. Conceptul DE Reguli In Creatia“tarzie A Lui Ludwig Wittgenstein

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CE SUNT REGULILE?

CAPITOLUL II: CE NU SUNT REGULILE?

CAPITOLUL III: ACORDUL CU O REGUL~

CAPITOLUL IV: A |N}ELEGE {I A URMA O REGUL~

CAPITOLUL V: DIMENSIUNEA SOCIAL~ A REGULII

|NCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

58 pagini

BIBLIOGRAFIE

G.P. BAKER ; P.M.S. HACKER – Wittgenstein: Rules, Grammar and Necesity, Oxford Basil Blackwell, 1985

HANS-JOHANN GLOCK – A Wittgenstein Dictionary , Oxford Cambridge Blackwell, 1996

P.M.S. HACKER – Language, Rules and Pseudo-Rules, \n Language & Communication no.2/1988

MARIE McGINN – Wittgenstein and the Philosophical Investigations, London – New York Routledge, 1997

*** – The Wittgenstein Reader, OUP, 1997

LUDWIG Wittgenstein – Philosophical Investigations, Oxford, Basil Blackwell, 1988

– Philosophical Grammar, Basil Blackwell, 1987

=== I ===

CAPITOLUL I

CE SUNT REGULILE?

Este o constare de bun sim] aceea c` modul de via]` uman este guvernat de reguli \nt\lnite la tot pasul, \nc\t aproape c` nu e de conceput o via]` \n care acestea s` nu existe. Poate tocmai de aceea \nt\mpin`m o anume dificultate \n a r`spunde la \ntrebarea “ce sunt regulile”, pentru c` nu avem de studiat entit`]i separate de contextul vie]ii cotidiene, posibil de a fi izolate (precum elementele chimice) [i puse sub lup` independent de mediul \n care acestea se \nt\lnesc. |n plus exist` o varietate imens` \nteritoriul regulilor, cu foarte multe diferen]e mari \ntre ele, \nc\t se na[te \ntrebarea dac` putem determina un concept unitar, cu o intensiune bine stabilit`. Altfel spus, putem descoperi tr`s`turi comune tuturor regulilor, fie c` este vorba de regulile jocului de [ah, ale polite]ii, ale mersului pe cale ferat`, ale limbii rom#ne sau de ale oper`rii cu un program de computer? F. Waismann a \ncercat s` determine ce este o regul`, g`sind \n cele din urm` c` \ncerc`rile sunt inutile. Putem spune, de pild`, c` regulile sunt mijloace de \nv`]are (\nsu[ire) a modalit`]ii \n care putem \ntreprinde unele activit`]i. De exemplu, \nv`]`m s` juc`m [ah \nsu[indu-ne regulile jocului, reu[im s` scriem sau s` citim latine[te prin \nv`]area gramaticii limbii latine, [.a.m.d. Nu putem contesta c` regulile joac` un rol \n \nv`]area de c`tre noi sau \n predarea activit`]ilor guvernate de reguli. |ns`, \n primul r\nd, nu este logic necesar pentru cineva s` \nve]e cum s` se angajeze \n anumite activit`]i, c`ci nu este logic imposibil ca aceast` cunoa[tere s` fie \nn`scut`. Iar \n al doilea r\nd, multe dintre ac]iunile pe baz` de reguli pot fi \nv`]ate (pentru a fi reproduse) prin antrenament sau pur [i simplu prin exerci]iu practic mai degrab` dec\t prin memorizarea unor formul`ri de reguli.

S-ar putea spune, de asemenea, c` regulile au menirea de a ne spune ce trebuie sau se cuvine s` facem. Este adev`rat, \ns` nici aici nu sunt eliminate obiec]iile. C`ci, \n primul r\nd, ordinele, comenzile [i sfaturile ne spun, de asemenea, ce se cuvine s` facem, dar acestea nu sunt \n mod necesar reguli. Iar \n al doilea r\nd, nu toate regulile spun sau prescriu ce e de f`cut, ce trebuie f`cut (de pild`, o asemenea regul` care nu oblig` este aceea care afirm` c` \n fotbal echipa c\[tig`toare este aceea care marcheaz` cele mai multe goluri). Deci nici aceasta nu e o caracteristic` general valabil` pentru reguli.

O alt` \ncercare de a determina ce sunt regulile ar fi de a considera c` acestea descriu practicile predominante \n societate. |ns` [i aici ne confrunt`m cu dificult`]i de nedep`[it. Este vorba \n primul r\nd de o confuzie a expresiilor (formul`rilor) de reguli cu descrieri ale modului de comportare dominant \n societate. De pild`, un enun] precum “Aceast` culoare este numit` ‘ro[u’” este o formulare a unei reguli, \n timp ce “Oamenii numesc de obicei aceast` culoare ‘ro[u’ “ este o descriere a unui comportament. Primul enun] este normativ, spune ce e de f`cut, iar al doilea enun] este descriptiv, ar`t\nd care este comportarea oamenilor \ntr-o anumit` situa]ie.

|n al doilea r\nd, unele reguli, cele mai noi, nu fac parte din practica majorit`]ii. Deci, \n general, regulile nu pot fi pur [i simplu descrieri ale obiceiurilor predominante \n societate.

Nici una dintre cel trei preciz`ri de mai sus nu e suficient` pentru a determina ce sunt regulile; fiecare dintre ele nu face dec\t s` lumineze c\te o fa]et` a unor tipuri diferite de reguli.

Wittgenstein a fost pe deplin con[tient de dificultatea de a oferi o defini]ie conceptului de regul`. Solu]ia oferit` de el const` \n respingerea posibilit`]ii unei astfel de defini]ii. Conceptul de regul`, conchide el, este bazat pe asem`n`ri de familie, \nc\t nu exist` tr`s`turi comune ale tuturor lucrurilor pe care le numim reguli \n virtutea c`rora noi le numim astfel, ci caracteristicile pe care le putem g`si nu sunt valabile la modul general, pentru toate tipurile de reguli.

Aceasta nu \nseamn` c` nu putem specifica tr`s`turile cele mai importante ale majorit`]ii regulilor, compar\nd [i pun\nd \n opozi]ie cu chestiuni asem`n`toare, cum ar fi ordine, recomand`ri sau descrieri de comportament. Noi explic`m de obicei ce este o regul` cu ajutorul exemplelor care arat` cum este folosit` expresia “regul`” [i cum exprimarea \n limbaj a regulii este folosit`. {i putem invoca tr`s`turi generale \n cazuri particulare pentru a demarca ceea ce etse de ceea ce nu este o regul`, risipind astfel ne\n]elegerile, dar neconstituind o \ncercare de a formula o defini]ie.

Cu toate c` Wittgenstein nu abordeaz` sistematic chestiunea privitoare la ce sunt regulile, din opera lui pot fi desprinse idei care contureaz` cu o anume claritate conceptul de regul`. Sunt unele distinc]ii [i clarific`ri, formulate explicit sau implicit \n opera filosofului, capabile de a oferi o idee despre ce a \n]eles wittgenstein prin regul`, de a aproxima acest concept.

O extrem de important` distinc]ie este acea dintre regul` [i formularea regulii. Acestea sunt lucruri complet diferite. Formularea unei reguli este modul cum este exprimat` aceasta \n limbaj. La fel cum enun]urile nu se identific` cu propozi]iile lingvistice \n care sunt exprimate, la fel cum numerele nu sunt acela[i lucru cu numeralele care le exprim`, tot astfel regulile se distng principial de expresiile lor lingvistice. C`ci o regul` poate fi scris` cu litere mici f`r` a fi prin aceasta mic[orat`, poate fi formulat` \n mai multe limbi r`m\n\nd aceea[i, poate fi scris` de mai multe ori f`r` s` fie ea \ns`[i multiplicat`. Cineva poate \ntreba, de pild`, c\te cuvinte sunt folosite \n exprimarea unei reguli, dar nu [i din c\te cuvinte este compus` regula.

Totu[i, o distinc]ie foarte net` \ntre reguli [i exprim`rile lor lingvistice tenteaz` c`tre o interpretare care consider` regulile drept ni[te entit`]i platonice sau mentale, entit`]i independente de spa]iu [i de timp. O interpretare de acest gen ar fi \ns` cu totul gre[it`. A spune c` o regul` este distinct` de expresia sa \n limbaj \nseamn` a spune c` nu folosim \n acela[i fel expresiile “formulare a unei reguli” [i “expresie a unei reguli” precum cuv\ntul regul`. Iar aceasta nu este o revela]ie ontologic`, ci o pur` trivialitate gramatical`.

Regulile pot fi exprimate prin foarte diverse formul`ri lingvistice; domeniul tipurilor de propozi]ii implicate pentru a enun]a reguli este foarte larg. Se pot folosi propozi]ii deontice, imperative, propozi]ii declarative obi[nuite. |ns` o form` lingvistic` exprim` o regul` numai dac` este folosit` pentru a exprima o regul` [i \ndepline[te un anumit rol \n activit`]i normative. C`ci o anume form` lingvistic` a regulii sau un semn ce exprim` o regul` nu au ca tr`s`tur` intrinsec` faptul de a fi exprimarea (sau reprezentarea) unei reguli, ci aceasta este o tr`s`tur` legat` de folosirea (exploatarea0 sa \ntr-o activitate. Acest lucru este important, c`ci, de exemplu, \n cazul propozi]iilor deontice sau imperative, depinde de contextul discursului dac` acestea formuleaz` sau nu o regul`. La fel, \n cazul unui plan, acesta poate avea [i un rol descriptiv (de exemplu, pentru un istoric al arhitecturii, dac` e vorba de un plan al unei cl`diri existente), dar [i unul normativ, stabilind reguli de construc]ie (pentru constructori).

Pentru a aproxima c\t mai bine conceptul de regul`, o modalitate este aceea de a sesiza aspecte tipice ale comportamentului ghidat de reguli. Va fi o abordare capabil` s` \n]eleag` regulile vizavi de rolul pe care acestea \l au de jucat \n comportamentul c`l`uzit de reguli, de func]ia pe care acestea o \ndeplinesc. P.M.S. Hacker [i G.P.Baker g`sesc cinci astfel de func]ii ale regulilor. |n primul r\nd, regulile joac` un rol \n instruirea celor ce \nva]` s` se angajeze \ntr-o anumit` activitate. |ncep`torii sunt c`l`uzi]i prin \nv`]area anumitor reguli cum s` se comporte potrivit \n anumite circumstan]e: ac]ion\nd astfel e corect, altfel e incorect. De pild`, copiii sunt \nv`]a]i cum s` traverseze strada cu ajutorul regulilor care trebuie \nsu[ite. |n mod similar, orice reguli privitoare la o activitate (fie ea joc sau comporatre \n societate) odat` \nsu[ite, ajut` individul s` fac` fa]` acelei activit`]i, situa]iilor care se ivesc pe parcurs. Totu[i nu este \ntotdeauna necesar ca pe parcursul \nv`]`rii sau st`p\nirii activit`]ii, regulile s` fie \n \ntregime formulate.

|n al doilea r\nd, regulile \ndeplinesc un rol de conducere explicit`. Persoana care este confruntat` cu o anumit` situa]ie caut` sau consult` o regul` pentru a afla cum trebuie s` ac]ioneze. Regulile ghideaz` \n acest caz explicit comportamentul, sunt invocate [i folosite pentru a ac]iona corect \n viitor.

