Ciocoii Vechi Si Noi

Nicolae Filimon (1819-1865) este numit “intaiul nostru romancier”, iar posteritatea critica l-a consemnat ca fiind autorul primului “romant original” din literatura noastra.

Aparitia scriitorului Nicolae Filimon a avut loc intr-o epoca in care romanele publicate erau intr-o perioada de pionierat.

Romanul a aparut in literatura romana la mijlocul secolului al XIX-lea din cauza conditilor vitrege : nu erau pregatiti oameni care sa scrie romane, nu erau cititori de romane si nu existau edituri.

Paul Cornea este de parere ca romanele aparute in secolul al XIX-lea pot fi impartite in 3 categorii: romanull erotic sentimental, romanul istoric, si romanul de moravuri.

“Ciocoii vechi si noi sau ce naste din pisica soareci mananca” a aparut in 1862 in paginile “ Revistei romane” si in 1863 in volum.

Romanul “Ciocoii vechi si noi” prezinta intr-o viziune realista cu atitudine critica perioada premergatoare miscarii revolutionare a lui Tudor Vladimirescu, aceea a domnilor fanarioti care jefuiau poporul.

Realist prin acuitatea de tip balzacian, Nicolae Filimon aduce si el clasicismului, fiziologiile (schite sub forma unor portrete morale individuale sau generalizatoare) dar si elemente romantice: antiteza, reteta melodramatica a virtutii, intai persecutate apoi rasplatite, a viciului, intai biruitor apoi pedepsit.

Actiunea se desfasoara pe perioada catorva ani, 1814-1821, descriind ascensiunea si prabusirea lui Dinu Paturica, tipul de ciocoi vechi, pornit din umila functie de ciubuciu pana la cele mai inalte deminitati.

Romanul se deschide cu un capitol intitulat “Dedicatie”, urmat de altul intitulat “Prolog”.

In “Dedicatie” autorul precizeaza carei categorii sociale ii dedica acest roman si anume, ciocoilor (parvenitilor).

In “Prolog” scriitorul face o descriere a ciocoiului. Mai departe ne spune cum evolueaza ciocoiul: “ciocoiul traieste in casa bogatului si mai cu seama in casa bogatului parvenit. Aici, ciocoiul vine umilit pentru a-l servi pe boier pentru o bucata de paine si o treanta pe el”.

Nicolae Filimon este un moralist clasic, el scriind ca sa ne arate moravurile dar si sa le indrepte. Facand portretul ciocoiului, el nu urmareste divertismentul, ci morala.

“Ciocoii, vulpi cu doua picioare” au venit in curtea boierului nu ca sa-l slujeasca ci ca sa se slujeasca, nu-si pierd timpul si incep mai intai sa-i studieze pe servitori “pentru ca la 20 de ani, ciocoiul invata sa fure closca dupa oua fara sa caraie”. Dupa ce studiaza servitorii, il studiaza si pe boier pentru a-i afla toate slabiciunile si “sa-l ajute cat poate ca sa si le implineasca in paguba lui si in folosul sau”.

Dupa ce a urcat in scara sociala, ciocoiul vrea sa-si imbunatateasca starea materiala. Ciocoiul este foarte lacom, “omul imbogatit prin furtisag nu se satura niciodata de avere” fara masura, se propune ginere pentru toate fetele bogate si nu-l intereseaza daca femeia cu care se insoteste este sluta, lenesa sau frumoasa si juna, atata timp cat are avere.

Ciocoiul este ipocrit pentru ca “nu se pronunta definitiv pentru nici o doctrina politica” pentru ca vrea sa profite de toate; nu are inima, “inima lui asprita de umilirile si injosirile prin care a trecut devine neapta de iubire”.

Concluzia trasa de Nicolae Filimon este ca ciocoiul este lipsit de omenie, parvenit, slugarnic, viclean, lacom dar si indraznet.

In intentia autorului, romanul trebuia sa aiba doua parti. In prima “ciocoiul cu anterim si calimari la brau” este ciociul vechi “al timpilor fanariotici”, iar partea a doua trebuia dedicata “ciocoiului cu frac si manusi albe din zilele noastre”, dar nu a mai fost scrisa.

Romanul aduce in prim plan un personaj negativ, de o siretenie diabolica si perversitate fara pereche al carui nume , Dinu Paturica, a devenit in literstura noastra simbolul arivistului lipsit de scrupule. Romanul are 32 de capitole.

Primul capitol “Dinu Paturica” prezinta eroii principali, pe Dinu Paturica si postelnicul Andronache Tuzluc. Aflam ca Dinu Paturica este “un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri, plini de viclenie , un nas drept si cu varf cam ridicat in sus ce indica ambitiunea si mandria grosolana”. Sta in pragul usii asteptandu-l pe boier, prezentandu-se umil iar boierul il accepta. Ajuns in camera, nu-l intereseaza decat ceea ce vede in curte, spunand “iata-ma ajuns in sfarsit in pamantul fagaduintei”.

