Calculul Lingvistic

Litere

Calculul Lingvistic

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Argument

I. Mijloace și procedee de îmbogățire a vocabularului în limba română

1. Formarea cuvintelor, împrumutul și calcul lexical – prezentare generală

2. Locul și rolul calcului lingvistic ca procedeu mixt de îmbogățire a

vocabularului

II. Calcul lingvistic

1. Ce este calcul ?

2. Accepții în lingvistica românescă și în cea franceză

3. Tipuri de calc în limba română

A. Calcul lexical

a. calc lexical de structură morfematică

b. calc lexical de structură semantică

B. Calcul gramatical

C. Calcuri frazeologice

D. Calcuri mixte sau combinate

4. Repartiția stilistică a calcurilor: calcuri populare și savante,

calcul internațional

III. Raportul dintre calc, traducere și împrumut lexical

1. Considerații teoretice

2. Viabilitatea calcurilor în raport cu împrumuturile lexicale

3. Viabiltatea calcurilor în raport cu traducerile perifrastice

IV. Cauze lingvistice și extralingvistice ale dispariției

sau păstrării calcului lexical (studii de caz)

1. Considerații teoretice

2. Studii de caz.

a. Sentiment și simțământ.

b. Catifelat și velutat.

c. Coabita și conlocui

d. Semnal și signal

Concluzii

Bibliografie selectivă

ARGUMENT

Calcul rămâne în lingvistica românescă, în cea romanică și în cea generală un fenomen pe cât de important, pe atât de controversat, iar raportul dintre calc și fenomenele lingvistice, care sunt traducerea și împrumutul lexical, nu a fost pe deplin studiat de cercetători. Necunoașterea diferitelor fenomene lingvistice poate genera diverse confuzii, nu numai de ordin teoretic, ci și în practica lexicografică.

În lucrarea de față ne vom ocupa de aceea tocmai de problema raportului dintre calc, traducere și împrumut lexical. Cercetarea noastră se bazează pe o serie de contribuții teoretice din lingvistica românească și din cea franceză, printre care se numără diferite lucrări, articole și studii ale unor autori care și-au îndreptat atenția asupra acestui procedeu mixt de îmbogățire a vocabularului: calcul lingvistic. De un real folos sunt cercetările pe care numai studiul îndelungat al limbii franceze le-a permis lingviștilor să le realizeze și să le popularizeze.

Influențele dintre limbi fac ca între acestea să existe o serie de asemănări mai mult sau mai puțin evidente. Aceste influente sunt de ordin politic, economic și cultural. Asemănările trec de cele mai multe ori neobservate, tocmai din cauza caracterului firesc pe care îl are orice influență în domeniul limbii.

De aceea, în primul capitol din lucrarea noastră, avem în vedere prezentarea principalelor mijloace de îmbogățire a vocabularului.

În al doilea capitol vom aborda accepțiile care s-au dat calcului, vom prezenta teoriile calcului la lingviștii români și cei francezi. Cercetătorii francezi au văzut în calcul lingvistic un fenomen pe cât de complicat, pe atât de interesant.

Nu numai accepțiile noțiunii de calc, ci și tipologia calcului reprezintă astăzi un obiect de dispută pentru diferiți specialiști din ingvistica românească, romanică și generală.

Chiar dacă s-au realizat diferite clasificări ale calcului lingvistic în două, trei sau mai multe categorii, ajungându-se până la nu mai puțin de șapte tipuri de calc, nu puțini au rămas cei care contestă teoriile existente, considerând că, atât problema calcului, cât și sfera lui de referință, este una destul de controversată. Incertitudinea se naște din multitudinea de teorii și fapte lingvistice și, nu în ultimul rând, din ezitările de ordin teoretic și practic care sunt până într-un anumit punct firești.

I. MIJLOACE ȘI PROCEDEE

DE ÎMBOGĂȚIRE

A VOCABULARULUI

Formarea cuvintelor, prezentare generală

Procedeele de îmbogățire a vocabularului sunt în număr de trei: interne, externe și mixte.

Împrumutul este un mijloc extern de îmbogățire a vocabularului. După Hristea (1984: 40), împrumutul lexical este un procedeu extern.

Împrumutul lexical impune, în producerea lui, factori extralingvistici. El se produce ca o consecință a următorilor factori: vecinătatea geografică, bilingvismul și conviețuirea cu alte popoare, relațiile politice, economice și culturale.

Împrumutul lexical poate fi direct sau indirect. Direct, prin contactul dintre populațiile care vorbesc limbi diferite și indirect, pe cale livrescă .

Împrumutul lexical se aseamănă cu calcul lingvistic despre care va fi vorba mai pe larg în această lucrare, pentru că amândouă sunt produse ale bilingvismului sau consecințe ale cunoașterii într-o mai mică sau mai mare măsură a unei limbi străine.

Influența franceză s-a manifestat în lexicul limbii române, în urma relațiilor de ordin cultural, politic și economic dintre țara noastră și francezi. Neologismele s-au înrădăcinat atât de puternic în limbă, încât e greu să le înlocuim cu alți termeni din fondul vechi al limbii.

Ca procedee interne, Hristea (1984: 70) identifică derivarea cu prefixe, cu sufixe, parasintetică, regresivă, compunerea și schimbarea valorii gramaticale.

Locul și rolul calcului lingvistic

ca procedeu mixt de îmbogățire a vocabularului

Calcul lingvistic este un fenomen lingvistic situat la granița dintre mijloacele interne și externe de îmbogățire a vocabularului unei limbi. Calcul este un termen ce acoperă o serie întreagă de procedee lexicale, frazeologice sau gramaticale.

Calcul este un fenomen care presupune bilingvismul, fiind rezultatul întrepătrunderii a două sisteme lingvistice. Orice calc lingvistic, indiferent de natura sa (lexicală, frazeologică sau gramaticală), presupune coexistența elementului străin și a elementului autohton.

Calcul este, în același timp, un procedeu extern și un procedeu intern.

