Calitati Si Defecte In Literatura Pentru Copii. Studiu DE Caz Basmul

CALITĂȚI ȘI DEFECTE ÎN LITERATURA PENTRU COPII. STUDIU DE CAZ : BASMUL

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I Basmul- izvor de înțelepciune

Trăsăturile basmului și caracteristicile acestuia

Personaje pozitive versus personaje negative

1.2.1. Zâna

1.2.2. Calul năzdrăvan

1.2.3. Împăratul

1.2.4. Sfânta Vineri, Sfânta Duminică

1.2.5. Zmeul

1.2.6. Balaurul

1.2.7. Lupul

1.2.8. Mama vitregă

Eroul și identificarea cu sine însuși

Motivația lecturii basmului la vârsta copilăriei

Valențele educative ale basmului

CAPITOLUL II Basmul- mijloc de educație

2.1. Profilul psihologic al școlarului mic

2.2. Calități versus defecte regăsite în basme

2.2.1. Hărnicia

2.2.2. Lenea

2.2.3. Altruismul

2.2.4. Invidia

2.3. Rolul literaturii în viața școlarului mic

CAPITOLUL III Basmul- prin ochi de copii

3.1. Scopul și a obiectivele cercetării

3.2. Metodologia cercetării

3.2.1. Metoda observației

3.2.2. Metoda studiului documentelor curriculare

3.2.3. Metoda interviului

3.2.4. Metoda anchetei pe bază de chestionar

3.3.Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice

3.4. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

3.5 Concluziile cercetării

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Motto Basmul este o școală a înaltelor sentimente omenești.

Ilie Stanciu

ARGUMENT

Literatura pentru copii reprezintă simbolul libertății imaginative, ce nu posedă reguli stricte sau granițe, în care orice este posibil, și pe care, pentru a o înțelege, este nevoie doar de o doză de fantezie și creativitate.

Literatura pentru copii este purtătoare de mesaje cu scopuri formative, în care este relatată celor mici, sub o formă simplificată, concepția despre viață. De aceea, este imperios necesar ca aceasta să fie scrisă cu mare artă, deoarece ea își va pune amprenta asupra copilului, modelându-i într-o oarecare măsură existența.

Universul copilăriei este unul fabulos, plin de bucurie sufletească, un univers în care jucăriile prind viață, perosnajele diferitelor povești se întâlnesc, și totul este posibil datorită puterii imaginative a copilului care formează și crează după bunul plac, noi povești și noi aventuri.

Literatura pentru copii nu ar fi aceeași fără basm, nu o putem concepe fără să ne gândim că basmul nu există. Pentru fiecare dintre noi, basmul și-a pus amprenta în viețile noastre, într-o manieră specifică. Dacă ar fi să adresăm o simplă întrebare retrospectivă unui om matur: Care a fost lectura favorită în copilărie?, este ușor de înțeles că în proporție de 75-85% dintre cei interogați vor specifica fără prea mult timp de gândire: basmul…. .

Basmul a fost și va rămâne leagănul copilăriei. Din cele mai vechi timpuri, basmul a captivat atâtea generații. El a exprimat mereu dorința popoarelor pentru o viață mai bunp, mai fericită, și tot el a făcut să vibreze inimile cititorilor sau asculătorilor de sentimente mărețe, de iubire și sinceritate, de dreptate și adevăr.

Împletirea realului cu fantasticul în basm încântă pe oricine, dar în special pe copii. Cel care citește sau ascultă un basm, trăiește cu sufletul la gură nu doar acțiunea palpitantă prezentată, ci și sentimentele pe care le resimt eroii acestuia. Atașamentul și compasiunea pentru cei în suferință, ardoarea pentru îndrăzneala și dăruirea vitejilor, entuziasmul și bucuria pentru victoria lor, sunt doar câteva exemple pe care basmul la sădește în sufletele copiilor. Atât acțiunea basmelor cât și personajele sunt cele care prezintă copilului paradigme de comportament, aceștia prealuând valori morale dintre cele mai nobile, le interiorizează și aplică în viața de zi cu zi.

În acest sens, lucrarea de față Calități și defecte în literatura pentru copii. Studiu de caz:Basmul, își propune să descopere locul pe care lectura îl opcupă în viața școlarului mic, înregistrarea valorilor morale pe care elevii le dobândesc datorită personajelor prezentate în basme și identificarea măsurii în care aceste personaje reprezină etaloane morale în viața elevilor.

Primul capitol, Basmul-izvor de înțelepciune, prezintă trăsăturile basmului și caracteristicile acestuia, descrie în linii mari caracterizarea celor mai întâlnite personaje din basmele fantastice românești precum Zâna, Calul năzdrăvan, Împăratul, Sfânta Vinerei și Sfânta Duminică, Zmeul, Balaurul, Lupul și Mama vitregă. Tot aici este caracterizat eroul, emblema oricărui basm, dar și maniera în care copiii preiau învățăminte și modele etice de comportament datorită acestora. Motivația lecturii basmului și valențele educative ale acestuia sunt alte două teme regăsite în cadrul acestui capitol, și care subliniază importanța instructiv-educativă pe care o deține basmul.

Capitolul al doilea, Basmul- mijloc de educație, prezintă profilul psihologic al școlarului mic în ceea ce privește impactul pe care îl are lectura, și mai precis basmul, în viața acestuia. Apoi sunt zugravite câteva calități și defecte prezentate în basme precum hărnicia și lenea, altruismul și invidia. Rolul literaturii în viața școlarului reprezintă un alt aspect tratat în această lucrare, aspect care este neglijat de cele mai multe ori în cadrul procesului de învățământ.

Ultimul capitol, Basmul-prin ochi de copii, reprezintă capitolul aplicativ, în cadrul căruia am studiat documentele curriculare specifice clasei a IV-a, am realizat un interviu cadrelor didactice pentru a determina rolul pe care îl ocupă basmul în viața elevilor din ciclul primar prin prisma puterii exemplului dată de personaje, și am aplicat un chestionar unui număr de 67 de subiecți de clasa a IV-a, chestionar care mi-a permis aflarea opiniei acestora cu privire la ceea ce reprezintă lectura pentru ei, ce gen literatură preferă, cu ce personaj se identifică, ce valori morale prezintă acesta, precum și dacă personajul ales ilustrează un model în viața lor.

CAPITOLUL I

Basmul- izvor de înțelepciune

Trăsăturile basmului și caracteristicile acestuia

Basmul este acel tip de narațiune în care totul este permis. Universul construit imaginează o lume ce refuză limitele, oferă întotdeauna rezolvări, o lume aflată în perspectiva realului, dar totuși atât de îndepărtată de aceasta. Are o intrigă misterioasă, apelând la soluții naive care încântă sfletul candid al mulțimii.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române regăsim basmul fiind definit ca o creație populară epică, în care se redau întâmplări fantastice cu personaje imaginare aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale societății; poveste. 

După George Călinescu, basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, știință, observație morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci și ființe himerice, animale.

Ovidiu Bârlea considera că basmul poate fi definit ca o narațiune pluriepisodică, al cărei protagonsit este omul (de obicei adolescent), ajutat de animale sau obiecte cu însușiri miraculoase care izbutește în ele din urmă să fie răsplătit în chip maxim, acțiunea fiind verosimilă pentru o mentalitate de tip arhaic.

Așadar, basmul este o specie a genului epic, scris în proză (și rar întâlnit în versuri), în care elementele realului se îmbina cu cele ale fabulosului, cuprinzând narațiunea unor întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare (feți-frumoși, zâne etc.) angajate în luptă cu forțele nefaste ale naturii ( zmei, vrâjitoare, balauri etc.), pe care le vor birui pentru a scoate în evidență victoria binelui asupra răului.

Basmul, ca operă ce reflectă în mod specific concepția unei colectivități, a avut în primul rând un scop educativ, urmărind în esență să demonstreze cum trebuie să fie orânduitâ viața pe pământ.

Termenul basm este de origine slavă, în această limbă basnŭ înseamnă născocire, scornire, fiind una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale. Deși termenul este de proveniență slavă, numai la noi românii a evoluat spre accepțiune de narațiune pluriepisodică, presărată cu pățănii miraculoase sau excepționale, căci la sârbi basna înseamnă descântec, iar la ruși basni (basnia) denumește fabulă animală, iar pentru basmul propriu-zis utilizându-se alți temeni.

Unii autori prezintă basmul ca fiind o povestire cu conținut miraculos, povestită de adulți și destinată lor. În Europa, în secolul al XVIII-lea, basmele erau puse în scenă în saloanele selecte din capitala Franței, având un statut de divertisment destinat elitei culturale. Apoi, mult mai târziu, datorită vânzătorilor ambulanți, care călătoreau din sat în sat, cărțile poporane sau cărțile de basm au devenit cărți ce captau imaginația tinerilor cititori care, aflați în căutarea magicului și a aventurii, ajungeau să le îndragească.

Basmul are totuși rădăcini îndepartate de-a lungul timpului. Originea lui nu este certă, însă viața basmului a fost împletită între cetăți și cătune, între cărturari și oameni ce aveau darul vorbirii.

În epoci mai vechi, basmul avea o funcție magică. Atunci se considera că, cel care spune povești era ferit de duhurile rele, de demoni, astfel poveștile apără ca și îngerul păzitor, casa în care se spun.

La prima vedere, caracterul dominant al basmului pare a fi fantasticul, fabulosul, însă motivele de inspirație sunt aspectele cotidiane ale vieții. De aceea, pe lângă multe elemente fantastice, basmul are un substrat real, deoarece capătă o valoare educativă pe care societatea a utilizat-o pentru îmbogățirea culturii sale orale cu un simț pedagogic desăvârșit, născut din experiența realistă de viață și verificat prin ea.

În basme, temele pot fi împărțite în teme generale și teme particulare. Tema generală este fundamentală reprezentând una care unește particulele narative atît de dispersate, conferind subiectului unitate. Temele secundare au rolul de a exemplifica prin detalii tema principală.

Tematica basmelor se urzește în jurul unor idei, precum triumful binelui asupra răului, al iscusinței și vitejiei. Preponderent în basme sunt promovate valori morale precum voinicia, vitejia, simplitatea și modestia. Fericirea este rezultatul muncii și al belșugului, reieșită din acțiunile eroului din basme, în detrimentul bogăției și al fastului. Aceștia sunt întâlniți ca fiind miloși și generoși. Iubirea are un caracter de curățenie sufletească.

Altfel spus, tema basmelor o reprezintă reflectarea unui aspect general al realității surprins artistic în opera literară. Așadar sunt înfățișate cupluri de opoziție precum : bunătate/răutate, frumusețe/urâțenie, adevăr/minciună, curaj/lașitate, modestie/îngâmfare, etc. De cele mai multe ori în cadrul unui basm sunt cuprinse una sau mai multe teme, una dintre ele fiind întotdeauna dominantă :

Iubirea ( Făt–Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu, regăsită în aproape toate basmele);

Îndeplinirea unui legământ sau a unui scop (Greuceanu de Petre Ispirescu);

Mama vitregă (Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm, Cenușăreasa de Charles Perrault, Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă);

Tema basmului Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm o constituie răutatea mamei vitrege, temă regăsită frecvent în basmele tuturor popoarelor lumii. Datorită prezentării personajelor principale în antiteză, mesajul basmului desemnează victoria dreptății și a bunătății asupra nedreptății și a răului.

Scufița Roșie de Charles Perrault este unul din basmele cele mai iubite de copii. Tema acestuia o reprezintă urmările tragice ale naivității și credulității, iar mesajul subliniază necesitatea cunoașterii realității.

Subsumat temei este motivul, acesta poate fi static, ce nu inflențează firul povestirii, sau dinamic, care schimbă situația eroilor sau derularea povestirii. Exemple de motive statice întâlnite: mărul de aur, fântâna, oglinda etc, și motive dinamice: împăratul fără de urmași, motivul însărcinării eroului cu diferite misiuni.

Subiectele basmelor sunt bogate și diversificate, pornesc adesea de la executarea unui legământ, de la dorința unor personaje de a avea diferite obiecte sau nimicirea farmecelor unei vrajitoare. Subiecte și personaje asemănătoare sau identice se găsesc și în basmele diferitelor țări, ceea ce demonstrează similitudinea popoarelor în gândire dar și în idealul uman ce se perpetuează de-a lungul timpului. De exemplu, în Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm se regăsesc motive asemănătoare ca în Basmul cu domnița adormită și cei șapte voinici de A.S.Pușkin sau în Cenușăreasa de Charles Perrault cu Zezolla de Giambattista Basile sau Aschenputtel a Fraților Grimm. Chiar dacă numele personajelor au fost schimbate sau acțiunea a fost adaptată tradiției unui popor anume, motivele se perpetuează de-a lungul timpului demonstrând universabilitatea basmelor.

Întâmplările basmului se plasează în illo tempore, o vreme nedeterminată și presupusă a fi fost la originea timpurilor, întrun prezent veșnic. Basmul, ca oglindire alegorică a realității, ca operă de pură fantezie, adoptă o ramă adecvată. Atemporalitatea din basm reprezintă o permanentă structură fabuloasă a genului. A fost odată ca niciodată… reprezintă o formulă care este construită în așa manieră încât ascultătorii să fie pregătiți de a asculta o poveste cu caracter hazliu, dar conținând mult din adevărul vieții.

Atemporalitatea ca mecanism funcțional în basm se amortizează cu ideea de spațiu. Spațiul formează o ambianță simbolică favorabilă eroului și faptelor desfășurate. În basmele autohtone, noțiunea de spațiu este spectaculos dezvoltată. Meleagul îi ridică în drumul eroului nenumărate obstacole. Mulțumită inteligenței lui, dar mai ales datorită sprijinului primit, el trebuie să le depășească cu brio. Tot în basmele românilor se amintește de o lume stranie și exotică și anume de lumea de dincolo, tărâmul celălalt, reprezentând lumea subterană. Străbătând spații terestre, acvatice sau aeriene, eroul ajunge în anumite puncte țintite de el, de cele mai multe ori la palatele zmeilor și zânelor, la castelele fetelor de împărat etc. Bogdan Petriceicu Hașdeu considera că în basm ca și în vis, spațiul se șterge ca și timpul, totul capătă forme hiperbolice :omul vede zâne sau se luptă cu monștrii, au loc matemorfozele cele mai fanteziste. Dar visul conferă basmului o notă în plus de obiectivitate, fiind cea mai adecvată modalitate de exprimare. Timpul în basm este ceva relativ, un an poate fi egal cu o zi în creșterea unui copil sau a dormit o noapte și i se spune eroului că au trecut o mie de ani.

Datorită faptului că basmul și povestea se aseamănă foarte mult, este necesar să se facă o delimitare tipologică pentru a mărginii cele două specii epice :

Basmul fantastic este o narațiune complexă, derulată pe parcursul a mai multor episoade, care își desfășoară acțiunea dinspre zona realului spre cea a imaginarului, participând personaje reale și supranaturale și transmițând înțelesuri adânci despre viață și rolurile ei. Basmul fantastic poate fi considerat un ideal al vieții deoarece prezintă întotdeauna victoria binelui asupra răului. Deși este o narațiune orientată spre evenimet, se poate observa că toate întâmplările sunt focalizate antropologic, aducând în prim-plan omul. Spre deosebire de alte specii epice literare, basmul își urmărește protagoniștii doar până aceștia își întemeiază familii.

Basmul nuvelistic se caracterizează printr-o reducere a elementului fabulos, astfel personajele fantastice sunt înlocuite cu oameni obișnuiți, situațiile sunt cotidiene, iar problematica e interesată în primul rând de relațiile de familie și de cele sociale.

Basmul animalier posedă structura unei fabule având personaje mitico-zoomorfice care sintezizează comportamentul omenesc în general, fără a face apel la analogii conștiente cu domeniul uman. Animalele au însușiri omenești și apar ca peronaje principale, în timp ce omul devine o prezență secundară. Prin alegorie se produce amplificarea trăsăturilor umane atribuite animalului. De cele mai multe ori transferul este total și astfel animalul ajunge să reprezinte un tip moral sau social. Intriga acestor narațiuni este simplă și se bazează doar pe câteva motive. Față de fabula cultă ce are o morală directă, basmul cu animale se deosebește prin faptul că integrează sugestiile etico-morale în discursul narativ propriu-zis, având o funcție relaxantă și distractivă. Tocmai de aceea receptarea basmelor animaliere depinde de umorul și spontaneitatea naratorului.

Basmele curente sunt o formă contemporană de basm, care se pretinde însă adevărat, un fel de jurnal vorbit al faptelor diverse apărut din nevoia dintotdeauna a omului de senzațional. Multe povestiri despre credințe și superstiții străvechi, pot fi povești de groază de un fantastic bogat sau, invers, raționale, unele se adaugă repertoriului tradițional de povești, altele se mistuie după o perioadă de vogă, fiind înlocuite cu întâmplări mai recente.

Basmul a fost considerat miraculos dintotdeauna. Venind dintr-un trecut îndepărtat, el conservă elementele distincte, ascunzătoare de nestemate ale gândirii umane, păstrător de nebănuite frumuseți ale cugetului. De aceea, în structura sa, basmul are încorporate diferite formule fixe precum formulele inițiale sau cele finale. Discursul basmului bazat pe comunicarea orală, presupune utilizarea anumitor formule cu caracter convențional și nelegate particular narațiunii, nemaiîntâlnite în alte opere literare, ce țin de protocolul actului de comunicare dintre narator și ascultător:

Formulele inițiale- au rolul de a plasa acțiunea într-un tip mitic, neverosimil, imposibil pentru logica rațiunii obișnuite, transpunând cititorul într-o atmosferă feerică a basmului. Datarea temporală poate fi interpretată fie ca un semn al unui trecut străvechi, timp al tuturor posibilităților, dar atât de îndepărtat, încât parcă n-ar fi fost, fie ca un joc al afirmaților și negaților, fie ca subliniere a unicității, a caracterului de excepție propriu faptelor ce urmează :Amu, cică era odată…, A fost odată ca niciodată…, A fost odată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti…, Când cerul era aproape de pământ…, Când Dumnezeu și Sf.Petru se plimbau pe pământ…, Când făcea plopul mere și răchita micșunele…, Când erau muștele ca găluștele de le prindeau vânătorii cu puștile…, Când râurile erau de lapte și malurile de mămăligă… , Când se ducea șoarecele la mâță de o gâdila sub țâță… . La fel de neverosimil este și spațiul întâmplărilor din basm într-o pădure fârâ copaci, într-un sat fără case, pe tărâmul celâlalt, peste nouă mări și nouă țări, unde se bat munții în capete.

