Ella Negruzzi (1876 1948) Figura Marcanta A Societatii Romanesti In Perioada Interbelica

ELLA NEGRUZZI (1876-1948) –

FIGURĂ MARCANTĂ A SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

CUPRINS

Argument

Capitolul 1. Biografie

Capitolul 2. Activitatea de inspector școlar

2.1. Anul școlar 1911-1912

2.2. Anul școlar 1912-1913

Capitolul 3. Activitatea literară

Capitolul 4. Activitatea juridică

4.1. Lupta pentru acces în barou

4.2. Activitatea legislativă

Capitolul 5. Implicarea în lupta pentru drepturile femeilor și în mișcarea feministă

5.1. Participări la congrese și conferințe internaționale

5.2. Solicitarea acordării de drepturi pentru femei

5.3. Lupta pentru egalitatea de șanse a femeilor

5.4. Activitatea în diverse organizații

Concluzii

Bibliografie

Anexe

ARGUMENT

Cunoșteam de multă vreme că arhiva istorică a Bibliotecii Naționale a României conține documente care nu au fost expuse publicului larg. Nu foarte mulți sunt interesați să-și ocupe timpul răsfoind pagini diverse care pot sau nu să aibă o încărcătură deosebită. Nu decisesem ce voi lucra. Doream doar să fie ceva unic, să scot în evidență ceva sau pe cineva care nu a mai fost de mult în luminile rampei. Mi-a atras atenția, parcurgând inventarul fondului Saint Georges, un dosar privind-o pe Ella Negruzzi. Nu știam foarte multe lucruri despre Ella Negruzzi. Articolele pe care le-am descoperit pe internet erau puține, dar elogioase. Am cercetat în continuare inventarul. Am găsit un număr de șase dosare ample și atunci am hotărât că încercarea este provocatoare și merită să-i fie acordată toată atenția. Atunci a început aventura. Entuziasmul doamnei profesor Adina Berciu-Drăgicescu mi-a dat încredere că este un drum care se poate sfârși într-un mod plăcut.

Am apelat la ajutorul colegelor mele din Biblioteca Națională a României, Serviciul Colecții Speciale, locul unde se pot găsi documentele Arhivei istorice, fondul Saint Georges.

Am început să parcurg documentele. Unele îmi erau accesibile, altele nu. Paginile îngălbenite de vreme au început să contureze un portret, cel al Doamnei Ella Negruzzi. Am notat esența documentelor întâlnite într-un caiet. Acesta a devenit ulterior harta de care m-am folosit în realizarea lucrării. Erau atât de multe lucruri remarcabile, interesante, toate păstrând amprenta acelor vremuri. Portretul devenea din ce în ce mai complet, iar personalitatea ce se contura devenea mai complexă.

Nu a fost foarte greu să structurez lucrarea. Documentele erau în mare măsură organizate sau puteau fi ușor de regăsit. În fondul Saint Georges, aflat în cadrul Arhivei istorice a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României se găsesc șase dosare intitulate „Arhiva Ella Negruzzi“. Acestea sunt dosarele cu numerele: 84 (cuprinde un număr de 46 documente din perioada 1915-1922 și se regăsește la cota P VII/5), 357 (cuprinde un număr de 182 file și 98 documente din perioada 1911-1920; se regăsește la cota P XXXVIII/3), 358 (cuprinde un număr de 26 file și 98 documente din perioada 1913-1931; se regăsește la cota P XXXVIII/4), 360 (cuprinde un număr de 158 file și 151 documente din perioada 1896-1920; se regăsește la cota P XXXVIII/6), 533 (cuprinde un număr de 137 file și 92 documente din perioada 1914-1927; se regăsește la cota P LIV/4) și 1412 (cuprinde un număr de 32 file și 7 documente; se regăsește la cota P CLVIII/1).

Lucrarea încearcă să zugrăvească portretul Ellei Negruzzi, accentuând principalele preocupări ale acesteia. Structura lucrării evidențiază preocupările la care făceam anterior referire și are următoarea formă:

Capitolul 1. Biografie

Capitolul 2. Activitatea de inspector școlar

Capitolul 3. Activitatea literară

Capitolul 4. Activitatea juridică

Capitolul 5. Implicarea în lupta pentru drepturile femeilor și în mișcarea feministă

În primul capitol, Biografie sunt marcate cele mai importante evenimente din viața Ellei Negruzzi. Sunt evidențiate aspecte personale și profesionale. Modalitatea de ordonare a informațiilor este cronologică.

Urmează capitolul doi, Activitatea de inspector școlar în care sunt surprinse aspecte din activitatea desfășurată în calitatea de inspector școlar. Sunt detaliate evenimentele din primii doi ani în care a verificat activitatea a diverse asezăminte educaționale. Sunt surprinse și alte preocupări ale Ellei Negruzzi în raport cu învățământul și finalizarea acestei perioade din carieră.

Capitolul trei, Activitatea literară cuprinde informații inedite, exemplificând o latură prea puțin cunoscută a Ellei Negruzzi, aceea de scriitor.

În capitolul patru, Activitatea juridică sunt cuprinse aspectele juridice: lupta pentru acces în barou, ca o încununare a studiilor absolvite, urmată de exercitarea profesiunii pe care o îndrăgea și în care intrase victorioasă. Lupta aceasta este atât de remarcabilă, deoarece Ella Negruzzi a rămas în paginile istoriei ca prima femeie avocat din România și din estul Europei.

Capitolul cinci, Implicarea în lupta pentru drepturile femeilor și în mișcarea feministă scoate în evidență faptul că, odată câștigate individual anumite drepturi, situația poate fi repetată și la modul general. Ajută mult și contextul internațional care aduce în prim-planul tuturor preocupărilor femeia și subliniază necesitatea implicării acesteia în domenii dedicate până în acel moment exclusiv bărbaților.

Capitolul 1. Biografie

Ella Negruzzi (Elena Negruzzi) s-a născut la 11 septembrie 1876, în localitatea Hermeziu, comuna Trifești din județul Iași. Provine dintr-o familie de oameni de seamă ai epocii. Tatăl, Leon C. Negruzzi a fost un cunoscut scriitor și om politic ieșean, unchiul, Iacob Negruzzi, fratele mai mic al tatălui a fost profesor universitar și Președinte al Academiei Române, bunic îi era scriitorul și omul politic Costache Negruzzi, iar fratele, Mihai Negruzzi a fost general. Pe drept cuvânt se afirmă că „familia sa a jucat un rol extrem de important în viața politică românească la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX“. Tatăl său trece timpuriu în neființă, cei doi copii fiind luați în grijă și educați de unchiul acestora, Iacob Negruzzi, intelectual marcant al epocii sale, membru fondator al Societății „Junimea“ și președinte al Academiei Române.

Cei doi frați primesc o educație aleasă, astfel Ella Negruzzi a urmat cursurile școlii primare, ale Externatului secundar de fete care este acum Colegiul „Mihai Eminescu“ din Iași. În ceea ce privește educația și formarea sa intelectuală, acestea au fost finalizate în cadrul Facultății de Drept din Iași – importantă capitală a culturii românești, oraș vibrând de o inconfundabilă spiritualitate.

În anul 1914, la un an după absolvirea studiilor universitare, solicită să fie admisă în Baroul Iași, dar cererea îi este respinsă din considerentul că nu avea drept de vot (era femeie și femeile nu aveau drepturi politice egale cu cele ale bărbaților în acele timpuri), iar avocații trebuiau să dețină drept de vot. Ella Negruzzi nu a renunțat. Primul refuz a fost urmat de încă o cerere și apoi o altă nouă cerere. Fiecare răspuns negativ primit o arunca din nou în luptă, o luptă în care armele erau egale de ambele părți. După șase ani de proces Ella Negruzzi a devenit avocat, prima femeie avocat din România.

La vremea respectivă cauza era urmărită cu mare atenție. Astfel, în articolul publicat online „Ella Negruzzi – prima femeie avocat din Estul Europei“ se citează Ziarul Universul care urmărea îndeaproape situația. Era știut faptul că Ella Negruzzi, licențiată în drept ceruse consiliului de disciplină al baroului Iași înscrierea în acel barou. Consiliul i-a admis cererea în unanimitate. Mai mulți avocați au făcut apel, motivând că femeile nu au dreptul de a exercita profesia de avocat. Apelul a fost admis. Ella Negruzzi a făcut recurs împotriva acestei decizii, recurs judecat de secția I a Curții de casație. Ella Negruzzi a fost prezentă și a fost reprezentată de dnii advocați M. Ferechide și N.Polizu. Partea adversă care a contestat Ellei Negruzzi dreptul de a fi avocat, a fost reprezentată de avocat C. Xeni. Dezbaterea a fost publică și a avut o asistență numeroasă. (…) În favoarea Ellei Negruzzi a vorbit domnul Ferechide, care a afirmat că nu are fundament ștergerea acesteia din tabloul avocaților din Iași „întrucât nici prin legea specială a advocaților și nici prin Constituție nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege.“

Era specificat în legile vremii faptul că doar românii pot profesa ca avocați, dar nu exista nici o prevedere prin care li se interzicea femeilor acest drept. „Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres“. Continuă apărarea Ellei Negruzzi cu afirmații despre incapacitatea acestora de a reprezenta pericol social din postura de avocat sau exprimarea încrederii privind achitarea acestora de orice obligații pe care le aveau față de clienții lor, în statele unde profesarea acestei meserii este permisă. Acordarea acestui drept femeilor reprezenta un pas înainte spre emanciparea femeii. Combaterea recursului s-a realizat prin interpretarea lineară a textului legii. Nu era contestată inteligența femeilor, dar se considera că pătrunderea lor în barou putea determina o scădere de valoare a acestuia (a baroului). Eforturile trebuiau făcute în sensul sporirii importanței baroului și nu a diminuării valorii acestuia.

De fapt, Ella Negruzzi nu a purtat acest război cu Baroul Iași, ci cu „mentalitatea începutului de veac XX, când femeile nu erau încă egale în drepturi cu bărbații. Codul Civil din vremea ei consacra inegalitatea femeii în raport cu bărbatul în materia drepturilor civile.“

Tot despre Ella Negruzzi pomenea „Almanahul MARIANA“Sub titlul „Românce care au îndrăznit“, un articol scris de Alice Gabrielescu, „ilustrat cu o fotografie a avocatei, pledând la bară în Palatul de Justiție din București, captivând atenția colegilor din Baroul București și deopotrivă atenția magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție“.

Deși Ella Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar și din Estul Europei, a suferit enorm din cauza acestei discriminări. A reușit în final și a profesat ca avocat în Baroul Covurlui (Galați) și, începând cu 1919, în Baroul Ilfov.

Odată finalizată lupta pentru câștigarea carierei și, pe fondul inegalității sociale, se dedică, alături de alte personalități remarcabile ale vremii (Maria Baiulescu și Elena Meissner) cauzelor femeilor. Pune bazele Asociației „Emanciparea femeii“, fiind și președinta acesteia. Scopul declarat al Asociației era: „emanciparea femeii în perspectiva participării acestora în toate domeniile vieții sociale și ocuparea de funcții în raport cu pregătirea și capacitatea fiecăreia, nu pe criterii discriminatorii.“ Emanciparea femeii era privită prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile și ocuparea de funcții în raport cu pregătirea și capacitatea fiecăreia. Și-a concentrat atenția și asupra femeilor de la sate, inițiind cercuri culturale și fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-și organizeze gospodăria și cum să-și educe copiii. Se remarcă, devenind o apărătoare consecventă a celor oropsiți de soartă.

Un alt proiect în care s-a implicat a fost Consiliul Național al Femeilor din România. Din comitetul fondator făceau parte Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez, Zoe Romniceanu, Alexandrina Floru, Elena Odobescu, Paximede Ghelmeceanu, Alexandrina Fălcoianu etc. Scopul Consiliului era acela de a stabili legături de solidaritate între diferite societăți sau opere feministe, indiferent de confesiune, servind statul, familia și cauza feminină. Sediul Consiliului a fost stabilit la București, în cadrul acestuia funcționând nouă secțiuni specializate, pentru asistență socială, igienă, legislație, muncă, sufragiu, pace, unitatea de morală și represiunea traficului de femei și pentru presă.

Printr. Din comitetul fondator făceau parte Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez, Zoe Romniceanu, Alexandrina Floru, Elena Odobescu, Paximede Ghelmeceanu, Alexandrina Fălcoianu etc. Scopul Consiliului era acela de a stabili legături de solidaritate între diferite societăți sau opere feministe, indiferent de confesiune, servind statul, familia și cauza feminină. Sediul Consiliului a fost stabilit la București, în cadrul acestuia funcționând nouă secțiuni specializate, pentru asistență socială, igienă, legislație, muncă, sufragiu, pace, unitatea de morală și represiunea traficului de femei și pentru presă.

Printre reușitele Consiliului s-au numărat înființarea Școlii Horticole și de Fermiere din București, în anul 1923, pentru a educa fiicele invalizilor sau orfanele de război, precum și crearea Casei Femeii, care își propunea conform statutelor să ofere „ajutor material, fizic, moral și social mamei și copilului“. Casa Femeii, creată după modelul celei din Belgrad, era dotată cu un serviciu de asistență fizică și juridică pentru femei, o bibliotecă, o sală de conferințe. În anul 1933 este inaugurat Căminul Casei Femeii, oferindu-se cazare și masă femeilor în schimbul unor sume modice. O altă realizare a consiliului a fost și înființarea Școlii de Auxiliare Sociale în anul 1929, care ulterior și-a schimbat numele în Școala de Surori de Ocrotire, beneficiind de colaborarea cu Ministerul Ocrotirii Sociale.

Perioada de timp în care trăiește atrage noi provocări. Astfel devine o neobosită luptătoare împotriva fascismului. În 1935 se formează organizația „Grupul avocaților democrați“, în cadrul căreia se afirmă ca „o demnă demnă reprezentantă a femeilor antifasciste“

În anul 1936 a participat activ la înființarea organizația „Frontul feminin“. Prin numeroase întruniri și conferințe erau antrenate femeilor în lupta pentru apărarea drepturilor lor într-o lume a bărbaților Lupta privea toate categoriile de drepturi: politice, economice, sociale și culturale. Actele sale publice s-au înscris pe linia modernizării de ansamblu a societății românești.

Numele Ella Negruzzi apare frecvent și în publicistica vremiii.

Constituției din 1923 aducea un aer nou prin conferirea femeilor a drepturilor de a vota și de a fi alese și i-a oferit Ellei Negruzzi posibilitatea de a face parte din Partidul Național Țărănesc. În 1929 sunt alese consilieri locali la București Ella Negruzzi, Calypso Botez și Alexandrina Cantacuzino și.

La data de 19 decembrie 1948 își sfârsește călătoria vieții.

Capitolul 2. Activitatea de inspector școlar

Biblioteca Națională a României a primit o substanțială donație de documente din partea Muzeului Alexandre Saint-Georges. Printre dosarele existente în această colecție sunt și cele din arhiva personală a Ellei Negruzzi, principala sursă de inspirație a lucrării de față.

Fiind o persoană foarte bine organizată și minuțioasă, Ella Negruzzi și-a notat tot ce a constatat în teritoriu, în situațiile unde prezența i-a fost solicitată în calitate de inspector școlar. Pe baza acestor adnotări au fost întocmite ulterior rapoarte de inspecție.

2.1. Anul școlar 1911-1912

O perioadă destul de lungă a desfășurat activitatea de inspector școlar în domeniul „școalelor confesionale particulare de fete“. Activitatea a început în anul școlar 1911-1912, ca urmare a delegării doamnei Negruzzi de către Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor, Direcțiunea Învățământul profesional și particular. Ella Negruzzi s-a deplasat în țară și a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile optime pentru buna desfășurare atât a vieții de zi cu zi, cât și a studiilor elevilor.

Prima inspecție este consemnată în data de 11 noiembrie 1911, dar se desfășurase în perioada 4 octombrie-30 octombrie. A vizitat un număr de treisprezece școli din șase localități (Iași, Botoșani, Craiova, Turnu Severin, Ploiești și București). A acordat o deosebită atenție îndeplinirii condițiilor propice educării și bunului trai al elevelor. Nu toate situațiile întâlnite au mulțumit-o, dar au fost și școli care s-au bucurat de o deosebită apreciere a Ellei Negruzzi. Vor fi evidențiate în continuate cazurile deosebite întâlnite:

4 octombrie- Pensionatul Notre Dame de Lion din Iași

Localul a fost găsit în perfectă stare de curățenie, ordinea nu lăsa de dorit. A asistat la lecțiile geografie și de mineralogie de la clasele a II-a și a VI-a și la cele de religie de la clasa I și a III-a unde s-a declarat pe deplin satisfăcută de „modul inteligent și blând cu care domnul profesor predă religia ortodoxă“. A avut totuși de obiectat în privința modului strict în care sunt supravegheate elevele de către călugărițele de la Notre Dame de Lion, menționând că acestea „au talentul de a opri dezvoltarea personalităței copilelor, tot sistemul de educație morală ie greșit, (călugărițele) au o înrîurire rea asupra caracterului școlărițelor“. Tot din partea călugărițelor sunt constatate abuzuri asupra cadrelor didactice prin „a le da lefuri minime“ situație care putea determina scăderea atât a nivelului de trai al acestora din urmă, cât și demotivarea profesională.

5 octombrie – Institutul Neuman din Botoșani

A întâlnit condiții improprii de trai, spații insuficiente, a făcut recomandarea „să meargă un domn inspector să verifice cubajul“. Nici în ceea ce privește educația copilelor lucrurile nu stăteau mai bine. Lecția la care a asistat dovedește „lipsa de cunoștințe în limbă franceză și accentul reu“ al profesoarei.