Ca procedeu extern, calcul imită sau copiază un model străin, de unde își primește și denumirea de ,,calc’’.

Ca procedeu intern, calcul presupune traducerea unor elemente cu mijloace autohtone, ceea ce face ca unii cercetători să-l confunde cu simpla traducere.

II. CALCUL LINGVISTIC

1. Ce este calcul?

Hristea (1997: 8) admite că termenul calc desemnează un procedeu cu totul deosebit de îmbogățire a vocabularului, a frazeologiei și a structurii gramaticale a unei limbi. Calcul reprezintă copierea, imitarea ori împrumutarea structurii sau formei interne a unei limbi.

Cuvântul nou creat este alcătuit dintr-un material indigen, cu structură străină, împrumutată, iar sensul cuvântului nou este întotdeauna același cu al materialului străin împrumutat.

Calcul autentic presupune un sistem de corespondențe, atât în ceea ce privește sufixele, cât și prefixele: ,,le calque repose sur un système de correspondances non seulement entre les thèmes, mais entre les préfixes et les suffixes’’. Dacă modelul după care se calchiază este un compus sau un derivat, rezultatul calchierii trebuie să fie tot un compus sau un derivat.

Calcul lingvistic reprezintă rezultatul întrepătrunderii a două sisteme lingvistice, aflându-se la granița dintre fenomenele lingvistice interne și externe, prin întrepătrunderea tiparului străin cu tiparul autohton.

Ca procedeu mixt de îmbogățire a vocabularului, calcul este un împrumut prin traducere, un împrumut indirect sau mascat și din această cauză el trece, cel mai adesea, neobservat de specialiști. El este confundat cu simpla traducere.

Noțiunea de calc este strâns legată de contactul dintre limbi și, astfel, ține cont de influențe străine. În lucrarea de față ne vom ocupa, îndeosebi, de influența franceză. După Theodor Hristea, influența franceză este cea mai puternică dintre influențele moderne care s-au exercitat asupra limbii române. Hristea (1984 : 59) acordă un amplu subcapitol principalelor influențe moderne exercitate asupra lexicului românesc. Autorul afirmă că, datorită influenței franceze, româna s-a îmbogățit cu câteva mii de cuvinte, modernizându-și vocabularul în diferite domenii. Termenii militari, administrativi, juridici sunt fie franțuzești, fie cu etimologie multiplă (având și etimologie franțuzească). Influența franceză și-a putut face simțită prezența prin intermediul fanarioților și al rușilor din secolul al XVIII-lea, dar și prin numeroasele relații politice, economice, culturale dintre Franța și țara noastră și prin lucrările traduse în românește după originale franțuzești. Influența franceză asupra limbii noastre a dus la apariția și a unor unități frazeologice care sunt ori împrumuturi directe, ori calcuri sau imitații.

Legile calcului sunt valabile pentru fiecare limbă în parte. Trebuie să avem în vedere fondul principal de cuvinte și structura gramaticală ale unei limbi. Acțiunea legilor interne este un fenomen care stă la baza creării calcului intr-o limbă, o concluzie care se desprinde din întreg studiul lui Rizescu ( 1955).

Accepții în lingvistica românească

și în lingvistica franceză

Deși esența calcului a fost unanim recunoscută și acceptată, există totuși diferențe de la un autor la altul, de la o școală lingvistică la alta în ceea ce privește numărul definițiilor, cât și în tipologia sau clasificarea calcului lingvistic pe baza a diferite criterii.

O primă accepție se întâlnește la Deroy (1956 : 217), care îl definește ca ,,une manière adoucie d’emprunter sans heurter le sentiment linguistique des usagers’’.

Bally (1951 : 50) vede calcul drept o formă care nu este foarte diferită de împrumut, ,,le calque et l’emprunt diffèrent dans leur forme extérieure, mais très peu par leur origine et leurs caractéristiques fondamentaux, ils ont une seule et même raison d’être et une égale influence dans la formation du vocabulaire’’.

Hristea (1997 :10) își propune să studieze diferite tipuri de calc, care în mare parte sunt un produs al influenței franceze. Autorul aduce succesiv noi contribuții față de studiile sale anterioare, considerând necesară o nouă tipologie a calcurilor, întrucât ,,neluarea în considerație a calcurilor mixte sau combinate este o lacună ce se constată în toate lucrările cercetătorilor români și străini, care au manifestat măcar vagi preocupări taxonimice în materie de calc’’. Clasificarea calcurilor, în studiile făcute anterior de lingviști, sunt un mare neajuns .

Ștefan (1963: 339) citat de Hristea (1967: 511) este de părere că sfera calcului este destul de controversată. Cercetătorul aduce în sprijinul afirmației sale următoarele argumente: nu se cunosc limitele sferei calcului, pentru că nu se poate ști cu certitudine dacă un cuvânt a fost împrumutat sau calchiat. Astfel, substantivul manoperă poate fi, în același timp, un împrumut din italiană, dar și un calc după fr. manoeuvre, care a apărut în limbă alături de substantivul manevră. Un alt argument este acela că orice ,,calc este un împrumut, dar nu orice împrumut este un calc’’, așa cum,, orice calc este o traducere, dar nu orice traducere este un calc’’. Ceea ce Hristea reproșează lui Ștefan este că oferă o imagine incompletă asupra tipologiei calcului.

Deroy (1956: 217 ) numește calcul ,,un système de correspondances non seulement entre les thèmes, mais entre les préfixes et les suffixes’’, ,,un procédé d’emprunt bien plus fréquent dans certaines langues que dans d’autres’’.

Autorul a folosit atunci când s-a referit la procedeul de imitație verbul ,,décalquer’’, tradus de lingviștii români prin ,,a decalca’’, însă Hristea preferă să folosească ,,a calchia’’ în loc de ,, a decalca’’.

