Evocarea Lumii Rurale In Romanul Morometii de Marin Preda

CUPRINS

Argument……………………………………………………………………..3

Viața și opera scriitorului M. Preda ………………………….5

Romanul „ Moromeții” prezentare generală …………..16

Ilie Moromete–personajul principal al romanului……39

Evocarea obiceiurilor și tradițiilor satului românesc……………………………………………………………….49

Concluzii……………………………………………………………….. …..64

ARGUMENT

Marin Preda a trebuit asemeni lui Zaharia Stancu să-și taie toate punțile de întoarcere spre țărănime și spre sat. Copilul, tânărul poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generația sa. De la 10 ani își dorește să nu mai fie țăran. Însă viața avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om și ca scriitor tocmai în ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiții țărănești.

Marin Preda face din tânărul Moromete un individ cu o viață psihologică normală, apt prin aceasta de a deveni erou de proză modernă. El creează un țăran inteligent în măsură să conștientizeze, în modul lui caracteristic, dramele existenței și ale clasei sociale din care face parte.

Problema familiei patriarhale, a raporturilor din cadrul familiei sunt obiectul de studiu al autorului.

Familia ca nucleu al societății are în roman o organizare patriarhală.

Moromete este un om rațional în ceea ce privește atitudinea față de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu care era dominat de instinctul de posesiune, Moromete nu este sclavul îmbogățirii, pământul constituie pentru el simbolul libertății materiale și spirituale, idee mărturisită de el în finalul romanului : „ Domnule, eu am dus totdeauna o viață independentă”.

Mesajul romanului „Moromeții” este un mesaj de tip existențialist. Procesul însingurării și înstrăinării lui Ilie Moromete este sinonim cu procesul distrugerii satului românesc și scoaterii țăranului român de pe arena istoriei : „Istoria a trecut cu tăvălugul prin ograda lui Ilie Moromete” ( Eugen Simion).

Toate romanele lui Marin Preda relevă existențialismul, începând cu „Marele singuratic”, continuând cu ,,Risipitorii” și încheind cu „ Cel mai iubit dintre pământeni”.

Marin Preda creează imaginea artistică a unui proces continuu de însingurare a individudului.

Opera acestui mare scriitor a încântat generații de cititori și este deosebită din toate aspectele. Viața, moartea sunt analizate în operele scriitorului : „Rele nu sunt nici viața, nici moartea ( ne sunt date), ci suferința, pe care n-o merităm, fiindcă nimeni n-a vrut să se nască și nimeni nu crede că nu trebuie să moară, dar de ce să suferim, oricâte rele am fi făcut pe acest pământ…?” ( Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni”)

.

Viața și opera lui

Marin Preda

Prozator, eseist, dramaturg, publicist, editor, traducător, scriitorul Marin Preda a rămas, prin opera sa, nemuritor, s-a născut la 5 august 1922 în satul Siliștea-Gumești, județul Teleorman, în familia numeroasă a lui Tudor Călărașu și a Joiței Preda.

Marin Preda a avut o copilărie și o adolescență dificilă așa cum scriitorul însuși povestea in scrierile sale „Întâlnirea din pământuri, „Moromeții”, „Delirul”, „Viața ca o pradă”.

Între anii 1930-1937 este înscris în clasa întâi la școala primară din satul natal.De mic citea pe izlaz, păscând vitele, Biblia și Descartes. „Când eram mic venea pe la noi unul Cârstache al lui Dumitrache cu câte-o carte sub braț, seara se așeza lângă lampă și ne citea la toți și toată lumea îl asculta , și tata și mama și frații mei vitregi, care erau prieteni cu el… Nimeni nu mi-a stârnit mai târziu, în materie de carte, mai multă admirație decât Cârstache ăsta1…„

Din „Convorbiri cu Marin Preda” aflăm că la vârsta de paisprezece ani citea ,,Dialogurile lui Platon” , Descartes, ,,Mizerabilii” de Hugo iar în această perioadă a apărut,, gândirea reflexivă care dă tânărului o neasemuită trufie”2

Copilul Marin era uimit în fata violenței căreia nu i-a înțeles multă vreme rostul în armonia lumii .

A început cursurile la Școala Normală de la Abrud, le-a continuat la Cristur Odorhei, dar pentru că școala s-a închis în urma Dictatului de la Viena, elevii au fost repartizați la Școala Normală din București.Ceea ce l-a impresionat cel mai mult era cuvântul rostit de oameni ,,Am devenit scriitor, descoperind fața magică a cuvântului”3.

l Marele singuratic p.333-334

2 Florin Mugur,Convorbiri cu MarinPreda, p.95

3 Viața ca o pradă, p. 32

În această perioadă datează și primele încercări literare, iar în anul 1941 duce la redacția revistei Albatros schița „De capul ei”.

Debutul literar al lui Marin Preda este la ziarul Timpul cu schița ,,Pârlitu”,iar în cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, citește schițele ,,Calul”,,, Strigoaica”, ,,Calul”, ,, Salcâmul”, ,,Noaptea”, ,,La câmp”.

Anii 1943-1945 reprezintă pentru Marin Preda efectuarea stagiului militar, experiență ce va fi valorificată artistic prin schițele ,, Soldatul cel mititel”, ,,Albastra zare a morții” și ,,Îndrăzneala”.După efectuarea stagiului militar va deveni corector la România liberă și va publica noi schițe în Contemporanul, Lumea, Viața socială.

În anul 1947 a participat la concursul organizat de editura Cultura Națională cu volumul,, Întâlnirea din Pământuri”- manuscris.

Volumul de proză,, Întâlnirea din pământuri” reprezintă de fapt debutul literar al lui Marin Preda după cum însuși mărturisea.

,,Debutul meu literar s-a petrecut cu adevărat abia la apariția volumului de nuvele, în 1948, la o distanță de șapte ani de la publicarea în presă a primei povestiri”.

Intrat în lumea scriitorilor și a ziariștilor, tânărul scriitor va îndeplini funcții gazetărești și la alte publicații ale vremii. Lucrează la redacția revistei Viața românească și va publica nuvela „Desfășurarea” inspirată din viața satului contemporan, pentru care va primi Premiul de stat pentru literatură.

Anul 1954 este anul apariției volumului I al romanului ,,Moromeții” în revista Viața românească, fragmentar pentru ca în anul 1955 să fie publicat volumul I. După apariția,, Moromeților” I – 1955, Marin Preda ocupă diverse funcții în conducerea Uniunii Scriitorilor, director al editurii Cartea Românească, funcție pe care o va deține până la încetarea sa din viață, survenită într-un mod neașteptat și tragic la Mogoșoaia.

Nuvela,, Ferestre întunecate” apare în 1956 în Gazeta Literară și tot în acest an primește Premiul de stat pentru literatură. Un nou succes va însemna anul 1962 o data cu apariția romanului ,,Risipitorii”, după o lungă perioadă de timp , în care scriitorul va încerca să-și schimbe domeniul de investigație literară, pentru a introduce tema autorului.

„Eram atât de entuziasmat încât socoteam acest roman, în sinea mea, mai bun din tot ce reușisem până atunci.In doi ani l-am terminat și avea peste opt sute de pagini. Urma să apară.Profitând însă de o defecțiune editorială de ultimă oră, mi-am recitit romanul și nu l-am mai găsit bun. Din opt sute de pagini l-am redus la trei sute cincizeci, pentru ca apoi, în șpalturi, să-i mai adaug o suta”1.

Nuvela „Friguri”a fost scrisă în urma unei călătorii în Vietnam în 1963, iar în anul 1965 traduce romanul,, Ciuma” de Albert Camus. Volumul al doilea al romanului ,,Moromeții” apare în anul 1967 în Viața Românească .

,,Intrusul” a fost scris în vara anului 1967, imediat după ,,Moromeții” volumul II, și așa cum mărturisește autorul: ,,L-am scris zi de zi într-o progresie constantă și foarte sigură, ca și cum aș fi redactat o lucrare îndelung gândită înainte…Ce este un intrus? Un om care se introduce fără să întrebe într-o adunare, într-o casă, sau într-un oraș. Cum în cazul nostru orașul e chiar al eroului, aici apare jocul dialectic între existență și idee.

Existența eroului și a orașului, în relația care se creează , este imprevizibilă, iar în cazul nostru împinsă la limită. Descripția vieții zilnice dacă nu e împinsă undeva n-are sens în literatură”2

În anul 1968 apare piesa de teatru ,,Martin Bormann”, iar Marin Preda este ales vicepreședinte de onoare al Uniunii Scriitorilor.

Va publica numeroase articole la revista Luceafărul și, în mare parte, aceste articole vor alcătui volumul ,,Imposibila întoarcere”, prima carte de publicistică a lui Marin Preda .

,,Imposibila întoarcere” apare în anul 1971 , iar în 1972 publică romanul ,,Marele singuratic” pentru care primește Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor.

Marin Preda definea temele principale ale romanului său în volumul de ,,Convorbiri cu Marin Preda” realizat de Florin Mugur.

1.Imposibila întoarcere p73

2.Imposibila întoarcere p. 183

„Cum să te miști și cum să acționezi, când structurile sociale sunt atât de prezente și atât de greu de ocolit. Ca să acțonezi, să faci bine , să fii un cavaler al unui sentiment, un cavaler al reparării nedreptății, cum spuneai, ei bine, nu poți altfel decât cunoscând bine realitățile timpului în care trăiești”.1

Primul studiu fundamental despre viața și opera lui Marin Preda este volumul ,,Vocație și aspirație” de M. Ungheanu dar si volumul realizat de Florin Mugur ,,Convorbiri cu Marin Preda” ce apare în anul 1973 .În acest volum va fi descoperită personalitatea acaparantă a acestui prozator a cărui operă etică depășește miza estetică. Volumul cuprinde o serie de interviuri care aduc informații prețioase legate de procesul de creație, amintiri, considerații generale despre istorie și despre rostul artei.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române , secția de științe filologice, literare și artistice. În anul 1975 apare primul volum al romanului,, Delirul”, ce va constitui întâia încercare de reconstituire literară.

Spre surprinderea tuturor, în anul 1977 editează volumul al doilea al romanului,, Delirul”, si volumul ,,Viața ca o pradă”.

Romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni” apare în anul 1980 iar la apariția sa scriitorul afirma : „Cred că este cel mai mare efort creator pe care l-am depus până în prezent.Pot să spun , că dacă aș fi fost mai tânăr n-aș fi putut să scriu aceaslă carte , este deci, rodul maturității biologice, dar și artistice. Romanul este o mare proză realistă,evocare social-politică și reflecție asupra perioadei 1940-1960, un roman despre iubire și despre adevăr, principii supreme în existența omului.

,,Este o operă complexă, cu numeroase personaje, cu un erou intelectual aflat mereu în situații limită – devenit din asistent universitar – deținut politic, strungar, contabil, acuzat de crimă, profesor secundar.”2

La 16 mai 1980 se stinge brusc din viață Marin Preda înainte de a împlini 58 de ani. Pe 21 mai este înmormântat la Cimitirul Belu, în Aleea marilor scriitori ai neamului.

1 Florin Mugur Convorbiri cu Marin Preda

2 Scriitori români comentați, Marin Preda comentat de Marieta Popescu, ed. Recif,București, 1995,p.35

Creația sa acoperă epic istoria românească de la primul război mondial până la sfârșitul anilor 1970. În opera sa apar teme și motive fundamentale cum ar fi viața și moartea, familia, țărănimea și drama ei istorică, releția individului cu istoria, dragostea, comunicarea umană și înstrăinarea ființei, adevărul și demnitatea, creația și demnitatea scrisului.

Literatura se îmbogățește prin noutatea perspectivei din care Marin Preda tratează vechi teme general umane , cât și prin gravitatea sa , prin capacitatea de a lăsa să vorbească documentul.

Nichita Stănescu în volumul „Timpul n-a mai avut răbdare” scria „îmi pare că greul cuvântului lui Marin Preda este greul pământului.M-aș strânge în mine însumi aidoma cornului de melc, atins atins de obiectul întâmplător în sine însuși, dacă ar trebui să fiu fericit din numai pricina că sunt.A fi nu este pricina onoarei.A fi înălțat e pricina aripei în aer…Ceva din mine s-a umilit când Marin Preda a fost înălțat din pricina lăudării și justificării, așa cum părea a fi făcut-o țăranilor. Nu pentru că Marsa să vorbească documentul.

Nichita Stănescu în volumul „Timpul n-a mai avut răbdare” scria „îmi pare că greul cuvântului lui Marin Preda este greul pământului.M-aș strânge în mine însumi aidoma cornului de melc, atins atins de obiectul întâmplător în sine însuși, dacă ar trebui să fiu fericit din numai pricina că sunt.A fi nu este pricina onoarei.A fi înălțat e pricina aripei în aer…Ceva din mine s-a umilit când Marin Preda a fost înălțat din pricina lăudării și justificării, așa cum părea a fi făcut-o țăranilor. Nu pentru că Marin Preda a demonstrat că țăranul român este nobil și inteligent îl iubesc cu lacrimă.Acest lucru este o evidență și numai un călător fără dragoste prin Țările Românești l-ar putea lăuda din această pricină. Faptul că Marin Preda a avut încă o dată curajul limbii române, aidoma lui Rebreanu, și amândoi, Marin Preda și Rebreanu, aidoma celui mai de seamă poliglot al limbii române, Ispirescu-cap și începătură a prozei, din această pricină și fără de această pricină, îl sărbătoresc cu inima”.1

Marin Preda nu era un filosof, ci un cunoscător al filosofiilor, era un propulsor de idei. El a săvârșit literatură, și și-a slujit profesja cu credință .

„Proza lui Marin Preda își găsește punctul de plecare în Dostoievski și cred că nici un scriitor la noi n-a fost mai puternic și mai influențat de opera marelui romancier rus ca el…Originalitatea o dă aici structura complet deosebită a mediilor. Umiliții și obidiții lui Dostoievski sunt sau mici slujbași, sau, declasați care trăiesc în lumea citadină rusă de acum un veac, eroii lui Marin Preda sunt țărani, țărani din Câmpia Dunării din România de ieri.

1 N.Stănescu, M.Preda – scriitor european,ed.Cartea românească,1981, p.81

Apare la ei un fel de tărie, de siguranță interioară, de răbdare și de îndârjire, care n-are nimjc de-a face cu conștiința bolnavă a personajelor din „Crimă și Pedeapsă” sau „Frații Karamazov”1.

Nuvelele din volumul Întâlnirea din pământuri anticipează, în majoritatea, lor romanul Moromeții. Marin Preda nu e Moromete și nici nu-l creează pe acesta după chipul și asemănarea lui. Scriitorul este mai degrabă acela care-și imită eroul. Nuvelele arată că Moromete nu există de la început, că autorul îl descoperă treptat, ca și cum propriul personaj i s-ar releva cu încetul. Marin Preda devine, în raport cu opera lui, moromețian, pe măsură ce Moromete însuși devine, în raport cu lumea lui, moromețian.Nuvela ,,Întâlnirea din Pământuri” descrie o criză a virilității. Dugu o vede pe Drina, goală, scăldându-se, și se bate pentru ea cu Achim. Disputa dintre cei doi parodiază ușor cavalerismul medieval. În ,,La Câmp”, doi flăcăi dau de o fată dormind sub un tufan și o violează. În ,,Colina”, un băiat e surprins pe câmp de o negură deasă și are vedenii. Toate sunt narațiuni obișnuite, care abia dacă lasă să se bănuiască plăcerea povestirii de mai târziu. Violența este aici expresia unei inocențe, a unei purități : Dugu, Drina, cei doi ciobani sunt niște candizi și, pe această linie, rude de departe cu Moromete. În ,,Calul”, personajul se teme parcă se recunoască de la început că-și va omorî calul : el se simte oarecum vinovat față de animal și se amăgește ascunzându-și scopul drumului său matinal, amânând conștiința crimei. Este tipică în ,,Calul” mișcarea înceată a narațiunii, parcă indiferentă, meticuloasă, împiedicată. Pațanghel din ,,O adunare liniștită” este dintr-odată uimitor de asemănător cu Moromete. El este aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Pațanghel pregătește meticulos efectele istorisirii. Amânarea, ocolurile țin de o anume plăcere a personajului de a-și crea și regiza spectacolele. Odată cu apariția acestei nuvele, apare în opera lui Marin Preda spiritul socratic, prețuirea

1Crohmăniceanu, Ov., S. Cronici literare, ed. De Stat pentru literatură și artă, București 1957, p. 12

valorilor libertății, încercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinărilor elementare.

Marin Preda sfârșește prin a-și imita personajul, procedând ca el. Moromețianismul profund al operei constă în acest transfer : autorul împrumută de la eroul lui gesturi, cuvinte, un fel de a fi.

,,Desfășurarea” apare în 1952 și este o replică dialectică, cu mult sub nivelul,, Moromeților”, la tema timpului răbdător. Ilie Barbu pare un moromețian de dată recentă. În fond, nuvela e, sub raport tipologic, o variantă a romanului. Sub același raport romanul o copleșește însă. Tipologic, ea e anulată de roman. Toate reacțiile moromețiene ale lui Ilie Barbu dintr-o anume fază a lui sunt retopite și înghițite de roman la un nivel artistic superior. Ilie Barbu este în literatura lui Marin Preda, primul erou activ.

