Finalitatile Studiului Limbii Si Literaturii Romane In Liceu

Cuprins

Capitolul I. Finalitățile studiului limbii și literaturii române în liceu

1.1.Didactica generală,didactica specială,didactica limbii și literaturii române-încadrarea disciplinei în didactica general

1.2.Scopul și finalitățile studiului limbii române în liceu

1.3.Analiza conceptului de comunicare și competență de comunicare1.3.Analiza conceptului de comunicare și competență de comunicare

1.4.Competențe de comunicare culturală

1.5.Conținuturile disciplinei pe liceu:clasele IX-XII

1.5.1.Analiza programelor școlare de Limba și literatura română pentru liceu

1.5.2 Structura și conținuturile programei de Limba și literature română pentru liceu

CAP. 1.Finalitățile studiului limbii și literaturii române în liceu

1.1.Didactica generală,didactica specială,didactica limbii și literaturii române-încadrarea disciplinei în didactica generală

Limba și literatura română ocupă un loc important în Planul cadru de învățământ ,statutul disciplinei fiind analizat de către autorii de specialitate,viziunile fiind divergente ,cea mai adecvată teorie în acest sens pare a fi cea a Alinei Pamfil,care consideră Limba și literatura română drept o “disciplină de frontieră(așezată în zona de intersecție a științelor limbii și literaturii cu științele educației și psihologia educației),disciplină orientată deopotrivă teoretic și practic (Alina Pamfil- Limba și literatura română în gimnaziu.Structuri didactice deschise).

Înainte de a aborda rolul disciplinei în formarea unor competențe și deprinderi ,consider că trebuie să luăm mai întâi în discuție rolul didacticii limbii române ca limbă maternă, văzută atât ca disciplină obligatorie de studiu pe parcursul perioadei de școlarizare,cât și ca limbă de școlarizare,care de asemenea a stârnit numeroase controverse,deoarece unele opinii converg în a încadra didactica specialității în didactica generală.În cele ce urmează vom încerca să definim noțiunile de didactică generală și pe cele de didactică specială și în mod evident de didactica limbii române ca limbă maternă.

Didactica este o ramura a pedagogiei care a cunoscut de-a lungul timpului diverse acepțiuni,conform pedagogului J.A.Comenius în lucrarea sa Didactica Magna,didactica este”arta universală de a învăța pe toți,de toate”,deci didactica nu este neapărat o știință ,ci o artă,arta de a educa,de a învăța și pe alții ceea ce tu știi,într-un cadru organizat,respectiv în instituții de învățământ.

Termenul este sinonim cu cel de pedagogie . gr. didaskein „a învăța”;didaktikos„instruire”;didasktikos„învățare”,„învățământ”; didastike „arta învățării” – neputîndu-se opera o distincție clară față de pedagogie – treptat, didactica a căpătat înțelesul de «teorie generală a procesului de învățămînt» care „studiază și fundamentează științific analiza, proiectarea,desfășurarea și evaluarea predării și învățării ca proces de instruire și educare, atît în școală și alte instituții, cât și prin autoinstruire”. (M.Ionescu ,2000, p.23)

Didactica generala va avea în vedere analiza,proiectarea,desfășurarea și evaluarea predării –învățarea aplicate procesului de învățământ prin obiective, conținuturi și metodologii specifice, la rândul lor toate acestea fiind aplicate pe discipline și vârste școlare prin didacticile speciale.

Didactica speciala sau metodica predarii unei discipline se ocupă cu studiul finalităților,obiectivelor, scopurile si conținuturile instruirii, formele de organizare a activității didactice,proiectarea activității didactice, precum și metodele și mijloacele utilizate în procesul de predare-învățare-evaluare adaptate la specificul disciplinei respective.

Intre didacticile speciale și cea generală există ,raporturi de interdependență și complementaritate” ( M.Stanciu,2003,p.6)

Didactica limbii și literaturii române – o didactică specială – care analizează scopurile,obiectivele,conținuturile ,metodele și mijloacele de învățământ ,organizarea și planificarea activității didactice ,limitându-și sfera investigațiilor la domeniile limbă, literatură și comunicare orală/scrisă ale disciplinei adaptându-ți modalitățile specifice de

lucru la diferitele cicluri curriculare, având deopotrivă „un caracter teoretic și aplicativ” dar și un pronunțat conținut formativ”. ,autorul considerând că „limba și literatura română oferă materialul pe care didactica specială îl prelucrează,îl adaptează cerințelor școlii” ,(V.Goia ,2002,p.14)

Didactica limbii și literaturii române atinge o nouă fază prin formare de competențe de comunicare ,competențe de lectură și muncă intelectuală”a învăța,a știi să înveți”.Viziunea nouă a didacticii disciplinei noastre îi dă libertatea profesorului de limba și literatura română de a selecta acele texte reprezentative din patrimoniul național care se potrivesc și sunt adaptate particulartăților grupului de elevi cărora li se adresează,pe care îi formează.În aceeași viziune a modernului , orele de limba română permit și o abordare transdisciplinară a disciplinei prin identificarea unor relații între istoria națională ca sursă de inspirație în operele literare,literatura universală prin asocierea unor personaje din literatura noastră cu altele similare din cea universală,geografie prin evocarea frumuseții naturii patriei etc. De asemenea textul literar poate fi analizat din mai multe perspective prin orientarea demersului didactic spre dezvoltarea gândirii critice,elevul devenind partener în actul educațional și nu obiect al acestuia.Atsfel,în proiectarea didactică ,din perspectiva unei abordări noi a disciplinei,se pornește de la ideea de competență și nu de la cea de conținut a textului,ceea ce asigură unității de conținut resursele necesare în atigerea competențelor vizate.Relevanța studiului unei limbii,fie ea maternă sau străină,nu își găsește aplicabilitatea decât în măsura în care în urma studiului acesteia,cel care învață este capabil să producă și să înțelegă mesaje într-un mod adecvat și corect.

1.2.Scopul și finalitățile studiului limbii române în liceu

Scopul principal al studierii limbii și literaturii române în liceu este cel de a forma și a dezvolta la elevi cultura comunicării și cultura literar-artistică,elevul fiind capabil să înțeleagă lumea și să comunice cu semenii,iar prin intermediul culturii literar –artistice va putea să își utilizeze în mod conștient și eficient capacitățile proprii de rezolvare a problemelor cotidiene prin raportare la experiența de lectură și prin cunoașterea și interpretarea operelor literare,dar și prin însușirea unor achiziții teoretice legate de activitățile literar artistice.

Drept urmare, disciplina are drept obiect procesul instruirii deopotrivă teoretice și practice, în mod conștient și activ a limbii române ca instrument de comunicare,înțelegere și cunoaștere,pe de o parte,iar pe de altă parte , familiarizarea elevilor cu literatura română pe baza unor opere reprezentative pentru vârsta acestora.

Așadar pornind de la aceste concepte ne vom opri în cele ce urmează asupra finalităților studiului limbii și literaturii în școală,respectiv în învățământul oblogatoriu și în ciclul superior al liceului ,respectiv clasele XI-XII.

Finalitățile generale ale studiului limbii române sunt cele care stau la baza stabilirii obiectivelor generale și specifice ale predării-învățării acesteia,fiind o disciplină care face parte din Curriculum național ,dar și limba maternă,cea de școlarizare,ea este instrumentul de comunicare ,atât în cadrul instituțiilor de învățământ ,cât și în afara lor,de aceea competența cheie pe care aceasta o vizează este cea de comunicare în limba maternă indiferent de domeniu de activitate și în orice domeniu de cunoaștere , la sfârșitul unui ciclu de învățământ elevii vor fi capabili:” să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare.” (conform Programă școlară de limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.5).

Finalitățile studiului disciplinei se reflectă în setul de competențe și deprinderi de comunicare scrise și orale pe care elevii le vor dobândii pe parcursul școlarizării ,respectiv înțelegerea fenomenului lingvistic ,utilizarea limbajului conotativ și denotativ(stilurile funcționale ale limbii române),nivelurile de folosire a limbii(fonetică,vocabular,morfologie și sintaxă) și evoluția limbii ca organism viu în contină dezvoltare,în deplină concordanță cu evoluția istorică și tehnologică a societății.

Finalitățile studiului disciplinei se reflectă în setul de competențe generale și în setul de valori și atitudini enunțate în programele școlare și care izvorăsc din structura acestora:notă de prezentare competențe specific,conținuturi ale învățării,sugestii metodologice.Limba și literature română este o disciplină cu finalități proprii,acestea fiind în strânsă legătură cu finalitățile generale educaționale și cu idealul educațional.În același timp finalitățile și scopul studiului disciplinei noastre îl constituie formarea unei culturii a comunicării a viitorului adult pregatindu-l pentru viață prin formarea capacitații de a interacționa cu semenii , prin a-l pregăti pentru învățarea pe tot parcursul vieții,prin setul de valori și atitudini care se regăsesc în programele școlare ale disciplinei ,programe care vizează și asigurarea unei comunicări calitative prin cunoașterea , stăpânirea și utilizarea corectă a normelor limbii literare în producerea de mesaje orale și scrise,respectiv a normelor ortografice,ortoepice,morfologice și de punctuație,dar și prin raportarea valorilor literaturii naționale la literatura universală,urmând principiul sicronismului lovinescian.