Tipuri de calc în limba română

Calcul lexical

Într-o contribuție mai recentă a sa, Hristea(1997: 13), împarte calcul lexical în două subtipuri :

a. calc lexical de structură morfematică

b. calc lexical de structură semantică

Calc lexical de structură morfematică

Admițând că denumirea inițială de ,,calc de structură’’ este ,,vagă și prea generală’’. Denumirea de calc lexical de structură morfematică este ,,cea mai adecvată’’. Prin morfem autorul înțelege ,,un termen generic atât pentru rădăcină, cât și pentru afixe’’, categorie în care se includ prefixele, sufixele si desinențele. În procesul calchieri,, orice calc este o traducere, dar nu orice traducere este un calc’’. Ceea ce Hristea reproșează lui Ștefan este că oferă o imagine incompletă asupra tipologiei calcului.

Deroy (1956: 217 ) numește calcul ,,un système de correspondances non seulement entre les thèmes, mais entre les préfixes et les suffixes’’, ,,un procédé d’emprunt bien plus fréquent dans certaines langues que dans d’autres’’.

Autorul a folosit atunci când s-a referit la procedeul de imitație verbul ,,décalquer’’, tradus de lingviștii români prin ,,a decalca’’, însă Hristea preferă să folosească ,,a calchia’’ în loc de ,, a decalca’’.

Tipuri de calc în limba română

Calcul lexical

Într-o contribuție mai recentă a sa, Hristea(1997: 13), împarte calcul lexical în două subtipuri :

a. calc lexical de structură morfematică

b. calc lexical de structură semantică

Calc lexical de structură morfematică

Admițând că denumirea inițială de ,,calc de structură’’ este ,,vagă și prea generală’’. Denumirea de calc lexical de structură morfematică este ,,cea mai adecvată’’. Prin morfem autorul înțelege ,,un termen generic atât pentru rădăcină, cât și pentru afixe’’, categorie în care se includ prefixele, sufixele si desinențele. În procesul calchierii, trebuie ,,traduse numai acele segmente de expresie dotate cu o anumită semnificație, adică rădăcina și afixele derivative’’.

Prin calc lexical de structură morfematică se imită ,,structura unor compuse și derivate (cu prefixe, cu sufixe și parasintetice)’’.

Hristea (1997: 14) respinge termenul calc-traducere (calque-traduction), dat de Ullmann, și îl consideră ,,chiar pleonastic, din moment ce orice calc este o traducere sui-generis’’.

Hristea (1997: 14) oferă o tipologie bazată pe contribuția sa din Sinteze în ceea ce privește calcurile lexicale perfecte și imperfecte, totale și parțiale, insistând mai mult asupra calcurilor perfecte și imperfecte.

Calcurile lexicale perfecte presupun, spre deosebire de cele imperfecte, o ,,dublă identitate structurală între model și copie’’: copia păstrează, asemenea modelului, ,,elementele constituente, ordinea și distribuția’’.

Dintre calcurile perfecte, lingvistul român citează: an lumină, calchiat după fr. année lumière, câine-lup, după fr. chien-loup, cotă-parte, după fr. quote-part, hârtie-monedă, după fr. papier-monnaie ; iar dintre calcurile imperfecte: patrie-mamă, calchiat după fr. mère-patrie, fotoliu-pat, după fr. lit-fauteuil, mamă-mare, după fr. grand-mère, tată-mare, după fr. grand-père.

Calc lexical de structură semantică

În lucrările de lingvistică franceze, calcul semantic este abordat într-un sistem de opoziție cu celelalte două mari tipuri de interferență lexicală: împrumutul lexical și calcul morfologic. Caracteristicile comune celor trei interferențe lexicale sunt următoarele: presupun bilingvismul, se găsesc implicate într-un exercițiu de traducere, participă la vastul fenomen de creație lexicală. Luând ca repere semnul complet, morfemele traduse sau semele, lingviștii propun diverse tipologii.

Nicolas (1994 : 79) remarcă faptul că nu s-a făcut o raportare între calc semantic și alte tipuri de împrumuturi, căci ,,les philologues, tout en reconnaissant incidemment l’intérêt de ces recherches lexicologiques, n’ont guère exploité un filon abandonné presque aussitôt que découvert’’.

Acesta admite că specialiștii francezi recunosc în calcul semantic ,,un procédé concurrent de l’emprunt lexical, mai plus ingénieux, moins voyant et brutal, plus délicat, d’une forme plus ingénieuse et plus discrète, conduisant à un apport invisible, à un enrichissement sémantique sans innovation formelle’’.

Nicolas (1994 : 80) reproșează lingviștilor că nu stabilesc deloc granițe precise între cele trei categorii : împrumut lexical (EL)/ calc morfologic (CM)/ calc semantic(CS). Haugen face trei clasificări care nu reprezintă tripartiția EL, CM și CS :

1. dacă există un import pur și simplu de morfeme fără substituție, avem de-a face cu un împrumut (loanword ).

2. dacă există substituție parțială de morfeme între termenul sursă și termenul indigen. Aici este vorba de un împrumut mixt (loanblend)

3. dacă există o substituție totală de morfeme între termenul sursă și termenul indigen, avem de-a face cu un împrumut prin substituție (loanshift). În această categorie intră CS și CM.

Împrumuturile prin substituție de tipul CS se descompun în mai multe subcategorii importante. Subcategoriile sunt în număr de două: omonim de împrumut (loan homonym) și sinonim de împrumut (loan synonym).

Printre sinonimele de împrumut se întâlnesc deplasări semantice (semantic displacements) și confuzii semantice (semantic confusions).

B. Calcul gramatical

În opinia lui Hristea (1997: 19), calcul gramatical este copierea sau imitația unui procedeu morfologic sau sintactic străin.

Hristea (1967: 526) este de părere că numeroase calcuri sintactice au ca rezultat folosirea unor verbe cu alt caz decât cel firesc și că este foarte greu să se facă o deosebire între calcul morfologic și cel sintactic, întrucât nu s-a precizat o limită exactă și niciun element specific acestora. Cercetătorul admite și existența unui calc gramatical combinat (cu natură dublă: sintactică și morfologică). Astfel, verbul a ruga, împrumutat din latină utilizat inițial cu acuzativul, a ajuns să fie folosit, sub influența modelului slav, cu cazul dativ, sub forma reflexivă: a se ruga cuiva în loc de a ruga pe cineva.

