Limbaj Biblic Si Arhaic In Opera Lui Tudor Arghezi

LIMBAJ BIBLIC ȘI ARHAIC

ÎN OPERA LUI TUDOR ARGHEZI

CUPRINS

INTRODUCERE

Argument

Stadiul cercetărilor

Materialul de lucru

Metodele de lucru

CAPITOLUL 1– LOCUL LUI TUDOR ARGHEZI ÎN ISTORIA LITERATURII ROMÂNE

Tudor Arghezi – poeta faber

Tudor Arghezi – poet,prozator,publicist

Complexitatea fenomenului arghezian

CAPITOLUL II – TIPURI DE LIMBAJ ÎN POEZIA LUI TUDOR ARGHEZI

2.1. Limbajul arhaic

2.2. Neologismele
2.3. Cuvintele nepoetice- estetica urâtului
2.4. Cuvinte și expresii populare

2.5. Argoul

2.6. Limbajul biblic

CAPITOLUL III – PSALMUL ÎN LITERATURA INTERBELICĂ

3.1. Opinii despre religiozitate cu referire la opera lui Tudor Arghezi

3.2. Despre psalm, ca specie literară

3.3. Paralelă între „Psalmii”lui Tudor Arghezi și “Psalmul” lui Lucian Blaga

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ: DIVERSITATE TEMATICĂ, STILISTICĂ ȘI DE VIZIUNE ÎN POEZIA LUI TUDOR ARGHEZI

4.1. Preliminarii

4.2. Prezentarea metodelor activ –participative

4.3. Sugestii pentru aplicații practice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

1.1.ARGUMENT

Pornind de la ipoteza că Tudor Arghezi este un scriitor canonic, prezent în Programa de Limba și literatura română, este un scriitor cunoscut pentru contribuția sa asupra dezvoltarii liricii românești și nu numai, deoarece opera lui este vastă,cuprinzând poezie, teatru , proză, pamflete și literatură pentru copii, am ales prin „ cuvinte potrivite” să realizez o lucrare cu tema „ Limbaj biblic și arhaic în opera lui TudorArghezi” deoarece consider ca subiectul oferă perspective ale descoperirii unor noi aspecte teoretice, practice și psihopedagogice.

Un prim argument se referă la faptul că ,încă din titlu, propun o abordare interdisciplinară ,transdisciplinară și pluridisciplinară: interdisciplinaritatea se referă la transferul de metode dintr-o disciplină în alta, pluridisciplinaritatea presupune studierea unui obiect care aparține unei discipline prin intermediul mai multor discipline deodată , iar transdisciplinaritatea se referă la ceea ce se află, concomitent , între discipline, înăuntrul disciplinelor și dincolo de discipline, scopul aplicării ei este cunoașterea lumii prezentă într-o viziune unitară.

În lucrarea de față, interdisciplinaritatea se folosește în prezentarea în paralel a doi poeți din literatura interbelică Tudor Arghezi și Vasile Voiculescu prin transferul de metode specifice matematicii în studiul limbii române , prin întrebări care țin de specificul comunicării prin limbă: gruparea cuvintelor în părți de vorbire și motivarea raportului numeric al acestora, identificarea figurilor de stil și gruparea acestora în funcție de clasificarea lor etc.

Pluridisciplinaritatea presupune ca „ Psalmii” , de Tudor Arghezi să poată fi studiați din mai multe perspective : literatură și filosofie, cu aportul explicativ al religiei.

Abordarea transdisciplinară presupune transgresarea spațiilor literaturii și ale celorlalte arte, cerință și practică prevăzute și în „ Programa de Limba și literatura română”. Conținuturile vizate de secvența din manual

„ Literatura și celelalte arte” permit asemenea abordări. Tot în secvența despre tradiționalism versus modernism se realizează comentarea , în paralel, a unor texte literare și a unor creații plastice care au aceeași temă: inspirația religioasă – Iisus Hristos, Dumnezeu.

O cercetare lingvistică trebuie sa urmărească deopotrivă poziția stilistică a formelor, concurența arhaismelor și a neologismelor, derivarea sau specializarea semantică în interiorul lexicului, fenomenele sintactice și textuale carcteristice.

Studiind opera lui Tudor Arghezi am constatat că limbajul religios are anumite trăsături cum sunt: caracterul arhaic, monumentalitatea,

necesitatea de a păstra distanța fără a pierde însă capacitatea de comunicare și implicare afectivă emoțională, dorința de a echilibra tradiția și modernitatea, sacralitatea, accesibilitatea.

Un al doilea argument constă în limbajul lui Arghezi care valorifică artistic expresia comună, asociația insolită, imaginea biblică, lapidaritatea paremiologică, astfel că , citindu-l pe Arghezi, aflăm că versurile nu sunt doar versuri, ci și un fel de demonstrațiipentru că solicită atât sensibilitatea, cât și inteligența cititorului , care asemeni unui elev stimulat de profesor , simte nevoia să se remarce, chiar dacă a ințeles problema pusă în discuție sau nu.

Născut din graiul sărac „ cu-ndemnuri pentru vite”al clasei țărănești, limbajul arghezian se caracterizează prin folosirea celui mai bogat registru al limbii române.

Tocmai de aceea capitolul al II-lea l-am numit : Tipuri de limbaj în poezia lui Tudor Arghezi, deoarece la nivel lexical, se constată prezența unor termeni arhaici : „ hrisov”, „slovă”, „buchi”,etc., deopotrivă cu folosirea unor neologisme: „crepuscul”, „sublime”, „perimate”, etc.termeni argotici sau expresii aflate la periferia limbii: „ streche”, „mă-ta”, „ au dat ortul popii”etc.la polul opus aflându-se numeroase cuvinte de rezonanță religioasă: „Dumnezeu”, „ heruvim”, „catapeteazmă” ,

„ tămâie”, „altar”,etc. În toate cazurile originalitatea constă în ineditul asocierii cuvintelor.

În limbă cuvintele nu stau izolate. Dicționarul le dă ordine și explicare. Comunicarea ideilor începe cu alegerea cuvintelor. Prin îndatorirea lui față de cititori , cred că scriitorul are misiunea , de a ridica nivelul limbii cât mai sus.

Din experiența la catedră, am constat că scrisul lui Arghezi rămâne totuși „ un duh inanalizabil care umiliște spiritul analitic”, asa cu afirma Vladimir Streinu. Elevii nu înțeleg această limbă nouă pe care Tudor Arghezi o aduce la orele de limba și literatura română , limba lui este o limbă poetică prin putința de a da o funcție poetică unor cuvinte considerate până și de el nepoetice.

Stilul operei lui Arghezi nu e unul ușor și simplu, ci anevoies și complicat. Asemenea tuturor lucrurilor din lumea aceasta , predestinate să le iubești , la un moment dat, opera lui Arghezi pare în ceasul întâlnirii cu ea absurdă,urâtă,monstruoasă, așa o percep elevii de liceu, eu am încercat să le explic de fiecare dată elevilor mei ca opera lui Arghezi cere eforturi de înțelegere pentru că limba scrierilor argheziene s-a format printr-un vocabular interzis de convenția literară: argouri, cuvinte nepoetice ce stau alături de arhaisme, neologisme, termeni populari, termeni biblici.

Prin introducerea unor activități didactice moderne cum sunt studiile de caz în programele școlare pentru ciclul superior al liceului ce corespund setului de valori și atitudini vizate la disciplina Limba și literatura română , am ales o temă ce propune o incursiune a elevului în opera unui autor din perioada interbelică – Tudor Arghezi, într-un curent numit modernism, pentru a determina viziunea de ansamblu asupra liricii argheziene.

Studiul de caz cuprinde etape specifice ce presupun dezvoltarea competențelor de argumentare , vizează nivelul superior al operațiilor gândirii și antrenează competențe specifice disciplinei precum: utilizarea adecvată a tehnicilor de documentare și de cercetare a unei teme, identificarea unor conexiuni între autori ai aceluiași curent literar,identificarea unor conexiuni între opere literare și contextul în care au apărut acestea, compararea și evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării propriilor judecăți; argumentarea putând fi exemplificată prin texte/ fragmente adecvate studiate la clasă .

Pe parcursul anilor de liceu atacăm marile teme lirice argheziene: viața, iubirea, Dumnezeu, moartea, astfel încât poezia argheziană să se integreze în marea poezie lirică ce aduce o nouă estetică, o nouă limbă poetică.

Cu ajutorul manualelor alternative, a metodelor activ-participative și a mijloacelor moderne, a studiului intensiv a programelor școlare, a auxiliarelor didactice, a literaturii de specialitate aduc un plus în bagajul de cunoștințe al elevului care vine cu puține cunoștințe în liceul tehnologic.

1.2. Stadiul cercetărilor

În realizarea lucrării am constatat că scrierile lui Tudor Arghezi au fost , de-a lungul timpului, comentate,analizate,tolerate sau netolerate de critici literari,literați sau diverși scriitori ce au dorit să pătrundă în viața cuvintelor autorizate literar, să admită imposibilul și absurdul sau să caute absolutul arghezian, am perceput literatura argheziană cum că nu s-ar fi bucurat de prețuirea pe care o merita o vreme îndelungată .

Impreună cu elevii mei am citit poezia lui Arghezi si am constatat că este mult mai ușor, pentru a-l comenta, să descoperim imaginarul arghezian în ceea ce au afirmat alții,inițial,și anume criticii literari.

Cele mai ample afirmații despre Tudor Arghezi , dar și despre opera lui,în general și despre tema lucrării Limbaj biblic și arhaic în opera lui Tudor Arghezi,în particular, le-am identificat în următoarele cărți :Opera lui Tudor Arghezi, scrisă de Dumitru Micu, Biblioteca critică Tudor Arghezi, cu o prefață,antologie,tabel cronologic și bibliografie de Alex Ștefănescu, Arta prozatorilor romani”, „Scriitori români din secolul XX”, de Tudor Vianu,capitolul Epicamodernistă,fantezistă , lirică, eseistică,pitorească , subcapitolul „Tudor Arghezi” din „ Istoria literaturii române contemporane,1900-1937,” ce aparține criticului Eugen Lovinescu, „Tudor Arghezi” în „ Istoria literaturii române de la origini până în prezent” , de George Călinescu,” O istorie a literaturii române”, volumul II, de Ion Rotaru,„Miracolul arghezian”, în „Literatura română între cele două răboaie mondiale”,volumul II, de Ovidiu.S. Crohmălniceanu.

Punctul de plecare în imaginarul religios arghezian se află ,însă,în lucrarea lui Nicolae Balotă „Opera lui Tudor Arghezi”.

1.3.Metodele de lucru

Metoda de lucru cea mai folosită în realizarea lucrării cu titlul Limbaj biblic și arhaic în opera lui Tudor Arghezi este documentarea , dificilă , din punctul meu de vedere , pentru că necesită timp îndelungat prin parcurgerea următoarelor etape:

– fixarea unui material bibliografic;

– selectarea unor citate sau comentarii critice semnificative;

– formularea unor opinii personale;

– realizarea unui film despre autorul Tudor Arghezi și perioada in care a trăit : perioada interbelică;

– strângerea unor informații despre viața socială, culturală,politică , aspecte inedite din viața scriitorului Tudor Arghezi.

Metoda de lucru folosită în capitolul III, este studiul de caz, care presupune dezvoltarea competențelor de folosire adecvată a strategiilor de comunicare orală în monolog și dialog, dar și utilizarea adecvată a tehnicilor de redactare , în vederea realizării unei comunicări eficiente și personalizate elev – elev, elev – profesor.

Pregătirea unui studiu de caz ese foarte importantă. Chiar de la începutul anului școlar sau semestrului este anunțată tema și sunt alese grupele de lucru. Numărul elevilor care vor lucra la un studiu se stabilește în funcție de complexitatea acestuia,dar se ține seama și de disponibilitatea sau preferințele elevilor.

Profesorul este cel care va implica cât mai mulți elevi prin diferite metode interactive, am ales : expunerea, harta cognitivă, diagrama, observația,braistormingul, metoda cubului, jocul didactic,explozia stelară,metoda R.A.I ( Răspunde-Aruncă-Interoghează), etc.

În realizarea studiului de caz am urmărit, de asemenea,felul în care elevii utilizează limba română în diverse situații de comunicare, am corectat exprimarea,am reformulat împreună cu elevii și am insistat ca ei să învețe să argumenteze oral sau în scris propriile opinii.

1.4.Materialul de lucru

Manualul este instrumentul cel mai important în activitatea școlară, cu dublă deschidere, atât pentru profesor, cât și pentru elevi.

Manualul a fost elaborat pentru a fi folosit, cu toate că profesorul nu trebuie să se limiteze la manual, în actul de predare – învățare, ci va trebui să îl îmbogățească, să îl prelucreze, să îi reorganizeze materialul, săaccesibilizeze discursul interpretativ, să trieze eleme elevilor.

Profesorul este cel care va implica cât mai mulți elevi prin diferite metode interactive, am ales : expunerea, harta cognitivă, diagrama, observația,braistormingul, metoda cubului, jocul didactic,explozia stelară,metoda R.A.I ( Răspunde-Aruncă-Interoghează), etc.

În realizarea studiului de caz am urmărit, de asemenea,felul în care elevii utilizează limba română în diverse situații de comunicare, am corectat exprimarea,am reformulat împreună cu elevii și am insistat ca ei să învețe să argumenteze oral sau în scris propriile opinii.

1.4.Materialul de lucru

Manualul este instrumentul cel mai important în activitatea școlară, cu dublă deschidere, atât pentru profesor, cât și pentru elevi.

Manualul a fost elaborat pentru a fi folosit, cu toate că profesorul nu trebuie să se limiteze la manual, în actul de predare – învățare, ci va trebui să îl îmbogățească, să îl prelucreze, să îi reorganizeze materialul, săaccesibilizeze discursul interpretativ, să trieze elementele informaționale, adică sa îl adapteze la obiectivele propuse.

Manualul de Limba și literatura română este conceput astfel încât să angajeze elevii într-un proces continuu de învățare, cu asistența profesorului sau independent de acesta. El este utilizabil atât pentru activitatea desfășurată în clasă, cât și pentru cea de acasă.

Ca și în cazul metodelor, modernizarea mijloacelor tehnice de receptare a literaturii în școală impune reconsiderarea tehnicii așa-zis tradiționale, în lumina sarcinilor învățământului actual și introducerea tehnicii noi audio – vizuale.

Activizarea elevilor în procesul receptării literaturii se poate realiza în continuare , prin utilizarea materialului didactic clasic, specific disciplinei alcătuit, după cum se știe,dintr-o mare varietate de piese: tablouri, ediții speciale ilustrate,portretele scriitorului Tudor Arghezi,manuscrise, ediții princeps, ediții bibliofile,hărți literare, scheme recapitulative,etc, dar și prin material didactic modern: videoproiector, diagrame, calculator, cd-uri, dvd-uri.

Tehnicile noi contribuie , în măsură apreciabilă,la sensibilizarea elevilor, la crearea unei atmosfere deosebite în clasă, favorabilă receptării estetice.

Mijloacele audio- vizuale contribuie la cultivarea intelectului, facilitând dezvoltarea observației , a capacității de a compara și ierarhiza valorile, de a înțelege particularitățile artistice ale operei literare, unele aspecte ale procesului de creație.

Mijloacele audio – vizuale sunt auxiliare didactice , alături de materialul clasic, ce înlesnesc receptarea literaturii de către elevi.

Materialul de lucru folosit dezvoltă imaginația, creativitatea, spiritul intuitiv, spiritul de echipă.

CAPITOLUL I: LOCUL LUI TUDOR ARGHEZI ÎN ISTORIA LITERATURII ROMÂNE

Evoluția poeziei interbelice cu temă biblică

Adevăraii poeți religioși sunt numai aceia care au intuit prezența divinității în lume ,iar cei hărăziți cu acest har sunt enumerați , pe scurt, mai jos, pe fiecare l-am raportat la Tudor Arghezi.

Începuturile poeziei de inspirație religioasă se află între 1880 – 1900când cunoaștem dominația covârșitoare a lui Mihai Eminescu, singurul poet care ne confirmă existența în conștiința lirică universală. Lirica religioasă a lui Eminescu este încununată de cele două imnuri, adevărate capodopere ale poeziei religioase românești:

„ Rugăciune” și „ Răsai asupra mea”.

„ Crăiasă alegându-te

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

( „ Rugăciune”)

„ Dă-mi tinerețea mea, redă – mi credința

Și reapari din cerul tău de stele:

Ca să te-ador de – acum pe veci, Marie!”

( „ Răsai asupra mea…”)

George Coșbuc nu are o poezie „apsalmilor”, ca Arghezi, dar

„ Psalmul” său e un șir de propoziții imperative , în care îl preaslăvește pe Dumnezeu, spre deosebire de Arghezi cuprins între credință și tăgadă. :

„ Închinați –vă popoare!

Dumnezeu e bun –

……………………………..

Înhinați-vă popoare!

Dumnezeu e drept –

……………………………

Închinați-vă popoare!

Dumnezeu e sfânt – „

( „ Psalm”)

Octavian Goga, la fel ca și George Coșbuc, este fiu de preot, așa că lirica religioasă este o poezie a satului tradițional cu datini și obiceiuri creștine.

Poezia „ Rugăciune” este arta poetică a lui Goga , o amplă invocație a divinității.

„ Rătăcitor , cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii tale.

În drum mi se desfac prăpastii

Și – n negură se – mbracă zarea,

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte , – orânduie-mi cărarea!”

( „ Rugăciune”)

“Atât poezia cât și rugăciunea exprimă omenescul ultragiat în limbaj august, astfel încât tiparul exemplar să poată fi însușit pentru sine de orice individualitate.”

Modernismul începe cu Alexandru Macedonski, „poezia macedonskiană este un fel de pivot, în jurul căruia se organizează o tradiție și o posteritate, (…) și-a indicat tradiția pe linia franceză a lirismului nostru modern.”

Scriitori de seamă : George Bacovia, Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Tudor Arghezi, Adrian Maniu nu pot fi despărțiți de Macedonski .

În poezia religioasă , Macedonski se mișcă între extreme, închinând o „ Odă lui Satan” și fiind smerit în „Psalmii moderni”.

Înaintea lui Arghezi, Macedonski cultivă psalmul, legătura cu „Psalmii” lui David este mai evidentă decât la Arghezi atât prin temele sale , cât și prin atitudinea poetică.

La fel ca și David,din Biblie, Macedonski recunoaște că ocrotitorul său este Dumnezeu , ceea ce-l face sigur pe sine și fericit:

„Doamne, toate sunt prin tine

Și averea și puterea

Fericirea, mângâierea.

Ce ne trebuie , știi bine

Dai cu dreaptă socotință.”

Ștefan Octavian Iosif are o predispoziție religioasă nativă, pentru că are la baza operei sale un îndemn biblic din „ Înțelepciunea lui Iisus Sirah”: „ Să lăudăm pe bărbații cei vestiți în neamul lor” ( 44,1).

Sugestivă pentru lirica religioasă a lui Ștefan Octavian Iosif este poezia „ Rugăciune”.

„Doamne, către Tine-ndrept

Astăzi ruga mea umilă!

Iartă celuia nedrept:

De la tronul Tău aștept

Cel din urmă semn de milă …”

În opera lui Adrian Maniu regăsim influența lui Arghezi , expresivitatea imaginilor violente :

Se stinge gândul, putrezește mâna.

Sângele inimei îngrașe țărâna.

Cine rămâne vadă întrega zădărnicie,

Nici măcar suflet să nu fie.

……………………………………………………..

Uitare, amintire, totuna,

Înviere e fără îndreptățire

Și e nătâng să pierim pentru totdeanuna.”

Oricât s-ar fi oficiat în numele „ artei pentru artă” , oricâte individualități solidare întru acest ideal s-ar fi interpus între Eminescu și modernism, versanutul liric antieminescian n-a fost ocupat, rămânând vacant până la apariția lui Tudor Arghezi. Este interesant de știut că poetul „ Cuvintelor potrivite” n-a fost un antieminescian, începuturile lui sunt gravate de câteva „ litere de foc eminesciene” .

Poezia lui Arghezi e sortită ca putere de expresie, sensibilitate, viziune de lirism să ocupe versantul liber , în fața lui Eminescu, lirica lui Eminescu formează un dialog strălucit cu lirica lui Arghezi.

Din punct de vedere structural, poezia argheziană ține de romantism, creația este și asimilare și dezasimilare, din experiența argheziană s-a putut trece astfel la alte forme de modernism: suprarealism, constructivism.

Ideile, concepțiile sunt intuiții sensibilizate prin fantezie, fantezia este trăsătura lirici argheziene, ca și la Eminescu, mesajul liricii argheziene este despre marile adevăruri ale lumii și despre tainele ei.

Prin eforturile individuale, ca și prin solidaritatea de curent, modernismul este „ o experiență estetică, o disociere a conceptului de poezie până la pulverizare”; poezia argheziană are la bază o experiență morală dramatică , ridicată la contemplația lumii.

Studiem Ștefan Octavian Iosif, George Bacovia și Tudor Arghezi , poeți în modul de a vibra în fața vieții, dar raza sensibilității e diferită: a lui Iosif cuprinde un parc, a lui Bacovia cuprinde un oraș de provoncie, a lui Arghezi cuprinde o țară. În parcul lui Iosif sunt albine, fluturi și adieri de zefie, sau plâns tomnatic de vânt; în orașul bacovian sunt parcuri, cimitire, cazărmi, clar de lună și ruine, pe când în latifundiile argheziene regăsești un univers complet, este viața însăși, cu tragediile ei esențiale, cu marile întrebări și neliniști.

Vasile Voiculescu are cele mai multe poezii care pornesc de la parabole evanghelice sau povestiri biblice , exprimând dorința omului spre desăvârșire după modelul lui Iisus.

Asemeni lui Arghezi, în poezia „Părinte, unde să te caut?”, Voiculescucaută certitudinea aflării lui Dumnezeu, își închină viața căutării Lui:

„ Părinte, unde să te caut și pentru ce te-ascunzi mereu?!…

Pe urma ta în brazda vieții alerg de la începutul lumii …

Cu hidrele în fundul mării, cu viermii orbi în noaptea humii,

Cu șerpii … m-am târât alături: Apoi m-am înălțat cu greu …

De-am zăbovit atât pe cale, tu știi , de la – nceputul lumii,

De –a lungul vieților, pe tine te caut doar, Părinze –al meu!”

Aron Crotuș , asemeni altori poeți ardeleni : George Coșbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, este fiu de preot, asemeni lui Arghezi este psalmist în poezia românească, dar psalmul devine la el „ o îmbinare între rugăciune și pamflet politic, poetul se adresează divinității pentru dobândirea libertății.

„Împlântă, Doamne, al îndoielilor cuțit

În cei ce cred. Cu gând însumețit,

că Te-au zdrobit și ne-au zdrobit!

Scutură-i pe cei ce împotriva-Ți bat din palme

Și în loc de rugăciuni și în loc de psalme,

Te acoperă cu amenințări și cu sudalme!”

( „ Psalm românesc”)

Nichifor Crainic este „ poetul nostru creștin prin excelență”care considera că „ lirismul religios , nefiind dogmă, e, de obieci, supraconfesional (…) iar poezia este o formă a rugăciunii”.

O mare parte din poeziile religioase ale lui Nichifor Crainic sunt de inspirație biblică și anume „ Psalmii” lui David.

Asemeni lui Arghezi, poetul e în căutarea Divinității, dar nu o căutare înverșunată , explicația acestei îndoieli constă în prea puțină credință.

„Nedestula mea credință,

Cârtiță fără vedere,

Te tot dibuie-n tăcere,

Ca-ntr-o smoală nepătrunsă…Uriaș în întuneric,

Fără chip și arătare,

Măatragi din depărtare,

Dar de-aproape mă cutremuri.”

Într-o altă poezie , imaginând un zbor curat spre înălțimi, înțelege, vorbind în numele unei mulțimi de creștini:

„ Am căutat ce n-am găsit în astre,

Ne vom întoarce zborul spre abisuri,

Căci Dumnezeu e-n sufletele noastre”

Ion Pillat publică în revista „ Gândirea” poezii cu accente religioase ce au ca sursă de inspirație pilde din Biblie. Sentimentul religios, în lirica lui Pillat , este prezent și în poezii care nu sunt de inspirație biblică.

Viziunea creștină a existenței o regăsim în poemul „ Aci sosi pe vremuri”, capodopera creației poetice a Lui Ion Pillat, o meditație pe tema trecerii ireversibile a timpului , o ilustrare a primului verset din

„ Ecclesiast”: Neam vine, neam trece și pământul în veci stă”.

„ Și cum ședeam , departe, un clopot a sunat

Același clopot, poate, în turnul vechi din sat

De nuntă sau de moarte

În turnul vechi din sat.”

( „ Aci sosi pe vremuri”)

Radu Gyr , singurul poet român ce a fost condamnat la moarte pentru o poezie, scrie poezii de inspirație biblică la baza cărora stă experiența din închisoare. Capodopera liricii religioase este „ As – noapte, Isus”, „în care ideea comuniunii în suferință cu Mântuitorul și înțelegerea creștină a suferinței capătă o expresie lirică remarcabilă prin transcrierea unui vis și a unei convorbiri în vis a deținutului cu Isus.

