Consideratii Despre Folclorul Copiilor Numaratorile
Introducere
Studierea folclorului copiilor în general, a rămas din păcate o temă marginalizată în cercetările realizate până în prezent. Astfel, un studiu etnomuzicologic cuprinzător, care ar descrie această categorie folclorică atât de semnificativă și esențială pentru dezvoltarea copilului, nu a văzut lumina tiparului de mult. Folclorul copiilor este martorul copilăriei istorice și dezvoltării spirituale a omenirii. Dacă măcar acum, târziu și chiar și fragmentar, cunoaștem așa-numitul folclor al copiilor, suntem pe cale de a înțelege folclorul în general. Cum putem vorbi serios despre dezvoltarea obiceiurilor populare, despre convingeri, pishicul popular în integralitate, dacă nu se cunoaște nimic despre o etapă esențială din cadrul acestora? Tot materialul muzical – folcloric se bazează pe cercetări de teren efectuate de mai multe ori, în perioada 1.06.2014 – 1.10.2014 în localitatile: Ișalnița, Bucovăț, Almaj, Melinești, Șimnic, Dudovicești, Mihăița, Obedin, Mârșani, Poiana -Mare, Bradești, Tatomirești, Podari.
Astfel, în procesul de colectare a materialelor muzical-folclorice, au fost observate mai multe metode științifice:
metoda observării directe;
metoda comparativă;
metoda interviului;
metoda experimentală.
Este luat în considerație și faptul că „ pentru înțelegerea relației dintre familie și societate este foarte importantă schimbarea de regim economic, și anume trecerea de la cel agrar la cel industrial. Inițial, familia a reprezentat un întreg productiv, apoi s-a trecut la preferința pentru o familie mai puțin numeroasă. Numărul de copii într-o familie medie s-a redus la doi. Datorită modificărilor din viața familială, a relațiilor dintre membrii și a diminuării numărului de persoane în casă, în conținutul jocului, copiii au inclus variații apropiate lumii lor (joc de roluri: al tatălui, mamei, fratelui, surorii, uneori bunicii, bunicului, spre deosebire de jocurile din exemplele în care apar roluri ale unchiilor, nurorilor, slugilor etc.) . De asemenea, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Ișalnita a fost bântuită de boala ciumei albe iar „ familiile medii adeseori aveau numai câte doi copii, ceea ce a influențat caracteristicile jocului.”
În scopul de a selecta exemple cât mai diverse și mai credibile, am încercat pe măsura posibilităților să înregistrăm cântecele atât în grupul copiilor mici (cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani), printre școlari (cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani) cât și printre adulții din diferite generatii (până la 82 de ani). Acest lucru face posibilă o înțelegere mai bună a folclorului copiilor în ultimii o sută de ani, în această regiune folclorică. Având în vedere numărul de informatori (63 de informatori), vârsta lor, precum și numărul total de exemple muzicale culese, s-au putut studia variațiile muzicale inerente. Așa cum au remarcat specialiștii emineți, precum Bela Bartok, „Variația este, așadar, cheia marelui mister al creației populare și care are ca efect o refacere si o reînoire.” Una dintre cele mai mari probleme pe care încă de la început am încercat să o evităm, apoi să o înțelegem, iar la sfârșit să o explicăm (în capitolul numărătorilor) este următoarea: felul în care mijloacele muzicale și cele non-muzicale se influențează în mod direct. Numai o descriere detaliată a unor elemente de comportament ale informatorilor (copiilor) în timpul interpretării exemplelor poate consemna, explica iar apoi demonstra faptul că mijloacele ritmice muzicale (precum mișcarea mâinilor copiilor care interpretează numărătoarea) relevă voința copiilor (intențiile lor ascunse) în timpul interpretării numărătoriilor . La numărători, ritmul ca mijloc muzical se află în slujba dorințelor și intențiilor (ascunse ale) copiilor. Anumite mijloace muzicale sunt vizibile, iar în cursul acestui studiu am încercat să le descriem și să le evidențiem printr-o relație de cauzalitate ireductibilă, și prin comportamentul copiilor, la fel de ireductibil. Anumite mijloace enumerate în cursul interpretării numărătorilor sunt evidențiate prin schimbarea tempoului și ultimul vers și prin modul în care se finalizează „momentul crucial al jocului lor, schimbările de text care însoțesc numărătoarea în variantele notate precum și schimbările accentelor în unele cuvinte din ultimul vers, în scopul devoalării voinței curente a persoanei care interpretează numărătoarea. De asemenea, prin sirul de exemple am dorit să demonstrăm faptul că motivarea emoțională precum și dominarea în grupul de copii de aceeași vârstă reprezintă un motor esențial în crearea numărătorilor copiilor. Despre legătura dintre muzică și psihologie au vorbit și scris numeroși alți cercetători, precum Constantin Brăiloiu sau Ghizela Sulițeanu, cea din urmă afirmând: „Metodologia folosirii psihologiei a accentuat relevarea importanței aspectului psihologic în explicarea fenomenului folcloric. De fiecare dată dependent de natura problemei folclorice muzicale urmărite, s-a căutat în primul rând a se contura particularitățile aspectului solicitat în strictă legatură cu fenomenul folcloric respectv.” Această lucrare reprezintă o tentativă în demonstrarea unei legături puternice și indestructibile dintre muzică si psihologia copilului, relevând mișcări inevitabile în crearea unică a numărătorii.
Având în vedere faptul că jocul copiilor are o înrâuire polivalentă asupre dezvoltării psihofizice și intelectuale a copilului, în partea studiului care se ocupă cu jocurile copiilor, adică cu cântecele interpretate în timpul jocurilor (de tip horă, în timpul jocurilor cu palmele sau cântece interpretate în timpul altor jocuri, precum: jocuri cu mingea care se interpretează prin cântec, jocuri de tip poartă, jocuri care se desfășoară în două linii opuse etc.), autorul indică o legătură directă dintre etnomuzicologie și date din domeniul medicinei, neuroștiinței și bio-psihologiei. Este cunoscut faptul că etnomuzicologia se află în strânsă legătură cu multe alte domenii, precum etnologia, sociologia, istoria, religia si bilogia, iar mai nou și cu fizica. Unii oameni de știință consideră etnomuzicologia ca fiind o parte a antropologiei și viceversa. Cele mai recente cercetări din acest domeniu confirmă că în lipsa exercitării jocurilor de copii (de care ne-am ocupat în ultima parte a acestui studiu) se află în cauzalitate directă cu numeroase boli ale copiilor. În cazul în care la copiii preșcolari „anumite părți ale creierului nu sunt suficient stimulate, îndeosebi prin jocuri de copii, acestea vor avea un număr redus de sinapse și este dovedit faptul că capacitățile intelectuale depind printre altele și de numărul total de sinapse.” Conform celor mai recente date din domeniul bio-psihologiei, lipsa de implicare în jocurile de copii, respectiv lipsa eventualelor posibilități de joc în perioada copilăriei, vor putea duce la „creșterea tulburărilor psihice, la depresii clinice ori stări de anxietate.” Un astfel de studiu, sau alte studii asemănătoare, pot reprezenta un memento și oferă un „medicament”, precum și o metodă de prevenire a bolilor la copii , amintindu-ne tuturor care este semnificația folclorului copiilor și în ce constă forța naturii sale și a puterii sale invizibile.
Urmând exemplul numeroșilor etnomuzicologi români, materialul muzical este în general transmis cu finalizare pe notele mi (în modurile minore) și sol (în cele majore).
Primele referiri asupra creației infantile la români îi aparțin lui Anton Maria del Chiaro secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu care în 1718 descrie „jocurile copilărești ale valahiilor” remarcând asemănările cu jocurile copiilor italieni. Studiile întreprinse scot în evidență exteriorizarea naturală, spontană, sincretică, în manifestările folclorice ale copiilor. Folclorul copiilor constiutie o categorie universală. Această nelimitată perspectivă sincornică se imbină cu o perspectivă dicronică, deoarece prin folclorul copiilor se poate examina trecutul muzical al omenirii. După opinia unor oameni de știință s-a perpetuat în manifestările copiilor o modalitate de comunicare artistică ce precede nasterea limbajului vorbit și a celui muzical. Aspirația continuă spre mișcare și acțiune este acută la această vârstă, principală modalitate de exprimare este jocul. In clasificarea folclorului copiilor vom adopta criteriul funcțional utilizat de Emilia Comișel după alte încercări de organizare:
Cântece – formule pentru elementele naturii, animale, plante, obiecte:
Formule terapeutice;
Cântece pentru plante;
Cântece pentru insecte;
Cântece pentru păsări;
Formule independente de jocul organizat. (distractiv, educativ)
Formule legate de mișcare.
Dintre sistemele funcționale cel mai răspândit și care nu poate lipsi din aproape nici un joc este numărătoarea. Aici se concretozează talentul copiilor de a face versuri, tendința care se păstrează până în faza de trecere spre adolescență. Alt tip funcțional este reprezentat de cântece – formule scandate sau cântate de câteva sunete într-un ritm precis. Ele reflectă reacția copilului față de mediul înconjurător, fiind însoțite de o anumită gestică și chiar de unele ritmuri.
Elementele structurale conferă la rândul lor specificitatea categoriei: versificația, ritmul, melodia, forma arhitectonică. Copiii utilizează două sisteme de versificație proprii: un sistem silabic (determinat de numărul de silabe, egale ca durată, și un sistem cantitativ care după opinia specialiștilor păstrează urme ale unui străvechi sistem lingvistic al populației autohtone înainte de românizare. Ca element dominant ritmul copiilor, sistemul distinct, deși este vocal nu implică neapărat muzica. Principiile sistemului au fost formulate mai întâi de către Constantin Brăiloiu apoi completate de cercetători contemporani:
Duratele compun serii de lungime variabilă;
Seriile întregi încep cu un „tezis” o silabă accentuată de regulă grupele de silabe;
Durata globală a seriilor se măsoară cu o unitate primă exprimată sau subînțeleasă.
Cercetările ulterioare susțin că „muzica sau scandarea” fiind însoțite de mișcări ale brațelor, bătăi din palme, pași săltați, timpul ritmic de bază însoțitor al mișcării este pătrimea. Ponderea însemnată a amândurora le indică drept unități de măsură, mai ales că toate celelalte sisteme ritmice ale folclorului au la bază cele două durate, față de sistemul muzicii savante care se măsoară cu un singur timp.
Folclorul copiilor oferă numeroase exemple în care se poate urmarii evoluția de la sistemele cu număr redus de sunete la sisteme complexe, majoritatea creațiilor având structuri din cele mai simple. Ambitusul melodiilor este în cele mai multe situații restrâns și se întinde de regulă între limitele seriei sonore utilizate. Alte trăsături derivă din funcții: nici o altă categorie nu prezintă un caracter pregnant silabic precum folclorul copiilor iar acesta este determinat de o mișcare de joc. Studiindu-se ponderea intervalelor s-a constata că prima este cea mai frecventă, urmată în funcție de sistem de secundă mare, terță mică, cvartă perfectă, terță mare, cvintă perfectă.
Importante sunt toate sunetele din sistem, în măsura în care se intercondiționează reciproc: într-adevăr în sistemele primare sunetele din „acut” se înșiruie pe o „coardă de recitare” pentru ca sunetul grav să producă de mai multe ori relexare proprie fundamentalei.
„Corzile de recitare” ca și ceilalți piloni diferă în funcție de arsenalul sonor propriu fiecărui sistem; numai fundamentalele au un grad mai mare de stabilitate ele plasându-se mai ales pe sunetele primordiale SOL și Mi; urmează cum am văzut LA și RE, apoi SI, obtinându-se și pe această cale seria universală, pentatonicul 4 anhemitonic. Prin îmbinarea unor astfel de configurații ritmico – sonore rezultă forma arhitecturală la rândul ei dependentă de mișcare, de obicei modificată în timp și inconstantă ca desfășurare.
Motivul este elementul determinant al formei, constituit din celule identice, variate sau diferite.
CAPITOLUL I
I. Tipologia folclorului e care se măsoară cu un singur timp.
Folclorul copiilor oferă numeroase exemple în care se poate urmarii evoluția de la sistemele cu număr redus de sunete la sisteme complexe, majoritatea creațiilor având structuri din cele mai simple. Ambitusul melodiilor este în cele mai multe situații restrâns și se întinde de regulă între limitele seriei sonore utilizate. Alte trăsături derivă din funcții: nici o altă categorie nu prezintă un caracter pregnant silabic precum folclorul copiilor iar acesta este determinat de o mișcare de joc. Studiindu-se ponderea intervalelor s-a constata că prima este cea mai frecventă, urmată în funcție de sistem de secundă mare, terță mică, cvartă perfectă, terță mare, cvintă perfectă.
Importante sunt toate sunetele din sistem, în măsura în care se intercondiționează reciproc: într-adevăr în sistemele primare sunetele din „acut” se înșiruie pe o „coardă de recitare” pentru ca sunetul grav să producă de mai multe ori relexare proprie fundamentalei.
„Corzile de recitare” ca și ceilalți piloni diferă în funcție de arsenalul sonor propriu fiecărui sistem; numai fundamentalele au un grad mai mare de stabilitate ele plasându-se mai ales pe sunetele primordiale SOL și Mi; urmează cum am văzut LA și RE, apoi SI, obtinându-se și pe această cale seria universală, pentatonicul 4 anhemitonic. Prin îmbinarea unor astfel de configurații ritmico – sonore rezultă forma arhitecturală la rândul ei dependentă de mișcare, de obicei modificată în timp și inconstantă ca desfășurare.
Motivul este elementul determinant al formei, constituit din celule identice, variate sau diferite.
CAPITOLUL I
I. Tipologia folclorului copiilor
În publicațiile etnomuzicologice de până acum, materialele muzicale care se refera la folclorul copiilor, sunt foarte limitate. În numeroase țari europoene din zilele noastre, nu există un singur sistem de clasificare a tradiției muzicale vocale. Este interesant de subliniat faptul că, în mod obiectiv, clasificarea materialelor folclorice se deosebește de la monografie la monografie, chiar dacă acestea au același autor, lucru afirmat și de către autorii care s-au ocupat de această problematică. Cu ocazia clasificarii materialelor etnomuzicologice, mai întâi ne-am folosit de: utilizarea cântecelor copiilor, funcția acestora, conținutul lor tematic și analizarea structurii muzicale a anumitor subcategorii folclorice a folclorului copiilor.
Pe baza exemplelor notate și analizate și după modelul cercetătorilor care s-au ocupat de această problemă, lucrarea de față a fost structurată în următoarele subcategorii folclorice:
Numărătorile;
Cântece-formule;
Cântece legate de anumite jocuri;
Cantece interpretate în timpul jocurilor de tip horă;
Cântece interpretate în timpul jocurilor cu palmele;
Cântece interpretate în timpul altor jocuri:
Jocuri cu mingea care se interpretează prin cântec;
Jocuri de tip poartă/pod,adică sub forma unei trecători;
Jocuri care se desfășoară în două linii opuse;
Cântece cu tematica diversă. În această categorie sunt incluse:
Cântece de divertisment, cu caracter umoristic;
Cântece cu funcția de învățare a numerelor;
Cântece învățate la grădiniță;
Cântece interpretate în timpul postului Paștelui;
Cântece licențioase;
Cântece fără funcții specifice.
Trebuie de asemenea meționat faptul că extsă și cântece care sunt interpretate de copii în cadrul unor ritualuri, obiceiuri, de exemplu colinde. Având în vedere acest lucru, astefl de cântece nu intră în categoria repertoriului pentru copii de zi cu zi (obișnuit), ci ele sunt legate exclusiv de obiceiul Craciunului. De aici provine și nedumerirea unor etnomuzicologi, precum Emilia Comișel și Elizabeta Moldoveanu.
II. Numărătorile
II.1. Introducere în lumea numărătorilor și defininitii
Numeroși autori au încercat să definească numărătorile. Totuși, una din definițiile către care merită să ne îndreptăm atenția este cea dată de titlul științific al Eugeniei Cernea: „ Prin numărătoare înțelegem textul rimat și organizat ritmic, sau versificat, pe care un copil îl scandează, însoțindu-l cu o acțiune cinetică, prin care indică succesiv, cu bratul, la fiecare mișcare, câte un copil din grupul pe care il are în fața sa. Unitatea de timp a formulelor ritmice a numărătorilor este pătrimea. Ea corespunde timpului în care se execută mișcarea brațului, de la un copil la altul.
Din vasta bibliografie pusă la dispoziție vom expune doar câteva păreri, venite din partea unor autori care au analizat semnificația numărătorii:
„Numărătorile sunt boabe mici care se pun în jurul mâinilor, sunt cele cu ajutorul cărora se numără din amuzament, sau sunt dedicate rugaciunii; iar cântecele vesele ale numărătorilor… determină al cui e rândul să fie drăcușorul.”
