Guvernatorii Moesiei Inferior In Perioada Anarhiei Militare

INTRODUCERE

Lucrarea reprezintă o valorificare a izvoarelor epigrafice și literare cu privire la cariera guvernatorilor Moesiei Inferior, atestati in sec. I-III p. Chr. Cariera guvernatorilor Moesiei Inferior în sec. I-III p. Chr., în lumina izvoarelor literare și epigrafice, a reprezentat un subiect constant în atenția istoricilor români și străini.

Un instrument indispensabil pentru realizarea lucrării l-a reprezentat monomentalul Corpus Inscriptionum Latinarum (apărut începând din 1863), al cărui inițiator a fost Th. Mommsen, ,,Nestorul epigrafiei latine”, autor al mai multor volume (I, III/1-2, V, IX, X) din cele 17 care au apărut până în prezent (unele conținând mai mulți fasciculi, precum și indici).

Pentru zona care ne interesează sunt utile volumele din seria Inscriptiones Scythiae Minoris. Monumentele epigrafice din orașele vest-pontice sau de pe limes-ul dunărean conțin referiri cu privire la cariera unor guvernatori ai Moesiei Inferioare; ei apar ca beneficiari ai unor dedicații, autori ai unor opere constructive sau îngrijindu-se de ridicarea unor monumente votive sau onorifice.

O primă contribuție privind guvernatorii Moesiei Inferior a fost adusă de către A. Stein în lucrarea sa Die Legaten von Moesien. Această lucrare este importantă întrucât prezintă guvernatorii Moesiei Inferior cu posibile ipoteze de datare analizând întreaga carieră a acestora pe baza documentelor epigrafice și literare descoperite până în acel moment; de asemenea, o altă lucrare importantă este cea a lui J. Fitz.

De o utilitate deosebită sunt Laterculi praesidum, întocmiți de B. E. Thomasson și strânși ulterior într-un volum cu titlul cu același nume, indicându-se o bibliografie selectivă pentru fiecare guvernator și care a fost un instrument de lucru de bază pentru redactarea acestei lucrări.

Contribuții importante cu privire la carierele legaților provinciei Moesiei Inferior au adus și Ronald Syme și G. Alföldy. Lucrarea Konsulat und Senatorenstand unter den Antoninen-Prosopographische Untersuchungen zur senatorischen Führungsschicht este importanta pentru perioada Antoninilor.

Pentru epoca Severilor amintim lucrarea Dylianei Boteva, în care autoarea prezintă izvoarele epigrafice și numismatice semnificative pentru cariera unor guvernatori.

O încercare mai recentă de datare a guvernatorilor Moesiei Inferior aparține lui Dirk Erkelenz, cu lucrarea Optimo praesidi – Untersuchungen zu den Ehrenmonumenten für Amtsträger du römischen Provinzen in Republik und Kaiserzeit, 2003.

Lista guvernatorilor Moesiei Inferior am putut găsi și la Rudolf Haensch, care și-a adus contribuția prin lucrarea Capita provinciarum – Statthaltersitze und Provinzialverwaltung in der Römischen Kaiserzeit. În Fasti Provinciae Daciae I – die senatorischen Amtsträger, de Ioan Piso, 1993, am găsit referiri despre unii guvernatori ai Moesiei Inferior care au deținut legația Daciei.

O serie de studii publicate în revistele de specialitate, tratând carierele unor legați ai Moesiei Inferior, au adus contribuții importante la prosopografia Imperiului Roman. În acest sens îi amintim pe D. M. Pippidi, D. Tudor, Emilia Doruțiu-Boilă, Adrian Rădulescu, Maria Bărbulescu, Alexandru Avram.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, după criteriul cronologic.

În primul capitol, după o prezentare succintă a organizării administrative a Moesiei, am analizat cariera guvernatorilor și succesiunea acestora până în anul 86 p. Chr., când s-a produs divizarea Moesiei de către Domițianus.

În sec. I p. Chr. organizarea provinciei Moesia a cunoscut 2 etape: prima, când izvoarele atestă primii legati Augusti pro praetore ai Moesiei, datând din timpul lui Augustus până în 46 p. Chr., când aceasta devine provincie de rang consular, cu statut juridic de sine stătător; iar a doua etapă este cuprinsă între anii 46-86 p. Chr. până în momentul împărțirii provinciei în două: Moesia Superior și Moesia Inferior.

De remarcat pentru această perioadă este Horothesia Histriei, un document important cu privire la hotarele histrienilor dar care conține și numele a patru guvernatori ai Moesiei din perioada 47-68 p. Chr.

În cel de-al II-lea capitol am insistat asupra guvernatorilor Moesiei Inferior din perioada Antoninilor, analizând etapele carierei lor, îndeosebi pe baza documentelor epigrafice existente.

Cel de-al III-lea capitol este rezervat perioadei Severilor, cariera guvernatorilor fiind ilustrată atât de izvoarele epigrafice cât și de cele numismatice.

Ultimul capitol cuprinde o prezentare succintă a guvernatorilor din perioada anarhiei militare, cu precizarea că documentele epigrafice sunt mai reduse.

Fecare capitol se încheie cu o listă a guvernatorilor însoțită de posibilele datări.

Concluziile lucrării, pornind de la descoperirile epigrafice mai noi, privind guvernatorii Moesiei Inferior din sec. I-III p. Chr. sintetizează informațiile oferite de izvoarele epigrafice și literare referitoare la această temă.

Această lucrare poate fi oricând îmbunătățită în funcție de noile descoperiri epigrafice sau de reluarea discuțiilor în legătură cu unele aspecte contradictorii legate de această temă.

CAPITOLUL I

GUVERNATORII MOESIEI ÎN SEC. I-p. Chr.

In cursul istoriei sale, organizarea administrativa a provinciei Moesia a suferit câteva modificări importante, datorate evenimentelor politice si militare, petrecute pe teritoriul provinciei sau la granițele ei dar si situației generale din Imperiul roman.

In secolul I p.Chr. organizarea provinciei Moesia a cunoscut doua etape:prima, datând din timpul lui Augustus, când izvoarele atestă primii legati Augusti pro praetore ai Moesiei și până în 46 p.Chr., când aceasta devine provincie de rang consular, cu statut juridic de sine stătător; o a doua etapă cuprinsă între anii 46-86 p. Chr. până în momentul împărțirii provinciei în doua: Moesia Superior și Moesia Inferior.

Prima manifestare concretă a autorității romane la sudul Dunării a fost sub forma unui organism preprovincial, supus autorității unui praefectus civitatium Moesiae et Treballiae. Geografic, Moesia reprezenta probabil ținutul dinspre Dunăre al Serbiei actuale; iar celălalt teritoriu era locuit de tribul tracic al tribalilor, aproximativ între râurile Timoc și Isker. Moesia a rămas multă vreme (eventual, până în anul 46 p. Chr.) sub autoritatea proconsulilor Macedoniei, dar sub forma unui comandament militar aparte.

La începutul erei noastre Augustus a luat măsuri decisive de întărire a stăpânirii romane la Dunărea de Jos. Izvoarele istorice, fără a da indicii cronologice, precizează că legatul împăratului a respins o incursiune a geților și a oprit accesul sarmaților la acest fluviu: ,,Misso igitur Lentulo ultra ulteriorem perpulit ripam:citra praesidia constituta” („Astfel a trimis pe Lentulus și i-a alungat pe malul de dincolo al Dunării”); ,,et hos (Sarmatae) per eundem Lentulum prohibere Danubio satis fuit” („A fost de-ajuns că același Lentulus i-a oprit și pe ei la Dunăre”).

Cn. Cornelius Lentulus, senator,consul in anul 18 (sau 14 a.Chr.) a întreprins probabil între 1-4 p. Chr., guvernator al provinciei Illyricum sau poate având o misiune specială în cadrul unui comandament moesic, acțiunea amintită împotriva geților, obținând ornamentele triumfale în urma acestei victorii. Acțiunile sale, conjugate cu cele ale lui Sex. Aelius Catus au dus la crearea provinciei Moesia, în primii ani ai erei creștine.

Strabon amintește că Aelius Catus a strămutat în Thracia (Ripa Thraciae), din teritoriul de dincolo de Istru, 50.000 de geți, neam vorbind aceeași limbă cu tracii: „ ” („Într-adevăr, chiar în zilele noastre Aelius Catus a strămutat din teritoriul de dincolo de Istru în Tracia cincizeci de mii de oameni luați de la geți, neam vorbind aceeași limbă cu tracii. Și acum ei locuiesc acolo, iar numele lor este moesi”). Evenimentul se reflectă din punct de vedere arheologic prin încetarea bruscă a unor cetăți în Muntenia, la începutul secolului I p. Chr. :Zimnicea, pe Dunăre; Popești, pe Argeș; Piscul Crăsani, pe Ialomița.

Sex. Aelius Catus a fost consul în anul 4 p. Chr..Acțiunea lui s-a desfășurat probabil înainte de această dată și concordă cu întemeierea unui comandament al Moesiei în primii ani ai erei noastre. Cassius Dio povestind despre intervenția consularului A. Caecina Severus, în anul 6 p. Chr., împotriva răscoalei illiro-pannonice îl prezintă pe Sex.Aelius Catus ca „ ” ( comandant al Moesiei vecine).

În anul 6 p. Chr. este atestat ca legatus Augusti pro praetore al Moesiei A. Caecina Severus. Cassius Dio ne informează că în anul 6 p. Chr. (în timpul răscoalei populațiilor dalmate și pannonice), breucii, un neam din Pannonia, au atacat Sirmium, împresurând garnizoana romană; „cu toate acestea, n-au putut cuceri orașul, căci Caecina Severus, guvernatorul provinciei învecinate Moesia ( ) îi ajunse pe malurile fluviului Drava, sosind în mare grabă, unde îi învinse după o încăierare sângeroasă”. Acest general mai este menționat și în anul 7 p. Chr. cu ocazia altor acțiuni. De la Cassius Dio mai aflăm că Severus a fost silit să se întoarcă în Moesia din cauza jafurilor făcute de daci și sarmați.

Este posibil ca abia după acesta să dateze comandamentul lui Lentulus, Tacitus informându-ne că a primit triumphalia de Getis.

Deoarece în Moesia staționau două legiuni (legio IIII Scythica si legio V Macedonica), provincia era guvernată de un legatus Augusti pro praetore, de rang consular (vir consularis) care exercita comanda asupra tuturor trupelor și de asemenea, jurisdicția civilă și militară. Legiunile erau comandate de legati legionum dublu subordonați împăratului și guvernatorului provinciei.

Organizarea Moesiei ca provincie are loc, probabil, în anul 15 p. Chr., când este menționat primul guvernator consular – C. Poppaeus Sabinus. (cos. ord. 9 p. Chr).

Este anul (15 p. Chr.) în care teritoriul de la S Dunării, până la Dimum, a fost organizat în provincia Moesia. De la această localitate până la vărsarea fluviului în mare se întindea Ripa Thraciae, teritoriile vecine inclusiv Dobrogea rămânând (până la anexarea definitiva și a acestor ținuturi), în stăpânirea regilor odriși, cu excepția orașelor grecești de pe litoral, care erau considerate ca făcând parte din Imperiu încă din vremea lui Augustus.

C. Poppaeus Sabinus este atestat guvernator consular al Moesiei încă din anul 12, în anul 15 prelungin-du-i-se această funcție, la care se vor adăuga provinciile Macedonia și Achaia, până în 35 p. Chr., când este urmat de M. Memmius Regulus care conduce cele trei provincii până în anul 41(44?) p. Chr. În acest interval de timp ei aveau în Moesia subordonați guvernatori de rang pretorian între care: Latinius Pandusa (18-19 p.Chr.), L. PomponiusFlaccus (18-19 p. Chr), P. Vellaeus (21 p. Chr.), Pomponius Labeo (25-33 p. Chr. sau 26-34 p. Chr.).

Cel care ne informează că lui C. Poppaeus Sabinus i s-a prelungit însărcinarea de a administra Moesia, adăugându-i-se Achaia, și Macedonia, este Tacitus: prorogatur Poppaeo Sabino provincia Moesia additis Achaia et Macedonia; în alt loc ni se spune că vreme de 24 de ani administrase cele mai mari provincii (maximisque provinciis per quattuor et viginti annos impositus) iar Cassius Dio ne informează că a guvernat cele două Moesii (în realitate, pe vremea aceea nu exista decât o singură provincie) și Macedonia, funcție ce s-a întins pe toată domnia lui Tiberius.

În anii 18-19 p. Chr. este menționat Latinius Pandusa, pro praetore Moesiae. După moartea lui Latinius Pandusa (de care regele Rhescuporis se plângea că îi este dușman) Tiberius încredințează guvernarea Mune că vreme de 24 de ani administrase cele mai mari provincii (maximisque provinciis per quattuor et viginti annos impositus) iar Cassius Dio ne informează că a guvernat cele două Moesii (în realitate, pe vremea aceea nu exista decât o singură provincie) și Macedonia, funcție ce s-a întins pe toată domnia lui Tiberius.

În anii 18-19 p. Chr. este menționat Latinius Pandusa, pro praetore Moesiae. După moartea lui Latinius Pandusa (de care regele Rhescuporis se plângea că îi este dușman) Tiberius încredințează guvernarea Moesiei lui L. Pomponius Flaccus; (acesta îl va captura pe regele răzvrătit și-l va trimite la Roma): „sed defuncto Pandusa, quem sibi infensum Rhescuporis arguebat, Pomponium Flaccum, …Moesiae praefecit”.

Dintr-o epistolă a lui Ovidius, adresată lui Pomponius Graecinus (consul 16 p. Chr.) aflăm că L. Pomponius Flaccus mai exercitase o comandă la Dunărea de Jos în anul 15 p. Chr., cu prilejul atacului getic asupra cetății Troesmis: „Praefuit his Graecine, locis modo Flaccus, et illo ripa ferox Histri sub duce tuta fuit.” (Ex Ponto, IV, 9, 75-76).

Acțiunea de pacificare întreprinsă de Flaccus vizează nu numai frontiera, ci întreaga provincie: el a menținut populațiile din Moesia într-o limită care a fost respectată. Grație măsurilor luate de Flaccus, țărmul Istrului a devenit sigur. Timp de peste o jumătate de secol, Dobrogea și în general ținuturile de la sud de Dunăre nu vor mai fi tulburate de incursiunile populațiilor transdanubiene.

Din cuvintele poetului nu rezultă clar în ce calitate s-a aflat Flaccus în Moesia în cursul primei sale incursiuni. Considerat la început ca având tot funcția de praefectus orae maritimae,ca și Vestalis, s-a determinat mai apoi că personajul din epistola lui Ovidius este chiar comandantul provinciei Moesia. Această funcție a acumulat-o prima dată, în anul 15 p. Chr., cu rang pretorian, iar după exercitarea consulatului, în anul 17 p. Chr., ca guvernator consular pentru anii 18-19 p. Chr.

În anul 21 p. Chr. la conducerea provinciei Moesia este atestat P. Vellaeus (proximum exercitum praesidebat).

Ultimul din seria de guvernatori subordonați lui Poppaeus Sabinus este Pomponius Labeo (25-33 p. Chr. sau26-34 p. Chr.). Acesta este menționat în fruntea Moesiei de către Tacitus: „Pomponius Labeo, quem praefuisse Moesiae retuli”; iar Cassius Dio notează că a condus această provincie timp de 8 ani.

Răscoala antiromană, izbucnită în anul 26 p. Chr. în regatul tracic, este înfrântă de către regele Rhometalces II, cu colaborarea trupelor romane conduse de C. Poppaeus Sabinus, proconsulul Macedoniei si Pomponius Labeo, care sosise cu o legiune din Moesia (cum legione e Moesia). Pentru această victorie, Poppaeus Sabinus a primit însemnele triumfale.

De la Cassius Dio aflăm că, la moartea lui Poppaeus Sabinus, legatus Augusti pro praetore Moesiae Macedoniae Achaiae este numit P. Memmius Regulus (cos. suff. 31). Data finală a legației lui P. Memmius Regulus (35-41/44?) nu este precizată cu exactitate. O inscripție datată în timpul lui Claudius îl numește pe M. Licinius Crassus Frugi: leg(atus) Ti(berii) Claudi Caesaris Aug(usti) Ger]manici in Moesia et Acha]ia et Macedonia] .

Dacă această interpretare este cea corectă atunci Crassus Frugi ne apare ca succesor al lui P. Memmius Regulus la conducerea celor trei provincii, un terminus post quem fiind considerat începutul domniei lui Claudius (41 p. Chr.). În caz contrar, mandatul lui Regulus se prelungește până în anul 44 p. Chr., când îi urmează A. Didius Gallus.

În ce privește provincia Moesia, în anul 44 p. Chr., este atestat Martius Macer: leg(atus) Ti. Claudi Caesaris Aug(usti) pr(o)] pr(aetore) provinc(iae) Moesiae leg(ionis) IV Scythicae et leg(ionis)] V Macedonicae.

Tacitus ne informează că în primii ani ai domniei lui Claudius I, A. Didius Gallus l-a înfrânt pe regele bosporan Mithridates, înlocuindu-l cu fratele acestuia Cotys. Titlul de guvernator al Moesiei nu este acordat lui Gallus nici de Tacitus, nici de vreun alt document epigrafic. Însă o misiune de natura celei în cauză nu putea fi încredințată altcuiva decât guvernatorului provinciei celei mai apropiate de locul conflictului. Pe de altă parte, în inscripția de la Olympia se spune că Gallus a obținut ornamentele triumfale, ceea ce exclude posibilitatea ca el să fi servit în acea campanie sub ordinele altui comandant. Foarte probabil, evenimentele din Regatul Bosporan coincid cu legația lui Gallus în Moesia (45-46 p. Chr.).

Împăratul Claudius desparte din punct de vedere administrativ cele trei provincii: Macedonia, Achaia, Moesia; primele două neavând ca trupe legiuni, deveneau provincii senatoriale iar Moesia, datorită legiunilor din armata sa – provincie imperială. ( apărarea Moesiei a fost încredințată legiunilor a IIII-a Scythica și a V-a Macedonica, iar după plecarea acestora în Orient ,ele au fost înlocuite de legiunile a VII-a Claudia și a VIII-a Augusta.

În anul 46 p. Chr. Thracia devine provincie procuratoriană. De acum, autoritatea guvernatorilor Moesiei se va extinde până la gurile Dunării și mare. Interesantă pentru problema extinderii autorității romane până la mare este situația expusă în Horothesia Histriei. Acest document, emis la 25 octombrie anul 100 p. Chr. din ordinul guvernatorului M. Laberius Maximus, are ca obiect fixarea limitelor teritoriului Histriei, cu scopul de a pune capăt neînțelegerilor dintre locuitorii cetății scutite de dări și concesionarul vămii țărmului trac (conductor publici portori ripae Thraciae).

Horothesiei îi sunt anexate mai multe scrisori în limba greacă ale unor guvernatori romani, conținând hotărâri cu privire la hotarele și privilegiile Histriei, emise după data desființării regatului odris. În ordinea în care apar menționați în inscripție, acești guvernatori ai Moesiei sunt: Flavius Sabinus, Aemilianus, Pomponius Pius, Plautius Aelianus, Tullius Geminus.

Considerând că această ordine este cronologică, V. Pârvan a datat seria acestor cinci guvernatori pe o perioadă cuprinsă între 43-54 p. Chr.. Datele propuse de Pârvan au fost revizuite, inscripția în cauză constituind obiectul unor reexaminări, sintetizate în studiile lui D. M. Pippidi. S-a constatat că scrisorile anexate la Horothesie nu sunt enumerate în inscripție în ordinea primirii lor de autoritățile histriene iar un Aemilianus guvernator al Moesiei este necunoscut prosoprografiei secolului I p. Chr.

Pe baza inscripției funerare de la Tibur, care descrie activitatea lui Ti. Plautius Silvanus Aelianus, și a cercetării fasti provinciei Moesia în secolul I p. Chr., s-a putut stabili succesiunea guvernatorilor citați în Horothesie: Tullius Geminus (47-50/53? p. Chr.), Flavius Sabinus (53-60 p. Chr.), Ti. Plautius Silvanus Aelianus (60-67 p. Chr.), Pomponius Pius (67-68 p. Chr.).

C. Terentius Tullius Geminus (cos. suff. 46 p. Chr.) este foarte probabil primul guvernator al Moesiei după anexarea regatului trac, când Dobrogea trece sub directa autoritate a legatului imperial al provinciei de la gurile Dunării. Titulatura acestui personaj menționată în Horotesie ( ), situează administrația lui moesică sub domnia împăratului Claudius. Succesorul său este Ti. Flavius Sabinus, fratele viitorului împărat Vespasian, pe care un document epigrafic îl numește leg(atus) divi Claudi pro pr(aetore) provinc(iae) Moesiae. Astfel, sfârșitul domniei lui Claudius ne apare ca un terminus ante quem pentru venirea lui Sabinus la Dunăre. De la Tacitus aflăm că Flavius Sabinus a fost legat al Moesiei timp de 7 ani și praefectus Urbis –12 ani: „septem annis quibus Moesiam, duodecim quibus praefecturam Urbis obtinuit”. Venirea sa la conducerea Moesiei trebuie căutată în jurul anului 50 p. Chr. iar numirea lui ca praefectus Urbis ar fi avut loc în anul 57 p. Chr. (sau în cursul anului 56 p. Chr.), curând după moartea lui L. Volusius Saturninus.

Între Flavius Sabinus și Pomponius Pius provincia de la gurile Dunării nu a putut fi administrată decât de Plautius Silvanus Aelianus, cognomenul Aemilianus fiind o greșeală a lapicidului. Anul numirii lui Sabinus la praefectura Romei poate fi considerat un terminus post quem pentru începutul misiunii lui Aelianus în Moesia. Succesiunea magistraturilor exercitate de acest personaj și activitatea acestuia la Dunărea de Jos sunt ilustrate de inscripția de la Ponte Lucano. Prima dintre realizările relatate de această inscripție este strămutarea în Moesia a peste 100.000 de transdanubieni. Scopul acestei acțiuni era în principal de natură economică fiscală.

Dintre celelalte realizări ale lui Aelianus, relatate în elogiu, este de relevat reprimarea intențiilor agresive ale sarmaților într-o perioadă când o parte din armata Moesiei fusese trimisă pentru a susține expediția din Armenia. Această precizare ne permite să fixăm expediția în anul 62 p. Chr., când au fost folosite legiunile din Moesia, a VIII-a Augusta și a VII-a Claudia. Legiunea a V-a Macedonica fusese trimisă în Orient cu misiunea de a întări forțele angajate în conflictul cu parții.

Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a graniței provinciei pentru că așa se poate înțelege afirmația: „per quem pacem provinciae et confirmavit et protulit” (r. 21-22). Această expresie nu implică neapărat ideea de anexiune teritorială, ci mai degrabă o zonă de influență romană și de siguranță fără granițe. Aceasta era foarte necesară și pentru romani și pentru cetățile grecești de pe litoralul nord și vest-pontic ale căror interese economice reclamau ca geții, bastarnii, sarmații să fie ținuți la distanță.

Despre succesorul lui Plautius Aelianus, Pomponius Pius, nu știm decât că este unul dintre consules suffecti ai anului 65 p. Chr.. Trimiterea acestuia în Moesia trebuie sa fi urmat la scurt interval după ieșirea din consulat (67-68 p. Chr.) deoarece din mesajul către histrieni rezultă că scria în zilele lui Nero iar în primele luni ale anului 69 p. Chr. funcția era deținută de M. Aponius Saturninus.

Obiectul principal al scrisorilor acestor guvernatori era dreptul histrienilor de a pescui în Deltă fără a fi supuși vămii pe care, după instalarea lor pe Dunăre, romanii o instituiseră de-a lungul întregului fluviu ( ). În toate aceste documente, asigurarea că drepturile acordate cetății () și hotarele strămoșești ( vor rămâne neschimbate, revine aproape în termeni identici.

Expresia a fost interpretată în sensul unor făgăduieli făcute histrienilor de a li se respecta nu numai integritatea teritorială, dar totodată imunitatea fiscală – în limitele acestui teritoriu- concedată cu prilejul integrării în Imperiu. La venirea fiecărui nou guvernator, histrienii obișnuiau să-i trimită soli ( cu misiunea de a-i câștiga bunăvoința și de a obține de la acesta recunoașterea drepturilor. Numărul mare de soli trimiși să-l întâmpine pe Tullius Geminus la Tomis ( apare firesc dacă avem în vedere că acesta este primul guvernatorpe lângă care histrienii au intervenit pentru a susține interesele cetății lor. Prezența lui Tullius Geminus la Tomis indivă faptul că încă de pe atunci viitoarea Metropolă devenise reședință administrativă și militară, aici având loc probabil întâlnirile guvernatorilor Moesiei (mai târziu cu Moesia Inferior) cu reprezentanții diferitelor cetăți din Pontul Stâng.

Cu Pomponius Pius se incheie seria guvernatorilor atestați în perioada dinastiei Iulio-Claudiene.

In iarna anului 69 p. Chr., profitând de criza politică din Imperiu, declanșată după moartea lui Nero, sarmații jefuiesc nordul Dobrogei. Trupele Moesiei, ajutate de legiunea a III-a Gallica, reușesc să înfrângă năvălitorii: M. Aponius Moesiam optinens triumphali statua, Fulvus Aurelius et Iulianus Tettius ac Numisius Lupus, legati legionum, consularibus ornamentis donantur. Astfel, guvernator al Moesiei în anul 69 p. Chr a fost M. Aponius Saturninus. Succesorul acestuia este C. Fonteius Agrippa (cos. suff. 58 p. Chr.): „Fonteius Agrippa ex Asia Moesiae prepositus est”. În iarna anilor 69-70 p. Chr., un nou atac sarmatic se abate asupra Moesiei, fiind ucis însuși guvernatorul provinciei, Fonteius Agrippa; în locul acestuia este trimis Rubrius Gallus (de către Vespanianus), care a reușit cu greu să restabilească ordinea.

