Numeralul. Structuri Si Posibilitati Combinatorii
LUCRARE DE LICENȚĂ
NUMERALUL. STRUCTURI ȘI POSIBILITĂȚI COMBINATORII
CUPRINS
INTRODUCERE
Capitolul I. Aspecte definitorii
I.1 Definire
I.2 Delimitarea clasei numeralului
I.3 Criterii de identificare a clasei numeralului
I.4 Originea numeralului
Capitolul II. Tipuri și subtipuri
II.1 Numeralul cardinal
II.1.1 Definiție
II.1.2 Valorile numeralului cardinal
II.1.3 Structura numeralului cardinal
II.1.4 Numeralul cardinal ca expresie a aproximației
II.1.5 Numeralul cardinal și clasele lexico-gramaticale
II.2 Numeralul ordinal
II.2.1 Definiție
II.2.2 Structura numeralului ordinal
II.2.3 Utilizări speciale ale numeralului ordinal
II.2.4 Numeralul ordinal și clasele lexico-gramaticale
II.3 Numeralul colectiv
II.3.1 Definiție
II.3.2 Structura numeralului colectiv
II.4 Numeralul multiplicativ
II.4.1 Definiție
II.4.2 Structura numeralului multiplicativ
II.4.3 Numeralul multiplicativ și clasele lexico-gramaticale
II.5 Numeralul fracționar
II.5.1 Definiție
II.5.2 Structura numeralului fracționar
II.5.3 Numeralele mixte
II.6 Numeralul distributiv
II.6.1 Definiție
II.6.2 Structura numeralului distributiv
II.7 Numeralul adverbial
II.7.1 Definiție
II.7.2 Structura numeralului adverbial
II.7.3 Numeralul adverbial și clasele lexico-gramaticale
II.7.4 Exprimarea aproximației numerice
Capitolul III. Flexiunea numeralelor
III.1 Flexiunea numeralului cardinal
III.2 Flexiunea numeralului ordinal
III.3 Flexiunea numeralului colectiv
III.4 Flexiunea numeralului distributiv
Capitolul IV. Posibilitățile combinatorii ale numeralelor și funcțiile sintactice
IV.1 Posibilitățile combinatorii ale numeralului cardinal
IV.2 Posibilitățile combinatorii ale numeralului ordinal
IV.3 Posibilitățile combinatorii ale numeralului colectiv
IV.4 Posibilitățile combinatorii ale numeralului multiplicativ
IV.5 Posibilitățile combinatorii ale numeralului fracționar
IV.6 Posibilitățile combinatorii ale numeralului distributiv
IV.7 Posibilitățile combinatorii ale numeralului adverbial
IV.8 Funcțiile sintactice ale numeralelor
Capitolul V. Valori stilistice ale numeralului în opera lui Ion Creangă
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Introducere
Lucrarea de față are ca temă clasa semantico-gramaticală a NUMERALULUI
(< latinescul numeralis, -e (adj.) care înseamnă „referitor la număr” și din numerus, -i care se traduce „număr”). Încercăm să evidențiem ideea că ocurența numeralului prezintă anumite particularități morfosintactice în raport cu celelalte părți de vorbire flexibile (știut fiind că numeralul are doar parțial flexiune).
În primul capitol, procedăm la definirea acestei clase lexico-gramaticale având ca repere teoretice opinii din lucrările de gramatică românească pe care le raportăm la problematica din Gramatica limbii române, I, Cuvântul, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 2005.
În capitolul al doilea evidențiem tipurile și subtipurile clasei numeralului ilustrându-le cu exemple din limba vorbită și din scrierile lui Ion Creangă și ale lui Mihai Eminescu.
În ilustrarea flexiunii de tip analitic și de tip sintetic a numeralului (capitolul al treilea) îmbinăm elementele de gramatică descriptivă cu cele din gramatica normativă aplicativă.
Pentru ilustrarea posibilităților combinatorii ale numeralului și a funcțiilor sintactice (capitolul patru) avem în vedere unitățile și raporturile sintactice instituite în variatele structuri în care numeralul poate avea pe lângă valoarea gramaticală și valoare stilistică expresivă.
În ultimul capitol, procedăm la evidențierea valorilor stilistice și expresive ale numeralului în opera lui Ion Creangă.
Capitolul I. Aspecte definitorii
I.1 Definire
În gramatica românească, la fel ca în gramatica oricărei limbi, se reflectă ideile gramaticii universale. Astfel există două orientări privitoare la numeral:
În unele gramatici mai vechi sau mai noi, numeralul nu este considerat o parte de vorbire de sine stătătoare, ci este încadrat în alte părți de vorbire (la ‹‹nume››, la ‹‹adjectiv››, la ‹‹adverb›› sau la ‹‹pronume››).
În alte gramatici, de asemenea mai vechi și mai noi, numeralul constituie o parte de vorbire de sine stătătoare, și ea subcategorizată, în numerale cardinale, ordinale, hotărâte, nehotărâte etc.
Pe lângă consemnările din gramaticile de mai sus, notăm că în literatura de specialitate din ultimul timp apar și justificări ale aserțiunilor că numeralele reprezintă sau nu o parte de sine stătătoare. Alexandru Rosetti și Jacques Byck susțin că „numeralul nu constituie o categorie în sine, întrucât e vorba de adjective, pronume, substantive, adverbe”. Afirmația lor este susținută și de către Luiza Seche, care afirmă că „numeralul nu există ca parte de vorbire independentă”.
În Gramatica limbii române, ediția a III-a, numeralul este încadrat în clasa semantică a cantitativelor și se spune despre el că reunește „cuvinte și grupuri de cuvinte cu trăsături morfologice și sintactice specifice”.
În cartea sa, Gheorghe Constantinescu-Dobridor spune despre numeral că este „partea de vorbire care exprimă un număr abstract sau concret, ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor în spațiu și în timp, el este caracterizat prin flexiune sintetică foarte redusă, dar și prin flexiune analitică dezvoltată, prin autonomie semantică și funcțională, prin distribuție unidirecțională și prin suficiență noțională”.
Corneliu Dimitriu definește numeralul ca „partea de vorbire care exprimă de obicei caracteristica cantitativă a obiectelor sau acțiunilor, care poate avea categoriile gramaticale de gen, număr și caz și care poate îndeplini funcția sintactică de subiect, nume predicativ, atribut,
apoziție, complement circumstanțial sau atribut circumstanțial”.
Mioara Avram definește numeralul ca „partea de vorbire flexibilă specializată pentru exprimarea noțiunii de număr definit: un număr în sine, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare”.
Ioan Dănilă definește numeralul ca fiind „partea de vorbire flexibilă care exprimă numărul obiectelor sau ordinea acestora, prin numărare”.
Termenul numeral provine din latinescul numeralis, -e (adj.) care înseamnă „referitor la număr” și din numerus, -i care se traduce „număr”.
I.2 Delimitarea clasei numeralului
Clasa lexico-gramaticală a numeralului aparține unei zone intens controversate: constituie o clasă de cuvinte independentă sau nu. Fiecare cercetător a fixat mereu alte granițe, alte sfere de cuprindere pentru această clasă.
Ștefan Găitănaru, în articolul Delimitarea numeralului ca parte de vorbire afirmă că „delimitarea unei clase morfologice se face, de obicei, în două feluri: prin descrierea acelor proprietăți, care fiind specifice o individualizează în rândul celorlalte; prin găsirea contextului diagnostic în funcție de care se poate delimita sfera ei, adică totalitatea elementelor incluse în clasa ei”. Autorul constată că aceste două metode au fost aplicate și în cazul numeralului, însă cercetările nu au fost duse până la capăt.
Gramatica Academiei (și celelalte gramatici curente) fixează locul numeralului, în sens tradițional, între părțile de vorbire care se declină, pe baza conținutului s
III.3 Flexiunea numeralului colectiv
III.4 Flexiunea numeralului distributiv
Capitolul IV. Posibilitățile combinatorii ale numeralelor și funcțiile sintactice
IV.1 Posibilitățile combinatorii ale numeralului cardinal
IV.2 Posibilitățile combinatorii ale numeralului ordinal
IV.3 Posibilitățile combinatorii ale numeralului colectiv
IV.4 Posibilitățile combinatorii ale numeralului multiplicativ
IV.5 Posibilitățile combinatorii ale numeralului fracționar
IV.6 Posibilitățile combinatorii ale numeralului distributiv
IV.7 Posibilitățile combinatorii ale numeralului adverbial
IV.8 Funcțiile sintactice ale numeralelor
Capitolul V. Valori stilistice ale numeralului în opera lui Ion Creangă
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Introducere
Lucrarea de față are ca temă clasa semantico-gramaticală a NUMERALULUI
(< latinescul numeralis, -e (adj.) care înseamnă „referitor la număr” și din numerus, -i care se traduce „număr”). Încercăm să evidențiem ideea că ocurența numeralului prezintă anumite particularități morfosintactice în raport cu celelalte părți de vorbire flexibile (știut fiind că numeralul are doar parțial flexiune).
În primul capitol, procedăm la definirea acestei clase lexico-gramaticale având ca repere teoretice opinii din lucrările de gramatică românească pe care le raportăm la problematica din Gramatica limbii române, I, Cuvântul, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 2005.
În capitolul al doilea evidențiem tipurile și subtipurile clasei numeralului ilustrându-le cu exemple din limba vorbită și din scrierile lui Ion Creangă și ale lui Mihai Eminescu.
În ilustrarea flexiunii de tip analitic și de tip sintetic a numeralului (capitolul al treilea) îmbinăm elementele de gramatică descriptivă cu cele din gramatica normativă aplicativă.
Pentru ilustrarea posibilităților combinatorii ale numeralului și a funcțiilor sintactice (capitolul patru) avem în vedere unitățile și raporturile sintactice instituite în variatele structuri în care numeralul poate avea pe lângă valoarea gramaticală și valoare stilistică expresivă.
În ultimul capitol, procedăm la evidențierea valorilor stilistice și expresive ale numeralului în opera lui Ion Creangă.
Capitolul I. Aspecte definitorii
I.1 Definire
În gramatica românească, la fel ca în gramatica oricărei limbi, se reflectă ideile gramaticii universale. Astfel există două orientări privitoare la numeral:
În unele gramatici mai vechi sau mai noi, numeralul nu este considerat o parte de vorbire de sine stătătoare, ci este încadrat în alte părți de vorbire (la ‹‹nume››, la ‹‹adjectiv››, la ‹‹adverb›› sau la ‹‹pronume››).
În alte gramatici, de asemenea mai vechi și mai noi, numeralul constituie o parte de vorbire de sine stătătoare, și ea subcategorizată, în numerale cardinale, ordinale, hotărâte, nehotărâte etc.
Pe lângă consemnările din gramaticile de mai sus, notăm că în literatura de specialitate din ultimul timp apar și justificări ale aserțiunilor că numeralele reprezintă sau nu o parte de sine stătătoare. Alexandru Rosetti și Jacques Byck susțin că „numeralul nu constituie o categorie în sine, întrucât e vorba de adjective, pronume, substantive, adverbe”. Afirmația lor este susținută și de către Luiza Seche, care afirmă că „numeralul nu există ca parte de vorbire independentă”.
În Gramatica limbii române, ediția a III-a, numeralul este încadrat în clasa semantică a cantitativelor și se spune despre el că reunește „cuvinte și grupuri de cuvinte cu trăsături morfologice și sintactice specifice”.
În cartea sa, Gheorghe Constantinescu-Dobridor spune despre numeral că este „partea de vorbire care exprimă un număr abstract sau concret, ordinea numerică a obiectelor sau a acțiunilor în spațiu și în timp, el este caracterizat prin flexiune sintetică foarte redusă, dar și prin flexiune analitică dezvoltată, prin autonomie semantică și funcțională, prin distribuție unidirecțională și prin suficiență noțională”.
Corneliu Dimitriu definește numeralul ca „partea de vorbire care exprimă de obicei caracteristica cantitativă a obiectelor sau acțiunilor, care poate avea categoriile gramaticale de gen, număr și caz și care poate îndeplini funcția sintactică de subiect, nume predicativ, atribut,
apoziție, complement circumstanțial sau atribut circumstanțial”.
Mioara Avram definește numeralul ca „partea de vorbire flexibilă specializată pentru exprimarea noțiunii de număr definit: un număr în sine, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare”.
Ioan Dănilă definește numeralul ca fiind „partea de vorbire flexibilă care exprimă numărul obiectelor sau ordinea acestora, prin numărare”.
Termenul numeral provine din latinescul numeralis, -e (adj.) care înseamnă „referitor la număr” și din numerus, -i care se traduce „număr”.
I.2 Delimitarea clasei numeralului
Clasa lexico-gramaticală a numeralului aparține unei zone intens controversate: constituie o clasă de cuvinte independentă sau nu. Fiecare cercetător a fixat mereu alte granițe, alte sfere de cuprindere pentru această clasă.
Ștefan Găitănaru, în articolul Delimitarea numeralului ca parte de vorbire afirmă că „delimitarea unei clase morfologice se face, de obicei, în două feluri: prin descrierea acelor proprietăți, care fiind specifice o individualizează în rândul celorlalte; prin găsirea contextului diagnostic în funcție de care se poate delimita sfera ei, adică totalitatea elementelor incluse în clasa ei”. Autorul constată că aceste două metode au fost aplicate și în cazul numeralului, însă cercetările nu au fost duse până la capăt.
Gramatica Academiei (și celelalte gramatici curente) fixează locul numeralului, în sens tradițional, între părțile de vorbire care se declină, pe baza conținutului semantic: „Numeralul
este partea de vorbire care se declină și exprimă un număr, determinarea numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare.”
I.3 Criterii de identificare a clasei numeralului
Gramatica limbii române, ediția a III-a, susține că locul central în clasa numeralului este ocupat de numeralul cardinal care este implicat în formarea tuturor subclaselor de numerale care indică o cantitate numerică (numeralul colectiv, multiplicativ, fracționar, distributiv, adverbial), dar și a celor care indică poziția în interiorul unei succesiuni numeric organizate (numeralul ordinal).
Sanda Golopenția-Eretescu opinează că numeralul implică cu necesitate pluralul și ar trebui restrâns la numeralele cardinale moștenite din latină și organizate în serie (unu-una, doi-două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece), care pot apărea independente, și la construcții-numerale, realizate pe terenul limbii române din numeralele cardinale moștenite (douăzeci, doisprezece, patruzeci și opt, al doilea-a doua). La acestea din urmă, Viorica Florea adaugă numeralul colectiv. Astfel nu se consideră numeralul ordinal o subclasă distinctă, ci una dintre cele două forme flexionare ale clasei numeralului. Autoarele exclud din această clasă numeralele fracționare, multiplicative, distributive și adverbiale, trecându-le la alte părți de vorbire (substantiv, adjectiv, adverb). Despre „zeci, sută, mie, milion, miliard, bilion, trilion”, ele spun că sunt substantive. Viorica Florea consideră că din clasa numeralului ar face parte și numeralele nehotărâte, precum și numeralul colectiv amândoi.