6 octombrie – Școala protestantă de fete Sbenezer din Iași

A găsit condiții foarte rele de trai: umezeală pe pereți, local nepotrivit, cauzate de faptul că „ie o școală de binefacere pentru copilele străine lipsite de mijloace“. A fost informată că elevele vor fi mutate într-un spațiu potrivit în data de 26 octombrie. Nu a putut trage concluzii asupra progreselor în cunoașterea limbii române, deoarece timpul scurs de la începerea cursurilor fusese foarte scurt.

12 octombrie – Pensionatul catolic german Sfânta Maria din Craiova

Localul era bine întreținut, școala bine administrată. Lecțiile la care a asistat au determinat aprecierea profesoarei ce predă limba germană prin utilizarea metodei scris-vorbit și dezaprobarea „modului papagalicesc cum învață pe școlărițe regulele de gramatică“ al profesoarei de limbă franceză.

12 octombrie – Institutul evanghelic de fete din Craiova

A constatat deficiențe majore. Directorul nu era de găsit și când și-a făcut apariția i-a comunicat numeroasele „insuficiențe și greutăți“ pe care le întâmpina în coordonarea celor patru școli pe care le avea în administrare. A adus la cunoștința inspectoarei Negruzzi că prin solicitarea adresată Consiliului de Inspectori a obținut numirea a câte unui director pentru fiecare școală, el nemaiavînd decât rolul de a face verificări periodice.

12 octombrie – Pensionatul Zoe Hagi-Preda

Localul era bine întreținut, deși nepotrivit pentru o școală. Domnișoara Zoe Hagi-Preda era preocupată în mod deosebit de curățenia localului și de igiena în școală.

13 octombrie – Institutul catolic german Sfânta Maria din Turnu-Severin

Localul era nepotrivit pentru o școală, dar curățenia era exemplară. La sala de clasă a constatat lipsa cunoștințelor de literatură română ale elevelor din ultimul an de studiu. A insistat pentru introducerea unui curs intensiv de literatură română.

30 octombrie – Școala Diaconeselor din Ploiești

A interacționat cu elevele la cursurile la care a participat și a fost plăcut surprinsă de cunoștințele de limbă franceză ale acestora și de ușurința cu care le folosesc. Aceeași concluzie a tras și ca urmare a lecțiilor de germană, respectiv istoria artelor.

În concluzia raportului a readus în prim plan problema educației oferite de călugărițele de la Notre Dame de Lion din Iași, comparativ cu școlile străine germane. Acestea din urmă dădeau o mai mare libertate dezvoltării integrității caracterului elevelor pe care le au în grijă. Această inspecție a fost doar prima dintr-un lung șir în care s-a ambiționat să aducă școlile românești la un standard de calitate acceptat. Spiritul de organizare, obiectivitatea și, uneori, chiar intransigența au demonstrat celor cu care a interacționat că nu era o joacă și nu puteau face ce doreau fără să dea nimănui socoteală. În lucrarea aceasta se va observa că Ella Negruzzi a revenit în control acolo unde situația a impus-o. Experiența de viață acumulată a determinat-o să revină în vizită fără a se anunța, ceea ce a atras oarecum temeri ale directorilor de școli și a pus lucrurile în mișcare.

Următoarea inspecție semnalată a avut loc în douăsprezece școli din patru orașe mari (București, Iași, Brăila și Galați) și s-a desfășurat în perioada 11-26 noiembrie. A notat pentru a raporta ulterior situațiile constatate în teritoriu și dintre care s-au evidențiat următoarele cazuri:

13 noiembrie – Atelierul Profesional de Fete Sfânta Maria

Raportul era total defaborabil asezământului inspectat. Directoarea dormea, încă, la ora 10. După o jumătate de oră suplimentară de așteptare din partea inspectoarei, aceasta și-a făcut apariția într-o ținută neglijentă.

Instituția nu respecta regulile de igienă, era prost administrată, lucrurile nu erau asezate la locul lor, peste tot domnea dezordinea.

Sala de clasă suferea din pricina mizeriei în care se găsea. Elevele stăteau înghesuite într-un spațiu mult prea mic pentru necesitățile lor de studiu.

Neregulile descoperite creșteau ca număr, școala nu avea autorizație pentru cursuri de limbi străine și pentru internat. Ella Negruzzi a făcut recomandarea ca proprietara Atelierului să-și obțină autorizațiile necesare sau îi vor fi închise cursurile de limbi străine și internatul.

16 noiembrie- Școala protestantă de fete Sbenezer

A constatat că fetele au fost mutate într-un local potrivit pentru o școală.

25 noiembrie – Școala greacă „Viitorul“

A fost nemulțumită de starea localului pe care-l considera „mic, murdar“. A asistat la lecția de limbă greacă care era în plină desfășurare. A vizat matricola școlii.

25 noiembrie – Pensionatul elvețian de fete din Iași

Aici era zi de sărbătoare religioasă, dar se sărbătorea și ziua onomastică a directoarei. Condițiile erau bune. A vizat matricola școlii.

26 noiembrie – Pensionatul Notre Dame de Lion din Galați

Inspectoarea s-a arătat încântată. Lecțiile erau ținute bine, profesorul conștiincios, stilul dumnealui de a preda fiind considerat interesant. Despre local a afirmat că „este splendid“, iar „hrana este excelentă“. A vizat și aici matricolele.

26 noiembrie – Școala secundară de fete Filipele

Curățenia lăsa de dorit, iar lipsa de pregătire a cadrelor didactice aducea mari neajunsuri educației elevelor care erau nevoite să învețe greșit de la bun început. A recomandat înlocuirea cursurilor de limbi străine cu cele la istorie și de artă mai potrivite în situația în care se aflau.

Concluzia generală a raportului era că școlile catolice de fete germane și franceze erau foarte bine organizate și administrate, elevele studiind temeinic, în timp ce despre celelalte școli confesionale s-a pronunțat că „sunt modeste și ca local și ca organizare“. Erau multe lucruri de îndreptat, dar cu răbdare și perseverență rezultatele puteau deveni mulțumitoare.

Încep să fie constatate diferențe între școli, între metodele de predare practicate de acestea. Ella Negruzzi nu s-a mulțumit să constate, ci a făcut aprecieri și recomandări. A mai avut grijă să urmărească acele situații unde regulile nu erau respectate și soarta copiilor putea fi în mare pericol. Bunul simț și spiritul critic i-au fost buni prieteni și au ajutat-o să cântărească fiecare caz cu discernământ.

Altă perioadă raportată a fost cea din ianuarie 1912. Situația constatată în cele nouă școli din București, Iași și Botoșani a evidențiat următoarele situații:

16 ianuarie – Institutul de fete anglo-german din București

Erau respectate prevederile legale în ceea ce privește curățenia, administrarea, igiena și hrana. A constatat, cu nedisimulată admirație, că profesoara de limbă franceză utiliza o metodă de predare foarte bună, reușind să-și determine elevele în a avea o foarte bună pronunție și exprimare. Cursurile de limba română și de corespondență comercială au fost de asemenea apreciate.

17 ianuarie – Școala profesională de fete Sfânta Maria din București

Au fost constatate condiții vitrege de trai sau, în exprimarea doamnei Negruzzi „o murdărie și o dezordine de nedescris. Dormitoarele, așternuturile elevelor nu cred să aibă pretenția să fi fost vreodată spălate“. Cauza pare a fi faptul că asezământul adăpostea treizeci de copii săraci și era finanțat de primărie. Documentele privind programa școlară nu se aflau în regulă, iar cursurile nu puteau fi asistate, deoarece profesoara lipsea.

23 ianuarie – Școala primară de fete nr. 1 a Reuniuniii Femeilor Israelite din Iași

A fost plăcut surprinsă de cunoștințele temeinice de limbă română pe care le dețineau aceste eleve de origine evreiască, alături de conștientizarea apartenenței lor la teritoriul românesc prin utilizarea frecventă a sintagmei „Noi, românii…etc.“. La fel de mult au fost apreciate atât modul de desfășurare al lecției de limbă germană, cât și cunoștințele elevelor în acest sens.

25 ianuarie – Școala Israelită de fete din Botoșani

A asistat la lecția de limbă română. Elevele erau bine pregătite, dar nu atât de performante în comparație cu cele din Iași. În ceea ce privește cunoașterea limbii române, lucrurile trebuiau aprofundate, deoarece elevele înțelegeau ce li se spunea , dar nu erau capabile să se exprime în limba română.

26 ianuarie – Pensionul Neuman

A descoperit un număr mic de eleve, doar opt interne. Localul era prost administrat. Elevele nu erau bine instruite.

30 ianuarie – Școala catolică de fete ungare

Localul era curat, bine administrat. În clădire funcționa și o grădiniță care, la rândul ei, era bine condusă. A remarcat și calitatea hranei, pe care a apreciat-o ca fiind foarte bună.

31 ianuarie – Azilul confesional ortodox

Localul era bine întreținut, dar nu prea populat. Dispunea de mijloace care, se pare, nu foloseau nimănui. A constat, contrariată, că nu înțelegea scopul acestei „școli“.

Concluzia finală a raportului a fost una plină de amărăciune. Școlile particulare nu reprezentau decât o modalitate de a ascunde „mizeriile materiale și morale ale unor nenorocite“. Singurele care aduceau și aspecte pozitive erau școlile evreiești, organizate după principii solide și dispunând de profesoare pricepute și dedicate.

Din nou apare destul de evidență ideea că lipsa de control asupra așezămintelor de învățământ ale acelor vremuri putea aduce deservicii majore atât elevelor, cât și societății românești în ansamblul ei.

Raportul lunii februarie 1912 conține notițe privitoare la treisprezece inspecții în București, Constanța, Focșani, Ploiești și Brăila. Și aici a întâlnit cazuri surprinzătoare:

8 februarie – Școala comunității grece din Constanța

A verificat programa analitică și „cubajul“ claselor. La vremea respectivă, din dorința de a realiza venituri nemuncite, exista tendința de suprapopulare a internatelor și a sălilor de curs cu un număr mult mai mare de elevi față de capacitatea fizică a spațiului. Riscurile de îmbolnăvire erau foarte mari.

9 februarie – Institutul evanghelic german din Constanța

A remarcat lecțiile de limbă germană despre care spunea că „sunt ținute într-un mod deosebit de inteligent și interesant“.

9 februarie – Azilul confesional mahomedan de fete din Constanța

Despre condițiile vitrege găsite aici a scris un raport special. Constatările sunt exprimate direct și concis și fac referire la totala lipsă a cunoștințelor de limbă română ale elevelor și la suprapopularea sălilor de clasă ceea ce determina o atmosferă „înăbușitoare și foarte nesănătoasă“. A atras atenția directorului azilului asupra acestor aspecte și a mers chiar mai departe, solicitând măsuri din partea ministerului.

14 februarie – Institutul modern Mihăileanu din Focșani

Deși a fost remarcat din punct de vedere al lecțiilor desfășurate, situația s-a schimbat complet la inspectarea localului. Condițiile erau improprii, ordinea și curățenia lipseau cu desăvârșire, așternuturile erau murdare, sub perne a găsit cursuri, cremă de ghete, haine murdare. Așa numita cameră de baie și closetul se găseau într-o stare deplorabilă.

15 februarie – Școala evanghelică de fete din București

Profesoara de limbă franceză era la început de carieră, fiind catalogată drept neexperimentată, dar plină de bunăvoință.

16 februarie – Școala anglicană din București

Localul era curat, era respectată igiena. Lecția de germană a fost ținută într-un mod deosebit de plicticos, în schimb cursul de stenografie și corespondență comercială s-a desfășurat într-o manieră practică și interesantă.

23 februarie – Institutul Atelier de fete Sfânta Maria din Brăila

Modul în care a relatat ceea ce a descoperit arată cât era de impresionată de progresele elevelor și de metodele de predare foarte inovatoare. De exemplu, asistând la ora de fizică care era ținută în limba germană a observat că aveau loc experimente cu mașini electrice. Nu s-a sfiit, totuși, să remarce neajunsurile produse de neadaptarea nivelului ridicat de cunoștințe ale profesoarei de franceză la nevoile efective ale elevelor sau să propună suplimentarea orelor de literatură română la anii terminali.

Concluziile erau defavorabile școlilor românești care, cu toată străduința lor, nu le puteau concura pe cele străine, fie din lipsa mijloacelor materiale, fie din cauza personalului insuficient. Lipsa resurselor financiare nu le permiteau conducătorilor de școli românești să dezvolte mediul de lucru al elevelor sau să plătească profesori mai bine pregătiți, mai competitivi.

Raportul lunii martie 1912 făcea referire la cele unsprezece inspecții desfășurate în Buzău, București, Bacău, Iași, Giurgiu și Cioplea

5 martie – Pensionatul de fete „Modestia“ din Buzău

Localul era bine întreținut, deși degradat. Se afla în fața unei situații inedite – elevele dormeau câte două în pat. Nu era de bun augur, puteau apărea oricând probleme de igienă. I s-a promis rezolvarea situației. A asistat la lecțiile de limbă română și germană și a constatat că elevele răspund mulțumitor.

5 martie – Liceul Modern de domnișoare din Buzău

Localul era bine întreținut. A întâlnit și aici situația în care elevele dormeau câte două în pat. Din nou a atras atenția asupra problemelor de igienă care se puteau ivi a primit asigurări că situația își va găsi rezolvare. A asistat la lecția de istorie despre care s-a pronunțat că a fost ținută într-un mod interesant. Lăsând la o parte neajunsurile materiale a constatat că directorii și profesorii se străduiau „să dea o instrucție solidă elevelor ce frecventează aceste școli“.

14 martie – Institutul Cultura din Giurgiu

Localul nu era potrivit pentru o școală. A asistat la lecțiile de religie și i-a atras atenția profesoarei asupra lipsei de metodă pedagogică.

14 martie – Școala catolică ungară din Giurgiu

Localul era mic, dar cu o sală de clasă spațioasă și curată. A asistat la lecția de limbă română, conștiincios ținută, care s-a încheiat prin intonarea Imnului Regal.

15 martie – Grădina de copii ortodoxă din Cioplea

Aceasta era condusă „cu multă inimă și inteligență“.

15 martie – Institutul catolic St. Vincent de Paul din Cioplea

Institutul era încă în faza de instalare. Erau cazate aici patrusprezece orfane. A oferit sfaturi și recomandări despre cum trebuiau îndrumate și educate aceste biete făpturi.

Raportul nu este finalizat, așa cum ne-a obișnuit Ella Negruzzi, de o concluzie, dar este clar că drumul până la atingerea condițiilor optime de trai era lung și anevoios. A întâlnit și cazuri extreme, făpturi nevoiașe aflate în grija statului și a unor oameni buni la suflet, dar care nu prea aveau idee ce pot face pentru sprijinirea lor.

Luna aprilie a fost o altă perioadă de activitate intensă. Unele școli se aflau la prima vizită, în altele revenea pentru a observa dacă au fost aplicate recomandările exprimate. Au fost vizitate opt școli din Iași, Roman și Bîrlad. Iată cum sunt prezentate situațiile deosebite:

16 aprilie – Școala israelită „Steaua“ din Iași

A menționat structura școlii – dispunea de patru clase primare și una secundară. Cursurile nu au determinat comentarii, iar localul, deși deteriorat, avea avantajul că era curat.

21 aprilie – Institutul de fete „Bauer“ din Roman

Situația întâlnită aici a determinat trimiterea un raport special. Raportul a atras atenția asupra numeroaselor probleme care existau. Localul era foarte deteriorat, impropriu întreținut ceea ce îl descalifica pentru a putea găzdui o școală. Grupurile sanitare erau de mici dimensiuni și nu deserveau nevoile elevelor. Nu exista autorizare decât pentru clasele primare, deși în școală se afla un număr mare de eleve care finalizaseră aceste cursuri. Modalitatea de înselăciune utilizată aici era introducerea unor cursuri facultative de limbă străină și, ocazional, limbă română. Această situație nu a oprit-o din a aprecia favorabil lecția de limbă franceză.

22 aprilie – Institutul Notre Dame de Lion din Iași

Vizita a avut loc într-o duminică. Elevele catolice se aflau în capela catolică, elevele de credință ortodoxă se pregăteau să meargă la biserică sub supravegherea unei domnișoare profesoare, iar elevele evreice se plimbau prin curtea școlii. Localul se afla în deplină ordine și curățenie.

28 aprilie – Institutul de fete Clotilia Dimitriu din Bârlad

A găsit un local bine întreținut, dar cam dărăpănat. Directoarea a promis că vor fi făcute reparații. A asistat la lecția de limbă română de clasa a III-a.

30 aprilie – Institutul Kumpel din Iași

Localul în care funcționa institutul era curat, bine întreținut. Bucătăria și sufrageria „nu lasă nimic de dorit“. A asistat la lecțiile de istorie și limbă germană și i-a apreciat pe profesori ca fiind „excelenți“. Uimirea a fost și mai mare când a observat că notițele pe care și le luau elevele la istorie erau din cărți franțuzești. A aflat că această situație se repeta și la alte materii (logică, filosofie).

În luna mai s-a deplasat în continuare în țară, apreciind sau luând măsuri, după caz, în cele treisprezece școli din Iași, Pitești, Brăila, Galați, București și Târgoviște.

2 mai – Școala israelită primară de fete „Dr Stern“ din Iași

A asistat lecțiile de limbă germană și română. S-a declarat mulțumită de cunoștințele și răspunsurile elevelor. Lucrul de mână era foarte îngrijit. Au fost și aspecte negative, legate de clădire. Camerele erau suficient de mari ca dimensiuni, dar aveau plafonul foarte jos. Școala se afla într-un cartier sărac, iar doamna directoare se asigurase că a găsit cel mai potrivit spațiu pentru o școală.

7 mai – Pensionul Rusch din Iași

Directoarea era bolnavă, lucru ușor de observat din nepriceperea cu care se străduiau să facă față situației domnișoarele Rusch. Nici la predarea limbii franceze nu se descurcau mai bine. Lecțiile reprezentau încercări de memorare a unor reguli fără a putea fi aplicate în conversație. A solicitat domnișoarelor să se preocupe de problemele de organizare, de obținerea autorizațiilor și de angajarea unor profesori licențiați, altfel riscau închiderea pensionului.

