Monitorizarea Presei cu Aplicatie la O Revista Pentru Femei

INTRODUCERE

Societatea informațională reprezintă societatea în care cel mai important tip de activitate este producerea și consumul de informație. Informația este principala resursă, tehnologia informației și a comunicațiilor este tehnologia de bază, iar mediul informațional, social și ecologic reprezintă mediul de existență a omului.

Esența lucrurilor în societatea contemporană, care a evoluat începând cu societatea agrară și cea industrială, devenind în cele din urmă o societate tehnologică, este dată de comunicare, prin care se realizează schimbul de informație între indivizi, schimb din care rezultă o nouă informație și o nouă valoare.

Societatea cunoașterii este mai mult decât societatea informațională (informatică), înglobând-o de fapt pe aceasta; cunoașterea înseamnă informație cu înțeles și informație care acționează, deci societatea cunoașterii nu este posibilă decât într-o strânsă legătură cu societatea informațională și nu poate fi separată de aceasta.

Societatea informațională bazată pe cunoaștere reprezintă o nouă etapă a civilizației umane, un nou mod de viață calitativ superior care implică folosirea intensivă a informației în toate sferele activității și existenței umane, având un impact major social și economic, deoarece permite accesul larg la informație, amplifică posibilitatea globalizării economice și a creșterii coeziunii sociale. Această evoluție este necesară pentru dezvoltarea durabilă a noii economii, bazată pe produse și activități intelectual-intensive, precum și pentru realizarea unei civilizații socio-umane avansate. Astfel, societatea informațională bazată pe cunoaștere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei și aplicațiilor informaticii și comunicațiilor, ea integrând mai multe dimensiuni: cea socială, cu impact asupra sănătății, protecției muncii, educației și formării etc, cea ambientală, cu impact asupra utilizării resurselor și protecției mediului, cea culturală, având un impact asupra conservării și dezvoltării patrimoniului cultural și dimnesiunea economică, cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale și ale noii economii bazate pe cunoaștere, inovare, cultură, educație etc.

Comunicatea în societatea informațională poate fi realizată prin relații directe, dacă este vorba de comunicare interpersonală și indirectă, mediată de un suport tehnologic (scrisoare, telefon, ziar, carte, televizor, internet, radio, film). Comunicarea mediată poate fi o comunicare mediată tehnologic (telecoferință, videoconferință, discursuri, spectacole, etc) sau o comunicare de masă, care leagă conglomeratele sociale enorme prin sisteme specifice: sistemul editorial, presa scrisă, radioul, televiziunea.

Termenul de masă desemnează ,,un conglomerat uriaș de oameni care nu se cunosc între ei, nu se află în relații de proximitate spațială, nu comunică, nu au valori și scopuri comune și pe care nu-i leagă decât un singur lucru – consumul aceluiași produs cultural, distribuit pe scară largă prin tehnologii moderne’’.

În societatea actuală, mass-media are un rol crucial în viața socială, fiind o putere indispensabilă cu o influență puternică asupra segmentelor societății. Într-un stat democratic, are rolul de a informa, comenta și critica, fiind un centru vital al vieții publice. Termenul de „mass-media” s-a format prin sinteza dintre cuvântul anglo-saxon „mass”, cu sensul de masă, căruia i s-a adăugat latinescul „media”, cu forma sa de plural, însemnând mijloace. Prin urmare, mijloacele media sunt definite ca „suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi”. Cu ajutorul acestor mijloace, se stabilește o relație de comunicare între creatorul de mesaj și receptorul său, această relație fiind desemnată de termenul comunicare mediată, deoarece se folosește de acel instrument de mediere pentru a permite unuia sau mai multor emițători să difuzeze informații către unul sau mai mulți receptori.

Conceptul de comunicare de masă poate fi definit ca „orice formă de comunicare în care mesajele, având un caracter public, se adresează unei largi audiențe, într-un mod indirect și unilateral, utilizându-se o tehnologie de difuzare”.  Astăzi, caracterul unilateral este diminuat prin încercarea de a susține o relație de interacțiune între cele două părți prin feed-back.

Dimensiunea industrială a comunicării de masă a dus la crearea unei „culturi de masă”, care a avut drept consecință standardizarea produsului, simplificarea conținuturilor,  eliminarea dimensiunilor intelectuale în favoarea atributelor afective și valorizarea după criteriul economic, adică profitul. „Cultura de masă este definită nu de faptul că este cultura maselor sau că este produsă pentru a fi consumată de mase, ci de faptul că ei îi lipsește atât caracterul reflexiv și subtilitatea culturii „înalte” a elitelor sociale, culturale și academice, cât și simplitatea și concretețea culturii folclorice din societatea tradițională”.

Ca efect al culturii de masă, produsele mediatice sunt variate, caracterizate de accesibilitate și afectivitate excesivă. Acestea se orietează în funcție de preferințele „omului mediu”, așa cum l-a definit Adolphe Quotelet: „omul mediu este, pentru o națiune, ceea ce este centrul gravitațional pentru un corp; aprecierea tuturor mișcărilor sau a echilibrului unei națiuni trebuie să se raporteze la el.  În consecință, stilul, structura și conținutul unui astfel de produs mass-media trebuie asamblate astfel încât să fie înțeles de un public cât mai larg, cu acces simplu și direct. Produsele mediatice sunt privite ca un bun comercial, cu un caracter perisabil din cauza nevoii permanente a auditoriului de a consuma ceva nou, îmbunătățit, dar și de a fi la curent cu evoluția sistemelor societății actuale, aflate într-o permanentă schimbare și producere de fluxuri de informații și evenimente care trebuie transmise.

O altă caracteristică a comunicării de masă este canalul de transmitere. Prin dezvoltarea tehnologiei, modalitățile de transmitere a mesajelor s-au diversificat, astfel că prin apariția audiovizualului și posibilității de a transmite cu rapiditate informațiile, mijloacele media au ajuns să fie caracterizate de simultaneitatea cu evenimentul, deoarece timpul dintre momentul aflării unei informații sau desfășurării unui eveniment și receptarea lor a ajuns să fie foarte scurt, uneori chiar nul. 

Unul dintre mijloacele informării în masă este presa scrisă, care cuprinde ziarele, revistele și magazinele.

Ziarele sunt periodice, tipărite pe hârtie și au între una și șapte apariții pe săptămână și se împart în mai multe categorii: cotidienele (între cinci și șapte apariții pe săptămână), care acoperă zone diverse, fiind locale, naționale sau multinaționale și pot avea fi economice, sportive sau de interes general; săptămânalul, bisăptămânalul sau ziarul care apare de trei ori pe săptămână, care pot fi locale sau naționale, generaliste sau specializate. Acestea sunt cel mai vechi mijloc de informare a presei scrise.

Revistele și magazinele au apariții săptămânale sau lunare, sunt naționale, tipărite pe hârtie de cea mai bună calitate, ilustrate, capsate și relativ scumpe. Magazinele sunt din ce în ce mai specializate pe un anumit domeniu (calculatoare, telefonie, autoturisme). Există și revistele tehnice, care abordează teme legate de profesie și economie, astfel că fiecare profesie are revista sau revistele sale. Magazinele pentru marele public se împart în magazine de televiziune, magazine pentru femei și săptămânale de actualitate. Revistele și magazinele sunt elaborate, pornind de la o idee unică.

Rolul presei scrise este de a informa și de a distra, informația fiind selectată în funcție de anumite criterii necesare pentru îndeplinirea rolului: noutatea informației, proximitatea în raport cu publicul, pertinența, importanța deosebită a persoanelor implicate în știre, impactul social probabil al evenimentului, raritatea, emoțiile stârnite etc.

Subiectul abordat în această lucrare este presa feminină, care se împarte în presă de informare și divertisment, presa casei și a familiei, presă sentimentală și publicații de modă. Motivația obiectivă în alegerea acestei teme este faptul că, în momentul actual, ne întâlnim cu o continuă evoluție și dezvoltare a acestui tip de jurnalism. Presa feminină a fost privită mereu ca un material superficial, scris doar pentru că există un public generos care apreciază cu succes acest domeniu. Ca parte importantă a presei, presa feminină deține un cuvânt semnificativ în mediul în care se dezvoltă, astfel că acest tip de presă este specializată pentru un grup-țintă bine delimitat al publicului cititor și anume femeile care doresc să schime prin cuvânt o mentalitate învechită, un mod de viață îmbătrânit, concepții care împiedică evoluția spre modernizare. Publicațiile adresate femeilor abordează subiecte privind experiențele și ideile femeilor societății feminine și conțin materiale atent documentate: interviuri, reportaje, articole, editoriale originale etc.

Ca și motivație subiectivă, alegerea acestei teme are legătură cu faptul că mă regăsesc în categoria grupului-țintă a publicului cititor a acestui tip de presă. De asemenea, presa feminină oferă un spațiu de cercetare extrem de productiv la nivelul tipologiilor, care poate da naștere unui studiu de mentalitate sau a unui important document al diferenței de genuri, deoarece prin metodele folosite în cadrul presei feminine se încearcă convingerea, informarea și individualizarea genului feminin. Un alt motiv este faptul că presa feminină există, nimeni nu îi neagă existența și reprezintă un material care contribuie din plin la stilul de viață al femeilor, la modul de a gândi și la modul de exprimare, însă nu există cercetări aprofundate, specializate referitoare la această temă, de aceea, în cuprinsul acestei lucrări se va încerca surprinderea elementelor presei feminine, a rolului său, a metodelor și cel mai important, a efectelor sale.

CAPITOLUL 1

DEZVOLTAREA PRESEI ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

Presa, ca principal mijloc de informare și comunicare în masă, a trecut prin diferite etape. Astfel că, între 1920 – 1940, Primul război mondial a relevat puterea mass-media în domeniul propagandei, dezinformării și manipulării. Între 1940 – 1960, perioadă considerată vârsta de aur a psihologiei sociale, este marcată de accesul tot mai larg la presă, radio, cinematograf, care nu mai servesc doar informării, ci și divertismentului. Perioada 1960 – 1978 este influențată de efectele televiziunii și de rolul acesteia ca instrument de creștere economică și schimbare socială. Între anii 1978 și 1980, spiritul vremii acordă un interes sporit internaționalizării comunicării, mass-media devenind obiect de critică din diferite perspective, dar și din ce în ce mai interactivă. Între 1980 și 2000, audiența mass-media a devenit planetară, sporind valoarea ei ca instrumente de control și influență, comunicarea interpersonală și publică atingând cote maxime.

Dezvoltarea presei în societatea contemporană este rezultatul mai multor factori, anume comunicarea, sistemul social, publicul și opinia publică. Este necesară analizarea acestor factori în vederea stabilirii contribuției și a efectelor sale referitoare la dezvoltarea presei.

Comunicarea

Dicționarul explicativ al limbii române – DEX prezintă următorul înțeles termenului: a comunica înseamnă a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune, stabilind prin această definiție un proces și o relație cognitivă. Definirea conceptului de comunicare implică diverse conotații, care gravitează însă în jurul unui înțeles comun și este abordată din mai multe puncte de vedere:

Din punct de vedere psihologic, comunicarea reprezintă o relație între indivizi: ,,comunicarea este în primul rând o percepție. Ea implică transmiterea, intenționată sau nu, de informații destinate să lămurească sau să influențeze un individ sau un grup de indivizi receptori’’.