Mioara Avram susține că numeralele sunt de mai multe specii iar principala clasificare distinge numeralele cardinale și cele ordinale. Acestea se recunosc după cum răspund la întrebările adresate cu pronumele și adjectivele pronominale câți, câte – pentru numeralele cardinale și al câtelea, a câta- pentru cele ordinale.
Categoria centrală o constituie numeralul cardinal. Celelalte tipuri de unități lingvistice incluse în această clasă se organizează formal și / sau semantic în jurul numeralului cardinal.
I.4 Originea numeralului
Cele mai multe numerale „sunt moștenite din limba latină. Unele tipuri de numerale sunt formații noi, create pe teren românesc, pe baza formelor numeralelor cardinale”.
Numeralele cardinale moștenite au următoarele etimoane:
un < lat. unus
o < lat. una
doi < lat. duo + i (marcă a pluralului) în care s-a produs reducerea la o pentru evitarea hiatului
două < lat. *doae < duae, sub influența lui doi
trei < tres > tre(s) + i- marcă a pluralului
patru (prin metateză) < quattor < quattuor
cinci (prin asimilare) < cinque (prin disimilare) < qiunque
șase < șease < *sesse < lat. sex + -e- analogic cu șapte
șapte < lat. septem
opt < lat. octo
nouă < lat. novem
zece < lat. decem
De asemenea, s-a păstrat și lat. vĭgĭntĭ „douăzeci”, dar numai în aromână.
Procedeul de numărătoare de la unsprezece la nouăsprezece (lat. undecim-unde-vĭgĭintĭ) și de la douăzeci mai departe nu este latin, ci e considerat un calc după slavă, dar compusele astfel alcătuite au numai elemente de origine latină.
Din șirul respectiv (unu, doi, cinci, opt și zece), legate prin prepoziția spre (lat. super „peste, deasupra”) avem compuse ca unsprezece, doisprezece / douăsprezece.
Și procedeul numărătoarei de la douăzeci la nouăzeci (vĭgĭntĭ-nonaginta) pare a fi calchiat după limbile slave: douăzeci < sl. dŭva desenti.
Numai câteva numerale cardinale au alte origini:
sută – de origine slavă: sl. sŭto
zero, milion, miliard- neologisme romanice
În română se leagă unitățile de zeci cu ajutorul conjuncției și: patruzeci și trei. Acest procedeu poate fi moștenit din latină (unus et viginti) și întărit prin influențe slave vechi, dar poate fi și o creație independentă, deoarece elementul se întâlnește în limbi neromanice, în greaca veche, în germană. Dacă, lexical, numeralele limbii române sunt de origine latină, sistemul de numărare este datorat – parțial – mediului balcanic.
În limba vorbită apar forme reduse de numeral: unșpe. Acestea se explică prin influența numeralelor monosilabice (un, doi, trei), care duc la un sistem de numărare echivalent cu un număr restrâns de silabe: unșpe, doișpe, cincișpe, etc.
Dispariția lat. centum păstrat în toate limbile romanice a fost explicată prin posibilitatea de omonimie cu numeralul cinci: în ar. *cint ar fi avut pluralul țințî și deci, s-ar fi putut confunda cu numeralul ținț < lat. quinque. Astfel pentru a evita omonimia s-a recurs la un împrumut.
Numeralul mie este urmașul lat. milia – pluralul – mii: șapte mii.
În limba veche era folosit cu valoare de numeral cardinal substantivul întuneric, calc după sl. lima, care avea două sensuri: lipsă de lumină și număr mare = 10.000.
Numeralele cardinale aveau în limba veche o flexiune specială, cu prepoziții:
genitivul cu: de – pre mijloc de doao viiațe
dativul cu: a – a doisprezece
Numeralele colective
Singura formă de numeral colectiv moștenită din latină este amândoi < ambi + doi, după care s-a creat o combinație analogică rară amândoisprezece. Celelalte forme s-au creat în limba română pe baza materialului lexical latin.
Numeralele colective sunt reduse numai la anumite cicluri, în general nu prea mari: tuspatru, tusșapte.
În aromână, elementul de compunere amin formează seria: amindói, amindol'i, amintrei.
Numeralele colective de la trei înainte se alcătuiesc astfel:
din numeralul cardinal precedat de toți: toți trei
din numeralul cardinal precedat de tus: tustrei, tustrele
din numeralul cardinal precedat de câteși: câteșitrei, câteșitrele
În limba veche mai exista un procedeu de alcătuire al colectivelor din numeralul cardinal precedat de tute (< toate, aton în frază): tuteșapte.
Numeralele fracționare
Au forme de substantive în limba literară, sunt o formație nouă, pe teren românesc, sunt formate din numeralul cardinal + sufixul -ime: pătrime.
Ca numerale fracționare sunt utilizate și unele substantive ca sfert în limba veche cfert (fonetism întâlnit azi dialectal) și jumătate.
Numeralele distributive
Numeralele distributive nu s-au moștenit din latină, ci s-au creat pe teren românesc din numeralul cardinal, precedat de câte < lat. cata (gr. kata) > * cătă > căte – cu ă > -e, prin analogie cu prepozițiile terminate în -e de tipul către și apoi câte prin confuzie cu cât(e).
Numeralele multiplicative
Simplex, duplex nu s-au păstrat din latină, iar multiplicativele românești sunt de fapt participii ale unor verbe de conjugarea a IV-a formate din prefixul în- și având la bază numeralul cardinal: îndoit, întreit, împătrit. Asemenea multiplicative se pot forma cu cardinalele zece, sută, mie. Formele dublu, triplu, cvadruplu sunt neologisme.
Numeralele adverbiale
Sunt create pe teren românesc. Adverbele latine semel, bis și ter nu s-au moștenit. Bis și ter au o folosire recentă și foarte redusă în limba română în special la numerotarea paginilor, a caselor (nr. 8 bis, pag. 2 ter) și la spectacole (bis). Numeralul adverbial se formează din numeralul cardinal (o) + substantivul dată (pentru prima unitate de numeral), procedeu comun și altor limbi (it. una volta, fr. une fois) și (în rest) din de + substantivul ori: de cinci ori.
Numeralele ordinale
Cu câteva excepții, numeralele ordinale s-au format pe terenul limbii române: începând cu doi, două se recurge la articolul posesiv proclitic al, a și se adaugă după forma cardinală particula enclitică -le, respectiv particula -a: al zecelea, a zecea.
Ionel Stan afirmă despre modul de formare a numeralelor ordinale în română că „diferă de celelalte limbi romanice, apropriind limba română de limbile balcanice” și constată o coincidență între numeralele românești și cele din albaneză și bulgară: „în bulgară numeralul ordinal e format din numeralul cardinal, prin adăugarea sufixului -(t)i – treti – «al treilea», iar în albaneză, numeralul cardinal primește sufixul identic, ca origine, -te”. Tot el afirmă că de fapt apropierea dintre limba română și cea albaneză constă de fapt în folosirea, de către cele două limbi, a articolului proclitic.
Ov. Densusianu a atras atenția asupra modului cum trebuie explicată formarea ordinalului întâi: întâi < antaneus < ante + aneus. Numeralul ordinal latin corespunzător lui *antaneus era primus, primus se menține în limba veche și în derivatele vechi: primăvară < lat. primavera; (văr) primar (premar): primar – cu sensul ”maire” este refăcut după cuvântul francez. Toate celelalte formații cu prim sunt relativ recente, provin din secolul al XIX-lea. Tertius s-a păstrat în antărț (reg.) < anno tertio (=acum doi ani).
Toate celelalte numerale ordinale românești sunt formate pe teren românesc prin dublă articulare, enclitic și proclitic din articolul posesiv al pentru masculin (al șaselea), iar pentru feminine din articolul posesiv a + numeralul cardinal + articolul enclitic (ul, e). Articolul definit enclitic și articolul posesiv din structura numeralului ordinal au o situație specială, în sensul că ele nu au rol de determinare, ci rol derivativ.
În limba din secolul al XVI-lea erau numerale ca: al patrul, al optul. Aceste numerale corespund formațiilor cu articol de tipul om / omul. S-au trecut apoi la formele al patrule, al optule, corespunzând substantivelor de declinarea a III-a, de tipul fratele. Unterior, tot în secolul al XVI-lea, dar rar în raport cu formațiile fără -a, se constată prezența particulei a: al patrulea, al optulea.
Dintre elementele alcătuitoare ale unui numeral ordinal au dat naștere la discuții: le și -a. Sextil Pușcariu consideră că -le / a ar proveni din lat. libet, însă P. Skok consideră că are la bază lat. ille. De fapt, aici avem de-a face cu formele articolului definit al substantivului de declinarea a II-a și a III-a: -le derivă pe lu prin asimilarea lui u (cânelu > cânele). A a fost explicat ca un -a deictic care se întâlnește la adverb (acuma), pronumele (acesta), fie ca un a apărut prin fonetică sintactică: al doile a a plecat > al doilea a plecat; cum nu întotdeauna după un numeral urmează un cuvânt care începe cu vocala a, se consideră adevărată prima ipoteză, pentru că analogic cu -a deictic de la pronume și adverbe, -a aduce o mai mare stabilitate în exprimarea numeralului ordinal.
Capitolul II. Tipuri și subtipuri
II.1 Numeralul cardinal
II.1.1 Definiție
Gramatica limbii române oferă o definiție scurtă numeralului cardinal: „exprimă un număr întreg, fără alte detelii legate de această informație cantitativă definită (exactă)”. Mioara Avram afirmă despre numeralul cardinal că „exprimă numai un număr întreg sau determinarea numerică a obiectelor, fără alte detalii legate de aceaste informații cantitative definite (exacte sau precise), pentru situațiile în care exprimă ordinea obiectelor numărate”.
Denumirea numerale cardinale vine de la adjectivul latin cardinalis, care înseamnă principal. Numeralele cardinale sunt numeralele principale (de bază) de la care se formează celelalte numerale.
II.1.2 Valorile numeralului cardinal
Numeralele cardinale sunt utilizate ca:
adjective (opt elevi)
substitute (Au venit toți elevii, dar patru au plecat.)
substantive (Șapte plus doi fac nouă.)
a) Când este utilizat ca adjectiv, numeralul cardinal participă la organizarea grupului nominal ca determinant al substantivului-centru, cu care se acordă în gen, număr și caz, atunci când flexiunea o permite: un pom, unui pom; o floare, unei flori; forma de număr a substantivului este impusă de numeral – singular, în asociere cu un/o (un caiet, o fată), plural, în cazul celorlalte (cinci / șapte / trei sute (de) pomi, flori, mese).
b) Cu valoare de substitut, numeralul cardinal își completează semnificația proprie, preluând, prin raportare la substantivul substitut, și referința acestuia. Ca și pronumele, numeralul funcționează anaforic sau cataforic, legându-se de un substantiv exprimat în contextul lingvistic, substantiv care îi împrumută referința: Nu am rezolvat toate exercițiile: trei aveau datele greșite (anaforic). Cinci dintre aceștia au luat premiu (cataforic).
c) Numeralul cardinal poate fi folosit substantival, ca denumire a unui număr, dar și cu semnificații derivate (zece „nota zece”, unsprezece „echipa de fotbal”, cinci „degete la o mână”).
Unele numeralele cardinale intră în componența unor expresii:
unu: A lua cu o mână și a da cu alta (sau zece) = a cheltui mult, a fi risipitor
doi: În doi timpi și trei mișcări = foarte repede
La doi pași = aproape
trei: A lua pe cineva la trei-păzește = a cere cuiva explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru pe cineva
patru: A fi îmbrăcat la patru ace = a fi elegant
A fi cu ochii în patru = a fi cu băgare de seamă, a proceda cu multă atenție, a se păzi bine
A vorbi cu cineva între patru ochi (sau între patru pereți) = a vorbi cu cineva în taină, fără martori
șapte: A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale
Bea (sau manâncă) cât șapte = bea sau mănâncă foarte mult
nouă: A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz
zece: A avea zece vieți = se spune când cineva scapă cu viață din situații primejdioase
II.1.3 Structura numeralului cardinal
În privința structurii, numeralele de bază până la zece inclusiv sunt neanalizabile și simple, iar de la zece exclusiv înainte toate numeralele limbii române reprezintă perifraze aglutinate sau neaglutinate.
În clasa numeralelor simple poate fi încadrat zero care, asociat cu un substantiv, exprimă o mulțime vidă (zero caiete). Tot aici pot fi încadrate numeralele milion și miliard,care sunt greu analizabile.
Sunt compuse numeralele de la unsprezece în sus, reprezentate prin grupări formate din două sau mai multe numerale, din structura cărora face parte totdeauna cel puțin un numeral simplu între unu și nouă. Asocierea componentelor se realizează:
– prin alăturare: treizeci și trei, șase sute nouă, o mie etc.
– prin utilizarea unor elemente de relație: conjuncția și este folosită în asocierea numeralelor dintre douăzeci și nouăzeci cu un numeral simplu: patruzeci și cinci, optzeci și nouă, treizeci și doi etc.; prepoziția spre intră în structura numeralelor dintre zece și douăzeci: doisprezece, cincisprezece…, nouăsprezece; prepoziția de leagă numeralele de la douăzeci în sus de compusele formate cu mii, milioane, miliarde etc.: patruzeci de mii, trei sute de milioane.
Numeralul cardinal are o capacitate infinită de combinare a unităților seriei, creând numerale compuse complexe, de tipul șaptezeci de milioane două sute treizeci și cinci de mii opt sute unsprezece. Numeralele simple de la unu la zece și substantivul mie sunt moștenite din latină, sută, milion, miliard, trilion, cvadrilion, cvintilion și zero sunt împrumutate, iar toate numeralele compuse sunt formate în limba română.
„…doi oameni cu doi boi, la vreme de iarnă, abia își puteau scoate mămăliga… Cocioaba de pe malul stâng al Bistriței,… un țap și două capre slabe și râioase… erau toată averea Irinucăi”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
„Și scurtă vorbă, unde erau trei, eu eram al patrulea”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
„Când îi omul în doi peri să te ferești de dânsul, c-atunci e cum îi mai rău”. (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb).
Numeralul pluralelor nedeterminate este utilizat ca procedeu de hiperbolizare: „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă”. (Mihai Eminescu, La steaua). În vorbirea populară familiară formele diminutivale au un sens conotativ afectiv: sutică, miișoară.
II.1.4 Numeralul cardinal ca expresie a aproximației
Numeralele cardinale pot exprima aproximația cantitativă (modală, temporală sau locală) a obiectelor. Aproximația poate fi exprimată prin:
● alăturarea unor numerale vecine în seria cardinalelor:
„Ia poftim… de-ți lua din masa noastă oleacă de gustare și-un pahar, două de vin…” (Ion Creangă, Harap-Alb)
„Și merg ei o zi, merg două, și merg patruzeci și nouă, pân ce de la o vreme intră colea-n codru”. (Ion Creangă)
Construcția permite uneori intercalarea substantivului între numeralele alăturate: Știi, un copil, doi, ai pentru ce trăi. În cazul numeralelor compuse cu sută, mie, milion, primul component se repetă fie înainte, fie după al doilea termen al compusului când este un, o (una)- doi, două (o sută, două; o mie, două; un milion, două); se folosește numai antepus când primul component este numeralul de la doi în sus (două, trei milioane; șase, șapte mii).
