liber, când se comportă la fel ca ceilalți: „Șofron știa un lucru: că e zi de seceriș. Și omul care muncește zi de zi și muncește cu drag, în ziua secerișului nu se mai târguiește. La nuntă tot mai poți sta pe gânduri și la cumetrie, pentru că nunta și cumetria sunt începuturi; dar la secerătoare niciodată. Însă Șofron nu era vesel pentru că nu știa să fie trist: el se necăjea, se mânia, dar asta nu-l ținea, și cât dai din palme, îl vedeai cum îl știi, așa, nici zăr, nici smântână.ˮ Simina este pentru el o fată bună pentru căsătorie: o sărută de față cu toți, luându-și în felul acesta, un angajament public. Discuția dintre el și Iorgovan este ca între doi rivali care își lămuresc opțiunile, câștigând cel ce se comportă bărbătește, cu hotărâre:

„- Ce vrei tu cu fata aceea, întrebă Șofron liniștit, linistit de tot.

Ce vrei tu? îl întrebă Iorgovan.

Eu vreau să o iau de nevastă! răspunse Șofron.

Eu nu vreau s-o iau! grăi Iorgovan deschis.

Atunci las-o în pace!

Nu mă lasă ea pe mine!

Șofron se dete un pas înapoi. Acum era acum: ce putea el să facă?

Minți – strigă el – minți, minți!

Simina, cuprinsă de frică, făcu un pas înainte și se puse între amândoi.

Nu minte, Șofroane, grăi dânsa ridicând mâna. De când e lumea nu s-a spus un adevăr mai mare.ˮ

Șofron trece însă peste această umilire publică, relevându-și, pentru femeie, prin umilință, adevărata lui dragoste. Simina, Iorgovan și Șofron se manifestă, în acest trio, pe principiul slăbiciune – forță, atracție – respingere, fiind similare tipologic personajelor întâlnite în nuvela psihologică Moara cu noroc.

Așadar, ele acționează în mod inconștient, în virtutea datului genetic, raspunzător de forțele autodistructive sau de capacitatea de rezistență la stres.

III.3. Limba și stilul operei lui Slavici

Având în vedere subiectul nuvelelor studiate anterior, nuvele întîlnite în ciclul gimnazial și liceal, urmărind firul epic al acestora, personajul literar, condiția acestuia în universul rural și modalitatea de exprimare a autorului, aș putea constata că acesta încearcă să găsescă un echilibru al vieții, al exprimării, pledând pentru fericirea omului, căutând modalități prin care acesta se zbate, dragostea necunoscând adeseori granițe sociale, iar în calea spre atingerea idealului se opun mai întâi factori de natură psihologică, în primul rând lipsa stăpânirii de sine și a cumpătului, adesea elementul social topindu–se în atmosfera idilică generală, iar aspirația eroilor lui Slavici către fireasca mulțumire a vieții este, adesea, estompată de prejudecăți și distanțe sociale.

Pompiliu Marcea, remarcă în studiul său că „stilul „cam greoiˮ al scriitorului, după expresia lui Topârceanu, lasă o anume impresie de tărăgănare, care este însă numai aparentă, ca și liniștea iluzorie dinaintea furtunii. Acest stil sugerează, prin el însuși, o imensă încărcătură de tragism, a cărui declanșare este iminentă. Este probabil că tocmai această factură modernă a îngreunat receptarea nuvelei de către contemporani, mărindu-i în același timp, considerabil, prețuirea posterității. Și într-o asemenea măsură, încât e încă actuală întrebarea dacă în nuvelistica noastră s-a ridicat cineva deasupra Morii cu noroc. Actualitatea unei asemenea întrebări este, ni se pare, elogiul suprem ce se poate aduce nuvelei lui Slavici.ˮ

În opera lui Slavici, creația populară este prima treaptă a conștiinței de sine a poporului, deși este necesar a menționa cp există unele granițe: „Deși despărțiți prin înalte șiruri de munți și răspândiți prin mai multe țări, românii au păstrat dimpreună unitatea limbei și unitatea literară. Aproape aceleași doine, aceleași colinde, aceleași bocete se cântă și aceleași snoave și povești se spun pretutindeni…ˮ Astfel, Slavici consideră că doinele și colindele reprezintă o mândrie a țării noastre, o reală podoabă alături de ceea ce este specific poporului: proverbe, zicători, ghicitori tipic românești și pline de morală. La acestea se adaugă proverbele propriu – zise, care „sunt adevăruri și observațiuni făcute mai ales asupra vieții practice și exprimate într-o formă concisă, în mod mai mult sau mai puțin aforistică și adeseori hazlieˮ.

În Popa Tanda Ioan Slavici transpune în formă literară ceea ce susține în studiul Crișenii noștri, privitor la rolul pe care trebuia să-l joace preotul, învățătorul, în luminarea, dar și în ridicarea economică a satelor, astfel că pentru o bună evidențiere, autorul își pune personajele să vorbească în pilde, aluziv, aforistic, redând o vorbă cu tâlc, care are rolul ade a caracteriza situațiile și personajele. Astfel, proverbul este folosit aidoma, dar și difuzat în structura stilistică a frazei. Fraza e scurtă, fără amplificări ce dau expresivitate, de tipul: „Peștele-n apă, pasărea în aer, cârtița în pământ și cărăcenii în sărăcie“, căci „cine e deprins cu răul la mai bine nici nu se gândeșteˮ, „Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc: încet, însă, încet, bucățică după bucățică.ˮ Astfel, Slavici este atent la faptul că proverbele au o semnificație aparte, că deși unele popoare pot lua aceste proverbe în glumă, noi românii le putem lua în serios, întrucât acestea sunt o formă de cunoaștere și autocunoaștere, un mijloc de pătrundere în universul spiritual, de conștientizare a valorilor morale, așa cum putem observa în nuvela Popa Tanda, în cazul părintelui Trandafir care ar fi fost un om minunat, dacă n-ar fi fost „cam greu la gură, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde – fățiș. El nu mai sucește vorba, ci spune drept în față dacă i s-a pus ceva pe inimă. Nu e bine să fie omul așa.ˮ Autorul, schițându-i biografia, se folosește de același stil: „Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iaca – așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are și mai rabdă. Iar cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și cu furcaˮ .

Firul acțiunii curge tot pe făgașul proverbelor, care reușesc să creeze atmosferă, să sugereze uneori mai mult decât narațiunea propriu-zisă: „Popă făr’ de sat, roată făr’ de car, jug făr’ de boi, căciulă pusă într-un vârf de par „Orbul n-ajutã pe olog; flămânzii nu îndreaptã treaba satului: când gâștele păzesc stratul, puțin îi rămâne grădinarului”, „lucrarea este dar legea firii omenești, și cine nu lucrează, greu păcătuieșteˮ; „o dorință naște pe altaˮ, „vremile vin, vremile se ducˮ.

Aforistic, Ioan Slavici aduce și un elogiu muncii intelectuale: „Școlile cele mari nu se fac iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și cu furca.ˮ În același spirit se ocupă, din punct de vedere teoretic, Ioan Slavici de alte specii ale literaturii populare, precum cimiliturile sau ghicitorile, chiotele, versuri spuse la joc, doina care e „ceva specific românesc și ne arată felul deosebit al românului de a simți și de a-și exprima simțirile”,

Analiza stărilor sufletești ale preotului, prezentarea raporturilor lui cu familia, zugrăvirea țăranilor și a satului amplifică realismul operei. Prezența povestitorului se face simțită printr-o mulțime de locuțiuni și expresii tipice, unele preluate din graiul popular, altele create de autor după modelul acestora. Proverbele populare sunt sugestive pentru portretul moral al preotului: „unde nu e nădejde de dobândă, lipsește și îndemnul de lucruˮ sau „cine e deprins cu răul, la mai bine nici nu se gândeșteˮ. Preluând modelul zicătorilor populare, preotul Trandafir adaptează cu înțelepciune propriile cugetări: „peștele-n apă, pasărea-n aer, cârtița în pământ și sărăcenenii-n sărăcie!ˮ

Analiza sentimentelor și a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic, observând că „părintele se cam necăjeaˮ, ori că „inima îi era grea atunci când nu întrezărea nicio speranță pentru viitorul familiei și al satuluiˮ, urmând ca prin personajul Ghiță din nuvela realist-psihologică Moara cu noroc să amplifice caracterul psihologic al nuvelei, tinzând până la dezumanizare, dând dovadă a fi un adevărat maestru în construirea dialogurilor și a monologurilor interioare, analizând astfel reacțiile, trăirile interioare și gândurile personajelor.