„Unde ești, Doamne? – am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de cățui,

M-a, pipăit, și pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui…”

( „As – noapte, Isus”)

Lucian Blaga, surprinde cu compunerea versului liber, cu ingambamentul, cu noutatea lirismului, poezia lui este o meditație pregnantă asupra lumii.

Poetul are câțiva psalmi , în care putem citi o oarecare influență argheziană în căutarea Divinității.

„ În spini de –aici, arată-te, Doamne,

să știu ce aștepți de la mine.

Să prind din văzduh sulița veninoasă

din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?

Ori nu dorești nimic?

Ești muta, neclintita identitate

( rotunjit în sine a este a ),

nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.”

( „ Psalm”)

Vasile Militaru, poet citit în perioada interbelică, dar neagreat de critica literară, fără meșteșugul lui Arghezi, dar cu o pronunțată influență argheziană scrie „ Vorbe cu tâlc”, versificări accesibile din folclor, din opera unor filozofi și mai ales din Biblie.

„ Necredinciosule, – tu zici c-ai înceta de-a fi ateu

Numai atunci când cel ce crede, ți-ar arăta pe Dumnezeu?!

Vai ție, vierme fără minte! … Lumina soarelui din cer

E doar un zâmbet al Acelui, sub care toate nasc și pier,

Și totuși, de privești la soare, când el îneacă toată fire, –

Fuiind neputincioasă humă, – lumina lui îți ia privirea! …

Cum dar, cu slabii- ți ochi de vierme, pe Dumnezeu vrei să-șl vezi oare,

Când tu, mai mult decât o clipă, nu poți privi măcar la soare?!”

( „ Vorbe cu tâlc”)

1.2.Tudor Arghezi- poeta faber

În peisajul literaturii române interbelice de factură modernă, Tudor Arghezi este „Meșteșugarul de Cuvinte”, răzvrătitul împotriva oricăror reguli și canoane, „ un spirit alveacului”, despre care teoretiza Eugen Lovinescu; tehnicile argheziene sunt împletite, complementare, astfel că incandescența inspirației ( sau în limbaj demiurgic logosul ) și „ slova făurită” ( adică travaliul artistic) acționează convergent potențând la maximum capacitatea de percepție senzorială.

Poetul crede în adevărurile Cărților Sacre, în începutul Evangheliei după Ioan, unde a citit: La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Dramaticul strigăt : „ Vreau să te pipăi și să urlu: Este!” – cu care se încheie un „Psalm” exprimă , în estetica argheziană, un deziderat suprem al poeziei, care, în esență, este cunoașterea.

Debutant la o publicație macedonskiană adolescentul, care mai târziu adopta pseudonimul Tudor Arghezi , era cucerit de ceea ce se numea cuvânt.

“Arghezi divinizeazăcuvântul ca realitate din lumea naturală, purtătoare a misterului.El este semn al începutului, dar și materie palpabilă, satisface atât căutarea, cît și nevoia de certitudine.”

Creația implică un limbaj propriu , punctul de plecare către o nouă concepție , este , după toate aparențele , Mallarme.

Punctul de sosire, la care ajunge singur, prezumțios, e al unui modern, temerar, obstinat să sfideze limitele și servituțiile limbajului.

Tudor Arghezi trece astăzi, dacă nu în ochii marelui public, cel puțin în aceia ai cunoscătorilor , și pentru cea mai mare parte a criticii literare , drept cel mai de seamă artist al cuvântului. Rareori a existat un scriitor la care actul artistic al scrisului să fi sugerat mai puternic impresia libertății creatoare.

Tudor Arghezi este cel ce a revoluționat limbajul poetic, deoarece a fost singurul care a exploatat cuvântul , dându-i drept de afirmare în creația sa, astfel că poezia și proza posed atât cuvinte expresive cât și cuvinte vulgare, elemente de jargon, argouri.

El este un meșteșugar al cuvântului pe care îl prelucrează : „ Am fost blestemat să zburesc acolo unde alții fluieră și trec”.

Cuvântul e miraculos, pentru că la fiecare obiect din natură și din închipuire corespunde un cuvânt. Meșteșugul cuvântului a cernut și cerne lumea și sufletul ei, dând naștere literaturii.

Fiecare scriitor e un constructor de cuvinte , niciun meșteșug nu e mai frumos și mai bogat , mai dureros și mai gingaș totodată , ca meșteșugul cuvintelor.

Artist al cuvântului are o putere de a se exprima ce ocolește uneori prin imaginea închipuirii.

Limbajul poetic are o însemnătate deosebită deoarece prin cuvânt poetul poate crea o lume sau o poate schimba asemeni unui meșteșugar care cu ajutorul uneltelor favorite poate zidi , asemeni unui cosmonaut care poate ajunge să atinga luna dacă se află la cârma unei nave spațiale căreia îi cunoaște toate componentele , aventurându-se- astfel în spațiul cosmic. Arghezi caută cele mai potrivite cuvinte, le alege, se aplecă asupra lor și ca un instruit meșteșugar al versului transformă poezia în miracol.

Arghezi este un artizan care are o viziune cosmică și metafizică asupra lumii, meșteșugul său nu e un simplu joc cu limbajul, în legătură cu inspirația , în creația argheziană, se pot identifica două stadii: actul de creațiecare este rezultatul unui indelung efort, idee ce aparține încă din Antichitate lui Aristotel sau intervenția divină .

Nu din examenul statistic privind frecvența arhaismelor, regionalismelor, neologismelor, elemetelor argotice sau reminiscențelor biblice , rezultă originalitatea lui Arghezi, ci din ritmul recognoscibil de departe. Incantația din „ Buna vestire”recitativul alegoric – simbolic din

„ Lingoare”, monologul metafizic din „ Duhovnicească”, alte pagini își trag , de asemenea, ceva aproape integral din lexicul popular.

Pendulând întrebător între transcendent și pământesc, Arghezi nu e un poet al naturii, cu toate că nu e element ce îi lipsește. Prin urmare muntele, piscul, vulturii, marea, copacul au un aer simbolic, asemeni luminii, tainei, veciei. Imaginile picturale,nuanțele cromatice sunt, dacă nu intelectualizate, cel puțin orientate spre rafinamentul citadin, spre somptuos.

Exemple:

„Palid așternut e șesul cu mătasă

Norilor copacii le urzesc brocarte.”

( „ Niciodată toamna”)

Apelul la pietre prețioase, devine procedeu:

„Trec fluturi albi, cu ochi de aur”

( „ Agate negre”)

„ Sânii, ca doi pui de mierlă

I-aș fi pus în câte-o perlă

Și de fiece obraz

Un rubin , ori un topaz””

( „ Lingoare”)

Arghezi rămâne un artist prodigios , al cărui scris posedă mari însușiri de forță și previziune , stăpân pe o imaginație ingenioasă, un meșter suveran al limbii, dusă să vibreze , sub pana sa, cu accente necunoscute până la dânsul.

Ovid S. Crohmălniceanu afirma : „ Arghezi a deschis principalele drumuri ale poeziei românești interbelice …, a intuit aproape toate formulele liricii moderne . Poezia fiorului religios,poezia sentimentului cosmic, poezia chtonică, poezia vizionară,poezia terorilor mistice,poezia primitivității, poezia universului domestic, poezia răzvrătirii,poezia metamorfozelor materiei , poezia jocului, poezia ingenuității,poezia absurdului își află punctele de plecare în opera lui.”

Pentru conștiința literară a epocii pe care o străbatem , Tudor Arghezi ocupă, fără îndoială, un loc privilegiat. Diferit de alți sciitori moderni, Arghezi este un senzual al voluptății de primitiv, gata să dea utilizare pipăitului, văzului, altor simțuri pentru a se bucura de concretețea materiei. Universul material poate fi reprezentat pe o hartă, făcută din cuvinte, de unde utilitatea oricărui cuvânt din depozitul limbii.

Limbajul poetului răspunde celor mai variate nuanțe ale sentimentului, creația sa sugerând impresia de totalitate. Dintr-o orgă uriașă pornesc, încrucișându- se, completându-se sunete dulci și note grave. Magicianul știe și secretul altor instrumente. Ne-o spune singur într-un

„ Psalm”.

„ Aș putea vecia cu tovârășie

Să o iau părtașa gândurilor mele;

Noi viori să farmec, nouă melodie

Să găsesc – și stihuri sprintene și grele.

………………………………………………………

Orișicum lăuta știe să grăiască,

De-o apăs cu arcul, de-o ciupesc de coarde.

O neliniștită patimă cerească,

Brațul mi-l zvâcnește, sufletul mi-l arde …”

Cu toata impresia de noutate pe care ne-o sugerează scrisul lui Arghezi, el nu alcătuiește o apariție meteorică a literaturii noastre deoarece câțiva scriitori înantea lui s-au silit într-o direcție pe care îi era dat lui să o perfecționeze. Un Macedonski, un Dimitrie Anghel se găsesc la începuturile liniei pe care o continuă Arghezi.

Autorul „ Cuvintelor potrivite” e „ un izvor nesecat de poezie.”

“ Harul poetic este precumpănitor, și numai după exprimarea sa necontrafăcută este loc pentru meșteșug spre a-l întipări definitiv. El copleșește toate celelalte achiziții ale gândirii poetice explicite. Un exemplu elocvent este acela a interesului pentru vers. (…) În articolul din 1904 – Vers și poezie – , Arghezi gândea lapidar: versul va rămâne veșnic o înaltă ținută literară, rima face dialectica lichidă și- i decorează spiralele, toarcerea în versuri reprezintă, nu mai puțină muncă, ucenicie serioasă, răbdare.’’

După ce cunoști, răsfoind paginile volumelor argheziene universul atât de uimitor, pentru a-l preamări pe autorul Tudor Arghezi, cauți cuvintele cele mai potrivite, dar și atunci îți vin în minte tot versuri argheziene:

„Carte frumoasă,cinste cui te-a scris

Încet gândită,gingaș cumpănită

Ești ca o floare- anume înflorită

Mâinilor mele care te-au deschis”

( Ex libris)

Limbajul poetic arghezian prezintă aspecte deosebite: filonul principal al limbajului său poetic este de natură populară. Prin proveniența , natura și aspectul lor fonetic, cea mai mare parte a cuvintelor folosite de Tudor Arghezi dovedesc evident originea strămoșilor poetului.

Una din trăsăturile limbajului poetic arghezian este simbolistica: cuvintele ce denumesc obiecte sau noțiuni din cele mai diverse sectoare ale vieții și naturii au un caracter simbolic, de exemplu: șoimul, vulturul, cucuveaua , albina, lumina, cerul, bezna,ceața, muntele, lacătul, cheia, potirul mistic, cântecul etc. dobândesc alte înțelesuri în lirica argheziană.

Sugestia este o altă trăsătură a liricii argheziene: construierea epitetului și dezvoltarea metaforică sunt trăsături caracteristice ale inovației în arta cuvântului.

În versuri , Arghezi recurge la puține arhaisme: slovă,stihuri,hrisov, ceaslov,etc., dar cu o largă arie de răspândire, puține neologisme; un rol însemnat îl au cuvintele religioase, solicitate de viziunea poetului, de conținutul lor filozofic-religios, astfel apar cuvinte ce denumesc ființe divine, obiecte și acțiuni ce țin de cultul religios: cruce, biserică, post, rugăciune, etc.; expresia argotică ste ridicată de Arghezi la o treaptă artistică unică în literatura română, cuvintele vulgare ale limbii române revoluționază limbajul liricii românești.

Prin estetica urâtului , Arghezi asociază sectoare lexicale contrastante, alături de cuvinte ca : îngerească, lumină, lună, ochi, frumos, surâs, garoafe, mărgele, apar altele , de altă natură precum: beliseră, lehuze, noroi, mocirlă,sudoare, mațe, a scuipat, băloasă, păduchi, etc.

1.3. Tudor Arghezi-poet, prozator,publicist

Poet ,prozator și publicist Tudor Arghezi se naște la București în anul 1880pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, debutează la numai 19 ani în revista „ Liga ortodoxă”a lui Alexandru Macedonskicu poezia „ Tatălui meu”, sub semnătura Ion Theo.

În același ziar și în „Suplimentul literar” al acestuia va mai publica încă 15 poezii, unele semnate Ion Theo.La trei ani de la debut, pentru că a avut o copilărie nefericită, pe care și-a detestat-o și o tinerețe contradictorie se retrage la mănăstirea Cernica unde se călugărește sub numele de Iosif.

Activitatea lirică îi este dublată de una publicistică, în care se manifestă ca un pamfletar incisiv, debutul gazetăresc și-l face în revista

„ Facla”, condusă de N.D.Cocea.

Prin pamflet adversarul „ trebuie descurajat, pus în panică, să constate că ceea ce spun e adevărat”, declară într-un interviu în anul 1964.

La fel de argheziană e specia denumită inscripție, egală în esență cu un comentariu concentrat, cu o dedicație lirică; poeziile apar în diverse volume.

Exemple : „ Inscripție ( Când mi-a sărit pe dinainte)”, „ Inscripție pe un cuțit”, „Inscripție pe tobă” , „ Inscripție pe ușa poetului”, „ Inscripție pe un portret”, Inscripție pe o casă de țară”, etc.

Împreună cu V. Demetrius scoate revista „ Linia dreaptă” în care publică poezii scrise în anii călugăriei.

Pasiunea pentru gazetărie îl determină să înființeze el însuși reviste și ziare precum: „ Cronica”,”Cuget românesc”,”Națiunea” și celebrele reviste „Bilete de papagal”, în care inițiază o specie nouă numită tabletă; tabletele sunt o invenție originală.

Debutul în volum se produce , la aproape 50 de ani, prin publicarea în anul 1927 a volumului în versuri „ Cuvinte potrivite”; au urmat „ Flori de mucigai”(1931), „ Cărticică de seară” devenită ulterior „ Versuri de seară” (1935),”Hore”(1939), Una sută una poeme”(1947),1907 Peizaje”

( 1955),Cântare omului”(1956),Stihuri pestrițe”(1957).

Volumul „ Cuvinte potrivite” se deschide, în loc de prefață, cu un vilonesc „Testament”, arta poetică a lui Tudor Arghezi , constând dintr-o revoluție a limbajului liric: termeni arhaici, termeni neologici,termeni din limbajul colocvial,cuvinte nepoetice.

„ Poezia e rezultatul efortului unui lung șir de generații, a unei adevărate mutații pe scara antropologică, intervenită într-un moment al istoriei”:

„Ca să schimbăm acum întâia oară

Sapa-n condei și brazda-n călimară,

Bătrânii-au adunat printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.”

„ Cărticică de seară”, ulterior „ Versuri de seară” e o suită de poeme ale tandreței și intimității, o nouă cântare a cântărilor cu imagini de neprefăcută candoare și puritate; cu „ Hore” și „ Una sută una poeme” ulterior doar „ Poeme”sunt compuneri ludice și poeme de afirmare a demnității naționale în fața cotropitorilor, cu o viziune sumbră a unei umanități căzută pradă instinctelor.

În „ Cântare omului” se prezintă momente din viața omului , iar în definiția care deschide poemul , omul are structură duală, apar: homo faber și homo cogitans:

„E timpul, slugă veche și robul celui rău

Tu, omule și frate, să-ți fii stăpânul tău.”

Cele patruzeci de piese ale ciclului „ Peizaje”, din 1907 conțin , în primul rând, portrete: ale stăpânului moșiei Merișani, ale cuconului Alecu Ilescu,ale unui avocat, ale haiducului Pătru al Catrincăi, și aici scriitorul folosește estetica urâtului pe care o regăsim și în volumul „ Flori de mucigai”.

În 1959 apare ediția bibliofilă „ Versuri”, care adună aproape întreaga lirică argheziană anterioară. Publică apoi „ Frunze” (1961),”Poeme noi „(1963), „Cadențe” (1964), „Silabe” (1965), „Ritmuri” (1966), „Noaptea”(1967), realizând o creație beletristică impresionată încheiată chiar în anul morții sale .

Într-adevăr cele șase culegeri de poezii dintre 1961 și 1967 revin la izvoarele lirismului , versurile sunt,majoritatea, de dragoste, cântă femeia, notează bucuriile, înduioșările,entuziasmul în fața naturii ca în final , în volumul „ Noaptea” , care e , în mare parte un jurnal liric, „să prefacă poezia în bocet și bocetul în poezie.”

Între anii 1961-1967, Tudor Arghezi pregătește cu migală și dă la iveală nu mai puțin de 16 volume din ediția definitivă intitulată „ Scrieri”.

Tudor Arghezi s-a afirmat și ca prozator, realizând opere narative,descriptive și memorialistice, proza fiind o prelungire a poeziei : „Icoane de lemn”, „Poarta neagră”, „ Cărticica cu jucării”, „ Ce-ai cu mine , vântule?”,„Tablete din țara de Kuty”, „Cu bastonul prin București”, „Pagini din trecut”, „ Lume veche, lume nouă”, „ Ochii Maicii Domnului”, „ Cimitirul Buna-Vestire”, „ Lina” ( ultimele trei fiind romane).

Opera în proză a poetului Tudor Arghezi e mult mai vastă. În ediția de „Scrieri” care a început să apară din 1962 găsim: „ Subiecte”

( 2 volume), „De prin răspântii” ( un volum), „ Profiluri” , „ Pravilă de morală practică” ( trei volume), „ Semne cu creionul” ( patru volume),

„ Schițe de potret”, „ Cortina” ( cronici teatrale), „ Pensula și dalta”

( cronici plastice).

A murit la 14 iulie 1967, fiind înmormântat , conform voinței proprii, în grădina casei sale de la Mărțișor.

1.4.Complexitatea fenomenului arghezian

Dacă Vladimir Streinu declară că poemele lui Tudor Arghezi blochează orice analiză critică, având un „ inefabil” ce îl confruntă pe comentator cu „ o dramă de inteligență”, George Călinescu vorbește despre „ fenomenul arghezian”.

Există suficiente argumente pentru a susține această judecată de valoare.

În primul rând , Arghezi s-a impus cu aceeași forță critică și publicului mai larg, încă din perioada interbelică, înscriindu-se într-o durată lungă a creației și aproape fiecare volum publicat constituie un nou și diferit episod din aventura imaginarului poetic. „ Cuvinte potrivite” și „ Flori de micigai”, „Cărticică de seară” și „ Hore” sunt tot atâtea lumi artistice , bine potrivite în lumina proprie de către un poet fecund și complex.

În al doilea rând, motivul pentru care vorbim despre Arghezi ca despre „ un fenomen” literar se leagă de formidabilul său proteism liric. Arghezi își schimbă poezia așa cum își schimbă pieile un șarpe, rămânând cu fiecare etapă , același și totuși altul.

În al treilea rând, putem vorbi despre felul întotdeauna neașteptat în care zvâcnesc versurile argheziene; dacă scriitorul e poematic în romane, creând tablouri memorabile ce se înșiră numai formal pe un fir al intrigii, el este adesea prozaic în lirică.

„Arta caractersiticului , acea care izolează o trăsătură și o sporește până la un nivel monstruos, n-a fost nicăieri mai insistent cultivată decât în opera lui Arghezi. Analogiile ar putea fi găsite la unii polemioști francezi , un Leon Bloz, un Laurent Tailhade, un Leon Daudet, unde verva satirica este sprijinită pe o fantezie caricaturală asemănătoare.”

„Dacă poezia lui Arghezi descoperă un ser, proza lui a creat în noi , subtilă, o nevoie de viciu, o beție ruinătoare și latentă de cocaină.”

( „ Omagiu lui TudorArghezi”de B. Fundoianu)

Scriitorului i-a plăcut adeseori să se înfățișeze pe sine însuși ca un meșter abil al cuvântului , un artizan care nu vrea să își atribuie alte merite decât ale îndemnării și hărniciei meștășugărești.

Aproape toți prozatorii români până la Arghezi și, în primul rând ,cei mai de seamă dintre ei, un Creangă, un Caragiale, un Iorga, un Sadoveanu au fost mari artiști ai stilului oral, talente sprijinite de intuiția vie a limbii vorbite, autori a unor opere pe care cititorul era obligat sa le reprezinte acustic, pentru a le învia în tot farmecul lor.

„Arghezi este cel dintâi care redactează o proză făcută pentru a fi citită, nu ascultată, un document strălucit al stilului scriptic(…) asociațiile neașteptate de cuvinte, termenii incoordonați, epitetele rare și contradictorii, apoi deplasările sintactice de diferite categorii reclamă deopotrivă răstimpul reflecțiilor.”

Narațiunea și evocarea au devenit la el activități autonome practicate de un artist care întrebuințează alte mijloace decât acele ale graiului comun. În timp ce la Creangă sau Caragiale , admirăm cum literatura prelungește și dezvoltă virtualitățile limbii vii, Arghezi ne dă impresia că făurește o altă limbă, făcută pentru a fi citită.

În concluzie , este imposibil să îl fixăm și să îl clasăm pe Tudor Arghezi în literatura română: modernistă și simbolistă,tradiționalistă și avangardistă , elegiacă și sarcastică ; opera întreagă a lui Tudor Arghezi se plasează pe deasupra tuturor categoriilor.

A debutat ca simbolist , apreciat și gratulat de Macedonski pentru deliciile instrumentaliste pe care le-a renegat cu vehemență. Dar nu s-a mulțumit cu descoperirea unor alte formule poetice, ci a scris un manifest antisimbolist prin eseul „ Vers și poezie”din 1904.

Simbolismul , la Arghezi, se reduce la „ elementul unic al expresiei unei sensibilități muzicale.Valoarea lui stă în ineditul expresiei , inedit ieșit din o forță neegalată de a transforma „ mucegaiurile,bubele,noroiul”, în substanță poetică.”

Pe cât de invidiat, pe atât de revendicat, scriitorul a fost tras într-o parte și-n alta a spectrului literar pentru a-i legitima într-un fel sau altul fabuloasa lui creativitate .

Tudor Arghezi a avut meritul că a știut să evite dilema modernism tradiționalism, rămânând credincios sie însuși, fapt pentru care a devenit cu timpul un poet de valoare universală. Ar putea fi considerat un poet modern în filiera Baudelaire și Mallarme apropierea făcându-se numai prin preocuparea pentru desavârșirea formei , pentru estetica urâtului , iar tradiționalist este numai în măsura în care acceptă realitatea autonomă, viabilă pe care să altoiască organic elementele noi, moderne. ( Alexandru Bojin în Capitolul I, „Destinul scriitorului din fenomenul arghezian”, București,Editura Didacticăși Pedagogică, 1976).

Trecerea de la artizanat la insăirație și de la figura artistului-meșteșugar la aceea a artistului creator este o trăsătură a curentului modernist. Volumul” Cântare omului” este o realizare deplină a literaturii moderne.

Pompiliu Constantinescu, făcea observația că autorul „ Cuvintelor potrivite” nu e un poet muzical, cu toate că versurile au melodie: „ Lirica sa e plastică interioară, viziune tradusă plasticitatea figurativă a expresiei. Tipul său poetic face parte din „ familia de spirite” a lui Victor Hugo și a lui Rimbaud. Instinctul de meșteșugar al cuvântului , oricât ar fi format la „ estetica verbală” simbolistă depășeșete mistica verbală a poeziei moderniste, așa cum o cunoștea prin instrumentiști sau prin Mallarme.”

Ceea ce avangarda n-a izbutit prin condiția sa să realizeze , acea dărâmare a edificiului poeziei și reconstituirea unei noi lumi , izbutește probabil Tudor Arghezi; cu diferența notabilă că distrugerea ce precede creația este doar de presupus. Întregul, odată refăcut, este fascinant, multifatețat și polivalent, fiecare frântură, oglindind înadâncul ei un drum al poeziei. ( Marian Papahagi, în studiul „ Citind Cuvinte potrivite,” din Exerciții de lectură, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1976).

Tematica poeziei sale cunoaște o varietate bogată de la problema legată de rolul și rostul omului în lume, la relația omului cu divinitatea, la tema socială, a dragostei și a problemelor legate de contemporaneitate. De asemenea există la Tudor Arghezi și o aplecare către universul mărunt care constă într-o afectare de minuscul, de familiarități, de scoateri copilărești de limbă, de poleiri.

Critica literară a încercat să distingă marile teme ale creației argheziene , având în vedere fapătul că multă vreme a fost un scriitor controversat: „Dumnezeu, iubirea și moartea, iată temele capitale , obsedante, la care se poate reduce lirica argheziană.”

În fiecare din aceste teme, atitudinea poetului apare bipolară; există un Arghezi răzvrătit și un Arghezi împăcat, pacificat cu sine însuși, cu divinitatea, cu amorul și cu moartea.

Poezia filosofică are patru subteme:

Arte poetice : de-a lungul întregii sale creații , Arghezi și-a exprimat concepția artistică în poezii ca: „ Testament”, „ Ex libris”, „ Rugă de seară”, „Stihuride seară”,Flori de mucigai”” etc.