Profesorul Emilian M. proces și o relație cognitivă. Definirea conceptului de comunicare implică diverse conotații, care gravitează însă în jurul unui înțeles comun și este abordată din mai multe puncte de vedere:

Din punct de vedere psihologic, comunicarea reprezintă o relație între indivizi: ,,comunicarea este în primul rând o percepție. Ea implică transmiterea, intenționată sau nu, de informații destinate să lămurească sau să influențeze un individ sau un grup de indivizi receptori’’.

Profesorul Emilian M. Dobrescu consideră comunicarea un concept fundamental în sociologie și psihologia socială și grupează accepțiile care i se atribuie după cum urmează:

Proces în care se observă stimuli și se reacționează în raport cu aceștia

Mecanism esențial în dezvoltarea relațiilor umane

Totalitatea simbolurilor gândirii și a mijloacelor prin care ele se difuzează și se conservă

Comunicare socială – expresie generală pentru toate formele de relații sociale, cu participarea conștientă a indivizilor și a grupurilor.

O definiție mai largă plasează comunicarea la nivel biologic, astfel că „există comunicare de fiecare dată când un organism oarecare, în particular un organism viu, poate afecta un alt organism, modificându-l sau modificându-și acțiunea, pornind de la transmiterea unei informații (și nu printr-o acțiune directă, precum cea pe care o exercită o forță fizică punând în funcțiune o energie)”

Din punct de vedere sociologic, comunicarea (de masă) este privită ca „un ansamblu de modalități rețele de transmisie, echipamente individuale și autonome care permite punerea la dispoziția unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje”

Definiția pe care o considerăm completă și elocventă este următoarea: Comunicarea este un proces prin care, atât în lumea animală, cât și în societățile umane, se transmit de la un receptor la un emițător informații, prin intermediul unor semnale sau sisteme de semnale. Acest proces implică o interacțiune și are anumite efecte, producând o schimbare.

Comunicarea, fiind un fenomen foarte complex, se pretează unor clasificări în funcție de diverse criterii:

După criteriul mijloacelor fizice:

Comunicare acustică

Comunicare tactilă

Comunicare chimică

Comunicare vizuală

După criteriul modului de realizare:

Comunicare directă (emițătorul și receptorul se află în proximitate fizică)

Comunicare indirectă, prin scriere (este mediată prin utilizarea unor instrumente și suporturi și face posibilă transmiterea mesajului în timp și spațiu)

Comunicare multiplă, prin imprimate (același mesaj poate fi multiplicat și difuzat unui număr mare de receptori, în timp și spațiu)

Comunicare colectivă (emițătorul și receptorul sunt grupuri, mesajul este mediat de un organ de informare și poate fi multiplicat)

Comunicarea de masă

După criteriul relațiilor emițător-receptor:

Privată

Publică (educațională, administrativă/instituțională, politică, artistică, religioasă, științifică/tehnică)

Comunicarea scrisă, cea care ne interesează în abordarea acestei teme, folosită în mare parte în presa scrisă, (alături și de comunicarea vizuală) asigură transmiterea mesajelor la distanță și fixarea mesajului pe un suport material care să-l proiecteze în timp și spațiu. Formele de comunicare scrisă sunt diverse, le vom analiza succint doar pe cele care corespund domeniului prezentat. În cazul în care emițătorul este individual și receptorul colectiv, aceasta fiind regula (există și cazul de emițător colectiv și receptor colectiv, dar nu se practică în presa scrisă) se evidențiază articolul (text publicistic în care autorul expune date/fapte în scopul de a informa publicul; poate fi descriptiv sau analitic), cronica (are ca scop transmiterea de informații, prin înregistrarea evenimentelor/ fenomenelor dintr-un anumit domeniu), editorialul (articol din presa scrisă, de obicei pe prima pagină, referitor la un eveniment important pentru societate, reprezentând poziția/atitudinea publicației), foiletonul (un articol sau un fragment de roman, în numere succesive ale unui ziar/reviste), pamfletul (gen literar și jurnalistic, bogat în figuri de stil, prin care se ironizează, se ridiculizează, se acuză, de cele mai multe ori prin reducerea la absurd, o persoană sau un grup), reportajul (are ca scop relatarea unor evenimente, înregistrarea unor fenomene, configurarea unei imagini mentale, a atmosferei unui loc/eveniment/situații), știrea (gen publicistic de mică întindere, constând în formularea informațiilor referitoare la un eveniment), tableta (articol de mici dimensiuni, cu loc fix în pagină, care dezvoltă de obicei o singură idee, într-o manieră eseistică, uneori cu accente de pamflet), interviul (vizează o dublă comunicare: una interpersonală, cu persoana intervievată, și una publică, destinată cititorilor, deci unui receptor colectiv; construit dintr-o succesiune de întrebări și răspunsuri, interviul este o ,,confesiune” dirijată, care are ca scop informarea publicului, influențarea lui în favoarea invitatului, divertismentul)

Nivelurile comunicării se clasifică în nivelul informării și nivelul cunoașterii, astfel că se impune o scurtă analiză a conceptelor de informație, informare, cunoaștere și relația cu comunicarea.

Informația este o cunoaștere elementară care poate fi transmisă, stocată, conservată și utilizată datorită unui suport. După criteriul zonei de interes, poate fi locală și universală. În funcție de modul de transmitere, poate fi directă (fără intermediar) sau indirectă (transmisă prin diferite mijloace de comunicare). Informația este un produs al comunicării.

Prin termenul de informare se înțele pe de-o parte acțiunea de a informa/a se informa și rezultatele ei și pe de altă parte, comunicare orală sau scrisă prin care cineva este înștiințat în legătură cu un fapt sau un eveniment.

Cunoașterea, la rândul ei, este definită ca un „ansamblu articulat și organizat de cunoștințe” sau „de date asimilate, înregistrate și retransmise de oameni”. Cu alte cuvinte, cunoașterea este rezultatul comunicării cunoștințelor, informațiilor conținute în mesaje.

În legătură cu raporturile dintre informație și comunicare, s-au formulat diverse puncte de vedere, Robert Escarpit considerând comunicarea ca un act, iar informația ca produs al acesteia.

Sistemul social

Principalele etape ale dezvoltării comunicării umane au avut „consecințe profunde asupra vieții sociale individuale și colective” și au contribuit la constituirea sistemelor sociale și la configurarea diferitelor culturi.

Epoca semnelor și semnalelor aparține ființelor „preumane”, incapabile, din punct de vedere fizic, de vorbire. Ele comunicau prin sunete, semne cu mâna, expresie, mișcare.

Epoca vorbirii și a limbajului se leagă de apariția omului de Cro Magnon.

Epoca scrisului. De la pictogramele convenționalizate, în vederea stocării informației și transmiterii ei în timp și spațiu, umanitatea a evoluat spre utilizarea scrierii fonetice.

Epoca tiparului. Inventarea tiparului a reprezentat o revoluție în comunicare, făcând posibilă o difuzare mult mai amplă, mai rapidă și mai eficientă a informației, ceea ce a permis noi conexiuni, deci un progres al gândirii și cunoașterii. Alfabetizarea unui număr crescând de oameni a modificat însăși evoluția umanității

Epoca mijloacelor de comunicare în masă. Dezvoltarea cunoașterii și invențiilor tehnice au produs, mai ales în secolul XX, noi revoluții care privesc nu numai transmiterea informațiilor, dar și schimbarea percepției asupra lumii, relațiile dintre indivizi și comunități, atenuarea diferențelor generatoare de conflicte, comportamentul uman în general.

Publicul

Publicul poate fi definit ca o comunitate constituită ca atare într-o situație comunicațională, în legătură cu receptarea unui/unor mesaje (politice, culturale, educaționale, publicitare etc.).

Noțiunea de public implică, așadar, ideea de colectivitate și pe aceea de interes comun, în raport cu un fenomen. Publicul se poate constitui, ca atare, spontan, poate fi organizat, instituționalizat și, datorită mass-media, concentrat sau dimpotrivă dispersat, dar legat prin receptare, în pofida distanței.

Din punctul de vedere al direcțiilor de interes se disting trei categorii de public:

• public general;

• public selecționat (pe care îl putem numi specializat, n.n.);

• public de grup (constituent al unui grup cu interes delimitat).

Sociologii români Mihai Ralea (1896-1964) și Traian Herseni (1907-1980) au împărțit publicul și în alte categorii:

• publicul participativ (la anumite obiceiuri, serbări, competiții) – actant al unui eveniment;

• publicul asistent – pasiv (la spectacole, concerte, conferințe).

În funcție de aria de dispersare în spațiu, se regăsesc:

Publicul global – Sub aspect spațial, în condițiile unei societăți numite „a informației”, se poate vorbi despre un public global, planetar, care, voluntar sau involuntar, are un număr variabil de interese comune, de opinii convergente, ce decurg din cele dintâi și, prin frecventarea comună a mass-media, începe să dobândească un referențial și gusturi comune.

Publicul național – Populația fiecărui stat are, la rândul ei, interese comune, sensibilități și susceptibilități proprii, tradiții și reprezentări specifice, o memorie colectivă la care se raportează și care îi modelează orizontul de așteptare. Această identitate îi conferă, în anumite împrejurări, un caracter de public general cu motivații și reacții comune.

Publicul local – Viața comunitară și tradițiile locale conferă anumitor evenimente un interes special la nivelul unui oraș sau al unei zone. Fără semnificații pentru marele public, ele atrag un public participativ și rețin atenția publicului local prin presa din zonă și la posturile locale de radio/TV.

Publicul specializat – Anumite manifestări din viața publică, anumite publicații și anumite emisiuni radio/TV atrag un public specializat, care, spre deosebire de publicul general și ocazional, nu se caracterizează printr-o curiozitate oarecare, ci prin motivații durabile, bazate pe experiența în domeniu, pe o cunoaștere dobândită anterior, pe anumite afinități și aptitudini.

Din punct de vedere al psihologiei sociale se disting:

Publicul infantil – Această categorie, care nu dictează pe piața mass-media reprezintă publicul matur al viitorului și este în curs de formare. De măsura și felul în care este el obișnuit cu practicile culturale, de informare și de consum al „mediilor”, depinde viitoarea dezvoltare a pieței acestora. Publicul infantil este foarte dispus să imite ceea ce îl impresionează. Din acest motiv el este protejat prin lege împotriva efectelor nocive ale unor produse mediatice, inclusiv publicitare. Anumite emisiuni poartă sigle care previn părinții că este cazul să evite vizionarea lor de către copii (în unele țări publicitatea este interzisă în emisiunile/pe canalele destinate copiilor).

Publicul adolescent și tânăr – Acest segment, care cuprinde populația cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, se caracterizează prin disponibilitatea de a se lăsa influențat de ceea ce se imită fără efort (și discernământ), este avid de divertisment și de interactivitatea cu mass-media. Ca și publicul infantil, și acesta este sedus de componenta vizuală a produselor mediatice, nu are o identitate formată, deci urmează spontan mesajele publicitare care îi stimulează consumul. Numeroase posturi de radio și oferte de comunicare electronică îl vizează și îl fidelizează. Este un public ai cărui reprezentanți nu pot, de cele mai multe ori, să explice un act personal, deci un public puțin reflexiv și deloc exigent.

Publicul adult – Categoria cetățenilor activi profesional, situată, cu variații, între 25-65 de ani, cu formația încheiată și un grad mare de ocupare a timpului, destinând pentru informare și divertisment mai puține ore decât alte categorii. El reprezintă majoritatea publicului general și a publicului specializat.

