Carlo Scarpa Si Modernismul Italian

CUPRINS

Plan de idei

I. Introducere

1.1. Prezentarea contextului general. Modernismul italian

II. Prezentarea cadrului general al formarii lui Carlo Scarpa

III. Carlo Scarpa – poetul tectonicii

3.1. Încorporarea tradițiilor

3.3. Brutalismul rafinat

3.3. Adorarea îmbinării

3.4 Colajul materialelor

IV. Concluzii

Plan de idei

I. Introducere

1.1. Prezentarea contextului general. Modernismul italian

– înțelegerea arhitecturii moderne italiene prin observarea contextului cultural: schimbări politice și sociale, avans tehnologic, dezvoltarea unor noi tipuri de construcții, influența artelor conexe și a științei, noi teorii legate de restaurare; influența asupra lui Scarpa

II. Prezentarea cadrului general al formarii lui Carlo Scarpa

– scurtă biografie; intervenții în cultura arhitecturală, într-un mod foarte personal și

puternic în ciuda faptului că nu era un arhitect autorizat

III. Carlo Scarpa – poetul tectonicii

3.1. Încorporarea tradițiilor

– capacitatea clădirilor sale de a comunica propria istorie și totuși de a fi ancorate în modernitate; suprapunerea straturilor ca element narativ, ca metodă de integrare a elementelor de origine diferită într-un întreg

3.3. Brutalismul rafinat

– scara monumentala a spațiilor; elogiile aduse suprafețelor pline, zidului; folosirea betonul

armat ca o piatră sofisticată, care îmbracă forme complexe

3.3. Adorarea îmbinării

– detalii, îmbinări, relația vechi-nou și accentul pus pe articularea elementelor în opera arhitectului; intersectarea încorporează întregul; folosirea “montajului” ca strategie de integrare a elementelor heterogene.

3.4 Colajul materialelor

– folosirea juxtapunerii pentru a evidenția și a amplifica individualitatea fiecarui material în parte; experiența senzorială îmbogățită

IV. Concluzii

I. Introducere

“Când întorc pagina unei reviste de arhitectură și, în mod neașteptat, apare ceva din activitatea lui Carlo Scarpa, simt un fior interior. Atenția sa pentru materiale, simțul său pentru loc și proporție, natura contemplativă a detaliilor sale, par emoționante.”1

Carlo Scarpa este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanți arhitecți ai secolului XX. Abilitatea sa excepțională de a utiliza meșteșugul, asociată cu respectul pentru trecut, au dus la o arhitectură diferită de oricare alta, atât din timpul său, cât și din prezent.

Ce face opera lui Scarpa una importantă pentru prezent? Carlo Scarpa nu poate fi ușor de definit. Se poate vorbi de o oscilație între poetul, meșteșugarul, istoricul și arhitectul Carlo Scarpa, care face ca orice definiție directă să nu fie una corectă. Definindu-l pe arhitectul italian trebuie să discutam despre interesul său în imagine; regionalism abordat; fascinația acestuia pentru jocul de lumină, aer, apă și pământ; ușurința cu care s-a inspirat din literatură și artă, precum și despre felul în care a reușit să traducă aceste principii în forme variate: grinzi și stâlpi, articulații și profile, mobilier și piese de design. Scarpa a reușit să combinate fragmente evocatoare și expresii vernaculare pentru a produce o arhitectură a senzualității într-o perioadă în care minimalismul era stilul predominant ales.

Arhitectura lui Carlo Scarpa se bazează pe o atentă proiectare, plecată de la profunde reflexii vizuale materializate prin desene de studiu; pe o amenajarea minuțioasă a spațiilor cu accent pe detalii și pe profundul respect pentru arhitectura antică în restaurarea clădirilor sau realizarea unor noi proiecte într-un context istoric. Scarpa a îmbinat materialele tradiționale și meșteșugul cu o gândire abstractă. În operele sale din Veneția, Verona și orașele învecinate, acesta a folosit o stratificare a spațiilor, pereților, ornamentelor, și a pietrei artizanale și metalului

pentru a evoca o imagine a modernității, într-o perioada a schimbărilor culturale majore.

1 LEVY, Max. Carlo Scarpa { In Person }. http://offcite.org/, 2008

1.1. Prezentarea contextului general. Modernismul italian

Teribilele evenimente care au precipitat Primul Război Mondial și Revoluția Rusa din

1917 au transformat lumea, dând naștere unor regimiuri autoritare și fasciste in Europa , unor crize economice de proportii, și , în cele din urmă, celui de al doilea război mondial .

