Evolutii Si Tendinte ale Turismului Romanesc

Evoluții și tendințe ale turismului românesc

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. COORDONATELE PIEȚEI TURISTICE ÎN ROMÂNIA

Conținutul și caracterizarea pieței turistice în România

Factorii pieței turistice din România

Principalele atracții turistice ale României

CAPITOLUL II. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE ALE TURISMULUI ROMÂNESC

2.1 Analiza pieței turistice din România

2.1.1 Oferta turistică din România

2.1.2 Cererea turistică din România

2.1.3 Analiza SWOT a României ca destinație turistică

2.2 Cererea și oferta componentelor turistice la nivel regional. Încadrare și comparare

2.2.1 Cererea și consumul turistic

2.2.2 Oferta și producția turistică

2.2.3 Raportul dintre ofertă și cererea turistică

2.3 Analiza consumului de servicii turistice în România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Turismul reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății aflandu-se într-o relație de intercondiționalitate cu aceasta.

Lucrarea de față își propune să ofere un fond de informații referitoare la evoluțiile și tendințele turismului românesc, fiind structurată pe două capitole, fiecare capitol tratând aspecte relevante cu titlul temei.

Primul capitol intitulat „Coordonatele pieței turistice în România” redă aspecte cu privire la conținutul și caracterizarea pieței turistice în România, factorii pieței turistice din România și principalele atracții turistice ale României.

Piața turistică este parte integrantă a pieței, în general, și a pieței servicilor, în particular. Ca urmare, ea are o serie de trasături comune ca ale acestora, dar și foarte multe caracteristici proprii, dependente de specificul activității în acest domeniu. În concordanța cu accepțiunea generală, piața turistică este reprezentată de totalitatea tranzacțiilor actelor de vânzare-cumparare al căror obiect îl constitue produselor turistice, privită în conexiune cu relațiile pe care le generează și spațiul geografic și chiar timupul în care se desfăsoară.

Între factorii care inflențează evoluția pieței turistice se înscriu: potențialul turistic, gradul de amenajare turistică a unui anumit spațiu geografic, nivelul de dezvoltare a infrastructurii, dar și o serie de factori acționeaza asupra cererii, iar prin intermediul acesteia asupra pieței turistice; în randul acestora, se inscriu: nivelul veniturilor populației, al prețurilor și tarifelor practicate, nivelul inflației, factori geografici, demografici etc.

Evoluția pieței turistice mai este influențată și de acțiunea unor factori specifici, cum ar fi: durata și etalarea concediilor, timpul liber disponibil, politica socială promovată pentru satisfacerea nevoilor de ordin turistic ale unor categorii sociale etc. Toți acești facori determină evoluția pieței turistice interne. O parte dintre aceștia influențeaza însă, în măsură diferită, și piața turistică externă. Sunt și o serie de factori care determină exclusiv piața turistică externă, cum sunt: facorii politici, climatul internațional, legislația, gradul de concentrare a pieței turistice.

În România, turismul se constituie ca o componentă distinctă, cu un conținut bine delimitat față de celelalte ramuri, cu rol și obiective precise. Acesta beneficiază de o organizare proprie, de un sistem de verigi specializate, al căror scop îl reprezintă asigurarea condițiilor pentru desfășurarea eficientă a activității.

Situarea într-o zonă cu un climat temperat, la confluența unor elemente geografice remarcabile- Munții Carpați, Dunărea și Marea Neagră-se reflectă în diversitatea formelor de relief și îmbinarea lor armonioasă, cărora le corespund nuanțe de climă, specii floristice și faunistice, râuri și oglinzi de apa, precum și o mare varietate peisagistică; toate acestea reprezintă importante elemente de atracție, conferind României statutul de destinație turistică.

Poziția geografică asigură tării noastre și funcția de turism de tranzit; teritoriul României este traversat de principalele drumuri ce realizeaza legatura țărilor din zonele vestică și nordică ale Europei cu sudul continentului, dar și cu Orientul Apropiat și Mijlociu.

Cel de-al II-lea capitol “Evoluții și tendințe ale turismului românesc” relatează aspect privitoare la analiza pieței turistice din România, făcând referire la oferta și cererea turistică din România, dar și la analiza SWOT a României ca destinație turistică; cererea și consumul turistic, oferta și producția turistică, raportul dintre ofertă și cererea turistică, dar și la analiza consumului de servicii turistice în România.

Cererea este expresia unei nevoi determinate de anatomia omului și condițiile existenței sale sociale, raspunde unei aspirații către anumite lucruri, susținute de posibilitatea de cumparare dar și de voința de achiziționare a lucrurilor respective.

Atât cererea cât și consumul turistic prezintă o serie de trăsături proprii care, își pun amprenta asupra modului de formare și manifestare a acestora, asupra condițiilor de realizare a echilibrului pieței. Astfel, cererea și consumul turistic se caracterizează printr-un dinamism accentuat, ele evoluează sub influnența unei multitudini de factori de natură economică, socială, demografică, psihologică. Acțiunea acestor factori își pune amprenta asupra mărimii și structurii cererii, asupra dimensiunilor și tendințelor consumului, exprimat prin intermediul circulației turistic.

Oferta turistică are o existență de sine stătătoare, este fermă, cu o structură bine definită, în timp ce producția nu poate exista în afara ofertei, este efemera și se realizează numai pe masura afirmării și manifestării cererii. Oferta turistică este contruită din potențial turistic, baza material specifică, forța de muncă, numărul, structura, nivelul de pregătire și serviciile. Aceste elemente, considerate determinanți ai ofertei, se pot prezenta distinct, alcătuind o ofertă separată- de locuri de cazare, de transport, de posibilități de odihnă, tratament, schi etc. – sau împreuna, sub forma pachetelor de vacanță. De asemenea, ele au importanță diferită, care se poate modifica în timp, pentru satisfacera nevoilor consumatorilor, valoarea lor poate spori sau se poate reduce prin dezvoltarea economică ți turistică.

Toate acestea conferă ofertei turistice o serie de particularități, între care mai importanate sunt: complexitatea și eterogenitatea, creșterea diversificată, rigiditatea și adaptarea parțială sau imperfecta la cerere.

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe organizației, precum și oportunităților și amenințările mediului extern. Se realizează astfel o listă a caracteristicilor pozitive și negative ale organizației analizate, care o diferențiază de organizațiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționeaza pe o piața în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințăriile inerente unei piețe imperfecte.

CAPITOLUL I. COORDONATELE PIEȚEI TURISTICE ÎN ROMÂNIA

1.1. Conținutul și caracterizarea pieței turistice în România

Puterea economico-socială justifică înlocuirii radicale în situațiile de acțiune a diverselor preocupări și procese, iar printre aceste situații de demonstrare, piața care este în calitate de constituentă considerabilă a macro-mediului primește o funcție tot mai însemnată cu privire la aranjarea relațiilor din economie, precum și în îndeplinirea stabilității acesteia.

Piața turistică supraveghează volumul capacității în care distincte activități sunt în concordanță cu nevoile concrete ale comunității și tot în același timp ea este conectată la toate celelalte constituente ale macro-mediului, chibzuind evoluțiile din interiorul acestora devenind astfel principala caracteristică de referire a întregii activități și primește în acest timp concretizarea efectivă a șanselor viitoare ale unei activități. Din cauza acestor caracteristici, piața turistică manifestă o atenție deosebită, pentru estimarea indicatoarelor oricărei activități, precum și percepția însușirilor și înțelegerea dispozitivelor de funcționare ale pieței.

La nivel global, piața turistică se definește printr-o conturare destul de multilaterală fiind alcătuită dintr-o pluritate largă de caracteristici și fracționată după o diversitate de principii, iar din această totalitate face parte și piața turistică care este concepută în timp, ca consecință a intensității călătoriilor, al definirii determinațiilor și cristalizării produsului turistic, precum și a mecanismelor specifice.

„ Din această cauză putem spune că piața turistică este o parte integrantă a pieței, în mare parte și a pieței serviciilor, în urma căreia ea beneficiază de o serie de caracteristici comune ca ale acestora, dar și de anumite însușiri proprii, care sunt caracteristice specificului activității în acest domeniu.”

În acest fel, putem menționa că paralel cu intensitatea creșterii comune, piața turistică este reprezentată de numărul complet al schimburilor comerciale, a actelor de vânzare – cumpărare al căror principal obiect îl constituie bunurile turistice, în strânsă legătură cu relațiile pe care le generează, precum și cu spațiul geografic.

Din această cauză piața trebuie înțeleasă și acceptată datorită complexității sale, deplasarea bunurilor neputând fi izolată de celelalte legături redate de deplasarea informațiilor și a capitalului, a conexiunilor ce se instalează între distribuitori și clienți, între ei și autoritățile statului și a legăturilor dintre ei și concurență, iar din această cauză putem afirma ca o concluzie proprie că locul în care sunt depistate actele de vânzare – cumpărare lasă pieței anumite proporții și trăsături.

Putem defini piața turistică ca sfera de înfruntare dintre oferta turistică, care se concretizează în producția specifică, și cererea turistică, care nu este altceva decât un clișeu de exprimare și de relatare a dorințelor, a necesităților precum și a aspirațiilor clienților.

O asemenea acostare scoate în evidență că laturile corelative ale pieței, cele precum, oferta și cererea, prin caracteristicile lor și prin metodele simple și concrete de contrabalansare, denumesc specificul pieței turistice, dar și particularitățile sale în raport cu alte segmente.

În primul rând în acest caz piața turistică se caracterizează prin însușirea efectului dorit, adică acela că produsul turistic are un cuprins propriu, fapt datorându-se alcătuirii din bunuri și servicii precum și din elemente tangibile si intangibile.

Pentru a amplifica, pentru o bună desfășurare și pentru a înțelege mai bine această definiție am realizat o schiță care ne v-a ajuta să procesăm acest lucru.

Fig.1. Modelul molecular complex al structurii produsului turistic

(Sursă: Minciu R., Economia Turismului Ediția a II-a revăzută, Ed. Uranus, 2004, București, pag.133)

„Dacă ar fi să facem o scurtă caracterizare am putea afirma că piața turistică se găsește la încrucișarea pieței bunurilor și pieței serviciilor, luând în calcul trăsăturile caracteristice prin care se manifestă cele două, ne duce automat cu gândul că cele două componente ale produsului turistic au o organizare totală, precum și o varietate de forme de concretizare.’’ Prin urmare, transportul se diferențiază după mijlocul folosit, echipamentele de găzduire, precum și după tipul acestora, nivelul de confort.

Din punctul estetic al cuprinsului, produsul turistic introduce elemente de o vastă omogenitate, de exemplu serviciile furnizate de condițiile naturale, de echipamente, de forță de muncă prezentându-se sub forma unui total, a unui pachet care rezultă din acțiunea comună a unui număr mare de producători și ofertanți, ceea ce nu fac altceva decât să accentueze caracterul complex al pieței.

Acest amestec al formelor de concretizare, dar și asociere a elementelorilor, luând în calcul trăsăturile caracteristice prin care se manifestă cele două, ne duce automat cu gândul că cele două componente ale produsului turistic au o organizare totală, precum și o varietate de forme de concretizare.’’ Prin urmare, transportul se diferențiază după mijlocul folosit, echipamentele de găzduire, precum și după tipul acestora, nivelul de confort.

Din punctul estetic al cuprinsului, produsul turistic introduce elemente de o vastă omogenitate, de exemplu serviciile furnizate de condițiile naturale, de echipamente, de forță de muncă prezentându-se sub forma unui total, a unui pachet care rezultă din acțiunea comună a unui număr mare de producători și ofertanți, ceea ce nu fac altceva decât să accentueze caracterul complex al pieței.

Acest amestec al formelor de concretizare, dar și asociere a elementelor constitutive ale produsului turistic, determină ca din confruntarea ofertei cu cererea să rezulte o mulțime de forme de turism, oferind pieței turistice, un caracter peticit, fragmentat.

Din cauza aceasta se pune un mare accent asupra modurilor de cercetare a pieței, asupra mijloacelor de apreciere corectă a evoluției sale, precum și asupra obligațiilor de realizare a balanței dintre ofertă și cerere.

Altă componentă care este des prezentă în structura produsului turistic, a elementelor intangibile imprimate pe piața turistică este opacitatea, deoarece pe piața turistică se găsește la clienții de vacanțe care exprimă anumite cereri, sub diferite aspecte și care este descrisă prin imaginea creată de cumpărători prin sintetizarea informațiilor primite și exprimate și experiențelor anterioare.

