Sintaxa Propozitiei. Aspecte Teoretice Si Metodologice

I. INTRODUCERE

1.1 Motivarea alegerii temei

Cine vorbește o face pentru a-și împărtăși gândurile, sentimentele și reprezentările, dorințele sau hotărârile, dar, în același timp, limbajul omenesc, mijloc de expresie și comunicare, năzuiește să atingă o sferă anumită a semenilor care întrebuințează același sistem de simboluri lingvistice. În limbaj se eliberează o stare sufletească individuală și se organizează un raport social. În limbaj se reflectă omul care-1 produce și sunt atinși prin el toți oamenii care-1 cunosc.

Limba este insușită de copil încă din primii ani de viata, școala asigurând continuarea învățării începute în familie.

În general, învățarea limbii materne favorizează dezvoltarea structurilor mentale ale elevilor și îi permite să descopere și să accepte o serie de valori morale și estetice.

Învatarea limbii este în același timp libertate și constrângere. Libertate pentru ca ea permite fiecaruia să se exprime, săse afirme, să înțeleagă lumea și pe ceilalți oameni, și este constrângere fiindcă pentru a comunica ea obligă pe emițător și pe receptor să respecte norme și reguli.

Emițător Receptor

De aici organizarea studiului limbii în jurul a două tipuri fundamentale de activitate didactică: exersarea comunicarii și studiul sistematic al compartimentelor limbii ântr-o viziune globală de interdependență și echilibru. Școala trebuie să acționeze pentru a face din limbă un instrument din ce în ce mai precis, mai corect și mai expresiv în serviciul gândirii și al comunicării, esențial fiind nu memorarea notiunilor, ci capacitatea de ale aplica. Exersarea comunicării se face pe două obiective fundamentale:

dezvoltarea exprimării orale și scrise;

dezvoltarea capacității de a întelege ceea ce se spune și ceea ce se citește.

1

La intrarea în școală copilul cunoaște gramatica în mod practic. Vorbește și se exprimă în propoziții folosind cuvinte. Folosește pronume relative și conjuncții ca: deoarece, pentru că, etc. întelege bine vorbirea celor din jur și se poate face înteles prin exprimarea gândurilor prin propoziții și fraze. Exprima bine diferențele dintre obiecte și fenomene, este capabil să facă ironii, și să poarte discuții contradictorii, iar dorințele, preferințele, politețea sunt tot mai clar exprimate. Are o oarecare idee despre timpurile verbale chiar dacă, uneori, face greșeli cand vorbește. Nu îi este straină noțiunea numărului, a genului și întrebuințeaza adjective și adverbe în comunicare. Această exprimare este facilitată și de volumul relativ mare al vocabulanilui, aproximativ 2500 de cuvinte, din care circa 700 – 800 fac parte din vocabularul activ.

Regulile gramaticale de ortografie, și lexicale, însușite în școală, prin folosirea unor exerciții variate, duc la exercitarea unor influențe asupra conduitei verbale, asupra compartimentelor expresive a mijloacelor de exprimare.

Gramatica dezvoltă puțin câte puțin funcția logică a vorbirii prin importanța acordată exprimării, prin folosirea construcțiilor corecte, prin formarea deprinderilor practice și nu teoretice, prin exemple și exercitii.

Sintaxa este o parte foarte importantă a gramaticii limbii române, ce-și pune amprenta la formarea intelectuală și a personalității elevilor drept pentru care am ales această temă.

Consider că învățarea sistematică a limbii materne trebuie să se bazeze pe crearea unei stări motivaționale intrinsece, susținută prin punerea elevului în situația de comunicare, astfel încât el să observe că orice achiziție îi conferă capacități noi de utilizare a limbii, permițându-i să-și însușească mai ușor cunoștințele, priceperile și deprinderile.

Este mult mai important ca elevul să devină conștient de funcționarea mecanismului limbii și numai după aceea să-și însușească aspectele teoretice: noțiuni, termeni, definiții, clasiflcări și analize, ca necesare pentru practica vorbirii și ca sistem de norme la care sș se raporteze atunci când se află în fața unor dificultăți lingvistice.

Astfel se justifică pe deplin elaborarea acestei lucrări, învățătorul făcând dovada unei profunde întelegeri a procesului de predare- învatare și a priceperilor dezvoltării umane, apropiindu-se cu afecțiune și rabdare de copil, stimulând libera și deplina dezvoltare a personalității fiecăruia.

În această lucrare învățătorul devine în primul rând organizatorul și îndrumatorul absolut necesar al activității desfășurate de elev, în vederea însușiri cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor. El trebiue să-i ajute pe elevi să-și însușească nu numai informații ci și operatiile implicate în procesul învățării, să dobândească tehnicile muncii individuale și practice.

Societatea de mâine va cere un coeficient de creație cu mult sporit față de cel de azi și, după cum se știe, adultul creator este rezultatul copilului creator.

1.2 Metodologia elaborarii lucrării

Motivul pentru care am ales această temă îl constituie cunoașterea cât mai aprofundată a gramaticii limbii romane, atât pe plan teoretic cât mai ales în mod practic, elevul find stimulat cu o varietate de exerciții prezente la fiecare sfârșit de capitol.

Încă din clasa I și a II-a, elevii au cunoștințe de unele probleme de gramatica fară definițiile corespunzatoare. De exemplu ei învață că în propoziție unele cuvinte arată "ce se vorbește, despre cine se vorbește" urmând ca în clasa a III-a să definească noțiunea respectivă. Cu alte cuvinte elevii sunt călăuziți la început să recunoască conținutul și sfera noțiunilor gramaticale și abia mai tarziu să le numească.

Lucrarea cuprinde atât aspecte teoretice ale studierii noțiunilor de sintaxă cât și aspecte practice, relevate prin exerciții, cuprinzând un grad de dificultate diferențiat și variat.

Lucrarea este structurată pe doua capitole. Prima parte a lucrării cuprinde aspectele teoretice ale sintaxei propoziției: propoziția, predicatul, subiectul, atributul complementul, tratate la un nivel aprofundat cuprinzând unele excepții mult discutate și in ziua de astăzi. Ca bibliografie de bază în conceperea acestui capitol am folosit Gramatica Academiei Romane, lucrare fară de care nici un studiu aprofundat al limbii romane nu se poate lipsi, Probleme de sintaxa elaborata de Prof. Maria Emilia Goian și Gramatica Limbii Romane, având ca autori pe Ion Popa și Marinela Popa.

Despre sintaxa propoziției se pot spune mult mai multe, însă am incercat în limita spațiului acordat să structurez marea majoritate a problemelor de baza ale sintaxei.

Capitolul II cuprinde aspecte metodologice cu privire la predarea sintaxei propoziției, la ciclul primar. În prima parte am descris câteva metode folosite în predarea sintaxei cu explicațiile necesare: demonstrația, conversația, exercițiul, analiza gramaticală, problematizarea. În a doua parte am tratat propoziția și părțile de propoziție la nivel de ciclu primar în special la clasele III-IV, clase în care gramatica limbii romane începe să prindă contur.

Rolul lucrării este de a trezi și de a susține interesul cadrelor didactice, al elevilor pentru cunoașterea limbii, pentru a dezvolta o motivație autentică și stabilă pentru învatare.

În concluzie:

Lucrarea este izvorâtâ din interesul și predilecția noastră deosebită pentru problemele limbii române, din dorința de a trezi elevilor cu care voi lucra dragoste, respect și prețuire pentru limba noastră națională.

II. SINTAXA PROPOZIȚIEI – ASPECTE TEORETICE

1. PROPOZIȚIA

Reprezintă, unitatea de bază a sintaxei, fiind definită drept cea mai mică unitate a acesteia care poate constitui singură o comunicare și care are un singur predicat (elementul esential de identificare a propozitiei).

O clasificare a enunțului propozițional complet va avea în vedere, în primul rând, propoziția ca unitate de sine stătătoare. Vom distinge, deci:

I. Clasificarea propozițiilor după scopul comunicării: este cea mai complexă, având în vedere și alte criterii, complementare: felul în care consideră vorbitorul acțiunea, atitudinea efectivă a acestuia:

1. PROPOZITII ENUNTIATIVE – transmit o informație, enunță o idee; pot fi, după modul verbului predicative.

– Enunțiative propriu-zise -care transmit o informație. Acțiunea e reprezentata ca fiind reală. Verbul este la modul indicativ.

"Eram acum lângă foc și lângă oameni."

– Enunțiative optative exprimă dorința de a se realiza o acțiune.

Se construiesc, de obicei, cu modul condițional-optativ, exprimând:

– condițional-optativ prezent – o acțiune realizabilă: Aș pleca la mare.

– condițional optativ perf'ect, uneori și la conjunctiv perfect (de obicei cu subject inclus)-o actiune ireala: Aș fi plecat încă de ieri. Să fi rămas acasă.

– Enunțiative potențiale exprimă acțiuni posibile. Se construiesc cu:

– condițional-optativ present- acțiune realizabilă: Ar trebui niște oameni capabili pentru asta.

– condițional-optativ perfect- acțiune ireală: Ar fi fost mai bine 1/ sa o ia prin pădure.2/

– impetf'ectul indicativului+ mai bine, mai degraba: Mai bine mergeam cu tine.

– conjunclivul prezent – acțiuni reale: Au fost ursite 1/ sa devina vrajitoare. 2/

– conjunctivul perfect – acțiuni ireale: Să fi fost acasă, 1/ m-ai fi auzit. 2/

– Enunțiative dubitative exprimă îndoiala, nesiguranța, bănuiala, nehotărârea. Se construiesc cu modurile:

– prezumtiv (prezent sau perfect): Va fi știind el ceva.

– conjunctiv: Să-i fie ei oare frică de tine…

– indicativ viitor: Așa va fi, 1/ cum zici tu… 2/

– condițional-optativ: Se zice 1/ că ar fi dorit mult 2/ să ajunga poet. 3/2

Tot ca mijloace de exprimare a îndoielii, se pot folosi:

– verbe al căror înteles lexical exprimă îndoială, bănuială, nesiguranta, nehotărârea: a se indoi, a presupune, a banui, a se putea:

Se indoia de sinceritatea ei.

– adverbe și locuțiuni specifice (inclusiv adverbe predicative sau expresii impersonate): doare, doară, nu cumva, nu care cumva, oare, poate, parcă, dupa toate probabilitățile, pe semne, probabil, e posibil, e indoielnic: Doar nu veți fi vandut-o…

– prezența în texte a unor construcții propoziționale incidente cu sens dubitativ: mai știu și eu, mai știi, cine știe, pe cât se pare, cum se vede, pe cât se vede, cum se vede, dacă nu mă înșel, etc.: Mai știu și eu 1/ la ce gândeam?2/

– Enunțiative imperative exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte și se construiește cu modurile:

– imperativ: Cântă-mi, cobzare.

– conjunctiv cu valoare imperativă (+/- sa): Ci-mi împletiți un pat / Din tinere ramuri.

– indicativ prezent: Te rog 1/ să mai aștepti. 2/

– indicativ viitor: Ai sa pleci 1/ unde zic eu. 2/

-infinitiv: A nu se fuma în incintă.

-supin: De rezolvat urmatoarea ecuatie.

– Enuntiativele imperative prin care se exprimă dorința de a se împiedica realizarea unei acțiuni, cu aspect verbal negativ, se mai numesc și prohibitive: Nu rupeți florile!

Dacă sensul construcției este prohibitiv, nu este necesară forma negativă a verbelor: Este interzisă staționarea!

sau dacă sunt întărite prin adverbe sau locuțiuni adverbiale: cumva, nu care cumva: Nu care cumva să întârziați!

– Propozițtia enunțiativă imperativăpoate avea ca predicat și o interjecție predicativă cu valoare imperativă: Hai afară! Marș, potaie!

Un loc important îl ocupă între propozițiile enunțiative imperative enunțurile nominate de tipul: Înainte!

O caracteristică a propozițiilor enunțiative imperative este prezența, în cadrul acestora, a mărcilor specifice adresării directe (în primul rând vocativele, dar și interjecșiile sau mărcile suprasegmentate – accentul):

Tu, Oltule, să ne răzbuni! (Vocativul Oltule)

2. PROPOZIȚII INTEROGATIVE sunt acele enunțuri propoziționale prin care se pune o întrebare, se cere o informație.

•În funcție de sfera de cuprindere a întrebării distingem:

a) Propoziții interogative totale – se referă la predicatul propoziției și permit un raspuns de tipul DA sau NU.

– Ati inteles? (- Da. )

b) Propoziții interogative parțte prohibitiv, nu este necesară forma negativă a verbelor: Este interzisă staționarea!

sau dacă sunt întărite prin adverbe sau locuțiuni adverbiale: cumva, nu care cumva: Nu care cumva să întârziați!

– Propozițtia enunțiativă imperativăpoate avea ca predicat și o interjecție predicativă cu valoare imperativă: Hai afară! Marș, potaie!

Un loc important îl ocupă între propozițiile enunțiative imperative enunțurile nominate de tipul: Înainte!

O caracteristică a propozițiilor enunțiative imperative este prezența, în cadrul acestora, a mărcilor specifice adresării directe (în primul rând vocativele, dar și interjecșiile sau mărcile suprasegmentate – accentul):

Tu, Oltule, să ne răzbuni! (Vocativul Oltule)

2. PROPOZIȚII INTEROGATIVE sunt acele enunțuri propoziționale prin care se pune o întrebare, se cere o informație.

•În funcție de sfera de cuprindere a întrebării distingem:

a) Propoziții interogative totale – se referă la predicatul propoziției și permit un raspuns de tipul DA sau NU.

– Ati inteles? (- Da. )

b) Propoziții interogative parțiale – întrebarea nu vizează predicatul verbal, ci o altă parte a propoziției:

– Cine a sunat? (El.)

deci răspunsul se referă la subiectul acțiunii, în propoziția interogativă fiind exprimat prin pronumele interogativ cine sau un adverb interogativ (cu funcție de circumstanțial sau nume predicativ):

– Unde plecați în vacanță? (La munte) (Unde = Ccl)

– Cum se cheamă satul acesta? (Valea Mare) (Cum = nume predicativ)

• O altă clasificare a propozițiilor interogative are în vedere modul de formare a interogației. Distingem deci:

a) Propoziții interogative directe (de obicei în principale sau independente care nu se află în independență de un verb din categoria celor de informație – a intreba, a spune, a zice, a vorbi etc.):

Ce-i mâne pe ei în luptă?

b) Propoziții interogative indirecte (de obicei secundare) care reproduc o întrebare, fiind dependente de un regent din sfera celor amintite (inclusiv nominal), fiind introduse, de obicei, prin pronume sau adverbe relative, (în vorbirea directă, interogative);

– Cine a venit? (Propoziție interogativă directă parțială)

M-a intrebat (PP)'/ cine a venit. (CD) 2/

este o propoziție interogativă indirectă parțiaiă, pronumele interogativ cine din propoziția independentă anterioară devenind, aici, pronume relativ, păstrându-și însă funcția de subiect al propoziției în care se află integrat, care în ansamblu îndeplinește funcția de completivă directă față de regentul a intrebat. Aceste interogative indirecte nu sunt marcate, de obicei de semnul întrebării.

• Ca și propozițiile enunțiative, în funcție de verbul predicat, interogativele pot fi:

a) Propoziții interogative directe propriu-zise (totale sau particle) – cu verbul la modul indicativ:

– totale: – Și mă rog, egumenul are la știință treaba asta?

– parțiale: – De ce ocărășți degeaba biata sticlă?

b) Propoziții interogative directe optative – cu verbul la condițional optativ:

– totale: – Ați vrea mai multe flori?

– parțiale: – Cu cine ați vrea 1/ să vorbiți? (CD) 2/

c) Propoziții interogative directe potențiale – cu verbul predicat la condițional optativ sau conjunctiv

– totale: – Să mai insiște și mâine?

– parțiale: – Ce s-ar întâmpla 1/ dacă nu m-aș mai îîntoarce? 2/

d) Propoziții interogative directe dubitative – cu verbul predicat la prezumtiv, conjunctiv sau viitorul indicativului:

– totale: – Va fi fiind adevărat?

– parțiale: – Ce va fi făcând acolo?

e) Propoziția interogativă retorică- este de fapt o enunțiativa redată sub forma unei interogative care nu așteaptă un raspuns. Ea este caracteristică beletristicii, stilului publicistic, genului oratoric, având intenția de a evidenția caracterul incontestabil al comunicării. Apare frecvent în operele aparținând curentului romantic. O alta caracteristică a acestora este că, în ciuda aspectului negativ al verbelor (când propoziția este negativă), conținutul este afirmativ:

Unde ar fi ajuns el astazi1/ dacă ar fi fost lăsat în pace? (CT) 2/

Cine nu se gândește la strămoșii săi?

f) Și propozițiile interogative indirecte pot fi (în funcție de modul verbului predicat): propriu-zise, dubitative, potențiale.

Principala caracteristică, însă, a acestora este faptul că sunt secundare, introduse fiind prin pronume, adjective și adverbe pronominale interogativ-relative (care, cine, ce, cât, câtă, câți, câte, unde, când, cum) cele parțiale, jar cele totale prin dacă.

• Interogative indirecte propriu-zise:

– totale: S-a aflat (PP) '/ daca vin toți la teatru. (SB) 2/

– parțiale: Se știe (PP) 1/ unde ați plecat aseară. (SB) 2/

• Interogative indirecte optative:

– totale: Profesorii 1-au întrebat (PP) 1/ dacă ar mai putea spune ceva. (CD) 2/

– parțiale: Întrebarea mea a fost (PP) 1/ cine ar veni cu noi. (PR)

• Interogative indirecte potențiale:

– totale: Mi-au pus întrebarea (PP) '/ daca n-aș putea, mai degrabă, (AT) 2/, să stau.(CD)3/

– parțiale: Nu se știe (PP) 1/ cine ar mai scrie ceva. (SB) 2/

II. Propozitii exclamative, în care de o mare importanță se dovedește a fi atitudinea efectivă a interlocutorului. Toate propozițiile enunțiative și interogative pot fi exclamative.

• Propoziții exclamative enunțiative se construiesc cu ajutorul:

– pronumelui ce (+/-) mai, de (de valoare de construcții adverbiale sau adjectivale care marcheazș intensitatea maximă): Ce frumos cântă! Ce de lume s-a strans pe stadion!

– adverbele cat de, asa de, cum, așa: Cât de frumos te-ai gătit. . . !

– adverbul +/- nu (propozitia ramane afirmativa): Și unde nu se întoarce el odata…

– interjecții: Hai odată!

– verbe la conjunctiv cu o intonație specială: Să mergem dară!

– conjunțiia că precedată de o interjecție: Of, că mult ai mai stat!

– modificarea topicii (în special antepunerea numelui predicativ):"Drag îmi era satul nostru cu Ozana cea fiumos curgătoare…"

De asemenea, enunțiativele exclamative sunt, adeseori, enunțuri nominale, adjectivale, adverbiale și interjecționale.

• Propozițiile exclamative interogative – reprezintă, de fapt, întrebări care nu așteaptă răspuns ci exprimă, de obicei, dezacordul, dezaprobarea, indignarea vorbitorului. De obicei ele sunt marcate grafic de ambele semne de punctuație: El să ne conducă?!

Ca indicii ai interogativelor exclamative sunt acceptați aproximativ aceiași care apar și la enunțiativele exclamative:

Să accept această soluție?!

• Rostirea propozițiilor exclamative (afective) este însoțită de o gestică sau o mimică adecvată, redată în scris prin semnele de punctuație amintite și, uneori, prin repetarea acestora.

• Propozițiiie neexclamative (nonafective) neutre sunt toate propozițiile enunțiative și interogative prin care nu se transmite și starea efectivă a vorbitorului.

Ele caracterizează limbajul neutru, constatativ al stilurilor oficial-administrativ și științific, parțial și al celui publicistic.

III. Clasificarea propozițiilor după structură are în vedere, pe de o parte, calitatea părților componente ale acestora și, pe de altă parte, numărul părților componente.

După calitatea parților componente ale propozițiilor, acestea pot fi:

• Propoziții simple prin care se înteleg unitățile sintactice propoziționale formate din elementele esențiale ale enunțului – părtile principale ale acestuia: subiectul și predicatul.

• O caracteristică a propozițiilor simple este aceea că, mai ales în vorbirea directă, poate lipsi oricare dintre părțile principale, acestea fiind întelese din context: – A plecat? (subiectul nu este exprimat, ci doar predicatul)

– Cine? (predicatul nu este exprimat, fiind subînteles din întrebarea anterioară; în schimb este prezent subiectul exprimat prin pronume interogativ).

• O altă caracteristică a propozițiilor simple este statutul predicatelor – care pot fi personale: Noi vom pleca. (Pv)

sau impersonale (cu verbe impersonale propriu-zise, care arată fenomene ale naturii): Plouă! (Pv)

• Prezența subiectelor multiple sau a numelor predicative multiple nu modifica statutul de propoziții simple.

• Un caz special îl constitute propozițiile nominalizate monomembre (enunțuri prin izolare emfatică) implicând relația cu a fi cu valoare existențială sau cu alte verbe compatibile cu conținutul substantivelor aflate în poziția subiect: Tumult. Ordine. "Pst"-uri. Vociferări. – în care presupunem că predicate: (Era) Tumult. (Se dadeau) Ordine. (Se auzeau) "Pst "-uri (§i) Vociferări și care, deci, trebuie considerate propozițtii simple.

• Propozițiile dezvoltate – sunt cele pe care, traditional, le avem în vedere atunci când în propoziție apar, pe lângă părțile principale, și părți secundare: atribute, complemente, element predicativ suplimentar; ele se formează prin expansiune propozițiile simple.

• În unele cazuri verbul predicat impune prezența unor părți secundare de propoziție (a face, a locui etc.): Eu rezolv problema. Tu locuiești la tară.

Se observă deci că expansiunea propozițiilor simple este condiționată de trăsăturile semantice și gramaticale, de compatibilitatea termenilor care servesc drept bază cu termeni secundari.

• Propozițiile rămân dezvoltate chiar dacă lipsesc părțile de propoziție principale (subiect sau verb copulativ):

A venit acasa. (subiect subinteles)

Geamul – spart de vânt. (verbul auxiliar al predicatului verbal la diateza pasivă este înlocuit de linia de pauză)

Fata babei, rea și urâtă. (verbul copulativ este înlocuit prin virgulă).

• Propozițiile interogative și răspunsurile date interogativelor în vorbirea directă trebuie considerate propoziții dezvoltate dacă părțile principale sunt elidate din motive de economie:

– A plecat aseară. (P. dezvoltată: Pv + Cct)

– Unde? (P. dezvoltată, se subîntelege Pv (a plecat) + Ccl)

O altă clasificare după structură propozițiilor se face după numărul membrelor ei, tinând seama de multiplele posibilități pe care le are limba de a exprima gânduri și stări afective, multe dintre ele fiind explicate prin elipsă. Aceasta deoarece clasificarea traditională în propoziții simple și dezvoltate nu acoperă toate posibilitățile de realizare a propozițiilor. Avem, deci:

• Propoziții monomembre: alcătuite din diverse cuvinte care pot exprima gânduri, sentimente, atitudini, acțiuni. La rândul lor, acestea pot fi:

a) analizabile – în componenta carora intră părți de propoziție identificabile:

verbală: conține un verb la un mod personal:

Plouă '/ și fulgeră. 2/ (Pv)

cele două propoziții sunt monomembre deoarece sunt alcătuite doar din predicat, care, la rându-i, fiind exprimat prin verb impersonal, nu poate avea subiectul inclus sau subînteles.

– în aceeași situație se află propozițiile al căror predicat este exprimat prin verbe cu valoare impersonală (inclusiv reflexivele-pasive): Așa a fost (PP) 1/să fie. (SB) 2/

Acolo se vorbește bine.

– nominală: în structura căreia nu intră un verb la un mod personal:

Liniște! Frumoasa fată!

– interjecțională: Tic-tac! tic-tac! 1/răsună în liniștea nopții. 2/

în care (1) este o propoziție monomembra interjecțională, predicatul fiind exprimat printr-o interjecție onomatopeică.

– adverbială: adverbe predicative, fie ca regente ale unor SB, fie ca propoziții incidente sau ca răspunsuri la întrebări:

Fară îndoială (PP) 1/ că vom pleca în excursie. (SB) 2/

b) neanalizabile: în componența cărora nu intră părți de propoziții analizabile:

– nominală: exprimată prin substantive în vocativ (adresarea): – Mamițoo! Mam'mare! tantii!

– adverbială: alcatuită din adverbe de afirmație și de negație ca răspunsuri la întrebări:

– Mai stai mutt?

– Nu. (propoziție monomembră adverbială neanalizabilă – chiar dacă se subîntelege verbul predicat neexprimat la forma negativă – nu mai stau).

• Propozitii bimembre: sunt acele propoziții care conțin cele două părți principale de propoziție, subiectul și predicatul, fie exprimate, fie neexprimate:

E primăvară 1/ și vânt. 2/

Ambele propoziții din exemplul anterior sunt bimembre conținând în mod explicit subiectele – primavară și vânt -și doar în prima propoziție predicatul verbal e, care nu a mat fost repetat în a doua.

Părtile de propoziție principale pot fi neexprimate:

a) subiectul:

– inclus în forma verbului la persoana I și a II-a; Fugiți! Fugiți!

-subînteles contextual (verb la persoana a III-a)

Dar Păunalș se deșteptase (PP) 1/și începuse (PP) 2/să plângă. (CD) 3/ în propozițiile (2) și (3) S fiind subînteles – Păunaș.

– dedus dintr-o construcție anterioara:

Păcat numai (PP) l/ că are un tata ticălos (SB) 2/ – murmură dăscălița. (PPI) 3/

în care (1) este o propoziție bimembră deoarece are subiectul exprimat prin propoziția (SB) – 2

– Așa-i, doamnă, (PP) 1/murmură flăcăul. (PPI) 2/

subiectul primei propoziții este dedus: asta (ca răspuns al afirmației anterioare).

b) predicatul:

– subînteles contextual (foarte des în vorbirea directa, unde comunicarea este redusă, de obicei, la elemente esențiale). În acest sens, interogativele directe parțiale care se referă la subiecte sunt elocvente:

– A venit cineva?

– Cine? (se subîntelege să vina)

– În aceeași situație se poate afla răspunsul la o interogativă directă parțială:

– Cine a spart geamul?

– Gigel. (se subîntelege a spart geamul)

– dacă verbul predicat este același în cazul a două propoziții coordonate, se reia doar adverbul care confirmă sau neagă predicatul anterior exprimat:

Eu am cumpărat cărțile, 1/ tu însă nu. 2/ (ai cumpărat)

El nu vine, 1/ ea însă da. 2/ (vine)

c) ambele părți principale ale propoziției: în aceastp situație, sunt exprimate doar părți secundare ale propoziției, determinante ale celor absente. Este o situație ce caracterizează tot vorbirea directă sau cea marcată intens afectiv.

– Ce (Cd) ai dat?

– Jacheta. (Cd) (am dat-o)

– Care jachetă (Cd)? (al dat-o)

– A cenussie. (Aaj) (am dat jacheta…)

IV. Clasificarea propozițiilor după aspectul predicatului (pozitiv/ afirmativ sau negativ):

1. Propoziții afirmative – afirmă ceva, constată (dorinta, îndoiala, părere etc.).

Ar fi putut 1/ să se abată la dreapta ori la stânga… 2/ – ambele propozitii sunt afirmative (pozitive).