Din punct de vedere arhitectural, perioada interbelica a caracterizată de o căutare a unei arhitecuri comune si a unor principii de proiectare. Această mișcare, de a crea un stil uniform si general valabil, a purtat denumita Stilul International în 1932 dupa prima Expozitie Intemafionala de Arhitectura Moderna la MOMA New York. Noua arhitectură a fost caracterizata prin utilizarea de materiale neconvenționale, ca sticla , oțelul și betonul, utilizarea planurilor rigide și a fatadelor simetrice, și mai ales de o respingere a omamentului .

În viziunea lui Walter Gropius “Arhitectura Moderna nu este construita dintr-o ramura a unui copac batran, ci este o noua planta care creste direct din propriile radacini”. Această atitudine radicală și precizia științifică a unei cladiri create, a tras dupa sine multi partizani, dintre care unii au ales să fie de acord doar cu anumite obiective ale acestui manifest. Printe acestia se numara si Carlo Scarpa .

Scarpa nu a fost un partizan al mișcarii moderne, dar se considera liber să aleagă anumite caracteristicile potrivite ale acesteia. Procesul a fost unul lent pentru Scarpa, așa cum a fost și introducerea și asimilarea mișcarii moderne în Italia . Natura rațională a miscarii moderne, cu noua sa tehnologie, materiale noi, atitudine anti-istorica, nu a fost ușor de acceptat într-o țară precum Italia, bogata în istorie și tradiție, unde eclectismul era un standard. Voința de a fi modem versus refuzul de a schimba au fost cauza unor mari dispute între arhitecții italieni.

Unul dintre reprezentanții mișcarii moderne l-a impresionat cel mai profund pe Scarpa. Acesta a fost arhitectul elvetian Charles Edouard Jeanneret, cunoscut, mai ales, sub numele de Le Corbusier. Clădirile sale, în special cele timpurii, cum ar Villa Savoye (1929) , nu diferă cu mult de cele proiectate de arhitecții germani, ca Walter Gropius sau Ludwig Mies van der Rohe. Ideile lui Le Corbusier, exprimate în Vers une architecture, l-au influențat pe Scarpa, iar acest

lucru este vizibil în opere precum Muzeul Castelvecchio sau Cimitirul Brion, unde noi idei sunt

create prin manipularea formelor care afectează toate simțurile

Influența lui Aalto poate fi văzută în arhitectura lui Scarpa prin atenția la detaliere, efectele de lumina si culoare de la interior, precum și în interesul pentru calitatea intrinsecă a materialelor, dar și în continuitatea spațiului, în special în proiectele de restaurare, cum ar fi Castelvecchio, unde axele vizuale dezintegrează spațiul prin perspective create

O altă personalitate a mișcării moderne pe care Scarpa o admira profund a fost Frank Lloyd Wright. Scarpa a asimilat principiile maestrului american – ideea unei arhitecturi organice în care forma este în cele din urmă determinat de funcția clădirii, recunoașterea mediului înconjurător, precum și tipul de materiale folosite, în special alegerea materialelor în funcție de calitățile lor naturale și structurale – însă a găsit un mod original și independent de a le exprima.

O figură notabilă care l-a influențat pe Scarpa a fost arhitectul ruso-american, Louis Kahn. Acesta, la fel ca Wright, a plecat de la folosirea formelor într-un mod foarte expresiv. Scarpa l-a întâlnit pe Kahn pentru prima dată în timpul unei călători în Statele Unite. Abordarea sa arhitecturală a fost strâns legată de cea a lui Kahn prin atenția acordată detaliilor și prin utilizarea principiilor Beaux Arts.

II. Prezentarea cadrului general al formarii lui Carlo Scarpa

Carlo Scarpa a fost un arhitect venețian a cărui chemare de a deveni arhitect a venit, probabil, mai devreme de a fi adolescent și de a participa la Academia de Arte Frumoase din Veneția, de pe vremea când era înca un copil care explora edificii vechi din Vicenza și care a descoperit astfel că este posibil să te joci și să experimentezi lumea, tărâmul trecutului.

La fel ca mulți alti arhitecti, Scarpa a fost influențat în lucrările sale de arhitectură din jurul lui, de idealurile predate de profesorii săi, și de conceptele arhitecților și figurile artistice marcante ale timpului său. Mulți dintre aceste influențe au fost abandonate pe calea spre

maturitate, în timp ce altele au avut rădăcini mai adânci în opera arhitectului, au înflorit și au

rămas cu el toată viața.