Un al rol deosebit al disciplinei îl constituie “formarea deprinderilor fundamentale de muncă intelectuală”.(Constanța Bărboi ,1983,pag.51)prin stimularea plăcerii pentru lectură care are drept scop îmbogățirea și adâncirea experiențelor umane facilitate de lectura operelor literare,creșterea sensibilității,trăirilor afective și intelectuale oferite de operele literare,dar și îmbogățirea vocabularului. În abordarea mea privind finalitățile studiului maternei mi-a atras atenția observația Alinei Pamfil “materna este calea prin care articulăm în mod esențial lumea ,iar în această articulare se petrece atât în registrul unicului,cât și în cel al universului”autoarea sublinează faptul că” a articula înseamnă aici a gândi,a înțelege” (Alina Pamfil,2008, pag.17

Consider justificată această opinie întrucât limba română se învață mai întâi într-un mediu nonformal,familie acolo unde ea se învață fără a se fixa niște obiective clare la care copilul trebuie să ajungă la finalul învățării, și abia mai pe urmă în instituțiile de învățământ ,într-un cadru formal,unde se urmăresc anumite competențe și abilități în funcție de nivelul de învățământ,respective:preșcolar,primar,gimnazial și liceal.În mediul familiar copilul “articulează”și începe să conștientizeze necesitatea cunoașterii maternei,ca modalitate esențială de pricepere și înțelegere a lumii care poate viza fie realitatea ei,fie discursurile și instanțele care au produs-o,apoi intervine necesitatea cunoașterii limbii literare într-un cadru formal și specializat întrucât îl pregătește pentru viața,pentru integrarea cu succes în societatea contemporană,comunicarea fiind mijlocul esențial de supraviețuire chiar și într-o lume a tehnologiei.

1.3.Analiza conceptului de comunicare și competență de comunicare

“ Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețina în comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunității.” (www.citatepedia.ro)

citat din John Dewey

Văzută ca un ansamblu dterii limbii literare într-un cadru formal și specializat întrucât îl pregătește pentru viața,pentru integrarea cu succes în societatea contemporană,comunicarea fiind mijlocul esențial de supraviețuire chiar și într-o lume a tehnologiei.

1.3.Analiza conceptului de comunicare și competență de comunicare

“ Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețina în comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunității.” (www.citatepedia.ro)

citat din John Dewey

Văzută ca un ansamblu de acțiuni care au drept scop comun transmiterea de mesaje,informații între un emițător și un receptor,comunicare este conform DEX:

COMUNICÁRE s.f. 1. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 2. Înștiințare, informație, știre; raport. 3. Contact, relație, legătură. 4. Prezentare într-un cerc restrâns de specialiști a unei contribuții personale într-o problemă științifică; lucrare care face obiectul unei comunicări. * Comunicare artistică = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de artă. [< comunica]. www.dexonlin.ro

Cuvântul “comunicare”este de origine latină “comunicare” înseamna “ a face comun”. Scopul principal pentru care comunicam este cel de a transmite ideiile, sentimentele , emoțiile, părerile noastre, pentru a influența, pentru a corela rezultatele muncii, pentru a socializa,etc.

Din punct de vedere istoric studiul procesului de comununicare începe înaintea erei noastre. El a fost izvorât din contextul social al Greciei Antice unde funcționa principiul conform căruia fiecare trebuia să își fie propriul avocet ,ceea ce a contribuit la dezvoltarea comunicării între oameni ,întrucât cel care reușea să se impună prin felul de a vorbi și de a comunica în general, devenea lider politic și făcea parte din conducerea societății. In secolul V i.e.n, Corax din Siracuza este cel care a introdus primele elemente de teorie a comunicării în cartea “Arta retoricii” apărută în aceea perioada. Studiul comunicării este introdus în viața academică greacă alături de filozofie, de către Platon și studenții săi, printre care și Aristotel. În anul 100 î.e.n. filozofii romani, printre care și Cicero, sunt cei care elaborează primul model al sistemului de comunicare. În secolele următoare nu mai sunt adusre elemente noi în teoria comunicării umane. Dupa anul 1600, problema comunicării este readusă în centrul atenției vieții sociale; aceasta pe de o parte, din pricina diminuării rolului bisericii, ca sursă unică de putere politică, iar pe de alta parte, din pricina apariției statelor naționale, a regimurilor democratice și a universităților. Toate acestea contribuie la creșterea libertății de exprimare, la dezvoltarea literaturii și sporirea numarului de publicații. In ceea ce privește România, pâna în 1989 nu au existat preocupări legate în mod expres de comunicare, ca o disciplină academică de sine stătătoare. ( Simona Iovanut,2001,pag.6)

Comunicarea apare într-o situație dată, într-un anume context, care se deosebește de altul. Aceasta înseamna ca elementele constitutive ale procesului de comunicare, participanții, diferă în funcție de situații.Contextul în care apare comunicarea poate fi: interpersonal, în grupuri mici, organizațional, public, de masă, intercultural, familial, în domeniul sănătății sau politic. Natura comunicarii se schimba și este influențată de context.

Studiul limbii materne este cel care facilitează situația de comunicare în diferite contexte de comunicare,programele școlare fixând în setul de competențe generale “utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și producerea de mesaje în diferite situații de comunicare” . (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.4),deci materna este cea care permite dezvoltarea capacitații de înțelegere a lumii în profunzimea ei,elevul dobândind pe parcursul școlarizării capacitatea de a înțelege și de a produce anumite opinii proprii în diverse situații de comunicare prin competențele lingvistice și culturale vizate de programele școlare.La sfârșitul perioadei de școlarizare liceală elevii își verifică aceste capacitați în cadrul examenului de obținere a certificatului lingvistic de comunicare în limba română ,unde în funcție de gradul de stăpânire a maternei în diverse situații de comunicare primesc un calificativ respectiv :mediu ,avansat sau experimentat,pornind de la Cadrul European de referință: “Comunicarea în limba maternă este abilitatea de a exprima și de a interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă scrisă, cât și orală (ascultare, vorbire, citire și scriere), și de a interacționa lingvistic adecvat și creativ, în diverse contexte sociale și culturale: în educație și formare, la muncă, acasă și în timpul liber.” Competențe-cheie pentru învățământul pe tot parcursul vieții, 2006

Programele școlare de Limba și literatura română sunt structurate pe trei domenii: limbă,literatură și comunicare,domenii care se întrepătrund și se determină reciproc,profesorul trebuie să gasească în procesul de predare –învățare punctele de legătură,de conexiume între cele trei domenii.Spuneam că cele trei domenii se întrepătrund și se determină reciproc,astfel domeniul literatură prin textele literare și nonliterare pe care programele și manualele școlare le propun au rolul de a oferii domeniului limbă și comunicare resurse și materiale diverse sub aspect textual,respectiv structura textului și tipul de text,lingvistic,vizează organizarea elementelor de construcție a comunicării ,și discursiv ,prin adaptarea emițătorului la situația de comunicare.Astfel cunoștințele legate de construcția comunicării sunt cele care oferă instrumentele necesare studiului textelor literare și nonliterare,precum și analiza și interpretarea acestora.

Sub acest aspect putem conchide că și inversul își dovedește valabilitatea,respectiv cunoștințele din domeniul limbii sunt necesare domeniului comunicării,prin utilizarea

tuturor registrelor stilistice în procesul comunicării,ele fiind cele care asigură și conferă selecția și îmbinarea corectă a elementelor de construcție a comunicării într-un mod corect și eficient.

Actualele programe școlare au la bază modelul „comunicativ-funcțional”,model carese bazează pe dezvoltarea acelor abilități și deprinderi de înțelegere(comprehensiune) a textului respectiv: –oral-a asculta(cu rol de auditor) ;

-scris-a citi(cu rol de lector),

și producerea de texte:-a vorbi(cu rol de locutor);

-a scrie(cu rol de scriptor), acestea interacționează reciproc în actul comunicării prin întelegerea textului după auz,lectură,vorbire,respectiv scriere.

Pentru domeniul literatură ,comunicarea ocupă de asemenea un rol deosebit de important,literatura fiind vazută și ea ca un act de comunicare între cititor și autor ,iar achizițiile de limbă sunt cele care ne conferă și ne asigură aplicarea regulilor gramaticale,sistematice,în producerea și receptarea unor informații,mesaje.

Drept urmare cele trei domeniu de studiu al maternei pe care le propun programele școlare converg în acceași direcție ,prin determinare reciprocă,respectiv producerea și receptarea de mesaje prin actul comunicării.

Comunicarea,pentru elevi, nu este doar un act de producere și receptare de mesaje la disciplina limba și literatura română,ci vazută ca limbă maternă și limbă de școlarizare,ea le este și un mijloc de informare și de învățare pe care îl aplică în achiziția și însușirea de noi cunoștințe și în studiul celorlate discipline de școlarizare.

