Greuceanu Basm Popular

Greuceanu-basm popular

De-a lungul existenței sale, poporul român a dat la iveală un adevărat tezaur artistic concretizat în doine, balade, basme, proverbe și zicători, în folclorul obiceiurilor,creații populare ce pun în evidență bogăția sufletească a omului din popor,experiența lui de viață.În cadrul acestora,operele epice în proză ocupă în loc aparte,între care basmul este unic prin valoarea sa etică și estetică, prin bogăția lui de idei și lumea fabuloasă pe care o crează.În basm se împlinește tot ceea ce în lumea reală, în existența cotidiană,este irealizabil.

El este o narațiune,o operă de mare întindere în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârșite de personaje cu puteri supranaturale care reprezintă forțele răului și ale binelui.Din confruntarea lor ies învingătoare forțele binelui deoarece reprezintă idealurile omului, ale colectivității din care acesta face parte.

Basmul popular „Greuceanu”, cules de Petre Ispirescu și publicat între anii 1872-1876, în volumul „Legendele sau basmele românilor”, cuprinde toate elementele caracteristice acestei specii.

Creatorul popular înfățișează lupta lui Greuceanu, un viteaz cu puteri reale și supranaturale, împotriva zmeilor care furaseră Soarele și Luna de pe cer, deci tema este de natură fabuloasă.

Caracterul epic este dovedit atât prin folosirea narațiunii ca mod principal de expunere, cât și prin modul indirect de a exprima ideile și sentimentele cu ajutorul acțiunii și al personajelor,ele fiind purtătoarele mesajului autorului anonim.

Întâmplările reale și cele fantastice se împletesc într-o țesătură epică bine motivată,susținută și argumentată,dificultățiile, „munciile”,cunoscând o creștere progresivă,o gradație ascendentă.

În general, lumea basmului este dominată de întâmplări fantastice,nelipsind însă și cele reale. Reală este existența unui împărat care vrea binele supușilor săi, a sfetnicului său sau legătura firească dintre doi frați de sânge care vor să se ajute și pleacă împreună la drum într-o încercare temerară.Ei se comprtă firesc,ca și în viața de zi cu zi,fac un popas unde se ospătează, iar după uciderea zmeoaicei mame,serbează izbânda împreună cu Faurul-Pământului,veselindu-se „trei zile și trei nopți”.

Majoritatea întâmplărilor sunt însă fantastice.Greuceanu se luptă cu zmeii pe care îi învinge, eliberând apoi aștri, le vine, le vine de hac zmeoaicelor și îl pedepsește pe Satana, redobândindu-și paloșul.Fabuloase sunt și faptele Faurului-Pământului care are puterea de a însufleții caii de fier ai zmeilor sau ale zmeoaicelor care încearcă prin orice mijloace să-lînvingă pe Greuceanu.

Personajele fantastice, au în primul rând, o forță impresionantă care le ajută în trecerea „încercărilor”.

Greuceanu se luptă cu zmeul „ de se cutremură pământul”, iar după izbândă ia Soarele și Luna în mâini și le aruncă pe cer.Faurul-Pământului însuflețește fierul,frații merg la drum „repede ca vântul”, iar voinicul transformat în buzdugan „face pulbere” stana de piatră.

În al doilea rând, aceste personaje au capacitatea de a se metamorfoza.Greuceanu se transformă,pe rând,în porumbel, în muscă și în buzdugan, zmeoaicele în păr și în grădină,iar muma zmeilor,într-un nor „ca o flacărăraie”, ca în final să devină un munte de fier.

Orice basm este structurat pe baza raportului dintre bine și rău, personajele „înrolându-se”uneia dintre aceste forțe.Așa se întâmplă și în narațiunea „Greuceanu”.Astfel, atât personajele reale, cât și cele fantastice, se grupează în forțe ale binelui (fratele lui Greuceanu, împăratul, Greuceanu,Faurul-Pământului) și forțe ale răului(sfetnicul împăratului,cei trei zmei,zmeoaicele și diavolul).

În confruntarea lor ies învingătoare și aici, ca în toate basmele,forțele binelui deoarece „basmul este poezia dorințelor împlinite,în el se împlinesc visele poporului,năzuințele lui spre o viață fericită și mulțumită.”(Mihai Pop,Pavel Ruxăndoiu).

