Morfosintaxa Numeralului In Limba Româna

Litere

Morfosintaxa Numeralului In Limba Româna

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

I. Parțile de vorbire……………………………………………………………………………………..5

II. Definiții și clasificari ale numeralului in limba româna………………………………..8

1. Definiții…………………………………………………………………………………………………..9

2. Proprietățile numeralelor………………………………………………………………………….25

3. Clasificari ale numeralului……………………………………………………………………….26

III. Morfosintaxa numeralului………………………………………………………………………43

1. Numeralul cardinal………………………………………………………………………………….43

1.1. Categoria aproximației………………………………………………………44

1.2. Adjectivul numeral cardinal………………………………………………45

1.3. Funcția sintactică a numeralului cardinal…………………………….46

2. Numeralul ordinal……………………………………………………………………………………47

2.1. Adjectivul numeral ordinal………………………………………………..48

2.2. Funcțiile sintactice ale numeralului ordinal…………………………49

3. Numeralul iterativ……………………………………………………………………………………50

3.1. Funcțiile sintactice ale numeralului iterativ…………………………51

4. Numeralul adverbial………………………………………………………………………………..52

4.1. Funcții sintactice ale numeralului adverbial………………………..53

5. Numeralele operaționale……………………………………………………..…54

5.1. Numeralul si adjectival numeral multiplicativ..………………55

5.2. Numeralul si adjectival numeral fracționar…………………..56

5.3. Numeralul si adjectivul numeral colectiv……………………..57

5.4. Numeralul si adjectivul numeral distributiv..…………………58

6. Grupul cantitativ in limba româna………………………………………………59

IV. CONCLUZII……………………………………………………………….…60

V.BIBLIOGRAFIE………………………………………….……………………61

PARȚILE DE VORBIRE

Limba română are un specific flexionar, care face să existe părți de vorbire ce prezintă flexiune sintetică, analitică sau care nu sunt flexibile.

Totalitatea formelor manifestate de un cuvânt flexibil în comunicare constituie flexiunea (paradigma) acestuia.

Împărțirea cuvintelor în părți de vorbire (clase) se face după criterii comune lexicale și gramaticale. Clasificarea are in vedere caracteristicile semantice, morfologice și sintactice ale cuvintelor. Aceste caracteristici se regăsesc în definiția fiecărei părți de vorbire.

Criteriul semantic – părțile de vorbire exprimă: substanță, calitate, cantitate, acțiune și așa mai departe.

Criteriul morfologic (formal) – părțile de vorbire reprezintă clase cu aceleași caracteristici paradigmatice. Conform acestui criteriu, părțile de vorbire sunt flexibile (își schimbă forma în cursul flexiunii in raport cu anumite categorii gramaticale) și neflexibile (își păstrează forma indiferent de contextul în care sunt folosite).

Criteriul sintactic (funcțional) – conform căruia cuvintele se împart în două categorii: unele îndeplinesc o funcție sintactică, determinând sau fiind determinate, iar altele sunt fără funcție sintactică.

Cele zece părți de vorbire clasificate din punct de vedere morfologic sunt următoarele:

A. Flexibile (își schimbă forma în raport cu anumite categorii gramaticale):

1. Substantivul

2. Verbul

3. Numeralul

4. Pronumele

5. Adjectivul

6. Articolul

B. Neflexibile (își păstrează forma indiferent de contextul în care sunt folosite):

1. Conjuncția

2. Prepoziția

3. Adverbul

4. Interjecția

Clasa adverbelor, deși conține un număr mare de elemente ce au flexiunea analitică a gradelor de comparație este trecută în rândul părților de vorbire neflexibile.

Clasa adjectivelor, care prezintă și flexiune sintetică și analitică, dar conține și adjective neflexibile este trecută în rândul părților de vorbire flexibile.

Părțile de vorbire își pot schimba valoarea gramaticală.

Locuțiunile – sunt grupuri de cuvinte cu un înțeles unitar care se comportă gramatical ca o singură parte de vorbire.

Categoriile gramaticale – sunt modalități prin care se realizează flexiunea părților de vorbire.

Flexiune – totalitatea schimbărilor pe care le suferă un cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale.

Categoriile gramaticale specifice limbii române sunt:

– genul – este categoria gramaticală care arată caracterul masculin, feminin sau neutru al unei entități;

– numărul – este categoria gramaticală care arată dacă este vorba un singur obiect sau de o singură totalitate ori de mai multe;

– cazul – este categoria gramaticală care arată raporturile dintre obiecte, sau raporturile dintre obiecte și acțiuni;

– persoana – este categoria gramaticală care apare la cuvintele care substituie numele obiectelor sau la cuvintele care exprimă acțiunea, desemnând autorul acțiunii;

– comparația (intensitatea) – este o categorie gramaticală care exprimă raportul cantitativ dintre două obiecte sau acțiuni;

– diateza – este o categorie gramaticală care exprimă procesul acțiunii, apărând doar la cuvintele cu funcție de predicat și cel mult alte două elemente ale propoziției, subiectul și complementul;

– modul – este o categorie gramaticală specifică verbului, care exprimă felul cum vorbitorul privește acțiunea: reală (indicativ), realizabilă (conjunctiv), condiționată sau dorită (condițional – optativ), presupusă (prezumtiv) sau poruncită (imperativ);

– timpul – este o categorie gramaticală specifică verbului, care exprimă relația dintre momentul vorbirii și momentul săvârșirii acțiunii;

– determinarea – este o categorie gramaticală care exprimă individualizarea unui obiect prin separarea unui obiect de mulțimea obiectelor de același fel.

Gramatica modernă împarte cuvintele in clase lexico – gramaticale. O clasă grupează cuvinte, locuțiuni, unități lingvistice reprezentând părți de vorbire diferite, dar și cuvinte și afixe ale unor categorii gramaticale.

II. Definiții și clasificări ale numeralului în limba română

II.1. Definiții

Pe tărâmul lingvisticii in general și al gramaticii, ca parte a ei, întâlnim foarte multe controverse, uneori adevărate bătălii de idei. Cred că cele mai mari controverse le întâlnim la clasa numeralului. De-a lungul timpului, numeralul a fost atât de controversat, încât mulți gramaticieni au mers până la a-l șterge din rândul claselor lexico – gramaticale, distribuindu-l la alte clase precum adjective, substantive, pronume sau adverbe.

Numeralele nu constituie o categorie în sine, întrucat e vorba de adjective, pronume, substantive sau adverbe.

Credem că faptele de limbă ne indreptațesc sa considerăm ca numeralul nu există ca parte de vorbire independentă. În realitate avem de-a face cu adjective (respectiv substantive, rar cu adverbe) de tip special cu sens cantitativ sau ordinal care trebuie repartizate la cele trei categorii morfologice, prin desființarea celei de-a patra, cu totul hibrida.

Nu se încadreazain contextele altor părți de vorbire numeralul cardinal și numeralul ordinal.

Numeralul ordinal nu mai este interpretat ca o clasă distinctă de cel cardinal, ci ca o formă flexionară compusă din numeralul cardinal + morfemul discontinuu a…a. Se exclud, de asemenea, fiind orientate spre alte părți de vorbire, numeralele fracționare, multiplicative, collective, distributive si adverbial.

În lucrarea de față numeralul este considerat o clasă lexico-gramaticală în cadrul căreia s-au reținut doar numeralele cardinale si ordinale. (…) multiplicativele ( îdoit, întreit) sunt adjective. Fracționarele (…) sunt substantive feminine (…). Adverbialele cardinale (o dată, de trei ori…) si ordinale (prima dată, a doua oară…) sunt locuțiuni adverbial (…). Distributivele (câte unu, doua câte două…) și colectivele ( toți/ toate trei) reprezinta construcții speciale.

Colectivele amândoi /amândoua, tustrei/tustrele , câteștrei/ câteștrele (care se comporta ca toți/toate) si ambii/ambele… figurează, în această lucrare la pronumele (și adjectivele) nedefinite.

Aspectul controversat al acestei părți de vorbire survine din faptul ca abordarea teoretică pe care se bazează întelegerea si tratarea corectă a ei s-a facut fără respectarea strictă a principiilor cunoașterii.

Cu toate acestea, chiar dacă nu i se recunoaște statutul autonom, numeralul figurează în orice gramatică.

In Gramatica Academiei,1963, se spune că numeralul este partea de vorbire care se declină și exprimă un număr, ordinea sau ordinea obiectelor prin numărare, fiind întrebuințat cu două valori:

– când este folosit singur are valoare substantivală;

– când însoțește un substantiv, acordându-se cu acesta are valoare adjectivală.

Această poziție este contestată de cercetători precum Irimia (1997), Dindelegan (2003), care susțin în lucrările lor încadrarea numeralului la pronume mai degrabă, pornind de la faptul că atât numeralul, cât și pronumele sunt substitute, putând ține locul unor substantive.

Alți cercetători, dintre aceștia remarcându-se în primul rând Ștefan Găitănaru, care a acordat cercetării numeralului spații foarte întinse, având cu certitudine cea mai importantă contribuție în acest domeniu, au susținut pe baza unor solide argumente, menținerea numeralului în rândul părților de vorbire.

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care-și schimbă forma în funcție de gen, caz și determinare prin flexiune sintetică (cea mai redusă) și analitică.

Acesta are ca trăsătură semantică + exactitate . Toate expresiile care conțin această trăsătură sunt numerale.

II.2. Proprietățile numeralelor

Proprietățile numeralelor sunt:

– în asociere cu un substantiv, impun acestuia pluralul, excepție făcând unu;

– la primirea unui articol se transformă, cu mici excepții, în substantiv;

– numeralul se organizează în clase de cuvinte distincte: seria numeralelor care indică o fracțiune, seria numeralelor care indică o colectivitate, seria numeralelor care indică o multiplicare, seria numeralelor care indică un număr, seria numeralelor care indică ordinea etc.;

– flexiunea numeralelor seamănă cu cea analitică pentru numeralele neaglutinate și cu cea sintetică pentru numeralele aglutinate;

– modalitățile de compunere ale numeralelor au atât funcție lexicală cât și gramaticală;

– eterogenitatea gramaticală profundă, fiind, cu mici excepții, inflexibile față de gen, număr, comparație și determinare;

– exprimă o pluralitate de opoziții cantitative;

– posibilitatea construirii contextului diagnostic, diferențiat pentru fiecare subtip de numeral sau adjectiv numeral;

– modul particular al ideii de număr, făcând ca tocmai numeralul, care este expresia lingvistică a numărului, să nu cunoască opoziția de număr.