Formulele mediene- se referă strict la relația narator – ascultători și îndeplinesc de obicei două funcții : realizează continuitatea dintre diferitele scene ale basmului amu să ne întoarcem iar la palatul împărătesc…, am uitat să vă spun…, să nu ne depărtăm cu vorba… sau controlează receptarea mesajului prin faptul că stârnește interesul și curiozitatea ascultătorului, povestitorul angajându-se să prezinte fapte ce le depășesc în fabulos pe cele precedente se duseră și iar se mai duseră, cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, că cuvântul din poveste înainte mai lung și mai frumos este. Formulele mediene interne sunt apreciate de unii autori doar niște clișee călătoare ce țin de istoria relatată și definesc trăsături ale personajelor și obiectelor, astfel eroul crește într-o zi cât alții înr-un an, într-o zi ca-n două și-n două ca-n nouă, zmeoaica vine cu o falcă în cer și cu alta în pâmânt, reduce părțile considerate plictisitoare cu o acțiune constantă și se luptară și se luptară până ce ajunse vremea la nămiezi și osteniră sau modelează discuții în săbii să ne tăiem sau în luptă să luptăm, să ne luptăm, în săbii să ne tăiem sau să ne prindem frați de cruce? .

Formulele finale- reintroduc cititorul din lumea fantasticului în realitate prin recunoașterea caracterului scornit al celor narate încâlecai pe-o șa și vă spusei povestea așa, încălecai pe-o alună și v-am spun o mare și gogonată minciună, sau ficțiunea poate fi adusă în termeni de acum și aici și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă ; cine se duce acolo be și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănncă, iară cine nu, se uită și rabdă, așa cum este în Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă. Și încâlecai pe-o șa și vă spusei povestea așa este o formulă care indică faptul că povestitorul a fost acolo, la ospățul domnesc, în loc de șa, poate apărea în poveste o căpșună, o rădăcină, un iepure șchiop, un fus, o lingură scurtă. O altă formulă întâlnită este Și de n-au murit, și astăzi trăiesc. Cine nu crede să se ducă să vază.

Preferința pentru anumite numere vine în basm din calitatea lui de scenariu al actelor arhetipale. Astfel în toate basmele sunt regăsite numere cu puteri magice, 3 (3 iezi, 3 feciori de împărat, 3 fete de împărat, 3 ursitoare, 3 zile și 3 nopți, 3 probe cruciale), 7 ( 7 pitici, 7 mări și 7 țări), 12 (12 harabale cu pâne, 12 ialovițe fripte, 12 buți pline cu vin).

Discursul din basm derivă din oralitatea stilului, caracteristică generală întemeiată pe apelul la dialog, pe prezența repetițiilor, a expresiilor specifice, interjecțiilor, onomatopeelor, propozițiilor interogative și exclamative. Optimismul solid și abundența zicerilor oferă un aspect aparte. Umorul îl destinde pe cititor, creând buna dispoziție, dar și lovind spre a îndrepta anumite prototipuri umane, acesta fiind una din cele mai de seamă caracteristici. Bamul este definit prin oralitatea stilului cu fraza simplă, naivă, dar precisă, fără exagerare inutilă, recurgând la comparații expresive și naturale, cu repetiții și expresii populare, cu diminutive și dialoguri scurte ce conferă o mare valoare literară basmului.

Basmul popular înfățișează o lume idilică, unde tipurile umane sunt de o frumusețe ideală și de un simț cavaleresc rar întâlnit, ca Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos. De asemenea, crează tipuri situate la polul opus eroilor pozitivi.

Personajele basmului nu sunt atât de numeroase însă ele pot fi reduse la câteva prototipuri umane.

Personajele ce întruchipează forțele binelui sunt create pe principiul armoniei între aspectul exterior și cel moral. Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos sunt modele de frumusețe feminină, respectiv masculină, provoacă încântare și admirație. Personajele negative se caracterizează printr-o urâțenie fizică, produc repulsie și teamă (zmei, balauri cu mai multe capete), fie de prezența unui defect care funcționează ca semn al interiorității lor malefice (omul Spân).

Personajele basmelor pot fi clasificate în două categorii bazându-se pe esența ființei umane și a caracterului, nu după rang social :personaje ce reprezintă forțele binelui, și personaje ce reprezintă foțele răului, ambele în majoritatea operelor dețin puteri supranaturale, specificul lor constă în faptul că sunt prezentate doar cu o singură trăsătură de caracter, aceasta fiind hiperbolizată și generalizată. Personaje intermediare nu există, ele fiind ori negative, ori pozitive, victoria fiind întotdeauna de partea binelui (excepție face Tinerețe fără bătrânețe, și viață fără de moarte).

Datorită însușirii excepționale, unele personaje ale basmului sunt personificări ale frumuseții prin diferite valori morale: bunătate, dreptate, vitejie, cinste, curaj, frumusețe fizică, iar altele sunt simboluri ale urâtului prin fățărnicie, răutate, lașitate, lene.

În subiectul basmului, peronajele ocupă o anumită poziție, folosindu-se de o manieră specifică de limbaj și gesturi tipice, se poartă după anumită rânduială, de la care nu se abat, având astfel un statut și un profil psihologic și moral de neconfundat. Cititorul este criticul care simpatizează anumite personaje, le îndrăgește sau care îi trezesc repulsia.

Gheorghe Vrabie a împărțit personajele în patru clase delimitate în fucție de capacitatea acțională și de natura intervenției :

Grupa seniorilor (lat. senex), determinându-i prin acest atribut pe toți cei stigmatizați de neputință, pasivi. Aceasta grupă îi cuprinde pe împărați, pe sihastru, pe moș și pe babă etc. Împărații bătrâni sau chiar și cei mai tineri, suferă datorită faptului că nu au copii. Aceștia mai pot apărea ca având o singură fiică, un fecior și o fată, însă, de cele mai multe ori, cu trei fii sau trei fiice. Aceste personaje sunt catalogate ca fiind pasive datorită faptului că ei nu întreprind nimic în planul acțiunii. Rolul împăratului (al bătrânului) se limitează la provocarea acțiunii basmului. Personajele de acest fel se caracterizează prin neputință, unii neavând copii datorită slăbiciunii umane (sterilității), alții au doar un copil năzdrvan la bătrânețe. Având toate defectele mai sus menționate, rolul acestui personaj în basm este unul foarte necesar. Prin apariția lui se fixează cadrul de început al acțiunii, care este unul exotic si arahaic în același timp, pitoresc. În unele basme împărații se se prefac în urși sau balauri pentru a pune la încercare curajul și vitejia copilului hotărât să-și ia inima în piept și să plece în lume. În basmele românești, se întâlnește foarte des ca numele împărațiilor să fie dat de o culoare :Roșu-Împărat, Verde-Împărat; acesta nu are referire la anumite valori morale ci doar valori simbolice.

Grupa eroilor (virilis-virilia = bărbătesc, puternic, curajos) sau clasa protagoniștilor activi, ilustând spiritul juvenil aventuros, din această grupă fac parte cei cu inițiative. Eroul central al basmului este de cele mai multe ori fiul cel mic (se mai poate întâlni și mezina), fiind caracterizat în antiteză cu frații lui mai mari. În general acesta poartă numele de Făt-Frumos, făt reprezentând un cuvânt arhaic și desemnează un bărbat tânăr. În opoziție cu frații mai mari,dar și cu adversarii săi, Făt–Frumos se deosebește de aceștia prin bunătate, curaj, înțelepciune, calități pe care și le însușește în urma parcurgerii unor probe. La începutul basmului, eroul nu avea aceste calității, fiind lipsit total de trăsături eroice. De regulă, el este fiul cel mic, slab și neajutorat al familiei, chiar nătâng, de care râd frații și părinții. În basm există numeroase personaje pozitive, dar numai unul singur devine erou, celelalte devenind automat subsumate lui. Pentru a reuși, eroul are nevoie de o serie de condiții precum :de o naștere miraculoasă, de calități pozitive, de spirit eroic, de sprijinul adjuvanților etc. Nașterea eroului poate părea absurdă sau ilogică din punct de vedere rațional, însă datorită acestei nașteri excepționale faptele eroului sunt motivate. La fel de neobișnuită este și creșterea eroului. Momentul în care acesta părăsește casa părintească se declanșează la o vârstă fragedă, iar plecarea lui se datorează fie pentru a-și căuta viitoarea soție, fie pentru a elibera prizoniere ale unor zmei, fie pentru a captura un hoț sau pentru a-l ajuta pe un împărat vecin. În cadrul întregii călătorii, eroul se află într-o continuă inițiere. Fără ajutorul nimănui el nu poate săvârși nimic, el are nevoie de confidenți pentru a primi sfaturi bune (Sfânta Vineri, Calul năzdrăvan) dar și de adjuvanți ce îl ajută în diverse probe și obstacole (animale, gâze, păsări), uneltele de lucu fiind și ele necesare în reușită (paloș, suliță, bici) numite auxilia. Eroina din basmul popular românesc poartă numele generic de Ileana Cosânzeana. Însușirea predominantă a acesteia o constituie frumusețea fără de margini la soare te puteai uita dar la dânsa ba. Atunci când nu este prezentată ca fiind fica vreunui împărat, eroina se aseamănă cu o fată din popor, nevoiașă dar înzestrată cu numeroase calități apreciate de lumea toată. Reușita ei în viață se datorează modestiei, perseverenței și istețimii de care dă dovadă. Când este prezentată ca fiica unui împărat eroina se distinge prin frumusețe și înțelepciune, dar fără a fi activă și cu inițiative proprii, existând doar pentru a fi răpită de zmei și salvată de erou.

Grupa adjuvanților care funcționează după regula confidenței, fiind clasa ce reunește obiectele miraculoase (auxila). Acestor personaje reușește eroul să li se dăstăinuie, ele fie fiind reprezentate de confidenți (ajutoare), fie de actanți (cei care îl ajută efectiv) toți creând o relație de tipul binefacere-donație. Eroul realizează acțiuni generoase camarazilor de drum aflați în diverse situații tensionate, iar ei la rândul lor oferă sprijin eroului recompensându-l. În lupta lui pentru victoria binelui, eroul este susținut de personaje cu însușiri supranaturale create de fantezia populară precum calul năzdrăvan, Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Sfânta Duminică, zâna etc. Eroul mai poate fi ajutat de ursitoare, prevestitoare bune sau rele ale vieții omului acesea fiind o amintire vagă a unor fapte aproape dispărute din memoria românilor.

Grupa opozanților sau adversarilor îi prezintă pe cei care se împotrivesc eroului și actanților :zmei, balauri, vrăjitoare, mame vitrege, frați perfizi. Eroilor le stau în cale opozanții. Datorită celor două tabere permanente, basmul poate fi definit ca o narațiune prin excelență conflictuală, dar nu numai vigoarea opozanților impresionează aici, ci și perseverenta lor substituire, căci regula basmului pretinde ca îndată ce eroul a depășit un obstacol, un altul să se arate la orizont. Zmeii sunt prezentați ca având anatomie umană, dar se deosebesc printr-o înfățișare teribilă fiind adesea pluricefali (3, 6, 9 capete) și giganți. Cititorul îl întâlnește pe zmeu în basme ca fiind o figură ce răpește vertiginos, neașteptat, persoane de pe tărâmul oamenilor, în special fete de împărat pentru a-i devenii soție sau pentru a o mânca. Zmeul este o ființă cu mari forțe fizice, cu puteri herculeene, limitate totuși, cu un simț olfactiv foarte dezvoltat având porniri canibalice. Au în dotare un buzdugan sau un bici cu ajutorul căruia își anunță sosirea acasă. În ciuda înfățișării crude și a puterii fizice supranaturale, zmeul este un fricos, un nătâng care poate fi păcălit și omorât de un pământean isteț. Balaurul este un inamic des întâlnit în basme. Este îngrozitor prin dimensiuni, putere și energie, crescându-i la loc capetele retezate. Balaurul este devastator și crâncen, reprezentând un obstacol în traseul spre restabilirea dreptății pe care îl parcurge Făt -Frumos. Muma-Pădurii este un personaj foarte atroce, rău, dar Făt-Frumos o poate învinge.

Basmul reprezintă oglinda năzuințelor sociale, în el refectându-se poziția socială. Unii critici consideră basmul ca fiind poezia tuturor dorințelor împlinite, de aceea binele înfrânge răul, dușmanul este pedepsit, săracul și omul în suferință înving toate greutățiile vieții. De aceea, basmul are o puternică influență morală, eroul de cele mai multe ori învinge monstrul, și dacă se întâmplă ca el să moară, forțele miraculoase îl reînvie. Niciodată ne se întâmplă ca el să rămână învins de forțele nefaste. Minciuna este descoperită și pedepsită.

Frumusețea basmului constă în îmbinarea armonioasă a tuturor elementelor prezentate, distingându-se printr-un stil oral în cadrul căruia vorbele de duh, monologul, dialogul, proverbele și zicătorile, personajele și acțiunea, au rolul de a amplifica splendoarea lui și de a stârni interesul cititorului sau ascultătorului pentru basm.

Basmul este un mod de a expune valorile eterne umane, pentru bine și frumos, tocmai de aceea se adresează tuturor vârstelor, dar mai ales copilăriei. Basmul nu este destinat doar unei trepte de public, el strârnind emoții la orice vârstă.

V. I. Propp afirma că basmul este un izvor neasemuit de prețios […] , un inegalabil tezaur al unor fenomene de cultură dispărute de mută vreme din conștiința noastră.

Personaje pozitive versus persnaje negative

Termenul de personaj provine din limba franceză, din franțuzescul personnage, acesta din urmă, la rândul său își are originea din limba latina, persona în sesnsul de mască de teatru, rol.

Personajul literar reprezintă un tip uman semnificativ, o individualitate distinctă, cu trăsături fizice și morale reprezentative, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-un anumit timp și spațiu.

Personajele literare pot deveni exemple de comportamente morale, deoarece copiii se identifică ușor cu acestea preluând din calitățile sau defectele lor. Cei mai mulți dintre ei vor sa fie harnici, curajoși și cinstiți asemeni lui Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana, dar există și copii ce apreciază personaje precum zmeii sau vrăjitoarele.

S-a demonstrat faptul că basmul nu aduce în prim plan tipuri umane, ci de abia figuri. Această simplificare izvorăște dintr-o tipizare maximă, în care realitatea este mărginită la trăsăturile definitorii. Cu toate acestea, unele personaje trezesc simpatia ascultătorilor iar aletele evocă antipatii, dar ambele rămân vii în memoria populară. Secretul constă, se pare, în tehnica contrastului. Aproximativ fiecărui element îi este atribuit un alt element, ce devine astfel oponentul său, într-un continuu dialog antitetic. Analizând contraste, creatorul basmului le plasează pe ultima lor treaptă, reprezentările se înscriu astfel permanent în limitele superlativului absolut cât le permite fantezia creatoare. Acestă particularitate oferă basmului acea însuflețire care captivează și atrage ascultătorul, reprezentând un amestec continuu de naivitate și inocență poetică.

În basm, personajele sunt prezentate ca făcând parte din tabăra binelui sau din ce-a a răului, astfel nu există personaje neutre sau care fac parte din ambele tabere. Definitoriu pentru aceste personaje este faptul că ele nu au decât o unică trăsătură de caracter principală, care este fructificată la maximum.

Personajele pozitive sunt descrise ca cele ce sunt de partea eroului, ce îl susțin în drumul său inițiatic, fiind înzestrate cu calități considerate bune și luptă împotriva personajelor negative, ce doresc să-i pună piedici sau chiar sa-l elimine pe erou. Ele sunt dotate cu însușiri extraordinare, unele fiind personificări ale bunătății, dreptății, frumuseții, sau curajului.

1.2.1 Zâna

Zâna reprezintă antiteza zmeoaicei, aceasta din urmă fiind prezentată de cele mai multe ori ca bătrână, pizmuitoare, iar atunci când era tânăra și frumoasă mai mereu era vindicativă și cu sângele otrăvitor. Zmeioacele și celelalte ființe supranaturale au propriile familii.

Zâna este opusul a toate acestea. Ea este de obicei nemuritoare, deținătoare de puteri miraculoase și frumoasă din cale-afară. Ea simbolizează tinerețea ideală ce nu poate fi coruptă sau atrasă în tabăra răului, de o bunătate ieșită din comun. Deține puterea de a se metamorfoza cu scopul de ajuta prinți ori prințese atunci când aceștia sunt la ananghie.

Zânele sunt frecvent binefăcătoare. În basmele românești, zânele sunt întâlnite în diferite ipostaze. Spre exemplu, un fecior de împărat ce pornise la vânătoare, observă o turturică ce tot se agita înaintea lui. Îi era milă să o săgeteze dar fiindcă aceasta tot sărea pe lângă el, o rănii ușor. Turturica era zâna munților care se îndrăgostise de el.

În basmul Cenușăreasa de Charles Perrault, zâna bună este de fapt nașa fetei, o femeie cu puteri magice ce apare lângă tânără exact în momentul când ea are cea mai mare nevoie. Cu ajutorul unei baghete magice, zâna transformă un dovleac în caleașcă, șoriceii în cai, șopârlele în vizitii și zdrențele cu care era îmbrăcată Cenușăresa într-o rochie cu totul deosebită, iar pantofii erau de cristal.

1.2.2. Calul năzdrăvan

În basmul fantastic românesc, după erou, calul năzdrăvan este de cele mai multe ori mai important decât zmeul. În lipsa calului, orice luptă eroică este exclusă. Crucial în acțiune, adjuvant și confident, calul năzdrăvan este sprijinul mereu prezent la nevoie, ce-și însoțește stăpânul în orice împrejurare.

Georghe Vrabie îl consideră pe cal o imagine fantastică anticipativă a mijloacelor tehnice de locomoție de astăzi , ce funcționează pe două viteze ca vântul și ca gândul.

În basm, calul este prezentat ca un animal înzestrat cu însușiri intelectuale excepționale, un prețios sfătuitor al omului și un inițiat. Cunoaște limba oamenilor, dar și pe cea a cailor, în acest sens unii cai sunt bilingvi.

Calul este inteligența călăuzitoare a voinicului care nu face nimic fără sfatul lui, prototipul învățătorului, uneori i se substituie în totalitate, îndeplinind singur sarcinile eroului.

Calul înoată în apă, iar coama și trupul lui au ondulații acvatice. El sare, făcând arc asupra solului, de aici a reieșit sugestia de zbor. În basme astfel, poate fi întâlnit ca având aripi, hrănindu-se cu jăratic.

1.2.3 Împăratul

În basme, împăratul ca personaj, face parte din grupa seniorilor pasivi. Numele acestuia este indicat printr-o anume culoare (roșu, verde, galben, negru, alb). George Călinecu considera că proveniența acestor denumiri coloristice ar fi de origine asiatică, astfel folosirea cromatismului atrage atenția că fiecare culoare corespunde unui anumit tip de materie. Cu toate acestea, tot el susținea că nu se poate stabili în basme nici o distincție stabilă caracterologică între împărații pe culori, și ideea că Împăratul Roșu este împăratul rău la suflet nu se verifică.