Ștefan (1963: 338) dă următoarea definiție calcului morfologic: ,,imitarea unui procedeu morfologic străin’’. Autorul aduce în discuție modul cum Ion Heliade Rădulescu a încercat să introducă în limbă un procedeu morfologic (calc morfologic), o imitație după un model italian: articolul hotărât în poziție proclitică (a viață în poezia Poetul murind: ,,Peste curînd ca dînșii trăi-voi a viață’’ ).

Hristea (1997: 19) consideră că o delimitare între cele două tipuri de calc (morfologic și sintactic) nu este ușor de făcut, pentru că nu se face întotdeauna o distincție clară nici între morfologie și sintaxă.

Unele verbe care erau inițial folosite ca tranzitive au ajuns să fie folosite ca reflexive. Acesta a fost și cazul verbului a se întreba care era folosit simplu a întreba. Folosirea verbului a vrea ca reflexiv, după modelul verbului francez se vouloir, a făcut ca și verbul a dori să fie utilizat ca reflexiv: o pictură care se vrea realistă sau o pictură care se dorește realistă.

Un calc sintactic este, la Ștefan (1963: 338 ), imitarea în istroromână a modelului sintactic sârbo-croat și sloven cu adjectivul antepus substantivului.

Hristea (1967: 521) critică ideea conform căreia calcurile gramaticale sunt în număr mai mare decât celelalte calcuri. Hristea preia informația lui Rizescu (1955: 56), potrivit căreia structura gramaticală se caracterizează prin stabilitate și rezistență la influențele străine, în vreme ce vocabularul este cel mai penetrabil dintre compartimentele unei limbi. Prin urmare, calcurile lexicale sunt, prin însăși natura lor, în număr mai mare decât calcurile gramaticale.

Și vorbitorii nativi de limba română fac greșeala de a prelua modelul corespondentului gramatical francez, construind adesea expresii echivoce în limba română. Folosirea cazurilor după franceză, în special a dativului în locul acuzativului, este frecventă, din moment ce vorbitorul român spune și că ,, a scăpat controlului’’.

C. Calcurile frazeologice

Hristea (1984: 134) consideră frazeologia o ,,disciplină lingvistică în curs de constituire, care nu are o poziție foarte clară în ansamblul diverselor ramuri ale științei limbii’’.

Frazeologia studiază unitățile frazeologice, acestea din urmă cunoscând (mai ales în lingvistica străină), o serie de denumiri terminologice: îmbinări constante de cuvinte, grupuri sintactice stabile, sintagme stabile, unități sintagmatice, grupuri frazeologice sau frazeologisme.

Hristea (1984: 139) vede în îmbinările frazeologice unități stabile care, spre deosebire de unitățile libere, acestea sunt consacrate uzului, tocmai pentru că s-a realizat o lipire a elementelor constituente.

Hristea (1984: 141) consideră că frazeologismele sunt în număr mai mare decât asociațiile lexicale libere, accidentale și chiar dacă anumite grupări libere ar putea părea frazeologisme, unitățile frazeologice veritabile sunt înregistrate de cel puțin două dicționare românești sau străine.

Calcul frazeologic se deosebește de calcul lexico-frazeologic și de calcul frazeologico-gramatical. Ultimele două tipuri de calc sunt mixte sau combinate.

Atunci când aduce în discuție calcul frazeologic, Hristea (1997: 21 ) propune următoarele clasificări: perfect sau imperfect, total sau parțial.

Dacă termenii care intră în structura calcului sunt traduși total, atunci avem de-a face cu un calc frazeologic total. Pentru a ilustra mai bine calcul frazeologic total, autorul dă, printre altele și următoarele exemple: a avea dreptate, calchiat după fr. avoir raison, câmp de bătaie, calchiat după fr. champ de bataille.

Calcul frazeologic parțial presupune împrumutul unuia sau mai multor elemente și traducerea autohtonă a celorlalte elemente, așa cum se întâmplă și în cazul lui a atrage atenția, calchiat după fr. attirer l’attention, a cădea de acord, calchiat după fr. tomber d’accord.

Calcuri mixte sau combinate

Calcul lexico – gramatical

Pentru a înțelege mai bine calcul lexico – gramatical, Hristea (1997: 23) recurge la exemple. Cercetătorul numește calcuri gramticale folosirea lui unsprezece sau cincisprezece ca substantive, dar îmbogățirea acestor cuvinte cu noi sensuri face ca acesta să fie și un calc lexical (sau semantic). Pentru a întări afirmația, cercetătorul recurge și la alte exemple, cum ar fi: folosirea unor gerunzii românești cu valoare adjectivală sau, mai rar, substantivală. Sub influența unor participii franțuzești, care la origine sunt adjective de origine verbală, unele gerunzii românești au dobândit statut de adjective. Prin fenomenul conversiunii sau a schimbării clasei gramaticale, s-au calchiat adjective franțuzești : rom. crescând, calchiat după fr. croissant, rom. Gemând, calchiat după fr. gémissant, rom. murind, calchiat după fr. mourant.

Calcul lexico – frazeologic

Calculul lexico – frazeologic are la bază o unitate frazeologică străină în structura căreia apare și o unitate lexicală, obligatoriu cu structură analizabilă de compus sau derivat.