11 mai – Școala evanghelică din Pitești

A asistat la lecțiile de limbă franceză și germană. Profesoara de franceză preda, deși nu cunoștea bine limba, ceea ce ducea la eșecul cursurilor. Pereții sălii de curs aveau infiltrații, lucru ce dăuna în timp elevelor asezate în apropierea pereților.

16 mai – Liceul de fete „Romașcan“ din Brăila

A asistat la lecțiile de limbă franceză și germană. A verificat și pupitrele elevelor și a descoperit romane cu un conținut frivol, foiletoane din ziar. Directoarea a recunoscut lipsa de supraveghere a elevelor. Nu era nimic de reproșat din punct de vedere al curățeniei, întreținerii sau al desfășurării orelor de curs.

16 mai – Institutul elvețian „Dinopol“ din Brăila

A asistat la lecțiile de limbă germană. A apreciat pozitiv ceea ce a observat. A lăudat priceperea directoarea în organizarea și administrarea institutului.

17 mai – Institutul Notre Dame de Lion din Galați

A asistat la lecții de istorie, geografie și fizică. A atras atenția maicii care preda istorie să accentueze mai puțin aspectele privind războaiele și să prezinte și filosofia istoriei.

22 mai – Institutul catolic german Sfinții Iosef și Maria din București

A revenit cu bucurie și nu a putut decât să constate progresele elevelor la cursurile de limbă germană și religie catolică pe care le-a urmărit.

Și-a continuat deplasările în țară și în cursul lunii iunie. Raportul prezentat a adus noi informații privitoare la situația școlilor confesionale de fete care aveau în programa lor și studierea de limbi străine. Au fost inspectate treisprezece școli din Sinaia, Ploiești, Craiova, Turnu Severn, București, Iași, Galați și Măgurele.

4 iunie – Liceul de fete „Regina Elisabeta“din Ploiești

A constatat că ciclul secundar era în pregătire pentru examene. A asistat la lecțiile de la clasele primare de care s-a declarat mulțumită. A ridicat obiecții privind faptul că erau cazuri de dormitoare unde dormeau câte două eleve în pat. A atras atenția ca situația să fie eliminată, din motive de igienă și sănătate, chiar dacă elevele erau surori. Localul era curat și bine administrat.

4 iunie – Școala Drei. Ionescu din Ploiești

Concluzia era tranșantă: „localul este foarte murdar întreținut și impropriu pentru o școală“.

6 iunie – Școala catolică germană din Craiova

Nu a avut nimic de comentat în privința localului. A asistat la cursurile de limbă franceză la clasele I, II, IV și V și a constatat că elevele erau bine pregătite, dar se acorda o mai mare importanță memorării, decât stimulării gândirii proprii.

6 iunie – Școala evanghelică de fete din Craiova

Revenirea în această școală i-a adus satisfacții. Numirea noului director era de bun augur, progresele în organizarea acesteia fiind vizibile.

7 iunie – Școala catolică germană din Turnu Severin

Nu a putut asista la cursuri, deoarece se serba onomastica maicii superioare. A apreciat faptul că, la serbare, au fost puse în scenă piese românești și s-au recitat poezii populare.

11 iunie – Institutul „Pompilian“ din București

A asistat și aici la examenul de limbă franceză la clasa a II-a. A apreciat că elevele au răspuns mulțumitor. S-a declarat mulțumită și de modul de prezentare și administare a localului școlii și a apreciat îndrumarea practică și artistică care li se acorda elevelor.

16 iunie – Institutul Notre Dame de Lion din Iași

Asupra situației acestui institut a prezentat un raport special. A menționat ordinul prin care i s-a solicitat această inspecție (Nr. 38771 din 12 iunie). A adus la cunoștința Ministrului întreaga situație. Localul era într-o stare de ordine și curățenie desăvârșite. În clasele, dormitoarele și sălile de mese domnea igiena și ordinea. Un număr de 69 eleve urmau cursurile ciclului primar. Cursurile și examenele se desfășurau după programa și regulamentul impuse de stat. Ciclul secundar cuprindea un număr de 191 de eleve. Programa după care se desfășurau cursurile acestora era proprie institutului, dar dispunea aprobarea ministerului. Se studiau limba franceză intensiv, limba germană de nivel mediu și, ocazional, limba engleză. Alte materii, studiate în limba română erau istoria, geografia și gramatica. Se putea insista să se studieze și religia în limba română. Toți profesorii care susțineau cursurile erau licențiați. Maicile care asigurau îngrijirea elevelor vorbeau limba română. Singura excepție o constituia maica superioară, care „ie prea în vârstă pentru a mai putea studia limba noastră“. Elevele ieșeau de patru ori pe zi în grădină. În acest timp se realiza aerisirea spațiilor. Elevele erau duse periodic la biserica ortodoxă pentru a le fi menținută credința. Institutul avea în componență și o școală parohială în care studiau 225 eleve străine (evreice, germane, poloneze, italiene, austriece, unguroaice). Acestea studiau gratis.

21 iunie – Institutul de binefacere „Oteteleșanu“ din Măgurele

A urmărit examenul de pedagogie practică și a fost plăcut impresionată de lecțiile practice susținute de elevele care își finalizau studiile. Vizitarea localului a determinat aprecierea atât a condițiilor de locuit, cât și a ordinii și bunei organizări. A fost impresionată de faptul că elevele erau îndrumate spre o viață practică, având ca scop formarea tinerelor fete pentru a fi bune gospodine și mame.

Concluzia generală a raportului a fost că școlile străine erau foarte bine organizate și administrate, dar dădeau o mai mică importanță dezvoltării intelectuale și educației sufletești, în timp ce școlile noastre, deși mizerabil organizate și administrate puneau un accent mai mare pe educarea și formarea tinerelor pentru viață. A menționat un mic progres în ceea ce privea școlile particulare.

Începeau a da roade vizitele în școlile prin care mai trecuse. Directorii celor în care se afla pentru prima dată aveau deja informații despre modul serios în care își făcea meseria. Nu exista posibilitatea de a fi trecute cu vederea neajunsurile, decât dacă argumentele aduse erau solide.

2.2. Anul școlar 1912-1913

Finalizarea concediului și începerea noului an școlar a determinat începerea unor noi serii de inspecții. Nu mai reprezenta o noutate activitatea intensă și dedicată pe care Ella Negruzzi o desfășura. Erau vizite unde se arata obiectivă, corectă, cu un spirit critic manifest, chiar intransigentă, dacă era cazul. Ceea ce devenea îmbucurător era faptul că aceste inspecții dădeau roade, condițiile de viață ale elevelor se schimbau în bine, procesul educativ se îmbunătățea , regulile erau mai adesea respectate.

Raportul primei serii de inspecții privea situația din decursul lunii octombrie și a avut loc în zece școli din Iași, București, Bacău și Roman. S-au evidențiat următoarele situații:

2 octombrie – Institutul Kiwch din Iași

A participat la lecția de limbă franceză de care s-a declarat mulțumită. La final, verificarea actelor a adus la lumină lipsa autorizării atât a cursului, cât și a profesoarei. Directorea a promis că va lua măsuri pentru a intra în acord cu regulamentele statului prin obținerea autorizațiilor necesare.

6 octombrie – Seminarul „Acoperământul Maicei Domnului“ din București

Localul era în curs de organizare. Maica stareță își dădea toată silința. Inspectoarea Negruzzi nu era însă de acord cu aducerea în sala de studiu a călugărițelor complet ignorante, alături de eleve. Nici profesoara nu stăpânea prea bine limba franceză, având la rândul ei nevoie de lecții.

9 octombrie – Institutul Rang din Bacău

A vizitat localul. A asistat la lecții și a constatat lipsa autorizării cursului facultativ de limbă franceză. A menționat necesitatea introducerii câtorva ore de limbă română la acest nivel de studiu.

22 octombrie – Institutul „Pompilian“ din București

Școala era bine organizată și administrată, dar a remarcat și dezordinea din sălile de curs. Aici se studia limba engleză. A asistat la câteva cursuri și s-a declarat mulțumită de modul în care acestea se desfășurau.

25 octombrie – Institutul Bauer din Roman

Raportul a fost realizat ca urmare a sesizării nr. 75203 și privea neregulile din acest institut. Localul se afla într-o stare deplorabilă, iar directoarea școlii susținea că nu a găsit în oraș o altă clădire potrivită. Reparațiile care puteau fi făcute vizau doar exteriorul clădirii, în timp ce interiorul rămânea în starea prea bine cunoscută. Verificarea documentelor a scos la lumină o autorizație eliberată în 1902, care nu mai îndeplinea condițiile de autorizare, putând fi considerată nulă în fapt. A aprobat funcționarea în continuare a institutului, grație vârstei înaintate a directoarei și a experienței acumulate de aceasta și a făcut o serie de recomandări.

Parcurgerea raportului lunii octombrie ne evidențiază apreciarea deosebită și încrederea de care Ella Negruzzi se bucura din partea Ministerului. Reiese, totodată și efortul deosebit pe care îl făcea pentru aceste deplasări, oarecum haotice. Era nevoie de avizări diverse în diferite locuri și situații și capacitatea, deja recunoscută a Ellei Negruzzi era exploatată la maxim.

Un alt raport special este întocmit pentru data de 9 octombrie. Cu ocazia deplasării la Bacău a fost informată că, un anume domn Zetling, necăsătorit fiind, ținea cursuri libere de limbă franceză fără a deține autorizație de la Minister. A verificat informația, prezentându-se la locul desfășurării cursului la ora potrivită. A constatat o prezență mixtă, adulți – bărbați și femei, alături de copii. Solicitarea autorizației de funcționare a atras după sine o criză isterică din partea „profesorului“, însoțită de un potop de injurii, proferate într-o franceză stricată. A avut puterea de a recunoaște că, în situația apărută, a salvat-o statura impunătoare, „scăpând nebătută“. A solicitat o anchetă grabnică și aplicarea măsurilor legale pe care evenimentul petrecut le impunea.

Raportul lunii noiembrie face referire la alte șaisprezece incursiuni în teritoriu ale Ellei Negruzzi în localitățile București, Botoșani, Iași, Pitești și Galați.

7 noiembrie – Institutul Neuman din Botoșani

A continuat călătoria la Botoșani. Și aici a vizat matricola (pentru 24 eleve). S-a declarat mulțumită de lecția de germană ținută de domnișoara Neuman, constatând progresele elevelor. Nu a avut nimic de reproșat în privința localului, acesta fiind bine întreținut. Grădina de copii nu se prezenta bine, directoarea promițând că va schimba îngrijitoarea.

19 noiembrie – Școala evanghelică din Galați

A vizat matricola pentru cele 93 elevi din ambele cicluri. Aici a constatat existența claselor mixte la ciclul primar I și II. Nu erau încă înaintate cererile de autorizare nici pentru director, nici pentru profesorii nou angajați. A asistat la lecția de limbă franceză și a constatat ce progrese fac elevii.

În raportul lunii decembrie sunt prezentate situațiile întîlnite în cele șase școli din Constanța, Bârlad și București:

4 decembrie – Școala evanghelică din Constanța

Vizita localului a fost plăcută, acesta fiind curat întreținut. A asistat la lecțiile de limba franceză, a apreciat metoda de predare a profesoarei și a întocmit un raport special care conținea următoarea recomandare:

„Domnule Ministru,

În urma inspecțiunii ce am făcut Drei. Schumacher Maria de la școala germano evanghelică din Constanța, sunt de părere să se acorde acestei domnișoare autorizație provizorie să predea, numai până la finele anului școlar 1912-1913, lecțiuni de limba franceză“.

A vizat matricola școlii pentru un număr de 97 eleve.

4 decembrie – Școala Drei. L. Anghene din Constanța

Localul fusese reparat în vara anului 1912 și era curat întreținut. A asistat la ora de limbă germană în timpul căreia a constatat progresele elevelor. A atras atenția directoarei că certificatele unor eleve lipseau, situația nefiind tocmai favorabilă.

12 decembrie – Școala Israelito română „Leizer Kaufman“ din Bârlad

A vizut matricola pentru un număr de 176 eleve. Localul era bine întreținut, dosarul conținea toate documentele necesare avizării. A fost prezentă la ora de limbă franceză a clasei a III-a pe care a apreciat-o ca fiind susținută într-un mod inteligent și interesant.

15 decembrie – Institutul Sta. Maria din București

A vizitat școala la solicitarea ministrului de a asista orele Domnișoarei Elisa Lambru. A promis revenirea asupra situației într-un raport special. (Cu părere de rău nu l-am putut menționa, deoarece nu l-am putut regăsi în documentele analizate).

Concluzia raportului periodic a fost de bun augur. Școlile românești începeau a promite, ieșind din starea de nepăsare în care se aflau în anii din urmă. Și asupra localurilor apăreau aprecieri pozitive – sunt mult mai îngrijite.

Raportul lunii ianuarie prezintă situație a opt școli aflate în București, Ploiești și Iași. Ella Negruzzi a fost prezentă pentru a verifica, evalua, constata, viza sau a lua măsurile necesare.

9 ianuarie – Școala profesională „Orfelinatul Principele Carol“ din București

Școala profesională „Orfelinatul Principele Carol, autorizat de Onor Ministrul Instrucției publice“ era firma sub care se prezenta școala, lucru deloc adevărat. A constatat că lipsește orice formă de autorizare și s-a arătat revoltată de modul în care era indusă populația în eroare prin folosirea unei firme false. A solicitat categoric ca, atât firma, cât și școala să fie desființate.

25 ianuarie – Școala profesională „Moteanu“din București

Localul era curat întreținut. A asistat la lecția de limbă germană și s-a declarat mulțumită atât de modul în care răspundeau elevele, cât și de faptul că directoarea „se ocupă și de educația elevelor, nu numai de instrucțiunea lor“.

31 ianuarie – Școala „Knoch“din Iași

S-a arătat nemulțumită de cum decurge lecția la care asista, dar a aflat ulterior că nu profesoara titulară o susținea, deoarece era bolnavă. Situația nu a luat o întorsătură urâtă în acest caz.

A făcut apreciere asupra faptului ciudat că, la cursurile la care a asistat, aproape toți elevii cunoșteau conjugările și declinările în limba străină, dar nu erau capabili a face acest efort și în limba română. A atenționat asupra faptului că ar trebui să se intervină la alcătuirea programei analitice pentru corectarea acestui neajuns.

O nouă lună calendaristică, februarie aduce după sine alte douăsprezece școli analizate. Acestea se aflau în localitățile București, Craiova, Turnu Severin, Giurgiu și Iași.

4 februarie – Institutul St. Maria din Craiova

Localul nu lăsa nimic de dorit în ceea ce privea igiena, curățenia, ordinea și hrana. A asistat la lecțiile de limbă franceză și limbă germană și a solicitat schimbarea programei, deoarece elevele erau prea mici pentru a li se preda literatură. În schimb puteau fi introduse mai multe ore de citire.

4 februarie – Școala evanghelică din Craiova

Localul era bun pentru numărul mic de eleve găzduite. A asistat la lecțiile de limbă franceză. Exprimarea, atât a elevelor, cât și a profesorului era greoaie, mai degrabă o amestecătură de limbă română și limbă franceză. A aflat cu uimire că limba franceză era predată de trei profesori – unul pentru literatură, unul pentru gramatică și unul pentru conversație. Hotărâtă, a recomandat directoarei să elimine doi din acești trei profesori, pentru că oricum rezultatele nu erau vizibile.

15 februarie – Institutul Sta. Maria din București, strada Pitar Moși

Misiunea Ellei Negruzzi aici se dorea a fi verificarea orarului, lucru aproape imposibil. Explicatia era însă foarte simplă. Elevele erau organizate după nivelul de cunoștințe pe care le dețineau la fiecare materie în parte și după capacitatea lor de asimilare. A recunoscut că metoda de organizare a studiilor era admirabilă, mai ales că, la ciclul secundar toate elevele ajungeau la același nivel de cunoștințe, la toate materiile fiind înregistrate progrese mari.

15 februarie – Școala ortodoxă din București

Localul se prezenta bine, era ordine, curățenie. Lecțiile de limbă franceză la care a asistat dovedeau o profesoară care promitea, deși nu stăpânea prea bine nici limba, nici elevele. Lecția de științe naturale i-a suscitat interesul.

Raportul lunii martie este, din nou expresia profesionalismului desăvârșit de care dă dovadă Ella Negruzzi. Nu trece nimic neobservat și are grijă să aprecieze la adevărată lor valoare lucrurile bune întâlnite. Situația celor opt școli din București, Cioplea, Brăila și Galați prezintă următoarele aspecte deosebite:

7-8 martie – Școala catolică ungară din București, strada Scaunele

A vizitat localul care era bine întreținut, dispunea de un atelier bine organizat. Lecțiile suplimentare de limbă germană erau bine susținute, ceea ce a determiată autorizarea domnișoarei Puchi ca profesoară pentru anul școlar în curs. Și-a exprimat aprecierea față de modul în care era susținută cantina școlii, unde pentru un preț modic se asigura hrană de foarte bună calitate. Și grădina a fost apreciată. Singurul inconvenient constatat a fost acela că, în afara directoarei nimeni din personalul de serviciu nu cunoaștea o limbă străină.

12 martie – Institutul Aroșteanu din Brăila

A găsit două clase comasate, lucru deloc îmbucurător. Nu puteau fi înregistrate progrese în instruirea elevelor astfel. Deși era ora 4 după-amiaza, la bucătărie nu se găsea nimic în curs de preparare pentru cină. Aspectul bucătăriei lăsa de dorit. În dimineața zilei următoare s-a dus direct la primărie unde a solicitat o inspecție sanitară la această școală pentru a verifica „ca nu cumva bucătăreasa să sufere de vreo boală vătămătoare“.