Asfel,modelul comunicativ-funcțional propus de programele școlare schimbă radical accentele pe care le va avea la bază studiul disciplinei noastre,literatura nu va viza doar studiul textului literar sau nonliterar pentru elevi,ci și actul comunicării,prin faptul că elevii vor intra în dialog cu textul propus prin lectura acestuia și prin emiterea unor judecății asupra lui,prin a-și exprima propriile impresii de lectură prin analiza problematicii acestora.Programele școlare de liceu au în vedere prin domeniul limbă și comunicare nu atât învățarea unor reguli gramaticale,de limbă (acestea fiind vizate în special de programele de gimnaziu),cât mai ales modul în care elevii sun capabili să aplice cele învățate la domeniul limbă și comunicare în producerea și receptarea unor mesaje scrise și orale,respectiv integrarea acestora în sistemul propriu de valori și atitudini.

Se impune de asemenea o analiză atentă aconceptului de „competență”,competența este „un asamblu integrat de cunoștințe ,deprinderi și atitudini care permit subiectului,în fața unei categori de situații,de a se adapta ,de a rezolva probleme și de a realiza proiecte”

(C.Deloi,2002,pag.23-24).

Centrarea învățământului românesc pe obținerea de competențe ca finalitate a educației a avut un parcurs anevoios în perioada post decembristă.Parcursul acesta ar putea fi descris în modul următor:

-I etapă 2001-2002 se realizează primele programe centrate pe competențe pe ciclul superior al liceului,respectiv clasele XI-XII;

-a-II-a etapă,2003-2004 sunt întocmite programele școlare axate pe competențe și la clasele din ciclul inferior al liceului,clasele IX-X,învățământul va avea 9ani obligatoriu,apoi 10 ani;

-a-III-a etapă,2005-2006,se revizuiesc programele școlare și se elaborează într-o formă nouă centrată pe competențe pentru clasele IX-XI,liceu,iar în anul 2007 are loc generalizarea întregului învățământ liceal pe competențe;

-a-IV-a etapă,anul 2009,înseamnă introducerea în programele de gimnaziu clasele V-VIII,a competențelor generale și specifice în locul obiectivelor cadru și de referință,ceea ce va însemna o continuitate a învățământului centrat pe competențe.

Programele școlare de după 2003 cuprind referiri directe sau indirecte la competențele cheie din cadrul de referință european,introdus pentru prima dată la noi în anul 2002.

După anii 2002-2003,competențele cheie europene suferă modificări până în anul 2008.Cadrul de referință din 2006 acordă un rol deosebit noțiunii de competență ,acestea devenin un numitor comun pentru toate documrentele școlare și pentru toate ciclurile de învățământ ,de la învățământul preșcolar la cel liceal.

Curriculum românesc ține cont de tendințele educației europene prin faptul că actualele programe școlare au în vedere documentele europene referitoare la educație,România a aderat și ea odată cu intrarea în Uniunea Europeană la normativele acesteia.

Cadrul european de referință, Anexa la Recomandarea Parlamentului și a Consiliului European, 2006,propune și recomandă noile competențe necesare tuturor oamenilor pentru a facilita învățarea pe tot parcursul vieții a cestora și pentru ca toate persoanele , din Uniunea Europeană, să facă față unor cerințe impuse de o societate și o economie bazate pe cunoaștere. Cadrul Comun European de referința propune 8 competențe cheie(key-competences) pentru școlarizarea obligatorie:

1.aptitudini și competențe lingvistice(în limba maternă);

2. aptitudini și competențe lingvistice(în limbi străine);

3. aptitudini și competențe matematice;

4. aptitudini și competențe științifice și tehnologice;

5. aptitudini și competențe învățare (learning to learn);

7. aptitudini și competențe civice, interpersonale, interculturale și sociale;

8. aptitudini și competențe antreprenoriale.

Analizând definiția dată de comisia europeană competențelor -cheie conchidem următoarele:

-competențele cheie stau la baza educației și trebuie urmărite pe tot parcursul vieții;

-competențele au un caracter transdisciplinar și conferă celui format cunoștințele,abilitățile,deprinderile necesare încadrării cu success în societatea democratică;

-competențele-cheie sunt cele care se regăsesc în finalitățiile educației în general și în finalitățile studiului fiecărei discipline din planul cadru de învățământ,în special.

Afirmația mea de mai sus ăși are temeiul în faptul că în întocmirea planurilor de învățământ (2003,2004,2006) s-a pornit,după cum se precizează în nota de fundamentare(OMECT nr.5723/23.12.2003),de la aceste competențe-cheie,precizându-se faptul că cele 7 arii curricular sunt compatibile cu cele 8 competențe vizate de Cadrul Comun European.

Rolul normativ al acestor competențe-cheie este întărit și de introducerea acestora în Legea Educației Naționale:

“ART. 2

(1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate.

ART. 4

Educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini.

(www.edu.ro,extras din Legea educației naționale, Legea Nr. 1 din 5 ianuarie 2011,cu modificările și completările ulterioare).

Ne vom opri în cele ce urmează în mod evident asupra celei dintâi competențe cheie,respectiv aptitudini și competențe lingvistice(în limba maternă).

Văzută ca mijloc de interacțiune,comunicarea vizează atingerea unor competențe lingvistice prin capacitatea de a aplica normele gramaticale în emiterea unor mesaje fie ele scrise sau orale,prin formarea unor enunțuri corecte din punct de vedere gramatical și utilizarea acestora într-un mod adecvat în contexte de comunicare diferite.Din punct de vedere pedagogic competența vizează întreaga teorie a limbajului,componența ei lingvistcă are în vedere cunoașterea ,chiar și la modul ei teoretic,a unei limbi.

Didactica limbii române atinge o nouă fază prin orientarea spre formarea de competențe de comunicare,de lectură și de muncă intelectuală prin “a învăța,a știi să înveți”.De asemenea didactica disciplinei îi dă libertatea profesorului de a selecta acele texte reprezentative din patrimoniul național care se potrivesc particularităților elevilor pe care acesta îi formează.Orele de limba română permit și o abordare transdisciplinară prin identificarea unor relații între istoria națională ca sursă de inspirație în operele literare,literatura universală prin similitudinile pe care personajele din operele studiate le prezintă cu personajele din literatura universală,geografia ,cunoașterea frumuseții naturii patriei constituind o altă sursă inepuizabilă de inspirație.Textul literar poate fi analizat din mai multe perspective prin orientarea demersului didactic pe dezvoltarea gândirii critice,creative,elevul devenind partener în actul educațional și nu neapărat obiect al acestuia.Asfel,în proiectarea didactică,din perspectiva unei abordări noi a disciplinei se pornește de la ideea de competență și nu de la cea de conținut a textului,ceea ce asigură unițății de conținut necesitatea de a atinge competențele vizate.Relevanța studiului unei limbii,fie ea maternă sau străină ,nu își găsește aplicabilitatea,dacă în urma studierii ei,cel care învață nu este capabil să producă mesaje adecvate și să le înțeleagă în contexte diferite de comunicare.

1.4.Competențe de comunicare culturală

“Cultura e o formă de viață prin care o colectivitate umană își exprimă forța creatoare. “

Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni (1980)

Ideea de competență cunoaște mai multe definiții,dintre acestea cea mai relevată mi s-a părut aceasta:”Competența este un ansamblu –sistem integrat de cunoștințe,deprinderi și atitudini,dobândite de elev prin învățare și mobilizate în contexte specifice de realizare,adaptate vârstei elevului și nivelului cognitiv al acestuia,în vederea rezolvării unor probleme cu care acesta se poate confrunta în viața reală” Olga Cosovan,pag.6

Un rol deosebit în formarea și structurarea competențelor de comunicare îl au instituțiile culturale și viziunea pe care acestea o propun asupra limbii și literaturii române.Socialul este cel care dictează nivelul și tipul cunoștințelor și abilităților lingvistice și culturale pentru viitorul cetățean.Modificările de perspectivă din programele școlare au în vedere exigențele societății în care trăim,motiv pentru care abordează o viziune nouă asupra studiului limbii române,limba fiind vazută ca un mijloc de comunicare,iar cultura o “realitate plurală și deschisă”. Alina Pamfil,2008,pag.20

Văzută ca mijloc de interacțiune,comunicarea vizează atingerea unor competențe lingvistice prin capacitatea de a aplica normele gramaticale,prin formularea unor enunțuri corecte din punct de vedere grammatical și utilizarea acestora adecvat în context de comunicarea diferite.Din punct de vedere pedagogic competența vizează întreaga teorie a limbajului,competența ei lingvistică are în vedere cunoașterea,chiar și la modul ei abstract ,a unei limbii.

Competența de comunicare este “capacitatea care permite producerea și interpretarea mesajelor,precum și negocierea sensului în context specific,assimilate situației de comunicare” Mina Maria Rusu,2009,pag.3

Competența de comunicare nu vizează doar compartimentul de interacțiune social,ci și “asimilarea unor cunoștințe metalingvistice.” Alina Pamfil,2008,pag.21

Aceste cunoștințe îi servesc elevului nu doar în procesul de comunicare ,ci și în cunoașterea limbii materne,maternal constituind o cale de access pre învățarea limbilor străine,iar însușirea noțiunilor gramaticale au rolul de ai dezvolta elevului gândirea și logica.

