Nicolae Iorga Personalitate Marcanta A Culturii Romanesti

NICOLAE IORGA – PERSONALITATE MARCANTA A CULTURII ROMANESTI

Argument

Nicolae Iorga, a rămas în istorie ca o personalitate enciclopedică cu totul excepțională fiind scriitor, pasionat cititor, istoric, bibliolog, om politic, de artă creeând opere de mare valoare, care au rămas moștenire generațiilor următoare.

Deși a fost un „geniu” s-a scris puțin despre opera sa, eu consider că merită să fie amintit pentru că a știut să-și fortifice capacitățile natale și-a depus toate eforturile în sprijinul poporului românesc, chiar dacă nu a fost întotdeauna înțeles. Și-a menținut cu tărie ideologia, în fața tuturor chiar și a personalităților străine, impunându-se prin toate mijloacele de care dispunea, pentru a-și expune părerile sale, pe care mulți le respectau și chiar le urmau, iar alții îl controversau. Prin vasta sa operă care a creat-o, rămâne unul, dintre aceei puțini scriitori, care a scris așa de mult, încât și astăzi, prin donațiile făcute bibiotecii academice, mărește valoarea tezaurului cultural românesc.

De aceea trebuie să ne reamintim tot timpul de acest mare savant, mai ales pentru faptul că nu fost promovat societății, după meritele sale. Având locul său, în fruntea oamenilor de seamă, să-l celebrăm pentru întreaga viață, care și-a dedicat-o studiului și cercetării științifice. Și mai ales prin munca continuă pe care a avut-o în cercetarea și în descoperirea izvoarelor istorice, ale neamului neamului românesc și a altor popoare, reușind să realizeze o opera imensă, pentru care a fost premiat la nivel înalt atât în țară cât și în străinătate.

Iorga a avut un curaj excepțional, de a-și expune concepțiile tuturor, având mulți adepți, reprezentând, idolul lor și al generațiilor următoare. Se lupta permanent, pentru libertatea exprimării și gândirii omenirii și pentru deblocarea spiritului uman, de tot ce-i rău în lume.

În comparație cu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale și alți scriitori de seamă, nu a fost mai deloc studiat în domeniulu învățământului sau în alte instituții culturale. Mai ales că a fost cel care a respectat așa de mult cartea, încât și-a transformat propria casă într-o bibliotecă, fiind ctitorul mai multor, edificii culturale.

Am ales să vorbesc despre marele savant, Nicolae Iorga deoarece a dovedit o putere de muncă intelectuală a veacului nostru în gradul cel mai înalt, aproape fiind o persoană ,,unicat,, în istorie. M-a impresionat pasiunea lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși și altora, cunoștințele sale care l-a făcut cercetător în cele mai variate ramuri de cultură, creeator în scris și cuvânt de o fecunditate fără seamă.

Limbajul sau se bazează pe niște concepții universale de cercetare a spațiului și timpului din care evoluează omenirea, exprimându-se în mai multe limbi. Având o memorie excepțională el a ajuns să se exprime în 17 limbi străine cum ar fi : franceza, germană, engleză, greacă, latină, olandeză, daneză, suedeză, norvegiana etc. În concepția să considera că istoria este cea mai importanata materie, care trebuie studiată în profunzime, ca să nu ne uităm originile și faptele rele să nu se mai repete, și ori de câte ori avea ocazia scria despre neamul românesc în cărțile sale și de asemenea în discursurile sale din străinătate le amintea tuturor despre poporul român.Cinci decenii la rând și-a desfășurat activitatea științifică, adică din 1890 până 1940 el a dominat atât în cultura românească precum și în spiritualitatea mondială.

Trăind în perioada, Primului Război Mondial el aparține generației care a trăit războiul, dar totuși abordează munca intelectuală și creează opere de mare valoare pe care le realizează după muncă multă de cercetare a izvoarelor istorice. Printre altele el denunțase starea condițiilor de trai inumane ale țărănimii, iar în timpul Primului Război Mondial fusese unul dintre cei ce au luptat pentru realizarea Reformei Agrare, cerând să nu se țină seama de opoziția marilor proprietari. Avea un spirit de observație puternică și își dădea seama de la început dacă anumite reforme erau bune sau în dezavantajul poporului, luând atitundinea corespunzătoare situației în care se afla, la momentul oportun. Mi-a plăcut gândirea lui Nicolae Iorga prin modul cum și-a expus cu expresii de rară frumusețe, de mare seninătate, de simplitate olimpiană, de forme odihnitoare, arătând puritatea caracterului său exprimată în forme concise, dar uluitor de expresive.

Printre multele preocupări care le-a avut a pus și bazele unui nou învățământ românesc, fiind un mare dascăl național cu o influență fără egal asupra studenților, a tineretului și în general a opiniei publice. Astfel m-am documentat din cărți, reviste, extrase și cursuri culese din biblioteci cum ar fi : Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Romane, Biblioteca Facultății de Academie, biblioteca Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, biblioteca Liceului de muzică ,,Dinu Lipati,, biblioteca Colegiului ,,Mihai Eminescu ,, și altele. Ca să-mi îmbogățesc mai mult cunoștințele despre Nicolae Iorga am mai consultat și surse on–line, cu întâmpinarea unor dificultăți apărute în timpul culegerii informațiilor.

Deoarece nu există prea multe materiale în sursele de informare pe care le-am găsit la ora actuală, cu tema mea de licență.Totuși am constat că bibliotecile de liceu, au multe cărți cu scrierile lui Iorga, dar majoritatea sunt din domeniul istoriei și mult mai puține, despre activitatea bibliologică, acestea din urmă le-am găsit în bibliotecile mari. Lucrarea urmărește cele mai importante activități din viața lui Nicolae Iorga pe tema informării culturale și o cât mai bună valorificăre a cărții. Astfel lucrarea de față am ales-o fiind atrasă, de legendarea bibliografie a lui Iorga de nivelul inegalabil al descrierilor sale, în operele de mare valoare culturală, de filosofia ce străbate creeațiile lui de vârf și nu în ultimul rând de aspirațiile lui concretizate printr-o uriașă muncă și voința profundă de a nu se plafona și de a lăsa moștenire urmașilor săi o vastă operă de mare valoare nașională și internațională.

La întocmirea acestei lucrări am urmat sfaturile doamnei profesor universitar doctor Adina Berciu-Drăghicescu pe care am ales-o să fie coordonatorul meu în realizarea acestei teme de licență intitulată ,,Nicolae Iorga personalitate marcanta a culturii romanesti, și căreia îi mulțumesc pentru că și-a dat acordul să mă ajute. Am folosit ca principală sursă de inspirație atât suportul de curs al doamnei profesor universitar doctor Adina Berciu-Drăghicescu, apoi lucrări scrise ale omului de știință pe care îl descriu în această lucrare ,, Nicolae Iorga,, savant de renume mondial, cât și studiile altor personaltăți de cultură care au scris despre activitatea sa culturală. Cum ar fi Barbu Theodorescu, cu: ,,Preocupări bibliologice în opera lui Iorga’’, ,,Nicolae Iorga-biobibliologie’’, ,,Istoria bibliografiei’’,apoi Aurel Sacerdoțeanu ,,Nicolae Iorga despre carte și bibliotecă’’, din ,,Studii și cercetări de bibliologie’’, Petre Tuțea ,,Văleni de Munte’’. Și am mai studiat și lucrările scrise de Nicolae Iorga ,,O viață de om  așa cum fost’’, ,, Scrieri’’și alte cărți scrise în diverse domenii ca: artă, literatură, istorie, religie, politică, educației, etc.

Capitolul I este structurat cu datele importante din viața lui Nicolae Iorga, cuprinzand informații cu privire la viață și activitatea savantului în ordinea cronologică a anilor. Prin informațiile ce urmează ???? enunțate în conținutul acestei părți, mi-am propus să introduc o parte din activitatea acestui titan al culturii universale ce își are rădăcinile la Botoșani, zona de unde au izvorât mulți oameni de seamă, începând cu secolul al XIX-lea și până în de sfârșitul vieții în secolul XX.

Nicolae Iorga a cercetat cartea sub toate aspectele, având multe intervenții pe tema aceasta, îndemnînd poporul spre lectură prin toate mijloacele de comunicare de dispunea la vremea respectivă, fapt pe care l-am descris în capitolul II. Călătorea foarte mult, și pe unde mergea își nota impresiile pe care și le făcea în căutarea lui continuă de a descoperi cât mai multe despre esența și originile lumii. De asemeni dorea să ducă cât mai departe spiritul neamului românesc, de care simțea foarte legat, deoarece de aici își trăgea rădăcinile atât el, cât și familia sa, fiind cu toții mari iubitori de carte.

Adunate toate scrierile sale, formează o opera imensă, fiind necesar să i se întocmească o bibliografie individuală. Despre rolul lui Iorga, în evoluția bibliografiei am vorbit în capitolul al III-lea, care este împărțit în trei subcapitole. Am început cu un scurt istoric al bibliografiei universale, după care am continuat, cu evoluția bibliografiei românești în context internațional și apoi am evidențiat rolul lui Iorga în evoluția bibliografiei. Iar în următoarea parte am explicat despre utilitate bibliografiei sale în regăsirea mai rapidă a informațiilor care și le dorește fiecare utilizator.În finalul capitolului am dat exemple din bibliografia lui Iorga, inspirate din cărțile lui Barbu Thedorescu. Reședința de la Vălenii de Munte, am prezentat-o în capitolul al IV-lea, în care am descris aspecte importante din viața socială ale lui Iorga. În perioada când locuia acolo, printre alte activități care le-a făcut a înființat o tipografie și o instituție de învățământ superior mai ales prin munca voluntară a omenilor din apropierea sa. Dar și Nicolae Iorga era un permanent luptător, pentru binele poporului său și se implica în tot felul de activități în care punea în evidență țăranii români săraci care trăiau mizerabil, fiind un neobosit susținător, al cauzei lor, pentru a duce o viață prosperă și mai bună. Ceea ce se obsrevă și din faptul că terenul și casa, pe care i le-a dăruit Regele Albaniei l-a trasformat într-un institut de cercetare culturală și cu acest subiect am încheiat lucrarea.

Spre sfârșit am adăugat câteva din concluziile mele personale, pe care le-am constatat de-a lungul studiului materialelor, pentru întocmirea acestei lucrării de licență care urmează mai departe. Am scris-o pe calculator în ,,Word 2004,, pe hârtie trasă la Xeros și pe CD-ROM. Apoi am încheiat cu o bibliografie și câteva pagini cu ilustrații. M-am inspirat în realizarea acestei lucrări de licență din anul universitar 2014-2015, din informațiile și indicațiile pe care le-am avut din partea d-nei profesor universitar doctor Adina Berciu-Drăghicescu în calitate de coordonator știițific.

Capitolul I. Nicolae Iorga personalitate marcanta a culturii romanesti

Nicolae Iorga, face parte din personalitățile celebre ale culturii universale, s-a născut, dotat cu o memorie uluitoare, pe care și-a folosit-o la maximum în bogata sa activitatea culturală ce a avut-o, de-a lungul vieții. Au rămas în folosul omenirii, creațiile sale culturale de mare valoare științifică. Multe sunt păstrate și astăzi în sediul, Bibliotecii Academiei Române din București, unde a fost acceptat, ca membru alături de alți oameni de seamă din vremea sa. Aducând contribuții deosebite la dezvoltarea acesteia, prin donații masive pe care le-a făcut bibliotecii din opera sa. Și cu munca sa, neobosită asupra studiului și cercetării amănuțite, a realizat o operă în timp ce activa acolo, încât și astăzi este una dintre cele mai valoroase creații, din fondul bibliotecii academice românești.

Activitate și opera lui cuprind dovezi ale devotamentului său față de poporului român izvorâte din conștiința sa cu privire la importanța comunității spirituale, în dezvoltare generală a unui popor. Credea cu multă tărie în ideea de unitate statală, și vroia să alăture națiunea română de marile națiuni prin scoaterea la iveală a potențialului cultural. Prin multele materiale, documentare culese din arhivele din țară și străinătate își întemeiază afirmațiile care le susține în fața tuturor, cum că suntem un stat vechi, valorile culturale românești domină de o vejnicie pe aceste meleaguri, și nu sunt de ieri sau de azi, cum vor unii să se ,,creadă,,. Consideră că dezvoltarea unui popor, nu se poate face fără cultură, socotind-o un element progresist sufletul, conștiința și forța morală indinspesabilă ce definește vitalitatea acestuia.

Așa cum ne amintește și Barbu Theodorescu, în descrierile sale bibliografice, Nicolae Iorga era o personalitate polivalentă, ocupându-se de cercetările și studiile științifice care le făcea, cu multă conștiințiozitate și răbdare și neprecupețind nici un efort. Și în prezent Nicolae Iorga o personalitae dinamică, mai universală în erudiție și umanism cu adâncă sensibilitate în toate colțurile sufetului său. El în toate a fost un fenomenal, fiind frămâtat permanent de binele și pacea tuturor semenilor săi.

Barbu Theodorescu a studiat biografia sa, fiind singurul bibliograf care a reușit să alcătuiască istoria vieții personale a lui Iorga într-o formă cât mai completă și a întocmit o bibliografie personală în cartea sa,, Biobliografie,,

Cronologie – biografia copilăriei

Astfel începând cu perioada 1735-1871 aduce la cunoștință primele informații, despre familia din care se trage Nicolae Iorga. El mai scrie, despre o ruda cea mai îndepărtată a lui Iorga care se numea, Nicolae Drăghici, de loc, era venit din Muntenia, care în anul 1735 se stabilește la Focșani. Nicolae Drăghici are 6 copii printre ei și Iordache care a devenit în timp mare vornic, politician, ajungând să aibă o funcție importantă în conducerea Moldovei, sub trei domnitori. Printre copii lui a fost Elena care era bunica lui Iorga.În anul 1799 se naște Costache Iorga, ajunge avocat și are 5 copii din căsătoria cu Maria și era bunicul lui Iorga. La 1837 se naște Nicu Iorga și este unul dintre copii celor doi de mai sus.

Elena Drăghici se căsătorește cu Gheorghe Arghiropol și împreună au mai mulți copii printre care Zulnia mama lui N. Iorga care se naște în anul 1842. Avocatul Nicu Iorga, ce avea să devină tatăl marelui savant Nicolae Iorga, în anul 1860, se căsătorește cu Zulnia Arghiropol. Era un om capabil, onest și ajunge subprefect la Botoșani în anul1867. Iar în perioada următoare, la vârsta de 70 de ani în anul1869 se stinge din viață bunicul lui Nicoae Iorga și anume Costache Iorga.

În anul 1871 lună iunie ziua 5 în jurul orei 12 noaptea, Zulnia în vârstă de 25 de ani îi dă naștere lui Nicolae Iorga , iar tatăl său era Nicu Iorga în vârstă de 33 de ani.

Dovada acestui fapt reiese și din citatul dat de scriitorul,Victor Iova în Tabel cronologic din cartea O viata de om așa cum a fost , de Nicolae Iorga, care a reprodus o copie după actul de naștere original al autorului. Aici sunt scrise datelor de identificare a lui Nicolae Iorga în care se specifica clar, despre întocmirea lor, la ora10 dimineața și că el s-a născut în casa părintească din orașul Botoșani din strada Copului, că era de sex masculin , de religie

ortodoxă. Tot așa mai departe se arăta ocupația tatălui, numele, vârsta și domiciliului părinților săi, care erau deasemeni, tot din orașul Botoșani .

În 1873, se naște fratele lui Nicolae Iorga, pe care îl chema George, care ajunge doctor în drept, publicist și director general în Ministerul Industriei. În preajma anului 1875, tatăl său, se îmbolnăvește foarte grav și în anul următor a decedat, adică pe 29 martie1876.

Mai târziu, avea să scrie cu regret, că nu apucat să se bucure de tatăl său, amintindu-și foarte puține momente pe care le-au petrecut împreună, deoarece s-a dus prea devreme din lume, fiind marcat de acest fapt o periodă îndelungată. De prin anul 1878, Nicolae Iorga începe clasa întâi la Școala ,,Marchian Folescu’’ din Botoșani pe care o încheie cu note mari.

Este premiant în următoarele clase, având unele probleme cu dascălii școlii, ajunge totuși în clasa a IV a, să fie făcut monitor ținând chiar o lecție de istorie.Încheie anul cu premiul I , își continuă studiile și în anul 1887 trece în clasa I secundară din Liceul ,,A.Tr. Laurian,, din Botoșani unde obține din nou premiul I, până în clasa IV de liceu. Începe să se facă remarcat de toată lumea prin rapiditatea cu care evoluează, dă meditații și cu banii obținuți își cumpără mai întâi primele cărți, de care este foarte încântat. Astfel ajunge să cunoască mai multe limbi străine pe care le-a învățat cu ușurință datorită capacitătilor sale mentale extraordinare. Începând astfel să-și dea seama de abilitățile cu ce se născuse scrie primele articole în ziarul Românul al unchiului său Emanoel Arghiropol.

1.2 Adolescența

În anul1885 se înscrie în clasa a V-a de liceu, dar este eliminat15 zile din liceu, din pricina unui conflict creeat între el și profesorul Fleury , este primit înapoi și termină din nou cu premiul I. Pe 23 august părăsește orașul său natal se cazează la unchiul său din Iași și se înscrie la Liceul Național în clasa a VI a apoi se mută la cămin. Din nou, face dovada cunoștințelor desăvârșite pe care și le-a însușit până atunci și este pus de profesorul, Brandia să facă în locul său lecția de istorie. Acesta este profund impresionat de prestația sa, ceea ce dovedește primele sale fapte cel scotea în evidență încă de atunci ca având abilități deosebite.

A început să ia legătura cu ideile socialiste în casa pastorului englez Mayer, din Păcurari, frecventând des ședințele clubului socialist ce aveau loc în casa dr. Pastia. Devine membru activ al clubului unde scrie o conferință despre Capitalul lui K. Marx și răspândește broșurile lui Kropotkia. Are din nou conflicte cu directorul Vasile Burlău, a fost eliminat și

primit cu greu în anul următor, apoi se retrage pe motiv de boala 2 luni.

În luna iunie a anului 1888 termină liceul, în 13 septembrie trece examenul de bacalaureat, iar pe 27 septembrie, eminentul elev, se înscrie la Universitatea din Iași, la Facultatea de litere. Apoi Nicolae Iorga la vârsta de 17 ani și 3 luni, reușește la examenul de bursă și îi are ca profesori pe: A. D. Xenopol, St.Virgolici, P. Rascan, Andrei Vizanti, I Gavanescul, I. Caragiani, Aron Densusianu, Nicolae Ionescu, C. Leonardescu.

Fiind un student foarte sârguincios trece de toate examenele din anul 1, iar în vacanța de vară rămâne în Botoșani și studiază pentru examenele din anii următori respectivi 2 și 3, așadar depune o cerere în care dorește să devină absolvent, dar este respinsă de către decan și trimite cererea la Minister. Așadar în octombrie 27-noiembrie 13 anul 1889, termină de susținut examenele pentru anul 2 și 3 al Facultății de litere, iar în decembrie 12-17 anul 1889 își susține și licența. Ajunsese să fie lăudat peste tot chiar și la presă apare la acea vreme un articol : ,,Un triumf strălucit ”, care remarcă memoria vastă a lui Iorga, cu o putere de judecată cum nu s-a mai văzut vreodată până atunci, capabilă să rețină un volum imens de cunoștințe mai ales că știa foarte multe limbi străine. La sfârșit, în decembrie, dă și examenul de licență în specialitatea: literatura greacă pe care obține calificativulc ,,Magna cum laude’’. Pentru performanțele sale deosebite se organizează un banchet în onoarea proaspătului absolvent, fiind comparat în presă cu un luceafăr al științei. Deoarece îi cunoșteau situația materială, sărăcăcioasă, este propus de A. D. Xenopol și alți foști profesori care îi apreciau talentul să primească o bursă în Franța. Nicolae Iorga participă împreună cu viitorul socru, Vasile Tasu și alți oameni de seamă, la un eveniment deosebit de trist pentru cultura românescă și anume la funeraliile de înmormântare, a lui I. Creangă, care a avut loc pe 2 ianuarie din anul 1890.

Un alt eveniment important din viața lui Iorga a fost pe 13 ianuarie când își anunța, căsătoria cu Maria V. Tasu, eveniment despre care s-a scris și în Curierul românesc.

În data de 29 ianuarie 1890 primește diploma de licență, după care îi apare în ziarul Lupta primul său articol despre Năpasta, dramă scrisă de Caragiale. Mai scrie și la alte publicații începând colaborarea la revista Arhiva, care îi publică studii istorice, articole și

recenzii asupra literaturii universale totodată, susține conferințe prima având titlul Moralitatea în artă .

La 9 aprilie, 1890, i se aprobă, după ce a dat concurs, să fie titularul catedrei de latină la liceul din Ploiești. Primește bursa de studii, și la 15 aprilie pleacă în Italia.

Alte evenimente în viața sa, mai sunt raporturile create cu personalități ca: Al. Odobescu, Al.Vlahuță, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale, G. Tocilescu, N. Quintescu și susținerea examenului de ocuparea postuluia catedrei de latină de la Ploiești, dar nu mai reușește să predea ocolo, deoarece primește bursă de studii, pentru Franța și Germania cu ajutorul lui Al. Odobescu. După ce merge în Italia, vizitează mai multe orașe importante, se reîntoarce în România. Și debutul său literar începe prin colaborarea cu Revista nouă și Contemporanul, unde publică poezii și la ziarul Lupta a lui Gh. Panu scrie terizeci și șase de articole, locuind în acest timp la socrul său, iar în toamnă pleacă la Paris. Pentru a se specializa se înscrie spre sfârșitul anului, la Școala de înalte studii din Paris unde cunoaște o serie de personalități științifice, printre care Louis Leger care-i recomandă să colaboreze cu Enciclopedia franceză.

Fiind acceptat, se consideră pentru prima dată în elementul său și chiar afirma că „Niciodată n-am avut atâta timp la dispoziție, atîta libertate de spirit, atîta bucurie de învăța de la cei mai mari oameni ai lumii, al căror gînd mai scump îmi stătea larg la îndemînă, ca atunci, în acea vară a anului 1890, care a contribuit așa de larg să-mi întregească sufletul, ferindu-mă, în în ajunul unor grele și cele mai iubite studii de specialitate, de marea primejdie a îngustării orizontului, a pierderii simțului, așa de necesar, al proporției dintre lucruri.” Se pregătește intens în anul 1891, reușește să studieze foarte mult, încadrându-se în rigorile științifice impuse de profesorii care îl ajutau în documentare și reduce la minim activitatea publicistică din țară, devenind un mare om de știință.

Îndrumătorii săi, prof. Charles V. Langlois, prof. Ch. Bémont și prof. G. Monod îl ajută în alcătuirea, lucrării de diplomă careia îi dă titlul ,,Poezia latină în Italia modernă a lui Sannazar și Vida, schimbând-o, după ce a cercetat în Biblioteca Arsenalului scrisorile lui Philippe de Mézières. În această perioadă, muncește cu multă trudă și pasiune adresându-se, pentru documentare, coducerii arhivistice din mai multe centre culturale ale țărilor: Italiei, Germaniei, Franței, etc. Pe lângă pregătirea, pentru lucrarea de diplomă, în anul 1891, mai învață limba engleză și se inițiază în limbile nordice: suedeză, olandeză, norvegiană, olandeză și altele.

La Paris în anul următor 1892, își definitivează studiul despre lucrarea de diplomă, având o puternică corespondență cu Bruxelles, Roma, Livorno. De aici adună pentru studiul său, documente existente referitoare la lucrarea sa, de istorie universală asupra lui ,,Philippe de Mézières (1327-1405) et la croisade au XIVe siècle,, subiectul tezei sale. Tot în acest an, are prima colaborare cu Revue historique cu studiul ,,Une collection de Philippe de Mézières,, apoi se duce în Anglia, la Londra să lucreze, la arhiva Ministerului, primind 600 de lei pentru această călătorie.

Aici, are ocazia să ajungă, la British Musseum, impresionându-l ordinea și mulțimea de cititori în comparație cu România. Și totodată, intră în posesia cărților lui Th. Carlyle și A. Tennyson, cumpărându-le de la anticariat. Cu ocazia cărora, începe să prindă rădăcini în sufletul său, simțul solidarității naționale, sentimentul patriotic, iubirea de trecut-piatră de temelie în opera sa. Prinzând și accentul englezesc, a început să înțeleagă obiceiurile lor constatând, că disciplina în viață și stăruința lucrului bine făcut, nu face decât să aducă multe avantaje în realizarea obiectivelor care și le-a propus. La 6 iunie 1892 este la Roma, într-o călătorie de lucru și cu ajutorul lui A. Geffroy la Institutul francez din Roma, obține aprobarea să lucreze la Vatican, fără să mai facă vizite culturale la muzee și spectacole.

1.3 La maturitate

În Germania ajunge în 13 ianuaie 1893, unde se înscrie la Universitatea din orașul Berlin, pentru teza de doctorat: ”Thomas III, Marquis de Saluces, étude historique et littéraire”, dar este respinsă de către profesorii de acolo deoarece sunt deranjați de faptul că nu a frecventat cei trei ani de studiu reglementari și nu aveau garanția că a lucrat-o singur.

După câteva luni, depune lucrarea de doctorat la Universitatea din Leipzig fiind sprijinit de profesorul G. Weigand pe care l-a cunoscut în casa lui E. Pico. Lucrarea a fost acceptată, și se hotărăște să rămână o perioadă în Leipzig, plecând astfel din Berlin. Înainte să primească diploma de doctor din Leipzig, pe 25 iulie 1893, i se comunică că teza de francenză, i-a fost acceptată și primește titlul de diplomat al Școlii practice de înalte studii din din Paris, semnată de președintele Gaston și cu referenții următori: A. Lognon, J.Royși C. Bémont.

Pe 4 august în fața comisiei formată din personalități de seamă cum ar fi C. Wachsmuth , Karl Lambrecht și Birch-Hirschfeld susține examenul de doctorat, și după ce reușește, pleacă câteva luni la Geneva. Karl Lamprecht, era un savant cu renume mondial considerat cel mai valoros om de știință din vremea aceea, de care N.Iorga va rămâne legat toată viața.În octombrie, 1893, se întoarce la Iași și i se tipărește, primele apariții editoriale, ce cuprind studii despe scriitori români. Mai apare Amintiri din Italia și articole în Timpul, cu studii despre M. Eminescu, Pierre Loti, Zorrillo, H. Ibsen, etc.

Nicolae Iorga în această perioadă, după multe cercetări diverse, începe să caute în arhivele Europei și documente care conțineau informații referitoare la români. Încercând astfel să afle tot mai multe lucruri. care arătau o altă față a trecutului românesc. În noiembrie – decembrie se afla la München și primea corespondența la Nürnberg, între timp, cei de la Ministerul Cultelor și Instrucțiuni Publice din București i-a aprobat, tipărire a primei sale colecții de documente , intitulată Acte și Fragmente, ce avea ( 3 volume).

Așadar reușește să tipărească trei cărți în acest an: „Poezii”, (1890-1893), București, cu 130 de pagini, apoi ”Schițe din literatura română”, vol. I, Iași, ce cuprinde: V. Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Filimon și volumul II cu Bolintineanu, Ion Creangă, V. Micle, A. Naum etc.

Își continuă călătoria de studii în Germania mai exact la Leipzig, Berlin și Nürenberg unde își dă, lucrarea de doctorat în limba franceză ”Thomas III, Marquis de Salüces, étude historique et littéraire”, în care se observă interesul savantului pentru istoria universală și cea medievală. Această lucrare va apărea în editura H. Champion la Paris. Dândui-se totodată și diploma de doctor, a fost recenzat elogios în ,, Historicul Review,, și în ,,Revue des questions historiques,, fiind apreciat, pentu munca și inteligența de care a dat dovadă de foștii săi profesori, iar Ch. Bémont îi urează, să aibă parte de asemenea recunoștință și la reîntoarcerea în țară.

După ce scapă de obligațiile doctoratului în primele luni ale anului1894 pleacă într-o călătorie de cercetare a documentelor, despre istoria poporului român în Germania la München și scrie scurta prefață la Acte și fragmente. În acest an, are loc moartea colaboratorului său Vasile Tasu, care între timp i-a devenit socru, care era un om important cu funcție de consilier la Curtea de Casație, membru al ,,Junimii,, cu influiențe în cercurile de elită fiind bun prieten cu Ion Creangă, A. D. Xenopol, etc.

