Integrarea Agriculturii Romanesti In Agricultura Europeana Prin Mecenismele Politicii Agricole Comune
INTEGRAREA AGRICULTURII ROMÂNEȘTI ÎN AGRICULTURA EUROPEANĂ PRIN MECENISMELE POLITICII AGRICOLE COMUNE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ (PAC ) A UNIUNII EUROPENE
1.1. ROLUL AGRICULTORILOR
1.2. ISTORIC AL SCHIMBĂRILOR REUȘITE
1.3. CALITATEA ESTE CHEIA SUCCESULUI
1.4. AGRICULTURA ORGANICĂ
1.5. GRIJA FAȚĂ DE REGIUNILE RURALE
1.6. METODELE DE AGRO-MEDIU
1.7. CONTRIBUȚIA PAC
1.8. DEZVOLATAREA RURALĂ
1.9. IMPLICAREA ÎN REGULI COMERCIALE MULTILATERALE
1.10. CONTROLUL BUGETAR
CAPITOLUL II
NOUA POLITICĂ AGRICOLĂ A ROMÂNIEI CA STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE
SCHEMA UNICĂ DE PLĂȚI PE SUPRAFAȚĂ (SAPS)
2.1.1. PLĂȚI DIRECTE SUPLIMENTARE DE LA BUGETUL NATIONAL (CNDP, top-up)
Programul Național de Dezvoltare Rurală este:
• Hotărârea de Guvern nr.762 din 9 octombrie 2013 privind stabilirea pentru anul 2013 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, plăților separate pentru zahăr și plăților specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal;
• HG 863/2014 privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, plăților separate pentru zahăr și plăților specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
• Cuantumul pe hectar in cazul Platilor Nationale Directe Complementare – Campania 2013 a fost stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 761 din 09.10.2013 – pentru aprobarea cuantumului plăților naționale directe complementare, care se acordă pentru anul 2013 în sectorul vegetal.
• Cuantumul pe hectar in cazul Ajutoarelor Nationale de Tranzitie (fostele Plati Nationale Directe Complementare) – Campania 2014 a fost stabilit prin Hotararea nr. 1171/29.12.2014 pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor nationale tranzitorii în sectorul vegetal, care se acordă pentru anul 2014, initiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Geografia Uniunii Europene este predominant rurală și conturată de profesii și activități umane. Zonele sale rurale sunt foarte diverse din moment ce mediul natural este conturat de forme variate de cultivare și silvicultură și de meseriile și industriile asociate acestora.
Agricultura și silvicultura, ca utilizatori majori ai pamântului, joacă un rol cheie în determinarea sănătății economiilor rurale, ca și a sănătății peisajelor. Deși agricultura poate fi mai puțin importantă pentru economia zonelor rurale decât este în mod normal, ea are o contribuție valoroasă în creșterea economică și sustinerea mediului. Agricultura UE nu este uni-dimensională, așa cum ați putea fi tentați să credeți. De fapt, cultivatorii pot îndeplini diferite funcții, pornind de la producția de hrană și fibre și până la managementul regiunilor rurale, conservarea naturii și turism. Cultivarea poate fi deci descrisă ca având multiple funcții.
Europa are un sector agricol modern și competitiv, ocupând o poziție dominantă pe piețele mondiale, atât ca exportator major, cât și ca cel mai mare importator mondial de hrană, mai ales din țările aflate în curs de dezvoltare.
Are un sector agricol susținut, care folosește metode de producție sigure, curate, ecologice, care oferă produse de calitate în vederea atingerii cererilor clienților.
Sectorul agricol al UE servește comunitățile rurale, reflectând tradițiile și diversitatea lor; rolul său este nu numai de a produce hrană, ci și de a garanta supraviețuirea zonei rurale ca zonă în care unii oameni își petrec viața, muncesc sau o vizitează.
Politica de agricultură a Europei este determinată la nivelul UE de către guvernele statelor membre și aplicata de către statele membre. Implică sprijin pentru veniturile cultivatorilor, în timp ce îi încurajează să producă produse de o calitate înaltă, cerute de piață, încurajandu-i să dezvolte căi adiționale de îmbunătățire a afacerilor în armonie cu mediul înconjurător.
CAPITOLUL I
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ (PAC ) A UNIUNII EUROPENE
În ultimii 10 ani, nici măcar o piatră nu a rămas neîntoarsă în politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene.
În perioada de înainte de 1990, PAC s-a bazat pe anumite obiective cheie, mai ales pe dorința de a garanta auto-suficiența în ceea privește alimentele de bază, ca raspuns la lipsurile alimentare din perioada post-belica. Rezultatul a fost o politica rigidă, de subvenții, orientată spre produție, care a continuat să funcționeze până în 1990, timp în care PAC-ul a devenit o victima a propriului sau succes. Pe masură ce principalul obiectiv, de producere a cât mai multa mancare, era realizat, efectele colaterale nefericite încep să apara, ca de exemplu cantitati de carne de vita fabuloase și munti de cereale care au produs distorsiuni pe pietele mondiale, avand efecte negative mai ales asupra țărilor aflate în proces de dezvoltare. Acestea au fost acompaniate de creșterea preocupărilor impactului PAC asupra mediului și, indirect asupra bolilor care puteau fi transmise prin intermediul produselor de origine animală (BSE). Consumatorii și platitorii de taxe au început treptat să-și piarda din încredere.
Astfel ca, acum mai bine de 10 ani, a început “Lungul Marș” al Europei de îndepărtare de sprijinul acordat supra-produției, noul PAC, mult mai “prietenos” în ceea ce privește problemele de mediu, angrenandu-se într-o agricultura mai eficiența și mai susținută. Ca urmare a reformelor implementate de Agenda 2000, restructurarea radicala a PAC a fost urmatorul pas logic spre o politica care sustine nu numai cultivarea de produse agroalimentare, dar și existența pe termen lung a zonelor noastre rurale ca întreg.
Politica de agricultură de astăzi este de greu de recunoscut. Nu numai PAC a fost mult simplificat, prin concentrarea diferitelor scheme de plată directa într-una singura, care este și un mecanism mult mai eficient, atingand mai multe obiective la un cost redus. O politica care, candva, manca doua treimi din bugetul total al UE, acum absoarbe mai puțin de jumatate, o cifra care va mai scadea cu înca o treime în urmatorii zece ani. Desi costul este mai scazut, scopul sau continua să fie introducerea unei politici de dezvolatare rurala cuprinzatoare, restructurarea și evolutia zonelor rurale și economiilor în Uniunea Europeana.
Susținerea cultivarii în vederea obținerii produselor agricole și alimentare este acum angrenata mai ales în ceea ce privește prioritatile publice și preocupările consumatorului. Din politica care oferea subventii în schimbul cantitații produse, suportul PAC s-a transformat acum în unul care este dependent de calitatea competitiei, de garanțiile referitoare la mediul înconjurator și siguranta alimentelor, în linie cu prioritațile publicului european- cultivatorii noștrii au din nou libertatea de a cultiva în functie de cerințele pieții. și pentru a înlătura stimulentele supra-produției, reformele noastre au făcut ca PAC să fie mai puțin expus distorsionărilor comerciale și mai capabil să țină cont de nevoile țărilor aflate în proces de dezvoltare.
În ultimul deceniu am avut, dacă nu tocmai o revoluție verde, cel puțin o “evoluție verde” în politica de agricultură. Consumatorii și contribuabilii au pretenții diferite astăzi față de începuturile PAC. 91% din cetățenii UE considera că este o activitate centrala a politicii de agricultură comuna aceea de a asigura mancare sanatoasa. 89% considera că protectia mediului este o alta functie cheie. Noua politica agricolă comuna, reformata, în mod cert a adoptat aceste cereri ale consumatorilor și avem astăzi o baza solida pentru conservarea mostenirii noastre rurale, producand bunurile agricole cerute și asigurand în acelasi timp pozitia noastra pe piață mondiala.
ROLUL AGRICULTORILOR
Printre multiplele sale functii nu trebuie să ignoram faptul că cultivatorii sunt oameni de afaceri (și femei) și, contrar credintelor populare, agricultura nu este o tocatoare de bani. Profitabilitatea fermelor este scazuta. Cultivatorii muncesc din greu pentru o recompensa relativ mica. Dacă cultivarea nu este profitabila, atunci agricultorii existenti își vor înceta activitatea, iar tinerii nu vor mai fi atrasi de agricultură. Asta va însemna un declin pe termen lung a industriei și a zonelor rurale.
Principala preocupare a cultivatorilor este productia de hrana. Pentru aceasta, ei folosesc traditii încetatenite de-a lungul timpului care s-au contopit cu stiinta și tehnologia moderna în scopul de a oferi hrana de buna calitate și preturi accesibile. Acest lucru implica folosirea unei combinații de îndemanare traditionala și stiinta, alaturi de cunostinte tehnice și talent de marketing. Fermierii utilizeaza din ce în ce mai frecvent informații tehnologice în sprijinul produției și eforturilor de marketing. La aceste atribute, cultivatorii trebuie să adauge din ce în ce mai mult managementul terenului și expertize de mediu. În ultimii ani li s-a cerut cultivatorilor să includa siguranta alimentara într-un repertoriu care includea deja sanatatea animalelor și atribute ale bunastarii.
Agricultura nu înseamna numai productii de recolte și animale pentru consumul alimentar. Complexitatea unei profesii precum cea de agricultor cere cultivatorilor să joace mai multe roluri. Pentru multi dintre cultivatori este un stil de viata.
Nu se stie sigur dacă mai exista vreo profesie care să necesite acoperiea unei arii atat de vaste de abilitați.
Majoritatea culturilor / fermelor sunt afaceri marunte, de obicei de familie. Ele sunt, în multe zone rurale, o importanta sursa de locuri de munca și actori importanti în lumea rurala.
Cultivatorii joaca un rol pozitiv în mentinerea regiunilor rurale și a mediului înconjurator, muncind pentru obținerea unui viitor sigur și profitabil pentru ei însisi și familiile lor.
Cultivatorii nu muncesc singuri. Ei sunt prima veriga în lantul alimentar, uneori prelucrand produsele în propria ferma, dar cel mai adesea vanzandu-le altora, care le transforma în produse alimentare pe care, în cele din urma, consumatorii le gasesc în magazine.
ISTORIC AL SCHIMBĂRILOR REUȘITE
PAC își trage rădăcinile din Europa de vest a anilor 1950, ale carei societați au fost afectate de anii de razboi și în care agricultura fusese betegită, iar oferta de hrană nu putea fi garantată. Accentul s-a pus initial pe încurajarea unei mai bune productivitați în lantul alimentar, astfel încât consumatorii să beneficieze de o ofertă stabilă de hrană pe care să și-o poată permite, dar și ca să asigure că UE va avea un sector agricol viabil. PAC a început prin a oferi subventii și preturi garantate cultivatorilor, asigurandu-le stimulentele necesare pentru a produce. Asistenta financiara a fost asigurata pentru restructurarea agriculturii, în încercarea de a asigura dezvoltarea fermelor în marime și în management, precum și în dezvoltarea unor aptitudini tehno-logistice astfel încat să fie adaptate climatul economico-sociala de atunci.
Perceptia populara este că PAC este o politica monolitica, care nu poate fi schimbata, creata pentru a lua din banii contribuabilior, în scopul de a recompensa un grup restrans de oameni privilegiați pentru simplul fapt că locuiesc în mediul rural. În realitate, PAC a avut întotdeauna, și continua să aiba, motive clare ca să existe. și a evoluat în mod constant, pentru a reflecta nevoile în permanenta schimbare ale societații, mai degraba decât a încercat să raspunda presiunilor venite din partea cultivatorilor. PAC de astăzi este foarte diferita de PAC din 1960.
