Anglicanismul

BIBLIOGRAFIE

1. Bria, Ion, diac. Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor creștine, în Studii Teologie. XX. 1968. nr. 1-2

2. Bria Ion, Prof. Actuala configurație geografică si confesională a Comuniunii Anglicane, în Ortodoxia XV, 1963, nr, 1

3. Botez. I. Aspecte din civilizația engleză, Ed. V, 1945

4. Caims. Earle. Creștinismul de-a lungul secoleleor. 1997

5 Coman Gh. Ion prof. Contactul dintre anglicani și ortodocși în cadrul mișcării ecumenice, în Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

6. David, I. Petru, prof. Premise ale dialogului anglican – ortodox. Contribuția culturii teologice româneșii, în Studii teologie. XXVIII, 1976. nr. 3-6

David. I. Petru. drd. Tendințe de unire între cultele apărute din anglicanism. Ortodoxia. XVIII. 1966, nr 4

8. David, I, Petru, drd, Curente noi în teologia anglicană-, Ortoodxia, XVIII, 1966, nr, 3

9. Dură V.. Nicolae, PR. As, Dr., Considerații asupra dialogului teologic ale Bisericii Ortodoxe cu Bisericile: Romano-catolică, Anglicană, Vedere Catolică Ortodoxia.. XXXVII, 1985, nr, 3

10. Moraru, Alexandru Pr., Biserica Anglicană și ecumenism în Ortodoxia. XXXVIII. 1986. nr. 1

11. Morara, Alexandru, Pr., Prof. Biserica Angliei și ecumenismul, Legăturile ei cu Biserica Ortodoxă Română, în Ortodoxia, XXXVIII, 1985, nr. 4.

12. Mangaru, B., „Anglicanismul”, în Biserica Ortodoxă Română, XXXVIII, 1914, nr. 8

13. Maurois, Andre, membru al Academiei, Istoria Angliei, vol I, 1970

14. Maurois, Andre, membru al Academiei, Istoria Angliei vol II. 1970

15. Popescu, M., Teodor, prof.. „Raporturile dintre ortodocși și anglicani din sec. XVI până în anul 1920” în Ortodoxia. X. 1958. nr. 2

16. Rămureanu. Ion. Pr., As.. Tratative directe de unire dintre Bisericile Ortodoxe și Biserica Anglicană de la 1920 până azi , în Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

17. Rămureanu, Ion, Pr., As. Istoria Bisericească Universaleă, vol II, București, 1993.

18. Stăniloae. D.. Pr., Prof. „Tratativele dintre Biserica Ortodoxă Română și Anglicană privită sub aspectul dogmatic”, în Ortodoxia, X, 1958, nr.2

19. Stan. Liviu, Pr, Prof., Perspectiva canonică a relațiilor dintre ortodoxie și anglicanism, Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

20. Simedra, Tit Mitropolitul, Cum arată azi anglicanismul, în Ortodoxia, X, 1958, nr.2

21. Smirh, Preserved, The Age of the Reformation (New York, Henry Holi 1920) cap 14

=== 1 ===

Anghcamsmul-apariție și dezvoltare

începând cu sec, al XVl-lea, se înregistrează o perioadă nouă în istoria omenirii și a Bisericii, E vorba de Retbmia religioasă, care a constituit unul dintre cele mai mari evenimente din istoria universală, cu adânci răsfrângeri asupra vieții bisericești, culturale, politice, sociale până în zilele noastre.

Din cauza abuzurilor Vaticanului și a conservatorismului distructiv al Curiei papale, s-a creat o atmosferă tensionată cumulând în sec, al XVl-lea cu Reforma având implicații religioase și naționale, zguduind adânc creștinismul apusean. Intre teologii din Țările din Apus a început atunci un nou curent al întoarcerii la trăirea în duhul creștin al primelor veacuri după ce cu secole înainte unii dintre nordici încercaseră introducerea creștinismului ortodox,1

Feudalismul premergător cu conținutul său ideologic în scolastică și cu expresia materiala în arta gotică, a primit replica prin Renaștere și Umanismul clasicist, care a avut două- consecințe: una axactă pe laicism iar alta pe creștinism între aceste două curente s-a desfășurat apoi ciocnirea teoretic-practica. De fapt, din cauza multor rele din viața Bisericii și a statului în Apus, în vremea Renașterii și a Umanismului era așteptată necesitatea unei reforme, a unei îndreptări reale a stărilor interne, dai* ea s-a transformat apoi într-o reformă, ca explozie revoluționară a tuturor nemulțumirilor acumulate cu timpul.

Ceea ce caracteriza îndeosebi acea vreme era impulsul spre libertate, spre individualism, spre subiectivism; libertate în viața de stat, individualism în cugetare, subiectivism în viața religioasă, artistică și culturală. Desigur că lucrurile nu s-au petrecut lent ci cu frământări și

1 Florica, Loret, "Oamenii Nordului (traducere)"1''. Editura Științifică, București, 1965,p.28

4

=== 10 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

cumpărau și vindeau nestingheriți slujbe. Prea mult se bucurau de sinecurea, poziții în care ei primeau salariul, dar nu făceau nimic din munca asociată de obicei cu slujba respectivă. Unii deținea mai multe slujbe în același timp, așa cum era cazul lui Labert din Mainz, al cărei agent Tetzel a fost obiectivul opoziției înverșunate a lui Luther în Saxonia. Dreptatea era cumpărată și vândută în tribunalele bisericești. In schimbul unei sume de bani, se putea primi o dispensă care sa permită căsătoria cu o rudă apropiată, cu toate că legea canonică o interzicea. Mulți preoți trăiau în păcat în mod deschis sau trăiau în concubinaj. Credincioșii din dîoceze erau neglijați de către episcop, care adeseori nu mai făceau vizitele episcopale necesare pentru a supraveghea cierul aflat în subordinea lor și pentru a controla dacă clerii nu-și neglijau enoriașii. Ca urmare, mulți clerici parohiali neglijau predicarea și vizitarea, mulțumindu-se să rostească liturghia pe care o proclamau ca pe un rit magic care putea să aducă unei persoane harul. Au ajuns să fie la modă colecțiile de relicve, cum ar fi bucăți din cruce și case ale sfinților. Dacă o persoană vedea o singură dată cele 5005 relicve ale lui Frederic de Saxonia, aceasta urma să reducă cu aproape două milioane de ani timpul pe care persoana respectivă ar fi trebuie să-1 petreacă în purgatoriu. Oamenii au obosit de cererile neîntrerupte de bani care veneau din partea capului unei instituții care nu-și îndeplinea îndatoririle ei bisericești față de comunități.6

e) Schimbările care aveau loc în structura socială accelerau deziluzia omului medieval în legătură cu Biserica Romană. Dezvoltarea orașelor și apariția unei clase de mijloc prospere în orașe a creat un nou spirit de individualism. Noua economiei bănească i-a eliberat pe oameni de dependența    de pământ ca principale sursă de câștigare a traiului.

0 Ibidem, p. 20-25

13

=== 100 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

hirotonie, "numai pe baza subscrierii unei mărturisiri de credință, prin care să declare că, abandonând vechile lor convingeri religioase își însutesc în întregime doctrina Bisericii Creștine Ortodoxe a Răsăritului". "

In anul 1970, un teolog român scris că "acordurile teologice de la București din 1935, privind validitatea hirotoniilor anglicane, rămân valabile pentru Biserica Ortodoxă Română. Prin urmare, din punct de vedere al Teologiei Ortodoxe Române, hirotonia anglicană nu mai constituie diverganță între Ortodoxie și Anglicanism.."114

Astăzi însă Teologia Ortodoxă Română nu mai poate împărătși același punct de vedere, întrucât validitatea hirotoniilor anglicane este condiționată de trei cauze:

lipsa consensului Comuniunii anglicane

Intercomuniuna      Bisericii      Anglicane      cu      diferite      Biserici      și denominațiuni protestante, care nu au o preoție harică,

Hirotonia femeilor.

De altfel, problema validității hirotoniilor anglicane va trebui rediscutată în cadrai relațiilor ortodoxe-anglicane, întrucât în Biseirca Angîicaă ia ampolare Mișcarea pentru hirotonia femeilor.115

După cum se știe , în primele secole creștine femeile nu au fost catalogate nici în rândul laicilor, ele rămânând "în afara procesului de clasificare între clerici și laici"116 Tradiția liturgică și canonică a Bisericii primare rămâne un temei peremptoriu împotriva practicii hirotoniei femeilor. De fapt, însăși anglicanii sunt conștienți că "slujirea apostolică

L. Stan, Ortodoxia X, 1958, nr. 2, p. 290 m Ortodoxia 1,1949, nr. l,p. 110

115 Ian Bria- Contribuția teologiei Ortodoxe Române la studierea englicanismuM "Ortodoxia" XXII, 1970„nr.2,p. 310 : L' "Chureh Times" – Femeile preoți, 28 sept, 1984, p, 1

104

=== 101 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

fiind o moștenire comună, Bisericile particulare, nu au dreptul de a introduce o astfel de inovație".11'

La întrunirea de la Atena (iulie 1978), Comisia Teologică mixtă (ortodoxă-anglicană) a precizat poziția ortodoxă și anglicană privind hirotonia femeilor.

Relevând poziția ortodoxă, teologii ortodocși au afirmat, printre altele, că" bărbații și femeilor sunt egali, dar diferiți și trebuie sa recunoaștem această diversitate de daruri"118. "Hirotonia femeilor ca preoți este o inovație lipsită de orice temei în Sf. Tradiție. Din timpul lui Hristos și a apostolilor, Biserica a hirotonit numai bărbați ca preoți. Noi , ortodocșii, vedem în hirotonia femeilor o încălcare a credinței apostolice și a rânduielii Bisericii. Dacă. Anglicanii continuă- să hirotonească femei, aceasta va avea un efect negativ decisiv asupra recunoașterii hirotonilor anglicane și orice act de recunoaștere de către ortodocși va trebui să fie reconsiderat"

Anglicanii care au introdus practica hirotoniei femeilor au argumentat, printre altele, că tradiția Bisericii trebuie să crească și să se dezvolte dacă. Biserica vrea să rămână credincioasă misiunii ei față de lume. După părerea acestora, actul hiritoniei femeilor ar exprima realitatea, adică a dezvoltării tradiției bisericești cu noi inovații dogmatice și canonice. Poziția, anglicană privind hirotonia femeilor119 dovedește că "anglicanii nu au nici o conștință despre ceea ce este hirotonia"120 Unii anglicani cred că textul de la Lima i-ar putea "ajute să depășească diviziunile lor interne"121 provocate de chestiunea hirotoniei femeilor.

J!' Al. Faivre – Recue des Seiens Religieusses, ni. 4, 1984, p, 242-250 1!° R Greenucre – "ireiiikon" – LVI (1983), iu. 1, p. 44

119 Anglican – Ortodox Dialogue – Sobomost, voi. 3, nr. 1/1981, p. 94

120 Church Times, nr. 6366, feb 15,1985, p. 3

' Service Orthodoxe de Presse, nr 96, Marș, 1985, p. 7

105

=== 102 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Totodată,    teologii    ortodocși    au    precizat deja că:    "recunoașterea

î 11

hirotoiilor anglicane nu înseamnă și comuniunea Sf. Taine"

La anglicani numărul Sf, Taine n-a fost niciodată definit în mod autoritativ nici de Sf. Tradiție de la Sf. Apostoli și nici de vreo hotărâre a vremuri Sinod ecumenic. Ei recunosc că cele două Sf. Taine, Botezul și Euharistia sunt preeminente față de celelalte. In ceea ce privește pe celelalte Sf. Taine în timp ce Biserica Ortodoxă de Răsărit întrebuințează cuvântul mysterion de asemenea și pentru Proetie, Pocăință, Ungerea cu Sf. Mir, căsătoria și Sf. Maslu, în "The Book of Common Prayer" a Biserici Anglicane cuvântul Sacrament (Taină) este întrebuințat numai în legătură cu cele două Sf. Taine Botezul și Sf. Euharistie întrucât numai acestea au un semn vizibil exterior așa cum a fost stabilit de Mântuitorul Hristos însuși sunt ținute (considerate) ca fiind necesare în general, adică universal, pentru mântuire. Dar se recunoaște de asemenea în Comuniunea Anglicană și în celelalte rituri există un semn vizibil și exeterior ca și harul spiritual interior și că în acel sens ele pot fi considerate ca având caracterul de Sf. Taină și sunt numite de obicei Sacramente.

In cele din urmă, însă, delegația anglicană a prezentat o altă delagație care se apropie de învățătura Bisericii primare cu privire la Sf. Taină în generalf'Noi suntem de acord că Botezul și Sf. Euharistie, cea dintâi introducându-ne în Biserică, cea de a doua, unindu-ne cu Hristos și prin El Biserica nevăzută, sunt preeminente între Sfintele, Taine (misterii). Noi suntem de acord că de vreme ce Sf. Sriptură și Sf. Tradiție mărturisesc de originea lor, Mirungerea, Pocăința, Căsătoria, Preoția și Maslul sunt de asemenea misterii în care, pin administrarea unui semn vizibil exterior, se primește harul spiritual interior"

'" ChurehTimes, (London) iir. 6364,1 feb. 1985, p. 20

106

=== 103 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Ortodocșii români ,fNoi acceptăm că cele două din cele șapte Sf. Taine, adică Botezul și Sf. Euharistie cea dintâi imrodueându-se în Biserica și cea. de-a doua unindu-ne cu Hristos au o preeminență printre celelalte (Sf. Taină). Dar noi nu credem că celelalte cinci (Sf. Taine) sunt de o importanță secundară ca Taine și nici ca acestea nu sunt necesare vieții spirituale a oricărui creștin și prin urinare a mântuirii lui. Acestea de asemenea ca și cele două dintâi Sf. Slujbe întemeiate de Dumnezeu prin care cu ajutorul unui semn vizibil exterior se transmite harulu invizbil al lui Hristos."

Făcând o comparație între cele două declarații (anglicană și ortodoxă romană) privitoare la Sf. Taine în general, observăm că ele se aseamănă foarte mult, dai* nu sunt identice, anglicanii neprecizând m mod expres că ele au fost întemeiate de Dumnezeu prin urmare toate sunt importante pentru viața duhovnicească a creștinului.

întrucât declarația anglicană s-a apropiat mult de cea ortodoxă, membrii comisiei noastre s-au arătat de acord să o recomande Sfântului Sinod al Bisericii Ortoodoxe Române, spre a fi cercetată.

Această declarație (cu privirea la Euharistie), propusă de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române a fost acceptată în unanimitate de către delegația anglicană:

"La Cina cea din mină, Domnul lisus Hristos a anticipai scrificiul morții sale, dându-se Apostolilor Său sub chipul pâinii binecuvântate de El ca mâncare și sub chipul vinului binecuvântat e El ca băutură

Sacrificiul adus de Domnul pe Golgota s-adus o singură dată și este expiator și împăciuitor pentru vii și morți în fața lui Dumnezeu. Domnul Iiisus Hristos nu mai trebuie să se sacrifice pentru noi și altădată.

107

=== 104 ===

Anglicanismul-aparifie și dezvoltare

Jertfa de pe Golgota este continuu adusă în SF. Euharistie în mod nesângeros sub chipul pâinii și vinului prin preotul liturgliisitor și prin lucrarea Sf, Duh, pentru ca roadele jertfei de pe Crace să fie împărtășite acelora care aduc jertfa euharistică celor pentru care este adusă și celor ce primesc cu vrednici Trapul și Sângele Domnului.

In Sf. Euharistie, pâinea și vinul devin prin consacrare Trapul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Pâinea și vinul euharistie rămân Trupul și Sângele Domnului tot timpul cât aceste elemente euharistice sunt păstrate. Cei ce primesc pâinea și vinul euharistie se împărtășesc în chip adevărat cu Trapul și Sângele Domnului nostru."

Delegația anglicană a acceptat de asemenea, și urătoarea propunere făcută de către comisia română referitoare la Taina Sf. Preoții:

"Preoție este acea Sfântă Taină prin care se transmite urmașilor Sfinților Apostoli întreita putere care le-a fost dată lor de Domnul de a învăța, cuvântul lui Dumnezeu de a conduce pe oameni pe calea mântuirii și de a săvârși sfintele Taine sau mistere. Sunt trei trepte în Preoție: diaconatului, presbiteratul și episcopatul.

Episcoaptul are plenitudinea harului Preoției. Preotul este împuternicitul episcopului. El poate învăța , conduce poporul pe calea mântuirii și săvârșii Sfintele taine și ierurgii afară de cele rezervate special episcopului. Diaconul este ajutorai preotului și al episcopului. El nu poate oficia nici o Sf. Taină afară de Botez în caz de nevoie"

3. Raportul Bisericii Ortodoxe Române cu anglicanii

In epoca Reformei engleze, se pare că nu poate fi vorba de legături directe între Biserica Angliei și Biserica. Ortodoxă Română.    Totuși în

108

=== 105 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

secolele XVI, XVII, XVIII au existat contacte între anumite personalități engleze (ambasadori, intelectuali, aristocrați, clerici, pelerini, negustori) cu diferiți domnitori, cărturari, clerici, pelerini din Țările Române, legăturile lor nelimitându-se desigur numai la probleme politice, culturale și economice ci având de bună seamă uneori si un caracter religios.

Intre călătorii și negustori englezi din secolele al XVI-lea și al XVII-lea care au trecut prin Țările Române, istoria îi menționează pe Jolm Newberie123, Henry Austeil124, Willian Harborne123, Henry Cavndish126, John Smim127. Robert Bargrave128ș.a.; ei au însemnat în juraneiele lor de călătorie problemele legate de tradițiile, obiceiurile, locurile și oamenii din Țara Româneacă, Moldova și Transilvania ocupându-se mai puțin cu situația religioasă de aici.

De asemenea, în această perioadă o serie de ambasadori englezi la Constantinopol s-au amestecat în problemele politice și religioase al e celor trei Țări Române, sprijinind candidații la tron (în Țara Românesc și Moldova) , precum și propaganda protestantă împotriva cele catolice din Transilvania,129

Cu sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui următor, numărul englezilor călători în Țările Române se înmulțește130Spre deosebire de cei din secolele anterioare, ei se vor ocupa în scrierile lor îndeosebi și cu probleme privind viața religioasă de la noi. In acest context amintim primul "dialog anglicane- ortodox'; inițiat de englezul Thomas Smith (capelan și diplomat al Marii Britanii de la Constantinopol) cu

""' N. Papadopulon, Arhiep, Atenei, -1926 Chestiunea validității hirotoniilor anglicane, p. 84

l'' Măria Holban, M. Alexandrescu – Călători străini despre Țările Române, voi II, București, 1970, p. 515-518

125 Iridem, voi. III. București, 1971, p, 173-174

126 IUdem, p. 288-290
l2l Itidem, p. 294-296

128 Călători Străini… voi IV, București 1972,p. 518-525

''s idem, voi V, București, 1973, p. 482-496 N. larga, romanian Relation, București 193 l,p. 12-22

109

=== 106 ===

Angiicanismul-apariție și dezvoltare

teologul român Nicolae Milescu Spătarul (în sec. al XVH-lea)131 ÎN timp ce cărturarul român se afla la Constantinopol, datorită culturii sale deosebite , a fost simpatizat de ambasadoral englez mai sus pomenit., care 1-a găzduit un timp la ambasada britanică de la Constantinopol. Acest gest din partea diplomatului englez avea drept scop cunoașterea doctrinei cultului și organizării Bisericii Ortodoxe a Răsăritului. Drept recunoștință pentru ospitalitate, N. Milescu i-a oferit lui T. Smith un mic codice (în cinci file) de teste bisericești (în limbile română, greacă și slavonă), necesare studiilor preotului anglican pomenit. Știrile oferite de N. Milescu teologului T. Smith cu privire la Biserica Răsăriteană i-a fost de un real folos celui din urmă în redactarea lucrării De Graecae Ecclesiae Hodierno stătu Epistola (Scrisoare despre starea de acum a Bisericii grecești)tipărită la Oxford în 1676, în care "s-a arăta favorabil unei apropieri între Anglicanism și Ortodoxie"132

Pentru timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) între diplomații englezi care au trecut pe la Curtea sa se numără și lordul William Pageț ambasadoral britanic la Constantinopol și capelanul de la aceiași ambasadă Edmund Christhul. °~ Cei doi englezi au avut legături cu multe personalități bisericești răsăritene, interesându-i și pe ei întărirea relațiilor între anglicani și ortodocși. ÎN 1702, C. Brâncoveanul îl roagă pe lordul William Paget în trecere prin Țara. Românească spre Anglia, împreună cu Edmund Chisthul să înmâneze o scrisoare împăratului Leopold I (1658-1075) la Viena prin care cerea (ca românii care trăiesc în

lj0N. Iorga, romanian Relation, București, 1931, p. 12-22 131 IMdem,p. 22-102

* Paul Cemovodeanu, Olga Ciconci, Știri noi despre Nicolae Milescu și relațiile lui cu teologul anglican Thomas Smith – Biserica Ortodoxă Română, LXXXIX, 1971,p.331 3,4, '    Ibidem, p. 331

no

=== 107 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

1 'ZA

Transilvania să nu fie siliți la unire) 'Prin această atitudine, ambasadorul englez își dezvăluie sentimentele sale de simpatie țață de Ortodoxie împotriva propagandei romano-catolice. In descrierile sale, celălalt reprezentant englez (E. Chisthul arată frumusețea mănăstirilor și Bisericilor ortodoxe din Țara Românească, prezentându-1 pe Constatin Brâncoveanu ca un mare ctitor la lăcașuri Sfinte și iubitor de cultură135 Cu această ocazie preotul anglican primește între altele, de la stolnicul Constantin Cantacuzino anumite cărți religioase tipărite sub teascurile Mitropoliei din București și ale mănăstirii Snagov. In schimb cărturarului român, i s-au oferit din partea capelanului anglican cărți, cu caracter Teologic.136 (probabil și de orientare anglicană). Cu acest prilej, între capelanul englez și cărturarul Constantin Cantacuzino a existat chiar o dispută pe teme teologice.

Un alt cleric anglican care ne-a dat prețioase știri despre Țările Române a fost și James Dallavvay. Fiind numit capelan al Campaniei Levantului, în primăvara anului 1794 a trecut prin Banat Transilvania și Țara Românească, însoțind pe Robert Linston, ambasadorul Marii Britanii la constantinopol, în itinerarul sau de călătorie a prezentat date privind viața religioase de la noi, elemente ale spiritualității ortodoxe românești, înfățișarea geografică a Țărilor Române, domnii, îmbrăcămintea lor.1"'

Tot către sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea unii cărturari români au avut cantacte de ordin științific, cultural și teologic cu intelectuali englezi. Amintim, în acest sens, pe stolnicul

Paul Cervocodeanu, "Biserica Ortodoxă Română" XCIV, 1976, nr. l,2,p. 220 " I. Rămureanu- "Biserica OrtodoxăRom;nă"-LXXXH, 1964, nr. 9-10,p. 922

136_ George Dincă – "Glasul Bisericii" – XXVI, 1967, nr. 3-4,p. 339-343 ' Paul Cernovodeanu – "Din legăturile Bisericii Răsăritului cu ambasadorul Angliei

la Constantinopol, p. 220"

111

=== 108 ===

Anglicanismul-aparifie și dezvoltare

Constantin Cantacuzino138, pe umanistul bănățean Mihai Holici139 și pe domnitorul Țării Românești Nicolae Mavrocordat (1715-1716, 1719-1730)140Cel din urmă a purtat chiar o corespondență cu arhiepiscopul de Canterbury William Wake (1716-1737). Atât în Biblioteca lui Mihail Holici cât și în cea a ui Nicolae Mavrocordat s-a găsit și cărți de teologie anglicană, ceea ce dovedește că aveau preocupări și în această direcție.

Dintre cărturarii români141 din această epocă care, probabil au luat contact direct nu numai cu oamenii de cultură laică ci și bisericească, fie la studii, fie în drumurile lor prin Anglia, pomenind pe Mihail Holici medicul macedo-român din Sibiu Eustatius Placicus142, preotul transilvănean Damian Samoilă143, precum și Antiali Cantemir, fiul fostului domnitor moldoveanu Dimitrie Cantemir, ambasador la Londra144 din partea tronului Rusiei , Petrii cel Mare (1682-1725), Presupunerea noastră se bazează pe faptul că în această epocă, precum și în secolele următoare era la modă să se trateze în cercurile intelectualității și probleme religioase.

Un rol însemnat în contactele dintre englezi și ortodocșii români 1-a avut și Societatea Bibilică Britanică (înființată în 1804), care avea intenția să răspândească Biblii atât în Țara Românească cât și în Moldova145 Reprezentatntul acestei Societăți, englezul Benjamin Barker, s- a întâlnit în acest sens în 1834 cu domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica (1843-1842) și cu episcopii Neofit al Râmnicului (1824-1840) Irarion al

138 Aurel Jrv-i – "Biserica Ortodoxă Română", XCIV, 1981, nr. 7,8, p. 912-917

139 Paul Cernovodeanu – "Studii", revistă de istorie, 23/1970, nr. 4, p. 718-722

140 Idem – "Orizont", XX, 1969, nr. 12, p. 74,76 Idem –
Idem – "Contacte de ordin științific- și cultural", p. 722-723

142 Alexandru Stan – "Studii teologice",* XXII 1970, nr, 3-4, p. 291-298

143 Paul Cernovodeanu – "Din legăturile Bisericii Răsăritene" – p. 216

144 Paul Cernovodeanu – "Magazin istoric", București, IV, 1970, nr. 1 l,p. 48-51

145 Alexandru Duțu – 'Magazin istoric", București V, 1971, nr, 4, p. 75-79

112

=== 109 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

.argeșului (18204821, 18284845) și Chesarie al Buzăului (1825-1846)care conducea treburile Mitropoliei Unglovlahiei, în urma morții mitropolitului Grigorie Dascălul146în urma discuțiilor cu cei amintiți care i-au dat speranțe intențiilor sale. Benjamin Barker s-a dus în Moldova. Dacă în Țara Românească negocierile au fost pline de succes, în schimb în Moldova, nu se întresăreau mari sorți de izbândă

Cu toate acestea, pe baza aprobărilor date de către cei din Țara Românească, Benjamin Barker s-a întors la Smirna undea, între 1837-1838, a tipărit o ediție a Noului Testament pentru români, cu caracter chirilice, latine și grecești14'

După terminarea tipăriri Noului Testament amintit, în iulie 1838 Benjamin Barker vine în Țările Române pentru a-1 distribui celor ce l-au solicitat. în Țara Românească ediția Noului Testament din 1837-1838 s-a cumpărat repede. în schimb, în Moldova, n-a fost cu putință distribuirea acestei Cărți sfinte, datorită împotrivirii mitropolitului de atunci Veniamin Costachi (18034808, 1812-1821, 1823-1842)care credea că ar fi fost posibil să aibă unele erori în traducerea sa.148

în anul 1851 Benjamin Barker s-a mutat cu familia sa la București unde a stat până în 1853. S-a stabilit la noi, pentru a face, probabil, noi oferte din partea Societăți Biblice Britanice. Se pare că n-a avut succes în intențiile sale, fiindcă nu cunoaștem nici o acțiune de reușită de-a lui în direcția răspândirii Bibliei        în țara noastră . Probabil că acesta a fost

E.D. Tappe – "The Slavonie and East European Review" XLVI, 1968, nr. 106, p, 93

347 E.D. Tappe – "Rumania and the Bible Society until the Cnmean War", p. 97 148 Ibidem, p. 100-101 Ibidem, p. 101-102

113

=== 11 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Cetățenii din clasa de mijloc nu erau așa de docili cum fuseseră Strămoșii lor feudali și chiar meșteșugari din orașe și muncitorii agricoli îiicepeau să își dea seama că ceva nu era în regulă în această ordine socială în care ei erau asupriți de cei de deasupra lor în societate. Nemulțumirea socială și cererea de reformare au fost un factor social hotărâtor în realizarea Reformei.

In spatele neștiinței Bisericii Romane de a face față nevoilor reale ale oamenilor era factorul teologic sau filozofic al Reformei. Unii au accentuat într-atât acest element încât ei vad Reforma doar în termenii unei lupte între teologia lui Toma d'Aquino și cea a lui Augustin. Este adevărat că Biserica medievală a adoptat filozofia lui Toma d'Aquino. Ea a pus accent pe ideea că voința omului nu este corupta total. Prin credință și prin folosirea mijloacelor harului din sacramentele administrate de ierarhie, omul putea primi mântuirea. Augustin credea că voința omului era atât de total depranată încât el nu putea face nimic pentru mântuirea proprie. Dumnezeu era Cel care își trimitea harul la om ca să-i activeze voința, așa încât prin credința să primească mântuirea pe care i-o oferă Hristos. Insă orice studiu atent al scrierilor reformatorilor va indica faptul că ei au apelat la Augustin după ce au studiat Biblia, pentru a fi ajutați de puternica lui autoritate, dar ei nu au ajuns la doctrina justificării prin credință studiind scrierile lui Augustin. Scriptura a fost cea care le-a făcut cunoscut acest adevăr profund. Cauza teologică a Reformei a fost dorința reformatorilor de a se întoarce ia sursa clasică a credinței creștine, Biblia, pentru a se opune teologiei tomiste care susținea că mântuirea este o problemă de har obținut prin sacramentele administrate de ierarhie.

De obicei, nemulțumirea devine atât de mare când oamenii sunt confruntați cu condiții ostile, încât ea va fi exprimată printr-un mare lider

14

=== 110 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

motivul recomandării conducerii societății Biblice Britanice de a se reântoarce la Smirna149

în preajma unirii Moldovei cu Țara Românească (1859), tiparul de la noi începuse să satisfacă necesitățile duhovnicești ale credincioșilor, ceea ce a făcut să nu mai fie nevoie de sprijinul Societății Biblice Britanice, Cu toate acestea. Societatea Biblică Britanică a avut un rol însemnat în tipărirea unor căiți românești, între care amintim Biblia de la Iași din 1871.

Oricare ar fi fost intențile editorilor Societății Biblice Britanice în răspândirea Sfintei Scripturi în Țara noastră, două lucruri sunt semnificative: răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în Țările Române și tipărirea Sf, Scripturi în limba poporului (limba română)

Relațiile oficiale între Biserica Angliei și Biserica Ortodoxă Română încep abia în sec. al XX-lea, prin schimburi de scrisori, vizite reciproce, care aduc în cele din urmă, la discuții doctrinare în vederea unirii lor.

începutul aceste contacte a fost făcut din inițiativa anglicanilor, prin schimbul de scrisori între arhiepiscopul Londrei A.F. Londin și Randal Cantur, vicarul general al acestei Arhiepiscopii , cu mitropolitul Primen Georgescu al Moldovei (1909-1934), între anii 1916-1917, în care se manifesta bucuria în lupta, comună pentru pace și speranța într-o mai strânsă colaborare pe plan național și bisericesc pe viitor, între cele două popoare și Bisericii creștine,1"

După primul război mondial, legăturile și corespondența între anglicani și ortodocșii români continuă. La inițiativa secretarului general

Ibidemup. 101-102 Ibidem, p. 104

114

=== 111 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

al Asociației anglicane-ortodoxe din Londra Rev. H.J. Fynes Clinton , în octombrie 1918 preotul Cicerone Iordăchescu ține conferințe la Londra și Oxford pe teme doctrinare (de exemplu despre Sf, Taine, ierurgii etc.) scoțând în evidență faptul că legăturile dintre anglicani și ortodocși ar putea fi de folos ambelor Biserici,151 Desigur că Pr. C. Iordăchescu se va fi gândit și la aportul pe care l-ar putea aduce cele două Biserici în direcția unității întregii creștinătăți. In cadrai întâlnirilor amintite, a avut prilejul să cunoască diferiți profesori englezi, care și-au exprimat dorința ca în viitor să li se dea posibilitatea, în cadrul altor conferințe, să li se prezinte informații privitoare la Biserica Ortodoxă Română, La Londra Pr, C. Iordăchescu a fost primit de către arhiepiscopul de Cantebury R.T. Davison, în cadrul discuțiilor abordându-se probleme legate de Bisericile și popoarele de unitate , libertate și pace.

Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 1919 același H.J.Fynes – Clinton încunoștință pe arhimandritul Iuliu Scriban că anglicanii doresc să sprijine Biserica noastră ca să-și poată păstra "stricta ei Ortodoxie "152

în anul 1920, Biserica Ortodoxă Română și-a desemnat reprezentanții care trebuiau să participe la Congresul Asociației anglicano-ortodoxe de la Londra153, mitropolitul primat al României Miron Cristea declarându-se oarecum de acord să conlucreze cu anglicanii pentru realizarea "frăției universale" a Bisericilor, Din motive obiective nici unul dintre cei desemnați (Arhim Iuliu Scribon și C. lordăcgliescu) n-au putut ajunge la Congresul amintit154

i5!Pimen, "Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Din vremea marelui război". București, 1919, p. 28-35 152 Archim Scriban – "Biserica Ortodoxă Română", XLI, 1923, nr, 9, p, 649-650 1,53 .Archim Scriban – "Apropierea Bisericilor', p. 649-650 154 Nicolae I Șerbănescu – "Ortodoxia" XVI, 1962, nr, 1-2, p. 125

115

=== 112 ===

Anglicanismul-aparifie și dezvoltare

într-o scrisoare din 30 martei 1921, episcopul Joolin Grieg de Gibraliar155 1-a rugat pe arhimandritul Iuliu Scriban să-1 întrebe pe mitropolitul primat Miron Cristea dacă în lipsă de preoți ortodocși se preferă preoți anglicani sau catolici iii cazuri de extremă necesitatea. Biserica noastră n-a dat în acest sens aprobare preoților anglicani, preferându-i pe cei catolici.

în cursul anului 1921, arhiepiscopul de Cantebury Randall T. Davidson i-a scris mitropolitului primat Miron Cristea despre "organizația bisericească din Apus, p-ezidată de el, care avea ca scop să aducă mai multă frăție între popoare prin mijlocirea Bisericilor", iar mai târziu i s-a adresat din nou, invitându-1 pe primatul nostru să intre în această alianță ca "vice președinte"156

Tot în anul 1921 arhimandritul Iuliu Scriban a participat la Congresul studențesc creștin din Glasgow (Scoția)1"'!!! trecerea sa prin Londra158 întâlnindu-se cu reprezentanți ai Bisericii Angliei

în noiembrie 1921 John Grieg, episcopul Gibraaltarului a vizat Biserica Ortodoxă. Română, cu acest prilej oferindu-se să trimită un teolog anglican la noi pentru a ține conferințe în fața teologilor români (probabil în limba franceză), referitoare la anglicanism, prin aceasta urmărindu-se, desigur o apropiere între Biserica Angliei și Biserica Ortodoxă Română. "

în anul 1923 episcopul Angliei Dr. Charles Csore și Rev. Harold Bxton au vizitat Biserica noastră. Cu acel prilej, prelatul englez a promis

Arhiva Sf. Sinod, București, Dosar nr. 150, 1920, f. 145 Biserica Ortodoxă Română – XL, 1922, nr. 4,p.303 Arhim Scriban Apropierea Bisericilor, p. 649 Biserica Ortodoxă Română, XLI, 1923, nr. 8, p.592 Biserica Ortodoxă Română, XL, nr. 4, p. 303

116

=== 113 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

că va trimite în România un teolog anglican, care să țină conferințe la București despre Biserica Anglicană.160

în urma promisiunilor ierarhilor anglicani (John Giieg și Charles Csore), vin la noi în țară, în 1923 canonicul J.A. Douglas161 șiprobabil în 1925, canonicul N.N. Bate 16\ care țin conferințe deseore Biserica Anglicană.

în schimbul de vizite Chiriarhale în țara noastră, amintim pe cele ale episcopului de Gibraltar Nuget Hicke se pare în 1927 și 1930

Delegați ai Bisericii Ortodoxe Române au fost de asemenea- oaspeți ai Bisiericii Angliei cu prilejul diferitelor întruniri și conferințe. Astfel, la cea de-a Vll-a conferință de la Lambbeth (iulie 1930), între delegații ortodocși participă și mitropolitul Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei (1924-1935), ca reprezentat al Bisericii Române164. între temele doctrinare discutate cu acei prilej a fost și cea cu privire la recunoașterea validității hirotoniei anglicane. în discuțiile privitoare la aceasta problemă, a participat activ și mitropolitul român amintit. Expunând punctul de vedere al Bisericilor Ortodoxe, mitropolitul Nectarei a arătat că Biserica noastră a asus deja la cunoștința Patriaruei ecumenice "condițiile sub care poate fi recunoscută ierarhia anglicană"165 și anume dacă anglicanii dau lămuriri satisfăcătoare la următoarele întrebări:

ce cred anglicanii despre '"'sacramentul" Hirotoniei ?

cred ei că episcopul anglican primește un "sacrament", deci un dar și un har dumnezeiasca ?

160 Biserica Ortodoxă Română, XL, 1922, p. 237-238

161 Biserica Ortodoxă Română, XLIL 1924 nr, 6, p. 373

162 Biserica Ortodoxă Română, XLII, 1924, nr. 4, p. 226

163 Biserica Ortodoxă Română, XLIL 1924 nr, 6, p. 374

164ArhimL Scribin,-" Biserica Ortodoxă Română", XLVIII, 1930, nr. 11, p. 1070-1073

117

=== 114 ===

Anglicanismiil-apariție și dezvoltare

3. Cred episcopii anglicani ca posedă acel har dumnezeiasca de a
lega și a dezlega, ca. și noi?

4, Cred ei că pot împărtăși harul acesta și că pot săvârși
"sacramentele" ca și noi? 166Această poziție doctrinară , alcătuită
în "duhul" Bisericii primare este cunoscută sub numele de "teza
română"167. In cadrul ședinței amintite "teza română" a făcut o
deosebită impresie în rândul anglicanilor, ei promițând că o vor

i

prezente, arhiepiscopului de Cantebury, precum și Conferinței de la Lambeth spre a fi studiată.

In august 1931, arhimandritul Iuliu Scriban (1878-1949) și prof Vasile G. Ispir (1866-1947)iau parte la întrunirea "Alianței Mondiale pentru înfățișarea popoarelor prin Biserică" (Cambridge – Anglia)168 unde se întâlnesc cu reprezentanții ai Bisericii Angliei și probabil că au discutat și probleme privitoare la strângerea legăturilor între anglicani și ortodocși.

Intre 15-20 octombrie 1931, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată prin mitropolitul Nectarie al Bucovinei, la întrunirea Comisiei mixte cu probleme doctrinare anglîcano-ortodoxe de la Londra unde s-a discutat și probleme mtercomuniunii dinte Bisericile Anglicane și Bisericile Române Ortodoxe.169

Peste doi ani, între 23-29 iunie 1933. arhiereul Tit Simedreu (1886-1971)a participat ca invitat, la Conferința Asociației anglîcano-ortodoxe "Sf. Albon și Sf. Sergiu" din Anglia. în cadrul Conferinței, arhiereul Tit a expus tema: Biserica Ortodoxă în România, istoric și organizație, urmărită cu un deosebit interes de către cei prezenți. In timpul șederii în Anglia a

°" W.C, Emhardt, op. cit, p. 16-17 Arhiva Sf Sinod, București, Dosar, nr. 319, 1931, f. 106

167 Ibidem, f. 106

168 "Candela" XLI, 1930, nr. 7-9, p. 14-16

118

=== 115 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

fost primit între alții și de arhiepiscopul de Cantebury C.G. Lang, care și-a exprimat dorința de a avea ca oaspete în viitor, pe patriarhul României Miron Cristea (1925-1939)170

In mina repetatelor cereri din partea Patriarhiei ecumenice pentru ca și Biserica Ortodoxă Română să se pronunțe asupra validității Hirotoniilor anglicane, Sf. Sinod al Bisericii noastre a numit o Comisie , formată din ierarhi și profesori de teologie, care avea să studieze această problemă.1'^Până la urmă, însă, unii dintre membrii Comisiei amintite s-au retras din aceasta din motive personale.1 2

In anul 1933 noul episcop de Gibraltar, Harald Buxton, a vizat Biserica noastră. Episcopul anglican a participat la slujba din biserica Domnița Bălașa, de față fiind și patriarlijul Miron Cristea, care a vorbit despre importanța unirii Biserici Anglicane cu Biserica Ortodoxă. Și această vizită constituie la contribuie la legăturilor dintre anglicani și ortodocși.1''3

A doua vizită a episcopului de Gibraltar H. Buxton în România a avut lot în decembrie 1934, când s-au făcut demonstrații ca o comisie anglicană să vină la București, m primăvara, anului 1935, pentru a discuta probleme doctrinare cu o comisie similară din Biserica noastră.1 /4Scopul principal al acestei întâlniri între teologii englezi și cei ortodocși români era să ia în considerare rezultatele întâlnirii dintre anglicani și ortodocși la Conferința de la Lambeth din 1930 și să se poată realiza anumite acorduri doctrinare    între    cele    două    Biserici    în vederea recunoașterii validității

16 Nicolae I. Șerbănescu, op. cit,, p. 133-î34

170 Ibidem, p. 135

m Arhiva, Sf. Sinod, București, Dosar nr. 352/1933, f. 71-79

172 Biserica Ortodoxă Română, LIII, 1935, nr. 3-4, p. 177

173 Arhiva Sf. Smod, București, Dosar nr. 389/1935, f. 257

174 Ibidem, Dosar nr, 352/1933, ff 113-113v, 115-116v, 116

119

=== 116 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Hirotoniilor anglicane. De fapt, în direcția organizării unei Conferințe anglicane-ortodoxe-române la București s-au tăcut pregătiri și din partea Bisericii noasfre1 ''5 și s-a purtat o lungă corespondență între reprezentanții celor două Biserici,176

După ca a fost anunțat și arhiepiscopuil de Cantebury de instituirea unei comisii ortodoxe române cu problemele doctrinare printr-o scrisoare oficială din 26 februarie 1935, înaltul prelat anglican a înștiințat Biserica Ortodoxă Română că va trimite o delegație oficială1'' din partea Bisericii Angliei, ca să dea lămuriri comisiei noastre despre Taina Hirotoniei, precum și asupra altor puncte de credință anglicane. Propunerea făcută de arhiepiscopul întregii Angliei a fost acceptată de către Biserica Ortodoxă Româna și comunicată apoi și Patriarhului ecumenic.

Astfel în mai 1935, au sosit la București membrii delegației Bisericii Anglicane. Această întâlnire a putut avea loc și datorită relațiilor bune existente între cele două națiuni și conducătorilor lor. Lucrările Conferinței anglicano-ortodoxe -române1'8de la București s-au desfășurat între 1-8 iunie 1935. Ele au început cu o rugăciune comună, săvârșită în paraclisul reședinței Palatului patriarhal, după care s-a trecut în marea sală de festivități (unde de fapt au avut loc lucrările Conferinței) și au fost deschise în mod oficial, printr-o alocuțiune, de patriarhul Miron Cristea. In scurta sa cuvântare patriarhul român a evidențiat originea apostolică a creștinismului românesc (Sf. Ap. Andrei a predicat în Sciția Minor -Dobrogea de azi), care a rămas ancorat în învățătura neschimbată a Bisericii Răsăritului, Biserica ce speră într-o "împăciuiri și apropiere" a

175 Ibidem. Dosar nr. 389/1935, £ 17v

176 Ibidem. Dosar nr, 352/1933, ff. 88-88v

177 Ibidem, Dosar nr. 389/1935, ff4-4vJ0-12

Fif Simedrea – "Biserica Ortodoxă Română" LII, 1935, nr. 5-6, p. 264

120

=== 117 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

tuturor Confesiunilor creștine și în special cu Biserica Anglicană, fiind legată, de ea și de credincioșii ei prin legături nobile, simțăminte și idealuri comune.1'9

în numele reprezentanților Bisericii Angliei a mulțumit pentru primirea făcută, precum și pentru cuvintele frumoase adresate lor de patriarhul Miron Cristea, lordul episcop de Lincon F. Nuget Hicks. Episcopul anglican a arătat între altele:

"Dorința noastră cea mai intimă e ca lucrarea ce vom face cu delegația Bisericii Voastre, să ducă la unirea Bisericilor de care ați pomenit și în special a Bisericilor Ortodoxe cu Biserica 'Anglicană, de pe toată suprafața pământului"180 simțăminte de care era animat și arhiepiscopul de Canterburi.

în cadrul lucrărilor s-au prezentat atât din partea anglicană cât și din cea ortodoxă română temele:

Succesiunea apostolică și validitatea Hirotoniilor anglicane din punct de vedere istoric (de amonicul H.N. Bate și Prof. Teodor M. Popoescu)

Necesitatea Preoției și caracterul ei sacramental (canonicul J,A. Douglas și Pr, Prof. Ioan Mihălcescu)

Sf. Scriptură, Sf. Tradiție, Cartea comună de Rugăciuni și cele 39 de Articole ale religiei (Rev. A. J. Cacdaraîd) și Despre izvoarele Revelației divine de credința sau ale religiei creștine: Sf. Scriptură și Sf. Tradiție (Prof. V.Loichiță)

Sf Euharistie și caracterul ei sacrificai (episcopul Nuget Nicks și Pr. Prof. Petre Vintilescu)

Ortodoxia, VIII, 1956, nr. 3, p. 477, natu 34

Tit Simedrea – "Conferința anglo-ortodoxă", p. 265-268

121

=== 118 ===

Anglicanismiil-apariție și dezvoltare

Tainele și diferite servicii religioase în Cartea de rugăciune anglicană (Canonuicul H.N. Bate) și Sfintele Taine și ierargiile Bisericii (Antim Prof luliu sScribon)

Procesul de justificare – îndreptare (Rev. Prof, Frank Govin) și Procesul de îndreptare al omului înaintea lui Dumnezeu (Pr. Prof, Vasile Gheorghiu)

Viața creștină ca un imbold spre ecumenicitate (episcopul J.L.F. Gregg și Prof, Văile G. Ispir181 în urma discuțiilor pe marginea temelor amintite la încheierea Conferinței s-a alcătuit un Raport general, semnat atât de anglicani cât și dortodocșii români, în care sunt prezentate acordurile doctrinare dintrei.

La 20 martie 1936 Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ce a cercetat problema hirotoniilor anglicane, le-a recunoscut ca valide cu specificarea că "omologarea devine definitivă după ce autoritatea supremă a Biserici Angliei va ratifica concluziile delegației sale relative din Taina Hirotoniei cu toate momentele sale în doctrina Bisericii Ortodoxe." Rezultatele conferinței anglicano-române de la București au fost ratificare de către două- Convocații (Sinoadele episcopale) de Yorlk în 1935 și Canterbury în 1937 fiind în concordanță cu formulariile de credință ale Bisericii Angliei.

La rândul său, Sf. Sinod al Biserica Ortodoxă Română la 2 aprilie 1937 a comunicat Bisericii Angliei că "recunoașterea definitivă a hirotoniilor anglicane depinde de hotărârea întregii Comuniuni Anglicane, iar din partea Ortodoxiei, ultimul cuvânt în această problemă îl a.re Sinodul ecumenic,"

Ibitiem, p, 268-269

122

=== 119 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Sub patriarhul Justinian (1948-1977, legăturile dintre Biserica Angliei și Biserica Ortodoxă Română au cunoscut o mare dezvoltare

Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol de seamă în provocarea relațiilor Ortodoxiei cu Bisericile Anglicane în Conferința a IlI-a panortodox! de la Rodos, din 1-15 noiembrie 1964, care a hotărât constituirea Comisiei teologice interortodoxe pentru dialogul teologic cu Bisericile Anglicane

Delegația română din Comisia teologică interortodoxâ a avut o contribuție deosebită în promovarea raporturilor de apropiere și înțelegere cu Bisericile Anglicane în Conferința de la Belgrad din 1-15 septembrie 1966, în Conferința a ÎV-a panortodoxă de Chambesy -Geneva dintre 8-16 iunie 1968, în sesiunea oficială a dialogului Teologic dintre anglicani și ortodocși care s-a întrunit la Oxford între 6-13 iulie 1973

Aceeași mare dezvoltare au luat legăturile Bisericii Angliei cu Biserica Ortodoxă- Română și în timpul patriarhului Iustin (1977-1986). In timpul păstoriei lui delegații români în Comisia teologică au participe la întrunirile anglo-ortodoxe, care s-au ținut la Moscova între 26 iulie și 3 august, la Cambndge între 25 iulie ~~ 1 august 1977, la Llandaff Cardifț în Țara Galior între 14-21 iulie 1980, la Chambesy – Geneva, între 20-27 iulie 1981, la Conterbury, între 12-19 iulie 1982 și la Odessa între 12-19 septembrie 1983, precum și în subcomisiile acesteia.

Legăturile dintre Bisericile Angliei și Biserica Ortodoxă Română s-au consolidat și prin vizitele reciproce făcute de Intâistătătorii și de unii înalți ierarhi ai celor două Biserici,

La invtiația patrirhului Iustin Moisescu, Grația Sa Dr. Robert A.K.Runc-ie, Patriarhul Angliei, un bun cunoscător și prieten al Bisericii Ortodoxe și al poporalul român, a vizitat        Biserica noastră întrel4-15

123

=== 12 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

care va fi purtătorul de cuvânt al ideilor lor. Refuzul Bisericii Romano-Catolice medievale de a accepta Reforma, de fapt imposibilitatea ca ea să se autoreformeze, a deschis calea pentru apariția providențială a unui lider care să întrupeze dorința de a elimina abuzurile și care va fi folosit pentru a realiza schimbările revoluționare. Acesta a fost rolul lui Martin Luther. în care s-a întrupat spiritul Refomiei. ai insistenței lui asupra dreptului individului de a merge direct la Dumnezeu prin Hristosul relevant în Scriptură.

Abuzul flagrant al sistemului de indulgențe în Germania a fost cauza directă a apariței Refomiei în acea țară. Arhiepiscopul Albert (1490-1545). un prinț din casă Hohermzollern, care deja avea sub control două provincii ale Bisericii Romane, a pus ochi lacomi pe arhiepiscopia vacantă de Mainz în anul 1514. Deoarece Albert avea numai 23 de ani și deoarece legea canonică interzicea unui om să dețină mai multe funcții, el a trebuit să plătească papei Leon al X-lea pentru dispensele necesare pentru ocuparea celor două posturi. Din fericire pentru el, dorința lui de a avea arhiepiscopia de Mainz și dorința papei Leon al X-lea de a avea bani pentru construirea catedralei Sf. Petra din Roma au coincis. Albert urma să primească permisiunea de a deveni arhiepiscop de Mainz, dacă plătea papei o sumă mare de bani pe lângă taxele obișnuite pentru a ajunge la o asemenea slujbă. Deoarece această sumă era de domeniul marilor finanțe, papalitatea i-a sugerat să împrumute banii de la bogata familie de bancheri Fugger din Ausburg. O bulă papală care autoriza vânzarea indulgențelor în anumite state germane era dată ca asigurare că Albert îi va plăti înapoi familiei Fugger împrumutul. Leon a primit jumătate din bani iar cealaltă jumătate a fost folosită pentru a plăti datoria la familia Fugger.

Indulgențele erau asociate cu sacramentul penitenței. După ce o

15

=== 120 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

octombrie 1982, însoțit de canonicul Micime! Mare. Interes deosebit pentru apropierea, dintre cele două Biserici s-a arătat și prin studiile teologilor anglicani și români

Dialogul anglicano-ortodox nu s-a închiat ci continua. In toate discuțiile și tratativele dintre anglicani ș ortodocși s-a scos în relief faptul important ca Biserica Ortodoxă deși până în prezent nu a ajuns încă la intercomuniunea cu anglicanii, este poarta deschisă față de Biserica Anglieii, prețuind tot ceea ce a păstrat ea până azi din învățătura, cultul și organizarea Bisericii primare, când nu se făcea deosebire între Răsărit și Apus.

După accepția Bisericii Ortodoxe, intercomuniuna deplină între anglicani și ortodocși se va realiza când anglicanii vor accepta o mântuire de credință comună, care să cuprindă toate punctele de credință și organizare a Bisericii vechi, una și nedespărțită.

Biserica Ortodoxă Română conștientă de misiunea sa, depune la toate nivelele eforturi susținute în direcția apropierii și unirii dintre anglicani și ortodocși, care ar fi fost în folosul întregii creștinătăți.

Biserica Anglicană, puntea de legătură între Comunitățile creptine, care are în "sânul" ei atât elemente catolice cât și protestante, este mereu deschisă către colaborarea și apropierea între Biserici, către unitatea tuturor creștinilor și pacea întregii lumi.

124

=== 121 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

CONCLUZII

Biserica Anglicană, cunoscută de obicei în sensul teritorial și restrâns al denumirii , anume. Biserica Angliei sau Confesiunea "Cărtii de Rugăciune", are astăzi o configurație geografică și confesională mult mai pronunțată.

In decursul ultimelor secole. Biserica Angliei a depus o activitatea intensă pentru răspândirea credinței și cultului anglican, reușind astfel să înfiripe multe comunități locale, mai cu seamă în ținuturile de "peste mări". Aceasta împreună cu celelalte Biserici surori din Insulele Britanice și cu toate comunitățile anglicane naționale, provinciale sau regionale din afară de Europa, formează acum o familie de Biserici cunoscută sub numele de "Anglican Communion"182

Conferința- Lamberth , din 1930 a dat acesteia următoarea definiție: Anglican Communion este o comuniune în cuprinsul Bisericii una Sfânta Catolică și apostolică, formată din acele dioceze provincii sau Biserici Regionale proprii constituite în comuniune cu Scaunul de Canterbury, care au în comun următoarele caractersitici;

a) Mențin și provaduiesc credința și structura (order" catolică și apostolică, așa cum sunt în general exprimate în Carea de Rugăciuni (The Book of Common Prayer) aprobată în Bisericile lor;

* The Anglican Communion, Church Information Office, London, 1962

125

=== 122 ===

Anglicanismul-apaiiție și dezvoltare

Sunt Biserici particulare sau naționale și ca atare promovează o expresie națională a credinței, vieții și cultului creștin pe teritoriile lor;

Ele sunt unite nu printr-o autoritate centrală legislativă și executivă , ci prin loialitate reciprocă susținută de către statul comun al episcopilor adunați la conferință.18j

De aici reiese că, pe de o parte, aceste ramuri bisericești pot avea tradiții proprii și orândiuire autonomă, iar pe de altă parte, ele trebuie să păstreze o unitate fundamentală de credință, cult și disciplină cu scaunul de Canterbury. Termenul "aglican" crea să accentueze tocmai faptul că ele trebuie să mențină unitatea cu acest scaun și caracteristicile Bisericii Angliei, din care s-au ivit și s-au răspândit. In scurt "Anglicon Communion" este grupul de Biserici în communiune cu Scaunul de Canterbury.

In prezent. Comuniunea Anglicană include 18 unități independente naționale sau regionale, răspândite pe toate continentele: acestea sunt împărțite în 340 dioceze și înglobează- aproape 40 milioane de membrii, majoritatea cetățeni ai Marii Britanii Commonwealth-ului britanic. 184Biserica Angliei ocupă, locul principal în acest ansamblu : ea este "Biserica mamă". încă din primele secole, ea a primit creștinismul prin filiera latino-catolică.In epoca anglo-saxonă, se amintește activitatea misionarului romano-catolic Augustul , trimis de papa Grigore cel Mare.

" Report of the Lambeth Conference, 1930, London, S.P.C.K.,p. 55 Ștefan Bayen – "The American Church NEws", nr. 6,7,8, September, octomber, november, 1962

126

=== 123 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Acesta s-a stabilit la Conterbury și reușind să convertească pe regele Ethelbert care domnea în Keni a devenit primul arhiepicop de Canterbury (597-605). Propriu-zis, întemeierea Bisericii din Anglia se atribuie atât misionarilor celți din Iralnda și Sco|ia cât și celor latini din Galia, și se recunoaște că în perioada 597-667 s-a produs conviețuirea Angliei.18'

Desigur, Biserica din Anglia a aparținut de Biserica Romano-Apuseană, de la care primise credința și cultul. Refomia din sec al-XVI-lea însă s-a resimțit și în viața acestuia. Datorită Reformei, nu numai că s-a întrerupt comuniunea cu Scaunul Papal, ci s-au introdus elemente noi în credință și cult în timp ce unele tradiții au fost înlăturate, iar altele păstrate. "ANGLICANISMU1", definit ca atare în sec. al XlX-lea, va moșteni acest catolicism reformat, pe care Biserica din Anglia 1-a obținut, trecând prin Reformă,186Biserica Anglicană de azi revendică această dublă moștenire și legătura cu Biserica veche, prin tradiția apuseană și cu Reforma. Deși, în prezent, unii accentuează, caracteral ei "catolic", adică continuitatea neântreruptă cu Biserica veche, iar alții caracterul ek "reformaf, adică tendința de reformă continuă, totuși, se susține în general, că ea este și catolică și reformată. Ca reformată, a stăruit în respingerea papalității și a insistat ca Biblia și Care a de Rugăciune să fie în limba engleză. După însușirea ei catolică, a stămiit asupra menținerii Simboalelor de credința, Sacramentelor și ierarhiei istorice. Ea nu a fost o nouă Biserică ci Biserică în continuitate cu Biserica Apostolilor și Părinților.    Caracteristica    semnificativă.:    este regăsind    idealul catolicitătii

JohnR.H. Moorman- "A history offthe Church în England", london, 1953, p. 12-

Florence Higham – "Catholic and Reformed", London, S.P.C.K., 1962

/

127

=== 124 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

non-papale    ea    a privit în mod    instinctiv    spre un catolicism    care    să cuprindă atât Răsăritul cât și Apusul.18''

Având legături cu toate tradițiile creștine. Biserica Anglicană pretinde să aibă o poziție proprie, de mijloc, în creștinătatea actuală.

Altă caracteristică a Bisericii Angliei este faptul că în decursul istoriei ea s-a identificat așa de mult cu naționalitatea enlgleză, încât a devenit o instituție națioală. Astăzi Church of England este declarată oficial ca Biserică, de stat, suveranul fiind socotit educatorul ei temportal. Astfel, Regina, la sfatul primului ministru, numește pe toți arhiepiscopii, episcopi și decani din Biserica Angliei.

întâistătătorul Bisericii Angliei este Arhiepîscoul de Conterbury.Pentru păstrarea tradiției istorice, Conterbury este central bisericesc al Angliei și cetatea mamă a Comuniunii Anglicane. In catedrala din Canterbury se înscăunează primatul Angliei și se deschid conferințele episcopilor anglicani din toată- lumea.

In    Rezoluția      cu      privire      la    Comuniunea      Anglicană,      Conferința-Lambeth din 1930, afirmă că "adevărata structură a Bisericii Catolice implică principiul autonomiei Bisericilor particulare bazată pe o credință și structură comună."188

Principiul autonomiei care stă la baza organizației Comuniunii Anglicane, a evitat atât centralismul cât și uniformitatea, dacă din caracteristicile misionarului romano-catolic. S-a urmărit să se formuleze Bisericile naționale sau provinciale cu conducerea și organizare proprii. Fiecare Biserică autonomă are dreptul să folosească în cult limba națională și tradiții locale. Este o mare libertatea a doctrinei, după cum există o

ie" Michael Ramsey- "The Church of England and the Eastern Orthodox Giureh", London, S.P.C.K., 1946,p. 6-7

Report of the Lambeth Conference, 1930, p. 54

128

=== 125 ===

Angiicanismul-apariție și dezvoltare

independență în ceea ce privește săvârșirea ritualului liturgic.189 De pildă. Cartea de Rugăciuni a fost tradusă în diferite Biserici autonome cu adaptări locale, încât există o mulțime de variante.1

Din punct de vedere administrativ, s-au urmărit să se lase fiecărei Biserici, dreptul de a se reorganiza în mod separat. O biserică independentă este împărțită în dioceze, iar patru sau mai multe dioceze alcătuiesc o provincie. O singură provincie sau mai multe, formează o Biserica națională, provincială sau regională, ce poate să aibă o adunare reprezentativă. Dioceza este condusă de episcop. Episcopul are autoritatea juristidcțională și rezolvă problemele de administrație prin Sinodul sau Conferința diecezei respective.

Paralele cu această autonomie, deplină sau mai puțin deplină. Comunitatea Anglicană a urmărit de asemenea să se păstreze o unitate fundamentală de credință și cult între diferitele părți și să găsească un organ central care să exprime această unitate. Astfel, deși aceste părți oarecum s-au individualizat datorită tradițiilor proprii, totuși ele au rămas anglicane "în sensul că ele oglindesc principalele caracteristici al Bisericii Angliei, Ca și aceasta, ele învață credința catolică în deplinătatea ei și în măsura în care este expusă în Cartea de Rugăciune. Ca și aceasta, ele refuză să accepte ca având autoritate, orice hotărâre sau practică , ce nu este de acord cu Sfintele Scripturi și cu gândirea și practica religiei noastre așa cum s-a manifestat în Biserica nedespărțită, Ele sunt după expresia părinților noștri, Biserici" particulare sau naționale" și resping orice idee despre o autoritate centrală, alta decât Conciliile Episcopilor. Ele împreunează respectul față de credința veche cu libertatea pentru căutarea

I.H. Amold – "Anglican Liturgies", London, 1939

Percy Dearmer – "The stoiy of the Piayer Book'; Oxford, 1933, p. 132-133, 262-263

129

=== 126 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

adevărului. Ele sunt atât catolice, cât și evanghelice"191 în aceste coordonate principale, Conferinața Lambeth-1930, ne dă imaginea de ansamblu a Comuniunii Anglicane. Cu ocazia discuțiilor dintre ierarhii ortodocși și anglicani în 1930, s-a lăsat a se înțelege că ''"doctrina Bisericii Anglicane este exprimată în mod autoritățiv în "The book of Common Prayer" și că sensul celor XXXIX Articole trebuie să fie inteipretat în acord cu aceasta"192

"The book of Common Prayer" nu trebuie înțeleasă ca o mărturie de credință neschimbată. Ea cuprinde forma anglicană a unui cult catolic refomiat și deși păstrează unele elemente tradiționale ea poate fi modificată.