Dinu Paturica este inteligent si frumos, abil, dornic de a se imbogatii atat din punct de vedere material cat si spiritual. Apeleaza la textele biblice nu din credinta, ci din ipocrizie; nu este interesat de limba greaca “ci de carti care sa imi subtieze mintea”.

Andronache Tuzluc are o tiitoare, Chera Duduca, careia autorul ii face portretul: este tanara si inalta, cu ochii mari si negri. Desi este frumoasa este imorala si vicleana.

O alta latura ipocrita apare la Dinu Paturica atunci cand boierul i-o da in grija pe Chera Duduca, el varsand chiar doua lacrimi cand i-a sarutat mana boierului, mutumindu-i pentru incredere, in acest fel castigand intreaga dragoste a boierului.

La un moment dat, increzator in dibacia sa ii scrie tatalui sa ca “Am oprit roata norocului” o metafora potrivita pentru ceea ce se intampla in roman:roata se invarte in sens invers pentru Dinu Paturica, desi la inceput totul a fost bine.

In capitolul “Confidentele”, Chera Duduca si Dinu Paturica pun la cale complicitatea, jaful si vor actiona pentru a-l saraci pe boier. Ca niste adevatare genii isi spun ”tu-i ve cere diamanticale”. Il copteaza si pe Chir Costea Chiorul bogasierul, dar “nici acesta nu este mai breaz” pentru ca era informator si tradator, era camatar si codas.

In timp ce Dinu Paturica urca scara socila, coboara pe scara umana, dezumanizarea lui atinge maximul cand nu-si mai recunoaste propiul tata in capitolul “Blestemul parintesc”, atunci cand tatal vine sa-si viziteze fiul, dar acesta se afla la ospat si porunceste sa fie dat afara. Tatal se supara foarte tare si apoi il blesteama si il compara cu Iuda, “Dumnezeu care cunoaste si vede toate sa nu-ti ajute, fiu blestemat”. Dinu Paturica fiind, pana la urma, pedepsit de “ingerul Domnului”.

Pana la momentul final, pe care Nicolae Filimon l-a realizat in scop moralizator, drumul eroului este presarat cu victimele peste care calca fara vreun scrupul pentru a-si atinge scopul.

Ultima faradelege mare a lui Dinu Paturica este tradarea lui Tudor Vladimirescu cand trece de partea lui Ipsilanti, moment cand roata norocului incepe sa se intoarca invers.

In viziunea autorului Dinu Paturica isi tradeaza la inceput stapanul si protectorul, apoi tatal si apoi tara.

Dinu Paturica sfarseste prin aruncarea in ocna, unde va primi pedeapsa cuvenita, moartea.

Dinu Paturica a fost comparat cu Julien Sorel din “Rosu si negru” al lui Stendhal. In “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, George Calinescu spunea: “ Ciocoii vechi si noi e umic roman stendhalian, iar Dinu Paturica e un Julie Sorel valah. Oricat de enorma ar fi comparatia, Paturica nu e un simplu si vulgar vanator de avere, ci un insetat de toate senzatile vietii.Julien era un fiu de taran care stia putina latineasca, Dinu Paturica e fiul unui treti logofat, fost vataf de curte si stie sa scrie si sa citeasca cunoscand si putina elinica. Julien intra ca perceptor la un nobil rural si devine amantul sotiei aceluia. Dinu Paturica intra in slujba postelnicului Tuzluc si-i ia tiitoarea, pe Chera Duduca. Julien seimpinge in societate prin femei, prin persuasiune, prin mijloace mai mult sau mai putin oneste. Paturica jefuieste pe Tuzluc, ruinandu-l, se imbogateste pe cai necinstite”.

Nicolae Filimon a gasit pentru toti eroii sai un final exemplar care, peste timp, a fost considerat artificial si exagerat, dar a fost pe placul publicului cititor din vremea sa. “Poporul ce parea satul de ceea ce vazuse pana aici, pe data ce se instiinta ca a sosit timpul tintuirii, navali cu furie asupra locului unde avea sa se produca aceasta barbara fapta. Curiozitatea era atat de mare, incat unii din multime intrau prin sila in casele si pravaliile negutatorilor, ca sa poata privi mai bine executimea, iar altii se suiau chiar pe acoperisul caselor, cu riscul de cadea si a se zdrovi”.

BIBLIOGRAFIE:

Nicolae Filimon – “Ciocoii vechi si noi”, editura Cartex 2000, 2006;

Marius Valeriu Grecu – “Sinteze de literatura romana veche si moderna”,editura Presa Universitara Clujana, 2013;

Emil Alexandrescu – “Literatura romana in analize si sinteze”.