• Tot afirmative sunt propozițiile în care este negată orice altă parte de propoziție decât predicatul:

a) S Nu mama a fost la ședință.

b) Cd Nu mere doream.

c) Ci Nu ție ți-am cerut cartea.

• Sunt afirmative și propozițiile în care numele predicativ este un adjectiv sau un adverb cu sens negativ, dar aspect pozitiv: Asta este imposibil. Este inacceptabilă părerea ta.

• Negația referitoare la altă parte de propozițtie decat predicatul este o negație parțială.

• Un aspect deosebit, ținând de nivelul expresiv al limbii, îl constituie negația dublă, din care rezultă o afirmație. Avem de-a face în acest caz cu o figură de stil numită litotă: El nu fusese incorect. – în care apare și negația suficientă nu, dar și o negație parțială (a numelui predicativ), din care rezultă, în fond, o afirmație: = El fusese corect.

Litota se realizează și cu ajutorul adverbelor de deloc sau defel, care precedă termenul parțial negativ:

Această ființă părea defel neinstruită. (= părea instruită)

dar: Acest om părea neinstruit defel. (= nu părea de fel instruit).

• Propoziții afirmative cu o construcție proprie sunt cele care constituie enunțuri neanalizabile, răspunsuri la interogative directe totale sau parțiale:

a) Cuvântul de afirmație sigură independentă sau absolută este adverbul de afirmație DA. (uneori, în limbajul familiar, înlocuit de o interjecție (îhî!) sau de neologisme (argotic O.K.!):

– Ești de acord cu noi?

– Da!

Sau uneori, fiind un răspuns afirmativ la o interogativă negativă, este subliniat prin adverbul ba:

– Nu vii cu noi?

– Ba da.

b) Afirmația nesigură este exprimată prin interjecția mda /mde

c) Afirmația în răspunsurile fragmentare (la interogative parțiale) se realizează într-o mare diversitate (în special în limba vorbită):

– numai propoziții: – Bei cafea cu zahăr?

– Cu. (= Beau cafea cu zahăr)

– conjuncția să (+/-) pronume neaccentuat: – Să-i dea mama ciocolată?

– Să-i!

– diferite morfeme prin care se realizează aspecte ale verbelor:

-pronume reflexiv: – Se aude cântecul?

– Se.

-verbe auxiliare: – Ai citit cartea?

– Am.

Principiile formelor verbale compuse:

– diateza activi: – Ați cântat ieri?

– Cântat!

– diateza pasivă: – Au fost lăudate colegele voastre?

– Lăudate.

– nume predicative din predicatele nominale: – A fost cuminte fetița?

– Cuminte!

2. Propoziții negative neagă o afirmație. Ele au mărci speciale. Principala caracteristică a propozițiilor negative este negarea predicatului (exprimat sau subînteles).

• Cuvântul prin care se neagă predicatul este adverbul NU (N-). Această negație poate aparea și pe lângă alte părți de propoziție, însă propoziția nu mai este negativă .Acest tip de negație se numște negație totală, spre deosebire de aceea în care este negată doar o parte de propoziție (nu predicatul, care este o negație parțială. Alături de adverbul NU, se mai pot folosi ca negații independente adverbul BA, interjecțiile "aș", "ei aș!", "nț"…

– Au venit toti?

– Aș! (nu au venit toti)

a) Negația Nu și celelalte negații prin care se realizează aspectul negativ al unei propoziții (prin negarea predicatului) se numște negație suficientă. Ele sunt de obicei întărite prin negații auxiliare (seminegații) sau o presupun (pronumele negative – nimeni, nimic, nici unul; adjective pronominale negative – nici un, nici o; adverbe pronominale negative – nicăieri, niciunde, niciodată, nicicând, nicicum).

Nu a venit nimeni cu mine. (prop. negativă)

• Negațiile auxiliare pot deci aparea ca suficiente în:

– răspunsuri fragmentare la întrebări:

– Ai fost vreodată la Paris?

– Niciodată.

sau – Iți plac prăjiturile?

– Defel. (deloc)

În legatură cu negațiile auxiliare defel, deloc, trebuie menționat faptul că, în propoziții, ele apar obligatoriu în prezența adverbului NU.

– Nu-mi plac deloc prăjiturile.

În schimb, în prezența adverbului restrictiv doar, se folosește verbul la formă afirmativă: Îmi plac doar fructele.

– în propoziții nominale: Goe – nicăieri.

• Construcția firească și tradițională a propozițiilor negative este cu dublă negație (adverbul nu și pronume, adjective, adverbe negative). Abateri de la această regulă (deci propoziții cu aspect afirmativ dar cu sens negativ) se întâlnesc mai rar:

– interogative retorice:

Asta-mi trebuia acum? (= nu asta îmi trebuia)

Cine ar fi crezut așa ceva? (= nimeni nu ar fi crezut)

– enuntiative exclamative ironice:

Asta-i mai lipsea! (= numai asta nu-i mai lipsea)

– formule gramaticalizate:

Ferit-a sfântul! Ți-ai gasit! Dracu știe!

• În propozițiile negative este facultativă negația nici îin unele locuțiuni adverbiale cu sens negativ (câtuși de puțin, în ruptul capului):

Nu se lasă (nici) în ruptul capului. (Ccv)

V. O altă clasificare a propozițiilor se face după rolul acestora într-un enunț sau după raporturile și relațiile stabilite în frază. Distingem, în acest sens:

l. După capacitatea lor de a exprima singure o judecată:

• Propoziții independente – au înțeles de sine stătător.

Am plecat aseară devreme de la prietenii noștri.

• Propoziții dependente – înțelesul lor depinde de acela al unei alte comunicări (în această categorie nu intră numai propozițiile secundare subordonate, ci și principalele care trebuie să fie complete ( – de exemplu, regentele unor predicate, ale unor subiecte, ale unor completive directe sau indirecte):

Ea știa (PP) 1/că 2/prietenii ei 3/ negreșit (CDr) 2/ o vor căuta. (SB) 3/

în care propoziția completivă directă (2) cere obligatoriu o subiectivă.

• Propoziții incidente – se leagă relativ de continutul enunțului în care sunt integrate. Ele arată uneori atitudinea vorbitorului fața de comunicare (în ansamblu sau parțial), exprimând:

– apropierea asupra celor afirmate:

Era așa de cuminte, 1/ bătu-l-ar norocul 2/sa-l bată. 3/

-convingerea asupra celor relatate:

Ar dori, 1/ desigur (PPI), 2/ să te mai întâlnească. 3/

– explicația:

Copilul 3/ -căci copil era, 1/ chiar de avea douăzeci de ani. 2 / nu poate trăi fară părinți. 3/

– intervenția autorului în vorbirea directă a unui personaj:

(sunt marcate în general de prezența verbelor de declarație sau asimilate acestora, dar numai când apar în continuare sau în interiorul replicii în vorbirea directă):

– Atunci, 2/ adaugă el, (PPI), '/, noi când mai plecăm? 2/

– Vom mai aștepta puțin, t/ răspunse ea. (PPI) 2/

2. Dupa funcția pe care o îndeplinesc în frază, propozițiile pot fi:

• Propoziții regente – sunt propoziții (principale sau secundare) de care depind altele. Acestea pot fi independente sau dependente.:

Vom pleca 1/ dupa ce răsare soarele. 2/ (1) este o propoziție principală regentă independentă.

Intrebarea este 1/dacă vom pleca. 2/

(2) este o propoziăie principală regentă dependentă (fiind o propoziție cu predicat nominal incomplet, deci insuficientă), al cărei Pni cere drept completare o propoziție care să țină locul numelui predicativ.

• Propoziții subordonate – sunt propozițiile care completează intelesul unui termen regent, cu ajutorul (aproape permanent) al unor cuvinte cu rol subordonator (conjuncții, pronume, adjective pronominale sau adverbe relative)

Știu 1/ ce ai făcut. 2/

in care (2) este o propoziție subordonată propoziției regente (1) prin pronumele relativ ce.

Propozițiile subordonate pot indeplini aceleași funcții pe care le au, în propoziție, părțile secundare ale acesteia, existând o corespondență aproape perfectă între acestea.

Părul de aur i se revarsa pe umeri. (de aur = A subst. prepoz. )

Părul 2/ care pare de aur 1/ i se revarsă pe umeri. 2/ (1) = AT

Propozițiile subordonate se mai numesc, de aceea, și secundare, în proporție cu cele principale, care nu depind, în general, de un element regent. Vom vorbi deci, în cadrul frazei, și de distincția:

• Propoziții principale – propozițiile de care depinde realizarea unei comunicări inteligibile și în care este prezent elementul regent.

• Propozițiile secundare sunt cele care îndeplinesc rolul părților secundare de propoziție, deci sunt dependente de un termen regent:

– de un substantiv sau de un substituit al substantivului sunt dependente proporțiile atributive:

Cei trei 1/pe care îi vezi acolo (AT) 1/ sunt frații mei. 2/ (regentul AT este un numeral cardinal cu valoare substantivală)

– de un verb, adjectiv, un adverb sau o interjecție sunt dependente propozițiile completive și cele circumstanțiale:

CD : Știu 1/că ai multă dreptate. (CD) 2/ (regent-verb tranzitiv)

CI . Mă tem 1/ să plec astăzi. (CI) 2/ (regent-verb intranzitiv)

CAG : Întâmplarea mi-a fost relatat’ l/ de cine a asistat. (CAG) 2/ (regent-verb la diateza pasiv’)

CL : Vom merge 1/ unde dorești. (CL) 2/ (regent-verb intranzitiv) etc.

Model de analiză a propoziției:

Ne plimbăm (Pv) la întâmplare (Ccm) pe străzile (Ccl) vechiului (Aaj) burg. (Asg)

este o propoziție enunțiativă propriu-zisă neexclamativă (cu predicatul exprimat prin verb la modul indicativ, timp imperfect), dezvoltată, bimembră (cu subiectul inclus în forma predicatului), verbală (are predicat exprimat printr-un verb), afirmativă (verbul are aspect afirmativ), principală, independentă.

Model de analiză a propozițiilor dintr-o frazp:

Dar Păunaș se deșteptase 1/și începuse 2/ să plângă … 3/

(1) este o propoziție enunțiativă propriu-zisă neexclamativă, simplă, bimembră, verbală, afirmativă, principală, coordonată copulativ cu (2) prin conjuncția coordonatoare copulativpa "și";

(2) este o propoziție enunțiativă propriu-zisă neexclamativă, simplă, bimembră (cu subiectul subinteles – Păunaș) verbală, afirmativă coordonată copulativ cu (1) prin conjuncția coordonatoare copulativă "și", regenta a CD (3);

(3) este o propoziție enunțiativă propriu-zisă neexclamativă, simplă, bimembră (cu S subînteles) verbală, afirmativă, secundară, subordonată regentei (2), CD (relația de subordonare a fost realizatp prin intermediul conjuncției subordonatoare "să").(vezi anexa A)

2. PĂRȚILE PRINCIPALE DE PROPOZIȚIEA.

A. PREDICATUL

Este partea principală de propoziție care arată ce face, cum este, ce este subiectul sau ce se spune despre subiect. Acestei definiții trebuie să i se adauge, ca dovadă a relației de interdependență bilaterală care caracterizează enunțurile propoziționale, urmatoarele aspecte:

– cuvântul care poate îndeplini funcția de predicat este, verb (partea de vorbire care denumește acțiuni, stări și care își modifică forma în funcție de categoriile gramaticale specifice: diateză, mod, timp, persoană, număr);

– între subject și predicat se stabilește relația de interdependență bilaterală, ceea ce înseamnă că subiectul impune predicatului persoana și numărul (mai rar genul), iar predicatul impune subiectului cazul nominativ.

I. Esențială în stabilirea predicatului este cunoașterea faptului că o serie de verbe pot avea mat multe valori (predicative, auxiliare, semiauxiliare, copulative).

1. Câteva verbe ajută la realizarea unor forme verbale compuse – verbe auxiliare, devenind indicti gramaticali ai categoriilor gramaticale specifice verbului – diateză, mod, timp – în combinație cu formele acceptate ca nepredicative ale verbelor de conjugat: infinitiv, participiu, gerunziu).

• Cel mai frecvent, prezent ca marcă a diatezei pasive sau a timpurilor perfecte (trecut) este verbul A FI

a) marcă o diateză pasivă (forma activă a verbului A FI și participiul verbului de conjugat):

Cartea este citită de mine. / Cartea a fost citită de mine. (=Pv)

Observăm faptul că verbul auxiliar se acordă cu subiectul în persoană (persoana a III-a dacă subiectul este substantiv sau pronume de persoana a III-a) și în număr, iar verbul de conjugat la participiu se acordă în gen și număr cu subiectul:

Ea (p. a 111-a,sg.,fm.) este (p. a III-a,sg.) laudată (fm.,sg.) de voi.

Ele (a III-a,pl.,fin.) sunt (a III-a,pl) laudate (pl.,fm.) de voi.

Ei (a III-a,pl.,ms.) sunt (a III-a,pl) laudați (pl.,ms.) de vol.

Un aspect important, dat fiind faptul că aspectul pasiv al verbelor se poate confunda cu predicatul nominal, este acela că pot avea diateza pasivă doar verbele tranzitive (cele care admit contextul S+P+Cd (= CINEVA-FACE-CEVA). De aceea este indicată transformarea construcției, după model:

Cartea este citită de cineva. /= Cineva citește cartea.

Cartea a fost citită de cineva. /= Cineva a citit cartea.

Se observă că în procesul de transformare verbul are aceleași mărci (indicativ; prezent/ perfect compus, pers. a lII-a; nr.sg.). Se modifică însă subiectul, care, atunci cand verbul este la diateza activă face acțiunea.

b) marcă a indicativului viitor anterior, format din viitorul verbului a fi + participiul neacordat al verbului de conjugat:

Noi vom fi citit cartea.

c) marcă a condițional-optativului perfect, format din condiționalul-optativ prezent al verbului a fi + participiul neacordat al verbului de conjugat:

Eu aș fi citit cartea.

d) marcă a conjunctivului perfect, form din conjunctivul prezent al verbului a fi + participiul neacordat al verbului de conjugat (forma constantă să fi + participiu):

Eu să fi citit cartea.

e) marcă a prezumtivului (mod care arată o bănuială, o prezurnție).

Prezumtivul prezent, alcătuit din:

– viitorul verbului a fi + gerunziul verbului de conjugat:

Voi fi citind această carte.

– condițional-optativ prezent al verbului a fi + gerunziul:

Aș fi citit aceasta carte.

conjunctivul prezent al verbului a fi + gerunziul:

Să fi citind aceasta carte.

Prezumtivul perfect, care are forme identice cu ale viitorului anterior, condițional-optativului perfect și ale conjunctivului perfect.

• Alt auxiliar este verbul A AVEA:

a) ca marcă a indicativului perfect compus (formă prescurtată) + participiul neacordat al verbului de conjugat: am, ai, a, am, ați, au cântat;

b) marcă a condițional-optativului, cu formele aș, ai, ar, ați, am + infinitivul verbului de conjugat (condițional-optativ prezent) + a fi invariabil + participiul trecut al verbului de conjugat (condițional-optativ perfect) Eu aș cânta. / Eu aș fi cântat.

c) marcă a prezumtivului: -prezent: Aș fi citind; -perfect: Aș fi citit.

d) marcă a viitorului popular: – format din verbul a avea la indicativ prezent + conjunctivul prezent al verbului de conjugat:

El are să cante astăzi. = El va canta astăzi.

• Verbul A VREA:

a) marcă a viitorului (forme prescurtate): voi, vei, vom, veți, vor + infinitivul verbului de conjugat: Eu voi fi acolo.

b) marcă a prezumtivului: formă de indicativ prezent prescurtat + fi + gerunziul/ participiul verbului de conjugat: Tu vei fi citind cartea? / Tu vei fi citit cartea.

• Este, deci, foarte important de reținut faptul că nu se vor analiza niciodată verbele auxiliare separat.

MODEL DE ANALIZĂ:

Am citit o carte interesantă.

am citit = predicat verbal, exprimat prin verbul predicativ "a citi", personal, tranzitiv, conjugarea a IV-a, diateza activă, mod indicativ, timp perfect compus, persoana I, numărul singular, aspect afirmativ.

2. O categorie mult discutată este aceea a verbelor semiauxiliare de modalitate și de aspect. Problema în discuție nu privește statutul semantic al acestora (general recunoscut), ci cel sintactic, anume capacitatea acestora de a fi predicate.

• Verbe semiauxiliare de modalitate: a putea, a trebui, a vrea, a fi, a avea, a parea, a-i veni, a urma.

După unii autori, în situația de mai jos ar fi un singur predicat:

Vreau să cânt. = vreau să cânt este predicat verbal compus. Se poate însă observa că același verb poate realiza o relație cu un complement direct exprimat prin nume:

Vreau un măr, – vreau = Pv, un măr = Cd

Din punct de vedere semantic, în ambele situații verbul exprimă dorința. Rezultă că și din punct de vedere sintactic se combină cu același tip de unități sintactice:

Cineva (S) vrea (Pv) ceva. (Cd/CD)

3. Verbele copulative sunt simple instrumente gramaticale care stabilesc relația dintre subiect și numele predicativ (cuvântul care identifică sau califică subiectul). Își pierd total sau parțial sensul, fiind purtătoare ale indicilor gramaticali specifici verbului (mod, timp, persoană, număr): a fi, a ajunge, a deveni, a se face, a ieși, a parea și a răamâne. Lista poate fi completată cu: a însemna, a constitui, a se naște, a se chema, a se numi, a se crede, a se simți. În anumite condiții sintactice și semantice, verbe copulative mai pot fi: a se alege, a se arata, a se bănui, a se considera, a se dovedi, a se judeca, a semnifica, a se socoti, a se ști, a se vedea, a reprezenta, a se aprecia. Caracterul copulativ al acestor verbe este dat de insuficiența lor semantica, ele utilizându-se cu un sens secundar, apropiat de acela al lui A FI copulativ:

Ionescu este profesor.

devine/ ajunge/ se face/ se consideră etc.

Contextul în care apar cu valoare copulativă este deci:

Cineva (S) este (Vc) ceva (Np)/cumva (Np), în condițiile în care toate verbele care apar în această situație sunt intranzitive, deci nu pot avea complemente directe.

Pentru a le considera copulative trebuie insa, mai intai, sa excludem posibilitatea ca ele sa fie predicative, adica sa aiba un inteles de sine statator, si anume:

• a fi nu este copulativ cand poate fi substituit cu:

a) a exista, a se afla, a se gasi, a dura, a vietui, a tine;

b) a se intampla, a avea loc, a se produce, a se desfasura, a se tine; c) a dura, a dainui, a tine, a data, a se implini, a trece; d) a merge, a trece, a se duce, a umbla;

e) a se trage, a proveni, a-si avea originea;

f) a costa, a valora, a face, a tine, a cuprinde, a se intinde;

g) a pleca, a sosi, a-i fi dat, a trebui, a insemna, a prevesti.

• a deveni este copulativ in aproape toate situatiile, cu exceptia cazurilor in care apare in limbaj filozofic, cu sensul "a se transforma".

• a se face nu este verb copulativ cand are unul din sensurile: a se produce, a se fabrica, a se confectiona, a se preface, a simula, a fi posibil, a se intarnpla, a se parea, a se desfasura, a se intinde.

• a ajunge nu este verb copulativ cand are sensurile: a sosi, a prinde, a-i fi suficient.

• a iesi nu este copulativ cand are sensul: a pleca, a aparea.

• a parea nu este copulativ cand se folosqte impersonal, cu sau fa-rd pronumele reflexiv "se".

• a ramane nu este copulativ cand se utilizeaza cu sensurile: a sta pe loc, a nu pleca sau cand este folosit impersonal, sinonim cu a urma, a trebui.

• Toate celelalte verbe care pot avea valoare copulativa pot fi substituite, in contextul respectiv, cu a fi, a parea, a deveni.

• Fiecare dintre cele trei verbe copulative mai insemnate se opun relativ lui a fi, generand trei tipuri de operatii semantice:

a) a fi <> a deveni (si sinonime) – stare <> devenire;

b) a fl <> a ramane – existenta <> persistenta (unei calitati);

c) a fi <> a parea – realitatea <> aparenta (unei calitati, insusi).

II. In functie de valoarea verbului care poarta indici de predicatie, distingem doua tipuri esentiale de predicate: verbal si nominal.

1. PREDICATUL VERBAL arata ce face S și se exprima prin:

• Verbe predicative la moduri personale (indicativ, conjunctiv, conditiona-optativ, imperativ, prezumtiv), la toate diatezele (activa, pasiva, activa pronominala, reflexiva, reflexiv-pasiva).

a) Se impune stabilirea caracterului tranzitiv/intranzitiv al verbului, ca o conditie esentiala pentru stabilirea distinetiei Pv/Pn, atunci cand apare verbul auxiliar a fi ca marca a diatezei pasive, prin introducerea (daca lipseste) a complementului de agent (DE CINEVA) si prin transformarea constructiei pasive in una activa, veriflcand capacitatea verbului de a primi complement direct (CEVA, PE CINEVA):

Usa este deschisa brusc. (DE CINEVA)

Cineva descbide brusc usa. (deschide CEVA)

In general, in categoria verbelor tranzitive nu se incadreaza verbele impersonale si cele reflexive, in afara celor copulative deja mentionate. In limbajul artistic/expresiv se pot insa tranzitiviza si unele impersonale:

Afara fulgera. (= Pv – v.pr.,impers.,intr.. . ) dar: O fulgera cu privirea. (= Pv – v.pr.,pers.,tr… )

b) O alta distinctie necesara este stabilirea caracterului personal/ impersonal/ unipersonal al verbului, esential pentru analiza corecta, stiut find faptul ca exista multe verbe care trec usor dintr-o categorie in alta.

Astfel, verbul a ramane, de exemplu, poate avem valoarea predicativa atat ca verb personal cat si ca impersonal, stabilind insa cu totul alte relatii:

El ramane acasa. (Pv – verb pr., intr., pers… – se observa felul in care realizeaza relatia cu un subiect antepus, pozitia in care poate sa apara si o propozitie subiectiva – SB)

Cine a intarziat (SB) 1/ ramane acasa. (PP) 2/

Ca impersonal, insa, stabile§te relatia de interdependenta bilaterala numai cu o SB postpusa:

Ramane (PP) 1/ să mai discutam. (SB) 2/

– Verbele personale sunt deci cele care pot stabili o relatie de interdependenta bilaterala cu un subject exprimat prin pronume personal la toate persoanele (sau substantiv) realizand ce acesta acordul in persoana si in numar, pe de o parte, impunand subiectului cazul nominativ, pe de alta parte.

– Verbele unipersonale sunt cele care se folosesc numai cu un subject la persoana a III-a (este cazul mai ales, al verbelor provenite din onomatopee care reproduc strigatele animalelor, de tipul: a gagai, a grohai, a macai, a rage, care sunt si defective). In aceasta categorie se incadreaza si cele reflexiv-pasive de tipul se vede/se vad + S, se aude/se aud + S etc. ca si cele de tipul 2/ + S, a-i durea + S:

Imi place cantecul. / Imi plac poeziile.

Ma doare capul. / Ma dor picioarele.

– Verbele impersonale sunt cele care au nurnai forma de persoana a III-a singular, al caror subiect, in mod obisnuit, nu poate fi nici fiinta, nici lucru. In categoria impersonalelor propriu-zise se incadreaza, mai intai, cele care exprima fenomene ale naturii: a ploua, a ninge, a fulgera, a bura etc. In aceeasi categorie se incadreaza si unele reflexive (se zice, se spune, se zvonește, se intampla) sau unele care capata caracter impersonal contextual (ma bucura, ma intereseaza etc.). Aceste verbe fie nu pot avea subject (decat unu care apartine aceleasi familii lexicale – Ploaia ploua – fortat), fie cu un subiect postpus (imi trebuie cartea aceea), fie ca subiect a SB (Trebuie 1/sa te pregatesti zilnic2/);

(Copii 2/ trebuie 1/ sa invete 2/ – in care distingem: 1- PP -2 – SB; 2-SB – 1 PP)

c) Stabilirea conjugarii verbelor se face, traditional, dupa terminatia infinitivului, astfel:

– conjugarea I – verbe terminate in -a (a canta, a crea);

– conjugarea a II-a – verbe terminate in -ea (a avea, a placea, a vedea);

– conjugarea a Ill-a – verbe terminate in -e (a merge, a scrie);

– conjugarea a IV-a – verbe terminate in -i (a fugi, a citi);

în -î (a cobori, a hotari).

• Stabilirea principalelor categorii gramaticale ale verbului predicat va avea in vedere:

a) Diateza este un aspect important, impunand un anumit tip de relatii. Distingem urmatoarele diateze:

Diateza activa arata ca subiectul face o actiune care se rasfrange asupra unui obiect. Toate verbele pot avea diateza activa. Relatia sintactica explicita este: Cineva (S) face (Pv) ceva (Cd) +/- cuiva (Ci).

Diateza pasiva arata ca subiectul suporta actiunea pe care o face un agent. Au diateza pasiva numai verbele tranzitive. Se construieste cu ajutorul verbului auxiliar a fi la diateza activa + participiul acordat in gen si numar cu subiectul. Relatia sintactiea este: Cineva (S) este laudat(a) (Pv) de cineva (C de agent).

Diateza reflexiva arata ca subiectul face actiunea care se rasfrange tot asupra lui. Se formeaza cu ajutorul pronumelor neaccentuate reflexive in acuzativ (ma, te se, ne, va, se) sau in dativ (imi, iti, isi, ne, va, isi). Recunoasterea caracterului reflexiv al unui verb se face dupa infinitiv, care se construiqte cu pronumele de persoana a Ill-a, aspect relevant daca tinem cont de faptul ca formele de persoanele Isi a 11-a ale pronumelui reflexiv sunt omonime cu cele ale pronumelui personal.