Tema îndrăznelii va fi amplificată la proporții majore, sociale, în nuvela ,,Îndrăzneala”, unde multe pagini stau sub semnul Moromeților, adăugându-se însă o încordare surdă, plutind amenințătoare deasupra câmpului unde înfruntarea dintre cei doi e descrisă magistral. Evoluția lui Anton Modan merge spre îndrăzneala acțiunii. Nuvela toată este o demonstrație a fortificării eroului, a conștiinței de sine.

,,Romanele și nuvelele lui Marin Preda, prin particularitățile psihologice ale personajelor, viziunea lor proprie asupra vieții, limbajul atât de caracteristic, reconstituie o lume puternic impregnată de elemente esențiale specificului nostru național.”1

De aceea surprinde, poate, faptul că autorul Moromeților se inspiră, în nuvela ,,Friguri”, dintr-un alt mediu și dintr-un spațiu geografic diferit de al nostru. Autorul s-a inspirat din lupta de eliberare dusă de patrioții din Vietnam și nu urmărește aspecte exterioare, decorative, ci probleme umane profunde, cruciale, care apar în conștiința eroilor.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 202

Prin noblețea sufletească și omenia care-i caracterizează, eroii din nuvela Friguri se integrează universului artistic al lui Marin Preda. Cunoscător al psihologiei oamenilor din popor, autorul a descoperit în imensa lor simplitate o nebănuită măreție, care n-are însă în ea nimic spectaculos. Subiectul propriu-zis al nuvelei îl constituie, de fapt, relatarea vieții eroului în răstimpul în care el se străduiește să-și îndeplinească misiunea. Poveste vieții lui Nang e aparent simplă. Fiu al unor țărani nevoiași, el a avut “una din acele copilării care trebuie uitate, fiindcă altfel nu se poate suporta”. Rămas orfan la o vârstă fragedă, ajunge de timpuriu în armată, devenind un luptător devotat pentru independența națională. Misiunea pe care trebuie să o îndeplinească presupune abilitate și eforturi supraomenești. Obstacolele pe care trebuie să le înfrunte sunt nespus de grele. Nang rămâne o frumoasă figură de luptător patriot, un personaj de acțiune care îmbogățește galeria eroilor lui Marin Preda, în general mai închiși în ei, mai frământați. Ca structură psihologică, el nu e din spița medievală a lui Moromete, ci mai sigur din aceea a lui Ilie Barbu și Anton Modan, după momentul regăsirii conștiinței propriei demnități umane, când se desfășoară și se încălzesc.

Romanul ,,Risipitorii” a apărut în 1962 și reprezintă pentru Marin Preda trecerea de la stilul epic indirect la stilul epic direct, acela care dă posibilitatea autorului să-și exprime ideile fără a mai recurge la limbajul personajelor.

„Prozatorul știe mai mult decât eroii săi și, intervenind în dialogul cărții, devine el însuși un personaj și anume personajul cel mai bine plasat pentru a judeca pe celelalte și a da faptelor, la urmă, o viziune unitară, coerentă”1. „Risipitorii” constituie, deci, în multe privințe, o carte de experiment și faptul că Marin Preda a dat trei versiuni arată că la dificultățile demersului s-au adăugat și o nemulțumire de ordin estetic față de soluțiile inițiale.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 205

Așa cum se prezintă în forma definitivă, ,,Risipitorii” este romanul unei familii și, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acoperă o mare arie socială și se întinde pe spațiul a două generații : părinții (Petre și Rodica Sterian, Toma Sterian) și copii (Constanța, Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor și, analizându-le, talentul lui Marin Preda își regăsește forța lui reală.

Volumul al II-lea al ,,Moromeților” apare după mai bine de un deceniu de la apariția celui dintâi, în anul 1967. Acțiunea lui este grupată în jurul anului 1950. Moromete dinainte, devenit punct de referință literară, e mai viu, mai fascinant, de o mai înaltă spiritualitate decât cel de acum, mohorât, fără strălucire, ca un general trecut în rezervă. Romanul nu este cu totul detașat de primul, dar e scris altfel, cu altă tehnică epică și la altă vârstă spirituală. Între primul și al doilea volum, prozatorul a scris și altfel de literatură, a cunoscut alte forme epice, contactul lui cu proza occidentală nu a rămas fără consecințe pe plan epic. Și în volumul al II-lea, ,,Moromeții” rămâne romanul lui Ilie Moromete, deși cartea vizează o relație socială mai întinsă și chiar o epocă în totalitatea ei. Ce se impune însă și dă o impresie de neuitat e destinul bătrânului țăran, trecut prin multe, ieșit din zona de umbră în care o existență socială nemiloasă îl aruncase. În epoca de tranziție, Moromete dispare ca erou activ. Personajul are aici un destin mediocru iar evenimentele îl copleșesc. Când totul pare iremediabil pierdut și Moromete joacă farsa îmbolnăvirii, personajul capătă aura tragică pe care o pierduse. În momentul când Moromete se ridică din închipuita lui boală și pune mâna pe par pentru a face ordine în familie, el iese din zodia mediocră în care trăise până atunci și redevine eroul tragediei sale. În spatele replicilor formulate cu aceeași dezinvoltură, se simte că mulțumirea eroului nu mai e aceeași. Rolul lui de stăpân absolut, nu-i mai dau siguranța de înainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecați la București nu se mai întorc, iar când tatăl, hotărât să refacă unitatea familiei, îi cheamă cu o nefirească duioșie, refuzul lor ia forme neașteptate. Catrina îl părăsește și ea, amenințând-ul cu pedepse biblice. Nici un copil nu-l mai ascultă și observațiile lui spirituale se întorc împotriva sa. Discuțiile dintre Moromete și fiul său capătă sensul unei confruntări între două moduri de a concepe viața, în ultimă instanță între două civilizații.

Eroul principal al volumului al doilea e Niculae Moromete. Ilie Moromete e prea puțin implicat, el fiind redus la un rol secundar de simplu spectator din afară a faptelor. Descrierea peripețiilor lui Niculae prilejuiește autorului nu numai o pagină vie de istorie, dar și o capodoperă de observație a psihologiei țărănești superioară într-un moment de mare încordare, de ezitare între acceptarea necesității și refuzul ei.

În ideea de monografie, vizând o atitudine proprie față de existență, în toate actele fundamentale ale vieții, Marin Preda se aproprie de Rebreanu, din direcția unei proze în care analiza psihologică e magistrală. Moromeții e și sub acest aspect opera unei elaborații exemplare.

Romanul ,,Marele singuratic” a apărut în 1972 și este o reluare dintr-o altă perspectivă a romanului Moromeții. Prin acesta, Marin Preda revine la romanescul tradițional cu o experiență nouă. Personajul principal este Niculae, fiul cel mic al lui Moromete. Cunoaștem din volumul al II-lea al romanului Moromeții istoria eșecului său politic și retragerea sa la o fermă din jurul capitalei. Istoria acestei retrageri este continuată în romanul Marele singuratic.

„Toate aceste reluări, reveniri, arată că Marin Preda vrea să ducă până la capăt istoria unei familii și că biografia personajelor sale nu este încheiată. Figura tatălui apare și în acest roman, deși, este limpede că romanul e acaparat de problemele fiului.

Dar, întotdeauna când vine vorba de acest personaj, narațiunea capătă o vibrație nouă, celelalte personaje intrând în umbră.”1

Autorul a imaginat în Marele singuratic un roman cu multiple sensuri simbolice, care comunică, cu o evidentă participare lirică, lucruri esențiale despre om, despre iubire, despre adevăr.

Marin Preda, prin toată opera sa, a cultivat o literatură inspirată din realitățile contemporane, abordând teme morale sau existențiale într-un stil epic de mare densitate, care a așezat proza românească pe terenul solid al observației psihologice.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, 1974 p. 208

Romanul Moromeții

prezentare generală

Romanul ,,Moromeții” I a apărut în anul 1955, fiind considerat cea mai valoroasă creație de la,, Ion” al lui Rebreanu încoace, reprezintă o conturare a universului moromețian, dar și un punct de reper in proza postbelică.

Volumul al doilea a apărut mai târziu, abia în 1967, și autorul își dorea ca alături de ,,Moromeții”, ,,Delirul” volumele I și II să realizeze o tetralogie, după cum însuși mărturisea în volumul „ Creație și Morală” „Scrisesem, dar nu jubilam. …Am luat manuscrisul, l-am dactilografiat, apoi l-am băgat în sertar și am uitat de el cinci ani.”1

Marin Preda adâncește meditația asupra vieții, asupra istoriei,pentru că el considera că„ toate ființele umane existente pe pământ fac istorie.Eroarea fundamentală a acestor disperați constă în faptul că ei refuză să vadă adesea că istoria se exprimă în spirale lungi, în timp ce ei ar dori ca aceste spirale să fie scurte și ei să joace primul rol. Pe marile spirale nu există rol prim și rol secund.Toată lumea intră în vârtej . Deci și Moromeții.”

Acțiunea romanului se petrece cu trei ani înaintea celui de-al doilea război mondial, în satul Siliștea-Gumești din Câmpia Dunării, aproape de București.Primul volum cuprinde trei părți, iar acțiunea se concentrează în jurul familiei Moromeților de la începutul verii până spre sfârșitul ei. Partea întâi cuprinde 29 de capitole, partea a doua cuprinde 18 capitole, iar partea a treia 27 de capitole,a căror acțiune se derulează pe trei mari episoade epice.

Volumul cuprinde fapte de viață care se petrec de sâmbătă seara până duminică noaptea, adică de la întoarcerea Moromeților de la câmp până la fuga Polinei cu Birică.Un alt episod epic prezintă satul la seceriș, iar ultimul episod epic povestește conflictul dintre Ilie Moromete și fiii săi din prima căsătorie.

1 Creație și morală Marin Preda . Ediție de Victor Crăciun și Corneliu Popescu.Prefață și note de Victor Crăciun , Editura Cartea Românească, București, 1989

,,Narațiunea este prezentată pe trei axe temporale- a eului, a timpului folcloric-tradiția, și a timpului istoric.”1

„În literatura română de azi, Moromeții reprezintă o carte fundamentală de referință, operă clasică prin excelență. De la Ion al lui Rebreanu nu s-a mai scris încă un roman atât de puternic despre lumea rurală. Valoarea de excepție a Moromeților constă în densitatea epică , în adâncimea psihologică și în problematica inedită ce transformă romanul într-o monoghrafie artistică a satului românesc ante și post belic , surprins la răspântia dintre două orânduiri sociale.”2

"Odată cu Moromeții (1955) începe si moromețianiza-rea universului lui Marin Preda. De la Moromete până la Victor Petrini, contemplativii își păstrează neștirbită fascinația în universul lui Marin Preda. Contemplativii sunt eroii care, asemenea lui Moromete sau a lui Petrini, trec dincolo de accidentul cotidian al lucrurilor. De la ciobanul din Miorița la eroul eminescian, de la Ștefan Gheorghidiu la cutare personaj blagian si de la aceștia la gânditorii fenomenului românesc, există un joc al astrelor care veghează în cultura română. Eroii esențiali ai lui Marin Preda se află pe calea reală a devenirii spiritului românesc. Din acest motiv ecoul lor a fost imens, de aceea influența lor atât de profundă. Nici un scriitor al ultimelor patru decenii, cu excepția (poate) a lui Călinescu, nu și-a pus atât de puternic pecetea asupra transformărilor literaturii noastre. Gândul lui e stenic, acțiunea lui în cultură, memorabilă. Marin Preda este unul dintre acei scriitori care apar la ceasuri de cumpănă parcă tocmai pentru a ne aminti aceste adevăruri. (…)

Contactul cu forțele adânci este tema ultimului roman al lui Marin Preda, în care teroarea realului devine teroarea istoriei: «Teroarea continuă este deci necesară pentru a descuraja orice idee de demnitate si de libertate», crede Victor Petrini, care va trăi pe pielea sa această «teroare». Cu Cel mai iubit dintre pământeni, romanul «obsedantului deceniu» dă cea mai importantă operă a sa.

1 Vlădescu Andreea:Marin Preda sau triumful constiinței, Eseuri/Critică,Editura Cartea Românească, 1991

2.Ion Bălu ,Prefață la volumul Marin Preda Moromeții, Editura Albatros ,Texte comentate, 1979, p.XVII

Document si mărturie, literatura anilor '60 își descoperă aici personajele necesare încheierii unei epoci și unei mode a prozei românești.

Paginile memorabile ale romanului sunt cele în care intelectualul Victor Petrini este angajat la serviciile de deratizare ale urbei. Recalificarea filosofului e tragi-comică dar drumul său în lumea de la fund nu e lipsită de învățăminte, în infernul luptei cu șobolanii, filosoful descoperă o realitate extrem de dură. Priza

la real a prozatorului este, în aceste pagini, fără fisură. Pământul nu mai e teritoriul-fertilității, e locul pe care se perpetuează speța vulgar agresivă a șobolanilor. Amuzat, în spirit pur mo-romețian, Victor Petrini și colegii săi din echipa de deratizare fac inventarul obișnuințelor, al tabieturilor, al vieții de fiecare zi a incomodelor vietăți. (…).

Ca întotdeauna când Marin Preda urmărește «pana în pânzele albe» devenirea eroului său, ca întotdeauna când "' priza la real e fără fisură, povestea capătă o mare transparență, ca în Moromeții (I) tăierea salcâmului sau secerișul, ca în ,,Viața ca o pradă” lupta cu lupii sau iubirea frumoasei; oculiste, ca în ,,Marele singuatic” întoarcerea la țară sau moartea bătrânului Moromete, operațiunile de deratizare dobândesc o tensiune simbolică. Subteranele șobolanilor, foșgăiala infectă dar nu lipsită de vitalitate a cuiburilor, până și luptele cu șobolanii se așază sub un arc al parabolelor"1.

Locul unde se petrece acțiunea este Câmpia Dunării, mai precis în satul teleormănean Siliștea-Gumești, iar timpul în care se desfășoară acțiunea în volumul I satul e înfățișat cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, în vara anului 1937, în volumul al doilea acțiunea se petrece în perioada de după război. Ilie Moromete este capul familiei Moromete, om muncitor și gospodar, tată a șase copii, soțul Catrinei; datorită înțelepciunii pe care o dovedea el era cel care punea bazele discuțiilor politice de la începutul romanului, mai des întâlnite, dar și cele care au avut loc pe parcursul acestuia.

1 Ungureanu Cornel : Proza românească de azi, vol I : Cucerirea tradiției, ed. Cartea Românească 1985, p.198

Catrina Moromete este soția lui Ilie, mama Ilincăi și a Titei și mama vitregă a celor patru băieți; este o femeie foarte credincioasă care "suferea foarte mult datorită plecării preotului din sat. Niculae Moromete este fiul lui Moromete, singurul căruia i-a plăcut să învețe și cel care a ajuns un om important în sat deoarece era șeful comitetului raional, iar în final ajunge inginer horticultor și se căsătorește cu fiica lui Adam Fântâna care era asistentă, împreună având și un copil. Achim, Nilă și Paraschiv sunt cei trei copii ai lui Moromete care, datorită insistenței Guicii, sora lui Moromete, au fugit de acasă cu oile și caii tatălui lor pentru a izbuti în capitală.

Polina și Victor Bălosu sunt copii lui Tudor Bălosu, vecinul lui Ilie care caută să cumpere, și reușește, salcâmul familiei și un lot de pământ pentru a-i face casă fiului său.

Birică este băiatul care deși o place pe Polina, părinții acestuia nu sunt de acord cu relația lor, de aceea Polina este nevoită să fugă de acasă pentru a fi alături de cel pe care-l iubea.

Alboaica este fiica vitregă a Catrinei și sora vitregă a lui Niculae care era puțin "poancă" după cum spunea Catrina.

Vasile al Moașei este cel care a fost numit noul președinte al comitetului executiv, cel care a înfăptuit un grup de control care să strângă de la omaeni cotele de grâu care nu fuseseră declarate, această acțiune având un final tragic soldat cu moartea unui sătean.

Isosică, Bilă, Zdroncan, Mantarosie sunt cei care au pus la care "Operațiunea Cotigeoaia" și care au vrut să-1 înlăture pe Niculae deoarece el avea principii diferite.

Isosică a fost numit responsabil al morii, iar lui Bilă i-a fost acordat vot de blam de către Vasile.

Ideea romanului pare să-l fi ispitit pe autor încă de pe cînd scria nuuelele care alcătuiesc volumul ,, Intîlnirea din pămînturi”. Una dintre ele ,,Dimineață de iarnă” conținea în embrion finalul Moromeților și intriga cărții. Ecoul alteia, ,,O adunare liniștită” se regăsește în povestea călătoriei, pe care a făcut-o cândva eroul romanului la munte împreună cu Sălosu, ca să vîndă porumb. De altfel Pațanghel e chiar porecla lui Ilie Moromete. Marin Preda și-a scris romanul intre anii 1949 si 1955 trecînd prin cîteva versiuni pînă la cea cunoscută. Materia cărtii a fost scoasă, cum se constată imediat, dintr-o experiență de viață directă, satul Silistea-Gumești, fiind chiar acela în care s-a născut și a crescut .

Tema centrală in Moromeții ar fi din acest punct de vedere libertatea morală în lupta cu fatalitățile istorice.