Desi PAC a avut un mare succes în atingerea obiectivului de a îndrepta atentia UE spre independența economica, din 1980 încoace UE a trebuit să se lupte cu surplusuri aproape permanente pentru majoritatea produselor, o parte dintre acestea fiind exportate (cu ajutorul subventiilor), altele fiind nevoiti să le depoziteze sau să le dispuna în interiorul UE. Aceste masuri au avut un cost bugetar ridicat, a produs distorsiuni pe unele piete mondiale și nu au servit întotdeauna celor mai bune interese ale agricultorilocultura fusese betegită, iar oferta de hrană nu putea fi garantată. Accentul s-a pus initial pe încurajarea unei mai bune productivitați în lantul alimentar, astfel încât consumatorii să beneficieze de o ofertă stabilă de hrană pe care să și-o poată permite, dar și ca să asigure că UE va avea un sector agricol viabil. PAC a început prin a oferi subventii și preturi garantate cultivatorilor, asigurandu-le stimulentele necesare pentru a produce. Asistenta financiara a fost asigurata pentru restructurarea agriculturii, în încercarea de a asigura dezvoltarea fermelor în marime și în management, precum și în dezvoltarea unor aptitudini tehno-logistice astfel încat să fie adaptate climatul economico-sociala de atunci.
Perceptia populara este că PAC este o politica monolitica, care nu poate fi schimbata, creata pentru a lua din banii contribuabilior, în scopul de a recompensa un grup restrans de oameni privilegiați pentru simplul fapt că locuiesc în mediul rural. În realitate, PAC a avut întotdeauna, și continua să aiba, motive clare ca să existe. și a evoluat în mod constant, pentru a reflecta nevoile în permanenta schimbare ale societații, mai degraba decât a încercat să raspunda presiunilor venite din partea cultivatorilor. PAC de astăzi este foarte diferita de PAC din 1960.
Desi PAC a avut un mare succes în atingerea obiectivului de a îndrepta atentia UE spre independența economica, din 1980 încoace UE a trebuit să se lupte cu surplusuri aproape permanente pentru majoritatea produselor, o parte dintre acestea fiind exportate (cu ajutorul subventiilor), altele fiind nevoiti să le depoziteze sau să le dispuna în interiorul UE. Aceste masuri au avut un cost bugetar ridicat, a produs distorsiuni pe unele piete mondiale și nu au servit întotdeauna celor mai bune interese ale agricultorilor, devenind astfel nepopulare printre consumatori și platitorii de taxe. În acelasi timp, societatea a devenit din ce în ce mai preocupata de problemele de mediu.
Multe schimbari importante ale PAC au fost facute în anii ’90. Limitarea produției a ajutat la reducerea surplusului și un nou accent s-a pus pe sanatate și pe protejarea mediului natural în agricultură. Cultivatorii au trebuit să priveasca mai mult înspre piață.
Schimbarea accentului a inclus un nou element major- o politica de dezvoltare rurala care să încurajeze mai multe initiative rurale, dar care să și ajute cultivatorii, în acelasi timp, să diversifice, imbunatateasca produsele lor în scopul de a-și restructura afacerile. A fost impus un plafon pe buget pentru a reasigura contribuabilii că costurile PAC nu vor sPACa de sub control. În 2003 a fost convenita o noua reforma.
Agricultorii nu vor mai fi platiti doar ca să produca hrana. Politica agricolă comuna de astăzi este condusa de cerere. Tine cont deplin de îngrijorarile consumatorilor și contribuabilior, în timp ce da agricultorilor europeni liberatatea de a produce ceea ce piață cere. Pe viitor, marea majoritate a asistentei acordate cultivatorilor va fi platita independent de ce sau cat produc. În trecut, cu cât produceau mai mult, cu atat primeau mai multi bani din subventii. Conform noului sistem, cultivatorii vor fi platiti în continuare pentru a mentine o anumita stabilitate, dar legatura cu productia a fost rupta. În plus, cultivatorii vor trebui să respecte mediul înconjurator, siguranta alimentara și standardele de bunastare a animalelor. Agricultorii care nu vor îndeplini aceste norme vor suferi reducerea platilor directe. Ruperea legaturii dintre subventii și produție va face agricultura UE mai competitiva și mai orientata spre piață. Agricultorii vor fi liberi să produca în conformitate cu ceea ce considera că este mai profitabil pentru ei, bucurandu-se, în acelasi timp, de o stabilitate dezirabila a veniturilor.
Seria de reforme a conturat un viitor mai clar pentru PAC, facand mai clare valorile sale pentru întreaga societate.
Geografia și climatul permit Europei să produca aproape aproape orice tip de produse agricole. Pentru câteva produse, Europa este considerata a fi liderul mondial, de exemplu: masline, ulei, vin, whisky și alte spirtoase. În orice caz, UE este și un importator major pentru diferite tipuri de produse.
Aceste avantaje naturale, impreuna cu beneficiile PAC, au dus la imbunatațiri rapide ale productivitații, la o produție mai mare, la securitate alimentara pentru majoritatea produselor și, în final, la un surplus de multe bunuri agricole. A fost nevoie ca surplusurile să fie scoase de pe piața pentru a evita colapsul preturilor pentru multe produse agricole.
Imbunatațirile aduse eficientei culturilor și stimulentele oferite de PAC au dus la o crestere a produției de hrana față de până în 1960. S-au întamplat imbunatațiri în produție și în nivelurile de independența economica. În acelasi timp, veniturile cultivatorilor au înflorit, ajutate, în multe cazuri, de creșterea fermei, pe masură ce unii fermieri au parasit industria și amalgamurile de ferme.
În anii ’80-’90 a adus masuri în politica de agricultură prin care se încerca limitarea surplusului de produse. O varietate de masuri a fost folosita (la început voluntar, apoi prin obligativitatea impusa agricultorilor de a nu mai cultiva o parte din pamant); cote fixe în productia de lapte, cu penalitați pentru ceea ce depaseste limita impusa; limite pentru recolta / numarul de animale pentru care poate cere subventii. Gradual, aceste politici au dat rod, iar surplusul a fost redus. Reformele PAC din anii ’90, în mare parte rezultate din acordul Organizației Mondiale a Comertului din 1995, au redus PACacitatea UE de a acorda subventii pentru export (aceste suventii erau oferite exportatorilor pentru produsele exportate pe pietele mondiale din afara UE, în care preturile sunt mai mici decât în Uniune).
Ca rezultat al acestor initiative, UE a redus subventiile pt export, în acelasi timp mentinand și chiar crescand exporturile din agricultură.
CALITATEA ESTE CHEIA SUCCESULUI
Europa are multe regiuni diferite. Conditiile pentru productia agricolă variaza. Regiunile diferite au metode de produție specifice și traditii culinare. Consumatorii europeni și cei din întreaga lume demonstreaza un interes crescut pentru calitatea acestor alimente. UE joaca un rol major în intensificarea acestor atribute ale calitații.
UE asigura calitatea hranei în mai multe modalitați ca, de exemplu, prin masuri de crestere a sigurantei și igienei alimentelor, reguli de etichetare clare, regulamente privind sanatatea și bunastarea animalelor precum și sanatatea plantelor, controlul reziduurilor de pesticide și adezivi din hrana prin intermediul informațiilor nutritionale. Abordarea UE include monitorizarea stricta și sisteme de control, în timp ce asigura funcționarea efectiva a pietei unice europene.
Europa este recunoscuta pentru diversitatea culturilor și produselor agricole, care deriva din mediul sau natural și din metodele de dezvoltare dezvoltate de-a lungul secolelor. Alaturi de gastronomia fina, alimentele și bauturile europene joaca un rol major în identitatea culturala a locuitorilor și regiunilor Europei. Avantajul cheie al agriculturii Uniunii Europene este calitatea ridicata a produselor.
Din ce în ce mai multi consumatori sunt dispusi să plateasca pentru garantarea calitații, cu conditia să vada că primesc în schimb valori suplimentare. Pe o piață unica europeana de 454 milioane de consumatori, PAC asigura ca produsele autentice pot fi usor identificate, iar consumatorii nu sunt indusi în eroare de imitații ale unor produse. Statele membre au posibilitatatea de a folosi masuri de politica sub umbrela PAC, inclusiv stimulente în bani, pentru a incuraja fermierii să participe în mod voluntar în UE sau a stimula schemele naționale care intentioneaza să imbunatateasca și să garanteze calitatea produselor rezultate din agricultură.
Eforturile de imbunatațire a calitații hranei au făcut întotdeauna parte din PAC, începand cu dezvoltarea marcarii calitații vinului în anii ’80 și continuate în sectorul maslinelor, fructelor și legumelor. Exemple de masuri de imbunatațire a calitații hranei luate în zonele PAC:
sistemul de identificare a carnii de vita și regulile de marcare a carnii, în scopul de a permite identificarea provenientei carnii pornind de la vanzarea cu amanuntul și ajungand până la ferma de proveniența;
stimulente financiare pentru fermierii, în scopul de a stimula imbunatațirea calitații produselor;
încurajari specifice pentru trecerea spre agricultura organica.
Natura exceptionala și calitatea anumitor produse deriva atat din locul de proveniența, at și din metodele folosite pentru realizarea acestora. Consumatorii și comertul cu hrana își cresc interesul pentru originile geografice ale alimentelor și pentru alte caracteristici. UE recunoaste acest lucru și a dezvoltat trei “logo-uri” de calitate.
Protejarea Desemnarii Originii și Protejarea Indicațiilor Geografice (PDO și PGI) ambele se aplica produselor agricole și alimentelor cu o legatura stransa cu o anumite regiune sau un anumit loc. Un produs care poarta logo-ul PGI are caracteristici specifice sau o reputație asociata cu o anumita zona, și cel puțin un stagiu din procesul de produție a avut loc în acea zona. Exemple: “Clare Island Salmon”, “Arancia Rosa di Sicilia” și “Dortmunder Bier”. Singurele alimente care pot purta aceste nume sunt somonul din Clare Island, Irlanda, portocalele rosii din Sicilia și berea din regiunea Dortmund, Germania, alimente care îndeplinesc specificații de calitate particulare.
Un produs care poarta logo-ul PDO a dovedit caracteristici care rezulta numai din calitatea terenului și din abilitațile producatorilor din regiune. Produsele PDO astfel necesita ca toate etapele produției să se desfasoare în zona implicata. Exemple: “Huile d’olive de Nyons”, Queijo Serra da Estrella” și “Shetland Lamb”. Cu alte cuvinte, doar uleiul de masline dintr-o regiune recunoscuta din vecinatatea Nyons din Franta, branza din zona Serra da Estrella din Portugalia și carne de miel din Shetland Island din Marea Britanie, care întrunesc conditiile exacte, pot folosi aceste nume și logo-ul.
Garantarea Specificului Traditional (TSG)- este un logo folosit pentru produse cu caracteristici distinctive și care fie contin ingrediente traditionale, fie sunt folosite metode traditionale în procesul de produție. Printre produsele din aceasta categorie se regasesc painea “Kalakukko”, “Jamon Serrano” și berea “Kriek”. Acestea au fost înregistrate de Finlanda, Spania, respectiv Belgia.
Avantajele protejarii indicatorilor de calitate sunt urmatoarele:
ofera garantii pentru consumatori referitoare la originea și metodele de produție ale produsului;
transmite mesaje de marketing efective despre produsele de valoare;
sustine afacerile rurale care produc produse de calitate, protejand marca de imitațiile neloiale.
Din iulie 2004, UE a înregistrat aproape 700 de indicatori geografici, desemnatori de origine și de specialitați traditionale. În plus, aproximativ 2000 de indicatori geografici pentru vinuri și bauturi spirtoase de origine din UE și din lumea a treia sunt protejate pe piață Uniunii Europene.
AGRICULTURA ORGANICĂ
Cultivatul organic este o metoda de produție care mentine structura și fertilitatea solului, promoveaza un standard înalt de bunastare a animalelor și evita utilizarea pesticidelor sintetice, ierbicidelor, fertilizatorilor chimicali, hormonilor și antibioticelor, sau al organismelor modificate genetic. Cultivatorii folosesc tehnici care ajuta la mentinerea ecosistemului și reduce poluarea. Numai un numar limitat de aditivi și adjuvanti poate fi folosit în procesarea organica a hranei.
Regulile UE garanteaza autenticitatea produselor obtinute prin cultivare organica, oriunde ar fi produse și asigura marcarea produselor organice cu acuratete. Prin lege, folosirea cuvantului “organic”, are acelasi echivalent și în alte limbi și, în cazul alimentelor, este folosit numai pentru produsele rezultate din agriculatura organica. Acest lucru garanteaza consumatorilor calitatea și siguranta produsului organica pe care il cumpara.