Hristea (1997: 23) recunoaște în calcul lexico-frazeologic un tip de calc lingvistic mixt care, alături de calcurile lexico-gramatical și frazeologico-gramtical, nu a mai fost observat de cercetătorii dinaintea lui. Prin calc lexico-gramatical se imită o unitate frazeologică în a cărei structură intră, în mod obligatoriu, un derivat sau un compus. Cuvântul are o formă internă susceptibilă de a fi calchiată. Autorul dă ca exemplu pentru cele afirmate mai sus expresia faire antichambre care a fost tradusă prin a face anticameră . Limba receptoare a preluat două unități: o unitate frazeologică și o unitate lexicală. Unitatea frazeologică este pentru exemplul dat a face anticameră, iar lexicală anticameră. Unitatea lexicală anticameră este un element component celei dintâi și a apărut printr-un calc lexical parțial. Având ca punct de plecare o unitate sintagmatică străină, care a fost tradusă în limba română, calcul este frazeologic. Dar pentru că substantivul anticameră se folosește în expresia a face anticameră, putem să credem că cele două calcuri s-au produs în același timp, formând un proces mai complicat.

Un alt calc lexico- frazeologic este sintagma piatră mormântală, care este o traducere a fr. pierre tombale. Prin traducerea fr. pierre tombale în rom. piatră mormântală s-a realizat un calc mixt: frazeologic și lexical, pentru că mormântal este o reproducere a structurii sau formei interne a lui tombal.

Alături de derivatul mormântal se află și următoarele derivate: unghiular, preconceput, care au apărut în momentul calchierii unor unități frazeologice: piatră unghiulară, calchiată după fr. pierre angulaire și idee preconcepută, calchiată după fr. idée preconçue.

Calcul frazeologico – gramatical

Hristea (1997 : 27) numește calcul frazeologico-gramatical tipul de calc alcătuit dintr- un calc frazeologic și un calc gramatical. În opinia lingvistului român, pentru a ajunge la calc frazeologic, se pleacă, ca și în cazul calcului lexico-frazeologic (celălalt tip mixt de calc, amintit anterior), de la un grup de frazeologisme sau de la o grupare sintagmatică străină. Substantivul comun este un determinant care creează o adevărată ,,paradigmă frazeologică’’, structura calcului fiind aproape în întregime determinant + determinat. Dintre grupări, putem să înșiruim următoarele: săruri minerale, dupa fr. sels minéraux, săruri alcaline, după fr. sels alcalins, săruri acide, după fr. sels acides. etc

Un al patrulea tip de calc mixt este menționat de Stanciu- Istrate (2006: 129), prin combinarea celorlalte trei tipuri de calc: lexico-frazeologico-gramatical.

4. Repartiția stilistică a calcurilor: calcuri populare și savante, calcul internațional

Calcuri populare și calcuri savante în limba română

Unbegaun (apud Stanciu Istrate 2006: 132) face o clasificare a calcurilor în două categorii: populare și savante. Cercetătorul numește calc popular unul care acoperă toate păturile sociale, iar savant unul care este ,,limitat la clasele cultivate ale societății”. Unbegaun constată și existența unor calcuri populare frazeologice și semantice.

El aduce în discuție categoria care este specifică numai calcurilor savante, nu și celor populare: categoria calcului lexical de structură (calcul apărut prin copierea structurii derivatelor sau a compuselor), care apare rar în limba populară și este specific limbilor care au ca procedeu de îmbogățire a vocabularului derivarea și compunerea.

Asemenea lui Unbegaun, citat de Stanciu-Istrate (2006 : 132), Deroy (1956: 217) spune că ,,le calque lexical, qui comporte une création de mot toujours plus ou moins artificielle, est l’apanage des gens savants et ne se produit qu’exceptionnellement dans la langue du peuple. Toutefois les traductions d’œuvres étrangères aident beaucoup de calques à se vulgariser’’.

Rizescu (1955 : 28) are o opinie diferită de ceilalți doi cercetători, afirmând că: ,,fenomenul de bilingvism are loc mai cu seamă atunci când cineva cunoaște o limbă străină de mic copil ca rezultat al conlocuirii a două populații care vorbesc tot atât de bine o limbă ca și alta (aceasta destul de rar ), atunci când studiază limba străină în școală (în ambele cazuri este vorba deci de două limbi și nu de un dialect și o limbă).

Rizescu (1955 : 29) nu ține cont, atunci când departajează calcul popular de cel savant, de categoria lexico-gramaticală, așa cum fac ceilalalți doi cercetători, ci de factorul funcțional : ,,calcurile populare se referă la toate sferele de activitate umană. Ele sunt opera unui colectiv bilingv mai mare’’.

Rizescu (1955 : 29) propune, față de Unbegaun și Deroy, teoria conform căreia calcurile lexicale nu apar accidental în limbajul popular. Calcurile savante sunt legate de domeniul administrativ, politic, științific sau tehnic, dar Rizescu (1955: 29) a ignorat deosebirea dintre calcurile savante și calcurile populare. Calcurile savante sunt, spre deosebire de cele populare, copiate după cuvinte cu formă internă.

Calcul internațional

Din studiul lui Hristea (1975: 499), intitulat chiar Calcul internațional reiese că în acest caz ,,nu este vorba de un nou subtip de calc lingvistic, ci de calcuri lexicale, frazeologice și lexico-frazeologice care se întâlnesc în cel puțin trei limbi europene de cultură și civilizație’’ .

Termenul de calc internațional a apărut cu referire la un cuvânt sau un termen internațional. Hristea (1975: 499) admite că cercetătorii numesc termen internațional un ,,cuvânt care se folosește măcar în cel puțin trei dintre cele mai importante limbi europene care trebuie să aparțină unor familii neînrudite imediat și să reprezinte mijloace de comunicare internațională. Limbile de circulație internațională sunt: engleza, germana, franceza, spaniola, italiana, rusa etc’’.

Internaționalitatea este diferită de la cuvânt la cuvânt. Cu cât un model este reprodus în mai multe limbi, cu atât el este mai internațional.

Cercetătorul notează ca dificultate majoră în ceea ce privește identificarea calcului internațional, fie el lexical, frazeologic sau gramatical, o reprezintă stabilirea modelului inițial care a fost copiat (sau imitat) de cel puțin două limbi.

