Graiul Satului Torcesti

=== Cristi bibliografie ===

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Bulgăr, Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Dicționar de arhaisme și regionalisme, Ed. Saeculum, București, 2000;

2. Matilda Caragiu Marioțeanu, Compendiu de dialectologie română (nord și sud-dunăreană), București, 1975;

3. Matilda Caragiu Marioțeanu, Influența daco-română asupra graiului unei familii aromâne din R.P.R. în Fonetică și dialectologie, vol. I, București, 1958, p. 79-111;

4. Matilda Caragiu Marioțeanu, Ștefan Giosu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Romulus Tudoran, Dialectologie română, București, 1977;

5. Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Dicționar de termeni lingvistici, Ed. Teora, București, 1998;

6. Ion Coteanu, Elemente de dialectologie a limbii române, București, 1961;

7. Stelian Dumistrăcel, Influența limbii literare asupra graiurilor dacoromâne. Fonetica neologismlui, București, 1978;

8. Stelian Dumistrăcel, Ancheta dialectală ca formă de comunicare, Ed. Academiei Române, Iași, 1997;

9. Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Probleme de dialectologie română, București, 1973;

10. Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Schiță de tipologie a graiurilor din Moldova, Ed. Universității din București, 1996;

11. Iorgu Iordan, Toponimia românească, București, 1963;

12. G. Ivănescu, Istoria limbii române, Ed. Junimea, Iași, 2000 (reeditare);

13. Grigore Răcariu, Caiet pentru seminarul de dialectologie a limbii române (uz intern), Galați, 1991;

14. Sextil Pușcariu, Limba română, vol. I Privire generală (reeditare), București, 1976;

15. Sextil Pușcariu, Limba română, vol. II Rostirea (reeditare), București, 1994;

16. Marius Sala, Introducere în etimologia limbii române, București, 1999;

17. Teofil Teaha, Graiul din valea Crișului Negru, București, 1961;

18. Hariton Tiktin, Rumänish–deutsches Wörterbuch, București, 1903-1925 (ediție anastatică, vol. I și II [A-L], Ed. Paideia, București, 1998);

19. Valentin Țurlan, Limba română contemporană (uz intern). Fonologie 2, Galați, 1994;

20. Atlase lingvistice ale limbii române:

ALR s.n. = Atlasul lingvistic român. Serie nouă, sub conducerea lui Emil

Petrovici, vol. I-VII, București, 1956-1972;

NALR Mold. Buc. = Noul Atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina, sub conducerea lui Vasile Arvinte; vol. introductiv Date despre localități și informatori și vol. II de hărți, Ed. Academiei Române, București, 1987. Noul Atlas lingvistic pe regiuni. Moldova și Bucovina. Texte dialectale; Ed. Academiei Române, Iași; vol. I, partea 1, 1993; partea a 2-a, 1995.

21. Tratat = Tratat de dialectologie românească, elaborat de Sectorul de dialectologie din cadrul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice din București, cu colaborarea unor specialiști din alte centre universitare, coordonator Valeriu Rusu, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1984;

22. x x x Dicționar de științe. Științe ale limbii, (colectiv), Ed. Științifică, București, 1997.

=== 1 ===

Graiul Satului Torcești

ARGUMENT

moto: „Dacă s-ar întreba cineva de ce dăm atâta însemnătate câtorva cuvinte românești, am răspunde: pentru că aceasta e partea noastră de cer.”

CONSTANTIN NOICA – Cuvânt împreună despre rostirea românească

Principalul motiv care m-a făcut să aleg, din multitudinea de subiecte posibile (unele chiar tentante), tocmai pe acesta aparținând domeniului dialectologiei ține de un anumit sentiment al datoriei și respectului față de colectivitatea din rândurile căreia am răsărit. În familie și în mijlocul acestei comunități sătești am deprins limba română în varianta ei locală pe care, cu timpul, se altoiește, în conștiința mea de vorbitor, limba română literară în complexitatea ei. Se cuvine, așadar, să încerc să răsplătesc, cât de puțin, binele acesta pe care l-am primit în cuvinte românești („partea noastră de cer”), bine al cărui consistență se măsoară în substanță spirituală, căci, odată cu limba, nu ne însușim doar un mecanism sec de comunicare, ci și o mentalitate, o cultură, un mod de a fi.

AUTORUL

INTRODUCERE

Obiectul lucrării îl constituie graiul din satul Torcești, grai ce nu poate fi considerat ca fiind puternic individualizat în raport cu vorbirea existentă în afara acestei localități, trăsăturile sale lingvistice suprapunându-se perfect peste cele ale graiului întrebuințat în întreaga comună Umbrărești,de exemplu. Mai mult decât atât, experiența de vorbitor mi-a dovedit că nu se înregistrează reale diferențe aici nici față de comune învecinate cum ar fi Ivești sau Barcea. Unitatea lingvistică regăsibilă în acest areal este subordonată subdialectului moldovean. Am ales, totuși ca titlu Graiul satului Torcești pentru că am efectuat ancheta folosind informatori numai din această așezare. Cât despre termenul de grai, înțelegem prin el acea „ varietate teritorială de rang inferior a unei limbi folosită pe un teritoriu restrâns (uneori chiar într-o singură localitate) și caracterizată printr-un număr limitat de trăsături lingvistice neesențiale (de ex. graiul din valea Crișului Negru, din comuna Scărișoara etc.). Termenul este integrat seriei ierarhice care conține ca unități de rang superior subdialectul și dialectul.”

Din punct de vedere geografic, satul Torcești se găsește în continuarea satului-comună Umbrărești, întinzându-se în lunca râului Bârlad, de-a lungul acestuia pe partea stângă, în aval, la o distanță de aproximativ 2 km de șoseaua națională Galați –Tecuci. Din punct de vedere administrativ, Torceștiul aparține de comuna Umbrărești ce se află situată la 14 km sud de Tecuci și la 65 km nord-vest de municipiul Galați, reședința județului din care acum face parte. Pentru o mai amănunțită descriere a acestei regiuni ca și pentru o mai precisă încadrare spațială cităm un paragraf introductiv din lucrarea domnului profesor de istorie Ion T. Sion : „Din punct de vedere al așezării geografice pe Terra, comuna Umbrărești se găsește situată la întretăierea paralelor 45042’ latitudine nordică cu meridianul 27027’ longitudine estică. Prin așezarea sa, teritoriul comunei se află poziționat în extremitatea nord–estică a Câmpiei Române din sectorul Câmpiei Tecuciului, la zona de contact cu Podișul Central Moldovenesc. Respectiva poziție geografică are consecințe importante asupra climei, conferind locului un accentuat caracter continental cu amplitudini termice mari, pozitive și negative, în funcție de anotimp, cu precipitații, în general, reduse. Totuși, din punct de vedere hidrografic întreg teritoriul aparține

de bazinul inferior al Bârladului și al Siretului, cu pâraiele Corozelului și Bârloviței, plus o mulțime de gârle în prezent secate, dar care se constituiau în vechime în resurse abundente de apă, uneori mai mult decât era necesar. Solul este din categoria cernoziomurilor, propice unor culturi diverse de plante cu foarte bun randament. Datorită acestor condiții naturale, o bună parte a teritoriului era acoperit în vechime și până destul de recent cu întinse păduri în care predomină stejarul și ulmul, inclusiv în zona de pe terasa de est a Bârladului.” Aceasta este și cauza nașterii unor legende, consemnate de tradiția locală, potrivit cărora denumirea de Umbrărești provine de la permanenta umbră, fenomen generat de codrii mari de aici, plini de arbori seculari. Relatările de acest gen sunt însă supoziții târzii pentru că toponimul Umbrărești trebuie pus pe seama unui antroponim de tipul Umbrea, lucru demonstrat convingător de Ion T. Sion în excepționala sa monografie istorică Umbrărești. Vatră milenară de istorie (p. 41-43).

Tot aici se cuvine, credem, să se discute și originea toponimului Torcești, despre care se afirmă în aceeași lucrare că „indubitabil […] este de origine turanică și a fost adoptat de la un Torca , asemenea apelative fiind, relativ, frecvente în onomastica evului mediu românesc. […]. Prezența turanicilor în apropierea satului Torcești de pe apa Bârladului, aceasta care face obiectul discuției noastre, se probează arheologic prin descoperirea întâmplătoare a mormântului aparținând unui nomad, ins al cărui schelet a fost găsit la un loc cu craniul, părți de oase și copitele calului său, dar și urmele harnașamentului de călăreț, dovezi de netăgăduit ale practicilor funerare specifice neamurilor turanice.” (op. cit., pag. 146). Această ipoteză este întărită și de legende locale (unele auzite și de autorul acestor rânduri) conform cărora numele satului s-ar trage de la cuvântul „turciți” prin care erau desemnați locuitorii acestui spațiu odinioară datorită faptului că fugiseră de turci pentru a se așeza aici. Iată și un argument din amintita monografie : „Fapt interesant este că chiar pe vatra vechiului Umbrărești întâlnim documentar prezența unui topic și a unei comunități umane cu numele „Torcești” și cu varianta „Turciți”, variantă păstrată în amintirea localnicilor din satul de mai târziu, Siliștea, cât și a celor din Umbrărești-răzeși.”

Tot origine turcică atribuie toponimului Torcești și Iorgu Iordan (asumându-și, totuși, rezerve) : „Uzii (popor turcic n.n.) se mai chemau, în cronicile rusești, torki sau torți, nume care ni s-a păstrat, probabil (sublinierea ne aparține) în Torcești (Tec), poate și în Torcelul (R S).”

Nu ne îndoim că denumirea provine de la un anume Torca. Există totuși posibilitatea ca acest Torca să se fi format, ca nume propriu, pe teren românesc de la verbul a toarce (<lat. torquere) înainte ca în limba română diftongarea o > oa sau e > ea să se fi produs (exemple de toponime de acest fel sunt date chiar de I. Iordan (op. cit. p.10) Droga = droagă, Floca = floacă, Petra = piatră) și se cunosc cazuri în care antroponimele pot deriva direct din verbe : Oprea < a opri, Rupa < a rupe etc.

După aceste lămuriri de natură lingvistică, dăm în cele ce urmează câteva informații cu caracter istoric despre comuna Umbrărești (se înțelege că ele sunt valabile și pentru Torcești). Descoperirile arheologice de tot felul, determinările făcute de specialiști reputați de la muzeele și universitățile abilitate din țară îl îndrituiesc pe prof. Ion T. Sion să susțină că „perioada de timp în care se cuprinde cel mai îndepărtat trecut al unei așezări românești pe teritoriul comunei, dintre cele documentate arheologic până în prezent, este epoca neolitică, respectiv neoliticul târziu, denumit și eneolitic”. Totodată, autorul monografiei menționează că „ amândouă epocile din perioada preistorică a metalelor, când oamenii au folosit pentru confecționarea uneltelor bronzul și fierul, sunt, relativ, bine reprezentate istoric pe teritoriul comunei Umbrărești”. În cele din urmă, se specifică în menționata lucrare, într-o caracterizare sintetizatoare, că „teritoriul actual al comunei Umbrărești a fost populat din străvechime, că s-au succedat aici de-a lungul timpului diverse culturi materiale și spirituale, creație a unei populații sedentare, nevoită, din când în când, să coabiteze cu grupuri alogene care au fost, cu timpul, asimilate. Din comunitățile umane organizate inițial pe criteriul relațiilor gentilice se vor dezvolta puternicile obști sătești ce vor stabili ca principiu de organizare relațiile de muncă și de apărare cu corolarul lor firesc, uniunea de obști și organizarea statală.”

Umbrăreștiul este atestat documentar, ca localitate, la 28 noiembrie 1635, dar datarea ar putea coborî până la 10 iunie 1564 dacă este să dăm crezare unui act, ce menționează un sat cu acest nume, și care, deși nu spune unde se află situată respectiva așezare, „a făcut parte din colecția de documente ce a aparținut lui Alecu Calimah, boier care a stăpânit o parte din Umbrărești.” Oricum, în lipsa altor dovezi, se consideră ca dată sigură de existență a acestei așezări cea precizată mai întâi (și confirmată și de istoricul Păltânea).

În ceea ce privește Torceștiul, acesta este atestat în răstimpul 7 octombrie-noiembrie 1633.

Demn de relevat este că pe aceste meleaguri a existat o permanentă continuitate de populație, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, continuitate demonstrată de probe materiale (o monedă romană am găsit chiar eu), indubitabile mărturii ale faptului că aceste locuri au avut parte de o istorie bogată. Au existat contacte cu personalități celebre. Au stăpânit moșii aici Miron Costin, Costache Conachi, generalul Ieremia Grigorescu și mulți alți boieri importanți în politica acelor vremuri. Au poposit prin zonă (și în Torcești) sau au fost în trecere domnitori ai Moldovei; chiar și Ștefan cel Mare se pare că a purtat lupte prin apropiere în vara anului 1470.

Populația este preponderent românească. E posibil să mai existe descendenți ai bulgarilor care au fost aduși aici după primul război mondial pentru a face grădinărit. Locul unde au locuit familiile de bulgari veniți de peste Dunăre prin Giurgiu, a rămas în amintirea urmașilor cu numele de „La Bulgari”.

Alți cetățeni ai comunei Umbrărești sunt romi, de fapt „țigani romanizați” proveniți din foștii robi ce lucrau pe moșiile boierilor și mănăstirilor. Ei trăiesc, izolați de români, în spatele bisericii din Umbrărești.

Ocupația de bază a locuitorilor este agricultura care, pe aceste plaiuri, este milenară. Tot mai mult teren câștigă grădinăritul datorită faptului că majoritatea bărbaților care au făcut „naveta” pentru a lucra au fost disponibilizați și, deci, siliți să-și câștige în alt mod existența.

Iată și caracterizarea pe care le-o făcea umbrăreștenilor domnul profesor universitar Stelian Dumistrăcel, specialist în dialectologie, când ancheta această regiune pentru Noul Atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina prin anul 1967:

„Pentru cei din Umbrărești, care sînt și acum grădinari, „timpurile bune” au fost înainte de război, când aveau pământ și mergeau cu căruțele cu roșii, pepeni și struguri de masă spre munte (Comănești, Ciceu, Sf. Gheorghe, Brașov) și înspre nordul Moldovei. Acum, majoritatea bărbaților „fac naveta” (lucrează la „Combinat”, la Galați). Sînt oameni harnici, întreprinzători.”

Actualmente populația Umbrăreștiului însumează un număr de aproximativ 6735 de locuitori, în timp ce Torceștiul este locuit de aproximativ 698 de persoane.

Îndreptând spre lingvistică prezentarea noastră, trebuie precizat de la bun început că Umbrăreștiul figurează pe hărțile Noului Atlas Lingvistic al României. Moldova și Bucovina, prin punctul de anchetă nr. 652. Cercetarea dialectologică s-a făcut aici între 20-23.IX.1967 și în 24.IV.1971 și a fost condusă de cercetătorul principal Stelian Dumistrăcel. Rezultatele obținute au fost publicate în vol. I de hărți al NALR. Moldova și Bucovina (Buc., 1987), în vol. II, (Iași, 1997) și în Texte Dialectale (Iași, vol. I, partea 1, 1993, partea a 2-a, 1995).

Au fost folosiți: ca informator principal Stratulat Gheorghe (52 ani, 5 clase) și ca informatori secundari Sandu Ion (66 ani, 7 clase), Constantina Dănăilă (42 ani, 4 clase), Dănăilă I. Gheorghe(72 ani, 1 clasă) și Ion C. Druță (54 ani, 5 clase).

Cercetătorul Stelian Dumistrăcel declară în Anexă: „Este posibil ca notarea frecventă a diftongării de tip” [uo] și a nuanței de deschidere [e/e] să se datoreze faptului că anchetatorul, fiind la prima anchetă în sudul Moldovei, s-a lăsat influențat de realități ale graiurilor din N. Moldovei, (Stelian Dumistrăcel este originar din județul Suceava, n.n.), cu care era familiarizat.”(p.371). Singurele dificultăți întâmpinate de cercetător în comunicarea cu subiecții au ținut de obținerea pluralului.

O a doua cercetare a graiului din comuna Umbrărești s-a făcut în anul 1999 în cadrul practicii de dialectologie și folclor” a studenților din anul II având ca specializare principală limba română (secțiile Română –Engleză și Română –Franceză) de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” Galați. Ancheta a avut loc pe data de 7 iunie și a fost condusă de profesor lector Grigore Răcariu (lector în dialectologie și istoria limbii române) și profesor lector Valeriu Bălteanu (lector în folclor). Alegerea subiecților s-a făcut de către studentul Munteanu Cristinel (Română – Engleză), locuitor al acestei comune (din satul Torcești). Au fost folosiți ca informatori (atât pentru. dialectologie cât și pentru folclor) următorii: Mihai Grigore (Torcești, 62 ani), Ojog Catinca (Umbrărești, 41 ani), Rusu Nicoleta (Torcești, 18 ani), Stoica Al. Sorinel (Umbrărești, 12 ani), Grigore Margareta (Torcești, 88 ani) și Roșu Rada (Torcești, 78 ani –mai mult pentru folclor).

Scopul anchetei a constat în punerea în practică a cunoștințelor dobândite pe parcursul cursului de dialectologie română al anului universitar 1998 –1999. Cu acea ocazie s-a observat că nu există diferențe de ordin lingvistic între vorbitorii din Torcești și vorbitorii din Umbrărești (satul Umbrărești).

Prezentul studiu reprezintă o încercare modestă de monografie a graiului din satul Torcești, graiul natal al autorului acestor pagini. El valorifică materialul dialectal cules timp de un an prin utilizarea diverselor procedee științifice cercetărilor dialectologice: chestionarea (am folosit și întrebări din chestionarul NALR. Moldova și Bucovina), convorbiri tematice (înregistrate cu ajutorul reportofonului), „traducere” de fraze la care se adaugă metoda observației (căci am consemnat și fapte de limbă adunate de la alți informatori ocazionali ce nu au fost desemnați ca subiecți umani pentru această anchetă) și experiența mea de cunoscător al acestui grai.

Scopul acestei întreprinderi îl constituie dorința de a se cunoaște stadiul actual al vorbirii din această mică arie lingvistică, știut fiind faptul că, în ultimii ani, în genere, subdialectele limbii române au cunoscut profunde transformări, un important factor în acest sens fiind influența puternică exercitată de limba literară, pe diverse căi (televiziunea, radioul, mass-media într-un cuvânt) asupra idiomurilor populare.