Prin competență de comunicare trebuie să înțelegem așadar “valoarea funcțională generatoare a unei consecințe” Alina Pamfil,2008,pag.21

În ultima perioadă atunci când se adduce în discuție analiza competențelor de comunicare ,acestea sunt tot mai des associate de analiza competențelor cultural și literare.

Preocuparea actualelor programe școlare se axează pe formarea competențelor cultural,prin care elevilor li se propune crearea unui set de valori și atitudini specific comunității din care fac parte.În setul de valori și atitudini propus de programele școlare regăsim următoarele:”formarea unor reprezentări cultural privind evoluția și valorile literaturii române;cultivarea unei atitudini positive față de limba maternă și recunoașterea rolului acesteia prin dezvoltarea personal și îmbogățirea orizontului cultural”. Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.4

Modificarea de perspectivă din programele școlare au în vedere exigențele societății în care trăim,motiv pentru care propun o viziune nouă asupra limbii și culturii,limba devenind un instrument de comunicare,iar cultura este ,în viziunea programelor școlare,”o realitate plural și deschisă”. Alina Pamfil,2008,pag.21

Limba maternă este cea care permite dezvoltarea unor capacități de înțelegere a lumii,lucru care se reflectă în programele școlare prin competențele generale care vizează”utilizarea corectă și adecvată a limbii româneîn receptarea și producerea mesajelor în diferite situații de comunicare” Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.4 adică înțelegerea și producerea unor opinii în diverse situații de comunicare,cât și prin competențele lingvistice și cultural vizate de aceleași programe școlare.

Înainte de o analiză asupra modului în care limba română contribuie la formarea competențelor cultural,consider necesar definirea termenului de cultură.

Edward Burnett Tylor (1832-1917) definește termenul de cultură“ansamblu complex ce include cunoașterea, credințele, arta, morala, dreptul, tradițiile și obiceiurile și orice alte capacități și obișnuințe dobândite de indivizii unei societăți”

Dicționarul explicativ al limbii române definește asfel cei doi termini:

CULTÚRĂ, culturi, s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ♢ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale multe și temeinice. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. (http://dex.infoportal.rtv.net/~cuvant-cultur%C4%83.html )

Așa cum reiese și din definiția termenului de cultură un rol deosebit în formarea și structurarea competențelor cultural îl au instituțiile culturale și viziunea propusă de acestea asupra limbii și literaturii române.

Socialul este cel care dictează nivelul și tipul cunoștințelor și abilităților lingvistice și cultural pentru viitorul cetățian.

Modificările de perspectivă din programele școlare au în vedere așa ,cum am mai afirmat, exigențele societății în care trăim,acestea cuprind trei domenii:limbă,literatură și comunicarea,iar profesorul de limba română trebuie să găsească conexiunea între aceste domenii vizate de programele școlare.

Vom încerca să analizăm în cele ce urmează modul în care cele trei domenii propuse de programele școlare contribuie la formarea capacităților și deprinderilor de comunicare culturală și modul în care cele trei domenii se întrepătrund și se determină reciproc,astfel, literatura prin textele literarare și nonliterare pe care le propune are rolul de oferi domeniului limbă și comunicare materiale diverse sub aspect textual (structura textului,tipul de text) și lingvistic(vizează organizarea elementelor de construcție a comunicării) și discursive (prin adaptarea discursului emițătorului la situația de comunicare).Așadar, cunoștințele legate de construcția comunicării sunt cele care oferă instrumentele necesare studiului textelor literare și nonliterare precum și analiza și interpretarea acestora.De asemenea este valabil și inversul ,adică cunoștințele din domeniul limbii sunt necesare domeniului comunicării ,ele fiind cele care asigură selecția și îmbinarea corectă a elementelor de construcție a comunicării ,făcând comunicarea corectă și eficientă.

Actualele programe școlare au la bază modelul comunicativ-funcțional care se bazează pe dezvoltarea abilităților și deprinderilor de comprehesiune a textului oral,rol auditiv(a asculta),a citi (rol de lector), producerea de texte(a vorbi-rol de locator) și a scrie(rol de scriptor),acestea interacționează reciproc în actul comunicării prin înțelegerea după auz,lectură,vorbire respective scriere.

Pentru domeniul literatură,comunicarea ocupă de asemenea un rol deosebit de important,literatura fiind văzutăși ea ca u n act al comunicării(între autor și cititor),iar cunoștințele de limbă sunt cele care ne confer aplicarea unor reguluii în procesul comunicării,de transmitere și receptare a unor mesaje.

Comunicarea ,pentru elevii,este și o cale de culegere a informațiilor,dar și una de învățare,aceste abilități le aplică nu doar în studiul disciplinei noastre,ci și în achiziția și însușirea unor noi cunoștințe la celelalte discipline de școlarizare,de aici și rolul deosebit pe care îl ocupă disciplina noastră în planurile de învățământ.

Revenind la formarea la elevi a competențelor de comunicare cultural,cultura este văzută ca fiind un sitem de valori materiale și spirituale create de omenire,astfel elevul are nevoie să-și cunoască și să-și descopere identitatea ,de aceea este necesar un dialog deschis și continu cu trecutul și cu valorile generate de acesta.Deschiderea elevului spre latura spirituală a comunității este o calitate _virtute aparte pe care acesta o dobândește pe parcursul ciclului de școlarizare ,aceasta fiind și una dintre elementele formative conturate de educația cultural:cunoașterea de sine,descoperirea propriei identități dar și accesul și integrarea elevului în lumea în care trăiește,adaptarea la condițiile sociale ale epocii.

Programele școlare de limba și literature română pun foarte mare accent pe formarea la elevi a acestor competențe cultural,cheia de access pre descoperirea și formarea lor fiind pe de o parte limba”cultivarea unei atitudini positive față de limba maternă și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personal și îmbogățirea orizontului cultural” (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,2006,pag.4)și pe de altă parte literature:”formarea unor reprezentări cultural privind evoluția și reprezentprile literaturii române.”(Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,2006,pag.4)

Ca profesor de limba și literature română într-o comunitate multiculturală,orașul Livada,Județul Satu Mare,are o populație în care conviețuiesc în armonie români,maghiari,ucraineni,slovaci etc.,consider necesară o scurtă raportare în discuția mea legată de formarea competențelor de comunicare cultural ale elevilor,și laformarea competențelor intercultural sau multiculturale,prin faptul că mereu am încercat să le cultiv elevilor mei interesul,respectul și toleranța față de valorile cultural ale comunității în care trăiesc.Programele școlare propun și ele această abordare,respective:”dezvoltarea interesului față de comunicarea intercultural”. (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XII-a,2006,pag.4)

Includerea în studiul elevilor a unor astfel de texte literare care abordează multiculturalitatea au rolul de a dezvolta acele valori și atitudini vizate de programele școlare.O dovadă în acest sens este romanul “Mara”,de Ion Slavici,a cărui tematică abordează această comunicare intercultural și armonia unor membrii de diferite etnii,care fac parte din aceiași comunitate.Așadar, având în vedere specificul comunității în care îmi desfășor activitatea ,consider oportună în analiza mea și abordarea educației intercultural.Consider că în alegerea curriculumui este necesar să se aibă în vedere și promovarea diversității cultural,iar în alegerea curricumului la decizia școlii este necesară includerea și unor asfel de CDȘ , care să aibă în vedere educația multiculturală,deoarece trebuie să luăm în considerare nu doar conținutul ,ci și mediul în care se predă acel conținut.Asfel programele educative ale unei școli ar trebui să fie elaborate astfel încât să reflecte cultura și modul de învățare al elevilor de etnii diferite.

Așa cum am afirmat ,literature este o disciplină de învățământ care permite atingerea unor obiective de educație intercultural.Ea este calea de acces spre educația intercultural cu condiția să aibă în vedere câteva considerente:abordarea în programele de studiu a unor texte literare aparținând literaturii universal(ceea ce actualele programe școlare respectă),iar profesorul care predă la astfel de clase are datoria de a găsi acele căii de învățare care să modeleze interacțiunile dintre elevii clasei căreia se adresează,dar va avea în vedere și modul în care textul literar este abordat,prin exploatarea optimă a posibilităților de corelare a textelor provenite din culture diferite.

Lectura,așadar,este unul dintre mijloacele de atingere a competențelor intercultural și cultural.În “Nota de prezentare”din Programele școlare pentru clasele a-Xia și a-XII-a se specific faptul că în această etapă de școlarizare la disciplina noastră accentual se va pune pe formarea la elevi a competențelor de comunicare culturală,iată textul programei:”Pe parcursul ciclului superior al liceului(segment aparținând învățământului postobigatoriu),prin disciplina limba și literature română se urmărește consolidarea competențelor de comunicare ale elevilo.O notă specific acestui ciclu de școlarizare este dezvoltarea competenței cultural a elevilor,ceea ce implică un demers de contextualizare istorică și culturală a fenomenului literar.De asemenea ,prin studiul limbii și al literaturii române se urmăresc valoriși atitudini care să contribuie la formarea unei personalități autonome a elevilor,capabile de discernământ și de spirit critic,apte să-și argumenteze propriile opțiuni dotate cu sensibilitate estetică,având conștiința propriei identități cultural și manifestând interes pentru varietatea formelor de expresie artistic” (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,2006,pag.4)

Sintetizând textul programei putem conchide că competențele cultural sunt cele care îl vor ajuta pe elev atât în dezvoltarea simțului esthetic,al bunului gust,al spiritului critic,prin deschidere și interes față de diversitatea de exprimare și manifestare a artisticului,a frumosului,a artei în general și a literaturii ca parte componentă a artei și culturii,cât și în formarea unei personalități individuale,de sine stătătoarea a elevilor,acesta reușind să înțeleagă fenomenul cultural și evoluția istorică a acestuia.

