Conditia Intelectualului In Romanele Lui Marin Preda Intre Iluziile Personale Si Presiunea Factorului Politic

Condiția intelectualului în romanele lui Marin Preda: între iluziile personale și presiunea factorului politic

Marin Preda este unul din marii noștri scriitori de după război. Consacrarea i-a venit odată cu publicarea în anul 1955 a primului volum din romanul Moromeții, considerat de toți criticii o capodoperă.

Marin Preda a trăit și a scris într-o perioadă a istoriei noastre când tot ce ținea de cultură era trecut prin filtrul ideologiei socialiste, fiind strict controlat de autoritățile vremii. Despre acest obsedant deceniu marele prozator scria: „în acest deceniu s-a produs un teribil șoc de conștiință. Ceea ce s-a trăit atunci abia urmează să se scrie și, să se scrie lucruri care nu s-au scris niciodată în literatura română, lucruri revelatoare, pe care eu am încrederea că cei care le-au trăit le vor scrie”. Istoria acestui deceniu va face obiectul romanelor sale Moromeții vol. II și Cel mai iubit dintre pământeni.

Opera lui Marin Preda a stat permanent în atenția criticilor și istoricilor literari, care i-au dedicat numeroase studii extrem de serioase. Unul dintre cei mai avizați cunoscători ai operei lui Marin Preda este criticul și istoricul literar Eugen Simion, care la un an de la moartea marelui prozator a publicat volumul omagial Timpul n-a mai avut răbdare. Volumul conține eseuri, documente, file de jurnal ș.a. prin care se evocă viața și personalitatea scriitorului. Eugen Simion numește Cel mai iubit dintre pământeni romanul „total”: „Nu roman – fluviu (…), nici roman – ciclic (…), ci roman total: romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin.”

Romanul dezvoltă mai multe direcții tematice: tema erotică, tema politicului (a obsedantului deceniu), tema creației, tema istoriei, tema libertății, tema destinului ș.a. acestea antrenând în desfașurarea lor variate tipologii umane. Semnificațiile profunde ale romanului pot fi înțelese analizând experiențele erotice ale protagonistului. ,,Victor Petrini consumă patru experiențe erotice esențiale, fiecare coincidentă nu numai cu o anumită vârstă a conștiinței sale, ci și cu o bine determinată circumstanță istorico-socială. La capătul lor, personajul accede la înțelegerea arbitrarului care domină existența. Din coincidența acestor experiențe afective cu tipurile de realitate de care protagonistul ia act în diferite secvențe ale existenței sale se alcătuiește dimensiunea metafizică a romanului.”

In Prefața romanului lui Marin Preda, Eugen Simion afirma: ,,Cel mai iubit dintre pământeni este rodul unor lecturi intense și profunde și, prin numărul mare de idei pe care le pune în discuție, poate fi socotit un roman intelectual. Meditația devine o formă a epicului (un epic al intelectualului), noțiunile curente de fericire, iubire, existență, autoritate, putere, familie trec prin mintea unor indivizi care exercită profesiuni intelectuale (filosofi, scriitori, istorici) și fac din speculație bucuria existenței lor.”

Cu romanul Cel mai iubit dintre pământeni Marin Preda atinge maturitatea artistică, realizând tipul de roman subiectiv în care dezvoltă problematica intelectualului inadaptat. În forul interior al protagonistului se da o luptă pentru găsirea echilibrului prin confesiune, iertare și iubire. Victor Petrini trăiește evenimentele epocii sale, reflectând asupra destinului său, dar și al celor din jurul său. Titlul romanului sugerează faptul că iubirea este o virtute prin care omul se redescoperă și îl regăsește pe Dumnezeu. Intelectualul pe care îl întruchipeză Petrini este un luptăor singuratic, trece prin experiențe și situații limită din care pare să iasă învingător. Latura umană a protagonistului reiese din faptul că acesta are și calități și defecte. Romanul lui Marin Preda este o meditație asupra destinului, mai exact a destinului intelectualului într-o societate care promovează ideile socialiste, noul regim ajuns la putere. Într-un regim de dictatură orice om care gândește trebuie distrus, fizic, moral, social; prin urmare intelectualul Victor Petrini este dat afară din postul de asistent universitar, de la catedra de filosofie. Romanul reflecta o lume în care sunt promovate nonvalorile (caloriferistul, care ia locul marelui poet și filosof, dentistul Vaintrub care îl înlocuiește pe decan ș.a.). Autorul eseului ,,Era ticaloșilor” va face închisoare politica din cauza unor cuvinte răstălmacite dintr-o scrisoare primită din străinătate.