Poezia cunoașterii: „ Psalmii” din opera sa surprind aceeași problematică: starea sufletească poetului definită printr-o pendularea între credință și tăgadă, majoritatea exprimând dorința de a dobândi o certitudine în ceea ce privește divinitate.

Căutarea lui Dumnezeu este mereu și mereu reluată.

Poezia existențială : Arghezi își exprimă atitudinea față de viață și de moarte în poeme ca: „ Între două nopți”,” Arheologie”,Niciodată toamna”, „Duhovnicească”, „De-a v-ați ascuns”, „ De ce-aș fi trist”, „ Heruvim bolnav”, „ Oseminte pierdute”.

Filozofia poetului nu se dizolvă în sentimentul pesimist al negației vieții, fiindcă omul e pieritor; nici în „ De-a v-ați ascuns” , singura poezie în care sentimentul morții este direct exprimat, n-a ajuns la această concluzie.

„ Contopirea cu misterul morții presupune o altă viață; moartea e un simplu joc al lui Dumnezeu cu omul, o plecare altundeva, într-un tărâm de unde memoria urmărește pe cei părăsiți.”

d) Poezia sociogonică: volumul „ Cântarea omului” din anul 1956 este cel ce exprimă cel mai bine concepția poetului despre: Creație, nașterea Universului; omul este cea mai de preț comoară a divinității ( deosebirea om- animal; deprinderea graiului și a gesturilor raționale, dezvoltarea rațiunii, a spiritului și sensibilității); poezii reprezentative: „ Umbra”, „Născocitorul”,”Dar ochii tăi”, „ Cel ce gândește singur”, „ Nicio silabă-ntreagă”, „ Până atunci”, „ Cel ce gândește singur”.

B. Poezia socială cuprinde două cicluri fundamentale de poeme ce trimit la două atitudini distincte:

având ca modele poeziile lui George Coșbuc și Octavian Goga , Arghezi înalță un imn țăranului român care reprezintă categoria socială din care se revendică întregul popor român în poezii ca: „ Belșug”,”Întoarcerea la brazdă”, „ Mama Țară”, „ Bade Ioane”.

Și volumul „ 1907- Peizaje”” se integrează în tema poeziei socialedeoarece reprezintă un strigăt de revoltă, o declarație de credință față de țăranul român.

volumul „ Flori de mucigai” are la bază experiența directă a închisorii, unde poetul descoperă o altă realitate : lumea damnaților;

Arghezi realizează și câteva portete de excepție, unele atrăgându-i acuzația de vulgaritate: „ Hoții”, „Ion,Ion”,”Tinca”,”Rada”,

” Fătălăul”.

Lumea mahalalelor citadine, a pungașilor, a ucigașilor, a pușcăriasilor, cu care a intrat în contact in timpul detenției la inchisoarea Văcarești, este ilustrată in poeziile : "Doi flămânzi", "Generații", "Ceasul de apoi", "Cina" și in proză "Poarta neagră”

C. Poezia erotică cuprinde atitudini ce corespund a două etape:

a)etapa amânării, a incertitudinii, a lipsei de dorință în a fructifica pasiunea în creații ca: „ Doliu”,„Creion1,2,3”, Jignire”,Domnița”,”Psalm de taină”, „ De-abia plecaseși”

Poezia de iubire e susținută de o atitudine sentimentală dârză, deși prezintă un idealism înșelat, lasă impresia de amărăciune robustă.

„ Ce sufăr mi se pare că-ți este de durere,

De față-n tot ce naște, de față-n tot ce piere,

Apropiată mie și totuși depărtată

Logodnică de-a pururi, soțoe niciodată”

( „ Cântare”)

„ Femeie scumpă și ispită moale!

Povară-acum, când vie, te-am pierdut

De ce te zămislii atunci din lut

Și nu-ți lăsai pământul pentru oale?”

( „ Jignire”)

b) etapa acceptării sentimentului erotic când femeia este plină de tandrețe și dăruire , este o zeitate casnică, dragostea are asupra poetului un efect tonifiant în poeme ca: „ Logodna”, „ Mirele”, „ Mireasa”, „ Căsnicie”,

„ Îngenunchiare”, „ Mi-e dor de tine”.

Sentimentul dragostei, ca un derivat al satisfacției, dată de viața naturală este exprimat cu o energie rară în poemul „ Logodnă”.

„Vrei să fii tu pământul meu

Cu semănături, cu vii, cu eleșteu,

Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?”

D. Poezia ludică : asemeni lui Sadoveanu, Arghezi a fost fermecat de mirajul vieții casnice, și-a dorit întotdeauna o gospodarie cu stupi, livada, lac, animale domestice și copii. De aceea, peste drum de închisoarea Văcăresti a ridicat o casă pe care a botezat-o "Mărtișor". Acolo, în livadă, Arghezi a scris adevarăte bijuterii pentru Mitzura si Baruțu, cu delicatețea și gingășia lui Emil Gârleanu. În aceste poeme, adevarată carte de învățătura pentru copii, Arghezi surprinde atitudini, gesturi, mișcări ale lumii vegetale si animale, prin care încearcă să-și aduca mai aproape de natură copiii.

La Arghezi jocul ascunde o adevarata filozofie de viata. Poeme reprezentative : "Zdreanță", "Iscoada", "Hoțul", "Cântec de adormit Mitzura" , „ Stupul lor”

E. Poezia epică și creațiile în proză ale lui Arghezi, începând de la pamflete pâna la roman au o încărcătura poetică de exceptie. Arghezi se alătură din acest punct de vedere lui Sadoveanu – poet al naturii-. Substanta acestor teme o constituie scrieri ca: "Tablete din Țara de Kuty", "Cimitirul Buna-Vestire", "Lina", "Cu bastonul prin Bucuresti"

F. Poezia pamfletară : Arghezi este unul dintre cei mai cunoscuti pamfletari interbelici și nu puține sunt articolele din revista sa "Bilete de papagal" care au declanșat scandaluri sociale si politice. Prin pamflet, Arghezi a încercat să îndrepte moravurile vremii, satirizând tot ceea ce însemna putreziciune, slăbiciune, răutate și prostie.

Tabletele "Scrisoare cu tibișirul", "Cărțile", "Baroane", "Te ispitise gândul și pofta visătoare" sunt reprezentative.

CAPITOLUL al II-lea:Tipuri de limbaj in poezia lui Tudor Arghezi

2.1. Arhaismele

Versul său, explică însuși poetul , „s-a ivit dintr-o modernizare a vocabularului arhaic, dintr-o îndelungă modelare a graiului păstorilor”.

Fraza naiv arhaică, în stilul cărților de cult, respiră în „ Mâhniri”, o ironie fină:

„ Și Dumnezeu, ce vede toate,

În zori , la cinci și jumătate,

Pândind, să iasă , prin perdea,

O a văzut din cer pre ea.”

Și prima strofă din „ Jignire” urmează aceeași tratare:

„ Neprețuind granitul, o fecioară!

Din care- aș fi putut să ți-l cioplesc,

Am căutat în lutul românesc

Trupul tău zvelt și cu miros de ceară.”

Limbajul arhaic are în vedere o perioadă a limbii depășită ori pe cale de dispariție și se manifestă la nivel fonetic,morfologic,sintactic,lexical și stilistic.

Unele particularități arhaice s-au păstrat în anumite regiuni , fiind astfel atât arhaisme , cât și regionalisme.

Cuvântul vechi are un anume farmec uneori, prin folosirea lui alături de neologism, spre a obține efecte artistice.

Arhaismele sunt cuvintele ieșite din uzul general al limbii. Aceste cuvinte au încetat să mai fie folosite în vorbirea curentă din mai multe motive. Unele dintre ele nu mai sunt folosite deoarece realitățile denumite (obiecte, instituții, îndeletniciri, ranguri, funcții, acțiuni) nu mai există, altele au fost marginalizate și scoase din uz de concurentele lor sinonimice.

Se delimitează : arhaisme lexicale și arhaisme semantice. Arhaismele lexicale sunt cuvintele care nu se mai folosesc în limba de azi deoarece au dispărut realitățile social-politice pe care le denumeau sau fiindcă au fost înlocuite de alte cuvinte noi.

Prin arhaisme semantice se înțeleg sensurile învechite ale unor cuvinte polisemantice care continuă să fie folosite în limba contemporană, dar cu alte sensuri. De exemplu, cuvântul „carte” a avut cândva sensul„scrisoare”, limbă (popor), moșie.

Unele arhaisme și variante arhaice se mai păstrează în limba literară contemporană doar în componența unor expresii și locuțiuni. În acest caz, vorbitorii, de obicei, sesizează sensul de ansamblu al expresiei, fără a cunoaște sensul cuvintelor învechite, de exemplu: a veni de hac, a nu ști o iotă, a nu ști buche (literă), a rămâne lefter (liber), a pune bețe în roate.

Pe lângă cele două tipuri de arhaisme, se mai disting și variante arhaice fonetice sau morfologice ale unor cuvinte care mai sunt și astăzi în uz.

Variantele fonetice sunt forme ale cuvintelor care se deosebesc printr-unul sau prin câteva sunete de cuvintele limbii literare contemporane: calamare (pentru călimară), hitlean (viclean), jac (jaf), lăcaș (locaș), a oborî (a doborî), a rumpe (a rupe), sumeți (semeți).

Variantele morfologice sunt formele învechite ale unor cuvinte: aripe, grădine, gure, inime, mânuri, roate, văzum, șezum, viind etc.

Arhaismele se mai folosesc astăzi în lucrările în care sunt descrise realitățile sociale din trecut. În operele literaturii artistice arhaismele se folosesc pentru crearea unui colorit caracteristic unei anumite epoci, pentru a evoca evenimente din trecutul istoric sau în scopuri stilistice. Expresivitatea limbajului arhaic apare și pentru a conferi o nuanță glumeață comunicării.

Pentru cuvintele vechi , va trebui , de fiecare dată, să deschidem

dicționarele de arhaisme pentru ca să știm exact ce spun ele în context, pentru că dezvoltarea modernă a societății noastre și a limbii noastre le-a scos din uz.

Pentru exemplificare am identificat arhaisme în poeziile lui Tudor Arghezi, din volume diferite:

Din volumul „ Cuvinte potrivite”

„ Steagul nostru , desfășat cu stele,

Adăpostea faptele mele”

( „ Psalm – Sunt vinovat că am râvnit” )

„Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!

Copac pribeag uitat în câmpie”

( „ Psalm – Tare sunt singurm Doamne și pieziș!”)

„ De-o vână-ntoarsă peste tine

Cred că atârnă din vâzduh glicine”

( „ Descântec”)

„ Un om de sânge ia din pisc noroi

Și zămislește marea lui fantomă

De reverie, umbră și aromă,

Și o pogoară vie printre noi”

( „ Ex libris”)

„ Și să privim zigzagul,pe stânci, de tibișir,

……………………………………………………………………….

Când răstigniți , când slobozi și mari și-adesea mici

………………………………………………………………………..

Și de ni-s rupți genunchi de căile spinoase,

De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?”

( „ Poate că este ceasul”)

„ Decembre,ca un paradis

De murmur și scântei,

Hlamida și-a deschis,

Și dintre tei,

Un vaiet lin de clopoței

Suspină-abia , ca-n vis”

( „ Drum de iarnă”)

„ Genunchii, copți ca grâul,

Duc somnului prinos”

( „ Creion”)

„ Când pleci, să te – nsoțească piaza bună

Ca un inel sticlind în drepta ta

Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.

Purcede drepte și biruie-n furtună.”

( „ Inscripție pe o ușe”)

„ Într-o zi piciorul va rămâne greu,

Mâna stângace,ochiul sleit, limba scămoasă”

( „ De-a v-ați ascuns…”)

Din volumul „ Flori de mucigai”:

„ Cinci oameni de plumb au venit

Și au șoptit

Că se întorc mofluzi la han”

( „ Pui de găi”)

Ea șchiopăta, se poticnea stângace,

Ca o răgace.”

( „ Ucigă-l toaca”)

„ Și-o fi prins în pântec plod

De strigoi de voievod?

Că din oamenii de rând

Nu te-ai zămislit nicicând.

Doar anapoda și spârc,

Cine știe din ce smârc

( „ Fătălăul”)

„ Duță scuipă sânge. Irimie

Zace, cu o găoază-cap și în tichie”

( „ Sici bei”)

„ Ei au cântat din buciume și strune

Câte o rugăciune,

Și au binecuvântat

Lângă doftorii și lângă pat”

( „ Cântec mut”)

Din volumul „ Cărticică de seară”:

„Îmbrăcați în straie de iască

Sunt gata cartofii să nască.

S-au pregătit o iarnă, de soroc,

Cu cârtițele la un loc”

( „ Har” )

„ De prin vârful pomilor

A venit o boabă-n zbor

De catifea,

Năclăită în perdea.”

( „ Vaca lui Dumnezeu”)

„ În toate inima bate și trăsare,

În pruncul tăvălit în lingoare,

………………………………………..

În stolul demuște

Tăbărâte să-l muște.”

( „ Cântec din fluier”)

Din volumul „ Mărțișoare”:

„ Trezește-te, haide, din somn și din puf,

Gâdilată-n ochi de un zuluf”

( „ Nu am …”)

„ Nu îi fie de deochi,

Ce frumoasă-i fără ochi!

Tivul pleoapelor se coase-n

Ferfenițe de mătase.”

( „ Frageda”)

„ Au vrut să alerge și să joace,

Dar beția le-a prăvălit încoace”

( „ Cuvinte stricate”)

Din volumul „ Hore”:

„ Buruiană, nu știu care

Ți-i porecla de născare

………………………………..

După soiuri de tipare

Cu osârdnică migală”

( „ Buruiană, nu știu care” )

„ În mocirlă și apă

Calcă momâia ciungă și șchioapă

Și duce carul ei cu gloabe mici

Ca un jeluitor singuratec , cu bici.”

( „ Frunză palidă, frunză galbenă” )

„ Slova vorbelor tocită,

Vorba slovei prihănită”

( „ Colind” )

„ Și călcâiele-n stihar

Ouă par, de nenufar”

( „ Pui de vânt” )

„ Mi-a umblat în păpădie

O goangă cu pălărie

Și cămașe stacojite.”

( „ O lăcustă” )

„ Din știubeie și prisacă

Starițele nu mai pleacă,

Și maicile cuvioase

Au pus obloane la case,

De nu mai pătrunde – afară

Niciun fir de rază rară,

Și urzesc țoale de ceară.”

( „ Cântec de buduroi” )

Din volumul „ 1907 – Peizaje” :

„ Au doborât dulapuri și-au pus pe foc

În toate, aruncate la un loc,

Covoare, haine, rufe și saltele,

Foteluri și perdele”

( „ Stane , căpitane” )

Bezna și putregaiul sunt doua elemente care joacă un rol important în sfera imaginarului arghezian sunt metafore arhaice în „ Psalmul I” ( „Aș putea vecia cu tovărășie” )

“Vreau să pier în beznă și în putregai,
Nencercat de slavă, crâncen și scârbit.
Și să nu se știe că mă dezmierdai
Și că-n mine însuți tu vei fi trăit.”

2.2. Neologismele

„ Folosirea neologismului savant și intelectualizarea impresiilor (…), artificiozitatea imaginilor, pictura naturilor moarte, deprinderea de a crea cuvinte noi, sunt tot atâtea laturi artistice prin care Tudor Arghezi se încadrează în curentul intelectualiștilor și estetiților care au schimbat fizionomia scrierilor românești din ultimele decenii”

Neologismul nu e de prisos când poate da precizii inexistente în tezaurul vechi.

Neologismele sunt cuvintele intrate în limbă începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, prin împrunut o dată cu noțiunile denumite sau sunt creații lexicale românești, realizate cu mijloace specifice( derivare, compunere, conversiune).

* aparțin atât limbii literare standard , cât și tuturor variantelor funcționale;

* din punctul de vedere al originii , cea mai importantă categorie o reprezintă împrumuturile latino-romanice;

* au determinat o modernizare masivă a vocabularului;

au creat dublete sinonimice care au îmbogățit limba;

* în ultima vreme se constată o orientare a împrumuturilor către engleză și engleză americană.

În zilele noastre , neologismele apar și se răspândesc cu rapiditate .

„Neologismul nu e de prisos când poate da precizii inexistente în tezaurul vechi,” ;” neologismul e ca o monedă de circulație universală, (…) partă pecetea convenționalului , putând reda exact o semnificați, dar fiind în același timp reci și solemne pentru simțirea poeziei”afirma însuși Arghezi.

Un număr de neologisme au pătruns în limba română cu variante morfolgice: desinențe de singular -ie sau –iune.

2.3.Cuvintele nepoetice, estetica urâtului

Limbajul poetic arghezin se supune esteticii urâtului .

Avându-l ca model pe Charles Baudelaire , Tudor Arghezi inaugurează, în perioada interbelică, în poezia românească, un nou concept: estetica urâtului, concept pe care îl introduce atât în arte poetice, cât și în poezii de factură religioasă începând cu „ bube, mucegaiuri, noroi,negi,venin”din „Testament”, continuând cu stihurile pamfletare din

„ Blesteme” și „ Psalmi”, contrariind așteptările cititorului care dorește să găsească în poezie o frumusețe nobilă, înaltă, armonioasă.

Tonul dominant al cărții lui Tudor Arghezi rămâne grotescul și macabrul; un poem intitulat „ Convoiul sicrielor” face chiar un portret simbolic al noii morți devenită domnișoară modernizată, întinerită cu farduri triste, cu mâinile de gheață, mai încălzite:

„ În fustă de studentăși în halat cu poale

Cu ochelari sub tâmple pe găurile goale”

( „Moartea-n vatră” )

Noutatea absolută a limbajului arghezian constă în opoziția dintre sfere lexicale total diferitem astfel încât sublimul și grotescu,seninul și noroiul își găsesc locul deopotrivă în lirica sa:

„ E pardosită lumea cu lumină,

Ca o biserică de fum și de rășină,

Și oamenii, de ceruri beți,

Se leagănă-n stihare de profeți.

Rece fragilă, nouă, virginală,

Lumina duce omenirea-n poală.”

( „ Vânt de toamnă” )

sau:

„ Pe tine, cadavru spoit cu unsoare,

Te blestem să te-mpuți pe picioare,

Să-ți crească măduva , bogată și largă,

Umflată-n sofale, mutată pe targă.

Să nu se cunoască pe frunte piciorul,

Rotund ca dovleacul, gingaș ca urciorul.”

( „ Blesteme” )

Arghezi e cel ce selectează cuvintele drastice și dure pe care nimeni nu indrăznize să le introducă în poezie. Asemeni lui Hugo, poetul dă dreptul tuturor cuvintelor , chiar și celor compromise să facă parte din materia cea mai prozaică a limbii, alcătuind astfel inovatii revoluționare în poezie.

„ Pizmașul scuipă-n lacrimile mele,

Usca-i-s-sar gingia cu măsele.

Batjocorind oftatu-meu cinstit

De cum atremurat și s-a ivit;

Intra-i-ar mucegaiurile-oase,

Îmi pizmuia și florile frumoase

………………………………………….

El suferă bolind și-l doare

Că dau știuleții mei mărgăritare

Și grâul spic mai gros și bobul mare?”

( „Dedicație”)

„ Asociază cuvintele după raporturi inedite, epitetele lui sunt rare și neașteptate; își caută comparațiile și metaforele în sectoarele limbii mai puțin folosite mai înainte, în acest scop , printre termenii lumii materiale, dar și prin aceia ai îndeletnicirii omului și ai produselor industriei (…) sub condeiul lui apar trăsături ale naturii niciodată notate de poeții din trecut.”

Asociația unui termen abstract cu unul concret ar putea fi considerată drept caracteristica cea mai de seamă a esteticii argheziene:

„Tristețea mea străvede printre arbori zarea

Ca-ntr-un tablou , în care nu-nțelegi:

Boschet sau așteptare

Oprește-n fund cărarea.”

( „Târziu de toamnă”)

„ Urechea lui, închisă pentru graiuri,

Cu scamă s-a umplut, de mucegaiuri”

( „ Psalm”)

Această caracteristică este practicată de poeți contemporani: Ilarie Voronca, Adrian Maniu,Cezar Baltazar, dar și de prozatorul Brăescu.

Cuvintele care exprimă tot ce este aspru și crud în poezia lui Arghezi exprimă năzuința poetului spre ceea ce este curat, inocent, grațios: iubește ființele mici, copiii,firele de iarbă, florile de câmp „ crâmpei mici de gingășie”, cum le numește însuși poetul, „azurul” este cuvântul cel mai des folosit, iar „cocorul” este pasărea zonelor inalte; „sideful și cristalul” sunt prețioasele adorate.

Nicăieri n-am găsi o caracterizare ,globală firește,dar mai viguros exprimată, a acestei estetici ca în poezia „Testament”:

„Făcui din zdrențe muguri și coroane,

Veninul strâns l-am preschimbat în miere

Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara și torcând ușure,

Am pus-o când să-mbie,când să-njure.

…………………………………………………….

Din bube, mucegaiuri și noroi

Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

2.4. Cuvinte și expresii populare

Odată cu estetica urâtului pătrund în limba lui Arghezi un număr mare de expresii și locuțiuni populare, cuvinte familiare, forme ale zicerii care nu au mai fost folosite de poeții dinaintea lui.

În fabule sau în stihuri,oralitatea de tip popular , de valorificare a mentalității populare , e mult mai evidentă:

„ Că harul nu se vinde

Pe bani și pe merinde”

( „Trișca”)

„ Din snoavă, cititorul de stihuri o să-nvețe

Că frica se numește, la unii-n târg,noblețe?”

( „ Balada înghițitorului” )

Un exemplu de oralitate de tip popular românesc e poemul „ Balada maeștrilor”:

„ Și Păcală-și zise: „ Vorba asta scurtă

E ca mângâierea porcului pe burtă.

E cu farmec dulce și, din strâmb ori ciung,

Simți că te lățește și te face lung.

Insul se mândrește , limba-i se deznoadă,

Își ia vânt și , vesel, dă-n nădragi din coadă.”

Arghezi a folosit graiul popular și expresiile specifice populare, dar nu folosirea lor interesează din punct de vedere artistic, ci contextul în care le-a utilizat.

Tudor Vianu a definit stilul lui Arghezi ca o alternanță între „scriptic și oral”, cu prepondernța oralității:

„ Poate nici nu te-ai gândit

Că un băț doar, de chibrit

Ar da foc într-o clipită

La mătasea împletită”

(„ Doină”)

Oralul coincide cu versul scurt, cel mai scurt vers îl găsim în „ Fătălăul”:

„ Cu vreo câteva tuleie

Mă, tu semeni a femeie,

La sprânceană

Fetișcană

Subsuoară

De fecioară.

Ai picioare

Domnișoare,

Coapsa lată

Adâncată…”

„ Horele”, în ce au mai „ original și mai serios valabil”, spuneaGeorge Călinescu, „intră în definiția folclorului pur, tratat ca simplă formalitate plăcută ochiului și urechii.”

„ Câtu-i Dumnezeu de mare

N-avea trei clase primare,

La citit se-mpiedică

Nu știe-aritmetică.”

Limbajul popular este aspectul concret al limbii române, constituit din variantele individuale ale acesteia, mai mult sau mai puțin divergente, cu alte cuvinte,aspectul mai puțin îngrijit, necizelat, pe care îl ia limba in actul comunicării între membri mai puțin instruiți ai unei colectivități.

Vorbirea populară se caracterizează prin:

* sferă lexicală redusă , ca întindere;

*polisemie, determinată de numărul mic de cuvinte;

* simplitate ;

* uniformitate sintactică;

* procedee sintactice specifice: anacolut, elipsă,repetiție.

2.5. Argoul

Argoul a fost definit în două feluri, și anume ca limbaj convențional ce îndeplinește funcțiile unei exprimări codificate, păstrând astfel secretul comunicării, și ca variantă expresivă a vorbirii unor anumite categorii de oameni ce încearcă să epateze prin utilizarea unui vocabular neobișnuit.

Așadar, argoul ia forme diferite și îndeplinește funcții diferite în vorbirea diverselor grupuri sociale.

În cazul lumii interplope are,în primul rând,funcția unui limbaj codificat, a unui adevărat „cifru” , pe când în cazul elevilor sau studenților, este mai degrabă, rezultatul unei tendințe de exprimare variată și colorată al dorinței de a șoca, dar și al fanteziei, imaginației, inventivității nu îndeajuns slujită de cultura asimilată până la o anumită vârstă.

În ambele cazuri, argoul îndeplinește o dublă funcție: „ de comunicare secretă și de potențare estetică a vorbirii argotizanților.

Argoul se definește ca un limbaj codificat înțeles doar de cei inițiați:

* este folosit de grupuri sociale relativ închise;

* întrebuințează un lexic specializat și structuri sintactice specifice prin care i se asigură caracterul incifrat;

* vocabularul se schimbă repede tocmai pentru a menține dificulatea decodificării ( limbaj efemer).