Carlo Alberto Scarpa, s-a născut în Veneția, la 02 iunie 1906. Tatăl său, Antonio Scarpa, catolic, era profesor de școală primară, iar mama sa, Emma Novello, croitoreasă. Când Carlo avea doi ani, familia s-a mutat la Vicenza unde mama sa a deschis un atelier de croitorie în timp ce tatăl său făcea naveta între Vicenza și Veneția. De la o varsta foarte fragedă, Carlo obișnuia să deseneze tipare pentru clienții mamei lui. De aici, din croitorie, el a învățat, mai devreme decât multi alții, cum desenele bidimensionale pot fi transformate în produse tridimensionale, și a înțeles importanța imbinării perfecte a muchiilor.

După terminarea școalii primare, Scarpa intra la Liceul Tehnic din Vicenza cu

binecuvântarea tatălui său, care a observat talentul acestuia pentru desen.

În 1919, mama sa moare iar familia se întoarce în Veneția, care devine casa lui Scarpa pentru cea mai mare parte a vieții sale. Scarpa a fost mândru de moștenirea sa venețiana, de mediul intens al zonei Veneto în care s-a nascut și unde a lucrat de-a lungul carierei sale. El a fost conștient de capacitatea sa deosebită de a înțelege istoria pe care o lasase un astfel de patrimoniu cultural. Bogăția de tradiții antice care au convers în orașul lagună, au creat o cultura unica și eterogena care nu putea să nu influențeze o astfel de minte contemplativă. El a comentat cu privire la influență pe care "moștenirea venețiana" a avut-o asupra percepție sale de arhitectură, o moștenire care în mod constant a apărut în opera sa:

„Când am vizitat Florența pentru prima dată am fost imediat conștient de diferență arhitecturala enormă dintre cele două orașe. Nu pot nega faptul că sunt impresionat de arhitectura toscană, dar o astfel de precizie, certitudinea, nu fac parte din ființa mea. Sunt un adevarat fiu al regiunii mele [Veneto] și am un sentiment puternic asupra rădăcinilor mele”2

Din Veneția și arhitectura sa fragmentara Scarpa s-a lasat inspirat și a facut frecvent trimiteri în munca sa: manierismul unui stil care oscila între Est și Vest, influențat de Roma și

2 CRIPPA, Maria Antonietta, SCARPA, Carlo. Theory, Design, Projects. Cambridge: The MIT Press, 1986, pag. 14

Grecia; gustul pentru un amestec îndrăzneț de elemente din diferite epoci, amestecat cu o atingere bizantină; și, nu în ultimul rând, celebrarea și recunoașterea constantă a prezenței apei.

„Accademia” nu a fost doar un loc de formare profesională, dar si scena pentru introducerea sa in procesul de proiectare și de transformarea al materialelor. În această instituție Scarpa a primit singura educație formală în arhitectură din viata sa, deși arhitectura nu era preocuparea sa cand a fost admis la facultate. Abia in anul cinci, Scarpa a ales arhitectura ca specializare. Talentul sau pentru desen și conștientizarea artistica, combinate cu visul său de a deveni artist, evoluează treptat spre o atractie acuta fata de arhitectură.

În ciuda rapidității ca desenator, era foarte lent în finalizarea lucrarilor academice, mai ales din cauza propriului sau temperament perfecționist. Era rareori mulțumit de rezultatele finale ale proiectelor sale, nu din cauza nonconformismul său, ci din cauza multitudinii de soluții posibile pe care le putea explora.

Această căutare constantă, dar sistematic intelectuală îi confera muncii și operei sale, aparent modeste, o incisivitate istorică care poate fi Era rareori mulțumit de rezultatele finale ale proiectelor sale, nu din cauza nonconformismul său, ci din cauza multitudinii de soluții posibile pe care le putea explora.

Această căutare constantă, dar sistematic intelectuală îi confera muncii și operei sale, aparent modeste, o incisivitate istorică care poate fi considerată extraordinara, si poate fi înțeleasa cel mai bine prin examinarea practicii sale ca desenator. Numeroasele desene care au supraviețuit arata studiul sau obsesiv asupra unei anumite probleme, în special asupra detaliilor.

Înca din studenție, a inceput să lucreze pentru arhitectului Vincenzo Rinaldo, fiind implicat in special in proiectarea de case. Aceste proiecte initiale au fost inspirate de Secesiunea Vieneza , dar au foarte putine elemente de originalitate, care apar apoi in perioada de maturitate a lui Scarpa.

Un stil plin de culoare, cunoscut sub numele de Art Nouveau, caracterizat prin utilizarea de noi materiale și forme organice, invada Europa în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Mișcarea Art Nouveau (care începe aproximativ în 1890) a contestat Neoclasicismul. Profitând de materiale noi, industriale, precum fierul și sticlă, arhitecți Art Nouveau au încercat să sublinieze onestitate structurala și o revigorare a mestesugului. Ca urmare a legăturii istorică și a proximitatii geografică dintre Viena și Veneția, Secesiunea Vieneza a avut o influență enormă asupra artei venețiană între marile războaie mondiale .

