Repetitia. Structuri Sintactico Semantice Repetitive

1. Repetiția

Repetiția- termen ce provine din limba franceză “répétition”, reprezintă un procedeu sintactic-stilistic care constă în întrebuințarea de doua sau mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a aceluiași grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distribuția, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee.

Când o noțiune oarecare ne impresionează puternic, simțim nevoia să insistăm asupra ei. Lingvistic, insistența se manifesta în diverse chipuri: accentuăm un cuvânt altfel decât de obicei, îi lungim sunetele, îl așezăm la începutul frazei etc.

Un mijloc foarte uzitat este și repetarea lui, care de regulă se combina cu unul ori altul dintre cele pomenite. Spunând de doua, eventual de mai multe ori, numele noțiunii ni se pare că i-am mărit cantitatea, intensitatea etc. Este ca un fel de acumulare sau concentrare semantică, un adaos la ceea ce exista deja și nu satisface necesitățile noastre efective.

Se poate repeta orice cuvânt. Singura condiție este cea arătată: noțiunea exprimată de el să pună în mișcare afectul subiectului vorbitor.

De asemenea se repetă sintagme întregi, chiar propoziții adevărate.

Avem repetiții totale, adică propriu-zise, când elementul lingvistic respectiv este spus de două sau mai multe ori în același fel fără nici o modificare formală, după cum avem repetiții pe care le-am putea numi respectiv parțiale și semantice: a doua oară cuvântul sau sintagma apare sub alt aspect morfologic ori este pur și simplu înlocuit printr-un sinonim. Cauza și efectul sunt identice în toate aceste cazuri. DE aceea se cuvine să le discutăm împreună.

Le grupez după natura gramaticală a cuvântului repetat.

1.Substantivul. Formula cea mai răspândită pare a fi repetarea strictă: Când l-am văzut luat la rost, a început să schimbe fețe fețe; Zilnic văd rânduri rânduri de soldați trecând spre front etc.

Valoarea ei semantică seamănă cu a unui superlativ de cantitate: fețe fețe, rânduri rânduri însemnează (foarte) multe fețe, “foarte multe rânduri” cu o deosebire, de expresivitate în favoarea repetiției.

Aceasta, când substantivul sta la plural, de unde urmează că sensul „superlativ” vine în parte, de la forma pluralului. Singularul arată forma pluralului. Singularul arată, numai insistența: Doamne! Doamne! De ce ne părăsești ? ; Tinere! Tinere! Tine minte vorbele mele etc.

Subiectul vorbitor <<se teme>> că partenerul nu-l ascultă cu toată atenția și atunci ii spune de două ori.

Repetarea nu se face întotdeauna prin simplă juxtapunere. De pildă : Nu știm ce să mai facem, e frig si frig! ; La spectacole de acestea vine lume peste lume etc.

Formula cu și are valoarea lui fețe fețe , căci exprimă o intensificare a noțiunii, cantitativă dar și calitativă (din cauza înțelesului oarecum de adjectiv al lui frig) cea au peste poate fi pusă alături de rânduri rânduri , mai ales prin imaginea pe care o trezește (parcă vedem cum se “adaugă” grupurile de oameni la cele deja existente). frig și frig poate primi un al doilea și, la început: și frig și frig (de nu mai poți), cu o modificare a intonației (substantivul se accentuează puternic și la fel în ambele poziții, pe când la frig și frig are un accent înalt prima dată și altul jos a doua oară). De asemenea se mai spune frig și iar frig, cu ideea de repetiție, întărită,grație lui iar, sinonim cu iarăși, din nou.

Pretutindeni până aici substantivul își păstrează neschimbată forma. Avem și cazuri în care el se repetă sub un aspect morfologic deosebit. Foarte frecvent, din cauza marii lui expresivități, este tipul nominativ, singular urmat de genitivul plural: boul boilor ; derbedeul derbedeilor; minunea minunilor ; grozăvia grozăviilor. Adevărate forme superlative căci astfel de substantive au valoare adjectivala, vreau să spun calificativă. Ele ne Trimit, în multe privințe, la un pui de ger și o mamă de bătaie.

Chiar raportul de filiație se face simțit, în bună parte și aici genitivul arată, în boul boilor, nu posesiunea, cum pare la prima vedere, ci, mai degrabă originea, descendența.

Individul calificat astfel este prezentat ca o căpetenie a “boilor”, un adevărat prototip, o chintesență a noțiunii(=însușirii) respective.

Formula se pretează și la uzuri ironice: deșteptul deștepților (despre un prost), savantul savanților( despre un ingnorant) etc.

Cu această construcție poate fi pusă alături de deșteptul tatei, unde apare și un genitiv( de la alt cuvânt însă) și repetiție propriu-zisă. În ceea ce privește sensul, asemănarea este mare întrucât și de data asta avem un soi de superlativ (datorită noțiunii, aceeași sau foarte înrudită).

Punctul de plecare sintactic trebuie să fi fost băiatul tatei cu un genitiv de posesie , cum pare a arăta și o contaminare de felul lui băiatul tatei cel deștept.

Dacă suntem stăpâniți de dragoste, simpatie etc. putem recurge la forma diminutivă a substantivului : doctorașul mamei, doctoraș. Expresivitatea unei asemenea formule nu izvorăște însă, ca la cele precedente, din repetiție, și aceasta, fiindcă avem un substantiv pur, lipsit de orice nuanță calificativă.

Diminutivul apare și în alte condiții, mai apropiate de ale fenomenului care ne preocupă : cete cetioare, ostașii cântau; ger gerule. Amândouă au aspect popular, la fel cu puiul mamei, puișor, de pildă, căruia îi lipsește însă forța expresivă, din cauză că repetiția constituie un element pur formal, aș zice de ritm( întocmai ca la frunză, frunzulița; codrule, codruțule și alte fragmente de versuri populare, dealtfel puiul mamei puișor pare a fi începutul sau refrenul unui cântec de leagăn).

Expresivitatea vine de la diminutiv. În sfârșit repetarea se poate face sub forma unei sinonim, fără să existe vreo deosebire față de repetiție propriu-zisă în privința valorii stilistice.

De exemplu : cârduri și rânduri

( Nu pot veni și ei la masă odată! Vin cârduri și rânduri!) care diferă, în avantajul lui, de sinonimul rânduri (și) rânduri, precum și de cârduri (și) cârduri, grație desigur variației formale. Căci ritmul intervine și la repetiția pură, ba încă într-o mai largă măsură.

Limba veche, care se identifică, de fapt, cu cea populară recurge des la acest procedeu : basme și povești , zarvă și gâlceavă; cărțile și izvoadele; moarte și pieire etc. Majoritatea trebuie asimilate cu faptele de stil ale scriitorilor moderni.

Iată și câteva citate: Creangă: Lume (lume) și iar lume, strângând părintele Duhu para câte para…,…câta frunză și iarbă ! ; s-a adunat lumea de pe lume; câtă pulbere și spuză1 Br.V: Antonache, Antonache ! ( dacă aș ști că ar fi să-ți vedem vreun copil, l-aș omorî de acum, cu mâinile mele!) veacuri după veacuri ; să adune ban cu ban, rând pe rând (au plecat toți colegii). Caragiale: E comedie, mare comedie, trădare! trădare! ( de trei ori trădare )! fel și chip ; în sfârșitul sfârșitului (ce era?) , salutare, salutare, stimabile! Foarte bogate în fapte de acest fel sunt blestemele : bate-l-ar D-zeu și Maica D-lui etc.

2.Adjectivul . Dat fiind înțelesul acestei părți de vorbire, ne așteptăm ca repetarea ei

să fie echivalentul perfect al unui superlativ (absolut) mai expresiv însa decât superlativul obișnuit (chiar decât cel format cu strașnic , extraordinar de etc.). Am văzut aceasta , în treacăt, și la substantivele înrudite semantic cu adjectivele. Aspectele fenomenului par mai puțin variate aici. Lipsesc, de pildă, tipurile adjectiv singular + adjectiv plural genitiv și adjectiv + prepoziție + adjectiv.

Iar dacă primul se întâlnește totuși, aceasta fiindcă adjectivul este asimilat de un substantiv: însușirea ne-o imaginăm ca o noțiune propriu-zisă, detașată de obiectul care o posedă.

Formula, se pare, curentă este repetiția pură: Am văzut un om bătrân, bătrân; Au găsit o casă frumoasă și curată, în care era o muiere urâtă, urâtă.

Deseori silaba inițială, dacă este accentuată, sau silaba dinaintea celei care poarta accentul se lungește, ceea ce n-am constatat la substantiv.

Dar numai întâia dată adjectivul suferă această modificare, a doua oară el se pronunță obișnuit, ba chiar, poate, mai “scurt”, adică mai repede decât în cazul când nu intervine repetiția.

Apariția lui și sau a lui iar, pe care o cunoaștem de la substantiv, este posibilă și aici: Așa-l știu de când lumea: rău și rău; El mut și mut, nu vrea să vorbească; Cât vedeai cu ochii, albastru și iar albastru etc.

Formula cu și iar circulă mult în vorbirea populară, mai ales cu seamă de adjectiv verde și împreuna cu a zice : Și-am zis verde și iar verde este începutul unui cântec (verde ca epitet al substantivului frunză, neexprimat).

De fapt se repetă (semantic) o propoziție întreagă, căci acest vers, pe care-l auzim în diverse împrejurări, cu o semnificație greu de precizat, însemnează am zis [o dată] (foaie) verde și [zic] iar verde.

Foarte des se repetă adjectivul sub forma lui diminutivală : L-a arătat așa cum l-a făcut D-zeu: gol goluț; L-am văzut ieri cu un costum nou nouț; Și iaca, slavă Domnului sunteți teafăr tefăruț.

Acest tip seamănă bine cu adjectiv+adjectiv, căruia, din cauza diminutivului, expresiv prin el însuși, îi este preferat, ori de câte ori starea sufletească a subiectului vorbitor și calitatea respectivă sunt proprii pentru întrebuințarea unei forme diminutivale.

Căci acesta nu poate apărea în orice moment și la orice adjectiv. Astfel o casă mare mărișoară; un om bun bunișor, etc. nu sunt posibile fiindcă în asemenea cazuri diminutivul este autentic și din punctul de vedere al înțelesului . Vreau să spun că “mărișor” însemnează “aproape mare”, “bunișor” ,”aproape bun” ceea ce nu se împacă cu mare, bun și mai ales, cu semnificația stilistică a repetiției.

În exemplele date mai sus, diminutivul nu exprimă o calitate de proporții reduse,ci numai alt aspect al ei, unul sentimental, adică afectiv; subiectul vorbitor este impresionat de “goliciunea” omului, de noutatea costumului, în consecință ia atitudine, apreciază și astfel recurge la forma adjectivului corespunzătoare acestei stări sufletești. Tot așa în cazul lui teafăr tefăruț : soldatul (căci vorbește un soldat cu ofițerul sau pe front) se bucură că, împotriva așteptărilor, comandantul s–a întors neatins de la atac, și bucuria izvorâtă din dragoste, îl face să întrebuințeze a doua oară, diminutivul. Sinonimul sănătoșel , atât de frecvent în vorbirea populară. Așa se explică de ce, printre alte adjective, mai cu seama singur se repetă în chipul arătat aici: singurătatea înduioșează întotdeauna, și pe oricine.

Ex. : Oșlobanu: prost prost, dar să nu-l atingă cineva; am găsit-o singură singurică; Sărace, sărace ! (Nu ești nici de zama ouălor); ședeau singuri singuri (Creangă) : tânăr tânăr, dar copt, serios băiat, mișel, mișel, mișel ! Caragiale.

3. Pronumele. Și acest cuvânt, sub diversele-i aspecte, se repetă des, lucru firesc din moment ce funcția lui obișnuită este să reprezinte un substantiv. Dealtfel formulele repetitive seamănă cu ale substantivului , numai că sunt mai puțin numeroase.

Tipul pronume+pronume este rar. Un exemplu: Ceva, ceva să-l fi contrariat, apoi strigă, unde funcția lui ceva seamănă cu a unui adverb, căci însemnează puțin , câtuși de puțin (împrumută-mi ceva cărți de citit, unde interesul este același, deși stă pe lângă un substantiv și are, deci valoare mai degrabă adjectivală.

Așa cred că se explică existența repetiției sub acest aspect numai la ceva : de fapt el merge cu adjectivele si cu adverbele.

Cele mai multe exemple de repetare a pronumelui conțin un element de legătură (prepoziție sau conjuncție).

Iată câteva exemple : cine și cine –Au întrebat și pentru Domni, ce Domni sunt; și spunându-i cine și cine ; cui și cui –Jele-i Doamne, cui și cui, Jele-i Doamne muntelui.

Nu știu dacă astfel de formule au avut vreodată valoare stilistică propriu-zisă . La fel se prezintă situația altor repetiții pronominale: din ce în ce (gramaticalizat din ceas în ceas, apoi din când în când).

Rămân valabile pentru noi: Dacă aș sta să vă povestesc câte efăruț : soldatul (căci vorbește un soldat cu ofițerul sau pe front) se bucură că, împotriva așteptărilor, comandantul s–a întors neatins de la atac, și bucuria izvorâtă din dragoste, îl face să întrebuințeze a doua oară, diminutivul. Sinonimul sănătoșel , atât de frecvent în vorbirea populară. Așa se explică de ce, printre alte adjective, mai cu seama singur se repetă în chipul arătat aici: singurătatea înduioșează întotdeauna, și pe oricine.

Ex. : Oșlobanu: prost prost, dar să nu-l atingă cineva; am găsit-o singură singurică; Sărace, sărace ! (Nu ești nici de zama ouălor); ședeau singuri singuri (Creangă) : tânăr tânăr, dar copt, serios băiat, mișel, mișel, mișel ! Caragiale.

3. Pronumele. Și acest cuvânt, sub diversele-i aspecte, se repetă des, lucru firesc din moment ce funcția lui obișnuită este să reprezinte un substantiv. Dealtfel formulele repetitive seamănă cu ale substantivului , numai că sunt mai puțin numeroase.

Tipul pronume+pronume este rar. Un exemplu: Ceva, ceva să-l fi contrariat, apoi strigă, unde funcția lui ceva seamănă cu a unui adverb, căci însemnează puțin , câtuși de puțin (împrumută-mi ceva cărți de citit, unde interesul este același, deși stă pe lângă un substantiv și are, deci valoare mai degrabă adjectivală.

Așa cred că se explică existența repetiției sub acest aspect numai la ceva : de fapt el merge cu adjectivele si cu adverbele.

Cele mai multe exemple de repetare a pronumelui conțin un element de legătură (prepoziție sau conjuncție).

Iată câteva exemple : cine și cine –Au întrebat și pentru Domni, ce Domni sunt; și spunându-i cine și cine ; cui și cui –Jele-i Doamne, cui și cui, Jele-i Doamne muntelui.

Nu știu dacă astfel de formule au avut vreodată valoare stilistică propriu-zisă . La fel se prezintă situația altor repetiții pronominale: din ce în ce (gramaticalizat din ceas în ceas, apoi din când în când).

Rămân valabile pentru noi: Dacă aș sta să vă povestesc câte și mai câte mi s-au întâmplat, într-adevăr expresiv, datorită, cu deosebire , lui “mai” ; vai de noi și de noi (cu oricare din formulele pronumelui personal în locul lui noi), extrem de răspândit, sub forma unei exclamații, în vorbirea populară și familiar, care de care, de asemenea foarte frecvent și cu această înfățișare, dar și poate mai des, cu mai după primul care.

Dintre ambele aspecte ale ultimei formule mai expresiv este evident, al doilea, care cred că a apărut înaintea celuilalt. Expresivitatea îi vine de la mai : care mai de care trezește ideea întrecerii și implicit a superiorității (unuia dintre mai mulți, ba chiar foarte mulți, asupra tuturor consecințelor).

Și deoarece mai este adverb, trebuie să admitem , la origine, existența unui verb: se grăbea care mai de care, care se grăbea mai mult decât altul); care mai de care (mai) bun care mai bun decât care.

Astăzi se repetă mai înaintea adjectivelor (și adverbelor ) dacă-l punem după primul care, dar la început de tot el trebuie să fi figurat o singură dată ( care mai de care bun) probabil cu încă unul sau mai multe adjective în continuare: care mai de care bun, cuminte, harnic …). Sigur este că în care mai de care mai bun avem o contaminare a lui care mai de care mai bun, răspândit și în momentul de față, cu care mai de care (se grăbea, striga etc.).

Nedefinitul tot se repetă în locuțiunea adverbială cu totul: avea un păr cu totul și cu totul de aur. Sensul pronumelui este cantitativ, la fel, deci cu al lui ceva și câte de mai sus. Tratat ca substantiv, el poate apărea la cazurile oblice urmat de nominativ: cu totului tot, în totului tot etc., sunt sinonimele neologismului în total, căruia-i lipsește însă semnificația stilistică.

Pentru cine consideră, la fel cu gramaticile curente, pe nimic drept pronume, tot aici este locul lui nimica nimicuța: am crezut că voi câștiga cine știe cât, și când acolo, nimic nimicuța. Diminutivul are, în acest caz, valoare pur afectivă, căci inexistența nu poate fi concepută, după împrejurări, în proporții mai mici sau mai mari. De aceea și este așa de expresiva formula. Se înțelege că apare și simpla repetare a lui nimic(a). Câteva exemple: Vai de noi și de noi! (copilașul nostru cum a ars!); Vai de mine și de mine (bărbate ce-am pățit!); Vai de noi și de noi (ziseră atunci dracii )Creangă; Mandatul de deputat, iată ce vreau, nimic altceva! Nimic! Nimic! Caragiale.

4. Verbul. Deși foarte frecventă, repetarea acestui cuvânt, atât de important ca membru al propoziției, nu prezintă aspecte prea variate. În schimb, semnificația fenomenului este clară întotdeauna: prelungirea sau intensificarea acțiunii. Avem, mai întâi, repetarea simplă: Turna, turna, ca cu găleata; Ciocăne, ciocăne, dar nu-l aude nimeni; A plâns, a plâns, până n-a mai putut; Strigă, strigă de-ți sparge urechile etc. Accentul frazei stă pe verb, și anume pe ambele lui aspecte, cu aceeași intensitate, formă etc.

În construcțiile exclamative situația diferă: S-au dus, s-au dus frumoasele vremuri de altădată! are un accent pe primul s-au dus, menit parcă să atragă atenția ascultătorului, și unul coborâtor pe al doilea s-au dus, care exprimă, oarecum direct, regretul subiectului după vremurile apuse.

Asemănătoare, aproape identice cu astfel de cazuri sunt și exemplele: Auzi, auzi ce îndrăzneală! care ar exprima admirația și Lasă, lasă, c-am să fac din voi pastramă! care arată amenințarea. Nici accentuarea, nici sensul acestei formule nu diferă de ale precedentei: și ea însemnează o întărire de o largă circulație, ceea ce a avut drept rezultat transformarea ei într-un fel de interjecție.