În numeroase basme românești, împăratul este prezentat ca un om cu ași în mânecă. De exemplu el are mai mereu un cal din tinerețe, care bubos, răpciugos și vai de el, își revine dacă, e spălat în fiecare zi cu apă neîncepută și i se dă să mănânce doar orz fiert în lapte dulce, ca să-l poată mesteca, și câte o baniță de jăratic. Hainele sunt și ele speciale. În basmul Harap-Alb de Ion Creangă, eroul este învățat de Sfânta Duminică, să pornească la drum doar după ce va purta hainele și armele în care a fost tatăl său mire. Hainele sunt vechi și ponosite iar armele ruginite, dar doar așa va putea reuși să mergă unde frații lui nu au ajuns.

Un alt aspect îl constituie metamorfozarea împăratului. Acesta își pune la încercare copiii, feciorul sau fata deghizată în băiat, pentru a stabilii dacă sunt apți pentru aventura ce îi așteaptă. Împăratul din Ileana Simziana de Petre Ispirescu, își așteaptă fiica la podul de aramă în chip de lup, la podul de argint deghizat în leu iar la podul de aur se preface în balaur cu douăsprezece capete. Atunci când fata îl amenință cu paloșul, împăratul se rostogolește de trei ori și devine om.

Împărații în basme sunt prezentați nu ca doritori de împărății sau avuții, însă mai degraba preocupați de a avea urmași la tron, și nu oricum ci succesori de gen masculin. A fi bătrân și fără urmași e o calamitate. De aceea preocuparea principală a împăratului fără urmași este de a descoperi leacuri care îl pot ajuta să aibă moștenitori. Atunci când printr-un miracol împărăteasa rămâne însărcinată, mai ales dacă părinții sunt bătrâni, la botez împăratul invită la petrecere Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte (Aleodor-împărat, Petre Ispirescu) pentru a-l binecuvânta pe nou-născut.

Atunci când împăratul are copii, băieți sau fete, grija lui este de a-i căsători. Când băieții nu își aleg ei înșiși din pântece miresele, tatăl își sfătuiește chiar el și îl îndeamnă să se însoare. Un împărat, urcându-se cu cei trei feciori ai săi în pavilionul unui turn ce avea grădină, le poruncește să tragă cu arcul și unde cădea săgeata fiecăruia, acolo le-o fi norocul. Când fetele sunt de măritat, împăratul face tot ce îi stă în putință, având în vedere că acesta ține seama atât de capriciile propriilor fiice pe care le păzește cu severitate dar și de faptul că ginerii pot săi urmeze la tron, de aici și bunăvoința dar și dificultatea în ceea ce privește probele pe care aceștia le au de parcurs.

Dificultatea probelor la care este supus un fecior pentru a fi demn de a lua în căsătorie o fată de împărat reprezintă un motiv adesea întâlnit în basme. Cerințele și probele sunt de cele mai multe ori imposibil de realizat, iar executarea lor implică participarea unor personaje cu puteri supranaturale .

Împăratul apelează la sfatul unui divan nu în cazul unui război sau activități publice, ci mai degrabă consultă boierii în problema alegerii unui ginere pentru o fată sau în chestiunii ce privesc viața intimă.

Florica Bodiștean îl caracterizeză pe împărat în funcție de prezentarea făcută de George Călinescu, astfel ea consideră că manifestările împăratului intră la fiziologia și psihologia senilului.

1.2.4. Sfânta Vineri, Sfânta Duminică

Sfânta Vineri reprezintă personificarea zilei a cincea dintr-o săptămână iar Sfânta Duminică reprezintă personificarea zilei a șaptea, simbolul înțelepciunii populare. De cele mai multe ori aceste personaje reprezintă apariția divinității pe pământ în chip de om ce oferă sprijin moral dar recompensează faptele bune și le pedepsește pe cele rele. Aceste personaje sunt regăsite în multe basme românești reprezentând adjuvanți ai eroului principal în drumul său inițiatic. Ambele personaje apar în viața eroului exact la momentul când acesta are cea mai mare nevoie de ele.

Sunt imaginate ca niște bătrânele simpatice, dornice de a ajuta, dar nu înaite de a testa pe acel ce are nevoie de sprijinul lor, nu pentru puterile lor inimaginabile, ci pentru calități morale precum bunătatea, cinstea, modestia, cumințenia. Caracterizarea lor este succintă, de cele mai multe ori autorul nu oferă detalii, autocaracterizarea este cea care oferă cititorului o imagine asupra personajului.

După ce eroul a trecut proba la care a fost supus, bătrânica îi oferă diferite obiecte cu puteri magice pentru al ajuta pe acesta să treacă mai ușor peste peripețiile prin care trece dar mereu și un sfat bun. De exemplu Sfânta Duminică îi oferă lui Harap-Alb sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, și îi mai spune să omoare cerbul dintr-o singură lovitură după ce acesta s-a adăpat la izvorul din codru.

De cele mai multe ori, atât Sfânta Vineri cât și Sfânta Duminică, sunt prezentate ca locuind în cociabe sărăcăcioase, și având grijă de animale ce de obicei nu sunt domestice (balauri, șerpi, nevăstuici, șopârle, gușteri).

Personajele negative sunt în directă antagonie cu cele prezentate mai sus. Ele sunt personificări ale fățărniciei, urâțeniei, răutății, lașității.

1.2.5 Zmeul

În basme, regăsim zmeii ca fiind personaje negative, ce luptă mereu împotriva eroului. Zmeul este înfățișat în contrast cu eroul, deoarece el reprezintă expresii ale forțelor telurice latente. Portretul lor fizic este greu de reconstituit, povestirea amintind doar de câteva detalii esențiale. Din acțiunile și comportamentu lor, par a avea anatomie umană, excepție făcând coada și pluricefalia, acestea din urma reprezentând o înfățișare teribilă. Înfățișarea omenească este dată de modul de viață în care trăiește: în castel mobilat cu scaune și mese, hrănindu-se din veselă cu ajutorul tacâmurilor. Faptul că se bate în luptă dreaptă cu voinicul ori că stă călare pe cal sau merge în căruță, confirmă anatomia umană. Gigantismul zmeilor este împletit cu forțele fizice excepționale, herculiene, limitate și epuizabile totuși. Simțul oflactiv este foarte dezvoltat mirosind foarte ușor prezența unui om, ei putând fi întâlniți în basme ca ființe antropofage.

Se disting de draci și balauri prin pornirea lor erotică, trăsătură caracterisică, râvnind după fete pământene, în special fete de împărat, ce odată furate rămân în tovărșia lor pentru a le deveni soții, se poartă cu atenție cu ele sperând să le câștige dragostea.

Locuința zmeilor prezintă o treaptă superioară de civilizație ce se aseamănă cu cea a regilor și împărațiilor. Sălășluiesc prin meleaguri îndepărtate sau prin poienile pădurilor dese, unde curțile lor sunt imense și pline de bogății, iar singura lor activitate este vânătoarea. Zmeii sunt prezentați ca fiind organizați asemeni oamenilor, duc o adevărată viață de familie, traiul constituindu-se în gospodării așezate, ceea ce demonstrează o treaptă superioară de cultură, întemeiate totuși prin furt.

Fiecare zmeu are la el un buzdugan năzdrăvan, cu ajutorul căruia își anunță sosirea acasă, care aruncat de departe, lovește în ușă, în masă apoi se agață singur în cui. Adesea zmeii poartă cu ei un bici năzdrăvan cu care reduc dimensiunea palatului la mărimea unui măr pentru a putea să-l mute în alt loc.

O modalitate de apărare sau de persecuție a zmeului este metamorfoza. Astfel un zmeul se poate preface în taur sau balaur sau chiar în om.

Pentru a-și păstra puterea sau pentru a înșela moartea, zmeii pot avea o rezervă de suflete. De exemplu Baba-Cloanța, mama zmeilor, are o cadă cu suflete după ușă. În momentu în care cineva îi taie capul se grăbește către cada cu suflete pentru a soarbe unul și a rămâne în viață.

Zmeii au o mentalitate a ființei dizgrațiate de natură, sunt ființe violente și crunte, având o repulsie înnăscută față de oamenii de pe tărâmul nostru al căror miros îi irită. Sunt suspicioși față de orice ființă pământeană și preferă să elimine preventiv, pentru a nu avea concurență la inima fetei. Această concepție provine dintr-un complex de inferioritate referitor la modul în care ei se autoapreciază.

Zmeii produc dezastre naturale, deoarece fură constelațiile întunecând pământul, iar pe oameni îi asupresc luându-le zeciuială din vite și mai ales răpindu-le fetele și luându-le copiii ostateci, cu intenția de a-i omorî. Cînd răpesc, se prefac de obicei în nori în care învăluie fetele luate.

În ciuda forțelor sale fizice, zmeii sunt fricoși, cu nu prea mult raționament, de-a dreptul chiar nătângi, ce pot fi ușor păcăliți și omorâți de un om isteț. Interesant este că deși înfățișează un cumul de trăsături negative, zmeii au manifestări loiale aceptând lupta dreaptă și un strop de umanitate, astfel ei se poată frumos cu fetele răpite.

Mai rele și mai periculoase decât însăși zmeii sunt mamele zmeilor, acestea își iubesc copiii cu pasiune și îi apără cu îndârjire, iar când cineva le supără apar în basme ca având o falcă în cer și alta în pământ.

Zmeul, din punct de vedere psihologic este individul dotat cu o amplă putere de intimidare ce nu provine din inteligență, gladiatorul, încurcat în fața geniului și a oricărei operații intelectuale.

1.2.6. Balaurul

Balaurul se diferențiază de zmeu prin faptul că este o reptilă uriașă cu mai multe capete. Altfel spus este un animal. În unele basme, balaurul este întâlnit ca locuitor al pădurilor, ce se hrănește cu oameni A fost odată într-o țară un balaur mare, nevoie de cap. El avea șapte capete, trăia într-o groapă și se hrănea cu oameni.

Se spune că balaurul se naște din amestecul balelor a mai multor șerpi, alcătuind astfel un diamant. Șarpele ce înghite piatra nestemată se transformă în balaur, lungindu-se, capătă aripi și scuipă foc. Balaurii, datorită înfățișării lor fioroase, sunt puși să păzească hotare, grădini sau poduri de care nu se trece sub nicio formă.

De cele mai multe ori, balaurii sunt prezentați ca având puteri inepuizabile dar unilaterale iar sistemul de apărare este preponderent reflex și lipsit de inițiativă spontană. Faptul că moare spre seară dovedește încă o dată condiția în care mor de obicei ființele telurice. Soarele le dă putere iar răceala nopții le este fatală. Omorârea lui este aproximativ ușoară. Voinicul se repede curajos cu sabia goală și hârșt un cap până la șase capete. Apoi mai făcând o sforțare, taie și al șaptelea cap din care curge un sânge negru ce stinge focul.

Balaurul este prezentat ca fiind distrugător și rău și asemănător zmeului este ostil omului. Din punct de vedere caracterial el reprezintă dușmanul eroului, obstacol în drumul său, spaima ce te face să te întorci din drum.

1.2.7. Lupul

Lupul, în basme, este prezentat de cele mai multe ori ca fiind în ipostaza ticălosului criminal și cinic, datorită acțiunilor pe care acesta le desfășoară. În Capra cu trei iezi, lupul așează capetele celor doi iezi cu dinții rânjiți pe afară în fereastră, iar ca și cum asta nu ar fi suficient stropește pereții cu sânge pentru a-i face caprei viața și mai grea. Astfel accentul cade pe evidențierea gesturilor caracteristice pentru personajul simbolizat. La fel ca și în Capra cu trei iezi, este regăsit același motiv și în basmul Scufița roșie. Aici lupul o urmărește pe micuță, o înghite pe bunică fară a o mesteca, și se deghizează în bătrână cu scopul de a o savura și pe Scufița Roșie. Drumul este unul nefast, atât pentru capră cât și pentru Scufița Roșie.

Lupul a fost încadrat în diferite tipologii toate demonstrând lăcomia, parșivitatea, răzbunarea. Tot el reprezintă pericolul dintodeauna al copilăriei dar si un antimodel uman.

Ca rezultat al tuturor faptelor săvârșite de acesta, pedepsirea vinovatului se impune ca o necesitate de restabilire a echilibrului în raporturile dintre semeni. Sancțiunea capitală apare pe deplin justificată, deznodământul adeverind parcă proverbe românești Culegi ce ai semănat!

1.2.8 Mama vitregă

În majoritatea basmelor, mama vitregă reprezintă un personaj grotesc, situat la antipod față de Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică.

Mama vitregă este unanim socotită ca părtinitoare față de copiii ei și deosebit de rea cu cei ai bărbatului. Răutatea mamei vitrege ține atât de instinctul matern parvenit de cele mai multe ori exagerată, cât și de postura babei vrăjitoare, continuu nemulțumită de nimeni și nimic, în conflict permanent cu o ordine naturală ce încearcă să o domine.

În basmul Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm, vanitatea devine evidentă în ceea ce o privește pe mama vitregă, dominând-o pe aceasta și mistuind orice urmă de dragoste. Fiind mult mai mult decât o preocupare inofensivă, aceasta controlează tot ceea ce zice sau face femeia, de la modul cum își petrece timpul (uitându-se atent în oglindă), pâna la planul de a ucide propria fiică vitregă. Pentru a-și duce planurile la îndeplinire, maștera crează diferite strategii cu ajutorul cărora poate scăpa de Albă-ca-Zăpada. Ordonă astfel unui vânator, să o ducă în pădure pe prințesă, și s-o omoare. Albă-ca-Zăpada este salvată de însuși vânătorul ce primise poruncă, și se refugiază în căsuța unor pitici. Regina malefică află toate acestea, și deghizându-se în vânzătoare ambulantă merge la căsuța din pădure pentru a-și duce planul la bun sfârșit. Reîntoarcerea vrăjitoarei scoate în evidență dilema existențială pe care o pune vanitatea.

În basmul Cenușăreasa de Charles Perrault, mama vitregă nu este o ucigașă, scopul ei este cel de a-și promova și ridica propriile fice la un statut superior decât în momentul acela, căsătorindu-le din interes, fără voia lor. Varianta scrisă de Frații Grimm o descriu pe mama vitregă ca fiind mult mai diabolică. Invidioasă din cale afară pe Cenușăreasa, mama vitregă dorește cu orice preț să devină regina-mamă, încât nu se oprește de la nimic pentru a se asigura că una din ficele ei se căsătorește cu prințul. Ambiția ei este atât de puternică încât este dispusă să își mutileze propriile fice pentru a se asigura că una dintre ele se urcă pe tron. Totala ei lipsă de considerație pentru cele ce sunt sânge din sângele ei face din ea una dintre cele mai diabolice femei din basme, chintesența mamei rele.

Ca și în Cenușăreasa, și în basmul Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, din cauza statutului ei de orfană, fata moșneagului este oropsită de către mama sa vitregă, aceasta din urmă îndreptându-și toată atenția asupra fiicei sale, cea leneșă și slută. Fata moșneagului este persecutată continuu de către mama sa vitregă, iar moșneagul dojenit mereu să o trimită pe fică-sa în lume.

1.3. Eroul și identificarea cu sine însuși

Pentru a înțelege cu exactitate fără a lăsa loc de confuzii este necesar să se facă o delimitare terminologică asupra termenului erou. În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, regărsim termenul erou fiind definit ca 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă, 2.  Personaj principal al unei opere literare. Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa.

În basmul fantastic românesc eroul este reprezentat de genericul Făt-Frumos, pe care îl regăsim sub denumiri diferite, dar întruchipând mereu aceleași calități. Universal ca funcție narativă, dar autohton prin sonoritatea și semnificația numelui, prin rezonanțele lui de veche tradiție rurală, eroului îi se potrivește întocmai formula străveche încărcată cu atâta afectivitate unde făt este apelativul de astăzi pentru fecior, flăcău. Altfel spus, Făt-Frumos nu este altceva decât flăcăul cel frumos, transformat în basm în nume propriu. În cazul personajului feminin numele Ileana Cosânzeana sau Sânziana/Sâmziana desemnează atributul frumuseții, întărit prin forumle caracterizatare succinte.

În basm eroul principal este așteptat și urmărit încă din faza concepției, deoarece preocuparea esențială a soților, oameni de rând sau împărați, tineri sau mai ales cei ajunși la bătrânețe, este de a avea urmași, blestemul cel mai mare pe care o femeie îl poate avea este de a fi stearpă. Posibilitățiile de a avea un copil sunt diverse. Unul este acela de a se ruga la divinitate, un altul este acela de a mânca un măr, buruieni, pește, piper etc.

Voinicul este de o prematuritate excepțională, dovedită uneori chiar înainte de a se naște. El plânge în pântecele mamei sale sau refuză să se nască dacă nu i se promite ceea ce-și dorește. Cu puțin înainte de ceasul nașterii, unul se puse pe plâns de n-a putut nici un vraci s- împace. Tatăl său, împăratul, îi promite fel de fel de lucruri până când la un moment dat spune Taci, fătul meu, că ți-oi da tinerețe fără bătânețe și viață fără de moarte, în momentul acela copilul tace și se naște.

Remarcabilă este și viteza de creștere a unor voinici. Eroul crește într-o zi cât alții în zece sau în trei zile crește câți alții în treisprezece ani. Și nu doar dezvoltarea fizică este impresionantă ci și capacitățiile intelectuale sunt neobișnuite pentru vârsta acestuia De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. Îl deteră la școli, și filosofi, și toate învățăturile, pe care alți copii le învața într-un an, el le învăța într-o lună, astfel încât împăratul murea și învia de bucurie.

În cele mai multe basme, într-o familie sunt trei copii, fete sau băieți, iar cel mai mic este întotdeauna mai voinic și mai isteț. De cele mai multe ori, cei doi frați mai mari sunt neputincioși și incapabili de asemenea lucruri pe care fratele mai mic le face. De aici rezultă invidia și dorința de a scăpa de acesta. Și în cazul fetelor, a treia este mai isteață. În basmul Ileana Simziana de Petre Ispirescu, un împărat, fiind îndatorat să-și trimită feciorul să slujească zece ani unui alt împărat, fetele cer permisiunea tatălui lor să meargă ele. Cea mare și cea mijlocie se sperie la un pod de argint de un lup, și se întorc acasă, iar reacția împăratului este memorabilă nu toate muștele fac miere și nu tot ce zboară se mănâncă. La drum a plecat și cea mai mică, însă nu s-a lăsat intimidata de pericolul ce i sa artătat în cale.

Motivul drumului sau al părăsirii casei părintești și pornirea spre împlinirea unui țel, reprezintă intriga de care toate acțiunile eroului de mai târziu se leagă. Faptul că doar mezinul izbutește să ducă la bun sfârșit toate probele dovedește încă o dată însușirile morale pe care acesta le deține. Acestea favorizează crearea de prietenii, datorită binefacerilor pe care le execută atunci când diferite animale sau creaturi au nevoie de ajutor.