14 martie – Școala evanghelică din Galați

A asistat orele de limbă română și engleză, elevele răspunzând satisfăcător. Erau predate limbile engleză, franceză și germană de către directorul școlii, într-o manieră interesantă. A apreciat școala ca fiind bine organizată și condusă.

15 martie – Institutul Notre dame de Lion din Galați

A descoperit o școală luxos organizată, bine administrată, având hrană bună și suficientă. Lecțiile de limbă franceză, respectiv germană se desfășorau corespunzător.

22 martie – Institutul „Pompilian“ din București

Elevele stăpâneau foarte bine gramatica și ortografia limbii franceze, dar se exprimau greoi. Explicație venea din faptul că profesorul de conversație era de origine franceză și trata elevele ca fiind native de limbă franceză.

A început o nouă serie de inspecții în teritoriu. Raportul menționează activitatea din decursul lunilor aprilie și mai. Au fost verificate școli prin care mai trecuse pentru a vedea dacă recomandările au fost respectate sau școli în care nu mai fusese. Situația celor paisprezece școli din București, Iași, Ploiești, Tîrgoviște, Buzău și Sinaia se prezenta astfel:

1 aprilie – Școala profesională „Sporul Muncei“ din București

A vizat matricola. A asistat la ora de limbă română, a fost de acord cu metoda pedagogică folosită de profesoară și a constatat că elevele răspundeau satisfăcător. Nu aceeași situația era la limba franceză unde lipsa cunoștințelor nu putea fi trecută cu vederea. Nu a avut comentarii asupra localului, a apreciat că mîncarea era suficientă și de bună calitate.

29 aprilie – Institutul „Notre Dame de Lion“ din Iași

A asistat la ora de limbă germană în timpul căreia a constatat slaba pregătire a elevelor de clasa a II-a, în timp ce, la lecția de limbă franceză, acestea s-au prezentat satisfăcător. A supravegheat și momentul gustării de la ora 16 și s-a arătat mulțumită de hrana distribuită elevelor.

8 mai – Institutul „Regina Elisabeta“ din Ploiești

Ca urmare a consiliilor de inspectori ce s-au desfășurat în data de 6, respectiv 24 aprilie, evaluarea orelor de curs urma a se face și prin testări scrise-extemporale. Aceasta a fost forma de evaluare pe care o aplicat-o pentru lecția de literatură română la clasa a IV-a. Rezultatele au fost mulțumitoare, elevele au primit note de la 6 la 9.

16 mai – Școala profesională Matake Zănescu din Iași

Localul se prezenta bine, era curat întreținut. A participat la cursul de croitorie și s-a exprimat că aici „se lucrează în mod rațional și frumos“.

11 mai – Institutul Domnișoarei Ionescu din Buzău

A participat la lecțiile de limbă latină și franceză și a fost plăcut surprinsă. Elevele erau bine pregătite atât la testarea scrisă, cât și la partea verbală.

29 mai – Școala mixtă catolică din Sinaia

A apreciat că elevii asimilau mecanic cunoștințele de gramatică ale limbii române și germane, neputându-le aplica în conversație. Au binedispus-o însă cântecele românești și nemțești pe care elevii le au prezentat.

31 mai – Școala anglo germană din București, strada Negustori

A apreciat progresele elevilor din clasa a IV-a la limba franceză, dar nu a întâlnit aceeași situație și la clasa a II-a. Localul era curat, bine întreținut, hrana era igienică și suficientă.

A menționat desfășurarea unor noi consilii de inspectori în datele de 3, 4, 7, 24 și 27 mai. Acestea au reprezentat cauza numărului mic de deplasări în teritoriu. A apreciat că hotărârea de a evalua activitatea didactică și cunoștințele elevelor prin extemporale nu era mereu posibilă, fie din cauza suprasolicitării elevelor, fie că nu se vedea metoda de predare a profesorului. Emoțiile testării reprezintau un alt factor care putea compromite rezultatul.

Cei doi ani petrecuți pe drumuri o supun pe Ella Negruzzi la suprasolicitare. Activitatea intensă desfășurată și inspecțiile numeroase pe întreg teritoriul țării au determinat solicitarea de concediu a Ellei Negruzzi. Răspunsul primit (Nr. 55843 dn 27 Julie 1913) este grăitor:

„Doamnă Inspectoare,

Răspunzând la cererea Dvă. Înregistrată la n. 55843/913 avem onoarea a vă face cunoscut că Ministerul v-a aprobat un concediu de 40 zile cu începere de le 1 august a.c. pentru căutarea sănătății“.

Perioada s-a dovedit a nu fi suficientă pentru remedierea problemelor apărute astfel încât s-a solicitat prelungirea concediului prin cererea înregistrată cu nr. 65940 din 9 septembrie 1913. Răspunsul arată astfel:

„Doamnă,

Răspunzând la cererea Dvă. înregistrată la n. 65940/913 avem onoare a vă face cunoscut că Ministerul v-a aprobat prelungirea concediului cu încă 10 zile de la 10 până la 20 Septembrie a.c.“

În afara activității de teren, inspectând școlile din țară, Ella Negruzzi a participat și la Consilii de inspectori. Aceste participări au avut loc la solicitarea Ministerului Instrucțiunii și al Cultelor. Un exemplu în acest sens este invitația nr. 46900 din 12 iunie 1913. Textul invitației este următorul:

„Domnă Inspectore,

Am onoarea de a vă ruga să veniți la Minister Sâmbătă, 15 Iunie a.c., ora 9 a.m., când va avea loc Consiliul de inspectori ai învățământului particular, pentru rezolvarea mai multor chestiuni privitoare la învățământul particular.“

O altă invitație, nr. 76778 din 9 octombrie 1913 conține și lista problemelor ce urmează a fi discutate. Soluțiile acestor probleme urmau a fi aprobate și se constituiau în norme pentru lucrările anului școlar 1913- 1914 și trebuiau trecute în circulara cu instrucțiunile generale la începutul anului școlar. Sunt specificate patru mari categorii de probleme: orariile, înscrierile, cărțile dicactice, alte chestiuni.

Pentru prima categorie erau vizate aspecte privind numărul de ore de curs, ce program să aibă fiecare zi, când să fie introduse orele de gimnastică și de muzică, dacă e oportună comasarea claselor care au număr insuficient de elevi.

Pentru a doua categorie erau vizate aspecte de ordin organizatoric, data maximă de vizare a matricolelor și modalitatea de vizare, depășirea numărului de elevi înscriși-dacă și în ce condiții s-ar putea face, posibilitatea organizării de clase mixte.

A treia categorie conținea probleme legate de programa școlară și de manualele școlare.

Ultima categorie făcea referire la probleme de organizare generală.

Tot legat de activitatea de inspectoare este remarcabil faptul că, deși strictă și nepărtinitoare a reușit să se facă plăcută și apreciată. Se regăsesc în dosarele de arhivă o multitudine de invitații de la școlile prin care a trecut în inspecție de-a lungul timpului. De exemplu, Doamna Mina Cusiner, directoarea școlii „Instrucțiunea“ din București i-a adresat următoarea invitație:

„Prea Onor Doamnă inspectore,

Îmi permit a Vă ruga, să binevoiția ne onora cu prezența D. la examenele școalei noastre, cari vor avea loc Duminică, 16 Iunie și Luni, 17 Iunie, dela 8-12 a.m. și dela 3-5 p.m.

Cu cel mai profund respect și cu admirațiune. “

Activitatea de inspector școlar a continuat. Arhiva conține rapoarte și pentru anii școlari 1913-1914, respectiv 1914-1915. Sunt încă 47 documente – rapoarte de inspecție lunare, rapoarte speciale, solicitări exprese, decizii urgente ș.a.

Ulterior activității de inspector școlar i-a urmat cea de profesoară de limbă franceză. Printre documentele de arhivă de află cel prin care îi era acordat titlul provizoriu la catedra de limbă franceză la școala profesională de fete din Roman (Nr. de înregistrare 68052 din 18 octombrie 1918) și cel prin care era numită „profesoară cu titlul provizor în învățământul profesional al fetelor la catedra de limbă franceză de la școala profesională de fete din orașul Huși“ (Nr. 106257 din 15 septembrie 1919). Ca urmare a acestei numiri i s-a întocmit statul personal privind activitatea profesorală.

În documentul cu numărul 28952 din 19 aprilie 1921 i se aducea la cunoștință aprobarea concediului până la data de 1 septembrie, dată la care îi era acceptată și demisia din învățământ.

Se încheia astfel o perioadă foarte rodnică din viața Ellei Negruzzi, perioada în care a slujit cu abnegație țara. Consider că exemplificările sunt suficiente pentru a adăuga la portretul doamnei Negruzzi caracteristici precum seriozitate, profesionalism, dedicație, căldură umană, temeinicia cunoștințelor, pregnant spirit pedagogic.

Capitolul 3. Activitatea literară

O altă latură descoperită a Ellei Negruzi o reprezintă aplecarea către literatură. Nu este cunoscut faptul că a scris două piese de teatru. Pentru una din ele au existat chiar discuții privitoare la o eventuală punere în scenă. Aceste discuții au fost purtate cu Victor Eftimiu.

Cum afirmam anterior, a creat două piese de teatru, una purtând numele „Testamentul“, cealaltă „O viață piedută“. Cu mare bucurie le-am descoperit sub formă de manuscrise integrale. Documentele se regăsesc în dosarele din arhiva personală a Ellei Negruzzi, fondul Saint Georges aparținând Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României.

Testamentul

Personajele piesei sunt Tănase Arghireanu – pensionar, Fifița – nevasta lui, Miranda Sorescu – avocată. Acțiunea se petrece la Tănase acasă, într-un salon-birou.

Tănase stă în birou și citește un testament. Este testamentul verișoarei dumnealui, testament prin care aceasta își încredințează în întregime averea nepoților Napoleon și Cicerone Popescu. Supărarea lui vine din faptul că Tănase s-a ocupat singur de îngrijirea verișoarei Lina Șoricescu și de averea dânsei. Poartă nervos discuție cu Fifița, soția sa, discuție din care reiese intenția de a contesta testamentul.

Sosește avocata Miranda Sorescu. Îi reprezintă pe domnii Napoleon și Cicerone Popescu și dorește a vorbi cu domnul Arghireanu pentru a ajunge la o înțelegere asupra testamentului Linei Șoricescu. Solicită să i se comunice pretențiile domnului Arghireanu. Fifița se oferă să le dea câteva mii de franci să aibă de cheltuială. Mirată, avocata întreabă de ce oferă când ar trebui să ceară. Atunci Fifița începe a povesti. Știa de la rude că vor moșteni averea Linei Șoricescu. Confuză, avocata cere, din nou, să vorbească cu domnul Arghireanu. Vine Tănase, la fel de supărat ca înainte. Are loc un schimb de replici. Mândru, Tănase nu recunoaște a avea pretenții asupra caselor, moșiilor, ci doar via și-o dorește. Domnișoara Sorescu se arată mulțumită, Tănase se calmează, văzând că este înțeles. Apare Fifița care surprinde doar ultima parte a discuției, discuție de i se pare a fi prea intimă și face o criză de gelozie. La finalul crizei leșină. Sunt aduse sărurile, este stropită cu apă și își revine. Gelozia îi provoacă însă suferință în continuare.

Tănase face planuri privind via, cum va vinde, va replanta. Intră în discuție și Miranda Sorescu, care-i amintește că în vecinătate terenuluipe care e plantată via sunt șatre de țigani și s-ar putea să nu-i iasă socotelile pe care și le-a făcut. Atunci se răzgândește și, în schimbul viei dorește 60000 de franci.

Tănase continuă conversația cu avocata Miranda Sorescu, făcându-i în continuare complimente. În timp, complimentele devin avansuri. Avocata profită de situație, îi prezintă cheltuielile care mai sunt de făcut, taxe, plăți, întocmiri de acte, iar Tanase, în mândria lui, se lipsește și de contravaloarea de 60000 de franci. Lasă problema să fie soluționată de judecător. Avocata forțează nota și obține o înțelegere a părților. Tănase acceptă condițiile Mirandei Sorescu în schimbul a 5000 lei.

Pleacă avocata și Tănase îi oferă soției posibilitatea de a-și cumpăra rochia dorită cu banii obținuți pe moștenire.

O poveste amuzantă este înfățișată. Un concurs de împrejurări tragice care determină situații comice. O autoare care stăpânește arta condeiului și întrebuințează un umor fin pentru a transforma situații. Este clar că sursa de inspirație o reprezinta viața și experiența profesională. Reiese și inteligența, capacitatea de a schimba lucrurile în modul în care poate obține rezultatul propus. Este o lecție pe care ar trebui să ne-o însușim cu scopul de a reuși să întoarcem o situație nefavorabilă într-una favorabilă.

„O viață pierdută“

Cealaltă piesă, „O viață pierdută“, este o tragedie în patru acte. Personajele sunt: Prințul Iorgu Mavrat (24 ani), Nicu Zătrescu (60 ani), Mircea Neiu- fiul Elenei (25 ani), Costin – prieten cu Mircea (27 ani), Contele Krețof – prieten cu Iorgu (23 ani), Prințul Vâlsan – prieten cu Iorgu (22 ani), Eduard Winter (32 ani), un doctor, Moț Vasile, Ion, Elena Neiu – cumnata lui Nicu (45 ani), Nineta- fiica Elenei (21 ani), Lia- fiica Elenei (22 ani), Irina Zătrescu – soția lui Nicu (52 ani), Zinca Dinescu- sora lui Nicu (48 ani), Olga- fiica Zincăi (19 ani), Aglae Miteanu –văduvă (26 ani), prieteni de ai lui Iorgu, servitori, lăutari, țărani și țărance.

Acțiunea piesei începe la curtea boierească a Elenei Neiu, care era susținută în conducerea moșiei și creșterea copiilor de cumnatul ei, Nicu Zătrescu alături de soția sa, Irina.

În timpul pregătirii unei petreceri la curtea boierească a familiei Neiu, Nineta, fiica Elenei stă de vorbă cu țărăncile despre problemele de sănătate ale celor din familiile lor și le promite aducerea unor doctori la curte. Apare mama ei, Elena care o acuză că-și risipește tinerețea cu binefacerile și studiile de filozofie, în loc să trăiască.

Erau în așteptarea oaspeților. Aceștia sosesc pe rând, întâi soții Zătreanu și Zinca, sora lui Nicu, apoi tinerii. Între adulți se discută despre copii, cum au crescut și ce au ajuns. Sunt mulțumiți că au avut posibilitatea să-i educe și să-i vadă tineri destoinici, de care po fi mândri.

Ajung și tinerii. Veselia este la ea acasă, mulți dintre ei nu s-au mai văzut de ceva timp. Fac schimb de politețuri. Mircea și Iorgu se angajează într-o conversație cu un țăran despre starea pământului și furturile care au loc prin modificarea granițelor ogoarelor. Aceste granițe nu sunt statornicite prin acte, așa încît posibilitatea de a demonstra furturile este aproape inexistentă.

Toți tinerii se retrag în camerele lor pentru a se odihni puțin după drum.

În scena următoare, la care participă Elena, Irina, Zinca, Nicu, Zinca apreciază o posibilă idilă între prințul Iorgu și Nineta. Elena afirmă că are încredere în felul în care și-a crescut fata, mai ales că figura acestui tânăr nu-i e pe plac. Discută apoi toți despre avantajele statutului de prinț acestea devenind dezavantaje când acest statut este combinat cu un caracter ușuratic. Tot Zinca atrage atenția asupra unei alte posibile relații, de data asta între Mircea și Aglae.

Discuția este surprinsă de Mircea, Aglae și Iorgu. Aglae se declară nemulțumită de cele ce s-au discutat de vârstnici mai devreme. Replica ei este usturătoare: „S-au dus cele patru icoane să judece și pe sfinții din cer!“. Mircea se arată contrariat despre cum vorbește Aglae de părinții săi. Are loc un schimb de replici cu dublu înțeles între Aglae și vărul acesteia, prințul Iorgu. Consternarea lui Mircea se adâncește și declară că cei doi par a fi frați mai degrabă decât veri. Aglae încearcă să-l liniștească, spunându-i că glumește. Mircea, vizibil supărat pleacă. Iorgu flirtează în continuare cu Aglae.

Iorgu nu are bani și se gândește la statutul de prinț care nu-i oferă și avantaje financiare. Consideră că i-ar prinde bine să se-nsoare. O zestre ar fi tocmai potrivită, iar Nineta este cea mai potrivită în situația dată.

Și Costin este îndrăgostit de Nineta. Îi mărturisește sentimentele dumisale Olgăi și-i cere acesteia să-i fie confidentă și mijlocitoare. Olga îl refuză inițial, dar, miloasă, acceptă să-l ajute. Discuția lor este surprinsă de Eduard care bănuiește că Lia este subiectul pasiunii lui Costin. Încearcă să-i spună acesteia, dar este întrerupt de Zinca. Sunt trimiși către terenul de tenis.

Zinca aduce din nou vorba de idile. De astă dată e vorba de cei ce tocmai au ieșit. Elena o ceartă și se arată recunoscătoare lui Nicu și Irinei care au ajutat-o la creșterea copiilor și întreținerea moșiei.

Apare Nicu entuziasmat de la jocul de tenis. Iorgu a fost cel mai bun. Irina, din urma lui, remarcă ce bine se simte în preajma tinerilor.

Se aud râsete. Apar Nineta și Iorgu. Discută despre furia lui Costin, fiindcă a pierdut în final. Iorgu îi face complimente. Nineta le ia ca atare. Pomenește de felul diferit în care joacă și Iorgu generalizează, ducând discuția către alte diferențe. Nineta îi are alături pe toți cei dragi, el este singur, deoarece tatăl s-a recăsătorit, sora îi e plecată din țară. Se declară lipsit de noroc. Nineta devine sensibilă la suferința lui Iorgu. Și-amintesc de copilărie, când erau numiți, în glumă, Florin și Florica. Confesiunile merg mai departe și Iorgu îi mărturisește dragostea. Înflăcărat o cere în căsătorie. Nineta e tulburată. Cere un timp de gândire. Fără să vrea Olga asistă la ultima parte a discuției. Decide să nu-i mai spună Ninetei de Costin folosind o replică foarte consistentă și încărcată de dramatism „Prea târziu. Sărmanul Costin!“.