Adeseori, putem face o asemănare a oralității stilului lui Slavici cu aceea a lui Creangă din prisma regionalismelor pe care acesta le folosește în operele sale, intervenind deseori în narațiune fie prin exclamații sau interogații retorice, fie prin proverbe și zicători, ceea ce îl determină pe T. Vianu să afirme că: „Ioan Slavici introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă. În Popa Tanda, care apar în 1874, prin urmare cu un an înainte de Soacra cu trei nurori – prima povestire a lui Creangă – și cu șapte ani mai devreme decât Amintirile aceluiași, întâmpinăm formele orale și zicerile tipice care alcătuiesc pecetea stilistică a povestitorului moldovean.ˮ

În nuvela Gura satului, sunt frecvent folosite și bine evidențiate adverbele de timp alături de locuțiunile adverbiale de timp: „niciodată”, „acum”, „deodată”, „apoi”, „peste câtva timp”, „într-un târziu”, „în viitor” și în chip simetric și valoarea expresivă a adverbelor de mod: „așa”, „astfel”, „mai bine”, „[numai] bine”, cu valoare restrictiv pozitivă. Pe durata monologului interior al eroului masculin, Slavici recurge gramatical la timpurile trecute ale indicativului, dar mai ales la timpul perfect simplu: „se lăsă”, „rezemă”, „rămase”, „se ridică”, „grăi”, marcând o reală perspectivă temporală a trecutului. Influența literaturii populare se resimte în majoritatea nuvelelor lui Slavici, ele plămădindu-se în vecinătatea basmelor, cu care Slavici și-a realizat debutul. S-au găsiat chiar corespondențe între personajele nuvelelor din prima fază – considerate „idilică“ – și eroi din basm: „Mihu al Saftei și Cosma Florii Cazacului, cei doi țărani din Gura Satului, zdraveni ca niște uriași, plini de o regală demnitate, sunt un fel de Roșu și Verde împărat ai satului lor; Marta, fiica lui Mihu, este o fată alintată de crai, iar Miron, oierul – un Făt-Frumos care până la urmă va birui toate obstacolele, pentru a ajunge în stăpânirea Martei“.

În nuvela psihologică Moara cu noroc, apar elemente cu valoare simbolică și anticipativă, în ceea ce privește evoluția personajelor și a acțiunii: „spre culme“, „la vale“, „iarbă și mărăcini“, „fundul văii“, „dreapta-stânga“, „cioate, rădăcini ieșite din pământ“, „trunchiul înalt, pe jumătate ars“, „corbii ce se lasă croncănind“,„turnul țuguiat al bisericii… dară pierdut oarecum în umbra dealurilor…“.

Indicii spațiali „dreapta-stânga“ marchează un spațiu limitat, „încorsetant“ pentru personaj. Cu toate acestea, nu lipsesc elementele ce sugerează posibilitatea „scăpării“, „evadării“: „câmpia nesfârșită“, „turnul țuguiat al bisericii“.

„Arderea“ interioară a personajelor este anticipată de imaginea „trunchiul înalt, pe jumătate ars“. Sugestia ascensiunii – „trucnhiul înalt“ – este umbrită de simbolistica decăderii: „vale“, „cioate“, „ars“, „rămășițe nestârpite“, „valea se strâmtează din ce în ce mai mult“. Discursul enumerativ sporește verosimilitatea textului, probând apartenența la realism.

Alternanța verbală indicativ prezent – indicativ imperfect („aruncai privirea“, „vedeai“, „se strâmtează“, „se ivește“ etc.) aduce descrierii continuitate, sporind „contactul“ cititorului cu realitatea înfățișată. De altfel, descrierea este făcută de către naratorul care nu călătorește singur pe „drumul de țară“, ci întovărășit ipotetic de către cititor (verbele la persoana aII-a singular: „aruncai privirea“, „vedeai“). Așadar, descrierea locurilor este susținută de tabloul prezentat, ca de exemplu: drumul, pădurea, câmpia, râulețul, de multitudinea imaginilor vizuale, de predominanța nominală și nu în ultimul rând, de elementele cu valoare simbolică.

Nararea prin reprezentare aduce în prim-plan corvirea directă a personajelor, pledând astfel pentru stilul direct, conferind textului un caracter scenic. Acest lucru nu exclude prezența naratorului, ci la nivel textula remarcă: mărcile lexico-gramaticale de personana I și a II-a, prezența vocativului, verbele la modul imperativ, interjecțiile și structurile exclamative (indici afectivi), dialogul și monologul, intervenția naratorului este marcată de verbele de spunere (dicendi): a zice, a spune, a întreba, a explica etc. și de semnele de punctuație specifice (două puncte, linia de dialog, ghilimelele).

Nuvelele lui Slavici, referindu-ne la cele mai valoroase, se împart în două mari grupe. Astfel, prima grupă cuprinde nuvelele Popa Tanda și Budulea Taichii, precum și Scormon, La crucea din sat, Gura satului, Crucile roșii, dintre care nuvelele Popa Tanda și Gura satului au fost dezbătute anterior, iar cea de-a doua grupă cuprinde nuvelele cu profunde accente psihologice, respectiv: Moara cu noroc, Pădureanca și Comoara. Având în vedere această clasificare, un exeget al operei lui Slavici se pronunța astfel: „Întâiele fac parte din prima perioadă de creație, care durează până în 1880 și sunt scăldate toate în lumina fragedă a idilei, a evocării sau a umorului, cu un accent satiric mai pronunțat doar în Crucile roșii; cele din grupa a doua, create după această dată, sunt frământate de mari probleme morale, iar atmosfera lor e gravă, sumbră, chiar tragică. Realismul lor e mai critic‟.

CAPITOLUL IV

METODE ȘI TEHNICI INTERACTIVE ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE

În această secțiune îmi propun o prezentare a câtorva metode și tehnici interactive de predare – învățare a limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, axându-mă îndeosebi asupra textul narativ și consider util acest capitol întrucât, „metoda de învățământ/ de instruire/ didactică/ pedagogică/ de predare – învățare reprezintă un mijloc de activitate interdependentă a profesorului și a elevilor, o modalitate/ un mod de cunoaștere și acțiune, un instrument cu ajutorul căruia, elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, își însușesc și aprofundează cunoștințe, își formează și dezvoltă priceperi și deprinderi (abilități) intelectuale și practice, capacități, competențe, aptitudini, atitudini etc., în cursul procesului didactic,ˮ iar o parte din aceste metode și tehnici le voi dezvolta se vor regăsi în cercetarea pedagogică, cu aplicații asupra nuvelei și textului epic, în genere.

Sunt metode cu o vechime îndelungată, de heterostructurare, așa cum le denumește Marc Bru, care subliniază că sub această denumire se cuprind metode destul de eterogene, care au însă în comun ideea că a preda înseamnă a transmite un volum de cunoștințe de la un știutor, respectiv profesorul, la un neștiutor, respectiv elevul. Însă, practica școlară atestă că nicio metodă nu poate fi utilizată ca o rețetă și izolat, ci ca un ansamblu de procedee, de acțiuni și operații, care se structurează în funcție de o serie de factori, într-un grup de activități. Este necesar a sublinia faptul că aceste metode sunt supuse unui proces de reevaluare, de revitalizare, pentru a se asigura o eficiență la un grad cât mai ridicat.

Opțiunea pentru o metodă sau alta poate fi luată doar după o analiză a tuturor factorilor din întâlnirea cărora rezultă o metodă sau alta, aceștia fiind: principiile didactice, obiectivele/ competențele, conținuturile, resursele și formele de organizare a activității, ca în exemplul următor:

profesorul

umane

elevul

materiale

informaționale

volum de informații

gradul de dificultate frontal

individual

concepte grupal

reguli tipul de

date informații

evenimente

deprinderi

atitudini

Conversația face parte din categoria metodelor didactice de comunicare orală conversative și constă în instituirea de interacțiuni, de schimburi verbale/ de replici între profesor și elevi, precum și între elevi, în vederea atingerii obiectivelor urmărite, fiind utlizată atât în cadrul orelor de limba și literatura română, cât și în cadrul altor discipline de învățământ. Conversația este o formă a dialogului, o comunicare informală, mai puțin structurată, cu un scop nu foarte determinat, dar pornind totuși de la o temă dată.

Programa școlară prevede, încă din clasele gimnaziale, exersarea unor acte de vorbire specifice conversației: acte confirmative, schimburi (salutul, mulțumirea), masa rotundă, dezbaterile, interviul etc.

Principalele funcții ale conversației sunt:

a) funcția euristică, de descoperire a noilor adevăruri, fiind cea mai des întrebuințată și cea mai fertilă;

b) funcția de clasificare, de sintetizare și de aprofundare a cunoștințelor, noțiunilor și conceptelor învățate;

c) funcția de evaluare și control atât a gradului de stăpânire a cunoștințelor însușite, cât și a priceperilor și deprinderilor.

Conversația este întrebuințată ca metodă de însușire, fixare sau recapitulare a cunoștințelor, atât în cadrul orelor de gramatică, dar mai ales în cadrul orelor de literatură, însă se cere a fi folosită cu măsură, nu exploatată în totalitate, întrucât aceasta se îmbină cu alte metode utile în cadrul desfășurării orei. De exemplu, conversații plat – reproductive, de genul celor ce le voi prezenta mai jos, nu sunt întrebări care stimulează capacitățile intelectuale ale elevilor la clasa a VIII-a. Astfel, iată că și răspunsul va fi unul strict, exact temei propuse, fără alte posibilități de interpretare, ca de exemplu:

Î: – Ce ați avut de învățat pentru astăzi?

R: – Popa Tanda de Ioan Slavici.

Î: – Câte părți are cartea?

R: – Cartea are două părți.

Î: – În fragmentul citit, cine este eroul principal?

R: – Eroul principal este Părintele Trandafir etc.

Dialogul real dintre profesor și elev, chiar elev – elev se întemeiază pe un schimb substanțial de idei. Astfel, chiar la clasa amintită se pot formula șiu altfel de întrebări:

Ce detalii din lumea satului ardelean i s-au întipărit mai bine în minte autorului?

Ce calități deosebite observă acum autorul la Părintele Trandafir?

De ce credeți voi că părintele Trandafir a încercat a schimba mentalitatea lumii satului?