Lexicul provine din diferite surse:

*cuvinte din limba comună cărora li se modifică sensul;

* cuvinte dialectale sau arhaice;

*termeni tehnico-științifici;

* împrumuturi din limbi străine sau din limba unor minorități naționale, cum ar fi cea țigănească;

* cuvinte obținute prin derivare.

Cel mai des , Arghezi folosește argouri în volumul „ Flori de mucigai”:

„ – „ Nu se prinde! – strigă cei cu bei –

Te-am văzutără câteștrei

Cum l-ai pornit!” – Măi!”

„ Să-i saie ochii ? – „ Să-i!”

( „ Sici , bei”)

„ În frig și noroi

Trec hoții-n convoi, câte doi,

Cu lanțuri târâș de picioare,

Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.

Fiertura e gata.”

( „ Cina” )

Expresivitatea termenilor este intrinsecă , deoarece sunt alese cuvintele figurate, vii, dar în interiorul argoului această expresivitatea nu este simțită.

Ea devine evidentă când termenii intră în limba comună, în special în limbajul familiar:

„ Cucoana și săteanul încruntat

Cârmeau pe drumul întortochiat.

Ea întreabă: „ Ai parale ?

El răspunse: „ da ce-ți pasă dumitale?”

„ Păi, să mi-i dai” – și-i puse mâna-n gât

Stafie, prost te-ai hotărât!

Pe subt ipingea,

Țăranul se cam pregătea.

Cât ai clipi, cuțitul s-a și-nfipt.

Vezi că te-ai fript?”

( „ Ucigă-l toaca” )

Stilistic, folosirea registrului argotic are rol de evocare, de invidividualizare și de caracterizare a personajelor.

Lumea înfățișată este cea a închisorilor, o faună umană alcătuită din diverse figuri: tâlharul cu chip angelic ( „ Fătălăul” ) , hoțul cucernic

( „ Candori”) , țigăncile Rada și Tinca din poemele cu același nume:

„ Coșul ei cu soare,

Proptit în șold, pe cingătoare,

Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte,

Și garoafe de noapte.

În sânul ei ca mura

Își pironeau căutătura

Domnii zvelți din jurul mesii

„ Cine mai ia florile miresii?”

( „ Tinca” )

„ Cu o floare- dinți

Rada-i un măceș cu ghimpi fierbinți.

Joacă-n tină

Cu soarele-n păr, ca o albină.

…………………………………………………

Statuia ei de chihlimbar,

Aș răstigni-o, ca un potcovar

Mânza, la pământ,

Nechezând.”

( „ Rada” )

Arghezi este un înnoitor al limbajului : liniile sunt crude, parodia nu lipsește, iar limbajul cuprinde formule argotice și violențe lexicale, cum literatura română nu mai cunoscuse .

Dacă în comunicarea orală și scrisă folosirea elementelor argotice este moderată, atunci acestea pot căpăta o notă de umor, de plasticitate care nu deranjează.

În comunicarea scrisă folosirea acestor elemente este mai puțin recomandată. Adecvarea la interlocutor este obligatorie. Abuzul de termeni argotici în limbajul nonliterar nu este acceptată.

2.6. Limbajul biblic

Terminologia creștină a limbii romane face parte din limbajul religios al acesteia. Cu toate că există numeroase contribuții prețioase , menționez că lipsește un studiu cuprinzător care să abordeze limbajul religios / biblic din punctul de vedere al istoriei limbii literare și al istoriei culturii care să pună în valoare studiile lingvistice consacrate unor opere singulare sau unor autori pe care Programa de limba și literatura română îi propune Învățămanutului liceal.

„Limbajul biblic actual este o mărturie pentru contemporanii noștri asupra formei avute de vechea noastră limbă literară (…), el oscilează încă între tradiție și inovație.”

Lirica religioasă a lui Tudor Arghezi „ nu rămâne o simplă expresie a sentimentului de pietate, ci reflectă o dramă a cunoașterii, cu tot ce păstrează ea omenesc și nobil chiar în eroare. Mai mult , prin faptul că în aceste versuri ale sale, Arghezi nu consimte să se desprindă de lumea reală, ci confundă mereu consecințele actelor de fervoare cu practica vieții sociale , cu ideea de dreptate, de bine și frumos, poezia credinței și a tăgadei dobândește, în cazul lui puterea de a transcrie și o dramă etică”.

Simbolul arghezian cel mai des adus în discuție și folosit este simbolul dumnezeirii. Acesta constituie axa lirismului din „ Cuvinte potrivite”.

„Literatura biblică a lui Tudor Arghezi este o intuiție lirică a sacrului cu speranța aprofundării prin trăire și identificare a adevărurilor amorțite ale dogmelor, dar și o modalitate a sugerării destinului exemplar.’’

Poezia lui Arghezi a fost constestată din pricina notei ei mistice , efortul invers a fost de a dovedi caracterul laic, nereligios al poemelor.

Eugen Simion făcea referire la cele patru accepțiuni în privința lui Dumnezeu:

* religioasă, în sensul că Dumnezeu este atotputernic și este identificat cu întrega fire, într-o viziune de factură populară;

*gnoseologică, în sensul că Dumnezeu se identifică cu adevărul absolut;

*etică , morală, înțelegând prin ea voința de adevăr , bine, frumos;

* estetică, în sensul că Dumnezeu este visul din toate cel mai frumos, perfect.

Tudor Arghezi încearcă să se apropie de Dumnezeu prin negație, oscilând între „ credință” și „ tăgadă” , cerând, uneori, imperativ, alteori smerit, dovezi palpabile din partea acestuia privind existența Sa.

Într-un limbaj patetic sau acuzator , cu speranță sau cu deznădejde,

„ Psalmii” arghezieni sunt concepuți sub forma unor dialoguri imaginare între poet și Dumnezeu, astfel că Dumnezeu este perceput în funcție de starea poetică în ipostaze surprinzătoare:

Dumnezeu este darnic și milostiv :

„ Doamne, izvorul meu și cântecele mele!

Nădejdea mea și truda mea

Din ale cărui miezuri vii de stele

Cerc să – mi îngheț o boabă de mărgea”

„Deus absconditus” , Arghezi consideră că Dumnezeu se ascunde intenționat de om, se încuie cu lacăte și drugi pentru ca omul spă nu poată ajunge la El:

„Încerc de-o viață lungă să stăm un ceas la sfat

Și te-ai ascuns de mine de cum m-am arătat

Oriunde- ți pipăi pragul cu șoapta tristei rugi

Dau numai de belciuge cu lacăte și drugi.”

Dumnezeu nu poate fi cunoscut de către om, acesta fiind făcut anume limitat în simțire și inteligență, ca să nu poată pătrunde până la El:

„ Sătul de ce se vede, flămând de nu se vede,

Ai încercat țâțâna și lacătul aceale,

Dar cheile de -ncuie făptura și-o descuie

Ascunse la- ntuneric de lăți bătute-n cuie

Le-am descântat să cadă în pulbere grămadă

Îndată ce- nlăuntru dă ochiul meu să vadă.”

Dumnezeu este numai un gând , o amintire , o concepție , poetul se îndoiește de existența Lui:

„Tu ești și-ai fost mai mult decât în fire

Era să fii, să stai , să viețuiești

Ești ca un gând și ești și nici nu ești

Între putință și între amintire.”

Arghezi caută dovezi palpabile ale existenței lui Dumnezeu , de la credință la tăgadă, poetul străbate o cale lungă , plină de îndoieli:

„ Singuri , acum , în marea Ta poveste ,

Rămân cu Tine să mă mai măsor ,

Fără să vreau să ies biruitor ,

Vreau să te pipăi și să urlu : „ Este!”

„ În ansamblu , întrega terminologie creștină românească ilustrează o ideologie, o ideologie fundamentală a poporului român, principiile sale de viață, ideologia care definește poporul în totalitatea sa.”

Termenii religioși întâlniți în poezia lui Tudor Arghezi : „Dumnezeu” , „heruvim” , „altar” ,” tămâie”, „pizmă” , „cruce” , „închina” , „păcat” ,” iad”, „rai” , „candelă” , „cimitir” , „har”oglindesc o evoluție în timp, deoarece întâlnim deopotrivă cuvinte de origine latină, neogreacă și slavă, ce abundă fiind latinismele.

Exemple :

altar <lat. altarium

blestem< lat. blasphemare

candelă < sl.kanudilo, ngr. kandila

cimitir< ngr. kimitirion

cruce< lat. crux

Dumnezeu < lat. Domine – Deo

har< sl. chari

heruvim< sl. cheruvimu

iad< sl. jadu

închina< lat. inclinare

lege < lat. legem

mormânt< lat. monumentum

mort < lat mortuus

păcat< lat. peccatum

părinte <lat. parentem

pizmă< sl. pizma

rai<sl. raj

rugă <lat. rogare

rugăciune < lat. rogatio

tămâie

CAPITOLUL III – PSALMUL ÎN LITERATURA INTERBELICĂ

3.1.Opinii despre religiozitate cu referire la opera lui Tudor Arghezi

Religiozitatea poeziei lui Tudor Arghezi a constituit subiect de controversă literară. A fost pusă în legătură cu un moment din biografia poetului: scurta perioadă când a fost călugăr la Mănăstirea Cernica.

“ Tudor Arghezi este un geniu creator religios, întrucât opera sa emană de la o ființă religioasă cu toate imperfecțiunile ei din punctul de vedere al creștinismului istoric. El accede spre credință (…) și arde în așteptarea miracolului convertirii.”

În ceea ce privesțe omul Tudor Arghezi nu avem suficiente elemente pentru a decide asupra credinței sau necredinței lui.

Expresii precum poet religios sau poet nereligios sunt necritice mai ales când facem din ele axa interpretării operei lui Tudor Arghezi.

Nicolae Balotă consideră în opera sa “arbitrare, deci fără valoare exegezele „Psalmilor”și, în genere, poeziei lui Arghezi întemeiate pe identificarea acesteia cu o natură decretată funciarmente religioasă sau cu un spirit fundamental nereligios.”

Din faptul educației monastice a poetului, din faptul că a scris numeroși „ psalmi” sau poezii cu cadru și psihologie bisericească , s-ar putea bănui existența „ unui misticism în sensul lui Newman, adică al unei adeziuni sufletești totale și nu raționale și al unei credinți sensibile și nu logice.

În opera lui Arghezi găsim setea de divin,neliniștea privind existența lui Dumnezeu și nevoia certitudinii materiale, pe ultima o identificăm și în versurile următoare :

„În rostul meu tu m-ai lăsat uitării

Și mă muncesc din rădăcini și sluger

Trimite,Doamne, semnul depărtării,

Din când în când, câte un pui de înger

Să bată alb din aripă la lună,

Să-mi dea din nou povața ta cea bună.”

( Psalm)

Nu mai există mărturii ale existenței lui Dumnezeu , într-o lume în care îngerii nu mai există printre oameni, de aceea poetul caută certitudini, „ Dumnezeu ajunge un vânat, la a cărui pipăire poetul ar urla de bucurie:”

„Singuri, acum,în marea ta poveste,

Cu tine am rămas să mă măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”

( Psalm)

„ Religiozitatea” poeziei lui Tudor Arghezi nu se limitează numai la ciclul psalmilor , „ Duhovnicească”, „ De-a v-ați ascuns”, „ Nehotărâre”, alcătuind , după expresia lui Nicolae Balotă , un fel de „ psalmi necanonici”.

În concluzie, la întrebarea dacă a fost Arghezi un poet religios sau nu, răspunsul cel mai potrivit îl găsim în „ Psalmul XI” ( „Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere…”):

„Pentru credință sau pentru tăgadă,

Te caut dârz…”

3.2. Despre psalm, ca specie literară

O specie întâlnită în opera lui Arghezi e psalmul.

Psalmul este specia genului liric prin care se aduce divinității o laudă sau o mulțumire. Este înrudit cu oda și cu imnul , iar în timpul regelui ebraic David versurile erau cântate și însoțite de muzica unei harfe.

Psalmii sunt rugăciuni înglobând cele patru dimensiuni fundamentale ale rugăciunii: slavă, mărturisire, cerere și mulțumire.

În prozodiile clasice psalmul e un cântec de laudă adresat divinității, deci o cântare sacră. Arghezi concepe psalmul ca un dialog desacralizat , aproape sălbatic , cu divinitatea o poezia ce exprimă îndoiala asupra existenței divinității, îndoială dusă până la negare. Psalmii săi exprimă o luptă interioară, o credință , dar și o tăgadă.

Psalmul , ca specie, se dilatează , modificându-și conținutul ca-n acea operă intitulată „ Psalmul de taină”, în care locul divinității îl ia iubita. Drama cunoasșterii exisențiale devine aici o dramă a cunoașterii erotice; paralela între aceste două dimensiuni ale sufletului omenesc e un laitmotiv arghezian.

Prima traducere a „Psalmilor” a fost făcută în anul 1673 de către Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, considerată fiind un exemplu de creație cultă cu temă religioasă reținut ca atare de către istoricii literaturii române.

Bazându-se pe un sistem de echivalențe ale metaforelor biblice destul de bine închegat în limba traducerilor românești din secolul al XVII-lea , Dosoftei rescrie „Psaltirea” pe limbapoporuluisău credincios, fără tăgadă, căruia, prin cuvântul Scripturii, Domnul i se arată.

Dosoftei Mitropolitul versifică una dintre cele mai celebre cărți ale Vechiului Testament : „Psalmii” lui David, nu este o simplă versificare și o docilă tălmăcire pentru că – așa cum arată profesoara Zoe Dumitrescu – Bușulenga- „Psaltirea în versuri se aseamănă cu pictura zugravilor de la Voroneț, care au tălmăcit istoria sacră în termeni specifici ai istoriei românești.”

Mircea Scarlat observa că între MitropolitulDosoftei și Tudor Arghezi corespondențele depășesc cu mult simpla tematică psaltică: în veacul al saptesprezecelea, mitropolitulDosoftei autohtonizase în poezia românească limbajul venerației sau obedienței creștine. Arghezi îl va folosi și el, dându-inu doar potențe expresive noi,dar sporind și complexitatea limbajului credinței, prin adăugarea tăgadei, a cărei apariție ar fi fost imposibilă la Dosoftei.Dominant rămane , și la Arghezi,limbajul venerației și al obedienței..

Dacă la Dosoftei , psalmul este o traducere a celebrelor imnuri religioase, la Arghezi, psalmul devine o meditație asupra existenței, „o poezie a neliniștilor existențiale”.

3.2.1. Despre psalmii arghezieni, preambul

„Psalmii” arghezieni sunt monologuri ale –celui – care –glăsuiește – în – pustiu.”Vox clamantis in deserto” este formula ce s-a aplicat profetului ales și trimis de divinitate , dar neascultat de semeni.

Luciditatea și lirismul sunt , la Arghezi , nu numai elementele compensatorii, stimulându-se pe undeva reciproc, ci coordonatele personalității însăși.

Dintr-o perspectivă iau ființă „Psalmii”, întrebările, revolta existențială, din alta , ca reacție antiintelectuală poezia materiei, pasiunea pentru formele primare, concilierea cu frumosul și simplul, de lângă pământ.

„Psalmii”arghezieni surprind mult mai des ecouri din Vechiul Testamentdecât din Noul Testament.

Psalmul este un tip de poezie liturgică și filozofică ce s-a potrivit personalității argheziene și astfel au rezultat șaisprezece poeme fără titulaturi distincte , cărora li s-au adăugat: “ Psalm de tinerețe”,”Psalmistul”,”Psalmul de taină” și “ Psalmul mut”.

Primul text poetic intitulat Psalm îl public ă Arghezi în 1923 în revista Clopotul: Pentru că n-a putut să te – nțeleagă, conține o definiție a divinitățiila care îi răspunde Blaga în 1924, cel care propune o aproximare a divinului și a raportării la divinitate.

Creații inedite exprimând puternice frământări sufletești , “Psalmii”arghezieni au trei surse principale de inspirație : experiența personală a autorului care este o perioadă monah la Mănăstirea Cernica cei 151 de psalmi din Biblie, atribuiți lui David și lucrarea lui Dosoftei : Psaltirea pre versuri tocmită , care oferă traducerea și versificarea în manieră original a imnurilor creștine.

Arghezi se îndepărtează de la modelul clasic , lirica sa gnoseologică scoțând la iveală dorința imensă a eului de a comunica la nivel spiritual, de a primi un semn palpabil al existenței lui Dumnezeu.

De aceea, poetul expune stări contradictorii trecând de la slavă și resemnare, către negarea totală a Creatorului ale cărui attribute sunt coborâte în derizoriu. Conștiința sa este sfâșiată permanent între credință și tăgadă, între acceptare și negare, dar nu încetează să invoce forța divină, singura garanție a nemuririi.

“ Ca toți marii poeți, Arghezi își pune întrebările fundamentale ale condițieiei umane, meditează la locul omului în univers, la posibilitățile de cunoaștere a universului și la limitele acestor posibilități, la destinul omului pe coordonatele de timp și de spațiu la care se raportează existența sa. (…) “ Psalmii” și o serie de alte poezii exprimă, în esență , dorința de cunoaștere, de pătrundere în tainele lumii înconjurătoare, de pătrundere în tainele lumii înconjurătoare și de depășire a lor.”

Volumul “ Cuvinte potrivite” cuprinde unsprezece poeme de factură existențial-religioasă, cele mai cunoscute ale poetului. Cu excepția

“ Psalmului de taină” , de factură erotică, toate celelalte poeme au câte un subtitlu, relevant în primul vers, de obicei cu valoare aforistică și capabil să rezume conținutul de idei al fiecărui “Psalm” în parte: Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!, Pribeag în șes, în munte și pe mare , Aș putea vecia cu tovărășie , etc.

Unitatea „Psalmilor” arghezieni este , mai degrabă, tematică și stilistică, din acest punct de vedere „ Psalmii” lui Tudor Arghezi sunt comparați cu „ Scrisorile” lui Mihai Eminescu și cu „ Nopțile” lui Alexandru Macedonski.

Arghezi stă „ în fața” divinității, pe care, în „ Psalmii” săi de diferite vârste, a invocat-o, a implorat-o, dar de multe ori a tratat-o ireverențios sau brutal.

Psalmul e rugă și cânt, e invocare .

Psalmul e, înainte de toate, rugăciune, psalmul arghezian este apropierea prin cunoaștere.

Rugăciunea argheziană are o finalitate net cognitivă. Ea este un efort pentru apropierea prin cunoaștere.

Fiecare dintre Psalmii arghezieni conține o aluzie , o sugestie, o trimitere, fie la un psalm biblic, fie la un verset din Vechiul sau Noul Testament.

Chiar dacă , îndepărtat vizibil de„Psalmii” lui David, ca atitudine poetică și filozofică, raportările la aceștia sunt posibile: „Psalmul III”

( Tare sunt singur ,Doamne, și pieziș!”), psalm al însingurării, al părăsirii este apropiat de interogațiile și lamentările patetice din psalmi:

„ Până când , Doamne, mă vei uita până în sfârșit?”

Până când vei întoarce fața ta de la mine?” ( Ps.12.1)

sau

„Pentru ce, Doamne, stai departe?” ( Ps.9.21)

Psalmul, poezie ce trimite cu gândul la „ Psalmii” lui David , este versificată , în manieră liberă, preponderent folclorică, de către Dosoftei, Macedonski în „ Psalmi moderni” pornind de la motive biblice scrie un ciclu de poezii pe tema neliniștilor existențiale și nemulțumirilor sale în raport cu contemporaneitatea ingrată și agresiv dușmănoasă, iar cel ce va da psalmului statutul de specie a liricii filozofice – o meditație filozofico-religioasă este Tudor Arghezi.

Această specie ce va fi cultivată de către poeții de mai târziu: Lucian Blaga, Aron Crotuș, Ștefan I. Nenițescu, Ștefan Augustin Doinaș.

Aron Crotuș are un ciclu de psalmi intitulat “ Psalmi românești” , el e al treilea psalmist , în poezia romanească , după Alexandru Macedonski și Tudor Arghezi, va fi urmat în poezia romană contemporană de Ștefan Augusin Doinaș.

Pentru Aron Crotuș, psalmul devine o îmbinare între rugăciune și pamflet politic: „ poetul se adresează divinității pentru dobândirea libertății din oarba închisoare a barbariei roșii rusești.”

3.3. Paralelă între “Psalmii “ lui Tudor Arghezi și “Psalmul“ lui Lucian Blaga

Scriitori din perioada interbelică, prezenți în “Programa de Limba și literatura română”, ca scriitori canonici, reprezentativi pentru curentul literar numit modernism, Tudor Arghezi și Lucian Blaga pot fi analizați, în paralel, din mai multe perspective, lirica de inspirație religioasăeste otemă ce face și subiectul lucrării “ Limbaj biblic și arhaic în opera lui Tudor Arghezi”.

Lucian Blaga și Tudor Arghezi se prezintă ca două individualități distincte, care au o viziune artistică cu surprinzătoare afinități printrecare : dorința acerbă de cunoaștere, absolutul valorificate în poezia filosofico – religioasă a psalmilor.

Modelul psalmilor este preluat din Biblie, capitolul Psalmi, din Vechiul Testament, capitol ce îi este atribuit legendarului David, psalmist ce înalță cântece de slavă lui Dumnezeu, pavăza sa în fața vieții și a morții: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!Că s- a înălțat slava ta mai presus de ceruri! ( Psalmul 8, versetul 1).

“Psalmii“ arghezieni, cuprinși în volumul “Cuvinte potrivite” , prezintă o relație cu totul particulară a omului , care fusese monah, la mănăstirea Cernica cu Dumnezeu , această nouă modalitate de raportare la divin ia un aspect dramatic .

“Psalmul“ lui Lucian Blaga din volumul “În marea trecere”surprinde o relație a eului liric cu divinitatea într- o altă dialectică, cu o tonalitate diferită de cea argheziană.

Asemănarea constă în faptul că la ambii poeți se remarcă imaginea unui Dumnezeu văzut dintr- o altă perspectivă decât cea strict teologică, specificăpsalmistului David, din Biblie.

Dacă “Psalmii“ arghezieni reprezintă o veșnică pendulare între credință și tăgadă, față de un Dumnezeu care îngăduie accepțiunile sugerate de Eugen Simion: religioasă, gnoseologică,etică și estetică , “Psalmul”blagian surprinde accepțiunea gnoseologică a unui Dumnezeu pe care îl numește în opera filosofică Marele Anonim, punctul generator al realității și misterului deopotrivă.

Asemănătoare este concepția celor doi despre un “deus absconditus” care “s-a inchis în cer ca într-un coșciug”care își ajunge sieși și nu cere nimic, “nici rugăciunea mea.”

Cuprinși de înțelegerea neputinței de a cunoaște fața divinăcei doi resimt în aceeași măsură singurătatea existențială , doar că împotriva ei preferă soluții: Blaga alege “tristețea metafizică”:

“O durere întotdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,

Dumnezeule , dar ce era să fac?

………………………………………………………………….

În spini de – aici, arată- te, Doamne,

să știu ce – aștepți de la mine.”

pe când Arghezi alege răzvrătirea și lupta:

“ Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere

Și te pândesc în timp , ca pe vânat,

Să văd: ești șoimul meu cel căutat ?

Să te ucid? Sau să – ngenunchi a cere.

Singuri , acum în marea ta poveste ,

Rămân cu tine să mă mai măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi și să urlu: “Este!”

Blaga preferă reîntoarcerea la lumea – poveste și către copilărie, timp magic și privilegiat când se juca cu Dumnezeu, sugerând astfel ideea că ,în copilărie, omul trăiește zarea magiei și a misterului , într-o stare de intimidate cu el , pe care o pierde o dată cu maturitate:

“ Când eram copil măjucam cu tine

și-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.

Apoi sălbăticia mi-a crescut,

cântările mi-au pierit

și fără să-mi fi fost vreodată aproape

te- am pierdut pentru totdeauna

în țărână, în foc, în văzduh și pe ape.”

Arghezi merge înainte într- o încleștare piezișă , ca um copac țepos, cu brațul întins și pumnul strâns, nu renunță la luptă, rămânând să se măsoare cu destinul într-un vacarm care poate avea ecouri în cer.

Poezia de expresie religioasă a fost cu atât mai productivă cu cât, pe lângă valoarea esteticăsau poate tocmai inainte de șlefuirea ei , personalitatea poetului a schimbat traiectoria rectilinie la produsul literar.

Este cazul poeziei de expresie religioasă a lui Arghezi , rămasă în istoria literară ca “poezie axată pe oscilația permanentă între credință și apostazie” , dar și a poeziei lui Blaga , pentru careprimitivismul are o componentăinstinctiv religioasă.

În “ Psalm” de Lucian Blaga se simte o oarecare influență argheziană în căutarea divinității.

Ca și la Arghezi putem considea un fel de “ psalmi necanonici”, poeziile în care jubilează în fața minunilor creației, întărindu-l sufletește gândul că nu e singur.

Nichifor Crainic îl consider ape Lucian Blaga un poet religios și aceasta din cauza sistemului filozofic aproape întotdeauna în contradicție cu inspirația poetului căreia îi deformează sensul creștin.