Făt-Frumos este înzestrat cu toate calitățiile posibile: bun, iubitor, drept, înțelept, frumos, curajos, ieșind biruitor din orice împrejurare. Nu este un inițiat, dar are toate atuurile pentru a deveni un personaj excepțional, și nu în cele din urmă un prototip uman spre care întreaga societate aspiră. În tot ceea ce face există un echilibru moral. Mânia sa se îndreaptă doar împotriva nemerniciei și forța fizică a zmeului e biruită prin inteligență și istețime. Calitățiile sale războinice nu sunt dirijate împotriva nimănui, ci sunt puse în slujba binelui, a dreptății, a libertății și al echității. Având sufletul curat, dragostea lui față de persoana iubită sau promisă nu cunoaște limite. Cutreieră țări și mări pentru a-și afla ființa iubită și nu se dă înapoi de la nici o greutate ce o întâmpină.

Și Ileana Cosânzeana sau Ileana Sânziana, prototipul feminin al lui Făt-Frumos, este înzestrată cu numeroase calități. Numele său este sinonim cu frumusețea, modestia, bunătatea, curățenia sufletească. Ea este întruchiparea a mai multor prototipuri precum cenușăreasă, găinăreasă, fata moșului, zâna munților, domniță furată de zmeu, domniță fermecată printr-un blestem și readusă la viață, viteaza luptătoare ce se dă drept fecior.

Atunci când este prezentat ca fiu de împărat, Făt-Frumos este un tânăr care a atins vârsta la care se poate căsători și placă în lume cu scopul de a-și găsi o fată, fie o întâlnește întâmplător și se însoară cu ea. Faptul că devine împărat ca succesor al tatălui său sau ca soț al fetei este în cazul de față de un interes secundar. Un alt motiv pentru care Făt-Frumos pornește în lume este acela de a realiza cerințele solicitate de împărat, de cele mai multe ori imposibl de realizat fără ajutor miraculos sau să salveze domnițe furate de zmei.

Atunci când basmul nu se încheie cu nunta lui Făt-Frumos care să dureze trei zile și trei nopți, este la mijloc ori un fenomen de amnezie folclorică, ori o întrerupere bruscă , în scopuri simbolice, a carierei eroului. Cu toate acestea, eroul încetează a mai fi Făt-Frumos în momentul în care este căsătorit și are copii, devenit el însuși împăratul ce se confuntă cu problemele omului adult.

Atât Făt-Frumos cât și Ileana Cosânzeana reprezintă o vârstă și o criză a perioadei adolescenței, ce se mainifestă diferit, însă deznodământul este același chiar și la omul de rând, căsătoria reprezentând o etapă firească a vieții.

Voinicul de rând nu se deosebește cu prea multe de Făt-Frumos. Cu toate că el nu este fiu de împărat el este în situația în care întâmpină greutăți în viață, dar prin merite personale, depășește clasa de jos și urcă treapta împărătească. Fiul de oameni simpli, părăsește de obicei casa părintească din cauza sărăciei, a prigonirii sau pur și simplu spre a-și încerca norocul. Căsătoria cu o fată de împărat și dobândirea unui scaun împărătesc sunt strâns legate de schimbarea de ordin economic. În fond, veridicul Făt-Frumos este fiul de împărat desprins de orice gânduri materiale, ghidat numai de gândul de a-și găsi o mireasă și pregătit să realizeze fapte mărețe de umanitate pecum repunerea pe cer a soarelui și a lunii, să salveze oamenii de teroarea unui balaur sau a unui zmeu.

Se observă faptul că în majoritatea basmelor românești eroul este de sex bărbătesc, întruchipându-se în Făt-Frumos sau voinic, ajungându-se chiar și antagonistul să fie tot de același sex, reprezentat prin zmeu, balaur, sau frate; se pare că în familiile românilor sistemul cultural este de tip patriarhat. În schimb, în basmele din Europa vestică, eroul este de sex feminin, Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa sau Scufița Roșie, luptă de cele mai multe ori cu puterea unei vrăjitoare, cu mama vitregă sau cu o zână rea. Figurile masculine din aceste basme tind să fie portretizate ca slabe sau indisponibile, acest lucru nu semnifică faptul că tații sunt insensibili. Doar că basmele se constituie în documente materne, punând asfel un accent mai mare pe relația mamă-copil, mai ales că ele sunt legate de dezvoltarea conștinței morale, astfel rolul taților tinde să piardă din valoare sau să fie diminuat.

Copilul, în cadrul ascultării sau lecturii unui basm, se desprinde de cercul realității și se vede proiectat deodată pe orbita mirifăcă a poveștilor, a basmului, într-o lume idilică, unde întâlnește personaje cu puteri supranaturale, diferite acțiuni palpitante realizate de eroul ce îl captivează atât de mult.

Personajul literar ocupă un loc central în cadrul unei opere. Acesta reprezintă un prototip uman semnificativ, o individualitate ce deține trăsături fizice și morale distincte punse în valoare cu ajutorul unor șiruri de întâmplări plasate într-un anumit timp și spațiu. Prin Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana, basmul aduce în prim plan un elogiu adus tinereții și faptelor ei curajoase și nobile.

În cadru școlarității mici, basmele oferă largi și multiple posibilități pentru realizarea sarcinilor educării morale a elevilor. Basmele sunt purtătoare ale unor însușiri alese, pe care cu ajutorul personajelor, eroilor și acțiunilor diverse, se desprind modele de conduită morală și civică cu un puternic bagaj educativ, autorul exprimând prin cele de mai sus menționate opinii, atitudini, gânduri și sentimente.

Eroul este emblema unui basm. În majoritatea cazurilor, elevii sunt profund impresionați de isprăvile eroului, de încercările, înfrângerile și izbânzile lui, identificânu-se ușor afectiv, în cele din urmă, cu viața acestuia. Ei sunt susținători ai taberei personajelor pozitive, iar eroul este exemplul demn de urmat cu care ei se identifică și pe care încearcă să îl copieze și în plan real. Sunt și elevi ce se identifică cu adversarul eroului, un personaj negativ ce îi pune piedici sau dorește chiar să îl elimine, din dorința acestuia de a fi puternic, greu de învins.

Din faptele eroului ei extrag singuri numeroase învățăminte, învață să fie blânzi și harnici, cinstiți și drepți, hotărți și perseverenți, loiali și iubitori, și că niciun obstacol nu este de imposibil de depășit.

Motivația lecturii basmului la vârsta copilăriei

Nicolae Iorga susținea : Cultura unui om se formează, în primul rând, prin lectură. De aceea, din frageda copilărie, e bine să iubim cartea, să o citim, să o păstrăm cu grijă, ca pe un bun de preț.

Începând din perioada preșcolarității mici, copiii trebuie să fie familiarizați cu cărțile, iar cea mai eficientă metodă de a-i face pe cei mici să le îndragească este citirea poveștilor. Modalitatea prin care aceștia se pot apropia de cărți este cu ajutorul adulților, urmându-le parcursul. Lectura expresivă a părinților sau a cadrelor didactice este calea prin care copii descopră un univers fabulos în care orice devine posibil și în care pot evada dând frâu liber imaginației.

Îmbinarea realului cu fantasticul încânta pe copii. Ea raspunde visului și imaginației lor atât de active.

Basmul este cea mai accesibilă specie la această vârstă. Acțiunea basmului plină de întâmplări imprevizibile îl atrag pe copil de la început. Copilul care ascultă sau citește el însuși un basm la vârsa copilăriei, simte cu intensitate maxima nu doar etapele acțiunii ci și empatizează cu personajele prezentate. Astfel trăirile sufletești sunt tranșant divizate spre bunătate sau răutate, istețime sau prostie.

Valorificarea virtuților comicului prin umor, ironie, satiră sau grotesc aduce în prim plan diferite tipuri de comportament, literatura pentru copii contribuind și pe această cale la formarea și modelarea caracterelor, la stimularea dorinței de cunoaștere și perfecțiune.

De cele mai multe ori eroii preferați fac parte din rangul animalier. Natura acestor personaje este mai ușor de înțeles pentru cei mici și acțiunea este mai simplă. Pentru copii, animalele înfățișează o lume cu un farmec neobișnuit. Datorită faptului că acestea se individualizează și își mențin năravul în majoritatea basmelor, copiii îi identifică ușor. Spre exemplu lupul este lacom și crud dar poate fi păcălit ușor datorită naivității sale, vulpea este șireată și vicleană dar tocmai acest lucru îi aduce sfârșitul iar cocoșul este mândru și veșnic treaz dar un laș în fața pericolului.

Basmele cu animale prezintă aspecte al e vieții de zi cu zi, reale, și reprezintă o zugrăvire a conflictelor și sentimentelor omenești. De aceea sunt atât de apropiate de puterea comprehensivă a copiilor.

În ceea cea privește basmele cu feți-frumoși, prințese și zmei paralei, copiilor nu le este greu să se identifice cu un personaj. Cu ajutorul lor, cei mici descoperă nedreptățile, răul și pericolele cere îi înconjoară. Basmele se încheie de cele mai multe ori prin victoria justiției. Observând faptul că binele trimfă, copilul înțelege faptul că perioadele dificile sunt trecătoare, că răul este pedepsit (sau cel puțin așa trebuie să fie) iar speranța este cea care susține victoria binelui.

Datorită funcției sale informative, dar și celei formative, basmul susține formarea și modelarea caracterelor, prin prezentarea personajelor pozitive ce sunt frumoase atât moral cât și fizic în antiteză cu personajele negative ce au o înfățișare hidoasă și un caracter rău.

1.5. Valențele educative ale basmului

Pentru cei mai mulți dintre copii, poveștile sunt o parte semnificativă din copilăria lor. Pe lângă partea formativă și ludică, personajele poveștilor reprezintă modele de urmat în viață, astfel fetele se imaginează o Cenușăreasa sau Albă-ca-Zăpada, băieții un Făt-Frumos, fie modele de evitat, precum zmei sau vrăjitoare.

Copilul preia modele din poveștile care i se citesc sau din cărțile pe care le lecturează. El este deschis spre frumos, însă acesta trebuie să se prezinte potrivit puterii sale de înțelegere. El este guvernat de curiozitate, dorind să afle tot și toate, fiind atras mai puțin de conflictele psihologice.

Basmele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, având astfel o mare valoare formativă, și contribuie la crearea trăsăturilor de caracter. Evoluția succesivă și imprevizibilă a pățănilor le dezvoltă atenția și memoria, imaginația dar și spiritul de observație. Ascultându-le sau citindu-le, cei mici își exersează atenție urmărind situația tensionată și peripețiile narate.

Problematica majoră a existenței este dată de însăși conținutul lor, prezentat totuși sub o formă acesibilă celor mici: nașterea și moartea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul ș.a. Cu ajutorul basmelor și înțelegând conflictul dintre cele două puteri care sunt prezentate în basm, copiii își construiesc reprezentări despre dreptate, curaj, cinste, vitejie, hărnicie, bunătate etc.

Datorită acțiunii basmului, copiii sunt fascinați de perspectiva bogată pe care le-o prezintă fantasticul, fiind captați de frumusețea morală a personajelor. Lectura basmelor înfățișează o importanță educativă aparte, prin evidențierea calitățiilor eroilor, acestea devenind modele demne de urmat. Din acțiunile realizate de erou, copiii preaiau valori morale dintre cele mai nobile, precum curajul, modestia, dreptatea, perseverența, hărnicia, respectul, exprimând compasiune față de cei slabi, admirație față de cei optimiști și încrezători în forțele proprii. Însă, la polul opus, ei își dau seama, pas cu pas, de urmările catastrofale ale minciunii și lașității, prostiei și îngâmfării.

Cu fiecare poveste ascultată sau citită, copilul nu a rămas identic cu cel dinaintea actului lecturii. Procesele sale psihice sunt ușor schimbate, pentru că el trăiește , adeseori inconștient cumulativ și condensat, emoții și procese mintale determinate de străduința eroului din basm de a trece piedicile ivite în cale și puse de alții. Altfel spus, subconștientul copilului este mobilizat și frământat în cursul basmului, creându-i încântare și plăcere, dar și bucurie.

Recunoscându-se imaginar cu eroul din basm, copilul îi însușește țelurile, participă la acțiunile acestuia, trăiește sentimente contradictorii trecând de la sentimente de regret, revoltă sau suferință (atunci când eroul este înfrânt), la sentimente de satisfacție și bucurie atunci când eroul este victorios.

Ascultând sau citind basme, cu timpul, în memoria copilului se acumulează figuri și fapte încărcate de un fond emoțional impresionant. Aceasta devine o lume paralelă față de ceea ce cunoaște concret. Limita dintre cele două universuri este fluctuantă. Astfel, în gândirea copiilor există încrucișări în care realitatea și fantasticul, adevărul și miticul se ating, se împletesc și riscă să se confunde.

Copilul, comparându-se cu adultul, își descoperă neîmpliniri și deficiențe, se simte copleșit de inferioritatea sa organică. Astfel, alături de erou sau substituindu-se acestuia, el gasește în basm un cadru în care poate să evadeze de complexul inferiorității, unde evenimentele și personajele îl bucură (datorită finalului optimist al basmului).

Basmul mai deține și funcția de educare a simțului logic, adică o conduită a atitudinii etice, care-l impulsionează pe ascultător sau cititor să caute dreptatea. Datorită faptului că atenția celor mici nu este invariabilă ci instabilă, aceasta se poate menține doar prin succesiunea pățăniilor personajelor. Atenția se concentrează în acest fel către basmele care-l captivează prin vraja faptelor prezentate.

Din punct de vedere formativ, eroii prezentați în basm dar și acțiunea acestora contribuie la înclinarea imitativă a cititorului. Conflictul devine un stimulent în ceea ce reprezintă substituirea lui în demararea aventurilor eroului. Dorind să construiască imaginativ o lume așa cum și-o închipuie, copiii de cele mai multe ori îmbunătățesc cursul evenimentelor, le retușează și să le repoziționează într-o formă candidă așa cum consideră de cuviință.

Basmul este valoros atât din punct de vedere al educării artistice cât și din cel al dezvoltării limbajului. Odată cu conținutul de idei, copiii sesizează și expresii frumoase, însușindu-le, și asfel își îmbogățesc vocabularul, iar zicătorile ce se regăsesc sunt pline de înțelepciune, aducând o importantă contribuție la dezvoltarea personalității copilului. Basmul este un deosebit mijloc de educare a gustului pentru frumos, provocând copilului puternice emoții estetice.

Cu trecerea timpului, spre sfârșitul copilăriei, copiii conștientizează că nu există nici zmei, nici balauri, nici vrăjitoare. În acest stadiu se declanșează în mintea lor o situație antinomică între raționamentul logic, care se înfiripă, și vraja basmului de care s-au despărțit. Ajuns la vârsta adolescenței, copilul nu mai crede în basme, dar și-a asimilat în chip subconștient acea substanță de vis din care-și trag poveștile seva.

Cu toate acestea, basmul rămâne o lectură dragă sufletului copiilor, mereu cu o notă de mister ce așteaptă să fie descoperit, și însușindu-și din basm comoara nesfîrșită a înțelepciunii.

CAPITOLUL II

Basmul- mijloc de educație

2.1. Profilul psihologic al școlarului mic

Cărțile trăiesc în preajma copiilor, sfioase și liniștite, așteptând să li se descopere sclipirile de soare ale ideilor, să le fie înțelese frumusețea catifelată a învățămintelor…

Copilul, elevul, este deschis spre frumos, dar pentru a fii potrivit puterii lui de înțelegere, se impune ca frumosul să apară sub anumite forme. Curios din fire, copilul vrea mereu să afle totul, să știe totul. Datorită compexității sufletului omenesc, copilul nu este atras de conflictele psihologice majore sau de personaje cu o vastă complexitate sufletească, el caută modele în cărțile ce i se citesc, sau pe care le lecturează, mereu cu o sete necontenită de cunoaștere.

Copilul se naște cu un potențial ereditar în ceea ce priveșe calitățiile sale atât intelectuale cât și cele fizice. Crescând, el își dezvoltă și perfecționează aceste aptitudini sub influența mediului și a educației. Pe toată perioada copilăriei, creierul este într-o continuă dezvoltare. În paralel cu aceasta se dezvoltă și caracteristicile psihice, posibiliățiile sale intelectuale.

Din punct de vedere psihologic, există variate repere de receptare a literaturii pentru copii, dar și o etapizare în funcție de vârstă, ce favorizarează receptarea mesajului literar. Spre exemplu :

– Între 1-3 ani, nu se poate vorbi de o literatură scrisă pentru copii, deoarece în această perioadă copilul învață să vorbească, iar gândirea este săracă. În această perioadă, copiii răsfoiesc cărțile cu poze. Alteori imaginile sunt succedate după o idee, având un fir de acțiune ce prezintă o întâmplare.

-La vârsta de 3 ani există o mare receptivitate referitoare la cărțile cu ilustrații însoțite de text scris în versuri sau proză ritmată, imaginile sugestive sunt cele care reprezintă cel mai bine acțiunea prezentată și din care copiii extrag esența învățămintelor;

– Între 4-5 ani copilul se află în stadiul gândirii concrete, fundamentată pe imagini sau senzații directe. Nu deține încă puterea de a abstractiza, de a generaliza, ceea ce îi captează atenția se realizează prin culori, mișcare sau sunete. Este indicat ca acum povestirile în proză sau versuri să nu fie foarte ample iar conflictul să facă apel la afectivitatea copilului, să trezească în el emoții.

-Între 5-7 ani este perioada în care copilul începe să depășească faza intuitivă a gândirii și se formează noțiunile și gândirea abstractă, datorită dezvoltării centrilor de gândire dar și datorită acumulării de noi cunoștințe. Acum este perioada în care descoperă frumusețea fanteziei poveștilor și a universului lor de pline tâlcuri.

– Între 7-10/11 ani școlarul mic este un emotiv prin excelență. Basmul îi oferă ceea ce el preuspune, două categorii de eroi: eroi sau antagoniști, pentru ca mai târziu această nevoie sa îi fie satisfăcută de romanul de aventuri. Dar până atunci basmul este cel care modelează existența copilului, evidențiindu-i personalitatea prin influența exercitată asupra lui și dirijându-i sensibilitatea, dezvoltându-i imaginația și chiar talentul.