Evocând lumea satului transilvănean și implicând activ personajele în actul povestirii, ce a reușit scriitorul să zugrăvească?

În studiul lecturilor literare la clasele gimnaziale, această metodă apare sub forma conversației introductive, plasată înaintea lecturii model a textului, cu scopul de a pregăti înțelegerea lui; sub forma conversației de orientare, după citirea model, pentru a sonda impresiile elevilor provocate de citirea operei; sub forma comentariului literar.

În receptarea literaturii la clasele liceale, dialogul profesor – elev nu mai este atât de amplu, astfel că întrebările care se adresează memoriei elevilor sunt tot mai puține și cer un răspuns scurt și fragmentar, fiind tot mai frecvente întrebările problemă, care pun elevii să gândească și să închege un răspuns unitar ca argument pentru o teză, pentru o judecată de valoare. Conversația euristică este folosită ca modalitate de cercetare și descoperire a componentelor operei literare, presupunând o alternare a întrebărilor abil puse de profesor cu răspunsurile elevilor, care valorifică și integrează vechile cunoștințe în sistemul altora noi. Iată câteva exemple de întrebări, de acest gen, adresate elevilor la lecția Nuvela psihologică – Moara cu noroc de Ioan Slavici:

Î: – Care este sensul realității în concepția prozatorilor ardeleni realiști, în epoca lui Slavici?

R: – Ioan Slavici, alături de alți prozatori realiști, ca de exemplu Ion Agârbiceau și Liviu Rebreanu, manifestă înclinație spre zugrăvirea vieții sociale și spre observarea în detaliu a atmosferei satului și a târgului multinațional din Transilvania, redând totul cu sinceritate, în mod autentic și valorificând spiritul moralizator al personajelor.

Î: – De ce spunem că nuvela lui Slavici are la bază o structură psihologică?

R: – Nuvela lui Slavici are la bază o structură psihologică, fiindcă este argumentată de conflictul social și psihologic al personajelor, care evoluează între aceste două norme etice, reliefând un detin tragic, previzibil, aflat chiar în profunzimile sufletului omenesc.

Î: – Cum apar personajele în nuvela psihologică Moara cu noroc?

R: – În nuvelă, autorul urmărește personajele în întreaga lor amploare și deși sunt puține, acestea sunt puternic conturate, fiind evidențiate indirect de fapte, vorbe și gânduri care le determină comportamentul și destinul, Slavici pedepsindu-și exemplar taote personajele implicate în afaceri necinstite.

Așadar, reușita unei conversații eficiente la clasă constă în măiestria cadrului didactic de a o aplica, în funcție de conținutul de specialitate și de particularitățile de vârstă ale elevilor.

Ciorchinele este un organizator cognitiv, care are toate caracteristicile rețelei semantice și a hărților conceptuale. Acestea din urmă organizează informația în jurul conceptului de referință, în jurul acestuia gravitând concepte conexe generate de specificul informației ce urmează a fi organizată în limitele obiectivelor învățării.

În vederea realizării ciorchinelui, este necesar a avea în vedere mai multe etape:

1. Începem prin a scrie, la mijlocul tablei, numele temei. (nuvela, călătoria, etc.)

2. Elevii spun/ scriu tot ce știu despre această temă.

3. Pe măsură ce se exprimă ideile, le ordonăm prin categorizare, subliniind diversele tipuri de relații logice, de dependență conceptuală. Fiecare informație se înscrie într-un cerc, pe sistemul ideilor – satelit.

4. Se realizează o reprezentare grafică.

5. După completarea ciorchinelui, li se cere elevilor să spună care sunt punctele în care au nevoie de mai multe informații.

Observație: Este important ca pentru prima data când se folosește această tehnică, elevii să fie atenționați asupra modului de a utiliza pagina de caiet, astfel încât informațiile să nu apară înghesuite, devenind chiar ilizibile.

Exemplu: Nuvela

Cvintetul este o metodă ce poate fi folosită în combinație cu orice metodă, este specific reflecției, Vasile Flueraș acordând o importanță deosebită acestei metode și o definește astfel: o poezie de cinci versuri care soclicită capacitatea elevului de a rezuma și sintetiza informații, idei, sentimente și convingeri în exprimări concise, care exprimă relecții personale asupra subiectului. El servește ca instrument de sintetizare a unor informații complexe, este instrument de evaluare a înțelegerii și creativității elevilor, dar și mijloc de exprimare a acesteia din urmă.

În concluzie, s-ar putea spune că, Cvintetul este un instrument rapis și efficient de reflecție, sinteză și rezumare a conceptelor și informațiilor.

Realizarea unei asemenea poezii presupune respectarea următoarelor instrucțiuni:

primul vers constă dintr-un singur cuvânt care descrie subiectul (în general un substantiv);

versul al doilea este format din două cuvinte care descriu subiectul (două adjective);

versul al treilea este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe, eventual la gerunziu);

versul al patrulea este format din patru cuvinte care exprimă sentimente față de subiect;

ultimul vers este format dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului.

Sugestii metodice:

Introduceți cvinteul folosindu-vă de următoarele repere:

Titlul (de obieci un substantiv)____________________________________________

Descriere (de obicei adjective)____________________________________________

Acțiune (de obicei verbe)________________________________________________

Sentiment (construcție)__________________________________________________

Reexprimarea esenței___________________________________________________

Se vor prezenta regulie de scriere, apoi se vor oferi câteva exemple. Se va începe scrierea poeziei individual, continuând în perechi și apoi în grup. Varianta inițială trebuie să fie realizată întotdeauna individual.

Se va acorda un timp de 5 – 7 minute pentru scriere. Se vor prezenta variantele finale, acestea putând fi scrise pe o folie de retroproiector sau pe o foaie de flipchart sau pot fi citite colegilor. Prezentarea sau lectura pot stimula discutarea subiectului în continuare de către grup.

Cubul (metodă definite de E. și G. Cowan în 1980) este o strategie de predare – învățare, care se folosește pentru studierea unei teme din perspective diverse, permițând o abordare complex și integratoare a temei respective.

Se poate aplica prin folosirea materială a unui cub sau prin folosirea simbolică a acestuia, cerându-li-se elevilor să efectueze, pe grupe, sarcini corespunzătoare celor 6 fețe. Așadar, se realizează un cub ale cărui fețe sunt acoperite cu hârtie de diverse culori, iar pe fiecare față a acestuia se scrie cât un a din următoarele instrucțiuni:

1. DESCRIE! Sarcina vizează capacitatea de a imagina și exprima în cuvinte proprii un concept, un principiu, o reprezentare, o imagine, o situație etc. Elevii vor fi îndrumați să sesizeze culorile, formele, mărimile, elementele de structură etc. Li se va atrage atenția că, înainte de a începe să comunicăm despre ceva, trebuie să precizăm termenii, să convenim asupra definițiilor, referindu-ne la surse credibile (dicționare, enciclopedii); în lipsa unei atare definiții, vom descrie subiectul. Descrierea va fi de ansamblu, va urmări unificarea observațiilor realizate pe parcursul instruirii (caracteristici, părți, dimensiuni, elemente componente, etc.). Cum arată/ miroase/ sună etc? Din ce se compune? Ce dimensiune are?

Elevii pot descrie:

textul (dimensiuni, structură, capitole/ număr de strofe, de versuri; caracterul epic liric etc);

spațiul/ timpul unei narațiuni;

sentimentul și atmosfera dominante;

portretul unui personaj/ vestimentație etc.

o funcție sinatctică sau o clasă morfologică (character flexibil/ neflexibil etc.);

un semn de punctuație;

un peisaj dintr-un pastel, un interior din incipitul unui roman etc.;

o imagine, un tablou etc.

2. COMPARĂ! Sarcina vizează capacitatea de a explica asemănările și deosebirile dintre termenul, conceptual supus comparației, după criterii variate, cum ar fi: părțile aceluiași text sau al unor texte diferite, personaje între ele, texte diferite pe aceeași temă, vecinătățile specific unei funcții sintactice, ale unei categorii morfologice etc. Esența comparației constă în a lega subiecte și informații noi cu cele deja asimilate. Comparația trebuie să-l ajute a vedea specificul fenomenului/ obiectului, în raport cu altele deja examinate.

La clasele gimnaziale mici, elevii pot avea nevoie de sprijin în a realiza corect verbalizarea și înlănțuirea ideilor. Profesorul le va sugera folosirea unor verbe, a unor concetori de tipul: la fel ca și, spre deosebire de, ca un, în măsura în care, într-un mod apropiat, asemănător, mai puțin ca, invers, din contra, în opoziție cu, în timp ce, cu ajutorul cărora să răspundă la întrebări precum: Cu cine?/ Ce seamănă?/ Prin ce?/ Cu ce se deosebește?

Elevii compară:

caracteristicile unui text, surprinzând asemănări cu texte înrudite (specii/ gen);

spațiul și timpul unei narațiuni prin raportare la diverse criterii (tip/ dimensiune/ modalități de redare etc.);

efecte identice având cauze identice sau diferite;

locul ocupat într-o ierarhie, relații de interdependență, dependență, supraordonare cu un alt termen;

sentimentele pe care i le trezește unui personaj un peisaj, în opoziție cu un altul;

portretul unui personaj prin raportarea la celelalte personaje sau la o tipologie etc.;

conjuncția cu prepoziția, adverbul cu adjectival;

rezultatul obținut în urma unor anticipări făcute pe baza unui paragraf al textului cu paragraful următor al textului, raportul cu realitatea.