„Numărătoarea este „ca un joc de voce în care adeseori este dificilă descoperirea oricărei calități semantice, respectiv semnificația cuvântului.”
„Finalitatea conținutului, la numărători, nu are o întrebuințare deosebită. Structura versurilor din acestea este aliniată unui scop anume. Versurile sunt frumos asamblate, dar adeseori sunt și neclare.” Numărătorile sunt „aliniate sonor după linia melodică, într-o ordine ritmică solidă, cu caracteristici de tempo. De regulă, acele cuvinte nu sunt suficient de inteligibile, nici pentru adulți, nici pentru copii. Adeseori acestea ne încântă prin frecvența lor vocală, muzicală, dar și prin consoane. Prin învățarea numărătorilor, copiii se obișnuiesc să pronunțe cu mai multă încredere consoanele și să adopte elementele muzicale. Scopul lor este stăpânirea acestora prin cuvinte și memorarea lor prin sunet. Copiii rețin imediat, cu bucurie, aproape dintr-odată și le rămân în minte pentru totdeauna.”
„Este considerat faptul că numărătorile sunt reprezentate, intr-un fel, ca poezii ale copiilor fără sens logic. În aceasta putem recunoaște imaginația copiilor. Sunt frecvente scăderi sau adăugări de cuvinte. Se transmit pe cale orală și supraviețuiesc deoarece copiilor le este oferită ocazia de a fi mereu introdus un conținut nou, actual, în formulele tradiționale, ceea ce pentru copii este distractiv, apropiat și acceptabil. Prin aceasta, rolul și semnificația lor de bază nu este afectată. Cuvintele din versurile copiilor sunt distorsionate și nu au niciun fel de rol, sau sens, și aparțin limbilor noastre materne, precum și limbilor străine.”
„În creația verbală a copiilor, conform funcționalității ei, numărătoarea ocupă un loc aparte. Aceasta este ca un fel de „vrăjitorie”, în care numărătoarea, și nu copiii, vor determina cine va „vâna”, respectiv cine va efectua orice acțiune. Sensul numărătorii nu constă în numărătoarea jucătorilor, ci în alegerea unuia. Este ca un fel de obiectivare a „dreptății” destinului, iar acel rol îi conferă un statut aparte.
„ O caracteristică esențială a acestei categorii o constituie frecvența numărului și a silabelor, fără sens noțional, care intră în alcătuirea versurilor. Aici pare că se manufestă în cel mai înalt grad talentul copilului de a inventa cuvinte, dea face versuri – unele cu o notă de mister. De multe ori nu sunt decât un joc de sunete, organizate prin ritm sau mici narațiuni. Numărătorile sunt, de fapt, un joc de sunete, fără obligativitatea de a reprezenta totdeauna cuvinte inteligibile, chiar și atunci când își asociază un scurt scop narativ. Aici esențialul nu este textul verbal, ci activitatea motrice și eficacitatea scopului: alegerea corectă a celui care are de îndeplinit un rol.”
„După cum am observat Emilia Comișel: „S. Floru și G. Breazul ne informează cum tratează copilul versurile în timpul acțiunii, deo mare importanță pentru el. Se conduc numai după ritm… cuvintele ne le înțeleg… când silaba finală sună sonor, el (copilul) nu cere înțeles, cu sunet… Modifică apoi și desfigurează cuvintele, desfăcându-le cât mai mult de sensul lor propriu, real și rațional, artificializându-le sau creând, pur și simplu, forme de cuvinte, înșiruiri de silabe sau sunete onomatopeice fără sens și fără alt scop decât cel de sonoritate și de ritm, născocite pentru satisfacerea nevoii de plăcere senzorială și de trăire în irealul și fantezia proprii dezvoltării psihice a vârstei respecvtive.”
La anumiți autori găsimchiar și o utilizare eronată a termenului de numărătoare, pentru a putea marca anumite subcategorii folclorice, cum sunt de exemplu jocurile cu degetele copiilor mici, respectiv folclorul copiilor.
Anumiți cercetători, cum este și recunoscutul etnolog român Ivan Evseev, ne oferă un acces mitologic, istoric, în explicarea tematică a textelor numărătorilor și a funcțiilor lor inițiale din trecut: „Jocurile copiilor, care mențineau în planul simbolistic-ludic amintirea vechilor sacrificii sângeroase, au fost și ele contaminate de conotațiile negative, pe care încerca să le cultive religia creștină față de o seamă de obiceiuri și practici păgâne. Aproape niciuna dintre numărătorile ajunse până la noi nu mai vorbește în mod explicit despre sacrificarea ființelor umane. Copiii eliminați prin numărătoare figurează, de obicei, un anumit animal în legătură cu care textul numărătorii sau actanțialitatea jocului ne sugerează în chip perifrastic sau simbolic, faptul că aceasta reprezintă arfanda destinată unui spirit demonic sosit din altă lume. În afara animalelor domestice (oaie, berbec, porc, găină, cocoș, etc.), cunoscute din riturile de sacrificiu, practicate cu ocazia sărbătorilor familiale sau agrare, textele numărătorilor vorbesc despre orfande alimentare (grâu, lapte, ouă, pâine, prune), precum și despre obiecte de uz casnic (vase de lemn sau ceramică), și îmbrăcăminte (cămăși, opinci, brâie).
Studiile de până acum, abordările intelectuale cu o modalitate foarte spontană în exprimare, reprezintă de fapt „…înclinația noastră, a adulților, ca în tot ce este legat de copii să proiectăm modul nostru de gândire. Există un pericol constant de interpretare greșită a creașiilor copiilor. Când vine vorba de cercetarea folclorului copiilor, următorul lucru în seria problemelor reprezintă modul de cercetare al numărătorilor doar prin analiza versului și ritmului. Cu alte cuvinte, în notarea numărătorilor suntem limitați la elementele ei de bază precum: ritmul și textul lor. Astfel, concentrați numai pe ceea ce poate fi notat, intr-un document referitor la un anumit fenomen, uităm că anumite fenomene sunt compuse de fapt dintr-un șir de elemente care reprezintă un întreg inseparabil și care nu se pot nota numai prin intermediere. Deci, două elemente (în acest caz, cel ritmicși cel textual). Cum putem prin mizică să redăm strălucirea și bucuria din ochii copiilor, emoția lor în timpul interpretării numărătorilor, interacțiunea lor prin priviri și comunicarea non-verbală prin care încearcă să-și ascundă dorințele? Cum să notăm bătăile rapide ale inimii tuturor copiilor în timpul interpretării, așteptând să vadă pe cine va alege soarta, așteptând să cadă ultima silabă a numărătorii? Cum putem reda numai prin mijloace muzicale dorințele lor de a învinge, rolul lor de „învingător” sub acoperie (persoanei căreia îi este dat să interpreteze numărătoarea), sau rolul de învins (temporar) – în cum putem nota prin exemple muzicale felul în care se simt copiii în momentul interpretăriinumărătorii, atunci când dominarea psihică, în cadrul unui grup, este ințiatoarea jocului copiilor? Cine este în măsură să noteze astfel de factori importanți , non-muzicali, care în final se reflectă direct asupra factorilor muzicali?
Anumite fenomene le putem remarca și înregistra, dar nu suntem în măsură și nici nu suntem instruiți ca etnomuzicologi pentru a le putea nota (exceptând ritmul și versurile) atunci când – din toate cele enumerate ca fiind mijloace de notare a anumitor fenomene care însoțesc inevitabil numărătoarea – ne rămâne doar descrierea anumitor fenomene, pe care le marcăm sub formă de cuvinte.
Alți cercetători indică incă un aspect important, în afară de cel pshihologic, și anume mișcarea din timpul interpretării numărătorii. Astfel, Ghizela Sulițeanu remarcă „o independență între structurile ritmice, melodice și mișcările care le însoțesc. În momentul culegerii, copilul recită sec cântecul. De abia în urma lămuririi de a-l executa întocmai ca la joaca sa, el execută cântecul normal… exteriorizându-l totodată și mișcările. Același fenomen se petrece și cu numărătorile care nu își capătă scandarea caracteristică decât atunci când copilul se transpune în situația număratului.” Acest fenomen este observat si de Constantin Brăiloiu: „Caracterele concrete ale ritmului copilăresc sunt atât de accentuate și de vădite încât le recunoaștem îndată.”
Pe aceste fenomene Brăiloiu le numește „caracterele concrete ale ritmului copilăresc… accentuate și vădite, încât le recunoaștem îndată” și le identifică „ în clipa rostirii”. Ghizela Sulițeanu le consideră ca fiind cele „care nu își capătă scandarea caracteristică decât atunci când copilul se transpune în situația număratului”. Este vorba de fapt de celelalte elemente, pe care noi le remarcăm, dar pe care nu suntem în stare să le exprimăm doar prin mijloace muzicale. Toate acele caracteristici care însoțesc numărătoarea nu au fost descrise de fapt niciodată de către cercetători, chiar dacă cei menționați au fost în mare măsură conștienți de acest lucru.
În cadrul acestui studiu, cu ajutorul exemplelor concrete culese pe teren, vom încerca să demonstrăm acea legătură inseparabilă de cauzalitate, în cursul interpretării numărătorii, dintre dominarea psihică la copii și mijloace muzicale: ritm, intonație, creștere sau scădere a tempoului în ultimul vers, textul numărătorii, mișcare, precum și folosirea secretului numărătorii și manipularea prin ultima silabă.
Dacă reușim să demonstrăm direct, prin șirul de exemple, acea legătură directă și legătura indestructibilă dintre toți factorii enumerați, vom reuți să percepem „ceea ce este copilăresc în creația copiilor…” Atunci, vom fi pe drumul cel bun în descrierea universalitatății exprimării copiilor, deoarece aceasta trebuie să fie comună tuturor copiilor din lume.
Dorința copiilor de dominare psihică, în acea intenție ascunsă, în grupul de prieteni, se manifestă prin mai multe mijloace: prin interpretarea numărătorilor și transformarea lor, prin ajustarea ultimului vers, sau ajustarea ultimelor silabe în numărătoare, prin schimbarea textuală care la final influențează direct schimbarea ritmului numărătorii, în momentul interpretării ei.
II.2. Materialul colectat pentru această lucrare
Pentru elaborarea acestei lucrări am folosit 70 exemple de numărători.
Colectarea integrală a materialului, înregistrarea acestuia, precum și analiza melopoetică se bazează pe cercetări de teren efectuate personal, de mai multe ori, în perioada 01.06.2014 – 16.01.2014, în localitățile: Ișalnița, Bucovăț, Almaj, Melinești, Șimnic, Dudovicești, Mihăița, Obedin, Mârșani, Poiana -Mare, Bradești, Tatomirești, Podari. Unii informatori au fost găsite de exemplu în Ișalnita, dar ei lunt de fapt din Poiana Mare, ca în exemplele „Într-un coș” și „O babă grasă” (Ex.13, 23), sau exemplele au fost înregistrate în Bucovăț dar provin din Răcari, cum este exemplul „Ai fată cu mărg'iăli'e” (Ex.24), fie au fost înregistrate în Coțofeni, iar informatorul este din Tatomirești, ca în exemplul „ O pisică moartă” (Ex.64) etc.
Materialul colectat al acestei subcategorii folclorice cuprinde intervale de vârstă de la 6 la 16 ani, justificate din varii motive: primul motiv este cel temporal, pentru a se putea obține o imagine exactă prin compararea materialelor culese cu inregistrările folcloriștilor menționați. De fapt, multe exemple reprezintă variante ale aceleiași creații, dar tocmai datorită acestor variante putem urmări cursul lor evolutiv, dezvoletarea, metamorfozele pe care suferă numărătorile copiilor care, în ciuda modului schimbat de viață, de gândire și a progreselor tehnologice contemporane, printr-o minune totuși persisită. Numărătorile au făcut dintotdeauna parte din procesul nostru de maturizare, datorită nevoilor umane de exprimare prin astfel de creațiiși datorită „elascitatății” lor, ele adaptându-se nevoilor noastre omenești. Prin șirul de exemple și variante vom dovedi că numărătorile au o semnificație esențială în dezvoltarea psiho-fizică a copilului și, implicit, în dezvoltarea umană în general.
II.3. Funcția inițială a numărătorilor
„În nicio altă situație de viață, copiii nu au un rol atât de esențial în a decide reguli și respectarea consecventă a acestora ca și în jocurile de copii”. Despre numărători, adeseori, se spune în literatura dedicată, faptul că preced numeroase jocuri de copii. Se scandează (rar și se cântă) cu scopul de a împărți copiii în două sau mai multe grupuri, sau pentru a determina care copil ține ochii închiși cel mai mult, dar și care va alerga și care va căuta obiectul ascuns,de exemplu în jocul „cald-rece”. Dar separarea numărătorii de jocul de copii, considerând acest joc ca un fel de preludiu al jocului de copii, este deja o viziune greșită a noastră, a adulților, prin reducerea propriului ei sens. Adevărul este următorul: jocul începe de fapt în momentul în care se stabilește care dintre copii va număra- în acel joc etern de superioritate și dominarea în interiorul grupui cu copii de aceeași vârstă, Numărătoarea nu este interpretată aproape niciodată de copilul cel mai mic ci, dimpotrivă, jucătorul care efectuează numărătoarea este „cel mai isteț dintre copii.”. El stă în fața celorlalți și, în timpul numărătorii, îl atinge (lovește ușor) pe fiecare copil în zona pieptului (în dreptul inimii), pe umărul drept, sau pe pumnii întinși în față. Astfel, privind în ansamblu, „toate aceste gesturi reproduc mișcări rituale din practica contavtului magic.” De aceea, e foarte important cine va număra în interiorul grupului, fiindcă astfel acela se va ridica desupra tuturor, reușind să influențeze „soarta”în favoarea lui. Din această cauză, din punct de vedere conceptual, este greșită separarea numărătorii de jocul de copii, ea repreyentând o parte integrantă a acestuia, ceea ce va fi confirmat, în numeroase feluri, în cursul acestei lucrări. Nu este nevoie să vorbim despre răspândirea numărătorilor deoarece este cunoscut faptul că acestea reprezintă un element inevitabil și foarte important în jocul de zi cu zi din întreaga lume.
II.4. Diferite moduri de numărare
Există trei moduri diferite de numărare care au fost sesizate în cursul cercetării:
când numărătoarea este efectuată doar odată, pentru a stabili cine va vâna, alerga, sau căuta obiectul ascuns, ceea ce este tipic copiilor mai mici, care sunt recent incluși în jocuri de grup.
când numărătoarea este efectuată de mai multe ori: „Numărătorile se repetă până când jucătorii (sau degetele) sunt prinși (prinse) încă în cerc. Cine rămâne ultimul trebuie să țină ochii închiși, pentru a-i căuta apoi pe cei care se ascund, sau să alege, pentru a prinde pe oricare jucător. În momentul acela, fiecare jucător primește dreptul de a număra, iar prin acest lucru obține implicit și dreptul la determinarea propriei „sorți”, respectiv are șansa de a se „salva”, sau de a se „elimina”. Anumiți autori afirmă că există anumite numărători care se aplică atunci când rămân numai doi jucători.
când se interpretează numărători sub formă de dialog, respectiv, atunci când copilului pe care a „picat” ultima silabă. Un astfel de exemplu reprezintă numărătorile cu un anume dialog între jucători, în momentul interpretării numărătorii, precum în exemplul „Într-o călimară” (Ex.10).
10
ÎNTR-O CĂLIMARĂ
Copilul care a picat ultima silabă, trebuie mai întâi să spună repede, iar apoi să observe culoarea pe care o poartă, deoarece atunci „se salvează”. În urma întrebării adresate din partea copilului care interpretează numărătoarea: „Ai tu pe tine culoarea aceea ?” , adresată copilului pe care a picat ultima silabă, acesta din urmă, are șansa de a se „salva” doar în cazul în care poartă culoarea menționată. Dacă faptul este confirmat, copilul care a numărat spune: „Atunci ieși afară!” în acest mod, prin adresarea întrebării copilului pe care a picat ultima silabă (adică „degetul destinului”), acestuia i se oferă șansa de a se salva. La fel este și în exemplul „Pe caseta noastră” (Ex.19), doar că aici este adresată o alta întrebare, care va oferi posibilitatea copilului pe care a picat ultima silabă să își schimbe soarta, de această dată prin întrebarea „ În ce direcție o ia acest tramvai?”(Ex.19).