Căci sensul strict verbal s-a atenuat mult, predominând nuanța exclamativă, adică modală (= imperativă). Deseori, între cele două aspecte ale verbului se intercalează un cuvânt, obișnuit un vocativ, cu care subiectul vorbitor se adresează partenerului (acesta poate fi și numai fictiv): L-a trăsnit, tată, l-a trăsnit; Nu știu, neiculiță, nu știu nimic. Obișnuit repetiția arată insistența, cu scopul de a convinge pe ascultător despre adevărul spuselor noastre. Formula n-are valoare afectivă, dar este expresivă totuși. Ca element de legătură apare obișnuit să fie o singură dată, între cele două părți ale construcției, fie înaintea fiecăreia.

Expresivitatea este mai mare în ultima ipoteză, de aceea vorbirea familiară și cea populară recurg foarte des la: mănâncă și mănâncă, până nu mai poate; începe să taie și taie și taie, până le curăță pe toate.

Pentru întărirea ideii de repetiție servește și iar, totdeauna însă împreună cu și: mănâncă și iar mănâncă, fără continuarea din exemplul similar, căruia nu-i lipsește iar.

Din cauza situației lui speciale, ca predicat al propoziției, verbul se repetă și altfel decât celelalte cuvinte. În general, se poate spune că avem a face, mai degrabă cu o repetare a propoziției, chiar dacă nu toate elementele acesteia apar de două ori.

Dealtfel, în ce privește sensul, repetiția verbului echivalează totdeauna cu o repetare a propoziției. Se prezintă mai multe cazuri, după felul cuvântului care leagă cele două aspecte ale verbului. De pildă: A dormit cât a dormit și pe urmă s-a sculat; Fac (ei) ce fac și scapă de belea etc. Se pare că nu există o deosebire apreciabilă între cât și ce, astfel nu s-ar înțelege cum este posibilă întrebuințarea uneia în locul celeilalte, fără să se modifice sensul (merge cât merge = merge ce merge). Partea a doua a formulei poate fi interpretată ca un răspuns la întrebarea conținută în partea întâi: A dormit (cât)? – (Atâta) cât a dormit (întreabă ori își închipuie subiectul vorbitor că întreabă partenerul) – (Atâta) cât a dormit (= cât a putut dormi). Răspunsul este vag, deși suficient, numai pentru ascultător, nu și pentru povestitor, care știe trebuie să știe durata precisă a acțiunii, astfel n-ar vorbii de ea. La fel se explică prezența lui cum într-o construcție ca: Anul acesta ați dus-o cum ați dus-o (să văd la anul).

Singura deosebire este sensul modal, în locul celui cantitativ sau temporal (de durată) al lui cât. Deși formal, diferită de acestea, merge semantic cu ele: Am mâncat, n-am mâncat însemnează „pe cât am mâncat, pe cât n-am mâncat”, adică „am mâncat cât s-a putut, cât ne-au permis împrejurările”, deci „am mâncat puțin”. De unde urmează că, în astfel de cazuri, repetiția nu arată prelungirea sau intensificarea acțiunii, ci, mai degrabă contrariul. Amănuntul nu contează însă, fiindcă forța expresivă a acestor formule este la fel de mare ca și a celorlalte.

Altă dată repetarea verbului este precedată de o conjuncție subordonatoare, de un adverb sau pronume relativ etc. : Dacă s-o întâmpla și s-o întâmpla, va trebui să plecăm (că n-avem ce face); Când a fi ș-a fi, ne-am muta din casă și gata etc. Mai ales a fi se întâlnește la tot pasul, această construcție care pare eliptică, întrucât, după verbul repetat așteptăm o lămurire (ce se va întâmpla, ce va fi). Cu ce la început, prezența lui și între cele două aspecte ale verbului devine de prisos: Ce-o fi o fi, Ce-o ieși, o ieși etc.

Și acest tip este neobișnuit de des în vorbirea populară și familiară. Explicația propusă mai sus pentru: a dormit cât a dormit se potrivește și mai bine aici: primul ce-o fi, o fi reprezintă concluzia unei deliberări, hotărârea pe care o ia subiectul vorbitor, într-o situație grea, după ce a cântărit argumentele pentru și contra, fără să aibă totuși siguranța deplină că atitudinea luată de el va duce la rezultatul dorit.

Nu este o repetiție propriu-zisă, indiferent de semnificație, formula gramaticalizată: De scris, am să-i scriu eu, n-avea grijă, care se deosebește de precedentele, între altele, prin faptul că verbul n-are același aspect morfologic (prima dată stă la participiul trecut, cu valoare substantivală, a doua oară la indicativ, eventual la optativ).

În sfârșit se repetă verbul, aproape regulat (și cu toate efectele de ordin pur stilistic), în invocații, imprecații, etc.

Se poate însă pune problema după repetarea verbului în blesteme, înjurături etc. n-are și o cauză formală, care și de nu va fi existat din capul locului, a putut interveni ulterior, după ce a luat naștere tipul însuși.

Mă gândesc la nevoia de simetrie, la <<ritm>>. Nu-i greu de observat că în bată-l pustia, să-l bată!; trăsni-l-ar, să-l trăsnească! etc. cele două părți ale formulei sunt constituite simetric, grație, în primul rând, repetării verbului (chiar atunci când forma lui nu-i identică), dar și unor factori pur fonetici, cum sunt numărul silabelor și repartiția accentelor. Foarte multe blesteme seamănă cu un vers popular din cele obișnuite: șapte sau opt silabe, ritm trohaic și o pauză la mijloc (toate mai mult sau mai puțin aproximativ, se înțelege). De pildă: dar-ar boala în el să dea; arză-l focul, să-l arză; murire-ar să moară etc. Ceea ce mai ales satisface simțul pentru simetrie este, cred, impresia că partea a doua a construcției pare un ecou al celei dintâi, o simplă prelungire formală, aș zice chiar auditivă, a ei, netrebuincioasă din punct de vedere strict semantic.

O dovadă oarecum materială ne-o oferă blestemele cu verb legat: nu i-ar mai ajuta Dumnezeu, să-i ajute!; nu i-ar muri mulți înainte, să-i moară (unde) a doua oară, verbul stă fără negație, împotriva intențiilor subiectului vorbitor care dorește ca dușmanul lui să nu fie ajutat de Dumnezeu, să nu aibă mulți morți înaintea sa. Prezența negației ar însemna o silabă în plus, care ar strica simetria. Este drept că marea majoritate a imprecațiilor sunt construcții afirmative, prin urmare putem, ba și trebuie, să admitem o influență a lor asupra celor negative, în ce privește aspectul verbului repetat la conjunctiv.

Dar faptul însuși că a fost posibilă o asemenea influență cel puțin aparent conta dorinței precis exprimate, cu ajutorul negației, în prima parte, probează că a intervenit nevoia de a respecta simetria.

Ar mai fi de amintit, în treacăt, repetarea simetriei a verbului (fenomen înregistrat și la alte cuvinte): Ce mototol! Se sucește, se-nvârtește și tot degeaba!; rău copil și acesta! Țipă și strigă toată ziua (sau urlă și zbiară); Nu știu ce face, ce drege N, că trăiește bine; Tună și fulgeră (figurat); Trăsnește și plesnește (figurat).

Dau acum un număr de citate: Creangă – L-a tăiat el, cum l-a tăiat, apoi a început a cotrobăi …; începu a trânti și a plesni prin casă; Pe urmă se mai învârte cât se mai învârte prin casă; Dacă vede lupul și vede …; Mai șade el cât șade, de cască gura, prin târg …; dar nu știu ce face dracul, că face el ce face …; o prinde ș-o bate, ș-o bate până o omoară în bătaie!; se frământă el cu mintea cât se mai frământă; În sfârșit, ce spun ei, ce nu mai spun …; tu m-ai tot cihăit de cap până acum să mă însor, să mă însor; trăind și nemurind, i-om scoate-o noi și pe aceea; Și merge Ivan și merge și merge, până pe însărate …; În sfârșit merge ea, nu merge …; Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă; Fă-te ce te-i face, că de te-a găsi zmeul (…).

Brătescu – Voinești: Să trăiești, mânzule, să trăiești!

M-am frământat, m-am zvârcolit câteva nopți…; le sărută și plânge, plânge … ; de rândul ăsta s-a isprăvit, s-a mântuit; începe să urce grăbit răzorul … și urcă … și urcă; Mișcă, Mișcă. Nu mai e lâncezeala aia … – Caragiale: Fănică gândește-te… gândește-te…; Șade rezemat într-un peș, șade, șade, șade …; Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar …; ședem cât ședem și începe comedia; Spiridoane, băiete, du-te, du-te iute; lasă-mă! Lasă-mă! …; N-am văzut, zău!, n-am văzut nimic; fugi, fugi, că te omoară!; Știi, catindezi azi, catindezi mâine, o lună, două …; Da bine, soro, am auzit, am auzit; mulțumim, mulțumim, stimabile, dar ne cam grăbim; ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj.

5. Adverbul. Cazurile de repetare a acestui cuvânt sunt numeroase si felurite, din pricina multiplelor funcții pe care le îndeplinește. Printre adverbe sunt socotite și particulele da, nu, așa de dese in limba vorbită și care, datorită sensului, subiectiv prin el însuși (când afirmăm sau negăm, luăm atitudine), precum și puținătății lor fonetice, se repetă într-o măsură necunoscută la alte cuvinte(și ca frecvență și numeric). Obișnuit nu ne mulțumim cu repetarea simplă, ci simțim nevoia sa spunem da, da, da; nu, nu, nu, ba chiar da, da, da, da, nu, nu, nu, nu (în această ipoteză, pronunțăm răspicat, cu pauză, sfârșitul formulei). Și accentuarea variază, nu numai după starea sufletească, dar și de la un aspect la celelalte ale acestor particule, de-a lungul aceleiași enunțări.

Între da și nu constatăm unele deosebiri. Ultimul se poale repeta și cu ajutorul unor cuvinte de legătură, pe care le-am văzut la substantiv, adjectiv etc. De pildă: Nu vreau s-aud de-asemenea lucruri; nu și nu (sau… nu si iar nu); L-am sfătuit să cedeze, el nu si nu etc. Exemplul al doilea este, de fapt, o elipsă: el nu si nu însemnează (el a spus că) nu cedează (și nu cedează), de unde marea lui expresivitate, căci se combină în el două procedee ale limbajului afectiv: repetiția și elipsa. De ce nu apare și particula afirmativă 'întărită' cu și (iar)?. Subiectivismul nostru este mai puternic, când negăm. Lucrurile pe care nu le vrem ne impresionează mai adânc, cel puțin din punctul de vedere al urmăritor, socotite neplăcute, primejdioase. Așa s-ar explica apariția și a altor „întăritoare” pe lingă nu, adevărate exclamații, precum Doamne păzește!, ferit-a Sfântul etc.

Dacă trecem la adverbe propriu-zise, constatăm o situație foarte asemănătoare, în general, cu a adjectivelor, ceea ce nu surprinde, dată fiind funcția lor aproape identică (mă refer la adverbele de mod). Ex.: I s-a sfârșit viața curând, curând; Bine, bine nu-și aducea aminte. În primul citat, repetarea intensifică înțelesul, în al doilea, mai degrabă dimpotrivă. Deosebirea nu provine exclusiv de la existența negației în acesta din urmă, căci Bine, bine, am să văd (eu) ce-i de făcut sau Bine, bine, poți să ai D-ta dreptate, dar …, de pildă, arată și ele o atenuare a înțelesului. Faptul se observe și la bine spus o singură dată și se datorește, desigur, întrebuințării prea dese a ,,acestui adverb, chiar atunci când nu suntem mulțumiți și ar trebui, deci, să zicem „rău”, „prost” etc. Să se compare și nuanța de amenințare dintr-un exemplu ca Bine, bine, vom vedea cine-i mai tare!

Intensificare, și numai asta, exprimă repetarea în cazul lui prea, gata, mai: Nu-mi place cum se poartă, e prea prea ; Neștiind să înoate, era gata gata să se înece; Mai mai să se îmbolnăvească de-atâta mâncare. La adverbele de timp intensificarea echivalează cu prelungirea duratei unei acțiuni sau cu reluarea ei: Amuși, amuși aleargă la dânsul, să vadă ce face; Ne duceam duminica, duminica.

Repetarea cu ajutorul unui cuvânt de legătură este frecventă și variată. Avem, înainte de toate, pe și: Cum o duci cu sănătatea? —Așa și așa, unde situația seamănă cu a lui bine bine, căci primul așa însemnează „într-un fel”, al doilea „într-alt fel” (ce se adaugă prin unul se reduce prin celalalt). Foarte des se repetă în chipul acesta întâi; Întâi și întâi să mă odihnesc puțin, căci sunt obosit. Cum nevoia de a insista asupra raportului de întâietate este, adesea, puternic simțită, iar prezența numai a lui și n-o satisface, recurgem la mai: Mai întâi și-ntâi doresc …, care se poate repeta el însuși: Mai întâi și mai întâi să-mi spui… Logic vorbind, pare absurdă repetiția pură și simplă, cu atât mai mult aceea întărită prin (și) mai, la un cuvânt care exprimă și singur, foarte lămurit, ideea în discuție. De aceea caragialescul (când te-am văzut) întâiași dată pentru prima oară este, în fond, adică din punct de vedere psihologic, destul de îndreptățită. Deseori pe și îl întovărășește iar: Cum se mai simte bolnavul? — Rău și iar rău (mai puțin „tare” rău și rău).

Alt cuvânt de legătură este de, pe care-1 întâlnim, dacă nu mă înșel, numai la repetarea lui bine: Dacă vrei să m-asculți, bine de bine (dacă nu, atâta pagubă!). Cred că aici avem conjuncția, nu prepoziția de: bine de bine reprezintă un mai vechi bine de-i bine, așadar „(e) bine, dacă-i bine” ( „mă împac și eu cu situația, zic și eu că-i bine, dacă spui tu că așa este bine”).

Fiind, de fapt, un adevărat adjectiv, adverbul (de mod) se poate repeta sub forma-i diminutivală: M-ai batjocorit degeaba, degeabuța ; s-a strecurat încet, încetișor (să nu-l simtă nimeni) etc. Diminutivul are aici valoarea lui obișnuită, exprimă, adică, o reacție sentimentală a subiectului vorbitor (ca, în general, la substantive și adjective).

Găsim, în sfârșit, la adverb unele forme de repetiție, care nu sunt posibile la alte cuvinte. De pildă: Nu știu ce are N., aci-i trist, aci-i vesel (sau când e trist, când e vesel, căci aci, adverb local, are sens temporal); Copiii sunt capricioși, vor ba una, ba alta (sau … ba vor una, ba vor alta). Deși lipsite de valoare afectivă, pe care n-au avut-o, probabil, niciodată, aceste formule sunt expresive, și din cauza repetiției însăși, dar și datorită opoziției dintre părțile lor alcătuitoare. Mai interesant, în special ca formație, este câine-câinește dintr-un citat ca acesta (Creangă): Cu spânul tot am dus-o, cum am dus-o, câine — câinește, până acum. De la sensul literal „ca un câine” (eventual „ca câinii între ei”) s-a putut ajunge la acela, general, de „greu”, cum dovedește Ispirescu, când scrie: D-abia, d-abia, câine — câinește, putea să urnească din loc acea murdărie (cf. d-abia, d-abia, care-i sinonimul lui câine-câinește).

Exemple: Și eu fuga, și ea fuga, și eu fuga, și ea fuga…; Și fuga și fuga, fără să mă mai uit în urmă…; și așa, cu toată cărpănoșia lui, iese câine— câinește în medean; Mama atunci mă și ia răpede, răpede la pornit; Și tot așa și iar așa, până i se făcea viața neagră … ; în cinci șese sate abie, abie putu nimeri una …; Când aproape, aproape să pun mâna pe dânsul…; Nu-i vorbă, că de greu, greu îi era; că doar doar a încăleca pe nevoie; Atunci se ie tiptil, tiptil pe urma ei; de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine de bine (iar de nu, să te ierte);și răpede, răpede mi ți le-a supt pe toate (Creangă). – … să-i arate și lui pomul de Crăciun, numai nițel, nițel de tot; Încet, încet, convoiul s-a scurs; se uită de jur împrejur; Repede, repede, cât îi îngăduie cei aproape șaptezeci de ani; și niciodată … niciodată n-o să uite chipul bătrânului; dar această sfială a pierit treptat, treptat; și bate din aripi repede, repede, repede (Br-V). – Se lasă greu, greu de tot; E tare … tare de tot; nu m-ai iubit niciodată …niciodată … niciodată; Nu! nu voi să te aleg; ajunge el și dipotat curând, curând; Fă iute, iute! (Caragiale).

6. Interjecția. Se repetă neobișnuit de des, ceea ce nu surprinde, căci reprezintă una dintre expresiile cele mai directe ale stărilor sufletești afective(durere, bucurie, admirație etc.). Intervine, cu siguranță, și factorul „sunet”, de care am pomenit la da și nu: corpul fonetic redus al celor mai multe interjecții are nevoie, în anumite condiții, de o amplificare, spre a corespunde mai bine rostului lor în vorbire. Așa se explică, în parte, repetarea interjecțiilor lipsite de semnificație stilistică. De pildă: Of! of!,m-am săturat până-n gât de așa viață!; Uf! Uf!, bine c-am scăpat de pacostea asta! Vai! vai!, nu mai pot de durere! etc. Dacă spunem, cum se întâmplă adesea, numai interjecția, repetiția se poate prelungi: Of! of! of! (of!); Vai! vai! vai! (vai!) etc. Între formula triplă și cea împătrită nu-i greu de observat o nuanță deosebitoare, chiar dacă n-o putem preciza totdeauna: pe cea dintâi o spunem într-o întinsoare, ca și cum ar fi un singur cuvânt, la cealaltă ne oprim după fiecare aspect al interjecției (după al doilea facem o pauză mai lungă, care separă cele două jumătăți simetrice ale întregului). Una exprimă o suferință mai ușoară, care trece iute (ca și expresia ei lingvistică, pronunțată repede), cealaltă, din contra, arată insistența subiectului vorbitor, complicată cu un fel de greutate fizică (parcă i-ar lipsi, tocmai din pricina durerii, forța necesară pentru un ritm mai accelerat). Există și o deosebire de intonație: of! of! of! are un accent descendent (și ca intensitate și ca înălțime), of! of! of! of! unul aproape plan (al doilea of! pare a fi spus cu un ton ce va mai înalt, și toți patru sunt egali în ce privește forța curentului expirator). Dacă interjecția se repetă o singură dată (of! of!), accentul este descendent, sub ambele lui aspecte.

Nu toate interjecțiile sunt cuvinte reflexe, ca cele menționate, și totuși, oricare dintre ele se poate repeta în condiții mai mult sau mai puțin similare. De ex.: Se pornește cu fata, și hai, hai, hai. Schema este identică cu a lui of! of! of! of! și se explică, în parte, la fel (ca urmare a monosilabismului). Intervine însă și altceva. Hai pare că imită, mai exact, ca acompaniază mișcările pe care le face omul, cu picioarele, când merge. Căci aceasta este semnificația lui hai, hai, hai, hai, în exemplul dat: de fiecare pas se spune un hai. Dar de ce patru, și nu doi, de pildă ? Pentru a arata că mersul continuă (deci prelungirea acțiunii) și totodată a marca succesiunea regulată, simetrică a mișcărilor. Nici una, nici alta n-ar ieși în evidență dacă am repeta numai o dată interjecția. Afară de asta, hai, hai poate fi interpretat greșit, și anume ca un îndemn pentru săvârșirea unei acțiuni: Hai,! hai!, pleacă de-aici!; Hai, hai!, nu mai face nazuri etc.