Cele 39 Articole n-au putut să capete valoarea unui crez pentru Comunuinea Anglicană. Teologia Anglicană de azi le dă o importanță relativă și mai mult istorică. Deoarece exprimă credința Bisericii dintr-o anumită epocă istorică față de unele controverse, ele nu au o autoritate absolută și pentru toate timpurile. Ele cuprind credința anglicană în general și nu trebuie înțeles ad iiteram.193

Organul care menține și exprimă unitatea actuală a Comuniunii Anglicane , dintr-un punct de vedere foarta general, este conferința tuturor episcopilor.194Această adunare a episcopilor anglicani, cunoscută sub numele de Lambeth Conference, nu este un organ de putere legislativă, Având ca președinte pe Primatul a toată Anglia, aici se discută chestiuni curente de interes comun, de pildă, unitatea Bisericii, relațiile Bisericii Anglicane    cu    celelalte    Biserici    creștine,      probleme    păcii      și războiului,

" Report of the Lambeth Conference, 1930, p. 28-29

'" Edwin James Palmer – "The destiny of the Anglican Chiirehes, Landou", 1931, p. 32-33

"JE.J, Bicknell – "Tehological iritroduetion to the ThirtyNine Artieles", Ed. III, London, 1959, p, 21

'* Sidney Dark – 'The Lambeth Conferences Their Mstory and tiieir significanee", London, 1930

130

=== 127 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

problema misionară. Hotărârile luate nici n-au putere obligatorie totuși au o mare valoare, deoarece exprimă poziția unui organ central.

Prin urmare Comuniunea Anglicană în timpul de față este angajată într-o acțiune puternică pentru înfăptuirea unei unități vizibile în sânul ei.

Ceea ce s-a realizat concret este unirea pe plan organizatoric și o cunoaștere și influență reciprocă. Perspective mai avansate de unire cu Comuniunea Anglicana prezintă Biserica Metodistă.

întrunirile directe, contactele personale, schimbul de slujitori, preofesori, pastori, studenți au lărgit sfera noțiunii de înțelegere, de îngăduință în vederea acceptării unor formule comune,

în ceea ce privește doctrina. Comuniunea Anglicană este larg înțelegătoare pentru modus enunțiaiidi, ținând seama că exprimarea credinței diferă, de la confesiune la confesiune , însă ceea ce constituie baza unității doctrinare a tuturor Bisericilor este Sf Scriptură și Sf. Tradiție, la care se adaugă și tezaurul spiritual acumulat de fiecare Biserică "în decursul istoriei. Dar ceea ce unește în acțiunea practică si mai mult Bisericile din Comuniunea Anglicană și celelalte BisericL și Confesiuni este duhul păcii, dăruit de Mântuitorul Hristos Sf. Apostoli după înviere și transmis Bisericii prin succesiune apostolică până azi.

131

/

=== 128 ===

Attglicanismul-apariție și dezvoltare

BIBLIOGRAFIE

Bria, Ion, diac. Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor creștine, în studii Teologie, XX, 1968, nr. 1-2

Bria, Ion, Prof. Actuala configurație geografică și confesională a Comuniunii Anglicane, în Ortodoxia XV, 1963, nr. 1

Botez, I, Aspecte din civilizația engleză, Ed. V, 1945

Cairns, Earle, Creștinismul de-a lungul secoleleor, 1997

Coman. Gh, Ion, prof. Contactul dintre anglicani siortodocsi în cadrul mișcării ecumenice în Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

David, I, Petru, prof, Premise ale dialogului anglican – ortodox. Contribuția culturii teologice românești, în Studii teologie, XXVIII, 1976, nr. 3-6

David, I, Petru, drd, Tendințe de unire între cultele apărute din anglicanism, Ortodoxia, XVIII, 1966, nr. 4

David, I, Petru, drd, Curente noi în teologia anglicană, Ortoodxia, XVIII, 1966, nr. 3

Dură, V., Nicolae, PR., As., Dr., Considerații asupra, dialogului teologic ale Bisericii Ortodoxe cu Bisericile: Romao-catoliea, Anglicană, Vedere Catolică, Ortodoxia, XXXVII, 1985, nr. 3

Morara, Alexandru, Pr., Biserica Anglicană și ecumenism în Ortodoxia, XXXVIII, 1986, nr. 1

Morara, Alexandra, Pr., Prof, Biserica Angliei și ecumenismul Legăturile ei cu Biserica Ortodoxă Română, în Ortodoxia, XXXVffl. 1985. nr. 4

=== 129 ===

Anglieanismiil-apaiiție și dezvoltare

Mangaru, B., Anglicanismui în Biserica Ortodoxă Română, XXXVIII, 1914, nr. 8

Maurois, Andre, membra al Academiei, Istoria Angliei, voi I, 1970

14. Maurois, Andre, membra al Academiei, Istoria Angliei voi II,
1970

Popescu, M., Teodor, prof., Raporturile dintre ortodocși și anglicani din sec. XVI până în anul 1920 în Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

Rămureanu, Ion, Pr., As., Tratative directe de unire dintre Bisericile Ortodoxe și Biserica Anglicană de la 1920 până azi , în Ortodoxia, X, 1958, nr. 2

Rămureanu, Ion, Pr,, As.Istoria Bisericească Universală, voi Ii București 1993

Stăniloae, D., Pr., Prof., Tratativele dintre Biserica Ortodoxă Româna și Anglicanei privitei sub aspectul dogmatic. Ortodoxia X, 1958, nr.2

Stan. Liviu, Pr, Prof., Perspectiva canonică a relațiilor dintre ortodoxie și anglicanism, Ortodoxia, X, 1958, ni*. 2

Simedra, Tiț Mitropolitul Cum arată azi anglicanismui, în Ortodoxia, X, 1958, nr.2

Smith, Preserved, The Age of the Reformation f'New York HenryHoli 1920)cap 14

=== 13 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

persoană se pocăie de păcat și îl mântuiește, era asigurată de iertare de către preot, dacă era dată compensarea. Se credea că vina păcatului și pedeapsa veșnică pentru el erau iertate de Dumnezeu dar exista o compensare temporală pe care păcătosul penitent trebuie să o împlinească fie în viața aceasta, fie în purgatoriu. Această compensare putea fi un pelerinaj la un altar, plătirea unei sume la o biserică sau o faptă meritorie. Indulgența era un document care putea fi cumpărat pentru o sumă de bani și care-1 elibera pe omul respectiv de pedeapsa temporală pentru păcat. Se credea că Hristos și Sfinții au adunat atâtea merite în viețile lor pe pământ. încât meritele în plus erau adunate într-o visterie cu merite din ceruri din care papa putea scoate pe seama credincioșilor în viață. Această dogmă a fost formulată de Alexandru din Hales în secolul al XH-lea. O bulă papală mai târziu extindea acest privilegiu asupra sufletelor din purgatoriu, în cazul în care rudele lor în viață cumpărau indulgențe pentru ei.

De acest sistem de adunare a banilor se făcea abuz cu nerușinare în bula papală dată de Albert. Principalul agent al lui Albert era un călugăr dominican pe nume Johann Tezei, care era plătit cu echivalentul a peste 1100 de dolari pe luna, plus cheltuielile lui, pentru a vinde aceste indulgențe. Cu el și cu alți vânzători de indulgențe mergea un agent al familiei Fugger, pentru a se asigura că jumătate din banii plătiți pentru fiecare indulgență leau dramul băncii în contul împrumutului ce-i fusese dat lui Albert. Tezei folosea metodele de vânzare sub presiune mare, pentru a ridica nivelul vânzărilor, și promitea iertarea de pedeapsă temporară chiar și pentru cele mai grave păcate dacă păcătosul cumpăra o indulgența.8 Suma era determinată de bogăția    și    de poziția socială a

7 Hemy Betteson, Documents of tfre Christian Ororch New York Oxford Umverssity Press Ed, a-II-a, 1963,p. 182-183 0 Ibidein,p, 184

16

=== 14 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

păcătosului. Săracii le primeau gratuit, dar un rege putea plăti echivalentul a peste 300 de dolari pentru indulgența lui. Faimosul protest a lui Lutiier în cele 95 de teze împotriva abuzului cu indulgențe a fost cel care a precipitat valul de evenimente care au avut ca rezultat Reforma în Germania. Din Germania, Reforma s-a întins în tot nordul și vestul Europei.

Reforma nu a fost un eveniment izolat ci a fost strâns legată de Renaștere și de alte mișcări care au favorizat nașterea erei moderne în sec. al XVI-lea.

Bisericile Protestante care s-au născut din această mișcare, nu s-au îndepărtat în aceiași măsură de Biserica medievală dar toate acceptau Biblia ca autoritatea finală. Luther a menținut în ritual multe locuri care nu erau interzise în Biblie. Biserica Anglicană s-a îndepărtat ceva mai mult de ritualul și de practica Bisericii medievale decât au facut-o luteranii, dar trebuie să înțelegem că atât anglicanii cât și luteranii negau complet sistemul sacramental ierarhic al Bisericii Romane. Biserica Reformată și Biserica Presbiteană care l-au urmat pe Calvin în Franța, Olandam Scoția, Elveția și Ungaria, negau toate practicile care nu putea fi dovedite a fi în concordanță cu Noul Testament. Anabaptiștii au produs ruptura cea mai radicală dintre toate grupurile Reformei, căutând să creeze o biserică după tiparul Bisericilor primare ale Noului Testament. Numai popoarele de origine teutonică din nordul și vestul Europei au acceptat Reforma; popoarele latine în general au rămas credincioase papei. Refonna a inaugurat schimbări senzaționale, prin care singura Biserică Romano-Catolică universală era înlocuită în Europa apuseană cu Biserici naționale. Aceste Biserici considerau Biblia ca autoritate finală și credeau că omul nu are nevoie de nici un mijlocitor uman între el și Dumnezeu pentru a

i

=== 15 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare obține mărturia ce fusese obținută pentru el de către Hristos pe cruce.

2. Renașterea călăuză spre reforma"protestantă"

Opera misticilor, a reformatorilor, a conciliilor de reformă și a umaniștilor a fost o încercare serioasă din diferite ungliiuri de a produce o refomiă internă care să facă religia mai personală. Scriptura sursa autorității și Biserica Romano-Catolică mai democratică în organizarea ei, înfrângerea acestor mișcări sau absorbirea lor de către Biserica Romană a pus capăt tuturor încercărilor de refomiă internă. In același timp, forțele externe creau opoziție față de sistemul papal. Aceste forțe erau spiritual umanist al Renașterii, naționalismul și o lume în expansiune geografică, rezultat al explorărilor din Extremul Orient și din emisfera vestică. Aceste forțe au întărit mișcarea care urma să izbucnească sub forma Reformei protestante și care avea să pună capăt dominației papalității.

Renașterea, care a avut lor în țările mari ale Europei între anii 1350 și 1650, marchează tranziția de la lumea medievală la cea modernă. Numele, care derivă din cuvintele latine pentru "naștere" "și înapoi". exprimă ideea unei renașteri a culturii. Numele a fost folosit pentru prima data în anul 1854 ca termen descriptiv al acestei epoci, într-un sens mai restrâns, Renașterea a fost asociată cu sec. al XlV-lea în Italia în timpul căruia mințile oamenilor au fost stimulate spre producții literare și artistice prin redresarea comorilor trecutului clasic.

Renașterea din sec. XXIV-XVI a pus în circulație valorile culturale și artistice ale antichității greco-romane și umanismul clasicist sau laic,

18

=== 16 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

care a cultivat încrederea în forțele creatoare ale omului-individualismul, a izbucnit credința în dogmele Bisericii și în viața de dincolo.

Spiritul clasic este vizibil în operele unor artiști ca Petrarca (1304-1374) și Boccacio (1313-1375), Acest umanism clasic din sudul Alpilor umia să aibă drept corespondent umanismul religios al lui Reuuchlin, Caiet, Erasm și alții din nordul Alpilor, la începutul sec. al XVI-lea. Umaniștii din nord s-au întors ia Biblia în original în timp ce umaniștii din sud puneau accentul pe studiul literaturii și al limbilor clasice ale Greciei și Romei.

într-un sens mai larg. Renașterea poate fi definită ca acea epocă de reorientare culturală în care oamenii au înlocuit abordarea religioasă medievală corporativă a vieții cu o concepție seculară și individualistă. Atenția era îndreptată asupra străzilor Romei și Atenei și nu asupra Străzilor Noului Ierusalim. Concepția teoretică medievală despre lume, în care Dumnezeu era măsura tuturor lucrurilor, a făcut loc unei concepții antropocentrice despre viață, în care omul devenea măsura tuturor lucrurilor. Accentul era pus pe gloria omului, și nu pe gloria lui Dumnezeu. Clasa de mijloc a societății care locuia la orașe devenea mai importantă decât vechea societate agrară, rurală, a epocii feudale. In acest context trebuia amintit că în mare, Renașterea a fost limitată la o mică parte a clasei înalte a societății și că ideile și modul lor de viață s-au scurs încet spre păturile de jos. Comerțul a devenit mai important decât agricultura ca mod de câștigare a existenței. A devenit obișnuită abordare umanistă, optimistă și experimentală a lucrurilor acestei vieți. Cu toate că epoca mai păstra religia aceasta era doar o simplă formalitate în zilele sfinte ale Bisericii; și a existat tendința de a da uitării ceea ce cerea Dumnezeu de la individ în viața de fiecare zi.

19

=== 17 ===

Anglicanismul-apaiiție și dezvoltare

Câteva lucrări au contribuit la nașterea acestei concepții despre viață. Orașele italiene, unde a apărut prima dată mișcarea, s-au îmbogățit slujind ca intermediare în comerțul bogat dintre Europa de Apus și Orientul Apropiat. Bogăția asigură răgazul pentru studiu și le dădea negustorilor posibilitatea de a acționa ca patroni ai cărturarilor și artiștilor. Noua clasă de mijloc care deținea bani mulți, era interesată m ceea ce ar fi tăcut viața mai puternică și mai confortabilă. Guvernul centralizat asigura securitatea și ordinea. Descoperirea tiparului de Guetenberg (1468), care a popularizat operele marilor genii ale lumii păgâne greco-romane, a contribuit la sădirea îndoielii și necredinței în preceptele Evangheliei lui Hristos. Nominalismul, cu preocuparea lui pentru individ și expemnent ca și cale spre adevăr, a stimulat tendințele ce urmau să înflorească în renaștere.

In Italia, Renașterea avea ca protectori pe papii luliu al II-lea și Leon al X-lea. Antipatia față de Roma papală a crescut datorită spiritului Renașterii, care domnea la Roma și a transformat-o într-o cetate a culturii și artelor profane, urmând modelul antichității păgâne greco romane.

La Roma se săvârșirea, într-adevăr un cult măreț și pompos mai mult formal în timp ce Germania era atrasă la o viață interioară și mistică, în simplitate, curăția inimii și credința adevărata. Acest lucra a fost remarcat de Sf. Clement Măria Nafbauer (catolic) care spune: "îndată ce am putut compara, ca trimis al Papei în Polonia, starea religioasă a catolicilor din Polonia, cu cea a protestanților din Germania, am Văzut că despărțirea de Biserică (Latină) s-a produs pentru că germanii aveau și au încă nevoie de a fi pioși. Dacă reforma s-a răspândit și menținut, aceasta s-a făcut nu de critici și filozofi, ci de oameni care aspirau cu adevărat la o

20

=== 18 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

pietate interioară"9

în afară de ură contra Romei și a clerului ei, viața culturală de dinainte de Reformă, influențată spiritual de Renaștere și de umanismul clasicist, a adus, îndeosebi în țările germanice, un gust pronunțat pentru scepticism și relativizarea a tot ce este dogmatic și supranatural. La aceasta a contribuit mai ales marele umanist orlandez Erasmus din Rotterdam (1536), care prin scrierile sale colocviile și Lauda nebuniei, s-a străduit să creeze un nou creștinism fără dogme și organizație bisericească. De asemenea la sfârșitul Evului Mediu, publicistul și scriitorul Italian, Niccola Macchiavelli (1527), prin cunoscuta lui lucrare II Principe, punând în relief importanța statului civil a contribuit la slăbirea autorității Biserice Romano-Catolice în viața socială din timpul său.

Mulți credincioși s-au îndepărtat atunci de "Biserica văzută" în favoarea unei "Biserici nevăzute", a "adevăraților sfinți", sub îndrumarea Sf. Duh, așa cum preconizează antitrinitaml Joachim de Floris (1202), care a prezis că din 1520 va începe "epoca Sf. Duh" în viața creștinătății. La aceste cazuri se adaugă creșterea sentimentalismului național în state ca Franța și Anglia, care a dus la crearea primelor state naționale în Europa, iar prin aceasta s-a nimicit definitiv principiul monarhiei universale promovat și susținut de papalitate.

Oamenii Renașterii erau iubitori ai frumosului în natură și în om. De fapt, ei au făcut un cult din frumusețe. Picturile epocii indică interesul crescut față de studiul atent al anatomiei umane, așa încât tablourile să fie exacte. Aceste tablouri sunt în contrast cu portretele deformate și cu picturile șterse realizate în epoca gotică

* M,H. Congar "Chretiens desuiiis Paris, 1937, p. 22, n.2"

21

=== 19 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Dogmele Bisericii erau acceptate și riturile de închinare erau practicate, dar viața religioasă a omului era ruptă de viața lui zilnica. Acest spirit lumesc i-a afectat până și pe papii epocii renascentiste, Existau puțini critici sau atei în țările latine, dar spiritualitatea a luat locul al doilea după religia formală.

Atât în nordul cât și în sudul Europei, Renașterea a avut rezultate de durată. Studiul trecutului clasic păgân a dus la o abordare seculară a vieții, în care religia era redusă la o afacere formală sau era ignorată până când omul ajungea în ceasul morții. Idealul persoanei, de a fii o ființă umană independentă cu dreptul de a se dezvolta așa cum o conduceau gusturile, a luat prioritate asupra idealului medieval potrivit căruia cineva putea fi salvat luându-si locui umilit în societatea ierarhică comună a Biserici Romano-Catolice. Avântul dat de cărturarii și poeții sec. al XlV-lea și al XV-lea în Europa pentru folosirea limbii naționale a fost de ajutor mai târziu pentru aducerea Bibliei la oameni și pentru ținerea serviciilor din Biserică în limba maternă. Reîntoarcerea la resursele culturii din trecut și studiul lor științific a tăcut posibilă o cunoaștere mult mai exactă a Bibliei decât până atunci. Pe tărâm politic, nota amorală din lucrarea lui Machiavelli, prințul, a adus la ignorarea principiilor morale în conducerea afacerilor externe ale orașelor state din Italia și a noilor state națiuni din nordul Europei. Cel care caută o imagine echilibrata a impactului Renașterii nu o poate numi nici tragedie nici binecuvântare, ci va trebui să o considere un amestec de binecuvântare și de nenorocire pentru populația Europei.

Pe lângă dezvoltarea interesului omului pentru sine ca individ ce are o minte și un spirit. Renașterea a dus la dezvoltarea unei mai largi cunoașteri a universului fizic al omului. El a devenit interesat de mediul

10

=== 2 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

neastâmpăr, ducând la multe încleștări de forță între Biserică si stat, între individ si comunitate. între foitele sociale, economice si naționale ale poporului și Bisericilor, cu momente de măreție cu adevărat epică și firește și cu momente de cumplite încercări. Reforma și contrareforma a dominat secolele XVI și XVII și prin urmăririle pe care le-au avut asupra spiritului uman, sec, al XVIII-lea, veacul revoluției franceze.

Cele spuse aici se referă îndeosebi la lumea apuseană. Dar și lumea din Răsărit trecea prin frământări întrucâtva similare, create și de noile împrejurări din Apus.*

Reforma protestantă a creat credința creștină luterană anabaptistă și x .,        ,, reformată. Al patruleedip de credință creștină, care pentru America și țările

Kvw^n ^^dm^cgie maj importante. afosf^Commonwealtli este unuLdin-jcele pi ai

importantei a fost refoinia din Anglia. Această reformă se plasează pe același nivel de conservatorism ca reforma luterană. Neavând un lider ecleziast dominant, cum a fost Calvin sau Luther, ea a fost dominată de rege care a devenit capul Bisericii naționale. Din acest motiv, ea a început ca o mișcare politică, a continuat ca o mișcare religioasă și s-a încheiat cu acordul elisabetan la mijlocul sec. al XVI-lea. Ea s-a răspândit în întreaga lume datorită extinderii mondiale a colonizării britanice.

Atât numele cât și definiția Reformei sunt întrucâtva condiționate de concepția istoricului. Istoricul romano-catolic nu o va considera niciodată altceva decât o revoltă a protestanților împotriva Bisericii catolice. Istoricul protestant o consideră o reformă care a redus viața religioasă în tiparul Noului Testament. Istoricul secular o socotește o mișcare revoluționara.

' I. Rămureanu în "Ortodoxia" XXV-1972, nr.2, p. 267-270,

/

=== 20 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Iui înconjurător ca și de sine iar studiile științifice și geografice au dus la o nouă lume a științei și la o lărgire a cunoștințelor despre cât de mare este de fapt lumea omului. începutul explorărilor geografice a fost din nou opera latinilor. Prințul Henric al portugaliei (1394-1460) a trimis exploratori din țara lui până când Vasco Da Gama a descoperit drumul spre India înconjurând extremitatea sudică a Africii. Columb (1445-1506) a tăcut cunoscută lumii emisfera vestică și activitatea lui a fost rapid completată de cea a exploratorilor francezi și englezi, toți fiind în căutarea unei arte mai scurte spre bogățiile Orientului îndepărtat. Copemic și Galileo i-au făcut pe oameni conștienți de imensitatea universului din jurul Iot, iar inventarea telescopului le-au susținut teoriile anterioare.

3 Apariția parlamentelor m Anglia și Franța.

Lumea clasică fusese dominată de idealul orașului-stat, care aveau cea mai mare unitate politică în care se puteau organiza oamenii. Până și Imperiul Roman a fost doar o extindere a orașului stat Roma. Orice om care devenea cetățean, devenea cetățean al Romei, indiferent unde locuia. Evul Mediu a fost dominat de conceptul de unitate politică și spirituală și în teorie toți oamemi trebuiau să fie uniți într-o nouă Romă – Sf. Imperiu Roman. Dar în practică, feudalismul, cu totala descentralizare a lui, dădea siguranță și ordine în perioadele de haos. înflorirea orașelor înainte de Renaștere a creat în Italia puternice orașe -state. Dar viitorul în Europa era al statelor-națiunii ca formă de organizare politică. Anglia, Franța și Spania erau pionieri în dezvoltarea unor asemenea state națiuni. In Anglia dezvoltarea a avut loc pe fondul unei monarhii constituționale în care suveranitatea era    împărțită între    monarh    și    parlament.      Organele    care

23

=== 21 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

reprezentau poporul în Franța și Spania nu au devenit niciodată atât de puternice ca Parlamentul din Anglia, iar Franța și Spania s-au dezvoltat ca state-națiuni centralizate, în care domnitorul era absolut. Pe măsură ce orașele au crescut și s-a dezvoltat comerțul a apărut o clasă de mijloc, care a dorit să participe la viața politică religioasă.

Parlamentul englez s-a format din adunarea feudală cunoscută sub numele de curia regis10, introdusă în Anglia în timpul domniei lui Willam Cuceritorul după invazia lui în Anglia în 1066. Această adunare a lorzilor feudali serveau ca o curte înaltă, un organ consultativ pentru rege și un organ ce putea acorda bani când regele cerea mai mult decât donațiile feudale obișnuite. Puterea acestui organ a fost întărită prin semnarea Magnei Carta în 1215 de către loan. El a consfințit să nu perceapă taxe noi tară consimțământul curiei regis, și să 1-e permită baronilor să se ridice împotriva lui dacă ei nu ar fi respectat înțelegerea. Dreptatea urma să fie împărțită cinstit, iar oamenilor să li se de-a dreptul de a fi judecați în fața celor din propria la clasă socială. Deși acest document era numai în beneficiul clasei sociale din acea vreme, el a introdus principiile limitării domnitorului de către lege și introducerea taxelor numai prin consimțământul poporului.

In anul 1295, Edward I a convocat Parlamentul Model în care erau prezenți atât reprezentanți ai comitetelor și ai orașelor cât și seniori feudali și marii clerici. Primele două grupuri au format Camera Comunelor, iar ultimele două, Camera Lorzilor. în sec. al XlV-lea nevoia de bani a regelui a dus la atribuirea de puteri legislative Parlamentului, deoarece membrii Parlamentului nu-i asigurau regelui veniturile dorite decât atunci când el semna decretele sau deciziile lor, care astfel deveneau legi.

10 Earie E. Caims op cit

24

=== 22 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Parlamentul reprezentativ, față de care erau responsabili miniștri regelui, a fost doar una din bazele monahiei constituționale engleze. în timpul domniei lui Henric al II-lea, au fost dezvoltate sistemul juridic și dreptul comun, care apăra libertățile individului mai bine decât o tăcea dreptul roman. Astfel individul era protejat împotriva actelor arbitrarea ale domnitorului.

Războiul de o sută de ani cu Franța (1337-1453) a ajutat la nașterea mândriei naționale engleze atunci când arcașii englezi cu lungile lor arcuri au văzut că săgețile îl puteau înfrânge pe cavalerul francez încălecat, iar pierderea finală a teritoriilor stăpânite de domnitorul englez în Franța a tins să aproprie clasele de sus de cele de jos într-o unitate națională. Războiul rozelor din al treilea sfert al secolului al XV-lea a dus la desființarea vechii nobilimi feudale, făcând posibilă o alianță în stat între rege și clasa de mijloc.11 în schimbul ordinei și siguranței clasa de mijloc asigura de bunăvoie banii și autoritatea domnitorilor. în sec, al XV-lea, libertatea Parlamentului a tăcut loc despotismului ascuns al dinastiei Tudorilor, care a condus statul în sec. al XVI-iea după principii machiavelice. Cu toate aceste ei au menținut parlamentul pentru a-și asigura sprijinul popular pentru acțiunile lor. Statul național francez a fost confruntat cu mari piedici în dezvoltarea lui. Conducătorii englezi dețineau multe teritorii în Franța, și marii nobili feudali nu erau sub controlul regelui francez, care deținea doar o mică bucată de pământ în jurul Parisului. Franța nu avea o unitate rasială sau geografică din cauza diverselor elemente rasiale din populație și din cauza compoziției geografice a țării, care stimula provincialismul. In ciuda acestor, probleme dinastia de regi, capețieni din Paris, începând cu Hugo Capet în 987, a

" Radem, p. 261

"H

=== 23 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

reușit să unifice Franța, Parlamentul francez nu a devenit niciodată atât de puternic ca parlamentul englez și ca urmare domnitorul a avut control absolut asupra statului. Domnitorii abili, și ura împotriva dușmanului comun. Anglia în timpul războiului de o sută de ani au contribuit mult la unificarea Franței.

3.a Rolul parlamentelor în Biserică

Sub domina lui Eduard I apare pentru prima oară un Parlament compus din două camere, dar crearea instituțiilor parlamentare n-a fost un act conștient. Bunul simț al regilor, puterea baronilor, rezistența orășenilor opuseseră până atunci expediente succesive dificultăților neprevăzute. Parlamentul s-a născut din ciocnirea acestor element. Convocat de rege ca un instrument de guvernământ, a devenit încetul cu încetul un iiistrament de control în mâinile baronilor, apoi în națiuni întregi. La origine stă Marele Consiliu al suveranilor nomazi a cărui umbră mai dă și astăzi târcoale parlamentului Westminster. Dacă intrăm în Camera Lorzilor, tronul ne amintește că regele este președintele acestei adunări. El o prezidează realmente în ziua când vine să citească mesajul regal. Cancelarul se așează pe sacul de lână. De ce este acolo? Pentru că el convoacă din ordinul regelui această cameră. Pe cine convoacă? Până în sec. al XlV-lea dreptul de a fi chemat la consiliu este foarte imprecis determinat. Un pair al regatului este, literalmente vorbind un gentilom care are dreptul de a fi judecat numai de egalii săi, dar există mii de asemenea seniori, pe când în 1305, Consiliul nu se compunea decât din 70 membrii, ceilalți fiind funcționari ecleziastici sau regali. în fapt regele îi convoacă pe cei de care are nevoie ca să-i consulte.

26

=== 24 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

De pe vremea lui Siman de Mantfort și a discipolului sau Eduard I a intrat în uz să fie consultați în cazurile mai grave nu numai baronii ci și reprezentații "comunităților": doi cavaleri de fiecare shire, câte doi reprezentanți de fiecare oraș mai important. Scopul acestei convocări era dublu: pe de o parte regele își dădu-se seama că un impozit era mai bine primit dacă cerea mai întâi părerea celor care trebuia să-1 plătească, pe de alta neavând, din cauza greutăților de comunicare nici un mijloc de a cunoaște opinia publică, socotea că-i necesar să facă din când în când o expunere cu privire la situația regatului unor oameni care. venind din toate Comitatele engleze, puteau apoi prin istorisirile și rapoartele lor să creeze în țară un climat favorabil. La început această metodă nu reprezintă un privilegiu nou acordat cavalerilor, dimpotrivă este un mijloc comod de ai stoarce de bani și de a le face impresie. Unii cavaleri în clipa când Comitatul îi alegea în Parlament fugeau de această corvoadă.

De altfel, deputați comitatelor și ai orașelor nu luau parte în nici un fel la dezbaterile consiliului. O ascultau în tăcere. Un speaker (pe atunci funcționar al coroanei) comunica consiliului asentimentul sau obiecțiile lor. Dar foarte curând se deprinseră să discute între ei și, pe la sfârșitul secolului le fii atribuită o sală de consiliu a călugărilor din Westminster ca loc de întâlnire. Trebuie să remarcăm că primele ședințe ale reprezentanților comunelor sunt secrete, ele sunt tolerate nu legale. "Originea Camerei Lorzilor este o curte de judecată; originea Camerei Comunelor este un comitet clandestin".

Obiceiul de a convoca diferitele "stări"12 ale unui regat (militari, preoții și plebea), pentru a le cere consimțământul cu privire la impozite nu era, în sec.    al XlV-lea propriul Angliei.    Ca și corporațiile, ca și

' Andre Mauris, "Istoria Angliei", 1970, voi I, p. 200

27

=== 25 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

comunele, el era pe atunci o idee europeana. Aproape toți suveranii timpului recurg la această metodă pentru a determina acceptarea taxelor care devin din ce în ce mai împovărătoare. Dar structura originală a societății engleze face ca Parlamentul Englez să devină în scurtă vreme cu totul altceva decât "stările generale" din Franța. în Anglia ca și în Franța regele începe prin a cere ca fiecare din cele trei stări să stabilească taxele, dar renunță repede la aceasta pentru că împărțirea în stări nu mai corespunde realităților din Anglia:

episcopii făceau parte din Marele Consiliu nu în calitatea de episcopi ci ca mari vasali și seniori feudali. Restul cleiului înceta de a mai trimite reprezentanți în parlament, preoții preferau să-și voteze impozitele în propriile lor adunări; Convocările de la Canterbury și de la York. înspăimântați de neîncetatele conflicte dintre papă și rege doreau să se țină la distantă de puterea civilă. Ca urmare a abținerii lor. Anglia se văzu orientată spre sistemul celor două camere.