Dacă privim lucrurile cu detașare față de ceea ce am învățat că trebuie să însemne numărul ca și categorie gramaticală, vedem cu ușurință că, de fapt, numeralul este cel mai îndreptățit să primească respectiva categorie, pentru că, dintre toate părțile de vorbire, doar el poate exprima integral, până la infinit, opozițiile cantitative. Bineînțeles că unu reprezintă singularul, iar toate celelalte cifre care urmează după acesta reprezintă tot atâtea opoziții de număr, până la infinit. Mergând mai departe cu acest raționament, înțelegem că la celelalte părți de vorbire care realizează opoziția de număr există o falsă opoziție, deoarece numai singulanind de la faptul că atât numeralul, cât și pronumele sunt substitute, putând ține locul unor substantive.

Alți cercetători, dintre aceștia remarcându-se în primul rând Ștefan Găitănaru, care a acordat cercetării numeralului spații foarte întinse, având cu certitudine cea mai importantă contribuție în acest domeniu, au susținut pe baza unor solide argumente, menținerea numeralului în rândul părților de vorbire.

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care-și schimbă forma în funcție de gen, caz și determinare prin flexiune sintetică (cea mai redusă) și analitică.

Acesta are ca trăsătură semantică + exactitate . Toate expresiile care conțin această trăsătură sunt numerale.

II.2. Proprietățile numeralelor

Proprietățile numeralelor sunt:

– în asociere cu un substantiv, impun acestuia pluralul, excepție făcând unu;

– la primirea unui articol se transformă, cu mici excepții, în substantiv;

– numeralul se organizează în clase de cuvinte distincte: seria numeralelor care indică o fracțiune, seria numeralelor care indică o colectivitate, seria numeralelor care indică o multiplicare, seria numeralelor care indică un număr, seria numeralelor care indică ordinea etc.;

– flexiunea numeralelor seamănă cu cea analitică pentru numeralele neaglutinate și cu cea sintetică pentru numeralele aglutinate;

– modalitățile de compunere ale numeralelor au atât funcție lexicală cât și gramaticală;

– eterogenitatea gramaticală profundă, fiind, cu mici excepții, inflexibile față de gen, număr, comparație și determinare;

– exprimă o pluralitate de opoziții cantitative;

– posibilitatea construirii contextului diagnostic, diferențiat pentru fiecare subtip de numeral sau adjectiv numeral;

– modul particular al ideii de număr, făcând ca tocmai numeralul, care este expresia lingvistică a numărului, să nu cunoască opoziția de număr.

Dacă privim lucrurile cu detașare față de ceea ce am învățat că trebuie să însemne numărul ca și categorie gramaticală, vedem cu ușurință că, de fapt, numeralul este cel mai îndreptățit să primească respectiva categorie, pentru că, dintre toate părțile de vorbire, doar el poate exprima integral, până la infinit, opozițiile cantitative. Bineînțeles că unu reprezintă singularul, iar toate celelalte cifre care urmează după acesta reprezintă tot atâtea opoziții de număr, până la infinit. Mergând mai departe cu acest raționament, înțelegem că la celelalte părți de vorbire care realizează opoziția de număr există o falsă opoziție, deoarece numai singularul ne dă certitudinea unui singur număr (numărul singular), în timp ce numărul plural reprezintă o mulțime nedeterminată cantitativ, expresia conținând în sine o contradicție de termeni.

Toată această teorie foarte interesantă prezentată de Ștefan Găitănaru in cartea sa rămâne deocamdată doar ca material de gândire pentru gramaticieni, care poate că vor înțelege că este nefiresc ca tocmai numeralul să nu cunoască opoziția de număr, el fiind, așa cum am mai spus, expresia lingvistică a numărului.

Până atunci, însă, până când acest tip de opoziție va intra în obișnuința gramaticienilor, trebuie precizat ca numeralul este incompatibil cu opoziția cantitativă singular – plural.

II.3. Clasificări ale numeralului

Numeralul face parte din clasa semantico – funcțională a cantitativelor.

Clasificările numeralului:

– după sensul general: se referă la obiecte, la acțiuni, la numere;

– după flexiune sau raportul cantitativ: estimativ, de ordonare, operațional;

– după formă: simple, compuse, locuțiuni, perifraze;

Numeralele simple sunt, după cum le spune și numele, numeralele de la unu la zece, precum și sută, mie, milion, miliard etc.

Numeralele compuse sunt numeralele alcătuite prin combinarea numeralelor simple. Exemple: unsprezece, treizeci și unu etc.

Locuțiunile numerale sunt foarte contestate de către cercetători, mulți considerandu-le locuțiuni verbale, pronominale sau adjectivale.

Ele sunt, totuși, puține, fiind întâlnite la numeralele multiplicative (exemplu: întreit = de trei ori mai mult), la cele fracționare (exemplu: o treime = de trei ori mai puțin) sau la numeralele ordinale (exemplu: cel din urmă = ultimul).

Perifrazele numerale se întâlnesc de asemenea la numeralele multiplicative (exemplu: înunsprezecit = de unsprezece ori mai mult) și la cele fracționare (exemplu: de treizeci și trei de ori mai puțin = o treizeci și treime).

– clasificarea semantică împarte numeralele in fundamentale și operaționale.

Din matematică am învățat că în aserțiunile numerice, un număr poate fi definit in două moduri:

1.- prin enunțarea lui (exemple: cifra trei, Capra cu trei iezi);

2.- prin indicarea ordinii aceluiași număr dintr-un șir de numere naturale (exemple: al treilea număr, al treilea ied.

Se observă cu ușurință că este vorba de unul și același număr (trei) exprimat în două moduri diferite.

Cu aceste două moduri diferite numeralul intră in componența a două grupuri sintactice, astfel:

1. Grupul nominal:

Exemplu:

– trei iezi; în acest caz, trei este (adjectiv) numeral cardinal;

– al treilea ied; în acest caz, al treilea este (adjectiv) numeral ordinal.

2. Grupul verbal:

Exemplu:

– Am citit povestea de trei ori. In acest caz, de trei ori este numeral iterativ.

– Am citit povestea a treia oară. In acest caz, a treia oară este numeral adverbial.

Cele patru tipuri de numeral prezentate în exemplele de mai sus formează grupa numeralelor fundamentale de bază.

Numeralele fundamentale sunt cele care se referă la obiecte și acțiuni.

Reiterând, acestea se împart astfel:

– pentru grupul nominal: numeral cardinal, adjectiv numeral cardinal, numeral ordinal, adjectiv numeral ordinal.

– pentru grupul verbal: numeral iterativ și numeral adverbial.

Numeralele operaționale sunt numeralele care se referă la numerele înseși. Acestea se împart astfel:

– pentru înmulțire: numeral multiplicativ și adjectiv numeral multiplicativ.

– pentru împărțire: numeral fracționar, adjectiv numeral fracționar, numeral colectiv, adjectiv numeral colectiv.

– pentru submulțimi: numeral distributiv, adjectiv numeral distributiv.

Această clasificare este, desigur, una succintă, în capitolul următor al lucrării ele vor fi analizate pe larg, cu proprietățile morfo-sintactice ale fiecăruia în parte.

III. Morfosintaxa numeralului

III.1. Numeralul cardinal

Definiție:

Numeralul cardinal este numeralul care exprimă numerele cardinale din aritmetică. Atunci când însoțește un substantiv și când nu comportă fenomenul de inversiune sintactică este adjectiv numeral cardinal.

Numeralul cardinal substituie și determină cantitativ obiecte.

Exemple:

Trei este un număr impar.

Trei iezi, cucuieți, ușa mamei descuieți!

Cei doi iezi mai mari erau mai zburdalnici.

Numeralul cardinal este baza celorlalte numerale, participând la formarea lor prin adăugarea unor morfeme caracteristice, despre care vom vorbi la timpul oportun.

Dacă adăugăm aceste morfeme la contextul diagnostic, putem construi contextul diagnostic pentru fiecare numeral sau adjectiv numeral, aceasta fiind încă o problemă foarte importantă în recunoașterea numeralului împreună cu subtipurile sale ca și clasă lexico – gramaticală autonomă rezolvată, cu succes de Ștefan Găitănaru în monografia sa despre numeral.

Contextul diagnostic al numeralului cardinal (=N) este realizat astfel:

#cât (câtă, câți, câte) anume V?#N

Exemplu:

#Cât alcool anume ai preparat?

Treizeci de litri; treizeci.

După formă, numeralele cardinale se clasifică în:

– numerale cardinale simple: sunt toate numeralele de la unu la zece;

– numeralele cardinale compuse: sunt numeralele de la unsprezece în sus, numărul acestora fiind infinit.

Numeralele compuse sunt de două feluri:

– aglutinate: toate numeralele de la unsprezece la nouăsprezece inclusiv; douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci, șaizeci, șaptezeci, optzeci, nouăzeci.

– neaglutinate: toate celelalte.

O întreagă controversă s-a purtat pe seama numerelor zece-zeci, sută-sute, mie-mii, milion-milioane. Acestea sunt numerale în forma de singular, numai dacă sunt precedate de un sau o, în rest, ele fiind substantive (concepte numerice). Face excepție zece, care este numeral cardinal simplu fără a fi precedat de un.

La forma de plural, acestea trebuie să fie însoțite de alte numere din clase mai mici, în caz contrar ele sunt substantive. Dar, însoțite fiind de alte numere, ele nu mai sunt simple, ci devin numerale cardinale compuse.