Sub aspect social, se disting mai multe subcategorii:

• elita;

• clasa de mijloc;

• oamenii de condiție modestă;

• non-publicul.

Sub aspect psiho-social, în funcție de sex și formație, se disting alte subcategorii:

Publicul feminin – Statistici din diferite țări, privitoare la sociologia lecturii, arată că femeile citesc mai mult decât bărbații. Ele au două direcții principale de interes:

• legate de îndatoririle profesionale și familiale;

• legate de nevoia de evaziune și compensație.

Publicul masculin – Adulții activi profesional, de sex masculin, urbanizați recent sunt interesați de problematica politică și economică și, în foarte mare măsură, de sport. Ei citesc cotidienele alese conform convingerilor/opiniilor politice și ziarele sportive. Insatisfacțiile lor de tot felul nu sunt compensate în ficțiune, ca în cazul femeilor, de unde și violența latentă sau/și exteriorizată.

Publicul de vârsta a treia – Această categorie, biologic determinată, le include pe cele constituite după criterii psihosociale. Cu excepția vârstnicilor care aparțin elitei, acest public manifestă caracteristici comune.

Minoritățile – Toate categoriile menționate anterior există, în România, atât în cadrul majorității românești, cât și în acela al minorităților etnice. Acestea aparțin publicului general, dar formează și un public special, pentru publicațiile în limbile respective și pentru emisiunile speciale radio/TV. Dispersat sau omogen într-o zonă geografică, motivat de interese și sensibilități specifice comunității din care face parte, dar, inevitabil, și de unele interese ale statului în care trăiește, acest public își afirmă, pe de o parte, identitatea, iar pe de altă parte, se manifestă solidar cu publicul general. El are o memorie colectivă distinctă, dar legată de a majorității, și o experiență particulară, specifică tradițiilor etniei sale.

Opinia publică

Opinia publică premerge apariției mijloacelor de comunicare de masă și se manifestă în legătură cu informația primită de indivizi pe diferite canale. Contribuie la constituirea reacției motivația, sistemul de valori colective, reprezentarea despre lume a unei comunități.

Desigur, apariția și dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă au influențat în mod substanțial anvergura fenomenului.

Opinia publică, cristalizată și orientată de mass-media, reprezintă o forță. Din acest motiv s-a considerat că ea însumează acele opinii ale cetățenilor de care guvernanții înțeleg că este prudent să țină cont.

Ca definiție, opinia publică reprezintă o reacție sau un ansamblu de reacții ale indivizilor, în raport cu informațiile pe care aceștia le primesc cu referire la persoane/personalități publice, fapte, evenimente și în care ei recunosc probleme sociale, politice sau/și morale în care se implică prin comunicare și acțiune.

Produs al contextului psihosocial, opinia publică evoluează odată cu mentalitățile și este istoricește determinată de un complex de factori.

Prima observație care se poate face în legătură cu forma de exprimare a opiniei publice este aceea că ea are funcția de a afirma un ansamblu de principii, valori, modele, așadar o funcție pozitivă și, dimpotrivă, funcția de a nega anumite tendințe, manifestări, fapte, deci o funcție negativă.

Din punctul de vedere al influenței opiniei publice asupra instituțiilor unei societăți se disting:

1. Funcția expresivă sau de control. Prin aceasta, opinia publică afirmă sau contestă anumite principii, valori, idei de interes general la un anumit moment. Opinia publică exprimă o atitudine în raport cu evenimente sociale de o anumită importanță, obligând Puterea la o anumită reacție.

2. Funcția consultativă. Prin aceasta, opinia publică face sugestii, orientează, avansează idei/soluții pentru problemele comune. Este o manifestare a inteligenței colective, care imaginează răspunsuri la situațiile de interes public.

3. Funcția directivă. În situații critice sau tensionate, opinia publică exercită o presiune cu caracter imperativ, care influențează puternic deciziile Puterii, în regimurile democratice.

Din punctul de vedere al conținutului au fost identificate alte funcții:

1. Funcția de apreciere. Opinia publică acceptă o situație, o evaluează spontan, reacționează emoțional față de anumite stări de lucruri.

2. Funcția analitică este mai complexă decât cea de apreciere, în sensul că opinia publică este capabilă, în anumite situații, să analizeze și să-și explice cauzele fenomenelor care intră în sfera ei de interes.

3. Funcția constructivă nu are atât o componentă emoțională, cât una rațională, presupunând că opinia publică ia în calcul necesitatea anumitor decizii, chiar dacă neconvenabile, în scopul realizării binelui public.

4. Funcția de reglementare constă în faptul că opinia publică este creatoare de norme de ordin moral și comportamental, norme ce limitează eventualele excese și mențin o anumită ordine, dincolo de reglementările juridice ale societății. Asemenea norme orientează conduita, în special în spațiul public.

Orientarea și manifestarea opiniei publice sunt determinate de o serie de condiții:

Informarea. La nivel individual sau colectiv, opinia publică se formează prin selecția, asimilarea, organizarea informației de care dispune comunitatea. Informarea este mediată de mijloacele de informare și comunicare în masă, care o utilizează mai mult sau mai puțin obiectiv sau corect, în funcție de politica grupului de interese care le finanțează.

Tradiția. Opinia publică se orientează nu numai ca reacție imediată față de evenimente, ci și ca efect al informațiilor dobândite anterior, al atitudinilor deja adoptate, al reprezentărilor constituite în mentalul colectiv.

Coordonatele morale. Indiferent de impactul unor evenimente, ele sunt judecate prin raportare la un cod moral preexistent. Opinia publică se manifestă în acord cu anumite principii morale unanim acceptate. Morala publică poate fi mai severă sau mai tolerată, după cum evoluează mentalitățile.

CAPITOLUL 2

SPECIFICUL PRESEI SCRISE

Ceea ce este specific presei scrise și se deosebește de celelalte mijloace media, este transmiterea mesajului prin intermediul comunicării scrise, susținută de comunicarea vizuală. Pentru a transmite mesajul în acest mod, el trebuie să se adapteze unor reguli, în scopul de a fi transmis într-un mod corect și de a-și produce efectul.

Astfel, materialul prin care se va realiza comunicarea scrisă și prin care se va transmite mesajul trebuie să urmărească următorii pași: planificarea, claritatea, limbajul proaspăt, onestitatea, precizia, armonizarea, eficiența, revizuirea. Materialul va fi precedat și de un intro, care va urma și el anumite reguli, urmând ca mai apoi să fie analizate construcția și descrierea materialului.

2.1. Regulile materialului de presă scrisă

Planificarea – Este cea mai importantă etapă din procesul scrierii, precedată de documentare. Se decide dacă materialul este o știre de impact, o știre de fapt divers sau de interes uman și modul în care va fi redactat.

Claritatea – Se referă la claritatea în concepție, organizare și limbaj al materialului. Este necsară incuderea fiecărei etape într-o narațiune, fiecare eveniment dintr-o secvență și fiecare treaptă într-un raționament. De asemenea, vor fi necesare rezumate și recapitulări în cazul unor subiecte specializate. Este de evitat folosirea frecventă a jargonului, iar în cazul în care este prezent, trebuie eplicat în termeni de limbaj comun. Un alt aspect important este claritatea și simplitatea propozițiilor și a limbajului și folosirea termenilor generali, pentru a facilita înțelegerea receptorilor.

Limbajul proaspăt – rolul materialelor de presă scrisă este de a oferi cititorilor ceva nou – informație, viziuni, observații, cugetări; fiecare subiect trebuie văzut ca un lucru nou, particular. Evitarea clișeelor este o altă cerință pentru asigurarea limbajului proaspăt, alături de evitarea automatismelor (adjective asociate instinctiv cu anumite substantive: afaceri – bănoase, reportaje – senzaționale, crime – odioase etc) și a jocurilor de cuvinte (Las Vegas – jocuri de noroc, Londra – ploaie). Totodată, folosirea unui limbaj viu prin creearea de noi comparații, metafore și formulări asigură un limbaj proaspăt și pentru îndeplinirea acestui element se impune evitarea frazelor la modă, folosite constant în presa scrisă la un anumit moment.

Onestitatea – Este necesar ca materialul de presă scrisă să fie cât mai aproape de adevăr, să nu se recurgă la omisiuni și la exagerarea valorii subiectului. Materialul trebuie să fie rezultatul unui efort conștient de a fi echilibrat și de a reflecta adevărul prin detalii și prin linia generală a articolului. Hiperbolizarea, procesul prin care se folosesc unele cuvinte în scopul de a da o conotație mai puternică subiectul (șocant, cutremurător, dramatic) este un alt element care trebuie evitat. De altfel, se impune folosirea unui titlu cu nuanțe intermediare, nu unul simplist în alb și negru și evitarea deducerii motivelor.

Precizia – Pentru a se asigura îndeplinirea acestei reguli, materialul trebuie scris astfel încât să răspundă la întrebările receptorilor (cine, ce, unde, când, cum, de ce), nu să dea naștere la alte întrebări. Este necesară de asemenea particularizarea și evitarea abstractizării, precum și folosirea valorilor cunoscute, adjectivelor concrete. Evitarea eufemismelor este o altă cerință și pentru a fi îndeplinită este necesară acuratețea și detaliile cele mai semnificative, eliminarea sentimentelor și comentariilor care ar diminua impactul și acuratețea materialului.

Armonizarea – Stilul, tonul și ritmul materialului trebuie să se potrivească cu subiectul. Astfel că, materialele de acțiune și mișcare trebuie scrise într-un ritm real, cu verbe active și directe, cu propoziții cu doar câteva adjective. Materialele tragice trebuie tratate cu seriozitate. Este indicată lăsarea umorului să se desprindă din eveniment, fără adăugarea glumelor sau jocurilor de cuvinte.

Eficiența – Este de dorit ca fiecare frază și propoziție să aibă un sens, să conțină o nouă informație sau să reprezinte un element de legătură și întreaga construcție să aibă un ritm, care poate fi realizat prin înlăturarea expresiilor și construcțiilor lente (Este un fapt binecunoscut că, Putem, de asemenea, observa că…). Diateza activă este și ea importantă, deoarece prin ea se exprimă faptele într-un mod direct, iar citatele trebuie folosite în mod economic. Folosirea listelor este foarte indicată atunci când este necesară prezentarea mai multor idei sau probleme, cu includerea detaliilor în listă. De asemenea, sunt de evitat expresiile fără sens (zvon neconfirmat, exagerat de alarmant, pericol grav) și tautologiile (condiție esențială, printre unele dintre remărci s-au numărat). Este de preferat folosirea unui singur cuvânt în locul unei expresii lungi (expresia subiectul la care mă refer poate fi înlocuită cu un singur cuvânt – acesta).

Revizuirea – Procesul de revizuire este foarte important pentru a se asigura respectarea tuturor cerințelor anterioare. George Orwell (autorul cărților Ferma animalelor, 1984), a cărui scriitură a fost remarcată pentru claritatea ei, a propus șase întrebări care trebuie puse în legătură cu fiecare propoziție: Care este mesajul?, Ce cuvinte îl exprimă?, Ce imagine sau expresie l-ar face mai clar?, Este imaginea destul de vie pentru a avea efect?, S-ar putea spune acest lucru într-un mod mai simplu?, S-a scris ceva ce poate fi evitat?. Încă două întrebări s-ar impune: Există vreun fragment nefinalizat, este totul exprimat așa cum trebuie?, Se citește materialul cursiv?. În urma răspunsurilor la aceste întrebări, procesul de revizuire va fi îndeplinit și respectarea cerințelor pentru materialele din presa scrisă va fi aproape maximă.