După încheierea războiului civil, prin victoria lui Vespasianus, legiunea III Gallica revine în Syria, iar VIII Augusta este trimisă în Germania. Legiunea VII Claudia își fixează castrul la Viminacium, iar din Orient revine, în castrul de la Oescus, legiunea V Macedonica; din Germania sunt aduse legiunile V Alauda (sediul necunoscut) și I Italica (sediul la Novae- Sviștov).

La guvernarea Moesiei a urmat Sex. Vettulenus Cerialis (75-78 p. Chr.): et sunt in Moesia sub Sex. Vettuleno Ceriale; o inscripție din Civitas Montanensium, datată în 7. II. 78 p. Chr., atestă legația acestuia în Moesia: quae sunt in Moesia sub Sex. Vettuleno Ceriale.

Succesorul acestuia, C. Vettulenus Civica Cerialis a guvernat în anul 82 p. Chr.: quae sunt in Moesia sub C. Vettuleno Civica Ceriale.

Un alt guvernator atestat înainte de divizarea Moesiei este M. Cornelius Nigrinus Curiatius Maternus., leg(atus) Aug(usti) pr(o) pr(aetore) provinc(iae) Moesiae, în anul 83 p. Chr

Abia trecuse un sfert de veac de la evenimentele din anul 69 p. Chr., când conflictele de la Dunăre reapar, după cum ne informeaza Iordanes: „ Pe când domnea împăratul Domițian, goții ( de fapt geții=dacii),…, desfăcură alianța pe care o încheiaseră odinioară cu alți împărați și începură să devasteze malul Dunării…În fruntea acestei provincii era pe atunci…Oppius Sabinus; dându-se lupta, romanii au fost învinși, lui Oppius Sabinus i s-a tăiat capul…”. Încadrarea cronologică a evenimentelor este în funcție de legația lui Oppius Sabinus – probabil în anul 85 p. Chr. (deoarece în anul 84 p. Chr. fusese consul ordinarius). Atacul neașteptat al dacilor a provocat mare îngrijorare la Roma. Gravitatea primejdiei determină pe însuși împăratul să vină la Dunăre. După ce invadatorii au fost aruncați peste fluviu, Domițian a luat măsuri pentru reorganizarea apărării liniei Dunării; provincia Moesia, cu o frontieră prea întinsă și deci cu probleme prea numeroase pentru sarcina unui singur guvernator, a fost divizată (în anul 86 p. Chr.): Moesia Superior și Moesia Inferior (numite astfel având în vedere cursul Dunării), cele două provincii fiind despărțite de valea râului Ciabrus; divizarea Moesiei a fost așadar o măsură administrativă și militară (iminența războaielor dacice ale lui Domițian).

În urma divizării din anul 86 p. Chr., Moesia Inferior se învecina la vest cu Moesia Superior; granița sudică, cea cu Thracia, a determinat numeroase discuții. Se consideră că segmentul sud-estic al acestei provincii (cuprins între linia Nicopolis ad Istrum-Messambria și Balcani) a fost inclus inițial în provincia Thracia, pentru ca abia în anii 187-198 p. Chr. acest teritoriu să treacă în componența Moesiei Inferior. Potrivit acestei ipoteze, orașul Nicopolis ad Istrum și teritoriul său sunt lăsate în afara Moesiei timp de aproape un secol. În concluzie, se poate considera că traseul sudic al graniței Moesia Inferior urma o linie care pornea, la vest, din zona orașului Montana, pe crestele Balcanilor, pâna undeva la sud de Messambria.

Pe parcursul secolului I p. Chr. au fost atestați în Moesia, în lumina izvoarelor epigrafice și literare, următorii guvernatori: Sex. Aelius Catus (6 p. Chr.), A. Caecina Severus (6-7 p. Chr.), Cn. Cornelius Lentulus (7-12 p. Chr.), C. Poppaeus Sabinus (12-35 p. Chr.) – în subordinea căruia se găseau: Latinius Pandusa (18-19 p. Chr.), L. Pomponius Flaccus (18-19 p. Chr.), P. Vellaeus (21 p. Chr.), Pomponius Labeo (25-33 p. Chr. sau 26-34 p. Chr.) – , P. Memmius Regulus (35-41/44? p. Chr.), M. Licinius Crassus Frugi (41? P. Chr.), Martius Macer (44 p. Chr.), A. Didius Gallus (45-46 p. Chr.), C. Terentius Tullius Geminus (47-50/53? p. Chr.), Flavius Sabinus (53-60 p. Chr.), Ti. Plautius Silvanus Aelianus (60-67 p. Chr.), C. Pomponius Pius (67-68 p. Chr.), M. Aponius Saturninus (69 p. Chr.), C. Fonteius Agrippa (69 p. Chr.), Rubrius Gallus (70 p. Chr.), Sex. Vettulenus Civica Cerialis (82 p. Chr.), M. Cornelius Nigrinus Curiatius Maternus (83 p. Chr.), C. Oppius Sabinus (85-86 p. Chr.).

CAPITOLUL II

GUVERNATORII MOESIEI INFERIOARE

ÎN PERIOADA ANTONINILOR

Epoca Antoninilor este considerată de istoriografia modernă, drept epoca de apogeu a Imperiului Roman. Originea acestei concepții se regăsește la Ed. Gibbon, după care această epocă reprezintă cel mai fericit timp din istoria umanității, întrucât oamenii niciodată nu au trăit într-o asemenea pace.

Această viziune este eronată, după K. Christ, pentru că nici epoca lui Antonius Pius și Aurelius nu au fost lipsite de războaie și calamități, chiar dacă acestea nu au atins nucleul vital al Imperiului. Bengston consideră că ceea ce definește domnia lui Pius este stagnarea evoluției politice până atunci ascendentă a Imperiului Roman; în timpul Antoninilor se observă semnele viitoarei decăderi.

Cu excepția Principatului lui Commodus, în „secolul Antoninilor” autoritarismul imperial e evitat despotismul violent și a prezervat prestigiul senatului, o anumită „libertate” –libertas- a indivizilor.

Antoninus Pius a avut aceeași carieră ca și Nerva. Fără comandamente militare importante ca Traian sau Hadrianus, el s-a remarcat în politica internă. El a reușit să consolideze ceea ce a fost înfăptuit de predecesorii săi. Inscripțiile îl numeau pe Antoninus devin, salvator al neamului omenesc, Zeus Eleutherios.

Prima parte a domniei succesorului său, Marcus Aurelius, a fost desfășurată în asociere cu fratele său, Lucius Aurelius. Bengston credea că ideea coprincipatului s-a născut în capul lui Aurelius din rațiuni dinastice.

M. Aurelius și apoi Commodus vor coloniza un mare număr de barbari pe teritoriul roman, proces definitivat mai târziu: Germani et Sarmatae coloni et foederati.

Domeniul preferat al lui M. Aurelius era politica internă și administrativă, și nu războiul. Cu toate acestea, s-a dovedit și un remarcabil comandant de oști.

Începând cu Comodus pe tronul imperial se urcă împărați care-și datorează încoronarea armatei. Tradiția literară l-a desemnat ca aparținând seriei „împăraților răi”. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm istoriografia modernă care susține că fiul lui M. Aurelius este numai într-o mică măsură responsabil de semnele crizei din economie și domeniul militar.

Commodus este ultimul reprezentant al dinastiei Antoninilor care a condus Imperiul Roman aproape 100 de ani.

Seria guvernatorilor Moesiei Inferior începe cu Sex. Octavius Fronto; acesta și-a exercitat funcția de consul suffectus în mai 86 împreună cu Ti. Iulius Candidus Marius Celsus, iar în anul 92 p. Chr. a îndeplinit funcția de guvernator al Moesiei Inferior; apare menționat într-o diplomă militară datată în 14.VI.92 p. Chr. de la Brețcu, referitoare la veteranii „qui militant in classe Flavia Moesica, quae est sub Sex. Octavio Frontone”’. Sex. Octavius Fronto nu era praefectus al classis Flavia Moesica, ci guvernator în Moesia Inferior, așa cum este atestat și pe un document epigrafic de la Chersonesus: „έ’άό ήίά…”; datat în timpul domniei lui Domițian.

NERVA

Pentru domnia lui Nerva (96-98 p. Chr.), izvoarele atestă un singur guvernator al Moesiei Inferioare: Iulius Marinus?. O diplomă militară, descoperită la Salsovia din anul 97 p. Chr., menționează că „Imp(erator) Nerva Caesar Augustus” acordă auxiliariis qui…et sunt in MoesiaInferior e sub Iulio Mar?ino” cetățenie și dreptul la căsătorie. Dacă completarea numelui este adevărată, atunci guvernatorul poate fi identificat cu tatăl lui L. Iulius L. f(ilius) Fab(ia) Marinus Caecilius Simplex (legat pretorian al provinciei Pontus și Bithynia – proconsulatu patris sui).

Marinus se afla împreună cu fiul său în anul 90 p. Chr. în Pontus și Bithynia, iar șapte ani mai târziu, după îndeplinirea consulatului (93 p. Chr.), a devenit probabil guvernator al Moesiei Inferior (anul 97 p. Chr.).

TRAIAN

Despre primul guvernator al Moesiei Inferioare sub Traian, Q. Pomponius Rufus avem informații sigure. Două diplome militare din anul 99 p. Chr., descoperite la Oltina, respectiv Plavdiv, menționează că „Imp(erator) Nerva Traianus Augustus Germanicus” acordă cetățenie și dreptul de căsătorie „equitibus et peditibus qui…et sunt in Moesia Inferiore sub Q. Pomponius Rufo”. Înainte de legația moesică, Q. Pomponius este atestat ca guvernator al Dalmației (93 p. Chr.); iar în anul 95 p.Chr. a îndeplinit funcția de consul suffectus împreună cu L. Baebius Tullus: „Q. Pomponius P. f. Rufus, cos., pont., sodalis…leg.Aug. pro. pr. provinciarum Moesiae, Dalmatiae….

Mai cunoscut este guvernatorul M. Laberius Maximus (consul suffectus în anul 89 p. Chr.).Inscripția din Histria face posibilă o datare exactă a legației sale în Moesia Inferior, ea fiind emisă în 25.X.100. Acesta a fost guvernator de rang consular al provinciei Moesia Inferior între anii 100-102 p. Chr., participant activ la primul război dacic, în 103 consul ordinarius în tovărășia lui Traian (bănuit de complot mai târziu). Hotărnicia lui Laberius Maximus este un decret al acestui guvernator al Moesiei Inferioare, prin care se fixau limitele teritoriului Histriei. Fixarea granițelor nu a fost făcută după singura părere a guvernatorului (chiar dacă, teoretic, ar fi putut-o face) în hotărârea luată de Laberius, trebuie sa fi ținut seama de drepturile câștigate ale histrienilor, întărindu-le „hotarele din strămoși”.

Lui Laberius Maximus i-a urmat Q. Fabius Postuminus a cărui activitate ne este cunoscută dintr-o inscripție din Tomis datată între 10.X.102-9.X.103 p. Chr., pusă imediat după primul război cu dacii: „…Nervae f. Nerv…trib pot. VII imp. IIII cos…Fabio Postumino”, precum și dintr-o altă inscripție din Carsium (Hârșova) datată după 102: „…Q. Fabio Postumino leg(ato) Augusti pr(o) pr(aetore)…”. Aceasta din urmă este o inscripție de inaugurare a castrului alei a doua de hispani și aravaci, întâmplată în anul 103 din ordinul împăratului Traian și sub supravegherea legatului Moesiei Inferior, Q. Fabius Postuminus. După unele considerații recente, ridicarea castrului de la Carsium ar putea fi atribuită alei Gallorum Flaviana. Se ridică întrebarea dacă inscripția inaugurală a castrului de piatră, din timpului guvernatorului Q. Fabius Postuminus, a fost pusă de unitatea amintită mai sus sau de ala II Hispanorum et Aravacorum, cum s-a crezut inițial. Nu este exclus să se fi aflat mai întâi la Carsium, ala Gallorum Flaviana, unitatea fiind transferată ulterior în Moesia Superior (după mijlocul secolului al II-lea p. Chr.); îi urmează apoi ala II Hispanorum et Aravacorum (sec.II-III p. Chr.), formațiunea staționând până la desființarea sa de către Dioclețian.

Consul suffectus în anul 96 p. Chr., Q. Fabius Postuminus este menționat întro scrisoare probabil din anul 97 p. Chr. a lui Plinius (Epistulae, IX, 13, 13). O inscripție din Histria a creat numeroase controverse: „permittnte Fabio Pompeiano”. Din indicațiile textului (așa cum ni s-a păstrat) nu rezultă clar nici calitatea, nici vremea când își va fi exercitat funcția acest personaj. H. Dessau lăsa să se înțeleagă că ar putea fi vorba de Fabius Postuminus, urmașul lui Laberius la administrația Moesiei Inferioare. R. Vulpe susține că ar fi vorba de un guvernator al Moesiei Inferioare până acum neatestat, dar care ar fi trăit în prima jumătate a secolului al III-lea. Dacă excludem aceste ipoteze, nu rămâne decât posibilitatea de a vedea în Fabius Pompeianus un dregător de rang inferior însărcinat cu păstrarea arhivei lui Laberius.

A. Caecilius Faustinus este următorul guvernator din seria Antoninilor. În anul 99 p. Chr. a fost consul suffectus împreună cu Q. Fabius Barbarus. Șase ani mai târziu îl găsim ca guvernator în Moesia Inferior potrivit diplomei militare din 13.V.105 : „et sunt in Moesia Inferiore sub A. Caecilio Faustino”; iar în anul 116 p. Chr. îndeplinește funcția de proconsul Africae.

Succesorul lui A. Caecilius Faustinus la guvernarea Moesiei Inferioare este Q. Sosio Senecio. Fără îndoială, că el, ca și M. Laberius Maximus, L. Licinius Sura, L. Publius Celsus, A. Cornelius Palma, Lusius Quietus, a făcut parte din rândul marilor comandanți supremi ai armatei sub Traian. În anul 99 P. Chr. a îndeplinit funcția de consul ordinarius iar în anul 107 p. Chr. a îndeplinit aceeași funcție pentru a doua oară, împreună cu Licinius Sura, care a avut în ambele războaie dacice un rol important și apoi a fost consul pentru a III-a oară. Acest lucru este într-adevăr în favoarea presupunerii că însuși Senecio, în al doilea război dacic, a avut un rol important ca și Laberius Maximus, care după primul război dacic a fost răsplătit cu consulatul. O îndoială se ridică împotriva acestei ipoteze, și acesta se referă la faptul că Senecio în anul 99 p. Chr. a îndeplinit funcția de consul ordinarius, mai târziu a preluat conducerea Moesiei (această calitate de legat fiind ipotetică) ca și Caecilius Faustinus, după care a fost consul și pe lângă acesta, a îndeplinit funcția de consul suffectus .

La conducerea Moesiei Inferioare urmează L. Fabius Iustus (consul suffectus-102 p. Chr.). În Pridianum Hunti se poate observa numele legatului Fabius Iustus. El poate fi considerat guvernator al Moesiei Inferior între 105-108 p. Chr., succedându-l pe Caecilius Faustinus. Fabius a devenit guvernator al Syriei în anul 108 p. Chr., succedându-l pe Cornelius Palma.

Scriind unui om numit Justus despre anul 106 p. Chr., Pliny se referă la ale lui „adsiduae occupationes” și consideră pentru el și pentru ceilalți că vara este un anotimp nelinistitor și dificil – „patiar ego aestam inquietam vobis exercitamque transcurrere”. Acest om este probabil comandantul unei armate. Se poate, deci, trage concluzia că Fabius Iustus se afla la conducerea unui corp de armată în al doilea război dacic. Legația sa moesică este atestată într-o inscripție de la Rașova din anul 106 p. Chr.: „…leg(atus) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”.

În anul 112 p. Chr., la conducerea Moesiei Inferioare se afla P. Calpurnius Macer Caulius Rufus; legația acestuia este amintită într-o inscripție din anul 112 p. Chr. de la Troesmis: „…P. Calpurnio Macro Cau/lio Rufo leg(ato) Aug(usti) pro pr(aetore)”. În această inscripție nu este nici un indiciu care să fixeze durata acestei guvernări. P. Calpurnius Macer Caulius Rufus, al cărui nume a fost recunoscut în această inscripție de către Th. Mommsen, a fost legat al Moesiei Inferioare în același timp în care Plinius cel Tânăr conducea Bithynia. Plinius îl amintește în scrisorile sale (epist. 42, 61, 5; 62, 77, 1). Numele acestui guvernator mai este amintit pe o inscripție fragmentară din Tomis: „Calpurni Macri Rufi”. O altă dovadă epigrafică a acestui guvernator este diploma militară de la Tropaeum Traiani, datată în 114 p. Chr., emisă de P. Calpurnius Macer, ca legat al Moesiei Inferioare: „…et sunt in Moesia Inferiore sub P. Calpurnio Macro”.

Ultimul din seria guvernatorilor atestați sub Traian este Q. Roscius Coelius Murena Silius Decianus Vibull(i)us Pius Iulius Eurycles Herclanus Pompeius Falco. Q Pomponius Falco, al cărui nume apare neobisnuit de lung când este redat întreg, a îndeplinit funcția de consul suffectus în anul108 p. Chr. și nu este atestat înainte de 116 p. Chr.. Acest guvernator este atestat în Moesia Inferior, în anii 116-117 p. Chr., mai ales prin monumente dobrogene: dedicația către Traian pusă de locuitorii cetății de la Adamclisi la baza unei statui a împăratului: „…Q. Roscio Murena Coelio Pompeio Falcone Leg(ato) Aug(usto) pr(o) pr(aetore)”, un fragment epigrafic din Durostorum, precum și mai multe inscripții din Tomis. Nu este cunoscut motivul concret care i-a determinat pe tomitani să ridice în 116-117 p. Chr., acest monument în cinste lui Traian. . Deosebit de importantă pentru al său cursus honorum este dedicația ce i s-a făcut la Hierapolis, în Cilicia: „…leg. Aug. pr. prov./ Moes. Inf….”. Conform acestei inscripții, Q. Pompeius Falco a îndeplinit următoarele funcții: în etapa preliminară – decemvir stilitibus iudicandis, tribunus militum al legiunii X Fretensis. După exercitarea magistraturilor proprii carierei senatoriale, a exercitat o serie de funcții civile și militare : legatus Augusti al legiunii V Macedonica, legatus Augusti pro praetore în provinciile Lycia și Pamphylia (103-107 p. Chr.) și apoi al Iudeii (107-109 p. Chr.), quindecemvir sacris faciundis, curator viae Traianiei (109-112 p. Chr.), legat imperial al Moesiei Inferior (116-117 p. Chr) și al Britanniei (117-122 p. Chr.), proconsul în Asia; își încheie astfel cariera ca proconsul al provinciei Asia.

Monumentul onorific de la Troesmis închinat lui Pompeius Falco constituie o altă sursă importantă pentru cunoașterea carierei sale. Ordinea funcțiilor înscrise în cursus honorum este în concordanță cu dedicația de la Hierapolis: „Q. Roscio Murena Coelio Pomp(eio) Falcone leg(ato) Aug(usti)pr(o)/ pr (aetore)”; au fost descoperite la Tomis și alte inscripții referitoare la Q. Roscius Falco: „Q. Roscio Murena Coelio Silio Iulio Pompeio Falcone leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore), precum și un mic fragment dintr-o arhitravă de marmură, referitor la guvernatorul Moesiei Inferior, de la sfârșitul domniei lui Traian, care datează tot din 116-117 p. Chr.: „… Coelio M…”.

Cu toate aceste informații, data venirii și plecării sale din Moesia nu ne este cunoscută. Este cunoscut faptul că Q. Pompeius Falco guverna această provincie în 116-117 p. Chr., așa cum reiese și din inscripția din Tomis, care se datează mai exact între 10 dec. 116 și 11 aug. 117.

Sunt cunoscute legăturile sale mai vechi cu provincia Moesia Inferior, unde se găsea (la Oescus) în 100-101 p. Chr., ca legatus legionis V Macedonicae, în care calitate participă la primul război al lui Traian cu dacii, când a și fost decorat, pentru zelul său.

Sub Traian, au fost atestați în Moesia Inferior următorii guvernatori: Q. Pomponius Rufus (99 p. Chr.), M. Laberius Maximus (100 p. Chr.), Q. Fabius Postuminus (103/105? P. Chr.), A. Caecilius Faustinus (105 p. Chr.), Q. Sosio Senecio, L. Fabius Iustius (106 p. Chr.), P. Calpurnius Macer Caulius Rufus (112 p. Chr.), Q. Roscius Coelius Murena Silius Decianus Vibull(i)us Pius Iulius Eurycles Herclanus Pompeius Falco (116/117 p. Chr.).

HADRIAN

Primul dintre guvernatorii atestați sub Hadrianus este C. Ummidius Quadratus Severus Sertorius, atestat pe un fragment de inscripție onorifică de la Tomis adresat Imp(eratori) Caes(ari) Hadriano Aug(usto), datat între 10.XII.119 și 9.XII.120 p. Chr.: „…C. Ummidio Quadrato Severo? Sertorio leg(ato) Augusti pr(o) pr(aetore)”. Până la descoperirea acestei inscripții C. Ummidius Quadratus Severus? Sertorius, consul în anul 118 p. Chr., era cunoscut sub numele de Artorius sau ,mai rar, Sertorius; sau (Se)rtorius (? Brocchus).

Lista guvernatorilor din timpul lui Hadrian continuă cu C. Bruttius Praesens L. Fulvius Rusticus, care în anul 139 p. Chr. a îndeplinit funcția de consul pentru a doua oară. Sub Hadrianus a fost legat al Moesiei Inferior „…leg. pro. pr. imp. Caesaris Traiani Hadriani Aug provinciae Moesiae inferioris”.

O inscripție din Dalmația ne oferă informații despre cursus honorum al lui Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus, următorul guvernator datat din timpul lui Hadrian: „…leg. pr. pr provinciae Moesiae Inferioris”. După vigintivirat, a îndeplinit funcția de tribunus militum legionis XIIII Geminae, după care a îndeplinit următoarele funcții: questor al provinciei Macedoniae, trinunus plebis, praetor, legat al legiunii XIII Geminae, legat al provinciei Daciae, iar după exercitarea consulatului deține importante legații provinciale: legat al provinciei Moesia Inferior, legat al provinciei Britaniae, legat al provinciei Iudeae, legat al provinciei Suriae. În anul 127 p. Chr. a îndeplinit funcția de consul suffectus iar după legația Moesiei a preluat conducerea Britaniei. Datările acestor funcții nu pot fi fixate exact. Considerând conducerea Britaniei între 132 sau 133, rămâne pentru Moesia perioada dintre 129-131 p. Chr..

Acest guvernator mai este amintit într-o inscripție monumentală descoperită la Histria („…’ίή…”). Ipoteza potrivit căreia personajul numit în r. 3 al inscripției ar fi un guvernator al Moesiei Inferioare se lovește de lipsa unui precedent în istoria cetăților dobrogene, unde un legat învestit cu demnitatea de eponim nu e până acum atestat. Cu privire la identitatea consularului Iulius Severus al textului, părerile sunt împărțite; acesta poate fi: Sextus Minicius Faustinus Cn. Iulius Severus, guvernator al Moesiei Inferioare aproximativ între 129-131 p. Chr.; T. Statilius Iulius Severus, deținătorul aceleiași demnități în 159 p. Chr. sau pe L. Statilius Iulius Severus, colegul de consulat al precedentului în 155 și urmașul lui la conducerea Moesiei în 160 p. Chr. A. Stein opta pentru Sextus Minicius Faustinus Cn. Iulius Severus.

Dacă avem în vedere credincioșii înșirați în r. 9-17, cariera lui M. Ulpius Artemidoros, fruntaș al vieții publice histriene în zilele lui Antoninus Pius, consularul Iulius Severus poate fi identificat cu T. Statilius Iulius Severus.

În legătură cu identitatea și cronologia ultimilor doi guvernatori aduși în discuție, s-a susținut părerea că ar fi vorba de o singură persoană, cu numele corect: L. Iulius T. Statilius Severus .

Guvernatorul Moesiei Inferior de la sfârșitul domniei lui Hadrian este Sex. Iulius Maior. Cariera lui este relativ bine cunoscută. Sex. Iulius Maior (probabil cu numele complet Antonius Pythodoris) a fost legat al Numidiei în 124/5-126 p. Chr., consul suffectus în 126 sau 129 p. Chr., legat al Moesiei Inferioare din 130 sau 131 p. Chr., urmându-l imediat pe Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus (când acesta a fost trimis în Britannia).

În Moesia Inferioară, Sex. Iulius Maior a fost atestat prin: diploma militară din 2.IV.134 p. Chr.: ,,…et sunt in Moesia Infer(ior) sub Iulio Maiore…”, inscripția de la Troesmis ce cuprinde lista de veterani ai legiunii V Macedonica : „…sub Iulio Maiore leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”, o inscripție de la Epidauros: „……’ά ί’…”, precum și o inscripție de la Nysa: „…’ά ί/ ί…/……”.