Spuneam că literature,respective lectura este o primă cale în formarea acestor competențe cultural,ea fiind cea care confer tânăruluihrana spiritual de care acesta are nevoie în dezvoltarea sa ,într-o epocă a tehnologiei și a informatizării,lectura este cea care îi confer sensibilitatea pe care știința nu i-o poate oferi,deschiderea spre frumos și spre latura afectivă de care îl privează tehnologia,comunicarea cu semenii ,cu trecutul și valorile sale,confruntarea cu alte mentalității adecvate epocii la care textul lecturii se referă,înțelegerea unei epoci prin factorul lectură.Deci,lectura le deschide orizontul spre înțelegerea și interpretarea unor fenomene literare și cultural.Este important ca profesorul de limba română să găsească acele metode prin care săstimuleze interesul pentru lectură a elevilor săi,iar în interpretarea lecturilor acesta să aibă în vedere inițierea elevului în interpretare textului literar și să nu pună accent pe performanțele de interpretare ale elevului,profesorul trebuie să-I arate calea prin care acesta poate devein un cititor avizat de literatură.De asemenea profesorul va avea în vedere valorificarea textului literar din toate dimensiunile sale,nu doar din cele estetice,adică literature este cea care prezintă o viziune,o reflecție despre lume și viață,despre om,dar în același timp raportându-ne la idea de cultură,ea este cea care ne oferă informații de neprețuit despre anumite epoci istorice,curente cultural și literare etc.Să nu uităm că majoritatea curentelor cultural au avut deopotrivă manifestări și în literatură:umanismul,renașterea,iluminismul,iar cultura a fost mijlocul de iluminare a maselr din cele mai vechi timpuri și până azi.Fară îndoială literature noastră este expresia sensibilității,a vitalității,a existenței și trăiniciei culturii române și prin aceasta ea este cea care contribuie în mod direct,indiscutabil și indubitabil la formarea competențelor cultural ale cetățenilor acestei țări.

Așa cum am mai afirmat,actualele programe școlare pentru liceu pun un mare accent pe dobândirea de competențe cultural,însă în accepțiunea mea consider că cele trei tipuri de competențe:cultural,literare și de comunicare se intersectează și se determină reciproc,motiv pentru care ele nu pot fi văzute și analizate una ăn afara celeilalte.Dobândirea competențelor cultural include competențele literare care la rândul lor se întrepătrund cu cele de comunicare,deoarece competențele de comunicare sunt cele care îi deschid calea și îi confer elevului posibilitatea de a descoperi și a-și însuși domenile immense ale culturii și literaturii.Asfel,aplicate la studiul limbii române cele trei competențe au un rol deosebit în formarea aptidudinilor și deprinderilor precizate de programele școlare necesare elevului pentru integrarea cu success în societate și în pregătirea lui pentru învățarea pe tot parcursul vieții.Aceste aptitudini și deprinderi elevul trebuie să le dobândească pe tot parcursul școlarizării obligatorii.Pornind de la această idée considerăm că rolul competențelor cultural este acela de a asimila acele cunoștințe necesare elevului legate de artă,știință,istoria acestora,respectiv evoluția acestor categorii estetice raportate la diferite epoci și ideologii.Acestea trebuie receptate și analizate în mod obligatoriu cu raportare la epocă și la mentalitatea acesteia.

Alina Pamfil (Alina Pamfil,2006,pag.28 ) afirmă că termenul “cultură”și “cultural”se referă cu prioritate la creațiile culturii majore ,adică la memoria valorilor consecrate de instituțiile de artă și culturii active,manifestate în curiozitatea față de faptele cultural,în încercarea de a le cunoaște și de a le face parte integrantă a existenței individului.

Principalele obiective ale studierii limbii și literaturii române se axează în principal pe îmbinarea armonioasă dintre dezvoltarea personal a elevului și inițierea acestuia în tainele literaturii naționale și chiar universal prin raportarea textelor studiate la literatura universală ,așa cum se stipulează în programele școlare “punerea în context a textelor literare prin raportare la epocă sau la curente cultural/literare” Programă școlară de examen pentru disciplina Limba și literatura română,bacalaureat 2015,2014,pag.2

(programa bac),iar în recomandărole privind conținutul învățării se specific faptul că”Se revomandă ca în textile/creațiile artistice selectate pentru studio să fie incluse și scrieri din literature universal sau filme aparținând cinematografiei universal” Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului, 2009,pag.2

1.5.Conținuturile disciplinei pe liceu:clasele IX-XII

Conținuturile disciplinei noastre pe toate nivelurile de învățămând se regăsesc în modelul curricular actual,respectiv în programele școlare,în documentele școlare de tip reglator,dar și în cadrul educației nonformale ,prin activitățile extrașcolare organizate de școală precum:cercurile de lectură,de creație,cercuri cultural artistice,concursuri etc.

Termenul de „curriculum”provine din limba latină (curriculum,singular;curricula,plural)unde înseamnă „alergare”,”cursă”

învățământ,programe manuale ,proiecte de lecție)care circumscriu parcursul școlar în raport cu factorul timp” Nicolae Eftenie, 2008,pag 21

Așadar,termenul de curriculum însumează practica și teoria unor componente fundamentale precum:finalitățile educaționale,conținutul învățământului și strategiile de

Azi,termenul de curriculum reprezintă „un ansamblu structurat de finalități,conținuturi și strategii ce se prezintă în forma unor documente școlare(planuri de instruire în contexte formale,nonformale și informale,precum și tehnicile și mijloacele de evaluare a activității didactice.” (Achim,Boja,Ignat,Maier,Pirău, 2010,pag.22)

Așadar,termenul de curriculum însumează practica și teoria unor componente fundamentale precum:finalitățile educaționale,conținutul învățământului și strategiile de

Din definiția de mai sus concluzionăm faptul că tipologia curriculară este una diversificată,vom lua însă în discuție trei tipologii curriculare,respectiv:curriculum general,specializat și pe cel informal.

Prin curriculum general înțelegem acea parte a curricumului care stă la baza formării și dezvoltării aptitudinilor dobândite de elevi pe parcursul primelor etape de școlarizare.

Curriculum specializat la curriculum centrat pe cunoștințe și aptitudini dobândite la anumite discipline,prevăzute de didactică specială și programele de învățământ ale disciplinelr respective:limba și literatura română,științe umaniste,matematică și științe,arte plastice etc.

Curriculum informal apare în contexte de învățare altele decât cele din instituțiile de învățământ precum:mass-media,instituții culturale,instituții religioase etc.

Pornind de la faptul că conceptul de curriculum însumează” un ansamblu de un ansamblu structurat de finalități,conținuturi și strategii ce se prezintă în forma unor documente școlare(planuri de învățământ,programe, manuale ,proiecte de lecție)”,în aceste documente se regăsesc și conținuturie disciplinelor.Înainte de o analiza a conținuturilor disciplinei noastre considerăm utilă o scurtă analiza a statutului disciplinei în planul de învățământ.

Planul de învățământ este „un document oficial în care sunt prevăzute obiectele de învățământ,structurate pe clase și ani de studiu,numărul de ore săpămânal (maxim și minim) pe diferite discipline sau arii curriculare,precum și locul diferitelor obiecte de învățământ în anasamblul instrucțional pe cae-l alcătuiesc.Este documentul care detaliază conținutul fiecărei discipline de învățământ pentru fiecare an de studiu și pentru fiecare clasă.” Eftenie Nicolae, 2008,pag 21

La baza realizării planului de învățământ stau mai multe principii,dintre care amintim:

a)principiul de politică educațională cu subcategoriile:

-principiul descentralizării și flexibilizării îi dă posibilitatea fiecărei școlii de a construi scheme orare proprii pentru disciplinere obligatorii și opționale;

-principiul descongestionării,are în vedere flexibilizarea programului școlar printr-un număr mai mare de discipline aflate în curriculum la decizia școlii,stimularea motivației elevilor pentru învățare și acordarea unei importanțe deosebite calității învățării și finalităților acestei;

-principiul eficienței-se realizează prin activitățile de consiliere și orientare,cursuri opționale;

-principiul optimizării învățământului românesc cu cel european.

b)principii de generare a planului de învățământ cu subcategoriile:

– principiul selecției și ierarhizării culturale;

-principiul funcționalității;

-principiul coerenței prin integrarea ariilor curriculareîn ineriorul sistemului și a obiectelor de studiu în cadrul ariilor curriculare;

-principiul egalității șanselor acordă șansa elevului de a se exprima în funcție de aptitudinile sale,prin includerea CDȘ pe lângă orele din trunchiul comun în funcție de nevoile și opțiunile elevilor.La disciplina noastră se pot include CDȘ –uri de stilistică și teoria literaturi ,concepte operaționale etc.;

-principiul flexibilității și al parcursului individual-face referire la existența unui curriculum individualizat și diferențiat;

-principiul racordării la social-asigură absolventului de liceu premizele de a-și continua studiile(în învățământul postliceal sau universitar) sau încadrarea acestuia pe piața muncii.