Familia Moromete era alcătuită din :Ilie Moromete (tatăl),cei trei copii ai săi Paraschiv, Nilă si Achim, Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați,Niculae si Ilinca copii făcuți cu Moromete si Tita, fata Catrinei, făcută din căsătoria dintâi. Întreaga familie este prezentată în momentul în care se întoarce de la câmp.Toate personajele sunt deja prezentate și i se fixează fiecăruia o schița sumară a comportamentului care va fi urmat ulterior și îmbogățită.

Când ajunseseră acasă,Paraschiv,cel mai mare dintre copii,se dăduse jos din căruță,lăsase pe alții să deshame și să dea jos uneltele,iar el se întinse pe prispă pe o haină veche și se culcase peste ia gemând. La fel făcuse și al doilea fiu,Nilă intrase în casa și după ce se aruncase în pat, începuse să geamă.

Al treilea băiat, Achim se furiase în grajdul cailor,se trântise în iesle să nu-l mai găsească nimeni, iar cele două fete Tița și Ilinca se dusese repede la gârla la scăldat.

Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie formată din două rânduri de copii învrăjbiți între ei din cauza pământului si Achim nu se înțelege cu ceilalți copii.Tatăl pentru a păstra unitatea familiei este dur și justițiabil.Când mezinul Niculaie face mofturi la masă mâna tatălui îl lovește necruțător.

Vazut ca roman al unei familii , sesizam in prim-planul naratiunii , familia taranului Ilie Moromete , numeroasa , alcatuitadin copii proveniti si din alte casatorii.,,Este o familie hibridă,generatoare de conflicte în sânul ei, prin ignorarea realităților sufletești individuale.”1

1Ungheanu Mihai:Marin Preda Vocatie si aspiratie,Editura Eminescu 1973,P. 269

Din primele 20 de pagini luăm cunoștiință de toate problemele familiei : existența celor două loturi de pământ și lupta pentru a le păstra, neînțelegerile între frații vitregi,proiectul de fugă la București a celor trei frați,bigotismul mamei Catrina,primejdia foncierii și a datoriei la bancă,dorința lui Niculae de a merge la școală să devină învățător și ostilitatea celorlalți copii față de această idee. Niculae Moromete este cel mai mic băiat și se ocupă cu dusul oilor la pășune.El era foarte necăjit deoarece toată lumea dădea oile la cioban numai tatăl lui nu voia.Din această cauza Niculae nu putea să învețe.Frații cei mai mari îl necăjeau tot timpul pe Niculae ,dar acesta cu gândul la școală nu-i mai ardea nici de mâncare. De câte ori mama băiatului deschidea discuția, tata mormăia că nu-l lasă să studieze. La fel și surorile săreau cu gura,numai mama îl apăra. Copiii cei mari sunt lacomi și-l ceartau pe tatăl lor că își pierde timpul stând de vorbă cu prietenii săi Costică și Dumitru lui Nae în loc să meargă la munte și să speculeze grâul. Lui Moromete nu-i place negustoria,iar banii îi pricinuiesc o furie neputincioasă.Disprețul lui față de Bălosu vine de aici.Pământul este făcut să dea produse iar produsele să hrănească pe membriI familiei și să acopere cheltuielile casei. Paraschiv,Achim și Nilă au o poftă nemăsurată de câștig și prima lor formă de răzvrătire față de autoritatea tatălui este nemulțumirea față de imobilitatea lui socială.Ei murmură și-l vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin și că nu face nimic „ stă toată ziua”.

,,Deși cea mai importantă, istoria Moromeților nu acoperă toată suprafața romanului.Alte istorii vin să coloreze viața unui sat de câmpie în care oamenii , trăind sub amenințarea unui timp capricios , continuă imperturbabil să se nască , să iubească, să treacă prin întâmplări vesele și triste și să moară în cele din urmă lăsând locul altora Foșnetul acestei vitalități necurmate , sub apăsarea unui soare moleșitor de câmpie este admirabill sugerat în Moromeții”.1

1Marin Preda ,Moromeții. Prefață de Eugen Simion,Editura Gramar,București,1995,pag.VII

Tinerii moromeți au simțul acumulării burgheze,ei vor să transforme grâul,lâna,laptele în bani. Modelul lor e Tudor Bălosu semnul noilor relații capitaliste în economia statului Moromete are o concepție patriarhală și voind să-și lecuiască fiii de boala câștigului îi lasă să se ducă de mai multe ori la munte. Insuccesul nu-i dezarmează și stimulați de Guica sora rea a lui Moromete plănuiesc să fugă cu oile și cu caii la București.Presat de foncier și de bănci ,Moromete acceptă să lase pe Achim să plece cu oile la București pentru a câștiga bani

Traian Pisică era cizmarul satului și avea 13 copii.„Prima dată îi făcu doi gemeni,apoi patru copii în mai puțin de șapte ani,apoi iarăși doi gemeni și încă timp de șapte ani alți cinci copii„.Acesta îi amenda mereu pe copii vânzându-le pământul.Traian Pisică nu vrea să vândă pământul el vrea sa- l mărească,dar nevasta i-a stricat planurile facandu-i mulți copii.Cei 13 copii ai lui Pisică făceau o gălăgie cum fac țiganii când chefuiesc sau se iau la bătaie.Parinții nu erau ascultați.

„In felul de a fi al țăranilor lui Marin Preda e o psihologie specifică și încărcată de sensuri.Se poate spune ,fără teama de exegerare , că scriitorul aduce în literatura română un nou tip de țăran , un alt ecou , unic și ferm precizat , ce vine să se adauge celor creați de autorii clasici ai satului , Slavici și Rebreanu – lărgind orizontul țărănesc…llie Moromete pune în tot ce întreprinde o inteligență ciudată,fnrudită cu a celorlalți, dar de un fel aparte.In suceala firii lui e un farmec surprinzător , dar și o semnificație, în tragica zbatere pentru existență, pentru păstrarea lotului său de pământ , acest țăran și-a compus o mască filosofică , sub care nu e întotdeauna ușor de intuit ce intenții și gânduri ascunse.Dar masca aceasta e inutilă, filosofia Aceasta e fără rezultate , sau cu rezultate deplorabile.Socotelile ce și le face Moromete sunt complexe și inaccesibile, și niciodată cei din jur nu bănuiesc ce planuri fantastice se zbat sub fruntea plină de gânduri a acestui țăran.,, 1

1Raicu Lucian Practica scrisului si experienta lecturii, 1978

„ …Involuntar sau nu ,Moromeții se constituie ca replică artistică la lon.Antisemănătorismul romanului moromețian este o etichetă care nu spune nimic despreroman.Antisemănătorist și antiidilic este Ion.Grandioasei viziuni naturaliste a lui Rebreanu, Marin Preda îi opune o solară perspectivă asupra omului rural.Este descoperirea artistică a autorului Moromeților, cristalizată în

eroul său central Ilie Moromete.Tot ceea ce întunecă rațiunea, tot ceea ce o împiedică să rămână trează, violența, crima, mânia preocupă intens pe prozator.Asemenea momente, numeroase apar în opera lui ca implacabile semne de întrebare.Pentru Moromete ca și pentru creatorul său, violența și crima constituie accidente, nu reguli de existență, și apariția lor ar trebui pe cât posibil evitată. La antipodul lui Ion, Ilie Moromete nu este o structură instinctuală, ci una rațională(…)

Ar trebui insistat pe caracterul demonstrativ al cărților lui Marin Preda , corolar al tendinței lui catehetice.Scriitorul este un raționalist care nu suportă eroarea.Prozele sale indică erori de logică și refac dincolo de aparența epică silogisme.Ca în demonstrațiile matemetice , cărțile sale încep cu un enunț, de fapt un denunț al erorii după care urmează demonstrarea sigură și tenace a acestui adevăr. Cărțile lui Marin Preda sunt de aceea o școală a adevărului.”1

Marin Peda descrie foarte frumos peisajul, obiectele-drumul,cei doi salcâmi,poarta grădinii stănoaga, cerul-lucruri ce pentru eroii săi sunt o realitate afectivă.

Moromeții se așază „la masa joasă , plină de arsurile de la tigaie,,, iar cina este descrisă„prin acumularea de amănunte obișnuite și capătă un relief straniu prin insistența cu care sunt privite , într-o viziune scenică.”2

Masa Moromeților cuprinde și un oarecare ritual-Moromete făcea câteva cruci,mămpliga se tăia cu o ață subțire de bumbac în felii groase,fiecare mânca repede ,Niculae ,fiind cel mai mic, abia mai putea să mai apuce ceza din acea strachina pe care Ilinca o aseza in mijlocul mesei.

l.Ungheanu Minai Marin Preda .Vocație și aspirație,Editura Eminescu , 1973p.269

2.Crohmăniceanu ,Ov. Cronici literare, Editura de stat pentru literatură și artă, 1957

Grijile familiei, poznele copiilor , fumatul țigării de către Moromete ș.a. toate acestea alcătuiesc universul de viață familială specific.

Moromete avea datorii mari și pentru a și le achita vinde salcâmul,acesta fiind primul semn al declinului familiei sale , semn al unor vremuri grele pentru viitorul familiei .Scriitorul descrie importanța deosebită a salcâmului pentru toți.Toată lumea cunoștea acest salcâm.

,,Vinderea salcamului este primul semn al declinului familiei lui Moromete , al zdruncinarii din temelii a pilonilor pe care se intemeia existența sa :familia și pământul.

Destrămarea armoniei interioare a personajului este indisolubil legată de imaginea dezechilibrului cosmic prin tăierea salcâmului. De acum incepe declinul.”1

Copiii se urcau în el în fiece primăvară și-i mâncau florile , iar în timpul iernii jucau mija, alegându-l ca loc de întâlnire….

Volumul I prezintă lumea tatălui-aceea care și-o imagina -cu aparențele ei de stabilitate și ordine, cu seninătatea ei, lumea fierăriei lui locan, a lui Cocoșilă și Dumitru lui Nae. In această lume amenințările nu lipsesc, dar par îndepărtate și rămâne timp pentru contemplație , conversație și plăcere.

Spre deosebire de volumul I, volumul al doilea prezintă lumea fiilor -neașezată și tulbure în care „irup la suprafață forțe istorice, obscure, necanalizate și primejdioase,, 2 Aceasta este lumea țărănească de imediat după război, a lui Bilă Zdroncan și Mantarosie, o lume urâtă ,profitoare și lipsită de spirit.Deși despre țăranul român s-a scris mult pană la M. Preda, „Moromeții" este un roman original, în care țăranul este privit dintr-o altă perspectivă inedită.

Romanul se deschide cu o notație asupra timpului blând si îngăduitor cu oamenii: „In Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare".

1Marin Preda comentat de Marieta Popescu ,Ed Recif , p. 75

2Manolescu, Nicolae : Arca lui Noe, Eseu despre romanul romănesc, Editura Minerva, București, 1980, pag 284

,,Dar tocmai timpul aparent nemișcat, îngăduitor generează drama lui Moromete, care trăiește cu iluzia că este protejat, că nu se va schimba niciodată nimic. La început, personajul pare bine ancorat în rolul său de stăpân și de protector al familiei sale, iar la lumea în care trăiește se raportează ca la o realitate fixată în eternitate.”1

Fiecare își cunoaște locul și rolul în familie; casa, satul reprezintă împreună un univers fără mistere și poate tocmai de aceea, evenimentele ieșite din comun sunt rare.

Dar prin perdeaua timpului care, totuși, se scurge, se întrevăd conflicte ce se dezvoltă lent și care vor destrăma iluzia de neschimbare. Sunt conflictele dintre Moromete și cei trei feciori mai mari, dintre Catrina și Moromete, Niculae și Moromete, dintre Moromete și stăpânire, dintre comunitatea patriarhală a lui Moromete și dorința celor trei băieți, Achim, Nilă și Paraschiv de a fi liberi, independenți din punct de vedere economic. Multe dintre aceste conflicte sunt întreținute de Măria Moromete, sora lui Ilie, colportoarea de zvonuri si cea care va facilita destrămarea familiei fratelui ei. Tot ea îi va îndemna pe cei trei băieți, Achim, Nilă și Paraschiv să plece la oraș și să vândă oile și caii tatălui lor. Numai că orașul, după care au tânjit atât de mult este rece și neprimitor, ostil, un spațiu închis, asemenea celui din care au evadat.

Țăranii merg la câmp, stau pe la porți când nu au de lucru, au grijă de gospodărie, dar pentru, ei întâlnirile din Poiana lui locan, pentru a discuta politică sunt prilej de sărbătoare. Dacă femeile merg duminica la biserică, bărbații vin în Poiana lui Iocan .

Protagoniștii acestor dezbateri, Moromete, Cocoșilă, Dumitru lui Nae trăiesc cu iluzia pe care le-o insuflau și ceilalți, că lumea este după chipul și asemănarea lor.

1Marin Preda, Moromeții, vol I, Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar, București, 1995, pag XVII

De remarcat însă că locan aduce de la Pitești sau de la Roșiori diverse cărți.

Țăranii sunt liberali, țărăniști, iorghisti, fără pretenția de a cunoaște doctrine si ideologii. Totuși, Moromețe, locan si Cocoșilă sunt abonați la ziare diferite, ce împărtășesc doctrine politice diferite: primul este abonat la „Mișcarea", al doilea la "Curentul", iar al treilea la „Dimineața". Discursurile au un umor țărănesc specific, iar cel care da tonul in comentarea știrilor și care este mereu predispus la glume, ironii sau la vorbe de duh este Moromețe.

„Originalitatea romanului Moromeții stătea, nu mai încape îndoială,în noua viziune a lumii rurale. Ilie Moromete , țăran din sațul teleormănean Siliștea-Gumești, nu semăna cu nici unul din prototipii literaturii cu caracter rural anterior, fiind dotat nu numai cu o filozofie asupra vieții, dar și cu voința de a rezista la tot ceea ce contravine gustului său de a trăi liniștit, confortabil, într-o gospodărie mijlocie…. Prin Moromeții Marin Preda dovedește că țărănimea nu e stăpânită , cum se credea, doar de instinct, că, dimpotrivă, e capabil de reacții sufletești nebănuite.”1

Viața se desfășoară după tipare obișnuite între coordonatele comunului și ale banalului. Niculae vrea să meargă la scoală, dar rămâne un înstrăinat, pentru că ceilalți nu-l înțeleg, îl iau în râs chiar. Polina încearcă să își ia partea de zestre, împreună cu Birică, soțul ei; Tudor Bălosu, tatăl fetei, se opune. Flăcăii se plimbă pe ulițele satului și fluieră fetele pe la garduri.

Moromete, ca și ceilalți săteni, nu poate să evite întâlnirea cu perceptorul. În asemenea momente, Moromete se comportă ca un veritabil actor ce joacă rolul inocentului. Naivitatea pe care o afișează personajul este trucată: la apariția perceptorului se preface că este foarte ocupat și nu-1 vede pe acesta, îl îndeamnă pe Paraschiv să ia furca din locul în care se afla, îi cere argatului o țigară, se face că nu aude atunci când Jupuitul îi scrie chitanța de trei mii de lei.

1.AL.Piru Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, București 1981,,p.509

Prin comportamentul său, Moromete reușește să creeze în jurul său preplexitate sau descărcări de mânie cu aerul cel mai nevinovat din lume. în această lume, agenții fiscali sunt niște intruși, sunt cei care tulbură liniștea în acest spațiu atemporal, în cele din urmă, Moromete îi dă lui Jupuitu o mie de lei, cu două sute mai puțin decât primise pe salcâmul tăiat, dar rămâne mulțumit pentru că a reușit să joace comedia amânării plăților către stat.

Viața cotidiană își urmează cursul normal. Oamenii merg la seceriș, spun glume savuroase. După o zi de muncă, Țugurlan si Moromete fumează o țigară împăturită din hârtie de ziar și discută despre pământ. Copiii se joacă pe câmp, în curtea lui Tudor Bălosu intră călușarii, iar conducătorul lor, un mut, strigă un cuvânt fără de înțeles „Abreaaaau!". Dar multe dintre personajele care dau viață satului Siliștea-Gumești vor dispărea: Țugurlan este arestat, Moromete pierde locul privilegiat pe care-l ocupa pe scena satului, devine un „mare singuratic" după fuga fiilor săi la București.

Primul volum se oprește din punct de vedere cronologic în preajma celui de-al doilea război mondial.

(Apariția in 1955 a primului volum al romanului „Moromeții marca un moment relevant pt istoria prozei românești în general, a romanului țărănesc in special. Este una din puținele cărți notabile apărute în epoca alături de „Bietul loanide" sau proze scurte („Bijuterii de familie") care anunțau romanul lui P. Dumitriu, "Cronica de familie".

Romanul evidențiază caracterul polemic atât față de romanele țărănești ale lui D. Zamfirescu sau mai ales ale lui L. Rebreanu cât și față de proza prolecturistă și socializantă de tipul romanului "Desculț" al lui Zaharia Stancu.

,,Tradiția romanului nostru țărănesc statornicise o atmosferă sumbră , de luptă fără victorie , a acestei lumi, o tonalitate tragică generală, așa cum fusese ea conceputa în perioada 1848 și continuată apoi de Slavici, Sadoveanu,Rebreanu până la Zaharia Stancu.”1

1 Mihai Gafița: Prefață la volumul întâlnirea din pământuri; Desfășurarea ,Ed. pentru literatură, B.P.T.,nr 337, 1966, p. XXIII

S-a remarcat caracterul simetric, sub aspect compozițional, în sensul că începutul și sfârșitul sunt realizate din construcții memorabile, asemănătoare si complementară.