Cavalerii ar fi putut sta alături de episcopi și baroni dar în adunările comitatelor, în componența curții judecătorilor itineranți, cavalerii intraseră în relații constante cu orășenii. Clasa cavalerilor se amesteca bucuros, prin, căsătorii cu negustorii bogați din orașe. Ea își avea mai curând un caracter agrar și comercial decât războinic. Din unirea micii nobilimi cu orășenii se născu Camera Comunelor. Așadar două circumstanțe deosebite: retragerea de bunăvoie a clerului și gruparea la o laltă a cavalerilor și a orășenilor tăcură posibilă fomiarea unui parlament compus dintr-o Cameră Superioară și o Cameră inferioară. Gruparea laolaltă a cavalerilor și a orășenilor este un fapt capital. Ea explică de ce Anglia nu s-a găsit niciodată, așa cum a fost Franța în sec. al XVIII-lea,

28

=== 26 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

împărțită în două clase vrășmașe.13 . La origine sistemul feudal este aproape același îti Franța ca și în Anglia. "Situația țăranilor se deosebește prea puțin; pământul este posedat, ocupat, cultivat în același fel. De la granițele Poloniei până la Marea Irlandei, seniorul, curtea domenială de judecată, clasele feudale, regatul, totul se aseamănă." Dar iii sec al XIV-lea pe când în Anglia clasele se întrepătrund, în Franța se ridică o barieră între nobilime și restul țării. Nu pentru că nobilimea ar fi fost în Anglia o clasă deschisă, iar în Franța încliisă așa cum s-a scris anterior. Nici o clasă n-a fost deschisă decât nobilimea Franceză.14 Numeroase funcții înobileau pe cei care le cumpărau. Numai că dacă această barieră era ușor de trecut" ea era stabilă, vizibilă marcată de semne prea evidente, odioasă pentru acela care rămânea afară". In Franța nobilimea era scutită de impozite. Fiul unui gentilom era gentilom de drept. In Anglia numai baronul proprietar al unei baronii, șef de familie, avea dreptul de a II chemat la camera lorzilor printr-o convocare individuală. Fiul său avea libertatea să intre în Camera Comunelor ca să reprezinte comitatul său și curând solicita această onoare. Dreptul de primogenitură și legislație lui Eduard I cu privire la "Domeniile împărțite" lăsară la voia întâmplării mii de mezini. In Anglia a existat mai curând o aristocrație de funcțiuni decât una de naștere, de unde prestigiul care se acordă încă și astăzi serviciilor publice. Dacă regii angliei sar fi gândit că baronii, cavalerii și orășenii, chemați a face parte din două adunări, vor deveni o forță care cu încetul, avea să acapareze toate prerogativele regale, cu totul alta ar fi fost desigur politica lor. Se pot concepe manevre care ar fi stabilit și poate înăbușit parlamentul încă de la nașterea sa. Regii Franței, ațâțând cele trei stări una împotriva celorlalte convocând stările provinciale, în sfârșit, instituind o

° Ibidem, p. 201

29

=== 27 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

armată permanentă și un bir permanent, tallia (impozit neconsimțit), vor edifica în trei secole o monahie mult mai independentă față de națiune decât în Anglia, Dar nici Regii Franței nici parlamentul englez, nu taurea în mod conștient viitorul. Numai destinul i-a împins pe drumuri diferite. Cum ar fi putut Eduard 1 să prevadă puterea de mai târziu a parlamentului? Pentru că acesta să devină rivalul regelui trebuia să obțină:

1 nu numai dreptul de a nota impozitele, ci și controlul folosirii lor;

dreptul de a face legi, drept care pe vremea lui Eduard I nu aparținea decât regelui. Camera Comunelor nu putea decât să prezinte petiții;

dreptul de a conduce politica generată a țării, ideea care i s-ar fi părut de neconceput oricărui membru al Parlamentului din 1305. Politica era o treabă a regelui, de care nu mai el răspundea. Oricum regele era inviolabil și nu putea fi pus sub acuzare, un conflict între parlament și coroană nu comporta altă soluție decât revocarea parlamentului sau detronarea regelui, adică anarhie. Va trebui, pentru a ieși din acest impas, să se născocească ficțiunea responsabilității ministeriale. Dar oamenii nu vor ajunge la această complicată ideea decât în etape. Prima sa formă va fi judiciară și nu politică, va fi punerea sub acuzare a miniștrilor de către Camera Comunelor, în țața Cameri Lorzilor, care îndeplinește funcția de înaltă Curte de Justiție, așa ca în vremurile de început ale Marelui Consiliu. Această formă rudimentară și brută a responsabilității ministeriale se va numi Impeachment (acuzare). Impearchment-ul și forma se agravată attainder-ul (legea de condamnare votată de cameră tară a se acorda acuzatului beneficiul formelor judicioase), vor fi măsuri crude,

14 Itddem, p. 202

30

=== 28 ===

Anglicanismul-apariție șt dezvoltare

adesea nedrepte, dar poate că atunci era mai mic pericolul de a pedepsi pe nedrept un ministru decât acele de a detrona pe drept un rege.

4. Prreformatorii John Wieliff

Luptele dintre papi și suveranii din Germania, Franța și Anglia cu nefastele lor urmări, captivitatea babilonică a papilor la Avignon (1309-1377), marea clismă papală din Apus (1378-1417), decăderea și dezordinea ce domneau la curtea papală, la Roma și la Avignon, tendința papilor de a-și subordona cât mai mult pe episcopi, viața scandaloasă care a cuprins papalitatea în secolele XIV-XVI au creat în Biserica Apusului o stare de nemulțumire generală.

Din toate părțile se cerea o "refbrmția Ecclesiae în capite et membris"

Veacurile XIV și XV aduc mari schimbări în starea de spirit a întregii Europe, dai" mai ales a celei apusene. Negustorii și orașele au transformat viața oamenilor, sensul luptei lor sociale și economice, și mai ales a celei spirituale. încă din veacul al XlII-lea papalitatea își asigurase controlul asupra universităților din Bologna, Salamanca, Paris și Oxford dar gândirea omenească freamătă de curiozitate și lumea se obișnui încet-încet să discute liber să critice, să acționeze și dincolo de ceea ce înțelegeau episcopii și abatii mănăstirilor. Baronii și negustorii Angliei ajunseseră să obțină încă din 1214 un fel de avantaj peste toate țările din jur,      atunci      când      regele      a      fost    nevoit      să      reunească      fonnal    tuturor

31

=== 29 ===

Anglicanismul-apaiiție și dezvoltare

locuitorilor țării drepturi fundamentale: "există legi în stat, drepturi aparținând comunității, pe care regele trebuie să le respecte. Dacă le calcă, loialitatea nu mai e o datorie, iar supușii au drept să se răscoale". Chiar dacă papa Inocențiu al III-lea (1198-1216), putea califica "magna charta libertatumii cu pe o rușine pentru națiunea engleză, adevărul este că în Marea Britanie poarta spre parlamentaris s-a deschis foarte de timpuriu.

Dar ceea ce e mai important pentru noi este că schimbările din lumea economică devin idei forte și în cea bisericească. Și dacă un poet ca Longland (1400), care a fost preot și pastor 30 de ani, cu toate că nu știa cânta și nici să citească măcar viața unui sfânt sau să poată ține o predică despre Psalmul întâi, a însuflețit poporul să plece la răscoală în 1381, cântând din cântecele lui despre Petru Plugarul asta înseamnă că existau în Biserica Angliei din vremea aceea slujitori apropiați de papa, dar alături de acești erau și din aceia care n-aveau nimic cu el, cum erau o serie de episcopi "în partibus", cu titului de Ninive s-au de Babilon, dar care sfințind Biserici sau ascultând spovedaniile se îmbogățeau de pe spatele poporului englez. Tot așa mișunau o puzderie de misiuni călugărești din ordinele cerșetoare ca să strângă dinarul Sf. Petru ori alte taxe pentru Curia Papală de la Roma, "N-avem dreptul să alegem, primii orice ne dați", spun ei. Comerțul cu indulgență ajunsese pe la 1370 foarte vestit și luase mare amploare, spune Chaucer. In vremea aceasta biserica stăpânea în Anglia cam 1/3 din pământuri și averi. Țara avea nevoi presante în interminabile războaie cu Franța. Nesăvârșită este lista legilor și decretelor regale prin care se interzicea, după modelul francez, vreunui englez să strângă aceste dări papale (statutes of provisons, 1343, 1351, 1365, Statutes of praemunire 1353). în anul 1365 papa Urban al V-lea (1362-1370) a cerut strângerea și trimiterea darurilor care de 33 de ani nu

32

=== 3 ===

Anglicamsmul-apariție și dezvoltare

Dacă Reforma este privită numai din punctul de vedere al organizării sau al conducerii Bisericii, ea poate fi considerată o revoltă împotriva autorității Bisericii Romei și a capului ei, papa. Admițând în felul acesta că Refomia a avut un caracter revoluționar, nu se înțelege neapărat ca adevărata Biserică era limitată la Roma, Reformatorii și mulți alții care i-au precedat au încercat iară succes să aducă refomia în Biserica Romano-Catolică medievală dinăuntrul ei, dar au fost forțați să iasă afară din organizația mai veche din cauza ideilor lor reformatoare. în Refomia catolică, reînnoirea a venit însă mai târziu.

Termenul mai familiar de "Reformă protestantă" a fost consacrat în timp, și, deoarece Refomia a fost o încercare de întoarcere la puritatea originală a creștinismului Noului Testament, este înțelept să se continuie folosirea termenului pentru a descrie mișcarea religioasă dintre anii 1517 și 1545. Reformatorii erau dornici să dezvolte o teologie care să fie în acord total cu Noul Testament, fiind convinși că această teologie nu va deveni niciodată o realitate atâta timp cât Biserica va fi autoritatea finală în locul Bibliei.

Mulți protestanți uită că- mișcare protestantă a stimulat, în parte ca o reacție pentru a stăvili înaintarea protestantismului, o mișcare de reformă în cadrai Bisericii Romano-catolice, care a împiedicat Reforma să mai câștige mult teren după ce o dată ea a fost în plina desfășurare. Această mișcare de reformă care s-a dezvoltat în Biserica Romano-Catolică între aiii 1545-1663 este cunoscuta sub numele de Contrarefomiă sau Reformă catolică.

* Earle E. Catms "Cretinismul de-a lungul secolelor", p. 270, Tradusă și publicată în limba română în anul 1992, cu permisiunea BEE Irfernațional și 1997 cu permisiunea The Zondervan Corporation

6

=== 30 ===

Aiiglicanismul-apariție și dezvoltare

se mai strânsese. Parlamentul englez a răspuns: "nu mai trimitem nimic, pentru că ceea ce a făcut regele Ioan tară Țară (1199-1216) în 1215 a fost făcută fără știrea poporului și a Parlamentului." In aceste împrejurai intră în joc învățatul Prof. Univ. John Wycliff , care n-a dat curs revoltei protestului popular, mai ales că acum întregul popor avea o limbă a lui (până în sec. XIV nu se scrisese în englezește), avea o industrie a lui, o armată a lui și putem spune o Biserică a lui"15

Poporul englez nu putea suporta să trimită bani unui papă la Avignon, aflat acolo sub presiunea dușmanului Angliei, regele Franței. Acest sentiment naționalist natural era accentuat de resentimentul regelui și al clasei de mijloc față de banii pierduți din tezaurul englez și din serviciul statului englez din taxele papale. Statul Vicarilor din 1351 a anulat numirea în funcție de către papă a clericilor în Biserica Romană din Anglia. Statul de Preamunire (delictul de a te supune unei alte autorități în loc de a fi loial coroanei), emis în 1353 a interzis practica de a transfera cazurile clericilor din tribunalele engleze de la curtea papală de la Roma. Parlamentul a oprit în această perioadă plătirea tributului anual de 1000 mărci, care începuse pe vremea lui Ioan. în această epocă de reacție naționalistă împotriva ecleziasticismului, a apărut pe scenă Wycliff. Ajutat de puternicul Jonh de Gaunț Wycliff a reușșit să-i înfrunte pe papă.

Wycliff s-a născut în localitatea Wycliff din ținutul York între 1320-1324. A studia și a predat la Oxford cea mai mare parte a vieții lui. Până în 1378 el era un reformator care dorea să reformeze Biserica Romană, prin eliminarea clericilor imorali și prin deposedarea ei de proprietăți, care, credea el, era o cauză a corupției, într-o lucrare intitulată Despre Stăpânirea civilă 1376 el afirma că există o bază morală pentru

15 Tudar Bodogae, I.B.U., voi II, p. 186,187, București, 1956

33

=== 31 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

conducerea ecleziastică. Dumnezeu a dat conducătorilor bisericești proprietăți pe care putea să 1-e folosească dar nu cu drept de proprietari ci ca niște bunuri date lor în grijă pentru a fi folosite spre gloria Lui. Faptul că ecleziasticii nu și-au îndeplinit adevăratele lor funcții a fost un motiv suficient pentru ca autoritatea civilă să ia de la ei proprietățile și să 1-e de-a altora care-L serveau pe Dumnezeu în mod acceptabil. Această concepție era pe placul nobililor care abia așteptau să pună mâna pe proprietatea Bisericii Romane. Ei și John de Gaunt îl susțineau pe Wycliff așa încât Biserica de ia Roma nu a îndrăznit să se atingă de el.

Dezgustat de "captivitatea babiloniană a papalității" și de schismă, Wycliff n-a mai fost satisfăcut cu această abordare mai degrabănegativă, și după 1378 a început să se opună dogmei Bisericii Romane cu idei revoluționare. El a ataca autoritatea papei în anul 1379, insistând în scris că Hristos este Capul Bisericii și nu papa. El a afirmat că Biblia și nu Biserica este singura autoritate pentru credincios și că Biserica trebuie să ia model de la Biserica nou testamentară. Pentru a susține aceste convingeri Wycliff a oferit Biblia poporului în propria sa limbă. în 1382 el termina-se deja prima traducere completă în manuscris al Noului Testament în limba engleză. în 1384, Nicholas din Hereford a terminat traducerea Vechiului Testament în limba engleză. în felul aceste, pentru prima dată englezii puteau citi biblia în propria lor limbă. Wycliff a mers chiar mai departe, 1382 opunându-se dogmei transsubstanțierii, în timp ce Biserica Romană crede că substanța sau esența elementelor se transformă în timp ce forma exterioară rămâne aceiași, Wycliff susținea că substanța sau esența elementelor era indestructibilă și că Hristos era în mod spiritual prezent în Sacrament și era simțit prin credință.16 Dacă ar fi fost adoptată

16 J, Kidd – Documente fflustrative of the histoiy ofthe Chrachh, voi III, 1920-1941, III;201-202

34

=== 32 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

concepția lui Wycliff, ar fi însemnat că preotul nu mai era în măsură să priveze pe cineva de mântuire refuzându-i trupul și sângele lui Hristos în comuniune.

Vederile lui Wycliff17 au fost condamnate la Londra în 1384 ;i el a fost obligat să se retragă în parohia sa la Lutterworth. Dar el se îngrijise de continuarea răspândirii ideilor sale, formând un rând de predicatori laici, lollarzi, care i-au răspândit ideile în întreaga Anglie , până când Biserica Romană, preamulgând în 1401 prin Parlament, statului de haesetico camburendo (despre arderea ereticilor) a tăcut ca propagarea ideilor lollarde să fie pedepsită cu moartea.

Realizările lui Wycliff au fost importante în pregătirea căi reformei ulterioare din Anglia, El le-a dat englezilor prima Biblie în limba lor națională și au creat grupul lollard pentru a proclama ideile evanghelice în întreaga Anglie între oamenii de rând, învățaturile lui despre egalitatea în biserică au fost aplicate de către țărani la -viața economică așa încât ei au început Răscoala Țărănească din 1381. Studenții boemieni care studiau în Anglia i-au dus ideile în Boemia, unde ele au devenit baza pentru învățăturile lui Jon Hus19

Al) Apariția anglicanismului

Stat cu vechi tradiții naționale. Anglia dorea demult ruperea de Roma. încă de la mijlocul sec. XIV se socotea trădare de neam și se pedepsea cu expulzarea sau cu moartea nesocotirea intereselor naționale

11 Heniy Bettenson, Documente ofthe Cristian Church (New York: Oxford Umversiry Press, Ed a II-a, 1963) p. 173-175 iaIbidem,p. 175-179

' George M. Trevelyan, Englans in the age ofWyeliff (London: Longmans, 1920)JohnWyeliff (Oxford: elarendon University p-ess 1926)

35

=== 33 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

față de cele ale Scaunului papal sau ale unei puteri străine (stateute of praemunire). Tot atunci se stabilise și legea că orice numire într-o slujbă bisericească trebuie să se facă cu aprobarea regelui iar marile beneficii materiale luate până atunci de papă, treceau acum la stat. (Statute of provisors). Mișcarea lui Wycliff și a lolarzilor pusese în discuție însuși dreptul Bisericii în cele civile prevăzând secularizarea bunurilor. Războiul de 100 de ani (1388-1453) dintre Anglia și Franța și mai ales războiul civil numit "al celor doua Roze" (1455-1485), au tăcut pe regii englezi și scoțieni să de-a din nou mari privilegii materiale clerului superior pentru al vedea aliat împotriva puternicului partid al nobililor și burghezilor. Așa se explică de ce încă din sec. XV și începutul sec XVI în Scoția (jumătate) și în Anglia (2/3) domenii și venituri erau iarăși ale Bisericilor și mănăstirilor. Dar tot așa se explică anticlericismul atât de dezvoltat la începutul sec. XIV încât un episcop zicea dacă Abel ar fi fost preot toate tribunalele Londrei l-ar fi achitat pe Cain. Luxul și bogăția călugărilor, amestecul lor și al agenților papali, majoritatea italieni, în treburile politice, sociale, civile, culturale, judecătorești (erau încă în floarea tribunalele incliizitoriale), bisericești și universitare, i-au tăcut ortodocși m fața poporului care își întărise atât de mult conștiința încât meseriașii, negustorii, și țăranii începuseră să citească în limba națională părți din Biblia tradusă de Wycliff, în 1380, și în 1525 de Tyndale precum și de diferite scrieri de învățătură morală creștină, rămase de la lolarzii lui Wycliff sau traduse de italienii Finicius ori Savonarola. Individualizmul ideilor luterane și ascentismul celor calviniste și-au făcut cu începutul intrarea, chiar dacă tribunalele eclesiastice ardeau pe rug sau spânzurau pe inovatori"

2u Millan Șesan I.B.U., voi II, p. 22,București 1993

36

=== 34 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Lollarzii, care fuseseră organizați să răspândească învățăturile lui John Wycliff nu au fost niciodată lichidați. Dimpotrivă în sec. al XV-lea învățăturile lor circulaseră în casele modeste ale oamenilor din Anglia prinir-o mișcare religioasă ilegală. Accentul pus de ei pe autoritatea scripturii și pe nevoia unei relații personale cu Hristos au fost reînviate o dată cu apariția reformei politice în Anglia, în primul sfert al sec. al XVI-lea.

Trebuie de asemenea să ne reamintim că domnitorii din dinastia Tudorilor, care au condus Anglia între anii 1485 și 1603 creaseră un puternic stat național în care domnitorul – prin armată și birocrație a reușit să de-a clasei de mijloc ce se dezvolta , siguranța care era esențială pentru afaceri. In schimb, clasa de mijloc accepta restricții asupra libertății ei și coopera cu conducătorul care de asemenea folosea clasa de mijloc în guvern. Nobilimea feudală mai veche dispăruse practic în jurul anului 1485, deoarece s-a sinucis ca și clasa socială în timpul Războaielor Rozelor21 Regele și clasa mijlocie s-au unit în a promova bunăstarea țării. Din această cauză a luat naștere un val de deșteptare a conștiinței naționale care sprijinea domnitorul în eforturile sale de a separa Biserica engleză de papalitate. Controlul Bisericii Romane asupra unor mari proprietăți de pământ din Anglia, impozitele papale care duceau mulți bani englezești la Roma și tribunalele bisericești erau rivale ale tribunalelor regale, toate acestea înfuria atât pe domnitor cât și pe suspuși. Aceste probleme au făcut ca națiunea să-1 sprijine pe Hernie al Vffl-lea atunci când el a hotărât să rupă relațiile cu Roma. Acum nu trebuie ignorat factoail intelectual.

Se impune mișcarea cenaclului umanist de la Oxford, condus de Thomis      Morus    (1480-1535)      și    Erasmus      din      Rotterdam    (1536)    care

21 Ibidem, p. 319, toI III, p. 319

37

=== 35 ===

Anglicanisraul-apariție și dezvoltare

predicau un umanism creștin și o reformă în cadrul Bisericii. Spiritul nou de tipul școlii Sf. Pavel, înființat de Prof. univ. J. Colet la Londra dar care n-a fost pusă – semnificativ – sub îndrumarea univesității dominante de Biserica, și sub supravegherea companiei negustorilor londonezi, s-a răspândit în toată țara. Th. Morus seria preitenului său în legătură cu această școală care numără 153 de elevi după numărul biblic al peștilor prinși după înviere și care trezise gloria și ura eleziaștilor. – "Nu te mira, căci ea e calul Troian care cuprinde soldați înarmați ce vor distruge păgâna Troie "Totuși când Colet explica școlarilor și preoților de pretutindeni amănunte istorice și personale despre plată și despre Sf. Pavel sau când Th. Morous critica în "Utopia" că moravurile clerului și austeritatea inutilă a monahismului, cerând toleranță pentru orice sectă și, în sfârșit când sărbătoritul Erasmus scria în decurs de 8 zile, celebra satiră "Elogiul nebuniei" dedicată lui Th. Morous sau pregătirea în decurs de 3 luni la Oxford ca profesor de greacă, ediția critică a Noului Testament care condamnă greșelile Vulgatei, fiind un timp și dascălul regelui Henric al VH-lea se înțelege de ce Anglia era pregătită sufletește, oarecum, pentru a primi opaițe din noile idei protestante.

Umaniștii biblici s-au reformatorii de la Universitatea Oxford, cum a fost John Colet vicarul Bisericii Sf. Paul, a început să studieze Biblia în limba originală la începutul sec. Al XVI-lea, cu ajutorul Noului Testament grecesc al lui Erasm, și să explice interesul Bibliei poporului lor. Acești umaniști au fost extrem de critici facă de eșecul pe care-1 vedeau în biserica Romană, fiind nerăbdători să înfăptuiască reforma. William Tyndale și Miles Coverdale, care mai târziu vor da poporului Englez Scriptura în propria lor limbă au fost de asemenea reformatori. Tydale a publicat două ediții ale Noului Testament în limba engleză fiecare în trei

38

=== 36 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

mii de exemplare la Worms în anul 1525. Această traducere din testamentul grecesc ai lui Erasm a fost primul Nou Testament englezesc tipărit. El a fost distribuit în Anglia de negustori care simpatizau Reforma. Deși Tyndale a fost martirizat în anul 1536 lângă Bruxelles, opera lui a continuat să trăiască și a ajutat la simularea reformei religioase în Anglia. Miles Corverdale a publicat prima traducere completă tipărită a întregii Biblii în anul 1535. Cel ce studiază reforma este întotdeauna impresionat de modul în care destinul reformei a fost strâns legat de traducerea Bibliei în limba maternă a poporalul.

De asemenea, scrierile lui Luther aveau o largă circulație în Anglia, învățați de la Oxford și Cambridge îi studiau cu entuziasm captivitatea babiloniană, datorită criticilor la adresa abuzurilor Bisericii Romane. In anul 1521, Hernie al VUI-lea a atacat acest tratat într-o lucrare insultătoare intitulată "apărarea celor șapte sacramente."22 Recunoscător papa i-a dat titlul de "Apărător al Credinței", acest titlu fiind folosit de atunci de către domnitorii protestanți din Anglia. Arderea publică a cărților lui Luther nu a oprit răspândirea ideilor lui, și în telul acesta oameni ca Tyndale și Thomas Cranmer au fost atrași de ideile protestante.

Dar englezilor le repugna atât sensualismul Renașterii Italiene cât și brutalitatea exagerată a predicii și acțiunii lui Luther. Absolutismul monarhic la care ajunsese Anglia sub dinastia Tudorilor cu ajutorul clerului superior explică și caracterul național al Bisericii anglicane, dar nici absolutismul regal nici influența noilor idei nu au putut opri tradiția bisericească și culturală a poporului englez să păstreze un caracter harismatic și tradițional care lipsea tuturor celorlalte Biserici create prin Refomiă. Dacă în doctrina sa s-au structurat multe idei protestante, în

" Hons J. HiUerhrand, the reformation 1964, p, 310-315

39

=== 37 ===

Angiicanismul-apaiiție și dezvoltare

practica Bisericii anglicane domină în schimb caracterul catolic, mai bine zis național bisericesc, în genul Ortodoxiei, căci limba, obiceiurile și riturile religioase îi dau în această privință, caracter deosebit.

Cauza directă a reformei anglicane nu a fost atât de mult afacerile amoroase ale lui Henric al VlII-lea cât dorința lui de a avea un urmaș de parte bărbătească. Se părea că el și Caterina nu puteau să aibă un fiu. Pentru a obține divorțul de ea și dreptul de a se căsători cu Arme Boleyn cu care avea relații amoroase, trebuia să aducă sub controlul lui Biserica Romană din Anglia. Acțiunea lui Henric a fost cauza directă și personală pentru începerea Reformei.

a) Rolul lui Henric al VH-lea în apariția anglicanismului

în evul mediu un mare rege trebuia să fie curtenitor, cavaleresc, sever și pios. Pe vremea Renașterii un mare prinț este libertin, cultivat magnific și deseori crud. Henric al VlII-lea a avut toate aceste însușiri dar în maniera englezească adică libertinajul său a rămas conjugal, cultura lui a fost teologică și sportivă, magnificența sa de bun gust cruzimea sa legalmente ireproșabile. Astfel încât cu toate crimele sale a rămas un suveran popular în ochi supușilor săi. Și astăzi încă este apărat de istoricii englezi. Gravul episcop SthbbsiJ spune că portretele soțiilor sale nu justifica poate dar explică graba sa de a scăpa de ele. Profesorul Pollard24 întreabă de ce ar fi o vină deosebit de gravă faptul de a fi avut șase neveste: " Șase este oare un numă prohibit? Ultima soție a lui Henric al VlII-lea Caterina Parr, a avut patru bărbați și cumnatul său Ducele de Suftblk, patrii soții farâ ca nimeni sâ le fi tăcut o imputare.      Și de astfel i

23 Op cit 12, p. 289

40

=== 38 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

se reproșează lui Henric al VlII-lea că a luat în căsătorie femeile pe care 1-e iubea? Dar ar fi putut, fără să scandalizeze pe nimeni să aibă mai mult de șase amante. Henric de Navaixa a avut patruzeci fără ca reputația lui să fi fost știrbită, ba dimpotrivă." Aceasta e adevărat dar Henric ai IV-lea nu a poruncit niciodată să fie decapitată frumoasa Corisanda și nici Gabriele d'Estrees.

Henric al VII iea care a domnit din 1509 până în 1547 era un prinț chipeș, generos, puternic și educat. Era un bun muzician și vorbea latina, franceza și spaniola tot atât de bine ca și engleza. Adora vânătoarea, tragerea cu arcul și tenisul, sporturi care l-au tăcut mai popular în poporul englez decât fusese zgârcitul lui tată Henric al Vll-lea. Tatăl lui se străduise să-și înrudească neamul cu importantele familii regale ale Europei prin căsători strategice. Fiica lui Margaret era căsătorită cu lacob (James al Scoției). Fiul său Artur era căsătorit cu o prințesă spaniolă Caterina de Anagon, Când Arthur la convins pe papa luliu al II-lea să de-a o dispensă așa încât Caterina să se poată căsători cu Henric, fratele mai tânăr al lui Arthur. Henric și Caterina au avut o fiică. Mai târziu această fiică a domnit sub numele de Măria Tudor.

Când a devenit clar că nu putea avea un fiu din această căsătorie Henric a fost îngrijorat, deoarece credea că Anglia avea nevoie de un domnitor bărbat după moartea lui, pentru a conduce țara bine prin perioada de tulburare internațională. El de asemenea credea că probabil Dumnezeu îi pedepsea pentru că se căsătorise cu văduva fratelui său o faptă interzisă atât de legea canonică precum și de Leviticul 20, 2125 A trebui să se obțină o bulă papală (1503) și să se facă dovada că prima căsătorie a Caterinei nu a fost consumată. S-au găsit martori care să jure,

'4 Râdem, p. 289, Polland (1869-1914)istDric englez

41

=== 39 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

și în ziua căsătoriei sale cu Henri, Caterina a purtat cosițele despletite ca fecioarele. Aceste lucruri își asuma mai târziu importanța lor atunci când regele voi s-o repudieze. La începutul domniei, Henric n-a guverant el însuși, ci toată autoritatea a revenit ministrului pe care și 1-a ales: Wolsey, fiul unui măcelar bogat din Ipswich, pe care papa, la cererea lui Henric, 1-a făcut cardinal. Trăsăturile dominante ale acestui "vlăjgan din Ipswich"" erau ambiția și vanitatea. Ego et rex meus scria el suveranilor străini. "Tare la gramatică, slab la protocol". Avea o casă regească, numărul servitorilor se urca la mai mult de 400, numărul capelanilor la 16, avea proprii săi ministranți. Ca să înființeze la Oxford Colegiul Cardinal (mai târziul Christ Cliurch) și să atragă administrația asupra generozității sale, arhiepiscopul acesta n-a șovăit să despoaie mănăstirile. Când Leon al X-lea l-a tăcut nu numai cardinal, ci și legat papal în Anglia, Wolsey a întrunit în mâinile sale întreaga autoritate civilă și întreaga autoritatea ecleziastică. Călugării și frații înșiși, deși nu erau supuși clerului secular, trebuiau să asculte de acest emisar al Romei. El obișnui astfel pe englezi cu ideea nouă și surprinzătoare a contopirii în mănăstirile aceluiași om a puterii spirituale și puterii vremelnice. îmbătat de putere, Wolsey trata Roma cu dispreț. Năzuia să cumpere Colegiul Sacru și în urma acestei corupții să fie numit papă, amenințând să provoace o sehismă a Bisericii dacă nu va fi ales. Astfel de amenințări pregăteau pe catolicii englezi pentru o ruptură cu Roma, dar nici Wolsey, nici stăpânul său nu și-ar fi închipuit atunci că această ruptură este posibilă. Când apăru doctrina lui Luther regele însuși o respinse într-o scriere care-i atrase din partea papei titlul de apărător al credinței (1521).

Politica externă a fost jocul favorit al lui Wolsey. Pe continent ca și

25 Ibidem, p. 290

42

=== 4 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

In cea mai mare parte. Reforma a fost limitată la Europa de Apus și la popoarele teutonice. Nici Biserica din Răsărit, nici popoarele latine din vechiul Imperiu Roman nu au acceptat Refomia, In acele părți încă stăpâneau idealurile medievală de imitate și de uniformitate, dar în nordul și vestul Europei popoarele teoretice au trecut de la unitate și unifomiitate religioasă la diversitatea protestantismului.