Apoi lucrează la Innsbruck făcând aceleași cercetări ca și la München în descoperirea acțiunilor făcute de unii domnitori români, care au fost rătăcitori pe acolo (Petre Șchiopul, și fiul său Ștefan, Mihai Viteazul). Nicolae Iorga, încheie șederea sa, în mediul intelectualilor din Germania, și în martie ajunge la Milano stabilindu-se pentru mai mult timp probabil că, și datorită faptului că s-a născut primul său copil căruia i-a pus numele de Petru. Pe 10 martie lucra la arhivele din Torino, fiind și aici laudat penru lucrare sa de doctorat și alte merite ale sale, cu care ieșia în evidență în activitățile culturale pe care le desfășura în perioada aceea. Mergând după câteva zile să lucreze la Biblioteca ,,Ambrosiană,, în orașul Milano al cărei director , prieten cu N. Iorga era Ahille Ratti, cel ce urma să devină în viitorul apropiat, papă Pius al XI-lea.

Pe 4 aprilie îl cunoaște pe Ch. Kohler, acesta era conducătorul publicației din Paris, Revue de l’Orient latin iar colaborarea lor durează 10 ani. Din această colaborarea vor rezulta cele șase volume de Notes et extraits fiind considerate cele mai valaroase cercetări din opera imensă a istoricului. Mai tot timpul, cunoaște tot felul de personalități ca: Federico San Zaccaria, Vittorio Lazzarini, rusul N. Kavalevski, istoricul german Maximiliin Brosch, istoricul Tomaso Luciani, cu care leagă prietenii puternice. Acești mari oameni de cultură au contribuit cu toții la formarea și cimentarea, unui nou spirit în cultura semenilor săi și chiar în politică și la respectarea în egală măsură, a tuturor drepturilor fiecărui popor .

Nicolae Iorga, cunoștea multe limbi străine și purta discuții cu oamenii de știință, în funcție de naționalitatea fiecăruia. Totodată, scoțând metoda sa de lucru și de gândire : comparatismul, găsind în același timp oportunități de introducerea istoriei și culturii românești în cea europeană, în urma cercetărilor făcute, în călătoriile sale în srăinătate.

La 20 iulie din anul,1894, călătorește din nou la Roma, la lucru în arhivele de la Vatican. Între timp, marele istoric de mai târziu, în luna august se înscrie la concursul, ce are loc la Iași, pentru ocupare postului vacant, de la catedra de istorie medie modernă și contemporană de la Universitate din București.

După un pelerinaj științific european de 4 ani, se mută la București, locuind în strada Sfinții Voievozi nr. 12, aducând totodată cu el, un număr de 10.000 de cărți și multe copii găsite în străinătate, după documentele originale importante, privind istoria țării.

Nicolae Iorga în această perioadă cât a stat la studii în străinătate a ținut legătura cu profesorii, colegii și literații din țară.După ce a făcut cercetări în mai toate arhivele de seamă din lume, stăpânind îndeaproape istoria evului mediu și a civilizției bizantine, se putea considera pregătit pentru cariera universitară. Profesorul de istorie de la București, Petre Cernătescu se stinge din viață, și rămâne liberă catedra sa, la care se organizează un concurs unde participă N. Iorga și I. C. Georgian. Sosește la Iași pe 29 septembrie pentru că aici avea loc, susținerea examenului de ocupare catedrei de istorie universală de la București. După o luptă strânsă cu colegul său N. Iorga nu ia decât nota 7,07 și este respins iar colegul său cu 7,02 la fel. Pentru că cei din comisie aveau păreri diferite, unii îl susțineau și alții, precum Aron Densușianu era împotriva sa, primind totuși numirea de profesor suplinitor, la Uninversitate din București, pe durată de un an de zile, începând cu data de 1 noiembrie, 1894.

Având prima sa lecție cu titlul ,,Despre concepția actuală a istoriei și geneza ei, unde expune oarecum o istorie a istoriei de la Lucian până în atunci, folosind pe A. D. Xenopol.

Nicolae Iorga poate fi caracterizat, ca profesor astfel: era punctual, apropiat de studenți tăcut, timid, izolat, mereu grăbit, cu un mare debit de vorbire, încât studenții îl rugau să vorbească mai rar, ca să poată să-și ia notițe, pentru că erau interesați să înțeleagă cât mai mult din expunerea ideilor sale originale și din uriașa sa bibliografie, pe care o folosea în discursuri, căci abia puteau să țina pasul cu el. Leagă o prietenie importantă și de lungă durată cu cei din fruntea grupului dominant din facultate, mai ales cu Dimitrie Onciul, și Ion Bogdan.

Tot în acest an tipărește mai tipărește lecția de deschidere a cursului universitar, apoi extrasul articolului din Revue de l’ Orient latin și vol II din ,,Schițe din literatura română,,. Deasemeni publică articole în Arhiva, Familia, și Vatra, în care scrie despre Grigore Alexandrescu, B. Delavrancea, G. Coșbuc, Ioan Calimah și alții.

În anul1895 începe colaborări multiple cu diverse instituții interne și internaționale. Publică ,,Notițe istorice,, în Arhiva , ,,Basta și Mihai Viteazul,, conferință la Ateneu, având succes o tipărește imediat, colaborează cu Adevărul ilustrat , având mai multe articole, în Revue de l’ Orient latin apare vol.I din ,, Acte și fragmente cu privire la istoria românilor,, studiind, căutând documente și informații despre istoria poporului român, la Berlin, Leipzig, Dresda, dar și München.

În aprilie–mai, publică ,,Les bibliothèques de la Roumanie,, în Revue internationale des archives de bibliothèques des musée,,. În iulie apare ,,Amintiri din Italia,, prima carte de drumeție, gen literar în care excelează în viitor, și în același timp face parte din comisiile de bacalaureat. Apoi pleacă pentru studii, la Milano, Veneția, Genova, Haga, Viena, Olanda și altele. Se întoarce în toamnă, iar pe 4 octombrie, reușește la concursul pentru ocuparea catedrei de istorie unde fusese numit profesor suplinitor cu un an în urmă. După ce mai face un drum în Viena, în noiembrie, 1895, cu ocazia lecțiilor de deschidere a cursului, face precizarea că acestea, vor alcătui cu timpul un volum, care se intitula Introducerea în studiul istoriei . Totodată întrerupe colaborările cu revistele literare și începe activitățile în domeniul istoriei și în special a editării de documente, realizate cu o expunere înghegată cu fraze de o mare concentrare științifică. Colaborează cu diverse personalități și scoate: Acte și fragmente (3 volume); studiiși documente (31volume); Hurmuzaki prin Academie,tipărește7 volume, etc. Se mai remarcă în 1895, o activitate bogată de corespondență cu istoriciși arhiviști străini.

Anul 1896, îl prinde în arhivele din Apus, colaborează și aici cu Nuovo Archivio veneto unde publică: Un viaggio da Venezia alla Tana. A apoi în Revue critique d’histoire et de literature recenzează operele unor personalități ca: G. Bengescu, E. Picot, A. D. Xenopol, I. C. Zane, V. Lazzarini, etc. Primește comunicarea de apariție a lui ,,Philippe de Mézières,, pe 19 februarie de la profesorul E. Châtelain. Și mulți alți profesorii cum ar fi, Ch. Bémonte, Ch. Kohler, V. Lazzarini îl felicită, pentru meritele sale deosebite și în același timp obține, diploma de elev diplomat al ,,Școalei,, urmate la Paris.

La 28 februarie i se publică la Academia Română în Anale lucrarea: Contribuțiuni la istoria Munteniei în a doua jumătate a sec. XVIII, reprezentând prima legătură cu aceasta.

A urmat, prima comunicare de la Academie, prin prezentarea a 35 de scrisori privind pe Maria Adorno Valarga. În continuare, este sprijinit de A. D. Xenopol și de D. A. Sturdza în tipărirea Volumului X cu documentele descoperite în arhivele Apusului în colecția începută mai de mult Hurmuzaki,dar fără să fie plătite dreptului de autor, de către Academie. Apare pe lângă alți oameni de seamă, care îl apreciau foarte mult și un admirator de seamă domnul Ion Bianu. În familia sa mai se naște o fetiță pe care a numit-o Maria, care a apărut după ce l-a avut pe băiețelul Petre, pe acesta luându-l împreună cu soția în călătoria de la Graz.

Se vorbea despre biblioteca română pentru prima dată prin mai în Franța cu primul studiu în limba străină ce se numea Les Archives roumaines în Revue international des Archives. La Paris mai apare în două volume lucrarea cu titlul Histoire des roumaines a lui A. D. Xenopol care împreună cu D. A. Sturdza erau înflăcărații săi sprijinitori. Deasemeni îi apare în librăriile din București, vol. I. din colecția Acte și Fragmente , cu un număr de pagini impresionant de peste 800. Iar în Arhiva merge mai departe cu publicarea călători străini prin țările noastre ce vor fi baza Istoriei românilor prin călători. Tot în anul 1896 în iunie, face parte din comisia de la liceul ,,Mihai Viteazul,, pentru ocuparea postului de către candidați ai postului de geografie. Avea un salariu de profesor universitar de 498,60 lei bani în mână.

După moartea lui Manole Iorga la 21 octombrie 1896, se mută în str. Icoanei, nr. 64.

În ianuarie 1897, este marcat prin apariția primelor pagini din Notes et extraits, în jurul cărora poartă o bogată corespondență cu Ch. Kohler, urmată de multă muncă în corectare celor trei volume care le avea în pregătire. Pe 28 februarie, adună multe documente din sec. XVII și XVIII și le donează Academiei. S-a început deja realizarea unei bibliografii a lui Nicolae Iorga, de către I. Kalinderu întocmind o listă cu 25 de studii și alte volume apărute , atunci când l-a recomandat să fie membru al Academiei, ceea ce se îndeplinește pe data de 9 aprilie.

Tot în aprilie se publică Vol. X din Hurmuzaki: Rapoarte consulare prusiene din Iași și București (1703-1844), cuprinzând 694 documente publicate în 830 pagini. O altă apariție importantă o are la conferința de la Ateneu, unde îndeamnă auditoriul, la un ,,citit,, de calitate prin discursul intitulat Ce trebuie să cetim. Ca și în anul precedent își continuă munca migăloasă de studiu și cercecetare propunâd tipărirea de către Academie, a unui nou volum de documente culese din Parma,Viena, Graz, Dresda, Leipzig, Torino etc. purtând multe discuții, obositoare în vederea aprobării.

Examenele de la Universitate și de bacalaureat, îl epuizează și mai mult iar după ce mai face o călătorie în străinătate în arhivele Europei, se hotărăște să ia o pauză. Astfel când se reîntoarce în țară, își ia un concediu de la facultate în perioda 1 octombrie –15 noiembrie.

Are din nou în această perioadă întâlniri, cu prieteni de seamă dinViena, Ragusa,Veneția, roma, Neapoli, Florența și ajunge să lucreze în perioada octombrie – noiembrie la arhivele din Vatican.

Când revine în țară pe data de 15 noiembrie 1897, deschide anul universitar cu o lecție dedicată metodei de lucru în istorie: Frumusețea scrierii istoriei. Tot în anul acesta apare vol. III. din Acte și fragmente dar din lipsă de fonduri Ministerul le-a suspendat. A continuat raporturile de prietenie cu Ch. Kohler, H. Stein (Paris ), R. Predelli și C. Soranzo (Veneția), F. Gelcich, (Ragusa), V.Lazzarini, (Padova), C. J. Jirecek (Viena) și deasemenea avea corespondență în vederea cercetării, arhivelor bucovinene cu mitropolitul Vladimir de Repta.

Anul1898 încheie ciclul celor cinci ani -1894 -1899-, dedicat de Nicolae Iorga, exclusiv cercetării de arhivă, editării de documente și activități didactice fără să se implice în acțiuni legate de politică. Este ales membru corespondent al Academiei. Împreună cu: A. D. Xenolpol, D. Onciu și alții oameni de seamă ține discursuri de mare valoare culturală, în cadrul ciclului de conferințe de mare amploare ce se țineau la Ateneul Român, privind istoria românilor. În continuare strănge documente și le prezintă în cadrul comunicărilor de la Academiei cum ar fi: Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria românilor mai ales din bibliotecile din Göttingen și Viena. Deasemenea mesaje provin din bibliotecile, lui : C. Mavrocordat, C. Brâncoveanu, și Stolnicul Constantin Cantacuzino.

În iulie 1898, pleacă din nou în peregrinări științifice în țară și străinătate, de unde adună documente și întocmește al XII-lea volum din colecția Hurmuzaki.Urmează a treia comunicare la Academie intitulată Documente nouă în mare parte românești relative la Petre Șchiopul și Mihai Viteazul.

De-a lungul anului 1898, colaborează în continuare cu Arhiva, Literatură și artă romănă, buletinul geografic, scoate primul studiu de sinteză, despre Chille și Cetatea Albă cu discuții interminabile la adresa ei. Apoi mai publică lucrările: Cultura română sub fanarioți și Lupta românilor cu turcii de la Mihai Viteazul încoace. Sintezele sale sunt desăvârșite, sunt un recitativ de o bogată expresivitate, în aceste pagini de proză artistică prejudecățile enciclopedistului nu stânjenesc arta, verbul poetic și transfigurarea metaforică. Expresia cocludentă a forței artei sale în care se găsește costituit un echilibru profund între pasiune, fantezie și adevăr încânta studenții, care îi frecventau cursurile fiind extrem de încântați de Nicolae Iorga astfel încât puteau să-i reproducă exact un discurs de al său. Printre ei se număra : C. Moisil, Nerva Hodoș, Remus Caracaș, Vasile Mihăilianu etc.

Cu toată această, putere de scriere valoroasă, cu ascensiune rapidă și cu mari realizări, atrăgea invidia celorlalți colegi din breaslă, obținând cu greu aprobarea publicării în lume.

Astfel în anul 1899 începe o etapă nouă în activitea științifică și în viața social culturală începând să cerceteze arhivele din Transilvania adică Sibiu, Brașov și Bistrița. Pe 5 februarie anuță în Comunicare, la Academie, Manuscripte din biblioteci străine, despre cronica Istoria Țării românești dintru început că, nu era anonimă, aparținând lui Stolnicul Constantin Cantacuzino.

Începe să se amestece în viața publică și politică dezlănțuind o adevărată furtună cu consecințe nebănuite pentreu cariera sa. Se poate observa transformarea sa dintr-un savant de bibliotecă și arhivă, care ajunge un temut gazetar, înfierând tot ce era negativ în viața culturală de atunci. El scrie articole la ziarul l’Indépendance roumaine, intitulate La Vie intellectuelle des Roumains dans le présent, apoi vor fi strânse într-un volum cu titlul Opinions sincères. La vie intellectuelle des Roumains en 1899. Devine om politic și gazetar în această perioadă din necesetăți istorice nu din ambiții deșarte, cum îl criticau cei care se simțeau atacați, de cuvintele sale dure pe care le expunea cu sinceritate în diverse publicații.

Tot în acest an mai publică ; Manuscrise din biblioteci străine, Documente românești din arhiveleBistriței; Notes et extraits pour servir à l’histoirre des croisades au XV- siècle, vol. I-II, Paris. În iulie august pleacă în călătorie în Polonia și în Florența totodată cercetează arhivele vieneze, și în noiembrie lucrează iar la Iași. Apare ziarul România jună condus de Aurel C. Popovici și îi are colegi pe A. Vlahuță, I. L. Caragiale, Eugen Lovinescu, O. Densusianu, G. Coșbuc etc. Personalitățile din străinătate cu care a colaborat, îi transmit cuvinte de laudă, fiind încântați de lucrările sale, felicitându-l pentru curajul de-a spune lucrurilor pe nume, cu fraze limpezi și curgătoare făcute cu nesfârșita sa silință. Alături de Paraziții și Cercurile de admirație mutuală, publică în România Jună articolul Tinerețea ,,oamenilor mari,, într-o țară mică, acesta era drumul de început al pamfletelor. Fiind dezamăgit de realitățile românești a inegalităților sociale, ideile sale având o întruchipare practică, aducea acuzații grave la adresa celor care se ocupau cu falsa cultură. Ceea ce l-a făcut pe Gr. Tocilescu să srângă 36 de semnături de la profesorii universitari pentru înlăturarea lui Nicolae Iorga din învățământ pe 26 decembrie 1899.

Anul 1900 activitatea științifică, a lui Nicolae Iorga, a fost concretizată în 10 lucrări variate cum ar fi primul studiu asupra lui Mihai Viteazul, broșuri cu caracter polemic, totodată mai lucra patru mari opere, considerate de mare valoare ștințifică în evoluția carierei sale. Acestea lucrări sunt cu titlurile următoare : Istoria literaturii române în secolul XVIII, primele volume din Studii și documente cu privire la istoria românilor, volumul XII din colecția Hurmuzaki și volumul III din Notes et extraits…

Pentru Iorga a fost un an plin de succese, continuând colaborările cu directorii de la „Revue critique”, „Revue de l’Orient latin” și Revue historique dar a suportat și înfrângeri din cauza polemicilor și a intregilor apărute de la cei loviți în presă de părerile diferite ale sale.

Este apreciat și în domeniul învățământului, astfel la liceul din Ploiești este numit membru onorific al cercurilor literare. De la Genova Konigsberg, Haga și Lemberg prietenii de seamă îi trimit numeroase informații științifice . Adunând documente, timp de 4 ani din arhivele și bibliotecile italiene, germane, austriece, transilvănene și din București reușește să scoată vol. XI din colecția Humuzaki intitulată Acte din sec. XVI (1517-1612) relative la domnia și viața lui Petre Șchiopul. La 15 februarie Nicolae Iorga mai publică : Un pretendent la tronul muntean : Dumitrașcu- Voda Cercel în volumul imens : Lui Titu Maiorescu, Omagiu. Apoi în 20 februarie pe lângă alți oameni de seamă, se alătură celor care îl apreciauși bizantinologul K.Krumbacher, laudând opera imensă a lui Nicolae Iorga din colecția Hurmuzaki. În lupta lui continuă pentru dreptate continua atacurile asupra lui G.Ionescu-Gion, Gr. Tocilescu și altor istorici din cercul lui B. P. Hasdeu în articolul din l’Indépendance roumaine. Totodată trimite la academie studiul : Relațiile comerciale cu Lembergul. Pe 16 martie într-o ședință publică V.A.Urechia publică o comunicare a lui Nicolae Iorga privind relațiile Lembergului cu Polonia, fiind criticat și de ziarul Contemporanul .Iar pe 26 martie Gr. Tocilescu prin atacuri vehemente la adreasa lui Nicolae Iorga, în urma apariției lucrării La vie intellectuelle de Roumanie propunând înlăturarea autorului din înaltul for de cultură și astfel secțiunea istorică, votează contra lui Nicolae Iorga și până la 4 iulie 1904 nu a mai ținut nici o comunicare istorică la Academie. Pentru purtarea sa,, necuviincioasă,, după cum spuneau colegii săi de la secțiunea istorică, precum și pe baza raportului lui V. Babeș nu mai este primit la premierea lucrării Documentele Bistriței vol.1 .

Totuși Nicolae Iorga avea mulți susținători cum era și Lazăr Șăineanu care era profund impresionat de situația lui Nicolae Iorga.Vehementele discuții de la Academie contra lui Iorga, era tot timpul aduse de Grigore Tocilescu pentru că nui convenea, faptul că era cel mai des, criticat de acesta pentru falsuri în cultură. Tot contra lui Iorga era și Apostolescu care publică ,,Iorgantine,, în pubicația Timpul.

În apărarea lui intervine D. A. Sturdza, care pe 29 aprilie 1900, în România jună, publică caracterizarea savantului în care afirmă, că este celebru pentru cunoștințele sale vaste și temeinice că a venit din străinătate cu geamante pline de documente privind istoria țării, și după analizele făcute în întreaga activitate intelectuală a țării , a venit cu metoda criticii moderne, iar cei loviți au început să se revolte. Tot în această lună apare : Scurta istorie a lui Mihai Viteazul ; Cum face Dl. Gr. G. Tocilescu ediția a doua a operelor sale ; D. Frédéric Damé și Istoria României contemporane ; Cum se preda istoria în școlile noastre, de asemenea multe articole în publicația Convorbiri literare . În luna mai apare Opinions pernicieuses d’ un mauvais patriote, Articles de critique et d’histoire, puliés dans “l’Indépendance roumaine”.

Nicole Iorga avea probleme și în familie, așa că după un an de când, a murit fiica lui Maria și după calomniile cu care se confrunta zi de zi, nu se mai înțelegea bine nici cu soția chiar despărțindu-se de ea pe 9 iunie. Ajutându-l, apoi în creșterea copiilor, Zulnia Iorga, mama sa astfel că de acum încolo, ea a trebuit să rămână în casa fiului său ca să aibe grijă de nepoți. Până la ieșirea actului de divorț, Nicolae Iorga locuiește în strada Icoanei și începe să călătorească prin : Neamț, Polonia, Brașov, Bistrița, Sibiu, Cernica lucrând totodată la Istoria literaturii române în sec. al XVIII-lea .

Astfel la 14 iulie 1900 era la Brașov locuind la Ion Bogdan în casa mamei acestuia, Elena Bogdan. Acolo mai locuiau Maria, Catinca și Lucia împreună cu profesorul Sandi Bogdan care erau copii acesteia. D. Evolceanu îl ajută pe Nicolae Iorga financiar în creșterea copiilor. Iar Catinca urma să fie următoarea soție a lui Iorga, cerând-o în căsătorie, pe 8 august printr-o telegramă trimisă mamei sale Elena Bogdan în care îi cere mâna ficei sale Ecaterina. Aceasta îi răspunde afirmativ doar că îl roagă să mai aștepte puțin, datorită faptului ca s-a despărțit recent

După aceste călătorii prin țară, se întoarce la București și pe 29 septembrie i se aprobăde către ministrul C. C. Arion tipărirea colecției Studii și documente cu privire la Istoria romanilor,. Face o schimbare în domiciliul său, mutându-se pe 6 octombrie, la o altă adresă, după ce semnează contractul pentru locuința din aleea Alexe Marin zisă și Chimistului.

Apoi pe 27 octombrie 1900 apare și vol. II din Documentele Bistriței, iar la 1 noiembrie avea loc deschiderea cursului cu lecția : Moralitatea și armonia istoriei .

În anul 1901 pornesc din nou atacurile defăimătoare asupra lui Iorga, astfel apare un articol în Epoca care spunea despre Iorga tot felul de lucruri neadevărate . În urma votului negative, din martie 23 asupra lucrării Istoria literaturii române în sec. XVIII cu toate că a fost aparat de D. A. Sturză și A. D. Xenopol, Academia respinge de la premiere și tipărire. Nu a fost acceptat nici publicarea a unui manuscris, care cuprindea rodul unei munci stăruitoare de mai mulți ani a lui Iorga, răspunzându-le cu demisia lui, din locul de membru corespondent, apelând în continuare la prieteni pentru publicare și aceștia au răspuns afirmativ. Este de acord cu solicitare savantului german Karol Lamprecht, să îi scrie pentru colecția sa de istorie universală opera Istoria românilor .

Un alt eveniment important în această perioadă a fost pe 4 februarie 1901, când se căsătorește cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului și istoricului Ion Bogdan în Biserica “Sf. Nicolae” din Brașov de față cu întreaga intelectualitate. Își continua activitățile culturale, prin participare la cursuri universitare, examene și prin cercetarea arhivelor unor familii cu un rol important în istoria țării : Cantacuzino, Mavrocordat, Callimachi și Brâncoveanu. Astfel în august-septembrie împreună cu soția sa, care îl ajuta cu copierea documentelor în limba maghiară, se afla la Budapesta,unde se mai întâlnește cu un grup de studenți români, cărora le vorbește despre Mihai Vitezul cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la moartea lui de câmpul de bătaie, fiind ucis mișelește de turci. Erau mulți studenți cel admirau, dar cei mai înflăcărați, sau remarcat a fi, Ion Lupaș și Octavia Goga.

Începe să fie interesat de istoria Transivaniei, scriind Un procès de dénationalisation. Etudes indépendants d’un penseur isolé publicat în l’ Indépendance roumaine, între 12 iulie și 30 noiembrie. Mai publică : Documente privitoare la Constantin Voda Brîncoveanu ; Scrierile Cantacuzinilor , Fragmente de cronici și știri despre cronicari.

Deoarece, avea relații strânse, de mai mult timp, cu prietenul său Ion Bogdan, când acesta a ajuns în conducerea revistei Convorbiri literare, Nicolae Iorga a scris multe articole, dândui-le acestuia să le publice și în același timp continuând colaborarea cu Noua revista română și Literatură și Arta română.

În anul 1902 își continua relațiile de prietenie cu Al. Callimachi, D. A. Sturdza care îl susțin financiar, îl elogiază și îi trimit urări de puternice trăiri patriotice. Își face noi prieteni care au același crez și plan de lucru în promovarea unității spirituale și idealului național ca Sextil Pușcariu, Gh. Alexici, sporind admirația și a unor bibliotecari ai academiei ca : Nerva Hodoș, Al. Lapedatu, Vasile Pârvan și Remus Caracas. Menține legăturile cu Ch. Kohler în privința colaborării cu Revue de l’Orient latin. Precum și istorici germani care îl lăudau pentru cunoștințele foarte întinse și puterea de muncă uimitoare a lui Nicolae Iorga. La 2 februarie îi apare un articol în Epoca unde este invitat și Nicolae Filipescu. Pe 6 februarie tipogrofia  Socec  îi publică vol. XII din colecția Hurmuzaki cu informații lăudabile despre Mihai Viteazul, ca fiind voievodul întregitor al României.

În anul 1902 Nicolae Iorga se ocupa cu editarea a unui număr mare de documente cuprinse în șapte volume. Își creeaza legături multiple în Transilvania, în Germania și Franța. Reușește chiar o întrevedere pe 4 martie cu Carol I, apoi cu prințul Ferdinand, care nu i-a adus nici un folos, așa cum avea să remarce mai târziu. În următorea lună aprilie 1902, publică Sate și preoți din Ardeal, în care expune istoria Transilvaniei apoi în câteva zile face un catalog cu documentele din mănăstirea Cernica.Enciclopedia franceză îi cere fotagrafia și datele sale biografice pentru tipărire . Continuă cercetările la Iași fiind ajutat ajutat de oameni de seama ca : Știrbei Voda, C. Brâncoveanu , Gr.Cantacuzino, Al. Marghiloman, Gh. Bibescu etc. Nicolae Iorga își făcea timp și pentru îndeletnicirile didactice, participând la examenele unor licee de fete, școli particulare și ținea legături strânse cu studenții săi deși era extrem de ocupat. Din inițiativa lui Aurel P. Bănuțiu, în colaborare Nicolae Iorga și studenții săi, la 1 iulie se inființeaza la Budapesta revista Luceafărul, unde mai participa și sriitori din Samanatorul. Totodata se mai poate spune ca au apărut înca doua lucrări intitulate astfel :

Legaturile Principatelor romane cu Ardealul de la 1601-1688. Povestiri și izvoare ăi Scène et Histoire du passé roumaine. Un procès de dénationalisation.

În august începe o călătorie cu soția în : Polonia, Berlin, Stockholm si Haga.În aceasta perioadă își scrie impresiile în lucrarea Trei capitole nordice din vol. Pe drumuri îndepărtate . Noiembrie- decembrie îl prinde tot ocupat cu scoaterea unor volume istorice în nemțește, cu munca la Universitate,ducând o companie împotriva lui Gr. Tocilescu și alții, care la rândul lor îl criticau dur în multe publicații.

Pe 5 ianuarie 1903 apare Sămănătorul, cu un articol de fond scris de Ilarie Chendi, ce se chema Semne bune unde este elogiat Nicolae Iorga, prin lucrarea sa despre Mihai Viteazul. Cu articolele pulicate în Epoca, pe care le-a adunat în perioada de la 15martie până la 21 octombrie 1902, alcătuiește un volum cu titlul Cuvinte adevărate care îl impune ca ziarist de mare prestigiu în țara și în lume. Articolul Românismul în Bucovina deschide un nou curent în cultura românească. Din nou este apreciat de cărturarii din străinătate cărora li se alătură Ștefan Orășanu publicând articolul Nicolae Iorga în Calendarul ,,Minerva,,.

În 10 februarie 1903 pe baza cercetărilor făcute în arhivele din străinătate de pe unde a călătorit până la aceasta dată este terminată, opera imensă căreia i-a dat titlul Acte relative la razboaiele si cuceririle lui Mihai Viteazul, în care au fost culese1871 de documente, timp de 10 ani alcătuind 1280 de pagini. Mai tipăreste Prinos lui D. A. Sturdza la implinirea celor saptezeci de ani , oferindu-lui la 25 februarie, unde cel mai important studiu din volum , are titlul Despre adunarea și tipărirea izvoarelor relative la istoria românilor deoareca scrie critic și evolutiv despre istoriografia română. Continuă să primească documente cu mărturii din trecut, din orașele oltene apoi din cele moldovenești și totodata rămâne în colaborare cu Spiru Haret, George Popovici, Elena Vacărescu și Artur Gorovei.

