Homeopatia Si Plantele Medicinale

HOMEOPATIA ȘI PLANTELE MEDICINALE

Rezumat: Medicina clasică deseori este înlocuită cu metode alternative de tratament (medicina holistica): acupunctura, naturopatia, ayuverda, homeopatia. Homeopatia și acupunctura înregistrează o ascensiune stabilă în țările europene și asiatice printre pacienți de difertă vârstă cu cele mai diverse probleme de sănătate. Au fost evaluate plante medicinale, utilizate în homeopatie, conform indicelui taxonomic, organului vegetal medicinal, centrul de origine și natura chimică a principiilor active.

Cuvinte cheie: homeopatie, plante medicinale, principii active.

Principiile homeopatiei. Homeopatia este o metodă știintifică de tratament medical, care stimulează tendința naturală de vindecare a organismului, folosind medicamente preparate din substante de origine minerală, vegetală și animală prin procedee specifice în laboratoare farmaceutice specializate. Este o medicină holistica prin care este tratat pacientul în totalitatea simptomelor lui fizice și mental-emotionale (1).

Homeopatia – metodă bazată pe principiul similitudinii "Similia similibus curentur", ceea ce înseamnă că orice substanță chimică, care în doze mari poate produce un tablou de boală la omul sănatos, în doze infinitezimale poate vindeca, aceiași boală la o persoană suferindă. În homeopatie este esențial și principiul individualizării – prescrierea medicamentului homeopatic se face în baza simptomelor pacientului, tratându-se bolnavul, nu boala. Și al trei-lea principiul al al dozei mici se referă la administrarea remediilor de tratament în doze infinitezimale (2). Astfel, substanțele din care se prepară remediile îsi pierd eventuala toxicitate și potentialul de a produce reactii adverse. În plus, prin procesul specific de diluare și dinamizare, remediile dobândesc proprietati curative noi, prezente doar în stare latentă în substanța crudă (3).

Istoricul și homeopatia modern. Aplicată încă de pe vremea lui Hipocrate (460-377 î.Ch.), homeopatia a fost uitată timp de secole. Medicul german Christian Samuel Friedrich Hahnemann are meritul de a o fi redescoperit, fiind astfel intemeietorul homeopatiei moderne la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, culminind cu  lucrarea ,, Organon der Heilkunst‘’(„Organon-ul artei de a vindeca”) în anul 1810. Foarte curând, homeopatia și-a găsit locul cuvenit printre alte tipuri de medică netradițională, atât în țările asiatice și americane, cât și europene (4).

În Marea Britanie, homeopatia se bucură de protecție din partea familiei regale care beneficiază de serviciile ei încă din 1830. Astăzi în această țară 42% dintre medici își îndrumă pacienții spre homeopatie.

În Franța 55% din populație au apelat cel puțin o dată la îngrijiri medicale homeopatice. Cursuri de homeopatie se predau în 6 Universități, la facultățile de Farmacie și Medicină veterinară.

În Olanda (anul 1981) guvernul raportează că 20% din populație recurge la metode alternative, unde prevalează homeopatia.

Începând cu anul 1980 în România se studiază homeopatia, după ce a fost abolită de regimul comunist. Cursurile post-universitare organizate sub egida Centrului de Perfecționare a Personalului Medical Superior instruiesc anual zeci de medici în acest domeniu. 

În baza cererii de afiliere din partea homeopaților din Moldova la 23 aprilie 1992 s-a constituit Filiala din Chișinău a Societății Române de Homeopatie.

În aprilie 1992 L. Izverschi deschide în cadrul Farmaciei universitare “N.Testemițeanu”.

În anul 1998 a fost infiintata Asociatia de Homeopatie din Republica Moldova.

Prin intermediul Societății Române de Homeopatie, a laboratorului de microproducție și homeopatie al Facultății de Farmacie a Universității de Medicină din Cluj-Napoca, cu sprijinul administrației și specialiștilor locali a fost înființată primul cabinet consultativ de homeopatie și prima secție de homeopatie din Republica Moldova.

Homeopatia vegetală. Homeopatia se bazea pe utilizarea substanțelor de origine: minerală – 25%; vegetală – 68% și animală – 7%.

Plantele antrenate în homeopatia vegetală aparțin la diferite categorii chimice (fig.1). Rezultatele evaluării literaturii din domeniu (5) denotă că (fig. 1) cele mai multe plante sunt cu conținut de ulei volatil – 33.67%, urmate de cele cu conținut de alcaloizi – 22.32%, apoi în descreștere: cu heterozide – 13.39%; taninuri – 11.6%; flavonozide – 10.71%; fenoli simpli – 9.82%.

Fig. 1. Plantele medicinale utilizate în homeopatie conform idicelui chimic

Cel mai frecvent se utilizează plantele, care cresc în condiții aride (insuficență de umididate și exces de temperaturi sporite – pustiu, semipustiu; insuficiență de căldură și exces de radiație – altitudine montană; exces de umiditate, radiație și temperaturi sporite – tropice; climă rece – zona arctică). Centrele native ale plantelor aplicate în practica homeopatică sunt: Africa, America Centrală, Europa mediteraneană, Asia Mijlocie, Asia de Sud Est etc [3].

În rezultatul analizei lucrărilor științifice de specialitate au fost puse în evidență cele mai frecvente plante utilizate în homeopatie și evaluate conform apartenenței sistematice, organului utilizat și naturii chimice a principiilor active (tabelul 1). Tabelul 1

Plante medicinale utilizate în homeopatie conform tipului produsului vegetal, apartenența sistematică și comoziția chimică

Menționăm, că în practica homeoptaică se utilizează plante cu monografii farmacopeice în Farmacopei pentru medicina clasică. Multe țări sunt cum ar fi: SUA, India, Germania, Anglia au elaborate Farmacopei homeopatice, care servesc în calitate de document analytic de normare în practica homeopatică.

Concluzii:

Plantele medicinale utilizate în homeopatie aparțin la diferite clase de compuși chimici, familii sistematice și se valorifică diverse produse vegetale medicinale.

Printre plantele antrenate în practica homeopatică foarte frecvent sunt cele cu principii active toxice (alcaloizi, rezine, uleiuri volatile etc.).

Bibliografie:

Bolbocean T., Cîmpian M.G., Homeopatia. – Tratament pentru corp, minte și suflet. Chișinău, 2004.

Walach H., Tedje van Asseldonk, Bourkas P., Delinick A. et al. – Electric measurementof ultra-high dilutions – a blinded controlled experiment, British Homeopathic Journal, January 1998, Vol. 87.

Boericke W. M. –  Principiile homeopatiei așa cum au fost enunțate de Hahnemann și verificate de un secol de practică medicală, Ed. Herald, 2009.

Dujany R. – Manual practice de homeopatie. Noșiuni de bază, tratament și materiae medica., Sanatate, dietica. 2005.

Weingärtner O. – The nature of the active ingredient in ultramolecular dilutions, Homeopathy, 2007, 96.