● asocierea unui numeral cardinal cu:
– adverbe ca: aproximativ, cam, circa, vreo (Orașul are circa patruzeci de mii de locuitori.,
Se află la vreo doi kilometri distanță de noi., Aria terenului are aproximativ trei mii de metri pătrați.).
– grupări care conțin o prepoziție: în jur de, pe la (Au fost la curs în jur de patruzeci de studenți., Am revenit acasă pe la ora trei.).
● folosirea formelor de plural zeci, sute, mii, milioane (Creșteau / În cer a lui aripe, / Și căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe.) (Mihai Eminescu, Luceafărul).
● asocierea numeralului cu adjectivul pronominal câteva (+ zeci, sute, mii, milioane): „Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strânge atâta grâu că doar sute și sute de brațe trebuie acolo, nu șagă”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
În raport cu o limită indicată prin numeralul cardinal, aproximația poate exprima:
– inferioritatea față de un număr exact, numeralul fiind precedat de adverbul aproape: A slăbit aproape 12 kilograme.
– superioritaea, depășirea unui număr exact, numeralul fiind precedat de prepoziția peste sau îmbinările de cuvinte mai bine de, nu mai puțin de: Gonea cu peste 90 km/h. Aproximația în interiorul unor limite numerice se redă prin:
– intercalarea prepoziției compuse până la între două numerale: S-au retras douăzeci până la douăzeci și trei de elevi.
– prepoziția între + numeral cardinal + conjuncția și + numeral cardinal: Prânzul se servește între 12 și 13.
În literatura populară, aproximația se redă și prin numerele magice: trei, șapte, nouă „S-a dus trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie.” (P. Ispirescu)
Când vorbitorul vrea ca numărul pe care îl exprimă să nu pară prea mare folosește, în loc de numărul rotund, fie același număr, însă în altă formă, desemnând aparent un număr mai mic, fie un număr din care scade o parte, de obicei o unitate: „Eu am un unchi bătrân, de 999 de ani și 52 de săptămâni [=1000 de ani].” (Ion Creangă)
II.1.5 Numeralul cardinal și clasele lexico-gramaticale
Numeralele cardinale pot fi substantivate modificându-și sensul și dobândind caracteristici substantivale, ca articularea și numărul.
Folosite singure sută, mie, milion, miliard etc. pot fi articulate (suta, niște mii) și asociate cu alte cantitative (fiecare sută, niște miliarde etc.). Și numeralele simple cuprinse între 1 și 10, ca și cele compuse între 11 și 19 pot să devină, prin articulare, substantive și pot avea plural. Ele sunt folosite, de exemplu, pentru a denumi:
notele (în mediul școlar și universitar): Am luat un nouă;
cifrele (în enunțurile aritmetice): trei de doi;
monedele / bancnotele: Le-a dat pensia în sute.
Urmărind asocierea numeralului cu numele monedelor naționale se observă că aceste nume pot fi însoțite de numerale cu diferite forme flexionare: un euro / doi euro / niște euro, un ron / trei roni / niște roni, un dolar / doi dolari / niște dolari, un franc elvețian / cinci franci elvețieni / niște franci elvețieni, o liră sterlină / zece lire sterline / niște lire sterline, un en (Japonia), o liră italiană (Vatican, Italia). Țări ca Germania, Belgia, Italia, Austria au renunțat la monedele lor naționale adoptând noua monedă națională (euro).
În numeroase cazuri, substantivarea este rezultatul omiterii substantivului cu care este asociat sistematic numeralul: Merg cu [autobuzul] 17.
Numeralele, mai ales cele care exprimă unități, pot constitui baza unor derivate substantivale cu diverse sufixe: nouar, pătrar, șeptar (la jocul de cărți), sutar, miiar (în limbajul familiar), verbale parasintetice (înșesit) sau conversiuni (îndoit, întreit).
Multe numerale cardinale intră în alcătuirea unor compuse substantivale: trei-frați-pătați, sânge-de-nouă-frați (nume de plante), trei-leșeștile, trei-păzește (dansuri populare), Șaptesate (localitate), Zece Mese (stradă), Trei Brazi (cabană), „Capra cu trei iezi”, „Cinci pâni”,
„Două loturi”, „Două lacrimi” (nume de opere literare) sau adjectivale: trietajat. Numeralele (mai ales unu și doi) intră în componența unor locuțiuni adjectivale: sat vechi, răzășesc […] cu gospodari tot unul și unul (Ion Creangă, Amintiri din copilărie) și adverbiale: Și nici una, nici două o dată începe a bate în poartă. (Ion Creangă, Ivan Turbincă) sau locuțiuni verbale: a vorbi între patru ochi, a ține de șase, argotic, folosit ca interjecție: Șase! Vine profesorul!.
II.2 Numeralul ordinal
II.2.1 Definiție
Mioara Avram afirmă că „numeralul ordinal este numeralul care indică, prin numărare, ordinea sau poziția – în spațiu, în timp sau într-o ierarhie – ocupată de un membru al unei serii”.
Corneliu Dimitriu dă o definiție asemănătoare numeralului: „numeralul ordinal este numeralul care poate indica ordinea în timp și spațiu a obiectelor sau acțiunilor, care poate avea categoriile gramaticale de gen, număr și caz și care poate îndeplini funcția sintactică de subiect, nume predicativ, atribut, apoziție, complement (circumstanțial) sau poate fi în afara funcției sintactice sau de marcă, reprezentând cuvinte incidente.” Același autor spune că din punct de vedere teoretic, numeralele ordinale pot fi, la fel ca numeralele cardinale, infinite ca număr, datorită faptului că mulțimea obiectelor din lumea înconjurătoare permite o infinitate de posibilități de dispunere a lor în timp și spațiu.
Numeralul ordinal, care are frecvența cea mai ridicată după numeralul cardinal, poate avea statut:
– adjectival (Al doilea amfiteatru este ocupat de studenți.);
– de substitut (S-au înscris nouă elevi, dar al nouălea nu s-a mai prezentat.);
– adverbial (Ai venit întâi aici.).
La fel ca numeralele cardinale, numeralele ordinale intră în alcătuirea unor expresii:
cinci: A fi a cincea roată la car (sau la căruță) = a se afla pe un plan cu totul secundar, a fi de prisos
nouă: A fi în al nouălea cer = a fi în culmea fericirii
doisprezecelea: În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment
nouăsprezecelea: (RAR) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii
II.2.2 Structura numeralului ordinal
Numeralul ordinal se formează de la numeralul cardinal, după următorul tipar general: pentru masculin / neutru, articolul posesiv al + numeralul cardinal + articolul enclitic -le- + particula -a (al patrulea, al nouăzecilea etc.); pentru feminin articolul posesiv a + numeralul cardinal + articolul enclitic -a (a doua, a patra).
La numeralele ordinale corespunzătoare unor cardinale terminate în consoană (opt, milion) se intercalează vocala u înaintea lui -lea: al optulea, al (un) milionulea.
Când numeralele ordinale sunt formate de la cardinale în structura cărora intră prepoziția de, această prepoziție se omite înaintea ultimului numeral component: al douăzeci miilea, a o mie milioana etc. Prezența componentului a(l) este obligatorie atât în forma de masculin, cât și în cea de feminin a numeralului ordinal.
”Iar marți des-dimineață puse ternițele și desagii pe cai și legându-i frumușel cu căpăstrul, pe cel de-al doilea de coada celui dintâi, pe cel de-al treilea de coada celui de-al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui al treilea, cum îi leagă muntenii, a zis:
„- Ei, măi Ștefane și Smărănducă, mai rămâneți cu sănătate, că eu m-am dusu-m-am”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
Numeralele ordinale numerice se pot reda în scris fie integral cu litere (al șaselea), fie cu cifre și litere: cifra notează numeralul cardinal din structura ordinalului, iar literele formanții al și -lea, respectiv a și –a. Specifică numeralului ordinal este notarea cu cifre romane (al II-lea / al IIlea, a II-a / a IIa). Această scriere tradițională este rezervată pentru numere mai mici; în cazul formațiilor pentru numere mari este din ce în ce mai folosită notarea cu cifre arabe: a 50-a aniversare.
Sinonimele neologice ale lui al doilea și al treilea: secund, respectiv terț sunt livrești și au întrebuințări foarte limitate (pe locul secund, o terță persoană). Un sinonim vechi și popular al lui al treilea se găsește în adverbul regional anțărț. Acest cuvânt românesc, conservat astăzi numai regional, este descendentul lat. anno tertio „acum doi ani” (devenit „de altădată”): „Dar unde sunt zăpezile de anțărț?”
Numeralul ordinal al doilea cunoaște în scrierile lui Ion Creangă și varianta fără -a, al doile; la fel al treile, al patrule, în: „Pe cel de-al doilea de coada celui întâiu, pe cel de-al treile de coada celui de al doile, pe cel de-al patrule de coada celui de al treile, cum îi leagă muntenii”.
Al cincilea are un sinonim neologic, cvintul, folosit numai în denumirea împăratului Carol Cvintul.
Pentru primul termen al seriei, în afară de sinonimele întâi(ul) și prim(ul) fără legătură cu numeralul ordinal corespunzător există și al … unulea / a … una, care apar exclusiv în compuse: (al șase mii unulea), în numărarea inversă poziția este indicată și prin derivatele penultim(ul) și antepenultim(ul).
II.2.3 Utilizări speciale ale numeralului ordinal
Cardinalele pot avea, în anumite construcții, sensuri speciale. Astfel, întâi, neînsoțit de un substantiv, indică „ziua întâi” a fiecărei luni: Chiria o plătesc la întâi. Întâi și prima se asociază cu valoare de superlativ în construcții ca: grâu prima (DLR) „de prima calitate”.
În limba română contemporană, se constată o puternică tendință de înlocuire a ordinalelor cu cardinalele: cântarea 9 (Psaltirea) / a noua (Coresi). Fenomenul a căpătat o largă răspândire în combinație cu anumite substantive postpuse și apare cu preponderență în anumite registre ale limbii. Acest fenomen se explică prin tendința de a scoate în relief numărul, poziția în serie, dar și prin dorința de economie: ordinalele fiind mai lungi sunt înlocuite prin cardinale. Singurele numerale ordinale care se păstrează în mod consecvent sunt cele cuprinse în numele de suverani (Carol întâi, Henric al VIIIlea, Elisabeta a doua etc.), în denumirea unor războaie mondiale (Primul, al Doilea Război Mondial), a claselor școlare (clasa întâi, clasa a XI-a etc.).
Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni se folosesc totdeauna ordinalele, dar se continuă cu cardinalele (întâi noiembrie, dar cinci noiembrie). În enumerare, continuarea se poate face fie cu numerale ordinale, fie cu cele cardinale (anul al treilea… / anul trei, anul patru). În numeroase cazuri, uzul ezită între cele două variante (etajul întâi, al doilea etc., dar și etajul unul, doi etc., secolul al XIII-lea și secolul XIII / 13). În româna actuală există o preferință pentru folosirea numeralelor cardinale mai ales când sunt cifre mari (pagina 1231, kilometrul 209, etajul 102 etc.).
II.2.4 Numeralul ordinal și clasele lexico-gramaticale
Relația numeralului ordinal cu diferite părți de vorbire este destul de restrânsă și cuprinde numai numeralele întâi și prim.
Întâi (din lat. antaneus) constituie baza de derivare a substantivului întâietate și poate fi convertit în adverb (în construcțiile în care determină un verb): Întâi mănâncă, apoi se joacă.
Prim (din lat. primus) este component al unor substantive compuse din limba standard, ca prim-secretar, mai rar din limba populară: prima-iubire / primul-amor „plantă numită și cunună albă” sau apare în cuvinte compuse analizabile, fie moștenite (primăvară), fie împrumutate (primadonă). Primă face parte din locuțiuni adjectivale și adverbiale: melodie în primă audiție; A prezentat, în primă audiție, o compoziție.).
Cardinalele pot intra în componența unor numerale adverbiale: în primul rând, pentru prima / întâia dată.
II.3 Numeralul colectiv
II.3.1 Definiție
Mioara Avram definește numeralul colectiv ca fiind „numeralul cardinal care indică un ansamblu de obiecte numărate, specificul său constând în ideea de însoțire.” Toate numeralele colective pot avea atât valoare adjectivală (A plecat cu amândoi copiii.), cât și valoare substantivală (Amândoi lipsesc.).
II.3.2 Structura numeralului colectiv
Din seria numeralelor colective fac parte unități analizabile cuprinzând un numeral cardinal în diferite construcții. Singurul numeral cu structură neanalizabilă și care nu are legătură cu numeralul cardinal este neologicul ambii (ambele).
Pentru un „colectiv de 2” există două numerale sinonime: amândoi (amândouă) și ambii (ambele). Între aceste sinonime există deosebiri de natură stilistică (ambii nu e popular și caracterizează mai ales limbajul tehnico-științific, pe cel administrativ și pe cel publicistic) și gramaticală (de articulare, de flexiune, de marcare a valorilor diferite și de topică).
Elementul amân- din amândoi provine din lat. ambo „amândoi”; numeralul doi s-a adăugat pleonastic. Pierderea sensului etimologic și păstrarea numai a valorii colective explică apariția unor formații ca amântrei, amânpatru, folosite regional sau în limbajul familiar.
Pentru „colectiv de 3” sau „mai mare de 3” există, de asemenea, formații sinonime, folosite însă în registre diferite. Pentru numerele mici (sub 10) există numerale colective compuse având pe primul loc elementul tus- (provenit din toți) și câteși- (formă compusă din câte + și), ambele antepuse numeralului, formând un compus sudat: tustrei, tuspatru, câteșitrei, câteșipatru.
De la trei înainte, se folosesc, de asemenea, construcții formate dintr-un cardinal precedat de adjectivul pronominal toți (toate): toți (toate) patru, toți (toate) douăzeci.
Numeralele colective tustrei și tusșese apar la Ion Creangă în contextul: „Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie”.; „O dată intră buluc în ogradă, tusșese, Harap-Alb înainte și ceilalți în urmă”, „Ochilă atunci se ie și el după Harap-Alb și pornesc tuscinci înainte”. (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
Numeralele colective se apropie semantic de substantivele colective care denumesc de obicei grupuri de anumite obiecte sau de persoane: pereche, cuplu [2], duzină [12], chenzină [15 zile]; duet, terțet, triolet, cvintet (în muzică), catren, terțină (în versificație), tripletă (în sport), troică (sanie cu trei cai), treime (omonim nu numeralul fracționar), în construcția Sfânta Treime.