În numeroase cărți și tratate de psihologie se afirmă faptul că perioada dezvoltării fizice și psihice a omului este copilăria. În lucrarea Psihologia Vârstelor a profesorilor Ursula Șchiopu și Emil Verza, Iuliu Rațiu surprinde faptul că această etapizare a copilăriei împărțită în perioade specifice de vârstă nu este obligatorie pentru toți copiii, astfel analiza tabloului vârstelor cuprinde destule neconcordanțe, adeseori determinate de preocupările, mai mult sau mai puțin dominante pentru anumite vârste ale unor autori, dar și datorită reperelor psihogenetice neconcordate utilizate de aceștia. Altfel spus, din cauza factorilor ereditari și a altor factori, oamenii nu sunt identici, și ca urmare nici dezvoltarea lor psihică nu parcurge același ritm; de aceea acesată etapizare prezentată mai sus referitoare la capacitățiile copiilor de a fi receptivi față de mesajul pe care îl transmite literatura este doar unul din modelele pe care specialiștii le propun, dar care nu este prezentat ca fiind obligatoriu pentru toții copiii, ci doar conturează în linii mari posibilitățiile pe care aceștia le au în general la această vârstă.

Așadar, pe lângă predispozițiile pe care le au la o anumită vârstă referitoare la receptarea mesajelor literare, un alt factor notabil îl reprezintă personalitatea acestuia, mai cu seamă latura afectivă predominantă.

Dar ce este personalitatea? Personalitatea cuprinde toate trăsăturile fizice și în deosebi psihice relativ stabilite și durabile ale omului, trăsături și particularități care determină în mod constatn conținutul activității lui susținea Ilie Stănculescu. Sigmun Freud considera că personalitatea reprezintă integrarea sinelui, a eului și a supraeului iar Carl Gustav Jung definește personalitatea ca fiind integrarea eului, a inconștientului personal și colectiv, a complexelor, arhetipurilor, persoana, anima și animus.

Bazele personalității copilului se încep încă de la vârsta preșcolară, când se conturează unele trăsături mai stabile de temperment și caracter. Însă, odată cu intrarea în școală și cu trecerea la o nouă formă de activitate și la un nou mod de viață, școlarul va fi influențat de toate aceste într-un mod determinant asupra formării personalității. Statutul de școlar implică noi solicitări, noi cerințe, intensifică importanța socială a ceea ce realizează și execută la această vârstă copilul. Noua ipostază în care se află elevul lasă o urmă puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește conduita sa externă cât și cea internă.

Datorită dezvoltării gândirii logice pe plan interior, a capacității de judecată și raționament, se pun bazele concepției despre lume și viață, care transformă radical punctul de vedere al personalității școlarului asupra realității ce îl înconjoară.

O caracteristică în formarea personalității copilului în etapa micii școlarități o reprezintă dezvoltarea laturii afective în detrimentul laturii raționale, de aceea rolul literaturii pentru copii și în special a basmelor fantastice, dar și a celor terapeutice, este unul foarte important în dezvoltarea armonioasă a personalității.

Acum personalitatea școlarului devine din ce în ce mai pregătită pentru independență și autodeterminare, ca urmare a capacității de a-și dirija benevol conduita, de a anticipa solicitările ce vin din exterior și de a-și planifica activitatea. Ca o consecință a unui noi trăsături de caracter, pe care le necesită viața și relațiile școlare, personalitatea elevului înclină tot mai clar spre atitudini mai mature și spre exprimări mai controlate. Personalitatea școlarului mic este evident mai competentă decât a preșcolarului, observându-se prin atitudnile pozitive față de învățătură dar și prin manifestarea creatoare a imaginației.

Copiii se deosebesc printr-o mare diversitate temperamentală. Ei pot fi vioi, comunicativi, sociabili sau retrași, necomunicativi, lenți. În timpul orelor de curs, unii dintre ei sunt mereu cu mâna ridicată (chiar dacă știu, chiar dacă nu), alții însă chiar dacă știu sunt tăcuți și nu încearcă să se afirme. Cadrul didactic îi poate astfel tempera pe unii și stimula pe altții în actul didactic.

Atunci când școlarii mici iau contact cu literatura, cu eroii diferitelor basme sau povești, au automat acces la multe exemple și modele de viață. Ei încearcă, și de multe ori reușesc să transpună în conduita lor câte ceva din spriritul de întrajutorare și răspundere al exemplelor întâlnite, din tactul și delicatețea comportamentului celorlalți. Specialiștii susțin că această transpunere însă nu se face automat. Există situații în care elevul, școlarul mic, înțelege foarte bine ce înseamnă o anumită trăsătură și își plasează corect poziția față de ea, dar totuși, atunci când se află în situația de a acționa concret, nu acționează în concordanță cu acele cunoștințe și atitudini pe care le deține. Datorită faptului că pentru moment caracterul elevului nu este suficient de dezvoltat, nu se poate realiza un tot unitar între cuvânt și faptă. La această vârstă, nu sunt formate încă acele capaități de a-și proiecta sau planifica acțiunile, de a le aprecia așa cum se cuvine sau de a-și raporta critic faptele cu cerințele sociale.

Intrând în contact cu lumea mirifică a basmelor, școlarul mic ajunge să înțeleagă mai bine ce înseamnă cinstea, sinceritatea, corectitudinea, curajul, dreptatea, bunătatea, modestia. Cu toate că nu poate încă să interiorizeze toate aceste valori morale, prin intermediul socializării cu ceilalți copii de vârsta lui, se amplifică șansele ca elevul să aplice ceea ce știe deja, așa cum eroii din povești au răzbit în calea probelor lor.

Perioada școlarității mici reprezintă perioada la care începe să se formeze o veritabilă conștiință morală. Vârsta rațiunii se consideră că începe la șapte ani, atunci când copilul devine capabil să distingă binele de rău. Această vârstă nu reprezintă o achiziție completă, ci un început, o etapă spre formarea conștiinței morale. Studiile de specialitate arată că spre opt sau nouă ani binele și răul nu mai sunt pentru copil ceea ce părinții autorizează sau interzic, ci încep să se nască în sine precum niște valori independente. Altfel spus, conștiința morală, la fel ca și pentru restul dezvoltării psihice, nu este deplin fomată de la naștere în sufletul omului, ea cere maturizatre și învățare.

Încetul cu încetul, copilul se lovește de ceea ce este permis sau interzis, această învățare delicată este datorată convingerilor adulților, mai mult decât propriile experiențe. Este o întreagă rânduială de viață, ale cărei reguli și cod sunt imperios necesare a le învăța.

Dobândirea acestei discipline îi oferă copilului o primă conștiință morală, a cărui Supraeu este stăpânul, care interiorizează în Inconștient ansamblul ordinelor și interdicțiilor părinților și dictează Eului ceea ce este permis și ce nu.Acest stadiu va fi bazat pe principii și nu pe interdicții.

Educația moral-civică cuprinde valorile, principiile, normele și regulile stabilite de cerințele societății cu scopul de a reglementa relațiile dintre oameni. Factorii care contribuie la dezvoltarea morală a copilului sunt vârsta, mediul familial, școala sau microgrupui din care face parte.,

Marin Stoica consideră că educația moral-civică reprezintă un proces complex și de durată. El a împărțit-o în următoarele etape secvențiale :

1.Instruirea moral-civică ce reprezintă asimilarea unui sistem de cunoștințe;

2. Înțelegerea semnificației sistemului de valori;

3.Formarea conștinței morale, ce include un ansamblu de noțiuni și judecăți morale, convingeri, sentimente și atitudini morale (se poate realiza prin prezentarea unor basme, deoarece acestea pun întotdeauna o problemă, o intrigă );

4.Formarea conduitei morale, ce se poate constitui prin deprinderi și obișnuințe morale precum comportamente civilizate sau obișnuința de a face bine;

5.Formarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter, exprimate în comportament moral-civic;

Însușirea de către copii a valorilor moral-civice pe care le desprind în urma lecturării, poate fi explicată prin teoria învățării sociale asupra căreia psihologul american Albert Bandura și-a concentrat atenția de-a lungul timpului. Potrivit acestuia, comportamentul social nu este înnăscut, ci învățat de la modele adecvate, altfel spus, oamenii învață adesea numai privindu-i pe ceilalți. Privindu-i sau observându-i pe alții, individul codează informația despre comportamnetul lor iar în ocazii ulterioare folosește această informație codată drept ghid pentru acțiuniile proprii.

Bandura era de părere că preluarea de noi comportamente are loc în urma unei interacțiuni între caracteristicile personale ale individului și mediul înconjurător. Comportamentul uman, susținea el, este influențat de atitudinile persoanei, de credințele sale, de istoria întăririlor precedente și nu în ultimul rând de stimulii din mediu. Învățarea socială se realizează de cele mai multe ori prin prezentarea unor modele de viață reală, care intenționat sau nu, produc baze de comportament ce pot fi imitate de ceilalți.

Imitația reprezintă identificarea unei asemănări între comportamentul unei persoane (model) și cel al unei alte persoane, în situația în care comportamentul primului reprezintă indice pentru comportamentul celui din urmă. Raportarea la comportamentul modelului constituie o învățare ce este des întâlnită în multe situații de viață actuală. Spre exemplu, copiii ce nu au atins vârsta adolescenței pot avea modele persoane adulte (membrii familiei, rude apropiate, profesori) sau modele conturate de personajele din cărțile de povești, iar odată cu adolescența modelul membriilor familiei trece pe un loc secund iar locul lor este luat de persoane cu aceeași vârstă (colegi de clasă, prieteni) sau de vedetele intens mediatizate de către mass-media. Observând modelele, copilul ajunge să înțeleagă ce comportamente sunt dorite de societate dar și care sunt dezapobate sau pedepsite.

Cea mai mare atenție a lui Bandura a fost îndreptată către modul în care copiii observă și redau un comportament violent. În urma experimentelor pe care psihologul le-a făcut, în care câteva grupuri de copiii au vizionat un filmuleț în care un adult se comporta agresiv cu o păpușă, l-au determinat să împartă procesul de imitație în două faze:

Faza de achiziție- în care persoana învață comportamentul unui model

Faza de performanță- în care persoana manifestă un comportament ce reproduce comportamentul modelului.

Noii teoreticieni ai învățării sociale susțin faptul că oamenii prelucrează și sintetizează informațiile acumulate prin experiență, anticipează consecințele diferitelor acțiuni, decid care comportament este mai eficace, car este valorizat de societate și care nu, își autoevaluează performanțele și adoptă comportamente favorabile. Având în vedere că la vârsta școlarității mici elevii nu au reușit să acumuleze experiențe de viață pentru a putea aprecia consecințele anumitor comportamente, ei sunt cei mai predispuși spre o învățare socială, imitativă, iar modelele pe care încearcă să le imite ar trebui să fie promovate de către adulți, acestea făcând parte din sfere cât mai diverse, pozitive, care să le contureze personalitatea într-un sens benefic.

2.2. Calități versus defecte regăsite în basme

…există în natura umană pe de o parte instinctele care alcătuiesc zestrea noastră biologică și care pot fi găsite în orice colectivitate, iar pe de altă parte necesitatea de a trăi în societate și deci a se supune unor reguli de comportament. Aceste reguli pot fi deosebite de la grup la grup, însă important este existența regulilor. Valorile etice au fost generate deci în condițiile conviețuirii […], fiind produse ale conștiinței colective.

Etica este știința care se ocupă cu studiul valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială încercând să deslușească și să accepte anumite comportamente umane privindu-le prin prisma moralei. Analizarea valorilor etice prin creația folclorică prezintă puncte de vedere nebănuite pentru înțelegerea modului în care s-au perpetuat valorile morale de-a lungul istoriei.

Valorile care s-au menținut în timp în gândirea și creația artistică a maselor sunt întâlnite pretutindeni și ele se traduc în temeni de prietenie, hărnicie, cinste, sinceritate, altruism, curaj, iubire, modestie,dreptate etc. Prin basm, eroul este cel care oferă un adevărat profil moral, și care, odată plecat la drum, i se oferă cadrul propice pentru a-și expune valorile pe care le-a interiorizat.

De-a lungul timpului, omul și-a dat seama de valoarea pe care basmul o deține în totalitatea lui ca fapt de cultură, astfel a fost cultivat, transmis și i s-a dat un scop. Basmul a căpătat o valoare educativă pe care societatea a utilizat-o cu scopul de a îmbogăți cultura sa orală cu un simț pedagogic desăvârșit, născut prin expunerea unor valori etice, estetice și practice.

În creația populară românească, raportul dintre etic și estetic este unul foarte strâns iar în unele cazuri valorile estetice se contopesc cu valorile etice, producând o mutație semantică. De exemplu, eroina este frumoasă nu numai că are chip atrăgător, ci și pentru că este curajoasă, harnică, respectuasă sau iubitoare iar eroul este frumos nu doar pentru că are mustața neagră ca pana corbului ci pentru că este viteaz, generos, promovează întrajutorarea și își folosește inteligența și forța fizică cu scopul de a face bine. Dușmanul este urât pentru că este rău, egoist sau invidios, iar faptul că este prezentat cu o înfățișare monstruoasă se datorează sufletului său care îi așterne pe chip emoțiile. Relațiile redate în basm și exemplele de comportament deși sunt niște descrieri supuse acceptării ascultătorilor, ele devin imperative în momentul acorării în conștiința acestora. Conținutul basmului demonstrează înțelepciunea și experința din veac a poporului, el se adresează tuturor segmentelor de vârstă, educând prin puterea de fascinație a exemplelor.

În exemplele ce urmează, se încearcă o succintă prezentare a unor valori etice reprezentate prin calități, transmise de-a lungul timpului în istora culturală universală, precum și a unor defecte aspru criticate în basme.

2.2.1. Hărnicia

Hărnicia reprezintă calitatea regăsită în basme ca o necesitate, un proces indispensabil naturii umane, de care depinde, în esență, viața, destinul omului. Această valoare este încărcată de sensuri metaforice și exemple pilduitoare, proiectate în timp și spațiu, izvorâtă dintr-o milenară experiență umană.

Unii povestitori, observând efectele benefice ale muncii în viața de zi cu zi și înțelegând că aceasta este o cale importantă de înălțare a unui om, au introdus în basmele scrise de ei, elemente și exemple pilduitoare, cu ajutorul cărora să-l impulsioneze pe ascultător și să- i insufle dorința de a se afirma sub această ipostază. Spre exemplu: în basmul Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm, ajungând la căsuța piticilor din pădure și negăsind pe nimeni acasă, prințesa începe din proprie inițiativă, să măture, să șteargă praful, să spele vasele și hăinuțele piticilor. Atitudinea, neîsemnată în aparență, are o importanță aproape hotărâtoare în realitate, căci în acest mod a reușit să căștige simpatia piticilor, și implicit un loc unde să locuiască decent. Aceeași idee o regăsim și în basmul românesc, unde Petru-Păr-Frumos, negăsind-o pe Sfânta Miercuri acasă, se apucă să măture prin casă din proprie inițiativă.

Pentru omul de rând, hărnicia este o caracteristică definitorie prin care se descoperă și se dezvăluie măreția omenescului său. Sentimentul de deplină satisfacție și împlinire, echilibrul sufletesc al omului, se află în permanentă legătură cu rezultatele muncii sale. Eroina din basmul Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, nu se dă înapoi de la muncă, și sleiește cuptorul, curăță părul de omizi și îngrijește cățelușa fără a fi forțată de cineva. Astfel, Fata moșului, pe lângă faptul că dă dovadă de hărnicie, tânăra mai demonstrază că are un suflet mare, afecțiunea reieșindu-i din fapte. Chiar dacă scriitorul jonglează cu simboluri, în plan moralizator al basmului exemplele capătă esență educativă. Trăsătura supremă, în cazul fetei moșneagului rezultă din dăruirea ei față de muncă. Ea exprimă relația prioritară dintre om și natura înconjurătoare, stadiul și treapta pe care se realizează, în raport cu munca, o netă diferențiere între oameni.

Basmul a fost, de-a lungul timpului, un mijloc de educare a omului în ideea de a fi harnic. Prin apelul direct la meditație asupra efectelor pe care le are vrednicia în ascensiunea eroilor, basmul deține forța de a generaliza și de a insufla în rândul ascultătorilor, dorința de a se ridica cu ajutorul realizărilor propri precum eroii prezentați. Și în prezent basmul a rămas o putere a exemplului, afirmațiile și modelele fiind atât de sugestive încât ele rămân vii în mintea și sufletul cititorului sau al ascultătorului.

Prin caracterul său ideatic, basmul asociază hărnicia cu istețimea dar și cu dragostea față de învățătură și față de cunoaștere. Capacitatea de comunicare și transmitere a unor mesaje este nelimitată, datorită faptului că posibiltățile de abordare a tuturor aspectelor semnificative din viață și societate cunosc o arie nesfărșită prin intermediul basmului.

2.2.2 Lenea

Pentru a evidenția virtuțile eroului, a cărui principală trăsătură este hărnicia, acesta, de obicei este prezentat în opoziție cu alte elemente, dominate de trândăvie. Un model sau exemplu nu este niciodată convingător dacă analogia nu funcționează corect. Pentru a înțelege pe deplin adevărata valoare activității creatoare, personajele sunt construite inerent prin comparație.

În basmul Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă, personajul care întruchipează lenea este reprezentat sora vitegă a fetei moșneagului, adică fata babei. Aceasta, refuză mereu indignată, să se comporte asemănător surorii sale vitrege, iar din câte întreprinde, dă dovadă că este leneșă și îndărătnică, și că nu este în stare să dea dovadă de sprijin la nevoie, aflându-se în postura unei ființe anihilate din cauza trândăviei și devenită inutilă pentru societate.

Lenea este defectul aspru criticat și în basmul Cenușăreasa de Charles Perrault. Aici, sunt prezentate două surori vitrege, ce îi fac viața un chin Cenușăresei, împinse de la spate de mama lor, pentru a o constrânge pe sora lor vitregă să devină propria lor servitoare.Ulterior, surorile vitrege împreună cu mama lor, fac tot posibilul ca Cenușăreasa să nu probeze pantoful, acțiune care i-ar oferi statutul de soția prințului, și automat regina ținutului. Și frații Grimm au scris o variantă a basmului Cenușăreasa. La sfârșitul poveștii fraților Grimm, surorile vitrege sunt pedepsite mai degrabă decât mama vitregă, deoarece și aici lenea, trândăvia și prostia se plătesc.

Desconsiderând munca și apreciind-o drept o activitate rușinoasă, dezonorantă, personajele ce întruchipează prototipuri umane își vor atrage iminent riposta. Sancțiunea necruțătoare, aplicată leneviei, prezintă, de fapt, distanța calitativă dintre cele două elemente distincte. Primul, reprezentantul omeniei, prezintă o atitudine demnă față de muncă, al doilea, exponent vanitos, înfățișează lenevia și trândăvia la cele mai înalte standarde. În basm, se comunică, ascultătorilor sau cititorilor, comportamentul diametral opus a celor două individualități, sugerându-se adevărata cale de urmat. Schițându-se și criticându-se defecte specific umane, basmul reușește, prin exemple edificatoare, să contribuie direct la educarea și formarea omului.