Agricultura organica a UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, în 2002 inregstrand aproximativ 4,4 milioane hectare (3,3% din totalul regiunii agricole) pe 150.000 de proprietați. Foarte multi cultivatori au imbinat schemele de incurajare din cadrul programelor europene de dezvoltare rurala, pentru a transforma terenul agricol intr-unul propice produției organice.
Constiinta în crestere a consumatorilor vizavi de metodele de produție a hranei și de problemele legate de mediul inconjurator a contribuit la dezvoltarea rapida a dezvoltarii organice.
Logo-ul UE Organic Farming este valabil pentru producatorii de hrana și culturile agricole organice și semnifica:
cel puțin 95% dintre ingredientele produsului au fost produse pe cale organica;
produsul este în concordanta cu regulile schemei oficiale de inspectie;
produsul poarta numele producatorului, preparatorului sau vanzatorului, precum și numele sau codul corpului de inspectie.
GRIJA FAȚĂ DE REGIUNILE RURALE
Jumatate din terenul UE este cultivat. Acest fapt evidentiaza importanta activitaților agricole pentru mediul naural al UE. Agricultura și natura exercita o influența reciproca puternica. Agricultura a contribuit de-a lungul secolelor la crearea și prezervarea unei varietați de habitate semi-naturale valoroase. Astăzi, acestea formeaza numeroasele peisaje din UE și adapostesc o bogata varietate de animale salbatice.
Legaturile dinre bogațiile mediului natural și practicile de agricultură sunt complexe. În timp ce multe habitate valoroase din Europa sunt mentinute prin cultivare extinsa și o gama larga de specii salbatice se bazeaza pe aceasta pentru a putea supravietui, practicile agricole pot avea și un impact defavorabil resurselor naturale. Poluarea solului, apei și aerului, fragmentarea habitatelor și disparitia vietii salbatice pot fi rezultatul practicilor agricole și exploatarii terenurilor inadecvate. Politicile UE, și mai ales cele ale PAC, sunt deci din ce în ce mai predispuse să incerce să elimine riscurile degradarii mediului inconjurator, incurajand cultivatorii să continue să joace un rol pozitiv în intretinerea regiunii rurale și a mediului natural.
Integrarea scopurilor legate de mediu în politica agricolă a început în anii ‘80. De atunci, PAC s-a adaptat rapid la sustinerea acestor scopuri. Obiectivele PAC includ sprijinul acordat agriculturii pentru realizarea rolului sau multifuncțional în societate: producerea de hrana sigura și sanatoasa, contributia la dezvoltarea zonelor rurale precum și la protejarea și intensificarea statusului mediului cultivat și al biodiversitații acestuia. Deasemenea, a fost important pentru UE să stabileasca reguli comune pentru aprobarea organismelor modificate genetic (GMO) în agricultură.
METODELE DE AGRO-MEDIU
Schemele de agri-mediu au fost sprijinite de UE inca de cand au fost introduse, în 1992. acestea incurajeaza fermierii să ofere servicii de mediu care merg dincolo de urmarirea practicilor agricole bune și standardele legale de baza. Asistența poate fi platita agricultorilor care se inscriu voluntar să respecte angajamentele de agri-mediu pentru o perioada minima de cinci ani. Perioadele mai lungi pot fi reglementate pentru anumite tipuri de angajamente, în functie de efectele asupra mediului. Este obligatoriu pentru statele membre să ofere scheme de agri-mediu agricultorilor. Acest lucru ilustreaza prioritațile politice atasate acestor scheme.
Un mediu mai curat
UE incearca să ajute mediul prin:
oferirea asistentei financiare pentru incurajarea schimbarilor, de exemplu, reducerea numarului de animale pentru un hectar de pamant, lasarea necultivata a granitelor de camp, crearea iazurilor sau plantarea de garduri vii, trecand astfel peste metodele traditionale de agricultură;
sustinerea materiala pentru amortizarea costurilor de prezervare a naturii;
insistarea ca fermierii să respecte neaparat legile legate de mediul inconjurator (și cele refeitorare la sanatatea consumatorilor, animalelor și plantelor) și vegherea asupra exploatarii corecte a terenurilor dacă doresc să se califice pentru subventiile directe.
Organismele modificate genetic și agricultura UE
Legislația UE despre organismele modificate genetic funcționeaza de la începutul anilor ’90 și s-a extins și redefinit de atunci. UE a introdus o legislație specifica în scopul de a proteja cetatenii, sanatatea și mediul inconjurator (creand în acelasi timp o piață unica pentru biotehnologie). Exista un proces de aprobare bazat pe o evaluare de la caz la caz a riscurilor la care sunt supuse sanatatea umana și mediul, inainte ca orice GMO sau produs care este compus sau contine GMO (precum porumbul, rapita și alte microorganisme) să fie eliberat în mediu sau plasat pe piață.
Mentinerea increderii consumatorilor vizavi de siguranta hranei
Dezvoltarile din interiorul PAC au avut loc nu numai datorita schimbarilor din agricultură, dar și ca raspuns la cererile societații ca intreg. Acestea include creșterea preocupării pentru siguranta și igiena alimentelor și pentru bunastarea animalelor. În aceste privinte, PAC și alte politici ale UE au fost considerabil intarite începand cu 1990.
CONTRIBUȚIA PAC
Asigurarea sigurantei hranei și standardele de bunastare inalte nu sunt numai o chestiune de reglare. PAC ofera fermierilor stimulentele pentru a-și imbunatați performantele în aceste zone. Intru-cât respectarea standardelor aduce beneficii societații ca intreg, dar și impune fermierilor costuri considerabile, UE ofera un sprijin financiar pentru a ajuta fermierii să aduca imbunatațiri acestor aspecte.
Asistența pentru comunitațile rurale
Cu peste jumatate din populația celor 25 de state membre ale UE locuind în zonele rurale, care acopera 90% din teritoriu, dezvoltarea rurala este o zona vitala ca importanta. Agricultura și silvicultura sunt principalele exploatatoare ale terenului din zonele rurale, și ca atare joaca un rol limportant ca inima a comunitații rurale și ca baza pentru o tesatura sociala puternica, pentru viabilitate economica și pentru managementul resurselor naturale și peisajelor.
Numeroase sondaje de opinie instatele membre UE demonstreaza clar ca o regiune rurala vie și susținută are o importanta foarte mare pentru cetatenii europeni.
Natura și regiunea rurala sunt locuri în care oamenii traiesc, muncesc, calatoresc și gasesc resurse esentiale precum apa și sol incare cultiva recolte și hranesc animalele pentru hrana. Mediul natural reflecta deci activitațile oamenilor care traiesc în el. Oamenii au conturat intotdeauna mediul inconjurator în functie de nevoile lor, fie construind drumuri, poduri, case sau locuri de munca. Activitațile agricole diferite produc peisaje, medii diferite precum pasuni pentru hranirea animalelor, terenuri arabile pentru culturi agricole, livezi, cranguri și podgorii.
În 2003, reforma PAC a inclus o intarire majora a politicii de dezvoltare rurala prin reducerea plaților directe pentru fermele foarte mari și transferul fondurilor spre masurile de dezvoltare rurala.
O alta masură importanta este abordarea de jos în sus a parteneriatului public / privat, initiațiva cunoscuta sub numele de Leader+, indiferent dacă proiectele de dezvoltare rurala sunt finantate atat de UE cât și de guvernele naționale și firmele private. Ideea de baza este de a oferi comunitaților locale posibilitatea de a selecta și finanta proiecte care se potrivesc mediului local și care pot avea beneficii pe termen lung. În plus, abordarea Leader incurajeaza generații de cai inovatoare care să furnizeze o dezvoltare rurala susținută care, impartasita oamenilor din intreaga Europa, pot depasi proiectul initial și pot influența și intensifica politicile de dezvoltare rurala.
În prezent exista mai putini fermieri decât în trecut, și nu mai lucreaza singuri: au nevoie de serviciile oamenilor de afaceri pentru a pregati propriul produs, să-l transforme și să-l vanda. O sursa aditionala de venit este adesea oferita de vacantele la ferma sau de magazinele fermei. Aceste activitați funcționeaza doar dacă fermierii pot face imprejurimile atractive, mentinand și respectand mediul inconjurator. Familiile de agricultori și oameniicare traiesc și muncesc inregiunile rurale sunt și consumatori și vor să beneficieze de mediul rural ca și intreaga societate. Din aceste motive, scopul politicii de dezvoltare rurala este mai larg decât activitațile de “agricultura” traditionala, incluzand masuri de protectie și imbunatațire a mediului inconjurator, scheme de sprijin pentru comunitațile rurale și de dezvoltare a economiei rurale ca intreg.
DEZVOLATAREA RURALĂ
Asistența acordata agricultorilor și altor intreprinzatori din zonele rurale:
insusirea de noi tehnici agricole și noi meserii rurale
asistența oferita tinerilor agricultori pentru a pune bazele unei ferme
asistența oferita agricultorilor cu vechime pentru a iesi la pensie
folosirea serviciilor de consultanta
investitii în agricultură/silvicultura
modernizarea cladirilor și masinilor agricole
asistența acordata agricultorilor pentru a intruni standardele UE de mediu, bunastare a animalelor și sanatate publica
suportul acordat pentru facilitațile de de procesare a hraneiin ferma, astfel incât fermierii să obtina un venit mai mare din produsele proprii, adaugandu-le valoare
asistența pentru produsele de marketing
imbunatațirea calitații produsului
formarea de grupuri de producatori în noile state membre
sprijinul acordat agriculturii din zonele muntoase și dinalte zone cu “handiPAC”
reabilitrarea productiilor agricole și silvicole cu potential afectate
realizarea de imbunatațiri aditionale pentru bunastarea animalelor
facilitați rurale
incurajarea turismului
imbunatațirea accesului la serviciile de baza pentru populația rurala
masuri de agri-mediu pentru un mediu inconjurataor mai bun
compensari pentru agricultorii din zonele Natura 200
impadurire
masuri de imbunatațire a managementului padurilor
Noi state membre, noi provocari
Extinderea UE a inclus inca 10 state membre (Cipru, Rep. Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia) începand cu 1 mai 2004, o data isorica pentru refacerea Europei dupa secole de divizari destructive generate de razboaie și conflicte ideologice. Europa ca intreg va avea de castigat din asigurarea unei stabilitați politice și a securitații, ca și din extinderea pietei interne a UE de la 180 la 454 milioane de oameni. Aceasta piață extinsa va oferi și oportunitați noi și importante pentru dezvoltarea agriculturii europene și a politicii agricole comune.
Din punct de vedere numaric, impactul extinderii asupra agriculturii UE este unul dramatic. Un numar de inca 4 milioane de agricultori s-au adaugat la populația deja existența de agricultori ai UE de 7 milioane. Noile state membre au adaugat aproape 38 milioane hectare de teren agricol la cele 130 de milioane deja existente în UE- 15, o crestere de 30%, în timp ce productia în UE va ceste cu aproape 10-20% pentru majoritatea produselor. Acest lucru confirma ca potentialul de produție agricolă al noilor membre state este departe de a fi epuizat.
Agricultorii din noile state membre au acces la piață unica europeana și beneficiaza de preturile acesteia relativ stabile, plus plațile directe (faza care este pe punctul de a atinge nivelul maxim) și masurile de dezvoltare rurala.
În ciuda progresului realizat în modernizarea și restructurarea sectorului agricol care a avut loc în noile state membre (mai ales în tarile ex-comuniste), în ultimii ani una dintre provocarile cheie au fost de a imbunatați prosperitatea în agricultură și în comuniațile rurale ca intreg. Diferentele de prosperitate în UE- 15 și noile state membre sunt și mai pronuntate în zonele rurale, din cauza combinației dintre veniturile scazute și ratele mari ale somajului din aceste zone, comparativ cu regiunile urbane (aceste discrepante sunt mai mari în noile membre state decât în UE- 15).