Substantivul pereche desemnează frecvent „două obiecte de același fel întrebuințându-se numai împreună” (o pereche de pantofi) sau „un obiect format din două părți identice și simetrice” (o pereche de ochelari). Semnificația „(grup) de doi” apare mai rar în construcții ca: A fost odată o pereche de oameni. (P. Ispitescu, Făt-Frumos cel rătăcit)
II.4 Numeralul multiplicativ
II.4.1 Definiție
Mioara Avram definește numeralul multiplicativ astfel „Numeralul multiplicativ este numeralul care arată în ce proporție crește o cantitate sau o calitate.”
Gramatica limbii române definește numeralul multiplicativ ca fiind numeralul care „indică numeric proporția în care sporește o cantitate sau o calitate”.
II.4.2 Structura numeralului multiplicativ
Numeralele multiplicative reprezintă conversiuni ale unor verbe parasintetice formate de la un numeral cardinal: îndoit, întreit, împătrit, înzecit etc. sau derivate parasintetice dormate direct de la un numeral: înșesit (DEX2 nu înregistrează un verb format de la șase).
Primele numerale din serie au sinonime neologice: dublu, triplu, cvadruplu, cvintuplu, sextuplu.
Multiplicativele se pot forma de la orice numeral cardinal, dar mai frecvente sunt cele formate de la doi, trei, patru, zece, sută și mie.
Sunt folosite mai ales în limbajul cultivat: „Ipate se îmbogățise însutit și înmiit de când a venit Chirică în slijbă la dânsul”. (Ion Creangă, Povestea lui Stan Pățitul)
Numeralul multiplicativ are valoare adjectivală și se comportă ca un adjectiv propriu-zis; singura diferență constă în prezența, în structura lui semantică, a trăsăturii cantitative definite (câștig îndoit, bucurie înzecită).
II.4.3 Numeralul multiplicativ și clasele lexico-gramaticale
Numeralul multiplicativ nu poate fi disociat de un verb (a (se) îndoi, a dubla, a tripla) și, prin medierea verbului, de substantiv (îndoirea, îndoiala, îndoitul sârmei, dublarea sumei).
Formațiile neologice, atipice, intră în componența substantivelor împrumutate, analizabile, dublură și dublet sau ca prim termen al unor substantive compuse în terminologia tehnico-științifică (unele având corespondente în alte limbi): dublu-casetofon, dublu-decimetru, dublu-plan, dublu-proiector etc.; triplu (din fr. triple, lat. triplus) intră în componența neologismului analizabil tripletă „bicicletă cu trei locuri”, „grup de trei jucători care fac parte din înaintarea (sau apărarea) unei echipe sportive” și formează compusul, folosit în sport, triplusalt.
II.5 Numeralul fracționar
II.5.1 Definiție
Institulul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” afirmă că „o modalitate de redare numerică a raportului parte / întreg o reprezintă numeralul fracționar. Acesta indică cantitatea, sub aspectul numărului părților desprinse dintr-un întreg.”
În Gramatica pentru toți, numeralul fracționar este definit ca fiind „numeralul cardinal care denumește o fracție ordinară (raportul a două numere întregi).”
II.5.2 Structura numeralului fracționar
Structuri tipice pentru acest numeral sunt considerate îmbinările alcătuite dintr-un numeral cardinal propriu-zis și indicând numărătorul și un derivat substantival cu sufixul -ime tot de la un numeral cardinal propriu-zis (doime, treime, pătrime etc.) indicând numitorul o doime, două treimi, o pătrime etc. Aceste grupări nu desemnează un număr mai mare decât numărul întreg implicat în diviziune: trei optimi, cinci optimi (nouă optimi se folosește în muzică, dar cu sensul „nouă note cu valoarea o optime”).
În scris, numeralele fracționare pot fi redate și prin cifre, fiind separate prin bară oblică, din care prima cifră indică numărul părților, iar cea de a doua întregul (1/4, 3/5, 8/100, cu realizare orală o pătrime, trei cincimi, opt sutimi), numite și fracții ordinale (sub formă de fracții zecimale se scriu: 0,7, 0,09, cu realizare orală șapte zecimi, nouă sutimi).
În uzul curent, doime și pătrime au sinonime populare nelegate de alte numerale: jumătate, respectiv sfert (care se folosesc și ele în construcții de tipul A face (ceva) pe jumătate „a nu duce (ceva) până la capăt”, Trei sferturi „poziție a capului intermediară între poziția din față și cea din profil”).
Numeralul fracționar este folosit cu valoare substantivală (O treime / două treimi / jumătate din teren l-am cumpărat.).
Fiecare component al numeralului fracționar are flexiune proprie: numeralul care precedă derivatul cu -ime se comportă ca un numeral cardinal, iar derivatul, ca un substantiv feminin. Astfel, numeralul cardinal impune numărul (o pătrime, trei pătrimi), dar are genul feminin impus de comportamentul derivat cu care este asociat (o zecime, trei zecimi). Primul component, ca și numeralul cardinal, are forme distincte pentru genitiv-dativ sau exprimă cazul prepozițional: suprafața unei pătrimi (unui sfert) / a două pătrimi din teren; al doilea component al fracționarului, folosit singur, are flexiune substantivală: formează genitivul-dativul sintetic (suprafața pătrimii de teren…) și poate fi articulat (Pătrimea de teren care mi-a revenit din moștenire am donat-o unor rude.).
Acest tip de numeral fracționar aparține uzului curent; derivatele cu -ime se pot forma de la numeralele cardinale simple (cu excepția lui unu), de la cele compuse sudate și de la substantivele sută, mie, milion. Acest numeral a căpătat o răspândire mai mare în limbajul sportiv, în care se vorbește de zecimi și sutimi de secundă sau de optimi și șaisprezecimi (scris și 16-imi) de finală; eliminarea Rapidului în 16-imile de finală ale Cupei UEFA.
Numeralul fracționar cunoaște și alte structuri în anumite registre ale limbii.
În limbajul matematicii se folosesc două structuri care pornesc de la aspectul scris al fracțiilor:
(a) simbolul format din două numerale cardinale separate prin bară orizontală (2/5) se realizează oral prin două numerale (la masculin) legate între ele prin prepozițiile pe sau supra: doi pe cinci sau doi supra cinci.
(b) cel format din două numerale cardinale separate prin bară oblică (1/3, 2/6), se realizează oral printr-un numeral cardinal și un numeral ordinal, ambele la feminin (una a treia, două a șasea).
Prima structură este mai productivă, putând forma serii infinite de combinații pentru desemnarea oricărei fracții.
Structuri specializate pentru raportarea la 100 și la 1000, răspândite din limbajul statistic în cel administrativ și în cel publicistic și chiar în vorbirea curentă, sunt structurile alcătuite dintr-un numeral cardinal + prepoziția la + sută, respectiv mie (treisprezece la sută, optzeci la mie, notate în scris și 12%, 80‰): Reduce cuantumul de la 50% la 33%.
Această structură își are originea în domeniul statistic și s-a răspândit în limbajul administrativ, publicistic și chiar în exprimarea colocvială.
Ca echivalent al lui la sută („sutime”) se folosește substantivul neutru procent (din germ. prozent): un procent, patru procente, douăzeci de procente, iar cu valoarea lui la mie („miime”).
Construcția cu prepoziția la, precedată și urmată de sută sau mie (sută la sută, mie la mie) se folosește în locuțiunea adjectivală sau adverbială (bumbac sută la sută; Are dreptate sută la sută / mie la mie.); în varianta familiară, se realizează și cu prepoziția în (sută în sută, mie în mie).
În vorbirea populară și cea familiară se folosesc structuri care conțin sau presupun substantivul parte. Două dintre ele exprimă numai numitorul unei fracții cu numărătorul 1: o structură cu numeralul ordinal + substantivul parte (Am redat a patra parte („o pătrime”) din lucrare.) și alta – folosită numai ca determinant al unui verb – cu numeralul cardinal propriu-zis, în formă de feminin, precedat de prepozițiile pe din sau în (A tăiat pâinea pe din două (în două părți.).
II.5.3 Numeralele mixte
Numeralele fracționare precedate de numere întregi formează numerele mixte, care pot fi alcătuite din:
un număr întreg + un număr zecimal (grafic: 5,6, 8,03), două numerale cardinale, despărțite, în realizarea orală, prin substantivul virgulă: cinci virgulă șase, opt virgulă zero trei etc.;
un număr întreg + un număr fracționar (grafic: 3 ½, 4 ⅔, 7 ¼), în realizarea orală primul – reprezentat de un cardinal, cel de al doilea – prin derivatul cu -ime, legat prin conjuncția și: trei și o doime (jumătate), patru și două treimi și șapte și o pătrime (sfert).
În cazul formulelor mixte există o deosebire între realizarea orală și cea scrisă în ce privește topica substantivului care exprimă unități de măsură în raport cu numeralele. Astfel, în realizarea orală, substantivul e plasat între numeralul cardinal care exprimă numărul întreg și numeralul fracționar: șapte kilograme și două treimi, un litru și jumătate, iar notația în cifre a numărului mixt așază substantivul după numărul fracționar: 7 ⅔, 1 ½ etc.
În situația în care întregul este 1, apar și alte deosebiri: în topica cu substantivul intercalat, specifică realizării orale, numeralul cardinal adjectival (un, o) se acordă cu substantivul determinat (care este la singular) – un litru (sac, kilogram, metru, pahar etc.) și trei sferturi, o tonă (cisternă, sticlă, oală etc.) și jumătate etc.; în topica specifică notației cifrice, cu substantivul așezat după toată formula, acesta este la plural – 1 ¾ litri (kilograme etc.), 1 ½ tone (sticle, butoaie etc.). Formulele cu numere zecimale se comportă la fel ca cele cu fracții: 1,06 kilograme („unu virgulă zero șase kilograme”), 1,7 t („unu virgulă șapte tone”) etc. Substantivul este la plural chiar și în situațiile în care întregul este zero (0,3 l „zero virgulă trei litri”) sau / și în cele în care unu se găsește la sfârșitul părții zecimale (3,2 l „trei virgulă doi litri”; 0,05 m „zero virgulă zero cinci metri” etc.).
Numeralele mixte se folosesc și în redarea orei cu subdiviziunile ei, în combinații formate din numeralul cardinal care exprimă ora + conjuncția și sau prepoziția fără + subdiviziunile orei, care pot fi exprimate și prin jumătate, sfert (unsprezece și / fără cinci, trei și un sfert / jumătate / trei sferturi). Substantivul oră poate fi subînțeles, ca în exemplele menționate, sau exprimat (ora douăsprezece și zece; ora unu și un sfert) sau poate fi menționat substantivul care indică subdiviziunile minute și secunde: opt, treizeci și trei de minute și cinsprezece secunde; patru fără cinci minute; în alte structuri substantivul poate fi subînțeles (cinci și treizeci (de minute), zece fără douăzeci (minute), unu fără zece (minute) etc.).
II.6 Numeralul distributiv
II.6.1 Definiție
Corneliu Dimitriu definește noțiunea de numeral distributiv astfel „numeralul distributiv este numeralul care exprimă gruparea numerică a entităților substituite, la care pot apărea forme pentru gen și categoria gramaticală a cazului și care – în afară de funcția de atribut, complement etc – poate îndeplini funcția sintactică specifică de subiect.”
Mioara Avram susține aceeași idee „numeralul distributiv este numeralul cardinal care indică repartizarea obiectelor în grupuri egale din punct de vedere numeric sau după o determinare numerică posedată în comun.” Numeralul distributiv este constituit dintr-un grup de cuvinte (locuțiune) în care intră totdeauna adverbul câte și numeralul cardinal propriu-zis.
II.6.2 Structura numeralului distributiv
Numeralul distributiv tipic este alcătuit din câte + un numeral cardinal: câte doi, câte, zece, câte trei sute etc. Țineau în mână câte o floare.
Aceleași componente participă la organizarea unor variante, care se caracterizează prin repetarea numeralului (construcții învechite): „Văzând că moș Bodrângă ne-a părăsit, începem și noi a ne strecura câte unul, unul, spre gazdă”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie), Merg în șir doi câte doi.
Repartiția se subliniază uneori prin repetarea atât a lui câte, cât și a numeralului: Mergeau de mână câte patru, câte patru.
Fiind un grup fix, între cele două componente ale distributivului nu se recomandă intercalarea altor elemente, așa cum apare, uneori, în texte populare: „Și ea tot ar fi stat mai mult cu noi, dacă n-am fi alungat-o prostește, mulțămindu-i câte c-o sărutare”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
Mai rar, distributivele se formează din câte și un numeral fracționar: câte o pătrime, câte (o) jumătate, câte un sfert, câte o miime, câte două treimi etc.
În mod obișnuit, când numeralul distributiv apare cu prepoziție, aceasta îl precedă: cu câte doi. În vorbirea populară se întâlnesc însă și construcții ăn care prepoziția apare între adverbul câte și numeralul cardinal: „Și ea tot ar fi stat mai mult cu noi, dacă n-am fi alungat-o prostește, mulțămindu-i, câte c-o sărutare plină de foc!” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
Numeralele distributive pot exprima și aproximația numerică: „…și când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
II.7 Numeralul adverbial
II.7.1 Definiție
Numeralul adverbial cunoscut și sub numele de numeral iterativ sau de repetiție este „numeralul care arată numărul și ordinea repetării, care nu cunoaște nicio categorie gramaticală și care, în afară de circumstanțial și de apoziție, îndeplinește funcția sintactică specifică de subiect.”
Este reprezentat printr-un grup de cuvinte alcătuit obligatoriu dintr-un numeral, de obicei cardinal, dar și ordinal sau distributiv, care funcționează cu semnificația globală a unui adverb. Din definiție rezultă că determină aceleași părți de vorbire ca adverbul (în primul rând un verb, un adjectiv sau un alt adverb).
II.7.2 Structura numeralului adverbial
Din seria numeral adverbial fac parte structuri organizate în jurul unui numeral cardinal, în construcțiile: (a) o dată; (b) de + numeral cardinal de la doi în sus + ori (de patru ori, de zece ori, de o mie de ori, de un miliard de ori). Astfel, se observă că în ambele cazuri, numeralul se acordă în gen cu substantivul asociat, postpus, căruia îi impune numărul (o dată, de patru ori). În principiu, se pot forma numerale adverbiale cu orice cardinale, mai frecvente fiind cele care indică unități, zeci, sute și mii: „Parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut parte să guste vreuna? Nu, căci părul s-a făcut de o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunseră crengile în nouri”. (Ion Creangă, Fata babei și fata moșneagului).