Efectul permanent pe care Art Nouveau, și mai ales influența lui Hoffinann și a secesiunii vieneze, le-au avut asupra lui Scarpa pot fi văzute în munca sa prin utilizarea lui unui repertoriu bogat de materiale. Acestea permit o exprimare personală cat mai libera, un sentiment rafinat de decoratiune si principiul de cadru de poveste omniprezent în munca lui Scarpa.

În timpul anilor 1920, Scarpa si-a început activitatea de consultant de artă și designer pentru producătorii de sticlă Murano Capellin & Co, și s-a dedicat picturii. In lucrul cu sticla, creatiile sale timpurii au fost influențate de Braque, Picasso, Leger și Matisse, în timp ce picturile sale favorizau temele și tehnicile lui Andre Derain și Mario Sironi. Sensibilitatea și conștientizarea culoarii si compoziției, pot si regasite si in arhitectura sa, în special în interiorul Bancii Populare din Verona sau in cel de-al doilea etaj al Muzeul Castelvecchio

În al doilea deceniu al secolului XX, Scarpa si-a stabilit o serie de relații profesionale și de prietenie cu diverși artiști și critici. Printre acestia, se numara si Aldo Camerino, un colectionar de carte, evreu, pe care Scarpa l-a dat adăpostit in secret, în 1918 în timpul persecuției rasiste a regimului fascist. Camerino l-a introdus pe Scarpa in literatura suprarealista, în special în proza lui Raymond Roussel (1877-1933). Suprarealismul devine prezent de-a lungul operei lui Scarpa, unde soluțiile neașteptate ale detaliilor dezvălui atat simțul umorului, pentru care era bine-cunoscut, dar si cum functiona subconștientul acestuia – puterea imaginației sale de a crea imagini fantastice cu juxtapunere de diferite subiecte și materiale, aparent incompatibile. Acestea nu sunt rezultatul unei minti nesigure, ci o cautare profundă și temeinică a creativitatii în studiul unei soluții precise. O astfel de activitate necesită răbdare și, prin urmare, timp.

Suprarealismul în activitatea lui Scarpa este foarte vizibil în capodoperă sa, Mormântul Brion, unde arhitectului i s-a dat mana libera sa proiecteze si sa costruiasca. Aici arhitectura lui Scarpa este enigmatica pentru cei care nu doresc să o înțeleagă, dar cu toate acestea, această arhitectură nu necesită o explicație critică: este de la sine evidenta.

În afară de perioada de studii de la Beaux Arts, care i-a aprins pasiunea pentru traditie, cunoștințele sale legate de clasicism, abilitățile sale de a desena, constanta căutare pentru alternative, impactul pe care l-a avut Art Nouveau asupra sa, în particular secesiunea vieneze, este amintirea sa legata de Veneția, cu fragmentele sale si canalele navigabile, care revine în activitatea sa ca element distinct, ca într-un vis recurent. Prin aceste influențe și abilitati

dobândite, Scarpa a dezvoltat o simpatie pentru asamblarea și dezasamblarea diverselor materiale în adorarea sa obsesivă a articulatiei. Aceste experiențe timpurii l-au ajutat să rezolve interfața dintre tradițional și lumea moderna. Ele au venit împreună în toata opera sa ca o serie de curenți care ofera proiectele sale o calitate atemporala, care uimește prin actualitatea ei.

La scurt timp după absolvire, Scarpa a apărat raționalismul italian. Acesta credea în libertatea de a exprima „geniul creator”, prin construirea de noi forme cu noi materiale în loc de incercarea de a readuce la viață cladiri neoclasice. Această poziție demostrează abordarea față de modernitate. Arhitectura sa a fost mai puțin austeră față de cea a contemporanilor săi europeni sau americani, și decorată într-un mod elegant, liniștit. Păstrând în același timp calitățile de articulare rațională de spații și acceptarea posibilităților noilor materiale disponibile, Scarpa a reușit să creeze un echilibru între trecut și prezent.

Anii ’60 au fost pentru Scarpa perioada cea mai prolifica din punct de vedere arhitectural. În afară de proiectarea celui mai important proiect al său, Cimitirul familie Brion, el a fost, de asemenea, contractat pentru: reconstruirea Teatrului Carlo Felice din Genova, structura sediul principale și a anexelor Bancii Populare din Verona, monumentul de comemorare a masacrului fascist din Brescia, restaurarea Facultății de Arhitectura a Universitatii din Veneția, clădirea Borgo din Vicenza și Casa Ottolenghi din Bardolino. Totodată a lucrat la restaurarea mânăstirii San Sebastiano din Veneția și la sediul Facultatii de Literatură și Filosofie de la Universitatea din Veneția.

