Clasic Si Modern In Predarea Invatarea Si Evaluarea Romanului Sadovenian In Gimnaziu
CLASIC ȘI MODERN ÎN PREDAREA – ÎNVĂȚAREA ȘI EVALUAREA ROMANULUI SADOVENIAN ÎN GIMNAZIU
Cuprins
Argument (motivarea temei, scopul lucrării, metoda de lucru)
Demersul teoretic
Capitolul I: Perspective asupra conceptului de roman
I. 1. Delimitarea noțiunii de roman
I. 2. Teoretizarea romanului
I. 3. Romanul în programele de gimnaziu
Capitolul II: Tipologia romanului sadovenian
II. 1. Direcții, stiluri
II. 2. Teme ale universului sadovenian
II. 3. Limbajul lui Sadoveanu
Capitolul III: Receptarea critică a romanului sadovenian
III. 1. Receptarea critică în epocă a romanului sadovenian
III. 2. Receptarea critică în contemporaneitate a romanului sadovenian
Capitolul IV: BALTAGUL, FRAȚII JDERI –studiu analitic
Demersul practic-aplicativ
Capitolul I: Analiza manualelor alternative din perspective receptării romanului Baltagul
Capitolul II: Metode tradiționale de predare-învățare specifice literaturii române. Aplicații
Capitolul III: Metode moderne de predare-învățare specifice literaturii române. Aplicații
Capitolul IV: Metode clasice și moderne de evaluare – aplicație la romanele Baltagul și Frații Jderi
Capitolul V: Cercetarea psihopedagogică
V. 1. Formularea ipotezei
V. 2. Obiectivele cercetării
V. 3. Diagnosticarea. Eșantionarea
V. 3. 1. Metode de culegere a datelor cercetării
V. 3. 2. Analiza rezultatelor
V. 3. 3. Măsuri de remediere
Concluzii
Bibliografie
Anexe (teste, planificare calendaristică și pe unități, proiect didactic)
“Luat în totalitate, Mihail Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă .”
(George Călinescu)
ARGUMENT
În întreaga sa activitate didactică, profesorul de limba și literatura română are în permanență misiunea de a fi preocupat de formarea elevilor săi în spiritul unor valori autentice ale literaturii naționale. Programele școlare în vigoare recomandă în acest sens selectarea textelor de studiu în așa fel încât să respecte criteriile valoric-estetic și formativ și, nu în ultimul rând, să permită adecvarea la vârsta și la interesele elevilor. De asemenea, curriculumul de limba și literatura română pentru clasele a V-a – a VIII-a, ca și pentru învățământul liceal, se bazează pe modelul comunicativ-funcțional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al comunicării și al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare a competenței de comunicare a elevilor. În mod concret, dezvoltarea competențelor de comunicare, adică utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, se realizează prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare, cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei școlare. De aceea, considerăm că opera sadoveniană, prin complexitatea sa la nivel tematic, dar și din perspectiva modelului de limbă artistică nuanțată și rafinată pe care l-a creat marele prozator, ne oferă șansa unei abordări consitente atât la nivel științific, prin studiul atât de ofertant al operei, cât și la nivel metodic, prin posibilitatea de a valorifica în demersul didactic o varietate de metode și procedee de predare –învățare și evaluare.
Prin tema aleasă, Clasic și modern în predarea – învățarea și evaluarea romanului sadovenian în gimnaziu, am avut în vedere reliefarea atât a termenului de clasic, în sensul exemplar și monumental al operei sadoveniene, cât și a celui de modern, justificat de continua revalorificare și recitire critică pe care o propune și o permite textul sadovenian. Din perspectivă metodică, cei doi termeni înglobează două tipuri de demers didactic, tradițional și modern, privite separat, dar și complementar, în încercarea de a construi un model viabil și eficient al predării-învățării și evaluării.
Numeroasele abordări ale scriitorului M. Sadoveanu aduc în prim plan viața și opera în mod tradițional, nesesizând că, din cauza rutinei de predare-învățare-evaluare, tindem să pierdem din vedere frumusețea textului literar, a cărui valoare trebuie corelată cu idealul estetic al actualității.
Sadoveanu rămâne modern în măsura în care știm să-l ,,accesăm” pentru a-l aduce mai aproape de inimile unor adolescenți pentru care actul de a citi devine actul de participare la originar. Este imperativă, în contextul general, o cercetare concretă pentru identificarea unor metode și strategii potrivite, stimulative, de receptare a romanului lui Mihail Sadoveanu în gimnaziu, precum:
– formularea unor finalități clare de proiectare și realizare a procesului de predare-învățare-evaluare pentru implementarea unor strategii de lectură simpatetică;
– realizarea unor concepte aplicative eficiente de proiectare și realizare a receptării operei lui Mihail Sadoveanu în gimnaziu, în vederea înlăturării deficiențelor unor finalități și pentru formularea competențelor comunicative/ literare.
– repere teoretico-aplicative de re-conceptualizare a operei lui Mihail Sadoveanu, astfel încât aceasta să fie în domeniu, în funcție de achizițiile știițifice și demersurile practice, dar și în funcție de nevoile de formare-dezvoltare comunicativă și literară a elevilor contemporani.
Propunem și un set de obiective generale:
– sistematizarea modelelor conceptuale de stimulare a receptării textului literar și raportarea la practica școlară;
– re-definirea competențelor școlare de înțelegere/ comprehensiune a textului literar;
– elaborarea unui sistem de metode de stimulare a receptării textului literar sadovenian;
– elaborarea unui model/ sistem de evaluare a metodelor clasice și moderne de stimulare a receptării textului literar, în principal a romanelor lui Mihail Sadoveanu;
– stabilirea cadrului de referințe pentru proiectarea și aplicarea sistemului de metode de stimulare a receptării operei lui Sadoveanu;
– validarea prin experiment a metodelor clasice și modern identificate și utilizate;
– analiza și interpretarea datelor obtinute prin experiment, sistematizarea rezultatelor cercetării, formularea concluziilor generale și recomandărilor practice.
M. Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distinctă în literatura română și cea universală. Este un realist cu viziune romantică și un romantic care aduce detalii ca un realist, un contemplativ. ,,El are realismul unui Balzac și melancolia unui romantic.” (G. Călinescu). Cărțile sale sunt acei dascăli tăcuți, dar omniscienți, care pot educa ființa umană de la vârsta copilăriei până la cea a senectuții. Epoca în care scrie Sadoveanu este epoca marelui roman realist , dar și a romanului modern.
Având în vedere recomandările Ministerului Educației Naționale prevăzute în Programa pentru disciplina limba și literatura română (clasele V-VIII), care insistă asupra faptului că ,,disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaștere“ și „pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare”, încercăm prin lucrarea de față să construim un set de activități complementare care să stimuleze interesul elevilor de gimnaziu pentru lectura operelor lui Mihail Sadoveanu, texte care rebuie să respecte următoarele criterii: valoric-estetic, formativ și de adecvare la vârstă.
Lucrarea este structurată în două părți importante. În prima parte voi urmări, mai întâi, să surprind diferitele perspective asupra unei specii literare atât de complexe și de greu de definit cum este romanul, sintetizând opinii ale exegezei universale ( R.-M Alberes sau Marthe Robert), dar și a celei românești (Nicolae Manolescu sau Eugen Simion). De asemenea, voi prezenta și perspectiva didactică asupra speciei, așa cum se reflectă ea în sugestiile oferite de programele școlare.
Mai apoi, voi prezenta sintetic opera romanescă sadoveniană, urmărind posibile clasificări, aspectele tematice și stilistice, dar și demonstrarea sfericității acesteia, relevată de reluarea tematică, de rafinarea limbajului și de conturarea unui model narativ unitar.
În capitolul destinat receptării critice a romanului sadovenian, vom urmări să demonstrăm că valoroasa sa operă n-a putut fi ignorată de niciunul dintre criticii mari sau autori de istorii literare ori de exegeze ale romanescului, nici de contemporanii scriitorului (George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Tudor Vianu, Ov. Crohmălniceanu etc.), nici de contemporanii noștri (Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu ș.a.).
Ținând cont de particularitățile de vârstă ale elevilor de gimnaziu, de interesele și preocupările lor, dar și de calitatea de capodoperă literară care poate fi atribuită romanelor Baltagul și Frații Jderi, am ales cele două cărți pentru un studiu analitic detaliat care să urmărească temele, modelul narativ, construcția personajelor și calitatea stilului artistic, precum și deschiderea spre multiple interpretări.
În partea a doua, cea practic-aplicativă, vom detalia activitățile de cercetare implementate la Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu”, Dorobanți, în vederea aplicării metodelor clasice și moderne în predarea-învățarea și evaluarea romanului sadovenian în gimnaziu. Am considerat oportună o analiză a manualelor alternative din perspectiva romanului sadovenian, deoarece acestea reprezintă un material flexibil de lucru, pus la dispoziția elevului, dar pe care profesorul îl alege în funcție de mai multe criterii: adecvarea la conținut, atractivitate, accesibilitate, varietatea activităților de instruire și evaluare propuse, rigoarea științifică.
Capitolele destinate prezentării metodelor de studiu specifice literaturii, dar și cel destinat evaluării, vor conține un preambul teoretic ce sintetizează diferitele lucrări de specialitate indicate în bibliografie, la care se adaugă aplicații și exemplificări ale procesului instructiv ce valorifică romanul sadovenian. Printre metodele clasice sau tradiționale ne-au reținut atenția: expunerea, problematizarea, conversația, exercițiul, lucrul cu manualul, iar printre cele moderne se numără: dezbaterea, brainstormingul, pălăriile gânditoare, ș.a. În ceea ce privește evaluarea, am avut în vedere diferitele ei forme (orală, scrisă, internă, externă, inițială, formativă și sumativă), cât și variatele modalități de realizare (teste cu itemi diferiți, evaluări orale după o grilă de evaluare, proiecte și portofolii etc.).
Demersul teoretic
Capitolul I: Perspective asupra conceptului de roman
I. 1. Delimitarea noțiunii de roman
Fascinația pe care o exercită romanul asupra specialiștilor din domeniul literaturii nu își pierde din intensitate, în ciuda proliferării studiilor care propun fie riguroase descrieri și analize ale discursului narativ, fie teorii seducatoare privind geneza și evoluția genului. Numeroasele discipline care studiază literatura (istoria și critica literară, poetica, naratologia) s-au întâlnit în preocuparea comună de a defini romanul, statutul estetic și poetica genului, natura discursului narativ, relațiile cu istoria și societatea, raportul dintre povestire și discurs sau funcționarea specifică a narativității în diversele forme romanești.
În literatură romanul ocupă un loc important, diversitatea formelor sale fiind influențată de epocile culturale și de evoluția gândirii umane. Ideea aceasta este subliniată de importanți cercetători ai genului. Astfel, Toma Pavel notează că ,,în fiecare epocă romanul intră în relație cu orizontul gândirii extraliterare”. Există o diversitate de materiale documentare referitoare la roman și la originea diferitelor sale variante, dar dificultatea acestei specii literare ridică încă probleme teoreticienilor literari, ei manifestând reținere în definirea unor trăsături ale romanului. Mihail Bahtin observă că definițiile romanului consemnate de romancierii înșiși în prefețe ale operelor lor sunt interesante, iar romanul este ,,singurul gen în devenire, încă necristalizat”, ideea fiind întărită și de către Georg Lukács. Același teoretician, Mihail Bahtin, remarcă faptul că geneza și devenirea romanului ,,au loc la lumina zilei istoriei”. Romanul are forța de anticipare a evoluției ulterioare a întregii literaturi și contribuie la înnoirea celorlalte genuri, le ,,convertește la imperfecțiune”.
În ceea ce privește definirea romanului, există, în acest moment, numeroase definiții elaborate de către teoreticieni. Mihail Bahtin privește romanul ca pe un ,,fenomen pluristilistic, plurilingual și plurivocal”, un ansamblu de limbaje care exprimă diversitatea socială a unei epoci. Edward Morgen Forster consideră că romanul este ,,o operă de imaginație, în proză, de o oarecare întindere”, însă această dimensiune trebuie să depășească 50 000 de cuvinte. Același Forster, consideră că romanul ,,e o povestire”, în sensul că narează evenimentele într-o anumită succesiune temporală. După Georg Lukács, este o formă nouă, apărută în locul eliberat prin dispariția epopeii, strâns legată de existență. O definiție concisă oferă teoreticianul Wolfgang Kayser: ,,povestirea despre lumea particulară (pe un ton particular) se numește roman”. Forța romanului e conferită de fantezie, de ficțiune, deși se cere respectat principiul verosimilității. În Dicționarul de termeni literari, romanul este definit drept ,,o mare formă epică în proză, deschisă modificărilor de structură și îmbogățirilor de conținut”, atrăgându-se atenția că această definiție evoluează în paralel cu istoria sa.
Romanul ia naștere din armonia dintre spiritul de observație și inventivitate. Este o sumă a tuturor observațiilor autorului asupra totalității existenței umane. Orice acțiune se desfășoară într-un timp și descrie un spațiu. Romanul e însăși ,,viața povestită”, deci se poate ajunge, prin intermediul său, la o judecată asupra vieții. Georg Lukács completează teoria lui Thibaudet, demonstrând că nu e obligatorie delimitarea totalității vieții, că obiectul romanului poate fi doar o pasiune, un fragment de existență; adept al teoriei lui Friedrich Nietzsche privitoare la dispariția zeilor în epoca modernă, Lukács privește romanul drept ,,epopeea lumii părăsite de zei”.
În studiul său, Romanul: de la teorii la analize (2002), Gilles Philippe fixează secolul al XII-lea ca punct de plecare pentru existența termenului roman, deși acesta desemna fie dialectul vorbit în nordul Franței, fie povestirile în versuri, în limba franceză, pentru ca, începând cu secolul al XIV-lea, termenul să ajungă să desemneze și povestirea în proză și abia în secolul al XVI-lea să capete sensul modern pe care îl are astăzi.
Un alt aspect important surprins de același cercetător este faptul că ,,romanul este singura specie literară cu o evoluție aproape întotdeauna însoțită de o producție critică importantă, fie că aceasta este reprezentată de reflecția romancierilor înșiși asupra propriei opere, în încercarea de a-și defini locul în istoria genului și de a-și impune un ideal estetic, fie că este vorba de reflecția analiștilor asupra romanului, aceștia propunându-și să surprindă textul romanesc din mai multe perspective: definire, apariție, tipologie, povestire, personaj, punct de vedere narativ ș.a.”
Pentru orice specialist în domeniul literaturii, abordarea speciilor literare, în speță și a romanului, presupune atât o privire diacronică ce are drept scop stabilirea unei evoluții, a limitelor sau a determinărilor de ordin istoric (curente, tendințe, programe teoretice, școli literare etc, continuități și rupturi), cât și o privire sincronică, adeseori comparativă și analitică.
Dacă în cazul literaturii europene delimitarea momentului de început al romanului, în sensul modern al termenului, aduce în discuție fie numele lui Cervantes, prin Don Quijote, deci secolul al XVI-lea, fie pe cel al lui Daniel Defoe cu al său Robinson Crusoe (1749), în cazul literaturii române, decalajul este unul semnificativ atât în privința datei apariției, cât și în ceea ce privește relevanța speciei prin raportare la numărul de producții romanești.
Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până la 1989 surprinde o evoluție a speciei din această perspectivă. Pornind de la această lucrare, cercetătorul Ion Simuț punctează câteva aspecte importante, de la momentul apariției romanului lui Dimitrie Cantemir, lucrare excepțională, dar fără ecouri în planul evoluției imediate a speciei și până în 1974:
,,Romanul lui Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ne apare cu totul stingher în 1705, anul elaborării lui, urmat de o pauză de 140 de ani. Nimic semnificativ nu se întâmplă în istoria genului la noi până la 1848. Pașoptismul a adus și în acest domeniu o deschidere europeană a gustului public. Ion Ghica și Mihail Kogălniceanu sunt pionierii notorii ai romanului românesc […] Iată o diagramă a productivității romanului în primii săi ani: 1853 – un roman; 1854 – niciunul; 1855 – două romane terminate, trei foiletoane fragmentare și un bruion rămas în manuscris; 1856 – nimic; 1857 – un roman și un fragment; 1858 – trei romane și un fragment; 1859 – nimic; 1860 – un roman; 1861 – un roman și două foiletoane; 1862 – patru romane și un foileton, primul an bunicel; 1863 – trei foiletoane, două continuări și două romane întregi, dar unul e Ciocoii vechi și noi de N. Filimon. […] 1873 e un an mai frumos cu Dridri de V. Alecsandri, Mihai Vereanu de Iacob Negruzzi, intrarea lui I. Slavici cu foiletonul Revoluția din Pârlești, plus alte câteva titluri cu nume modeste, dar cel mai semnificativ de semnalat e profesionalizarea primului nostru romancier productiv, N. D. Popescu, evident, în categoria unei literaturi de consum, grevată pe teme istorice și haiducești. Creștem de la un ritm de șase-șapte intrări […], dar o productivitate simțitor mărită peste douăzeci de romane nu avem decât începând cu anul 1920. De o adevărată epocă a romanului nu putem vorbi decât după această dată, când sesizăm diversificarea temelor, a tipurilor de narațiune și a publicului. După aproximativ 30 de volume pe an în 1930-1932, vârful prolificității epice este atins în intervalul 1933-1937, cu un număr în urcare de la 60 la 80-85 de romane (luând de astă dată în seamă numai volumele).
În 1948, an de șoc și groază pentru literatura română, apar abia 11 romane, ca în 1892 sau ca înainte de Primul Război, în 1914-1915; în 1949, tot așa, iar până în 1955 numărul de 15 romane e o limită aproape de netrecut. Creșterea merge în anii următori treptat peste 20 de titluri, 30 sunt atinse în 1961, în 1964 suntem la 40 de volume apărute, ca în timpul celui de-al Doilea Război, în 1967 – la 50. Nivelul anilor 1933-1937 e atins cantitativ nu și valoric în anii 1968-1970 (când numărul romanelor crește brusc la 80 și ușor peste). În 1971 este depășită pentru prima dată în istoria romanului românesc suma de o sută de romane apărute într-un an. În 1972 scade misterios (consecință probabilă a tezelor din iulie 1971) cu 20 de titluri, în 1973 numai cu zece față de 1971, ce poate deveni un an de referință istorică, iar în 1974 crește din nou peste sută.”
Statistica realializată de Ion Simuț evidențiază faptul că evoluția romanului românesc a fost condiționată și de aspectele istorice, politice și culturale care au jucat un rol important în societatea românească, pornind de la avântul revoluționar al momentului 1848, trecând prin perioada de mari prefaceri de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acesteia urmâmdu-i fecunda epocă interbelică, întreruptă brutal de schimbarea politică de după 1948 și instalarea regimului comunist cu efectele sale distrugătoare, inclusiv asupra literaturii, și relativa relaxare din deceniile șapte și opt.
Problema definirii romanului a constituit o piatră de încercare pentru cercetătorii care au nutrit ambiția de a găsi acele criterii, constante sau invariabile după care o operă literară este roman sau nu. O trecere în revistă a mai multor definiții ilustrează dificultatea de a surprinde cu exactitate această noțiune. Astfel, romanul a fost definit ca : ,,Narațiune epică în proză, de întindere mare, cu conținut complex care reflectă evenimente, episoade, fenomene ale vieții în dezvoltare ( într-un interval mare de timp)". (DLRM, 1958, 724); ,,specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice." (DEX, 1)
I. 2. Teoretizarea romanului
Atunci când sunt lipsiți de constrângerile definirii și analizează romanul pornind de la resorturi mai subtile precum tentația omului de a povesti, dorința de a da existenței haotice un sens, raportarea la realitate etc., teoreticienii sau romancierii înșiși oferă o imagine nuanțată asupra romanului.
Pentru R.-M. Alberes ,,Romanul este un substitut al morții: vrea să fixeze un destin, oricare-ar fi, dar să-l fixeze în sfârșit!…", iar despre romanul modern afirmă că este ,,o creație literară care se folosește de o povestire pentru a exprima altceva […] Deoarece romanul continuă să reprezinte totalitatea omului modern, de la el trebuie să așteptăm totul […] Omul occidental, luând drept pretext ficțiunea imaginativă, a vrut să plaseze ce avea mai bun în el însuși, adică expresia banală a nevoilor sale și expresia elevată a destinului său.”
Dificultatea definirii romanului și imposibilitatea identificării unor criterii unice, aplicabile tuturor operelor susceptibile de a fi sau în mod curent numite roman, o determină pe cercetătoarea Marthe Robert să răspundă la întrbarea ,,De ce există roman?”Legând ,,creația romanescă de un stadiu de dezvoltare psihologică a copilului descris de Freud într-un text cu titlul interesant, Romanul nevrozelor (1909)” , Marthe Robert propune două mari tipologii romanești: ,,romanele bastardului realist care vrea să-și impună voința asupra lumii existente […] : avem aici romanele realismului social și psihologic. Întâlnim, pe de altă parte romanele copilului găsit care vine dintr-o altă lume și e un străin aici: spre deosebire de bastard, el ocolește lupta prin fugă, prin recrearea unei lumi pe gustul său: avem aici robinsoniadele, romanele fantastice sau imaginare.”
Critica românească a înregistrat și ea luări de poziție în legătură cu romanul autohton. Deși studiile consacrate speciei își propun să răspundă, mai degrabă la întrebarea ,,Cum este romanul?”, ele au avut menirea de a trasa direcții și de a orienta lectura operelor romanești de-a lungul timpului.
Primele încercări serioase de teoretizare a romanului la noi aparțin, în opinia lui Nicolae Manolescu, lui Radu Ionescu care, în scrisoarea ce însoțea romanul său Don Juanii de București reușește să dea pentru prima dată, lucrul cel mai temeinic scris la noi despre roman.”
Întrucât specia literară romanul a apărut târziu la noi, se pot întâlni opinii notabile despre roman la sfârșitul secolului al IX-lea: Titu Maiorescu, Duiuliu Zamfirescu, Constantin Mille, Nicolae Iorga.
În anul 1919, Garabet Ibrăileanu, în studiul Creație și analiză, diferențiază tipul de roman care pune accentul pe întâmplări și personaje obiectivate de romanul care reliefează analiza cauzelor psihice ale reacțiilor umane.
În lucrarea Istoria literaturii române contemporane. 1900-1937, E. Lovinescu insistă asupra renunțării la discursul conotativ balcanic, pledând pentru practicarea unui discurs denotativ, de origine europeană, logic, rațional, dezvoltându-se odată cu cuceririle științifice ale Renașterii și ale Iluminismului raționalist.
Astfel, romanul românesc din perioada interbelică reușește să se sincronizeze cu romanul european, urmând aceleași repere, învingându-și complexele mai vechi și afirmându-și, totodată, modul propriu de a fi.
În perioada interbelică, romanul românesc se sincronizează valoric și ca mod de creație cu operele românești, europene și universale ( Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu), iar stilul confesiv de jurnal literar, bazat pe o literatură a trăirilor autentice, a fost adoptat de Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian.
Eugen Simion subliniază că „scriind opera, ceva se petrece și în viața creatorului. Biografia lui se deschide în urma actului de a scrie, spre un viitor tot atît de fabulos, necunoscut. Biografia recuperează un trecut (o viață), îmbogățește un prezent și transformă – în mod sigur transformă – existența unui individ. Nu-i o vorbă în vînt că eul care scrie modifică, nu știm cu precizie cît și cum, dar modifică, eul care trăiește.”
Receptarea critică a romanului a cunoscut de-a lungul timpului mai multe direcții, în funcție de punctele de vedere exprimate de către specialiști, adesea divergente sau complementare, care nu au făcut decât să demonstreze încă o dată complexitatea acestei specii literare. Fiecare profesor de limba și literatura română, luând în considerare propria formare și experiențele sale de lectură, aderă total sau parțial la unele dintre aceste perspective și, chiar dacă în gimnaziu principiul adecvării la vârsta elevilor nu recomandă utilizarea unui limbaj prea abstract, totuși, elemente ale acestor direcții se vor regăsi adaptate și în demersurile didactice, în funcție de programe și de metodologia recomandată.
Analizând aceste direcții de cercetare critică aplicată romanului, Gilles Philippe evidențiază existența unei duble dihotomii a receptării acestei specii: cea diacronică, a ,,vechii critici”, caracterizată prin rigoare filosofică și dogmatism literar absolut și ,,noua critică”, născută după al Doilea Război Mondial, ca reacție la tradiția academică.
Pe de altă parte, criticul Nicolae Manolescu ia în considerare și critica sincronică, înțelegând aici analizele externe ale literaturii (raporturile literaturii cu istoria, societatea și celelalte arte) și analizele interne (stilistică, retorică, naratologică, etc.)
Dintre perspectivele vechii critici, autorul Gilles Philippe eunumeră:
,,-o tendință psihologizantă, moștenită de la Charles Augustin Sainte-Beuve: opera literară trebuie pusă în relație cu personalitatea creatorului;
-o tendință sociologizantă, moștenită de la Hippolyte Taine: opera literară trebuie situată în context, fapt ce va permite revederea ,,determinismelor” multiple ce au condiționat-o:
-o tendință istoricizantă moștenită de la Ernest Renan: opera literară nu are valoare estetică decât pentru momentul istoric ce a produs-o; dacă totuși ea mai interesează, e doar ca mărturie a unui timp apus.”
Noua critică privește textul ca pe un obiect în sine, iar descrierea lui nu poate fi realizată decât cu ajutorul unor instrumente specifice. Respingând vechea tradiție universitară și mai ales sub impulsurile majore venite din Franța, noile tendințe ale criticii literare se pot grupa astfel:
Critica sociologică […] de inspiarație marxistă (G. Lukacs, L. Goldman). Formele și temele romanești sunt gândite ca efecte ale interacțiunii între forțe istorice, economice, sociale.
Critica psihanalitică […] își propune să descopere în roman prezența unor pulsiuni ale inconștientului. Psihocritica lui Charles Mauron își propune să parcurgă drumul invers de la metaforele obsedante ale textului la un mit personal originar.
Critica tematică […] prin explorări exacte ale tematicii unui autor, Bachelard și emulii săi […] studiază modalitatea unică prin care imaginația reconstruiește realul.
Critica formală […]descoperă în roman că este un gen autonom […] care încearcă, cel dintâi, să reconcilieze literatura și realitatea. […] Izvorât din cultura popular medievală, romanul exprimă pătrunderea râsului (satiră, parodie, comic…) în spațiul închis al literaturii. […] Școala franceză (Tzvetan Todorov, Roland Bhartes, Gerard Genette, Julia Cristeva…). Este, de departe școala cea mai importantă. Ea a avut aceeași evoluție cu a științelor limbii de la structuralismul saussurian și descoperirea formalismului rus, până la reînnoirea abordărilor stilistice și la lucrările actuale în domeniul enunțării și al lingvisticii textuale.
Pentru această școală, romanul a fost un teren de cercetare privilegiat (povestire, personaj, timp, punct de vedere…)”.
I. 3. Romanul în programele de gimnaziu
Analizând programele de gimnaziu, putem obseva, pornind de la tipurile de activități indicate, că autorii acestor documente aderă la critica formală propusă de școala franceză. Recomandările metodologice de receptare a mesajului scris din textele literare impun și tipurile de activități : ,,exerciții de identificare a diferențelor dintre opera epică și cea lirică, dintre textele literare și cele nonliterare etc.; exerciții de identificare și de interpretarea unor procedee de expresivitate artistică; exerciții de sesizare a valorii expresive a unităților lexico-semantice, a categoriilor morfologice și sintactice într-un text etc.”