|n al treilea r\nd, regulile au o func]ie explicativ`. Ele interpreteaz` \n mod inteligibil anumite descrieri ale comportamentului uman, st\nd la baza unor explica]ii ale ac]iunilor particulare sau integrale la \ntreb`ri de forma “De ce a f`cut el a[a ceva?”. De exemplu, “El s-a oprit pentru c` lumina semaforului era ro[ie.”. Presupozi]ia unei astfel de explica]ii este c` persoana \n cauz` urmeaz` o regul`; conformitatea \nt\mpl`toare cu o regul` necunoscut` nu ar putea produce temeiuri pentru ac]iunile sale. Doar prin referire la o regul` care este urmat` se poate da o expica]ie (de tip teleologic)a ac]iunilor sale.

|n al patrulea r\nd, unele reguli sunt folosite pentru justificarea ([i examinarea critic`) a unei ac]iuni. Un comportament poate fi la un moment dat justificat prin referirea la constr\ngerea unei reguli \n acea situa]ie sau pretinz\nd c` o condi]ie de operare a unei reguli a fost satisf`cut` la momentul ac]iunii (de exemplu, c\nd cineva spune ceva de genul “Am oprit la intersec]ie pentru c` lumina era ro[ie”). De asemenea, regula poate fi invocat` \n favoarea unei ac]iuni, pretinz\ndu-se c` ea permite acea ac]iune.

|n al cincile r\nd, regulile constituie standarde de corectitudine. Ele \ndeplinesc func]ia de evaluare a ac]iunilor noastre, iar conformitatea sau nu cu o regul` justific` dac` ac]iunea este corect` sau gre[it`. Dimensiunile evalu`rii normative difer` \n func]ie de natura activit`]ii (de exemplu, legal sau ilegal, garmatical sau negramatical, cu sens sau f`r` sens, valid sau nevalid) [i de aspectele specifice definitorii pentru regul`. Wittgenstein subliniaz` metafora m`sur`rii, spun\nd c` regulile sunt cele care m`soar`, nu ceea ce este m`surat. De aceea o expresie nu poate fi folosit` \n una [i aceea[i ocazie, pentru a exprima o regul` [i totodat` o aplicare a acelei reguli. Astfel se explic` de ce o propozi]ie care exprim` o defini]ie ostensiv` nu poate fi \n acela[i timp o aplica]ie a expresiei definite, astfel neput\nd oferi un exemplu.

Cele cinci aspecte ale regulilor expuse mai sus sunt prezente \n ac]iuni normative, referitoare la \nv`]area, explicarea , justificarea [i criticarea, evaluarea [i definirea activi`t]ilor pe baz` de reguli. Aceste aspecte nu fac dec\t s` conlucreze pentru a contura o imagine c\t mai limpede a conceptului de regul` a[a cum etse \n]eles de Wittgenstein, dar nici unul dintre acestea nu poate caracteriza toate regulile.

O tr`s`tur` esen]ial`, subliniat` de Wittgenstein, este legat` de faptul c` regulile sunt instrumente. Ceva anume este o regul` doar \n m`sura \n care este folosit \ntr-un anume fel, \n activit`]i normative, numai \n m`sura \n care este astfel aplicat` \n activit`]i guvernate de reguli. Wittgenstein folose[te o compara]ie \n acest sens. O p\rghie, subliniaz` el, este p\rghie numai c\nd este folosit` \n acest scop; nefolosit` este un simplu b`]. De asemenea, un cuv\nt are un \n]eles numai \n contextul unei propozi]ii, ceea ce ar trebui \n]eles c` ceva anume este un simbol numai \n m`sura \n care \ndepline[te un rol \ntr-un sistem de simboluri. Regulile \ns`, spre deosebire de semnele pe h\rtie sau p\rghii, “nu sunt \n general echivalente cu obiecte fizice care pot fi folosite \n moduri diferite sau nefolosite. |ntr-un sens nu exist` reguli inutile, reguli care nu au nici un rol \n conducerea ac]iunilor, \n justificare sau explicare, \n \nv`]are [i corectare, \n evaluare [i activitate critic`”.

Regulile nu au, precum obiectele fizice, o existen]` separat`, dincolo de folosirea lor corect`, c`ci ele sunt crea]ii umane, cum sunt [i literele scrise pe h\rtie sau semnele. Ele nu dau seama de realitate, precum legile fizicii, nu exist` independent de con[tiin]a uman`. Astfel c` ele nu pot fi dezlegate de activit`]ile pe care le guverneaz`. La fel cum activit`]ile guvernate de reguli sunt eminamente umane, tot astfel [i regulile. Nu putem atribui urmarea de reguli planetelor care se mi[c` pe anumite orbite bine determinate.

Este necesar` o distinc]ie important` aici: aceea dintre temeiuri [i cauze pentru o ac]iune. Mi[carea planetelor este generat` de cauze ce determin` f`r` echivoc anumite efecte. Nu acela[i lucru se poate spune [i despre activit`]ile umane. De pild`, a traversa strada numai la culoarea verde a semaforului nu este o ac]iune determinat` de o cauz`, la fel cum era cazul mi[c`rii planetelor. Spre deosebire de planete, pietonul are libertatea de a ac]iona [i altfel. Regula \i determin` ac]iunile \n cu totul alt mod dec\t o fac cauzele cu obiectele ne\nsufle]ite. Omul urmeaz` reguli cu con[tiin]a c` face acest lucru [i cu condi]ia a el s` fi putut ac]iona [i altfel. Urmarea regulii presupune libertatea unei alegeri. Regula func]ioneaz` ca temei al ac]iunii, nicidecum ca o cauz` a acesteia; ea presupune libertatea alegerii (libertatea de a o \nc`lca), precum utilizarea unui instrument oarecare presupune, indirect, [i posibilitatea neutiliz`rii sale. |n acest sens, dup` cum arat` [i comentatorii lui Wittgenstein (cita]i), nu pot exista reguli ascunse. C`ci ele nu pot juca un rol \n activit`]i normative. Regula trebuie s` fie la vedere ca s` constituie temei pentru o ac]iune. Iar o “regul`” care ar fi ascuns` [i urmat` incon[tient ar fi o cauz` pentru ac]iune, nu un temei al acesteia. Caracterul instrumental (sau func]ional) al regulilor este crucial \n determinarea conceptului wittgensteinian al regulii. Acest lucru va fi pus \n eviden]` [i \n capitolele urm`toare ale lucr`rii de fa]`.

=== II ===

CAPITOLUL II

CE NU SUNT REGULILE?

|n vederea unei mai bune aproxim`ri a conceptului de regul` a[a cum a fost \n]eles de Wittgenstein, este necesar` o aprofundare a altor teritorii. C`ci pentru a contura conceptul de regul`, Wittgenstein respinge \nt\i de toate unele concep]ii anterioare despre reguli. Este de aceea important a cunoa[te ce nu este o regul`, altfel spus, care sunt interpret`rile privitoare la conceptul de regul` respinse de Wittgenstein. Respingerea acestor puncte de vedere referitoare la ce sunt regulile se face pe fundalul unor porbleme mai ample, legate de ce \nseamn` a urma o regul` [i de modalitatea efectiv` \n care o regul` poate fi urmat`.

|n Philosophical Investigations (paragrafele 185-242), Wittgenstein se refer` la o problem` legat` de posibilitatea unei reguli de a determina \n avans un num`r nelimitat de pa[i. Nu \nt\lnim acolo o abordare sistematic` a problemei, ci o serie de cazuri, exemple, situa]ii [i metafore care tind s` contureze totu[i solu]ii pentru aceast` problem`. Chiar dac` \n acele paragrafe chestiunea esen]ial` ([i scopul) nu este de a contura o imagine a conceptului de regul`, pot fi desprinse unele concluzii fie [i prin analiza interpret`rilor respinse de Wittgenstein acolo.

|n paragraful 185, Wittgenstein propune un caz. Cel al unui elev c`ruia i se d` regula “adun` 2 la fiecare num`r pornind de la 0”. I se spune deci s` realizeze un [ir de numere dintr-o progresie aritmetic`, prin ad`ugarea lui 2. S` presupunem \ns` c` elevul reu[e[te s` execute corect aceast` opera]iune banal`, \ns` numai p\n` la num`rul 1000, iar dup` 1000 va scrie 1004, apoi 1008, [.a.m.d. R`spunsul cel mai la \ndem\n ar fi s` spunem c` regula nu a fost bine \n]eleas` ori c` elevul a gre[it, \ns` elevul o dat` corectat ar putea gre[i din nou cu c\]iva pa[i mai \ncolo. |ntrebarea care se pune, inspirat` din acest exemplu, este: “care sunt temeiurile noastre pentru a spune c` elevul a \n]eles gre[it regula? O regul` precum “adun` 2” acoper` un num`r nelimitat de pa[i. |ns` cum poate o formulare a unei reguli, un simplu semn, s` conduc` la descoperirea unui num`r nelimitat de pa[i? {i, implicit, ce \nseamn` s` \n]elegi o regul` pentru a putea fi c`l`uzit de ea printr-o infinitate de pa[i, [i ce este o regul`? Wittgenstein analizeaz` c\teva posibile r`spunsuri la aceste \ntreb`ri.

Un r`spuns ar fi c` regulile, spre deosebire de expresiile lor, sunt entit`]i abstracte, platonice. |n cazul expus mai sus, interpretarea aceasta ar spune c` regula con]ine \n ea \ns`[i deja un num`r nelimitat de pa[i, \ntreaga serie a numerelor naturale. Nu este \ns` limpede cum poate mintea s` “prind`” astfel de entit`]i. |n]elegerea regulii ar fi un proces ciudat, care s-ar desf`[ura dintr-o dat`. |n paragraful 187, Wittgenstein se refer` la regulile de folosire a unui cuv\nt. Dac` am prinde dintr-o dat` astfel de entit`]i misterioase cum sunt regulile (ca entit`]i platonice), am fi determina]i \n avans s` folosim corect cuvintele”devine ciudat atunci c\nd suntem condu[i c`tre a crede c` toat` viitoarea desf`[urare a folosirii cuv\ntului trebuie s` fie \ntr-un fel deja prezent` \n actul de \n]elegere al folosirii [i totu[i nu este prezent`”.

Platonismul invoc` o leg`tur` extrem de puternic`, ce nu este de natur` cauzal`. Accentuarea acestui punct de vedere echivaleaz` cu o concepere a regulii ca un soi de “ma[in`rie logic`” sau un “mecanism eteric” imposibil de descompus, ce scoate la nesf\r[it (ca pe band` rulant`) o infinitate de aplica]ii, independent de noi. Regulile \n acest caz sunt asemeni unor [ine de tren care ne conduc inexorabil c`tre rezultat, independent de op]iunea noastr`.

|n]elegerea regulilor \n termenii unor entit`]i platonice nu face dec\t s` ad\nceasc` problema. C`ci apar noi \ntreb`ri, privitoare la misterioasele entit`]i transcendente.

Un alt imposibil r`spuns ar fi acela c` regula este expresia unui mecanism. |n]elegerea regulii este o dispozi]ie, iar enun]urile despre dispozi]ii sunt \n cele din urm` enun]uri despre un mecanism, \n acest caz unul neurofiziologic care produce ac]iunile corecte \n situa]ii potrivite. Wittgenstein respinge [i aceast` pozi]ie, c`ci ea ar presupune negarea caracterului normativ al regulilor. C`ci \n acest caz regula nu ar mai fi g\ndit` ca un temei logic al ac]iunii \n acord cu ea, ci ca o cauz`. |n plus, s-ar introduce \n discu]ie [i o entitate cum este aceea a mecanismului: “dar aici sunt obiec]ii privitoare la a vorbi despre o stare a min]ii (dispozi]ie) aici, \ntruc\t trebuie s` existe dou` criterii diferite pentru o astfel de stare: o cunoa[tere a construc]iei aparatului, at\t de diferit` de ceea ce face el.”