Nineta e încă foarte impresionată de declarațiile lui Iorgu și o roagă pe Olga să-i fie confidentă. Îi mărturisește întâmparea, dar Olga se arată neîncrezătoare în capacitatea lui Iorgu de a-și asuma responsabilități de om însurat. Îi scapă un „Sărmane Costin!“, șoaptă auzită totuși de Nineta. Olga nu-i spune de Costin, dar își exprimă părerea că e posibil ca educația, nașterea și rasa să deternime omul să devină desăvârșit. Nu mai este la fel de vehementă ca mai devreme în privința lui Iorgu, ceea ce provoacă o efuziune sentimentală din partea Ninetei.

În acest timp apar Elena, Nicu și Irina care se alătură celor două fete. Elena le ceartă că și-ai uitat rolul de gazde și n-au pregătit ceaiul. Olga o anunță că au ceva important de discutat. Nineta le cere părerea despre Iorgu. Elena și Nicu nu încuviințează o posibilă relație, îl cred pe Iorgu necopt și înfumurat. Nineta se opune. Elena se supără tare pe fiica ei. Nicu îi spune răspicat că nu-i dă încuviințarea și pleacă iritat, luând-o cu el și pe Irina.

Plecarea celor doi o lasă pe Elena într-o situație delicată. Elena oscilează în a da încuviințarea, dar cedează în fața rugăminților fetei și a promisiunilor prințului. Vestea se răspândește cu viteză. Mircea cheamă țăranii la o horă în cinstea logodnei celor doi. Țăranii pornesc petrecerea cu o horă și adresând urările care se cuvin la o astfel de ocazie.

A trecut un an. Acțiunea are loc acasă la Nineta, în salon

Nineta rememorează anul care s-a scurs de la căsătoria lor. E încă marcată de „cât de rău“ s-au purtat unchiul Nicu și mătușa Irina cu ei. Nici la nuntă nu au venit. E îngrijorată și de starea copilului căruia i-a dat naștere. Acesta are probleme, scade în greutate. Iorgu, indiferent, spune că poate fi vorba de o banală indigestie și se dovedește iritat de atenția maximă pe care o poate primi un copil de două luni, extrem de răsfățat după părerea lui. Nineta e deranjată de această atitudine. Întreabă pe Iorgu dacă îi iubește pe ea și pe copil. Iorgu se enervează. Spună că nici lui nu-i e bine și nimeni nu observă așa că va merge la Paris să consulte un doctor. Îi cere Ninetei să-i semneze un cec de șase mii de lei. Aceasta ingrijorată de cheltuielile foarte mai pe care le au, îi cere cumpătare. Totodată se arată îngrijorată și de recentul anturaj al lui Iorgu, din care Aglae e nelipsită. Discuția se transformă în ceartă, iar Nineta, pentru a-i pune capăt, pleacă, făcându-i pe plac lui Iorgu.

Iorgu rămâne singur. Apare un servitor care anunță sosirea Aglaei. Aceasta dorește s-o vadă pe Nineta. Iorgu îi face declarații înflăcărate care exprimă relația pe care o au și evidențiază că această idilă a pornit în ziua logodnei celor doi soți. Iorgu îi cere să plece împreună în lume. Aglae îi reaminteștecă singura lor sursă de venit e zestrea Ninetei și că nu pot pleca în aceste condiții. La apariția Ninetei, Aglae se interesează superficial de starea copilului, apoi pleacă. Iorgu o conduce pentru a o avertiza că seara urmează a pleca la Paris. Nineta observă atenția deosebită pe care soțul ei o manifestă față de Aglae. Iorgu se întoarce și-i reprosează Ninetei atitudinea față de Aglae. Aceasta recunoaște că n-o suportă și că, dacă continuă să îi năruiască speranțele, îl va părăsi. Iorgu se consideră amenințat și-o învinovățește pe Nineta fiindcă nu e de acord să mai aibă și el o brumă de viață socială cerându-i să stea acasă, să suporte zbieretele lui Lică (copilul lor). Nineta e uluită de atitudinea lui și regretă că nu a ascultat sfatul rudelor ei. Părerea de rău exprimată i se întoarce sub forma unui alt reproș pe care-l primește, alături de remarca „Cel puțin părinții mei nu se amestecă în casa mea!“. Iorgu se declară sătul de scenele Ninetei și iese în oraș cu prietenii, anunțând-o, totodată, că seara va pleca la Paris.

Nineta e nemulțumită de atitudinea lui Iorgu. Acesta a plecat să-și ia rămas bun de la prieteni, dar nu a făcut același lucru și în privința fiului lui. E copleșită de grija pentru Lică și începe a plânge. Așa o surprinde Olga. Aceasta are resentimente fiindcă a convins-o pe Nineta să se mărite cu Iorgu. Venită din străinătate de curând, ardea de nerăbdare să-și vadă prietena, însă Nineta e într-o stare deplorabilă. Olga încearcă s-o încurajeze în privința copilului, dar Nineta e tare îngrijorată. Spune că nici doctorul n-are o părere bună. Olga o îndeamnă să se îndrepte din nou către studii. În inima Ninetei nu e loc de filozofie acum. Olga îi reamintește de Costin și de faptul că acesta ar dori s-o revadă. Abia acum Olga îi mărturisește confesiunea făcută de Costin cu un an în urmă, în ziua logodnei Ninetei. Spusele Olgăi aduc acesteia acuza de imaturitate. Nu e posibil ca să mai fie iubire în sufletul lui Costin acum. Dragostea neîmpărtășită nu rezistă timpului, crede Nineta. În tot acest timp Nineta manifestă o agitație crescândă față de starea de sănătate a copilului.

În vizită sosește și Costin. Nu apucă să discute mare lucriu, deoarece apare doctorul. Acesta merge cu Nineta la micul pacient.

Costin se arată îngrijorat de aspectul palid al femeii, dar îl pune pe seama temerilor privind boala copilului. Olga însă nu e de acord, crede că mai multe griji apasă pe umerii prietenei ei. Costin îi mărturisește că l-a cunoscut de Iorgu la Paris, iar acesta se deda la vicii și era desfrânat. Nu ar fi de neînchipuit ce suferință i-ar putea produce Ninetei. Olga se arată mirată. Costin își dorește să se înșele, să fie acesta doar felul în care el l-a perceput și nu adevăratul mod de a se purta al lui Iorgu.

Ies din camera copilului Nineta și doctorul. Doctorul afirmă că problema copilului, nu foarte gravă, e moștenită. Îi recomandă Ninetei să meargă și ea la doctor. Întreabă și de Iorgu. Nineta este înfricoșată, se gândește că soțul ei ar putea avea probleme de sănătate grave.

Rând pe rând ajung și alte rude ale Ninetei. Toți se arată îngrijorați de starea copilului și uimiți de lipsa lui Iorgu.

Doctorul apucă să-i comunice Liei starea gravă a copilului și îi solicită să stea prin apropiere. Copilul e în stare foarte gravă, nu se poate hrăni și poate muri dintr-o clipă în alta. Lia decide să stea cu Nineta.

Elena o anunță cu bucurie pe Nineta că va fi vizitată de Irina și Nicu. Lia le anunță și ea hotărârea luată: va sta ceva timp să-i țină de urât Ninetei. Elena e îngrijorată de reacția lui Iorgu, însă Lia e categorică în ceea ce a decis.

Sosesc Nicu, Irina și Mircea. Nineta e foarte bucuroasă și-și întrebă unchiul dacă a iertat-o. Nicu îi spune că a acționat doar pentru binele ei. Este întrebată unde e Iorgu. Le spune că e în oraș și că urmează a pleca la Paris să se trateze, bolnav fiind. Nimeni nu e de acord ca acesta să plece într-un astfel de moment. Nineta cere ajutorul Liei pentru a putea servi ceaiul. Lia reusește să-i transmită Elenei cele aflate de la doctor. Face același gest și cu Irina. În tot acest timp conversația e dusă de Nicu și Mircea pe tema agriculturii. Elena și Irina merg în camera copilului.

Într-un târziu se întoarce acasă și Iorgu. Este posomorât. Laudă, zeflemitor, vizita rudelor din partea soției sale. Îl bănuiește pe Mircea că vrea să strângă dovezi contra lui. Crede că Nineta le-a povestit despre tensiunile dintre ei. Sună după servitor căruia îi cere valiza. Nineta insistă să nu plece, fiindcă copilul e grav bolnav. Iorgu afirmă că este exagerată grija pentru copil în scopul de a-l ține pe el legat de casă. Nicu sare în apărarea nepoatei sale. Iorgu îl jignește, spunându-i că nu e dispus să accepte amestec în viața lui, în casa lui. Nineta îi atrage atenția că nu se poartă cuviincios. Atunci explodează cu o serie de jigniri la adresa Ninetei și a familiei acesteia. Mircea i se împotrivește și-i cere socoteală. Nineta, agitată se interpune între cei doi, iar Iorgu se prăbusește pe canapea. Nineta îl ceartă pe Mircea pentru că i-a ofensat bărbatul în propria casă. Apare servitorul cu valiza. Iorgu se ridică, ia valiza și-și ia răman bun. Nineta își deplânge soarta de femeie cinstită, dar lipsită de noroc.

Apare și Zinca. E nedumerită de atmosfera pe care o surprinde. E contrariată de ieșirea furtunoasă a lui Iorgu din casă și de faptul că a fost complet ignorată de acesta. Nicu îi cere Ninetei să-și ia copilul și să se mute la el acasă. Aceasta refuză. Începe să plângă copilul. Nineta fuge la el. Își strigă disperată mama deoarece copilul moare.

Decorul rămîne același. Acțiunea este reluată la un un timp de la moartea copilului. Nineta este însoțită de Lia și de doctor. Doctorul se arată mulțumit de evoluția Ninetei, pe care o numește ,,convalescenta mea“. Îi mulțumește Liei pentru devotamentul cu care o îngrijește pe Nineta și anunță că va veni peste o săptămână și nu zilnic, așa cum procedase până acum. Prezența Liei este însă necesară, deoarece convalescenții sunt imprudenți și trebuie feriți de efort fizic sau emoții mari. Doctorul își ia la revedere și pleacă.

Nineta o surprinde pe Lia citind o scrisoare de la Eduard. Credea că e de la Mircea. Își mărturisește dorul, iar Lia se grăbește să-i facă pe plac. Merge să-l aducă pe Mircea. Are însă o problemă – cum s-o lase singură pe Nineta. Apare Costin și problema se rezolvă de la sine. Lia pleacă. Cei doi rămân singuri și discută despre prietenie. Costin spune că s-a simțit îngrijorat. Nineta îl numește om bun și se scuză că a abuzat de atenția lui. Costin afirmă că așa sunt prietenii adevărați. Nineta îl contrazice, spunând că pentru cei din jurul ei, mai puțin familia, doar banii sunt prieteni. Își amintește că, într-o vreme și ea credea că oamenii pot fi prieteni adevărați, dar acum „viața ei se compune din deziluzii, lacrimi de durere, de rușine, de dezgust..“. Costin se străduiește să-i schimbe viziunea, invitând-o să privească doar la familia care o înconjoară cu atât de multă căldură. Faptul că o persoană pe care ea a respectat-o și în al cărei devotament a crezut s-a dovedit a nu fi demnă de toate astea nu înseanmă că lumea s-a sfârșit.

Îi întrerupe din discuție apariția Olgăi. Aceasta remarcă starea bună în care se găsește Nineta. Nineta, mândră, afirmă că are „un brevet de sănătate de la doctor“ și că se simte om. Olga o contrazice, fiindcă tot om era și până atunci. Nineta spune că se credea o surcică. Olga îi replică „ De pus pe foc!“ Discuția amuzantă continuă. Costin pleacă. Olga și Nineta rămân să stea de vorbă. Celor două femei li se alătură Iorgu. O salută pe Olga și întreabă de Lia. Olga îi răspunde ironic, iar Iorgu o ignoră. Ofensată Olga decide să plece. Nineta îi spune că Lia a ieșit să-l aducă pe Mircea. Iorgu se revoltă, nu i se pare firesc să vrea să-l vadă după toate cele petrecute. Nineta îi spune că e îngrozită de faptul că ar fi putut muri fără să-și vadă fratele. Iorgu o numește ciudată și o anunță că a invitat la cină pe cineva. Nineta se precipită, crezând bucuroasă că e vorba de mama ei. Iorgu infirmă, el a invitat-o pe Aglae și a mai invitat pe „Krețof, Vălsan, Oscar și…alți doi, trei…“. Pe aceștia îi consideră prietenii lor, lucru cu care Nineta nu e de acord. Din nou izbucnește cearta, el reproșându-i că îi suportă rudele, în timp ce ea nu-i acceptă anturajul. Discuția ajunge până la momentul în care Nineta îi reprosează lipsa de acasă la moartea copilului lor. Iorgu încearcă să se dezvinovățească. Îi oprește țârâitul soneriei.

Sosise Aglae. Aceasta îi spune Ninetei că se afla în trecere, a venit s-o vadă deoarece era interesată de starea ei și e bucuroasă că se simte bine. Nineta sesizează falsitatea celor spuse și anunță că se retrage, deoarece e obosită și s-ar fi simțit bine dacă era înconjurată de familie. Aglae îi amintește faptul că soțul este unica familie a unei femei căsătorite. Nineta îi răspunde tăios că astfel de sfat e de urmat dacă vine din partea unei femei serioase. Aglae e contrariată, iar Nineta izbucnește, spune că știe de călătoria ei la Paris alături de Iorgu. Cearta se întețește. Aglae pleacă. Iorgu se întoarce furios și-i reprosează atitudinea și comportamentul. Nu a luat de soție o astfel de persoană. Nineta refuză să accepte că așa e ea, așa a devenit din cauza greutăților vieții, iar el e cel care i-a spulberat toate iluziile. Iorgu îi spune că a iubit-o și acum o urăște. Ea îi cere să se despartă. Iorgu interpretează asta ca pe o amenințare.

Nineta se înfurie și hotărăște să iasă. Între timpapar Lia și Mircea. Îndoită le comunică decizia luată. Bucuria celor doi o liniștește. Plănuiesc împreună să o ajute să se mute la mama ei. Nineta îi lasă un bilet lui Iorgu și apoi părăsește casa.

Iorgu se întoarce cu Aglae. E hotărât să o oblige pe Nineta să-și ceară scuze, dar aceasta lipsește. Aglae se bucură de plecarea Ninetei. Sosesc prietenii de joc ai lui Iorgu. Este așezată masa și se pornește petrecerea.

Decorul ultimului act este sumbru. O casă sărăcăcioasă lasă să se vadă prin ușa deschisă o cameră simplă: un pat, o masă de noapte cu o lampă asezată pe ea.

Intră în scenă Aglae. Intenționează să dea haina jos, dar frigul o oprește. Se gândește la ceea ce vede și-o găsește vinovată de situație pe Nineta, spunând că e răzbunarea ei în această situație. Se alătură Iorgu. E sumar îmbrăcat, doar în costum, cu gulerul la haină ridicat. O vede pe Aglae și devine iritat. O întreabă ce caută, el n-o mai vrea, îi cere să plece. O acuză că i-a distrus viața. Aglae nu este intimidată. Îi amintește ce sânge nobil le curge prin vene. El o acuză din nou pentru traiul desfrânat pe care l-a dus alături de ea. O dă afară, ea se opune. El o ia de mână și-o dă afară cu forța.

Iorgu are un moment de introspecție. Realizează cât de jos a ajuns din cauza femeilor, jocurilor de noroc și a băuturii. Femeile i-au mâncat banii, fiind ușor de atras cu haine sau bijuterii. Jocurile l-au controlat, l-au făcut neom. Băutura l-a ajutat să uite de necazuri și de nefericire, dar în final a ajuns aproape să uite de el.

Sosesc Vălsan și Krețof. Vin de la nunta Liei cu Eduard. Laudă nunta, mireasa, petrecerea. Totul e la superlativ. Se trezește o scânteie în sufletul lui Iorgu. Oare a întrebat Nineta de el? Prietenii îi spun că parc-ar fi încercat, dar s-a oprit înainte s-o facă. Era superbă, foarte frumos îmbrăcată. Au remarcat că a plâns ca o mironosiță când sora ei a intrat în biserică. I-a iscodit în continuare despre ce-au mai aflat de ea. Aceștia i-au spus că despărțirea a dus-o la un pas de moarte, că starea dificilă a durat aproape două luni și, după ce și-a revenit, a început să strângă copii orfani și părăsiți de prin mahalale. A deschis pentru aceștia un orfelinat. A început să țină conferințe chiar. Glumesc spunând că e atât de virtuoasă, încât i-ar putea îndrepta și pe ei. Au mai aflat că în jurul ei este prezent Costin, care e îndrăgostit lulea și, se pare că și ea răspunde sentimentelor lui. Krețof spune că va încerca și el să-i facă curte Ninetei, dar până atunci va pune la încercare virtutea Floricăi Marinovici. Vălsan îi spune că nu e posibil, aceasta din urmă fiind îndrăgostită de altcineva. Krețof, sigur pe el, susține că în vocabularul lui nu există cuvântul imposibil. Discuția lor superficială nu-i lasă să vadă efectele care s-au produs asupra lui Iorgu. Aceștia îl anunță că merg să ia prânzul la Lili și-l invită să meargă cu ei. Iorgu se declară obosit și-i cere lui Krețof mia de franci pe care i-o împrumutase mai demult. Acesta susține că nu are pe moment, dar îi va restitui curând. Cei doi își iau la revedere și pleacă.