Definirea termenului "Reformă" nu este o sarcină ușoară. Protestantism (sau Reforma protestantă) – este inițial, curent reformator în lăuntrul catolicismului dar, care apoi s-a organizat separat ca mișcare de protest împotriva corupției din Biserica romano-catolică, a inovațiilor ei medievale. Numele de protestantism vine de la atitudinea câtorva principii ak statelor germane, care în numele credinței lui Luther, protestează la Dieta de la Speyer, în 1529, contra deciziei iui Carol al V-lea (1519-1565) de a convinge cu forța pe Luther să renunța la ideile sale. Dacă refomia este considerată ca o simplă mișcare ce a creat Biserici naționale, atunci ea ar fi doar o mișcare religioasă care a avut loc între 1517 și 1648.4 Deoarece numai Olanda a fost câștigată la protestantism după Conciliul de la Trient, ar părea înțelept să fie limitată partea cea mai importantă a Reformei la perioada dintre 1517 și 1545. Aici Refomia este definită ca mișcarea de reformă religioasă care a avut ca rezultat formarea Bisericilor protestante naționale "între 1517 și 1545. Ca urmare. Contrareforma poate fi definită ca o mișcare de refomia religioasă din cadrul Bisericii Romano-Catolice între 1545 și 1563, care a stabilizat și a întărit Biserica Romano-Catolică după pierderile ei grele în tata protestantismului și a promovat o mișcare misionară romano-catolică majoră în sec.    al XVI-lea.    care    a

' Ibidem, p, 271

=== 40 ===

Anglicanismui-apariție și dezvoltare

în Anglia în urma luptelor feudale, se iveau puternice monahii. Dacă una din ele. Frânte, sau Spania, ar câștiga prioritatea față de celelalte și ar domina Europa, care ar fi atunci situația Angliei? Rolul firesc al acestei trebuia să fie menținerea echilibrului de forțe pe continent "Balanța puterii". Politică mobilă, chiar inconstantă prin esența ei și care putea să pară perfidă, dar care reuși la început. Francisc I și Carol Quintul își disputară alianța lui Henri al VllI-lea. Pe câmpia Cortului de Aur' regele Franței și regele Angliei se întrecură într-o etalare de lux care n-a mai fost niciodată egalată. A doua zi după această întrevedere, Wolsey pregătea o altă între stăpânul său și împărat. Cardinalul împingea duplicitatea până acolo când își intercepta propriile misive, pentru a-și da lui însuși contraordine în numele regelui. Trimitea un ambasador la o conferință națională înarmat cu instrucțiuni contradictorii pe care în mod secret trebuia să le arate unele spaniolilor, altele francezilor. După ce o vreme îndelungată părea a favoriza alianța cu Franța, Wolsey în alese apoi pe împărat, pentru că așa voiau negustorii englezi. Suspendarea comerțului cu Spania și Țările de jos ar fi ruinat pe comercianții de lână și postav. Dar comerțul este un prost sfătuitor diplomatic. Sacrificându-1 pe Francisc I Anglia distruse balanța puterii în favoarea puterii lui Carol Quintul. După bătălia de la Pavia (1525) împăratul suveran al Spaniei, al Italiei, al Germaniei și al Țărilor de jos deveni stăpânul Europei. în special papa fu la discreția sa, ceea ce pe cai indirecte avea să pricinuiască pierderea lui Wolsey.

Se face o nedreptate lui Henric al VllI-lea explicând divorțul său și ruptura cu Roma prin dragostea lui pentru ochii albaștri închiși ai Armei Boleyn.Regele ar fi putut ușor câștiga grațiile Alinei Boleyn. Fără ai

26 Ibidem, p. 291

43

=== 41 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

promite să se căsătorească cu ea, dar probleme de rezolvat era mult mai complexă. Pentru a evita țării un nou război ca al celor două roze, se consideră necesar ca pierderea regală să aibă un fiu. Or, Caterina, după mai multe avorturi abia născu o fată , Măria (1516) și starea sănătății sale nu mai îngăduia speranța de a mai avea alți copii. Era posibil; ca Măria Tudor, să fie considerată moștenitoarea tronului? Tronul fusese transmis" în Anglia prin femei. Henric al VH-lea însuși ajunsese la tron prin mama sa. Dar singura femeie care a domnit de la cucerire încoace fusese Matilda și nouăsprezece ani de tulburări constituiau un exemplu puțin încurajator. Interesul dinastiei și al țării cereau un fiu. Regele care-și dorea cu înfocare un fiu, începu să se întrebe dacă această căsătorie a lui nu fusese blestemată. Dispensa papei fusese valabilă. După atâtea decepții Henric al VlII-lea foarte superstițios era înclinat să se îndoiască. Totuși încă mai șovăia să divorțeze. Caterina era mătuș împăratului și Henric al VUI-ea spera într-o alianță glorioasă; căsătoria lui Carol Quintul cu Măria. Când regele Spaniei contrar promisiunilor sale alese de soție o infantă de Portugalia, regele Angliei socoti că nu mai era cazul să-1 menajeze.

Așadar Henric al VlII-lea îndrăgostit de Annei Boleyn fată foarte tânără, cochetă, femiecătoare dorea să o ia în căsătorie ca să capete de la ea un moștenitor legitim și căuta mijlocul de a se descotorosi de Caterina de Aragon, prima lui soție. Divorțul civil nu exista și de altminteri, ar fi fost inutil un rege evlavios. Trebuia să ceară Romei anularea căsătoriei sale. Părea ușor de obținut deoarece papa arătase până atunci în astfel de cazuri, când era vorba de suverani, o îngăduință tară margini. De altfel exista la rigoare un motiv plauzibil de anulare, chiar acela care a fost înlăturat pentru a se putea celebra căsătorie: Caterina fusese soția fratelui

27Ihidem,p, 292

44

=== 42 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

soțului ei. E adevărat că o bulă pontificală declarase a doua căsătorie valabilă. O bulă nu putea reda libertatea acelora pe care o altă bulă îi unise, și nu se putea oare susține după o nouă anchetă că nu a fost imaculată căsătoria dintre Caterina și Artur? Se răspândi zvonul că regele avea îndoieli cu privire la legalitatea căsătoriei sale și că avea grave scrupule de conștiință sa rămână căsătorit nelegitim. Wolsey fii însărcinat să trateze cu Curtea pontificală și întâlni îndată o rezistență care n-avea nimic religios: voința lui Carol Quintiil. Acesta stăpân la Roma, nu îngăduia să fie sacrificate mătușa sa Caterina și vara sa Măria. Papa ar fi vrut să-i dea satisfacție lui Henric și-1 trimise ca legat în Anglia pe cardinalul Campeggio, care trebuia, împreună cu Wolsey, să judece cazul. Regele socoti chestiunea rezolvată, dar Caterina făcând apel la Roma, obținu ca papa să trimită procesul în fața propriei sale curți. De astă dată regele se supăra forte tare și situația lui Wolsey era în pericol. Ca orice

OG

ambițios Cardinalul avea dușmani. Fu pus sub acuzare de preamunire" (adică de trădare). Pentru că deși englezii aceptaseră să fie legat ponficol și să negocieze în fața tribunalelor străine chestiuni care țineau de curtea regelui. Acuzația era absurdă, deoarece regele autorizase și favorizase această numire. Dar cardinalul nu găsise, nici un apărător. A trebuit să-și abandoneze bunurile și numai datorită bolii sale scăpase de supliciu. Oamenii rezervă totdeauna surprize. După moartea acestui ambițios s-a descoperit că sub veșmintele sale purtase o târsână.

Sir Thomas More îl înlocui nu iară liniște pe Wolsey la Cancelariat, dar cei doi oameni care aveau atunci cea mai mare influență a regelui fură aleși pentru că îi aduceau oarecare speranță în chestiunea divorțului. Primul Thomas Cranmer, era un elceziastic care într-o zi îi spuse lui

28 Itadem, p. 293

45

=== 43 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Bardiner secretarul regelui :"ce nevoie avea regele să urmărească această chestiune la Roma, ar ti ajuns să ob£nă de la câțiva eminenți teologi certitudinea nulității primei sale căsători și ar putea atunci tară scrupule și nici un tel de primejdie să-și ia răspunderea morală de a se recăsători". Regele, încântat invită pe acest ingenios bărbat la tatăl Armei Boleyn și începu după sfatul lui Cramer să consulte universitățile. Teologii ca și judecătorii știu să adopteze teste împrejurărilor. La Oxford și la Cambridge, cu puțina "intimidare și lingușire"30 fii obținută consultația dorită. Univesitatea din Paris fii favorabilă pentru că îl detesta pe Carol Quintul. Cele din nordul Italiei se luară după Sorbona. Curând regele putu să spună Parlamentului opiniile a opt instituții de savanți care afirmau toate că o căsătorie cu văduva unui frate decedat este nulă și că nici papa nu avea competența să acorde vreo dispensă. Membrii parlamentului erau rugați să raporteze aceste fapte în circumscripțiile lor și să vorbească tuturor de scrupulele regelui. Hemic al VlII-lea simțea efectiv că țara era ostilă divorțului. Când trecea pe stradă, poporul îi striga să nu se despartă de Caterine, iar femeile îi spunea cuvinte nerușinate despre Arma Boleyn. Dar vremea trecea, Anna aștepta un copil. Trebuia să fie moștenitorul dorit și prin umiare să se nască după căsătoria lor. Cranmer un bărbat blând și maleabil fu numit arhiepiscop de Canterbury și celebră în mod secret căsătoria regelui în ianuarie 1533. Căsătoria fii anunțată la paști când Anna fii încoronată iar Henric excomunicat. Era ruptură cu Roma.

Această ruptură ar fi fost mai puțin brutală dacă Henric al VlII-lea n-ar li avut și alți consilieri decât pe Thomas More și Cranmer. More, bărbat cu o înaltă conștiință n-ar fi acceptat decât o reformă înțeleaptă și moderată. Crammer, prea slab pentru a fi râu ar li negociat și ar tot li

29 IMdera, p. 294

46

=== 44 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

amânat. Thomas Cromwell fix cel care juca rolul lui Narcis al acestui Neron, rolul lui lago al acestui Othello.

Era un bărbat scund, lat înspate, urât, aspru, gura răutăcioasă, începuse ca negustor de lână și călcător de postav la Putney. Apoi a călătorit prin Flandra și Italia, unde se familiarizase cu marele comerț și cu noua politică și devine un cititor pasionat al oamenilor politici Italieni. La întoarcerea sa intrase în slujba cardinalului Wolsey ajungând unul din favoriții lui. Cromwell n-avea nici scrupule nici religie. Teoîogiile rivale îi erau toate la fel de indiferente dar doctrina națiunii de stat îl cucerise, îndată ce-1 întâlni pe rege, îl sfătui să urmeze exeplul părinților gemi ani, care o rupseseră cu Roma. Anglia nu mai trebuia să aibă doi stăpâni, două justiții, două sisteme de impozite. Deoarece papa refuza să confimie repudierea Caterinci trebuia să nu se supună Bisericii ci s-o supună. Henric al VUI-lea îl disprețuia pe Cromwell. Nu-i spunea niciodată astfel decât "dărăcitorul de lână"31 și-1 brusc. Totuși se folosea de abilitatea, senilitatea și forța acestuia. Dărăcitorul de lână deveni în câțivaani Mașter of the rolls. Lord Privy seaf" vicar general al Bisericii, Lord mare șambelan, cavaler, baron și conte de Essex.

Thomis Cromwell a devenit primul ministru al lui Henri iar protestantul Thomas Cranmer a fost declarat arhiepiscop de Canterburi. Deoarece era clar că papa nu-i va aproba divorțul, Henric s-a hotărât să-1 obțină prin clerul englez care putea fi constrâns prin parlament să-1 aprobe. Parlamentul Tudorilor era reprezentantul poporului deoarece era responsabil mai degrabă în fața regelui decât în fața poporului, deoarece Tudorii au dominat ca dictatori, ascunzând punmul de fier într-o mănușă

30 IMdem, p. 295 3 flridenup. 296

47

=== 45 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

de catifea. Astfel a început reforma în Anglia, prin autoritatea laică a domnitorului și a Parlamentului. Parlamentul Reformei a pus capăt controlului papal și monasticismului.

în anul 1531, Henric a acuzat clerul englez de a fi ridicat un statut ce interzicea recunoașterea unei numiri făcute de papă rară consimțământul domnitorului, deoarece ei îl acceptaseră pe Wolsey ca legat papal, deși Wolsey fusese sfetnicul de încredere al lui Henric. Henric i-a obligat să-1 accepte pe el ca și cap al Biseiicii în Anglia "atât cât permite legea lui Hristos". De asemenea, el i-a amendat cu 118.000 de lire. în 1532, i-a amendat din nou și a obligat clerul să convoace întrunirea națională a Bisericii Romane din Anglia ca să precizeze în supunerea clerului că nu vor promulga nici o bulă papală în Anglia fără consimțământul domnitorului. în felul acesta, clerul 1-a acceptat pe Hentric ca și conducător al său33 iar căsătoria cu Caterina a fost declarată nulă în 1533, de către Cramner în tribunalul lui bisericesc.

Apoi Henric a apelat la Parlament după ajutor. Parlamentul i-a interzis clerului englez să domicilieze în afara țării. Un alt act interzicea plătirea unor taxe anuale către papă. Parlamentul interzicea recursuri ale tribunalelor din Anglia către curțile papale din Roma.34 Pasul cel mai important în separarea Bisericii din Anglia de papalitate a fost făcut prin actul de supremație, în anul 1534. Actul declara că regele este "singurul cap suprem al Bisericii Angliei pe pământ"35 Acesta a constituit ruptura politică de Roma. în același an, Parlamentul a dat Actul de Succesiune,

Ji Itadem, p. 297, Mașter of the Rolle, șeful arhivei oficiale de stat. Lord provy seal-lordul păstrător al

sigiliului privat al regleui

""' Henrz Dettenson, Documents of the Cristian Chureh (Oxford Universsity Press, ed Ii-a, 1963), p. 217-

218

34 Ibidem,p, 218-222

35 Ibidem, p. 227

48

=== 46 ===

Anglicamsmul-apariție și dezvoltare

care le dădea tronul copiilor lui Henric și Anee. Supușii trebuiai să jure că vor respecta statutul și că respingeau autoritatea papală. Când Thomas More a refuzat să facă aceasta, a fost executat. Henric era acum conducătorul Bisericii engleze.

Henric credea că acest aranjament va fi definitivat doar dacă el ar fi reușit să lege clasa de mijloc din Anglia de schimbările pe care le tăcuse el, dându-le în schimb un câștig economic. Cu acest gând în minte, el a aruncat ochi lacomi asupra proprietății Biserici Romane, cerându-i lui Cromwell să aducă dovezi, parte din ele reale, despre păcatele călugărilor. In 1536, Parlamentul a ordonat încliiderea tuturor mânăstirilor cu venit annual mai mic de 200 de lire. în total au fost închise 376 de mănăstiri și proprietățile lor au fost luate de coroană. In anul 1539, o sută cincizeci dintre cele mai mari au fost închise printr-un act al Parlamentului. Douăzeci și opt de stareți au dispărut din Camera Lorzilor. Regele și-a ținut pentru el o parte din terenuri și bogății. Restul 1-a dat sau 1-a vândut ieftin micii nobilimi. Acești oameni au devenit o nouă nobilime și sprijinitori loiali ai schimbărilor ecleziastice pe care Henric și Parlamentul le tăcuseră. Henric a câștigat un venit de aproximativ 10.000 lire pe an. Deoarece de călugării deposedați trebuia să se îngrijească cineva, statul, pentru prima dată, a început să le acorde ajutor unora dintre călugări.

Votarea de către Parlament în 1539 a celor șase Articole a fost dovada că Henric rupsese numai legăturile ecleziastice dintre Biserica Angliei și Roma. Aceste articole reafirmau transsuastanțierea. Comuniunea, celibatul și confesiunea secretă.36în teologie. Biserica Angliei rămânea credincioasă Romei. Henric făcuse concesii Refbnnei în anul      1536,      elaborând      cele      zece      articole      și      autorizând      o      traducere

36 Ibidem, p. 233-234

49

=== 47 ===

Anglicanismui-apariție și dezvoltare

englezeasză a Bibliei. Marea Biblie a fost publicată în 1539 ca o reviziuire a lucrării lui Tyndale și Coverdale. Cranmer a scris prefața. Ea a fost de asemenea cunoscută sub numele de "Biblia înlănțuită" deoarece în multe Biserici era legată cu lanț de suportul ei. După ce a trecut pericolul atacului străin, Henric a introdus iarăși Înl539 cele Șase Articole reacționare.

în acest timp, Henric se plictisise de Anne Boleyn, mai ales pentru că copilul lor a fost o tată, pe care au numit-o Elisabeta. In anul 1536, Anne a fost judecate și decapitată, fiind acuzată de adulter.. Apoi Henric s-a căsătorit cu Jene Seymour care i-a născut fiul mult dorit, înainte ca ea să moară. Mai târziu Henric s-a căsătorit cu Anne de Cieves, de care apoi a divorțat de Catherine Howard, pe care a executat-o și cu Catherine Parr, singura care a avut șansa de a-i supraviețui.

Henric a eliberat biserica de sub controlul papalității și a pus-o sub controlul regelui, ca biserica națională. în testamentul lui" el a cerut ca fiul lui Eduard, sa ia tronul după moartea lui. Eduard să fie urmate de Măria -fiica Catherinei de Aragon, iar Măria să fie urmată de Elisabeta, fiica Anei Boleyn. Când Henric a murit, biserica engleză era o biserică națională condusă de rege, dai' în ce privește doctrinaera romano-catolică. Dar Biblia era la îndemâna poporului în limba s-a maternă. Fiul lui Henric Eduard urma să continue faza religioasă a Reformei începută de Henric între 1527 și 1547, ca o mișcare ecleziastică.

b) Cele șase puncte sângeroase

50

=== 48 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

După mai multe încercări de definire a religiei anglicane Henric al VlII-lea obținu votarea de căire Canera Lorzilor a unui statut în șase articole care fii supranumit "asctul sângeros,,38sau "biciul cu șase cozi", act care afirma transsubstantierea, inutilitatea comuniunii sub cele două forme, validitatea legământului de castitate, superioritatea celibatului clerical și care admitea spovedania și liturghia particulară. Orice violare flagrantă a acestui statut trebuia pedepsită prin arderea pe mg, nici abjurarea neputându-1 salva pe vinovat. Episcopii protestanți, ca Latimer, trebuiră să-și dea demisia. Crammer, care înainte de Reformă se căsătorise în secret și-și lua totdeauna soția cu el ascunsă într-un cufăr perforat, trebui s-o trimită în Germania. Poate să pară surpinzător că poporul englez a acceptat atât de ușor ideea de a acorda unui parlament ales infailibitatea religioasă. Dar nevoia de stabilitate, indiferențe și teroarea explică asemenea ciudate concesii.

A fost necesară o schismă pentru a desface prima căsătorie a lui Henric al VlII-lea. Topotul a fost de ajuns pentru a pune capăt celei de-a doua. Sărmana Arma Bolevn a comis două greșeli. în locul moștenitorului așteptat avu o fată Elisabeta, apoi un băiat născut mort și pe deasupra înșelat pe rege, poate pentru că, părând incapabil să aibă un copil sănătos, nu voia să-1 dezamăgească.

Pentru aceste crime, frumosul ei gât fii tăiat de securea călăului. După câteva zile, Hernie îmbrăcat în straie albe lua în căsătorie pe Jone Seeymour. Servilul Crammer a anulat a doua căsătorie pe baza unor mărturisiri ale defunctei, astfel încât Elisabeta ca odinioară Măria, deveni bastardă . Jane Seymour născu un fecior, care avea să domnească sub

*" Cari Stephhensan și Drederiek C, Mareeham, Saurces of English Constitotioiial Histoiy, 1937, p. 323-324

38 Op. cit, 12, p, 301

51

=== 49 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

numele de Eduard al VI-lea, dar ea muri ia naștere. Cromwell, doritor ca întotdeauna să-1 apropie pe rege de luterani, sugeră o nouă căsătorie cu o prințesă germană., Arma de Cleve, Femeia nefiind găsită pe plac, el plăti cu viața această încercare. A cincea soție a regelui Caterina Howard, acuzată de adulter, avu aceiași soartă ca și Arma Boleyn. A șasea Caterina Parr, îi supraviețuise lui Hernie al VlII-îea, nu iară a li trecut prin mari spaime când regele, găsind că-i puțin eretică, "îi administra-se cele șase articole". Domnia se termină sângeros. Puterea absolută dezvăluie în om instinctele cele mai rele. Henrie al VlII-lea porunci judecătorilor săi să asasineze protestanți, catolici, pe bătrâna contesă Salisbury. Chiar și Cranmer se putu crede în pericol. Dar Henrie al VII lea pare să fi încercat o afecțiune reală pentru omul acesta care avea o încredere aproape naivă în groaznicul său rege. Cranmer a fost acela care a îngenunchiat la patul de moarte a lui Henrie și care, în ultimul moment, i-a spus să aibă încredere în Dumnezeu și în Iisus Hristos. După care regele îi strânse arhiepiscopului mâna și își sufletul.

2. Continuarea reformei anglicane sub Eduard al VI-lea

Cei trei copii ai lui Henrie al VlII-lea formau un grup ciudat. Moștenitorul tronului, Eduard al VI-lea fiul Janei Seymour, era un băiețel grav și precoce care citea în fiecare zi zece verssete din Biblie și pe care reformații îl socoteau "un nou Iosua". Ideile reformatoare prindeau pe vremea lui minoratului lui Eduard al VI-lea (1547-1553), când regența a avut-o tolerantul dat orgoliosul conte de Somersetm unchiul regelui. Măria fiica Caterinei de Aragon, împlinise treizeci și unu de ani. începea să se ofilească, obrazul ei rotund era de o paloare accentuată de părul ei roșu,

52

=== 5 ===

câștigat pentru Biserica Americană Centrală și de Sud, QuebecuL Indochina și- Filipinele.

Interpretarea pe care istoricii o dau istoriei influențează felul în care văd cauzele Reformei. Accentul pe un factor sau pe altul din istorie este pus în dependență de școala de interpretare istorică umană.

Istoricii protestanți ca de exemplu Scfioff, Grimm și Bainton interpretează Reforma în generai ca o mișcare religioasă care a căutat să refacă puritatea creștinismului primar descris în Noul Testament. Această interpretare tinde să ignore tactorii economici politici și intelectuali care au concurat la promovarea Reformei. După această interpretare, Providența este factorul primar care are prioritate față de toți ceilalți factori.

Istoricii romano-catolici interpretează Reforma ca fiind o erezie inspirată de Martin Luther din motive josnice, cum ar fi dorința lui de a se căsători. Protestantisul este considerat că o schismă eretică ce a distrus unitatea teologică și ecleziastică a Bisericii Române medievale. Este adevărat că privit din punct de vedere romantisț Luther a fost un eretic și a devenit un schismatic, dar dintr-un asemenea punct de vedere, de obicei, istoricii nu reușesc să vadă cât de mult s-a îndepărtat Biserica medievală de idealul Noului Testament. Contrareforma catolică a fost în ea însăși o recunoaștere a faptului că lucrurile nu mergeau bine în Biserica medievală.

Istoricii seculari dau mai multă atenție factorilor secundari atunci când interpretează Reforma. Voltaire ilustrează foarte bine interpretarea raționaliști a mișcării. Pentru el Reforma n-a fost altceva decât consecința unei animozități monastice în Saxonia, iar Reforma religioasă din Anglia a fost rezultatul    aventurilor    amoroase    ale      lui    Hernie    al      VUI-lea.      Este

8

=== 50 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

părea bolnavă și tristă. Educată de un cărturar spaniol și mult mai mândră de a ii descendentă a regilor Spaniei decât fiica regelui Angliei ea rămânea o catolică ferventă, se încuraja de preoU și își petrecea viața în capelă. Fiica Armei Boleyn, Elisabeta, era o tată de paisprezece ani, destul de drăguță, foarte vioaie și care dădea dovadă de gustul tradițional al îndatoririlor pentru literatura clasică. Scria în latină tot așa de bine ca în englezește, vorbea italiana și franceza și după afirmația unuia dintre profesorii ei, "citea mai mult greacă într-o zi decât un canonic într-o săptămână". Fiind protestantă, ca și fratele său Eduard (deși fără convingere) , se înțelegea de minune cu copilul rege și amândoi se aliaseră împotriva Măriei căreia curând Eduard îi interzisese de a mai pune să se celebreze liturghia. Măria răspunsese că mai curând și-ar pune capul pe butuc decât să dea ascultarea la asemenea poruncă. Consiliul își aminti că era vara lui Carol Quintul și considera că-i mai înțelept să nu stăruie.

Eduard Seymour duce de Somerset, tratele Janei Seymour mama regelui, îndeplinea funcția de regent în timpul minorității nepotului său. Avea reale calități, dintre care cea mai remarcabilă era toleranța. Dar el fii făcut răspunzător pentru dezordinile agrare. Orgoliul său ofensase pe curteni, demagogia sa neliniștise pe proprietari, îmbogățirea sa îi indignase pe orășeni iar relația sa îngăduință displăcuse fanaticilor. Aristrocația rurală, condusă de Warwick obținu capul lui. Ciudatul și micul rege, pe atât de pios pe atât de insensibil, nota în jurnalul său în ziua când unchiul lui fusese decapitat în Turn: 'T' s-a tăiat capul ducelui de Somerset, astăzii între ora opt și nouă dimineața. . Ambiție, vanitate, aviditate, a vrut sa facă pe stăpânul" Somnerset simpatiza cu protestanții și 1-a ajutat pe rege să instituie schimbări care să ducă la reforma religioasă și teologică în Anglia în anul 1547, Parlamentul a dat laicilor

53

=== 51 ===

Anglicamsmul-apariție și dezvoltare

potirul în serviciul de Comuniune, a anulat legile împotriva trădării și ereziei și cele Șase Articole, a legalizat căsătoria preoților în 1549, iar în 1547 a ordonat desființarea capelelor donate în care erau ținute slujbe religioase pentru sufletul celui care făcuse donația.

Somerset și tânărul domnitor au întreprins și acțiuni pozitive. Serviciile bisericești urmau să fie aplicate în limba maternă și nu în latina. Un Act al Uniformității din 1549 prevedea folosirea "cărții de rugăciuni comună" scrisă de Cranmer. Titlul complet al cărții era: "Cartea de rugăciuni comuna și pentru administrarea sacramentelor și alte ritualuri și ceremonii ale Bisericii, practicate în Biserica Angliei". Așa cum arată titlul cartea descrie pe larg modelul de desfășurare a slujbei duminicale și a celorlalte slujbe și ceremonii. Cartea accentua folosirea limbii engleze la liturghi, citirea Bibliei și participarea congregației la închinăciune Ea păstrază cele trei trepte ale sacerdootiului, după vechea rânduială a Bisericii, episcopatul, preoția și diaconatul cu seccesiunea apostolică neântreruptă încât Biserica anglicană a rămas și este Biserică episcopală. Din cele șapte Taine, ea păstrează numai două – Botezul și Euharistia. Păstrează simbolul de credință cu adaosul Filiogue, rugăciuni la diferite ocazii din viața creștină, sărbătorile principale, veșmintele liturgice, facerea semnului Sfintei Crucii, orga și alte obiceiuri creștine.

A doua ediție, mai protestantă, apărută îti 1552, reflectă influențe calviniste datorită lui Buer. Printr-un al doilea Act ai Uniformității, Bisericilor li s-a ordonat să folosească această ediție.39Această "Carte de rugăciune", adoptată în timpul domniei Elisabetei cu ușoare modificări, este "Cartea de rugăciuni" folosită de Biserica Anglicană până în ziua de

Op cit 12, p, 302

54

=== 52 ===

Anglicaiiismul-aparifie și dezvoltare

azi.    Cranmer    s-a angajat de    asemenea    să elaboreze o    profesiune de credință cu ajutorul diferitelor teologi, ca John Kmox.

în 1552, Thomas Cranmer a alcătuit cele 42 de Articole de credință, reduse în 1562, sub regina Elisabeta, de noul arhiepiscop de Canterbury Mothew Parker (1559-1575), la numărul de 39 de Articole de credință. Cele 42 de articole au fost declarate Crezul Bisericii Anglicane cu asentimentul regal în anul 1553. Articolele erau de orientare calvinistă. mai ales în problema predestinării și a comuniunii. Semnarea acestui act a fost urmată de, partea lui Eduar al Vl-lea.

3)Stoparea reformei anglicane prin venirea la tron a regilor catolicilor – Măria Tudor

Măria care a domnit din 1553 până în 1558, a fost fiica lui Henrie al VUI-lea și a Caiherinei de Aragona. Domnia ei a coincis cu desfășurarea contrareformei în biserica romană de pe continent și poate fi considerată ca fiind paralela engleză a contraeformei de pe continent. Sfătuită de cardinalul Reginald Pole, Măria, care era o catolică convinsa, a forțat Parlamentul să reintroducă în Anglia practicile religioase așa cum erau ele la moartea tatălui ei în 1547și să respingă schimbările ce fuseseră tăcute sub Eduard. Parlamentul a fost de acord cu măsurile necesare, dar nu a restituit posesiunile ce fuseseră luate de la Biserica Romană în timpul domniei lui Henrie al VUI-lea

Măria Tudor constituie un exemplu jalnic al ravagiilor pe care le pot produce inima unei femei dragostea, fanatismul și atotputernicul. "Aș pierde        mai        curând        zece        coroane        decât        să-mi        pun        sufletul        în

55

=== 53 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

pimejdie spunea ea. Regina era catolică, într-o țară în care generația ajunsă la maturitate se născuse după ruptura cu Roma și în care, îndeosebi capitala atotputernică, înclina foarte mult spre protestantism. S-a spus că, dacă Parisul merita o liturghie41. Londra merita o predică. Dar Henric al IV-lea era un om de stat și Măria Tudor o credincioasă. Dacă era adevărat că majoritatea națiuni păstra nostalgia vechilor ceremonii și dorea să se întoarcă la național-catolicismul regelui Hernie, aceeași majoritate își păstră și ura față de Roma. Mai cu seamă celor care au dobândit bunurile bisericești categorie bogată și puternică, le era teamă de un act de supunere față de papă, care s-ar fi tăcut în detrimentul lor, iar preoților căsătoriți le era teamă de întoarcerea la vederea credință, care i-ar fi constrâns să aleagă între parohie și nevastă. Toate aceste dorințe contradictorii iar fi îngăduit unei suverane iscusite, calea negocierilor. Engleza primiseră până atunci atâtea dogme din partea regilor dinastiei Tudor, încât ar fi acceptat cu ușurință câteva articole suplimentate, ca să fie pe placul unei fiice a lui Henrica al VTII-lea. Dat Măria în zelul ei intransigent, voia să impună, și nu să negocieze. In timpul îndelungatei și dureroasei sale tinereți, religia fusese pentru ea singura consolare. Era gata să sufere martiriul ca să readucă Romei poporul englez. încă din prima ședință a parlamentului, a restabilit liturghia în limba latină și expulza din biserică pe preoții căsătoriți. Cliiar sora sa principessa Elisabeta, suprema speranță a protestanților, se simți amenințată și veni cu lacrimi în ochi s-o roage pe regină să fie inițiată în adevărata religie Convertirea aceasta o emoționa și încântă pe Măria, dar îl lăsa foarte sceptic pe ambasadorul

Henry Gree și William J. Hordz, compilatori, Documente Ilustrative of Engjish Church Histoiy (1921) p. 369-372

41 Op.dt.12, p. 310

56

=== 54 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Spaniei,      care      o judeca    pe    abila      și    ascunsa prințesă      cu    mai    multă perspicacitate.