Din perspectivă metodico-didactică, studiul romanului în gimnaziu trebuie privit și analizat în ansamblul abordării mai largi a textului epic, așa cum prevăd programele în vigoare. Urmărind ,,dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale disciplinei: Lectură, Elemente de construcție a comunicării și Practica rațională și funcțională a limbii “., acestea orientează studiul textului narativ prin respectarea câtorva criterii: ,,[…] vor fi incluse în mod obligatoriu și fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române […] Se sugerează ca textul să nu depășească, de regulă, două pagini. Din textele mai lungi pot fi oferite fragmente semnificative, lectura integrală urmând a constitui obiect al lecturii personale a elevilor […] Aceste texte trebuie să respecte diferitele criterii, valoric-estetic, formativ, de adecvare la vârsta elevilor.”
Sintetizând demersul impus de programele de gimnaziu în fiecare an de studiu până în clasa a VIII-a, când romanul este specie obligatorie, putem observa că textul epic este abordat progresiv.
În clasa a V-a, receptarea mesajului scris din textele literare epice se concentrează asupra identificării ideilor principale și secundare, observarea raportului dintre realitate și literatură, recunoașterea modurilor de expunere (narațiune, descriere și dialog), orientarea înțelegerii textului prin întrebări specifice: ,,ce”, se povestește (ce se întâmplă, care este acțiunea relatată), ,,cine” ia parte la acțiune (personaje, trăsături fizice și morale ale personajelor), ,,cine” povestește (naratorul). În mod logic și respectând criteriul adecvării la vârsta elevilor, abordarea textului epic la nivelul speciilor literare pornește de la proza scurtă, schița și basmul. La nivel stilistic, personificarea, comparația, enumerația și repetiția sunt figurile de stil pe care elevii trebuie să le recunoască și despre care, alături de modurile de expunere și personaje, trebuie să facă aprecieri personale.
Următorul an de studiu privește receptarea mesajului scris din textele literare narative prin raportarea la următoarele elemente: acțiune, participanți la acțiune, timpul și spațiul în care se petrec evenimentele. Structura și compoziția operei epice sunt analizate din perspectiva momentelor subiectului. De asemenea, se pune accentul pe caracteristicile operelor epice, elevii fiind familiarizați cu noțiunile de narațiune la persoana a III-a și la persoana I, instanțele comunicării narative sunt privite în triada autor-narator-personaj, iar în studiul modurilor de expunere se face trecerea de la simpla identificare la aprecieri asupra rolului acestora în interiorul operei epice: rolul dialogului și al descrierii în narațiune, portretul literar și dialogul ca mijloc de caracterizare a personajelor. În ceea ce privește producerea de mesaje scrise, se urmărește formarea competențelor de redactare a unui rezumat sau a unei povestiri, pornind inclusiv de la textele epice studiate.
În clasa a VII-a, la algoritmul receptării textului epic sunt adăugate modalitățile de caracterizare a personajului, noțiunile de gen și specie, comentarea semnificației titlului, redactarea propriu-zisă a caracterizării de personaj, iar ca specie epică nouă elevii iau contact cu nuvela.
În clasa a VIII-a, când este studiat romanul, (conform programei schimbate în anul școlar 2014-2015, romanul redevine specia literară obligatorie pentru Evaluarea Națională), se pune accentul pe construirea discursului oral plecând de la o temă dată, iar conținuturile asociate de programă formării acestei competențe vizează formularea ideilor ponind de la această temă, caracterizarea de personaj, rezumarea textelor citite, dar și prezentarea caracteristicilor textelor studiate, ilustrative pentru genurile și speciile literare.
Înțelegerea unui text literar epic concentrează demersul de predare-învățare și evaluare asupra elementelor de structură a textelor narative și a relațiilor dintre personaje.Trăsăturile celor trei genuri literare sunt studiate atât separat cât și prin comparație.
La nivelul mesajului operei literare, atenția este îndreptată asupra identificării valorilor etice și culturale pe care le vehiculează aceasta și pe marginea cărora elevii sunt îndrumați să-și exprime împresii, atitudini și preferințe.
Competențele de producere a mesajului scris din perspectiva genului epic sunt completate cu redactări de texte care să ilustreză trăsăturile speciilor și genurilor literare studiate, precum și comentarea unor secvențe din operele studiate sau la prima vedere, pe baza unor cerințe date (elemente de structură, figuri de stil etc.)
Conchizând, până la sfârșitul gimnaziului, elevii sunt familiarizați cu speciile epice, cunosc structura operei literare epice, sunt capabili să identifice idei principale și secundare, să redacteze rezumate, caracterizări și scurte comentarii, să identifice moduri de expunere și să sesizeze rolul acestora în structurarea operei epice, instanțele comunicării narative și tipuri de narațiune. Studiul romanului înseamnă, în fond, o privire totalizatoare a activităților de receptare a epicului, făcând trecerea spre moduri de receptare, înțelegere și interpretare mai complexe, specifice următorului ciclu de învățământ- liceul.
În manualele de Limba și literatura română de la gimnaziu, opera sadoveniană este familiarizată elevilor anual. Astfel, în manualul de clasa a V-a de la Editura Petrion, elevii studiază povestirea Domnu Trandafir, în clasa a VI-a, manualul de la editura All prezintă textul Vestitorii, în clasa a VII-a, editura All, este prezentat un fragment din Anii de ucenicie, iar în clasa a VIII-a, manualul de la editura Humanitas îi inițiază pe elevi în tainele romanului Baltagul.
Pe lângă lecțiile din manual, elevii parcurg anual, în mod obligatoriu, o listă de lecturi suplimentare, care include și alte opere sadoveniene, aceste lecturi sunt evaluate la sfârșitul fiecărui semestru, elevii primind note la caietul de lecturi suplimentare.
În anul școlar 2014 – 2015, la disciplina de opțional cu titlul Invitație la lectură, elevii de clasa a VII-a vor studia romanele Baltagul și Frații Jderi, cu scopul de a descoperi noua specie literară: romanul.
Capitolul II. Tipologia romanului sadovenian
II. 1. Direcții, stiluri
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX.
Opera sa se poate grupa în cîteva faze care aparțin unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică, reflectată în romane, precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
În perioada interbelică, specia narativă amplă romanul cunoaște o dezvoltare fără precedent. Diverse modele epice românești și străine, orientări tematice, tipuri narative imprimă evoluția romanului între tradițional și modern, între ionic și doric, între perspectiva narativă omniscientă, obiectivă și relativizarea ei în romanul modern subiectiv, între mimesis și autenticitate.
Epoca în care scrie Sadoveanu este epoca marelui roman realist, dar și a romanului modern. În conștiința vremii se distingeau: Maupassant, Zola, Flaubert, Turgheniev, Gogol, dar apăruseră și Kafka, Proust, Joyce, Musil, Thomas Mann. M. Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distinctă în literatura română și universală. Acest creator are multe similitudini cu alți mari scriitori de la noi (Eminescu, Creangă, Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga), a căror operă s-a impus în mod diferit în conștiința publicului și a criticii literare. „Natură excepțională, debitul producției lui se poate asemăna cu al unui fluviu ale cărei ape nu secătuiesc niciodată, necunoscând perioade de secetă”.
Romanul este conceptualizat în volumul Arca lui Noe al lui Nicolae Manolescu pe baza a trei modele principale ale genului, intitulate metaforic de marele critic – doric, ionic și corintic. Distincțiile dintre autor și narator, punct de vedere (perspectivă) și narațiune, determină tipul de roman.
Romanul corintic înfățișează o vârstă a ironiei. Ludicul, ironia, mitul, absurdul sunt caracteristici ale stilului corintic. Romanul se reflectă pe el însuși, vocea care narează este impersonală. Ambiguitatea și alegoria susțin universul romanului corintic.
„Prin Creanga de aur, Ostrovul lupilor și Divanul persian , Sadoveanu este unul din primii autori români de romane corintice, în care realismul este înlocuit de parabola morală sau de alegoria filosofică. În Creanga de aur, Ostrovul lupilor și Divanul Persian cartea pare să inspire viața, oferindu-i un model armonios de a fi: lumea poate fi citită și descifrată; alfabetul ei este rațional. “
„Distingem în romanul sadovenian trei momente care sunt, până la un punct, similare cu vârstele romanului național din prima jumătate a acestui secol. Înainte de Întâiul Război, romanele tânărului Sadoveanu sunt romantice, sentimentale și ideologice, ca ale lui Alexandru Vlahuță, Traian Demetrescu și ale sămănătoriștilor. Îndată după aceea, Sadoveanu se lasă atras de realismul căruia Ibrăileanu și ulterior G. Călinescu îi vor spune balzacianism, și scrie câteva romane de acest tip pentru care nu are aptitudini, dar între care trebuie să numărăm o capodoperă: Baltagul. Toată proza noastră din deceniul al treilea și o bună parte din aceea a deceniului următor va merge pe linia acestui realism (care e funciar altceva decăt naturalismul rebrenian), teoretizat în 1933 de G.Călinescu împotriva lui Proust. “
Curentul cultural literar relism apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Franța, ca reacție la tendințele romantice de evadare din prezent/realitate, ca ripostă față de stilul entuziast-patetic, față de tendința de idealizare, optând pentru obiectivitate. Printre principiile estetice specifice acestui curent se numără: construirea unui univers fictiv analog realității, susținut de legitățile sociale și de coordonatele psihologice ale omului; concentrarea asupra relității imediate, cotidiene; reliefarea tuturor aspectelor realității, inclusiv răul, urâtul, printr-o observație lucidă; surprinderea mediului social ca factor explicativ al evoluției sau al comportamentelor personajelor; personajele sunt tipuri, reunind trăsăturile unor categorii umane largi, ele sunt înfățișate în evoluție, dezvăluindu-și complexitatea; iluzia realității în felul de a vorbi al personajelor; evaluarea etică a faptelor și a personajelor. ,,Orientarea tematică specifică speciilor acestui tip de curent cultural literar o reprezintă problematica socială și psihologică, tema parvenirii, tipul arivistului.”
Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distinctă, ,,un realist cu viziune romantică și un romantic care aduce detalii de realist, un contemplative pasionat și un milos fără milă.” Până la izbucnirea Primului Război Mondial, fecunditatea debutului a rămas constantă: în fiecare an au apărut, sub semnătura prozatorului, cel puțin un volum de povestiri, pe lângă alte scrieri, printre care traduceri, note și impresii. După Primul Război Mondial, se relevă marea personalitate a scriitorului. Între diferitele tendințe literare și diversele formule narative moderne ce s-au manifestat în ipostaza interbelică, Sadoveanu a rămas egal cu sine însuși, monumental prin viziune și originalitate, în spiritual tradiției și specificității noastre naționale. ,,Situată, cronologic, în perioada interbelică și aflată la confluența mai multor curente literare (semănătorismul, romantismul eroic, realismul liric și mitologic), această operă relevă un creator profund: mai apropiat de Anatole France decât de Proust sau de A. Gide, vizionar al istoriei ca Lev Tolstoi, magic și misterios ca și Goethe și poet al naturii ca Chateaubriand, Sadoveanu și-a câștigat un loc unic în literatura română: cel mai mare povestitor-artist al nostru a scris povestiri și romane – toate alcătuind un edificiu monumental a cărui trasătură fundamentală o constituie întoarcerea la tiparele originare.”
,,O orientare în opera lui este destul de dificilă pentru cititor, care nu știe de unde să-nceapă și unde să poposească; povestitor abundent, evocator strălucit, poet de mare suflu, inspirația lui a îmbrățișat atâtea aspecte ale vieții naționale; viața țăranului și a târgovețului, viața boierimii și a figurilor caracteristice din trecutul nostru, natura, sub toate înfățișările ei (codrul, apele, șesurile), anotimpurile și diferitele momente ale nopții și ale zilei, realitatea și fantasticul, viața cotidiană și viața eroică și aventuroasă, pasiunile violente și amintirile nostalgice, degradările și înălțările omului, moravurile ancestrale și cele de anumită epocă istorică, o anume blândețe și idilă, ca și întâmplările viforoase străbat paginile nenumărate ale cărților lui M. Sadoveanu.”
,,Mihail Sadoveanu se relevă ca un rapsod al timpului de odinioară, reconstituind o epocă îndepartată nu prin rigoarea documentului, ci prin evocarea atmosferei trecutului, îmbinând liricul cu epicul. Considerat cel mai prolific scriitor din literatura română, Sadoveanu a publicat peste 100 de volume în lunga sa carieră și a rămas fidel, dincolo de schimbările majore din literatura timpului, aceluiași stil și aceleiași tematici.”
Tematica operei sale (istoria, natura, viata socială) , multitudinea speciilor abordate (roman, povestire, schiță, nuvelă, memorialistică etc.) și volumul de opere publicate îi conferă calitatea de scriitor complet. Nicolae Manolescu îl încadrează, ca stil, între Neculce și Creangă, cu ascendență în Maupassant, Zola, Turgheniev, Sienkiewicz: ,,a fost marcat profund de Flaubert și Balzac, și aproape deloc de Stendhal; are afinități cu Dickens, mai puțin cu Thomas Hardy, deși îl citea și îl iubea; cu Turgheniev și Sienkiewicz […] Continuă deci linia realismului sentimental și a naturalismului descriptiv.”
Are un debut unic în literatura română, lansându-se, în 1904, cu patru cărți deodată. Evoluția operei sale poate fi urmărită pe parcursul a trei etape, în care scriitorul abordează o tematică unitară, cu deschideri către folclor, natură și problematică socială.
În prima etapă domină viziunea lirică; acum prozatorul cultivă cu precădere proza peisagistică, își dezvăluie pasiunea pentru mediul rural și lansează conceptul de fals pescuit și falsă vânătoare, prilej pentru a contempla natura ca realitate paradisiacă. Deși apar note idilizante, sămănatoriste și poporaniste, trăsăturile realiste ale operelor se concretizează în evocarea vieții țăranești, a conflictelor sociale, a dramelor oamenilor simpli. Observând componenta realistă a operei sadoveniene, G. Călinescu arată: ,,Niciodată n-a intrat în opera unui scriitor mai mult din Univers". Textele care se încadrează în această direcție sunt: Dumbrava minunată, Țara de dincolo de negură, Împărăția apelor, Maria Sa Puiul Pădurii, Nopțile de Sânziene, Valea Frumoasei, Ochi de urs, Ostrovul lupilor, Nada florilor etc.
A doua etapă este situată între cele două Războaie Mondiale și cuprinde opera de vârf a scriitorului, concretizată în primul rând în romanele istorice : Creanga de aur, Frații Jderi, Nicoară Potcoavă, Neamul Șoimăreștilor, Nunta Domniței Ruxanda, Zodia Cancerului etc. Sadoveanu construiește în frescă, panoramic. Nu se rețin neapărat figurile monumentale, dar se obține o imagine colorată, de epocă. Personajele istorice, deși desfășoară adevarate energii, se supun destinului și dispar (Nicoară Potcoavă), altele sunt înfățișate ca adevărați exponenți ai colectivității reprezentate de răzeșime (Tudor Șoimaru). Există la acești eroi elanuri justițiare, toți fiind animați de un puternic sentiment al dreptății, o magnifică ilustrare a forței morale în această societate tradițională (Cozma Răcoare).
Dacă Slavici și Rebreanu au surprins satul și țăranul în plin proces de pătrundere a relațiilor capitaliste, de modernizare și emancipare, Sadoveanu descrie retragerea țăranilor din fața civilizației, pe fondul unui profund sentiment al dezrădacinarii. Eroii săi sunt oameni singuratici – păstori, vânători, pescari, răzeși – care au o atitudine ostilă față de modernitate. Țăranul sadovenian este un exemplu de statornicie, după modelul naturii cu care este în comuniune. Protestul lor în fața nedreptăților sociale, atunci când nu ia forma revoltei directe, constă în retragerea în locuri izolate, pentru a-și păstra puritatea și umanitatea. ,,Eroii au o << taină >> pe care nu știu s-o exprime , care-I sbuciumă și-i duce la iuți gesture crunte, după care rămân mereu întunecați și-ntr-o sălbatecă sau numai speriată stupoare. Mijlocul tehnic, de pe acum caracteristic al autorului, de a sugera mocnirea sub cenușă a pasiunilor e o respirație contemplativă în care se evocăun element stătător: natură vie ori moartă.”.Noblețea și valoarea morală ale țăranilor îl unesc peste timp pe Sadoveanu cu I. Creangă, al cărui ritual de povestire exprimă aceeași filosofie populară, redusă la regăsirea timpului pierdut.Îin schițele, nuvelele și romanele care abordează lumea provinciei, găsim o imagine sumbră și apăsătoare, sufocantă, în care se consumă destinele tragice ale familiei burgheze sufocate de prejudecăți (Balta liniștii, Apa morților, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Haia Sanis).
În a treia perioadă de creație, se observă scăderea valorică a operei, atât din cauza caracterului repetitiv al textelor, cât și a concesiilor ideologice pe care scriitorul le face ,, luminii de la Rasarit" (Mitrea Cocor, Lumina vine de la Răsărit).
Scriitor complex, total, Sadoveanu este revendicat de clasici pentru echilibrul, perfecțiunea și masivitatea operei, de romantici pentru viziunea lirică și proiecția fabuloasă a trecutului, de moderniști pentru barocul personajelor și memoria afectivă care pare să genereze de multe ori narațiunea.
Reliefând valoarea romanului sadovenian, Nicolae Manolescu preciza: ,,Sesizabil din primele opere, stilul lui Sadoveanu își atinge capacitatea maximă în ultimele […] Originalitatea constă în sinteza mijloacelor într-o proză care sfidează speciile modern curente și, în definitive, și pe cele vechi: care nu e nici romanescă, în accepția de azi, nici epopeică, în accepția clasică.”
Referindu-se la arta compoziției romanești și la temele dominante ale creației sale, Constantin Ciopraga spunea: ,,Cine privește opera lui Sadoveanu este impresionat de construcția perfect sferică, în sensul că debutând cu teme sociale și istorice, ea se încheie cu aceleași preocupări, într-o reconfortantă alternanță de ritmuri: de la citadin la rural, da la rural la natură și istorie.” Același critic literar menționa: ,,natura, poporul și istoria, cele trei mari prezențe ale literaturii sadoveniene apar ca niște coloane de sprijin; limbajul rhapsodic le unifică, lirismul le conferă viața, cugetarea le imprimă un ethos.![..] Ca sensibilitate, Sadoveanu e romantic, însă ca mod de a privi lumea un clasic, lucid, extrăgând din comportarea eroilor coordonate raționale.”
Impresia de autenticitate este creată de Alexandru Paleologu care consideră că: ,,stilul lui Sadoveanu e sobru în fond, dar limba sa e departe de a fi simplă și fireadcă, ci e dimpotrivă o limbă specială, elaborată, savantă, care-I aparține în exclusivitate.”
Scriitor complex, Sadoveanu este revendicat de clasici pentru echilibrul, perfecțiunea și masivitatea operei, de romantici pentru viziunea lirică și proiecția fabuloasă a trecutului, ori pentru barocul personajelor și memoria afectivă care pare să genereze de multe ori narațiunea.
II. 2. Teme ale universului sadovenian
George Călinescu a relevant faptul că întreaga operă sadoveniană, ,,privită în întregul ei, suprinde oameni din toate straturile sociale și din toate zonele geografice ale țării. Pescari, vânători, oieri, prisăcari, plugari, haiduci, boieri, răzeși, mici slujbași sunt elemente constitutive ale naturii în care își proiectează durerile, pasiunile, bucuriile, dorințele, tristețile.Temele operei sadoveniene sondează <<experiența artei populare și a celei culte, ele se repetă în variante>>.”
De aceea, Ion Vlad o compară cu marile creații ale omenirii, de la Odisseea și Iliada, la Don Quijote; prin arta lui, el se situează alături de creatori din toate timpurile, precum: ,,Shakespeare, Balzac, Dostoievski, Gogol, Walter Scott, Proust, Joyce sau William Faulkner, Marquez și Llosa.”
1. Tema fundamentală a universului sadovenian este istoria bulversată adesea de război – Frații Jderi (1935), Nicoară Potcoavă (1952), la care se adaugă Zodia Cancerului (1929), Nunta domniței Ruxanda (1932); alte creații prezintă lupta pentru dreptate socială Neamul Șoimăreștilor(1915), 1928 -Hanu Ancuței (Județ al sărmanilor); derivând din aceasta, problematica personajelor individuale și colective, implică pe cea a afirmării identității naționale………….precum vremurile de demult reprezintă un loc de natură romantică, legenda și mitizarea fiind un procedeu romantic sadovenian. În spiritul reconstituirilor cronicărești, el străbate istoria Moldovei , de la vremea de glorie a lui Ștefan cel Mare (Frații Jderi:1935 Ucenicia lui Ionuț,1936 Izvorul Alb,1942 Oamenii Măriei Sale) , până la decăderea ei, în zbuciumata luptă pentru reînălțarea perstigiului vârstei de aur a țării ( Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă) .
Viziunea scriitorului este romantică: unei civilizații străvechi, de legendă, din Moldova eroică a lui Ștefan, i se opun ,,vremurile de bejenie” și contrastele sociale din Zodia Cancerului. Informația istorică, sigură, de largă cuprindere, se desfășoară dramatic în tablouri ample, în mișcarea socială a istoriei, într-o transpunere baladească și de popular înțelepciune. Monumental este Frații Jderi, un roman al vârstelor din Moldova lui Ștefan: a uceniciei anilor tineri, a chibzuinței mature și încercate, a temeiniciei și vigorii bărbătești, a apogeului eroic în moment de analizat în capitolul V al acestei lucrări.
O mențiune aparte merită romanul Creanga de aur (1933), în care autorul reia teza vechimii noastre pe aceste meleaguri; totodată, romanul menționat este o carte a inițierii în ritualuri străvechi descinzând din cultul lui Zalmoxis.
Nicoară Potcoavă (1954) este ultimul roman istoric din seria evocărilor sadoveniene. Reconsiderând primul său roman, Șoimii (1904), din care se păstrează în bună măsură substanța epică, noul roman se distinge prin caracterul reflexive și o mai bună înțelegere a perspectivelor istorice, dar mai cu seamă prin excepționala capacitate de evocare a limbajului povestirii. Cu acest roman, marea creație sadoveniană se încheiase. Cu o binemeritată reputație câștigată încă din ,,anii de ucenicie”, opera scriitorului a pătruns în circuitul marilor valori ale literaturii universale și trezește încă interes, pentru că, înaintea altor prozatori de prestigiu, ea își păstrează actualitatea. .
Romanele istorice sadoveniene evocă o lume arhaică, înfățișată în exodurile ei triste, în scenele atroce ale năvalirilor dușmane și, mai ales, în războaie. Timpul istoric (devenit timp tragic) este populat de figuri legendare, iar istoria se împletește cu mitul.
,,Aproape toate romanele istorice – remarcă de asemenea Northrope Frye – respect următoarea schemă: sunt o suită de aventuri minore, care conduc către o țintă cu importanță majoră, în general anunțată din capul locului, și atingerea ei pune capăt narațiunii. Acest țel final, critical îl numește <<căutare>> pre a sublinia analogia perfectă între epica romanelor istorice și drama narativă a majorității miturilor inițiatice.”
2. O altă coordonată a universului sadovenian este natura. Trăirea eroilor este în concordanță cu manifestările naturii în Baltagul -1930, Țara de dincolo de negură-1926, Nada Florilor -1951, Bordeenii -1912, Împărăția apelor -1928. Sentimentele de bucurie, nădejde, tristețe, durere sunt redate prin referire la natură, aceasta vorbind prin mijloace specifice: vântul, norii, soarele, atitudinea animalelor aduc semnele unor fapte ce se vor petrece, natura devenind și locul unde viața se împletește cu moartea: Păcat boieresc, Bulboana lui Vălinaș. Sadoveanu înfățișează o existență completă, nealterată de anomaliile vieții civilizate, se află acolo unde oamenii au rămas ca să trăiască cu îndeletnicirile lor singuratice și arhaice.Stăruie în proza sadoveniană marea poezie a frumuseților neasemuite ale patriei. Este poezia munților, e liniștea văilor și taina pâclelor, a ostroavelor acoperite de vegetație luxuriantă, a codrilor care suie râpi și coboară văgăuni, a paradisului de apă al eltei, și abundența de viață a firii ce răscolește fantezia și încântă sufletul copleșit de frumusețe.
Spațiul de suflet al autorului este Moldova: o țară a vârstei de aur, a cărei emblemă o constituie bourul alb din singurătățile munților, topos sacralizat prin vechime, aflat sub lumina soarelui în asfințit. Sadoveanu este profund național: peisajul său este natura patriei noastre, văzută în rotația anotimpurilor și proiectată cosmic.
Natura lui Sadoveanu e umanizată, comunicarea dintre viețuitoare are atribute umane, căci în lumea vegetală și animală sunt alte ipostaze ale vieții. Descoperirea e tulburătoare, și în aceasta se află poezia din proza sadoveniană:frumusețea e nebănuită și ea reține atenția, pentru că în ea este o stare sufletească, lucru remarcat și de Ion Vlad: ,,O gravă și tulburătoare confesiune sadoveniană transmite cititorului mesajul scriitorului consacrat NATURII. Univers indisolubil legat de ființa care trăiește organic, intim, în natură, cititorul are să găsească în acest topos fundamental o filozofie a Naturii, o perspectivă care afirmă comuniunea în substanță, interpretarea Lumii prin Natură, descifrarea zonelor ei adânci, atât de înrudite cu destinul omului. Într-o natură animată de lumile viețuitoarelor, ochiul minții descoperă tainele lumii.”
3. Iubirea este o temă des întâlnită, acest sentiment motivând comportamentele protagoniștilor: Tudor Șoimaru pleacă în Polonia după Magda Orheianu, Alexandru – după Ilinca ( Nicoară Potcoavă), Ionuț Jder pleacă după Nasta, Simion Jder – după Marușca în Polonia, Alecu Russet încearcă să o câștige pe Catrina ( Frații Jderi) . Iubirea este eveniment fundamental în destinul eroilor, e cauză a deznădejdii și prăbușirii lor în romanele Cazul Eugeniței Costea (1936) , Eugenițea Costea se sinucide pentru Lai Cantacuzin; în Frații Jderi, Nicodim se retrage în monashism; în Zodia Cancerului , Alecu Russet își dă viața, iar în romanul Baltagul, Vitoria Lipan dă dovadă de bogăție afectivă (atât în calitate de mamă a celor doi copii: Minodora și Gheorghiță, cât și în calitate de soție a lui Nechifor Lipan), ducând la ideea de a o considera un arhetip. ,,Eroii lui Sadoveanu trăiesc puternic sentimentul iubirii. Durerile nestinse, ,,cântecul de dragoste”, ,,boala” din iubire, resemnarea sunt cuprinse în adevărate balade de dragoste și vitejie în care adie poezia sufletului simplu, țărănesc, de o mare frumusețe (Vremuri de bejenie, Cozma Răcoare, Haia Sanis, Bulboana lui Vălinaș).”