Un r`spuns nesatisf`c`tor la chestiunea \n cauz` ofer` [i considerarea regulilor drept entit`]i mentale sau st`ri ale min]ii. Acesta nu explic` modul cum sunt aplicate regulile. Dac` regulile sunt st`ri mentale, atunci cum sunt acestea proiectate asupra realit`]ii, cum sunt transformate \n ac]iune? Cum putem lega ac]iunea \n acord cu o regul` de o stare mental` care cuprinde \n sine o infinitate de aplica]ii?

Putem afirma deci c` pentru Wittgenstein regulile sunt departe de a fi entit`]i platonice sau mentale, ori cauze ale unor ac]iuni de mecanism neurofiziologic.

De asemenea, pentru Wittgenstein regulile nu sunt descrip]ii de comportament. Ele nu au un caracter descriptiv, ci normativ, c`ci regulile prescriu sau stipuleaz` ce este de facut \n anumite situa]ii. Tot astfel, a[a cum arat` P.M.S. Hacker, regulile nu sunt ipoteze explicative privitoare la comportament. Astfel c` nu se pot construi teorii ale regulilor \n scopul explic`rii comportamentului guvernat de reguli. C`ci comporatmentul guvernat de reguli este \n mod intern legat de regulile care \l determin` drept corect sau incorect, iar determinarea unei rela]ii interne nu ]ine de construc]ii ale ipotezelor. Chestiunea va fi abordat` pe mai pe larg \n capitolul urm`tor al lucr`rii. |n esen]`, ideea este c` o regul` este \n mod intern legat` de ac]iunea care este conform` cu ea. Altfel spus, nici o regul` nu poate fi g\ndit` independent de ac]iunea care este \n acord cu ea, pentru c` acestea sunt legate \n limbaj. Atunci c\nd te referi la regul` \n]elegi [i ceea ce se afl` \n acord cu ea. De exemplu, c\nd spui c` un cuv\nt (de pild` “m`r”) se folose[te \ntr-un anume fel, (pentru a desemna un fruct anume), se \n]elege [i faptul c` este \n acord cu aceast` regul` a \l folosi \n acest fel.

La fel, regula “asigur`-te c\nd treci strada” este legat` de ceea ce e \n acord cu ea, de faptul de a te asigura c\nd traversezi. Spun\nd una, \n]elegi [i pe cealalt`. Nu un asemenea lucru s-ar spune [i cu privire la rela]ia dintre o ipotez` [i faptele subsumate de ea. De aceea, a[a cum arat` P.M.S, Hacker, regulile nu pot fi ipoteze privitoare la comportament.

=== III ===

CAPITOLUL III

ACORDUL CU O REGUL~

Pentru a atinge scopul propus prin aceast` lucrare, acela al oferirii unei imagini c\t mai nuan]ate a conceptului de regul` a[a cum este prezent \n crea]ia “t\rzie” a lui Wittgenstein, este necesar un excurs \n teritorii aparent distincte de problema ini]ial`. Spun “aparent” pentru c` \n realitate nu se poate \n]elege cu adev`rat ce dore[te Wittgenstein s` spun` prin regul` [i care sunt problemele filosofice pe care le ridic` un astfel de concept f`r` punerea \n eviden]` a leg`turilor pe care le are regula cu ceea ce este \n acord cu ea, cu cel care urmeaz` regulile, cu aplic`rile ei. Conceptul de regul` este func]ional, determinabil prin func]iile \ndeplinite de ceea ce subsumeaz` acesta. Nu este \ns` suficient` specificarea func]iilor pe care le \ndeplinesc regulile ,ci este nevoie [i de o analiz` a felului \n care se realizeaz` aceasta. Care este mecanismul urm`rii regulilor, ce face ca un simplu semn pe h\rtie sau pe un panou s` determine un anumit comportament [i nu altul?

Acest capitol \[i propune s` pun` \n lumin` rela]ia dintre regul` [i ac]iunea \n acord cu ea. Pentru \nceput \ns`, revenim la situa]ia prezentat` \n paragraful 185 din Philosophical Investigations, aceea a unui elev incapabil s` urmeze indica]ia profesorului s`u care i-a spus s` scrie un [ir de numere pornind de la zero [i adun\nd pe doi de fiecare dat`, la fiecare num`r. {irul este o progresie aritmetic` (0, 2, 4, 6,…) foarte simpl`, \ns` elevul, dup` 500 de pa[i (de la num`rul 1000) a continuat cu totul altfel dec\t \i indicase profesorul, scriind 1004, 1008, 1012, … Profesorul l-a corectat, \ns` mai t\rziu elevul din nou s-a \ndep`rtat de la indica]ia sa. Interpretarea ce a mai la \ndem\n` pentru acest exemplu este de a considera c` elevul e cel care a gre[it, ne\n]eleg\nd bine regula. |ns` acesta ar putea replica: nu am gre[it deloc, c`ci mie mi s-a dat o regul` (adun` 2) [i mi s-a ar`tat cum se aplic` numai pentru c\]iva pa[i. Nu mi s-a spus \ns` p\n` c\nd s` fac asta, [i m-am g\ndit c` regula se aplic` \n acest fel numai p\n` la num`rul 1000, iar apoi trebuie adunat 4.

O posibil` interpretare a situa]iei ar fi aceea sceptic`, d\nd dreptate elevului [i concluzion\nd c` regula nu poate fi aplicat` la infinit, pentru un num`r nelimitat de pa[i. Ea nu poate spune ce anume va urma la pasul 500, 1000 sau 2000, astfel \nc\t nu cunoa[tem ce se acord` cu ea. Pentru a o putea aplica \n mod corect, ar trebui s` indic`m to]i pa[ii, \n cazul de fa]` s`-i ar`t`m elevului numerele care trebuie scrise (\n acest caz [irul numerelor naturale pare). C`ci \ntrebarea care apare este: ce temei ra]ional putem aduce \n sprijinul afirma]iei c` 1002 urmeaz` lui 1000 \n seria determinat` de aceast` regul`? Altfel spus, cum e posbil s` cunoa[tem \n avans to]i pa[ii determina]i de o formul`, care este rela]ia dintre regula dat` [i aplic`rile sale concrete? Unele remarci ale lui Wittgenstein par a \ndrepat]i concluzia sceptic` \n legatura cu posibilitatea stabilirii a ceea ce este \n acord cu regula. Variantele \ncerc`rilorde r`spuns la \ntreb`rile de mai sus sunt sugerate de c`tre Wittgenstein ca fiind inutile. Intui]ia nu ofer` temeiuri [i apeluri la ce spunem elevului s` fac` va produce un standard universal de corectitudine numai dac` mintea va traversa tot [irul de numere pare \ntr-o clipit`. O perplexitate similar` vine [i din considerarea faptului c` formula determin` care este urm`torul termen al seriei. Cum poate o expresie (un simbol) s` stabileasc` ce anume este corect sau incorect? Dac` ar putea a[a ceva ar \nsemna c` investim un simbol cu puteri demne de o credin]` \ntr-un mit al simbolismului. Atunci probabil c` ar fi mai bine s` consider`m ca regula \ns`[i (ceea ce este exprimat prin simbol, prin formul`) este cea care determin` termenii seriei. Dar nu ]ine aceasta de o mitologie platonic`, nu conduce la postularea unor entit`]i misterioase care determin` \n modalit`]i greu (sau imposibil) de conceput to]i pa[ii \n acord cu regula? Nu depinde asta de concep]ia ciudat` conform c`reia regula este un mecanism care inexorabil genereaz` consecin]e independent de orice interven]ie uman` ?

Cu toate c` aceste remarci [i \ndoieli par a arunca umbra scepticismului asupra concep]iei wittgensteiniene, s-ar p`rea c` strategia aceasta de interpretare nu este cea mai fericit`. |n fapt Wittgenstein nu se \ndoie[te, cu privire la cazul expus \n paragraful 187, c` elevul este cel care a gre[it. El nu pune sub semnul \ndoielii faptul c` regula ([i nu altceva) determin` ceea ce e \n acord cu ea, cum, de pild`, nici Hume nu se \ndoia cu adev`rat de existen]a cauzalit`]ii. La fel cum Hume se \ntreba cum putem oferi un temei ra]ional rela]iei de cauzalitate, cum putem g\ndi cauzalitatea, \n mod similar, Wittgenstein aduce \n prim plan posibilitatea conceperii rela]iei dintre o regul` [i ceea ce este \n acord cu ea, pun\nd sub lup` anumite \n]elesuri [i obi[nuin]e de g\ndire care p`reau a fi neproblematice. Problematic nu e deci faptul c` regula determin` ceea ce este \n acord cu ea, ci modul \n care este g\ndit` aceast` rela]ie. {i este interesant faptul c` Wittgenstein , \n cea de-a doua parte a crea]iei sale se deta[eaz` ed unele supozi]ii filosofice care conduceau, dac` erau p`strate, la un mod de a g\ndi chestiunea \n cu totul [i cu totul al]i termeni.

Pentru a reu[i o punere \n lumin` a felului \n care Wittgenstein concepe, \n crea]ia t\rzie, modalitatea \n care o regul` determin` ceea ce se acord` cu ea, este necesar un excurs \n teritoriul unei mai largi sfere de probleme.

Acordul unei ac]iuni cu o regul` reprezint` unul dintre tipurile de concepte care-l preocupau pe Wittgenstein spre sf\r[itul anilor ’30. Alte concepte relevante erau satisfacerea unei dorin]e ori a unei pofte, \mplinirea unei a[tept`ri conformitatea cu un ordin [i verificarea unei descrip]ii. Toate acestea exemplific` ceea ce el a numit “armonia dintre limbaj [i realitate”. |n fiecare dintre acestea , ceea ce se afl` la baza erorilor [i ne\n]elegerilor este modul cum este g\ndit` \mpletirea, potrivirea sau coresponden]a dintre ceva aflat \n lume (ceea ce satisface o dorin]` sau o poft`, \mpline[te o a[teptare, se conformeaz` unui ordin, face adev`rat` o propozi]ie) [i exprimarea sa \n enun]uri, cu ajutorul cuvintelor. Reflec]ia asupra acestor probleme dataeaz` dintr-o perioad` de dinaintea apari]iei Philosophical Investigations, iar faptul c` acolo nu este discutat` explicit chestiunea acordului dintre o regul` [i o ac]iune este explicabil prin aceea c` discu]ia \n cauz` are rolul unui fundal (anterior) pentru unele probleme din Philosophical Investigations privind ceea ce \nseamn` “a urma o regul`”.