21
UNU, DOI, TREI…
Un fenomen similar de unire, respectiv fuzionarea a două (sau mai multe) parți de numărători, într-o creație complet nouă, este un fenomen cunoscut pentru această categorie folclorică. Probabil că s-a ajuns la unirea următoarelor numărători: “Unu, man,duduman” (Ex.17), împreună cu o modificare textuală în primele patru versuri.Ceea ce nu știm, și nici nu putem presupune sau demonstra, dacă cele compuse, precum exemplul “Unu, manu, dudumanu” (Ex. 17), care este compus din 13 formule metro-ritmice nu cumva se “descompun” – ceea ce ridică întrebări referitoare la arhetipuri de numărători, în raport cu unul “original” mai vechi. Cu toate acestea, întrebarea se va dovedi marginală în această lucrare “Croirea” unei anumite numărători se realizează conform dorinței din momentul respective a celui care interpretează numărătoarea și depinde de inspiraâia lui, precum și de cunoașterea “secretului numărătorii” (lucru despre care se va discuta în secțiunea următoare), de care depinde în fel se va “scurta” sau lungi numărătoarea déjà stabilită de către interpretul acesteia. Deci, dacă se va “scurta” sau lungi numărătoarea, în ce mod și cu ajutorul căror mijloace, sau va fi pur și simplu reprodusă conform amintirii celui care o interpretează. Acest lucru depinde exclusiv de voința și măiestria celui care “numără în jocul de copii, fapt pe care vom încerca să-l demonstrăm prin numeroasele exemple și prin variantele acestora.
II.4.1 Modul de interpretare a numărătorilor
Majoritatea numărătorilor se scandează (Ex. 1-24). Totuși, în cursul cercetărilor pe teren am gșsit exemple de numărători care se rostesc într-o combinație de cântec și scandare ca în Ex. 25, precum și în exemplele, rare, care sunt cântate (Ex.21,24,26). O astfel de interpretare avea loc atunci cînd informatorul își adecea aminte de anumite numărători din copilărie. În astfel de cazuri, prin încercarea de a-și aminti vreo numărătoarea din copilărie, informatorii încep să cânte unele dintre cele mai cunoscute motive melodico-ritmice, ca în exemplul “Într-o călimară” (Ex.10). Cu ajutorul acestui motiv melodico-ritmic, informatorul își aminteștede propria copilărie. De fapt, murmurînd anumite motive melodico-ritmice, informatorii își aduc aminte de primul vers, iar apoi reușesc să își amintească textul integral.
II.4.2 Clasificarea numărătorilor
Subiectul prezentei cercetări este modul de clasificare în cadrul acestei subcategorii folclorice. Pornind de la conținutul tematic al numărătorilor, pe baza silabelor finale accentuate sau neaccentuate, numărătorile le putem împărți astfel:
numărători cu anumite cuvinte inteligibile și neinteligibile, cu ultima silabă accentuată (Ex.1,2 )
numărătoricu text inteligibil aproape integral, sau parțial, cu ultima silabă accentuată (Ex.3-5, 7-13, 18,19,23,24)
numărători care au în mare parte un text clar, însă au ultima silabă neaccentuată (Ex.2, 20-22, 26).
În cursul cercetărilor pe teren, au fost culese de asemenea numărători cu text NEINTELIGIBIL în totalitate, având ultima silabă neaccentuată, dar aceasta foarte rar.
Modelele metro-ritmice sunt formate în general din 2 până la 13 secțiun, luând în considerare faptul că exemplele de numărători cu 2, 7, 9 și 10 secțiuni izolate, ceea ce poate fi observat în materialul analizat atașat. Numărătorile compuse din 11 și 12 modele metro-ritmicenu au fost întâlnite pe teren, dar aceasta nu neagă existența lor.
Numeric, ele arată astfel:
(Ex. 1);
(Ex. 2, 7);
(Ex. 23, 25);
(Ex. 24);
Numărătorile care sunt compuse din 5 modele metro-ritmice sunt mai rare (Ex. 5, 8, 17, 19): un total de 4 exemple.
II.4.3. Modificări notabile ale tempoului în cursul redării numărătorilor
Când este vorba de numărători care au fost redate de persoane în vârstă, adică adulți, adesea sunt întâlnite “pauzele induse”, care reprezintă o “stagnare” până la amintirea noului vers. În cazul în care este vorba de o persoană de peste 60 de ani, atunci acele “pauze induse” chiar reprezintă o pauză de respiro, deoarece din cauza oboselii și a lipsei aerului la scandarea numărătorilor, aceste persoane sunt nevoite să ia câte o gură de aer. În astfel de cazuri, în partitură se adaugă un timp muzical mai mult. Acele numărători sunt marcate ca “exprimate nefuncțional”, care pentru cercetare reprexintă un material semnificativ, în cazul în care asemenea abateri fiziologice, în raport cu vârsta înaintată a informatorului, sunt luate în considerare. Ceea ce este de asemenea caracteristic numărătorii este și accelerarea penultimului și ultimului vers, la care se ajunge în unle exemple. Deseori, se ajunge la o astfel de fază din cauza stării emoționale, a jucătorilor, mai exact la acel jucător care execută numărătoarea. Se are în vedere modul în care se v-a încheia “momentul final” al jocului, mai exact, cine va rosti ultima silabă (Ex. 3, 5, 17, 22).
Trebuie neapărat menționat că foarte des se întâlnesc și exemplele de numărători în care se produce efectul invers: informatorii lungesc testul în mod deliberat și întârzie interpretarea numărătorii, iar în acest fel crește tensiunea,adică se creează în mod conștient o tensiune emoțională la ascultător, amânând acțiunea „momentul esențial” , adică interpretarea ultimei silabe, cruciale. Uneori, acea tragere de timp se reduce la prelungirea pauzei în fata penutimuluisau ultimului vers, iar uneori se ajunge la o croire a textului (dar despre asta se va vorbi detaliat în capitolul următor). În felul acesta se influențează în mod conștient emoțiile coechipierului, deci ale persoanelor de aceeași vârstă, sau a copiilor mai tineri, dar se întâmplă și ca acel uoltim vers, respectiv ultima silabă să fie potrivită în favoarea sa. O astfel de amânare a deznodământului poate fi obsevată și în cazul anunțării unui câștigător la sport, atunci când prezentatorului TV sau prezentatorului concursului creează în același mod emoșii ascultător: „Si câștigătorul a, a, a….” sau „Concurentul cu cel mai mare număr de voturi este, este ….”. Astfel, se „trage de timp” absolut conștient, pentru a „prelucra” numărătoarea în penultimul și ultimul vers în avantajul lor.
II.4.4. Modalități anterioare de analiză a numărătorilor
Atunci cănd se pornește analitic de la prelucrarea unei creații complexe,care la prima vedere poate părea naivă, asa cum este numărătoarea, primul obstacol în calea cercetătorilor este textul numărătorii, respectiv sensul ei etimologic. În speranța că se vor găsi sau descoperi ceva ce va da sens „conținutului” respectiv, cercetătorii își încep studiul căutînd macar un sens în acestea. Deseori, textul numărătorii este modificat până la „deformare”, astfel încât semnificația sa etimologică este de cele mai multe ori inexistentă. Majoritatea numărătorilor care aveau cândva un text inteligibil s-au transformat în timp într-atât încât și-au pierdut, parțial sau în totalitate, semnificașia. Chiar dacă au existat tentative de clasificare a cercetătoarei Eugenia cernea, care a împărțit numărătorile în numărători tematice și numărători numerico-fonice ,prin această lucrare am dori totodată să justificăm și clasificarea numărătorilor care indică o cale evolutivă, de la numărători cu text inteligibil, și până la numărători cu text neinteligibil integral, sau asa cum le mai numște Eugenia Cernea, numărători numerico-fonice. Pornind de la sensul etimologic al cuvântului, calea descoperirii adevăratei semnificații a numărătorii, s-au ocupat până în prezent de această tematică, precum Emilia Comișel: „Numărătorile sunt, de fapt, un joc de sunete- fără obligativitatea de a reprezenta totdeauna cuvinte inteligibile- chiar și atunci când își asociază un scurt constituit narativ. Aici esențialul nu este textul verbal, ci activitatea motrice și eficacitatea scopului final: alegerea corectă a celui care are de îndeplinit un rol.”
S. Floru și G. Breazul ne informează: „În ce mod tratează copilul versurile în timpul acțiunii esteb de o mare importanța pentru el. Se conduc numai după ritm…. cuvintele nu le înțeleg. Când silaba finală sună sonor, el nu cere înțeles, ci sunet….” Dar de ce copiii sunt conduși după un sunet și nu după semnificația cuvântului? Din cauza că acel ultim sunet, hotărâtor, reprezintă „voia sorții”: cine va ține ochii închiși, degetul care „cade”asupra copilului naiv (și, în mod ascuns, asupra persoanei învinse) din grupul de copii de aceeași vârstă. De aceea, copiilor nu le este necesară semnificația cuvântului, ci semnificașia acțiunii în sine, adică „ritualul” numărătorii.
„Modifică apoi și desfigurează, artificializându-le sau creând, pur și simplu, forme de cuvinte, înșiruiri de silabe sau sunete onomatopeice fără sens și fără alt scop decât cel de la sonoritate și de ritm….” Această lucrare are ca scop să dovedească sonoritatea și ritmul sunt doar „arme” pe care copilul le folosește în scopul manipulării și ca sa obțină intenția proprie de a păcăli pe alt copil (discret și teatral în același timp).
În acest sens, întotdeauna se pornește de la modul în care se desfășoară numărătoarea, respectiv de la notarea ritmului și a cuvintelor din numărătoare. Asa cum a remarcat într-una din lucrările sale Elly Basic: „Fără a se implica în psihologia producerii numărătorii, adulții notează mojloacele (unul din elementele: cuvânt, silabă), dar nu esența și conținutul- iar ulterior, accesând acele notițe în timp ce stau la birou, introduc în numărători elemente ale propriei logici prin legarea acelor dilabe care, conform „logicii adulților”, au permis să se ghicească „cuvântul”… Cuvântul, adică jocul sonor de silabe, devin un mijloc de realizare a oricăror dorințe. Prin urmare, consider că notarea numărătorilor este o problemă melografică, în care chiar și muzicologia este cea care ar trebui să găsească și să stabilească calea și sistemul de notare și prelucrare științifică a acestui tip bogat al poeziilor pentru copii.”
Numărătorile sunt de fapt un joc de sunete – fără obligativitatea de a reprezenta totdeauna cuvinte inteligibile-chiar și atunci când își asociază un scurt constituit narativ. Aici, esențialul nu este textul verbal, ci activitatea motrice și eficacitatea scopului final : alegerea corectă a celui care are de îndeplinit un rol.Numărătorile nu sunt numai un joc, ci și o creație, desăvârșită de dezvoltarea întregii ființe a copilului, în sens psihofizic, intelectual și emoțional.
Într-o astfel de creație complexă cum este numărătoarea, nu trebuie căutat sensul cuvântului, ci sensul acțiunii. Deoarece sensul numărătorii nu se află doar în textul ei, nici în „numărarea” jucătorilor, asa cum se credea odinioară, ci se găsește în toate elementele ei care formează un organism viu. Numărătoarea reprezintă o ființă, în care fiecare din elementele sale sunt de fapt o parte vitală. În jocul de silabe cu diferite elemente ascunse, dar foarte importante și vitale (precum dominarea psihică și manipularea prin ultima silabă), fac de fapt ca fiecare numărătoare să devină unică individual. Din cele de mai sus impun următoarele întrebări:dacă o creație cum este numărătoarea nu are vreun sens, respectiv nu are un sens etimologic evident:
de ce exită ea de când lumea și copilul?
cum / de ce rezistă sub forma aceasta de secole întregi?
Lucrarea aceasta are menirea de are menire de a încerca să descrie și să răspundă detaliat la întrebările de mai sus. Pnetru a ajunge la aceste răspunsuri, vom porni pe un alt drum, dar nu de la sensul etimologic al cuvântului în numărătoare, ci de la sensul privind întreaga ei existență. În numărătoare, noi adulții credem că știm ce se întâmplă, chiar dacă nu ne este clar chiar totul și, în mod eronat, (care ne este nouă și logic), căutăm un sens și vrem să îl traducem pe „limba noastră”. Dar îăn loc să facem acest lucru, ar trebui să facem efortul de a învăța limbajul jocului copiilor, și nu doar să notăm cursul acestuia. Silabele și cuvintele sunt cele mai evidente mijloace, însă nu și unicele mijloace. Prin utilizarea lor determinată, obținemformule ritmice de care se folosesc toți copiii din lume în mod inconștient; așa cum le-a descris cunoscutul muzicolog Constantin Brăiloiu în studiul său despre ritmul copiilor. Acesta doar confirmă faptul că acest lucru este probabiln însemnat în codul nostru genetic. Prin această creație, acele mijloace apar la suprafață, dar de asemenea sunt însțite de elemente tot mai puțin vizibile, care influențează cu siguranță cursul final al numărătorii, lucru care va fi demonstrat în această lucrare.
Pentru a înțelege sensul numărătorii și pentru a înțelege sensul ei ascuns, trebuie să ne oprim, să ne întoarcem la clipele din copilărie și să ne amintim cum ne-am simțit în timp ce rosteam acele cuvinte magice. Deoarece în acel sentiment, în acea luptă eternă pentru dominarea psihică printre prieteni, stă cheia înțelegerii numărătorilor. Nu e vorba doar să căutăm sensul verbal, sau romantic, în numărătoare, deoarece acest lucru ar fi în vânt, lucru de care ne vom convinge și în cursul capitolelor următoare.
II.4.5 Râsul interpretat ca „pauză” la numărători
În cursul cercetărilor pe teren, am asistat de asemenea la scene în care informatorul este rugat să numere persoanele prezente din încăpere, ca și cum s-ar juca de-a v-ați ascunselea după începerea numărătorii; iar atunci acesta este întrerupt prin propriul râs, apoi mirându-se de ceea ce a putut să rostească.
3
DIN OCEANU-L PACEFIC
La această numărătoare, textul este clar și inteligibil, pentru că la un moment dat sș se modifice astfel „Din oceanul poate fi” (Ex.4):
4
DIN OCEANU-L POATE FI
Cum s-a ajuns la o astfel de modificare textuală? Putem presupune că un copil mic nu a înteles semnificația cuvântului “Pacefic”, adică nu a auzit niciodată de Oceanul Pacific și a „tradus”și a înlocuit cuvântul „Pacefic” într-o construcție mai apropiată fonetic, logică – și anume a transformat-o în „poate fi”, iar înainte de aceasta nu a intordus un cuvânt nou, inventat sau inteligibil. Această modificare efectuată nu a deranjat nici succesiunea logică, și nici sensul versului următor: a ieșit un “pește mic” și de aceea nu este afectată inteligibilitatea întegului text. În acest exemplu se observă nu doar creativitatea copilului, dar și talentul acestuia de a compune poezii, precum și inteligența lui,abilitatea de a se descurca, „traducând” spontan toate cuvintele necunoscute dintr-un limbaj familiar. Se pune întrebarea: este informatoarea noastră, Calotă Loredana (în vârstă de 10 ani), un copil intelligent? Nu cumva a făcut ea personal acea “transformare“ , adică a efectuat acea modificare textuală – sau a auzit de la cineva numărătoarea în această formă modificată? A modificat la întâmplare, deoarece așa a înțeles- sau a”interpretat” textul în mod conștient și a modificat textul, ea sau oricare alt copil? Sau a memorat numărătoarea doar sub această formă? Putem doar să facem presupuneri. Aspectul numărătorii depinde de momentul notării acesteia și la gradul ei de transformare. Oare din pricina neinteligibilității, de la un informator la altul, adică a interpretărilor ei “corecte” ale numărătorii, s-a modificat unul sau două cuvinte și a s-a ajuns la modificări? De la un conținut complet neinteligibil?
Cel mai bun exemplu în care cuvântul auzit greșit poate fi modificat este în jocul pentru copii “Telefonul fără fir”.
II.5. Secretul numărătorilor
În cursul interpretării numărătorilor se manifestă diferite concepții de viată. Cel mai important lucru este conștiința copilului privind posibilitatea de alegere a propriului “destin”, ceea ce, desigur, depinde întotdeauna doar de dvs., respective de copil!