Alte structuri reprezentând numeralul iterativ se organizează pornind de la un numeral ordinal: (a) întâia (prima) + oară / dată; (b) a doua etc. + oară (a doua oară, a douăzecea oară etc.). numeralul este la feminin în ambele construcții și arată a câta oară se îndeplinește o acțiune sau se manifestă o calitate: Întâia / prima oară / dată am felicitat-o, dar a doua oară i-am dus flori.; popular, întâia se folosește și sub forma întâiași: „Știu că nu mi-e acum întâiași dată să merg la drum”. (Ion Creangă, Moș Nechifor Coțcariul); (c) prepoziția în + un numeral ordinal + rând, numeralul acordându-se în gen cu substantivul (în primul / al treilea / al nouălea etc. rând): El a fost, în primul rând, un bun prieten.
Deși ca structură cele trei tipuri de numerale iterative sunt diferite, deosebirea semantică dintre ele nu este prea mare, ele exprimând repetiția, succesiunea. O structură mixtă, realizată prin intercalarea adverbului câte între prepoziția de și numeralul cardinal și urmată de o construcție prepozițională care indică o unitate de timp, adaugă numeralului adverbial, pe lângă semnificația „repetarea periodică” (a unei acțiuni), o valoare distributivă (compară Vine la părinți de două ori pe zi / săptămână etc. cu Vine la părinți de câte două ori pe zi / săptămână).
Aceeași semnificație se exprimă prin numerale adverbiale neologice sinonime, având caracter livresc, dintre care cele mai folosite sunt primo, secundo, terțio (notate, în scris, prin 10, 20, 30).
Neologismele bis și ter, care în latină erau numerale adverbiale, se folosesc în română cu sensuri parțial diferite și în contexte speciale, ceea ce face să nu fie considerate sinonime cu de două ori, de trei ori. În numerotarea unor obiecte, ca pagină, rând, numîr, case, exemplare etc., bis și ter ca însoțitoare ale unui numeral cardinal : nr. 9 bis, 17 ter („al doilea număr 9”, „a treia oară 17”) exprimă repetiția.
Bis ca indicație de repetare a unei producții artistice sau a unui pasaj literar ori muzical are valoare adverbială și are sensul „încă o dată” (nu „de două ori” conform etimologiei). Acesta poate fi substantivat: A acordat un bis.
II.7.3 Numeralul adverbial și clasele lexico-gramaticale
În limbajul familiar, gruparea o dată, asociat cu un substantiv și rostit cu o anumită intonație, exprimă o apreciere superlativă, funcționând adjectival (o dată om / băiat / fată „persoană cu calități deosebite”): „Noi suntem o dată băieți și ce-am vorbit o dată, vorbit rămâne”. (Ion Creangă, Capra cu trei iezi).
O dată intră în structura locuțiunilor odată ce, odată cu, dintr-odată, odată și odată (cf. DOOM2) sau a unor compuse sudate odată „odinioară”, deodată, totodată „în același timp”.
II.7.4 Exprimarea aproximației numerice
La numeralul adverbial construit cu numeral cardinal, aproximația se redă prin:
repetarea unui numeral cardinal apropiat: Vine la cursuri de trei, patru ori pe săptămână.;
intercalarea unor adverbe ca aproximativ, circa, vreo, a prepoziției peste între prepoziția de și numeral: L-ai rugat de vreo (aproximativ, circa, peste) trei ori să vină la masă.;
folosirea, la plural, a substantivelor zeci, sute, mii, singure sau repetate: M-a enervat de sute (și mii) de ori.;
folosirea lui n (reprezentând un număr nedeterminat) + substantivul ori: Te-am rugat de n ori să nu mă mai deranjezi.
În cazul adverbialelor construite cu numeral ordinal, aproximația poate fi redată prin două numerale apropiate legate prin conjuncțiile sau, ori: I-ai cântat a doua ori a treia oară.
Capitolul III. Flexiunea numeralelor
III.1 Flexiunea numeralului cardinal
Din punct de vedere morfologic, subliniem că numeralul cardinal are doar parțial flexiune după gen, număr și caz. Sub aspect flexionar, numeralul cardinal reprezintă o clasă eterogenă, cu unele particularități care îi conferă o poziție singulară în cadrul flexiunii nominale.
III.1.1 CARACTERISTICI GENERALE
a) Caracteristica generală o reprezintă faptul că numeralele cardinale nu disting flexionar numărul. Sensul de singular sau de plural este inclus în semnificația lexicală a numeralului, care impune cuvântului flexibil a cărui cantitate o precizează sau pe care îl substituie o anumită valoare de număr gramatical (singular pentru un(u) și plural pentru toate celelalte).
● Corneliu Dimitriu susține că această categorie gramaticală a numărului apare la câteve numerale de bază: zece, sută, mie, milion, miliard, bilion, trilion, unde este marcată fie prin desinență (zece-zeci-ø, sută-sute, mie-mii, miliard-ø-miliarde), fie prin desinență și alternanță fonetică (milion-ø-milioane, bilion-ø-bilioane).
b) Au forme diferite pentru exprimarea opoziției de gen cardinalele un(u) / o, una și doi / două, utilizate ca atare sau făcând parte din compuse: doi, doisprezece (elevi) / două, douăsprezece (eleve) și toate numeralele compuse cu unu, doi sau doisprezece, când acestea reprezintă componentul final al compusului (o mie trei sute doi elevi, o mie trei sute două eleve). Face excepție unsprezece (elevi / eleve) care nu are forme diferite de gen.
c) Flexiunea de caz nu are, în sens strict, decât primul numeral din serie, care are forme cazuale, realizate diferit după cum e folosit adjectivul sau ca substitut: nominativ și acuzativ, masculin și neutru un, feminin o, cu valoare adjectivală, unu, respectiv una ca substitute; genitiv – dativ: unui / unuia , unei / uneia. Desinențele de genitiv – dativ sunt cele ale flexiunii pronominale.
d) Numeralele cu valoare substantivală din texte de matematică se folosesc numai cu forma de masculin (doi plus doi, cinci minus unu, trei ori doi). Numeralele cu valoare substantivală formează genitivul și dativul cu lui (radicalul lui cincisprezece, Numeralul următor lui doi este trei.).
Și numeralele cu valoare substantivală denumind anul, rezultate din elidarea substantivului an, formează genitivul cu lui (În toamna lui ′91 [= anului 1991]).
III.1.2 CRACTERISTICI PARTICULARE
● Numeralele doi, trei și patru intră ca elemente componente în structura unor locuțiuni verbale: a da pe din două ”a înjumătăți”.
● Șase, șapte se pronunță și se scriu corect cu a după ș. Varianta șepte este tolerată numai în convorbirile telefonice, întrucât favorizează perceperea distinctă față de șase.
● Sută, mie, milion, bilion, miliard se deosebesc de celelalte numerale. Folosite singure se comportă flexionar ca substantive: au gen fix (sută, mie-feminin; milion, bilion, miliard-neutru), au forme distincte de număr (sută-sute, mie-mii, milion-milioane) și exprimă genitivul sintetic, ca orice substantiv, dar la plural și analitic, ca numeralul: opiniile sutei / sutelor / a sute / a milioane de telespectatori.
● Zece, spre deosebire de sută, mie, are o poziție specială: este utilizat atât singur, cât și în compuse. În structura compuselor de tipul: unsprezece-nouăsprezece apare cu forma de singular (cu excepția lui doisprezece, variabil în gen), iar în a celor de tipul douăzeci, treizeci, zece participă cu forma de plural. Referitor la caz, zece exprimă valoarea de genitiv-dativ prepozițional (cărțile a zece studenți; S-au dat note la zece elevi.). Pluralul zeci exprimă atât genitivul-dativul analitic (cu sensul de sute, milioane), dar și pe cel sintetic (părerile a zeci / zecilor de locatari) și poate fi erticulat (zecile, zecilor).
● Zero – neologismul zero este substantiv neutru articulabil (zeroul, zeroului, zerourilor), cu pluralul în -uri (zero – zerouri). Ca numeral, zero se folosește numai la singular, chiar dacă însoțește un plural: zero grade. Când este substantiv și este precedat de un numeral, flexiunea cazuală se realizează analitic: tăierea a doi de zero / a două zerouri.
III.2 Flexiunea numeralului ordinal
Numeralul ordinal prezintă forme deosebite de gen, informația de gen exprimându-se simultan prin variația celor doi formanți: masculin și neutru al șaptelea, feminin a șaptea.
Prim și întâi au un comportament morfologic identic cu al substantivului sau al adjectivului, adică pot primi morfemele de determinare, de gen, număr și caz. Utilizate ca adjective, pot fi antepuse sau postpuse substantivului regent.
Numeralele ordinale derivate de la o sută, o mie iși păstrează forma și la masculin (al o sutălea, al o mielea); la forma de feminin (a o suta, a o mia), o poate fi omis (a suta, a mia). La ordinalele corespunzătoare lui un milion, un miliard menținerea lui un / o este facultativă la masculin – neutru (al un milionulea / al minionulea, al un miliardulea / al miliardulea), dar imposibilă la feminin (a milioana, a miliarda, dar nu *a o milioana, *a o miliarda).
În limba contemporană, forma de gen a numeralului ordinal este impusă de acordul cu substantivul: al doilea caiet, a doua floare. Lipsa de acord în gen al numeralului ordinal cu substantivul feminin regent, nume de rudenie, se întâlnește popular în construcții ca mamă de-al doilea „mamă vitregă”, nevastă de-al doilea, alături de mamă de-a doua, nevastă de-a doua.
Numeralul ordinal nu marchează flexionar numărul și cazul. În limba standard, aceste deficiențe flexionare sunt suplinite de asocierea pronumelui semiindependent cel legat de ordinale prin prepoziția de: cel de al doilea, cea de a doua.
Cel își schimbă forma după număr, gen și caz, în timp ce numeralul ordinal variază doar ca gen: sg.: N-Ac cel de(-)al doilea / cea de(-)a doua; G-D celui de(-)al doilea / celei de(-)a doua; pl. (rar, popular): cei / cele de(-)al doilea, G-D celor de(-)al doilea; cel al treilea / cea a treia, celui al treilea / celei a treia etc.
III.3 Flexiunea numeralului colectiv
Numeralele colective, ca și cele cardinale, nu au forme distincte de număr. Au forme deosebite de gen colectivele amândoi / amândouă, ambii / ambele, tustrei, câteșitrei / tustrele, câteșitrele, toți trei.
În cazul celorlalte numerale colective, opoziția de gen este marcată prin formele adjectivale toți (toate): toți opt / treisprezece / douăzeci și patru băieți (masculin), toate opt / treisprezece / douăzeci și patru flori (feminin, neutru).
În ce privește cazul, amândoi (spre deosebire de doi) pentru G-D are forme sintetice cu desinența -or specifică flexiunii pronominale: amânduror, când precedă substantivul și amândurora, când e postpus substantivului sau când e utilizat ca substitut (varianta amânduror(a) este regională): le-ai dat amânduror vecinilor, le-ai dat vecinilor amândurora, le-ai dat amândurora.
Ambii, ambele se declină după modelul substantivelor articulate, având forme de genitiv-dativ diferențiate numai după gen: ambilor (studenți), ambelor (studente).
Tustrei / tustrele, câteșitrei / câteșitrele au la G-D formele tustreilor / tustrelelor, câteșitreilor / câteșitrelelor. Celelalte colective formate cu tus- sau câteși- nu au forme distincte de caz, dar pot exprima, ca și cardinalele, genitivul-dativul utilizând construcții prepoziționale echivalente (cu a pentru genitiv și la pentru dativ): desenele a tuscinci (copiii), s-au dat note la câteșiopt (elevii). Și pentru colectivele tustrei, câteșitrei se utilizează construcțiile analitice cu a și la: desenele a tustrei copiii. În cazul numeralelor amândoi și ambii se recurge la construcția prepozițională numai pentru dativ: S-au dat caiete la amândoi elevii / la ambele eleve.
Genitivul-dativul colectivelor formate din toți (toate) + numeral cardinal se realizează numai prin construcții analitice: efortul a toți (toate) opt.
III. 4 Flexiunea numeralului distributiv
Flexiunea este, bineînțeles, ca la numeralul cardinal propriu-zis. Distributivele se declină după aceleași reguli ca numeralele cardinale, atât în ce privește genul: câte unul / câte una, câte douăzeci și unu / câte douăzeci și una etc., cât și cazul (exprimă G-D prin construcții prepoziționale echivalente): Le-au dat la câte doi studenți un curs. Numai construcția câte unul / câte una exprimă G-D flexionar: câte unui(a) / câte unei(a). Și în cazul numeralului distributiv format cu numeral fracționar genitivul este exprimat prin construcția prepozițională echivalentă (plata a câte două pătrimi din cost); face excepție cel în componența căruia intră una, care exprimă genitivul atât flexionar, cât și prin construcția prepozițională: plata a câte unei treimi din costul total (construcție incorectă).
Capitolul IV. Posibilitățile combinatorii ale numeralelor și funcțiile sintactice
IV.1 Posibilitățile combinatorii ale numeralului cardinal
Numeralul cardinal poate ocupa atât poziția de adjunct, cât și cea de substitut.
II.4.1 ADJUNCT
Ca adjunct, numeralul cardinal cu valoare adjectivală precedă substantivul și are rol de integrator enunțiativ când este unicul determinant (trei fete).
Participarea ca adjunct a numeralului cardinal adjectival la organizarea grupului nominal se realizează prin două tipuri de structuri: prin alăturarea de substantivul-centru sau prin prepoziția de.
a) Structura [numeral cardinal + substantiv] este proprie numeralelor cuprinse între unu și nouăsprezece și compuselor cu aceste numerale situate pe ultimul loc: un elev, cinci eleve, relația dintre cele două componente fiind marcată prin acord.
b) Structura [numeral cardinal + prepoziția de + substantiv] se utilizează când determinantul este un numeral compus de la douăzeci în sus: douăzeci de cărți, un milion trei sute de mii, cinci mii două sute de lei, asocierea numeralului cu substantivul fiind marcată prin prepoziția de.
Și numeralul substitut poate fi adjunct având ca centru un substantiv precedat de un numeral adjectival în construcții partitive de tipul: În clasă au rămas să-și facă tema 3 elevi din 25.
În calitate de adjunct al unui alt substantiv, grupul nominal alcătuit din [numeral cardinal + prepoziția de + substantiv] este introdus, de obicei, prin prepoziția de: vas de cincisprezece litri, întâlnire de douăzeci de minute. Rar, prepoziția poate fi a: Colete a cinci / treizeci (de) kg.
În limbajul sportiv, se indică scorul unui meci prin corelarea a două numerale prin prepoziția la: cinci la zero, trei la unu.
Ca o concluzie, referitor la numeral ca adjunct, Sanda Galopenția-Eretescu afirma: „Ca modificator, numeralul nu stabilește cu centrul nominal relațiile tipice de acord sau concordanță decât pentru gen și caz. În ceea ce privește numărul, numeralul deși modificator, selectează numărul centrului său: un, o izolați pot determina decât un centru cu numărul plural”.