După ce toată luna aprilie se ocupă cu editări de documente, în luna mai, 1903 își exprimă puternic sentimentele despre problema Transilvaniei, misiunea poetului în societate, sinceritatea cu tine însuți, impunerea unei culturi naționale, lupta împotriva imitației, fără a fi contra traducerilor în Sămănătorul , cu care colaborează intens scriind un articol și o cronică la fiecare număr. Scriitorii de bază ai revistei erau : Nicolae Iorga, Șt. O. Iosif, M. Sadoveanu, Ilarie Chendi, C. Sandu- Aldea, I. Scurtu, V. Pop, Emil Gârleanu și alți colaboratori de pe meleagurile românești.

Din iulie până în septembrie Nicolae Iorga, străbate țara în lung și lat ajungând chiar și în Delta Dunării, pentru a scrie impresiile sale și de a le tansmite direct acelora, care sunt obișnuiți să se cultive din studierea cărților. În octombrie se găsea la Tr. Severin de unde a transcris numeroase documente din colecțiile de stat și particulare și la Tg. Jiu copiază și rezumă în trei zile 320 de documente din anii 1501-1833. Tot în această perioadă este apreciat de Sextil Pușcariu într-un articol din Luceafărul și intră din nou în conflict cu Academia din cauza polemicilor aduse de Gr. Tocilescu, care nu înceta să adreseze polemici la adresa sa.

La 12 noiembrie 1903 era îndurerat de moartea prietenului său Ștefan Orășan care a dispărut prea devreme ditre ei datorită unei boli necruțătoare, și totodată se stinge din viață și bunicul său Iacu Iorgu, la vărsta de 80 de ani.

Cartea Drumuri și orașe din România apare în ianuarie 1904. Apar în primele zile și apreceierile prin scrisori trimise de K. Lambrecht și V. Tille la adresa lui Nicolae Iorga cu privire la Istoroia românilor, scrisă de acesta în limba germană. Începe să i se cumpere de către un învățător din Arad cu plata lunară Istoria literaturii române, iar un român din America achită în dolari abonamentul de la Sămănătorul . Își mai arată, admirația prin scris, prietenul său Augustin Bunea, iar tot pe 11 ianuarie un semn de stimă se observă și la E. Lovinescu, care îi dedică în același timp, teza sa de lincență intitulată O chestiune de sintexă latină. La ,,Casa Școalelor,, se tipărește cu acordul lui Spiru Haret, Istoria lui Ștefan cel Mare.În spirit sămănătorist apare, între 20 ianuarie și până în luna martie revista Paloda literară , Junimea literară și se mai tipărește primul număr al revistei Făt-Frumos sub conducerea lui Emil Gârleanu, avînd colaboratori pe : I. Adam, D. Nanu, I. Ciocârlan, Corneliu Moldovan, M. Sadoveanu, Șt. Petică, G. Tutuveanu, și alți scriitori de seamă din vremea aceea. Mai apare a II- a parte, din Cărți domnești, zapise și răvașe închinate lui Ștefan Orășanu. În aprilie primește mesaje din Ardeal de la I. Agârbiceanu, Romulus Cândea, I. Pop-Reteganul și despre revista Sămănătorul că pătrunde tot mai adânc în rândurile tineretului. În această lună lucrează mult la corecturi la istoria românior în limba germană , și a altor scrieri în limba română iar în următoare lună era deja apărută în librării istoria lui Ștefan cel Mare povestită neamului românesc. Din această carte reiese că Nicolae Iorga a reușit să transmită un sentiment de mare avânt patriotic.

Luna iunie și iulie a lui 1904 era destinată examenelor de închidere a anului universitar și în același timp se ocupă împreună cu Spiru Haret, la organizarea a festivităților închinate voievodului moldovean Ștefan cel Mare care a murit la 2 iulie. Reluând activitatea la Academie ține o comunicare solemnă despre M. Viteazul, Ștefan cel Mare și Mitropolia Ardealului. Aceasta prezentare prin caracterul științific și conținutul unui mesaj, ce a condus generația epocii spre ideea desăvârșirii unității statale, a avut un mare ecou în țară mai ales asupra cărturarilor ardeleni.

Nicolae Iorga a fost un mare pasionat de călătorii, pleacă iar în ținuturile României, colindând sat de sat, de astă dată pentru a cunoaște și cerceta viața satelor și mănăstirilor, vestitele monumente istorice și de artă cu peisajele încântătoare. A vizitat împreună cu dascăli și învățători aproape toate satele din Moldova, în Muntenia mai puțin și în partea oltenească s-a dus în lunca Oltului apoia trecut Dunărea la Vidin. Scopul său era, de-a aduna mărturii pentru o lucrare specială, pe care avea de gând să o întocmesacă cu informații din inscripțiile bisericilor și mănăstirilor românești. Cu documentele puse la dispoziție de cărturarii cu care s-a împrietenit, în timpul călătoriilor prin țară, N. Iorga a scos vol. al III-lea din Cărți domnești publicându-i în august introducera Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688. Iar în lunile octombrie- noiembrie din 1904, continuă să publice articole în revistele care înfățișează curentul cel nou în literatură și cugetare românească. Apreciau părerile sale și aveau colaborări încă de înfiițarea lor, fiind chiar inițiatorul apariției unora dintre ele cum ar fi de exemplu Sămănătorul. Scopul cărților scrise cu impresii din călătoriile din țară, era dea schimba imaginea Romăniei în viziunea celor care considerau că numai frumusțile străinătății sunt demne de văzut. Dovedind multă răbdare, putere de sinteză, prin stilul său păstrează prospețimea sentimentelor, ce se degajă în fața momentului solemn. El nu a fost niciodată un savant sec, sclav al documentelor îmbibate cu date exacte, a zugrăvit cu talent o viață, în fiecare din descrierea sa. În scrierile cu scene de bătălii și admirabile portrete de voievozi, se simte vibrația sufletului său plin de sentimente patriotice, făcând referire la caracterul lor dotat cu cinste, hărnicie, eroism, vitejie și dragostea de țară încât portretele făcute lui Mihai Viteazul , Ștefan cel Mare, Brâcoveanu, T. Vladimerescu și alții că sunt pline de laude.

Din cercetările făcute pe meleaguri străine scoate cartea Pe drumuri depărtate, cu impresii din Veneția , Ferrara, Neapoli, Genova, Florența etc.

Spre sfârșitul anului este racolat de mai multe persoane pentru al pune în conducerea unor publicații și de asemenea i s-a propus să intre în pollitică. Este încurajat de a susține un grandios program patriotic definitoriu pentru el, ca fiind unul din bărbații neînfricați ai acestui neam și pentru o națiune care trecea prin cele mai profunde mutații. Era preocupat de soarta românilor din Transilvania și trece la investigarea dinăuntrul a situației, soartei și a vieții lor. Urmările programului s-au văzut în timp având o responsabilitate igeologică matură, bine orientată, desfășurată pe mai multe planuri. În pledoariile savantului pentu acest program se putea observa un profund realism, în urmărirea educării cu temeinicie sentimentului responsabilității individuale față de soarta colectivă a națiunii.

Nicolae Iorga în anul 1905, după ce a efectuat călătoriile, ce au pătruns în toate colțurile pământești ale românilor, exprimând impresiile sale, despre problemele reale cu care se confruntă poporul, scrie cartea intitulată Sate și mănăstiri din România . În timpul vizitelor sale, studiază cu o nemărginită curiozitate, starea de spirit a oamenilor, pitorescul, monumentele, arta, specificul național, obiceiuri și traiul lor săracăcios din zonele rurale. Se confruntă direct cu realitățile vieții și adună informații despre bisericii, școli, expunând opinii care să limpezească unele date de istorice, sau dialoghează cu cititorii, îndemnându-i să regândească într-un fel, nou lucrurile. Astfel conștiincios și inimos, demonstrează teze, urmărind specificul și dinamica unor procese istorice, rămânâd și până astăzi o uriașă bibliografie istorică privind aceste ținuturi românești. Timp de patru decenii a fost nelipsit de la marile dezbateri din cadrul congreselor și reuniunilor de specislitate, restabilind adevărul, îngenunchind pseudo-știința, apărând triumfător valorile și geniul poporului român. Se știe că istoriografia burgheză austro – ungară, a încercat prin tot felul de mijloace incorecte și nelegale să nege,continuitatea populației daco-române pe acele teritorii din provinciile, Bucovina, Transivania și Banat. Nicolae Iorga se înscrie pentru totdeauna în conștiința culturii și științei universale pentru lupta continuă de a spune adevărului pe nume prin comunicări, scrieri,tipărituri de popularizare, eseuri sau conferințe, susținute chiar și în limba străină.

La 1 februarie, 1905, sub conducerea lui Ovidiu Densusianu , apare revista antisămănătoristă, care se numea Viața nouă. În lunile următoare Nicolae Iorga continuă seriile de comunicări istorice la Academie și pe 14 aprilie îi apare vol. I din Inscripții din bisericile Românie. Continuă trativele cu Brown pentru a tipăririi Istoria Imperiului bizantin .

Apreciindu-l la rândul său foarte mult pe Nicolae Iorga, după ce i-a citit lucrările Mihai Sadoveanu îl caracteriza ca fiind intuitiv, sarcastic polemist, cu o mare doză de ironie, fără a atinge caricaturalul și nu în ultimul rând un mare patriot. Iarăși urmează o perioadă de lucru în casa din str. Buzești , și pe 10 iulie apare în Istoria românilor chipuri și icoane, apoi în august srie în 2 volume Geschite des Rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen, în colecția condusă de Karl Lamprecht.

Urmează apariția de articole și comunicări în anul1906 în Ziarul Neamul românesc în care se ocupă tot mai mult să scrie despre starea de mizerie a poporului, prevestind răscoale țărănești. Printre colaboratorii fruntași ai ziarului sunt : N. Bănescu, Virgil Madgearu, Andrei Rădulescu, Gh.Tătărăscu, Elena Farago, Sextil Pușcariu, I. Mihalache, Ion Răducanu etc.

Prin august după ce vizitează și alte localități în Transilvania, mai scrie două lucrări intitulate astfel: Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească ce conțineau 750 de pagini.

În momentul când s-a retras la Fălticeni spre sfârșitul anului este recunoscut de M. Sadoveanu, ca pe un bun conducător spiritual al generației sale. Mîntuitorul priceput al sintezei și analizei, Nicolae Iorga a fost autorul unor ample lucrări documentare ghidat de marile valori spirituale, în căutarea adevărului. De fiecare dată autorul intervine în expunerea datelor cu subiectivitate aspirând permanent spre operă intelectuală care slujește înțelepciunea umană. Ajungînd să conceapă viața ca pe o mare epopee, dorind să realizeze bine,toate lucrurile pe care și le-a propus. În viziunea orizontului său științific și cel uman, s-a bazat pe valorile care le-a regăsit a fi permanente în peregrinarea umanității. Putea fi un exemplu pentru ceilalți critici ai istoriei literare pentru că înainte de ași da cu părerea, despre operele altor scriitori a lucrat din greu, culegând acte și documente, prin însușirea valorilor găsite, în cultura europeană, combinată cu cea a neamului românesc defininindu-și personalitate de mare enciclopedist clasic alături de contemporanii săi, prin cunoaștere amănunțită a umanității.

Astfel în cursul anului a avut o bogată activitate științifică, cu o apariție de volume de documente imense, fapt ce nu se mai întâmplase până atunci, fiind din ce în ce mai cunoscut în lumea intelectuală. În continuare după multe critici aduse acțiunii sale, de către adversari pleacă de la conducerea revistei Sămănătorul după care apareîn anul 1907, revista Floare darurilor, în care se prezenta literatura veche necunoscută de public și nici chiar o parte din intelectuali nu o cunoșteau prea bine.

Ia parte la Congresul învățătorilor din Focșani unde ține o conferință și îi sfătuiește să nu se supună partidelor politice. Scrie în ziarul Neamul românesc despre răscoalele din Moldodova ce a avut loc pe moșiile satelor Poiana, Flamânzi, Deleni, Uriceni și altele.

În martie 1907, este de partea țăranilor care s-au răsculat și apare în Neamul românesc articolul Dumnezeu să-i ierte un pamflet prin înfierează boierimea și ciocoimea. Și tot așa îi bombardează cu diverse articole, în care îi acuză de nedreptăți pe cei care au tras în țăranii care s-au răsculat la Botoșani. Se implică în ajuta finaciar și material pe orfanii și văduvele celor împușcați la răscoală prin trimterea de bani și colete.

Pe 28 mai este ales pentru prima dată deputat și în luna iunie este ales în fruntea comitetului de conducere al Ligii Culturale . A participat activ timp de patru decenii, în viața publică unde și-a manifestat ideile de punere în valoare a tradițiilor naționale, legate de popor în sensul etnic nu un sistem social de idei politice. Nicolae Iorga dorea o societate regenerată dar nu a arătat niciodată cum arăta acea societate, lipsind elementele unei definiții pozitive, de raporturi sociale și politice. Este de acord ca moșiile să treacă în mâinile țărănimii care le-a lucrat de veacuri și cu participare a straturilor largi ale societăți la viața publică. Dar fiind produs al societății burgheze nu aavut curajul realizării unor soluții radicale chiar dacă își manifesta cu tărie nemulțumirile. Semnificația cuvintelor sale era mai mult de îndemna clasa dominantă din care și el făcea parte, să fie mai generosă mai înțelegătoatre față de nevoile maselor. Făcea chemare la o nouă ordine în rândul moșierimii nu la înlocuirea ei în societate prin lupta de clasă. Era contra ideii de revoluție în care vedea ruperea unei evoluții organice, fără a înțelege că revoluție însemna schimbarea în bine în dezvoltarea unei societăți oricât de necruțătoare ar fi fost critica sa nu a știut să meargă pănă la concluziile ei logice.

Astfel pe 12 iunie 1907 susține prima cuvântare a sa în Camera deputaților vorbind în numele celor care nu aveau dreptul de a face politică și cerând amnistierea celor arestați. Dar critica sa, oricât de necruțătoare ar fi fost nu aștiut să meargă până la concluziile ei logice.

În iulie se mută până în toamnă la Vălenii de Munte , ocupându-se intens de scrierea operei sale vaste Istoria Imperiului otoman stând într-o casă pe care și-a cumpărat-o totodată aici și unde a înființat mai târziu o tipografie . În octombrie apare vol. din Istoria literaturii în veacul al XIX-lea, iar în noiembrie în data de 4, inaugura la Iași cea dintâi bibliotecă populară din oraș, căreia îi oferă salariul de deputat pentru întreținere și îi donează 3000 de cărți. Ca recunoștință pentru votul lor dat, în alegerea sa ca deputat le-a mai oferit un curs liber din istoria literaturii române la Universitate. Încheie anul 1907 cu alcătuirea, unui calendar de educație patriotică la Liga Culturală și în caelași timp încetează apariția revistei Floare darurilor.

Aduce îmbunătățiri ziarului Neamul românesc la începutul anului 1908. Îl va publica de 3 ori pe săptămână, cu ilustrații de D. Stoica ,conținând și literatură. La 16 ianuarie intră în contradicție cu partenerii de la Sămănătorul, făcându-l să plece înainte de ași rezolva problemele pe care le avea acolo și se dedică muncii de deputat prin cuvântări și interpretări. Tot atunci,cumpără la Vălenii de Munte un alt imobil care a devenit casă memorială. De la 13 aprilie schimbă locația ziarului Neamul românesc tipărindu-l în tipografia cu acelașii nume tot la Văleni, unde cumpărase primul imobil. În această lună îi apare primul volum introductiv în limba germană, din Geschichte des osmanichen Reiches (Istoria imperiului otoman) în aceeași colecție condusă de Karl Lambrecht și în aceeași editură în care s-a tipărit Istoria românilor. Mai apare Istoria bisericii românești și o antologie despre romantismul românesc.

Se mută definitiv la o vilă din orașul Vălenii de Munte situat în zonă de deal a județului Prahova pe 18 aprilie. Rămânând goală casa din str. Buzești, totuși revenea săptămânal pentru cursurile de la Universitate și ședințele de la Parlament. A primit sprijin de la Ministrul Educației, care era Spiru Haret și acolo a fondat o școală de vară, propria editură și suplimentul literar al Neamului Românesc. Sub conducerea scriitorului Costanța Marino-Moscu a mai înființat și un azil sfârșind anul cu un palmares de 25 de lucrări publicate.

În anul1909, devine membru onorific al Societăți Scriitorior Români . După ce a ieșit din restricțiile guvernamentale, școala sa dinVăleni a transformat-o într-un centru studențesc, care se susținea financiar din vânzare de cărți poștale. Scoate un volum de discursuri parlamentare intitulat: În era reformelor; vol. al II-lea din Geschichte des osmanichen Reiches,Gotha ; o carte despre  (Unirea principatelor) și una de critică în legătură cu poeziile lui Eminescu, apoi Istoria literaturii, vol. III și Istoria bisericii românești. Ziarul Budapest Hîrlap din Austro–Ungaria scria despre școala sa, că este un instrument de a radicaliza românii din Transilvania. Nu i s-a mai permis să intre în Bucovina fiind declarat, persona non grata, și a fost exilat de pe pământul austriac deoarece a încercat să înstrăineze principalele organizațiile românești din Transilvania, cum ar fi de exemplu Partidul Național Român, în care membrii partidului, erau loiali țărilor unite ale Austriei Mari.

Ține în anul 1910, numeroase conferințe făcând turul Vechiului Regat, se raliază cu A. C. Cuza, constiuind pe baza componentelor antisemite ale revoltelor din 1907, Partidul Naționalist-Democrat (P. N. D.), care a reprezentat mica burghezie ce-și foloseau voturile pentru a pune piedici celorlalte două partide ce erau la guvernare de mult timp. În acest an publică peste treizeci de lucrări printr e care sunt mai important : Istoria armatei românești, vol. I; Viața femeilor în trecutul românesc; Istoria românilor pentru poporul românesc ; Ștefan cel Mare și mănăstirea Neamțului, etc. În alcătuirea scrierilor sale se poate obserava că Iorga încerca să pună în serviciul conștiinței naționale cunoașterea trecutului cu realizări politice și creațiuni de cultură a poporului roman. Urmărește șirul evenimentelor și a semnificației lor, prin informația care stă la baza reconstituirii istorice în amănuntelele sale. Specialistul avea darul, de a vedea peste tot oameni vii, recunoaștea izvoarele care se află în dosul tablourilor, din care reiese valoarea literară. Așa cum arată în cartea Istoria lui Ștefan cel Mare printr-o scriere comemorativă înșiruie evenimentele într-o formă progresivă a științei făcând să rămână pentru noi o treaptă nouă, în această permanent lărgire a cunoștințelor despre trecut. Această evocare epică, rareori întâlnită la alți istorici mari, istoria este literaturizată creată în stilul său propriu cu sentimente puternice ținând încordată povestirea până la final.

În mai, 1911, Nicolae Iorga a ținut un discurs la Academie, după ce este făcut membru cu drepturi depline intitulat  Două concepții istorice, unde i se aduce elogii în prefața de A. D. Xenopol. Care afima despre el că are o putere de muncă extraordinară, cu o memorie uluitoare care l-a ajutat să scrie uriașa sa operă, în pregătirea ideologică a unității naționale depline și mânat de pasiunea de a regăsi rosturile speciale ale poporului său în momente decisive din care se desprind raporturile boierimii cu țărănimea.

A adus prima contribuție la drama românească cu o piesă numită după și al cărui personaj principal era Mihai Viteazul, în care se găsește forme de limbă proprii autorului cu particularități fonetice cum ar fi (mieu supt, mulțămire, vrîstă) și morfologice unde genul imperfectului este schimbat în (mergia vorbia , găsia, etc.). Așa cum reise și din fragmentul din cartea sa, Istoria lui Mihai Viteazul vol. I ,,El făcea împrumuturile de la gelepi pe socoteala domnilor ce atîrnau de dibăcia și credința lui, el avea grija concurenților cari trebuiau învinși sau înlăturați, el transmitea veștile din țerile vecine la Poartă și le potrivea așa încît să fie mulțămitoare.,,  În perioada aceea cu evidente sensuri politice se afla din nou în Transilvania, la Blaj, în august unde i-a parte la serbările Societății Culturale ASTRA. Mai, tipărește douăzeci de titluri cu aforismele strânse în (Cugetări, "Musings") și memorii asupra vieții sale în cultură (Oameni cari au fost). A mai tipărit în anul 1912, la tipografia din Văleni de Munte, printre altele volumul: Trei drame (Mihai Viteazul; Învierea lui Ștefan cel Mare; Un domn pribeag); Studii și documente cu privire la istoria românilor. Apoi (România, vecinii săi și chestia Orientală), în care a scris despre geopolitica balcanică în contextual războaielor balcanice și de asemenea a mai adus contribuții notabile etnografiei  cu lucrarea Portul popular românesc.

A mers la Congresul Internașional de Istorie de la Londra în anul 1913 unde a abordat viață românească după Căderea Constantinopolului și a propus noi metode de cunoașterea a medievalismului.

A fost invitat de Academia din Belgrad și a vizitat Regatul Serbiei, unde a prezentat o disertație cu Declinul Imperiului Otoman și a mai abordat relațiile româno-sârbe. Publică primul număr al revistei literară Drum drept, care se va uni cu revista sămănătoristă intitulată Ramuri . Inaugurează Institutul de studii sud-est europene sau ISSEE.

Deschizând cursul cu un discurs pe tema istoriei Albaniei în 1914, acesta fiind fondat cu eforturi proprii. Tot în același an, a primit distincția Bene Merenti din partea statului român. Din nou invitat în Italia, merge la Veneția unde vorbește la Atheneo Veneto despre relațiile dintre Venezia e la Peninsula dei Balcani e l’Italia . S-a concetrat pe cercetare asupra albanezilor și a descoperit cel mai vechi document istoric scris în lor și anume Formula e Pagëzimit (1462). Și în acest an a avut o activitate bogată publicând multe lucrări, ajungând în final, la un număr de aproape 40 de cărți plus multe articole și discursuri.

În continuare în anul 1915, este preocupat de ascensiunea intelectualilor, remarcând excelenta lucrare de doctorat a lui Virgil Madgearu, publică versurile lui Marcel Romanescu și articolele matematicianului Petru Sergescu, ia apărarea lui Vasile Pârvan, atacat pe stradă datorită convigerilor sale politice și de asemenea își întărește raporturile de prietenie cu oamenii politici: Ionel Brătianu, N. Filipescu, I. G. Duca, C. Angelescuși alții. Are diverse comunicări la Academie: Cîteva știri despre comerțul nostru în veacurile XVII și XVIII; În legătură cu biblia de la 1688 și biblia dela 1667 a lui Nicolae Milescu; Carpații în luptele dinte români și unguri; Sîrbii, bulgarii și românii în Peninsula Balcanică. Apoi cuvântări: Cuvântare ținută la adunarea de la Galați; Cuvântarea ținută la Ateneul Român în apărarea românilor din Transilvania, pentru unitatea pămâtului strămoșesc. Pune bazele Revistei Istorice pe care o tipărește la Vălenii de Munte și este editată de ,,Casa Școalelor,,. În acest an mai publică treizeci și șapte de cărți printere care: Istoria comerțului românesc; Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, vol. I; Faze sufletești și cărți representative la români; Politica austriacă față de Serbia. Din nou organizează manifestații în favoarea unității naționale, întorcându-se la Liga Culturală și comunică în cadrul Academiei, susținând: Dreptul la viață a statelor mici.

România condusă de către guvernul Brătianu, a intrat în război la data de 15 august de partea Antantei și Nicolae Iorga și-a exprimat bucuria într-o piesă numită: Ceasul, unde afirmă că este mulțumit de faptul că în sfârșit după multe jertfe făcute de înaintași noștrii, a sosit ceasul de a nu da nimănui rodul ostenelilor românilor de veacuri. Campania românească a fost un eșec și a trebuit să se evacueze zonele din sud. Înainte de a fi ocupată capitala de către forțele germane a trebuit să se refugieze cu famila la Iași, apoi la Odesa, părăsind proprietatea de la Vălenii de Munte, urmând să fie ocupată de inamici.

Încă membru al Parlamentului, Iorga s-a alăturat autorităților în capitala provizorie Iași, dar s-a opus ideii de a părăsii Moldova ținând un discurs parlamentar care a fost trimis pe front și disribuit în toată țara în care își exprimă părerea de a nu fi de accord să primească refugiul în străinătate. La Iași a scos în continuare în anul1917, Neamul românesc, încurajând oamenii din popor să nu se lase descurajați de vremurie neprielnice. Ține la Universitate din Iași pe 17 februarie, un curs liber cu titlul: Principiul național. Originea și dezvoltare lui. Ministeul de război îl roagă să susțină un curs de încurajare pentru elevii de la Școala militarăde infanterie din Dorohoi. Pentru ridicarea moralului printre soldați și civili în asemenea moment grele a mai publicat: Sfaturi și învățături pentru ostașii României; Rolul inițiativei private în viața public; Războiul actual și urmările lui pentru viața morală a omenirii; Ca să fim mai tari în ceasul de azi. Criza tot mai puternică l-a făcut pe Iorga în idealul lui de regenerare morală a ostașilor, în timpul războiului să-i propună lui Ionel Brătianu o reformă agrară. Acesta se temea că deținători de pământuri se vor răscula, dar Nicolae Iorga nu s-a lăsat influențat. I se adresează insulte din partea presei de ocupație din București

Tratatul de la București din 1918 a fost considerat de a Iorga un armistițiu umilitor deoarece România a cedat cerințelor germane. După ce a refuzat să revină la catedra din București, Iorga s-a întors doar după ce s-a reluat ofensiva aliaților pe toate fronturile și s-a ajuns la prăbușirea armatei germane. Spre sfârșitul anului este ales deputat și numit Președinte al primei Adunări a deputaților României Unite. Împreună cu membrii corpului diplomatic și ofițeri străini participă, la comemorarea a 360 de ani de la nașterea lui Mihai Viteazul.

Se preocupă de Arhiva Statului și a Bibliotecii Academiei primind informații de la Dumitru Onciu care venea de la București. Și totodată a fost rugat să ocupe o funțcie acolo dar el a refuzat să lucreze alături de armate străine. Pentru el cel mai important lucru l-a care se gândea de vreo doi ani era întregirea la un loc, a unui singur neam , caree au aceleași origini. Se expune situației prin scrierea unei proclamații în care anunță că armata germană se prăbușește și îndeamnă poporul să iasă la manifestații în stradă pentru consacrarea unității naționale. A participat în Transilvania la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde Vasile Goldiș citește textul rezoluției de unirea a Transilvaniei cu România, aprobată în unanimitate. La manifestații au fost prezenți 100.000 de romăni, veniți din toate colțurile țării. Pe data de 24 noiembrie ține conferință la Teatrul Național despre Unirea tuturor românilor. Apoi mai târziu pe 1decembrie această dată se sărbătorește ca Ziua Națională a României și așa este și în prezent.

Iorga n-a rămas niciodată ca un spectator al evenimentelor ci s-a implicat profund în mijlocul problemelor cel puțin prin scris și rostit nu doar comentator găzetăresc. El era adeptul Antantei și adversar al puterilor centrale, dar totuși aprecia cultura germană. Privea lucrurile din punct de vedere al oamenilor de cultură făcând o eroare în aprecierea soldaților armatei napoleoniene invadatoare, pe care îi considera eroi ce-și făceau datoria, dar războiul a adus clarificări semnificative în gîndirea lui Iorga. Slăvea eroismul ostașilor morți pe front aducănd recunoștință tuturor participanților la război în articolele sale publicate în perioada aceea.

Anul 1919 a fost dominat de multiple activități ale lui Iorga cele mai importante sunt : ziarstică, politicăși științifică. La Conferința de Pace de la Paris a susținut-o pe regina Maria în rolul ei de negociator informal pentru România, el nu a putut să participle, fiind ignorant de Regele Ferdinad. Tot în acest an este ales președinte la Congresul Ligii Culturale unde vorbește despre: Drepturile românilor asupra teritoriului lor național. La puțin timp după formarea României Mari, Iorga a criticat public pe cei ce au colaborat cu inamicii de război ținând un discurs pe această temă în anul 1919 în fața membrilor Academiei.