“Blaga a negat revelația divină pentru a păstra unitatea sistemului filosofic.”

Tematica psalmilor arghezieni:

locul omului în Univers;

omul părăsit de creatorul său;

căutarea disperată a unei dovezi a existenței lui Dumnezeu;

oscilația dramatică a poetului între credință și tăgadă;

singurătatea tragică a omului în Univers;

absurditatea suferinței și a morții;

cunoașterea umană;

Tematica psalmului blagian:

singurătatea omului în Univers

dorința de absolut

Procedeele artistice moderniste ce pot fi identificate la ambii autori sunt: ambiguitatea limbajului, realizată , în primul rând, prin frecvența metaforei,a ingambamentului, dar și prin abundența figurilor de stil, în general; adâncirea lirismului subiectiv, frământarile existențiale ale eului liric, ipostazele idealului întruchipat de divinitate.

Versificația poeziei argheziene aparține mai degrabă tradiționalismului, prin respectarea schemelor prozodice cunoscute : rimă, ritm, măsura versurilor, strofele de tip catren; pe când versificația poeziei blagiene este strict modernistă: versuri lungi ce alternează cu versuri scurte, măsura versurilor invariabilă, prezența ingambamentului, rimă și ritm variabile.

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ: DIVERSITATE TEMATICĂ,STILISTICĂ ȘI DE VIZIUNE ÎN POEZIA LUI TUDOR ARGHEZI

4.1. Preliminarii

În clasa a XII-a, unitatea de învățare Poezia întregește cunoștințele elevilor referitoare la genul liric prin texte aparținand poeților din perioada interbelică printre care și Tudor Arghezi, autor canonic pe care il studiem pe tot parcursul liceului,prezent și în “Programa de Bacalaureat”.

În clasele a IX-a, a X-a și a XI-a , programele școlare au urmărit formarea unor abilități și însușirea unor tehnici specifce în abordarea textului liric.

Pe tot parcursul claselor IX-XII, mi-am propus să îl studiez pe Tudor Arghezi, încadrându-l în unitați de învățare ca: Joc și joacă -clasa a IX-a, Poezia lirică – în clasa a X-a, în studiul de caz “Poezia de la începuturi pâna îm zilele noastre” – în clasa a XI-a și în studiul de caz

“ Diversitate stilistică, tematică și de viziune estetică în poezia interbelică” – în clasa a XII-a.

Am constatat că este bine ca, în primele ore, profesorul să revină asupra unor probleme teoretice,dar și practice,legate de genul liric; recapitularea realizându-se implicând activ întreaga clasă pe parcursul a trei ore.

Prin exerciții și metode didactice a fost fixat ca obiectiv principal întelegerea și interpretarea textului liric arghezian.

Tema abordată permite corelare interdisciplinară , de aceea este bine ca și elevii și profesorul să pregătească volume,filme documentare,muzică.

Se pot urmări relațiile dintre opera literară și contextul cultural în care a apărut,structura compozițională,limbajul specific, încadrarea în curentul literar modernism.

Numărul elevilor care au lucrat la studiu s-a realizat în funcție de complexitatea acestuia, dar și de preferințele și disponibilitațile elevilor.

Repartizarea concretă a sarcinilor: Fiecare membru al grupei își va alege un domeniu de investigație. Se pot forma și grupe mai mice de 2-3 elevi în cazul în care se stabilesc teme de cercetare ample. Un lider ales va menține legătura cu profesorul, dar și cu ceilalți coechipieri.

În ceea ce privește direcțiile de investigație, acestea sunt alese în funcție de tema studiului, de materialul obținut și de felul în care grupa de lucru s-a hotărat să prezinte în fața clasei produsul final.

Individual , în perechi sau pe grupe , elevii pot urmări, de exemplu:

Diagrama vieții și activității poetului Tudor Arghezi ;

Reconstituirea epocii interbelice, cu accent pe aspectul cultural;

Aspecte legate de disputa modernism versus tradiționalism;

Poeți interbelici. Teme și motive de inspirație biblică care apar în operele poeților interbelici;

In ce constă diversitatea stilistică , tematică și de viziune a poeziei lui Tudor Arghezi;

Viziunea despre om și existență în poezia lui Tudor Arghezi;

Cum a fost scriitorul receptat în timpul vieții, cum este receptat acum;

Care este importanța operei lui Tudor Arghezi în cadrul evoluției poeziei românești;

De la început s-au stabilit calendarul de lucru al fiecărei grupe în funcție de data propusă de profesor pentru prezentarea studiului și numărul de ore alocat.

Deși elevii au elaborat studii de caz și în clasa a XI-a, profesorul trebuie să se asigure că ei folosesc metode de lucru eficiente. Ar fi ideal ca el să participe la câteva întâlniri ale grupului.

Oricum, prin intermediul liderului va urmări felul în care s-au parcurs diferitele etape de lucru:

Analiza datelor ce constă în:

alcătuirea fișelor,

clasificarea informației,

realizarea unor scurte comentarii,

consultarea și compararea fișelor de lucru pentru a se asigura viziunea unitară a prezentării;

Întocmirea bazei de date ce constă în reunirea fișelor de lucru și a observațiilor individuale, selectarea ideilor utile, formularea ipotezelor teoretice , a explicațiilor alternative;

Stabilirea unei succesiuni logice a materialelor și stabilirea felului în care se va face prezentarea pe parcursul celor trei ore planificate;

Redactarea unei sinteze sub formă de raport scris: CD,pliant,portofoliu,fișe.

În prezentarea produsului final “ regizorii și actorii”’ vor fi numai elevii, de aceea este bine ca profesorul să se considere un spectator activ care va avea misiunea de a evalua întreaga activitate. El a fost consultat anterior și a ales împreună cu elevii cea mai bună formulă de prezentare.

Studiul de caz, deși aplicat de peste o sută de ani, a rămas de actualitate, considerat o metodă activă, modernă de învățare, o metodă cu valoare euristică și aplicativă care permite confruntarea cu situații reale, având o valoare formativă.

Se pot identifica următoarele etape ale unui studiu de caz:

alegerea cazului și conturarea principalelor elemente semnificative;

lansarea cazului, chiar ca o situație problematică;

procesarea informației;

sistematizarea materialului;

dezbaterea asupra informației , gen masă rotundă, brainstorming, etc.

tabilirea concluziilor și valorificare proprie: referat, comunicare.

Această metodă concentrează mai multe metode fără de care nu s-ar putea realiza.

Valențele psihopedagogice ale acestei metode sunt:

identificarea potențialului de dezvoltare a indivizilor și a grupurilor;

dezvoltarea capacității de lucru în echipă;

formarea abilităților de argumentare și analiză;

dezvoltarea capacității de inițiativă;

favorizarea socializării și a capacității de colaborare;

crearea premiselor unui învățământ activ, câtă vreme elevii se pot angaja în rezolvarea sarcinilor;

contribuirea la formarea și dezvoltarea spiritului critic la elevi.

Studiul de caz se realizează frontal, individual și pe grupe.

În determinarea componenței grupelor de lucru, profesorul se poate conduce după mai multe criterii, în funcție de caracterul relațiilor din interiorul clasei, dar ținând cont de necesitatea ca activitatea de grup să placă elevilor și să fie realmente utilă.

Profesorul poate avea în vedere nivelul de dezvoltare a capacităților școlare ale elevilor.O grupă va fi constituită din cei mai buni elevi, altă grupă din elevii mijlocii etc, iar sarcinile de îndeplinit ar fi diferențiate după nivelul grupelor. Vor exista câteva sarcini comune tuturor grupelor, pentru ca elevii să nu perceapă acut diferența de nivel în constituirea echipelor de lucru.

Profesorul va acorda sprijinul său grupelor formate din elevii mai slabi.

O altă posibilitate ar fi constituirea liberă a grupelor chiar de către elevi.

Pentru acest studiu de caz profesorul le prezintă tema de lucru și le solicită să se constituie pentru realizare, în grupe de lucru așa cum vor ei.

O lecție desfășurată pe baza activității didactice pe grupe comportă mai multe acțiuni. Profesorul le spune că până la acea dată, unele capitole din manual sau teme complementare pot fi pregătite chiar de ei. Se prezintă materialul de lucru și se discută modalitățile de însușire / înțelegere a lui..

Orientarea oferită de profesor înainte de a trece la efectuarea activității, le este utilă elevilor:

le spune la ce cunoștințe anterioaare să apeleze;

în ce sens să le folosească;

în ce direcție să își canalizeze eforturile pentru soluționare;

în câte etape să elaboreze soluția.

Dimensiunea și conținutul orientării realizate de către profesor depind de gradul de pregătire a elevilor și de experiența lor în acest tip de activitate: mai detaliate, când elevii sunt mai slab pregătiți sau când nu sunt inițiați în acest mod de lucru, sumare, când nivelul clasei este bun, iar elevii sunt obișnuiți cu tehnica aceasta de desfășurare a învățării.

Profesorul indică timpul pentru studiu: 15 minute.

Deoarece toate grupele se ocupă de aceeași sarcină, el poate urmări și acorda îndrumări pentru toți elevii.

În timpul verificării temei executate, evenimentele se succed în mod firesc, pentru că fiecare elev s-a preocupat de rezolvarea aceleiași probleme ca și ceilalți. Este ascultat un elev, iar ceilalți completează răspunsul, după care se dă cuvântul unui elev din altă grupă, pentru prezentarea secvenței următoare a temei.

În afara orei, elevii se vor interesa de aceeași temă sau de teme diferite, după cum li s-a repartizat materialul, iar rezultatul va fi prezentat în cadrul unei ore stabilite de comun acord. În această situație, ora va începe cu prezentarea materialului.

Sugerez ca, în prima oră, elevii să delimiteze tema asupra căreia s-au oprit și să identifice contextul cultural al perioadei interbelice. Este indicată crearea unei atmosfere evocatoare prin:

Diagrama vieții și activității poetului Tudor Arghezi; ( ANEXA 1)

O grupă de elevi a realizat unu mic dicționar de concepte sau termeni arghezieni;( ANEXA 2)

Prezentarea unui film de 5-7 minute cu imagini vechi din diferite orașe ale țării în perioada interbelică;

Realizarea unui fond muzical adecvat, prin alegerea unor refrene ale Mariei Tănase, Ioanei Radu, Gică Petrescu;

Evocarea unor personalități pitorești ale vremii , cum ar fi Constantin Tănase, se poate viziona un fragment din filmul Actorul și sălbaticii;

Realizarea unei expoziții de fotografie în care pot fi incluse fotografii vechi ale familiilor elevilor.

În crearea atmosferei poate fi implicată întreaga clasă, căreia profesorului i-a dat ca temă prezentarea unei întâmplări vechi trăite de bunici sau de alți membri ai familiei.

O grupă de elevi a invitat la oră un profesor de istorie pensionar care a vorbit elevilor despre felul în care arăta orașul lor, despre ocupațiile oamenilor, despre învățămant,etc. în perioda interbelică.

Un alt aspect al lecției are în vedere disputa modernism versus tradiționalism.

Poeziile lui Tudor Arghezi sunt un semn al modernismului ecletic, rezultat al amestecului ideologiei moderniste cu cea tradiționalistă.

Opera sa se caracterizează printr-un proteism tematic și prin spectaculos stilistic ce rezultă din variația registrelor stilistice: religios, popular, argotic, neologic, cuvinte familiare, etc.

Paralela este modalitatea prin care se realizează aspectele legate de disputa celor două curente literare: modernism versustradiționalism.

În paralelă se comentează și se consemnează, simultan, asemănările și deosebirile dintre cele două curente literare , cu scopul sublinierii, prin comparație, a caracteristicilor specifice.

Grupa care s-a ocupat de disputa modernism vs. tradiționalism poate realiza și o altfel de prezentare originală a temei:

Exemple:

o sistematizare a celor două curente pe o coală de flip-chart;

o prezentare în paralel a două poezii, una modernă, una tradițională având ca temă inspirația biblică.; ( ANEXA 3)

Sugerez ca elevii să prezinte lirica de inspirație religioasă la poeți ca: Tudor Arghezi – poet modernist vs. Vasile Voiculescu – poet tradiționalist.

În prezentarea în paralelă a celor doi autori se folosește interdisciplinaritatea, de exemplu se transferă metodele matematicii în studiul limbii române , prin aplicarea acestor metode se poate răspunde la întrebări care țin de specificul comunicării prin limbă.

Se oferă elevilor poezii ce aparțin celor doi poeți: Tudor Arghezi și Vasile Voculescu și li se cer următoarele :

Să grupeze cuvintele în părți de vorbire și să motiveze raportul numeric al acestora;

Să se identifice anumite părți de vorbire și să se explice prezența lor într-un număr mai mare sau mai mic;

Să se identifice figuri de stil și să se grupeze în funcție de clasificarea acestora.

Abordarea transdisciplinară se realizează în secvența despre tradiționalism versus modernism prin : comentarea , în paralel, a unor texte literare și a unor creații plastice care au aceeași temă: inspirația religioasă – Iisus Hristos, Dumnezeu.

Informațiile despre creațiile plastice ce au ca temă inspirația religioasă , elevii le-au dobândit în clasa a XI-a , în lecția „ Literatura și celelalte arte”.

Conversația este una dintre metodele folosite pentru această temă.

Prin conversație euristică se comentează textele cu clasa de elevi, fondul de idei și sentimente, precum și forma în care textele s-au concretizat, opera literară fiind supusă aprecierii și exploatării elevilor cu sprijinul profesorului.

Se folosesc toate tipurile de conversație:

Frontală:

Exemplu : Cum este privită tema religioasă la Tudor Arghezi ? Dar la Vasile Voiculescu?

Directă:

Exemplu: Prezintă particularitățile liricii religioase argheziene?

Inversă :

Exemplu: Elevul.: Deosebirea dintre cei doi poeți constă în faptul că aparțin a două curente diferite?

Profesorul: Care sunt deosebirile dintre cele două curente având ca pretext tema religioasă?

De reluare și comunicare:

Exemplu: Elevul: Considerati că această creație literară argheziană este un joc de cuvinte ce îmbină elemente lexicale contrastante?

Profesorul: Voi ce părere aveți?

Imperativă:

Exemplu: Explicați care sunt scenele și motivele lirice concepute ca alegorii ale neliniștii omului în aspirația către absolut în poezia lirică argheziană și voiculesciană?

De revenire:

Exemplu: Elevul X considera că ideea centrală a ambelor texte puse în discuție se bazează pe motive biblice . Cum comentați acest lucru, în paralel, pe baza celor două texte?

Un exercițiu de brainstorming ar putea declanșa efervescența creatoare la elevi:

Exemplu: Credeți că în “Psalmi”, Tudor Arghezi este un poet religios sau nereligios?

Educarea gândirii creatoare a elevilor este o preocupare generată de înseși necesitățile timpului actual.

E vorba de a forma și cultiva la elevi trăsături care vor permite manifestări creatoare: inițiativă, perseverență în căutarea de soluții, curiozitate, originalitate în punctele de vedere afirmate.

Lecțiile de limba și literatura română oferă o gamă nelimitată de posibilități prin care să se cultive spiritual creator al elevilor.

o mică prelegere pornind de la fragmentele critice despre cele două curente literare tradiționalism și modernism. (ANEXA 4)

Metoda didactică folosită este expunerea sub formă de prelegere.

O prelegere problematizantă care și-ar propune să contureze coordonatele esențiale ale poeziei în perioada interbelică ar trebui concepută ca o suită de întrebări-problemă și de răspunsuri la aceste întrebări.

Prelegerea problematizantă urmărește principalele operații ale gândirii: analiză, asociație, sinteză.

Expunerea poate fi utilizată cu următoarele adapătări: este pregătită de o grupă de elevi, fiecare asumându-și un rol în cadrul grupei respective, iar oponentul s-ar putea constitui din celelalte grupe, profesorul fiind doar un moderator.

În acest scop, pentru a permite compararea, pe baza unor enunțuri clar formulate , a viziunilor despre lume, despre lirica religioasă în texte studiate, dar și integrarea cunoștințelor privind limba și literature română într-o viziune coerentă asupra culturii românești sau analiza unor conexiuni între modernism – tradiționalism în perioada interbelică, conexiuni între scriitori moderni Tudor Arghezi- Lucian Blaga și specia literară ce o abordează – psalmul, mi se pare potrivită realizarea unor hărți cognitive.

Realizarea unei hărți cognitive presupune câteva etape:

După o selectare a principalelor concepte ce vor fi selectate în reprezentarea grafică, acestea vor vor fi notate fie pe fișe, fie pe o coală de hârtie;

Dacă se lucrează pe fișe, atunci acestea vor fi dispuse gradat sau etalate pe o coală, de la cele abstracte la cele concrete, dacă elevii vor nota conceptele direct pe coala de hârtie, cele abstracte se vor regăsi la jumătatea superioară , iar cele concrete în cea inferioară.

În următoarea etapă , conceptele vor fi conectate prin linii ( săgeți ) pe care vor fi trecuți acele elemente care ar putea explica relația dintre ele, pentru ca, în cele din urmă,sub concept să fie trecute exemplele, marcate diferit, pe săgeată notându-se cuvântul

“ exemplu”.

Ultima etapă este cea, în care , după ce i-au fost aduse corecturile necesare, harta este copiată pe o nouă coală de hârtie.

Pentru că nivelul clasei este slab spremediu, când am aplicat metoda, a fost recomandat să lucrăm frontal, cu toți elevii: unul dintre elevi a notat conceptele pe o coală flip-chart, altul le-a ordonat, altul a făcut legăturile, etc.

Nu este necesară transcrierea în caiete a etapelor intermediare ale procesului, am insistat însă ca harta, în forma ei finală,să se regăsească în notițele acestora.

Pentru ilustrarea hărților, am ales elemente din programele estetice ale curentelor tradiționalism și modernism, hărțile fiind oricând îmbogățite , de exemplu, cu reprezentați, opere, etc.

Sub forma unui exercițiu – joc, elevii care au realizat studiul de caz își vor ruga colegii “ să-iajute” la următoarea oră pregătind fiecare acasă

( tema pentru acasă ) versuri din Tudor Arghezi și Vasile Voiculescu în care să apară un motiv literar, o temă preferată – lirica de inspirație religioasă și versuri în care să apară două figure de stil diferite poeziei moderniste / tradiționaliste.

Dacă în prima oră s-a insistat pe crearea și evocarea unei atmosfere specifice, pentru cea de-a doua oră se pune accentul asupra diversității tematice, stilistice și de viziune în poezia lui Tudor Arghezi.

În prealabil, capitolul a fost în întregime parcurs de profesor cu întreaga clasă, deci toți elevii dețin informații suficiente astfel încât profesorul va urmări acum felul în care au realizat studiul de caz, au știut să se orienteze în selectarea informațiilor, să le clasifice, să le sintetizeze și să le prezinte.

S- a utilizat conversația socratică, deoarece elevii au dobândit cunoștințele necesare fiind capabili să le generalizeze, să le coreleze în funcție de anumite criterii.

Ora debutează cu actualizarea cunoștințelor despre genul liric și însușirii unor aspecteale poeziei moderniste, în general, arghezeiene, în particular.

O astfel de lecție mixtă, se va baza pe o îmbinare a metodelor activ -participative cu cele clasice, elevii având posibilitatea să valorifice acele cunoștințe acumulate în anii anteriori și să le integreze pe cele noi într-un sistem constituit pe baza programei școlare.

Crearea climatului afectiv și captarea atenției se realizează printr-un exercițiu – tip concurs BINGO.

BINGO – este o metodă de intercunoaștere; elevii primesc un tabel și li se cere să găsească în grupul care lucrează câte o persoană care să răspundă diferitelor cerințe. Cele șase căsuțe ale cartonului trebuie completate de 6 elevi care semnează care pot confirma grupului cerința. Câștigă cel care completează primul cartonul și care strigă „ BINGO!”

Am construit colectivul în grupe de câte șase elevi, am oferit fiecărei grupe un chestionar despre genul liric, redactat astfel:

Solicit elevilor să noteze în fiecarecăsuță numele colegilor din grupă care știu să răspundă sarcinilor date. Grupa care completează cel mai repede căsuțele va striga BINGO!

Membrii acestei grupe vor da primele răspunsuri , completate, dacă este cazul, de ceilalți colegi și de profesor.

Pentru dinamizarea colectivului și participarea efectivă a clasei la lecție, solicit celorlalți elevi să evalueze răspunsurile grupei “ câștigătoare”, intervențiile profesorului având doar funcție reglatoare.

Acest joc inițial, permite actualizarea noțiunilor necesare studiului textului liric. Din răspunsurile oferite de elevi profesorul construiește o schemă de idei, notată pe o foaie flip-chart, pentru a putea fi vizualizată și consultată ori de câte ori va fi necesar pe parcursul acestui studiu de caz.

Este important ca schema , de tipul celei de mai jos sau într-o altă formă să fie notată și în caietele elevilor:

GENUL LIRIC:

Termenul provine din fr.lyrique derivat din fr.lyre; lat.gr. lyra;

Desemnează totalitatea operelor care se constituie pe baza categoriei de liric, categorie prin care eul creator își exprimă direct reacția față de fenomenele lumii exteriaore și față de propriile metamorfoze interioare.

TEXT POETIC:

noțiunea poate fi privită din perspectivă:

funcțională

formală

de conținut

versificația este folosită și în domenii extraliterare( ex. publicitate, jocuri pentru copii)

se poate face distincția între :

poezia lirică ( elegia, meditația…)

poezia epică ( epopeea, fabula….)

poezia dramatică ( poemul dramatic)

EUL LIRIC:

cel care “ vorbește” în text și care nu se confundă cu personalitatea biografică a creatorului

în poezia modernă distincția între eul poetic și cel empiric este tranșantă ( “ eu este altul” – Arthur Rimbaud)

ARTA POETICĂ:

creație în care scriitorul își exprimă propriile convingeri despre arta literară sau despre aspecte esențiale ale acesteia ( menirea literaturii, rolul scriitorului, cum trebuie să fie opera literară,etc)

ELEMENTE DE VERSIFICAȚIE ȘI PROZODIE:

vers

strofă

rimă

ritm

măsura versurilor

Un exercițiu de brainstormingpoate ajuta la fixarea câtorva concepte:

cine este eul liric ?

care sunt ipostazele eului liric ?

ce presupune liricul spre deosebire de epic ?

ce rol au figurile de stil ?

în ce constă și care este rolul expresivității limbajului poetic ?

în ce constau caracteristicile limbajului poetic: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate?

Tactica brainstorming se recomandă pentru a implica disponibilitățile receptive ale elevilor în universul operei, pentru a-i pune pe elevi să-și exprime , spontan și deschis, impresiile, asociațiile, prezumțiile cognitive.

Prin metoda ciorchinelui se identifică momentele esențiale ale receptării ciclului de poezii de factură religioasă “ Psalmi”.

explicarea titlului ;

încadrare în specia literară;

identificarea temelor și a motivelor;

ipostazele eului liric;

descoperirea și comentarea “ cuvintelor – cheie”, a câmpurilor semantice în care apar;

identificarea sistemului de imagini, a particularităților stilistice;

analiza topicii și a versificației.

“ Dacă interpretezi rolul unui gânditor , chiar vei deveni unul…”

( Edward de Bono) , următoarea aplicație care s-a desfășurat are în prim – plan metoda pălăriilor gânditoare ( “ Thinking hats”), o tehnică interactivă, de stimulare a creativității elevilor care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben,verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta rolul așa cum consideră cel mai bine. Participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă, culoarea pălăriei este cea care definește rolul.

Astfel:

Cu pălăria albă se evoluează obiectiv. Pălăria albă: INFORMATORUL

prezintă date despre viața și opera lui Tudor Arghezi:

realizează, în cinci – zece rânduri, o prezentare a “ Psalmilor” , de Tudor Arghezi.

Cu pălăria roșie dezvoltăm sentimente și emoții. Pălăria roșie: PSIHOLOGUL

Citind poezia de inspirație religiasă lui Tudor Arghezi, ce v-a plăcut ? De ce?

Cum te-a afectat destinul lui Tudor Arghezi?

Cu pălăria galbenă gândim pozitiv. Pălăria galbenă: CREATORUL

Scrie în 5 – 10 rânduri , părerea ta despre următoarea afirmație referitoare la temele “ Psalmilor” , de Tudor Arghezi;

Cu pălăria verde dezvoltăm creativitatea : Pălăria verde: PROPUNĂTORUL

Poetul oscilează între credință și tăgadă. Imaginează un dialog între cele două antonime, având ca suport versuri din “ Psalmii” arghezieni.

Cu pălăria albastră încercăm să gândim: Pălăria albastră – GÂNDITORUL

De ce “ Psalmi” , de Tudor Arghezi este o operă lirică , modernă, filozofică?

Cu pălăria neagră criticăm . Pălăria neagră: CRITICUL

Dezaprobi credința sau tăgada? Argumentează.

Scrie cinci aprecieri critice despre creația argheziană ce are ca teme iubirea, moartea, Dumnezeu.