3. ASOCIAZĂ! Această operație solicit șidezvoltă creativitatea elevilor și valorifică inteligențele dominante.

Fiecare subiect examinat poate declanșa diverse asociații, ducându-i pe elevi cu gândul la diferite concepte, cuvinte, locuri commune, stări, obiecte, imagini, etc. Este important să se valorifice mai multe aspect ale asocierilor posibile, să se permit manifestarea din plin a persoanei implicate: La ce vă face să vă gândiți? Ce vă inspiră? Va amintește de ceva/ cineva?

Elevii asociază:

textul cu o culoare, o formă, o melodie, o imagine, un desen, o picture, un obiect, un parfum, un sentiment etc.;

personajul cu o zodie/ un animal/ o planta/ alt personaj.

Sunetele, forma cuvintelor, existența unor aliterații, a unor rime interioare, prezența unor semnificații generează asocieri logice, de formă, de sens, culturale, etc.

4. ANALIZEAZĂ! Vizează capacitatea de a identifica elemente relevante ale textului și de a comenta rolul acestora pentru construirea semnificației. Elevul va trebui să resolve sarcini de tipul: Cum e făcut? sau Din ce se compune?. Își vor motiva alegerea prin trimiterea la text, prin conexiuni personale interdisciplinare. Elevii vor fi sprijiniți să folosească conectori de tipul: mai întâi, apoi, în sfârșit etc.

Elevii pot analiza:

comportamentul/ reacția/ atitudinea/ identitatea/ motivația unor personaje;

elementele componente ale unei situații;

structura unui text: simetria/ asimetria în organizarea textuală/ grafică, gradul de previzibilitate etc.

structura unei părți de vorbire;

contextele de apariție ale unei părți de vorbire/ propoziție; valențele sintactice ale unor cuvinte, contextele frecvente de apariție etc.;

uniformitatea, diversitatea, complexitatea, simplitatea textului/ a intrigii/ a structurii versificației etc.

5. APLICĂ! Vizează capacitatea de a opera cu instrumentele de receptare a textului și de a realiza transferal dinspre text spre propria experiență: La ce poate folosi? Ce se poate face cu el/ ea? Cum se folosește?

Elevii aplică cele învățate, răspunzând la întrebări de tipul:

Cum s-ar fi comportat ei într-un spațiu asemănător?

Ce lecție de viață au putut identifica în comportamentul personajului X?

Ce cuvinte, sintagme din text ar putea folosi în viață și în ce context?

Ce informații i-ar putea fi de folos la alte discipline: religie, istorie, geografie etc. sau pentru situații din viață?

Ei pot, de asemenea, primi sarcini de lucru de tipul:

Explicați influențele pe care textul le poate avea sau le-a avut asupra unei persoane/ unei culturi/ unei literaturi/ a unui context cultural, stiințific.

Identificați elementele de statut social, de rol, cauzele și influențele care s-au aflat la baza modului de a reacționa/ acționa al personajului.

Analizați faptele/ evenimentele/ reacțiile/ prin raportare la viața reală.

Inventați un alt sfârșit al povestirii/ un alt cadru spațio – temporal.

Ilustrați un desen inspirat de text.

6. ARGUMENTEAZĂ! Solicită capacitățile argumentative ale elevilor: elevilor li se cere să ia atitudine față de o opinie și să-și argumenteze poziția:

Argumentați că textul X aparține speciei / genului Y.

Argumentați pro sau contra opiniei X exprimate de un critic privitor la textul studiat.

Observație! Profesorul poate insista asupra comparației sau aplicării, poate solicita doar argumentele sau analiza în demersul didactic.

Cubul este o tehnică foarte eficientă pentru a forma abilități de elaborare a eseului structurat.

Aplicație:

Clasa a X-a:

Tema: Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Subiectul: Caracterizarea personajului principal

Competențe derivate:

descoperirea unității și dramatismului nuvelei;

prezentarea cadrului spațio – temporal al nuvelei;

identificarea trăsăturilor personajelor realiste și a modalităților de caracterizare.

Metoda CUBULUI:

1. Descrie satul în care locuia Ghiță și familia lui.

2. Compară statutul protagonistului nuvelei cu cel al personajului antagonist.

3. Asociază comportamentul/ atitudinea lui Ghiță față de soție și copiii săi, cu cea a altor personaje cunoscute de tine din textele citite sau cu personaje din viață.

4. Analizează convingerea lui Ghiță că va își va depăși condiția de cizmar.

5. Aplică. Prezintă o situație, o acțiune, în care ai fi avut un comportament diferit față de cel al protagonistului sau una în care o trăsătură a eroului te-ar fi ajutat să rezolvi o problem din viața de zi cu zi.

6. Argumentează de ce oscilațiile sufletești ale lui Ghiță duc sau nu la statutul de vinovat / prăbușirea lui morală. Luați o poziție și folosiți argumente logice/ exemplificate pentru a pleda în favoarea sau împotriva subiectului.

Maratonul de scriere este o tehnică de scriere ce mi s-a părut atractivă și activă, întrucât așa cum putem identifica în Metodica predării limbii și literaturii române: este o tehnică în cheie, de imaginație ghidată, care are drept scop realizarea unor parametrii indicați, activitate pentru care este nevoie de un timp mai îndelungat și de o pregătire temeinică.

După studiul operei epice, se formulează un subiect de scriere, care poate fi abordat din mai multe perspective, atât sub aspect spatial, cât și al unei viziuni proprii a diferitelor personaje din textul dat. Un maraton se compune din trei sesiuni consecutive cu perioade de timp egale:

I.

La o primă etapă a acestei activități, elevii vor redacta un text dintr-o anume perspectivă. De exemplu, după lectura/ studiul nuvelei Moara cu noroc, de Ioan Slavici, o primă sarcină de scriere ar putea fi formulate în modul următor:

Imaginează-ți că ești bătrâna, soacra lui Ghiță și au trecut cinci ani de la moartea Anei și a lui Ghiță. Redactează un text pornind de la umătoarele repere:

1. Ce emoții trăiești acum? Cum se derulează viața ta?

2. Care moment a rămas întipărit în mintea ta, din anii frumoși ai existenței?

3. Ce ai spune acum, la moartea lor?

II.

Imaginează-ți că ești Ana și ai supraviețuit în urma conflictului cu Ghiță (cam 10 ani după eveniment). Redactează un text pornind de la următoarele repere:

1. Ce-î își amintești în legătură cu moartea lui Ghiță?

2. Ce nu poți uita nici astăzi din momentele petrecute alături de Ghiță? De ce?

3. Regreți că a existat un trio în viața ta?

4. Le povestești copiilor tăi despre copilăria lor și despre tatăl lor?

III.

Imaginează-și că ești Ana, ai 50 -60 de ani, te-ai îmbolnăvit și stai mai mult în casă, privind la fereastră locul unde, acum câțiva ani, s-a aflat moara. Copiii te acuză că nu le-ai dezvăluit relația ta cu Lică, te condamnă că ești vinovată de moartea lui Ghiță și te părăsesc. Redactează un text pornind de la următoarele repere:

1. Ce-ți mai amintești din trecutul tău?

2. Ce emoții trăiești acum, după aproape 20 de ani, când îți amintești de tinerețe?

3. De ce s-a întâmplat așa?

4. Ce te-a determinat să procedezi astfel?

5. Regreți ceva?

6. Dacă ai fi să te întorci în timp, ce ai face?

CAPITOLUL V

APLICAREA METODELOR ȘI TEHNICILOR INTERACTIVE DE PREDARE – ÎNVĂȚARE ÎN NUVELELE LUI SLAVICI

V.1. Relevanța temei în contextul educațional actual

Școala este un sistem de acțiuni, a cărui finalitate este formarea personalității umane, capabilă să contribuie la progresul social. În practica educațională, există o varietate a schimbărilor și o interdependență a problemelor cu care individul se confruntă:

schimbările economic solicită valorificarea energiilor umane, și astfel, școala este cea care trebuie să facă față nevoilor de reconversie și recalificare profesională;

fenomenul interculturalismului solicită depășirea conflictului de valori și educarea în spijinul cooperării;

explozia informațională și tehnologică.

Acest context, al schimbărilor și problemelor, precum și:

ideea că adevărata învățare este cea care permite transferul de achiziții în contexte noi;

observația practică, conform căreia elevii se implică mai mult în procesul de învățare atunci când lucrează în grup și au o sarcină sau un scop bine definit;

faptul că abordările frontale sau individuale nu mai reușesc să capteze elevul sau să îi motiveze;

necesitatea activizării impusă din două considerente: pe de o parte este cerută de obiectivele educaționale ale sistemului de învățământ, de societatea care are nevoie de un om activ, iar pe de altă parte, de dinamica și energia specifică proceselor psihice și activității copilului,

susțin în modalități argumentate necesitatea utilizării metodelor interactive în instrucție și educație.

V.2. Organizarea cercetării

În vederea desfășurării cercetării pedagogice am avut în vedere stabilirea și precizarea scopului cercetării, a obiectivelor ș ipotezei cercetării, a variabilelor, pornind de la premisa că importanța învățării interactive în învățământ derivă din însuși idealul educațional, care conform Noului Curriculum și Legii actuale a învățământului este reprezentat de dezvoltarea integrală și armonioasă a personalității umane, formarea unui om capabil de integrare conștientă, activă și creativă în viața socială și de participare activă și proactivă în viața societății. Pe parcursul cercetării pedagogice am avut în vedere sistemul metodelor de cercetare utlizate, precum și experimentul didactic sau experimentarea, ce const, practic, în provocarea anumitor fapte pedagogice, în scopul studierii lor.