Fiind și membru al senatului, i-a reprezentat pe democrat-naționaliști. La începutul sec. al XX-lea s-a dezvoltat bibliotecile și s-a creat necesitatea organizării unei asociații. Nicolae Iorga împreună cu C. Angelescu au luat inițiativa de organiza prima asociație de acest fel și anume Asociația Bibliotecilor Publice din România. Scopul acestei asociații nu era asemănătoare cu cel de astăzi prin care se urmărește profesiunea de bibiotecar ci de a reface bibliotecile distruse de război. Ei au mai încercat să înființeze biblioteci în zona rurală unde marele nostru istoric a constat că era o mare nevoie de cărți. A făcut eforturi deosebite pentru ridicarea niveluilui de cultură de sate unde sărăcia bolile și ignoranța erau endemice, dar nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit . S-a întâlnit cu mulți academicieni din delegația trimisă de Franța în România în fața cărora a ținut un discurs despre: Locul românilor în dezvoltarea vieți sufletești a popoarelor romanice . mai este numit președinte al comisiei monumentelor istorice, apoi i s-a acordatde către Franța după ce a întocmit Anthologie de la literature roumaine cea mai mare distincție a sa , Legiunea de onoare . Într-un articol apărut cu titlul Rînduri pentru un tînăr în Neamul Românesc elogiază poezia lui Lucian Blaga. În calitate depreședinte fondator al Asociației Bibliotecilor publice din românia a păstrat legătura intelectualii mai tineri din Transilvaniacare l-au numit geniul protector cărturarii V. Pârvan și V. Bogrea participând împreună să reorganizeze Universitatea Franz Joseph , cu predare din limba maghiară cu una în limba română. În timp ce a călătorit prin țară a scris treizeci de cărți printre cele mai importante sunt: Histoire des Roumains de la Peninsule des Balcans; Istoria armatei românești; Istoria lui Mihai Viteazul; Istoria poporului francez; Pentru sufletele celor care muncesc, etc. Un alt eveniment important din viața lui Nicolae Iorga a fost acordarea titlului de ,,doctor honoris causa,, de către Universitatea dinStrasbourg.Anul 1920 și-a continuat activitatea de savant cu multiple preocupări, în studierea și cercetarea științifică, politică, ziaristică, universitară tipărind: Histoire des Roumains et de leur civilisation, 2 volume; Istoria literaturilor romanice 3 volume; Istoria românilor prin călătorii, vol.I; piesele de teatru: Cantyemir bătrînul; Constantin Brâncoveanu; Un domn pribeag și Învierea lui Ștefan cel Mare. Călătorește din nou prin țară și ține numeroase conferințe la: Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Cluj Napoca și Brașov.

Apoi pune bazele teatrului popular ca să lumineze prin cultură masele populare.este îndurerat de moartea lui A. D. Xenopol în calitate de fost elev care l-a prețuit și l-a ajutat în tinerețe. Activitatea sa publicistică a continuat în anul 1921 într-un ritm alert, prezidând pentru prima dată Școala Românească de la Paris.Ține conferințe Belgia și Italia și la Sorbona și este sărbătorit în acest an cu acazia împlinirii vârstei de 50 de ani, eveniment care a vut lo la nivel național. A mai primit un doctorat honoris causa de la Universitatea din Lyon. A mai publicat Histoire des roumains et de leur civilisation („Istoria Românilor și civilizația lor”) în două volume și trei tomuri din Istoria românilor prin călătorii, Ideea Daciei românești, Istoria Evului Mediu , Dezvoltarea așezămintelor politice; Izvoarele contemporane asupra mișcării blui Tudor Vladimirescu; Secretul culturii franceze, piesa de teatru: Tudor Vladimirescu și alte lucrări științifice. Studiile sale biografice se concentrau asupra predecesorului său Mihail Kogălniceanu. Tot în 1921, a încercat o reconcilieze cu Tudor Arghezi lucrând împreună la ziarul Cuget Românesc dar aveau păreri diferite despre modernism și criza spirituală a lumii.

Astfel până în anul 1928 are o bogată activitate publicistică în care tipărește nenumărate cărți, primește multe premii și înființează multe școli și biblioteci printte multe altele atât în țară cât și în străinătate. Lucrările publicate în acea perioadă cuprind eseurile politice Evoluția ideii de libertate, noi studii istorice și variante tipărite ale conferințelor sale: Istoria învățământului, Patru conferințe despre istoria Angliei, Țara latină cea mai îndepărtată din Europa: Portugalia În afara postului de la Facultatea deistorie a Universitâții, Iorga a luat și postul de profesor de istorie a literaturii la aceeași instituție.

Este numit rector pe 3 ani, al universității în 1929, după care a urmat și cuvântările de la Parlament și discursurile de instalare, apoi un nou itinerar în străinătate. Unde ține un set de conferințe în Franța, Italia sau Spania. Și anul acesta a publicat peste patruzeci de cărți cum ar fi: Țeri scandinave: Suedia și Norvegia; Istoria literaturii românești; Frate păgân; Frumoasa fără trup; Faptă și suferință în Ardeal etc.În calitate de rector la Universitatea din Bucuești prezintă în ședință public raportul Fundației ,,Carol I,,

Iorga a pornit în 1930 într-o călătorie lungă: a ținut din nou prelegeri în Paris în luna ianuarie. După deschiderea cursului de la Sorbona a plecat în Genova și, de acolo, în Statele Unite. Acolo este primit de președintele Americii. Conferențiază prin toate localitățile, vizitând 20 de orașe, fiind întâmpinat cu entuziasm de comunitatea româno-americană. Întorcându-se în Londra pentru a lua parte la Congresul Internațional de Istorie,I s-a coferit titlul de ,,doctor honoris causa,, al Universității din Oxford, unde a fost eogiat cu untext în limba latină. A fondat și institutul Casa Romena din Veneția. A scris America și românii din America și Priveliști elvețiene , piesele Sfântul Francisc și Fiul cel pierdut- dramă; Istoria artei românești.

 În 1931-1932, este numit ,,doctor  honoris causa,, de alte patru universități (Universitatea din Paris,Wilno și Roma). Iorga a devenit Prim- ministru României  în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, care s-a întors din exil pentru a-și înlocui fiul, Mihai. Relațiile sale cu monarhul autoritarist s-au îmbunătățit simțitor în timpul vizitelor pe care cel din urmă le făcea la vila din Vălenii de Munte în iulie 1930.

1.4 Sfârșitul

Nicolae Iorga s-a manifestat pe planuri multiple: istoric, om politic, ziarist, profesor, scriitor și critic literar. La timpul respectiv a avut mulți simpatizanți dar a stârnit și controverse, cele mai multe fiind pe plan politic. Operele sale nu erau înțelese la maximã valoare fiind criticate și în afara realitãții. Cu toate acestea, Nicolae Iorga ramâne personalitatea care a influențat drumul societãții românești. Cu întreaga sa opera și activitate desfășurată în plan cultural și politic Iorga s-a impus ca un militant pentru realizarea idealului național. Participând la toate adunările și manifestațiile care se organizau în vremea lui, ținea discursuri impresionante, făcându-i pe studenți să se înghesuie să îl asculte.

Aceștia îl urmau până la capăt, în susținerea concepțiilor pe care le promova despre libertate și integritate națională. Dar părerile sale nu erau întotdeauna pe placul tuturor, mai ales a celor din instituțiile de conducere, care aveau un cuvânt de spus, în problemele decizionale ale statului. Nicolae Iorga era preocupat de punerea în valoare a fondului românesc, insistă excesiv asupra lor așa cum a făcut și cu alte studii istorice.

Despre activitatea politicã sursele de informație sunt foarte diverse, acuzat de subiectivism dar de bazã pentru istorie, larg folosite si chiar reeditate din cauza veridicitãții afirmațiilor conținute, științific și nu cu pasiunea omului politic. Programul partidului sãu si discursurile sale parlamentare aveau la baza cultul vieții trecute, nu pentru îmbogãțirea cunoștințelor ci pentru impulsionarea activitãții prezente. Al doi-lea element de bazã era susținerea țãrãnimii, pornind de la ideea cã pastreazã tradiția dar si numãrul mare al acestei clase sociale. Tocmai de aceea partidul sãu era compus din : țãrani, muncitori, funcționari, intelectuali, burghezia micã si mijlocie dar și câțiva mari proprietari.

Înainte de a-și întemeia un partid se simțea responsabil ca istoric de a se implica în problemele majore cu care se confrunta țara, fapt ce-l regãsim în articole de presa “1’Indépendance Roumaine”, lucrãri publicate, întruniri și manifestãri publice cu caracter politic. La sfârșitul rãzboiului a fãcut propagandã româneascã în strãinãtate prin care evidenția drepturile acestora asupra teritoriilor naționale.

Activitatea politica a durat 40 de ani timp în care Istoria românilor a cunoscut următoarele, mari evenimente:

Rãscoala țãrãneascã din 1907,

Unirea Dobrigei de Sud – 1913

Tratate de pace

Unire cea Mare – 1918

Reformele de dupa 1918,

Consolidarea statului noțional unitar roman

Marea crizã economicã

Amplificarea mișcãrii muncitoresti si sustinerea lor politic

Nicolae Iorga publicã lucrãri istorice în limbi de circulație mondialã pentru cã avea relații cu mari personalitãți culturale și politice din Occident. Reprezentanții diplomatici din România preluau aceste edituri, le republicau și le rãspâdeau în strãinãtate. Volumele sale erau urmãrite cu mare interes în țãri ca Italia, Franța, Rusia, Legația Statelor Unite ale Americii.

Fiind participãnt activ alãturi de A.C. Cuza la Marea Unire de la Alba Iulia reușea să trezească în sufletul românilor sentimente patriotice, și să fie uniți.Trece de la Partidul Național Democrat la foștii partizani politici având mulți adversari care îl considerau un rival puetrnic și de temut. Este solicitat sã conducã partide politice care doresc sã profite de prestigiul deosebit al lui Nicolae Iorga iar prin refuzul acestuia s-a creeat multe conflicte. Reactiveazã Partidul Național Democrat iar grija partidului se îndreaptã cãtre țãrãnime muncitorime, funcționari, intelectuali și se pronunțã pentru dreptul femeilor la vot.

În 1918 revine la Universitatea din București unde își începe munca și publicã “Neamul Românesc”. Pentru consolidarea unirii scrie articole, broșuri, ține conferințe, serbãri având ca scop întãrirea solidaritãții statului național român.

Succesul alegerilor din 1919 al Partidul Național Democrat se datora prestigiului motivat al lui N.Iorga, folosindu-se frecvent expresia “partidul lui Iorga”. Partidul înfrânt în alegeri a fost Partidul National Liberal iar Partidul Țărănesc a produs o mare surprizã condus de Ion Inculeț. N. Iorga este ales, fara acordul sau, președintele Comitetului Dirigent al partidului si principal împuternicit in purtarea tratativelor. Refuzã sa semneze unele tratate nedrepte si propune alegerea de urgențã a unui președinte al Adunãrii Deputaților în locul lui Al. Vaida Voievod. Este propus chiar Nicolae Iorga care câștiga în fața lui Vasile Goldiș.

La sfârșitul anului 1919 începutul lui 1920, opoziția, liberalii, încep sã organizeze rãsturnarea blocului parlamentar împingându-l pe Alexandru Averescu în fațã, dar farã success. Constatând acest lucru, N. Iorga încearcã sã-i bareze drumul prin demascarea în presã. Alt factor ostil a fost cererea regelui Ferdinand de al exclude din guvern pe doctorul Lupu, promițându-i pãstrarea Parlamentului, amenințându-l dar acesta nu a acceptat. Acțiunea de de înlãturare a guvernului a fost declansatã, fapt ce a determinat demiterea cabinetul Vaida-Voievod de cãtre Rege și prorogarea Parlamentului și încetarea acestuia. Blocul Parlamentar își încheie și el existența considerat vinovat de cãderea cabinetului Vaida .

Are loc reorganizãri de partide și alegeri în care Partidul Național Democrat pierde în fața Partidului Poporului. În plan cultural a contribuit la înființarea Universitãții românești din Cluj, a ajutat la numirea unor profesori cu prestigiu, a înființat Istitutul de Istorie Romanească la Cluj, a contribuit la înzestrarea bibliotecilor universitare.Cu toate modificarile majore sau minore, în evoluția societații românești, Nicolae Iorga a acționat pentru realizarea practica a acelorași idei. Lupta antifascistă este exemplu cel mai bun. Fiind considerat cel mai clarvăzator conducator de partid, faptele sale pozitive, ideile bune s-au ciocnit de interesele personale ale adversarilor politici.

În 1940 pierderile teritoriale, abdicarea Regelui Carol al II-lea și preluarea puterii politice de către ,,Garda de Fier,, constituie înfrângerea politică antifascistă. După acest eșec al luptei desfășurată de N. Iorga, i se propune de către simpatizanții săi să plece din țară da el a refuzat. Noile autorități în frunte cu Ion Antonescu și Trăian Brăileanu au emis la 9 octombrie 1940, « decretul nr. 3415 », prin care sunt pensionați mai mulți profesori universitari, unul dintre primii vizați era Nicolae Iorga. Se încălca astfel un decret de la începutul decenilui al patrulea, care asigura catedrele pe viață pentru cei cu activitate științifică excepțională. Instaurarea dictaturii militaro-legionare a creat noi condiții democratice, oamenii erau din ce în ce mai mult amenințați cu pierderea libertății și chiar a vieții

O campanie de presa din ce în ce mai intense împotriva lui ajungând până acolo unde îndemna la asasinarea istoricului. Era acuzat în primul rând, de faptul că intentase procesul împotriva conducătorului armate lui Corneliu Zelea Codreanul, în 1938 și de atitundinea consecvent antigardistă și antihitleristă. În această atmosferă, apar ultimele articole de apărare ale istoricului dar i-a fost opritã apariția în ziar. Asasinarea lui N. Iorga s-a produs în toamna anului 1940 la marginea satului Strejnic, de lângă Ploiești, după ce a fost arestat în Sinaiala 27 noiembrie. Trupul neânsuflețit a fost depus la capela cimitirul Bellu alãturi de cel a lui Virgil Madgearu, asasinat la rândul său fiind și el mare om de știință. Deși era un moment încãrcat de evenimente dramatice sub agresiunea lipsită de scrupule a statelor fasciste, lumea și-a gãsit timpul necesar să-i aducã un un cald elogiu.

Un număr mare de universități și instituții superioare din întreaga lume și-au plecat steagurile în fața memoriei sale. La înmormântare au participat, multe personalități, preoți, ofițeri în uniformã, studenți membrii de la Academie și cei de la Liga Culturală, care au suportat cheltuielile de înmormântare. Apoi cei de la Academia Română au rostit un cuvânt funebru abia la 29 noiembrie 1940 prin președintele acesteia, C. Rădulescu iar ședința comemorativă a avut loc abia în anul următor.

Americanii aduc omagii patriotului român și-i face bilanțul operelor sale care însumează aproximativ 12.000 de cãrți și articole, desemnându-l cel mai mare savant al României. Autoritățile centrale au continuat atitundinea ostilă pentru Iorga și la reședința de la Vălenii de Munte, i-au pângărit bustul savantului gardiștii, dându-l jos după soclu și apoi a fost vândut de către primarul Gh. Dinescu care era legionar. La vestea asasinării lui Nicolae Iorga opinia publică românească a fost profund zguduită exprimându-și sentimentele de regret Nicolae Cartojan în ,, Cercetări literare,, apoi Consantin C. Giurescu, în ,,Revista istorică română,,și alții. Iar Iuliu Maniu îi scria lui Ion Antonescu că toate aceste asasinate trebuie să înceteze protestând totodată pentru atrocitățile care aveau loc în țară mai ales cele întîmplate celor doi oameni de știință și altor persoane politice adversare noilor regimuri politice. Lumea științifică internațională care-l cunoștea foarte bine pe Nicolae Iorga a rămas profund impresionată de asasinatul marelui savant aducându-i fiecare câte un elogiu în memoria sa. Mario Roques a rostit un elogiu funebru, în calitate de președinte al Academiei de Inscripții din Paris, care-l considera pe Nicolae Iorga în calite de membru al Academiei ca un adevărat îndrumător al nației sale, un adevărat simbol al demnității umane și o mare personalitae cu o cultură vastă ce se manifesta în toate domeniile la cotele cele mai înalte. Și marele critic de artă Henri Focillon scria prietenului său George Oprescu că Iorga era ca fluviul Dunărea ce trece prin mai multe ținuturi dându-le fertilitate pe regiuni întinse. Deasemeni mai scrie, că Nicolae Iorga face parte din cei, asupra cărora timpul n-are nici o putere să-l facă uitat, el folosindu-și la maxim toate abilitățile cu care s-a născut. În final afirmă că aptitundinile marilor personalități au fost atât de tari, încât nici moartea nu-i în stare să-i șteargă sau să-i reducă la tăcere ei rămân veșnic în amintirea tuturor oamenilor prin operele de mare valoare culturală care arămas în urma lor.

Capitolul II Concepția lui Nicolae Iorga despre carte și bibliotecă

Cel care a fost printre primii oameni de știință ai țării, de la sfârșitul secolului al XIX-lea începutul secolului al XX-lea este bineînțeles savantul Nicolae Iorga, care printre multe altele s-a ocupat și de munca cu cartea și biblioteca.Iorga prețuia foarte mult cărțile considerându-le prietenii celor care le citesc. Astfel Nicolae Iorga afirma că o carte înseamnă a găsi prin ea sufletul omului care a scris-o, a te lăsa înrâurit de el, a sta de vorbă cu el, a primi de la bunătatea lui lecții de iertare, de la știința lui lecții de învățătură. Cartea de învățătură trebuie să ajungă la nevoile practice ale omului. La baza tuturor cunoștințelor e cartea de știință, a cărui cunoaștere este păstrată celor puțini.Tot el spune că această carte trebuie să fie ținută numai de cel care ține în mâini toiagul ce poate da un izvor nou, atunci când lovește în stâncă. Preluând liniile directoare ale bibliologiei române, înnoindu-le, îmbogățindu-le prin cugetarea scăpărătoarea minții sale și înfrățindu-le în tot ce afla bun la oricare alt popor, se poate spune despre Nicolae Iorga că a fost unul dintre cei care a avut toiagul ce poate da un izvor nou culturii.

Nicolae Iorga a făcut eforturi impresionante la Paris deși avea bugetul foarte mic, a reușit să strângă suficiente resurse materiale necesare pentru procurarea mult iubitelor sale cărți iar dacă nu reușea cu banii pe care îi economisea recurgea la împrumuturi atunci când găsea o carte cu valoare bibliofilă. A fost unul dintre savanții cei mai de seamă ai epocii sale și în scrierile sale sunt evidente sentimentele sale de dragoste pentru carte, deoarece toate lucrările sale sunt presărate de fragmente în care îi sunt aduse adevărate elogii tulburătoare, cum se poate observa și în citatul următor: « A fost una din preocupările vieții mele să mă gândesc la aceste cărți, venite din toate colțurile lumii și dintre care nu e măcar una să nu închidă o părticică a sufletului meu. Casa aceasta mi-e dragă, în primul rând, fiindcă voi putea adăposti în ea cărțile mele ».

Citea cu multă bucurie și cărțile scrise în limbi străine perfecțonându-se în cunoașterea acestor limbi, mai ales cele în limba germană, pentru că nu se prea îghesuiau mulți să citească aceste cărțiși le găsea ieftine.

Astfel afirma că glasul cărților îl întărea pentru această luptă, acestea nu-l înșelase niciodată și avea senzația că îl sfătuiesc în răbdarea cu care poți îndeplinii lucruri omenești durabile. Se puteau achiziționa pe atunci pentru prețuri foarte mici, cărți din cele mai folositoare și mai pline de atracție. În special cele în limbi strîine cu cărțile germane nu se bucurau de nici o trecere, și se îmbinau pe nimic, de unde și avantajul pentru mine de a mă adânci în cunoașterea acestor limbi pentru a atrage tot folosul din cumpărăturile mele, care se ridicau din ce în ce mai mult cu sutele, cu miile, ca o movila, într-un colț al odăii de culoare, după ce fuseseră foiletonate voluptuos în seara liberă de muncă

În plimbările sale pe la anticariatele pariziene, acesta achiziționa cărți vechi și rare dar, de asemenea, acolo lectura cu o imensă plăcere își lua notițe din cărțile scumpe ce nu și le putea achiziționa sau nu dorea să cumpere. De asemenea, Nicolae Iorga obișnuia să țină și să care după el, în geanta sa, o multitudine de cărți ce cuprindea istoria, literatura, artele, pe care mulți nu le luau în seamă, dar mintea sa ascuțită urma să descopere mereu ceva nou în descoperirea istoriei poporului român și altor state. Nicolae Iorga prin legătura sa cu carte și faptul că el o considera prieten de suflet.

Începând cu cartea de școala era catalogată de acesta în funcție de poporul căruia i se adresa, cum se poate observa în scrierile sale din cartea autobiografică. În multe din articolele sale cărturarul menționa indiferența românului față de cuvântul tipărit, precum și neglijența sa în lucru cu cartea, deoarece el era un bun observator al detaliilor pe care alții le considerau mărunte. Iorga mai constată și disprețul românului pentru cartea de școală și de aceea se ostenea în a trezi în sufletul cititorului respectul pentru cartea ce a deschis o lume largă, luminoasă plină de isprăvi și de bine și mai considera că datorită acestor calități cartea era vrednică să fie înconjurată de iubire și să fie îngrijită și păstrată, eventual donată pentru a mai fi citită și de alte persoane.Una din preferatele, cărți de școala a lui Iorga era cartea de citire care-l interesa, îl fermeca și se despărțea cu greu de ea. Își aduce aminte că o data cartea de citire era o operă mare, un adevărat tezaur național și pentru înființarea ei colaborau mulți scriitori de renume și că în copilărie cartea lui de citire, era formată din hârtie velină cu desene frumoase și un text clar și îngrijit, asemănându-se cu cartea de citire portugheză.

Le clasifică sub următoarele forme: cartea de școală, cartea de înțelepciune, cartea de petrecere și cartea de mărturisireReamintea contemporanilor săi că pentru el cartea era o hrană nu o povară cum decăzuse prestigiu ei din cauza prelucrătorilor fără chemare și fără știință, care năpădiseră în toate școlile cu monstruozități caraghioase. Ca să facă pe placul politicienilor aceștia introduceau biografii de oamenii politici din vremea respectivă, fapt cu care Nicolae Iorga nu era de acord, spunând că stresau copii obligându-i sa memoreze bibliografiile acestora. Astfel, Iorga considera că pe lângă biografiile luptătorilor și poeților, să se adauge și cele ale unor oameni care au făcut cinste neamului lor și în domeniul muncii și al artei, cum ar fi bine să se afle și bibliografiile altor oameni care au făcut bine pe pământ.

Acesta dorea ca fetele și băieții să poată găsi modele în cartea de citire, considera că școala trebuie să-i dea o lecție pentru omul ce va urma să devină. Elevul trebuia să înțeleagă că fiecare pagină avea un scop practic, în opinia cărturarului cartea de citire era considerată ca o mică biblie unde trebuia să se regăsească informații pentru crearea unui suflet armonios și unde înțelepciunea trebuia să se desfacă în fiecare rând. Acesta dorea ca aceasta să nu conțină cochetării literare ci trebuia să se regăsească latura morală a ființei umane.În articolele sale, Iorga vorbea despre ce părere se creează in mintea unui copil la cea dintâi lecție, considera ca învățământul nostru oferea îndobitocirea copilului și că ar fi putut învăța mult mai bine din dintr-o pagină a unui autor mare. Iorga mărturisea lipsa cu desăvârșire a literaturi pentru copii din România, și că suntem o națiune fără cărți de citit pentru aceștia, iar ceea ce exista la acea vreme nu era nimic serios, suculent, vibrant, și ilustrațiile erau urâte, cartea ar fi trebuit sa ofere lucruri frumoase.

Critica sa continuă la adresa literaturi existente în acea vreme, amintind că scriitori din celelalte țări făceau primele scrieri pentru copii. Nicolae Iorga îl aprecia și îl laudă pe Goga, pentru enormul progres față de cărțile de citire de la București, acesta scotea la Cluj o carte de citire pentru clasa a II-a bine executată din multe puncte de vedere.

După cartea de citire se va mai aminti de manualul de română, manuale de zoologie, de botanică, de mineralogie, de geografie, de matematică, de gramatică, de gramatici sistematice considerate de acesta ca fiind savante.

Cărțile de petrecere ale lui Nicolae Iorga erau făcute sa împodobească mintea omului și să-l ducă pe meleaguri noi, fără a fi nevoie să plece din meșteșugurile lor și să descopere lucruri și tărâmuri noi, săracul să afle despre luxoasa viață a bogăției, dar și bogatul să simtă fiorul sărăciei.O altă categorie sunt cărțile de mărturisire, după cum vedem fac legătura cu sufletele oamenilor ce sunt încărcate de diverse trăiri, bucurii, dureri și gânduri din viață ce urează a fi puse pe hârtie.Cărțile de înțelepciune nu erau cele filosofice ci erau cele care îndrăznea sa deslușească rolul ascuns al lucrurilor care le vedem numai deasupra. Aceste cărți se referă la scrierea despre acel dar care îl au puțini și se referă la ghicirea din tinerețe la ce va fii în viitor, la parcursul vieții cu alte cuvinte. Aceste scrieri erau pentru Nicolae Iorga esența vieții, acest tip de scriere era la început sub forma religioasă și pe parcurs a ajuns la un alt stadiu. Considera că acest tip de carte, nu avea dreptul să hotărască sancțiuni, ci trebuia să lase a înțelege fiecare ce poate.

Printre cărțile ce cântăreau pentru Nicolae Iorga era cea a Împăratului Marcu Aureliu, manual de morală bărbătească scrisă către sine ce ar trebui răspândită cât mai mult în lumea dezorientată a tineretului. Dar și gândirile lui Montaigne, cugetările lui Rochefocould, lui Champfort sau Vauvenargues.

Pe lângă categoriile de cărți despre care am vorbit pană acum, Nicolae Iorga reluase subiecte referitoare la cultura Occidentului și mai ales la literatura balcanică, considera cărți populare romane ca ‟Alexandria”, care avusese o largă circulație ca operă populară de caracter legendae și fabulos, dar și ‟Războiul Troiei”; al III-lea capitol al lucrării menționate mai sus se ocupa de cărțile de înțelepciune și aici amintea de cățile cele mai cunoscute în Evul Mediu : ‟Esopia”, ‟Arhir și Anada”, ‟Iliodor”, ‟Sinipa”, ‟Panciantantra”, ‟O mie și una de nopți”, ‟Varlaam și Ioasaf”. În capitolele cărți ‟Recits occidentaux” Iorga se refera la cărțile care pătrund in Europa Occidentală prin Creta, Cipru și anume ‟Pilde filosofești”, ‟Genoveva de Barbant”, ‟Erotocritul”, ‟Floarea darurilor”, ‟Istoria lui Marculf”. Acesta merge mai departe și în articolul ‟Cărți populare” vorbeste despre ‟Călindarul gospodarilor săteni pe anul 1904” unde vorbește țăranilor cărturari despre țăranii mai puțin cărturari le amintește de nevoile mari ale acestora, țintele înalte, despre înțelesul cuminte al vieții. O altă problemă de care era preocupat Nico ae Iorga era cartea populară la români și de vorbirea limbii corecte.

Iorga a denumit cartea poporului deoarece prin învățăturile simple, pe înțelesul tuturor, realiza popularizarea cuvântului scris și mișcarea de luminare a maselor. Prin cartea populară demonstra astfel marea răspândire a calendarului în mijlocul oamenilor simpli.În articolele sale aborda problematica lecturii și necesitatea ei pentru toate categoriile sociale, aceasta a fost recomandată ca un mijloc plăcut și eficient de formare a omului. Lectura o recomanda în special tinerilor pe care îi sfătuia să citească în toate sensurile și direcțiile posibile, pentru Iorga era un lucru de taină ce trebuia făcut în liniște, considera că doar atunci inspirația putea ieși la suprafață, și doar atunci pot fi dezvăluite misterele cărții și cuvintele fermecate pot pătrunde adânc in sufletele cititorilor.

Acesta compara lecturarea cu slujba unui preot și considera că așa cum un preot își susține slujba în biserică și nu în mijlocul târgului, așa si lecturarea trebuie făcută în liniște și în locuri adecvate.

2.1 Îndemnul la citit

Iorga afirma că este datoria omului de a citit cât mai mult, deoarece nu există nici un om învățat, care să cunoască viața și omul fără să citească și să se documenteze.

Prin lecturare cunoști autorul și poți trăi momentele de magie si farmec ce ne uimesc din imaginația acestuia, ne trimit cu gândul departe și pentru câteva clipe putem zbura oriunde. Prin intermediul cărții cititorul poate afla despre sufletul autorului și despre trăirile acestuia, pentru că, oricât de prieten ai reușii să-i devii nu va destăinuii niciodată adevărata frumusețe a sufletului său, așa cum reușește atunci când se află în fața unei foi albe. Iorga mai spune că un autor nu poate citii paginile sale ce dețin sentimente puternice, l-ar face să plângă și nu ar reuși să termine de citit, dar un cititor regăsește gândurile autorului în mod deschis fără obstacole. Avantajul tipăriri cuvintelor duce la faptul că orice putea avea acces raid, direct și fără mare efort la informații strânse de un om pe parcursul întregii sale vieți. El considera că un cititor ar trebui îndrumat după prima carte citită spre altele, și nu era de acord ca elevii să fie îndrumați să citească după ce ieșeau din școala când trebuia să se concentreze asupra grijilor casei și a specializării în muncă.