Brusca reântoarcere la papism a fost prima imprudență. Căsătoria reginei îndepărtară definitiv poporul de ea. Parlamentul. Temându-se de influența unui rege străin, îi ceruse în mod respectuos reginei să se mărite cu un englez. Consiliul și națiunea aleseseră pentru ea pe tânărul Eduard Courtenay, un strănepot al lui Eduard al IV-lea. Ea răspunsese cu violența că nu vrea să se mărite. Și era sinceră, dar credea că este însărcinată. Fusese puțin îndrăgostită în tinerețe de un cărtuar catolic englez, Reginald Pole, de sânge regal: ca și ea. Dar Pole, certat cu Hernie al VlII-lea din cauza divorțului, se exilase la Roma și devenise acolo cardinalul singurul englez cu care Măria s-ar fi măritat bucuroasă nu putea deci intra în considerație. Curând ambasadorul Spaniei, Renard4", care avea o mare influență asupra ei, veni să-i aducă la cunoștință un proiect al lui Carol Quintul. Acesta îi oferea Măriei mana fiului său Filip: "Când i-am tăcut propunera scrie Renard, a început să râdă, și n-a râs odată, ci de mai multe ori, privindu-mă cu niște ochi care arătau că propunerea îi este foarte pe plac". Și într-o convorbire ulterioara :"Regina a jurat că nicidată nu a simțit imboldul care se numește dragoste, nici că s-ar fi gândit la voluptate, că nu i-a trecut prin minte să se mărite decât după ce Dumnezeu a înlăturat-o pe tron, iar căsătoria pe care o va închei va fi împotriva propriilor sale sentimente și numai pentru respectul rațiunii de stat.43"Dar îl rugă pe Renard să asigure pe împăratul; Carol eă-i gata să-i dea ascultate în toate așa cum l-ar asculta pe tatăl ei. Deși aceste negocieri ai fost ținute secret miniștri reginei le-au ghicit și sau neliniștit într-o alianță dintre

* Ibiclem, p. 310 cuvinte rostite de Hennc al IV-lea 430p.cit.p. 312

57

=== 56 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

completă încât nimeni nu mai îndrăzni să scoată un cuvânt împotriva căsătoriri ei cu spaniolul. Rebelii fura executați cu zecile. Tocmai atunci sosi prințul Spaniei. Părintele său îi vorbise de orgoliul englez și-i poruncise să se lepede de orice morgă castiliană. Filip se strădui să placă și reuși destul de bine. Defilarea prin City a unui imens convoi de aur, extras din minele americane, avu un mare efect asupra negustorilor din capitală. Văzând toate acele butoaie depunându-se la Turn, spuseră. "Acești, cei puțin, nu au venit să ne fure". Asupra unui singur punct Filip era instabil: reconcilierea cu Roma, "Mai bine să nu domnesc de cât să domnesc peste niște eretici"44 Papa, preavizat, anunță că-1 va trimite pe cardinalul Pole ca legat al său, pentru a primi suplinirea englezilor. Lingourile de aur depuse la Tura de către spanioli fură de ajutor în a pregăti sufletele familiilor nobile în vederea acestui mare eveniment.

Legatul papal debarcă. Filip și Mari declară că providența i-a creat pentru această misiune. Cardinalul Pole întrunea finețea unui prelat cu timiditatea trufașă a unui mare senior englez. Fu primit cu entuziasm la Dover. Se știa că papa făgăduise, printr-o bulă că cei ce-au dobândit bunuri bisericești le vor păstra. "Ceea ce nu poate fi vândut poate fi dat pentru a salva atâtea suflete" 45Parlamentul se întruni la Whitehall ca să-1 primească pe legatul papal. Acolo, cardinalul reaminti. într-un mare discurs, istoria schismei și tăgădui iertarea deplină a păcatelor comise în trecut. Ambele Camere primiră în genunchi iertarea păcatelor Anglia era purificată.

Regina se credea însărcinată,. Când sosi momentul nașterii și clopotele începură să sune, medicii consideră că fusese o sarcină de natură

44 Op. cit p.312

45 Op. cit.,p. 313

59

=== 57 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

nervoasă. A fost o dureroasă decepție pentru Măria. Starea ei mintală deveni neliniștitoare. Filip se întoarse în Spania. Spusese că absența lui va fi de scurtă durată dai- ea simțise că-i foarte iritat de farsa naștere și de atitudinea parlamentului englez, care-i refuza participarea la exercitarea puterii. Regina, care pe vremea când era fecioară îi uimise pe bărbați prin curajul ei, se dovedi acum, când era îndrăgostită, slabă și descurajata. Cruzimea persecuțiilor sale împotriva protestanților, care-i atrăsese porecla de Măria Sângeroasa, poate fi fără îndoială explicată în parte prin tulburarea ei vecină cu nebunia. Nu Filip o sfătuise să procedeze cu atâta asprime. Arderea ereticilor, se gândea el, era excelentă în Spania și țările de jos. In Anglia prudența cerea oarecare răbdare. Dar Măria nu era deloc răbdătoare. La 20 ianuarie 1555 se restabilise legea contre ereziei. La 22 ianuarie începură ședințele comisiilor. La 3 februarie & ars pe rug la Smithfîeld, primul preot căsătorit. Vreo trei sute de martiri protestanți pieriră în flăcări. Supliciul era atât de înfiorător încât participanții, ca să le scurtezi chinurile aducea săculețe cu praf de pușcă pe care le atârnau de gâtul victimelor. Călăii, ei însăși scârbiți, nu-i împiedicau.

Câțiva muriră în mod sublim. Bătrânul Latimer, care fusese un mare predicator protestant, a fost ars pe mg la Oxford în același timp cu doctoral Ridley. Ar fi putut cu ușurință șă-și salveze viața abjurând, dar, când începu discuția cu doctorii, care preceda întotdeauna supliciul, el răspunsese că citise evangheliile, dar nu găsise vorbindu-se acolo de liturghie. "Să fiți foarte liniștiți, mașter Ridley – spuse el tovarășului de suferințe în momentul când lanțurile călăului îi legau pe amândoi de stâlp – să fiți liniștit căci noi, cu voia Domnului, aprindem astăzi o asemenea torță în Anglia, încât nu se stinge nicoadată.'46 Cranmer, care dovedise în

46 Op. cit.,p. 314

60

=== 58 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare 4. Continuarea reformei anglicane – Elisabeta

Când Elisabeta a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, ea a fost confruntată cu multe probleme. Măria Stuart avea o pretenție justificată la tron. Spania era gata să intervină pentru a sprijini pretenția lui Filip la tronul Angliei, ca soț al lui Măria Tudor. Anglia era divizată între vederile religioase protestante și cele catolice. Elisabeta nu putea fi altceva decât protestantă, deoarece elenii catolic nu ar fi admis legalitatea căsătoriei părinților ei, dar ea nu a dorit un conflict deschis cu puterile ce-1 sprijineau pe papă. Din acest motiv, ea a fost în favoarea unei direcții acceptabile pentru majoritatea englezilor, care preferau o religie modernă, care sa evite extremele din orice parte.

Urcarea pe tron a Elisabetei a fost primită de poporul englez cu o bucurie aproape unanimă. După ce se temuse atât de mult de tirania spaniolă, era o ușurare să aclame o regină liberă de orice legătură străină. De la cucerirea normadă, nici un suveran nu fiisese de sânge englez atât de pur. Prin tatăl ei. Elisabeta descindea din regii tradiționali, prin mama sa din gentilomi tării. IN tot timpul domniei sale, ea a căutat să câștige simpatia poporului. S-a scris că monahia Tudorilor a fost atât de absolută ca și cea a lui Ludovic al XlV-lea sau ca imperiul cezarilor. S-a reamintit că Elisabeta își mâna parlamentul cu cravașa că warrant-ele ei arau dispoziții somovolnice de arestare48 că acuzații au fost torturați de judecătorii ei în disprețul legilor engleze. Dar Ludovic al XlV-lea sau Tiberiu, ca să-și impună voința, aveau armata la ordinul lor. Elisabeta, ca și tatăl și bunicul ei, n-aveau decât o gardă atât de puțin numeroasă încât cea mai redusă miliție din Londra o putea pune pe fugă. Ea nu a fost

" Foxe-Cartea Martirilor

62

=== 59 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

puternică decât pentru că a fost iubită sau cel puțin preferată. Când se văzu amenințată de o invazie spaniolă, cheamă: "nu un conetabil, nu pe șeful amiatei (nici nu avea), ci pe lordul primar al Londrei" Ii ceru cinsprezece nave și cinci mii de oameni. El răspunse că Londra ar fi felicită să-i ofere maiestății sale zece mii de oameni și treizeci de vase. Aproape întregul regat dădu dovadă de aceiași loialitate. Rozele revolte fură zdrobite ușor, fiind considerate de popor ca niște crime. Intr-o vreme când aproape toate regatele Europei erau sfâșiate de certuri religioase sau ținute în frâu prin teroare, Elisabetei îi plăcea să arate ambasadorilor că ea putea fi sigură de supușii săi. Trecea cu trăsura pe unde era mulțimea mai deasa, stătea în picioare și vorbea cu cei din jurai ei. "Dumnezeu să vă aibă în paza lui", și se striga , Ea răspundea, "Dumnezeu să aibă în paza lui poporal meu." Fie că se afla la Londra sau în vreo călătorie anuală prin orașele din regat, își juca fără încetare rolul – sprintenă, spirituală, erudită – complimentând pe primar pentru latina lui sau pe gospodine pentru bucătăria lor "înjura, scuipa, izbea cu pumnul când era furioasă, râdea în hohote când era amuzată și ce ușor era s-o amuzi. Reacționa la orice stimulent imediat și din plin. Sub imboldul plăcerii și în fața cumplitului tumult al marilor evenimente, inima ei fremăta cu voiciune, deschis cu o prezență de spirit care făcea din ea un spectacol fascinant".

Dintre numeroasele secrete ale forței sale, cel mai eficace era acea rapidă intuire a ceea ce putea să placă poporului său și un simț al economiei demn de Henric al VH-lea. Avariția care este un viciu la un supus, devine o virtute la un prinț. Poporal cerea Elisabet puține libertăți pentru că ea îi cerea puțini bani. Bugetul ei anual nu atingea o jumătate de milion de live. Deoarece era săracă și pentru că era femeie dintre cele lipsite de cruzime, nu-i plăcea războiul. Ea s-a războit uneori, cu succes,

63

=== 6 ===

Anglicamsmul-apariție și dezvoltare

adevărat că ordinul călugărilor augustinieni a intrat în conflict cu dominicanii în problema indulgențelor și că dragostea lui Henric al VIII-lea pentru Arme Boleyn a tăcut din începutul Refonnei în Anglia o problemă politică, dar acest mod de interpretare ignoră mulți alți factori importanți cum ar fi esența religioasă a Reformei din Anglia din timpul domniei lui Edward al Vl-lea, fiul lui Hernie al VIII.

Istoricii care accepta conceptul marxist de determinismeconomic nu pot interpreta Reforma în nici un alt fel decât în termeni economici. Reforma este considerată rezultatul încercării papalității romane de a exploata economic Qgrrj.ian.i.q^pentru beneficiul material ai papalității. Istoricii politici văd Reforma ca un rezultat al opoziției statelor naționale față de o Biserică internațională. Pentru ei Reforma este un simplu eveniment politic cauzat de apariția naționalismului.

Deși există elemente de adevăr în toate aceste interpretări, cercetătorul va observa că ele pun accentul, în cea mai mare parte, pe cauzele secundare și deseori, pe o anumită cauză secundară. Cauzele Refonnei au fost atât de derivate cât și determinative. Nu au fost simple și singulare, ci complexe și multiple. Multe cauze își aveau rădăcinile în secolele precedente Reformei, când Roma se opusese oricărei reforme interne și ignorase ridicarea valului de opoziție externă care urma să-i cauzeze atâtea probleme. Personalitățile creatore ale unor lideri ai Refonnei cum au fost Luther, Calvin și alții au avut un rol determinat pentru direcția luată de Reformă. Liderii Refonnei protestante veneau de obicei din clase de mijloc pe când cei din Contrareformă erau aristocrați. Din aceste motive, interpretarea Reformei în această lucrare este sintetică, adică religiei i se acordă atenție în primul rând, dar nu sunt ignorați nici

=== 60 ===

Aiiglicanismul-apaiifie și dezvoltare

dar niciodată nu s-a azvârlit în întâmpinarea primejdiei. Ca să evite războiul, era gata să mențină, să jure unui ambasador că nu știe nimic despre o afacere căreia îi consacrase toată atenția sau suprem expedient să devieze discuții pe un plan sentimental și prin farmecul ei să iasă triumfătoare. "Țara aceasta -scria ambasadorul Spaniei a mcăput pe mâinile unei femei care este fiica diavolului' Nu era pe placul ei proiectele vaste. Se gândea că trebuie să trăiești de pe o zi pe alta. Englezilor, chiar și acelora din evul mediu, nu le-au plăcut niciodată cruciadele. Mai mulți dintre sfetnicii Elisabetei ar fi vrut s-o determine să intre într-o ligă a națiunilor protestante. Ea manevră și sfârși prin a se eschiva, împrumutând bani și câteva regimente. Forța ei consta în a renunța la forță, "Ea se comporta ca o femeie de bun simț îirir-o lume de maniaci violenți, între foițe adverse de o teribilă intensitate -naționalismul Franței, rival cu naționalismul Spaniei, religia Romei, Rivală cu religia lui Calvin. Ani de zile zdrobirea ei de una sau de alt dintre aceste forțe amenințătoare păru inevitabilă; nu-și datora salvarea decât priceperii de a opune extremelor care o înconjurau ceea ce la ea era de asemenea extreme: șiretenia și superfugiile"'0

Fie că era vorba de o expediția sau de o cucerire daca trebuia să se verse sânge prefera să lase altora răspunderea și în caz de îndoială să se abțină. Domnia sa e departe de a fi fost dorită de nedreptăți, dar poate că ea a făcut cât mai puțin rău posibil în acele vremuri grele.

Elisabeta a convins Parlamentul sa elaboreze "actul de supremație" în 1559" , care o declară pe regină ca singural conducător suprem pe acest tărâm    în problemele    spirituale,    ecleziastice    și    lumești.    Acest titlu nu

Henry Gee și William J. Hordy, compilatori, op. cit. p. 317 Ibidem. p. 318 ""Ifetdem, p. 319

64

=== 61 ===

Anglicani smul-apariție și dezvoltare

ofensa atât de mult ca și cel de "cap suprem al Bisericii", asupra căruia insistase Henric al VIII, deoarece în timp ce îi dădea reginei autoritatea, administrativă, acest titlu sugera ca problemele de credință și morală trebuiau să fie rezolvate de Biserica Angliei,

Un "act al unifomiității"52 prevedea folosirea "cărții de rugăciune" din 1552 cu modificări. Absența de la Biserică era pedepsită cu amendă de un șiling. Cele 42 de Articole au fost revizuite și au fost omise articolele ce condamnau pe antinomieni, anabaptiși și mileniști, iar alte articole au fost reorganizate astfel încât s-a ajuns la 39 de articole. Cele 39 de articole au fost acceptate de Parlament în anul 1563, drept crezul Bisericii Anglicane,3" ia care trebuiau să substituie toți pastorii. Acest crez, cu mici modificări tăcute în 156L este Crezul Biseiicii Anglicane începând din acel timp până în zilele noastre.

Acești pași, deși moderați, au răscolit dușmănia nemuritoare a papei și în 1570 papa Pius al V-lea a dat o bulă prin care o excomunica pe Elisabeta, dezlegându-i pe supuși de loialitatea față de ea, "4Elisabeta s-a răzbunat printr-un act îndreptat împotriva iezuiților, care plănuiau să recâștige Anglia pentru papalitate. La Douai în Flandra, în anul 1568 a fost înființată o școală unde iezuiții educau oameni care să 1-e slujească în secret adepților papei din Anglia. Apoi papa a obținut promisiunea de ajutor de la Filip al Spaniei pentru recucerirea Angliei pentru Biserica Catolică, Filip era deosebit de bucuros să facă acest lucru, el fiind un fiul loial al Bisericii Romei și știind că Elisabeta îi ajută în secret pe supușii lui Olandezi rebel. în anul 1558 el a adunat        o mare flotă cunoscută sub

" Bettebson, op. cit. p. 234-235 IMdem., p. 235-239; Gee și Hardy, op. cit. p. 458-467

Ibidem., p. 235-239; Gee și Hardy, op, cit. p. 458-467

Phipil Schaff Creeds of Christendom (New York 3 voi ed. A Vi-a 18990)3: 486-516; Gee și Handy, op. cit p. 477-480

65

=== 62 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

numele de "Armada" și a pornit spre Anglia. Flota lui a fost înfrântă în mod rușinos de flota Engleză care era formată din vase mai mici. manevrabile mai ușor, servite de marinari încercați. Această victorie a proclamat Anglia ca și campioană a protestantismului în Europa, distingând astfel ultima speranță a papei de a recâștiga Anglia pentru Biserica Romană.

Reforma a adus Biblia la poporal Englez în propria sa limbă. Anglia a devenit campioana protestantismului în Europa și i-a ajutat pe protestanții calvimști, olandezi și francezi în lupta împotriva conducătorilor lor catolici. A fost adoptată o religie de stat. S-a intensificat ura Irlandei față de Anglia deoarece Irlanda a rămas credincioasă papalității. O revoltă Mandeză spre sfârșitul domniei Elisabetei , a solicitat până la limită resursele ei financiare. Faptul că terenurile luate de la Biserica Romană au fost vândute și dăruite clasei de mijloc a creat o nouă nobilime. Stareții care își pierduseră mânăstirile nu mai făceau parte din Camera Lorzilor. Nevoia de a avea agenți care să preia de la biserică operele de caritate a dus la o extindere a activităților statului în acest domeniu. Soluția elisabetană a plasat Anglia pe dramul spre măreție și imperiu, dar calea nu era fără probleme. înfrângerea Spaniei și a papei le-au permis domnitorilor englezi să de-a atenție problemei puritanismului. Din 1567 până în 1660 puritanii au fost o forță dominată în problemele interne al e Angliei. Ei au căutat să transforme, nu să desființeze Biserica Anglicană.

Victoria în lupta cu papalitate nu ia- adus reginei liniștea, din cauza puterii crescânde a puritanilor, care amenințau să schimbe Biserica de stat episcopală      într-o      biserică      prezbiteriană      sau      congregațională.      Puritanii

66

=== 63 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

susținea că în Biserica Anglicană însă existau prea multe "urme de papalitate", ei dorind să, "purifice" Biserica Anglicană în concordanță cu Biblia, pe care o acceptau ca regulă infailibilă de credință și viață. Această dorință a tăcut să li se de-a porecla de puritani, în anul 1568. Până în 1570, obiecțiile lor principale erau îndreptate împotriva continuării folosiri ritualurilor și a veșmintelor în ,liturghia Bisericii, care li se păreau papale. Ei se opunea folosirii zilelor sfinților, dezlegării clericale de păcate, semnului crucii, nașilor la botez, îngenuncherii pentru Comeniune și folosirii odăjdiilor de către preot. Ei de asemenea deplângeau faptul că anglicanii nu respectau ziua de duminică. Ei și-au însușit învățătura lui Clavin în felul în care aceasta a fost interpretată de William Ames (1572-1633)și Willian Perkins. Cambridge a devenit centru universitar unde puritanii au avut cea mai mare influență.

Puritanismul a continuat să crească și să câștige sprijinul multor juriști, negustori și ai nobilimii de la țară. După încetarea pericolului din partea papei, Elisabeta a emis un act în 1593 împotriva puritanilor."5 Acest Act dădea autorităților dreptul de a întemnița puritanii pe motivul nefrecventării Bisericii Anglicane. Trebuie reamintit că puritanii nu erau niște dezidenți ci un partid în Biserica Anglicană, care în cazul lui Cartwright și al adepților lui, doreau o Biserică Presbiteriană, iar Iacob și adepții lui doreau o Biserică de stat congregațională. Aceștia din urmă au fonnat grupul de puritani cunoscuți ca independenți. Independenții trebuie să fie deosebiți de separatiștii care doreau separarea Bisericii de stat și o conducere congregațională a Bisericii. Ambele grupuri continuau să crească în putere, în ciuda opoziției din partea domnitoarei și criticau Biserica Angliei. Moda extremă în îmbrăcăminte , neglijarea duminicii și

55 Bettson, op.cit.p. 240-241

67

=== 64 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

lipsa conștiinței păcatului toate erau condamnate. Rădăcinile sectelor nonconformiste engleze și ale congregaționalismului din Noua Anglie se află în mișcarea puritană. Cu câțiva ani înainte de a muri, Richard Hooker (cea 1554-1600) a scris "Tratat despre legile politicii ecleziastice", o lucrare de natură filosofică în primul rând pentru a veni în întâmpinarea amenințării puritane față de Biserica de stat. In ea, Hooker susține că legea, dată de Dumnezeu și descoperită prin rațiune, este fundamentală. Este necesară ascultarea de domnitor care conduce. Cu încuvințarea poporului și în concordanță cu legea, domnitorul este cap atât ai Statului cât și ai Bisericii. Membrii statului sunt și membrii ai Bisericii de stat în ambele domenii fiind supuși ai legii divine. Episcopii subordonați regelui, trebuie să supravegheze Biserica de stat. Hooker se opunea atât tendinței puritanilor de a separa Biserica și statul cât și pretențiilor papale de a deține puterea asupra statului. Nu a fost de mirare că teologii puritani sau opus ideilor lui, deoarece ei credeau că poporul condus de Dumnezeu, este sursa suveranității în Biserică.

Apariția lui Thomas Cortwright ca profesor de teologie la Cambgrige în juml anului 1570 a mutat accetul eforturilor puritane de la reforma liturghiei la reforma în teologie și în conducerea Bisericii. Insistența asupra autorității finale a Scripturii i-a făcut pe adeptii lui să adopte o teologie calvinistă care să facă și mai Calviniste cele 39 de Articole. In conferințele lui asupra cărții Faptelor apostolilor din 1570, Cartwight se opunea conducerii de către episcop. Conducea Bisericii, a scris el, ar trebui să fie deținută de un prezbiterieni de episcopi sau britrani care să aibă numai fontii spirituale. In esență, acesta era sistemul calvinist de conducere a Bisericii de către bătrânii aleși de congregație. Mai târziu, Cartwight      a tradus      "Cartea      Ecleziastică      de      disciplină"      a    lui    Walter

68

=== 65 ===

Anglicanismul-apariție și dez\roltare

Travers, în care acesta pleda pentru înființarea unui presbiteriu în fiecare dioceză a Bisericii. El a pus bazele presbiterialismului englez, care a avut o influență foarte puternică în trei ani 1643-1648. Presbiterialismul în Anglia modernă își datorează existența lucrării lui inițiale. Prima Biserică Presbiteri ana a luat flintă la Wandsworthîn 1572.

Mai mulți puritani care nu au urmat tiparul p-esbiterian al lui Cartwight, au adoptat ideile lui Henry Jacob (1563-1524)care poate fi considerat fondatorul congregaționaliștilor independenți sau puritani. Independenții nu erau atât de înclinați spre separatism cum erau adepții lui Robert Browne, care punea accentul pe legământul Bisericii ca verigă ce îi lega pe creștini. Jacob a fost unul dintre semnatarii Petiției Milenare, către îacob I în 1603, în care se cerea o schimbare de la episcopatul din Anglia.

El a fost întemnițat pentru concepția sa, potrivit căreia fiecare congregație trebuia să fie liberă în Biserica de stat să-și aleagă propriul pastor, să-și stabilească reguli proprii și să-și rezolve propriile probleme. In jurul anului 1606, Jacob a emigrat în Olanda și a devenit pastoral englezilor din Middleburg. John Robinson, pastor al congregației separatiste din Olanda, ai cărei membrii au emigrat mai târziu în America, la Plyrnouth, și Jacob a avut o influență considerabilă unul asupra celuilalt. Jacob s-a întors în Anglia în 1616, și a devenit pastor o congregație de independenți în Southwark, Londra, din 1616 până în 1622. Puritanismul din Anglia, independent sau congregațional a crescut încetul cu încetul din acest început umil, până când a devenit mai puternic decât presbiterianismul sub Oliver Cromwell. Cromwell și Milton au fost independenți.

In 1658, la Savoy în Londra, adepții congregaționaliști ai lui Iacob și congregațiile separatiste au formulat un credeu calvinist cunoscut sub

69

=== 66 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

numele de Declarația de la Savoy56. Congregaționalismul engleze este un descendent direct al acestui congregaționalism puritan, mai degrabă decât al congregaționalismului separatist al lui Robert Browene,

Principala diferență discutată până acum între episcopalieni, prezbiterieni, puritanii independenți pe de o parte și puritanii separatiști pe de altă parte, a fost ideea legământului bisericesc prin care grupul separatiștilor se obliga la loialitate față de Hristos și unul față de celălalt separat de o Bisrica de stat.

Primul grup de congregaționaliști separatiși care au format o bisrică bazată pe legământ a fost cel organizat de Richard Fitz în anul 1567. Robert Browne care a absolvit la Cambrige în 1572 a adunat un grup sub un legământ bisericesc la Norwich în 1580 sau 1581. De acolo, el a fost obligat sa fugă de congregația lui în Olanda, unde a scris trei tratate, elaborând principiile congregaționalismului separatist. Cel mai important era intitulat "Reformă iară o aștepta după nimeni". In această lucrare, scrisă în 1582, Browne argumenta că credincioșii trebuie să fie uniți cu Hristos și unul cu altul printr-un legământ voluntar; că demnitarii trebuiau aleși de către membrii, că nici o congregație nu trebuie să aibă autoritate asupra alteia. Spre deosebire de congregaționaliștii independenții, separatiștii nu voiau sa aibă nici o legătură cu Biserica de stat. Browne s-a întors în Anglia, și în 1591 a fost ordinat în Biserica Anglicană, în care a slujit până la moartea lui. Dai- principiile avansate pe care le-au elaborat au continuat să existe.

Principiile lui Browne despre congretionalismul avansat au fost întrucâtva modificate de congregația care a apărat la Londra în 1586 sub conducerea lui John Greenwood și Henry Barow, care au fost spânzurați

56 Ibid, p, 242-243

70

=== 67 ===

Anelicanismul-aparitie si dezvoltare

în 1593 de autorități datorită vederilor lor. Francis Johnson a devenit pastoral credincioșilor care au emigrat în Olanda. In 1640 exista în Anglia câteva sute din acești barrowiști.

Un al trilea grup de congregationaliști separatiști a apărat în Gainsborougli și Scrooby în 1606. Grupul de la Scrooby era condus de John Robinson (1575-1625), sub a cărei conducere grupul s-a stabilit în final la Leyden, în Olanda, în 1608. Membrii acestui grup au emigrat în America în 1620 cu vasul Mayflower. Este interesant de notat că emigranții au aplicat ideea legământului la viața politică, încheind "Acordul de la Meyflower" înainte de a debarga la Plymath.

Datorită persecuției și grapul de la Gainsborougli a emigrat la Amsterdam în 1606 sau 1607 sub conducerea lui John Smilh.(l565-1612) Acolo ei au ajuns sub influența menoniților. O parte din congregația lui au devenit menoniți după o perioadă lungă de negocieri pentru a fi incluși în acel grup.

Thomas Melwvs John Murton si adepților sau întors în Anglia 1612, și au organizat prima Biserică Baptistă Engleză. Acest grup practica botezul prin sfropire și susținea doctrinele anniniene cu care se familiarizează în timpul disputei anniniene din Olanda. Datorită acestui fapt au fost cunoscuți ca paptiști generali. în felul acesta a apărut prima biserică baptistă engleză din grupul congregaționalist separatist.

Grapul mai puternic de baptiști calviniști sau speciali au apărut printr-o raptură în congregația lui Henrv lacob din Londra. în 1633 si în 1638. Ei susțineau botezul prin scufundare și o teologie calvinistă care accentua o ispășire limitată. Această congregație, condusă la început de John Spilsbury, a fost cea care în anul 1638 a avut principala influență în mișcarea baptistă engleză. Antecedentele mișcării baptiste Americane pot

71

=== 68 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

fi găsite în acest grup. Cu toate că Roger Williams nu era baptist când a plecat în America, el acumulase principiile baptiste și le-a folosit imediat ce a apărut o poziție față de propovăduirea lui între congregaționaliști. Focurile de la Smithfield, Armada Spaniolă, "Cartea martirilor" a lui Foxe și complotul lui Guy Fawkes i-au făcut pe englezi să se împotrivrească Bisericii Romano Catolice,

5. Lupta între cele două facțiuni (catolice-anglicani)

Forțele religioase generate de exilați sub Măria Tudor-exilați care se familiarizează cu calvinismul în Europa și de Biblia de la Geneva din 1560, au avut ca rezultat puritanismul care i-a cauzat Elisabetei nu puține probele. Când succesorul ei, Iacob al VI -lea al Scoției a devenit Iacob I al Angliei, în 1603 puritanii au sperat că acest rege calvinist care agrea episcopatul, va înființa o conducere presbiteriana în Biserica Anglicană. Pentru a accentua speranța lor, la sosirea lui în 1603, i-au prezentat "Petiția milenară", semnată de aproape o mie de preoți puritani și au cerat ca Biserica Anglicană să fie complet "purificată" în ceea ce privește liturghia și fomia de organizare."'

Orgoliosul și flecarul domnitor, defonnat de rahitism a convocat în 1604 Conferința de la Hampton Court. Când puritanii au cerat iarăși reformă. Iacob s-a înfuriat și le-a spus că "îi va scoate afară din regat" dacă nu se vor conforma. Cât despre organizarea presbiteriana în Biserica

!"' Geeși Gordy, op. cit.p. 508-511

"''

=== 69 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

de stat, le-a răspuns că presbiterianismul "este în armonie cu monarhia în aceiași măsură în care este Dumnezeu cu diavolul", Rezultatul net al aceste întâlniri a fost permisiunea de a face o nouă traducere a Scripturii în limba engleză și un grup de teologi învățați au început lucrai pentru Biblia cunoscuta sub numele de Versiunea King James sau versiunea autorizată. Această traducere a fost terminată în 1611 și cu timpul anglosaxonii au preferat-o înlocuind Biblia de la Geneva.

Probleme dintre Iacob și puritani includeau mai mult decât dezacordul religios în legătură cu formele de guvernare presbiteriană sau episcopală în Biserica de stat. Problema juridică era în legătură cu lupta dintre tribunalele legale tradiționale din Anglia și sistemul de tribunale extralegale pe care Tudorii le-au înființat pentru a avea control total asupra supușilor lor. O altă problemă o constituie întrebarea dacă era suveran monarhul sau Parlamentul. Problema economică era dacă regele putea impune taxele sau această prerogativă era exclusiv a Parlamentului, Din nefericire pentru Stuarti nici Iacob. nici cei trei urmași ai lui nu au avut diplomația Tudorilor de a-și ascunde pumnul de fier în mănușa de catifea a unui monah sprijinit în aparență de Parlament. In timpul domniei Elisabetei și a lui Iacob, puritanii câștigaseră adepți pentru vederile lor între negustorii orășenești și nobilimea rurală. Aceste grupuri au fost obligate să intre în opoziție cu domnitorul datorită tuturor problemelor menționate mai sus, și au așteptat timpul când au putut să acționeze.

Carol I, care a domnit din 1625 până când a fost executat 1649, a fost un om onorabil curajos, capabil, dar slab, care credea mai mult decât tatăl lui în unitatea dintre dreptul divin al monahiei și episcopat. El insista de asemenea că Parlamentul trebuie să fie subordonat, dar nerealizând

=== 7 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare factorii secundai! politici, economici, morali și intelectuali/

1 IDElllNOVATOARE CARE AU CUPRINS BISERICA ROMANO-CATOLICĂ SEC. XW-XV, DATORITĂ ACCENTURĂRH PROBLEMELOR

MATERIALE

Ideile novatoare apărate în Biserica Romano-Catolică s-au datorat următorilor factori:

a) Factorul politic poate fi considerat ca una dintre cele mai importante cauze indirecte ale apariției Reformei. Noile state naționale centralizate din nord-vestul Europei se opuneau conceptului de Biserică universală, care pretindea jurisdicție asupra statului național și asupra conducătorului puternic al acestuia. Idealul unei asemenea Biserici universale era în contradicție cu apariția conștiinței naționale a clasei de mijloc din aceste state noi.