Aceasta este o provocare de care UE a început deja să se preocupe, creand noi masuri de dezvoltare rurala, create pentrua se adresa situațiilor specifice din noile state membre. De exemplu, exista foarte multe ferme de “semi-subzistența” în aceste state, care produc ceea ce consuma, dar și vand o parte din produție. Pentru a ajuta familiile de agricultori să faca față problemele cauzate de lipsa banilor până cand ferma va fi restructurata astfel incât să devina viabila din punct de vedere comercial, sprijinul fianciar este valabil până la cinci ani. Serviciile de consultanta agricolă pot fi subventionate pentru a ajuta la asigurarea faptului ca agricultorii primesc sprijin profesional în scopul de a desfasura activitați agricole intr-o maniera care sprijina protehjarea mediului, pentru a-I ajuta să diversifice activitațile agricole sau pentru a-și imbunatați facilitațile. Exista și o investitie speciala sub forma de asistența pentru a-I ajuta pe agricultorii din noioe state membre să indeplineasca standardele UE referitoare la sanatatea și igiena publica, bunastarea animalelor și siguranta muncii.
Este important de evidentiat faptul ca obligațiile apartenentei la UE se aplica imediat agricultorilor din noile state membre. Exemplu cheie este siguranta alimentara care este o problema extrem de importanta pentru consumatorii UE, astfel incât nici o abatere de la standarde nu poate fi luata neglijata.
UE- un comerciant mondial major de bunuri agricole
UE are contacte și relații comerciale extinse cu tarile din lumea a treia și cu blocurile comerciale. UE este un actor important în comertul agricol mondial, fiind cel mai mare importator și cel de-al doile mare exportator de alimente. UE joaca un rol crucial în stabilirea acordurilor mondiale de comert în Organizația Mondiala a Comertului. A incheiat chiar și este inprocese de negociere pentru acorduri comerciale bilaterala cu țări din lumea a treia, acorduri de comert liber cu statele vecine, acorduri speciale cu statele aflate în curs de dezvoltare, garantandu-le acces preferential pe piață europeana, dar și relații mai vaste de parteneriat cu grupurile regionale precum statele Americii de Sud din grupul Mercosur. UE este singurul mare grup comercial, printre celelalte națiuni bogate, care nu numai garanteaza accesul preferential pe piaia să pentru importurile provenind din statele aflate în curs de dezvoltare, dar chiar și import cantitați cosiderabile din aceste state.
Contributia UE la comertul agricol mondial
UE este un importator net de produse din agricultură, dar în acelasi timp est este și exportator pentru alimente.
UE a făcut eforturi majore pentru a redirectiona politica agricolă spre instrumente mai transparente și care să nu distorsioneze comerturile- mai ales prin renuntarea la metodele de plată a agricultorilor în functie de productia realizata.
UE este și cea mai mare piață pentru exporturile agricole dinstatele aflate în curs de dezvoltare și deschide calea, printre națiunile instarite, spre garantarea scutirii de taxe vamale și de cote a produselor care-și au originea în țări mai puțin dezvoltate.
IMPLICAREA ÎN REGULI COMERCIALE MULTILATERALE
UE este constiența ca dezvoltarea comertului intre toate statele lumii, fie ca sunt mai mult sau mai puțin dezvoltate, trebuie să fie condusa de reguli multilaterale pentru beneficiul tuturor statelor, mai ales al celor aflate în curs de dezvoltare. De aceea, UE este un suporter puternic al Organizației Mondiale a Comertului și a jucat intotdeauna un rol activ în discutiile și negocierile legate de comertul agricol ale acestei organizații. UE este implicâta în negocierile “Agenda de Dezvoltare Doha” (DDA), negocieri care propun un viitor comert liber pentru intensificarea peocesului de dezvoltare. În ceea ce privește agricultura, acordul incheiat în august 2004 a pavat calea pentru negocieri viitoare care ar putea oferi o mai mare liberalizare a comertului agricol decât cea oferita de negocierile anterioare (“Runda Uruguay”). Acordul se blocheaza în reforma PAC a UE. Ar trebui să aduca o reducere substantiala a distorsionarilor comerciale agricole, eliminarea distorsionarilor comericale ale practicilor competitive pentru exporturi și să contribuie la o deschidere seminificativa a pietelor agricole care să permita un tratament special pentru produsele sensibile. Toate statele aflate în curs de dezvolatere vor beneficia de tratament preferential, permitandu-li-se să se liberalizeze mai puțin pentru o perioada mai mare de timp.
Agricultura europeana este un actor major pe pietele mondiale de agricultură. Abilitatea agriculturii UE de a produce cantitați mari de produse agricole, precum și diversitatea și calitatea acestor produse, demonstreaza de ce UE a devenit um exportator major pentru multe produse alimentare.
Dar acesta nu este un drum cu sens unic. UE este și cel mai mare importator de produse din agricultură din lume.
Exporturile nete ale UE au scazut în aproape toate sectoarele începand cu 1990.
Rapoartele UE referitoare la produsele agricole importate din statele aflate în curs de dezvoltare și cele mai puțin dezvoltate este unul impresionant și deja mult mai mare decât cel al SUA, Japoniei, Australiei și Noii Zeelande la un loc.
UE poate deci demonstra ca nu este o fortareata. Este un lider mondial care actioneaza în scopul realizarii unei imbunatațiri graduale inliberalizarea comertului, folosind mijloace multi-laterale și regional/bilaterale.
Costurile PAC
PAC exista de mai mult de 40 de ani ca una dintre cele mai importante politici pan-europene. Nu este deci surprinzator faptul ca bugetul PAC a reprezentat o proportie importanta din bugetul total al UE și din cheltuieli. Aceasta situație s-a modificat în prezent, cheltuielile PAC fiin limitate pe masură ce alte politici ale UE au fost dezvoltate. Dar exista câteva mituri despre costurile PAC care trebuie să fie risipite.
În primul an al existentei UE, PAC a reprezentat o proportie seminificativa din cheltuielile bugetare, în doua-trei ocazii. Disciplina bugetara stricta, dezvoltarea activitaților UE în alte zone ale politicii și o serie de reforme ale PAC au contribuit la reducerea acestei proportii. PAC costa în trecut Uniunea aproximativ 50 de miliarde euro pe an. Aceasta reprezinta mai puțin de 50% din totalul bugetului UE. Mai puțin de 1% din GDP este cheltuit pentru procentul de 5,5% de populație care se ocupa cu agricultura (în UE- 15, inainte de extindere). Nu numai ca scade partea PAC din GDP-ul UE (de la 0,54% la începutul anilor ’90 până la 0,33%, cât se preconizeaza, în 2013), dar aceasta parte scade mult mai repede decât cheltuieleile publice ale UE (de trei ori mai repede în decada 1993-2003).
Iar costurile PAC ar trebui vazute în context. Suma totala este, de exemplu, mai mica de jumatate din cheltuielile pentru bunastare ale Germaniei. În medie, fiecare cetatean contribuie cu aproximativ 2 euro pe saptamana pentru finantarea PAC, adica aproximativ pretul unui kilogram de mere. Acesta este departe de a fi un pret ridicat de platit pentru o hrana sanatoasa su o zona ruarala vie. Iar acesti bani au ajutat să se realizeze schimbari importante. Mai putini bani pentru subventiile pentru export, mai puțin pentru sprijinul comertului, dar mai mult pentru asistența directa a producatorilor și pentru dezvoltarea rurala.
CONTROLUL BUGETAR
PAC opereaza cu un set strict de parametri. Limitele bugetare sunt stabilite pentru a controla cheltuielile dintr-un an și de-a lungul anilor. Limitele bugetare care se aplicau pentru UE-15 au fost ajustate să ia în considerare costurile extinderii pentru perioada de dupa 2006. În orice caz, limitele preconizate pentru masurile comerciale și asistența directa pentru perioada 2007-2013 nu permit creșterea intermeni reali și vor deveni de la an la an mai restrictive. În acelasi timp, PAC a fost reformat (de trei ori în 10 ani), partial printr-o targhetare mai buna și prin controlul chetuielilor. Cheltuielile PAC au fost inghetate (în termeni reali) până în 2013. Acestea vor fi atent controlate- un nou mecanism de control al disciplinei financiare este introdus inscopul de a asigura ca plafonul de cheltuieli nu este depasit.
Costurile PAC indica o evolutie clara:
un procent scazut din GDP-ul UE (de la 0,54% la 0,43% la 0,33%)
un procent mai mic din bugtul UE
un procent mai mic din totalul cheltuielilor UE
o modificare seminificativa în maniera de suport
Foarte multi oameni nu inteleg motivul pentru care agricultorii sunt platiti pentru a face agricultură. Initial scopul era de a asigura ca hrana să fie disponibila intotdeauna și la preturi stabile, și ca agricultorii să aiba venituri rezonabile și regulare, indiferent de modificarile climatice. PAC a evoluat ,și acum, mai mult ca niciodata, are grija de intreaga societate europeana. În plus, UE a depus eforturi cresute pentru a include cetatenii în formarea politicilor și pentru a-I tine în legatura cu PAC.
Cetatenii de astăzi au nevoie să nu mai fie deranjați de nesiguranta legata de sanatatea și nesiguranta hranei. Ei trebuie să fie siguri ca oferta de hrana disponibila este una adecvata cerintelor lor. Preocupările lor sunt acum axate mai mult pe metodele de produție a hranei și a faptului dacă este acordata suficienta atentie cerintelor comerciale, cerintelor de mediu, sigurantei hranei, calitații acesteia și bunastarii animalelor.
și cetatenii sunt astfel mult mai implicați în luarea deciziilor. Acest lucru se intampla pe mai multe cai:
consultari formale și informale prin conferinte, dialoguri ale societații civile și comitete consulative;
consultari video și prin internet;
campanii de supraveghere și informare;
descentralizarea procesului de luare a deciziilor la nivel regional și local referitoare la formarea și implementarea politicilor agricole. În plus, Parlamentul European va avea puteri noi inprocesul de creare a deciziilor PAC, facand posibila o alta sursa de influența inproces.
Cetatenii trenuie să fie constienti ca PAC nu este separata și condusa de “Bruxelles”. Se realizeaza prin negocierea dintre cele 25 de state membre. și opereaza pe terenul statelor membre. Rolul Comisiei Europen este de a asigura ca este condusa eficient și corect.
Reducerea graduala costurilor reale ale PAC sunt dovada vie a abilitații PAC de a raspunde dorintelor cetatenilor. PAC se adapteaza la ceea se potriveste cel mai bine statelor membre.
Rolul UE în agricultură a fost totdeauna acela de a ajuta în:
asigurarea unei oferte stabile de hrana sigura și disponibila oricui pentru intreaga populație;
oferirea unor standarde de viata rezonabile pentru agricultorii din UE, permitand să se dezvolte o industrie agricolă moderna
asigurarea faptului ca agricultura poate fi dezvoltata în toate regiunile UE.
Pe masură ce PAC s-a dezvoltat și a devenit mai sofisticat, în concordata cu necesitațile cetatenilor UE, urmatorilor factori li s-a acordat o importanata mai mare:
vegherea asupra bunastarii societații rurale;
imbunatațirea calitații hranei Europei;
garantarea sanatații hranei;
asigurarea protejarii mediului inconjurator pentru generațiile viitoare;
asigurarea unor coditii mai bune pentru sanatatea și bunastarea animalelor;
realizarea acestor obictive la costuri minime pentru bugetul UE (care se bazeaza mai mult pe contribuabili, cetatenii de rand).
UE are un model particular de agricultură care raspunde cerintelor societații civile- în termeni de asteptari referitoare la producerea hranei, siguranta hranei, standardele de mediu și conservarea zonei rurale, relațiile cu lumea aflata în dezvoltare (comert agricol) și valoarea banilor și taxelor. PAC este cel care livreaza toate acestea. A fost un drum lung de la sustinerea supra-produției spre o produție orientata sper piață și un sistem prietenos pentru mediul inconjurator. Dar aceasta “evolutie verde” va continua.
PAC-ul de astăzi este o politica aleasa de societatea noastra. Putini își pot imagina cum ar fi regiunea rurala a UE și hrana fara PAC. Este nevoie de sprijinul consumatorilor, contribuabililor și al societații pentru a preveni riscul lasarii în paragina a terenurilor, degradarii mediului rural, somajului și chiar declinul social al multor zone rurale. În plus, PAC și alte politici ale UE au dus la crearea inei piete unice pentru bunurile provenite din agricultura UE și a contribuit la pozitia de actor mondial major al UE în cea ce privește agricultura și hrana.