Fraza de început are solemnitatea fastuoasă a unui poem in proza, care obligă la o lectură cu o intonație specifică, în întregul ei, proza ar putea fi socotită o expresie concentrată a momentului subiectului operei literare epice numit expozițiune.

După evidențierea contextului spațial teritorial și temporal, urmează partea esențială a acestui mesaj, prin care cititorul urmărește să ia cunoștință directă de starea lumii romanului lui M. Preda. Pentru a realiza o comunicare convingătoare a mesajului, scriitorul realizează o construcție metaforică personificatoare în care timpul apare ca subiect conștient "…timpul avea cu oamenii nesfârșita răbdare.". Sensul mesajului ar fi că viața se așezase în tipare, lucrurile decurgeau în sensul normalitații, că viața oamenilor era statornică, astfel că timpul nu presa existența, nu grăbea acțiunile oamenilor, nu le impunea ritmuri ieșite din comun.

Ideea este continuată intr-o propoziție principală cu nuanță opozițională, în sensul că pare o explicație a mesajului „viața se scurgea aici fără conflicte mari." O asemenea viața „fără conflicte mari" înseamnă viața aflată pe un făgaș obișnuit, înseamnă că lumea trăiește într-un mod care o pune la adăpost de frământări (deosebite), de convulsii sociale an măsură s-o scoată dintr-un ritm firesc.

,,Întreaga desfășurare a romanului va contrazice însă atmosfera pașnică idilică, de sat tradițional, fără probleme. Evoluția evenimentelor, destinul personajelor vor contrazice aparențele, începutul arătând că liniștea și răbdarea timpului cu oamenii erau înșelătoare, anunțând evenimente în fața cărora satul și oamenii vor rămâne singuri.”1

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Editura. Cartea Românească, București,1974, p. 304

Începutul cărții este mult mai bine perceput în complexitatea conotației sale, dacă cititorul face conexiune cu fraza finală: „… timpul nu mai avea răbdare." Autorul recurge la această personificare a timpului care pare aici autorul întâmplărilor pe care le trăiește lumea în general, ca si microuniversul satului și al Moromeților în special.

De fapt, timpul nu mai este aici o noțiune filosofică sau strict științifică, ori un motiv literar, ci pare mai curând sinonim cu un destin capricios si imprevizibil, de care depinde lumea. Finalul romanului închide acțiunea în plan epic. Sub aspectul narațiunii, evenimentele se precipită, iar Moromete sub presiunea timpului, ia decizii care nu mai puteau suferi amânare. Sfârșitul volumului I prefigurează destinul personajului central. Acesta iși bate fiii cei mari, după care le spune fără cruțare: "- Cui nu-i place târla mea, să se ducă/ Să plece!". Apoi Moromete vinde pământul din spatele casei lui Tudor Bălosu iși plătește datoriile față de Aristide, funcierea, taxele pentru școală lui Niculae, își cumpăra alți cai, dar nu se mai duce la întâlnirea din „poiana lui locan", unde va rămâne numai in plan simbolic:"… capul lui de humă arsă, făcută odată de Din Vasilescu, și care acum privea însingurat".

Ca și in alte cazuri, al lui Rebreanu de exemplu, romanul cel mai important al lui Marin Preda este anticipat si pregătit de nuvelele sale. În volumul de debut, "Întâlnirea din pământuri", sunt câteva narațiuni – " O dimineață de iarnă", "O adunare liniștită"; "În ceață" etc. – „care prefigurează motive, întâmplări și personaje din roman, ușor de depistat la o simplă confruntare, dar mai important decât aceasta este faptul că încă din nuvele se conturează obsesia fundamentala a creației lui Marin Preda, care este destinul țăranului român”1.

Moromeții reprezintă, pe aproape o mie de pagini, povestea unei familii de țărani din Câmpia Dunării care cunoaște de-a lungul unui sfert de secol o adâncă si simbolică destrămare. Acțiunea e plasată, în punctul ei inițial, la câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, când timpul părea foarte răbdător cu oamenii, iar viața se scurgea fără conflicte mari.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească,București,1974, p. 266

În spațiul epic al lui Marin Preda funcția acestui timp este însă paradoxală. El nu mai are răbdare și va produce în sânul țărănimii schimbări fulgerătoare, care pun în cumpănă însuși destinul ei milenar.

"Cât ieșeau din iarnă și până aproape de sfântul Niculae, Moromeții mâncau afară în tindă la o masă joasă si rotundă, așezați în jurul ei pe niște scaunele cât palma. Fără să se știe când, copiii se așezaseră cu vremea unul lângă altul, după fir e si neam. Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea din afară a tindei, ca și când ar fi fost gata in orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatra, jumătate întoarsă spre străchinile si oalele cu mâncare de pe foc, stătea totdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete…Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor crescuse. El ședea bine pe pragul lui, putea să se miște în voie și de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că, ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă si plină de arsurile de la tigaie." 1

Moromeții, strânși în jurul unei mese mici si rotunde, dominați de un tată temut și ascultat, par încremenirea unei vechi rânduieli.

,,Marin Preda își începe romanul prin analiza acestui moment din viața unei familii de țărani, reliefând conflictul dintre vechea ei structură și noua realitate sufletească.” 1 Gospodăria Moromeților era solidă și grija lui Moromete era s-o mențină intactă. E pentru prima dată când în literatura română țăranul nu e stăpânit de ideea de a avea pământ, ca șansă a fericirii sale, ci de a și-1 păstra. Ilie Moromete avea două loturi, al lui și al Catrinei, și o mulțime de copii care

să muncească. Și totuși, mica-i proprietate intră în declin, pentru că el nu prevăzuse disensiunea interioară a familiei și nici nu înțelege pericolul real al veșnicelor sale datorii amânate.

1 Iordache,A – Personaje litarare, ed. Sarmis, Craiova, p. 108

În primele capitole ale cărții aceste lucruri rămân necunoscute. Prozatorul nu-și începe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din desfășurarea ei. Personajele sunt gata formate, ele intră în acțiune fără nici o pregătire prealabilă și se mișcă conform firii lor. Modalitatea aceasta trădează un gust al reprezentării dramatice, viziunea artistică a lui Marin Preda fiind adeseori scenică, ceea ce creează un puternic sentiment al autenticității.

După lunga descriere a întoarcerii Moromeților acasă, atenția scriitorului se indreaptă spre viața comunității rurale. El își alege în acest scop secvențe dintr-o zi de duminică la țară și narează, dilatând prin insistență, evenimente obișnuite, ca tăierea unui salcâm, un drum spre fierărie cu secerile pe umăr, o adunare in poiană, plata unor impozite, călușul, hora.

Lumea e plină de "personaje" pe care el le contemplă cu voluptate și le recreează apoi ca un adevărat artist pentru prieteni, pentru că în Moromete gustul pentru contemplație se îmbină perfect cu darul vorbirii si mai ales cu plăcerea de a vorbi.

„Moromeții nu e numai o excelentă monografie a satului . Interesul romanului stă mai presus de orice , în forța cu care creează viața în mișcare, sculptând chipuri vii închiaburirii , e relevat în Moromeții , dintr-o perspectivă originală , cu puterea unei arte incoruptibile. Nu avem în față un oarecare țăran mijlocaș, îl avem pe Ilie Moromete , cu personalitatea lui pregnantă , cu a sa înțelegere particulară a lumii cu o conduită proprie ce pare unora suceală, cu drama interioară pe care puțini din cei ce-1 înconjoară sunt în stare să o perceapă și care tocmai prin intensitatea trăirii inedite luminează proporțiile dramatismului generat de poziția socială a categoriei reprezentate,,.1

,,Titlul romanului Moromeții prezintă obiectul de interes al lui Marin Preda -existența unei familii în genul lui Glasworth Forsyte Saga, Roger Martin du Gard Les Thibault Saga familiei lui Moromete reprezentând universul moromețian”2.

1 D. Micu, Romanul Românesc contemporan, E.S.P.L.A, 1959, București p.119

2 Popescu, Marieta, Scriitori români comentaț, Marin Preda, ed. Recif, București, 1995, p. 69

Marin Preda are meritul de a fi integrat o dramă eternă istoriei și realităților sociale românești ("fără istorie literatura se asfixiază) .

Drama lui Moromete se declanșează intr-un timp istoric anumit, când puterea banului îl pune pe țăran în situația de a face din producția sa o marfă.

,,În satul patriarhal, cu economie autarhică, năvălește cu violență un alt tip de relații, în cadrul cărora trebuie să produci unele bunuri, dar și să vinzi, ca să poți cumpăra altele.,,1

Romanul prezintă așadar destinul dramatic al satului românesc surprins cu duritate de evenimentele ce vor afecta existența sa .

Este aici o altă temă fundamentală a gândirii lui Marin Preda și anume dispariția țărănimii tradiționale și schimbarea satului de zguduirile istoriei.

Romanul Moromeții este este considerat un roman al unei familii , este vorba de familia țăranului Ilie Moromete , o familie numeroasă , alcătuită din copii proveniți și din alte căsătorii.

Volumul întâi se termină prin schimbarea unghiului de referință asupra timpului, care, departe de a fi răbdător și tolerant, și-a dus la bun sfârșit inexorabila-i eroziune. Muțenia în care alunecă e o stare de criză și, în mod simbolic, o dispariție. Sfârșitul lui Ilie Moromete este sfârșitul unei mentalități de origine arhaică. El conservă o lume și imaginează una în care să poată trăi. Detronat cu brutalitate de timpul care devine nerăbdător, el este un "rege fără țară". Criza îl înstrăinează de fosta lui ipostază, pe care o privește cu ochi străini. Eroul își va înțelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior.

Moromeții, volumul al doilea, pare un alt roman și prin structură, și prin tehnica narativă și prin stil. El reprezintă în primul rând o victorie a scriitorului asupra lui însuși. Marin Preda a luptat multă vreme, începând cu romanul "Risipitorii", să-și creeze propriul său stil, care să nu fie stilul în care se exprimau țăranii sau cu care scriitorul exprima tema țăranilor.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, ed. Cartea Românească, p. 265

In "Imposibila întoarcere", cât și în "Convorbiri cu Marin Preda", el arată că„ pentru un creator ambițios care vrea să creeze în mod deliberat un anumit univers și să atace tețne cte conștiință este necesar un stil al scriitorului, instrument formidabil- de a fem^a și de a stăpâni dintr-un punct de înalta intelectualitate materia inspirației.

"Cu acest stil… am scris "Moromeții" volumul doi, "Intrusul", povestirea "Friguri" si apoi volumul "Imposibila întoarcere" și romanul "Marele singuratic".1

Mărturisirea scriitorului dă un alt sens raporturilor dintre cele două volume, pentru că, deși primul e un roman al individului, iar al doilea al masei -iar masa nu trăiește exact aceeași dramă economică și aceeași tragedie sufletească -, unitatea lor ține de viziune. În ambele crește imaginea unui univers și a unei civilizații aflate la răscruce de drumuri și destinul acestui univers și al acestei civilizații reprezintă adevăratul obiectiv al "Moromeților".

Schimbând stilul, Marin Preda a putut altfel stăpâni problema pusă în discuție, care ar fi riscat – prin oglindirea doar din perspectiva lui Ilie Moromete -să deformeze o realitate complexă, revoluționară.

Acțiunea celui de-al doilea volum are loc tot în satul Siliștea-Gumești, în primele două decenii după eliberare. Narațiunea cunoaște întoarceri în timp și eliminări de fapte (reluate în Marele singuratic), singurul moment de o mai întinsă coerență epică fiind cel in care Niculae Moromete participă ca activist la o campanie de seceriș în propriul său sat.

Moromeții II cuprinde cinci părți ,partea întâi 23 de capitole, partea a doua 20 de capitole , partea a treia 22 de capitole, partea a patra 12 capitole, partea a cincea 13 capitole-romanul fiind revizuit de câteva ori este însă alături de primul volum un tot unitar și constituie istoria familiei Moromete și a satului după război .

1 .F Mugur Convorbiri cu Marin Preda.

Satul tradițional, Ilie Moromete nu se mai află în centrul romanului. Cornel Ungureanu afirma ca acest volum este văzut ca ca un „roman al eșecului,, totuși Ilie Moromete este în centru ca un exponent al vechiului sat.

El nu mai domină așezarea, ca altădată, ci numai un grup restrâns-Costache al Joachii, Nae Cismaru, Matei Dimir și GiugudeLAlături de Ilie Moromete se conturează tot mai mult Niculae, fiul său, dar fără complexitatea tatălui strălucirea și

„În primele capitole, grija prozatorului e să distrugă imaginea dintâi a lui Moromete, aratându-i o altă față, lipsită de glorie. Aceasta acțiune se justifică prin nevoia de eliberare a scriitorului, care, "pentru a face loc altui destin literar, trebuia, intr-un fel, să omoare în noi nostalgia față de cel dinainte, să ne dea iluzia că el poate trai și altfel în mijlocul unei familii în care autoritatea lui e contestată și al unei epoci în care subtilitățile limbajului si plăcerea de a contempla sunt niște frumoase anacronisme" 1

Deși a cunoscut o perioadă de prosperitate și și-a refăcut averea, Moromete nu se mai poartă ca înainte și ia hotărâri care îl coboară în ochii familiei. Ii interzice lui Niculae să mai frecventeze școala pe motiv că "nu-i aduce nici un beneficiu", continuă să nu treacă pământul și casa pe numele Catrinei, în schimb merge la București să le propună celor trei fii să se întoarcă în sat, să le dea lor tot, iar el cu Catrina să se retragă într-o coșmelie pe care s-o ridice alături de vechea lor casă. O ură năprasnică se ridică atunci în sufletul acestei femei, care-și părăsește bărbatul la bătrânețe și se duce să trăiască la fiica ei din prima căsătorie.

Ilie Moromete intră într-o zonă de umbră, autoritatea lui în sat se diminuează, familia nu-1 mai ascultă, vechii lui prieteni au murit sau 1-au părăsit, noii prieteni, Matei Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii, Giugudel, îi apar mediocri, el insuși are impresia că nu mai găsesște nici un om în stare să

glumească inteligent.

1Simion, Eugen: Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească București, 1974, p.289

Satul intră într-un ritm accelerat de disoluție, pe scena lui năvălesc forțe necunoscute, apar figuri noi ca notarul, Bila, Isosica, Zdroncan, Mantarosie, Plotoagă, Adam Fântână, Ouabei, Vasile al Moașei ș.a., se discută probleme noi și se naște o politică nouă. Țăranii asistă la un fenomen amenințător, la o

adevărată "spargere" a satului, a cărei rațiune le scapă : "Erau evenimente pline de viclenie… s-ar fi zis, văzând ce oameni ieșeau acum la iveală, că un sat nu era o așezare de cel mult două mii de case adunate într-o vale de râu și ascunse sub salcâmi, ci o groapă fără fund, din care nu mai încetau să iasă ațâți necunoscuți"1

Aceasta este o epocă de tranziție, când Moromete dispare o vreme ca erou activ, ca să redevină când totul va fi iremediabil pierdut pentru el. Se impune, în schimb, Niculae Moromete, copilul neglijat de părinte, care-și părăsește și el, ca și frații mai mari, dar in alt mod, condiția de țăran, fiind hotărât să realizeze o existență, și o atitudine care să-1 îndepărteze de la greșelile tatălui său.

Discuțiile dintre ei doi, destul de numeroase, provocate mai ales de Moromete-tatăl, au semnificația unei confruntări între două concepții de viață, între două civilizații. Niculae Moromete crede într-o "nouă religie a binelui și a răului" și devine "apostolul" ideilor socialiste care prevăd, odată cu schimbarea întregii societăți, înnoirea radicală a satului.

În "Moromeții", Marin Preda „analizează procesul istoric al destrămării celei mai vechi clase sociale românești, a satului tradițional, lume organică, sieși suficientă, purtătoare a unei civilizații milenare, dar ajunsă într-un ceas de crepuscul. Criza satului arhaic se reflectă în chiar conștiința celor care îl reprezintă, în așa fel încât substanța romanului va deveni tragedia unei umanități pe cale de dispariție”2.

Scriitorul realizează aici una dintre cele mai verosimile imagini literare a satului românesc printr-o observație rece, obiectivă, a dramelor obscure, dar

1Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar București, 1995 p.XXI

2 Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar București, 1995 p.XXII

profunde, care însoțește trecerea unei categorii sociale spre alte forme de existență. Muncile agricole, mai ales secerișul și treierișul, au șansa unui pictor remarcabil, care știe să-și dozeze culorile si nuanțele în tablouri de-o mare autenticitate si poezie, în același timp, privirea scriitorului se îndreaptă și asupra acelor obiceiuri si tradiții populare care trădează o realitate spirituală mai adâncă, înmormântarea, parastasul, forme vechi de ritual, ca spălatul picioarelor de Rusalii și călușul, jocul băieților pe câmp cu bobicul, întâlnirile nocturne ale tinerilor țărani, hora, atitudinile curente ale soților în familie etc. sunt înfățișate când ironic, când cu o evidentă notă lirică, dar permanent cu grija de a reliefa specificul unui mod de existență. Sub acest aspect, capitolul despre moartea lui Moromete este tot ce s-a scris mai tulburător în literatura română despre moartea unui bărbat.