II.4.2 SUBSTITUT
Ca substitut, numeralul îndeplinește aceleași funcții sintactice ca substantivul și pronumele (subiect, complement, circumstanțial): Trei mă țin, trei mă poartă, cinci mă duc de mă adapă. (Ghicitoare), „Oșlobanu, care mânca cât șaptesprezece, ne cam pusese pe gânduri”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
Numeralul substitut apare și în combinație cu un pronume personal sau demonstrativ, totdeauna antepus. Numeralul se acordă în gen cu pronumele: Ele două sunt mereu împreună., Aceștia trei sunt cei mai buni din clasă, iar acelea două sunt cele mai slabe.
Despre numeralul ca substitut, Sanda Galopenția-Eretescu afirma: „Ca centru al grupului nominal, numeralul contractează cu determinanții sau antecedenții săi o relație similară cu relația subiect-predicat. Așa cum predicatul centru acceptă de la subiectul adjunct genul și numărul, impunându-i însă exclusiv cazul nominativ, numeralul acceptă genul antecedentului sau determinantului, impunândui-se însă exclusiv numărul plural”.
IV.2 Posibilitățile combinatorii ale numeralului ordinal
Ca adjunct, dependent sintactic de un substantiv regent, numeralul ordinal are statut adjectival exprimând o determinare calitativă care derivă din poziția (definită numeric) într-o serie.
Ordinalele, au, de obicei, ca regent un substantiv față de care pot fi antepuse sau postpuse. Ca trăsătură caracteristică este acordul în gen al numeralului ordinal cu regentul, iar ca restricții, articularea sau nearticularea substantivului în funcție de de topica numeralului ordinal (băiatul al treilea, fata a treia / al treilea băiat, a treia fată.)
Numeralul ordinal așezat înaintea substantivului regent (nearticulat) are rol integrator enunțiativ: al patrulea elev, a patra elevă.
Între ordinale și substantivul regent se pot intercala alte determinative: al doilea mare circ. În prezența altui determinant (articol nehotărât sau adjectiv demonstrativ), care ocupă primul loc, numeralul ordinal participă, ca orice adjunct, cu semnificația proprie: Este, practic, o a treia șansă oferită de actuala dirigintă.
Când ordinalele sunt postpuse, centrul poate fi un substantiv comun, totdeauna articulat, sau propriu: volumul al treilea, studentul al nouălea, Elisabeta a treia, Carol al doilea.
În grupul pronominal, numeralul ordinal poate avea ca regent un pronume demonstrativ, utilizat totdeauna înaintea numeralului: acest(a) / acel(a) al patrulea (copil) sau, frecvent, pronumele semiindependent cel, de care ordinalele sunt legate prin prepoziția de: cursul celui de al cincilea (student). Numeralul ordinal se poate asocia și cu fiecare: fiecare al șaselea elev, fiecare a doua elevă.
Ordinalele întâi(ul) și primul, utilizate ca adjuncți, au un comportament diferit de al celor formate de la numeralele cardinale. Numeralul ordinal întâi, plasat înaintea substantivului regent, primește morfeme de determinare, de gen, număr și caz: întâiul născut (întâiului ~, întâii ~, întâilor ~), întâia dată (întâile ~, întâilor~). Când se află după substantivul feminin regent, întâi este în variație liberă cu întâia: E în clasa întâi / întâia (cf. DOOM2).
Numeralul întâi precedat de prepoziția de a dat naștere, prin aglutinare, variantei dintâi. Folosită singură aceasta apare numai în postpunere: iubirea dintâi; asociată cu cel, cea, nu cunoaște restricții de topică: cel dintâi pas / pasul cel dintâi; cea dintâi mângâiere / mângâierea cea dintâi.
Numeralul aparține adesea în vorbire dar și în limbajul artistic unor structuri cu valoare expresivă. În exemplul ”Căci ești iubirea mea dintâi / Și visul meu din urmă”. (Mihai Eminescu, Luceafărul), numeralul dintâi sugerează sentimentul bucuriei maxime.
Prim(ul) are , morfologic și sintactic, statut de adjectiv: prim(ul), prima, primi(i), prime(le), G-D primului, primei, primelor.
Cu valoare adjectivală, prim se folosește mai ales în compunere și, mai rar, în construcții libere (capitolul prim, secretar prim). În compuse analizabile (cu excepția lui primăvară, sudat, moștenit din latină), de tipul prim-ministru, prim-secretar, prim-solist, viceprim-ministru, norma literară actuală cere scrierea cu cratimă a formaților cu prim antepus. Prim se comportă diferit, în funcție de gradul de sudură, formând cu substantivul o unitate morfologică, în flexiunea căreia mărcile de număr, gen, caz și determinare se atașează celui de-al doilea component, substantivul postpus, și, mai rar, primului component (cf. DOOM2).
În construcții libere, prim(ă), ca orice adjectiv, poate fi așezat înainte sau după substantivul regent. Antepus, poate fi precedat de articolul nehotărât, de un adjectiv demonstrativ etc. (o primă tinerețe, un prim ajutor). Prim(ă) poate apărea în construcții prepoziționale (de prim rang / ordin, de primă audiție) sau articulat enclitic: Frunzele au căzut astfel, când singurătatea primului porumbel s-a lovit de neputința de a zbura.
Dintre celelalte neologisme care exprimă ordinea, apar ca adjuncți în grupul nominal: secund (din lat. secundus, fr. second), numai postpus (și opus, de obicei, lui prim): ofițer(ul) secund, arbitru secund, voce secundă, repriza secundă (în sport), și terț (din lat. tertius, it. terzo), numai antepus: o terță persoană, partizanul unei terțe teorii.
Ca substitute, ordinalele pot avea diverse funcții sintactice ca și cardinalele: Ana a dat două probe: pe prima a luat-o cu nota 9, pe a doua cu nota 10. Ca nume predicativ (Maria este a treia (din școală)) și ca predicativ suplimentar (Ea a sosit prima), determinând verbul, numeralul ordinal, ca și cel cardinal, își păstrează valoarea „adjectivală”, integrându-se într-o structură ternară.
În calitate de centru, numeralul ordinal poate avea ca adjuncți o construcție prepozițională sau o propoziție relativă. Construcția prepozițională poate fi formată din substantiv sau pronume precedat de una din prepozițiile dintre, între, din, de lângă: Al treilea dintre participanți a luat trofeul., A ajuns al doilea între candidați., Este a cincea din clasă., Al doilea de lângă tine nu a venit. Adjunctul poate fi și un numeral cardinal (substitut), precedat de din: Am reușit a treia din zece pictori. sau un adverb precedat de prepoziția de: A șasea de aici să meargă la tablă.
Adjunctul prepozițional relativ este introdus, de obicei, prin care: Ai fost al doilea care ai venit.
IV.3 Posibilitățile combinatorii ale numeralului colectiv
Ca adjunct, cu valoare adjectivală, dependent sintactic de substantivul-centru, numeralul colectiv, spre deosebire de cel cardinal, cere un substantiv articulat definit, ceea ce concordă cu sensul colectivului de a exprima global un ansamblu, o cantitate numerică dată. Este, de cele mai multe ori, antepus substantivului determinat: Cheamă tustrei feciorii înaintea sa. (I. Creangă, Soacra cu trei nurori).
Numeralul amândoi (amândouă) are topică liberă. Indiferent de poziție, substantivul-centru este articulat definit: Piaptănă și îmbracă la fel pe amândouă fetele. (Ion Creangă, Fata babei și fata moșneagului).
Spre deosebire de celelalte colective, ambii (ambele) este un determinant, având rol de integrator discursiv (ambii elevi, ambele eleve).
Uneori în poezie, din motive prozodice, substantivul apare nearticulat: „Pune clopote la boi / Și fă pleasnă de mătase / și pocnește-n boi tucșasă”.
Fiind întotdeauna concurent cu articolul definit, indiferent de poziția față de substantivul-centru, numeralul colectiv nu poate fi integrator-enunțiativ, această funcție fiind asumată de articolul definit: numeralul colectiv participă la organizarea grupului nominal ca purtător al unor informațiii numerice.
Ca substitut, numeralul colectiv poate îndeplini aceleași funcții sintactice ca și pronumele sau substantivul pe care îl substituie. „Ochilă se ia și el atunci după Harap-Alb și pornesc tuscinci”. (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb), Proiectul a fost susținut de ambii., etc. În poziția de nume predicativ și în cea de predicativ suplimentar (Am mers amândoi / amândouă / câteșitrei / câteșitrele., Au cântat toți / toate cinci.), determinând verbul, își păstrează valoarea „adjectivală”, integrându-se într-o structură ternară.
Colectivele sunt utilizate mai rar drept centru de grup și pot avea ca adjuncți:
(a) construcții prepoziționale formate dintr-un substantiv articulat, precedat de prepoziția simplă din: Toți trei din rândul al doilea să vină în față. sau adverb de loc, precedat de prepoziția de: Toți trei (amândoi) de acolo nu prea își fac temele.
(b) adjective, totdeauna postpuse: A fost odată un împărat mare și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși.
Numeralul colectiv, cel mai adesea amândoi, poate apărea ca opoziție în raport cu un pronume (personal sau demonstrativ): Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi.
IV.4 Posibilitățile combinatorii ale numeralului multiplicativ
În organizarea grupului nominal, numeralul multiplicativ apare ca adjunct al substantivului regent: C-o putere îndoită… o zmunci pe babă de mijloc. (M. Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă).
Multiplicativele se acordă cu substantivul regent în gen, număr și caz (efort întreit / înzecit; eforturi întreite / înzecite; bucurie înzecită, bucuriei înzecite). Când precedă substantivul regent, preia articolul definit de la substantiv, ca orice adjectiv calificativ (răspunsul înzecitelor întrebări). Exprimând prin conținutul său lexical intensitatea, nu cunoaște grade de comparație.
Ca topică, multiplicativele sunt de obicei postpuse substantivului determinat. Mai rar, apar și antepuse, situație care permite și intercalarea unui alt termen: Iată cauza întreitei ei betegeli.
Cu valoare adverbială multiplicativele de tipul îndoit, întreit pot fi parțial sinonime cu numeralele adverbiale: a muncit îndoit / a munci de două ori (mai mult). Deși sunt echivalente semantic, cele două specii de numerale apar în contexte diferite (multiplicativul nu admite comparativul). Numeralul multiplicativ mai este utilizat adverbial, în construcțiile în care determină un verb: O sa-i întoarcem întreit. Ba chiar împătrit. Când multiplicativele adverbiale se află într-un raport de coordonare copulativă, ele exprimă „o creștere cantitativă aproximativă, neprecisă”: Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. (Ion Creangă, Povestea lui Stan Pățitul). Această idee mai poate fi exprimată în limba română și cu ajutorul adjectivului neologic multiplu / ă (‹franceză).
IV.5 Posibilitățile combinatorii ale numeralului fracționar
Numeralul fracționar poate fi adjunct, dar, mai ales, centru; fac excepție construcțiile din limbajul matematic și cele formate din numeral cardinal precedat de pe din, în (pe din două / în două părți), care nu apar în grupul nominal.
Ca adjunct al unui substantiv, numeralul fracționar apare la genitiv: valoarea unei pătrimi din pădurea vândută sau la acuzativ (în construcții echivalente cu genitivul): venitul a două treimi din teren. Colocvial, ca atribut genitival se folosesc sfert și jumătate: valoarea unei jumătăți / unui sfert din producția la hectar.
Numeralele fracționare care exprimă procentul sunt în acuzativ, precedate de prepoziția de: o dobândă de douăzeci la sută.
Numeralul fracționar poate îndeplini, ca orice substantiv, diferite funcții sintactice (subiect, compement direct, circumstanțial etc.): Treimea ce mi se cuvine nu valorează prea mult., A mâncat o treime din pâine., Capitalul s-a redus la / cu două treimi. Când numeralul fracționar la singular are funcție sintactică de subiect, există mai multe posibilități de acord al predicatului:
(a) gramatical, la singular, sau după înțeles, la plural, când numeralul fracționar e folosit fără determinări: Au venit mulți oameni, dar o treime a / au plecat deja.;
(b) prin atracție, când numeralul fracționar este determinat printr-un grup prepozițional: O treime din oameni au venit acasă.
Utilizat drept centru de grup, numeralul fracționar are ca adjuncți:
– un substantiv în genitiv: O pătrime a asistenței / un sfert al asistenței a plecat.;
– construcții prepoziționale care asociază:
(a) prepoziția de cu un substantiv indicând o unitate de măsură (o treime de hectar, două treimi de kilogram, trei pătrimi de litru / pahar / cană);
(b) materia (o pătrime de zahăr / vin / unt / ulei); prepoziția din cu un substantiv numărabil sau un pronume (personal, demonstrativ) la singular, când se referă la fracțiunea parte a unui întreg și la plural, când se referă la un grup unitar: Cincizeci la sută / a doua parte / cinci procente din câștig va fi valorificat.;
(c) prepoziția dintre cu substantiv sau cu pronume la plural și dintru cu un substantiv la singular: Două cincimi / a treia parte / șaptezeci la sută dintre studenți / aceștia / ei au fost de acord.
Colocvial, jumătate și sfert apar în aceleași construcții prepoziționale: o jumătate / un sfert de litru / pahar etc., Un sfert dintr-o clasă n-a luat examenul.
În calitate de centru de grup, derivatele cu -ime, cele cuprinzând componentele la sută și jumătate, sfert se asociază cu determinanți adjectivali pronominali (demonstrativ, nehotărât) sau cu cel la plural: Celelalte / alte două treimi, ultimele trei sutimi, cei / alți / ceilalți douăzeci la sută, aceste trei sferturi (de portocală).
IV.6 Posibilitățile combinatorii ale numeralului distributiv
Numeralul distributiv poate fi adjunct sau centru, ca și numeralul cardinal.
Ca adjunct, cu valoare adjectivală, numeralul distributiv este dependent de un substantiv-centru, care este totdeauna nearticulat. Distributivul format din câte + numeral cardinal apare fie antepus, fie postpus substantivului regent.
Când precedă substantivul regent, numeralul distributiv cu valoare de adjectiv se leagă direct sau prin de de acesta (ca și numeralul cardinal): Ca premiu vor primi câte două sute de lei.
Postpus substantivului regent, numeralul distributiv apare cu valoare de adjectiv sau de substitut în construcții cu prepozițiile a, de, rar cu: premii a câte 1000 de roni; șase tranșe de câte treizeci de euro; saci a / cu câte zece kilograme.
Ca substitut, numeralul distributiv poate îndeplini funcția de circumstanțial (A rămas datoare fiecare cu câte treizeci de mii.), dar și de complement direct (Am primit toți câte o cincime.).
În poziția de nume predicativ și în cea de predicativ suplimentar (Am fost câte cinci / o pătrime., Au pornit / ajuns câte trei , Ele merg câte trei. își păstrează valoarea adjectivală, integrându-se sintactic într-o structură ternară.
Când sunt centre de grup, distributivele au de obicei ca adjuncți construcții prepoziționale formate cu un substantiv, mai rar, un pronume, un adverb: Cheltuie câte o sută pe zi., Mi-a revenit câte o cincime din pământ.