Prezentate în cupluri de antiteză, lenea și hărnicia sunt duse la extrem, la poli opuși chiar, pentru a accentua mai pregnant diferențele dintre oameni. Tentația unei vieți în afara muncii pare nefirească pentru omul din popor, iar din această cauză, în basm sunt combătute tendințele de încălcare a normelor sociale, urmărind fără contestare să împiedice extinderea fenomenului.

Altfel spus, prin prezentarea hiperbolizată a nenorocirilor ce-l așteaptă, în mod iminent, pe cel ajuns în categoria acelora care se înstrăinează de muncă, basmul scornește mijloace eficiente de influențare și de îndreptare a acestor năravuri. Spre exemplu, când fata babei face o treabă de mântuială în casa Sfintei Vineri, și cuprinsă de lăcomie ia cufărul cel mai mare și cel mai fumos ca recompensă, aceasta este sfâșiată și chiar mâncată de balaurii și șerpii cărora le arsese gâtlejurile atunci când îi hranise. Sfârșitul tragic al fetei este un advertisment pilduitor pentru toți cei care i s-ar asemăna într-un fel sau altul. Majoritatea ascultătorilor sau cititorilor trăiesc clipe de satisfacție aflând de sfârșitul dramatic al leneșei, învățătura care se desprinde o reprezintă răsplătirea dreaptă pentru modul ei anormal de viață. Rezonanța unui astfel de sfârșit capătă importanțe adânci în conștiințe și reprezintă un advertisment simbolic pentru ce care se îndepărtează de normele etice ale vieții.

2.2.3. Altruismul

Una dintre calitățile ce se bucură de o largă circulație în basm și care, în același timp evidențiază și anumite particularități de structurăși ce concepție ale fiecărui popor, îl reprezintă altruismul.

Termenul de altruism nu este privit în această caz în limitele sale semantice. Înglobăm în noțiune orice manifestare umană venită în sprijinul semenilor dar și al celorlalte viețuitoare. Nuanța miraculoasă a prieteniei dintre om și alte viețuitoare transmisă pâna la cititor de la basm este de natură ontologică.

Ajutorul și susținerea acordate de om, în clipe de grea încercare, senenilor săi sau altor viețuitoare, nu pot fi considerate întâmplătoare, ci mai degrabă o particularitate a structurii sale spirituale, o manifestare constantă ce se perpetuează în timp și spațiu. De cele mai multe ori, efectele faptelor de altruism se răsfrâng și asupra făptuitorilor în pofida oricăror încercări are vieții. Conceptul popular de bine faci, bine găsești, a izvorât din înțelepciunea de veacuri a celor care au văzut și au simțit în altruism o manifestare a spiritului de omenie.

În basmul Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu, fiul cel mic al împăratului, găsind hoții ce furau merele de aur din gradina sa, observă cum un balaur se încolăcise pe un copac și urca să mănânce niște pui ai unei zgripțuroaice. Ca răsplată pentru că i-a salvat pui zgripțuroaica îl întrebă:

-Ce bine vrei să-ți fac și eu pentru cămi-ai salvat puii de la moarte:

-Să mă scoți pe tărâmul celălalt, răspunse Prâslea.

-Greu lucru mi-ai cerut, îi zise zgripsoroaica; dară pentru că ție îți sunt datoare mântuirea puilor mei, mă învoiesc la asta.

Faptele bune sunt răsplătite totdeauna, dar în primul rând, în momentul în care nevoia de ajutor devine indispensabilă. În acest fel, se explică importanța altruismului și întrajutorării în momente cheie, iar eroul este exemplul evident de vitejie, altruism și bunătate ce izbândește în viață datorită acestor însușiri morale.

Analizând comparativ, din acest punct de vedere, basmele diferitor popoare, constatăm că pe întraga arie manifestările de altruism reprezintă o consecință a umanismului.

Structură sufletească tipică, spirit neschimbător și persistent, eroul basmului reprezintă categoria cea mai avansată, conștiința cea mai înaltă a speciei umane. În sprijinul acordat celor aflați în impas, acesta vede izvorul și trăinicia solidarității dintre oameni.

2.2.4. Invidia

Invidia se cuibărește în sufletul omului treptat, încet dar sigur. Ea nu face altceva decât să domine pe cel care o lasă sa-i pătrundă în inimă otrăvindu-i sufletul cu venin.

Regăsită în aproape toate basmele, invidia este motivul ce naște rivalitate între personaje. De pildă, în basmul Cenușăreasa de Charles Perrault, persoana manipulată de acest defect este însăși mama vitregă, care în mod diabolic, o persecută pe fată supunând-o la tot felul de munci în gospodărie.

Invidia apare ca o dinamică vizibilă, ieșind la iveală atât din invidia mamei vitrege față de statutul inițial al Cenușăresei în familie, cât și din invidia tinerei pentru privilegiile uzurpate de surorile vitrege. Pentru ca povestea să se încheie cu un final fericit, este necesar ca eroina să depășească sentimentele de gelozie prin bunătate și înțelegere, iar în cazul în care aceasta nu reușește sa-și învingă invidia, consecințele sunt firești, și anume devastatoare.

Invidia este motivul cauzal al acțiunii și în basmul Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm. Rămas văduv, împăratul se recăsătorește cu o femeie ce se voia cea mai frumoasă de pe lume. Aflând de la oglinda sa fermecată că Albă-ca-Zăpada este cu mult mai frumoasă decât ea, gelozia și răutatea i-au cuprins sufletul, iar din acel moment, toată atenția și-at îndreptat-o spre modalități de asasinare a propriei fiicei vitrege.

Mama vitregă a Albei-ca-Zăpada era invitată la ospăț și după ce se îmbracă în veșmintele frumoase de petrecere, merse la oglindă și întreabă:

-Oglindă-oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?

Oglinda îi răspunse:

-Regină, ești de o frumusețe rară,

Dar tânăra mireasă-i cea mai frumoasă din țară.

Diabolica femeie blestemă și se necăji atât de tare, că nu mai știu ce să facă. La început, se gândi să nu mai meargă la nuntă deloc, dar nu își găsea pacea. Trebuia să meargă și să o vadă pe tânăra regină.

Când ajunse, o recunoscu pe Albă-ca-Zăpada; mama vitregă se umplu de furie și groază și rămase locului.

2.3. Rolul literaturii în viața școlarului mic

De-a lungul timpului marii pedagogi si psihologi, și-au pus întrebarea: există o literatură specifică pentru copii? Răspunsul nu a întârziat să apară: există! Literatura pentu copii nu este ceva rupt de literatura generală și nici nu este destinată doar copiilor. Dimpotrivă, ea face parte integrantă din aceasta și, atunci când e literatură bună, e citită cu placere și de omul adult.

Ilie Stanciu considera că literatura pentru copii este acea parte din literatura generală care e mai potrivită pentru educația copiilor în general și pentru fiecare vârstă în special. Ceea ce stabilește calitatea unei literaturi pentru copii, îl reprezintă caracterul său educativ adecvat. Rolul literaturii nu poate fi condensat doar la cel de a provoca emoții de simpatie sau antipatie față de anumite acțiuni regăsite în opere. Veridicul rol este acela de cunoaștere, de tranformare a lumii.

Cartea deschide copiilor, porțile lumii. În carte se regăsesc răspunsuri la multe din problemele ce îi frământă. Spre exemplu, un fapt puțin cunoscut în România, îl constituie existența basmele terapeutice și utilitatea lor în viața copiilor. Frumusețea metaforelor din aceste basme este dată de capacitatea lor de a acționa într-o manieră indirectă și discretă, profund și durabil, în sensul schimbării unor atitudini sau comportamente. Citind sau ascultând, copiii își îmbogățesc atât minea cât și sufletul.

Opera literară prezintă în general aspecte ale realității, ea contribuind la cunoașterea adevărului. Ea pornește de la cazuri singulare, de la personaje și acțiuni individuale, prezentându-le în ceea ce este mai tipic în caracterul lor. Prin complexitatea stărilor omenești prezentate prin intermediul personajelor și acțiunilor individuale, prin amploarea acțiunilor, prin puterea conflictului, prin bogăția de idei care determină întreaga logică a întâmplărilor, autorul ne prezintă o fărâmitură de realitate. El se adresează în mod direct cititorului, cucerindu-l prin frumusețea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justețea ideilor ce animă și pentru care luptă eroii.

Rolul educativ al operei literare nu este caracteristic numai cărților special scrise pentru copii. O carte ce evocă cu putere realitatea, are o rezonanță educativă asupra cititorului, fie el copil sau adult. Scopul operei literare este acela de a contribui la educarea și transformarea omului, întălțându-l spre cele mai înalte idealuri morale.

Valoarea artistică a unei opere literare este dată de conținutul educativ și de puterea de evocare a realității, în procesul de permanentă transformare și perfecționare a acesteia. O carte sau un manual ce conține nenumărate indicații despre cum să ai o bună purtare sau îndrumări exprimate sub formă de prescripții didactice, nu își îndeplinește rolul educativ prin simplul fapt că nu convinge și nu impresionează pe cititor. Micul cititor va rămâne indiferent la toate afirmațiile autorului referitoare la ce e bine sau ce e rău. În schimb o carte care îl face pe copil să vibreze de emoție și să se identifice cu eroul povestirii care luptă pentru adevăr și dreptate își atinge scopul educativ, chiar dacă în decursul povestirii autorul nu enunță niciodată vreo formulă didactică, vreun percept moral sub formă de regulă sau definiție.

Opera literară, destăinuind o fărâmă de viață și făcându-ne să-o retrăim, pune la contribuție cele mai înalte sentimente, lărgind orizontul nostru de viață. Ea oferă cititorului posibilitatea de a se înțelege pe sine însuși, dar mai ales, să-i înțeleagă pe cei din jurul lui. Ea îl învață că există bucurie, dar nu numai a lui, ci și a celorlalți, că există năzuințe care sunt nu doar ale lui personale, ci ale tuturor.

De la emoție la gândire, de la gândire la acțiuni voluntare, acesta este procesul sufletesc pe care îl determină opera literară. Emoțiile puternice rămân adânc impregnate în memorie. Ele stârnesc pentru mult timp, gânduri și fapte care contribuie la formarea caracterului cititorului.

Opera literară cea mai îndrăgită de către copii este de departe basmul. De-a lungul timpului el a încântat copilăria atâtor generații. A făcut să tresalte inimile, ascultătorilor și cititorilor deopotrivă, de sentimente înalte de devotament și iubire, adevăr și justețe, exprimând neîncetat năzuințele popoarelor pentru o viață mai bună, mai frumoasă.

Împletirea realului cu fantasticul în basm a condus la încântarea copiilor. Basmul răspunde sigur la nevoia copiilor de a visa și de a-și imagina, atât de prezente la această vârstă.

Dar basmul nu a fost mereu privit așa. Unii pedagogi au considerat basmul că ar exercita o influnță negativă asupra copiilor, deoarece i-ar îndepărta de la problemele realității înconjurătoare. Alți pedagogi însă, s-au ridicat împotriva acestei teorii, și au demonstrat că fantasticul din basm reprezintă o prelungire a realului, a prezentului, și nu înfățișează un refugiu într-o lume ireală.

Plină de întâmplări neașteptate, acțiunea basmului îl câștigă pe școlarul mic din prima clipă. Cadrul plin de fabulos al pădurilor, al poienelor înflorite și al castelelor de aur, al lacurilor cu fața de oglindă sau al peșterilor și lumii subpământene, îl captivează întru totul și îi îmbogățesc atât sentimentele cât și imaginația.

De multe ori copiii complică acțiunile, intensifică situațiile și confliectele, accentuează unele trăsături ale personajelor, accelerează sau tărăgănează mersul acțiunii. Altă dată rețin anumite personaje, confundă episoadele și nu reușesc să ducă povestea până la sfârșit. Cu acest prilej se poate observa, atitudinea copilului față de acțiunea basmului, sentimentele care au luat naștere în sufletul lui, emoțiile pe care le-a trăit și stimulentul pe care l-a căpătat pentru a fi analog eroilor viteji și buni ai basmului. Copiii nu pot fi falși, ei nu își ascund sentimentele, din contră, ei dau frâu liber bucuriei sau tristeții, râd în hohote când eroii îndrăgiți ies învingători, sau plâng cu lacrimi amare atunci când necazurile se țin scai de eroi.

Atenția copiilor față de carte poate fi atrasă prin asociarea poveștilor cu imagini, acestea din urmă le conduc pașii copiilor spre tărâmul în care imaginarul și irealul se împletesc în așa fel încât devin domenii ale primelor reprezentări ale copilului. Este lesne de înțeles de ce copilul, începând de la vârsta de 3 ani, povestește păpușilor basmele preferate, le alintă sau le ceartă, folosid de multe ori limbajul folosit în cărțile de povești. Deoarece se identifică cu adultul prezentat în basme încercâd să devină o copie a acestuia. Părinții ar trebui astfel să conștintizeze cât de importantă este cartea pentru educarea copiilor lor. A fost demonstrat de către specialiști faptul că în familiile în care cartea face parte din viața de zi cu zi, atracția pentru aceasta este mai mare grație puterii imitative a copilului. Așadar, rolul de a familiariza copilul cu carta îi revine în primul rând părintelui, și mai apoi cadrului didactic.

Lectura basmelor oferă universului copiilor o lume unde binele este mereu biruitor, unde curajul și vitejia înfruntă și cele mai mari temeri, întotdeauna învingându-le, și unde dreptatea este rodul adevărului. O lume ideală, dar care poate fi întâlnită și în viața de zi cu zi, numai atunci când valorile morale prezentate în basm vor fi însușite de fiecare dintre noi.

CAPITOLUL III

Basmul- prin ochi de copii

Scopul și a obiectivele cercetării

Scopul cercetării

Determinarea rolului pe care îl ocupă basmul în viața elevilor din ciclul primar prin prisma puterii exemplului dată de personaje ca modele demne de urmat în viață și realizarea unui inventar de sugestii privind mijloacele prin care cadrul didactic poate să stimuleze interesul pentru lectură.

Obiectivele cercetării

Identificarea locului pe care lectura îl ocupă în viața elevului în urma completării chestionarului;

Înregistrarea valorilor morale pe care elevii le dobândesc datorită personajelor prezentate în basme;

Analiza modului în care elevii aplică învățămintele preluate din basme în mod cotidian, din perspectiva cadrelor didactice;

Metodologia cercetării

În cadrul cercetării pedagogice, am optat pentru utilizarea unui sistem metodologic alcătuit prin îmbinarea metodelor intesive de cercetare: observația, studiul documentelor curriculare și interviul individual, cu metoda extensivă de cercetare: ancheta pe bază de chestionar. Metodologia cercetării am selectat-o în așa fel încât să răspundă la nevoia realizării de analize relevante cantitativ și calitativ.

3.2.1 Metoda observației

Metoda observației am utilizat-o pe tot parcursul desfășurării cercetării pedagogice. Aceasta mi-a fost favorabilă în masura în care m-a ajutat să urmăresc maniera de abordare a elevilor asupra lecturii în cadrul clasei a IV-a, atitudinea pe care o au față de personajele prezentate în text și a acțiunilor acestora, dar și felul în care personaje ale operelor literare devin modele de conduită morală și civică influențând personalitatea elevului.

Desprinderea unor concluzii în ceea ce privește determinarea statutului pe care îl ocupă basmul în viața elevilor de clasa a IV-a și identificarea valorilor morale pe care aceștia le dobândesc datorită personajelor prezentate în basm, necesită o observare atentă asupra tuturor metodelor de cercetare aplicate. De aceea observația a fost una non-participativă , în care observarea s-a realizat în mod indus, deoarece cercetarea a avut la bază un anumit scop dar și obiective clare.

3.2.2. Metoda studiului documentelor curriculare

Metoda cercetării documentelor curriculare și a altor documente școlare m-a ajutat să analizez din perspectiva unor anumiți parametrii, ce i-am stabilit în concordanță cu scopul și obiectivele cercetării, datele oferite de documentelor curriculare oficiale, documentele școlare precum regulamente interne, situații școlare dar și documente componente ale portofoliului profesorilor precum planificări calendaristice, proiecte ale unității de învățare, proiecte de activitate didactică și fișe de lucru.

Studiul documentelor curriculare a debutat cu analiza planului cadru de învățământ pentru clasa a IV-a pentru învățământul în limba română aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5198/01.11.2004. Astfel am constatat faptul că pentru aria curriculară Limbă și comunicare la disciplina Limba și literatura română se alocă între 5 și 7 ore pe săptămână. Următorul document studiat a fost Programa școlară pentru clasa a IV-a la disciplina Limbă și literatura română, aprobată prin ordin al ministrului nr. 3919 / 20.04.2005. Încă de la începutul analizei programei am identificat obiectivul cadru numărul 3, care urmărește dezvoltarea capacității de receptare a mesajului scris (citirea/lectura). Acest obiectiv este unul general ce se consideră realizat în urma parcurgerii ciclului primar, dar în special în clasa a IV-a, când se apreciază că anumite competențe au fost asimilate: cititul, scrisul.

Metoda analizei documentelor curriculare mi-a permis conturarea unei imagini de ansamblu privind organizarea și desfășurarea acțiunilor didactice în cadrul orelor de Limba și literatura română.

Studiul documentelor curriculare și lucrul cu manualul școlar au fost necesare pentru o cunoaștere mai profundă a acestora. Manualul nu reprezintă cartea care dezvoltă organizat sistemul tematic prezentat în programa școlară, ci și cartea în care materia unei discipline de învățământ este prezentată în concordanță cu cerințele didactice ce dorește atât instruirea cât și autoinstruirea elevilor. În manualul de Limba și literatura română de clasa a IV-a, ce are ca autoare pe doamna Marcela Peneș, tipărit la Editura Ana în anul 2008, numărul basmelor este foarte scăzut. Spre exemplu, singurul basm studiat și regăsit în acest manual este Sarea în bucate de Petre Ispirescu. Cu toate acestea, pe lângă manual, cadrul didactic apelează și la diferite auxiliare, care deservesc nevoilor elevilor. Un auxiliar utilizat în paralel cu manualul mai sus amintit este caietul de lecturi pentru clasa a IV-a Pușculița cu lecturi, tipărit de Editura Kreativ în 2009, în care se regăsec patru basme precum:

Fata săracului cea isteață de Petre Ispiescu;

Prostia omenească de Ion Creangă;

Povestea unui om leneș de Ion Creangă;

Sarea în bucate de Petre Ispirescu;

Se observă faptul că în clasa a IV-a, basmul este aproape neglijat în ceea ce prijește studierea acestuia. Luând în considerare toate valorile educaționale pe care acesta le prezintă, se observă că basmele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, având astfel o mare valoare formativă, și contribuie la crearea trăsăturilor de caracter. Atenția și memoria, imaginația dar și spiritul de observație se dezvoltă datorită evoluției succesive și imprevizibile a întâmplărilor ieșite din comun. Ascultându-le sau citindu-le, cei mici își exersează atenție urmărind situația palpitantă și peripețiile prezentate. Cu toate acestea, o explicație pentru numărul scăzut de basme studiate în clasa a IV-a, o poate constitui faptul că la vârsta aceasta de 10-11 ani, datorită maturizării precoce și accelerate, elevii trec din stadiul operațiilor concrete în stadiul operațiilor formale. Astfel interesul lor pentru basm descrește.