Îndruma oamenii să citească cât mai mult, astfel se informa pe la reviste de cărțile noi apărute. Iorga mai scrie în memoriile despre incidentul când a fost prins citind în fața catedrei citind o carte ce nu era prevăzută în programă, directoarea a fost nevoită să-i confiște cartea după care acesta a suferit destul de mult. Susținea că ar fi indicat ca și elevi să poarte o discuție liberă cu profesorul pe baza lecturilor studiate, deoarece este esențiala și ar putea prinde îndrumări și îndreptări în comunicare. Îndrumă cititorii să citească în principiu cărțile bune, după cele care nu sunt așa de bune și în final cele netrebnice, dar cum era un iubitor de lectură susținea că cel mai bine e să citești cărți în țara ta și în limba ta.

Sfătuia să se citească mai întâi cronicarii care povesteau despre luptele și suferințele neamului și apoi prozatorii vechii dintre care făceau parte un Bălcescu, un Russo, un Alecsandri. Deși cărțile lor era o dată scumpe, în prezent, spunea Iorga, colecția Socec a autorilor vechi si colecția Muller, colecția Șaranga, i-au pus pe cei mulți la îndemâna oricui. Astfel, puteai citii fără jertfe bănești pe Bolintineanu, Anton Pann, sau Nicolae Filimon. Pentru Eminescu, marele poet român, reprezentantul strălucit al tuturor românilor în țară și în străinătate pentru care Iorga avea un cult deosebit, considera că acesta cel care a scos din firea neamului nostru elementele celei mai înalte frumuseți care nu se pot găsi decât în literatura altor popoare.

De asemenea mai afirma că din nici o casă de români n-ar trebui să lipsească cărțile lui Eminescu, operele lui Creangă, Slavici sau Maiorescu. Mai departe Iorga recomanda citirea operelor scriitorilor noi, despre care spunea că scriau mai bine decât înaintași lor, dar nu aveau atâta elan ; se referea la I. L. Caragiale, nuvelele lui B. Ștefănescu Delavrancea și poeziile lui Vlahuță.Totodată informa că opera lui Caragiale se află în colecția Șaranga și în Biblioteca pentru toți, iar Delavrancea este publicat la revista Socec etc. Iorga mai sfătuia să se citească paginile descriptive ale propriei țări, ale țărilor vecine sau ale țărilor interesante pentru civilizație. Din această categorie era benefică lectura unor cărți ca: ‟Drumuri și orașe”, ‟Sate și mânăstiri”,‟Neamul românesc în Bucovina”,‟Basarabia și Ardeal”,‟România pitorească” a lui Vlahuță, ‟Istoria românilor prin călătorii”. În aceste cărții găsim informații, unde vedem lucruri noi, intrăm în contact cu alți oameni, ne dezvoltăm imaginația, reconstituim faze pierdute din viața omenirii.

N. Iorga după terminarea călătoriilor susținea că cel mai bine să citești autobibliografiile, atunci când te afli într-o țară străină, pentru că așa afli, mărturisirile și spovedaniile, căci din experiența trăirii altora putem descoperii și învăța despre sufletul nostru și despre cum să conducem propria viață. Susținea cu mândrie că italienii prețuiau notele despre viața lor de la 1840. În scrierile sale vorbește despre un zugrav bucureștean de la 1870, despre un ofițer, dar și o serie de povestiri ale luptătorilor de la 1877 sau ale ofițerilor Marelui Război. Putem afirma că Iorga prețuia literatura morală, literatura folositoare sufletului și plină de învățăminte pentru minte, ocupându-se de toate în amănunțime. Începe să observe puținătatea literaturii clasice la români, în timp ce în literatura din Germania și Anglia exista opere pe care umanitatea nu le va uita niciodată. Recomanda ca în școli să se citească, în locul orei de estetică, corespondența lui Schiller cu Goethe, a considerațiilor critice ale lui Coleriodge, sau ale scrisorilor lui Hebell, era de altfel convins că omul este el însușii o operă de artă.

Marele om de literatura credea că nu se putea o cultură completă fără a cunoaște și marile literaturi germene, italiene, engleze. Acesta mai credea că este utilă și instruirea editorului, cum susținea despre literatura engleză de la Caryle la Tennyson, ar alege doar volumele ultracolorate bune pentru buzunar într-o stațiune de băi ce conțineau fantastice nuvele de autori la modă. Acesta nu era de acord cu cititorii din zilele sale care pentru inițierea într-o literatură străină, recurgea la acele culegeri de bucăți alese numite crestomații pentru proză și antologii pentru poezie. Argumenta ideea de mai sus spunând că niciodată esența unui povestitor, mai ales a unui romancier, nu se putea prinde din câteva pagini. Suținea în continuare că nici din antologia din New York a literaturii poetice americane, nici măcar în cea de la Oxford, care era totuși foarte bună, nu a putut afla valoarea unor nume ca Langfellow, Emerson sau Bryant sau măcar să înțeleagă duioasa poetă de intimitate sufletească Emily Dickinson. Iorga credea că analogiile și crestomațiile erau bune de consultat. Acesta considera importantă citirea literaturii franceze din sec. al XVI-lea, o literatură ce trebuia citită încă de pe băncile școlii, când nu se dezvolta încă firea omenească.

Iorga recomanda ca până la 16 ani să se citească o literatura ce nu aprindea imaginația și să nu trezească prea mult simțurile, după aceea să citească romane și poezie lirică, pentru dezvoltarea simțului pentru frumos.

Între 30-40 ani recomanda citirea marilor cugetători ai lumii, de la grecii cei vechi și de la Scriptură, până la elvețianul Frederic Amien, iar spre sfârșitul vieții citirea poeziilor despre înțelepciunea umană. . Acesta mai recomanda pentru orice vârstă, opera lui Tolstoi, întreaga literatură de povestirea marilor ruși din sec. XIX, literatura italiană cu capodoperele lui Geovanni Verga, operele atât de pure a lui ale lui Sienkewicz, Selmei Lagerlof, Bjoernsterne Bjoernson, minunatele Arne și mai ales Synneuve Solbacken. Alaturi de literatura italiană, franceză și rusă, Iorga considera necesare cunoșterea resorturilor sufletului omenesc în luptele dramei de la Shakespeare la Ibsen.După cum bine am remarcat recomandările lui Iorga în ceea ce privește literatura prețioasă, cea care merita citită pentru a-ți forma o cultură temeinică. Sfaturile acestea ale lui Nicolae Iorga erau rezultate din constatările eruditului referitoare la lipsa de educație literară a marelui public.

Deși constata lipsa de educație a marelui public, intenția cărturarului era de a corija aceste carențe și prin câteva idei referitoare la modalitatea optimă de lecturare a unei cărți. Iorga sfătuia publicul să citească seara înainte de a se băga la somn pentru o mai bună înțelegere a cărți și pentru o noapte cât mai odihnitoare. Indicațiile prețioase referitoare la condițiile necesare citirii unei cărți, savantul, se recomanda chiar propriul său exemplu pentru a demonstra valabilitatea spuselor sale. În acest sens, el afirma că, la 50 de ani de la citirea în copilărie a cărților franceze de la Champfleury la Emile Souvestre, numai revăzând cărțile, uneori chiar în exemplele noastre înstrăinate, păstrând atmosfera în suflet, a fost în stare să reconstituiască chiar și intriga cărților, care atunci, în copilărie, îl mișcaseră profund.

Acesta susținea că o carte e bine să fie citită într-o anumită stare, de preferat acasă și citită cu interes pentru că înaintașii noștri au atins acea carte, mai ales dacă este o carte din familie se poate crea o legătura spirituală, și nu era de acord să fie răsfoită în lipsă de ocupație, și nu ar trebui citită pe o bancă în parc sau în tren. Iorga susține a că o carte împrumutată în grabă, citită în grabă, părăsită în grabă nu aduce nici un folos cititorului. Cărturarul amintea că această nevoie de identificare a cititorului cu cuvântul tipărit era odată îndeplinită de bibliotecile circulante. Iorga afirma despre lăcomia imensă ce o avea în citirea cărților altora de la biblioteca circulantă, a unui negustor și susținea că astfel de cărți citite rămân mereu o moștenire a sufletului celui care citește.

Acesta sublinia și respectul pe care orice cititor trebuia să manifeste pentru cuvântul tipărit.Cărturarul îndemna cititorul să aibă un suflet curat pentru a putea accede la comorile sufletului care erau vădite prin scrisul său. Iorga afirma atât de frumos despre faptul că un scriitor este superior cititorului și că acesta creează opere ce rezistă în timp, acesta nu este un croitor, sau un cizmar și trebuie să respectăm scriitorul prin citirea operelor, în care este expus sufletul acestuia. Așa cum o carte se citea în anumite condiții, tot așa Iorga credea că orice gen literar necesită o anumită dispoziție de spirit și, de asemenea, orice scriitor se citea într-un fel deosebit. Cărturarul considera că poezia lirică se citește în intimitate. Socotea citirea ‟Romancerului” a lui Heine sau a baudelairienelor ‟Les fleurs du mal” între orele 8 și 10 dimineața erau o adevărată pierdere de timp fiind necesară după părerea lui doar o mică parte din aceasta și ziua era mai purificată sufletește.

Dar mai considera că nu orice proză poate fii lecturată pe fugă. În opinia sa, din categoria acestor autori făceau parte aceia la care esențialul era intriga, cum ar fi cazul lui Alexandre Dumas tatăl, considera ca nu are caracter, deși imaginație avea, sau poate al lui Zola care le considera consacrate. Nu era însă cazul lui Balzac, care chiar dacă nu avea o formă îngrijită, se cerea răbdare pentru înțelegerea mediului.

În schimb, Iorga era de acord că alți scriitori, intriga trebuia înlăturată de la început. Cărturarul recomanda citirea primelor pagini a cărții, apoi sărirea direct la ultimele pentru a satisface curiozitatea în mod direct, însă considera că nu trebuie lăsată cartea din mână pentru ori și ce motiv, doar pentru că a dedus subiectul.Iorga mai afirma că existau și puncte forte ale cărții care difereau de la scriitor la scriitor. În final, Iorga preciza că lecturile nu trebuiau să ocupe timpul pentru că nu avem ce face, ci trebuiesc gustate ca niște momente de cultivare ce au să ne fie de folos întreaga viață.

După recomandările legate de condițiile necesare citirii unei cărți dar și după clasificarea cărții, în funcție de conținut și autor, Iorga mai amintea și despre regulile de bun simț ce trebuie să însoțească orice cititor care ținea în mână o carte. Astfel așa arăta marea sa dragoste pentru carte, el dezaproba faimosul obicei al însemnărilor făcute de cititor pe marginea cărților și recomanda ca fiecare să-și facă o cărticică a lui, în care la început, cu sfială și într-o formă naivă, să-și fixeze impresiile lecturilor.

Pentru a sprijini afirmațiile sale aduce și acest obicei folositor al patriarhului Constantinopolului, Fotil; ale cărui citiri erau cunoscute din cuprinsul notițelor și extraselor sale, fiincă lucrările sale dispăruseră în timp. În numeroasele sale articole, acesta remarca cu o tristețe deosebirea radicală dintre felul de a citi al săteanului și cel al orășeanului. Cărturarul spunea că la sătean cartea păstra mereu ceva din amintirea Bibliei și considera necesară continuarea educării țăranului dincolo de certificatul de cinci clase primare. În comparație cu cei de la orașe, cei de la sate lecturau cu seriozitate.

Mai spunea că cititori de la orașe citesc repede orice și fără atenție. Iorga constata că respectul acordat de către cititor cărții citite și autorului ei nu era aici mai mare decât acela dovedit omului care a învârtit mașina la cinematograf. Chiar, mai mult, el mai adăuga că cititorul de la oraș nu era influențat aproape deloc de lecturile cărților și, prin urmare, nu se observa nici un progres în evoluția sa intelectuală în comparație cu urmele trainice lăsate de cărți în sufletul săteanului. În articolele sale mai scria despre numărul mare de cititori din Ardeal, mulți dintre ei bucovineni care-și făceau școala din banii lor și, prin urmare, se foloseau mult mai mult de carte în comparație cu provinciile românești. De asemenea, Iorga amintea de suferința soldaților și ofițerilor existenți pe front și care aveau nevoie de îmbărbătarea oamenilor. O adevărată pledoarie pentru carte a realizat Iorga, în articolele sale susținând că omul simplu nu trebuie să creadă despre un autor că acesta scrie doar ca să aibă un câștig. Aici Iorga constata disprețul pentru carte a celor mai mulți bețivi, cartofori, pierde-vară și strică iarnă, al oamenilor care au învățat să citească nimic altceva decât slova tipărită a gazetelor, ca și cum omul de la țară nu ar avea atâtea nopți lungi de iarnă pentru cârciumă din care ar putea scoate măcar câteva și pentru carte, al sătenilor ce nu au fost dați la școală, sau în cele din urmă, al acelora care știu altădată să citească, ci nemaiputând mâna pe vreo carte ani întregi, au uitat-o.

Prin aceste articole, eruditul voia să îndepărteze din mintea omului simplu eresul rusesc, adică cei care întradevăr au învățat, erau discriminați datorită faptului că aceștia nu aveau suficiente studii și nu doreau să se mai informeze. Iorga susținea că mângâierea cea mare, în afară de vorba bună a omului, tot în carte se găsește, în Sfânta Scriptură sau în alte cărți.

Cărturarul mai afirma cu convingere faptul că dacă lecturai erai boier și nu invers. Iorga voia ca oamenii simpli, muncitori sau țărani, să înțeleagă că scrisul nu venea în cea mai mare parte de la oameni cu studii, ci și de la oameni care erau muncitori și că scrierile în timpuri cu totul noi se făceau în mare parte și de mulțime, de lumea muncitoare. Pentru ca efectul acestei schimbări de mentalitate a omului simplu să fie vădit, Iorga aducea și câteva exemple practice ale oamenilor din străinătate.

El spunea că America a fost descoperită de un meșter, că unul din cei doi oameni care au întemeiat America a fost simplu fiu de muncitor care a rămas toată viața lui muncitor, se numea Veniamin Franklin. Sau din propria țară, niciodată nu i s-a dat românului o învățătură mai prielnică decât aceea pe care a dat-o ciobanul Codru Drăgușanul în drumurile sale prin țară. Învățătura majorității oamenilor era, după Iorga, singura cale de progres nu numai la români, ci și în toate țările civilizate ca Franța, Italia, dar mai ales America. Considera că trebuie toată lumea să învețe la fel pentru ca un popor să se poată dezvolta. Iorga considera că o carte nu se citește doar o singură dată ci trebuie răsfoită de fiecare dată când avem nevoie de învățătură, de bucurie, dar și atunci când avem un necaz pentru a putea găsi rezolvare la problemele existente . Acesta fiind nedespărțit de carte, apela zilnic la ea, de dimineața până seara târziu, îndemna ca fiecare om să-și înceapă ziua citind, căci altfel putea înfrunta un necaz apărut în acea zi.

2.2 Respectul pentru carte

Până acum am văzut ce cuvinte frumoase și încurajatoare, atât de potrivite, adresa Iorga oamenilor în încercarea de a le trezi respectul față de comoara ce se găsește ascunsă în paginile unei cărți. Fiindcă și eu am fost remarcată de dragostea cărturarului pentru prietenul său cel mai bun, cartea, am ales din articolele sale ce mi s-a părut mai semnificativ pentru subiectul tratat în acest capitol.Cartea este oglinda sufletului pe orice om, iar acesta mergea atât de departe în minunatul său elogiu adus cuvântului tipărit încât atribuia viață și suflet obiectului neînsuflețit. Putem afirma faptul că o carte e un univers complex, că poate cuprinde în ea sufletul, gândurile, trăirile, imaginația autorului.

Cartea era pentru Iorga o bijuterie care trebuia căutată, îngrijită și respectată, era un fluviu de înțelepciune pe care dorea să-l poată cuprinde în întregime în capul său. În acest sens, prețuirea lui Iorga față de carte reiese din scrierile sale, în care cărturarul constata cu tristețe că lăsăm să decadă, să se distrugă atâtea lucruri ale căror importanță nu ar fi greu să o înțelegem dacă ne-am opri un singur moment asupra lor., hârtia trebuie respectată oricât de veche ar fi. Ce s-ar fi întâmplat dacă și Iorga, aflat în căsuța modestă a Brâncovenilor de lângă Olt, ar fi nesocotit prețiosul material privitor la ctitoria lui Brâncoveanu, Hurezul, care era adânc cufundat într-un praf de mai multe decenii?

Iorga critică în articolele sale renumitul obicei al românilor de a arunca orice hârtie veche și afirma că sunt rare familiile care păstrează scrierile sau fotografiile de la urmași.

Considera că prin păstrarea hârtiilor vechi se regăsește sufletul, gândurile, suferința, grija, bucuria celor ce au fost, aceste hârtii vechi conțineau și taine. Iorga însușii își amintea că a găsit de nenumărate ori cărți poștale ilustrate cu salutări, glume și povestirile tinerilor, dar și pagini cu grave și triste spovedanii înaintea lui Dumnezeu.Cărturarul considera că hârtia trebuie prețuită căci era singura mărturie a vieții omenești, și, de multe ori, aruncarea ei împiedicase cunoașterea vieții unor personalități care făceau parte din tezaurul istoriei neamului.

Iorga amintea că el nu arunca nimic de 50 de ani, ci aduna, cosea, lega, prezentând astfel oricui povestea fără ocolișuri vieții sale întregi, era o datorie pentru casnici și rude și, în același timp, când vine vremea, și se prezintă ocazia, ea putea fi și un dar de preț, care se făcea pentru cunoștința unei societăți. O altă preocupare a lui Iorga în domeniul cărții a constituit-o și răspândirea cuvântului tipărit. Astfel Iorga, acuza statul că nu a făcut nimic pentru a răspândi printre români cunoștința unei culturi prin carte și tot aici spunea că ar trebui să îndemne și tinerii din alte neamuri să învețe despre cuvântul românesc pentru că așa va putea fii cunoscut și de alte popoare. Cărturarul mai credea că fiecare deținător al acestei comori de neprețuit, cartea, avea și anume îndatoriri ață de ea, și printre acestea Iorga menționa datoria fiecăruia de a răspândi cuvântul scris și de a împărți cu cât mai multa lume bucuria dar și comoara ce se ascunde în paginile tipărite. În alte articole Iorga constata cât de puțin s-a făcut în Ardeal pentru răspândirea culturii românești.

Nicolae Iorga spunea că nici întreprinderile particulare n-au arătat nici o pricepere, căci casele de editură nu au înțeles că pentru această țară se cerea, atât retipărirea unui șir întreg de publicații care i-au fost izvor de viață, cât și traducerea unei literaturi speciale pentru români în limba naționalităților. În drumul său spre cititor, cartea avea o soartă groaznică, din cauza taxelor amintea Iorga.Pentru a remedia această stare jalnică în care se afla cartea românească în drumul său spre cititor era, după Iorga, crearea unor organe speciale de răspândire a cărții după modelul celor de la Pesta, care știau să pună în circulație și ultimul pamflet mizerabil. Interesant de amintit este felul special de a citi al lui Iorga, apropierea sa de carte nu se făcea prin lectura aprofundată a paginilor, ci prin răsfoirea lor, printr-o frunzărire care îi rezerva unei priviri atât de agere cum era a sa și surprinzătoare. Această relație inedită a lui Iorga cu cartea este sesizată și în scrisoarea către Ecaterina Iorga, din 11 martie 1939, ceea ce explica deopotrivă dialectica reînoirii metodologice, a asimilării comunicărilor făcute de alții, a criticii făcute de cărturar.

La finalul acestei călătorii prin universul cărții, prilej cu care am aflat cum trebuie să citim, care este folosul lecturării, dar mai ales cum trebuie să-ți alegi cărțile, reamintesc faptul că Iorga a mai cercetat cartea și sub alte aspecte decât cele enunțate mai sus. Iorga mai explică sensurile pe care le-au avut termenii care se regăseau în articolele sale, în principiu aveau sens didactic și însemna la început impunerea unor deprinderi, nu omului, ci animalelor și abia mai târziu va căpăta accepția de luminare pe cale metodică.

Școala însemna la origine o categorie de armată, în Bizanț căpăta sensul de grupare dialectică, iar în sec. XVIII învățătura era intitulată ucenicie. Mult mai interesant era rezultatul care reiese din cercetarea cuvântului carte și acest cuvânt trebuie pus în legătură cu ce însemna termenul corespondent la celelalte popoare neolatine; astfel, pentru francezi charte este un document numit Constituția, la italieni charta însemna hârtie pe când noi am împrumutat termenul acesta de hârtie din grecește.

Termeni bogați izvorâți de la hârtie arată de altfel o veche origine. Mai avem hârțoage, hârtărit etc. Interesant era, însă, precum charta a ajuns la francezi un act scris, cum tot așa la noi, în legătură cu cine știe ce lucru însemna, fără să fie vorba de un beneficiu formal, charta însemna Carte domnească .

Iorga trata această evoluție a cuvântului carte și în domeniul juridic, unde prin folosirea proverbului ‟Ai carte, ai parte”, se desemna tratarea afacerilor prin documente, astfel încât dacă nu ai această carte iscălită în anumite forme nu ai partea pe care o ceri dintr-o moștenire sau avere, subliniind faptul că la noi cuvântul de carte se folosea numai pentru documentele oficiale ale sec. al XVIII-lea. Așadar, una este a învăța, în general, care se aplică în ceea ce privește omul la meșteșug, și altceva este a învăța carte, ceea ce înseamnă o precizare că învățătura trece în domeniul lucrului scris și tipărit. Nu pot încheia acest capitol fără a face referire la concepția lui Iorga despre carte, amintind și că acesta a cercetat și ilustrația cărții românești prin numeroase studii și comunicări făcute în țară și străinătate încadrându-le ca valoare artistică în istoria artei. Explica la conferința de la Sala Dallas faptul că miniatura răsăriteană nu se bucura de aceeași libertate ca în Apus și că miniatura românească prezenta o notă foarte interesantă în ceea ce privește jocul culorilor așa cumreise din citatul: « culoarea e pentru noi unele din elementele principale ale artei, trăim în culoare și prin culoare. Simțim culoarea, o dorim, o impunem artistului dacă el nu găsește într-însul puterea de expresie ; nu este o lume ștearsă, o ternă această lume a noastră, ci una care însușește tot ceea ce dă lumină și care știe să întrebuințeze efectele luminii pentru a realiza frumosul ».

În această conferință, Iorga mai realizează și un scurt istoric al miniaturii : cel dintâi care a manifestat interes pentru manuscriptele cu miniaturi a fost episcopul Melhisedec și o tânără domnișoară americană. Primele miniaturi au apărut în Moldova, iar începutul primei școli a fost o călugărului caligraf Gabril Uricovici; primele miniaturi cuprindeau pe o foaie întreagă înfățișările celor patru evangheliști și pe lână acestea existau și alte ilustrații foarte variate de caracter decorativ; printre marii artiști ai școlii de la Neamț, Iorga îi enumera și pe Atansie, Paladie, Teodor Mărescu și călugărul Filip. Nicolae Iorga afirma că până aici a fost o școala de severitate și de simplicitate cu totul deosebită față de școala de mai târziu, care în toate formele sale era o școală de ornamentație mergând până la manierism.

Preciza de existențainfluenței rusești în miniatură și amintea că se întâlnesc teme iconografice rusești în Moldova prin Anastasie Crimca. După influența rusească, acesta remarcă apariția unei alte școli de artă orientală din Asia armenească; pentru ea lucrul de căpetenie era cadrul, iar ce se găsea la mijloc se confunda aproape cu ornamentația. Va apărea școala care în locul liniilor și culorilor vechii miniaturi, prezenta un fel de manierism care nu se întâlnea decât în sec. al XVII-lea la manuscripte de origine moldovenească. Mai preciza că în Țara Românească aveam un singur manuscris Evangheliarul de la Neagoe Basarab. Iorga considera valoroase un grup de lucrări foarte înflorite în trei manuscrise foarte bogate dând chipul lui Matei Basarab și al doamnei Elena, prezentau chipurile apostolilor prin toată bogăția elementelor florale pe care le poate da Orientul, dar și un Apostol pe pergament cu miniatura lui Crimca păstrat în Biblioteca din Viena, care dădea chipul unui sfânt specific românesc, Sfântul Ioan de la Suceava, prin el ajungându-se la ornamentația liturghierului.

În veacul XV, Moldova, nu putea să aibă decât frontispicii și încadrări care veneau din manuscriptele slavo-bizantine, preciza cărturarul. În veacul XVII-lea orientul a adus o altă mod în ornamentație, cât și frontispiciul și majusculele erau îngrămădite cu chipuri de animale și păsări cum se aflau pe manuscriptele Mânăstirile Circei în veacurile XIV-XV, introduceau elemente de umor: un drăcușor la începutul unei Evanghelii, păsări, lei, monștri ai Asiei, capete omenești împreunate de la Renașterea Apuseană, flori larg deschise, frunziș bogat, elemente de arhitectură, toate acestea amestecate ca pe catapeteasmă fin sculptată ale epocii, ramuri bogat înflorite înlocuiesc vechile minuscule, pe când liniile simple compun pe deasupra frontispiciul.

Figurile donatorilor, în schimb, erau foarte rare în manuscriptele românești, Ștefan cel Mare era Înfățișat pe una din foile preliminare ale Evangheliarului dăruit Mânăstirii Umor, iar Evangheliarele lui Matei Basarab prezentau pe donator și soția sa pe foile deosebite. La sfârșit, Iorga preciza că cel din urmă portret de manuscris era cel ce reprezenta destul de credincios pe bogatul succesor al lui Matei, Constantin Brâncoveanu.

Iorga a studiat pentru Liturghierul din 1508 a lui Macarie care căuta să dea împodobiri de frontispicii producțiilor unei prese simple, după sursa manuscriselor bizantine ce aveau frontispicii din linii împletite care se terminau cu flori de pălămidă, cruci și coroane.

Moldova va da în veacul următor o serie de splendide manuscrise pe pergament în frunte cu desenuri în culori variate: roșu, albastru, verde, auriu, alături de aceste frontispiciu în negru inițialele formate din linii de același fel erau imprimate, ca și titlurile, în roșu deschis.

Adăuga că Evangheliarul din 1512 complica elementele de bază, mai amintește de stilul manuscriselor în care ornamentația frontispiciilor se prelungea în partea de jos a paginii și de frontispiciul cu armele Țării Românești din 1512. Ajungând la ornamentul Renașterii ce se combina cu normele bizantine, Iorga preciza alte frontispicii ce prezentau capete de oameni, lei, și desenuri nedeslușite .

Heruvimii figurau în desenurile de la sfârșitul capetelor de cărți din Transilvania. Scenele realiste din Evanghelia de la 1641, conținea o notă de realism ce nu aparținea tradiției Orientului românesc. Acesta mai menționa și desenul vag și fără de caracter al rusului Ivan Bacov ce se risipea din Școala de miniaturistică dezvoltată în Muntenia, Iorga mai spunea că prin Liturghierul muntean din 1680 se deschidea o altă artă foarte plină de inspirație vădit latină, chipul frumos al Fecioarei domina în frontispiciul cu flori artistic împletite, iar Evanghelia din 1682 avea planșe mari de o execuție superioară într-un cadru de natură cu copacii larg desfăcuți.

La sfârșitul sec. al XVII-lea, Iorga reamintea contribuția ilustratorului Antim Ivireanul, care parcă aducea cu el în frunzele largi pline de viață, în rodiile sale deschise, în lalelele sale, ceva din decorația persană, coloanele frontispiciilor ca și florile mari de bază, vor fi de acum corespunzătoare elementelor ce deosebesc clădirile epocii împrumutând totul de la predecesori, îngeri, figuri omenești, coifurile, capetele de lei, va predomina acest ornament vegetal al cărui maestru era Antim, foile de titlu ca și acelea ale Triodului din Buzău cu întreaga serie a sfinților ce se orânduiau în șiruri rămâneau total transformate.

Iorga mai remarca persistența inițialei rare și interesante și amintea încercarea de a impune frontispicii noi compuse din monștri care se confruntă în Liturghia de la Râmnic, 1797, iar în finalul studiului menționa nota modernă dată acestei arte tradiționale de protopopul Mihail Strilbițchi și de Dumitru Contoleres. Iorga a cercetat și ilustrațiile cărților românești în volumele sale ‟Vechea Artă la români” în care dădea și câteva date istorice referitoare la acest domeniu.

După întâia carte ilustrată în Principate ‟Istoria Ghenovevei” de Barbant a lui Pleșoianu în 1838, Iorga remarca contribuția marelui ilustrator Gheorghe Asachi prin remarcabilele sale calendare, el a imaginat scene istorice nu fără dibăcie în alcătuirea grupelor și a schițat unele aspecte ale artei românești. Amintea de încercările portretului cu chipul lui Dionisie Tesalonianul, care întovărășea cartea lui de medicină populară, apoi să afirme că ceva mai bune erau desenurile în Fusain, care deschideau volumele romanului tradus de comisul C. Gane Agatocle. Fiindcă în Principatul Muntean calendarele și almanahurile au o răspândit gustul și obiceiuri ilustrației, Iorga dădea exemplul almanahului muntean de sub Alexandru Vodă Ghica, ce avea în culori un portret reușit a mitropolitului Neofit.