Diateza activa pronominala care include verbele construite cu pronume reflexive susceptibile de a fi inlocuite cu pronume personale:

– verbe pronominale/re,flexive obiective: exprima coincidenta dintre subiectul si obiectul actiunii (a se imbraca, a se scula, a se spala);

– verbe pronominale'reflexive reciproce: actiunea e savarșita de doua sau mai multe persoane, fiecare suferind rezultatul actiunii celuilalt: (a se bate, a se certa, a se iubi, a se saluta);

Diateza reflexiv-pasiva, deosebita de reflexivele impersonale prin posibilitatea de a avea un subject exprimat prin substantiv/substituit:

Se vad satele pierdute sub clabucii albi de fum. si care provine dintr-o constructie pasiva:

Sunt vazute satele…

Se caracterizeaza prin faptul ca aceste verbe sunt la origine tranzitive, ca au forma numai pentru persoana a III-a (singular si plural), ca pot transformate cu u§urinta in pasive §i ca subiectul este de obicei postpus, antepunerea acestuia fiind emfatica: Consecintele se vor vedea mai tarziu!

b) Model verbului predicat este de obiceil din randul celor personale (indicativ, conjunetiv, conditional-optativ, imperativ, prezumtiv), caracterizate atat din punct de vedere semantic (indicativul indica actiunea, imperativul reproduce o porunca, prezumtivul arata o banuiala etc.) cat si formal, morfologic, ceea ce face imposibila confuzia acestora.

c) Timpul verbului predicat se stabileste pe baza caracteristicilor morfologice. Chiar daca pe plan semantic avem de-a face cu opozitii de tipul: trecutlprezent/viitor, trebuie sa se cunoasca denumirea timpurilor trecutului, construite cu ajutorul termenului perfect (din latina). La indicativ avem distinctia intre imperfect (construit cu sufixele -am, -ai, – a, -am, -ati, -au adaugate fie radicalului infinitivului, fie acestuia + vocala de legatura), perfectul compus (construit cu auxiliarul a avea + participial neacordat al verbului de conjugat sau al verbului auxiliar la diateza pasiva), mai mult ca perfectul (sufixului de la perfectul simplu i se adauga -se- + desinentele personale). Conjunctivul, conditional-optativul §i prezumtivul au doua forme temporale: prezentul §i perfectul, cel de-al doilea fiind alcatuit: conjunctivul perfect din sa fi + participial verbului, conditional-optativul din conditionalul prezent al verbului al verbului a fi + participial verbului de conjugat, iar prezumtivul perfect are forme identice cu cele de viitor anterior, conditional si conjunctiv perfect. Viitorul are forme doar pentru indicativ. In legatura cu viitorul, trebuie mentionate cele doua forme ale sale (literare): viitor care este alcatuit din auxiliarul a urea (prescurtat) + infinitival verbului de conjugat; in limba vorbita apar forme prescurtate ale auxiliarului (oi, om, ai, ei, ii, -i, ati, eti, oti, iti, or, o); tot in limba vorbita apare un viitor alcatuit din o + conjunctivul prezent, ca Si acela construit din auxiliarul a avea la indicativ prezent + conjunctivul verbului de conjugat (prezenta in acest context a verbului a avea la diferite moduri si timpuri dace la sensul modal al acestuia, in combinatia cu infinitival sau cu Conjunctivul) si viitor anterior, alcatuit din viitorul verbului a fi + participial verbului de conjugat.

d) Persoana si numarul sunt evidentiate la verbal cu functie de predicat verbal (dar si la copulativ) prin desinentele specifice la timpurile simple §i prin desinentele auxiliare la formele compuse.

Posibilele omonime sunt rezolvate de multe on contextual.

3

e) Aspectul afirmativ sau negativ al verbului este si o marca a caracterizarii propozitiei drept afirmativa sau negativa. Se vorbeste in acest caz de negatie totala, care se realizeaza cu ajutorul adverbului de negatie nu (n-). Foarte rar in limba actuala se foloseste adverbul nici (in constructii stabile: nici mi-e foame…).

• O situatie specialA este aceea a PREDICATULUI VERBAL exprimat prin verbe la moduri nepersonale.

a) Infinitiv cu valoare exclamativa:

A nu calca pe iarba! A se agita inainte de folosire! care apare de obicei in propozitii independente.

O problema deosebita o ridica insa constructiile relative, de ex.:

Nu are 1/ ce face. 2/ $tie 1/ unde veni. 2/

Aceste constructii sunt constructii propozitionale, indeplinind functia de complement direct pe langa verbul regent tranzitiv, subliniata de prezenta pronumelui relativ ce, sau a adverbului relativ care nu poate fi ignorat.

b) Supin (cu valoare imperativa); de obicei subiectul e postpus:

De notat acest lucru.

c) Cel mai greu de acceptat in aceasta pozitie sintactica este participiul, invocandu-se in cazul respectiv elipsa verbului copulativ:

Gestionarul plecat in concediu! (= este plecat).

Prezenta acestuia, insa, in stilul oficial-administrativ, ca rezolutie, atesta functia de predicat verbal, find rezultatul unor contrageri: Amanat. Aprobat. (= se amana, se aproba).

• Predicatul verbal se poate exprima prin locutiuni verbale, acele grupuri stabile de cuvinte cu valoarea unui verb, care va purta marcile categoriilor gramaticale de diateza, mod, timp, persoana, numar §i aspect. Alaturi de verbe, pot sa apara substantive +/- prepozitii, adverbe sau locutiuni adverbiale, adjective: a lua. loc, a lua parte, a tine loc, a tine hangul, a tine minte etc.; a avea de gand, a baga de seama, a lua la rost, a o lua la fuga etc.; a da inapoi, a-i parea bine, a lua aminte, a se face bine etc.; a-si aduce aminte, a se da de-a dura, a se da de-a rostogolul etc.; a o face lata, a o face moarta etc.

Toate aspectele discutate la verb se regasesc si la locutiunile verbale, acestea putand fi:

a) tranzitive/intranzitive:

– tranzitive: a tine minte, a baga de seama, a lua la rost etc.

– intranzitive: a face abstractie, a-si aduce aminte, a o lua razna.

b) personale/impersonale:

– personale: a tine minte, a-si aduce aminte, a se face bine etc.

– impersonale: a (nu) avea haz, a (nu) avea noima, a(nu) avea rost etc.

c) Categoriile gramaticale se stabilesc la verbul component al locutiunii (printre cele mai frecvente verbe cu care se construiesc locutiunile figureaza a avea, a baga, a da, a duce, a face, a fi, a lua, a tine).

Cobza tine hangul.

tine hangul = Pv exprimat prin locutiunea verbala "a tine hangul" (= a acompania), predicativa, personala, intranzitiva, diateza activa, modul indicativ, timpul prezent, persoana a treia, numarul singular, aspect afirmativ.

d) Este de retinut si faptul ca in locutiuni apare, adeseori; pronumele cu valoare neutra o, fara functie sintactica, ci ca element component ala acesteia. De asemenea, faptul ca, in multe cazuri, locujiunea poate sa admita si intercalarea altor cuvinte (parti de propozitie), ceea ce poate duce la dificultati de analiza, daca nu se are in vedere sensul intregii comtmicari:

Cct Ccz Cd

Am luat-o imediat din loc auzind cainii. (Pv = am fugit)

Cd Cct Ccl

dar: Am luat-o imediat de la loc. (Pv = a lualde undeva)

e) Uneori, in vorbirea familiara, o parte a elementelor componente ale locutiunii poate sa lipseasca:

– fie verbul: Valea! (a-si lua valea = a pleca)

– fie elemente nonverbale: – Ai băgat de seama?

– Am (bagat)! (de seama).

f) Identificarea locutiunilor verbale cere o atentie deosebita, o bună stapanire a limbii, acestea fiind in cele mai multe cazuri structuri stabile vechi (dovada si prezenta frecventa a unor cuvinte care nu apar astazi decat in locutiuni: rost, seama, branci, hang etc.). Ele sunt insa deosebit de expresive, si de aceea se gasesc in numar mare de operele literare si in vorbirea populara, pastratoare a unor marci expresive deosebite. Un aspect important este monosemantismul acestora, astfel incat, intr-o sfera semantica sinonimica, f ecare locutiune poarta un accent deosebit din punct de vedere stilistic, simpla substitutie reducand expresivitatea enuntului.

• Tot PREDICAT VERBAL trebuie considerat si cel exprimat prin interjectii onomatopeice, care substituie verbe, pentru a asigura expresivitatea enuntului. Ele sunt echivalente cu o actiune:

ledul tâșni! Sub chersin.

$i pupaza zbrr! pe-o dugheana.

• In unele situatii, predicatul verbal este exprimat doar partial:

a) Poate fi absent auxiliarul, mai ales in propozitii coordonate:

Au mancat, 1/ cantat 2/ si dansat toata noaptea. 3/

Mai dificila apare situatia in care este absent, intr-o enumeratie, auxiliarul cu marca a diatezei pasive:

Muntii erau blajini, tihniji 1/ si prididiti de soare. 2/

in care trebuie sa se sesizeze prezenta complementului de agent din a doua propozitie, incompatibil cu numele predicative anterioare. Avem deci in aces; caz un predicat nominal cu nume predicativ multiplu exprimat prin adjective coordonate si o a doua propozitie coordonata copulativ cu cea dintai, cu predicat verbal exprimat prin verb la diateza pasiva, cu auxiliar neexprimat.

b) Mai ales in vorbirea directa, familiara, poate fi absenta forma verbala nepredicativa a aspectelor compuse:

– A venit?

– A!

c) In unele situatii, mai ales in vorbirea familiara, predicat verbal este neexprimat. Existenta lui este insa semnalata prin indici fie de natura gramaticala, fie extragramaticala.

Existenta unor complemente, mai ales daca apar conjunctii coordonatoare, atesta existenta unui predicat verbal neexprimat, care este insa subinteles:

Ex.: Eu cautam in dulap, jar tu prin sertare.

Este evident ca vom avea doua propozitii coordonate prin conjunctia coordonatoare adversativa iar, in cea de-a doua predicatul verbal, fiind de fapt o repetitie a aceluia§i verb, la alta persoana:

Eu cautam in dulap, (Cc]) '/ iar tu (cautai) prin sertare. (Ccl) 2/

Existenta subiectului verbului neexprimat:

Nu mai domneste sluga lui, 1/ ci eu. 2/ (domnesc)

Alteori, absenta predicatului poate fi marcata prin virgula, linie de pauza sau doua puncte:

Ea, mangaindu-1… (zise)

Eu – aici, 1/ iar tu – acolo. 2/ (stau1/ stai 2/ )

Ea: / – Stai acolo! / (zise)

2. PREDICATUL ADVERBIAL se exprima prin adverbe si locutiuni adverbiale predicative.

• Adverbele predicative se deosebesc, insa, de verb, pentru ca nu stabilesc acelasi tip de relatii. Ele apar intr-o serie in care este exclusa prezenta copulei este (e): desigur, fire$te, negre$it, poate, pesemne, probabil, bineinjeles, intr-adevar, aproape, gata (adverbe de confirmare, dubitative §i de probabilitate), in general ca regente ale unor propozitii subieetive, deci find urmate cu necesitate de conjunetiile subordonatoare ca si sa.

In aceeasi situatie se pot afla §i locutiunile adverbiale ca: fara doar si poate, Iara indoiala, fara tagada, de buna seama (de confirmare) cat pe ce, gata-gata, mai-mai.

Adverbele de confirmare si cele dubitative in calitatea lor predicativa sunt urinate de conjunctia ca:

Pesemne1/ ca nu ai fost acasa. 2/ (I.PP, 2.SB)

Fara indoiala 1/ ca ai dreptate.2/ (l.PP, 2.SB)

• Adverbele predicative izolate intre virgule formeaza centre predicative incidente:

Vom trai, 1/ poate, 2/ mai bine. 1/ (1.PP, 2.PP incidenta)

Atunci cand nu sunt urmate de conjunctii subordonatoare sau cand sunt izolate intre virgule, aceste adverbe sunt nepredicative, deci adverbe de mod, cu funetia de complement circumstantial de mod sau incidente:

Vine negresit. (Ccm)

3. PREDICATUL INTERJECTIONAL se deosebqte de predicatul verbal exprimat prin interjectie onomatopeica (simplu substitut expresiv al verbului corespunzator).

• O serie de interjectii contin ideea de dorinta sau vointa, avand

valoarea comparabila cu a imperativului; ele pot exprima:

a) un indemn, un ordin de incepere sau de stopare a unei actiuni: hai, na, nani, stop, tiva, hopa, aho, pst!, tast.

b) dirijarea mersului animalelor: aho, cea, cal, ho, pis

c) adresarea, atragandu-se atentia asupra unui lucru: ia, iaca, poftim.

• In unele situatii de comunicare, in limba vorbita, interjectiile pot substitui verbul predicat, fara a se putea considera enunturi independente, desi sugereaza confirmarea sau negarea, uneori cu valoare de masura:

– Te-ai saturat? / – Ihi! (= m-am saturat)

– Ntt! (= nu m-am sahirat)

– Ti-a placut filmul? / – Oho! (= mi-a placut mult)

– Ee! (= nu mi-a prea placut).

Se considera ca aceste enunturi, marcate expresiv, sunt nonpropozitionale, ca si enunturile de dispozitie exprimate prin adverbe, de tipul: Mars! Inainte!. Ele apartin nivelului stilistic al limbii.

4. PREDICATUL VERBAL COMPUS reprezinta o categorie sintactica in gramatica romaneasca, asupra careia nu s-a cazut de acord. Cei care ii sustin justificarea considera ca este exprimat printr-un semiauxiliar de modalitate (a putea, a trebui, a vrea, a fi, a avea, a-i veni) + verb la conjunctiv, infinitiv, participiu sau supin.

ex: Cum ai putut sa pleci? Nu poti cunoaste totul.

• Argumente in sprijinul acestei opțiuni:

– ambele verbe formeaza o unitate pe aceeasi pozitie sintactica;

– concurenta lor aparine sistemului lexical;

– al doilea element al predicatului verbal compus poate fi un verb la con junctiv, infinitiv, supin, participiu;

– daca semiauxiliarul este la un mod nepersonal, sintagma isi pastreaza unitatea si in alta pozitie sintactica.

• Argumente contra acestei optiuni:

– unitatea lexicala este doar aparenta, deoarece semiauxiliarele aduc un plus de informatie semantica si in combinatia cu alte parti de vorbire:

Incepe ploaia. // Incepe 1/ să plouă . (SB) 2/

Incep cartea. (Cd) // Incep 1/ sa citesc. (CD) 2/

– faptul ca putem afirma concurenta lor in cadrul sistemului lexical nu trebuie absolutizat, deoarece nu formeaza sintagme stabile, de genul locutiunilor sau al expresiilor, pastrandu-sl semiauxiliarele, in combinalie cu orice alte cuvinte, semnificatia (chiar §i pentru cele polisemantice). Foarte multe din semiauxiliarele de aspect au sensul "a fi pe punctul de" + a face ceva, distributia lor fiind contextuala:

Incepe/da/ sta/ // sa ploua.

De asemenea, in aceste contexte devin impersonale:

– argumentul prezentei celui de-al doilea termen la moduri diverse (in general nepersonale, nepredicative) nu se sustine, data fiind distributia acceptata a acestor fonne verbale in diverse pozitii sintactice, cu exceptia predicatului. De asemenea, aceasta situatie ar exclude acceptarea conjunctivului ca mod predicativ. Se poate observa ca in aceeasi pozitie sunt ocurente si substantivele, care nu sunt acceptate in cadrul predicatului verbal compus: Tu incepi cantecul /a canta/ de cantat/sa canti, in care cel de-al doilea termen este in pozitia Cd (CEVA);

– posibilitatea aparitiei sintagmei ca nepredicativa este nesemnificativa, daca facern comparatia cu predicatul nominal in care identificam si numele predicativ (deci o pozitie sintactica specifica).

• Nu sustin acest punct de vedere, dar consider ca se poate face o discutie in situatiile concrete. De aceea, mai ales in cazul verbului a putea (singurul care nu admite infinitivul cu prepozitie), trebuie sa se aiba in vedere si caracterul tranzitiv al acestuia in majoritatea situatiilor (cu exceptia cazurilor in care se intranzitivizeaza devenind impersonal):

Se poate citi cartea. (= Pv + S + Cd)

El poate citi cartea. (= S + Pv + Cd + Cd)

El se poate imbraca. (= S + pron.refl. + Pv + Cd (verb activ pronominal))

5. PREDICATUL NOMINAL este predicatul prin care se pune in evidenta calitatea, insusirea subiectului (ce/cine/cum este subiectul).

Este o fonna compusa, care cere cunoasterea elementelor alcAtuitoare:

• Verbul copulativ are rolul de a stabili relatia gramaticala intre subiectul propozitiei §i cuvantul de identificare sau de calificare a acestuia.

In cadrul relatiei de predicativitate (interdependenta bilaterala), verbul copulativ este cel prin care se realizeaza acordul in persoana si numar cu subiectul:

Eu sunt elev (S = pers.I, nr.sg.+vb.cop. pers.I, nr.sg.)

Tu esti elev. (S = pers.a II-a, sg.+vb.cop. pers.a II-a, sg.)

De asemenea, el poarta si marcile caracteristice predicatiei (mod, timp):

Eu sunt elev. / Eu eram elev. / Eu as fi fost elev. /

mod: indicativ indicativ conditional-optativ

timp: prezent imperfect perfect

Identificarea calitatii copulative a verbului – instrument gramatical – se face prin excluderea celorlalte posibile valori (predicativ sau auxiliar), dar si prin verificarea relatiei subiectului cu cel de-al doilea element al predicatului nominal.

• Numele predicativ este elementul care defineste subiectul prin calificare sau identificare, presupunand insa si o minima diferenliere semantica.

Eu sunt cuminte. (califica S)

De aceea, numele predicativ este aproape intotdeauna prezent in comunicare, doar verbul copulativ poate lipsi.

• Se exprima prin:

a) substantive comune/proprii, simple/compuse, locuouni substantivale:

Acesta este un munte vestit.

Autorul cel mai indragit este Eminescu.

El a devenit un pestrit la male.

Prepozitia cea mai frecventa in acuzativ este "pe".

Substantivele in pozitia numelui predicativ pot sta in cazurile:

– nominal + articol (hotarat/nehotaratldemonstrativ). Determinarea numelui predicativ presupune apoi prezenta unor atribute:

El este inginer. Dar: El este inginer capabil.

Aceasta situatie ridica probleme de interpretare, deoarece identificarea/califiearea prin substantive poate fi socotita in raport de reciprocitate. De aceea, cand exista o pozitie coincidenta intre subiect si nume predicativ se prefera considerarea numelui predicativ ca fiind cel de-al doilea termen:

Eu sunt inginerul cautat.

Antepunerea numelui predicativ exprimat prin substantiv articulat este admisa in doua situatii:

– Cand al doilea termen (considerat, de obicei, nume predicativ, este nume propriu care nu admite relatia cu un verb copulativ decat este): Omul acesta este Ionescu/devine Ionescu este exclus.

– Cand numarul si persoana (stabilita prin substitutia cu pronume personal) ale substantivului difera de ale subiectului:

Patria este tarana… ,

Patria suntem noi.

-acuzativ cu prepozitie:

Zidurile sunt de piatra.

– genitiv marcat Si prin articolul genitival:

Pantofii acestia sunt ai mamei.

O problema o ridica, insa, prezenta unor determinanti adjectivali al numelui predicativ in genitiv. Astfel, daca numele este precedat de un adjectiv calificativ, acesta preia articolul substantivului, care ramane articulat:

Norocul este al frumoasei fete.

(se observa ca substantivul de genul feminin, desi la singular, are forma de plural nearticulat tocmai ca marca a genitivului: compara cu:

Norocul este al fetei frumoase.)

Model de analiza: este al… fete ( i ) = Pn alcatuit din verbul copulativ "a fi", personal, intranzitiv, conjugarea a IV-a, diateza activa, mod indicativ, timp prezent, persoana a III-a, singular, aspect afirmativ + numele predicativ "al fetei", exprimat prin substantiv comun simplu, gen feminin, numdr singular, caz genitiv, articulat cu articolul hotarat enclitic "-i" atasat adjectivului care il preceda, precedat de articolul genitiv "al".

– Daca substantivul este precedat de un adjectiv determinativ (numeral cu valoare adjectivala, adjectiv pronominal), marcile cauzale apar la determinant, jar substantivul este nearticulat: Norocul este al acestei fete. / Cartile sunt a doi copii. Se observa ca genitivul este marcat cu prepozitia "a" atunci cand apare un numeral cardinal (Ac cu valoare genitivala).

– genitiv prepozitional (cu prepozitiile specifice cazului genitiv: asupra, contra, impotriva):

Lupta poporului a fost impotriva nedreptaIii.

– dativ prepozitional (cu prepozitii specifice cazului dativ: conform, contrar, potrivit, asemenea):

Reusita a fost potrivit asteptarilor.

) adjective – prin trasaturile sale, adjectivul se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat – deci va avea acelasi gen, numar si caz cu subiectuL Inseamna ca numele predicativ exprimat prin adjectiv va sta intotdeauna 1n cazul nominativ, acesta fiind, prin definitie, cazul subiectului. In aceasta pozitie nu pot sta decat adjectivele propriu-zise (inclusiv cele de provenienta verbala – participii si gerunzii acordate): Fata este frumoasa.

c) numerale cu valoare substantivala. Se vor comporta ca si substantivele, fiind marcate de acelea§i caracteristici morfologice. Pot indeplini aceasta functie:

• numerale cardinale in cazurile:

– nominativ: Noi suntem trei.

– acuzativ prepozitional: de obicei, precedat de articolul demonstrativ, care contribuie la sublinierea valorii substantivale:

Cartile sunt de la cei trei.

– genitiv: este marcat fie de prezenta articolului demonstrativ in genitiv, precedat de articolul posesiv care se acorda cu subiectul in gen si numar:

Caietele sunt ale celor trei.

fie de prepozitia "a" + forma de acuzativ, cu valoare genitivala:

Caietele sunt a doi dintre ei.

– genitiv prepozitional (+ asupra, contra, impotrivit, din cauza, din pricina etc.):

E§ecul a fost din cauza celor trei.

– dativ prepozitional (+ conform, contra, potrivit) sau, in unele cazuri, cu prepozitia "la" + forma de acuzativ a numeralului:

Planul de actiune a fost contrar celor trei stabilite anterior.

• numerale ordinale in cazurile:

– nominativ: Premianta este cea de-a doua din randul intai.

– acuzativ prepozi,tional: Florile sunt pentru cea dintai.

– genitiv cu articol genitival: Caietele sunt ale celui de-al doilea.

– genitiv prepozitional: Lupta pare impotriva celor dintai.

– dativ prepozitional: Actiunea noastra a fost conform celui dintai dintre planuri.

•numerale fracoonare in cazurile:

– nominativ: Cantitatea aceasta pare o treime.

– acuzativ prepozitional: Felicitarile sunt pentru doui treimi din echipa.

– genitiv: Cartile sunt ale unei treimi.

Caietele sunt a doua patrimi dintre elevi.

– genitiv prepozi,tional: Lupta a fost contra unei treimi dintre voi.

– dativ prepozitional: Hotararea luata a fost contrar unei treimi dintre participanti.

• numerale colective:

– in nominativ: Colegii tai sunt amandoi de acolo.

– acuzativ prepozi,tional: Laudele noastre sunt pentru catesitrei.

– genitiv (cu prepozitia "a" pentru majoritatea formelor, cu exceptia lui amandoi/ambii):

Cartile sunt ale amandurora.

Incercarile esuate au fost a tuspatru dintre atleti.

– genitiv prepozitional: Presiunile pareau asupra amandurora.

– dativ prepozi,tional: Incercarile au fost contra am andurora.

• numeral distributiv:

– in nominativ: De departe, ei par cate trei.

– acuzativ prepozitional: Cartile sunt doar pentru cate doi dintre elevi.

• Numeralul multiplicativ poate sa apara ca nume predicativ, dar cu valoare adjectivala, acordandu-se in gen numar si caz cu subiectul:

Castigul nostru parea intreit.

d) Pronumele pot indeplini functia de nume predicativ in aceleasi pozitii sintactice cu substantivul.

Pronumele personal, ca substitut al substantivului, in nominativ apare mai rar cu aceasta functie sintactica:

– acuzativ prepozilional: Instiintarea aceasta era pentru tine.

– genitiv (dar numai pentru persoana a III-a la pronumele personal, la persoanele a doua si a treia la pronumele personal de politete):

Cartile sunt ale lui.

Parerile acestea sunt ale dumitale.

– genitiv prepozitional: Voi ramane contra ei.

Presiunile facute sunt asupra dumneaei.

– Pronumele reflexiv poate sa apara in aceasta pozitie sintactica

numai in acuzativ: Laudele sunt pentru sine insusi.

– Pronumele de intarire nu mai este utilizat in limba romana contemporana, constructiile find fortate: Laudele sunt pentru insiva.

– Pronumele posesiv poate sa apara in pozitia de nume predicativ.

Forme propriu-zise de genitiv-dativ apar numai la pronumele care desemneaza mai multi posesori, de ex. (al) alor mei /(ai) alor nostri):

– in nominativ: Reprezentantii ace$tia sunt ai no$tri.

– acuzativ prepozitional: Florile sunt de la ale voastre.

– genitiv (numai pentru mai multi posesori): Cartile sunt ale alor tai.

– genitiv prepozitional: Parerile mele par contra ale alor tale.

– dativ prepozitional: Actiunile noastre sunt conform alor voastre.

– Pronumele demonstrativ (de apropiere, departare sau identitate) poate figura in toate situatiile, cu conditia sa nu apara in acelasi caz cu un substantiv in vecinatatea caruia se poate afla, deoarece toate formele sale (ca ale majoritatii pronumelor, cu exceptia pronumelor personale si reflexive) pot avea si valoare adjectivala, incompatibila cu pozitia de nume predicativ:

– nominativ: Cancluziile noastre ramasesera aceleasi.

De notat este faptul ca, in aceasta pozitie, cand subiectul este substantiv, pronumele demonstrativ se acorda in gen si numar cu acesta.

– acuzativ cu prepozitie (f-ara a face acordul): Caietele sunt pentru acesta.

– genitiv: Documentele ajunsesera ale acestuia.

– genitiv cu prepozi,tie: Toate dovezile erau impotriva acestuia.

– dativ cu prepozi,tie: Ei au ramas asemenea acestora.

O observatie care se impune priveste formele asemanatoare ale pronumelui si ale adjectivului pronominal demonstrativ. Daca avem un cuvant care poate fi incadrat intr-una dintre aceste clase gramaticale, sa nu uitam ca adjectivul se acorda in gen, numar si caz cu substantivul, pe care de obicei il poseda. De asemenea, pronumele se termina intotdeauna in -a, particula pe care adjectivul pronominal o primqte doar cand este postpus; compara, deci:

Caietele sunt ale acestuia din banca intai. p.d. G s. Ac. Caietele sunt ale acestui baiat. Aj.p. G Np s. G

Caietele sunt ale baiatului acesta. Np s. G aj.p.d. G

– Pronumele nehotarat este o clasa care cuprinde numeroase elemente, si o scurta clasificare este necesara:

– invariabile: altceva, careva, fiece, niscai, niscaiva, oarecare, orice, orisice, ceva;

– variabile: altul, altcineva, anumit, atat, cineva, cutare, fiecare, niscaiva, oarecare, oarecine, oricare, orisicine, oricat, unul, vreunul. Demn de retinut este §i faptul ca majoritatea acestor pronume poate avea §i valoare adjectivala, de aceea trebuie sa nu se uite faptul ca adjectivul se acorda in gen, numar §i caz cu substantivul determinat, in schimb pronumele in pozitia sintaetica de nume predicativ va avea acelasi gen si numar cu subiectul propozitiei numai in cazul pronumelor variabile cu forme distincte de numar si gen: El/ ea/ei/ele inseamna altceva.

dar: El este unul dintre voi. / Ea este una dintre voi.

ms. ms. fm. fm.

Ca §i celelalte pronume, cele nehotarate pot sta in cazurile:

– nomfnativ: Asta inseamna ceva.

– acuzativ cu prepozi,tie: Cartile sunt pentru altcareva.

– genitiv: Caietele erau ale altcuiva.

– genitiv prepozitional: Ei ramasesera contra oricui.

– dativ prepozitional: Parerile lor erau contrar orisicarora.