Conform întregirii inscripției de la Troesmis, aceasta cuprindea probabil o dedicație în onoarea împăratului Hadrian pusă de veteranii înrolați , în anii 108 și 109 p. Chr. și care au primit honesta missio în anul 134 p. Chr., în timpul guvernatorului Sextus Iulius Maior; acest text este urmat de listele cu numele veteranilor, ordonați pe cohorte. Dintr-o inscripție fragmentară de la Palmyra („…ί”), reiese că după Bruttius Praesens, Iulius Maior a fost legat al Syriei înainte de aprilie 138 p. Chr., de când datează inscripția. Întrucât Bruttius Praesens, menționat în inscripția de la Palmyra, era în 134/135 p. Chr. proconsul în Africa, Minicius Faustinus era încă în 135/136 p. Chr. legat imperial al Syriei, iar Sex. Iulius Maior nu a putut pleca în Syria decât după 134 p. Chr., când e sigur atestat guvernator al Moesiei Inferior, perioada de doi ani (136/137 p. Chr.) pentru cel puțin doi guvernatori ai Syriei a părut prea mică, astfel încât unii specialiști au socotit că inscripția de la Palmyra se referea la o misiune extraordinară în Syria a lui Bruttius Praesens și a lui Iulius Maior. Conform inscripției de la Epidaur, Minicius Faustinus ar fi decedat curând după numirea sa în Syria, ceea ce ar explica trimiterea lui Bruttius Praesens ca legat imperial în Syria după exercitarea proconsulatului în Africa. După puțin timp, în 137 p. Chr., el a fost înlocuit de Sex. Iulius Maior, care a rămas la conducerea Syriei până în 141 p. Chr., când a preluat proconsulatul Africii sau al Asiei.

Datarea sfârșitului legației Moesiei Inferioare a lui Iulius Maior este problematică; aceasta poate însă coincide cu anul 137 p. Chr., când a plecat în Syria, an în care ar fi fost numit guvernator al Moesiei Inferioare, Antonius Hiberus.

În timpul lui Hadrian au fost atestați, în lumina izvoarelor epigrafice următorii guvernatori: C. Ummidius Quadratus Severus Sertorius (120 p. Chr.), C. Bruttius Praesens L. Fulvius Rusticus (după 124 p. Chr.), Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus (128?-132? p. Chr.), Sex. Iulius Maior (134-137 p. Chr).

ANTONINUS PIUS

M. Antonius Hiberus este primul guvernator atestat sub Antoninus Pius. Antonius Hiberus este cunoscut ca guvernator al Moesiei Inferior dintr-o inscripție descoperită la Tyras, o scrisoare a împăratului Septimius Severus adresată locuitorilor orașului la 17.II.201 p. Chr. privind scutirile fiscale . Drepturile erau acordate tyranilor conform „…divi Antonii Hiberi gravissimi praesidis…”. A.Stein presupunea că Antonius Hiberus amintit în această inscripție fusese legat în Moesia Inferior sub Antoninus Pius și socotea probabil ca el să fi fost identic cu consulul Antonius Hiberus din anul 133 p. Chr. (coleg cu P. Mummius Sissema). În acest caz, legația sa ar fi fost de datat în primii ani ai domniei lui Antoninus Pius, având în vedere intervalul dintre consulat și guvernarea Moesiei Inferioare, în mod obișnuit 4-5 ani. A. Stein nu exclude nici posibilitatea ca guvernatorul Moesiei să fi fost fiul consulului din anul 133 p. Chr. și atunci el ar fi guvernat provincia în timpul lui Marcus Aurelius .

Diploma militară din 28.II.138 p. Chr. i s-a atribuit lui Antonius Hiberus; dar datorită faptului că numele guvernatorului a căzut cea mai mare parte în lacună, această atribuire este cu semn de întrebare: „Moes. Infer. sub…o”.

Guvernatorul Antonius Hiberus mai este amintit într-o inscripție descoperită la Histria, publicată prima dată în 1951: „Secundum subscri-/ ptionem Antoni claris-/ simi (sic) memoriae viri hae-/ c legati supscriptio, munera et/ angaris praebeant.

Inscripția de la Histria datează legația lui Antonius Hiberus înainte de anul 160 p. Chr., când Iulius Severus, de la care emană documentul, a guvernat Moesia Inferioară. La data la care Iulius Severus a dat hotărârea scrisă sătenilor din Chora Dagei, Antonius Hiberus nu se mai afla în viață (clarissimae memoriae vir), ceea ce duce la concluzia că guvernatorul Antonius Hiberus era identic cu consulul din anul 133 p. Chr. și că el a stat în fruntea provinciei la începutul domniei lui Pius sau chiar în ultimii ani ai domniei lui Hadrian. Pentru această datare înclină și B. E. Thomasson „…probabilis coniectura est Antonium Hiberum, cos. suff. 133, primis Pii annis Moesiam inferiorem rexisse” . Totuși, Thomasson îl trece pe Antonius Hiberus printre guvernatorii „incerti aevi”.

În urma analizei acestor inscripții, legația lui Antonius Hiberus s-ar data între 137-140/1 p. Chr., când a fost urmat de Minicius Natalis Quadronius Verus. Datarea începutului legației sale este dependentă de sfârșitul legației moesice a lui Iulius Maior și de datarea promovării acestuia din urmă în Syria și anume în anul 137 p. Chr..

L. Minicius Natalis Quadronius Verus (consul 139 p. Chr.) este cunoscut printr-un număr impresionant de inscripții. Misiunea sa în Moesia Inferior este datată de către Geza Alfoldy, cu multă probabilitate, între 140-144 p. Chr.. Legația sa este ilustrată în Dobrogea de o dedicație de la Troesmis, adresată împăratului T. Aelius Hadrianus Antoninus Augustus Pius, consul a III-a oară și Caesar-ului Verus de către „c(ives) R(omani) cons(istentes) canab(is) leg(ionis) V/ Mac(edonicae) su(b) Minicio leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)/ dedic(ante) Cominio Secundo leg(ato) Aug(usti)”. Inscripția i-a fost dedicată împăratului de către cetățenii romani așezați în canabae-le legiunii V Macedonica. Numele complet al comunității din canabae era veterani et cives Romani consistentes ad canabas legionis V Macedonicae. Minicius Natalis, al cărui nume era Lucius Minicius Natalis Quadronius Verus, a guvernat Moesia Inferior, conform datelor conținute în această inscripție între 140-144 p. Chr.; A. Stein situa legația lui Minicius Natalis între anii 137-138 p. Chr. .

Minicius Natalis Quadronius Verus și-a început cariera senatorială în primii ani ai domniei lui Hadrian; în 121 p. Chr. era questor, apoi legat al proconsuluilui Africii, al lui Minicius Natalis, tatăl său. A devenit consul suffectus abia în 139 p. Chr., sub Antoninus Pius. După consulatul din 139 p. Chr., Minicius Natalis a exercitat funcția de curator operum publicorum et aedium sacrarum înainte de aceea de guvernator al Moesiei Inferioare. J. Fitz a datat legația moesică a lui Minicius Natalis între 142-144 p. Chr., după Antonius Hiberus și înainte de Ummidius Quadronius (149-151/2 p. Chr.) sau după legația lui Tib. Claudius Saturninus, atestat sigur în 145 p. Chr.

Despre cariera sa ulterioară se știe că a fost proconsul al provinciei Africa în 153-154 p. Chr.. Această inscripție este importantă pentru precizările pe care le aduce în datarea legației moesice a lui Minicius Natalis, precum și pentru adăugarea unui nou legat la șirul legaților legiunii V Macedonica.

Un alt monument epigrafic din zonă, pus în onoarea guvernatorului L. Minicius Natalis Quadronius Verus, este inscripția de la Callatis: „άίίίίώύηò…”. În inscripția de la Callatis, cursus honorum este prezentat ascendent. Conform acestei inscripții, L. Minicius Natalis Quadronius Verus a îndeplinit în anul 139 p. Chr., funcția de consul. După consulat a exercitat aproximativ pe la 140 p. Chr. funcția civilă de curator operum publicorum et aedium sacrarum. L. Minicius Natalis nu putea să-și preia postul în Moesia Inferior decât cel mai devreme în 140 p. Chr., deci după moartea lui Hadrian. Există o singură inscripție în care apare denumirea magistraturii unui praefectus alimentorum (ILS, 8841) . Inscripțiilor din Dobrogea, menționate mai sus, li se adaugă inscripția în limba greacă din Tomis. Această inscripție este pusă în onoarea lui Antoninus Pius, prin grija unui legat imperial rămas necunoscut, de către „ήόόό „. Inscripția a fost încadrată în intervalul 139-144 p. Chr., fiind atribuită unuia din guvernatorii provinciei din această perioadă: (M.) Antonius Hiberus sau L. Minicius Natalis Quadronius Verus. Spațiul rezervat numelui guvernatorului, din r. 6, trebuie să fi fost de 17-18 litere, ceea ce ar indica mai degrabă un personaj cu un nume mai scurt , decât cu un polyonim. Așadar, ar putea fi luat în discuție (M.) Antonius Hiberus, amintit în cunoscuta inscripție conținând plângerea sătenilor din Chora Dagei, din teritoriul histrian, legat aflat în fruntea provinciei la sfârșitul domniei lui Hadrian și începutul celei a lui Antoninus Pius, probabil între 137-140 p. Chr. Dacă avem în vedere al doilea guvernator propus, dedicația din Tomis trebuia să conțină numele său complet; r. 6 al acestei inscripții, ar depăși în acest caz lungimea celor precedente, ceea ce ar impune transcrierea prescurtată a numelui guvernatorului. Dedicația se adaugă, astfel, celorlalte monumente epigrafice care-l amintesc pe L. Minicius Natalis Quadronius Verus .

Următorul guvernator, Ti. Claudius Saturninus este atestat guvernator al Moesiei Inferioare prin trei inscripții: de la Durostorum, Sextaginta Prista și Montana.

În inscripția din Durostorum, Saturninus a dedicat un altar lui Jupiter Optimus Maximus pentru împăratul Antoninus Pius și Caesar Marcus (deci între 139-161 p. Chr.): „dedica-/ tum est per Tib. Cl. Saturni-/ num leg. Aug. pr. pr., Tib. Cl. Iuli-/ ano leg. Aug./ (legionis XI Cl)”.

O datare mai exactă este oferită de miliarul de la Sextaginta Prista , datat în 144 p. Chr. prin cea de-a șaptea tribunicia potestas și 145 p. Chr. prin cel de-al patrulea consulat al împăratului Antoninus Pius: „Imp. Caes. divi Hadri. fil. … T. Ael. Had. Ant. Aug, pont. max., trib. potes. VII cos. IIII imp. II …Tib, Cl. Saturninus leg. Aug. pr. pr.”

A. Stein datează legația lui Ti. Claudius Saturninus în anul 145 p. Chr. Pentru această datare înclină și Geza Alfoldy. B. E. Thomasson a propus o inversare a numerotării puterii tribuniciene și a consulatului propusă de Stein și anume, trib. pot. VII și cos. IIII, preferând o datare mai timpurie a începutului legației lui Ti. Claudius Saturninus, deci 144 p. Chr..

O altă inscripție în care este menționat acest guvernator este cea descoperită la Montana, unde tribunul cohortei I Cilicum dedică un altar Dianei pentru succesul unei vânători imperiale făcută în colaborare cu vexillațiile legiunilor I Italica și XI Claudia și Classis Flavia Moesica, la ordinul legatului provinciei Claudius Saturninus, în timpul consulilor Largus și Messallinus, în anul 147 p. Chr.: „…Cl. Saturnino leg./ Aug. pr. pr. …”. Această inscripție îl arată pe Ti. Claudius Saturninus în fruntea provinciei, în anul 147 p. Chr., în care caz, Minicius Natalis ar fi fost schimbat la conducerea provinciei în 144-145 p. Chr..

Înainte de consulat, a cărui datare nu e încă precizată, a fost legat în Gallia Belgica, sub Hadrian. Rescripte ale împăratului Antoninus Pius sunt amintite în Dig. XX 3, 1, 2. L 7, 5 , dar nu se știe dacă ele erau adresate lui Claudius Saturninus în timpul legației sale în Moesia Inferioară .

Geza Alfoldy realizează o posibilă cronologie a funcțiilor îndeplinite de către Ti. Claudius Saturninus: legat în Gallia Belgica (aproximativ între 137/138-140/141 p. Chr.), consul suffectus (aprox. în 141 p. Chr.), legat al Moesiei Inferior (aprox. între 145-148 p.Chr.), intervalul de aproximativ 4 ani între consulat și legația în Moesia Inferior, fiind la mijlocul secolului al II-lea, aproape normal .

Lista consulilor între 140-143 p. Chr. este incompletă, din această cauză datarea guvernatorilor din primul deceniu al domniei lui Antoninus Pius este controversată. Numele consulului Iulius Crassus apare într-o diplomă militară descoperită la Theilenhofen în fosta provincie Raetia, datată în timpul celei de a treia puteri tribuniciene și al celui de al treilea consulat al lui Antoninus Pius. Întrucât numărul puterii tribuniciene a căzut parțial în lacună, sigur este cel de-al treilea consulat între 141-144 p. Chr.Deci consulatul lui Iulius Crassus este datat în intervalul 141-144 p. Chr. Datarea consulatului s-ar putea restrânge la 141-143 p. Chr., lista consulilor din 144 p. Chr. fiind completă.

Despre Iulius Crassus se știa dintr-o inscripție de la Abrittus că a guvernat Moesia Inferioară în timpul lui Antoninus Pius: „ Imp. Caesar., div i Hadriani f., divi TraianiParthici nep., divi Nervae pron., T. Ael l. Hadriano Antonino Aug. Pio p er Iulium Crassum leg. Aug. pr. pr.…”. Arthur Stein datează legația lui Iulius Crassus între 138 și 161 p. Chr., legație pe care B. E. Thomasson o datează între 145 și 155 p. Chr., J. Fitz între 140-142 p. Chr. sau 146-148 p. Chr., iar G. Alfoldy (înainte de publicarea diplomei de la Theilenhofen – în 1977) – în primii ani ai domniei lui Pius.

Inscripția mai sus citată de la Montana, care-l atestă pe Claudius Saturninus în anul 147 p. Chr. în fruntea provinciei, permite situarea legației moesice a lui Crassus după aceea a lui Claudius Saturninus, între anii 147-148 p. Chr. și eventual între 149-150p. Chr. Consulatul său ar fi de datat între 141-143 ( când legat al Moesiei Inferioare era Minicius Natalis). În afara consulatului și a legației moesice nu se știe nimic despre cariera lui Crassus. Legația lui Iulius Crassus poate fi datată astfel între 147-148 p. Chr. și 149-150 p. Chr..

C. Prastina Pacatus Messallinus, consul în anul 147 p. Chr., este următorul guvernator al Moesiei Inferior; legația sa este datată de către A. Stein din 155 p. Chr. până în 156 p. Chr., între Q. Marcius Turbo și Fuficius Cornutus. De altfel, cariera sa ne este cunoscută prin descoperirea inscripției din Tomis: „ Genio LociC. Prastina Messallinus leg. Aug. pr. pr.”. Aceasta este o dedicație pusă de către guvernatorul Moesiei Inferioare, C. Prastina Pacatus Messallinus. Ținând seama de caracterul literelor, el nu poate fi, în nici un caz, Prastina Messallinus, legat al acestei provincii între 244-247 p. Chr., ci C. Prastina Pacatus Messallinus, consul ordinarius în 147 p. Chr., guvernator al Moesiei Inferioare între 155-156 p. Chr. J. Fitz îl elimină din lista guvernatorilor Moesiei Inferior.

Numele său întreg, C. Ulpius Pacatus Prastina Messallinus, a fost citit de către D. Tudor în 1960 pe un monument descoperit la Sucidava ( com. Celei, reg. Oltenia). Această inscripție a fost cea de-a doua dovadă pentru legația moesică a lui C. Prastina Messallinus în timpul lui Antoninus Pius: „…C. Ulp. Pacatus P rastina Messallinus leg. Aug. pr. pr. ……”. Inscripția de față este dovada faptului că a îndeplinit funcția de guvernator general al Daciei și în această calitate a fost onorat la Sucidava cu acest monument. Data cea mai interesantă oferită de acest document epigrafic este cunoașterea completă a numelui guvernatorului. Celelalte inscripții redau numele său în două feluri: C. Prastina Messallinus și C. Prastina Pacatus Messallinus. În fragmentul epigrafic de la Sucidava găsim însă pentru prima dată numele său gentilic: Ulpius. Numele său gentilic sugerează ipoteza înrudirii sale cu împăratul Traian.

Un alt document epigrafic în care este atestat C. Ulpius Pacatus Prastina Messallinus este diploma militară de la Brestovene, din Bulgaria; în această inscripție apare doar fragmentar numele unui legat al Moesiei Inferior din timpul lui Antoninus Pius. Documentul este datat între 145-157 p. Chr., când împăratul a fost salutat pentru a doua oară imperator și pentru a patra oară consul. Se pune întrebarea identității consulului C. Prastina Messallinus cu guvernatorul inscripției din Celei, întrebare care nu are încă un răspuns sigur.

În așteptarea de noi descoperiri, poate fi acceptată ipoteza potrivit căreia legatul Ulp(ius) Pacatus Prastina Messallinus, menționat în inscripția din Celei, este identic cu legatul Ulpius Prastina Messallinus și cu personajul menționat în diploma militară de la Brestovene, consul în 147 p. Chr., C. Prastina Messallinus. Anul legației sale în Moesia Inferior nu poate fi stabilit cu exactitate.

Fitz neagă legația sa în Moesia Inferior; el preferă să atribuie aceste documente lui Prast(ina) Messallinus atestat de către monedele din Marcianopolis ca guvernator în 245 p. Chr..

Geza Alföldy încadrează legația lui C. Ulpius Pacatus Prastina Messallinus între 145-157 p. Chr..

Lui i-a urmat Q. Fuficius Cornutus (cos. suff. 147 p. Chr.); acesta este amintit în trei inscripții din Dobrogea, două provenind de la Troesmis și alta de la Tomis: „…”. Data ridicării acestei inscripții din Tomis este fixată vag de menționarea împreună a lui Antoninus Pius, ca Augustus, și a lui Marcus Aurelius, ca Caesar, adică între 139-161 p. Chr. La Troesmis un quinquennalis canabensium dedică un altar împăratului Titus Aelius Hadrianus Antoninus Pius și Caesar-ului Aurelius Verus prin grija guvernatorului Q. Fuficius Cornutus: „…sub Fuficio Cornu- to leg(ato) Aug(usti) pr(o) Pr(aetore)…” . Această inscripție încadrează legația sa în Moesia Inferior la o dată incertă între 151-154 p. Chr. A. Stein data legația moesică a lui Fuficius Cornutus în anii 156-157 p. Chr. În favoarea acestei ipoteze este intervalul de 5 ani necesari intrării în funcție a unui alt quinquennalis al canabelor de la Troesmis, L. Licinius Clemens, întâmplată în timpul guvernării lui Iulius Severus, anii 159-160 p. Chr. Dacă Fuficius Cornutus a stat într-adevăr în fruntea Moesiei Inferioare înaintea lui Q. Marcius Turbo (anul 155 p. Chr.), așa cum propune J. Fitz, atunci legația sa ar trebui datată la începutul deceniului al șaselea, prin anul 151 p. Chr.; în acest caz, între funcția de quinquennalis îndeplinită de T. Flavius Alexander și aceea exercitată de L. Lucinius Clemens ar trebui să mai fie loc pentru un quinquennalis în anul 156 p. Chr.

Cel de-al doilea document de la Troesmis atestă construirea unui tabularium de către cives Romani consistentes prin grija aceluiași guvernator, Q. Fuficius Cornutus: „…sub Fuficio Cornuto leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”.

Acest guvernator mai este cunoscut dintr-o inscripție din Histonium, unde, din numele său a rămas doar „…cio Cornu…leg. leg… quae est in Moesia…” . După comanda legiunii și înainte de consulat, Fuficius Cornutus a fost legat în Pannonia infer ior . A. Stein datează legația moesică a sa, după T. Fl. Sabinus Q. Marcius Turbo, probabil în anul 156 p. Chr.. Geza Alfoldy datează în schimb legația lui Q. Fuficius Cornutus între ?151-?153/154 p. Chr., după C. Ulpius Pacatus Prastina Messallinus.

Următorul guvernator atestat este T. Flavius Longinus Q. Marcius Turbo. Inscripțiile referitoare la acest guvernator permit o datare exactă a legației sale, în anul 155 p. Chr., idee susținută și de Geza Alfoldy. Ronald Syme susține că acesta ar fi guvernat între 153/154-156 p. Chr., după Fuficius Cornutus.

T. Flavius Longinus Q. Marcius Turbo, din tribul Palatina, ne este bine cunoscut printr-o serie de inscripții. Importante pentru cunoașterea carierei sale sunt cele două inscripții descoperite la Tomis: „…T. Flavio Longino Q. Marcio Turbonileg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”și „…ί ά ί ί ά ύ”.

Cursus său honorum din inscripția în limba greacă din Tomis arată că înainte de consulat a fost legat al Galliei Lugdunensis, apoi curator operum locorumque publicorum.

T. Flavius Longinus Q. Marcius Turbo mai apare menționat într-o inscripție descoperită în municipium Montanensium: „ T. Flavi Longini leg(ati) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…” și într-o inscripție descoperită la Tropaeum Traiani: „Lt Fl avius LonginusQ. MarciusTurbo leg Aug pr. pr.”. Într-o inscripție descoperită la Histria identitatea împăratului, elementele din titulatură nu pot fi considerate ca sigure, chiar dacă raportarea documentului la domnia lui Antoninus Pius are mulți sorți de probabilitate. Anul puterii tribuniciene a împăratului fiind îndoielnic, pomenirea lui T. Flavius longinus Marcius Turbo în ultimul rând al textului trebuie luată cu toată rezerva. Dacă în loc de XVIII, am citi VIII, în loc de 155 p. Chr., ar trebui fixată ca dată fragmentului anul 145 p. Chr., când guvernator al Moesiei Inferioare era Tib. Claudius Saturninus: „…T. Flavio Longino Q. Marcio Turbone leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”.

T. Pomponius Proculus Vitrasius Pollio i- a urmat lui T. Flavius Longinus Marcius Turbo, în anul 157 p. Chr.; acesta este menționat în numeroase inscripții la Histria, pe mai multe epistiluri de clădiri somptuoase, la Kallatis, la Dionysopolis, la Odessos .

Într-o inscripție bilingvă de la Callatis , T. Vitrasius Pollio apare ca legat al legiunii VII Gemina în anul 133 p. Chr., guvernator al provinciei Gallia Lugdunensis, proconsul al Asiei între 151-152 p. Chr., consulatul său fiind plasat între 150-151 p. Chr: „…T(ito) Vitrasio P ol lione, leg(ato) pr(o) pr(aetore) Aug(usti), civitas Callat(ianorum)ίύίίήήόή”. Inscripția bilingvă de la Callatis este singura care dă un reper cronologic sigur prin cea de-a XX-a putere tribuniciană, cea de-a doua aclamație imperială și cel de-al patrulea consulat ale împăratului Antoninus Pius între 10.X.156 p. Chr.- 9.X.157 p. Chr.

Guvernatorul este el însuși titularul unor monumente onorifice la Tropaeum Traiani („…T. Vitrasio Pollioni leg. Aug. pr. pr.”), Callatis (,,…ύάί ή ίά ”), Almuș („…T. Vitrasi Pol/ lion. leg. Aug./ pr. pr. …”) , Varna („…T. Vitrasio Pollione leg. Aug. pr. pr. …”), Histria („…όόάί” și „…T. Pomponius Proculus Vitrasius Pollio, leg(atus) Aug(usti) pr. pr. …”. Această inscripție datează între 157-159 p. Chr.. Înainte, pe baza unor informații mai puțin sigure, legația moesică a acestui guvernator era situată între 139-159 p. Chr. Descoperirea inscripției din Callatis ne-a adus, în schimb, știrea că în 157 p. Chr., Vitrasius Pollio se găsea la Dunărea de Jos, unde a zăbovit probabil până în 158 sau 159 p. Chr., când întâlnim ca urmaș al lui în această demnitate pe T. Statilius Iulius Severus.

Acesta a guvernat Moesia Inferior , după A. Stein, în anul 159 p. Chr. și apare menționat pe un miliar descoperit la Sinoe: „…T. Stati/ lio Iul(io) Se/ ver(o) leg./ Aug. pr. pr. …”, fiind urmat de L. Iulius Statilius Severus, cu care a fost coleg de consulat în anul 155 p. Chr. și care a guvernat Moesia Inferior în anul 160 p. Chr..

L. Iulius Statilius Severus apare menționat pe un miliar care atestă refacerea unei porțiuni din drumul de-a lungul malului drept al Dunării; miliarul e conceput și ca o dedicație pentru împăratul Antoninus Pius: „…Iul(io) Statilio Severo/ leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”. Drumul a fost refăcut sub supravegherea guvernatorului Moesiei Inferioare, Iulius Statilius Severus, identificat cu consulul din anul 155 p. Chr. L. Iulius Severus. Același guvernator este cunoscut dintr-o inscripție votivă de la Montana : „…L. Iu(l) i Statilii Se/ ver(i) leg. Aug. pr. pr. …” și ar fi deosebit de legatul numit pe miliarul descoperit la Sinoe, cu gentiliciile inversate – T. Statilius Iulius Severus, miliar datând din anul 159 p. Chr.

Același L. Iulius Statilius Severus apare menționat într-o inscripție descoperită la Histria : „…’ίή”, în cazul în care admitem că guvernatorul Iulius Severus, menționat în r. 7-8, nu e T. Statilius Iulius Severus, ci L. Iulius Statilius Severus, administrator al Moesiei Inferioare în anul 160 p. Chr. Această atribuție fixează totodată și data exactă a plângerii – anul 160 p. Chr. – dat fiind că succesiunea lui Iulius Severus la administrația provinciei avea să fie preluată începând din 160 p. Chr. de M. Servilius Fabianus Maximus.

Iulius Severus trebuie să fie și guvernatorul menționat în inscripția lui L. Licinius Clemens, quinquennalis canabensium de la Troesmis: „…Iul(io) Severo leg(ato) Au-/ g(usti) pr(o) pr(aetore)…”.