2.2. Intro-ul

Acesta este cel mai important paragraf al materialului, îi poate determina pe receptori să citească articolul până la capăt sau să-l abandoneze. Și acesta trebuie să respecte anumite reguli pentru a-i fi asigurat rezultatul pozitiv, adică să capteze interesul cititorilor și să dea tonul paragrafelor care îl preced. Intro-ul trebuie să fie direct, ordonat și clar și să nu conțină detalii neesențiale. De regulă, acesta trebuie să fie autonom, independent de paragrefele următoare și să nu înceapă cu o propoziție subordonată (Deși crimele sunt mai numeroase pe zi ce trece, În ciuda numărului crescut de crime), deoarece este o abordare lentă, întârzie expunerea faptului esențial și ridică întrebări în mintea receptorilor. Nu trebuie început nici cu cifre sau cu nume de organisme oficiale și nici cu un citat, deoarece crează confuzie, citatul trebuie folosit doar în cazuri excepționale și vorbitorul trebuie identificat imediat.

Intro-ul de tip hard news (știri dramatice și clare) – În titlu se dau toate punctele principale ale subiectului, fiind dispus pe mai multe rânduri sau niveluri. Această practică a dispărut însă, titlurile au devenit tot mai mari ca dimensiune a literelor, dar mult mai mici în ceea ce privește numărul de cuvinte și astfel, intro-ul a trebuit să preia sarcina vechilor titluri. În cadrul intro-urilor de acest gen, aspectele cele mai importante trebuie să se afle exact la început.

Intro-ul narativ – Expune subiectul cronologic, folosit de regulă la materiale feature, atunci când cum s-a întâmplat este mai important decât cum s-a întâmplat.

Anecdota – Folosită în cadrul materialelor lungi, pentru a prezenta personajele principale, caracterul și relațiile lor.

Picătura întârziată – Se întinde pe câteva paragrafe, adevăratul intro este amânat; folosită la materialele soft news și la articole vesele.

Intro de tip glonț – Opus celui de mai sus, întregul subiect este cuprins într-o singură propoziție relevantă. Se folosește în cazul unui subiect important, care va fi abordat de toată presa.

Intro-ul rezumat – Folosit pentru a extrage elemente esențiale dintr-un șir de evenimente.

Intro-ul declarație – Autorul materialului introduce o declarație bizară sau șocantă pentru a determina receptorii să citească mai departe.

Intro-ul șoc – Se iau două elemente ale subiectului, originea și deznodământul și se cuplează pentru a produce un șoc.

Intro-ul punere în scenă – Descriere în cuvinte a unei scene neobișnuite, dar esențială pentru înțelegerea subiectului. Folosit la soft feature foarte lungi sau articole de culoare, semnificația sa trebuie explicată la scurtă vreme după expunere.

Intro-ul interogativ – Folosit în cadrul materialelor ușoare, de lifestyle unde întrebarea are o soluție sau soluții complexe (De câte ori v-ați spălat pe mâini astăzi?).

Intro-ul umoristic – Cel mai comun intro, reprezintă o deschidere foarte eficientă, receptorii vor citi mai departe, anticipând mai mult umor.

Intro-ul filosofic – Formularea unei aserțiuni cu unicul scop de a o demola în restul materialului.

Intro-ul istoric – Se începe cu o frază despre istoria subiectului, faptul istoric trebuie să fie însă îndeajuns de fascinant sau întorsătura din paragraful următor să aibă forță.

2.3. Construcția și descrierea

Construcția unui material de presă scrisă depinde de claritate, organizare și eficiență și trebuie să urmeze anumite reguli pentru a genera un material de presă scrisă bun. Astfel, fiecare aspect al subiectului trebuie tratat pe rând, iar folosirea cuvintelor de legătură pentru introducerea unui element ce contrastează cu informația (dar, totuși) trebuie evitată prin aranjarea materialului ce argumentează într-o anumită direcție și plasarea ulterioară a informației în contradictoriu. Informațiile trebuie corelate astfel încât să nu ducă la o fundătură, recomandabil într-o structură cronologică atunci când este posibil. Dezmințirile sau negațiile trebuie să urmeze imediat după acuzații, de asemenea explicațiile pot fluidiza materialul în cazul în care este vorba de o problemă ce poate stârni confuzii. Recapitularea materialului precedent este o altă regulă de urmat atunci când materialul este structurat pe mai multe ediții. În construcția materialului este importantă analiza acestuia precum și finalitatea sa, împreună cu citarea surselor de informație. Atribuirea surselor trebuie să se realizeze pentru orice informație care este sau poate deveni controversată, folosirea diatezei pasive trebuie înlăturată (s-a spus, se crede) pentru ca atribuirea sursei să fie directă și explicită (Minstrul Justiției a declarat într-un comunicat de presă, martorul ocular, purtătorul de cuvânt al armatei a precizat). Atribuirea trebuie să fie făcută de la început, pentru a da credibilitate materialului, în cazul în care nu este necesar acest fapt, poate fi introdusă și discret în cuprinsul materialului.

Descrierea se referă la adăugarea informațiilor pentru a genera publicului imagini vizuale, olfactive, tactile și de a le evoca atmosfera (descrierea unei clădiri, a unui birou aparținând unui politician cunoscut). Descrierea trebuie introdusă în porții mici, discrete. Se aplică regulile preciziei în general, astfel că adjectivele vagi și subiective sunt de evitat. Detaliile mici fac diferența, dar nu trebuie să li se dea semnificații imense. Imaginile și comparațiile trebuie folosie într-un mod familiar, așa cum sunt ele folosite în viața cotidiană.

2.4. Comunicarea vizuală în presa scrisă

Comunicarea vizuală se realizează prin intermediul imaginilor. Pentru definirea comunicării vizuale este necesară prezentarea unor repere teoretice asupra senzațiilor, percepțiilor, reprezentărilor, a imaginii vizuale și adevărului vizual, adică perceperea și decodificarea corectă a mesajului transmis pe această cale. Senzațiile vizuale sunt rezultatul acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali care stimulează ochiul în a vedea obiectele colorate într-o nuanță cromatică corespunzătoare lungimilor de undă reflectate. Percepția este un proces senzorial complex și constituie o imagine primară care conține toate informațiile despre însușirile concrete ale obiectelor percepute și constă în trei faze: detecția, discriminarea și interpretarea. Reprezentarea face referire la procesul cognitiv-senzorial de semnalizare în forma unor imagini concrete prin care imaginea mentală păstrează o mare asemănare cu cea perceptivă, în absența acțiunii directe a imaginilor asupra analizatorului.

Imaginea poate fi definită ca ansamblul percepțiilor pe care un individ le are față de un obiect. Imaginile vizuale trebuie să îndeplinească anumite funcții: să atragă atenția prin elemente cum ar fi contrastul, culoarea, compoziția neobișnuită, să informeze, să joace rolul de mediator al unor trăiri și să constituie un instrument important în influențarea comportamentului uman. Funcțiile comunicării vizuale pot fi structurate după cum urmează:

Stabilirea și definirea unor relații – contactul vizual determină tipul de interacțiune care urmează să aibă loc și felul în care aceasta va evolua prin privirea-adresare și privirea-răspuns; prin privire se pot cere informații, se poate manifesta interesul față de o persoană sau subiect de discuție.

Canal de control – informarea altei persoane că poate interveni în discuție, manifestarea puterii, manifestarea aversiunii.

Manifestarea emoțiilor – expresivitatea privirii facilitează observarea emoțiilor: bucurie, tristețe, plăcere sau aversiune față de cele văzute

Realizarea feedback-ului – reacția de răspuns a receptorului la mesajul primit de la emițător; este un mod de a ajuta pe cineva să înțeleagă efectele pe care le produce un anumit mesaj (acțiune, atitudine, comportament) asupra celui căruia i-a fost adresat mesajul respectiv.

Avantajele comunicării vizuale sunt:

Impact vizual – O imagine redă instantaneu ceea ce se poate scrie în numeroase pagini. Beneficiază de cele mai eficiente canale de comunicare interpersonală: dialogul cu auditorul și relevarea deosebită prin vizual.

Manevrabilitate deosebită – Instrumentele vizuale pot fi folosite relativ ușor și transportă mesajul pentru a fi preluat de public.

Comunicarea vizuală suplimentează comunicarea scrisă, trebuie să fie dozată în mod rațional pentru a se asigura transmiterea și receptarea în mod corect a mesajului și de asemenea are rolul de a duce la o abordare subiectivă a materialului, prin stârnirea interesului. Tot la comunicare vizuală sunt încadrate și elementele de design ale unei pagini de presă scrisă, care deși receptorul nu le percepe în mod conștient, ajută la formarea unui cadru ambiental propice și la inducerea mesajului, în cazul în care sunt utilizate adecvat și în concordanță cu acesta.

CAPITOLUL 3

REVISTELE PENTRU FEMEI

Presa feminină se referă la “publicațiile care se proclamă ca fiind destinate unei clientele feminine și ale căror anchete demonstrează că cititorii fideli sunt efectiv femeile”. Presa ce are drept public femeile poate fi încadrată în categoria presei periodice, care grupează, atât magazinele (termen ce aparține terminologiei franceze), revistele lunare (majoritatea au o apariție lunară), săptămânale, dar și cele cu periodicitate zilnică (cotidianele).

Revistele pentru femei reprezintă un gen al presei scrise. Ca și trăsături esențiale, prin revistele pentru femei se realizează o comunicare scrisă și vizuală, indirectă și multiplă, iar din punctul de vedere al relațiilor emițător-receptor, asigură o comunicare publică. Informația transmisă este universală. Publicul revistelor pentru femei este bineînțeles format din femei, deci un public specializat, de grup, adult. De asemenea, revistele pentru femei reprezintă presa modernă, identificându-se și cu denumirea de ,,glossy’’.

Data de naștere a glossy-urilor de femei ar putea fi considerată achiziția "Vogue" de către Conde-Nast, editorul actual, în 1909, când revista s-a transformat într-un jurnal ilustrat de modă, după ce în 1892 devenise posibilă policromia pe rotativă, adică ceea ce a dus la imprimarea imaginilor color în tiraje mari. Primele preocupări legate de imagini de modă sunt însă ale unui pictor elvețian, Josse Amman, care a început în 1586 să publice litografii cu cele mai în vogă ținute ale zilei, la Frankfurt, în latină. Unul dintre primele jurnale de doamne a apărut în 1770 și s-a numit "Lady's Magazine or Entertaining Companion for the Fair Sex, Appropriated Solely to Their Use and Amusement", adică "Magazinul Doamnei sau Însoțitorul Sexului Frumos, Conceput doar pentru Folosul și Amuzamentul Acestuia". Anul 1985 a fost cel al apariției unor programe de calculator celebre în industria tiparului, ca Aldus PageMaker sau Adobe Illustrator, eveniment ce a făcut posibilă așezarea revistelor ilustrate pe premisele tehnologice actuale.