Iorgu rămâne singur. Își plânge soarta. Nineta a devenit o sfântă, el un ticălos.

Vine Aglae. Îi spune că i-a adus ceva. El bănuie că sunt bani și se repede să-i ia. De fapt Aglae fusese la Nineta și-i spusese de starea. lui. Pe ea o adusese Aglae. Venise însoțită de doctor. Nineta îi spune ca a adus-o datoria la el, vrea să-l ajute să nu mai sufere. Iorgu delirează, crede că Nineta s-a întors la el pentru a-și relua traiul împreună. Doctorul se declară neputincios în cazul lui Iorgu. Într-un moment de luciditate își cere iertare pentru tot ce a făcut rău. Verifică dacă are revolverul, se retrage în altă odaie și se sinucide.

Este susținută în activitatea de creație literară de Victor Eftimiu. O scrisoare primită de la acesta nu poate fi decât măgulitoare. Iată care este părerea lui Victor Eftimiu despre piesa „O viață pierdută“:

,,Îmi face o deosebită plăcere (face mai mult decât admirația) pe care o am despre piesa dumneavoastră. Are un suflu de viață adevărată, mult interes- deci meșteșug dramatic-și o limbă, în general, literară. Binențeles că atât ca amănunte teatrale cât și ca stil, va trebui revăzută în timpul repetițiilor (și numai atunci, căci piesele se fac pentru scenă) în orice caz îmi permit să vă sfătuiesc să nu mai adăugați nimic, deoarece i-ar altera unitatea piesei. Am avut prilejul să mă conving (odată și bine!) că autorul nu trebuie să adauge scenele pe cari i le indică alții, fiindcă își încarcă lucrarea și rupe continuitatea de emoție. Tot ce puteți să faceți acum e să recitiți, cu glas tare, fată de martori, dialogul, ca să-i dați o formă perfect românească și să suprimați tot ceea ce e literatură și comentariu ce nu e în legătură directă, imediată cu piesa. “

Grigore Machasovici îi trimite în 11 iunie 1914 o scrisoare de felicitare în care face referire la cele două recente succese – admiterea în barou și piesa „O viață pierdută“. O sfătuiește să nu ia în seamă invidia și bârfele și să continue pe calea ce a ales-o.

Cele două piese de teatru aduc alte trăsături care contribuie la dezvăluirea caracterului Ellei Negruzzi: simțul umorului, ironie fină, sensibilitate, devotament, simț înalt al valorii ș.a. E greu să nu apreciezi un astfel de om care dispunea de atât de multe calități. Era erudită, avea simț practic, era hotărâtă, avea o voință de neclintit, dar era și miloasă, se ocupa de acte de binefacere. În cuvinte puține putem spune că Ella Negruzzi avea o personalitate multivalentă.

Capitolul 4. Activitatea juridică

În primul capitol făceam referire la formarea profesională a Ellei Negruzzi. Studiază intens și își valorifică inteligența și capacitățile urmând cursurile Facultății de Drept din Iași. Venirea pe lume într-o familie de intelectuali este definitorie pentru traseul studiilor pe care le-a urmat. Urmarea firească a finalizării unor studii este profesarea meseriei pentru care te pregătești, în cazul Ellei Negruzzi avocatura. Dificultățile apar în momentul în care încearcă să devină avocat și membru de barou. Nu puteai deveni avocat, deoarece, la nevoie, acesta trebuia să suplinească judecătorul. O femeie nu putea să fie judecător, deci nu era permis a se face această excepție. Situația discriminatorie în care se află îi marchează existența și o mobilizează. Nu renunță, nu-i stă în fire. Luptă pas cu pas și succesul apare. Recunoaștem în aceste lupte contextul exprimat în prima piesă de teatru scrisă și concluzia este ușor de tras: să folosești toate armele de care dispui pentru a transforma o cauză pierdută într-o situație favorabilă.

4.1. Lupta pentru acces în barou

Această luptă a debutat în Iași, loc în care Ella Negruzzi a solicitat înscrierea în Barou. Inițial Consiliul de disciplină al Baroului i-a încuviințat cererea. Curtea de Apel Iași, Secția I a revocat această hotărâre prin decizia numărul 2/1913 motivând că legea nu acordă drept femeilor pentru a profesa avocatura. Ella Negruzzi a depus recurs. Acest recurs i-a fost respins prin decizia Înaltei Curți de Casație, Secția I, decizie înregistrată cu numărul 53 din 29 ianuarie 1914.

Ella Negruzzi nu a renunțat și a depus cerere de admitere în Baroul Covurlui. Cererea i-a fost admisă. Consiliul de disciplină al Baroului Covurlui a admis înscrierea Ellei Negruzzi în tabloul avocaților din acest județ prin decizia cu numărul 10 din 29 iunie 1914.

Decizie de admitere a fost contestată de un grup de avocați ai Baroului Covurlui care au făcut apel în data de 19 septembrie 1914. Aceștia erau Emil Codreanu, F. Măgură, V. C. Patriciu, Petre Th. Dumitrescu, Ghe. Onoste, N. G. Popa, V. D. Theodoru, Alex. Tudoriu, G. C. Nițescu, A. Brătășanu, Nicu Drăgănescu, Gh. Chicuș. Apelul s-a judecat la Galați. Motivele invocate în contestație erau:

1. Autoritatea lucrului judecat

2. Legea pentru organizarea corpului de avocați exclude pe femei de la serviciul profesiunei avocaturei.

De partea Ellei Negruzzi se aflau L. Trancu, avocat din Iași și Constantin Caramfil.

Procesul verbal al ședinței publice din 11 octombrie 1914 menționează tot acest istoric al procesului.

Au fost analizate cele două motive invocate pentru contestarea acceptării doamnei Negruzzi în calitate de avocat stagiar.

1. Autoritatea lucrului judecat

A fost expusă situația. S-a făcut referire la faptul că legea pentru organizarea corpului de avocați prevedea că înscrierea este executorie imediat comunicării deciziei. Totuși aceste înscrieri puteau fi atacate de procurorul general sau un grup format din cel puțin trei avocați ai respectivului Barou. În concluzie, admiterile erau rapid executabile, dar și ușor de revocat. Ele nu erau constitutive și nu puteau avea autoritatea lucrului judecat deoarece, deși o posibilă contestație era respinsă, puteau apărea oricînd alte contestații. Situația era identică și în cazul solicitărilor de reînscriere în Barou. Tot în favoarea acestui motiv s-a constituit și următorul principiu: Fiecare Consiliu de disciplină al Baroului are dreptul la autonomie asigurat prin lege, așadar se ajunge în situația în care decizia de admitere sau respingere este diferită de la un barou la altul. În cazul unui transfer al avocatului dintr-un barou în altul se poate vorbi de o pretinsă autoritate a lucrului judecat. Se definește noțiunea de „Autoritate a lucrului judecat“ astfel – O cauză care are același obiect și primește două decizii similare se consideră ca avînd autoritate și nu mai poate fi contestată sau reînaintată spre analiză. În situația Ellei Negruzzi s-a considerat că cei trei avocați care au solicitat revocarea numirii acesteia în profesia de avocat reprezentau interesele tuturor membrilor baroului Iași, ceea ce nu era adevărat. Această interpretare a determinat imposibilitatea oricărui alt membru al tabloului avocaților din Iași să poatăcontesta decizia, în temeiul celor afirmate anterior. Nu era potrivit ca cineva să acționeze în alt mod decât în nume propriu. Dacă această situație ar fi apărut în materie electorală, deficiențele ar fi avut consecințe majore. Autoritatea lucrului judecat putea avea și inconvenietul că, un avocat, odată exclus, era definitiv înlăturat din a îndeplini respectiva profesiune. Așadar teoria lucrului judecat putea fi considerată injustă și era mai bine a se cântări fiecare caz în parte pentru a nu aduce prejudicii majore unor persoane și a nu le îngrădi astfel drepturile.

2. Legea pentru organizarea corpului de avocați nu recunoștea femeilor dreptul de a profesa avocatura.

Legea folosește termenul de avocat, întrebuințând frecvent genul masculin. Dar genul masculin este utilizat și în dreptul civil, în legea penală. Cum ar fi ca o femeie care comite un delict să nu suporte consecințele legii și să nu-și primească pedeapsa doar pentru că nu e bărbat? Dacă situația privește masa succesorală și apare termenul rudă trebuie să se înțeleagă că bărbații sunt excluși? Așadar legea de organizare a corpului de avocați, alături de legea sanitară și alte legi împortante folosește acest termen generic, nu specific pentru a le exclude pe femei. Înlăturarea femeilor în această profesie poate fi invocată pornind de la un edict al pretorului Romei care le-a suspendat femeilor acest drept. În perioada Imperiului, avocații erau organizați în structuri publice, iar profesia de avocat era considerată funcție publică. Sistemul francez, cel din care s-a inspirat jurisprudența românească a preluat acest sistem în legea din 1790. Prin decretul din 14 decembrie 1910 profesia de avocat nu mai era considerată funcție publică în Franța. Totuși, în aceste condiții, lipsa referirii la femei nu se producea în sensul excluderii acestora, ci dimpotrivă. Legiuitorul francez avea ca principii de bază libertatea și egalitatea și nu refuza femeii un drept esențial, acela de a munci. Jurisprudența franceză nu interzicea acest drept femeilor, dar situația putea fi oricând analizată și rezolvată la cerere. Dacă tot erau respectate principiile franceze, ar fi fost indicat ca acestea să fie urmate ca atare.

În vremea Ellei Negruzzi femeile aveau acces mai liber la cultură, acestea puteau studia. Nu mai este o epocă în care studiul era apanajul exclusiv al bărbaților. Din ce în ce mai multe femei vor studia și se vor potrivi unor profesiuni care nu le erau rezervate. Erau necesare atât inteligența, cât și spiritul lor.

A fost menționat codul Caragea în care specificațiile erau clare „numai bărbații se fac boeri, judecători, cârmuitori obștești (art. 1); Numai bărbații se fac archierei și diaconi (art. 2) “ femeile erau clar îndepărtate din toate pozițiile publice, dar nu și din avocatură. A fi avocat nu era o funcție, era (și este și astăzi) o profesie. Acuzarea invoca un caz prin care o femeie cerea să fie vechil. Aici hotărârea era clar împotrivă, dar situația nu prezenta similaritate cauzei analizate în dosar.

S-a făcut referire și la alte cazuri în care femeilor nu le-au fost recunoscute în mod evident anumit drepturi, dar la solicitatea lor expresă, aceste drepturi le-au fost acordate.

În legea pentru organizarea corpului de avocați nu se specifica nici admiterea, nici respingerea femeii de la a profesa această meseria. Putea constitui o interdicție doar interpretarea acestei profesii ca fiind strâns legată de magistratură. Avocatul nu îndeplinea o funcție publică, nu era investit de guvern, profesia lui necesita doar aptitudinini pentru a fi exercitată. Se făcea confuzie între drepturile publice și drepturile politice ale femeilor. Drepturile politice erau singurele care implicau delegarea unor prerogative din partea statului.

Dacă ar fi fost interpretată această profesie prin prisma codului civil, femeia nu ar fi putut practica avocatura deoarece nu avea exercițiul drepturilor civile. Conform Constituției, art. 10 „toți românii sunt egali în fața legii, deci femeile, ca și bărbații, trebuie să facă distincție între a avea un drept și a avea exercițiul dreptului respectiv“. Excepția o constituia cazul femeilor căsătorite care puteau avea exercițiul dreptului cu o dispensă specială acordată de soț. Femeia măritată necesita acest lucru pentru situația în care ar fi fost obligată să-și întrețină gospodăria în lipsa soțului.

Nu putea fi invocată obiecția că femeie trebuie ferită de spectacolul grotesc pe care-l oferă curtea de judecată, deoarece societatea evoluase și ceea ce se întâmplă în sala de judecată se întâmplă peste tot în jurul femeilor.

Sistemul de stat oferea femeii dreptul de a urma și a absolvi studii superioare și, în mod deosebit, studii de drept, ceea ce atrage concluzia că îi ofereaacesteia și posibilitatea de a exercita profesia pentru care se pregătise.

Toate cele expuse anterior duceau către o singură concluzie a completului de judecată și anume: „Pentru toate aceste considerațiuni de ordin juridic, istoric și economic a fost înscrisă ca avocat stagiar de Consiliul de disciplină al baroului de Covurlui, și deci, apelul are a fi respins ca neîntemeiat“.

Pentru pregătirea procesului au fost activate toate relațiile din lumea practicanților de drept pe care Ella Negruzzi și avocații dânsei le aveau.

Chiar și diverse foi de presă care tratau diverse aspecte juridice i-au sărit în ajutor și s-au solidarizat cu cauza Ellei Negruzzi. Se regăsește printre documente o scrisoare de la Pandectele Române care are următorul conținut: ,,Trimit alăturat textul legii franceze din 1 decembrie 1900 cu privire la femeia-avocat. Ea este însoțită de expunerea de motive în care rolul important îl are Viviani, din inițiativa căruia s-a propus legea. Dezbaterile sunt foarte interesante și pun într-o vie lumină problema palpitantă a femeei-avocat.

Veți observa că aceste dezbateri continuă până în pagina 4 a foilor ce vă trimit. Din soare s-a șters și creionul albastru, și notele de jos din pagina X.

Acum iată ce vă rog: veți fi așa de bună de a adnota pentru Pandectele Române, și anume pentru numărul ce apare în cursul lunii martie, cea din urmă hotărâre dată la noi asupra admiterii femeii în barou.

Îmi permit a vă face un plan al adnotației, dumneavoastră fiind liberă de a-l modifica. Veți face la început istoricul chestiunei la noi și, dacă credeți necesar, și la alte popoare, în Franța mai ales. Pe urmă veți discuta controversele instanțelor noastre judecătorești asupra acestei probleme juridice și sociale, arătând diferitele variațiuni ale jurisprudenței noastre asupra acestei cestiuni.

În urmă veți arăta cum parlamentul francez a tăiat controversa, soluționând cestiunea pe cale legislativă, făcând un scurt rezumat asupra expunerei de motive și a dezbaterilor din parlamentul francez, a obiecțiunilor aduse și a modului cum Viviani le-a combătut.

Adnotația dumneavoastră va fi de importanță deosebită, și Pandectele Române vor fi onorate de a o publica în primul număr. Pot aștepta manuscrisul până la 18 februarie, când trebuie dat la tipar“.

Reiese din textul redat mai sus că, în schimbul informațiilor oferite, se solicita întâietatea informării către Pandectele Române asupra finalizării procesului de către Ella Negruzzi personal.

Baroul Covurlui a adus argumente proprii în sprijinul acceptării femeii în profesia de avocat. Memoriul înaintat judecătorului a pornit de la ideea că avocații erau de păreri diferite, unii aprobau acceptarea femeii în barou, alții era împotrivă. Situația era aceeași și în ceea ce privea admiterea în barouri, din partea Comisiilor de disciplină ale acestora. Nici la nivelul Curților de Apel părerile nu au fost altele. Și aici au fost argumentări de ambele părți. S-a pornit de la ideea că fiecare om are propriul raționament, iar legea dă libertate la interpretări contrare. Susținătorii cauzei antifeministe erau categorici, cei ai promovării femeii au fost prea puțin vocali. Erau de vină și prejudecățile privind statutul și capacitatea femeilor. De-a lungul istoriei au mai fost situații asupra cărora se insista că sunt pe deplin legale: scavajul era considerat drept natural, despre monarhie și aristocrație se susținea că erau de drept divin, în vremea fanariotă femaia nu avea dreptul să stea nici măcar la masă cu soțul ei ș.a. Se făcea referire la considerațiuni de două tipuri: sociale și juridice. Cele sociale erau:

Femeia nu putea avea drepturi deoarece nu avea aptitudini. Ce se putea întâmpla atunci cu bărbații care nu avea aptitudini. Puteau fi excluși?

Ce li se putea întâmpla bărbaților care nu-și satisfăceau stagiul militar? Dar celor care erau imorali? Urmau și aceștia să fie excluși?

În privința aptitudinilor intelectuale: acestea erau recunoscute la finalizarea studiilor și, atât timp cât femeile puteau urma studii de drept, de ce nu puteau beneficia de roadele studiilor lor?

Cele juridice aveau în vedere următoarele aspecte:

Modul de interpretare al legilor putea fi diferit și ducea la rezultate diferite. O lege putea fi interpretată din punct de vedere teologic, scolastic, dogmatic. Rezultatul interpretării era de fiece dată altul.

Se făcea referire și la faptul că era permis atât cât permitea legea. Legile tratau de obicei excepțiile și nu lucrurile obișniute, comune. Situațiile asupra cărora nu era făcute aprecieri în lege erau, de obicei, permise.

O altă exceptie apărea acolo unde legea era interpretabilă. În acel caz judecătorul era cel care trebuia să facă lumină.

La final se trage concluzia că toate cele rezumate mai sus, din conținutul memoriului reprezentau argumente suficiente pentru admiterea femeilor în barou. Această situația ar fi trebuit să constituie un precedent care să scutească judecătorii de analize similare în vremurile care au urmat.

Tot în sprijinul Ellei Negruzzi au fost depuse la Curtea de Apel concluzii de către Mircea Djuvara. Acestea au făcut referire la :

Caracterul universal al dreptului care reglementează prin legi raporturile dintre membrii societății;

Evoluția societății care aduce schimbări la toate nivelurile și în toate sectoarele acesteia;

Jurisprudența are nevoie să se adapteze la toate marile schimbări ale societății;

Reglementarea unei profesii nu ar trebui să impună declararea unor drepturi, dar să fie supusă atenției judecătorilor doar situații care presupun incapacități sau incompatibilități;

Mircea Djuvara a adus în sprijinul celor specificate mai sus o multitudine de argumente, parcurgând un traseu prin istoria atât universală, cât și românească a dreptului. Aceste argumente au fost prezentate la începutul acestui subcapitol, fiind susținute la proces.