Într-o altă inscripție descoperită la Histria, („…’ίή”), nu-i ușor de spus dacă în consularul Iulius Severus al textului, avem a-l recunoaște pe Sextus Minicius Faustinus Cn. Iulius Severus, guvernator al Moesiei Inferioare aproximativ între 129-131 p. Chr., pe T. Statilius Iulius Severus, guvernator al Moesiei Inferioare în anul 159 p. Chr. sau pe L. Statilius Iulius Severus, colegul de consulat al precedentului în anul 155 p. Chr. și urmașul lui la conducerea Moesiei în anul 160 p. Chr. Arthur Stein opta pentru Sextus Minicius Faustinus Cn. Iulius Severus.

În legătură cu identitatea și cronologia lui T. Statilius Iulius Severus și L. Statilius Iulius Severus s-a susținut multă vreme părerea că în realitate ar fi vorba de o singură persoană, activă sub Antoninus, cu numele corect L. Iulius T. Statilius Severus. A. Stein susține că ar fi vorba de doi legați: Statilius Iulius Severus în anul 159 p. Chr. și L. Iulius Statilius Severus în anul 160 p. Chr.

H. Nesselhauf (Athenaeum, XXXVI, 1978, p. 227), J. Fitz, Geza Alfoldy, Ronald Syme consideră că în anii 159-160 p. Chr. a fost un singur legat, L. Iulius Statilius Severus.

Ultimul guvernator din timpul lui Antoninus Pius în Moesia Inferior a fost L. Statilius Severus din anul 159 p. Chr. probabil până la sfârșitul anului 161 p. Chr.

Cu privire la urmașii săi, părerile sunt împărțite. După A. Stein, după L. Statilius Severus a fost Servilius Fabianus Maximus, urmat de Iallius Bassus. Dar conform diplomei militare din Margum( azi Dubravica în Iugoslavia), i-a urmat Avidius Cassius.

Din această diplomă militară de la Margum s-a păstrat doar o parte din prima placă, în care sunt cuprinse doar puține litere din titulatura împăratului Marcus Aurelius și Lucius Verus, precum apare și ala Gallorum ( pe parte exterioară a diplomei). Pe partea interioară s-au putut citi literele: „…IVI…” care aparțin guvernatorului. Diploma militară a fost emisă între 7.III.–9.XII.161 p. Chr., când Marcus Aurelius a exercitat pentru a XV-a oară tribunicia potestas și cel de-al III-lea consulat al său. Pentru literele „…IVI…”, s-a reconstituit AVIDIO CASSIO, guvernatorul Moesiei Inferioare în primul an de guvernământ din timpul lui Marcus Aurelius.

Guvernatorul Avidius Cassius, din diploma militară de la Margum, trebuie să fi îndeplinit funcția de consul cel târziu în anul 161 p. Chr. și pentru puțin timp a exercitat funcția de legat al Moesiei Inferior.

Numele lui Avidius Cassius mai poate fi citit (nesigur) într-o inscripție votivă pentru Diana Plistrensis, descoperită în Bulgaria.

Sub Antoniunus Pius, au fost atestați următorii guvernatori: M. Antonius Hiberus (137-140/141 p. Chr.), L. Minicius Natalis Quadronius Verus (140/141-144 p. Chr.), Tib. Claudius Saturninus (144/145-147 p. Chr.), Iulius Crassus (147/148-149/150 p. Chr.), C. Ulpius Pacatus Prastina Messalinus (150-152 p. Chr.), Q. Fuficius Cornutus (151/152-153/154 p. Chr.), T. Flavius Longinus Q. Marcius Turbo (154-156 p. Chr.), T. Pomponius Proculus Vitrasius Pollio (156/157-159 p. Chr.), L. Iulius Statilius Severus (159-161 p. Chr.).

MARCUS AURELIUS

După A. Stein, L. Statilius Iulius Severus a fost urmat la conducerea Moesiei Inferioare de către M. Servilius Fabianus Maximus (161- 163 p. Chr.)-primul guvernator sub Marcus Aurelius. Importantă pentru al său cursus honorum este inscripția onorifică descoperită la Roma: „…M. Servilio Q. f. Hor Fabiano Maximo leg. Augustorum pro prae tore provinciarum Mysiae superioris item Mysiae inferioris curatori aedium sacra rum, cos., fetiali, praef. Aer. S. leg. leg. III Gall., cur(atori) viae Valeriae leg. pr. provin(ciae) Asiae, praet. aed. Cur., ab actis senatus, q. urb., tr. Mil. leg. I Minerv. IIII viro viar. Curandar. Licinii Fortis et Honoratus, centurio leg. I …”.

Consul în anul 158 p. Chr. împreună cu Q. Iallius Bassus, Servilius Fabianus este cunoscut ca leg. Augg. Mysiae superioris item Mysiae inferioris, mai întâi în Moesia Inferior din 161 p. Chr. până în 163 p. Chr. și apoi în Moesia Superior, 163-167 p. Chr.

În inscripția de față, cariera sa este prezentată ascendent; în etapa preliminară, acesta a făcut parte din vigintivirat, fiind unul din cei quattuorviri viarum curandarum și a îndeplinit funcția militară de tribunus militum; în cariera senatorială propriu-zisă, a îndeplinit următoarele funcții: quaestor, praetor, legatus provinciae Asiae, curator viae Valeriae, legatus legionis III Galliarum, praefectus aerarii Saturni, fetialis, consul, curator aedium sacrarum, legatus Augustorum pro praetore provinciarum Mysiae superioris item Mysiae inferioris.

Servilius Fabianus mai apare menționat și în alte inscripții: o inscripție descoperită la Sinoe, datată în anul 162 p. Chr.: „…M. Servilius/ Fabianus Maximus leg. Aug./ pr. pr./ …”, datare realizată în funcție de titulaturile celor doi împărați asociați: 10.XII.161-9.XII.162 p. Chr.

Sub Servilius Fabianus a fost construit un templu, din care s-a păstrat o inscripție inaugurală datată în anul 163 p. Chr.: „…sub M. Servil(io) Fabiano leg(ato) Aug(ustorum) pr(o) pr(aetore)…”.

Acest guvernator este atestat și în alte două inscripții descoperite în Tomis: „….ί” – aceasta este o inscripție inaugurală a unui important edificiu din Tomis, datată între 161-163 p. Chr., perioadă în care M. Servilius Fabianus Maximus a fost guvernator al Moesiei Inferioare; această inscripție este o dovadă a faptului că liniștea relativă, care domnește în Dobrogea în timpul lui Antoninus Pius, continuă și în primii ani ai domniei lui Marcus Aurelius, dacă sunt posibile preocupări edilitare; edificiul din inscripția de față pare a nu fi fost niciodată terminat probabil datorită nesiguranței provocate de acțiunile barbarilor, premergătoare invaziei costobocilor (166-172 p. Chr.) în această regiune.

„ M(arco) Servilio Q(uinti) f(ilio) Hor(atia) Fabiano Maximo leg(ato) Augg. pr(o) pr(aetore) Moesiae Inferi- oris…” este cea de-a doua inscripție descoperită în Tomis, în care este atestat guvernatorul Servilius Fabianus; lectura Augg., în loc de Aug., se referă la domnia comună a lui M. Aurelius și a lui L. Aurelius Verus.

Următorul guvernator sub Marcus Aurelius este M. Iallius Bassus Fabius Valerianus. A. Stein situează legația sa între 163-164 p. Chr. iar funcția de consul a fost exercitată în anul 160 p. Chr., când împreună cu C. Iulius Commodus Orfitianus, a îndeplinit funcția civilă de curator operum publicorum.

Într-o inscripție onorifică descoperită la Alba Helvetiorum, se poate observa al său cursus honorum: „…leg. Augg. pr. pr. provinciae Mysiae inferior(is) …”. Din această inscripție aflăm că Iallius Bassus a îndeplinit următoarele funcții: praetor, legatus legionis XIIII Geminae ( din Pannonia Superior), guvernator al Pannoniei Inferior între 156-159 p. Chr., consul suffectus în 159 sau 160 p. Chr.; Geza Alfoldy plasează consulatul său în anul 159 p. Chr.; curator operum publicorum în anul 161 p. Chr. și guvernator al Moesiei Inferior.

O altă inscripție importantă, referitore la acest guvernator, este cea descoperită la Troesmis, altar dedicat pentru sănătatea împăraților Marcus Aurelius și Lucius Verus(161-169 p. Chr.): „…Ialli Bassi leg(ati) Aug(usti)/ pr(o) pr(aetore)…”.

Despre perioada legației sale în Moesia Inferior, părerile sunt împărțite: A. Stein și J. Fitz au situat legația lui Iallius Bassus în anii 163-164 p. Chr., după Servilius Fabianus. Geza Alfoldy, R, Syme au stabilit că Iallius Bassus a guvernat Moesia Inferior numai câteva luni în anul 162 p. Chr., fiind urmat de Servilius Fabianus; în același an, guvernatorul provinciei și Martius Verus au plecat în Orient, spre a participa la expediția partică a lui Lucius Verus. O inscripție descoperită în Troesmis arată participarea legiunii sub Martius Verus la expeditio Orientalis: „…ex-/ pedi t(ione) Orientali sub St- at(io) Pri sco, Iul(io) Severo, Mart(io) Vero….

Aproximativ între 165-170 p. Chr., susține A. Stein, guvernator în Moesia Inferior a fost M. Pontius Laelianus, iar Geza Alföldysusține că acesta ar fi guvernat între 166- 169 p. Chr. M. Pontius Laelianus este cunoscut dintr-o inscripție onorifică din Troesmis: „…M(arco) Pontio L aeliano c(larissimo) v(iro) patri Pont(ii) Laeliani/ l leg(ati) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”. Inscripția i-a fost dedicată lui M. Pontius Laelianus Larcius Sabinus, tatăl guvernatorului Moesiei Inferioare M. Pontius Laelianus. Cariera acestuia este cunoscută dintr-o inscripție pusă la Roma în timpul lui Marcus Aurelius; el a fost ales consul în anul 144 p. Chr., puțin înainte de acest an a fost legat al Pannoniei Inferior, apoi al Pannoniei Superior în anul 148 p. Chr. și al Syriei în anul 153 p. Chr. În timpul războiului cu parții a fost comes al lui L. Verus; în războiul cu germanii și sarmații, până în anul 175 p. Chr., a fost comes al lui Marcus Aurelius. Probabil în cursul ultimelor războaie a avut un rol și la Dunărea de Jos, pentru care a meritat onoarea troesmensilor. În literatura de specialitate s-a discutat mult dacă titlul leg. Aug. pr. pr. se leagă de Pontius Laelianus – tatăl, consulul din anul 144 p. Chr., sau de Pontius Laelianus – fiul, consulul din anul 163 p. Chr.. Fitz restrânge datarea făcută de Stein, între anii 165-166/167 p. Chr.

M. Pontius Laelianus mai este menționat într-o inscripție din Histria: „…His triani?-oru m?…Pontiu s Lael ianus… …”. Textul fragmentar nu lasă să se înțeleagă caracterul documentului (foarte probabil un decret sau o scrisoare oficială a autorităților romane către histrieni).

În jurul anilor 170 p. Chr., în fruntea Moesiei Inferior se afla P. Vigellius Raius Plarius Saturninus Atilius Braduanus Caucidus Tertullus. Numele complet al acestui legat este cuprins într-o inscripție din Troesmis: „…P. vigellio Ra-/ io Plario Sa-/ turnino Atilio/ Braduano Cau-/ cidio Tertul-/ lo leg(ato) Aug(usti)/ …”. Vigellius Saturninus, onorat în această inscripție, apare cu titlul legatus Augusti. Părerea specialiștilor este încă împărțită între cei care susțin că Saturninus a exercitat funcția de legat al Moesiei Inferioare sau numai pe aceea de legat al legiunii V Macedonica. Cum inscripția de față nu pomenește nici calitatea de legatus pro praetore, nici legiunea al cărei comandant fusese, ambele păreri sunt la fel de îndreptățite. Cariera și numele său complet nu erau cunoscute decât din inscripția de la Troesmis, presupunându-se că era identic cu Saturninus, proconsulul Africii în anul 180 p. Chr. Dilema părea să o fi rezolvat inscripția de la Capidava, unde Saturninus (al cărui nume l-a citit și întregit pe piatră primul său editor, Gr. Florescu) era cinstit ca legat al Moesiei, data legației sale fiind situată imediat după anul 170 p. Chr.( A. Stein) sau între 169-170 p. Chr.(Fitz).

Inscripția de la Capidava ( „ Q. A./ LEIV/ EIDI/ PR./ C.”) nu păstrează literele pe care le-au citit Gr. Florescu și A. Stein: „ Q. A…. Vige lliu s…Cau cidius…leg. Aug. pro pr.”. În r. 2 sunt literele LEIV, nu LLIVS, ceea ce ar fi permis întregirea lor cu Vigellius, iar în r.3 se văd literele EIDI, nu CIDI, care i-au sugerat lui Gr. Florescu lectura CAU CIDI VS. În r. 1 se află literele Q A …, evident din numele celui cinstit în inscripție, iar în ultimul rând, PR și bucla unui C, astfel că în inscripția de la Capidava nu se poate întregi numele lui Vigellius Saturninus, ci al unei alte persoane, al cărei nume cuprindea un praenomen Q. și un gentiliciu ce începea cu litera A. Nesigură, dar probabilă, este ipoteza potrivit căreia personajul pomenit în această inscripție era un legat provincial.

E. Birley propunea identificarea personajului cinstit din inscripție cu Asellius Aemilianus.

Întrucât inscripția de la Capidava iese din discuția privind cariera lui Vigellius Saturninus, problema dacă acesta a fost guvernator al Moesiei sau numai legat al legiunii rămâne deschisă.

Următorul guvernator sub Marcus Aurelius este M. Macrinius Avitus Catonius Vindex. Cariera lui, strâns legată de războaiele germanice ale lui Marcus Aurelius, este cunoscută dintr-o inscripție funerară descoperită la Roma: „ M(arco) Macrinio Avito M(arci) f(ilio) Claud(ia tribu) Catonio/ Vindici, co(n) s(uli), aug(uri) p(opuli) R(omani) Quiritium, leg(ato) Aug(usti) / pr(o) pr(aetore) prov(inciae) Moes(iae) Inf(erioris) …”.

Aceasta este singura inscripție care-i face cunoscută cariera, cursus honorum al acestuia fiind redat în ordine descrescândă. El era probabil fiul lui M. Macrinius Vindex, procurator al Daciei Porolissensis (prin 154 p. Chr.), mai târziu prefectus praetorio, căzut pe câmpul de luptă. M. Macrinius Avitus Catonius Vindex apare exercitându-și mai întâi milițiile ecvestre. A fost, succesiv: prefect al cohortei VI Gallorum, tribunus militum în legiunea VI Victrix, în Britannia, prefect al alei III Thracum, care staționa în Pannonia Superior (la Adiaum). A urmat apoi o a patra comandă, ca praef(ectus) alae contar(iorum), al cărei sediu era la Arabona, în Pannonia Superior; în această calitate a luat parte la războiul cu neamurile germanice fiind, pentru bravură donat(us) donis mil(itaribus) in bell(o) Germ(anico) ab Imp(eratore) M(arco) Aur(elio) Antonino Aug(usto) hast(is) pur(is) II et vexill(is) II cor(o) na mural(i) et vallar(i).

Meritele personale i-au adus numirea ca procurator al provinciei Dacia Malvensis (cel mai devreme în 169 p. Chr., căci își exercită sarcina în numele unui singur Augustus); el este, se pare, primul procurator al aceste provincii după reorganizarea din 168 p. Chr.

Inscripția îl arată pe M. Macrinius Avitus Catonius Vindex, cur(ator) civitat(is) Arimin(ensium). El a îndeplinit această curatelă probabil după ce fusese adlectus inter praetorios. Se poate presupune că M. Macrinius Avitus Catonius Vindex a fost curator al cetății Ariminium înainte de consulat.

În inscripție mai este menționat ca leg(atus) Aug(usti) pr(o) pr(aetore) prov(inciae) Moes(iae) Sup(erioris). Cum după presupusa adectio nu apare exercitând vreo sarcină de rang pretorian, s-a presupus că el ar fi guvernat Moesia Superior ca vir praetorius. Posibil abia acum a intervenit consulatul și probabil apoi a fost aug(ur) p(opuli) R(omani) Quiritium, urmând guvernarea Moesiei Inferior.

În afară de inscripția de la Roma, Catonius Vindex mai este amintit în două inscripții din Dobrogea, o inscripție votivă de lângă Tulcea (Nifon) și alta de la Tomis: „……”; această inscripție datează dintr-o vreme când Marcus Aurelius purta deja epitetul de Medicus (obținut în 166 p. Chr.), dar nu și pe acela de Germanicus (acordat abia în 172 p. Chr.), adică între 166-172 p. Chr. Inscripția de lângă Tulcea este dedicată Dianae sacrum pro salute M(arci) Catoni Vindicis leg(ati) de către un beneficiarius consularis; inscripția nu are elemente de datare. În această inscripție Catonius Vindex apare ca leg(atus) Aug(usti) pr(o) pr(aetore): „…M(arci) Cato-/ ni Vindicis, leg(ati) Aug(usti)/ pr(o) pr(aetore)…”. Altarul a fost dedicat acestui guvernator din timpul lui Marcus Aurelius. Datarea acestei legații este disputată, A. Stein plasând-o în anii imediat următori lui 170 p. Chr., Fitz o datează între 174-175 p. Chr., sau 180-182 p. Chr., cu preferință pentru ultima dintre ele, în care caz, allectio inter praetorios ar fi avut loc abia după moartea eroică în anul 173 p. Chr. a tatălui său, M. Macrinius Vindex, prefectul pretoriului iar Emilia Doruțiu-Boilă situează această guvernare (pe baza inscripției de la Tomis) între 166-172 p. Chr..

Cu privire la cariera lui Vindex, s-au exprimat mai multe puncte de vedere. E. Birley și A. R. Birley, care considerau comanda Moesiei Superioare ca una de rang pretorian, au presupus o avansare mai lentă, consulatul datând în anul 173 p. Chr., iar legația Moesiei Inferioare în anul următor.

După G. Alföldy, punctul de plecare pentru datarea carierei lui Catonius Vindex ar fi praefectura alae III Thracum, în anii 166 sau 167 p. Chr., când a luptat împotriva longobarzilor și a obiilor. Dona militaria le-ar fi obținut Vindex în războiul germanic în anul 169 p. Chr. ca ofițer de rang ecvestru, în quarta militia, ca praefectus alae contariorum. Vindex nu a putut fi promovat procurator al Daciei Malvensis înainte de anul 169 p. Chr., iar adlectio inter praetorios ar fi avut loc mai târziu, abia în 171-172 p. Chr. După aceea ar fi fost curator al cetății Arminium și ar fi preluat încă în calitate de vir praetorius guvernarea Moesiei Superioare, între 172-175 p. Chr., după Caerellius Priscus. Ca expert al războaielor la Dunărea Mijlocie, Vindex ar fi comandat trupele Moesiei Superioare împotriva sarmaților, între 173-175 p. Chr. Consulatul l-ar fi exercitat cel mai devreme în 175 p. Chr., in absentia, și ar fi preluat imediat comanda Moesiei Inferioare. În opinia lui G. Alfoldy, în 175 p. Chr. Moesia Superioară ar fi devenit din nou o provincie consulară, căci Pertinax a administrat provincia ca vir consularis. Vindex a deținut legația în Moesia Inferioară pentru scurtă vreme și a murit în exercitarea acestei funcții, probabil în războiul împotriva barbarilor.

V. A. Maxfield a dat o interpretare diferită de punctele de vedere mai sus amintite privind cariera lui Vindex, pornind de la constatarea că dona militaria, acordate în prima campanie a războiului germanic, ar fi mai înalte decât decorațiile pentru un ofițer de rang ecvestru. El crede că Vindex a primit aceste decorații ca praefectus al unei ala milliaria (adică în quarta militia). Momentul acordării acestor decorații a avut loc sub Marcus Aurelius singur, după moartea lui Verus, probabil la sfârșitul primei faze a războiului germanic în 169 p. Chr. Astfel, Vindex, încă în 166-167 p. Chr. praefectus alae contariorum, ar fi putut fi promovat procurator al Daciei Malvensis și apoi adlectus inter praetorios. Concluzia lui V. A. Maxfield este că promovarea lui Vindex a putut avea loc într-un interval mai scurt decât se consideră de unii specialiști, încât după funcția de curator civitatis Ariminensium, ar fi urmat consulatul, exercitat eventual in absentia, legația Moesiei Superioare și apoi a Moesiei Inferioare. Procuratura Daciei Malvensis a fost datată în anul 169 p. Chr. sau imediat după aceea. Inscripția de la Roma a lui Catonius Vindex nu impune datarea acestei procuraturi în 169 p. Chr., deoarece inscripția a fost pusă în 172 p. Chr. sau scurt timp după aceea, deci după reorganizarea Daciei. Astfel, inscripția lui Vindex nu poate oferi un element cronologic exact pentru procuratura acestuia în Dacia Malvensis.

Un alt guvernator atestat în lumina izvoarelor epigrafice sub Marcus Aurelius este M. Valerius Bradua Claudianus, cunoscut prin patru inscripții callatiene: „…et o peris extr uc tionisq(ue) murorum praeside provinciae co nsulare M. Va lerio Bradua, leg. Aug. pr. pr., …”; „ …άύί ύ”. Acestea fac referire la refacerea zidurilor cetății Callatis, în timpul guvernatorului M. Valerius Bradua. Ambele variante ale inscripției cuprind: dedicația, pro salute; sursele financiare exactionis pecuniae ( ά ), cu ajutorul cărora a fost posibilă construcția; precizarea tipului construcției, exstructio murorum; numele legatului provinciei, pentru a indica data la care a fost inaugurat edificiul, praeses provinciae, M. Valerius Bradua; numele celui care a ridicat edificiul, civitas Callatianorum. Inscripția poate fi datată între 169 p. Chr. ( când Marcus Aurelius a rămas singur, după moartea lui Verus – întrucât mențiunea leg. Aug. este la singular și nu la plural, leg. Augg.).

Cariera lui Valerius Bradua nu este cunoscută; inscripțiile sunt singurele care dovedesc legația acestuia în Moesia Inferior. Cel de-al doilea cognomen al său, Claudianus, este cuprins într-o inscripție din Albingaunum (Liguria). Inscripția este importantă pentru cunoașterea carierei fiului acestuia, Valerius Braduanius Mauricus, care între 204-208 p. Chr. a fost proconsul al Africii iar în anul 191 p. Chr., consul: „ M. Valerio Braduanio Maurico M. Valeri Braduae Claudiani filio, Ordo Albigaunensium…”.

Acest guvernator a fost succedat de către P. Helvius Pertinax. El a fost guvernator al Moesiei Superior precum și guvernator al Moesiei Inferior, fără să putem spune, care dintre cele două comenzi îi revin cu prioritate. Problema legației moesice a lui Pertinax este controversată și nici un izvor (cunoscut până-n 1984) nu oferă date precise. Se știe că el a exercitat consulatul – in absentia – cel mai târziu în 175 p. Chr. și că în vara aceluiași an a luat parte la înăbușirea răscoalei lui Avidius Cassius. După încetarea ostilităților în Orient, Pertinax a fost numit legat al celor două Moesii, aproximativ între anii 175-177 p. Chr. și apoi consular al celor trei Dacii, unde i-a urmat lui C. Arrius Antoninus.

Pertinax a guvernat Moesia Inferior după 175 p. Chr., probabil până în 177 p. Chr., fiind urmat de Calpurnius Iulianus, până în 179 sau 180 p. Chr..

Dacă considerăm pentru legația Moesiei Superior anii 176 sau 177 p. Chr., rămâne pentru legația Moesiei Inferior perioada între 177 și 179 p. Chr.. Ioan Piso și Geza Alfoldy susțin că guvernarea lui P. Helvius Pertinax poate fi plasat între anii 176-?177 p. Chr. în Moesia Inferior, iar pentru Moesia Superior în anul 177 p. Chr.

Pentru legația sa în Moesia Inferior merită a fi menționată o mărturie epigrafică, inscripția de la Tropaeum Traiani : „…Helvii/ Pertinaci co(n)s(ularis) n(ostri)…”.

Această inscripție precizează că hotarele între Civitas Ausdecensium și daci au fost fixate din ordinul guvernatorului P. Helvius Pertinax. Autoritățile au intervenit și au rezolvat litigiul în favoarea ausdecensilor (tracii sudici).

O altă mențiune a lui P. Helvius Pertinax, o găsim într-o inscripție descoperită la Brühl : „ P(ublio) Helv io Pertin aci e q(uo) p(ublico), p raef(ecto) coh(ortis) VII? Gal- l or(um)…”. În această inscripție este redactată cariera sa ecvestră, la începutul carierei sale el exercitându-și mai întâi milițiile ecvestre: praefectus cohortis VII? Gallorum (în această calitate a participat la războiul contra parților), tribunus militum legionis VI? Victrix, prefectus cohortis miliariae, prefectus alae…, procurator ad alimenta, prefectus classis Germanicae.

În ipoteza lui A. R. Birley, Helvius Pertinax era cel de-al patrulea guvernator pretorian al Moesiei Superioare în ultimul deceniu al domniei lui Marcus Aurelius. Conform carierei lui Pertinax cunoscută din HA, lui Pertinax nu i s-a încredințat administrația nici unei provincii pretoriene, ci, după comanda legiunii I Audiutrix a devenit consul, comes al lui Marcus în Răsărit și guvernator a patru provincii consulare.

R. Birley susținea că Pertinax a administrat Moesia Superioară ca guvernator pretorian și că a primit consulatul în această provincie, înainte de a fi fost promovat în Moesia Inferioară. Inscripția de la Brühl, descoperită la puțină vreme după comunicarea studiului lui A. R. Birley, ce cuprinde cariera ecvestră a lui Pertinax până la sfârșitul prefecturii flotei germanice și numirea sa ca procurator în Dacia (inscripție amintită mai sus), confirma știrea din HA.