În permanență am comparat datele obținute cu cele înregistrate de NALR. Moldova și Bucovina în punctul nr. 652, tocmai pentru a observa ce evoluție a avut graiul local în decursul a aproximativ 30 de ani. Subiecții folosiți pentru ancheta dialectică sunt locuitori ai satului Torcești. Dăm mai jos o scurtă prezentare a lor:

Iancu Alexandru, informator principal [I], 51 de ani, 10 clase. A lucrat în combinatul siderurgic de la Galați ca electrician, până în 1981, făcând naveta. În prezent se ocupă cu grădinăria și cu cărăușia.

Vasile Tiron, informator secundar [II], 71 de ani, 4 clase. Țăran din totdeauna, se ocupă cu grădinăria și cărăușia. A lucrat în colectiv.

Nicuța Tiron, informator secundar [III], 61 de ani, 7 clase. Se îndeletnicește cu grădinăria. A lucrat cu grădinăria.

Irina Rusu, informator secundar [IV], 34 de ani, 8 clase. Aceeași ocupație.

Gheorghe Grigore, informator secundar [V], 65 de ani, 4 clase. A lucrat în combinat. În prezent pensionar.

La aceștia se adaugă foarte mulți informatori ocazionali [*].

=== 2 ===

SUBDIALECTUL MOLDOVEAN

Prezentare generală

1.Aria de răspândire

Cercetările dialectologice au evidențiat că subdialectul moldovean este vorbit în jumătatea de nord-est a țării, în Bucovina și Moldova (județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați); totodată, graiuri moldovenești se vorbesc în Republica Moldova precum și în regiunile limitrofe cu țara noastră ale Ucrainei (Bucovina, sudul teritoriului din stânga Prutului). „Isoglosele anumitor fenomene caracteristice subdialectului moldovean depășesc însă, adeseori, limitele provinciei istorice Moldova, cuprinzând uneori părți importante din nord-estul Transilvaniei, părți din nord-estul Munteniei (nordul județelor Buzău și Brăila), precum și din nordul Dobrogei (nordul județului Tulcea).”

Subdialectul moldovean se învecinează în nord-vest cu subdialectul maramureșean, în vest cu graiurile din centrul Transilvaniei, iar în sud cu subdialectul muntean. Între el și celelalte subdialecte vecine se creează zone relativ largi de tranziție. Merită a fi consemnat și faptul că subdialectul moldovean ocupă suprafața cea mai întinsă din teritoriul daco-român (în comparație cu celelalte subdialecte).

Particularitățile subdialectului moldovean au fost reliefate încă din secolul al XVIII-lea de către D.Cantemir și, la sfârșitul secolului al XIX-lea – odată cu crearea dialectologiei ca disciplină autonomă – , de G.Baronzi care, pentru prima oară, a precizat cele mai importante trăsături fonetice ale acestei unități lingvistice daco-române.

Prezentăm în continuare principalele caracteristici ce individualizează acest subdialect.

2.Fonetica

2.1.Vocalismul. Vocalismul subdialectului moldovean se caracterizează printr-o „puternică tendință de închidere a vocalelor”. Asta face ca a accentuat să se rostească asemeni unui ă în poziție inițială (ắșk’ii, ắlg’ii) și în tema verbelor de conjugarea I la persoanele 1 și 2 ale indicativului prezent și la persoana 3 a conjunctivului prezent (ăr, ări, să ări) mai ales în nordul teritoriului. Alte trăsături individualizând vocalismul acestui subdialect sunt:

ă final se transformă â,î (arâ, k’atrâ, sapâ etc) cu urmări în planul morfologiei, prin neutralizarea opoziției de număr la unele substantive și adjective feminine.

ă protonic trece la a în cuvinte ca barbát, magár, țarán, inovație caracteristică pentru nord-estul teritoriului moldovenesc.

î accentuat, inițial, etimologic, se conservă în cea mai mare parte a Moldovei (inclusiv Bucovina de nord și Republica Moldova) în cuvintele îmblu, îmflu, împlu. Tot etimologic s-au păstrat și formele cî́ne, pî́ne, mî́ne.

e final și e medial aflați în poziție protonică trec la i: frati, cruŝi, fimeii, fiŝor etc.

e, i trec la corespondentele lor din seria centrală ă, î după consoanele s, z, ș, j, ț, d: sămn, zăr, șăd, pătrunjăl, țăs, dăr. Această particularitate se presupune că apare cel mai consecvent în Moldova.

după aceleași consoane (s, z, ș, j, ț, d), diftongul ea se monoftonghează în a: sară, zamă, țapîn, nădușală etc.

Atunci când este precedat de labiale (b, m) diftongul ea se monoftonghează, de asemenea, în a: albață, galbadă, să margă; la finală e accentuat trece la ę, e: curé, lulę, spunę.

diftongul ia apare ca ie (prin asimilare vocalică) în poziția accentuată: băiet, încuiet, muiet, tăiet.

2.2.Consonantismul. Spre deosebire de vocalismul moldovenesc unde se manifestă o tendință către sunetele mai puțin ample, consonantismul se remarcă prin „tendința de a evita duritatea sonoră”.

africatele ĉ, ĝ trec la fricativele ŝ, z: ŝinŝi, ŝuze. Acest fenomen constituie principală caracteristică a subdialectului moldovean deoarece este consecvent pe cea mai mare parte a teritoriului.

labialele p, b apar palatalizate, în general, în stadiile finale k’, g’: k’atră, g’ine.

labiodentalele f, v se palatalizează în două stadii diferite: în Bucovina, în sudul Moldovei și în sud-vestul teritoriului din stânga Prutului, în stadiul h’, y: h’er, yin, iar în centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Republicii Moldova în stadiul ŝ, z: ŝer, zin.

subdialectul moldovean conservă fonetismul arhaic (stadiu mai vechi din evoluția din latină) d în cuvinte de origine latină sau din substrat: dăr, dăŝe, brîndă, ord, mắdări. Acest fonetism modifică inventarul consoanelor, în sensul că mărește numărul fonemelor. Fenomenul este răspândit pe o arie largă, cu excepția graiurilor din Bucovina și din sud-vestul Moldovei.

ĝ, fonetism arhaic (provenit din lat. i consoană în poziție inițială urmat de o, u: jocum > ĝoc) apare în cuvinte precum ĝoi, ĝos, ĝug, aĝung. Acest fonetism nu modifică inventarul consoanelor deoarece el este identic ca realizare cu africata ĝ.

Accidentele fonetice caracteristice acestui subdialect sunt: proteza vocalică (alămîie, amirosi, atămîia), proteza consonantică (hargat, scîrtiță, straiță), metateza (măgălie, ruguma) și disimilarea totală (măligă < mămăligă, sîiac < sîsîiac).

3.Morfologia și sintaxa

Printre particularitățile morfosintactice specifice subdialectului moldovean se pot enumera:

conservarea singularului arhaic mîn pe un spațiu larg al teritoriului și a pluralului mînuri în Bucovina și nordul Moldovei.

genitiv–dativul singular în –lu al substantivelor masculine: flăcăulu, omulu, plugulu etc.

preferința pentru vocativul în –ă(î) la substantivele feminine în –a: Ană, Ileană, cumnată.

articolul posesiv–genitival în forma invariabilă a (inovație în raport cu limba veche).

formele de dativ ale pronumelui personal: mia, ția, luia. Pentru persoana 3 singular și forma de genitiv a luia, a iia iar pluralul a lora, mai cu seamă, în nordul Bucovinei și Republica Moldovenească.

preferință pentru pronumele dînsul în locul lui el. Într-o arie compactă, în Bucovina de nord precum și pe ambele maluri ale Nistrului, se menține forma arhaică dîns pentru singular și dînș pentru pluralul, cu forma de acuzativ pe dîns, pe dînș. Pronumele demonstrativ cu formele caracteristice aiasta, aista etc se folosește pe întreg teritoriul.

forme specifice pentru pers. 3 pl. a indicativului prezent, de tipul tau, puu, rămîu.

conservarea formei vechi în a pentru pers. 1 pl. la indicativ prezent, omonimă cu forma de la imperfect: catam, dam, lucram, mînam, stam, vram, în graiurile din nord-estul teritoriului. În aceeași zonă, pers. 1 și 2 sg. ale indicativului prezent de la verbele da, sta au formele dău, dăi, stău, stăi.

perfectul compus cu forma o a auxiliarului la pers. 3 sg. și pl.: o lucrat, o băut etc.

conservarea formelor perifrastice de mai mult ca perfect compus în nordul teritoriului am fost găsît, am fost luat, am fost adus.

pe întreg teritoriul, pluralul de mai mult ca perfect apare în forma arhaică (cîntasă), fără particula caracteristică –ră.

existența a două forme de viitor, una compusă din auxiliarul a vrea și infinitivul verbului de conjugat și cealaltă cu auxiliarul a avea și conjunctivul verbului. Viitorul cu infinitivul este caracteristic regiunii nordice (am a trimite, are a veni).

menținerea unor forme arhaice și analogice de conjunctiv prezent de tipul să știbă, să hibă, să scribă etc.

imperativele adă, vină.

adverbul amu, amuș și conservarea, în unele puncte izolate, a formei arhaice acmu.

În domeniul sintaxei se remarcă conservarea în nordul teritoriului a construcțiilor arhaice cu infinitivul în locul conjunctivului, mai ales după semiauxiliarele de mod (a vrea, a trebui, a putea, a începe, a prinde): vrem a lucra, trebuie a face, pot a merge etc.

4.Lexicul

Este adevărat că fiecare subdialect se caracterizează printr-o serie de termeni proprii. Așa se petrec lucrurile și în cazul subdialectului moldovean, printre cuvintele specifice aflându-se agud, ciolan, ciubotă, curechi, gheb, harbuz, hulub, mai, omăt etc ce împart teritoriul daco-român în două arii (de nord și de sud). În acest domeniu însă transformările sunt multiple datorită caracterului deschis al vocabularului receptiv la transformările din viața societății prin legătura lui strânsă cu faptele extralingvistice. Deosebirile care apar în lexic se găsesc în strânsă legătură cu anumite fenomene specifice referitoare mai ales la cultura materială.

=== Cristi antroponime ===

2. ANTROPONIMIE

Nume de persoane

Din registrul agricol (pe 1997-2001) al satului Torcești (aflat la primăria din Umbrărești) am cules toate numele de persoane ale celor ce viețuiesc în localitatea mea natală. Lesne de observat este, că atât numele de botez, cât și cele de familie sunt extrem de diverse, de multe ori cele de botez transformându-se în nume de familie dând nume de persoane de tipul: Vasile Gheorghe, Mihai Marin, Iancu Mihai, Ilie Maricel etc.

Nume de familie

Cea mai bună caracterizare a sistemului antroponimic românesc, cu precădere a numelor de familie, o face Iorgu Iordan: „Dacă facem abstracție de „porecle” devenite antroponime, extrem de numeroase, și de unele biblice și calendaristice, de asemenea în număr foarte mare (cu sufixe derivative sau fără, ca și în cazul „poreclelor” de altfel), putem spune că, celelalte nume de familie românești sunt în majoritate de origine greacă și slavă. O parte din dezvoltările de până aici explică această situație. Spre deosebire de cele grecești care sunt răspândite pretutindeni în România veche, cele slave, și ele prezente peste tot, aparțin mai multor limbi slave, cum s-a văzut de altfel din expunerea precedentă. Cele bulgărești ne întâmpină, la fel cu cele grecești, în multe regiuni ale țării. Urmează, cantitativ vorbind, cele ucraniene (amestecate cu destule rusești), limitate, cum am mai arătat, la Moldova, în special în partea ei de nord. Foarte puține sunt antroponimele sârbești, existente cu deosebire prin Banat și prin regiunea apuseană a Olteniei. Mai numeroase decât acestea sunt, peste munți, cele de origine maghiară. Cele săsești au acolo o situație asemănătoare, numeric, cu cele sârbești.” Nu fac excepție de la această caracterizare numele de familie din Torcești. Dat fiind faptul că această așezare se află în sudul Moldovei nu va mira faptul că cele mai multe au origine grecească sau bulgărească.

Oferim, în ordine alfabetică, mai jos, lista cu numele de familie existente aici:

Agache (1) < Agachi < Agapie < bg. Agapij < gr. Agapios (<gr. agápe „milă, caritate”);

Arteni (2) < Artem(i)e, nume calendaristic de orig. grecească (gr. Artemi<s> < adj. gr. artémes „sănătos, teafăr”) venit la noi prin intermediar slav (bg., rus. Artemij);

Babur (1) < Babu, „masculin” de la Baba(?);

Badiú (4) < badiu, variantă a lui bade;

Băitan (1) < subst. băietan;

Băluța (1) < cf. Numele topic Băluța sau din băluț „blond”;

Bocăneală (2) < vb. a bocăni;

Bociu (1) < Borciu, prin sincoparea lui r?;

Borcea (1) < bg. Borče/ tc. –cuman Borča?;

Botezatu (1) < botezat (matur creștinat), cf. nume topic Botezatul;

Bratu (1) < sl. Brat(o) (=frate); cf. n. top. Bratul;

Brăilescu (3) < Brăilă < bg. Brail;

Bulai (4) < bulai, poreclă dată oamenilor grași sau greoi la minte ori în mișcări;

Caramicencu (1) < probabil din bulgară?;

Catrin (1) < Catrinoiu < Catrina (regr.) < gr. Ekatérine;

Căliman (1) < Căliman < sl. Kaliaman sau gr. Kallimani(s); cf. nume topic Călimani;

Cărăuș (1) < subst. cărăuș; cf. nume topic Cărăuși;

Cișmigiú (1) < subst. cișmigiu (tc.) „meșter care face cișmelele”;

Coman (1) < subst. cuman; cf. n. top. Comani, Comanul sau subst. coman „drac”;

Constantin (2) –nume calendaristic;

Cozma (1) < Cosma –nume biblic;

Dănăilă (8) < Dan; cf. bg. Danail(a);

Dediu (1) < bg. Dedju;

Druță (3) < Druțu –hip. pentru Alexandru sau Andrei;

Dudea (1) < subst. dud + suf. –ea;

Duduță (2) < Dudu < gr. Dudu sau ung. dudu „prostănac”;

Dumitrache (1) < Dumitru + suf. –ache;

Filote (1) < Filot(t)i < gr. Filotis (< gr. phil(o) „iubitor”+théos „dumnezeu”); cf. bg. Filoti(j);

Ganea (1) < bg. Gane;

Gavrilă (2) –formă populară veche < Gabriel;

Ghiduc (1) <Ghidu (bg. Gido=Ghedeon < ebr. gidhom „tăiere”) + suf. dimin. –uc;

Gorciu (1) cf. bg. Gorčo;

Grigore (5) –nume calendaristic;

Guriță (2) < subst. guriță, dimin. pentru gură;

Hagiú (2) < subst. hagiu (cel care a făcut o călătorie spre locurile sfinte);

Iacomi (1) < gr. Giakumi(s) sau/și it. Iacomi;

Iancu (20) < bg. Janco;

Ilie (11) –nume biblic;

Ion (1) < Ioan –nume biblic;

Ionașcu (1) < Ion + suf. –așcu;

Iordache (2) < gr. Giorgaki(s);

Irimia (5) <Iremia < Ieremia –nume biblic;

Istoe (1) –formă sincopată de la Istode(?) (hipocor. pentru Istodor);

Kadar (1) < subst. cădar > numele Cădar maghiarizat în Kadar;

Lupu (3) < subst. lup;

Manolache (1) < Manole( < gr. Manolis) + suf. –ache;

Marin (2) < bg. Marin; cf. gr. Marinos;

Matei (1) –nume biblic;

Mărășescu (1) < Mareș < ceh. Mareš; cf. nume topic Mărășești;

Melicencu (2) < Meliceanu(?) < Melică (< tc. melik „stăpân, domnitor”);

Melinte (1) < Meletie < bg. Meletij –nume calendaristic;

Mihai (4) –nume biblic ( < Mihail);

Milea (1) < bg. Mile;

Mircea (1) < bg. Mirča;

Mitrea (2) < hipocoristic al lui Dumitru sau < bg. Mitre;

Mocanu (1) < subst. mocan;

Mormoloacă (1) < subst. mormoloc trecut la „feminin”;

Munteanu (1) < subst. muntean „om de la munte”;

Mustea (2) < subst. must + suf. –ea;

Năstase (5) < Anastasie –nume calendaristic;

Neculai (4) –formă moldovenească pentru Nicolae –nume calendaristic;

Nica (2) =Nică; cf. Anica, sl. Nica, gr. Nica(s);

Oală (2) < subst. oală;

Ocheană (2) < subst. ocheană „numele a doi pești de apă dulce”;

Ojog (1) < subst. ojog (1. „cociorvă, vătrai”; 2. (fig.) „om înalt, subțire”);

Olteanu (1) < subst. oltean;

Oprea (1) < vb. a opri + suf. –ea;

Oproiu (1) < Oprea + suf. –oiu;

Paciurea (1) < bg. Pačurov cu suf. –ov înlocuit prin suf. –ea;

Panaite (1) < Panaiot < gr. Panagiotu; cf. bg. Panajot;

Paragină (1) < subst. paragină;

Pavăl (1) < Pavel;

Pavel (9) –nume calendaristic; cf. bg. Pavel;

Pătrașcu (1) < Pătru + suf. dim. –așcu;

Popa (9) < subst. popă;

Postea (1) < Postu (< Postol < Apostol) + suf. –ea; cf. bg. Posto;

Prodan (3) < sl., bg. Prodan („vândut”); cf. nume topic Prod (Ardeal), Prodani; cf. ucr. Prodan;

Radu (3) < bg. Rado; cf. ung. radó „bătăuș”;

Ramfu (1) –posibil < coruperea lui Rancu < bg. Ranko(?);

Ranga (1) < subst. rangă;

Răducanu (1) < bg. Radukun;

Rogoz (1) < subst. rogoz, o plantă de apă;

Roiniță (1) < subst. roiniță „stup”;

Roșu (3) < adj. roșu;

Rupa (2) < bg. Rupa sau < vb. a rupe;

Rusu (6) < subst. rus;

Sârbu (1) < subst. sârb;

Severin (1) < ucr., rus. Severin; cf. nume topic Turnu Severin;

Sion (3) –numele muntelui biblic;

Smache (1) < Smachin(?); cf. pol. Smak;

Smadu (1) < adj. smad, variantă pentru smead;

Spârcaci (1) < subst. spârc („carne puțină pe oase”) + suf. –aci;

Stan (3) < sl. Stan;

Stoica (2) < bg. Stojka;

Suliman (2) < subst. suliman (1. „fard”, 2. „plantă”);

Tănase (1) < Atanasie (< gr. Athanásios < athanásia „nemurire”) –nume calendaristic;

Teleoacă (1) < Teleucă < subst. teleu (teleleu);

Teliceanu (1) < nume topic Telița + suf. –eanu;

Tirim (1) < ucr. Tiriniuc(?) –posibil să fie și o transcriere greșită a lui Tiron în actele

primăriei;

100.Tiron (14) < lat. tiro („recrut”);

cf. pol. Tiro;

101.Tonu (14) < bg. Tonu;

102.Trifan (1) < bg. Trifa;

103.Țapu (1) < subst. țap;

104.Țâru (1) < subst. țâr;

105.Țugurlan (10) < cuvântul țugur

(din limbajul copiilor) + suf. –

an;

106.Ursu (4) < subst. urs;

107.Vasile (4) –nume calendaristic;

< bg. Vasil;

108.Voinea (1) < Voina (< bg.