3.2.3. Metoda interviului

Prin metoda interviului am obținut informații direct de la subiecții intervievați, prin punere de întrebări și primire de răspunsuri, în cadrul unei convorbiri.

Interviul l-am realizat față în față cu cei intervievați, într-un cadru individual, iar întrebările au fost structurate în funcție de scopul și obiectivele cercetării propuse. Ghidul de interviu l-am constituit din întrebări, ale căror răspunsuri au fost alcătuite din relatări și declarații personale ale celor intervievați. Răspunsurile acordate le-am înregistrat și analizat în relație cu scopul și obiectivele propuse.

Interviul l-am realizat în cadrul Școlii Gimnaziale Ion Agârbiceanu din Alba Iulia, iar persoanele intervievate au fost cadre didactice ce își desfăsoară activitatea didactică la clasele a IV-a, respectiv D.M., H.M., I.I.

INTERVIU

Prezenentul interviu reprezintă un fragment dintr-un studiu ce are ca temă: determinarea rolului pe care îl ocupă basmul în viața elevilor din ciclul primar prin prisma puterii exemplului dată de personaje ca modele demne de urmat în viață.

În ce măsură manualul de clasa a IV-a răspunde cerințelor programei referitor la formarea capacității de lectură?

În ce măsură materialele didactice vă sprijină în abordarea textelor narative?

Care este atitudinea elevilor față de basm?

În ce măsură considerați că modelele transmise de basmele studiate la școală sunt preluate în comportamente ale elevilor?

În ziua de astăzi, considerați că basmul mai are valoare imitativ-formativă?

Răspunsurile cadrelor didactice au fost înregistrate audio apoi le-am analizat, pentru a extrage ideea comună fiecărui item în parte.

Itemul 1

Cadrele didactice de la clasa a IV-a, consideră unanim faptul că manualele din care se lucreză în acest moment corespund, într-o mare măsură, cerințelor programei referitor la formarea capacității de lectură. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că acestea sunt ușor depășite, nu atât în măsura cerințeor programei, ci în măsura în care servește acestor cerințe. Referitor la nivelul la care ajung copii de clasa a IV-a, textele de la lectură regăsite în manual, nu sunt de cele mai multe ori cele mai corespunzătoare nivelului acestora, deoarece adeseori ei își doresc un alt tip de lectură actualizată, care să satisfacă dorința lor de aventură, curiozitate, sau amuzament. Un alt aspect pe care manualul de limba română de clasa a IV-a îl neglijează, îl constituie lipsa exercițiilor din domeniul noilor metode alternative de învățare și mai ales de evaluare, concepute pentru a promova gândiri eficiente, independente dar și abilități de exprimare creativă.

Itemul 2

Materialele întrebuințate la clasă, susțin cadrele didatice, sunt insuficiente în ceea ce privește abordarea textului narativ la clasa a IV-a. Cele care se regăsesc în momentul de față în școli sunt ușor depășite, chiar dacă se mai folosesc uneori videoproiectorul, laptopul sau anumite înregistrări cu texte. Datorită faptului că nu toate clasele sunt dotate cu ce este necesar, abordarea textelor narative se face cu dificultate. Cu toate acestea, cadrele didactice au găsit o modalitate prin care, aceste texte sunt mai ușor de abordat, și anume auxiliarele. Aceste auxiliarele reprezintă un sprijin în activitatea didactică atât pentru profesori cât și pentru elevi datorită faptulul că îi ajută să înțeleagă mult mai bine textul pe aceștia din urmă, le stimulează creativitatea, întrucât lectura nu înseamnă numai a citi un text, ci a-l înțelege și a ști apoi, unde și în ce loc să aplice aceste cunoștințe. Având în vedere că prețul unui auxiliar este destul de ridicat, cadrele didactice le procură pe banii proprii, apoi xeroxsează din acestea pagini pentru a le împărții fiecărui elev.

Itemul 3

În ziua de astăzi, mulți elevii de clasa a IV-a, au tendința de a petrece mult timp în fața televizorului sau calculatorului, de a imita eroii actualelor desene animate sau seriale așa zise pentru copii. Cu toate acestea, cadrele didactice se pun de acord într-o privință: copiii se înclină cu mare plăcere spre basm, reușind să se transpună în diverse personaje și situații atunci când se crează o atmosferă și un mediu favorabil, ajungând, în cele din urmă, fiecare dintre ei, la acea sensibilitate corespunzătoare vârstei copilărești. Un joc foarte iubit de copii, care implică diverse exerciții de creativitate, îl constituie Salată de povești. Astfel, din toate poveștile, se folosesc diverse personaje și felurite întâmplări, ca odată combinate, să rezulte ceea ce ei numesc povești haioase. Acest joc este amintit de către cadrele didactice, deoarece s-au adaptat nevoilor copiilor dar și vremurilor actuale, și au realizat că pentru copii a fi haios e ceva care îi motivează să creeze.

Itemul 4

Datorită modelelor prezentate în majoritatea desenelor animate sau jocurilor actuale, copiii au tendința de a imita personaje violente, distructive. Totuși, modelele transmise de basme sunt uneori preluate în comportamentele elevilor, în măsura în care acestea se pliază pe nevoiele actuale ale lor. Altfel spus, în cadrul rezolvării unor probleme de conflict sau în cadrul apariției anumitor disensiuni, apelul la aumite personaje și acțiuni din basme, poate reprezenta o modalitate prin care elevii reușesc să depășeasă cu succes o situație delicată.

Itemul 5

Pentru cei pasionați de lectură basmul oferă modele de viață, iar triumful binelui asupra răului îi motivează pe elevi în acțiunile lor viitoare contribuind atât la dezvoltarea lor morală cât și la cea etică. Cadrele didactice susțin ideea conform căreia basmul are valoare imitativ-formativă în măsura în care profesorul însuși reușește să devină un apropiat al copilului, un model pentru el, să-i capteze atenția și interesul așa încât el să accepte faptul că îndrumarea lui, opinia lui, este una pertinentă, competentă, demnă de urmat. În acest caz, prin transpunerea basmului în actualitate și făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă în povești și în viața reală, basmul reușește să aibă valoare imitativ-formativă asupra elevilor

3.2.4. Metoda anchetei pe bază de chestionar

Metoda anchetei pe bază de chestionar, fiind o metodă extensivă de cercetare, mi-a permis aflarea opiniei unui număr mare de elevi din clasa a IV-a în legătură cu ceea ce reprezintă lectura pentru ei, ce gen literatură preferă, cu ce personaj se identifică, ce valori morale prezintă acesta, precum și dacă personajul ales ilustrează un model în viața lor.

Chestionarul a cuprins itemi referitori la:

Identificarea statutului pe care îl ocupă lectura în viața elevului

Stabilirea genului de lectură preferată

Determinarea aspectului considerat cel mai important de către copii, referitor la basm

Identificarea cu un personaj din basm

Argumentarea alegii făcute prin enumerarea câtorva calități morale deținute de personajul ales

Argumentarea opiniei referitoare la personajul preferat în măsura în care acesta reprezină un model demn de urmat în viață.

3.3.Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice

Chestionarele au fost confidențiale, singurele date personale solicitate vizau completarea de către elevi a spațiilor punctate cu clasa, sexul și vârsta.

Încă de la începutul competării cestionarului, elevilor li s-a explicat importanța sincerității și onestității în completarea răspunsurilor, în condiții de anonimat, cu mențiunea că fiecare dintre ei poate avea un anumit punct de vedere referitor la un anume subiect, de aceea nu există răspunsuri corecte sau greșite.

În cadrul chestionarului, itemii au fost construiți în concordanță cu tema, scopul și obiectivele urmărite. Numărul itemilor și conceptele cu care elevii au operat au fost adaptate la particularitățile intelectuale și de vârstă ale acestora. Majoritatea itemilor au fost cu răspunsuri deschise, în care fiecare elev a fost liber să își exprime punctul de vedere în legătură cu întrebările adreseate. Au existat și câțiva itemi cu răspunsuri semi-deschise, solicitând respondenților să completeze rubrica altceva/altcineva în cazul în care din lista prezentată nu există variante de răspuns care să satisfacă opiniile acestora.

3.3.1.Eșantionul cercetării

Am realizat investigarea pedagogică în cadrul anului școlar 2014-2015, și a avut ca arie de cuprindere elevii clasei a IV-a, ai Școlii Gimnaziale Ion Agârbiceanu din Alba Iulia, județul Alba (vezi anexa 1).

Conform scopuilui cercetării propus, populația țintă vizată o reprezintă elevii de ciclul primar din clasa a IV-a.

Colectivul celor 3 clase la care a am aplicat chestionarul a fost mixt, eșantionul a avut un total de 67 de subiecți, dintre care 31 de fete și 36 de băieți, cu vârsta cuprinsă între 9 ani jumate și 11 ani jumate, elevii având un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzător vârstei, dar care provin din medii sociale și familiare diferite, motivații educaționale diferite, având un potențial intelectual variat.

Am aplicat chestionarul celor 67 de elevi din clasa a IV-a în semestrul al II-lea de studii în luna Mai 2015.

În continuare am atașat chestionarul pe care l-am redactat în concordanță cu scopul și obiectivele cercetării și pe care elevii l-au completat .

CHESTIONAR

Clasa………. Sexul M Vârsta……. ani

F

Datele de mai jos ne sunt necesare pentru un studiu. Îți mulțumim pentru colaborare! Sinceritatea este foarte importantă pentru acest chestionar. Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Alege una dintre variantele de răspuns, încercuind vizibil litera din dreptul răspunsului corespunzător și completează spațiile punctate acolo unde este nevoie.

Lectura reprezintă pentru tine:

o obligație

o pasiune

un mod de a te instrui

altceva……………………………………………………………………………..(completează ce anume)

Acordă o notă de la 1-10 în funcție de ceea ce îți place cel mai mult să citești:

Notează în spațiul de mai jos aspectul care ți se pare cel mai important, legat de basm:

…………………………………………………………………………………………………………………………………….

Dacă ai fi un personaj dintr-un basm, cine ți-ar plăcea să fii:

Făt-Frumos

Albă ca Zăpada

Zmeul

Cenușăreasa

Mama vitregă

altcineva………………………………………………………………………….(completează cine anume)

Ce calități morale deține personajul ales de tine:

………………………………………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Reprezintă personajul ales un model pentru tine în viață:

DA pentru că……………………………………………………………………………………………………

NU pentru că……………………………………………………………………………………………………

Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

În urma chestionarului aplicat unui eșantion de 67 de subiecți, cuprinzând un număr de 31 de fete și 36 de băieți cu vârsta cuprinsă între 9 ani și jumătate și 11 ani și jumătate fiind elevi în clasa IV-a, și în urma colectării și analizării răspunsurilor elevilor, putem evidenția, prin tabelele centralizatoare și diagramele de mai jos, răspunsurile elevilor la fiecare item în funcție de criteriul sex .

Așadar, în urma analizării răspunsurilor date de către cei 67 de subiecți la itemul 1, care prevedea identificarea statutului pe care îl ocupă lectura în viața elevului, obeservăm din tabelele centralizatoare și diagramele de mai jos, răspunsurile acestora.

Referitor la Itemul 1 Lectura reprezintă pentru tine, cele 31 de fete au răspuns astfel:

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE FETELOR LA ITEMUL1

Figura nr.1

Analizând tabelul centralizator și figura nr.1 referitoare la itemul 1, Lectura reprezintă pentru tine, se observă faptul că din cele 31 de fete chestionate, 20 consideră lectura ca fiind o pasiune, ceea ce reprezintă 65% din numărul total de răspunsuri acordate. Un număr de 5 fete apreciază lectura ca fiind un mijloc de relaxare ceea ce reprezintă 16% , iar pentru alte 4 fete lectura este un mijloc de a te instrui, adică 13%. Doar pentru două fete din cele chestionate lectura reprezintă o obligație, iar transpus în procente înseamnă 6%.

Referitor la Itemul 1 Lectura reprezintă pentru tine, cei 36 de băieți au răspuns astfel:

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE BĂIEȚILOR LA ITEMUL1

Figura nr.2

În urma analizei tabelului centralizator și al figurei nr.2, ce reprezintă răspunsurile băieților referitoare la itemul 1, Lectura reprezintă pentru tine, se poate identifica faptul că asemeni fetelor, și ei consideră lectura ca fiind o pasiune. Numărul alegerilor este totuși mai mic, 16 dintre ei consideră acest lucru, cu un procent de 44%. Pe locul doi în ierarhia obțiunilor, cu un punctaj aproximativ apropiat, un număr de 14 băieți, adică 39%, apreciază faptul că lectura este un mod de a te instrui. Lectura este considerată ca fiind o obligație de 3 băieți dintre cei chestionați, ceea ce poate fi reprezentat printr-un procentaj de 6%. Lectura este distracție, relaxare și pierdere de timp, pentru alți 3 elevi, fiecare dintre ei evaluând-o altfel.

Observând aceste răspunsuri, puntem afirma că lectura, în rândul elevilor de clasa a IV-a, reprezintă o activitate care se desfășoară cu plăcere, în ciuda statisticilor dure înregistrate în ultimii ani. Având în vedere evoluția rapidă a tehnologiei în viața oamenilor, dar în special a copiilor de până în 12 ani, este surprizător să constați faptul că majoritatea elevilor chestionați, consideră lectura o pasiune căreia îi alocă timp. Dar lectura nu este apreciată doar ca fiind o pasiune, ci și un mod în care te poți instrui. Astfel, de la o vârstă fragedă, elevii înțeleg importanța cărții în viața lor, sesizează puterea pe care aceasta le-o dă în actul de instruire, prin faptul că aceasta le oferă o modalitate prin care ei au acces rapid la misterele lumii. Într-un procent considerabil, lectura este privită ca un mijloc de relaxare de elevii de clasa a IV-a, ceea ce este îmbucurător, deoarece un tânăr care se destinde citind o carte, cu siguranță nu se va opri în a citi doar bibliografia sugerată de cadrul didactic, ci își va alege el însuși domeniile în care vrea să descopere mai mult. Putem astfel concluziona, că lectura are rezonanță educativă asupra cititorului în zilele acutuale, și că ea contribuie la educarea și tranformarea omului, înățându-l spre cele mai înalte culmi.

În urma analizării răspunsurilor celor 67 de subiecți chestionați, cu privire la itemul 2, care avea ca scop stabilirea genului de lectură preferat de către elevii de clasa a IV-a, observăm din tabelele centralizatoare și graficele de mai jos, preferințele acestora.

Referitor la Itemul 2, Acordă o notă de la 1-10 în funcție de ce îți place cel mai mult să citești, cele 31 de fete au răspuns astfel.

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE FETELOR LA ITEMUL 2

Figura nr. 3

Analizând tabelul centralizator cu răspunsurile fetelor la itemul 2 și figura nr.3, se poate observa faptul că în ordinea preferințelor acestora, basmul ocupă un loc fruntaș cu o medie generală de 8,64. Cu un punctaj mai scăzut, dar nu departe de cel al basmului, legenda a obținut o medie generală de 8,25. Cu o medie generală de 8,16, poveștile istorice se situează pe locul 3 în ordinea preferințelor. Având o medie generală aproximativ egală, poezia și literatura S.F., au obținut cele mai scăzute note, astfel acestea au fost cotate cu o medie de 7,90 respectiv 7,85.

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE BĂIEȚILOR LA ITEMUL 2

Figura nr. 4

Din tabelul centralizator cu răspunsurile băieților la Itemul 2 și figura nr.4, se poate observa faptul că și în preferințele băieților, basmul deține primul loc cu o medie generală de 8,52. Legenda ocupă locul doi în ordinea preferințelor în ceea ce privește lectura, cu media generală 8,40. La o diferență de 0,12 sutimi, poveștile istorice și literatura S.F. sunt apreciaate cu medii de 8,21 respectiv 8,09. Cel mai scăzut punctaj a fost acordat poeziei, aceasta obținând o medie generală de doar 7,88.

Elevii la clasa a IV-a sunt în perioada în care traversează din stadiul operațiilor concrete spre stadiul operațiilor formale în care se desprind de sfera poveștilor cu zâne și feți-frumoși, și în care gustul pentru literatură se diversică. Cu toate acestea, basmul rămâne cea mai îndrăgită specie la această vârstă. Deoarece, ei se află încă la vârsta copilăriei, în care simt cu intensitate maximă nu doar etapele acțiunii ci empatizează cu personajele prezentate, basmul reprezintă o modalitate prin care pot evada din cotidian în lumea ideală de poveste, în care binele este mereu învingător, unde curajul și vitejia înfruntă și cele mai mari temeri și unde dreptatea este mereu apreciată. Atât fetele cât și băieții au situat pe primul loc basmul, în ordinea exprimării preferințelor, la un punctaj considerabil față de poezie, legedă sau povești istorice.

Itemul 3 al chestionarului completat de către cei 67 de subiecți, prevedea determinarea aspectului considerat cel mai important de către copii, referitor la basm.

Referitor la itemul acesta, Acordă o notă de la 1-10 în funcție de ceea ce îți place cel mai mult să citești, cele 31 de fete chestionate au răspuns astfel:

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE FETELOR LA ITEMUL 3

Figura nr.5

Răsunsurile fetelor la Itemul 3 se pot observa în urma analizei tabelului centralizator și al figurii nr.5. Itemul 3 a presupus determinarea aspectului considerat cel mai important pentru copii, referitor la basm. Din totalul de 31 de fete chestionate, 7 adică 23%, au apreciat faptul că victoria binelui reprezintă un aspect important al basmului. Prezența misticului și învățămintele prezentate sunt alte două aspecte importante, acestea fiind alese de câte 6 fete, ceea ce reprezintă 19% în fiecare caz. Iar 5 fete adică 16%, au socotit că acțiunea captivantă este un alt aspect important al basmului. Apelul la imaginație a fost ales ca fiind important de 3 fete, iar în egală măsură prezența adjuvanților, a prinților și a prințeselor au fost apreciate ca fiind importante de câte 2 fete.