4. Datina și destinul reprezintă coordonate ale vieții eroilor: Hanu Ancuței este alcătuit din nouă povestiri dispuse după tehnica povestirii ,,în ramă” (utilizată și de Boccaccio în Decameronul), unde moș Leonte le traduce eroilor destinul, unde dragostea și ura, trădarea și suferința, spiritual justițiar, curajul și răzvrătirea, înțelepciunea și echilibrul se regăsesc în acest roman-epopee; Baltagul, în care, la prima vedere, autorul evocă o întâmplare petrecută în spațiul montan, într-un timp concret și calendaristic: deceniul al treilea al secolului nostru. În spatele acesteia, se ascunde însă o situație arhetipală: destinul mioritic al omului, întoarcerea umanului în marele Univers, precum și în romanul Frații Jderi .
5. Vânătoarea și pescuitul – caracterul unic al întâmplărilor: Țara de dincolo de negură, socotită un poem în proză dedicat frumuseților spațiului românesc: muntelui-spațiu sacru și neprihănit, cu singuratăți necălcate de picior de om de la începutul zidirii; pădurii – sugestie a labirintului vegetal si poarta'de trecere spre o altă lume; deltei în care plaurul plutitor care se naște din ape, repetă marea Geneză a Universului, Nada Florilor, Păcat boieresc – împletită cu tema dragostei.
Pretextul retragerii în natură îl constituie vânatoarea și pescuitul – ocupații primordiale ale omenirii, cu ajutorul cărora omul modern iese din fluxul timpului și se întoarce la obârșii. Împărăția apelor e un fals tratat în meșteșugul pescuitului, căci, predomină pitorescul descripției narative. Punctul de plecare este incursiunea cinegetică , iar popasurile, un loc de refugiu sau de pândă, în așteptarea vânatului sau în tihna colibei, stimulează imaginația și cheamă amintiri ale unor întâmplări din viața vânătorilor și pescarilor, oameni simpli dar pricepuți în taina meșteșugului, cu uneltele lor primitive, ,,[…] în viziunea lui Sadoveanu o serie de practice simbolice complexe ca vânătoarea, pescuitul sau călăria permit omului să interpreteze lumea , interpretându-se în același timp și pe sine, servind însă scopul major al consonanței cu Universul, cu cosmosul primordial.”
6. Tot în niște ,,tipare”, este încremenită viața monotonă a orașului de provincie evocată în romane ca: Apa morților (1911), Floare ofilită (1906), Însemnările lui Neculai Manea (1907), Duduia Margareta (1908), Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933), Cazul Eugeniței Costea (1936). În maniera realismului psihologic, autorul evocă atmosfera apăsătoare a orașelelor moldovenești de provincie, de la sfârsitul secolului trecut. Imaginea de ansamblu se constituie din amintirile scriitorului, din locurile unde a copilărit: Vatra și târgul Pașcanilor și Fălticenii. În târgurile pe care le evocă e mediul de viață al ,,coconilor”, al vătăjeilor și al prefecților, cu slujbași mărunți. Oricâte elemente biografice ar exista în aceste romane, întâmplările pe care le povestește Sadoveanu reconstituie mai degrabă o atmosferă, mișcarea sufletească a târgurilor în coloritul de epocă, căci eroii se aseamănă între ei, în nefericirea pe care o trăiesc. Cauza nefericirii se află în viața monotonă a târgului, stratificat, cu boieri lipsiți de vlagă și târgoveți care-și consumă existența zilnică între serviciu, plimbare și taclale, mereu aceleași, și convulsii morale fără ieșire, între vicii, patimi meschine, și perjudecăți înguste, care înfrâng aspirațiile și lasă urme de ceață în suflet.
,,Spațiul descris este un loc în care ,,nu se întâmpla nimic", dar în care se petrec, la nivel individual, ratări, drame, iluzii sfarâmate. În acest spațiu alcătuit din mahalale sordide, cârciumi și cafenele, starea sufletească obișnuită este plictisul. Fiecare generație se încadrează în tiparul de existență al generației precedente, sub semnul unui timp lent, egal mereu cu el însuși, în zile nesfârșite.”
În acest timp stagnant, oamenii devin captivi ai propriei exisțente, trăind un vizibil proces de alienare. Personajele sunt: intelectuali dezrădacinați, femei tânjind (ca doamna Bovary) dupa o alta lume, firi pline de pasiune care reacționează în mod neașteptat. În acest spațiu, iluziile se vădesc a fi o ,,apă a morților", un miraj, avânturile scad și în locul lor se instalează golul sufletesc.
Sadoveanu este un povestitor. ,,Luat în totalitate, Mihail Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă , asemănător lui Creangă și lui Caragiale, mai inventive decât cel dintâi, mai poet decât cel de al doilea, deși fără echilibrul artistic al lui Caragiale.Prin gura sa vorbește un singur om, simbolozând o societate arhaică, dar spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizată în toate instituțiile ei. Opera scriitorului e o arhivă a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viață agrară, viață pastorală, război și asceză, totul e reprezentat. Cu o inteligență de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicându-se la o idée generală.”
II.3. Limbajul în opera lui Sadoveanu
Farmecul povestirii sale este și al limbajului. Evocatoare și plastică, plină de culoare și muzicalitate, expresia sadoveniană pune în valoare tâlcul vorbei țărănești, pe care-l ridică la rang de artă.Umorul și ironia sunt calități ale spiritului cu care scriitorul și-a înzestrat foarte multe personaje, de diferite condiții și grade de instruire, dar inteligente, capabile de autojudecată rece, de obiectivitate, viclene ca animalele și păsările sălbatice. Simțul umorului și al ironiei este uneori atribuit și naturii, ca și inteligența, conform viziunii că natura este o singură familie din care fac parte deopotrivă oamenii, plantele și necuvântătoarele.
,,Efectele comice rezultă cel mai adesea din contrastul între situațiile prozaice și limbajul protocolar adoptat de personaje, din scene pline de haz, din revărsarea lingvistică a unei soții prea cicălitoare și curioase, din alăturarea neașteptată a unor însușiri <<tari de virtute și slabi de minte>>”.
Scriitorul este un desăvârșit cunoscător al tuturor registrelor limbii, din toate epocile ei de evoluție.În romanele istorice îndeosebi, își ia elementele din cronici și din graiul țărănesc – moldovenesc, în funcție de perioada istorică evocată. ,,Cea mai uimitoare izbândă a lui Mihail Sadoveanu este aceea cu privire la limbă. Dacă Ștefan cel Mare și Sfânt s-ar scula din mormânt și ar vorbi cu noi , am încredințarea că pe noi nu ne-ar pricepe, dar pe Mihail Sadoveanu – da.”
Arhaismele sunt relativ rare, ca și regionalismele, autorul introduce doar acele cuvinte capabile să ajungă la înțelegerea și sensibilitatea omului modern , deci trainice și suggestive. Impresia de vechime, este dată de tonul ceremonios, de rostirea protocolară sau naivă, de ritmul povestirii: ,,Frazele curg vrăjite într-o savuroasă monotonie liturgică împrumutând realitatea lor lumii vizibile.”
Limbajul romanelor devine, ca într-un poem liric, însuși conținutul operei. În proza românească, doar la Creangă și Caragiale limbajul operei este, în parte, o conduită a personajelor, cum este la M. Sadoveanu.
Așadar, limbajul sadovenian este el însuși o creație a uimitoarei sale imaginații, o creație sintetică și unitară caracteristică prin profunzime, complexitate, ceremonial, solemnitate, umor, fină ironie, arhaism și oralitate.
Pornind de la existența reală a limbii române în toată diversitatea și amploarea ei, M. Sadoveanu ,,creează o limbă literară pentru toți românii. Fără îndoială că, afară de scriitor și de eroii săi puțini vor vorbi aidoma acest grai, ce rămâne numai ca un monument de puritate. El este totuși posibil și nu face impresia himericului.”
Sub acest raport, opera lui Sadoveanu este fără precedent, e rodul de peste mai bine de o jumătate de veac al silinței de a supune regulilor muzicii contemplația naturii și cunoașterea realistă a oamenilor. ,,Eroii sadovenieni formează serii ale unor prototipuri și se diferențiază prin nuanțe și conexiuni. Este o artă subtilă și rafinată de generalizare clasicistă, spre a-i proiecta în condiția de arhetip.”
Prototipul voievodul îl găsim în primele rânduri, proiectat arhetipal sub forma Împăratului Alb. El este continuat e Mihalache Sturza, care respectă datina și vine să vadă ochii Ancuței. Vodă Calimach devine naș pentru jupânița Aglaia și Ilieș. Scriitorul se pregătește, prin aceste variante, să construiască imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt în romanul Frații Jderi.
Prototipul boierul, conturat prin Dimachi Mârza, credincios al lui Vodă Calimach, va deveni, în Frații Jderi , comisul Manole Păr Negru, care cu fii săi îl însoțește pe domnul Ștefan la vânătoarea de la Izvorul Alb.
Prototipul negustorul pare a fi întrupat prin jupân Damian Cristișor, care va devein poate Damian, negustor în Polonia, fiu al lui Manole Păr Negru din Frații Jderi.
În universul sadovenian prototipul haiducul –voinicul este reprezentat printr-o serie de eroi: Cozma Răcoare, Tudor Șoimaru, Nicoară Potcoavă, Ionuț și Simion Jder.Comisul Ioniță de la Drăgănești reprezintă seria răzeșul, în care se înscriu Constantin Moțoc, Zaharia Fântânarul și va fi amplificată prin Nechifor Lipan și Tudor Șoimaru.
,,Personajele lui Sadoveanu au în sânge patima istorisirii, a spovedaniei. Condiția lor este mărturisirea într-un limbaj magic și de o melancolie intraductibilă. Un personaj authentic sadovenian este, înainte de toate, un povestitor. Pentru existența sa, voluptatea rostirii este una din voluptățile rare ale vieții. Memoria realității este memoria cântecului. Istoria nu se mai scrie, în hrisoave, ci de-a dreptul în inimi, în vuietul revoltei, în bocetul credinței milenare.”
Programul estetic adovenian este o sinteză de realism și romantism, cu elemente de clasicism,s imbolism și expresionism. Realismul este o structură fundamental a universului sadovenian prin faptul că temele, subiectele, conflictele, eroii sunt luați din realitatea social-istorică.Interferența realismului cu clasicismul apare când e vorba de prototipuri, și cu expresionismul, când e vorba de arhetipuri.
Romantismul sadovenian derivă din faptul că temele, subiectele, conflictele, eroii povestirilor au o structură afectivă.
,,Se poate afirma că, dincolo de marile teme ale creației sadoveniene: viața satului românesc, evocarea trecutului istoric, natura, târgul de provincie monoton și asfixiat, teme care se regăsesc în toată creația sadoveniană căci ,,ele se repetă in varietate” -(George Călinescu), tot farmecul artei lui Sadoveanu stă în narație, vocația lui fiind aceea de povestitor. Prezentul este o realitate adesea tristă, care are ca fundal o altă realitate, un trecut devenit obiect de filozofare și contemplație. Din perspective ca acestea, scriitorul aude vocea lucrurilor și descifrează tăcerea oamenilor, practica plasticizarea fabulosului și transpune realul în legendă. În esență, arta lui Sadoveanu, de natură simfonică, se relevă într-o viziune totală a istoriei și a luminii.”
Ion Vlad, scriind despre cărțile lui Sadoveanu, spune: ,,Ne întoarcem la Mihail Sadoveanu cu sfială și cu o imensă bucurie. Universul creat de el este al reprezentărilor, al imaginației și al memoriei umanitățiisale, el fiind rapsodul, înțeleptul ce comunică spre noi, chemându-ne să-l descifrăm.Tăcerile supreme ale lui Mihail Sadoveanu îndeamnă la descoperirea Cuvântului din Cărțile despre lume.”
Capitolul IV Receptarea critică a romanului sadovenian
IV. 1. Receptarea critică în epocă a romanului sadovenian
Mihail Sadoveanu, creatorul unei opere monumentale – monografie literară a istoriei și geografiei românești-, s-a impus într-un mod aparte în conștiința publicului și a criticii literare.
Ceea ce a făcut posibilă afirmarea și recunoașterea timpurie a operei lui Sadoveanu, pe lângă talent, a fost ivirea lui într-un moment prielnic. Prin Eminescu, Creangă și Caragiale, literatura română atinsese maturitatea deplină. Aproape că nu există critic român care să nu fi scris despre Sadoveanu. Opera sa a devenit parcă proba de foc prin care orice temerar trebuie să treacă pentru a primi botezul criticii. Criticii literari n-au întârziat să comenteze pozitiv chiar de la apariția primelor patru volume sadoveniene.
Valoroasa operă sadoveniană a fost remarcată atât de criticii literari cât și de autori de istorii literare, de contemporanii scriitorului (George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Tudor Vianu, Ov. Crohmălniceanu etc.), și de contemporanii noștri (Constantin Ciopraga, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu ș.a.), după părerea marelui exeget literar, George Călinescu, ,,opera lui M. Sadoveanu e o țiteră uriașă cu mii de strune, toate acordate cu grijă, timp de o viață de om. Toate gândurile, priveliștile, figurile sunt puse pe portativ, virgulele cântă și ele, punctele așteaptă risipirea ecourilor. Eroii se mânie și se suduie fără erori de gramatică, se jelesc ca alții pe glasurile canonice”.
Chiar de la primele volume, criticii au observat puterea imaginației lui Sadoveanu, forța sa creatoare. Nicolae Iorga l-a descoperit și l-a lansat, iar revista Sămănătorul i-a deschis generos paginile până la apariția Vieții românești, impunându-1 atenției publice. Fără asemenea recomandări și fără găzduirea Sămănătorului, poate că drumul lui Sadoveanu ar fi fost mai anevoios. ,,Vom începe prin a rosti numele lui Nicolae Iorga pentru că așa cum însuși Mihail Sadoveanu avea să recunoască mai târziu, atunci când viața troienise între nămeții depărtării sufletești: << Încă din 1904 am simțit pentru acest mare intelectual respect și prietenie. Eram tânăr, fără experiență, fără sprijin. D. Iorga cel dintâi m-a remarcat și m-a făcut cunoscut marelui public, în cuvinte calde pentru care nu i-am putut mulțumi destul>>. Și vom începe prin a rosti numele lui Iorga nu numai pentru că lui îi aparține acea memorabilă sintagmă devenită un adevărat simbol și care a făcut ca anul 1904 să rămână în conștiința posterității drept anul lui Sadoveanu.”
Autor prolific, a publicat peste 100 de volume individuale (120 conform revistei americane Time). Contemporanii săi l-au plasat pe Sadoveanu alături de Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu, aceștia fiind considerați în perioada interbelică, în ciuda diferențelor de stil și abordare, mari romancieri.
Debutul editorial sadovenian a determinat și reacții adverse din partea unor somități critice (Eugen Lovinescu), cât și din partea unor condeie mai puțin avizate (H. Sanielevici). Interesul lui Mihail Sadoveanu pentru lumea satului și viziunile sale asupra tradițiilor au făcut subiectul unor dezbateri în cercurile moderniste. Inițiatorul modernismului în România, Eugen Lovinescu, care a încercat sincronizarea unei literaturi urbane cu cea europeană, a fost unul din cei mai mari critici ai lui Sadoveanu. Sensibil la arta lui Sadoveanu, criticul preferă însă structurile epice moderne și în acțiunea sa literară el le preconizează cu o fervoare și cu o constanță ideologică, despre care nimeni nu va putea spune că au dăunat dezvoltării literaturii române dintre cele doua războaie. În compendiul din 1937, alături de mai vechile aprecieri întâlnim și o reconsiderare cu totul remarcabilă a lirismului sadovenian: „aplicat la trecutul îndepărtat, istoric, e singura latură în care paseismul liric s-a putut transforma în calitate epică […] Zodia Cancerului și Frații Jderi se ridică la o adevarată creație epică învăluită, firește, într-un lirism legitim. Prin reconstituirea istorică a acțiunii legendare a Mioriței din Baltagul, evocația merge și mai departe în mit: în această suprapunere a realității pe mit este poate punctul cel mai îndepărtat al artei lui M. Sadoveanu, în care fuziunea liricului cu epicul se face mai desăvârșit". Este, putem zice, și punctul cel mai înalt al aprecierilor lui Lovinescu la adresa lui Sadoveanu sub raport estetic. De la această poziție Lovinescu nu se va mai abate niciodată și cel mai pilduitor și, într-un fel, mai dramatic moment al relațiilor sale cu Sadoveanu va ramâne legat tot de această poziție, devenită o armă de luptă ofensivă împotriva obscurantismului. Totuși, Sadoveanu a fost bine primit de adversarii lui Lovinescu: Perpessicius și editorul Contimporanului, Ion Vinea.
Articolele lui H. Sanielevici împotriva lui Sadoveanu au fost reunite în volumul său Poporanismul reacționar, în care autorul pornește mai întâi de la necesitatea judecării operei lui Sadoveanu, alcătuind celebrul ,,tablou sinoptic” al operei sadoveniene , concluzia fiind formulată astfel: ,,Din acest tablou se vede că patru sunt temele cu cari D. Sadoveanu caută să ne intereseze, temele pe cari le repetă iarăși și iarăși, în lucrările d-sale, beția, adulterul, prostituția și violența până la criminalitate.”
Chiar de la început, H. Sanielevici își propune să discute în ce măsură scrierile lui Sadoveanu sunt tributare naturalismului, dar argumentele și concluzia aparțin pamfletului. Campania antisadoveniană a lui H. Sanielevici nu întârzie cu reacții de protest din partea lumii literare, antrenând nume de marcă, precum: G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, și Mihail Dragomirescu, deși ultimii doi nu erau simpatizanți ai literaturii lui Sadoveanu.
Primul răspuns critic polemic la adresa tabelului sinoptic al lui Sanielevici este cel al Izabelei Sadoveanu care semna cu pseudonimul Evan în ziarul Voința națională (articolul Artă și morală). Autoarea consideră că emoția receptării lui Sadoveanu S-ar datora faptului că ,, În tot ce scrie el găsim ecoul sufletului nostru românesc, tipurile sale au adânc întipărite în ele firea neamului; natura însăși, la dânsul nu e un colț oarecare din raiurile pământului, ci e natura Moldovei noastre.” Cea mai aspră replică pe care a primit-o H. Sanielevici a fost cea a lui Garabet Ibrăileanu. Răspunsul dat ,,Artistul, cu voie sau fără voie, ilustrează în opera sa o concepție asupra vieții, ia o atitudine față de viața zugrăvită, și această concepție determină moralitatea sau imoralitatea operei.[…] Așadar, dacă d. Sadoveanu va avea o atitudine morală față de subiectele sale (față de << tabloul sinoptic!>>), tabloul sinoptic n-are nicio însemnătate.”
În 1944, Tudor Vianu îl considera pe Sadoveanu „cel mai important scriitor român pe care îl are România [în prezent], primul dintre cei de-o seamă cu el.” În accepțiunea lui Vianu, ,,creațiile lui Sadoveanu au însemnat o revoluție artistică în cadrul școlii locale realiste, comparabilă cu adoptarea perspectivei de către artiștii renascentiști”. Aproape nu există domeniu al exegezei sadoveniene în care numele lui Vianu să nu fie invocate ca o autoritate recunoscută.
Alături de el, un alt nume care s-a impus în cercetarea fenomenului Sadoveanu este George Călinescu. În afară de portretul ilustrului scriitor din Istoria literaturii române de la origini până în present, există numeroase articole și studii pe care Călinescu le-a dedicate marelui său contemporan. Pentru Călinescu, opera lui Sadoveanu este o arhivă a unui popor: ,,Dragoste, moarte, viață agrară, viață pastorală, război și asceză, totul e reprezentat. Cu o inteligență de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicandu-se la o idee generală. Dacă Sadoveanu n-a creat oameni, a creat însă un popor de o barbarie absolută, pus într-un decor sublim și aspru, măreț, fabulos, dotat cu instituții geto-scitice, formulate pe cale imaginativă. Goticul, muzicalul nu intră în opera sa, care ar fi clasică dacă echilibrul n-ar fi stricat în sensul rigidității. Idilicul lui Sadoveanu e în înțelesul cel mai larg asiatic, scitic (fară înnegurări slave), revărsat într-o netulburată placiditate, într-o cantitate mută. Omul însuși personifică în chipul cel mai izbitor opera: voinic, trup mare, cap voluminos, gesturi cumpănite de oier, vorbire îmbelșugată, dar prudentă și monologică, ocolind disputa; însă lasarea în jos a gurii, zâmbetul împietrit al feței aduc pe față o nepăsare ferina; ochii, nelămuriți, reci, venind de departe și trecând peste prezent, sunt ai unei rase necunoscute. ”
Se constată că, deși fac parte din grupări diverse și împărtășesc criterii estetice diferite, criticii au fost surprinși de forța narativă și universul inedit, specific operei lui Sadoveanu. Contribuțiile valoroase, importante ale unor critici români de prestigiu (de la Maiorescu și Ibrăileanu la Călinescu și Vianu) devin repere precise în abordarea, dintr-o perspectivă nouă, a multiplelor aspecte pe care le ridică monumentala operă dăruită de Sadoveanu literaturii naționale.
IV. 2. Receptarea critică în contemporaneitate a romanului sadovenian
Dumitru Micu, urmărind identificarea elementelor individualizante ale operei sadoveniene, scoate în relief sentimentul plinătății ei vitale: “cântăreț al vieții fără de apus și fără hotare, Mihail Sadoveanu se confundă cu ceea ce e mai bun în oamenii descriși de el, cu tot ce natura are înălțător. De aceea, marele nostru scriitor e pururea proaspăt, imens și inepuizabil ca natura” .
Același istoric literar, Dumitru Micu, îl consideră pe M.Sadoveanu drept un scriitor important și un confrate mai mare din familia creatorilor de seamă: – I.Slavici, I.Agârbiceanu, L.Rebreanu, G.Galaction, și menționează: “Unul din cei mai mari scriitori români ai secolului, Mihail Sadoveanu ne-a dăruit o producție colosală, constituind un monument unic în literatura noastră. Pecetea geniului sadovenian imprimă acestei opere, ce reprezintă o continuare a celor mai bune tradiții ale literaturii noastre, un caracter aparte. Cu o inteligență de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicandu-se la o idee generală. Dacă Sadoveanu n-a creat oameni, a creat însă un popor de o barbarie absolută, pus într-un decor sublim și aspru, măreț, fabulos, dotat cu instituții geto-scitice, formulate pe cale imaginativă. Goticul, muzicalul nu intră în opera sa, care ar fi clasică dacă echilibrul n-ar fi stricat în sensul rigidității. Idilicul lui Sadoveanu e în întelesul cel mai larg asiatic, scitic (fară înnegurari slave), revarsat într-o netulburată placiditate, într-o cantitate mută. Omul însuși personifică în chipul cel mai izbitor opera: voinic, trup mare, cap voluminos, gesturi cumpănite de oier, vorbire îmbelșugată, dar prudentă și monologică, ocolind disputa; însă lăsarea în jos a gurii, zâmbetul împietrit al feței aduc pe față o nepăsare ferină; ochii, nelămuriți, reci, venind de departe și trecând peste prezent, sunt ai unei rase necunoscute. ”.
Referitor la rafinamentul livresc sadovenian, Alexandru Paleologu precizează: ,,Sadoveanu a fost cu totul altul decât scriitorul instinctual, <<om al naturii>>, cum l-au crezut contemporanii; abia de curând exegeza a început să vadă în el ceea ce scriitorul a fost în realitate: un mare artifex de esență cărturărească”. Totodată Sadoveanu este ,,cântăreț al naturii și al sufletului țărănesc, ostil civilizației tehnice și urbane etc. etc., apoi: farmecul povestitorului, dulceața graiului moldovenesc, viața patriarhală etc. apoi, firește, reversal: durerile înăbușite, florile ofilite și celelalte. Toate acestea , care sunt, bineînțeles, adevărate (și care cam îndepărtează pe unii cititori, – printre care, lungă vreme, ne-am numărat,- întârziindu-le, în cazul bun, interesul), au împiedicat și împiedică încă pătrunderea în esența operei.”
În legătură cu scrierile reprezentative ale lui Sadoveanu, Eugen Simion observă că ,,fixează definitiv în proza românească o mitologie literară și un stil imitate de mulți, dar neegalat de niciunul. Reputația scriitorului este enormă, puținele contestații critice, venite mai ales din direcția ce sprijină proza psihologică, pun în discuție actualitatea formulei epice, nu și valoarea ei. Mai târziu, când în proza universală a apărut teama față de anomaliile civilizației, s-a putut vedea că elementatrul, naturalistul, paseistul Sadoveanu nu este atât de străin pe cât îndeobște s-a zis, de neliniștile spiritului modern.” Constantin Ciopraga, depășind faza consemnărilor critice, încearcă o abordare sincronică a eposului sadovenian, intersectând câteva planuri tematice: O panoramă a mediilor, Timpul regăsit Între Carpați și Orient, Mitologii ale pământului, în cartea Mihail Sadoveanu Fascinația tiparelor originare, unde precizează că: ,,nu păduri și bălți pictează Sadoveanu, ci sufletul acestora, ritmuri, de unde ca la Eminescu peisajul liric, alternanță de murmur et somnium.” Întreaga operă sadoveniană ,,respiră un umanism delicat, în care emoția în fața existenței și fiorul narurii se armonizează într-o optică a nobleței sufletești.[…] La Sadoveanu intervine prospețimea unei imaginații enorme, cu vocația timpului și spațiului. În portrete cu aur șters și fum, el pune un realism psihologic ce merge la esența umană.”
Criticu nostrum contemporan, Nicolae Manolescu, publica în eseul Imaginarul sadovenian (împreună cu alte eseuri a pregătit cartea Sadoveanu sau utopia cărții): ,,Realismul lui Sadoveanu este un realism al imaginarului, pentru că, înainte de a admira la el exactitatea sau poezia observației aplicate unei lumi anumite, admirăm nașterea înseși a acestei lumi din apele adânci și tainice ale imaginației, forța latentă care o aduce la suprafață și o organizează, populând-o de ființe și de lucruri, dândui pământul pe care să se sprijin și cerul de deasupra în care să-și oglindească spiritul… doar Sadoveanu, el însuși evocator și analist, vizionar și observator precis, poet și filozof, nu scrie despre nimic, creând totul.”
Actualitatea operei sadoveniene este accentuată de Constantin Ciopraga: ,,Subiectul Sadoveanu rămâne însă deschis, pentru că în creația artistului cu acest nume își dau întâlnire veacuri, generații și drame multiple, vasta sa operă fiind unitară și diveră ca marea, având respirația largă a naturii.”
Capitolul V Baltagul, Frații Jderi-studiu analitic
V. 1. Baltagul
Romanul Baltagul apare în 1930, an în care Mihail Sadoveanu împlinise vârsta de cincizeci de ani și treizeci și patru ani de carieră literară- ca și Mihai Eminescu, debutase cu versuri la șaisprezece ani. Romanul amintit este alcătuit din șaisprezece capitole, numerotate cu cifre romane, fără titluri.
Referitor la autorul acestui roman, exegetul literar Constantin Ciopraga remarca: ,,Creatorul Baltagului a fost un demiurg, – atent la ecourile îndepărtate ale trecutului, interpret lucid al prezentului, deschis semnelor viitorului.”