Iorga mai cerceta aici și litografia din București ce-și datora începuturile la două întreprinderi, prima mai puțin fecundată a lui Pernot, ce a scos Calendarul Prosperității și a doua întreprindere firma Bielz și Daniels, ce scos lucrări extrem de îngrijite din cadrul cărora se remarcaseră cele de la ‟ Ierusalimul eliberat” tradus de Pâcleanul în 1852 . În final Iorga remarca faptul că ilustrația cărții a degenerat foarte repede din două cauze, una este imensa invazie a traducerilor, iar a doua apariția caricaturilor în calendare politice și ziare. Până acum eforturile lui Iorga au fost de a stabili influența artei bizantine asupra miniaturi românești, și totodată de a evidenția creația personală a meșterilor noștri.

Din studiile lui Iorga se observă că manuscrisele ilustrate de Gavril Uricovici de la Neamț și ale altor artiști de la Putna, Dragomirna și Tismana, au o valoare artistică prin simplitatea liniilor, armonie și culoare. Din fericire, contribuția lui Iorga în acest domeniu nu se oprește la aceste concluzii. Putem spune că frumoasele miniaturi ce împodobesc manuscrisele românești au fost reproduse de Iorga, multe din ele în culori, în cunoscuta sa lucrare ‟Les arts mineurs en Roumanie”, una din cele mai frumoase cărți ce s-au imprimat la noi între cele două războaie mondiale.

Prin numeroasele recenzii Iorga a îndrumat, a corectat și a completat tot ce s-a scris la noi cu privire la grafică, multe din aceste observații au fost fructificate ale academicianului George Oprescu ‟Arta grafică română”. Iorga a izbutit prin scrisul său să impună cartea românească prețioasă.Fiind un mare gânditor se preocupa de generațiile viitoare care vor considera acele cărți ce reau noi atunci că vor fi vechi în viitor și tot așa se repetă în timp.

2.3 Nicolae Iorga despre rolul bibliotec și școlii

Biblioteca a fost depozitarul cărților dintotdeauna, lada cărților iar uneori și mormântul lor. Iorga susținea existența mai multor genuri de biblioteci, care să fie deschise larg oricărui doritor de instruire, acesta răspândea ideea de bibliotecă circulantă, ambulantă. Acesta mărturisea că sufletul său era stâns legat de prăvălioara franceză, înzestrată cu un cabinet de lectură, a librarului Emanuel Haiman de pe Strada Mare. Acest prieten drag, vindea puțin în librărie, dar obișnuia să dea acasă cărți tăiate, și clienților de încredere, chiar și netăiate, dacă se îndatorau a citi curat printre foile prinse. Nicolae Iorga îl considera pe Emanuel Haiman un prieten aproape ca un frate, pe care îl va ține minte toată viața. Librar bucureștean, îi oferise ocazia să-și strângă atunci un folos nemărginit, fără a cheltui însă, în anii din urmă ai liceului. Cu ajutorul prietenului său și a bibliotecii ambulante a acestuia reușește să descopere literatura franceză, schițe, nuvele, romane ale lui Guy de Maupassant. Nici măcar intrarea la Universitate nu a putut șterge din sufletul lui Iorga amintirea cărților citite în biblioteca ambulantă, pline farmec aparte. Citirea aceastora, i-au adus cărturarului o imensă lărgire de orizont, din toate locurile și din toate vremurile. Dacă până acum am văzut că deprinderea lecturii s-a făcut la Iorga prin intermediul bibliotecii circulante, aceeași biblioteci ambulante erau legate cu fire invizibile de sufletul său, și îl va călăuzi și în acțiunile sale viitoare. În articolul său Biblioteci circulante Iorga constata lipsa cărții și indiferența totală a oamenilor față de cuvântul tipărit, deasemenea mai afirmăfaptul că lectura insuficientă și fără nici o valoare este o consecință a inexistenței biblotecilor de împrumut. Pentru a face posibilă reînființarea bibliotecilor circulante, el propune specializarea numeroșilor librari, care odată cu înființarea acestor instituții de cultură, ar pune în mișcare multe cărți, aducâdu-le mai aproape de cititori, Nicolae Iorga mai sugera că bibliotecile de liceu din orașele de provincie ar putea deveni excelente biblioteci ambulante. Cea rurală era ridicată la îndemnul preoților, învățătorilor și studenților dintre săteni, însă inițiativa sa nu a dat roade favorabile.

Alături de aceste biblioteci circulante, mai susținea necesitatea bibliotecilor de educație, să se dezvolte și în regiunile sătești. Și pentru că era un om de acțiune s-a adresat primăriilor .

Pe când în țările vecine se găseau biblioteci cu miile la noi se pot număra pe degete degete așa descria cu amărăciune în articolele sale despre situația bibliotecilor de la noi. În articolele sale manifestă indignare față de indiferența observată la autoritățile locale de la sate care primsc cărți din diverse părți pentru a-și îmbogății fondul de carte dar nu se preocupă de valorificarea lor. Și nu în ultimul rând , o altă preocupare a sa a fost înființarea a bibliotecilor de peniteciar,sau cele în fabrici.Nicoae Iorga a găsit foarte important rolul bibliotecilor educative pe care le observase și la alte țări în timpul călătoriilor sale. De exemplu sesiza într-un articol apariția unei astfel de biblioteci educatoare la Biblioteca Națională din Paris odată cu venirea la administrația bibliotecii a lui Roland Marcel. Erau expuse privirii cărțile tipărite sau cele manuscrise cu această ocazie ieșeau la iveală, cărțile orânduite educativ nu numai penru speicialiști ci și pentru publicul cel mare. Mai promova biblioteca sătească unde venea cu soluții, îndemnând primăriile împreună cu clasele de intelectuali de la sate să organizeze expoziții de carte și activități culturale.În anul1910 privea biblioteca ca pe un cămin cultural din zilele noastre, o modalitate de elogiere a cărții, de unde țăranul să învețe lucrurile cele mai bune și să renunțe la cârciumile din mijlocul satelor în favoarea cărților.

Nicolae Iorga face aprecieri aupra apariției și evoluției învățământului românesc, fiind convins în concepțiile sale obiective și precise că ridicarea nivelului de conștiință a poporului român se face prin în educație pe care și-o modelează în școală. El cade de acord cu alte personalități care aveau dragoste de cultură în privința dezvoltării școlii naționale la români să fie în spiritul cerințelor societății românești deoarece în perioda aceea erau multe influiențe străine. Era de acord cu atitudinea lui Asachi în lupta pe care o ducea pentru păstrarea etnității poporului român,în educarea patriotică,în pregătirea și ridicarea spirituală a întegii națiuni.

Bibliotecile mai mari sau mai mici particulare și de instituții culturale, renumite prin fondul de carte prețios dar și prin locul pe care l-a ocupat în viața culturală posesorul lor, s-au aflat întotdeauna în atenția specialiștilor biblioeconomiști și istorici. Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea scrisului în limba slavonă, necesar întocmirii documentelor și corespondenței oficiale. Din aceste „școli de chilie” cum la numea Nicolae Iorga au provenit tahigrafii Atanasie și Paladie or Mircea caligraful, din Moldova secolului al XV-lea.

Tot cam din aceeași perioadă sunt menționate și primele elemente ale unui învățământ profesional cum ar fi școlile de meserii care pregăteau meșterii îmbrăcători în argint ai cărților și ai icoanelor de catapiteasmă sau școala de musică, de psaltichie, a câte unui diac domnesc care învăța la șapte glasuri.N. Iorga a cercetat istoria evenimentele de la începutl învățământului, cum s-a răspândit știința de carte dar a fost și un creator de școli

Se cunoaște că lui Nicolae Iorga nu-i plăceau regulile discplinare văzute la bibliotecile din străinătate, mai târziu elevii lui de la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses,îl ajutau în legătură cu sala de lectură lăsându-se controlați la ieșire în timp ce el arăta doar carnetul de note asfel îl scuteau de neplăcerea pe care o simțea la sala de letură. După ce a vizitat biblioteca marelui savant Timotei Cipariu a răma profund impresionat de modul cum o folosea posesorul ei, și cât de variate îi erau preocupările științifice și beletristice. O descrie în cartea sa autobiografică, ca pe o oază de odihnă liniștită cu un nesecat izvor de umanism. De aici i-a pornit ideea de a-și alcătui o imensă bibliotecă personală. Totodată dorea ca și studenții lui să poată beneficia de astfel de bibliotecă, reușind să înfiițeze în final, după mai multe probleme o bibliotecă a Fundației culturale pe care o conducea, apoi avut sediul la Institutul de istorie universală care s-a înființat la 1 aprile 1937. Având o sală improprie a fost schimbată cu alta în cadrul Facultății de litere și filozofie. În anul anul 1944 este bombardată fiind avariată , apoi mutată în cadrul bibliotecii de la Facultatea de istorie în anul 1948.Se mai poate semnala existența unui valoros depozit de carte de istorie dar și de literatură realizat cu eforturile depuse de savant în punerea bazei unei biblioteci personale cu un anumit profil și unică în țara atât prin numărul volumelor cât și prin diversitatea acestora. La biblioteca personală a lui Iorga după dispariția lui s-au mai alăturat și alte fonduri de carte de proveniență diversă. Pe baza materialelor din arhiva Bibiotecii Institutului de Istorie “Nicolae Iorga” s-a constat inexistența unui inventar general al cărților achiziționate de savant pâna la dispariția sa în toamna anului 1940. Cartea pentru Iorga avea o valoarea inestimabilă, și considera că trebuie căutată , respectată și îngrijită ca pe lucrul cel mai sfânt, de aceea ți-a strâns foarte multe cărți într-o bibliotecă personală. Începând din 1959 bibioteca personala a savantului a fost amestecata cu alte fonduri de cărți provenite din mai multe părți astfel că în 1931 a fost achiziționată biblioteca binzantinistului A. Heisenberg iar in primavara anului 1940 a primit numeroase carti în limba slava și rusa; la care s-au adăugat mai apoi biblioteca institutului de Turcologie din Iași. În privința identificării fondului de bază al bibiotecii a lui Iorga cercetătorii s-au călăuzit după mai multe criterii și anumite însemnări astfel că toate cărțile ce aparțineau savantului erau notate fie cu cifre romane, fie cu ștampile sau semnături ale lui.

Capitolul III Rolul lui Nicolae Iorga în evoluția bibliografiei românești și tendințele occidentale din anii 1860-1894

Iorga este o figură emblematica a culturii romane opera sa este impresionantă ca dimensiune și arie tematică. Unii exegeți cifrează opera sa la circa 16.000 de titluri din care 1000 de volume, 10 000 de articole, 5000 de recenzii și studii, este considerat un Homer al istoriei care a scris drama umanității, a visat la viitorul ei, a lucrat la edificarea unei conștiințe critice a lumii contemporane. Tendințele de organizare occidentale în bibliografie 1860-1894, au influiențat mult personalitățile cu întocmirea de liste a operelor mariloe scriitori.Oameni de seamă din perioada aceea ca Alexandru Odobescu, om de litere și de arte, precum și alți români, s-au ocupat cu strângerea cărților vechi de prin, sate, orașe, biserici, mănăstiri, locuri istorice,și orice dovadă de viață românească, în biblioteci și muzee speciale. De fapt așa se hotărâse încă din anul 1832, prin Regulamentul Organic, înființarea Arhivelor Statului, dar se cunoaște o adevărată preocupare în 1862. A. Odobescu era influențat de cultura franceză, de ideile lui Bălcescu și Timotei Cipariu și creează o nouă metodă bibliografică, în care sunt reproduse mai multe elemente ale documentului care era catalogat și apoi bibliografiat. I. Pușcariu, Cipariu, Bariț și alții tot în această perioadă, pun bazele,, Asociațiunii Transilvane pentru literatura română și cultura poporului român ,,. La 1 aprilie 1866 la București, se întemeiază în același scopuri de aduna documente la București ,, Societatea Academică Română ,,. V. A. Urechilă inițiază crearea unei biblioteci în care sunt adunate toate cărțile vechi și donațiile care veneau din toate părțile. Este susținut de Odobescu D. A. Sturdza, Alexandru Hurmuzachi, Hasdeu și alții, organizându-le în bibliografii speciale cu orientări franceze. George Bengescu recunoaște că Emile Picot și Emile Legrand au ajutat la întocmirea lucrării Bibliographie franco–roumaine, fapt semnalat și de Nicolae Iorga.

Activitatea bibliografică a Academiei Române, se realizează în mod științific, perfecționându-se și bibliografia periodicilor. Astfel bibliografia lui Dimitrie Iarcu, aduce informații despre scriitori vechi, asupra bibliotecilor, tipografiilor și librăriilor și o listă de cărți care pot constituii o mică bibliotecă pentru copii și tineret. Au contribuit la continuarea perfecționarea și dezvoltarea bibliografiei românești și alți oameni de seamă cum ar fi I. Bianu, Dan Simonescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, D. Sturdza, fiind lăudați de Nicolae Iorga în revistele sale bibliografice. O altă personalitate din pleiada glorioasă a bibliografilor Academiei Române, era Ștefan Orășanu născut la 1895 și fost elev a lui Iorga care i-a scris toate aparițiile până în 1903. Cel mai bun bibliotecar și bibliograf român era Al. Sadi Ionescu care a învățat la București, la Liceul Matei Basarab și la Facultatea de Litere, fiind și el elevul lui Nicolae Iorga, susținându-și lucrarea de licență sub coordonarea lui.În afara Academiei, este George Bengescu, care s-a impus prin Voltaire, dar după această bibliografie nu a mai tipărit nimic deoasebit. Bibliografii speciale nu mai sunt în această perioadă, dar Nicolae Iorga are o importantă analiză critică. Aici face o cercetare amănunțită a materialelor existente, iar la final face propuneri Academiei Române de a se ocupa cu strângerea documentelor aflate la Românii din principalele arhive și biblioteci din Europa și deasemeni să patroneze publicarea cronicilor. Dar neavând mijloacele necesare, munca cu aceste cercetări, precum și ediția cronicilor și a documentelor interne a fost destul de îngreunată. Rămânând în continuare să îndeplinească această misiunea, o ramură specializată în istorie din Academia Română. Lucrarea ,,Bibliografia României din anul1928,, de Gheorghe Adamescu, rămâne bibliografia curentă oficială a României. Autorul reușește să înființeze ,, Institutul de Literatură și bibliografie,, cu ajutorul legii din 1926, deasemenea a mai tipărit și un buletin bibliografic trimestrial. D-l Ion Mușlea publică în Anuarul Arhivei de folklor ,, Bibliografia folclorică,, în anul 1932. Mai apar diverse bibliografii, dar au multe probleme nerezolvate deoarece domeniul de studiu, nu este cercetat în totalitate. N. Iorga s-a gândit încă din 1914, să aducă un îndreptar bibliografic, pentru istoricii români. ,,Revista istorică,, și ,,Bulletin de l’Institut pour l’étude du sud-est européen,, cuprindea recenzii despre lucrările importante de istorie cu valoare științifică, semnate de Iorga, Murgoci, Vasile Pârvan și Al. Tzigara-Samurcaș.

3.1 Scurt istoric al bibliografiei

În secolul al XVII-lea tipografiile s-au dezvoltat din ce mai mult, ceea ce a dus la înmulțirea publicațiilor din toate domeniile științifice și literare. Mărindu-se astfel tot mai mult fondul, bibliotecilor tuturor deținătorilor din vremea respectivă. Se impune necesitatea de selecționare și catalogare a operelor, pentru a ușura munca de regăsire a acestora. Bibliofilii, librarii, au avut și ei trebuință de un ajutor,în organizarea colecțiilor. Precum și acei patroni-cărturari de la începutul artei tipografice, care sub impulsul spiritului comercial, și a trebuințelor negoțului au creat premizelor apariției cataloagelor și bibliografiilor. În anul1564 Georg Willer realizează-Messkataloge venind în sprijinul acestora. În 1644 apare Bibliographia Gallica Universalis, a lui Louis Iacob care îi ajută pe posesorii, bibliotecilor comode și luxoase. Apoi, renașterea italiană, benedictinii și iezuiții s-au ocupat de aranjarea domeniului bibliografic, iar Germanii îi stabilesc metoda. Această știință auxiliară devine materie de studiat în Universitatea din Suedia iar țările de limbă engleză îi dau un caracter internațional, devenind necesară în toate structurile sociale având o primă consecință dezvoltarea și metodizarea bibliografiilor.

Revoluția franceză și legiuirile napoleoniene îi acordă un rol important și impun cartea ca un prim ajutor în conducerea Statului și societății. Informația s-a diversificat din ce în ce mai mult, ceea ce a dus la creșterea numărului de bibliografii și la nevoia de sistematizare a acestora, prin urmare, apariția așa numitelor bibliografii de bibliografii. Rămâne, încă de mare însemnătate din perioada aceea, Bibliotheca bibliografică, a lui Julius Petzholdt apoi Leipzig cu toate bibliografiile apărute la acea dată, în anul 1866. Iar Handbuch der bibliographie a lui Georg Schneider, ultima ediție din 1930, este cea mai bună. Se mai poate aminti și John Minto, cu Reference book, A classified and annotated guide to the principalworks of reference, London, 1929 și Isadore Gilbert Mudge cu Guide to reference book, Chicago,1929, la domeniul englez. După trecerea anilor se învecheau, conținutul lor nu mai era de actualitate, lipsindu-le caracterul practic, prima condiție a oricărei bibliografii ca să poată fi folositoare.

Astfel institutul internațional de cooperație intelectuală, a hotărât să înființeze o bibliografie de bibliografii periodică, care actualiza toate bibiliografiile.

Scriitorul Barbu Theodorescu în cartea – Istoria bibliografiei române, arăta că de acest lucru s-a ocupat cei doi emeriți bibliotecari: Marcel Godet și Joris Vorstius, care au întocmit opera cu titlul: Index bibliographicus, ediția a doua din 1931.Iar englezii au și ei o astfel de bibliografie de exemplu Arundell Esdaile cu The Year’s works in librarianship, London, 1929. Paralel cu studiile speciale închinate bibliografiilor de bibliografii se dezvoltă și revistele consacrate aceluiași domeniu. În Franța se tipăresc: le Bibliographe moderne și Polybiblion; germanii continuă: Internationel Jahresbericht der Bibliographie, iar italieni au cunoscuta revistă: Leonardo. Astfel începând cu Schretinger, din anul 1830, precum și alte personalități, au introdus în programa lor universitară bibliografia împreună cu familiile înrudite, biblioteconomia și bibliologia.

În sec. al XVIII-lea în România exista un interes scăzut față de bibliografie, deoarece erau foarte puține tipografii iar bibliotecile erau rare și sărăcăciose. Bibliografia a apărut ca o necesitate în perioada, când tipografiile au evoluat și totodată sau mărit bibliotecile. Oameni de seama care se ocupau de bibliografie erau cărturari ca: M. Kogalniceanu, G. Asachi, Eliade, și pătura intelectuala care au făcut să sporească numărul cărților. La început, numele sau este legat de cataloagele de biblioteca și tipografii. Liste simple de titluri de cărți, cu date sumare reprezintă prima etapa a bibliografiei românești. Catalogul bibliografic se înfățișează sub o forma nouă prin lucrările lui D. Iarcu, după ce, mai întâi, Gh. Asachi introduse-se termenul de bibliografie. Preocupările apusene vin la noi prin Alexandru Odobescu și D. A. Sturdza, cum și direct prin Emil Picot marele savant francez. O data ce Academia Română unde era membru și Nicolae Iorga ca personalitate de mare valoare își fixează un program al scopurilor urmărite, iar biblioteca acesteia ajunge cel mai prețios tezaur al culturii românești, bibliografia se impune în forme precise, potrivit cerințelor intelectualului de oriunde.

Se poate observa ca renașterea culturală a poporului romanesc cunoaște o amploare deosebit in secolul al XIX-lea. Unul dintre oamenii cei mai de seama a fost bibliograful I. Bianu. In 1895 înființează un centru bibliografic în jurul Bibliotecii Academiei Romane. Cei mai importanți bibliografi sunt : Al. Sadi Ionescu și Nerva Hodos. Aici se poate vorbii și de Nicolae Iorga și Sextil Puscariu, care prin munca lor vastă mărește prestigiul bibliografiilor curente.

Dupa 100 de ani de activitate bibliografică, apare și la noi necesitatea sistematizării lor, prin crearea bibliografiilor de bibliografii. Astfel bibliografia devine știința universitară ca auxiliar al biblioteconomiei, la care și-au adus contribuția personalități însemnate, cum ar fi : Nerva Hodos, Ioachim Craciun, N. Georgescu-Tistu și Gh. Cardas, apropiindu-se astfel de evoluția culturală din Occident.

Cei mai buni bibliografi, s-au dovedit a fi tot bibliotecarii și funcționarii. O contribuție deosebita la realizarea bibliografiei romanești de la 1506-1830 au adus-o bibliotecarii și studenții de la Biblioteca Academiei Române. De o importanță deosebită sunt cataloagele de manuscrise și documente, precum și bibliografia periodicelor romanești prin îngrijirea și organizarea lor de către Ion Bianu. Un rol important la avut și Școala de Arhivistică unde au predat bibliografie, bibliologie și biblioteconomie mai multe personalități cum ar fi : Al. Sadi Ionescu, N. Georgescu-Tistu, Al. Iordan și Maria Dumitrescu. Acolo s-au înființat Revista Arhivelor și Hrisovu’. D-nul Aurelian Sacerdoțeanu directorul instituției se ocupa cu dezvoltarea bibliografiilor de studiul izvoarelor istorice și manuale. Dar încă erau la început de lucrări și aveau nevoie de multe informații asupra experiențelor diverse, pentru stabilirea unui principiu recunoscut de aceea doreau să se asocieze în realizarea planului lor și cu colaboratori străini.Universitatea din Cluj era centru bibliografic, cu profesori de mare valoare ca : Sextil Pușcariu, N. Georgescu -Tistu, I. Breazu cu bibliografii publicate în Dacoromania. Se mai tipărește bibliografia folclorului în Anuarul Arhivei de Folklor de catre Ion Muslea. În Anuarul Institutului de Istorie Națională s-a ocupat de lucrările bibliografice Ioachim Craciun, care a devenit conferențial de bibliologie, în 1932, și s-a ocupat îndeaproape de colecția, Biblioteca bibliologica. Se mai tipărește totodata: bi-bibliografii, bibliografia curentă a României precum și o bibliografie a bibliografiilor romanești prin participarea consecvența a Ioachim Craciun. Un alt conferențiar de bibliologie la Universitatea din București N.Georgescu -Tistu anunța apariția următoarelor lucrări : Rumänische Bibliographie, 1941; Bibliografia satului românesc; Bibliografia studiilor românești despre Renastere; Bibliografia Transilvaniei. Drăgunălescu are un rol important un ultimul centru în care apare bibliografia ca fiind o materie importantă cu numele de Centru Roman de Documentare care împreună cu celelalte duce la desăvârșirea uneltelor necesitare activității omului de știință.

Toate urmăresc același scop în ceea ce privește producerea, păstrarea, clasarea și difuzarea cunoștințelor constituind astăzi o știință deosebită, o tehnica noua: documentația.

În debutul bibliografiei se pot distinge: cataloage de bibliotecă, de tipografie, de librărie. Cel mai vechi catalog de biblioteca datează din 1723 și este : Catalogul cărților veneratei și domnestei mănăstiri a Prea Sfintei Treimi din Văcărești este scris în grecește chiar de Domnitorul Constantin Mavrocordat .

După mai multe încercări de întocmire de cataloage, prin care se informa cititorii de noile apariții a lui Eliade și Gheorghe Asachi, cel elocvent a fost în anul 1847 care se numea Catalog de cărțile tipărite și de manuscriptele aflătoare la Institutul ,,Albinei,,. Acestea conțineau mai multe părți: catalogul cărților, cărți sholastice, manuscriptele de tipărit a profesorilor și repertoriul Teatrului Național. Eliade a realizat și primul catalog de librărie în care ultima ediție este din 1838, cu numele de Catalog de cărțile ce se afla în Librieria Rumâneasca din București a D. D. Iosiv Romanov și Comp. pe Ulița Sf. Gheorghe Nou în Brașoveni, care cuprindea aproape toate cărțile tipărite de la 1800 și până la 1838. Deoarece până la 1840 nu existau biblioteci publice au venit în ajutorul cititorilor, patronii care dețineau cabinete de lectura și ofereau cărți publicului dornic să citeasca după influențele apusene în schimbul unei cotizații lunare sau anuale, aceștia au creeat și ei niște cataloage dar erau în limba francenză unde operele sunt orânduite alfabetic după autori. Cele mai multe erau traduceri franceze după operele englezilor și ale germanilor. Cel mai de seama cabinet de lectură a fost a lui C. A. Rosetti și Winterhalder. După anul 1858, nu se mai tipăresc, cataloage de cabinet, deoarece încep să apară bibliotecile publice, și mulți din tinerii cărturari își mai aduceau cărțile de la Paris. Se înființează societăți culturale și academice, ca Ateneul Român, Academia Română, Junimea Literară, unde se citeau tot mai multe cărți și reviste în limba română. Se poate spune că biblioteca românească, este în plină ascensiune, dar erau încă la început și neavând un plan de dezvoltare, aveau mult de muncă în privința organizării de biblioteci publice, cu dotări după noile tehnologii apărute. După 1840 se dezvoltă odată cu bibliotecile românești și cataloagele de biblioteci. Acestea existau în mănăstiri la cărturari și boieri care aveau biblioteci bogate, dar nu erau bine organizate. Apare necesitatea de crearea unei reglementări în privința înființării de biblioteci publice prin Regulamentul Organic.

Apare biblioteca Academiei Mihailene, unde actul de fundare este semnat de Mihail Sturdza. Primul bibliotecar, este D. Gusti care tipărește în 1841 primul catalog de bibliotecă publică, Catalogue des livres de lecture de la bibliothèque de l’Académie Catalogul cărților de citit în Biblioteca Academiei Mihailene. Având influiențe franceze, începe cu un regulament de bibliotecă publică românească, scris în franceză și română, după mentalitățile obișnuite ale timpului, despre condițiile primirii în bibliotecă. Astfel D. Gusti a organizat cărțile,după numerele de volume, pe materii, în cinci clase, și în cadrul fiecărei materii după limbă.

În București I. Genilie întocmește catalogul intitulat: ,, Biblioteca latină și italiană. Catalog de cărțile latine și italiene ce se află în Biblioteca Colegiului Național, și este deosebit față de cel din Iași. Planul lucrării, lui I. Genilie constă în împărțirea operelor pe limbi, apoi în următoarele capitole după cuprinsul cărților, la fiecare carte se trece autorul, titlul,volumele, formatul, ediția, locul și anul. La cărțile românești se trece și tipografia. Pentru prima dată se realizează un plan de clasificare bibliografică, ceea se poate observa că I. Genilie era un cărturar de seamă. Autor a mai multor studii și director de revistă, având o cultură enciclopedică, pentru acele timpuri. A publicat o ,,Geografie istorică, astronomică, naturală, și civilă a continentelor în general și a României în parte,, fiind profesor de geografie.Cee ce l-a făcut să fie remarcat de Nicolae Iorga observându-icalitățile de mare om de știință. Deasemeni Nicolae Iorga observa că lucrarea lui nu este o traducere oarecare, ci o prelucrare bună , scrisă într-o limbă ușoară, cu informații utile din lumea întreagă.

În aceeași vreme s-a tipărit și o bibliografie universală, făcută după un plan bibliografic sistematic, în care erau cuprinse cele mai de seamă opere, ale culturii apusene.

Neavând o circulație informativă, aceste cataloage de opere universale, au folosit ca plan de activitate literară lui Eliade Rădulescu și lui I. D. Negulici în alcătuirea de biblioteci universale. Nu erau tipărite cu scopul de a informa pe cercetători în domeniul bibliografiei, însă Iorga, a remarcat biblioteca universală a lui Negulici, dar totuși izvorul francez l-a dat d-l D. Popovici. Au mai apărut și cataloage fără scopuri comerciale, cum ar fi ,,Disertație despre tipografiile românești în Transilvania și învecinatele Țări dela începutul lor până la vremurile noastre,, a lui Vasilie Popp.