Voina) + suf. –ea;

109.Zaharia (1) –nume biblic; cf.

bg. Zaharija;

110.Zamfir (2) < subst. zamfir < sl.

samfir „safir”;

Nu discutăm formarea acestor nume de persoane pe teren românesc (nu ne propunem acest lucru). Pentru o cercetare de acest tip să se consulte lucrarea lui Alexandru Graur, Nume de persoane (Editura Științifică, București, 1965), în special capitolul al VII-lea și capitolul al VIII-lea.

b. Nume de botez

Numele de botez și-au pierdut, în cea mai mare parte a lor, semnificația originară. Cine mai știe sau câți dintre noi mai cunosc originea antroponimelor Ion, Mihai, Grigore, Maria etc? Unele dintre ele rămân obscure până și pentru specialiști. Doar câteva mai sunt străvezii: Florica, Rodica, Aurica etc. La început ele aveau ba funcție apotropaică (pentru a scăpa de primejdie nou-născutul), ba rolul de a influența destinul sau personalitatea celui numit. Majoritatea numelor purtate de noi astăzi sunt moștenite, unele din ele având o vechime ce se pierde în negura vremurilor. Inițial toate au fost, însă, la origine, metafore.

În prezent, sursele din care pot proveni numele de botez în limba română sunt extrem de bogate. Dacă în trecut ne veneau din Biblie sau din calendarele bisericești, ori din alte izvoare pe filieră grecească, slavă sau maghiară, în zilele noastre proveniența lor este mai greu de determinat. Se cunoaște în ultimul timp avalanșa de nume hispanice, datorată telenovelelor, de tipul: Letiția, Maria-Luiza, Maria-Antoaneta, Maria-Mercedes, Antonio, Cristofor etc. În aceste cazuri recunoașterea lor se poate face după forma lor fonetică. Sunt însă situații în care nu se poate afirma cu certitudine dacă un nume provine din bulgară, rusă sau maghiară, așa că se preferă rezolvarea lor prin etimologie multiplă. Poate că nu trebuie scăpat din vedere că, actualmente, spre deosebire de trecut, numele ce se dau nou-născuților țin de o anumită modă. Câteodată sunt alese după cât de plăcut sună urechilor. Totuși, mai nou, oamenii culți consultă lucrări de onomastică atunci când aleg numele celui ce urmează a fi botezat.

Dăm mai jos o listă exhaustivă cu numele de botez ale locuitorilor din Torcești. Totodată, oferim frecvența întâlnită (între paranteze) și etimologia lor:

α. Masculine

Adrian (7) în limba română poate avea proveniență multiplă (fr. Adrien, germ. Adrian, rus. Adrian) < numele personal lat. Hadrianus, cognomen cu semnificația „de la Hadria”, derivat de la toponimul Hadria din Italia antică;

Alecu (1) hip. de la Alexandru;

Alexandru (5) < rus. Aleksandr, bg. Aleksandăr < gr. Aléksandros (< vb. alexo „a apăra” + subst. andrós „bărbat, om” „care apără pe oameni”);

Alexei (1) < rus. Alexei < gr. Alexas, Alexias, Alexis, Alexios < gr. alexo „a apăra”;

Alin (1) < fr. Alin (nume de orig. germ. < radicalul al „tot”) sau „masculin” pentru Alina;

Andrei (4) < bg., rus. Andrei;

Andronic (1) < bg., rus., ucr. Andronic < gr. Andronikos < andros „bărbat” + nike „victorie”;

Anghel (2) < bg., rus. Anghel (vezi Angela);

Apostol (1) < Apostol < gr. Apóstolos („trimisul, solul”);

Aurel (3) < magh., rus. Aurel (< lat. Aurelius < Auselius, prin rotacism, < sabinul *ausel „soare”;

Aurelian (1) < magh. Aurelian, it. Aureliano < lat. Aurelianus (v. Aurel);

Avram (1) < bg., rus. Avram < ebr. Abrám „tatăl este măreț” (ab „tată” și rám „măreț, înălțat”);

Bogdan (1) < sl. Bogdan (< bog „dumnezeu” + dan „dat”, deci „dat de Dumnezeu”);

Cantemir (1) de orig. turcică, compus din Kan „sânge, rasă” + nume pers. Temir (sau Timur) purtat de un han tătar din sec. XIV < temir „fier”;

Cătălin (3) „masculin” de la Cătălina < Ecaterina; cf. sp. Catalina; magh. Katalin;

Ciprian (1) < magh. Ciprian, it. Cipriano etc < lat. Cyprianus („din Cipru”);

Constantin (6) < rus., magh. Konstantin < lat. Constantinus (< adj. constans, constantis „constant, ferm”);

Cornel (3) < magh. Kornel, bg., rus. Kornelii < lat. Cornelius derivat din lat. cornu „corn”;

Cosmin (1) hip. pentru Cosma (încă de la romani, Cosminus) < sl. Cosma < lat. Cosmas, Cosmos < gr. Kosmas, Kosmos < gr. Kosmos „ordine, ornament”;

Costel (4) hip. pentru Constantin;

Costică (7) hip. pentru Constantin;

Cotinel (1) hip. pentru Constantin;

Cristian (2) < engl., germ. Christian, fr. Christian, it. Cristian < nume pers. lat. Christianus derivat de la Christus < gr. Christos (de la vb. chrein „a unge” traducând termenul ebr. mashi’ha „uns” (Mesia);

Cristinel (1) hip. pentru Cristian;

Dan (1) hip. primar pentru Daniel sau hip. secundar pentru Bogdan, Iordan etc;

Daniel (4) < magh., sp. Daniel etc < lat. Daniel < gr. Daniel < ebr. Daniel („Dumnezeu a judecat”);

Dănăilă (2) cf. bg. Danail(o) (v. Daniel);

Dănuț (1) hip. pentru Dan;

Dumitru (5) < v. sl. Dimitrǔ, rus., bg. Dmitri etc < gr. Demeter, zeița cerealelor („pământul mamă”);

Emil (1) < bg., rus. Emilii, germ. Emil etc < lat. Aemilius (apropiat de cuv. gr. aimylios „duios, blând”; posibil să aparțină fondului preroman);

Enuță (3) hip. pentru Ioan;

Eugen (2) < it., sp. Eugenio, germ. Eugen etc < gr. Eugenios („de neam bun, nobil”);

Fănel (4) hip. pentru Ștefan;

Florentin (1) < magh., rus. Florentin, germ. Florentine etc < lat. Florentinus derivat din Florentius (< florens, florentis „înfloritor”);

Florian (1) < magh., germ., rus. Florian < lat. Florianus; sau prin latinizarea românescului Florea;

Gelu (2) forma „masculină” pentru hip. Gela < Angela/ sau hip. pentru Georgel;

Georgel (1) hip. pentru George (v. Gheorghe);

Giorgică (1) hip. pentru George;

Gheorghe (19) < magh. György, sl. Gheorghil < gr. Géorgios („țăran, agricultor”);

Gheorghiță (1) hip. pentru Gheorghe;

Ghiță (1) hip. secundar al lui Gheorghiță;

Grigoraș (2) hip. pentru Grigore;

Grigore (2) < bg. Grigori, rus., scr. Grigorii < gr. Gregórios (< vb. gregoréo „sunt complet treaz”);

Iancu (4) < bg. Janco (formă a lui Ioan);

Ilie (5) < v. sl. Ilija < gr. Elias, Ilias < ebr. Elijáh(u) („Zeul este Jahve”);

Ioan (5) < slavon. Ioan < gr. Ioánnes < ebr. Johanán („Jahve a avut milă”);

Iolian (1) formă coruptă (grafic) de la Iulian;

Ion (16) < Ioan (nume românesc);

Ionel (16) hip. pentru Ion;

Ioniță (3) hip. pentru Ion;

Ionuț (2) hip. pentru Ion;

Iordache (1) < Iordache (g > d) < Iorg(a)u hip. pentru Ghiorghe;

Iorgu (1) hip. pentru Ghiorghe;

Iulian (6) < bg., rus. Iulian etc < lat. Iulianus < Iulius (< *iouilios = sanscr. dyaúh „cerul luminos”);

Lascăr (2) < gr. Lascáris;

Laurențiu (1) < germ. Laurentius < lat. Laurentius (< toponimul Laurentium, pus în legătură cu laurus „laur, dafin”);

Lică (1) hip. pentru Vasilică;

Liviu (1) < Livius nume roman cu origine obscură;

Lucian (1) < magh. Lucian, it. Luciano < lat. Lucianus derivat de la Lucius;

Manole (1) < gr. Manolis < gr. Emanuel < ebr. Immánuel („Dumnezeu cu noi”);

Marian (11) < bg., rus. Marian < lat. Marius;

Maricel (11) < Marcel < magh. Marcell < lat. Marcellus hip. pentru Marcus („dedicat lui Marte”);

Marin (14) < bg., rus. Marin < lat. Marinus (< marinus „marin”);

Marius (2) < lat. Marius (<, probabil, etr. maru „om”);

Mădălin (2) „masculinul” Mădălinei, hip. pentru Magda;

Mărgărint (1) „masculin” pentru Mărgărinta, variantă românească de la Margareta sau „masculin” al bg. Margarita;

Mihai (5) < Mihail < bg., rus Mihail < lat. Michael < gr. Michael < ebr. Mikael = ebr. Mikajah („cine este ca El (sau ca Jahve)”);

Mihalache (1) < Mihail + suf. –ache;

Mihăiță (3) hip. pentru Mihai;

Miluț (1) hip. de la Emil/ sau de la subst. mieluț;

Mircea (3) < sl. Mirce, Mircea, Mirceo (< mir „pace; lume”);

Mirel (2) „masculin” de la Mirela;

Mișu (2) hip. rom. pentru fr. Michel;

Mitică (1) hip. pentru Mit(r)u, hip. la rându-i pentru Dumitru;

Natanael (1) < ebr. Nathanael („dat de Domnul”);

Năstase (3) < Anastasie < gr. Anastasios (< gr. anástasis „înviere din moarte”);

Neagu (1) < sl. Njago; cf. nume topic Neagul;

Neculai (17) formă moldoveană pentru Nicolae < rus. Nikolai < gr. Nikolaos (< nike „victorie” + laos „popor”);

Nelu (1) hip. pentru Ionel; sau hip. pentru Neculai;

Nicolae (3) v. Neculai;

Nicu (4) hip. pentru Nicolae;

Niță (1) hip. secundar de la Ioniță;

Nistor (1) < sl. Nistor < gr. Nestor (< nostos „întoarcere”);

Panaite (1) < Panaiot < gr. Panagiotu (< gr. panagiotis „sfințenie”); cf. bg. Panajot;

Paraschiv (2) „masculinul” de la Paraschiva;

Paul (1) < fr. Paul < gr. Paulos < lat. Paut(l)us < lat. paul(l)us „mic”;

Petrache (1) < Petru + suf. –ache;

Petrea (2) variantă pentru Petru (Petru + suf. –ea);

Petrică (4) hip. pentru Petru;

Petrișor (3) hip. pentru Petru;

Petru (3) < sl. Petru < gr. Petros > lat. Petrus (gr. petra traduce aram. kepha „piatră”);

Pintilie (2) < Pintea (< Pantelimon < gr. Panteleimon) + Ilie;

Radu (1) < sl. Radoslav, Radomir (< elementul rad „bucuros”);

Răducan (1) deriv. de la Radu; cf. bg. Radukan;

Sandu (3) hip. pentru Alexandru;

Săndel (4) hip. pentru Sandu;

Săvel (1) < Savel < bg. Savel (și) pol. Sawel;

Silică (1) hip. din Vasilică;

Silviu (1) < magh. Szilviusz < lat. Silvius (v. Silvia);

Simion (1) < rus., bg. Simeon < gr. Symeon < ebr. Shimeon (< vb. shama „ a auzi”);

Sorin (2) < sorin (deriv. de la soare);

Stan (2) < sl. Stanislav < sl. Stan „a sta (în sus), a se ridica”;

Stelian (1) < gr. Stylianos (< gr. stylos „stâlp, coloană”);

Ștefan (2) < gr. Stephanos < gr. stephanos „coroană”;

Teodor (1) < gr. Theodoros („dar al zeului’);

Titel (1) hip. pentru Titi < lat. Titus (< lat titus „porumbel” sau cuvânt din limba copiilor romani);

Toader (6) variantă pentru Teodor;

Toderiță (8) hip. pentru Toader;

Trandafir (2) < subst. trandafir;

Tudorel (3) hip. pentru Tudor; variantă pentru Teodor, formă veche rom. (încă din 1424 atestată) < bg. Todor;

Valentin (2) < bg., rus. Valentin < lat. Valentinus (< valens, velentis < vb. valere „a fi sănătos”);

Valeriu (2) < rus. Valerii (< lat. Valerius „sănătos”);

Vasile (19) < sl. Vasilii < gr. Basileios (< basileus „rege”);

Viorel (5) „masculinul” de la Viorica (la fel ca în cazul Ionel-Ionica);

Vlad (1) < sl. Vladislav sau Vladimir (< vb. vladati „a stăpâni”);

Zamfir (2) < bg. Zamfir (< sl.

samfir „safir”).

β. Feminine

Adriana (2) < fr. Adrienne, it., sp. Adriana < lat. Hadriana (v. Adrian);

Agurița (1) < Agura, prenume < subst. agura „viță sălbatică”;

Alexandrina (5) < rus. Aleksandrina sau germ. Alexandrine, „femininul” de la Alexandru;

Alina (3) în germ. și italiană (fr. Aline) reprezintă hip. pentru Adelina. Puțin probabil ca să derive din vb. rom. „a alina”;

Amaliá (1) < rus. Amalia, it., port. Amalia (<germ. Amalia, prescurtare de la Amalaberga < got. * amals „valoros, neobosit” > Amalus + got. bairgan „a apăra” = „apărător al Amalilor”;

Ana (2) < sl. Anna < gr., lat. Anna < ebr. Hannāh (< vb. hanah „a avea milă, a binevoi”);

Anca (1) hip. de la Ana;

Ancuța (1) hip. pentru Anca;

Andrea (1) < it. Andrea < lat. Andrea < gr. Andréas (< subst. andreia „bărbăție, curaj” < andros „bărbat”);

Aneta (3) hip. pentru Ana;

Angela (2) < magh. Angela, it. Angela < lat. Angelus (< angelus „înger” < gr. ángelos „trimis, sol”);

Angheluța (1) derivat din Anghel în formă „feminină”;

Anica (3) hip. pentru Ana;

Anișoara (4) hip. pentru Ana;

Anița (4) hip. pentru Ana;

Antonia (1) < bg., rus. Antonia, „feminin” al lui Anton < lat. Antonius (fem. Antonia), de origine etruscă cu semnificație obscură, apropiat prin etimologie populară de gr. anthos „floare”;

Aurelia (2) < magh., rus. Aurelia (v. Aurel);

Aurica (2) hip. pentru Aurelia;

Avrămia (1) formă „feminină” derivată din Avram;

Bianca (1) < it. Bianca (adj. bianco „alb”);

Cati (1) hip. pentru Ecaterina;

Catinca (2) hip. pentru Ecaterina;

Catrina (1) hip. pentru Ecaterina;

Cătălina (1) < Ecaterina;

Cecilia (1) < bg.,, magh., it. Cecilia < lat. Caecilia de origine etruscă, apropiat de unii cercetători de adj. lat. caecus „orb”;

Cerasela (1) probabil dintr-un it. Cerasela (< de la diminutivul subst. cerasa „cireașă”);

Constantina (4) < rus., magh., Konstantina (v. Constantin);

Constanța (1) < it. Constanza, germ. Konstanze (v. Constantin);

Cornelia (1) < magh., germ. Kornelia, bg., rus. Kornellia < lat. Cornélia (v. Cornel);

Cotina (1) hip. pentru Constantina;

Cristina (3) < it. Cristina, magh. Krisztina < fr. Christine (v. Cristian);

Daniela (4) < magh. Daniela, etc (v. Daniel);

Delia (1) < gr. Delia, sărbătoare ateniană și delia, locuitoare din Delos;

Didina (1) hip. pentru Dina, la rându-i hip. pentru Constantina;

Doina (1) < subst. rom. doină;

Dumitra (7) < gr. Demetria (v. Dumitru);

Ecaterina (2) < bg., rus. Ekaterina etc < gr. Ekaterine, „feminin” al lui Hekateros (< gr. hekatebólos „care lovește de la distanță”);

Elena (10) < rus., bg. Elena < gr. Heléne (apropiat de gr. helane „torță” și hele „strălucire solară”);

Elisabeta (2) < bg., rus. Elisaveta, engl. Elizabeth etc < gr. Elisabeth < ebr. Elisheba („Dumnezeu este jurământul”);

Emilia (1) magh., bg., rus. Emilia (v. Emil);

Eugenia (2) < it., sp., germ. Eugenia (v. Eugen);

Fănica (2) hip. pentru Ștefana;

Florentina (3) < magh., rus. Florentina (v. Florentin);

Florica (1) hip. pentru Floarea;

Geanina (2) < it. Gianina sau hip. pentru Ioana;

Genoveva (1) < germ. Genovefa, it. Genoveffa (< celt. *geno „neam” + germ wifa „soție, femeie”, deci „femeie de neam”);