Informații de interes istoric-literar privind geneza acestei opere nu cunoaștem prea multe. Se știe că Sadoveanu narează întâmplări semnificative (ce este real sau imaginar nu are importanță) și prezintă oameni din zona munților Moldovei. Această zonă îi era cunoscută autorului încă din 1906, și devenise unul din izvoarele sale de inspirație, mai ales după Primul Război Mondial. Despre viața oierilor Sadoveanu aflase din copilărie, de la un frate al mamei (uncheșul Haralambie din Nada Florilor).
Spațiul acțiunii cărții este zona centrală a munților Moldovei, cuprinsă între munții și valea Tarcăului și regiunea Dornelor. Satul familiei Lipan, Măgura, este fictiv, dar există deasupra pârâului Tarcău Muntele Măgura. Restul toponimelor aparțin geografiei reale: Piatra-Neamț, Călugăreni, Fărcașa, Borca, Sabasa, Broșteni, Suha. Timpul în care se desfășoară întâmplările prezentate se poate aproxima pe baza unor elemente din text: introducerea calendarului nou -1924, evenimentele având loc într-un timp mitic românesc. Locul acțiunii a fost ales nu doar pentru frumusețea peisajelor ci și pentru pitorescul locuitorilor. Romanul concentrează toate darurile cu care a fost înzestrată natura artistică a prozatorului: capacitatea de a evoca o atmosferă folosind câteva detalii pitorești ale cadrului natural, exactitatea informațiilor, pornind de la oameni, locuri, legi nescrise, mentalități, tradiții străvechi, minuțiozitatea portretelor personajelor, multitudinea tipurilor umane, gradația întâmplărilor, caracterul moral și sentimental al participanților la acțiune, realismul operei. Este uimitoare rapiditatea cu care a fost scris acest roman -zece zile.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, tradițiile. Arhitectura complexă conferită de multitudinea de teme și motive a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii: roman anthropologic și polițist (G. Călinescu), roman mitic-baladesc și realism etnografic (Perpessicius), reconstituire a Mioriței (E. Lovinescu), roman demitizant (Ion Negoițescu), roman realist-obiectiv (Nicolae Manolescu), roman inițiatic, roman de dragoste și o anti-Mioriță (Al. Paleologu). Alexandru Paleologu, analizând Baltagul, propune o viziune nouă asupra spațiului, timpului, și omului. Interpretarea clasică este aceea a romanului ca o continuare a Mioriței. Pornind de la un mit esențial, acela al lui Osiris și Isis, Paleologu demonstrează că Baltagul este ,,roman de dragoste, […]totodată roman al inteligenței, cum sunt, direct sau indirect, aproape toatr romanele lui Sadoveanu. Roman al unei acțiuni justițiare, de o implacabilă conduită tactică (și –de ce nu? – polițistă). Roman social, prezentând realitățile și relațiile generate de acumularea capitalist primitivă, în zona de munte a Moldovei de Nord, proces accelerat de stadiul mai avansat al capitalismului liberal în restul țării în anii imediat următori Primului Război Mondial. Roman de observație caracterologică, de o perfectă obiectivitate comportamentală.
În plus, roman filosofic, cum sunt toate principalele romane și scrieri ale lui Sadoveanu, din perioada de maturitate. Roman inițiatic, de o erudiție ingenious ascunsă, tratând în subtextul său, riguros coerent și absolut fidel o temă simbolică legată de unul din marile mituri ale umanității.”
Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografică a lumii pastorale și căutarea adevărului) și aspectul mitic (ritualul respectat de pesrsonajul principal). Aspectul mitic include modul de înțelegere a lumii de către personaje, tradițiile pastorale, dar și comuniune om-natură și mitul marii treceri.
Căutarea constituie centrul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are semnificații diferite. Intriga polițistă constă în reconstituirea de către Vitoria a evenimentelor care au condus la moartea soțului ei, ducând la o dublă aventură: a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Călătoria are rol educative, de inițiere a tânărului Gheorghiță (bildungsroman).Căutându-l pe Nechifor, personaj episodic, Vitoria parcurge în același timp două lumi: spațiul real, concret și commercial, dar și o lume de ritualuri pe care eale știe.
Romanul începe cu o cosmogonie populară cu care se pune în relație destinul individual al lui Nechifor Lipan: ,,Domnul-Dumnezeu după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam.”
În cadrul textului, ,,rânduială” și ,,semn” sunt unitățile lexicale cu cea mai mare frecvență, fiind cuvinte-cheie. Prin dispariția lui Nechifor Lipan, ,,rânduiala”, adică ordinea cosmică, a fost distrusă.
În eposul sadovenian natura se reflectă în om, acesta este încadrat cosmologic. Tragedia căreia i-a fost victimă soțul e anunțată de schimbarea naturii: ,,Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei”, vremea se tulbură, iarna vine mai repede. Semnele vin din partea lumii reale (,,Nu vine, zise iarăși, aprig, Vitoria. Cucoșul dă semn de plecare.”), dar și din zări necunoscute, oculte- visul anxios ce pare să confirme idea morții soțului și anunță călătoria în căutarea celui dispărut: ,,Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape.”
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient și omniprezent, reconstituind lumea satului de la munte și acțiunile Vitoriei prin tehnica detaliului și prin observație. Vitoria va prelua rolul naratorului în scena parastasului soțului, scenă în care ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții, povestind în mod veridic uciderea lui Nechifor Lipan și determinându-i pe criminali să-și recunoască vina în fața sătenilor și a autorităților.
Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Narațiunea este preponderentă, împletită cu pasaje descriptive (când redau aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual și colectiv) sau secvențe dialogate.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, aprope de Sf. Andrei, în Postul Mare, pe 10 martie iar cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și la câmpie, Cristești sau Balta Jijiei. Întrucât este un roman realist, Sadoveanu a folosit toponime existente pe hartă când a descris traseul parcurs de Vitoria și Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, toponime simbolice fiind satul Doi Meri și râul Neagra.
Structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, romanul cuprinde trei părți.
Prima parte include capitolele I-VI, surprinde frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile acesteia pentru drum și include expozițiunea și intriga.
Partea doua cuprinde capitolele VII-XIII, conține desfășurarea acțiunii și relatează drumul parcurs de Vitoria și de fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan.
Partea a treia (capitolele al XIV-lea – al XVI-lea) prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea, praznicul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașului. Punctul culminant este reprezentat de reconstituirea Vitoriei cu fidelitate a crimei, surprinzându-i și pe ucigașul Calistrat Bogza și complicele său, Ilie Cuțui. Deznodământul cuprinde iertarea și recunoașterea faptei de către Bogza, arestarea lui Cuțui de către oamenii stăpânirii, acest ultimo moment al romanului ar putea fi intitulat ,,Împlinirea rânduielii”. Fiind un roman mitic, personajele sunt arhetipale. Personajul principal este Vitoria Lipan, tipul femeii voluntare, fiind un ,,exponent al speței”în relație cu lumea arhaică, dar și o individualitate prin calitățile sale: ,, În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta și aplicație de detective. […] Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune le cale reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drum răzbunării.”
V. 2. Frații Jderi
Mihail Sadoveanu, creatorul romanului istoric în literatura română, evocă în romanul Frații Jderi zona Moldovei, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, într-o perioadă înfloritoare, de aur pentru întreaga Moldovă (secolul al XVI-lea și primii ani ai secolului al XVI-lea), cu prezentarea vieții de la curtea domnească, a luptelor cu tătarii (de la Lipnic) și cu turcii (de la Podul Înalt). Romanul cuprinde trei volume, cu titluri simbolice, sintetizând acțiunea esențială: Ucenicia lui Ionuț (1935), Izvorul Alb (1936) și Oamenii Măriei sale (1942).
Cele trei volume totalizează 47 de capitol (17 +15 +15), rezumând acțiunea: Jderii se duc la domnie, Se înmulțește neamul comisului, având nuanță cronicărească: Despre ieșirea în pradă a tătarilor de dincolo de Volga, sau nuanțe filozofice: Genunea pe genune o chiamă. Titlul reprezintă un personaj colectiv, pe parcursul desfășurării acțiunii fiecare dintre frații Jderi devine personaj individual, cu nume propriu.
La crearea trilogiei Frații Jderi, Sadoveanu topește documentul istoric, autorul inspirându-se în scrierea operei sale din cronica lui Grigore Ureche, din O samă de cuvinte a lui Ion Neculce, Descrierea Moldovei a lui Cantemir dar și scrieri ale lui Alecsandri, Eminescu, Bolintineanu, Delavrancea, Iroga, dar și literatura populară, având motive preluate din balade populare, din basme românești și orientale, elemente de mitologie creștină și păgână. Sadoveanu , cu mijloacele epicului, construiește o legendă luminoasă și măreață, cu eroi de epopee. La Sadoveanu, așa cum spunea Constantin Ciopraga, ,,înainte de a cerceta cronici și opera de erudiție, creatorul Fraților Jderi a vibrat la vederea relicvelor: cetăți , mănăstiri, inscripții. În legende și balade pulsa un trecut fragmentat în episoade disparate: un romancero eroic și tulburător. Unificându-le, artistul le-a dat ritmul larg al eposului.”
Epopeea eroică Frații Jderi are o intrigă complicată, imprevizibilă, cu formule ale romanului de aventuri , amintind de Walter Scott și de Alexandru Dumas, accentul punându-se pe eroismul freților Jderi, e un roman-frescă ce cuprinde niște microromane: romanul unei formări, al unei domnii, al eroismului, al familiei, cu două niveluri ale acțiunii: unul social, incluzând planul istoric –acțiunile politico-militare ale lui Ștefan cel Mare și planul civil -cu viața oamenilor, având nucleul central familia Jder iar al doilea nivel include un plan real și unul legendar, miraculous, nucleul central fiind Ștefa cel Mare.
Primul volum, are ca principal motiv Ucenicia lui Ionuț, inițierea mezinului comisului Manole Păr-Negru în tainele armelor, ale vieții de la curtea domnească și în tainele iubirii. Volumul debutează cu evocarea hramului mănăstirii Neamț, sărbătoare la care urma să ia parte și domnitorul, imaginea sa fiind zugrăvită pornind de la cronica lui Ureche, fiind înconjurat de o aureolă nebănuită, ,,în săgetări de lumină”. Totodată suntem introduși în atmosfera patriarhală a gospodăriilor moldovenești. Manole Jder –numit astfel din cauza unei „pete mici”, cât ai pune degetul mare sub ochiul stâng, se îngrijea de herghelia domnitorului. Calul lui Ștefan, Catalan, (simbolul puterii politice) are însușiri magice, ca în basmele românești, era subiectul unor legende, asemenea stăpânului, iar dușmanii intenționează să-l răpească dar sunt prinși și pedepsiți. Pe alt plan este prezentată prietenia dintre Ionuț Jder, cel hărăzit să-și facă ucenicia la curtea domnească și Alexăndrel-Vodă, fiul lui Ștefan cel Mare. Cei doi tineri se îndrăgostesc de Nasta, care este răpită, încercarea de a o salva va fi zadarnică, deoarece fata se aruncă în mare. Acest plan al acțiunii are în centru motivul iubirii pierdute, e un poem al dragostei juvenile, un roman al cunoașterii primitive, empirice. Un alt motiv al primului volum este cel al vârstei de aur deoarece Moldova lui Ștefan trăiește o epocă de fericire idilică, oamenii poposind la hanuri sau sub poala pădurii iar domnitorul colindă țara, umblând pe la mănăstiri și binecuvântând norodul iar trăsătura acestui volum este viziunea mitică asupra Moldovei.
Partea a doua a romanului, Izvorul Alb, cuprinde câteva evenimente: căsătoria lui Ștefan cu Maria de Mangop, ,,împărătiță” de viță bizantină iar Simion, fiul cel mare al lui Manole și al doilea comis al domniei se îndrăgostește de jupânișa Marușca, fiica tăinuită a domnitorului; acest volum este un poem al dragostei matrimoniale,un roman al cunoașterii magice. Seceta și cutremurul anunță un timp istoric tulburător. Expediția de vânătoare a domnului într-un loc măraț și sălbatic numit Izvorul Alb (metaforă a curgerii lucrurilor), reprezintă o călătorie inițiatică necesară ca o purificare înaintea luptelor cu turcii, Ștefan urmărind un legendar bour alb (metaforă a vechimii timpului) -culoarea albă la Sadoveanu are sensuri pozitive -nu pentru a-l ucide ci pentru descoperirea chiliei unui vechi sihastru care prevestea viitorul iar peștera este prilej de meditașie, de filozofie populară pe tema existenței omului, a destinului. Motivul narativ al celui de-al doilea volum este întoarcerea la tiparele primordiale, prin vânătoarea domnească cu ritualul ei de inițiere și prin regresiunea în natura primară.
Dacă primele două volume sunt o cronică de familie și totodată o cronică socială, ultimul volum este o frescă a Moldovei, războiul este o problemă a întregului popor. Oamenii Măriei sale cuprinde două episoade: primul episod îl înfățișează pe Ionuț, vindecat și maturizat și ilustrând motivul orfanului, este trimis cu misiune foarte grea în Imperiul Otoman și al doilea episod prezintă bătălia de al Vaslui, când istoria irupe în eternitate.Acest volum pune în evidență personalitatea și autoritatea de care se bucura domnitorul în rândul maselor populare, voinșa lui era voința țării, oamenii Măriei Sale fiind tratați în mod egal, de la răzeși care au fost ridicați în ranguri boierești, militare. Bătălia de la Podul Înalt conturează grandiosul epopeic prin procedeul ampificării obșinut prin hiperbole, metafore și comparații „foirea urdiei a pornit din nou, ca un balaur cu multe capete și labe care se târâia prin mlaștină”.
Lupta este descrisă cu artă regizorală și proiectată în fantastic, timpul este mitic. În luptă mor Manole și Simion, iar romanul se încheie păstrând atmosfera de mulțumire a vărstei de aur a Moldovei, unde nu este loc de lacrimi și unde oamenii măriei sale își dau fericiți viața pentru țară, motivul luptei și al sacrificiului dau dimensiuni legendare personajelor, trăsăturile acestui volum fiind: viziunea eroică și legendară asupra faptelor istorice, tenta de fabulos și meditașia pe tema destinului.
Cele mai importante personaje ale epopeii sunt Ștefan cel Mare și Ionuț Jder.
Domnitorul este un personaj istoric, văzut în situații inedite, umanizat în relația cu răzeșii, personaj justițiar și erou de epopee. Este un spirit lumnat, cu calități de mag, de învățat, cu atribute de bun conducător de oști.
Ionuț Jder este personajul aventuros al epopeii, pentru el călătoriile, relațiile cu personajele și eșecurile sunt trepte ale inițierii sale, este în plină maturizare.
La nivelul limbajului se observă capacitatea autorului de a crea atmosfera de epocă prin apelul la cuvintele arhaice, îmbinarea tratatelor istorice cu fantasticul și monumentalul. Dimensiunea epopeică este realizată prin metafore, acumulări retorice și enumerări. „Așa de tari au fost acele lovituri și atât de neîndulplecate, cu mare pieire și jertfă din partea răzășimii, încât trupul balaurului a fost curmat în două. Jder și Nicoară au prins au prins a bate și a mâna înapoi coada, prăvălind-o spre căruțele și săivanele hadâmbului, iar Manole Păr-Negru și Simion Păr-Negru, împingând bătaia în răspăr, au pripit acea înfricoșătoare izbândă a lui Ștefan Vodă, care s-a vestit îndată cu faimă în lume și s-a pomenit în veac. La loviturile de berbec ale steagurilor comisului celui bătrân, ieșeau și într-o parte și în alta viermete de oameni negri, în care spaima izbucnise ca pulberea de pușcă”. Lupta este descrisă pe două planuri: în plan real (ace dimineață de 10 ianuarie 1475,când oastea otomană este atrasă într-o mlaștină și nimicită de ,,steagurile” aflate sub comanda Jderilor), iar în plan fabulos, metafora „trupul balaurului” sugerează oastea otomană ca simbol al Răului. Moldovenii sunt ca niște Feți-Frumoși din basme, sunt prezente imagini artistice dinamice, termenii arhaici „săivane”, „hadâmb” accentuează culoarea de epocă. Antiteza se construiește atât din imaginile mărețe ale moldovenilor versus imaginile minimalizate ale inamicilor („viermete de oameni negri”), dar și din sentimentul de frică al otomanilor („spaima izbucnise ca praful de pușcă”) și loviturile „tari, neînduplecate” ale răzeșilor. Imperfectul prelungește ăn timp acșiunea, accentușnd motivul jertfei pentru țară.
Curentul literar în care se încadrează opera sadoveniană este romantismul, în sprijinul acestei idei fiind: inspirația de sorginte istorică, dimensiunea neobișnuită, hiperbolică a unor eroi, mitul și întâmplările excepționale.
Referitor la stilul sadovenian, Nicolae Manolescu este de părere că „poartă amprenta marilor sale înzestrări artistice […], panorama epopeică se construiește prin folosirea retoricii figurative ca princitiu structurant al acțiunii (hiperbolizare, extensiune simbolică, repetiție, enumerare).
Demersul practic-aplicativ
Capitolul I: Analiza manualelor alternative din perspectiva receptării romanului Baltagul
Manualele traditionale vs Manualele alternative
Resursele informaționale sunt foarte importante, deoarece percepția este formată pe baza concretă a suportului cultural, cartea, la care se adaugă: calculatorul, televizorul, planșele, benzile desenate, CD-urile etc.
Manualele sunt ,,cărți didactice care accesibilizează conținuturile științifice ale disciplinei Limba și literatura română, folosind variate metode, procedee și mijloace activizante, pentru implicarea sistematică și permanentă a elevilor în procesul însușirii cunoștințelor și în formarea de priceperi și deprinderi practice, de folosire a sistemului limbii în exprimarea proprie și în diverse situații de comunicare.”
Manualele sunt documente oficiale, elaborate conform cerințelor programelor școlare, în concordanță cu obiectivele reformei în educație și constituie un mijloc de a pune în valoare potențialul cadrelor didactice și al elevilor. Pentru elev manualul are rol de informare, de formare a deprinderilor și capacităților cognitive, afective, atitudinale și, totodată de autoinstruire. Pentru profesor, manualul este un auxiliar important, care nu se poate substitui programei, aceasta reprezentând un ghid normativ pentru definirea competențelor, iar din punct de vedere orientativ delimitează conceptual conținutul etapelor de învățare, cantitatea, diversitatea, amploarea aplicațiilor realizate prin exerciții variate (de retenție, de transfer, cu grad diferit de creativitate), teste, întrebări, fiind un instrument de lucru care îl ajută și pe elev să achiziționeze anumite informații, în principal, să-și formeze deprinderi de lucru independent sau de lucru în echipă. Pentru aceasta, este necesar ca manualul să respecte câteva condiții:
Să se adreseze unei mari mase de elevi, eterogenă în manifestarea capacității de înțelegere și de asimilare, prin urmare, cu formulări inteligibile.
Să respecte rigorile științifice, în concordanță cu particularitățile de vârstă și de înțelegere.
Să dețină o grafică adecvată conținutului și o redactare care să evidențieze conținutul științific al textului.
Să respecte continuitatea și interdisciplinaritatea, cu progrese calitative de la clasă la clasă.
Dintre funcțiile pedagogice îndeplinite de manual, se remarcă:
Funcția de transmitere a cunoștințelor;
Funcția de dezvoltare a capacităților;
Funcția de consolidare a cunoștințelor;
Funcția de evaluare a achizițiilor.
Curriculumul fiecărei discipline preia competențele generale necesare educatorului dintr-un domeniu și le transformă în termeni didactici (asigurând progresia de cunoștințe și competențe de la un an la altul și operând achizițiile necesare transferării unui domeniu de cunoaștere într-o disciplină școlară). Se definește astfel un parcurs școlar care pune un semn de non-identitate între domeniul de cunoaștere, exterior școlii, și disciplina școlară. Programele școlare actuale definesc în termeni generali informațiile necesare pentru formarea intelectuală, fără a mai preciza timpul (unic) necesar asimilării fiecărei unități de conținut. Astfel, rămâne la alegerea autorului de manual și a profesorului să organizeze instruirea în funcție de conținuturile prevăzute în programele școlare și de propriile opțiuni privind progresia, abordarea metodologică și interesele elevilor. Din acest demers, rezultă necesitatea manualelor alternative și a stimulării inițiativei și a creativității la nivelul practicii școlare.
După Marilena Pavelescu, existența manualelor alternative presupune din partea profesorului bune competențe psihopedaogice pentru alegerea manualelor care se potrivesc cel mai bine: ,,caracteristicilor psihocomportamentale ale elevilor, propriilor aptitudini și stiluri didactice, preocupărilor copiilor și ale adolescenților de azi, cu grijile și aspirațiile acestora, fără a exclude referirile la trecut, dar acordându-le o pondere mai scăzută.”
Comparația dintre manualul tradițional și manualul modern se prezintă astfel:
Desigur, în mod concret, un anumit manual se regăsește la confluența câtorva dintre delimitările formulate mai sus. Având șansa opțiunii, profesorul poate alege pentru sine și pentru elevii pe care îi formează, varianta cea mai adecvată. O solicitare de mare importanță pentru activitatea de învățământ desprinsă din caracteristicile societății contemporane o constituie cultivarea la elevi a capacităților creative, a spiritului creator. Cum procesul comunicării în sine are implicații de natură creativă, cum toate obiectivele-cadru ale studiului limbii și literaturii române presupun eforturi creatoare, se poate spune că aportul acestei discipline de studiu la cultivarea spiritului creator este hotărâtor, pe toate treptele de școlaritate. De altfel, toate competențele și capacitățile prezentate și argumentate apar pe parcursul întregii perioade de școlaritate, la toate disciplinele de studiu. Mai mult, ele se regăsesc în chiar dimensiunile educației permanente.
Dezavantajele folosirii manualelor alternative,constau, conform Mihaelei Secrieru, în următoarele aspecte:
,, -timpul insuficient de reflecție asupra tuturor manualelor oferite pentru aceeași disciplină și aceeași clasă;
-inexistența unui exercițiu democratic în cadrul cadrelor de specialitate, în aplicarea unei analize de conținut unui manual alternativ, după o grilă completă;
-raportarea acestor manuale noi, pe de o parte, vechiului manual, acum nedorit și, pe de altă parte, unui ideal de manual a căror coordonate nu sunt cunoscute deloc profesorului utilizator, dar pe care se crede se predă undeva, într-o societate extrem de civilizată, nu se știe cu exactitate unde și cum arată acestea[…]”
Alegerea manualului alternativ transformă profesorul într-un actor important și responsabil, care trebuie să ia în calcul atât avantajele, cât și dezavantajele funcționării acestei piețe a manualelor alternative.
În analiza manualelor alternative din perspectiva receptării romanului Baltagul, am urmărit ca obiectiv faptul că manualul trebuie să redea, conform programei școlare, o idee despre probleme esențiale ale limbii și literaturii române și să fixeze, prin analiza câtorva texte, noțiuni și procedee specifice genurilor și speciilor literare.
Tânărul care se pregătește să pășească într-o nouă treaptă de școlarizare, liceul, trebuie să aibă deja fixate, încă din gimnaziu, bazele noțiunilor literare și gramaticale, să înțeleagă fiecare gen literar și fiecare specie literară. Obiectivul care se dorește atins prin alegerea manualului potrivit este cunoașterea temeinică și prelucrarea performantă a informațiilor la acest obiect de studiu care este și disciplină de examen.
Reforma în învățământ nu presupune eliminarea esențialului, ci o cale mai scurtă, mai stimulativă pentru elevi, spre ceea ce este frumos, profund și reprezentativ într-o literatură națională, căci numai tinerii bine instruiți pot fi buni cititori ai literaturii contemporane.
Manualul de limbă și literatură trebuie să ofere puncte de reper sigure în spațiul de competență al elevului, cu accent pe creație, cultivându-i gistul pentru estetic și dându-i, totodată, informații utile așa cum Mircea Eliade considera că ,,omul este suma tuturor miturilor sale, și numai această zestre îl face să supraviețuiască în confruntările lui cu barbariile istoriei…”, literatura aujtând la cultivarea spiritului și formând personalitatea.
La baza alegerii manualului, ,,după M. Secrieru, profesorul de limba și literatura română are de respectat următoarele criterii: construcția/ structurs materialului, formatul, conformitatea cu planul de învățământ, oamenii și personajele cărții, viața de zi cu zi, geografia țării și viața pe teritoriul ei, societatea, cultura, limba, pronunție și intonație, gramatica, exercițiile, perspectiva elevului,” dar și alte criterii, cum ar fi:
Textele și exercițiile alese să fie elaborate după programa în vigoare, respectând particularitățile de vârstă ale elevilor
Lecturile suplimentare din manual contribuie la cunoașterea și aprofundarea materiei prin selecția de fragmente inedite, cre corespund competențelor prevăzute prin curriculum-ul școlar
Materialul informativ să cuprindă un conținut teoretic util în simplificarea și eficientizarea procesului de instruire
Să reprezinte un instrument de lucru valoros, adresându-se deopotrivă elevilor și profesorilor, tuturor celor care participă la bunul mers al procesului didactic, de formare, dezvoltare continuă și de testare a competențelor și abilităților dobândite la disciplina Limba și literatura română.
Comparând manualele de Limba și literatura română de la Editura All și de la Editura Humanitas Educațional, am ales manualul ultimei edituri deoarece îndeplinește criteriile sus menționate. Astfel, manualul Editurii Humanitas Educațional este structurat în patru părți: ,,I. Genul liric, II. Genul epic, III. Genul dramatic, IV. Îmbinarea genurilor.”
Fiecare unitate de pregătire propune diferite teme de studiu. De exemplu, unitatea 2, Genul epic, cuprinde: Povestirea SF, Noțiuni de sintaxă, Texte distractive și funcționale, Nuvela, Romanul , Noțiuni de limbă și comunicare. În plus, la sfârșitul fiecărei unități de pregătire se află câte o unitate de evaluare concepută astfel încât să cuprindă, pe cât posibil, toate noțiunile parcurse în unitatea de pregătire respectivă, incluzând un barem de notare, fiind un avantaj și pentru autoevaluarea elevului. Modelul acestei unități de evaluare este asemănător cu subiectele de la examenul de Evaluare Națională, deoarece:
cuprinde un fragment dintr-un text la prima vedere;
exercițiile vizează noțiuni de vocabular, morfologie și sintaxă;
ultimul exercițiu include itemi subiectivi, de creativitate.
Manualul Humanitas a câștigat în omogenitate, având rarefiate acele unități din alte manuale, unde sunt prea încărcate pentru ritmul de lucru și nivelul de pregătire al elevilor din ciclul gimnazial, exercițiile din manualul selectat incluzând itemi diferiți, cu diferite grade de dificultate, temele propuse la fiecare unitate urmăresc, în special, curriculum-ul școlar în vigoare –acoperit integral, iar în plus, realizarea grafică și calitatea tipografică a lucrării sunt deosebite.
Textele propuse în manualul Humanitas aparțin marilor ai literaturii române: M. Eminescu, I. Slavici, I. L. Caragiale, interbelicului M. Sadoveanu, modernistului L. Blaga, neomodernistului N. Stănescu, reprezentând totodată și un început de familiarizare cu anumite repere ale culturii și literaturii române.