CAPITOLUL II
NOUA POLITICĂ AGRICOLĂ A ROMÂNIEI CA STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE
2.1 Situația agriculturii românești înainte de anul 2007
Anul 1989 a adus ample modificari in structura fondului funciar al Romaniei pe forme de proprietate, marcand inceputul tranzitiei la economia de piata,bazata pe o structura de proprietate privata. Cadrul legislativ care a promovat reforma funciara este urmatorul:
– Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea taranimii;
– Legea fondului funciar nr. 18/1991;
– Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991;
– Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere;
– Modificarile aduse de Parlamentul Romaniei, in anul 2001, la Legea 1/2000;
– Legea nr. 198/2001 privind privatizarea societatilor comerciale agricole cu capital majoritar de stat (care detin terenuri agricole).
Reforma funciara, aplicata in baza Legii nr. 18/1991, a determinat aparitia a trei tipuri de proprietate asupra terenurilor: domeniul public; domeniul privat al statului; domeniul privat – particular.
In structura de proprietate asupra pamantului, ponderea covarsitoare era detinuta de cooperativele agricole de productie (60,8% din suprafata agricola si 72,3% din suprafata arabila), constituite in unitati de dimensiuni medii si mari (intre 500 – 2000 ha, in unele cazuri, mai putine la numar, si cu peste 2.000 ha), cu suprafete comasate in sole si parcele pe care se puteau executa mecanizat lucrarile agricole. Lucrarile de organizare a teritoriului erau executate in majoritatea cooperativelor agricole si au fost coordonate cu lucrarile de zonare a productiei agricole si de imbunatatiri funciare, in special cu amenajarile pentru irigatii.
Aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor, dar a provocat si un sir de acte abuzive privind patrimoniul celor 4260 cooperative agricole existente la acea data.Lichidarea cooperativelor agricole s-a facut nu prin evaluarea contabila a patrimoniului si vanzarea la licitatie, ci prin sustrageri; impartirea animalelor s-a facut dupa criterii subiective membrilor cooperatori; vanzarea utilajelor si constructiilor s-a facut la preturi derizorii, in cele mai multe cazuri in urma demolarilor. Patrimoniul pomicol si viticol s-a depreciat in lipsa executarii lucrarilor de intretinere, iar amenajarile funciare au fost distruse in cea mai mare parte.
O parte din patrimoniul cooperativelor agricole s-a regasit in gospodariile taranesti, dar nu a contribuit la relansarea acestora. Alta parte din patrimoniu a fost transferata, la libera optiune a fostilor membri cooperatori, noilor asociatii si societati agricole infiintate in baza Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura.
Distrugerea unei parti importante din patrimoniul fostelor cooperative agricole si parcelarea excesiva a terenurilor trecute in proprietatea detinatorilor de drept au urmari grave pe termen lung asupra competitivitatii agriculturii. Invocarea criteriilor de justitie sociala si abuzurile savarsite au prelungit perioada de tranzitie a Romaniei la economia de piata cu multi ani.
Sectorul de stat din agricultura a detinut, in 1989, 29,7% din terenul agricol si 22,7% din terenul arabil.In patrimoniul viticol al fostelor intreprinderi agricole de stat intrau 28% din suprafetele de vii si 30% de livezi. Intreprinderile Agricole de Stat detineau 31,7% din fondurile fixe ale agriculturii, iar Statiunile pentru Mecanizarea Agriculturii 20,8%. Sectorul de stat al agriculturii detinea 50% din efectivele de porcine si pasari, exploatate in complexe de tip industrial si asigura cea mai mare parte din fondul pietei la cereale, floarea soarelui, carne de porc si pasare si exportul de produse agricole (carne de porc si pasare, vin, fructe, legume de sera etc).
Persoanele ale caror terenuri au fost trecute in proprietatea statului, in urma actelor de expropriere si a altor masuri speciale, au devenit la cerere actionari la societatile comerciale agricole (fostele IAS), infiintate in baza Legii nr. 15/1990. Aceste persoane au primit acte de proprietate pentru 10 ha echivalent arabil, primesc sau vor primi, in functie de posibilitati, pana la 50 ha hectare arabil de familie (fostii proprietari si mostenitorii acestora).
Legea nr. 1/2000 permite reconstituirea dreptului de proprietate pana la 50 ha pe vechile amplasamente, cu scopul formarii unor exploatatii comerciale. Resursele de constituire a acestor drepturi sunt: suprafetele de teren din rezerva comisiilor comunale, suprafetele aflate in proprietatea comunei, oraselor sau municipiilor, terenuri aflate in proprietatea privata a statului, daca persoanele respective au fost deposedate abuziv etc. In cazul in care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral din sursele stabilite de lege, se vor acorda despagubiri.
Aplicarea legislatiei privind privatizarea fondului funciar a creat numeroase neajunsuri, prin excesiva faramitare a terenurilor si nemultumirea vechilor si noilor proprietari. Exista in prezent circa 5,5 milioane de proprietari si circa 47 milioane de parcele. Nu au fost pusi in posesie decat o parte din solicitantii de terenuri agricole, iar modificarile la Legea 18/1991 contribuie la o si mai mare faramitare a terenurilor.
Stadiul aplicarii legislatiei fondului funciar
(tabelul 1)
Structura fondului funciar pe forme de proprietate arata predominarea proprietatii private asupra principalului mijloc de productie din agricultura – pamantul.In legislatia initiala a fost posibila restituirea unei suprafete in limita a 10 ha echivalent arabil pentru o gospodarie. Fata de anul 1948 (dupa reforma agrara din 1945), cand ponderea proprietarilor care detineau sub un hectar era de 36% din total, in anul 1998 acestia reprezentau 45%; ponderea proprietarilor cu 1-2 ha era de 27%, scazand in prezent la 24%; ponderea proprietarilor cu peste 2 ha era 37% si a scazut la 31%. Acest proces negativ a continuat si in anii urmatori. Este imperios necesara accelerarea procesului de punere in posesie a proprietarilor de terenuri, eliminarea tendintelor de faramitare a proprietatilor funciare, consolidarea proprietatii in vederea formarii unei baze durabile pentru dezvoltarea activitatilor economice viitoare.
Domeniul privat detinea in anul 2001,86,3% din suprafata arabila a tarii iar domeniul public si mixt 13,63 %; patrimoniul viticul era detinut in proportie de cca. 80% de sectorul privat , iar patrimoniul pomicul in proportie de 73% revenea sectorului privat.Pajistile naturale reveneau in proportie de 74,3% sectorului privat.In totalul terenului agricol sectorul privat detine 82%, iar sectorul public si mixt 18%.
Cel mai important factor pozitiv al schimburilor structurale din perioada de tranzitie la economia de piata este asezarea agriculturii pe temelia proprietatii private. Daca acest proces s-ar fi realizat fara distrugerile materiale si a structurilor de organizare viabile care puteau fi adaptate cerintelor pietei concurentiale, Romania ar fi azi mai aproape de performantele europene.
Lipsa unor politici agricole si strategii fundamentate stiintific, educatia economica scazuta in diferite structuri decizionale si in randurile agricultorilor, in conditiile unei economii destructurate si ale dezacordurilor din sanul clasei politice privind reforma, au fost cauzele determinate ale unor nereusite si ale ramanerii in urma a reformei funciare.
Reconstituirea si constituirea dreptului de proprietate al membrilor cooperatori, care au adus pamant in cooperativa, si al mostenitorilor acestora (pana la 10 ha echivalent arabil de familie), a unor membri cooperatori care nu au adus pamant dar au muncit in cooperativa si ulterior reconstituirea dreptului de proprietate pana la 50 ha echivalent arabil de familie (Legea nr. 1/2000) nu au produs pana in prezent efectele economice scontate.Masurile initiale ale reformei agricole au determinat parcelarea excesiva a terenurilor si formarea unui numar de peste 4 mil. de gospodarii taranesti de subzistenta, cu o suprafata medie de cca. 2,47 ha (anul 2001).[6]
Romania are o suprafata agricola pe locuitor de 0,65 ha si arabila de 0,41, ha, fata de cca. 0,35 ha suprafata agricola utilizata pe locuitor in Uniunea Europeana. Peste 51% din suprafata agricola si peste 64% din suprafata arabila se situeaza in zonele I si II de fertilitate.[7]
2.2 2007 – Primul an de implementare a Politicii Agricole Comune
Începând cu data de 1 ianuarie 2007 fermierii români au acces la sprijinul acordat prin plăți directe și la sprijinul acordat piețelor reglementate prin Organizările Conume de Piață.
Conform reglementarilor în vigoare și a rezultatelor negocierilor, plățile directe se vor acorda independent de nivelul producției (decuplate de producție) aplicând schema de plată unică pe suprafață (SAPS).
În vara anului 2005 România a luat decizia de a adopta schema de plata unică pe suprafață (SAPS) stabilind suprafața minimă eligibilă a exploatației la 1 hectar iar suprafața minimă eligibilă a parcelei agricole la 0,3 hectare.
Noile state membre au posibilitatea de a suplimenta după aderare (perioada de tranziție) plățile directe și, cu aprobarea Comisiei Uniunii Europene, pot să suplimenteze acest sprijin prin plăți directe naționale complementare (CNDP) așa numitele “top up-uri” (măsuri finanțate de la bugetul național).
Instituția responsabilă pentru implementarea plăților directe și a măsurilor de piață este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Pentru administrarea și controlul sprijinului acordat fermierilor după aderare s-a creat în cadrul Agenției de Plăți pentru Agricultură un instrument denumit IACS (Sistem Integrat de Administrare și Control – IACS[]).
Sistemul Integrat de Administrare și Control – IACS este un sistem integrat de administrare și control al solicitărilor de sprijin ale fermierilor. IACS a fost înființat în 1992, odată cu introducerea plăților directe pe suprafață și pentru animale, destinate fermierilor.
Obiectivele de bază ale IACS sunt :
Elaborarea unei proceduri unice, integrate, pentru depunerea, administrarea și verificarea solicitarilor de sprijin;
Sporirea eficienței mecanismelor administrative și de control privind sprijinul direct pentru fermieri;
Utilizarea resurselor tehnice de administrare și control, în vederea simplificării acestora;
Evitarea suprapunerii solicitărilor și a plăților neeligibile.
Baza legislativă pentru IACS
Reglementarea CE 1782/2003, Titlul II, Capitolul 5, Articolele 17-27;
Reglementarea CE 796/2004, care stabilește reguli detaliate pentru implementarea conformității încrucișate, a sistemului de modulare și a sistemului integrat de administare și control, prevazute în Reglementarea CE 1782/2003.
2.2.1 Schemele de plată implementate în România, în perioada de programare 2007 – 2013
Schemele de sprijin din cadrul PAC prevăd un ajutor direct pentru venit, în special pentru a asigura un nivel de viață echitabil pentru populația agricolă. Acest obiectiv este strâns legat de conservarea zonelor rurale.
Începînd cu anul 2007, România a decis să implementeze următoarele scheme de plată:
din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)
plățile directe, a caror finantare este asigurata in proportie de 100% din FEGA:
Schema de Plata Unica pe Suprafata – SAPS,
Schema de sprijin in sectorul orezului din zonele defavorizate,
Ajutor specific producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate,
Ajutor specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică;
mãsurile de piață – a caror finantare este asigurata atat de FEGA cat si de bugetul national;
Programe de promovare a produselor agricole pe pietele interne si tari terte si restituiri la export;
plăți reprezentând sprijin financiar din bugetul național (BN) – Platile nationale directe complementare – PNDC:
in sectorul vegetal si animal,
Ajutorul de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare,
Renta viagera;
Plati efectuate din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), pentru masurile Axei II din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, respectiv:
Masura 211 “Plăți pentru zona montană defavorizată”,
Masura 212 „Plați pentru zone defavorizate – altele decât cele montane”,
Masura 214 ”Plăți pentru agromediu”
Pachetul 1 – Pajiști cu Înaltă Valoare Naturală
Pachetul 2 – Practici agricole tradiționale
Pachetul 3 – Pajiști importante pentru păsări
Pachetul 4 – Culturi verzi
Pachetul 5 – Agricultura ecologică
Pachetul 6 -Pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)
Pachetul 7-Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)
Masura 215 “Plati privind bunatarea animalelor” – sectorul de crestere a pasarilor si porcinelor
2.2.1.1 Elementele definitorii ale schemelor de plată/măsurilor de sprijin implementate în Romania în perioada 2007 – 2013
SCHEMA UNICĂ DE PLĂȚI PE SUPRAFAȚĂ (SAPS)
România a optat să aplice schema bazată pe plata unică pe hectar (SAPS)
Plafonul financiar anual pentru România a fost determinat ca:
Suma a fondurilor UE care urmau a fi puse la dispozitia Romaniei pentru acordarea de plăți directe în cadrul schemei SPS si a schemelor de plăți directe cuplate asa cum sint mentionate în Anexa VI si I a Regulamentului (CE) Nr. 1782/2003;
Calculate pe baza regulilor aferente ale UE si pe baza parametrilor cantitativi (de ex. Suprafata de baza, plafoanele de prime, cantitatile garantate);
Ajustate cu procentele anuale aferente introducerii graduale a platilor directe (phasing-în).