– Pronumele negativ este reprezentat de o serie redusa de

termeni, cu o distributie precisa: nimeni (variabil), substituit de persoane, nimic (invariabil), substituit de lucruri, nici unul… (variabil si ca numar si ca gen) substituind atat lucruri cat si persoane. O caracteristica a acestor pronume (nimeni §i nimic) este ca se pot substantiviza cu ajutorul articolului (un nimeni, un nimic) ceea ce poate crea dificultati de analiza. Compara:

El a ajuns un nimeni. (un nimeni = Np exprimat prins., ms., sg.N + art.neh. = un om f"ara importanta)

El nu este nimic. (nimeni = Np-pr.neg.sg., ms. N – observa ca in aceasta situatie verbul apare obligatoriu la forma neg.)

– nominativ apare mai rar, preferandu-se, ca la anumite substantive, chiar in pozitie post-verbala, identificarea functiei de S: Nu este nimeni vinovat.

Se poate insa accepta ca numele predicativ, daca substantivul cu functie sintactica de subiect este determinat hotarat: Vinovat n-a fost nimeni.

– acuzativ prepozitional: Cartile acestea nu sunt pentru nimeni.

– genitiv (fara nimic): Banii acestia (nu) sunt ai nimanui.

– genitiv prepozitional: Parerea noastra nu este contra nimanui/nici unuia.

– Dativ prepozi,tional: Aceasta discutie nu este contrar nici unuia dintre planurile noastre.

– Pronumele interogativ reprezinta o clasa distineta de cel relativ, cu care este deseori asimilat, data fiindu-i distributia specifica. El este o marca a propozitiilor interogative (directe sau indirecte). Inventarul pronumelor interogative cuprinde urmatoarele forme: care, ce, cat, al catelea, a cata, §i locutiune pronominala + ce fel de (utilizatd doar cu valoare adjectivala).

Pentru corecta analiza este necesar sa se retina §i ce anume substituie fiecare:

– care (variabil la G-D sg. si pl., identifica partea sau intregul dintr-o totalitate): substituie persoane si lucruri (in special);

– ce este substituit de lucruri, invariabil;

– cine (substituie doar persoane §i este variabil in functie de caz D-G);

– cat, cate, cati, cate (se refera la cantitatea obiectelor, substituind fie intregul, fie partea; este deci substitut de ntunerale, adjective sau verbe care arata cantitatea; este partial variabil, D-G pl. fonnandu-se de la Ac.+prep. la/a);

– a cate §i a catelea se refera la locul de ordine ocupat de un obiect (fiinta sau lucru) intr-o ierarhie; are forma doar de N-Ac.

– nominativ: Cine esti (tu)?

Al catelea ai ajuns?

– acuzativ prepozitional: De la cine sunt cartile?

– genitiv: Ale cui sunt aceste pareri?

– genitiv prepozitional: Impotriva carora sunteti?

– Pronumele relativ, cu un inventar asemanator cu acela al interogativelor, se deosebqte de acestea prin sistemul de relatii pe care le stabileste, si anume cu doua verbe aflate in pozitia predicat. El este, pe de-o parte, elemental jonctional prin care se realizeaza subordonarea propozitiilor secundare interogative indirecte, dar indeplineste si o functie sintactica in propozitia secundara respective. Forma pe care o capata este dependenta rose de regentul din propozitia regenta. Din acest motiv, adeseori forma cazuala pare incompatibile cu anumite functii sintactice (mai ales subiect in Ac sau G):

Ma gandeam (PP) 1/, la cine (S) a devenit profesor. (CI) 2/

In calitatea de termeni jonctionali pot fi admise, pe langa unele pronume nehoterate (oricine, orice, oricare, oricat, oricate…) urmatoarele pronume, in general identice cu cele interogative: care, ce, cine, cat, cata…, al catelea, a cata, ce fel de (cu valoare adj.), ceea ce si, dupe unii cel ce. Posibilitatea substitutiei lui ce cu care este argumentul cel mai important, neadmitandu-se existenta unui pronume compus eel care. Consider deci ca in fraza:

El este cel (PP) 1/ ce a luptat. (AT) 2/ identificam propozitiile (1-PP), 2-AT) si nu El este (PP) 1/ cel ce a luptat. (PR) 2/ cel find de fapt un substitut de persoana.

Asemanarea pronumelui relativ cu pronumele interogativ, papa la identitate aproape, permite o permanents verificare a functiei pe care o va indeplini la nivelul propozitiei secundare pe care o subordoneaza elemental regent. El poate indeplini aceeasi functie sintactica in propozitia secundara, indiferent de functia acesteia; si deci poate indeplini functia de name predicativ in cazurile:

– nominativ: (observe. si primal exempla, in care apace pronumele interogativ intr-o interogative directs (secundata find o interogative indirecte):

Cine esti tu? Ei ma intreba (PP) 1/ cine esti tu. (CD) 2/Mi-au pus intrebarea (PP) 1/ cine esti tu. (AT) 2/

– acuzativ cu prepozitie:

Pentru cine sunt florile?

Tu m-ai intrebat (PP) 1/ pentru care sunt florile. (CD) 2/

Intrebarea 2/ pentru care sunt florile (AT) 1/ e bune. (PP) 2/

– genitiv (numai pronumele variabile): Ale cui sunt florile?

M-ai intrebat (PP) 1/ ale cui suet florile. (CD) 2/

Intrebarea 2/ ale cui sunt florile (AT) 1/ e grea. (PP) 2/

– genitiv prepozitional:

Contra cui este lupta?

Mai intrebam (PP) 1/ contra cui este lupta. (CD) 2/

4

d) Verbul poate sa apara in pozitia nume predicativ la firmele nominativ (nepersonale);

– la infinitiv + prepozitia de:

Sfatul meu este de a persevera.

– la supin:

Problema pare de nerezolvat.

e) Adverbul poate sa apara in pozitia sintactica nume predicativ fie cu verb copulativ personal, fie cu un verb copulativ impersonal (dand nastere expresiilor verbale impersonale).

– cu verb copulativ personal – in aceasta situatie pare sa apara mai ales adverbul interogativ cum:

Cum sunt prajiturile?

sau adverb relativ:

Nu stiu (PP) 1/ cum sunteti voi. (CD) 2/

fiind posibila si intercalarea subiectului intre verbul regent $i predicatul nominal:

"Nu stiu (PP) 1/ altii cum sunt…" (CD) 2/

– cu verb copulativ impersonal, dand na$tere expresiilor verbale impersonale care accepta in pozitia de subiect fie verbe la modurile nepersonale (infinitiv sau supin) fie propozitii SB:

Este greu de oprit masina in panta.

E bine (PP) 1/ sa lupti cu propriile limite. (SB) 2/

In aceasta pozitie pot sa apara numai adverbele care accepta vecinatatea verbului copulativ (prezent sau subinteles):

E usor (PP) 1/ sa vorbesti, (SB) 2/ dar e greu (PP) 3/ sa faci ceva. (SB) 4/

Usor 1/ sa vorbesti… (SB) 2/

Nu sunt deci admise in aceasta pozitie adverbele incompatibile cu verbe copulative: e desigur nu poate fi acceptat. In exemplul de mai sus, vom considera ca usor este predicatul nominal cu verb copulativ subinteles + nume predicativ exprimat prin adverb.

O alta precizare este aceea ca adverbele care pot indeplini funetia de nume predicativ sunt adverbe de mod, multe rezultate prin conversiunea (schimbarea valorii gramaticale) a adjectivelor. De aceea, va trebui sa se realizeze statutul morfologic al termenilor in discutie, tinand cont de faptul ca adverbul nu poate admite in pozipa de S un substantiv sau un substitut:

(Baiatu/El) e sigur (PP) 1/ ca va reusi. (CI) 2/

in care predicatul nominal este alcatuit din verb copulativ + nume predicativ exprimat prin adjectiv, dovada fiind faptul ca modificarea subiectului impune modificarea numelui predicativ: (Fata) e sigura. dar: E sigur (PP) 1/ ca va reusi. (SB) 2/ situatie in care predicatul nominal e sigur poate fi substituit cu predicatul adverbial desigur, al carui subiect nu poate fi decat o propozitie SB. In general, expresiile verbale impersonale sunt constituite in perechi autonimicite: e usor/e greu, e bine/e rau, e sigur/e nesigur; e posibil/e imposibil etc.

De asemenea, expresiile verbale impersonale pot admite in pozitia numelui predicativ cu valoare adverbiala locutiuni adverbiale (de provenienta substantivala): e de mirare, sau verbe la supin – aspect negativ: e de neconceput, e de neacceptat etc., care admit in pozitia subiectului propozitii SB.

E de neacceptat (PP) 1/ ceea ce mi-ai spus. (SB) 2/

f) Interjectiile in pozitie de nume predicativ apar tar, mai ales in expresii:

/E vai de tine. /sau /E vai si amar de noi./

Cu valoare expresiva pot sa apara unele interjectii care au semnificatie adjectivala: E camtra-la-la! (= e cam zapacit).

• A§a cum am aratat §i la predicatul verbal, existd situatii in care verbul copulativ poate lipsi, find subinteles dintr-o propozitie anterioara sau implicat in relatia evidenta:

El este vesel 1/ iar ea – trista. 2/

– Verbul copulativ subinteles poate fi substituit, ca §i cel predicativ §i absenta lui poate fi marcata prin virgula, pauza sau doua puncte.

Se pot inregistra deci urmatoarele situatii:

Verbul copulativ prezent intr-o propozitie anterioara, intre cele doua propozitii existand o relatie de coordonare adversativa:

El este cuminte, 1/ dar fratele lui, neastamparat. 2/

in aceste conditii conjunctia $i poate capata valoare adversativa, intrucat insu$irile exprimate sunt opuse ($i = iar).

Tu esti doctor 1/ si el inginer. 2/

b) Verbul copulativ al unei expresii verbale impersonale:

De mirare 1/ ce ati fa- cut. 2/ – a doua propozitie fiind SB.

– Uneori, foarte tar, poate lipsi numele predicativ, in vorbirea familiara, mai ales in raspunsuri la intrebari:

– Esti cuminte?

– Sunt! (cuminte)

III. Topica

Predicatul sta, de obicei dupa subiect, dar poate sta $i inaintea acestuia cand accentul cade pe actiunea sau caracteristica exprimata de predicat:

Copii vin la $coala.

Vin cop iii la scoala.

Numele predicativ std, in mod obisnuit dupa verbul copulativ, dar poate sta si inaintea acestuia cand se insista asupra insusirii sau calitatii atribuite subiectului prin numele predicativ:

Acesti oameni sunt vrednici.

Vrednici sunt acqti oameni.

IV. Punctuatia

Intre predicat §i subiect sau intre verbul copulativ §i numele predicativ nu se folose$te virgula cand intre ele nu sunt intercalate alte parti de propozitie:

Tata cite$te ziarul.

dar: Mihai, daca-1 intrebi, va raspunde.

Virgula se foloseste intre numele predicativ $i subiect pentru a marca lipsa verbului copulativ:

Baiatul, o minune de copil!

Partile componente ale numelui predicativ multiplu se despart prin virgula cand sunt coordonate copulativ prin juxtapunere ori prin conjunctiile §i locutiunile conjunetionale nici, nu numai… ci (da r) s i, atat… cat si, precum vi, coordonate adversativ, disjunctiv, sau prin si repetat, cu valoare intensiva:

Este harnic, silitor si disciplinat.

Este $i harnic, $i inteligent.

B. SUBIECTUL

Subiectul este partea principala de propozitie despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului – One sau ce are insusirea sau calitatea exprimata prin predicat nominal.

– Ca membru al relatiei de interdependenta bilaterala, subiectul impune predieatului persoana si numartil, jar cesta impune subiectului cazul nominativ (cand este exprimat prin nume sau substitut).

– In general, subiectul exprimat prin nume sau substitut, uneori insa poate fi exprimat si prin alta parte de vorbire (verb) sau printr-o propozitie (in anumite conditii morfo-sintactice).

– In general, pozitia subiectului este initiala intr-un enunt propozitional.

I. Subiectul se exprima prin:

1. Substantiv sau orice euvant care capata valoare substantivala prin conversiune, in cazul nominativ, predicatul fiind obligatoriu la persoana a III-a, avand numarul subiectului, dupa cum urmeaza:

a) – daca avem un predicat verbal la diateza activa, verbul este la persoana a III-a, numarul subieetului:

Fetele urcate pe ziduri priveau la ei.

S = substantiv comun, simplu, gen feminin, numarul plural, caz nominativ, articulat cu articolul hotarat enclitic "-le" (fm.,p1.,N)

Pv = verb predicativ "a privi", pers., tranzitiv, conjugarea a IV-a, diateza activa, indicativ, imperfect, persoana a III-a, plural, afirmativ. dar:

Fala privea la el.

b) – Pv la diateza aetiva-pronominala – verbul are la pers. a III-a, sg./pl.; la aceeasi pers. si aeelasi nr. Trebuie sa fie si pronume reflexiv (deci doar formele "se" sau “își”

Fata se scoala.

Fata isi aminteste cartea citita.

c) – Pv la diateza reflexiva – verbul la pers. a III-a, sg./pl., iar pronumele reflexiv la pers. a III-a, sg./pl.

Copilul se gandeste indelung.

d) – Pv la diateza pasiva: verbul auxiliar are pers. a III-a, nr.S; verbul de conjugat, la participiu, are genul si numarul subiectului;

Fata este laudata de profesor.

III

sg. sg. sg.

fm. fm.

e) – Pv la diateza reflexiva-pasiva: verbul este la pers. a III-a, sg./pl. pronumele reflexiv la pers. a III-a ("se")

Satul se vede in depa.rtare.

Satele se vad in departare.

f) – Pn – verbul copulativ are pers a 111-a, numarul subiectului; numele predicativ se va acorda astfel: daca este adjectiv, acesta se acorda in gen, numar si caz cu subiectul:

Cartea este noua. Ccirtile sunt noi. ,

(III) II (III) III

sg. sg. sg. pl. pl. pl.

fm. fm. fm. fm.

N N N N

– daca numele predicativ este substantiv, acesta nu se acorda cu subiectul; evitarea confuziei numelui predicativ cu subiectul, cand cel dintai este tot in cazul nominativ se face astfel:

– subiectul este in general antepus:

Elevul a devenit inginer.

– chiar daca subiectul va fi postpus, confuzia este imposibila, din cauza imposibilitatii semantice:

Inginer a devenit elevul.

(procesul devenirii presupunand evolutie).

– aceasta este, de altfel, si metoda identificarii subiectului daca verbul copulativ este "a fi" (substitutia cu "a deveni):

Maria a devenit inginera. = Inginera a devenit Maria.

Maria este inginera. = Inginera este Maria.

• In situatia de "substantiv" se pot afla termenii care trebuie sa fie >

definiti si care, denumind ceva, capata valoare substantivala indiferent de partea de vorbire care, in mod obisnuit, este considerat cuvantul respectiv. De aceea, aceste cuvinte se pun, de obicei, intre ghilimele sau sunt subliniate:

"A" este prima litera a alfabetului.

"A invata" este un verb tranzitiv.

"Dulce ca rnierea e glontul patriei" este un roman de Petru Popescu.

Consideram, deci, in aceasta situatie, ca subiectul propozitiei respective este un cuvant, un termen cu valoare substantivala, in cazul nominativ.

• Prin conversiune, o serie de parti de vorbire se substantivizeaza. Schimbarea valorii gramaticale se realizeaza prin determinanti specifici substantivului: articole hotarate sau nehotarate, sau cu ajutorul articolului demonstrativ (pentru adjective si cuvinte care accepta articolul demonstrativ – numerate cardinale propriu-zise sau numerate ordinate), astfel:

• substantivizare cu articol hotarat:

a) adjective substantivale: Lenesul mai mult alearga.

b) numerale cardinale substantivizate: Treiul i-a fost dat pe merit.

c) verbe substantivizate:

– gerunziu: (cu valoare adjectivala): Suferinzii sunt tratati in spitale.

– participiu: Mersul pe jos e sanatos.

d) adverbe substantivizate: Binele se rasplate$te.

• substantivizare cu articol nehotarat:

a) adjective substantivale: O frumoasa ca aceea nu se mai intalneste.

b) numerale cardinale substantivizate: Un trei se corecteaza greu.

c) pronume substantivizate: A venit un ăla.

d) verbe substantivizate: Un scris citet conteaza.

e) adverbe suhstantivizate: Un bine se face cu greu.

• substantivizare cu articol demonstrativ:

a) adjective substantivale: Cele rete să se spele, 1/ cele bune sa se- adune. 2/

b) numerale substantivizate:

– numerale cardinale propriu-zise: Cei trei plecasera devreme.

– numerale ordinale: Cea de-a treia tocmai sosise.

c) verbe substantivizate – in general, cele cu valoare adjectivala:

– participiu: Cele spuse m-au multumit.

– gerunziu: Cei suferinzi nu pot pleca in excursie.

In ceea ce privqte adverbele, despre care unii autori afirma ca ar putea, prin conversiune cu articolul demonstrativ, sa devina substantive, consider ca in acest caz avem de-a face cu pronumele demonstrativ – forma populara – in functie de subiect, adverbul find un atribut adverbial:

Cei (S) de colo (Aav) sunt (Pn) calegi cu tine. = Aceia (S) de acolo (Aav) sunt (Pn) colegi…

• Locutiuni substantivale (grupuri de cuvinte cu valoare de substantiv):

"M-or troieni cu drag lflduceri-anainte…"

In general, locutiunile substantivale sunt de origine verbala, ele fiind rezultatul transformarii locutiunilor verbale (prin utilizarea infinitivului lung cu valoare substantivala)

a baga de seama – bagare de seama/nebagare de seama

a-si aduce aminte – aducere-aminte

a lua aminte – luare-aminte

• In cazul sintagmei "cu totii", care poate fi substituita cu constructii adverbiale dependente de verb (complemente sociative) de tipul: "in totalitate", "fara exceptie", "pana la unul" sau care pot fi considerate apozitii:

Pleaca cu totii la tara. = Pleacil familia in intregime la tara.

= Pleaca familia, adica toti, la tara.

rezulta deci ca in aceste cazuri subiectul este neexprimat (inclus sau subinteles), constructiile respective fiind false subiecte sau subiecte aparente.

• Daca avem un subiect multiplu, termenii substantivali fiind coordonati copulativ, acordul cu predicatul verbal se face punand verbul la plural:

Mama si tata (Sm) au plecat (Pv) la teatru.

in aceasta situatie, conjunctia coordonatoare copulativa poate fi substituita cu cuvintele cu valoare conjunctionala copulativa "si cu", "cu" sau "impreuna cu", avand insa in vedere necesitatea acordului la plural cu verbul si antepunerea sau postpunerea in grup a subiectului multiplu:

Mama impreuna cu tata (Sm) au plecat (Pv) la teatru.

ambele substantive find deci in cazul nominativ.

Daca grupul se scindeaza, verbul va fi la singular, jar cel de-al doilea termen va fi in acuzativ cu prepozitie, complement sociativ:

Mama (S) a plecat (Pv) impreuna cu tata (Csoc) la teatru.

• Subiectul poate fi articulat cu articol hotarat sau nehotdrat. Daca este precedat de un adjectiv, acesta preia articolul substantivului:

Norii cenusii au impanzit cerul. = Cenusii nori au impanzit cerul.

Un om viteaz lupta pentru tara. = Un viteaz om lupta pentru tara.

Articularea hotarata sau nehotarata a substantivului aflat in pozitia S este si una dintre metodele de depistare a subiectului asezat dupa verbul copulativ:

Inginera este prietena ta. = Prietena ta este inginera.

Articole specifice cazului nominativ sunt:

– hotarat enclitic: ms., n.sg. -1 (+/-) codrul, poporul

fm. sg. -a tara

ms. pl. -i codrii

fm.,nt.,pl. -le tarile, popoarele

– la ms. si n.sg., articolul hotarat enclitic se ataseaza la forma de sg. nearticulat a substantivului (cu exceptia substantivelor terminate in vocala, care au alt comportament:

tata – tatal, dar: pasa – pasa, papa – papa, vladica – vladica

frate – fratele, munte – muntele, perete – peretele)

– la fin.sg., articolul hotarat inlocuieste desinenja de singular nearticulat:

mama – mama, sora – sora

cu cateva exceptii:

– cele terminate in -e primesc articolul la forma de sg.: mazare – mazarea

– cele terminate in -a accentuat primesc articolul precedat de particula deictica -u- (ca masculinele terminate in consoana):

basma – basmaua, sarma – sarmaua, cafea – cafeaua

– la plural, articolul hotarat se ataseaza formei de plural nearticulat: tati – tatii, frati – fratii, mame – mamele, basmale – basmalele, popoare – popoarele, etc.

– nehotarat proclitic: ms., nt.sg. un + forma de singular nearticulat: un tata, un codru, un popor, un stilou

fm.sg. o + forma de singular nearticulat: o mama, o sora, o basma, o sarma

ms.,fm.,n.,pl. niste + forma de plural nearticulat: niste tati, ni$te mame, niste popoare

2. Numeral cu valoare substantivala, in cazul nominativ:

• numeral cardinal propriu-zis (impune acordul in numar predicatului; acordul in persoana se face dupa inteles):

Doi citesc. Dot itim.

III III I I

(PI-) pl. pl. pl.

• numeral colectiv {amandoi/amandoua; ambii/ambele; tustrei/tustrele; toti trei/toate trei; catesitrei/cate$itrele…) Amandoi plecam in excursie.

Tustrele sunt harnice.

• numeral fractionar (o doime, doua treimi, cinci zecimi etc.): Doua treimi dintre elevi au rezolvat problema.

• numeral distributiv: Cate trei se ridicau din banci.

• numeral aproximativ (zeci, sute, mil, zeci $i zeci,.., o suta-doua, vreo trei, aproape – cam, circa, aproximativ trei …)

Aproximativ treisprezece miliarde de celule nervoase alcatuiesc creierul uman.

Din clasa au ie$it vreo sase-sapte.

• numeral ordinal: Cea de-a treia a zambit.

Cel de-al doilea a devenit primul. 3. Pronume in cazul nominativ.

• pronume personal: Fi au devenit profesori.

Dansa a vorbit prima.

• pronume personal de politete: $i dumnealui fumeaza?

• pronume de iatarire: Insusi conducea lupta.

• pronume posesiv: Ai rtoltri vor ca$tiga meciul.

• pronumele demonstrativ (de apropiere, departare, identitate): Aceasta este cea mai buna.

Celalalt unde este?

Acelayi a raspuns in ultimele ore.

• pronume nehotarat: Altul a venit la concert.

Vorbeste cineva cu ea?

• pronumele negative: Nimeni de la noi nu a spart geamul.

Nu s-a intamplat nimic.

• pronumele interogative: One vine cu mine?

Ce se aude?

• pronumele relative (apar numai in propozitii secundare

interogative indirecte):

Am aflat 11 cine vine cu mine. z/ (1) PP; (2) CD

Intrebarea este (Pn) 1/ ce se aude. (PV) 2/ (1) PP; (2) PR

In funetie de verbul regent, pronumele relative cu functia de subiect pot sa aiba si alt forma decat aceea de nominativ:

Geamul a fost spart (Pv) 1/ de cine a aruncat (Pv) piatra. 2/ (1) PP; (2) CAG

in care forma de acuzativ a pronumelui este ceruta de functia de complement de agent a propozitiei pe care o introduce; in propozitia interogativa directa, pronumele interogativ era complement de agent:

– De cine (Cag) a fost spart (Pv) geamul (S)?

– Cineva a aruncat piatra.

sau: Nu-i (CO da (Pv) nimic il cui (S) nu este cuminte. (Pn) 21 (1) PP; (2) CI

in forma de dativ a subiectului din propozitia secundara completiva indireeta este ceruta de verbul regent, el fiind, de fapt, anticipat de pronumele neaccentuat (-i) in dativ in cadrul propozitiei regente.

• De retinut, deci, este faptul ca pronumele relativ angajeaza doua tipuri de relatii – interdependenta bilaterala cu predicatul propozitiei secundare si dependenta fata de elementul regent din propozitia regenta, relatie care este mai puternica decat prima, ea impunand si forma pronumelui.

4. Verbe la moduri nepersonale, care presupun o nominalizare partiala, ele admitand, in continuare, determinanti specifici grupuhii verbal.

• infinitiv cu prepozitia a, mai ales in propozitii cu predicat nominal, fie cu verbul copulativ a insemna, fie cu predicatul nominal exprimat prin expresie impersonala (copulativ impersonal a fi + nume predicativ adverb):

A-,ti iubi tara inseamna a te jertfi pentru ea.

• dificil a desena din imaginatie.

• supin cu prepozitia "de", in propozitii cu predicat nominal:

• usor de rezolvat problema.

• gerunziu provenind din constructli contrase: Se aude fluieYand un copil.

in care verbul la gerunziu este subiect al verbului reflexiv-pasiv, el insqi avand un subiect, "copilul". Constructia initiala a fost:

Se aude (Pv)'1 cum fluiera (PV) copilul. (S) 2l (1) PP; (2) SB sau, nonnalizand verbul:

Se aude fluieratul copilului.

Modificarea topicii atrage si modificarea functiilor sintactice: Se aude (Pv) copilul (S) fluierand. (Eps)

5. Interjectiile se afla, mai rar, in pozitia S: De sub masa se aude miauu!

Hau-hau! rasuna din padurea inghetatd.

II. Prin definitie, subiectul se Ad in relatie cu un predicat. Exista insa si situatii de comunicare in care subiectul apare in relatia de interdependenta bilaterala cu un verb la un mod nepersonal.

1. Subiectul unui verb la infinitiv se poate exprima prin substantiv, numeral sau pronume, in nominativ, verbul regent fiind un verb predicativ, fie un verb copulativ:

• verb predicativ la diateza activa:

Vine (Pv) clipa (S1) de a iniLelege (Av) toli (S2) adevarul.

(Cd)

In care S1 este subiectul propozitiei, aflat in relatie de interdependent -a cu verbul predicativ -Pv "vine", jar S2, SI exprimat prin pronume nehotarat "toti".

• verb predicativ la diateza pasiva•

A fi laudat (S1) el (S2) este o mare (Aaj) greseala. (Pn)

in care S1 (verb la infinitiv, diateza pasiva) este subiectul Pn al propozitiei, avand el insusi un S- SZ exprimat prin pronume personal.

• verb predicativ la diateza activa-pronominala:

A se imbraca (SI) fetita (S2) singura (Aaj) parea de

neconceput. (Pn), in care SI este subiectul Pn, avand, la randu-i, un subject -Sz- exprimat prin substantiv.

• verb predicativ la diateza reflexiva:

Ohiceiul (Sl) de a se gandi (Av) el (S2) la ceilalti (02) iii (CO ramasese nealterat. (Pn), in care S, este subiectul propozitiei, aflat in relatie de interdependenta bilaterala cu Pn, jar Sz este subiectul verbului la inf nitiv. A fel, Ci2 este complementul indirect al verbului la infinitiv, jar Cil al verbului predicat.

• verb predicativ la diateza relfexiv-pasiva:

Interesul (SI) de a se vedea (Av) adevarurile (S2) ascunse (Aaj) este coplesitor. (Pn), in care Si este subiectul Pn al propozitiei, iar S2 este subiectul verbului la infinitiv, care in propozitie este atribut verbal.