Prin concept al numărătorilor este că totul este predeterminat, iar pe cine pică ultima silabă acela iese din cerc și se “salvează”, în timp ce ceilalți rămân să “lupte”. În traducere: acceptarea realității așa cum este ea, fără posibilitatea influenței “destinului”. Aceasta este regula de bază,adică funcția primară a numărătorilor și nu o denaturează, ci chiar o confirmă. Cel asupra căruia cade silaba, într-adevăr, se “salvează”. Dar dacă un alt copil mai mare știe să numere mai bine, adică să determine așa-zisul “destin” în favoarea sa, atunci acel copil cunoaște secretul numărătorilor. Acesta va ști cum să o “adapteze” cu ocazia fiecărei interpretări. Acel copil știe că dacă “cunoaște vreo numărătoare”care pică chiar pe el există posibilitatea, aproape infailibilă, să se “salveze” adică, în traducere, prin cunoaștere și prin dorința de a fi în avantaj față de ceilalți, reușește să se “salveze” prin numărătoarea adecvată, care se poate modifica. Este necesară descoperirea secretului numărătorii și modificarea acesteia! Deoarece nu pot toți să atingă această performanță, pentru că nu știu, sau încă nu au învățat multe despre aceasta! De aceea este necesară deținerea unor cunoștințe privind numărătorile: matematică, logică, gândire rapidă, despărțire în silabe, persuasivitate a interpretării… și multe altele! Și tocmai în aceasta constă secretul cunoașterii trucurilor necesare, precum cele care nu sunt enumerate, cele care se subînțeleg .În fiecare zi există o luptă pentru ceva anume, pentru control, pentru dominare, iar aceasta are loc chiar și pe terenul de joacă al copiilor. Copiii se întrec între ei și doresc să facă demonstrații față de prieteni, prin joc, zilnic.
Secretul numărătorilor constă de-a dreptul în dorința de a “supraviețui” și de a fi “salvat”, iar pentru aceasta trebuie să îți dorești acest lucru, trebuie să iei “viața” în propriile mâini, să nu le lași în voia “sorții” și să nu lași altă persoană să ia decizii privind „viața” ta. Secretul numărătorii constă în cunoștințe de logică și abilitatea de a număra, în adaptarea față de ceilalți jucători, cunoașterea numărului lor valabile în acea prenumărare aproape magică și în acea „manipulare” prin ultima silabă inobservabilă – dar care este în favoarea lor.
Întotdeauna au existat discuții privind persoana care va număra, deoarece cel care numără are posibilitatea de a ieși primul, dacă (repet) cunoaște vreo numărătoare care să pice exact asupra sa. Acela care o cunoaște este oricum superior în raport cu un copil mai mic, de 4 ani, care “influențează” conștient “schimbarea destinului” dacă se cunoaște în ce mod se poate manipula prin numărătoare și cum va face posibilă acea schimbare în favoarea sa, dacă primește ocazia să interpreteze numărătoarea pe care el și-o alege. De aceea este necesar “înainte de toate să fie dobândite cunoștințele de bază, abilitățile și aptitudinile bine cunoscute în numărători, precum și stăpânirea metricii”.
Cel de-al doilea concept sus-menționat reprezintă conștiința privind modul de manipulare și ocazia de a manipula – atunci când îți este dat să “modifici” și să cunoști numărătoarea care “pică” pe tine, în funcție de numărul de copii. Atunci când apare, trebuie să profităm de această ocazie, pentru a ne salva! Să ne salvăm prin cunoștințele noastre, folosindu-ne de abilitate, selectare, adaptare, persuasivitate, despărțire in silabe, precizie, manipulare prin ultima silabă, logică…Exact ca în viața reală: recunoaștem oportunitatea și o folosim în propriul beneficiu!
Copii cunosc acest lucru, însă uneori maturii uită de faptul că au fost copii, încep să numere doar pentru a învinge, iar marele secret rămâne chiar în joc. Uită de ușurința, de simplitatea jocului, sunt împovărați de frica și responsabilitatea purtate de viața reală – care, pe terenul de joacă al copiilor sunt complet străine.
II.6 Ultima silabă la numărători: momentul crucial
Am explicat în capitolul anterior al lucrării modurile în care se ajunge la schimbări textuale la numărători. Pe lângă modurile deja verificate și „numărătorile fixe”, pe care jucătorul / copilul le cunoaște, există și numărători pe care le vom numi “ajustabile”. Aș dori să folosesc acest termen având în vedere faptul că orice numărătoare se poate “fixa” și totodată “ajusta”. Toate aceste lucruri depind de voința și capacitatea curentă a jucătorului de a“aranja” momentul crucial așa cum dorește, inducându-ne în eroare prin diverse mijloace, pe care le “stăpânește” prin joc: fie prin numărătoarea pregătită dinainte, care, așa cum am indicat “pică chiar pe el” (fapt confirmat și de informatori), apoi, începând cu intonația ridicată a ultimei silabe, precum și cu accelerarea ultimului vers (dacă știe dinaintea finalului numărătorii și pe cine va pica ultima silabă), dar și diminuarea tempoului numărătorii interpretate (prin care se ajunge la tensiunea psihologică: în același timp, cel care numără “trage de timp”). Astfel, el are posibilitatea de a “prelungi” în favoarea sa numărătorile, de a le extinde, de a le schimba pe moment, adică de a le adapta mijloacelor lingvistice cunoscute de el: să despartă în litere ultimul cuvânt din ultimul vers, să extindă, adăugând silabe la ultimul vers, să introducă cuvinte noi încetinind tempoul, obținând astfel timp pentru a putea modela numărătoarea, pentru a o recompune în favoarea sa. Tocmai acest lucru este de “ descoperit” în numeroasele variante colectate pentru această lucrare
Ultima silabă poate fi puternică, expresivă, accentuată, sonoră sau explozivă. Acesta este momentul decisive al jocului, care este aplicat de aproape toți jucătorii. Cel care numără, în acel moment, în modul descries de noi, într-adevăr manipulează, prin intonația ridicată a ultimului vers, pentru a emoționa, zăpăci și convinge ceilalți jucători de modul de desfășurare a numărătorii. Prin acea silabă teatrală pronunțată trebuie determinată persoana care va ține ochii închiși pe durata jocului și totodată, care va convinge copilul – “cel sacrificat”, că “soarta” a hotărât asta. Iată, “noi” suntem cu toții aici, totul e clar, însă acea ultimă silabă este încă sonoră,tare și evidentă. Acest lucru va fi descries prin seriile de exemple care urmează. Textele lor sunt aproape identice, dar totuși ajustate în mod diferit, iar încheierile sunt manipulate în funcție de ocazie (adică depinzând de numărul de jucători și dorința celui care,numără, precum și de iscusința lui în “ajustare”). Ele ne vor arăta clar cum se realizează manipularea prin ultimul vers. Acesta este și motivul pentru care chiar și intonația unor cuvinte se supune accentului metric (ceea ce va fi dovedit în decursul lucrării).
Să urmărim exemplele de numărători: “O găină nătătă”(Ex.7, 8) și “Merge Ana” (Ex. 9). La toate numărătorile menționate, ultimul vers este aproape identic, dar cu modificari neînsemnate. Tocmai acele modificări “neînsemnate”, ne arată manipularea care are loc cu câteva momente înainte de ultima silabă. În ce mod?Foarte simplu, în cazul în care ați învățat faptul că la numărători „soarta” este reprezentată de silabe bine impărțite care,conform copiilor, „vor pica” și se vor întâmpla în felul în care stabilește cel care numără.
De exemplu (Ex. 9) A-fa-ră să fi:
Numerelor de sub silabe le corespund numerelor accentelor, iar în spatele lor sunt silabele purtătoare de accente. Înainte de acest ultim vers, în toate numărătorile menționate, penultimul vers sună astfel: unu, doi, trei – sau: una, două, trei – ceea ce, conform probei generale și pauzei care urmează, îi oferă suficient timp celui care numără să se oprească și să planifice pe moment cum și la cine se va termina numărătoarea. Cum face asta? E foarte simplu: prin mai multe moduri, toate în funcție de putința interpretatorului, adică a aceluia care numără. Să comparăm ultimele versuri ale numărătorilor colectate și modurile-soluții pe care le-au parcurs informatorii noștri pe teren:
(Ex. 9) A-fa-ră să fii (unde accentului ritmic îi este supusă accentuarea textului).
Dacă are nevoie de trei lovituri, accente, mișcări ale bratelor, dacă are nevoie doar de o silabă accentuată în plus, adică de 4 accente, acesta va reacționa rapid și va:
a) (Ex. 8.) Tu a-fa-ră ca să fii.
În acest exemplu, numărătorul a reușit și să „corecteze” accentuarea, și să o ajusteze cu cea ritmică, precum și să „adauge” încă o silabă, și anume „A-fa-ră Ca să fii” și să „ajusteze” din nou numărătoarea în favoarea sa, adăugând cuvântul accentuat „ca”.
b) (Ex. 7) (A)-fa-ră tu să fii.
II.7 Momente de vârstă/de timp ale creșterii copilului, prin stăpânirea numărătorilor
Unul dintre acele momente este cu sigurantă intrarea copilului în joc într-un grup de copii de aceeași vârstă, unde el se familiarizează cu regulile jocului. Copilul află elementele jocului, astfel încât de la început cunoaște numărătoarea, făcută anume pentru a „decide” în locul copiilor și a alege pe cineva care în acest joc va captura, va alerga, va ține ochii închiși etc. Momentele de vârstă/de timp ale creșterii copilului, prin stăpânirea numărătorilor, sunt:
a) memorarea unei numărători pe care copilul a auzit-o în cursul socialiyării cu alți copii, adică în timpul jocului;
b) extinderea repertoriului numărătorilor învățate (totodată și jocurile de copii pe care le preced) pe parcursul creșterii/copilăriei, precum și derscoperirea secretului numărătorii;
c) folosirea secretului numărătorii și exersarea manipulării prin ultima silabă;
d) folosirea secretului numărătorii și totodată și totodată ajustarea ultimului vers al numărătorii selectate, într-unul din modurile următoare:recompunerea în propriul „avantaj” a ultimului vers al numărătorii, sau a ultimului cuvânt-silabă, în conformitate cu necesitățile din momentul respectiv, în raport cu numărul de jucători și în raport cu vârsta acestora:
1. mutarea accentului din cuvânt, cu funcția „croirii”, adică a ajustării numărătorii în propriul avantaj;
2. separarea prin litere a cuvântului, adică obținerea unor accente suplimentar;
3. adăugarea (extinderea) sau scurtarea unui anumit număr de silabe, sau cuvinte la finalul versului din numărătoare:
3.a. extinderea numărătorii prin: adăugarea unui vers integral, sau mai multe versuri la finalul numărătorii curente, respectiv unirea a două numărători mai scurte, (asa cum se vedea în Ex.17. care s-a unit într-o creație unică.
3.b. scurtarea unei anumite numărători într-un moment dat al interpretării (dacă acest lucru este posibil), în vederea obținerii rezultatului scontat, respectiv pentru a „elimina din joc” un copil anume, conform dorinței copilului care interpretează numărătoarea.
Folosirea numărătorilor sub formă de dialog,care oferă copilului asupra căruia a „picat” ultima silabă posibilitatea să se „salveze”, pe baya răspunsului acordat. Dacă am compara numărătorile de-a lungul creșterii copilului cu oricare joc video, ne-am da imediat seama că ambele sunt făcute în același scop: dorința de dominare prin impunerea propriei voințe asupra celorlalți jucători (în jocul video, inamicul este imaginar). Toate acestea au loc prin așa-yisul „nivel argotic”. Tocmai aceasta definește fiecare joc al copiilor. Dar viața reală a adulților, spre deosebire de jocul și numărătorile lipsite de mare importanță, poartă cu sine și consecințele reale ale propriei lupte. Din acest motiv, jocul copiilor, precum și numărătorile, sunt extrem de importante pentru copii, mai ales că sunt activități de relaxare.
Conținutul și existența jocurilor și a numărătorilor pot apărea o evidență, o rutină. Valoarea repetării lor zilnice de către copii nu poate fi comparată cu nici-o altă activitate umană în perioada de creștere a copilului.
CAPITOLUL II
Cântece-formule
Această subcategorie folclorică cuprinde acele exemple în care se oglindesc reacțiile copiilor în raport cu natura. Este vorba despre cântece dedicate păsărilor sau altor animale care sunt dragi și interesante copilului, de exemplu cîntecul despre melc „Melci,melci” și alte variante ale cântecului (Ex. 28-30), despre iepuraș – „Iepuraș coconaș” (Ex.34-36), despre buburuyă „Păpărugă, rugă” (Ex. 39-41), despre ied – „Iedzi,iedzi,cucuiedzi”(Ex. 37,38), despre cățeluș „Cățeluș cu păru creț” (Ex.26,27), despre cocoș – „Cocoșăl cu bâtu gol” (Ex. 31) și despre păsărică „Păsărică mică-n cioc”(Ex. 32,33).
Urmând exemplul cercetătorilor care s-au ocupat cu clasificarea folclorului pentru copii, am inclus în această categorie și duduloaiele – „Duduloai, loai”,adică „Dodoloaie,loaie” (Ex.42-44).
„Cântecece-formule ne transportă în epoci imemoriale, în etapa copilăriei omenirii, când sunetul (în formă vorbită sau cântată) i se atribuiau puteri magice și, de aceea, era utilizat în lupta cu natura, cu forțele necunoscute ale naturii, în scopul obținerii celor necesare traiului – când cunoștințele erau transmise numai pe cale orală în etape și în anumite condiții”.
De-a lungul secolelor, când omul nu a putut să explice în mod rațional fenomenele naturii, a observat că tocmai animalele sunt indicatorii care presimt și prevestesc mult mai devreme decât omul această schimbare, cu simțurile lor ascuțite: de exemplu neliniștea la animale înainte de cutremur, inundație sau oricare alt dezastru natural, apariția râmelor înainte de ploaie, migrarea rândunelelor înspre sud înainte de iarnă etc.
Omul din trecut putea să observe acele schimbări zilnice nu doar uitându-se pe cer, ci deseori uitându-se la animalele care îl înconjurau. A observat că dacă le privește zilnic și interpretează comportamentul acestora, va fi în măsură să traducă acele „informații” pe limba sa și să le folosească în scopuri existențiale. În cursul acelor observații, el se adresa animalelor, și le ruga să îi acorde ajutor, crezând că poate acestea pot influența „puterea superioară” sau că sunt poate mai apropiate de aceasta. Numeroase cântece de acest tip vorbesc despre legătura eternă și inevitabilă dintre om-pământ-animale, despre conexiunea inevitabilă dintre ei și despre conviețuirea și impîrțirea aceluiași destin, de exemplu, în cayul unor furtuni. În trecut, acestea aveau loc la anumite ore și zile, într-un loc anume, fiind determinat și numărul repetării acestora. Cândva în trecut exista o regulă, iar „la bază, muzica rurală servește unui scop anume și se administrează prin legi rurale. În trecut, la sat, nu se cânta din plăcere,ci pentru că așa cerea obiceiul, adică tradiția, puternica lege care guvernează viața la sat. Poporul din mediul rural ascultă poruncile tradișiei în mod instinctiv, fără a opune rezistență”,iar tradiția se supune naturii și conviețuirii eterne a omului cu natura.
Cu toate acestea, în decursul veacurilor au avut loc schimbări majore, deoarece omul a explicat multe fenomene în mod științific. Tot așa, cu timpul și aceste cântece, datorită tehnologiei inovatoare, și-au pierdut funcția inițială. Omul nu mai depinde în totalitate de „puteri superioare”. Nu invocă ploaia, ci o provoacă singur. Nu se mai roagă și nu îi mai cântă. Nu mai crede în existența „puterii”, deoarece a devenit el însuși „putere”. Astfel, și aceste cântece au devenit mai puțin semnificative în comparație cu întâmplările reale/fenomenele naturii, precum și cu interpretarea lor. Pe de altă parte, sunt doar un „motiv de joacă și distracție pentru copii”, deoarece copiii sunt fascinați în continuare de lumea animalelor și aceasta va fi din nou descoperită de către copii, prin privirile lor pline de curiozitate și prin jocul lor. În ultimii ani, copilul a reușit să exprime dorințele, bucuriile și reacțiile în fața lumii care îl înconjoară.
Pe plan lexical, în afara unor cuvinte arhaice, întâlnim cuvinte fără vreun sens anume. Respectiv derivate ale acestora, precum: „Melc, melc, cucumelc” (Ex.30) sau „Melc, melc, cotofelc” (Ex.29), „Păpărugă, rugă” (Ex. 39-41), „Duduloai, loai” (Ex. 42-44), „Iepuraș, coconaș” (Ex.34-36), „Iedzi, iedzi, cucuiedzi” (Ex.37), sau „Trei iedzi,cucuiedzi” (Ex.38). Ele etători precum Ovidiu Bîrlea ca „jocuri de cuvinte”. Există și alte explicațiicum că de fapt „Invocația melcului prin tripla iterație a numelui, din care nu lipsește nici epitetul eufemistic, e un mod tipic de adresare a oamenilor către ființele supranaturale.