Germ. Űbermensch, care este creația filosofului Friedrich Nietzsche este un calc internațional, cu următoarele corespondente în limbile europene: rom. supraom, fr. surhomme, it.superuomo, sp. superhombre, engl. supeman, ceh. nadčlověk.

RAPORTUL DINTRE CALC,

TRADUCERE ȘI ÎMPRUMUT LEXICAL

Considerații teoretice

În urma contactului puternic dintre limbi, se ajunge la o complexitate de fapte lingvistice, care de cele mai multe ori nu pot fi elucidate nici măcar de specialiști.

Ștefan a precizat că sensul unui cuvânt poate fi redat în limbă prin trei fenomene lingvistice distincte: calcul lingvistic, traducerea sau împrumutul. Astfel, fr. collaborer a avut în română trei rezultate: împrumutul colabora, traducerea a lucra împreună și calcul conlucra. La fel și fr. futurologie care a fost redat în românește tot prin trei reflexe diferite: împrumutul futurologie, calcul viitorologie și traducerea știința viitorului.

Calcul, traducerea și împrumutul au caracteristici comune evidențiate în lucrările românești și străine. Lingviștii francezi, pentru a surprinde natura multiplă a fenomenului l-au numit ,,emprunt par traduction’’ sau ,, calques-traduction’’.

Totodată, aceste fenomene au și trăsături diferite, ceea ce face, pe de o parte, ca acestea să fie confundate, iar pe de altă parte, și mai greu de identificat, ducând la apariția unor suprapuneri tipologice. Hristea (1984 : 104) semnalează faptul că în unele articole de cultivare a limbii împrumuturi evidente au fost considerate calcuri: ,, fost surprinși citind într-un articol de cultivare a limbii că debușa ar fi o calchiere a fr. déboucher. În realitate este vorba aici de un împrumut lexical evident’’.

2. Viabilitatea calcurilor în raport

cu împrumuturile lexicale

Există cazuri în care numai una dintre cele două forme de îmbogățire a vocabularului (calcul și împrumutul) a rezistat în limbă sau chiar situații când ambele s-au păstrat.

Ca urmare a apariției în limbă atât a calcului, cât și a împrumutului lexical, s-au format dubletele sinonimice.

Hristea (1984: 116) consideră că apariția dubletelor sinonimice a fost influențată de structura analizabilă a cuvântului, adică de forma internă a acestuia. Încă din limba veche s-a ajuns la dublete sinonimice alcătuite din cuvinte de origine slavă cărturărescă și slavonă: blagoslovi și binecuvânta, sau blagoveștenie și binecuvântare, împrumutate și calchiate după slav. blagosloviti.

Elementele latino-romanice, care au fost mai întâi împrumutate și apoi calchiate, au condus, de asemenea, la formarea unor dublete lexicale sinonimice: propășire și progres, prezident și președinte, rectangular și dreptunghiular, locotenent și locțiitor.

Stanciu-Istrate (2006: 303-304) a ajuns la concluzia că există cinci situații în care se pot afla atât calcul, cât și împrumutul, dar nu merge mai departe și nu oferă nicio explicație legată de cauza acestor simple modificări sau chiar schimbări.

O primă situație este atunci când calcul a cedat definitiv locul împrumutului: vaporos a ieșit învingător și nu aburos.

A doua situație este atunci când împrumutul a cedat locul calcului: binecuvăntare a ieșit învingător și nu blagoslovenie

A treia situație este atunci când ambele s-au păstrat, ceea ce a dus la crearea dubletelor sinonimice: atotputernic-omnipotent

A patra situație este când un calc este redat prin mai multe variante: limbaj-limbagiu.

A cincea situație este când un cuvânt poate constitui un calc sau împrumut, în funcție de etimoanele care stau la baza lui: introduce poate fi atât un calc, cât și un împrumut.

3. Viabilitatea calcurilor în raport

cu traducerile perifrastice

Stanciu-Istrate (2006: 294) consideră că păstrarea perifrazelor în detrimentul calcurilor este o consecință a imposibilității calchierii unor compuse sau derivate. Dintre traduceri, autoarea amintește, printre altele pe: afară din fire, cu știință, mare la suflet, prisos de valoare, ton bun, a se trage îndărăt, simț bun, sânge pur.

Stanciu-Istrate (2006: 297) admite că există patru situații ale raportului calcurilor cu traducerile perifrastice:

a) O situație este atunci când e imposibilă calchierea unor derivate sau compuse, ca de exemplu: a chema împreună, urâtor de oameni etc.

b) O a doua situație este atunci când perifrazele au dispărut complet din limbă, cum s-a întâmplat cu aprindere de plămâni, mestecare de sânge, scurt de vedere etc.

c) O a treia situație este atunci când perifrazele cu știință, înainte mergător au cedat locul calcurilor: conștient, premergător.

d) O a patra situație este când termenul a fost atât împrumutat, cât și calchiat și tradus. Este vorba de tripletul etimologic a colabora-a conlucra- a lucra împreună

IV. CAUZE LINGVISTICE ȘI EXTRALINGVISTICE

ALE DISPARIȚIEI SAU PĂSTRĂRII CALCULUI

Considerații teoretice

Bilingvismul este o cauză foarte importantă, un factor social direct și indirect care stă la baza producerii calcului. Pentru Rizescu (1955: 104), bilingvismul presupune cunoașterea din copilărie a unei a doua limbi străine, datorită coabitării a două populații care cunosc și vorbesc în același timp două limbi.

Datorită bilingvismului, apar în prima limbă procedee specifice celeilalte limbi. De exemplu, istroromâna a preluat din croată particularități gramaticale.

După părerea lui Ursu (1962: 117), tot o cauză principală a producerii calcului o reprezintă și curentele lingvistice. Calcurile care au apărut în lucrările latiniștilor, adepți ai purismului, vor fi înlocuite ulterior prin neologisme franțuzești. Calcurile erau o necesitate și prin ele s-a dorit o popularizare a noțiunilor recent introduse în limbă.