Această problemă politică de bază a fost complicată de anumiți factori. Se va observa că națiunile care au acceptat protestantismul în timpul Reformei se aflau în afara orbitei Vechiului Imperiu Roman și că puternica clasă mijlocie din ele avea o concepție culturală diferită de cea a natiunilor latine. Unii consideră Reforma ca o revoltă a națiunilor teutonice nordice împotriva natiunilor latine cu cultura lor mediteraneană și cu conceptul lor de organizație internațională, care erau moștenirea lor

J Preserved Smith, The Age ofthe Reformation (New Zork: HenryHoti 1920), cap 14

=== 70 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

acest lucru, a domnit fără Parlament din 1629 până în 1640. Mulți puritani, obosiți de a mai spera la condiții mai bune în Anglia , au emigrat în America. Cel puțin douăzeci de mii au părăsit Anglia între 1628 și 1640.

Faptul că regele Carol 1-a ales pe William Land (1573-1645) un om mic de statură și îngust la gândire ca arhiepiscop de Canterbury a creat o conjunctură de situații, care, cu timpul, i-au adus căderea. Laud favoriza uniformitatea în organizare și teologia amiiniană care displăceau puritanilor calvinist!. El i-a numit pe arminiei în cele mai bune poziții bisericești.

încercarea pe care a facut-o Laud de a da cu forța Bisericii Scoțiene în 1637 o nouă, "Carte de rugăciune comună'; s-a dovedit a fi incidentul care a dezlănțuit lupta dintre puritani și domnitorul lor. Scoțienii s-au răsculat împotriva acestei încercări de a le fi schimbat liturghia, organizarea politică și credința tăcută cu scopul de a crea uniformitate religioasă în cele două țări. Aceasta a fost perioada în care Genny Geddes pare să fi aruncat scaunul pe care ședea spre capul preotului pentru că acesta a îndrăznit după afirmația ei să "spună liturghia la urechea mea" în istorca biserica St. Giles din Edinburg. în 1638 conducătorii scoțieni au semnat un legământ național pentru apărarea Prezbizerianismului și au invadat Anglia. Carol a încercat să oprească invazia dar până la urma a trebuit să-i miruiască. Scoțienii au intrat în Anglia a doua oară și au rămas ca o amenințare în nord. Pentru a face rost de bani, Carol a convocat Parlamentul în 1640, eveniment cunoscut ca Parlementul cel Lung, deoarece nu a fost înlocuit până în 1660. Parlamentul cel Lung , înainte de a aproba orice fonduri i-a închis sau executat pe sfetnicii lui Carol, a desfintat toate curțile ilegale si      aluat sub control finanțele statului, dar nu

74

=== 71 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

a ajuns la o înțelegere împotriva religiei. Moderații, care doreau să păstreze episopatul erau cunoscuți "regaliști" sau "'cavaleri", iar nobilimea puritană rurală și comercianții care doreau organizarea și doctrina prezbiteriană s-au congregațională, erau cunoscuți ca "puritani" sau "capetele rotunde". în 1642, regaliștii s-au retras din Parlament, după ce Carol a încercat tară succes să aresteze cinci membrii din Camera Comunelor pentru trădare și a început Războiul Civil care urma să dureze până în 1646. Succesul în conflict a fost de partea puritanilor din Parlamentul cel Lung , datorită deosebitei îndemânări militare ale lui Oliver Cromwelle.(1599-1658) Cavaleria lui bine educată și deosebit de disciplinată formată din puritani pioși, cunoscuți sub numele de "coastele de fier", a devenit modelul după care a fost organizată victorioasa armată de Model Nou. In 1646 Parlamentul 1-a capturat pa rege după evadarea lui și după un al doilea scurt Război civil în 1640 regele a fost executat. în același timp Parlamentul a abolit episcopatul în 1648 și a autorizat Adunarea de la Westminster formată din 151 de puritani englezi. Pentru a asigura ajutorul scoțian în război, Parlamentul a acceptat "Liga solemnă" și "legământul" din 1638 și a adăugat 8 presbiterieni scoțieni pentru a fi sfetnici în probleme organizării și a formulării credeului Bisericii Naționale.~8Grupul a ținut între 1643-1649, 1163 de sesiuni zilnice, în timpul cărora și-a îndeplinit adevărata misiune cu toate că a fost dizolvat abia în 1652. "îndrumarul pentru închinăciune", după principiile presbiteriene, a fost încheiat în 1644 și acceptat atât de Parlamentul Scoțian, cât și de cel Englez , în 1645. Forma de guvernământ, care pleda pentru organizarea presbiteriană a Bisericii Naționale , a fost încheiată în 1645      și    adoptată de    Parlament în      1648.    "Confesiunea    de    credință

58 Gree și Goidy, op.cit, p. 508-511

75

=== 72 ===

Anglicanismiil-aparitie și dezvoltare

calvinistă" de la Westminster, cea mai importantă lucrare a Adunării, a fost încheiată în 1646 și adoptată de scoțieni în 1647, iar de Englezi în 1640.59 Astfel în 1648, Biserica de stat a Angliei era Biserică presbiteriană calvinistă, în 1647 erau de asemenea terminate Catehismul Lung și Catehismul Scurt. Cu aceste realizări, era încheiată adevărata activitate a adunării teologilor de la Westaimster. Constituțiile Bisericilor Americane presbiteriene mari include toate documentele menționate mai sus.

Presbiterienii din Parlament nu dăduseră armatei o atenție atât de mare cum ar fi trebuit, armată care devenise de orientare congregationalistă. Obosit de refiizul prezbiterian de a plăti armatei restanțele de solde și de refiizul lor de a avea o altă biserică în afară de cea presbiteriană, Cromwelle un independent, sau congregaționalisț a ordonat colonelului Pribe să "curețe Parlamentul" în 1648. Presbiterienii au fost alungați, lăsând o rămășiță de congregaționaliști. După execuția lui Carol în 1649, Cromwelle a înființat un Commonweaith condus de eî. în 1653, el a concediat rămășița de Parlament a "înființat un protectorat și până în 1658 a condus ca dictator cu ajutorul armatei. în probleme de religie a fost tolerant. El le-a permis evreilor care fuseseră expulzați în 1290 să se întoarcă în 1656. După moartea lui Cromwell, Parlamentul cel Lung s-a autodizolvat în 1660 și englezii, obosiți de modul de viață auster al puritanilor, l-au rechemat pe Carol al II-lea să le devină conducător și-au adoptat din nou episcopatul. Un cod sever de legi, cunoscut sub numele de "Codul Clarendon"60, dădea în mâinile anglicanilor pozițiile din biserica de stat și interzicea adunările puritanilor. In jur de douăzeci de mii de

Schaff op. cit.,p. 727-816

Gree și Gordy, op. cit., p. 598-673

"6

=== 73 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

clerici calviniști au fost alungați din Bisericile lor și puritanii au devenit o parte a tradiției nonconformiste din Anglia.

Cei mai remarcabili scriitori ai acestei tradiții au fost John Milton (1608-1674) al cărai poem epic "Paradisul pierdut" este un tratat teologic în versuri, și al cărui tratat "Areopagitica" apără libertatea de gândire și John Bunyan (1628-1688), a cărei alegorie despre mersul vieții creștine în "Călătoria creștinismului'' i-a ajutat pe mulți de atunci încoace. Nonconfomiistilor din Anglia li s-a garantat toleranta numai după alungarea lui lacob al 11-lea din Anglia, în timpul glorioasei Revoluții din 1689. Atât Anglia cât și Olanda au avut o biserică bine întemeiată care tolera alte Biserici.

6. Răspândirea anglicanismului

Reforma religioasă nu a încetat odată cu constituirea marilor confesiuni din prima jumătate a secolului al XVI-lea, ci a continuat sub diferite forme în cadrai noilor confesiuni creștine. Dintre aceste noi confesiuni ne vom opri asupra Comuniunii Anglicane. Din Biserica Anglicană s-au despărți succesiv grupuri de credincioși care, interpretând în chip diferit unele din laturile doctrinare denglicanuismul tradițional, au dat naștere la noi de nominațiuni independente din punct de vedere doctrinar și organizatoric față de Biserica Anglicană.

De aceea, în acțiunea sa ecumenistă Biserica Anglicană, înainte de a ajunge la o comuniune cu Biserica Ortodoxă, ori cu Biserica Romano-Catolică din care s-au despărțit o dată cu Protestantismul în veacul al XVI-lea ea urmărește să înfăptuiască o comuniune între Biserica Anglicană și între toate formele confesionale ieșite din anglicanism

=== 74 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Biserica Anglicana este nevoită să înfăptuiască o astfel de comuniune doctrinară cu toate denominatiunile ieșite din ea, fie că aceasta se află pe teritoriul Marii Britanii, fie că se află răspândite în afara teritoriului britanic. în Europa, sau în celelalte continente.

Pe de altă parte. Biserica Anglicană, socotindu-se a constitue "sâmburile" creștinismului, pentru că ea ar fi păstrat din fiecare tradiție confesională principală unele elemente importante, a înțeles să pornească pe o cale proprie la tratative de unire și intercomuniune cu alte confesiuni și familii confesionale. Pentru înfăptuirea acestei acțiuni a fost luat ca temei așa numitul "patrulater de la Lambertk", reafirmat de Arhiepiscopul de Canterbury în anul 1920, prin care se propun celorlalte confesiuni creștine următoarele patra poziții fundamentale pentru discuții interconfesionale:

Sf. Scriptură ca izovr al revoluției divine

Simbolul      de      credință      apostolic      și      niceean      ca      expresie      a mărturisiirii r i de credință

Tainele Botezului și Euharistiei;

Episcopatul Istoric.

Iar pentru întreprinderea practică a discuțiilor. Biserica Anglicană a precizat urătoarele patru practici:

Formularea unei liturghi comune

adminterea intercomuniunii euharistice;

acceptarea unui minimum de credință comună;

recunoașterea tainelor altor confesiuni.

Biserica Anglicană caută sa pună la baza acestor discuții mai ales unitatea Tainelor a Botezului și a Euharistiei și a predicării. Aceasta aduce în discuție    și unitatea Saceerdoțiului întrucât participarea la Euharistia

~s

=== 75 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

săvârșită de preoții altor confesiuni este independență de vaîidatea Sacerdoțiului, Acest fel de a pune probleme unității se explică mai ales prin faptul ca comuniunea Anglicană este constituită din 2 ramuri principale ale Bisericii: una a Bisericilor episcopaliene și alta a Bisericilor presbiteniene numite și evanghelice.

Pentru a înțelege starea reală în care se găsesc în prezent Bisericile unite în Cmuniunea Anglicană în raporturile lor cu celelalte, mari confesiuni creștine, dar mai ales în raporturile lor cu cultele apărute din anglicanism, vom urmări mai întâi probleme răspândirii anglicanismului pe celelalte continente, apoi vom cerceta starea cultelor ieșite din anglicanism, pentru ca după aceea să analizăm tendințele de unire în comuniunea Anglicană și alte încercări de apropiere.

Problema misionarismului anglican este viu disputată în Comuniunea Anglicană.61 Primele comunități anglicane în afară de Marea Britanie au fost înființate de coloniștii englezi, care o dată cu stabilirea în colonii, au introdus și credința lor națională. Credincioșii , la rândul lor, au alcătuit organizații bisericești în fruntea cărora au ales un conducător național. Pe de altă parte. Bisericile noi înființate, îndată ce s-au considerat și au devenit independente au făcut la rândul lor misionarism.62 "Așa a început dezlipirea de Biserica "(mamă)" din Anglia, luând naștere Confesiunea Anglicană în acceptinuea largă a cuvântului".6

După pătrunderea catolicismului roman prin filiera Spaniolă și Portugiieză în continentul american în sec. al XVI-lea în epoca post columbiană, a pătruns și credința anglicană în coloniile din America, în Antile și în Canada la începutul sec. al XVII-lea, iar coloiștii englezi au

01 Gree și Grdy, op.cotp. 594-632

62 Glasul Bisericii XXVI – 1965, nr. 11-12, p. 1004-1014

63 Ortodoxia, XV 1963, nr. 1, p. 131

"9

=== 76 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

adus cu ei preoți și cărți pentru cultul anglican. Primele comunități cu caracter național încep să se înfiripeze încă din sec. al XVIII lea, când pârjolul săbiei conchistadorilor încetase. Faptul că englezii au fost mai toleranți cu populația băștinașe le-a asigurat nu numai succese în evanghelizare . ci și trecerea multor preoți și credincioși de la catolicism la anglicanism, fapt care nu convenea misiunilor Romano-Catolice din America. Noi socotim că viața, libertatea, căutarea fericiri, sunt principii sădite de Creator în om și au devenit drepturi inalienabile pentru orice credincios, spunea arhiepiscopul de Canterbury.64

Un rol de seamă în acțiunea de evanghelizare au avut și Asociațiile Misionare mai ales Societte for Promoting Christian Krowledgie (S.T.C.K.) Societe forthe Propagationa oftiie Gospel (S.P.G.).

O dată cu dezvoltarea economică a coloniilor, se impunea autonomia lor religioasă, deoarece până atunci depindeau de episcopul de Londra. Astfel în unna revoluției americane se organizează ca ramuri independente două din cele mai vechi Biserici Anglicane de peste mări: Biserica Episcopală din america în 1786 și Biserica Anglicană din Canada în 189365iar mai târziu Bisrica provincială din regiunea West Indies și alte Biserici în continentul American

In America Latină'există dioceze misionare Iară să aibă încă independență. Biserica Episcopală din America are 11 dioceze. In legătură cu pătrunderea și organizarea creștinismului anglican pe continentul american trebuie să adăugăm că extinderea Bisericii Anglicane nu s-a produs numai prin colonizare și n-a fost numai opera misionarilor englezi.

Tudor M. Popeseu, Ortodoxia X, 1958, nr. 2, p, 175 " Yves Congor -Eglise et monde- Esprit nr. 2/965, p. 340-345 Bria, op. cit.„p. 131

80

=== 77 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

înseși Bisericile separate cu timpul de Biserica Anglicană au colaborat la această acțiune.6'

în Orient expansiunea Bisericii Anglicane a avut alt caracter. The East India Company, înființată în 1600, precum și misiunile de mai târziu au construit Biserici școli spitale, în cadrul legăturilor comerciale cu această regiune. Astfel sa organizat Biserica din India, Pakistan, Burma, și Ceylon68

Arhiepiscopia de Ierasalim face parte din comuniunea Anglicană, dar are un statut deosebit încât nu trebuie socotită o simplă unitate provincială. Arhiepiscopia de Ierasalim reprezintă Anglican Commumon în relațiile cu celelalte Biserici creștine din această regiune și are legătură directă cu Scaunul de Canterbury.69

Continentul african a constituit pentru misionarii anglicani un obiectiv major.

In Australia', anglicanismul a fost introdus de coloniștii englezi la începutul sec. al XlX-lea. Misiuni trimise de Biserica Angliei au organizat o Biserică provincială în Noua Zeelandă.'

Cu toată această împărțire teritorială a anglicanismului. Arhiepiscopul de Canterburi este respectat ca primul dintre toți episcopii anglicani și este președintele Conferințelor Pananglicale și conducător onorific al tuturor ramurilor din Comuniuna Anglicană.

Prin Biserica Anglicană se înțelege confesiunea creștină care consideră Biblia principala depozitară a Revelației divine iar cele 39 de Articole și Pueyer Book-ul drept cărți simbolice'

"' Fr. Păcurarii – O încercare de schițare a Americii latine – București, 1966, p, 50 "^I. Bria, op. cit, p. 131

69 FelLx. Lfred Platter – Verlag-Mairz, 1963. P. 161-202 ' x Bria, op. cit, p. 131 '' Normau Young – The Ecumemeal Rewiev- nr, 3/1966, voi XVIII. p. 321 -322

81

=== 78 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

E drept că în cele 39 de articole există idei protestante: sunt recunoscute numai două taine, se neagă fransubstanția, tradiția și puterea papalității, invocarea sfinților și cinstirea icoanelor; iar despre mântuire se spune că se obține numai prin credință, se resping și dogmele catolice despre purgatoriu și papalitate, precum și cea calvină despre predestinație. Cartea de rugăciuni și Catehismul au mai multă influență asupra credincioșilor din Comuniunea Anglicană decât cele 39 de Articole.

încă din timpul domniei reginei Elisabeta, nu toți engleză primiră noile reforme Unii, mai riguroși, așa-ziși noneoniormiști și dizidenți nu au vrut să acepte organizarea episcopală a Biserici înalte și de acea, în anul 1567 au format o sciziune, adoptând o poziție pe care o credeau mai apropiată de spiritul Evangheliei, numită presbiteriană sau puritană pentru că în fruntea Bisericii au ales sinoade formate din bătrânii comunităților care nu mai respectau rânduelile unei Bisericii ierarhice.

Și mai exigenți decât aceștia sunt independenții, care începând cu anul 1580 afirmă că și fiecare comunitate bisericească e independentă, nu numai fiecare episcopie dau grupare sinodală. 4 Acești s-au organizat mai mult m Scoția. Pentru statul englez ei au devenit utili deoarece au contribuit la unirea politică între Scoția, Islanda și Anglia propriuzisă pe baze republicane, datorită faptului că John Khox, mare predicator, elev al lui Calvin, se credea trimis al Providenței să readucă viața austeră, să organizeze o Biserică sobră, tară ierarhie, condusă doar de bătrâni pe care-i alegeau credincioșii comunității în mod democratic/5

'' Ghearghs Dcra-Maiim-Bueurefti, 1966, p, 87-92

° Mitropolitul Tit Simendra – op, cit.,p. 330

741.B.U. -1956, voi II, p, 214 ,

'"J A. Maurois, Historie d'Angteterre, Paris, 1973

82

=== 79 ===

Anglicanismul-aparifie și dezvoltare

Aceste culte, apărute aproape odată cu confesiunea anglicană. încercau să se purifice de tot ceea ce era instituțional roman-catolic. căutând o trăire creștină autentică nu după percepte seci. ci punând în practică învățătura lor.

Cea mai răspândită ramură apărută din anglicanism este Metodismul, din care, de fapt, a ieșit Mișcarea Evanghelică și apoi s-a organizat Biserica Episcopală din America. Acesta își are originea și în tradiția puritană datorând destul de mult propovăduiții lui John Wesley (1703-1791) și vechii forme a metodismului.'6

In aceleași împrejurări istorice au apărut și alte culte, care s-au îndepărtat mai mult de vatra anglicanismului, precum și secte protestante care în contact cu anglicanismul au căpătat fonne noi. Acestea ar fi: cultul Baptist Cultul Adventist (de duminică și de ziua a șaptea)78, Cultul Penticostal (Qaquerii)79 și o serie de alte culte și comunități apărute din acestea.

Am arătat până aici răspândirea și organizarea teritorială a confesiunii Angliacane, ca și cultele mai noi care au apărat fie din Comuniunea Anglicană fie din curentele specific autohtone ale anglicanismului răspândite prin misiuni speciale. Deși protestantă în formă, Biserica Anglicană caută să le unifice doctrinari cultic și canonic, toate organizațiile biseiicești din sfera ei și chiar pe cele care au deosebită afinitate față de acțiunea ei ecumenic.

76I.B.U.-volII,p.216

"' Mitropolitul Tit Simedra op.cit.p. 328

Thomas Munzer, Colectiv "Oameni de seamă". București, 1964, p; 60-83 Al. 79 Al. N, Constantinescu, Sectolofie, Ed. A IlI-a, București, 1943, p. 35

83

=== 8 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

de la vechiul imperiu roman. Conducătorii acestor state naționale detestau jurisdicția papei în teritoriul lor. Această jurisdicție era deseori atât seculară cât și spirituală, deoarece Biserica Romană deținea multe teritorii în toată Europa. Deținerea de pământ de către biserică a creat o diviziune a suveranității în interiorul statului căreia domnitori despotici ca Tutorii englezi i s-au opus, Numirile în pozițiile importante din Biserica- Romană erau tăcute de un străin, de papă. Clericii nu puteau fi superiori judecății în tribunale civile, ci erau judecați în tribunale bisericești și nu în tribunele regale. De la aceste tribunale puteau fi tăcute apeluri la tribunalul papal. Impozitele bisericești mari au mai contribuit de asemenea la înstrăinarea poporului și a conducătorilor lui de la Roma. Conducătorul național și administrația lui civilă se opuneau ierarhiei religioase internaționale a Bisericii Romane. Henric al VUI-lea a rupt legăturile ci Biserica Romei deoarece el considera că divorțul regal nu era o problemă internațională pe care s-o rezolve papa, ci o problemă națională pe care putea să o rezolve clerul național.

b) Atenția acordată economiei ca factor motivator în probleme umane nu poate fi trecută cu vederea de către istoricul creștin, cliiar dacă el nu acceptă interpretarea materialistă a lui Marx sau a detem misiilor economici. Pământul deținut de Biserica Romană în Europa Apuseană era plivită cu ochi lacomi de către conducătorii naționali, de către nobilii și clasa mijlocie a noilor state naționale. Conducătorii detestau pierderea de bani care mergeau la visteria papală din Roma. Mai mult elenii era scutit de impozite în statele naționale. încercarea papală de a primi bani mai mulți din Germania în sec. al XVI-lea a fost puternic detestată de noua clasă de mijloc a unor state ca Saxonia. Abuzul sistemului de indulgențe, ca unealtă de a scoate pentru papalitate banii din Germania a fost ceea ce

n

=== 80 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

7, Definiera învățării

Bisericile anglicane din întreaga lume împreună cu Biserica anglicană Mamă-Biserica Anglie, formează o Comuniunea anglicana. Aceste Biserici au în comun următoarele caracteristici:

mențin și propovăduiesc credința și structura catolica și apostolica așa cum sunt în general exprimate în Cartea Comună de rugăciune aprobată de Bisericile lor;

Sunt Bisrici particulare sau naționale ale credinței vieții pi cultului creștin pe teritoriilor lot

Sunt unite nu printr-o autoritate cetrală logistică și executivă, și prin loialitate reciprocă susținută de către statul comun al episopilor adunați în Conferința de la Lamberh. 8uDin cele definite reiese că , la baza organizării Comuniunii anglicane stă principiul autonomiei. în acest sens s-a urmărit să se formeze Biserici naționale, provinciale sau regionale. Fiecare dioceză din Comuniuna anglicană are în fruntea sa un episcop dau arhiepiscop, recunoscând pe Arhiepiscopul de Canterbury ca "Primus inter pares", după cum și noi ortodocșii pe Patriarhul ecumenic. Ierarhii acestei Comuniuni se adună în Sinod din zece în zece ani la Palatul Lamberh din Londra începând cu anul 1867 în așa numita "Conferință de la Lamberh", pentru a discuta probleme de credință, viată, cult relații cu Bisericile creștine si cu autoritățile laice.

Doctrina Bisericii Anglei este surprinsă în Cartea comună de rugăciune – The book of Common Prayer – apropiată de tradiția catolică

a0P. Deheleanu, op. cit. p. 54-78

84

=== 81 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

(sunt menținute cele trei trepte ale preoție sacramentale; episcopatul, preoția și diaconatul , în succesiune apostolică neântrerupată, Tainele, sărbătorile, veșmintele liturgice, facerea semnului Sfintei Cruci etc.) și în cele 39 de Articole de credință – The Thirty Nine Articles of Religion – cu influențe mai mult proteste decât catolice (se admite ca unica regulă de credință Stanța Scriptura,negându-se deci Sfânta Tradiție; se recunosc numai două Taine: Botezul si Sfânta Euharistie – celelalte cinci nepunându-se în rândul "Sacramentelor' evanghelice, se neagă transubstanția euharistică și caracterul de jertfa al Euharistie, de asemenea, puterea papalității, invocarea sfinților și cinsitrea icoanelor; se păstrează adaosul "Filioque", dar se respins dogmele catolice despre purgatoriu, infailibilitate și primatul papal, precum și învățătura protestantă despre predestinație etc.) înțelesul Articolelor trebuie interpretat însă în conformitatea cu Cartea de raeăciune. ele fiind socotite ca un document secundar al acesteia și de o importanță mai mult istorică decât doctrina, deci tară să li se acorde valoare de mărturisire de credință.81

Cultul divin al Bisericii Angliei se află în "Cartea comună de rugăciune" care cuprinde într-o formă simplificată, toate cărțile fundamentale de cult ale Bisericii Romano-catolice. Liturghierul (Missale), Ceaslovul (Breviarium), Evhologhionul (Rituale), extrase din Slujba hoirotoniei (Ordinal), Catehism, modele de slujbe corespunzătoareTainelor și ierurgiilor ortodoxe (Botez, Mirungere, Nuntă, înmormântare) ș.a.82

81 Report of the Lemberth Conference 19930, London, 1930, p. 155

Ion Bns – Actala congicuratie geografica și confesională a Comuniunii Anglicane, p. 135

85

=== 82 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

în ceea ce privește structura organizatorică. Biserica Anglei este alcătuită din provincii (Canterbury și York)8', dioceze (eparlii) și anume: 29 aparținând de Conterbury și doar 13 de Yrok, protopopiate și parohi. Toate sunt conduse de către persoane corespunzătoare instituțiilor ierahice respective: arhiepiscopi, episcopi, protopopi proeti, ajutați și de către diaconi, deci o organizare ierarhică asemănătoare cu cea din Biserica Ortodoxă.

In scopul menținerii unității în cadrul Comuniunii Anglicane precum și al apropierii, iar fi în final al realizării unității creștine Biserica Angliei a depus eforturi susținute în această direcție încă de la apariția ei.

B învățătura anglicană în raport cu ortodoxia

In urma mai multor întâlniri între anglicani și ortodocși s-a stabilit învățătura anglicană în raport cu ortodoxia

a) în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este și imanent și trascendent. Prin credință și ascultare omul participă la viața dumnezeiască și este unit cu Dumnezeu în Sfânta Treime. Biserica Ortodoxă face distincție între esența dumnezeiască și energiile dumnezeiești. în timp ce esența dumnezeiască rămâne dincolo de înțelegerea și cunoașterea omului, total transcedentală, prin energiile necreate Dumnezeu este prezent în imanent și omul mereu în comuniune cu Tatăl ceresc. Anglicanii nu folosesc această distincție, dar caută să explice că Dumnezeu nu poate fi înțeles și în același timp este și inteligibil pentru oameni. Dacă Biserica Ortodoxă descrie plinătatea sfințirii omului patristică      theosis      Kata      charin      (îndumnezeirea      după      har),        anglicanii

83 Ene Braniște – Ortodoxia XVII 1965, nr. lp. 163-164

86

=== 83 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

consideră doctrina pe care o exprimă acest limbaj, probabil că o asemenea învățătură ar putea fi găsită și în cultul lor.

b) In ceea ce privește inspirația și autoritatea Sfintei Scripturi
Sfânta Scriptură constituie un tot coerent care cuprinde Revelația

divină, exprimată în vorbire omenească. Ea este primită și îndreptată prin Biserică și în Biserică, Atât Bisericile Anglicane cât și cele Ortodoxe fac distincție între cărțile canonice ale Vechiului Testament și cele necanonice; se recunoaște totuși utilitatea celor din urmă, pentru zidirea sufletească a credincioșilor. De asemenea, atât anglicanii cât și ortodocși la folosesc la diferite slujbe.

c) în ceea ce privește Scriptura și Tradiția

Scriptura și Tradiția sunt cele două izvoare ale Revelației divine, care se completează reciproc-, iar Biserica nu poate niciodată defini dogme noi care n-au temei în Sf. Scriptură și în Sf. Tradiție, Din punct de vedere ortodox, un adevăr de credință nu poate fi dogmatizat dacă are teniei numai în Sf. Tradiție; este necesar însă să aibă temei în Sf. Scriptură

d) în ceea ce privește autoritatea sinoadelor

Ambele Biserici sunt de acord că noțiunile de Biserică și Scriptură sunt inseparabile, recunoscând lucrarea Sf. Duh nu numai în Scriptură și în Biserică, ci și în Sinoade. Anglicani deși cred într-o "ierarhie" a sinoadelor ecumenice, punând accent mai mult pe primele patru, acceptă și decretele sinoadelor al V-lea, al Vl-lea și al VH-lea ecumenice. Cu toate acestea, este necesară o cercetare mai amănunțită din partea anglicană, a problemelor legate de ultimele trei sinoade ecumenice și în special al VTI-lea, privitor la cinstirea icoanelor se cere de asemenea adâncirea din partea anglicanilor a cuvântului "infailibil", iar de cătreortodocși a celui de "indefectibil".

8"

=== 84 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

e) în ceea ce privește clauza "filioque"

Referitor la acest adaus, trebuie să se facă o deosebire între probleme originii Sf, Duh ("care purcede din veci de la Tatăl"- lom 15,26), deosebită de cea a trimiterii în timp și a misiunii Sf. Duh în lume (Ioan 14,26 și 15,26), Pentru acest motiv, și pentru faptul că adaosul "Filioque" n-a existat la început în simbolul Niceo – constantinopolitan și că n-a fost introdus prin autoritatea unui sinod ecumenic, anglicanii sunt de acord să nu mai Iacă parte din Crez.

f) în ceea ce privește Biserica, comunitatea euharistică

Referitor la Euharistie, se afirmă din nou că între cele două Biserici a existat un acord comun, realizat la București în 1935. Cu privire la această problema, este redată în continuare Declarația comună a subcomisiei anglicano-ortodoxă de ia Garden City din 1974. în acest acord de la Moscova (1976), se arată în plus că pe viitor ar trebui să se studieze și să se aprofundeze probleme relației dintre preot și episcopul său, precum și a episcopilor între ei înșiși.

g) în ceea ce privește invocarea Sf. Duh la Euharistie

Sf. Euharistie este acțiunea Sf. Treimi. Actul sfințirii elementelor euharistice cuprinde: mulțumirea, anamneză și epicleza. Prin invocarea și pogorârea Sf. Duh, ca răspuns la rugăciunea Bisericii pâinea și vinul se prefac în Trupul și sângele Domnului. După anglicani momentul culminant decisiv al sfințirii elementelor euharistice poate fi prin cuvinte Iede instituire sau prin epicleza în timp ce pentru ortodocși este epicleza. La rugăciunea Bisericii, Sfanțul Duh se pogoară nu numai asupra elementelor euharistice, ci și asupra comunității, iar prin împărtășirea cu Trapul și sângele Mântuitorului, credincioșii primesc iertarea păcatelor și cresc în ascultare și sfințenie spre viața veșnică. Dar și celelalte Taine au

88

=== 85 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

epicleză, fiindcă rugăciunea și binecuvântarea Bisericii invocă pe Sf. Duh, chemându-1 să sfințească întreaga creația, iar Biserica trăiește din continua invocare a Duhului Sfânt.

h) în ceea ce privește Hristologia

Hristologia face parte din capitolele chiei ale teologiei revelației din învățătura anglicană.84 Problema liristologică se include în argumentele descoperirii directe a Divinității prin Iisus Hristos Sf. Treime (Dumnezeu-Tatăl. Dumnezeu-FiuL Dumnezeu Sf. Duh) a acționat până la întruparea Mântuitorului indirect pentru faptul că intervenția directă ar fi stăpânit pe credincioși, iar dacă nu se face cunoscută prin oameni-prorocii și aleșii lui Dumnezeu Mesia n-ar fi fost înțeles și primit. în acest caz. hristologia pe lângă "obiect dogmatic" este factorul convingător al descoperirii directe a planului lui Dumnezeu pentru salvarea sufletelor credincioșilor.

întruparea Mântuitorului este, de fapt, împlinirea promisiunii lui Dumnezeu pentru noi și un act de dreptate pentru înfrângerea morții și a stăpânitorului ei, diavolul. Acest act nu putea să-1 desăvârșească decât Fiul lui Dumnezeu prin puterea sa absolută. Această putere a fost dăruita și credincioșilor facându-i fii adoptivi prin hai- și frați ai lui Hristos prin natura sa umană.