Limbajul biblic și arhaic în poezia lui Tudor Arghezi este următorul aspect al studiului de caz. Pentru rezolvarea acestei teme s-a folosit metoda Jigsaw .

Am împărțit clasa în grupuri de câte patru elevi. După aceea , am pus elevii să numere de la unu la patru, astfel încât fiecare grup să aibă câte un membru cu un număr de la 1 la 4. În continuare am distribuit elevilor fișe cu materialul ce va fi de folos în realizarea subectului tratat. Am discutat titlul subtemelor și materialul bibliografic pe care le vor trata.

Materialul a fost predat de colegii de grup pe fragmente, după ce conținutul a fost relatat pe înțelesul elevilor de către profesor.

Tema Limbaj biblic și arhaic în poezia lui Tudor Arghezi este împărțită în patru părți. Toți cei cu numărul 1 au primit prima parte numărul 2 primește a doua parte și așa mai departe. Când acest lucru s-a înțeles , toți cei cu numărul 1 se adumă într-un grup, toți cei cu numărul 2 în alt grup etc.

Grupurile formate din cei cu numerele 1,2,3,4 se numessc de acum “ “grupuri de experți”. Sarcina lor este să înțeleagă bine materialul prezentat în secțiunea care le revine. Este necesar ca elevii să citească și să discute între ei ceea ce au de realizat pentru a hotărî modul în care o pot preda, pentru că urmează să se întoarcă la grupul originar pentru a preda această parte celorlați membri ai grupului.

Strategiile de predare și materialele folosite au rămas la latitudinea grupului de experți.

După ce grupurile de experți și-au încheiat lucrul , fiecarre elev se întoarce la grupul său inițial și predă celorlați conținutul pregătit. Este important , ca la final, fiecare indivis din grup să stăpânească conținutul tuturor secțiunilor studiului.

Profesorul monitorizează predarea , pentru a fi sigur că informația se transmite correct și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări.

Pentru a se asigura că elevii își vor concentra atenția pe aspectele importante ale operei lui Tudor Arghezi , profesorul a pregătit așa – numitele “ fișe de expert” pentru fiecarre grup de experți. Aceste fișe conțin întrebări care să ghideze discuțiile de înțețegere și interpretare ale textului care vor avea loc în grupul de experți. În plus , ele vor fi un bun reper pentru elevii din grupul de experți atunci când aceștia se vor întoarce la grupurile inițiale pentru a – I învăța pe ceilalți partea din text care le-a revenit.

Reamintesc faptul că organizarea colectivului în echipe de învățare

s-a făcut de la începutul anului școlar, astfel încât acum fiecare elev știe din ce grupă face parte, fiecărui membru al grupei i se dă un număr de la 1 la 4, în cazul de față, deoarece avem patru subteme și trebuie să rezolve independent o anumită subtemă, devenind expert în aceasta.

De exemplu, eleviicu numărul 1 din fiecare grupă au de rezolvat subtema 1, elevii cu numărul 2 rezolvă subtema 2, elevii cu numărul 3 rezolvă subtema 3, cei cu numărul 4 rezolvă subtema 4.

După ce a fost parcursă faza de lucru independent , care s-a realizat, în situația de față acasă, experții cu același număr se reunesc , constituind grupe de experți ce dezbat problema împreună. A rezultat următoarea situație:

GRUPA DE EXPERȚI 1 – a aprofundat subtema “Diversitate tematică în poezia lui Tudor Arghezi”. Materialul bibliografic recomandat: “ Istoria literaturii române contemporane” – Eugen Lovinescu“ Opera lui Tudor Arghezi” – Nicolae Balotă; “ Argheziana” – Șerban Ciculescu; “Opera lui Tudor Arghezi” – Dumătru Micu, Versuri – Tudor Arghezi, vol I-II, 1980, etc. ( ANEXA 5)

GRUPA DE EXPERȚI 2 – a avut subtema “Diversitate stilistică în poezia lui Tudor Arghezi” . Materialul bibliografic recomandat :

“ Scriitori români din secolul XX” – Tudor Vianu; “ Literatura română între cele două războaie mondiale” – O. S. Crohmălniceanu,Versuri – Tudor Arghezi, vol I-II, 1980, etc. ( ANEXA 6)

GRUPA DE EXPERȚI 3 – a avut subtema “ Diversitate de viziune în poezia lui Tudor Arghezi.” Materialul bibliografic recomadat: “ Istoria literaturii române de la origini până în prezent” – George Călinescu,

“ Istoria literaturii române. De la creația populară la postmodernism”- Dumitru Micu; Versuri – Tudor Arghezi, vol I-II, 1980,etc. ( ANEXA 7)

GRUPA DE EXPERȚI 4 – a avut subtema “ Limbaj arhaic în poezia lui Tudor Arghezi”. Materialul bibliografic recoamfat a fost: Dicționarul de arhaisme și regionalisme, volumele de poezie ale lui Tudor Arghezi. Profesorul a recomandat experților să identifice arhaisme în poezii din diverse volume și să realizeze un glosar de termeni arhaici sau un mic dicționar de arhaisme din poeziile argheziene. Elevii au realizat și o schemă a arhaismelor, după care elevii se pot ghida în identificare arhaiemelor din poeziile lui Tudor Arghezi.

Profesorul le-a recomadat elevilor să treacă în revistă poeți români ce au abordat tema de inspirație biblică , opereale acestora sau să se axeze pe specia literară lirică numită psalm, întâlnită la diverși poeți români , realizând astfel scurte paralele între opere și artiști.

Elevii prezintă un raport individual a ceea ce au studiat independent. Au loc discuții pe baza datelor și a materialelor avute la dispoziție , se adaugă eventuale elemente noi și se stabilește modalitatea în care cunoștințele dobândite vor fi transmise celorlalți elevi ai clasei.

În metoda Jigsaw urmează alte două etape: reîntoarcearea la echipa inițială de învățare, în care experții transmit membrilor echipei cunoștințele assimilate, și evaluarea, în cadrul căreia grupele prezintă rezultatele muncii lor întregii clase, iar profesorul pune întrebări sau dă o fișă de evaluare. Pentru că fiecare grupă de experți să transmită materialele întregului colectiv, modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă și poate implica diverse materiale: diagrame, desene, scheme la care profesorul trebuie să fie foarte atent pentru a evita strecurarea vreunei greșeli.

Evaluarea calitativă se realizează prin aprecieri asupra activității elevilor , de exemplu: “ Ai lucrat foarte bine!”, “ Ai sesizat aspecteimportante!” sau “ Ai fi putut lucra mai serios!”

Pentru a clarifica unele aspecte , profesorul pune întrebări , la care elevul respectiv trebuie să răspundă fără ajutorul echipei, întrebări pot adresa și elevii clasei, scopul acestora fiind nu de a-și pune colegul ce vorbește în situații neplăcute, ci de a se lămuri asupra unor aspecte , în felul acesta, legătura între elevii este permanentă.

O altă grupă de elevi are de prezentat aceeași temă la poeți

moderniști; de exemplu: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Aron Crotuș.

În funcție de aspectele pe care intenționez să le discut cu elevii, am pregătit texte de factură religioasă , specia literară – psalm: „Psalmi”, de Tudor Arghezi,” Psalm”Lucian Blaga , “Psalm românesc” de Aron Crotuș si am împărțit clasa pe grupe.

Contactul direct cu textul esteobligatoriu.

Metoda pe care am aplicat- o estemetoda cubului .

Modalități de lucru: se realizează un cub ale cărui fețe se pot acoperi cu hârtie de culori diferite, fiecare față a cubului are una dintre următoarele sarcini:

Analizează figurile de stil și construcțiile morfo – sintactice ambigue;

Comparăoperele literare din perspectivă religioasă;

Descrie condiția poetului , așa cum rezultă din versurile date;

Asociază termenii religioși cu cei din Biblie, prezentând semnificația lor în versurile date;

Aplică, la versurile autorilor , cunoștințele despre modernism;

Argumenteazăapartenența textelor la curentul modernism.

Pentru rezolvarea ultimului subpunct se foloseștemetoda învățării prindescoperire .

Descoperirea inductivă care se realizează prin observarea însușirilor caracteristice ale poeziei , în vederea formulării unor generalizări.

Descoperirea deductivă pornește de la general la particular , cunoscând trăsăturile modernismului , se cere elevilor să descopere apartenența unor poezii ca “ Psalmi”, de Tudor Arghezi și “Psalm”, de Lucian Blaga la acest curent sau să descopere apartenența acestor doi poeți la curentul modernism.

Tema pentru acasăva oferi elevilor posibiltatea să opteze pentru realizarea unui eseu nestructurat , de 1-2 pagini , după cum urmează:

Evidențiază, într-un eseu de 1-2 pagini, particularitățile limbajului poetic în texte poetice moderniste cu temă de factură religioasă;

Scrie un eseu de 1-2 pagini despre rolul celor două orientări interbelice modernismul și tradiționalismul , având ca temă poezia de inspirație biblică , în dezvoltarea literaturii române.

Valorificând atât cunoștințele dobândite în orele anterioare, cât și informațiile obținute de elevi prin lectura bibliografiei recomandate, această ultimă oră dedicată diversității stilistice , tematice și de viziune în poezia lui Tudor Arghezi ar trebui să fie una de sistematizare, dat fiind volumul mare de achiziții noi, cât și gradului de dificultate al conținuturilor parcurse.

Analiza poeziei argheziene se axează pe argumentarea existenței ei în și prin limbajul poetic, în sensul că textul poetic este un organism stratificat cu multiple sensuri și relații.

Prin metoda ciorchinelui se identifică momentele esențiale ale receptării ciclului de poezii de factură religioasă “ Psalmi”.

explicarea titlului ;

încadrare în specia literară;

identificarea temelor și a motivelor;

ipostazele eului liric;

descoperirea și comentarea “ cuvintelor – cheie”, a câmpurilor semantice în care apar;

identificarea sistemului de imagini, a particularităților stilistice;

analiza topicii și a versificației.

A.E. Baconski afirma : “ fiecare poet are nu numai cuvintelele și asociațiile preferate , dar chiar modalități de asociere care – i sunt proprii până a putea fi parodiate. În lirică locul central îl ocupă o emoție omenească concretă. În cazul liricii se poate vorbi de “concepte afective” recepționate de cititor nu pe cale intelectuală, ci prin acțiunea subtilului radar care e sensibilitatea.”

Pentru că accentul s-a pus pe limbajul arhaic și religios s-a realizat o schemă a arhaismelor de către profesor ( ANEXA 5) , iar elevii au avut decitit poezii din volume diferite, de identificat arhasimele, de căutat în

“ Dicționarul de arhaisme și regionalisme” o definiție, un sinonim contextual pentru ca în final, glosarul să aibă forma următoare : arhaismul, versul , poezia și volumul.

4.2. Propuneri de itemi pentru evaluarea studiului de caz:

4.2.1. Itemi obiectivi

Itemii obiectivi testează o varietate mare de elemente de conținut într-un interval de timp relative scurt, dar, de cele mai multe ori, vizează capacități cognitive de tip inferior, având în vedere capacitatea elevilor de a identifica, de a formula, de a descrie, de a prezenta, de a explica concepte, relații, argumnete, metode de rezolvare.

Trăsătura definitorie este obiectivitatea în măsurarea rezultatelor școlare. Răspunsul correct al fiecărui item este unul singur, iar elevul trebuie să îl aleagă dintr-o listă de variante.

A. Itemi cu alegere duală:

a) Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă apreciezi că afirmația este adevărată, încercuiește litera A, iar dacă tu crezi că este falsă , încercuiește litera F:

* A – F Tudor Arghezi e primul care a introdus psalmul în literatura română.

* A – F “Psalmii” arghezieni apartin genului liric.

* A – F Tema principală a “ Psalmilor” arghezieni este moartea.

b) Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă apreciezi că afirmația este corectă, subliniază CORECT, iar dacă tu crezi că este INCORECTĂ, subliniază INCORECT:

* CORECT – INCORECT : Expresivitatea este caracteristica principală a limbajului poetic arghezian.

* CORECT – INCORECT : Modernismul este curentul literar apărut în perioada interbelică .

* CORECT – INCORECT : Genul liric cuprinde totalitatea operelor care transmit în mod direct gânduri, sentimente, idei.

c) Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă apreciezi că afirmația este adevărată , încercuiește DA, iar dacă tu crezi că este falsă , încercuiește NU.

* DA – NU Mărcile subiectivității sunt aceleași cu mărcile eului liric.

* DA – NU Arghezi a scris 11 psalmi.

* DA – NU Atât Tudor Arghezi cât și Lucian Blaga au scris psalmi de factură filosofico – religioasă.

B. Itemi de tip pereche

Indică, prin săgeți, de la stânga la dreapta autorii operelor lirice cu temă religioasă.

Aci sosi pe vremuri Tudor Arghezi

În Grădina Ghetsemani Lucian Blaga

Rugăciune Vasile Voiculescu

Psalm românesc Aron Crotuș

Psalm ( Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere) Octavian Goga

Psalm Ion Pillat

C. Itemi cu alegere multiplă

1. Revista Sburătorul a criticului Eugen Lovinescu apare în :

a) perioada interbelică; b) perioada postbelică; c) perioda romantică.

2. Sburătorul pledează pentru:

a) cultivarea imitației; b) unitate de limbă și literatură cu specific național; c) inspirație din folclor, istorie și natură.

3. Trăsăturile lirismului modernist formulate de Eugen Lovinescu sunt:

a) crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor sufletești și înlăturarea totală a obiectivității; ambiguitatea limbajului, prin utilizarea metaforei, invația formală, renunțarea la pozodia tradițională; b) sursele de inspirație sunt folclorul și natura; valorificarea spiritului național; utilizarea metaforei; c) crearea stării de spleen; muzicalitatea interiară a versurilor; deschiderea față de inovațiile formale.

4.2.2. Itemi semiobiectivi

Itemii semiobiectivi testează o gamă mai largă de activități intelectuale, elevul fiind obligat să construiască, să eleboreze răspunsul , nu să îl aleagă dintr- o listă de opțiuni date. Din această cauză, pot fi utilizați și în scop diagnostic.

Itemi de completare :

a)Mărcile eului liric în Psalmul ( Ruga mea e fără cuvinte) sunt : …………………………………………………………………….

b) Cuvintele din câmpul semantic al rugăciunii în Psalmul ( Ruga mea e fără cuvinte) sunt: ………………………………………………………………………..

c) Rolul interogației : Și te slujesc; dar, Doamne, până când? este ………………………………………………………………………

B. Itemi cu răspuns scurt :

Răspunde la întrebări:

Care este definiția psalmului?

Care este asemănarea dintre Psalmul lui Tudor rghezi și Psalmul lui Lucian Blaga?

Tudor Arghezi este un poet religios sau nereligios? Argumentează.

4.2.3. Itemi subiectivi

Itemii subiectivi testează obiective ce vizează originalitatea, creativitatea, personalizarea răspunsului.Evaluarea este dificilă, fiind necesare criterii clare în ceea ce privește construirea baremului de corectare și notare.

Itemii de tip subiectiv țintesc spre evaluarea abilități de a evalua, a organiza și a integra ideile, de exprimare în scris, de interpretare și integrare a datelor, realizând o evaluare a abordării globale a unei sarcini de lucru și o imagine coerentă a modului de interacțiune reală a conținuturilor, cunoștințelor, abilităților, conferind, totodată , elevilor libertate de gândire și exprimare.

a) Scrie un eseu de 2-3 pagini despre temele liricii argheziene pornind de la următoarea opinie ce îi aparține criticului literar Pompiliu Constantinescu: “Viziune prin excelență lirică a omului și a Universului, opera lui Tudor Arghezi nu trebuie studiată cronologic.”

b) Evidențiază, într-un eseu de 2-3 pagini, particularitățile limbajului poetic arghezian .

c) Comentează, într-un eseu de 2-3 pagini, particularitățile creației lirice a lui Tudor Arghezi.

d) Scrie un eseu de 2-3 pagini în care să prezinți tema și viziunea despre lume , reflectate într-un psalm studiat, aparținând lui Tudor Arghezi. În elaborarea eseului , vei avea în vedere următoarele repere:

– evidențierea trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie, într-un curent cultural / literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică.

– prezentarea temei , reflectată în textul poetic ales, prin referire la două imagini / idei poetice.

– sublinierea a patru elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a poetului ( de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, elemente de recurență, simbol central, figuri semantice – tropi, elemte de prozodie, etc. ) .

– exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care tema și viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales.

4.2. Prezentarea metodelor activ –participative folosite la realizarea și prezentarea studiului de caz

4.2.1. Metoda Jigsaw, metoda mozaicului sau “metoda grupurilor interdependente” este o strategie bazată pe învățarea în echipă ( team – learning). Fiecare elev are o sarcină de studio în care trebuie să devină

“ expert”. El are, în același timp, responsabilitatea transmiterii informațiilor assimilate celorlalți elevi.

Profesorul propune o temă de studio pe care o împarte în patru subtheme. Pentru fiecare temă în parte profesorul trebuie să dea un titlu. Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studio materialele necesare fiecărei subtheme, pentru care va alcătui și o schemă.

La sfârșit elevii își comunică ce au de învăța despre subtema respectivă. Aranjarea în clasă a grupurilor trebuie să fie cât mai aerisită pentru ca grupurile să nu se deranjeze între ele. Obiectul de studiu poate constitui și o temă pentru acasă, urmând ca în momentul constituirii mozaicului fiecare

“ expert” să își aducă propria contribuție.

4.2.2. Învățarea prin descoperire poate fi definită ca metodă de aflare a adevărului prin antrenarea elevilor înșiși în raționamente inductive și deductive .

Practicând această metodă, elevul este cel care descoperă noi cunoștințe, adevărul apare ca rezultat al propriului său effort de cunoaștere.

În asemenea situație profesorul este un ghid cu o prezență discretă.

Descoperirea inductivă în studiul literaturii , este o modalitate de învățare prin observarea însușirilor caracteristice ale operei , în vederea formulării unei generalizări.

Condiții:

nivelul de înțelegere a elevilor;

capacitatea de documentare a elevilor;

lacunele în cunoștințele elevilor;

Descoperirea deductivă se înfăptuiește pornind de la general la particular.

Plecând de la adevărurile cele mai generale – în cazul literaturii, de la trăsături ale unor metode de creație, curente literare – la cele mai puțin generale, se ajunge , treptat , la cazurile particulare, în speță la opera literare sau la particularități ale creației unui scriitor.

Confruntându-se trăsăturile generale ale unui current literar cunoscut cu anumite trăsături ale unei opera anumite, se constată aparteneța acesteia la curentul respectiv.

4.2.3.Brainstorming , ca metodă didactică își propune declanșarea unei furtuni în creierul elevilor, a unui veritabil asalt de idei emise pe o anume temă. “Se corelează cu principiul “ amânării evaluării” ideilor emise, pentru a nu inhiba spontaneitatea gândirii emițătorilor de idei.”

Practic, se formulează una sau mai multe întrebări menite să dezvolte efervescența gândirii elevilor și emiterea spontană a răspunsurilor. Acestea se rețin , pentru o eventuală evaluare a lor, după ce “ furtuna” s-a potolit.

Brainstormingul poate fi utilizat în anumite moment ale procesului receptării operei literarem pentru a incita spontaneitatea actului receptării estetice, adică pentru a a favoriza emiterea reacțiilor intime afectiv-intelective ale elevil ,în contact cu unul dintre aspectele structurale ale operei.

Pentru a se declanșa furtuna de idei în mintea elevilor , este necesar ca aceștia să fie puși în fața unei întrebări – problemă care să incite spontaneitatea actului – receptării estetice în cazul unei lecții de literatură .

Tehnica asaltului de idei se poate aplica în practică în două variante:

Varianta deschisă : în care se prezintă elevilor tema discuției și li se solicit părerea în legătură cu rezolvarea ei, elevii putând comunica;

Varianta închisă : în care elevii nu comunică numai între ei , ci caută soluții personale și le comunică în scris coordonatorului grupului.

Brainstormingul se bazează pe câteva principii:

Principiul amânării criticii și autocriticii ( evaluare amânată) – elevii pot elabora un număr nelimitat de idei, fără ca acestea să fie discutate imediat;

Principiul asigurării calității prin cantitate – creșterea cantității de idei exprimate determină direct proporțional apariția ideilor inedite , eficiența acestei metode este dată de posibilitatea de a combina, asocia , îmbunătăți ideile personale și ideile celorlalți membri.creativitatea grupului este superioară creativității individuale, iar combinarea ideilor duce la rezolvări spectaculoase.

Metoda Brainstorming ( Asaltul de idei, Furtună în creier) este o metodă de dezvoltare a creativiății prin care se generează cât mai multe idei , fără teama de a greși , deoarece totul este acceptat . Urmărește dezvoltarea imaginației, spontaneității, toleranței la elevi.

Etape:

* alegerea temei;

* exprimarea tuturor ideilor ( chiar trăsnite, neobișnuite);

* notarea tuturor ideilor , combinarea lor și gruparea lor pe categorii;

* analiza critică;

* dezvoltarea și selectarea ideilor originale.

* afișarea idilor rezultate de la fiecare grup, în forme cât mai variate și originale; cuvinte, propoziții, colaje, imagini, desene pentru a fi cunoscute de toți elevii.

Avantajele utilizării acestei metode sunt:

Elevii sunt puși în contact cu o avalanșă de idei deosebite într-un timp relative scurt;

Se exersează comportamente cognitive de analiză, comparare, argumentare și contraargumentare , valorizare;

Se creează un mediu propice creativității.

Dezavantajele cele mai importante sunt legate de faptul că :

Brainstormingul nu reprezintă decât o etapă , o ipostază a procesului de rezolvare de problem neînlocuind partea clasică de investigare;

Aplicabilitate limitată a unor soluții.

Eficiența acestei metode depinde de măiestria , profesionalismul și inspirația celui care-l utilizează, succesul fiind garantat dacă:

Se explică clar și correct procedura și scopul exercițiului de brainstorming;

Se înregistrează toate ideile emise respectând limbajul și cuvintele folosite de elevi;

Nici profesorul , nici ceilalți membri ai grupului nu vor face nicio apreciere în sens negative a vreunei idei;

Grupul lucrează pentru cantitate ( cu cât mai multe idei, cu atât mai bien) și nu pentru calitate;

Se încurajează toate ideile, oricât de năstrușnice sau hilare ar fie le;

Se comentează și se discută și alte intervenții, contribuții.

După revederea și evaluarea ideilor se aranjează contribuțiile într-o oarecare ordine sau după o structură dinainte stabilită, eventual grupând ideile similare.

Această metodă dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă, stimulează participarea activă și creează posibilitatea contagiunii ideilor.

4.2.4. Expunerea – D. P. Ausubel spunea că : expunerea simbolică este, în realitate , modul cel mai eficient de predare a materiei și duce la cunoștințe mai sănătoase și mai științifice decat atunci cand copiii devin proprii lor profesori.. Prin intermediul expunerii este prezentată substanța învățării.

În lucrările de pedagogie, expunerea e definită drept metodă ce constă în prezentarea verbal a unui volum de informații de către educator către educați , în concordanță cu prevederle programei și cu cerințele didactice ale comunicării, fiind o metodă de predare tradițională, verbal, expozitivă care situează elevul în postura de receptor.

În cadrul disciplinei Limba și literatura română expunerea apare îmbinată cu o altă metodă conversația.

Expunerea poate îmbrăca diverse variante, în clasele de liceu ia forma prelegerii care reprezintă forma de expunere , în cadrul căreia informația este prezentată ca o sucesiune de idei, teorii, interpretări de fapte, în scopil unificării într- un tot care vine în întâmpinarea particularităților de vârstă specific elevilor din clasele mari, favoriând cunoașterea complex,dialectic a realității și însușirea unor cantități mari de informații, dar și dezvoltarea suficientă a mecanismelor gândirii.

Prelegerea trebuie să respecte anumite reguli / cerințe:

Conținuturile prezentate să fie autentice și convingătoare;

Să fie respectate limitele și obiectivele programei ( nu este nici prezentarea simplistă a conținuturilor și nici încărcarea cu elemente ce nu au legătură cu lecția);

Stringență logică și succesiune logică ( existența unei idei centrale din care să decurgă câteva idei secundare; ideile trebuie să fie explicate și susținute de exemple );

Adecvarea limbajului și stilului la nivelul auditoriului , claritate logică și corectitudine gramaticală ;

Modalitățile de activizare a acestei metode sunt:

Îmbinarea cunoștințelor vechi cu cele noi;

Formularea de probleme;

Corelarea cu aspecte concrete;

Completarea manualului cu date noi.

Se prezintă informații de ordin cultural și istorico-literar privind o anumită perioadă literară.

Chiar dacă a rămas extreme de folosită în predarea Limbii și literaturii române , metoda expunerii nu mai răspunde decât într- o mică măsură stringențelor unui învățământ modern, centrat pe formarea elevului , relația elev – profesor fiind una de parteneriat , elevul fiind un partener conștient implicat în propria formare, iar profesorul un facilitator al învățării.