Modalitățile algoritmice de compunere a numeralelor compuse sunt următoarele:

– spre – care leagă unitățile unu, doi, trei….nouă de zece, formând conceptele numerice unsprezece, doisprezece, treisprezece….nouăsprezece;

– și – care leagă zecile de unități, formând concepte numerice cum ar fi: douăzeci și unu, treizeci și trei, patruzeci și cinci etc.;

– Ѳ – legătura directă a unităților de zeci: douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci, șaizeci, șaptezeci, optzeci, nouăzeci;

– # – leagă de o parte și de alta sute, mii, milioane unitățile și superunitățile, formându-se concepte numerice ca de exemplu: o sută șapte, o sută doisprezece, sau leagă conceptele numerice între ele: patru sute cincisprezece, două sute cincizeci, trei mii șase sute etc.;

– de – începând cu clasa zecilor de mii, formând concepte numerice ca de pildă: douăzeci de mii, trezeci și cinci de milioane etc.

Despre determinarea numeralului cardinal putem specifica următoarele:

Articolul hotărât (singular, masculin și feminin) se poate atașa doar numeralului care desemnează numărul unu, însă acesta nu realizează determinarea, ci funcția de singularizare.

Exemple: unul din trei, una din două.

Forma numeralului unu cu -l final se întâlnește doar în expresiile: unul singur, de unul singur, până la unul, toți până la unul, (tot) unul și unul, unul câte unul.

Formele numeralului un cu valoare adjectivală coincid cu cele ale articolului substantival nehotărât. Cele două serii de forme se deosebesc doar în funcție de context. Valoarea de numeral a acestor forme este scoasă în relief când sunt corelate cu alte numerale.

Exemplu:

Are un fiu și patru fiice.

Am o fiică, nu douăzeci.

Despre determinarea propriu-zisă se poate vorbi doar când acesta este însoțit de articolul demonstrativ, demonstrează Alexandru Graur în cartea sa Puțină…aritmetică. Graur afirmă că articolul demonstrativ a preluat rolul articolului hotărât și nehotărât în marcarea categoriilor de gen și caz.

Afirmația sa este combătută de alți lingviști, demonstrându-se faptul că cei, cele, când preced numerale nu sunt articole demonstrative, ci morfeme de gen și de caz.

Articolul demonstrativ nu se poate utiliza in cazul numeralului care desemnează numărul unu, cel care acceptă articolul hotărât, masculin și feminin. Nu se poate scrie sau vorbi în limba română cel unu, cea una.

Realizarea opozițiilor de gen se realizează în patru moduri:

1.- cu ajutorul articolului hotărât;

Exemple: unu, una, douăzeci și unu, douăzeci și una, treizeci și unu, treizeci și una.

2.- atât prin forma lor, cât și prin morfemul cei, cele;

Exemple: doi, două, cei doi, cele două;

3.- exprimă genul substantivului substitut sau determinat cu ajutorul morfemului cei, cele, putând prezenta un dezacord între genul conceptului numeric și genul substantivului substitut;

Exemple: cele douăzeci de lei; cele douăzeci de eleve; cei douăzeci de elevi.

4.- numai cu ajutorul morfemului cei, cele, celor.

Exemple: cele cinci, cei paisprezece, celor nouă.

Toate celelalte numerale cardinale sunt invariabile.

Numerele zero, zece, sută, mie, milion, miliard, bilion, trilion au o flexiune substantivală. Ele se declină cu ajutorul articolului substantival hotărât și nehotărât. Numerele zece, sută, mie se comportă ca substantive feminine, iar numeralele zero, milion, miliard, bilion, trilion se declină ca și substantivele neutre.

Zero în limbajul natural nu este numeral. (Ștefan Găitănaru)

Zero este un substantiv neutru, articulabil (zeroul, zeroului, zerourilor), cu pluralul în -uri (zerouri).

După unii cercetători, zero, poate avea valoare de numeral (adjectiv numeral cardinal), folosit doar la singular, chiar daca însoțește un plural: zero lei, zero bani, zero grade.

Sunt atât de multe controverse in legătură cu zero, încât ai putea face o lucrare de licență numai despre el.

Definiția lui zero a fost piatra de încercare a tuturor studiilor de semantică de până acum (Ștefan Găitănaru)

Zero reprezintă abținerea gândirii de a gândi ceva. (V.Stancovici)

Zero este un concept sub care nu cade nici un obiect. (Frege)

Părerea mea este că, atunci când spui "afară sunt zero grade" vorbești despre o măsură exactă și, penru că trăsătura semantică trăsăturaa numeralului este + exactitate, zero este în acest caz numeral.

Declinarea numeralului este, așadar, mult simplificată de faptul că, vorbind despre declinare, vorbim, efectiv, doar despre numeralele unu, doi și despre numeralele compuse ce au ca cifră a unităților una dintre cele două cifre.

Exemplu: unu, una, șaizeci și unu, șaizeci și una, doi, două, douăzeci și doi, douăzeci și două, șaptezeci și doi, șaptezeci și două.

De asemenea, numeralul compus doisprezece/douăsprezece prezintă flexiune de gen.

In schimb, douăzeci are doar forma de feminin, pe când unsprezece are doar forma de masculin.

Pentru exprimarea categoriei cazului se folosește procedeul sintetic doar la numeralul unu: unui, unei, unuia, uneia.

Procedeul analitic folosește două morfeme:

– unul de natură prepozițională: a pentru genitiv (G) și la pentru dativ (D);

– altul care exprimă în același timp genul și cazul: cei, cele pentru nominativ (N) și acuzativ (A), al celui, al celor pentru genitiv (G) și celui, celor pentru dativ (D)

Vorbind despre categoria numărului întâlnim, la numeralul cardinal, ca de altfel la întreaga clasă a numeralului, paradoxul despre care am vorbit în capitolul trecut: dintre toate părțile de vorbire, doar el poate exprima integral, până la infinit, opozițiile cantitative, unu reprezentând singularul, iar toate celelalte cifre care urmează după acesta, tot atâtea opoziții de număr, până la infinit. Cu toate acestea, însă, spunem despre numeral că este defectiv de număr. Numeralul este incompatibil cu opoziția cantitativă singular – plural.

Concluzionând, spunem despre numeralul cardinal că este, cu mici excepții, invariabil, doar numeralul unu fiind variabil după gen și caz numeralul doi fiind variabil după gen, iar în ceea ce privește numărul, cu toate că exprimă opoziția de număr într-un mod foarte exact, nu este recunoscut încă de către lingviști ca având determinare de număr.

Numeralul cardinal unu este numeralul cu cea mai bogată flexiune.

III.1.1. Categoria aproximației

Ajungând în acest punct al discuției noastre despre numeral, amintim că oamenii folosesc în limbajul lor, alături de numerale exacte, de genul trei, cincizeci etc. și altele cu înțeles aproximativ: doi-trei, cam cincizeci, aproximativ cincizeci, peste cincizeci etc,

Aproximațiile sunt:

1.- aproximație prin lipsă;

2.- aproximație prin adaos;

3.- aproximație limitată;

4.- aproximație circumscrisă.

Aproximațiile prin lipsă se realizează cu ajutorul morfemelor: sub, aproape, mai puțin de.

Exemplu: sub treizeci, aproape treizeci, mai puțin de treizeci.

Aproximațiile prin adaos se realizează cu ajutorul morfemelor: peste, și ceva, mai mult de.

Exemplu: peste treizeci, treizeci și ceva, mai mult de treizeci.

Aproximațiile limitate sunt combinații dintre primele două (prin lipsă și prin adaos), numărul aproximativ limitat fiind mai mare decât primul și mai mic decât cel de-al doilea.

Exemplu: treizeci-patruzeci, între zece și cincisprezece etc.

Aproximațiile circumscrise arată că aproximația cantitativă se află de o parte și de alta a unui număr, fără a se preciza cu exactitate unde anume.

Aproximația circumscrisă se realizează cu ajutorul morfemelor: vreo, cam, cam la, aproximativ, în jur de, circa.

Exemplu: vreo treizeci, cam treizeci, cam la treizeci, aproximativ treizeci, în jur de treizeci, circa treizeci.

Toate propozițiile și locuțiunile prepoziționale cu ajutorul cărora se realizează categoria aproximației capătă sensuri semantice noi, devenind semiadverbe de aproximare. Ele nu au funcție sintactică.

In afara numeralelor de aproximație există și, substantive cantitative cu înțeles aproximativ.

Exemplu: grămadă, haită, cireadă, roi, alai etc.

De asemenea, conceptele numerice de genul zeci, sute, mii nu sunt exacte pentru a le putea încadra în clasa numeralelor, ele fiind tot substantive cantitative cu înțeles aproximativ.

Exemplu: La mitingul de ieri au fost mii și sute.

Poate se cuvine sa amintim tendința evidentă în ultimii ani de înlocuire a numeralelor ordinale cu cele cardinale.

Intâlnim:

– pagina cinci din carte;

– articolul trei din lege;

– capitolul patru

– paragraful doi

– tramvaiul nouă

– studenții din anul doi sau anul trei

– autobuzul paisprezece sau, mai frecvent, paisprezecele, douăzeciul…

și lista ar putea continua.

III.1.2. Adjectivul numeral cardinal

Adjectivul numeral cardinal estimează numărul obiectelor.

Este vorba despre adjectiv numeral cardinal când acesta însoțește un substantiv și nu comportă fenomenul de inversiune sintactică.

Contextul său diagnostic este următorul:

#cât (câtă, câți, câte) S anume?# NS

Câți băieți anume aleargă? – doi băieți

Câte fete anume aveți? – două fete

Adjectivele numerale cardinale, ca de altfel toate celelalte adjective numerale, se acordă în gen și caz cu substantivele pe care le determină.

Exemplu:

Am două rochii.

Am cumpărat doi iepuri.

Când adjectivul numeral rămâne fără substantivul pe care îl determină se transformă în numeral.

Sunt asemănătoare în acest sens cu adjectivele pronominale: acestea, prin eliminarea determinatului, devin pronume.

Exemplu:

Am cumpărat doi iepuri.

Am cumpărat doi.

Funcția sintactică a adjectivului numeral cardinal este aceea de atribut adjectival.

III.1.3. Funcția sintactică a numeralului cardinal

Numeralul cardinal îndeplinește funcții sintactice variate, tot ca și celelalte categorii gramaticale, în special asemănându-se cu pronumele.

El poate fi în cadrul grupului nominal atât centru, cât și modificator.

Astfel, numeralul cardinal poate îndeplini funcția de:

– subiect;

Exemplu: Trei au plecat la altă facultate.

Trei și cu doi fac cinci.