Georgeta (3) hip. „feminin” de la George/ sau < it. Giorgetta etc;

Georgiana (2) derivat „feminin” din George;

Geta (1) hip. secundar pentru Georgeta;

Gherghina (7) < rus., bg. Gheorghina (v. Gheorghe);

Ghinița (1) < Ghiniț/a, hip. de la Ghin/ea, formă obținută prin apocopă din Ghinadie < Ghenadie < gr. Ghenadios („nobil”);

Gina (3) < it. Gina, hip. pentru Georgina;

Grațiela (1) < it. Graziella, bg. Grațiela < lat. Gratiana (< gratus „preferat, plăcut”);

Ileana (10) formă populară rom. < Elena;

Ilinca (1) hip. pentru Ileana;

Ilenuța (1) hip. pentru Ileana;

Ioana (20) „feminin” de la Ioan;

Iogenia (1) formă coruptă (prin grafic) de la Eugenia;

Ionela (1) „feminin” de la Ionel;

Ionica (9) hip. pentru Ioana (sau „femininul” lui Ionică);

Iulia (1) < bg. Iulia, magh., germ. Julia < lat. Iulia (v. Iulian);

Iuliana (1) „femininul” lui Iulian;

Irina (4) < rus., magh., bg. Irina < gr. Eiréné (< gr. eiréne „pace”);

Jenica (1) hip. pentru Jana;

Jenița (1) hip. pentru Jana (formă apuseană pentru Ioana) < fr. Jeanne;

Laurența (2) < fr. Laurence etc, „femininul” pentru Laurențiu (< lat. Laurentia);

Lăcrămioara (1) < s. lăcrămioară, diminutiv de la lacrimă (cf. fr. Muguette < muguet „lăcrămioară”);

Lenuța (7) hip. pentru Elena;

Lica (1) hip. secundar pentru Vasilica;

Liliana (2) ca și Lili, hip. în Anglia pentru Elisabeta (apropiat și de lat. lilium „crin”);

Lina (1) hip. secundar pentru Alina, Cătălina, Mădălina etc;

Loredana (3) < it. Loredana („din Lored sau Loreda”);

Lozana (1) „feminin” pentru Lozan (nume țigănesc) < loza (variantă pentru loază) „viță de vie; nerod” < sl., ucr. loza; puțin probabil ca să provină de la localitatea Lauzanne;

Luchița (1) hip. pentru Luchia < rus. Lukia (< lat. Lucia < lux, -cis „lumină”);

Lucia (1) < bg., magh., it. Lucia;

Luminița (2) < s. luminiță, diminutiv pentru lumină;

Magdalena (1) < magh. Magdalena < gr. Magdalena („din Magdala” < ebr. Migdad < migdal „turn, castel”);

Margareta (5) < germ. Margareta, bg. Margarita < lat. Margarita (< lat. margarita „perlă”);

Marghioala (2) < marghiol „șiret, viclean; isteț, vioi” < ngr. Marghiólos „frumos”;

Maria (16) < magh., bg., rus. etc Maria < lat. Mariam < ebr. Miryam < (probabil) vb. egipt. mrj „a iubi”;

Mariana (11) „femininul” de la lat. Marianus < lat. Marius;

Maricela (1) < magh., it. Marcella < lat. Marcella (v. Maricel);

Maricica (5) hip. pentru Maria;

Marieta (1) < fr. Mariette, hip. pentru Maria;

Marinela (2) hip. pentru Marina;

Mădălina (3) hip. pentru Magda;

Măndica (1) < (probabil) „feminin” pentru Mandea sau Mandu < gr. Diamanti („oțel dur”);

Măndița (3) v. Măndica;

Mihaela (8) < magh. Mihaela, „feminin” pentru Mihaly;

Mihăița (1) „feminin” de la Mihăiță;

Minodora (1) < gr. Menodora („dar al zeiței Mene („lună”) ”);

Mioara (1) < subst. mioară;

Mirela (3) < it. Mirela < fr. Mireille (< lat. mirrari „a se minuna”);

Mița (1) hip. pentru Maria;

Monica (1) < gr. Monika („feminin” pentru Monikos = Monachos < gr. monachos „solitar”);

Nastasia (2) < Anastasia (v. Năstase);

Natalița (1) hip. pentru Natalia < rus., magh. Natalia (< lat. Natalis < natalis „de naștere”);

Neculița (3) hip. pentru Nicola;

Nedelia (1) < sl. Nedelia („duminică”);

Nela (2) hip. secundar de la Ionela;

Nicoleta (4) hip. pentru Nicola;

Nicuța (2) hip. pentru Ionica;

Oana (3) hip. pentru Ioana;

Ortansa (1) < fr. Hortense < lat. Hortensia (< lat. hortus „grădină”);

Pandora* (1) < gr. Pandora < gr. pantôn doron „darul tuturor”;

Paraschiva (1) < bg., scr. Paraskeva < gr. Paraskené (< gr. paraskené „pregătire”);

Paula (1) < magh. Paula, „feminin” pentru Paul;

Paulina (1) < magh. Paulina (hip. pentru Paula);

Păuna (1) „feminin” pentru Păun < subst. păun;

Petruța (1) „feminin” pentru Petruț;

Rada (1) „feminin” pentru Radu;

Ramona (1) < sp. Ramona (< got. ragin- „consiliu, sfat” + -mundus „protecție, apărare”);

Rădița (1) hip. pentru Rada;

Rodica (1) deriv. cu suf. –ica de la tema Rod- (< sl. rod „generație”) sau din cuvântul rom. rodie „fruct”;

Roxana (2) < bg., magh., rus. Roxana < gr. Roxane („strălucitoare” în limba persană);

Roza (1) < lat. rosa „trandafir”;

Rozalia (1) < lat. sărbătoarea Rozalia;

Ruxanda (1) combinație între Rox(ana) și (Alex)andra;

Sabrina (1) probabil corupere accidentală a numelui Sabina (?);

Safta (3) hip. pentru Elisabeta;

Sanda (4) hip. pentru Alexandra;

Săftica (3) hip. pentru Safta;

Săndița (2) hip. pentru Sanda;

Sevastița (2) < bg. Sevasti; („feminin”);

Silvia (2) < magh., bg., rus. Silvia < lat. Silvia (apropiat de lat. silva „pădure”, etimologie obscură);

Simona (2) < bg. Simona (v. Simion);

Sofia (2) < bg., rus. Sofia < gr. Sophia („înțelepciune”);

Soltana (1) < bg. Sultana, magh. Zoltana/ sau din subst. rom. sultană;

Sorica (1) < subst. soră + suf. –ică/ sau derivat de la soare;

Stana (1) „feminin” pentru Stan;

Stanca (2) „feminin” pentru Stancu (derivat de la Stan);

Stănica (1) hip. pentru Stana;

Ștefana (4) „feminin” pentru Ștefan;

Tania (1) < magh. Tanya, rus. Tanea, hip. pentru Tatiana < lat. Tatiana (etimologie obscură);

Teodora (1) „feminin” pentru Teodor;

Tinca (2) hip. secundar pentru Catinca;

Tincuța (4) hip. pentru Tinca;

Tița (2) „feminin” pentru Titi;

Toderița (7) „feminin” pentru Toderiță;

Trandafira (2) „feminin” pentru Trandafir;

Valentina (2) „feminin” pentru Valentin;

Valerica (2) „feminin” pentru Valerică (v. Valeriu); sau hip. pentru Valeria < magh., bg. Valeria;

Vasilica (9) „feminin” pentru Vasile;

Veronika (1) < magh., bg., rus. Veronika < gr. Berenike < gr. Pherenike (< pherein „a purta, a aduce” + nike „victorie”);

Veta (1) hip. secundar pentru Elisaveta (< Elisabeta);

Victoria (1) < bg., rus. Viktoria < lat. Victoria (zeița victoriei);

Violeta (1) < bg., rus. etc Violeta < it. Violetta (< violetta „viorea”);

Zamfirica (1) „femininul” hip. pentru Zamfir;

Zoica (1) hip. pentru Zoe < magh. Zoe < gr. Zoe (zoe = bios „viață”).

Am considerat necesar să oferim etimologiile acestor nume pentru a determina într-o oarecare măsură de unde le-ar fi putut lua cei care le-au întrebuințat. Tot în urma acestui „excurs” lingvistic s-a putut releva cum numele cu frecvența mare dau naștere la foarte multe hipocoristice care, deși inițial vor fi fost folosite ca prescurtări (datorate legii minimului efort atunci când posesorii lor erau strigați) de la numele oficiale, cu timpul ele au intrat și în documentele de identitate în urma botezului deoarece vorbitorii, din spirit strict pragmatic sau datorită afectivității mai mari creată de diminutive, au început să le prefere.

Dăm câteva exemple în acest sens din cele întâlnite la Torcești (unele sunt variante fără a fi hipocoristice). De la Alexandru și Alexandra s-au format Sandu și Săndel, Sanda și Săndița; de la Petru: Petrache, Petrea, Petrică, Petrișor și Petruța; de la Ion și Ioan: Ionel, Ioniță, Ionuț și Ioana, Ionela, Ionica, Nelu, Nela, Niță, Nicuța, Oana etc; de la Gheorghe și George: Georgel, Georgeta, Geta, Giorgiana, Giorgică, Gheorghiță, Gherghina, Ghiță, Gina etc. Ele s-au format fie pe tărâmul limbii noastre, fie pe terenul altei limbi fiind apoi preluate ca atare (de ex. Gherghina sau Gina).

Am folosit doar numele așa cum au fost ele consemnate în documentele oficiale. Știu că mulți dintre cei înregistrați aici, deși apar ca Gheorghiță sau Gheorghe, sunt strigați acasă ca Ghiță sau Gicu. Cei numiți Nicolae sau Neculai sunt chemați Nicu sau Nicușor (ba chiar Nelu). Mai mult decât atât, am observat și „stâlciri” de nume atunci când sunt strigați (Adriana e chemată prin Andriana, prin apropiere de Andrei, sau, peiorativ, prin Andrușca) sau cu deplasări de accent (în loc de Amália avem Amalía, sau când Nedelía, când Nedélia sau chiar Nedélea).

Tot în cadrul listei de nume enumerate și studiate mai sus am inclus și numele compuse de tipul: Daniela-Loredana, Tudorel-Valentin, din motive ușor de înțeles. În general, apariția acestor nume duble ține de o anumită modă ce s-a manifestat cu precădere în ultimele două decenii (nu numai în Torcești, ci în mai toată țara) și care își are originea, probabil, în modelele occidentale*.

Dau mai jos lista cu aceste nume compuse descoperită la Torcești (atât feminine cât și masculine):

Adrian-Laurențiu

Adriana-Gina

Alecu-Nelu

Alin-Marian

Andrei-Daniel

Bianca-Marinela

Cantemir-Viorel

Costel-Daniel

Daniela-Loredana

Eugenia-Geanina

Fănica-Florentina

Geanina-Constantina

Georgiana-Cristina

Gheorghe-Marian

Gheorghe-Marin

Gina-Lucia

Grațiela-Delia

Ion-Iulian

Ionel-Dănuț

Iulia-Angela

Iulian-Ciprian

Jenica-Cornelia (cacofonie)

Margareta-Aurelia

Mariana-Cerasela

Măndica-Lenuța

Mărgărint-Mădălin

Mihaela-Alina

Mihai-Daniel

Paul-Bogdan

Petrișor-Cosmin

Rozalia-Monica

Stelian-Ilie

Teodora-Daniela

Toader-Florian

Toderița-Constantina

Tudorel-Valentin

Viorel-Iorgu

Vlad-Cristian

=== Cristi fonetica ===

GRAIUL SATULUI TORCEȘTI

FONETICA

VOCALISMUL

În precedenta schiță înfățișând principalele particularități ale subdialectului moldovean făceam mențiunea că sistemul vocalic al acestei unități lingvistice este deosebit de bogat manifestând, mai ales, o puternică tendință de închidere a vocalelor anterioare. „Toate schimbările vocalelor au același sens, merg adică de la articulațiile deschise către cele închise, mai bine zis de la sunetele mai ample, cu o plenitudine mai mare către cele mai puțin ample, cu o plenitudine mai mică.” Tendința aceasta se consideră a fi în strânsă legătură cu accentul, al cărui rol activ în modificările specifice graiurilor moldovenești a făcut pe unii cercetători să afirme că în acest subdialect „avem a face cu un accent mai puternic decât în dialectul [subdialectul n.n.] muntean sau decât în celelalte.”

Această descriere este întrutotul valabilă pentru graiul satului Torcești, unitate lingvistică prezentă în sud-vestul Moldovei. Referitor la locul accentului, ca și în subdialectul moldovean, nu se înregistrează, în majoritatea cazurilor, abateri de la norma limbii literare. Există unele excepții. Cuvântul dumínică (cu accent preparoxiton în limba literară) înregistrează deplasare de accent pe penultima silabă (accent paroxiton), probabil datorită analogiei cu formele diminutivale scândurícă, lumânărícă etc. Același fenomen se va fi petrecut și în cazul substantivului úliță care se pronunță ulíță (probabil tot după modelul unor diminutive de tipul olíță, fetíță etc). Cuvântul borhót se pronunță și bórhot (probabil sub influența unor termeni ca rópot, trópot, clócot etc). Pronunțarea literară cătínă este concurată de pronunțarea locală cắtină (în šai di cắtinâ). Și in cazul neologismului férigă, accentul se mută pe penultima silabă sub înrâurirea unor cuvinte românești precum mămălígă (foarte frecvent întâlnit ca mălígă, formă obținută prin haplologie), săpălígă etc.

În poziție inițială, a accentuat se conservă în cuvinte de tipul áșk’ii, álg’ii, spre deosebire de alte zone ale subdialectului moldovean unde acesta se rostește ca ă (ắșk’ii, ắlg’ii). Fenomenul transformării á > ắ este foarte frecvent întâlnit în graiurile din Bucovina de nord apărând și în tema verbelor de conjugarea I la persoana 1 și 2 sg. ale indicativului prezent și la persoana 3 sg. a conjunctivului, ca rezultat al analogiei: mă ắpăr; ắr, ắri, să ắri.6 Această trăsătură fonetică nu este generală în graiul torceștean, deoarece se manifestă doar la două verbe bisilabice: a sări și a scăpa, la conjugarea I indicativ și conjunctiv prezent persoana 1 și 2 sg. (eu săr, tu sări, să sări; scăp, scăk’, să scăk’). Tot prin analogie a devine ă în forma verbului a sta la imperativ provenit din conjunctiv: (să) stăi locului [*].

O trăsătură generală specifică graiurilor moldovenești o reprezintă trecerea lui ă final la â,î (indiferent de clasa lexico-gramaticală căreia aparține cuvântul terminat în ă). Graiul din Torcești nu face excepție de la ea: sâ fácâ, cásâ, tuámnâ, duminícâ etc (I-V). Această închidere a lui ă final în â,î are urmări în planul morfologiei prin neutralizarea opoziției de număr la unele substantive și adjective feminine7: uo frúnzâ, dóuâ frúnzâ (I, II), ráțâ, frumuásâ (sg. și pl.) (II). Cei tineri zic frúnzi, ráți8/rắți frumuási (IV).

Fenomenul de asimilare caracteristic graiurilor bucovinene și graiurilor nord-estice ale teritoriului daco-român, prin care ă înainte și chiar după accent trece la a în cuvinte ca barbát, batáie, caráre, magár, malái, matásâ, țarán își găsește, evident, rareori realizarea la Torcești, numai la unii vorbitori, dar și atunci doar în cuvintele bătáie: i-am dat uo batáii (II), vătămát: l-o vatamát (I) și în perfectul compus al verbului a băga: am bagát (II, III), ca reminescență a unui fapt fonetic pe cale de dispariție.

Nu se păstrează în vorbirea celor din Torcești î accentuat, inițial, etimologic9 în cuvintele: îmblu, îmflu, împlu, formele uzitate fiind cele literare: úmblu, úmflu, úmplu. Însă, ca și în întregul subdialect moldovean, se mențin formele etimologice cấne, mấne, pấne.

Închiderea lui e final neaccentuat în i final apare în toate graiurile moldovenești, deci și în graiul torceștean, căci toate cuvintele terminate în e (indiferent de clasa lexico-gramaticală) se conformează acestei reguli: iel vorg’éști, fráti, crúŝi, áli méli, subțîri etc (I-V).

În poziție protonică, e medial apare în stadiile ẹ, į sau i în cuvinte ca: fiméiį, fiŝór, dįzába, oi videa, dẹșărtát (I-V) precum și în cuvintele-unelte, neaccentuate în frază (de, de la, pe, peste etc): uómu cári nu bea dilóc (I), pahár di yin (III), trii pi-o párti (II) etc.

După consoanele s, z; ș, j; ț, d și uneori r, vocalele palatale e, i trec la corespondentele lor din seria centrală, ă, î.10

s + e, i sămănătúrâ, folosắști, diosăbíri, cosắști (I), sămănát, sămănătuári (II), folosînd, sîmți (III), sîngura soluțîii (IV), o h’i găsît (V) etc.

z + e, i11 compozîțîia, ti trezắști (I), încălzắști (II), sâ nu zîcâ (III), dumnezắu (IV), zắŝi, lun’ína zîlii (V) etc.

ș + e, i așắzi, prășîtuári (I), tîrzîu (III), arșîțâ (IV), prășắști (I-V) etc.

j + e, i năcăjît12 (I), îngrijắști (II), pătrunjắl (III) etc.

ț + e, i țîgán, cuțît (I), înțălés (II), încolțắști, întrețîni, puțînâ, tăițắi (III), subțîri, țînut (IV) etc.

d + i cordîli (II) –singura ocurență a consoanei d întâlnită la un singur vorbitor din Torcești.

r + e, i13 rîdícâ (I-V), rîdík’i (I-V), rắli (I-V), uo răușît (I-V) etc.

Și e devine ă după v14 în cazul verbului a înveli: învălít, dizvăléști (I-II), am învălít soláru.

În graiul din Torcești (ca și în restul Moldovei) apar, în special în vorbirea celor bătrâni, la finală de cuvânt, elementele vocalice asilabice [i] și [iu]15: solári, h’erári, cuptióri (II), tractóriu, h’eráriu (II), cuptóriu (III), boiériu (IV), slobozîtóriu [*].

Sunetul slab perceptibil u, scurt, nesilabic, în poziție finală, (sunet atestat pentru graiurile din sud-vestul Moldovei în cuvinte ca: k’eptu, lupu, fagu,moșu 16) nu se întâlnește în graiul torceștean.