Aceasta este una din principalele cauze datorită cărora apar unele incertitudini, mai numeroase decât pe piața bunurilor tangibile, generatoare de tot atâtea riscuri, deopotrivă pentru ofertant și cumpărător, iar din cauza aceasta întâlnirea ofertă – cerere devine astfel mai dificilă, iar echilibrul se realizează mai greu, fiind nevoie de utilizarea unor metode de prevenire și reducere a riscurilor, asocierea imaginilor cu elemente corporale, cu notorietatea producătorului, schimbul cantitativ și calitativ care se desfășoară între produs, preț și imagine precum și desfășurarea unor eforturi de promovare și presiuni mai mari.

„ Opacitatea la rândul ei, dă naștere unor detalii în modul de exteriorizare a rivalității pe piața turistică, așa că, ansamblu propriu al informării clienților și concurenței în ceea ce privește oferta, imposibilitatea cunoașterii detaliată a produselor lor care micșorează rolul prețului ca obiect de manevrare a raportului ofertă – cerere, de punerea de acord a acestora și de compensa nivelul pieței, iar pe de altă parte, închid intrarea în această ramură.”

Piața turistică se poate caracteriza printr-o hipersensibilitate la variațiile macro-mediului, prin elasticitatea și dinamismul său, ea nefiind altceva decât cererea turistică, înregistrată de-a lungul timpului cu o evoluție ascendentă, rezultat al acțiunii unui număr de factori proprii unor zone sau specifici economiei mondiale.

Nivelul de dezvoltare și structura economiei, progresul tehnologic, mobilitatea socio-profesională a nivelului de trai, calitatea mediului înconjurător, precum și climatul politic, ca factori favorizanți sau restrictivi ai călătoriilor, și-au pus contribuția asupra modului și a orientării dezvoltării pieței turistice.

Tot în cadru acestor caracteristici când vorbim de anumite caracteristici ale pieței turistice putem reaminti o altă particularitate care izvorăște din modul de manifestare a cererii și care este mobilitatea, care de fapt este subordonarea în număr foarte ridicat pentru cadrul natural, iar din această cauză oferta turistică nu vine în calea cererii, cererea fiind obligată să se miște, pentru încheierea actului de vânzare – cumpărare.

„ Din cauza aceasta putem afirma că pe piața turistică locul ofertei sau locul producției este asemănător cu cel al consumului, dar nu cel al cererii, iar din această cauză putem trage concluzia că pe piața turistică, oferta are un loc de lider și tot din această pricină deplasarea mărește pericolul de a pune față în față cele două categorii ale pieței, deplasarea cererii fiind de multe ori împiedicată de numeroși factori externi.”

Dacă ar fi să facem o scurtă caracterizare a pieței turistice am putea spune că ea este descrisă prin concentrare în timp și în spațiu, specificând în același timp diferența dintre ofertă și cerere.

Ca o scurtă concluzie putem afirma că pe piața turistică se regăsesc o vastă diversitate de forme de exteriorizare, aducându-se în prim plan o piață reală sau efectivă, dar cu condiția ca fiecărei în parte să i se prezinte o serie de trăsături distinctive.

1.2. Factorii pieței turistice

De-a lungul timpului, evoluția pieței turistice în ansamblu precum și a componentelor sale, a fost însemnată de influențe practicate de numeroși factori, care au determinat modificări majore atât încât privește volumul său, cât și în structura pieței.

De fapt putem spune că o multitudine de condiții au fost cele care au contribuit la dezvoltarea sistemului a pieței turistice, iar alte condiții au contribuit în principal asupra ofertei și cererii turistice.

Ca principale caracteristici care au participat la dezvoltarea și evoluția pieței turistice putem remarca capacitatea turistică a unei porțiuni sau a unei regiune prezentată prin capacitate, grupare și competența resurselor turistice care precizează posibilitatea pieței turistice și care la rândul ei joacă un rol însemnat în evoluția pieței turistice.

Dacă ar fi să vorbim teoretic și nu practic atunci această capacitate ar fi una numai potențială întrucât dimensiunea sa este subordonată modului în care capacitatea turistică este pus în valoare prin lucrări de amenajare turistică care la rândul lor, decide nivelul de accesibilitate a resurselor turistice.

Piața turistică este influențată și în ziua de azi de gradul de amenajare turistică, ca a unei anumite zone geografice, deoarece o regiune insuficient exploatat din punct de vedere turistic oferă capacități mai mari de întindere a pieței turistice pe cale intensivă, în timp ce un teritoriu amenajat integral creează posibilități de extindere a pieței exclusiv pe cale extensivă.

Aceste probabilități de exploatare a resurselor turistice sunt subordonate în mare măsură unui nivel de evoluare a infrastructurii, fiindcă un teritoriu cu un însemnat potențial turistic va fi mai simplu de pus în valoare în situația unei infrastructuri dezvoltate și oferă șanse mai mari de amplificare a pieței turistice.

Aceste condiții nu fac altceva decât să influențeze în principal, oferta de produse și servicii turistice, iar pe lângă acești factori mai intervin și o succesiune de factori care acționează asupra cererii, iar prin medierea acestora asupra pieței turistice se dezvoltă cotă veniturilor populației, al prețurilor și tarifelor practicate, precum și nivelul inflației.

Dezvoltarea pieței turistice este influențată, tocmai de acțiunea unor factori specifici, precum perioada și expunerea vacanțelor, timpul liber disponibil, politica socială promovată pentru îndeplinirea necesităților de ordin turistic ale unor clase sociale.

De fapt, toți acești factori nu fac altceva decât să determine evoluția pieței turistice interne, iar o parte dintre aceștia influențează într-o măsură diferită pe piața turistică externă, dar cel mai important lucru de menționat și reținut este acela că acești factori conjuncturali, care sunt de regulă, cu acțiune de scurtă durată pot determina reorientări ale fluxurilor turistice.

1.3. Principalele atracții turistice ale României

„Poziția geografică a României, precum și istoria bogată a poporului nostru și dezvoltarea economico-socială alcătuiește punctul de existență bogat și diversificat al posibilității de creștere a turismului, având la bază resurse de mare valoare și polivalență.”

România este într-o zonă cu o climă temperată, la locul de unire a unor părți geografice precum Munții Carpați, Dunărea și Marea Neagră, nu fac altceva decât să se reflecte armonios formele lor de relief, iar acestea reprezintă puncte de o mare importanță, aducând totodată României statutul de stat cu destinație turistică.

Cadrul geografic al țări noastre, care este foarte variat fiind structurat foarte bine, asigură României multiple posibilități de afirmare în plan turistic, iar dintre componentele acestuia se numără: relieful, munți, dealuri și podișuri, câmpii, chei și defileuri, fâșii de litoral, deltă, care nu fac altceva decât să ofere condiții pentru o totală valorificare turistică și care clasează România printre cele mai apreciate destinații europene.

Cu toate că au rivali foarte puternici în ceea ce reprezintă turismul pe zona montană, Munții Carpați, prezintă câteva particularități care le conferă un loc discret în ierarhia sistemelor montane europene cum ar fi varietate peisagistică, strâns legată cu structurile geologice și cu anumite tipuri de relief precum și cu cele submontane și depresionare.

O altă caracteristică importantă a turismului montan ar fi calea de accesibilitate, datorită poziției centrale, precum și spațiul speologic bogat cu peste 10.000 de peșteri, ceea ce situează România pe locul 3 în Europa.

„O altă principală atracție turistică poate fi și zona dealurilor subcarpatice și podișurilor, care sunt renumite datorită varietății resurselor balneare, iar din această cauză trebuie reamintit neapărat că în România sunt peste 200 de localități ce dispun de factori naturali de cură, iar aceste varietăți balneare sunt utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecțiuni și valoare terapeutică deosebită, fapt care situează România pe unul din primele locuri în Europa.”

Dacă ar fi să vorbim despre resurse balneare am putea spune că există o gamă complexă și foarte mare de resurse cum ar fi: apele minerale și termale care sunt de mare căutare în Stațiunile Covasna, Tușnad, Călimănești-Căciulata, Herculane, Vatra Dornei, Slănic Moldova, precum și lacurile terapeutice, cu ape având caracteristici fizico-chimice și care se găsesc în Stațiunile Sovata, Ocnele Mari, Bazna, Ocna Mureș, Cojocna, Slănic Prahova, Telega, cât și în zona de câmpie Amara, Lacul Sărat sau litorală Techirghiol, nămolurile terapeutice, care sunt de natură diversă, sapropelice care se găsesc în Sovata, Ocnele Mari, Săcele, Amară, Techirghiol, minerale de izvor și turbe descompuse chimic din Vatra Dornei, Borsec, Geoagiu, Tușnad.

Nu în ultimul rând trebuie reamintite și emanațiile naturale de gaze terapeutice de tipul mofetelor și solfatarelor specifice munților vulcanici, care se găsesc în Salinele – Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid.

„De astfel o altă atracție turistică o reprezintă zona de câmpie, precum și litoralul Mării Negre și Delta Dunării. Litoralul, se întinde pe o rază de 245 km, oferind condiții favorabile pentru dezvoltarea turismului: cură heliomarină, sporturi nautice, odihnă și recreere și se impune prin plajă, apă de mare, bioclimatul marin, resursele balneare, vegetația.”„Un rol important și un element cheie este plaja sa care se diferențiază față de oferta altor țări prin orientarea spre E și S-V, ceea ce determină o îndelungată expunere la soare, coborârea în mare cu panta lină, lățimea relativ mare, calitatea nisipului, asigurând condiții excelente pentru cura heliomarină, din acest punct de vedere având puțini concurenți în Europa. ”

La rândul său Delta Dunării care are o suprafață de 4.375 kmp împreună cu sistemul lagunar Razin – Sinoe, care este format dintr-o rețea foarte mare de canale, bălți și lacuri care alternează, fiind considerată una din cele mai valoroase zone turistice din țara noastră.

Tabel nr.1.Principalele lacuri naturale

( Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului,2014, pag.8)

Pentru importanța sa excepțională, pentru originalitatea ecosistemelor și pentru elemente unice biologice, Delta Dunării are în prezent, statutul de rezervație a biosferei.

Hidrografia, este reprezentată de o variată rețea de râuri de graniță precum Dunărea, Prut, Tisa și interioare, Olt, Argeș, Mureș, Siret, Jiu, Someș, Târnave precum și debitul acestora, de numeroase lacuri naturale, de varietatea apelor subterane, care reprezintă de altfel și o mare atracție turistică.

Tabel nr.2. Rezervații ale biosferei, în anul 2013

( Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului,2014, pag.8)

Astfel, Bucura și Zănoaga în Munții Retezat care sunt lacurile de munte de tip glaciar, Capra și Bâlea în Făgăraș, Călcescu în Parâng, Lala și Buhăescu în Rodna, Zaton în Mehedinți, vulcanic Sf. Ana în Harghita, de baraj natural Lacul Roșu în Bicaz reprezintă obiective turistice de mare căutare la noi în țară.

Un rol important îl au de asemenea clima și vegetația precum și fauna, deoarece România este recunoscută în întreaga Europă datorită bogăției și varietăților de specii, unele chiar pe cale de dispariție.

“Având parte de așa obiective turistice de o mare importanță, România a constituit, de-a lungul timpului, zone de mare atractivitate turistică, cum am relatat și eu în tabelul alăturat pentru a înțelege mai bine aceste bogății ale naturii.”

Tabel nr.3. Arii protejate, tipologie și suprafața în anul 2013

( Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului,2014, pag.8)

„ România dispune și de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei de peste două milenii a poporului nostru în acest spațiu geografic, iar dintre componentele potențialului turistic antropic putem reaminti, vestigiile arheologice, monumentele istorice și de artă, instituțiile și evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția populară, construcțiile tehnico-economice..”

Ca vestigiile arheologice existente pe teritoriul României putem reaminti Cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre: Istria, Tomis, Callatis, Enisala; Cetățile dacice din Munții Orăștiei: Grădiștea Muncelului, Costești, Sarmizegetusa; Cetățile romane: Drobeta, Potaissa, Apullum, Napoca, Romula; Cetățile medievale: Biharia, Severin, sau din epoca modernă: Suceava, Sighișoara, Alba Iulia, Târgoviște, București.

Un alt punct important în ceea ce privește turismul, o constituie monumentele istorice, de artă și arhitectură, precum și instituțiile și evenimentele cultural-artistice, precum arta și tradiția populară, prin specificul său, originalitate, bogăție și varietate, reprezintă un motiv inedit de călătorie.