HA susține că după obținerea consulatului în 175 p. Chr. și participarea la inăbușirea revoltei lui Avidius Cassius, Pertinax a fost chemat la Dunăre încredințându-i-se comanda Moesiilor și a Daciei.

S-a discutat în literatura de specialitate dacă Pertinax a cumulat comanda Moesiilor sau le-a guvernat succesiv. Majoritatea autorilor care susțin ideea unei guvernări în cele două Moesii sunt de părere că numirea din Moesia Superior o precede pe cea din Moesia Inferior.

G. Alfoldy susține că, după exercitarea consulatului, ordinea în care Pertinax a condus cele două Moesii ar fi fost mai întâi Moesia Inferioară, preluând ulterior Moesia Superioară pentru a conduce campania împotriva sarmaților. Astfel, după G. Alfoldy, Pertinax ar fi guvernat în Moesia Inferioară în 176-177 p. Chr., în Moesia Superioară în 177 p. Chr., iar în Dacia în 178-179 p. Chr..

Ultimul guvernator atestat în timpul lui Marcus Aurelius este P. Calpurnius Iulianus. Acest guvernator este atestat într-o inscripție votivă, descoperită la Herculane, închinată lui Hercule, Geniului Locului și Izvoarelor calde de către Calpurnius Iulianus, legat al legiunii V Macedonica și guvernator al uneia din cele două Moesii, Inferior sau Superior. Altarul nu cuprinde nici un element de datare: „… leg(atus) A ug(usti) pr(o) pr(aetore) prov(inciae) Moesi ae (Sup)erioris …”.

Pe de o parte se susține ideea că Iulianus a administrat Moesia Superioară, căci Herculane (unde a fost descoperită inscripția) ar fi aparținut Moesiei Superioare. După comanda unei legiuni ar fi trebuit să urmeze legația unei provincii de rang pretorian, consulatul și abia după aceea legația unei provincii de rang consular, cum era Moesia Inferioară.

A. R. Birley susține că Iulianus a comandat legiunea V Macedonica în Dacia (168 p. Chr. – când Fronto deținea comanda cumulată a Moesiei Superior și a Daciei Apulensis). După ce Fronto a preluat în 169 p. Chr. guvernarea celor trei Dacii, Iulianus a putut fi promovat legat al Moesiei Superioare, întrucât această provincie a devenit de rang pretorian. Pentru că Iulianus nu a mai fost atestat după legația în Moesia Superioară, Birley a presupus că, îndată după numirea sa, și-a pierdut viața, iar Fronto a preluat din nou până în 170 p. Chr., pe lângă legația celor trei Dacii, comanda Moesiei Superioare.

Pe de altă parte, A. Stein consideră că în inscripția de la Herculane, Iulianus ar fi fost legat al Moesiei Inferioare; acesta situează legația lui Calpurnius Iulianus în Moesia Inferioară, la sfârșitul secolului al II-lea p. Chr. sau la începutul secolului al III-lea p. Chr., socotind că înainte de a veni în Moesia, Iulianus a comandat legiunea V Macedonica în Dacia.

J. Fitz consideră că dacă Iulianus ar fi venit la conducerea Moesiei Superioare în timpul războaielor marcomanice, el ar fi trebuit să comande legiunea V Macedonica în Moesia Inferioară, nu în Dacia. J. Fitz nu este de acord cu datarea în vremea lui Severus Alexander, aceasta fiind în contradicție cu lista legaților provinciei păstrată pe monede. J. Fitz arată că toți guvernatorii Moesiei Inferioare între anii 195-229 p. Chr. și 238-246 p. Chr. sunt cunoscuți. Din această cauză, legația lui Calpurnius Iulianus ar trebui situată fie după încetarea activității atelierelor monetare, fie în timpul ce a precedat aceste activități. Se poate spune astfel, că J. Fitz datează legația lui Calpurnius Iulianus în timpul domniei lui Marcus Aurelius singur, adică între 169-176 p. Chr. sau între 180-195 p. Chr., pentru că altarul de la Herculane îl arată pe Iulianus legat al unui singur împărat. Iulianus a guvernat Moesia în timpul domniei comune a lui Marcus Aurelius și Commodus. Apariția pe altarul de la Herculane a titlului leg. Aug. cu un singur G se poate explica (până la descoperirea de noi documente) numai ca o greșeală de lapicid.

Ioan Piso consideră că P. Calpurnius Iulianus și-a început cariera senatorială ca legat al legiunii V Macedonica, în Moesia Inferioară, și a fost apoi avansat legat pretorian în Dacia Superioară (153-156 p. Chr)..

Noi informații sunt aduse de inscripția de la Novae. Aceasta este o inscripție ce comemorează reconstruirea unui edificiu din lagărul legiunii I Italica în timpul domniei comune a împăraților Marcus Aurelius și Commodus (între noiembrie 176 p. Chr. și începutul anului 180 p. Chr.) sub legatul provinciei P. Calpurnius Iulianus și legatul legiunii I Italica, Mucius Maior: „… P. Calburni o (sic) Iuliano leg(ato) Aug(ustorum duo- rum) pr(o) pr(aetore) Moesiae Inf(erioris) …”

Din această inscripție reiese că un legat P. Calpurnius (foarte probabil identic cu Calpurnius Iulianus din inscripția de la Herculane) fusese guvernator al Moesiei Inferioare iar în această calitate a pus să se refacă o clădire ruinată de vechime din castrul legiunii I Italica de la Novae; fragmentul cuprinde și elemente certe de datare, situând refacerea clădirii și implicit a legației lui Calpurnius Iulianus în Moesia Inferioară între noiembrie 176 p. Chr. și începutul anului 180 p. Chr., mai exact între 178/179-180 p. Chr., după legația lui Helvius Pertinax. Inscripția de la Novae nu aduce lămuriri în privința carierei lui P. Calpurnius Iulianus. E de presupus că legația legiunii V Macedonica a exercitat-o după mutarea acesteia în Dacia și că altarul de la Băile Herculane l-a închinat ca guvernator al Moesiei Inferioare.

O bună parte din cariera sa până la numirea în fruntea Moesiei Inferioare (inclusiv consulatul) au rămas necunoscute, dacă nu cumva în avansarea sa (din cauza lipsei de generali din ultima parte a domniei lui Marcus Aurelius) s-a trecut peste etapa conducerii unei provincii pretoriene.

Sub Marcus Aurelius, sunt atestați următorii guvernatori ai Moesiei Inferior: M. Servilius Fabianus Maximus (161?-164? p. Chr.), M. Iallius Bassus Fabius Valerianus (162?-164? p. Chr.), M. Pontius Laelianus (165?-170? p. Chr.). P. Vigellius Raius Plarius Saturninus Atilius Braduanus Caucidius Tertullus (169?-170? p. Chr.), M. Macrinius Avitus Catonius Vindex (166?-172? p. Chr.), M. Valerius Bradua Claudianus (169?-176? p. Chr.), P. Helvius Pertinax (177-178 p. Chr.), P. Calpurnius Iulianus (179-180 p. Chr.).

COMMODUS

În timpul lui Commodus este atestat un singur guvernator – C. Pantuleius Graptiacus, în două documente: o inscripție bilingvă de la Philippolis din 172 p. Chr., care datează misiunea sa în Thracia și o inscripție descoperită în Callatis (consacrată împăratului Commodus prin dispoziția testamentară a guvernatorului C. Pantuleius Graptiacus) : „… ίί …”.

Acest guvernator trebuie să-și fi exercitat mandatul între 180-193 p. Chr. Ținând seama de faptul că inscripția provine cu multă probabilitate din Callatis, provincia unde-și desfășura activitatea nu putea fi decât Moesia Inferioară. Pentru întreaga domnie a lui Commodus, fasti Moesiei Inferioare nu oferă informații utile, astfel încât, nu se cunoaște nici un nume de guvernator între Pertinax și P. Septimius Geta (între ultimul an al domniei lui Marcus Aurelius și primul an al domniei lui Septimius Severus).

D. M. Pippidi s-a oprit la C. Pantuleius Graptiacus, care a guvernat Tracia ca legat pretorian sub Marcus Aurelius, în anul 172 p. Chr. După încheierea acestei misiuni nu i se mai cunoaște cariera.

C. Pantuleius Graptiacus (asemenea altor guvernatori pretorieni ai Traciei din secolul al II-lea p. Chr.) și-ar fi putut obține consulatul îndată după întoarcerea la Roma. Ulterior, ar fi putut fi chemat să administreze Moesia Inferioară. Posibilitatea ca personajul să fi administrat Tracia și nu Moesia Inferioară este exclusă de către mențiunea lui Commodus în primul rând al textului, astfel încât inscripția nu poate fi datată în anii când Graptiacus administra Tracia (172-173 p. Chr.). Pe de altă parte, titlul atribuit legatului necunoscut dovedește că provincia de el condusă nu era o provincie pretoriană, ci consulară, ca Moesia Inferioară.

Dacă se acceptă această restituire, ar rezulta că Pantuleius Graptiacus a decedat în timp ce își exercita misiunea în Moesia Inferior, ceea ce explică lipsa acestui personaj din inscripțiile ulterioare.

Ținând cont de intervalul de timp, care nu ar fi putut fi prea mare, între misiunea lui Pantuleius Graptiacus în Tracia în 172 p. Chr., consulatul său presupus între 175/6 p. Chr. și legația sa moesică, inscripția poate fii datată între 180-184 p. Chr. Dacă în inscripția de față l-am considera pe Commodus nu ca singur împărat, ci doar ca asociat la domnie tatălui său, ea poate fi datată între 176-180 p. Chr..

De un guvernator al Moesiei Inferioare sub Commodus este vorba și într-o inscripție fragmentară din Chersonesus Taurica dar numele acestuia nu a fost conservat pe piatră: „… ”.

În timpul lui Commodus a fost atestat un singur guvernator al Moesiei Inferioare: C. Pantuleius Graptiacus (180-193 p. Chr.).

CAPITOLUL III

GUVERNATORII MOESIEI INFERIOARE

ÎN PERIOADA SEVERILOR

Asasinarea lui Commodus încheia glorioasa epocă a domniei împăraților Antonini, deschidea o perioadă scurtă de lupte pentru ocuparea tronului și marca începutul absolutismului monarhic fundamentat pe forța armelor.

Domnia lui Septimius Severus deschide o nouă epocă, aceea a treptatei erodări a poziției eminente a Romei. În acest sens, Bengston afirma că: „ Soldatul și nu cetățeanul reprezenta acum elementul de bază în stat, iar atotputernicia armatei reprezenta un amenințător semnal de alarmă pentru vremurile viitoare”.

În politică, Septimius Severus s-a sprijinit pe armată. Pentru el, senatul nu putea fi un element de colaborare sinceră, ci un obstacol și un adversar; astfel încât, cea mai mare atenție s-a dat armatei, căreia Septimius Severus îi datora tronul și siguranța domniei. Cohortele pretoriene încep a fi alcătuite din elemente puțin romanizate, din Illyria și Thracia. În legiuni și corpurile auxiliare s-a făcut un loc și mai mare soldaților provinciali. Nevoile de apărare l-au determinat pe împărat să creeze trei noi legiuni, I, II și III Parthica, comandate de prefecți de rang ecvestru.

Reformele militare ale lui Septimius Severus au avut importante implicații în vicisitudinile prin care a trecut statul roman până la Dioclețian. Herodianus, Dio Cassius consideră că Septimius Severus, prin indulgența și favorurile neobișnuite acordate armatei, a compromis disciplina militară. Mulți istorici moderni consideră reformele sale militare ca un moment important pentru „barbarizarea” și „democratizarea” armatei. În realitate poate fi vorba doar de o „provincializare” a ei, deoarece împăratul a dat o atenție sporită soldaților săi recrutați din Tracia, Illyria, Pannonia, nordul Africii, Siria, etc., în detrimentul Italiei.

Unii istorici moderni îl fac pe Septimius Severus responsabil de izbucnirea crizei generale a Imperiului Roman din sec. al III-lea p. Chr., generată de reformele sale. Dar simptomele acestei crize apăruseră deja în ajunul înscăunării sale, și împăratul nu a făcut decât să le amâne. El a creat o dinastie din care nu au ieșit reprezentanți iluștri

Caracalla devine celebru prin Constitutio Antoniniana din 212 p. Chr., prin care se acordă cetățenia romană tuturor locuitorilor imperiului, cu excepția grupei dediticilor, care nu se știe, cu siguranță, ce categorii socio-etnice cuprindea.

Guvernarea de un an a lui Macrinus nu s-a remarcat prin nimic important. Singurul element de seamă a fost războiul cu Artabanos în primele zile ale domniei.

Succesorul său este Imperator Caesar Marcus Aurelius Antoninus Pius Felix Augustus, cunoscut sub numele de Elagabal- Heliogabalus. După asasinarea acestuia, locul său este luat de Severus Alexander, care a domnit sub numele de Marcus Aurelius Severus Alexander. Ca și domnia predecesorului său, este o domnie a femeilor. Soldații nemulțumiți de acest împărat nerăzboinic se revoltă și îl asasinează, împreună cu mama sa, Iulia Mamaea.

Astfel, ia sfârșit continuitatea casei imperiale de peste un secol, chiar dacă fictivă, prin imaginara legătură între Septimius Severus și M. Aurelius.

SEPTIMIUS SEVERUS

Primul guvernator din timpul dinastiei Severilor este P. Septimius Geta, fratele împăratului Septimius Severus. Legația acestui guvernator în Moesia Inferioară, plasată de către A. Stein între 193-194 p. Chr., este cunoscută din inscripția de la Lepcis Magna, în care este cuprins al său cursus honorum până la comanda celor trei Dacii. După consulat, Septimius Geta a obținut legația Moesiei Inferior și apoi a Daciilor. Analizând inscripția descoperită la Lepcis Magna: „ P(ublio) Septimio Getae, c(larissimo) v(iro)…leg(ato) Auggg (ustorum) pr(o) pr(aetore) provinciae Mysiae In- fer(ioris)…”, P. Septimius Geta a îndeplinit următoarele funcții: leg(atus) leg(ionis) I Italicae; leg(atus) Auggg (ustorum) pr(o) pr(aetore) provinciae Lusitaniae; probabil prin anii 188-191 p. Chr.. Raportarea la trei Augusti nu are vreo valoare cronologică, deoarece inscripția a fost redactată după 198 p. Chr. ( când Caracalla fusese asociat la domnie cu titlul de Augustus, iar fratele său Geta devenise Caesar); primul consulat al lui P. Septimius Geta dateză din jurul anului 191 p. Chr. (suffectus); leg(atus) Auggg (ustorum) pr(o) pr(aetore) provinciae Mysiae Inferioris. A. Stein consideră că P. Septimius Geta ar fi guvernat această provincie între anii 193-194 p. Chr., B. E. Thomasson susține că acesta ar fi guvernat Moesia Inferior în anul 193 p. Chr. iar după Emilia Doruțiu-Boilă, P. Septimius Geta ar fi guvernat această provincie pe timpul lui Commodus, înainte de 191 p. Chr.. Altă funcție exercitată de Septimius Geta și care este menționată în această inscripție este: leg(atus) Auggg p r(o) pr(aetore) provinc(iarum) Daciarum. După Em. Doruțiu-Boilă, P. Septimius Geta ar fi guvernat Dacia încă din anul 191 p. Chr., până cel puțin în 195 p. Chr.; dar în 193 p. Chr. este atestat la cârma Daciilor Q. Aurelius Polus Terentianus. Legația lui Septimius Geta în Dacia este încadrată precis de inscripția de la Potaissa, în anul 195 p. Chr.: „…P(ublio) Septimio Geta leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”. În această funcție mai este amintit de o altă inscripție de la Apulum: „…P(ublio) Septimio/ Getae leg(ato) Aug(usti)/ pr(o) pr(aetore) III Dac(iarum)…”. Dacă întregirea numelui împăratului M. Aurelius Antoninus (Caracalla) este reală, ar fi o dovadă că P. Septimius Geta se mai afla la cârma Daciilor în 197-198 p. Chr.. În orice caz, în anul 200 p. Chr., în fruntea Daciilor se afla alt guvernator: L. Octavius Iulianus.

Nu sunt precizări cu privire la activitatea lui Septimius Geta în Moesia Inferior, dar în vremea guvernării lui trebuie să fi avut loc lărgirea limitei acestei provincii spre sud, prin înglobarea, pentru motive economice și financiare, a orașelor Nicopolis ad Istrum și Marcianopolis, care până atunci aparținuseră provinciei Thracia După guvernarea lui, monedele acestor orașe încep să menționeze numele guvernatorilor Moesiei Inferioare.

P. Septimius Geta mai este menționat și în alte inscripții descoperite la Ancona și Sicca: „P(ublio) Septimio Getae co(n)s(uli) II fratri…” și P(ublio)Septim(io) Getae co(n)s(uli) II fratri …”.

Pollienus Auspex i-a urmat lui P. Septimius Geta la guvernarea Moesiei Inferioare, în timpul lui Septimius Severus. O dovadă în acest sens este inscripția din Xanthus (Lycia): „…ί’ίί”. Se pune întrebarea dacă personajul este cel mai în vârstă sau cel mai tânăr dintre cei doi Polienii Auspices. Em. Doruțiu-Boilă susține că Pollienus Auspex a fost succesorul lui Cosconius Gentianus la guvernarea Moesiei Inferioare, unde a rămas până în 197 p. Chr. sau 198 p. Chr..

În opinia D. Boteva, acest personj a fost transferat din Moesia Inferior în Britannia înainte de mijlocul anului 195 p. Chr., după cum dovedesc izvoarele numismatice.

Inscripția din Xanthus, în onoarea nepoatei lui Pollienus Auspex – Honorata, este singura dovadă a guvernării sale în Britania și este foarte dificil de interpretat. Honorata era fiica lui Ti. Pollienus Armenius Peregrinus, consul ordinarius în anul 244 p. Chr.; nepoata lui Auspex, guvernator al Britaniei, Moesiei, Daciei și Spaniei, vice sacra iudicans pentru un singur împărat; nepoata lui Flavius Latronianus, consul, pontifex și prefect al Romei; și strănepoată al altui Auspex, consul, proconsul al Africii, prefect al alimenta de trei ori, XV vir, vice sacra iudicans (pentru mai mult decât un împărat) și guvernator al Dalmației. Străbunicul trebuie să fie XV vir s. f., care a participat la Jocurile Seculare din 204 p. Chr. Monedele din Moesia Inferior îl arată pe Pollienus Auspex ca guvernator în 190 p. Chr. sub Severus, înainte să devină Caracalla coîmpărat în 198 p. Chr. Prima și cea mai evidentă problemă se naște din marea diferență de vârstă dintre tatăl lui Honorata, consul în 244 p. Chr. și bunicul ei, Auspex (cel mai tânăr), care dacă a guvernat Moesia Inferior (care nu a fost prima sa provincie consulară) la mijlocul anului 190 p. Chr., nu putea să fie consul mult după 190 p. Chr. Deci, trebuie să fi fost un interval de cel puțin 50 de ani dintre consulatul tatălui și cel al fiului.

Monedele din Nicopolis ad Istrum și Marcianopolis demonstrează guvernarea moesică a lui Pollienus Auspex între 193-197 p. Chr. Se pune întrebarea dacă guvernatorul Moesiei Inferior amintit în monede este identificat cu Pollienus Auspex mai în vârstă sau cu cel tânăr.

Pentru legația moesică a lui Pollienus Auspex cel tânăr se presupune că acesta ar fi guvernat în primii ani ai domniei lui Severus Alexander (220-225 p. Chr.); legația moesică a lui Auspex cel în vârstă poate fi situată probabil după legația Dalmației (193- 197 p. Chr.). Consulatul lui Auspex cel tânăr poate fi plasat în 185 p. Chr., cu alte cuvinte cu 60 de ani înaintea fiului său Peregrinus în 244 p. Chr. Acest lucru se poate explica, socotindu-l pe Peregrinus ca fiul adoptiv al lui Auspex cel tânăr, tatăl său natural fiind L. Armenius Peregrinus, praetor în 213 p. Chr. S-a sugerat un al treilea membru al familiei, Ti. Iulius Pollienus Auspex (guvernator al Numidiei în sec. al III-lea p. Chr.) care a fost fiul natural al lui Auspex cel tânăr și la moartea acestui om, tânărul Auspex a adoptat un Armenius Peregrinus pentru a perpetua numele familiei. Auspex cel tânăr poate fi identificat cu Ti. Julius Pollienus Auspex, legat al Numidiei sub Caracalla sau Elagabalus. Din nefericire, nici o afirmație nu poate fi socotită ca sigură până la noi descoperiri.

Următorul guvernator – Cosc(onius) Gentianus – este cunoscut datorită monedelor din timpul lui Severus bătute la Nikopolis ad Istrum și Marcianopolis și inscripțiilor descoperite la Callatis: „ί ί ί ύ ”, Olbia: „…” și Barboși: „…per leg(atum) Aug(usti) pr(o) pr(aetore) provinc(iae) Moesiae Co sco- nium Gentianum…”.

Inscripția de la Callatis cuprinde o dedicație către un guvernator al Moesiei Inferioare. Identificarea care se impune este aceea cu Cosc(onius) Gentianus, cu condiția ca numele acestuia să fie completat cu un nume neatestat până acum în alte documente, care începe tot ce Ge…( Cosconius Gentianus Ge…).

Singurii împărați care au exercitat consulatul de 6 ori au fost Traian și Commodus. După forma literelor, inscripția de la Barboși ar data de la sfârșitul sec. al II-lea, de aceea D. Tudor a propus să se citească în primele rânduri ale inscripției numele împăratului Commodus, întregind de asemenea și numele guvernatorului Cosconius Gentianus.

În lumina întregirii acestei inscripții de la Barboși, legația moesică a lui Gentianus ar fi început în ultimii ani de domnie a lui Commodus, mai exact în anul 190 p. Chr., când împăratul a devenit consul pentru a șasea oară, continuând în primii ani de domnie a lui Septimius Severus. În acest caz, succesiunea stabilită de A. Stein (Pollienus Auspex – Cosconius Gentianus) ar fi fost inversă, Cosconius precedându-l pe Pollienus Auspex; astfel încât schema guvernatorilor din timpul lui Commodus și Septimius Severus ar putea fi reconstituită astfel: P. Septimius Geta – în timpul lui Commodus, până în anul 190 p. Chr., urmat de Cosconius Gentianus – din 190 până în 193/ 194 p. Chr., Pollienus Auspex între 194-197 p. Chr. și Ovinius Tertullus, între 198-202 p. Chr.

Întregirea acestei inscripții prezintă o anomalie epigrafică: titlul funcției a precedat numele guvernatorului („per legatum Augusti pro praetore Cosconium Gentianum”). Inscripția comemora construirea sau refacerea unui edificiu la Barboși în timpul lui Commodus, probabil sub îngrijirea guvernatorului Cosconius Gentianus.

Inscripția descoperită la Olbia pusă în timpul lui Septimius Severus și Caracalla a determinat o datare mai târzie a legației lui, aceasta mergând până în anul 198 p. Chr., când Caracalla a fost coasociat la domnie, dar numai până în iulie a acestui an, când a intrat în funcție Ovinius Tertullus. Această datare târzie a legației lui Gentianus este însă în contradicție cu monedele emise sub autoritatea lui la Marcianopolis și Nikopolis ad Istrum, monedecare poartă numele lui Septimius Severus singur.

Cosconius Gentianus a fost în ultima vreme identificat într-o inscripție provenind de la Mihai Bravu: „…Cn. Suel(lii) Rufi Cos(conii) Gen(tiani) leg(ati)…”. Em. Doruțiu-Boilă, editoarea inscripției de la Mihai Bravu, îl identifică pe Cn. Suellius Rufus cu Cosconius Gentianus. Această ipoteză impune câteva modificări importante în cronologia guvernatorilor Moesiei Inferioare de la sfârșitul sec. al II-lea. Întrucât ellius Rufus, dedicantul unui templu închinat Fortunei la Oescus, este menționat de o inscripție databilă după titulatura lui Commodus, în 184-192 p. Chr., iar monedele de la Marcianopolis și Nikopolis ad Istrum sunt din epoca lui Septimius Severus, legația moesică a lui Cn. Suellius Rufus Cosconius Gentianus ar trebui plasată la sfârșitul domniei lui Commodus și începutul celei a lui Septimius Severus (191-193/194 p. Chr.) idee susținută și de către Em. Doruțiu-Boilă.

Paul M. M. Leaunisseu este împotriva acestei explicații și modificări cronologice și estimează că, în această perioadă, Moesia Inferior era guvernată de P. Septimius Geta și preferă să ia în discuție două personaje diferite: Cn. Suellius Rufus (cos. suff. înainte de 184/ 192 p. Chr. și guvernator între 184-192 p. Chr.) și Cosconius Gentianus (cos. suff. înainte de 197 p. Chr. și guvernator între 197-198 p. Chr.).

D. Boteva susține că Gentianus a început legația sa în Moesia Inferior înainte de 195 p. Chr. (datare confirmată de monedele din Marcianopolis din timpul lui Severus).

Până la descoperirea unor noi documente se poate presupune prezența lui ?Cosconius Gentianus Ge…în calitate de guvernator al Moesiei Inferioare prin 197-198 p. Chr. (înainte de 20 iulie 198 p. Chr., când este documentat Ovinius Tertullus). Legația lui Cosconius Gentianus Ge… urmează celei a lui P. Septimius Geta ( cca. 192-194 p. Chr.) și a lui Pollienus Auspex minor (cca. 194-196 p. Chr.). Em. Doruțiu-Boilă propune o ordine inversă: Pollienus Auspex după Cn. Suellius Rufus Cosconius Gentianus. Înainte de Cn. Suellius Rufus sau între acesta și Geta are loc legația lui C. Pantuleius Graptiacus. Sfârșitul misiunii guvernării sale este datat puțin înainte de 20 iulie 198 p. Chr.