III. Carlo Scarpa – poetul tectonicii

Pentru Carlo Scarpa arhitectura a fost artă poetică, fiecare din clădirile sale fiind proiectate pentru a expune, funcțiuniile propriu-zise ale spațiului fiind subordonate celei de “expoziție” a elementelo arhitecturale. Cimitirul Brion este un tur de forță al expunerii, unde mormintele familiei Brion sunt expuse frumos în sarcofage de marmură. Aici arhitectura holistică a lui Scarpa este cel mai bine exprimată și tot aici acesta reușeste să își atingă

obiectivul, acela de a trece dincolo de limita fragilă care separă arhitectura de la artă.3

3.1. Construirea tradițiilor

Scarpa nu se încadrează perfect în nicio nișă a mișcării moderne. Cufundat în arhitectura locului său natal, regiunea Veneto, și a împrejurimilor, a reușit mai mult decât sa o imite: “Am avut întotdeauna…o dorință imensă de a aparține tradiției…dar fără a avea capiteluri și coloane”.4

Limbajul unui arhitect s-a dezvoltat pentru a prezenta sau a reprezenta felul în care percepe sau înțelege anumite circumstanțe: istorice, culturale și naturale. Totul este o reacție la un stimul extern, un răspuns personal sau o expresie. Este o declarație sau un răspuns la ceea ce este deja acolo.

Carlo Scarpa a încercat, prin opera sa, să juxtapună trecutul cu prezentul. Acesta a creat o

punte de legatură între cele două elemente, între vechi și nou, pentru a unifica un spațiu fiind în

3 THIEL-SILING, Sabine, BACHMANN, Wolfgang. Icons of Architecture: The 20th Century. Michigan: Prestel, 1998

4 Carlo Scarpa citat de FILLER, Martin. Architecture. www.newyorktimes.com, 5 December,

1999

dialog perpetuu cu țesutul înconjurător și realizând o reconciliere între cele două, care transcende timpul. Scarpa nu doar confrunta trecutul și prezentul, ci alătura o prezență a trecutului pe un fundal al prezentului.

Scarpa percepea istoria ca pe o acumulare constantă de experiențe și cunoștințe. Operele sale celebrează atât trecutul, cât și prezentul. El identifica valorile istorice ale trecutului, și recunoștea forțele schimbării și noile percepții ale prezentului.

În activitatea lui Scarpa, evocarea locului se bazează pe tradițiile constructive din Veneția, unde alăturarea caramizii cu materiale mai prețioase a fost atât o consecință a depărtării orașului de carierele de piatră, cât și un mijloac de a crea o luminozitate plutitore omniprezenta.

De-a lungul istoriei unei clădiri, există, de obicei, mai multe straturi care acoperă existența sa. În opera lui Scarpa, restaurarea este în plan secund, preocuparea principală fiind introducerea unui nou element sau unei serii elemente care pot să ajute la clarificarea istoriei clădirii, care ar fi altfel ambiguă. Arhitectura sa interacționează cu structura originală fără a-i diminua calitățile. Nu există nicio contradicție sau competiție între vechi și nou. Aceste două concepte relaționeză, fiind ambele dependente de claritate și context. Împreună, ele devin importante, deoarece vechiul dă contextul istoric, iar noul dezvăluie sau îmbunătățește acest context printr-un strat suplimentar. Noul nu adaugă importanță, ci clarifică.

Scarpa a onorat trecutul prin forme contemporane realizate cu materiale locale și construite cu tehnici vechi. Creațiile sale regional înrădăcinate, dar universal valabile, oferă un sentiment de autenticitate, datorită faptului că acesta nu a fost interesat de încadrarea operei sale într-un stil, ci s-a preocupat crearea unei arhitecturi de durată.5

Arhitectura nu poate exista fără o reconciliere între știință și artă . Ca stiință, arhitectura trebuie să îndeplinească scopurile funcționale, tehnice și economice. Ca artă, misiunea sa ar trebui să reflecta nevoile omului, valorile, credințele, și idealurile, prin descoperirea frumuseții. Însă aceste obiective variază în timp, și de aceea o clădire ar trebui să povestească despre momentul cultural și istoric al societății, despre relațiile dintre membrii săi și, relația pe care

aceștia o au cu mediului pe care îl ocupă.

5 FILLER, Martin. Architecture. www.newyorktimes.com, 5 December, 1999

Atitudinea lui Scarpa față de tehnologia modernă se poate observa din modul în care acesta utilizează piese prefabricate. Deși rar, atunci când o face, este foarte vizibil faptul că s-a folosit o astfel de componentă, prin juxtapunerea de elemente artizanale. Intenția se dorește a fi o ironie a tehnologiei moderne.

