Conceptia Homerica Asupra Transmigratiei Sufletelor

Concepția homerică asupra transmigrației sufletelor

“Forma exterioară a lumii elene a încetat să existe ; spiritul ei este nemuritor. Ce a fost o dată trăit cu toată intensitatea în viața și în gîndirea oamenilor nu mai poate fi nimicit, ci trăiește mai departe o viață a spiritului, se bucură, intrat în viața spirituală a omenirii, de un anume fel de nemurire. Izvorul gîndirii grecești nu țîșnește în viața oamenirii mereu cu aceeași forță și întotdeauna în același loc. El nu seacă însă niciodată, disipare pentru a reapărea, se ascunde pentru a ieși din nou la lumină. Desinunt ista, non pereunt”

Cu aceste cuvinte isi incheie Erwin Rohde lucrarea inchinata spiritualitatii grecilor antici, credintelor despre viata si moarte a unei lumi “care se sfarseste, fara a pieri de tot”.Vom urmari doar o parte a acestei lucrari si anume conceptia despre suflet in poemele homerice, precum si ce se credea despre viata pe lumea cealalta in religia orfica, aceasta trasand lucrurile care despart pentru ca apoi sa reuneasca cele doua conceptii despre lume, despre viata si despre moarte, la care se face referire.

Meditatia asupra vietii, asupra sufletului, este una dintre preocuparile fundamentale ale omului grec.Faptul ca zeii opresc doar pentru ei o existenta fara dureri, nu il face sa “isi intoarca privirile de la viata”.Omul grec nu refuza pariul pe care il are cu sine si cu lumea, de a se gandi la conditia si la soarta “sufletului”,a suflarii care il insufleteste pe el odata cu intreaga lume.Grija pentru suflet este prezenta in poemele homerice, mai précis grija pentru calatoria sa in imperiul lui Hades, dup ce paraseste corpul pe care l-a insufletit.Incercarea elenistului german din capitolul despre conceptia homerica asupra sortii sufletului dupa ce paraseste trupul ramas neinsufletit, este de a combate intelegerea devenita loc comun in epoca, cum ca Homer ar nega viata de dupa moarte.E.Rohde arata ca adevarata conceptie, singura care poate fi acceptata si gandita este ca sufletul supravietuieste mortii, caci altfel Homer nu ar fi descris drumul sufletului in Imparatia lui Hades si a “infricosatoarei Persefona”.Sufletul(psyche) isi recapata conditia proprie abia dupa ce paraseste corpul neinsufletit, pentru care a fost ca un “oaspete strain”.Omul are o dubla ipostaza,o imagine vizibila si una invizibila, sufletul fiind imaginea sa invizibila.Aceasta credinta este specifica poemelor homerice,precum si tuturor poemelor asa numite “primitive”. “O, zei, este deci adevărat că și în sălașul lui Hades mai există sufletul (psyche) și umbra omului, dar fără diafragmă",spune unul dintre personaje in Iliada, intarind ideea existentei unei duble ipostaze a omului, precum si ca sufletul este active atata timp cat insufleteste corpul doar in vise.

Sintagma cu nenumarate ocurente in poemele homerice”psyche a parasit trupul”, constituie premise unei alte discutii, anume unde s-a aflat, in ce parte a corpului pana cand l-a parasit.Ce se intampla cu psyche dupa ce a parasit trupul, ci nu atat timp cat l-a insufletit aceasta va fi liantul celor doua conceptii religioase, anume homerica si orfica.In analiza conceptiei orfice ne vom baza in special pe capitolul intitulat “Misterele de la Eleusis-Cum era imaginata viata pe lumea cealalta”.Noutatea fundamentala adusa de aceasta religie de mistere in lumea greaca este credinta ca dupa moarte intr-un anumit fel sufletele isi pastreaza “vitalitatea, constiinta si puterea”,si ca”isi mentin inca legaturi cu locuintele lor de pe pamant”.Aceasta este una dintre diferentele dintre cele doua modele eschatologice(Homeric si orfic),anume ca in religia orfica exista credinta unei legaturi neintrerupte intre psyche si trupul pe care l-a locuit.Lui Homer ii era straina o astfel de presupozitie si nu gasim nici o ocurenta a acestei idei in poemele sale.Pentru el sufletul odata ce a parasit trupul nu se mai intoarce, intre cele doua producandu-se o rupture ireparabila.Ca sufletul pastreaza legatura cu locuinta sa de pe pamant, inseamna a admite ideea reciclarii sufletelor, preluata si de Platon in “Timaios”, si combatuta de Aristotel in “De anima”.Aceasta ar fi, mostenirea ideii orfice de pastrare a legaturii intre psyche si trup, chiar si dupa moarte, care implica in mod necesar ideea reciclarii sufletelor, a existentei unui numar finit de suflete.

Grija pentru suflet se manifesta si in plan material, dupa moarte unui membru al familiei, rudele in cadrul unui ceremonial cinstesc sufletul celui disparut.Aceasta este insa si o forma de aparare, nascuta din teama de “lumea de dincolo”, de “imparatia lui Hades”.Drumul lui psyche este prezentat ca o calatorie a unui om viu: “dar cum ajung sufletele acolo ? Se presupunea că, părăsind împotriva vrerii trupul și „plîngîn-du-și soarta", sufletul se îndreaptă plutind, fără a mai opune rezistență, spre Hades, dispare pentru totdeauna, după mistuirea trupului prin foc, în bezna Erebului.”,aceasta in poemele homerice.

Devenita religia protejata la Atena,cultul orfic in suburbiile Atenei isi tine ceremonialul sacru de cinstire a sufletelor moarte, si promite participantilor o viata fericita si vesnica(acesta din urma intrucat admite ideea reciclarii sufletelor, a existentei acestora intr-un numar finit: “Făgăduiala unei vieți veșnice și fericite este cea care i-a atras timp de secole pe participanții la sărbătorile eleusine ; nicăieri, altundeva nu le era făcută în chip atît de categoric și de credibil. Obligația de a păstra secretul asupra misterelor se referea în mod evident la cu totul altceva decît la acest bun suprem de care sperau să se bucure cei ce se inițiau la Eleusis. Despre el toți vorbesc în gura mare ; în același timp, toate mărturiile concordînd în această privință atît de precis și nelăsînd nici o umbră de îndoială, trebuie să admitem că, prin ceremoniile secrete, făgăduiala aceasta nu mai rămînea pentru credincios doar o presimțire sau o presupunere, ci căpăta contururi precise, devenea o certitudine”

Principala diferenta intre modelul eschatologic homeric si cel orfic este ca ultimul promite participantilor la ceremonialul sacru o viata vesnica si fericita, aceasta intrucat admite pastrarea legaturii sufletului cu locuinta sa de pe pamant, in timp ce din poemele homerice rezulta ca sufletul este pentru corp “doar un oaspete strain”,si odata ajuns in Hades, el nu se mai poate intoarce niciodata, este rupt pentru totdeauna de sufletul caruia i-a dat viata, de sufletul pe care l-a insufletit

Din punct de vedere al istoriei gandirii, modelul eschatologic orfic este mult mai productive, el producand o tema fundamentala de gandire si anume daca exista reciclarea, transmigratia sufletelor si daca ele exista sau nu intr-un numar finit.