În România, "Curierul românesc" a început să publice în 1837 un supliment numit "Curierul de ambe sexe", un magazin cultural cu o componentă feminină. Piața revistelor pentru femei în România a luat naștere însă la 1 octombrie 1995, odată cu apariția glossy-ului Avantaje. Publicațiile de acest tip sunt denumite cu un atribut anglo-saxon, însemnând lucios, mătăsos și se referă la calitatea suprafeței pe care sunt imprimate cuvintele și imaginile. Una din motivațiile principale de cumpărare a publicațiilor de acest gen este tocmai această calitate a hârtiei și aspectul lucios, fapt din care rezultă că prin acestea se realizează și o comunicare tactilă, mai slab conștientizată însă. La 1 decembrie 1997 a fost lansat cel de-al doilea glossy de femei din România, "Unica" iar cele două reviste concurente depășeau 150.000 de exemplare vândute, iar producătoriii de produse de frumusețe și îngrijire începeau să cumpere tot mai multe pagini de reclamă.

Străinii intrați pe această piață a presei moderne s-au specializat mai ales în lansarea unor ediții locale, dar care se rezumau la traducerea articolelor în română. În jurul anului 2000, revistele de femei au început un nou trend, publicarea de editoriale de modă cu ținute de la Paris sau New York și rubrici de carieră în care femeile intervievate dădeau răspunsuri exotice și aveau joburi la fel de exotice pentru România, de multe ori fiind vorba de personaje fictive, preluate din edițiile internaționale. Ulterior, edițiile locale s-au mobilizat pentru surprinderea specificului autohton, adică materiale realizate în România, liderul acestei acțiuni fiind revista "Unica".

Au existat și tentative de reviste pentru femei care s-au succedat într-un ritm relativ susținut, în jurul anului 2000, titluri fără prea mare succes, precum "Exces" sau "Estetica", reprezentând încercări nereușite ale unor editori români de a copia succesul marilor grupuri străine. "Formula AS", un săptămânal conceput de Sânziana Pop și citit de femei fără a se adresa explicit acestora, a fost în schimb un succes, datorită tirajului colosal de aproximativ 400.000 de exemplare vândute. Tipărită pe hârtie de ziar, în format A3 și cu un sumar atipic, "Formula AS" a reprezentat ultimul mare succes de presă românesc al anilor '90, având și un preț de copertă foarte scăzut, publicația a sugrumat așa-numita piață a revistelor de femei mass market sau low market. O altă formulă românească, de data aceasta glossy, a fost revista "Tabu", adresată femeilor hiperinteligente și hipercritice.

După anul 2000, piața revistelor de femei a început să se stabilizeze. "Unica" și "Avantaje" s-au aflat într-o concurență strânsă pentru poziția de lider al pieței, adesea câștigată strâns de "Unica" în materie de tiraj, (50.000 de exemplare) și de "Avantaje" în materie de audiență (număr total de cititori), care se ridica la aproximativ 450.000, dat fiind faptul că o revistă trecea prin mai multe mâini. Lansat în septembrie 1999, "Cosmopolitan" a devenit repede un reper pe piața revistelor de femei, prin identitatea foarte clară și audiența compusă din tinere femei cu aspirații occidentale, din orașe mari, cu un tiraj situat puțin sub "Unica" și "Avantaje" (40.000-45.000 de copii vândute). "Elle", o altă revistă pentru femei, de data aceasta încadrată ca ,,super-glossy’’, a realizat perpetuu venituri din publicitate, caracterizându-se prin prețul mare de copertă și reclamele la produse up-market, cum sunt parfumurile, cu un tiraj sub 20.000 de exemplare.

Revistele glossy au reprezentat de asemenea un vehicul ideal pentru inserturi sau cadouri, cum ar fi mostre de cosmetice, mici bijuterii, accesorii de plajă sau CD-uri produse chiar de publisheri.

Noul val de publicații pentru femei, revistele pocket cu un format apropiat de A5, au fost lansate începând cu anul 2004, după o serie de exprimente "Cosmopolitan", care apărea în paralel într-o ediție A4 și una "pocket". Succesul a fost instantaneu, astfel că "Joy", "Bolero" și "Look" au crescut brusc piața revistelor de femei cu aproximativ 100.000 de exemplare, în jur de 50 la sută din ceea ce vindeau "Cosmo", "Unica", "Avantaje", "Elle", "Tabu" sau "Olivia".

Ultimul nou-venit pe piața revistelor de femei este "Glamour", lansată în noiembrie 2006, având un tiraj de aproximativ 40.000 de exemplare. Cele mai vechi reviste prezente pe piață, "Avantaje" și "Unica", au fost detronate din poziția de lideri de piață de publicațiile pocket ale propriilor trusturi, astfel încât în 2006 top 3-ul a fost: "Bolero" (40.300 exemplare), "Cosmopolitan" (38,300), "Unica" (36,300), urmate imediat de "Avantaje" și "Joy", dar și de "Glamour". Cele 12 titluri care pot fi asimilate clar categoriei aveau un tiraj total de aproximativ 327.000 de exemplare vândute.

Veniturile unui glossy de top din România se ridică la 150-250.000 de euro net pe lună, în funcție de lună (vara atât tirajul, cât și veniturile din publicitate sunt mai mici) și de titlu. O pagină de reclamă costă în jur de 5.000 de euro (brut), iar discounturile, care la început ajungeau la valori foarte mari, se pot ridica la 30%. Structura veniturilor e de regulă în jur de două treimi din reclamă, o treime din tiraj, din cauza prețului destul de scăzut de copertă din România (1-1,5 euro, față de 2-7 euro în UE). Costurile pentru editarea unui glossy sunt destul de mari, în ciuda redacției destul de reduse (până la 10 persoane), mai ales datorită ședințelor foto, imaginilor cumpărate din surse externe și a hârtiei și a tiparului de calitate foarte bună.

3.1. Ținuta grafică a revistelor pentru femei

Comunicarea vizuală, după cum am explicat mai sus, este un element deosebit de important, deoarece prin aceasta se realizează o inducere a mesajului, o atmosferă propice și un cadru creativ pentru receptori. Revistele pentru femei utilizează acest tip de comunicare, având și avantajul de a fi tipărite în policromie.

Designul grafic există de foarte mult timp, de multe ori denumit artă comercială pentru a se face distincția între artă și reproducere. Prin acesta, pornind de la mesajul extrem de explicativ, declarativ, trecând la publicitatea comparată, se ajunge în prezent la elemente de spectaculos, inedit și de conexiuni neașteptate, astfel încât mesajul publicitar a ajuns mult mai rafinat, mai elaborat și mai eficient din punct de vedere al efectului asupra consumatorului.

Ținuta grafică a revistelor pentru femei începe cu emblema, având ca reguli de bază alegerea, acceptarea, stilizarea unei imagini reprezentând un obiect, o ființă, un subiect, o noțiune, până la încărcarea cu semnificația dorită; alegerea din ideograma inițială a unor elemente geometrizate care vor comunica sensul ideii; acceptarea sensului prin cuvântul, inițialele, litera ce fac oficiul de a semnifica; inventarea unui semn, a unui simbol abstract, operând cu aluzii, metafore; folosirea în alianță (cu ponderi variabile) a formulelor de mai sus (alăturare, amestec, confuzie, completare).

La fel de importantă pentru construirea unei ținute grafice excepționale este și aranjarea în pagină a materialelor, folosirea culorilor și a elementelor de decor, împreună cu imaginea propriu-zisă care trebuie să fie cât mai sugestivă și în concordanță cu tema. Pentru realizarea ținutei grafice se folosesc colaje, imagini manipulate și retușate, borduri precum și un design al caracterelor folosite în redactarea articolului.

În cazul revistelor pentru femei, ținuta grafică este probabil cel mai important element al motivației de consum. Publicul alege o revistă atât datorită cuprinsului care se mulează pe interesele sale, dar și datorită atractivității copertei și a imaginilor din interior.

3.2. Caracteristicile presei feminine

Potrivit lui Claude Jean Bertrand, în lucrarea „O introducere în presa scrisă și vorbită”, unul din motivele pentru care publicațiile de presă feminină au un succes atât de mare este gradul ridicat de adaptabilitate: „din cele zece mari reviste feminine de astăzi, șase datează din anii ’80. Iar informatica le-a ajutat foarte mult”.

Elementele caracteristice presei feminine care le conferă succesul sunt următoarele:

promovarea spectacularului și a imaginarului – întrețin impresia unei participări la fastul celor puternici și la viața de festivalitate a vedetelor momentelor.

abordarea temelor imuabile, prin recursul la mit – aducerea în prim plan a ideii de simulacru prin ilustrarea în imagini a cotidianului, a unor rituri de trecere, precum: naștere, botez, moarte, căsătorie, oferirea unor “picanterii” din viața celebrităților, ceea ce le îndeamnă pe cititoare să imite acest stil de viață de star.

conținutul specific – oferă iluzia unei inserții în realitate.

comfortul lecturii – se datorează spațiului mare ocupat de fotografii și publicitate (aproximativ 70% dintr-o publicație.)

mediul socio-economic, care duce la insatisfacție, neputință, îndrumând femeile spre așa numita presă de evaziune.

adecvarea la publicul-țintă, grupuri sociale – aceste publicații se adresează unui public foarte clar stabilit și delimitat, în funcție de politica editorială a fiecărei publicații.

caracterul nonevemențial al conținutului este dat de faptul că aceste publicații au un ciclu de viață mai mare decât celelatle publicații bilunare, săptămânale, cotidiene, prin abordarea de subiecte atemporale. De aici, rezultă capacitatea lor de a fi păstrate pe piață, spre vânzare un timp mai îndelungat.

posibilitatea de “tezaurizare”, datorită faptului că aceste reviste adresate femeilor pot fi păstrate pentru colecție și se poate reveni întodeuna asupra mesajului, care nu este, așadar, unul efemer, dat fiind faptul că oferă informații ce pot fi utile oricând: sfaturi culinare, rețete, sfaturi pentru sănătate, remedii etc.

Revistele pentru femei acoperă opt arii ce conferă identitate acestui tip de presă:

Figura 1 – Ariile care conferă identitate presei feminine

Aria de serviciu/informare – însumează acele articole care oferă informații utilitare, presei feminine oferindui-se „funcția de ghid”, din domeniile cele mai diverse: modă, frumusețe, culinar, educația copiilor, sănătate, loisir, sfaturi ale medicilor, psihologilor etc.

Aria normativității – însumează informații legate de familie și carieră, în care cititoarele se indentifică cu modelele oferite în paginile respectivelor publicații.

Aria de legitimare – însumează articolele ce fac referire la femei în diferite posturi profesionale, în care numărul femeilor este relativ mic: femeia-manager, femeia-deputat. Pe scurt, este vorba de elemente legate de emanciparea femeii, de asumarea unei poziții egale de către acesta cu bărbatul.

Aria confesionalității – însumează acele articole-confesiune ale diferitelor femei, articole ce fac referiri la experiențele de viață ale acestora

Aria evaziunii – însumează articolele ce fac referire la modalități de relaxare, de interacțiune în societate, de stimulare a imaginației. În această arie intră și astrologia, horoscopul, numerologia.

Aria ludicului – în acestă categorie intră jocurile, concursurile, integramele, rebusurile, anagramele etc.

Aria complemetarității ludicului – reprezintă „o formă de dialog inter-mediatic: eroii din ficțiunile televizuale, celebritățile „electronice”, dau nume unor titluri de reviste – Inimă sălbatică, Alejandra, Macarena, Beverly Hilles, Miss Elle și altele și/sau „consistență” discursului mediatic feminin”. Așadar, conținutul acestor publicații este „extras” din cinematografie, filmologie și televiziune.

Aria publicității – ponderea mare a publicității și ilustrației în revistele pentru femei.