Asemănătoare ca sunete, cu hai este haide (a)! (varianta haida!), care apare și ea repetată: Așa încet, haidea— haidea; Înjugă și pleacă, aidea, aidea, vorbă, vorbă, până-nserează; Și ieu și se duc haidi, haidi. În toate aceste citate avem același înțeles ca la hai, hai: « îndemnăm, încurajăm sau provocăm pe cineva să săvârșească o acțiune ». Repetarea numai o dată a lui haide confirmă, cred, aprecierile de mai sus, în legătură cu hai: deosebirea de la o interjecție la alta, în ce privește felul cum se repetă se datorește nurnărului diferit de silabe. Dar aceasta nu-i singura însemnare a lui haide repetat. În Dumneavoastră râdeți? haide, haide!… vă pare glumă, el are o valoare pur afectivă, pe care Dicț. Acad. o definește astfel: « mustram pe cei ce nu iau în serios sfaturile sau vorbele noastre sau prevedem ca li se va întâmpla o nenorocire ». Cu aceasta semnificație haide apare și sub alt aspect: Haide —ha, haide —ha, c-ai s-o capeți!; Haide – hai, haide- hai, (că) îți dau eu ție etc. Așadar, un fel de prelungire silabică, al cărei rost este să arate insistența, eventual să intensifice „strigarea” (când ne adresăm cuiva de la distanță). Astfel de cazuri prezintă interes și pentru lămurirea raportului etimologic dintre haide și hai, de care se ocupă amănunțit Dicț. Acad.

Ar mai fi de amintit, între altele, repetarea lui iacă. Într-un citat din Ispirescu (dat de Dicț. Acad, s.v.) această interjecție apare de trei ori: Iacă, iacă, iacă ce mi s-a întâmplat. Judecând după simțul meu lingvistic, cred ca avem o greșeală, căci repetarea simplă a lui iacă este nu numai suficientă, ci și singura posibilă: corespunde atât nevoii de a atrage stăruitor atenția partenerului asupra celor petrecute, cât și „regulilor” ritmului (mai sus, unde haide, bisilabic, la fel, deci, cu iacă, se repetă o dată, iar hai, monosilabic în condiții identice, de trei ori). În alte situații, repetarea acestei interjecții poate avea o semnificație cu totul deosebită! Iaca, iaca, s-a supărat! (a doua oara, -a se lungește apreciabil, totodată intervine o ușoară pauză înainte de a continua vorba) exprimă mirarea, mai mult ironică, a subiectului vorbitor, surprins că atitudinea sau vorbele sale (nevinovate!) au putut indispune pe partener.

Urmează acum citate. Creangă: ne întovărășim cu dânșii, de frica lăieșilor din Ruginoasa, și hai!, hai! hai, hai!, până-n ziuă, iacă-tă-ne în Târgul Frumos; A!… ghidi, ghidi!, ghiduș ce ești!; Dintr-o păreche de boi, am rămas c-o pungă goală. Măi, măi!, măi, mai!; Apoi o ia la papuc și hai, hai! hai, hai! ajunge în sat la frate-său ; Și tropai, tropai! ropai, ropai! i se aprind lui Ipate al nostru. călcâiele; Și o dată pornesc ei teleap, teleap, teleap!; Măi, măi, măi! Aceștia-s curat sărăcie trimeasă de la Dumnezeu. — Caragiale: niște scârța – scârța pe hârtie!

7. Diverse. Alte cuvinte se întâlnesc mai rar repetate. De aceea le discut împreună. În fruntea lor stă numeralul, care, dată fiind funcția lui substantivală, le întrece pe toate, cum e și firesc. (Surprinde, mai degrabă, frecvența-i redusă). Este vorba, aproape exclusiv, de numeralul cardinal, căci el are, obișnuit, valoarea unui substantiv. Celelalte se repetă numai în mod excepțional, și nu ca numerale propriu-zise, ci ca adverbe. Am amintit, in subcapitolul 5, pe întâi, dar am neglijat pe odată, a cărui repetare, cu ajutorul lui și, ne întâmpină des: Sunt sigur că o dată și-odată ai să-ți recunoști greșeala.

Singurele numerale cardinale apte de a se repeta (și a avea, bineînțeles, semnificație stilistică) sunt, cred, unu, sută, mie, (și multiplii acestuia din urmă: milion, miliard etc.). Astfel în loc de multe sute sau multe mii se spune, mai expresiv, sute (și) sute, sute de sute, sute și iar sute; mii (și) mii, mii de mii, mii și iar mii etc. Aceste numerale se pot și combina între ele: sute și mii; mii și milioane; milioane și miliarde, tot pentru mărirea (și variația) expresivității.

Cât despre unu, situația lui se înfățișează deosebit. Deoarece exprimă „unitatea”, repetarea lui va însemna nu înmulțirea obiectelor, ci „alegerea” lor, „separarea” unuia de celelalte. Se pare că întotdeauna aspectele acestui numeral sunt legate prin și: N-am eu mulți cai, dar câți am sunt unu și unu; Am cumpărat câteva noutăți literare, una și una. Sensul literal, adică originar, este: „din mulțimea ființelor sau lucrurilor în discuție n-am luat câte două, câte trei etc. o dată (deci la întâmplare, de-a valma), ci câte una sau câte unu” (iar aceasta presupune alegere). Mai scurt, și cu o formulă des utilizată în limba vorbită, „n-am cules, ci am ales”. Pentru întărirea ideii de selecție se adaugă de multe ori tot: Am cărți cam puține, e-adevărat, dar tot una și una. Un echivalent stilistic desăvârșit al acestei formule este (tot) bob și bob, care mi se pare chiar mai expresivă, din cauza marii plasticității a imaginii: când vrea să facă mâncare de fasole, linte etc. (sau colivă de grâu, turte cu cânepă ș.a.), gospodina alege boabele unu câte unu, ca să le separeu de gunoaie, pietre etc. Cf. și sinonimul bob numărat, care formal, se apropie mai mult de (tot) unu și unu.

Aparent, mai avem un numeral cardinal apt de a se repeta: trei. Zgomotul pe care-1 fac copitele cailor înhămați la căruță este imitat prin repetarea acestui cuvânt sub forma trei trei, trei trei (aproape totdeauna așa: trei trei pentru un pas, trei trei pentru al doilea pas). Este foarte probabil, poate chiar sigur, că avem aici numeralul trei, dar nimeni nu-1 mai simte astfel, formula întreagă prezentând particularitățile unei creații onomatopeice: zgomotul imitat este ascuțit (cel puțin așa-1 percep moldovenii, care pronunță trii) și presupune, deci, existența unor cai mici, slabi, ceea ce și corespunde situației, căci a merge trei, trei, trei trei se spune, ironic, despre o căruță (eventual despre un cal de călărie) cu mersul încet.

Se repetă si unele conjuncții: sau, ori, fie (toate sinonime), dar în condiții speciale, care au devenit obligatorii, așa ca faptul este mai mult gramatical decât stilistic. De ex.: Trebuie să iei o atitudine fermă: sau pentru sau contra; Deviza lui este: ori totul ori nimic; Fie ger, fie ploaie, fie timp frumos, el iese regulat la plimbare. Expresivitatea, în măsura în care există, se datorește, întocmai ca la aci … aci, ba… ba, contrastului dintre noțiunile puse față în față și ale căror nume sunt legate prin conjuncția repetată.

Exemple din limba scrisă: Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre năsip…; iară ceilalți se înșiră tot câte unu unu până la poarta (Creanga). Mii și mii de mulțumiri (Br-V). 0ri toți să muriți ori toți să scăpăm (Caragiale).

8. Părți de propoziție. În paragrafele precedente, unde am studiat repetarea diverselor părți de vorbire, am arătat, implicit, ca se repetă și membrele propoziției. Că substantivul, de pildă, poate fi subiect, poate fi predicat sau obiect, complement circumstanțial etc. Prin urmare, repetarea lui în una dintre aceste funcții însemnează repetarea părții de propoziție respective. Dacă mă opresc totuși într-un paragraf special asupra acestei chestiuni este din cauza unui fenomen nerelevat până aici. Vorbirea populară mai puțin cea familiară cunosc repetarea subiectului în condiții speciale și cu o valoare stilistică încă mare, deși formula s-a gramaticalizat oarecum. Ea are totdeauna aspectul următor: după predicat, care se găsește, obișnuit, la începutul propoziției vine subiectul, exprimat întâi prin pronumele de pers. III (ambele genuri și numere) și apoi printr-un substantiv (propriu sau comun), eventual prin alt cuvânt cu funcțiune substantivală. De pildă: A veni el Drăguș la căuș (amenințare la adresa cuiva care, solicitat să te ajute, refuză, deși el însuși a fost ajutat de tine); Lasă că vine el tata, ai să vezi ce-are să-ți facă; S-or mai întoarce ele oare timpurile de altădată? De multe ori, mai ales în izolări, pronumele își păstrează forma masculină chiar cu un substantiv feminin după el: A pleca el mama de-acasă, (că) am să-ți arăt eu ție (se spune, bine înțeles, și a pleca ea mama …); Are să-l certe el preoteasa pe popa … Acest amănunt dovedește că, din capul locului, se va fi repetat subiectul numai în puține cazuri toate având un substantiv masculin, sau că, indiferent de situația inițială, numărul propozițiilor cu subiect masculin a fost, la un moment dat, așa de mare, încât obișnuința a făcut să se extindă el și acolo unde subiectul era feminin (ori avea forma de plural, v. n.). Fapt sigur este că, pentru a se produce această influență analogică, a trebuit să se ajungă la un fel de „neutralizare” a lui el: lumea nu l-a mai simțit nici ca masculin, nici ca singular și, evident, nici ca reprezentat al substantivului imediat următor. Aceasta însemnează gramaticalizarea lui el, transformarea lui într-un simplu morfem, în anexă (antepusă) a subiectului adevărat.

Explicația propusă de mine și susținută, în linii mari, de toți autorii citați (cu excepția lui Procopovici) este aceasta. La început subiectul a fost exprimat numai prin pronume, ceea ce, în anumite împrejurări, părea cu atât mai insuficient, cu cât accentul frazei sta pe predicat, care este din punct de vedere stilistic, membrul ei cel mai important (dovada, așezarea lui înaintea subiectului). Pentru evitarea neînțelegerii sau a unei confuzii, se repeta subiectul sub forma substantivului căruia îi ținea locul pronumele, adică se preciza cine anume este «el» (sau «ea»). Între ambele subiecte a existat o pauză: vorbitorul se oprea puțin, tocmai din pricina temerii că ascultătorul ar fi putut să aibă nedumeriri cu privire la autorul acțiunii, poate și pentru că simțea el însuși nevoia să insiste asupra subiectului, prea „slab” exprimat, printr-un cuvânt atât de vag și de redus ca schelet fonetic, cum este pronumele, și care, în plus, era complet lipsit de accent. Pauza se simte încă și astăzi, cu toate că, datorită obișnuinței, formula se pronunță destul de repede, fără vreo insistență specială. De unde-i vine valoarea stilistică? În primul rând, de la inversiune, apoi de la repetarea subiectului, și una și alta, călcări ale regulilor sintaxei obiective. Interesant este că accentul principal stă pe pronume, nu pe verb, cum ar trebui, dată fiind poziția privilegiată a acestuia din urmă. În momentul când s-a simțit nevoia să se exprime încă o dată subiectul, s-a produs o deplasare a accentului: prin repetare, a devenit e1 membrul cel mai important al construcției și, în consecință, accentul ei a trecut de pe predicat pe subiect (pe cel pronominal, adevăratul subiect, căci substantivul următor era un simplu adaos, am zice un fel de apoziție). Pronumele este și mai puternic, dar și mai „sus” accentuat decât verbul (și, se înțelege, decât substantivul).

Fenomenul constituie, am spus deja, o particularitate a vorbirii mai ales populare, cel puțin sub aspectul analizat aici, singurul autentic dealtfel. Așa se face că, dintre cei trei scriitori puși, obișnuit, la contribuție de mine, numai Creangă îl cunoaște: Stăi, măi porcane, că te căptușește ea Mărioara acuș!; Bine, voinice,… a veni ea și vremea aceea; Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce ți-e bună ?; Bate el Ivan în poartă cât poate, se răcăduește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. Nuanța stilistică variază după starea sufletească a subiectului vorbitor, fără vreo legătură directă cu fenomenul în sine. Vreau să spun că se poate exprima nu numai „amenințarea” cum pare a rezulta din exemplele date la început, pe baza utilizării formulei de către mine însumi, în graiul meu de acasă. Observăm de asemenea că cele două subiecte sunt adesea despărțite printr-un cuvânt, care este de obicei (sau totdeauna?) o particulă adverbiala (și, acum la Creangă, oare în una dintre frazele alcătuite de mine).

Găsim construcția, sub acest aspect, și la scriitori moderni, tot moldoveni, care vor să dea colorit popular stilului (propriu sau al eroilor): Să-l vedem deocamdată ce față are să facă el chiar Măria-Sa Vodă Alexandru Ion Cuza, când va avea a se închina Padișahului; Asta se plătește, și o plătește el Pătru al dumitale la Ieși…; tot împungea ea boala; ar crede el cineva .

Deși rezultă destul de limpede din citate, trebuie precizat că verbul poate sta și la alte forme decât viitorul I și prezentul indicativului, care predomină totuși, după cât se pare (primul în special când amenințăm). De pildă: M-a sărăcit el boierul, dar are să-l pedepsească Dumnezeu; Îl bătea el tată – său nu-1 bătea, dar cum îl mai bătea moșu-său; Ar mânca ei oamenii și mămăligă, dacă s-ar găsi etc. Cred că numai cu conjunctivul și cu imperativul nu-i posibilă această construcție.

Subiectul se repetă și în alte condiții, destul de variate. Avem, mai întâi, formula, foarte răspândită, de origine cultă: Noi românii…; voi bărbații…, care a devenit oarecum fixă și apare, când vorbitorul sau partenerul este înfățișat ca reprezentant al unui grup (repetarea subiectului are rostul să precizeze acest amănunt, pentru a evita o înțelegere greșită). Tot valoare strict intelectuală are fenomenul în cazuri de soiul următoarelor: Dacă ei albii… se împiedică de considerente de coloare; Cugetul, el singur suferă primeniri…; Țăranul,el a fost scos…; … <<raison suffisante>> … asta nu știe. El, Mișu trebuie să știe; definitive nu sunt ele nici rezultatele științelor matematice.

9. Sintagme. Se repetă, în sfârșit, fragmente din fraza (propoziții întregi sau numai grupuri sintactice), și pentru aceleași motive ca și cuvintele izolate. Singura deosebire față de constatările făcute până aici este că repetiția frazeologică prezintă aspecte formale mai puțin felurite. De regulă întâlnim simpla juxtapunere, iar drept element de legătură între cele două părți ale sintagmei repetate numai pe și.

Să vedem câteva fapte. Se pare că cea mai răspândită este repetiția propozițiilor interogative și exclamative, produse afective prin excelență: Ce să fie? Ce să fie?; Unde-o fi? Unde-o fi?; Cine-a scoborî-o? Cine-a scoborî-o?; Cum mai plângea! Cum mai plângea! Cât mai vorbește! Cât mai vorbește! Pretutindeni lipsește și, care, dealtfel, nici n-ar putea să apară în asemenea cazuri.

Urmează acum repetări făcute prin intermediul acestei conjuncții: Iacă ce-am pățit și ce-am pățit, și-i povestește popa toată pătărănia; Dacă am văzut și (dacă) am văzut că nu ne putem înțelege, l-am lăsat în plata Domnului; Când s-a repezit și (când) s-a repezit la mine, am înghețat etc. Toate propozițiile repetate din aceste exemple sunt secundare. Tipul cel mai frecvent pare a fi cel cu dacă, a cărui valoare nu-i condițională, ci temporală (de aceea îl putem înlocui prin când), cu o nuanță cauzală (dacă am văzut că … = deoarece am văzut că …). Cred că nici numărul propozițiilor apte de a se repeta, nici acela al verbelor care pot figura ca predicat al lor, nu este prea mare. Afară de asta, dacă verbul are un complement, acesta se pune o singură dată, de unde urmează că repetiția nu-i deplină.

Avem și aici repetiții semantice, în sensul că predicatul (și numai el) diferă formal de la un membru la celălalt al construcției, dar exprimă, aproximativ, o acțiune identică: Nu știu ce face, ce drege, că o scoate bine la capăt; Cum se sucește, cum se-n vârtește, (că) tot prost iese.

Din punct de vedere strict gramatical, nu poate fi vorba de repetarea propoziției, deși fenomenul îl simțim astfel, în cazuri ca următoarele: A umbla pe unde a umblat, și până la urmă s-a întors acasă; Face cum face, și scapă de încurcătură etc. Se repetă predicatul (de aici impresia că repetăm propoziția însăși), cu ajutorul unei particule de legătură, așa cum am văzut în subcapitolul 4, unde am dat exemple de verbe legate prin ce, cât. Astfel de repetări necomplete sunt numeroase: Basmuri o fi știind cine o fi știind, dar eu nu știu; nu-i bine, nu-i .

1. Preliminarii.

În afara repetițiilor ocazionale, există numeroase tipuri gramaticalizate, care se manifestă pe diverse niveluri: lexical (fel de fel, din ce în ce etc.), gramatical (Copiii sunt copii., Ce-o fi o fi. etc.), semantic (Am băut cafea-cafea., N-au găsit pe nimeni, dar pe nimeni. etc.), pragmatico-discursiv (De văzut, am văzut destule). În cadrul interacțiunii verbale, mai ales al conversației spontane, se întâlnesc repetiții involuntare (ezitări) sau inconștiente (ticuri verbale), dar și numeroase repetiții intenționate, folosite pentru realizarea coeziunii textuale, a diverselor mișcări argumentative sau a unor strategii conversaționale etc. Multe repetiții cu funcții stilistice (anadiploza, chiasmul etc.) sunt folosite nu numai în domeniul creației artistice, ci și în limbajul curent.

2. Criterii de clasificare

Repetițiile se pot clasifica după diverse criterii, printre care: realizarea lingvistică, distanța dintre termenii repetiției, fixitatea structurii repetitive, intenționalitatea, rolul vorbitorului în cursul interacțiunii verbale (locutor sau alocutor).

2.1. Realizarea lingvistică

Din punctul de vedere al realizării lingvistice, repetițiile pot fi identice sau modificate.

Repetițiile identice pot conține substantive (Trec rânduri – rânduri de soldați.), adjective (o femeie bătrână-bătrână), pronume (N-a mai rămas nimic, nimic, nimic!), numerale(Au intrat doi câte doi.), verbe (Auzi, auzi, ce îndrăzneală!), adverbe (Era gata-gata să plângă!) etc.

Unele forme ,,reduplicate" (bazate pe o singură reluare a unui cuvânt) se pronunță ca un grup accentual si ritmic (fapt reflectat în ortografierea lor cu cratimă); de pildă, în exemplu1: Se pornește cu fata și hai-hai, hai-hai, până la pădure., (A. Vasiliu, Povești și legende, apud Byck 1934) apare de două ori grupul hai – HAI (cu un singur accent pe al doilea element).