Succesul a fost uluitor. Au început a curge felicitările. Au sosit telegrame, scrisori de felicitare. Veneau reacții de peste tot din țară și de peste granițele ei. Documentele din arhivă au multe exemple în acest sens.

Isabella S (Loulou) i-a trimis o carte poștală care înfățișa o femeie avocat din Franța. „Felicitările mele dragă Ella! Pe când prima ta pledoarie?“

Eugen H. i-a trimis o scrisoare. A felicitat-o pentru succes și s-a declarat convins că lumea urma a fi mai bine judecată de acum înainte.

Grigore Machasovici i-a trimis în 11 iunie 1914 o scrisoare de felicitare în care făcea referire la cele două recente succese – admiterea în barou și piesa „O viață pierdută“. A sfătuit-o să nu ia în seamă invidia și bârfele și să continue pe calea ce a ales-o.

Doamna și Colonelul Stratilescu i-au trimis o telegramă de felicitare. I-au urat succes în noua carieră.

De suflet pentru Ella Negruzzi consider că a fost următoarea telegramă: ,,Felicităm din inimă prima avocată a României Mari. Semnat: Mama, toată familia“

Olga Sturdza a transmis sincere felicitări și bucuria cu care a aflat de strălucita reușită.

N. Gane a trimis o telegramă cu un text nobil: ,,Bravo Ella dignus est intrate in nostro docto corpore!“

Nelly și-a exprimat regretul de a nu putea sosi să sărbătorească deosebita reușită.

Familia Bordenache a salutat cu entuziasm triumful repurtat. Au transmis urări de succes în cariera cucerită.

Cleopatra Iancu a felicitat-o pe prima avocată română.

Ana Severin a transmis felicitări călduroase pentru succes.

Marie Grigore Trancu a îmbrățișat (virtual desigur) pe triumfătoarea în lupta pentru emanciparea femeii. A urat: „Trăiască magistra Curței!“.

Comitetul central Iași a anunțat aflarea veștilor de admitere în barou, au felicitat-o și i-au urat succes pe mai departe.

Elena Popp a felicitat-o din toată inima pentru izbânda deplină.

S. Rădulescu a felicitat-o și a afirmat că „vede în acest succes un nou pas spre democrație“.

Elena Meissner și Louise Vrabie, participante la Cercul de studii Privirea au exprimat cele mai entuziaste felicitări.

De cealaltă parte mugurii noii profesii deveneau vizibili. Ella Negruzzi a primit citația pentru înscrierea în baroul Covurlui în data de 4 decembrie 1915.

Problemele au reapărut în anul 1920. Solicitarea de înscriere a Ellei Negruzzi în Baroul Ilfov a fost acceptată de Consiliul de disciplină al acestuia. S-a înregistrat o contestație la Curtea de Apel Secția a III-a București, contestație care a fost respinsă. Acești avocați au făcut recurs. Tocmai această solicitare de recurs a atras atenția asupra faptului că apele nu se liniștiseră și părerile erau, în continuare, diferite. Au fost aduse aceleași argumente ca și în situație procesului pentru înscrirea în Baroul Covurlui. Din presa vremii apar semne că și acest recurs a fost respins. Ella Negruzzi depune jurământul.

„D-na Ella Negruzzi, admisă în barou prin decizia Curții de apel a depus ieri jurământul de avocat în mâna primului președinte al Curții, dl. Oscar Nicolescu. D-sa a felicitat pe prima femeie avocat, care foarte emoționată a mulțumit pentru cuvintele încurajatoare. A vorbit și dl. Decan D. Dobrescu.“ Presa Capitalei, 15 martie 1920

În articolul publicat în ziarul Dacia la 14 martie 1920 sunt oferite informații despre admiterea în baroul Ilfov a Ellei Negruzzi. Totodată este prezentat și istoricul luptei personale pentru această profesie. Întinderea destul de mare a articolului în cadrul numărului în care a apărut demonstrează interesul ridicat asupra subiectului la vremea respectivă. Se poate afirma, fără obiecții, că statutul de femeie avocat devenise un subiect de interes național.

4.2. Activitatea legislativă

Situația este clară. În 1920 se declara, cu deosebită mândrie, că printre români se afla prima femeie avocat dim Românie și chiar din Sud-estul Europei. Era ceva remarcabil.

Din presa vremii primim vești și despre primul proces susținut de avocatul Ella Negruzzi. Fragmentul care prezintă interes are următorul conținut:

„Debutul femeii avocat. D-na Ella Negruzzi a pledat pentru prima oară eri, în fața Curții de apel S. 4, în procesul referitor la succesiunea de milioane a defunctului Amira.

D-sa a pus concluziuni în numele ministerului cultelor, care în calitate de legatar are interes ca averea succesorală să fie pusă sub sechestru judiciar până la tranșarea procesului de fond“ (Izbânda, 20 martie 1920)

Este un articol deosebit se important. Evidențiază clar valoarea profesională a avocatului Ella Negruzzi. Nu era lucru tocmai la îndemână să reprezinți, în calitate de avocat, interesele unui minister. Capacitatea Ellei Negruzzi a fost unanim recunoscută și deosebita valoare era prețuită. Aceste argumente determină concluzia că, ulterior, nu au mai apărut semne de îndoială privind apartenența Ellei Negruzzi la oricare tablou de avocați la care ar fi intenționat să adere.

Tot în calitate de avocat a primit o scisoare din partea dnei Tița Stepano. I-a fost înfățișată problema în care îi era solicitat ajutorul. Fiul doamnei, Anton primise ordin să se prezinte la regiment pentru a-și continua stagiul militar. Anton lucra ca funcționar al Poștei și această chemare i-ar fi adus mari prejudicii, își putea pierde serviciul și, o dată cu el, mijloacele de subzistență. Doamna Stepano a înștiințat-o de existența unei posibilități de scutire de la acest stagiu militar, în virtutea faptului că absolvenții Școlii de telegrafie beneficiau de acest drept. Solicitarea consta în intervenția avocatei Ella Negruzzi la Colonelul Mavrocordat pentru punerea în drepturi a tânărului Anton.

Situația dificilă prin care a trecut în momentele în care a trebuit să meargă la tribunal pentru a demonstra că are tot dreptul să profeseze ca avocat a constituit factorul determinant pentru a solicita dreptul de a profesa ca avocat pentru orice femeie din România. Precedentul fiind creat, nu era firesc ca lucrurile să se mai repete. A acționat în acest sens și a întocmit un proiect de lege pentru acordarea dreptului de a profesa ca avocat pentru toate femeile cu anumite condiții. Principalele aspecte ale proiectului de lege erau următoarele: legea conținea un articol unic în care se făcea referire la acordarea dreptului de a profesa avocatura femeilor, acestea respectând condițiile impuse de lege și dovedind absolvirea studiilor de profil necesare; se solicita ca până la aprobarea legii să fie permisă exercitarea profesiei de avocat de către femei numai prin încuviințare de către un judecător; a fost prezentată motivația de ordin istoric, social și economic în sprijinul solicitării aprobării legii; au fost aduse argumente care făceau referire atâtla îmbunătățirea mediului profesional, cât și la creșterea nivelului de trai și a independenței femeilor.

Acest articol unic avea următorul conținut: ,,Se admite înscrierea în barou a femeilor care vor fi majore și vor avea diplome de licență sau de master în drept. Ele nu vor beneficia de dreptul de a înlocui pe magistrați atâta vreme cât nu vor avea drepturi politice.“

Această încercare rămâne fără rezultat, dovadă în acest sens fiind numeroasele inițiative ulterioare. Acestea nu sunt înaintate individual, ci prin intermediul organizațiilor le care doamna Negruzzi aderă în timp.

Participă activ pentru formarea și specializarea avocaților români. Printre documentele de arhivă se regăsește unul din luna martie a anului 1931 prin care se solicită tuturor avocaților sprijin pentru realizarea următoarelor deziderate:

Pregătirea profesională a avocaților și avocatelor stagiare, cât și a tinerilor avocați definitivi;

Înființarea și organizarea Casei de pensiuni a avocaților, precum și a Casei de ajutor a avocaților;

Dreptul de a pleda în fața tututror instanțelor și înlăturarea tuturor restricțiilor de acest fel.

Documentul este semnat de Angelescu St. Mircea, Bosnieff Paraschivescu, Cappon R. Hugo, Conduratu Grigore, Duculescu V., Dimitriu Traian Șoimul, Gălăsescu D. Pik, Ionescu Andrei, Magder B., Marinescu Ganea, Negrutzi Ella, Popovici Paul, Rădulescu I. Petre, Ștefănescu G. D., Tătărășanu Victor, Vlădescu I. N., avându-l în fruntea dumnealor pe decanul Petrovici George (Iorgu).

La Baroul Ilfov s-a format o comisie care a realizat un proiect de lege pentru Organizarea corpului de avocați din România. Era pentru prima dată când se încerca uniformizarea sistemului de organizare la nivel național în cadrul acestei profesii. După cum am specificat, fiecare barou avea propriul tablou de avocați. Se încerca acum gruparea acestora sub o structură națională care să aibă aceleași reguli de organizare și funcționare. Comisia de redactare a acestui proiect a înaintat Baroului Ilfov un raport la care a anexat și Anteproiectul de lege. Din raport s-au evidențiat următoarele aspecte:

Necesitatea unei organizări unice a corpului avocaților din România.

Asigurarea admiterii în acest corp a avocaților care se încadrau în următoarele criterii: intelectual și moral. Criteriul intelectual avea în vedere asimilarea minimă a unor cunoștințe teoretice și practice garantate de titlul academic obținut, desfășurarea unui stagiu profesional și susținerea unui examen de admitere în corpul avocaților. Criteriul moral făcea referire la stabilirea situațiilor de incompatibilitate și reglementarea cu o mai mare rigurozitate a drepturilor și îndatoririlor profesionale, cât și la măsurile de sancționarecare puteau fi luate în cazul nerespectării lor.

Organizarea Casei de ajutor, respectiv a Casei de pensii a avocaților pentru a face posibilă remunerarea și susținerea financiară a membrilor lor.

Capitolul I din lege se referea la condițiile pe care trebuia să le îndeplinească o persoană pentru a profesa ca avocat, dar și situațiile de „nedemnitate și incompatibilitate“. Erau menționate punct cu punct.

Capitolul II reglementa stagiul care trebuia realizat pentru a putea profesa. Au fost prezentate toate măsurile amănunțit.

Capitolul III se preocupa de înscrierea în corpul avocaților, în tabloul barourilor și de selecționarea morală a corpului avocaților.

Capitolul IV conținea prevederile referitoare la drepturile avocaților.

Capitolul V avea drept scop stabilirea mijloacelor de selecționarea morală a avocaților deja admiși pe tot parcursul exercitării profesiei.

Capitolul VI avea în vedere modalitatea de selectare a secretarilor de avocați până la momentul când numărul de avocați stagiari urma a fi suficient de mare pentru a putea îndeplini această funcție.

Capitolul VII evidenția structura și ierarhizarea din cadrul corpului avocaților.

Capitolul VIII conținea partea de sancționare disciplinară.

Capitolul IX conținea informații despre modul de organizare până la definitivarea structurii menționate anterior (perioada de tranzit).

Capitolul X reglementa regimul taxelor și al cotizațiilor.

Capitolul XI instituia măsuri de protecție socială a membrilor corpului avocaților ajunși în nevoie sau a familiilor acestora în cazuri extreme.

Capitolul XII exprima partea de măsuri tranzitorii și generale pentru punerea în aplicare a legii

Documentul a fost semnat de secretarul comisiunei de redactare, dl. Alex. Velescu.

Ella Negruzzi a avut o activitate intensă, mai ales că slujea profesiunii pentru care se pregătise studiind. Îi făcea plăcere să lupte, nu a dezarmat și a fost permanent motivată. Energia debordană îi era de mare folos. S-a implicat activ în toate cauzele care au derivat din situația în care s-a aflat, ceea ce a poziționat-o în centrul luptei pentru drepturile femeilor.

Capitolul 5. Implicarea în lupta pentru drepturile femeilor și în mișcarea feministă

Din capitolele anterioare se poate observa că Ella Negruzzi era o luptătoare. Nici o cauză în care s-a implicat nu a fost abandonată. Drumul urmat în viață a fost deseori marcat de piedici. Acestea nu au îngenuncheat-o, dimpotrivă, au mobilizat-o. Obstacolele pe care a trebuit să le depășească personal au determinat și o altă luptă, cea pentru drepturile și libertățile femeilor. Accesul Ellei Negruzzi în barou nu a fost contestat pentru că nu era inteligentă sau nu avea studii, ci doar pentru că era femeie. Discriminarea femeii era un lucru obișnuit. Nu se putea vorbi de drepturi ale femeilor sau de egalitate de șanse între femei și bărbați. Lucrurile nu au fost lăsate așa. Alături de alte doamne ale epocii a luptat pentru cauza femeii, pentru drepturile ei, pentru evoluția societății în care trăiau și au antrenat în această luptă marea majoritate a femeilor din România. Călătoriile în străinătate aveau, la rândul lor, o mare influență. Alte state acordau drepturi și libertăți femeilor. De ce n-ar fi fost posibil și în România acest progres.

5.1. Participări la congrese și conferințe internaționale

Afirmam anterior că, alături de alte femei deosebite ale vremurilor în care trăia, a pornit lupta pentru drepturile femeilor. A fondat și organizat diverse comitete, organisme prin care putea face realizabile aceste deziderate.

A participat la o multitudine de congrese și conferinte la nivel internațional. Acestea au reprezentat sursa de inspirație pentru lupta dusă în țară. Și în țară aveau loc evenimente de acest fel, unele la care Ella Negruzzi era simplu participant, altele în care a fost o voce remarcată.

În dosarele de arhivă se găsesc documente care o prezintă în ambele variante.

Printre aceste documente regăsim statutul Uniunii Internaționale a Societății de Pace. Un document extrem de important care a fost adoptat de Adunarea generală ale cărei lucrări s-au desfășurat la Berna în 18-19 martie 1914. Ella Negruzzi era membru al acestei Adunări, ceea ce demonstrează recunoașterea valorii pe care o avea la nivel internațional și importanța deosebită a personalității așa cum era percepută în țară.

În octombrie 1920 avea loc la Geneva întâlnirea membrelor Ligii internaționale a femeilor pentru pace și libertate. Aici au fost stabilite modul de organizare al ligii, care erau organizațiile partenere din statele membre și care erau scopurile și dezideratele organizației. Comitetul ligii era format din Jane Addams (S.U.A.), Emily G. Balch (S.U.A.), Gabrielle Duchene (Franța), Yella Hertzka (Austria), Lida Gustava Heymann (Germania), Martha Larsen (Norvegia), Catherine Marshall (Marea Britanie), C. Ramondt-Hirschmann (Olanda), H. M. Swanwick (Marea Britanie).

Un alt document prezintă un articol din Universul, apărut în 2 februarie 1921. Articolul este foarte măgulitor la adresa Ellei Negruzzi. Aceasta a fost într-o deplasare în Austria, Germania și Anglia. Ulterior acestei deplasări a ținut o conferință la Ministerul muncii și al ocrotirilor sociale, conferință în care a prezentat sistemul de ocrotire socială din Austria și modalitatea de organizare a învățământului muncitoresc din Anglia. Este binecunoscut faptul că în Anglia avusese loc așa numita Revoluție industrială, prilej de mari schimbări și accentuat progres la nivelul păturilor sociale mici și mijlocii din această țară.

În primul subiect abordat, ocrotirea socială din Austria, Ella Negruzzi a subliniat modul de organizare rațional al acestei structuri, excelenta pregătire a personalului (rezultatele eficiente sunt vizibile din acest motiv), participarea intensă a călugărimii catolice la acest proces (a apreciat în mod deosebit cum își înțelegeau acești slujitori ai bisericii chemarea). Celălalt aspect, învățământul muncitoresc a fost, la rândul lui, foarte bine cotat. Un sistem de învățământ care ajungea până la nivel universitar, cu universități populare pentru lucrători reprezenta un exemplu de urmat pentru un sistem de învățământ superior bine îndrumat și cu reale posibilități de aplicare practică. Rezultatele unui astfel de sistem duceau sigur către progresul unei țări.

Congresul al treilea al Ligii internaționale a femeilor pentru pace și libertate s-a desfășurat la Viena, în perioada 10-16 iulie 1921. Acesta a avut pe ordinea de zi probleme foarte importante ca de exemplu: educația ca mijloc de obținere a păcii, lupta împotriva șovinismului, femeile în politica internațională, pacifismul în contextul epocii de profunde transformări economice și sociale, protejarea minorităților, liberul schimb, libertatea circulației și a mijloacelor de comunicație ș.a. Toate aceste informații sunt prezentate în invitația la acest congres care se regăsește în documentele din arhiva Ellei Negruzzi.

În perioada 20 august -5 septembrie a avut loc la Bruxelles al Cincilea congres internațional al Universităților. Acesta s-a desfășurat prin prezența atât a studenților delegați, cât și a cadrelor didactice reprezentate ale mediului universitar din 17 țări. În cadrul lucrărilor au fost prezentate un număr de 56 de lucrări. În perioada de desfășurare a întâlnirilor s-au analizat problemele universale și particulare pe care le întâmpina învățământul superior în baza informațiilor oferite de țările participante.

Participarea Ellei Negruzzi la astfel de evenimente a fost de bun augur pentru țara noastră, cunoscute fiind eforturile făcute pentru atingerea unui nivel crescut de educație și pentru emanciparea femeilor.