În subdialectul moldovean, diftongul ea apare monoftongat în a după consoanele s, z; ș, j; ț, d. În vorbirea celor din Torcești am înregistrat exemple cu diftongul ea doar după consoanele s, z; ș, j; ț: sárâ (I-V), zámâ (I-V), umezálâ (I-V), nădușálâ (I-V), îngrijám, prăjám (I-V), înțápâ (I-V), țápîn (I-V).

În schimb, diftongul ea nu se monoftonghează aici, precedat de labialele b și m în cazuri de tipul albeață > albáțâ; să meargă > sâ márgâ, ci se conservă ca și în sud-vestul Moldovei și în unele graiuri bucovinene.17

Diftongul ea final accentuat apare foarte rar ca ę doar în unele verbe la viitor în enunțuri condiționale18: dácâ oi putę (II), dácâ oi vrę (IV) și numai la subiecții în vârstă.

La inițială de cuvânt sau în poziție postvocalică diftongul ia apare ca ie, dând o impresie acustică de grai „dulce” vorbirii moldovenești în genere: băiét, tăiét, împărăk’iét, încuiét (I-V) etc.

CONSONANTISMUL

Cea mai importantă caracteristică a subdialectului moldovenesc, în privința consonantismului, este considerată a fi trecerea africatelor ĉ și ĝ la fricativele ŝ și z, prin pierderea elementului oclusiv19: ŝinŝi, ŝiréș, zéme, súze. Această particularitate se găsește în graiul vorbitorilor din Torcești aproape fără excepții20: mérzi (I-V), împínzi (I-V), zenúnk’ (I-V), înŝépi, sâ toŝéști, fáŝi (I-V) și în cazul neologismelor: intelizént, ŝimént (I-V) sau în cazul numelor proprii: tecúŝi (Tecuci), torŝéști (Torcești), ŝaușắscu (Ceaușescu) (I-V) etc.

O altă trăsătură a subdialectului moldovean, ce se manifestă cu pregnanță și la Torcești, o constituie tratamentul bilabialelor p, b; m și al labiodentalelor f, v. Deși fenomenul „palatalizării labialelor” cuprinde o parte importantă a teritoriului daco-român, aria subdialectului moldovean reprezintă zona tipică a formelor cu labiale palatalizate, căci aici se produce el cu consecvență.

p + i k’: strok’ituári, k’átrâ, s-o lik’ít, tắlk’ili guáli, cok’íti (I-V) etc.

b + i g’: vorg’éști, s-o slăg’ít, g’íni, ag’iá (I-V) etc.

m + i n’: n’ic, n’íca, lun’ína zîlii, n’ilóși, n’in’íc, n’ílâ, n’irósurili,

n’igăluásâ, de-a n’ei (I-V) etc.

f + i h’: h’erár, ar h’i, h’íri, înh’erbîntát, sâ h’íe, pantóh’i21 (I-V) etc.

v + i y: yin (I), puotcoyít (I-II), yițắl (III), yíșîni22 (IV) etc.

Cercetările arată că „într-o arie relativ compactă din sud-vestul Moldovei și izolat și în vest, v inițial, urmat de o, u trece la h: holbură, hulpi”23. Această particularitate poate fi întâlnită în graiul torceștean, fără a fi generală, pentru cuvintele holbură și hultan (< vultan)24.

Seria consoanelor s, z; ș, j; ț, d; este dură, adică după aceste consoane e > ă, i > î, ea > a (vezi vocalismul).

În subdialectul moldovean întâlnim și unele fonetisme arhaice, stadii mai vechi din evoluția anumitor stadii din latină. Un exemplu îl constituie fonetismul d în cuvinte latine (d + ĕ, ī, i, i) și în cuvinte din substrat: dăr, dăși, brîndă etc. La Torcești am descoperit un singur vorbitor (II) care l-a folosit în cuvântul córdi. De altfel, deși se constată că fonetismul d este răspândit într-o arie largă, NALR. Mold. Buc. îi atestă existența mai ales în județele Suceava și Botoșani. Apare, de obicei, în variație (alternativ) cu z.

Fonetismul arhaic ĝ provenit din lat. i, consoană în poziție inițială, urmat de o, u: lat. jocum > ĝoc (prezent și în ĝoi, ĝos, ĝug, aĝúng, aĝútă) se realizează în graiul din Torcești ca z: „îți bați zoc di mini?” (II,III) prin analogie cu celelalte cuvinte ce transformă africata ĝ în fricativa z (ĝam > zam).

ACCIDENTE FONETICE

Există câteva accidente fonetice ce contribuie la individualizarea graiurilor vorbite în Moldova. Dintre cele care se întâlnesc și la Torcești menționăm:

Proteza vocalică în cuvinte precum: alămâie, anafură;

Proteza consonantică în h, în exemple ca: harc (arc), harmăsar (armăsar) și în neologisme: hambiție25, dacă-mi pun la hambiție „dacă îmi propun”.

Sincopa unor sunete cum ar fi u în ustroi (usturoi), buriană (buruiană), trébi (trebuie), p în sătămână (săptămână), r (+e) în vreo > vo: vo douâ feti.

Apocopa unor grupuri de sunete finale în cuvinte foarte uzitate ca: tre (trebuie), poa (poate), cre (cred).

Metateza în cuvinte ca hodini (odihni), bonlav (bolnav).

Disimilarea totală (haplologie) în jumate (< jumătate), măligă (< mămăligă).

Epenteza lui n în verbul a înfige > a înfinge (după participiul înfipt).

=== Cristi lexicul ===

LEXICUL

Vocabularul reprezintă nivelul limbii cel mai ușor influențabil datorită caracterului său extrem de dinamic.

Dialectologi precum Emil Petrovici, I.Pătruț, R.Tudoran au caracterizat subdialectul moldovean printr-o serie de termeni specifici: agud „dud”, ciolan „os”, ciubotă „cizmă”, cori „pojar”, curechi „varză”, cute „gresie”, gheb „cocoașă”, harbuz „pepene”, hulub „porumbel”, mai „ficat”, mancă „doică”, moș „unchi”, omăt „zăpadă”, pișca „ciupi”, pleșuv sau chelbos „chel”, popușoi „porumb”, povidlă „magiun”, prisacă „stupină”, rărunchi „rinichi”, sudoare „nădușeală”, țintirim „cimitir”, vădană „văduvă”. Pe lângă aceștia se mai pot adăuga: balie „albie”, bortă „gaură”, bostan „dovleac”, boți „mototoli”, cocostârc „barză”, colb „praf”, colțun „ciorap”, covată „albie pentru aluat”, perjă „prună”, prostire „cearșaf”, sicriu „coșciug” etc.

În domeniul lexicului deosebirile dialectale sunt mai numeroase și mai variate decât cele din domeniul foneticii sau al morfologiei. În privința lexicului, graiul din satul Torcești înregistrează în ultimul timp schimbări majore. Acest fapt se datorează pe de o parte așezării sale geografice care face ca vocabularul său să sufere influențe venind dinspre subdialectul muntean, iar pe de altă parte, înrâuririi tot mai evidente a limbii române literare prin mass-media. Așa se face că, alături de termenul specific graiului, apare sinonimul împrumutat pe căile de mai sus, ce îl concurează cu succes pe cel legitim.

Vom vedea în cele ce urmează câți din termenii enumerați mai sus ca fiind caracteristici subdialectului moldovean mai supraviețuiesc în graiul torceștean și dacă își păstrează aceleași sensuri.

La Torcești se întâlnește în vorbirea locuitorilor doar cuvântul agud (fructele acestui pom se numesc la rându-le agude) fără varianta literară dud (și dude). Termenul ciolan (pronunțat ŝolán și caracterizând vorbirea celor vârstnici) desemnează, de obicei, oasele de animale, în rest se utilizează cuvântul os. Ciubotă (pronunțat ŝubótâ) este folosit de persoanele mai neșcolite și este concurat serios de mai literarul cizmă. Cuvântul cori nu se întrebuințează; pojar este termenul uzitat (planta denumită popular sunătoare este numită prin aceste locuri pojarniță). Moldovenescul curechi nu se folosește în nici o împrejurare, literarul varză fiind singurul întrebuințat. În locul mold. cute (dar și a munt. gresie) se întâlnește banalul termen piatră (k’átrâ). Mold. gheb are aici forma de feminin gheabă (g’ábâ), se întâlnește însă adjectivul ghebos. Termenul consacrat este munt. pepene, mold. harbuz fiind rar sau aproape deloc utilizat. Mold. hulub este substituit prin munt. porumbel (porung’el) sau, formă mai frecventă, porumb. Munt. ficat s-a impus aici în fața mold. mai. Nu se întâlnește termenul mancă și nici moș (cu sensul de „unchi”, ci cu sensul de „bărbat în vârstă”). Omăt nu este întrebuințat, doar literarul zăpadă. Pișca (k’ișcá) începe să fie concurat de ciupi (ŝiuk’í) sunt uzitați termenii chel și chelbos; pleșuv nu se folosește. Mold. popușoi (frecvent pronunțat păpușoi) este cel consacrat; porumb apare doar în sintagma „porumb de floricele” (evitarea folosirii lui este determinată și de existența formelor porumb „porumbel” și porumbe „soi de prune sălbatice mici și rotunde”). În locul mold. povidlă se găsesc magiun (pronunțat maĝun și nu mazun) și gem (pronunțat zem). Prisacă se mai întâlnește ca termen vechi în vorbirea bătrânilor pentru că a fost înlocuit de munt. stupină (la fel în locul vechiului știubei s-a impus termenul stup). Rinichi e mai frecvent întâlnit decât rărunchi (încă regăsibil în expresia „a ofta din rărunchi”). Sudoare (și asuda) apare alături de munt. nădușeală (nădușalâ). Mold. țintirim e un termen vechi aproape ieșit din uz, pentru actualul cimitir (ŝimitir). Mold. vădană este mult mai întrebuințat decât literarul văduvă.

Dintre cele care se pot adăuga listei prezentate mai sus menționăm că: se folosește doar mold. balie; albie (álg’ii) se utilizează în legătură cu adâncitura unei apei curgătoare. Bortă (cu verbul a borteli) este întrebuințat în genere de bătrâni, în locul său începând să se impună mai cunoscutul gaură. Munt. dovleac nu se folosește, ci doar mold. bostan. Se întrebuințează mold. boți însă munt. barză; mold. colb începe să piardă teren în fața lui praf. În locul mold. colb locul mold. colțun apare doar ciorap (ŝorap). Ca termeni moldovenești mai figurează în graiul torceștean covată, mâță, oleacă, perjă (dar și literarul prună), sicriu. În locul lui prostire apare însă literarul cearșaf (ŝarŝaf).

Am arătat mai sus că există o serie de cuvinte ce individualizează subdialectul moldovean. Totodată, însă, trebuie menționat că cercetările dialectologice de teren au relevat faptul că, chiar în cadrul unui subdialect, se pot realiza delimitări mai rafinate ale unor arii corelative. Lucrul acesta este valabil și în privința lexicului. S-au demarcat astfel trei grupuri cu termeni specifici: Bucovina și nordul teritoriului; centrul Moldovei și centrul Republicii Moldovei; sudul Moldovei și sud-vestul teritoriului din stânga Prutului.

Iată câțiva termeni proprii celor trei grupuri:

Tocmai pentru a demonstra caracterul extrem de mobil al vocabularului, vom prezenta, pentru noțiunile din tabelul de mai sus, termenii ce sunt întrebuințați în vorbirea celor din Torcești:

În concluzie, se observă influența puternică a limbii literare asupra lexicului din graiul torceștean totodată cu pierderea termenilor vechi și autentici moldovenești.

=== Cristi morfologia ===

MORFOLOGIA

Substantivul

Referitor la substantiv, în ceea ce privește declinarea, nu am sesizat în graiul torceștean alternări între forme masculine de declinarea a II-a și a III-a de tipul balaur / balaure, călugăr / călugăre, iepur / iepure etc. Am constatat însă schimbări de gen în cazul substantivelor cartof și foarfece. Primul trece de la masculin (un cartof / doi cartofi) la feminin (o cartoafă / două cartoafe) sau la neutru (un cartof / două cartoafe); al doilea își schimbă genul din neutru, cum este corect (un foarfece / două foarfece) în feminin (o foarfecă / două foarfece).

Unele substantive (feminine și neutre) prezintă variație de plural. Substantivul neutru obicei are pluralul obiceie (ca în expresia „câte bordele atâtea obiceie”) sau obiceiuri. Substantivul feminin roată are pluralul roate (ca și în expresiile „a merge ca pe roate”, „a băga bețe-n roate”) sau roți (róțîli cărúțîi [I, II]). Pe manta l-am întâlnit cu pluralul mantắi [II] în locul lui mantale.

În graiul vorbit la Torcești, ca și în tot subdialectul moldovean se întâlnește, datorită caracterului dur al unor consoane, neutralizarea opoziției de număr în cazul substantivelor feminine terminate în –ă și care la plural prezintă desinența –e (vezi vocalismul): cásâ [sg] –cásâ [pl], ráțâ [sg] –ráțâ [pl], alături de formele de plural cási, ráți (sau răți). Acest fenomen se întâlnește și în cazul unor substantive masculine de tipul cucóș [sg] –cucóș [pl], moș [sg] –moș [pl] [I-IV].

Cazurile. Flexiunea cazuală în graiul din Torcești (ca, de altfel, în tot subdialectul moldovean) nu se remarcă prin diferențe față de limba comună. Pentru exprimarea raporturilor de genitiv-dativ sunt folosite atât formele cazuale sintetice, comune cu limba literară: sâ dau níști luțắrnâ cálului [I], fáta móșului [III] etc, cât și construcțiile analitice prepoziționale întâlnite în toate subdialectele daco-române, datorită unei tendințe proprii limbi române de a întrebuința construcții mai puțin abstracte pentru exprimarea diferitelor valori cazuale: dă mîncári la cîni [IV], spúni-li la uámini [V]. Genitiv-dativul (mai ales în cazul substantivelor ce au gen personal) se formează și cu ajutorul articolului hotărât lu (< lui) plasat înaintea substantivului: i-a dat lu Măría, i-a dat lu mắ-sa, etc [I-IV].

Nu se întâlnesc în graiul din Torcești forme de genitiv-dativ singular în –lu (în loc de –lui) ale substantivelor masculine de tipul: dat flăcắului, lăsátu sîắculu, etc. În schimb, ca și în graiurile moldovenești, există aici mijloace analitice pentru exprimarea cazurilor. Astfel, dativul este înlocuit cu acuzativul cu prepoziția la: dă mîncári la cal, dă drúmu la vácâ [I-IV]. Trebuie menționat totuși, că acest procedeu de exprimare a cazurilor este mai general decât aria moldovenească.

Genitiv-dativul articulat al numelor proprii terminate în –că, -gă (și al câtorva substantive de tipul maică, taică, bunică etc) este la Torcești (ca peste tot în Moldova) –căi (sau –cii) –găi (sau –gii, mai rar): Mariŝícîi, Vasîlícîi, buníŝii (sau bunícîi); Olgîi [I-IV].

Substantivele feminine terminate în –a fac la Torcești (ca și în tot subdialectul) vocativul în –ă (și nu în –o): Anâ, Ileánâ, veŝínâ, cumnátâ, sórâ etc [I-IV].

Pentru redarea ideii de insistență (sau chiar în cazul simplei adresări), la Torcești se folosesc interjecțiile: fă (pentru sexul feminin: fă Ioană), bre (pentru sexul masculin și feminin în vârstă, având și o doză de respect), bă(i) (pentru persoane de sex masculin: băi este mai politicos decât bă), mă(i) (pentru ambele sexe, atunci când cel care se adresează este mai mare sau de aceeași vârstă cu cei cărora se adresează).

Articolul

În graiul torceștean ( ca și în subdialectul moldovean), articolul posesiv-genitival are forma invariabilă a: băiét de-a n’eu [II], ŝocáni de-a méli [I] etc. Totuși am sesizat art. pos. genitival –al în formele numeralului ordinal ce îl implică: prășîtu de-al dóilea [I-V].

Articolul hotărât masculin –l a dispărut din graiul de la Torcești (în graiurile din nord încă mai există): uómu ŝéla, lócu, yițálu etc [I-IV].

Articolul hotărât lu (< lui) se pune, la substantivele proprii masculine, înainte: la Vasîli, la Dun’itru. Procliza articolului hotărât la numele de persoane a fost extins și la feminine: la Măríia, la Anzéla etc. Se mențin totuși și formele cu articolul hotărât euclitic: Marișîcîi, Măríii etc.

În cazul substantivelor ce denumesc rudenia, la genitiv-dativ singular, articolul hotărât stă înaintea lor: lu táta, lu máma, lu búnicu, lu sórâ-mea etc

[I-V].

Articolul nehotărât în locul formei de dativ a articolului nehotărât unui se folosește forma analitică cu prepoziție: la un (masculin) și la o (feminin).

Adjectivul

În privința adjectivului, ca diferență față de norma limbilor comune, se poate menționa neutralizarea opoziției de număr la unele adjective feminine7: frumuásâ [sg.], frumuásâ [pl.], grásâ [sg.], grásâ [pl.] [III, IV].

Totodată, se remarcă, pentru exprimarea superlativului absolut, frecvența întrebuințării locuțiunii adverbiale din cále-afárâ: prost din cale-afárâ [I].

Pronumele

Sunt caracteristice subdialectului moldovean formele de dativ míia, țíia, lúia, iíia8. la Torcești, dintre formele enumerate mai sus, se regăsesc doar cele pentru persoana I și II sg.: míia și țíia (folosite foarte frecvent) celelalte forme pentru restul persoanelor pronumelui personal în dativ fiind aceleași cu ale ale limbii comune.

Se constată în graiul celor din Torcești, în general în vorbirea oamenilor mai în vârstă, preferința pentru pronumele personal dânsul, dânsa în locul lui el, ea, chiar și atunci când se face referire la obiecte și nu la persoane: ia liéțu ŝela dí cólu sâ nu ti-nk’édíŝ dí dînsu [II]. Dar asta nu-i o regulă. Mult mai frecvente sunt: íel, íia, íele, íiei.

Pronumele de politețe

La Torcești se întrebuințează în vorbirea oamenilor fără prea multă carte pronumele de politețe dumneata (preferat lui dumneavoastră) și, atunci când adresarea e îndreptată asupra oamenilor în vârstă se utilizează pronumele de politețe matále (< dumneatale) sau matá.