• verb copulativ, care impreuna cu numele predicativ indeplinqte o functie sintactica in propozitie:

Faptul (Sl) de a fi ramas (Av) ea (S2) aceeasi m-a surprins. (Pv), in care S2 este subiectul verbului copulativ la infinitiv perfect, care, impreuna cu numele predicativ, indeplineste functia de atribut verbal pe langa substantivul cu functie de subiect al propoziriei.

2. Subiectul unui verb la gerunziu poate fi exprimat prin substantive sau substitute in cazul nominativ, verbele la gerunziu indeplinind diverse funrii sintactice in propozitii (asa-numitele constructii gerunziale):

• verb predicativ la diateza activa:

Ajungand (Cct) el (Sz) acasa (Ccl), s-a culcat (Pv). Se constata ca, in acest caz, subiectul verbului la gerunziu coincide cu cel al predicatului propozitional (ceea ce nu constitute o regula).

• verb predicativ la diateza pasiva:

Fund laudata (Ccz) ea (S2) de profesor (Ccg), s-au intristat (Pv) ceilalti (Sl), in care S2 este subiect al gerunziului cu functie de Ccz.

• verb predicativ la diateza reflexiva (mai ales reflexive dinamice – a se cai, a se avanta, a se baza etc.)

Bazandu-se pe el a quat.

• verb predicativ la diateza activa-pronominala•

Imbracandu-se (Cct) noi (S2) imediat, (Cct) am putut (Pv) pleca (Cd) la timp. (Cct), in care subiectul verbului la gerunziu coincide cu cel al verbului predicat. De remarcat, in acest caz, persoana I, plural atat a pronumelui reflexiv cat si a subiectului.

• verb predicativ la diateza reflexiv-pasiva:

Auzindu-se (Ccz).fluieraturile (S2), jucatorii (S2) s-au oprit.

(Pv), in care S2 este subiectul verbului la gerunziu, cu functia de Ccz in propozitie.

• verb copulativ:

Ea (S2) nefiind curninte (Ccz), parantii (Si) s-au suparat.

(Pv), in care S2 este subiectul verbului copulativ la forma negativa, care impreuna cu numele predicativ indeplineste functia de Ccz al verbului predicat al propozitiei.

IIL In ceea ce prive§te exprimarea orala observam postpunerea subiectului fata de predicat. Subiectul reluat ramane o marca importanta a oralitatii stilului.

I. Subiectul realizat prin pronume personal de persoana a 111-a + numele propriu al vorbitorului. De fapt, se refera la insasi persoana I, a vorbitorului:

– Va ajunge ea Ancuta acasa, /§i atunci va arat eu! 2/ zise fata. 3/ (Ancuta) in care propozitiile (1) si (2) apartin vorbirii directe, iar propozitia (3) e incidenta. In prima propozitie, vorbitorul (Ancuta) vorbqte despre sine la persoana a 111-a. propozitia este echivalenta cu "Voi ajunge eu acasa…"

2. Subiectul realizat prin pronumele personal de persoana a III-a+ nume propriu, diferit de cel al viitorului. $i in acest caz S este postpus.

– "Vine el lonescu! 1/ ameninta colegul nostru. 2/ in care subiectul el este reluat prin numele propriu, el fiind diferit de vorbitor, identificat in subiectul propozitiei incidente (2) colegul.

3. Subiectul realizat prin pronumele el si un substantiv (comun sau propriu) de genul feminin:

– if da el mama bataie scaunului! 1/ zambind f'emeia mangaind fata. 2/ in care se remarca faptul ca vorbitoarea, femeia, se refera la sine utilizand pronumele personal de genul masculin.

IV. 0 alta caracteristica a exprimarii orale este atunci cand subiectul este izolat, el fiind reluat prin pronume neaccentuat (Cd/Ci). Un exemplu elocvent gasim in opera lui Creanga:

"Nu stiu '/ altii cum sunt, '/ dar eu, 4l cand ma gandesc la locul nasterii mele, 3/ (… } parca-mi salta si acum inima de bucurie!" 44 care ar putea fi repozitionata astfel:

"Nu §tiu (Pv) i/ cum sunt (Pn) altii, (S) 2 / dar eu (S) sunt foarte bucuros (Pn) 3/ cand ma gandesc (Pv) la locul nasterii mele…" 4l

In aceasta fraza avem deci doua propozitii principale coordonate adversativ (1) §i (3), avand acela§i subject – naratorul – la pers.I. intercalarea insa, a circumstantialei (de fapt sunt mai multe) in PP a dus la devierea sintactica, subiectul "eu" nu mai stabilqte relatia cu un predicat nominal care sa-1 caracterizeze, ci ramane izolat, predicatul propozitiei fiind la persoana a III-a §i stabilind o relatie de interdependenta bilaterala cu un subject – substantiv: Salta inima (de fapt pronumele este in dativ).

V. Clasificarea subiectului se face dupa structura acestuia:

1. Dupa aspectul manifest sau nonmanifest al acestuia(prezenta sau absenta subiectului):

• Subiectul exprimat – se realizeaza printr-o unitate lexicala prezenta in comunicare, realizand in mod explicit relatia de interdependenta bilaterala cu predicatul, verbal sau nominal, prin acord.

• Subiectul neexprimat poate fi:

a) Subiect inclus in desinentele de persoana I sau a II-a a verbului cu care stabileste relatia de interdependenta bilaterala: Ai plecat devreme.

Predicatul verbal este la persoana a II-a, fapt semnalat de aspectul verbului auxiliar cu ajutorul cai-iiia se realizeaza perfectul compus al indicativului. Subiectul propozitiei este tu, neexprimat, dar inclus in forma predicatului. Mai dificil de stabilit este cazul formelor omonime

ale verbelor sau in lipsa opozitiilor explicite de persoana la uncle timpurl (de ex. conjunctivul perfect), cand doar contextul ne ajuta la identificare. De aceea, este necesar sa se acorde atentia euvenita, in construirea enunturilor, si posibilitatile de explicitare a acestora, pentru evitarea ambiguitatii.

Ex.: Am cantat un cantec.

poate fi considerat ca subject inclus fie pronumele de pers. I sg., fie cel de pers. I pl. De aceea se prefera pronumele nehotdrat ca apozitie pentru plural:

Am cantat toti (Ap) un cantec. (top = noi toti)

Mai putin ambiguu este subiectul inclus cand predicatul este exprimat printr-un verb insotit de pronume reflexiv, care indica intotdeauna persoana subiectului si numarul acesteia:

Ne-am gandit indelung. (noi ne)

0 problema ridicata imperativului, care nu presupune prezenta subiectului de persoana a II-a. De obicei se face greseala de a se considera subiectul substantivul in cazul vocativ din enunt, fapt imposibil de acceptat, intrucat acesta nu poate stabili o relatie de interdependenta bilaterala cu un verb la persoana a II-a (substantivul cere verbului pers. a III-a). Si punctuatia este un argument, deoarece subiectul nu se desparte niciodata prin virgula de predicat. Deci, in cazul:

Veniti, fratilor.

avem un subiect inclus in desinenta verbului predicat la imperativ, forma afirmativa – persoana a II-a pl. Substantivul "fratilor" este o functie speciala fiind in cazul vocativ.

b) Subiectul subinteles este exprimat intr-un enunt anterior:

"Copilul 2/,,

S) se oprise (Pv) in poteca '/ si privea (Pv) necuprinsul albastru… In acest exemplu, prima propozitie are subiectul exprimat

"copilul". In cea de-a doua propozitie, subiectul nu este exprimat, jar verbul este la persoana a III-a, ceea cc inseamna ca, find un verb personal, presupune ca subiect un substantiv, care este aeelasi cu cel al primei propozitii: "copilul".

Deci putem vorbi de subiect subinteles cand avem predicat cu verb personal (predicativ sau copulativ) la persoana a III-a:

Copiii (S) invatau, (Pv) 1/ erau silitori (Pn) 2l si de aceea erau laudati. (Pv) 3/

c) Subiectul nedeterminat se realizeaza in enunturi in care

actiunea exprimata de verbul predicat nu se refera precis la o persoana. S-a spus la radio. (diateza reflexiv-pasivd) Scrie in ziare. (diateza activa)

Daca vrei, / poti. /

5

Subiectul inexprimabil se realizeaza cu ajutorul verbelor impersonale propriu-zise (cele care exprima fenomene atmosferice: a bruma, a burnita, a ninge, a ploua, a trasni, a tuna, a se innopta, a se insera etc.)

"Ziua ninge, l/ noaptea ninge, 2/ dimineata ninge lard … 3/ Cand constructia este o metafora, aceste verbe pot primi si un S manifest:

Te uita 1/ cum ninge decembre. 2/

2. Dupa numarul sintagmelor morfologice, distingem:

• Subiectul monomembru – alcatuit dintr-o singura unitate nominala (sau asimilata numelui) care impune acordul predicatului in numar si persoana:

Cl ipa aceea il hotarase.

Ea zambi.

0 situatie speciala inregistram daca in propozitia respectiva avem si verbe la moduri nepredicative cu subiect manifest, si anume:

– daca subiectul gerunziului este diferit de eel al predicatului, vom avea in propozitie doua subiecte monomembre:

Noi (S2) muncind, (Ccz) ei (SI) pot (Pv) castiga mai mult.

– daca subiectul gerunziului este acelasi cu al verbului predicat, gerunziul este element predicativ suplimentar intr-o propozitie canonica (subiect antepus), iar propozitia are un subiectul monomembru:

Fata (S) se intoarce (Pv) plangand. (Eps).

– daca ordinea este predicat verbal (reflexiv pasiv) – gerunziu – substantiv N, avem atunci:

Se vede (Pv) plangarad (S1) fata. (Sz), in care gerunziul este subiectul verbului predicat, jar substantivul subiectul gerunziului;

– daca ordinea este predicat verbal (reflexiv pasiv) – substantiv N – gerunziu, avem:

Se aude (Pv),fata (S) plangand. (Sv), in care avem subiectul exprimat prin substantiv, iar gerunziul este atribut.

Aceeasi functie a genmziului apare si daca subiectul propozitiei este diferit de subiectul gerunziului, in acelasi timp acesta fund complement direct al verbului predicat:

Maria o vede pe fata plangand. (Av) (=Maria o vede pe fata. Fata plange.)

In cadrul propozitiei date, gerunziul, in ciuda aparentelor de natura semantica, este insa Av, rezultat al contragerii: Maria o vede pe fata iI care plange. 2/ in care (1) = PP), (2) = AT)

• Subiect plurimembru (multiplu) alcatuit din mai multe unitati nominale (sau orice unitati care pot indeplini functia de S) legate prin coordonate:

Subiectul multiplu se realizeaza prin coordonarea unitatilor independente, dar apropiate semantic, cu ajutorul conjunctiilor

coordonatoare copulative (conective): $i, impreunA cu, laolalta cu, $i cu, precum si (cu) sau prin parataxa = juxtapunere (,)

0 trasatura caracteristica a subiectul multiplu este faptul ca acesta impune verbului numarul plural:

Mama impreuna cu sora ei vin din excursia facuta. De o parte, spre mare, erau stujsirii, nisipuri.

• Dupa numarul unitatilor care realizeaza functia de subiect,

avem:

a) Subiect simplu alcatuit dintr-un cuvant: substantiv sau substitut (simplu sau compus) si locutiune substantivala sau pronominala: Aeesta ne vorbi indelung.

Inginerul-sef'conduce cu competenta procesul de productie.

(In te miri cine a ajuns preminat?

b) Subiect complex alcatuit dintr-un grup sintactic stabil, cu o semnificatie unitara:

,

Masina de scris este noua.

VI. Acordul subiectului cu predicatul. Avem trei reguli de baza ale acestei relatii:

– Predicatul se acorda cu subiectul, fiind un mijloc esential de exprimare a raportului propozitional;

– Acordul predicatului cu subiectul se face in persoana, gen, numar si caz, in functie de categoriile gramaticale ale partii de vorbire acordate;

– In general, acordul predicatului se face dupa forma subiectului.

Dat fiind faptul ca exista foarte multe greseli in realizarea acordului (un inventar relativ extins gasim in lucrarea Mioarei Avram Gramatica pentru toti), consider necesar sa revin asupra problemei, elucidarea dificultatilor ajutand si la o corecta intelegere a functiilor gramaticale. Sursele grqelilor de acord ar fi:

– grqita interpretare a subiectul (prin confuzia acestuia cu grupul in care apare, in care are determinant un cuvant de alt numar, gen sau persoana, sau prin confundarea altor parti de propozitie cu termenii until subject multiplu);

– gresita interpretare a subiectul si a predicatului verbal (considerarea reflexivelor pasive drept impersonate Mina subiect);

– contradictia dintre forma si intelesul cuvintelor cu functia de subject (forma de sg. si inteles de pl.);

– atractia exercitata de un cuvant mai apropiat de predicat (fie unul din termenii subiectului multiplu, fie un determinant plasat in apropierea predicatului);

– existenta unor formule considerate fixe din cauza frecventei in vorbire;

– deprinderi regionale care tin de particularitatile morfologice ale verbelor;

– modele invechite, iesite din uzul curent.

Voi incerca sa reactualizez cateva din normele actuale ale acordului:

1. Acordul in persoana are multe implicatii afective, avand in vedere modul in care vorbitorul considera relatiile personale. Regula generala cere ca subiectul exprimat prin substantiv cub substitut (cu exceptia pronumelui personal sau a pronumelui de intarire), verb, interjectie, alte parti de vorbire cu valoare substantivala sa se acorde cu verbul care are forma de persoana a treia:

Copiii invata. Ai nostri joaca foarte bine. Cei trei citesc.

A inva,ta este o bucurie. De sub pat se aude miau.

indiferent daca verbul este predicativ, auxiliar (diateza pasiva) sau copulativ (Pn).

Cateva exceptii:

• vorbitorul se solidarizeaza cu subiectul care exprima o colectivitate:

Amandoi plecam la tara. (amandoi = eu si tu, au si ea…)

acordul se face la pers. I pl., persoana viitorului.

• nume colectiv §i interlocutor (pronumele nehotarat cu sens colectiv fiind doar subiect aparent):

To,ti ati gresit. (toti = voi toti / toti = apozitie) acordul se face deci la pers. a II-a pl.

• subiectul multiplu realizat pronominal, acordul se realizeaza dupd persoana cea mai apropiata de vorbitor:

Fu si el citim. (eu si el = noi) -deci pers. I

Eu si cu tine suntem certati. (eu si cu tine = noi) – pers. I

Tu impreuna cu ei ati fost cuminti. (tu impreuna cu ei = voi)

pers. a II-a

• subiectul exprimat prin pronume de politete la pers. a II-a sg. va avea predicat la pers. a III-a:

– Excelenta voastra vine la spectacol?

– Domnia voastra a fost instiintata?

in propozitiile interogative directe. In enuntiative, acordul corect poate fi cel dupa pronumele care intra in componenta locutiunii pronominale, acordul la persoana a III-a (a substantivului din locutiune) fiind distant:

Domni a ta stii adevarul.

si nu – Domnia ta stie adevarul.

Conteaza insa, si felul in care vorbitorul considera relatia cu interlocutorul.

• La nivel frastic, propozitia atributiva care determina numele predicativ din regenta poate avea predicat acordat fie cu acest nume predicativ, fie cu subiectul regentei.

Eu sunt o fiinta / care $tie multe. (AT) (acord formal) I 1 (III) (III) III

sg. sg. sg.

dar $i: Eu sunt o fiinta / care $tiu multe. (AT) (acord dupa inteles) I 1 (III) (III) 1

sg. sg. sg.

2. Acordul in numiir prezinta $i el o serie de implicatii (in afara regulii generale care cere ca predicatul sa aiba acela$i numar cu subiectul):

Subiectul multiplu cere acordul la plural, indiferent de numarul elementelor componente ale acestuia:

Eu $i cu tine venim la meci. (eu si cu tine = noi) sg. + sg. pl.

Liane uria$e, carpeni de tot felul $i vita de vie se urcau.

Pl. pl. sg.

• Subiectul multiplu disjunctiv cere insa acordul predicatului la

singular:

Va birui inteligenta sau pre

racatoria? sg. sg. + sg.

• Subiectul multiplu coordonat adversativ cere acordul dupa numarul termenului introdus prin ci (negarea unei parti a subiectul multiplu).

• amdndoi, ci ea a gresit.

• toti, ci eu in-am Mtors.

• Subiectul multilpu coordonat prin copula negativa cere acord la sg. (daca termenii subiectului multiplu stuit la singular):

Nu se vede nici un nor, nici o pata pe seninul limpede.

• Subiectul multiplu coordonat copulativ prin si, si cu, impreuna cu, laolalta cu, precum $i (cu) face acordul la plural. Lipsa acestui acord permite aprecierea substantivelor precedate de cu, precum si (cu), laolalta cu, impreuna cu drept complemente sociative:

Mama impreuna cu tata (Sm) au plecat (Pv) la film. dar: Mama (S) a plecat (Pv) la film impreuna cu tata (Csoc).

• Subiectul exprimat prin substantiv colectiv impune acord fie formal, fie prin atractie:

a) Substantiv colectiv la singular, predicatul la singular (substantive colective de tipul: adunatura, banda, brigada, companie, droaie, detasament, echipaj, echipa, gramada, cand, grup, familie, jumatate,

6

multime, palc, puzderie, stol, seamd, serie, sfert, treime) chiar daca subiectul este determinat de un atribut substantival prepozitional la plural:

• stol de pasari a trecut pe deasupra campiei.

b) Daca substantivul exprima o cantitate, acordul se poate face prin atractie, vorbitorul find singurul in masura sa aprecieze corect referentul esential :

• palc de calareti se apropiara.

sg. sg. pl.

Aceasta situatie si daca subiectul la singular este determinat de un partitiv:

• mul,time dintre noi au fugit.

c) Precedat de locutiunile adjectivale tot soiul de, tot felul de, subiectul este substantivul determinat de acesta: el fiind la plural impune predicatului acordul la plural:

Tot felul de plante se catarau pe copaci.

• Acordul in numar al unui subject exprimat printr-un nume propriu cu sens de singular si forma de plural ridica unele probleme: a) Acordul se face dupa inteles cu numele de persoane:

,,S`aptefrati m-a suparat. (de fapt este o apozitie, cu subiect neexprimat)

b) Daca subieetul capata forma de plural articulat (cu sensul intreaga familie X) se face acord la plural:

Ionestii veneau spre casa.

c) Numele de localitati cu forma de plural se folosesc in functie de subiecte articulate, acordul facandu-se dupa numarul articolului hotarat:

Bucure,ytii este o capitala veche.

este o formulare invechita, nerecomandata astazi; forma corecta este:

13ucurestii sunt o capitala veche.

d) La titlurile de lucrari, denumirile de institutii sau de asociatii §i formatii, acordul este mai pulin fen-n. De obicei se accepta acordul dat de articolul subiectului (deci nu mai sunt res>lntite ca apozitii):

Poezia "Epigonii " a aparut in "Convorbiri literare".

in schimb, daca verbul este la diateza pasiva, se impune utilizarea singularului:

"Epigonii " a fost scrisa la Viena.

• Daca subiectul este la alt numar §i la alta persoana decat numele predicativ al unui predicat nominal, regula este ca verbul copulativ sa se acorde cu subiectul:

Tu pari de fier.

• Daca subiectul este exprimat printr-unul din pronumele fiecare, nimeni, nici unul sau distributivul cate unul urinate de atribut partitiv, se recomanda acordul la singular:

Fiecare dintre noi va face exercitiul.

• Daca avem un subject multiplu cu termeni foarte apropiati, acordul se face la singular:

Nimeni si nimic nu I-a clintit din hotararea luata.

• Daca predicatul (verbal sau nominal) este impersonal, el ramane la singular chiar in prezenta unui subiect multiplu:

E usor a sole si a citi.

• Posibilitatea acordului de plural cu subiectul exclude confuzia predicatului verbal la diateza reflexiva-pasiva de predicatul verbal reflexiv impersonal:

Se vede 'I cum ati rezolvat problemele. (SB) 2/

in care verbul regent este reflexiv impersonal, care cere o SB, fata de:

Se vede satul in departure. // Se vad satele in departure.

in care existenta acordului permite identificarea unui reflexiv-pasiv. Ca o concluzie, se poate spune ca dificultatile acordului in numar pot fi rezolvate prin folosirea unor verbe la care formele de persoana a Ill-a sg. si plural Bunt omonime.

3. Acordul in gen apare in cazul predicatului nominall sau al predicatului verbal la diateza pasiva. Regula generala este ca numele predicativ ca si participiul verbului la diateza pasiva se acorda in gen si numar:

Copiii sunt cuminti/suferinzi. (Pn)

pl. P,. pl. pl.

ms. Ms. Ms.

Copiii suet laudati (Pv) de profesori. pl. pl. pl.

ms. Ms.

• Daca subiectul este un pronume de politete la pers. a II-a, chiar daca verbul copulativ/auxiliar se pune la plural, adjectivullparticipiul se pune la sg., genul referentului:

Dumneavoastra, doamna, sunteti foarte frumoasa (Pn).

I?umneavoastra, domnule, ati fort chemat (Pv) aici.

• Daca subiectul este un pronume demonstrativ sau relativ compus cu valoare neutra, chiar daca are forma de feminin, acordul se face la masculin, sg.:

Asta e interesant.

• Daca subiectul este un substantiv care are un anumit gen gramatical, dar sens opus, acordul corect este cel formal:

Vedeta fotbalului nostru, Hagi, a fost aclamat pe stadion.

• Acordul in gen este perturbat uneori de caracterul oarecum stabil al unei formule fixe, cu caracter de interdictie:

Este interzis fumatul in localurile publice.

Pot sa apara si constructii gresite, in care nu se mai face acordul:

• Acordul in gen cu subiect multiplu al carui termeni sunt de genuri diferite ridica reale probleme:

a) nume de fiinte de diferite genuri – are prioritate pentru acord genul masculin:

Tata si mama sunt cautao de prietenii lor. ms. fm. (ms.)

b) nume de fiinte si de lucruri – are prioritate genul fiintei: F.roarea si autorul ei au fost descoperio.

fin. Ms. Ms.

c) daca numele de lucruri sunt masculine si feminine, are prioritate numarul la care se gasqte substantivul masculin, dar:

daca masculinul este la singular, acordul se face la feminin:

Valea si muntele sunt impadurite.

fm. Ms. fm.

– daca masculinul este la plural, acordul se face cu substantivul cel mai apropiat de predicat:

Muntii si valea sunt impadurite. ms. fin. fin.

Valea ,vi mun,tii sunt impaduriti.

in. Ms. Ms.

Un mijloc de evitare a dificultatilor pe care le pune acordul subiectului multiplu cu predicatul este utilizarea fie a unui adjectiv variabil cu o terminatie, fie sa se gaseasca sinonime ale substantivelor care alcatuiesc subiectul multiplu:

Baietii si fetele sunt mid /

Pere' tii yi gardurile sunt vopsite. /

Observam ca insu§irea exacta a regulilor acordului, cu toate detaliile si nuantele lui, este o problema de cultivare a limbii.

VII. Topica

1. Subiectul sta de obicei inaintea predicatului, dar poate sta si dupa acesta.

2. Inaintea predicatului std intotdeauna cand este exprimat prin pronume interogativ-relativ sau prin verb la infinitiv intr-o propozitie in care numele predicativ este exprimat tot printr-un verb la infinitiv:

One lipse§te?

Nu se §tie 1/ cine lipse$te. 21

A invirta inseamna a munci.

3. Dupa predicat std intotdeauna cand predicatul este un verb de declaratie in vorbire directa sau cand apare in stilul povestitorilor, in constructii afective, cand este subiectul unui verb la infinitiv sau in propozitii subordonate care incep cu un pronume (adverb) relativ cu functie sintactica de nume predicativ:

Vino repede, ii zise el.

Au venit la copii! …

Vine vremea de a pricepe omul ce este bine si ce este rau. Cine esti tu?

2l

Lumea ramane ll cum este ea.

4. Subiectul poate fi si intercalat intre partile unei locupuni verbale, intre verbul copulativ $i numele predicativ: Sa fie el sanatos.

VIII. Punctuatia

,

1. Intre partile subiectului multiplu coordonatele prin juxtapunere sau prin orice conjunctie sau locutiuni conjunctionale coordonatoare, cu exceptia lui si, ori, sau, nerepetate se foloseste virgula:

]on, Maria $i Ileana sunt elevi.

Nu numal el, ci si ea invata bine.

2. Intre subiect $i predicat nu se folose$te virgula daca nu exista alte part] de propozitie intercalate:

Ion invata. ,

3. Intre partile subiectului multiplu nu se folose$tc virgula daca sunt coordonate prin conjunctiile si, sau, ori nerepetate ori prin locutiuniele $i cu, impreuna cu:

Ileana sau Maria sa vina?

Luna si cu stelele vegheau intinderile.

7

PARTILE SECUNDARE DE PROPOZITIE , ,

A. ATRIBUTUL

Este partea secundara de propozitie care determina un substantiv sau un substitut al acestuia (termen regent). In general atributul este unilateral dependent de regent. Exista insa situatii in care acesta nu poate fi omis, ceea ce duce la concluzia ca, relatia atributiva find una din vecinatate, atributul poate impune numele de regent tin anumit statut structural de detenninare minimala.

Rolul semantic al atributului este actualizarea regentului prin calificare, identificare, clasificare si descriere.

Din legAtura puternica a atributului cu regentul, rezultA multe formatii discutabile (unele considerate locutiuni substantivale, altele substantive compuse) al caror statut nu este insa acceptat in mod unitar. In aceasta categorie sunt incluse, mai ales, sintagmele legate de tipul:

s.Ac + "de" + v.la supin (masina de scris/gauritlmacinat/spalat etc.)

I. Clasificarea atributelor, facuta atat dupa criterii morfologice cat §i dupa acordul cu numele regent duce la solutii diferite: 1. Din punct de vedere semantic, atributele pot fi:

• atribute calificative – exprimate prin adjective, participii si gerunzii cu valoare adjectivala, verbe la supin cu prepozitii:

Casa mare este a ta.

• atribute descriptive se exprima prin adjective:

Avea parul blond, ochii albastri si o gura mica.

• atribute de identificare se exprima prin adjective

pronominale, substantival cu prepozitii, gerunzii:

Acest copil e cuminte.

• atribute de clasare se exprima prin substantive cu prepozitii sau adjective (consideram ca in acest caz avem substantive compuse):

Trenul de marfa circula mai incet.

2. Din punct de vedere gramatical, atributele pot fi:

• atribute izolate: sunt mai slab legate de regent, aducand o informatie suplimentara, dar nu indispensabila; se despart prin virgula:

Omul, mai rabdator, s-a oprit.

• atribute neizolate – atributul este indispensabil pentru intelegerea comunicarii:

Programul stabilit este mai bun.

3. Dupa caracterul pur atributiv sau mixt, atributele pot fi:

• atribute izolate descriptive – se refera exclusiv la regent, reprezentandu-l:

In departare se vad muntii, cu varfurile ascunse in nori.

• atribute (izolate) circumstantiale – caracterizarea termenului regent implica o nuantd circumstantiala (cauzala, temporala, condi(ionala sau concesiva) referitoare la predicat:

nuantd cauzala:

Bolnava, ea nu a mai stat.

nuanta concesiva: >

Bolnava, mama a venit totusi. nuanta temporala:

Ma gandeam la acele intamplari, de demult. nuantd conditionala:

Bolnava ieri, ea nu mai vine.

nuantd de relatie: , ,

Observaliile lui, privind raportul, nu m-au impresionat.