Unele din aceste derivate sunt folosite pentru a putea exprima într-un mod cît mai expresiv și rezonant impresiile unei lumi reale sau imaginare a copilului, dar reprezintă și o confirmare în plus a existenței lor paralelă. Îmbinarea elementelor fantastice cu cele reale, care sunt țesute într-o creație de neegalat, într-un cântec unde traiesc vieți inseparabile.
Totuși există încă o latură ascunsă în textele acestor creații ale copiilor, sub formă de simbol, pe care unele animale il poartă în sine, dar pe care entologii îl interpretează într-un mod foarte interesant: „Melc, melc codobelc” poate fi considerată o adevărată Miorița a folclorului infantil. Un număr mare de texte românești ne arată că folclorul copiilor a preluat un număr de elemente arhaice din mitologia și simbolistica acestei viețuitoare. M. Coman observă că melcul reprezintă un simbol complex din codul mitologiei populare, articulat pe o serie de paradoxuri ce pivotează în jurul suficienței de sine, autonomiei cvasi-totale, specifice fiintelor demiurgice; are casă, insă o poartă în spate, anihilând prin aceasta o serie de opoziții, cum sunt cele înăuntru/afară, vulnerabil/protejat; se hrănește prin rezerve proprii, apare și dispare, din mic se face mare, se deplasează pe orizontală, dar și pe verticală etc. Adică, capacitatea sa de a se urca în copaci, interpretată ca transgresarea limitei ce desparte polaritățilesus/jos, având o deosebită funcție axiologică, deoarece opun cerul și pământul, zeii și oamneii, lumea ideală și cea materială. Tot astfel „acesta este alt fapt care contribuie la integrarea melcului în sfera culturii și îi conferă statutul de „înțelept”, cunoscător al tainelor lumii invizibile.”
CAPITOLUL III
III.1 Cântece interpretate în timpul jocului de copii
Jocurile de copii reprezintă un material interdisciplinar complex, care poate fi observat și studiat din diferite puncte de vedere. Acestea reprezintă o parte inseparabilă din viața copiilor. Mișcarea este un lucru firesc pentru copii, iar ei încearcă și cercetează posibilitățile fizice, adică motrice, ale corpului lor, deoarece miscarea este: „un proces de descoperire, creație, invenție, iar prin acesta aduce la viață o bucurie deosebită și o satisfacțiepentru copii. Jocurile de mișcare sunt ca o tamburină către călătoria în spațiu: sărituri, învârtiri, flexiuni, întinderi ele sunt provocări pentru suflet și corp. Aceast este de fapt o gimnastică psihofizică educațională cu ajutorul căreia copilul începe să devină o ființă conștientă. Însemnătatea jocurilor de copii pe parcursul creșterii și până la maturitate nici nu are voie de o descriere accentuată, deoarece, pentru fiecare copil, a fi inclus în joc reprezintă ma mult decât un prilej de a se ocupa de o activitate atractivă, pentru copil și pentru dezvoltarea lui acest lucru are un sens existențial. „jocul cu copiii de aceeași vârstă presupune raporturi interumane egale. Într-un fel acest lucru este eliberator, deoarece copilul se detașează de subordonarea față de adult și, pe de altă parte, sunt necesare eforturi deosebite în crearea propriei identități și a unui status social printre alte persoane care se luptă pentru același lucru. De asemenea, aceasta oferă prilejul de a fi testate propriile posibilități, de a fi dovedite capacitățile într-o competiție cinstită cu propria persoană . Prezența altor copii în joc „motivează, încurajează și dă startul la inițiative și la obținerea unor rezultate optime. „A fi în afara grupului înseamnă a fi în afara vieții; includerea în joc înseamnă dobândirea identității și a statutului printre cei care copiii se încred, lucru care este deosebit de important în procesul de socializare. În plus, prin aceasta se dobândește și sentimentul de apartenență la grup,iar în joc copilul este mereu „peste vârsta mijlocie, deasupra comportamentului de zi cu zi, ca și a crede că este superior vârstei lui”. Conform spuselor lui H.Rida, jocul de copii este considerat a fi prototipul creației, este prima instanță a artelor.
În studierea psihologiei copilului s-a ajuns la constatarea că „evoluția gândirii copilului se realizează prin acțiunile sale față de mediul înconjurător. Totodată relevăm faptul ca majoritatea acestor acțiuni constituie activități de joc, de mișcare. Odată cu cântecele lor, copiii execută fie sărituri, fie mișcări ale mâinilor:bătăi din palme, din pumni,ridicări ale brațelor etc. Fie și unele și altele. Pe toate aceste mișcări le regăsim și la triburile aflate pe o treată inferioară a evoluției istorice. La copii, însă, ele nu semnifică reminescențe ale unor foste practici magico-religioase decăzute astăzi, cum frecvent se explică cea mai mare parte a funcționalității repertoriului copiilor, ci manifestările kinestezice de relaxare ale activității omului, aflate pe prima treaptă a evoluției sale în etnogeneză. În jocurile copiilor, adesori sunt utilizate versuri care sunt cântate și care, în marea majoritate a cazurilor, sunt folosite pentru a reglementa regulile jocului,iar prin aceasta și comportamentul jucătorilor. Prin interpretarea versurilor este determinat și „caracterul jocului și durata anumitor mișcări, iar acestea servesc ca semne în determinarea începerii și încheierii unei anumite acțiuni. În exprimareac însoțită de activitate, după cuvintele Ghizelei Sulițeanu „putem deosebi două categorii folclorice funcționale:
a) mișcări în care primează conținutul coreografic: muzica dansurile populare
b) mișcări în care primează îndeplinirea unor anume practici: cântecele de leagăn, cântecele pentru copii, cântecele din repertoriul copiilor, strigăte de muncă ( ca și muzica marșurilor)”.
În această parte a lucrării de licență ne vom concentra exclusiv asupra jocurilor de copiin care, în timpul interpretării lor, sunt însoțite de cântec și scandare, respectiv combinarea celor două.
Având în vedere exemplele notate în cursul cercetărilor din zonă, cântecele care sunt interpretate în timpul anumitor jocuri de copii se împart, în funcție de forma jocurilor, în următoarele subcategorii folclorice:
III.2. Cântece în timpul jocului de tip horă
Jocul care se desfășoară în cercul static al copiilor care se țin de mâini (sau de mijloc) este un brâu apotropaic, liant magic, iar învârtirea lui evocă vârtejul transformărilor dinamice și rotirea crugului timpului și a anotimpurilor. În cursul cercetărilor pe teren am cules trei cântece similare, în cadrul acestei subcategorii, atât în ceea ce privește forma lor morfologică. Toate aceste cântece nu sunt notate funcțional, deoarece sunt interpretate și de persoane mai în vârstă (nu sunt interpretate numai de copii). Prin urmare, nu în toate cântecele apare descrierea integrală a desfășurării lor, deoarece informatorii nu și-au putut amintii toate detaliile. În cadrul acestei subcategorii am notata trei cântece similare atât în ceea ce privește funcția, cât și forma morfologică. Aceste cântece nu au fost notate funcțional, adică în timpul jocului propriu-zis, astfel că nu am notat descrierea integrală a desfășurării lor. Cântece precum”Coroana e rotundă” (Ex. 47, 48) formează categoria jocurilor de tip horă.
Jocul de tip horă „O păsărică vine-n zbor” (Ex. 46)
46
O PĂSĂRICĂ VINE-N ZBOR
respectiv „ O pasăre” (Ex.50) le-am cules de la informatorii Manuela Rotaru și Cătălina Drăgan”. Ele au încercat să explice cursul acestor jocuri, dar nu și-au amintit în totalitate modul lor de interpretare. Un exemplu similar al acestui joc lțam găsit sub denumirea „O păsărică” în cartea Emiliei Comișel , precum și în cartea „FOAIE VERDE, LĂMÂIȚĂ.
III.3. Jocuri cu palmele
Această subcategorie folclorică constă în principiu din cântece interpretate de fetițe care joacă jocuri în doi, față în față, ca în exemplele notate:
Jocul „ Mămuțică cu cercei” (Ex.51) se desfășăară astfel; Una dintre fetițe începe să „numere degetele” celeilalte fetițe rostind textul. În exemplul „Mămuțică cu cercei” atunci când silaba finală cade pe un anumit deget, fetița care „numără” trage de degetul fetiței, iar după ce acesta pocnește, ea îndoaie acel deget și apoi continuă jocul până când pocnesc toate degetele.
III.4. Cântece interpretate în timpul jocurilor care au loc în două linii opuse
Cântecele interpretate în timpul jocului „Vin doi domni din București” (Ex.54, 55, 56) este de asemenea răspândit pe arii extinse. Despre acest lucru ne vorbesc și numeroase citate din literatură. Astfel găsim în cartea Emiliei Comișel, sub aceeași denumire și varianta ei „Două doamne-n București și de asemenea, sunt notate și alte variante; „Sunt un domn din București” și „Venea un prinț călare”.
Având în vedere faptul că mereu copii sunt participanți la ritualuri, în numeroasele lor jocuri de copii, ei imită adulții și obiceiurile lor, În acest fel, copiii au introdus în jocurile lor moduri de gândire, norme de comportament, convingeri precum și elemente vizibile care constituie obiceiul anumitor comunități. Pentru anumite jocuri traditionale de copii, putem constata cum s-au dezvoltat din practica ritualurilor comunității în care au luat naștere. Totuși, încă din secolul trecut, acestea au fost separate și incluse în partea de divertisment pentru adulți,iar ulterior pentru copii. Așadar, drumul de la obicei la joc de copii este parcurs prin transformări generale ale societății. Jocurile copiilor permit urmărirea transformării practicilor rituale ale anumitor comunități. „Jocul copiilor” reprezenta un fel de omolog cultural – cu elemente modificate, adaptate sau chiar transformate, care le încadrează în categoria de divertisment și într-un sistem de comportament mai puțin clar în rândul celor mai tineri membrii ai comunității. Unul dintre numeroasele elemente posibile de transformare a obiceiurilor și a trecerii acestora în sfera diverstismentului,în special în domeniul jocurilor copiilor, are o semnificație dublă. Pe de o parte este important pentru înțelegerea funcției jocurilor de copii, iar pe de altă parte permite monitorizarea transformării practicii rituale a unei anumite comunități. Având în vedere faptul că copiii care se nasc în familii numeroase, în cadrul unei societăți tradiționale patriarhale, aceștia nu sunt separați de adulți și, pentru că nu îi putem desprinde din mediul cultural în care cresc, prin interpretarea într-un mod propriu a elementelor evidente ale practicilor rituale, ei încearcă de fapt să le descopere sensul. A face ceea ce fac și adulții înseamnă a fi superior și a stăpânii anumite secrete. Luând în considerare faptul că copiii au această înclinație, cunoascută de toate popoarele, de a imita adulți, anumiți autori consideră pe bună dreptate că tocmai copiii „sunt cei mai buni păstrători de tradiție. Universalitatea exprimării copilului este consecința caracteristicilor psihofizice, la o anumită vârstă, care facilitează simplitatea și moștenirea neschimbată pe care copiii mai mari o transmit celor mici sub forme noi, pure.
Încă o categorie de cântece notată în această lucrare, care indică drumul dezvoltării de la copil la adult, este și categoria cântecelor licențioase, care se interpretează cel mai des tocmai în perioada adolescenței, când tinerii încearcă să descopere de fapt lumea ascunsă a intimității. Despre aceste cântece se va discuta mai pe larg în capitolul următor.
CAPITOLUL IV
IV.1. Cântece cu tematică diversă
În această subcategorie sunt incluse exemplele care nu aparțin niciunui grup dintre cele menționate, adică nu aparțin nici de numărători, nici de cântece-formule, nici de jocuri de copii. Funcția lor este diversă, iar pentru anumite funcții adevăratul scop rămâne doar sub formă de presupunere. În lipsa unor exemple similare notate, precum și a unor terminologii corespunzătoare referitoare la clasificare, s-a creat nevoia de a denumi acest grup „cântece cu tematica diversă”:
În această categorie sunt incluse:
A. Cântece de diverstisment cu caracter umoristic
B. Cântece cu funcția de învățare a numerelor
C. Cântece învățate la grădiniță
D. Cântece licențioase
E. Cântece fără funcții specifice
IV.2. Cântece de divertisment cu caracter umoristic
Exemplul „ Ning'e, ning'e” (Ex. 59, 60), se interpretează pe perioada de iarnă, la derdeluș, conform spuselor informatorului. Modul lor de interpretare este, în mod frecvent, prin scandare. Exemplele similare pot fi întâlnite și la culegători de folclor, însă exemplele enumerate au fost incluse în alte categorii folcloristice. Astfel, de exemple, același exemplu îl găsim și în cartea lui Radu Flora, dar și în cartea lui Gheorghe Lifa, unde autorii clasifică acest exemplu la categoria „folclor licențios”. Exemplele ne indică faptul că aceste cântece notate pe teren trec cu ușurință de la o subcategorie la alta, din folclor licențios în jocuri de copii sub formă de horă, respectiv în cântece cu caracter de divertisment, în funcție de funcțiile cântecului la un moment dat. Astfel de exemple ne arată numeroasele modalități de trecere ale acestora dintr-o subcategorie folclorică în alta. Poate în viitorul apropiat exemplele indicate vor trece, spre exemplu, în sbcategoria numărătorilor.
Cântecul „Moșule cocoșule” (Ex.57) este inclus în exemplele de divertisment, adică cele umoristice, apare în categoria folclorului licențios. Exemplul care are o funcție de divertisment pentru public format din copii, este: „Nicolaie stă în paie” (Ex.58). Nu este cunoscută încă funcția lui inițială, și nici nu a fost găsită în literatură exemple cu conținut textual similar.
În exemplele culese „La popa la poartă” (Ex. 61, 62) și „O pisică moartă” (Ex.63) s-a ajuns la înlocuirea primului și celui de-al doilea vers în ultima variantă. Conform spuselor povestitorului Alexandra Boboc, acest exemplu se desfășura în timpul unui joc: „ Din cauza celor care nu făceau liniște, noi cântam atunci acest cântec, pentru a-i face să tacă” În aceste exemple se pot vedea urme de superstiții populare „care în primul rând provin din influențele bătrânilor asupra copiilo. În anumite jocuri, copiii cred că prin mișcări sau prin cuvinte ghicesc ceva lucru care va avea efect asupra jocului sau vor prezice ceva prin acesta. Un exemplu similar poate fi întâlnit și în cartea Emiliei Comișel care spune: „Când se satură de joc, unul dintre copii recită o formulă care de obicei are puterea de a -i convinge să se obțină de la râs și vorbă.” „Cuvântul mâță păstrează în textele copiilor o anumită ambiguitate semantică, din cauza unei triple referențialități simbolice: mâță= pisică agățată de un pom totemic, în în calitate de orfrandă rituală destinată spiritului dendromorf. Supoziția cu privire la reflectarea în structura numărătorii a unui străvechi rit de sacrificiu având drept scop îmbunarea spiritelor strămoșilor, stăpâne asupra elementelor naturii și vegetației câmpului, își află confirmarea și în analiza imaginilor poetice prin care este desemnat beneficarul actului sacrificial. „Folclorul nostru” al copiilor, cu elemente mistice, elemente de cult și de vrăjitorie, reprezintă forme de bază primare, ale activității psihofizice umane, așa cum era această manifestare la începutul omului preistoric. Dar astfel de forme ale activității copiilor, pe teren se pierd încet-încet și se transformă. Tocmai despre aceasta ne vorbesc și cercetătorii care au studiat îndeaproape folclorul copiilor.
IV.3. Cântece cu funcții de învățare a numerelor și dezvoltarea memoriei
Refrenele „Hai să zâc'em una” (Ex.64) și „Hai să zicem una” (Ex.65), sunt exemple cu ajutorul cărora copiii, prin joc, cu ajutorul unor poze și simboluri de asociere, învață numerele de la unu la yece. Din pricina formei sale cu refren cumulativ, acest cântec solicită o mare atenție și concentrare în timpul învățării. Pentru a putea fi reținute cu ușurință imaginile poetice, se fac asocieri cu anumite numere și sunt repetate continuu imaginile menționate anterior. Cu ajutorul acestor asocieri (spre exemplu: „Una este luna”, „Două mîn'i copilul are”. „Cu trei degete-ți faci crucea” etc.), copilul dobândește nu numai o reprezentare numerică și o reprezentare a mărimilor, ci totodată, prin cântec se învață și noțiuni din viață, din religie sau istorie.