Alte aspecte pozitive ale manualului se remarcă prin:
Existența noțiunilor toretice de bază, a exercițiilor variate și clare, facile învățării noilor cunoștințe și aprofundării celor deja studiate, suportul teoretic evidențiindu-se treptat, și în corelație cu exercițiile și noțiunile prezentate.
Textele sunt potrivite pentru a educa gustul estetic al spiritului tânăr și pentru a justifica estetic formele literaturii, iar aventura descifrării textelor (literare sau nonliterare) dezvoltă competențe pe care le va dovedi atât la evaluarea finală, cât, mai ales, în viața de licean.
Dicționarul și indicele de termeni literari de la finalul manualului, lămuresc elevii asupra unor cuvinte/termeni din domeniul limbii și literaturii române.
Asigurarea unor achiziții corecte și de durată convertite, în timp, în dobândirea competenței de comunicare prin abordarea unor registre variate de conținut.
Tehnoredactarea și ilustrația de carte (fotografii, desene, tablouri, imagini din filme și piese de teatru) au urmărit să faciliteze și să facă plăcut procesul de învățare.
Noutatea acestui manual este aceea că include, prin suportul său teoretic, întregul domeniu al limbii și literaturii româneașa cum este prevăzut în noul Curriculum Național. Prin urmare, cele 5 unități de învățare din manual urmăresc atingerea competențelor generale și dezvoltarea de valori și atitudini din actuala programă, care vizează:
În manualul Editurii Humanitas conținuturile învățării pentru unitatea Genul epic, în care este inclus și romanul Baltagul de M. Sadoveanu, au următoarea desfășurare: textul literar (câteva fragmente din romanul menționat), descifrarea textului (incluzând: fonetică și vocabular, morfologie și sintaxă), un grupaj intitulat Lectură aprofundată, desfășurat pe mai multe părți (firul epic, timp și spațiu, lumea descrisă: oameni și obiceiuri, experiențe inițiatice, personajele, structuri narative, moduri de expunere, viziunea sau punctul de vedere și romanul –definiție, trăsături), iar ultima parte a acestei unități este Interpretarea textului, având ca scop formarea unor elevi capabili să analizeze textul în mod autonom, critic și creativ.
Manualul de Limba și literatura română de la Editura Humanitas consider că este conceput într-o viziune modernă și realizat la un nivel științific și metodologic potrivit pentru elevii de clasa a VIII-a.
Capitolul II: Metode tradiționale de predare-învățare specifice literaturii române.Aplicații
II. 1. Prezentarea metodelor
În pedagogie, metoda este definită ca ,,o cale de cunoaștere” care generează informații, principii, strategii, legi, reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc, în mod planificat și eficace, la realizarea scopurilor propuse. Metoda este selectată de cadrul didactic și este pusă în aplicare în lecții cu ajutorul elevilor și în beneficiul acestora.
În procesul de predare-învățare a limbii și literaturii române, metodele și procedeele prezentate de Nicolae Eftenie, metode folosite în „didactica tradițională și folosite cu succes de-a lungul timpului, se folosesc:
Metodele tradiționale: conversația și exercițiile gramaticale.
Metode adaptate la cerințele disciplinei și particularităților de vârstăale elevilor: explicația ca formă a expunerii sistematice, munca cu manualul și alte cărți.
Metode specifice impuse de natura obiectului de studiu și de procesele de gândire efectuate de elevi în scopul de a pătrunde esența fenomenelor studiate: problematizarea, învățarea prin descoperire ș.a.”
Caracteristicile metodelor tradiționale sunt: accentul este pus pe conținutul învățării și nu pe elev; este importantă mai ales transmiterea unor cunoștințe considerate valoroase și mai puțin modul în care aceste cunoștințe și informații îl ajută pe elev în propria-i dezvoltare; de cele mai multe ori elevul memorează și reproduce mecanic aceste cunoștințe; elevul apare ca un consumator pasiv al informațiilor gata prelucrate și structurate, oferite de către profesor, stimulându-se din plin capacitatea de memorare și imitare a acestuia.
Metodele tradiționale presupun menținerea atenției elevului, combaterea plictiselii și oboselii, de aceea se pot asocia o serie de mijloace: utilizarea imaginilor, culorilor, fotografiilor, a mijloacelor audiovizuale, a unui suport informatizat, etc.
II.2. Conversația
Conversația euristică (socratică) contribuie la căutarea adevărului prin efortul unit al celor doi factori ai relației profesor-elev. Această metodă dezvoltă elevilor capacitatea de exprimare, le formează priceperea de a folosi dialogul pentru realizarea unei comunicări complete și clare, le stimulează gândirea. Conversația euristică se folosește în lecțiile de dobândire de noi cunoștințe și în lecțiile de formare a unor noi priceperi și deprinderi.
Conversația socratică (examinatoare), se adresează memoriei se utilizează în partea introductivă a lecției sau în partea finală, la realizarea feedback-ului.
Indiferent de formă, conversația trebuie să îndeplinească câteva condiții generale, prezentate de Constantin Parfene: „să se sprijine, sistematic pe fapte de limbă; să se ridice, obligatoriu, de la fapte, la noțiuni, definiții și reguli generale, ceea ce presupune ca elevii să fie puși să observe, să compare, să descopere ceea ce e comun și ceeea ce diferențiază faptele, să formuleze concluzii și să le ilustreze prin exemple noi; să solicite puterea de argumentare a răspunsurilor (deci gîndirea); să nu se formuleze și să se pună la întâmplare, ci să se urmărească logica demersului cognitiv.”
Aplicând conversația didactică la romanele sadoveniene studiate în gimnaziu, putem clasifica întrebările după modul de adresare și obiectul vizat, asfel:
II.3. Expunerea
Expunerea constă în prezentatre monologată a unui volum mare de informații de către profesor către elevi. Această metodă este controversată întrucât transformă elevul într-un receptor pasiv, dar perenitatea ei se explică prin faptul că este un mijloc de dezvoltare a spiritului de observație, a gândirii, a vocabularului și a imaginației reproductive. În vederea apropierii expunerii de metodele active, Ioan Cerghit propune folosirea unei variante de tipul: prelegerea-dezbatere, ținându-se cont de nivelul clasei, de gradul de interes față de subiectul lecției și de particularitățile de vârstă ale elevilor.
Dintre criteriile de eficiență a expunerii, pot fi menționate:
Să fie logică și argumentată, evitându-se monotonia;
Expunerea să fie, pe cât posibil, ancorată la realitate, la actualitate, la viața elevilor;
Exemplificările să fie interesante, să facă apel la imaginația elevilor;
Să fie însoțită de interogație și invocația retorică pentru realizarea valorii formative;
Profesorul să asigure expresivitate comunicării, prinn valorificarea paraverbalului și nonverbalului –gestică, privire, voce.
În studiul romanelor Baltagul și Frații Jderi, am folosit expunerea sub forma povestirii și a prelegerii școlare. Povestirea s-a folosit la explicarea evenimentelor istorice din romanul Frații Jderi, la explicarea tradițiilor din romanul Baltagul, iar sub forma povestirii atractive, chiar cu virtuți artistice, s-a folosit la redarea, pe scurt, a conținutului celor două romane sadoveniene. Prelegerea școlară am folosit-o la prezentarea vieții și operei sadoveniene, această metodă însoțind-o cu prezentări power-point. Pentru activarea gândirii elevilor, prelegerea a luat o formă problematizantă, atunci când elevii au fost solicitați să ofere o clasificare a tipurilor de roman pentru Baltagul (roman polițist, mitic, al tradițiilor, roman de dragoste, bildungsroman), însoțită de exemplificări.
II. 3. Problematizarea
Problematizarea este o metodă de dinamizare a elevilor, e o variantă a învățării euristice, de învățare prin descoperire, având la bază învățarea prin rezolvarea de situații-problemă a cărei rezolvare determină curiozitatea și interesul elevilor. Situația-problemă pornește de la o întrebare -problemă al cărei răspuns reprezintă situația căutată. Nu trebuie să se confunde problema -ca exercițiu de aplicare a unor reguli/cunoștințe dobândite, cu situația-problemă –care implică o contradicție între cunoștințe știute și ceea ce nu este cunoscut.
„O întrebare devine problemă când generează o nedumerire, o incertitudine, o neliniște, cre alertează subiectul ca un conflict lăuntric, rezolvabil prin tatonări repetate, prin demonstrații și argumentări raționale.”
Aceată metodă este importantă deoarece antrenează gândirea divergentă a elevilor, stimulează spiritul de observație, reflecția adâncă, posibilitatea de a formula întrebări-problemă, de a genera ipoteze, puterea de analiză, rezolvări ingenioase pe baza raționamentelor deductive, de a generaliza și realiza transferul de cunoștințe. Specificul problematizării constă în următoarele trăsături:
Punctul de plecare este o situație care pune probleme.Elevului i se pu la dispoziție resursele necesare rezolvării (date, antologii de balade, romanul Baltagul , Frații Jderi), aceste probleme rezolvându-se pe baza studierii textelor, pe baza experienței de viață și a competenței culturale. Exemple: Care sunt asemănările și deosebirile dintre balada Miorița și romanul Baltagul? Tu ce cale ai fi ales pentru salvarea Nastei?
Activitățile se bazează pe: căutare, observări, reflecție, analize critice, evaluare, raționamente inductive, deductive, analogice. Se va stabili un inventar de ipoteze, prin explorarea, restructurarea informațiilor: Cum ai proceda dacă ai fi în locul Vitoriei Lipan? Ar putea fi Ionuț Jder prietenul tău?
Astfel, în rezolvarea situațiilor-problemă, cunoștințele vechi și noi pot fi integrate prin corelații interdisciplinare, abordări din unghiuri diferite, stabilirea diferențelor între cunoștințe declarative și procedurale, se poate alterna timpul de rezolvare independentă și cel de cooperare în dezbaterea variantelor de soluționare.
Evaluarea și verificarea soluției, a rezultatelor presupune necesitatea de a aborda, de a lega conținuturile de teme care au legătură cu experiența de viață a elevilor, prezentarea soluției având forma chir a unui mic raport de cercetare, de exemplu: cum ai fi divulgat pe asasinul lui Nechifor Lipan?
Condiția de bază în aplicarea acestei metode este ca elevii să dispună de cunoștințele necesare rezolvării situației-problemă, să aibă deprinderi intelectuale organizate, rolul profesorului fiind de a orienta discret elevii spre identificarea contradicțiilor, de a clarifica datele problemei, modificând sau reorganizând datele, pentru elucidarea contradicției.
II. 4. Exercițiul
Sub aspect didactic, exercițiul reprezintă executarea conștientă și repetată a unor operații cu scopul efectuării conștiente și repetate a unor operații și acțiuni mintale sau motrice pentru realizarea unor scopuri instructiv-educative, cultivând posibilitatea transferului de cunoștințe, cât și evaluarea acestor capacități, comportamente sau cunoștințe. Această metodă are caracter general, datorită utilizării acesteia la toate disciplinele școlare.
Obiectivele formative ale metodei exercițiului, după Vistian Goia, sunt:
„Să fixeze cunoștințele teoretice relativ la un capitol, categorie morfologică, sintactică, ortografică, de punctuație etc.;
Să creeze abilități de transpunere a acestora în practică;
Să dezvolte deprinderea de muncă independentă a elevilor;
Să dezvăluie profesorului eventualele lipsuri în cunoștințele teoretice ale elevilor;
Să stimuleze capacitățile creative ale acestora, făcând pasul de la operații mintale la structuri operaționale;
Să înlăture „uitarea”, tendințele de interferență (confuzia);
Să mijlocească transferul cunoștințelor morfo-sintactice de la un capitol la altul, de la o structură la alta a fenomenului gramatical.”
Dintre tipurile de exerciții folosite la predarea-învățarea romanului sadovenian, am folosit:
Exerciții pentru cultivarea exprimării orale și scrise
Citirea expresivă a citatelor selectate de elevi pentru caracterizarea personajelor din operele literare Baltagul și Frații Jderi, elevii folosind elemente de tehnică a citirii expresive: accente logice și afective, modularea vocii printr-o gradare care să nuanțeze sentimente de dragoste, mânie, dispreț, etc, pauzele în cazul ezitării personajelor, existența dialogului, a monologului , accentuarea unor cuvinte din text pentru intensitatea unor figuri de stil, a unor aspecte vizuale sau auditive care corespund gradării acțiunii sau unor sentimente, stări sufletești ale personajelor etc.
Povestirea în sine a narațiunilor, descrierilor, dialogurilor și povestirea artistică, cu tonul și accentul emoțional al unor părți din opere, de exemplu, găsirea osemintelor lui Nechifor Lipan.
Disertația, dezvoltă capacitatea elevilor de a vorbi liber, într-un timp limitat (10-15 minute), pe o temă dată sau la alegere, pe baza unui plan de idei, de exemplu, etapele de formare a lui Ionuț Jder ca om matur și ca ostaș, demonstrând că primul volum al trilogiei sadoveniene se constituie într-un „bildungsroman”.
Compunerea, vizează cultivarea vocabularului elevilor, a fost utilizată când elevii au avut de analizat relația sufletească dintre mamă și fiul ei drumul spre maturizarea acestuia prin asumarea dramei trăită de familia sa.
Exerciții pentru cultivarea creativității, solicită gândirea, originalitatea și imaginația creatoare. Exemplu: explicați ce înțelegeți prin afirmația lui George Călinescu, după care, Vitoria Lipan întruchipează ,,un Hamlet feminin”.
Exerciții de înțelegere a noțiunilor de teorie literară, prin dobândirea gradată a noțiunilor de teorie a literaturii, în funcție de prevederile programelor școlare. Am folosit ca variante: identificarea trăsăturilor caracteristice genului epic, a cuvintelor care formează anumite figuri de stil, a definirii romanului, căutarea de exemple reprezentative din cele două texte sadoveniene, explicarea realizării unor figuri de stil, precum epitetul, metafora, personificarea, hiperbola, comparația.
Exerciții pentru însușirea unor modalități artistice de exprimare, în acest set de exerciții am folosit jocul de rol, procesul literar pentru a stimula interesul, motivația, dar și talentul literar, perseverența unor elevi.
II. 5. Lucrul cu manualul
Lucrul cu cartea/manualul este „o metodă complexă pentru că selectează, combină și dozează , în funcție de temele tratate și de obiectivele instructiv-educative-formative, diferite alte metode (conversația, analiza lingvisticăîn diversele ei variante, demonstrația, învățarea prin descoperire, problematizarea, exercițiile de diferite tipuri).” Lucrul cu manualul substituie momentele monotone de expunere a profesorului,, acesta având rolul de a interveni cu explicații în cazul momentelor incerte întâmpinate de elevi, de a-i ajuta diferențiat, în funcție de particularitățile fiecărui elev. Folosirea unor fișe rezumative, fișe de lectură, extrase de citate, referate, compuneri, și deprinderea folosirii materialelor auxiliare: culegeri de texte și exerciții, referențe critice, dicționare, reviste de specialitate, vin în completarea acestei metode. În contextul metodei lucrului cu cartea, manualul este un auxiliar apropiat, prețios, un ghid de interpretare a textelor literare, folosit zi de zi, valoarea sa pedagogică depinzând de modul transmiterii cunoștințelor, nivelul motivației școlare și al cunoștințelor anterioare, capacitatea intelectuală a elevilor, caracterul activ al predării-îvvățării, asigurarea conexiunii inverse, a repetiției și a exersării.
În concluzie,toate metodele prezentate se combină intr-un cadru organizat al lecțiilor de Limba și literatura română, rolul decisiv avându-l profesorul, de ingeniozitatea lui depinzând combinarea, alegerea, dozarea metodelor, în funcție de obiectivele/competențele propuse la lecție.
Capitolul III: Metode moderne de predare-învățare specific literaturii române. Aplicații
Prin „metodă activă” se înțelege acțiunea pedagogică prin care se permite copilului satisfacerea trebuințelor sala de activitate, de cercetare, de creativitate, de comparare și de înțelegere a cunoștințelor prin el însuși sau în colaborare cu alți copii, în loc să primească de-a gata de la profesor sau din manualul școlar.
Urmărind instaurarea unor relații de cooperare, bazate pe comunicare reală, pe stimă și încredere reciprocă între profesor și elevi, metodele active urmăresc transferul activității didactice pe seama elevilor care descoperă, creează și dezvoltă cunoștințele și schimbarea atitudinii față de învățare (aceasta devine un izvor de inițiativă și responsabilitate, un mijloc de dezvoltare).
III. 1. Metoda „Pălăriilor gânditoare”
Metoda celor șase pălării este o metodă de gândire creativă care pune accent pe simplitate, pe disciplina gândirii. Este un joc de roluri care se preocupă mai mult de „ceea ce poate fi” decât de „ceea ce este”. Pălăriile nu sunt descrieri ale oamenilor, ci descrieri ale comportamentelor pe care participanții trebuie să le urmeze în mod sistematic. În mod obișnuit, elevii sunt grupați câte șase, fiecare interpretând în grupul său un anumit rol. În alte variante, fie se împart elevii în șase grupuri corespunzătoare celor șase pălării, fie se formează perechi din pălării cu roluri opuse: albă și roșie, neagră și galbenă, verde și albastră.
Pălăria albă:
• Oferă o privire obiectivă asupra informațiilor;
• Este neutră;
• Este concentrată pe fapte obiective și imagini clare;
• Stă sub semnul gândirii obiective;
Pălăria roșie:
• Dă frâu liber imaginației și sentimentelor;
• Oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor;
• Roșu poate însemna și supărarea sau furia;
• Descătușează stările afective;
Pălăria neagră:
• Exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata;
• Oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție;
• Este perspectiva gândirii negative, pesimiste;
Pălăria galbenă:
• Oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației;
• Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;
• Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;
Pălăria verde:
• Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;
• Este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței;
• Este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare;
Pălăria albastră:
• Exprimă controlul procesului de gândire;
• Albastru a rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător;
• Supraveghează și dirijează bunul mers al activității;
• Este preocuparea de a controla și de a organiza.
III. 2. Metoda jocului de rol
În proiectarea, pregătirea și utilizarea jocului de rol, se parcurg următoarele etape metodologice:
– identificarea situației care pretează la simulare prin jocul de rol;
– modelarea situației și proiectarea scenariului astfel:
1. ca o povestire în care un narator prezintă acțiunea și diferite personaje o interpretează.
2. ca o scenetă în care personajele interacționează, inventând dialogul odată cu derularea acțiunii;
3. ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială;
– alegerea partenerilor și instruirea lor în legătură cu specificul și exigența jocului;
– distribuirea fișelor cu roluri prestabilite de către educator sau la alegerea participanților;
– învățarea individuală a rolurilor și conceperea propriului mod de interpretare;
– interpretarea rolurilor de către toți participanții
– concluzii.
Educatorul are un rol deosebit în dirijarea jocului de rol. El proiectează scenariul, implicând în această activitate elevii, distribuie rolurile pornind de la aspirațiile, aptitudinile și preferințele fiecărui participant, organizează activități pregătitoare, creează o atmosferă plăcută de lucru pentru a-i stimula pe interpreți și a evita blocajele emoționale în interpretarea rolurilor.
III. 3. Metoda ciorchinelui
Această metodă are ca prim pas scrierea pe tablă a unui cuvânt(unei teme). Apoi se notează în jurul lui toate ideile, sintagmele sau cunoștințele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial. Este un bun mijloc de rezumare.
Fig. 1 Metoda ciorchinelui – reprezentare grafică
III. 4. Diagrama Venn
Diagrama Venn este formată din două cercuri care se suprapun parțial și urmărește compararea a două aspecte, idei sau concepte. În părțile separate ale cercului, elevii înscriu atributele care sunt unice fiecăruia dintre cele două articole care sunt comparate, iar în partea de suprapunere ei înregistrează atributele pe care cele două articole le au în comun. Diagrama se utilizează fie pentru evocarea unor cunoștințe, fie pentru structurarea unor idei.
Deosebiri Asemănări Deosebiri
Fig.2 Diagrama Venn – reprezentare grafică
III. 5. Metoda G.L.C. (Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați)
Metoda G.C.L. urmărește dezvoltarea capacității de a folosi reflecția, sinteza și rezumarea conceptelor și a informațiilor, individual și în cooperare. Sunt necesare mai multe etape:
– comunicarea sarcinii de lucru – activitate individuală – timp de câteva minute notați pe foaie toate ideile pe care la aveți despre un anumit subiect;
– activitate pe perechi – comparați răspunsurile voastre cu cele ale colegului de bancă și formulați un răspuns comun , cu care sunteți amândoi de acord.
– activitate frontală – profesorul va lua de la fiecare echipă o ideea nouă pe care o va nota, încadrându-se în timpul alocat acestei activități sau în volumul de cunoștințe impus de noțiunea aflată în discuție.
III. 6. Metoda mozaicului cu fișe expert
Pentru aplicarea acestei metode clasa (chiar numeroasă și eterogenă) se împarte în grupuri în funcție de numărul subtemelor care trebuie studiate. Profesorul realizează fișe de lucru ce vor pune în evidență aspectele importante ale fiecărei subteme. Fiecare elev din echipă, primește un număr de la 1 la 4–5 și are ca sarcină să studieze în mod independent, subtema corespunzătoare numărului său. El trebuie să devină expert în problema dată. De exemplu, elevii cu numărul 1 din toate echipele de învățare formate, vor aprofunda subtema cu numărul 1. Cei cu numărul 2 vor studia subtema numărul 2, și așa mai departe.
Fiecare elev studiază sub-tema lui, citește textul corespunzător. Acest studiu
independent poate fi făcut în clasă sau poate constitui o temă de casă, realizată înaintea
organizării mozaicului. După ce au parcurs faza de lucru independent, experții cu același număr se reunesc, constituind grupe de experți pentru a dezbate problema împreună. Astfel, elevii cu numărul 1, părăsesc echipele de învățare inițiale și se adună la o masă pentru a aprofunda subtema cu numărul1. La fel procedează și ceilalți elevi cu numerele 2, 3, 4 sau 5. Dacă grupul de experți are mai mult de 6 membri, acesta se divizează în două grupe mai mici. Elevii prezintă un raport individual asupra a ceea ce au studiat independent. Au loc discuții pe baza datelor și a materialelor avute la dispoziție, se adaugă elemente noi și se stabilește modalitatea în care noile cunoștințe vor fi transmise și celorlalți membrii din echipa inițială. Fiecare elev este membru într-un grup de experți și face parte dintr-o echipă de învățare.
Din punct de vedere al aranjamentului fizic, mesele de lucru ale grupurilor de experți trebuie plasate în diferite locuri ale sălii de clasă, pentru a nu se deranja reciproc.
Scopul comun al fiecărui grup de experți este să se instruiască cât mai bine, având responsabilitatea propriei învățări și a predării și învățării colegilor din echipa inițială.
La reîntoarcerea în echipa inițială de învățare,experții transmit cunoștințele asimilate, reținând la rândul lor cunoștințele pe care le transmit colegii lor, experți în alte subteme.
Modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă, putând fi însoțită de suporturi audio-vizuale, diverse materiale. Specialiștii într-o subtemă pot demonstra o idee, citi un raport, folosi computerul, pot ilustra ideile cu ajutorul diagramelor, desenelor, fotografiilor. Membrii sunt stimulați să discute, să pună întrebări și să-și noteze, fiecare realizându-și propriul plan de idei.
La evaluare, în faza demonstrației, grupele prezintă rezultatele întregii clase. În acest moment elevii sunt gata să demonstreze ce au învățat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un raport sau un eseu ori poate da spre rezolvare fiecărui elev o fișă de evaluare. Dacă se recurge la evaluarea orală, atunci fiecărui elev i se va adresa o întrebare la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.
III. 7. Linia valorilor
Linia valorilor permite formularea și exprimarea unei opinii personale față de o problemă și poziționarea acestei opinii în cadrul grupului. Profesorul formulează o întrebare, astfel încât răspunsurile să varieze între DA și NU. Fiecare elev analizează singur întrebarea și notează un răspuns afirmativ sau negativ, grupându-se după răspunsul dat. Astfel, se vor crea trei grupuri, cei care au răspuns DA, cer care au răspuns NU și indecișii. Elevii trebuie să discute răspunsurile la întrebare cu alți elevi din vecinătate pentru a vedea dacă s-au aliniat corect. Li se permite elevilor să își schimbe opinia în funcție de argumentele prezentate de celelalte grupuri. Pe parcursul desfășurării activității, profesorul are rolul unui spectator, intervine doar pentru a organiza au modera dezbaterea, fără a-și exprima părerea despre tema pusă în discuție.
III.8 . Știu – Vreau să știu – Am învățat
Această metodă ajută la formarea unui stil de învățare eficient prin conștientizarea legăturii dintre experiența cognitivă și noile achiziții. Se poate lucra pe conținuturi din manual sau pe orice tip de conținut/ subiect sau temă, pornind de la stabilirea legăturii dintre cunoștințele anterioare și cele noi, departajate activ și conștient în trei coloane ale unui tabel. Coloana „Știu” poate fi completată prin brainstorming individual sau colectiv, pe baza unui text scris, sau după o secvență de conversații euristice; coloana „Vreau să știu” poate fi completată prin problematizări, studii de caz; este important ca elevii să fie ajutați să formuleze întrebări asuprea subiectelor neclare. În coloana „Am învățat” se pot nota termenii cheie, idei principale, sau individual, orice tip de achiziții recunoscute de elevi.
III. 9. SINELG ( Sistemul interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii)
Metoda SINELG urmărește implicarea elevului în lectura unui text. Elevii folosesc un sistem de codare pentru a marca diferite idei din text cu scopul de a-i determina să conștientizeze ceea ce citesc, pentru a înțelege textul.
„√” – acest semn îl vor pune în dreptul paragrafelor sau propozițiilor care confirmă un fapt cunoscut lor;
„ –„ – acest semn îl vor pune în dreptul paragrafelor sau propozițiilor care contrazic un fapt familiar lor;
„+” – acest semn îl vor pune în dreptul paragrafelor sau propozițiilor care constituie un fapt necunoscut lor.
Capitolul IV: Metode clasice și moderne de evaluare – aplicație la romanele Baltagul și Frații Jderi
IV. I. Prezentare generală
Evaluarea este definită ca un proces de corectare, de prelucrare și interpretare a datelor obținute prin intermediul instrumentelor de evaluare, în scopul adoptării unei judecăți de valoare sau al luării unei decizii.
Evaluarea corectă, obiectivă reprezintă un factor de reglare a activității școlare. Rezultatele evaluării prezintă importanță pentru toți factorii implicați în procesul de formare a noilor generații: profesori, elevi, părinți și chiar societate.
Pentru profesor, evaluarea furnizează informații cu privire la modul cum să dozeze materialul care urmează a fi predat, ce anume trebuie reluat în pași mici, care sunt greșelile tipice și sursele de eroare.
Pentru elevi, reprezintă un indiciu în reglarea efortului de învățare; prin evaluare elevul ia act de cerințele societății față de pregătirea sa și își conturează aspirațiile proprii.