II. Dupa partea de vorbire prin care se exprima, atributele pot

fi:

1. Atribute adjectivale (Aaj): se exprima printr-un adjectiv dependent de un regent prezent (obligatoriu), care impune adjectivului acordul de gen, nurnar si caz.

• Adjective propriu-zise – cu valori semantice de:

– posesie (dependenta, aparenta): Mo.}ia boiereasca este intinsa.

– subiectul (agentul) actiunii: Actiunile sindicaliste s-au intensificat. – autorul: Creatia eminesciana este fascinanta. – actiunea: Zgomotul enervant s-a terminat.

– scopul: Cutia postala este rosie.

– relatia: Terminologia lingvistica nu este lipsita de logica. – materia: Pastele fainoase se recomanda bolnavilor. – originea: Poporul roman a trait aici.

– calitatea: Teoriile filosofice despre originea lumii sunt viu discutate. – cantitatea: Bea mai multa apa.

– locul: Satul ardelean a fost cantat de Octavian Goga. – timpul: Fructele timpurii sunt apreciate.

a) Adjectivele propriu-zise se acorda in gen, numar $i caz, cu substantivele regente. Ca elemente regente pot deci sa apara: – substantive: Copacii infloriti pareau acoperiti cu o horbota. – cuvinte substantivizate: "A" mare de tipar este o maiuscula. – parti de vorbire cu valoare substantivala (numerale):

T rei mai silitori $i-au facut tema.

– pronume:

Altul mai harnic nu este.

b) Adjectivele propriu-zise realizeaza functia de Aaj sub toate aspectele morfologice si sintactice:

– daca adjectivul preceda substantivul determinat, el preia articolele (hotarat si nehotarat), indicand astfel si cauza substantivului regent (masculin, deoarece femininul are forma de plural nearticulat):

Frumoasei fete 1-am oferit flori.

Zilele noului an s-au scurs pe nesimtite.

daca adjectivul este precedat de articolul adjectival "eel" (care este si substitut separativ), regentul trebuie sa fie articulat hotarat:

Zilele cele mai frumoase s-au terminat pe neasteptate.

– adjectivul poate sa apara la orice grad de comparatie sau de intensitate:

– gradele de comparatie presupun compararea insusirii exprimate de adjectivul respectiv: ele se realizeaza cu ajutorul unor adverbe:

pozitiv: Rouri frumoase se despletesc in caderi de argint.

comparativ:

• superioritate: Fete mai frumoase ca acestea nu exista.

• egalitate: Am cumparat niste mere la fel de frumoase ca ale tale.

• inferioritate: Lucrarile mai putin frumoase nu se premiaza.

superlativ:

relativ de superioritate:

Fetele cele mai frumoase au fost selectate pentru concurs. relativ de inferioritate:

Tablourile cele mai pulin frumoase nu au fost achizitionate.

absolut:

Poeziile foarte frumoase au intrat in patrimoniul literaturii.

gradele de intensitate se suprapun, partial, cu cele de comparatie, cel putin prin aceea ca se construiesc ce acelasi tip de morfeme.

– intensitatea maxima (sau maxima depa§ita) se construieste cu adverbele: foarte, admirabil de, colosal de, extrem de, grozav de, uluitor de etc. Aceea§i functie morfematica poate fi indeplinita de locutiunile adverbiale din cale-afara, cu totul si cu totul de, de tot:

Frumoasa din cale afara, printesa a fost petita des.

– tot ca elemente de subliniere a intensitatii maxime sau depasite se utilizeaza adverbe de provenienta substantivala sau adjectivala, care semnifica nuante extreme de calitati: crunt (de), putred, rau, catran, foc, tun, cobzA, pusca, bustean etc.

Fata, racita cobzA, nu se scula, din pat.

– tot ca elemente morfematice de marcare a intensitatii maxime se ,

utilizeaza repetitia adjectivului (frumoasa-frumoasa), prelungirea

unor sunete (masare), repetarea substantivului prin forma de genitiv (floarea florilor), pronumele ce (de), adverbele cat (de), ap (de), prea:

Acolo traia o prea frumoasa fata.

– intensitatea crescanda se marcheaza prin tot mai, mereu mai, din ce in ce mai, $• i • mai:

Merele din ce in ce mai coapte, atrageau copiii.

– intensitatea descrescanda: se marcheaza cu morfemele tot mai putin, mereu mai pulin, $i mai pu0n:

Gradina, din ce in ce mai putin ingrijita, se paraginea.

intensitatea suficienta se marcheaza prin suficient de, destul de: Lucrarea ta, destul de bung, va fi propusa pentru lectura.

intensitatea insuficienta se marcheaza prin: insuficient de, nu prea: Rochia, nu prea lunga, trebuie retupta.

• In categoria adjectivelor propriu-zise se incadreaza si

adjectivele provenite din verbe la participiu sau la gerunziu acordate

care se comporta la fel si da adjectivele:

Rufele spalate sunt in uscatorie. Oamenii suferinzi se trateaza in spitale.

• Numerale cu valoare adjectivala se comporta ca ni§te

adjective:

a) numeral cardinal cu valoare adjectivala (numerale de la unu la nouasprezece);

– preceda regentul nearticulat: Am cumparat trei car,ti.

– este adeseori precedat de articolul adjectival, cu ajutorul caruia marcheaza cazul (dativ sau genitiv) al regentului:

Cele doua fete zambira.

Am cerut lucrarile celor trei (Aaj ) elevi. (Asg)

– pentru a exprima valoarea de genitiv sau de dativ, se utilizeaza adeseori prepozitiile a sau la + forma de acuzativ atat a numeralului cat §i a substantivului regent:

Cad pe crqtetele a doi (Aaj) copii (Asg) cu plete lungi. Au dat premii la trei (Aaj) copiii. (CO Ac (val. D) b) numeral cardinal cu valoare adjectivala:

– poate sta atat inaintea, cat si in urma regenhilui:

Clasa a doua este la doua usa pe stanga.

– poate fi insotit de articolul adjectival, cu ajutorul caruia se marcheaza §i cazurile dativ sau genitiv:

Cea dintai scolarila ai fost tu.

Am luat caietele celui de-al doilea (Aaj) elev. (Asg)

– poate preceda regentul, numeralul intai poate fi articulat, nu insa cand std dupa regent:

Intaia casa este a parintilor mei.

dar: Clasa intai este foarte area.

– precedat de numeral, regentul nu se articuleaza; daca insa numeralul ca valoare adjectivala este postpus, regentul se articuleaza; – cazurile genitiv §i dativ pot fi marcate si prin utilizarea prepozitiilor a sau la (formd de acuzativ, dar valoare de G/D)

c) numeralul colectiv cu valoare adjectivala nu poate fi insotit de articolul adjectival;

– de obicei preceda regentul care nu este articulat hotarat enclitic: Ambii elevi se intoarsera.

– are forme diferite (la eateva numerale) in functie de genul substantivului regent (ambii/ambele, amandoi/amandoua, tustrei/tustrele, catesitrei/cate§itrele);

– cu exceptia numeralelor ambii §i am andoi (cu formele ambilor/ambelor sau amandurora), genitiv-dativvl (valoarea) se realizeaza cu ajutorul prepozitiilor a §i la:

Ambilor elevi le-am oferit premii.

La toti trei participantii le-am oferit premii.

d) numeralul aproximativ se comporta la fel cu cel cardinal propriu-zis, diferenta find data de morfemul care arta aproximarea (cam, aproximativ, circa sau de repetarea numeralelor distantate, legate prin liniuta de unire):

Vor i6isi vreo trei copii dornici de excursie. Acolo erau zece-douazeci muncitori.

e) numeralul distributiv se utilizeaza mai rar cu valoare adjectivala: Cate doi elevi se ridica din banci.

f) numeralul multiplicativ are valoare adjectivala;

cand precede regentul este articulat (preia articolul substantivului): Intreitul cavtig m-a bucurat.

Se poate constata si acordul in gen si numar cu substantivul:

Sponsorizarea intreita a contribuit la premierea tuturor.

• Adjectivele pronominale rezulta prin conversiunea pronumelor care apar in pozitia specifica adjectivelor, rezultand acordul in gen, numar si caz cu substantivele regente; sunt determinante de identificare. a) adjectivul pronominal de intarire poate sta atat inaintea, cat si in urma regentului:

Mircea insusi mana-n lupta vijelia-ngrozitoare.

– are forme distincte de gen (insumi, insusi, insuti, insine, insiva, insisi, – ms; insami, insati, insasi, insene, inseva, inse5i-insele fm.), dar 51 de caz (la fw.sg.: insemi, inseti, inse§i);

Fetei insesi i-a oferit flori.

nu implica in mod necesar vecinatatea imediata a regentului: Insusi marele si viteazul conducator Sinan a cazut. b) adjectivul pronominal posesiv sta de obicei dupa regent:

Caietul tau este mai ordonat.

poate fi disociat de regent, dar atunci primqte articolul posesiv Ai no$tri tineri la Paris inva a.

Caietul acesta al tau este mai putin ordonat.

acordul se face in gen, numar $i caz cu regentul:

Fetele noastre au castigat meciul.

s{'otbalistii no$tri au pierdut un meci important.

c) adjectivul pronominal demonstrativ nu are o pozitie fixa: Acest copil este silitor.

Acelui om i s-a dat sacul.

Aceluiasi neintrecut sportive i s-a oferit premiul fair-play.

d) adjectivul pronominal nehotarat comporta mai multe observatii, deoarece nu toate pronumele nehotarate pot avea valoare adjectivala. In aceasta pozitie pot fi intalnite, pe langa regente nearticulate: un/o, altlalta, oricare, orice, oricine, fiecare, fiece, cutare, vreun/vreo – apar numai antepus, acordandu-se cu regentul in gen, numar si caz:

Altei imagini i s-a suprapus aceasta.

atat/atata, catva, ceva stau numai inaintea regentului nearticulat, pe care il determina ca totalitate:

A cumparat atata came.

destuUdestula, multlmulta, putin/putina stau inaintea sau in urma determinantului nearticulat:

Ai cumparat caiete putine.

locutiuni adjectivale invariabile tot soiul de, tot felul de preceda, de cele mai multe ori, regentul, dar pot sa stea si dupa regent, modificandu-se partial:

A cumparat tot soiul de legume. A citit carti de tot soiul.

cu aceeasi valoare pot fi folosite cuvintele ce de, la (= multe) A venit la lume!

Ce de caiete ai consumat in acest trimestru!

Semnificand, in acest timp, gradul intensitalii maxime; apar, de obicei, in enunturi exclamative

e) Adjectivele pronominale interogative apar in propozitii interogative direct partiale: care, ce cat, cata, cate, fiind antepuse regentului: Care elev a li sit?

Catajaina ai pus?

Ce carte citesti?

ce este invariabil; celelalte i§i pot modifica forma: Al carei fete este caietul?

f) Adjectivele pronominale relative apar in propozitii secundare, de obicei interogative indirecte partiale, fiind identice cu cele interogative. Se stie (PP) '1 care (Aaj) elev a lipsi. (SB) 2/

adjectivele pronominale relative se acorda in gen, numar si caz cu elementul regent din propozitia secundara, careia in apartin. g) Adjectivul pronominal negativ apare de obicei in propozltii negative: nici un/unui, nici o/unei;

substantivul regent este intotdeauna nearticulat:

Nu am cumparat nici o carte.

precede regentul, caruia ii indica si cazul (D-G):

Nici unei eleve nu i s-au oferit marti§oare.

2. Atributul substantival: se exprima prin substantive sau prin cuvinte cu valoare substantivala (locutiuni substantivale, substantive rezultate prin conversie), dependente de un nume sau de un substitut al acestuia:

Copilul de la fereastra este fratele meu.

Aceea de la fereastra este sora mea.

este deci un determinant neacordat cu regentul; poate fi precedat de prepozitii

• Atributul substantival prepozi0onal std in cazul cerut de prepozitia cu care se construiqte (regimul prepozitiilor) sau de locutiunea prepozitionala:

a) Atributul substantival prepozi0onal in acuzativ este construit cu prepozitii cu regim de acuzativ, dintre care cele mai frecvente sunt: de, la, in, cu, spre, din, dintre, de pe, de la etc.

Florile din gradina se usuca toamna.

– substantivul regent este articulat doar daca nu este precedat de un atribut adjectival:

Aceste,flori din gradina se usuca prematur.

– Atributul substantial prepozitional este articulat daca este el insusi regent al unui atribut:

Florile din gradina (Asp) de la tara (Asp) nu s-au uscat. dar: Florile din aceasta (Aaj) gradina (Asp) frumoasa (Aaj) ma impresioneaza.

– Atributul substantial prepozitional poate determina un substantiv de origine verbala:

Plecarea cu masina a fost stabilita de vreme.

– Atributul substantial prepozitional poate determina si un numeral cu valoare substantivala:

Doi dintre elevi au plecat.

N. Ac.

– Atributul substantial prepozitional poate determina un pronume:

Acesta din banca a doua este prietenul meu.

– Ca o exceptie trebuie inregistrata situatia in care As apare in cazul acuzativ fara prepozitie (exprima valori temporale, find el insusi regent al unor Aaj):

Statul in picioare cateva (Aaj) ore (As) e obositor.

– prezenta locuounilor prepozitionale cu regim de acuzativ ridica unele probleme de interpretare, dat fiind faptul ca acestea au in componenta lor substantive; in aceasta categorie trebuie avute in vedere locutiunile: din motive de, in materie de, in conformitate cu, in loc de, din cauza de etc. (au nuanta circumstantiala):

Absentele din motive de sanatate se motiveaza.

b) Atributule substantiale prepozitionale in dativ sunt mai reduse, construindu-se cu prepozitii cu regim de dativ: contrar, conform, potrivit, asemenea, datorita, gratie, multumita:

Rezolvarea problemei conform sugestiilor a fost usoara. -si in cazul dativ pot aparea As fara prepozitii (de regula articulate):

Conferirea de medalii unor veterani ne-a impresionat.

Alexandra, nepoata (Aaj) mamei (Asd) mele, a plecat.

c) Atributule substantiale prepozitionale in genitiv sunt mai putine. Prepozitiile si locutiunile prepozitionale cu regim de genitiv sunt: asupra, contra, impotriva, din cauza, de dinaintea, de dinapoia, de-a lungul, de-a latul, in curmezisul, din fata, din spatele, din mijlocul, de pe marginea etc.

Casa de pe marginea drumului este foarte veche.

– prezenta unui numeral cardinal impune, in cazul genitivului, utilizarea prepozitiei a care confera constructiei valoare de genitiv, de§i forma este de acuzativ (dupa cum se foloseste la pentru valoarea de dativ).

Perspectiva a numeroase (Aaj) dispute (Asg) nu ma

incanta.

• Atributul substantival genitival identifica, de obicei, posesorul obiectului denumit prin cuvantul regent, apartenenta, originea, subiectul, obiectul:

Aceasta este casa prietenilor nostri. Am luat caietul fetei.

Am zarit grupul elevilor in curte.

Suflarea nemiloasa a crivatului a hotarat-o.

Pentru intelegerea procesului a avut nevoie de mai multe

zile.

a) Atributul substantival genitival se poate eonstrui cu ajutorul articolului genitival, in urmatoarele conditii (articolul se acorda in gen si numar cu regentul):

regent nearticulat hotarat:

Un baiat al prietenilor nostri s-a facut profesor.

Aceasta istorisire a vremurilor de demult m-a impresionat. regent articulat, insa determinat de un alt atribut:

Caietul curat (Aaj) al colegului este pe catedra. doua att-ibute substantivale genitivale coordonate:

Casa parintilor si a bunicilor este la tara.

b) Repetarea unui substantiv prin genitivul acestuia capata valori stilistice, exprimand, in acelasi timp, superlativul: Zmeul zmeilor, floarea florilor, voinicul voinicilor, minunea minunilor.

• Atributul pronominal prepozitional (App) apare cu prepozitiile (locutiunile prepozitionale) cu regim cazual de: a) Acuzativ (cu: de, de la, de langa, dintre, despre, in, pentru, spre, ca, fata de):

– pronume personal propriu-zis: Increderea in mine nu ma paraseste. – pronume personal de politete: Parerea lui despre dumneata este buna.

– pronume reflexiv: Iubirea de sine inseamna egoism.

– pronume posesiv: Doi dintre ai no$tri au fost la adunare.

– pronume de intarire: Parerea noastra despre insene nu este cea mai buna.

– pronume demonstrativ: Calea spre aceia parea lun2a.

– pronume nehotarat: Atitudinea lui fata de altii nu este potrivita.

– pronume negativ: Scrisoarea de la nimeni nu m-a impresionat ca aceea de la ea.

– pronume interogativ: Cartea de la cine este pe noptiera?

– pronume relativ (in acelasi timp si relator al unei subordonate):

Am aflat (PP) i/ cartea de la cine este pe masa. (CD) 2/

b) Dativ prepozitional +(datorita, gratie, multumita, conform, contrar, potrivit, asemenea):

– pronume personal: Reu#ta datorita tie era sij!ura.

– pronume personal de politete: Planul conform dumitale nu s-a dovedit prea bun. etc.

c) Genitiv prepozitional (cu prepozitii si locutiuni prepozitionale cu regim de genitiv):

– pronume personal (numai pentru pers. a 111-a): Lupta contra lor s-a preluny-it.

– pronume personal de politete: Trecerea prin fata dumitale este neasteptata.

pronume posesiv: Discu,tia asupra alor vo$tri s-a prelungit, pronume demonstrativ: Blocul din fata acelora este vechi. pronume nehotarat: Casele din jurul altcuiva s-au stricat. pronume negativ: Massinile din fata nici unuia nu s-au oprit. pronume interogativ: Discu,tiile contra caruia te intereseaza,?

– pronume relativ: Se stie (PP) 1/ discu,tiile contra caruia te

intereseaza. (SB) 2/

• Atributul pronominal genitival (Apg) este similar celui substantival si se exprima prin toate pronumele care au in paradigma forme proprii de genitiv:

– pronume personal (numai la pers. a 111-a): Discu,tia lor devine pasionanta.

– pronume personal de politete: Parerea dumitale nu ma intereseaza. – pronume posesiv (numai pentru situatii in care arata mat multe obiecte posedate, fiind marcat de forma de genitiv a posesivi.ilui alor):

Jocul alor nostri a fost bun.

– pronume demonstrativ: Parerea buna a acestora despre noi trebuie confirmata.

– pronume nehotarat: Caietele altora au fost mai curate.

– pronume negativ: Scrisoarea nici unuia nu m-a surprins. – pronume interogativ: A cui rezolvare ti-a lacu?

– pronume relativ: Intrebarea a fost (Pni) (PP) 1/ a cui rezolvare ti-a placut? (PR) (Pv) 2/

Cateva observaIii se impun:

– lipsa articolului hotarat enclitic al regentului implica, in aceeasi masura ca substantive, prezenta articolului genitiv (acordat cu R):

Acest meci al alor nostri a fost pierdut la limita.

– o atentie deosebita trebuie acordata pronumelui posesiv care, la pers. a III-a (mai multi posesori – un obiect/mai multe obiecte posedate), utilizeaza pronumele personal in genitiv:

Acest caiet al lar (ppG) nu este edificator.

• Atribut pronominal datival poate sa apara:

pronume personal: Nepot mie, acest copil nu ma mai asculta.

Vitele-i par de piatra. (dativ posesiv)

pronume reflexiv: Isi scoate svapca din cap. (= scoate sapca sa)

– pronume demonstrativ: Conferirea de medalii acestora este impresionanta.

pronume nehotarat: Atribuirea de noi laturi altora i-a suparat.

3. Atributul verbal apare destul de frecvent, fiind exprimat prin:

• Verbe la infinitiv precedate de prepoziliile de:

Placerea de a citi este foarte mare.

a) este echivalentul unui Asg (= placerea cititului) sau al unei AT cu verbul la conjunctiv (Placerea 2/ sa citesc 1/ este mare. (AT) 2l) b) verbul i§i pastreaza caracterul verbal, putand primi compliniri specifice:

Placerea de a citi poezii (Cd) este mare.

• Verbe la supin legate de regent prin prepozitiile de, pentru:

Problemele de rezolvat in vacanta sunt mai dificile.

a) verbul isi pastreaza capacitatea de a h centru al unei sintagme verbale:

Car,tzle pentru conspectat repede (Ccm) au fost indicate sa inceputul anului.

b) verbul poate fi la forma negativa (propozitia ramane afirmativa):

Idei de neconceput au fost puse in circulatie.

• Verbe la gerunziu neacordat, asezate in imediata apropiere a regentului :

Cu steagurile falfaind in vant, se indreptau spre Televiziune.

Verbul la gerunziu poate prim] un subject (unit vorbesc in aceasta situatie de constructii absolute gerunziale):

Soldatii (S1) vibrandu-le inimile (S2) se avantara spre

reduta a patra oara

4. Atributul adverbial se exprima prin adverbe sau prin locutiuni adverbiale, de cele mal multe precedate de prepozitii:

Casa de colo este a bunicilor mai.

(7amerrii de demult erau mai viteji.

• uneori, atributul adverbial poate sa apara fara prepozitii: – pe langa substantive de origine verbala:

.Stationarea acolo nu este permisa. – pe langa substantive nearticulate (antepuse):

Asa film nu am mai vazut.

• data fiind asemanarea unor locutiuni adverbiale cu locutiunile prepozitionale cu regim de genitiv, trebuie acordata multa atentie:

Casa din dreapta (Aav) este noua. dar: Casa din dreapta strazii (Asp) este aoua.

5. Atributul interjeclional este uneori asezat dupa regent (de obicei find urmat de semnul exclamarii):

Sunetul clings! clings! nu se mai auzea.

III. Acordul atributului se face in functie de categoriile gramaticale ale partilor de vorbire acordate. Se face deci acordul tuturor partilor de vorbire flexibile.

Pentru a evita confuzia atributului cu alte parti de propozitie trebuie sa se aiba in vedere identificarea sintagmelor nominale/pronominale, in centrul carom se afla, ca regent, nume sau cuvinte asimilate acestora.

IV. Topica

Difera in functie de felul acestuia si de partea de vorbire prin care este exprimat:

1. Atributul adjectival variaza dupa felul adjectivului:

• cand este exprimat prin adjectiv pronominal posesiv demonstrativ (cu exceptia celui de identitate) si de intarire poate sta atat in urma cat §i inaintea termenului regent: cartea mea; a mea carte;

• cand este exprimat prin adjectiv pronominal interogativ sau prin majoritatea celor nehotarate std inaintea cuvantului determinat: care elev? fiecare copil

2. Atributul substantival std de obicei dupa cuvantul determinat dar si inaintea acestuia in limbajul artistic §i in vorbirea populara: cartea elevului, a elevului carte.

3. Atributul pronominal genitival std de obicei dupa substantiv, dar poate sta si inaintea acestuia, cand substantivul este determinat si de un atribut adjectival antepus: bunul ei frate,

Atributul pronominal prepozitional in acuzativ std numai dupa termenul regent: creion ca al meu.

4. Atributele adverbiale, verbale si interjectionale stau intotdeauna dupa substantivul determinat.

V. Punctuatia

1. Atributele se despart prin virgula cand sunt coordonate prin juxtapunere sau prin conjunctii si loeutiuni conjunctionale, cu exeeptia lui sau, ori, .0, si cu, impreuna cu:

Are o carte noua, interesanta, publicata la o editura de

renume.

2. Se despart prin virgula si atributele izolate si cele apozitionale cand sunt apozitii dezvoltate sau simple care determina un pronume personal sau un nume propriu cand sunt in alt caz decat N:

El, lonescu, este colegul meu.

3. Nu se despart prin virgula de termenul regent, atributele neizolate sau mai multe atribute ale aceluiasi substantiv cand nu sunt de acelasi fel: caietul elevului; caiet nou de matematica.

B. COMPLEMENTUL

A. DEFINITIE

Este partea secundara a propozitiei care determina un verb (locutiune verbala) la un mod predicativ sau nepredicativ, un adjectiv (locutiune adjectivala), un adverb sau o interjectie si arata cine sufera actiunea, cui i se atribuie o actiune, o stare sau o insusire, de cine este savarsita o actiune pasiva, in ce imprejurari se savarsqte o aetiune sau exista o insusire.

Inva,ta poezia. Invatand poezia, va obtine o nota mare.

N-a bagat de seama nimic. Nebagand dc seama nimic, a ramas pacalit.

Pomii erau plini de flori.

Nu este in stare de nimic.

Zboara fin ca vantul.

Hai acasa.

B. FELURILE COMPLEMENTELOR

Complemente necircumstantiale: l . complement direct; 2. complement indirect; 3. complement de agent;

II. Complemente circumstanoale:

1. complement circumstantial de loc; 2. complement circumstantial de timp; 3. complement circumstantial de mod; 4. complement circumstantial de cauza; 5. complement circumstantial de scop.

– Mai exista Si alte feluri de complemente circumstantiale, dar nu

se studiaza in scoala generala:

• complement circumstantial conditional;

• complement circumstantial concesiv;

• complement circumstantial consecutiv;

• complement circumstantial instrumental;

• complement circumstantial sociativ;

• complement circumstantial de relatie;

• complement circumstantial opozitional;

• complement circumstantial cumulativ;

• complement circumstantial de exceptie; Felul complementelor se stabileste cu ajutorul intrebarilor.

C. COMPLEMENTUL DIRECT

Este partea secundara de propozitie care determina un verb (locutiune verbala) la un mod predicativ sau nepredicativ si o interjectie predicativa.

Indica obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea verbului sau care este rezultatul ei.

A copiat textul.

Am bagat de seama nelinistea ta. Iat-o.

Raspunde la intrebarile pe cine? ce?

Se exprima prin:

1. un substantiv comun sau propriu in acuzativ fara prepozitie sau cu prepozlha pe:

• citit romanul.

La-m intalnit pe Marin.

2. prin aoua din cele zece feluri de pronume (cu exceptia celui de intalnire):

Pe el (pe dumnealui, pe acesta, pe fiecare, pe ai vostri) 1(i)-a

felicitat.

Pe cine cauti.

Nu mi-ai spus 1/ pe care 1-a laudat. 2i

Sa nu lauzi pe nimeni.

3. numeral cardinal propriu-zis, colectiv, fractionar si ordinal: Pe cei doi (pe amandoi, pe al doilea) i(1)-am vazut in oras. Luam o doime din intreg.

4. verb la infinitiv, supin si gerunziu:

Nu stiu a scrie.

N-a terminat de invata_t.

• auzit strigand.

5. interjeclie:

• auzit trosc !

Complementul direct poate fi reluat sau anticipat printr-o forma neaccentuata de acuzativ a pronumelui personal:

1. reluat, cand forma neaccentuata apare dupa complementul direct:

Pe Mihai 1-a felicitat directorul.

2. anticipat, cand forma neaccentuata apare inaintea complementului direct:

L-am vazut pe Mhai la film.

Topica acestui complement:

1. Este asezat de obicei dupa verb, uneori, intre ele, intercalandu-se o lata parte de propozitie:

A vazut un film interesant.

A vazut astazi un film interesant.