Între elementele de această natură, care generează fluxuri turistice, se evidențiază: arhitectura și tehnica populară ce reflectă specificul diferitelor zone în privința: concepția construcțiilor (case, porți, edificii religioase), a materialelor folosite (piatră, lemn, calcar) – Maramureș, Zona Dornelor – Suceava, Oaș – Satu Mare, Câmpulung Mușcel – Argeș și a instalațiilor tehnice (mori, pive) – Sibiu – sau a tehnicilor utilizate în prelucrarea lemnului, în realizarea de împletituri, țesături, pictură pe sticlă; Creația artistică: producția meșteșugărească și artizanat, muzica, dansul, portul, creația literară; reamintim centrele de ceramică: Horezu – Vâlcea, Crund – Harghita, Vama – Satu Mare, sau zone pentru originalitatea portului și dansului tradițional: Țara Moților – Alba, Țara Zarandului – Arad, Țara Maramureșului; Manifestări tradiționale de genul serbărilor populare, târguri, festivaluri, dintre care amintim: Sâmbra Oilor, Târgul de Fete, Festivalul Narciselor, Nedeia munților.

“Ca elemente de atracție turistică, le constituie și obiectivele economice cum ar fi: amenajările hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroelectrice), canale de navigație și ecluze, drumuri, porturi, viaducte, poduri, diverse unități economice.”

Pe lista motivelor de călătorie, cu o importantă creștere în ultimii ani, mai pot fi înscrise localitățile urbane sau rurale, atractive pentru arhitectura specifică sau pentru valorificarea de artă, cultură, civilizație pe care le adăpostesc și evenimentele (târguri, expoziții, festivaluri) pe care le găzduiesc; în cazul așezărilor rurale, pe lângă astfel de valori sunt oferite și condiții deosebit de atractive, propice petrecerii vacanțelor.

CAPITOLUL II. EVOLUȚII ȘI TENDINȚE ALE TURISMULUI ROMÂNESC

2.1. Analiza pieței turistice din România

În ziua de azi, România are un potențial turistic deosebit de variat și diversificat caracterizat prin existența unor forme de relief accesibile și armonios îmbinate pe întregul teritoriu, clima favorabilă practicării turismului pe tot parcursul anului, un potențial faunistic și floristic bogat cu specii și ecosisteme unicate în Europa și de asemenea patrimoniu cultural-istoric și arhitectural apreciat pe plan internațional cu care România se poate încadra în rândul destinațiilor turistice atractive din Europa și din lume.

În prezent în sectorul turismului românesc se înregistrează un număr de 6.6 milioane vizitatori străini și de 6.9 milioane de plecări ale turiștilor români, iar România încasează anual 607 milioane USD din turismul internațional, turismul având o contribuție de 4.7% la PIB potrivit WTTC.

Sectorul turistic oferă 105 mii locuri de muncă în România, adică 1.2% din totalul locurilor de muncă, iar în raport cu potențialul care există în România, din punct de vedere turistic și comparativ cu celelalte țări din zona centrală și de est din Europa, România se prezintă modest în ceea ce privește performanțele economice ale industriei turismului.

Pentru ca turismul românesc să se poată dezvolta este necesar ca și celelalte ramuri ale industriei cu care turismul este în strânsă relație să se dezvolte, iar transporturile, trebuie să faciliteze accesul rapid și comod al turiștilor în orice punct al țării. În prezent rețeaua de drumuri rutiere nu satisface cerințele automobilistului european, același lucru poate fi menționat și în cazul transportului de pasageri pe cale ferată sau aerian, iar la rândul lor telecomunicațiile trebuie să permită conexiuni rapide și de bună calitate turiștilor care sosesc în România cu țările de reședință sau orice alt punct de pe glob.

Organele de poliție trebuie să asigure protecția turiștilor împotriva oricăror acte de agresiune, de asemenea vama și organele de control al trecerii frontierei trebuie să permită un flux rapid al călătoriilor la intrarea si ieșirea din țară întrucât aglomerațiile la frontieră constituie un factor de descurajare a călătorilor, administrația publică și locală trebuie să acorde mai multă importanță bunei gospodăriri a stațiunilor, orașelor si localităților de interes turistic.

În ultimii ani au fost nemulțumitoare starea în care s-au prezentat stațiunile pe litoral, modul de îngrijire și protecție a zonelor de plajă, deoarece o bună parte din orașe și localități prezintă o infrastructură învechită, sunt prost gospodărite, ceea ce constituie factori importanți în diminuarea atractivității turistice. Pentru o mai bună evidențiere a ramurilor specific turismului am realizat o clasificare principală, astfel turismul se împarte în 3 ramuri principale: unități de cazare, alimentație publică și agenții.

Ramura unităților de cazare se împarte în următoarele subramuri după cum urmează: hoteluri, pensiuni, cabane, apartamente închiriate în regim hotelier, tabere, camping, parcuri rulote, hosteluri, hoteluri pentru tineret, vile turistice, hanuri turistice, bungalouri, sate de vacanță, campinguri, popasuri turistice, unități tip căsuță, spații de cazare pe nave. Ramura alimentației publice se împarte în următoarele subramuri: restaurant, restaurant de tip fast-food, pizzerii, cantine, catering, cafenele, ceainării, cofetarii, bistrouri, cluburi, discoteci, baruri.

”Ramuran agențiilor se împarte în următoarele subramuri: agenții de turism, agenții de ticketing și agenții de informare. Din această cauză vom evidenția, în tabelul ce urmează structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică și capacitatea de cazare turistică, pe forme de proprietate și tipuri de structuri, din anul 2014, realizat de Institutul Național de Statistică.’’

Tabel nr.4. Structurile de primire turistică 2013

(Sursă: Institutul Național de Statistică 2014)

Astfel putem observa că hotelurile, pensiunile și vilele turistice sunt unitățile de cazare cu cel mai mare număr de unități în România și că tipurile de unități de cazare private sunt de aproape 8 ori mai multe decât cele de stat. Așadar putem spune că hotelurile, pensiunile și vilele turistice sunt unitățile de cazare cu cel mai mare număr de unități în România, respectiv din totalul de 3900 de unități de cazare, 1353 sunt pensiuni turistice dintre care 99% sunt cu capital privat, 928 sunt hoteluri din care 23% sunt cu capital de stat și 77 % sunt cu capital privat, 691 vile turistice din care 30% cu capital de stat și 70% cu capital privat.

2.1.1 Oferta turistică din România

Oferta turistică este alcătuită din ansamblul atracțiilor turistice care pot influența vizitarea lor, de fapt, oferta turistică a unei țări cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat prin cererea turistică. Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri și servicii, a căror materializare este o funcție a capacităților receptoare, deoarece capacitățile de primire limitează oferta turistică în spațiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparație cu elasticitatea cererii turistice, putând avea caracter permanent sau sezonier, în funcție de condițiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a putea fi acceptate de turiști într-o perioadă din an.

Aproximativ 42,7% din totalitatea de cazare turistică a României se află în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, 16,3% în București și orașele reședință de județ, 15,7 în stațiunile balneare, 11,5% în stațiuni montane, 0,8% în Delta Dunării și 12,9% din locurile de cazare în alte trasee.

Indicatorul mediu de folosire a capacității de cazare în funcțiune variază în ultimii ani în jurul valorii de 34,5%, iar durata medie de ședere la nivelul întregii țării este de 3,6% de zile în toate structurile de cazare, sub nivelul mediei europene. Stațiunile balneare dețin primul loc atât în ceea ce privește indicele de utilizare a capacității de cazare.

Turismul de litoral

”Ieșirea României la Marea Neagră a creat condiții pentru dezvoltarea turismului de litoral. Stațiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la nivelul întregii țării, deoarece în această zonă s-a aplicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele depășește 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută.”

”Hotelurile de pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de coastă, având oportunități limitate de expansiune, precum și reabilitarea și modernizarea litoralului românesc și aranjarea lor calitativ al ofertelor de litoral din țările europene constituie în continuare un obiectiv specific pentru turismul de litoral.”

Turismul montan

În România, practicarea turismului montan are condiții foarte bune de dezvoltare datorită potențialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaților.

” Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internațional ca o destinație turistică pentru practicarea sporturilor de iarnă, este necesară îmbunătățirea infrastructurii generale, a ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea și dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul montan, precum și dezvoltarea, modernizarea și diversificarea structurilor de primire.”

Turismul balnear

“România are un potențial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli, dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile românești în momentul de față conțin peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, și o serie întreagă de resurse minerale unice sau cu o slabă răspândire pe plan european: gazele de mofetă din zona Carpaților Orientali și nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol.”

Modul de dezvoltare a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost realizat în vederea practicării unui turism de masă, dar și pentru accesul internațional, prin urmare în România, din 160 de stațiuni balneare, 232 localități și puncte balneare, doar 24 sunt de interes național, celelalte având un rol mai redus pe piața turistică internă și europeană.

Cele mai mari stațiuni, incluse în circuitul internațional, sunt: Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Băile Herculane, Sovata, Slănic Moldova, Băile Olănești, Băile Govora, Vatra Dornei, Covasna, Buziaș, deși stațiunile balneare românești se bucură de un renume internațional incontestabil în tratarea unei largi game de boli și afecțiuni, multe dintre amenajările de tratament se află într-o stare proastă de funcționare.

Turismul Rural și Agroturismul

”Din anul 1995, prin Legea nr.145/31.12.1994” pentru aprobarea ”O.U.G Nr. 62/24.08.1994 privind stabilirea de facilități pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, în România este promovarea inițiativei privată, în sensul că gospodăriile țărănești pot fi autorizate să presteze servicii în calitate de pensiuni sau ferme agroturistice.”

Turismul rural ar putea fi practicat în toată perioada anului și de asemenea ar putea fi mai bine dezvoltat prin facilitatea pescuitului, vânătorii, drumețiilor. Prin programul Vacanța la țară demarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului se urmărește promovarea turismului rural și atragerea turiștilor străini în pensiunile agroturistice românești.

Capacitatea și calitatea structurilor de cazare turistică

România dispunea în anul 2002 de 3.250 capacități de cazare turistică, conținând 105.425 camere care pot găzdui până la 282.806 persoane. Capacitatea de cazare turistică include hoteluri, hanuri, vile și cabane turistice, pensiuni agro-turistice, campinguri, sate de vacanță, bungalouri, tabere de elevi și preșcolari și spații de cazare pe nave. Hotelurile dețin cea mai mare pondere în capacitățile de cazare,respectiv 161.528 aproximativ 58%, urmate de tabere de elevi și preșcolari cu 41.400 locuri 14,6%, campingurile cu 25.774 locuri 9% și vilele turistice cu 21.205 7,5%.

În ceea ce privește calitatea facilităților de cazare turistică, cel mai mare număr de locuri îl dețin nivelurile de 2 și 3 stele, ceea ce indică un nivel mediu al calității structurilor de cazare. Nivelurile de o stea și cele neclasificate dețin o pondere de 39,1% din numărul camerelor și sunt considerate necompetitive la nivel internațional.

Confortul superior oferit de camerele de 4 și 5 stele este foarte mic, de numai 2,55%. În ceea ce privește piața turismului din România, aceasta se prezintă că fiind printre cele mai dezvoltate din România pe lângă piață virtuală.

În urma rezultatelor obținute am putut concluziona că cea mai bună prezență pe piața virtuală, în ceea ce privește site propriu și e-mail, o au firmele din zona București, Vest și Nord-Vest, piața turismului în România este în continuă dezvoltare. Totuși față de alte țări din Europa și lume, piața virtuală a turismului se prezintă slab și că societățile turistice din România încă nu au înțeles importanța prezenței pe piața virtuală și beneficiile acesteia.

De asemenea, o altă problemă o prezintă numărul scăzut de utilizatori de internet din România dar și lipsa educației în acest sens. Mulți români, deși au conexiune de internet acasă sau la servici încă nu știu să caute informația pe internet.

2.1.2. Cererea turistică din România

”Turismul în România a fost influențat de personalitatea liderilor din țările comuniste și prea puțină atenție a fost acordată dezvoltării turismului în perioada de după al Doilea Război Mondial, iar când sectorul ofertelor turistice a luat naștere, turismul României a avut foarte puțin de oferit. Turismul în România a înregistrat o scădere drastică în perioada anilor 1980, atunci când Ceaușescu decide să plătească datoriile externe ale țării mult mai devreme decât era prevăzut, fapt care a condus la o austeritate severă pentru cetățenii românii, precum și la scădere a standardului de viață.”

”În 1993,Guvernul României inițiază o reformă a programului de dezvoltare a turismului. Ordonanța Guvernamentală nr.62, care a devenit ulterior nr.145 din 27 decembrie 1994, stabilește planul pentru dezvoltarea națională a turismului rural, în special pentru regiunile montane, Delta Dunării și Marea Neagră. Tot atunci, Ministerul Turismului promovează propria opinie privind turismul rural, aceea că aceasta reprezintă pentru România cea mai atractivă ofertă turistică posibilă.”