1.5.1.Analiza programelor școlare de Limba și literatura română pentru liceu

Programele școlare sunt „documente curriculare oficiale care redau sintetic conținuturile învățământului,pe discipline și pe ani școlari,respectiv descriu oferta educațioonală a unei anumite discipline,pentru fiecare an de studiu ,pentru un parcur școlar determinat” (Ionescu M,Bocoș M,2009,pag.186)

Actualele programe școlare sunt realizate pe modelul comunicativ-funcțional,în literatura de specialitate mai poartă numele și „programe analitice”sau curriculum scris,asfel având același statut ca și planurile de învățământ,acestea fiind documente de politică educațională.Planul de învățământ precizează obiectele,în schimb programele

școlare precizează priceperile și deprinderile precum și volumul de cunoștințe pe care cursantul trebuie să le dobândească pe parcursul unei perioade de timp,respectiv un an

școlar.Programele școlare sunt cele care redau conținuturile învățării pentru fiecare disciplină.

În alcătuirea programelor școlare trebuie să se țină seama de câteva princiipii:

-principii și obiective generale,care impun stabilirea finalitățiilor studiului disciplinei,în cazul disciplinei noastre,de exemplu,stimularea gustului pentru lectură și plăcerea lecturii,formarea elevului ca cititor avizat de literatură prin instrumentele necesare abordării textului literar,deci finalitatea se regăsește în elev și nu neapărat în materia pe care acesta o studiază;Nicolae Eftenie consideră că pentru atingerea obiectivului funcțional este necesar să ne punem câteva întrebări:”Cum trebuie să arate absolventul de liceu?Ce capacități urmează să-ți însușească elevul pentru a lucra cu textul literar?și Ce cunoștințe urmrază să-ți însușească elevul pentru a avea conștiința identițății sale culturale? (Nicolae Eftenie,2008,pag.26)

-principiul orientativ:profesorul va aborda un stil de predare-învățare axat pe metode activ participative,un stil interactiv,astfel încât pe parcursul actului didactic va stimila opinia personală a elevului,așa cum recomandă programele școlare.Discursul didactic și conținutul programei va fi adaptat la capacitățile elevilor și la nivelul clasei,prin diferențiereîn funșție de filiera liceului:teoretică,tehnologică,vocațională,etc.

-Redactarea programelor școlare trebuie să aibă o logică internă,să fie accesibile,clare cu un vocabular activ și specializat.

Actualele programe de liceu,chiar dacă nu sunt pe placul întregului corp profesoral,respectă aceste principii:pe de o parte ,pricipiul descongestionării din planul de învățământ,prin faptul că dă posibilitatea școlilor de a-ți atinge obiectivele educaționale prin propunerea de CDȘ în funcție de nevoile și opțiunile elevilor,iar pe de altă parte programele actuale îi dau posibilitatea și libertatea profesorului în alegerea conținuturilor și a textelr literare adaptate specificului clasei,grupului de elevi.De asemenea în procesul de proiectare didactică ,dascălul are posibilitqatea de a se ghida după același principiu al adaptabilității.

Dat fiind faptul că programele școlare pun accent pe latura formativă a elevului ,scopul final al aplicării acestora este acela de a-i dezvolta elevului gândirea

critică,reflexivă și capacitatea de a fi autonom prin raportare la propria identitate,cultură,textele studiate dându-i posibilitatea exprimării libere,critice și creative.

Conținuturile sunt proiectate în raport cu un set de competențe specifice,iar programele propun îmbinarea armonioasă dintre instrumentele de lucru cu textul și studiul descriptiv al literaturii ,acest lucru stimulează aportul creativ al cadrelor didactice,autorilor de manuale și auxiliare didactice.Profesorii pot găsi modalitățile cele mai oportune prin care să-ți atingă obiectivele propuse ,prin adaptarea studiului disciplinei la specificul clase de elevi .Actualele programe școlare de liceu la Limba și literatura română își propun reechilibrarea ponderii acordate studiului limbii în variantă ei scrisă ți orală,iar accentul se va deplasa de pe simpla achiziție de cunoștințe pe formarea competențelor și atitudinilor.

Curriculum(programa școlară) trebuie să conțină următoarele componente:

-scopul și obiectivele activității didactice;

-mijloacele și setul de activități utilizate pentru atingerea acestor teluri;

-instrumentele și mijloacele de evaluare pentru a determina nivelul în care actul educațional a fost eficient,adică trebuie să conțină mijloacele de predare-învățare-evaluare;

Astfel schimbarea de accent dinspre conținuturi spre formarea de competențe din actualele programe pot fi transpuse în contexte noi ale studiului disciplinei,ceea ce deplasează orientarea și demersul didactic de la aspectul lui teoretic (a știi despre)la aspectul său practic(a știi cum)de la conținut la competențe,atitudini și deprinderi.

Accentul nu mai cade pe cantitate,ci pe calitate , informațiile vor fi structurate permițănd legăturile de sens dintre ele,conținuturile sunt cele care ajută la atingerea obiectivelor/competențelor.Are loc o schimbare de viziune dinspre latura informativă spre cea formativă.

În procesul de predare-învățare profesorul ghidează și facilitează învățarea,elevul

nu este obiect al învățării,ci partener în însușirea noilor cunoștințe,activ un rol activ-participativ la propria îvățare.

Așa cum am mai arătat în viziunea actualelor programe școlare nu conținuturile sunt importante,ci atingerea obiectivelor prin formarea de competențe ,priceperi și deprinderi,modelul folosit de programa de limba română are la bază modelul comun pentru toate disciplinele din aria curriculară Limbă și comunicare,respectiv cel comunicativ -funcțional.

Modelul comunicativ -funcțional presupune două tipuri de procese:emiterea (producerea) de mesaje scrise și orale și receptarea acestora(ascultarea sau lectura).Aceste deprinderi sunt necesare învățării oricărei limbii inclusiv a maternei.

Domeniile propuse spre contextualizarea activităților de învățare a studiului limbii și literaturii române sunt:I.Literatură;II.Limbă și comunicare.Aceste domenii sunt insulare,profesorul ,prin măiestria sa,trebuie să găsească înabordarea disciplinei,punctele de legătură dintre acestea ,care să permită predarea integrată.

Domeniul literatură cuprinde: texte literare și nonliterare oferind domeniului limbă și comunicare materiale diverse atât sub aspect textual(structura textului,tipologia acestuia),lingvistic(organizarea comunicării la nivelul propoziției și a frazei)și discursiv sau situațional(adaptarea comunicării la circumstanțele acesteia).

Cunoașterea elementelor comunicării,care ține de domeniul limbă,oferă studiului textului nonliterar sau literar instrumentele necesare analizei și interpretării textului.

Literatura devine un domeniu dinamic prin modelul comunicativ funșțional,ea nu este doar cunoaștere,ci șicomunicare,ea facilitează comunicarea ,ceea ce presupune obligativitatea lecturii operei literare.În clasele de liceu și domeniul limbă capătă capătă noi dimensiuni ,elevul nu daor învață reguli gramaticale,ci trebuie să știe să aplice acele reguli învățate în gimnaziu în procesul de comunicare.

Programele de liceu au la bază trei competențe generale:

“1.Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de

comunicare

2. Comprehensiunea și interpretarea textelor

3. Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curenteculturale / literar

4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare”

( Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,2006,pag.4)

Programele școlare a un parcurs didactic coeren și funcțional,ele au un parcurs eșalonat asigurând contonuitatea cunoștințelor dobândite în ciclurile anteriaore de învățământ,fiecare an de studio având o dominant,asfel la clasa a IX-a ,programele școlare propun un nou mod de abordare a textului literar din perspectivă tematică,cu rolul de a ușura abordarea și familiarizarea elevului cu tipurile de texte și să fie capabili să facă legătura dintre textul studiat și experiența personal.O altă competență vizată de programa școlară este stimularea placerii de a citi.

În clasa a-X-a ,literature programele școlare propun abordarea literaturii dintr-o perspectivă structural mai largă(proză,pezie,dramaturgie și chiar critic literară) cu rolul de a le stimuli elevilor capacitatea de înțelegere,analiză și interpretare a textului literar.

Clasele XI-XII propun abordarea literaturii din perspectivă cronologică:epoci și ideologii literare,prin contextuarizarea textelor literare sub aspect istoric și cultural.

În ceea ce privește domeniul limbă și comunicare programele școlare acordă o atenție deosebită acestor elemente ,punând accentual pe latura aplicativă și corelația lor cu textul literar studiat.

1.5.2 Structura și conținuturile programei de Limba și literature română pentru liceu

Programele școlare de limba și literature română atât pentru gimnaziu ,cât și pentru liceu se deschid cu o notă de prezentare descrie filozofia disciplinei, finalitățile acesteia, parcursul obiectului de studiu, domeniile în care vor fi contextualitâzate activitățile de învățare pentru studiul disciplinei,argumentează structura didactică adoptată ,statutul disciplinei în Planul cadru de învățământ și numarul de ore alocat disciplinei în trunchiul comun pentru fiecare filieră ,profil și specializare,și numarul de care îi pot fi allocate disciplinei în afara trunchiului comun la anumite profiluri și specializări.Tot aici apare și structura programei.