Așezat în descendența atât de bogată a literaturii române de inspirație rurală, „romanul Moromeții aduce elemente de originalitate: propune un univers sătesc autonom, fără ecouri din Slavici, Creangă, Sadoveanu sau Rebreanu; impune alături de țăranul acestora un alt tip de țăran, perfect independent și de egală viabilitate artistică, cu un comportament și o problematică specifice; dă prozei țărănești o dimensiune psihologică neașteptat de profundă”.1

Familia Moromete nu este una chiar obișnuită, copiii fiind împărțiți în două tabere, una formată din copiii din prima căsătorie a lui llie Moromete, Paraschiv, Nilă, Achim, și a doua compusă din fete și Niculae, care era mai mult neutru. El fiind cel mai mic din familie, putem spune că este și cel mai sensibil, lucru care îl făcea să plângă foarte repede. Moromete nu prea era interesat de soarta mezinului, pentru el copilul fiind doar o persoană care trebuia trimisă cu oile, de aceea atunci când acestuia i s-a făcut rău la serbarea școlară Moromete nu a știut ce să facă. Niculae are un rol important deoarece reușește să-și înduplece tatăl să facă altceva decât și-a plănuit, adică să-1 convingă că el nu are nevoie de pământ ci are nevoie de școală, lucru cu care Moromete nu a fost de acord la început, dar apoi a îndeplinit voința băiatului.

1Mihai Gafița: Prefață la vol „Întâlnirea din pământuri”, Ed. Pentru literatură, B. P.T., 1966, p.XXI

„O altă componentă a familiei este mama, Catrina Moromete care în primul volum nu are un rol foarte mare, unicul detaliu care o diferențiază aici este viața ei dublă, în vis și realitate, și frica morbidă de Diavol, fiind foarte credincioasă, mustrându-și adesea soțul pe motivul că nu merge la biserică”1. Ea este supusă bărbatului, luând și bătaie de la acesta din cauza celor trei băieți, temătoare de copiii vitregi, are un glas "îndepărtat și îmbulzit de gânduri". Mai târziu, ura cumplită împotriva bărbatului o va scoate din anonimat.

O scenă importantă din viața Moromeților este cea a cinei, în care descriindu-se pozițiile la masă se arată statutul fiecăruia în cadrul familiei. Astfel modul în care sunt așezați la masă sugerează și anticipează viitoarele conflicte care vor determina destrămarea familiei. Mama împreună cu fetele stăteau în partea dinspre vatră, sugerându-se astfel faptul că ele asigurau buna desfășurare a cinei. Locul lui Niculae denotă faptul că este neglijat de familie, iar cei trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim au o poziție centrifugă, semn al dorinței lor de a părăsi casa părintească, atrași de mirajul unei alte lumi. Pe cel mai înalt loc din jurul mesei stătea Moromete, acest lucru reliefând autoritatea lui paternă. Scena cinei de o mare simplitate pare a fi un ecou peste milenii al ceremonialului familiei gentilice care și-a conservat într-o formă aproape intactă structura , dar nu și mentalitatea.

O altă situație semnificativă este și perioada secerișului. Prin acest eveniment ni se arată ordinea cu care llie Moromete și-a orânduit copiii, fiecare având bucata sa de secerat, pe care trebuia sa o termine într-o anumită perioadă de timp. Pentru Niculae acest an reprezintă inițierea sa în tainele secerișului, el mergând pentru prima oară cu familia la secerat.

Un lucru demn de remarcat în roman este conflictul între cele doua grupuri de copii, datorat în special pământului, o dovadă fiind faptul că Paraschiv, bănuind că surorile lui țin comori ascunse într-o ladă, o sparge, între llie Moromete și cei trei fii ai săi există o relație mai specială, pe care însă el nu o arată foarte bine, fiind autoritar cu toată lumea. Insă această atitudine este răsplătită într-un mod nu foarte cuviincios de către băieți, ei murmură și-l

1Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, Ed. Gramar București, 1995 p.XXV

vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin, și că "el nu face nimic", "stă toată ziua". "A face ceva" înseamnă a face bani.

„Tinerii Moromete au simțul acumulării burgheze, iar modelul lor e Tudor Bălosu, semnul noilor relații capitaliste în economia satului. Dragostea bărbatului nu întârzie să apară, el având o concepție patriarhală și, voind să-și lecuiască fiii de boala câștigului, îi lasă să se ducă de mai multe ori la munte. Insuccesul nu-i dezarmează, și stimulați de Guica, sora rea a tatălui, care le spune că fetele vor să le fure averea, ei plănuiesc să fugă cu oile și caii la București.”1 Presat de fonciire și de bancă, Moromete acceptă să-1 lase pe Achim să plece cu oile la București pentru a câștiga bani. Când își dă seama că Achim nu se va mai întoarce, Moromete se gândește să vândă caii, dați in grija lui Paraschiv si Nilă. Aceștia însă se opun și încearcă să fugă, dar țăranul află că ei vor să-1 jefuiască și să-1 părăsească și îi oprește. E momentul în care începe declinul personal. Spargerea familiei duce la prăbușirea lui morală. Scena finală în care, după ce, pentru a-și îmbuna feciorii Moromete se răzbună pe nevastă, scos din răbdări, lovește pe Paraschiv si Nilă cu parul, explicând toata tactica sa, atitudinea față de realitățile crispante din jur : «- Atâta timp cât trăiesc eu, ori faceți cum zic eu, ori dacă nu, să plecați. Am muncit și am trudit și am luat pământ ca să trăiți voi bine . De ani de zile mă zbat să nu vând din el, să plătesc fonciirea fără să vând, ca să vă rămâie vouă întreg, orbilor și sălbaticilor la minte . Și […] acum săriți la mine… că v-am furat munca voastră ! Bolnavule după avere !… O să-ți mănânce capul averea, să ții minte de la mine! »

Paraschiv și Nilă sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele și fug cu caii, amenințând cu o răzbunare și mai mare. Moromete bate la poarta lui Tudor Bălosu și vinde o parte din pământul familiei.

O scenă remarcabilă ce ține de familie este scena trezirii din familia lui Pisică.

In acea casă deșteptarea era ca la armată, deoarece capul familiei striga cat îl ținea gura „Deșteptarea" .

1Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar București, 1995 p.XXVI

Apoi începea o hărmălaie de nedescris pe care părinții nu se sinchiseau să o oprească. Când Moromete a întrebat de ce nu dă în ei, Pisică i-a explicat că el nu apelează la violență deoarece ar fi gălăgie și mai mare. Liniște s-a făcut când una dintre fete, la îndemnul mamei a țipat, iar apoi toți s-au pus pe treabă.

Pentru a arăta simțul de răspundere al copiilor, Marin Preda ni-1 prezintă pe Boțoghină care, fiind bolnav pleacă la sanatoriu lăsând toate grijile pe capul fiiului, Vatică Boțogină care își ia rolul în serios, și cel dintâi semn de autoritate este glasul "aspru si neînduplecat" cu care își strigă sora.în roman este prezentată și întemeierea unei familii, care însă întâmpină multe greutăți, cea a lui Birică și a Polinei.

„Marin Preda poate să concentreze în planul narațiunii, un mare număr de fapte reala și imaginare,, l Ilie Moromete- figura centrală a cărții Unul dintre cele mai fascinante personaje din literatura noastră este Ilie Moromete despre care criticii literari au scris pagini memorabile.

„Om al vremii sale, lipsit de ipoteza fie și utopică a altei lumi, Moromete e un sceptic, de altfel ca și țăranul sărac Țugurlan, care, rezistând o clipă forței cu forța se duce de bunăvoie la închisoare.Exemplar al unei lumi crepusculare , una din victimele inexorabilitătii istoriei care nimicește orice tendință centrifugă, Moromete e un individ cu simțul umorului și, dovadă de finețe a comunității sale de ironie.„2

Ilie moromete personajul central al romanului.

Obiect al unei bogate literaturi critice ,destinul lui Ilie Moromete ilustrează o "temă fundamentală",care 1-a preocupat îndelung pe prozator -dispariția clasei țărănești.

Caracter puteric ,natură complexă ,inteligență ieșită din comun ,Ilie Moromete (al cărui prototip este Tudor Călărașu ,tatăl autorului simbolizează lumea țărănească .Comentatorii romanului au remarcat spiritul independent al personajului ,ironia ,darul de a descoperi dimensiunile inedite ale lucrurilor. Exista o lume în care personajul se lupta cu alde Tudor Bălosu, Jupuitul sau

1Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar București, 1995 p.IX

2 Al.Piru Istoria Literaturii Românei de la început și până azi, ed. Univers, București, 1981, p. 513

Aristide ca să își achite datoriile ,să-și păstreze independența materială, dar și o altă lume, nevazută, la care foarte puțini au acces ,în care darul său de povestitor, calmul, perspicacitatea, omenia, îl situează în centrul tuturor ..

Contemplarea lumii, acceptarea ei, lupta pentru apărarea vechilor bucurii, aveau să se sfârșească în momentul producerii unor lovituri imprevizibile.

Drama epică se axează, așadar, pe episoade semnificative din eforturile pentru achitarea fonciirei, pregătirea viitorului celor trei fii și a celor două fiice, găsirea unei soluții pentru trimiterea lui Nicolae la școală. Păstrarea neatinsă a lotului de pământ primit după război înseamnă libertate, independență de actiune,o continuare fără griji a discuțiilor prelungite în poiana fierăriei lui locan

Atacurile decisive vor veni din interiorul familiei (fuga lui Achim, Nilă, Paraschiv cu caii și oile ,neînțelegerile cu Catrina, convingerea că trebuie să îl trimită pe Niculae la școală) și îl cuprid din ce în ce mai mult, îl izolează, fiindcă jocul lui este de neînțeles. Catrina nu-i înțelege suceala, calmul("Esti mort după ședere și tutun"), Guica îl crede un spoliator, iar la instigarea ei, cei trei băieți din prima căsătorie, un tată nedrept. Darurile firii sale deosebite găsesc apreciere în ochii prietenilor din fierăria lui locan,cu care discuta politică,dar și ai primarului Aristide ,de la care este nevoit să se împrumute cu bani.

„Socotesc personajul Ilie Moromete un spirit, mai întâi nastratinesc, și prin aceasta el se fixează într-o tradiție tipologică .În primul volum, această condiție -care nu-i numai aparentă ! – domină.

Există însă o altă realitate a lui , o altă structură metafizică, legată nu atât, sau nu în primul rând de capacitatea lui de a medita, de plăcerea de a Filosofa , de, în fine, o individualitate fericit înzestrată, cât de o spiritualitate specifică Ideea de dispariție a unei civilizații și ideea gravă a morții individuale pune partea sub semnul unui tragism spiritualizat. Fericită sau nu, formula exprimă o natură morală, nu filosofic.

Natura moromețiană nu exprimă, am impresia, o duplicitate, ci o armonie de forțe morale. Punctul ei mai înalt spiritual iese în evidență în gesturile cele mai simpleale personajului. Din chipul în care se așază la masă, din ritualul pe care îl apără, din modul în care începe și conduce o conversație deducem această latură adâncă a psihologiei țărănești, întrupată de Ilie Moromete. Experiența existențială a lui Moromete aduce după sine alt tip de meditație și prefigurează o altă filosofie . Ea nu apare numai sub semnul gravității, ci sub acela al plăcerii de a sugera latura comică , absurdă a lucrurilor. Ilie Moromete e un simpatic om de spirit, face glume usturătoare, răspunde în doi peri, una zicând, alta gândind. Din apăsarea silabei, el scoate un efect. Cea dintâi atitudine a personajului e aceea a unui comediograf al cuvântului .,,1

Ilie Moromete era stăpânit de plăcerea vorbei, iar acest lucru stârnea mânia Catrinei, care-l certa: „Ești mort după ședere și după tutun…lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi !”

Retras undeva în grădină sau prin spatele casei , el vorbea singur și rostea cu voce tare știrile, gândurile și frământările.De aceea se poate spune că el își construia o lume a sa , interioară pe temeiul unor valori morale, tradiționale, țărănești. Avea o inteligență ascuțită și o bucurie de a vedea lumea ca spectacol.

Individualitatea lui Ilie Moromete este conturată in relația cu familia (precum în scena întoarcerii de la câmp) dar mai ales în relația cu satul, scriitorul derulând de exemplu evenimentele obișnuite dintr-o zi de duminică, tăierea salcâmului, drumul spre fierăria lui Ocan cu secerile pe umăr, adunarea din poiana lui locan, plata unor impozite, călușul și hora. Eroul este portretizat în mișcare, ieșind la drum, stând pe zănoagă sau mergând undeva spre mijlocul satului. El sesizează totdeauna elementul inedit, mai ales cel comic al existenței, gustul său pentru contemplații îmbinându-se perfect cu darul vorbirii și cu plăcerea de a vorbi. In scena discuțiilor din poiana lui locan el ni se dezvăluie ca un țăran actor, dar și ca un observator și moralist. Mai întâi trece pe la frizer(își pregătește intrarea în scenă), apoi vine în poiana lui Iocan(intră in scenă) și stă de vorbă mai întâi cu Cocoșilă, protagonistul de până atunci (probează că din acest moment el va fi protagonistul). Rugat să le citească știrea din ziar el lecturează mai întâi în gând(își pregătește rolul) și apoi citește cu voce tare

1Simion Eugen-Scriitori români de azi ,Editura Cartea Românească, 1974,p266

(interpretează). Interpretarea lui este desăvârșită pentru ca în final ascultătorii nici nu-1 mai recunosc în chipul de lut pe care-1 plămădise în momentele acelea, trasfigurarea sa fiind deci totală.

Pilduitoare este și scena de la seceriș. Sosesc dis-de-dimineață în capul locului, fiecare își ia cate o postață în primire, numai el intră în lan, freacă câteva spice în palmă pentru a încerca tăria bobului, smulge apoi câteva mănunchiuri de grâu pentru legătură și deodată le spune tututror că se duce mai încolo, având ceva de făcut și de fapt stă de vorbă cu un bătrân până spre prânz. Chemat la masă, nu întârzie de fel, vede tigaia cu fasole cu o pojghiță deasupra și crede că e rece și sleită și întinge în ea cu deznădejde, de frige, se înroșește și apoi întreabă imperturbabil și neutru de ce n-a fost încălzită fasolea, dar nu-i răspunde nimeni și, Nilă, mâncăul familiei, prinde de veste, ia un dumicat mare și scoate un urlet disperat. Moromete, contemplându-1 în tot acest timp și întinzându-i nevinovat bota cu apă pentru a se răcori, considerând și de data aceasta că la crezut că fasolea este sleită.

La fel de edificatoare este și scena discuțiilor cu Țugurlan. Acesta trecuse pe la mai multe porți să împrumute niște porumb, dar toți îl refuzaseră pentru că îi înjurase în poiana lui Ocan.

Văzând că Moromete îl împrumută se mira de acest fapt pentru că îl înjurase și pe el, dar acesta îi răspunse la fel de imperturbabil :"'Nu, pe mine m-ai combătut. Aia e altceva."

Atitudinea lui creează fenomenul de înstrăinare de o dureroasă intensitate mai ales în relația lui cui cei 6 copii. Ii iubește și le vrea binele, dar și cenzurează orice înduioșare ca în scena întoarcerii cu Niculae în brațe, scuturat de frigura de la serbarea de premiere care este aproape patetică.

„Eroul central al romanului nu seamănă, Ilie Moromete, nu seamănă cu nici unul din personajele prozei anterioare rurale sau citadine.Originalitatea sa vine din modul în care un spirit inventiv, creator transformă existența spectacol.”1

l Eugen Simion Prefață la volumul Moromeții Editura Gramar Buc 1995

El privea lumea cu ochi pătrunzători și în fiecare întâmplare el descoperea ceva deosebit.Călătorind la munte pentru pentru a vinde porumb,Moromete povestește la întoarcere multe întâmplări deosebite.

Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste familia sa ,deși copiii erau învrăjbiți din cauza pământului.

Declinul personajului începe în momentul în care simte că nu mai poate să-i țină piept nici perceptorului,nici jandarmului , nici lui Tudor Bălosu .Spargerea familiei duce la prăbușirea lui morală, și semnalul acestui proces este glasul său.

„Băieții meilexclamă Moromete cu un glas de parcă n-ar fi știut că avea băieți.Băieții mei, Scămosule , sunt bolnavi. Să fugă de acasă ! De ce asta ? Nu i-am lăsat eu să facă ce vor ? Absolută , absolută libertate le-am lăsat ! Dacă veneau și-mi spuneau : „Mă , noi vrem să fugim de acasă „ , crezi că i-aș fi împiedicat eu , Scămosule ! ? „De ce să fugiți , frățioare ? le-aș fi spus. încet nu puteți să mergeți ? „

Schimbarea glasului „tulbure și însingurat „anunță o modificare interioară profundă. Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările și faptele vieții se stinge, liniștea îl părăsește și, fără liniște, existența nu mai este o încântare, ci o povară: „ Cum să trăiești dacă itu ești liniștit ? „

„Drama lui Moromete nu este de ordin economic, ci moral. Durerea lui Moromete vine , întâi, dintr-un simț înalt al paternității rănite. Nu faptul de a-și pirde o parte din lot îl întunecă, ci ideea de a-și pierde fiii și liniștea care-l face să privească existenta ca un spectacol superior”.1

Lipsește din meditația lui disperarea joasă. Gândul prăbușirii unei ordini durabile este primit cu o tristețe rece . înstrăinarea de starea de inocență în care trăise îi pare mai rea decât moartea :

„Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce-a vrut… Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? Mi-a

1Simion Eugen : Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească 1974 p. 280

arătat mie cineva un drum mai bun pentru ei pe care să-1 fi ocolit fiindcă așa am vrut eu ? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine ! Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut ?! N-au decât să se scufunde ! întâi lumea și pe urmă și ei cu ea. „ Și această gândire sumbră și trufașă îl ridică pe Moromete în picioare, pregătit parcă să facă față unei asemenea prăbușirii.”