Astăzi, România a deveni o destinație turistică importantă, i-ar aceasta s-a datorat unui program de dezvoltare a turismului prost administrat, dar și datorită perioadei de recesiune cu care România s-a confruntat după perioada comunismului și se poate spera ca România să devină o atracție importantă a turismului internațional.

Analiza macromediului. În analiza macromediului vom face referiri la mediile: economie, socio-cultural, politic, tehnologic si ecologic.

Mediul economic, este un factor care influențează industria turismului dintr-o țară atât din punctul de vedere al cererii, cât și al ofertei. Din punctul de vedere turistic, factorii care pot influența comportamentul de consum sunt rata dobânzii, cursul de schimb, disponibilitatea creditului, creșterea și stabilirea economică și rata inflației, precum și structura economică a industriilor relevante turismului și profitabilitatea lor.

Mediul social-cultural. Modificările din mediul social-cultural pot determina noi oportunități sau amenințări pentru turism, deoarece schimbările social-culturale au un impact asupra turismului național, în structura vârstei pe piața turistică; în stilul de viață și nevoia de detașare din rutina de zi cu zi; precum și creșterea numărului de turiști bine informați ca urmare a școlarizării și a mijloacelor de comunicare. Potențiale piețe pentru turismul internațional, dar și intern sunt influențate de numărul de persoane cu venit mare, timp liber și mobilitatea de a genera și susține creșterea pieței turistice, iar din punct de vedere al marketingului, un factor important îl reprezintă atitudinile și comportamentul potențialilor turiști față de călătoriile turistice în comparație cu celelalte servicii de recreare.

Mediul politic. Schimbările în structura politică, a deciziilor politice și apariția de evenimente neașteptate au implicații majore asupra distribuției turistice și uneori astfel de situații nu pot fi controlate de industria turismului țării respective. Liberalizarea turismului în România după 1989, precum și a țărilor din Europa de Est, au mărit interesul turiștilor pentru această arie geografică, în special pentru obiectivele turistice legate de prăbușirea comunismului. Democratizarea fostelor țări comuniste și reforma turistică a acestora pot avea un impact major asupra cererii turistice din Europa de Vest.

Agențiile de turism și hotelurile presupun controlul asupra clasificării hotelurilor și a serviciilor prestate de acestea în vederea protecției consumatorilor, influențează nivelul prețurilor și prin urmare natura cererii. Alte reglementări, precum nivelul TVA-ului și legile Uniunii Europene privind drepturile angajaților au o influență directă asupra nivelului de servicii.

Numărul agențiilor de turism din România este de peste 1000. Dintre acestea, circa 800 fac parte din Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Toate agențiile de turism, legal constituie, trebuie să funcționeze în baza unei licențe de turism eliberate de autoritatea tutelară în domeniu. Exceptând condițiile legate de calificarea personalului, spațiu, utilizarea mijloacelor de transport clasificate, o agenție de turism trebuie să beneficieze de o poliță de asigurare pentru riscul de insolvabilitate sau faliment.

Mediul tehnologic, în ceea ce privește dezvoltările tehnologice, telecomunicațiile și procesarea informațiilor pot determina creșteri ale vânzărilor în industria turismului. Factorii tehnologici cu influență majoră asupra cererii turistice includ creșterea activității promoționale și de distribuție prin intermediul World Wide Web de către sectorul public și privat și agențiile de turism, incluzând vânzarea on-line și folosirea internetului pentru vânzările de ultimă oră; dezvoltarea bazei de date de consumatori în sistemele de markenting și markentingul de relație.

Romanian Tourism este una din companiile care au creat un portal profesional de turism care combină promovarea ofertei turistice cu vânzarea și rezervarea de pachete turistice prin internet. Acest portal are ca parteneri Asociația Națională a Agențiilor de Turism – ANAT, Asociația Națională pentru Turismul Rural, Ecologic și Cultural-ANTREC, Federația Industriei Hoteliere din România – FIHR, Federația Patronală din Turism -FPT, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România -OPTBR și Romanian Convention Bureau -RCB și este singurul portal inclus în ECTAA – Grupul Național al Agențiilor de Turism și al Asociațiilor de Tour-operatori din Uniunea Europeană.

A fost creat, de asemenea, un program de strategii de promovare a managementului apelor și pădurilor și a protecției mediului. Dezvoltarea modalităților de acțiune privind protecția mediului s-au bazat pe analiza mediului natural din România ce conține 2 documente: Conferința Națiunilor asupra Mediului și Dezvoltării UNCED și Strategia română privind Mediul Înconjurător, creată în colaborare cu un număr mare de organizații internaționale, precum Banca Mondială, Comunitatea Europeană, Banca Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare -EBRD.

În concordanță cu obiectivele incluse în strategie, au fost identificate 14 zone majore și anumite strategii au fost puse în acțiune pentru prevenirea și reducerea poluării. În afară de investițiile locale sau ale celor alocate din bugetul statului pentru aceste zone, au fost oferite resurse financiare, aproximativ 3000 milioane lei pentru accelerarea rezolvării unor probleme serioase de poluare.

2.1.3. Analiza SWOT a României ca destinație turistică

„Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe ale organizației, precum și oportunitățile și amenințările mediului extern. Se realizează astfel o listă a caracteristici pozitive și negative ale organizației analizate, care o diferențiază de organizațiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționează pe o piață în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințările inerente unei piețe imperfecte.

După o analiză a resurselor turistice românești, am decis că principalele puncte tari sunt următoarele: potențialul natural, potențialul antropic, dezvoltarea și diversificarea capacității de cazare și alimentație, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potențialul balnear.”

Potențialul natural.

Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului asigurând totodată și substratul pentru o varietate de forme de turism, iar prin varietatea formelor de relief: munți, podișuri, litoral, câmpii, deltă, iar România se situează printre cele mai frumoase și apreciate destinații ale Europei.

Munții Carpați reprezintă o componentă importantă a reliefului, acoperind circa 35% din teritoriul țării. Chiar dacă nu au altitudinile Alpilor, Carpații au câteva particularități care îi deosebesc de ceilalți munți ai Europei: diversitatea peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief: peisaje alpine – Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, Mehedinți, Cernei; abrupturi calcaroase – Piatra Craiului, Bicazului, Oltețului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării; potențialul teologic bogat: peste 10.000 de peșteri, dintre care unele au o valoare științifică excepțională; complexitate, varietatea formelor de relief, o bogată rețea hidrografică, fond cinegetic, domeniul schiabil, așezări umane.

Zona dealurilor subcarpatice și a podișurilor este deosebit de interesantă prin bogăția și varietatea resurselor balneare. În România există factori naturali de cură, de o mare diversitate-ape minerale și termale, lacuri terapeutice, emanații de gaze terapeutice de tipul mofetelor, nămoluri terapeutice, saline, predominant negativă, în peste 200 de localități, situând România pe unul din primele locuri din Europa.

Zona de câmpie nu reprezintă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin arealul forestier, fondul cinegetic și piscicol și prin resurse balneare. Litoralul, cu 245 km de plajă se deosebește de oferta altor țării printr-o serie de caracteristici: orientarea spre est și sud-est; coborârea în mare cu o pantă lină; calitatea nisipului; lățimea plajei.

Delta Dunării reprezintă una din cele mai complexe zone turistice din România și una din marile atracții ale țării datorită unicității ei în zona europeană. Cele mai importante atracții ale deltei sunt: plajele întinse în zona litorală: Sulina, Petrișor; dunele de nisip: Caraorman, Sărăturile; vegetația de mare varietate: codrii de stejar – Letea, zăvoaie de plută și sălcii uriașe, stufișuri; faună piscicolă și ornitologică: peste 300 de specii de păsări și circa 1500 de specii de pești; font cinegetic și piscicol.

Potențialul antropic.

”România dispune de un bogat și diversificat potențial antropic, rezultat al istoriei de peste 2000 de ani pe aceste meleaguri, dar si al factorilor politici care au influențat dezvoltarea țării. Printre cele mai interesante resurse ale potențialului antropic se numără: vestigiile arheologice: cetățile grecești de pe tărâmul Mării Negre: cetățile medievale din epoca timpurie, bisericile din lemn; bisericile și cetățile țărănești fortificate din Transilvania; castele și palate: edificii religioase, monumente și statui.”

Pot constitui resurse antropice și o serie de obiective economice: amenajări hidroenergetice, canale de navigație și ecluze, drumuri transmontane, precum și localitățile urbane sau rurale pentru arhitectura specifică, cultură, civilizație.

Diversificarea capacității de cazare s-a realizat prin apariția unor tipuri de unități de cazare, precum pensiunile turistice, pensiunile agroturistice, hostelurile, spațiile de cazare pe nave, dar și prin dezvoltarea unui segment hotelier de lux.

Dezvoltarea unităților de alimentație s-a realizat atât pe baza dezvoltării unităților de cazare, dar mai ales prin realizarea unor noi unități care vin să acopere cererea rezidenților din localitățile de reședință. S-au dezvoltat atât lanțurile de alimentație rapidă, in special în marile orașe ale țării, dar și restaurantele clasice, restaurantele cu specific național, cât și cele specializate care oferă o gamă sortimentală variată și care tentează prin noutate.

Potențialul balnear. Potențialul balnear, chiar dacă a fost amintit în cadrul potențialului natural, zona dealurilor si podișurilor, merită o atenție deosebită atât datorită factorilor de cură, cât și datorită materialelor tehnico-materiale aferente. România dispune de un potențial balnear unic în zona Europei și au fost identificate peste 200 localități cu factori naturali de cură de o mare diversitate, iar aici putem face o clasificare a tuturor elementelor care formează potențialul balnear.

De asemenea un rol important îl au și nămolurile terapeutice: Sapropelice; Nămoluri minerale de izvor: Carpații Orientali; Nămoluri de turbă: Poiana Stâmpei, Borsec, Tușnad, Semenic, emanații naturale de gaze terapeutice: CO2: Munții Oaș, Călimănești, Harghita; Hidrogen sulgurat: Șugag, Sântimbru Băi; salinele: Slănic Prahova, Tg. Ocna, Priad, Turda și Cacica; lacuri terapeutice: Ocna Șugatag, Bazna, Ocna Dej, Lacul Mangalia, Lacul Sărat, Sovata.

Turismul balnear are șansa să-și recâștige locul pe care îl deținea înainte de 1989 prin investiții în dezvoltarea și modernizarea bazei de tratament și diversificarea procedurii folosite. În dezacord cu nivelul așteptărilor clientelei turistice considerăm a fi: slaba dezvoltare a serviciilor oferite turiștilor se face simțită mai ales în zonele rurale, iar dacă în marile orașe ale țării există modalități diverse de petrece a timpului liber: cinematografe, baruri, cluburi, săli de teren de sport, discoteci, cazinouri, oferte pentru excursii la obiective din zonă, în orașele mai mici sau stațiunile turistice, aceste servicii se regăsesc doar parțial.

Lipsa unei infrastructuri la nivel cât mai apropiat de cel european reprezintă unul din punctele slabe ale României, un dezavantaj al țării nu numai la nivelul turismului, dar și la nivelul investițiilor generale în alte sectoare de activitate. Lungimea totală a rețelei drumurilor publice din România este de 78.836 km din care 25,3% sunt drumuri publice modernizate, distribuția acestora fiind relativ uniformă pe întreg teritoriul țării, cu excepția regiunii București – Ilfov. Deși în perioada 1995-2002 rețeaua drumurilor publice modernizate din România a înregistrat creșteri, densitatea drumurilor publice continuă să fie foarte scăzută comparativ cu media țărilor UE.

Principalele orașe ale României sunt legate printr-o rețea de aproximativ 20.000 km de drum principal, incluzând aproape 1000 km de șosea cu 3-4 benzi de circulație și de 160 km de autostradă. Până în 2005, vor fi inaugurați alți 92 km de autostradă pe tronsoanele Lehliu – Drajna, Drajna – Fetești și Fetești – Cernavodă, urmând ca ultimul tronson, Cernavodă – Constanța, să fie finalizat până în anul 2006. Rapoartele organismelor financiare internaționale sugerează că două treimi din rețea au ajuns în starea care necesită reparații urgente, iar aproape jumătate de află în condiții precare. Lipsa întreținerii a aproape 2.000 de poduri a provocat alte probleme, 40% dintre acestea sunt sub nivel de standardizare privind greutatea admisă, implicând restricții de greutate pentru autovehicule.