– nume predicativ;

Exemplu: Ei sunt douăzeci și cinci. (Nominativ)

Scaunele sunt ale celor douăzeci și cinci. (Genitiv)

– atribut apozițional;

Exemplu: Elena și Luiza, adică două dintre ele, nu au putut promova anul. (Nominativ)

Azi a luat cina cu mulți, și anume cu treisprezece. (Acuzativ)

Notele fetelor, adica ale celor două, sunt supraestimate. (Genitiv)

Le-am făcut urări aniversatelor, adică celor patru. (Dativ)

– complement direct;

Exemplu: M-am gândit că se cuvine să vă spun și eu vreo două.

– complement prepozițional;

Exemplu: Tu lupți împotriva celor două. (Genitiv)

Grație lui doi, m-am apărat de cel de-al treilea, (Dativ)

– complement indirect fără prepoziție;

Exemplu: Celor șapte le trebuie note de trecere. (Dativ)

– complement indirect cu prepoziție;

Exemplu: S-au poziționat asupra a doi dintre ei. (Genitiv)

Am atâta vin, cât le trebuie la doi. (Dativ)

– atribut:

Substantival;

Exemplu: Conviețuirea cu două dintre ele este dificilă. (Acuzativ)

Fără prepoziție;

Exemplu: Propozițiile a trei dintre fete conțin inexactități.

Cu prepoziție;

Exemplu: Prăjiturile din fața celor doi sunt ale mele.

Adjectival;

Exemplu: Dar nouă persoane săriră în ajutor.

– complement circumstanțial:

Acuzativ

De loc;

Exemplu: El s-a așezat alături de cele două.

De timp;

Exemplu: Tu ai plecat acasă înainte de cei trei.

De mod;

Exemplu: Ea a acționat ca cele trei.

De cauză;

Exemplu: Tu ai fost premiată pentru cele trei care ți-au explicat cum să scrii lucrarea.

De agent;

Exemplu: Festivitatea a fost organizată de patru.

De scop;

Exemplu: Se pregătește în vederea a trei dintre examene.

Instrumental;

Exemplu: Le-am obținut prin cei patru.

Sociativ;

Exemplu: A plecat cu cele două pe înserat.

De relație;

Exemplu: Cât despre cele două nu mai am nimic de adăugat.

Opozițional;

Exemplu: In loc de cinci au plecat doi.

Cumulativ;

Exemplu: Pe lângă cei douăzeci au mai urcat cinci.

De excepție;

Exemplu: Afară de cei trei nu am mai văzut pe altcineva.

Genitiv

De loc;

Exemplu: Ploaia cădea deasupra celor doi.

De timp;

Exemplu: Tu ai sosit în țară înaintea celor cinci.

De cauză;

Exemplu: Tu ai ajuns aici din cauza celor patru.

Condițional;

Exemplu: In locul celor trei, i-aș fi ajutat mai mult.

Concesiv;

Exemplu: In ciuda celor două noi tot vom câștiga.

Dativ:

De mod;

Exemplu: El te-a ajutat mereu, asemenea celor trei.

– element predicativ suplimentar;

Exemplu: Plecat-am nouă din Vaslui. (Vasile Alecsandri)

III.2. Numeralul ordinal

Definiție

Numeralul ordinal este numeralul care indică, prin numărare, ordinea sau poziția – în spațiu, în timp sau într-o ierarhie – ocupată de un membru al unei serii.

Specificul semantic al numeralului ordinal este acela de a preciza poziția în succesiunea unei mulțimi ordonate.

Contextul diagnostic al numeralului ordinal se realizează astfel:

#al câtelea (a câta) V?# No

Exemplu:

#Al câtelea ai absolvit?# – Al patrulea.

#A câta urmezi? # – A patra.

După formă, numeralele ordinale se împart în două grupe:

– extreme: primul (întâiul), ultimul;

– numerice: al doilea, a doua, al treilea, a treia, al patrulea, a patra etc.

Reguli de formare ale numeralelor ordinale:

2 – al doilea, a doua

3 – al treilea, a treia

4 – al patrulea, a patra

5– al cincilea, a cincea

6 – al șaselea, a șasea

7 – al șaptelea, a șaptea

8 – al optulea, a opta

9 – al nouălea, a noua

10 – al zecelea, a zecea

11 – al unsprezecelea, a unsprezecea

12 – al doisprezecelea, a douăsprezecea

20 – al douăzecilea, a douăzecea

21– al douăzeci și unulea, a douăzeci și una

30 – al treizecilea, a treizecea

40 – al patruzecilea, a patruzecea

100 – al o sutălea, a (o) suta

101 – al o sută unulea, a o sută una

200 – al două sutelea, a două suta

300 – al trei sutelea, a trei suta

1000 – al o mielea, a (o) mia

2000 – al două miilea, a două mia

50000 – al cincizeci miilea, a cincizeci mia

1000000 – al (un) milionulea, a milioana2

2000000– al două milioanelea, a două milioana

Structura numeralelor ordinale este, în linii mari, următoarea:

1. pentru 1 se folosesc următoarele numerale ordinale: întâi(ul), (cel) dintâi, prim(ul);

2.- de la 2 în sus numeralele ordinale numerice se formează cu ajutorul unor morfeme adăugate la numeralul cardinal, morfeme variabile în raport cu genul:

– masculin al + numeral cardinal + -lea;

– feminin a + numeral cardinal + -a

3.- la numeralele ordinale de genul masculin formate de la numeralele cardinale opt, milion, miliard morfemul -lea se unește cu ajutorul vocalei de legătură -u-: al optulea, al un milionulea, al miliardulea;

4.- la numeralele ordinale de genul feminin formate de la numeralele cardinale două, patru, mie, milion elementul final -a substituie vocala finală: a doua, a patra, a suta, a mia.

5.- la numeralele ordinale formate de la cardinalele compuse morfemele -lea și -a se adaugă numai la ultimul numeral: al douăzeci și cincilea, al o sută douăzecilea.

6.- Numeralele ordinale nu păstrează prepoziția de întâlnită la numeralele cardinale compuse înaintea ultimului numeral component: douăzeci de mii – al douăzeci miilea, cdouăzeci de milioane – al douăzeci milionulea.

Există mai multe variante de scriere a numeralului ordinal numeric:

– cu litere: clasa a zecea;

– cu cifre romane: clasa a X-a; Ludovic al IV-lea;

– cu cifre arabe: a 25-a aniversare.

In ultimul timp întâlnim tot mai des scrierea numeralului cardinal în locul celui ordinal.

Exemplu: secolul XX în loc de secolul al XX-lea.

Combătând teoria conform căreia numeralul ordinal este o formă flexionară a numeralului cardinal, Ștefan Găitănaru susține ideea că este vorba de tipuri diferite de numeral:

Relația dintre cardinal și celelalte numerale este în primul rând o relație între numere, motivată ontic: nu este vorba de același tip de numere în ipostaze diferite, ci de tipuri de numere diferite (cardinale, ordinale, raționale etc.). Prin urmare, celelalte numerale nu pot fi considerate forme flexionare ale numeralului cardinal.

Numeralul ordinal exprimă ideea de număr în chip limitat: știm cu ajutorul lui numai câte obiecte se găsesc înaintea celui numit, nu și câte (sau dacă) altele mai urmează după el.

Sensul ordinal nu are valoare absolută, ci una relativă.

Numeralul ordinal este un număr cu funcție de ordonare, funcționând ca o limită în interiorul unui șir limitat. Astfel, el poate avea valori variate, în funcție de sensul în care se face ordonara, pentru că ordinea dintr-un șir stabilită cu ajutorul numeralului ordinal se poate face plecând din ambele capete ale șirului de numere.

Exemplu:

Am promovat a treia.

Am promovat a treia de la sfârșit.

In aceste două exemple, evident ca este vorba de două valori diferite. Dacă am promovat a treia de la sfârșit dintr-o clasă cu 30 de elevi înseamnă că m-am clasat pe locul al douăzeci și șaptelea.

Există împământenită expresia am terminat primul din coadă, folosită de către elevii codași, făcând haz de rezultatele slabe obținute, fiind bucuroși, totuși, că au promovat clasa.

O altă controversă se referă la cele două numerale extreme primul și ultimul, dacă ele sunt sau nu numerale.

Pentru a se stabili cu certitudine acest lucru este nevoie să stabilim corespondența cardinal-ordinal pe axa numerelor natural.

-3_______________-2____________-1_______0_________1__________2___________3_____

antepenultimul penultimul ultimul primul al doilea al treilea

Primul are înaintea lui pe zero, iar ultimul îl are pe zero după el, într-o simetrie care trece printr-o zonă de echivalență (zero). Primul are corespondent pe 1 pe axa numerelor naturale, în timp ce ultimul are corespondent pe -1. Tot astfel, al doilea are corespondent pe 2, iar penultimul pe -2; al treilea are corespondent pe trei, iar antepenultimul pe -3.

Ultimul, penultimul antepenultimul, precum și primul sunt numerale ordinale, deoarece îndeplinesc următoarele condiții:

– pot fi plasate cu sens ordinal pe axa numerelor naturale;

– fac parte dintr-un șir.

Ultimul, penultimul și antepenultimul sunt numerale ordinale negative (în numărătoarea inversă), sunt, deci, ordinale ale unor cardinale care nu există, deoarece în limbajul natural nu există corespondente pentru numerele negative din aritmetică.

Pentru 1 există trei ordinale sinonime intre ele:

– primul;

– întâiul;

– (cel) dintâi: numeralul întâi se aglutinează cu prepoziția de și dă forma dintâi, invariabilă aceasta intrând în contexte cu articolul demonstrativ care devine marca genului, a numărului și a cazurilor genitiv și dativ.

Cele trei sinonime se formează fără ajutorul cardinalului unu, acesta apărând doar la ordinalele compuse de genul: al douăzeci și unulea, a douăzeci și una, al cincizeci și unulea, a cincizeci și una etc.

La numeralul ordinal flexiunea diferă de la o grupă la alta.

La grupa numeralelor ordinale extreme, determinarea se realizează în felul următor:

Primul prezintă toate formele determinării: prim, un prim, primul, folosit liber sau ca element de compunere, utilizându-se cratima: primul sărut, primii ghiocei, un prim semnal, primul-procuror, prim-procurorul, prim-procurorii, un prim-procuror, niște prim-procurori etc.