Ca s` \n]elegem mai bine problema, e necesar` o privire asupra contextului pe care \l oferea conceperea \n]elesului ca o imagine a realit`]ii. Astfel, vom putea clarifica pozi]ia lui Wittgenstein din perioada t\rzie, aflat \n net` opozi]ie cu opera sa de tinere]e, Tractatus logico-philosophicus. Discu]ia privitoare la reguli presupune aceste chestiuni aparent distincte. Potrivit unei astfel de concep]ii , asupra \n]elesului ca imagine a realit`]ii, exist` un acord [i armonie \ntre limbaj [i realitate astfel \nc\t enun]urile limbajului descriu st`rile de lucruri , ofer` o imagine a realit`]ii. Avem de-a face cu un izomorfism \ntre limbaj [i realitate, iar enun]ul este g\ndit ca un model al realit`]ii, o imagine logic` a unei st`ri de lucruri (care ar face enun]ul adev`rat dac` starea de lucruri se actualizeaz`). Ceea ce face deci adev`rul unui enun] este un fapt, iar c\nd \n]elegem un enun] [tim care trebuie s` fie cazul \n care acesta este adev`rat.

|n Tractatus rela]ia dintre un enun] adev`rat [i faptul care o verific` este intern`. Enun]ul nu ar mai fi acela care este dac` nu ar descrie starea de lucruri pe care o descrie. De aceea ar fi de neconceput ca starea de lucruri descris` de propozi]ie s` fie actualizat`, iar propozi]ia s` nu fie adev`rat`. Aceast` teorie a enun]ului ca imagine este o versiune a teoriei adev`rului – coresponden]`, dar cu nota particular` c` rela]ia de coresponden]`, fiind intern`, este inefabil`. Mecanismul coresponden]ei sau armoniei dintre limbaj [i realitate este legat de posibilele st`ri de lucruri descrise de enun]uri. Posibilele situa]ii (st`rile de lucruri) sunt un soi de “umbre” care mediaz` \ntre enun]uri [i fapte.

|n concordan]` cu teoria enun]ului – imagine, Wittgenstein a g\ndit mai t\rziu rela]ia dintre dorin]` [i satisfacerea sa, \ntre o a[teptare [i \mplinirea sa, dintre un ordin [i conformiattea cu el \n aceia[i termeni. C`ci \n toate aceste cazuri, ceva care este exprimat \n limbaj pare a anticipa realitatea, a con]ine o imagine a unui eveniment din lume. De pild`, a[teptarea ca o arm` s` se descarce anticipeaz` \ntr-un fel evenimentul care \mpline[te a[teptarea (desc`rcarea armei), \l preveste[te, iar acest fapt s-ar explica prin aceea c` a[teptarea con]ine \n sine o imagine sau un model al posibilit`]ii situa]iei care o va \mplini. Realizarea acestei posibilit`]i \nseamn` \mplinirea a[tept`rii.

Rela]ia dintre regul` [i ceea ce este \n acord cu ea este g\ndit` \n prima parte a crea]iei wittgensteiniene \n mod similar cu rela]ia dintre o dorin]` [i ceea ce o satisface, dintre o poft` [i ceea ce o \mpline[te, dintre un ordin [i ceea ce i se conformeaz`, dintre un enun] [i ce \l verific`. Este o rela]ie intern` \ntre dou` elemente dintre care primul con]ine \n sine o imagine sau un model al celui de-al doilea. |n toate aceste cazuri posibilitatea joac` rolul unui intermediar \ntre doi termeni ai unei rela]ii interne; rela]ia dintre o a[teptare \mplinit` [i evenimentul care o \mpline[te. Aceasta este , pe scurt, modul \n care Wittgenstein (cel din perioada Tractatus-ului) a conceput rela]ia dintre o regul` [i ceea ce se acord` cu ea. “O regul` trebuie s` con]in` o imagine a ceea ce se acord` cu ea; ea trebuie s` fie sau s` cuprind` o imagine a posibilit`]ii unei ac]iuni, o posibilitate care e descris` indiferent dac` regula este sa nu urmat`”. Dac` o ac]iune se potrive[te acestei imagini, atunci ea se acord` cu regula, realizeaz` posibilitatea descris`.

|n crea]ia t\rzie, Wittgenstein se deta[eaz` de aceast` concep]ie, resping\nd teza acordului [i armoniei dintre limbaj [i realitate. Limbajul nu mai este conceput ca descriind realitatea [i supozi]ia existen]ei acordului dintre limbaj [i realitate \n termenii unui izomorfism nu mai este acceptat`. Enun]urile sunt departe de a mai fi considerate ca descrip]ii ale st`rilor de lucruri (actuale sau numai posibile) [i este cu totul negat` teoria \n]elesului – imagine. |n aceste condi]ii apare fireasc` modificarea substan]ial` a modului de a g\ndi rela]ia dintre o regul` [i ceea ce se acord` cu ea, c`ci noul mod de a g\ndi se sprijin` pe cu totul alte supozi]ii. Rela]ia dintre o regul` [i ac]iunea \n acord cu ea (ca [i cea dintre o propozi]ie adev`rat` [i faptul care o verific`) este acum considerat` a fi tot intern`, dar de natur` gramatical`. Altfel spus, ea nu mai ]ine de o leg`tur` misterioas` \ntre dou` lumi (cea a st`rilor de lucruri, a realit`]ii [i cea a limbajului) legate \ntre ele printr-un izomorfism, ci se v`de[te a fi redat` misterios [i lipsit de echivoc de c`tre rela]iile gramaticale, adic` de c`tre felul \n care sunt folosite cuvintele. Este un adev`r gramatical faptul c`, de pild`, regula “opre[te la culoarea ro[ie a semaforului” determin` ac]iunea care este \n acord cu ea, adic` oprirea la culoarea ro[ie a semaforului. {i nu o determin` |n sensul c` ar con]ine \n sine o imagine a ac]iunii \n acord cu ea, ci pentru simplul fapt c` regula [i aplicarea ei sunt legate d\n limbaj. Spun\nd c` regula este oprirea la culoarea ro[ie a semaforului \n]elegem totodat` care este ac]iunea \n acord cu ea. C`ci ele sunt \ntr-un fel sinonime. A spune “trebuie s` opre[ti la culoarea ro[ie” e totuna cu a spune “dac` opre[ti la culoarea ro[u e[ti \n acord cu regula care spune c` trebuie s` opre[ti la ro[u”; la fel, a spune c` “propozi]ia ‘M`rul de pe mas` e ro[u’ e adev`rat` “ e sinonim cu a afirma faptul care verific` adev`rul propozi]iei (“M`rul de pe mas` e ro[u”). Sinonimia de sensuri vine nu din faptul intermedierii unor entit`]i misterioase (cum ar fi imaginea posibilit`]ii st`rilor de lucruri din Tractatus), ci pur [i simplu din folosirea cuvintelor. C`ci este totuna a spune c` ‘regula x determin` faptul y \n circumstan]ele z’ cu afirma]ia c` ‘faptul y \nt\mplat \n circumstan]ele z este \n acord cu regula x’. formul`ri diferite sunt folosite \n acest caz pentru a spune acela[i lucru. Rela]ia intern` este aici datorat` gramaticii.

P.M.S. Hackerarat` c` o astfel de \n]elegere a rela]iei dintre o regul` [i ceea ce este \n acord cu ea exclude posibilitatea conceperii regulilor \n sensul identific`rii lor cu ipoteze despre comportament:

Regulile nu sunt ipoteze explicative cu privire la comportament. Nimeni nu poate construi teorii ale regulilor \n vederea explic`rii comportamentului guvernat de reguli. C`ci comportamentul condus de reguli este \n mod intern legat cu regulile care \l determin` drept corect sau incorect, iar determinarea unei rela]ii interne nu este o chestiune de construc]ie de ipoteze. Dac` A (o regul`) [i B (o ac]iune sau ac]iuni care se acord` cu ea) sunt \n mod intern legate, atunci nu exist` o corect` identificare a uneia \n mod independent de cealalt`. A \n]elege una dintre ele \nseamn` a \n]elege leg`tura conceptual` cu cealalt`, la fel cum , de exemplu, a \n]elege c` A este so]ul lui B \nseamn` a \n]elege c` B este so]ia lui A. Desigur, putem [ti c` A este c`s`torit f`r` a cunoa[te cu cine este c`s`torit; putem cunoa[te c` aceast` ac]iune este \n acord cu unele reguli f`r` a [ti cu care. Dar se poate afla cu care regul` este aceast` ac]iune \n acord prin cercetarea ac]iunii, la fel cum se poate afla cu cine este c`s`torit A prin cercetarea lui A…C`ci rela]ia dintre o regul` [i extensiunea ei nu este empiric`, iar identificarea unei categorii de acte ca extensiune a unei reguli presupune regula \ns`[i.

Tot astfel, o rela]ie intern` de natur` gramatical` exclude din start posibilitatea existen]ei unui intermediar care s` fac` leg`tur` \ntre cei doi termeni ai rela]iei. Nimic nu poae fi interpus \ntre regul` [i aplicarea ei la fel cum mortarul este inserat \ntre dou` c`r`mizi pentru a le lega.

Dac` \n]elegem astfel rela]ia dintre regul` [i aplic`rile sale, atunci nu are sens sugestia c` regula “adun` 2” pentru progresia numerelor pare las` nedeterminat ce este corect s` scrii dup` numarul 1000. Este un fapt gramatical acela c` regula nu poate s` nu determine aplic`rile sale. Regula “adun` 2” nu ar fi regula care este dac` faptul c` scriem 1002 dup` 1000 nu ar fi \n acord cu ea. este un fapt de limbaj c` regula [i ceea ce e \n acord cu ea (sau regula [i ‘extensiunea’ ei) sunt \n contact. A scrie 1002 la al cincisutelea pas \n urmarea regulii “adun` 2” este ceea ce numim ac]iune \n acord cu aceast` regul`.

Urm\nd aceast` linie de interpretare a concep]iei lui Wittgenstein cu privire la rela]ia dintre [i ceea ce se acord` cu ea, scepticismul wittgensteinean referitor la reguli se arat` a fi o fals` abordare.

Chestiunile abordate \n acest capitol nu fac dec\t s` preg`teasc` (pentru a face inteligibil`) analiza privitoare la ce \nseamn` a \n]elege [i a urma o regul`.