IV.4. Cântece învățate la grădiniță
Chiar dacă este vorba despre cântece învățate în colectiv, respectiv cântece cu autori de muzică și text cunoscuți, este consemnat faptul că și aceste exemple ocupă un loc important în repertoriul cîntecelor copiilor. Acestea, după o perioadă de folosire îndelungată, își schimbă funcția, așa cum își schimbă și cursul melodic. Astfel exemplele „Vulpe tu mi-ai furat gâsca” (Ex. 66-68), sau „Înfloresc grădinile” (Ex.69), sunt melodii interpretate frecvent în timpul grădiniței sau școlii. Este vorbs despre melodii compuse, fapt despre care ne vorbesc și semi-cadențele clar exprimate pe treapta a cincea, precum și cadențele pe treapta întâi a cântecului, caracter melodios, precum și ambitusul lor. Din pricina ușurinței sale de interpretare și din pricina actualității conținutului versurilor, acestea trăiesc și dincolo de perioada grădiniței, pe băncile școlilor. Exemple similare de trecere dintr-o categorie în alta a creației copiilor au fost remarcate de către Emilia Comișel: „În folclorul copiilor se produc diferite treceri de la o categorie la alta: de exemplu, cântecul cucului, al caprei… au pătruns în categoria numărătorilor care au devenit versuri pentru jocuri propriu-zise. Modificările sunt uneori minime: se înlocuiește primul (primele) vers (versuri), se scurtează sau se amplifică textul… Fenomenul este bivalent: din repertoriu se desprind unele formule care pot circula paralel în două sau mai multe categorii, sau pătrund în el alte piese, de obicei din folclorul maturilor, ce de exemplu unele formule terapeutice, unele elemente de invocare a lementelor naturii. În ambele cazurise produce o schimbare de funcție și uneori o modificare a textelor literare.
IV.5. Cântece licențioase
Totuși cîntecele licențioase sunt foarte greu de înregistrat pe teren. Unul din numeroasele motive este rușușinea informatorilor, care adeseori consideră că ele sunt nepotrivite și că nu merită acordarea atenției – în cazul în care este vorba despre persoane adulte, mature. Dar, după prima impresie de rușine și după blocajul informatorului, de regulă spre sfârșitul cercetării de teren, s-a reușit obținerea unor infomații, adeseori printr-un „schimb” de astfel de conținuturi cu anumiți informatori. Având în vedere bibliografia accesibilă se pot găsi numeroase mărturii cu privire la existența unor astfel de creații ale copiilor. Astfel de cântece întotdeauna ridică o întrebare privind adevărata identitate a creatorului lor. Este vorba oare despre copii/adolescenți aflați la pubertate, care prin creștere devin conștienți de schimbările lor corporale. În momentul în care realizează că acele schimbări nu trebuie să reprezinte un motiv de rușine ci o schimbare care trebuie acceptată și trebuie transmisă și altora, faptul că ei au devenit „adulți”, prin acest tip de creație ne vorbește despre faptul că ei sunt maturi din punct de vedere sexual și pregătiți pentru intarea în lumea adulților. Tocmai acesr gen de cîntece reprezintă un fel de „bilet de intrare” în sfera intimității, precum și modalitatea corectă, adolescentină, de eliberare de rușinea sexuală.
IV.6. Cântece de copii fără o acțiune specifică
Presa din ziua de azi, televiziunea, radioul sau mai nou calculatoarele își au eroi și staruri proprii în funcție de vârsta copiilor, iar acestea reprezintă nu numai un mijloc de divertisment, ci adeseori o modalitate de educație și formare a copiilor, adică un factor care influențează, care inspiră și îmbogățește creațiile copiilor. Crescând într-un asemenea mediu, copiii se compară cu eroii lor, îi urmăresc pas cu pas, discută despre aceștia în timpul liber, îi iubesc, îi admiră și deseori ei sunt o inspirație pentru folclorul copiilor. Fenomenul de îmbobățire a folclorului copiilor cu „cîntece noi”, al căror text este de origine internațională, este foarte prezent, iar numărul unor asemenea exemple se află într-o continuă creștere. Probabil că este vorba despre infuențe multiple mass-media precum și de o popularitate ascendentă. Chiar dacă deseori textele din creațiile copiilor par la prima vedere fărăp sens, acestea oglindesc psihicul copiilor, vorbesc despre asocierile pe care le fac aceștia, despre observații, afinități, lucruri sau dulciuri care le plac copiilor – iar prin interpretarea integrală, acestea „respectă” regulile ritmului copiilor. În aceste creații simple ale copiilor, ei împletesc o lume a imaginației cu propriile dorințe și fantezii, o lume a realității în jocuri de cuvinte și mișcare,unde jocul este suficient sieși.
CAPITOLUL V
V.1. Analiza muzicală
Analiza melopoetică a cântecelor-formule
Modelele metro-ritmice sunt compuse din:
3 (Ex. 39,44)
4 (Ex. 26,27,32,33)
5 (Ex. 29)
6 (Ex. 29,34,36)
7 (Ex. 30,38)
8 (Ex.41) secțiuni.
Versurile se succesd și conțin câte 4 silabe( Ex. 29, 37, 38), ceea ce reprezintă un fenomen rar, iar cel mai mare număr de exemple este format din versuri pornind de la 6 până la 8 silabe. Pe lângă versurile cu număr par de silabe, se găsesc de asemenea și versuri cu număr impar de silabe, de la 5 la 7 silabe.
Trăsătura comună a exemplelor analizate este legătura dintre ritmul copiilor cu textul, precum și heterometria prezentă în aproape toate exemplele notate.
Doar în câteva exemple este vorba de izometrie. Astfel, întâlnim o structură hexasilabică catalectică în exemplele „Păpărugă, rugă” (Ex.40), respectiv în cântecele „Duduloaie, loaie (Ex.42,43,44), precum și în exemplele „Cocoșăl cu bâtu gol” (Ex.31) și în „Păsărică mică-n cioc” (Ex.32,33),unde este vorba despre un octosilab acatalectic. Versurile cântecelor-formule care se scandează sunt și ele supuse schemelor ritmice cunoscute în sistemul ritmic, dar „se aseamănă rar cu stilul recitativ al adulților.” Acestui sistem ritmic i se sipun, în timpul interpretării, și exemplele cântate din această categorie.
Dacă observăm mai atent în materialul colectat, este într-adevăr vorba de câteva exemple și de variantele acestora, a căror mod de interpretare variază de la scandare la cântec și până la combinarea acestor două moduri de interpretare.
Linia melodică în majoritatea exemplelor cântate și analizate din această categorie, este silabică și extrem de simplă. De regulă aceasta se desfășoară pe tonuriasemănătoare, cu unele salturi. De obicei este vorba despre terțe mici descendente, rareori terțe majore descendente și terțe mari ascendente, care sunt o raritate.Pot fi observate și salturi precum cvarte perfecte și cvinte perfecte, unde salturile variază de la terță mare și cvartă perfectă până la cvintă perfectă. Linia melodică este adeseori cuprinsă în cadrul unei cvarte perfecte. Relațiile tonale în acveste cântece se formează întotdeauna în cadrul unei oligocordii arhaice diatonice, infrapentonale:
Este vorba despre un „sistem și pentatonie”, așa cum a fost observat de către George Breazul, iar apoi acest fapt a fost confirmat și de către Gheorghe Oprea.
Acest sistem nu este caracteristic doar pentru Oltenia, ci există în continuare și în regiuni folclorice mult mai întinse, fapt confirmat și de exemplele culese pentru această lucrare.De asemenea poate fi observat un număr semnificativ de exemple de bitonie, „ceea ce constituie acea „protocelulă formativă”- termen lansat de savantul George Breazul, potrivit lui Gheorghe Oprea.
Acest motiv melodico-ritmic este caracteristic și altor exemple aparținătoare subcategoriei analizate, precum „Iepuraș, coconaș” (Ex.35,36) și „Trei iezi, cucuiezi”(Ex.38), așa cum este arătat în următorul tabel al motivelor melodico-ritmice. Așa cum remarcă Gheorghe Oprea, în numeroase exemple culese pentru această lucrare este vorba doar despre „variante ale unui singur tip melodic, a căror structură are ca suport o cvintă perfectă… Pentatoniile (în folclorul copiilor nu reprezintă decât o treaptă în acest proces, s-ar putea chiar considera a fi unul dintre stadiile finite ale repertoriului respectiv.
Excepție fac cântecele „Iepuraș, coconaș” a căror linie melodică se desfășoară în cazul unei hexacordii cu semicadență la sfârșitul celui de-al doilea vers și cu un acord de tonică desfăcut la sfârșitul celui de-al treilea melovers, precum și varianta acestor cântece, a cărei linie melodică se desfășoară în cazul unei octave, cu caracteristici modale majore și anume: în primul și în al treilea melovers- acord de tonică desfăcut cu semicandeță la sfârșitul celui de-al doilea vers melopoetic. Excepțiile, la cântece-formule care sunt notate pe teren sub forma unei structuri muzicale dezvoltate, provin de la informatori cu educație muzicală.
Se pot observa și evidenția câteva motive melodico-ritmice de bază, care sunt caracteristice atât pentru folclorul copiilor, într-un areal extins, cât și pentru cântecele formule, în sesn restrâns. Împreună acestea reprezintă și limitări fiziologice și vocale, îndeosebi la copii mai mici. Formulele melodico-ritmice enumerate sunt prezente în majoritatea exemplelor colecționate pentru această lucarare, indiferent de vârsta informatorului. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul ca similaritățile melodice nu înseamnă neapărat că este vorba despre împrumuturi sau despre vreo influență, ci este vorba despre elemente muzicale primare, care „își au obârșia în însăși constituția psiho-fizică a omului, așa cum ne amintește Tiberiu Alexandru, iar acest lucru a fost arătat și de către Constantin Brăiloiu, în lucrarea sa despre ritmul copiilor.Prin combinarea motivelor melodico-ritmice, precum și varierea acestora se nasc mai multe variante de cântec. Acesta este un fenomen al muzicii populare vocale cu melodii stabilite (sau modele melodice) care reprezintă baza de interpretare a numeroaselor texte, avândîn mare parte aceeași structura. În ceea ce privește relația dintre muzică și text în această subcategorie folclorică se poate remarca faptul că la un anumit model melodico-ritmic sunt interpretate mai multe cântece, ceea ce am putea spune că este de asemenea un fenomen muzical-geografic.
Forma muzicală se compune din:
a. Cântece compuse dintr-o secțiunemelodică, respectiv dintr-un vers melodic:
b) Cântece compuse din două secțiuni melodice care se pot repeta de mai multe ori:
c) Cântece compuse din două secțiuni melodice diferite, care se pot repeta, iar a doua parte poate fi ușor modificată, sau poate varia:
Copiii cântă cu mare drag aceste cântece, ca și adulții de altfel. Acest lucru confirmă existența lor în repertoriul zilnic, precum și supraviețuirea cântecelor-formule în viața de zi cu zi, transmiterea lor din generație în generație pe cale orală, în ciuda influenței puternice mass-media și a stilului de viață modern. Deși copiii cântă și astăzi despre animalele care le sunt dragi, obiceiurile care însoțesc interpretarea unor cântece precum cele menționate mai sus – duduloaie, cântece pentru invocarea ploii – au dispărut complet, iar acest lucru poate fi observat și în alte părți din România.
Schimbările majore care vin odată cu tehnologiile inovatoare pun sub semnul întrebării scopul existenței omului, convingerile și credința lui, aducînd schimbări și în exprimarea lui creativă sub forma muzicii tradiționale. Totuși, indiferent de dezvoltarea tehnică și culturală care aduce schimbări structurale în viața de zi cu zi a omului, „…în studiul muzicii populare sunt încă multe întrebări care au rămas fără răspuns!” Deși, „nici cea mai bună descriere a ceea ce este inert nu poate crea o resuscitare dar, printr-o culegere de folcor, se va putea totuși simți măcar puțin din mirosul și din gustul vieții”.
V.2. Analiza melopoetică a jocurilor copiilor
Cântecele interpretate în timpul jocului conțin de la 4 versuri (Ex. 48), până la 33 de versuri. Aceste cântece sunt în mare parte cântate (Ex. 46, 48), sau interpretarea lor reprezintă o combinație între cântec și scandare. Am găsit de asemenea și exemple care se scandrează (Ex. 51, 52). În majoritatea exemplelor, silaba finală este accentuată, iar o excepție constituie exemplele cu final neaccentuat (Ex. 52).
Structura ritmică este binară, în timp ce structura ternară sub formă de triolet este un fenomen rar întâlnit (Ex. 58). Versurile nu se grupează în strofe, ci se succed. Ele conțin de la 3până la 8 silabe și foarte rar pot conține 9 silabe. Pe lângă versurile cu număr par de silabe (4,6,8), există și versuri cu număr impar de silabe (3,5,7,9).
În toate aceste exemple sunt întâlnite diferite combinații de două sau mai multe tipuri de versificare, fără vreo regulă prestabilită. Toate cântecele se supun sistemului ritmic al copiilor.
Modelele melodico-ritmice sunt compuse cele mai rar din 4 secțiuni (Ex.48, 49) până la 14 secțiuni (Ex.54). Linia melodică a acestei subcategorii este simplă și silabică (fenomenul melismatic constituie o excepție. Aceasta se desfășoară pe tonuri adiacente, cu câteva salturi, adeseori cu terțe mici descendente (Ex. 45, 46, 47, 53) și terțe mici ascendente (Ex. 45,49,53), rareori cu terțe mari descendente (Ex. 47, 48).
De asemenea pot fi remarcate și salturi mari, deseori de cvintă perfectă (Ex. 47, 48) și rareori de cvartă perfectă (Ex.45, 49) și sextă mare (Ex. 46).
Excepții sunt cântece precum „Mi-am pierdut o batistuță” (Ex.45), cântec a cărui linie melodică se compune din salturi consecutive de terță mică,terță mare și cvartă perfectă, iar mișcarea graduală a liniei melodice poate fi realizată doar în cadență. Acest lucru ne spune că este vorba cel mai probabil de o linie compusă.
„Nu te uita” (Ex.49) indică de asemenea o structură compusă, îndeosebi în ultimul vers melodic al acesteia, care are o cadență clară și prin urmare, cel mai probabil este vorba despre o linie melodică compusă. Din exemplele redate se poate concluziona că raporturile tonale din melodiile jocurilor pentru copii influențează aproape întotdeauna șirurile infrapentatonice diatonice arhaice, așa cum este și cazul subcategoriei cântecelor-formule analizate anterior:
Tetraton (Ex.47)
Tetracord (Ex.53, 54, 55)
Tetracord cu inflexiune cromatică (Ex.56)
Pentaton (Ex.48)
Pentacord (Ex.45)
Pentacord cu inflexiune cromatică (Ex.45)
Rare sunt exemplele constituite din sextacord (Ex.46,49), având în vedere faptul că este vorba despre o piesă compusă. Scandarea poate apărea în urma unor versuri cântate de mai multe ori, sau poate „înrăma” melodia cântecului copiilor (Ex.53). Nu există reguli stabile privind părțile cântate și cele scandate în această subcategorie.
Rima încrucișată constituie o excepție (Ex. 45,46).
Forma muzicală se constituie din:
Cadențele finale ale secțiunilor melodice se află cel mai adesea pe prima treaptă melodică. Excepția o constituie cadența pe:
treapta a 3-a (Ex.46, 49)
treapta a 5-a (Ex.46)
treapta a 6-a (Ex.45, 56)
O altă excepție o constituie cadența ușor melismatică pe treapta a 4-a (Ex.50).
V.3. Analiza melopoetică a cântecelor cu tematică diversă
Cântecele copiilor cu tematică deversă conțin diferite secțiuni metro-ritmice:
2 (Ex.58,59)
3 (Ex.57)
4 (Ex.62)
5 (Ex.60)
8 până la 41 de secțiuni (Ex.64), sau 74 de secțiuni metro-ritmice (Ex.65).
Este vorba despre cântece cu refren cumulati. Acestea se bazează pe versuri care sunt repetate, repetarea versurilor fiind un „principiu compozițional” de bază. Ceea ce deosebește aceste cântece este „îngrămădirea”treptată a textului, ce face ca strofa, care este „baza construcției”, să fie din ce în ce mai mare, numărul versurilor crescând proporțional.
Aceste cântece în mare parte se scandează (Ex.57-60), sunt cântate (Ex.61,63,64-68) sau mai rar interpretarea lor reprezintă o combinație între scandare și recitare. Versurile nu se grupează în strofe, ci se succed, cu excepția exemplului compus „Înfloresc grădinile”(Ex.69). Acestea conțin de la 4 până la 6,8 și 10 silabe). Foarte rar pot conține și 9 silabe sau chiar 11 silabe. Pe lângă versurile cu număr par de silabe (4,6,8,10) există și versuri cu număr impar de silabe (7 și 9).
Modelele melodico-ritmice din exemplele cântate sunt compuse din 2 secțiuni (Ex.62), 3 secțiuni sau 5 secțiuni până la 41 (Ex.64) adică 74 de secțiuni melodico- ritmice (Ex.65) unde,după cum a fost deja explicat, este vorba desprecântece cu refren cumulativ.