Întâiul prezintă și el articol, astfel: întâiul, întâia, întâii, întâile, întâilor.

Controversele cercetătorilor sunt numeroase în cazul folosirii acestui numeral ordinal în forma nearticulată:

Întâi nearticulat este și el invariabil, fiind folosit cu valoare adjectivală în postpunere (anul întâi, clasa întâi) și cu valoare adverbială (Am venit întâi aici). Alături de clasa întâi se spune, din ce în ce mai mult, clasa întâia, ceea ce reprezintă o asimetrie față de masculin și față de plural.

Datorită faptului că întâi este puternic simțit ca adjectiv (și pentru motivul că are poziție izolată în sistemul numerelor ordinale) primește terminația -a : clasa întâia, analogic după clasa a doua.

… -a (întâia) nu îndeplinește în primul rând funcția de articol pentru că articolul există la substantiv. Se spune întâiul rând și rândul întâi, articolul fiind atașat de fiecare dată primului element al expresiei, expresia rândul întâiul fiind în mod evident incorectă. In același fel este incorectă și clasa întâia deoarece dublarea articolului nu este permisă.

Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului și forma întâia: clasa întâi/întâia.

Categoria genului la numeralele ordinale prezintă mai multe situații, prezentate în mare parte mai sus, când am făcut referire la categoria determinării.

Sintetizând, putem spune că:

– la numeralele ordinale inițiale genul poate fi exprimat cu ajutorul articolului hotărât, atunci când articularea este posibilă (întâiul, întâia), sau, când acest lucru nu este posibil, opoziția de gen se face prin disidență (prim, primă, secund, secundă, terț, terță);

– dintâi este invariabil ca adjectiv numeral postpus; el face opoziție de gen cu ajutorul morfemului cel, cea (cel dintâi, cea dintâi);

– la celelalte numerale ordinale, opoziția de gen se face cu ajutorul morfemelor care imprimă numeralului categoria de ordine: al … -lea pentru masculin și a … -a pentru feminin (al patrulea, a patra, al douăzeci și doilea, a douăzeci și doua);

– cel, cea realizează in principal opoziția de caz, după cum vom vedea, ar, totodată, acestea realizează în același timp și opoziția de gen.

Categoria numărului

Prin însăși definiția sa, numeralul ordinal indică, prin numărare, ordinea sau poziția – în spațiu, în timp sau într-o ierarhie – ocupată de un membru al unei serii.

Acest lucru face ca el să aibă, în mod normal, forme numai pentru singular. Cu toate acestea, există forme de plural la numeralele ordinale inițiale (primii, primele, întâii, intâiele, cei dintâi, cele dintâi, sau chiar secunzii, terții).

O explicație pertinentă în legătură cu acest aspect o găsim la Ștefan Găitănaru: …mai multe obiecte ocupă simultan sau succesiv aceeași poziție și este firesc să existe posibilitatea exprimării acestora. Totuși, limba română individualizează un grup de obiecte numai dacă sunt în poziția întâi, pentru celelalte poziții recurgând la expresii echivalente (Ei au ocupat locul al doilea)

Despre categoria cazului la numeralul ordinal am vorbit, de asemenea, în referirile la numeralele ordinale inițiale. Trebuie reținut următoarele:

– numeralele ordinale inițiale au o flexiune tipic adjectivală.

Exemplu: Formele flexionare pentru întâiul sunt:

singular

– N.A.: întâiul pentru masculin și neutru, întâia pentru feminin;

– G.D.: întâiului pentru masculin și neutru, întâii pentru feminin;

plural

– N.A.: întâii pentru masculin întâilor pentru feminin și neutru;

– G.D.: întâilor pentru masculin, întâilor pentru feminin și neutru;

– numeralele ordinale numerice cunosc flexiunea lui cel doar la singular (cel de-al treilea, cea de-a treia, celui de-al treilea, celei de-a treia), iar numeralul ordinal cel dintâi cunoaște această flexiune atât la singular, cât și la plural (cel dintâi, cea dintâi, cei dintâi, cele dintâi, celor dintâi).

Categoria aproximării la numeralul ordinal este slab reprezentată (cam al treilea).

Exemplu: Voi termina anul cam a treia.

III.2.1. Adjectivul numeral ordinal

Contextul adjectivului numeral ordinal este următorul:

#al câtelea (a câta) S?#NoS

Se realizează astfel:

#Al câtelea telefon ai schimbat?# – al treilea telefon

#A câta facultate urmează?# – a doua facultate

III.2.2. Funcția sintactică a numeralului ordinal

Numeralul ordinal poate îndeplini funcția de:

– subiect;

Exemplu: Al treilea a intrat cu greu la o facultate de stat.

– nume predicativ;

Exemplu: Eu eram al patrulea. (Nominativ)

Meritul este al celui de-al doilea. (Genitiv)

Aplauzele sunt pentru a treia. (Acuzativ)

– atribut apozițional;

Exemplu: Alta, a treia, fata cu părul roșcat a venit la mine. (Nominativ)

Poziția aceluia, adică a primului este contestată. . (Genitiv)

Lui, adică primului i-a fost refuzată contestația. (Dativ)

– complement direct;

Exemplu: Cei doi copii îl strigau zilnic pe al treilea la joacă.

– complement prepozițional;

Exemplu: S-au repezit cu toții asupra primului. (Genitiv)

Grație primului, m-am apărat temeinic, (Dativ)

Eu mă orientez la primul. (Acuzativ)

– complement indirect fără prepoziție;

Exemplu: Celui de-al doilea îi trebuie note de trecere. (Dativ)

– complement indirect cu prepoziție;

Exemplu: A celui de-al doilea m-a impresionat mai mult. (Genitiv)

Rochia s-a potrivit celei de-a doua. (Dativ)

– atribut:

Substantival;

Exemplu: Iubirea pentru a doua l-a făcut mai uman. (Acuzativ)

Fără prepoziție;

Exemplu: Dragostea celei de-a doua l-a făcut mai uman. (Genitiv)

Adjectival;

Exemplu: In luna a noua va face o fetiță.

– complement circumstanțial:

Acuzativ

De loc;

Exemplu: El s-a așezat lângă a treia.

De timp;

Exemplu: Tu ai venit după al treilea.

De mod;

Exemplu: Ea a rezolvat mai mult ca a doua.

De cauză;

Exemplu: Tu ai fost lăudată pentru a doua care ți-a explicat cum să scrii lucrarea.

De agent;

Exemplu: Au fost trimise de către al treilea.

Instrumental;

Exemplu: Am obținut informațiile grație celei de-a doua.

Sociativ;

Exemplu: Se urcă cu a doua in carusel.

De relație;

Exemplu: Cât despre a doua o să vorbesc la timpul potrivit..

Cumulativ;

Exemplu: Pe lângă al doilea a mai urcat și al treilea.

De excepție;

Exemplu: Cu excepția celei de-a treia nu am mai văzut pe altcineva.

Genitiv

De loc;

Exemplu: Ploaia cădea deasupra celei de-a treia.

De timp;

Exemplu: Tu ai sosit în țară înaintea celui de-al doilea.

De cauză;

Exemplu: Tu ai ajuns aici din cauza celei de-a doua.

Condițional;

Exemplu: In locul celui de-al treilea, i-aș fi ajutat mai mult.

Concesiv;

Exemplu: In ciuda celei de-a treia noi tot vom câștiga.

Dativ:

De mod;

Exemplu: El te-a ajutat mereu, asemenea primului.

– element predicativ suplimentar;

Exemplu: Pe el îl voi considera mereu primul, nu al doilea.

III.3. Numeralul iterativ

Definiție: Numeralul iterativ denumește numărul acțiunilor exprimate de verb.

El aparține grupului verbal.

Contextul său diagnostic este #de câte ori anumeV?#NIV:

De câte ori anume au strigat? – Au strigat de trei ori.

In cadrul iterativului există opoziții dintre folosirea lui cu verb sau cu substantiv, însă niciodată nu poate exista opoziția numeral – adjectiv numeral, aceasta fiind specifică grupului nominal.

Ne-am obișnuit să vedem clasa numeralului, in general, controversată și mult discutată de către cercetătorii gramaticieni; numeralul iterativ, însă, este de-a dreptul bulversant!

El este considerat de către unii adverbial, iar de către alții adverb pur și simplu:

I.Iordan: Este de două ori mai înalt. Știe de o mie de ori mai bine. El susține cu aceste exemple că este vorba despre adverb, care poate determina și un adjectiv sau adverb.

Mioara Avram: Numeralul adverbial (sau de repetare) este întotdeauna un grup de cuvinte cu caracter de locațiune …care…nu trebuie confundat cu cardinalul multiplicativ.

Ștefan Găitănaru: Din moment ce existà un context #de câte ori anume V?# NiV în care adverbul și oricare altă parte de vorbire nu poate să apară numeralul iterativ nu poate să fie adverb sau altceva. Contextul diagnostic al adverbului comportă, pe lângă restricția gerunziului și alte restricții suplimentare care să-l delimiteze de celelalte părți de vorbire ale grupului verbal.

In exemplele: Este de două ori mai înalt. Știe de o mie de ori mai bine. ne-a dat următoarea explicație, pe care eu o găsesc pertinentă: In contextul în….it nu pot intra toate numeralele, în special cele mari, ele fiind înlocuite cu locuțiuni sau perifraze. De două ori mai înalt înseamnă dublu în ceea ce privește înălțimea, îndoit. Exemplele date de către I. Iordan sunt, de fapt, locuțiuni sau perifraze ale numeralului multiplicativ, conchide cercetătorul.

Numeralul iterativ este un numeral fundamental.

Trăsăturile numeralelor iterative sunt:

– marchează în mod exact opozițiile cantitative, ca orice speciede numeral;

– contextul diagnostic specific;

– din punct de vedere morfologic iterativul are seria completă, ca și celelalte numerale fundamentale;

– contextul de formare al iterativelor este de…ori;

Exemplu: De cinci ori am repetat.

– elementul care exprimă unitatea este decât o dată;

Exemplu: Decât o dată repet.

Complimentul iterativ are o zonă de contact cu adverbele cantitative: deseori, rareori, de multe ori, de nenumărate ori etc.

