Alexandru Lapusneanul

Deși au trecut 146 de ani de la moartea lui Costache Negruzzi și 174 de ani de la publicarea ei în numărul inaugural al Daciei literare, nuvela Alexandru Lăpușneanul este una din cele mai frumoase nuvele istorice din literatura noastră. Această operă aduce consacrarea creatorului în literatura română, determinându-l pe G. Călinescu să afirme că, ar fi putut să devină o scriere la fel de celebră ca și Hamlet.

“Pentru a judeca și prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură al limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină”

Costache Negruzzi se încadrează în perioada literară pașoptistă, fiind născut în anul 1808, iar ca opere aparținând acestei perioade avem Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și românii, Cântec vechi, etc.

Perioada pașoptistă aduce schimbări majore în ceea ce privește optica asupra literaturii autohtone originale. Mihail Kogălniceanu pune bazele criticii românești odată cu editarea revistei “Dacia literară“.

În articolul intitulat “Introducție“, Mihail Kogălniceanu pe lângă alte aspecte teoretice și critice, indică temele romantice ale literaturii originale: istoria neamului, natura, folclorul. Ca urmare a publicării acestui articol, Costache Negruzzi este considerat în rândul primilor realiști, scrierile lui devenind “mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului”.

În timpul în care, curentul retoric era în plin avânt, avându-i ca reprezentanți pe I. Heliade-Rădulescu, Bălcescu și Russo, îmbogățind limba literară cu valori noi ale stilului, se dezvoltă realismul în rândul căruia se face remarcat C. Negruzzi.

“Natură cumpătată și discretă, stăpân pe acea discipină interioară care îl împiedică să se destăinuiască prea abundent și care, în locul expresiei patetice a propriilor sentimente, preferă observația exactă a realității exterioare, însuflețită uneori prin comentariul său ironic. Trăind în afară mai mult decât în sine, Negruzzi observă natura și omul.”

Numele operei “Alexandru Lăpușneanu” este dat de personajul principal, în jurul acestuia gravitând alți boieri uneltitori.

Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcătuit dintr-un substantiv propriu, care indică o personalitate istorică, domnitor al Moldovei ce a domnit de două ori, fiind detronat prima oară datorită trădării boierilor și care s-a întors a doua oară la tron, impunându-se cu ajutor străin. El surprinde personajul pricipal al operei, tipul de domnitor crud, despot și tiran, caracterizat prin disimulare și o bună cunoaștere a psihologiei umane. Folosirea acestui nume în titlu indică o trăsătură a nuvelei istorice.

Imaginea personalității  domnitorului Alexandru Lăpușneanul este conturată în Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care Negruzzi preia scene, fapte și replici, dar se distanțează de  realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă.

“Împregnată de elementele romantice, ca: personaje excepționale în împrejurări excepționale, surse de inspirație din istoria națională, prezența antitezei dintre Lăpușneanu și Doamna Ruxandra, Spancioc și Stroici precum și scena otrăvirii domnitorului, nuvela lui Negruzzi prezintă una din perioadele cele mai nefaste din istoria Moldovei și anume: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul”.

Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia scene, fapte și replici (de exemplu: motoul capitolului I și al IV-lea), dar se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Concepția autorului nu este subordonată concepției cronicarilor asupra istoriei.

Dintre principalele evenimente consemnate de cronicar, autorul preia următoarele: împrejurările venirii lui Lăpușneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisă de Tomșa pentru a-i împiedica întoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea cetăților Moldovei, boala, călugărirea și moartea prin otrăvire a domnitorului.

Negruzzi comprimă, omite sau modifică unele fapte istorice (de exemplu: decapitarea lui Motoc la Liov). Scriitorul transformă evenimentele menționate de cronicar în scene ample cărora le conferă o desfășurare narativă impusă de evoluția conflictului. Autorul “nu lasă la o parte niciun amănunt, dar adăugă culoare, mișcare, dinamism, într-un dialog viu, zbuciumat”.

În ceea ce privește structura nuvelei, aceasta este alcătuită din patru capitole, “ca actele unei piese”(Aurel Nicolescu), fiecare având un motto rezumativ.

-Capitolul I -„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…" (răspunsul dat de Lăpușneanul soliei de boieri care îi ceruse să se întoarcă de unde a venit pentru că „norodul" nu îl vrea);

-Capitolul al II-lea -„Ai să dai samă, Doamnă.!" (avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului său);

-Capitolul al III-lea -„Capul lui Moțoc vrem…" (cererea vindicativă a norodului care găsește în Moțoc un vinovat pentru toate nemulțumirile);

-Capitolul al IV-lea -„De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…" (amenințarea rostită de Lăpușneanul care, bolnav, fusese călugărit potrivit obiceiului, dar pierduse astfel puterea domnească).

Personajele sunt caractere formate și se dezvăluie în evoluția gradată a conflictului. În funcție de rolul lor în acțiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuțiozitate (biografia, mediul, relațiile motivate psihologic) sau portretizate succint.

În desfășurarea narativă, Alexandru Lăpușneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalității sale.

Alexandru Lăpușneanul este personajul principal din nuvelă, “personaj romantic, excepțional, care acționează în situații excepționale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, a morții domnitorului otrăvit).Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este construit din contraste și are o psihologie complexă, calități și defecte puternice, fiind „un damnat" romantic”.

Hotărârea de a ajunge domitor este clară și formulată de la începutul nuvelei, hotărâre ce se constată în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a cărui ochi scăntioră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăt”.