Scena confruntării finale este magistral construită . Stăpânirea de sine este arma lui Moromete . Până în ultima clipă el speră să-și poată recâștiga fiii porniți pe o cale greșită . Când aceștia , pierzându-și răbdarea , se revoltă pe față împotriva tatălui, sparg lada și batjocoresc casa în care crescuseră , bătrânul țăran vorbește cu glas blând și sfios , își ceartă nevasta, cere un foc băiatului cel mic, lovește obrazul fetei care vociferează și se roagă liniștit și senin de fiii care nu vor să-l mai asculte . După această pregătire înceată, izbucnirea este teribilă : Moromete ridică parul și lovește fără cruțare, glasul lui devenind un urlet :

,,-Ne-no-ro-ci-tu-le ! Paraschive ! Nenorocitule ce ești !

Apoi se întoarse spre Nilă , care între timp sărise din pat și se ghemuise într-un colț:

-Și tu, Nilă ? Tu, mă ? E lume care aleargă din zi și până în noapte pentru un pumn de faină ! Și voi ca niște câini ! Ca niște câini turbați săriți unul la altul ! Vă omor ! Cui nu-i place la târla mea, să se ducă ! Să plece ! „

Deși îi vinde o parte din pământ lui Tudor Bălan , Moromete rămâne „îndepărtat și nepăsător” .

„Figura centrală a cărții este, în mod absorbant, Ilie Moromete. Existența fiecărui membru al familiei depinde de existența și inițiativele lui. Nu asta face, însă, din el personajul tutelar al romanului. Ilie Moromete e un țăran seducător, pe care propia sa soție și copiii îl ascultă cu neascunsă încântare. Niculae este vizibil fermecat de felul de a vorbi al tatălui său . Prestigiul de care se bucură în sat este real și necontestat. Inteligența , ironia , umorul, știința de a povesti fac din acest personaj un țăran filozof „.l

l M.Ungheanu, MarinPreda.Vocație și Aspirație, Editura Eminescu ,Buc, 1973 p.61

Meditând asupra propriei vieți , când părăsit de fiii cei mari , când familia sa se află în pragul destrămării , Ilie Moromete greșise considerând că „lumea era așa cum și-o închipuia el" .

Ilie Moromete este un om rațional în ceea ce privește atitudinea lui față de pământ . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie pentru pământ , Moromete nu este sclavul îmbogățirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertății materiale si spirituale , idee mărturisită de el in finalul romanului : „Domnule , eu am dus totdeauna o viață independentă" .

Simțindu-se singur, iși caută liniștea pe câmp, în afara satului , unde poate vorbi cu sine însuși, deoarece „cum să trăiești, dacă nu ești liniștit ?" Moromete se așează pe o piatră de hotar „cu capul în mâini", punându-și un șir de întrebări, ca și când ar fi vorbit cu altcineva, căutând explicații pentru declinul în care se afla familia sa. Gândurile sumbre se îndreaptă spre o autoanaliza a atitudinii de părinte, a relației sale cu copiii și se consolează: „Am făcut tot ce trebuia (…) le-am dat (…) fiecăruia ce-a vrut (…) i-am iertat mereu" .

Relevanța pentru această trăsătură este și scena ploii, când Moromete udat până la piele de o „ploaie repede si caldă", cugetă și exprimă o adevărată filozofie de viață precum monolog interior, analizează condiția țăranului în lume precum și relația dintre tată și copii. El se întreabă „ce-o să mănânci, mă tâmpitule?" cu un glas plin de amărăciune și compasiune. Dezamăgit în etica sa paternă, rănit de fiii săi mai mari în autoritatea de tată, se consolează cu faptul că și-a făcut datoria de părinte : „tot am făcut ceva, am crescut șase copii și le-am ținut pământul până în momentul de față , deși ei au fugit ca niște trădători și „n-au vrut să-1 muncească" Grija lui pentru educația copiilor răzbate cu tristețe la suprafață și, deși niciodată nu s-a arătat iubitor cu ei, este limpede că le-a dorit totdeauna binele: „toată viața le-am spus și i-am învățat (…) dar pe tine să vedem dacă ești în stare cel puțin de-atâta (…) că de mâncare e lesne, dar ce le spui ?(…) și-or să te învețe ei pe urmă minte când oi îmbătrâni. O să-și șteargă picioarele pe tine, că n-ai știut să faci din ei oameni" .

l Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 270

„Disimularea este o trăsătură definitorie a firii lui Moromete , evidentă în majoritatea scenelor din roman . Scena dintre Tudor Bălosu și Moromete este semnificativă pentru „firea sucită" a eroului” 1.

La întrebarea lui Bălosu dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul , Moromete se gândește că e posibil să i-1 vândă, însă răspunde cu voce tare :

„Să ții minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu", subânțelegând că s-ar putea să scape și astfel de datorii, decât tăind salcâmul. Stârnește deseori reacții uluitoare celor din jur, din cauza logicii sale „sucite", cum îi spune Catrina . După plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de o „ciudată voioșie" și-i mărturisește lui Bălosu „l-am păcălit cu două sute de lei (…) i-am dat numai o mie (…) . Bălosu se uită la el cu o privire rece si buimacă . Nu înțelegea."

„Ironia ascuțită, inteligența ieșită din comun și spiritul jucăuș, felul sau de a face haz de necaz conturează un personaj aparte între țăranii literaturii române, stând mai aproape de realitate decât de ficțiune”1 .

Citirea ziarelor în Poiana lui locan este o hrană sufletească pentru Moromete, discuțiile purtate aici au rolul de a clarifica și disocia ideile din articolele publicate , de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii și nu de a prezenta. Când se hotărăște să taie salcâmul nu spune nimănui, îl scoală pe Nilă in zorii zilei, care este năucit de decizia tatălui său: „De ce să-1 tăiem? Cum o să-1 tăiem ?", dar cu totul uluit de răspuns: „Așa ca să se mire proștii !" După aceea, la aceeași întrebare a lui Paraschiv, Moromete, îl pune pe Nilă să-i răspundă, care cităndu-1 pe Moromete, îi spune cu bucurie: „Ca să se mire proștii". Trimițând pe Nilă să vină cu caii pentru a căra salcâmul ce urma să cadă, acesta duce caii chiar în direcția în care urma să se prăbușească pomul, iar Moromete exclamă cu umor: „Adică da !…Treci cu ei încoa să cadă salcâmul pe ei" Exemplele sunt numeroase, „a face haz de necaz" fiind o adevărată filozofie de viață a lui Moromete. Lui Niculae, care întârzia să vină la masă, îi spune: „Te duseși în grădină să te odihnești, că pană acum stătuși !" sau certând fetele, care se duseseră la scăldat, în loc să-și ajute mama să pregătească masa: „Dacă vă iau

l Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 297

de păr și mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâine dimineață" .

Fire autoritară, Ilie Moromete este „capul familiei" numeroase, greu de ținut în frâu, având în vedere și conflictele dintre membrii familiei. Marin Preda îl prezintă încă de la începutul romanului „stând deasupra tuturor" și stăpânind „cu privirea pe fiecare" . Ironia ascuțită adresată copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare („ca să se mire proștii"), educația dură în spiritul muncii și hărniciei („mă, se vede că nu sunteți munciți, mă„) se dovedesc ineficiente, deoarece, cu toată strădania tatălui de a păstra pământul întreg ca să le asigure traiul, nu poate scăpa familia de la destrămare.

„Plăcerea vorbei este o pasiune pentru țăranul mucalit, care profita de orice întâlnire cu câte cineva pentru a sta la taclale, deși singurul cu care putea vorbi cu adevărat era prietenul său Cocoșilă, cu care pierdea ceasuri întregi, spre supărarea Catrinei”1. La începutul romanului, lui Moromete îi plăcea să stea pe stănoaga podiștei, gândindu-se că „n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva (…) oamenii însă aveau treabă prin curți, nu era acum timpul de ieșit în drum''. Auzindu-se strigat, se bucura: „iată că se ivise totuși cineva". Necazurile, dezamăgirile, trădarea copiilor, neputința de a plăti dările, destrămarea familiei îl copleșesc pe Moromete, dovedind că într-adevăr numai „nenorocirile mari" pot schimba firea puternică a lui Moromete. În finalul volumului întâi, Moromete, aparent nepăsător, „nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stănoaga. Nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind" ..

Ultimele capitole ale cărții constituie cele mai frumoase pagini care ilustrează moartea unui țăran din toată literatura noastră. Părăsit de Catrina și de fiii lui , rămâne la bătrânețe cu fata cea mica, Ilinca. Apropiindu-se de vârsta de 80 de ani, slăbit si înpuținat la trup, Moromete, cu ciomagul în mână, rătăcește în neștire pe lângă garduri, pe câmp, până când, într-o zi, fu adus cu roaba acasă.

,,Evoluând de la seninătate la tragic, Moromete rămâne personajul care suferă cel mai puțin schimbări structurale din întregul roman.Moromete

l Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 299

acționează mereu în sensul valorilor sale , dar caracterul lor perimat și propria sa structură spirituală îl obligă să apeleze la mijloace neadecvate pentru a le impune. El nu părăsește valoarea supremă a umanismului popular-încrederea în triumful binelui.Până în ultima lui clipă ,aceasta reprezintă esența adevăratei sale reconcilieri cu lumea-,,binele n-a dispărut niciodată din omenire. Dar, zise el cu un gest care înhață parcă din aer adevărul care avea să urmeze , n-a fost pentru toți!” 1

„Dacă ne-am întreba pentru care motive anume personajele lui Marin Preda ne plac, de ce le simțim atât de aproape de noi si de «simpatice», în sensul superior al cuvântului, răspunsul ar trebui să se refere în primul rând la fapt-1 că, indiferent de condiția lor socială si intelectuală, ele sunt mari purtătoare de conștiință, sufletește foarte active, având o bogată și intensă viață interioară. (…)

Viața interioară a personajelor lui Marin Preda este nu numai bogată și complexă, ci si înaltă. Ea presupune, pe lângă experiențele cruciale dure (cruzimea, nedreptatea, moartea), și marile experiențe poetice ale existenței (fericirea, dragostea, beatitudinea paradisiacă. Pentru seria acestora din urmă ar putea servi drept etalon (etalon care le ri)nfirmă valoarea proprie, originală) revelația pe care prințul Andrei Bolkonski, rănit, o trăiește la Austerlitz contemplând cerul (Război și pace, voi. I, Partea a treia cap. XVI). Marea pondere a acestor experiențe poetice în proza lui Marin Preda nu periclitează însă nici un moment echilibrul viziunii. Idilică sau unilaterală aceasta nu devine| deoarece privirea scriitorului e circulară, îmbrățișând totalitatea aspectelor vieții, ansamblul manifestărilor omenești” 2.

1 Vladescu Andreea Marin Preda sau triumful conștiinței ,Eseuri-Critică ,Editura Cartea R.1991

2 Cristea, Valeriu : Alianțe literare, cinci studii critice, Ed. Cartea Românească.1977 p 395

Evocarea lumii rurale în romanul Moromeții

Siliștea-Gumești este o comună mare, cu două biserici, o școală cu patru sute cincizeci de elevi încriși și vreo șapte învățători. Hotarul comunei cuprinde, loturi mai vaste sau mai restrânse ale țăranilor și moșia Maricica, vegheată cu strășnicie de un paznic. Afară de bogătașii satului, care au case mari, țăranii ceilalți viețuiesc în case cu două sau trei camere și chiar in bordeie.

Descrierea răsăritului de soare este foarte frumos descrisă de autor „Soarele începe să răsară,câmpia se limpezește de spuma argintie a aburilor de rouă,,….Pe câmpie ,se întâlnesc ca niște minuni ale naturii, „flori albastre de cicoare „.Un mânz nechează în depărtare, scena este deosebită, păstrând profunzimea observației asupra naturii, în care încearcă să se înscrie și omul.

Romanul Morometii conține episoade distincte, emblematice aproape, din viața satului, episoade ce dau întregii opere o structură concentrică.

Un loc important în structura satului îl are „poiana lui Iocan”-„în fața fierăriei se află o poiană mare cu pământul bătătorit, plină de unghii de cal,cuie și belciugării arse.Fierarul bătuse în pământ stâlpi groși pentru legatul cailor nărăvași.Adunările cele mai zgomotoase aveau loc pe poiana fierăriei mai ales duminica dimineața…”

Membrii obișnuiți ai unor astfel de adunări sunt Dumitru lui Nae,Cocoșilă, Moromete, iar replicile sunt pe măsură.

„Parcă spuneai că e deștept! E deștept dar e oț !”

Un personaj care vine la Poiana lui locan pentru a se certa cu toți este Țugurlan, iar Cocoșilă este un personaj care înjură aproape tot timpul.

Moromete se retrage în mijlocul naturii ,pe câmp sau în grădină, atunci când agresiunile destinului îl înconjoară.Locul de meditație al țăranului, spațiul ce favorizează atingerea unor zone de calm desăvârșit al lumii și al naturii, este câmpul unde se văd urmele făcute de căruță în pământul moale, miriștea unde vântul ușor care venea dinspre miazănoapte sporea parcași mai mult tăcerea omului și și a pământului.

În această natură perfectă Moromete avea viziunea unei lumi care se scufundă, în același mod în care Niculae din ,,Marele Singuratic” va realiza mai târziu că noua societate este la fel de utopică și de nereală ca cele dinainte.-întâi este lumea care se scufundă, apoi toți oamenii din ea.

După o perioadă de strălucire în mijlocul comunității sătești, Ilie Moromete, un personaj dispus spre izolare, este cuprins de situațiile implacabile ale vieții.

„ Ilie Moromete a existat în realitate …„- a fost tatăl autorului – „un om pe care n-aș putea să spun dacă 1-am iubit mai mult sau 1-am admirat mai mult .S-a amestecat în sentimentele mele pe care i le mai păstrez și dragoste, dar și admirație pentru personalitatea lui.,, l

Acest personaj real din romanul Moromeții a fost transformat într-un simbol al țărănimii interbelice.

Marin Preda își începe călătoria în istoria literaturii române cu Ilie Moromete.De la început, critica a asociat numele lui Marin Preda cu acela al lui Liviu Rebreanu.

„Dacă Ion a constituit un model pentru Marin Preda și i-a creat simțământul includerii în istoria autohtonă a genului, în același timp literatura lui Rebreanu i-a trezit un acut sentiment de neaderență.,,2

Moromeții nu constituie o replică la Ion , acest lucru văzându-se din lectura cărții, dar personajul din primul volum a fost creat ca o antiteză la romanul lui Rebreanu.Acest personaj este Polina , fiica lui Tudor Bălosu , care se căsătorește , împotriva voinței familiei, cu Ion Birică , un flăcău sărac-„am gândit exact un personaj care să fie opus Anei care mi s-a părut neverosimil, nereal, și mai mult o fantoșă creată de autor ca să-i iasă această schemă cu Ion -un personaj obsedat de pământ.„3

1 Marin Preda Îîntâlnire cu publicul băcăuan, Ateneu, VIII,nr.l, ian. 1971, p.2

2 Ion Bălu Monografii MarinPreda, Editura Albatros .p.44

3.idem p.45

Ion se folosește de Ana pentru a obține pământ de la Vasile Baciu ,Polina îl determină pe Birică sa-i ceară tatălui ei zestrea ce i se cuzenea .Birică o iubește pe Polina cu adevărat, iar tot ce întreprinde ea are un caracter justițiar.

Marin Preda abordează problema pământului, dintr-o perspectivă inedită în literatura română.Pământul este un element esențial în reletiile dintre oameni .

In satul moromețian , țăranii au fost împroprietăriți prin reforma agrară de după primul mare război mondial.Pământul este modalitatea de existență și posesiunea lui decisivă.El semnifică starea materială pe care se clădea prestigiul social.În jurul pământului se rotesc gândurile oamenilor.Satul trăia sub amenințarea impozitelor – fonciirea, rata la bancă, dările comunale.Oamenii se zbăteau căutând soluții pentru plata datoriilor.

,,Dincolo de drama Moromeților respiră satul românesc ante și post-belic, așezat pe parcursul a două epoci”1. Întâmplărilor din primul volum , dominat de familia Moromeților , le corespund în al doilea volum faptele colective, care se împart în două etape- prima urmărește viața satului în ansamblu, iar cealaltă parte , de egală importanță ca și prima se restrânge la evoluția lui Moromete. Romanul Moromeții dezvăluie un sat comun, surprins în tiparele tradiționale, ele însele aflându-se sub imperiul timpului ce „avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Volumul întâi se încheie sub auspiciile acestui timp, care dintr-o dată„nu mai avea răbdare.