Tipul cercetării este practic – aplicativă

V.2.1. Scopul cercetării

Curriculum-ul disciplinei Limba și literatura română propune organizarea activității didactice pe baza corelării unor domenii de studiu conexe, ca de exemplu: limba și literatura română, pedagogie, didactică generală, didactica limbii și literaturii române, psihologie, precum și crearea condițiilor favorabile fiecărui elev de a-și forma și dezvolta competențele într-un ritm individual, de a-și transfera cunoștințele acumulate dintr-o zonă de studiu în alta. „În prezent – citim dintr-un document M.E.N. – programele școlare pentru gimnaziu și liceu sunt elaborate în concordanță cu noile planuri-cadru de învățământ, iar în situația multor discipline este vorba de o adevărată revoluție didactică în ceea ce privește conceperea predării – învățării la clasă.ˮ

Așadar, utilizarea metodelor interactive în predarea – învățarea cunoștințelor de limba și literatura română la gimnaziu și liceu oferă un context adecvat de prezentare a experiențelor de învățare, în care elevii asimilează cunoștințele necesare disciplinei prin implicare activă, operează cu un material bogat, într-un cadru transdisciplinar, ce favorizează viziunea globală și transferul de cunoștințe în contexte diverse, dezvoltându-și astfel mecanismele cognitive superioare: gândirea, memoria (prin învățarea activă, bazată pe restructurări permanente în sistemul de cunoștințe, prin raportarea noilor noțiuni la cele achiziționate anterior, asigurându-se astfel retenția pe termen lung), imaginația (prin încurajarea spontaneității, a exprimării libere și a originalității răspunsurilor).

V.2.2. Obiectivele cercetării

determinarea nivelului de pregătire al elevilor implicați în cercetare;

utilizarea unor metode (clasice/ interactive) și tehnici adecvate: („Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ) de determinare obiectivă în vederea evaluării cunoștințelor;

înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control în etapele dispuse cercetării pedagogice;

dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare

V.2.3. Ipoteza cercetării

Utlizarea metodelor interactive de grup, precum („Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ) în studiul limbii române în gimnaziu/ liceu, determină creșterea performanțelor elevilor la această disciplină, asimilând cunoștințe temeinice, formându-și și consolidându-și deprinderile tipice pentru însușirea noțiunilor literare și dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginație.

V.2.4. Variabilele cercetării

– Variabila independentă: utilizarea sistematică a metodelor didactice interactive, respectiv: „Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ.

– Variabilele dependente: performanțele școlare și comportamentale ale elevilor (deprinderi de exprimare corectă, capacități cognitive complexe: gândire divergentă, critică, logică, deprinderi sociale).

V.3. Coordonatele majore ale metodicii cercetării

V.3.1. Locul de desfășurare a  cercetării: Liceul Vocațional de Artă, Târgu Mureș, județul Mureș.

        V.3.2. Perioada de cercetare: anul școlar 2014 – 2015, semestrul I și semestrul al II-lea.

V.3.3. Eșantionul de participanți:

eșantionul experimental: clasa a VIII-a A, formată din 14 elevi, din care 6 fete ți 8 băieți, cu nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei, dețin competențe corespunzătoare obiectivelor generale și specifice prevăzute în programa școlară de limba și literatura română la clasa a VIII-a. (clasa la care am predat)

eșantionul de control: clasa a VIII-a C, formată din 23 de elevi, cu nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei, clasă de nivel mediu, competențe specifice disciplinei limba și literatura română la nivelul standardelor curriculare prevăzute de programă.

V.3.4. Eșantionul de conținut

Aria curriculară „Limbă și comunicare“ definește o experiență de predare și învățare interdisciplinară, integrate și reprezintă un grupaj de discipline care au în comun anumite obiective de formare.

În vederea investigării temei propuse, cadrul didactic are rolul de a selecta acele opera literare, respective nuvele/ specii literare aparținând genului epic, care să stârnească interesul elevilor pentru cunoașterea și pentru receptarea acestor specii/ genuri literare.

Astfel, pe parcursul cercetării am avut în vedere texte literare aparținând genului epic, specia literară nuvela, ca de exemplu: Popa Tanda și Gura satului, de Ioan Slavici, dar și alte texte epice în vederea realizării unor comparații.

V.3. Sistemul metodelor de cercetare utilizate

Sistemul metodelor de cercetare utilizate a inclus: experimentul psihopedagogic/ didactic, observarea sistematică și metoda testelor.

Experimentul psihopedagogic presupune modificarea intenționată a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor educaționale cu scopul de a le studia, de a identifica și evalua factorii care le influențează. Experimental psihopedagogic presupune modificări, intervenții din partea cercetătorului și dacă ar fi să comparăm această metodă cu cea a observației sistematice, aș putea menționa că aceasta presupune urmărirea fenomenelor educaționale, fără ca cercetătorul să intervină asupra acestora.

Experimentul propriu – zis sau experimentarea constă în testarea/verificarea ipotezei / presupunerii formulate de către cercetător, scopul experimentului fiind acela de a se confirma sau infirma ipoteza cercetării și eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze.

Ca metodă de învățământ/ de instruire și autoinstruire, experimentul presupune activități didactice de provocare, producere, reconstituire, și modificare a unor fenomene, procese, evenimente, în scopul studierii lor amănunțite.

Astfel, în realizarea experimentului am respectat parcurgerea celor trei etape: etapa preexperimentală, etapa experimentală și etapa postexperimentală.

În etapa preexperimentală/ constatativă (pretestul) am stabilit nivelul existent în momentul inițierii experimentului didactic și cele două eșantioane: experimental și de control, modalitatea de lucru cea mai frecvent utilizată în această etapă a fost testul inițial, care a constat în aplicarea unui text la prima vedere și identificarea unor caracteristici ale acestuia.

În etapa experimentului propriu-zis am introdus la grupa experimentală variabila independentă: utilizarea sistematică a metodelor didactice interactive, respectiv: „Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ, în timp ce la grupa de control se lucrează la fel ca înainte. Prin intermediul experimentului psihopedagogic și introducerea variabilei independente se urmărește îmbunătățirea performanțelor școlare. Așadar, variabila independentă se referă la schimbările sau modificările introduse pe parcursul cercetării de cadrul didactic în cauză, în desfășurarea fenomenelor educaționale, iar variabila dependentă se referă la efectele constatate în urma introducerii variabilei independente. Testele formative, probele de evaluare, administrate pe parcursul acestei etape au fost desigur identice pentru cele două eșantioane.

În etapa postexperimentală (posttest), la sfârșitul semestrului s-au aplicat probe de evaluare, respectiv teste finale de cunoștințe, de asemenea, identice pentru cele două eșantioane, în următoarele scopuri: relevarea modului de evoluție a claselor de elevi, compararea datelor de start cu cele finale, stabilirea diferențelor dintre cele două eșantioane și stabilirea eficienței noii modalități de lucru, ceea ce duce la confirmarea sau infirmarea ipotezei cercetării.

Observarea sistematică a presupus urmărirea intenționată, metodică și sistematică, care s-a realizat prin prisma scopului cercetării și a ipotezei cercetării, dar nu a avut loc nicio intervenție din partea cercetătorului. Am avut în vedere: implicarea elevilor în activitățile desfășurate și rezolvarea de sarcini, comportamentul acestora în relațiile cu colegii, cu cadrul didactic și cu alte persoane participante la diverse acțiuni educative, reacțiile elevilor implicați în cercetare, precum și orice eveniment ivit pe parcurs, cu relevanță în cercetare. Avantajul acestei metode a constat în faptul că a putut fi efectuată în orice moment al activității profesorului cu elevii, fără a solicita situații speciale de cercetare.

Metoda testelor se folosește în cercetarea pedagogică cu scopul de a obține informații despre personalitatea subiecților investigați, despre nivelul lor de pregătire. A

Am folosit testul cu scopul de a evalua cât mai bine rezultatele elevilor, acestea având un caracter uniform, realizat la nivel mediu al clasei, în vederea unei bune evaluări, testul fiind instrumentul de cercetare alcătuit în vederea evaluării eficiente, respectându-se criteriul itemilor și fiind aplicat identic la ambele grupe: experimentală și de control. Așadar, testele sunt instrumente de cercetare alcătuite dintr-un ansamblu de itemi, care vizează cunoașterea fondului informativ și formativ dobândit de subiecții investigați, respectiv identificarea prezenței sau absenței unor cunoștințe, capacități, competențe, comportamente, procese psihice și l-am folosit pentru a măsura cât mai exact volumul și calitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor copiilor. Testele stabilite au un caracter mixt și verifică capacitatea de reproducere a unor cunoștințe, dar și nivelul de dezvoltare a capacităților de analiză și sinteză, de aplicare a cunoștințelor în noi situații.

V.4. Designul experimental

V.4.1. Etapa preexperimentală

În această etapă am stabilit nivelul eșantionului experimental și eșantionului de control în momentul inițierii experimentului psihopedagogic. Pentru această etapă mi-am propus alcătuirea eșantionului de elevi, respectiv alegerea grupei experimentale, clasa a VIII-a, în scopul determinării nivelului general și al structurii valorice a grupelor testate, alcătuirea unei perechi de grupe echivalente – experimental și de control – de nivele aproximativ egale, care să poată fi considerate inițial comparabile sub toate aspectele (pentru a fi sesizate efectele variabilei independente introduse, iar în final rezultatele obținute să poată fi analizate comparativ).