Pronumele posesiv

Este întrebuințat (dacă facem abstracție de modificările fonetice specifice graiului; adică palatalizarea: meu, mele:> n’eu, n’eli și închiderea vocalelor finale voastre>vuastri), cu aceleași forme cunoscute de limba comună.

Pronumele demonstrativ

Din bogatul inventar de forme pentru pronumele și adjectivele demonstrative înregistrate pentru subdialectul moldovean, graiul din Torcești prezintă (pe lângă unele forme specifice Munteniei și care apar, de regulă, în sudul Moldovei și sud-vestul Basarabiei: ăsta, ăla, ălia, ália, áia9) următoarele:

De apropiere: masc. sg.: aísta (care poate apărea ca adjectiv proclitic: aísta cal i-al, n’ícu); ísta: pl. aíștia, íștea; fem. sg. ásta: pl. aiístea, ástea (sau ăŝtea).

De depărtare: masc. sg. aŝéla, ŝéla; pl. aŝéia, ŝeia; fem. sg. aŝéia, pl. aŝélea; ŝélea.

Compusele lor sunt: aistălánt, ŝelălánt, ŝéllant.

Pronumele nehotărât

Nu se înregistrează forme diferite ale pronumelor nehotărâte (neluând în seamă schimbările fonetice specifice graiului: ĉinevá > ŝinevá) față de limba comună. O excepție totuși, ar fi pronumele nehotărât de N., Ac. masc. pl. únii care (în genere, atunci când e folosit ca pronume și nu ca adjectiv) apare ca úniia: úniia nu știu sâ lucrézâ pămîntu cum trébi [II]10.

Pronumele interogativ relativ

În general, pronumele interogativ-relativ care nu prezintă forme distincte de gen (la genitiv-dativ) și număr. Se întâlnește, totuși, la Torcești (ca și prin Moldova) forma ‚a lu cári pentru al cărui; a lu cári uom îi calu ísta? Prepoziția pe lipsește la Acuzativ: uomu cari l-am văzút [V], dar poate să și apară: uomu pi cári l-am văzît [I].

Numeralul

Numeralul cardinal

Nu se constată diferența față de limba comună, sau, mai bine zis, față de limba populară din întreaga arie a daco-românei. Nu se folosesc formele literare: unsprezece, doisprezece, douăzeci și trei, treizeci, patruzeci, ci: únșpi, duóișpi, dóuștríi etc., patruzăŝ, patrujdoi, etc.

În cazul numeralului ordinal se constată preferința, atât în subdialectul moldovean, cât și în graiul torceștean, pentru forma masculină a acestuia când determina un substantiv feminin: nevástă de-al dóilea, prășîtúra de-al dóilea, de-al tríilea etc.11[I – V].

Verbul

Schimbări de conjugare. Graiul din Torcești, ca și întregul subdialect moldovean, manifestă o anumită instabilitate în privința grupării verbelor în cele patru conjugări moștenite. Acest fenomen se constată cu precădere la unele verbe de conjugarea a III-a, ce trec la conjugarea a II-a: a rămâne >a rămîniá, a ține >a țîniá etc.

Modul indicativ

Prezentul. Graiul torceșean conservă (mai ales în vorbirea celor în vârstă) formele etinologice iotacizate la verbele care se termină la prezent în –t, -d și –n (ca și în subdialectul muntean): văz, crez, auz, tîn [II] [*]. De asemenea în vorbirea unor săteni mai în vârstă se mai poate descoperi forma iotacizată poŝ (pentru pot): nu poŝ sâ mai rabd [II].

Opoziția dintre persoana 1 și 2 sg. la unele verbe se neutralizează din cauza caracterului dur al consoanelor respective (z,ț); lucréz –lucréz, sîmț –sîmț, [I-V].

Confirmând teza din Tratat (p. 224), potrivit căreia în nordul teritoriului verbele a merge, a spune etc. au la persoanele 1 și 2 plural accentul pe sufix (merzém, spuném) iar în sudul și centrul teritoriului accentul pe prima silabă (mérzîm, spúnim), la Torcești formele consacrate sunt: mérzîm, spúnim, crédim, fásin, etc.

În graiul torceșteam, persoanele 1 și 2 sg. de la verbul a scăpa sunt: scăp, scăk’ [I-V](ca în toată Moldova), de la a răbda: răbd, răbz [I-V] cu a>ă în radicalul persoanei 1 sg.

Imperfectul. La Torcești (ca și în sudul Moldovei și sud-vestul Basarabiei12) se face excepție de la regula prin care sufixul imperfectului la conjugările a II-a, a III-a și la verbele de a IV-a care au infinitivul în –i, diftongul –ea, se transformă în subdialectul moldovean în e: spuném, merzém, etc. În consecință, formele locale sunt merziám, vidiám, viniam cu prezența diftongului –ia.

Graiul din Torcești nu se abate nici de la regula, ce cuprinde mai tot teritoriul subdialectului moldovean, prin care desinența persoanei a II-a plural este ț, consoană dură (cîntáț, mîncáț [I-V])13.

În cazul verbelor neregulate a da și a sta, la imperfect, există două forme: una etimologică (dam, stam) ce este prezentă în aria din nordul, centrul și sud-vestul teritoriului subdialectului, și alta obținută prin extinderea la imperfect a radicalului de perfect: dădém, stătém sau dădíam, stătíam (cum se găsește și la Torcești) ce cuprinde graiurile de sud-vest.14

Tendința ce se manifestă în graiul torceștean e ca să se renunțe la formele etnologice pentru persoana a III-a pl. de tipul ei cîntă, ei făceá (ce se mențin pe întreg teritoriul subdialectului moldovean) în locul lor începând să se impună formele literare: ei cîntáu, ei făceáu [I, II, III, IV, V].

Perfectul compus. Fără excepție, în graiul din Torcești, auxiliarul perfectului compus are la persoana a III-a sg. și pl. forma o plecat, o mîncat, etc. [I-V]. 15

Perfectul compus este timpul cel mai întrebuințat în subdialectul moldovean pentru a exprima trecutul.

Perfectul simplu –nu este folosit la Torcești și nici pe toată aria subdialectului moldovean16.

Mai mult ca perfectul. Nu se păstrează forme perifrastice vechi de mai mult ca perfect compus în graiul din Torcești. Spre deosebire de întregul teritoriu al subdialectului moldovean (după cum arată ALR II s.n., VII, h.218), nici forma arhaică, fără caracteristica –ră, la plural: iei cîntásâ nu se regăsește la Torcești, formele uzitate fiind cele cu –ră (-râ): cîntásîrâ, luásîrâ, făcusîrâ etc. [I-V]. acest timp trecut nu cunoaște însă o largă întrebuințare în vorbirea moldovenilor.

Viitorul. Viitorul graiului din Torcești se formează cu auxiliarul a vrea în variantele lipsite de v inițial (numai pentru pers.1 sg. și pl., și pers.3 pl.) + infinitivul verbului: ieu oi fáŝi, nuoi om fáŝi, iei or fáŝi [I-V].

Dar acest procedeu este mai rar întrebuințat. Răspândirea mai mare o cunoaște viitorul cu subjonctivul (ieu uo sâ fac, tu uo sâ fáŝi, iel, ia uo sâ fácâ [I-V]. Acest tip de viitor are tendința să se generalizeze.

Modul conjunctiv. Conjuncția să, marcă a conjunctivului, se realizează în vorbirea celor din Torcești ca sâ17: sâ pleŝi, sâ mînînŝi etc. [I-V].Consacrată este forma sâ pluáii (nu să plouă).

Modul imperativ. Verbele a aduce și a veni fac imperativul (pe tot teritoriul subdialectului moldovean și la Torcești): ádâ și vínâ: ádâ níști ápâ dí băút, vínâ-cuáŝi [I-V].

În cazul verbelor a rămâne și a ține, imperativul negativ este, datorită trecerii acestora in categoria verbelor de conjugarea a II-a, nu rămîniá și nu țîniá (nu-l mai țîniá dí vórbă [II]) la Torcești.18

Modul infinitiv. Infinitivul se întrebuințează mai frecvent în subdialectul moldovean decât în celelalte subdialecte. În vorbirea torceștenilor el apare cu precădere după verbul a începe: înŝépi-a plînz; [II, III, V]; care se folosește și cu conjunctivul: înŝépi sâ pluóuâ, sâ plângâ [I, IV].

Modul participiu. Ca peste tot în Moldova și la Torcești participiul verbelor de conjugarea I de tipul apropia, împerechea, tăia se termină în –et; aprok’íiét, tăiét etc. [I-V] (vezi și vocalismul). Tot la participiu, verbul a vedea are forma văzît (l-am văzît asárâ [I,II]).

Modul gerunziu. În Tratat (p.227) găsim că gerunziul verbului a fugi este, pretutindeni în Moldova, fugînd. La Torcești însă, am descoperit doar forma fuzínd.19

Adverbul

Nu am identificat la Torcești, în vorbirea localnicilor, adverbul amú, amúș atât de caracteristic subdialectului moldovean. Adverbul uzitat este acú, acúma20 și varianta acúșa (< ácu+așá). Adverbul așa se adaugă la sfârșitul adverbelor de loc, aíci sau ici și acolo sau colo dând forme mult mai întrebuințate: aiŝișá sau iĉișá (și iŝișá) și acolușá sau (mai frecvent) colușá21. În locul adverbului apoi este folosită locuțiunea adverbială cu sens temporal de-acólea: șî de-acólea am plecát acásâ [I]. În vorbirea unor torceșteni adverbul interogativ-relativ unde poate căpăta sensul adverbului interogativ-relativ când (deci nuanță temporală). Întrebând cu mirare (plasând accentul logic pe respectivul adverb), de exemplu: „Unde-ai fost, măi, la discotecă?!” poți primi răspunsul: „Aseară.” se poate încerca și invers: „Te-am văzut la discotecă.” cu răspunsul: „Unde m-ai văzut, măi? La ce oră?” lucrul acesta pare paradoxal, dar nu e decât un fapt firesc pentru evoluția sensurilor unor cuvinte din istoria oricărei limbi. Din acest motiv citez din Dicționarul de cuvinte pierdute (p. 208) al lui G.I.Tohăneanu (unde se discută cuvântul perioadă < lat. periodus < gr. períodos < peri „de jur împrejur” +odós „drum”: „Traseul abstractivant care duce de la spațiu la timp (niciodată invers, căci spațiul este ceva mai concret decât timpul) este identificabil în structura semantică a multor cuvinte și expresii, ceea ca ne îndreptățește să facem un scurt popas, stăruind asupra acestui interesant capitol de lingvistică generală și ilustrându-l cu câteva exemple: lat. ubi „unde”, a cărui valoare spațială este bine cunoscută dintr-o seamă de expresii proverbiale ca ubi patria, ibi bene („unde e patria, acolo e bine”), avea să fie întrebuințat, ulterior, ca jonctiv al propozițiilor subordonate temporale, exprimând, față de regente, un raport de precedență minimă: ubi ea dies venit (Caesar) „când a venit acea zi.” Lat. ilico „îndată” are, în latina clasică, sens temporal, dar fonetica istorică ne dovedește că el e format din in loco semnificând, inițial, „pe loc”.22

Adverbele numai, mai-nainte, vreodată, alături se realizează pe teritoriul moldovenesc și la Torcești ca: núma, mai întăi, vodátă, alăturea. La acestea se poate adăuga și tocmai care devine túma.

Prepoziția

Prepozițiile de, pe se realizează ca di, pi ca și în subdialectul moldovean. Totuși, spre deosebire de acestea, la Torcești vom întâlni formele: pentru, pînâ (sau pîn), prin (în loc de pintru, pentru, pîr, pînă23 ).

Prepozitia după se realizează ca di pi; s-uo dus di pi yin [III], s-uo ascúns pi di pi gard [I].

Conjuncția

În privința acestei părți de vorbire nu se constată particularități demne de semnalat în planul morfologiei atât pentru subdialectul moldovean cât și pentru graiul din Torcești.

Interjecția

Specifică pentru subdialectul moldovean este interjecția iáca. Ea nu se prea folosește însă în graiul torceștean, decât în cazuri de protest sau iritare: ei, iáca șî tu acușá. [II] În locul ei însă, pentru toate valorile stilistice in exprimare (de constatare, demonstrare, direcție indicare, ironie, mirare, protest) se întrebuințează la Torcești (și din câte-am observat, pe toată regiunea dintre Galați și Tecuci) interjecția ióti (< ia + úite, prin sudare sau fonetică sintactică, pentru că întâlnim și forma ióti-ti < ia uite-te): ioti ŝi frumuasâ-i [III], ióti-ti la ia, ŝi muófturi fáŝi [IV], etc.

Sintaxa

În comparație cu celelalte niveluri ale limbii (fonetică, morfologie, lexic), sintaxa are un caracter mai unitar. Din acest motiv, sintaxa graiurilor nu se deosebește semnificativ de sintaxa limbii literare. Mai mult decât atât, cercetările recente au relevat că „graiurile moldovene ar sta la baza normei sintactice literare”.24

Subdialectul moldovean se poate caracteriza prin niște particularități sintactice precum și prin unele construcții arhaice. Noi nu le vom trece în revistă (vezi Tratat, p.229) pentru că nu le-am identificat în graiul torceștean.

Am putea totuși menționa, în privința coordonării un fenomen frecvent întâlnit (comun subdialectului moldovean și graiului din Torcești) și anume repetarea conjuncției și la începutul propozițiilor principale. De obicei această conjuncție este însoțită de cele mai multe ori de locuțiunea adverbială de-acólea „după aceea, apoi”. Uneori poate apărea ea singură, cu funcție copulativă: șî de-acólea prășîm dintăi, de-acólea di-al dóilea, di-al tríilea [I].

În celelalte privințe sintaxa graiului torceștean nu se deosebește de cea a limbii literare.

=== Cristi porecle ===

Porecle și supranume

Am adunat de pe cuprinsul satului Torcești aproximativ 65 de porecle și supranume. Pentru toate aceste nume adăugate la numele de botez locuitorii acestei așezări folosesc termenul de „poreclă” sau „polecră” (cu metateza lui r prin l, căci, etimologic, poreclă < sl. poreclo). Nu toți oamenii (de regulă bărbații, deoarece ei au statutul de pater familias; porecla se extinde apoi și la soție și copii: de exemplu, dacă cineva este numit Gheorghe Purcel, ceilalți membri ai familiei vor fi „de-a lui’ Purcel”) au porecle sau supranume, iar în multe cazuri este dificil de precizat care sunt porecle și care supranume, în parte și datorită reticenței de care dau dovadă purtătorii lor, ce devin „iritați” când se încearcă abordarea subiectului cu pricina.

Originea unora dintre aceste numiri este ușor de stabilit. De pildă, ele pot fi câteodată stâlciri ale numelor de persoane (numele Borcea > porecla Borș) sau scurtări ale lor din rațiuni ce țin de ludic (numele Caramicenko > porecla Caramici) sau modificări ale lor în structuri asemănătoare, dar care să cuprindă și ironia sau „catalogarea” purtătorului de către cei din jur (numele Bocăneală (cu siguranță tot poreclă la origine) > porecla Borfăială, de la vb. a borfăi pentru a ilustra firea omului respectiv). Altele s-au născut din împrejurări sau comparații vechi ce s-au șters din memoria purtătorilor sau a colectivității. Câteva arată proveniența (vezi nota de subsol) numitului. Multe dintre ele, la fel ca și numele de familie, se moștenesc. Din aceste considerente prezentăm o listă a poreclelor înregistrate fără să încercăm și o clasificare a lor:

1.Baba [bába] < subst. babă;

2.Balica [balíca] < sl. Balika; cf. n. top. Balica (cu mențiunea

că pe teritoriul satului Torcești și

Umbrărești au existat cândva boieri cu

acest nume);

3.Băbanu [băbánu] < n. top. Baba (Ardeal); cf. și băbană „oaie

bătrână” (sau adj. baban „zdravăn, mare”);

4.Bălțatu [bălțátu] < adj. bălțat;

5.Bărzoi [bărzói] < subst. bărzoi „masculinul” pentru barză;

6.Bâjă [bîjâ] < cf. Bâja, Bâjul (< sl. bâjate „a fugi”);

7.Bâlban [bîlbán] < vb. a bâlbâi;

8.Bârcă [bî́rcâ] < subst. bârcă < „a ține bârcă la ceva”, a ține cu

încăpățânare la ceva; cf. bărc „tufe,

dumbravă”, n. top. Bârca și bărcă –bercă –

bârcă „oaie creață”;

9.Berla [biérla] < Berlea < Berilea < Berilă + ea sau același cu

Bârlea < Bârlă = brâglă = vatală „război de

țesut”; cf. ung. berlö „chiriaș, arendaș”; gr.

Berli(s);

10.Besoi [besói] < Besa și Beșa + suf. -oi cf. vb. românesc derivat

din lat. bissire –vissire;

11.Beșină [beșî́nâ] < subst. beșină;

12.Bimbirică [bimbirícă] < Bimbea < Bimba! „interjecție, zgomot de

clopot” sau < Biberi(că) sau Bibiri < biber

„castor”;

13.Boghiu [bog’íu] < Boghi/a (v. Bob) sau < boghiu, specie de

uliu (DLR);

14.Borfăială [borfâiálâ] < vb. a borfăi;

15.Borș [bórș] < Borcea (pronunțat Borŝa și apoi Borș);

16.Buf [búf] < interj. Buf! ;

17.Bulgaru [bulgáru] < subst. bulgarul (articulat);

18.Buruiană [buriană] < subst. buruiană;

19.Butur [bútur] < subst. butur „buturugă, butură” ;

20.Caraboi [carabói] < cf. Carabo < gr. Karabos; cf. corabă

„fluier, cimpoi” ;

21.Caramici [caramiši] < prescurtare de la Caramicenko;

22.Căpățână [căpățî́nâ] < subst. căpățână;

23.Cârcea [cî́rša] < cf. subst. cârcea ce leagă tânjala la proțap;

24.Chirică [k’iricâ] < subst. chiric „greier, purice” sau „obraznic”;

25.Ciocan [ŝocán] < subst. ciocan;

26.Cioflea [ŝóflea] < cf. cioflec „pahar de țuică”; „lingușitor”;

jumătate de dovleac; om mic și scurt;

27.Ciogadeaua[ĉ/ŝogadeáua] < cf. ciocodeica < vb. a ciocoti „a mânca

cu zgomot” sau din ciocoteică <

ciocotniță „fleacar, parazit”;

28.Ciucură [ŝúcurâ] < subst. ciucure;

29.Cocalaru [cocaláru] < subst. cocalar < cocal „os,ciolan”;

30.Cocoi(u) [cocói] < Cocu < bg. Kokoj;

31.Cosorel [cosorél] < subst. cosorel, diminutiv pt.cosor;

32.Cotarlă [cotárlâ] < subst. cotarlă „javră, potaie”;

33.Curcan [curcán] < subst. curcan;

34.Dubla [dúbla] < subst. dublă (vas pentru măsurat);

35.Fieraru [h’eráru] < subst. fierar;

36.Fălie [fălíi] < subst. felie;

37.Gageaua [gaĝáua] < bg. Gadza corespunzător lui Gadzo; cf.