Repetițiile modificate pot să conțină o altă formă gramaticală a primului termen (cântarea cântărilor, de mâncat, mănâncă), o formă derivată a acestuia (gol-goluț, încet – încetișor, câine-câinește, se suci, se răsuci) sau o formă corectată a lui plem plecăm miercuri.

2.2.Distanța dintre termenii repetițiilor

Din punctul de vedere al distanței dintre termeni repetițiile se pot împărți în:

(a) repetiții imediate: mare-mare, repede-repede etc.;

(b) repetiții la distanță, în care între un termen și reluarea lui se află și alte elemente: Au salariul pe care-l au., Trenul ajunge când ajunge. etc.

2.3. Fixitatea structurii repetitive

Din punctul de vedere al fixității structurii se poate face distincție între:

(a) repetiții libere, create ad hoc, prin simpla repetare – o dată sau de mai multe ori, imediată sau la distanță, identică sau modificată -, a unor elemente ;

(b) repetiții fixate la nivel structural: Copiii sunt copii., La munte când plouă,plouă! etc.

(c) repetiții fixate atât la nivel structural, cât și la nivel lexical, în general idiomatice. Numeroase tipuri atestate în corpusul vorbit sunt locuțiuni, în care elementele repetate sunt legate prin conjuncții sau prepoziții, prin juxtapunere sau / și prefixarea celui de al doilea termen (frig și frig, zi după zi, jumate-jumate, leu paraleu, vrând nevrând etc.)

2.4. Intenționalitatea

Repetițiile pot fi neintenționate sau intenționate.

2.4.1. Repetițiile neintenționate, care intervin preponderent în comunicarea orală, din cauza caracterului ei neplanificat, pot fi involuntare sau inconștiente.

(a) Repetiții involuntare: ezitările

Ezitările afective exprimă diverse mișcări sufletești: nesiguranță, temere, îndoială, în general o stare de tulburare accentuată; ele abundă în limba vorbită, mai cu seamă în secvențele de contrazicere sau în care vorbitorul este contrariat de ceva, relatează fapte triste ori dureroase din existența sa etc.:

Ce ce i-au chinuit pe oamenii ăștia. […] Și-acuma mai mai mai mai au neobrăzarea să mai spuie că „ bătrânii” și ,,ăștia”. După ce i-au chinuit așa.(CORV)

Ezitările lingvistice constituie forma verbală sau doar vocală prin care se manifestă, ,,la vedere”, procesul de elaborare mentală a mesajului, care, în cazul discursului vorbit, are loc concomitent cu producerea lui verbală; în afara lungirii sunetelor și a pauzelor, o consecință frecventă a ezitării este și repetiția:

Și de vină sunt î î î compușii cloro î î floro-carbonici adică adică cum îi zice …[pocnește din degete] asta, propenatul, î î gazul care se bagă și-n frigidere, se bagă și-n spray-uri. Freonul(CORV).

(b) Repetiții inconștiente: ticurile verbale

Ticurile verbale sunt cuvinte sau expresii (având, de obicei, rol de mărci discursive) care, datorită repetării abuzive de către un anumit vorbitor, și-au pierdut, în discursul acestuia, aproape integral conținutul semantic sau funcția conversațională; dintre cele mai frecvente ticuri întâlnite în vorbirea actuală se pot menționa: adică, ai/ ați înțeles?, (nu știu) cum să spun, deci, eu știu?,fără doar și poate, mă-nțelegi?, mă rog, nu-i așa?, nu știu ce, păi, părerea mea!, și așa mai departe, știi?, știu eu? etc.

2.4.2. Repetițiile intenționate cunosc o mare varietate de tipuri

2.5. Calitatea de locutor sau de alocutor a vorbitorului

În cadrul interacțiunii verbale, datorită coprezenței interlocutorilor, un rol important îl are clasificarea repetițiilor în funcție de rolul în dialog al celui care le produce în:

(a) autorepetiții, create prin reluarea unui element de către același locutor care 1-a emis inițial;

(b) heterorepetiții, create prin reluarea de către alocutor a unui element din mesajul anterior al locutorului.

Aceste clasificări nu sunr totdeauna univoce, categoriile respective nepermițând o delimitare strictă, ci mai degrabă stabilirea unor deosebiri graduale. De asemenea, nu orice criteriu de clasificare este compatibil cu toate celelalte.

3. STRUCTURI SINTACTICO-SEMANTICE REPETITIVE

Numeroase repetiții prezintă un anumit nivel de gramaticalizare, manifestat prin folosirea unui tipar structural care poate fi actualizat de la caz la caz cu diverse elemente lexicale. Dintre acestea fac parte structurile repetitive unitare și cele neunitare.

3.l. Structuri repetitive unitare

Structurile repetitive unitare constituie ansambluri din punct de vedere sintactic și semantic; ele pot fi formate prin reluare identică sau modificată a unui element și, în afara elementelor repetate, pot cuprinde:

● prepoziții, plasate între termenii repetiției (an cu an, cât cu cât, umăr lângă umăr) sau înainte de fiecare termen (din vorbă-n vorbă, din când în când);

● conjuncția și (zor și zor, aleargă și aleargă, când și când, vai și vai), uneori întărită de adverbe ca iar, mai, numai, tot (muncă și iar muncă; câte și mai câte, ea și numai ea, plânge și tot plânge).

Unele structuri repetitive fixe sunt rezultatul elipsei: și mai și (în loc de și mai și mai), vai de mine și de mine (în loc de vai de mine și vai de mine), dac-o fi și-o fi (în loc de dac-o fi și dac-o fi) etc.

În funcție de structura repetiției, valorile semantice ale structurilor repetitive unitare se repartizează astfel:

(a) structura x-x:

– intensitatea: substantive, adjective sau adverbe (Era frig-frig., A fost o călătorie lungă – lungă., Târziu-târziu am descoperit misterul.);

– continuitatea: adverbe (mereu, mereu), substantive (Da' cum era abonamentul? Era tot timpul, tot timpul? CS)- verbe (Freonul ăsta tot iese, iese, iese din instalațiile frigorifice, din spray-uri, gaura respectivă de deasupra polilor se tot lărgește, se tot lărgește). –(CORV)

– aproximația: adverbe (Mai-mai să pună mâna pe dânșii!), numerale (pe la unșpe – unșpe și ceva) (CORV)

– distribuția: substantive (Am împărțit pâinea jumate – jumate., Se apropiau cete-cete.), numerale (Au primit fiecare treizeci – treizeci de litri.);

– imprecații: verbe (Arză-l-ar focul să-l arză!);

(b) structura x și x:

– durata: substantive (soare și soare; ani și ani), adjective (Era tristă și tristă.), verbe (Plouă și (iar) plouă.);

– calitatea: substantive la singular (orez bob și/cu bob) sau pronume (artiști unul și unul);

– cantitatea: substantive sau numerale (substantiv) la plural (ani și ani; zile și zile; sute și sute);

– intensitatea: substantive legate prin și iar (frig și iar frig);

(c) structura x+prepoziție+x:

– cantitatea: adverbe (cât de cât);

– distribuția: substantive (bucată cu bucată);

– periodicitatea: substantive (zi de zi);

– succesiunea: substantive (an de an, zi după zi);

– reciprocitatea: substantive (Merg umăr la umăr., Se bat cap în cap.);

– progresia: substantive (Am citit cartea capitol cu capitol., Se apropiau pas cu pas.);

(d) structura prepoziție + x + prepoziție + x:

– progresia: adverbe ori substantive precedate de prepozițiile din și, respectiv, în (Mergea din ce în ce mai încet.; Apoi a fost regimul lui Antonescu care a fost un regim de război, faptul că nu am putut să ne oprim unde trebuia, dup-aceea bolșevizarea țării […] din dezastru în dezastru. –TV); substantive precedate de prepozițiile de la și, respectiv, la (E una dintre actrițele care joacă de la spectacol la spectacol mai bine-TV).

– periodicitatea: substantive, numerale sau adverbe precedate de prepozițiile din și, respectiv, în (din timp în timp; din doi în doi ani; din când în când);

– limitarea: substantive precedate de prepozițiile din și, respectiv, în (din scoarță-n scoarță) sau de prepozițiile de și, respectiv, până (de marți până marți);

(e) structura x câte x:

– distribuția: numerale distributive (unul câte unul; doi câte doi), adverbe (puțin câte puțin).

3.2 Structuri repetitive neunitare

Structurile repetitive neunitare sunt structurile în care termenii repetiției nu fac parte dintr-o singură unitate sintactică, ci constituie fiecare unități distincte, între care se stabilesc diverse relații. Multe dintre ele constituie sau cuprind tautologii (repetări ale acelorași elemente, cu funcții sintactice diferite).

3.2.1. Unele structuri repetitive au rolul de a intensifica semantic elementul repetat. Mijloacele prin care se obține aceasta emfază ,,forte" pot fi de tip prozodic, lexical și / sau structural.

(a) Structura cu schema repetitivă x, X se bazează pe repetarea (o singură dată) a unui substantiv, în formă nearticulată și cu accent emfatic; rolul ei este metadiscursiv, subliniind sensul propriu în care este folosit cuvântul (,,autenticitatea", caracterul ,,veritabil", ,,genuin"); în exemplul următor sintagma mango-mango înseamnă ,,mango adevărat, veritabil":

A: Și are vreo aromă „mango” ăsta? (despre un sirop de fructe)

B: Foarte bună. Mango-Mango.(CS)

În afara tipului substantival menționat, pot apărea și variante adjectivale (curat – curat „realmente curat") sau adverbiale (departe – departe ,,cu adevărat departe"), care exprimă intensitatea (sens de superlativ).

Valoarea de autenticitate exprimată de structura repetitivă poate fi întarită prin adăugarea unor sinonime adjectivale (adevărat, autentic, curat, pur, real etc.):

E vorba de privatizare, o privatizare integrală, privatizare – prvatizare, adevărată și nu cuponiadă.(TV)

sau prin intermediul unor adverbe sau locuțiuni adverbiale, într-o formulă repetitivă de tipul chiar x X:

Ați fost chiar prieteni – prieteni.(CS)

ori de tipul x, cu totul x:

Facem digresiune cu totul digresiune față de obiectul seminarului (CORV)

(b) Structura emfatică x dar X constă în repetarea, după conjuncția dar, a unui element, rostit cu accent puternic:

N-a scos pe nimeni da’ pe nimeni dintre cei care ar fi trebuit să fie scoși.(TV)

sau cu lungirea vocalei finale:

N-am avut director la seral opt luni. Tot trimiteau pe o proastă de desen da' o proastăă… ca o cizmă.(CS)

(c) Structura emfatică x dar ce x!:

Ajungem pe neașteptate în fața unei clădiri. Dar ce clădire! Un adevărat palat din povești. (apud Iordan 1975)

(d) Structura x – ce x? – Y! rezultă din faptul că vorbitorul repetă cuvântul imediat anterior, precedat de ce, cu intonația rejectivă, ca o aparentă formă de corectare a acestuia, dar având în realitate rolul de a conferi o emfază specială termenului care urmează, rostit cu accent puternic; intonația rejectivă este caracterizată printr-un ton ușor descendent, plasat în registrul de jos al vocii vorbitorului (secvențele rostite astfel sunt marcate mai jos prin semnul [!]); cuvântul repetat poate fi un substantiv:

Candidatul nostru. Adică ce mai candidat? Alesul nostru. (I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută); sau un adjectiv ori adverb:

În mijlocul acestui vârtej […] stătea neclintită secretara franceză despre care am mai vorbit […] model de funcționară conștiincioasă – ce conștiincioasă? de-a dreptul pătimașă ar trebui să spun, lucrând până seara târziu chiar și sâmbetele și duminicile numai ca treaba să fie făcută. (N. Djuvara, Amintiri din pribegie).

3.2.2. Repetiția poate funcționa în limba română ca procedeu sintactic de exprimare a aspectului verbal prin două tipuri de structuri specifice:

(a) structurile repetitive bazate pe coordonare exprimă durata nedelimitată: elementele repetate sunt fie juxtapuse: S-o luptat ei, s-o luptat până l-o omorât pe zmeu. (M. Eminescu, Basme, apud Guțu Romalo 1960), fie legate prin și: Și merge și merge până se întâlnește cu Decuseară (I. Pop Reteganul, Povești ardelenești, apud Guțu Romalo I960). De asemenea, durata nedelimitată poate fi exprimată concomitent prin repetiție și prin adăugarea unor elemente lexicale nonrepetitive (adverbe ca iar, tot): Se tot duc, se duc mereu;

(b) structurile bazate pe subordonare (al doilea termen al repetiției fiind precedat de ce sau cât) exprimă o durată delimitată: Merge el ce merge până ajunge acasă la moșneag. (I. Creangă, Povești, apud Guțu Romalo 1960); Mai rumegă el cât mai rumegă și pe urmă se așterne pe somn.

Într-o schemă mai cuprinzătoare regentă – conectiv pronominal sau adverbial + subordonată pot fi cuprinse și numeroase alte tipuri de subordonate (Face ce face., A umblat pe unde a umblat., O trece cum o trece și necazul ăsta.!), în construcții care nu exprimă aspectul verbal, ci au ca valoare semantică fundamentală caracterul nedeterminat, cu alte cuvinte, exprimarea unor circumstanțe rămase sau lăsate necunoscute.

3.23. Structura repetitivă Copiii sunt copii. se bazează pe raportul subiect – predicat nominal, în care al doilea termen al repetiției (numele predicativ) subliniază identitatea celui dintâi (Legea e lege., Datoria e datorie., Cuvântul e cuvânt. etc.). Semantic, această structură poate fi interpretată ca o formă de insistență asupra caracterului imuabil al referentului: vorbitorul are convingerea că nu există alt mod mai potrivit de calificare a acestuia decât prin reidentificare (..așa sunt copiii, asta este natura lor" etc.), subliniind în același timp existența informației respective în fondul comun de cunoștințe al interlocutorilor (,,știi ce vreau să spun cu asta”).

Substantivul care reprezintă cel de al doilea termen al repetiției poate fi întărit lexical (Copiii sunt tot copii) sau prin accent (Copiii sunt copii.), iar verbul copulativ poate fi și la conjunctiv (Copiii să fie copii!) sau poate fi omis (Copiii, tot copii!).

Când termenul al doilea al repetiției este un adjectiv, se subliniază o caracteristică intrinsecă a antecedentului (același adjectiv, dar substantivizat): Prostu-i prost și-n ziua de Paști!, Prostul, tot prost!

3.2.4. Structura repetitivă Frate frate, dar brânza-i pe bani!, cu funcție concesivă, are rolul de a atrage atenția asupra elementului sintactic care urmează, de obicei accentuat și legat de tautologie prin coordonare adversativă, conform schemei x (ca) x, dar Y:

Vara ca vara, dar iarna-i cel mai greu.; Toate ca toate, dar…

În afara structurii repetitive, sublinierea contrastului este susținută și printr-o intonație specifică, în care termenul al doilea al repetiției este rostit cu vârf melodic în silaba accentuată, în timp ce elementul următor este, în general, rostit cu vârf dinamic:

El ca el dar să vezi EA ce pisăloagă e!

3.2.5 Construcția repetitivă de tipul De văzut, am văzut destule. Cuprinde un circumstanțial de relație ( exprimat într-o formă specifică limbii române, prin prepoziția de + verb la supin), urmat de structura propozițională propriu-zisă, care conține repetarea verbului la un mod predicativ. Prin plasarea în poziție inițială și folosirea prepoziției de, precum și prin izolarea sa fonetică (ton ascendent și pauză), sintagma de văzut se constituie într-un mijloc de tematizare forte:

De văzut,am văzut destule.

Tipul menționat cunoaște și alte variante, exprimate prin de + adjectiv, substantiv, adverb, care funcționează ca nominalizări tematice (tema realizându-se prin nominale sau prin echivalentele lor): De cuminte, vede ea că-i cuminte., De frate, frate să-mi fii, dar la noi mai rar să-mi vii., De greu, îi era greu. (apud Pană Dindelegan 2003).

Construcția este specifică registrului informal (popular și familiar) cu diverse funcții în cadrul interacțiunii:

• reiterează predicația dintr-o replică anterioară, porțiunea inițială, introdusă prin de, funcționând ca anaforă conversațională:

A: Da' ce-ai uitat, dragul tatei?

B: De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar, ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit un urs groaznic, care m-a vârât în toți spărieții (I. Creangă, Povești, apud Pană Dindelegan 2003);

• introduce o temă nouă:

Am vorbit de câte și mai câte. Dar de mâncat, ai mâncat? (apud Pană Dindelegan 2003);

• marchează opoziția față de aserțiunea anterioară:

De nume ți-am auzit, dar de văzut, nu te-am văzut. (ibid.).

3.2.6. Structura repetitivă Sunt oameni și oameni. este bazată pe coordonarea termenilor, substantivul fiind obligatoriu nearticulat (în acest caz, substantivele repetate sunt utilizate preferențial ca expresie a specificului lor intensional). Construcția pune în contrast cei doi termeni ai repetiției (,,sunt diferite feluri de oameni"), ceea ce se realizează. prin pronunțarea lor în grupuri accentuale separate, la nivele intonaționale diferite (primul termen al repetiției este rostit cu ton înalt, iar al doilea, cu ton grav):

Sunt oameni și oameni.

3.2.7. Tipul repetitiv Poruncă, neporuncă, trebuie s-o îndeplinim! este bazat pe reluarea unui substantiv nearticulat. Structura, care coordonează o forma afirmativă și una negativă a aceluiași element, exprimă două ipoteze sau situații opuse; de regulă, este plasată înaintea unei regente a cărei acțiune se îndeplinește în orice condiții, indiferent de realizarea acestor variante {sensul „chiar daca” poate fi subliniat prin adverbe ca tot, oricum, eventual accentuate):

Zăpadă, nezăpadă, oricum plecăm la munte.

Profesor, neprofesor, tot va trebui să-și dea doctoratul.

Schema x, ne-x este echivalentă cu cea nonrepetitivă x sau nu-(zăpadă sau nu…").

Un tipar repetitiv similar se poate întâlni și la nivelul frazei, când două propoziții juxtapuse care conțin același predicat (întâi la forma pozitivă, apoi la cea negativă) sunt subordonate concesiv față de o regentă, pe care o precedă; fiecare termen al repetiției este pronunțat cu intonație ascendentă:

Ce-a făcut ce n-a făcut, s-a descurcat..

Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă.

3.2.8. Pe baza schemei repetitive x nu x, se pot folosi două întrebări dubitative :apuse (pronunțate fiecare cu intonație ascendentă) pentru exprimarea incertitudinii:

Să dăm nume, să nu dăm nume?Nu știu. (CORV)

3.2.9. Altă structură repetitivă bazată pe coordonarea termenilor repetați este formată din două întrebări retorice juxtapuse (a doua fiind repetarea cu topică modificată a celei dintâi), rostite cu ton ascendent – descendent:

Ce mi-e popa Stan, ce mi-e Stan popa.