De asemenea, mesajul principal al revistelor pentru femei este caracteristic în general doar acestui tip de publicații: mișcarea de emancipare a femeii și feminismul.

Mișcarea de emancipare a femeii a pornit din cauză că, mult timp, femeile au fost excluse din viața publică, fiind văzute doar ca obiecte în mâinile bărbaților, iar scopul lor principal se dorea a fi procrearea și îngrijirea de familie, de copii și de casă. Se inoculase ideea că dacă o femei tinde să facă parte din viața politică sau chiar publică, și-ar fi abandonat rolul pe care îl avea în cadrul familiei. Vremurile s-au schimbat, femeile au luptat mult timp pentru drepturile lor legitime și, într-un final le-au și obținut: “dreptul la vot, la a fi parte contractantă deplină, la proprietate, legalizarea avorturilor, legislația pentru egalitatea de șanse în angajare și în acces la protecție socială (…) drepturile pe care le-au câștigat femeile trec drept “achiziții naturale” ale evoluției democrației, și nu drept rezultat al mișcărilor feministe”.

Feminismul “este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu (…) feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine. Scopurile politice ale feminismului sunt legate de egalitatea de tratament în fața normelor, instituțiilor și practicilor publice și private, indiferent de gen, de șanse egale la exercitarea autonomiei și în autoafirmarea persoanei”. Feminismul este nu numai o luptă împotriva inegalității femeii cu bărbatul, ci una îndreptată contra multiplelor inegalități care se regăsesc într-o societate: de clasă, rasă, statut social, educație, de gen etc. Este o mișcare ce poate fi privită atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere politic, având ca scop schimbarea relațiilor de putere între bărbați și femei la toate nivelurile: relațiile de putere din cadrul familiei sau de la locul de muncă. La scară largă, se poate vorbi de mai multe tipuri de feminism: academic, liberal (clasic și contemporan), socialist, marxist, radical, ecofeminism, comunitar, comunist, postfeminism etc.

3.3. Revista Glamour și revista Click! Pentru femei

Ediția românească a revistei GLAMOUR, editată de Liberis Publications Romania, a fost lansată la data de 16 octombrie 2006. Publicată în 70.000 exemplare, la prețul de copertă de 4,9 lei, lună de lună, GLAMOUR inspiră și încurajează cititoarele din România.

GLAMOUR a apărut în urmă cu 66 ani, în SUA. Alături de formatul pocket, GLAMOUR iese din tiparul revistelor de femei, cu o formulă editorială inedită: inspirație și accesibilitate în alegerea stilului, precum și cele mai avansate idei de lifestyle pentru femeia zilelor noastre, noutăți din beauty, modă, interviuri exclusive cu vedetele de la Hollywood și povești reale cu oameni obișnuiți și bineînțeles articole dedicate relațiilor, sănătății, carierei și multe altele, revista împletește toate aspectele importante ale vieții femeii moderne în cele 172 de pagini color. Publicul țintă principal al revistei este reprezentat de femei între 25 și 35 ani și se extinde la 18 și 44 ani. Femeile GLAMOUR trăiesc în mediul urban, sunt active, deschise la nou și aparțin noii generații de consumatoare, pentru care calitatea face diferența.

Revista Click! pentru femei, lansată la 31 octombrie 2008 într-un tiraj inițial de 350.000 de exemplare, a fost distribuită gratuit (primele 2 numere), împreună cu ziarul Click!, iar din 14 noiembrie, Click! pentru femei apare într-un tiraj de circa 200.000 de exemplare, cu prețul de cumpărare de 0,99 lei. Săptămânalul conține 44 de pagini color și un caiet de 8 pagini cu rețete culinare. Revista "Click! pentru femei" este un brand extension al ziarului "Click!" și se adresează cititoarelor între 18 și 65 de ani. De asemenea, deține și o componentă on-line.

Analiză comparativă

Asemănările între cele două reviste se înregistrează sub aspectul formulei editorile, ambele prezentând secțiuni de lifestyle, beauty, moda, interviuri, relație, sănătate și carieră, precum și horoscop. Și limita inferioară de vârstă este aceeași, de 18 ani, ambele reviste adresându-se publicului feminin, adult. Ambele reviste sunt tipărite în policromie și se adresează în special femeilor.

Deosebirile se înregistrează sub toate celelalte aspecte, revista Glamour având o apariție lunară iar revista Click! pentru femei, o apariție săptămânală. Formatul este tip pocket în cazul revistei Glamour și format A4 în cazul revistei Click! pentru femei, prima având 172 de pagini, a doua având 44 de pagini. Tirajul este de asemenea diferit, revista Glamour având un tiraj inițial de 70.000 de exemplare, pe când revista Click! pentru femei a avut un tiraj inițial de 200.000 exemplare. Există și diferențe de preț, revista Glamour având un preț inițial de 4,9 lei, iar Click! pentru femei 0,99. Pe lângă secțiunile cuprinse în ambele reviste, Click! pentru femei se remarcă cu un caiet de 8 rețete culinare. Din punct de vedere al publicului, Glamour se adresează femeilor tinere, active, din mediu urban de la 18 până la 44 de ani, în schimb Click! pentru femei se adresează femeilor din orice mediu, având limita majoră de vârstă stabilită la 65 de ani.

Audiența revistelor Glamour și Click! pentru femei

Audiența presei se realizează prin Studiul Național de Audiență prin care se stabilește un univers al studiului ce cuprinde toate persoanele ce trăiesc în centre urbane cu mai mult de 50.000 locuitori, cu vârsta între 14 și 64 de ani. Eșantionul studiului este de 15.000 persoane, aleator, alocat proporțional cu mărimea orașului și cuprinde persoane din toate cele 45 orașe din univers și din București. Metoda de intervievare se realizează prin interviuri domiciliare, față în față, prin înregistrarea răspunsurilor într-un chestionar tipărit. Conținutul chestionarului prezintă întrebări pentru determinarea audienței referitoare la frecvența citirii, recența citirii, proporția paginilor citite, numărul de utilizări ale unei ediții, șocul citirii publicațiilor, posesia de abonament și cheltuieli personale presă scrisă.  

Prin acest studiu se poate observa audiența presei scrise. În continuare vom exemplifica audiența revistelor Glamour și Click! pentru femei, comparativ, în perioada 19 ianuarie 2009 – 17 ianaurie 2010, 18 ianuarie 2010 – 19 decembrie 2010, 13 aprilie 2009 – 18 aprilie 2010, 20 iulie 2009 – 18 iulie 2010 și 12 octombrie 2009 – 03 octombrie 2010.

Legendă:

CpA (%) – numărul de cititori în medie per ediție ai unei publicații, calculat ca procent din univers.
CpA (000) – numărul de cititori în medie per ediție ai unei publicații, exprimat în mii persoane din univers.

Perioada ian 09 – ian 10: Universul este format din persoanele ce trăiesc în centre urbane, cu vârsta între 14 și 64 de ani, în locuințe private. Conform datelor oficiale (Institutul Național de Statistică și Studii Economice, 1 iulie 2009), universul studiului este format din 8 912 882 persoane, ce locuiesc în 324 de orașe sau în București. Eșantion: 21 204.

Perioada ian 09 – dec 10: Universul este format din persoanele ce trăiesc în centre urbane, cu vârsta între 14 și 64 de ani, în locuințe private. Conform datelor oficiale (Institutul Național de Statistică și Studii Economice, 1 iulie 2010), universul studiului este format din 8 867 640 persoane, ce locuiesc în 324 de orașe sau în București. Eșantion: 19 558.

Perioada apr 09 – apr 01: Universul este format din persoanele ce trăiesc în centre urbane, cu vârsta între 14 și 64 de ani, în locuințe private. Conform datelor oficiale (Institutul Național de Statistică și Studii Economice, 1 iulie 2010), universul studiului este format din 8 912 882 persoane, ce locuiesc în 324 de orașe sau în București. Eșantion: 21 889.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII

Despre discursul feminist s-ar putea scrie cărți întregi, fără însă a se epuiza complet acest subiect. În studiul său, „Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă”, publicat în lucrarea „Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe”, Daniela Rovența-Frumușani oferă informații legate de ceea ce urmărește un astfel de discurs, care are ca scop „conștient sau inconsțient, să constituie o altă identitate colectivă care poate actualiza dorința fiecărei femei de a trăi, vorbi, acționa, gândi, visa, iubi și urî în numele său (M.Marni, apud. O. Caufman-Blumenfeld, 1998, p.26)”.

Astăzi, tematica presei pentru femei este compusă din articole de interes uman, „știri consumeriste, cultură, politici sociale, educație”, iar sursele sunt cu preponderență femeile. Avem de-a face cu o cordializare a discursului, cu o înclinație spre public.

În ceea ce privește identitatea feminină în discursul mediatic, se trece de la „omogenizare forțată” din timpul regimului comunist (de exemplu, bărbații și femeile muncesc împreună, realizează aceeași muncă) la o diferență sexuală liber asumată după 1989, când femeile ajung să își poate exprima liber opțiunea de vot.

În opinia lui Simone de Beauvoir, primul pas spre eliberare este informația. Însă, informația privind identitatea feminină nu este completă, uneori este trucată, negativizată: „Un mit tenace susține că presa este fatalmente reflexul societății în care se înscrie, al evoluției, aspirațiilor, descoperirilor, luptelor și cuceririlor sale. (…) Suntem distruse de conflicte, aspirăm la fericire, la plăcere, armonie, pace, autorealizare. Presa ne menține în violență, agresivitate, teamă, negativ, superficial și ne reține departe de noi însene, de viață, de tot ce ese important pe plan personal și social”.

Teoretic, mass-media apare drept mijlocul privilegiat care poate ajuta la dezvoltarea rolurilor și drepturilor femeilor în societatea contemporană. Analiza de conținut a presei scrise române relevă faptul că autorii știrilor, ca și actorii principalelor fapte relatate sunt bărbați; doar o mică parte a materialelor publicate (circa 10%) sunt consacrate problematicii feminine: violență, șomaj, dubla zi de muncă. Principala tendință este cea a stereotipizării femeii, prezentată fie ca victimă (a soțului sau a sorții – accidente), fie ca agent malefic (vrăjitoare, prostituată, mamă asasină etc). Alături de această reprezentare dihotomică (ce continuă străvechiul clivaj înger/diavol), principalele tendințe sunt restrângerea rolurilor (femeia vedetă a sportului sau show business-ului) și anonimizarea (pentru o treime din prezențele feminine, profesia nu este menționată, ceea ce contează este numele, vârsta, statul marital). Dacă presa cotidiană oferă această imagine reducționistă a femeii (banalizată sau negativizată), presa-magazin oferă doar variante utopice de superfemei, care au rețeta perfectă pentru carieră și familie (modelul Glamour – actuală, activă, atractivă) sau ideal type-ul promovat de celelalte reviste-magazine feminine, internaționale sau românești.