INTRODUCERE

Exist` \n operele multor filosofi concepte – cheie prin intremediul c`rora se pot deschide por]i c`tre \n]elegerea acestora. |mi permit s` fac o compara]ie cu o hologram` spart` la care fiecare ciob reflect` \n felul s`u \ntreaga imagine; este suficient s` o mi[ti \ntr-o pare sau alta pentru a avea o imagine a \ntregului. Tot astfel [i unele concepte filosofice relevante pentru opera c\te unui filosof: pe baza clarific`rii lor se poate atinge o arie mult mai larg` de probleme. Ele sub\ntind un domeniu de probleme [i solu]ii proprii unei opere filosofice, c`ci sunt legate de articula]iile fundamentale ale concep]iei respective. Asemenea concepte ar fi, de pild`, cel de Idealism transcendental pentru opera lui Kant, de Devenire pentru opera hegelian`, ori de Idee pentru Platon. {i \n fiecare oper` mare de filosofie, fie ea sistematic` ori nu, pot fi g`site astfel de concepte esen]iale, prin \n]elegerea c`rora poate fi modelat` o imagine a \ntregului.

|n opera lui Ludwig Wittgenstein din perioada t\rzie a crea]iei, pot fi g`site concepte esen]iale care-[i g`sesc sensul lor deplin \n articula]ie cu celelalte elemente de baz`, cu alte concepte [i cu metoda care le leag`. Unul dintre acestea este conceptul de regul`. |n leg`tur` cu el sunt o serie de alte concepte cheie, cum ar fi urmarea regulii sau acordul cu o regul`. Clarificarea acestora atinge o sfer` vast` de probleme discutate de Wittgenstein \n fragmentele care ne-au r`mas de la el.

|ns` cum func]ioneaz` un astfel de concept precum cel al regulii \n opera wittgensteinian`? C`ci pare a nu cuprinde nimic misterios, nu are rezonan]a transcendentalului ori a devenirii. Sim]ul comun ne-ar putea spune c` toat` lumea [tie ce \nseamn` regul`, de vreme ce la fiecare pas ne confrunt`m cu realitatea guverat` de ea. Mai ales c` in cazul de fa]` regul` nu desemneaz` altceva dec\t \n limbajul comun. Nu este un concept preluat din vorbirea comun` [i reinvestit cu alte sensuri (Wittgenstein se pronun]` de altfel \mpotriva acestei proceduri frauduloase), ci \nseamn`, \n fapt, ceea ce [tim noi to]i, \ntr-un fel sau altul. Tocmai aceast` omniprezen]` \n via]a de zi cu zi, \ntr-o gam` larg` de activit`]i, \i asigur` \ns` o anume relevan]` pentru domenii [i probleme variate. Poate c` exemplul cel mai relevant este legat de limbaj. Vorbirea este un caz tipic de comportament guvernat de reguli, c`ci cuvintele nu sunt folosite la \nt\mplare, ci pe baza anumitor reguli. |n viziunea lui Wittgenstein, utilizarea cuvintelor din limbaj ilustreaz` cazuri particulare ale urm`rii unor reguli. Func]ionarea limbii este clarificat` astfel [i prin prisma conceptului de regul` [i a celor conexe (urmarea regulii, acordul cu o regul` etc). Odat` cu chestiunile despre limbaj sunt atinse [i alte probleme largi, cum sunt unele dintre cele considerate alt`dat` “metafizice”. Filosofia limbajului presupune deci, la Wittgenstein, discu]ia privitoare la reguli. Nu este \ns` mai pu]in adev`rat c` investigarea chestiunilor despre reguli se face prin prisma unor concluzii referitoare la limbaj. Pe de o parte utilizare limbajului este o activitate guvernat` de reguli, iar pe de alt` parte exprim`rile regulilor se \nt\lnesc \n limbaj , [i de aceea necesit` o cercetare “gramatical`”. Exist` deci o interdependen]` \ntre limbaj [i reguli, cele dou` concepte nu pot fi clarificate unul f`r` altul. Nu este de conceput nici limbaj f`r` reguli [i nici reguli care s` nu-[i g`seasc` expresie \ntr-un limbaj. De aceea la Wittgenstein aceste concepte sunt examinate unul prin prisma celuilalt. Astfel c` discu]ia despre reguli este legat` de gramatica acestui concept, adic` de examinarea modului \n care este folosit \n limbaj cuv\ntul regul`. O astfel de cercetare este relevant` prin aceea c` implic` chestiuni fundamentale privitoare la limbaj, cum ar fi leg`tura dintre limbaj [i realitate, dintre \n]eles [i \n]elegere, dintre \n]elegerea [i utilizarea cuvintelor.

De asemenea, \n opere lui Wittgenstein, abord`rile privitoare la reguli \[i g`sesc aplica]ii [i \n domenii distincte cum ar fi filosofia logicii sau filosofia matematicii.

Av\nd \n vedere leg`turile conceptului de regul` cu multitudinea articula]iilor concep]iei lui Wittgenstein, faptul c` acesta explic` [i este explicat prin intermediul mai multor concepte cheie, fieare cu conexiunile sale, g`sesc c` abordarea complet` a conceptului ar fi o \ntreprindere de foarte mari propor]ii, menit` a pune \n eviden]` \ntregul unei filosofii dintr-o oper` vast` [i cu o mare densitate de probleme. Lucrarea de fa]` nu-[i poate propune o astfel de \ntreprindere, ci are ca scop principal o punere \n lumin` a c\torva fa]ete ale conceptului de regul` a[a cum apare el la Wittgenstein. Nu vom \nt\lni \n opera filosofului o defini]ie clasic` a regulilor, cu gen proxim [i diferen]a specific`. Wittgenstein nu spune c` regulile sunt cutare [i cutare lucru, ci avem la el o concep]ie foaret complex` [i nuan]at` despre ele. |n acest sens, o inten]ie rezonabil` pentru aceast` lucrare const` \ntr-o aproximare a acestui concept a[a cum este el prezent la Wittgenstein \n crea]ia “t\rzie”; totu[i o aproximare edificatoare sub unele aspecte relevante. Aceasta presupune, pe \ng` o privire sub diferite aspecte ale conceptului de regul`, [i identificarea conexiunilor sale cu alte concepte importante pentru modu \n care func]ioneaz` regula. Regulile nu sunt obiecte fizice, descriptibile independent de func]iile \ndeplinite \n via]a uman`, ci ele cap`t` sens numai \n m`sura \n care sunt utilizate, \n care au func]ie. De aceea abordarea conceptului de regul` este una func]ional`; c`ci nu este un lucru cu totul diferit de conceptul de regul` modul cum aceasta este aplicat` [i rela]ia cu aplic`rile sale. Capitolele lucr`rii de fa]` vor pune \n eviden]` chestiuni relevante pentru modul \n care este prezent conceptul de regul` \n opera wittgensteinian`.

=== IV ===

CAPITOLUL IV

A |N}ELEGE {I A URMA O REGUL~

Sunt \n crea]ia t\rzie a lui Wittgenstein unele teme mari care merit` fiecare o abordare separat`. Pe de alt` parte \ns`, \ntr-un fel, unele probleme sunt legate \ntre ele, alc`tuiesc un tot unitar, \n genul unei ]es`turi, \nc\t pentru a clarifica o tem` este indicat s` atingi [i altele.

Discu]ia despre \n]elegerea [i urmarea regulii este, nu pot s` nu admit, o chestiune de sine st`t`toare, diferit` de simpla aproximare a conceptului de regul`. E o tem` foarte larg` [i destul de problematic`, \n ciuda aparen]elor (urmarea unei reguli sau a alteia este, spune bunul sim], ceva banal, \nf`ptuit la tot pasul, la fel de firesc cu a m\nca [i a respira, [i de aceea pare c` o discu]ie pe o asemenea tem` e sinonim` cu despicarea firului \n patru) \ns` deloc dezlegat` de un anumit concept al regulii. Discu]ia despre urmarea regulii la Wittgenstein implic` [i este implicat` de un anumit concept privitor la ce \nseamn` regul`. De aceea este, cred, necesar` [i abordarea acestei teme \n contextul clarific`rii conceptului de regul`.

Nu am preten]ia ([i nu inten]ionez) s` dezbat chestiunea \n]elegerii [i urm`rii regulilor \n toat` complexitatea ei, ci numai at\t c\t e necesar pentru a servi scopului lucr`rii de fa]` (aproximarea conceptului de regul`); de aceea nu voi atinge dec\t chestiuni elementare din tema (mult mai larg`) propus` pentru acest capitol.

Discu]ia privitoare la urmarea regulii poate \ncepe prin distinc]ia fa]` de tema precedent` . |n primul r\nd trebuie spus c` a urma o regul` este diferit de a ac]iona pur [i simplu \n acord cu ea. mai precis, primul fapt \l implic` pe al doilea, dar nu [i invers. C`ci, de multe ori se \nt\mpl` ca o ac]iune s` se acorde \nt\mpl`tor cu o regul`. Un elev care a g`sit \nt\mpl`tor r`spunsul la o problem` nu poate pretinde c` a urmat regula de rezolvare a acestei probleme; la fel, un papagal poate s` articuleze cuvinte f`r` a urma reguli de folosire ale cuvintelor pronun]ate. Un copil foarte mic, o maimu]` sau un robot pot muta piese pe o tabl` de [ah [i este posibil \n principiu s` identific`m mut`ri corecte, dar ar fi un nonsens s` le atribuim urmarea unor reguli ale jocului de [ah, sau s` spunem c` acele reguli ar fi constituit temei pentru ei \n vederea mut`rii pieselor a[a [i nu altfel.

Se impune deci o concluzie, [i anume aceea c` urmarea regulilor presupune [i altceva dec\t un simplu acord cu ele. Conceptul urm`rii regulilor este aplicabil numai fiin]elor care \n]eleg regulile, \n prim` instan]`. Nu po]i, de pild`, s` urmezi regulile [ahului [i s` le aplici f`r` s` le \n]elegi. Conceptul de \n]elegere a regulii este deci o a doua treapt` (dup` cea a ac]iunii \n acord cu regula) c`tre a face inteligibil` urmarea regulii. Ce \nseamn` deci a \n]elege o regul`? R`spunsul este c` a \n]elege o regul` \nseamn` a cunoa[te care sunt ac]iunile \n acord cu ea [i care sunt ac]iunile \n dezacord. Tot astfel, a \n]elege un enun] despre fapte (o descrip]ie) este totuna cu a [ti care ar fi cazul \n care acesta ar fi adev`rat sau care ar fi cazul \n care faptele l-ar face adev`rat. |n]elegerea unei reguli nu presupune interpretarea ei, argumenteaz` Wittgenstein. O interpretare, spune el, este o \nlocuire a unei expresii a regulii prin alta. Aceasta are nevoie de \nc` o interpretare, [i a[a se ajunge la un regres la infinit. S-ar putea spune c` nu orice interpretare \nseamn` o substituire a unei exprim`ri prin alta, \ns` , arat` Wittgenstein, nu \nseamn` c` suntem astfel feri]i de argumentul regresului. C`ci orice con]inut simbolic ad`ugat regulii este un semn \n plus care la r\ndu-i se cere interpretat, un nou simbol ad`ugat la cel vechi, care las` regula [i interpretarea at\rn\nd \n cer. |n]elegerea unei reguli este deci departe de a fi totuna cu intrepretarea sa.

|n afar` de \n]elegere, un alt element necesar pentru ca ac]iunea \n acord cu o regul` s` aib` elementele urm`rii unei reguli ]ine de angajamentul persoanei \n cauz`. Pentru ca cineva s` urmeze o regul` \n anumite circumstan]e date, o condi]ie ar fi inten]ia sa con[tient` de a urma regula. Regula trebuie s` fie temei pentru ac]iunea \nf`ptuit` \n acord cu ea. De exemplu, despre cineva care urmeaz` regula mut`rii pionilor \n [ah se poate spune mai \nt\i c` ac]ioneaz` \n acord cu regula dat` (mut`rile sale sunt \n conformitate cu regula), apoi c` persoana \n]elege regula [i [tie ce mut`ri se conformeaz` sau nu regulii date [i, \n sf\r[it, c` omul respectiv ac]ioneaz` con[tient [i inten]ioneaz` s` urmeze regula, aceasta folosindu-i ca temei pentru ac]iunile sale. |n cazul \n care una dintre aceste condi]ii nu se \ndepline[te, nu putem vorbi de urmarea unei reguli. Sunt aici deductibile unele consecin]e importante:

Este o diferen]` \ntre \ncercarea de a urma o regul` [i faptul de a urma cu adev`rat o regul`. Simpla inten]ie nu este suficient` pentru urmarea unei reguli.

Trebuie s` distingem \ntre urmarea unei reguli [i convingerea c` ea este urmat`. O persoan` poate crede sincer c` urmeaz` o regul`, f`r` ca realmente acest lucru s` se \nt\mple. Acest lucru este valabil c\nd lipse[te \n]elegerea regulii.