3.2.10. Două temporale, cu nuanță condițională, coordonate copulativ, exprimând momentul când se va petrece acțiunea regentei, dar și o condiționare ta a realizării acesteia), sunt în general pronunțate ca un singur grup accentuai i intonație ascendentă:

Dacă s-o întâmpla și s-o întâmpla, va trebui să plecam.(apud Iordan 1975)

Când a fi și-a fi, ne-om muta din casă.

3.2.11. În unele cazuri, când se subliniază contrastul dintre referenții fiecărei propoziții, coordonarea are loc între două tautologii: prima este pronunțată cu intonație ascendentă și este urmată de pauză, iar a doua, cu intonație descendentă; termenul al doilea al fiecărei repetiții este puternic accentuat:

Vorba-i Vorbă, treaba-i treabă.

cu varianta eliptică:

Vorba Vorbă, treaba treabă.

Într-un exemplu de tipul Dealu-i deal și valea-i vale, mândra-i mândră până moare., deși, din punct de vedere formal, între primele două propoziții și a treia este un raport de coordonare, între ele s-ar putea identifica și un raport semantic de subordonare („Așa cum dealu-i deal…, tot așa mândra-i mândră…").

3.2.12. Schema repetitivă cu topica subordonată + regentă poate cuprinde diverse tipuri de subordonate (Cine are noroc are., Dacă n-am știut, n-am știut!, Ce-o fi, o fi', Unde se poate, se poate!, Cât merge, merge!) și exprimă caracterul definitiv, categoric, ireversibil al unei aserțiuni, susținut și de accentuarea deosebită a ultimului termen. Dacă elementul repetat este un adjectiv, construcția are rolul de a sublinia caracterul intrinsec al însușirii respective:

Ce e drept e drept.

3.2.13. Tipul Lumea noastră este cum este. reprezintă o structură frecvent folosită în româna actuală, mai ales cu rol de argument forte, în care, printr-o anumită ambiguitate semantică intenționată („știm cu toții cum este"), se sugerează atât un sentiment de solidaritate între interlocutori, cât și imuabilitatea situației (și deci soliditatea argumentului). Această structură are variante sintactice numeroase: Au salariul pe care-l au.. A scris ce-a scris., Trăim cum trăim.,Trenul ajunge când ajunge, etc.

3.2.14. în structura repetitivă care are rolul de a insista asupra conținutului semantic al unui anumit element din regentă (rostit cu accent puternic), prima propoziție (temporală sau condițională) are intonație ascendentă:

La munte când plouă, plouă!

Dacă-i bal, bal să fie!

Elementul din regentă poate fi evidențiat și prin adăugarea unui adverb:

Ăsta când te lovește, apoi te lovește!

3.2.15. Circumstanțiala concesivă cu accent emfatic pe termenul al doilea al repetiției și introdusă prin că este totdeauna intercalată în interiorul regentei, imediat după antecedent:

Muntele, că-i munte, și tot are doruri multe.

Fierul, că-i fier și putrezește.

3.2.16. Structura repetitivă bazată pe juxtapunere (cu condiționala plasată înaintea regentei) are o intonație caracteristică, reprezentată prin două variante melodice:

(a) prima propoziție este pronunțată cu ton ascendent, iar a doua, cu ton descendent:

Car mi-a trebuit, car am găsit!

El a stricat-o el s-o dreagă!

(b) prima propoziție este rostită în întregime pe un ton înalt, a doua, pe un ton grav:

Car mi-a trebuit, car am găsit!

El a stricat-o, el s-o dreagă!

Forța emfatică a construcției, cu rol de argument forte în cadrul discursului, este amplificată prin pauza care precedă al doilea termen al repetiției și prin intensitatea cu care se rostește elementul care trebuie evidențiat.

3.2.17. Structura paratactică complexă Vine, vine; nu vine, nu vine., realizând schema: subordonată condițională + regentă + subordonată condițională + regentă, exprimă o alternativă, concomitent cu sugerarea indiferenței vorbitorului față de modul de soluționare a problemei. Se exprimă în general două raționamente complementare, o dată în formă afirmativă, a doua oară, în formă negativă sau invers (întâi negativ, apoi afirmativ):

Făceai, dădeai, nu făceai, nu dădeai nimic. (TD, apud Vulpe 2004).

Intonația construcției este cea caracteristică subordonatelor juxtapuse față de regenta pe care o precedă: ton ascendent — ton descendent + ton ascendent — ton descendent:

Vine vine, nu vine, nu vine.

Structurile repetitive, deși, prin natura repetiției, par „neinformative" la nivelul conținutului propozițional, au deplină relevanță în planul comunicării: pentru interpretarea adecvată a mesajului conform intențiilor vorbitorului, un rol important au atât faptul că repetarea unui element se face în general cu altă funcție sintactică și / sau semantico-discursivă, cât și, foarte frecvent, diferențele de realizare intonațională și / sau accentuală.

4. FUNCȚIILE REPETIȚIEI

Printre cele mai importante funcții ale repetiției sunt asigurarea coeziunii textuale și intensificarea semantică, la care se adaugă, în cadrul interacțiunii verbale, răspunsul la întrebare, prefațarea răspunsului, realizarea unor mișcări argumentative (de suport sau de contrazicere a alocutorului) sau a unor funcții metalingvistice, exprimarea semnalelor de receptare, realizarea unor strategii conversaționale (digresiunea, menținerea sau preluarea dreptului la cuvânt, rectificarea).

4.1. Asigurarea coeziunii textuale

Multe autorepetiții au ca efect asigurarea și / sau creșterea coeziunii textuale: prin repetarea unor elemente, discursul vorbitorului devine mai legat, decurge într-un mod mai logic și este mai ușor de urmărit. In general este vorba de repetarea unor elemente lexicale, dar uneori se pot repeta și structuri sintactice (vezi, de pildă, infra „paralelismul sintactic").

4.1.1. Modalitățile de realizare a coeziunii textuale prin intermediul repetiției sunt tematizarea și autorepetiția după intercalări.

(a) Tematizarea

Funcția coezivă a repetiției este foarte importantă în marcarea relației dintre informația veche și cea nouă. Adeseori procesul tcmatizării se reflectă în plan prozodic. Astfel, în exemplul următor, prima menționare a numelui Miron Neagu este rostită cu accent emfatic; cu prilejul repetărilor sale următoare, acest nume nu mai este accentuat, întrucât accentul frazei s-a mutat pe alte elemente, care constituie informația nouă, în timp ce Miron Neagu a devenit informația veche:

A: Și-n Sighișoara era un librar intelectual?

B: Era tatăl lui Dodo. Și mai era Miron Neagu. Miron Neagu a avut librărie și a avut casă de editură și tipografie. Cunoscută-n toată țara. N. D. Cocea a publicat la Miron Neagu. Da' câți n-au publicat în țară la Miron Neagu la Sighișoara. (CS).

(b) Autorepetiția după intercalări (sau după paranteze explicative): Limbajul, asta o să vorbim la anul, dacă om fi tot împreună, limbajul standard se bazează în special pe formele muntenești, dar nu numai. (CORV).

4.1.2. Tipurile repetitive cele mai folosite pentru realizarea coeziunii textuale

sunt: anadiploza, chiasmul, paralelismul sintactic, laitmotivul și anumite structuri

atributive.

(a) Anadiploza constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte la sfârșitul

unei unități sintactice și la începutul celei următoare:

Eu sunt de acord cu ceea ce a spus X. dar cu un amendament. Un amendament serios și anume că tot ceea ce a spus el este valabil pentru acea minoritate a cetățenilor români care citesc ziarul dar… DAR … ei reprezintă totuși elita intelectuală a țării și deci efectul este foarte important. Foarte important pentru că sânt oamenii care de fapt decid ce trebuie să fie mainstream-ul opiniei românești.(TV)

Procedeul anadiplozei este cunoscut și în vorbirea populară românească; de exemplu, „temporala de reluare": a pus sacii în căruta/… și dac-a pus sacii în căruț-a plecat. La aceasta se adaugă și alte subordonate "de reluare", semnalate pentru graiurile muntenești: face sclăbuc/dacă face sclăbuc/ înseamnă că e fiert(TD, apud Pană Boroianu 1992).; era taman după război / vezi / dacă era după război nu se găsea material.

(b) Chiasmul este procedeul sintactic prin care se repetă aceleași elemente, dar în ordine inversă; de cele mai multe ori emfaza astfel realizată este amplificată prin pronunțarea partială a secvenței repetate cu o proeminență dinamică:

Și erau sabotați cumplit. Cumplit erau sabotați.(CS)

Chiasmul a fost semnalat și în vorbirea populară, ca "structură simetrică", iar, pentru graiurile muntenești, este considerat o trăsătura specifică: era toamna /toamna era (TD, apud Pană Boroianu 1992).

(c) Paralelismul sintactic constă în repetarea unor unități sintactice cu structură simetrică, de obicei cu ritm și intonație similare; în exemplele următoare, unitățile sintactice sunt repetate cu intonație ascendentă:

Eram orfan de război și nu plăteam nici o taxă de înscriere, de nimic. Și m-am înscris la drept, m-am înscris la litere, m-am înscris la artă dramatică, m-am înscris la sport și la … da' unde nu m-am înscris!(CS)

Prin repetarea tiparului intonațional, vorbitorul poate sugera caracterul obsesiv al unor secvențe (eventual citate în vorbire directă sau indirectă), ca în următorul exemplu:

Americanii tot dau de exemplu Europa: "europenii nu mai primesc, europenii au interzis, europenii nu mai lasă, europenii au pus nu știu ce condiții, europenii … " (despre imigranți)(CS), unde vorbitorul lasă ultima repetiție incompletă în mod deliberat: europenii … , ca și când enumerarea ar putea continua, pe același ton, adăugând alte cazuri celor deja menționate.

Paralelismul sintactic nu implică în mod necesar repetarea unor elemente lexicale: Am așternut fața de masă, am așezat farfuriile, am pus paharele … etc.

(d) Laitmotivul constă în repetarea de mai multe ori (imediată sau la distanță) a aceluiaș element, care reprezintă, de regulă, tema unei secvențe conversaționale:

Mi se părea că n-o să pot niciodată sa fac teatru. Și asta a ținut un semestru. După un semestru eu am înțeles ce vrea de la mine, am înțeles ce-nseamnă să faci teatru și nu să faci, să te faci că faci teatru cum cum făceam eu, cum fusesem învățat. Adică eu eram învățat să fac un teatru diletant, un teatru exterior și nu un teatru de adevăr și de profunzime(TV).

(e) Structurile atributive (culte) cu repetarea,fără articol, a unui nume cunosc două tipuri repetitive:

– Schema x, x care …

O treime din pământul aflat în proprietate se află într-o formă de proprietate care era necunoscută codului civil, cod civil care fusese votat în primul deceniu al secolului al douăzecelea. (TV)

– Schema x, care x …

Mergem spre o economie de piață, care economie de piață presupune inițiativă privată. (TV)

4.2. Intensificarea semantică

Sublinierea unui element în cadrul narațiunii sau al dialogului se face frecvent prin autorepetiții:

Și era lista cu tot trusoul, ce este, cât a costat, tot, tot, tot, tot..(CORV)

Pentru alte structuri repetitive cu funcție emfatică vezi supra 3.2.1 . 4.3 Repetiția în dialog

Numeroase auto- și heterorepetiții sunt folosite în cadrul interacțiunii verbale, având diverse funcții specifice.

4.3.1. Răspunsul la întrebare

4.3.1.1. In mod frecvent, răspunsul la o întrebare totală conține repetarea ei, integrală sau parțială, identică sau modificată. Acest fel de răspunsuri au de obicei o notă categorică (afirmație sau negație categorică) și pot avea diverse structuri repetitive (bazate pe heterorepetiții):

(a) Răspunsul afirmativ la o întrebare formulată afirmativ o poate repeta integral, cu eventuale modificări de persoană și / sau număr:

A: Tu ți-amintești?

B: Mi-amintesc drumul ăla foarte bine. (CORV) sau o poate repeta parțial:

A: La Suceava stăteați la bloc?

B: La bloc.(Vreba)

De asemenea, se poate exprima un răspuns afirmativ prin intermediul unei întrebări repetitive retorice cu verbul la același mod ca antecedentul, dar la forma negativă:

A: Vrei bere?

B: Cine nu vrea bere?

sau cu verbul la modul conjunctiv:

A: Vrei bere?

B: Cum să nu vreau? .

(b) Răspunsul afirmativ la o întrebare formulată negativ impune în limba română folosirea particulei ba, urmată de da sau, destul de frecvent, de repetarea (integrală sau parțială, eventual cu modificarea persoanei și / sau a numărului) a întrebării, prin care se imprimă răspunsului un caracter mai categoric:

A: Nu l-ai invitat?

B: Ba da./ Ba l-am invitat .

Un alt tip de răspuns afirmativ categoric constă în repetarea fără negație a unui element formulat negativ în antecedent, asociată cu rostirea sa emfatică:

A: Da' nu e un semnal de alarmă?

B: Este un semnal de alarmă, sigur. (Verba)

(c) Răspunsul negativ la o întrebare totală poate fi nu, dar foarte frecventă este și repetarea ei (parțială sau integrală) în forma negativă:

A: Știi când pleacă?

B: Nu știu când pleacă. (IVLRA)

În ce privește cuplul întrebare – răspuns, poate fi amintit obiceiul unor vorbitori de a-și formula răspunsurile, cel puțin în partea lor inițială, prin repetarea (integrală sau parțială) a întrebărilor. Procedeul, simțit ,,școlăresc", este folosit uneori cu intenții comice:

A: Cum s-a rezolvat cu Iașul?

B: S-a rezolvat că nu mă mai duc. [ … ]

A: Care-a fost motivul?

B: Motivul a fost că nu-mi permit să scot din buzunarul propriu atația bani pentru două zile. (IVLRA)

Un răspuns negativ se poate exprima și prin intermediul unei întrebări repetitive retorice cu verbul la modul conjunctiv:

A: Nu ți-e teamă?

B: De ce sa-mi fie teamă?

sau al unei întrebări repetitive rostite cu intonație rejectivă:

A: Vrei bere?

B: Ce sa vreau! [Nu vezi că n-avem timp?].

4.3.1.2. În cazul unei întrebări alternative răspunsul este, de obicei, parțial repetitiv, constând în exprimarea opțiunii alocutorului:

A: Doriți bilet sau doar pentru informații?

B: Numai informații. (IVLRA)

4.3.2. Prefațarea răspunsului

Întrebările ecou pot fi formulate de alocutor ca o strategie de amânare a

răspunsului propriu-zis, în scopul de a câștiga timp pentru elaborarea acestuia:

A: Când v-ați întors?

B: Când ne-am întors? Ia să vedem, cred că era înainte de Crăciun. Același rol îl poate avea și heterorepetița cu verbul la modul conjunctiv:

A: Cum umpleți borșul?

B: Cum să umptu și borșu?! // spăl vasu frurmos / pui mălai și cu tărâță de grâu / [ … ] l-amesteci frumos / l-înmoi cu apă rece [ … ] (TD, apud Dascalu 1979)

4.3.3. Realizarea unor mișcări argumentative

Când sunt folosite pentru realizarea diverselor mișcări argumentative, repetițiile imprimă, în general, intervenției o notă de emotivitate sau de participare intensă.

4.3.3.1. Mișcările argumentative de susținere comunicativă (confirmarea, acordul, adeziunea, ratificarea etc.) pot consta în repetarea de către alocutor a antecedentului:

A: Și aicea semănăm.

B: Și aicea semănăm.(CORV)

4.3.3.2. Mișcările argumentative de tip polemic (dezacordul, contestarea, obiecția, reproșul, contrazicerea etc.) se pot realiza atât prin autorepetiție, cat și prin heterorepetiție.

(a) Prin autorepetiție, pronunțată cu intonație descendentă, eventual întărită prin rostire forte și I sau la un nivel mai înalt al vocii vorbitorului, se poate exprima contrazicerea interlocutorului:

A: Avea o mașină Ford foarte bună.

B: Nu, o mașină

A: O limuzină mare americană.

B: Ei, nu știu dacă era așa mare.

A: Era o limuzină mare americană [replică rostită cu voce mai puternică

și pe un ton mai înalt] (CORV) .

iar printr-o heterorepetiție multiplă se poate obține contestarea unei aserțiuni a

interlocutorului făcută sub forma unui enunț negativ: .

A: Niciodată nimeni de la București n-a spus că această siglă estc făcută la Constanța.

B: S-a spus, s-a spus, s-a spus .(IVLRA)

(b) Prin autorepetițe sau heterorepetiție (integrală sau parțială, identică sau modificată), pronunțată cu intonație rejectivă se realizează contestarea (folosirii) antecedentului:

Nu mai am niciun fel de încredere … Nu mai am! De fapt n-am avut niciodată, în asistența noastră medicală (CS)

În cadrul conversației repețiile rejective pot îndeplini diverse alte funcții:

-comentariu autocritic și autocorectare (autorepetitie): vorbitorul repetă mai întai propriile cuvinte cu intonație rejectivă (ca un fel de autocitare ironică sau ca un comentariu prin care respinge folosirea lor ca fiind inadecvată în contextul respectiv), iar apoi se autocorectează, oferind termenul pe care il

consideră adecvat: .

O vad mereu la … mereu!. când dau la televizor cate o imagine cu liberalii.(CS)

– dezacord cu interlocutorul (heterorepetiție), eventual urmat de o justificare:

A: N-avea fiecare fântâna lui?

B: Ei, fiecare! Da' de unde! Erau doar câteva fântâni în sat(CS).; sau de o rectificare:

A: Înainte de a ne evacua pe noi, pe toți pensionarii i-a scos din Brașov.

B: Pe toți! Pe Unii.(CS)

(c) Prin reluarea., de regulă de două ori, a întrebării interlocutorului (heterorepetițe) cu intonație rejectivă, vorbitorul contestă dreptul acestuia de a întreba, întrucât cunoaște deja răspunsul:

A: Care amic?

B: Care amic, care amic! Știi dumneata … (1. L. Caragiale, O scrisoare pierdută) .

(d) Prin heterorepetițe însoțită de negație și rostită cu intonație descendentă se poate exprima:

– contestarea spuselor interlocutorului:

A: De exemplu spuneți "tre' să spuie" [ … ]

B: Nu zi că zic "tre' ”. "Tre' “ nu-l am. Eventual zic “trebe să spuie".

"Tre' să spuie" nu, nu cred. (CORV)

– obiecția față de afirmația interlocutorului, urmată, eventual de justificare:

A: Chirpici e un fel de cărămidă nearsă, necoaptă.

B: Nu e chiar cărămidă, ea e amestecată si cu paie. (CORV)

4.3.4. Funcții metadiscursive

În cursul interacțiunii verbale numeroase repetiții sunt folosite în secvențe de tip metadiscursiv, formate de obicei din trei intervenții succesive (“triade metadiscursive").

4.3.4.1. Secvențele metadiscursive orientate asupra condițiilor de desfășurare a schimbului verbal sunt legate fie de modul de producere a mesajului, fie de modul de receptare a acestuia.

(a) Secvențe legate de modul de producere a mesajului

Când locutorul A întâmpină dificultăți în găsirea unui termen, alocutorul B poate interveni sa-l ajute, printr-o sugestie lexicală. Repetiția intervine cu prilejul acceptării de către A (în intervenția a treia) a termenului sugerat:

A: A 1uptat în Spania, în anii treizeci și…

B: Opt .