2. Complementul direct poate sa stea si inaintea verbului determinat:

Bricheta am gasit-o in buzunar.

3. In unele situatii, complementul direct are topica fixa: Ma cheama.

M-a pedepsit.

A rugat-o.

Va chema-o.

4. Alteori sta intre partile componente ale unor forme verbale compuse:

Chematu-m-a.

Chema-l-ar.

Sa ne laude.

Punctuatia complementului direct:

1. Nu se desparte prin virgula de termenul regent daca este asezat imediat langa acesta:

I-am dat un creion.

2. Doua complemente directe coordonate prin juxtapunere sau prin conjunctii si locutiuni conjunctionale coordonatoare, cu exceptia lui si, ori, sau, si cu nerepetate, se despart prin virgula:

N-a cumparat nici carti[,1 nici caiete.

8

D. COMPLEMENTUL INDIRECT

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb (locutiune verbala) la un mod predicativ sau nepredicativ, o interjectie predicativa, un adjectiv (locutiune adjectivala), ori un adverb.

IL Arata obiectul caruia i se atribuie sau i se adreseaza o actiune, o insusire sau o caracteristica:

S-a intalnit cu el.

$i-a dat seama de greseala.

Bravo Oe! Vai de ei!

III. Raspunde la intrebarile: cui? pentru cine (ce)? de cine (ce)? la cine (ce)? cu cine (ce)? impotriva cui? contra cui? asupra cui? in cine (ce) ? spre cine (ce) ? din cine (ce) ? fa,ta de eine (ce) ? dintre cine (ce) ? despre cine (ce)? etc.

IV. Complementul indirect se exprima prin:

1. substantive comune sau proprii, in cazurile dativ, acuzativ cu prepozitii sau locutiuni prepozitionale: pentru, la, de, cu, in, spre, din, intru, dintre, pe, f'a,ta de etc. si genitiv cu prepozitiile asupra, contra,

S-au adresat colegilor. Se teme de ploaie.

Luptam impotriva nedreptatilor.

2. adjective propriu-zise sau provenite din participiu la acuzativ cu prepozitiile: de, din, in:

Din alb s-a facut negru.

3. adjective pronominale posesive construite cu prepozitii specifice genitivului:

Toti s-au ridicat impotriva voastra.

4. numerale cu valoare substantivala in dativ, acuzativ cu prepozitie si genitiv cu prepozitie:

Le-am date celor doi (amandurora, unei treimi din ei, celui de-al doilea) premii.

Vorbeam despre cei trei (despre amandoi, despre o treime din ei, despre ce de-a doua).

5. pronume in cazurile dativ, acuzativ cu prepozitie, genitiv cu prepozitie:

Lui (dumnealui, alor nostri, acestuia,, fiecaruia) i-am dat o carte.

I# repeta mereu reprosurile facute. Cui 1-am dat mingea?

N-am aflat 1/ contra cui au complotat. 2/ Nu comploteazd impotriva nimanui.

6. verbe la modurile infinitiv cu prepozitiile de, din, la, in, pentru,

supin cu prepozitia de si gerunziu:

Se gandeste a te cauta.

S-a sdturat de a,steptat.

S-a plictisit inva,tand.

V. Complementul indirect poate fi reluat sau anticipat printr-o forma neaccentuata a pronumelui personal:

Mie mi se cuvine acest drept.

Ti s-a dat si tie o parte din castig. VI. Topica complementului indirect:

1. Complementul indirect este asezat de obicei imediat dupa verb sau orice tennen regent, dar poate sta si inaintea acestora pentru a fi scos in evidenta:

Spune dirigintelui cele intamplate. Baiatului sa-i dal premiul intai.

2. Complementul indirect exprimat prin forme neaccentuate de pronume personal sau reflexiv are in unele situatii topica fixa ca si complementul direct.

VII. Punctuatia:

,

1. Se despart prin virgula complementele indirecte coordonate prin juxtapunere sau prin conjunctii si locutiuni conjunctionale coordonatoare, cu exceptia lui si, ori, sau, si cu nerepetate.

9

Le-am dat mamei(,) lui tata §i Mioarei cate un cadou.

2. Complementul indirect nu se desparte prin virgula daca este asezat imediat dupa verbul determinat:

I-am dat cotegului manualul meu.

E. COMPLEMENTUL DE AGENT

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb la diateza pasiva, la diateza reflexiva cu inteles pasiv, un verb la participiu sau supin cu valoare pasiva sau unele adjective derivate cu sufixul -bil.

IL Arata autorul (agentul) real al acliunii suportate de subiectul gramatical;

El este chemat de profesor.

III. Raspunde la intrebarile de cine(ce)? de catre cine (ce)? Complementul de agent este socotit subiectul logic al propozitiei. Trecand verbul la diateza activa, complementul de agent devine

subiect, iar subiectul complement direct.

Elevul este chemat de profesor. Profesorul (il) cheama (pe) elev(ul). S Cd

IV. Se exprima prin:

1. substantiv comun sau propriu in cazul acuzativ precedat de prepozitiile de sau de catre:

A fost laudata de (catre) colegi

2. numerale cu valoare substantivala in acuzativ cu aceleasi prepozitii:

A fost felicitat de cei trei (de amandoi, de al treilea). Problema a fost rezolvata de o treime din elevi (de catre doi din fiecare clasa).

3. pronume in acuzativ cu aceleasi prepozitii:

Propunerea a fost facuta de mine (de dumnealui, de acesta, de ai nogri, de f'iecare).

De cine a fost laudat?

Nu stiu 'l (de cine) a fost asteptata. 2/

Problema n-a fost rezolvata de nici unul dintre ei. V. Topica

1. Complementul de agent std de obicei dupa termenul regent (vezi exemplul de mai sus).

2. Std inaintea acestuia cand este exprimat prin pronume interogativ silsau relativ (vezi exemplele de mai sus) or] cand se insista asupra agentului actiunii:

De tine a fost adusa scrisoarea?

VI. Punctuatia

1. Indiferent de topica, complementul de agent nu se desparte prin virgula de termenul regent.

2. Cand sunt coordonate au aeeeasi punctuatie ca si complementul direct si indirect.

F. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIA DE LOC

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb

(locutiune verbala), o interjectie predicativa sau, mai rar, un adjectiv.

II. Arata locul in care se desfasoara actiunea sau ce manifesta o

insusire, limitele (punctul de plecare sau de sosire, intervalul) si directia actiunii

Se duce la Craiova.

A luat-o la fuga spre gara.

Hai acasa.

Echipa victorioasa pe teren propriu a fost aplaudata de

spectatori.

III. Raspunde la intrebarile unde? de unde? pana unde? incotro? IV. Se exprima prin:

1. substantive comune sau proprii in cazurile acuzativ cu prepozitii si locutiuni prepozitionale: in, la, dupa, rntre, langa, catre, de la, sub, de langa, de sub, de pe sub, dintre, pe, peste, pana, pana la, printre, spre, dinspre, aproape de, departe de, dincolo de, genitiv cu prepozitii si locutiuni prepozitionale: inaintea, inapoia, deasupra, dinaintea, dedesubtul, in fata, in spatele, in mijlocul, in jurul, de-a lungul, de-a latul etc. si dativ (locativ) in expresii ce exprima ideea de loc:

Cartea este pe masa.

S-a oprit in fa,ta scolii.

El a ramas locului.

2. pronume in cazurile acuzativ, genitiv cu aceleasi prepozitii si locutiuni prepozitionale ca si la substantiv si dativ posesiv precedat de prepozitiile cu regirn de genitiv:

S-a asezat langd el (langa dumnealui, langa ai no#ri, langa celalalt, langa unul) .

Catre cine s-a indreptat?

Nu stiu Il spre care au plecat. 2/

N-a pus grau in nici unul dintre saci. Inaintea cui al stat la spectacol? Cartea se Ad inainte-ti?

3 adjectiv pronominal posesiv in acuzativ precedat de prepozitii sau locutiuni prepozitionale cu regim de genitiv… Se adunase multa lume in jurul vostru.

4. numerale cu valoare substantivala in cazurile acuzativ §i genitiv precedate de acelea§i prepozitii si locutiuni prepozitionale ca si la substantiv:

Se indrepta catre cei trei (catre amdndoi, catre al treilea). In preajma celor doi venise multa lume.

5. adverbe cu sau fara prepozitie si locutiuni adverbiale de loc: Pleaca de acolo.

Du-te afara.

Pune-1 in fatal.

6. verbe la supin:

Ba si pe la scaldat am tras o raita. V. Topica

1. Complementul circumstantial de Ioc std inaintea termenului regent sau dupa acesta.

2. Poate fi asezat si intre subject si predicat sau intre verbul copulativ §i numele predicativ:

Se Ad acolo o multime de lume.

>

Tu e§ti la sscoala voastra cel mai bun elev.

3. Cand este exprimat prin adverbe sau pronume interogative srelative, std la inceputul propozitiei:

Llnde te duci?

Spune-mi Il unde al fost. 2/

Langa cine al stat?

Spune-mi'/ langa One ai stat. 2/

VI. Punctuatia

1. Complementele circumstantiale de loc coordonate prin juxtapunere sau prin conjunctii §i locutiuni conjunctionale cu exceptia lui ,si, ori, sau nerepetate se despart prin virgula:

A fost in ora.s(,) in parc §i la stadion.

Nu e nici in casa() nici in curte.

2. Complementul circumstantial de loc cu sau fara determinari asezat intre subject §i predicat se izoleaza intre virgule daca subiectul este asezat inainte de predicat:

Copiii(,) aici() se joaca in voie.

3. Daca subiectul este asezat dupa predicat, complementul circumstantial de loc, intercalat intre acestea, se izoleaza numai daca se insista asupra lui:

Mergi() acolo() si tu.

4. Complementul circumstantial de loc asezat la inceputul propozitiei se desparte prin virgula numai daca nu se insista asupra lui: Acolo(,) vezi locuri minunate.

5. Se desparte prin virgula §i atunci cand este asezat inainte de locul pe care il ocupa in ordinea normala a complementelor:

Al citit poezia ieri(,) la vcoala.

G. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL DE TIMP

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb (locutiune verbala) la un mod predicativ sau nepredicativ, o interjectie predicativa, un adjectiv sau un adverb.

II. Arata timpul in care se desfasoara o actiune sau se manifesta o msusire:

Maine mergem la tara.

Atunci si-a dat seama de greseala. Hai acum la scoala.

Echipa victorioasa atunci n-a mai reusit aceasta perforlnanta.

Astazi de dimineata a venit si el.

IIL Raspunde la intrebarile cdnd? de cdnd? pana cand? cat timp? IV. Se exprima prin:

1. substantive comune in acuzativ fara prepozitie fiind insotite de obicei de adjective propriu-zise, adjective pronominale nehotarate sau numerale:

A plecat in stTainatate anul trecut. Std acolo toata ziua.

Lupta a durat cinci zile.

A calatorit astfel zile si nopti.

2. substantive comune sau proprii in cazurile acuzativ precedate de prepozitii si locutiuni prepozitionale: in, la, dupa, intre, spre, de la, pe la, inspre, eatre, cu, de peste, pana, inainte de, in timp de, in vreme de, in jur de, aproape de etc., genitiv precedat de prepozitii sau locutiuni prepozitionale: inaintea, asupra, in urma, in timpul, in cursul, in vremea, de-a lungul, in mijlocul etc.:

A sosit la scoala dupa colegi.

Se plimba prin parc in fiecare za. A plecat de doua zile.

Plecase la drum asupra nop;tii.

Dupa cum se observa din al doilea si al treilea exemplu, si substantivele in acuzativ cu prepozitie pot fi insotite de adjective nehotarate sau de numerale.

3. pronume in cazurile acuzativ, genitiv precedate de acelea§i prepozilii sau locutiuni prepozitionale ca si substantivele $i dativ posesiv precedate de prepozitii sau locutiuni prepozitionale cu regim de genitiv.:

Vom pleca de la scoala dupa el (supa dumnealui, dupa ai vo#ri, dupa acesta, dupa toti).

Dupa care veti pleca la $coala?

Nu v-ati hotarat'/ dupa care veti pleca de la seoala?

Nu vom pleca de la scoala dupa nici unul dintre colegi, ci inaintea lor.

Vom pleca acasa inaintea dumnealor. Inaintea cui au sosit?

Au sosit acolo inainte-,ti.

4. adjective pronominale posesive in cazul acuzativ precedate de prepozitii sau locutiuni prepozilionale cu regim genitiv:

• sosit la gara inaintea voastra.

5. numerale cardinale, ordinale si colective cu valoare substantivala in acuzativ $i genitiv precedate de acelea$i prepozipi $i locutiuni prepozitionale ca $i substantivul:

Il cunosc de mic.

6. Numerale cardinale, ordinale si colective cu valoare substantivala in cazurile acuzativ si genitiv precedate de aceleasi prepozitii si locutiuni prepozitionale ca $i substantivul:

• ajuns in parc o data cu cei doi (o data cu amandoi, o data cu cel de-al treilea).

• sosit la §coala inaintea celor doi (inaintea amandurora, inaintea celui de-al treilea).

7. numerale adverbiale:

De doua ori m-am trezit azi-noapte.

8. verbe la modurile infinitiv cu prepozitia pana sau locutiunea prepozitionala inainte de si gerunziu:

Pdna a veni tu, el a plecat.

Mergdnd spre scoala, m-am intalnit cu e1.

9. Adverbe cu sau fara prepozitie $i locutiuni adverbiale de timp: Ei vor sosi maine.

Au plecat de ieri.

Vine pe la noi din cdnd in cdnd. V. Topica

1. Poate sta dupa termenul regent sau inaintea acestuia, in functie de intentia vorbitorului de a accentua asupra actiunii sau asupra momentului savarsirii el.

2. Poate fi asezat intre subject $i predicat, intre verbul copulativ $i numele predicativ sau intre partile componente ale unei locutiuni verbale: Merg acum si ei in parc.

Tu qti acum mai harnic.

$i-a dat atunci seama de urmari.

3. Cand este exprimat prin pronume $i adverbe interogative si

relative, std intotdeauna la inceputul propozitiei: Cdnd plecam?

Nu $tiu I/ cdnd plecam. 2/

VI. Punctua0a

1. $i in situatia complementului circumstantial de timp se apliea aceleasi reguli ca la circumstantialul de loc.

2. Acest complement se mai desparte prin virgula si atunci cand este exprimat prin verb si este antepus termenului regent: Plimbandu-se, s-a intalnit cu el.

H. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL DE MOD

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb (locutiune verbala) la un mod personal sau nepersonal, o interjectie predicativa, un adjectiv sau un adverb.

II. Arata cum se desfa-soara o actiune sau cum se prezinta o insu§ire, conformitatea cu ceva on evaluarea cantitativa a unei actiuni sau .„

a unei msus1ri:

Se indreapta agale spre scoala.

,,Si-a dat seama usor de cele intamplate. Hai mai repede.

E asa de incantatoare! …

Vorbqte cam repede.

III. Raspunde la intrebarile cum? in ce fel? in ce mod? in ce chip? cat? cat de?

IV. Este de trei feluri:

1. complement circumstantial de mod propriu-zis: Intra repede in clasa.

2. complement circumstantial de mod comparativ: Se comporta ca un om matur.

Este inalt cat casa.

Alearga repede ca vantul.

3. complement circumstantial de mod de masura:

Preturile au crescut cu 25%. ,

Covorul este lung de doi metri.

V. Se exprima prin:

1. substantive in cazurile:

a) acuzativ fa-ra prepozitie, cu valoare adverbiala ori insotit de prepozitiile §i locutiunile prepozitionale a, cu, dupd, din, dintru, jara, in, pe, la, prin, intre, in conformitate cu, potrivit cu, in raport cu (de), in functie de, fata de, in comparatie cu, in chip de, la fel ca §.a. ori de adverbele de comparatie cu valoare de prepozitie ca(si), cat (si), decat:

Dormea bustean.

Miroase a busuioc.

Asculta cu atentie. ,

A functionat in conformitate cu planul stabilit. Vorbeste ca o moard neferecata.

10

Ele este cel mai istet din clasa.

b)genitiv insotit de prepozitiile sau locutiunile prepozitionale impotriva, in baza, in lumina, in temeiul, pe masura etc. Inoata impotriva curentului.

Legea a fost adoptata in temeiul Constitu,tiei.

Pe masura studiului asiduu, devenea tot mai pregatita.

c) dativ precedat de prepozitiile contrar, conform, potrivit, aidoma, asemenea sau fara prepozitie (cand determina adjectivele sau adverbele inferior, superior, posterior, anterior, ulterior):

A procedat conform intelegerii.

Acest produs este inferior produselor indigene.

2. substantive nume de unitati de masura in cazul acuzativ determinate de numerate, insotite de prepozitiile de, cu, pdna la:

Soarele se urcase de doua sulite pe cer.

3. adjective in cazul acuzativ, precedate de adverbe cu valoare de prepozitie:

Era mai mult mort decat viu.

4, numerale:

a) cu valoare adverbialix:

L-a platit triplu.

b) cu valoare substantivala in cazurile acuzativ precedat de prepozitii, adverbe comparative sau locutiuni prepozitionale (aceleasi ca la substantiv), in genitiv cu locutiuni prepozitionale (aceleasi ca la substantiv) si dativ cu prepozitii (aeeleasi ca la substantiv) sau fara prepozitii:

A procedat potrivit cu a doua dintre legi.

A procedat ca si cei doi (ca .si cel de-al doilea, ca amdndoi, ca o treime dintre ei).

Hotararea a fost adoptata in temeiul celei de-a doua dintre

legi.

A actionat conform celor trei dintre colaboratori.

Era mai cumsecade decal cei doi.

Cand arata masura, complementul circumstantial de mod exprimat prin numeral cu valoare substantivala este determinat de un substantiv precedat de prepozitiile de, cu, (pana) la:

Termenul este lung de doua sute de metri. 5, numerale adverbiale:

Este de doua ori mai lung.

6. pronume in cazurile:

a) acuzativ precedat de prepozitii, de locutiuni prepozitionale sau de adverbe comparative (acelea§i ca la substantive):

Referatul a fost intocmit in raport cu al vostru (in raport cu celalalt etc.)

Decdt cine e mai mare?

Nu stiu Il decdt cine e mai mare. 2/

Nu e mai mare decat nici unul dintre ei.

b) genitiv precedat de prepozitii si locutiuni prepozitionale (aceleasi

ca la substantiv):

Dqi curentul era puternic, ei inotau impotriva lui.

c) dativ precedat de prepozitii (aceleasi ca la substantiv) sau fara prepozitii:

A procedat contrar lor.

Potrivit cui a actionat? ,

Am hotarat conform acelora.

Este inferior lui (dumnealui, celuilalt, alo nostri, altora etc.)

7. verbe la modurile infinitiv (precedat de prepozitia fa-rd sau de adverb comparativ), gerunziu sau participiu (cu valoare adjectivala precedat de adverb comparativ):

A plecat fc'ira a spune,

Venea alergdnd.

Ramase uimita ca lovita de trasnet.

8. adverbe sau locutiuni adverbiale fara prepozitie sau precedate de adverbe comparative cu valoare de prepozitie:

Vorbe§te repede.

S-a dus acolo cu de-a sila.

9. interjectie:

$i o pornim teleap-teleap.

VI. Topica

l. Complementul circumstantial de mod std de obicei dupa termenul regent, dar poate sta §i inaintea acestuia, cand se insista asupra lui

Invata bine.

Bine al procedat.

2. Ca si celelalte complemente circumstantiale poate fi intercalat intre subject si predicat, intre verbul copulativ §i numele predicativ sau intre partile unei locutiuni verbale:

S-a auzit brusc o lovitura.

Este usor influentabil.

Imi aduc bine aminte.

3. Cand este exprimat prin pronume sau adverbe interogative si relative, prin adverbele cam, prea, mai, tot, asa (de), atdt (de), astfel (de) are topica fixa si sta inaintea termenului regent:

Conform cui a procedat?

Nu se stie 1i conform cui a procedat. 2l

Cum invata? ,

E de admirat felul 'l cum inva,ta. 2/

Vorbeste cam incet.

Merge prea repede.

Totul este atat de minunat.

VII. Punctuatia

1. Complementul circumstantial de mod are aceeasi punctuatie ca si celelalte complemente circumstantiale in filnetie de mijloacele de realizare a raportului de coordonare, de topica lui propozitie (la inceputul propozitiei, intre subject si predicat) sau fata de alte feluri de complemente.

2. Cand este asezat imediat dupa termenul regent, complementul circumstantial de mod nu se desparte prin virgula: Invata repede §i bine.

3. De asemenea, nu se desparte prin virgula, cand este exprimat prin pronume si adverbe interogative si relative sau prin adverbele prea, cam, mai, atit de, asa de.

L COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL DE CAUZA

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb

(locutiune verbald), un adjectiv, adverb sau interjectie.

II. Arata cauza unei actiuni, a unei stari sau a unei insusiri:

Nu vine de teama.

Din neatenoe, nu vi-a dat seama de pericol. Era garbova de batranete.

Inghetase rau din cauza viscolului.

Vaza zdronc! din cauza loviturii.

III. Rasptmde la intrebarile din ce pricina? din ce cauza? VI. Se exprima prin:

1. substantive in cazurile acuzativ precedate de prepozitiile de, dintre, pentru, la, in, pe §.a. sau de locutiunile prepozitionale din cauza de, din motiv de, genitiv cu locutiunile prepozitionale din cauza, din pricina si dativ cu prepozitia datorita:

A inghetat de frig.

A lipsit din cauza de boala.

2. adjectiv propriu-zis in acuzativ precedat de prepozitia de: Nu mai putea de,flamanda.

3. pronume in cazurile acuzativ, genitiv §i dativ, cu prepozitiile §i locutiunile prepozitionale mentionate la substantiv: M-a certat pentru el.

A alunecat datorita lui (datorita aceluia, datorita altuia).

4. adjectiv pronominal posesiv in cazul acuzativ, precedat de

locutiunile prepozitionale din cauza, din prieina cu regim de genitiv: A intarziat din cauza voastra.

11

5. numeral cu valoare substantivala in cazurile acuzativ, genitiv §i

dativ cu prepozitiile §i locutiunile prepozitionale mentionate la substantiv: Au pierdut concursul din cauza celor doi.

6. verbe la modurile gerunziu, infinitiv perfect precedat de

prepozipile pentru, de §i participiu cu prepozitia de: Intarziind la ora, n-a mai intrat in clasa. Nu mai putea de obosita.

7. adverbe cu prepozitia de si locutiuni adverbiale: De aceea n-a venit, ca a fost bolnav. III. Topica

Std de obicei dupa termenul regent, dar poate sta §i inaintea acestuia.

IV. Punctua0a

Despartirea complementului circumstantial de cauza prin virgula este obligatorie daca este antepus termenului regent si este reluat printr-un corelativ sau daca este exprimat printr-un verb la gerunziu:

De teama() de asta n-a venit.

Intarziind() n-a mai intrat in sala de spectacol.

In rest folosirea virgulei depinde de importanta care i se acorda in comunicare si de context:

Tremura de frig.

Nu s-a dus() de proasta.

J. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL DE SCOP

I. Este partea secundara de propozitie care determina un verb (locupune verbala) la mod predicativ sau nepredicativ ori o interjectie predicativa.

ILArata scopul unei actiuni:

S-a dus la biblioteca pentru a se documenta. Hai la cules de fragi.

III. Raspunde la intrebarile: cu ce scop? in ce scop? IV. Se exprima prin:

1. substantive in cazul acuzativ, precedate de prepozitiile pentru, spre, dupa, la, intru, in si locutiunea prepozitionala in scop de si in cazul genitiv cu locutiunile prepozitionale in vederea, in scopul, in ideea, in intentia:

Parintii mei au plecat dupa cumparaturi. Invata in vederea examenului.

2. pronume in cazurile acuzativ si genitiv insotite de prepozitiile si locutiunile prepozitionale mentionate:

Am consultat pentru ei toate dictionarele.

In curand va avea examene si se pregatqte intens in vederea

lor.

3. numerale cu valoarea substantivala in cazurile acuzativ si genitiv insotite de prepozitiile si locutiunile de mai sus:

Are trei examene si acum se pregate§te in vederea primului

punct.

4. verbe la modurile infinitiv si supin:

A mers acolo la vanat.

5. adverbe si locutiuni adverbiale: inadins, dinadins, de aceea, dintr-adins:

Dinadins tace, ca sa te supere.

V. Topica

1. Std de obicei dupa termenul regent.

2. Apare §i inaintea acestuia cand este exprimat prin pronumele interogativ ce, prin adverbe sau locutiuni adverbiale care apar ca elemente corelative ale unei subordonate finale sau ale unui complement circumstantial de scop:

S-a dus dupa cumparaturi.

De ce ai venit, ca sa lei caietul?

VI. Punctuatia

Complementul circumstantial de scop asezat dupa termenul regent se desparte prin virgula numai daca este anticipat prin corelativ:

De aceea munce§te, pentru a cagiga bani.

Cand este exprimat prin pronumele interogativ ce, prin adverbe §i locutiuni adverbiale nu se desparte prin virgula indiferent de topica lui.

K. COMPLMENTUL CIRCUMSTANTIAL CONSECUTIV

,

L Arata consecinta unei actiuni sau a unei insusiri la care se refera. II. Determina:

1. verbe la moduri personale sau nepersonale: Bea de speriat.

Intelegandu-se de minune s-au casatorit. 2. adjective: Parea bolnava de moarte.

3, adverbe: Rezolvase suficient pentru a capata deprinderi de lucru. III. Se exprima prin:

1. substantive in cazul acuzativ cu prepozitiile de, pana la, spre: A citit pana la epuizare.

2. verbe la moduri nepersonale:

– infinitiv cu prepozitiile pentru, spre, pana la cu corelativele prea, destul de, atat, suficient:

Problema este prea importanta pentru a o ignora.

– gerunziu: S-au indragit asa de tare, ajungdnd sa se casatoreasca. – supin: E frumoasa de nespus.

3. locutiuni adverbiale: A muncit de mai mare dragul.

IV. Topica

De obicei complementul circumstantial consecutiv std dupa termenul regent.

V. Punctuaoa

De obicei nu se desparte prin virgula de termenul regent, decat daca se dore§te reliefarea, si atunci se antepune regentului, fiind reluat prin corelativ:

De minune ap a vorbit.

L. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIONAL CONDITIONAL I. Este partea secundara de propozitie care arata conditia indeplinirii unei actiuni sau a unei insusiri.

II. Determina:

1. verbe la modurile:

conditional optativ: As ob,tine orice cu eforturi mart. indicativ: Numai muncind ajungi vestit.

– imperativ: In caz de pericol,,fugi!

2. adjective: Acest echipament este utilizabil in caz de ploaie. III. Se exprima prin:

1. substantive care exprima ideea de conditie, de obicei precedate de prepozitiile in, cu:

In eventualitatea plecarii pregatqte-ti bagajele.

2. substantive si substitute in cazul genitiv cu locutiunile

prepozitionale in locul, in cazul, cu ajutorul, prin intermediul:

Prin intermediul alor tai, a§ putea primi ajutorul promis. 3. adverbele astfel, asa, altfel, alminteri: Numai asya vei reusi. 4. verbe la modul gerunziu:

Scriind zilnic, doar ap te perfectionezi.