Acesta s-a format la Viena, a călătorit mult a adunat cărți vechi, și a întocmit întâia bibliografie generală a culturii românești. Astfel, d-l Ion Mușlea și d-l Ioachim Crăciun, spuneau că această lucrare a lui, este de o importanță deosebită din punct de vedere istoric și științific, fiind considerat părintele bibliografiei românești contrazicând-ul pe N. Georgescu Tistu care-l susținea pe Dimitrie Iarcu.În această perioadă Timoteiu Cipariu era filolog ce urmărea cărțile vechi, de aceea în Crestomația a dat o serie de exemple luate din extrase din tipărituri vechi făcînd o antologie de texte vechi.Totuși scrieile sale deși nu reprezentau o operă bibliografică au fost de folos mai tărziu lui Iarcu și lui Bianu. Într-un periodic aveau articole mai mulți autori și atunci s-a simțit nevoia apariției tablelor de materii, care trebuie încadrată tot în domeniul bibliografiei. Ion Barac creează tabla de materii pentru periodicul Foaia Duminicii din Brașov, în 1837, pe care o numește Scara Foilor Duminicii pre o jumetate de an a Sripturii cu 26 Numeri.

Tot în acestă perioadă, în 1839, apare termenul de bibliografie în limba romînă un dicționar francez-român sub titulatura de Bibliografia Românească, pe care îl anuța Asachi în Albina Românesacă .Termenul de bibiografie, se răspândește la București și la Brașov.,, În 1839 , J. A. Vaillan, a întocmit un dicționar cu explicații din bibliografie numit Vocabular purtăreț rumănescu-franțozesc și franțozescu-rumănescu urmat de un mic vocabular de omonime din care aflăm: Bibliograf i. b. bibliographe = care cunoaște cărțile; bibliogafic = bibliographique; Biblioman = biblioman care-i place să strângă cărți; Bibliofil = bibliophil care iubește cărțile; Bibliotecar = bibliothécaire = îngrijitorul unei biblioteci; Bibliotecă = loc, dulap unde se țin cărți,,. Se mai tipărește, Buletinul Bibliotecii, de către Biblioteca Academiei Comerciale în anul 1935, și altele. Un rol important îl au bibliotecile individuale, care erau realizate chiar și de elevi deoarece nu necesitau o pregătire specială . Bio-bibliografii mai însemnate au fost, făcute de Ioachim Crăciun cu două părți ce cuprindeau date ale autorului apoi lista cu opera sa. Toate revistele de specialitate au rubrici cu bibliografii curente mai ales cele conduse de profesori universitari. Și revistele religioase au o bibliografie critică și analitică întocmită de cei mai de seamă specialiști în domeniu. D. A. Vasilescu a publicat bibliografia geografică, iar Al. Sadi Ionescu în bibliografia economică redă tot ce apare nou în acest domeniu, materialul este orânduit după principiile clasificării zecimale.

3.2 Rolul lui Nicolae Iorga în evoluția bibliografie românesti.

Tot mai mulți bibliografi au încercat să-i facă o clasificare cu tot ce-a scris Nicolae Iorga dar nu au reușit decât într-o anumită măsură, totuși cel care a reușit să cuprindă din toată documentația realizată de el, a fost d-nul Barbu Theodorescu, care îi era student apropiat lui Iorga și împreună au reușit să o ducă la bun sfârșit. Din aceste bibliografii se înțelegea că savantul Nicolae Iorga deschidea calea către realizarea de reviste de studii istorice, dar bibliografia capătă un rol secundar în planul general, remarcându-se prin notițele asupra cuprinsului cărților, dar nu avea un plan bine stabilit.

Cu toată conștiențiozitatea de dispunea majoritate, savanților care întocmeau bibliografiile revistelor lui N. Iorga combinat cu metoda occidentală a bibliografiei din revista istorică a d-lui C. C. Giurescu, ar da cel mai bun exemplu de bibliografie ideală, pe care încă nu o aveam în niciun domeniu al culturii românești, la momentul respectiv. Fiind un savant de renume mondial cu multiple publicații scrise, Nicolae Iorga este studiat, de către contemporanii săi și încă din acea perioadă apar sdudiile asupra scrisului său. Primul care a întocmit o bibliografie individuala a operei sale a fost Gh.Tofan. A mai fost amintit în cuvântarea lui Kalinder, care s-a documentat și a înșiruit o listă cu opera sa vastă, atunci când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Ștefan Orășeanu a întocmit o listă pe care nu reușește să o termine, deoarece o boală cruntă i-a pus capăt zilelor încă de tânăr.

La împlinirea vârstei de 40 de ani este sărbătorit prin scris și serbări, de către admiratrorii săi. Cel mai înflăcărat era Gh. Tofan care era conducătorul revistei Junimea din Bucovina care a scos întâia bibliografie a lui Iorga. În această lucrarea care are șase capitole: scrieri istorice, istorie literară, literatură de călătăorii, conferințe, discursuri, politice, literatură și editări de autori, prefețe, autorul descrie o carte astfel: titlul, locul și anul, câteodată paginația și formatul. Este o bibliografie incompletă, lipsită de un plan dar conține un material bogat de un real folos pentru bibliografiile viitoare. În anul 1911, apare într-un material nesemnat, o bibliografie a lui Iorga, care are un conținut bogat, cu multe informații despre opera lui, dar fără un plan metodic.

Un alt bibliograf oficial a lui Iorga, a fost D-l Ștefan Meteș, care a întocmit trei opere bibliografice, în perioade diferite. În prima operă bibliografică, care datează din 1913, începe cu viața și activitatea lui Iorga, după care urmează, informații orânduite după conținut, sau după revistele în care s-au tipărit. Ștefan Meteș vine în completarea celorlalți cu un plus de cunoștințe, planul acestei bibliografii fiind asemănător cu cel al lui Tofan. Dar este incomplet formulat și are, numeroase lacune cu afirmații eronate despre adevărata realitatea, din activitatea lui Iorga. Următoarea lucrare datează din anul 1921, și conține date informative din activitatea istorică a lui Iorga. Această lucrare este importantă prin rezumatele făcute studiilor bibliografiate, nu prin informația bibliografică. D-l Ștefan Meteș a publicat a treia parte a bibliografiei individuale, din opera lui Iorga, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani a acestuia. Această bibliografie conține studii relative în ceea ce privește, creațiile lui Iorga, cu multe greșeli de transcriere a titlurilor și fără o valoare științifică. Operele bibliografiate au fost puține cuprinzând o mie de cărți și articole, în raport cu tipăriturile care erau de 18500, numai în acel an 1931. Un alt personaj care încearcă să întocmească o bibliografie a scrisului lui Iorga, este Victor Ianculescu. Dar nici el nu dispune de cunoștințele necesare, și mai mult face o copie după Meteș, fără să aducă nici o modificare deși era necesar, mai ales că bibliografia sa era incompletă.

Nicolae Iorga, este căutat în foarte multe cercuri, opera sa era publicată la scara largă, atât în țară cât și în străinătate. Este solicitat să țină conferințe și comunicări în foarte multe instituții culturale acordându-i-se cele mai înalte distincții, pentru munca sa asiduă și entuziastă cum nu se mai întâlnise vreodată. De aceea era necesar să apară noi bibliografii în stare să ofere cititorului panorama acelor vaste creații. Era firesc să se treacă la întocmirea unei biobibliografii cât mai complete și metodice a operei lui Iorga, așa cum scria și G. Călinescu cunoștea ca nimeni altul, comparându-l cu un titanic al cunoașterii, aproape monstruasă a istoriei universale și române ceea ce l-a ajutat în formularea a numeroase studii de sinteză, complete, exhaustive, uneori disperant de amănunțite, deoarece a colindat prin toate colțurile țării și ale lumii pentru a culege informații cât mai reale, încât aproape nu se mai poate adăuga nimic.

Apare necesitatea apariției unei bibliografii individuale ale lui N. Iorga, cu opera sa completă și relevantă, după cercetarea amănunțită a activităților culturale pe care acesta le-a desfășurat, de-a lungul vieții sale,pentru bunăstarea poporului.

Astfel s-a mai ocupat și Victor Ianculecu de realizarea unui volum omagial cu titlul Bibliographie des travaux de M. Nicolas Iorga orientându-se după lucrările lui Șt. Meteș și Barbu Theodorescu.Apoi Aurelian Sacerdoțeanu publica în Revista Arhivelor bibliografia opera lui Nicolae Iorga (1934-1940) unde a inserat 41 titluri de cărți și articole. Apoi a urmat Pierre Angelesco cu Essai bibliographigue des travaux de Nicolas Iorga en langues étragères, întocmit după alte lucrări similare. Cu deosebită atenție s-a ocupat de bibliografia individuală a lui Iorga,o altă personalitate de seamă cum era d-nul Barbu Theodorescu. A absolvit liceul la Craiova prezentând calități deosebite este apreciat de profesorii pe care i-a avut în liceu C. D. Fortunescu și Vasile Mihăilescu și-l prezintă marelui profesor Nicolae Iorga, apoi, acesta îl recomandă lui I. Bianu și așa ajunge să fie angajat ca ,scriitor, la Biblioteca Academiei Române.

Așa cum afirmă Barbu Theodorescu în cartea sa cu titlul ,,Nicolae Iorga –biobibliografie,, prin anul 1927 era foarte des solicitat de Nicolae Iorga, să îl ajute prin procurarea de documente pentru studiile sale, care le făcea când se afla la Vălenii de Munte, ceea ce deranja conducerea instituției. Chiar l-a rugat să locuiască în casa lui din Șoseua Bonaparte 8, în vara anului 1927, când era plecat să locuiască împreună cu familia sa la Vălenii de Munte. Astfel are ocazia să i-a contact cu biblioteca savantului apoi a devenit ,,descifratorul’’manuscriselor sale, care avea o caligrafie măruntă, cu note încâlcite puse în toate colțurile paginii încât aproape că devenise un ,,iorgolog,,. I E. Torouțiu îi publică lui Barbu Theodorescu prima lucrare despre Iorga în anul 1928 cu titlul Activitatea lui Nicolae Iorga pe anul 1928, după care au urmat și altele pentru întocmirea lor a studiat cu mulți ani.

Deasemenea se ocupa de transcrierea unor lucrări care erau trimise în străinătate, și totodată cu articole strânse de prin reviste și din comunicări ținute la Academie, realizează volume ca : ,,Ospiți romeni în Venezia ; Credința mea ; Generalități cu privire la studiile istorice ; Oameni care au fost etc.’’

3.3 Bibliografia operelor lui Nicolae Iorga

Deoarece a avut șansa să locuiască în casa marelui Iorga, era solicitat de mulți oameni de seama pentru ale oferii cât mai multe informații despre viața și opera lui, așa că se hotărăște să alcătuiască o bibliografie cât mai completă despre opera sa. Astfel a alcătuit o vastă bibliografie, ce cuprinde întregul scris a lui Iorga, atenționându-i pe alți colegi în prefața volumului doi, din Bibliografia istorică și literară politică și socială și economică a lui N. Iorga despre faptul că, un adevărat bibliograf trebuie să se abțină, de a își expune părerile personale și aprecierile critice atunci când realizează o bibliografie individuală, deoarece mai există și alții care înțeleg altfel anumite situații.

Deci, a alcătuit bibliografia din opera lui Iorga, până în 1934 ,,adică 1003 volume, 12755 articole și 4963 recenzii, a fost clasată după conținut în opt mari capitole: istoria universală, istoria Românilor, matereii înrudite cu istoria, literatura propriu zisă, istoria literară, politica internă, politica internațională, recenzii. Această aranjare în capitole a fost dictată de material, iar bibliografia începe cu preocuparea de căpetenie a lui Iorga, adică istoria universală. Fiecare capitol la rândul său e împărțit în diverse grupe. În interiorul fiecărui capitol sau grupă, nu s-a făcut nicio distincție între cărți și articole,,. Și tot așa explică Barbu Theodorescu tehnica bibliografică pe care a folosit-o la realizarea bibliografiei individuale a lui Iorga în cartea cu titlu ,,Istoria bibliografiei române,,.

Fiind cel mai informat în privința cunoștințelor pe care le avea despre Iorga, deasemenea și la solicitările multor cărturari, care erau interesați de opera lui Iorga, Barbu Theodorescu se hotărăște să alcătuiască, mai multe bibliografii ale operei sale. I. E.Torouțiu îi publică, Activitate lui N. Iorga pe anul 1928, a urmat articolul cu titlul, Din activitatea științifică a d-lui Profesor N. Iorga în anul școlar 1929-1930, ce a apărut în Anuarul Universității la solicitarea, Profesorului Nicolae Iorga, unde era rector în acea perioadă.

Apoi publică primul volum, Bibliografia operelor lui Nicolae Iorga și cu timpul întocmește o bibliografie completă. Astfel în colecția Institutului de istorie literară și folclor și cu ajutorul prof. D. Caracostea, care era la conducere atunci, apar cele două volume. Aceste două se numeau ,,Bibliografia istorică și literară a lui N. Iorga, 1890-1934 vol.I, și Bibliografia politică, social și economic a lui Iorga, 1890-193,,. La alcătuirea acestei bibliografii a fost ajutat de Iorga, care i-a pus la dispoziție biblioteca personală. A întocmit-o în primul rând în cadrul bibliotecii sale, și astfel a observat că din Biblioteca Academiei Române lipsesc 104 cărți, iar după publicarea lucrarii a donat academie 80 de cărți din cele care lipsea. Volumele cuprindeau bibliografia a 1003 cărți, și broșuri, 12755 de articole și 4963 recenzii, apărute între anii1890 și 1934, urmând să fie distinse cu un premiu, în anul 1938, de către Academia Română, fiind la mare căutare în țară și străinătate. N. Iorga aprecia calitatea și importanța, bibliografiei complete, întocmită de Barbu Theodorsecu, făcută după indicațiile sale.

De informațiile ei se folosea în activitățile sale culturale, după cum afirmă și în prefața operei sale imense, Istoria românilor (10volume). « Dar studiile de amănunte se înmulțiseră în activitatea mea, risipindu-se în chipul cel mai larg și mai variat. Multe din ele au fost neștiute încă de la început […] se ascundeau, zic, prin mici reviste necitite, prin ziare obscure, și mai ales, deși dădeau sute de pagini de adevărată istorie, în prefețe la colecții de documente. Mult timp mi-am făcut fireasca iluzie că, de vreme ce le știu eu _ și, dealtfel, fără trudita și așa de utila bibliografie a scrisului meu de d. Barbu Theodorescu, însumi l-aș fi putut descoperi, uneori, numai cu greu –, le știe toată lumea. Abia acum îmi dau sama îndeajuns că, departe de a fi cunoscute obișnuitului cetitor cult, care vrea să afle istoria neamului său, nici erudiții nu li pot da de urmă. Se adaugă că procurarea acestor cercetări a devenit aproape cu totul imposibilă ».

Cercetărilor personale, se adaugă și altele, dar și o monografie a personalității lui Nicolae Iorga, situându-se printre personalitățile cele mai de seamă ale vremurilor de atunci și până în prezent. Astfel a apărut o serie lansată de Editura Enciclopedică română în colaborare cu Editura Militară bibliografiile M. Kogălniceanu, A. D. Xenopol și V. Pârvan de Al. Zub, N. Bălcescu de Nestorescu-Bălcești; de asemenea, I. Slavici, coordonată de T. Bugnariu, I. Agârbiceanu de D. Vatamaniuc și George Călinescu de Ion Bălu dobândind valențe noi sunt concepute analitic urmărind să răspundă cu operativitate noilor cerințe de documentare și informare. Până la finalul vieții sale a mai scris multe lucrări, ajungând la 1359 de volume și broșuri (însumând 165 656 de pagini) și 25 000 de articole.

Totodată, cercetarea bibliografică a luat amploare, făcând posibilă apariția unei noi metodologii de specialitate, atât în țară cât și în străinătate, având un adaus de referințe, cum ar fi (autori, localități, opere tratate în cuprinsul diverselor cărți și articole). Ceea ce s-a aplicat deci și în realizarea unei bibliografii mai recente a lui Iorga pe lângă cunoștințele căpătate, din cercetarea amănunțită a multor aspecte din viața și opera istoricului, de către Barbu Theodorescu și ceilalți cărturari. Astfel lucrarea intitulată, N. Iorga – biobibliografie, a lui Barbu Theodorescu are o parte cu titlul, Cronologie, și o parte, Bibliografia propriu-zisă.

Așa cum afirmă autorul în prefața cărții ,,În selecția datelor am urmărit să acordăm o atenție principală activității științifice a marelui savant, precum și datelor biografice care explică formarea și evoluția personalității sale,,. Informațiile au fost luate din 431 de volume și mai ales din cărțile autobiografice ca, (O viață de om așa cum a fost și cele șapte volume de Memorii). A mai notat aspecte importante din anumite momente ale vieții, trăite alături de Iorga care și-a dedicat întreaga viață, culturii universale și românești, contribuind la crearea unui spirit de umanitate și moralitate de mare calitate. În partea de Bibliografie a încercat să dea o informație tematică, analitică și esențială despre apariția fiecărei cărți și broșuri, totodată își propune să fie un instrument de lucru la îndemâna tuturor cercetătorilor, răspunzând rigorilor clasice ale bibliografiei.

Pentru a se putea descurca în opera vastă a lui N. Iorga, s-a urmărit mai multe criterii:

– s-a ales ca obiect de studiu cartea prin care se înțelegea: carte, broșură, extras, album, care are copertă, indiferent de numărul de pagini.

– fișa de carte este creată după foaia de titlu cu respectarea ortografiei, în care se completa toate datele necesare ale cărții, conform regulilor bibliografiei.

– tematica nu pornește din structuri rigide, cum ar fi clasificarea zecimală, ci după un procedeu ce face ca lucrările de bază să fie ușor descoperite și urmărite în geneza lor.

– sunt create două capitole speciale, privind activitate oratorică, apoi de editare de documente.

– orice date noi, au fost menționate în paranteze drepte.

– fișa cărților scrise în limbi străine, au ample informații date în limba respectivă, savantul având multe lucrări în limbi de mare circulație.

Publicațiile românești și străine, va rotunji profilul bibliografiei noastre, surprinzând ecoul operei în epoca și posteritate. Cele mai importante lucrări sunt listate în partea de bibliografie a operei complete, a lui Nicolae Iorga, întocmite cu multă sârguință, de Barbu Theodorescu și care vor rămâne în eternitate, sunt scrise după modelul următor:

I. Teoria istoriei

Despre concepția actuală a istoriei și geneza ei. Lecție de deschidere ținută la Universitatea din București la 1 noiembrie 1894. București. Ed. ,,C. Sfetea”, [1894], 32 p.

Aici, arată că istoria are un loc important în viața oamenilor spunând că acea gigantică inteligență a cărei operă imensă înseamnă progres pe toate terenurile în istorie menționând și alte personalități străine care gândesc la fel cum ar fi Schiller, Lucian, B. G. Niebhur și alții.

Generalități cu privire la studiile istorice (lecții de dechidere și cuvântări). Vălenii de Munte. Tip. ,,Neamul Românesc”, 1911, 151 p.Mai are în plus Frumusețea în scrierea istoriei. Literatura și arta română, 1898, p. 25-30. în care arată că într-o operă îstorică sunt 4 elemente: material, critică, organizare și stil, apoi Cum se scrie istoria. Literatura și arta română, 1898, p. 444-447.

Rolul bibliografiei în alcătuirea unui studiu (lucrareade informare multă răbdare și stăruință) și Moralitatea și armonie în istorie.Lecție de deschidere la Universitstea din București(nov, 1900). ,,Noua revistă română”, 1900, p. 14-17. Progresul omenerii și conflicte dintre state . De asemenea mai are Ideile în istoria universală. Lecție de deschidere la Univ. din București (nov 1900). ,,Noua revistă română”, 1901, p. 373-376.

Nevoia reînoirii cunoștințelor istorice în învățământul secundar. Conferință ținută la ,,Casa Școalelor”, 1912, 43 p. Consideră că trebuie reînoite cunoștințele istorice, prin cursuri despre istorie la copii din învățământul secundar.

Apoi tot așa II Istoria universală, cu II. Studii de sinteză, III Istoria românilor, IV Materii înrudite cu istoria, V Literatură, VI Etnografie și folclor, VII Istoria artei, VIII Istoria literaturii, VIII Discursuri politice cuprinzându-i toată opera.

Capitolul IV. Ctitorii importante ale lui Nicolae Iorga

După cum se știe Nicolae Iorga a fost ctitorul, mai multor instituții de cultură din țară și din străinătate încercând să unească toate națiunile la unison în gândire și în concepții pentru o conviețuire pașnică între popoarele lumii.

Vălenii de Munte este așezat lângă provincia Transilvania, datorită istoricului și omului de cultură Nicolae Iorga orășelul devenea centru de cultură între cele doua Principate În anul 1908 a fost sprijinit de prieteni, la începerea construcției unei clădiri ce trebuia să adăpostească noua instituție destinată să fie tipografie, cu numele ,,Neamul Romanesc”. Nu lipsită de importanță este activitatea savantului Nicolae Iorga la Vălenii de Munte. Mărturii despre înființarea cu ajutorul colaboratorilor săi a așezămintelor culturale: Universitatea Populară de vară "Nicolae Iorga", Tipografia "Datina Românească", Școala de misionare și morale "Regina Maria", Așezământul "Ferdinand" pentru misionari, Așezământul ”Principesa Ileana”, școala artelor uitate cu atelierele de pictură veche, ceramică și țesături de covoare, "Muzeul de artă veche religioasă", Teatrul în aer liber, "Căminul Bercu" pentru găzduirea studenților străini, "Biblioteca Cuvântul", se află în Complexul Muzeal de la Vălenii de Munte, a transformat vechiul târg într-un centru cultural ce a contribuit la consolidarea unității naționale.

In august 1922, savantul a inaugurat aici, în prezența reginei Maria, Școala de Misionare Naționale și Morale care purta numele majestății sale. În această instituție, care funcționa într-o clădire aflată la câțiva metri de casa familiei Iorga, tinerele erau pregătite pentru cariera de învățătoare. Acum, în fostul sediu al școlii de misionare se află Muzeul de Artă Religioasă "Nicolae Iorga": icoane pe lemn din secolele al XVII-lea – al XIX-lea, sfeșnice și veșminte preoțești, potire din argint și vechi cărți bisericești. Muzeul de artă religioasă a fost organizat la Vălenii de Munte tot de Iorga, în 1923,care se afla la parohie. O altă construncție realizată în folosul umanității al cărei ctitor a fost Nicolae Iorga este Institutului Român din Albania de Studii și Cercetări Arheologice cu sediul la Santa Quaranta (Saranda).

4.1 Atribuțiile lui Nicolae Iorga în viața culturală de la Vălenii de Munte

Nicolae Iorga cu origini moldovene, dar cercetând-ui originile se poate constata că este și muntean, născut la Botoșani în 1871, clasele primare le-a făcut în acest oraș. În continuarea scurtei biografii, se poate concluziona că a făcut liceul și universitatea la Iași. A terminat cursurile universității în numai un singur an de frecvență. În această perioadă începe o accsesiune rapidă în cariera sa, astfel că la doar 18 ani a fost numit profesor în Ploiești, la Liceul Sf. Petru și Pavel, pentru catedra de limbă latină.

A știut să-și valorifice potețialul nativ și n-a rămas aici, a plecat în Germania, unde și-a luat doctoratul în istorie. S-a întors în țară și la numai 23 de ani, era deja pregătit pentru a fi numit profesor universitar în București. la catedra pe care a condus-o timp de 50 de ani. A scris în 7 limbi și a vorbit în 16 limbi, iar biblioteca savantului a numărat 80.000 de volume. Iorga avea patru copii din prima căsătorie și încă șase din cea de-a doua, cu Ecaterina. Mama istoricului, Zulnia Iorga, locuia împreună cu familia fiului. De mare ajutor i-a fost cea de a doua soție a savantului, fiind de familie de intelectuali, cu studii făcute în Ungaria, scria și vorbea în opt limbi, ajutându-l mult la traduceri, notițe, la corespondență și mai ales la Tipografia Datina Românească. A fost cea mai apropiată colaboratoare a profesorului, murind și ea, la un an după Nicolae Iorga, în noiembrie 1941. Cu un respect deosebit pentru Nicolae Iorga, în biroul ei a lăsat "calendarul istoric pentru români", tipărit la Vălenii de Munte, unde a rămas deschis la fila zilei în care Iorga a fost ucis de legionari.

În anul 1907, Nicolae Iorga și-a fixat reședința permanentă la Vălenii de Munte. Se poate spune că au rămas ca obiecte de patrimoniu, următoarele: mobilierul din casă care a fost comandat de profesorul Nicolae Iorga în Bucovina, la o școală de arte și meserii. Este lucrat din lemn de paltin, cu motive policrome, în culorile tricolorului, roșu, galben și albastru. Covoarele din casă sunt moldovenești și basarabene.

În dormitor, deasupra patului, se află un set de icoane din Făgăraș, picturi pe sticlă și pe lemn din secolul al XVIII-lea, Sf. Haralambie, Maica Domnului și Sf. Nicolae, cum ar fi patronul casei. Mai există, salonul mare, în care Iorga îi primea pe oaspeții care veneau la cursurile Universității Populare de vară, este mobilat în stil bucovinean.

Este amenajat cu două picturi originale de Alexandru Grigorescu: "Pe valea Câmpiniței" și "Florile de măr", dăruite savantului chiar de către pictor.

Mai există și un portret al lui Iorga realizat de nepotul său Catul Bogdan, pictat când Iorga avea 60 de ani și a primit Legiunea de Onoare, precum și două plăci din ceramică, reprezentând stema Moldovei și centaurul, aduse de Iorga din Moldova și montate de el în zidul casei. Cel de-al doilea corp al casei era destinat copiilor acestuia, iar cel de-al treilea adăpostea bucătăria și sala de mese. Acolo se face acolo o expoziție documentară cu așezămintele pe care le-a înființat profesorul Iorga la Vălenii de Munte, universitate, tipografie, școală de misionare, muzeu de artă bisericească. Poziția orașului pe drumul către Cheia și Brașov avantajează muzeul. Anual, instituția are 13.000-14.000 de vizitatori.

Impresionat de faptul că a găsit aici „ un patriarhalism desăvârșit, fără prăvălii în stil românesc cu coperișuri de aramă, cu stâlpi estetici și altă podoabă pretențioasă și inutilă, stăpânea localitatea unde, în marginea mănăstirii din secolul al XVII-lea, cu șirlăul ei de țigănie mai mult sau mai puțin înălbită, și a dungii de dugheni pitite supt umbrare, vegetau familii pe jumătate țerănești venite în parte din Ardeal și păstrând în graiul lor ceva din particularitățile de vorbire ale locului de origine.”

Aici își va cumpăra cu banii obținuți pe una din cărțile sale o casa veche boierească din secolul al XVIII-lea fiind impresionat de oamenii locului . ,,Era aici o pace, o bună înțelegere românească, o armonie întârziată, fără nici un amestec de populație străină, care cucerea îndată, ca și încunjurimea, pe care am străbătut-o în câteva zile, descoperind tot ceea ce se ascundea necercetat în bisericile și mănăstioarele, în casele de moșneni înstăriți de belșugul prunelor din acele bătrâne sate.’’  A fost cumpărată cu suma de 4.000 de lei de la o familie ce erau, descendenții polcovnicului Pancă.,,Vedeam în încă tînăra mea închipuire orășelul schimbîndu-se: străzi largi s-ar fi deschis spre gara încă neterminată, casele lucrătorilor s-ar fi clădit pe ambele margini; o baie, o sală de adunare, o bibliotecă populară, pe care am și întemeiat-o îndată, ar fi dat caracterul cultural noii alcătuiri, pe care o speram încunjurată de simpatia activă a oamenilor în mijlocul cărora era să mă așez.”

4.2 Universitate Populară de la Vălenii de Munte

La începutul verii anului 1908, Nicolae Iorga a făcut publică intenția de a organiza, în primul rând pentru studenți, la Vălenii de Munte, pe timp de o lună, „cursuri de vacanță”, cu participarea mai multor profesori și învățători. Acestea s-au înființat din dorința savantului de a lumina mai bine mințile studenților prin informarea lor, cu o bază de cunoștințe noi și cu o învățătură mai bună.

Anunțul oficial, publicat în ziarul „Neamul românesc” din 11 iunie 1908, a fost întărit de ziarul prahovean „Biruința”, totuși unele persoane nu vedeau cu ochi buni aceste evenimente. Pentru cursurile respective s-au înscris studenți din București și din Ploiești, învățători din județele învecinate, particulari și elevi de liceu din Ploiești, iar până în acel moment numărul celor înscriși întrecea numărul de 50 (fixat de profesorul Nicolae Iorga Iorga ca număr minim). La cursurile respective, Nicolae Iorga urma să predea  Istoria românilor și Istoria Literaturii Românești, profesorul Murgoci – Geografia României, profesorul N. Dobrescu –Istoria bisericii române, profesorul Șt. Bogdan – Economia națională, profesorul V.Bogrea –Istoria literaturii moderne, profesorul Lepădatu – Episoade din Istoria națională, iar H. Stahl –10 lecțiuni de stenografi. Astfel, oamenii din conducerea Direcțiunii Poliției au hotărât ca la fiecare conferință să fie prezent, în misiune de supraveghere operativă, un agent care să informeze asupra oricăror probleme de siguranță a statului. În seara zilei de 2 iulie 1908, profesorul Nicolae Iorga a deschis seria „lecțiunilor de istorie”, la care au asistat 45 persoane, respectiv fruntași localnici, câteva doamne din București, învățători veniți din Dobrogea, Prahova și Olt, precum și câțiva studenți. Situația a fost consemnată de către agentul Siguranței, trimis special printre cei prezenți la conferință, numindu-l cu domnul, fapt care exprimă prețuirea de care acesta se bucura în rândul agenților Siguranței statului. După ce s-a stabilit în liniștea provincială de la Văleni, a reușit, să-i studieze originea și străvechimea și în câțiva ani, să pună orășelul pe harta culturală a țării.