Victor Petrini a trecut prin experiențe foarte dureroase, politica regimului fiind suprimarea oricărui individ cu gândirea liberă, dar structura sa intelectuală puternică îl salvează; în acest sens Eugen Simion nota: „Destinul îl lovește de mai multe ori, însă înfrângerile nu-l împing spre negația valorilor și nu-i sălbăticesc sufletul. Victor Petrini atinge, într-o lume confuză, condiția tragicului, pentru că nu se îndoiește de puterea spiritului de a rămâne demn și necruțător în suferință. Iubirile și întâmplările absurde îl aruncă în brațele deznădejdii și ale oroarei, spiritul îi dă însă forța să treacă prin ele, nu netulburat (…), ci nelimitat și lucid, luciditatea fiind forma demnității sale.”

Eroul este pasionat de lectură, de filosofie: „Multe dintre ele mă făceau să mă gândesc cum de nu-mi dădusem seama până atunci că aceste cărți nu-mi cereau nici mai mult, nici mai puțin decât să le acord zile, ani din viața mea; le citeam din nevoia imperioasă de acumulare, îngrămădind peste sufletul meu viu cunoștințe (…)”.

Valorile umane, prietenia, dreptatea, iubirea nu mai sunt valabile sau capătă un alt înțeles. ,,Se produce o formidabilă ruptură la nivel psihic care-l aruncă pe individ într-o criză de profunzime, căci i s-a luat totul și nu i s-a dat nimic în schimb. Smulsă din solul vechilor ei credințe morale în care se simțea bine înfiptă și dată pradă furtunilor, biata ființă umană devine jucăria destinului din care încearcă zadarnic să se salveze fizic, dar mai ales moral, apărindu-și cu desperare puțina putere spirituală care i-a mai rămas, căci materia neluminată de spirit naște monștri… “ C. Ivănescu spunea despre Petrini, că pentru acesta moartea ajunsese să fie banală, deoarece, ți se pot întâmpla lucruri mai rele decât moartea, de exemplu umilința și degradarea morală. In accepția sa, ființa fizică nu poate supraviețui dacă nu este în acord cu ființa morală.

În comunism intelectualii reprezentau o categorie cu un statut aparte. ,, În romanul Cel mai iubit dintre pământeni discuțiile intelectualilor fac un adevărat rechizitoriu al politicii comuniste: viitorul intelectualilor e în institute de cercetare, lor nu li se dă voie să facă politică așa cum au făcut marii intelectuali ai țării: Maiorescu, Petre Carp sau Iorga și vor primi cel mult funcții de decor. Victor Petrini vorbește despre dreptul inalienabil al intelectualului la libertatea gândirii, fapt care, în practică desființează rolul instituției cenzurii. Argumentele lui sunt luate din clasicii marxismului, pe care personajele lui Preda îi cunosc foarte bine. Arătând că realitatea încalcă principiile textelor sacre ale comunismului, demonstrația personajului acuză un sistem politic alienat. Romanul vorbește despre distrugerea valorilor și înlocuirea lor cu false valori girate politic.“

Încrezător în propriile puteri și convins că totul poate fi modificat după placul său, Victor Petrini va ajunge să plătească pentru ,,nesupunerea” sa cu câțiva ani de închisoare și de muncă silnică.

Ajuns în închisoare (pentru a doua oară) în urma unei crime involuntare (îl aruncă în prapastie pe Pencea) Victor Petrini iși scrie romanul vieții, arată criticul Eugen Simion, ,,cu sentimentul că o carte este un fenomen tot atât de miraculos și fatal ca și celelalte fenomene mari ale existenței : nașterea, moartea… Înfrânt în viața socială, înfrânt de mai multe ori in iubire, filozoful, care nu încetează să se gândească la gnoză și la noua lui religie, află în scriitură o bucurie recuperatoare. Realizarea în spirit, sugerează naratorul , poate fi șansa noastră.” Criticul consideră că toate încercările prin care trece Petrini se datorează firii incapabile de compromis a acestuia. Pe langă acest fapt, mai intervine și imperfecțiunea sistemului social (acțiunea romanului se desfășoară în obsedantul deceniu al VI-lea) în care ,,individul este sacrificat nu o dată în favoarea unei false acțiuni istorice.”