Totuși, revistele pentru femei oferă una dintre puținele forme de solidaritate feminină, prin promovarea unei contraculturi feminine, a experienței, a partajului, a proiectelor și dilemelor feminine. De fapt, aceste reviste se situează sub semnul joncțiunii paradoxale double bind, care însoțește întreaga existență feminină: editorii fac un pas înainte, definind puterea și realizările femeilor în bastioane masculine (sport, management, afaceri), dar sunt constrânși de publicitari, de presiunea industriilor cosmetice să facă un pas îndărăt, prin promovarea constantă a mitului frumuseții. În ciuda acestei ambiguități, revistele pentru femei nu sunt inutile și în nici un caz antifeministe: ele propun alternative în chestiuni fundamentale precum divorțul, menopauza, avortul, sexualitatea etc. Ele sunt și pot deveni un instrument de schimbare socială și un factor de coeziune feminină. Solidaritatea feminină și activitatea jurnalistelor ar putea produce însă erodarea acestor clișee și restructurarea treptată a sferei publice. Dacă în mediile occidentale apare o nouă personalitate feminină (ironică, sofisticată, autonomă), în țările postcomuniste asistăm la o subreprezentare și subparticipare a femeii, efect al respingerii oricărei continuități cu ideologia comunistă (incluzând retorica emancipării feminine). Integrarea problematicii feminine în conținuturi mediatice adecvate – nici prezența asexuată din perioada comunistă, nici sex-simbolul de import postcomunist, ci individual autonom cu un mod de gândire, așteptări și frustări specifice – sensibilizarea opiniei publice și a factorilor de decizie la dilemele și discriminările de gen ar putea contribui, măcar în parte, la soluționarea crizei de legitimitate și participare ce caracterizează societatea română în tranziție, între un trecut sumbru și un viitor nesigur.

Mass-media pare instrumentul privilegiat pentru a revendica extinderea rolurilor feminine și a drepturilor femeilor în societatea contemporană. Proiectul emancipator al teoriei și acțiunii feministe afectează nu numai aspectele cunoașterii, ci și ansamblul practicilor care transformă maternitatea, sexualitatea, căsătoria, familia etc. Principala componentă a procesului de transformare postcomunistă este disjuncția între discursuri și practicile sociale; o perspectivă reflectând dimensiunea de gen devine centrală pentru înțelegerea dinamicii postcomunismului, în care împrumutul de modele culturale și gomarea tradițiilor merg mână în mână, constituindu-se ca emblema acestei transformări. Eforturile actuale privind evidențiarea dimensiunii de gen, a marginalizării femeilor sunt prinse între acuzația ilegimității feminismului ca model occidental de import și acuzația continuării unei retorici comuniste falimentare de emancipare a femeii.

Femeile în viața publică sunt nu doar mai puțin vizibile decât bărbații, ci și tratate după alte standarde (“în timp ce pentru bărbați contează antecedentele și experiența politică, pentru femei esențialul continuă să fie situția familiară și aspectul fizic” – L’Image de la femme dans les medias, 1997, p.16). Dacă mass-media occidentale privilegiază roluri feminine nonconvenționale atât în ficțiune (femeia șerif, polițist, femeia neagră procuror etc.), cât și în prezentarea știrilor, în țările ex-comuniste asistăm, după o lungă perioadă de emancipare forțată (femei tractoriste, eroine ale muncii socialiste, femai-comisar etc.), la revitalizarea femaii obiect sexual, eroină a balurilor, spectacolelor de frumusețe (explozia publicității sexiste și mass-media comerciale, beneficiare ale instrumentalizării corpului feminin).

Cercetări calitative au reflectat, pe de o parte, frustarea femeilor față de reprezentările sexiste sau stereotipe pe care le oferă presa, dar și confortul unei viziuni feminine a existenței, așa cum apare în rețeta de succes a unor reviste pentru femei (Elle, Femme Actuelle, iar în România, Avantaje, Unica, Cosmopolitan, Glamour). Aceste reviste sunt un mediu contradictoriu, dar important pentru femei în diferite momente ale existenței lor, creând legături între femei, o contracultură feminină și o mai mare putere în relațiile cotidiene de familie (“L’Image de la femme dans les medias”, 1997, pagina.27). Deși revistele pentru femei oferă una dintre puținele forme ale solidarității feminine prin promovarea unei culturi diferite, focalizate asupra experiențelor, proiectelor sau dilemelor femeilor (carieră și/sau viață de familie; comportament masculin asertiv și/sau sensibilitate, solicitudine feminină), ele se situează sub semnul aceleiași constrângeri paradoxale (double bind) care însoțește întrega existență feminină. În acest sens, concursul anului lansat de revista Cosmopolitan (varianta românească), menit să promoveze modele de reușită feminină (femei-manager, femei-jurnalist etc.), a funcționat cu sloganul “actuală/activă/actractivă”, perfectă textualizare a trendului autonomiei, dar și a supunerii la ”mitul frumuseții”. Totuși, aceste reviste nu sunt inutile și nici antifeministe; ele propun alternative la dilemele existenței femeilor (divorț, menopauză, singurătate etc.), cu șanse de diseminare la milioane de femei, spre deosebire de revistele feministe cu circuit mult restrâns. Aceste reviste pot deveni un instrument de schimbare socială adresat unui public larg, prin autonomizare și sporire a stimei femeilor față de ele însele. De fapt, aceste reviste sunt concepute de editorii lor ca o familie extinsă: “Revista este un club. Funcția ei este să ofere cititorilor un simț al comuniunii și mândria identității (de a fi femeie)” (N. Wolf, 1997, pagina. 44).

Ceea ce apare cu necesitate în construcția identității (atât masculine, cât și feminine) este stima de sine ca fundament al acesteia; or, culturile dominației atacă stima de sine înlocuind-o cu puterea de a-l domina pe celălalt (negru, femeie etc.). Alain Tourraine afirmă consecvent că o situație socială “nu poate fi analizată fără a fi văzută atât din perspectiva bărbatului, cât și din cea a femeii” (A. Tourraine, 2000, p. 253) și că, în recompunerea lumii și a sinelui, percepția și strategia identitară feminină joacă un rol esențial; acest rol este determinant de capacitatea de a corela sfera publică și cea privată, de a interacționa și comunica eficient, de a valoriza empatia și efectul. Solidaritatea feminină, conștientizarea rolului economic, social și politic al femeii, realizat de mass-media, societatea civilă și de femeile însele vor putea contribui substanțial la erodarea stereotipurilor și la reconfigurarea spațiului public postcomunist dintr-un spațiu misogin, conservator într-unul realmente democratic, stimulatv prin creativitatea diferenței.

Modelele feminine promovate în revistele pentru femei implică întreaga percepție persuasivă a gender-ului publicitar. Reclamele descriu cum este gândit comportamentul femeilor și bărbaților, descrieri ce servesc scopului social de a convinge că astfel sunt bărbații și femeile, sau vor să fie, sau ar trebui să fie, nu numai în relație cu ei înșiși, ci și în relație cu fiecare. Între scenele comerciale ilustrate și cele reale există însă anumite discrepanțe, mai mult mai mari decât mai mici.

Efectele presei feminine asupra femeii se realizează prin imaginile fermecătoare ale starurilor, care produc dorințe, cititoarele conștietizând tot mai mult lipsurile proprii, a discrepanței dintre imagine și ceea ce văd în oglindă. Forța creată de tehnologiile înfrumusețării detaliate – cum să se machieze, cum să țină regim, cum să își întrețină corpul – este mai departe subminată de puterea normalizatoare pe care o au imaginile din reviste. Noile norme sunt mai seducătoare, tinerelor românce fiind asociate cu lumea utopică occidentală a belșugului și de asemenea a unei încercări de rezistență împotriva unor reguli tradiționaliste patriarhale de construcție a feminității impuse de către părinți și/sau profesori. Urmând modelul occidental mai departe implică o disociere a femeilor față de imaginea ștearsă (mohorâtă), asexuală a femeilor din perioada comunistă. Mascarada și posibilitățile de reconstrucție a „look” – ului lor creează o senzație de libertate și de autonomie de care tinerele românce știu că se pot bucura atâta timp cât nu sunt măritate și au copii. Doar pentru o scurtă perioadă de timp ele se pot încuraja într-o implicare narcisistă față de corpurile lor, fără consecințe. Oricum plăcerea narcisistă este subminată de nesiguranța produsă de discrepanța dintre imaginea ideală a starului și posibilitățile practice de remordenizare a corpului lor. În același timp, narcisismul devine pe deplin legitim încât poate fi comparat cu sistemul patriarhal: femeile ar trebui încurajate să-și construiască imagini dorite, plăcute ale lor însele astfel încât să întrunească dorința bărbaților. Definirea feminității ca un obiect al privirii bărbaților este în acest fel reîntărită. Graba cu care revistele românești îndeamnă tinerele femei la remodernizarea imaginii lor trebuie cuplată cu pierderea dramatică a status-ului pe care ele au suferit-o, cu feminizarea șomajului și a sărăciei și cu insistența recurentă că femeile ar trebui să se rezume la funcțiile tradițional reproductive. Mesajul indirect transmis cititoarelor este că fără a putea obține aparențe atrăgătoare, după modelul occidental, ele ar fi în afara rasei cu șanse foarte mici de succes sau chiar de supraviețuire.

Mesajul liberal al acestor reviste trebuie să aibă de a face cu „o cultură a sinelui”. Femeile sunt încurajate să fie „egoiste”, să se dedice lor însele îngrijirii corpului lor și a căutării plăcerilor narcisiste asociate cu aceasta, ignorând vocile altora, desigur doar pentru o scurtă perioadă de timp. Având în vedere cele 3 responsabilități pe care româncele trebuie să le aibă: gospodăria, copii și serviciul; cultura pentru sine promovată de reviste este în principiu accesibilă doar tinerelor femei, adolescentelor care trăiesc cu părinții. Reprezentările occidentale ale perfecțiunii feminine sunt încă menținute ca imagini ideale, chiar dacă reviste de genul Click! pentru femei insistă și pe importanța modelelor românce. Accentul cade acum de pe farmec pe îngijirea corpului. Revistele pun la dispoziție informații practice cu privire la folosirea cosmeticelor, îngrijirea pielii, a părului, a unghiilor, despre diete și exerciții pentru menținerea în formă. De asemenea, ele nu uită să ofere informații despre modă, să includă poze cu ultimele colecții, multe dintre acestea oferind tipare de îmbrăcăminte.

Imagini ale trupurilor bine îngrijite, suple și „lucrate” ale occidentalelor completează sfatul dat de felul în care se poate obține acest ideal. Înfățișarea diferită spre care româncele trebuie să tindă să o obțină poartă amprenta disciplinei occidentale și a controlului dorinței. Graba cu care sunt sfătuite româncele să își schimbe obiceiurile alimentare, să practice sporturi, să își îmbunătățească și părul, să urmărească perfecțiunea sugerează o competiție pentru resursele de bază în care femeile neîngrijite ar putea pierde pentru totdeauna. Corpul suplu, bine îngrijit reprezintă un sumar al atitudinilor corecte, a valorilor corecte occidentale, al capacității de a controla și a câștiga. Corpul este cel care marchează succesul. Formele plinuțe, adesea deformate, greoaie și mai degrabă aspre ale femeilor din epoca socialistă, care îmbătrânesc devreme din cauza muncilor grele și a lipsei de îngrijire, tind să fie reprimate și mai mult. Aceste corpuri ale generației anterioare sunt des reprezantate ca bătute, abuzate și umilite. Ambele imagini ale feminității fermecătoare supersexuale și cele ale corpului suplu bine întreținut sunt oferite ca idealuri care să fie afișate în opoziție cu realitatea îmbătrânirii și sărăciei maternale a corpurilor. Cele din urmă sunt citite ca un rezumat a tot ceea ce disprețuim legat de România post-comunistă. Aceasta reprezintă înapoiere, lipsă a unor deprinderi de bază, ineficiență, dezorganizare, sărăcie și neajutorare. Trecând de la reprezentările vizuale ale străinelor – fie ele imagini ale starurilor, top modele sau imagini mai domestice a femeilor bine îngrijite, cum este în cazul revistelor destinate unui public mult mai matur – textele explicând și detaliind practicile care pot face româncele să obțină acest ideal de perfecțiune feminină sunt de asemenea traduceri ale articolelor din occident. Uneori numele femeilor descrise în text este schimbat, dar mult mai des decât numele, obiceiurile, contextul social și cultural toate sunt străine. Aceste texte nu se limitează doar la informații practice cu privire la uzul cosmeticelor ci cuprind și comentarii cu privire la o diversitate de probleme relevante vieții femeilor, cum ar fi organizarea treburilor gospodărești, a timpului liber, pregătirea pentru un nou job, comportamentul și limbajul trupului potrivit la lucru, educația copiilor, relația dintre soț și soție, sex, probleme de sănătate.