După cum am văzut, conceptele numerice zeci, sute, mii, milioane, miliarde sunt substantive; prin urmare, și expresiile de forma: de zeci de ori, de sute de ori, de mii de ori, de milioane de ori, de miliarde de ori etc sunt locuțiuni adverbiale.

La iterarive se întâlnesc neologismele bis și ter , de proveniență latină, dar xu sens schimbat:

– bis – de două ori;

– ter – de trei ori.

Acestea sunt folosite cu sens iterativ, in special bis, spre exemplu atunci când publicul cere repetarea unei melodii, ori revenirea pe scenă, la finalul unui spectacol, a actorilor preferați; de asemenea, când numerele de case sau de străzi se repetă, tăblița indicatoare poartă specificația bis.

Numeralele iterative sunt inflexibile, cu excepția categoriei aproximării, care este bine reprezentată: de vreo șapte ori, cam de patru ori, aproximativ de zece ori, de mai mult de o sută de ori etc,

In ultimii ani a apărut in limbajul tinerilor in special, al unui substitut preluat din algebră, n ori, folosit cu sens iterativ:

Exemplu: De n ori am repetat.

III.3.1. Funcțiile sintactice ale numeralului iterativ:

In legătură cu funcția sintactică a numeralului iterativ există probleme de încadrare a acestuia, ca de altfel și a numeralului adverbial.

Astfel, dacă după unii iterativele și adverbialele sunt complemente circumstanțiale de mod, pentru alții ele aparțin complementului canritativ:

Instituirea complementului cantitativ se întâlnește astfel cu dezideratul unor gramatici de a separa complementul de măsură de complementul circumstanțial de mod.

Numeralul precizează numărul acțiunilor, de câte ori anume s-a repetat acțiunea, nu vreo circumstanță a producerii ei de fiecare dată.

Așadar, ținând cont se toate acestea, vom spune că numeralul iterativ are funcția sintactică de:

Complement cantitativ

Acuzativ

De trei ori ocolim biserica la Florii.

Am coborât de patru ori.

III.4. Numeralul adverbial

Definiție:

Numeralul adverbial este numeralul care desemnează ordinea unei acțiuni într-un șir determinat, așa cum ordinalul desemnează ordinea obiectelor într-un șir de obiecte.

Contextul diagnostic este următorul:

#a câta oară anume V?# Na V, realizându-se astfel:

A câta oară ai chiulit? – Am chiulit a doua oară;

– Am chiulit prima oară;

– Am chiulit prima dată;

– Am chiulit pentru prima oară;

– Am chiulit pentru prima dată;

– Am chiulit pentru a patra oară;

Numeralul adverbial este compus din:

– forma de feminin a numeralului ordinal

– substantivul oară/dată

Exemplu: a cincea oară; a cincea dată.

Facultativ, el poate fi precedat de propoziția de sau pentru.

Exemplu: pentru prima oară, pentru întâia oară, pentru prima dată, pentru întâia dată, pentru a opta oară, de-a cincea oară etc.

De asemenea, ca neologisme se întâlnesc in enumerări în primul rând, în al doilea rând, evidențiindu-se ordinea, când se argumentează.

Adverbialul este inflexibil, doar categoria aproximării fiind întâlnită, însă xhiar și aceasta foarte slab reprezentată: cam a patra oară, a doua sau a treia oară, a șasea-șaptea oară.

III.4.1. Funcțiile sintactice ale numeralului adverbial

După cum am spus mai sus, exact in același mod se pune problema și în cazul numeralului adverbial, ca și in cazul celui iterativ:

Având o funcție referențială diferită de cea a adverbelor, numeralul adverbial nu poate îndeplini funcția de complement circumstanțial, ci pe cea de complement cantitativ.

Complement cantitativ

Genitiv

Am urcat a cincea oară.

Atribut numeral

Genitiv

Urcatul a cincea oară este obositor.

III.5. Numerale operaționale

Deși mulți lingviști au încadrat operaționalele în aceeași grupă cu cardinalul, am ales să merg pe clasificarea făcută de Ștefan Găitănaru în monografia sa despre numeral care este, se pare, cea mai completă, dar și complexă, la ora actuală.

Numeralele operaționale cuprinde specii de numerale din sfera operațiilor cu numere:

– multiplicativ – pentru înmulțire;

– fracționar – pentru împărțire;

– colectiv – pentru formarea de mulțimi;

– distributiv – pentru submulțimi sau combinări.

Conform clasificării sale, fiecare specie a operaționalelor se împarte în două:

– cardinale (pentru numărul obiectelor);

– iterative (pentru numărul acțiunilor).

Stabilind acest lucru, vom purcede să vorbim pe rând în cele ce urmează despre fiecare specie de numeral operațional.

III.5.1. Numeralul și adjectivul numeral multiplicativ

Numeralul multiplicativ arată în ce proporție crește o cantitate sau o calitate.

Contextele diagnostice pentru numeralul și adjectivul numeral multiplicativ sunt:

#de câte ori anume mai mult V?# VNm

#de câte ori anume mai mare S?# SNm

Ele se realizează astfel:

#De câte ori anume mai mult au trădat? # – Au trădat de două ori mai mult.

– Au trădat întreit.

#De câte ori anume mai mare vacanța?# – Vacanța de două ori mai mare.

– Vacanța intreită.

Muliplicativul cardinal

– semnul caracteristic este morfemul în (îm)…-it pentru următoarele numerale:

– îndoit. – înșeptit

– întreit. – înoptit

– împătrit. – înzecit

– încincit. – însutit

-înșesit. – înmiit

Acest context este unul restrâns, deoarece presupune existența unor verbe care să transpună operația respectivă (a îndoi, a întrei, a înzeci). Ele sunt formate de la numeralele cardinale respective, însă nu pot fi considerate numerale multiplicative pentru că indică doar specificul operației. Rezultatul operației coincide cu rezultatul acțiunii, exprimat de participiul trecut al verbului respectiv (îndoit, întreit, înzecit).

Îndoit, întreit, înzecit sunt numerale multiplicative pentru că exprimă atât specificul operației, cât și rezultatul ei.

Multiplicativul iterativ

– semnul caracteristic este morfemul …mai (adjectiv/adverb) , în care intră seria completă a numeralelor iterative (o dată mai mult, de cinci ori mai mult, de cincizeci și trei de ori mai mult).

Numeralele multiplicative iterative se realizează cu ajutorul adjectivelor/adverbelor: mare, mult, înalt, repede.

Exemplu:

Băiatul aleargă de zece ori mai mult.

Apa curge de cinci ori mai repede.

Braduk este de două ori mai înalt.

Pâinea este de trei ori mai mare.

Multiplicativul iterativ are categoria aproximației bine reprezentată: cam de patru ori mai mare, de cinci-șase ori mai mult, de peste trei ori etc.

Funcțiile sintactice ale multiplicativului:

– subiect;

Exemplu: Întreitul sumei mă avantajează în acest moment.

– nume predicativ;

Exemplu: Veselia lui era întreită. (Nominativ)

– complement direct;

Exemplu: Eu mizez pe întreitul sumei.

– atribut:

Adjectival;

Exemplu: Luna aceasta a avut câștiguri întreite.

– complement cantitativ:

Exemplu: Muncește întreit.

Câștigă înzecit.

– complement circumstanțial:

Acuzativ.

De cauză;

Exemplu: Ea a fost nedumerită pentru amândoi care nu au vrut să o mai sune.

– element predicativ suplimentar;

Exemplu: Suma investită o vom primi înapoi înzecită.

III.5.2. Numeralul și adjectivul numeral fracționar

Numeralul fracționar denumește o fracție oedinară (raportul a două numere întregi).

Contextul diagnostic al numeralului și adjectivului numeral fracționar este următorul:

#cât supra cât V (din S)# VNf (din S)

Se realizează astfel:

#cât supra cât ai mâncat din cartofi? # – Am mâncat două treimi (din cartofi).

– Am mâncat un sac și jumătate.

– Am mâncat o sacoșă și jumătate.

Fracționarul a mai fost numit partitiv și substantival.

Denumirea de partitiv este corectă, deoarece corespunde împărțirii.

Denumirea de substantival este eronată. Ideea acestei denumiri a venit de la încadrarea greșită ca numerale fracționare a conceptelor subnumerice: doime, treime, pătrime, sfert, jumătate, procent care sunt, de fapt, substantive.

Conceptele subnumerice denumesc clase de un anume tip: clasa jumătăților, a sferturilor, a optimilor, a zecimilor. Conceptele subnumerice intră în componența numeralelor fracționare atunci când sunt precedate de alte numerale cardinale care precizează numărul părților din clasa respectivă: o pătrime, două pătrimi, trei pătrimi, cinci pătrimi etc.

In timp ce Mioara Avram consideră drept număr mixt numărul format dintr-un număr întreg și o fracție, Ștefan Găitănaru il consideră, pe bună dreptate, numeral fracționar.

Exemplu: un an întreg și o pătrime se scrie aritmetic sub forma 1 1/4 sau sub forma 5/4, desemnând, de fapt, un singur număr din aritmetică.

Fracționarul cardinal arată numărul părților considerate dintr-un întreg. El presupune existența a două numere: unul exprimat printr-un concept subnumeric desemnând clasa, părțile inițiale, și altul care evidențiază câte părți s-au luat din cele existente.

Exemplu: trei pătrimi, care în aritmetică poate fi scris sub forma 3/4, ne face cunoscut că din cele patru părți inițiale s-au luat trei părți.

Structura numeralului fracționar cardinal este numeral cardinal + numeral cardinal -me, dispărând vocala finală a celui de-al doilea numeral cardinal: o doime, o cincime, două treimi, trei pătrimi, intervenind, după cum vedem, alternanțele obișnuite a/ă, a/e.

Pentru pătrime, doime există sinonime de factură populară: litră, sfert, jumătate.

Fracționarul iterativ

In special la numerele mari există imposibilitatea formării conceptului numeric în -ime. In acest caz sunt două variante:

– se recurge la formele folosite în limbajul aritmetic: doi pe patruzeci și unu;

– se recurge la fracționarul iterativ de tipul …ori mai (adjectiv/adverb) în care adjectivul și adverbul au marca generală +inferioritate: de cincizeci și cinci de ori mai puțin.