Atunci când modelele străine au fost impuse, acest lucru s-a petrecut din cauză că ,,se citea mai mult franțuzește decât românește’’, după spusele lui Pușcariu (1940: 374). Cele mai multe calcuri au apărut datorită indiscutabilei influențe a limbii franceze. Unele au fost atât de puternic întipărite în mintea vorbitorilor, încât s-au păstrat și astăzi. Calcurile lexicale de structură morfematică sunt numeroase în raport cu împrumuturile corespunzătoare: catifelat, calchiat după fr. velouté, deznodământ, calchiat după fr. dénouement. Pușcariu (1940: 378) afirmă că, indiferent dacă aceste calcuri aveau avantajul, spre deosebire de neologisme, că păreau românești, ele nu erau decât niște ,,imitații neologice’’.

2. Studii de caz

a. Sentiment și simțământ

Simțământ este un calc după fr. sentiment. În DEXI, la pag. 1807, col. 2 (s. v), simțământ este înregistrat cu trei sensuri destul de apropiate : 1. ,,sentiment, simțire’’. 2. ,,simț, conștiință’’, 3. ,,sensibilitate’’. Polisemia bogată ne face să credem că simțământ a intrat în conștiința vorbitorilor din trecut, dar astăzi cei tineri

Sentiment este un împrumut cu etimologie multiplă, din fr. sentiment, it. sentimento, lat. sentimentum. Calcurile frazeologice parțiale care conțin în structura lor elementul sentiment sunt aproape în întregime franțuzești: cu sentiment, calchiat după fr. de sentiment, fără sentiment, calchiat după fr. sans sentiment, a reveni la sentimente mai bune, după fr. revenir à de meilleurs sentiments, a pune accent pe sentimente, calchiat după fr. mettre l’accent sur des sentiments, plină de sentiment, calchiat după fr. pleine de sentiment, a avea sentimentul libertății, calchiat după fr. avoir le sentiment de la liberté, a avea sentimentul valorii, calchiat după fr. avoir le sentiment de la valeur, a avea sentimentul forței, calchiat după fr. avoir le sentiment de la force, sentiment de părere de rău, calchiat după fr. sentiment de repentir, a avea sentimentul frumosului (cu varianta a avea simțul frumosului), calchiat după fr. avoir le sentiment du beau, a pierde sentimentul, calchiat după fr. perdre le sentiment.

Asemenea lui simțământ, substantivul sentiment are o polisemie bogată, înregistrat în DEXI, atât cu sensuri principale, cât și cu sensuri secundare.

Catifelat și velutat

Se bănuiește că la originea adjectivului catifelat se află fr. velouté. Catifelat are sensul de ,,(moale) cum e catifeaua’’. Semnalăm cu această discuție unele calcuri frazeologice, care apar în operele scriitorilor români: a avea pielea catifelată, calchiat după fr. avoir la peau veloutée

Nu putem să ignorăm nici faptul că la originea lui catifelat se află și etimonul vellutato, care este un italienism învechit și care a putut fi, de asemenea, calchiat în limba română. Ceea ce putem să afirmăm cu certitudine este că velutat este un împrumut după fr. velouté și italienismul vellutato. Dubla etimologie nu împiedică părerea potrivit căreia suntem perfect îndreptățiți să afirmăm că termenul velutat este un împrumut, iar catifelat este un calc.

În DEXI, pag. 311, coloana 1 catifelat este înregistrat cu două sensuri : un sens principal și un sens secundar (figurat). Sensul principal este acela de ,,ceva ce are aspectul și finețea catifelei, ,,catifelin’’. Un exemplu la acest sens este calcul frazeologic flori catifelate, realizat după fr. fleurs veloutées. Sensul figurat se referă la o voce sau la niște sunete care sunt plăcute, calde, mângâietoare.

Coabita și conlocui

Există situații când calcul cedează locul împrumutului, iar calcul rămâne învechit. În gruparea coabita – conlocui, coabita este înregistrat în DEXI cu patru sensuri principale: (jur., despre oameni) ,, A locui, a trăi împreună’’; ,,a conviețui’’, (înv.) ,,a conlocui’’, (despre idei, ideologii etc.), a coexista în ciuda unor deosebiri, (despre specii diferite), a popula același habitat. În schimb, verbul conlocui, înregistrat ca învechit, este trecut cu un singur sens și anume ,,a locui împreună cu altcineva, a coabita.’’

În cazul de față, cuvântul calchiat conlocui are un singur sens, iar cel împrumutat, coabita, are nu mai puțin de patru sensuri.

Semnal și signal

Româna modernă a păstrat multe calcuri frazeologice după franceză, care au în componența lor substantivul signal, calc după fr. signal: a da semnalul, calc frazeologic după fr. donner le signal, a se opri la semnalul luminos, calc frazeologic după fr. s’ârreter au signal lumineux, a auzi semnalul, după fr. entendre le signal, a aștepta semnalul, după fr. attendre le signal, a asculta semnalul, calc frazeologic după fr. obéir à un signal, răspuns la un semnal, calc frazeologic după fr. réponse à un signal, semnal de plecare, calc frazeologic după fr. signal de départ, semnal fonic, calc frazeologic după fr. signal phonique, semnal sonor, calc frazeologic după fr. signal sonore, semnal acustic, calc frazeologic după fr. signal acoustique, semnal de alarmă, calc frazeologic după fr. signal d’alarme.

CONCLUZII

Calcul reprezintă un fenomen lingvistic mixt, care se află la granița dintre fenomenele interne și fenomenele externe de îmbogățire a vocabularului.

Ca fenomen lingvistic, calcul este strâns legat de celelalte două procedee și mijloace lingvistice de îmbogățire a vocabularului: traducerea și împrumutul lexical. Calcul, ca procedeu mixt, presupune o traducere și un împrumut, ceea ce a condus la confuzii între cele trei interferențe lexicale. A mai fost numit ,,împrumut prin traducere’’, ceea ce atrage atenția asupra naturii sale duble. Dar, pentru a-l distinge de celelalte ,,interferențe’’, cum le denumea Nicolas citat în lucrare, este absolut necesar să adăugăm faptul că orice calc reprezintă o traducere, dar nu orice traducere reprezintă un calc. Cum orice calc reprezintă un împrumut, nu orice împrumut reprezintă un calc. Dacă modelul după care se calchiază este un derivat sau un compus, ceea ce rezultă în urma calchierii trebuie să fie tot un derivat sau un compus, nu o îmbinare de cuvinte.