În anul 2002, rețeaua de căi ferate din România avea 11.002 km de linii în exploatare, din care 3.950 km sunt electrificați și 2.965 km sunt linii duble. Rețeaua de căi ferate și-a diminuat lungimea cu 3,2% în 2002 față de 1995. Lungimea desfășurată a liniilor este de 22.298 km, clasând România pe locul 7 în Europa, după Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și Ucraina. Densitatea căilor ferate în exploatare este de circa 46,2 km /1000 km de teritoriu, fiind în scădere față de anul 1997 și aflându-se sub media țărilor UE. În România există 17 aeroporturi, iar cele mai importante aeroporturi sunt București Otopeni, București Băneasa, Timișoara și Constanța. Aceste patru aeroporturi funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, celelalte 13 funcționează sub autoritatea Consiliilor Județene. Toate cele 17 aeroporturi sunt deschise traficului internațional. În prezent, pe 9 din aeroporturi se efectuează curse internaționale în mod regulat. Lipsa utilităților reprezintă un handicap în concurența cu alte state din regiune.

Turiștii străini veniți în România doresc să beneficieze de condiții de cazare rezonabile care să le asigure un minim de confort. Există încă, în mileniul trei, într-o țară care se pretinde a fi pe deplin europeană, localități neelectrificate în zona munților Apuseni. La acestea se adaugă lipsa unei alimentări curente cu apă, lipsa canalizării și numărul mic de posturi telefonice rurale.

Cultura și turismul au o relație simbolică, iar lipsa investițiilor pentru punerea în valoare a resurselor culturale ale țării va avea efecte negative asupra turiștilor, dar și asupra populației rezidente. Arta și meșteșugurile, dansurile, ritualurile, legendele, riscă să fie uitate de către generațiile tinere, dar pot fi revitalizate atunci când turiștii își arată interesul asupra lor. Momentele și obiectivele culturale pot fi valorificate prin utilizarea fondurilor provenite tocmai din activitatea turistică. Cultura și turismul trebuie să se susțină reciproc și să dezvolte o relație susținută de ajutor pe termen lung. Această cooperare se poate realiza prin implicarea atât a sectorului guvernamental, cât și a sectorului privat într-un parteneriat reciproc avantajos.

Ca promovare, România nu și-a creat o imagine clară și puternică pe piața internațională deoarece nu a adoptat o politică sistematică și susținută de atragerea turiștilor străini. Într-un an a fost promovat litoralul și Dracula, în anul următor s-a promovat Delta Dunării și turismul rural, toate acestea creând o imagine confuză în mintea străinilor interesași de România.

Din analiza punctelor forte și slabe ale României se pot identifica direcțiile de acțiune pe care va trebui să le urmeze strategia de relansare a turismului internațional al României: dezvoltarea infrastructurii generale, dezvoltarea infrastructurii turistice, crearea și promovarea intensivă a unor produse turistice competitive care să valorifice atât potențialul antropic, cât și cel natural, îmbunătățirea serviciilor oferite turiștilor, dar și crearea unei imagini coerente pe piețele externe, imagine care trebuie să fie total diferită de cea a concurenților direcți: Ungaria și Bulgaria.

Oportunitățile și amenințările, ținând mai mult de mediul extern al țării, nu pot fi decât anticipate și susținute sau prevenite prin măsuri de natură să maximizeze efectele benefice și să minimizeze rezultatele negative. Trebuie desfășurată o analiză permanentă a evoluțiilor economice, sociale și politice din piețele țintă pentru a observa schimbările care apar, schimbările care pot influența pozitiv sau negativ activitatea turistică internațional-receptoare a României.

Printre amenințările cu care se poate confrunta România se numără și deteriorarea situației economice a țărilor Europei de Vest și în special a marilor emițători de turiști, Germania, Marea Britanie, Olanda, Franța, Italia, la care se adaugă amenințările unor noi atentate teroriste, care vor contracta și mai mult cererea turistică. Raportul FMI evidențiază slăbiciunea economiilor din zona euro în raport cu restul lumii. Uniunea Europeană a înregistrat o tendință de creștere economică pe baza unei cereri externe mai viguroase, consumul intern păstrându-se la un nivel foarte redus.

Globalizarea poate aduce, la rândul ei, pe lângă efectele pozitive legate de sporirea investițiilor, creșterea numărului de locuri de muncă și efecte negative. Acestea din urmă se vor resimți mai ales în planul cultural prin deteriorarea, de dragul profiturilor mai mari, a obiceiurilor și a modului de viață tradițional. Acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării, turismul fiind interesat nu numai de resursele naturale și antropice ale unei țări, dar și de aspecte ce țin de valori culturale, obiceiuri și datini, sărbători specific. În condițiile în care se dorește promovarea României ca o destinație de descoperire a tradițiilor, există riscul ca peste câteva decenii să nu putem prezenta obiceiuri specifice României decât în poze sau în evenimente special organizate și care vor purta amprenta societății de consum. Prin combinarea celor patru elemente prezentate în analiza SWOT și gruparea lor câte două se pot obține patru strategii: S-O – Puncte tari – oportunități, W-O Puncte slabe – oportunități, S-T Puncte tari – amenințări, W-T Puncte slabe – amenințări.

2.2. Cererea și oferta componentelor turistice la nivel regional.

Încadrare și comparare

2.2.1. Cererea și consumul turistic

Cererea ca parte componentă a pieței, reprezintă dorința pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea și decizia de a-l cumpăra, ea fiind expresia unei nevoi determinate de condițiile existenței sale sociale, precum și de posibilitatea de cumpărare dar și de achiziționare a lucrurilor respective. Piața turistică este parte a pieței, dar și cererea turistică poate fi privită ca un segment al cererii globale, ca o formă particulară a acesteia.

Din această cauză, un număr mare de autori se aliază punctului de vedere exprimat de R. Lanquar, potrivit căruia cererea turistică este aceea a persoanelor care se deplasează periodic și temporar, în afara reședinței obișnuite pentru alte motive decât pentru a munci sau pentru a îndeplini o activitate remunerată și în această formulare, cererea răspunde comandamentelor: nevoie, dorință, putere și voință de cumpărare, adăugându-se particularități ce decurg din conținutul activității turistice.

”O altă categorie ce necesită clasificări teoretice este consumul turistic, astfel definit, consumul turistic este rezultatul interacțiunii dintre cerere și ofertă; el are caracteristicile unui indicator agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari evidențiază volumul său care depinde, de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurilor produselor turistice.”

Fig. 2. Raporturile consumului turistic cu cererea, oferta și producția 2013

(Sursa: Turismul României – Breviar Statistic-2014)

Atât cererea cât și consumul turistic prezintă o serie de trăsături proprii care, își pun amprenta asupra modului de formare și manifestare a acestora, asupra condițiilor de realizare a echilibrului pieței, din această cauză, cererea și consumul turistic se caracterizează printr-un dinamism accentuat care se dezvoltă unor mulțimi de factori de natură economică, socială, demografică, psihologică. Întrucât impactul principalelor categorii de factori asupra fenomenului turistic au făcut obiectul unor analize anterioare, în cazul de față vor fi prezentate noi aspecte, noi unghiuri de abordare, mai ales din perspectiva mecanismelor de formare și manifestare a cererii..

Ierarhizarea nevoilor, în general, și locul ocupat de nevoia de călătorie, diferă semnificativ de la un individ la altul, de la o categorie la alta, în funcție de nivelul de educație și cultură, de condițiile de existență, dar și de forma de turism. Odată conștientizată și localizată nevoia, urmează un lung proces de transformare a acesteia în dorință și acțiune.

Convertirea cererii în consum este determinată de condițiile economico-sociale dar și de motivații, fapt pentru care unii autori sugerează gruparea factorilor în două mari categorii: determinanți economico-sociali, determinanți motivaționali. Determinanții economico-sociali reprezentativi venituri, prețuri, timp liber, dimensiunile și structura populației cu rol stimulativ sau restrictiv, imprimă cererii o anumită elasticitate și evoluție.

”La rândul lor, motivațiile, aflate în strânsa legătură cu ocupația și educația, cu vârsta și personalitatea individuală, generează un anumit mod de manifestare a cererii și consumului. Cercetarea impactului personalității asupra deciziei de cumpărare și comportamentului de consum turistic a permis identificarea a cinci tipuri psihologice majore și anume: turiști psihocentrici, turiști cvasi-psihocentrici, turiști mid-centrici, turiști cvasi-alocentrici, turiști alocentrici.”

Număr

turiști

cvasi- cvasi-alocentrici

psihocentrici

psiho- mid-centrici alocentrici

centrici

Distanța

Fig. 3. Personalitatea individuală și opțiunea pentru distanța și destinația de călătorie: scala: psihocentric- alocentric 2013.

(Sursa: Turismul României – Breviar Statistic-2014)

Cererea și consumul turistic se caracterizează și prin complexitate și eterogenitate; ele cunosc o diversitate de forme de exprimare, fie ca rezultat al varietății segmentelor de consumatori și diversității gusturilor acestora, fie ca urmare a specificității ofertei, la rândul ei complexă și eterogenă, alcătuită din atracții, echipamente, forță de muncă sau datorită varietății serviciilor ce compun prestația turistică și modalităților de combinare a acestora, de asemenea, cererea și consumul turistic se particularizează prin concentrare, acesta poate fi în timp, în spațiu și în motivație.

Astfel, turismul național reprezintă 4/5 din total, desigur, cu variații pe țări și zone; Europa, ca destinație pentru turismul internațional, concentrează aproape 60% din totalul sosirilor și peste 50% din încasări; în țările Europei de Nord, mai mult de 70% din populație pleacă în vacanță în fiecare an; peste 50% din totalul cheltuielilor de vacanță sunt destinate cazării și alimentației; odihna și loisirul reprezintă 70% din motivele de călătorie; sezonul estival concentrează aproape 80% din totalul plecărilor în vacanță.

Tabel nr.5. Călătorii interne pentru vacanțe și afaceri, pe zone turistice – 2013

(Sursa: Turismul României – Breviar Statistic-2014)

“Turismul, înregistrează în dezvoltarea sa, o serie de fluctuații, iar aceste variații se manifestă prin repartizarea inegală în timp și spațiu a numărului de turiști precum și a necesarului de servicii. Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularități față de alte domenii ale economiei, unde este de asemenea prezentată, datorită dependenței mari a cererii față de condițiile naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice, rigidității ofertei și astfel, variațiile sezoniere ale activității turistice sunt mai accentuate, au implicații mai profunde și de anvergură, directe și indirecte, posibilitățile de atenuare a lor sunt relativ limitate și presupun eforturi mari din partea organizatorilor.”

Concentrarea cererii pentru vacanțe în anumite perioade ale anului, ca principal aspect de manifestare a sezonalității, duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare și alimentație, a celorlalte servicii și a personalului de servire, determinând calitatea mai slabă a prestațiilor, creșterea tensiunii în relațiile dintre solicitanți și prestatori, nemulțumirea turiștilor, în timp ce, în perioadele de extrasezon, capacitățile respective rămân nefolosite, reclamând cheltuieli de întreținere.

Asupra celorlalte ramuri ale economiei, sezonalitatea cererii și consumului turistic acționează fie direct, prin solicitări suplimentare față de unele domenii ca: transporturi, industria alimentară și producția culinară, agricultură, comerț, fie indirect, prin efectele ocupării periodice și limitate a unei mase însemnate de angajați, cu redistribuirea lor din alte sectoare sau zone ale țării.

Transporturile, deși se pot adapta relativ ușor circulației de mare intensitate prin suplimentarea curselor și numărului mijloacelor, reprezintă unul din domeniile cele mai afectate, în sensul că, în momentele de vârf, capacitățile sunt supraîncărcate pe direcția destinațiilor de vacanță și sunt încărcate pe celelalte direcții, determinând, pe ansamblu, un coeficient redus de utilizare și o accelerare a deteriorării echipamentelor. În privința forței de muncă, creșterea sensibilă în perioadele de sezon a numărului celor angajați provoacă dezechilibre în alte ramuri sau zone; de asemenea, ocuparea temporală influențează negativ starea psihică a angajaților și nivelul pregătirii acestora cu efecte asupra calității serviciilor și eficienței muncii.

Frecvența Solicitărilor % . A – activitate cu un singur sezon

Frecvența Solicitărilor %. B – activitatea cu două sezoane

Frecvența Solicitărilor %. C – activitate fără concentrări: Series1-pentru centre urbane,

Series2- pentru stațiuni balneare

”Cel de al doilea mod de oscilații se caracterizează prin existența a două perioade de sezon, cu activitatea turistică de intensități apropiate, duratele în timp și mobilurile deplasărilor fiind însă diferite. Perioadele de maximă intensitate sunt: decembrie-martie pentru sezonul rece și mai-septembrie pentru sezonul cald.

Există și o a treia situație și anume, zone cu o activitate cvasipermanentă sau fără concentrări sezoniere semnificative. Din această categorie fac parte stațiunile balneo-climatice, unde sosirile turiștilor se distribuie relativ uniform de-a lungul întregului an, condițiile de climă influențând în mică măsură desfășurarea normală a tratamentelor și centrelor urbane unde circulația turistică este permanentă, ca urmare a diversităților.