Spre deosebire de linia melodică comentată anterior, linia melodică a acestei subcategorii este simplă și silabică. Aceasta se desfășoară pe tonuri adiacente (rareori cu o cromatică deschisă și cu câteva salturi, adeseori cu terță mică descendentă (Ex.61-65, 67), foarte rar cu terțe mici ascendente (Ex.67). De asemenea, pot fi remarcate și salturi mai mari, deseori de cvintă perfectă (Ex.65,67). Excepții cinstituie și cântece precum „Vulpe, tu mi+ai furat gâsca”, cântec a cărui linie melodică se compune diin salturi consecutive de terță mică, terță mare (Ex.67), și cvintă perfectă, iar mișcarea graduală a liniei melodice poate fi găsită doar în cadență. Acest lucru ne spune că este vorba cel mai probabil de o melodie compusă, așa cum se vede și în cadența de la finalul celui nde-al patrulea vers melodic, unde se găsește un acord major de tonică desfăcut, precum și la sfârșitul melodiei.
„Vulpe tu mi-ai furat gâsca” (Ex.68), a cărui linie melodică, la începutul cântecului este compusă dintr-un salt de octavă (ca și la sfârșitul versului al treilea), de asemenea indică o structurp compusă.
Din exemplele redate se poate concluziona că raporturile tonale din melodiile cântecelor copiilor cu tematică diversă influențează aproape întotdeauna șirurile infrapentatonice diatonice arhaice, cu excepția exemplelor compuse sus-menționate.
Triton (Ex.61, 62)
Tetracord, respectiv (Ex.64)
Tetracord cu inflexiune cromatică (Ex.63)
Pentacord (Ex.65).
Excepție fac unele structuri muzicale mai complexe, care sugerează forme recompuse, precum exemplul „Înfloresc grădinile” (Ex.69) sau variantele cântecului „Vulpe tu mi-ai furat gâsca” (Ex.66-68).
Sirurile tonale ale acestor exemple sunt:
pentacordie tinzând spre hexacordie (Ex.69),
octavă (Ex.66-68)
În cadrul acestei subacategorii folclorice, se pot remarca câteva motive melodico-ritmice comune.
Ceea ce deosebește această categorie folclorică de altele sunt numeroasele exemple al căror mod de interpretare este scandarea (Ex.57,58). Specificul exemplelor cântate constă în combinarea motivelor ritmico-melodice și în variațiunile lor – iar în unele exemple interpretarea poate fi o combinație intre părțile interpretate și cele scandate, sau între cele interpretate și cele declamate (Ex.61,63). În toate exemplele muzicale, părțile scandate sunt declamate sunt situate după părțile cântate.
O excepție sunt cântecele cu forme compuse sau recompuse, pe care de altfel le-am menționat și mai sus (Ex.66-69), și care sunt cântate.
Forma muzicală se constituie din:
Cadențele finale ale secțiunilor melodice sunt făcute cel mai des pe rima treaptă melodică. Excepția o costituie cadența pe:
treapta a 2-a (Ex.69)
treapta a 3-a (Ex.66, 67, 69)
treapta a 4-a (Ex.67)
treapta a 5-a (Ex.65-69).
CAPITOLUL VI
VI.1. Posibilități de valorificare interdisciplinară a folclorului copiilor
Jocurile copiilor au fost mereu prezente și existența lor a fost subînțeleasă, iar despre acest lucru ne vorbesc și diferite citate dein literatura de specialitate. Întotdeauna problema clasificării folclorului copiilor a fost de actualitate: găsirea rădăcinii unei melodii a copiilor sau a unui joc de copii. Acestea întotdeauna au fost o parte esențială din procesul de creștere,iar noi, adulții, prin prisma acestei abordări romantice, din punctul de vedere al omului matur și al propriei copilării, am scris despre acest lucru, l-am interpretat și am găsit abordări istorice, etnologice, sociologice, psihologice și interdisciplinare.
Ceea ce nu ne puteam imagina nici în cele mai groaznice coșmaruri este următorul lucru: ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat jocurile de copii, adică folclorul copiilor, respectiv dacă copiii ar fi încetat să îl exercite? Un astfel de gând este înfricoșător și de neimaginat. Însă din păcate, acest gând devine tot mai mult parte din realitate. Același lucru este indicat și de datele alrmante din alte discipline științifice, precum medicina, neuroștiința și biopsihologia. Din acest motiv, considerăm că pentru viitoarele cercetări este foarte importantă menționarea colaborării dintre oamenii de știință din mai multe domenii, printre care se numără neapărat și etnomuzicologia, pedagogia preșcolară și psihologia, lingvistica, medicina și neuroștiința, pentru că astfel să accentuăm importanța folclorului copiilor pentru întreaga dezvoltare psihofizică a copiilor din ziua de azi, precum și a celor din viitoarele generații. Toți oamenii de știință din cadrul disciplinelor care se ocupă și de copii depind de fapt în mod inevitabil unii de ceilalți. Problemele care se ivesc în domeniile sus-menționate se află într-o legătură directă de cauzalitate. În vederea susținerii unei astfel de afirmații, vom prezenta numai câteva dintre lucrările științifice din domeniul medicinei și neuroștiinței, respectiv cele mai noi rezultate ale unor cercetări psihologice. Activitățile copiilor care petrec timpul numai în fața ecranelor, duc la situții în care copiii își alocă puțin timp ca sa lege prietenii cu copii de aceeași vârstă, și mai ales să practice activitățile fizice fizice solicitante cărora le-am acordat o atenție deosebită în cadrul acestei lucrări. De asemenea așa cum a fost menționat în partea introductivă a acestui studiu, schimbările la care s-a ajuns sunt foarte importante pentru a înțelege relația dintre familie și societate, și anume „schimbarea în tipul de regim economic: trecerea de la tipul agrar la cel industrial, s-a produs de la forma în care familia reprezenta un întreg productiv, până la grup familial restrâns, cu un număr de copii dintr-o familie medie este redus la doi. În cazul în care copiii nu merg la grădiniță , ci au grijă de ei bunicile sau alte femei în vârstă (și nu alți copii mai mari), raportul de comunicare al jocului se schimbă calitativ, iar astfel jocurile care provin din structuri familiale se schimbă formal atât în interiorul structurii, cât și în sistemul valoric. Potrivit modificărilor din viața familială, respectiv între membrii familiei, și micșorării numărului de membri din gospodărie, copiii au introdus în conținutul jocului variații apropiate lor (împărțirea rolurilor de tată, mamă, soră, uneori bunică, bunic, spre deosebire de jocurile din exemplele unde apar roluri de unchi, nurori, slugi etc.).
„Creierul este un organ biologic de supraviețuire și este clar că, în interacțiune cu aceasta, toate părțile corpului influențează formarea legăturilor (sinapselor) dintre celulele nervoase. În acest mod, activitățile diferite formează un număr mare de sinapse, dar este greu să dăm un răspuns precis privind suprafața pe care o ocupă fiecare abilitate. Neuroștiința indică în mod clar următoarele funcții: abilitățile motorii fine, acomodarea ochiului, vorbirea, jocurile de menținere a echilibrului și jocurile de rotație sunt semnificative pentru formarea numărului mare de sinapse. În cazul în care aceste părți ale creierului nu sunt suficient de stimulate, îndeosebi prin jocurile de copii, ele vor avea un număr redus de sinapse și este dovedit faptul că capacitățile intelectuale depind, printre altele și de numărul tottal de sinapse. Cel mai mare număr de sinapse se formează la vârsta de cinci ani. Acestea sunt argumente pentru că cea mai importantă activitate a copiilorn are lor în perioada preșcolară. Sunt deosebit de importante jocurile care au în compoziție activități fizice diferite, combinate, din rpima fază a creșterii (motorie fină, acomodare, rotație, echilibru), îndeosebi până la vârsta de 12 ani. În cazul în care diminuarea acestor structuri influențează tulburările cognitive care apar în perioada de creștere, atunci prioritară devine redarea mișcării copiilor, jocul, alergarea, săriturile, legătura cu natura, pentru a permite creierului să se dezvolte în raport cu biologia, adică în modul în care se dezvoltă de zeci de mii de ani. Dacă nu ajutăm copilul să se dezvolte optim, atunci rezultatele la testările aptitudinilor și cunoștintelor vor fi din ce în ce mai slabe.
Rezultatele similate de cercetare alarmante vin și din partea altor oameni de știință, care de asemenea avertizează ca „reducerea dramatică a posibilitățilorde joc este însoțită în mod egal de creșterea dramatică a tulburării mentale la copii. Depresia clinică și anxietatea este de 5-8 ori mai fecventă în ultimii 50 de ani. Alte studii indică faptul că copiii si-au pierdut empatia, iar narcisismul este în plină desfășurare. Există chiar și moduri de a măsura nivelul gândirii creative, iar studiile arată și sugerează că creativitatea în ultimii 30 de ahni este în continuă descreștere la toate grupurile de vârstă. Toate aceste mari schimbări, care însoțesc dispariția jocurilor, sunt exact ceea ce poate fi prevenit, știind la ce folosește jocul. Copiii nu au nevoie de mai multă școală, ci de mai multe jocuri. Dacă ne pasă de copiii noștri și de viitoarele generații, trebuie să creăm un trend, reducând copiilor copilăria. Copiilor trebuie să le fie permis să-și urmeze instinctele înnăscute pentru joacă și explorare, pentru ca astfel să poată deveni oameni inteligenți, sociali, emoționali, puternici fizic și rezistenți.
Existența jocurilor din copilărie (copilăria noastră și a copiilor noștri) a făcut să pierdem din vedere în totalitate semnificația lor psihofizică, intelectuală și emoțională, a copiilor din ziua de azi și a generatiilor umane viitoare. Dorința noastră, ca adulți, este de a supraveghea totul și de a ne amesteca în toate (chiar și în intimitatea jocurilor copiilor), și astfel să îi „protejăm” pe copiii noștri de viață însăși, respectiv să îi „ajutăm”, lucru care a adus la cele menționate anterior: tulburări mentale și fizice serioase la copii, anxietăți clinice, depresii și pierderi de empatii la copii și la creșterea narcisismului. „Reducerea drastică a posibilităților de joc este egală cu creșterea tulburărilor mentale la copii. Este ultima șansă de a reda copiilor copilăria, iar aceste studii putem să reamintim ce înseamnă jocul copiilor și ce înseamnă jocul de copii.
Este de crezut că, înmulțindu-ne și clarificându-se una pe alta, definițiile acestor legi ne vor duce spre o „preistorie a artei noastre”.Cercetarea lor nu ne azvârle în niciun caz „în afara muzicii”, ci mai curând ne plasează în inima sa.
CAPITOLUL VII
VII.1. Versificația
Pe lângă versificația adulților, copiii mai utilizează două sisteme proprii:
un sistem cantitativ, „care păstrează, probabil, urmele unui străvechi sistem lingvistic
cantități ale popoarelor care locuiau pe acest pământ…”, adică formele complexe de versuri copulative (cumulative). Această străveche tehnică poetică, cu rol principal în dezvoltarea memoriei copilului, este rar întâlnită pe teren (Ex.64,65).
Un sistem silabic (unde versurile sunt evaluate după numărul de silabe).
Sistemul versificației copilului indică următoarele caracteristici:
a) Versurile conțin de la 2-3 la 12 silabe, printre care cele mai răspândite sunt cele hexasilabice și octosilabice. Dimensiunile sunt mult mai variate decât versurile adulților.
De exemplu:
4 silabe: în-tro ba-ră (Ex.12)
5 silabe: melc, melc, cucumelc (Ex.30), Plină dă rouă, Rodu plin podu (Ex.41);
6 silabe: Într-o că-li-ma-ră, pli-nă cu cer-nea-lă (Ex. 10);
7 silabe: Una, mie, suta lei (Ex. 15);
8 silabe: Ala, bala, portocala (Ex. 2); Ș-o bu-bi-ță, go-lum-bi-ță (Ex.17);
10 silabe: u-nu, doi, tri, a-fa-ră să fii (Ex.7);
11 silabe: În ce direcție o ia acest tramvai? (Ex.19);
b) Printre versurile cu număr de silabe pare, de la 2, 4, 6 la 8, există versuri cu număr impar de silabe, de la 5, 7 la 9 silabe. „Se observă totuși predominanța unui număr par de silabe sau cuvinte accentuate: 8, 12, 14, 16, 18, 20. Preponderența numerelor pare în structura ritmică a numărătorilor reiese și din statistica întreprinsă de G. Dem. Teodorescu, ceea ce ar sugera ideea unei magii benefice. Este posibil ca această trăsătură să fie semnul vechimii textelor respective, datând din epoci arhaice, în care rolul de victimă într-un sacrificiu ritual nu era o neșansă sau un supliciu, ci un privilegiu de ordin sacral. „Aproape niciuna dintre numărătorile ajunse până la noi nu mai vorbește în mod explicit despre sacrificarea ființelor umane.
c) versurile catalectice se completează uneori cu așa-numitele silabe suplimentare, prin aceleași metode care sunt bine cunoscute în folclorul adulților.
d) versurile pot fi izometrice sau heterometrice.
e) versurile nu sunt grupate în strofe, ci se succed în funcție de rimă. Ele sunt unități autonome care sunt foarte des fracționate prin rime interioare. Este foarte răspândit tipul de 2 versuri (aa), dar și alte diferite moduri de repetări ale cuvintelor, combinări ale rimelor interioare cu cele finale etc. Este caracteristică gruparea lor în „pseudo-strofe”. După Constantin Brăiloiu, acestea par în contexte autonome, sau în cadrul altor texte, alături de alcătuiri ritmice.”
Doar în exempele compuse întâlnim o structură strofică, precum în exemplul „O babă grasă” (Ex.25), care constituie o raritate. Probabil că aceste versuri cu tematică nouă conțin elemente însușite în școală (Ex.25):
– O babă grasă,
– Ne-a chemat la masă,
– Nu știu ce ne-a dat,
– De ne-a îngrășat.
– O luară dracu,
– Ne-a stricat stomacu
– A, B, C, D,
– Ieși afară procule.
Trăsătura comună e exemplelor analizate este legătura dintre ritmul copiilor cu textul, precum și heterometria prezentă în aproape toate exemplele notate. Excepția o constituie exemplele unde este vorba de izometrie, dar care sunt rar întâlnite:
(Ex.2)
– Ala, bala, portocala,
– Ieși Gheorghiță la portiță.
– Că te-așteaptă o fetiță.
sau (Ex.3, 4)
– Din oceanul Pacefic,
– A ieșit un pește mic
– Și pe coada lui scria
– Ieși afară dumneata.
a) Formulele cu o singură rimă-monorimă. Ele încep cu inițialele numerelor cardinale de la 1 la 6, sau 10, care sunt specifice pentru numărători.
Iată unele perioade de 4 versuri monorime interesante (Ex.15):
– Una mie, suta lei,
– Ia mata pe cine vrei.
– Din grămada de purcei,
– A lu' moș Andrei.
b) Versurile plurime sunt alcătuite din cifre cărora li se alătură cuvinte, reale sau inventate, cu care rimează, după cum observă și Emilia Comișel ; Unu manu, dudumanu, tri arămiă, cătărămiă (Ex.17).
Formule construite din două părți o scurtă narațiune, apoi o intrebare terminată cu un răspuns care comportă cifre, sau alteori o culoare, un oraș, sau o țară (Ex.19)
– Pe caseta noastră,
– Trece un tranvai.
– În ce direcție o ia acest tramvai?
(Ex. 10)
– Într-o călimară,
– Plină cu cerneală,
– Ce culoare are,
– Călimara ta?
– Roșu.
– R-o-ș-u. Ai tu pe tine culoarea aceea?
– Da.
– Atunci ieși afară!
VII.2. Ritmul copiilor
Un element indispensabil în folclorul copiilor este ritmul. În istoria muzicii, ritmul este definit în diferite moduri. Toate considerentele asupra ritmului nu pot face însă abstracție de fenomenul psihofiziologic. Constantin Brăiloiu definește prin sistem ritmic „un ansamblu coerent de procedee artistice dominate de legi inteligibile, sau „un ansamblu definibil de procedee”. În cursul acestei lucrări ne vom concentra pe ritmul copiilor, ceea ce nu înseamnă că în folclorul copiilor nu întâlnim și alte ritmuri: de dans, aksak, apusean etc.