Legația moesică a lui Ovinius Tertullus se încadrează între două date exacte – 20 iulie 198 p. Chr. și 17 februarie 201 p. Chr. – furnizate de două documente epigrafice și anume, pentru prima dată de o dedicație latină, în cinstea sa, găsită la Lomec iar pentru a doua de o inscripție de la Tyras cu privire la unele imunități acordate acestui oraș. Menționarea lui Ovinus Tertullus într-o inscripție tomitană în care este amintită Plautilla, fiica prefectului pretoriului C. Fulvius Plautianus, permite prelungirea mandatului lui Tertullus cel puțin până la data căsătoriei lui Caracalla cu Plautilla, respectiv anul 202 p. Chr.

Mai multe miliaria descoperite până acum în Moesia Inferior și datând din anul 200 p. Chr. evidențiază activitatea constructivă întreprinsă de C. Ovinius Tertullus la Dunărea de Jos. Majoritatea provin de pe limes-ul dunărean de la Axiopolis: „…(restit)ue(runt)/ per C. Ovini(um) Ter/ tullum leg/ pr. pr.”; Seimenii Mari; Carsium (două exemplare); Topalu; Aegesus; trei de pe drumul litoralului de la Săcele și Tomis (două inscripții); și una de pe căile de acces secundare-Plopeni.

Inscripția de la Topalu poate fi datată între 10.XII.199-9.XII.200 p. Chr., cînd Septimius Severus deține pentru a VIII-a oară puterea tribuniciană; se omite în text titlul de pater patriae al lui Septimius Severus, în schimb Geta este numit Caesar Augustus; prin mențiunea AUGG se precizează că doar primii doi – Septimius Severus și Caracalla – erau asociați la domnie. C. Ovinius Tertullus apare mai rar menționat ca legat propretor al celor doi Augusti – leg. Augg. pr. pr. Miliarul de la Plopeni dovedește că nu numai drumurile imperiale, de pe litoral, de pe malul Dunării sau cel care străbate Dobrogea spre centru, intrau în atenție pentru reparații. La Plopeni era un însemnat nod rutier; acolo se întâlneau drumurile care plecau din Tomis, Callatis spre Tropaeum Traiani și Durostorum sau spre centrele de pe drumul imperial interior; în anul 200 p. Chr. se reface una din aceste căi de acces secundare, fără a putea preciza care dintre ele.

În cartierul Anadolchioi (Constanța) a mai fost descoperit un stâlp miliar care ar putea indica eventual, drumul reparat între Tomis și vicus Turris Muca…, sat aflat în imediata apropiere a metropolei Pontului Stâng.

Acestor miliaria li se adaugă alte documente epigrafice care reflectă activitatea lui Tertullus în provincia de la gurile Dunării. Semnificative în acest sens sunt cele două inscripții descoperite la Tomis. Prima inscripție: „… έ ί ” este o dedicație în cinstea lui Septimius Severus și a familie sale, la care sunt asociați Plautilla, soția lui Caracalla și prefectul pretoriului (C. Fulvius Plautianus), senatul, armata și guvernatorul provinciei (C. Ovinius Tertullus) și cetatea Tomis, metropola Pontului Stâng, de către un colegiu religios. Pentru sfârșitul guvernării lui C. Ovinius Tertullus, pe baza inscripției de față, poate fi socotit anul 202 p. Chr. (dacă se admite ipoteza prezenței aici a numelui Plautianus și a fiicei sale – căsătorită , înainte de august 202 p. Chr., cu Caracalla – alături de numele lui Ovinius Tertullus). Astfel, această inscripție poate fi datată între 200-202 p. Chr. sau numai în anul 202 p. Chr.

Cea de-a doua inscripție descoperită la Tomis: „…ίέ ή”, poate fi datată pe baza puterii tribuniciene – luată de Septimius Severus pentru a IX-a oară – în anul 201 p. Chr., când la cârma provinciei se afla legatul C. Ovinius Tertullus; această inscripție atestă ridicarea unui mare edificiu de către respublica Tomitanorum prin grija acestui guvernator.

Două inscripții cu text similar (Histria și Buteridava) constituie termini dintre proprietatea Messiei Pudentilla și terenul satului Buteridava puse din ordinul lui C. Ovinius Tertullus:„…ex decreto v(iri) c(larissimi) Ovini Tertulli co(n)s(ularis)…”.

Numele lui Ovinius Tertullus apare și pe o dedicație adresată împăraților L. Septimius Severus și M. Aurelius Antoninus, tot din Histria: „…’ί ύ ”. Inscripția poate fi datată în anul 198 p. Chr. dacă avem în vedere cea de-a XI-a salutație imperială a lui Septimius Severus (vara 198 p. Chr.), calitatea de Augustus atribuită lui Caracalla (M. Aurelius Antoninus), titlul de Caesar acordat lui Geta (ambele în prima jumătate a lui 198 p. Chr.). Pretextul dedicației ar putea fi biruințele răsunătoare ale romanilor în războiul cu parții și cucerirea Ctesifonului (noiembrie-decembrie 197 p. Chr.), dar numele dedicantului s-a pierdut și nu se poate ști dacă e vorba de un particular sau de o inițiativă a Sfatului și a Poporului histrienilor”.

Ovinius Tertullus mai apare menționat într-o inscripție votivă din Montana: „Deanae Reg(inae) pro sal(ute) C(ai) Ovini Tertulli co(n)s(ularis)…”.

Succesorul său este L. Aurelius Gallus, consul ordinarius în anul 198 p. Chr. împreună cu P. Martius Saturninus. L. Aurelius Gallus a mai îndeplinit funcția de curator aedium sacrarum et operum publicorum. Ca legat al Moesiei Inferior (202-205 p. Chr.) este atestat prin inscripțiile descoperite la Nikopolis ad Istrum, în care sunt omagiați împăratul Septimius Severus și fiul său, precum și împărăteasa Iulia Domna: „…ίά”. În această inscripție, pusă în onoarea lui Severus, numărul puterii tribuniciene lipsește.

Legația moesică a lui Gallus mai este cunoscută și prin intermediul monedelor din Marcianopolis și din Nikopolis – monede cu imaginile și numele lui Severus, Caracallas, Getas, Domnas și Plautillas.

Dacă avem în vedere faptul că în anul 202 p. Chr. (din 29 august) a avut loc căsătoria lui Caracalla cu Plautilla iar exilarea ei a avut loc la începutul anului 205 (22.I.), datarea legației lui Aurelius Gallus este sigură pentru anii 202-205 p. Chr..

C. Iunius Faustinus Placidus Postumianus i-a urmat lui Aurelius Gallus la guvernarea Moesiei Inferioare. Într-o inscripție care redă al său cursus honorum, se poate citi din numele său doar: „…unio Faustino…a do Postumino”. Într-o altă inscripție descoperită la Thugga (Africa Proconsularis), numele său este păstrat mai bine: „C. Junius Fausti nus Postumianus”. Conform acestor inscripții C. Iunius Placidus Postumianus a condus Lusitania, Belgica, după care a fost leg. Augg. pr. pr. provinciae Mysiae inferioris; în aceste provincii pretoriene, el era de asemenea legat a doi împărați, deci cel mai devreme în timpul lui Marcus Aurelius și Lucius Verus iar după consulat a fost adlectus inter comites Aug(ustorum duorum), cel mai târziu în vremea lui Severus Alexander (după domnia căruia comites dispar în documente). Deci cariera lui s-a putut desfășura între limitele cronologice cuprinse între domniile lui Marcus Aurelius și Lucius Verus și Severus Alexander. Cum o bună parte din cariera sa și-a exercitat-o sub doi împărați, domnia lui Septimius Severus și Caracalla pare cea mai indicată, adică între 198-209 p. Chr., însă A. Stein nu precizează mai îndeaproape când în intervalul dintre anii 198-209 p. Chr. a condus Placidus Postumianus Moesia Inferioară.

J. Fitz a propus o altă datare pentru legația moesică a lui Iunius Faustinus Placidus Postumianus – anii 176-178 p. Chr., având următoarele argumente: numele lui Placidus Postumianus nu apare pe monedele Moesiei Inferioare, ceea ce ar însemna că legația sa precede începutul activității atelierelor monetare de la Nikopolis ad Istrum și Marcianopolis, întâmplată sub Commodus; legația britanică apare sub forma praeses Britanniae și nu Britanniae Superioris, cum ar fi fost de așteptat în timpul lui Caracalla; cuesus honorum al lui Iunius Faustinus Placidus Postumianus a parcurs toate treptele unei cariere senatoriale din sec. al II-lea. Astfel încât, J. Fitz datează cariera acestui personaj în perioada 161-180 p. Chr. Conform acestei datări, Postumianus ar fi devenit consul suffectus în 174-175 p. Chr., iar legat în Moesia Inferioară între 176-178 p. Chr., după Helvius Pertinax.

G. Alfoldy consideră că cei doi împărați în timpul cărora Postumianus a exercitat cea mai mare parte a funcțiilor sale erau Severus și Caracalla, revenind la datarea propusă de A. Stein pentru legația moesică în perioada cuprinsă între anii 198-209 p. Chr. Având în vedere că între 198-202 p. Chr. guvernator al Moesiei Inferioare a fost Ovinius Tertullus, între 202-205 p. Chr. – L. Aurelius Gallus iar între 208-210 p. Chr. – Iulius Faustinianus, conducerea provinciei de către Placidus Postumianus poate fi datată numai între 205-208 p. Chr. În funcție de această datare, G. Alfoldy a datat întreaga sa carieră: consulatul l-ar fi deținut în 204 p. Chr., urmând guvernarea Moesiei Inferioare, a Hispaniei și a Britanniei Superior.

Pe L. Iulius Faustinianus îl cunoaștem din inscripțiile din Nikopolis, Axiopolis și Troesmis, precum și din monedele din Marcianopolis. Sunt cunoscite trei inscripții grecești din Nikopolis: „’ί”; „’ί”; „ί”. Aceste inscripții, constând în dedicații adresate celor doi împărați și Iuliei Domna, prezintă cifrele aclamațiilor imperiale dar eronate și contradictorii, neputând oferi precizarea unei date reale. Prima este o inscripție onorifică pusă în onoarea împăratului Septimius Severus; cifra puterii tribuniciene pentru aclamația împăratului și consulatul lipsesc. A doua inscripție este pusă în onoarea lui Caracalla iar a treia pentru Iulia Domna, soția împăratului. Această inscripție determină o încâlceală deplină a cronologiei, deoarece Severus a fost doar de trei ori consul, ultima aclamație imperială a fost a XII-a, în timp ce a VIII-a putere tribuniciană a fost în anul 200 p. Chr. În inscripția precedentă: a VI-a putere tribuniciană a fost în 203 p. Chr.,iar imperator a fost aclamat pentru a treia oară. Pe baza acestor inscripții nu se poate realiza o datare exactă a funcțiilor îndeplinite de Faustinianus. Se poate subscrie doar perioada între 198-211 p. Chr. Fla(vius) Ulpianus a îndeplinit funcția de legat al Moesiei Inferior cel târziu în anul 209 p. Chr., putându-se astfel stabili pentru Faustinianus perioada între 198-209 p. Chr..

J. Fitz a propus o datare mai târzie între 210/211-213 p. Chr. sau chiar 214 p. Chr., pe baza inscripției de la Axiopolis, care ar fi fost închinată Iuliei Domna cu prilejul vizitei în anul 214 p. Chr. a lui Caracalla în provinciile dunărene: „I uliae Do mnae Aug (ustae) … sub cura L. Iul (ii) Faustiniani leg. Aug. n. nu (mini)?”. Inscripția descoperită la Troesmis a determinat anumite controverse: s-a pus problema dacă Faustinianus a fost legat a doi sau a trei împărați. G. Boissiere și Desjardins (care au văzut piatra) au datat guvernarea moesică a lui Faustinianus în timpul domniei comune a lui Septimius Severus și a celor doi fii ai săi: „L. Iulio Faus tiniano leg (ato) Auggg(ustorum trium) pr(o) pr(aetore)…”. În inscripția de la Axiopolis, Faustinianus poartă titlul de legatus Aug. n., ceea ce ar pleda pentru datarea mai târzie a guvernării moesice a acestuia, care să cuprindă ultimii ani de domnie a lui Severus și anul 212 p. Chr. (când Caracalla a domnit singur).

Într-o inscripție din Larinum, este amintit clarissimae memoriae vir (deci după moartea sa).

O altă inscripție descoperită la Novae aduce o precizare cronologică privind guvernarea lui Iulius Faustinianus. Inscripția cuprinde o închinare către steagurile legiunii I Italica, pentru sănătatea casei imperiale, sub îngrijirea legatului provinciei Iulius Faustinianus și a legatului legiunii I Italica, Valerius Opta tianus. Inscripția e datată prin cel de al treilea consulat al lui Caracalla și cel de al doilea consulat al lui Geta, fiind pusă în timpul domniei comune a lui Septimius Severus și Caracalla și Geta Caesar și anume, în 15 mai 208 p. Chr.: „…Iul(io) Faustiniano co(n)s(ulari) et Val(erio) O?pta tiano leg(ato) leg(ionis)? I Ital(icae)”. Această inscripție dă un indiciu cronologic sigur, 15 mai 208 p. Chr., astfel legația lui Iulius Faustinianus trebuie plasată între aceea a lui Iunius Placidus Postumianus (încheiată înainte de mai 208 p. Chr.), și aceea a lui Flavius Ulpianus (cca. 210-212/213 p. Chr.), între anii 208-210 p. Chr..

Flavius Ulpianus este ultimul guvernator sub Septimius Severus. A. Stein stabilise legația moesică a acestuia între 209-212 p. Chr., după Iulius Faustinianus. Flavius Ulpianus ne este cunoscut, datorită monedelor din Marcianopolis și Nikopolis precum și datorită inscripțiilor din Nikopolis ad Istrum, ca legat consular al Moesiei Inferior: „…ώίά” (o dedicație pentru Septimius Severus); „…ίέ…”.

O altă dovadă a legației lui Flavius Ulpianus este inscripția descoperită la Tomis, datată între 4 februarie 211 (data morții lui Septimius Severus) și 27 februarie 212 p. Chr. (data asasinării lui Geta). Se poate ca monumentul să fi fost ridicat în semn de lealitate, odată cu sosirea la Tomis a veștii morții lui Septimius Severus și a urcării pe tron a noilor împărați (Caracalla și Geta), la care este asociată, după tradiția severiană, și mama lor, Iulia Domna: „… ’ίό”.

Monedele de la Marcianopolis și Nicopolis ad Istrum îl numesc pe Flavius Ulpianus guvernator al lui Severus, Caracalla și Geta Augustus – ceea ce a condus la o datare după 209 p. Chr. (adică după numirea lui Geta ca Augustus).

În timpul lui Septimius Severus sunt atestați următorii guvernatori: P. Septimius Geta (193-194? p. Chr.), Pollienus Auspex (193-197/8? p. Chr.), Cosconius Gentianus Ge… (197-198? p. Chr.), C. Ovinius Tertullus (198-202 p. Chr.), L. Aurelius Gallus (202-205 p. Chr.), C. Iunius Faustinus Placidus Postumianus (205-208 p. Chr.), L. Iulius Faustianus (208-210 p. Chr.), Flavius Ulpianus (209-211? p. Chr.).

CARACALLA

Sub Antoninus Caracalla este atestat un singur guvernator al Moesiei Inferior – Quintilianus, acesta fiind cunoscut prin intermediul monedelor din timpul lui Caracalla, din Marcianopolis. Guvernarea sa este datată la începutul domniei lui Caracalla, între 211?-217 p. Chr..

MACRINUS

Următorul legat al Moesiei Inferior este M. Statius Longinus. Monede cu numele acestui guvernator, ίί, au fost descoperite la Nikopolis. Aceste monede au fost bătute de către împăratul Macrinus și fiul său Diadumenianus ca Caesar, legația sa fiind datată între aprilie 217 p. Chr. și mai 218 p. Chr..

De asemenea, sub Macrinus și Caesar-ul Diadumenianus, legat al Moesiei Inferior a fost și P. Fu…Pontianus. Acesta este cunoscut tot prin intermediul monedelor, majoritatea fiind din Marcianopolis și doar câteva din Nikopolis. Doar ultimele dau uneori prenumele și gentiliciul: sau cel puțin gentiliciul și cognomenul (Babelon); în celelalte monede apare doar . Legația sa este datată între aprilie 217 p. Chr. și mai 218 p. Chr..

Un al treilea guvernator al Moesiei Inferior aparținând aceleiași perioade este Marcius Claudius Agrippa. Numele apare la Cassius Dio în forma ά’ί sau mai simplu ’ίάώάό’ίό”. Pe monedele din Marcianopolis și din Nikopolis ad Istrum este numit ’ίά’ί și ’ί.

Marcius Agrippa este cunoscut ca guvernator mai întâi al Panoniei, apoi al Daciei. Ca guvernator al Moesiei Inferior mai este cunoscut și dintr-o inscripție din Remagen, care nu poate fi datată: „…sub Clau dio Agripp a leg. Aug. pr. pr. …”. A. Stein data guvernarea acestuia între aprilie 217 p. Chr. și mai 218 p. Chr.. Monedele din Marcianopolis și din Nikopolis sunt dovezile clare ale existenței a trei guvernatori sub Macrinus: M. Statius Longinus, P. Fu…Pontianus, Marcius Claudius Agrippa.

În timpul lui Macrinus sunt atestați următorii guvernatori: M. Statius Longinus (217-218 p. Chr.), P. Fu… Pontianus (217-218 p. Chr.), Marcius Claudius Agrippa (217-218 p. Chr.).

ELAGABAL

Sub Elagabal, primul guvernator atestat este Titus Flavius Novius Rufus, cunoscut dintr-o inscripție descoperită la Troesmis, pusă în onoarea împăratului Elagabal: „…Tito Fl(avio) Novio Rufo leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”. Dedicația de la Troesmis adresată lui Elagabal nu conține nici un element sigur de datare.

A. Stein datează legația sa moesică între 218-222 p. Chr.. În această perioadă este încadrată și dedicația descoperită la Histria, ceea ce poate să însemne, fie că Rufus a fost numit în înaltul post îndată după proclamarea lui Elagabal, fie că venirea la tron a acestuia l-a surprins în locul unde fusese numit de Macrinus: „…ί ‘ύ”. Legația acestuia mai este atestată și de monedele de la Nikopolis ad Istrum (cu capul lui Elagabal) cu legenda: ύί‘ύ

Următorul guvernator al Moesiei Inferioare atestat prin monedele emise sub Elagabal este Iulius Antonius Seleucus, monede având pe revers legenda: ’’òύ Numele Antonius Seleucus apare în mod repetat într-un papirus din Dura-Europos. Ori el, consulul ordinarius din anul 221 p. Chr. M. Fl. Vitellius Seleucus este probabil identic cu Seleucus „tiranul” sub Elagabal.

Ultimul guvernator atestat sub Elagabal este Sergius Titianus (218-222 p. Chr.). Monedele din Marcianopolis care dovedesc legația sa moesică au inscripționată legenda: .

Sub Elagabal, sunt atestați următorii guvernatori: Titus Flavius Novius Rufus (218-222 p. Chr.), Iulius Antonius Seleucus (218-222 p. Chr.), Sergius Titianus (218-222 p. Chr.).

SEVERUS ALEXANDER

Primul guvernator sub Severus Alexander este Iulius Gaetulicus. Dovezi ale legației sale în Moesia Inferior sunt monedele din Marcianopolis (emise sub Severus Alexander) precum și inscripția descoperită în Histria: „…ί τί ’ί”. Monedele din Marcianopolis aveau inscripționate pe ele legenda: ’ί.

Inscripția din Histria a fost prilejuită de biruința unei echipe de cântăreți de imnuri și de executanți de dansuri sacre, la un concurs despre care nu ni se dau amănunte. Pomenirea în această inscripție a guvernatorului Moesiei Inferioare, Iulius Gaetulicus și caracterele paleografice ale documentului permit datarea acestuia la începutul sec al III-lea p. Chr.

Analizând aceste izvoare, A. Stein datează legația sa în Moesia Inferior, cu puțină probabilitate, înainte de anul 225 p. Chr.

În anul 224 p. Chr. în fruntea Moesiei Inferioare se afla L. Annius Italicus Honoratus, după cum precizează o inscripție descoperită la Novae: „…pe r Annium Italicum leg(atum) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”. Cariera completă a acestui personaj este cunoscută dintr-o inscripție de la Tomis, care cuprinde o dedicație adresată lui L. Annius Italicus Honoratus: „L. Annio L. f(ilio) Quir(ina) Italico/ Honorato co(n)s(uli), sodali/ Hadrianali, leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)/ prov(inciae) Moesiae Inf(erioris)…”. Analizând această inscripție, L. Annius Italicus Honoratus a îndeplinit următoarele funcții: IIII vir viarum curandarum, aparținând vigintiviratului, s-a distins ca legat al legiunii XIII Gemina, a fost curator operum publicorum. Comanda legiunii XIII Gemina i-a înlesnit cunoașterea provinciilor dunărene și va fi avut o importanță în numirea sa în fruntea provinciei Moesia.

Există unele controverse cu privire la cariera acestui guvernator. Este discutabil dacă cura operum publicorum ( și pretoriană și consulară) a fost deținută înainte sau abia după consulat (cum susține A. Stein). Data administrației sale în Moesia Inferior, asigurată de inscripția din Tomis, nu a depășit anul acesteia (224 p. Chr.).

O altă problemă dificilă este aceea ridicată de expresia care însoțește demnitatea de praetor („qui ius dixit inter civis et pereg(rinos)”). E. Desjardins consideră că Italicus a fost, în același timp, și praetor urbanus și praetor peregrinus. H. Dessau (Inscriptiones Latinae selectae) susține că este vorba de o eroare de lapicid și că Italicus nu a fost decât praetor peregrinus. Cât privește ala I Atectorum se pare că este una și aceeași cu ala Atectorigiana.

Succesorul lui L. Annius Italicus Honoratus la conducerea Moesiei Inferior este L. Mantennius Sabinus. Legația moesică a acestuia este ilustrată de bornele de hotar (termini) cu text similar de la Ulmetum: „…pr-/ecepto v(iri) c(larissimi)/ Manten-/ni Sabini / co(n)s(ularis) n(ostri) term(inos)/ …” și Capidava: „…ex pr(a)ec(epto)/ v(iri) c(larissimi) Mantenni/ co(n)s(ularis) n(ostri) termi(nos) …”, datate în anul 229 p. Chr. Cele două inscripții au aproximativ același text cu unele mici deosebiri în dispoziția cuvintelor în rânduri. Forma literelor este foarte asemănătoare, încât se pare că inscripțiile celor doi stâlpi au fost săpate de aceeași mână. Inscripția de la Ulmetum datează din 229 p. Chr., când împăratul Severus Alexander a exercitat cel de-al III-lea consulat, iar Cassius Dio cel de-al II-lea consulat. A. Stein l-a identificat pe guvernatorul din ordinul căruia au fost fixate bornele cu Mantennius Sabinus, fiul prefectului Egiptului din anii 193-194 p. Chr.. Se presupune că el este același personaj cu magistratul colegiului sodales Augustales Claudiales (214 p. Chr.).

Numele acestui guvernator apare și pe monedele din Marcianopolis și Nikopolis.

Inscripția descoperită la Capidava reprezintă o delimitare pe teren a unui teritoriu, probabil a teritoriului Capidavei. Delimitarea s-a făcut în anul 229 p. Chr. din ordinul aceluiași guvernator. Bornele au fost fixate pe teren de către centurionul de legiune Iulius Vitales. Acest sistem de fixare a limitelor a unuei comunități prin hotărârea guvernatorului și cu ajutorul unor organe militare era foarte răspândit în epoca imperială încă din sec. I p. Chr.

Următorul guvernator sub Severus Alexander, atestat în lumina izvoarelor epigrafice, este Fir(mius?) Philopappus. Perioada legației sale este încadrată de către Thomasson între 222-226? p. Chr. iar de către A. Stein – aproximativ între 225-229 p. Chr. De către acest guvernator au fost emise monedele din Marcianopolis cu imaginea și numele lui Severus Alexander, precum și monede cu Alexander cu Mamaea și Alexander cu Mesa, având inscripționate legenda ά.

Pentru stabilirea perioadei legației sale, poate fi luată în considerație doar împrejurarea în care pe monede apare imaginea și numele lui Severus Alexander cu Maesa. O datare exactă a morții lui Maesa nu poate fi stabilită. Herodian VI 1,4 spune doar că aceasta s-a întâmplat după o perioadă mai lungă a legației sale (singur), ίύέ

Pe monedele lui Um… Tereventinus și Tib. Julius Festus alături de Alexander apare și Maesa, deci nu se poate stabili în ce ordine s-au succedat cei trei guvernatori la conducerea Moesiei Inferioare.

Un alt guvernator sub Severus Alexander este Tib. Iul(ius) Festus. Monedele din Marcianopolis și anume întipăriturile lui Severus Alexander, ale împăratului cu mama sa și ale împăratului cu Iulia Maesa cuprind legenda ’ή. Stout îl situează înainte de Tereventinus și Philopappus, deoarece este considerat identic cu tribunus al cohors I Flavia Numidarum Iulius Festus, în 23.III.178 p. Chr..Thomasson situează legația sa între 222-226? p. Chr. iar A. Stein între 225-229 p. Chr..

Tot în timpul lui Severus Alexander a guvernat și Um(brius?) Tereventinus. Monedele împăratului și mamei sale precum și lui Maesa, din Marcianopolis cuprind legenda: ί Acesta a îndeplinit și funcția de legat al Thraciei (cu rang pretorian). Legația sa în Moesia Inferior nu poate fi stabilită cu exactitate. Thomasson o situează între 222-226? P. Chr. iar Stein – aproximativ între 225-229 p. Chr..