La momentul organizării, autoritățile se temeau de problemele politice pe care cursurile de vară de la Vălenii de Munte, le-ar putea provoca, fiind cunoscute convingerile naționaliste ale istoricului. Rusia și Austro-Ungaria erau foarte sensibile în privința propagandei naționaliste printre românii care trăiau pe teritoriul acestor imperii. Astfel că Iorga a fost supravegheat cu atenție de agenți ai Siguranței. Unul dintre spioni, "Agentul 25", ajunge încet să-l admire sincer pe Iorga, schimbându-și atitundinea și tonul rece, distant, care este ușor de recunoscut în identificarea a agentului cu poziția autorităților centrale bucureștene. Treptat, prezentările devin tot mai calde, dând impresia unei ralieri la ideile lui Nicolae Iorga, la aplauzele și ovațiile pe care le primea în timp ce ținea cursurile, după cum scrie mai târziu și Petre Țurlea.  Banii s-au strâns cu greu, cu ajutorul prietenilor și din ajutorul din subscripție publică, prin înființarea Societății ,,Neamul Românesc,,.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înceapă organizarea tipografiei.Tipografia a fost inaugurată la 21 mai 1908.  Toate evenimentele erau anunțate când se presupunea că vor dori să participe mulți din afara Vălenilor și de aceea, ziarul Neamul Românesc anunța că trenul din Ploiești pleca spre Vălenii de Munte la ora 10:00 dimineața și ajungea la destinație într-o oră și jumătate (deși erau doar 30 de km); după-amiaza, la întoarcere, era tren la ora 16:00așa cum observa și Petre Țurlea în volumul "Nicolae Iorga la Vălenii de Munte". Astăzi, după un secol de la inaugurarea tipografiei lui Iorga, trenul personal care pleacă din Ploiești Sud la 8:20 dimineața, ajunge la Vălenii de Munte la ora 9:29. Într-o sută de ani, drumul a fost scurtat cu 20 de minute. În iulie 1908, Iorga a organizat cursurile unei universități populare de vară, la care participau mai ales români din afara granițelor de atunci ale regatului.

Muzeul de artă religiosă se afla în incinta parohiei "Nica Filip" din apropiere, fiind îngrijit de elevele școlii de misionare. Nicolae Iorga aveau un program foarte riguros. Se trezea dimineața, la ora 5:00, și începea a lucra. Își corecta șpalturile și mergea la tipografie. Apoi mergea la cursuri în București. După-amiază, se odihnea o oră, apoi își făcea plimbarea pe la așezămintele sale dinVălenii de Munte, însoțit de doamna Iorga, după care se așezau la masă. Se spunea că copiii nu se așezau la masă până nu venea profesorul. Apoi lucra până noaptea târziu, până la ora 1:00

Încercând să împiedice participarea tinerilor din Bucovina la cursurile de vară organizate de Iorga la Văleni, guvernul a organizat în 1908 la Iași o serie de cursuri pe teme culturale, iar Siguranța a supravegheat cu atenție ceea ce se petrecea la Văleni. Continuă în anul1915 să tipărească ziarul Neamul Românesc care apărea săptămânal unde Nicolae Iorga scria câte 5-6 articole, la fel proceda și în Neamul românesc pentru popor,.Anul 1919 a avut o iarnă geroasă și casa distrusă de dușman dar totuși își scria zilnic în liniște, în ziarul Neamul românesc care era într-o casă din fața Vămii Poștei.În caelași timp primește sute de scrisori și telegrame de urări de foști luptători mai din Transilvania.

În anul 1930, un alt agent al poliției secrete va fi fermecat de personalitatea savantului: va merge chiar mai departe decât «Agentul 25» în admirația față de subiectul pe care îl urmărea, ajungând a scrie o mulțime de cărți despre acesta, toate laudative, unele chiar valoroase. Între timp, atitudinea autorităților în privința cursurilor ținute de Iorga s-a schimbat. Regele Carol I, ale cărui opinii erau diferite de ale lui Iorga, și-a trimis tânărul nepot la cursurile ținute de istoric în orășelul de pe Valea Teleajenului. În 1912, la Vălenii de Munte a sosit chiar și principele Carol, primit cu mare fast de întreg orașul. Astfel Nicolae Iorga a fost și profesorul de înaltă prestanță pentru viitorul rege Carol al II-lea orașul. Principele Carol își va aminti mereu cu plăcere de zilele din 1912 petrecute la Vălenii de Munte.

Iorga a locuit aici peste 30 de ani, până în anul 1940. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie a acelui an, casa a fost grav avariată de puternicul cutremur care a zguduit România, iar savantul a fost nevoit să o părăsească. Profesorul Iorga a plecat la Sinaia, unde avea o vilă pe Șoseaua Codrului unde a locuit până când a fost asasinat. Activitatea Universității Populare a fost întreruptă în timpul primului război mondial și după asasinarea lui Iorga, dar instituția a fost reînființată în anul 1960 și funcționează și astăzi. Nicolae Iorga a fost cel care a scos din anonimat orășelul Vălenii de Munte prin prin așezămintele culturale create de acesta aici, fapt pentru care i se conferă titlul de cetățean de onoare în anul1934.

4.3 Nicolae Iorga și Institul de la SarandaSE SCOATE TOT SUBCAPITOLUL ACESTA !!!!

Regele Albaniei împreună cu poporul albanez hotărăște să-i facă un cadou un teren pe malul portului Saranda, (atunci Zagal, apoi Santa Quranta), lui Nicolae Iorga, ca semn al recunoștinței pentru sprijinul acordat în obținerea și recunoașterea independenței statului albanez. Prin telegrama trimisă la 24 august 1931domnului Ghica, care atunci era ministrul Afacerilor Străine de către domnul Vasile Stoica Ministrul Plenipotențiar al României, citat de la A. M. A. E. de doamna profesor universitar doctor Adina Berciu-Drăghicescu, prin cercetările făcute de dânsa în realizarea articolului intitulat Institul Român de la Saranda din revista Art-Emis Academi ,îi scrie următoarele : « Regele Ahmed Zogu și Președintele Consiliului de Miniștri Pandelie Evanghelie, în înțelegere cu mine, au hotărât ca, drept recunoștință pentru sprijinul pe care, prin scrisul său, domnul Președinte al Consiliului Iorga l-a dat națiunii albaneze să ofere Exelenței sale la a 60-a aniversare un teren cu o căsuță și grădină pe malul Mării Adriatice și urmează să aleg eu acest teren. M-am pronunțat pentru împrejurimile orașului Saniti Quaranta, ținut sănătos și cu comunicațiuni ușoare cu vegetație sudică, în fața insulei Corfu. Plec peste trei zile împreună cu D-l Evanghelie spre a fixa la fața locului terenul de a cărui amenajare se îngrijește însuși regele . Planul este ca Domnul Președinte al Consiliului să nu i se aducă la cunoștință această intenție, ci să i se facă o surpriză și actul de donație să-i fie adus de misiunea care va prezenta M. Sale Regelui Colanul Albaniei. » Totuși datorită manifestărilor dedicate Sărbătorii naționale a Albaniei din 1 septembrie, au trebuit să amîne vizita la Santi Quaranta, urmând ca actul de donație să fie tranmis ulterior. Apoi erau de pus la punct o serie de acte, care au lungit realizarea donației, astfel Regele Albaniei i-a mai trimis o telegramă în anul 1932, unde îi cere să-i trimită o procură în carte să-l autorizeze să îndeplinească formele juridice necesare pentru acordarea donației.

Nicolae Iorga a fost încântat de locul ales chiar decriindu-l că fiind locul unde s-a născut mitologia elenică cu albastra mare și peisaje cu portocali făcâdu-l să se gândească la faptul, că poate acest pământ a fost cunoscut și de strămoșii săi care au trecut pe acolo.Cei de la puterea statului românesc aveau interese mari în Peninsula Balcanică, creându-se o misiune științifică în Albania printr-un decret dat de Carol al II-lea cu scopul de cercetări filologice etnografice, arheologice și istorice.

In anul 1934 Nicolae Iorga dăruiește la rândul său acest teren statului român, cu condiția înființării unui institut român în Albania cu un edificiu propriu și un spațiu separat rezervat prosfesorului. Acolo Iorga dorea să se stabilesacă o legătură mai strănsă între oamenii de știință din toată zona balcanică cu scopul de a cunoaște trecutul străvechi și viața prezentă a Europei sud-estice, în legătură cu originile de civilizație și de rsaă a poporului român. Având în vedere și comunitățile noastre de aromâni a organizat în cadrul institutului o activitatea științifică interdisciplinară cu cercetări de lingvistică, etnografie, folclor, de istorie etc., dorind să întărească raporturile poporului român cu celelalte popoare din sud–estul Europei. Nicoae Iorga face toate demersurile pentru construcția institutului, astfel la 28 aprilie 1936, îl anunță pe profesorul Dumitru Berciu că urmează să să primească 20.000 lei de la ministrul de externe și că urmează să se deplaseze în Albania să ia legătura cu autorităție albaneze ,în vederea începerii construcției localului institutlui ale cărui planuri fuseseră déjà făcute de arhitectul Petre Antonescu. Dar profesorul Dumitru Berciu nu a putut mrge în anul 1935-1936 țn albania deoarece era prins cu o bursă de studii la Viena și la Roma. În perioada cât a fost în Albania în urma indicațiilor primite de la N. Iorga profesorul Dumitru Berciu a reușit să încheie o înțelegere cu guvernul Albaniei prin intermediul Misiunii franceze, care le-a cedat italienilor ținutul din jurul orașului Skutari, în nord ca să poată construiască institutul ăn zona care afost aleasă.N. Iorga l-a lăudat pe profesorul D. Berciu pentru modul cum s-a descurcat trimițându-i o scrisoare demulțumire și informâdu-l totodată că în anul următor adică 1937 urma să se elibereze banii de ministrul de externe pentru construcția de la Saranda.

După ce a încheiat studiile de la bursă profesorul D. Berciu a plecat în anul 1937, pentru începerea lucrărilor de construcție, nereușind să încheie un contract cu italieni pentru că cereau prea scump și atunci a căzut de acord cu meșterii locali albanezi și fărșeroți dintre care mulți trăiseră în România.

La temelia construcției au descoperit un mormânt de înhumație roman din secolul II d. Hr. anuțându-l pe N. Iorga, acesta se arătă mulțumit, despre această descoperire arheologică importantă din timpul săpăturilor temeliei clădirii coordonate de D. Berciu. Drept care l-a lăudat și i-a mai dat multe sarcini de îndeplinit referitoare la activitatea sa acolo în Albania, ocupându-se până la final de încheiere acestui proiect, astfel încât în anul1939, când Albania a fost atacată de Mussolini era în faza de finisare. Astfel se dă un decret de către staul român prin care se înființează Institul Român din Albania de Studii și Cercetari Arheologice cu sediul în Santa Quaranta (Saranta), la conducerea căruia se afla Nicolae Iorga, care l-a desemnat ca director delegat pe profesorul universitar Dumitru Berciu. Dar o activitate care a început frumos , nu s-a putut continua deoarece în conducerea Albaniei au intervnit multe schimbări prin invadarea lui Mussolini, s-au introdus instituții fasciste nu s-a mai prelungit Convenția cu guvernul albanez, și nu s-au mai găsit fonduri penteu finanțarea cercetărilor.

A urmat asasinarea lui Nicolae Iorga, în anul 1940, guvernul României s-a schimbat, și au decis să desființeze Institul din lipsă de fonduri. A fost reînființat în anul 1942, de către Mareșalul Ion Antonescu la insistențele profesorului Dumitru Berciu care a fost numit director al Institului. În timpul războiului a fost bombardat și transformaat în spital de campanie și întregul inventar al Institutului dispăruse. Profesorul Dumitru Berciu a propus mutarea sediului institutului în Tirana și înființarea unui liceu românesc pe lângă o școală primară în jurul lui deoarece erau mulți aromâni acolo. Dar în anul 1945 a fost închis de către autoritățile albaneze și clădirea a intrat în patrimoniul statului din ordinul lui Enver HogeaDupăanul 1990 profesorul Dumitru Berciu împreună cu statul român a intentat procesul de recuperare a imobilului Institutului Român de la Saranda.

DECI,AI INTELES ? FARA INSTITUTUL DE LA SARANDA !!

Concluzii

Primele așezăminte de tip școlar au apărut pe lângă mănăstiri și aveau ca scop învățarea scrisului în limba slavonă, necesar întocmirii documentelor și corespondenței oficiale. Din aceste „școli de chilie” cum la numea Nicolae Iorga au provenit tahigrafii Atanasie și Paladie or Mircea caligraful, din Moldova secolului al XV-lea.Tot cam din aceeași perioadă sunt menționate și primele elemente ale unui învățământ profesional cum ar fi școlile de meserii care pregăteau meșterii îmbrăcători în argint ai cărților și ai icoanelor de catapiteasmă sau școala de musică, de psaltichie, a cîte unui diac domnesc care învăța la șapte glasuri.Fiind un cercetător de comori naționale, operele sale cuprinde nu numai cele politice, dar și cele literare.Istoria literaturii românesti în veacul al XlX- lea și Istoria literaturii românești contemporane. Istoria literaturilor românești în dezvoltarea și legăturile lor sunt cărți de capatîi, mereu citate, care il releva pe istoricul literar. Perioada sa de activitate a marcat ascendența neamului, privind dreptatea și libertatea. El nu a activat numai în perioada dictoratului de la Sămănătorul, dar va fi și va rămâne mereu unul dintre cei mai importanți critici literari al timpului, fiind foarte respectat de celelalte cercuri. Ca om politic „Iorga a fost cu adevărat om politic, în sensul de mare om de stat și nu de politician veros,care trage sforile pentru a se îmbogăți pe el și partidul din care face parte, cum vedem cu lehamite că se întîmplă astăzi.” Analizând această lucrare am descoperit ce rol important are un profesor în formarea unui tânăr intelectual așa cum a avut Nicolae Iorga influență asupra lui Barbu Theodorescu și alți tineri inovatori din vremea aceea.În urma celor expuse pe parcursul întregii lucrării am încercat, să evidențiez însemnata contribuție la evoluția culturii la sfârșitul secolului al XIX-lea și început secolului al XX-lea al lui Nicolae Iorga.

A fost recunoscut, drept cel mai mare om de știință din perioada aceea greu încercată, a României, de cele două războaie mondiale în care a fost implicată. Rolul important pe care la avut, în călătoriile prin țările Europei chiar și în America, fost acela de a fi ambasadorul răspândirii culturii libere, între popoare, înțelegerii cuvântului românesc peste hotare, îmbunătățirii relațiilor interumane, pentru pacea și prosperitatea întregii omeniri.

Având o reputație bună, în lume mai ales ca istoric și om politic, fiind apreciat mai ales prin felul său de a spune lucrurilor pe nume, el folosea toate mijloacele de comunicare de care dispunea la momentul respectiv și anume : conferințe, cuvântări, ședințe, colocvii, scrieri de articole în ziare, reviste, cărți, etc. pentru a-și expune părerile și de a ridica în slăvi neamul românesc pe care îl iubea nespus de mult chiar recunoștea că este în lege a firii să iți iubești poporul și țara în care te-ai născut…de revazt. Iorga avea darul pe care puțini îl au, de a fi un bun orator și de aceea folosea și radioul, în discursurile sale deși acesta era la început de apariție, pentru a ajunge cât mai aproape de urechile tuturor românilor. El vedea pretutindeni în istorie oameni vii, de asemenea avea pasiunea de a regăsi rosturile poporului său în momente decisive. Era o personalitate compexă, ocupându-se cu scrieri memorialistice, de portrete sau articole de ziar, de discursuri sau de evocări de peisaje, are pagini de înviere istorică, în gama atât de largă a resurselor sale arhivistice.Iorga a publicat numeroase izvoare și documente istorice, a elaborat monografii și sinteze de referință , a îngrijit numeroase colecții de documente. Iorga și-a uimit contemporanii prin personalitatea sa, prin vastitatea preocupărilor și a orizontului intelectual. A abordat toate domeniile istoriei și a scris multe sinteze monumentale, privind istoria literaturii romane și istoria literaturii romanice, istoria politică și economică, istoria comerțului, istoria mentalităților. Iorga urmărește un program al specificului național în cultură, prin care dorea să impună spiritu național în literatură și arta precum și în structurile politice. El acordă literaturii un rol „mesianic”, investind-o cu capacitatea de a reforma conștiințele și de a fortifica energiile naționale.Deasemenea accentuează funcția socială a literaturii pe care o privește dintr-o perspectivă sociologică și ideologica și nu dintr-o perspectivă estetică.

Iorga este o figură emblematica a culturii romane opera sa este impresionantă ca dimensiune și arie tematică. Unii exegeți cifrează opera sa la circa 16.000 de titluri din care 1000 de volume, 10 000 de articole, 5000 de recenzii și studii, este considerat un Homer al istoriei care a scris drama umanității, a visat la viitorul ei, a lucrat la edificarea unei conștiințe critice a lumii contemporane. De aceea am încercat să arăt în această lucrare că acest om de cultură și-a dedicat toată viața pentru a clarifica multe lucruri neștiute și mai ales cum concepea cartea și biblioteca.

Ceea cel făcea să fie unic era că într-adevăr el a vrut să afle ideilor sale o întruchipare practică. Se poate observa modul în care ideologia sa a căpătat contur în pagina scrisă cât și în acțiunea sa de animator, de cetățean, de om politic, și s-a desăvârșit în fiecare zi prin cuvântul spus sau scris. Pentru a susține și a aplica ideile sale asupra societății, sub semnul cărora au stat gândirea și existența sa, a folosit deopotrivă uraganul pamfletului și căldura năvăluitoare a evocării, pagina de analiză critică și necrologul patetic, discursul pralamentar, ce răspândea fulgerător unei intervenții anterioare și marea sinteza de istorie a țării sale.

Culegerea migăloasă de documente, discursul electoral, călătoriile, notele de drum, conferințe la diverse cercurii culturale, activitățile pentru educația poporului și multe altele, reprezenta programul de zi cu zi, al savantului. Cu toate acestea a reușit, având o capacitate de muncă ieșită din comun, să scrie foarte mult numărându-se printre primii mari scriitori ai lumii, sau poate fi considerat unicat. Așa îl caracteriza Barbu Theodorescu care afirma că, după părerea și calculele sale, Iorga de-a lungul întregii vieți, ajunsese să scrie aproape cam un articol pe zi.

Deși a fost calomniat, a publicat fără să ascundă nimic, – nu numai într-o singură lucrare – autobiografia. Nici o altă personalitate a culturii, nu a publicat atâtea volume cu caracter memorialistic, și mai ales, nu s-a implicat în opere care puteau presupune și o anume detașare sau omitere a unora dintre întâmplările legate de propia persoană cum ar fi istoria contemporană.

El a fost și promotorul unui curent cultural și literar care a avut un ecou deosebit la începutul secolului – Samanantorismul- care a declanșat mișcări de rasvratire națională, cum a fost manifestația anticosmopolita din martie.

Bibliografie

Monografii

IORGA, Nicolae. Istoria literaturior romanice în dezvoltarea și legăturie lor, vol. I. București: Editura pentru Literatura Universală, 1968, 380 p.

IORGA, Nicolae. Istoria lui Mihai Viteazul, vol. I. București: Editura Minerva, București, 1979, 218 p.

IORGA, Nicolae. Istoria lui Ștefan cel Mare. [București]: Editura pentru literatură, 1966, 297 p.

IORGA, Nicolae. Istoria romînilor, vol. I, partea I, București: 1936, p.4-5.

IORGA , Nicolae. Oameni cari au fost vol. I. [București]: Editura pentru literatură, 1967, 349 p.

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol. I. București: Editura Minerva, 1972, 230 p.

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol. II. București: Editura Minerva, 1972, 270 p.

IORGA, Nicolae. Pagini alese, vol. I. [București]: Editura pentru literatură, 1965, 305p.

IORGA, Nicolae. Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat, vol.I. București: Editura Minerva, 1977, 254 p.

IORGA, Nicolae. Scrieri. [București]: Editura Ion Creangă, [1971], 271 p.

REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de bibloteconomie. București: Editura ABR, 2009, 632 p.

THEODORESCU, Barbu. Nicolae Iorga- biobibliografie. București: Edidura Militară, 1981, 576 p.

THEODORESCU, Barbu. Istoria bibliografiei române. București: Editura Biblioteca Documentară, Fundația Regele Mihai, 1945, 272 p.

ȚURLEA, Petre. Nicolae Iorga în viața poltică a României. București: Editura Enciclopedică, 1991, 402 p.

ȚURLEA, Petre. –Nicolae Iorga la Valenii de Munte. Bucuresti: Editura România Pur și Simplu, 2008, 651 p.

ȚURLEA , Petre. Nicolae Iorga: O viață de om pentru Neamul Românesc. București: Editura Pro Historia, 2001,144 p.

Studii și articole

BERCIU, DRĂGHICESCU, Adina. Nicolae Iorga și cartea: Suport de curs ( anul III ). 150 p.??????

DECTRETUL, 3429, 1940. În: Monitorul, Oficial din 17 octombrie1940, p. 5937-5938. NU SE FACE TRIMITERE SI LA .DECRETE!!!.

DOBRESCU,Vasile, Nicola, Ioan. Nicolae Iorga despre rolul școlii în formarea conștiinței naționale. În: Extras din culegerea ,, Studii și articole de istorie,, vol. XIV. București: 1969, II 14379?????-ac.este cota cartii din biblioteca ???, 247-260 p.Care culegere? Este vorba de un periodic:Studii si Articole…???

IORGA, Nicolae. Cum sa citim și să înțelegem arta. Șase conferințe la Sinaia,Vălenii de Munte, ,,Datina Românească, 1930, p.26.

IORGA, Nicolae. Miniaturi românești. Conferința ținută la Sala Dallas, București, 1933, 16.p

SACERDOȚEANU, Arelian. Nicolae Iorga despre carte și biblioteci. În: Studii și cercetări de biblioogie, Extras, [Biblioteca Academiei Republice Socialiste România], Editura Academiei Republicii Socialiste România, III 626714, p.11-15.

POPESCU, Cristina.Curs teoria bibliografiei, ( anul II ).

Monografii electronice-NU

Resurse WEB

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol.I. București: Editura Minerva, 1972, 230p.[on-line] [accesat pe data de30.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=o%20viata%20de%20om%20asa%20cum%20a%20fost

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol.II. București: Editura Minerva, 1972, 270p.[on-line] [accesat pe data de30.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=o%20viata%20de%20om%20asa%20cum%20a%20fost

MANOLACHE,Constantin.- Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga [online] , Ploiești, Editura Libertas, 2007,102 p. Disponibil pe internet la adresa https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=bibliografie+++%22Nicolae+Iorga+la+V%C4%83lenii+de+Munte%22doc&start=10

ȚURLEA, Petre. –Nicolae Iorga la Valenii de Munte, Editura Romania Pur si Simplu, Bucuresti, 2008, 651 p.[on-line] [accesat la30.05.2015.], [disponibil pe internet la adresa: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9128-Complexul-Muzeal-Nicolae-Iorga].

ȚURLEA , Petre. Nicolae Iorga: O viață de om pentru Neamul Românesc: [on-line], București: Editura Pro Historia,2001,144p.[accesat31.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9128-Complexul-Muzeal-Nicolae-Iorga.

WIKIPEDIA Enciclopedia liberă: [on-line], [Accesat pe 19 mai 2015],, Disponibil pe World Wide Web Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga.

Ilustrații

Bibliografie

Monografii

IORGA, Nicolae. Istoria literaturior romanice în dezvoltarea și legăturie lor, vol. I. București: Editura pentru Literatura Universală, 1968, 380 p.

IORGA, Nicolae. Istoria lui Mihai Viteazul, vol. I. București: Editura Minerva, București, 1979, 218 p.

IORGA, Nicolae. Istoria lui Ștefan cel Mare. [București]: Editura pentru literatură, 1966, 297 p.

IORGA, Nicolae. Istoria romînilor, vol. I, partea I, București: 1936, p.4-5.

IORGA , Nicolae. Oameni cari au fost vol. I. [București]: Editura pentru literatură, 1967, 349 p.

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol. I. București: Editura Minerva, 1972, 230 p.

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol. II. București: Editura Minerva, 1972, 270 p.

IORGA, Nicolae. Pagini alese, vol. I. [București]: Editura pentru literatură, 1965, 305p.

IORGA, Nicolae. Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat, vol.I. București: Editura Minerva, 1977, 254 p.

IORGA, Nicolae. Scrieri. [București]: Editura Ion Creangă, [1971], 271 p.

REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de bibloteconomie. București: Editura ABR, 2009, 632 p.

THEODORESCU, Barbu. Nicolae Iorga- biobibliografie. București: Edidura Militară, 1981, 576 p.

THEODORESCU, Barbu. Istoria bibliografiei române. București: Editura Biblioteca Documentară, Fundația Regele Mihai, 1945, 272 p.

ȚURLEA, Petre. Nicolae Iorga în viața poltică a României. București: Editura Enciclopedică, 1991, 402 p.

ȚURLEA, Petre. –Nicolae Iorga la Valenii de Munte. Bucuresti: Editura România Pur și Simplu, 2008, 651 p.

ȚURLEA , Petre. Nicolae Iorga: O viață de om pentru Neamul Românesc. București: Editura Pro Historia, 2001,144 p.

Studii și articole

BERCIU, DRĂGHICESCU, Adina. Nicolae Iorga și cartea: Suport de curs ( anul III ). 150 p.??????

DECTRETUL, 3429, 1940. În: Monitorul, Oficial din 17 octombrie1940, p. 5937-5938. NU SE FACE TRIMITERE SI LA .DECRETE!!!.

DOBRESCU,Vasile, Nicola, Ioan. Nicolae Iorga despre rolul școlii în formarea conștiinței naționale. În: Extras din culegerea ,, Studii și articole de istorie,, vol. XIV. București: 1969, II 14379?????-ac.este cota cartii din biblioteca ???, 247-260 p.Care culegere? Este vorba de un periodic:Studii si Articole…???

IORGA, Nicolae. Cum sa citim și să înțelegem arta. Șase conferințe la Sinaia,Vălenii de Munte, ,,Datina Românească, 1930, p.26.

IORGA, Nicolae. Miniaturi românești. Conferința ținută la Sala Dallas, București, 1933, 16.p

SACERDOȚEANU, Arelian. Nicolae Iorga despre carte și biblioteci. În: Studii și cercetări de biblioogie, Extras, [Biblioteca Academiei Republice Socialiste România], Editura Academiei Republicii Socialiste România, III 626714, p.11-15.

POPESCU, Cristina.Curs teoria bibliografiei, ( anul II ).

Monografii electronice-NU

Resurse WEB

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol.I. București: Editura Minerva, 1972, 230p.[on-line] [accesat pe data de30.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=o%20viata%20de%20om%20asa%20cum%20a%20fost

IORGA, Nicolae. O viață de om așa cum a fost, vol.II. București: Editura Minerva, 1972, 270p.[on-line] [accesat pe data de30.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=o%20viata%20de%20om%20asa%20cum%20a%20fost

MANOLACHE,Constantin.- Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga [online] , Ploiești, Editura Libertas, 2007,102 p. Disponibil pe internet la adresa https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8#q=bibliografie+++%22Nicolae+Iorga+la+V%C4%83lenii+de+Munte%22doc&start=10

ȚURLEA, Petre. –Nicolae Iorga la Valenii de Munte, Editura Romania Pur si Simplu, Bucuresti, 2008, 651 p.[on-line] [accesat la30.05.2015.], [disponibil pe internet la adresa: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9128-Complexul-Muzeal-Nicolae-Iorga].

ȚURLEA , Petre. Nicolae Iorga: O viață de om pentru Neamul Românesc: [on-line], București: Editura Pro Historia,2001,144p.[accesat31.05.2015.]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9128-Complexul-Muzeal-Nicolae-Iorga.

WIKIPEDIA Enciclopedia liberă: [on-line], [Accesat pe 19 mai 2015],, Disponibil pe World Wide Web Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga.

Ilustrații