Pentru părinți, este o bază de predicție sau garanție a reușitei în viitor, un indiciu pentru acordarea de sprijin.Presiunea familiei împinge uneori la supramotivare, în timp ce teama de eșec îl face să aspire la mai puțin, deci presiunea spre mai mult are drept efect aspirația spre mai puțin, pentru a evita decepția.
Pentru societate, evaluarea permite determinarea nivelului de pregătire a forței de muncă și deci eficiența investițiilor în învățământ.
IV. II. Metode clasice/tradiționale de evaluare
După gradul de implicare al evaluatorului în procesul evaluat, există evaluarea externă, finală, la care participă profesori care nu au predat la clasă și evaluarea internă, realizată de către profesorul care predă la clasă
După timpul care se realizează și în funcție de obiectivele vizate, există o evaluare inițială, aplicată la începutul an școlar sau semestru (urmărește cunoașterea nivelului de la care se pornește), evaluare formativă, aplicată pe tot parcursul programului de formare, având ca scop ameliorarea/îmbunătățirea activității și a rezultatelor elevilor și evaluare sumativă, desfășurată la finalul unui semestru/ciclu de învățământ, vizând un număr mai mare de competențe.
În cadrul procesului de învățământ, „activitățile de predare, învățare și evaluare reprezintă etape importante, aflate în strânsă legătură, orice schimbare la nivelul uneia dintre ele generând modificări la celelalte. De aceea, predarea-învățarea trebuie proiectate în același timp.”
Metodele tradiționale de evaluare sunt consacrate în timp și sunt cele mai utilizate. Din categoria lor fac parte: probele orale, probele scrise, proble practice.
IV.II. 1. Probele orale
Acestea au fost utilizate la disciplina Limba și literatura română pentru verificarea gradului de formare a unor competențe care țin de comunicarea verbală. Am aplicat acest tip de evaluare la verificarea temelor pentru acasă, dar și la exercițiile efectuate în clasă, în principal exercițiile din manual, de la paginile 143-153, un impact pozitiv asupra elevilor având exercițiile în care elevii aveau o temă de rezolvare comună. Exemplu: (ex. 3, p. 147) Ce rol are Victoria în acest proces de maturizare a fiului? Discutați între voi și argumentați cu exemple din text.
I. 2.Probele scrise
După Ioan Cerghit, probele scrise „evaluează abilități de expunere, disciplină în gândire, deprindere de muncă, independență în realizarea sarcinilor, putere de sinteză și de exprimare în scris etc.” Acest tip de evaluare l-am folosit la clasa a VIII-a, aplicând testul din Anexa 1.
Metodele tradiționale de evaluare reprezintă elemente principale în desfășurarea actului educativ, practicarea unor forme de metode și tehnici de evaluare sunt pentru profesori o constantă a strategiilor de instruire, strategia didactică urmărind realizarea corespondenței: obiective-conținutul învățării-forme de evaluare.
După tipurile de itemi folosiți, testele cuprind mai multe criterii de clasificare a itemilor, dar cel mai important este obiectivitatea.
ITEMI OBIECTIVI
Itemi cu alegere duală
Acest item presupune alegerea răspunsului corect din două variante posibile, de tipul adevărat – fals, corect – incorect, da – nu etc.
Exemplu: Citește următoarele enunțuri. Încercuiește litera A, dacă le consideri adevărate, și litera F, dacă le consideri false.
1.Operele: Frații Jderi, Neamul Șoimăreștilor și Zodia Cancerului aparțin scriitorului Mihail Sadoveanu.
2. Balada aparține genului liric.
Avantaje
obiectivitate și fidelitate mare;
eficiență (pot să acopere un număr mare de obiective de evaluare și de conținuturi într-un timp relativ scurt de testare);
ușurință în notare.
Limite
nu pot evalua creativitatea și nici capacitatea de sinteză;
pot fi rezolvați relativ ușor prin ,,ghicirea” răspunsului (șansa este de 50%); acest dezavantaj poate fi totuși contracarat prin elaborarea unui număr mai mare de itemi (Atenție însă la timpul alocat!);
utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învățării.
O soluție pentru a evita simpla „ghicire” a răspunsului poate fi și introducerea în componența itemului a unei sarcini de lucru suplimentare, aceea de a corecta prin rescriere enunțul fals/ incorect. În plus, scade gradul de obiectivitate în notare.
Câteva recomandări privind realizarea itemilor cu alegere duală:
este bine ca sarcina de lucru să fie exprimată concis;
este de dorit să evitatați întrebuințarea negației în formularea cerinței;
instrucțiunile privind modalitatea de selectare a răspunsului (de exemplu: încercuiește, bifează etc.) trebuie să fie clare.
Itemi cu alegere multiplă
Acest item este format dintr-un enunț (premisă) urmat de un număr de opțiuni din care elevul trebuie să aleagă soluția corectă numită cheie. Soluțiile greșite se numesc distractori.
Exemplu: Precizați cine relatează întâmplările în romanul Baltagul. Alegeținuna dintre următoarele variante:
unul dintre personaje;
un narator neutru;
mai multe personaje ;
un narator care participă afectiv la întâmplările relatate;
atât naratorul, cât și personajele.
Avantaje
obiectivitate și fidelitate mare;
eficiență (pot să acopere un număr mare de obiective de evaluare și de conținuturi într-un timp relativ scurt de testare);
ușurință în notare;
posibilitate redusă de „ghicire” a răspunsului.
Limite
nu pot evalua creativitatea și capacitatea de sinteză;
utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învățării, cu focalizare pe memorarea unui raspuns;
nu evidențiază modul de gândire al elevului.
Utilizare
Se pot utiliza mai ales pentru măsurarea unor rezultate ale învățării situate la niveluri cognitive inferioare: capacități de bază, cunoștințe, priceperi.
Câteva recomandări privind realizarea itemilor cu alegere multiplă:
evitarea folosirii negației;
nu se formulează premisa sub forma unei interogații;
conținutul premisei trebuie să ofere cât mai mult din informația care se repetă în variante, pentru a se evita lungimea excesivă a enunțului;
este bine să fie ordonate variantele în funcție de un criteriu unic (de exemplu: alfabetic, numeric etc.), pentru a se evita încercarea „ghicirii” cheii;
este bine ca numărul de opțiuni (variante) să fie de trei sau patru, dar nu mai mult de cinci;
distractorii trebuie să fie plauzibili și aleși avându-se în vedere, pe cât posibil, greșelile tipice ale elevilor;
Atât premisa cât și opțiunile trebuie să se încadreze în obiectivul de evaluare, să nu facă referire la cunoștințe/ deprinderi din alte domenii sau experiență de viață exterioară.
Itemi de asociere/ tip pereche
Acest tip de item presupune stabilirea unor corespondențe/ asocieri între elemente distribuite pe două coloane: pe una, premisele, iar pe cealaltă, soluțiile.
Exemplu: Stabilește, printr-o săgeată, corespondența termenilor din cele două coloane:
A B
Nuvela Baltagul, de Mihail Sadoveanu
Romanul Două loturi, de I. L. Caragiale
Schița Vizită…, de I. L. Caragiale
Câinele și cățelul, de Grigore Alexandrescu
Prâslea cel voinic și merele de aur…
Avantaje
obiectivitate și fidelitate mare;
eficiență (pot să acopere un număr mare de obiective de evaluare și de conținuturi într-un timp relativ scurt de testare);
ușurină în notare.
Limite
nu se pot măsura rezultate ale învățării situate la niveluri cognitive superioare precum analiza și sinteza;
utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învățării.
Utilizare
Se pot utiliza îndeosebi pentru a evalua gradul de cunoaștere al relațiilor dintre diversele tipuri de informații factuale.
Câteva recomandări privind realizarea itemilor de asociere/ tip pereche:
pentru a se evita ghicirea soluțiilor prin eliminare, numărul acestora trebuie să fie mai mare decât al premiselor. În general, diferența este bine să nu depășească totuși două-trei unități.
atât premisele cât și soluțiile trebuie ordonate după un criteriu unitar: alfabetic, numeric, în funcție de succesiunea textului din care au fost extrase exemplele etc.
ITEMI SEMIOBIECTIVI
Itemi cu răspuns scurt
Acest tip de item presupune un răspuns care constă într-un cuvânt sau un număr redus de cuvinte, maximum o propoziție. Elevul are libertatea de a formula răspunsul, dar numai între anumite limite și urmând pas cu pas niște instrucțiuni.
Exemplu: 1.Scrie în spațiul punctat o locuțiune/ expresie care să aibă în componență substantivul cal.
…………………………………………………………………………………..
Avantaje
validitate și aplicabilitate mare;
evalueză atât capacități cognitive inferioare, precum cunoașterea și înțelegerea, cât și medii, precum aplicarea;
pot acoperi o arie mai amplă de conținuturi cu ajutorul unui număr relativ redus de itemi.
Limite
elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacități cognitive complexe precum analiza, sinteza și rezolvarea de probleme.
Utilizare
Sunt utili pentru a evalua cunoașterea terminologiei unui anumit domeniu, cunoștințe de natură lexicală, interpretarea unor date etc.
Câteva recomandări privind realizarea itemilor cu răspuns scurt:
spațiul liber alocat trebuie să fie suficient pentru scrierea răspunsului;
în cazul în care este necesară scrierea mai multor cuvinte, spațiile libere trebuie să fie egale, pentru a nu se sugera răspunsul așteptat;
răspunsurile solicitate trebuie să fie relevante pentru evaluarea unei anumite abilități;
o formulare ambiguă poate face ca elevul să ofere un răspuns logic, dar care să nu fie cel așteptat de profesor.
Itemi de completare
Sunt de fapt o variantă mai ,,pretențioasă” a itemilor cu răspuns scurt. Ei solicită producerea unui răspuns al cărui rol este să întregească un enunț lacunar/ incomplet.
Exemplu: Persoana care relatează evenimentele într-o operă epică se numește………
Avantaje
validitate și aplicabilitate mare;
evalueză atât capacități cognitive inferioare, precum cunoașterea și înțelegerea, cât și medii, precum aplicarea;
pot acoperi o arie mai amplă de conținuturi cu ajutorul unui număr relativ redus de itemi.
Limite
elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacități cognitive complexe precum analiza, sinteza și rezolvarea de probleme.
Utilizare
Sunt utili pentru a evalua cunoașterea terminologiei unui anumit domeniu, ușurința de a rezolva probleme aritmetice simple, cunoștințe de natură lexicală, interpretarea unor date etc.
Câteva recomandări privind realizarea itemilor de completare:
spațiile libere alocate trebuie fie suficient de lungi, dar să aibă aceleași dimensiuni, pentru a nu sugera răspunsul așteptat;
formulările prea ample ale cerințelor sunt de evitat;
este important să ne asigurăm că există o singură soluție corectă.
Întrebări structurate
Acest tip de cerință face trecerea de la itemii obiectivi la cei subiectivi. Este vorba de un număr de aplicații având ca punct de plecare același material-suport (un text, o hartă, o ilustrație etc.). Întrebările structurate pot fi neprogresive (independente) sau progresive (care depind de răspunsurile anterioare).
Exemplu: Citește cu atenție textul, apoi răspunde cerințelor:
Tăcură un timp. Stătea între ei o întrebare crâncenă. Vitoria mai lăsă să treacă valul care o înăbușea și zise încet, privind spre lumina de-afară:
– Încă n-am primit nicio veste de la tată-tău.
Gheorghiță așeză domol lingura lângă strachină și împinse deoparte pânea coaptă anume pentru el. Se uită și el pe fereastră. Drumușorul cotit era pustiu.
– Ce să fie n-am înțeles, urmă nevasta. M-am sfătuit cu părintele, am plătit slujbe. Mai aștept puțin, să văd hotărârea de sus. Mă gândesc fel și chip și am avut un vis, care-mi mănâncă sănătatea și mă îmbătrânește. Mai stau până ce gătesc de postit cele 12 vineri. Fiind singuri aicea în sat și fără neamuri, trebuie să te trimet pe tine, ca bărbat ce ești, să-l cauți și să-l afli.
-M-oi duce, răspunse Gheorghiță cu îndoială. Se poate să i se fi întâmplat ceva?
-Ce să i se întâmple? răspunse aprig femeia. Să-i fi făcut farmece vreo muiere, cum spunea baba Maranda, eu n-aș crede. Acum am înțeles că demonul ăla dacă-l are, e un prost. Ori îi prost, ori n-are nicio putere, de-o lasă pe dânsa amărâtă, calică și lipsită de toate … Visul meu e semn mai greu. Tu spui bine: i s-a întâmplat ceva la care mă îngrozesc a mă gândi. Mai bine să fie ce zice baba, decât ce arată visul meu.
(M. Sadoveanu, Baltagul)
Ce moduri de expunere sunt prezente în acest fragment?
Care este mottoul romanului Baltagul?
Scrie patru argumente pentru care fragmentul dat este roman.
Scrie un personaj secundar și unul episodic.
Explică semnificația primului paragraf al fragmentului dat.
Avantaje
pot fi utilizate în cadrul oricărei discipline;
permit utilizarea unor materiale-suport stimulative;
oferă posibilitatea testării unei game largi de abilități;
se pot realiza cerințe variate ca grad de dificultate (în acest caz ar fi indicată ordonarea de la simplu la complex).
Limite
este dificil de apreciat gradul de dificultate al cerințelor;
schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece ea trebuie să aibă în vedere o varietate de modalități de exprimare a soluțiilor.
Utilizare
Sunt utili pentru a evalua rezultate ale învățării în forme precum prezentarea, descrierea, explicarea unor concepte, metode, relații, argumente etc.
Câteva recomandări privind realizarea întrebărilor structurate
materialul-suport trebuie să fie adecvat nivelului de înțelegere al elevului și să nu aibă o dimensiune exagerată;
în cazul utilizării hărților, ilustrațiilor, schemelor, trebuie avută în vedere și calitatea tehnică a reproducerilor;
instrucțiunile privind modalitățile de formulare a răspunsurilor trebuie să fie clare;
schema de notare este bine să fie elaborată în paralel cu formularea cerinței;
trebuie evitată formularea unor cerințe care au ca punct de plecare premisa urmată de o întrebare.
ITEMI SUBIECTIVI
Eseu structurat
Este o compunere care tratează o anume temă, indicată în cerință. Tema, la rândul ei, presupune un număr variabil de cerințe, ce vor fi dezvoltate în cuprinsul eseului. Ordinea integrării cerințelor nu este obligatorie, eseul structurat vizând atât cunoștințele punctuale ale elevului, cât și creativitatea și originalitatea.
Exemplu :
1. Scrieo compunere de 25-30 de rânduri în care să demonstrezi că romanul Baltagul este o monografie a satului românesc de la munte.
Se va avea în vedere:
prezentarea succintă a obiceiurilor și tradițiilor, cu exemple;
trăsăturile esențiale ale oamenilor de la munte;
comparați felul de a fi și preocupările oamenilor de la țară și de la oraș.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Avantaje
proiectarea necesită un timp relativ redus;
nu necesită materiale auxiliare.
Limite
acoperă o arie mică de conținuturi, deși timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general mare;
schema de notare este greu de realizat.
Utilizare
Permite evaluarea unor rezultate ale învățării situate la niveluri cognitive superioare precum analiza și sinteza.
Câteva recomandări privind realizarea eseului structurat:
formularea sarcinii de lucru trebuie să conțină toate instrucțiunile necesare rezolvării (număr de cuvinte/rânduri/ pagini, ordinea integrării cerințelor, alocarea punctajului etc.);
schema de notare trebuie realizată în relație strictă cu instrucțiunile privind rezolvarea.
eseul liber
Este o compunere în care se indică doar tema ce va fi tratată, elevul fiind cel ce decide asupra parcursului, așadar asupra aspectelor pe care este necesar să insiste, precum și asupra ordinii în care acestea vor fi integrate în cuprinsul textului.
Exemplu:
Descrie, într-o compunere de 10-15 rânduri, o tradiție pe care familia ta o păstrează „cu sfințenie”.
Avantaje
proiectarea necesită un timp redus;
nu necesită materiale auxiliare.
Limite
acoperă o arie mică de conținuturi, deși timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general mare;
schema de notare este greu de realizat;
necesită mult timp pentru evaluare;
fidelitatea este scăzută.
Utilizare
Încurajează mai ales activitățile creatoare și critice precum discutarea cauzelor și a efectelor, analiza situațiilor complexe, argumentarea unor opinii etc.
Câteva recomandări privind realizarea eseului liber:
alegerea temei trebuie realizată în funcție de obiectivul/ obiectivele de evaluare și în paralel cu schema de notare;
schema de notare trebuie să clarifice exect ce abilități vor fi recompensate și în ce proporție;
scopul schemei de notare este de a minimaliza subiectivitatea și a maximaliza fidelitatea și aplicabilitatea.
IV. II. Metode moderne/complementare de evaluare
Dintre metodele complementare de evaluare, utilizarea portofoliului se impune din ce în ce atenției și interesului profesorilor în practica școlară curentă.Termenul este relativ nou în terminologia științelor educației, dar ideea exprimată de concept în sine nu este în mod necesar inovativă în sfera practicilor evaluative. Deși în sensul său de bază portofoliul s-a lansat în domeniul artei, și în contextul științelor educației s-a impus nevoia existenței unei metode de evaluare flexibile, complexe, integratoare, ca alternativă viabilă la modalitățile tradiționale de evaluare. Un astfel de rol își poate asuma portofoliul în cadrul procesului de evaluare a performanțelor școlare ale elevilor. El include rezultatele relevante obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare (probe orale, scrise, practice, observare sistematică a activității și comportamentului elevului, proiect, autoevaluare, compuneri, referate, eseuri, articole publicate, lucrări prezentate în cercuri, sesiuni de comunicări, postere, machete, desene, caricaturi, chestionare de atitudini, interviuri, casete video cuprinzând prestația orală a elevului în cadrul unor activități sau contribuția în activitatea de grup etc.), precum și prin sarcini specifice fiecărei discipline.
Observăm că portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului, urmărindu-i progresul înregistrat pe o perioadă determinată a parcursului școlar. Deoarece realizează o sinteză a activității elevului pe o perioadă mai îndelungată de timp, poate servi și ca evaluare sumativă. Permite evaluarea unor produse care, în mod obișnuit, nu sunt avute în vedere prin celelalte metode de evaluare, ceea ce stimulează exprimarea personală a elevului, angajarea lui în activitați de învățare complexe, cu grad ridicat de originalitate și creativitate. În felul acesta evaluarea devine motivantă pentru elev.În plus, portofoliul ca metodă de evaluare înlătură în bună parte tensiunile, stările emoționale negative care însoțesc formele tradiționale de evaluare.
Chiar dacă fiecare dintre elementele constitutive ale proiectului au fost evaluate separat, la momentul respectiv, în cazul acestui instrument se recomandă și o apreciere holistică, ce se bazează pe impresia generală asupra performanței elevilor și produselor realizate, luând în considerare piesele individuale incluse în portofoliu.Aprecierea se poate realiza prin calificative (excelent, foarte bun, acceptabil, inacceptabil) sau simboluri numerice (cifre de la 5 la 1 etc.).
Foarte important rămâne scopul pentru care este proiectat portofoliul, ceea ce va determina și structura sa.Alături de scop, în definirea unui portofoliu, sunt la fel de relevante contextul și modul de proiectare a portofoliului.
În sens general, scopul unui portofoliu este acela de a confirma faptul că ceea ce este cuprins în obiectivele învățarii reprezintă, în fapt, și ceea ce știu elevii sau sunt capabili să facă.
Scopul portofoliului este stabilit și în funcție de destinația sau destinatarul său (persoană, instituție, comunitate etc.), având în vedere că pe baza lui se va emite o judecată de valoare asupra elevului în cauză.
Un alt element esențial al portofoliului de care trebuie să se țină seamă în elaborarea acestuia este contextul. Dimensiuni ale acestui concept pot fi:
Vârsta elevilor;
Specificul disciplinei;
Nevoile, abilitățile și interesele elevilor etc.
Toate aceste variabile pot induce diferențe semnificative care personalizează modul de concepere și realizare a portofoliului.
Proiectarea portofoliului include, în fapt, atât scopul, cât și contextul, elemente al căror rol a fost deja menționat.Cea mai importantă decizie în proiectarea portofoliului este însă cea care vizează conținutul său care poate fi concretizat, spre exemplu, în:
Selecții din temele pentru acasă ale elevului;
Calendarul lunar de activitate;
Notițele din clasă;
O altă decizie importantă în cadrul proiectării este legată de :
Cât de multe astfel de “eșantioane” ale activității elevului trebuie să conțină portofoliul;
Cum să fie organizate;
Cine decide selecția lor ( o posibilitate poate fi: profesorul descrie cerințele de conținut ale portofoliului, iar elevul selectează probele pe care le consideră reprezentative).
Este important ca întregul conținut al portofoliului să fie raportat la anumite cerințe-standard clar formulate în momentul proiectării și cunoscute de către elevi înainte de realizarea efectivă a acestuia.
Prin urmare, portofoliul:
Poate fi exclusiv o sarcină a profesorului, în sensul că el este cel care stabilește scopul, contextul, realizează proiectarea lui, formulează cerințele standard și selectează produsele representative ale activității elevilor
Sau
Poate implica și contribuția elevilor în modul în care acesta se construiește: elevii pot alege anumite instrumente de evaluare sau eșantioanele din propria activitate considerate semnificative din punct de vedere al calității lor.
Pentru a ilustra metoda portofoliului, elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Dorobanți au avut de întocmit, pe 3 grupe, câte o scrisoare adresată scriitorului Mihail Sadoveanu (Anexa 2).
Capitolul V. Cercetarea psihopedagogică
V. 1. Ipoteza
Disciplina Limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea personalității elevilor, în formarea unor deprinderi și abilități necesare pentru a le asigura accesul postșcolar la învățarea pe toată durata vieții și integrarea activă într-o societate bazată pe cunoaștere.
Pe parcursul învățământului obligatoriu, elevii trebuie să-și formeze în primul rând competențele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar și coerent în limba română, să asculte, să înțeleagă și să producă mesaje orale și scrise, în diverse situații de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul național și limbă de școlarizare, studierea limbii române asigură formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate.
În acest sens, curriculumul de limba și literatura română pentru clasele a V-a – a VIII-a, ca și pentru învățământul liceal, se bazează pe modelul comunicativ-funcțional, model ce presupune studiul integrat al limbii, al comunicării și al textului literar, fiind adecvat nu doar specificului acestui obiect de studiu, ci și modalităților propriu-zise de structurare a competenței de comunicare a elevilor. În mod concret, dezvoltarea competențelor de comunicare, adică utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea și receptarea mesajelor orale și scrise, se realizează prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare, cu texte literare și nonliterare adecvate vârstei școlare.
În sensul celor arătate mai sus, dominantele curriculumului de limba și literatura română pentru gimnaziu sunt:
– prezentarea comunicării în calitatea sa de competență umană fundamentală, descrisă în termeni de cunoștințe/ achiziții, deprinderi/ abilități și atitudini;
– dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare în toate cele trei domenii ale disciplinei: Lectură, Elemente de construcție a comunicării și Practica rațională și funcțională a limbii.
– echilibrarea ponderii acordate exprimării orale față de cea scrisă, precum și mutarea accentului pe producerea unor mesaje proprii;
– adaptarea conținuturilor la nivelul de vârstă și la interesele copiilor.
COMPETENȚE GENERALE, SOCIALE ȘI CIVICE
1. Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare
2. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată
3. Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
4. Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
VALORI ȘI ATITUDINI
• Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii
• Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate
• Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare prin conștientizarea impactului limbajului asupra celorlalți și prin nevoia de a înțelege și de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă, responsabilă din punct de vedere social
• Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural
• Dezvoltarea interesului față de comunicarea intercultural”
Având în vedere aceste recomandări ale Ministerului Educației Naționale prevăzute în Programa pentru disciplina limba și literatura română (clasele V-VIII), încercăm prin lucrarea de față să construim un set de activități complementare care să stimuleze interesul elevilor de gimnaziu pentru lectura operelor lui Mihail Sadoveanu, texte care rebuie să respecte următoarele criterii: valoric-estetic, formativ și de adecvare la vârstă.
V. 2. Obiectivele cercetării
Propunem un set de obiective generale:
O1. sistematizarea modelelor conceptuale de stimulare a receptării textului literar și raportarea la practica școlară;
O2. re-definirea competențelor școlare de înțelegere/ comprehensiune a textului literar;
O3. elaborarea unui sistem de metode de stimulare a receptării textului literar sadovenian;
O4. elaborarea unui model/ sistem de evaluare a metodelor clasice și moderne de stimulare a receptării textului literar, în principal a romanelor lui Mihail Sadoveanu;
O5. stabilirea cadrului de referințe pentru proiectarea și aplicarea sistemului de metode de stimulare a receptării operei lui Sadoveanu;
O6. validarea prin experiment a metodelor clasice și moderne identificate și utilizate;
O7. analiza și interpretarea datelor obtinute prin experiment, sistematizarea rezultatelor cercetării, formularea concluziilor generale și recomandărilor practice.
3. Diagnosticarea. Eșantionarea.
Considerǎm cǎ proiectarea, experimentarea și validarea unor strategii educaționale care valorifică romanul sadovenian reprezintǎ un ansamblu flexibil de etape, cu potențial adaptativ la situațiile concrete ce presupune atitudine criticǎ dar și imaginație creatoare.
Planificarea și monitorizarea cercetării s-au desfășurat la Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu” din Dorobanți în perioada 2014-2015, după discuții preliminare cu colegi de diferite specializǎri despre conținutul experimentului și despre necesitatea colaborării cu colectivul catedrei de limba și literatura română din unitatea de învățământ amintită și C.C.D. Botoșani. Problemele descoperite (cu argumentǎri și explicații) și modalitățile în care ne-am propus să le rezolvăm au fost popularizate și în cercurile metodice ori în ședințele de catedră.
Procesul cercetării noastre s-a derulat în următoarele secvențe:
Etapa I – Delimitarea temei , a problemei de cercetat;
– identificarea și formularea a temei de cercetat ;
– realizarea informǎrii și documentarea bibliografică asupra problemei de cercetat (fundamentarea teoretică, studiul documentelor curriculare oficiale, valorificarea unor surse software);
– realizarea design-ului cercetării: formularea ipotezelor, stabilirea obiectivelor, elaborarea unui proiect al cercetării unitar și coerent.
Etapa a II-a – Organizarea și desfășurarea cercetării: stabilirea timpului, locului, metodologiei de investigare, a modalităților de culegere a datelor, a resurselor umane (eșantioane experimentale și de control, colaboratori) și materiale;
– etape, activități specifice, modificări în derularea fenomenelor educaționale;
Etapa a III-a – Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor, cu prezentarea rezultatelor experimentului;
– Elaborarea concluziilor ; sugestii, propuneri, anexe;
Etapa a IV-a – Redactarea, definitivarea formei și prezentarea lucrării.
– Valorificarea rezultatelor cercetǎrii prin utilizarea în practica educativǎ a experienței dobândite .
Am preferat eșantionarea fixă care oferă posibilitatea culegerii rapide a datelor, capacitatea monitorizării efectelor unor intervenții educaționale și prospectarea evoluției fenomenelor investigate.