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE BĂIEȚILOR LA ITEMUL 3

Figura nr.6

În figura nr.6 și în tabelul centralizator cu răspunsurile băiețior la itemul 3, care prevedea determinarea aspectului considerat cel mai important cu privire la basm, se pot identifica răspunsurile acestora referitoare la itemul prezentat. Din 36 de băieți chestionați, 7 au considerat acțiunea captivantă și tot atâția au apreciat învățămintele prezentate ca fiind cele mai importante aspecte prezentate în basm. Cu un procent de 17%, adică 6 băieți, s-a considerat că personajele înțelepte reprezintă un aspect definitoriu al basmului. Cu procentaje egale de 14%, reprezentând câte 5 alegeri, victoria binelui și prezența personajelor regale ilustrează un alt aspect important al basmului. Nu în ultimul rând, cu câte 3 alegeri, prezența misticului și apelul la imaginație reprezintă alte două aspecte însemnate ale basmului.

De-a lungul timpului, s-a dovedit faptul că femeile sunt spirite visătoare, sentimentale, și mereu și-au dorit tot ce este mai bun pentru ele dar și pentru cei din jurul lor. Un exemplu elocvent îl constituie notarea fetelor și procentajul mare ce l-au acumulat variantele de răspuns de la itmeul 3 victoria binelui, prezența misticului și învățămintele prezentate. Bărbații au fost întotdeauna spirite active, iubitoare de aventură dar și înțelepte, de aceea se explică procentajul crescut pentru aspectele cele mai importante regăsite de ei în basm, acțiunea captivantă și învățămintele preluate. Prezența personajelor adjuvante și cele cu titlu nobiliar, reprezintă alte două aspecte apreciate în basm.

Analiza răspunsurilor celor 67 de subiecți chestionați cu privire la itemul 4, care avea ca scop identificarea copilului cu un personaj din basm, poate fi observată în tabelele centralizatoare și în diagramele de mai jos.

Referitor la Itemul 4, Dacă ai fi un personaj dintr-un basm, cine ți-at plăcea să fii, cele 31de fete au răspuns astfel :

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE FETELOR LA ITEMUL 4

Figura nr.7

Itemul 4 din chestionarul aplicat elevilor de clasa a IV-a, prevedea autoidentificarea fiecărui copil cu un personaj din basm. Răspunsurile fetelor la acest item au fost înregistrate în tabelul centralizator și în figura nr.7. Din totalul de 31 de fete chestionate, 13 adică 42%, au răspuns că le-ar plăcea să fie Albă ca Zăpada. Un procent de 39%, adică 12 fete dintre cele chestionate, le-ar plăcea să fie Cenușăreasa. Surprinzător este faptul că 3 fete, ceea ce reprezintă 10%, au ales un personaj negativ cu care s-ar identifica, și anume mama vitregă. De neașteptat a fost și răspunsul unei alte fete, ce și-a exprimat obțiunea pentru a se identifica cu Croitorașul cel viteaz, acesta din urmă reprezentând un prototip masculin întâlnit în câteva basme românești. Ariel și Aurora au fost personajele cu care alte două fete s-ar identifica, ceea ce repezintă un procent de 3%.

TABEL CENTRALIZATOR CU RĂSPUNSURILE BĂIEȚILOR LA ITEMUL 4

Figura nr.8

În urma analizei tabelului centralizator și al figurii nr.8, ce reprezintă răspunsurile băieților referitoare la itemul 4, Dacă ai fi un personaj dintr-un basm, cine ți-ar păcea să fii, se poate observa faptul că dintre cei 36 de băieți chestionați, 25 adică 69%, l-au ales pe Făt-Frumos ca fiind personajul cu care ar dori să se identifice. Pentru alți 5 băieți, ceea ce reprezintă un procentaj de 14%, Zmeul a fost personajul din basm cu care ar prefera să se identifice. Dintre cei chestionați, doi băieți l-au ales pe Prâslea cel Voinic ca model de identificare. Regele și Prietenul lui Rapunzel reprezintă alte două alegeri realizate de câte un băiat. Surprinzător este faptul că 2 băieți și-au exprimat obțiunea pentru identificarea cu un personaj feminin, mai precis mama vitregă din basme și Albă ca Zăpada.

Examinarea răspunsurilor celor 67 de elevi chestionați, demonstrează, cu un procent uriaș, faptul că eroul este emblema unui basm, iar majoritatea dintre ei sunt adânc impresionați de faptele eroului. În proporție de 90%, fetele și-au exprimat simpatia față de personajele pozitive, eroinele eponime ale unor basme clasice, dorind să fie Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Ariel sau Aurora. Restul de 10% este reprezentat de către mama vitregă, deoarece 3 fete și-au exprimat opțiunea de a se identifica cu un personaj negativ des întâlnit în basme, mereu în opoziție cu eroinele mai sus amintite. Și personajele masculine sunt pe placul fetelor, astfel că o fată a fost impresionată atât de profund de ispravile Ctoitorașului cel Viteaz, încât ar dori să se identifice cu el. Băieții, în raport de aproximativ 75%, și-au exprimat simpatia față de eroul generic al basmelor fantastice românești, Făt-Frumos, dar și față de tatăl acestuia, Regele. Zmeul reprezintă și el un personaj amintit de câțiva elevi, în ideea în care acesta înfățișează prototipul celui puternic, original și viclean. Ca și în cazul fetelor, și băieții au amintit personaje ca mama vitregă sau Albă ca Zăpada, personaje care pot fi modele de identificare. Pozitive sau negative, personajele reprezintă repere și modele în viața copiilor, în măsura în care acestea se pliază pe dorințele și aspirațiile celor mici .

Itemul 5, pretindea argumentarea alegerii realizate la Itemul 4, și anume argumentarea opțiunii făcute prin enumerarea câtorva calități morale deținute de personajul ales.

În diagramele de mai jos, am reprezentat majoritatea calităților morale pe care fetele le-au amintit pentru fiecare personaj ales anterior: Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, mama vitregă, Ariel, Aurora și Croitorașul cel viteaz.

În diagramele de mai jos, am reprezentat majoritatea calităților morale pe care băieții le-au amintit pentru fiecare personaj ales anterior: Făt-Frumos, Zmeul, Regele, Prâslea cel Voinic, Prietenul lui Rapunzel.

La Itemul 6, cei 67 de subiecți chestionați, cuprinzând 31 de fete și 36 de băieți, au avut de argumentat alegerile pentru care au optat la Itemul 4 și Itemul 5. Itemul 6 prevedea argumentarea opiniei referitoare la personajul preferat în măsura în care acesta reprezină un model demn de urmat în viață. La acest item, elevii trebuiau să argumenteze dacă modelul ales de ei poate deveni un prototip uman potrivit vremurilor actuale sau nu.

Răspunsurile fetelor referitoare la Itemul 6 sunt reprezentate în funcție de răspunsurile anterioare, astfel pentru fiecare personaj ales, am schițat în linii mari argumentele acestora, în termeni de DA și NU, după cum urmează:

ALBĂ CA ZĂPADA

DA pentru că:

era descurcăreață

era frumoasă

era blândă

era iubitoare

era harnică

era altruistă

era cuminte

NU pentru că:

aceasta este o poveste, iar viața reală este alta

CENUȘĂREASA

DA pentru că:

era harnică

era frumoasă

era blândă

era ascultătoare

era prietenoasă

din servitoare a devenit prințesă

NU pentru că:

în realitate nu se poate întâmpla așa ceva

MAMA VITREGĂ

DA pentru că:

vreau să fiu rea și bogată

AURORA

DA pentru că:

reprezintă un model demn de urmat

avea sufletul bun

CROITORAȘUL CEL VITEAZ

DA pentru că:

era curajos

era persevenent

ARIEL

DA pentru că:

Era frumoasă

Era curioasă

Era sinceră

Figura nr.9

Analizând figura nr.9, ce indică procentajul în care fetele consideră că personajele basmelor înfățișează modele demne de urmat în viață, putem afirma faptul că basmele oferă un cadru important în care copiii își pot alege etaloane de comportament. Basmele sunt purtătoare ale unor însușiri alese, prin care cu ajutorul personajelor, eroilor și acțiunilor diverse, se desprind modele de conduită morală și civică cu un bagaj educativ temeinic.

Răspunsurile băieților referitoare la Itemul 6, sunt reprezentate în funcție de răspunsurile anterioare, astfel pentru fiecare personaj ales, am schițat în linii mari argumentele elevilor, în termeni de DA și NU, după cum urmează:

FĂT-FRUMOS

DA pentru că:

era bun

era puternic

era solidar

era altruist

era curajos

era frumos

îi plăcea aventura

era înțelept

era viteaz

NU pentru că:

aceasta este o poveste, iar viața reală este alta

nu e foarte deștept dacă intră mereu în bucluc

ZMEUL

NU pentru că:

nu vreau să fiu rău cu cei din jur

nu este un model demn de urmat

REGELE

DA pentru că:

era bun la inimă

era omenos cu toată lumea

PRÂSLEA CEL VOINIC

DA pentru că:

era un om bun

NU pentru că:

eu sunt diferit

PRIETENUL LUI RAPUNZEL

NU pentru că:

cu toate că aș vrea, eu sunt eu și atât

ALBĂ CA ZĂPADA

NU pentru că:

e doar un basm

MAMA VITREGĂ

NU pentru că:

nu vreau să fiu rău ca ea

Figura nr.10

Așa cum reiese din figura nr.10, băieții consideră, într-o procent nu cu mult mai mic decât cel al fetelor, că personajele alese ilustrează modele etice de urmat în viață. Comparând diagrama nr.9 și diagrama nr.10, constatăm că majoritatea răspunsurilor au fost în favoarea teoriei specialiștilor, iar din punct de vedere formativ, eroii prezentați în basm dar și acțiunea acestora își aduc aportul la înclinarea imitativă a cititorului. Unii elevi, cu toate că au ales personaje negatie la Itemul 4, atunci când au trebuit să argumenteze dacă modelul ales reprezintă un model în viața de zi cu zi, au menționat faptul că ei nu ar dori să se comporte asemenea peronajelor deoarece ei vor să fie buni, corecți sau harnici. De aici, putem spune că identificarea cu personaje negative se datorează exemplelor pe care acestea le oferă copiilor, sunt puternici, viteji, curajoși și neînfricați, iar cei mici doresc să își depășească anumite complexe pe care le au în această perioadă.

3.5 Concluziile cercetării

Este cunoscut faptul că nimic nu este mai puternic decât exemplul. Pentru a descoperi învățămintele ascunse din basme, copilul trebuie să facă pentru început cunoștință cu cartea, să o descopere și să treacă dincolo de o citire rapidă. Nu ordinea literelor sau a cuvintelor e importantă, ci descifrarea textului, al mesajului, a învățămintelor. Copiii, au o deosebită înclinare către un anumit gen de literatură, cu care rezonează afectiv, iar principiile pe care aceștia le au în alegerea unui gen de literatură sunt următoarele: caracterul instructiv-educativ, prezența misticului, victoria binelui, prezența adjuvanților, acțiunea captivantă, prezența prinților și a prințeselor, apelul la imaginație.

Basmele îmbogățesc viața afectivă a copilului, iar prin intermediul acestora ei reușesc să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, le îndrăgesc, pentru ca apoi să se identifice cu ele și să le devină modele de comportament. Cele mai îndrăgite personaje din basme sunt Făt-Frumos, Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Zmeul și mama vitregă.

CONCLUZII

Literatura pentru copii reprezintă un gen literar care se adresează tuturor segmentelor de vârstă, începând cu perioada antepreșcolară, preșcolară, și continuând cu perioada școlară mică, adolescența, maturitatea etc.

În perioada copilăriei, opera literară dezvăluie aspecte ale realității, contribuind la cunoașterea adevărului. Ea pornește de la prezentarea unor cazuri particulare, de la personaje și acțiuni individuale, prezentându-le în ceea ce este mai tipic în caracterul lor. Scriitorul ne destăinuie un fragment de realitate prin puterea faptelor prezentate, prin complexitatea stărilor sufletești trăite de personajele povestirii, prin amploarea acțiunilor, prin complexitatea stărilor sufletești, dar nu în ultimul rând prin nenumăratele idei ce dezvăluie întreaga logică a întâmplării.

Basmul reprezintă exemplul cel mai veridic prin care putem dovedii frumusețea literaturii pentru copii. El se adresează în mod special emoției cititorului sau ascultătorului, îl fascinează prin frumusețea imaginilor dar și prin ardoarea sentimentelor, și îl captivează prin fermitatea cu care eroii luptă în spiritul adevărului. Prin evocarea faptelor unor personaje bine individualizate, prin identificarea frământărilor, vicisitudinilor și spranțelor lor, copilul capătă pentru ele o afectuasă simpatie și se simte solidar cu dreptatea cauzei lor

În prezenta lucrare am încercat, prin incursiuni teoretice și prin analiza unor opinii, atât ale cadrelor didactice cât și ale elevilor din clasa a IV-a, să identific locul pe care lectura îl ocupă în viața elevului în urma completării chestionarului, să înregistrez valorile morale pe care elevii le dobândesc datorită personajelor prezentate în basme și să analizez modul în care elevii aplică învățămintele preluate din basme în mod cotidian, din perspectiva cadrelor didactice.

Am constatat cu bucurie că în rândul școlarilor mici, basmul reprezintă una din lecturile lor preferate, atât în rândul băieților cât și al fetelor, în egală măsură. Prezența misticului, victoria binelui, prezența adjuvanților, acțiunea captivantă, învățămintele prezentate, prezența prinților și a prințeselor, apelul la imaginație, sunt doar câteva dintre aspectele identificate de elevi ca fiind reprezentative pentru basm, din punctul lor de vedere. Și nu greșesc.

Majoritatea dintre cei chestionați doresc să fie asemenea unor personaje pozitive regăsite în basm, precum Făt-Frumos, Albă ca Zăpada sau Cenușăreasa, din dorința de a fi buni, harnici, altruiști, prietenoși, înțelepți sau curajoși cu cei din jurul lor. Alții simpatizează anumite personaje negative ca mama vitregă sau zmeul, unii din dorința de a avea putere și bogăție iar alții doar îi admiră pentru curaj și originalitate, dar nu le consideră modele de viață.

Cu toate acestea, basmul reușește să fie un dascăl indirect pentru oricine pătrunde în lumea lui plină de mister și vrajă. Valențele sale educative și imitativ-formative sunt recunoscute atât de teoreticienii pedagogi cât și ce cadrele didactice de la clasă, dar în special de părinții copiilor care cresc sub exemplul dat de prințesele și voinicii din basme.

BIBLIOGRAFIE

*** Programa școlară pentru clasa a IV-a. Limba și literatura română, aprobată prin ordin al ministrului nr.3919/20.04.2005, București, 2005.

*** http://www.dex.ro/BASM%20~e/324682.

*** http://dexonline.ro/definitie/erou.

Alexandru, Andrei, Valori etice în basmul fantastic românesc, Editura Societatea literară „Relief românesc”, București , 1979.

Bârlea, Ovidiu, Folclorul românesc, Editura Minerva, București, 1981.

Bodiștean, Florica, Literatura pentru copii și tineret dincolo de „story”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007.

Bodiștean, Florica, O teorie a literaturii, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Institutul European, Iași, 2008.

Bolog, Elena; Goia, Vistian; Munteanu, Georgeta, Literatura pentru copii, Manual pentru liceele pedagogice și institutele pedagogice de 2 ani, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972.

Breaz, Mircea, Literatura pentru copii. Repere teoretice și metodologice, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2013.

Cashdan, Sheldon, Vrăjitoarea trebuie să moară, Psihologia Basmului, Editura Trei, București, 2009.

Călinescu, George, Estetica basmului, Editura Pergamon, Bistrița, 2006.

Drăgan, Ion; Partenie, Ancuța, Psihologia învățării, Editura Excelsior, Timișoara, 1997.

Eretescu, Constantin, Folclorul literar al românilor.O privire contemporană, Editura Compania, București, 2004.

Frații Grimm, Cei șapte corbi, Editura Arania, Brașov, 1992.

Gheorghe, Alexandru; Sârbu, Melania; Simionică, Elena; Năpruiu, Maria; Albu Gabriela, Metodica predării teoriei literare la ciclul primar, clasele a III-a și a IV-a, Editura Georghe Alexandru, Craiova, 2004.

Goia, Vistian, Literatura pentru copii și tineret (pentru institutori, învățători și educatoare), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.

Golu, Pantelimon; Zlate, Mielu; Verza Emil, Psihologia copilului, Manual pentru clasa a XI-a Școlii normale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

Ispirescu, Petre, Basmele românilor, Editura Eliteratura, București, 2013.

Ispirescu, Petre, Cartea cu povești, nr 1,Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Editura Ion Creangă, București, 1981.

Istrate, Corina; Koszorus, Manuela; Măcean, Dora; Todoran, Nicoleta, Pușculița cu lecturi. Caiet de lecturi pentru clasa a IV-a, Editura Kreativ, Târgu-Mureș, 2009.

Lovinescu, Vasile, Interpretarea ezoterică a unor basme și balade populare românești, Editura Cartea Românească, București, 1993.

Mărgineanu, Nicolae, Psihologie și literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1970.

Montadon, Alain, Basmul cult sau despre tărâmul copilăriei, București, Editura Univers, 2006.

Opriș, Monica; Opriș Dorin, Cercetare și religie. Repere și demersuri comune, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

Opriș, Monica; Opriș, Dorin, Religia și educația de mâine. Cercetări pedagogice, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

Peneș, Marcela, Limba și literatura română, manual de clasa a IV-a, Editura Ana, București, 2008.

Predescu, Mihai, Personalitate și aspirație, Editura Facla, Timișoara, 1986

Propp, Yakovlevich, Vladimir, Rădăcinile basmului fantastic, Editura Univers, București, 1973.

Rațiu, Iuliu, O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2003.

Roșianu, Nicolae, Stereotipia basmului, Editura Univers, București, 1973.

Rudică, Tiberiu; Costea, Daniela, Aspecte psihologice în mituri, legende și credințe populare, Editura Polirom, Iași, 2003.

Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Polirom, Iași, 2004.

Schullerus, Adolf, Tipologia basmelor românești și a variantelor lor, conform sistemului tipologiei basmului întocmit de Antti Aarne, Editura Saeculum I.O., București, 2006.

Stanciu, Ilie, Cartea și copilul, Editura de Stat Didactică și Pedaogică, București, 1958.

Stănculescu, Ilie; Bogdan, Tiberiu, Psihologia copilului și psihologia pedagogică, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970.

Stoica, Cornelia; Vasilescu, Eugenia, Literatura pentru copii, Manual pentru licee pedagogice, Clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, 1982.

Stoica, Marin, Psihopedagogia pesonalității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996

Șchiopu, Ursula, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981.

Șchiopu, Ursula, Psihologia copilului, Editura România Press, București, 2009.

Todorov, Tzvetan, Introducere în literatura fantastică, Editura Univers, București, 1973.

Vrabie, Gheorghe, Structura poetică a basmului, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975.

ANEXE

ANEXA 1