IV.7 Posibilitățile combinatorii ale numeralului adverbial
Iterativele apar, de obicei, în contexte specifice adverbului, îndeplinind funcția de circumstanțial.
Numeralul adverbial în componența căruia intră un numeral cardinal are ca regent un verb: Cu cârja lui cea veche el bate de trei ori. (M. Eminescu, Strigoii), un adjectiv sau un alt adverb la comparativ: Aleargă de patru ori mai repede., carte citită de două ori.
Această construcție este urmată de prepoziția la sau pe + (numeral) + substantiv (care indică o unitate de timp și exprimă periodicitatea unei acțiuni): „Găina babei se oua de câte două ori pe zi”. (Ion Creangă, Fata babei și fata moșneagului). Urmată de prepoziția pe + adverbul cantitativ atât sau o propoziție introdusă prin cât (A cumpărat de trei ori pe atât., A scris de trei ori cât și-a propus.), exprimă o apreciere cantitativă.
Construcția adverbială cu numeral ordinal are ca regent un verb sau un adjectiv participial: copil premiat a doua oară. Construcția poate fi precedată de prepoziția de sau pentru: Ai învins de prima dată / oară. Numeralul iterativ poate fi precedat de adverbul încă: Citește încă de două ori.
O dată este adeseori urmat de construcțiile adverbiale pentru totdeauna, în plus: Ți-am zis o dată pentru totdeauna., O dată în plus m-am convins că ai dreptate.
IV. 8 Funcțiile sintactice ale numeralelor
SUBIECT
– numeral cardinal: Doi se ceartă și al treilea câștigă.
– numeral ordinal: Al doilea venea pe jos.
– numeral colectiv: Am fost amândoi în tabără.
– numeral distributiv: Câte trei se ridicau să spună ce știu.
– numeral fracționar: O zecime este mai mică decât o cincime.; A doua parte îmi revine mie.
– numeral multiplicativ: Întreitul sumei m-a făcut să realizez ce salariu mic am.
NUME PREDICATIV
1. Nominativ
– numeral cardinal: Ei sunt trei.
– numeral ordinal: „Unde erau trei, eu eram al patrulea”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
– numeral multiplicativ: Bucuria lui era întreită.
– numeral distributiv: Ei sunt câte doi.
– numeral fracționar: A doua parte dintr-un întreg este jumătate.
2. Acuzativ
– numeral ordinal: Bomboanele sunt pentru prima.
3. Genitiv
– numeral cardinal: Caietele sunt ale celor cinci.
– numeral ordinal: Lucrurile sunt ale celui de-al treilea.
– numeral colectiv: Armele sunt ale amândurora.
ATRIBUT APOZIȚIONAL
1. Nominativ
– numeral cardinal: Andrei și Maria, adică doi dintre ei, nu puteau merge cu mine.
– numeral ordinal: Altul, al șaselea, băiatul cu floarea în mână a venit la mine.
– numeral distributiv: Studenții sunt mulți în fiecare amfiteatru, și anume, câte o sută.
2. Acuzativ
– numeral cardinal: Azi s-a întâlnit cu mulți, și anume cu șase.
– numeral colectiv: Pe Mihai, pe Alina și pe Mimi, adică pe tustrei i-am așteptat la cinema.
3. Genitiv
– numeral cardinal: Rezultatele premianților, adică ale celor cinci, sunt foarte bune.
– numeral ordinal: Dreptul aceluia, adică al primului, este contestat.
4. Dativ
– numeral cardinal: Le-am telefonat amicilor mei, adică celor doi.
– numeral ordinal: Ei, adică primei, i-a fost contestată originalitatea lucrării.
COMPLEMENT DIRECT
– numeral cardinal: Am să vă spun și eu vreo două.
– numeral ordinal: Cele două femei o duceau de subțiori pe cea de-a treia care tușea.
– numeral colectiv: Au stat tăcuți, că i-a cuprins o jale pe-amândoi.
– numeral fracționar: Mihai a cheltuit un sfert din banii câștigați.
– numeral multiplicativ: Am obținut întreitul sumei în numai șase luni.
– numeral distributiv: Luai câte cinci sătămânal.
COMPLEMENT PREPOZIȚIONAL
1. Acuzativ
– numeral ordinal: Tu te gândești la prima.
– numeral fracționar: Am auzit despre o pătrime din facultate că nu au mai renunțat.
-numeral colectiv: Despre tustrei se vor spune multe.
2. Genitiv
– numeral cardinal: El luptă împotriva celor cinci.
– numeral ordinal: Vulturul s-a repezit asupra primului.
3. Dativ
– numeral cardinal: Grație lui opt, l-ai întâlnit și pe nouă.
– numeral ordinal: Mulțumită primului nu au ratat traseul.
COMPLENENT INDIRECT
1. Dativ
● fără prepoziție
– numeral cardinal: Celor patru le trebuie foi pentru compunere.
– numeral ordinal: I-ai spus celui de-al treilea că nu este primit în casă.
– numeral colectiv: Le-am dat amândurora răspunsurile corecte.
– numeral fracționar: Unei pătrimi îi lipsesc trei pătrimi pentru a forma sfertul.
– numeral distributiv: Câte uneia îi place adevărul.
●cu prepoziție
– numeral cardinal: Am atâta putere, cât le trebuie la doi.
– numeral distributiv: Le dă drumul la câte douăzeci, la câte cincizeci.
2. Genitiv
– numeral cardinal: S-au năpustit asupra a doi dintre ei.
– numeral ordinal: Pisica s-a împotrivit celei dintâi.
ATRIBUT SUBSTANTIVAL
1. Acuzativ
– numeral cardinal: Câștigul împreună cu cei cinci a fost mare.
– numeral ordinal: Mingea către cel de-al doilea n-a fost văzută de arbitru.
– numeral colectiv: Gândul la amândoi mă neliniștește.
– numeral distributiv: Vin în perechi de câte doi.
2. Genitiv
● fără prepoziție
– numeral cardinal: Eseurile a cinci dintre elevi conțin erori gramaticale.
– numeral ordinal: Meritul celei de-a doua este contestat din cauza gafelor făcute.
– numeral colectiv: Obiectele amândurora au fost reținute.
– numeral distributiv: Lucrarea câte unuia dintre elevi este corectă în totalitate.
● cu prepoziție
– numeral cardinal: Florile din spatele celor două sunt ale Mariei.
ATRIBUT ADJECTIVAL
– numeral cardinal: Locuia în două odăițe joase, în fundul unei curți.
– numeral ordinal: „Noi, cum a plecat bunicul a doua zi ne-am dus la școală”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
– numeral colectiv: „Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și câștigau mulți bani”. (Ion Creangă, Soacra cu trei nurori).
– numeral distributiv: Ne-a dat câte trei mere și un covrig.
– numeral multiplicativ: „Cu o putere îndoită o smuci pe babă de mijloc”.(Ion Creangă, Soacra cu trei nurori).
COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL
1. Acuzativ
● de loc
– numeral ordinal: Tu te-ai așezat lângă al treilea.
– numeral cardinal: ‚Călătorul străin se așeză jos lângă cei doi”. (Ion Creangă, Cinci pâni).
● de timp
– numeral cardinal: Au trecut Dunărea la 77 și s-au bătut cu turcii.
– numeral ordinal: A alergat după al treilea.
● de mod
– numeral cardinal: El a alergat ca cei nouă.
– numeral ordinal: Elena a citit mai mult ca prima.
– numeral multiplicativ: Muncește întreit.; Coase înzecit.
– numeral adverbial: „…părul s-a făcut de o mie de ori mai înalt de cum era”. (Ion Creangă, Fata babei și fata moșneagului); „Găina babei se ouă de câte două ori pe fiecare zi”. (Ion Creangă, Punguța cu doi bani); „După asta, mă mai cufundam de trei ori în rând, pentru Tatăl, fiul și Duhul sfânt, și înc-o dată pentru amin”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
● de cauză
– numeral cardinal: Tu ai fost pedepsit pentru cei patru care au plasat greșit indicatoarele.
– numeral ordinal: Ana a fost certată pentru a zecea care a copiat tema.
– numeral colectiv: Ea a fost suferindă pentru amândoi care i-au frânt inima.
● de agent
– numeral cardinal: Excursia a fost făcută de douăzeci.
– numeral ordinal: Au fost alungate de către al treilea.
– numeral fracționar: Greșeala a fost săvârșită de tustrei.
● de scop
– numeral cardinal: Te pregătești în vederea a două dintre teze.
● instrumental
– numeral cardinal: Le-am trimis prin cei doi.
– numeral ordinal: Am obținut nota maximă grație celui de-al patrulea.
– numeral colectiv: Prin tustrei se pot procura flori prospete.
● sociativ
– numeral cardinal: A dansat cu cei trei mai frumos.
– numeral ordinal: Se întrece cu al șaselea.
– numeral colectiv: A plecat cu amândoi la bunici.
● de relație
– numeral cardinal: Cât despre cei cinci nu mai avem nimic de reproșat.
– numeral ordinal: Cât despre primul vom mai discuta.
– numeral distributiv: Banii ăștia sunt numai buni de însutit.
● opozițional
– numeral cardinal: În loc de cinci au venit cinsprezece.
– numeral fracționar: În loc de un sfert am primit jumătate.
● cumulativ
– numeral cardinal: Pe lângă cei zece au mai sosit cinci.
– numeral ordinal: Pe lângă al treilea a mai dansat și al cincilea.
● de excepție
– numeral cardinal: Afară de cei zece el nu a mai observat pe nimeni.
– numeral ordinal: Cu excepția celui de-al doilea, nu-i mai putem invita.
2. Genitiv
● de loc
– numeral cardinal: Florile cădeau deasupra celor două.
– numeral ordinal: Fluturii se învârteau deasupra celui de-al treilea.
● de timp
– numeral cardinal: Mihai a ajuns la serviciu înaintea celor trei.
– numeral ordinal: Ea a ajuns la facultate înaintea celei de-a doua.
● de cauză
– numeral cardinal: Bebe a răcit din cauza celor doi.
– numeral ordinal: Ea a venit mai devreme din cauza primului.
– numeral colectiv: Doamna profesoară ne-a certat din cauza amândurora.
● condițional
– numeral cardinal: În locul celor trei i-aș fi spus mamei.
– numeral ordinal: În locul primului eu nu aș fi mers.
● concesiv
– numeral cardinal: În ciuda celor cinsprezece, voi tot nu ați fost.
– numeral ordinal: În ciuda celui de-al șaptelea, am învins totuși.
3. Dativ
● de mod
– numeral cardinal: Enea ți-a mulțumit mult asemenea celor trei.
– numeral ordinal: Ea a scris asemenea primei.
● de cauză
– numeral distributiv: Datorită câte uneia, totul iese pe dos.
ELEMENT PREDICATIV SUPLIMENTAR
– numeral cardinal: Am mers zece din Roman.
– numeral ordinal: Îl credea al treilea.
– numeral multiplicativ: Suma investită o vom înapoi însutită.
– numeral distributiv: „…începem și noi a ne strecura câte unul, unul spre gazdă”.(Ion Creangă, Amintiri din copilărie).
Capitolul V. Valori stilistice ale numeralului în opera lui Ion Creangă
Termenul stilistică provine din francezul stylistique și este definit ca disciplina care studiază mijloacele de exprimare ale unei colectivități, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al conținutului lor afectiv, al expresivității sau din punctul de vedere al calităților și normelor lor.
Atingerea acestei expresivități, cheie cu care operează stilistica implică devierea de la anumite norme impuse de limbajul standard. Rolul expresivității este acela de a nuanța, plasticiza și adânci comunicarea fără a o deforma. Utilizarea mijloacelor expresive are drept scop intensificarea comunicării. Particularitățile expresive și stilistice ale unui text sau ansambluri de texte pot fi urmărite pe toate nivelele și compartimentele unei limbi: nivel fonetic – valoarea expresivă a vocalelor și consoanelor, nivel lexical – preponderența anumitor unități lexicale, nivel sintactic, nivel morfologic – preponderența anumitor părți de vorbire precum și caracteristici ale categoriilor gramaticale.
Pentru Ion Coteanu stilistica este studiul limbii în acțiune, este o disciplină descriptivă, nu dă norme și constituie baza activității de cultivare a limbii.
Uzul limbii conduce la o continuă adaptare a structurilor acesteia la necesitățile socio-culturale ale vorbitorilor. Rezultatele sunt limbajele și stilurile. Rolul stilisticii este de a le descoperi, a le explica și a le compara.
În opera lui Creangă numeralul are valori diverse, ilustrând de o manieră exemplară locul numărului în limbajul popular.
Și în vorbirea populară și în cea familiară se utilizează cel mai adesea numeralul cardinal. Sub forma lor feminină, dar cu înțeles neutral, primele două numerale din seria cardinalelor continuă să aibă o mare valoare expresivă („… și una-două, la pupăză”, „flăcăul era chitit la locul său și nu se da cu una, cu două”, „și nici una, nici două o dată începe a bate la poartă”.) (Ion Creangă)
Cu toate că nu putem preciza totdeauna ce noțiune reprezintă numeralul sub aspectul lui neutral, în cazul de față cred că intervine ideea de „vorbă”: nici una, nici două este simțit ca echivalent al lui nici o vorbă (= nici o vorbă, nici două vorbe). Situația se prezintă asemănător, poate chiar identic, la nu se dă cu una, cu două. Noțiunea pură de număr apare numai la una-două, fără să avem toată siguranța că, măcar în anumite condiții, subiectul vorbitor nu se gândește, o clipă, la un obiect determinat, pe care-l „numără”. Mai puțin expresivă este „și una-i una, două-s mai multe” (Ion Creangă), deși foarte răspândită (în momente de enervare etc.), mai ales la țară și la periferia orașelor, poate sta, fără să pălească, alături de precedentele.
Dintre celelalte numerale interesant este o dată, în construcții ca acestea: „Și atunci, o dată se suie în pod (și coboară de-acolo un căpăstru)”; „Ș-o dată cheamă spânul pe Harap Alb”; ”o dat-o și halește și nu zice nimica.” (Ion Creangă). Înțelesul acestui numeral, pus de gramatici în grupa adverbialelor, este aici cel originar, adică etimologic: singură dătătură (cuvânt inventat de autor pentru a-și susține ideea), săvârșirea o singură dată a acțiunii, deci săvârșirea ei în timpul cel mai scurt. De aici nuanța mai mult, poate chiar exclusiv, modală, care implică și energie, pe lângă iuțeală: un lucru făcut dintr-o dată (= dintr-o singură
lovitură) și, bineînțeles, făcut cum trebuie, presupune vigoare, pricepere din partea autorului. Așa-mi explic eu marea expresivitate a acestui simplu numeral, mai cu seamă în tovărășia unor substantive ca om, femeie, bărbat, flăcău etc. (când ele reprezintă oarecum specia respectivă, ideea, noțiunea ideală).