A: Opt, așa … (Verba).

(b) Secvențe legate de modul de receptare a mesajului

Interlocutorul B cere repetarea celor spuse de A (pentru că n-a auzit sau n-a înțeles bine etc.). Elementele repetate se găsesc în prima și a treia intervenție.

Când B solicită repetarea integrală, întrebarea sa este formată numai din cuvântul interogativ (Ce?, Cum?) sau din interjecția care îndeplinește aceeași funcție (Poftim?, Mhm?);

A:Îmi iau mâine une1e portocalii. [bretele]

B: Cum?

A: Îmi iau une1e portocalii mâine (Verba).

Dacă, se solicită repetarea unei întrebări, secvența va cuprinde și o a

patra intervenție, constând în răspunsul propriu-zis la întrebare:

A: Unde-ați terminat? [studiile]

B: Poftim?

A: Unde-ați terminat?

B: Am terminat aici. (IVLRA)

Când B solicită doar repetarea parțiala a intervenției anterioare a lui A,

întrebarea sa cuprinde, în afara unui cuvânt interogativ, și un element repetat:

A: Veneau cu Vifleimul

B: Cu ce?

A: Cu Vifleimu1.(CS)

4.3.4.2. Secvențele metadiscursive conținând repetiții orientate asupra codului au intonații diferite, in funcție de funcția lor interactivă.

(a) Alocutorul repetă un termen folosit anterior de A, cu intonație descendenta: – cedând definirea lui, printr-o formulare de tipul "Ce înseamnă x? “

A: Priveam când se lua zestrea 1a nunta, la înmormântări, la botez, 1a

strânsură. ..

B: Ce-i asta strânsură?

A: Strânsură [ … ] este o sărbătoare a satului și atunci oamenii pregătesc cele mai bune bucate și vin rudele, vecinii din alte sate și petrec împreună. (Verba)

– solicitând explicații suplimentare, printr-o întrebare de tipul "Cum (adică) x?":

A: Am făcut ,,ghiveci ump1ut".

B: Cum ,,ghiveci ump1ut"?

A: Adică: doua vinete umplute, doi dovlecei umpluți, doua roșii umplute [ … ] (CS)

(b) Prin repetarea cu intonație ascendentă se realizează o întrebare "ecou". Repetând (parțial sau total, în mod identic sau modificat) cuvintele locutorului, alocutorul se arată surprins de forma sau de folosirea lor, cerând (implicit) explicații; secvența are de obicei trei intervenții, dintre care cel puțin primele doua conțin elemente repetate:

A: Trebuie să mă duc să vopsesc ouă1e1e.

B: Ouăle1e?

A: Așa se zice la Bran: "ouă1e1e" sau "oorle".(CS)

4.3.5. Exprimarea semna1e1or de receptare

Heterorepetiția (parțial a sau totala)servește uneori ca semnal de receptare a

mesajului de către alocutor, exprimând, în același timp, acordul:

A: Aicea și-a petrecut [ … ] cele mai multe ore din viață și cei mai

B: Chit că ținea enorm la familie

A: Chit că ținea 1a

B: da' viața lui era aici.

A: Viața – Exact, era concentrată pentru institut. (CORV)

4.3.6. Realizarea unor strategii conversaționa1e

4.3.6.1. Strategiile digresive implică, de obicei, autorepetiția, care intervine după încheierea digresiunilor, pentru a semnala revenirea la firul discursiv principal (având, în acest fel, și ro1ul de a asigura coeziunea textuală și coerența discursivă).

(a) Digresiune monologală (creată de un singur vorbitor):

Uluirea mea a fost produsă printre altele și de faptul ca la un eveniment, fac o paranteză și vreau, aș vrea să închei cu asta și cred c-am sa și pot, un eveniment la care eu am participat în mod indirect fără sa vreau. (CORV)

(b) Digresiune dialogală (construită împreună de interlocutori):

A: Eu-s Foarte rea de foame. Odată fac

B: Ca și mine, aicea semănăm.

A: Și aicea semănăm.

B: [rade] ȘI aicea semănăm.

A: Odată fac o hipoglicemie. (CORV)

4.3.6.2. Strategiile de menținere sau de preluare a dreptului la cuvânt se bazează în mare măsură pe autorepetiție.

(a) Menținerea dreptului la cuvânt (autorepetiție dupa întrerupere):

A: Și-atuncea nemții când le văd așa, îmbrăcate-n caftane și nu știu ce

B: Pai da, da' nemții nu-s obișnuiți

A: NU-S obișnuiți ș-atuncea

B: să tolereze.

A: Și-atuncea, când îi văd așa, zic … (CORV)

(b) Preluarea dreptului la cuvânt: după ce a facut o tentativă nereușită de a se insera printr-o suprapunere, interlocutorul iși reia încercarea, repetând cele spuse (autorepetiție):

A: Profesorul, chiar când oamenii au greșit, n-a vrut să se dispenseze de ei.

B: Adică erau muștruluiți: "Mai, încearcă sa-ți revii"

B: Profesorul profesorul, în momentul când investea încredere-ntr-un om, o retrăgea greu (CORV)

4.3.6.3. În cadrul strategiilor de rectificare cele mai frecvente sunt repetițiile modificate, dar, în diverse faze, pot interveni și repetiții identice.

(a) Autocorectările se realizează prin reluarea termenului eronat, într-o formă considerată de vorbitor corectă sau prin înlocuirea acestuia cu alt termen, mai adecvat; în cazul de fata interesează prima situație:

Noi plem, plecăm miercuri sau joi.(CS)

(b) Autocorectările heteroinițiate au o structură cu trei faze:

I – A produce eroarea

II – B identifică și semnalează eroarea

III – A emite termenul corectat.

În faza a II-a, corectarea se realizează:

– ca heterorepetiție cu ton ascendent, când eroarea este reluata ca o întrebare "ecou":

A: Penețe, liberalii, asociația evreilor …

B: Și liberalii?

A: Nu. Penețe, legionarii, evreii [ … ](CS)

– ca heterorepetiție cu ton descendent, când eroarea este reluată și precedată de un cuvânt interogativ:

A: Stăteau la nora lui Grete.

B: Care nora lui Grete?

A: Nu. A lui Lucica.(CS)

În faza a III-a, rectificarea se realizează ca autorepetiție modificată (în forma corectă), provocată de interlocutor prin scurte întrebări care solicită repetarea (Ce?, Cum?, Mhm?):

A: Ea îi lăsase vorbă: "Dacă vrei, pro' să pleci".

B: Cum?

A: ,,Dacă vrei, poți să pleci".(CS)

(c) Heterocorectările autoinițiate cuprind, de asemenea, trei faze:

I – A detectează eroarea și inițiază corectarea ei

II – B realizează corectarea, propunând termenul corect

III – A accepta termenul corect (prin repetarea acestuia).

În faza a II-a poate interveni o heterorepetiție atunci cînd A lasă alocutorului B sarcina încheierii corectării; A poate iniția procedeul rectificării, manifestându-și

nesiguranța:

-în mod explicit, printr-o întrebare (repetiția intervine prin reluarea de către

alocutor a termenului propus de locutor):

A: Da' băia-, Andre-, Adrian se cheamă baiatul dumitale?

B: Adrian.

A: Se duce vreodată la biserică?(CS)

-în mod implicit, când, unind termenul corect și pe cel greșit intr-o construcție disjunctivă, A sugerează ca nu știe care este cel potrivit, iar alocutorul B percepe intervenția ca pe o invitație să coopereze și oferă termenul corect; heterorepetiția se produce datorită reluării uneia dintre variantele propuse de A:

A: Proprietarul era arhitect … sau inginer era.

B: Arhitect era, mama.(CS)

(d) Heterocorectările heteroinițiate sunt bazate pe următoarea secvență tenară:

1- A produce eroarea

II – B propune corectarea ei

III- A acceptă corectarea, repetând termenul respectiv.

Repetiția intervine în faza a III-a, prin acceptarea de către A a termenului propus de

B (heterorepetiției):

A: Moni-i născută în unu mai, ca și bunica de la Cluj.

B: În șaișpe mai.

A: În șaișpe mai.(CS)

În cadrul interacțiunii verbale, repetiția are unele funcții specifice:

reprezintă răspunsul la întrebare sau prefațarea răspunsului, marchează diverse mișcări argumentative (de susținere sau de tip polemic), constituie parte componenta în secvențele metadiscursive, exprimă semnale de receptare, realizează diverse strategii conversaționale (digresiunea, menținerea sau preluarea dreptului la cuvânt, rectificarea). Cele mai mu1te tipuri de repetiții au o valoare pragmatică diferită de cea a antecedentului, valoare care se datorează în mare măsură poziției lor în dialog (autorepetiții sau heterorepetiții) dar și aspectului diferit din punct de vedere prozodic (intonație, accent, durată) față de antecedent. Cu a1te cuvinte, în afara repetițiilor modificate în plan segmental, trebuie luate în considerare și cele modificate în plan suprasegmental.

2 Andrei Pleșu și Obscenitatea publică

A spune despre Andrei Pleșu că este cel mai seducător stilist al literaturii noastre de azi este, paradoxal, totuna cu a-i neutraliza și imobiliza ideile în numele farmecului. E drept, are geniul formulei cum de la G. Calinescu încoace nu prea s-a mai întâlnit în cuprinsul literelor romane. Format la școala ideilor frumoase și a hedonismului estetizant, trecut prin istoria artelor, religie, filozofia culturii și evoluția gândirii politice, Pleșu este o împerechere unică (și atașantă cât cuprinde) de livresc și naturalețe, de enciclopedism și autenticitate, metafizică și senzualitate, spirit și plăcere. E deschis deopotrivă față de mistică și pamflet, aciditate și inefabil, pentru lenea contemplativă și construcția instituțională. Dotat egal cu histrionism și ispita recluziunii, pentru oralitatea hipnotizanta si scripturalul strălucitor, pentru lirism, teatralitate și eposul confesiv suculent, pentru demonia crudă, dar și pentru angelicul eteric. Mircea Vulcănescu redivivus – am spus nu o data despre acest om deplin pentru care "Falstaff e parabola absoluta a lumii", cum spune în Minima moralia: "Nu înțelege bine o lege cine n-a simțit niciodată în adâncul său ispita de a o contesta sau, măcar, neputința de a i se supune". În cazul său, năvala calităților 1-a împins pe scriitor îndărătul persoanei mediatice.

La târgurile naționale de carte votul cititorilor se îndrepta către volume precum Despre îngeri și Despre bucurie în est și în vest, declarate drept "cele mai râvnite" apariții. "Bicefala", pentru că emana din dualitatea funciară a omului, bibliografia lui Pleșu se sprijină simultan pe metafizică și satiră. Pe diafanul verticalizant și condimentarea biciuitoare. Pe sarcasm, ideal și euforie. Pe carnalitatea vituperantă și voluptatea portretizării vitriolante, paralel cu meditația de tip ascetic și reveria isihasmului. Între Obscenitatea publică și Despre îngeri sau între Limba pasărilor și Chipuri și măști ale tranziției numai cine poate face osmoza chipului nocturn cu cel diurn poate căpăta imaginea reală a scriitorului.

2. Obscenitatea publică

Andrei Pleșu este, probabil, cel mai iubit și mai citit intelectual român contemporan: Cărțile sale devin automat bestseller-uri, publicistica lui este urmărită cu aviditate, emisiunile TV la care participă fac rating. Deși istoric de artă, în comunism a fost exilat pe motive politice, iar după Revoluție a fost printre foarte puținii noștri politicieni de succes. A fondat revista Dilema, cel mai cunoscut săptămânal românesc de după '89, și Colegiul "Noua Europă", primul institut român de studii avansate. O listă cu bursele, premiile, distincțiile și titlurile universitare ce i-au fost acordate ar crea frustrări oricărui universitar din lume. Editura Humanitas tocmai i-a editat culegerea de conferințe publice Despre bucurie în Est și Vest și alte eseuri, precum și audio-book-ul Un alt Caragiale în care citește fragmente mai puțin cunoscute din opera lui I.L. Caragiale. Gabriel Liiceanu, alături de care realizează, la postul Realitatea TV, talk-show-ul Altfel, i-a făcut portretul unui "personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganță de catifea și surclasând cu amabilitate pe oricine, obținând cu ușurință performanța și strălucirea în tot ce i se întâmplă să facă, modulând în orice registru uman (devastator în deriziune și adorabil la ceasul șuetei), apt să ia forma oricărui context (de la petreceri cu lăutari la întâlniri cu domni în vârstă și regine), incapabil visceral să tolereze afrontul, pătimaș și nedispus să-și recunoască greșeala, înzestrat cu o bună credință care uneori se învecinează cu prostia, devenind relativist și îngăduitor când e confruntat cu judecățile tranșante, dar grav și slujind patetic adevărul când sunt lezate principii, distant și angajat, atras de rigori monahale și topindu-se cu voluptate în vanitățile lumii…".

Născut la 23 august, 1948 la București, Andrei Pleșu a absolvit, în 1971, Facultatea de Arte Plastice – Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București, secția de istoria și teoria artei, înainte de a fi exclus în 1982 pe considerente politice din învățămînt, a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei din cadrul Academiei Române și lector universitar la Facultatea de Arte Plastice a Universității din București, în 1989 a fost exilat, tot din motive politice, la Tescani ca muzeograf-bibliotecar la Casa Memorială "George Enescu". în perioada 1989-1991 a fost Ministru al Culturii, între 1997-2000, Ministru al Afacerilor Externe, iar între 2000-2004, membrii al Comisiei Naționale de Studiere a Arhivelor fostei Securități. După debutul publicistic din 1968, a publicat, printre altele, volumele: Călătorie în lumea formelor (1974), Pitoresc și melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană (1980), Ochiul și lucrurile (1986), Minima Moralia. Elemente pentru o etică a intervalului (1988), Jurnalul de la Tescani (1993), Limba păsărilor (1994), Chipuri și măști ale tranziției (1996), Despre îngeri (2003), Obscenitatea publică (2004), Despre bucurie în Est și Vest (2006). Ultimele sale cărțile au devenit și audio-book-uri și a înregistrat inclusiv o colecție de fragmente din opera lui I.L. Caragiale: Un alt Caragiale. La Editura LiterNet i-a apărut volumul Toleranta și intolerabilul. Criza unui concept. A fost bursierul câtorva prestigioase universități europene și a fost distins cu numeroase premii, printre cele mai recente numărându-se Premiul Academiei Brandenburgice de Științe din Berlin, Ordinul Național al Legiunii de Onoare al Franței în grad de Mare Ofițer și Premiul "Joseph Bech" pentru merite în promovarea unității europene. Este Membru al World Academy of Art and Science, al Academiei Internaționale de Filosofie a Artei din Geneva, precum și dr. phil. honoris causa al mai multor universități europene. In prezent este profesor de filozofia religiei la Facultatea de Filosofie a Universității din București și rector al Colegiului "Noua Europă". Realizează, împreună cu Gabriel Liiceanu, la postul Realitatea TV, talk-show-ul Altfel și semnează săptămânal în revista Dilema veche (al cărui director fondator este) rubrica "Nici așa, nici altminteri".

Apărut la Editura Humanitas, volumul ce poartă semnătura lui Andrei Pleșu, Obscenitatea publică, este, în fapt, o culegere de texte publicate între anii 1996 2004 în Dilema, Dilema veche, Plai cu boi și Jurnalul național. Titlul provine de la primul articol al volumului, apărut în Plai cu boi, în martie 2001. De altfel, autorul scrie în nota introductivă a cărții că a ales texte care, "chiar dacă s-au născut sub presiunea unor conjuncturi databile, au, din punctul meu de vedere, o oarecare valabilitate generică. Ele nu definesc doar situații particulare, personaje ale momentului și "actualități" gazetărești, ci dimpotrivă, atmosfera unei epoci care, deși pare legată de "România tranziției", reflectă adesea metehnele și pitorescul României eterne". Autorul mai scrie că titlul ales "exprimă convingere că împestrițarea de azi a realităților autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia nerușinării: nerușinare în politică, nerușinare în publicistică, nerușinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi. Nu e vorba de pornografia propriu-zisă, care, în anumite condiții, poate fi de o paradoxală candoare. E vorba de o nonșalanță fără criterii, de exhibiționism agresiv, de o suspendare generalizată a valorilor și a bunei cuviințe". Andrei Pleșu notează amar că "rezultatul e un peisaj în același timp hilar și dramatic". În carte, textele sunt ordonate în părți diferite: de la Tablouri vivante si portrete (veți găsi si articolul despre "George Pruteanu, sau despre manele si politica), până la Comedia presei, Memoria obscenității, Obscenități de tranziție, Noi si ei și Mici eternități în tranziție.

Obscenitatea publică, este un adevărat festin de ironie sub semnul lui Caragiale. O ironie care traversează toate registrele umorale, o ironie amară, batjocoritoare, resemnată, fals jovială și în consecință, de la caz la caz, vitriolantă, deprimantă, epidermică sau pur și simplu amuzantă – totul de la o altitudine și cu o autoritate a frazei răspicate, pe care le întâlneam prima oară la Titu Maiorescu în studiul În contra direcției de astăzi în cultura română (1868). De altfel, mutatis mutandis, vocea mentorului Junimii, răsună peremptoriu în Nota introductivă: Titlul ales pentru această culegere /…/ exprimă convingerea autorului că împestrițarea de azi a realităților autohtone are o iritantă dimensiune obscenă, adică o strânsa afinitate cu psihologia nerușinării: nerușinare în politică, nerușinare în publicistică, nerușinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi ../…/ E vorba de o nonșalantă fără criterii, de exhibiționism agresiv, de o suspensie generală a bunei cuviințe. E vorba de disoluția sfielii, a scrupulelor, a oricărei cenzuri interioare. Rezultatul e un peisaj în același timp hilar și dramatic.

"Peisaj hilar și dramatic", acesta este sensul general al tabloului propus de Andrei Pleșu în cele șase secțiuni ale cărții, una mai interesantă decât alta: Tablouri vivante și portrete, Comedia presei, Memoria obscenității, Obscenități de tranziție, Noi si ei, Mici eternități de tranziție.

Deriziunea este omniprezentă și produce pagini savuroase în linie caragialiană, scoase parcă dintr-o arhivă a unui nenea Iancu redivivus. În Ce avem de spus ne întâlnim cu gândirea stereotipă a insului de pe stradă, producătoare de clișee verbale rizibile: /…/n-avem nimic de spus dar vorbim din pură politețe sau din plictiseală sau ca să treacă timpul. Sau ca să părem inteligenți /…/ Așa se explică, de secole, considerațiile despre vreme, despre greutățile vieții, despre recolta proastă, despre tâlhăriile politicienilor, /…/despre "la noi in familie" ("Bine zicea bietul tata"), /…/despre tinerețe ("Făceam și noi destule nefăcute, slavă Domnului, dar totul avea o limita"), /…/ despre neveste imposibile, meciuri vândute si șprițuri cu băieții, despre Ialta, francmasonerie și KGB, despre evrei ("Să ne-nțelegem, n-am nimic cu ei"), despre unguri ("Om fi noi cum om fi, da' și ei sunt apucați"), /…/ despre soacre (acre), despre nepoței (geniali), despre Dumnezeu ("Orice s-ar zice, trebuie sa fie undeva o forță"), /…/ despre prețuri ("Nu se mai poate!"), despre români ("Deștepți dar ghinioniști") despre România ("Ce-au, domnule cu noi?").