Fracționarul iterativ corespunde multiplicativului iterativ, fiind seria antonimică a acestuia: de cinci ori mai mult – de cinci ori mai puțin, însă nu în toate cazurile.

Nu pentru toate fracțiile cardinale există corespondente iterative, ci numai pentru cele care exprimă inversul unui număr cardinal; prin urmare, contextul diagnostic al fracționarului cardinal nu este identic cu cel iterativ.

Nu poate fi generalizat și pentru numerele mari contextul diagnostic următor:

#câte câtimi?#Nf

Putem încerca un altul preluat din aritmetică de forma:

#cât pe cât?# Nf sau #cât supra cât? # Nf

Patru supra cinci -> patru pe cinci -> patru cincimi -> patru la a cincea.

Fracționarul iterativ se folosește ca numeral și ca adjectiv numeral:

Am plecat de trei ori mai puțini.

Erau de trei ori mai puține pastile.

Funcțiile sintactice ale numeralului fracționar:

– subiect;

Exemplu: O pătrime este mai mare decât o zecime.

– nume predicativ;

Exemplu: A patra parte dintr-un întreg este sfert. (Nominativ)

– complement direct;

Exemplu: A reușit să păcălească pe jumătate dintre ei.

– complement prepozițional;

Exemplu: Am aflat despre jumătate din juriul concursului. (Acuzativ)

– complement indirect fără prepoziție;

Exemplu: Unei cincimi îi trebuie note de trecere. (Dativ)

– complement circumstanțial:

Acuzativ

De agent;

Exemplu: Proba a fost trecută de jumătate.

Opozițional;

Exemplu: În loc de o zecime am primit două zecimi.

III.5.3. Numeralul și adjectivul numeral colectiv

Indică un ansamblu de obiecte numărate, specificul său constând în ideea de însoțire.

Este numeralul care desemnează formarea de mulțimi.

Mulțimile se pot forma in două moduri:

– cu numerale cardinale, numindu-se colective cardinale;

– cu numerale iterative, numindu-se colective iterative.

Colectivul cardinal și adjectivul numeral cardinal au următorul context diagnostic:

#câteșicâți(câte) V?# VNc

#câteșicâți(câte) S?# Nc S

El se realizează astfel:

#câteșicâți(câte) ați venit?# – Am venit amândoi (amândouă).

#câteșicâți copii ați venit? – Am venit amândoi copiii.

#câteșicâte fete ați venit? – Am venit amândouă fetele.

Morfeme caracterisrice: amândoi, tustrei, tuspatru, toți, câteși-.

Sensul lor este laolaltă, împreună.

Colectivul cardinal se întâlnește ca:

– numeral: Au mâncat amândoi.

– adjectiv numeral: Au mâncat amândoi lucrătorii.

Colectivul iterativ este reprezentat slab, prin forme ca: de ambele dăți, de amândouă dățile, de câteștrei dățile.

Funcțiile sintactice ale numeralului colectiv:

– subiect;

Exemplu: Amândoi se iubeau nebunește.

– nume predicativ;

Exemplu: Meritul este al amândorura. (Genitiv)

– atribut apozițional;

Exemplu: Pe Maria, pe Ioana și pe Teodora, adică pe tustrele le-a servit cu prăjituri. (Acuzativ)

– complement direct;

Exemplu: I-a cuprins pe amândoi dorința de afirmare.

– complement prepozițional;

Exemplu: Despre tustrele s-au spus multe bârfe. (Acuzativ)

– complement indirect fără prepoziție;

Exemplu: Amândorura li s-au dat note mai mari decât meritau, (Dativ)

– atribut:

Substantival;

Exemplu: Iubirea pentru amândoi wmă bulversează. (Acuzativ)

Fără prepoziție;

Exemplu: Pantofii amândorura au fost incomozi. (Genitiv)

Adjectival;

Exemplu: Tustrele fetele erau prea mici pentru măritiș.

– complement circumstanțial:

Acuzativ

Instrumental;

Exemplu: Prin amândoi se pot obține rezultate satisfăcătoare.

Sociativ;

Exemplu: A plecat cu amândoi la mare,

Genitiv

De cauză;

Exemplu: Suntem pedepsite din cauza amândorura.

III.5.4. Numeralul și adjectivul numeral distributiv

Indică repartizarea obiectelor în grupuri egale din punct de vedere numeric sau după o determinare numerică posedată în comun.

Exprimă operația de formare a unor submulțimi dintr-o multime dată.

Există trei tipuri de distributive:

– distributiv cardinal – când operația de formare a unor submulțimi dintr-o multime dată se face cu ajutorul numeralelor cardinale;

– distributiv fracționar – când operația de formare a unor submulțimi dintr-o multime dată se face cu ajutorul numerelor fracționare;

– distributiv iterativ – când operația de formare a unor submulțimi dintr-o multime dată se face cu ajutorul numeralelor iterative, prin distribuția acțiunilor.

Contextul diagnostic este următorul:

#câte câți V?# NdV

#câte câți S? # NdS

Acesta este realizat astfel:

#Câte câți ați fost?# – Am fost câte doi.

#Câte câți membri ați fost?# – Am fost câte doi membri.

Morfemul caracteristic este câte.

Formarea distributivului presupune apariția în poziție anterioară sau posterioară a numeralului cardinal.

Flexiunea distributivului cardinal este asemănătoare cu cea a numeralului cardinal, în afară de categoria aproximației, care la distributiv este mai slab reprezentată: cam câte patru, aproape câte patru, câte trei-patru.

Distributivul fracționar pune in locul numerelor întregi numere fracționare, simbolizând obiectele care se pot fracționa:

Dau la fiecare câte un sfert de banană.

Contextul distributivului nu acceptă decât fracționarul cardinal.

Distributivul iterativ este bine reprezentat in limbă.

El poate să cuprindă întreaga serie a iterativelor, prin antepunerea prepoziției:

Am văzut parcul de câte două ori fiecare.

Am repetat de câte șapte ori.

Funcțiile sintactice ale numeralului distributiv:

– subiect;

Exemplu: Câte trei erau interesați de tot felul de probleme.

– nume predicativ;

Exemplu: Ei sunt câte patru. (Nominativ)

Cadourile sunt pentru câte doi. (Acuzativ)

– atribut apozițional;

Exemplu: Copiii sunt mulți în fiecare echipă, și anume câte treizeci. (Nominativ)

– complement direct;

Exemplu: Luau câte cinci zilnic.

– complement indirect fără prepoziție;

Exemplu: Câte unuia îi place să învețe. (Dativ)

– complement indirect cu prepoziție;

Exemplu: Le pune calificative la câte patru, (Dativ)

– atribut:

Substantival;

Exemplu: Sunr așezați în grupuri de câte opt, (Acuzativ)

Fără prepoziție;

Exemplu: Lucrarea câte uneia dintre eleve este foarte bună. (Genitiv)

Adjectival;

Exemplu: Ne-au dăruit câte trei biscuiți.

– complement circumstanțial:

Acuzativ

De relație;

Exemplu: Banii aceștia sunt numai buni de întreit,

Dativ:

De cauză;

Exemplu: Datorită câte unuia totul iese rău.

– element predicativ suplimentar;

Exemplu: Incepem și noi a ne pregăti câte unul spre ieșire.

III.6. Grupul cantitativ in limba româna

In gramatica modernă, grupul sintactic reprezintă o structură de bază, fiind o componentă a enunțului, o îmbinare de cuvinte organizată în jurul unui centru sintactic. Tipurile grupului sintactic sunt determinate de clasa gramaticală a centrului sintactic.

Grupul cantitativ se definește ca fiind alcătuit dintr-un substantiv (unitate-etalon) și un component cu sens cantitativ, numeral de cele mai multe ori.

Exemplu:

5 m, 20 lei, 4 kg, 7 ore, 6 zile, 14 ani etc.

Există, așadar, concepte – etalon de tip metru, gram, litri, oră, lei, cu multiplii și submultiplii lor, in care obiectele respective sunt estimate.

Pe lângă aceste unități – etalon există, de asemenea, o serie de verbe care au ca marcă reprezentativă /+cantitate/, fiind implicate în procesul de măsurare – cântărire: a atârna, a cântări, a costa, a prețui, a scădea, a impune la, a taxa, a trage, a evalua, a cumpăra, a vinde, a răscumpăra, a împrumuta, a achita, a zălogi, a datora, a evalua etc.

S-a considerat că grupul cantitativ format, cum am mai spus, din substantiv și numeral în cele mai multe cazuri, este neanalizabil, satisfăcând o singură construcție sintactică.

In aceste construcții grupul cantitativ nu admite substituția cu o formă pronominală, dar admite substituția cu o clasă închisă de adverbe caracterizată prin marca semantică /+cantitate/, conferă grupului un statut aparte față de ceilalți determinanți nominali neprepoziționali.

S-a spus că grupul cantitativ nu admite decât substituția ambilor termeni prin cât , admite doar determinanți cantitativi, grupul fiind considerat circumstanțial cantitativ (sau de măsură):

Numeralul precizează numărul acțiunilor, de câte ori anume s-a repetat acțiunea, nu vreo circumstanță a producerii ei de fiecare dată.

Instituirea complementului cantitativ se întâlnește astfel cu dezideratul unor gramatici de a separa complementul de măsură de complementul circumstanțial de mod.

Circumstanțialul cantitativ exprimă o cuantificare, o caracterizare cantitativă a unei predicații semantice. Componentul cuantificat exprimă o calitate sau un proces înzestrate cu trăsătura gradualității (a scalarității). Circumstanțialul cantitativ se realizează ca un cantitativ propriu-zis, când exprimă variații cantitative în mod relativ și nediferențiat (Cântărește enorm.), și ca un cantitativ de măsură, când le exprimă prin raportarea la unități de măsură obiective (Cântărește 200 de grame.)”

Ștefan Găitănaru găsește soluția restabilirii corespondenței dintre funcția sintactică și cea referențială, disociind secvențele componente.

Astfel, intr-o propoziție de forma:

A parcurs 5 metri.