Test initial

1. „Dialog cu carteaˮ. Sigur ți s-a întâmplat să-ți placă în mod deosebit o carte și să-ți dorești să fi „actorˮ – împreună cu personajele ei – în tot felul de întâmplări extraordinare. Este și cazul lui Andrei, un băiat de 13 ani, pasionat de lectură, de graiul românesc și de viața satului, care trăiește o aventură alături de eroii săi din opera literară Gura satului de Ioan Slavici. Află care este aceasta, citind următorul text!

„… Pe la amiazăzi tot satul știa că Mihu s-a certat cu Cosma, iar după amiazăzi oamenii și femeile stăteau grămezi-grămezi și nu vorbeau decât despre nemaipomenita întâmplare.

Unul, mai știutor de tainele celor două case îi spunea șoptind prietenului său mai apropiat că Toderică se întâlnise vinery seara cu Anica Podarului la portiță, că Anica l-ar fi necăjit cu însurătoarea și că el ar fi zis că Marta e subțirică, încât n-ai ști ce să faci cu ea, temându-te ca nu cumva să o frângi între degete și alte asemenea lucruri de luat peste umăr ar fi grăit Toader. Amica le-a spus toate aceste Floarei lui Ciucur; iar Floarea a dat vorba mai departe, încât Safta a prins de veste de vorbele pe care le grăise Toderică, viitorul ei ginere, și grozav s-a supărat și a început să facă gură. Mihu, bland ca totdeauna, numaidecât a plecat la Cosma, voind să-I spună că, dacă e vorba așa, apoi nu-i mai dă fata. Așa s-au întâlnit apoi pe punte și s-au certat din pricina vorbelor pe care le grăise Toader.

Așa o fi! ziceau oamenii și clătinau gânditori din cap.

Cu deosebire însă fetele și nevestele tinere nu erau mulțumite cu această lămurire. Tița lui Colac auzise de la cineva că lucrul stă cu totul altfel. Adecă Marta nu a fi voind să se mărite după Toderică, fiindcă ar fi în dragoste cu Miron și, auzind Simina despre aceasta, i-ar fi zis Cosmii să meragă la Mihu și să-I spună că, dacă-I vorba așa, apoi nu se mai duce Toader la petite. Așa s-au întâlnit apoi pe punte și s-au certat…ˮ

(Ioan Slavici, Gura satului)

2. Pe baza textului citit, completează cu A (adevărat) și F (fals) coloana din dreapta afirmațiilor de mai jos:

3. Propune două titluri pentru textul dat.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

  4. Unde are loc întâmplarea prezentată? Transcrie o secvență ilustrativă în acest sens.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5. Numește personajele care apar în textul dat.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

6. Formulează două idei principale pentru textul de la exercițiul 1.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Notă: Se acordă 1 punct din oficiu.

Rezultatele obținute în urma testării inițiale au fost următoarele:

Eșantionul experimental: Eșantionul de control:

Tabelul nr. 1. Rezultatele eșantionului Tabelul nr. 2. Rezultatele eșantionului de

experimental la testul inițial control la testul inițial

Diagrama nr. 1

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul experimental la testul inițial

Diagrama nr. 2

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul de control la testul inițial

În urma aplicării testării inițiale la cele două eșantioane, experimental și de control, am constatat că lotul experimental are un nivel mai ridicat de cunoștințe comparativ cu lotul de control, dar am putut observa de asemenea că ambele loturi sunt bine pregătite, elevii aflându-se aproximativ la același nivel.

Conform celor menționate anterior, în vederea evidențierii comparative a celor două eșantioane și a evoluției acestora voi evidenția rezultatele prin intermediul unei diagrame de comparație.

Diagrama nr. 3

Diagrama de comparație a rezultatelor obținute de cele două eșantioane la testul inițial

V.4.2. Etapa experimentului formativ

În această etapă am introdus la eșantionul experimental variabila independentă: utilizarea sistematică a metodelor didactice interactive, respectiv: „Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ.

În cadrul acestei etape, eșantionul de control și-a desfășurat activitatea în mod obișnuit fără a fi influențată de variabila independentă introdusă eșantionului experimental și am administrat două teste formativ-ameliorative de cunoștințe, identice pentru cele două eșantioane, în scopul verificării gradului de asimilare, cunoaștere, adaptare și înțelegere a cunoștințelor și achizițiilor, după cum urmează:

Test formativ-ameliorativ nr. 1

În cadrul orei de Limba și literatura română am parcurs subiectul nuvelei realiste Popa Tanda, de Ioan Slavici, iar după analiza textului literar, ghidați de imaginație și aplicând metoda Maratonul de scriere, elevii au abordat textul din mai multe perspective, atât sub aspect spațial, cât și al propriei viziuni a diferitelor personaje din textul dat.

Test formativ-ameliorativ

Subiectul I

Citește cu atenție următorul text:

„Într-un târziu, Miron o depărtă încet de la sine.

Și eu am suferit, Marto! zise el. Mult am suferit. Și pe când tu te gândeai la mine, eu umblam zile întregi în cale lungă dus numai de dorul tău și de amarul inimii mele. Atât de mult am suferit, Marto, și atât de mult mă deprinsesem cu suferința, încât mă cuprindea îngrozirea când mă gândeam că am să mor o dată și să nu mai sufăr. Dar acum, Marto, nu mai pot, nu mai vreau să port suferința, urmă el cuprins de patima bărbătească. Pentru ce să o port?

Da, Miroane! Zise Marta, rămânând cu ochii țintiți la pământ înaintea lui Miron îi apucă iarăși mâna, o strânse, apor grăi:

Marto, vrei tu să vii cu mine?

Marta tresări, rămase câtva timp utlburată, apoi își ridică fața și privi drept în ochii lui Miron…ˮ

(Ioan Slavici, Gura satului)

Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos:

1.(1p) Scrie două espresii/ locuțiuni care să conțină cuvântul inimă.

2. (1p)Numește grupurile de sunete existente în cuvintele: gândeai, îngrozirea.

3. (1p)Precizează modurile de expunere prezente în textul dat.

4. (1p)Argumentează, într-o compunere de maxim 5 rânduri, că fragmentul citat aparține genului epic.

Subiectul II

Imaginează-ți că ești părintele Trandafir, preotul satului Sărăceni și au trecut zece ani de când te afli aici. Redactează un text pornind de la următoarele repere:

a) (1p) Ce-ți amintești, care moment nu s-a șters din sufletul tău?

b) (2p) Cum descrii acum satul Sărăceni comparativ cu tabloul satului realizat pe parcursul nuvelei?

c) (2p) Regreți că n-ai întreprins ceva anume?

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 1 punct din oficiu.

În urma aplicării testului formativ-ameliorativ nr. 2, rezultatele obținute de grupa experimentală și cea de control au fost următoarele:

Eșantionul experimental: Eșantionul de control:

Tabelul nr. 3. Rezultatele eșantionului Tabelul nr. 4. Rezultatele eșantionului de

experimental la testul formativ-ameliorativ nr.1 control la testul formativ-ameliorativ nr.1

Diagrama nr. 4

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul experimental la testul formativ-ameliorativ nr. 1

Diagrama nr. 5

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul de control la testul formativ-ameliorativ nr. 1

În urma aplicării testului formativ – ameliorativ nr.1 celor două eșantioane, am constatat că rezultatele eșantionului experimental sunt evidente comparativ cu rezultatele eșantionului de control, cee ace atestă un real progress prin introducerea metodelor și tehnicilor interactive. Rezultatele comparative ale celor două eșantioane: experimental și de control, vor fi prezentate prin intermediul unei diagrame de comparație, după cum urmează:

Diagrama nr. 6

Diagrama de comparație a rezultatelor obținute de cele două eșantioane la testul formativ-ameliorativ nr. 1

Test formativ – ameliorativ nr. 2

1. (1p.) Trasează o săgeată între denumirea specie din coloana A și titlurile operelor care aparțin acestor specii prezentate în coloana B.

A B

Baltagul, de Mihail Sadoveanu

Nuvela Gura satului, de Ioan Slavici

Romanul Vizită…, de I.L. Caragiale

Schița Popa Tanda, de Ioan Slavici

Prâslea cel Voinic și merele de aur…

2. (1p.) Explică, în 5 – 7 rânduri, numele personajului principal, dintr-o nuvelă studiată la clasă, prin raportare la una dintre acțiunile sale.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. (2p.) Alege din lista de mai jos trei trăsături care se potrivesc personajului principal din nuvela studiată Popa Tanda, de Ioan Slavici și justifică-și opțiunile, denumind personajul principal, în spațiul dat.

Harnic

Sincer

Comunicativ

Zgârcit

Singuratic

Iubitor

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. (2p.) Notează trăsăturile nuvelei realiste completând spațiile din următorul ciorchine.

5. (3p.) Redactează un text, de 10-15 rânduri, în care să-ți exprimi opinia în legătură cu importanța păstrării tradiției pentru un popor.

În compunerea ta trebuie:

(1p.) să prezinți patru argumente potrivite;

(1p.) să ilustrezi alegerea ta cu exemple adecvate;

(0,5p.) să utilizezi un conținut adecvat tipului de text și cerinței formulate;

(0.5p.) să respecți limitele de spațiu indicate.

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 1 punct din oficiu.

În urma aplicării rezultatului formativ-ameliorativ nr. 2, rezultatele obținute de grupa experimentală și cea de control au fost următoarele.