Suprafata minimă eligibilă pentru care se pot face cereri de plăți este de 1 ha pe exploatație.
Nu exista obligația de a produce sau de a angaja factori de producție.
Orice suprafață care beneficiaza de plăți în cadrul SAPS va trebui păstrată în bune condiții agricole și de mediu, condiții prin care să se protejeze mediul și care să fie în concordanță cu acquis-ul comunitar respectiv.
PLĂȚI DIRECTE SUPLIMENTARE DE LA BUGETUL NATIONAL (CNDP, top-up)
PNDC 1 – CULTURI in TEREN ARABIL
PNDC 2 – CULTURA de IN
PNDC 3 – CULTURA de CÂNEPĂ
PNDC 4 – CULTURA de TUTUN
PNDC 5 – CULTURA de HAMEI
PNDC 6 – CULTURA de SFECLA DE ZAHĂR
Schema de plată pentru culturi energetice
Schema de plată pentru zahăr
Plăți tranzitorii pentru tomate
Plăți compensatorii pentru LFA
Plățile de agro-mediu
Plățile naționale directe complementare (PNDC)
Plățile naționale directe complementare (PNDC) sunt plățile care suplimentează schema de plată unică pe suprafață, din bugetul FEADR și de la bugetul național.
PNDC 1 – CULTURI ÎN TEREN ARABIL
Cereale
Culturi proteice
Plante industriale
Plante radacinoase
Legume proaspete,pepeni, căpșuni, flori și plante ornamentale, plante de nutreț, loturi semincere, pajiști temporare.
Culturile permanente și pajiștile permanente nu fac obiectul acestei scheme de sprijin financiar.
PNDC 2 – IN sprijinul se acordă ca o plată pe suprafață, condiționat însă de producție.
-culturile de in să fie amplasate pe parcele eligibile SAPS pentru categoria de folosință teren arabil.
PNDC 3 – CÂNEPĂ – sprijinul se acordă ca o plată pe suprafață, condiționat însă de producție.
– culturile de cânepă să fie amplasate pe parcele eligibile SAPS pentru categoria de folosință teren arabil (TA);
– cererea de sprijin va fi însoțită de etichetele oficiale ale semințelor folosite la înființarea culturilor de cânepă .
PNDC 4 – TUTUN – sprijinul se acordă pe tona de tutun brut, condiționat de producție.
copie a contractului încheiat cu un prim procesator
declarație privind varietățile de tutun cultivate pe fiecare parcelă în parte, până la data de 31 august a anului curent.
PNDC 5 – HAMEI – sprijinul se acordă ca o plată pe suprafață, condiționat însă de producție.
suprafața eligibilă a exploatației să fie de cel puțin 1 ha, iar a parcelei agricole de cel puțin 0,1 ha;
PNDC 6 – SFECLA DE ZAHĂR – sprijinul se acordă ca o plată pe suprafață, decuplat de producție;
cultura de sfeclă de zahăr să fie destinată exclusiv producției de zahăr;
Schema de plată pentru culturi energetice
Pentru culturile energetice se acordă, în anul 2008, plăți directe pentru materiile prime obținute pe suprafețele cultivate cu rapiță, floarea-soarelui, soia și porumb, conform art.10 al OUG 125/2006 și destinate producției de produse energetice.
sprijinul se acordă numai pentru suprafața inclusă în contract, dar nu mai mare decât suprafața declarată în cererea de sprijin.
Schema de plată pentru zahăr
Condițiile pentru acordarea acestui sprijin sunt identice cu cele prevăzute la PNDC 6.
Plăți tranzitorii pentru tomate
Schema de plăți tranzitorii pentru tomate destinate procesării:
Pot beneficia de această schemă de plată fermierii eligibili SAPS, care cultivă tomate pe o suprafață de minim 0,3 ha și pentru care există un contract de livrare cu un procesator. Cantitatea minimă pentru care poate fi încheiat un contract de livrare este echivalentul a cel 10.000 kg tomate/ha.
Actele pe care trebuie să le depună fermierul pentru a primii plata sunt următoarele:
– copie contract încheiat fermier/prim-procesator aprobat, pentru livrarea producției de tomate, copie a notificării ca prim-procesator și angajament de livrare, după caz;
– copia actelor doveditoare pentru livrarea producției contractate (factură fiscală, notă de intrare recepție, aviz de expediție și BI/CI, după caz);
Măsurile de sprijin reglementate prin Programul Național de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013
Odată cu momentul aderării României la Uniunea Europeană, dezvoltarea satului românesc va fi sprijinită de Comunitatea Europeană prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
Programul Național de Dezvoltare Rurală este:
– un program de dezvoltare a spațiului rural românesc:
se adresează nevoilor mediului rural;
vizează reducerea cât mai rapidă a disparităților de dezvoltare socio-economică a României față de celelalte state membre ale Uniunii Europene,
îndeplinește cerințele de dezvoltare rurală în contextul dezvoltării durabile
– complementar programelor operaționale finanțate din fonduri structurale.
Implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 se va realiza printr-o serie de măsuri grupate în patru priorități:
Creșterea competitivității sectorului agricol și forestier (Axa 1),
Îmbunătățirea calității mediului și a zonelor rurale (Axa 2),
Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale (Axa 3),
Promovarea inițiativelor locale de tip Leader (Axa 4).
Strategia PNDR de a susține activitățile tradiționale ale micilor fermieri efect sinergic prin sprijin pe suprafață și prin sprijin pentru investiții și pentru activități non-agricole.
Sprijin pe suprafață
plăți directe (SAPS – din FEGA)
plăți în zonele defavorizate
plăți de agro-mediu
plăți Natura 2000 – începând (estimativ) din 2010
Axa 2 – Îmbunătățirea calității mediului și a zonelor rurale
M 211 – Sprijin pentru fermierii din zonele defavorizate montane
Definirea ZMD: unitățile administrativ teritoriale situate la altitudini medii mai mari sau egale cu 600 m, limitele acestora fiind acelea ale blocurilor fizice care aparțin de aceste UAT-uri.
Unitățile administrativ teritoriale situate la altitudini medii între 400-600 m și care au o pantă medie egală sau mai mare de 15%, limitele acestora fiind acelea ale blocurilor fizice care aparțin de aceste UAT-uri.
Obiective specifice:
sa contribuie în zona montană defavorizată la utilizarea continuă a terenurilor agricole, menținându-se astfel viabilitatea spațiului rural și de asemenea menținându-se și susținându-se activitățile agricole durabile.
această măsură se aplică doar în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) (comune/orașe) conform Ordinului MADR nr.355/2007.
obligația continuării activităților agricole timp de 5 ani de la data efectuării primei plăți aferente acestei măsuri și respectării Bunelor Agricole și de Mediu pe toată suprafața agricolă a fermei și pe toată durata angajamentului.
Obiectiv operational: Să se asigure în Zona Montană Defavorizată utilizarea continuă a 2.520.000 Ha terenuri agricole.
Beneficiari: fermierii care desfășoară activități agricole pe terenurile agricole aflate în zona montană defavorizată unde producția agricolă este mai redusă cantitativ și/sau calitativ din cauiza unor condiții naturale induse de altitudine și pantă.
Criterii de eligibilitate: sunt eligibile numai parcelele cu suprafață minimă de cel puțin 0,3 Ha, iar suprafața agricolă aparținând unei ferme, compusă din parcele de cel puțin 0,3 Ha trebuie să fie de minim 1 Ha.În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole și arbuștilor fructiferi suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 Ha.
Nivelul sprijinului: sunt plăți anuale fixe pe hectar de tern agricol utilizat situat în cadrul zonei montane defavorizate. Valoarea plății este de 50 euro/ha funcție de suprafața.
În cazul fermelor cu suprafețe agricole mai mari de 50 Ha, valoarea plății scade pentru acele suprafețe agricole care depășesc această valoare, conform tabelului de mai jos:
M 212 – Sprijin pentru fermierii din zonele defavorizate altele decât cele montane
Definirea ZSD (Zonă Semnificativ Defavorizată):
acele unități administrativ teritoriale care se suprapun în totalitate sau parțial cu Rezervația Biosferei “Delta Dunării”( cu productivitate agricolă limitată, valoarea medie ponderală a notei de bonitate = 16 puncte).
Definirea ZDS (Zone Defavorizate de condiții natural specifice):
Areale continue formate din cel puțin 3 UAT-uri unde nota de bonitare nu depășește 30 puncte și nici un UAT nu are notă de bonitare mai mare de 28 de puncte.
Obiective specifice:
sa contribuie în zonele defavorizate – altele decât zona , la utilizarea continuă a terenurilor agricole, menținându-se astfel și viabilitatea spatiului rural și de asemenea menținându-se și susținându-se activitățile agricole durabile.
această măsură se aplică doar în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) (comune/orașe) conform PNDR 2007-2013 (varianta decembrie 2007).
obligația continuării activităților agricole timp de 5 ani de la data efectuării primei plăți aferente acestei măsuri și respectării Bunelor Agricole și de Mediu pe toată suprafața agricolă a fermei și pe toată durata angajamentului.
Obiectiv operational: Să se asigure în Zonele Defavorizate – altele decât zona utilizarea continuă a 1.795.000 Ha terenuri agricole.
Beneficiari: fermierii care desfășoară activități agricole pe terenurile agricole situate în zona semnificativ defavorizată respectiv în zonele defavorizate de condiții naturale specifice.
Criterii de eligibilitate: sunt eligibile numai parcelele cu suprafață minimă de cel puțin 0,3 Ha, iar suprafața agricolă aparținând unei ferme, compusă din parcele de cel puțin 0,3 Ha trebuie să fie de minim 1 Ha.În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole și arbuștilor fructiferi suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 Ha.
Nivelul sprijinului: acordă sprijin financiar pentru utilizatorii terenurilor agricole situate în zone unde producția agricolă este mai redusă cantitativ și/sau calitativ datorită unor condiții naturale și unde este importantă menținerea echilibrului de mediu stabilit între practicile agricole și condițiile naturale.Valoare plății este de 90 Euro/Ha pentru ZSD și 60Euro/Ha pentru ZDS.
În cazul fermelor cu suprafețe agricole mai mari de 50 Ha, valoarea plății scade pentru acele suprafețe agricole care depășesc această valoare, conform tabelului de mai jos:
M 214 – Plați de agro-mediu
Motivația intervenției
Plățile de agro-mediu:
Sprijină dezvoltarea durabilă a zonelor rurale
Răspund cererii din ce în ce mai mare a societății pentru servicii de mediu
Încurajează fermierii și alți administratori de terenuri să deservească societatea ca întreg prin introducerea sau continuarea aplicării metodelor de producție agricolă compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, a peisajului și caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului și a diversității genetice.
Un pachet de agro-mediu reprezintă un set de cerințe pe care fermierul se angajează să le respecte timp de 5 ani
4 pachete de agro-mediu pentru 2008:
pajiști cu Înaltă Valoare Naturală
practici agricole tradiționale
pajiști importante pentru păsări
culturi verzi
Obiectiv specific: Dezvoltarea durabilă a spațiului rural prin încurajarea utilizatorilor de terenuri să introducă sau să continue metodele de producție agricolă compatibile cu protecția și îmbunătățirea mediului, a biodiversității, apei, solului, peisajului rural
Obiective operaționale:
Menținerea pajiștilor cu înaltă valoare naturală
Menținerea biodiversității prin aplicarea practicilor agricole tradiționale
Managementul adecvat al pajiștilor importante pentru păsări
Asigurarea protecției apei și solului.