Gagiu „feminin” Gacea (și nume topic);

38.Gușurilă [gușurilâ] < subst. gușă + suf. -rilă;

39.Guzu [guzu] < subst. guz „șobolan, guzgan”;

40.Hanganu [hangánu] < subst. hangan „specie de porumb”;

41.Hultan [hultán] < subst. hultan „uliu”;

42.Iaia [iáia] < cf. gr. Giagia(s);

43.Iepure [iépure] < subst. iepure;

44.Janiu [janíu] < Jan = fr. Jean; cf. și bg. Zan;

45.Manțuc [manțúc] < cf. gr. Mantzuki(s);

46.Mâțu [mî́țu] < subst. mâț „masculin” pentru mâță „pisică”;

46.Maunu

47.Oița [oița] < subst. oiță;

48.Opărică [opărícâ] < vb. a (se) opări;

49.Paiu [páiu] < subst. pai;

50.Pâsâu [pîsî́u] < cf. pâs(u) : pâs = pis pentru chemat

pisicile;

51.Ranga [ránga] < subst. rangă;

52.Rățoi [rățói] < subst. rățoi;

53.Ridiche [ridík’] < subst. ridiche;

54.Pișcotă [k’íscîtâ] < vb. „a pișca”; cf. și bg. pișca „penis de copil”;

55.Purcel [purŝél] < subst. purcel;

56.Săsa [sắsa] < subst. sas < germ Sachse „sas, saxon”;

57.Scânteie [scîntéii] < subst. scânteie;

58.Slai [slái] < subst. slai „scândură, bârnă”;

59.Stelea [stélea] < subst. stea (lat. stela);

60.Surdu [súrdu] < adj., subst. surd;

61.Surtuc [surtúk] < subst. surtuc;

62.Șubă [șubâ] < subst. șubă;

63.Troașcă [troáscâ] < subst. troașcă „clopot la gâtul animalelor”;

64.Țoașcă [țoașcâ] < subst. țoașcă variantă pentru țoșcă „tolbă,

traistă”;

65.Urluială [urluiálâ] < subst. urluială „măcinătură”.

Nume de animale

În cazul animalelor, se constată o libertate în alegerea numelor prin care acestea sunt strigate. Însă, ca o rămășiță a vechilor obiceiuri, unii săteni mai pun încă numelor vitelor în funcție de ziua în care au fost aduse pe lume. Înregistrăm așadar la Torcești numiri de tipul: Dumán, Dumána (de la duminică), Joián, Joiána (de la joi), Lunáia (de la luni) etc.* Atunci când numele este derivat de la denumirea zilei respective din săptămână, acesta poate începe cu sunetul cu care începe și respectiva zi: Luminița, Lucian (luni), Marcelina (marți) etc, dar acestea nu constituie neapărat niște reguli.

Numele animalelor pot lua naștere și în legătură cu înfățișarea fizică a acestora Bălțáta, Țîgánca, Neágra (la vaci), Stelícă (cal cu stea în frunte), Mustáțâ (câine flocos) sau cu „temperamentul” lor: Bușîlâ (taur care împunge). De cele mai multe ori numele este pus în funcție de bunul plac al stăpânului (care îl poate „boteza și după un erou îndrăgit dintr-un film).

Din spirit glumeț, unii torceșteni, atunci când cumpără un cal îi dau acestuia numele fostului proprietar: Mișu, Costică etc.

Nu-i obligatoriu ca un animal să poarte nume. În acest sens dintre animale, cele mai privilegiate sunt vacile, caii și câinii (aceștia din urmă purtând nume uzuale: Grivei, Lăbuș, Rex etc). Dintre porci, pisici (sau păsări de curte chiar) vor „beneficia” de nume doar exemplarele mai îndrăgite, mai alintate.

=== Cristi toponimie ===

ONOMASTICA

1.TOPONIMIE

Omul se raportează la realitatea înconjurătoare prin intermediul limbii. Apare, astfel, ca justificată dorința de a da un nume fiecărui lucru din preajma sa. Așa vor fi apărut și toponimele (adică denumirile de locuri): din permanenta nevoie a omului de a se orienta în spațiu sau de a da semenilor săi detalii pentru a se orienta la rându-le.

Se observă ușor că, în general, în toponimele sunt formate din cuvinte din linia de zi cu zi a vorbitorilor. Cele mai multe poartă în ele adevărate definiții, scurte, ale accidentelor de teren, ale formelor de relief pe care le reprezintă: munte, deal, vale, movilă, grind, ostrov, pădure etc. aceste cuvinte constituie termeni entopici care pot fi in orice moment, virtual, toponime. Din acest motiv, dăm în cele ce urmează, inventarul de termeni entopici identificat la Torcești.

Baza entopică

I.APE ȘI FORME DE RELIEF CONEXE

A. APE CURGĂTOARE

1. Ape cu albie

a)Clasificare generală

Apă curgătuare mare (rîu/ -uri, pîrî́u/ -uri); apă curgătoare mijlocie (pîrîu/ -uri); apă foarte mică (pîrîiáș/ -e).

b) Părți ale cursului. Confluențe

Panglica apei (scúrzeri); fâșiile de pământ mai înalte printre care curge apa (mal/-uri); fâșia de pământ de sub apă (álg’iẹ/-ii); fâșia de pământ dintre apă și mal (prundíș/-uri); locul de unde începe apa (izvuór/-uari); locul unde se sfârșește apa (gúră/-ri); scobitura făcută de apă între izvor și vărsare (álg’ie/-ii); mijlocul apei cu curgere mai repede (n’íjlocu apii); fâșia din mijlocul apei neînghețată iarna (n’íjlocu ápii); fâșia dinspre mal unde apa e mai domoală (limán/-ni); părăiașe unind un pârâu (cráŝ); locul dintre cracii unui pârâu (ínsulâ, întri ápi); locul de întâlnire al mai multor pâraie (împreunári/-ări); parte de apă desfăcută din albia mare (crac/-ŝ); locul de desfacere a apei în craci (bifurcáțîie/-ii); locul dintre craci (ínsulâ/-li, î́ntri ápi); capătul ascuțit al locului dintre craci (k’íŝ/-uri).

c) Caracteristici naturale ale cursului

Malul înalt al apei (dîmb/-uri); apă cu albia intrată mult în pământ (adânŝít); locul unde apa se lărgește brusc (întinsúrâ/-ri); scobituri mici în maluri (săpătúri); mal surpat (dărîmătúrâ/-ri); grămadă de materiale adusă de apă la cotitură (mîl); grămadă de materiale la gura unei ape (înfundătúrâ/-ri); crac împotmolit la un capăt (gî́rlâ/-le); ridicătură de nisip sau pietriș abia acoperită de apă (vad/-uri); loc unde apa mică se învârtește (vârtéj/-ji); loc adânc cu vârtej ascuns (bulbuácâ/-ŝ); porțiunea de la cotul apei cu apă liniștită (cot/-uri); porțiune cu apă întinsă și puțin adâncă (vad/-uri); porțiune cu apă îngustă și neadâncă (șuyíțâ/șug’íțâ/-ț); pâriașe pe drum după ploaie (șîrluáii); apa revărsată dintr-un râu umflat de ploi (puhói/-uáie); loc năpădit de ape revărsate (inundát, înecát); bucăți de gheață pe apă (năbói, slóiuri); stăvilar din bucăți de gheață (înfundătúră/-ri); apă care curge foarte repede (răpeziúni/-ni); apă înceată (linâ, domuálâ); loc unde apa ocolește un obstacol (cot/-uri); pârâu cu apă roșcată (ápâ roșcátâ); apă curată, limpede (ápâ límpidi); apă amestecată cu nisip (năsîpuásâ); apă amestecată cu mâl (moŝirluásâ).

d) Caracteristici funcționale (biogene și antropice) ale cursului. Forme antropice

Scobituri în mal unde se ascund peștii (scuórburi, cotluáni); gaură făcută în gheață pentru prins peștii (cópcâ/-ŝ); adăpostul vidrelor (cotlón/-uáni); locul unde se adapă vitele (vád/-uri); locul unde se abate apa spre moară (vádu mórii); crac de apă făcut de om pentru mori (gî́rla mórii); săpături lungi și înguste pentru irigații (canál/-li, cavál/-li); șanțuri prin care se scurge apa în genere (canal/-le).

2. Izvoare

a) Termen generic

Apă care iese din pământ (izvór/-uári).

b) Părți ale izvorului

Locul unde se adună apa (ok’/-uri); scobitura prin care curge izvorul (șănțuléț/-uri).

c) Caracteristici naturale ale izvorului

Izvoarele de pe fundul nisipos al unei ape (izvuári); izvoarele ce ies din malurile râului (izvuári); izvor adâncit și pietruit (fîntî́nâ/-ni); fântână fără apă (sacâ); fântână nefolosită (părăsî́tâ); sursă de apă ce funcționează prin pompare (puómpâ/-pi); izvor care se scurge printr-o țeavă (jg’áb/-uri); izvor care se scurge într-un trunchi scobit, folosit pentru adăpat (ulúc/-ŝi).

B. APE STĂTĂTOARE

1. Lacuri și bălți

a) Clasificare generică

Apă stătătoare întinsă și adâncă (báltâ/-ți; lac/-uri); apă stătătoare întinsă și puțin adâncă (báltâ/-ț).

b) Părți ale apei

Fața apei stătătoare (uoglínda ápii); fâșia de pământ din jurul apei stătătoare (mal/-uri); partea mai puțin adâncă dinspre mal (márzini/-ni); locul cel mai îndepărtat de mal și cel mai adânc (n’íjluoc); întindere de pământ de sub apă (fund); partea rotunjită unde începe apa stătătoare (gúra bắlții); partea unde se sfârșește apa stătătoare (cuáda bắlții); deschizătura îngustă în malul apei stătătoare prin care se scurge apa (jg’ab/-uri); bucată de pământ din mijlocul unei ape stătătoare (grind, ínsulâ).

c) Caracteristici naturale ale apei

Fâșie ce înaintează mult în apă (limbâ di pămînt); scobitură adâncă în malul apei (cotlón/-uáni); loc ridicat între două bălți apropiate (grind/-uri); apă stătătoare formată din revărsarea unui râu (gîrlâ/-li); apă stătătoare provenită din ploi sau zăpezi topite (báltâ/-ălț); loc cu multe bălți (în báltâ); apă stătătoare care miroase urât (puturuásâ); apă stătătoare amestecată cu mâl (apâ moŝirluásâ).

d) Caracteristici funcționale (biogene și antropice) ale apei. Forme antropice

Apă murdară unde se scaldă porcii (mlaștinâ/-ni); apă mai mică unde se scaldă rațele (báltâ, băltuácâ/-ŝi); loc dintr-o apă stătătoare unde se adapă vitele (vad/-uri); gaura făcută în gheață (copcâ/-ŝ); adăposturi făcute de pești în maluri (cotluáni); locuri bune pentru pescuit (vad/-uri di péști); baltă cu pește amenajată (iaz/-uri); fâșia de pământ înălțată de om pentru a curma în două o apă (dig/-uri); loc amenajat pentru creșterea peștilor (crescătoríi); apă cu foarte multe broaște (broscâríiẹ); groapă săpată de om pe lângă casă pentru strâns apa (gruápâ/ grók’).

2. Mlaștini

a) Clasificare generică

Apă stătătoare subțire cu fund nămolos (mláștină/-i); loc cu mlaștină (loc mlăștinós); mlaștină acoperită cu mușchi (mláșniță); pământ îmbinat cu apă datorită izvoarelor de dedesubt (pămî́nt mlășnițós).

b) Părți ale mlaștinii

Loc fără apă, în mlaștină (smîrc/-uri);

c) Caracteristici ale mlaștinii

Loc acoperit cu nămol apos, rămas dintr-o baltă secată (loc mîlós, mîlitúrâ/-i, moŝirlâ/-i).

II. RELIEF

A. RELIEF POZITIV

Formă de teren care se ridică deasupra pământului, indiferent de mărime (rîdicătúrâ di pămînt).

1. Oroforme

a) Clasificare generică

Ridicătură de teren mai mică decât muntele (deal/-uri); ținut cu multe dealuri (delurós); ridicătură de teren mai mică decât dealul (moyílâ/-li); loc cu multe movile (dîmburós); cea mai mică ridicătură de teren (mușurói/-uáie di pămî́nt).

b) Părți ale dealului

Partea de jos a dealului (puálâ/-li); punctul cel mai înalt al dealului (vîrf/-uri); partea cea mai înaltă a dealului care cuprinde și vârful (cuámâ/-mi); partea de deal dintre poală și vârf (cuástâ/-ti); mijlocul coastei (jumătatea cuástii); partea de deal dinspre miazănoapte (di pi deal).

c) Caracteristici naturale ale reliefului pozitiv

Ridicătură de pământ, de formă rotunjită, la marginea unei lunci (dîmb/-uri); culme de deal foarte îngustă (creástâ/créste); movilă cu spinarea lată (medeán/-ni); partea abruptă a unei coaste unde s-a surpat pământul (surpătúrâ/-ri, ruptúrâ/-ri); grămadă de pietriș, nisip la poale (dărîmătúrâ/-ri); partea unei coaste unde a alunecat pământul (alunecătúrâ/-ri); coastă greu accesibilă (cocláuri).

d) Forme biogene și antropice

Ridicătură mică de pământ făcută de furnici, cârtițe (mușurói/-óaii); ridicătură de pământ sau pietre făcute de om pentru a însemna hotarul (mușînói/-oari); ridicătură de pământ pentru înălțarea unui mal (dig/-uri); grămadă de piatră nefolositoare de lângă o carieră (háldă/-di).

2. Platforme

a) Clasificare generică

Loc fără ridicături (teren/-uri, loc netid); loc neted și întins (cîmp/-uri); loc neted, îngust și jos de la marginea unei ape curgătoare (lúncâ/-ŝ); loc neted, îngust și înalt de la marginea unei ape curgătoare (grind/-uri).

B. RELIEF NEGATIV

Loc adâncit, mare sau mic (adînŝiturâ/-ri);

1. Forme simple

a) Clasificare generică

Scobitură adâncă și alungită de pe coasta unui deal (rîpă/-pi); scobitură mică și îngustă făcută de șiroaiele de ploaie (jg’ab/-uri); coastă de deal foarte brăzdată de apă (rîpuasâ); scobitură adâncă și alungită cu malurile înierbate (hîrtuápâ/-pi); șanțuri mărunte de pe pereții râpelor (jg’aburi, șanțuri); loc de pe coasta unui deal unde s-a cufundat pământul (gruapâ/grók’); loc întins și ușor adâncit de pe culmea unui deal (álg’ii/-ii); loc cu multe gropi (hîrtuápi); adâncitură mare, de formă rotunjită (rîpâ/-pi); loc unde s-a rupt covorul de iarbă al coastei (spălătúrâ/-ri); gropile cele mai mici, ca de pe drum (hópuri); țesătură de crăpături pe un loc șes în timp de secetă (crăpătúri).

b) Părți ale formelor simple

Locul unde începe o râpă (gúra rîpii, intrárea rîpii); locul unde se sfârșește o râpă (cápătu rîpii).

c) Caracteristici naturale ale formelor simple

Groapă care apare după smulgerea din rădăcină a unui copac (gruápâ/grók’).

d) Forme biogene și antropice

Adăpostul vulpii (g’izuínâ/-ni); loc cu multe vulpi (vulpăríii/-rii); adăpostul bursucului (gaurâ/găuri); loc cu mulți bursuci (bursucăríii/-rii); adăpostul porcului sălbatic (culcúș/-uri); loc scurmat de porcii sălbatici (scumătúrâ/-ri); adăpostul iepurelui (culcúș/-uri); adăpostul șerpilor (buortâ/-ți), gaúrâ/găúri); loc cu mulți șerpi (șărpăríii/-rii); găuri făcute în pământ de șoareci sau cârtițe (găúri); loc cu mulți șoareci (șoricăríii/-rii); scobituri adânci făcute de roți (úrmi); săpătură alungită ca semn de hotar (șanț); săpătură alungită făcută în timpul războiului (tranșắu/-șắii); gropi făcute de oameni înainte pentru ascunsul bucatelor și lucrurilor (gróki’); adăpostul tâlharilor (ascunzătuóri/-tóri); locuință în pământ (bordéi/bordeíi); locul de lângă sat unde se aruncă gunoiul (rîpă/-pi); loc de unde se scoate lut (lutăríii/-rii); loc de unde se scoate pământ pentru cărămizi (cărăn’idăríii/-rii); loc de unde se scoate piatră (cariiérâ/-ri, balastiiérâ/-ri); loc de unde se scoate nisip (gruapâ di năsîp); loc de unde se scoate petrol (sóndâ/-di); locul de lângă sondă unde se aruncă noroiul de sapă (batál/-uri).

2. Forme complexe

Groapă adâncă, cu pante domoale, între dealuri (văgăúnâ/-ni).