Următorul guvernator sub Severus Alexander este Anicius Faustus Paulinus, care ne este cunoscut datorită inscripției din Sexaginta Prista: „…sub Anicio Fausto Pau-/lino leg. Aug. pr. pr. …”. Aceasta este o inscripție onorifică pusă în cinstea împăratului Severus Alexander și mamei sale. Titulatura împăratului („pon- tif. Maximo t. p. IX cos III p. p.”) datează inscripția între 10.XII.229 p. Chr. până în 9.XII.230 p. Chr. El este, după toate aparențele, fiul legatului Moesiei Superior în 205 p. Chr., Q. Anicius Faustus și probabil același cu Sex. Anicius Faustus.

Succesorul lui Anicius Faustinus Paulinus este C. Messius Q. L. Decius Valerianus. În inscripțiile moesice, acest guvernator al provinciei este cunoscut sub numele de Quintus Decius: „…Q ointo Decio/ pr. pr. leg. …”; „Quintus/ Decius leg(atus) ac p r(aeses) provinciae”; „…Quinto Decio leg. pr. pr. s uo a/ Marcianopoli”.

A. Stein l-a identificat cu legatul Hispaniei citerior, Q. Decius Valerinus, care în cele mai multe pietre miliare este numit Q. Decius. Din cele trei inscripții, care indică numele său, doar una este datată exact (CIL, III, 12 519). În titulatura împăratului Severus Alexander apar: tribunicia potestatis XIII, consul III, pater patriae, pr(o)cons(u)l și în final curante Quinto Decio c. v. pr. pr. leg. suo. A XIII-a putere tribuniciană a împăratului Severus Alexander datează inscripția între 10.XII.233-9.XII.234 p. Chr..

O altă inscripție în care apare acest guvernator este cea descoperită la Noviodunum: „…C. Messius Q(uintus) Decius Valerinus legatus provinciae …”. Înscripția a fost închinată în anul 234 p. Chr. (anul guvernării sale moesice) Iuliei Domna (cinstită ca mamă a împăratului Severus Alexander) sub îngrijirea guvernatorului provinciei C. Messius Q. Decius Valerinus.

Există unele discuții cu privire la identitatea sa cu împăratul Traianus Decius din anul 249-251 p. Chr. (J. Fitz), singurul impediment în această privință fiind cognomen-ul Valerianus, atestat numai pentru guvernator.

Sub Severus Alexander sunt atestați următorii guvernatori ai Moesiei Inferior: Iulius Gaetulicus (înainte de 225 p. Chr.), L. Annius Italicus Honoratus (224? p. Chr.), L. Mantennius Sabinus (227/9? p. Chr.), Fir(mius?) Philopappus (225-229? p. Chr.), Tib. Iul(ius) Festus (225-229? p. Chr.), Um(brius?) Tereventinus (225-229? p. Chr.), Anicius Faustinus Paulinus (229-230? p. Chr.), C. Messius Quintus L. Decius Valerianus (233-234 p. Chr.).

CAPITOLUL IV

ANARHIA MILITARĂ

Pentru o caracterizare generală a sec. al III-lea merită a fi menționate cuvintele lui Christ: „În întreaga desfășurare a istoriei romane, secolul III p. Chr. apare ca valea dintre două gigantice valuri ale mării. În timp ce forțele și formele primei părți a Principatului se epuizează, apar deja cele ale Antichității târzii, astfel încât se creează o nouă formațiune istorică ale cărei structuri încep să devină vizibile cu adevărat doar prin considerarea atentă a premiselor lor din sec. III”.

Secolul al III-lea mai este denumit și secolul anarhiei militare sau epoca împăraților soldați. Pe plan extern, epoca este marcată de războiul pe două fronturi: în Orient, împotriva imperiului neopersan, și în Occident, împotriva germanicilor barbari. Se remarcă și crearea temporară de „imperii locale” desprinse din Imperiul Roman (cele din Gallia și Palmyra).

Se mai poate observa de asemenea și stagnarea economiei și comerțului, precum și persecuțiile religioase împotriva creștinilor. Însă, cea mai mare nenorocire pentru Imperiul Roman a fost lipsa continuității autorității supreme. Secolul al III-lea a fost dominat de soldățime și generali. Senatul își pierde importanța, primatul trecând la provincialii dunăreni, care prin ofițerii și soldații de aici ajung să joace un rol important în Imperiu.

Păturile bogate sunt lovite de împovărătoare obligații, în sarcina lor căzând obligația încasărilor fiscului, căreia comunitățile din care acestea fac parte nu îi mai pot face față.

Administrația este incapabilă să facă față situației create prin atâtea disfuncționalități. Limes-ul roman, glorificat în timpul lui Hadrianus și Antoninus Pius se dovedește inutil în fața invaziilor barbare, ceea ce l-a determint pe Gallienus să formeze o armată mobilă cantonată ca rezervă în nordul Italiei.

Din punct de vedere politic, numărul împăraților este impresionant, 22, în afara celor care nu fuseseră recunoscuți în tot Imperiul. Cei mai mulți erau ofițeri.

Cu domnia lui Maximinus Thrax se deschide perioada Anarhiei militare (235-285 p. Chr.), cea mai tristă din istoria marelui Imperiu. Toate izvoarele antice arată că Maximinus se născuse în Thracia, de unde și numele Maximin Tracul, ce i s-a dat de către unii istorici antici și moderni.

În timpul lui Gallienus, Historia Augusta amintește de cei 30 de tirani. Se ajunsese la o situație atât de confuză, încât cetățeanul roman nu mai știa care împărat este legitim.

Acești împărați soldați, deși aflați în luptă pentru tron, se străduiesc să nu neglijeze apărarea Imperiului, ea fiind un factor esențial de legitimare.

În timpul lui Gallienus, au loc schimbări majore în organizarea și conducerea armatei. Senatorii sunt excluși în favoarea cavalerilor de la marile comandamente militare. În materialul epigrafic, ei apar ca praefecti legionis agentes vice legati și agentes vice praesidis pentru a păstra ficțiunea continuării prezenței senatorilor în aceste demnități. El creează corpuri de cavalerie al căror comandant era cel mai puternic om după împărat.

Aurelianus mărește numărul acestor corpuri adăugându-le corpuri de cavalerie grea, cataphracti, clibanarii. Crește numărul germanicilor ca foederati servind în armata romană, fiind evidentă accentuarea barbarizării. Tot mai puțini cetățeni romani servesc în armată: armata pierde legătura cu populus Romanus.

L. Domitius Aurelianus (270-275 p. Chr.) a încercat să reformuleze statutul împăratului în cadrul Statului, statut rău zdruncinat de anarhia militară. În inscripții, Aurelianus este numit deus Aurelianus, mandatar al lui Sol Invictus pe pământ.

Primul guvernator din această perioadă – Domitius Antigonus (235-236 p. Chr.), sub Maximin, este cunoscut printr-o inscripție din Moesia Inferior ca legatus Aug. pr. pr. În titulatura împăratului apare funcția de cos., astfel încât inscripția poate fi datată în anul 235 p. Chr., deoarece Maximin și-a exercitat consulatul mai întâi în anul 236 p. Chr.. Despre cariera lui Domitius Antigonus, se știe că acesta a îndeplinit următoarele funcții: curator rei publicae Tudertinorum (cca. 217 p. Chr.), legatus legionis V Macedonicae (în 218 p. Chr.), legatus legionis XXII Primigeniae (în 220 p. Chr.), consul suffectus (în 225? P. Chr.), apoi a mai îndeplinit unele funcții necunoscute, iar între 235-236 p. Chr., a îndeplinit funcția de legatus Augusti pro praetore provinciae Moesiae Inferioris.

Numele următorului guvernator – Fl(avius) Lucilianus – apare pe un miliar descoperit la Carsium: „…per Fl(avium) Lucill-/ ia num leg(atum)/ pr(o)pr(aetore)…”, precum și pe un alt miliar descoperit la Capidava: „…Fl(avio) Lu- cil(l)ian(o) leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore). Această ultimă inscripție este dedicată lui Caius Iulius Verus Maximus Caesar, fiul lui Maximin Tracul și datează din timpul guvernării lui L. Flavius Honoratus Lucillianus, din anii 236-238 p. Chr. Maximus este numit pentru prima dată în documente cu titulatura de Caesar în 236 p. Chr. Se pare că Flavius Lucillianus, guvernatorul Moesiei, a pus oficial provincia sub noul regim, întâmpinând însă rezistență din partea armatei. Acești miliari atestă refacerea unor porțiuni ale drumului imperial de-a lungul Dunării, pe litoral și din interiorul provinciei, în timpul lui Maximin. Numele întreg al lui Flavius Lucilianus, după o inscripție din Roma, pare să fi fost L. Flavius Honoratus Lucilianus. Legația acestui guvernator mai este atestată prin alți doi miliari descoperiți la Histria: „…per fl(avium) Lucilia-/num leg(atum) pr(o) pr(aetore)” și „…milli aria noua poni iusse-runt per…. Aceste inscripții sporesc seria miliariilor moesice datând din zilele împăratului Maximinus. Ultimul miliar amintit menționează epitetul triumfal Dacicus Maximus asumat de Maximinus între 236 sau 237 p. Chr. Probabil în lacuna din r. 12 trebuie restituit numele guvernatorului Fl. Lucilianus. În acest caz, inscripția poate fi datată în anul 237 p. Chr., pentru că în prima jumătate a anului 238 p. Chr. Moesia Inferioară se număra printre provinciile răzvrătite împotriva lui Maximinus, care se întrec să-i șteargă numele de pe monumente.

Thomasson datează legația acestui guvernator între 236 p. Chr. (sfârșitul anului) și 238 p. Chr. iar A. Stein între 236/ 237-238 p. Chr..

Primul legat al Moesiei Inferioare, sub domnia lui Gordian al III-lea, a cărui prezență la Dunărea de Jos e atestată prin monede emise în Marcianopolis, pare să fi fost Iulius sau Tullius Menophilus, între 238-240 p. Chr.; pe aceste monede apare legenda ί.

O informație târzie, păstrată de Petrus Patricius, arată că acest guvernator ar fi condus provincia timp de trei ani. Tullius Menophilus a venit la conducerea Moesiei Inferior după ce s-a distins în apărarea Aquileiei contra lui Maximinus. Din informația transmisă de Petrus Patricius aflăm că Menophilus a dus tratative cu carpii prevenind astfel atacurile lor timp de trei ani cât a condus provincia. Astfel, guvernarea lui a fost plasată între 238-241 p. Chr., de către A. Stein sau între 238-240 p. Chr., cum au susținut D. M. Pippidi și Emilia Doruțiu-Boilă.

Într-o inscripție descoperită la Histria (datată în timpul domniei lui Gordian III), pusă cu prilejul restaurării unei clădiri de interes public ruinată de vechime, apare mențiunea unui legat din al cărui nume – distrus cu ciocanul – nu s-au păstrat decât primele litere: „…C. Pe…, leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”. Legația acestui guvernator necunoscut poate fi situată între aceea a lui Menophilus (care a zăbovit la Dunăre până în 240 p. Chr.) și Sab(inius?) Modestus, al cărui nume apare pe monede din Nikopolis cu chipul Tranquillinei. Există două ipoteze: fie că în cursul anului 240 p. Chr. Moesia a fost cârmuită de doi guvernatori loviți de damnatio memoriae (unul – Iulius sau Tullius Menophilus, celălalt – C. Pe…), fie că singurul hostis publicus dintre ei e necunoscutul pomenit pe miliariile din împrejurimile Hârșovei.

Există posibilitatea ca Menophilus să-și fi părăsit postul înainte de sfârșitul anului 240 p. Chr. Dacă numele acestui guvernator apare într-o dedicație în care Gordian e pomenit ca òά, aceasta nu înseamnă decât că în cursul anului 240 p. Chr. Menophilus se găsea încă în fruntea administrației Moesiei. Alte afirmații nu pot avea decât caracter ipotetic.

Între activitatea lui Menophilus și aceea a lui Sab(inus) Modestus (241-244 p. Chr.) trebuie să fi avut loc activitatea lui C. Pe…. Se poate susține că această activitate trebuie să se fi întins pe mai multe luni. În prima jumătate a anului 240 p. Chr., legat al Moesiei era încă Menophilus. Se poate afirma că inscripția amintită anterior (din Histria) datează din a doua jumătate a anului 240 p. Chr.; astfel încât sfârșitul misiunii lui Menophilus în Moesia a avut loc înainte de 10 decembrie 240 p. Chr., dată la care Gordian intra în al IV-lea an al puterii tribuniciene. Locul lui trebuie să fi fost luat de necunoscutul C. Pe…O altă concluzie care poate fi trasă analizând această inscripție, se referă la faptul că Histria nu a putut fi pustiită în anul 238 p. Chr., dacă avem în vedere că în a doua jumătate a anului 240 p. Chr. guvernatorul Moesiei se îngrijea de refacerea unui edificiu public ruinat de vechime.

Mai mulți cercetători susțin că la conducerea Moesiei Inferior după Tullius Menophilus, a urmat legatul C. Pe…(D. M. Pippidi, Thomasson). Mai puțin acceptată a fost ipoteza privind legația lui C. Pe… la începutul domniei lui Auirelian (270-272 p. Chr.), deoarece în acest interval pare a fi asigurată guvernarea lui Aurelius Sebastianus.

Legația acestui guvernator, C. Pe…, este atestată prin următoarele documente: doi miliari descoperiți la Hârșova (Carsium): „…per C. Pe… leg(atum) Aug(usti) pr(o) pr(aetore) și „…trib(unicia) pot(estate) p(atri) p(atriae) pr-oco(n)s(uli) C. Pe… leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”. Legătura dintre cei doi stâlpi miliari de la Hârșova nu este sigură, deoarece, unul, distrus pentru a face loc textului din timpul lui Dioclețian, păstrează doar numele împăratului și prea puțin din cel al guvernatorului, iar cel de-al doilea, pe care apare fragmentar numele lui C. Pe…, nu este datat. Orice lectură este posibilă: Vitrasius Pollio, C. Pe… și Tullius Menophilus. Gr. Tocilescu completează numele guvernatorului: „C. Pescennius Niger, care ar fi guvernat Moesia Inferioară sub Commodus. El a fost declarat hostis publicus de către Septimius Severus și numele lui șters de pe toate monumentele publice.

Un alt document care trebuie avut în vedere pentru legația lui C. Pe… în Moesia Inferior, este un stâlp miliar apărut la Hisarlăk, lângă satul Lomec: „…C. …/ leg(ato) Augusti pro/ praetore”, dedicat lui Gordian în anul 241 p. Chr., de un guvernator care poartă același praenomen, C.

Astfel, miliarii de la Carsium, Tomis și Lomec, din timpul lui Gordian al III-lea, atestă în Moesia Inferior un legat cu praenomen-ul C., despre care se știe, conform ultimului miliar amintit că activa în anul 241 p. Chr.

Acesta ar putea fi Tullius Menophilus, care a stat probabil în fruntea provinciei până în 241 p. Chr., suferind în final damnatio memoriae, urmată de ștergerea numelui de pe monumentele publice.

Coincidența de praenomen cu enigmaticul C. Pe… nu-l exclude din discuție pe acesta, al cărui prezență în Moesia Inferior, datorită dificultăților de lectură, este pusă sub semnul întrebării, cel puțin în anul 240 p. Chr., dacă nu și în cel următor, 241 p. Chr.

În urma destituirii lui Tullius Menophilus, în anul 240 p. Chr., până la venirea noului guvernator, interimatul guvernării provinciei a fost asigurat de către P. Aelius Ammonius, procurator financiar în timpul lui Gordian, considerat de unii cercetători agens vice praesidis, cum arată o inscripție greacă din Tomis: „…ό ί’ώòάά’ί”; acesta pare a-și fi exercitat doar atribuțiile de procurator Augusti Moesiae Inferioris.

Deosebit de importantă este lipsa lui C. Pe… pe monedele emise în provincie; în schimb, se cunoaște numele lui Sab(inius?) Modestus, pe monedele din Nikopolis ad Istrum cu efigia lui Gordianus și Tranquillina, din a doua jumătate a anului 241 p. Chr., ca și cel al lui Prosius Tertullianus, consemnat pe monedele din Marcianopolis.

Refacerea drumurilor în timpul lui Gordianus al III-lea, dovedită de stâlpii miliari de la Carsium, Tomis și Lomec, pare a fi mai degrabă opera lui Tullius Menophilus, care a condus timp suficient provincia, ca să întreprindă o asemenea lucrare (238-241 p. Chr.).

Acești stâlpi miliari amintiți se adaugă celorlalte mărturii epigrafice din Scythia Minor, care ilustrează refacerea provinciei după atacul carpo-gotic din anul238 p. Chr..

În concluzie, numele lui C. Pe… rămâne necunoscut, până la descoperirea unor noi documente.

Sab(inius?) Modestus a guvernat în anul 241 p. Chr., când apare pe monedele din Nikopolis cu numele său, precum și imaginea și numele împărătesei Tranquillina. Pe unele monede apar două figuri, probabil împăratul Gordian și soția sa. În legenda acestor monede apare doar forma scurtă a gentiliciului său: ύέ.

Legația lui Prosius Tertullianus este datată de către A. Stein între 241-244 p. Chr.. Acest guvernator apare într-o inscripție descoperită la Tomis: „…ύ ί…”. În privința ridicării acestui monument, poate fi admisă ca dată, perioada imediat următoare căsătoriei perechii imperiale. V. Pârvan pune așezarea acestui monument în legătură cu plecarea (242 p. Chr.) a lui Gordian împotriva perșilor, cu care ocazie, în drum fiind, alungă peste Dunăre goții și carpii, care invadaseră din nou Moesia Thracia. Dacă se admite această ipoteză a lui Pârvan, guvernatorul, prin grija căruia a fost ridicat monumentul, poate fi considerat Prosius Tertullianus.

Numele său mai apare și pe monedele din Marcianopolis; pe aceste monede mai apar imaginea și numele lui Gordian, sau al perechii imperiale iar pe cealaltă parte a monedelor apare legenda .

Următorul guvernator, …(?)Caese(nnius) Vinius, este cunoscut dintr-o inscripție descoperită la Tomis: „…ίά’ί”. Aceasta este o inscripție onorifică pusă de un thiasos al lui Dionysos. (cultul lui Dionysos, zeu al puterii creatoare a naturii și al vegetației, îndeosebi al vinului, este bine cunoscut la Tomis).

Socotind o greșeală a lapicidului sfârșitul r. 2, (unde se citește clar cuvântul ’ί ), Tocilescu atribuie inscripția lui M. Aurelius (161-180 p. Chr.). D. M. Teodorescu susține că monumentul a fost ridicat pentru Gordian al III-lea și soția sa, SabiniaTranquillina. Cum căsătoria lui Gordian cu Sabinia Tranquillina a avut loc în primăvara anului 241 p. Chr., inscripția se plasează între 241-244 p. Chr., în nici un caz 240 p. Chr. Ținând seama de faptul că numele împărătesei nu figura în textul inițial și că el a fost adăugat ulterior la un text deja stabilit și gravat și că această schimbare a trebuit să se facă în momentul în care știrea căsătoriei a ajuns la Tomis, inscripția pare a data, sub forma sa definitivă, chiar din primăvara anului 241 p. Chr., în timpul ipoteticului guvernator Caese(nnius) Vinius.

Em. Doruțiu-Boilă susține că în această inscripție nu trebuie citit numele Caese(nnius) Vinius, negând existența acestui guvernator, propunând în schimb, pe unul dintre guvernatorii epocii, Tullius Menophilus sau C. Pe….

Probabil ca prim guvernator al Moesiei Inferioare sub Philippus poate fi menționat Severianus, în anul 244 p. Chr. El este cunoscut ca legat al celor două Moesii precum și al Macedoniei.

Ca legat al Moesiei Inferioare, în timpul împăratului Philippus, mai este cunoscut de asemenea și Prast(ina) Messallinus; monedele din Marcianopolis dovedesc legația sa în această provincie între anii 244-247 p. Chr.. Se poate citi pe aceste monede legenda άί iar pe cealaltă parte apare numele împăratului și soției sale, Otacilia, pe alte monede – numele împăratului și fiului său, Philippus – și.

La începutul anului 247 p. Chr., și anume mai înainte de 29 august al acestui an, a avut loc ridicarea tânărului Philippus ca coregent tatălui său. Monedele lui Messalinus cuprind de asemenea și perioada rangurilor tânărului Philippus.

Prast(ina) Messallinus este urmat la conducera Moesiei Inferior de către Ti. Cl(audius) Macrinus Pacatianus în anul 248 p. Chr.. După dispariția acestui guvernator (proclamat împărat de legiunile din Moesia și ucis tot de ele), situația devine din nou nesigură la Dunărea de Jos în anul 248 p. Chr., provocată de atacul goților în frunte unei importante coaliții de transdanubieni, respins de energicul consular C. Messius Q. Decius Traianus, legatul Moesiei Inferioare în anul 249 p. Chr., numit împăratde trupele victorioase.

Sub Decius, Moesia Inferior a fost guvernată de către P Post; legația sa în această provincie este atestată epigrafic printr-o inscripție descoperită în Histria: „…restituit/ per P… O… C… Postumino? O… leg(ato) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)”. Miliarul poate fi datat (în lipsa altor elemente de titulatură) în anul 249/250 p. Chr., când guvernator al Moesiei Inferioare era P(?) sau C(?) Postuminus(?), urmat nemijlocit de C. Vibius Trebonianus Gallus, legatus Augusti pro praetore al Moesiei Inferior (250/251 p. Chr.). Ca v(ir) c(larissimus) este cunoscut dintr-o inscripție din Perusia, locul său natal.

Succesorul acestuia în anul 253 p. Chr., M. Aemilius Aemilianus, guvernatorul celor două Moesii și Pannonii, a fost proclamat împărat de către trupe (în urma succesului obținut împotriva coaliției de goți, carpi și alți transdanubieni), recunoscut de senat, însă ucis în același an, 253 p. Chr., în luptele pentru tron din Italia.

Pe baza stâlpului miliar descoperit recent în Tomis: „…ag-/ente praes(ide) pro-/vin(ciae) C. Iul(io) Victore/ …”, poate fi menționat numele următorului guvernator, C. Iulius Victor, praeses provinciae în timpul celor doi împărați pentru o perioadă, care nu poate fi precizată în intervalul 254-258 p. Chr. Titlul de praeses provinciae întâlnit mai rar înainte de Septimius Severus, începe să fie folosit oficial spre sfârșitul secolului al II-lea pentru guvernatorii de rang ecvestru (procuratores), fiind însă atribuit și celor de ordin senatorial, căpătând în cazul acestora mai târziu o difuzare mai largă, alături de cea de leg(atus) Aug(usti) pr(o) pr(aetore).

Miliarium-ul descoperit recent la Topalu (jud. Constanța) demonstrează legația moesică (necunoscută înainte) a guvernatorului Sallius Aristaenetus: „…sub cura Sali-/i(i) Aristaeneti/ leg(ati) Aug(usti) pr(o) pr(aetore)…”. Sallius Aristaenetus originar din partea răsăriteană a Imperiului, din Bizanț, a primit legația de rang pretorian a Traciei, în vremea domniei comune a lui Valerianus și Gallienus. Pe baza unui stâlp miliar descoperit la Serdica, nu se cunoaște decât calitatea de legat pretorian a lui Sallius Aristaenetus, la începutul sau sfârșitul domniei lui Valerianus și Gallienus, fără să știm data la care a îndeplinit consulatul, ca apoi să treacă la conducerea Moesiei Inferioare, putându-se lua în considerare perioada domniei lui Gallienus singur (260-268 p. Chr.) sau cea a lui M. Aurelius Claudius (268-270 p. Chr.), până la Aurelian, când piesa a fost refolosită.

Datorită faptului că pe stâlpul de la Topalu s-a putut identifica cognomen-ul Philippus, se poate deduce că Sallius Aristaenetus a îndeplinit funcția de legat al Moesiei Inferioare, la o dată anterioară celei menționate mai sus.

Guvernararea lui Sallius Aristaenetus rămâne nesigură, având în vedere că miliarul de la Topalu nu oferă elemente sigure de datare. Acesta nu figurează pe monedele bătute în provincie până la Filip Arabul inclusiv, ceea ce ar pleda pentru o prezență a sa de scurtă durată; de asemenea, nu se poate preciza, dacă acest guvernator a suferit damnatio memoriae, întrucât numele său se distinge bine pe miliarul de la Topalu, părând mai degrabă deteriorat cu prilejul refolosirii piesei.

Ridicarea celor doi uzurpatori Ingenuus (guvernator și al Pannoniei) și Regalinus, înlăturați pe rând (258-260 p. Chr.) au creat dificultăți în provinciile dunărene, situație agravată de conflictul cu perșii, când este luat prizonier chiar Valerianus (259/260 p. Chr.).

Aplicarea edictului lui Gallienus (261 p. Chr.) a avut drept urmare impunerea guvernatorilor de rang ecvestru la cârma provinciilor.

În anul 258 p. Chr., legiunile din Moesia (cu asentimentul celor din Pannonia) îl numesc împărat pe guvernatorul Ingenuus, suferind, după înlăturarea acestuia, persecuții aspre, ca și populația civilă, după cum, nu peste mult timp, în anul 260 p. Chr., moesii îl susțin pe Regalinus, comandantul Illyricum-ului, înlăturat și el urgent, ca și celălalt uzurpator.

După reforma amintită, situația în Moesia Inferior este puțin cunoscută; doar despre unul din generalii lui Gallienus, Marcianus s-a presupus că a fost primul guvernator de rang ecvestru al Moesiei (sau Traciei).