O regul` nu poate fi urmat` incon[tient, f`r` inten]ia deliberat` a celui ce o urmeaz`. Regula nu este o entitate care conduce ac]iunea uman` la un rezultat independent de voin]a celui care o urmeaz`. |n acest sens se poate afirma c` ideea regulilor urmate incon[tient, prezent` \n Gramatica Unuversal` a lui Chomsky, este lipsit` de sens, dac` avem \n minte conceptul lui Wittgenstein al regulii. Ori vom fi nevoi]i s` concluzion`m c` Noam Chomsky folose[te \n mod cu totul diferit termenul regul`, pe baza unor asem`n`ri, \ns` ar fi putut folosi cu totul alt cuv\nt.

Regulile sunt temeiuri pentru comportamentul ghidat de ele, nu sunt cauze ale acestuia. Regula nu determin` cauzal ac]iunea \n acord cu ea. o ac]iune cauzal` a regulii ar fi coerent` cu ideea unor reguli urmate incon[tient [i care condc inexorabil la rezultat. Urmarea regulii nu ar mai trebui s` presupun` neap`rat inten]ia subiectului de supunere con[tient` [i voit` la o norm`, nu ar presupune libertatea alegerii. Am fi nevoi]i \n acest caz s` presupunem c` exist` o confuzie a regulilor cu legile naturii. Altfel spus, regulile ar ac]iona inexorabil precum legea gravita]iei, iar conceptul de regul` [i-ar pierde contururile.

Acordul cu regula, \n]elegerea regulii [i inten]ia urm`rii regulii sunt condi]ii necesare (nici una nefiind suficient`) pentru ceea ce \nseamn` a urma o regul`; sunt criterii pentru conceptul urm`rii regulii. |ns` sunt departe de a fi suficiente aceste reflec]ii generale. C`ci nu este clarificat modul \n care efectiv func]ioneaz` urmarea unei reguli. S` presupunem ca o persoan` dore[te s` urmeze o regul`. Pentru aceasta \ns` are nevoie \nt\i de toate s-o \n]eleag`, adic` s` cunoasc` ce ac]iuni sunt \n conformitate cu ea [i ce anume o \ncalc`. Cum va \n]elege el regula, mai ales dac` aceasta presupune un num`r foarte mare sau nelimitat de pa[i? |n ce termeni e nimerit s` g\ndim \n]elegerea regulii? Am ar`tat \n capitolul precedent cum abordeaz` Wittgenstein chestiunea rela]iei dintre regul` [i ceea ce este \n acord cu ea. Era o abordare de natur` gramatical`, adic` referitoare la felul \n care se aplic` \n limbaj aceste concepte, la modul \n care sunt folosite. O metod` similar` este folosit` de Wittgenstein pentru clarificarea no]iunii de \n]elegere a regulii. O mare parte a reflec]iilor filosofului este centrat` pe desfiin]area unor puncte de vedere considerate nepotrivite, pun\nd \n eviden]` erorile care constau \n analogii \n[el`toare, false compara]ii, \ntreb`ri nepotrivite referitoare la problem`. Wittgenstein atac` ideea c` \n]elegerea este un fel de stare mental`. |n Philosophical Investigations el se refer` \n special la un tip particular de reguli, regulile pentru folosirea cuvintelor din limbaj; \ns` exemplele oferite sunt legate adesea de aritmetica elementar`. C`ci asemeni rezolv`rii problemelor de matematic` , folosirea cuvintelor este o activitate guvernat` de reguli (anume, reguli de folosire ale cuvintelor). Wittgenstein combate ideea conform c`reia \n]elegerea unei reguli de utilizare a unui cuv\nt este un soi de stare mental` care este sursa abilit`]ii de a folosi \n mod corect cuvintele limbii (deci de a st`p\ni un limbaj). G\ndul c` ceea ce vine \n mintea unui vorbitor al unei limbi atunci c\nd acesta aude [i \n]elege un cuv\nt trebuie \ntr-un fel s` for]eze o aplicare particular` a sa este legat` de imaginea unei st`ri \n care trebuie s` consiste \n]elegerea. Ce ne tenteaz` s` zugr`vim \n]elegerea \n termenii unei st`ri mentale care este sursa utiliz`rii corecte a cuvintelor? |n paragraful 143 din Philosophical Investigations, Wittgenstein propune un caz. I se d` unui elev s` construiasc` diferite [iruri de numere naturale dup` anumite reguli de formare. C\nd vom spune c` el st`p\ne[te formarea acestor serii? |n mod sigur c` atunci c\nd el va reu[i s` le produc` \n mod corect. |n paragraful 146, Wittgenstein arat` c` exist` tenta]ia de a concepe \n]elegerea ca o stare aflat` \n spatele folosirii corecte, ce constituie un criteriu prin care judec`m dac` un elev st`p\ne[te sau nu un sistem de numere naturale: “|n]elegerea \ns`[i este o stare care e o surs` a folosirii corecte”. Pe de o parte este deci \n]elegerea, iar pe de alta folosirea corect` (urmarea regulii), care este un efect al \n]elegerii. Actul \n]elegerii este \n aceste condi]ii g\ndit ca o captare a ceva care ne oblig` s` urm`m o regul` \ntr-un anumit fel ([i nu \n altul). |n]elegerea conceput` ca o surs` a folosirii corecte este o expresie a tenta]iei de a crede c` exist` ceva \n spatele min]ii vorbitorilor unei limbi (celor care urmeaz` regulile de folosire ale cuvintelor) care vine [i \i sile[te pe ace[tia s` foloseasc` un cuv\nt \ntr-un anumit fel. Rezult` logic de aici c` \n starea aceasta avem un fel de anticipare a folosirilor ulterioare ale cuvintelor. A \n]elege o regul` este deci totuna cu a avea dintr-o dat`, anticipativ, \n minte, toate utiliz`rile corecte ale aceleia[i reguli, to]i pa[iide f`cut.

|n paragrafele 148-155 din aceea[i lucrare, Wittgenstein combate ideea \n]elegerii ca stare mental`, prin descoperirea unor diferen]e gramaticale (de folosire a cuvintelor) \ntre conceptul de \n]elegere [i cel de stare mental` con[tient`, pe de o parte, [i \ntre conceptul de \n]elegere [i cel de mecanism intern, pe de alt` parte. Aceast` cercetare gramatical` este menit` a pune \n eviden]` erorile const\nd \n analogii \n[el`toare, compara]ii false, \ntreb`ri nepotrivite [i false inferen]e, toate acestea av\ndu-[i originea \n ne\n]elegeri privitoare la modul \n care func]ioneaz` limbajul. Convingerea lui Wittgenstein era c` observ\nd diferen]ele \n modurile de utilizare ale cuvintelor (deci \n gramatica acestora) [i accept\ndu-le, descoperim distinc]ii \ntre felurile de fenomene pe care conceptele noastre le descriu.

Exist`, spune Wittgenstein, concepte care descriu st`ri mentale con[tiente (de pild`, conceptul de a avea o durere, de a fi deprimat, de auzire a unui b\z\it) [i concepte de natur` temporal` precum cel de durat`, \ntrerupere [i continuitate, intensitate sau grad) care sunt aplicabile, au sens dac` sunt aplicate. Prin contrast, conceptul de \n]elegere nu este legat de ideea c` ceva “se \nt\mpl` \n mintea noastr`”, \ns` introduce ideea unei dispozi]ii sau abilit`]i. C`ci nu vorbim despre intensitate sau grad de \n]elegere \n acela[i sens \n care vorbim despre intensitate sau grad al unei dureri, ci mai mult \n sensul unei capacit`]i sau unei l`rgimi. {i \n timp ce suntem \n stare, \n anumite circumstan]e, s` \nregistr`m abilitatea de a \n]elege sau s` vorbim despre \ntreruperea ei, conceptul de \n]elegere nu este asociat cu conceptele de durat` \n acela[i fel \n care st`rile mentale con[tiente sunt asociate acestuia. Este o diferen]` gramatical` \ntre a vorbi despre \n]elegere ca stare [i de faptul de a avea o durere sau de a fi deprimat, ca st`ri mentale. |n absen]a unei clarific`ri gramaticale, exist` \nc` o tenta]ie, aceea de a zugr`vi \n]elegerea \n termenii unei structuri interne a unui aparat mental (creierul) care explic` abilitatea unui vorbitor de a folosi limba. Din nou, Wittgenstein sugereaz` c` aceast` imagine nu se potrive[te cu gramatica conceptului, c`ci folosirea acestuia arat` c` noi nu descriem \n]elegerea \n termenii unei st`ri interne a unui mecanism. Astfel c` nu exist`, de exemplu, nici un criteriu pentru \n]elegerea unui cuv\nt sau a unei reguli de adunare, care invoc` “o cunoa[tere a aparatului, at\t de diferit` de ceea ce el face”. Dimpotriv`, folosirea conceptului de \n]elegere este legat` de participarea vorbitorilor la o anumit` form` de via]`. Ceea ce nu \nseamn` c` criteriile \n]elegerii sunt pur comportamentale, ci sunt legate de o form` de via]` complex` care este descoperit` \n felul \n care vorbitorii tr`iesc [i ac]ioneaz`, deopotriv` \n istoria lor trecut` [i \n modalit`]ile actuale [i viitoare de a ac]iona [i de a fi influen]a]i. Ideea conform c`reia conceptul de \n]elegere descrie starea unui mecanism intern pur [i simplu omite, arat` Wittgenstein, modul \n care se leag` cuvintele cu un standard \n dezvoltarea folosirii limbii. Este nevoie de recunoa[terea unei dependen]e a conceptului \n]elegerii de un orizont al unui antrenament din trecut, de manifestarea unor abilit`]i [i de forme de sensibilitate.

Descrierea \n]elegerii ca stare mental` care apare la un moment dat atunci c\nd o persoan` are de aplicat o anumit` regul` ridic` anumite probleme \n identificarea st`rii de \n]elegere. Dac` aceasta se afl` la ap`tul unui proces ascuns, cum [tie subiectul c` ceea ce se \nt\mpl` \n acel moment este \ns`[i \n]elegerea? “Dac` spun c` procesul este ascuns, atunci cum [tiu ce am de a[teptat (de c`utat)? Sunt \n \ncurc`tur`.” C`ci, spune Wittgenstein, ne putem imagina c`, \n cazul unui elev care trebuie s` rezolve un exerci]iu legat de [iruri de numere, ` elevul, de[i \n]elege formula la un moment dat, \nc` nu este capabil s` o aplice corect [i s` continue activitatea sa. Solu]ia const` \n punerea \n eviden]` a fundalului pe care se desf`[oar` activitatea urm`rii regulilor. Conceperea \n]elegerii \n termenii unei st`ri mentale presupunea omisiunea unor elemente esen]iale, cum sunt exerci]iul practic [i obi[nuin]ele prezente \n forma de via]` din care subiectul face parte. Gramatica conceptului de \n]elegere nu ne trimite c`tre interiorul unei st`ri a unui mecanism, ci deschide c`tre forme de via]` [i c`tre exerci]iul practic prezent \n urma regulii. Concluzia ar fi \n esen]` aceea c` este o eroare a concepe \n]elegerea \n afara contextului determinat de urmarea regulilor. |n]elegerea nu este un proces mental care se desf`[oar` dintr-o dat` [i care conduce la un rezultat independent de anumite elemente cum ar fi antrenamentul (sau obi[nuin]a) \n vederea aplic`rii unei reguli. Aceast` idee este coerent`, \n fond, cu propria noastr` experien]` de via]`. Fiecare [tie faptul c` \n]elegerea \n [coal` a anumitor tipuri de probleme (de pild`) ]ine de o anumit` abilitate. Iar exerci]iul practic nu face dec\t s` ad\nceasc` \n]elegerea prin dezvoltarea acelei abilit`]i . Este greu de conceput ideea c` exist` cineva care \n]elege totul dintr-o dat` [i aplic` \n mod corect regulile f`r` exerci]iu practic. Dimpotriv`, e [tiut c` exersarea unei abilit`]i este str\ns legat` de \n]elegere. |n]elegi pe m`sur` ce lucrezi, ce practici. Din acest punct de vedere privit`, concep]ia lui Wittgenstein apare drept una de bun sim]. Am ajuns astfel la concepte cruciale \n discu]ia despre urmarea regulilor, acelea de practic`, tehnic`, obi[nuin]`. Wittgenstein subliniaz` explicit conexiunea de natur` conceptual` dintre urmarea regulii [i obiceiuri, tehnici [i practici.