Multe cititoare cumpără revistele pentru rețetele care le cuprind sau pentru „articolele mai serioase” care umplu o lacună importantă în cultura româncelor. Alături de reprezentările vizuale ale femeilor, aceste articole contribuie la modernizarea unei noi identități feminine. Este important de precizat că aceste articole sunt de obicei traduceri din revistele occidentale.

Astăzi, femeile conduc circa o treime din totalul gospodăriilor, față doar o șeptime în 1950. Tot mai des întâlnite sunt femeile care nu se mai mulțumesc cu un nivel mediu de educație, continuându-și studiile în vederea consolidării unei cariere, în schimbul întemeierii unei familii. Astfel, datorită atât educației și oportunităților ocupaționale, cât și unei demistificări a mariajului, datorate unei rate mari de divorțialitate, numărul femeilor necăsătorite la 30 de ani este în creștere. Una dintre consecințele directe ale acestor schimbări este modificarea gospodăriilor tradiționale. Aceste schimbări survenite în viața femeii, nu au scăpat nici oamenilor din presa scrisă. Articolele din ziare și reviste și-au schimbe populația țintă, deci și mesajele promovate suferă schimbări de conținut. Apar tot mai multe publicații adresate cu precădere populației feminine și în special acelei părți a populației ce se află în continuă creștere – femeile independete. Odată cu mesajele, imaginea femeii în media este alta. Se promovează acum imaginea femeii independente, singure, cu carieră și care-și poartă singură de grijă.

În ultimul deceniu, descrierea femeii accentuează nevoia de independență și manifestare a acesteia. Articolele apărute pe această temă contrastează puternic. Este portretizată, pe de-o parte, independență femeii prin acțiunile pozitive ale acesteia, prin ipostaze ca femeia de afaceri, mereu activă și în căutarea succesului. Pe de altă parte, apare și ipostaza peiorativă a femeii, derivată din nevoia de afirmare și independență. Nu lipsesc din presa scrisă descrieri în termeni superlativi ale femeilor implicate în politică și afaceri – domenii ce până nu demult erau asociate cu masculinitatea – dar nici articole și imagini ce prezintă femeia angajată în diverse acțiuni ilicite și criticată in modul cel mai dur de către jurnaliști. Această dezvoltare a imaginii femeii în cele două direcții arată cât de mult și-a schimbat aceasta poziția în societate, de la mijlocul secolului XX, până la finele lui.

În domeniul revistelor pentru femei, există argumente pro și contra. Astfel, se consideră deseori că revistele pentru femei sunt mijloc de reclamă pentru diferite produse. Mai mult, unele reviste se vor a fi universale: "pentru femeia din tine", iar articolele sunt uneori discriminatoare, pline de idei nerealiste. Revistele pentru femei au puncte tari și puncte slabe specifice: scopul oricărei reviste este să informeze și să distreze, iar ce au revistele pentru femei în plus în afară de aceste elemente de bază, este faptul că au o relație mult mai strânsă cu cititoarele lor, prin rubrica de întrebări și răspunsuri care nu lipsește din nicio revistă. Legătura dintre cititoare și reviste este mai puternică decât în alte cazuri și mai adaptabilă condițiilor virtuale din ziua de azi. În vreme ce cotidianele serioase se împotrivesc asaltului Internetului, revistele pentru femei l-au îmbrățișat sau în unele cazuri, s-au mutat acolo definitiv, deoarece acestea sunt mai deschise către schimbare și inovație, promovând cultura alternativă, în același timp fiind și mai fidele publicului lor țintă. Revistele pentru femei oferă sugestii în materie de îmbrăcăminte, dietă, dar nu este o chestiune obligatorie; este important faptul de a avea acces la informație, iar modul de utilizare a acesteia este alegerea fiecăruia. De asemenea, fiecare revistă are o altă atitudine, un alt set de valori: nu toate se ocupă de modă sau povești de viață; sunt unele care se ocupă de toate aceste subiecte și alte câteva în plus, deoarece revistele pentru femei au personalități diferite.

Ca și argumente contra, imaginea promovată în revistele pentru femei este una ușor "nesănătoasă", accesorizată cu articole despre metode de slăbit, exerciții de subțiat coapse, ridicat sâni și aplatizat abdomen și diete exagerate. Revistele nu fac uneori altceva decât să uniformizeze o parte a populației feminine. "Anul acesta se poartă roz bombon cu picățele" va rezulta într-o serie impresionantă de toalete "roz bombon cu picățele" afișată în public. Se poartă tunsorile asimetrice? Desigur, așa scrie în toate revistele. Revistele nu doar "sfătuiesc" ce alimentație este potrivită, vestimentația corectă, moduri în tendințe de machiaj și aranjarea părului, dar recomandă și ce nu trebuie să existe în alimentație, ce nu mai este în tendințe etc și in plus, abordează și comportamentul adecvat în relațiile sociale. Unele sfaturi sunt de bun-simț, altele dau impresia că femeia trebuie sau să fie extrem de sensibilă și atentă la schimbările din mediu, ori puternică și independentă. .

În concluzie, revistele pentru femei sunt în prezent un puternic segment de piață, menite să educe femeia, prezentând modele și informații în concordanță cu normele morale și sociale actuale. Personalitatea femeii este diversificată, de aceea ceea ce pentru unele femei poate părea inutil și superficial, pentru altele poate însemna exact informația de care aveau nevoie. Revistele pentru femei pun la dispoziție informații cât mai diverse, pentru ca publicul feminin să găsească informația care să se potrivească contextului personal. Informațiile trebuie percepute ca sfaturi, sugestii, recomandări, nu ca impuneri și trebuie adaptate în funcție de necesitățile femeii în particular. Greșeala acestor reviste, care duce la perceperea în rândurile femeilor a informației ca o chestiune impusă este folosirea titlurilor și articolelor într-un mod general cum ar fi ,,pentru femeia din tine’’, ,,Ce e HOT și ce e NOT’’, ,,cum să ai o relație perfectă’’ și altele de acest gen, ducând la impresia că dacă nu sunt urmate recomandările, acest fapt va duce la un dezastru și că orice conduită contrară este total greșită. Educarea femeilor presupune tocmai conștientizarea acestora că informația disponibilă în societate nu este impusă, ci trebuie alterată pentru a se potrivi cu stilul lor personal.

ANEXE

Revista Glamour

Revista Click! pentru femei

Exemplu ținută grafică revista Glamour

Inserții cadou în revista Glamour

Cadou Click! pentru femei

CHESTIONAR SNA

PRESĂ SCRISĂ

Audiența Extinsă (AE)

Pentru toate titlurile din orașul respectiv: Ați citit/răsfoit vreun număr al acestei publicații în …..(perioadă de timp adaptată periodicității publicației)?

Perioadele de timp:

Frecvența citirii

Pentru toate titlurile din orașul respectiv, citite/răsfoite în perioada audienței extinse: Din 6 numere consecutive, câte citiți/răsfoiți de obicei?

6 din 6 numere consecutive

5 din 6 numere consecutive

4 din 6 numere consecutive

3 din 6 numere consecutive

2 din 6 numere consecutive

1 din 6 numere consecutive

mai puțin de un număr din 6 numere consecutive, (de obicei) nici unul (0)

Recența citirii (CpN)

Pentru toate titlurile din orașul respectiv, citite/răsfoite în perioada audienței extinse: În afara zilei de azi, când ați citit/răsfoit ultima oară această publicație, chiar dacă era o ediție mai veche?

Categorii de răspuns adaptate frecvenței de apariție a publicației:

Proporția paginilor citite

Pentru toate titlurile din orașul respectiv, citite/răsfoite în perioada audienței extinse: Aproximativ cât din conținutul unei ediții obișnuiți să citiți efectiv?

tot

trei sferturi

jumătate

un sfert

mai puțin de un sfert

Numărul de utilizări ale unei ediții

Pentru toate titlurile din orașul respectiv, citite/răsfoite în perioada audienței extinse: De obicei, de câte ori citiți/răsfoiți aceeași ediție a acestei reviste până renunțați la ea definitiv?

cifră (numărul de utilizări, minim 1)

Locul citirii publicațiilor

Vă rog să-mi spuneți unde, în ce situații citiți publicații?

acasă

în sala de așteptare

la coafor, frizerie

în călătorie, excursie, vacanță

la rude, prieteni, cunoștințe

în mijloace de transport în comun

la cafenea, restaurant, fast-food

la locul de muncă

la școală, liceu, facultate

la tarabă/ la locul vânzării – fără să o cumpăr

în altă parte

Posesia de abonament

În familia (gospodăria) dumneavoastră aveți măcar un abonament la vreo publicație?

da

nu

Cheltuieli personale presa scrisă

Dumneavoastră personal cât ați cheltuit pe ziare, reviste (inclusiv abonamente), în ultima lună?

cifră (suma cheltuită în lei)

BIBLIOGRAFIE

A. Tourraine, Can we live together? Equality and difference. Stanford University Press, California, 2000

Beauchamp, Collete (1987), Le Silence des médias. Les femmes, les hommes et l’information, Les Éditions de Remue-Minage, Montréal apud Rovența-Frumușani, Daniela, Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă în Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.), Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002,p.55

Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, ed.a 2-a, rev., Editura Polirom, Iași, 2001, p. 64

Bondrea, Aurelian, Sociologia opiniei publice și a mass media, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997

Charon J.M.,1991,L’etat des medias, La Decouverte/Mediaspouvoir, CNET, Paris, apud Marian Petcu, Tipologia presei românești

Dicționar de sociologie, Larousse, București, 1996

Dobrescu, Emilian M., Sociologia comunicării, Editura Victor, București, 1998

http://dexonline.ro/definitie/a%20comunica

http://ro.wikipedia.org/wiki/Click!_pentru_femei

http://www.egirl.ro/Glamour-Acum-si-in-Romania,a736.html

http://www.sna.ro

Melvin L. De Fleur și Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Ed. Polirom, Iasi, 1999

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Ed. a III-a, Editura Polirom, 2007

Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004

Nicolae George Drăgulănescu Știința și tehnologiile informației, Editura Agir, București, 2004

Norbert Sillamy, Dicționar de psihologie, Larousse, București, 1996

Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000

Popa, Dorin, Mass-media, astăzi, Editura Institutul European, 2002

Randell, David, Jurnalistul Universal. Ghid practic pentru presa scrisă, trad. de Alexandru Brăduț, Editura Polirom, Iași, 1998

Rovența-Frumușani, Daniela, Identitatea feminină și discursul mediatic în România postcomunistă în Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.), Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002

Sultana Craia, Introducere în teoria comunicării, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005