Marin Preda reînvie lumea satului pe toate dimensiunile ei. Latura erotică este absorbită de cuplul Birică-Polina, latura dramatică de soarta lui Boțoghină,iar răzvrătirea și spiritul destructiv de Țugurlan și de Guica, sora lui Moromete. Autorul a surprins absolut tot ceea ce caracterizează o zi obișnuită de duminică din existența satului muntean.

Este amintită hora duminicală.„Birică se îmbrăcă de horă,, , dar hora este lăsată de o parte, iar spectacolul călușarilor atrage mai ales tineretul,nunta , praznicul în amintirea celor ce nu mai sunt nu lipsesc, dar nu mai au funcția pe care o întâlneam la Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu.

l Eugen Simion Prefață la volumul Moromeții Editura Gramar Buc 1995

Poiana din fața fierăriei lui locan unde țăranii dezbăteau subiecte din parlamentul țării, este un loc magic pentru cei ce se adunau acolo.Satul lui Marin Preda se confruntă cu vicleniile istoriei.

„In Moromeții am vrut să fiu drept și cu istoria și cu țăranii.” Autorul prezintă conflictul dintre timpul istoric și destinul uman individual. Viața milenară a unei clase sociale se confruntă cu un nou mod de a viețui.

„ Ilie Moromete și categoria lui socială nu mai puteau deține rolul principal în evenimentele de azi. Istoria impunerii lumii rurale o inedită problemă. O tipologie diversificată se revarsă pe scena satului, lovind în structurile statornice ori luptând pentru menținerea lor, impunând concepții noi sau străduindu-se să le apere pe cele vechi. Comuna părea „o groapă fără fund din care nu mai încetau să iasă atâția necunoscuți”. Ocupând primul plan al cronicii, acești oameni necunoscuți se dovedesc capabili să schimbe esența lumii rurale” . 1

Termenii aceștia — timpul răbdător sau nerăbdător — în care scriitorul comentează grav impresiile și nădejdiile personajului său sunt la antipodul unei perspectivei biologice asupra existenței țăranului. Poruncile timpului n-au în romanul lui Marin Preda sensul de dependență strictă și aproape exclusivă a vieții de marile ritmuri ale naturii, ca la țăranii Iui Ladislav Reymont. Se simte în toate paginile Moromeților consecințele faptului că Marin Preda își urmărește personajele cu înțelegerea vremii noastre…

Treptat, amenințările… mărunte cu care e confruntată mereu în vremuri, «fără conflicte mari», existența unei gospodării de, mici proprietari, se unesc în amenințări grave care o fac să se năruie”2.

Satul constituie acum personajul colectiv al romanului, dar și spațiul unor dramatice conflicte . Indiferent de voința indivizilor, istoria curge implacabil. O lume nouă se construiește în vreme ce lumea veche este supusă nemilos corodării temporale .

1 I.Bălu : Monografii, Marin Preda, Ed. Albatros, București 1976.

2 S. Iosifescu: Drumuri Literare, E.S.P.L.A., 1957,p.246

„Există în Moromeții preocuparea de a înfățișa civilizația străveche a clasei țărănești. Riturile, arhetipurile mitice, credințele, obiceiurile se păstrează, dar sânt supuse unei permanente mutații determinate de evoluția de ansamblu a întregii societăți rurale, în fața istoriei, anistoria se prăbușește inevitabil și elementele arhaice, crezute perene, se degradează ireversibil, modificând cunoștiințele și modelând”1.

Arhetipurile mitice pâlpâie pentru ultima oară în primul volum și începutul celui de al II-lea. Jocul călușului constituie o pagină de epos autentic. Virilitatea jocului transformă dansul într-un spectacol în fața căruia tineri și vârstnici sânt deopotrivă cuprinși de încântare, Paradoxal, tocmai vigoarea jocului inculcă germenii destrucției, deoarece călușul „nu se putea juca decât în formație, în costume, cu mult și cu încă ceva care era greu de găsit și de păstrat și anume un conducător neobosit și mai bun decât toți ceilalți care „să știe călușul”, adică să țină minte numărul și ordinea figurilor de joc. Rituri străvechi agonizează: praznicul morților la sărbătoarea Rusaliilor, precedat de datina spălării picioarelor tuturor invitaților, parastasul ș.a. Altele se alertează. Obiceiurile de nuntă – „ … acest eveniment din viața unui flăcău și a unei fete , atât de învăluit în taine altădată„, dacă tânărul era unul „acei flăcăi care semăna cu bradul pe care îl ducea prietenul lui încă neânsurat, pe calul care tropăia în buiestru în fața alaiului de căruțe ale nuntașilor și dacă mireasa era frumoasă și se făcea de nerecunoscut în rochia ei albă și în voalul ei pe care nu-l punea pe cap decât odată în viață„ -își pierd orice interes prin introducerea lacomă a darului de nuntă . Mercantilismul ucide tradiția.

Insă nu toate obiceiurile „ se stricau „. In Marele singuratic, Simina este încântată de spectacolul observat duminica după-amiază în satul Moromeților : „ … oamenii se îmbrăcau cu ce aveau ei mai bun, nu numai cei tineri, și se duceau devale , de fapt în centrul satului, și stăteau acolo de vorbă în picioare, în grupuri, ceasuri întregi, ca într-o agora de pe vremea Greciei antice … „

1Marin Preda Moromeții Prefață de Eugen Simion, ed. Gramar București, 1995 p.III

„La primul contact cu Moromeții, șocul a premers — pentru mine — revelația. Lumea țărănească a Bărăganului mi-era total necunoscută. Țăranul nostru ardelean, cunoscut direct și indirect (din proza unor Slavici, Rebreanu, Agârbiceanu), sau universul rural moldovenesc din scrierile lui Sadoveanu au suferit o teribilă lovitură prin apariția insolită a lui Ilie Moromete. Nu mai încercasem o asemenea impresie derutantă' (și, de ce n-aș mărturisi ? în primul moment, de refuz), de la cel dinții contact cu opera lui Caragiale : moromețianismul prelungea, pentru, mine, balcanismul atît de greu de digerat — cât încănu-1 plasezi categoric în sfera esteticului — al lumii lui .nenea lancu. Senzația, aproape fizică, de real, pe care mi-a dat-o întotdeauna proza, spre deosebire de poezie, m-a făcut mereu să văd în universul românesc, oricare ar fi fost el, în primul rînd o lume de calități și defecte, înainte de a distinge noua dimensiune umană care să se divulge prin asemenea opere. Mi-a trebuit destul de mult timp, pentru a ajunge la o justă înțelegere a «fenomenului Moromete- : abia prin prelungirile lui în afara lumii sale de obîrșie adică dincolo de sfera acțiunilor rurale, prin faptele celorlalți Moromeți, așa cum au apărut ei în scrierile ulterioare ale lui Preda, aceasta nouă dimensiune a sufletului nostru românesc s-a așejat, pentru mine, în drepturile ei intangibile” 1

Moromeții e un mare roman prin originalitatea tipologiei și profunzimea creației.Țăranii din Siliștea-Gumești veneau la adunările satului cu o mare solemnitate așa cum credincioșii mergeau la biserică.Ei aveau un anumit protocol în plecarea de acasă, în traversarea uliței .Veneau îmbrăcați în veșminte curate,ieșeau la podișcă,stăteau de vorbă cu cei care treceau pe drum ,dar nu uitau să meargă și lafrizerul satului.

Discuțiile acestora constau în lucruri despre recolta de grâu, despre ploaie, despre diverși oameni din sat.Unii dintre ei aveau și porecle cum ar fi Marmoroș blanc, Vidrighin. Politica este subiectul lor de discuție, tema spestacolului de duminică.Moromete era cel care citea articole din diverse ziare iar ceilalți râdeau cu gura până la urechi, făceau comentarii inteligente .

1 Șt. Augustin Doinaș, Marin preda ca amintire, în volumul Timpul n-a mai avut răbdare, Ed. Cartea Românească, 1981., p. 78

Scena lecturii și a comentării articolului despre „Marele congres agricol,, este memorabilă- ,,-Auziți ce zice regele! spuse el și îndată se făcu o tăcere deplină.

Auziți ce zice Majestatea-Sa, adăugă rotunjind mieros pe Majestatea—Sa… Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupațiunea principală a românilor, am spus-o și eu , dar, din nenorocire, dacă este ocupațiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna și ocupațiunea lui mintală…”

În genul acesta decurgeau discuțiile în poiana lui locan.Ei dezbăteau niște abstracțiuni și s-ar putea spune că adunarea din curtea lui locan era universitatea lor.

O altă față a existenței țărănești o constituie semnele și simbolurile.Jocul copiilor de pe câmp ne trimite cu gândul la vechi rituri.

Un loc important în roman îl ocupă salcâmul.S-a vorbit mult despre el în roman și, de aceea, el devine un simbol în Moromeții.Salcâmul a fost sacrificat pentru plata datoriilor la stat, dar o dată doborât gospodăria Moromeților este pustie.

„Acum totul se făcuse mic-grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici.Cerul deschis și câmpia năpădeau împrejurimile.,,

Salcâmul era un arbore cu autoritate , iar fără el câmpia năpădește ograda.„Salcâmul este un simbol și o pavăză.Prăbușirea lui anunță un sfârșit, o destrămare, o modificare deierarhii în lumea Moromeților.O dată cu tăierea arborelui începe și declinul familiei, anticipat în acest chip de o dramă în lumea vegetală.,, 1

După lunga descriere a întoarcerii Moromeților acasă, atenția scriitorului se îndreaptă spre viața comunității rurale. El iși alege în acest scop secvențe dintr-o zi de duminică la țară și narează, dilatând prin insistență, evenimente obișnuite, ca tăierea unui salcâm, un drum spre fierărie cu secerile pe umăr, o adunare în poiana, plata unor impozite, călușul, hora.

1 E Simion Prefață la Moromeții editura gramar, București, 1995

Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificația ascunsă a faptului banal, cotidian, este aici magistrală și obișnuitul capătă un relief neașteptat, tulburător, ca si cum ne-am afla în fața unor adevărate ritualuri ale universului sătesc. Cadrul acesta este necesar prozatorului, întrucât, fără el, funcțiile vitale, și spirituale ale eroului nu s-ar putea exercita. In relație cu satul, individualitatea lui Ilie Moromete se dezvăluie pregnant și ceea ce în sânul familiei părea o ipoteza devine acum o confirmare: el are trăsături care îl așază deasupra celorlalți.

„Lumea e plină de "personaje" pe care el le contemplă cu voluptate si le recreează apoi ca un adevărat artist pentru prieteni, pentru că în Moromete gustul pentru contemplație se îmbină perfect cu darul vorbirii și mai ales cu plăcerea de a vorbi”1.

Scena care-l definește profund, tocmai pentru că sintetizează epic poziția lui Moromete în relație cu o colectivitate umană reprezentativă pentru mediul său de viață, se petrece în poiana fierăriei lui locan, unde țăranii, gătiți ca de sărbătoare, se adună să discute, cu un inimitabil umor, politica.

"Se apropiau de fierărie și Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamații, locan abia deschisese și poiana era plină. Unii stăteau în picioare, alții pe niște butuci vechi, aduși acolo cine știe de când și tociți de ședere, toți gălăgioși și parcă nerăbdători. Dar Moromete nu-i lua în seamă, nu se grăbi să se ducă la ei. Se opri din nou pe o podișcă, îl părăsi pe Dumitru lui Nae și intră în curtea cuiva. Abia peste o jumătate de ceas ieși de acolo. Era ras proaspăt.

– Ce e, mă, ce v-ați adunat aicea? l se miră apoi când ajunse în poiana fierăriei. Bună dimineață!

I se răspunse din câteva părți și cineva, văzăndu-i secerile, îi spuse să se grăbească fiindcă îi rămâne grîul pe câmp.

– Păi de ce, Iordane, n-o să te chem pe tine să mi-1 seceri tu? Erau foarte veseli și parcă nici nu se auzeau unii pe alții…

l Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 245

Cocoșilă scoase dintr-o despărțitură a chimirului un pachet de regie nedesfăcut, se așeză nepăsător pe un butuc și începu să-și răsucească, o tigare. Moromete se lăsă pe vine și îs i făcu și el din pachetul lui Cocoșilă, după care întinse mâna și trase încet de sub același chimir "Dimineața ". Ziarul nu era întreg, dar Cocoșilă avusese grijă să-i aducă lui Moromete paginile cu știri politice și cu dezbaterile.

– Asculți, Moromete? Nu mai citi, lasă c-am citit eu înaintea ta și sunt deștept, asculta aici la mine…

– Hai, Moromete,… dădu cineva glas nerăbdării tuturor. Hai, dă-i drumul! De fapt Moromete întârzia ca un școlar care nu e sigur pe el; citea întâi în gând. – Auziți ce zice regele! spuse el și îndată se făcu tăcere deplină. Auziți ce zice Maj e stătea sa, adaugă rotunjind mieros pe "majestatea sa"…

Marele congres agvicol Discursul Majestătii sale Regelui.

Domnilor, am fost informat că congresul dumneavoastră este un congres de specialiști, agronomi si ingineri. Iau cuvântul aici ca unul interesat în chestiunile pe care le dezbateți și care am chiar oarecare experiență. Mi-arfi plăcut poate ca acest congres să fie un congres al "gospodarilor" pentru că, după mine, specialiștii noștri sunt încă departe de a fi gospodari: Știu acest lucru, pentru că agricultura m-a pasionat… Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupațiunea principală a românilor, am spus-o și eu, dar din nenorocire, daca este ocupațiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna și ocupațiunea lui mintală…

Moromete se opri și rămase cu privirea țintă, în ziar. Tăcerea continuă.

– Hehe! izbucni pe neașteptate Dumitru lui Nae și râsul său gâlgâi puternic și leneș mai departe. He, he, he, ia uitați-vă cum a rămas Moromete.

– Adică, se răsuci Moromete spre Cocoșilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupațiunea ta mintală, Cocoșilă, e la alte prostii!

Cocoșilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care știa să găsească în ziar astfel de lucruri.

– Primul agricultor o fi mergând și el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.

– Merge, de ce să nu meargă! zise locan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului și se duce și el la arat.

– O fi având pământ? se interesă cineva.

– Are! afirmă Cocoșilă. Are așa, cam vreun lot si jumătate!…

– Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-1 țină și pe ăla micu, pe Mihai… Trebuie să-i dea să mănânce.

– Ești prost! Reflectă Cocoșilă. Ala micu are lotul lui de la mă-sa!

Pentru Moromete, pământul înseamnă demnitate socială și umană, bucuria de a fi liber, independent; mai înseamnă șansa de a te gândi și la altceva decât la ziua de mâine, posibilitatea de a privi viața nu neapărat ca spectacol, ci ca pe un lucru de al căeui^ecret trebuie să te pătrunzi, să te uiți la oameni, la soare, la tot ce există. Eroul lui Marin Preda este un contemplativ și drama lui este drama contemplativității, adică, după explicația scriitorului, "este drama omului care, fără a disprețui activitatea, își dă seama că insul care e numai activ își consumă viața și nu înțelege nimic din ea, pentru că devine robul acțiunii" 1

„ Excelentă monografie a satului din câmpia Dunării în etapa imediat premergătoare celui de-al doilea război mondial , Moromeții e în același timp un roman-dramă și implicit un roman-problemă .

Din primcie episoade , conduita personajului principal, Ilie Moromete exprimă trăsăturile clasice ale țăranului precaut, rezervat, șiret ,disimulându-și intențiile prin afișarea insidioasă a ignoranței și naivității.Asemenea lui Moș Ion Roată ,eroul lui Marin Preda face pe prostul ,tr^gând pe sfoară ,bătându-și joc cumplit de interlocutorul tratat cu aparentă considerație. „2

Monografia satului este completată prin ilustrarea câtorva obiceiuri și datini populare: jocul băieților cu bobicul, adălmașul băut după vinderea salcâmului , chemarea fetelor la poarta prin fluieratul flăcăilor, jocul călușarilor în curtea lui Bălosu.

l Florin Mugr Convorbiri cu Marin Preda

2 Dumitru Micu ,Nicolae Manolescu , Literatura Română de azi , Editura Tineretului ,1965

„Tăierea salcâmului cu coroana lui stufoasă, ce străjuia măreț, din înălțimea lui, partea aceea a satului este primul semn al vremurilor grele ce se apropiau pentru familia Moromeților”.1

Vinderea salcâmului înseamnă declinul familiei, iar această scenă este dramatică în plan paralel cu familia Moromeților sunt prezentate atât conflictul dintre Tudor Bălosu și fiica lui Polina pentru că aceasta fuge cu un băiat sărac din sat Birică, cu care tatăl nu e de acord; fata este aprigă nu renunță și-1 silește pe Birică să secere grâul de pe pământul care i se cuvenea ca zestre, apoi dă foc casei părintești iscându-se și o bătaie între Birică, tatăl și fratele Polinei ; un alt conflict se iscă între Vasile Boțoghină si nevasta sa Anghelina deoarece el este bolnav de plămâni și ar vrea să vândă un lot de pământ pentru a avea bani ca să meargă la sanatoriu, să se trateze.

Acțiunea primului volum se sfârșește înainte cu trei ani de începerea războiului, când "timpul nu mai avea răbdare " cu oamenii, iar Moromete se schimbase așa cum autorul prevăzuse în prezentarea personajului principal.