De aceea, atunci când echilibrul se clatină în defavoarea forțelor binelui,intervin „ajutoarele” pentru restabilirea lui sau pentru obținerea victoriei.Astfel,Greuceanu este ajutat de un corb,de fratele său bun sau de Faurul-Pământului,fratele său de cruce.

Reale sau fantastice, reprezentând forțele răului sau ale binelui,personajele basmelor devin simboluri ale realității prin ceea ce semnifică ele.Greuceanu, și chiar împăratul, reprezintă idealul de dreptate și cinste,setea de adevăr,dragostea de oameni, fratele lui Greuceanu este simbolul dragostei și al devotamentului frățesc,iar Faurul-Pământului,al istețimii și al talentului meșteșugăresc.De partea cealaltă,sfetnicul reprezintă impostura și dorința de parvenire prin orice mijloace,condișia umană de cea mai joasă speță, zmeii și zmeoaicele,răutatea și violența, cruzimea și repulsia „congenitală pentru oamenii de pe tărâmul nostru”(G. Călinescu),iar diavolul este simbolul mutilării sufletești, al intrigantului, a cărui singură provocare și bucurir sadică este să le facă oamenilor neajunsuri sau să-i subjuge, moral, întunericului.

În basme există însă, în afara unor personaje, și alte elemente fabuloase care ajută de cele mai multe ori forțele binelui.În „Greuceanu” sunt prezente cuțitul și basmaua,căruța cu cei trei cai de fier însuflețiți de Faurul –Pământului și paloșul eroului,toate acestea fiind fermecate,căci dau de știre când se întâmplă o nenorocire sau conferă purtătorului puteri neobișnuite („Greuceanu, fără paloș, era și el om ca toți oamenii”).

Ca structură, basmele se bazează pe un model unic.Are loc o intervenție „destabilizatoare” care tulbură ordinea și liniștea firească a pământenilor, intervine cel care își asumă misiunea restabilirii ordinii inițiale,fiind nevoit să treacă prin mai multe munci” sau „probe”, primind uneori ajutor și ieșind în final biruitor. Toate acestea se întâlnesc și în basmul „Greuceanu”,unde eroul își asumă misiunea de a elibera Soarele și Luna și trece mai multe probe: luptele cu zmeii și zmeoaicele pe care îi învinge și datorită ajutoarelor primite, redobândirea paloșului,alungarea sfetnicului celui netrebnic,ca apoi să asistăm la victoria finală sfetnicului celui netrebnic, ca apoi să asistăm la victoria finală ce se termină prin căsătoria eroului.În „Greuceanu” se împletesc și motive literare specifice basmului, în general motivul comuniunii om-viețuitoare, motivul frăției de cruce, al pactului cu diavolul, motivul falsului erou, al impostorului sau motivul păcălitorului păcălit etc. Tot de structura tradițională a basmului țin și formulele narative de început,mediane și cele finale.

Primele cuvinte „A fost odată ca niciodată” , atrag atenția asupra faptului că timpul nu este bine precizat, anticipând fabulosul întâmplărilor.În basme nici locul acțiunii nu este delimitat din moment ce acțiunea se petrece pe tărâmul acesta, tărâmul realității(împărăția lui Roșu-Împărat) sau pe tărâmul celălalt, cel fabulos(tărâmul zmeilor).Formulele de mijloc sugerează deplasarea în spațiu și continuarea acțiunii: „merse,merse,până li se încruci calea”, „iar cele finale marchează încheierea acțiunii,conținând și transmițând o ușoară notă de veselie și optimism.Chiar dacă unele dintre ele mai fac aluzie la caracterul fabulos al povestirii(„o gogonată minciună”), revenirea la planul realității este puternic marcată: eroul își primește răsplata și duce în continuare o viață tihnită.

În planul construcției epice a basmelor, se observă preferința pentru anumite cifre,de obicei a celor fără soț, prezente și în narațiunea „Greuceanu”: există tri zmei,trei zmeoaice,se desfășoară trei lupte, caii zmeilor sar înapoi șapte,șaptesprezece sau șaptezeci și șapte de pași, toate sugerând o gradare a acțiunii și o creștere a dificultății încercărilor prin care trece eroul, pentru că ultimii zmei sunt mai puternici și ultimele încercări, cele mai grele.