Conform gramaticilor actuale, 5 metri este neanalizabil, satisfăcând o singură construcție sintactică. Or, acest procedeu nu are o forță analitică pronunțată. Prin urmare, este mai normal să se analizeze metri – ca expresie a lungimii – drept complement intern și apoi, printr-o transformare interogativă: câți metri a parcurs? să se ajungă la numeralul 5, precizându-i funcția de atribut adjectival.

IV. CONCLUZII

Am simțit acest subiect ca pe o provocare.

Numeralul este o clasă intens controversată. Fiecare cercetător a venit cu idei noi, unii mergând până la ștergerea lui din rândul părților de vorbire, alții, dimpotrivă, revoluționând chiar ideea de numeral, cu o viziune inovatoare in aproape toate aspectele privitoare la numeral.

M-am simțit ca un soldat pus să apere numeralul în bătăliile pe care generalii-gramaticieni le poartă.

Lucrarea de față conține informații despre numeral, clasificarea lui, detaliind fiecare aspect.

Studiul numeralului s-a făcut din punctul de vedere al limbii române actuale.

Am încercat ca la fiecare idee pe care am abordat-o să punctez poziții pro și contra ale cercetătorilor, expunându-le pe toate, pentru ca apoi sa merg mai insistent pe ideea cu care eu am rezonat cel mai mult.

Am împărțit lucrarea în patru capitole mari:

In primul capitol am făcut o succintă prezentare a părților de vorbire, unde am vorbit despre specificul flexionar al limbii române, am enumerat criteriile după care se face clasificarea părților de vorbire si am enumerat părțile de vorbire.

In capitolul al doilea am început sa fac o prezentare generală a numeralului: definiția sa, clasificarea generală, principalele caracteristici ale sale. Tot aici am amintit despre controversele în legătură cu clasa numeralului.

Capitolul al treilea este cel mai amplu, deoarece am detaliat toate tipurile si subtipurile numeralului.

Împărțirea in tipuri și subtipuri s-a făcut pe baza contextelor diagnostice ale acestora.

Am specificat în acest capitol ceea ce este distinctiv la numeral, și anume modalitatea în care elementele clasei, înzestrate cu marca semantică /+exactitate/, realizează opozițiile cantitative, numeralul devansând caracterul nediferențiat al opoziției singular/plural ce angajează alte părți de vorbire.

Am încheiat discuția despre fiecare tip de numeral prin ilustrarea cazului și a funcției sintactice pe care o îndeplinește.

De asemenea, am făcut o descriere a grupului cantitativ in maniera cercetării întreprinse de prof.dr.Ștefan Găitănaru, care a optat pentru restabilirea corespondenței dintre funcția sintactică și cea referențială, disociind secvențele componente.

Ultimul capitol, al patrulea, este acesta în care încerc să prezint câteva concluzii pe marginea subiectului, dar și a lucrării în sine., să punctez ideile mai importante desprinse din lucrarea mea.

La finalul lucrării am atașat o bibliografie selectivă cu autorii și cărțile lor, cărți ce mi-au fost de un real folos în demersul meu, pentru care le mulțumesc și le port toată recunoștința și respectul meu!

Scopul acestei lucrări este acela de a aduna cat mai multe informații despre numeral, atât cât se poate pentru o lucrare limitată la un numar de până la 40 de pagini, informații pe care să le sistematizez într-un tot armonios, din care să rezulte importanța numeralului, dar mai ales felul special în care se comportă el sub diverse aspecte, cum ar fi, de pildă, modul particular al ideii de număr, făcând ca tocmai numeralul, care este expresia lingvistică a numărului, să nu cunoască opoziția de număr.

Dacă privim lucrurile cu detașare față de ceea ce am învățat că trebuie să însemne numărul ca și categorie gramaticală, vedem cu ușurință că, de fapt, numeralul este cel mai îndreptățit să primească respectiva categorie, pentru că, dintre toate părțile de vorbire, doar el poate exprima integral, până la infinit, opozițiile cantitative. Bineînțeles că unu reprezintă singularul, iar toate celelalte cifre care urmează după acesta reprezintă tot atâtea opoziții de număr, până la infinit. Mergând mai departe cu acest raționament, înțelegem că la celelalte părți de vorbire care realizează opoziția de număr există o falsă opoziție, deoarece numai singularul ne dă certitudinea unui singur număr (numărul singular), în timp ce numărul plural reprezintă o mulțime nedeterminată cantitativ, expresia conținând în sine o contradicție de termeni.

Toată această teorie foarte interesantă prezentată de Ștefan Găitănaru in cartea sa rămâne deocamdată doar ca material de gândire pentru gramaticieni, care poate că vor înțelege că este nefiresc ca tocmai numeralul să nu cunoască opoziția de număr, el fiind, așa cum am mai spus, expresia lingvistică a numărului.

Face parte din clasa semantico – funcțională a cantitativelor.

Numeralul este partea de vorbire flexibilă care-și schimbă forma în funcție de gen, caz și determinare prin flexiune sintetică (cea mai redusă) și analitică.

Acesta are ca trăsătură semantică + exactitate . Toate expresiile care conțin această trăsătură sunt numerale.

Numeralul se organizează în clase de cuvinte distincte: seria numeralelor care indică o fracțiune, seria numeralelor care indică o colectivitate, seria numeralelor care indică o multiplicare, seria numeralelor care indică un număr, seria numeralelor care indică ordinea etc.;

Numeralele fundamentale sunt cele care se referă la obiecte și acțiuni.

Acestea se împart astfel:

– pentru grupul nominal: numeral cardinal, adjectiv numeral cardinal, numeral ordinal, adjectiv numeral ordinal.

– pentru grupul verbal: numeral iterativ și numeral adverbial.

Numeralele operaționale sunt numeralele care se referă la numerele înseși. Acestea se împart astfel:

– pentru înmulțire: numeral multiplicativ și adjectiv numeral multiplicativ.

– pentru împărțire: numeral fracționar, adjectiv numeral fracționar, numeral colectiv, adjectiv numeral colectiv.

– pentru submulțimi: numeral distributiv, adjectiv numeral distributiv.

Cu toate controversele care există privitoare la numeral, această clasă morfologică este caracterizată de omogenitate, independență, exprimarea unei pluralități cantitative și sens gramatical.

De când învățăm primele cuvinte, mai întâi suntem învățați să numărăm, abia apoi memorăm prima poezioară. Îmi place să privesc mândria din ochii părinților, atunci când copilul lor știe să numere până la zece! După părerea mea, acest lucru denotă importanța numerelor (implicit a numeralului, care realizează aserțiuni numerice), în viața noastră. Inchei mica mea pledoarie privind numeralul și importanța sa cu îndemnul de a nu uita caracteristica lui cea mai frumoasă, aceea de /+ exactitate/!

V. BIBLIOGRAFIE

Bibliografie de referință:

Avram, Mioara Gramatica pentru toți, ediția a II-a revazută și adăugită, București, Editura Humanitas, 1997;

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția I, București, Editura Academiei, 1986;

Găitănaru, Ștefan, Gramatica actuală a Limbii Române. Morfologia, Pitești, Editura Tempora, 1988;

Găitănaru, Ștefan, Numeralul în limba română. Studiu descriptiv și istoric,Pitești, Editura Calende, 1993;

Găitănaru, Ștefan, Probleme de gramatică, Pitești, Editura Universității din Pitești, 2008;

GALR, V.Guțu Romalo (coordinator), editia a II-a revizuită, Editura Academia Româna, 2008;

GBLR, Editura Academiei Române, 2010;

Golopenția Eretescu, Sanda, Analiza structurală a numeralului românesc, 1965;

Graur, Alexandru, Puțină… aritmetică, București, Editura Științifică, 1971;

Pană-Dindelegan,Gabriela, Teorie si analiză gramaticală, București, Editura Coresi, 1992;

Bibliografie colaterală:

Coșeriu, Eugenio, Introducere în lingvistică, ediția a II-a, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1999;

Coteanu, Ion, Gramatica de baza a limbii române, București, Editura Albatros, 1982;

Guțu Romalo, Valeria, Flexiunea numeralului în Limba Româna, 1980;

Iordan, Iorgu, Structura morfologică a limbii române contemporane, București, Editura Științifică, 1967 (în colaborare cu Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu);

Iordan, Iorgu, Limba româna contemporană, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1978;

Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, ediția a III-a, București, Editura Polirom, 2008;

Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Iași, Editura Polirom, 2008;

Neamțu, G.G., Teoria și practica analizei gramaticale, Cluj-Napoca, Editura Excelsior, 1999;

Toșa, Alexandru, Elemente de morfologie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.

Abstract

The Romanian numbers are the system of number names used in Romanian to express quantities, fractions, ranks in ordered sets, counts, multiplication, and other information related to numbers.

In Romanian grammar, the words expressing numbers are sometimes considered a separate part of speech, called numeral (plural: numerale), along with nouns, verbs, etc.

The Numeral is an intensely controversial class. Each researcher has come up with new ideas, some going as far as delete it from the parts of speech, others, on the contrary, revolutionizing even the idea of numeral, with an innovative vision in nearly all aspects regarding the numeral.

This paper provides information about numeral, its classification, detailing every aspect.

The numeral study was done from the standpoint of the current Romanian language.

I divided the paper into four chapters:

In the first chapter I made a brief presentation of the parts of speech.

In the second chapter I started doing an overview of the numeral: definition, general classification, its main features. Here I also reminded of the controversies about the word class of the numeral.

The third chapter is the largest because I detailed all types and subtypes of the numeral.

The division in types and subtypes was based on their diagnostic contexts.

I specified in this chapter what is distinctive at the numeral, i.e. the way in which the class elements, endowed with semantic mark / + exactness / performs quantitative oppositions, the numeral outpacing the nature undifferentiated of the opposition singular / plural which engages other parts of speech.

I ended the discussion about each type of numeral by illustrating the case and syntactic function which it fulfills.

In the last chapter, the fourth, is where I present some conclusions on the topic.

The purpose of this paper is to gather a lot of information about numeral, as much information as possible for a paper limited to 40 (forty) pages.

Although there is controversy regarding the numeral, this class is characterized by morphological homogeneity, independence, expressing a plurality of quantitative and grammatical sense.

We must not forget about the most beautiful feature of the numeral: / + exactness /.

BIBLIOGRAFIE