|n paragraful 198 din Philosophical Investigations, el arat` c` urmarea regulii presupune existen]a unor obi[nuin]e de folosire, a unui obicei, compar\nd regula cu un indicator: “voi \ntreba aceasta: ce are expresia unei reguli – s` zicem un indicator rutier – de-a face cu ac]iunile mele? Ce fel de leg`tur` este aceea de aici. – Bine, poate spune cineva, fusesem instruit s` m` comport \ntr-un anume fel, \ntr-un anumit mod, iar acum nu fac dec\t s` m` port astfel…am indicat c` o persoan` respect` un indicator numai \n m`sura \n care exist` o folosire obi[nuit` a indicatorului.” Nu avem deci de-a face cu ni[te reguli care constr\ng pentru a fi urmate, nu sunt ni[te reguli asemeni unor [ine de cale ferat` care conduc inexorabil c`tre rezultat (Am ar`tat \n capitolele precedente c` aceast` eroare este o consecin]` a \n]elegerii regulilor \n termenii unor entit`]i platonice sau mentale ori drept expresii ale unui mecanism ). Conform paragrafului 199, urmarea unei reguli date pretinde st`p\nirea unei tehnici; iar \n acest sens, arat` Wittgenstein, nu se poate ca ceea ce numim “ascultarea unei reguli” s` fie ceva pe care s`-l poat` face un singur om [i o singur` dat` \n via]`.

Urmarea regulii este o practic`, o obi[nuin]` sau obicei \ncet`]enit.

Se impune aici o distinc]ie, aceea \ntre tehnic` [i practic`, cu toate c` aceste dou` concepte sunt \n mod intern legate \ntre ele ([i ,de asemenea, am\ndou` de conceptul urm`rii regulii). Urmarea unei reguli presupune [i a putea judeca \n ce m`sur` anumite ac]iuni se acord` sau nu regulii, iar pentru aceasta trebuie s` existe o tehnic` de aplicare a regulii. Pentru ca ceva anue s` poat` conta ca expresie sau formulare a unei reguli, trebuie s` fie folosit` (sau s` fie \n]eleas` ca potrivit` pentru a fi folosit`) ca un standard de corectitudine prin care s` fie evaluate ac]iunile. |n consecin]`, trebuie s` existe o tehnic` a folosirii sale. S` \n]elegi o regul` \nseamn` s` fii st`p\nul unei tehnici a aplic`rii sale, adic` s` posezi o sum` de abilit`]i. S` \n]elegi o limb` \nseamn` s` fii st`p\nul unei tehnici (apud. Paragraf 199). Socotitul, calculatul, construirea unor figuri geometrice, m`surarea, inferen]a – toate acestea sunt tehnici. A te angaja \n aceste activit`]i \nseamn` s` exemplifici st`p\nirea acestor tehnici, s` afi[ezi abilitatea de a utiliza [i urma regulile care le definesc. St`p\nirea unei tehnici se manifest` \n practic`. |ns` o ac]iune \n acord cu o regul` nu este totuna cu o manifestare a st`p\nirii unei tehnici. De asemenea, urmarea unei reguli nu \nseamn` o simpl` tehnic`, o abilitate. C`ci a urma o regul` presupune st`p\nirea unui num`r de abilit`]i. O persoan` \[i manifest` \ntr-adev`r st`p\nirea unei tehnici de a urma o regul` \ntr-o ac]iune particular` a aplic`rii ei, dar numai \n preajma unui fundal complex, ar`t\ndu-[i abilit`]ile [i cuprinz\nd o practic`, o obi[nuin]` sau regularitate a aplic`rii sale.

P.M.S. Hacker [i G.P. Bakerarat` c` aceste concepte (al unei tehnici de folosire [i aplicare de reguli [i cel de practic` \n care se \nt\lnesc aceste tehnici0 au patru tr`s`turi aflate \n interdependen]`.

Regularitate

Putem vorbi despre o tehnic` [i exemplificarea sa \n practic` numai unde un tipar stabilit de comportament poate fi distins. Exist` o procedur` standard [i, prin urmare, devierile de la regul` sunt identificabile. Aceasta \nseamn` c`, pe de o parte, sarcinile \ntr-o practic` ce utilizeaz` o tehnic` de urmare a regulilor se repet` \n calitatea lor de a \nso]i activit`]ile normative. Multe ]in de rutin`. Pe de lat` parte \ns`, \nsu[irea st`p\nirii multor tehnici implic` instruire, antrenament [i exerci]ii. O persoan` trebuie s` \nve]e cum s` fac` anumite lucruri, iar st`p\nirea unei tehnici este judecat` prin manifestarea unor abilit`]i necesare \ntr-o evolu]ie \ncununat` de succes. Comportamentul regulat de un anumit fel este criteriul pentru achizi]ia [i persisten]a st`p\nirii unei tehnici.

Ac]iune versus teorie

O tehnic` este manifestat` \ntr-un standard de comportament sau activitate, o practic`. Tehnicile noastre de urmare a regulilor sunt parte din forma noastr` de via]` [i ar fi eronat s` consider`m c` trebuie s` le privim \nt\i de toate ca activit`]i cerebrale. Esen]a tehnicilor de urmare a regulilor este de a fi folosite \n practic`, iar activit`]ile cerebrale sunt mai degrab` simptome (\n sensul lui Wittgenstein )

Criterii de corectitudine

Pentru orice tehnic` stipularea procedurilor [i rezultatelor corecte este esen]ial`. Stabilirea unor astfel de criterii este necesar` pentru a descrie scopul [i con]inutul oric`rei tehnici. Criteriile de corectitudine sunt p`r]i intrinseci ale tehnicilor. Iar modificarea criteriului de corectitudine este echivalent` cu schimbarea tehnicilor pentru care func]iona criteriul respectiv.

Obiectivitate

|n m`sura \n care st`p\nirea unei tehnici este manifestat` \n acte care satisfac criterii de corectitudine interne tehnicii (aplic\nd regula), aceasta garanteaz` posibilitatea de a distinge \ntre credin]a unei persoane c` urmeaz` o regul` [i urmarea ei real`. Exist` deci un aspect obiectiv al urm`rii regulilor, care poate fi interpretat \n sensul ideii c` tehnicile sunt intrinsec sociale. |n interpretarea aceasta, “corect” (relativ la o tehnic` dat`) ar fi definit` sau explicat` prin referin]` la practica dominant` \ntr-o comunitate, adic` ceea ce fac cei mai mul]i de la caz la caz. Hacker [i Baker resping aceast` interpretare (vom ar`ta \n capitolul urm`tor care sunt temeiurile lor).

Discu]ia despre urmarea regulilor este la Wittgenstein o tem` vast`. Nu am f`cut prin acest capitol dec\t a pune \n eviden]` unele concepte esen]iale legate de urmarea regulii, concepte relevante [i pentru conceptul de regul` \n sine. C`ci regulile, a[a cum sunt \n]elese de Wittgenstein, nu ar mai avea aceea[i identitate dac` nu ar fi coerente cu conceptul urm`rii regulilor, adic` dac` ar func]iona efectiv altfel dec\t \n actvit`]ile umane. Am avea alt concept al regulii dac` \n]elegerea regulii ar fi o stare mental` [i nu expresia unei abilit`]i exersate, dac` urmarea regulii s-ar petrece automat, precum mersul unui tren pe [ine, iar nu prin intermediul unor obiceiuri [i practici. C`ci a[a cum am mai ar`tat, acest concept este unul func]ional. Altfel spus, el este definit prin modul \n care efectiv func]ioneaz`, nu are note statice. Regulile au particularit`]ile x [i y pentru c` func]ioneaz` \n felul cutare [i cutare, pentru c` au respectivul rol [i nu altul. De aceea discu]ia privitoare la urmarea regulilor prive[te identitatea regulilor \nsele, iar solu]iile oferite sunt indirect r`spunsuri la \ntrebarea: “ce sunt regulile?” C`ci la o astfel de \ntrebare nu se poate r`spunde dec\t ceva de genul “regulile sunt acele chestiuni \nt\lnite la tot pasul \n via]a uman` [i care \ndeplinesc rolurile a, b, c…\n modul urm`tor…”. Av\nd \n vedere c` nu toate regulile \ndeplinesc acelea[i roluri (cum am ar`tat \n capitolul I) [i c` modalit`]ile de ac]iune sunt diferite, discu]ia privitoare la conceptul de regul` necesit` nuan]`ri succesive.

=== V ===

CAPITOLUL V

DIMENSIUNEA SOCIAL~ A REGULILOR

Capitolul acesta va prilejui numai c\teva reflec]ii pe seama unei teme de asemenea de mare amploare [i importan]`. Concep\nd urmarea regulii \n termenii unor obiceiuri [i practici, Wittgenstein pare a poposi cu discu]ia despre reguli pe t`r\mul socialului. Din p`cate \ns`, textele filosofului nu sunt suficient de limpezi pentru a nu l`sa loc unor interpret`ri contradictorii. Impresia este c` aproape nu exist`, cel pu]in cu privire la aceast` tem`, un Wittgenstein pur [i simplu, dincolo de interpret`ri, ni[te concluzii indiscutabile. |ns`, a[a cum arat` Marie McGinn, “importan]a filosofic` a remarcilor lui Wittgenstein nu se afl` \n ‘concluzii’, care sunt \n ele \nsele slabe [i obscure, [i care, \n mod clar nu inten]ioneaz` s` serveasc` drept fundament pentru construc]ia unei ma[ini teoretice mai elaborate. Adev`ratul scop al c`l`toriei s-a aflat, pe de o parte, \n \nfr\ngerea unor mituri [i \nclina]ii ad\nc \n`rd`cinate, iar pe de alt` parte, \n reorientarea stilului nostru de g\ndire c`tre ceea ce se afl` dechis privirii \n practica noastr` a utiliz`rii limbajului.” Pornind de la premisa importan]ei prioritare a problemelor legate de conceptul de regul` (care r`m\ne totu[i \ntr-o anumit` m`sur` problematic, av\nd \n vedere caracterul incomplet determinat al unor solu]ii), vom urm`ri c\teva dintre consecin]ele ce decurg din g\ndirea urm`rii regulilor \n termenii unei practici sau obiceiuri. De asemenea, vom urma interpretarea oferi` de P.M.S. Hacker [i .P. Baker.