Beneficiari :fermierii care desfășoară activități agricole pe terenurile agricole situate în lista comunelor eligibile cuprinse în PNDR 2007-2013 (versiune decembrie 2007).
Valoarea sprijinului: Plata de agro-mediu este plătită ca plată fixă la hectar și reprezintă o compensație pentru pierderile de venit și costurile adiționale suportate de fermieri.
Criterii de eligibilitate
Beneficiarul trebuie:
a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha.
b) să declare toate parcelele agricole;
c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;
d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
e) să respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;
f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea (titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverință de la primăria locală care să ateste înscrierea în Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanță / bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat și după caz, adeverință eliberată de Consiliul local din care să reiasă suprafața utilizată pentru pășunat în funcție de taxa achitată);
g) să furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termenele stabilite;
h) să permită efectuarea controalelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;
i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu a parcelelor învecinate, prin bornare făcută de fermier.
j) să comunice în scris Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.
Cerințe pachetul 1 (se poate aplica doar în zonele HNV)
Fânețe:
– nu sunt permiși fertilizanții chimici și pesticidele
cositul trebuie efectuat după 1 iulie
masa vegetală obținută trebuie adunată
Pășuni:
maximum 1 UVM/ha
nu sunt permiși fertilizanții chimici și pesticidele
nu se pășunează după ce pășunea a fost inundată
Plata: 124 Euro /ha
Opțiune pachetul 2
Fermierul se angajează să nu efectueze lucrări mecanizate.
Plata: 58 Euro /ha
Aceasta opțiune se poate adăuga pachetului de bază, exemplu:
Pășune:
maximum 1 UVM/ha
nu sunt permiși fertilizanții chimici și pesticidele
nu se pășunează după ce pășunea a fost inundată
nu se efectuează lucrări mecanizate
Plata: 124 + 58 = 182 Euro /ha
Cerințe pentru pachetul 3
Varianta 1 Crex Crex (Cârstelul de câmp) (se poate aplica doar în zonele pilot):
– cositul poate începe de la 1 August
– cositul se va efectua dinspre centrul parcelei spre margini
– se va lăsa o bandă necosită de 3 metri pe marginile parcelei
– pășunatul se va efectua cu maximum 0,7 UVM /ha
Varianta 2 Lanius Minor (Sfrâncioc cu frunte neagră) și Falco vespertinus (Vânturelul de seară) (se poate aplica doar în zonele pilot):
– cositul până la 1 Iulie
– pășunatul se va efectua cu maximum 1 UVM /ha
Plata
209 Euro /ha pentru varianta 1
101 Euro /ha pentru varianta 2
Cerințe pentru pachetul 4 – Culturi verzi
Pachetul este disponibil la nivelul întregii țări. Se poate aplica pentru maximum 80% din terenul arabil aparținând unei ferme.
Cultura se va semăna până la finalul lunii Septembrie.
Se pot folosi doar fertilizanți organici.
Masa vegetală se va încorpora în sol până la finalul lunii Martie.
Parcelele de pajiște din cadrul fermei nu pot fi arate.
Plata 130 Euro /ha
2.2.3 Gradul de absorbție al plafoanelor alocate României in perioada de programare 2007-2013
2.2.3.1 Alocrea bugetară și numărul de beneficiari
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura are alocat pentru perioada de programare 2007-2014 suma de:
– 7.79 mld euro din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) din care s-a platit aproximativ 7.58 mld euro.
– 3.02 mld euro din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (inclusiv cofinantarea nationala), din care 2.7 mld. euro alocati din FEADR, iar restul fiind cofinantare de la Bugetul National. In acest plafon este inclus si cel aferent Masurii 215 “Plati pentru bunastarea animalelor – pasari si porcine”.
Valoarea fondurilor alocate Romaniei din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata in perioada de programare 2007 – 2013, a fost stabilita prin legislatia comunitara, respectiv prin REGULAMENTUL (CE) NR. 73/2009 AL CONSILIULUI de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 – Anexa VIII “Plafoane nationale prevazute la articolul 40”.
Numarul de fermieri care au depus anual cereri de sprijin pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata este de aproximativ 1.1 milioane. Deasemenea, suprafata pentru care s-a solicitat SAPS a crescut gradual, ajungand in anul 2014 la 9.7 milioane hectare.
2.2.3.2 Absorbția fondurilor europene
platile directe pe suprafata (FEGA) in perioada de programare 2007-2013
plati nationale directe complementare in sectorul vegetal (pndc 1 – pndc 6) pentru culturile amplasate în teren arabil, respectiv: in, cânepă, hamei, tutun, sfecla de zahar
Sursa de finanțare: Bugetul National
pentru schema de ajutor specific acordat pentru zonele defavorizate
Sursa de finanțare – Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)
platile efectuate pentru masurile din axa ii a PNDR 2007 – 2013
plățile efectuate pentru sustinerea agriculturii ecologice
sprijin financiar acordat de la bugetul național
Plati efectuate din FEGA pentru masurile de piata, programele de promovare si restitutiile la export
Platile efectuate pentru masurile de piata, programele de promovare a produselor agricole, ecologice si a vinurilor pe pietele tarilor terte, precum si restitutiile la export, in perioada 2007- 2015 au fost de 710 mil euro, ducand la un grad de absorbtie de app. 92% din totalul plafonului alocat de 768 milioane de euro.
Principalele masuri de piata au vizat Restructurarea si reconversia plantatiilor agricole, Grupurile si Organizatiile de producatori, Laptele in scoli, Fructele in scoli, Programul National Apicol.
In ceea ce priveste numarul de beneficiari ai masurilor de piata pentru anul financiar 2013-2014, prezentam mai jos o situatie a acestora pe masuri, astfel:
PLATI AXA II – MASURI DEZVOLTARE RURALA
Sursa de finantare: Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (FEADR)
Masurile de dezvoltare rurala cuprinse in Axa II a Programului national de dezvoltare Rurala 2007-2013 au alocare financiară pentru întreaga perioadă de programare, respectiv 2007 – 2013, in valoare de 3.02 miliarde euro, din care 2.7 mld. Euro sunt asigurati din FEADR iar restul reprezinta cofinantarea nationala.
Numarul de beneficiari care au accesat masurile de dezvoltare rurala in Campania 2013:
PLATI PE SUPRAFATA FINANTATE DIN FEADR IN ROMANIA
EURO
CUANTUMURILE PLATILOR PE SUPRAFATA ACORDATE DE APIA IN PERIOADA 2007-2013
Nota: * la aceste cuantumuri se aplica un procent de reducere liniara.
Cuantumurile aferente SAPS 2014 au fost stabilite prin Hotarare de guvern, respectiv:
Hotărârea de Guvern nr.762 din 9 octombrie 2013 privind stabilirea pentru anul 2013 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, plăților separate pentru zahăr și plăților specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal;
HG 863/2014 privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, plăților separate pentru zahăr și plăților specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
Cuantumul pe hectar in cazul Platilor Nationale Directe Complementare – Campania 2013 a fost stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 761 din 09.10.2013 – pentru aprobarea cuantumului plăților naționale directe complementare, care se acordă pentru anul 2013 în sectorul vegetal.
Cuantumul pe hectar in cazul Ajutoarelor Nationale de Tranzitie (fostele Plati Nationale Directe Complementare) – Campania 2014 a fost stabilit prin Hotararea nr. 1171/29.12.2014 pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor nationale tranzitorii în sectorul vegetal, care se acordă pentru anul 2014, initiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
In tabelul de mai jos regasiti cuantumurile aplicabile fiecarei dintre cele doua Campanii (2013 si 2014), defalcate pe tipuri de scheme/masuri de sprijin pe suprafata:
ANEXA – SCHEME DE SPRIJIN PE SUPRAFATA DERULATE DE APIA IN 2013:
Cuantumul pe hectar in cazul Platilor Nationale Directe Complementare – Campania 2013 a fost stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 761 din 09.10.2013 – pentru aprobarea cuantumului plăților naționale directe complementare, care se acordă pentru anul 2013 în sectorul vegetal.
Cap. III NOUA PLITICĂ AGRICOLĂ COMUNĂ 2014 – 2020
În noua perioadă de programare, 2014 – 2020, anul 2014 a fost definit ca an de tranziție către noile concepte ale Noii Politici Agricole Comune, menținându-se schemele de plată/măsurile de sprijin aplicabile în anul 2013.
Pentru perioada 2015 – 2020, au fost introduse și definite noi concepte, care să asigure o mai bună direcționare a fondurilor alocate statelor membre, către fermierii care au încă nevoie de sprijin și care desfășoară cu adevărat activitatea agricolă, așa cum este ea definită în regulamentele europene.
Implementarea Noii politici Agricole Comune adoptate de către Comisia Europeană s-a realizat prin următoarele acte normative naționale:
Ordonanța de urgență nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobata prin Legea 54/2015, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020;
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020
Astfel, au fost definite următoarele concepte:
– "activitate agricolă" înseamnă, după caz:
a) producția, creșterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulgerea, reproducerea animalelor și deținerea acestora în scopuri agricole;
b) menținerea unei suprafețe agricole într-o stare care o face adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, fără nicio acțiune pregătitoare care depășește cadrul metodelor și al utilajelor agricole uzuale, cu respectarea normelor de ecocondiționalitate; sau
c) efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole, menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prin îndepărtarea vegetației prin lucrări de cosit sau discuit ori prin erbicidare cel puțin o dată pe an pe terenul arabil;
d) efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole, menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prin pășunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha cu animalele pe care fermierul le exploatează sau un cosit anual pe pajiștile permanente, potrivit prevederilor legislației specifice în domeniul pajiștilor. În cazul pajiștilor permanente situate la altitudini de peste 1.800 m, menținute în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat, activitatea minimă constă în pășunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha, cu animalele pe care le exploatează. Pe suprafețele de pajiști permanente care fac obiectul angajamentelor multianuale aflate în derulare în cadrul măsurii 214 "Plăți de agro-mediu" din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, activitatea minimă constă în pășunat cu asigurarea unei încărcături de cel puțin 0,3 UVM/ha cu animalele pe care le exploatează sau un cosit anual;
e) efectuarea unei activități minime pe suprafețele agricole, menținute în mod obișnuit într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prin realizarea a cel puțin o tăiere anuală de întreținere ori cel puțin o cosire anuală a ierburilor dintre rânduri sau o lucrare anuală de întreținere a solului, în cazul viilor și livezilor.
“Hectar eligibil” înseamnă suprafața agricolă utilizată pentru o activitate agricolă din cadrul unei exploatații. Suprafețele de teren agricol sunt considerate ca fiind hectare eligibile numai dacă sunt conforme cu definiția hectarului eligibil prevăzută la alin. (1) pe tot parcursul anului calendaristic, cu excepția cazurilor de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale.
– „Fermieri activi”:
Experiența dobândită în aplicarea diverselor scheme de sprijin pentru fermieri demonstrează că sprijinul a fost, în unele cazuri, acordat unor persoane fizice sau juridice al căror scop comercial nu era deloc, sau era doar puțin orientat către realizarea unei activități agricole. Pentru a asigura o mai bună direcționare a sprijinului, statele membre nu ar trebui să acorde plăți directe anumitor persoane fizice și juridice, decât dacă acestea pot dovedi că activitatea lor agricolă nu este secundară. De asemenea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a nu acorda plăți directe altor persoane fizice sau juridice a căror activitate agricolă este secundară. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să acorde plăți directe fermierilor mai mici, cu timp parțial, întrucât acești fermieri contribuie direct la asigurarea vitalității zonelor rurale. În același timp, statele membre ar trebui să nu acorde plăți directe persoanelor fizice sau juridice ale căror suprafețe agricole sunt în principal menținute în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare și care nu desfășoară o anumită activitate minimă.
Comisiei i-a fost delegată competența de a adopta anumite acte cu privire la stabilirea criteriilor pentru determinarea cazurilor în care suprafața agricolă a unui fermier trebuie considerată ca fiind în principal o suprafață menținută în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, la criteriile pentru stabilirea diferențierii între veniturile rezultate din activități agricole și cele rezultate din activități neagricole, precum și a cuantumului plăților directe relevante pentru aplicarea testului privind marginalitatea, precum și la criteriile care trebuie respectate de fermieri pentru a dovedi că activitatea lor agricolă nu este secundară.