Conform spuselor renumitului muzicolog Constantin Brăiloiu: „caracterele concrete de ritmul copiilor sunt atât de aceentuate și vădite încât le recunoaștem îndată. Dispozitivul ritmic este prestabilit și se ajustează potrivit unor numeroase și variate modalități. Duratele nu provin de nici-un fel din natura silabelor. Scurtimea sau lungimea lor nu are altă justificare decât locul pe care-l ocupă. Pulsația de bază este optimea. Ritmul copiilor are la bază un număr restrâns de principii, de o mare simpliutate, însă exploatată până la limita maximă a posibilităților și, mai mult, constant acoperite prin resursele variației (aici aproape nelimitate)” .
Un lucru interesant în creația copiilor este că accentul cuvântului coincide cu accentul metric al ritmului. Doar că acest principiu nu se respectă în toate cazurile. Există și excepții pe care le vom descrie printr-un șir de exemple. Această afirmație se află în contradicție cu cele ale autorilor, cum este de exemplu Gheorghe Oprea, care afirmă mcă în numărători, „accentul cuvântului coincide cu accentul metric al ritmului; acest principiu se respectă în toate cazurile. Excepțiile de la regulă se manifestă întotdeauna în ultimul vers/ultima silabă a numărătorii, atunci când în atenția copilului care numără se ajunge la un moment crucial și la manipulare prin silabă, adică se ajunge la refacerea numărătorii de către cel care numără în favoarea sa. În acest mod se „sacrifică” chiar și accentul unui anumit cuvânt din ultimul vers al numărătorii. Modurile și mijloacele de care se folosește copilul pentru a ajunge să domine în grupul său de vârstă folosind secretul numărătorii, prin influențată prin ultima silabă manifestîndu-se atunci când copilul „sacrifică” și accentul anumitor cuvinte, indeosebi în ultimul vers.
CAPITOLUL VIII
VIII.1 Concluzie
Folclorul copiilor reprezintă o categorie folclorică vie care persistă în ciuda diferitelor influențe care îl modelează zilnic, care îl schimbă și îi modernizează conținutul. Cei care s-au ocupat cu studierea folclorului copiilor, fiind conștieți de semnificația sa, esențială pentru dezvoltarea copilului au semnalat semnificația valenței sale multifuncționale în creșterea copilului. Jocul are o semnificație polivalentă asupra dezvoltării psihice și intelectuale a copilului, iar folclorul copiilor reprezintă reflexia creativității copiilor, a imaginației, intelectului, socializării, logicii, dezvoltării limbii copilului- viitorul om la începutul secolului 21. Materialul integral colectat, înregistrat se bazează pe cercetări de teren personale, efectuate în mod repetat pe teren în perioada 1.06.2014- 1.10.2014, în 13 localități.
În procesul de colectare a materialelor muzica-folclorice au fost urmate mai multe metode științifice: metoda observării directe, metoda comparativă, metoda interviului și metoda experimentală. Materialul folcloric a fost cules prin înregistrări (audio iar cele mai recente cercetări și video), sau doar notat ca informații.Cu ocazia clasificării materialelor etnomuzicologice, mai întâi ne-am folosit de utilizarea cântecelor copiilor, funcția acestora, conținutul lor tematic și analizarea structurii muzicale a anumitor subcategorii folclorice a folclorului muzical.Numărul total de exemple muzicale colectate este 69 toate acestea se reflectă în materialul colectat.
Modul de interpretare al numărătorii depinde de factorii indispensabili atât ritmico-textuali, precum și cei nemuzicali, dar care împreună formează un întreg inseparabil. Aceste aspecte pot fi remarcate în comportamentul copiilor, preecum și în adaptarea lingvistică de care se folosește copilul, ca și în elasticitatea acestei subcategorii folclorice. Motivele care transformă textual o numărătoare (precum și alte tipuri de tradiții populare orale) au loc la nivelul conștient și inconștient al copilului. Acești factori urmăresc existența fiecărei numărători saperate și duc la transformări textuale ale acesteia, cu deosebire la transformările textuale în ultimul vers, în ultima formulă metroritmică a numărătorii. Cea mai mare problemă a cercetărilor în timpul analizării numărătorilor este limita de notare în baza a două elemente: ritmul și textul numărătorii. Cu toate acestea, aspectele care au fost remarcate că însoțesc numărătoarea sunt compuse din două serii de factori inseparabili, dar care nu pot fi notați numai prin intermedierea celor două elemente menționate.
Aspectele menționate dar și mijloacele pe care le utilizează copilul, sunt foarte importante, deoarece în mare parte determină numărătoarea ca fenomen. Transformările textuale ale numărătorilor influențează direct ritmul numărătorii, adică se ajunge la modificări ritmice ale numărătorii în ultimul vers/silabă a numărătorii. Acestea au ca scop realuzarea „victoriei” copilului care numără, mai exact „salvarea” proprie.
Numărătoarea este o ființă individuală unde fiecare din elementele acesteia și facotorii care o formează reprezintă, de fapt, organele ei vitale și fac ca fiecare numărătoare să fie unică, În această lucrare am încercat să dovedim că sonoritatea și rimul sunt doar „arme” pe care copilul le folosesște în numărătoare în scopul manipulării și care să obțină intenția proprie de a păcăli pe alt copil (discret șio teatral în același timp).
Odată rarată ocazia de a-ți trăi copilăria prin joacă și numărători, acet timp nu se mai poate întoarce,nu se mai poate recupera.
CORPUS DE MELODII
1
ALA, BALA, POTOCALA
2
DIN OCEANU-L PACEFIC
3
DIN OCEANU-L PACEFIC
4
AM O PUICĂ MĂLĂLIAȚĂ
Viorica Ionescu, 12 ani
Poiana Mare, 8.07.2014
5
AN, TAN, TINA
Rodica Crețu, 12 ani
Tatomirești 7.06.2014
6
O GĂINĂ NĂTĂTĂ
Daiana Enache, 10 ani
Mârșani, 17.06.2014
7
O GĂINĂ NĂTĂTĂ
Mariana Cană, 13 ani
Brădești, 9.07.2014
8
O GĂINĂ NĂTĂTĂ
Daiana Enache,10 ani
Mârșani, 17.06.2014
9
MERGE ANA
Andreea Șegău, 11 ani
Ișalnița, 2.07.2014
10
ÎNTR-O CĂLIMARĂ
Dorina, Mălăescu, 13 ani
Almaj 20.07.2014
11
ÎNTR-O CĂLIMARĂ
Daniel Popescu, 12 ani
Șimnic, 17.08.2014
12
ÎNTR-O BARĂ
Adriana Vancea, 12 ani
Mârșani, 5.08.2014
13
ÎNTR-UN COȘ
Diana Micșoi, 9 ani
Ișalnița 6.08.2014
14
SUS PE CASA LUI GHIORGHIȚĂ
Viorica Iordache,13 ani
Bucovăț, 8.08.2014
15
UNA MIE SUTA LEI
Dănuț Grigore, 14 ani
Mihăița, 10.08.2014
16
UNA MIA SUTA LEI
Ionuț Voicu, 12 ani
Brădești, 10.06.2014
17
UNU MAN, DUDUMAN
Daniel Ilie, 10 ani
Șimnic, 15.08.2014
18
PE O MARGINE DE LAC
Stela Catrinoi, 15 ani
Tatomirești, 2.09.2014
19
PE CASETA NOASTRĂ
Dorina Mincă, 8 ani
Ișalnița, 18.07.2014
20
UNU, DOI, TREI, PATRU, CINCI
Jenica Ciocan 10 ani
Ișalnița, 18.07.2014
21
UNU, DOI, TREI…
Gabriela Popescu, 10 ani
Almaj, 17.06.2014
22
UNU, DOI, TREI, PATRU, C'INC'I
Vasilica Jercan,9 ani
Melinești, 15.07.2014
23
O BABĂ GRASĂ
Ștefan Cazan, 10 ani
Melinști, 28.06.2014
24
AI FATĂ CU MĂRG'IĂLI'E
Cerasela Șerban, 8 ani
Bucovăț, 29.07.2014
25
O BABĂ GRASĂ
Diana Micșoi, 9 ani
Poiana Mare, 8.08.2014
26
UNU, DOI, TRE, PATRU, CINCI
Ștefania Iacob,10 ani
Tatomirești, 2.06.2014
27
CĂȚELUȘ CU PĂRUL CREȚ
Maria Simion, 8 ani
Bucovăț, 8.08.2014
28
MELC, MELC, CUCUMELC
Maria Țenovici, 11 ani
Ișalnița, 1.06.2014
29
MELC, MELC, COTOFELC
Daiana Roșca, 11 ani
Ișalnița, 6.08.2014
30
MELC, MELC, CUCUMELC
Roberta Crețu, 8ani
Almaj, 17.06.2014
31
COCOȘĂL CU BÂTU GOL
Jenica Ciocan, 10 ani
Ișalnița, 18.07.2014
32
PĂSĂRICĂ MICĂ-N CIOC
Mălăescu Dorina, 13 ani
Almaj, 20.07.2014
33
PĂSĂRICĂ MICĂ-N CIOC
Andreea Șegău, 11 ani
Ișalnița, 2.07.2014
34
IEPURAȘ, COCONAȘ
Corina Călinescu, 6 ani
Obedin 12.07.2014
35
IEPURAȘ, COCONAȘ
Daniel Ilie, 7 ani
Șimnic 15.08.2014
36
IEPURAȘ, COCONAȘ
Elena Miu, 7 ani
Melinești 10.06.2014
37
IEDZI, IEDZI, CUCUIEDZI
Aurora Bică, 8 ani
Almaj, 10.07.2014
38
TREI IEDZI CUCUIEDZI
Valentina Tănasie, 8 ani
Ișalnița, 1.06.2014
39
PĂPĂRUGĂ, RUGĂ
Lavinia Mitroi, 14 ani
Ișalnița, 1.06.2014
40
PĂPĂRUGĂ, RUGĂ
Violeta Racu, 12 ani
Dudovicești, 20.09.2014
41
PĂPĂRUGĂ, RUGĂ
Albertina Țucă, 13 ani
Șimnic, 15.08.2014
42
DUDULOAI, LOAI
Mădălina Ionescu, 12 ani
Ișalnița, 1.06.2014
43
DUDULOAIE, LOAIE
Anița Șerbu, 13 ani
Almaj 20.07.2014
44
DUDULOAIE, LOAIE
Costina Vălănescu, 12 ani
Șimnic, 12.08.2014
45
MI-AM PIERDUT O BATISTUȚĂ
Andreea Șegău, 8ani
Ișalnița, 1.06.2014
46
O PĂSĂRICĂ VINE-N ZBOR
Manuela Rotaru, 10 ani
Podari, 27.09.2014
47
COROANA E ROTUNDĂ
Lavinia Pitic, 10 ani
Poari, 27.09.2014
48
COROANA E ROTUNDĂ
Lucia Ciulei, 13 ani
Ișalnița, 18.07.2014
49
NU TE UITA
Cristiana Mălai, 15 ani
Almaj, 20.07.2014
50
O PASĂRE
Cătălina Drăgan, 9 ani
Ișalnița, 30.09.2014
51
MĂMUȚICA CU CERCEI
Speranța Cioc, 15 ani
Ișalnița 6.08.2014
52
UN PROFESOR
Roxana Duță, 12 ani
Ișalnița, 6.08.2014
53
STRADA UNIRII
Marina Gheorghe, 16 ani
Almaj 20.07.2014
54
VIN DOI DOMN'I DIN BUCUREȘTI
Alexandra Boboc, 14 ani
Ișalnița, 18.07.2014
55
VIN DOI DOMN'I DIN BUCUREȘTI
Lavinia Pădurescu, 12 ani
Almaj 20.07.2014
56
VIN DOI DOMNI DIN BUCUREȘTI
Viviana Iacob, 16 ani
Brădești, 10.06.2014
57
MOȘULE COCOȘULE
Veronica Stănescu, 9 ani
Poiana Mare, 8.07.2014
58
NICOLAIE STĂ ÎN PAIE
Nicoleta Duță, 8 ani
Obedin, 12.07.2014
59
NING'E, NING'E
Bogdan Diaconu, 8 ani
Ișalnița, 1.06.2014
60
NING'E NING'E
Ionica Rațulescu, 8 ani
Poiana Mare, 8.07.2014
61
LA POPA LA POARTĂ
Alexandra Boboc, 14 ani
Ișalnița, 18.07.2014
62
LA POPA LA POARTĂ
Marcela Banu, 11 ani
Podari, 27.09.2014
63
O PISICĂ MOARTĂ
Vasile Cârlig, 8 ani
Tatomirești, 24.09.2014
64
HAI SĂ ZÂC'EM UNA
Radu Vlădescu, 11 ani
Ișalnița, 18.07.2014
65
HAI SĂ ZÂC'EM UNA
Alexa Duță, 15 ani
Poaiana Mare 8.07.2014
66
VULPE TU MI-AI FURAT GÂSCA
Lavinia Pitic, 9 ani
Melinești, 15.07.2014
67
VULPE TU MI-AI FURAT GÂSCA
Nicoleta Duță, 8 ani
Obedin, 12.07.2014
68
VULPE TU MI-AI FURAT GÂSCA
Andra Enache, 6 ani
Melinești, 8.06.2014
69
ÎNFLORESC GRĂDINILE
Mariana Vlad, 12 ani
Mihăița 26.07.2014
Bibliografie:
Dicționar Explicativ al Limbii Române. Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998.
Dicționar de termeni muzicali. Ed. Știițifică și Enciclopedică, București, 1998.
BÂRLEA, Ovidiu: Poetică Folcloristică, Ed. Univers, București, 1979.
BRĂILOIU, Constantin: OPERE IV, Schița unei metode de folclor muzical, Ed. Compozitorilor Români, București, 1931.
BRĂILOIU, Constantin: referat Muzicologia și etnomuzicologia astăzi, Congresul național de muzicologie.
CĂLINESCU, George: Istoria muzicii române de la origini până în prezent, Ed. a II- a, Minerva, București, 1982.
CERNEA, Eugenia: Aspecte din problematica folclorului copiilor, Revista de etnografie și folclor, Tomul20, Nr.2, 1975.
CHIȚIMIA, Ion: Problema jocurilor și cântecelor de copii, în: Folcorul românesc în perspectiva comparată, Ed. Minerva, București, 1971.
COMIȘEL, Emilia: Folclorul copiilor. Studiu și antologie, Ed. Muzicală, București, 1982.
ISPIRESCU, Petre: Jocuri și jucării de copii (1889), în OPERE, vol. II, București, Ed. Minerva, 1971.
OPREA, Gheorghe: Valori perene ale culturii muzicale populare Românești; pentatonia în folclorul muzical Românesc, Ed. Litografia Academiei de muzică din București
Oprea, Gheorghe: Studii de etnomuzicologie, Ed. ALMAROM, Râmnicu Vâlcea, 2000.
GHIZELA, Sulițeanu: Kinestezia și ritmica folclorului copiilor (Contribuția psihologiei la studiul comparat al folclorului muzical), Ed. Revista de etnografie și folclor, tomul 13, nr. 3, București, 1988.
Bibliografie:
Dicționar Explicativ al Limbii Române. Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998.
Dicționar de termeni muzicali. Ed. Știițifică și Enciclopedică, București, 1998.
BÂRLEA, Ovidiu: Poetică Folcloristică, Ed. Univers, București, 1979.
BRĂILOIU, Constantin: OPERE IV, Schița unei metode de folclor muzical, Ed. Compozitorilor Români, București, 1931.
BRĂILOIU, Constantin: referat Muzicologia și etnomuzicologia astăzi, Congresul național de muzicologie.
CĂLINESCU, George: Istoria muzicii române de la origini până în prezent, Ed. a II- a, Minerva, București, 1982.
CERNEA, Eugenia: Aspecte din problematica folclorului copiilor, Revista de etnografie și folclor, Tomul20, Nr.2, 1975.
CHIȚIMIA, Ion: Problema jocurilor și cântecelor de copii, în: Folcorul românesc în perspectiva comparată, Ed. Minerva, București, 1971.
COMIȘEL, Emilia: Folclorul copiilor. Studiu și antologie, Ed. Muzicală, București, 1982.
ISPIRESCU, Petre: Jocuri și jucării de copii (1889), în OPERE, vol. II, București, Ed. Minerva, 1971.
OPREA, Gheorghe: Valori perene ale culturii muzicale populare Românești; pentatonia în folclorul muzical Românesc, Ed. Litografia Academiei de muzică din București
Oprea, Gheorghe: Studii de etnomuzicologie, Ed. ALMAROM, Râmnicu Vâlcea, 2000.
GHIZELA, Sulițeanu: Kinestezia și ritmica folclorului copiilor (Contribuția psihologiei la studiul comparat al folclorului muzical), Ed. Revista de etnografie și folclor, tomul 13, nr. 3, București, 1988.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Consideratii Despre Folclorul Copiilor Numaratorile (ID: 154002)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.