Eșantionul experimental: Eșantionul de control:

Tabelul nr. 5. Rezultatele eșantionului Tabelul nr. 6. Rezultatele eșantionului de

experimental la testul formativ-ameliorativ nr.2 control la testul formativ-ameliorativ nr.2

Diagrama nr. 7

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul experimental la testul formativ-ameliorativ nr. 2

Diagrama nr. 8

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul de control la testul formativ-ameliorativ nr. 2

În urma aplicării testului formativ – ameliorativ nr.2 celor două eșantioane, am constatat că rezultatele eșantionului experimental sunt evidente comparativ cu rezultatele eșantionului de control, ceea ce atestă un real progres prin introducerea metodelor și tehnicilor interactive. Rezultatele comparative ale celor două eșantioane: experimental și de control, vor fi prezentate prin intermediul unei diagrame de comparație, după cum urmează:

Diagrama nr. 9

Diagrama de comparație a rezultatelor obținute de cele două eșantioane la testul formativ-ameliorativ nr. 2

         V.4.3. Etapa postexperimentală

La sfârșitul experimentului am aplicat celor două grupuri un test de evaluare identic, respectând temele eșantionului de conținut. Scopul acestui test este de a confirma rolul important al metodelor și tehnicilor interactive grupului experimental, în vederea însușirii corecte a noțiunilor literare, a capacității de comunicare orală și scrisă, a formării deprinderilor literare, a conceptului de nuvelă, personaj și text epic, a valorificării mesajelor educaționale ale unor opere de literatură pentru elevii de gimnaziu: nuvele și alte texte epice, urmărind, de asemenea, progresul celor două eșantioane, realizând compararea rezultatelor de la testele inițiale cu cele obținute la testele finale și stabilirea eficienței noii modalități de învățare.

În vederea verificării rezultatelor celor două eșantioane: experimental și de control, am aplicat același test de evaluare ambelor grupe, doar că testul propus a vizat și plăcerea elevilor de a citi un text narativ.

Test de evaluare finală

Nuvela – genul epic

1. (4p.) Completează cadranele de mai jos cu:

I. Citate din text pe care le consideri semnificative și comentariul loc.

II. Elemente ce demonstrează apartenența textului la nuvela realistă.

III. Cvintet cu caracterizarea personajului.

IV. Imaginea plastică a satului transilvănean.

2. (3p.) Notează deasupra schemei conflictului social/ psihologic momentele corespunzătoare din nuvelă:

INSTALAREA DECLANȘAREA FAZA FINALĂ

(probleme/ ganduri) (intensitatea maximă) (deznodământul/ consecințe)

3. (2p.) Notează semnificația celor două toposuri din:

Hanul Ancuței Popa Tanda Gura satului

Notă: Se acordă 1 punct din oficiu.

Eșantionul experimental: Eșantionul de control:

Tabelul nr. 7. Rezultatele eșantionului Tabelul nr. 8. Rezultatele eșantionului de

experimental la testul final control la testul final

Diagrama nr. 10

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul experimental la testul final

Diagrama nr. 11

Diagrama de structură a rezultatelor obținute de eșantionul de control la testul final

În urma aplicării testului final celor două eșantioane, am constatat că rezultatele eșantionului experimental sunt pozitive, redându-se o creștere semnificativă și o implicare pozitivă a elevilor în procesul educațional datorită aplicării metodelor și tehnicilor interactive, comparativ cu rezultatele eșantionului de control, unde activitatea s-a desfășurat în mod obișnuit, fără a interveni variabila independentă, ceea ce atestă că progresul elevilor nu este atât de evident. Rezultatele comparative ale celor două eșantioane: experimental și de control, vor fi prezentate prin intermediul unei diagrame de comparație, după cum urmează:

Diagrama nr. 12

Diagrama de comparație a rezultatelor obținute de cele două eșantioane la testul final

V.5.  Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute

Consider că parcursul practiv-aplicativ al cercetării mele a constituit o nouă provocare în activitatea mea didactică, și astfel aș putea spune că fiecare etapă a cercetării a avut rolul ei semnificativ. Astfel, testarea inițială a avut un rol important în vederea cunoașterii celor două eșantioane: experimental și de control și a stabilirii nivelului acestora, cee ace m-a determinat a constata, în primă fază, că nivelul de pregătire era asemănător. Odată cu aplicarea testelor formativ-ameliorative și de evaluare, utilizând tehnici și metode interactive, propuse la sfârșitul parcurgerii unor conținuturi și a introducerii variabilei independente grupului experimental, s-au constatat modificări în evoluția rezultatelor.

Eșantionul experimental a dobândit rezultate foarte bune, în timp ce eșantionul de control s-a menținut până la un moment dat la același standard, apoi și-a redus eficiența. Rezultatele testului de evaluare finală au evidențiat rezultatele elevilor din cele două eșantioane: experimental și de control și s-a dovedit că rezultatele eșantionului experimental au fost mai bune decât cele ale eșantionului de control, iar astfel am avut ocazia a constata eficiența tehnicilor și metodelor interactive, interesul crescut al elevilor, stimularea creativității, precum și spontaneitatea acestora, dar și eficiența fișelor de lucru ce duc pozitiv la aprofundarea cunoștințelor.

Voi prezenta, în cele ce urmează, rezultatele eșantionului de control, dar și cele ale eșantionului experimental în urma testelor aplicate, relevând astfel evoluția acestora.

Testarea inițială:

Test formativ-ameliorativ nr. 1

Test formativ-ameliorativ nr. 2

Testarea finală

Evoluția celor două eșantioane pe parcursul cercetării:

Evoluție eșantion experimental:

Evoluție eșantion de control:

CONCLUZII

Consider că prin intermediul temei propuse am reușit a demonstra că eficiența învățării este condiționată de calitatea actului de predare, care presupune: identificarea obiectivelor, delimitarea conținuturilor instruirii, accesibilizarea lor prin folosirea unei metodologii didactice adecvate și prin îmbinarea cu mijloacele de învățământ, atât la nivel gimnazial cât și liceal. Menționez că am ales, nuvelistica lui Ioan Slavici datorită faptului că talentul său s-a ilustrat în numeroase genuri literare: teatru, povestiri, basme, nuvele, romane și memorialistică,oferind posibilitatea cadrelor didactice a studia texte literare epice aparținând lui Slavici, atât la nivel gimnazial, cât și liceal, oferind astfel elevilor posibilitatea de a descoperi într-o manieră deosebită lumea satului, ce pare a fi atât de vie și totodată de a cunoaște personaje puternic conturate, cu trăsături bine evidențiate și gânduri care le determină destinul.

Având în vedere cele menționate anterior, nuvelele lui Slavici au fost gustate cu plăcere de elevi, mai ales datorită faptului că, prin aplicarea metodelor și tehnicilor interactive s-a stimulat gândirea creatoare, imaginația, capacitatea de exprimare, dezbaterea responsabilă a ideilor și soluțiilor avansate de fiecare individ, în mod individual sau ca rezultat al muncii uni grup, contribuind totdată și la crearea unui climat de încredere care să-i determine pe elevi să se implice în discutarea/ dezbaterea/ crearea unei idei interesante.

Pe parcursul cercetării mele, datele obținute în urma evaluărilor au fost sintetizate în tabele pentru calcularea procentajelor de exactitate la disciplina Limba și literature română, la fiecare item și la fiecare grupă participantă la cercetare. Compararea procentajelor și evidențierea rezultatelor obținute în cercetarea au o fost evidențiate prin diagramele de comparație mai sus evidențiate. Analizând cu atenție rezultatele obținute de elevii din grupa experimentală și de elevii din grupa de control la testarea finală, s-a putut constata o diferență, suficient de semnificativă între rezultatele obținute de cele două grupe, în favoarea grupei experimentale introducându-se variabila independentă.

Analiza și interpretarea datelor indică o tendință pozitivă a rezultatelor elevilor în vederea utilizarea corecte și adecvate a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, scopuri diverse, a dezvoltării competențelor de comunicare orală și scrisă, a abilităților de lectură interpretativă, urmărind totodată și dezvoltării laturii morfologice și lexicale precum și de îmbogățire a vocabularului, ceea ce mă determină a afirma că ipoteza cercetării a fost confirmată, iar cercetarea practic-aplicativă s-a desfășurat respectând programa de limba și literatura română, ținând cont de faptul că în cadrul noului curriculum, se pune accentul pe învățarea procedural, mai exact asupra unor strategii și proceduri proprii de rezolvare de probleme, de explorare și de investigare caracteristice activității comunicative.

Originalitatea cercetării și punctele sale tari

Rezultatele cercetării au fost analizate, prelucrate, interpretate, în scopul eficientizării modalităților operaționale de utilizare personalizată a metodelor active și interactive, a mijloacelor didactice eficiente în vederea alternării sarcinilor de tip individual cu munca în grup, a formării capacității de comunicare, a modalităților de evaluare corectă și eficientă, toate acestea fiind folosite în scopul creșterii randamentului activității desfășurate.

Aplicațiile practice s-au realizat în studiul unei discipline de maximă importanță pentru formarea și informarea elevilor, urmărindu-se receptarea mesajului oral/ scris în diferite situații de comunicare, precum și utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diverse situații de comunicare, cu scopuri diverse.