Cu toate acestea, chiar și în zonele menționate se întâlnesc perioade cu o activitate mai intensă; astfel, în cazul stațiunilor balneo-climatice se manifestă o concentrare în intervalul mai-octombrie, sezonul cald oferind mai multe comodități, iar pentru centrele urbane, lunile aprilie-mai și septembrie-octombrie se dovedesc optime pentru organizarea unor manifestări științifice, cultural-artistice, sportive sau de altă natură.”

”Suprapunerea curbelor de variație sezonieră pentru turismul din țara noastră arată o concentrare puternică în sezonul cald, pentru toate formele de turism, sezonalitatea activităților turistice poate fi cuantificată cu mai multă rigoare, cu ajutorul metodelor statistico-matematice specifice: indici de sezonalitate, coeficienți de intensitate a traficului, coeficienți de concentrare.

Indicii de sezonalitate, determinați cu ajutorul metodei mediilor aritmetice simple sau mobile, pe baza seriilor dinamice privind distribuția, pe luni sau trimestre, a sosirilor de turiști, confirmă tendința de concentrare a cererii turistice, în țara noastră, în sezonul cald.”

Tabelul nr.6. Indici de sezonalitate ( 2011-2014)

( Sursa: Turismul României – Breviar Statistic. Buletin de informații statistice, nr. 4/2014)

Intensitatea sezonalității, exprimată sub forma gardului de concentrare, poate fi evaluată cu ajutorul coeficientului de concentrare Gini :

Cgc=

”Unde:

Pi= ponderea față de unitatea fiecărui element al seriei

N= numărul momentelor / elementelor.

”Mai expresiv pentru fenomenele economice, coeficientul de concentrare Gini corectat i-a valori în intervalul [0,1]; o valoare a coeficientului mai aproape de zero indică un grad de concentrare mai redus, iar mai aproape de 1, un nivel superior al concentrării, respectiv sezonalității.”

Pentru țara noastră, studiile întreprinse asupra concentrării sezoniere a cererii turistice evidențiază, pentru ultimii ani, valori ale coeficientului Gini corectat de circa 0,3, în cazul turiștilor români și de aproximativ 0,2 pentru sosirile de turiști străini în punctele de frontieră, explicabil prin ponderea de peste 30% a tranzitului și călătoriilor cu caracter comercial și din această cauză se observă în ambele situații o ușoară tendință de creștere a nivelului coeficientului și deci de accentuare a sezonalității.

2.2.2. Oferta și producția turistică

Oferta reprezintă cea de-a doua categorie esențială a pieței, inclusiv a celei turistice, conținutul și caracteristicile sale imprimând, așa cum s-a arătat, o serie de particularități formelor de manifestare a pieței și mecanismelor de echilibrare a acestuia.

” În privința conținutului, oferta poate fi definită, în spiritul accepțiunii clasice prin valoarea serviciilor și bunurilor finale create de sectorul turistic în timpul unei perioade determinate, în general, un an sau cu accent pe caracterul de activitate terțială a turismului, prin capacitatea economică și organizatorică a rețelei specifice de a satisface, în anumite condiții, cererea turiștilor. Există însă și definiții mai apropiate de specificul activității, astfel, oferta este considerată ansamblul atracțiilor care pot motiva vizitarea lor de către turiști sau, mai complet, elementele de atracție care motivează călătoria și cele destinate să asigure valorificarea primelor.”

În sinteză, oferta turistică este construită din: potențialul turistic, baza materială specifică de cazare, forța de muncă, serviciile, aceste elemente sunt considerate determinanți ai ofertei și se pot prezenta distinct, alcătuind o ofertă separată de locuri de cazare, de transport, de posibilități de odihnă, tratament, schi sau împreună, sub forma pachetelor de vacanță. De asemenea, ele au importanță diferită, care se poate modifica în timp, pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor, valoarea lor poate spori sau se poate reduce prin dezvoltarea economică și turistică.

Dacă în multe domenii acoperirea cererii se satisface prin multiplicarea ofertei, prin producerea unei cantități mai mari din aceleași bunuri sau servicii, în turism acest lucru nu este posibil decât în mică măsură. Practic, dependența de potențial face ca sporirea prin multiplicare să se realizeze doar în anumite limite, respectiv până la concurența capacității de primire, fizice și ecologice, a acestuia; dincolo de acest prag, creșterea ofertei se poate face numai prin atragerea în circuitul turistic a noi zone, prin amenajarea de noi atracții, cu alte cuvinte, prin diversificare.

Fenomenul subutilizării privește toate tipurile de echipamente și chiar componentele naturale ale ofertei, se manifestă în proporții diferite și are efecte asupra rezultatelor economice ale activității. Studii în acest sens au evidențiat că în zonele de litoral, bază materială de cazare, sunt utilizate 90-120 zile pe an, într-o proporție de 60-90%, în funcție de momentul sezonului. În privința situațiilor de insuficiență a ofertei, efectele negative se reflectă asupra nivelului satisfacției consumatorului.

Fig. 4. Sistemul producției turistice și relația cu oferta

(Sursa: Turismul României – Breviar Statistic-2014)

2.2.3. Raportul dintre ofertă și cererea turistică

Intercondiționare dintre caracterul variabil al cererii și nivelul relativ constant al unor elemente din structura ofertei pune cele două laturi corelative ale pieței în situații diferite una față de cealaltă și evidențiază evoluția raportului în care se găsesc pe parcursul unui an calendaristic, așadar în decursul anului, oferta și cererea se pot afla în una din următoarele situații când oferta este mai mică, egală sau mai mare decât cererea.

Oferta>cererea, situație în care gradul de ocupare a capacităților de cazare cu destinație turistică este redus; acest raport corespunde cu perioada de pre și post sezon în activitatea turistică. O astfel de situație se întâlnește în condițiile unei oferte fără cerere, prin asimilare cu situația din cadrul pieței mărfurilor, această perioadă este a ofertei, iar piața este a cumpărătorului.

Oferta =cererea, situația în care practic gradul de ocupare a capacității de cazare este de 100% și este situația de echilibru din cadrul pieței.

Oferta<cererea, situație în care capacitatea de cazare este depășită de cererea exprimată, iar în acest caz, ne aflăm în situația de penurie, iar piața este a prestatorului de servicii turistice care își desfășoară activitatea în plin sezon.

Potrivit opticii de marketing, conținutul pieței nu se limitează exclusiv la suma proceselor economice care au loc efectiv ci trebuie extins și asupra celor potențiale, deci care ar putea avea loc. În această accepțiune, noțiunea de piață turistică nu se rezumă doar la cerere și ofertă reală, ci include și astfel de elemente cum ar fi: cererea nesatisfăcută, cererea în formare, cererea potențială, oferta activă, oferta pasivă. În mod virtual, piața nu va implica prezența concomitentă celor două categorii ale sale, astfel întrucât nu trebuie exclusă existența unei piețe fără ofertă sau fără cerere; noțiunea de piață turistică dobândește, în acest sens, accepțiuni practice mult mai precise, piața reală, piața potențială, piața teoretică.

Prin urmare, rezultă că piața la care se raportează întreprinderea de turism este o noțiune extrem de cuprinzătoare, acoperind o arie largă și variată de procese și relații economice. Activitatea practică de marketing nu se poate deci raporta la piață ci trebuie să vizeze o piață concretă, cu alte cuvinte, anumite componente ale acesteia, localizată atât în timp cât și în anumite spații geografice și economic.

În cazul produselor turistice, formarea prețurilor este rezultatul acțiunii unei multitudini de factori de natură economică, politică, motivațională, geografică, dar și al respectării numeroaselor cerințe decurgând din specificitatea ofertei și cererii, din complexitatea și eterogenitatea acestora.

Având în vedere acest conținut complex, stabilirea prețului este o chestiune dificilă, nivelul acestuia fiind rezultatul unei căutări, unui compromis, unui optim între forțele implicate: producători, comercianți, consumatori și condițiile de piață. Astfel determinat, prețul îndeplinește o serie de funcții, cum sunt cea de instrument de măsură a activității și a eficienței acesteia, de mijlocitor al schimbului, de instrument de realizare a echilibrului ofertă-cerere.

Pe lângă aceste calități, prețul rămâne o pârghie importantă de concretizare a unor obiective de politică economică în domeniul turismului, între care: stimularea cererii, dezvoltarea și diversificarea ofertei, pătrunderea pe o anumită piață, asigurarea accesului și implicit, dreptului la vacanță a unui număr cât mai mare de persoane, limitarea cererii spre anumite destinații în scopul protejării acestora.

Variațiile în spațiu ale prețurilor produselor turistice apar ca urmare a localizării diferite a echipamentelor și stațiunilor în raport cu principalele elemente de atracție sau chiar cu bazinul de cerere. De asemenea, diferențele spațiale reflectate în preț trebuie privite și prin prisma mărimii stațiunilor, a distanțelor dintre bazinul cererii si ofertei, a renumelui pe care o destinație îl are pe piața turistică. În cazul turismului internațional, acestor variații li se impune a fi adăugate și cele ce parcurg din nivelul ratei de schimb valutar.

Diferențierile de preț se manifestă și în funcție de producător, caracteristicile acestuia punându-și amprenta asupra condițiilor și experienței de producție, asupra calității produselor Este vorba despre diferențierea prețurilor pe categorii de confort, în funcție de forma de proprietate, după mărimea agenților economici.

Diferențierea prețurilor produselor turistice se face și în funcție de caracteristicile consumatorului și anume: tinerii și populația de vârsta a treia care beneficiază de unele reducerii de tarife, după categoria socio-profesională, dacă turismul este individual sau colectiv, după mărimea grupului. Aceste diferențieri apar cel mai frecvent pentru serviciile de transport și uneori și de cazare.

Prețurile produselor turistice manifestă un accentuat caracter inflaționist. Deși inflația este un fenomen comun tuturor prețurilor, în cazul produselor turistice apar aspecte suplimentare. Este vorba, pe de o parte, de prezența unei rate superioare a inflației, în raport cu prețurile celorlalte bunuri și servicii și, pe de altă parte, de faptul că prețurile produselor turistice pot provoca și întreține tensiuni inflaționiste în economie.

Aceste prețuri se stabilesc, de regulă, în trepte, în funcție de mărimea grupului și perioada de desfășurare a programului, respectiv sezon sau extrasezon. Complexitatea produselor turistice ca și faptul că, de multe ori, între serviciile componente ale uni voiaj nu există o legătură directă sau sunt realizate de prestatori foarte diferiți, creează dificultăți în formarea adesea diferențelor notabile între prețurile unor produse foarte apropiate în privința conținutului.

În aceste condiții, s-au manifestat preocupări pentru găsirea unor indicatori care să reflecte într-o valoare unică o gamă cât mai largă, din punct de vedere al prețurilor și tipologiei, a consumurilor turistice și să servească unei mai bune informări a turiștilor, dar și a autorităților responsabile cu politică economică în domeniu. S-a ajuns astfel la determinarea unor indici ai prețurilor, care să surprindă atât evoluția acestora, cât și modificarea structurii consumului.

Tabelul nr.7. Structura tipică a costului unui voiaj IT cu utilizarea serviciilor aeriene „charter”

(Sursa: Turismul României – Breviar Statistic-2014)

2.3. Analiza consumului de servicii turistice în România

Institutul Național pentru Studiile de Opinie și Marketing (INSOMAR) este un institut de cercetări apărut în peisajul studiilor social politice la începutul lui 1999. Încă din primele momente ale afirmării sale în universul cunoașterii și înțelegerii proceselor de schimbare traversate de societatea românească, colectivul de cercetători a reușit să-și câștige și ulterior, să-și consolideze un bun renume prin calitatea deosebită a demersurilor sale de ordin științific.

O caracteristică a activităților INSOMAR a fost constant reprezentată de strânsa legătură a cercetării de piață cu exigențele cercetării fundamentale de nivel academic, pentru care Consiliul Științific s-a constituit într-un garant prestigios al calității, creativității și spiritului inovativ ce definesc marca produselor și serviciilor proiectate în departamentele Institutului.

Atingerea unui nivel înalt de competență și rigoare profesională a fost condiționată de participarea cercetătorilor noștri la diverse colocvii, simpozioane, congrese ori școli sociologice, de implicarea acestora în activități publicistice de ținută și, nu în ultimul rând, de realizarea unor schimburi informaționale constante în diverse forme de parteneriat instituționalizat.