4.2.5. Conversația – provine de latinescul conversatio, compus din con,cum = cu și din versus = întoarcere, și s-ar traduce ca repezentand o acțiune de întoarcere și reîntoarcere la cunoștințele deja dobandite , de o acțiune de cercetare amănunțită , de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei.

În prezent se remarcă o tendință de intensificare a dialogului profesor – elevi, considerat ca una dintre cele mai active și mai eficiente modalități de instruire.

Prezentată, de cele mai multe ori , ca metodă de învățământ ce valorifică didactic întrebările și răspunsurile , conversația este tot o metodă verbală , mai activă decât expunerea, dat fiind faptul că într- o școală modernă trebuie să fie un veritabil dialog între profesor și elevi , cei doi fiind implicați activ în procesul de învățare.

Prin dialog, pe baza textelor literare, se cultivă : creativitatea elevilor, capacitatea de a folosi personal cunoștințele dobândite, priceperea de a folosi dialogul în contexte diferite de viață.

La orele deLimba și literatura română, conversația se folosește în cele două forme prevăzute de pedagogie: euristică și catehetică.

Conversația socratică se prezintă sub forma unor serii legate de întrebări și răspunsuri , la sfârșitul cărora să rezulte, ca o concluzie , adevărul sau elementul de noutate pentru elev.

De reținut fiind modul în care profesorul orientează în permanență gândirea elevului prin felul și ordinea în care formulează întrebările pentru ca elevul să ajungă, din aproape în aproape, la noutatea propusă.

Conversația catehetică are ca funcție principală constatarea nivelului la care se află cunoștințele elevului la un moment dat.

Indiferent de formă , conversația trebuie să îndeplinească câteva condiții generale , operatorii și afective , indicate de cercetarea pedagogică:

Condițiile operatorii impune profesorului și elevilor :

Să se sprijine sistematic pe argument;

Să pornească de la fapte, exemple, ceea ce înseamnă că elevii sunt antrenați să observe, să compare,să descopere și să formuleze concluzii;

Să solicite capacitatea de argumentare a răspunsurilor și gândirea elevilor;

Întrebările să fie formulate clar și precis;

Să se acorde timp suficient elevilor pentru formularea răspunsurilor;

Să se evite întrebările echivoce;

Condițiile afective se referă la:

Atenția acordată elevilor, capacităților și intereselor lor;

Înlăturarea inhibițiilor de orice fel , ținând de factorul profesor, de climatul tensionat, de conformism, de raporturile competitive dintre elevi.

Disincția clasică dintre cele două tipuri de conversație, se estompează ăn viziunea didacticii modern – afirmă Constantin Parfene – pentu că “ scopul major este activizarea elevilor , formarea și dezvoltarea creativității acestora, drept pentru care se recomandă , în primul rând, conversația problematizantă care stimulează raționamentul inductiv – deductiv , capacitatea asociativ – disociativă, spiritual de sinteză, menținând mereu vie relația acțiunilor reciproce între profesor și elevi, între elevi și elevi.”

Conversația poate fi:

Frontală – adresată întregii clase

Directă – adresată unui elev anume

Inversă – adresată profesorului de către elev și returnată de acesta.

De reluare și comunicare – adresată profesorului de către elev și returnată întregii clase

Imperativă – profesorul formulează o cerință categorică

De revenire – întrebarea profesorului reia o părere emisă de un elev, dar care nu a putut fi reluată în acel moment.

Dintre procedeele de activizare amintesc:

Clarificarea prin dialog euristic;

Utilizarea variată a întrebărilor: directe,inverse,deschise,de controversă ; găsirea unor noi relații cauzale, a unor noi exemple și argument;

Formularea întrebărilor accesibile elevilor;

Antrenarea elevilor în evaluarea răspunsurilor;

Solicitarea opiniilor personale;

Combinarea cu metode ca : brainstormingul,dezbaterea.

4.2.6. Problematizarea -este o metodă de dinamizare a elevilor în procesul învățării prin crearea unei situații – problemă a cărei rezolvare să suscite curiozitatea și interesul elevilor.

Situația – problemă se creează printr-o întrebare – problemă al cărei răspuns reprezintă soluția căutată.

Problema, conform lui Vistian Goia, “ este un cadru mental tensional, în care un mănunchi de date, fapte,idei literare structurate intr – un anumit fel în jurul unei întrebări eurisioce, declanșează și susțin actuivitatea de cunoaștere a gândirii, în scopul descoperirii de noi cunoștințe sub formă de răspuns la o întrebare sau soluție la problemă.”

Întrebarea – problemă solicită elevilor să afle un răspuns care nu este explicit în problemă, ci trebuie căutat și argumentat.

Din punct de vedere metodologic , problematizarea trebuie îmbinată cu alte metode: conversația, dezbaterea și activitatea pe grup.

4.2.7. Metoda cubului – este o strategie care facilitează analiza unui subiect din puncte de vedere diferite și poate fi folosită în orice moment al lecției. Această metodă oferă elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe.

Metoda este folosită în condițiile în care dorim să aflăm cât mai multe informații în legătură cu o temă propusă; în prealabil se realizează două lucruri :

Elevii studiază tema respectivă, studiul poate fi : individual, în perechi sau în grup.

Profesorul realizează un cub ale cărui fețe se pot acoperi cu hârtie de culori diferite, fiecare față a cubului are una dintre următoarele sarcini:

Descrie

Compară

Analizează

Asociază

Aplică

Argumentează

În cadrul lec

În cadrul lecției cele șase etape se pot desfășura fie în ordinea de mai sus, fie, pentru ca activitatea să fie mai atrcativă , în funcție de noroc, după ce s-a aruncat cubul.

În rezolvarea acestor sarcini trebuie pornit de la simplu la complex, de la general la particular, de la concret la abstract..

Avantajele pe care această metodă le dezvoltă sunt : munca în echipă, implicarea tuturor elevilor.

4.2.8.Metoda Ciorchinelui este o metodă prin care se stimulează evidențierea conexiunilor între idei, o modalitate de a analiza asociații noi de idei sau de a relua noi sensuri ale ideilor.

Este o strategie de predare care încurajează elevii să gândescă deschis și liber, poate fi folosită ca mijloc de a rezuma ceea ce s-a studiat, ca modalitate de a construe asociații noi sau de a reprezenta noi sensuri.

În realizarea metodei se parcurg următorii pași:

– se scrie un cuvânt / o propoziție nucleu în mijlocul tablei;

– în jur se scrie orice cuvânt care are legătură cu tema propusă;

– se leagă ideile /cuvintele propuse cu nucleul prin realizarea unor linii care vor evidenția conexiunile dintre idei;

– se scriu toate ideile care vin in minte în legătura cu tema propusă până la expirarea timpului alocat.

Reguli care trebuie respectate:

– scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema, respective problema pusă în discuție;

– nu judecați / evaluați ideile propuse, cid oar notați – le;

– nu vă opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat; dacă ideile refuză să vină insistați și zăboviți asupra teme până ce vor apărea unele idei;

– lăsați să apară cât mai multe și mai variate conexiuni între idei, nu limitați nici numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre acestea.

4.2.9. Harta cognitivă ( Conceptual maps ) reprezintă un mod diaagramatic de expresie, constituindu-se ca un important instrument pentru predare, învățare,cercetare, aplicabilă la toate nivelurile și la toate disciplinele.

Esența cunoașterii constă în modul în care sunt structurate cunoștințele. Important nu este cât cunoști, ci relațiile care se stabilesc între cunoștințele assimilate.

Performanța depinde de modul în care individual își organizează experiența , ideile.

Etape în crearea unei hărți conceptual:

– se transcrie fiecare concept / idée și fiecare exemplu pe o foaie;

– se aranjează mai întâi conceptele generale, iar celelalte mai jos – încă nu se trec exemplele;

– se pot adăuga și alte concept pentru a ușura înțelegerea și pentru a le explica mai bine pe cele existente.

– se trasează linii de la conceptele de mai sus către cele de mai jos cu care relaționează;

– se scrie câte un cuvânt pentru a explica relația dintre conceptele conexate;

-se trec exemplele sub conceptual de care aparțin;

– se copiază rezulatul obținut, realizând harta conceptual pe o foaie de hârtie.

Avantaje:

– are ca rezultat un produs concret;

– oferă posibilitatea de cooperare între profesor-elev, elev-elev;

– identifică obstacolele, punctele tari, resursele personale, valorile și credințele.

Glosar de termeni arhaici din poezii argheziene

alăută : „ Pe flaut, pe cimpoi și alăută” – “ Mâna lui”

berechet: “ Atunci, pe – ntuneric, berechet” – “ Pui de găi”

beteșug: “ Dau știri de beteșugul ce-l ucide” – “ Psalm”;

” Parcă avea un beteșug” – “ Ucigă-l toaca”

borangic: “ Crește tipltil în cuibul lui de borangic” – “ Ce plângi?”

Cari: “ În cari răsfrâng misterul văpăile livide” – “ Tu nu ești frumusețea”

căpătuit : “ V-ați căpătuit” – “ De-a v-ați ascuns”

cășuna : “ Nu știu ce le-a cășunat” – “ Doi copii s-au dus”

chitiră : “ Toți chitiră să bage fata – n beci” – “ Pui de găi”

chivot : “Chilii mici, chivote mici” – “ Cântec de buduroi”

ciulit : “ ne – neghesuiam alături, ciuliți în ascultare” – “ Umbra”

desfășat : “ Steagul nopții, desfășat cu stele” – “ Psalm”

dești: “ Și – n fiecare dești câte – un inel”- “ Tinca”;

“ Și pe cobză deștele” – “ Cuvinte stricate”

ferfenițe : “ Tivul pleoapelor se coase-n / Ferfenițe de mătase” – “Frageda”

fiece : “ Și de fiece obraz / Un rubin ori un topaz” – “ Lingoare”

foteluri : “ Covoare, haine, rufe și saltele, / Foteluri și perdele” –

“ Stane, căpitane”

gloabă : “ Și duce carul ei cu gloabe mici” – “ Frunză palidă, frunză galbenă”

gloată : “ Gloate – adânci de clopote” – “ Vânt străin”

goangă : “ Mi-a umblat în păpădie / O goangă cu pălărie” – “ Olăcustă”

gogoloi : “ O singură jivină , gogoloi “ – “ Ogor pustiu”

hlamida : “ Decembre, ca un paradis / De marmur și scântei, / Hlamida și-a deschis” – “ Drum de iarnă”

jivină : “ Vrei tu să fii pământul meu / Cu semănături, cu vii, cu heleșteu, / Cu pădure, cu izvoare, cu jivini?” – “ Logodnă”

lâncezândă : “ O! dă – mi puterea să scufund / O lume vagă, lâncezândă” – “ Rugă de seară”

leat : “ O tăcere de – ceput de leat” – “Belșug”

mofluzi : “ Că se – ntorc mofluzi la han” – “ Pui de găi”

molâu: “ M-apucai , molâu, să – nvăț” – “Inscripția cărții”

născare : “ Buruiană, nu știu care / Ți – i porecla de născare” –

“ Buruiană, nu știu care”

năzui : “ Cu care – am năzuit alături / să leagăn pruncul omenirii.” – “ Psalmul de taină”

neroade : “ Și-ar voi să culeagă roade / Făsticite și neroade” –

“ Cuvinte stricate”

obârșii : Și , frământând , ți-a dat obârșii noi” – “ Dacica”

obloane : “ Și maicile cuvioase / Au pus obloane la case” – “ Cântec de buduroi”

ornic : “ Când am plecat , un ornic bătea din ceață rar” –

“ Despărțire”

osândit : “ Cu care ne – a osândit / Leatul anului cumplit” – “Inscripția cărții”;

“ Țărâna să vă fie bună / Ca domnii ce v-au osândit” – “ Morții”; “ “ Și slobod de osânda de rob încremenit” – “Până atunci”

osârdnică : “ După soiuri de tipare / Cu osârdnică migală” –

“ Buruiană, nu știu care”

pâslă : “ Ora de pâslă bate / În ora din cetate” – “ Ceasul de apoi”

piază : “ Când pleci, să te – nsoțească piazza bună” – “ Inscripție pe o ușe”

pieziș : “ Tare sunt singur, Doamne, și pieziș! “ – “ Psalm”

pleavă : “ O coajă de tărâțe , o țandără, o pleavă” – “ Chemarea înălțării”

pleșuvi : “ Să plec! De –acuma sunt străin / Pe unde fură tei, / Pleșuvi și ei!” – “ Sfârșitul toamnei”

plod : “ Și – o fi prins în pântec plod / De strigoi de voievod“ – “Fătălăul”

poticnea : “ Ea șchiopăta, se poticnea stângace” – “ Ucigă-l toaca”

povârnit : “ S-au povârnit păreții. A putrezit ograda… “ – “Duhovnicească”

prăvăli : “ Și n-ai știut a-i scoate în cale / și-a-l prăvăli de moarte , ura; “ – “ Psalmul de taină”;

“ Dar beția le-a prăvălit încoace” – “ Cuvinte stricate”

pribeag : “ Cine – i pribeag și ostenit la ușă?” – “ Duhovnicească” ; “ Și – am rămas pribeag în boare” – “ Cântec de boală”;

“ Strein în pribegie, plăpând și venetic” – “ Chemarea înălțării ”

prihănită : “ Vorba slovei prihănită” – “ Colind”

prisacă : “ Din știubeie și prisacă” – “ Cântec de buduroi”

purcede : “ Purcede drept și biruie – n furtună” – “ Inscripție pe o ușe”

răzeașă: “ Și țarina răzeașă nu se schimbă” – “ Altă dată”

scăpătat : “ Odată, poate, după scăpătat” – “ De-a v-ați ascuns”

scoboară: “ Zăpadă”;

“ Dacă Isus , voind să mai scoboare, / Flămând și gol , va trece pe la noi” – “ Inscripție pe o casă de țară”;

“ Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară” – “ Poate că este ceasul”;

“ De mult păzește cripta și treapta ce scoboară” – “ Când s-ar opri secunda”;

“ Să – și scoboare sfintele scule / Până la tubercule” – “ Har”

scrutătoare : “ Ajunse scrutătoare, senină și stăpână” – “ Până atunci”

scurteici : “ Pentru fluturii – n scurteici” – “ Denie”

sleiește: “ Și sleiește sus, departe / Viața ei de-o săptămână?” –

“ Lingoare”;

“ Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă” – “ De-a v-ați ascuns”

slobod: “ Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.” – “ Inscripție pe o ușe” ;

“ Când răstigniți, când slobozi și mari și – adesea mici” – “ Poate că este ceasul”

slovă: “ La mine – i scris destinul cu slove nevăzute” – “ Umbra”

spârc : “ Doar anapoda și spârc / Cine știe din ce smârc” –

“ Fătălăul”

spinoase : “ Și de ni – s rupți genunchii de căile spinoase” – “ Poate că este ceasul”

stăvilare: “ Cu porți de fier strâmptate, cu munți și stăvilare” –

“ Nicio silabă – ntreagă”

stihar : “ Și călcâiele – n stihar / Ouă par , de nenufar” – “Pui de vânt”

strâmptate : “Cu porți de fier strâmptate, cu munți și stăvilare “ – “Nicio silabă – ntreagă”

știubeie: “ Din știubeie și prisacă” – “ Cântec de buduroi”

șuier : “ Infinit! Infinit! / Adună – ți bolțile deodată / În șuier prelungit “ – “ Rugă de seară”

tăbărâte : “ În stolul de muște / Tăbărâte să – l muște” – “ Cântec din fluier”

tăgadă : “ Pentru credință sau pentru tăgadă” – “ Psalm”

tărăboanță : “ Încui ușa pe la clanță / Și strâng bolta – n tărăboanță” – “ Bâlci în Aldebaran”

târcoale : “ Și – mi dă , cu moartea călare pe bivol, târcoale” –

“ Bivolul de jar”

târlici : “ Buruienile sunt îmbrăcate / Și încălțate / Cu târlici / de panglici” – “ Iarnă blajină”

târnuie : “ Și hoațele de la femei o scuipă și o târnuie” – “ Pui de găi”

tibișir : “ Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir” – “ Poate că este ceasul”

tihnit : “ L-a pus tihnit în ciobul păstrător” – “ Dacica”

țâfnă : “ Că socoți floare, că dai țăfnă” – “ Buruiană, nu știu care”

țoale : “ Și urzesc țoale de ceară” – “ Cântec de buduroi”

urduros : “ Melcul urduros / S-a făcut somnuros” – “ Iarnă blajină”

văpaie : “ Și fata povesti , la vatră, într-un crâmpei de văpaie” –

“ Pui de găi”

vlagă : “ Brațul de gângav și vlaga e moale” – “ Bivolul de jar”

vlădici : “ Un sobor de vlădici , la matca – necleită” – “ Ogor pustiu”

vlăstar : “ În care visul mi-e strivit / Ca un vlăstar de mărgărit” –

“ Rugă de seară”

zăbavă : “ După atâta suferință și zăbavă” – “ Stane, căpitane”

zămisleșete : “ Un om de sânge ia din pisc noroi / Și zămislește marea lui fantomă” – “Ex libris”;

“ Că din oamenii de rând / Nu te-ai zămislit nicicând” – “ Fătălăul”

zăvorât : “ În care dorm statui lângă statui / Și –i zăvorât sicriu lângă sicriu” – “ Arheologie”

zbenghi :” Dar înmuiată – n sânge și sudoare , / Unghia lui ți-a pus un zbenghi de floare” – “ Dacica”

CONCLUZII

Dinamica procesului instructiv determină permanente dezvoltări ale concepțiilor cu privire la modul în care se desfășoară. Abordările teoretice și praxologice ale fenomenului instructiv, datorită complexității sale, cuprind o gamă variată de perspective prin care poate fi analizat.

Politicile educaționale actuale sunt orientate, tot mai mult, spre o pedagogie care presupune implicarea nemijlocită a elevului în învățare. Această pedagogie, care situează în centru preocupărilor sale elevul este o pedagogie activă și interactivă care promovează descoperirea noului de către cei care învață – elevii.

Experimentarea strategiilor pedagogice, inspirate de abordarea interacționistă și constructivistă a cunoștințelor, pune accentul pe construierea personal a cunoștințelor elevilor. Permisivitatea pedagogiei interactive facilitează acțiunile centrate pe activitatea individual a elevului, prin care își formează deprinderi de bază și își dezvoltă competențe.

Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității.

Activ este elevul care “ depune effort de reflecție personal, interioară și abstract, care inteprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor, de eleborare a noilor cunoștințe.(…) Activismul exterior vine să servească drept suprt material, activismului interior, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.”

Metodele interactive de grup sunt modalități modern de stimulare a învățării și dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, experiențe, cunoștințe. Interactivitatea presupune o învățare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii, argument, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a copiilor, pe implicarea lor dorectă și activă, pe influența reciprocă din interiorul microgrupurilor și interacțiunea social a membrilor unui grup.

Alegerea unei metode care să conducă la învățarea interactivă este în strânsă relație cu:

personalitatea profesorului,

nivelul de pregătire al clasei,

gradul de motivare al clasei,

stilurile de învățare ale grupului.

Obstacolele associate cu utilizarea metodelor de învățare interactivă sunt:

timpul limitat,

timpul crescut de pregătire,

clasele numeroase,

lipsa mijloacelor didactice, a echipamentelor , a resurselor.

Avantajele metodelor active sunt:

transformă elevul din obiect în subiect al învățării;

elevul este coparticipant la propria formare;

angajează intens toate forțele psihice de cunoaștere;

asigură elevulio condiții optime de a se afirma individual și în echipă;

dezvoltă gândirea critic;

dezvoltă motivația pentru învățare;

permite eveluare propriei activități.

În concluzie, idea necesității realizării, în școală, a unei învățări active care să îl situeze pe elev în central relației pedagogice constituie, în învățământul actual, un principiu fundamental.

Textul liric este asociat cu exprimarea sentimentelor.

Lirismul este condiționat de teme care au în vedere, în mod direct, sensibilitatea omului: devoțiunea religioasă, dragostea, moartea, copilăria, timpul ireversibil, efemeritatea vieții omului, admirația pentru natură, căutarea și pierderea fericirii.

Textul liric se caracterizează prin:

Dominația eului : scrisul este la persoana I, ceea ce permite adâncirea în propria conștiință și reprezentarea sentimentelor proprii;

Prezența lexicului afectivității: cuvintele și expresiile care figurează în text se referă la sentimente și emoții: bucurie, amărăciune, extaz, supărare, durere, etc;

Structura enunțurilor este dată de natura emoțiilor exprimate: sunt armonioase, ample, atunci când transmit stări de liniște, de seninătate; sunt fracturate, cu puncte de suspensie, când stările emoționale sunt tulburi;

Figurile de stil sunt subordonate necesității de a comunica stări sufletești deosebite; sunt prezente, în mare măsură: comparații, simboluri, metafore, alegorii, etc.

Textul liric arghezian ne oferă posibilitatea să demonstrăm că , în analiza unei poezii , se poate porni de la identificarea unor cuvinte – cheie, în jurul cărora ea se organizează și care sunt purtătoarele de semnificații ale textului.

Elevii vor fi îndrumați să descopere cuvintele care se repetă, iar după descoperire să stabilească locul pe care îl ocupă.

Urmează să se identifice : câmpul lexical, ambiguitățile, valoarea semantică a termenilor, interpretarea este favorizată și de înțelegerea structurii textului , relația dintre incipit și final, elemente de simetrie, de opoziție, de recurență.

Sunt posibile, de asemenea , câteva aprecieri și distincții de alte poezii de reprezentare a sentimentului morții, în planul literaturii în planul literaturii naționale: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia sau chiar și în cadrul poeziei argheziene: De-a v-ați ascuns sau Duhovnicească.

BIBLIOGRAFIE

ARGHEZI, Tudor, 1973, Versuri și proze, Prefață de Graziella Ștefan, București, Editura Ion Creangă.

ARGHEZI, Tudor, 2006, Pagini alese. Versuri și proză, București, Editurile Tudor Arghezi și Regis.

ARGHEZI, Tudor,2010, Printre psalmi, Antologie,Ediție îngrijită de Roxana Sorescu, București, Editura Art.

BALOTĂ, Nicolae, 1979, Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura Eminescu

BÂRLEA, Roxana – Magdalena, 2012, Tehnici de comunicare în științele comunicării, Cluj – Napoca, Casa Cărții de Știință.

BEȘTELIU, Marin, 1999, Tudor Arghezi – poet religios,Craiova, Editura Cartea Românească.

BOJIN, Alexandru, 1971, Valori artistice argheziene, București, Editura Didactică și Pedagogică.

BOJIN, Alexandru, 1976, Fenomenul arghezian, București, Editura Didactică și Pedagogică.

BULGĂR, Gheorghe, 1976, Scriitori români despre limbă și stil,Ediție revăzută și adăugită, București, Editura Albatros.

BUZAȘI, Ion, 2003, Poezia religioasă românească, Cluj – Napoca, Editura Dacia.

CĂLINESCU, George, 1941, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă.

CĂLINESCU, George, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a, București, Editura Minerva.

CERGHIT, Ioan, 1980, Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică.

CIOCULESCU, Șerban, 1971, Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Minerva.

COJOCĂREANU, Gabriela și VÂLCEANU , Alina, Didactica specialității. Limba și literatura română în liceu, Craiova, Editura Arves.

CONSTANTINESCU, Pompiliu,1940, Tudor Arghezi, București, Fundația pentru literatura și artă.

CONSTANTINESCU, Pompiliu, 1974, Caleidoscop, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu. Nota editorială de Mihai Grafița, București, Editura Cartea Românească.

CONSTANTINESCU , Pompiliu, 1974, Poeți români moderni, București, Editura Minerva.

DOBRESCU, Laura, 2008, Tudor Arghezi . Erminia unui iconoclast modern, Cluj – Napoca, Casa Cărții de Știință.

GOIA, Vistian, 2002, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Cluj – Napoca, Editura Dacia.

LOVINESCU, Eugen, 1981, Istoria literaturii române contemporane, vol. II, București, Editura Minerva.

MANU, Emil, 1977,Tudor Arghezi .Cadențe, București, Editura Albatros.

MICU, Dumitru, 1965, Opera lui Tudor Arghezi, Cluj, Editura pentru literatură.

MICU, Dumitru , 1972, Tudor Arghezi, București, Editura Albatros.

MORARU, Titus et alii, 1983, Literatura română.Crestomație de critică și istorie literară , Cluj-Napoca, Editura Dacia.

PARFENE, Constantin, 1977, Literatura în școală, București, Editura Didactică și Pedagogică.

PARFENE, Constantin, 1999, Metodica studieii limbii și literaturii române în școală, Iași, Editura Polirom.

PARPALĂ, Emilia, 1984, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva.

PIRU, Alexandru et alii, 1974,Sinteze de literatura română, București, Editura Didactică și Pedagogică.

PIRU, Alexandru,1981,Istoria literaturii române de la început până azi, București, Editura Univers.

ROȘCA , Alexandru ( coord.) , 1967, Creativitate, modele, programare, București, Editura Științifică.