Edictul din anul 261 p. Chr., prin care interzicea accesul senatorilor în posturile înalte din armată, reformă care a dus , în provincii, la transferul de autoritate către membrii ordinului ecvestru, ar putea explica și lipsa de date asupra guvernării Moesiei Inferioare în acest interval de timp.

Atacurile pustiitoare ale populațiilor transdanubiene și nord-pontice din anul 267 p. Chr. și mai ales 269 p. Chr., când Tomisul (constituind chiar ținta năvălitorilor) a rezistat datorită zidurilor solide și vitejiei locuitorilor, au lăst urmele distrugerii în teritoriul cetății. Singurul miliar din timpul lui M. Aurelius Claudius, cunoscut până acum în Moesia Inferior, dovedește refacerea drumului din preajma metropolei Pontului Stâng. În această inscripție din Tomis este amintit numele guvernatorului în timpul căruia s-a efectuat lucrarea,Titius Saturninus, numit ca și predecesorul său din vremea lui Valerianus și Gallienus, praeses provinciae: „ Imp(eratori) Caesari/ M(arco) Aurelio Clau-/dioPio Felici/ invicto Aug(usto)/ agente praes(ide)/ prov(inciae) Tito/ Saturnino…”. Pe baza acestui miliar, este sigură prezența lui Titius Saturninus, praeses provinciae în anii 268-270 p. Chr sau poate numai la începutul acestui interval, având în vedere lipsa de date din inscripția tomitană privind consulatul și puterea tribuniciană a lui M. Aurelius Claudius.

Tot în Moesia Inferior, pe un miliar descoperit la Ruse (Sexaginta Prista), datat în anul 270 p. Chr. (pe baza absenței consulatului din titulatura împăratului Aurelian), se poate observa numele martelat al unui leg. Aug. pr. pr..

Întrucât Titius Saturninus își desfășoară activitatea tocmai în această perioadă de schimbări, chiar dacă legati Augusti pro praetore Moesiae Inferioris au fost toți consulari, (cel puțin până la Gallienus), este greu de spus în ce măsură trebuie căutat guvernatorul amintit printre aceștia din urmă. Este cunoscut un Saturninus, consul ordinarius, alături de Gallienus (învestit consul pentru a VI- a oară) în anul 264 p. Chr., despre care nu se știe dacă a fost numit ulterior, în timpul lui Claudius al II-lea, guvernator în Moesia Inferior, cu atât mai mult cu cât, după edictul lui Gallienus, sunt întâlniți numai în mod sporadic legați de ordinul senatorial.

Nici unul din personajele cu numele Saturninus, cunoscute în epocă, nu pare a se identifica cu guvernatorul din Tomis. Mult mai probabilă este apartenența lui Titius Saturninus la ordinul ecvestru, fapt dovedit pentru guvernatorii care-i urmează la conducerea Moesiei Inferioare, printre care se află M. Aur(elius) Sebastianus, Silvius Silvianus v(ir) p(erfectissimus) praeses pr(ovinciae) Moesiae Inferioris, și AureliusDizo, plasați ipotetic între anii 284-302 p. Chr. (cognomen-ul tracic al ultimului guvernator, demonstrează avansarea unor elemente locale la conducerea provinciei).

M. Aur(elius) Sebastianus este numit într-o inscripție din Discoduraterae: „ύ ί όό”.

Legația acestuia este asigurată pentru anii 270-271 p. Chr; pe toate monumentele, care atestă numele lui Aurelius Sebastianus, Aurelian poartă titlul de Germanicus, primit din 270-271 p. Chr., dar nici unul din epitetele triumfale obținute în anii următori. În inscripția descoperită la Mangalia, cu numele martelat al unui guvernator al Moesiei, Aurelian apare ca restitutor patriae („…restitutori patriae…”), titlu pe care l-a luat din 274 p. Chr. Acest legat nu poate fi deci identic cu Aurelius Sebastianus.

Tomisul îți păstrează calitatea de metropolă, tomitanii având mijloacele necesare (chiar și în perioada dificilă a anarhiei militare), să reconstruiască porțiuni din importantul drum al litoralului, cu sprijinul permanent al guvernatorilor provinciei, care își aveau sediul tot aici.

Se poate avea în vedere, în acest sens, o inscripție tomitană, din anii 285-292 p. Chr.: „…C(aio) Aur(elio) Firminiano v(iro) p(erfectissimo) devotissimo numini Aug(ustorum)/ civitas Tomitanorum fec(it). Analizând această inscripție, C. Aurelius Firminianus, „v(ir) p(erfectissimus) dux limitis prov(inciae) Scyt(hiae), sprijină cu mână militară, capitala provinciei să repare porțile cetății de reședință a guvernatorului.

În perioada anarhiei militare au fost atestați, urmatorii guvernatori: Domitius Antigonus (235-236 p. Chr.), L. Fl(avius) Honoratus Lucillianus (236-238 p. Chr.), Tullius Menophilus (238-240/241 p. Chr.), C. Pe… (241-244? p. Chr.), Sab(inius?) Modestus (241 p. Chr.), Prosius Tertullianus (după 241 p. Chr.), […(?) C]aese(nnius) Vinius (după 241 p. Chr.), Severianus (244 p. Chr.), Prast(ina) Messallinus (244-247 p. Chr.), Ti. Cl(audius) Marinus Pacatianus (248 p. Chr.), C. Messius Q. Decius Traianus (249 p. Chr.), P[…] Post[…] (249-250 p. Chr.), C. Vibius Trebonianus Gallus (251 p. Chr.), M. Aemilius Aemilianus (253 p. Chr.), C. Iulius Victor (254-258 p. Chr.), Sallius Aristaenetus (? Gordian III), Ingenuus (258 p. Chr.), P. C. Regalinus (260 p. Chr.), Marcianus (261 p. Chr.), Titus Saturninus (268-270 p. Chr.), M. Aur(elius) Sebastianus (271 p. Chr.), Silvius Silvianus, Aurelius Dizo.

CONCLUZII

Datorită evenimentelor politice și militare petrecute pe teritoriul provinciei Moesiae sau la granițele ei precum și datorită situației generale din Imperiul roman, organizarea administrativă a provinciei Moesia a suferit unele modificări importante.

În secolul I p. Chr. au existat două etape în organizarea provinciei Moesia: prima etapă datează din timpul lui Augustus (când izvoarele atestă primii legati Augusti pro praetore ai Moesiei) și până în anul 46 p. Chr. (când aceasta devine provincie de rang consular, cu statut juridic de sine stătător); a doua etapă este cuprinsă între anii 46-86 p. Chr., până în momentul împărțirii provinciei în două: Moesia Superior și Moesia Inferior.

Deoarece în Moesia staționau trei legiuni: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, provincia era guvernată de un legatus Augusti pro praetore de rang consular (vir consularis), care exercita comanda asupra tuturor trupelor și, de asemenea, jurisdicția civilă și militară. Legiunile erau comandate de legati legionum dublu subordonați împăratului și guvernatorului provinciei.

Guvernatorii Moesiei Inferior erau senatori care parcurseseră o bogată cariera, realizata conform normelor așa-numitului cursus honorum și cuprinzând exercitarea magistraturilor; se începea în etapa preliminară prin exercitarea vigintiviratului (cu una din funcțiile civile: decemviri stilitibus iudicandis, tresviri monetales, tresviri capitales, quattuorviri viarum curandarum), tribunatul laticlav tribunus militum laticlavius), apoi se parcurgea cariera senatorială propriu-zisă: questor, tribunus plebis, praetor, comanda unei legiuni, legația unei provincii de rang praetorian, consulatul și legația unei provincii de rang consular (Moesiei Inferior).

Nu pot fi precizate de fiecare dată motive speciale, care au determinat atribuirea Moesiei Inferioare unuia sau altuia dintre guvernatori.

Erau preferați foști legați de legiuni din provinciile dunărene. Printre guvernatorii Moesiei Inferior întâlnim legați ai legiunii V Macedonica: Q. Pompeius Falco, P. Vigellius Tertullus, P. Calpurnius Iulianus, Domitius Antigonus; ai legiunii XIII Gemina: L. Annius Italicus Honoratus; ai legiunii XIV Gemina: Iallius Bassus.

Comanda acestor legiuni le-a permis o mai bună cunoaștere a realităților din zona Dunării de Jos.

După reforma lui M. Aurelius, o legație a Moesiei Inferior îl recomanda pe un senator pentru guvernarea celor trei Dacii: P. Helvius Pertinax, P. Septimius Geta, Marcus Claudius Agrippa, Pollienus Auspex.

Guvernarea Moesiei Inferior era urmată de guvernarea unor provincii militare dintre cele mai importante Syria: Sex. Iulius Maior, M. Pontius Laelianus, Hispania: Proculus Vitrasius Pollio, Britannia: Placidus Postumianus, Q. Pompeius Falco, Pollienus Auspex, Sex. Iulius Severus.

Britannia apare ca fiind una dintre cele mai importante provincii; de regulă, reprezenta încoronarea carierei unui senator. Doar în anumite situații după guvernarea Britanniei, erau încredințate alte legații, după cum reiese din cariera lui Sex. Iulius Severus, din care aflăm ca după guvernarea Britanniei, Sex. Iulius Severus a guvernat Iudeea și Syria, în condițiile revoltei iudaice.

In secolul III p. Chr. se recurge în mai mare măsură la cavaleri pentru încredințarea comandamentelor militare, astfel încât, în lista guvernatorilor Moesiei Inferior, întâlnim personaje care au început printr-o carieră ecvestră, fiind admiși ulterior în ordinul senatorial: P. Helvius Pertinax, Marcus Claudius Agrippa.

Prin edictul lui Gallienus din anul 261 p. Chr. li se interzice senatorilor să mai devină legati legionum: „Gallienus, cel dintâi, temându-se din cauza propriei delasări și îngrijorându-se să vadă că puterea trece în mâinile elitei nobilimii, a interzis senatorilor cariera militară și accesul la arme”.

În secolul III p. Chr., talentul redus al senatorilor în ce privește armata, valoarea superioară a ofițerilor pannonieni și illirieni, plecați din rândurile armatei și deveniți cavaleri, i-au determinat pe împărați să îngrădească prezența senatorilor în comandamentele militare importante. Astfel, se detașează o categorie de comandanți militari proveniți chiar din armată (foști ofițeri și subofițeri, acceptați în rândurile cavalerilor). Ei ajung la cele mai înalte funcții de comandă, înlocuindu-i pe senatori. Această evoluție favorabilă militarilor de carieră cavaleri se accelerează între 253-260 p. Chr.

În inscripțiile care prezintă carierele parcurse de senatori după anul 261 p. Chr., dispar funcțiile militare, inclusiv tribunatul laticlav al legiunilor. În fruntea provinciilor sunt numiți praesides, desemnați dintre cavaleri: M. Aemilius Aemilianus, Ingenuus, Regalinus, Titus Saturninus, M. Aurelius Sebastianus.

Prin analiza întreprinsă am încercat astfel să realizez o analiză a carierei guvernatorilor Moesiei Inferior din sec. I-III p. Chr. în concordanță cu descoperirile epigrafice existente, însă această lucrare poate fi oricând îmbunătățită în funcție de noile apariții.

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE LITERARE:

Istoria Augusta – Studiu introductiv: Vladimir Iliescu; partea I-traducere și note: David Popescu; partea a II-a-traducere și note: Constantin Drăgulescu.

Cassius Dio, Istoria Romană, II-III, Traducere, note și indice Dr. A. Piatkowski.

Strabon, Geografia II, Studiu introductiv, traducere, notițe introductive, note și indice Felicia Vant-Stef.

P. Cornelius Tacitus, Opere II, Historiae, Traducere, studiu introductiv și note N. Lascu, Ed. Științifică, București, 1963.

Idem, Opere III, Annales, Traducere Andrei Marin, Studiu introductiv și note N. I. Barbu, Ed. Științifică, București, 1964.

Fontes ad Historiam Dacoromaniae Pertinentes – ab Hesiodo usque ad Itinerarium Antonini, Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gh. Ștefan, Ed. Academiei R. P. R., București, 1964.

CORPORA EPIGRAPHICA:

Arpad Dobó, Inscriptiones extra Fines Pannoniae Daciaeque Repertae ad Res earundem provinciarum Pertinentes, editio guarta aucta et emendata, In Aedibus Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapestini, MCMLXXV (1975).

Corpus Inscriptionum Latinarum, ed. Mommsen, I-XVI, Berlin 1863, vol. III, 1873-1902.

H. Dessau, Inscriptiones Latinae Selectae, I-III, Berlin, 1892-1916.

I. I. Russu, Inscriptiile Daciei romane, I-III, București,1975.

C. C. Petolescu, Inscriptions de la Dacie romaine. Inscriptions externes concernant l’histoire de la Dacie (I-er-III-e siècles), Bucarest, I, 1996, II, 2000.

G. Mihailov, Inscriptiones Graecae in Bulgaria repertae, I-V, Sofia, 1956-1997.

R. Cagnat et alii, Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinentes, Paris, 1906-1927.

Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine: I (Histria și împrejurimile), D. M. Pippidi, București, 1983; II (Tomis și teritoriul său), I. Stoian, indici de Al. Suceveanu, 1987; III (Callatis et son territoire), Al. Avram, Bucarest-Paris, 1999; V (Capidava-Troesmis-Noviodunum), Em. Doruțiu-Boilă, 1980.

LUCRĂRI GENERALE:

Andrei Aricescu, Armata în Dobrogea romană, Ed. Militară, București, 1977.

Eugen Cizek, Istoria Romei, Ed. Paideia, București, 2002.

N. A. Mașkin, Istoria Romei antice, Ed. De Stat, București, 1951.

V. Pârvan, Începuturile vieții romane la gurile Dunării, ediția a II-a, București, 1974.

D. M. Pippidi, Contribuții la istoria veche a României, ediția a II-a, Ed. Șiințifică, București, 1967.

A. Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, 1998.

D. Tudor, Figuri de împărați romani, vol. 2, Ed. Enciclopedică, București, 1974.

R. Vulpe, Din istoria Dobrogei-vol.II-Romanii la Dunărea de Jos, Ed. Academiei R. S. R., București, 1968.

LUCRĂRI SPECIALE:

G. Alföldy, Konsulat und Senatorenstand unter den Antoninen – Prosopographische Untersuchungen zur senatorischen Führungsschicht, Rudolf Habelt Verlag, GMBH, Bonn, 1977.

Idem, Fasti Hispanienses Senatorische Reichsbeamte und Offiziere in den spanischen Provinzen des römischen Reiches von Augustus bis Diokletian, Weisbaden, 1969.

Maria Bărbulescu, Viața rurală în Dobrogea romană sec. I-III p. Chr., Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța, 2001.

Doinea Benea, Din istoria militara a Moesiei Superior și a Daciei. Legiunea a VII-a Claudia și legiunea a IIII-a Flavia, Cluj, 1983.

H. Bengtson, Grundriss der Römischen Geschichte mit Quellenkunde, erster Band, Republik und Kaiserzeit bis 284 N. Chr, C. H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München, 1967.

A. R. Birley, The fasti of Roman Britain, Clarendon Press, Oxford, 1981.

Dilyana Boteva, Lower Moesia and Thrace in the Roman Imperial system (A. D. 193-217/218), St. Kliment Ohridski University Press, 1997.

O. Bounegru, Comerț și navigatori la Pontul Stâng și Dunărea de Jos (sec. I-III p. Chr.), Casa Editorială Demiurg, Muzeul de arheologie „Callatis”-Mangalia, Iași, 2002.

K. Christ, Römische Geschichte – Einführung, Quellenkunde, Bibliographie, Dritte, durch gesehene und erweiterte Auflage, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1980.

E. Cizek, Mentalități și instituții politice romane, Ed. Globus, București, 1998.

D. Erkelenz, Optimo praesidi – Untersuchungen zu den Ehrenmonumenten für Amtsträger der römischen Provinzen in Republik und Kaiserzeit, Dr. rudolf Habelt, GMBH, Bonn, 2003.

R. Haensch, Capita provinciarum – Statthaltersitze und Provinzialverwaltung in der Römische Kaiserzeit, Verlag Philipp von Zabern, Mainz am Rhein, 1997.

V. A. Maxfield, The Military decorations of the Roman Army, Berkeley and Los Angeles, 1977.

C-tin C. Petolescu, Scurtă istorie a Daciei romane, E.D.P., R.A., București, 1995.

I. Piso, Fasti Provinciae Daciae I- die senatorischen Amtsträger, Dr. Rudolf Habelt GMBH, Bonn, 1993.

A. Stein, Die Legaten von Moesien, Magyar Nemzeti Muzeum, Budapest, VIII, 1940.

Alex. Suceveanu, Alex. Barnea, La Dobroudja Romaine,Ed. Enciclopedică, Bucarest, 1991.

R. Syme, Danubian Papers,Bucarest, 1971.

B. E, Thomasson, Laterculi praesidum, Göteborg, 1984.

STUDII ȘI ARTICOLE:

1.G. Alföldy, Die Legionslegaten der Römischen Rheinarmeen, in Epigraphische Studien, 3, Böhlan Verlag, Köln Graz, 1967, p. 30-53.

2.Alexandru Avram, Maria Bărbulescu, Inscripții inedite de la Callatis aflate în colecțiile Muzeului de Istorie Natională și Arheologie din Constanța, în Pontica, XXV, 1992, p. 178-183.

3.Alexandru Avram, Monumente epigrafice din epoca imperială, în SCIVA, 1, tomul, 47, 1996, p. 5-20.

4.Maria Bărbulescu, Adrian Rădulescu, Stâlpi miliari inediți din Scythia Minor, în Pontica, XIII, 1980, p. 143-148.

5.Eadem, Contribuții privind seria guvernatorilor Moesiei Inferioare în sec III p. Chr., în Pontica, XXIV, 1991, p. 123-141.

6.Eadem, Un nou guvernator al provinciei Moesia Inferior Sallius Aristaenetus, în Pontica, XXVI, 1993, p. 197-206.

7.Eadem, Dedicații imperiale din Tomis, în Pontica, XXX, 1997, p. 167-175.

8.Emilia Doruțiu-Boilă, Über einige Statthalter von Moesia Inferior, în Dacia, XII, 1968, p. 395-408.

9.Eadem, Legații Moesiei Inferioare între 175-180 și 198-212, în St. Cl., XXII, 1984, p. 109-119.

10.Eadem, Legaten von Moesia Inferior zwischen 190 und 198, in Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Bonn,Band 58, 1985, p. 200-205.

11.Eadem, Legații provinciilor de la Dunărea de Jos și statutul Moesiei Superioare în timpul războaielor marcomannice, în SCIVA, 2, tomul 38, 1987, p. 115-125.

12.Eadem, Legații Moesiei Inferioare între anii 137 și 160, în SCIVA, 2, tomul 40, 1989, p. 157-163.

13.Eadem, Die Statthalter Niedermösiens zwischen 161-175, în Dacia, XXXVI, 1992, p. 23-35.

14.C. C. Petolescu, Procuratores Daciae Malvensis, în Revista de Istorie, 39, 1986,9, p. 900-902.

15.D. M Pippidi, Guvernator necunoscut al Moesiei Inferioare într-o inscripție din Callatis, în St. Cl., XII, 1970, p. 127-133.

16.R. Syme, The Lower Danube under Traian, in JRS, XLIX, 1959, p. 28-33.

17.D. Tudor, Nota su C. Ulp. Pacatus Prastina Messalinus, governatore della Messia Inferiore,în Dacia, IV, 1960, p. 523-524.

ÎN SEC. I-III p. Chr. ÎN MOESIA INFERIOR, SUNT ATESTAȚI, ÎN LUMINA IZVOARELOR EPIGRAFICE ȘI LITERARE, URMĂTORII GUVERNATORI:

Sex. Aelius Catus (6 p. Chr.)

A. Caecina Severus (6-7 p. Chr.)

Cn. Cornelius Lentulus (7-12 p. Chr.)

C. Poppaeus Sabinus (12-35 p. Chr.)

Latinius Pandusa (18-19 p. Chr.)

L. Pomponius Flaccus (18-19 p. Chr.)

P. Vellaeus (21 p. Chr.)

Pomponius Labeo (25-33 p. Chr. sau 26-34 p. Chr.)

P. Memmius Regulus (35-41/44? p. Chr.)

M. Licinius Crassus Frugi (41? p. Chr.)

Martius Macer (44 p. Chr.)

A. Didius Gallus (45-46 p. Chr.)

C. Terentius Tullius Geminus (47-50/53? p. Chr.)

Flavius Sabinus (53-60 p. Chr.)

Ti. Plautius Silvanus Aelianus (60-67 p. Chr.)

C. Pomponius Pius (67-68 p. Chr.)

M. Aponius Saturninus (69 p. Chr.)

C. Fonteius Agrippa (69 p. Chr.)

Rubrius Gallus (70 p. Chr.)

Sex. Vettulenus Civica Cerialis (82 p. Chr.)

M. Cornelius Nigrinus Curiatius Maternus (83 p. Chr.)

C. Oppius Sabinus (85-86 p. Chr.)

Sex. Octavius Fronto (92 p. Chr.)

Iulius Mar[inus?] (97 p. Chr.)

Q. Pomponius Rufus (99 p. Chr.)

M. Laberius Maximus (100 p. Chr.)

Q. Fabius Postuminus (103/105? p. Chr.)

A. Caecilius Faustinus (105 p. Chr.)

Q. Sosio Senecio

L. Fabius Iustius (106 p. Chr.)

P. Calpurnius Macer Caulius Rufus (112 p. Chr.)

Q. Roscius Coelius Murena Silius Decianus Vibull(i)us Pius Iulius Eurycles Herclanus Pompeius Falco (116/117 p. Chr.)

C. Ummidius Quadratus Severus Sertorius (120 p. Chr.)

C. Bruttius Praesens L. Fulvius Rusticus (după 124 p. Chr.)

Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus (128?-132? p. Chr.)

Sex. Iulius Maior (134-137 p. Chr.)

M. Antonius Hiberus (137-140/141 p. Chr.)

L. Minicius Natalis Quadronius Verus (140/141-144 p. Chr.)

Tib. Claudius Saturninus (144/145-147 p. Chr.)

Iulius Crassus(147/148-149/150 p. Chr.)

C. Ulpius Pacatus Prastina Messalinus (150-152 p. Chr.)

Q. Fuficius Cornutus (151/152-153/154 p. Chr.)

T. Flavius Longinus Q. Marcius Turbo (154-156 p. Chr.)

T. Pomponius Proculus Vitrasius Pollio (156/157-159 p. Chr.)

L. Iulius Statilius Severus (159-161 p. Chr.)

M. Servilius Fabianus Maximus (161?-164? p. Chr.)

M. Iallius Bassus Fabius Valerianus (162?-164? p. Chr.)

M. Pontius Laelianus (165?-170? p. Chr.)

P. Vigellius Raius Plarius Saturninus Atilius Braduanus Caucidius Tertullus (169?-170? p. Chr.)

M. Macrinius Avitus Catonius Vindex (166?-172? p. Chr.)

M. Valerius Bradua Claudianus (169?-176? p. Chr.)

P. Helvius Pertinax (177-178 p. Chr.)

P. Calpurnius Iulianus (179-180 p. Chr.)

C. Pantuleius Graptiacus (180-193 p. Chr.)

P. Septimius Geta (193-194? p. Chr.)

Pollienus Auspex (193-197/8? p. Chr.)

Cosconius Gentianus Ge… (197-198? p. Chr.)

C. Ovinius Tertullus (198-202 p. Chr.)

L. Aurelius Gallus (202-205 p. Chr.)

C. Iunius Faustinus Placidus Postumianus (205-208 p. Chr.)

L. Iulius Faustianus (208-210 p. Chr.)

Flavius Ulpianus (209-211? p. Chr.)

Quintilianus (211?-217 p. Chr.)

M. Statius Longinus (217-218 p. Chr.)

P. Fu… Pontianus (217-218 p. Chr.)

Marcius Claudius Agrippa (217-218 p. Chr.)

Titus Flavius Novius Rufus (218-222 p. Chr.)

Iulius Antonius Seleucus (218-222 p. Chr.)

Sergius Titianus (218-222 p. Chr.)

Iulius Gaetulicus (înainte de 225 p. Chr.)

L. Annius Italicus Honoratus (224? p. Chr.)

L. Mantennius Sabinus (227/9? p. Chr.)

Fir(mius?) Philopappus (225-229? p. Chr.)

Tib. Iul(ius) Festus (225-229? p. Chr.)

Um(brius?) Tereventinus (225-229? p. Chr.)

Anicius Faustinus Paulinus (229-230? p. Chr.)

C. Messius Quintus L. Decius Valerianus (233-234 p. Chr.)

Domitius Antigonus (235-236 p. Chr.)

L. Fl(avius) Honoratus Lucillianus (236-238 p. Chr.)

Tullius Menophilus (238-240/241 p. Chr.)

C. Pe… (241-244? p. Chr.)

Sab(inius?) Modestus (241 p. Chr.)

Prosius Tertullianus (după 241 p. Chr.)

[… (?) C]aese(nnius) Vinius (după 241 p. Chr.)

Severianus (244 p. Chr.)

Prast(ina) Messallinus (244-247 p. Chr.)

Ti. Cl(audius) Marinus Pacatianus (248 p. Chr.)

C. Messius Q. Decius Traianus (249 p. Chr.)

P[…] Post[…] (249-250 p. Chr.)

C. Vibius Trebonianus Gallus (251 p. Chr.)

M. Aemilius Aemilianus (253 p. Chr.)

C. Iulius Victor (254-258 p. Chr.)

Sallius Aristaenetus (? Gordian III)

Ingenuus (258 p. Chr.)

P. C. Regalinus (260 p. Chr.)

Marcianus (261 p. Chr.)

Titus Saturninus (268-270 p. Chr.)

M. Aur(elius) Sebastianus (271 p. Chr.)

Silvius Silvianus Aurelius Dizo.