INSOMAR este membru al ESOMAR, situație în care recunoaște și aplică în toate cercetările sale prevederile ICC/ESOMAR INTERNATIONAL CODE on market and social research, pe care l-a susținut prin vot direct, sub lupa evaluărilor metodice au intrat acțiuni, decizii și comportamente asociate actorilor implicați în mișcările sociale din Valea Jiului ori a structurilor sindicale din spațiul tranziției românești, percepții privitoare la istorica vizită a Papei Ioan Paul II în România ori reacții ale mediilor românești la conflictele militare din Balcani, reprezentări sociale asupra conduitei administrației și funcționarilor publici, ale politicilor și practicilor de guvernare, atitudinile populației față de procesul integrării în structurile euro-atlantice ori față de evoluția instituțiilor democratice. INSOMAR are ca misiune atât să cerceteze și să interpreteze realitatea, cât și să o explice. Această secțiune cuprinde materiale care își propun exact acest lucru.

Specialiștii INSOMAR aleg temele economice, sociale și politice pe care le consideră relevante mai puțin prin gradul lor de actualitate și mai mult prin impactul lor real asupra vieții populației. Articolele publicate în această secțiune se conduc după două principii: se mențin neutre și se fundamentează pe rezultatele cercetărilor noastre. Sfera de cuprindere a anchetei o constituie persoanele rezidente în România, cu vârstă de cel puțin 15 ani împliniți, din cadrul unui eșantion reprezentativ de gospodăriei.

Unitatea de observare este gospodăria, prin care se înțelege un grup de două sau mai multe persoane, care în mod obișnuit locuiesc împreună, au în general legături de rudenie, se gospodăresc în comun, consumă și valorifică în comun produsele obținute, participă integral sau parțial la formarea și utilizarea bugetului de venituri și cheltuieli al gospodăriei.

Acest studiu de față a fost realizat de INSOMAR în perioada 7-15 octombrie 2013, iar cercetarea a fost realizată folosind tehnica sondajului de opinie, pe bază de chestionar administrativ la domiciliul persoanelor intervievate, iar volumul eșantionului a fost de 2512 persoane, fiind reprezentativ pentru populația României cu vârsta de 18 ani și peste.

De asemenea interviurile au fost realizate în toate județele țării și în cele 6 sectoare ale Municipiului București, fiind incluse în eșantion 52 localități urbane și 51 localități rurale, iar eroarea maximă admisă pentru rezultatele obținute, garantată cu o probabilitate de 95%, este de 2%.n contextul economiei cunoașterii s-au intensificat preocupările de asigurare a calității în toate domeniile de activitate, mai ales în industria ospitalității, dat fiind specificul calității în turism.

Evident, studiile arată faptul că asigurarea calității în turism presupune inclusiv îmbunătățirea competențelor umane, a celor tehnice și tehnologice, calitatea ofertei fiind condiționată de competențele profesionale ale prestatorului, de fiabilitatea și calitatea sistemului de producție, de calitatea lanțului logistic de prestație.

Fundamentul asigurării calității în turism îl constituie asigurarea protecției și securității consumatorului din turism, accesibilității și igienei spațiilor de cazare și de servirea mesei, transparenței în furnizarea și transmiterea de informații, autenticității ofertei și armonizării cu mediul natural și uman. Evident, când unul din determinanții adiacenți ai calității nu se manifestă nu se poate vorbi despre calitate sau calitate totală în turism, multe din momentele de adevăr fiind negative.

La întrebarea adresată românilor, dacă în ultimi doi ani au fost cazați chiar și câteva zile, într-un hotel sau pensiune turistică în România, majoritatea populației a răspuns că nu și doar 31,1% au răspuns că da.

La următoarea întrebare din sondaj: În general, unde preferați să vă petreceți concediul/zilele libere? Majoritatea răspunsurilor din cadrul sondajului au fost că preferă să petreacă concediul sau zilele libere într-o stațiune sau localitate turistică din România – 69,2%.

Întrebarea 3: Ce anume vă atrage cel mai mult la o stațiune/localitate turistică din România?

Întrebarea 4: Anul următor în care dintre următoarele tipuri de stațiuni turistice sau localități intenționați să mergeți ca turist în primul rând?

Stațiunile de pe litoral sunt considerate cele mai atractive pentru a merge ca turist, 30,7% din populația României declară acest lucru, urmează stațiunile/localitățile montane 27,6% respectiv stațiunile/localitățile balneare (20%). 17% din populația României declară că nu intenționează anul viitor să meargă în niciuna dintre tipurile de stațiuni menționate.

Întrebarea 5: Dumneavoastră personal ați fost în vacanță (concedii în care v-ați deplasat în scopul relaxării în afara localității) în anul 2009?

Întrebarea 6: Dar, fie că ați fost sau nu, intenționați să mergeți în vacanță în anul 2009?

Întrebarea 7: Câte zile planificați să dureze aceasta?

Întrebarea 8:Câte zile a durat aceasta?

Întrebarea 9: Dacă cea mai mare parte a vacanței d-vs în anul 2009 ați petrecut-o sau o veți petrece într-o localitate anume, care este aceasta?

Întrebarea 10: Referindu-ne la vacanța pe care ați făcut-o sau o veți avea în anul 2009, care este suma totală, medie, pe membru de familie, pe care ați cheltuit-o sau o veți cheltui?

Întrebarea 11: Care este mijlocul de transport pe care l-ați utilizat pentru a vă deplasa către locația unde v-ați petrecut vacanța din anul 2009?

Întrebarea 12: Care sunt activitățile pe care preferați să le desfășurați, atunci când mergeți în vacanță? Menționați-le pe primele două cele mai importante pentru dvs.

Întrebarea 13: Care este modalitatea prin care ați achiziționat în 2009 servicii turistice pentru vacanță?

Întrebarea 14: Anul viitor câte zile intenționați să mergeți ca turist într-o localitate/stațiune turistică diferită de cea unde locuiți de obicei?

Întrebarea 15: Cât de important este pentru dvs. ca în localitatea sau stațiunea turistică unde mergeți ca turist, patrimoniul natural să fie protejat?

Întrebarea 16: Anul următor în care dintre următoarele tipuri de stațiuni turistice sau localități intenționați să mergeți ca turist în primul rând?

Întrebarea 17: Când alegeți o destinație turistică, care dintre următoarele caracteristici sunt cele mai importante pentru dvs. ?

Procentele sunt calculate din totalul celor care au indicat cel puțin o caracteristică pentru care aleg o destinație turistică – 82%, dintre ele reprezintă ponderea celor care au indicat respectiva caracteristică la una din cele 3 alegeri. Criteriile considerate cele mai importante pentru alegerea unei destinații turistice constau în raport preț – calitate, convenabil (68,2% din populație consideră important acest aspect), în felul în care își pot trata sănătatea (39,7% au indicat acest aspect important), calitatea cazării, a serviciilor de servire (38,8% ) și calitatea peisajelor și a mediului înconjurător (26%).

O importanță medie sau mai redusă pentru alegerea destinațiilor o au oportunitățile de distracție, existența unor obiective turistice de interes, faptul că se poate ajunge ușor la respectiva destinație turistică și este preferința rudelor, prietenilor, cunoscuților.

CONCLUZII

Ca și activitate economică, turismul se bazează pe o strânsă conlucrare a industriei turistice cu celălalte sectoare economice precum: infrastructura, agricultura, managementul mediului. Rolul economic al turismului constă atât în creerea de noi locuri de muncă și generarea de venituri pentru populație, cât și de antrenarea unor zone mai puțin dezvoltate la activitatea economică a țării. Intensificarea realizării infrastructurii turistice este o necesitate obiectivă pentru țara noastră, dar îndeplinirea acestei condiții nu trebuie să dăuneze dezvoltării armonioase a turismului și nici mediului ănconjurător, căci un turism de durată presupune investirea unor sume de bani cu mult mai mari decât turismul preconizat pe perioade mai scurte, dar grabnic aducător de venituri.

Tendințele înregistrate în evoluția economiei mondiale, atât cele pozitive exprimate de sporirea producției și, pe această bază, a prosperității generale, de intensificare a schimburilor internaționale și lărgirea cooperării dintre state, de industrializare și terțiarizare, cât și cele negative precum crizele și perioadele de recesiune economică, extinderea sărăciei și șomajului, inflația, deteriorarea mediului au influențat cantitativ și strucural activitatea turistică, stimulând călătoriile și diversificând orientarea lor spațială.

Prezența acestor tendințe situează turismul printre cele mai de seamă componente ale economiei mondiale, participând cu aproximativ 12% la realizarea produsului mondial brut, cu circa 8% la ocuparea forței de muncă și cu circa 11% din cheltuielile de consum ale populației.

Piața turistică este caractetizată printr-o hipersensibilitate la variațiile macromediului, prin elesticitate și dinamism. Piața turistică, în ansamblul său, și în mod particular cererea turistică, a înregistrat de-a lungul timpului o evoluție ascendentă dintre cele mai dinamice, rezultat al acțiunii unui complex de factori de natura foarte diversă, propri unor zone sau specifici economiei mondiale. Astfel, nivelul de dezvoltare și structura economiei, progresul tehnologic, mobilitatea socio-profesională a populației, gradul de ocupare a forței de muncă, cadrul legislativ și instituțional, calitatea mediului înconjurător ,climatul politic, ca factori favorizanți sau restrictivi ai călătoriilor, și-au pus amprenta asupra ritmului și direcțiilor evoluției pieței turistice.

O particularitate a pieței turistice, decurgând din modul de manifestare a cererii, este mobilitatea. Dependentă în mare masură de cadrul natural, de condițiile locale, oferta turistică nu poate veni în întampinarea cererii, ca în cazul altor piețe; cea care se deplasează, în vederea finalizării actului de vânzare-cumpărare, este cererea. Se poate spune că, pe piața turistică, locul ofertei/producției coincide cu cel al consumului, dar nu și cu cel de formare a cererii. De aici, rezultă că, pe piața tuistică, oferta are o poziție dominantă, adaptarea ei la cerere este relativ limitată; de asemenea, mobilitatea sporește riscul confruntării celor două categorii corelative ale pieței, deplasarea cererii putând fi perturbată de nenumărate cauze. Totodată, această caractestică diferențiază piața turistică în piața emițătoare – locul unde ia naștere cererea și piața receptoare – locul unde este prezența oferta și unde se realizează consumul.

Piața turistică este caracterizată și prin concentrare în timp și un spațiu, specifică deopotrivă ofertei și cererii. Concentrarea, exprimată prin diferențe importante în amploarea activității și a volumului tranzacților, de la o perioada la alta și/ sau de la o zonă la alta,are implicații asupra modului de funcționare a pieței, favorizând apariția unor situații de ofertă farș cerere și cerere fară ofertă, cu efect negativ-asupra utilizării capacitațiilor de producție, rezultatelor economice și satisfacerii clientelei.

Acțiunea diverșilor factori poate viza evoluția pieței la un moment dat sau în perspectivă. O serie de factori determină atât evoluția pieței interne cât și pe cea a pieței externe sau numai a uneia dintre acestea.

Dintre factorii care inflențează evoluția pieței turistice amintim: potențialul turistic al unei zone sau al unui teritoriu exprimat prin volumul, structura și calitatea resurselor turistice ce determină capacitatea pieței turistice și care are un rol important în dezvoltarea pieței turistice; gradul de amenajare turistică a unui anumit spațiu geografic, astfel un teritoriu insuficient valorificat din punct de vedere turistic oferă posibilități mai mari de extindere a pieței turistice pe cale extensivă, în timp ce un teritoriu amenajat integral creează posibilități de extindere a pieței exclusiv pe cale intensivă; nivelul de dezvoltare a infrastructurii, un teritoriu cu un important potențial turistic va fi mai ușor pus în valoare in condițiile unei infrastructuri dezvoltate și oferta posibilități mai mari de extindere a pieței turistice; factori care determină exclusiv piața turistică externă, cum sunt: facorii politici, climatul internațional, legislația, gradul de concentrare a pieței turistice; dar și o serie de factori care acționeaza asupra cererii, iar prin intermediul acesteia asupra pieței turistice, în randul acestora înscriindu-se: nivelul veniturilor populației, al prețurilor și tarifelor practicate, nivelul inflației, factori geografici, demografici etc.