2.Competențe generale – sunt definite pentru un ciclu de învățământ și sunt cu un grad ridicat de generalitate și complexitate.Rolul acestora este acela orientare a demersului didactic spre achizițiile finale ale elevului.Pentru ciclul inferior al liceului (clasele IX-X ) în programele școlare sunt formulate trei competențe generale:

“1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii româneîn receptarea și în producerea mesajelor,

în diferite situații de comunicare;

2. Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în

receptarea diferitelor texte literare și nonliterare;

3. Argumentarea scrisă și orală a unor opinii în diverse situații de comunicare.” (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.4)

Pentru ciclul inferior al liceului clasele(XI-XII) sunt formulate următoarele competențe:

“ 1. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în diferite situații de

comunicare

2. Comprehensiunea și interpretarea textelor

3. Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente

culturale / literare

4. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de

Comunicare” (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,ciclul superior al liceului,2006,pag.4)

În activitatea de proiectare și de identifica a competențele specifice potrivite pentru fiecare unitate de învățare sau pentru o lecție, profesorul trebuie să aibă în vedere următoarele:

-toate competențele specific derivate din competența generală numărul1

vizează achizițiile lingvistice în receptarea și producerea mesajelor scrise și orale, adică , vizează domeniul limba și comunicarea;

-competențele specific de tip 2 vizează receptarea textelor literare și

nonliterare;

-competențele specific de tip 3 vizează abilitățile de argumentare.

Competențe specifice – sunt derivate din competențe generale și sunt în strânsă legătură cu acestea ,ele specifică rezultatele așteptate ale procesului învățării (pe dimensiunea cognitivă) pentru fiecare an de școlarizare. De exemplu, competența specifică 2.5. pentru clasa aIX-a: „compararea trăsăturilor definitorii ale comunicării în texte ficționale și nonficționale“(Programă școlară Limba și literatura română clasa a-IX-a,ciclul inferior al liceului,2009,pag.4), iar competența specifică 1.1. pentru clasa a X-a: „identificarea

particularităților și a funcțiilor stilistice ale limbii în receptarea diferitelor tipuri de texte“

toate aceste competențele specifice sunt formulate cu infinitivului lung: redactarea,aplicarea,utilizarea,identificarea etc.

3.Valori și atitudini – sunt cele care orientează dimensiunile axiologică și afectiv-atitudinală necesare formării personalității elevului din perspectiva fiecărei discipline. Deși ele reprezintă un implicit al actului didactic permanent a profesorului,ele au o importanță identică cu aceea

a competențelor în reglarea procesului instructive-educativ, însă se supun altor criterii de

organizare și de evaluare didactică.

4.Conținuturi – sunt mijloacele specifice disciplinei fiind grupate pe cele două domenii specifice:literatură, limbă și comunicare. Prin intermediul lor care se pot forma și dezvolta competențele specifice cărora le sunt asociate. În programele de liceu există și Recomandări privind conținuturile, care cuprind indicații cu privire la numărul și tipul de texte propuse pentru studiu, autori canonici, precum și noțiunile /conceptele recomandate a fi discutate în cadrul fiecărui domeniu.

Sugestii metodologice cuprind recomandările generale privitoare la metodologia de aplicare a programei.

1.5.Conținuturile disciplinei pe liceu:clasele IX-XII

Așa cum am mai arătat conținuturile învățării pentru ciclul liceal sunt structurate pe trei domenii :literatură,limbă și comunicare și concept operaționale ,concepute într-o viziune unitară..Pornind de la competențele generale pentru domeniul limbă și comunicare,programa școlară de clasa a-IX-a vizează conținuturi,concepute într-o viziune unitară, și axându-se pe două coordonate principale:normativă și funcțională,obiectivul principal al acestora fiind formarea capacităților și deprinderilor la elevi de a utilize corect ,eficient și adecvat limba română în forma ei scrisă și orală.În receptarea textelor orale și scrise ,textul programei stipulează faptul că :

-elevul trebuie să utilizeze corect limba din punct de vedere:fonetic,ortografic și de punctuație,morfosintactic, și lexico semantic;

-elevul trebuie să cunoască tipurile de texte și să le încadreze corect în stilurile funcționale ale limbii;

-sub aspect stilistic elevii trebuie să cunoască rolul diferitelor părți de vorbireîn textul literar,de exemplu,rolul verbelor la diferite moduri și timpuri în narațiune,al adjectivelor în descriere,etc.

-adaptarea la diferite situații de comunicare(monolog/dialog) și cunoașterea regulilor de comunicare în monolog și dialog;

-cunoașterea tipurilor de texte :narativ,descriptiv,informativ,argumentativ;

-exprimarea/argumentarea în scris și oral a unei opinii personale în legătură cu un text literar ,nonliterar studiat sau în legătură cu vizionarea unei ecranizări după o operă literară;

-redactarea unor texte în diverse stiluri funcționale și relatarea unor experiențe personale;

-cunoașterea normelor limbii literare;

-situația de comunicare ,schema comunicării,reguli și tehnici utilizate în comunicarea monologată și dialogată și cunoașterea rolului elementelor nonverbale,verbale și paraverbale în comunicarea literară.

Pentru domeniul teoriei literare /concepte operaționale,vizată de competența generală 2” 2. Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare;” (Programă școlară Limba și literatura română clasa a-XI-a,ciclul superior al liceului,2006,pag.4),programa vizează :

-însușirea unor noțiuni și a unor termeni de specialitate necesari cunoașterii textului literar:temă,motiv,viziune despre lume și viață;

-modul de reflectare a unor idei în diferite texte literare aparținând unor genuri și specii diferite;

-cunoașterea și identificarea trăsăturilor genurilor și speciilor literare(elemente de construcție a subiectului și personajului ,simbolurile centarale și elementele de versificație ,figuri de stil în textele literare.

În ceea ce privește atingerea obiectivelor privind însușirea acestor conținuturi,programa propune pentru domeniul literatură,ca dominantă Literatura și viața,propunând trei module:

I. Ficțiune literară;II .Ficțiune și realitate ;III.Literatura și alte arte.Pentru însușirea unor concepte operaționale precum:temă,motiv,viziune despre lume,procedee artistice etc. Se propune ca cele trei module să fie structurate pe mai multe teme și tipuri de texte.

Pentru modulul Ficțiune literară,se recomandă studierea a cel puțin 8 texte,cu posibilitatea de extindere ,dacă timpul și specificul clasei permite,iar programa propune abordarea unor texte care au ca temă:

-Adolescența, de exemplu ,Mircea Eliade,Romanul adolescentului miop;

-Joc și joacă,de exemplu,Ion Creangă,Amintiri din copilărie;

-Familia-,de exemplu ,Ion Slavici ,Mara ;

-Școala , de exemplu I.L.Caragiale,Bacalaureat

-Iubirea de exemplu G.Galaction,De la noi la Cladova,sau W.Sakespeare,Romeo și julieta

-Scene din viața de ieri și de azi, de exemplu V.Alecsandri,Balta Albă;

Lumi Fantastice: de exemplu M.Eminescu,Sșrmanul Dionis

-Personalități ,exemple,modele , de exemplu M.Sadoveanu,Frații Jderi.

Pentru modulul II .Ficțiune și realitate,programa propune studierea a minim 4 texte din următoarele teme:

– pentru tema Adolescența,un fragment dintr-un jurnal intim,memorii etc. de exemplu M.Eliade ,Memorii

-pentru tema Joc și joacă de exemplu descrierea unui text pentru calculator(text publicistic),L.Blaga,Hronicul și cântecul vârstelor

– pentru tema Familia,un text legislativ privitor la familie sau o operă literară care vizează tema familiei,de exemplu,M.Preda ,Moromeții

– pentru tema Școala ,un text,discurs oratoric pe tema învățământului

– pentru tema Iubirea,o scrisoare de dragoste,un eseu de dragoste.etc.

Pentru modulul III.Literatura și alte arte programa propune studierea a minim 1 film,ecranizare după operele litearea a unor autori aparținănd literaturii naționale sau universale.De menționat este faptul ca pentru fiecare modul ,dacă profesorul consideră necesar,poate să majoreze numărul de texte,însă va avea în vedere câteva criterii:accesibilitatea textului,gradul de atractivitate,valoarea,varietatea și volumul de lecturi pe care elevul trebuie sa-l parcurgă în raport cu timpul disponibil.De asemenea se precizează obligativitatea ca printre textele studiate să se includă și opere/filme din literatura/cinematografia universală.

Noutatea programelor actuale constă și în diferențierea dintre autori în canonici și necanonici,profesorul și autorii de manuale având posibilitatea să selecteze texte din oricare dintre aceștea cu recomandarea de a studia minim 4/5 texte aparținând autorilor canonici.