Autorul începe volumul al doilea cu o întrebare, la care n-are cine să-i răspundă: "In bine sau în rău se schimbase Moromete?".Ceilalți țărani își schimbaseră atitudinea, chiar și Guica amuțise iar când muri, Moromete nu se duse la înmormântarea ei. Moromete se apucase de negoț, câștigase bani buni dar pe Niculae nu-l mai lăsa la școală; acesta era îngândurat, băieții care fugiseră la București cu oile și cu caii nu se aleseseră cu nimic, pierduseră tot și-și găsiseră serviciu la "ucebe".

Moromeții primiră o scrisoare de la băieții mai mari care acum dădeau pentru prima oară detalii despre viața lor în capitală și puseseră și o fotografie din care mama și fetele încercau să ghicească" și ceea ce în scrisoare nu se spunea ". Paraschiv lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă era portar la un bloc, cunoscut ca "Bloc -Algiu", Achim era singurul care reușise totuși în comerț și avea un mic magazin de "Consum alimentar'Mlie Moromete plecă la București să-și vadă feciorii , cu intenția de a-i aduce înapoi acasă , deoarece acum pusese la loc pogoanele vândute. Le vorbește cu același glas autoritar de altădată celor

1Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 240

trei băieți, adunați în odăița lui Nilă insalubră și plină de șobolani, să-1 asculte cu atenție pentru că o să le spună o singură dată și le propune să uite cu toții de greșelile pe care fiecare dintre ei le-au făcut, rugându-i să se întoarcă acasă.

Era în anul în care începuse războiul și încercarea nereușită a lui Moromete de a-și aduce acasă fiii izvorăște din dragostea lui dureroasă perțțru copii , pentru familia care însemnă tot rostul lui în viață. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război, în bătălia de la Cotul Donului, anunțată de scrisoarea neagră precum și cu sfârșitul tragic al lui Paraschiv din cauza tuberculozei.Catrina îl amenință că îl părăsește nemulțumită că Moromete nu trecuse casa pe numele ei și nici nu-i dăduse înapoi pogonul de pământ pe care i-1 datora. Personajele nou introduse de autor :Bilă -reprezentantul A.R.L.U.S. , moldoveanul Mantarosie , lipoveanul Adam Fântână , Zdroncan-secretarul sfatului și unul din cei 13 copii ai lui Traian Pisica, Plotoaga-președintele consiliului popular, Isosica,Vasile al Moașei-cel care , o dată ajuns la putere î-si pedepsește rudele, Ouabei , duc o luptă acerbă pentru putere. Niculae Moromete ajunge activist de partid și crede acum într-o "nouă religie a binelui și a răului". Trimis cu sarcina ca să supravegheze strângerea cotelor și predarea lor către stat, Niculae se orientează cu dificultate în țesătura de intrigi pusă la cale de oportuniștii de profesie, ca Gaie, care amenință cu o bâtă.

Conflictele sunt numeroase și greu de aplanat: pe aria de la Cotigeoaia se isca o agitație agresivă pentru că s-a zis că "baza de recepție "nu primește grâu cu neghină, Nae Cismaru instigă oamenii să fugă de pe arie, Bilă îl lovește cu "goga" pe Nae Marinescu, în timp ce acesta descarcă din căruță grâul netreierat țăranul Gheorghe, speriat de amenințările celor veniți să strângă cotele, se aruncă în râu și se îneacă. Toate aceste întâmplări atrag după sine destituirea activistului Niculae care își continua studiile și ajunge inginer horticultor. Se va însura cu Marioara lui Adam Fântână care este și ea asistentă medicală , nu mai este țărancă.

Moromete avea acum aproape de 80 ani; împuținat la trup, "avea slăbiciunea asta că nu-i venea neam să stea acasă, ultima oară fiind adus acasă cu roaba". Căzut la pat, el își exprimă crezul său de viață, spunându-i doctorului parcă cu o profundă înțelegere a propriei existențe: "Domnule, eu întotdeauna am dus o viață independentă!", însă într-o noapte, "a început să tragă , răsufla rău de tot , și din ziua aia n-a mai cunoscut deloc pe nimeni …Și alaltăieri dimineață , înainte să se lumineze a murit …"

Lumea satului înainte de război este prezentată ca o lume unde nimic nu se întâmplă, oamenii trăiesc în liniște, în înțelegere, iar relațiile de familie sunt respectate, totul decurge normal, este o lume tihnită, iar șeful familiei, tatăl este respectat. Moromete reprezintă psihologia țăranului din Câmpia Dunării, de dinaintea războiului mondial. Procedeele de caracterizare sunt directe: prin descriere, prin părerea celorlalte personaje și indirecte: prin fapte, prin atitudine, prin relația cu celelalte personaje, prin felul de a vorbi.

Finalul operei aduce în prim plan un Moromete prăbușit moral. "Din Moromete … rămăsese doar capul lui de humă arsă… și care acum privea însingurat de pe polița fierăriei lui locan la adunările care încă mai aveau loc în poiană" .

„Dispariția lui Ilie Moromete reprezintă dispariția civilizației tradiționale”1.

„Marin Preda e un creator total. Un scriitor care și-a slujit profesia cu demnitate si conștiința lucrului bine făcut. Nu a plătit tribut împrumuturilor mimetice, nu s-a pliat doctrinelor restrictive. S-a confundat cu opera sa într asemenea măsură încât – caz unic în literatura noastră -lăsat, cel puțin în lumea artistică, impresia suprapunerii c eroul creat, devenind el însuși – aidoma celui mai viu dintre personajele sale, un Moromete. Comportarea sa era moromețiană, atitudinea sa față de viață s-ar putea numi m romețianism. El este și fiul si părintele lui Moromete. Fapta s-a repetat, pe alte coordonate, cu ultima capodoperă, „Cel mai iubit dintre pământeni”. Așa se face că Ilie Moromete și Victor Petrini sunt cele două fețe ale aceleiași perse nalități, două fețe atât de distincte, pentru că înseși vremurile în care a trăit Marin Preda au devenit altele. În cei douăzeci și cinci de ani câți despart aceste romam scriitorul a trecut de la

1 Simion Eugen Scriitori Români de azi, Ed. Cdartea Românească, 1974, Buc p. 246

înțelegerea intuitivă a Poienei lui Iocan la marea cultură universală și de la Ion și Baltagul la Celine, Kafka si Marquez, procesul cognitiv împlinindu-: prin confruntări dramatice, descoperiri și redescoperit preferințe și eliminări.

A ne lăsa însă tentați a crede că Marin Preda și căpătat un loc atât de înalt în proza noastră contemp rană, – alături de numeroși alți scriitori – pentru că " reprezintă o culminație a ramurei scriitorilor naționali, folosir în același timp «altoiul» iufluențelor marilor nume a scrisului mondial din ultimele decenii, înseamnă a piere din vedere tocmai esența fenomenului artistic pe care la reprezentat. (…) 1 "

Singur în mijlocul familiei, Niculae se singularizează în dragoste si în prietenie. Răscolitoare rămîne „străduința de a afla răspunsul la întrebările fundamentale ale existenței : ce e viața, moartea, cum trebuie să trăiască omul ! Provoacă la dispute concetățenii, trăiește experiențe diverse si, neașteptat descoperă adolescența sub ipostază cerebrală.. . Năzuind să înțeleagă lumea, tînărul urmărește înfrigurat ceva concret si răspunsul dat tatălui : „Nu îmi caut eul meu".

..Răzvrătirea împotriva tatălui a avut drept consecință negarea condiției sale sociale si Niculae devine factorul activ al mutațiilor sc-cial-econcmice ce vor avea loc în rîndurile țărănimii. La întoarcerea în sat, cu sarcini precise, legate de campania agricolă de vară, adolescentul de odinioară s-a schimbat vizibil. Activistul de azi's-a înstrăinat nu m;mai de familie si sat, ci chiar față de sine și de clasa lui socială. Gîndirea individuală i se integrează unei viziuni comune despre lume și ceea ce spune trădează convingerea adîncă în finalitatea unui ideal pe care îl explică condescendent tatălui în ziua secerișului".2

1Marin Preda : Creație și morală. Ed. de Victor Crăciun și Corneliu Popescu. Prefață și note de Victor Crăciun. Editura cartea Românească. 1989

2 I. Bălu : Marin Preda- Monografii , Ed. Albatros, București, 1976

Tehnica epică a celui de al doilea volum se modifică: evenimentele sunt selecționate, narațiunea cunoaște retrospective și omisiuni de fapte (reluate apoi în Marele singuratic). Unele episoade narează întâplări erotice ale lui Niculae (întâlnirile cu Ileana lui Costică Roșu, cu Marioara lui Adam Fântână), vizitele pe care i le face Ilie Moromete cumnatei sale. Fica, sora nevestei lui dintâi (Rădița), accidentul lui Sandu, cumnatul lui Niculae, proaspăt căsătorit cu Tita s. a.

Conflictul dintre Moromete și fiii săi trece în planul al doilea, problemele colectivității rurale trec în primul plan. Ne aflăm în perioada anilor '50, când satul tradiținal e traumatizat, zguduit din temelii de istorie. Două evenimente importante asaltează viața satului: reforma agrară din 1945 și începutul colectivizării agriculturii în 1949, Problema strângerii cotelor si predarea lor către stat, a înființării formelor colective de muncă aduce și o altă faună umană: activiști de la "raion", "regională", o lume nouă. probleme politice noi, realități noi pe care le trăiește satul. Nieutee; devenit activist de partid» vine în sat și ține un discurs despre reforma agrară, despre vânzarea' cerealelor la preț oficial si cât pe ce să fie bătut. Este trimis de la raion să supravegheze secerișul și predarea cotelor către stat.

CONCLUZII

Marin Preda dovedește o artă literara complexă, în care. fluxul epic dă o speranță copleșitoare de viață, în care detaliul semnificativ este prezent în scene cu valoare simbolică, relevând vocația narativă a autorului .Tehnica narațiunii se apropie de cea a prozatorilor moderni (Hemingway. Faulkner, Caldwel). Romancierul descoperă complicațiile necunoscute ale sufletului rural, un univers luminat de rațiune.

„Moromeții” se remarcă prin realismul viziunii, prin observația rece, într-un stil analitic dar și epic, într-o sinteză originală. Scriitorul excelează în oralitate, încărcată de subtilă ironie (care uneori, ia forma zeflemelei), împletind stilul direct cu stilul indirect; specifică măiestriei lui Marin Preda este prezența stilului indirect liber, asigurând profunzime trăirilor omenești. Se remarcă o reală abilitate în folosirea timpurilor verbale, care amplifică perspectiva narativă. Viziunea scenică, folosirea dialogului si a monologului (structura predominant dramatică), simțul comic și tragic, adânca observație psihologică conturează un mare prozator, original si modern.

Ca și Rebreanu, Marin Preda respinge scrisul "frumos", preferând expresia exactă, limpezimea stilului și concizia, așezând pe primul plan conținutul, exprimat într-un limbaj "care fără să renunțe la geniul național al expresiei, să rămână totuși comunicabil și după traducere, în drumul spre universalitate"1.

Apropierile dintre Rebreanu și Marin Preda privesc mai cu seamă câmpul de acțiune și poziția dobândită de fiecare în literatura momentului său. „Cât privește însă perspectiva artistică și substanța umană a scrierilor Marin Preda se află, cu toată marea deosebire de medii, mult mai aproape de I.L.Caragiale”2

1Marin Preda, Imposibila întoarcere, p. 190.

2 G. Dimisianu, Marin Preda și I.L. Caragiale, în volumul Timpul n-a mai avut răbdare, Ed. Cartea românească, p.308

Lucrarea ,,Evocarea lumii rurale în romanul Moromeții “cuprinde argumentul, patru capitole, și concluziile .

Fiecare capitol prezintă o parte din acest roman dar din fiecare se observă că personalitatea pregnantă a romanului este țăranul din Câmpia Dunării , satul Siliștea-Gumești, Ilie Moromete.

Romanul „ Moromeții”, prezintă familia moromeților, lumea oamenilor de la țară, obiceiurile și tradițiile lor . Acest țăran a încântat generații de cititori prin complexitatea caracterului său și va încânta mulți ani de acum înainte.

În primul capitol am prezentat activitatea literară a lui Marin Preda , viața și opera sa care este destul de vastă.

Capitolul al doilea prezintă tema romanului, subiectul, personajele, conflictele ce se ivesc nu de puține ori între ele.

Capitolul al treilea pune în evidență personalitatea pregnantă a lui Ilie Moromete , faptul că celelalte personaje acționează în umbra sa .

Capitolul al patrulea înfățișează obiceiurile și tradițiile oamenilor din Siliștea-Gumești , obiceiuri ce se identifică cu ale tuturor țăranilor din Câmpia Dunării.Sunt prezentate într-un mod deosebit așa cum Rebreanu sau Sadoveanu prezentaseră satul ardelean. Astfel aflăm date despre căluș, nuntă, moarte, horă, obiceiuri care fac parte din viața țăranului român și fără de care acesta n-ar putea exista.

Marin Preda afirma ,, În Moromeții” am vrut să fiu drept și cu istoria și cu țăranii”.

Om al prezentului Marin Preda s-a implicat în evoluția societății românești , întreaga lui operă oferind o frescă totală a României de după primul război mondial .,,Moromeții” este un mare roman prin originalitatea ,întâi, a tipologiei și profunzimea creației.Marin Preda prezintă niște țărani inteligenți și ironici, complecși ca structură morală. Toate aceste fac din Marin Preda un creator total.Un scriitor care și-a slujit profesia cu demnitate și conștiința lucrului bine făcut.

,,Prin gândire putem descoperi în noi lumina. Nu umilința, ci flacăra cugetării ne poate înălța.”(Marin Preda)

Bibliografie selectivă

Opera lui Marin Preda

1948-Întâlnirea din pământuri.-schițe și povestiri

1949 Ana Roșculeț –nuvelă

1955-Moromeții, volumul I

1956-Ferestre Întunecate- nuvelă

1959-Îndrăzneala- nuvelă

1962-Risipitorii-roman

1963-Friguri- nuvelă

1967-Moromeții, volumul II

1968-Intrusul- roman, Martin Bormann- dramă

1971- Imposibila întoarcere

1972- Marele singuratic

1973- Convorbiri cu Marin Preda de Florin Ungureanu,

Vocație și aspirație de M. Ungheanu

1975-Delirul, volumul I

1977- Delirul, volumul II, Viața ca o pradă

1980- Cel mai iubit dintre pământeni

Bibliografie

1) Bălu,Ion: Marin Preda,Prefata la vol. Morometii, Editura

Albatros, Bucuresti, 1979, p.XVII;

2) Balu,Ion: Marin Preda, Monografii, Editura Albatros,

Bucuresti, 1976;

3) Cristea, Valeriu: Alianțe Literare, 5 studii critice, Editura Cartea

Românească, București, 1977, p.395;

4) Crohmăniceanu,Ov.S: Cronici literare, Editura de Stat pentru Literatură și

Artă , București, 1957;

5) Dimisianu ,Gabriel: Valori actuale, Editura Eminescu,București1974,

p.22;

Dimisianu,Gabriel Marin Preda si I.L. Caragiale în volumul Timpul n-a mai avut răbdare Editura Cartea Romaneasca, p.308;

5)Doinaș, Aug.,St.: Marin Preda ca amintire,in vol.Timpul n-a mai avut răbdare, București, Editura Cartea Româneasca,

1981,p.78;

5)Gafița, Mihai Prefață la volumul Moromeții , Marin Preda, Editura Minerva, Bucuresti, 1970; Prefață la volumul Întâlnirea din Pământuri, Editura pentru Literatură, B.P.T., NR.337,1966, p.XXIII;

6) Iosifescu,Ștefan: Drumuri iterare, E.S.P.L.A., București, 1957, p.246;

7) Manolescu, Nicolae : Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc ,

Editura Minerva,Bucure;ti,1980p.284;

8) Micu,Dumitru: Romanul romanesc contemporan,E.S.P.L.A.

Bucuresti, 1959, p.119;

9) Piru ,Alexandru : Istoria literaturii române de la început până azi ,

Editura Univers,București,1981p.507;

8)Popa, Marian: Dicționar de liteartură română contemporană, Editura Albatros,Editia a-II-, Bucuresti, 1977, p.453;

9)Popescu,Marieta: Scriitori români comentați,Editura Recif, București,

1995;

10)Raicu, Lucian: Practica scrisului și experiența lecturii,București,

1978;

11)Simion, Eugen: Scriitori români de azi , Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1974,p.266-304

12)Stănescu,Nichita: Marin Preda scriitor european, în vol Timpul n-a maiavut răbdare, Editura Cartea Romaneasca, București, 1981,p.81-82

13)Ungheanu, Mihai : Marin Preda . Vocație și aspirație, Editura Eminescu,

Bucuresti, 1973, p.269-285;

14)Ungureanu, Cornel: Proza Românească de azi , Editura Cartea Românească, București, 1985,p.198;

15)Marin Preda: Creație si morală. Ediție de Victor Crăciun și Corneliu Popescu . Prefata si note de Victor Craciun Editura Cartea Românească, București, 1989;

16)Marin Preda: Întâlnire cu publicul băcăuan,AteneuVIII, NR.1, ian. 1971,p.2

17)Vlădescu, Andreea: Marin Preda sau Triumful conștiinței,Eseuri/Critică

Editura Cartea Românească, București, 1991