Romanul se încheie cu urmatoarele cuvinte: „Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire , al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nici nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică și să renască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricând: … dacă dragoste nu e, nimic nu e!…”

În romanele sale, Marin Preda a fost preocupat de raportul omului cu istoria , încercând să afle în ce măsură individul poate să tină piept istoriei. Analizând romanele acestuia, Ruslan Vascan e în măsură sa dea răspunsul: ,,nimeni nu poate depăși condiția umană care e supusă în mod fatal circumstanțelor; capacitățile omului de a lua măsuri pentru a-și schimba destinul sunt limitate și încercările în aceste sens sunt inutile; istoria e necruțătoare și nepărtinitoare.” Dând exemplul lui Ilie Moromete (Moromeții) și a lui Victor Petrini (Cel mai iubit dintre pământeni), autorul e de părere că aceștia ,,au trăit drama neputinței umane în fața unor evenimente care pur și simplu nu au ținut cont de existența lor. Lui Moromete ca țăran i se cerea să dispară explicându-i-se că el este <<ultimul țăran din lume>>, iar Petrini se identifică cu o <<jucărie a sorții>>”. ,,Că tu vii și-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem… Și de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispari, nu eu?”

Moromete poate fi considerat un tăran filosof, fiind înclinat către meditație și studierea lumii înconjurătoare, așa cum reiese chiar de la începutul romanului: „Moromete stătea pe stănoaga podiștei și se uita peste drum. Stătea degeaba, nu se uita în mod deosebit, dar pe fața lui se vedea că n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva…”

Criticul Mihai Ungheanu afirma că: „Dacă lăsăm prejudecățile de-o parte, vom recunoaște sub flanelul rupt în coate și pălăria revopsită de praful câmpiei Dunării dacă nu un autentic intelectual, cel puțin un om deprins în mod natural cu operațiile intelectuale.”

,,Personajul Ilie Moromete și filozoful Zenon din Eleea au unele trăsături comune. Și mai are ceva Moromete, fără de care nici vechii greci nu ar fi putut pune  vreodată bazele filozofiei: independența în gândire. Libertatea intelectuală este un drept la care eroul nostru, după cum o afirmă în ultimele sale clipe, nu a renunțat niciodată de-a lungul vieții. Or, acest tip de libertate se află în strânsă legătură cu libertatea de exprimare, adevăr pe care Moromete l-a înțeles pe deplin, alegând să-și exprime întotdeauna punctul de vedere (incomod sau nu), măcar sub forma ironiei (mai mult sau mai puțin socratică), neîngrădit de dogme religioase ori regimuri politice.”

Inteligența ascuțită, ironia, spiritul jucăuș cu care privește oamenii, logica lui interioară individualizează protagonistul romanului. Ilie Moromete (al cărui prototip este tatăl său, Todor Călărașu) nu seamănă cu nici un alt personaj din literatura noastră sau cea universală, este unul dintre acele personaje rare care ajunge să creeze un tip. “Originalitatea lui Ilie Moromete vine din modul în care un spirit inventiv, creator, transformă existența într-un spectacol. De pe stănoaga podiștei sau de pe prispa casei, Moromete privește lumea cu un ochi pătrunzător, semnificant, în întamplările cele mai simple, el descoperă ceva deosebit, o notă înveselitoare, o lumină care pentru ceilalți nu se aprinde.”

Cu referire la Ilie Moromete, care simte pericolul dispariției lumii vechi, înstrăinarea de tradiții și de lumea satului, criticul Andrei Grigor afirma: „Deși prins dureros în vârtejul și fatalitatea istoriei, tot ce poate face este să ofere până la capăt un exemplu moral: <<Până în ultima clipă omul e dator să țină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine știe ce-o să se aleagă de el.>>”

Ilie Moromete considera ca cheia libertății și demnității umane este libertatea și independența spiritului: „Domnule, l-am auzit că îi spune doctorului, eu totdeauna am dus o viață independentă!"

Fiul lui Ilie, Niculae Moromete devine activist de partid nu pentru că era un susținător al ideologiei comuniste ci pentru că, întrevede în această alternativă o cale prin care iși putea afla propriul eu. (,, – Eu imi caut eul meu”.) El nu vede în comunism o religie care își propune să facă lumea mai bună, așa cum îi este sugerat de către notar ci pentru că altă soluție nu vede:

,, Noi venim cu o religie nouă, zise notarul practic, așezandu-se mai bine in fotoliu, cu umerii mai aproape, să poată fi auzit mai bine. (…) Am să-ți spun în ce constă această religie(…) și sunt convins că vei deveni nu primul apostol, fiindcă nu vei fi primul, dar unul dintre cei mai buni”.