În urma realizării cercetării s-au elaborat concluziile, respectiv s-a stabilit faptul că ipoteza cercetării s-a confirmat:

Utlizarea metodelor interactive de grup, precum („Ciorchineleˮ, „Cvintetulˮ, „Cubulˮ, „Maratonul de scriereˮ) în studiul limbii române în gimnaziu/ liceu, determină creșterea performanțelor elevilor la această disciplină, asimilând cunoștințe temeinice, formându-și și consolidându-și deprinderile tipice pentru însușirea noțiunilor literare și dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginație.

Limite ale cercetării/ Puncte slabe

S-au utilizat câteva metode și tehnici de muncă interactivă în manieră combinată, ceea ce nu permite stabilirea cu exactitate a efectelor individuale ale acestor metode;

Lipsa materialul didactic adecvat în activitatea de grup duce la obținerea unor efecte negative: implicări inegale, neechilibrate ale membrilor grupului, lipsa interesului pentru activitate.

Deschideri spre alte teme de cercetare

Cercetări cu teme identice, axate pe alte eșantioane de conținut, care să identifice unele aspecte didactice relevante în predare, învățare și evaluare;

Cercetări care să stabilească efectele individuale ale metodelor didactice în general, cele specifice evaluării în special;

Cercetări care să stabilească metodele cu care se combină cel mai bine metodele studiate de noi.

BIBLIOGRAFIA OPEREI

Slavici, Ioan, Proza. Povești. Nuvele. Mara, vol. I, Editura Cartea Românească, București, 1979;

Ioan Slavici, Pădureanca, Editura pentru literatură, București, 1965;

BIBLIOGRAFIA CRITICĂ

Angelescu, Silviu, Portretul literar, Editura Univers, București, 1985;

Nicolae Balotă, Romanul românesc în secolul XX, Editura Viitorul românesc, Deva, 1997;

Călinescu, George, Cronicile optimismului, Editura pentru Literatură, București, 1965;

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, București, 1984;

Cioculescu, Șerban, Epoca marilor clasici, Editura Academiei, București, 1973;

Cioculescu, Șerban, Streinu, Vladimir, Tudor Vianu, Istoria literaturii române, Ed. Casa Școalelor, 1944;

Dicționarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2007;

Dumitrescu, Adriana, Introducere în opera lui Ioan Slavici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998;

Iliescu, Adriana, Realismul în literature română în secolul al XIX-lea, Editura Minerva, București, 1975;

Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, 2008

Marcea, Pompiliu, în Popa Tanda, prefață de Pompiliu Marcea, Ed. Ion Creangă, București, 1965;

Marino, Adrian, Modern, modernism, modernitate, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969,

Moraru, Cornel, Epoca marilor clasici, Universitatea Petru Maior, Tg. Mureș, 2001;

Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, Ed. Minerva, București, 1991;

Popescu, Magdalena, Slavici, Ed. Cartea Românească, bucurești, 1977;

Popovici, Vasile, Eu, personajul, Editura Cartea Românească, București, 1988;

Popovici, Vasile, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1997;

Todoran, Eugen, Realismul tragic în proza lui Ioan Slavici, Editura Facla, Timișoara, 1973;

Vatamaniuc, D., Ioan Slavici și lumea prin care am trecut, Editura Academiei, București, 1970;

Vatamaniuc, D., Ioan Slavici. Opera literară, Editura Academiei, București, 1970;

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Ed. Eminescu, București, 1973;

Zaciu, Mircea, Papaghi, Marian, Sasu, Aurel (coordonatori), Dicționarul esențial al scriitorilor români, Editura Albatros, București, 2000.

ANEXE

ANEXA A

PROIECT DE ACTIVITATE

Aria curriculară: Limbă și comunicare prof. Păcurar Ioana

Clasa: a VIII-a A Liceul Vocațional de Artă, Tg. Mureș

Disciplina: Limba și literatura română

Unitatea de învățare: Genul epic – Nuvela

Tema: „Popa Tanda” de Ioan Slavici

Subiectul: Descifrarea textului

Tipul lecției: comunicare – însușire de noi cunoștințe

Competențe generale:

C.3. Receptarea mesajului scris, din texte literare/ nonliterare, în scopuri diverse;

C.4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, scopuri diverse.

Competențe specifice:

C. 3.1. diferențierea elementelor de ansamblu de cele de detaliu în cadrul textului citit;

C.3.2. identificarea modurilor de expunere într-un text epic și a procedeelor de expresivitate artistică într-un text epic;

C.4.1. redactarea diverselor texte, adaptându-le la situația de comunicare concretă;

C.4.4. redactarea textului argumentativ.

Competențe derivate:

definirea caracteristicilor specifice genului epic, speciei literare nuvelă;

redactarea unor enunțuri corespunzătoare situației de comunicare;

exemplificarea, cu ajutorul pasajelor din text a cronologiei evenimentelor;

exprimarea argumentată a unui punct de vedere, valorificând informațiile din textul literar..

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul; brainstorming, ciorchinele, ciorchinele inițial, lectura model, dezbaterea;

Mijloace de învățământ: manualul de Limba și literatura română, caietul de Limba și literatura română, flipchart, fișa de lucru „Ciorchinele”.

Bibliografie:

Programa școlară Limba și literatura română, clasele a V-a – a VIII-a, București, 2009;

Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Limba română. Manual pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas Educațional, București, 2011;

Vasile Flueraș, Paidea și gândirea critică, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003.

ANEXA B

Structura unei fișe de lectură pentru un text epic

Titlul:……………………………………………………………..

Autorul:…………………………………………………………..

Editura:……………………………………………………………

Sarcini obligatorii:

După lectura unei opera epice, răspunde la următoarele întrebări:

1. Mi-a plăcut/ nu mi-a plăcut. De ce? (evitați formulările care se potrivesc pentru orice fel de opera de tipul „Mi-a plăcut pentru că a fost frumoassă/ interesantă“ etc.). Cât ai citit din ea? Te-a dezamăgit? Așteptai mai mult/ altceva?

2. Personajele care mi-au plăcut, care m-au impresionat (plăcut/ neplăcut) sunt… cu cine ai vrea să semeni? Dar să nu semeni?

3. Consideri că există ceva comun între tine/ una dintre cunoștințele tale și vreunul dintre personaje? Dacă da, ce anume?

4. Dă exemplu de o situație în care tu ai fi procedat altfel. Motivează-ți opțiunea.

5. Relatează succint o întâmplare care te-a emoționat sau care ți-a amintit de ceva cunoscut.

6. Sfârșitul te-a surprins? Dacă da, de ce? Te așteptai la altceva? Dacă nu, de ce?

Sarcini opționale:

Răspunde, la alegere, la tre-patru înrebări sau rezolvă tre-patru sarcini din lista de mai jos:

1. Scrie o scrisoare personajului preferat/ detestat.

2. Realizează un scenariu pentru benzi desenate, reprezentând un episode sau mai multe.

3. Redactează un rezumat (de 10 rânduri), care ar putea fi așezat pe coperta a IV-a a cârții respective.

4. Redactează o listă cu întrebări adresate autorului, personajelor, colegilor, profesorului, pe marginea celor citite.

5. Realizează caracterizarea unor personaje.

6. Realizează interviuri imaginare cu personajele, cu autorul (cel puțin trei întrebări).

7. Realizează o hartă a locurilor unde se desfășoară acțiunea.

8: Realizează un proiect de copertă și ilustrații pentru text.

9. Scrie scenariul posibil al unei piese pe care ai vrea să o interpretezi (adaptând textul literar).

10. Alege o scenă din text și rescri-o, schimbând naratorul.

11. Alcătuiește un alt început sau final pentru opera respectivă.

12. Alcătuiește o listă de citate representative pentru textul dat, însoțindu-le de scurte comentarii.

ANEXA C

Fișă de aplicație – clasa a X-a

IOAN SLAVICI, MOARA CU NOROC

Relația dintre două personaje

Stăpân și sclav

Pre-text

Amintește-ți una sau mai multe persoane cunoscute care ți-au atras atenția prin caracterul lor autoritar. Cum crezi că reușesc aceste persoane să îi domine pe cei din jurul lor? Purtați o discuție în clasă făcând referire la trăsăturile de caracter specifice acestor persoane și la modul lor de relaționare cu ceilalți. Susțineți-vă afirmațiile cu ajutorul unor situații reale de viață.

Con-text

Citește cu atenție textul următor pentru a putea răspunde cerințelor:

Dar cu femeia aceea ce-ai avut? întrebă el.

Ceea ce am cu tine, răspunse Lică rece. Am prins-o că are slăbiciune de aur și de pietre scumpe și am pus-o să vândă, ceea ce putea să facă fără de a cădea la bănuială.

1. Comentează în aproximativ șase-opt rânduri, secvența subliniată din fragmentul de mai sus, prin referire la evoluția relației dintre personajele Lică și Ghiță.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. alcătuiește un text de aproximativ cinci-opt rânduri, în care, pornind de la replicile lui Ghiță din fragmentul de mai sus, să prezinți atitudinea/ atitudinile pe care acesta le are în raport cu Lică.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

3. Consultă un Zodiac. În cadrează fiecare dintre cele două personaje (Lică și Ghiță) în zodia care crezi că i se potrivește. Argumentează-și opțiunea în fața clasei.

4. Completează următoarea diagramă, pentru a descoperi asemănările și deosebirile dintre Ghiță și Lică.

Extra – text

Prezintă, într-un text de 15-30 de rânduri, evoluția relației dintre personajele Ghiță și Lică, făcând referire la două secvențe/ episoade narative semnificative.