3.3. Brutalismul rafinat

„Italia este o țară a arcelor. Mergând prin aproape orice oraș italian, ochiul alunecă peste peisaj, nu în linii drepte, ci în arce blânde” 6. Arhitectura secolului XX se îndrăgostise de geometria austeră a liniilor și unghiurilor drepte, până și o linie curbă fiind considerată perfidă. Această atitudine a influențat arhitecții din Italia și a apărut astfel problema modului de a integra noul cu vechiul italian. Un arhitect italian modern, care s-a confruntat cu aceasta tensiune, a fost Carlo Scarpa. Creațiile sale arată o pasiune pentru compozițiile stricte, unghiulare și materialele

brutale ale arhitecturii moderne, ca betonul aparent sau oțelul. Și totuși, în felul său, el a încercat să introducă un soi de element spiritual care aduce cu design tradițional italian.

"În ceea ce privește materialul, obiectivul ar trebui să fie soliditate suprafeței"7. Claritatea formei necesită suprafețe sigure, modelate de lumină și umbră, și îmbogățite de schimbări de culoare și textură, dar nu predispuse la efecte vagi sau întâmplătoare. Stabilitatea, în viziunea lui Scarpa, se găsește în calitatea arhitecturală a deschiderilor și golurilor. Prin aceste elemente, arhitectul poate să creeze plasticitatea prezentului și fragmentarea trecutului.

Privită ca o entitate geometrică, forma este un element relativ simplu. Cu toate acestea , când îi sunt aplicate sens și viață, astfel de forme evolueză și cresc în complexitate. Formele sunt rezultatul direct al găsirii și creării de ordine. La fel ca Frank Lloyd Wright, Scarpa

dezintegrează “cutia” prin folosirea de forme rectilinii simple, cuburi și dreptunghiuri.

6 STERNGOLD, James. In a Corner of Italy, A Rare, Lonely Tomb. www.newyorktimes.com,

27 August, 1989

7 PETERSEN, Carl. Certain Slants of Light. Daylight&Architectur. nr.5, 2006

Scarpa este fascinant pentru modul în care integreză detaliul. Legătură indirectă dintre părți și amestecarea materialelor transmit un limbaj propriu arhiectului. Geometria, una dintre trăsăturile principale ale designul său, este o caracteristica esențială în compunerea spațiilor.

Ca arhitect abstract, Scarpa era de părere că formele nu au asociate înțelesuri convenționale. Formele arhitecturale se raportează doar la ele înșiși. Însa arhitectura, prin aranjarea formelor, realizează o ordine, care este o creație pură a spiritului. Prin formă simțurile sunt afectare și astfel este provocată emoția plastică. Prin relațiile pe care Scarpa le creează, acesta trezește ecouri profunde în ființa umană și dă o măsură ordini.

Un exemplu de formă pură poate fi văzut într-o coloană la Biblioteca fundației Quarini Stampalia unde diferite materiale, precum betonul, sticla și alama, se unesc pentru a crea un exemplu de arhitectură modernă. Scarpa creaze prin linii puncte de tensiune dar și de relaxare, prin tranziții între suprafețe orizontale și verticale.

Un element de design, influențat de expresionistul Paul Klee, folosit de Scarpa era peretele întrerupt. Ca un plan de beton cu deschideri punctuale, peretele servea, de multe ori, ca un accent care îngloba elementele din fiecare spațiu . Acest tip de perete a devenit o piese de expunere care integra lumina naturală și o consolida pe cea artificiala. O aplicare a peretelui întrerupt se poate observa în reconstrucția sediului Bancii Populare din Verona. Acest proiect prezintă capacitatea lui Scarpa de a explora posibilitatea arhitecturii de a fi construită ca un tablou sau o poezie, bazată pe memorie, alegorie , narațiune și metaforă.

Lumina, o trăsătură caracteristică în designul său, a evoluat într-un limbaj pe care i-a permis să o pună în practică. Aceasta este deosebit de diafană, devenind un instrument de critică arhitecturală, mult mai eficientă decât verbiajului criticului de artă. Jocul cu lumina, spațiul și suprafața, evocă un interes în formele arhitecturale din diferite puncte de vedere. Pătratele, cercurile și ovalele erau armonizat sculptural pentru a produce spații artistice.