România dispune de un cadru natural diversificat cu o structură variată care îi asigură multiple posibilități de afirmare în plan turistic, iar dintre componentele acestuia, relieful exprimat printr-o paletă generoasă de forme, munți, dealuri și podișuri, câmpii, chei și defileuri, fășii de litoral, deltă, nu fac altceva decât să oferă condiții pentru o complexă exploatare turistică și situează România între cele mai apreciate destinații europene. Carpații românești prezintă câteva particularității care le conferă un loc discret în ierarhia sistemelor montane europene cum ar fi: diversitatea peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief precum și alternanței unităților montane cu cele submontane și depresionare cum ar fi peisaje, alpine și glaciare în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, Bihor-Vlădeasa, Mehedinți, Cernei, Abrupturi calcaroase în Piatra Craiului, chei și defileurile Bicazului, Oltețului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării; accesibilitatea, datorită poziției centrale sunt străbătuți de vai și cursuri de râuri; potențialul speologic bogat, cu peste 10.000 de peșteri România ocupă locul 3 în Europa; dar și varietatea formelor de relief, asociată cu prezența unei bogate rețele hidrografice, domeniu schiabil, așezări umane, oferind posibilitatea practicării diverselor forme de turism: drumeție, alpinism, schi,odihnă cercetare științifică.

Țara noastră dispune și de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei de peste două milenii a poporului nostru în acest spațiu geografic. Numeroase vestigii ale civilizaților trecute, unele dintre ele unicate, bogăția tradiților populare, creația spirituală modernă, realizărilor tehnico- economice contemporane – atestă evoluția și continuitatea vieții pe aceste meleaguri, alcătuind un important fond cultural – istoric, apreciat din punct de vedere turistic în plan intern și internațional.

Dintre componentele potențialului turistic antropic trebuie evidențiate, pentru valoarea și atractivitatea lor: vestigiile arheologice, monumentele istorice și de artă, instituțiile și evenimentele cultural- artistice, arta și tradiția populară, construcțiile tehnico- economice.

Consumul turistic este rezultatul interacțiunii dintre cerere și oferta; el are caracteristicile unui indicator agregat, iar exprimarea sa în termeni monetari evidențiază ca volumul său depinde, de nivelul veniturilor consumatorilor și prețurilor produselor turistice.

Consumul turistic are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea, întrucât și în domeniul turismului se poate vorbi de autoconsum- atunci cand vacanțele sunt petrecute în reședințele secundare sau în vizite la rude și prieteni, după cum există și consumuri turistice subvenționate într-o proporție mai mare sau mai mică, suportate din fondurile pentru protecție socială. Față de ofertă, consumul turistic are o sferă mai restransă, fiind echivalent cu producția, cu alte cuvinte, se produce ceea ce se consumă, produsele turistice, datorită caracterului lor intangibil, neputând fi stocate în vederea unor vânzări și consumuri ulterioare.

Cererea și consumul turistic se caracterizează printr-un dinamism accentuat, ele evoluează sub influnența unei multitudini de factori de natură economică, socială, demografică, psihologică, etc. Cererea și consumul turistic se caracterizează și prin complexitate și eterogenitate; ele cunosc o diversitate de forme de exprimare, fie ca rezultat al varietații segmentelor de consumatori și diversității gusturilor acestora, fie ca urmare a specificității ofertei, la rândul ei complexă și eterogenă, alcatuită din atracții, echipamente, forța de muncă etc., sau datorită varietății serviciilor ce compun prestația turistică și modalităților de combinare a acestora.

Oferta reprezintă cea de-a doua categorie esențială a pieței, inclusiv a celei turistice, conținutul și caracteristicile sale imprimând, așa cum s-a arătat, o serie de particularități formelor de manifestare a pieței și mecanismelor de echilibrare a acestuia.

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri și servicii, a căror materializare este o funcție a capacităților receptoare. Deoarece capacitățile de primire limitează oferta turistică în spațiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparație cu elasticitatea cererii turistice. Oferta turistică are și anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter permanent sau sezonier, în funcție de condițiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a putea fi acceptate de turiști într-o perioadă din an.

Oferta și cererea, în decursul unui an se pot afla în sitauții când oferta este mai mare decât cererea, egala cu aceasta, aflându-se în echilibru, sau mai mică decât cererea.

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și cele slabe organizației, precum și oportunităților și amenințările mediului extern. Se realizează astfel o listă a caracteristicilor pozitive și negative ale organizației analizate, care o diferențiază de organizațiile concurente. În realizarea analizei SWOT, România trebuie privită ca o destinație turistică unitară care deține atât puncte slabe, cât și puncte forte și care acționeaza pe o piața în mișcare, beneficiind de oportunități, dar lovindu-se și de amenințăriile inerente unei piețe imperfecte.

Institutul Național pentru Studii de Opinie și Marketing (INSOMAR) este un institut de cercetări apărut la începutul lui 1999 având ca misiune atât să cerceteze și să interpreteze realitatea, cât și să o explice. Specialiștii INSOMAR aleg teme economice, sociale și politice pe care le consideră relevante mai puțin prin gradul lor de actualitate și mai mult prin impactul lor real asupra vieții populației.

Dezvoltarea și modernizarea produsului turistic este unul din factorii importanți în creșterea competivității ofertei atât pe piața internațională cât și pe cea internă și reprezintă obiectivul principal pe care țara noastră trebuie să îl reprezinte în cel mai scurt timp. Având în vedere potențialul și poziția geografică s-ar cuveni că România să se situeze printre țările mari, creatoare de produs turistic în Europa, însă existența unor facotori de natură economică se constitue într-o reală piedică în dezvoltarea relațiilor economice internaționale.

Dezvoltarea turismului are o contribuție însemnată în armonizarea intereselor diferitelor sectoare ale economiei localităților, zonei, județului și chiar a unei națiuni, dar totodată turismul stimulează preocupările pentru păstrarea permanentă a naturii la cotele ei cele mai înalte, a valorilor și intereselor sale, în condiții favorabile de viață, asigurând în acest mod chiar perpetuarea lor.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, D., Neguț, S., Istrate, Geografia turismului, Editura Academia, București, 2007;

Angelescu, C., Jula D., Timpul liber – Condiționări și implicații economice, Editura Economică, 1997.

Bran, F. , Nistoreanu, P. Ecoturism, Editura Economică, București, 2000

Barbu Gh. , Turismul în economia națională, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Bari I., Economia mondială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004.

Bucur Sabo Mariana, Marketing turistic, Editura irecson, București, 2006

Brown, R.L. Eco-economie, București, Editura Tehnică, 2001.

Cândea, M., Erdeli, G., Șimon, T., Peptenatu, D., Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București 2003.

Cosmenscu, Ioan, Turismul – fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998

Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoescu B., Geografia generală a turismului, METEOR PRESS, 2003.

Cristureanu Cristina, Economia imaterialului: tranzacții internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2009.

Diaconu Mihaela, Turism prin Internet, București, Editura Tribuna Economică, 2004

Emilian R., Managementul serviciilor, Editura Expert, București, 2005.

Ioncică, M. Economia serviciilor, București, Editura Uranus, 2000.

Ionescu, I. Turismul fenomen social economic și cultural, București, Editura Oscar Prinț, 2000.

Isachen, A. J.,Hamilton, B. C,Gylfason, Th. Să înțelegem Economia de piață, București, Editura Oscar Prinț, 1992

Istrate, L,Bran, F.,Roșu, A. G. Economia turismului și mediului înconjurător, București, Editura Economică, 1996

Lanquar, R. Le tourisme internațional, Paris, Presses Universitaires de France, 1989

Lupu, N. , Hotelul – Economie și management, Editura All Beck, București 2003

Minciu Rodica, Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2006.

Minciu Rodica, Baron P., Neacșu N., Economia Turismului, ed a III-a, Editura Universității Independente Dimitrie Cantermir, București, 2003.

Rodica Minciu, Economia turismului ediția a II-a revăzută, editura Uranus, București, 2004.

Nedelea Alexandru, Piața turistică, Editura Didactică și Pedologică, București, 2003

Neacșu N., Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 2005.

Nistoreanu P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2008.

Nistoreanu, Puiu, Economia turismului. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2005

Niță, L, Niță, C-tin. Piața turistică a României, Brașov, Editura Ecran Magazin, 2000

Radu Emilian, Țuclea, Claudia Dragoș Vasile, Administrarea întreprinderii de comerț, turism și servicii, Editura ASE, București, 2006

Stănciulescu Gabriela, Economia Turismului și serviciilor, Editura Uranus, București, 2006

Stănciulescu, G. (coord.) Tehnica operațiunilor de turism, București, Editura ALL Educațional, 1998

Stănciulescu, G. (coord.) Economia Turismului, București, Editura Expert, 2001

Stănciulescu, G. (coord.) Managementul agenției de turism, București, Editura ASE, 2002

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2009.

Țigu Gabriela, Turism montan, Editura Uranus, București, 2005.

Anuarul statistic al României, INS, București, anii 2000, 2003, 2007, 2009.

Strategia națională de dezvoltare economică pe termen medeiu, 2003-2007, Autoritatea Națională pentru Turism.

Economia mondială în cifre 2007, INS, București, 2009.

Colecția Revistei de Comerț 2000 – 2004

www.MinisterulTurismului.ro, Studii INSOMAR, noiembrie 2009

www.mturism.ro, Strategia Autorității Naționale pentru Turism, București, 1.08.2006

www.insee.ro, Turismul României

BIBLIOGRAFIE

Alexandru, D., Neguț, S., Istrate, Geografia turismului, Editura Academia, București, 2007;

Angelescu, C., Jula D., Timpul liber – Condiționări și implicații economice, Editura Economică, 1997.

Bran, F. , Nistoreanu, P. Ecoturism, Editura Economică, București, 2000

Barbu Gh. , Turismul în economia națională, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Bari I., Economia mondială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004.

Bucur Sabo Mariana, Marketing turistic, Editura irecson, București, 2006

Brown, R.L. Eco-economie, București, Editura Tehnică, 2001.

Cândea, M., Erdeli, G., Șimon, T., Peptenatu, D., Potențialul turistic al României și amenajarea turistică a spațiului, Editura Universitară, București 2003.

Cosmenscu, Ioan, Turismul – fenomen complex contemporan, Editura Economică, București, 1998

Cocean P., Vlăsceanu Gh., Negoescu B., Geografia generală a turismului, METEOR PRESS, 2003.

Cristureanu Cristina, Economia imaterialului: tranzacții internaționale cu servicii, Editura All Beck, București, 2009.

Diaconu Mihaela, Turism prin Internet, București, Editura Tribuna Economică, 2004

Emilian R., Managementul serviciilor, Editura Expert, București, 2005.

Ioncică, M. Economia serviciilor, București, Editura Uranus, 2000.

Ionescu, I. Turismul fenomen social economic și cultural, București, Editura Oscar Prinț, 2000.

Isachen, A. J.,Hamilton, B. C,Gylfason, Th. Să înțelegem Economia de piață, București, Editura Oscar Prinț, 1992

Istrate, L,Bran, F.,Roșu, A. G. Economia turismului și mediului înconjurător, București, Editura Economică, 1996

Lanquar, R. Le tourisme internațional, Paris, Presses Universitaires de France, 1989

Lupu, N. , Hotelul – Economie și management, Editura All Beck, București 2003

Minciu Rodica, Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2006.

Minciu Rodica, Baron P., Neacșu N., Economia Turismului, ed a III-a, Editura Universității Independente Dimitrie Cantermir, București, 2003.

Rodica Minciu, Economia turismului ediția a II-a revăzută, editura Uranus, București, 2004.

Nedelea Alexandru, Piața turistică, Editura Didactică și Pedologică, București, 2003

Neacșu N., Turismul și dezvoltarea durabilă, Editura Expert, București, 2005.

Nistoreanu P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București, 2008.

Nistoreanu, Puiu, Economia turismului. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2005

Niță, L, Niță, C-tin. Piața turistică a României, Brașov, Editura Ecran Magazin, 2000

Radu Emilian, Țuclea, Claudia Dragoș Vasile, Administrarea întreprinderii de comerț, turism și servicii, Editura ASE, București, 2006

Stănciulescu Gabriela, Economia Turismului și serviciilor, Editura Uranus, București, 2006

Stănciulescu, G. (coord.) Tehnica operațiunilor de turism, București, Editura ALL Educațional, 1998

Stănciulescu, G. (coord.) Economia Turismului, București, Editura Expert, 2001

Stănciulescu, G. (coord.) Managementul agenției de turism, București, Editura ASE, 2002

Snak O., Baron P., Neacșu N., Economia turismului, Editura Expert, București, 2009.

Țigu Gabriela, Turism montan, Editura Uranus, București, 2005.

Anuarul statistic al României, INS, București, anii 2000, 2003, 2007, 2009.

Strategia națională de dezvoltare economică pe termen medeiu, 2003-2007, Autoritatea Națională pentru Turism.

Economia mondială în cifre 2007, INS, București, 2009.

Colecția Revistei de Comerț 2000 – 2004

www.MinisterulTurismului.ro, Studii INSOMAR, noiembrie 2009

www.mturism.ro, Strategia Autorității Naționale pentru Turism, București, 1.08.2006

www.insee.ro, Turismul României