De aceea, zice teologul anglican Riehard Hooker, întruparea lui Hristos prin natura omenească a dovedit trei lucururi capitale:

Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu;

Natura sa omenească ne-a asigurat și nouă calitatea de fii ai dumnezeirii

4 Cf. Guy Mayfield – The Curch of EnglandLondo, 1958, p, 18

89

=== 86 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

3. Cu ajutorai harului, divinitatea s-a făcut cunoscută în natură și a transformat-o. dând naștere unirii ipostatice a firilor. "

Teologii anglicani au accentuat "fluiditatea naturii umane" pentru a smulge cunoștințele credincioșilor din fomiele idealismului predominant și au căutat să arunce vălul scolastic și speculativ de pe o divinitate izolată, așa cum era înfățișată de aristotelian, tomism sau neotomism.86Aceeași teologie realistă anglicană s-a ferit și de influența platonică și budistă. Asemănarea cu Hristos este admisă, dar îndemnul este umiarea "Avem aceleași drepturi de împărtășire cu Hristos (om), dar nu putem fi cu El (Dumnezeu).. Putem să ne împărtășim de cer și de pământ dar puterea în cer și pe pământ o are Fiul lui Dumnezeu. Pe noi Hristos ne trage la sine, or pe Hristos, Dumnezeu L-a trimis să ne răscumpere!! Se cuvine ca noi "să lucrăm pentru mântuirea noastră și atunci harul va prisosi"8''

în problema hristologiei, agnosticii, teiștii, fideiștii au negat fie firea omenească, fie firea dumnezeiască, pentru că n-au înțeles nici revelația divină și n-au crescut nici în harul mântuitor. Așadar, ereticii, după anglicani sunt ca demonii care strigau către Iisus: "Fiule al lui Dumnezeu, de ce ne chinuiești." (Luca VIE 28)

Trebuie subliniat de la început faptul că teologia anglicană despre revelație include capitolul Hristologiei, după capitolul Creației.

Pentru viitorul teologiei și mai ales pentru clasificarea doctrinară a Biserici, Hristologia constituie unul dintre punctele de bază ale dialogului teologic. Totodată unele curente modeme, externe sau interne, ale unei Biserici sau alta; au sursă    peste veacuri în rătăcirea alieniste, care au fost

85 A, H. Strong, op, cit, p. 669-776 ° R, Hooker, "Anglicarasmul", p. 259

90

=== 87 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

canalizate până la noi fie prin culte religioase sincretiste, fie prin sisteme filozofice religioase grostice, teiste sau de alta natură.

Ceea ce nu trebuie neglijat în aceste manifestări, deloc statistice este faptul că se declară "originale" și au pretenția "justificării scriptuirstice". Hristologia, deși are fond dogmatic, deci indiscutabil, face parte din problema cheie a apologiei și-a polemicii confesionale actuale. Necunoașterea hristologiei a dat naștere la religii asoteriologice, la negarea divinității din cauza neînțelegerii omenității lui Hristos, la înlăturarea omenității pentru faptul necredinței în puterea divină.

S-a înlăturat astfel iubirea. Iubire face unitatea și pe drept cuvânt a spus un teolog român; unitatea treiniică este unitatea Biserici, dezunirea și lipsa iubirii este haos și vijelie în inimile credincioșilor, nu numai în Biserica lui Hristos".88

Biserica Ortodoxă, ca de altfel si Biserica Anglicană, recunoaște că hristologia implică teandria și de aceasta depinde soteriologia și eshatologia – capitole importante în dialogul anglicano-ortodox spre cunoaștere, apropiere și eventual unire a celor două Biserici.

Teologia anglicană a revelației s-a ocupat de probleme divină și de problema religiei ca auxiliare ale revelației supranaturale. Descoperirea directă prin întrupare, a înseninat și înseamnă pentru Biserică desăvârșirea ființei credincioșilor. Credincioșii devin vase ale Duhului Sfânt prin puterea harului.

învățătura despre întruparea Mântuitorului Hristos în teologia ortodoxă și în cea anglicană nu numai separă învățătura creștină de celelalte religii naturale, ci și arată scopul și misiunea lui

gr

' Y. M..J. Cangar, La foi.. . part, IX cap IV R. Hooker, op. cit. în "Anglicanism", p. 261

91

=== 88 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Hristos ca mântuitor al lumii. întruparea este argumentul existenței lui Dumnezeu și al organizării cultului adevăratei religii.

Faptul întrupării ne dă posibilitatea încercării ascensiunilor către supranatural pentru a înțelege izbăvirea adusă de Mântuitorul, dar și celelalte acte capitale ale Revelației: patimile, răstignirea, învierea, pogorânrea Duhului Sfânt "în lume, au același scop.

Teologii anglicani au aceeași învățătura ca și ortodocșii în această privință. Așadar în teologia ortodoxă, ca și în teologia anglicană întruparea Mântuitor ului constituie un punct important de înțelegere a creștinismului și deci, o bază comună spre unitatea de credință.

k) în ceea ce privește rugăciunea și sfințenia. Referitor la aceasta problemă cele două Biserici au afirmat că rugăciunea este "lucrarea în noi a Duhului Sfânt, care locuiește în inimile noastre prin credința de la Botez și Mirangere (Confirmare) iar, Sfințenia e adăugarea în noi a iubirii lui Dumnezeu, care ne sfințește și ne împlinește pe noi și toate lucrurile.89 Rugăciunea particulară este inseparabilă de rugăciunea liturgică comunitară fiind o parte integrantă a vieții creștine.

1) în ceea ce privește icoanele atât ortodocșii cât și anglicanii au arătat că nu găsesc nici un motiv de neânțelegere referitor la icoane m învățătura Sf. loan Damaschinul, deci, ele pot fi venerate.

m) reprezentanții celor două Biserici au afirmat că ascentismul "este cale prin care creștmsmul împletește viața cu Sfințenia cuprinsă în chemarea lui Dumnezeu. Fiți sfinți, pentru că Sfanț sunt Eu (I Petru, 1-16) fiind un proces sinergie, făurit de Dumnezeu împreună cu noi creștinii

Prof. dr. D. Stăniloae, Relații treimice, p. 520-525

92

=== 89 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

(Filip, 2,12 )"90 S-a arătat însă, că ascentismul contemporan este deosebit, radical fața de cel din epoca primară, datorită noilor condiții de viață, dar este destul de activ șipe linia Bisericii celei adevărate,

n) Cultul divin atât la ortodocși cât și la anglicani are un rol important în viața religioasă a credincioșilor de la naștere și până la moarte. Prin slujbele religioase se împărtășește harul divin credincioșilor, adâncindu-se și întărindu-se legăturile familiale, viața familiei în general.

1) Raportul Bisericii Ortodoxe cu anglicanii

Relațiile și discuțiile teologice dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Anglicană constituie o contribuție importantă și semnificativă în dialogul ecumenic din vremea noastră. Se știe că a treia Conferință Panortodoxă de la Rodos a hotărât continuarea discuțiilor dintre cele două Biserici și formarea unei comisii teologice interortodoxe în vederea pregătirii dialogului cu anglicanii.

Venind în contact cu Ortodoxia, a cărei mărturisire de credință este exprimată în dogme ecumenice sau hotărâri doctrinare ce poartă pecetea autorității Bisericii sobornicești. Biserica Anglicană a simțit nevoia de a prezenta propria sa doctrină într-o fonnă precisă, definită, încât anglicanismul s-a identificat cu cele 39 de Articole și cu Cartea de Rugăciune. Aceasta era de fapt o limitare doctrinară ce nu corespundea realității si care nu îngăduia un dialog mai dezvoltat si încurajator cu Biserica Ortodoxă. Delimitarea anglicanismului în marginile celor două

Ibidem, p. 11

93

=== 9 ===

Angiicanismul-apariție și dezvoltare

1-a înfuriat pe Luther.

Factoral intelectual al Reformei a fost că oamenii cu minți conștiente și cu o concepție seculară, au criticat viața religioasă din timpul lor. așa cum era ea reprezentată în Biserica Romano-Catolică. O dată cu creșterea numerică a clasei de mijloc, ea a devenit individualistă în concepții și a început să se revolte împotriva concepției societății medievale care-l punea pe individ sub autoritate. Această tendință spre individualism a fost întărită odată cu apariția statelor naționale absolutiste, în care interesele Bisericii naționale romano-catolice au luat un loc secundar față de cele ale națiunii, ale domnitorului și ale sprijinitorilor lui loiali din grupul de oameni de afaceri din clasa de mijloc. Umanismul renascentist în special în Italia, a creat un spirit secular similar cu cel ce caracterizase Grecia clasică. Până și papii Renașterii au adoptat o abordare intelectuală și seculară a vieții. Acest spirit și această abordare au fost generate de dorința savanților de a se întoarce ia sursele trecutului intelectual al omului. O comparație între societatea corporativă ierarhică a timpului pe de o parte și libertatea intelectuală, secularismul societății grecești și principiul libertății individului văzut în sursele Scripturale pe de o altă , i-a făcut pe oameni sceptici față de pretențiile Bisericii Romei și ale conducătorilor ei. Oamenii au început să aibă orizonturi intelectuale mai largi și să fie interesați mai degrabă de viața seculară decât de cea religioasă.

Factorul moral al Reformei a fost strâns legat de cel intelectual. Cărturarii umaniști care aveau Noul Testament în greacă au văzut clar discrepanțele dintre Biserica despre care citeau în Noul Testament și Biserica Romano-Catolică din timpul lor. Corupția se întinsese atât prin capul cât și prin membrii ierarhiei Bisericii Romane. Clericii carieriști

12

=== 90 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

"formulare de credință" însemna apoi adoptarea unei poziții, confesionale, după exemplul Confesiunilor protestante. Pe de altă parte. încadrarea anglicanismului într-un sistem confesional nu constituia o metodă teologică în discuțiile cu ortodocșii, care resping sistemul pluralității confesionale. Lucrul acesta s-a înțeles la timp, și deci adeseori, în discuțiile trecute, fiecare parte a avut în gând limitele confesionale sau dogmatice ale celeilalte părți, totuși s-a încercat să se evite această delimitare confesională, eăutându-se terenul comun, poziția "catolică". Teologia anglicană a revenit astfel la sistemul poziției "catolice", arătând că Biserica Anglicană nu este o "Biserică nouă", nu are o "tradiție nouă", deși a trecut prin Reformă. Una din tendințele principale noi a fost aceea de a sublinia continuarea anglicansmului cu tradiția Bisericii primare. S-a susținut că, deși reformată. Biserica Anglicană păstrează elemente din tradiția catolică deci nu stă în contrast cu Ortodoxia. Dacă în comparație cu romano-catolicismul se definește în multe privințe în termeni negativi, în comparație cu Ortodoxia se află în termeni de continuitate și unitate. deoarece "Reforma a adus Biserica Anglie pe calea integrității credinței". In concluzie, "nu poate spune că o Biserică nereformată, cea Ortodoxă, nu se poate uni cu una reformată, cea Anglicană"91

Aceasta a constituit o dorință și o tendință pozitivă. Totuși, teologia anglicană n-a insistat să arate care sunt elementele actuale de legătură între tradiția anglicană și Ortodoxia, lăsând impresia că îi convine acea delimitare confesională impusă de spiritul Reformei. De aceea este adevărată observația că: "în practica, Ortodoxia răsăriteană încă n-a descoperit care sunt elementele tradiției anglicane, care, deși diferite de cele răsăritene, trebuie să fie respectate de ortodocși, și care sunt produsul

. Chițescu, "Biserica Ortodoxă Română" CI (1983) nr. 9-10, p. 642-652

94

=== 91 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

controverselor apusene și au numai o semnificație temporală sau locală și de aceea ar putea fi corectate sau explicate în lumina experienței mai largi și Iară controverse a Ortodoxiei răsăritene" "

Pe de altă parte, însăși Biserica Ortodoxă a acceptat în discuțiile cu anglicanii o astfel de delimitare dogmatică, identificând doctrina ortodoxă cu hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice, Desigur, aceasta trbuie privită în primul rând ca o chestiune de metodă teologică. Adică, Ortodoxia pretinde că mărturia ei este exprimată de autoritatea Bisericii Ecumenice și aparține întregii Biserici, Principiul acesta, al identificării doctrinei în consensul ecumenic, rămâne în vigoare și în baza lui, ortodocșii au cerut teologiei anglicane să formuleze învățătura de credință anglicană într-un mod corect și în sensul doctrinei Bisericii universale.

întâlnirea cu spiritul dogmatic ai Ortodoxiei și contactul ecumenic au provocat astfel în anglicanism un proces de identificare a realității dogmatice și o căutare de lărgire a bazei comune cu Biserica universală. Pentru aceasta anglicanismul trebuia să se desprindă de litera celor 39 Articole și de fapt se observă acum că el nu se mai definește exclusiv pe baza lor.

Cele 39 Articole nu mai sunt considerate o confesiune de credință anglicană. William Temple, președintele Comisiei care s-a ocupat din 1922 cu studierea doctrinei în Biserica Anglie scrie în "introducere" la Raportul acestei Comisii: "Unii vor fi surprinși că noi nu am dat o mai mare proeminență formularelor anglicane și în special celor 39 de Articole. Ele n-au avut în sistemul nostru, cel puțin de la începutul secolului al XVUI-lea înainte, locul ocupat în sistemul luteran de Confesiunea de la Augsbury. Ele sunt într-adevăr prea scurte pentru un

92 IA. Douglas – The Cristian East, XI (1930-193 l)nr. 4 p. 148

95

=== 92 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

astfel de scop. Ele nu constituie o confesiune de credință completă, ci o declarație a poziției adoptate de Biserica Angliei într-un moment critic în legătura cu controversele principale din acel moment. Clericul care dorește să învețe credința creștină pe credincioșii parohiei sale sau pe candidații la confirmare, rareori are ocazia să se refere la cele 39 Articole, el este călăuzit de Catehism și de celelalte părți ale Căiții de Rugăciune" 3. în același spirit teologii recunosc acum că acceptarea lor înseamnă numai un consimțământ general față de poziția doctrinară a Bisericii Angliei.

Cât privește Cartea de rugăciuni, care are un rol important în cult se știe că ea a fost impusă de stat și nu posedă autoritatea Bisericii. Ea a fost produsă și condiționată de împrejurările speciale ale Reformei din secolul al XVI-lea din Anglia.94 în plus , Cartea de Rugăciune nu mai constituie un element de legătură în Comuniunea Anglicană deoarece s-a modificat în diferite Biserici ale Comuniunii. ~

Este evident acum în teologia anglicană afirmarea specificului tradiției anglicane în contextul creștinismului apusean, dar și o încercare de a scoate în evidență caracterul ei deschis pentru orice tradiție creștină autentică,

A devenit o expresie comună definiția: Biserica Anghlicană este în același timp "catolică" și "reformata". Etosul Bisericii Anglicane constă în aceea că ea este "deodată și catolică și reformată, fără să recunoască weo contradicție esențială între cele două aspecte ale credinței și ale practicii creștine. Ele nu sunt exclusive, ci complementare." 96 Această definiție nu este înțeleasă ca o formulă abstractă.    Se caută anume să se identifice

93 N, Zernov – The Church of the Eastern Christians – Londorț 1944, p. 104

94 Cyril Oarbei H – The Clains of the Church of England, Londoa 1947, p. 35
'    W. Jardine Gnsnrooke "Studia liturgica" I (1963)nr. 3, p. 165-166

96

=== 93 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

elemeltele din cele două tradiții cuprinse în doctrina anglicană: "Biserica reformată pe linie conservatoare, nu sub influența vreunui teolog particular dă prioritate. Evangheliei și în acest sens este o Biserică Evanghelică. în același timp, păstrând Crezul, sacramentele, liturghia. ortodoxia doctrinară istorică și continuitatea hirotoniilor prin episcopat pretinde a fi, de asemenea, o Biserică "catolică."9*'

Anglicanismul se vrea astfel sinteza celor două aspecte ale creștinismului apuseean: "Anglicanismul nu reprezintă o formă de catolicism sau de preotestantism, pentru că el are elemente din ambele. Anglicanii, individual, pot fi sau catolici sau protestanți, dar Biserica Angliei conține ambele elemente și acestea pot pretinde un loc justificat în această Biserică. Numai că prea adesea ele nu reușesc să se înțeleagă unul pe altul." ' In realitate această tensiune este mereu prezentă sub diferite forme și accente, punând la încercare echilibrai unității vieții bisericești. In cursul istoriei s-au impus când aripa catolică, când cea evanghelică, când cea liberală, în spirit de controversă, ceea ce n-a pemiis o unitate profundă și durabilă a doctrinei. Astfel, prezența celor trei tradiții: catolică, evanghelică și liberală nu mai reprezintă diversitate firească, ci devin o amenințare pentru unitatea credinței anglicane, încât imaginea anglicanismului actual este complexă și contradictorie. Se poate spune deci că procesul sintezei tradiției anglicane a cunoscut diferite frământări și că el continuă. Congresul anglican din 1963 (Toronto), deși a subliniat valoarea specifică a tradiției anglicane, totuși a fost conștient de lipsa unui factor de coeziune în Comuniunea Anglicană. S-a cerut să se caute noi forme de unitate și de solidaritate internă în contextul vocației ecumenice.

96 Emilian Lamininde, Irmikon, XXXVI, 19663, nr. 4, p, 477-478

y7 J.W.C. Wond, Whar the Church of England Stands for, London 1951, p. 124

9*?

=== 94 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Acest echilibru nou a fost conceput mai ales ca o reconsiderare a catolicității spiritului și tradiției anglicane:"Putemice în convingerile lor. Bisericile Anglicane vor servi cauza unității crezând că tradiția lor proprie nu este un accident istoric sau o bucată de English-ism sau o poziție confesională, ci o tradiție o creștinismului "catolic", o poziție în care creștinii pot să fie catolici, iară să fie papali sau reformați,"* Probabil, această căutare a unității interne și a catolicității autentice, trecând peste elementele istorice și locale impuse de romano-catolicism și de Reformă, este partea cea mai importantă a dialogului cu Ortodoxia. Desigur, Ortodoxia nu poate răspunde la toate problemele anglicanismului contemporan, dar ea constituie un principiu de unitate și de sinteză ecumenică la care se poate întoarce anglicanismul. Dată fiind această "întoarcere", dialogul dintre anglicanism și Ortodoxie trebuie privit nu atât ca o confruntare între tradiții direct opuse, cât mai ales ca o întâlnire între locul și universul în care tradiția anglicană se verifică și se identifică în continuitatea și unitatea izvorului autentic al tradiției apostolice.

Anglicanismul vine în contact cu Ortodoxia ca un întreg, nu numai cu partea lui "catolică", de aceea unitatea doctrinei în Biserica Anglicană este o condiție fundamentală în dialogul ei cu Biserica Ortodoxă. în realitate, teologia anglicană trebuie să arate cât adevăr se cuprinde în cuvintele: "Unitatea fundamentală a Comuniunii Anglicane este doctrinară.", deoarece există dovezi care preobează că tendințele "diverse" și accentele sau interpetările variate se manifestă împotriva echilibrului doctrinar. '      Prof. V. Istavridis face observația: "ecleziologia vagă și lipsa

A.E.J. Rowinson, Anglicanism, p, 14 y9P,E. Mare, The spirit al Anglicanism (1957), p. XXIV

StephenF. Bayne- S.P.CK,, London, 1963

98

=== 95 ===

Anglicanismul-apaiiție și dezvoltare

de unitate intensă în Comuniunea Anglicană este unui dintre cele mai importante, sau mai degrabă, obstacolul principal în contractele celor două Bisericii și pentru unirea lor în viitor. Anumite învățături de bază. care constituie esența anglicanismului, ca: organizarea episcopală, succesiuna apostolică, învățătura despre taine etc. sunt acceptate de toți membrii Comuniunii Anglicane, dar dincolo de aceasta, noi suntem conștienți că există- un spirit de toleranță a diferitelor existențe, o tendință de a reconcilia opinii diferite privitoare nu numai la chestiuni externe și superficiale, ci și la articole esențiale ale credinței, spirit cunoscut ca via media sau conceptul de comprehensivitate."101

Prin urmare, unitatea doctrinară, internă a Bisericii Anglicane prezintă contraindicații de aceea ea rămâne ca o sarcină principală pentru teologia respectivă.

In rezolvarea acestei sarcini, trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, locul și funcția doctrinei în unitatea vieții bisericești, iar pe de altă parte, natura și principiile sintezei doctrinare. Fără a considera învățătura de credință nu numai o realitate esențială a vieții bisericești, ca și elementul de unitate și identitate în Biserică, Comuniunea anglicană nu va putea să păstreze echilibrul intern. Mărturisirea de credință într-un sens determină structura Bisericii, de aceea este necesară o afirmare mai accentuată a locului și a funcției învățăturii de credință în viața și unitatea Bisericii. Apoi, ideea de sinteză înțeleasă într-un sens mai dogmatic și mai ecumenic. Pentru anglicani, sinteze este o formula de acord în spirit comprehensiv și de toleranța față de elemente contradictorii ce pot di aduse oarecum împreună: "îndepărtarea sau diminuarea diferențelor în Biserica Anglicană, poate fi făcută în mod corect numai prin descoperirea

101

Stephen Neili – Anglicanism, ed. Revizuită, 1960, p. 429

99

=== 96 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

sintezei care să dreptate tuturor acestor diferențe"102 O oarecare tendință de a diminua roiul doctrinei în unitatea Bisericii și de a separa ceea ce este esențial și neesențial în doctrină, se resimte și în domeniul teologiei ecumenice anglicane.

Pornind de la principiul că la temelia unirii Bisericilor creștin trebuie să stea acordul suficient în credința și organizare. Biserica Anglicană a formulat patra puncte de credință esențiale pe baza cunoscutului "Almbeth Quadrikteral". Cât privește elementele comune dintre englicanism și Ortodoxie, ele au fost exprimate astfel: credința Scripturii și a Biserici Vechi; succesiunea apostolică a episcopatului și a preoției: curentul neântrerupt ai vieții mistice și sacramentale; creștinismul catalic nepapal. 3

S-ar putea spune că ecumenismul anglican pornește de la principiul sensului minim sau esențial catolic, în timp ce ortodocșii vorbesc de plinătatea credinței. Sinteza ortodoxă, obținută prin acel "Consensus Ecclesiae", exclude compromisul și elementele contradictorii și presupune integritatea credinței. Anglicanismul si Ortodoxia, se confruntă în această chestiune nu atât în termeni de minim și maxim că în funcție de posibilitatea și modul de a fi articulate tradițiile particulare în organismul acestei sinteze ortodoxe. La Toronto, s~a vorbit de așa-zisa "emancipare" a anglicanismului. In mesajul Congresului se spune: "Noi nu mai putem gândi că unele Biserici sunt destinate doar să dea, iar altele doar să primească"104 Acest lucru nu trebuie pierdut din vedere de către ortodocși, în discuțiile lor cu anglicanii. In această perspectivă, ar fi unilateral și

* Vasile T. Istavridis – "Eastem Churches Neews Lettel", 1964, nr. 35, p. 5 ' Dochine in the Churgh of Enajand, p. 23-26

104 W W

John Lawrenee – "Rediscoverin Easstem Christendam" p. 125

100

=== 97 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

insuficient a chema Bisericile anglicane să accepte în mod mecanic toate doctrinele ortodoxe. Mai degrabă se poate vorbi de o încorporare critică a tradițiilor anglicane în sistemul dogmatic ortodox. Pentru aceasta. Ortodoxia însăși trebuie prezentată ca o sinteză ecumenică virtuală, ca un criteriu de identificare. Desigur, adevărata reconsiderare trebuie să fie o sitenză critică, pentru că "problema reunirii este aceea a regăsirii integrității Tradiției". Dialogul ecumenic presupune deci nu numai "a da și a primi" ci și a "îndepărta și a renunța", deoarece unitatea Bisericii nu poate fi atinsă decât dacă creștinismul actual își regăsește izvorul și centul în credința Bisericii Ecumenice. în acest sens s-a pronunțat cliiar un teolog anglican: "trebuia să mergem dincolo de Reforma și de evul mediu pentru o mai proprie înțelegere a tradiției creștine autentice"105

In afară de acest aspect general, dialogul și relațiile dintre anglicanism și Ortooxie au avut în vedere și o problemă specială: recunoașterea validității hirotoniilor anglicane. Un teolog ortodox ras declara că probleme validității hirotoniilor anglicane este "o simplă chestiune canonică, nu dogmatică"1"6

In stadiul actual al relațiilor anglicane- ortodoxe, recunoașterea validității hirotoniilor anglicane de către ortodocși nu ar aduce în mod automat intercomuniunea între cele două Biserici. Fiincă presupusă această recunoaștere, cele două Bisericii trebuie să conținute dialogul cu intenția ultimă de a realiza unitatea lor dogmatică în vederea intercomuniuiiii Desigur ortodocșii condiționează intercomuniunea de unitatea dogmatică deplină. Apoi, ortodoxia nu este de acord cu teoria federației sau cu sistemul confesional în ceea ce privește unirea Bisericilor

E. Lamirade, op. cit., p. 483 E.L, Mascall – The recovery of unity, p. 235 E.L. Mascall – The recovery of unity', p. 235 S. Bulgukoff Ortodoxia. P. 241

101

=== 98 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

creștine. Federația, ca și teoria pluralității confesionale, nu constituie garanția pentru unitatea organiză a Bisericii. Anglicanismul și Ortodoxia ar putea duce discuții pe această temă pornind de la "consensul liristologic"10''ce există între ele și de la acea "concentrare liturgică" de asemenea, proprie ambelor Biserici. O ecleziologie profundă și realistă, axată pe centrul hristologic, ar da posibilitatea, teologiei anglicane să concentreze realitățile dogmatice într-un punct stabil și comuni și să descopere unitatea permanentă și vizibilă a Bisericii lui Hristos. Aceasta ar crea speranțe legitime pentru progresul spre intercomuniune cu ortodocșii

Desigur că concepția despre anglicanism nu este statică- și parțială. Imaginea anglieanismului s-a îmbogățit și conturat în sens ecumenic. Biserica Anglicană a devenit o puternică comuniune de Biserici independente, datorită unei intense activități misionare108 Apoi Biserica Anglicană a stabilit intercomuniunea cu Vecliii-Catolici109, iar în prezent duce tratative cu metodiștii de pe poziția unei "Biserici episcopale" fiind chemată să aplice un fel de iconomie țață de acești. în fine, pentru a înțelege mai profund această imagine trebuie să avem în vedere și umiătoarele elemente: existența unui curent puternic în favoarea restaurării unității Bisericii, dorință sinceră de apropiere țață de ortodoxie și contribuția principală pe care Biserica Anglicană o aduce în Mișcarea ecumenică. Toate acestea îndreptățesc credința că Biserica Anglicană reprezintă, un factor puternic în dialogul ecumenic de azi. De aceea este de prevăzut că în discuțiile viitoare să aibă loc o confruntare realistă și critică

S, Bulgukofl; Ortodoxia. P, 241

IA. Douglas, op, cit., p. 148

Deww Morgan, The Anglican Conggress, nr. 32,1964, p. 5-8

102

=== 99 ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

a valorilor dogmatice ortodoxe și anglicane, pentru a redescoperi sinteze ecumenică autertică.

Din ambele părți, relațiilehiitiile dintre Anglicnism și Ortodoxie sunt considerate o parte imporantă a efortului ecumenic contemporan. Prea Fericitul Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ie-a numit "preludiul unirii": Raporturile dinte Anglicanism și Ortodoxie se pot considera astfel, cu drept cuvânt, ca preludiu al unirii Bisericilor.110iar Arhiepiscopul de Cantebury, Dr, Michael Ramsey, a spus: "Noi știm că reunirea creștină înseamnă unitatea tuturor creștinilor, dar, în aceasta, noi știm că apropierea dintre Comuniunea Anglicană și Bisericile Ortodoxe Răsăritene trebuie să fie o parte importantă"111

2 Validitatea tainelor (Hirotonia femeii)

In        cadrul        întâlnirilor        oficiale        ortodoxa-anglicane,        problema

validității hirotoniilor anglicane s-a acceptat, în mod condiționat, de următoarele Bisericii Ortodoxe: Patriarhia Ecumenic în anul 1922, Patriarhia Islamului și Arhiepiscopia Ciprului în 1923, Arhiepiscopia Sinaiului și Patriarhia Alexandriei în 1931. Pafriarhia Română în 1936 și Biserica Greciei în 1939. Toate Bisericile au limitat această validitate numai la cazurile când clericii anglicani ar deveni membrii ai Bisericii Ortodoxe.112Această recunoaștere a validității hirotoniilor anglicane se face pe baza aplicării principiului iconomiei de către Biserica Ortodoxă. Clericii      anglicani    pot    fi      primiți    în    Bsierica      Ortodoxă,      fără    o    nouă

G.K.A, Bell "Cristian Unity: the Anglican position", London, 1948, p, 101-102

111 ftea Fericitul Patriarh Justinian – Biserica Ortodoxă Română LXXXIV, 1966, nr.
7-8, p, 708-710

112 Biserica Ortodoxă Română LXXXHI1965, nr. 5-6, p 393-396

103

=== aici ===

Anglicanismul-apariție și dezvoltare

Anglia, națiunea schismatică și slabă și atât puternica, drept credincioasă Spanie, care va fi soarta Angliei, Ea va deveni supuse unui prinț redutabil. Ereticii englezi se și înspăimântau de tribunalele inchiziției și de autodafeuri, tot atât de numeroase la Madrid ca și la cursele de tauri. Când această fecioară de treizeci și șase de ani căzuse portretul frumosului prinț spaniol, se îndrăgostise deodată pătimaș de dânsul. Totul tindea s-o înnebunească după el, deoarece prin căsătoria ei cu Filipp își satisfăcea orgoliul de prințesă spaniolă, credința de catolică romană și dorințele de fata bătrână și pătimașă. Odată, după miezul nopții aflându-se în capele ei, repeta de mai multe ori Veni Creator și jură să se mărite cu Filip.

Ambasadorul Spaniei pusese de se topiră patru mii de scuzi din care se cizelară launturi de aur pe care le împărți membrilor Consiliului, Convertiți la ideea căsătorie prin cadouri, argumente și promisiuni, ei își dădură totuși avizul să se procedeze cu prudență. Filip va trebui să respecte legile Angliei. In caz de deces al Măriei, el nu avea nici un drept asupra coroanei. Dacă se va naște un fiu din căsătoria lor, acesta va moșteni concomitent tronul Angliei, al Burgundiei și al țărilor de jos. Filip se angaja să nu atragă niciodată Anglia în războaiele sale împotriva Franței. Poporul englez, foarte ostil străinilor și mai ales spaniolilor, își arătă de îndată nemulțumirea. Ambasadorii trimiși de Carol Quintul pentru a negocia căsătoria fiară bombardați cu bulgări de zăpadă de ștrengarii din Londr. Pe străzile din City, aceștia se jucau de-a "măritișul reginei" și copiluș care-1 reprezenta pe prințul Spaniei era spânzurat. Mai multe comitate se răsculară. Sir Thomas Wyatt pomi un marș asupra Londrei Susținută de credința și se dragostea sa. Măria părea de neclintit. Miniștrii voiau ca regina să se refugieze în Turn. Ea rămase însă surâzătoare lui Whitehall      și      obținu      grație      prestigiului      Tudorilor,      o      victorie      atât      de

58