În sfera preocupărilor noastre s-au aflat nu numai locul și rolul calcului lingvistic, ci și accepțiile date calcului de lingviștii români și străini, tipologia dată fenomenului. Până la ora actuală s-au identificat în limbă șapte tipuri de calc: calcul lexical, calcul gramatical, calcul frazeologic, calcul lexico – frazeologic, calcul lexico – gramatical, calcul frazeologico – gramatical, calcul lexico – frazeologico – gramatical.

Calcul lexical este de două tipuri: de structură morfematică și de structură semantică.

Calcul gramatical este de două feluri: morfologic și sintactic.

Atunci când luăm în considerație gradul de fidelitate a copiei, putem vorbi de calcuri perfecte sau de calcuri imperfecte.

În funcție de repartiția stilistică a acestora, calcurile sunt populare sau savante și internaționale.

Calcurile populare acoperă toate păturile sociale ale unei societăți, iar calcurile savante sunt rezervate unui colectiv mai restrâns, cultivat.

Calcul internațional sunt calcurile lexicale, gramaticale și frazeologice care se întâlnesc în cel puțin trei dintre cele mai importante limbi europene.

Existența dubletelor sau a tripletelor sinonimice a fost facilitată de menținerea în limbă a celor trei fenomene: calc, traducere perifrastică și împrumut.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Bally 1905= Charles Bally, ,,Précis de linguistique française’’, Geneva

Bally 1950= Charles Bally, ,,Linguistique générale et linguistique française’’, Berne

Bally 1951= Charles Bally, ,,Traité de stylistique française’’. Troisième édition. Nouveau tirage, vol. I, Geneva- Paris

Deroy 1956= Louis Deroy, ,,L’emprunt linguistique’’, Paris

Bogdan Oprea 2011= Helga Bogdan Oprea, ,,Relatinizarea limbii române’’, București, Editura Universității din București

Haugen 1950= E. Haugen, ,,The Analysis of Linguistic Borrowing’’ , în Language, 26, , Waverly Press, p. 210-231

Haugen 1950= Einar Haugen, ,,Problems of Bilingualism’’, în Lingua, II, p. 271-290

Haugen 1958= Einar Haugen, ,,Language Contact’’, în Actes du Huitième Congrès des Linguistes/ Procedeedings of the Eight International of Linguists’’,

Hristea 1967a= Theodor Hristea, ,,Le calque de structure dans la langue roumaine’’, în RRL, tom XII, nr. 4, p.279-289

Hristea 1967b= Theodor Hristea, ,,Tipuri de calc lingvistic’’ , în SCL, XVIII, nr. 5

Hristea 1968= Theodor Hristea, ,,Probleme de etimologie’’, București, Editura Științifică, ,,Calcul lingvistic’’

Hristea 1975= Theodor Hristea, ,,Calcul internațional’’, în SCL, XXVI, nr. 5 din 1975, p. 499-504

Hristea 1977= Theodor Hristea, ,,Calc, traducere și împrumut lexical’’, în România literară, nr. 33 din 18 august 1977, p. 8

Hristea 1984a= Theodor Hristea (coordonator), ,,Calcul lingvistic ca procedeu de îmbogățire a vocabularului’’, Sinteze, p. 100- 121

Hristea 1984b= Theodor Hristea (coordonator), ,,Introducere în studiul frazeologiei’’, Sinteze, p. 134- 160

Hristea 1984c= Theodor Hristea (coordonator), ,,Frazeologia și importanța ei pentru studiul limbii române’’, LL, nr. 1 din 1984, p. 5-1

Hristea 1984d= Theodor Hristea (coordonator), ,,Calcul lingvistic și cultivarea limbii române’’, România literară, 17, nr. 11 din 15 martie 1984, p. 5

Hristea 1997= Theodor Hristea, ,,Tipuri de calc în limba română’’, LL, nr. 3-4, p. 10-29

Ionescu 2006= Emil Ionescu, ,,Manual de lingvistică generală’’, editura All

Moroianu 2005= Cristian Moroianu, ,,Dublete și triplete etimologice în limba română’’, București, Editura Universității din București

Nicolas 1994= Christian Nicolas, ,,Le procédé de calque sémantique’’, în Cahiers de lexicologie, LXV, II, p. 75-101

Pușcariu 1940= Sextil Pușcariu, ,,Limba română’’, I (Privire generală), București, p. 364-409

Rizescu 1955= Ion Rizescu, ,,Contribuții la studiul calcului lingvistic’’, București

Sauvageot 1939= A. Sauvageot, ,,Problème de la structure interne (innere Sparchform) et du bilinguisme’’, în Raports du Veme Congrès International des Linguistes, Bruxelles

Stanciu-Istrate 2000= Maria Stanciu-Istrate, ,,Calcuri populare și calcuri savante în limba română’’, în LR, XLIX, nr. 1, p.139-145

Stanciu-Istrate 2006= Maria Stanciu-Istrate, ,,Calcul lingvistic în limba română’’ (cu specială referire la scrierile beletristice din secolul al XIX- lea), București, Editura Academiei Române

Ștefan 1963= Ion Ștefan, ,,Calcul lingvistic’’, în LR, XII, nr. 4, p. 335-346

Ullmann 1952= S. Ullmann, ,,Précis de sémantique française’’, Berna

Unbegaun 1932= Boris Unbegaun, ,,Le calque dans les langues slaves littéraires’’, în Revue des Études slaves, XII, p. 19- 48

Ursu 1962= ,,Formarea terminologiei științifice românești’’, București