Pentru a elimina unele lacune legislative, Comisia restrânge definiția fermierilor activi. În vederea excluderii de la plăți a solicitanților care nu desfășoară efectiv, în mod tangibil, o activitate agricolă, definiția propusă precizează că sprijinul nu va fi acordat solicitanților ale căror plăți directe în cadrul PAC sunt mai mici de 5 % din totalul veniturilor obținute din toate activitățile neagricole. Același lucru este valabil în cazul în care suprafețele lor agricole sunt în cea mai mare parte menținute în mod natural într-o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, iar solicitanții nu desfășoară activitatea minimă necesară, astfel cum este definită de statele membre. Există o derogare pentru fermierii care au primit mai puțin de 5 000 EUR ca plăți directe în anul precedent.
“Tinerii fermieri”: plata de bază pentru tinerii fermieri care își încep activitatea (cei care nu au împlinit 40 de ani) ar trebui să fie completată de o plată suplimentară de 25 % în primii 5 ani de la instalare. Această măsură este limitată la dimensiunea maximă a unei ferme medii din statul membru respectiv. În cazul statelor membre în care dimensiunea femei este redusă, limita este de 25 ha. Această măsură va fi finanțată cu până la 2 % din pachetul financiar național.
“Micii fermieri”: orice fermier care solicită sprijin în 2014 poate decide, până la 15 octombrie 2014, să participe la schema pentru micii fermieri și, prin urmare, să primească o plată anuală fixată de statul membru la o sumă cuprinsă între 500 și 1 000 EUR, indiferent de dimensiunea fermei. (Cifra va fi legată fie de plata medie per beneficiar, fie de plata medie națională per hectar pentru 3 ha.) Aceasta va fi o simplificare enormă pentru fermierii în cauză și pentru administrațiile naționale. Participanții vor avea de respectat cerințe mai puțin severe legate de ecocondiționalitate și vor fi scutiți de la aplicarea măsurii de ecologizare. (Evaluarea impactului arată că aproximativ o treime dintre fermele care solicită finanțare în cadrul PAC au o suprafață de cel mult 3 ha – dar aceasta nu reprezintă decât 3 % din întreaga suprafață agricolă a UE-27.) Costul total al schemei pentru micii fermieri nu poate depăși 10 % din pachetul financiar național, iar nivelul plății va fi ajustat în consecință dacă este necesar. De asemenea, va exista o finanțare în cadrul Fondului de dezvoltare rurală pentru consilierea micilor fermieri în vederea dezvoltării economice și granturi pentru restructurare în cazul regiunilor cu o mare fragmentare a terenurilor agricole.
“Practicile benefice pentru climă și mediu” pe lângă plata de bază, fiecare exploatație va primi o plată la hectar pentru respectarea anumitor practici agricole benefice pentru climă și mediu. Statele membre vor utiliza 30 % din pachetul financiar național pentru a finanța această măsură, care este obligatorie, și care nu va face obiectul plafonării.
Cele 3 măsuri prevăzute sunt:
menținerea pajiștilor permanente – interdicția de a converti/ara suprafețele de pajiști permanente situate în ariile naturale protejate desemnate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare
diversificarea culturilor (un fermier trebuie să cultive cel puțin trei culturi pe terenul arabil pe care îl deține, dar niciuna dintre cele trei nu trebuie să ocupe mai mult de 70 % din suprafață, iar a treia cultură trebuie să ocupe cel puțin 5 % din suprafața arabilă și
menținerea unei „zone de interes ecologic” de cel puțin 5 % din suprafața agricolă (fără luarea în calcul a pajiștilor permanente) – mai exact marginile câmpurilor, gardurile vii, arborii, elementele de peisaj, biotopurile, zonele tampon, suprafețele împădurite.
“Ecocondiționalitatea”: alocarea tuturor plăților din pachetul financiar național destinat plăților directe va continua să fie legată de respectarea unor cerințe de referință legate de standardele de mediu, de bunăstare a animalelor și de sănătate a plantelor și a animalelor. Totuși, din dorință de simplificare, numărul cerințelor statutorii de management (CSM) a fost redus de la 18 la 13, iar normele privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) au fost reduse de la 15 la 8 – de exemplu, prin excluderea unor elemente care nu sunt relevante pentru fermieri. Se propune, de asemenea, ca Directiva-cadru privind apa și Directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor să fie încorporate în normele privind ecocondiționalitatea de îndată ce se va fi demonstrat că dispozițiile respective au fost implementate în mod adecvat în toate statele membre, iar obligațiile pentru fermieri au fost clar identificate.
Schemele de plăți care se acordă în perioada 2015 – 2020:
Plăți directe finanțate din FEGA
schema de plată unică pe suprafață;
plata redistributivă;
plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;
plata pentru tinerii fermieri;
schema de sprijin cuplat;
schema simplificată pentru micii fermieri.
Ajutoarele naționale tranzitorii – ANT se acordă în domeniul vegetal și zootehnic în limita prevederilor bugetare anuale alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale:
Măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020:
a) Măsura 10 – agro-mediu și climă:
b) Măsura 11 – agricultură ecologică;
c) Măsura 13 – plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice.
Alocarea bugetară pentru perioada 2014 – 2020:
În perioada noii programări, 2014 – 2020, au fost alocate următoarele plafoane financiare:
Plăți directe – FEGA: cca. 10,85 miliarde euro
Plăți pentru măsurile de dezvoltare rurală – FEADR:
CONCLUZII
În 2005, România a declarat la Comisia Europeană o suprafață de 8.716.000 de hectare teren arabil eligibil pentru subvenții, care se consemnează ca fiind suprafața de referință. În perioada 2007 – 2014 au fost depuse cca. 1,1 milioane cereri de sprijin la nivel național pentru o suprafață de aproximativ 9,7 milioane de hectare și au fost absorbite fonduri europene în valoare totală de cca. 10,1 mil euro.
Rolul UE în agricultură a fost totdeauna acela de a ajuta în:
asigurarea unei oferte stabile de hrana sigură și disponibilă oricui pentru întreaga populație;
oferirea unor standarde de viață rezonabile pentru agricultorii din UE, permițând să se dezvolte o industrie agricolă modernă.
asigurarea faptului că agricultura poate fi dezvoltată în toate regiunile UE.
Pe măsură ce PAC s-a dezvoltat și a devenit mai sofisticată, în concordanță cu necesitățile cetățenilor UE, următorilor factori li s-a acordat o importanță mai mare:
vegherea asupra bunăstării societății rurale;
îmbunătățirea calității hranei Europei;
garantarea sănătății hranei;
asigurarea protejării mediului înconjurător pentru generațiile viitoare;
asigurarea unor condiții mai bune pentru sănătatea și bunăstarea animalelor;
realizarea acestor obiective la costuri minime pentru bugetul UE (care se bazeaza mai mult pe contribuabili, cetățenii de rând).
UE are un model particular de agricultură care răspunde cerințelor societății civile- în termeni de așteptări referitoare la producerea hranei, siguranța hranei, standardele de mediu și conservarea zonei rurale, relațiile cu lumea aflată în dezvoltare (comerț agricol) și valoarea banilor și taxelor. PAC este cel care livrează toate acestea. A fost un drum lung de la sustinerea supra-producției spre o producție orientată spre piață și un sistem prietenos pentru mediul înconjurător. Dar această “evoluție verde” va continua.
PAC-ul de astăzi este o politică aleasă de societatea noastră. Puțini își pot imagina cum ar fi regiunea rurală a UE și hrana fără PAC. Este nevoie de sprijinul consumatorilor, contribuabililor și al societății pentru a preveni riscul lăsării în paragină a terenurilor, degradării mediului rural, șomajului și chiar declinul social al multor zone rurale. În plus, PAC și alte politici ale UE au dus la crearea unei piețe unice pentru bunurile provenite din agricultură UE și a contribuit la poziția de actor mondial major al UE în ceea ce privește agricultura și hrana.
BIBLIOGRAFIE
1. Legislația națională și europeană referitoare la plățile directe acordate fermierilor
– Legea nr.1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinul nr. 302/25.04.2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind realizarea Registrului fermelor
– Ordinul nr. 221/325 din 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și gospodăririi apelor pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România
– Ordinul 152/2004 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind stabilirea termenilor de referință pentru IACS
– Ordinul MAPDR nr. 1054/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind organizarea și completarea Registrului Fermelor;
– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.125/ 2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, aprobată prin Legea nr. 139/2007;
– Ordinul MAPDR nr. 803/2006 privind aprobarea formularului de cerere de plată pe suprafață pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007;
– Ordinul MAPDR/MMGA nr. 791/1381/2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România;
– Legea nr. 381/2002 pentru acoradrea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură;
– Hotărârea de Guvern 636/2007 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului 2007, precum și pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire;
– Ordinul MADR nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate, pentru aplicarea schemelor e plăți directe și plăți naționale directe complementare, în sectorul vegetal și pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 207/2006 pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plăți naționale directe complementare;
– Ordinul MARD nr. 723 /2007 privind transferul de exploatație agricolă;
– Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană;
– Regulamentul CE nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul CE nr. 796/2004 de stabilire a normelor detaliate pentru aplicarea condiționalității, modulării și a sistemului integrat de administrare și control prevăzute de Regulamentul CE nr. 1782/2003, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea în cadrul politicii agricole comune, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului
– Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020;
– Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Reg. (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014 al Comisiei de completare a Reg. (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de introducere a unor dispoziții tranzitorii;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Reg. UE nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
– OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
– Ordinul MADR nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1, alin. (2) și (3) din OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020;
– Ordinul MADR nr. 620/2015 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2015 și a modului de aplicare a anumitor cerințe ale măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile în anul 2015 pe terenurile agricole prevăzute la art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 – 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru anul 2015;
– HG nr. 226/2015 pentru stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor PNDR cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.
BIBLIOGRAFIE
1. Legislația națională și europeană referitoare la plățile directe acordate fermierilor
– Legea nr.1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinul nr. 302/25.04.2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind realizarea Registrului fermelor
– Ordinul nr. 221/325 din 2006 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și gospodăririi apelor pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România
– Ordinul 152/2004 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind stabilirea termenilor de referință pentru IACS
– Ordinul MAPDR nr. 1054/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale privind organizarea și completarea Registrului Fermelor;
– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.125/ 2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, aprobată prin Legea nr. 139/2007;
– Ordinul MAPDR nr. 803/2006 privind aprobarea formularului de cerere de plată pe suprafață pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007;
– Ordinul MAPDR/MMGA nr. 791/1381/2006 pentru definirea bunelor condiții agricole și de mediu în România;
– Legea nr. 381/2002 pentru acoradrea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură;
– Hotărârea de Guvern 636/2007 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânțate în toamna anului 2006 și primăvara anului 2007, precum și pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire;
– Ordinul MADR nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate, pentru aplicarea schemelor e plăți directe și plăți naționale directe complementare, în sectorul vegetal și pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 207/2006 pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plăți naționale directe complementare;
– Ordinul MARD nr. 723 /2007 privind transferul de exploatație agricolă;
– Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană;
– Regulamentul CE nr. 1782/2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul CE nr. 796/2004 de stabilire a normelor detaliate pentru aplicarea condiționalității, modulării și a sistemului integrat de administrare și control prevăzute de Regulamentul CE nr. 1782/2003, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1290/2005 privind finanțarea în cadrul politicii agricole comune, cu modificările și completările ulterioare
– Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului
– Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020;
– Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Reg. (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014 al Comisiei de completare a Reg. (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de introducere a unor dispoziții tranzitorii;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Reg. UE nr. 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR;
– OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
– Ordinul MADR nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1, alin. (2) și (3) din OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020;
– Ordinul MADR nr. 620/2015 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2015 și a modului de aplicare a anumitor cerințe ale măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile în anul 2015 pe terenurile agricole prevăzute la art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015 – 2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru anul 2015;
– HG nr. 226/2015 pentru stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor PNDR cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Integrarea Agriculturii Romanesti In Agricultura Europeana Prin Mecenismele Politicii Agricole Comune (ID: 154243)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.