Discuțiile dintre Moromete și fiul său Niculae, devenit activist de partid, au semnificația unei confruntări între două concepții de viață, între doua civilizații. ,,Monologul său interior ne sugerează drama sufletească a personajului, prapastia dintre el și o lume care îi conditionează neîncetat felul de a fi, care încearcă să-i impună un alt cod existențial decât cel pe care și l-a construit singur. El nu se împacă cu gândul ca rostul lui în lume a fost greșit și că tăranul “trebuie sa dispară.”

Suportând rigorile cenzurii comuniste, Ilie Moromete are nostalgia libertății de altădată, a întâlnirilor de la fierarul Iocan. Daca înainte puteau să discute politică ți să zică ce vor despre rege fără să suporte vreo consecință, venirea comuniștilor la putere le interzice orice libertate de exprimare. În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu arăta: ,,Deși continuă să discute politică împreună cu prietenii lui liberali (nu în poiana fierăriei, ci în cerdacul casei, adunările publice fiind interzise în comunism), Moromete este umbra celui de odinioară. Se uită la fel de curios în jur, dar înțelege prea puțin din ce se petrece. Oamenii s-au schimbat. Satul nu mai este același. Moromete e tot mai rar ironic și tot mai des întunecat.”

Ilie Moromete este în final învins de sistem. Ca individ care s-a opus istoriei, el ,,este pedepsit și supus pieirii. Imaginea degradantă a unui Moromete neputincios și plimbat pe roabă pare a fi o imagine <<oferită special>> drept exemplu celorlalți care vor îndrăzni să urmeze aceeași cale.” ,,Aveam o roabă și l-a pus pe tata în ea și uite așa l-a dus pană acasă. Să fi văzut cum stătea tata cu capul ridicat și se uita pe drum. Și Sande zice: „iți place, bâtule, să te plimbi așa pe drum?" „Îmi place, mă, Sande, zice, numai ăleia bătrane nu-i place și nu vrea să mă lase! Ea crede că n-o să ajungă și ea ca mine!"

Voicu Bugariu în Existențe ironice.Personajele lui Marin Preda considera ca Marin Preda ,,tinde sa construiasca o viziune a lumii dominata de răspunderile morale ale intelectualității față de diversele contorsionări aberante ale istoriei.”

Bibliografie:

Bugariu,Voicu, Existențe ironice. Personajele lui Marin Preda, Editura LiterNet, 2006.

Buica,Elena, Marin Preda, http://www.observatorul.com.

Cileaga,Ilie, Alta opinie despre ,,Morometii”, http://www.romlit.ro/alt_opinie_despre_moromeii.

Grigor,Andrei, Romanele lui Marin Preda, Ed. Aula, Brașov, 2003.

Ioana,Nicolae, Literatura română postbelică și contemporană, Galați, 2011.

Ivănescu,Cezar, Revelația vieții, Luceafărul, 24 mai 1980, http://in-memoriam-cezar-ivanescu.

Manolescu, Nicolae, Istoria critica a literaturii romane, http://www.romlit.ro/revizuiri_-marin_preda_5_august_1922-16_mai_1980.

Munteanu, Cristinel, Ilie Moromete-filozoful.Un argument,

https://www.academia.edu/10139816/Ilie_Moromete_-_filozoful._Un_argument.

Preda, Marin, Creație și morală, ediție îngrijită de Victor Crăciun și Corneliu Popescu, Prefață și note de Victor Crăciun, Editura Cartea Românească, București, 1989.

Preda,Marin, Moromeții, vol. I, Ed. Cartex Serv, Oradea, 2003.

Pușcașiu, Dana Elena, Romanul conștiinței etice în perioada comunistă, Teză de doctorat, Oradea, 2010.

Simion,Eugen, În Prefață la Marin Preda, Cel mai  iubit dintre pământeni, Ed. Literatura artistică, Chișinău, 1990.

Simion, Eugen, Scriitori romani de azi, David &Litera, 1998, vol.II, p.190.

Ungheanu, Mihai, Marin Preda, Vocație și Aspirație, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Amarcord, Timișoara, 2002.

Vascan,Ruslan, Structuri intelectuale in proza lui Marin Preda, https://ruslanvascan.wordpress.com.