VIANU, Tudor, 1979, Scriitori români din secolul XX, București, Editura Minerva.

VIANU, Tudor, 1988, Arta prozatorilor români, București, Editura Minerva.

VOICULESCU, Vasile,2011, Poezii – antologie,București, Editura Art.

ZAHARIA FILIPAȘ, Elena , 1976, Poezia filosofică. Prefața la Tudor Arghezi, București, Editura Albatros.

ANEXA 1

DIAGRAMA VIEȚII ȘI ACTIVITĂȚII POETULUI TUDOR ARGHEZI

ANEXA 2

DICȚIONAR DE CONCEPTE ȘI TERMENI ARGHEZIENI

Arta poetică

Estetica urâtului

Gravură

Inscripție

Tabletă

Psalm

Invocația poetică – reprezintă interpelarea adresată unei muze, divinității, unui element natural personificat, unui erou real, imaginar sau absent, cu scopul de a formula o rugăminte, o cerere de sprijin, un îndemn ori sentimente puternice ( uimirea, încântarea, admirația, dezaprobarea, mania, etc.) Uneori se îmbină cu interogația retorică, potențând atitudinea autorului liric.

Ex. “ Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!”

ANEXA 3

PREZENTARE ÎN PARALEL A DOUA POEZII
TUDOR ARGHEZI VERSUS VASILE VOICULESCU

Texte suport:

Părinte , unde să te caut?

Vasile Voiculescu

“ Părinte, unde să te caut și pentru ce te-ascunzi mereu?! …

Pe urma ta în brazda vieții alerg de la – nceputul lumii…

Cu hidrele în fundul mării, cu viermii orbi în noaptea humii,

Cu șerpii … m-am târât alături: Apoi m-am înălțat cu greu …

De-am zăbovit atât pe cale, tu știi, de la – nceputul lumii ,

De-a lungul vieților, pe tine te caut doar, Părinte – al meu!

Ce slab mă surghiuniși și totuși, prin ce adâncuri am trecut,

În ce – ntrupări, ca –n niște temniți, încătușat am stat, Părinte!

Prin ce ocoluri dureroase am străbătut mai înainte,

Cu ce puteri înfricoșate m-am măsurat cum m-am născut!

Și nu știam ce vas ă – ntâmpin de fac un pas mai înaite,

Ci singur spintecai noianul îngrozitorului trecut.

E drept că, după – atâta trudă, azi sunt puternic și bogat …

Ca – ntr – un ogor rodit –a –n mine, sporind, sămânța nemuririi,

Ce –mi răsădiși pentru vecie când m-ai zvârlit în matca firii …

În suflet astăzi port o holdă, un lan întreg îmbelșugat ,

Și lutul sterp de – odinioară e plin de rodul nemuririi …

Părinte, unde ți-e grânarul și când pornești la secerat ?!”

Psalm ( Te drămuiesc în zgomot și – n tăcere )

Tudor Arghezi

Te drămuiesc în zgomot și – n tăcere

Și te pândesc în timp, ca pe vânat,

Să văd: ești șoimul meu cel căutat?

Să te ucid? Sau să – ngenunchi a cere.

Pentru credință sau pentru tăgadă,

Te caut dârz și fără de folos.

Ești visul meu , din toate, cel frumos

Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca – n oglindirea unui drum de apă,

Pari când a fi, pari, când că nu mai ești;

Te – ntrezării în stele, printre pești,

Ca taurul sălbatec când se – adapă.

Singuri , acum, în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi și să urlu: “ Este!”

ANEXA 4

FRAGMENTE CRITICE DESPRE CURENTELE LITERARE MODERNISM ȘI TRADIȚIONALISM

ANEXA 5

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 1

Diversitate tematică în poezia lui Tudor Arghezi

“ Dumnezeu e în noi, e alături de noi, e-n vegetal și în animal, ca și în spiritul uman.”

Tematica poeziei lui Tudor Arghezi cunoaște o varietate bogată de la problema legată de rolul și rostul omului în lume, la relația omului cu divinitatea, la tema socială, a dragostei și a problemelor legate de contemporaneitate.

Critica literară a încercat să distingă marile teme ale creației argheziene , având în vedere faptul că multă vreme a fost un scriitor controversat:

Grupa noastră a redus temele poeziei argheziene la : Dumnezeu, iubire și moarte.

Sentimentul morții e poate cea mai profundă realitate din viața înlănțuită a volumului “Flori de mucigai“ .

În “ Flori de mucigai , poetul surprinde agonia unui condamnat , ca pe un eveniment singular, adierea morții coboară icoane paradiziace peste o realitate meschină. “ Cântec mut”.

Intuiția poetică a lui Arghezi a simțit moartea în volumul “ Cuvinte potrivite” într-un singur poem “ De-a v-ați ascuns.”

Jocul iubirii e surprins în două poeme, în “ Tinca” și “ Rada”.

Iubirea din “Cuvinte potrivite”, elegiacă, obosită ca în “ Toamnă” și osemintele pierdute, sau inconciliabilă cu destinul dur al bărbatului oțelit cu lupta ca în “ Jignire” și “Inscripție pe un portret” ajunge la o plenitudine a fericirii pământești, fiind ea însăși o condiție esențială a împăcării cu viața, într-un univers bucolic.

Una din cele mai frumoase imnuri erotice din literatura română

“ Logodnă”.

Ciclul de inegalată poezie , ciclul erotic din “Cărticica de seară” este direct antologic: “Îngenunchiare”, “ Mireasa”, “Căsnicie” , “Mirele” sunt cele mai frumoase poeme de dragoste vitalizatoare din toată literatura noastră și, alături de “Rada” și “Tinca” din “Flori de mucigai”, cele mai aprinse, mai fremătătoare imnuri ale iubirii din lirica argheziană.

Relația omului cu Dumnezeu, Dumnezeu cel ce determină pendulare între credință și tăgadă, Dumnezeu cel îndelug căutat și strigat este a treia temă de care s-a ocupat grupa noastră. În Psalmii arghezieni surprindem ecouri ale Vechiului și Noului Testament.

Psalmii arghezieni , cuprinși în volumul Cuvinte potrivite , creionează o relație cu totul particulară a poetului, care fusese monah, cu Dumnezeu.

ANEXA 6

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 2

Diversitate stilistică în poezia lui Tudor Arghezi

Noul limbaj poetic se caracterizează prin :

vocabular insolit,

ambiguitate semantică,

sintaxă eliptică,

înnoirea metaforei,

coexistența în versificație a prozodiei consacrate cu versul liber, strofe cu număr inegal de versuri, ritmuri interioare;

se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului și al sugestiei.

varietate lexicală: limbaj șocant rezultat al unor asocieri neașteptate de termeni argotici, religioși, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale care conferă o magie a cuvintelor;

limbajul se caracterizează prin ambiguitate și expresivitate;

estetica urâtului;

sparge tiparele topice și sintactice , creând un nou limbaj poetic; asocieri semantice inedite, fantezie metaforică;

înnoire prozodică prin cultivarea versului liber și îmbinarea unor elemente ale prozodiei clasice cu elemente moderne.

ANEXA 7

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 3

Diversitate de viziune în poezia lui Tudor Arghezi

„Metafora argheziană de o plasticitate și bogăție mereu înnoită traduce o viziune senzualistă a lumii, de aici provine impresia covârșitoare de poet formal, de meșteșugar de cuvinte minuțios,înflorit și manierat câteodată”.

viziunea poetică este nouă: poezia este o sublimare, o metamorfoză a unei realități materiale într-una spirituală :

„ Făcui din zdrențe muguri și coroane”

poetul este un rob, un meșteșugar, un „ poeta faber” , care transformă urâtul în frumos – preferința pentru estetica urâtului;

oferă cartea cititorului, carte care îl reprezintă pe el și pe înaintași;

este adânc etnică viziunea organicistă a raiului și iadului, a diavolului și a lui Dumnezeu, în concepția argheziană, după cum este și ideea morții, de plecare pe alt tărâm de lângă nevastă și copii.

(„De-a v-ați ascuns”)

reflex al viziunii sale poetice sunt termenii ce denumesc elementele cosmice.

ANEXA 8

PROIECT DIDACTIC

Școala: Liceul Tehnologic Mecanic – Câmpina

Propunător: Georgescu Claudia

Disciplina: Limba și literatura română

Clasa: a XII-a

Unitatea de învățare: Poezia interbelică

Subiectul lecției: Poezia cunoașterii: „ Psalm” , de Tudor Arghezi

Tipul lecției: Dobândire de cunoștințe

Competențe specifice:

Competențe derivate:

C.1. să sublinieze rolul Psalmilor în cadrul esteticii existențiale argheziene;

C.2. să surprindă schimbarea atitudinilor poetului în cadrul diferitelor poezii intitulate Psalm;

C.3. să delimiteze în diferite texte accepțiunile ideii de divinitate.

C.4. să recunoască expresivitatea și subiectivitatea limbajului poetic în diverși Psalmi.

Activități de învățare:

Forme de organizare:

frontal

pe grupe

individual

Strategii didactice:

Metode și procedee didactice: conversația, exercițiul, lectura explicativă, problematizarea, metoda ciorchinelui, metoda cubului.

Mijloace de învățământ: manual, fișe de lucru, volume de poezii de Tudor Arghezi, Biblia,

Text suporti: cei 11 Psalmi de Tudor Arghezi

Bibliografie:

Programa de limba și literatura română, clasa a XII-a.

Scenariul didactic:

Moment organizatoric: profesorul face prezența, anunță începerea lecției, notează absențele.

Captarea atenției:

Anunțarea subiectului lecției și a competențelor vizate: Se anunță titlul lecției, se notează pe tablă ; se precizează competențele ce urmează a fi atinse.

Prezentarea sarcinilor de lucru:

Prezentarea sarcinilor de lucru se va realiza sub forma unei scheme pe videoproiector. ( Anexa 1)

Conducerea învățării și dobândirea de noi cunoștințe:

Prezentarea succintă a liricii lui Tudor Arghezi, pe teme – se aplică metoda ciorchinelui;

Psalm – definiție, trăsături, surse de inspirație, atitudini ale poetului în psalmi diferiți – metoda ciorchinelui, metoda problematizării, brainstormingul;

Divinitatea – o temă argheziană, accepțiuni ale ideii de divinitate în texte poetice diverse – metode conversația, explicația, demonstrația.

În textele propuse se identifică caracteristice limbajului poetic: expresivitate, subiectivitate, reflexivitate – metode exercițiul, demonstrația, explicația.

Asigurarea feed-back-ului:

Extrage din versurile Psalmilor arghezieni motive literare specifice imaginarului arghezian.

Evaluare: Credință sau tăgadă – exprimă-ți opțiunea pentru unul din cei doi termeni , având ca suport un Psalm arghezian.

Asigurarea retenției și a transferului: Eseu, de 15-30 de rânduri, despre o trăsătură specifică textului liric prezentă într-un Psalm arghezian.

BIBLIOGRAFIE

ARGHEZI, Tudor, 1973, Versuri și proze, Prefață de Graziella Ștefan, București, Editura Ion Creangă.

ARGHEZI, Tudor, 2006, Pagini alese. Versuri și proză, București, Editurile Tudor Arghezi și Regis.

ARGHEZI, Tudor,2010, Printre psalmi, Antologie,Ediție îngrijită de Roxana Sorescu, București, Editura Art.

BALOTĂ, Nicolae, 1979, Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura Eminescu

BÂRLEA, Roxana – Magdalena, 2012, Tehnici de comunicare în științele comunicării, Cluj – Napoca, Casa Cărții de Știință.

BEȘTELIU, Marin, 1999, Tudor Arghezi – poet religios,Craiova, Editura Cartea Românească.

BOJIN, Alexandru, 1971, Valori artistice argheziene, București, Editura Didactică și Pedagogică.

BOJIN, Alexandru, 1976, Fenomenul arghezian, București, Editura Didactică și Pedagogică.

BULGĂR, Gheorghe, 1976, Scriitori români despre limbă și stil,Ediție revăzută și adăugită, București, Editura Albatros.

BUZAȘI, Ion, 2003, Poezia religioasă românească, Cluj – Napoca, Editura Dacia.

CĂLINESCU, George, 1941, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă.

CĂLINESCU, George, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a, București, Editura Minerva.

CERGHIT, Ioan, 1980, Metode de învățământ, București, Editura Didactică și Pedagogică.

CIOCULESCU, Șerban, 1971, Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Minerva.

COJOCĂREANU, Gabriela și VÂLCEANU , Alina, Didactica specialității. Limba și literatura română în liceu, Craiova, Editura Arves.

CONSTANTINESCU, Pompiliu,1940, Tudor Arghezi, București, Fundația pentru literatura și artă.

CONSTANTINESCU, Pompiliu, 1974, Caleidoscop, Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu. Nota editorială de Mihai Grafița, București, Editura Cartea Românească.

CONSTANTINESCU , Pompiliu, 1974, Poeți români moderni, București, Editura Minerva.

DOBRESCU, Laura, 2008, Tudor Arghezi . Erminia unui iconoclast modern, Cluj – Napoca, Casa Cărții de Știință.

GOIA, Vistian, 2002, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Cluj – Napoca, Editura Dacia.

LOVINESCU, Eugen, 1981, Istoria literaturii române contemporane, vol. II, București, Editura Minerva.

MANU, Emil, 1977,Tudor Arghezi .Cadențe, București, Editura Albatros.

MICU, Dumitru, 1965, Opera lui Tudor Arghezi, Cluj, Editura pentru literatură.

MICU, Dumitru , 1972, Tudor Arghezi, București, Editura Albatros.

MORARU, Titus et alii, 1983, Literatura română.Crestomație de critică și istorie literară , Cluj-Napoca, Editura Dacia.

PARFENE, Constantin, 1977, Literatura în școală, București, Editura Didactică și Pedagogică.

PARFENE, Constantin, 1999, Metodica studieii limbii și literaturii române în școală, Iași, Editura Polirom.

PARPALĂ, Emilia, 1984, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva.

PIRU, Alexandru et alii, 1974,Sinteze de literatura română, București, Editura Didactică și Pedagogică.

PIRU, Alexandru,1981,Istoria literaturii române de la început până azi, București, Editura Univers.

ROȘCA , Alexandru ( coord.) , 1967, Creativitate, modele, programare, București, Editura Științifică.

VIANU, Tudor, 1979, Scriitori români din secolul XX, București, Editura Minerva.

VIANU, Tudor, 1988, Arta prozatorilor români, București, Editura Minerva.

VOICULESCU, Vasile,2011, Poezii – antologie,București, Editura Art.

ZAHARIA FILIPAȘ, Elena , 1976, Poezia filosofică. Prefața la Tudor Arghezi, București, Editura Albatros.

ANEXA 1

DIAGRAMA VIEȚII ȘI ACTIVITĂȚII POETULUI TUDOR ARGHEZI

ANEXA 2

DICȚIONAR DE CONCEPTE ȘI TERMENI ARGHEZIENI

Arta poetică

Estetica urâtului

Gravură

Inscripție

Tabletă

Psalm

Invocația poetică – reprezintă interpelarea adresată unei muze, divinității, unui element natural personificat, unui erou real, imaginar sau absent, cu scopul de a formula o rugăminte, o cerere de sprijin, un îndemn ori sentimente puternice ( uimirea, încântarea, admirația, dezaprobarea, mania, etc.) Uneori se îmbină cu interogația retorică, potențând atitudinea autorului liric.

Ex. “ Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!”

ANEXA 3

PREZENTARE ÎN PARALEL A DOUA POEZII
TUDOR ARGHEZI VERSUS VASILE VOICULESCU

Texte suport:

Părinte , unde să te caut?

Vasile Voiculescu

“ Părinte, unde să te caut și pentru ce te-ascunzi mereu?! …

Pe urma ta în brazda vieții alerg de la – nceputul lumii…

Cu hidrele în fundul mării, cu viermii orbi în noaptea humii,

Cu șerpii … m-am târât alături: Apoi m-am înălțat cu greu …

De-am zăbovit atât pe cale, tu știi, de la – nceputul lumii ,

De-a lungul vieților, pe tine te caut doar, Părinte – al meu!

Ce slab mă surghiuniși și totuși, prin ce adâncuri am trecut,

În ce – ntrupări, ca –n niște temniți, încătușat am stat, Părinte!

Prin ce ocoluri dureroase am străbătut mai înainte,

Cu ce puteri înfricoșate m-am măsurat cum m-am născut!

Și nu știam ce vas ă – ntâmpin de fac un pas mai înaite,

Ci singur spintecai noianul îngrozitorului trecut.

E drept că, după – atâta trudă, azi sunt puternic și bogat …

Ca – ntr – un ogor rodit –a –n mine, sporind, sămânța nemuririi,

Ce –mi răsădiși pentru vecie când m-ai zvârlit în matca firii …

În suflet astăzi port o holdă, un lan întreg îmbelșugat ,

Și lutul sterp de – odinioară e plin de rodul nemuririi …

Părinte, unde ți-e grânarul și când pornești la secerat ?!”

Psalm ( Te drămuiesc în zgomot și – n tăcere )

Tudor Arghezi

Te drămuiesc în zgomot și – n tăcere

Și te pândesc în timp, ca pe vânat,

Să văd: ești șoimul meu cel căutat?

Să te ucid? Sau să – ngenunchi a cere.

Pentru credință sau pentru tăgadă,

Te caut dârz și fără de folos.

Ești visul meu , din toate, cel frumos

Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca – n oglindirea unui drum de apă,

Pari când a fi, pari, când că nu mai ești;

Te – ntrezării în stele, printre pești,

Ca taurul sălbatec când se – adapă.

Singuri , acum, în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi și să urlu: “ Este!”

ANEXA 4

FRAGMENTE CRITICE DESPRE CURENTELE LITERARE MODERNISM ȘI TRADIȚIONALISM

ANEXA 5

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 1

Diversitate tematică în poezia lui Tudor Arghezi

“ Dumnezeu e în noi, e alături de noi, e-n vegetal și în animal, ca și în spiritul uman.”

Tematica poeziei lui Tudor Arghezi cunoaște o varietate bogată de la problema legată de rolul și rostul omului în lume, la relația omului cu divinitatea, la tema socială, a dragostei și a problemelor legate de contemporaneitate.

Critica literară a încercat să distingă marile teme ale creației argheziene , având în vedere faptul că multă vreme a fost un scriitor controversat:

Grupa noastră a redus temele poeziei argheziene la : Dumnezeu, iubire și moarte.

Sentimentul morții e poate cea mai profundă realitate din viața înlănțuită a volumului “Flori de mucigai“ .

În “ Flori de mucigai , poetul surprinde agonia unui condamnat , ca pe un eveniment singular, adierea morții coboară icoane paradiziace peste o realitate meschină. “ Cântec mut”.

Intuiția poetică a lui Arghezi a simțit moartea în volumul “ Cuvinte potrivite” într-un singur poem “ De-a v-ați ascuns.”

Jocul iubirii e surprins în două poeme, în “ Tinca” și “ Rada”.

Iubirea din “Cuvinte potrivite”, elegiacă, obosită ca în “ Toamnă” și osemintele pierdute, sau inconciliabilă cu destinul dur al bărbatului oțelit cu lupta ca în “ Jignire” și “Inscripție pe un portret” ajunge la o plenitudine a fericirii pământești, fiind ea însăși o condiție esențială a împăcării cu viața, într-un univers bucolic.

Una din cele mai frumoase imnuri erotice din literatura română

“ Logodnă”.

Ciclul de inegalată poezie , ciclul erotic din “Cărticica de seară” este direct antologic: “Îngenunchiare”, “ Mireasa”, “Căsnicie” , “Mirele” sunt cele mai frumoase poeme de dragoste vitalizatoare din toată literatura noastră și, alături de “Rada” și “Tinca” din “Flori de mucigai”, cele mai aprinse, mai fremătătoare imnuri ale iubirii din lirica argheziană.

Relația omului cu Dumnezeu, Dumnezeu cel ce determină pendulare între credință și tăgadă, Dumnezeu cel îndelug căutat și strigat este a treia temă de care s-a ocupat grupa noastră. În Psalmii arghezieni surprindem ecouri ale Vechiului și Noului Testament.

Psalmii arghezieni , cuprinși în volumul Cuvinte potrivite , creionează o relație cu totul particulară a poetului, care fusese monah, cu Dumnezeu.

ANEXA 6

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 2

Diversitate stilistică în poezia lui Tudor Arghezi

Noul limbaj poetic se caracterizează prin :

vocabular insolit,

ambiguitate semantică,

sintaxă eliptică,

înnoirea metaforei,

coexistența în versificație a prozodiei consacrate cu versul liber, strofe cu număr inegal de versuri, ritmuri interioare;

se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului și al sugestiei.

varietate lexicală: limbaj șocant rezultat al unor asocieri neașteptate de termeni argotici, religioși, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale care conferă o magie a cuvintelor;

limbajul se caracterizează prin ambiguitate și expresivitate;

estetica urâtului;

sparge tiparele topice și sintactice , creând un nou limbaj poetic; asocieri semantice inedite, fantezie metaforică;

înnoire prozodică prin cultivarea versului liber și îmbinarea unor elemente ale prozodiei clasice cu elemente moderne.

ANEXA 7

SCHEMA OFERITĂ COLEGILOR DE GRUPA DE EXPERȚI 3

Diversitate de viziune în poezia lui Tudor Arghezi

„Metafora argheziană de o plasticitate și bogăție mereu înnoită traduce o viziune senzualistă a lumii, de aici provine impresia covârșitoare de poet formal, de meșteșugar de cuvinte minuțios,înflorit și manierat câteodată”.

viziunea poetică este nouă: poezia este o sublimare, o metamorfoză a unei realități materiale într-una spirituală :

„ Făcui din zdrențe muguri și coroane”

poetul este un rob, un meșteșugar, un „ poeta faber” , care transformă urâtul în frumos – preferința pentru estetica urâtului;

oferă cartea cititorului, carte care îl reprezintă pe el și pe înaintași;

este adânc etnică viziunea organicistă a raiului și iadului, a diavolului și a lui Dumnezeu, în concepția argheziană, după cum este și ideea morții, de plecare pe alt tărâm de lângă nevastă și copii.

(„De-a v-ați ascuns”)

reflex al viziunii sale poetice sunt termenii ce denumesc elementele cosmice.

ANEXA 8

PROIECT DIDACTIC

Școala: Liceul Tehnologic Mecanic – Câmpina

Propunător: Georgescu Claudia

Disciplina: Limba și literatura română

Clasa: a XII-a

Unitatea de învățare: Poezia interbelică

Subiectul lecției: Poezia cunoașterii: „ Psalm” , de Tudor Arghezi

Tipul lecției: Dobândire de cunoștințe

Competențe specifice:

Competențe derivate:

C.1. să sublinieze rolul Psalmilor în cadrul esteticii existențiale argheziene;

C.2. să surprindă schimbarea atitudinilor poetului în cadrul diferitelor poezii intitulate Psalm;

C.3. să delimiteze în diferite texte accepțiunile ideii de divinitate.

C.4. să recunoască expresivitatea și subiectivitatea limbajului poetic în diverși Psalmi.

Activități de învățare:

Forme de organizare:

frontal

pe grupe

individual

Strategii didactice:

Metode și procedee didactice: conversația, exercițiul, lectura explicativă, problematizarea, metoda ciorchinelui, metoda cubului.

Mijloace de învățământ: manual, fișe de lucru, volume de poezii de Tudor Arghezi, Biblia,

Text suporti: cei 11 Psalmi de Tudor Arghezi

Bibliografie:

Programa de limba și literatura română, clasa a XII-a.

Scenariul didactic:

Moment organizatoric: profesorul face prezența, anunță începerea lecției, notează absențele.

Captarea atenției:

Anunțarea subiectului lecției și a competențelor vizate: Se anunță titlul lecției, se notează pe tablă ; se precizează competențele ce urmează a fi atinse.

Prezentarea sarcinilor de lucru:

Prezentarea sarcinilor de lucru se va realiza sub forma unei scheme pe videoproiector. ( Anexa 1)

Conducerea învățării și dobândirea de noi cunoștințe:

Prezentarea succintă a liricii lui Tudor Arghezi, pe teme – se aplică metoda ciorchinelui;

Psalm – definiție, trăsături, surse de inspirație, atitudini ale poetului în psalmi diferiți – metoda ciorchinelui, metoda problematizării, brainstormingul;

Divinitatea – o temă argheziană, accepțiuni ale ideii de divinitate în texte poetice diverse – metode conversația, explicația, demonstrația.

În textele propuse se identifică caracteristice limbajului poetic: expresivitate, subiectivitate, reflexivitate – metode exercițiul, demonstrația, explicația.

Asigurarea feed-back-ului:

Extrage din versurile Psalmilor arghezieni motive literare specifice imaginarului arghezian.

Evaluare: Credință sau tăgadă – exprimă-ți opțiunea pentru unul din cei doi termeni , având ca suport un Psalm arghezian.

Asigurarea retenției și a transferului: Eseu, de 15-30 de rânduri, despre o trăsătură specifică textului liric prezentă într-un Psalm arghezian.