Prin tehnica eșantioanelor paralele/echivalente, am avut în vedere legea variației biologice, psiho-pedagogice, sociale: apropiere ca vârstă și pregătire, numărul subiecților din fiecare clasă. În funcție de speciile epice prevăzute de programă, am ales două clase (clasa a VII-a -colectiv martor – C.M. alcătuit din 30 de elevi și clasa a VIII-a -colectiv experimental – C.E., cu același număr de elevi) pentru studierea romanului sadovenian .
Metodologia didactică utilizată în cazul colectivelor – martor (C.M.) a implicat abordarea tradițională (MT) a fenomenului educativ, prin metode expozitive: lecturarea unor fragmente din romanul „Frații Jdei”, narațiunea, descrierea, explicația, discuția, exercițiul. Colectivului experimental (C.E.) li s-au adăugat metode moderne, activ – participative (MM) pentru studierea romanului „Baltagul”: lectura ,,dirijată”, jurnalul dublu, brainstorming, învățarea prin dramatizare, jocul didactic și jocul de rol, studiul de caz, proiectul, eseul, problematizarea, tehnici video (prezentări power-point), procesul literar, explozia stelară.
Am considerat că varianta experimentală cea mai adecvată posibilităților este:
Testare Evaluarea unității Testare
inițială finală
20 oct.2014 6 martie 2015 4 iun. 2015
V. 3.1. Metode de culegere a datelor cercetării
a ) Metoda studierii materialului (bibliografic) de referință
Clarificarea unor concepte științifice am realizat-o prin studierea atentǎ și criticǎ a literaturii de specialitate, prin care am identificat și analizat comparativ soluțiile propuse de alți cercetători și practicieni pentru probleme asemănătoare încercând ca, prin atitudinea interactivǎ, reflexivǎ și obiectivǎ adoptatǎ, sǎ nu pierdem din vedere faptul cǎ originalitatea nu exclude dar nici nu se confundǎ cu valoarea autenticǎ.
Colaborarea pe teme bibliografice începută cu biblioteca școlii Dorobanți s-a extins la biblioteca C.C.D. Botoșani. N-am omis aprecierea unor posibilități oferite de computere: biblioteci electronice, pagini web, produse sowftare destinate autoinstruirii și (auto)evaluării. Pe baza lor, am alcǎtuit, pentru specia studiată un repertoriu bibliografic minimal.
b) Metoda documentării, ca demers critic activ, ne-a permis inventarierea datelor și a rezultatelor referitoare la tema cercetatǎ, aprecierea stadiului atins de cercetǎrile anterioare, pǎstrând permanent un echilibru între cultura de specialitate și cea pedagogicǎ și metodicǎ prin participarea la strategii de formare, la simpozioane, corespondență cu centre culturale etc.
c) Metoda comparativă a inclus tehnica analizei comparative a conținutului programelor și manualelor; studierea materialelor metodice auxiliare, care ne-au permis sǎ observǎm sincronic și diacronic abordǎri în timp și spațiu ale romanului sadovenian, teorii și practici pedagogice diferite, asemǎnǎri și deosebiri privite constatativ, dar și prospectiv, cu intenția unor îmbunǎtǎțiri mǎsurabile, deliberate și durabile.
Cercetarea documentelor curriculare oficiale, care reprezintǎ și o sursǎ de documentare, a urmǎrit Curriculumul Național pentru învǎțǎmânt obligatoriu. Am comparat planuri-cadru ale diferitelor cicluri de învǎțǎmânt, programe școlare, norme metodologice, ghiduri metodice, îndrumǎtoare și nu în ultimul rând manuale alternative. Am studiat și am fǎcut propuneri de planificǎri calendaristice, proiectǎri ale unor unitǎți de învǎțare, fișe/rapoarte de evaluare a activitǎții didactice, referate.
d) Metoda cercetării experimentale, ca observație provocată, a constat în testarea/verificarea ipotezei, conștienți cǎ, atât confirmarea cât și infirmarea ei reprezintǎ, pentru învǎțǎmât, un nivel de cunoaștere. Experimentul didactic prezentat este de lungǎ duratǎ, colectiv, natural , desfǎșurat în context și ambianțǎ educaționale obișnuite: clasǎ, școalǎ, familie etc. Ceea ce ne-a interesat a fost în ce mǎsurǎ intervenția noastrǎ a influențat performanțele școlare și comportamentale ale elevilor.
e) Metoda observației atente, active și sistematice am folosit-o ca participant la activitățile școlare și extrașcolare, prin înregistrarea, selectarea și interpretarea datelor relevante (comportamente non-verbale, spațiale, extra-lingvistice, lingvistice).
f) Metoda analizei conținutului produselor activităților subiecților educației a avut în vedere, deopotrivă: procesele de căutare, informare, documentare, cercetare, testare, colectare, prelucrare și interpretare a datelor, produsele intelectuale sau/și materiale ale activității școlare și extrașcolare (portofolii, caiete, jurnale de lectură, fotografii, eseuri, albume, traduceri, spectacole, ”târgul” de carte) etc.
g) Metoda testelor (ca probe standardizate, științifice, obiective, de evaluare a progresului școlar, scurte, rapide, măsurabile ca ansamblu de itemi) și-a dovedit validitatea (prin informații despre variabila măsurată) și fidelitatea (gradul de constanță).
Dupǎ cum am precizat, atât colectivului martor (C.M.), cât și colectivului experimental (C.E.) li s-au aplicat o testare inițială și o testare finală, și o evaluare a unității pentru specia epicǎ studiatǎ (romanul sadovenian). Toate au fost probe de evaluare standardizate, științifice, obiective în ceea ce privește condițiile de aplicare, formularea rǎspunsurilor, criteriile de apreciere a rezultatelor, pǎstrarea identitǎții itemilor.
Am mai utilizat în cercetare, ca probe de evaluare scrisǎ, lucrǎrile și temele scrise efectuate acasǎ.
V. 3. 2. Analiza rezultatelor
În urma activității de evaluare complementară a elevilor, s-au constatat următoarele rezultate în ceea ce privește receptarea romanului sadovenian de către copiii de la Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu” din Dorobanți:
TESTAREA INIȚIALĂ
CLASA EXPERIMENTALĂ
MEDIA CLASEI EXPERIMENTALE: 7,20
CLASA MARTOR
MEDIA CLASEI MARTOR: 7,26
TESTAREA FINALĂ
CLASA EXPERIMENTALĂ
MEDIA CLASEI EXPERIMENTALE: 8,00
CLASA MARTOR
MEDIA CLASEI MARTOR: 7,57
S-a lucrat cu un număr de 60 de elevi din ciclul gimnazial al Școlii Gimnaziale „Mihai Constantineanu” din Dorobanți în perioada 2014-2015. Pentru o cât mai bună gestionare a materialelor și a rezultatelor obținute, s-a elaborat o fișă de evaluare complexă, în care sunt surprinse și câteva metode de evaluare utilizate în vederea atingerii scopului acestei cercetări și anume, optimizarea predării, învățării și evaluării romanului sadovenian în gimnaziu.
Fișă de evaluare
Numele elevului:
Clasa:
Semestrul:
3. 3. Măsuri de remediere
Experiența didactică personală, dar și cea împărtășită de colegi ne-a confirmat că e nevoie de o strategie complexă pentru cultivarea sau amelioarea receptării textului literar, în principal a romanelor lui Mihail Sadoveanu. În cadrul lecțiilor de predare-învățare-evaluare din gimnaziu, depinde, în mare măsură, cum reușește profesorul să combine metodele de învățare, astfel încât orice conținut predat să fie trecut prin filtrul utilității și să fie integrat în setul de norme pe care trebuie să îl aibă elevii în vederea unei prestații orale și scrise.
Interpretarea rezultatelor a condus la confirmarea ipotezei de lucru: utilizarea metodelor clasice și activ-participative a condus la optimizarea procesului instructiv-educativ prin contribuția sa la dezvoltarea personalității elevilor din mai multe puncte de vedere:
a. Sub aspect cognitiv: le-a îmbogățit orizontul de cultură, mișcându-i pe verticale temporale și orizontale spațiale distincte, prezentându-le evenimente din existența universului, a comunităților umane și a indivizilor.
b. Sub aspect educativ: le-a oferit exemple de conduită morală superioară, le-a prezentat cazuri de comportamente care-i îndeamnă la reflexii, pentru a distinge binele de rău și a urma binele.
c. Sub aspect formativ: le-a dezvoltat gândirea, imaginația și capacitatea de comunicare. Scopul principal al activităților de lectură a fost dezvoltarea gustului pentru citit, căruia i s-au adaugă și stimularea interesului pentru cunoașterea realității, sporirea volumului informativ, îmbogățirea vieții sufletești, cultivarea trăsăturilor morale pozitive.
Concluzii
Principalul scop pe care trebuie să-l urmărim prin activitatea de predare-învățare-evaluare este acela de a descoperi imensul potențial al elevilor, spre a-l valorifica în opera de construcție a personalității fiecăruia. Natura limbii române și obiectivele ce se urmăresc prin studierea ei în școală impun lecției de limba română un demers activ și activizant în același timp. Elevul nu-și dezvoltă priceperi și deprinderi dacă nu este antrenat sistematic în activitatea de învățare. De aceea am introdus un sistem de predare-învățare-evaluare a metodelor clasice și moderne de stimulare a textului literar sadovenian, cu precădere a romanelor lui Mihail Sadoveanu, sistem care a condus la acțiuni educaționale noi, ale căror rezultate le-am înregistrat și prelucrat în vederea demonstrării valorii pe care o au în procesul instructiv- educativ.
Prezenta lucrare se înscrie în direcția inovării procesului actual de predare-învățare-evaluare, justificându-și, ca structură, statutul de cercetare ameliorativă, al cărei punct de plecare l-a constituit sublinierea unor noi modalități de valorificare a speciei literare romanul.
O problemă actuală, în perspectiva fenomenului globalizării, cu atât mai dificilă prin divergența soluțiilor, s-a dovedit abordabilă, deschizând direcții noi de cercetare legate de studierea locului culturii tradiționale în școală și în afara ei prin urmărirea similitudinilor, influențelor sau a diferențelor dintre fenomene.
Apreciem cǎ tema aleasă prezintǎ interes pentru o categorie mai largă de practicieni prin dimensiunea sa cognitivǎ, esteticǎ și etică, prin impactul ei formativ.
Am considerat abordarea textului epic în proză ca esențială pentru deschiderea orei de limbă și comunicare către latura practică a educației, prin familiarizarea elevului cu un set unitar și coerent de finalități generale cu rol reglator de-a lungul întregii școlarități. În acest scop, depășind dificultăți legate de delimitarea temei, proiectarea, organizarea și desfășurarea activității de cercetare, analiza, prelucrarea și interpretarea datelor, elaborarea concluziilor finale, lucrarea promovează elemente inedite teoretice, (redefiniri, readucere în atenție, reclasificări cu exemplificǎri ale unor concepte) dar mai ales didactice, metodologice.
Contribuțiile personale la dezvoltarea didacticii prin difuziune a experienței dobândite, a noului în practica educativă, se concretizează prin:
a) încercări de redefinire a modelului de cultură tradițional din perspectiva fenomenului globalizării și de reconstrucție a procesului de învǎțǎmânt din aceastǎ perspectivǎ;
b) reconsiderări privind sistemul metodologic alternativ și complementar;
c) identificarea de noi perspective de investigare profitabile, dar și unele greșite, ce vor trebui evitate în alte cercetări: abordări unidimensionale, seturi de întrebări incomplete, limitate, erori accidentale specifice cercetării selective, percepția greșită a unor informații de către unii subiecți, neglijarea unor modificări apărute la nivelul participanților, al situației cercetate pe o perioadă mai mare de timp.
Datele obținute în cercetare confirmă, în esență, că:
a) Globalizarea și interculturalizarea nu sunt incompatibile, ci presupun interferențe ale culturii populare locale, naționale și universale.
b) Tratarea interdisciplinară și transdisciplinară, dar și amploarea dezvoltării metodologice nu numai că permite, ci chiar impune necesitatea găsirii unor modalități eficiente de valorificare intra și extracurriculară a textului literar.
Introducerea variabilei experimentale a presupus aplicarea unei metodologii de activizare a elevilor, de transformare a acestora în „actori” ai procesului de învățare prin abordare euristică, problematizare și învățarea prin descoperire, precum și a unei metodologii de dezvoltate a capacității de argumentare, a creativității și a abilităților de lucru în echipă: brainstormingul, dezbaterea , rezolvarea creativă de probleme, jocul de rol, studiul de caz etc.
Pentru o activitate didactică eficace, după ce am depistat problema, stimularea studierii romanului sadovenian, am căutat alternative de rezolvare, am analizat consecințele lor pozitive sau negative și am ales variantele considerate optime. Decizia am luat-o în funcție de obiectivele deduse din ipotezele formulate, completate, confruntate permanent cu rezultatele și confirmate de acestea. Obiectivele cercetării, cognitive, afectiv-atitudinale și comportamentale au fost analizate rațional, critic și riguros îndeplinite, fapt ce duce la validarea ipotezelor cercetării.
În selectarea anumitor strategii, metode sau procedee, am ținut seamă de natura disciplinei (structura logico-tematică a obiectului “limba si literatura română”), de tipurile de obiective curriculare și extracurriculare.
În cursul cercetării, am avut în centrul atenției particularitățile grupurilor: număr de subiecți, nivel de școlaritate, tipuri de elevi, experiența lor de viață, maturizare psihologică: inteligență, stil cognitiv, natura motivației, factori de personalitate, variabile de referință în stabilirea limitelor de valabilitate ale unei proceduri pedagogice.
Sublinierea relației literatură – cultură și viață am realizat-o prin prezentarea unor rezultate deduse din aplicarea unor metode și procedee clasice și moderne de receptare a textului literar, a unor modalități de lucru cu elevii integrate experimentului:
abordări interdisciplinare: textul literar și implicațiile sale filozofice, psihologice, religioase, istorice, artistice.
Îmbinări de limbaje estetice : de la textul narativ, către dramă, film, arta plastică.
combaterea superficialității: de la „copierea” proiectului de pe internet sau a „comentariilor” din cărți, la lectura-studiu explorator.
Cercetarea noastră pledează, în esență, pentru aplicarea modelului comunicativ-funcțional în studiul limbii române prin intermediul romanului și propune câteva modele de învățare necesare procesului de activizare: modelul „Evocare – Realizarea Sensului – Reflecție” (E. R. R.), modelul „Știu – Vreau să știu – Am învățat” și modelul „învățării prin explorare și descoperire”. Îmbinarea metodelor clasice cu cele moderne au fost benefice, ducând la formarea capacităților de autoinstruire, la formarea priceperilor și deprinderilor, contribuind la dezvoltarea tuturor proceselor psihice.
J. S. Bruner preciza că ,,învățarea nu trebuie doar să ne conducă undeva; ea trebuie să ne permită să continuăm mai ușor în etapa următoare.”
Bibliografie
Opera
Sadoveanu, Mihail Opere, În 22 volume, București, ESPLA, 1954-1973
Sadoveanu, Mihail Mitrea Cocor, București, ESPLA, 1955
Sadoveanu, Mihail Baltagul, București, ESPLA, 1957
Sadoveanu, Mihail Anii de ucenicie, București, ESPLA, 1958
Sadoveanu, Mihail Romane și Povestiri istorice, București, EPL, 1961
Sadoveanu, Mihail Venea o moară pe Siret, București, EPL, 1961
Sadoveanu, Mihail Neamul Șoimăreștilor, București, EPL, 1962
Sadoveanu, Mihail Nicoară Potcoavă, București: EPL, 1964.
Sadoveanu, Mihail Cazul Eugeniței Costea, București, Editura Eminescu, 1970
Sadoveanu, Mihail Crâșma lui moș Precu, București, Editura Eminescu, 1974
Sadoveanu, Mihail Dureri înăbușite, București, Editura Eminescu, 1974
Sadoveanu, Mihail Frații Jderi, București, Editura Cartea Românească, 1982
Sadoveanu, Mihail Creanga de aur, București, Editura Minerva, 1976
Sadoveanu, Mihail Divanul Persian, Iași, Editura Junimea, 1976
Sadoveanu, Mihail Nopțile de Sânziene / Paștele Blajinilor, București, Editura Minerva, 1980
Sadoveanu, Mihail Șoimii, București, Editura Minerva, 1983
Sadoveanu, Mihail Nunta Domniței Ruxanda / Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă, Chișinău, Editura Hyperion, 1993
Bibliografie critică
Balotă, Nicolae, Romanul românesc în sec. XX, București, Editura Univers, 1977.
Băileșteanu, Fănuș, Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, București, Editura Minerva,1977.
Băileșteanu, Fănuș, Mihail Sadoveanu interpretat de …, Editura Eminescu, București, 1977.
Bratu, Savin, Mihail Sadoveanu, o biografie a operei, București, EPL, 1963
Cazacu, Mihai, Sinteza sadoveniană, București, Editura Litera 1982
Călinescu, George, Prefata la Mihail Sadoveanu. Romane și povestiri istorice, București, ESPLA 1961
Ciopraga, Constantin, Mihail Sadoveanu, București, Editura Tineretului,1966
Ciopraga, Constantin, Mihail Sadoveanu. Fascinația tiparelor originare, Editura Eminescu, București, 1981
Ciopraga, Constantin, Mihail Sadoveanu-evocator al istoriei, București, Editura Eminescu, 1966.
Constantinescu, Pompiliu, Studii și cronici literare, Editura Albatros, București, 1974 Crohmălniceanu, Ovid, Literatura română între cele două războaie mondiale, București, EPL, 1967
Crohmălniceanu, Ovid, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Editura Cartea românească, București 1984
Frigioiu, Nicolae, Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, Iași, Editura Junimea, 1987
Gană, George, Studiu analitic al “Baltagului” în volumul Mihail
Sadoveanu – Baltagul, Editura Albatros, București, 1972, p. 31-34
Ibrăileanu, Garabet, Scriitori români și străini, București, EPL, 1968
Ibrăileanu, Garabet, Studii literare, București, Editura Albatros, 1976
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, București, Editura Minerva, 1975
Maiorescu, Titu, Critice, București, Editura Minerva, 1989
Manolescu, Nicolae, Sadoveanu sau Utopia cărții, București, Editura Eminescu,1976
Marcea, Pompiliu, Lumea operei lui Sadoveanu, București, Editura Eminescu,1976
Marcea, Pompiliu, Umanitatea lui Sadoveanu de la A la Z, București, Editura Eminescu,1977
Micu, Dumitru, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, București, ESPLA, 1955
Mitrache, Gheorghe, Mihail Sadoveanu, București, Editura Recif , 1994
Oprișan, Ionel, Opera lui Mihail Sadoveanu, București, Editura Saeculum I.O, 2004
Paleologu, Alexandru, Treptele lumii sau calea către sine a lui M. Sadoveanu, București, Editura Cartea Românească, 1978
Perpessicius, Patru clasici, București, Editura Eminescu, 1974
Sângeorzan, Zaharia, Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale, București, Editura Minerva, 1976
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. II, București, Editura Cartea Românească, 1976.
Spiridon, Monica, Sadoveanu. Divanul înțeleptului cu lumea, București, Editura Albatros, 1982.
Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, vol. III, București, Editura Minerva, 1974.
Tomuș, Mircea, Mihail Sadoveanu.Universul artistic și concepția fundamental a operei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978
Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, cap. Mihail Sadoveanu,
București, Editura Minerva, 1988
Vlad, Ion, Cărțile lui Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981.
Bibliografie generală
Alberes, R.-M., Istoria romanului modern, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968.
Booth, W. C., Retorica romanului, București, Editura Univers, 1976.
Călinescu, George – Istoria literaturii române de la origini până în prezent,
București, Editura Minerva, 1982.
Lukács, Georg, Teoria romanului. O încercare istorico-filosofică privitoare la formele marii literaturi epice , în românește de Viorica Nișcov, prefață de N. Tertulian, București, Editura Univers, 1977
Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, București, Editura Minerva, 1980.
Philippe, Gilles, Romanul:de la teorii la analize, Iași, Institutul European Iași, 2002.
Robert, Marthe, Romanul începuturilor și începuturile romanului, Editura Univers, București, 1983.
Poetica romanului românesc, Antologie, note și repere bibliografice de Mircea Regneală. Prefață de Radu Țeposu, București, Editura Eminescu, 1987.
Romanul românesc interbelic, Antologie, prefață, analize critice, note, dicționar cronologic și bibliografie de Carmen Matei Mușat, București, Editura Humanitas, 1998.
BIBLIOGRAFIE METODICĂ ȘI PEDAGOGICĂ
Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Editura Emia, Deva, 2004
Crișan, Alexandru, Dobra, Sofia, Sâmihăian, Florentina, Limba română pentru clasa a VIII-a, Editura Humanitas Educațional, București, 2009
Eftenie, Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române, ediția a IV-a, revăzută și adăugită, Editura Paralela 45, Pitești, 2008
Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
Goia , Vistian, Drăgătoiu, Ion, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Ilie, Emanuela, Didactica literaturii române, Editura Polirom, Iași, 2008
Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, 2003
Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico-aplicativ, Editura Polirom, Iași, 1999
Parfene, Constantin, Literatura în școală, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași , 1997
Pavelescu, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învățare-evaluare (pentru învățământul preuniversitar), Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003
Secrieru, Mihaela, Didactica limbii române, Ediția a III-a, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006
Stan, Mihail (coord.), Ghid de evaluare. Limba și literatura română, Editura Aramis, București, 2001
***Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba și literatura română. Învățământ primar și gimnazial, M.E.C., C.N.C., București, Editura Aramis Print, 2002
***Ghid metodologic. Aria curriculară Limbă și comunicare M.E.C., C.N.C., București, Editura Aramis Print, 2002
***Programe școlare. Limba și literatura română clasele a V-a – a VIII-a, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, București, 2009
*** CNCEIP, Programul National de Dezvoltare a Competentelor de Evaluare ale Cadrelor Didactice ( DeCeE), 2008
Anexa 1
TEST DE LECTURĂ A ROMANULUI BALTAGUL, DE MIHAIL SADOVEANU
În ce an apare romanul Baltagul?
………………………………………………………………………………………………………
2. Câte capitole are romanul?
…………………………………………………………………………………………………………
3. Numește patru personaje care apar în roman.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
4. Care este mediul social în care are loc acțiunea?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
5. Ce zona georgrafica constituie spatiul intamplarilor?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
6. În ce constă intriga romanului?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
7. Cui cere Vitoria sfatul înainte de a pleca în lunga sa călătorie?
…………………………………………………………………………………………………………
8. Care este obiectul simbolic al romanului? Ce semnificație acorzi acestui fapt?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
9. Unde o lasă Vitoria pe Minodora pe durata calatoriei?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
PLANIFICARE ANUALĂ
Anul școlar: 2014 – 2015
Clasa: a VIII-a
Curriculum aplicat: 4 ore/ săptămână
Profesor: Melintei Felicia-Mirela
MANUAL: HUMANITAS
CLASA a VIII- a Planificarea detaliată a unității de învățare
Unitatea de învățare: Genul epic. Romanul
Anul școlar: 2014-2015
PROIECT DE LECȚIE
Școala Gimnazială „Mihai Constantineanu” Dorobanți
Profesor: Melintei Felicia-Mirela
Data: februarie 2015
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a VIII-a
Unitatea de învățare: Romanul
Subiectul lecției: Baltagul, de M. Sadoveanu -compoziția; subiectul romanului; momentele principale ale
subiectului; imaginea vieții păstorilor, cu obiceiuri și tradiții
în strânsă legătură cu ciclurile naturii; elementele folclorice;
lectura citatelor ilustrative.
Tipul lecției: De însușire a noilor cunoștințe
DEMERSUL DIDACTIC
MOTIVAȚIA: este o lecție valoroasă din perspectiva metodelor activ – participative, în sprijinul dezvoltării interesului pentru lectură și a gustului estetic; lecția se sprijină pe priceperile și deprinderile deja formate în decodarea mesajului artistic și urmărește, în principal, perfecționarea continuă a capacității de comunicare prin valorificarea noțiunilor însușite și de investigare a unui text literar.
COMPETENȚE GENERALE:
Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată
Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare.
COMPETENȚE SPECIFICE:
– Înțelegerea semnificației generale a mesajului oral, sesizând progresia și coerența ideilor exprimate
2.1. – Construirea unui discurs oral pe o temă dată
3.1. – Dovedirea înțelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerințe date
4.1. – Redactarea diverselor texte, adaptându-le la situații de comunicare concretă
4.3. – Redactarea unui text argumentativ
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – să cunoască modul în care M. Sadoveanu reconstituie structuri sociale ce aparțin unui mod arhaic de
viață, cu profiluri umane determinate de acestea;
O2 – să identifice părțile componente ale romanului: întâmplarea narată, etapele narațiunii;
O3 – să interpreteze viziunea autorului asupra universului rural;
O4 – să stabilească analogii cu balada populară Miorița pentru a ilustra prelucrarea creatoare a mitului
mioritic realizată de M. Sadoveanu;
O5 – să recunoască personajele și să realizeze o scurtă caracterizare a lor;
O6 – să-și delimiteze propriile convingeri morale în raport cu lumea înfățișată;
O7 – să evidențieze modurile de expunere folosite de autor;
O8 – să recunoască procedeele artistice;
O9 – să definească viziunea, suspansul și romanul;
CONȚINUTURI UTILIZATE: Definiție, caracteristici, sentimente, conținut de idei, tipuri umane, realizare artistică.
CONDIȚII PREALABILE:
– clasă la nivel mediu;
– elevii posedă capacitatea de a aborda un text literar;
– elevii vor lucra pe grupe compacte și vor expune rezultatele produselor lor.
EVALUAREA: – elevii completează fișele de muncă independentă, cadranul și ciorchinele.
RESURSELE ȘI MANAGEMENTUL TIMPULUI
Resurse materiale: Limba și literatura română – manual clasa a VIII-a, Al. Crișan, S. Dobra, F. Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, București, p.132-153; Limba română – caietul elevului clasa a VIII-a, Al. Crișan, S. Dobra, F. Sânmihăian, Ed. Humanitas Educațional, 2005, București, p.146-160; Baltagul, M. Sadoveanu, E.P.L., 1969, București, p. 5-126; fișe de lucru.
Resurse de timp: – timpul de desfășurare: 8 ore
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, expunerea, lectura explicativă, brainstorming – ul, reflecția, gândirea activă, activitatea pe grupe, metoda G.L.C., Știu-vreau să știu-am înțeles, metoda cadranelor (gândirea critică), munca independentă, metoda pălăriilor gânditoare, diagrama Venn, linia valorilor, S.I.N.E.L.G.,mozaicul.
SCENARIU DIDACTIC
ORA I
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Reactualizarea cunoștințelor ( balada populară Miorța) și dirijarea noii învățări.
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, citindu-se două variante de compunere. Oral, se accentuează anumite caracteristici ale operei.
Paralel cu verificarea temei, se face controlul cunoștințelor teoretice cu ajutorul următoarelor itemuri:
Care este motivul și conflictul baladei?( doi ciobani pun la cale uciderea celui de-al treilea pentru a-i lua oile)
Ce element predomină în baladă?( elementul miraculos)
Cum caracterizați personajul feminin?( femeie singură, îndurerată de pierderea fiului)
Care este reperul temporal și spațial prezentat?(narațiunea este imprecisă, fiind asemănătoare timpului și spațiului specific basmului)
Ce este alegoria?(reprezintă substituirea unei imagini cu alta, în virtutea unor asemănări sau corespondențe dintre ele)
III. Prezentarea noului conținut
Se cere elevilor să numească ce opere din creația sadoveniană au citit (răspunsuri posibile: Dumbrava minunată, Domnu Trandafir, Iapa lui Vodă, ș.a.)