O dată om se spune, foarte des, și în vorbirea familiară, nu numai în cea populară, despre un exemplar uman desăvârșit, care a fost din capul locului (= dintr-o dată, de la naștere, din
clipa când a apărut pe lume) reușit și definitiv: autorul lui n-a mai avut nevoie să revină, spre a-l corija și perfecționa. S-a zis, la început, cu siguranță, despre obiectele lucrate de om, în primul rând despre cele <turnate>, la care operația turnării dura, într-adevăr, foarte puțin (se făcea o dată = dintr-o dată) si, mai ales, putea reuși, în chip desăvârșit, din primul moment (din prima lovitură = din prima dată). Cf. la Creangă: „fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea.”
Numeralul primește valoare stilistică atunci când depășește denotația, exprimând aproximația, cumulul, constanța, calitatea.
Fraza de început „Era odată o babă și-un moșneag”, devenită un model sintactic, se constituie în marcă distinctivă pentru identitatea stilistică a poveștilor lui Ion Creangă.
Caracterul stereotip al repetiției, care face din sintagma „Era odată…”, în același timp, un semn distinctiv pentu intrarea într-o lume semantică specifică, determină caracterul invariabil al verbului-predicat „era”, care rămâne la singular chiar când propoziția are un subiect multiplu, din perspectiva gramaticii logico-semantice: „Era odată o babă și-un moșneag.”
De fapt, și prin poziție sintactică și prin funcție semantic-poetică, „odată” o situează sub semnul unei temporalități mitice.
Frazele de încheiere dezvoltă, o dublă funcționalitate: stilistică și poetică. Un model prelungește momentul final al poveștii în prezentul comunicării, prin construirea tautologică a unui raport condițional: „Și s-a adunat lumea de pe lume la această mare și bogată nuntă și a ținut veselia trei zile și trei nopți, și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-a fi sfârșit.”
Un alt model, dar constant sub aspect semantic, prozodic și stilistic, încheie actul narării, în notă ironică: „Ș-am încălecat pe-o șea,/ Ș-am spus povestea așa./ Ș-am încălecat pe-o roată,/ Ș-am spus-o toată./ Ș-am încălecat pe-o căpșună,/ Și v-am spus, oameni buni, o mare minciună!”
Prin structură prozodică și prin planul semantic al unităților lexicale componente, prin atitudinea stilistică: ironie, autoironie și umor, frazele finale dezvoltă o stare de destindere și deschidere a ființei, pregătită astfel pentru ieșirea din lumea fantastică a narațiunii și reintrarea în lumea realului: „Și eram și eu acolo de față, și îndată după aceea am îmcălecat iute pe-o șea ș-am venit de v-am spus povestea așa; ș-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus jitia toată; și unde n-am mai încălecat și pe-o căpșună, și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună.”
Personajul din poveste se situează, prin fraza de început, într-o temporalitate neprezentabilă ca timp istoric; e o temporalitate pusă sub semnul paradoxului: „Era odată…”. În același timp, în structura semantico-sintactică a poveștii, raportul real-fantastic se desfășoară între coordonate descrise de frecvența relevantă a termenilor trei, șapte, nouă, care dezvoltă o simbolistică magică (trei, șapte) sau o spațio-temporalitate nedeterminat hiperbolică: „Și merg ei, și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari și într-o târzie vreme ajung la împărăție.”
Tot acest cumul de mijloace și procedee expresive, stilistice și lingvistice care acționează la fiecare nivel al limbii: fonetic, morfologic, semantic, sintactic vin să întregească și să confirme oralitatea, caracteristică principală a operei lui Ion Creangă.
Valorile stilistice nu sunt doar rezultatul utilizării unei anumite categorii gramaticale într-un context de mare amploare cum este romanul, nuvela sau povestirea, putem obține valori expresive și din alternarea sau împletirea cu măiestrie a mai multor numerale.
Concluzii
Încă din primele luni de viață, numeralele sunt primele lucruri pe care le învățăm după ce facem primii pași, rostim primele cuvinte. Utilizarea lor corectă în vorbire nu mai este atât de simplă, așa cum am încercat să evidențiem și în lucrarea de față care conține informații legate de clasificarea numeralelor, și de ilustrarea detaliată a caracteristicilor diferitelor tipuri de numerale.
Pentru elaborarea lucrării am consultat lucrări de specialitate (lingvistică), de gramatică românească cu apariție recentă. Pe lângă lucrările care descriu, interpretează numeralul ca o clasă semantico-gramaticală frecvent întrebuințată în vorbire, am avut în vedere lucrări de gramatică normativă.
Trăsătura specifică a numeralului este aceea de a exprima o pluralitate de opoziții cantitative, astfel că numeralul este delimitat de celelalte părți de vorbire.
În lucrare am acordat o atenție sporită subtipurilor numeralului, particularităților fiecărui subtip, dar și rolului și funcțiilor sintactice pe care le au. Exemplele selectate din poeziile lui Mihai Eminescu și din scrierile lui Ion Creangă sunt completate adesea de exemple care se întâlnesc frecvent în comunicarea orală.
În ceea ce privește definirea și delimitarea clasei numeralului, dar și în ceea ce privește clasificarea în literatura de specialitate există opinii diferite pe care le-am sintetizat și le-am structurat pentru a evidenția flexiunea, schimbarea valorii gramaticale, posibilitățile combinatorii, rolul de adjunct, de substitut, de constituent al grupului nominal.
Am relevat pe baza exemplelor faptul că numeralul, care a stat și stă la baza celorlalte numerale este numeralul cardinal. Această clasă morfologică este caracterizată de o mai scăzută omogenitate, independență și prezintă prin particularitățile semantice și gramaticale posibilități multiple de integrare în enunț.
Am urmărit totodată cu atenție prevederile ce țin de norma literară în ortoepia și ortografia numeralului. În DOOM2 pentru indicarea primei zile a fiecărei luni este folosit numeralul ordinal și nu cel cardinal. Spunem așadar Întâi Decembrie, Întâi Mai și nu Unu Decembrie, Unu Mai. Exprimările la sută și procent nu se folosesc împreună, fiind echivalente: 2 % nu 2 procente %.
Am avut în atenție folosirea în contexte variate a numeralului. Astfel urmărind asocierea acestuia cu numele monedelor naționale am observat că aceste nume pot fi însoțite de numerale cu diferite forme flexionare: un euro / doi euro / niște euro; o liră sterlină / zece lire sterline / niște lire sterline.
Am constatat, de asemenea, având în vedere ocurența numeralului, frecvența acestuia în diferite unități frazeologice: a face pe cineva de două parale înseamnă „a devaloriza, a ocărî, a deprecia pe cineva”.
Este cunoscut că modalitățile de expresie la nivel lexical, semantic și morfologic sunt în limba română foarte variate. Acest fapt se relevă și din analiza unor expresii numerale: în doi timpi și trei mișcări „ foarte repede ”, a fi a cincea roată la căruță „ a se afla pe un plan cu totul secundar, a fi de prisos ”.
Sinonimele neologice ale lui al doilea și al treilea: secund, respectiv terț sunt livrești și au întrebuințări foarte limitate. Aceste neologisme apar ca adjuncți în grupul nominal: secund, numai postpus (voce secundă), și terț, numai antepus (o terță persoană). Neologismele bis și ter se folosesc în română cu sensuri parțial diferite și în contexte speciale, ceea ce face să nu fie considerate sinonime cu de două ori, de trei ori.
Am evidențiat în lucrare și faptul că numeralul poate aparține adesea în vorbire dar și în limbajul literar artistic unor structuri cu valoare expresivă: „Tu ești iubirea mea dintâi / Și visul meu din urmă”. (Mihai Eminescu, Luceafărul), „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii sa ne-ajungă”. (Mihai Eminescu, La steaua).
Scopul acestei lucrări a fost acela de a aduna cât mai multe informații legate de numerale, pe care să le sistematizez și astfel să notez părerile marilor gramaticieni, asemănătoare sau diferite, într-o singură lucrare cu un caracter monografic.
Bibliografie generală
Lucrări de gramatică
● Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, București, Editura „Academiei Române”, 2005
● Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura „Humanitas”, 1977
● Butiurca, Doina, Gramatica limbii române, Iași, Editura „Universitas XXI”
● Crețu Toderiță, Ecaterina, Unități, raporturi și funcții sintactice în limba română, Iași, Casa Editorială „Demiurg”, 2004
● Dănilă, Ioan, Limba română. Algoritmii analizei gramaticale, Bacău, Editura „Egal”, 2001
● Dănilă, Ioan, Limba română. Algoritmii analizei gramaticale, Bacău, Editura „Egal”, 2005
● Dimitrescu, Florica, Istoria limbii române, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1978
● Dimitriu, Corneliu, Compendiu de GRAMATICĂ ROMÂNEASCĂ modernă clasică, Iași, Casa Editorială „Demiurg”, 2004
● Hristea, Theodor, Sinteze de limbă română, Ediția a II-a, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1981
● Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1978
● Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Ediția a II-a, Iași, Editura „Polirom”, 2004
● Stan, Ionel, Gramatica istorică a limbii române, Timișoara, Editura „Tipografia Universității din Timișoara”, 1977
Lucrări de morfologie
● Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Morfologia limbii române, București, Editura „Vox”, 1996
● Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia, Iași, Editura „Institutul European”, 1996
● Guțu-Romalo, Valeria, Niculescu, Alexandru, Structura morfologică a limbii române contemporane, București, Editura „Științifică”, 1976
Lucrări de stilistică
● Corniță, Georgeta, Manual de stilistică, Baia Mare, Editura „Umbria”, 1995
● Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj, vol. I, București, Editura „Academiei”, 1973
● Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Iași, Editura „Polirom”, 1999
Dicționare
● Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 2005
● Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 1996
● Dumistrăcel, Stelian, Până-n pânzele albe – Dicționar de expresii românești, Iași, Editura „Institutul European”, 2001
Reviste
● Carabulea, Elena, Numeralul ordinal în limba veche, în SCL, nr. 4, 1980, pp. 359-363
● Florea, Viorica, Numeralul. Analiză distributivă, în LR, nr. 3, 1965, pp. 335-343
● Găitănaru, Ștefan, Delimitarea numeralului ca parte de vorbire, în LR, nr. 5, 1987, pp. 366-367
● Golopenția-Eretescu, Sanda, Delimitarea clasei numeralului, în LR, nr. 3, 1965, pp. 384-390
● Golopenția-Eretescu, Sanda, Locul numeralului în structura grupului nominal, în SCL, nr. 5, 1965, pp. 613-618
● Seche, Luiza, În jurul categoriei numeralului, în LR, IX, nr. 3, 1960, pp. 70-77
Alte surse
● Arvinte, Vasile, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2002
● Butiurcă, Doina, Text și expresivitate poetică, Iași, Editura „Universitas XXI”, 2003
● Crețu Toderiță, Ecaterina (coord), Termeni de stilistică și de poetică a textului, Bacău, Editura „Grafit”, 2012
● Creangă, Ion, Povești. Povestiri. Amintiri, București, Editura „Regis”, 2007
● Creangă, Ion, Amintiri din copilărie. Povești. Povestiri, București, Editura „Cartex 2000”, 2005
● Eminescu, Mihai, Eminescu și copiii, Iași, Editura „Porțile Orientului”
Sigle și abrevieri
LR = „Limba română”
SCL = „Studii și cercetări lingvistice”
DOOM2 = „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”
DEX = „Dicționarul explicativ al limbii române”
s
Bibliografie generală
Lucrări de gramatică
● Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, București, Editura „Academiei Române”, 2005
● Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura „Humanitas”, 1977
● Butiurca, Doina, Gramatica limbii române, Iași, Editura „Universitas XXI”
● Crețu Toderiță, Ecaterina, Unități, raporturi și funcții sintactice în limba română, Iași, Casa Editorială „Demiurg”, 2004
● Dănilă, Ioan, Limba română. Algoritmii analizei gramaticale, Bacău, Editura „Egal”, 2001
● Dănilă, Ioan, Limba română. Algoritmii analizei gramaticale, Bacău, Editura „Egal”, 2005
● Dimitrescu, Florica, Istoria limbii române, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1978
● Dimitriu, Corneliu, Compendiu de GRAMATICĂ ROMÂNEASCĂ modernă clasică, Iași, Casa Editorială „Demiurg”, 2004
● Hristea, Theodor, Sinteze de limbă română, Ediția a II-a, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1981
● Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană, București, Editura „Didactică și Pedagogică”, 1978
● Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Ediția a II-a, Iași, Editura „Polirom”, 2004
● Stan, Ionel, Gramatica istorică a limbii române, Timișoara, Editura „Tipografia Universității din Timișoara”, 1977
Lucrări de morfologie
● Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Morfologia limbii române, București, Editura „Vox”, 1996
● Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia, Iași, Editura „Institutul European”, 1996
● Guțu-Romalo, Valeria, Niculescu, Alexandru, Structura morfologică a limbii române contemporane, București, Editura „Științifică”, 1976
Lucrări de stilistică
● Corniță, Georgeta, Manual de stilistică, Baia Mare, Editura „Umbria”, 1995
● Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj, vol. I, București, Editura „Academiei”, 1973
● Irimia, Dumitru, Introducere în stilistică, Iași, Editura „Polirom”, 1999
Dicționare
● Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 2005
● Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, Editura „Univers Enciclopedic”, 1996
● Dumistrăcel, Stelian, Până-n pânzele albe – Dicționar de expresii românești, Iași, Editura „Institutul European”, 2001
Reviste
● Carabulea, Elena, Numeralul ordinal în limba veche, în SCL, nr. 4, 1980, pp. 359-363
● Florea, Viorica, Numeralul. Analiză distributivă, în LR, nr. 3, 1965, pp. 335-343
● Găitănaru, Ștefan, Delimitarea numeralului ca parte de vorbire, în LR, nr. 5, 1987, pp. 366-367
● Golopenția-Eretescu, Sanda, Delimitarea clasei numeralului, în LR, nr. 3, 1965, pp. 384-390
● Golopenția-Eretescu, Sanda, Locul numeralului în structura grupului nominal, în SCL, nr. 5, 1965, pp. 613-618
● Seche, Luiza, În jurul categoriei numeralului, în LR, IX, nr. 3, 1960, pp. 70-77
Alte surse
● Arvinte, Vasile, Normele limbii literare în opera lui Ion Creangă, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2002
● Butiurcă, Doina, Text și expresivitate poetică, Iași, Editura „Universitas XXI”, 2003
● Crețu Toderiță, Ecaterina (coord), Termeni de stilistică și de poetică a textului, Bacău, Editura „Grafit”, 2012
● Creangă, Ion, Povești. Povestiri. Amintiri, București, Editura „Regis”, 2007
● Creangă, Ion, Amintiri din copilărie. Povești. Povestiri, București, Editura „Cartex 2000”, 2005
● Eminescu, Mihai, Eminescu și copiii, Iași, Editura „Porțile Orientului”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Numeralul. Structuri Si Posibilitati Combinatorii (ID: 154443)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.