Frecventele trimiteri la Caragiale au o clară intenție de a sugera continuitatea dintre România secolului al XIX-lea și România secolului al XXI-lea, dintre Farfurizii de atunci, preocupați de stabilitate și de ce zice Europa și Farfurizii de azi. Un articol se cheamă chiar Boborul și Andrei Pleșu citează cu voluptate din scrisorile primite ca ministru. Se desprind din ele mai multe tipuri de petenți, de exemplu reprezentantul "poporului martir": Domnule Ministru, subsemnatu U.I.(…) declar următoarele probleme care mi s-a întâmplat la Istambul (Turcia) am fost bătut, înjungheat de cuțit, în care concubina și-a bătut joc de mine, am fost dezbrăcat de haine, am luat-o cu scopul de a câștiga o pâine, dar ea mi-a făcut greutăți. Sau o alta, sub semnul poporului "mânios și suveran": Acesta este mesajul poporului Român pentru tine, banditule si criminalule al Poporului Român (Țambalul monstru, de Andrei Pleșu marele trădător al Poporului Român de când s-a născut acest criminal).

Uneori Andrei Pleșu apelează la alte resurse de expresivitate decât cele caragialiane. Iată, de exemplu, zgomotele străzilor și aglomerărilor românești, evocate într-o înșiruire rabelaisiana – hohotitoare și grotescă: Auzi la fiecare pas și la orele cele mai neașteptate șuieraturi, răgete, mârăeli, chiote, grohăieli, behăituri, ciripeli, mormăituri, croncăneli, scâncete, lătraturi, gemete, horcăieli, țipete acute și icnete înfundate, râgâieli, flatulente explozive, urlete, pe scurt, un fel de balamuc asurzitor și toxic. Emițătorii unor asemenea zgomote nu pot fi din specia trestiei gânditoare de care vorbea Pascal, ci dintr-una aparte, care se plimbă după împrejurări pe scara ontogeniei: Un malac, obișnuit al mlaștinilor politice și clasat îndeobște, la rubrica porcine (cu mici cochetării de Saint-Bernard erotic), îi lua un interviu președintelui țarii și se schimbase brusc în iepuraș.

De altfel, una dintre țintele preferate ale deriziunii este tocmai aceasta structură morală cu o geometrie variabilă ce se află la originea unei ilegitime mobilități sociale: politicieni care-și schimbă partidele în funcție de accesul acestora la putere, poeți encomiastici ai vechiului regim comunist inventându-și peste noapte un trecut de rezistenta, foști activiști de partid, ticăloși și cinici la vremea lor, transformați după 1989 în oameni de afaceri prosperi, "lingăi" de altădată ai cuplului Ceaușescu, deveniți în zilele noastre "cu aceeași convingere" promotori radicali ai capitalismului.

Autorul detesta lipsa de civilitate, spiritul gregar, fudulia, prejudecățile, complexele de tot felul, naționalismul obtuz si ridicol cu pandantul sau interesat, slugărnicia orientală și ipocrită în fața Occidentului. În toate textele, la fel ca în polemicile maioresciene, se întrevede o intenție pedagogică, – firească ținând seama ca ele sunt articole publicate mai întâi în presă. Și poate din acest motiv, pentru a oferi un exemplu, i se întâmplă lui Andrei Pleșu să scrie și despre alte straturi sociale, necontaminate de oportunism, de lupta pentru putere și de goana după inavuțire.

E interesant că, scriind despre moravurile contemporanilor săi, Andrei Pleșu era preocupat – după cum mărturisește în aceeași Nota introductivă – că vor fi cititori care-i vor reproșa "căderea de nivel" în raport cu angelologia ce-l preocupa în cartea dinainte, Despre îngeri. Era o neliniște inutilă. Obscenitatea publică nu este o simplă antologie de articole, ci o carte de literatură substanțială care, sondând particularul și derizoriul, se înalță mult deasupra subiectelor efemere.

3. Repetiția în Obscenitatea publică

A) Repetiții ale substantivului

● Cum poate un om „serios”, tată de familie, om carte (…).→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Avem analiști de politică externă cu aspect de morsă competentă sau analiști de politică internă (…). → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Avem animale obraznice, animale țanțoase, animale bolnave. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Sub inflexibilul Spineanu se întrevede un Spineanu locvace, foșnitor, baroc. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Știu ca nimeni nu e răspunzător de numele lui și că, pe de altă parte, numele fiecăruia (…).→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) erau țărani români, muncitori români, intelectuali români, politicieni români. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Securitatea noastră era bună, pentru că și alte țări, necomuniste, aveau și au securitate, evident bună. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Problema acestor texte este însă, cum ar spune domnul Păunescu, problema nuanțelor. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Există obscenitate plebee, revoluționară (…), și obscenitate de budoar. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● În „epoca de aur” a senzualului acest Nicolae Ceaușescu, istoria obscenități a fost sincronă cu istoria propriu-zisă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…), chipul cabinetului 1 sau a cabinetului 2. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Marele secret, asupra căruia plutea suprema interdicție, era falimentul general. Era și singurul secret (…). → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) a făcut din țara noastră o adevărată grădină . N-avem nevoie în această gradină de buruieni. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ceaușescu n-a fost evacuat (…) .Cu alte cuvinte Ceaușescu a fost multiplicat. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu el se dă după partide, ci partidele sunt invitate să se dea după el. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Se poartă ca un prost, dar știu că nu e prost (…). → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Adrian Năstase surâzând tandru spre vest sau Adrian Nastase privind (…).→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Abia alegerile din noiembrie 1996 puteau să garanteze în sfârșit mare schimbare, schimbare ireversibilă (…). → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Era fatal ca libertatea post revoluționară a cuvântului să producă logoree . Și era firesc ca logoreea sa lovească (…). → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, imediată, intenționată, autorepetiție.

● Guvernanții nu trebuie să uite că (…). Guvernanții n-au ținut seama de avertismente. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, imediată, intenționată, autorepetiție.

● Între a fi caricatura lui Părvan sau caricatura lui Caragiale(…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, imediată, intenționată, autorepetiție.

● (…) domnilor miniștri, domnilor parlamentari, fiți mai zgârciți cu timpul și cu imaginea dumneavoastră. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, imediată, intenționată, autorepetiție.

● E de înțeles cum s-au decis specialiști să trateze rubrica aceasta ca pe o rubrică de divertisment → repetiție gramaticală a substantivului, identică, la distanța, liberă, imediată, intenționată, autorepetiție.

● Așa a venit pe lume modelul Oreste1, Oreste nu e genul2 artist e genul intelectual.

1→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

2→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) telefonul telespectatorului român indignat sau omagiul, mă rog, lume, lume, lume, criză teribilă, am trăit s-o vedem și pe-asta. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● În realitate n-am recuperat decât din voluptatea taclalei . Taclaua, joacă în Balcani (…) → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Participi la un joc fără miză epistemologică, un joc din care nimeni nu vrea să iasă câștigător. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dialogul e mai pretențios (…) . Dialogul implică disponibilitatea fiecăruia. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)membrii lui au trăit ani de zile în euforia aceleași păreri . Părerea corectă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) care a înfierat asuprirea națiunilor minoritare, asuprirea românilor . → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) un soi de note bibliografice (…), aceste note nu adoptă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) iar Marin Mincu, da , Marin Mincu își exprimă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) întâlnirea cu propriul meu spectru si cu spectrele altora (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Intelectualul1 e cineva care știe anumite lucruri2, multe lucruri .Intelectualul vorbește frumos (…) . Intelectualul înțelege (…) 1→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

2 → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Istoria politică a intelectualității (…), este istoria unui eșec. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) devenită peste noapte coșmar cotidian. Pe fundalul sumbru al acestui coșmar,a prins contur. (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Problema e că nu citești și la ce întrebări renunți (…). Problema e câtă contingentă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Va fi optimist în chip dezesperant, cu orice preț și mai ales cu prețul adevărului. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) totul e important, în afară de realitate. Realitatea e, pentru mentalitatea comunistă → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu-mi dau seama ce reprezintă astăzi, cantitativ vorbind această categorie umană. Deocamdată însă constat că e vorba de o categorie umană, pe care nimeni (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● În lumea lui Bebe Ivanovici, a lui Priboi, (…) în lumea lui Vanghelie, a lui Onișor, a lui Vadim Tudor și a lui Adrian Paunescu, eroi discreți de la Brașov nu au ce căuta → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● România lor e alta decât România chivernistă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ceilalți, antielitiștii de bodega, antielitiști de salon, pendulează (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● De aceea, poate, e inimaginabil să vorbim despre un nazism, cu fața umană . Comunism cu fața umană, de se poate. Fața umană a comunismului este (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar prostia nazistă era prostia sistematică . Prostia comunistă, la fel de sângeroasă era simultan nătângă și cinică. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) în capitalism există carne dar de fapt e o carne falsificată, toxică, vopsită în roșu. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Chiar după ce a încetat să mai fie ministru, ministrul tot ministru rămâne. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Sunt o bună cunoscătoare a limbii engleze, am predat în limba engleza la două școli (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Și uneori nu avem acces la sensul mizeriei pentru că suntem copleșiți de nedreptatea mizeriei . → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) dar pot comenta punerea lor în pagină . Iar din punerea lor în pagină îmi pot face… → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Săptămâna trecută am călătorit, de la Suceava la București cu trenul 1642. Tren accelerat (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar sărăcia care te face să nu te mai speli, sărăcia care aduce lehamite, grosolănie (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ca mai toate viciile și viciile acestea (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) publicul prețuiește mai mult spiritul critic decât spiritul acomodant. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) declară toate că vor restructurarea, dar protestează vehement ori de câte ori restructurarea se produce.→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Suntem aici, tot în momentul Carol I . Dar fără Carol I. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Multă vreme, cartierul dintre Piața Victoriei și „Lupoaică” a fost un cartier decorativ și pașnic. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Eu visez să vie, mă-nțelegi statul, statul de drept, care să mă apere de omul nou. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Să-i explice cineva că spațiul sonor al unei străzi e spațiul public. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) îl va sprijini pe preopinentul meu, care reprezintă, nu-i așa, spiritul de inițiativă, spiritul întreprinzător, noul. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) a tot ceea ce ne obișnuim să luăm realitate, drept singura realitate posibilă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)stabiliseră ca există o tabără bună si o tabără rea, de eșecuri. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Cei care cereau transparență nu mai vor atâta transparență. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Admitem cu toții că viața politică are alte criterii și altă logică decât viața comunitară obișnuită. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● România de azi e prinsă în plasa acestor afinități tenebroase (…) . Și pentru că afinitățile sunt mai durabile. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) nu mai are rost, acum, să dezgropăm morții . Numai că morții nu sunt doar gata dezgropații (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Iar dacă greșește nu e vina lui, e vina camarilei, a lingăilor. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Să nu mai adăugam că există ceva mai periculos decât șeful prost sfătuit, șeful care nu se mai lasă sfătuit, șeful care știe totul mai bine. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Guvernul Roman avea de gestionat (…), guvernul Văcăroiul, (…) guvernul Ciorbea are de compensat. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) și câteva avantaje indiscutabile : credibilitatea internaționala, majoritatea parlamentară confortabilă, sprijin de masă, sprijin de presă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Suntem în plină dramă a principalității . Principalitatea ține mai mult de estetică decât de etică. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) să pretinzi că vei locui cu tata și, de fapt, tata să locuiască la Constanța. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Universul concentraționar, orice univers (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Pentru oamenii1 cu principii2 morala lui Isus e scandaloasă. Din perspectiva oamenilor cu principii … 1→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

2→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) semnificativ e faptul ca el aduce în prim-plan una din bolile cronice ale României post-revoluționare o boală cu efecte șubrezitoare. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) un compartiment la care vechii camilitone nici nu visaseră. Și atunci vechii camilitoni au descoperit. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) numai că vrem un tătic bun, după ce am suferit decenii întregi, sub semnul unui tătic vitreg. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Că ar fi bine ca ei să-și aleagă un reprezentant pe măsură, e adevărat . Dar nu un reprezentant care… → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Un președinte singur e la fel de rău ca un președinte slab. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Cotidianul Ziua redeschide, iată, procesul dictatorului . Așa cum s-a desfășurat, procesul acesta (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) că locul de muncă era adesea, un loc al umilinței. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) se prefigurează un nou consens . La baza acestui consens e (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nici o faptă nu poate fi însă cântărită corect fără a fi situată mai întâi în sosul care a produs-o. Or la 25 decembrie 1989, sosul era cât se poate de picant → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Privirea slugarnică orientată în sus are, măcar un temei psihologic. Dar privirea slugarnică orientată în jos e (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Populismul e subversiv. Populismul știe să recurgă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Câte semnături s-au strâns pentru muncitorii brașoveni în 1987 ? Câte semnături pentru Ralu Filipescu, pentru Gabriel Andreescu, pentru Doina Cernea? → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● E un soi de combativitate care te scutește de luptă, un soi de faptă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Oamenii care au făcut ceva, cât de cât, fie în plan profesional, fie în plan politic, fie în plan moral. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Un criteriu fie și parțial e mai bun decât nici un criteriu. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) vom fi, în cazul bun, cel mai pitoresc membru al Uniuni Europene, iar în cazul rău (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dacă nu se vor întâlni, înainte de toate, ideea estetică despre Europa cu ideea despre Europa a lumii occidentale (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Iar când vorbim despre Europa, despre o Europa generică (…) → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Trecutul trebuie sistematizat, domesticit . Pentru a defini atitudinea fața de trecut (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) tezaurizarea și valorificarea iubitoare a vechiului . Prestigiul vechiului. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Pentru fostele țări comuniste nu există altă soluție decât capitalismul liberal. Dar această soluție trebuie asumată. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Hans nu e o abstracțiune, nu e un concept. E, uneori singurul concept. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Suntem europeni nu înseamnă ,totdeauna (…). Suntem europeni înseamnă … → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● E tipic pentru un ideolog de stânga să combată toate hegemaniile, cu excepția hegemoniei proprii. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată,

● Suntem în zorii unui nou naționalism: naționalismul european (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Zici Bruxelle, acadeaua atlantică s-a dus . Zici Washinton, își ia zborul acadeaua comunitară. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu însă „amor la prima vedere”, ci amor tomnatic, de ultimă instanță, amor la o atentă revedere a situației. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mie unul termenul „alarmă” mi se pare mai grav, termenul „clopoțel”sună mai prietenos. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Solidaritatea de partid și solidaritatea guvernamentală îl obligă să respecte noi și noi victorii. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ideologia integrări europene e o ideologie a puterii, ca și ideologia autohtonismului. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Te poți simți străin în Indonezia, te poți simți străin în bucătăria chinezească. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) în cele din urmă m-am aruncat în necunoscut .În fapt necunoscutul s-a aruncat asupra mea. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) ziua nu dormim, nu ne întâlnim . Ziua stăm pe jos. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Esențial în acest efort e că crisparea efortului, efort ca program sa lipsească. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Harta deprinderilor culinare, a modurilor de a mânca este diferită de harta statelor naționale. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dumicatul moldo-valah privește spre sud-sud-est, într-un blând elan de comunicare cu dumicatul sârbesc bulgăresc. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Iar pentru asta ai nevoie de timp . Timpul însă, trebuie să fie „calificat” conștient. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Masa balcanică pornește așadar, baroc, multicolor, exploziv invers decât masa Occidentului clasic. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Perioade de expansiune „comunistă” alternează cu perioade de concentrare colectivă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) sau cade des pentru că are o chilie proastă . Și că totul s-ar rezolva de la sine dacă s-ar muta în altă chilie. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● E vorba de șprit adică de picantul dozaj dintre vin și apă gazoasă (…). Șprițul e duhul însăși al chefului. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Pe de o parte vinul ,de cealaltă apa cu specificarea că apa poate fi, la rândul ei „înfocată”, igniferă (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mitică e de negândit fără bășcălia spumoasă a șprițului . Mitică nu e balcanic. Mitică e vienez. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Au ei acolo la ei în America, mănăstiri ca ale noastre? Când s-a făcut mănăstirea noastră, ei nici nu existau. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ar trebui să spunem că amintirile bune ale călătoriei noastre predomină, în sufletele amicilor mei și într-al meu, asupra amintirilor rele. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Șomaj la noi ? Șomaj și la ei. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Corupție la noi? Corupție și la ei ? → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar vă sfătuim să nu vă alegeți modelele după simplul criteriul al vechimii. Există și vechimi sterile (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Biserica instituțională are voie să spună (…). Biserica poate hotărî. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Cum astfel decât idolatrizându-și oficialitățile ca pe un detașament1 de avangardă2 și-a făcut o vocație. 1 → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

2 → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● După capul meu, dacă n-ai avut putere să te manifești când vechiul Parc Carol a fost distrus (…). Parcul Carol e, oricum, irecuperabil. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Cântărirea lor responsabilă ar fi, în acest moment, „poarta cea strâmbă”. Din păcate, la modă este deocamdată, poarta cea largă, calea minimei rezistenței (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Jurnalul lui Paul Goma stârnește îndeobște, doua feluri de comentarii : comentariile irizate ale celor care se simt vexați de abuzurile sale polemice și comentariile complezente ale celor care (…)→ repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) nu poate fi tratat ca un document : un document psihologic, adică o mărturisire despre oameni și vremuri. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Firește orice asemănare între personajele de mai sus și unele personaje reale, este, deși întâmplătoare, cât se poate de semnificativă. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Erau reprezentate ambele tabere, dar din păcate, tabăra valahă avea ca protagonist… → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) e, înainte de orice „un bărbat independent”. Adică un bărbat pe picioarele lui … → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) ar lăsa să se înțeleagă că independența e un soi de levitație (…) .Independența e din acest punct de vedere … → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Există tutuială „macho”, a masculului bățos față de fetițe fragede sau demimondene interpole. Există tutuială „de platou” (…), tutuială polițienească. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)românii erau împărțiți în doua : fanatici anti-Iliescu. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Noi nu avem dileme .Suntem o dilemă în ebulițiune. → repetiție gramaticală a substantivului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