Se comunică elevilor că astăzi se începe studierea romanului Baltagul de M. Sadoveanu. Se citește apoi, mărturisirea Profirei Sadoveanu cu privire la elaborarea romanului Baltagul și li se cere elevilor să explice faptul că această capodoperă a fost scrisă totuși numai în zece zile.
IV. Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Se face de către profesor și de către elevi lectura expresivă a fragmentelor din manual, după care prin metoda brainstorming-ului se realizează o sinteză a celor înțelese din textul citit, folosind următoarele itemuri:
Ce narează autorul? (întâmplări)
Ce ne prezintă în roman? (se prezintă oameni într-un anumit spațiu, acela al munților Moldovei. Se comunică elevilor că acest spațiu începuse să-i fie cunoscut autorului, încă din 1906 și că devenise unul din izvoarele inspirației sale, viața oierilor fiindu-i bine cunoscută.)
Care este, pe scurt, firul epic al romanului?
( Vitoria Lipan își așteaptă soțul plecat de prea mult timp, la Dorna să cumpere oi. Văzând că nu se mai întoarce se hotărăște să plece în căutarea lui împreună cu fiul ei Gheorghiță. Pentru plecare face o serie întreagă de preparative gospodărești și religioase. Reface apoi drumul până la Dorna, ia contact cu alți oameni și alte feluri de societăți decât cea cu care era familiară și până la urmă, ajutată și de prietenii pe care și-i face pe drum își găsește soțul mort într-o râpă, dar descoperă totodată și făptașii crimei, pedepsindu-i pentru fapta nelegiuită prin aceeași armă ce au folosit-o și ei, însă, spre deosebire, în legitimă apărare.).
Folosind metoda G.L.P., se propune ca teme de reflecție: La ce se folosește baltagul în acest roman? Ai folosi răzbunarea împotriva cuiva? Pledezi pentru dreptate sau pentru răzbunare?
Ce asemănări și deosebiri observați între balada populară Miorța și romanul Baltagul? Se completează diagrama Venn.
( au același motiv și conflict; dacă în baladă predomină miraculosul, în roman predomină realul; spre deosebire de personajul feminin al baladei, în roman acesta este puternic, energic, hotărât să răzbune moartea celui drag; spațiul din Baltagul este bine conturat, la fel și timpul poate fi dedus din evenimente)
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
IX. Asigurarea transferului
Se alcătuiesc șaisprezece grupe de câte doi elevi. Fiecărei grupe i se va repartiza de către profesor unul din capitolele romanului Baltagul. Grupele vor face lectura respectivelor capitole. Fiecare membru al grupei va alcătui planul simplu de idei al capitolului dat. Se completează tabelul Știu-vreau să știu-am înțeles.
ORA a II-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – firul epic, timp și spațiu ).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși elevii fiecărei grupe să citească planul simplu de idei realizat, iar în același timp profesorul corectează și notează pe tablă planul de idei. Ceilalți elevi urmăresc și își notează pe caiete planul de idei de pe tablă.
Se cere fiecărei grupe să rezume în cel mult zece rânduri capitolul studiat.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre firul epic, timpul și spațiul romanului Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 144 și se vor folosi itemurile:
Care sunt momentele subiectului? Răspunzând la întrebare se va realiza pe tablă și în caiete următoarea schemă:
situația inițială (expozițiunea) – cap. I-III –cunoaștem satul de munte cu toate caracteristicile sale, facem
cunoștință cu câteva dintre personaje și abia se schițează
trăsăturile Vitoriei Lipan
cauza care declanșează
acțiunea (intriga) – cap. IV-VI –dominată de tensiunea așteptării, a incertitudinilor, a
consultărilor și a preparativelor pentru plecare
3. desfășurarea acțiunii – cap. VII-XIII –liniară, simplă, prezintă drumul parcurs de Vitoria și Gheorghiță
până în momentul descoperirii adevărului. Sunt prezentate:
nunta, botezul, înmormântarea, cu toate datinile fixate de
veacuri.
rezolvarea situației dificile
(punctul culminant) – cap. XIV-XVI –dramatică, în care dominantă este săvârșirea actului justițiar,
pe baza normelor morale ale poporului și cu respectarea
datinilor acestuia
5.situația finală( deznodământul) – cap. XVI– o prezintă pe Vitoria care ia frâiele gospodăriei în mâinile sale
și începe rânduiala după datina străbună.
Care este prima referire temporară din text și ce moment al acțiunii marchează ea?
(Vitoria(…)stând singură pe prispă, în lumina de toamnă(…). …ș-acu Sfântu-Andrei era aproape…)
Ce rol au indicii temporali în text? Notați astfel de secvențe și comentați-le.
(toamna – târgul de oi de la Dorna; Sf. Andrei – momentul când Vitoria își dă seama că întârzierea soțului este suspectă; înaintea sărbătorilor de iarnă- întoarcerea lui Gheorghiță acasă; Boboteaza – plecarea la Piatra-Neamț și la mănăstirea Bistrița; 27 februarie – începe împlinirea hotărârii; 10 martie – plecarea spre Dorna; „luna lui mărțișor”, „soarele își slobozise iarăși puterile” – găsirea câinelui, certitudinea crimei; „Drumul se curățise de ape și se zvânta.(…) pământul se ochise bine și înverzeau pajiști” – găsirea lui Nechifor în râpă; primăvara, pe vremea postului mare praznicul; la praznic, la asfințitul soarelui – demascarea criminalului; „ Cătră Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” – popasul celor trei ciobani la ultima Dornă).
Comentați modul în care este realizată descrierea satului la începutul capitolului I.
(imagine panoramică, generală dar foarte clară datorită micilor amănunte: sat risipit pe pădurea de brad, „cu căsuțe șindrilite între garduri de răzlogi”)
Care este traseul parcurs de cele două personaje?
(BicazCălugăreniFarcașaBorcaCruciținutul DornelorVatra Dornei întoarcerea la Borca și reluarea căutărilorBorcaSabasamuntele StânișoaraSuha satul Doi Meriși întoarcerea în Sabasa)
Comentați modul de descriere a ținuturilor Dornei referindu-vă la elementele descrise, atmosfera surprinsă, impresia de ansamblu.
(elemente descrise – oameni curați, „cu aprindere și patimă”; spațiul Dornelor: „numai pâraie, numai muntișori cu brazi, tăpșanuri și așezări de sate”, cu „drum de dezghețat cu pâraie sub omăt”; atmosfera surprinsă – „oameni veseli, petrecăreți care-și trăiesc zilele ca și cum ar fi ultima din această viață”; )
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, rezumarea întregului roman în maximum o pagină.
ORA a III-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – lumea descrisă: oameni și
obiceiuri; experiențe inițiatice).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească rezumatul realizat, iar ceilalți își verifică rezumatele, făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre lumea descrisă: oameni și obiceiuri; experiențele inițiatice din romanul Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 146 și se vor folosi itemurile următoare realizându-se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
Cum sunt prezentați oamenii de la munte? Faceți referire la capitolele I și X, folosind metoda ciorchinelui.
( Muntenii sunt: – oameni simpli, liniștiți, împăcați cu soarta lor
– iuți și nestatornici ca apele
– răbdători în suferinți
– fără griji în bucurii
– ferindu-se de oamenii de la câmpii
– le plac dragostea, beția și datinile
Cum sunt prezentați oamenii de la oraș? Comparați felul de a fi a oamenilor de la țară și de la oraș.
(orânduiți ierarhic, oamenii de la oraș par a fi mai bine organizați, dar tot spre deosebire de cei de la țară sunt mult mai „înghesuiți” și par a nu avea liniștea și libertatea acestora)
Comentați modul în care obiceiurile și tradițiile populare ordonează viața oamenilor de la țară, referindu-vă la capitolul V.
(înaintea sărbătorilor de iarnă ciobanii urcă la casele lor lăsând treburile oieritului rezolvate până în primăvară, iar oile la stâna din vale, sărbătorile de iarnă implică o mulțime de tradiții capra, căluțul, urările; la bobotează, preotul sfințește fântânile, izvoarele și toate apele; Vitoria ține post 12 vineri, iar în cea de-a șaptea merge la mănăstirea Bistriței; Minodora se interesează de horele ce se joacă la vale, în locul unde iernează oile; etc.)
Comentați cele trei evenimente esențiale ale existenței, referindu-vă la ritualul specific fiecărei ceremonii, atmosfera tipică și se4mnificația fiecăruia.
(ritualul specific – botezul –Vitoria întâlnește la Borca o „cumetrie”, fiind invitată mai mult fără voie decât cu, pune „rodin sub pernă un coștei de bucățele de zahăr și pe fruntea creștinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei”, respectând întocmai datina cu care era învățată; nunta- o întâlnește la Cruci, aici mireasa și druștele au flori în păr, nevestele poartă „numai catrinți și bondiți”, vorniceii le ies înainte pentru a-i invita, le oferă să bea în cinstea mirilor, amenințându-i cu pistoalele de nu le intră în voie, iscusită Vitoria face o urare foarte frumoasă miresei; înmormântarea – găsindu-l pe mort, aprinde lumânări și priveghează în așteptarea autorităților la căpătâiul acestuia, îl îngroapă apoi după datină oferind fiecăruia la ieșirea din cimitir „ un sfert de pâne ș-un păhărel de rachiu”, apoi împarte coliva și invită oamenii la praznic, unde gătește după datina postului, dar oferă băutură aleasă; atmosfera tipică – dacă la nuntă și la botez oamenii petrec, fiind veseli, primitori și foarte gălăgioși, la înmormântare deși se strâng la praznic, nu se veselesc, fiind liniștiți; semnificația – fiecare dintre ele marchează un moment important în viața omului, reprezentând un ciclu ritualic creștinesc după care se ghidează oamenii.)
Comentați secvențele care marchează momentele-cheie în maturizarea lui Gheorghiță.
(din vorbele mamei sale Gheorghiță a înțeles că seninătatea copilăriei și bucuriile ei s-au spulberat și de acum el va fi sprijinul casei, și deși cunoștea deja meșteșugul oieritului cu toate rânduielile sale, s-ar mai fi bucurat de copilărie și de vremea petrecută cu tinerii din sat, vorbind despre fete; din lumea de la oraș sau din spusele oamenilor el nu prea înțelege nimic, neobservând multe din cele văzute sau înțelese de Vitoria, însă toată această înșiruire de evenimente la care participă îl maturizează fără a-și da seama ce se petrece cu el.)
Ce rol are Vitoria în acest proces de maturizare?
(are rol de ghid, încurajându-l și îndrumându-l mereu spre ceea ce trebuia înfăptuit)
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, rezolvarea exercițiului 5, din manual de la pagina 147.
ORA a IV-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție (elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – personajele).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre personajul principal romanului Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 148 și se vor folosi itemurile următoare realizându-se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
Care sunt modalitățile de caracterizare ale Vitoriei Lipan întâlnite în roman?
VITORIA LIPAN – personajul principal al romanului – descinde din mitul mioritic
Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autocaracterizare
Trăsături fizice – „Ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe (…) Acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute.”
Trăsături morale –munteancă de la Măgura Tarcăului, are viață grea ca femeile de la munte, uneori „stau văduve înainte de vreme, ca dânsa”; plină de „gânduri”, de „patimă și de durere”, „ea se socotea moartă ca și omul ei care nu era lângă dânsa”
Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările personajului; mediul în care trăiește
Trăsături fizice – stătea vinerea „fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură” – imagine a durerii
Trăsături morale –personaj îndurerat ce-și urmează neobosită drumul destinului, păstrătoare a datinii străbune, crede în visele premonitorii, tenace, dârză, inteligentă – ea reconstituie scena crimei în cel mai mic detaliu, trăiește un puternic zbucium interior, soție iubitoare își cunoaște foarte bine soțul, iscusită, cu spirit practic, se pricepe a-și orândui treburile gospodărești, are capacitatea de a învinge greutățile ivite în cale; prenumele ei semnifică biruința, fiind „un Hamlet feminin”- așa cum o caracteriza G. Călinescu
V. Evaluarea performanței
Se solicită elevilor rezolvarea testului de evaluare ANEXA 1, având timp de lucru 15 minute.
VI. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VII. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea caracterizării Vitoriei Lipan.
ORA a V-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție( elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – personajele).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare. Se solicită elevilor rezolvarea testului de evaluare ANEXA 2, având timp de lucru 15 minute.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre personajele secundare ale romanului Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 148-149 și se vor folosi itemurile următoare realizându-se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
Cum este prezentat Nechifor Lipan?
NECHIFOR LIPAN – personajul absent al romanului– descinde din mitul mioritic
Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autocaracterizare
Trăsături fizice – omul cu căciulă brumărie și cojoc de miel negru, călare pe un cal țintat în frunte
Trăsături morale –„vrednic român” și nepăsător în fața primejdiilor, avea meșteșug la vorbă, harnic, ținea în bună rânduială stânele și ciobanii, era mândru
Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările personajului; mediul în care trăiește
Trăsături fizice – bărbat matur, cu mustață neagră și ochii „cu sprâncene aplecate”, îndesat și spătos, om puternic
Trăsături morale – iubitor de viață și de petreceri, darnic și generos, curajos și neînfricat, are dimensiunile unui erou de baladă – imaginea în care se apără de atacatori în noapte.
Cum este prezentat Gheorghiță Lipan?
GHEORGHIȚĂ LIPAN – personaj secundar al romanului
Caracterizare directă – făcută de autor, de alte personaje sau autocaracterizare
Trăsături fizice – avea șaptesprezece ani, era un flăcău sprâncenat, cu ochii căprii, ca ai Vitoriei, cu zâmbet frumos „ca de fată”, și „abia începuse să-i înfiereze mustața”, purta chimir nou și o bundiță înflorată
Caracterizare indirectă – rezultată din faptele, comportamentul, gândurile și frământările personajului; mediul în care trăiește
Trăsături morale – nu e vorbăreț, dar e explicit; este deja inițiat în tainele oieritului; ager la minte, știutor de carte, dovedește sensibilitate, respect filial și credință în Dumnezeu; fire meditativă, retrăiește nostalgic amintirea copilăriei, trece se maturizează, receptiv la nou, dar fără a ignora tradiția.
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea caracterizării lui Nechifor Lipan.
ORA a VI-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție (elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – structuri narative, modurile de expunere,tensiune dramatică și suspans, viziunea).
Se verifică executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească tema, iar ceilalți urmărind pe propriile caiete și făcând corecturile necesare.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre structuri narative, modurile de expunere, tensiune dramatică și suspans și viziunea romanului Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 150-152 și se vor folosi itemurile următoare, realizându-se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
Textul începe cu o secvență retrospectivă, în care Vitoria își amintește o poveste spusă de soțul ei la diverse petreceri. Discutați modul în care această secvență este inserată în firul narativ și rolul plasării ei la începutul romanului.
(rolul secvenței este de a evidenția că personajul Nechifor Lipan este absent și de a ajuta la crearea aurei sale legendare. Pornind de la povestea lui Nechifor se trece la prezentarea personajului principal al romanului, aflat în strânsă legătură cu acesta, fiind vorba de soția sa credincioasă.)
RETROSPECTIVA este procedeul prin care un moment anterior este adus în prezentul narațiunii. Cel mai adesea retrospectiva se realizează prin rememorarea sau evocarea de către narator sau de către un personaj a unor evenimente/întâmplări din trecut.
Care este modul de expunere predominant în text și ce alte moduri se mai întâlnesc?
(modul de expunere predominant este narațiunea, care se îmbină cu dialogul, cu pasajele descriptive și cu monologul interior.)
Comentați felul în care se realizează suspansul în roman și în special în ultimul capitol.
(suspansul începe o dată cu întârzierea lui Nechifor Lipan și crește trepat în ritmul accentuării neliniștii Vitoriei, care-l consideră mort, dar speră să-l găsească viu și atinge punctul său culminant, în ultimul capitol, când Vitoria îl încolțește pe Calistrat Bogza.)
SUSPANSUL este o trăire a cititorului, ascultătorului sau a spectatorului, care așteaptă plin de emoție o evoluție sau o finalizare dramatică a acțiunii. Emoția așteptării, curiozitatea și efectul de surpriză țin treaz interesul publicului. Joacă un rol important în literatura de aventuri, polițistă sau științifico-fantastică.
Cine relatează întâmplările din romanul Baltagul? (atât naratorul, cât și personajele)
În unele scurte pasaje din text un personaj devine narator. Comentați din acest punct de vedere rolul reconstituirii faptelor povestită de Vitoria la praznic.
(reconstituirea faptelor, pe care Vitoria o realizează în timpul praznicului, are rolul de a crește tensiunea dramatică și de a restrânge perspectiva asupra evenimentelor)
VIZIUNEA se referă la perceperea lumii prezentate în roman de către un subiect care este narator sau personaj. Omnisciența este un tip de perspectivă narativă în care naratorul are o percepție ilimitată – el cunoaște totul despre lumea pe care o prezintă, dar și despre frământările interioare ale personajelor.
ROMANUL este o specie a genului epic în proză, cu o acțiune mai complicată și de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice în proză, desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase.
Discutați Baltagul în comparație cu Miorița, referindu-vă la dimensiunea textului, numărul personajelor, complexitatea personajelor, felul acțiunii (simplă/complexă), detalierea narațiunii, complexitatea lumii descrise.
(dimensiunea mult mai mare a textului, cuprinzând XVI capitole; spre deosebire de balada Miorița unde există cinci personaje – cei trei ciobănei, mioara năzdrăvană și măicuța – în roman personajele sunt mult mai numeroase și mult mai bine conturate în ce privește portretul moral, acțiunea este complexă, dezvoltată pe mai multe planuri, narațiunea este detaliată prezentând o mulțime de alte fapte pe lângă cele principale și întreaga lume prezentată este realizată complex, arătând diverse aspecte sociale, mentalități și atitudini diferite de la o zonă la alta, zugrăvind în toată complexitatea ei o epocă, pe când în baladă apar doar două fapte, cel al crimei și cel al căutării de către măicuță.)
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se alcătuiesc patru grupe de elevi, cărora li se va repartiza de către profesor una din următoarele argumentări privind romanul Baltagul : roman monografic roman mitic roman inițiatic roman polițist. Fiecare membru al grupei va aduce argumente pro sau contra acestor interpretări. Se vor da explicațiile minime necesare. Se completează pe tablă cele patru cadrane.
ORA a VII-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție (elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – interpretarea textului).
Se verifică cunoștințele dobândite, executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, printr-un test de evaluare, în care fiecare elev al grupei va scrie argumentarea la care a fost repartizat, având timp de lucru 20 minute.
IV.Prezentarea sarcinilor de învățare și obținerea performanței
Astăzi vom discuta despre structuri narative, modurile de expunere, tensiune dramatică și suspans și viziunea romanului Baltagul, de M. Sadoveanu. Pentru precizarea acestora se vor urmări exercițiile de la studiul textului din manual de la pagina 153 și se vor folosi itemurile următoare, realizându-se totodată pe tablă și în caiete o schemă:
Care este semnificația motivului călătoriei în romanul Baltagul? Alegeți din următoarele motive și argumentați: căutarea adevărului, dorința de schimbare interioară, o confruntare cu noi universuri, dorința de cunoaștere, căutarea nemuririi, nevoia de noi experiențe, o aventură/o cercetare, inițierea în tainele universului. (motivul căutării adevărului)
Vitoria este sigură că soțul ei a fost ucis. Care este scopul călătoriei sale: prinderea și pedepsirea ucigașilor, aflarea adevărului, înfăptuirea justiției, răzbunarea, descoperirea cauzelor omorului, împlinirea datinilor creștine? (Vitoria pleacă mai întâi în căutarea adevărului, apoi caută împlinirea justiției prin prinderea și pedepsirea făptașilor și în final împlinirea datinilor creștine.)
Comentați semnificația ce o are călătoria pentru fiecare din cele două personaje.
(Vitoria cunoaște lumea de jos și cealaltă lume a orașului, căreia i se adaptează cu ușurință, iar Gheorghiță se maturizează, dobândind experiență și inițiindu- se în tainele vieții.)
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, realizarea integrală a comentariului la romanul Baltagul, de M. Sadoveanu.
ORA a VIII-a
I. Captarea atenției: conversația situațională, pregătirea pentru lecție (elevii își pregătesc manualele și caietele).
II. Enunțarea obiectivelor
III.Reactualizarea cunoștințelor (romanul Baltagul, de M. Sadoveanu – interpretarea textului).
Se verifică cunoștințele dobândite, executarea și calitatea temei pe care elevii au avut-o de efectuat, fiind puși câțiva elevi să citească comentariul realizat, iar ceilalți își verifică propriile comentarii, făcând corecturi, dacă sunt necesare.
IV. Obținerea performanței
Astăzi vom discuta testele de evaluare date în ora precedentă, realizând corecturile necesare și completând tabelele de pe tablă, pe care elevii și le notează în caiete. ANEXA 3. Pentru aceasta se folosesc următoarele itemuri:
Care sunt trăsăturile romanului monografic?
(totul are un aer patriarhal; trăsăturile esențiale ale oamenilor de la munte; își desfășoară viața în funcție de anotimpuri; satul, organiz. gospodăriei și relațiile din familie au o anumită tradiție; percepția asupra oamenilor de la oraș ;obiceiurile și tradițiile de pe valea Tarcăului)
Care sunt trăsăturile romanului mitic?
(preia și dezvoltă motivele principale din balada Miorița; baladă – crimă ipotetică / roman – crimă îndeplinită; personajul feminin în căutarea celui dispărut; motivul călătoriei se completează cu cel al căutării adevărului; latura mitică a romanului se îmbină cu latura realistă;.)
Care sunt trăsăturile romanului inițiatic?
(romanul formării unei personalități; înfățișează maturizarea lui Gheorghiță; dispariția tatălui îl pune în situații, ce-i marchează devenirea; rolul Vitoriei în maturizarea lui Gheorghiță; experiența fundamentală a Vitoriei)
Care sunt trăsăturile romanului polițist?
(este polițist pentru că se ocupă cu rezolvarea unei crime; căutarea adevărului este planificată și urmărită riguros; refacerea traseului parcurs de Nechifor Lipan; culegerea informațiilor; rezolvarea crimei; importanța baltagului)
Se împarte clasa în 6 grupe care primesc sarcini diferite, conform celor 6 „pălării gânditoare”, apoi se aplică metoda instruirii reciproce: mozaicul.
V. Asigurarea feed-back-ului
Se fac observații asupra modului cum s-a lucrat. Elevii vor fi informați continuu despre felul cum își îndeplinesc sarcinile de învățare.
VI. Asigurarea retenției și a transferului
Se dă, ca activitate independentă acasă, următorul exercițiu:
Argumentați ce anume v-a plăcut în romanul Baltagul, de M. Sadoveanu și ce v-a plictisit sau vi s-a părut neinteresant în același roman?
ANEXA 1 – TEST DE EVALUARE
METODA S.I.N.E.L.G.
Comentați atitudinea Vitoriei Lipan referindu-vă la confruntarea dintre tradiție și inovație, așa cum reiese din replica finală a romanului:
„- Vină încoace, Gheorghiță, vorbi ea, trezită din nou de griji multe. Vezi de țesală caii, după moda nouă care am aflat-o aici, și-i întărește cu orz, căci drumurile încă nu ni s-au sfârșit. Facem cu domnu Toma toate socotelile și-i plătim cinstit, mulțămindu-i frumos. Plătim preoților, oamenilor care s-au ostenit și tuturora. Pe urmă, stăm și ne odihnim trei zile, după care facem parastasul întâi tatălui tău. Îndată ne încălărăm și ne ducem la apa Prutului la Ștefănești, ca să cunoaștem turma de la Rarău. Socot că mergând cu spor, pe vreme bună, ne putem întoarce iar aici în Sabasa, ca să facem parastasul de nouă zile. Apoi ne ducem dincolo la Jijia, ca să vorbim cu baciul Alexa și să ne alcătuim cu el pentru întoarcerea oilor cătră munți, unde avem tocmită pășunea de vară. La patruzeci de zile vom fi iar aici și vom ruga pe domnu Toma și pe părintele să ne ajute a împlini datoria de patruzeci de zile. Atuncea om face praznic mai bun, cu carne de miel de la turma cea nouă. Om aduce atuncea de la mănăstirea Văraticului și pe soră-ta Minodora, ca să cunoască mormântul. Ș-apoi după aceea ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat. Iar pe soră-ta să știi că nici c-un chip nu mă pot învoi ca s-o dau după feciorul acela nalt și cu nasul mare al dăscăliței lui Topor.”
ANEXA 2 – TEST DE EVALUARE
Citiți următoarele opinii critice:
Vitoria e un Hamlet feminin care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și, când dovada s-a făcut, dă drumul răzbunării.(…)Obiecția ce se poate face: prea multă îndârjire din partea unei femei.
(G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent)
Baltagul este (…) o epopee (…) în care sufletul tenace și aprig de munteancă al Vitoriei Lipan nu pregetă nicio oboseală până nu dă de firul întâmplărilor și măiestria d-lui Mihail Sadoveanu stă într-aceea că a conturat în trăsături omenești, dar fără nicio slăbiciune acest aspru caracter, de o voință aproape sălbatecă, aproape neomenească.
(Perpessicius, Opere, vol. IV, Mențiuni critice)
Vitoria are stofa întreprinzătoare a burghezului, simțul lui practic, lipsa de prejudecăți, e nereligioasă, vicleană și rea.
(N. Manolescu, Arca lui Noe)
Arătați care din aceste puncte de vedere este mai apropiat de al vostru. Argumentați-vă răspunsul. Alegeți din fiecare un singur element / o singură trăsătură care vi se pare că sintetizează cel mai sugestiv portretul personajului. METODA LINIA VALORILOR
ANEXA 3 – Baltagul, de M. Sadoveanu
METODA CADRANELOR
CADRANUL I CADRANUL II
CADRANUL III CADRANUL IV
METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE
Pălăria albă: POVESTITORUL
Prezintă conținutul operei literare Baltagul de Mihail Sadoveanu, în funcție de momentele subiectului.
Pălăria neagră: CRITICUL
Care sunt aspectele, personajele care nu ți-au plăcut? Argumentează într-un scurt text pe care săâl prezinți clasei.
Pălăria verde: GÂNDITORUL
Imaginați-vă un alt final al textului. Prezentați-l colegilor într-o scurtă narațiune.
Pălăria roșie: PSIHOLOGUL
Imaginați-vă că sunteți unul dintre personajele romanului. Alcătuiți un monolog în care să prezinți faptele din punct de vedere al acestui personaj.
Pălăria galbenă: CREATORUL
Presupune că ești Vitoria Lipan. Alcătuiește un scurt monolog în care să convingeți clasa de importanța păstrării tradițiilor.
Pălăria albastră: MODERATORUL
Care sunt tipurile de roman întâlnite în acest roman? Explică colegilor două dintre aceste tipuri de roman.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Clasic Si Modern In Predarea Invatarea Si Evaluarea Romanului Sadovenian In Gimnaziu (ID: 153970)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.