Guvernează cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziții, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăț și încheindu-se prin revenirea asupra hotărârii de a se călugări.

Acestor trăsături, li se asociază altele: abilitatea în ceea ce privește relațiile umane, diplomația, cunoașterea psihologiei umane sunt calități ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide; face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți, dar care ascund un plan de răzbunare:

“Leacul de frică” promis doamnei Ruxandra, cînd sunt măcelăriți 47 de boieri, ne arată un domitor dar și soț plin de cruzime;

Promisiunea pe care i-o face lui Motoc, îl liniștește pe boierul intrigant, care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui Lăpușneanul este însă crud. Moțoc sfârșește sfâșiat de mulțime;

Invitația la ospățul de împăcare, de fapt o cursă, de la alegerea locului și a momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul, și se vor împrăștia oile") și până la detaliile propriei vestimentații.

Se poate constata o creștere a cruzimii domitorului, o intensificare a acesteia. Din bun și omenos cum fusese în prima domnie, el se arată crud în toate planurile și acțiunile sale.

Negruzzi, realizează, în mod direct, portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentației specifice epocii, înregistrează gesturile și mimica personajului.

Prin utilizarea substantivelor, se precizează ipostazele personajului „rotund": „vodă", „domnul, „tiranul", „bolnavul", dar epitetele de caracterizare, în inversiune, sunt mărci ale subiectivității: „nenorocitul domn", „această deșănțată cuvântare".

Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: „Crud și cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan), „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine" (Spancioc).

Autocaracterizarea evidențiază trăsături morale: „n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine?".

Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază în manieră romantică cruzimea personajului și dorința lui de a distruge influența boierilor: uciderea și schingiuirea lor, arderea cetăților și reducerea numărului oștilor moldovene.

Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpușneanul față de doamna Ruxanda, reflectă falsitatea, disimularea lui. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș". Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă (descendentă a lui Ștefan cel Mare), nici pentru că îi este soție sau mamă a copiilor săi. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în el cat de puțină simțire omenească".

Nu o iartă pe doamna pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să înceteze cu omorul. Personaj secundar, ea nu acționează din voință proprie nici când îi cere soțului său să înceteze cu omorurile, nici când îl otrăvește.

Lăpușneanu este o realitate istorică; ca aspect psihologic, Ruxandra e o creație a scriitorului. Cronicarii nu s-au ocupat de ea.

Monumentalitatea personajului, titanismul, excepționalitatea romantică, forța sa de a-și duce planurile la bun sfârșit, machiavelic, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei în al cărei titlu figurează numele său, Alexandru Lăpușneanul, un personaj memorabil.

Cu alura sa de ființă diabolică cu trăsături fantastice, Alexandru Lăpușneanul este un personaj romantic: “Lăpușneanu e un damnat romantic, osândit de Providență să verse sânge și să năzuie spre mântuire. Melancolia lui sangvinară e colorată cu mizantropie. Dar individualitatea lui e puternică. El e disimulat, blazat, cunoscător al slăbiciunilor umane, hotătât și răbdător. Tăierea boierilor e purtare de criminal fanatic într-o privință, de om politic rece într-alta.”

Personajele episodice Spancioc și Stroici reprezintă boierimea tânără, cu spiritul mai treaz decât al marilor boieri, prevăzători, capabili să anticipeze mișcările adversarului .Ei nu se prezintă la ospățul dat de dominator, unde vor muri cei 47 de boieri, Negruzii voia să-i întrebuințeze pentru altă dramă.

Sunt personaje cu rol justițiar, o sfătuiesc pe doamna Ruxanda să-1 otrăvească pe tiran și asistă cu cruzime la ultimele clipe ale acestuia, adresându-i o altă replică sugestivă: „învață a muri, tu care știai numai a omorî.".

Cu privire la trei personaje, trebuie precizat faptul că autorul se depărtează de adevărul istoric. Moțoc, Spancioc și Stroici muriseră, potrivit cronicarului G. Ureche, în Polonia.

Dacă Negruzzi îi mai păstrează în viață, e pentru a da un relief și mai puternic tabloului măcelului, și, la urmă, sumbrului sfârșit al lui Lăpușneanu.

Deși adevărul istoric nu a fost prezentat în totalitate, autorul a reușit să creeze unai din cele mai profunde nuvele ale literaturii române. Această nuvelă a inspirat două piese de teatru:

Alexandru Lăpușneanul, drama în trei acte de Dimitrie Bolintineanu și tragedia în versuri și în cinci acte, Lăpușneanu Vodă, a lui Samson Bodnărescu. Adevăratul poet al tragediei lui Alexandru Lăpușneanu, rămâne Negruzii care a creat una din cele mai profunde nuvele ale literaturii române.

Bibliografie:

Călinescu, George, (2001), Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Litera Internațional, București;

Grecu, Marius-Valeriu, (2013) Sinteze de literatura română veche și modernă, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană;

Hanță, Al., (1971), Modele de analize literare și stilistice, Editura Albatros, București;

Negruzzi, Costache, (2007), Alexandru Lăpușneanul, Editura Blassco, București;

Oprișan, I. (1972),(text ales, stabilit, prefață și bibliografie), File de istorie literară, Editura Albatros, București;

Vianu, Tudor, (1973,) Arta prozatorilor români, București, Editura Eminescu;

http://www.limba-romana.net/lectie/Alexandru-Lapusneanul-de-Costache-Negruzzi–PERSONAJUL-PRINCIPAL–Alexandru-Lapusneanul/39/