B) Repetiții ale verbului

● Cel ce a zis : să nu curvești, a zis să nu judeci. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ce-o să zică lumea? Ce o să zică B.G. ? → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Îi știu resursele de gravitație, l-am văzut tăcând când alții sporăvăiau cochet, l-am văzut refuzând (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Avem analiști de politică externă cu aspect de morsă competentă sau analiști de politică internă, avem vedete de show. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Înrăitul în malverasațiuni se cheamă Bebe, justițiarul se cheamă Dide. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Știu că nu se cade să iei în deșert numele oamenilor. Știu ca nimeni nu e raspunzator de numele lui… → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Că au existat și acțiuni legitime de contraspionaj, că au existat și securiști. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Domnul Păunescu știe că, în principiu orice recrut putea fi repartizat la orice armă și știe (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) a explica mereu prostimi, cum stau, mă-nțelegi, lucrurile , ce e voie și ce nu e voie. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar voia mai mult carieră politică. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Poate că la smintit ca și pe alți ieșeni deznădejdea. Poate trece printr-o nevroză drastică. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● George Pruteanu n-are dubii, n-are întrebări. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Sunt mulți, sunt la vedere, sunt puternici. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) am schimbat constituția, legea electorală, am schimbat șefi de partid (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ni se pare inadmisibil că scena politică să fie populată de vechi activiști (…), dar ni se pare normal (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● E marțial. E îngrijorat. E fudul. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● De asemenea nu știa despre ce a fost vorba, nu știa care au fost intențiile (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mă uit pentru că îmi plac filmele ieftine (…) Mă uit pentru că sunt si eu român. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar ar însemna să simplificăm lucrurile (…) Ar însemna să (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Oamenii cumsecade vor fi în continuare, victime potențiale, pezevenghi vor fi în continuare agresivi. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) caută indexul, apoi caută numele. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Există împrejurări istorice în care absentismul (…),dar există și vremuri (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Să nu spui că nu poți, știu că poți, trebuie să poți . → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu contează „domeniul de resort”, nu contează conturul omenesc al ministrului. → repetiție gramaticală a verbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mai exact nu-ți cere decât să-l ajuți să dea : sa dea ceva din pricepere (…)→ repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) dar pot comenta punerea lor în pagină . Iar din punerea lor în pagină îmi pot face (…)→ repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu-ți vine să atingi nimic, nu-ți vine să respiri → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu poți spune că nu e așa, după cum nu poți spune că o scrumieră în formă de closet nu are hazul ei. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu mai știm ce înseamnă sus ți jos, ce înseamnă stânga și dreapta. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) întrebată cu cine va vota, a declarat că, deocamdată va vota cu președintele. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Eu țin mite că pe vremea răposatului aveam un loc de muncă sigur dar nu țin minte că salariul. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Toți vor să iasă din anonimat. Toți vor să pună sigiliul → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Poți jongla impertinent, poți face infinite combinații profitabile, poți trișa, poți da lovituri, poți recurge la orice mijloace. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● A trăi sub semnul economiei de piața e, așadar ,a nu avea stăpân, a nu avea legi, a nu avea scrupule. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Știu că cer imposibilul. Știu că trebuie să zic merci → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție

● Țările Europei Centrale și de Est au aflat, după marile evenimente că (…). Au aflat de pildă că estul (…)→ repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu părea plauzibil că între Franța și Italia (…). Nu părea plauzibil nici că Europa. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ni se cere să găsim rețeta. Ni se cere să mâncăm praz (…)→ repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) noi vom pretinde că ne-am copt, ei vor pretinde ca ne cred… → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Te poți simți străin în Indonezia, te poți simți străin în bucătăria chinezească. → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) în cele din urmă m-am aruncat în necunoscut. De fapt necunoscutul s-a aruncat asupra mea . → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Trebuia firește, făcut ceva! Trebuia schimbată poziția… → repetiție gramaticală a verbului, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ca disciplină spirituală, ten e arta de a sta, de a sta cum trebuie. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Cale românească: stai strâmb și judeci drept. Stai cum dă Dumnezeu ! Stai cum poți. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Băutorul nu vrea să bea eficient, vrea să bea mult → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Uite bănci, uite Coca-cola, uite Mercedesuri. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar uitați-vă la autostrăzile noastre, la muzeele noastre, uitați-vă la universitățile noastre. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Vor gloria imanentă ca răsplată pentru o îndelungă lipsă a curajului . Vor sa-și încununeze demisia printr-un triumf (…), vor să curețe partea (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar priviți fotografiile miniștrilor și parlamentarilor europeni, priviți chipurile (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Căci și noi care vrem schimbarea, care vrem în NATO. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● De fapt nu știa despre ce e vorba, nu știa care au fost (…).→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mă amuz și mă umplu de nervi . Mă amuz pentru că spectacolul e spectacol. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) e târziu, nu pot încă să dorm, nu pot nici să lucrez. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu scatofagul comun ne interesează (…) . Ne interesează cel care dedicând o carte (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● N-am văzut pe nimeni până acum (…). N-am văzut pe nimeni judecat. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Facem răul pe care nu-l vrem și nu facem binele către care tindem. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ar fi putut înlocui îndârjirea cu grație. Ar fi putut protesta… → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Vor ști să păstreze (…).Vor ști cu alte cuvinte să amplifice (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Puteau forma și atrage specialiști (…).puteau să se cunoască suficient (…). Putea să aibă pregătite (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar ei știu cum să răspundă, știu cum funcționează (…)→ repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu e suficient să ai dreptate . Trebui să știu să ai dreptate. → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) care știu din instinct, sau din străvechi cutume, ce se cade și ce nu se cade → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Vei fi învățat cum se stă de vorbă. Vei fi învățat cum să-ți alegi meseria și nevasta → repetiție gramaticală a verbului, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

C) Repetiții ale pronumelui

● El e beneficiarul revoluției din decembrie, revoluție din decembrie, el e emblema (…).→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Îi știu resursele de gravitație, l-am văzut tăcând când alți sporăvăiau cochet, l-am văzut refuzând. → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nimeni nu-i pune la îndoială legitimitatea (…). Nimeni nu se întreabă (…)→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Căci și noi, noi care vrem schimbarea (…)→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, imediată, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mult mai importantă sunt toaleta prezentatoarei, coafura ei, retorica ei, scenică (…)→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu-ți vine să atingi nimic, nu-ți vine să respiri (…)→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) alții agitați, alții gata sa tachineze (…)→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Lui îi datorăm schimbarea lui „domnule” cu „cetățene” sau „tovarășe”, lui îi datorăm șicul proletar → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Toți vor să iasă din anonimat, toți vor să pună sigiliul (…).→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ni se pare mult mai important cine ne reprezintă și cine ne susține. → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Toate sunt înclinate să laude (…). Toate se explică și încearcă. → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Și totuși există ceva1 care ne leagă de acest miraj în chip evident și, cred ireversibil. Ceva care2 nu poate fi contestat, care ne-a intrat în sânge și care ne poate da titluri de excelență.

1 → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

2 → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ce dealuri ! Ce mănăstiri ! Ce tochituri ! Ce plachie ! → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar iată că români văd lucrurile invers: ei sunt cei amenințați, ei sunt victimele potențiale ale turiștilor delapidatoare. → repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● În aceste condiții a folosi brusc apelativul dumneavoastră devine injurios . Dumneavoastră se poate spune numai în bășcălie (…).→ repetiție gramaticală a pronumelui, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

D) Repetiții ale adjectivului

● Un țăran care refuză orice schematism, orice rețetă . → repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu-mi dau seama ce reprezintă astăzi, cantitativ vorbind, această categorie umană (…) Deocamdată însă ,constat că e vorba de o categorie umană pe care nimeni (…)→ repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Aceeași atmosferă caldă sufletească, aceeași vitejie (…) → repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) și un compartiment la care vechii camilitoni nici nu visaseră. Și atunci vechii camilitoni au descoperit (…)→ repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Privirea slugarnică orientată în sus, are măcar, un temei psihologic. Dar privirea slugarnică orientată în jos e (…)→ repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Câte semnături s-au strâns pentru muncitori brașoveni în 1987 ? Câte semnături pentru Ralu Filipescu (…)→ repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Era omul nou în carne și oase, vechiul și orgoliosul om nou și mai nou (…)→ repetiție gramaticală a adjectivului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

E) Repetiții ale numeralului

● (…) în tribulațiile ei zilnice, trei, doar trei, măcar trei noutăți (…)→ repetiție gramaticală a numeralului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)amândoi au avut „atitudini curajoase”, amândoi erau „prost văzuți”. → repetiție gramaticală a numeralului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Șapte ani irosiți în miting, lozincă și gesticulație. Șapte ani în care (…)→ repetiție gramaticală a numeralului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție .

F) Repetiții ale prepoziției

● Pentru toate inițiativele tale (…), pentru felul bărbătesc, pentru subtila sinteză (….)→ repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție .

● Ni se vorbește de rezonanță istorică, de subtilă sinteză , de veșnica legătură între Nicu și Doina Eminescu, de înălțimi de cuget, de destinul României (…)→ repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Pe la guvern, prin parlament, prin justiție, prin toate partidele politice . → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) domnul Adrian Năstase a declarat, între altele, că, dintre păsări îi plac vulturi, dintre compozitori, Wagner și dintre pictori Picasso → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Așa se explică, de secole, considerațiile despre vreme, despre greutățile vieții, despre recolta proastă, despre tâlhăriile pliticienilor → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Plasat foarte sus, deasupra prostimi dar și deasupra guvernanților (…)→ repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)domnilor parlamentari, fiți mai zgârciți cu timpul și cu imaginea dumneavoastră. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Până și cei care debitează știrile reușesc, din intonație, din sclipiciul complice al ochiilor, din întorsura frazei (…)→ repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) venea, țopăind asupra modestei sale inteligențe, și asupra trivialei (…)→ repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Câți îl vor pe Gabriel Liiceanu la Tecuci și la Prundul Bârgăului, la Adunații Copăcei și la Beclan. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ea nu cristalizează în jurul unei amintiri, ci în jurul unui proiect. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Venită de la musafiri întâmplători, de la mătuși zahariste, de la părinți dornici…. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mai vorbim în 2007, în 2009, în 2011. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție

● Ei bine, șprițul încearcă să mediteze între bere și vin, între baroc și clasic. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…)în vreme ce vestul a evoluat spre raționalitate pragmatică, spre optimizare administrativă. → repetiție gramaticală a prepoziției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

G) Repetiții ale conjuncției

● Fără răutate, fără orgoliu dar atenți la umorul (…)→ repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Sute de mii de victime ale securității din România, de-a lungul anilor de dictatură, nu erau nici americani, nici ruși, nici unguri, nici turci, erau… → repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Ca muștarul de Dijon, ca salamul de Sibiu, ca pantofii Guban → repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) oamenii care au făcut ceva, cât de cât, fie în plan profesional, fie în plan politic, fie în plan moral. → repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Și de visuri anticipative, și de amintiri, și de speranță, și de nostalgie (…)→ repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu Spengler, nu Blaga (…)→ repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) că cine nu e de acord cu proiectul e ori sectant, ori ateu, ori pur și simplu străin de neam . → repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mai prost plasat decât unii și decât ceilalți e un nume ca Pleșu. → repetiție gramaticală a conjuncției, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

H) Repetiții ale articolului

● Așa cum s-a desfășurat procesul acesta a fost o rușine, o barbarie, o gafă juridică. → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Niște lași, niște dezertori, niște suflete de hârtie. → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Europa e un spațiu al modernități, al progresului științific, al liberalismului politic și economic (…) → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție .

● Trebuie să căutăm împreună, cu luciditate, un alt punct de contact, un alt unghi de vedere. → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Dar e limpede că în lumea de azi, a pieței comunitare, a globalizării, a internetului … → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Zgomotele străzii, ale mediilor audio-vizuale, ale oricărei aglomerări urbane. → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu are nici un rost să pui față în față un credincios, și un ateu, un marxist și un platonician, un credincios (…)→ repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● În lumea lui Bebe Ivanovici și a lui Vanghelie, a lui Onișor, a lui Vadim Tudor și a lui Adrian. → repetiție gramaticală a articolului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

I) Repetiții ale adverbului

● La câte necazuri au pe cap te-ai așteptat să-i vezi mai ocupați, mai laconici, mai fără chef. → repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● (…) reprezentanții unor lumi care se ignoră reciproc, sau, mai rău, se disprețuiesc reciproc. → repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Frapantă este combinațiunea de afecte sublime și vocabular sulfuros, frapantă este perfectă coincidență (…).→ repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Vor fi mereu la raft, mereu disponibile, pentru mine (…)→ repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Nu părea plauzibil că între Franța și Italia (…). Nu părea plauzibil nici că Europa (…)→ repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Mai întâi a fost revoluția industrială, apoi „veacul naționalități”, apoi consolidarea gândiri libere . → repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Înțeleg că Biserica , așa cum ar fi normal, drept sumă a tuturor credincioșilor sau drept expresia instituționalizată a clerului . → repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● Când iepuraș de casă, când „porc de serviciu ”, când dulău național,(…), când bufnițoi lubric, când ciocârlie patriotică. → repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

● E teribil de mult poate să scrie, ce mult poate să vorbească (…)→ repetiție gramaticală a adverbului, identică, la distanță, liberă, intenționată, autorepetiție.

Repetiții neintenționate, inconștiente: ticuri verbale

● (…) a explica mereu prostimi, cum stau , mă-nțelegi, lucrurile (…)→ repetiție neintenționată, inconștientă, tic verbal.

● Ar rezolva că gustul domniei sale merge către sublimități solemne, către melancolii diafane, mă rog (…)→ repetiție neintenționată, inconștientă, tic verbal.

● Și aceasta s-a dovedit a fi, după părerea mea, o primă distorsiune → repetiție neintenționată, inconștientă, tic verbal.

Structuri repetitive unitare și neunitare

● Asta e vreau nu vreau „rețeta mea” existențială (…)→ structură repetitivă neunitară, semantică.

● Nu se prostituează zi de zi (…)→ structură repetitivă unitară, lexicală.

● (…) ori de câte ori ne confruntăm (…)→ structură repetitivă unitară, lexicală.

● Bondrea construiește noi și noi grădini → structură repetitivă unitară, lexicală.

● Încet – încet, el s-a văzut lider de opinie → structură repetitivă unitară, semantică.

● (…) lucrurile, ce e voie și ce nu e voie → structură repetitivă neunitară, gramaticală.

● (…) om fi noi cum om fi, da și ei sunt apucați (…)→ structură repetitivă neunitară, gramaticală.

● Noi venim seară de seară dinaintea națiunii pentru a o ține deșteaptă → structură repetitivă unitară, lexicală.

● Mă amuz pentru că spectacolul e spectacol→ structură repetitivă neunitară, gramaticală.

● N-are rost să pui față – n față un credincios (…)→ structură repetitivă unitară, lexicală.

● Ca de la femeie la femeie ,o traducătoare (…)→ structură repetitivă neunitară, gramaticală.

● (…) Noi scriitori membri de partid urmărim cu entuziasm ceas de ceas1 și clipă de clipă2 activitatea (…).

1 → structură repetitivă unitară, lexicală.

2 → structură repetitivă unitară, lexicală.

● (…) efortul lor de a se justifica, de a-și raționaliza cât de cât derapajele (…) → structură repetitivă unitară, lexicală.

● (…) cu prostia avem însă de-a face copios, clipă de clipă (…)→ structură repetitivă unitară, lexicală.

● Din când în când redezvăluie vechi (…)→ structură repetitivă unitară, lexicală.

Concluzii

Lucrarea de față se dovedește a fi o abordare sistematică a uni procedeu sintactic-stilistic, și anume a repetiției .

Prima parte este consacrată definiri acestui concept și clasificării lui. Repetiția reprezintă un procedeu sintactic-stilistic care constă în întrebuințarea de doua sau mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a aceluiași grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distribuția, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. Definițiile redate reprezintă punctele de vedere avizate și recunoscute ale specialiștilor . În clasificarea repetiției au fost urmărite mai multe criterii. Astfel, după aceste criterii repetițiile se clasifică după: realizarea lingvistică, distanța dintre termeni repetiției, fixitatea structurii repetitive, intenționalitatea, rolul vorbitorului în cursul interacțiuni verbale (locutor sau alocutor).

Din punct de vedere al realizării lingvistice, repetițiile pot fi identice sau modificate . Având în vedere distanța dintre termeni, repetițiile sunt imediate și la distanță. După fixitatea structuri repetitive avem repetiții libere, repetiții fixate la nivel structural, cât și la nivel lexical. În ceea ce privește intenționalitatea, repetițiile se clasifică în repetiții intenționate și neintenționate. Cele neintenționate sunt: involuntare și inconștiente.

După calitatea de locutor sau de alocutor a vorbitorului, clasificarea acestui concept s-a făcut astfel : autorepetiție și heterorepetie.

Tot în această primă parte sunt prezentate și structurile repetitive unitare și neunitare.

Structurile repetitive unitare constituie ansambluri unitare din punt de vedere sintactic și semantic; acestea pot fi formate prin reluarea identică sau modificată a uni element și în afara elementelor repetate, pot cuprinde : prepoziții plasate între termeni repetiției, conjuncția „și”

Structurile repetitive neunitare sunt structuri în care termenii repetiției nu fac parte dintr-o singură unitate sintactică, ci constituie fiecare unități distincte, între care se stabilesc diverse relații .Multe dintre ele constituie sau cuprind tautologii.

După definirea repetiției, clasarea acesteia, structurile repetitive unitare și neunitare, sunt prezentate și funcțiile repetiției.

În partea a doua a lucrări, intitulată „ Andrei Pleșu și Obscenitatea publică”, am prezentat pe larg activitatea lui Andrei Pleșu, ca scriitor, eseist, jurnalist român, axându-mă pe „Obscenitatea publică”, o delectare pentru minte și suflet.

Lui Andrei Pleșu îi reușește în general performanța de a captiva, de a seduce prin incredibila pricepere de a stăpâni cuvintele. Este un bun dominator al limbajului. Pe cât de abil folosea limbajul, pe atât de tranșant anula orice ambiguitate, denunță orice „subterfugiu avocățesc” al realului. Nu l-am văzut nici patetic, nici tragic, nici simulând, nici imitând.

Titlul ales pentru această culegere „ Obscenitatea publică” exprimă convingerea autorului că împestrițarea de azi a realități autohtone are o dimensiune obscenă, adică o strânsă afinitate cu psihologia nerușinării; nerușinare în politică, nerușinare în publicistică, nerușinare în moravuri, în comportamentul public, în discurs, în modul de a (nu) gândi.

În ansamblu, cartea de față nu poate evita, de aceea, să fie, o carte tragică, caragialmente tristă, ca și realitatea pe care o adnotează.

Cea de-a treia parte a lucrări este consacrată extragerii repetițiilor din opera lui Andrei Pleșu, „Obscenitate publică”. Pe tot parcursul cărții am observat frecventa repetare a unor părți de vorbire cum ar fi substantivul și verbul, celelalte parți de vorbire au un număr redus de repetare.Am remarcat si ca cele mai multe exemple se realizeaza ca autorepetitii. Repetițiile le-am grupat și analizat în funcție de partea de vorbire repetată : repetiții ale adverbului, ale verbului, ale substantivului, ale pronumelui, ale conjuncției, ale prepoziției și ale articolului

S-a pus accent totodată și pe analiza structurilor repetitive unitare și neunitare.

Bibliografie

Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Editura Științifică, București, 1975

Mioara Avram, Probleme ale exprimării corecte, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987

Gramatica limbii române, Editura Academiei române, București, 2005

Andra Șerbănescu, Enciclopedia limbii române

Mioara Avram, Repetarea sau nerepetarea prepozițiilor în coordonare, LLR, 4, 1986

Mihai Marta, Articolul Repetiția, LLR, nr. 4, 1997

Ion Diaconescu, Sintaxa limbii române

Mioara Avram, Gramatica pentru toți, Editura Humanitar Educațional, București, 2007

www.observatorcultural.ro

www.cotidianul.ro

www.autori.humanitas.ro