Wittgenstein leag` observa]ia c` urmarea unei reguli este o practic`, de comentariul c` a crede c` cineva urmeaz` o regul` nu \nseamn` a o urma \n realitate. O astfel de remarc` poate fi interpretat` pe de o parte \n sensul c` oricine se poate \n[ela cu privire la urmarea unei reguli (av\nd \n vedere c` oricine este failibil), lu\nd drept realitate ceea ce este numai aparen]`. Pe de alt` parte, aceast` remarc` poate ap`rea ca fiind fundamentarea argumentului limbajului privat. Aceast` interpretare ar fi coerent` cu aceea c`, din punctul de vedere al lui Wittgenstein, nu exist` urmare a unei reguli f`r` un standard obiectiv care s` determine dac` regula se conformeaz` sau nu lui. Problema e deci aceea a determin`rii modului \n care practica urm`rii unei reguli produce standarde obiective de corectitudine.

O solu]ie conturat` de Wittgenstein ar fi, coerent cu aceast` linie de interpretare, legat` de dimensiunea social` a activit`]ii umane guvernate de reguli. |n paragraful 198 din Philosophical Investigations, el compar` regula cu un indicator rutier, ar`t\nd c` urmarea regulii nu este dec\t urmarea unui obicei, a unei practici sociale. Regula este astfel caracterizat`, d\ndu-se impresia caracterului esen]ialmente social al ei. Iar Wittgenstein insist` asupra importan]ei antrenamentului, \nsu[irii [i exerci]iilor \n inculcarea regulilor unor grupuri de oameni. De asemenea, multe remarci subliniaz` natura social` a limbajului. |n paragraful 207 se arat` c` identificarea unor sunete emise de membrii unui grup drept expresii ale unui limbaj presupune distingerea unor anumite regularit`]i, \ntre sunetele emise [i ac]iunile membrilor grupului. Mai mult, adev`rata posibilitate a unui limbaj, a unui mijloc de comunicare rezid` \n acordul dintre vorbitori \n defini]ii [i judec`]i. Este din plin afirmat` dimensiunea social` a limbajului.

Exist` tenta]ia de a declara c` o regul` este un standard \mp`rt`[it de comportament \ntre membrii adul]i ai unei comunit`]i. Conform acestui punct de vedere, numirea urm`rii unei reguli “o practic`” este menit` a sublinia natura esen]ial social` a ceea ce numim “urmarea unei reguli”; este \n mod necesar un obicei stabilit \n activit`]ile unui grup. Aceasta are s` ofere un r`spuns la \ntrebarea \n leg`tur` cu modalitatea \n care o practic` produce criterii de corectitudine pentru ac]iuni. Comportamentul standard al membrilor grupului constituie o m`sur` extern` pentru ac]iunile individuale. O ac]iune a unui individ \ntr-o anume situa]ie (relevant` pentru discu]ia noastr`) este considerat` \n comunitate normal` sau anormal`, \ns` aceasta independent de op]iunea individului, de g\ndurile [i inten]iile sale. Evaluarea ac]iunilor unui individ sub aspectul “corectitudinii” sau “normalit`]ii” ]ine doar de orientarea membrilor comunit`]ii, de r`spunsul lor. Norma este deci exclusiv social`, iar acordul cu o regularitate este stabilit prin consens; m`sura acordului este dat` de op]iunile dominante, de vocea majorit`]ii, nu de regula \ns`[i. Nu regula implic` ceea ce este \n acord cu ea, ci practica dominant` \n societate, p`rerile [i modalit`]ile de ac]iune al majorit`]ii. Conform acestei interpret`ri, regula e relativ` la obiceiurile unei societ`]i anumite. Societatea este cea care accept` regulile, dar totodat` ea stabile[te [i m`sura acordului sau dezacordului cu ele. Astfel c` ar fi, \n principiu, posibil ca la un moment dat s` fie stabilit` o anumit` ac]iune ca acord\ndu-se unei reguli, iar \ntr-un alt moment ulterior o cu totul alta (eventual foarte diferit` sau chiar opus`) s` fie g`sit` \n acord cu aceea[i regul`. Astfel c` regulile ar depinde \n acest caz de bunul plac al majorit`]ii. Ele nu ar avea transcenden]` \n raport cu societatea, nu ar fi deasupra simplelor op]iuni temporare. Regulile nu ar fi autonome, ci profund dependente de op]iunile dictate de interese de moment ale societ`]ii. O astfel de concep]ie echivaleaz` cu afirmarea relativismului; “m`sura”, “obiectivitatea” ar fi date de ceva trec`tor [i nu tocmai stabil, cum este op]iunea majorit`]ii.

Se ridic` \ntrebarea : a fost Wittgenstein un astfel de relativist radical? C`ci a concepe astfel dimensiunea social` a regulilor echivaleaz`, cum am ar`tat mai sus, cu un soi de relativism radical. Sau trebuie s` respingem acest mod de a interpreta unele dintre aser]iunile lui Wittgenstein?

P.M.S. Hacker [i G.P. Baker consider` c` este de respins aceast` interpretare ca fiind o “caricatur`”, cu toate c` e bazat` pe “un colaj de fragmente”. Ei subliniaz` importan]a consider`rii la Wittgenstein a unei rela]ii interne \ntre regul` [i ceea ce este \n acord cu ea. C`ci o interpretare “relativist`” de genul celei expuse mai sus ar nega acest tip de rela]ie dintre regul` [i ac]iunile care se acord` cu ea, \nlocuind-o cu una extern`. Or, aceasta ar fi o eroare profund`. Argumentele lor sunt relevante: nu putem de fapt s` ne folosim de acordul fiin]elor umane sau de statistic` \n leg`tur` cu comportamentul lor \n stabilirea a ceea ce se acord` sau intr` \n conflict cu o regul`, chiar dac` este adev`rat c` stabilim ce reguli au prin referin]` la comportamentul lor; \ntr-adev`r, nu exist` standard sau criteriu de corectitudine care nu are o utilizare stabilit` explic\nd, justific\nd sau critic\nd determin`ri a ceea ce este corect. |n mod similar, nu definim “corect” \n termenii a ceea ce este normal \ntr-un grup [i nu recunoa[tem o asemenea explica]ie ca manifest\nd \n]elegerea termenului “corect”.

Este inteligibil` ideea c` cel pu]in ocazional o \ntreag` comunitate poate s`-[i aplice \n mod gre[it regulile. Astfel c` definirea corectitudinii \n termenii acordului dintre membrii unei comunit`]i, a ceea ce este considerat “normal” sau “anormal” de c`tre ace[tia este lipsit de sens. C`ci regula [i nimic altceva dec\t regula determin` ceea ce este corect – dup` cum afirm` \nsu[i Wittgenstein \n paragraful 189 din Philosophical Investigations.

Chestiunea discutat` \n acest capitol se leag` de o alt` problem` mult dezb`tut` pe marginea fragmentelor wittgensteiniene, aceea a posibilit`]ii sau imposibilit`]ii urm`rii regulilor “\n mod privat” sau, [i mai precis, a imposibilit`]ii existen]ei limbajului privat. Complexitatea temei dep`[e[te cadrul lucr`rii de fa]` [i, de aceea, vom punct doar unele probleme. |n cele din urm` r`m\ne ceva problematic, nedecis, \n ceea ce prive[te caracterul social al regulilor. |n ce m`sur` regulile sunt exclusiv sociale, legate de faptul social? Dac` pornim pe urmele interpret`rii respinse de Baker [i Hacker, avem ca un corolar al acesteia imposibilitatea urm`rii unei reguli \n mod privat (de altfel Wittgenstein afirm` explicit \n paragraful 202, op. cit.: “[i, prin urmare, de asemenea, ‘a asculta de o regul`’ este o practic`. Iar a crede c` cineva ascult` de o regul` nu este acela[i lucru cu a asculta de o regul`. Deci nu este posibil a asculta de o regul` ‘\n mod privat’: altfel a crede c` cineva ascult` de o regul` ar fi acela[i lucru cu a asculta de o regul`”). Aceasta ar duce la concluzia c` un om izolat la un moment dat nu ar urma cu adev`rat nici o regul`, c`ci nu exist` standard de evaluare, nu exist` obiceiul [i “practica” unei comunit`]i. {i ar fi oarecum absurd s` presupui c` Robinson Crusoe nu putea urma nici o regul`, nici m`car cea dup` care socotea num`rul de zile trecute sau dup` care [i-a construit casa.

|n realitate remarcile lui Wittgenstein nu fac inteligibil faptul c` pot fi urmate reguli chiar [i \n izolare. Hacker [i Baker arat`, baz\ndu-se pe alte remarci ale lui Wittgenstein, c` un individ izolat la un moment dat va continua s` urmeze acelea[i fel de reguli. Iar \n acest sens, dac` “\n mod privat” \nseamn` de fapt “\n izolare” (cum este cazul lui Robinson), atunci este sigur c` pot fi urmate reguli [i pe o insul` pustie. De asemenea, se paote folosi limbajul [i de c`tre un naufragiat pe o insul`; este posibil un “limbaj privat” dac` acesta ar fi sinonim cu “limbaj al cuiva izolat la un moment dat”. Altfel spus, este perfect inteligibil s` ne imagin`m pe cineva monolog\nd \n singur`tate. {i, \n general, exist` posibilitatea (deloc ininteligibil`) ca un pustnic s`-[i formuleze singur reguli pe care s` le urmeze, s` utilizeze ceva ca pe o formulare a regulii (de pild`, s`-[i decoreze pere]ii dup` modelul geometric g`sit pe un bu[tean plutitor.

Concluzia const` \n aceea c` \n]elesul remarcii din paragraful 202, op.cit., conform c`ruia cineva nu poate urma o regul` \n mod privat, ]ine de interpretarea pe care o d`m expresiei “\n mod privat”. |n sensul |n care este prezent` acolo, “\n mod privat” nu \nseamn` izolare pur [i simplu, ci semnific` “ceea ce nu poate fi, \n principiu, explicat unei alte persoane, cea ce nu poate fi \n]eles de altcineva”. Nu este deci cazul lui Robinson Crusoe, care a tr`it un timp \n societate [i a urmat \n via]a social` unele reguli, pe care \n izolare continu` s` le urmeze. Ar fi \ns` cazul cuiva care are “reguli” pe care nu le poate formula [i comunica, “reguli valabile numai pentru el [i ininteligibile pentru ceilal]i”. Se poate \n]elege \n acest sens c` regulile au o dimensiune social`, ele put\nd fi \mp`rt`[ite \ntr-o comunitate. Ele nu sunt independente de societate, ci sunt expresia socialului (\n m`sura \n care \[i pot afla o exprimare \ntr-un grup anume). |mi permit s` utilizez o compara]ie cu un ceas. O regul` are sens s` fie numit` astfel numai atunci c\nd poate fi \mp`rt`[it` unei comunit`]i, c\nd poate fi comunicat` [i urmat` (\n principiu, m`car) [i de c`tre mai mult de o persoan`, la fel cum numim “ceas” ceva care poate ar`ta aceea[i or` tuturor (de[i eventual numai o singur` persoan` \l utilizeaz`, care, consultat, transmite mai departe tuturor acela[i mesaj). Regulile (ca [i ceasul) sunt create de c`tre fiin]e sociale; nu ar avea sens s` vorbim despre reguli \n cazul unor fiin]e solitare prin defini]ie, ci cel mult de instincte biologice. O abordare genetic` a modului cum apar regulile ar pune, poate, \n eviden]` cu limpezime dimensiunea social` a regulilor.