În gândirea și opera lui Scarpa, betonul este lăsat să se desfășoare. De altfel, toate spațiile marelui arhitect, fie ele interioare, sau exterioare, se personalizează prin această scalare monumentală. Exprimarea gradului arhitectual al unei construcții se face “elogiind zidul,

suprafața, corespondeța dintre linia care dirijează, materialul care intermediază, centrii care instituie prezențe” 8

3.3. Adorarea îmbinării

Spațiul dintre două lucruri este un interstițiu pentru dialog. Intrucât intervențiile lui Scarpa nu fuzionează întotdeauna, fizic, cu originalul, pauza dintre două materiale devine articularea acestora. Când marginile a doua finisaje se întâlnes, spațiul dintre ele, reprezintă validarea diferențelor lor intrinseci, dar și uniunea lor absolut necesară.

Un prag construiește așteptări asupra a ceea ce urmeaza să vină. Nu întârzie experiență, ci o îmbunătățește. Este punctul de întâlnire între două tărâmuri, separat nu de o linie, ci de suprapunerea limitelor. Pragurile pot completa sau pot contrazice, pot spori o experiență sau pot cauza dezamăgire. În cele din urmă, ceea ce caracterizează un prag este anticiparea. Prin introducerea de elemente noi, Scarpa sporește gradul de conștientizare a ceea ce este deja acolo.

A trece pragul unei uși, a călca pe prima treaptă a unei scări sau a merge după colț sunt evenimente banale ale unei zile normale. Ele sunt, totodată și articulații între două spații. Acestea sunt oportunități de a face dintr-o mica interacțiune un eveniment de amploare, și de a ne face mai conștienți de simturile noastre.

Modul în care se compune un colț sau o îmbinare este critic pentru opera lui Scarpa. Scarpa nu creează colțuri, puncte de legătură sau conexiuni pozitive, prin folosirea de solide pozitive, cum ar fi cornișa sau soclul, ci creează un spațiu negativ, care are același scop. El încearca pe cât posibil să evite muchia ascuțită prin păstrarea liniilor continue. Când este nevoit să închidă un plan, rareori folosește muchia, ci continuă linia prin îmbinarea, contopirea cu o alta

suprafață.

8 VAIS, Dana. Betonul, personaj istoric. Betonul în arhitectură. Arhitext. nr.143, Ianuarie 2005.

3.4 Colajul materialelor

"Dumnezeu este în detalii"9

În opera lui Carlo Scarpa toate simțurile se concentrează pe materiale și pe elemente

specifice ale sitului.

Scarpa se joacă și amesteca materialele pentru a semnaliza, de fapt, diferența dintre ele, prin utilizarea colajului. Prin crearea acestor colaje de materiale, Scarpa informează asupra integrității structurale a unui material, și nu doar asupra frumuseții ornamentale a acestuia. Materialul, întotdeauna, își exprimă calitatea în forma sa naturală. Fie că vorbim de fier, alama, cupru, bronz sau lemn, acestea apar în starea lor pură. Nu sunt tratate, galvanizate, vopsite sau smălțuite. Puritatea materialul exprimă natura sa.

Materiale servesc la Scarpa funcții multiple. Materialul poate genera continuitatea între spații. De exemplu, plăcile subțiri de travertin cu care sunt placați pereții Bibliotecii Querini Stampalia, separate suficient pentru a arăta zidurile existente, dar și consistența materialului, dezvoltă o continuitate liniară între camere. Totodată, juxtapunerea diferitelor materiale poate servi pentru a fragmenta citirea unui perete, a unei pardoseli sau, chiar, a unui spațiu, cum se întamplă în sala de curs a Bibliotecii, unde podeaua de beton este întreruptă de fâșii subțiri de piatră sau betonul pereților este segmentat de benzi de alamă.

Scarpa a folosit materiale tipice construcțiilor venețiane, precum: lemnul, piatra, metalul, ipsosul, sticla, apa sau țigla din argilă. Cu toate acestea, el nu a copiat designul anterior, ci s-a bazat pe propria sa înțelegere a tradiției venețiene. Originea arhitecturii vine din gândirea fiecărui

arhitect și nu doar din utilizarea materialelor locale.

9 Dicton atribuit lui Mies van der Rohe

Montarea diferitelor elemente și materiale creează o imagine de ansamblu. Modul în care aceste piese sunt separate tridimensional una față de cealalta, ne face să apreciem integritatea fiecăruia ca elemente separat .

Trecerile de la un material la altul sunt utilizate atunci când este necesară distincția între general și prețios, sau între puternic și frumos. Materialul trebuie să își găsească forma prin reflectarea caracteristicilor sale. La Cimitirul Brion, marginea unui perete este definită printr-un mozaic galben. Aceasta este una dintre tehnicile preferate ale arhitectului și poate fi văzută, în mod repetat, la diferite niveluri și în diferite proiecte.