III. SOLURI

a) Clasificare generică

Stratul de deasupra pământului (brázdâ/-di); pământul gălbui de la câmpie (pămînt lutós); loc cu nisip mult (năsîpós); loc cu pietricele mărunte (k’etríș); pământ moale pentru oale (lut); loc cu multă piatră (k’etrăríii/-rii); pământ albicios, cu multă sare (sărătúrâ/-ri).

b) Caracteristici naturale

Pământ care ține apa (arĝilós); pământ care nu ține apa (nisipós); pământ fără umezeală și greu de lucrat (vîrtós); pământ negru foarte umed și lipicios (clísâ, pămînt clísos); pământ îmbinat cu apă (após); pământ subțiat, îndoit cu apă (noroiós); pământul moale de pe fundul bălților (mîl); pământ nesfărâmicios ce se desface în bulgări mari (zgurós); nisip foarte mărunt (colb); pământ măcinat, împrăștiat de vânt (colb); pământ verde folosit la sport (pămînt niegru).

c) Caracteristici funcționale

Pământ care dă rod bogat (ródnic, bogát); pământ care rodește foarte repede (timpuríu); pământ pe care nu crește nici iarba (săc, săcătúrâ, sărác); pământ care dă rod puțin sau deloc (sărác); pământ care nu mai poate da rod bun (săcătuít); pământ care se ară și se seamănă permanent (arábil); pământ arat pentru prima oară (desțălenít); pământ lăsat „să se odihnească” (pîrluágâ/-z); pământ lăsat să fie bătătorit de vite (iemáș); pământ ce urmează a fi arat a doua oară fără să fi fost semănat (întórs); semănătură făcută fără arat (buoronitúrâ).

IV. VEGETAȚIE

A. FORME NATURALE

1.Păduri

a) Clasificare generică

Loc întins cu mulți copaci (pădúri/ -ri); pădure foarte întinsă (pădúri mári); pădure cu întindere foarte mică (crîng/-uri); pădure de la marginea unei ape (cuhalm/-uri); pădure tânără (lăstăriș/-uri); loc cu multe tufe (stufăriș/-uri); loc unde s-au plantat puieți (plantațîii/-țîi).

b) Părți ale pădurii

Grup de copaci mai depărtat de pădure (pîlc/-uri); bucată de pădure lungă și îngustă (lizerâ/-ri); „bucată de pădure” (palmă de pădure, petec/-uri); partea dinlăuntru a unei păduri (n’jlocu pădúrii); partea din afara a unei păduri (marzinea pădúrii); locul unde „începe” o pădure (la intrări); locul unde se sfârșește o pădure (la ieșîri); părțile mari în care este împărțită o pădure de către Ocolul Silvic (park’éti); loc din pădure cu copaci foarte depărtați (răriturâ/-ri); pădure deasă și încâlcită (desiș/-uri); pădure arsă incomplet (pîrlitâ); pădure arsă complet (ársâ); copac căruia i s-au tăiat vârful și crengile (ŝuntát); copac fără sevă (pălít); loc din pădure cu copaci uscați (uscătúrâ); copac cu scorbură (scorburos/-și); umflătură pe trupul copacilor (modílcâ/-s); pădure cu copaci doborâți (doborâturâ/-ri); bucată de pădure pentru tăiat (mărcătúrâ/-ri, parŝelâ/-li); parchet de pădure tăiat complet (loc defrișat); grămadă de crengi rămasă după tăiere (hălăsúgâ/-z, crăngăráii); bucată de pădure între două parcuri (fîșîii di păduri); bucată de pădure stricată prin pășunat (brăcuitâ); pădure unde vânătoare e oprită (păduri rezervatâ); pădure unde sunt oprite pășunatul și tăierea (rezervațîii); rezervație de fazani (făzănăriii/-rii); pădure curățită de cioate, de uscături și tufe (curățăturâ/-ri).

c) Specii de arbori, arbuști și plante de pădure

Pădure de foioase (păduri, codru); pădure de stejari tineri (stejăriș); loc cu frasini tineri (frăsîníș); loc cu mulți ulmi (ulmăriii/-rii); loc cu mulți paltini (păltiniș); loc cu mulți pini (la pini); loc cu mulți tei (la tei); loc cu mulți salcâmi (sălcâmiș; la salcâmi); loc cu mulți aluni (áluniș); loc cu mulți plopi (plok’íș); loc cu multe sălcii (sălcíș); loc cu multe răchite (răk’ităriii/-rii) loc cu mulți soci (la socri); loc cu multă zmeură (zmeuriș); loc cu multe rugi (rúz); loc cu mulți mărăcini (mărăŝiniș); loc cu mulți spini (sk’íni); loc cu mulți curpeni (curpeníș); loc cu multă cătină (că’tinâ); loc cu mult usturoi sălbatic (pur).

2. Poieni, pășuni și fâneți

a) Poieni

Loc mare din mijlocul pădurii, fără copaci (poianâ / poieni); loc mic din mijlocul pădurii (lun’iniș/-uri).

b) Pășuni

Loc lăsat anume pentru pășunat (iemaș/-uri, islaz/-uri); loc de pășunat lângă apă curgătoare (iemaș/-uri); pășunea oilor (iemaș); loc unde pasc porcii (porcării/-rii); loc umbros pentru odihna vitelor (la umbrâ); loc unde iarba a fost păscută până la rădăcină (luóc ras); pășune neîngrijită (părăzinitâ).

c) Fânețe

Fân rău, plin de buruieni (burienós); câmp cu iarba arsă de soare (pîrlit); loc de fânat după ce s-a cosit fânul (n’iriști/-iști); loc pe care se face otava (luoc otă’yít); loc cu mult șovar (șuvár); loc cu mult stuf (stufăriș); loc cu multă papură (păpuriș); loc cu mult boz (buoz); loc cu mult brustur (luoc brusturós); loc cu multă cucută (cucutăriii/-rii); loc cu multă urzică (urzîcăráiii); loc plin de „chir” (= pir) (porŝîii); loc cu multe buruieni (pîrloagâ/-luázi).

B. CULTURI

1. Grădini

a) Grădini de pomi (livezi)

Loc cu mulți pomi fructiferi (livadâ /-vezi); loc cu mulți pomi fructiferi de la marginea unei vii (pîlc di pomi); loc fără pomi într-o livadă (un guol/-uri); loc unde cresc puieți (pepinierâ/-ri); loc cu mulți gutui (livadâ di gutui)*; loc cu mulți aguzi (agudăriii/-rii).

b) Vii

Loc cu viță de vie (yie/-ii); regiune cu multe vii (podgoriii/-rii); o vie mică (pétic de yiii); vie lăsată în părăsire (pîrluagâ/-z); vie sădită de curând (plantațîii, yii tânărâ).

c) Grădini de legume

Grădină de legume proprietate colectivă (grădinăriii/-rii); loc unde se pun răsadurile primăvara (solár/-ri); bucăți mici dintr-o grădină cultivate fiecare cu câte un fel de legume (liháli/ vétri); loc cultivat de fasole (fasoli)**.

d) Grădini de flori. „Spații verzi”

Loc unde se cresc flori (grădiníțâ /-ți).

2. Holde

Pământul unde se ară și se seamănă (semănăturâ/-ri); bucată de câmp sau țărnă cultivată cu un singur fel de plantă (tarlá/-láli); loc cultivat cu păpușoi (lan/-uri); loc de pe care s-a cules păpușoi (ŝocăniș); loc cultivat cu grâu ( lan/-uri); loc de pe care s-a cules grâul (n’íriște); loc cultivat cu orez (orezăríii/-rii); loc cultivat cu in (inăríii); loc cultivat cu răsărită (lan di răzuári); holdă cu multe buruieni (luóc buruiénos); loc arător obținut prin scoaterea cioatelor (luoc nou).

V. AȘEZĂRI OMENEȘTI

A. ZONE SOCIOGRAFICE

1) Spațiul locuit

Părțile unui sat (cătúni); partea dinăuntrul satului (ĉéntru); partea din afară a satului (marzíni); partea locuită a unui sat (vatra satului); partea unde „începe” satul (cápu satului); partea unde se sfârșește satul (fundu; cápîtu; ieșirea satului); loc gol dinăuntrul unui sat (luóc viran); locul unde se îngroapă morții (ŝimítir); cimitirul înainte vreme (țîntírim); loc unde se îngroapă animalele (rîpâ); loc unde oamenii vin să vândă și să cumpere produse (tîrg); loc unde se vând vite (iarmaróc/-uáŝi, târg di vite); loc unde se vând și se cumpără lucruri vechi (talŝoc/-uri); sat foarte întins (mári); un sat mic cu câteva case (cătun); sat cu casele foarte apropiate (des); sat cu casele depărtate (împrăștiate); sat ascuns (răzleț); așezare mare călugărească (mănăstire/-ri); așezare călugărească mică (sk’ít/-uri); așezarea ciobanilor (stînă/-ni); așezarea boierului (conác/-ŝi); așezarea din afara satului unde se mânca și dormea cu plată (han/-uri); așezare vremelnică de pescari (bordéi/-eíi); așezare vremelnică a muncitorilor de la pădure (barácâ/-răŝ); așezare de țigani (șatrâ); locul unde odinioară se afla un sat (sátu vek’); locul unde a fost o stână (tîrlâ/-li); loc cu case părăsite și paragini (dărîmăturâ/-uri).

2. Spațiul agricol

Pământul arabil din afara vetrei satului (cîmp/-uri); bucată de pământ lungă și îngustă (fîșîíi/-ii); bucată scurtă de pământ (scurtătúri); bucată de pământ lată și mare (tarlá/-láli); bucată de pământ în formă de unghi (clin/-uri); bucată mică de pământ (pétic); vechile măsuri de pământ (prăjinâ-/ni); loc unde se treieră (áriii-/rii); moșia bisericii (moșîíi, locul biseriŝii); pământul școlii (locu școlii); bucățile de pământ în care se împărțea moșia (lóturi); bucată de pământ moștenită din moși–strămoși (moșteniri/-ri); pământul adăugat prin cumpărare (cúmpărătúrâ/-ri); bucată de pământ primită la împroprietărire (loc di împroprietăriri); bucată de pământ rămasă de la împroprietărire (rezérvâ/-vi).

3. Poziția teritorial administrativă

Pământul din proprietatea unui sat (pămîntu sátului).

B. REPERE ANTROPICE

Linia ce desparte două ogoare (hat/-uri); alte semne de marcare (mușuruáie); hotarul dintre două păduri (líníii); semne ce hotărăsc pădurile (bárni); locuință depărtată de sat folosită de oameni doar vara și toamna (colíbâ/-bi); adăpostul muncitorilor la pădure (bordéi/-deii); adăpostul oamenilor la câmp (colibă/-bi); adăpostul în care se punea ce se strângea de pe câmp (leasâ/ lési); casă mare și veche (hardug’ii); casă mică veche și sărăcăcioasă (coșmeliii/-lii);locul unde ciobanii fac de pază noaptea (patáscâ/pătăști); adăpostul oilor vara (srtungâ/-z); adăpostul oilor iarna (saiván/-ni);adăpostul mieilor (țîrcotéi); adăpostul de iarnă al vitelor (grájd/-uri); adăpostul vițeilor (șopron); crescătorie de porci (porcăriii/-ii); crescătorie de cai (hierg’eliii/-lii); vechile adăposturi ale albinelor (știubeiii); loc cu mulți stupi (stupinâ/-ni); construcții ce opresc o apă curgătoare (iaz, stăyilar); locul unde pândesc vânătorii (ostáng/-uri); unde se fac cărămizi (cărăn’idăriii); întăriturile în malul apei (dig/-uri); îngrăditură de nuiele ce oprește trecerea peștelui (gárd/-uri); locul din pădure unde se încarcă bușteni (rámpă/-pi); loc de popas (popás/-uri); locul unde înainte vreme se ținea hora (medean/-uri).

VI. CĂI DE COMUNICAȚIE

A. DRUMURI

a) Clasificare generică

Fâșie bătătorită pe care se merge cu căruța, mașina (drum/-uri); drum pietruit sau asfaltat (șoseá/-séli); drum mai mare înainte de apariția șoselelor (drúmu mári); drum dinăuntru satului cu case pe margine (ulițâ/-ți); fâșia bătătorită pe care se merge numai cu piciorul (cărári/-ri); cărare făcută de animale (dîrâ/-ri); drum pe care merge trenul (cali ferată).

b) Părți ale căilor de comnicație, intersecții

Locul unde se sfârșește un drum (cápăt); partea din mijloc a unui drum (n’íjlocu drúmului); drum care urcă dealul (urcúș/-uri); drum care coboară dealul (coborîș/-uri, drum la váli); intersecție de drumuri (răscruŝi); locul unde un drum se desparte în două (bifurcațîíi/-țîi); locul dintre două drumuri (întri drúmuri).

c) Caracteristici ale căilor de comunicație

Ulița care trece prin mijlocul satului (șușá); ulița de la marginea satului (mărzinașâ); drum care merge pe hotarul satului (drum di hotár); drum îngust printre ogoare (drumeág/-uri); drum îngust pe marginea unui pârâu (cărári); scurtătură (scurtătúrâ/-ri, pi de-a dreptu); cărare ce se pierde (pierdútâ); drum care se înfundă (fundătúrâ/-ri); drum adâncit în pământ (afundát); drum cu denivelări multe (hîrtopós); drum care urcă drept (peptíș); drum care nu urcă pieptiș (costíș); loc unde drumul își schimbă direcția (cot/-uri); drum în povârniș (prăvălit într-o parti); cărare umblată (bătútâ); cărare neumblată (neumblátâ).

B. PUNCTE DE TRECERE

Construcții pe care se trece o apă (pód/-uri); loc de trecere prin apă (vád/-uri); pod care plutește (pod miergătór); loc unde se oprește ieșirea vitelor în țărnă (puárta țării); loc pe unde se trece plătind, loc unde trenul oprește circulația sătească (barierâ/-ri).

În ceea ce privește baza entopică, se observă că termenii enumerați sunt formați, general, din apelative de largă circulație în limba română, specializarea lor entopică fiind obișnuită, iar sensul cunoscut.

Toponime

Numărul toponimelor găsite pe întinderea satului Torcești este destul de redus. Acest lucru poate fi o consecință firească a faptului că zona de aici este săracă în forme de relief sau accidente de teren. Pentru gruparea toponimelor am adoptat criteriile sănătoase după care sunt grupați și termenii entopici în amintitul Chestionar al lui Dragoș Moldovanu, mai precis, pe capitolele mari.

APE ȘI FORME DE RELIEF CONEXE

1.La Batál (sau La Sóndă) – hidronim, descriptiv; mic iaz săpat pentru irigații într-un loc unde au fost exploatări petroliere, sonde (din prep. la <lat. illac +subst. batal „groapă pentru depozitat deșeuri petroliere”- cu et. nec./ sau din prep. la + subst. sondă < fr. sonde);

2.La Bîrlád – hidronim, probabil personal; râul Bîrlad sau malul acestui râu;

3.Bîrloyíța – hidronim, derivat din Bîrlad, braț secat al acestuia;

4.La Canál – hidronim, descriptiv, canal de irigații (din prep. la + subst. canal < fr. canal, lat. canalis);

5.La Fîntînâ – locul unde se află o fântână surpată (din prep. la + subst. fântână< lat. fontana);

6.La Iaz – hidronim, descriptiv; loc aflat în pădurea Torcești, unde Bîrladul își lărgește albia datorită unui fost baraj (din prep. la + subst. iaz < sl. jazu);

7.Între Iazuri – hidronim, descriptiv; împrejurimile împădurite ale iazului mai sus menționat (din prep. între < lat. inter + subst. iaz + suf. pl. – uri);

8.Talpa Iazului – descriptiv; ruinele fostului baraj sau stăvilar ce oprea apa Bîrladului pentru fosta moară (din subst. talpă <magh. talpas, sau după Marius Sala [Introducere], vine din lat.*talpa, existent și în alte idiomuri romanice);

9.La Muárâ – descriptiv; locul unde se află o moară de grâu acționată de apa Bîrladului, ce a fost distrusă în 1981 (din prep. la + subst. moară < lat. mola);

10.La Rîiósu – hidronim, descriptiv; adâncitură largă și lungă formată datorită fostelor inundații ale Bîrladului, ce se găsește în pădure, în prezent secat (din prep. la+ subst. râiósul < adj. râios [< subst. râie < lat. aranea + suf. –os]);

RELIEF – nu există

VEGETAȚIE, PĂȘUNI, FÂNEȚE, CULTURI

1. Casa lu Dan –locul unde odinioră se afla casa de vânătoare a boierului Dan, fiul generalului Eremia Grigorescu (din prep. la + subst. casa < lat. casa + art. lui + nume propriu Dan);

2. În Cot –la marginea satului, în „cotul satului” (din prep. în < lat. in + subst. cot < lat. cubitus);

3. Pe Imaș –imașul unde erau duse vitele la păscut (din prep. pe < lat. super, per + subst. imaș > magh. nyomás);

4. La Livadă –denumește impropriu pădurea Torcești, căci livada de pomi fructiferi se află în spatele pădurii ( din prep. la + subst. livadă < bg. livada);

5. În Pădure –pădurea Torcești (din prep. în + subst. pădure < lat. padule);

6. În Țárnâ –terenul arabil al satului (din prep. în + subst. țarnă formă sincopată a lui țarină, cf. scr. carina);

7. În Puărcăríii –loc unde a existat o porcărie, unde se strângeau porcii (din prep. în + subst. porcărie < subst. porc [< lat. porcus] + suf. –ărie);

IV. AȘEZĂRI OMENEȘTI – CĂI DE COMUNICAȚIE

1.La Bufét – loc pe drumul Torcești – Umbrărești, care delimitează cele două localități, de la locul unde se afla înainte un bufet (din prep. la +subst. bufet < fr. buffet);

2.Cătunáș – loc unde se află așezate câteva familii, pe malul celălalt al Bîrladului (malul drept); un mic cătun (din subst. cătun [posibil din substrat, cf. alb., scr. katun] + suf. dim. –aș);

3.Drumu di K’iatrâ – drum pietruit care străbate în lung pădurea Torcești (din subst. drum < sl. drumu + prep. de < lat. de + subst. piatră < lat. petra);

4.Muára Draŝilor – locul unde înainte de revoluția din 1989 se fabrica asfalt (din sust. moară + subst. drac < lat. draco);

5.Morăríța – drum în pantă pe care se urcă dealul dinspre Torcești spre Ivești; pe aici cobora și drumul ce ducea spre fosta moară (din subst. dim. morăriță);

6.Puarta Livezîi – impropriu pentru că este un loc de la intrarea în pădure; în conștiința vorbitorilor drumul pădurii era singurul care ducea și spre livadă (din subst. poartă <lat. porta + subst. livadă la genitiv);

7.La Punte – de la vechea punte (pod) de lemn de peste Bîrlad; în prezent o trecere pietruită (din subst. punte <lat. pons,-ntis);

8.La Șantier – locul unde se găsea o unitate militară înainte de 1989, care efectua lucrări pentru realizarea sistemului de irigații (din subst. șantier < fr. chantier).