5. adjective (rezultate prin contragerea unor propozitii): Singura, ap nu vei putea pleca.

IV. Topica

De obicei complementul circumstantial prepozitional std inaintea regentului.

V. Punctuaoa

In general complementul circumstantial conditional se desparte prin virgula indiferent de locul pe care-1 ocupa.

M. COMPLEMENTUL CIRCUMSTANTIAL CONCESIV

I. Este partea secundara de propozitie care exprima concesia sau faptul care ar trebui sa impiedice realizarea unei actiuni sau a unei insusiri.

II. Determina:

1. verbe la moduri personale sau nepersonale:

Cu tot frigul a iesit la joaca.

2. interjectii predicative:

Cu toata supararea mea, po ftim o inghetata. 3. adjective:

Echipa a devenit castigatoare in pofida jocul ui din finala. III. Se exprima prin:

1. substantive in cazurile:

acuzativ + prepozitiile cu, fi1ra + adjectivele pronominale nehotarate tot, toata, toti, toate:

Cu toate straduinlele, nu a reusit.

– genitiv + prepozitiile si locutiunile prepozirionale: impotriva, in ciuda, in contra, in po f da:

In ciuda insistentelor sale nu au ascultat-o.

– dativ + contrar: Contrar aparentelor, tot mai pastreaza o speranta.

2, pronume sau numerale cu valoare substantivala, in cazurile:

acuzativ + chiar fa.ra: Chiar,fa-rd ei, noi tot plecam.

genitiv + locutiunile in ciuda, in contra, in pqfida:

In ciuda alor mei, tot mi-am cumparat caseta doritd.

3. adverbe si locutiuni adverbiale inca, tot, totusi, cu toate

acestea: A suferit mult, insa cu toate acestea si-a pastrat speranta. 4. verbe la modurile nepersonale:

infinitiv cu prepozitiarara, chiar, nici:

Chiarpra a intelege intrebarea, tot a incercat un raspuns. gerunziu +/- prepozitiile chiar, nici:

Chiar vazdnd ce mi-ai ardtat, eu tot nu cred asta. IV. Topica

De obicei complementul circumstantial concesiv preceda regentul. V. Functuatia

In general, complementul circumstantial concesiv se desparte prin virgula de regent, mai ales atunci cand este reluat prin corelativ.

Exercitiul nr. 4

Realizati acordul subiectului cu predicatul:

Colegul meu pregatesc un program artistic. Cantecul invatate sunt frumoase. Lor le plac si dans populare. Poezie au fost bine alese.

SUBIECTUL $1 PREDICATUL PARTI PRINCIPALE DE PROPOZITIE

PART I (recapitulare)

Elevii clasei a III-a vor fi capabili:

• sa identifice subiectele si predicatele in propozitii Si texte date;

• sa precizeze ca subiectul $i predicatul nu determina in propozitie alte parti de vorbire;

• sa explice de ce predicatul si subiectul sunt parti principale ale propozitiei;

• sa adreseze predicatului intrebarile necesare pentru a afla subiectul;

• sa adreseze subiectului intrebarile necesare pentru a afla predicatul;

• sa observe ca in propozitie exista si alte parti de propozitie;

• sa realizeze schema propozitiei fa-cand corespondente intre partile principale ale propozitiei si cele secundare;

• sa alcatuiasca propozitii in care cuvintele date sa fie parti principale in propozitii;

• sa analizeze partile principale ale propozitiei date;

• sa realizeze acordul intre partile principale ale propozitiei.

Exercitiul nr. 1

a) subliniati subiectele si predicatele din propozitiile urmatoare: Se aude departe un zgomot nedeslusit.

Tufele din jur fosnesc usor.

Un came cafeniu a aparut in poiana.

b) Alegeti partile principale ale propozitiei. Ce propozitii nou formate ati gasit?

Exercitiul nr. 2

Alcatuiti cinci propozitii despre obiectele scolare folosind numai partile principale ale propozitiei. Ce obtineti daca imbogatiti intelesul fiecarei propozitii?

Exercitiul nr. 3

a) alcatuiti propozitii simple dupa schemele: S+P; P+S; S+Pn.

Exercitiul nr. 4

Realizati acordul subiectului cu predicatul:

Colegul meu pregatesc un program artistic. Cantecul invatate sunt frumoase. Lor le plac si dans populare. Poezie au fost bine alese.

SUBIECTUL sI PREDICATUL PARTI PRINCIPALE DE PROPOZITIE

PART I (recapitulare)

Elevii clasei a Ill-a vor fi capabili:

• sa identifice subiectele si predicatele in propozitii si texte date;

• sa precizeze ca subiectul si predicatul nu determina in propozitie alte parti de vorbire;

• sa explice de ce predicatul si subiectul sunt parti principale ale propozitiei;

• sa adreseze predicatului intrebarile necesare pentru a afla subiectul;

• sa adreseze subiectului intrebarile necesare pentru a afla predicatul;

• sa observe ca in propozitie exista si alte paqi de propozitie;

• sa realizeze schema propozitiei facand corespondente intre partile principale ale propozitiei si cele secundare;

• sa alcatuiasca propozirii in care cuvintele date sa fie parti principale in propozitii;

• sa analizeze partile principale ale propozitiei date;

• sa realizeze acordul intre paqile principale ale propozitiei.

Exercitiul nr. 1

a) subliniati subiectele si predicatele din propozitiile urmatoare: Se aude departe un zgomot nedeslusit.

Tufele din }ur fo5nesc u5or.

Un came cafeniu a aparut in poiana.

b) Alegeti partile principale ale propozitiei. Ce propozitii nou formate ati gasit?

Exercitiul nr. 2

Alcatuiti cinci propozitii despre obiectele scolare folosind numai partile principale ale propozitiei. Ce obtineti daca imbogatiri intelesul fiecarei propozitii?

Exercitiul nr. 3-

a) alcatuiti propozitii simple dupa schemele: S+P; P+S; S+Pn.

b) transformati propozitiile alcatuite in propozitii de tipul: S+S+P; P+S+S+S; S+S+Pn.

Exercitiul nr. 4

Analizati subiectele si predicatele folosind tabelul:

Deodata, peste firea intreaga se dezlantui furtuna. Ploaia turna cu galeata. Viforul suiera, gemea si urla in rastimpuri. Fulgere puternice spintecau vazduhul. $uvoaiele camuflate urlau izbindu-se de maluri. Padurea gemea

Elevii clasei a IV-a vor fi capabili:

• sa identifice subiectele si predicatele;

• sa alcatuiasca schema propozioei simple;

• sa realizeze acordul subiectului cu predicatul in vorbirea ceruta $i in exprimarea scrisa;

• sa distinga relatia dintre predicat si subject (intre parti de propozitie de acelasi fel);

• sa observe ca predicatul $i subiectul nu determina alte cuvinte (parti de vorbire);

• sa recunoasca paqile principale in propozitii cu subject multiplu;

• sa recunoasca partile principale in propozitii cu subiect subinteles $i inclus;

• sa alcatuiasca propozitii respectand anumite cerinte;

• sa alcatuiasca scurte texte dupa teme date;

• sa alcatuiasca propozitii respectand schemele date;

• sa alcatuiasca schemele propozitiilor date;

• sa dezvolte propozitiile simple adaugand parti secundare;

• sa transforme propozitiile dezvoltate in propozitii simple;

• sa analizeze paqile principale din propozitiile si textele date.

Exercitiul nr. 1

Subliniati partile principale in propozitiile urmatoare:

0 rata a clocit un ou de lebada. Din au a iesit un pui cam ciudat. Puiul acesta nu seamana cu ceilalti pui. Ratusca cea urata nu avea prieteni. Unele pasari o priveau cu rautate.

Exercitiul nr. 2

Transformati propozitiile urmatoare eliminand cuvintele care nu sunt subiecte sau predicate:

Casa de langa drum va fi ridicata la toamna.

Floarea alba de cirq s-a scuturat. Apar lalele ro§ii peste purin timp.

Pui§orii aurii, ca ni§te bulgari de soare, ciugulesc graunte.

Exercitiul nr. 3

Dezvoltati schema SP adaugand parti secundare de propozitie in formele SAPA (A = alta parte de propozitie) apoi schimbati locul predicatului. Alcatuiti trei propozitii respectand ceea ce se cere.

Exercitiul nr. 4

,

Puneti urmatoarele propozitii in formele:

P+S; S+S+P; P+S+S+S; S+S+S+S+P.

a) Copiii se joacaj b) Rechizitele sunt pregatite.

12

C. ATRIBUTUL

FORMAREA NOTIUNII GRAMATICALEDE "ATRIBUT" LA CLASA A IV-A

Elevii vor fi capabili:

• sa identifice cuvintele din propozitie care determina substantive;

• sa recunoasca partile secundare ale propozitiei;

• sa identifice atributul ca parte secundara care determina un substantiv;

• sa utilizeze intrebari adecvate pentru identificarea atributului, in functie de partea de vorbire prin care acesta este exprimat: ce fel de? (adjectiv)

care? al, a, ai, ale cui? (substantive, pronume) cat? cate? al catelea? a cata? (numeral)

• sa reprezinte prin scheme relatiile dintre atribut si substantiv;

• sa compuna propozitii in care se Ad grupuri de cuvinte substantiv-atribut si sa observe functia de subordonat a atributului;

• sa completeze propozitii, texte lacunare cu atribute potrivite;

• sa formuleze propozitii dupa cerinte, scheme date;

• sa utilizeze in vorbirea orala §i scrisa cuvinte cu rol de atribut ce fac comunicarea mai expresiva, mai nuantata;

• sa-§i insu§easca normele de punctuatie referitoare la atribut

Pentru folosirea notiunii gramaticale de "atribut" se porne§te de la exemple concrete. Pe tabla sunt scrise urmatoarele propozitii.

In departa.re se inalta muntii cenusii. Paduri de brazi se intindeau pe coastele muntilor. Frumoasele privelisti ne incantau. Doua poteci urcau §erpuind. Priveli§tea Carpatilor este incantatoare.

Aceasta secventa a lectiei se desffisoara oral. Elevii citesc cu atentie propozitiile de mai sus, apoi stabilesc si subliniaza predicatele si subiectele. Observa ca, in afara predicatelor si subiectelor exista §i parti secundare ale propozitiei. Se analizeaza fiecare propozitie dupa urmatorul model:

In departare se inaltau muntii cenu§ii.

– Ce fel de parti de propozitie sunt cuvintele sublimate? De ce? – Ce alte parti de propozitie mai exista in aceasta propozitie? – Cc intrebare puneti ca sa raspundeti cu cuvantul "cenu§ii"? – Cui puneti intrebare?

– Deci, ati pus intrebarea unui substantiv. Din aceasta cauza spunem ca cuvantul "cenusii" determina substantivul "muntii".

13

– Pentru a observa mai bine relatia dintre aceste cuvinte putem realiza urmatoarea schema:

Se inaltau < > muntii

ce fel de munti?

cenusii

– Observati ca am scris predicatul si subiectul pe prima linie fiindca sunt parti principale ale propozitie. Am scris cuvantul "cenusii" sub cuvantul "muntii" pentru ca, pentru a afla cuvantul cenu§ii am pus intrebarea substantivului "muntii". Observati deci, ca intre substantivul "muntii" si cuvantul cenusii exista o legatura pe care o aratam prin sageata. Aceasta inseamna ca cuvantul "cenusii" determina substantivul "muntii".

Se procedeaza astfel (oral) pentru primele trei propozitii din cele sense mai sus. Elevii vor observa ca in toate cazurile au pus intrebarea unui substantiv:

– ce fel de paduri? – ale muntilor

– ale cui coaste? – ale muntilor

– care privelisti? – frumoase.

Ultimele doua propozitii vor fi scrise pe caiete §i se va proceda la analiza lor dupa modelul celorlalte. Diferenta consta in faptul ca, pana acum, elevii au fost atenti la explicatiile invatatoarei, in timp ce acum trebuie sa realizeze singuri schemele aplicand ceea ce au auzit mai devreme in paralel cu completarea acestora pe tabla. Toate activitatea este dirijata de invatatoare:

– Subliniati predicatele si subiectele;

Ce intrebari folositi pentru a afla cuvintele "doua" si "Carpati"? Subliniati cuvintele "doua" si "Carpati" cu lime serpuitd; Cui ati pus intrebarea?

Elevii vor observa ca, din nou, toate cazurile au pus intrebarile unor substantive §i ca aceste cuvinte nou sublimate nu sunt predicate sau subiecte. Deci, sunt parti secundare de propozitie care au functie in propozitie.

Deci, prin abstractizare, elevii au deprins insusirile esentiale ale fiecarui caz in parte: in fiecare propozitie exista o parte secundara care determina un substantiv si pentru a afla aceasta parte secundara a fost folosita o intrebare. Esential ramane faptul ca aceasta parte secundara determina un substantiv.

Din unirea acestor note esentiale reiese:

• ca intrebarile au fost puse unor substantive;

• ca aceste cuvinte sunt parti secundare;

• ca numai anumite intrebari pot fi puse unor substantive.

Prin generalizare, rezulta insusi definitia atributului pe care elevii o pot deduce cu u§urinta: "Partea secundara de propozitie care determina un substantiv. Atributul raspunde la intrebarile: ce fel de? care? cati? cate? a, al, ai, ale cui? etc. puse substantivului."

Definitia va fi scrisa pe tabla si pe caiete ca prim punct al schemei lectiei.

,

Revenind la, propoziriile sense pe tabla, elevii vor fi condusi sa observe topica substantivului:

– in trei propozitii atributele sunt asezate dupa substantivele determinate;

in doua propozitii atributele sunt asezate inaintea substantivelor determinate.

De aici vor trage concluzia ca atributul poate fi asezat atat inaintea substantivului determinat cat si dupa acesta. (Se va scrie ca punctul 2 al schemei.)

Un alt aspect care trebuie lamurit este acela ca atributele pot determina once substantiv din propozitie, nu numai pe cel cu functia de subiect.

Se va scrie punctul 3 al schemei: "Atributul poate determina orice substantiv din propozirie, nu numai pe cel cu funcria de subiect."

Se completeaza schema cu punctul 4: "Un substantiv poate fi determinat de unul sau mai multe atribute."

Elevii observa ca intre substantiv si atribut nu se scnie virgula. (Elevii cunosc regula potrivit careia, atunci cand in carul unei enumerari exista cuvantul nu se scrie virgula.)

Urmatoarea secventa va fi realizata pe fi§e de lucru pe care sunt sense urmatoarele exercitii:

Exercitiul nr. I

Subliniati atributele din textul urmator. Precizati prin ce parti de vorbire sunt exprimate:

Mihai, fratele lui, aparu la coltul strazii, cu doua geamantane grele, de piele.

Exercitiul nr. 2

Gasiti atributele pentru substantivele din propozitiile urmatoare: Seara se lasa peste satul

Pasarelele dorm in cuiburi

Luna apare pe cer.

Stelele i§i aprind lumini.

Exercitiul nr. 3

Alcatuiti doua propozitii cu substantivul "cartea". propozitie sa fie subiect, iar in a doua sa fie atribut.

Exercitiul nr. 4

Puneti pe langa atributele urmatoare substantive potrivite ca inteles si formulari cu ele propozitii: calduroase, doua, lor, lui lonel.

Exerciliul nr. 5

Puneti la forma potrivita atributele din paranteze, astfel incat sa se acorde cu substantivele pe care le determina:

"Dinspre rau veneau adieri (racoros), (tot mat umed), cu cat se apropiau. Deodata, urechea lui prinde o larma (usor), (departat), mat mult

un zvon, §i Nita tresare de bucurie."

(I Agarbiceanu – Nita de la coastele morii)

14

D. COMPLEMENTUL FORMAREA NOTIUNII GRAMATICALE DE "COMPLEMENT"

,

LA CLASA A IV-A

Elevii clasei a IV-a vor fi capabili:

• sa defineasca complementul;

• sa foloseasca intrebarile specifice complementului;

• sa identifice complementele in propozitiile si textele date, pe baza intrebarilor;

• sa analizeze complementele folosind tabelele;

• sa gaseasca complementele pentru propozitiile lacunare;

• sa dezvolte propozitiile simple adaugand complementele potrivite;

• sa alcatuiasca propozitii in care anumite cuvinte sa fie complemente,

apoi subiecte;

• sa precizeze prin ce parti de vorbire pot fi exprimate complementele;

• sa precizeze topica complementului;

• sa respecte si sa precizeze punctuatia complementului in diverse Sltllatll;

• sa analizeze sintactic si morfologic complementele din textele date;

• sa realizeze schemele raporturilor sintactice din propozitiile date;

Trebuie amintit faptul ca elevii stiu, Inca din clasa a III-a, ca exista parti secundare de propozitie care determina verbe. Aceasta s-a realizat in cadrul lectiei intitulata: "Parile secundare care determina un verb". Totusi, pentru formarea notiuni gramaticale de "complement" trebuie sa se porneasca de la concret, de la particular spre general, adica de la o propozitie.

AM, Oltul nepotolit oglindeste padurea.

Se vor sublinia: predicatul, subiectul si atributul folosindu-se intrebarile potrivite;

Ce fel de parti de propozitie sunt predicatul si subiectul; Ce parte de propozitie este atributul; Ce parti secundare mai exista in aceasta propozitie;

Ce intrebare folositi pentru a raspunde cu cuvantul "aici";

– Ce intrebare folositi pentru a raspunde cu cuvantul "padure";

– Cui ati pus aceste intrebari.

15

Pentru a observa mai bine relatia intre cuvinte se va realiza schema raporturilor sintactice cu explicatiile necesare. Schema va fi urmatoarea:

S P

Oltul s > oglindqte

ce fel? T unde 1Ce?

nepotolit aici padurea

Elevii vor observa imediat ca aceste cuvinte (aici, padurea) determina un verb, ceea ce este esenoal pentru elaborarea definitiei. Pentru ca complementul raspunde la mai multe intrebari, consider necesar ca, inainte de elaborarea definitiei, sa se analizeze alte cateva propozitii in care complementele sa raspunda la alte intrebari.

In acest moment, elevii au toate elementele necesare pentru a descrie definitia. El stiu ca:

• aceste cuvinte sunt parti secundare;

• determina verbe;

• raspund la multe intrebari.

Urmatoarea secventa se va referi la partile de vorbire prin care sunt exprimate complementele. Elevii observa si concluzionea7A ca complementele pot fi exprimate prin: substantiv, pronume, adjectiv si alte parti de vorbire.

Problema punctuatiei se discuta pornind de la aceleasi exemple. Copii observa ca intre complement si verbul pe care-1 determina nu se scrie virgula, jar regula este valabila in toate exemplele date.

De asemenea tot observand propozitiile oferite ca exemplu, vor concluziona ca complementul poate sta oriunde in propozitie, atat in fata cat si in spatele verbului determinat.

Pentru ca toate aspectele despre complement au fost lamurite, se vor face exercitii variate pentru fixarea acestora pe fise de lucru.

Exercitiul nr. 1

Subliniati complementele din textul urmator:

"Lupul mananca lacom pe iezii neascultatori. ledul cel mai mic cobori lute din horn si incuie usa bine. Apoi planse amar pe fratiorii sai. Curand sosi si capra gafaind."

(I. Creanga – Capra cu trei iezi)

Acest text este foarte bogat in complemente, astfel incat elevii vor folosi multe intrebari pentru a le afla. Important este faptul ca au inteles ca trebuie sa puna intrebarea unui verb.

16

Exercitiul nr. 2

Alcatuiti o propozitie in care "un om" sa fie subiect apoi o alta in care sa fie complement. Atentie la folosirea intrebarilor! Pentru a rezolva acest exercitiu, elevii trebuie sa respecte conditiile

esentiale:,

• pentru a fi subiect trebuie sa raspunda la intrebarea "despre cine se vorbe§te in propozirie"

• pentru a fi complement trebuie sa raspunda la intrebarile complementului.

17

IV. CONCLUZII

Argumentele pentru studiul limbii ramane se bazeaza pe faptul ca limba indeplinindu-§i functia de instrument de cunoa§tere §i mijloc de comunicare, slujeste la transmiterea si insusirea cunostintelor teoretice si practice din domeniul diverselor discipline cat si la modelarea constiintei copiilor.

Invatarea limbii se bazeaza pe gradul de motivare la care ajunge elevul pus in situatia de comunicare. Stapanirea limbii se realizeaza prin parcurgerea progresiva a unor etape de observare, descoperire si exersare empirica a mecanismelor limbii, de invatare sistematica a notiunilor, de consolidare §i aplicare a cuno§tintelor de limba in exprimarea orala si scrisa.

Studiul sistematic al limbii presupune formarea, insusirea si operarea cu notiuni stiintifice apartinand domeniului lingvisticii, a1 caror proces de formare se supune unor cerinte de ordin lingvistic si psihopedagogic.

Imbinarea modalitarilor de invatare si folosirea materialului programat la lectii da posibilitatea de a concentra continutul, de a individualiza instructia si de a sporii volumul de munca independenta, aspect ce este foarte important in formarea stilului corect de munca individuala si in rezolvarea situatiilor – probleme aparute in activitatea de invatare.

,

Individualizarea si tratarea diferentiat presupune cunoasterea elevilor, investigarea lor permanenta, urmarirea evolutiei lor si adresarea in orice moment a sarcinii corespunzatoare nivelului lor real de dezvoltare; acestea nu se pot realiza fara o buna cunoastere a continutului disciplinei si respectarea cerintelor pe care le exprima programul. In munca invatatorului cu elevii consider ca trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele aspecte:

• cultivarea interesului pentru insusirea §i aplicarea cu succes a notiunilor gramaticale;

• renuntarea la excesul de verbalism, teoretizari in favoarea antrenarii elevilor intr-o activitate practica, creatoare si sistematica;

• utilizarea unui limbaj si a unei metodologii adecvate capacitatii

intelectuale specifice varstei elevilor;

• selectarea cu multa atentie si dozarea cantitatii si varietatii

exercitiilor efectuate cu elevii in lectiile de gramatica.

ANEXA A

Rela ii ra orturi sintactice in ro ozi e

Proiect de lec#e

Obiectul: Comunicare

Subiectul: Propozitia

Tepid lecoei: Comunicare – insu~ire de not cuno~tinte

Scopul: Familiarizarea elevilor cu notiunea de

propozitie ca element de baza al comunicarii;

intelegerea rostului semnelor de punctuatie (.?!)

in expresivitatea, claritatea ~i corectitudinea

comunicarii

Obiective operationale: La sfaqitul activitatii elevii vor fi capabili:

O1- sa formuleze propozitie;

02 – sa desprinda propozitia din vorbire;

03 – sa foloseasca tonul potrivit, cerut de semnele de punctuatie, in citirea propozitiilor;

04 – sa scrie propozitia, folosind corect semnele de punctuatie.

Metode ~i procedee: conversatia, exercitiul, observatia, demonstratia.

Material didactic: cartona~e cu semnele de punctuatie.

Project de lectie

Obiectul: Comunicare

Subiectul: Subiectul

Tipul lecoei: Comunicare – insu~ire de not cuno~tinte Scopul:

recunoa~terea subiectului din comunicari date,

dups criteriile cuprinse in definitie;

intelegerea legsturii dintre subject ~i predicat;

dezvoltarea gsndirii logice, creative.

Obiective operationale: La sfar~itul activitstii elevii vor fi capabili:

01 – ss identifice in propozitii subiectul ~i predicatul, folosind intrebarile corespunzstoare;

02 – ss alcstuiascs propozitii, pornind de la predicate sau subiecte date, Subiectul hind situat la inceputul, in interiorul sau la sfar~itul propozitiei;

03 – ss identifice panes de vorbire prin care este exprimat subiectul;

04 – sa creeze compuneri in care cuvintele date ss sibs functie de subiect.

Metode ~i procedee: conversatia, exercitiul, munca independents Material didactic: fi~e, plane

Proiect de lectie

Obiectul: Comunicare

Subiectul: Predicatul. Predicatul exprimat prin verb. Tepid lectiei: Comunicare – insu*ire de not cuno§tinte Scopul:

cunoa~terea importantei predicatului intr-o comunicare;

dezvoltarea gsndirii logice, creatoare, flexibilitate.

Obiective operationale: La sfar~itul activitstii elevii vor fi capabili:

01 – ss identifice in propozitie sau in texte orate sau sense predicatul verbal;

02 – ss facs legsturi *i diferente intre partite de vorbire ~i de propozitie;

03 – ss defineascs verbal ca fiend: o parte de propozitie exprimats prin verb, care rsspunde la intrebarea "ce face?"

04 – ss construiascs propozitii, pornind de la verb ~i utilizand corect intrebarea.

Metode ~i procedee: conversatia, explicates, problematizarea, munca independents

Material didactic: ilustratii, fide de lucru

BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan, M., Gramatica practica pentru ciclul primar, Ed. Coresi, Bucuresti, 1993;

2. Blideanu, E., Serden, I.,- Orientari not in metodologia studierii limbii

romane la ciclul primar, E.D.P., Bucuresti, 1981;

3. Cernit, I.- Metode de invatamantl E.D.P., Bucuresti, 1980;

4. Cernit, I.- Perfectionarea lectiei in scoala moderna, E.D.P., Bucuresti,

1983;

5. Cornita, Georgeta- Metodica predarii si invatarii limbii si literaturii romane, Ed. Umbria, Baia Mare, 1983;

6. Gagne, R.M. – Conditiile invatarii, E.D.P., Bucuresti, 1975.

7. Goian, Maria Emilia – Probleme de sintaxa, Ed. Recif, Bucuresti, 1992;

8. Hristea, T. – Sinteza de limba romana, E.D.P., Bucuresti, 1984;

9. lonescu, M., – Clasic si modern in organizarea lectiei, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1972;

lO.Ionescu, M., – Lectia intre proiect si realizare. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982;

11.Molan, V., Parvulescu, L., Teodorescu, I., – Limba noastra-i o comoara – Exercitii de limba romana entru ciclul rimar, Ed. Petrion, Bucuresti, 1991;

12.Molan, V., Manolescu, M., – Proiectare si evaluare didactica in

invatamantul primar, Ed. Procion, Bucuresti, 1997;

13.Nicola, I., – Pedagogia, E.D.P., Bucuresti, 1992;

14.Popa, Marinela, Popa, L – Gramatica limbii romane, Ed. Niculescu,

Bucuresti, 1997;

15.Proorocu, L., Proorocu, E., Puiu, Z.B., – Exercitii gramaticale clasele 1-III, Ed. Trans Pres, Sibiu, 1994;

16. Serdean, L – Metodica predarii limbii romane, E.D.P., Bucuresti, 1991;

17. Sandat, D.I. – Metodica predarii limbii si literaturii romane in Scoala generala si liceu, E.D.P., Bucuresti, 1973;

18.Serban, I., – Metodica predarii limbii romane la clasele I-IV, E.D.P., Bucuresti, 1991;

19. Smerieeanu, V.-Culegere de exercitii gramaticale pentru clasele II-IV, Casa Editoriala Odeon, 1994;

20.Tarcovnicu, V. – Pedagogie generala, Ed. Facla, Cluj-Napoca, 1975;

21."", Gramatica Limbii Romane – vol. I, Ed. Academies, Bucuresti, 1966;

22.ssss., Gramatica Limbii Romane – vol. II, Ed. Academies, Bucuresti, 1963;