Scarpa juxtapune diferite materiale, care se completează unul pe celălalt și își amplifică individualitatea. El rupe în mod constant simetria și axele, și relațiile care sunt regularizate. Prin diferențierea elementelor și prin crearea, simultană, a continuității între acestea, rezultă o relație de reciprocitate între interior și exterior.

IV. Concluzii

Bibliografie:

ALBERTINI, Bianca, BAGNOLI, Sandro. Carlo Scarpa: L’architecture Dans le Detail. France: Mardaga, 1995

CRAMER, Johannes, BREITLING, Stefan. Architecture in Existing Fabric: Plannig, Design, Building. Basel: Birkhauser, 2007

CRIPPA, Maria Antonietta. Carlo Scarpa: Theory, Design, Projects. Cambridge: The MIT Press, 1986

DAMISCH, Hubert. The Drawings of Carlo Scarpa," in Carlo Scarpa: The Complete Works. New York: Rizzoli. 1984:209-212

FEAR, Bob. Cinematic Scarpa. Architecture+Film II. Architectural Design. Willey Academy.

2000: 74-77

FILLER, Martin. Architecture. www.newyorktimes.com, 5 December, 1999

FOPPIANO, Anna. Carlo Scarpa, pencil-point professor. Abitare, 505, 2010: 66-71

FRAMPTON, Kenneth. Studies in Tectonic Culture: The Poetics of Construcuin in Nineteenth and Twentieth Century Architecture. London: The Mit Press, 2001

KIRK, Terry. The Architecture of Modern Italy. Volume II: Visions of Utopia, 1900-present. New York: Princeton Architectural Press, 2005

LECUYER, ANNETTE. View. The Architectural Review. 1232

LEVY, Max. Carlo Scarpa { In Person }. http://offcite.org/

OLSBERG, Nicholas et al. Carlo Scarpa: Intervening with History. Monacelli Press. New York, New York: 1999.

PETERSEN, Carl. Certain Slants of Light. Daylight&Architectur. nr.5, 2006

SCHULTZ, Anne-Catrin. Carlo Scarpa: Layers. Germany: Edition Axel Menges, 2007.

STERNGOLD, James. In a Corner of Italy, A Rare, Lonely Tomb. www.newyorktimes.com, 27

August, 1989

THIEL-SILING, Sabine, BACHMANN, Wolfgang. Icons of Architecture: The 20th Century. Michigan: Prestel, 1998

VAIS, Dana. Betonul, personaj istoric. Betonul în arhitectură. Arhitext. nr.143, Ianuarie 2005.

Bibliografie:

ALBERTINI, Bianca, BAGNOLI, Sandro. Carlo Scarpa: L’architecture Dans le Detail. France: Mardaga, 1995

CRAMER, Johannes, BREITLING, Stefan. Architecture in Existing Fabric: Plannig, Design, Building. Basel: Birkhauser, 2007

CRIPPA, Maria Antonietta. Carlo Scarpa: Theory, Design, Projects. Cambridge: The MIT Press, 1986

DAMISCH, Hubert. The Drawings of Carlo Scarpa," in Carlo Scarpa: The Complete Works. New York: Rizzoli. 1984:209-212

FEAR, Bob. Cinematic Scarpa. Architecture+Film II. Architectural Design. Willey Academy.

2000: 74-77

FILLER, Martin. Architecture. www.newyorktimes.com, 5 December, 1999

FOPPIANO, Anna. Carlo Scarpa, pencil-point professor. Abitare, 505, 2010: 66-71

FRAMPTON, Kenneth. Studies in Tectonic Culture: The Poetics of Construcuin in Nineteenth and Twentieth Century Architecture. London: The Mit Press, 2001

KIRK, Terry. The Architecture of Modern Italy. Volume II: Visions of Utopia, 1900-present. New York: Princeton Architectural Press, 2005

LECUYER, ANNETTE. View. The Architectural Review. 1232

LEVY, Max. Carlo Scarpa { In Person }. http://offcite.org/

OLSBERG, Nicholas et al. Carlo Scarpa: Intervening with History. Monacelli Press. New York, New York: 1999.

PETERSEN, Carl. Certain Slants of Light. Daylight&Architectur. nr.5, 2006

SCHULTZ, Anne-Catrin. Carlo Scarpa: Layers. Germany: Edition Axel Menges, 2007.

STERNGOLD, James. In a Corner of Italy, A Rare, Lonely Tomb. www.newyorktimes.com, 27

August, 1989

THIEL-SILING, Sabine, BACHMANN, Wolfgang. Icons of Architecture: The 20th Century. Michigan: Prestel, 1998

VAIS, Dana. Betonul, personaj istoric. Betonul în arhitectură. Arhitext. nr.143, Ianuarie 2005.