La clasa a X-a programa este mai aerisită și cu trimiteri scurte la concretul lecției ,studiul limbii române se va orienta spre competențe ce vizează teoria comunicării prin analiza lingvistică a diferitelor tipuri de texte ,sub aspect lexical,gramatical,stilistic etc., activitatea didactică se va sprijini pe cunoștințele dobândite anterior.Conținuturile care vizază domeniul literatură,se vor axa pe teorie literară,în special pe genuri și specii literare,se va urmări de asemenea studiul textului prin aplicare la experiența de lectură și a elementelor de teorie literară având drep scop facilitarea receptării și interpretării operelor literare.Programa este structurată pe cele două domenii:I.Literatură II.Limbă și comunicare și vizează pentru domeniul limbă și comunicare consolidarea și extinderea cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor de exprimare orală și scrisă (tipuri de monolog și dialog de exemplu,pornin de la textele studiate,precum și redactarea diferitelor tipuri de texte în diverse stiluri funcționale rezumate ,eseu, proces verbal,scrisoare electronică etc,utilizarea corectă a cuvintelor în context,rolul elementelor nonverbale și paraverbale în comunicarea orală.etc) și receptare orală și scrisă a mesajelor (cunoaștrea sensului cuvintelor:denotativ/conotativ, tipuri de limbaj,elementele specifice comunicării etc).

Pentru domeniul literatură se propun două module:Receptarea textului literar și Literatura și alte arte. Receptarea textului literar presupune:

-lectura ,înțelegerea și interpretare prozei narative,respectiv:proza scurtă: basm cult,nuvelă ,povestire;roman trei texte reprezentative și evoluția prozei repere istorice și de actualitate;

– lectura ,înțelegerea și interpretarea poeziei(minim 6 texte poetice care ilustrează aspecte specifice și diferite ale genului, evoluția poeziei repere istorice și de actualitate;

-literatura și celelalte arte cuprinde textul dramatic și arta spectacolului și presupune studiul a unul –două texte dramatice și familiarizarea elevilor cu arta spectacolului(aici programa propune vizionări de spectacole de teatru,ecranizări ale unor spectacole etc.),și discutarea relației cronicii de spectacol cu textul dramatic și punerea acestuia în scenă,precum și evoluția dramaturgiei în cultura română repere istorice și de actualitate.

În clasa a-XI-a,respectiv a-XII-a trăsăturile programelor școlare în studiul limbii și literaturii române la acest nivel propun urmărirea unui set unitar de finalități ale studiului disciplinei în continuarea celor din gimnaziu și ciclul inferior al liceului,se va deplasa accentul de pe achiziționarea de cunoștințe pe formarea de competențe și atitudini,prin actualizarea și extinderea cunoștințelor anterioare,echilibrarea ponderii studiului variantei orale cu cele scrise și structurarea conținuturilor din domeniul literaturii conform principiului cronologic.Specificul ciclului superior al liceului la disciplina noastre îl constituie:” familiarizarea cu noile norme lingvistice (așa cum sunt ele recomandate în ediția a II-a a DOOM); focalizarea pe formarea deprinderilor și competențelor de documentare ale elevilor; formarea competențelor de lectură ale cititorului avizat, capabil să sintetizeze trăsăturile definitorii ale unei epoci culturale / ale unui curent cultural sau literar și capabil să contextualizeze, să încadreze într-un context cultural larg textele studiate, să identifice apropierile dintre un text literar și curentele / doctrinele estetice la care poate fi raportat sau particularitățile care-l individualizează în raport cu acestea.(…) Programele pentru clasele a XI-a și a XII-a sunt structurate pe principiul cronologic al fenomenului literar / cultural. Astfel, programa cuprinde câteva epoci mari, iar fiecare epocă va fi abordată din perspective diverse. În clasa a XI-a conținuturile din domeniul literaturii sunt grupate în următoarele module: Fundamentele culturii române,Perioada veche, Perioada modernă : A. Secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea ; B. Perioada interbelică (romanul) , urmând ca, în clasa a XII-a, studiul să continue cu: Perioada interbelică (poezia) ;Perioada postbelică (romanul, poezia, dramaturgia). “

Așadar ,în clasa a -XI-a studiul limbii se va axa studiul textului literar,nonliterar,publicistic etc.și descifrarea diferitelor aspecte de organizare și structurare a acestuia,iar conținuturile din domeniul literaturii presupune procesul evolutiv al literaturii române ca fenomen estetic și ilusrarea sincronizarii acesteia cu literatura universală,datorită curentelor culturale și literare reprezentative:Umanismul,Renașterea,Romantismul,Realismul,Simbolismul,Prelungiri ale romantismului și clasicismului,Modernismul și Postmodernismul.Astfel,elevii vor putea urmări devenirea valorică a literaturii în timp,prin interpretarea unor opere liteare reprezentative pentru fiecare curent și epocă literară,atingându-se asfel încă un obiectiv,acela al înțelegerii de către elevi a variabilității operelor literare în raport cu timpul și cu anumite formule estetice ale acestuia,elevii vor fi pe de altă parte antrenați în activitatea de receptare și interpretare a valorilor spirituale umane generate de cultura și literatura română.În studiul textelor literare a epocilor și ideologiilor literare programa sugerează utilizarea unor metode și instrumente diferse de predare-învățare-evaluare cum ar fi: studiul de caz (de exemplu pentru domeniul literatură la modulul Fundamentele culturii române se propune studiul de caz: Latinitate și dacism sau la modulul Perioada veche se propune studiul de caz Dimensiunea religioasă e existenței (sugestii pentru alegerea fragmentelor ilustrative:Viața lumii de Miron Costin, fragmente relevante din scrierile cronicarilor, Cazania lui Varlaam,Didahiile lui Antim Ivireanul, Biblia de la București etc) pentru perioada interbelică Modele epice în romanul interbelic (cu referire și la romane studiate în anii anteriori); dezbaterea România, între Orient și Occident (selecții din texte literare, eseuri, studii, articole jurnalistice; de ex., texte de Anton Pann, Ion Barbu ș.a. pentru ilustrarea temei balcanismului; polemici interbelice pe tema situării culturii și civilizației românești între Orient și Occident – Liviu Rebreanu, Mihai Ralea, Eugen Filotti ș.a.; studii istoriografice sau de istorie culturală – Neagu Djuvara, P. P.Panaitescu, Alexandru Duțu, Anton Dumitriu ș.a.; luări de poziție în contemporaneitate) etc.

Pentru domeniul Limbă și comunicare ,conținuturile programei pentru clasa a –XI-a vizează aspecte normative,inclusive cele recomandate DOOM și actualizarea cunoștințelor dobândite în anii anterior.Noutatea programelor pentru ciclul superior al liceului o constituie faptul că se va pune un accent mai mare pe comunicarea în formă orală și scrisă prin introducerea tehnicilor de documentare pentru realizarea proiectelor de tip dezbatere sau studio de caz sau a investigațiilor prin realizarea unor eseuri structurate sau nestructurate ,prezentarea orală a rezultatului unei cercetări etc.

În clasa a XII- studiul limbii române va include și câteva subiecte generale de istorie a limbii,respectiv etapele de evoluție ,contribuția scriitorilor la constituirea normei literare,educația lingvistică . Clasa a XII-a va finalize crearea viziunilor de ansamblu asupra limbii române,ca unitate lingvistică care a stat secole la rând la baza scrierii și traducerii operelor literare și științifice.Noutatea programei de clasa a -XI-XII -a constă în faptul că față de clasele anterioare acesta propune: “Programele pentru clasele a XI-a și a XII-a sunt structurate pe principiul evoluției fenomenului literar/ cultural. Astfel, programa cuprinde câteva epoci mari, iar fiecare epocă este abordată din perspective diverse. În clasa a XII-a, studiul vizează Perioada interbelică (exclusiv poezia) și Perioada postbelică “.

În domeniul literaturii conținuturile vizază:pentru perioada interbelică:poezia ,studierea a minim patru texte de bază aparținând poeților: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu ,precum și studii de caz(de exemplu: Fronda în literatura interbelică sau Curente culturale / literare: modernism vs. tradiționalism-prezentare sintetică sau Diversitate tematică, stilistică și de viziune în poezia interbelică) etc.

Pentru perioada posbelică: studii de caz(de exemplu: Literatura aservită ideologiei comuniste sau Tipuri de roman în perioada postbelică sau Forme ale istoriei și criticii literare),după cum se poate observa se merge în continuare pe tehnica de documentare și prezentarea rezultatelor ei în formă scrisă sau orală.

După cum se poate observa din analiza noastră conținuturile programelor școlare de Limba și literature română pentru liceu au fost concepute într-o formă unitară,axându-se pe două coordonate :nomativă și funcțională,având rolul de a forma la elevi priceperi și deprinderi de utilizare a limbii române corect,eficient și adecvat în receptarea și producerea de mesaje/texte orale sau scrise.Predarea acestor conținuturi se poate face atât printr-o abordare interdisciplinară ,cu specificația că este totuși recomandat ca predarea limbii să se bazeze pe textile suport de la domeniul literatură.Actualele programe permite profesorului ieșirea din canoane și îi dă frâu liber creativității în predarea conținuturilor, acesta putându-și crea propriul parcurs didactic adaptat specificului locului,clasei etc.și utilizând mijloacele și tehnicile adecvate grupului.