5.2. Solicitarea acordării de drepturi pentru femei

Pătrundem în spinoasa problemă a femeilor din România care nu aveau drepturi. Acestea erau percepute ca cetățeni de rang inferior. Femeile căsătorite beneficiau ce ceva drepturi, dar numai cu acordul soțului lor. Societatea evolua, lumea întreagă evolua, femeile circulau în afara granițelor țării, erau inteligente, studiau, dar nu aveau drepturi. Era momentul în care trebuiau luate măsuri. Apar solicitări, memorii, proiecte de legi. Diverse organizații din țară se formează în scopul susținerii acestor eforturi.

Comitetul pentru emanciparea civilă și politică a femeei române înaintează la 1 decembrie 1918, la Iași Primului Ministru un memoriu. Prin acest memoriu se solicita egalitate de drepturi civile și politice pentru femei ca și pentru bărbați la modul general și, în particular dreptul la vot pentru femeile cu cel puțin patru clase absolvite pantru proximele alegeri. Se cerea ca acest drept să fie acordat printr-un decret-lege.

Ella Negruzzi s-a alătură doamnei Clotilda General Averescu în „Asociațiunea femeilor din Liga poporului“. Scopurile acestei ligi erau educarea populației și înfrățirea între clasele sociale. Programul asociației, întocmit în august 1919, viza desfășurarea de activități în următoarele sectoare: cantine, colonii de copii, policlinici, ateliere, distribuție de îmbrăcăminte, publicații și alte activități.

Într-un alt memoriu, înaintat guvernanților vremii de către trei organizații (Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeei, Liga Drepturilor și datoriilor femeii și Comitetul Național al Femeilor române- Secția Sufragiului) erau solicitate drepturi civile integrale. Aceste drepturi vizau: posibilitatea alegerii naționalității de către femeile care aveau această problemă, drepturile egale ale soților asupra copiilor comuni, posibilitatea femeilor de a se exprima în consiliile de familie, dreptul femeii de a participa la tutelă sau în consilii judiciare, acordarea dreptului de a-și adminiatra propria avere prin desființarea regimului dotal, posibilitatea femeii de a fi martor la încheierea de contracte. Erau adăugate și alte solicitări precum: înființarea tribunalelor pentru copii, admiterea femeilor în juriul acestor tribunale, abolirea prostituției, dreptul de a face parte din organizarea statului.

Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeei își populariza ideile prin intermediul ziarului „Acțiunea feministă“, care avea apariție biluară. Articolele ce-l compuneau făceau referire în integralitatea lor la femei și erau dedicate acestora. Noul parlament și feminismul, Revendicările feministe și societatea națiunilor, Cugetări despre femei sunt doar câteva titluri de articole din această gazetă, grăitoare pentru scopul și impactul publicației în rândul populației, mai ales în rândul femeilor.

Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeei române, filiala din Moldova realizează un alt apel, care nu face decât să propage mai adânc în teritoriul țării solicitările pentru drepturile femeilor, exprimate în atâtea rânduri.

Tot Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeiei române distribuia o chemare la solidaritate în lupta pentru drepturi în ianuarie 1919. Popularizarea drepturilor de care femeile din alte țări beneficiază atrăgea dorința femeii române de a avea, la rândul ei, aceste drepturi. Mesajele erau însuflețitoare și mobilizatoare.

Asociația pentru emanciparea civilă și politică, Cercul Craiova Dolj a inițiat în anul 1921 o petiție prin care cerea emanciparea civilă și politică a femeilor. Deosebit la această solicitare era numărul mare de semnatari – 2025 persoane. A fost nevoie de tipărirea a patruzeci și patru de pagini pentru a-i numi pe toți semnatarii petiției. Este un exemplu de mobilizare și aderare la o cauză. Mișcarea feministă era un fenomen care nu mai putea fi neglijat.

În februarie 1922, în gazeta „Steagul“, rubrica intitulată „Ce zic femeile?“ făcea publică părerea Comitetului „Asociației feministe“, exprimată de Elena G Meissner. Aceasta făcea referire la faptul că nu erau organizate comisiile interimare care prefigurau începerea acordării de drepturi politice femeilor și insista asupra necesității acordării dreptului la vot femeilor pentru ca acestea să poată participa la schimbările țării.

Asociația pentru emanciparea civilă și politică, Secția Ploești a inițiat un apel adresat corpurilor legiuitoare din sesiunea decembrie 1922. Trecea în revistă istoria activismului pentru drepturile femeilor, motivele care determinau solicitările pe care le aveau și se încheia cu cererea de drepturi integrale acordate femeilor.

În data de 20 februarie 1925 a fost înaintat Guvernului și instituțiilor legiuitoare un memoriu al Ligii pentru drepturile și datoriile femeii. A fost realizat un istoric al ascensiunii femeilor pe plan internațional, au fost înfățișate exemple de femei aflate în înalte funcții de conducere în diverse domenii și structuri, au fost aduse la cunoștință rezultatele pozitive obținute de acestea și au fost formulate o serie de solicitări care exprimau aspecte legate de: modificarea legilor care aduceau restricții juridice și civile femeiilor; asigurarea de drepturi egale părinților în privința copiilor; dreptul femeii de a divorța de „soțul interdict, nebun și condamnat“, posibilitatea femeii de a-și gestiona averea proprie, acceptarea femeii în profesii liberale; acordarea de drepturi salariale egale femeilor și bărbaților; dreptul soțului supraviețuitor de a moșteni soțul defunct, asigurarea de drepturi integrale pentru femei, drepturi similare cu cele ale bărbaților ș.a.

Asociația pentru dobândirea drepturilor civile și politice a Femeii Române a făcut la rîndul ei un „Apel către Femeile din vechiul Regat“. În textul acestui apel erau solicitate să se solidarizeze pentru a putea obține drepturi, așa cum femeile din Transilvania, Bucovina și Basarabia au înscris în programul tuturor partidelor politice dreptul la vot pentru cetățenii de ambele sexe care au împlinit vârsta de 21 ani. Alături de apel se afla și chemarea la lupta pentru drepturi, o chemare foarte mobilizatoare. Documentele fuseseră întocmite de Comitetul Asociația pentru dobândirea drepturilor civile și politice a Femeii Române din care făcea parte și Ella Negruzzi.

Asociațiunea Femeilor Române pentru dobândirea drepturilor politice și civile a făcut un apel către femei pentru a se solidariza și către doamnele din cadrul organizației spre a contribui și a organiza scoaterea unei gazete care să poarte numele „ Ziarul Nostru“ în scopul de a reuși o popularizare de mai mare viteză și extindere a drepturilor care li se cuveneau femeilor și a obținerii efective a acestora.

Un alt apel era adresat conducătorilor Partidului Liberal în care a fost exprimată preponderent ideea că doar femeii nu i s-a făcut dreptate. „Dreptate au primit și străinii, și țăranii, și țiganii robi, numai glasul femeii a răman nebăgat în seamă“.

Asociația feministă din Oltenia a solicitat deputatului de zonă sprijinirea la nivel politic pentru obținerea dreptului la vot pentru femei. Din nou argumentele aduse se raportau la mediul internațional și la situația din țară, la posibilitățile pe care le aveau femeile de a absolvi studii înalte, la inteligența unora din semenele lor care aveau posibilitatea de a urma chiar cariere politice.

5.3. Lupta pentru egalitatea de șanse a femeilor

Comitetul pentru emanciparea civilă și politică a femeei române a înaintat la 1 decembrie 1918, la Iași, Primului Ministru un memoriu. Prin acest memoriu se solicita egalitate de drepturi civile și politice pentru femei ca și pentru bărbați la modul general și, în particular, dreptul la vot pentru femeile cu cel puțin patru clase absolvite pentru proximele alegeri. Acest drept urma să fie acordat printr-un decret-lege.

Memoriul Ligii pentru drepturile și datoriile femeii, înaintat instituțiilor importante ale statului în data de 20 februarie 1925 a realizat un istoric al ascensiunii femeilor pe plan internațional, a înfățișat exemple de femei aflate în înalte funcții de conducere în diverse domenii și structuri, a adus la cunoștință rezultatele pozitive obținute de acestea și a formulat solicitări, ca de exemplu:

Drepturi egale a tatălui și a mamei asupra copilului.

Admiterea principiului: la muncă egală, salar egal.

Drepturi integrale pentru femei fără nici o deosebire de ale bărbatului.

Au fost extrase acestea pentru a evidenția modul în care erau exprimate principiile de egalitate între femei și bărbați.

Asociația pentru dobândirea drepturilor civile și politice a Femeii Române a făcut un apel prin care toate femeile erau solicitate să se solidarizeze pentru a putea obține dreptul la vot, la fel cum femeile din Transilvania, Bucovina și Basarabia înscriseseră în programul tuturor partidelor politice din zonele lor.

5.4. Activitatea în diverse organizații

Din documentele de arhivă analizate reiese participarea activă a Ellei Negruzzi în multe organizații. În mod deosebit, numele Ella Negruzzi apare menționat în aceste documente strâns legat de lupta pentru drepturile integrale ale femeilor sau de acordarea de drepturi politice acestora. Așa cum le menționat în subcapitolole anterioare aceste organizații erau: Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeei române, Asociațiunea femeilor din Liga poporului, Liga pentru drepturile și datoriile femeii, Asociația pentru dobândirea drepturilor civile și politice a Femeii Române, Asociațiunea Femeilor Române pentru dobândirea drepturilor politice și civile, Asociația feministă, Mișcarea feministă ș.a.

Sunt cele mai vocale organizații ale vremii. Luptă alături de nume cunoscute cum ar fi: Calypso Botez, Eleonora Strătilescu, Elena G. Meissner, Maria Pop, Maria B. Baiulescu, Vica Procopovici ș.a.

Concluzii

Despre Ella Negruzzi am aflat multe lucruri. Am ajuns să admir foarte mult spiritul și personalitatea acestei adevărate doamne. A avut multiple preocupări, a trăit intens și a luptat. A luptat pentru sine, pentru celelalte femei, pentru copii, pentru diverse cauze. A și visat. Nici aici nu s-a oprit. Visele s-au materializat în piese de teatru. A lăsat urme de neșters pentru perioada în care a trăit. Am încercat să aduc la suprafață o parte din aceste urme și sper că am și reușit.

Fiind o persoană foarte bine organizată și minuțioasă, Ella Negruzzi, în calitate de inspector școlar, și-a notat tot ce a constatat în teritoriu, în situațiile unde prezența i-a fost solicitată. Pe baza acestor adnotări au fost întocmite ulterior rapoartele de inspecție. Exemplele prezentate în capitolul doi mi-au dat posibilitatea să adaug la portretul Ellei Negruzzi caracteristici precum seriozitate, profesionalism, dedicație, căldură umană, temeinicia cunoștințelor, pregmant spirit pedagogic.

În primul capitol făceam referire la formarea profesională a Ellei Negruzzi. A studiat intens și și-a valorificat inteligența și capacitățile urmând cursurile Facultății de Drept din Iași. Nașterea dumneaei într-o familie de intelectuali a fost definitorie pentru traseul studiilor pe care le-a urmat. Urmarea firească a finalizării unor studii a fost profesarea meseriei pentru care s-a pregătit, avocatura. Dificultățile au apărut în momentul în care a încearcat să devină avocat și membru de barou. Situația discriminatorie în care s-a aflat i-a marcat existența și a mobilizat-o. Nu a renunțat, nu-i stătea în fire. A luptat pas cu pas și succesul a apărut. A devenit avocat.

Un articol decupat dintr-o gazetă a vremii evidențiază clar valoarea profesională a avocatului Ella Negruzzi. Nu era lucru tocmai la îndemână să reprezinți, în calitate de avocat, interesele unui minister. Capacitatea dânsei era unanim recunoscută și deosebita valoare îi era prețuită. Aceste argumente au determinat concluzia că, ulterior, nu au mai apărut semne de îndoială privind apartenența Ellei Negruzzi la oricare tablou de avocați la care ar fi intenționat să adere.

A avut o activitate intensă, mai ales că slujea profesiunii pentru care se pregătise studiind. Îi făcea plăcere să lupte, nu a dezarmată și a fost permanent motivată. Energia debordană îi era de mare folos. S-a implicat activ în toate cauzele care au derivat din situația în care s-a aflat, ceea ce a poziționat-o în centrul luptei pentru drepturile femeilor.

Din capitolele anterioare se poate observa că Ella Negruzzi era o luptătoare. Nicio cauză în care s-a implicat nu a fost abandonată. Drumul urmat în viață a fost deseori marcat de piedici. Acestea nu au îngenuncheat-o, dimpotrivă, au mobilizat-o. Obstacolele pe care a trebuit să le depășească personal au determinat și o altă luptă, cea pentru drepturile și libertățile femeilor. Accesul Ellei în barou nu a fost contestat pentru că nu era inteligentă sau nu avea studii, ci doar pentru că era femeie. Discriminarea femeii era un lucru obișnuit. Nu se putea vorbi de drepturi ale femeilor sau de egalitate de șanse între femei și bărbați. Lucrurile nu au fost lăsate așa. Alături de alte doamne ale epocii a luptat pentru cauza femeii, pentru drepturile ei, pentru evoluția societății în care trăiau și au antrenat în această luptă marea majoritate a femeilor din România. Călătoriile în străinătate aveau, la rândul lor, o mare influență. Celelalte state acordau drepturi și libertăți femeilor. Era necesar ca și în România situația să se schimbe.

Participarea Ellei Negruzzi la diverse conferințe și congrese era de bun augur pentru țara noastră, cunoscute fiind eforturile făcute pentru atingerea unui nivel crescut de educație și pentru emanciparea femeilor.

Din documentele de arhivă analizate reiese participarea activă a Ellei Negruzzi în organizații cum ar fi: Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeei române, Asociațiunea femeilor din Liga poporului, Liga pentru drepturile și datoriile femeii, Asociația pentru dobândirea drepturilor civile și politice a Femeii Române, Asociațiunea Femeilor Române pentru dobândirea drepturilor politice și civile, Asociația feministă, Mișcarea feministă.

Sunt cele mai vocale organizații ale vremii. Luptă alături de nume cunoscute cum ar fi: Calypso Botez, Eleonora Strătilescu, Elena G. Meissner, Maria Pop, Maria B. Baiulescu, Vica Procopovici ș.a.

A avut o viață lungă și bogată. Nu a precupețit nici un efort și s-a avântat în toate luptele în care a simțit că avea ceva de spus.

Bibliografie

Izvoare inedite:

Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosare nr.: 84 (1915-1922), 357 (1911-1920), 358 (1913-1931), 360 (1896-1920), 533 (1914-1927), 1412.

Monografii:

COSMA, Ghizela. Femeile și politica în România: evoluția dreptului de vot în perioada interbelic. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2002. 174 p.

MARCU, George (coord.). Dicționarul personalităților feminine din România. București: Editura Meronia, 2009. 324 p.

REMER-Anselme, I. Femei celebre, București: Editura Cartea Românească, 1923. 576 p.

Resurse web:

ALEXANDRINA Cantacuzino și mișcarea feministă română [online] [accesat 30.01.2015]. Disponibil pe internet: http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/alexandrina-cantacuzino-i-mi-carea-feminista-romana

CHIPURI și portrete din lumea avocaturii românești [online] [accesat 30.01.2015]. Disponibil pe internet: http://unbr.ro/ro/chipuri-si-portrete-din-lumea-avocaturii-romanesti

ELLA Negruzzi [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ella_Negruzzi

ELLA Negruzzi [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ella_Negruzzi.

ELLA Negruzzi- prima femeie avocat din Estul Europei [online] [accesat 30.01.2015] . Disponibil pe internet: http://www.istorie-pe-scurt.ro/ella-negruzzi-prima-femeie-avocat-din-estul-europei

ENCICLOPEDIA României [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ella_Negruzzi

ANEXE

Cartea de vizită a avocatei Ella Negruzzi

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 84, f.77

Statul personal al Ellei Negruzzi

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 357, f.155-156

Carte poștală de felicitare

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 360, f.7

Tăietură din presa vremii (Gazeta Lupta – 16 martie 1923)

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 360, f.129

Imagine cu trei dintre liderii Ligii Națiunilor

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 533, f.115

Bibliografie

Izvoare inedite:

Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosare nr.: 84 (1915-1922), 357 (1911-1920), 358 (1913-1931), 360 (1896-1920), 533 (1914-1927), 1412.

Monografii:

COSMA, Ghizela. Femeile și politica în România: evoluția dreptului de vot în perioada interbelic. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2002. 174 p.

MARCU, George (coord.). Dicționarul personalităților feminine din România. București: Editura Meronia, 2009. 324 p.

REMER-Anselme, I. Femei celebre, București: Editura Cartea Românească, 1923. 576 p.

Resurse web:

ALEXANDRINA Cantacuzino și mișcarea feministă română [online] [accesat 30.01.2015]. Disponibil pe internet: http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/alexandrina-cantacuzino-i-mi-carea-feminista-romana

CHIPURI și portrete din lumea avocaturii românești [online] [accesat 30.01.2015]. Disponibil pe internet: http://unbr.ro/ro/chipuri-si-portrete-din-lumea-avocaturii-romanesti

ELLA Negruzzi [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ella_Negruzzi

ELLA Negruzzi [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ella_Negruzzi.

ELLA Negruzzi- prima femeie avocat din Estul Europei [online] [accesat 30.01.2015] . Disponibil pe internet: http://www.istorie-pe-scurt.ro/ella-negruzzi-prima-femeie-avocat-din-estul-europei

ENCICLOPEDIA României [online] [accesat 30.01.2015] .Disponibil pe internet: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ella_Negruzzi

ANEXE

Cartea de vizită a avocatei Ella Negruzzi

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 84, f.77

Statul personal al Ellei Negruzzi

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 357, f.155-156

Carte poștală de felicitare

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 360, f.7

Tăietură din presa vremii (Gazeta Lupta – 16 martie 1923)

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 360, f.129

Imagine cu trei dintre liderii Ligii Națiunilor

Sursa: Arhiva Istorică a Colecțiilor Speciale din Biblioteca Națională a României (AICSBNR), fond Saint Georges, dosar 533, f.115