Evaluarea Agroproductiva a Unor Resurse Genetice de Prun Recent Introduse In Colectia Nationala

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………..5

CAPITOLUL I – IMPORTANȚA CULTURII PRUNULUI………………………………6

1.1 IMPORTANȚA ECONOMICĂ…………………………………………………………..7

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ………………………………………………………..7

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ………………………………………………………..9

CAPITOLUL II – ORIGINEA ȘI AREALUL DE CULTURĂ…………………………10

2.1 PE PLAN MONDIAL………………………………………………………………………10

2.2 ÎN ROMÂNIA…………………………………………………………………………………10

CAPITOLUL III – CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU…………………………………………………………………………………………………………………….12

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ…………………………………………………….12

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ………………………………………..12

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ……………………………………………………………13

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL……………………………………………………………13

CAPITOLUL IV – TEHNOLOGIA OBȚINERII MATERIALULUI SĂDITOR………………………………………………………………………………………………………………..15

4.1 ÎNMULȚIREA PRIN DRAJONI……………………………………………………….16

4.2 ÎNMULȚIREA PRIN ALTOIRE ………………………………………………………16

4.3 PORTALTOII PRUNULUI………………………………………………………………17

4.3.1 PORTALTOI GENERATIVI ………………………………………………18

4.3.2 PORTALTOI VEGETATIVI ………………………………………………19

CAPITOLUL V – IMPORTANȚA RESURSELOR GENETICE DE PRUN……………………………………………………………………………………………………………………….20

5.1 CENTRE GENETICE DE DIVERSITATE…………………………………………20

5.2 CONSERVAREA RESURSELOR GENETICE………………………………….23

5.2.1 CONSERVAREA IN SITU………………………………………………….23

5.2.2 ZONELE ÎN CARE SE FACE PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA IN SITU ………………………………………………………………………………………..23

5.2.2.1 ARIILE PROTEJATE………………………………………………………23

5.2.2.2 ARIILE NEPROTEJATE………………………………………………….26

5.3 CONSERVAREA EX SITU……………………………………………………………..26

5.4 CONSERVAREA ÎN BĂNCI DE GENE……………………………………………27

5.4.1 SCOPUL BĂNCILOR DE GENE………………………………………..28

5.4.2 BANCA DE GENE SUCEAVA, ROMÂNIA……………………….29

5.5 CONSERVAREA IN VITRO……………………………………………………………31

CAPITOLUL VI – EVOLUȚIA PRODUCTIEI DE PRUNE LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA……………………………………………………………………………………32

CAPITOLUL VII – CADRUL ECOLOGIC AL ZONEI SUBCARPATICE A OLTENIEI ………………………………………………………………………………………………………………34

7.1 AMPLASAREA GEOGRAFICĂ ȘI RELIEFUL ZONEI……………………..34

7.2 FACTORII CLIMATICI…………………………………………………………………..34

7.3 FACTORII EDAFICI……………………………………………………………………….45

7.4 FACTORII BIOTICI………………………………………………………………………..45

CAPITOLUL VIII- MATERIALUL ȘI METODA………………………………………….47

CAPITOLUL IX- REZULTATE OBȚINUTE…………………………………………………51

CAPITOLUL X- CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI………………………………………71

10.1 CONCLUZII………………………………………………………………………………….71

10.2 RECOMANDĂRI………………………………………………………………………….71

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………73

INTRODUCERE

Prunus domestica L. sau prunul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae.

În baza dovezilor arheologice, se spune că ar fi fost descoperite cu doar 2500 de ani în urmă, de către populațiile din [NUME_REDACTAT], care ar fi domesticit primii arbori. Mai exact, prunele ar proveni de pe actualul teritoriu al Georgiei și al Armeniei, de unde au fost răspândite apoi în întreaga lume.

 Prunul, reprezintă specia pomicolă cu cele mai străvechi rezonanțe, fiind caracterizat ca pomul vieții sau al speranței, răspândit de la câmpie până în zona dealurilor subcarpatice și la poalele munților. Multă vreme, prunul și produsele sale au constituit mijloace de existență. Adaptabilitatea mare la diferite condiții de climă și sol a făcut ca prunul să crească și să producă spontan, apoi a fost cultivat, varietatea soiurilor lărgindu-se foarte mult. România a devenit, la un moment dat, țara cu cea mai mare producție de prune din Balcani și Europa, fiind și un mare exportator de fructe proaspete sau deshidratate.  ( Internet 1)

Importanța mare a acestei specii pomicole reiese și din faptul că se adaptazează ușor la condițiile de mediu, intră de timpuriu pe rod, are capacitate mare de producție și calitatea de a valorifica terenurile mai sărace, unde alte specii dau rezultate mai slabe. (Ghena, 1977).

Prunele au valoare alimentară mare, fructele se pot consuma în stare proaspătă, deshidratate dar și pentru obținerea marmaladelor, gemurilor, compoturilor, dulcețurilor, magiunului, cât și pentru distilare (obținerea țuicii).

Lemnul de prun este folosit la fabricarea creioanelor, dar și drept combustibil.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA CULTURII PRUNULUI

Prunul este o specie pomicolă cu importanță mare pentru zona temperată, cât și pentru țările balcanice, pentru fructele sale apreciate și consumate sub diferite forme.

Extinderea mare și aprecierile de care se bucură prunul comun sau domestic (Prunus domestica), cu deosebire în Europa, se datorează următoarele însușiri:

Rusticitatea mare a pomilor, respectiv cerințele modeste pe care le are pentru sol, climă și tehnologia culturii, capacitatea de a se adapta ușor la condițiile ecologice deosebite, comparativ cu alte specii;

Înmulțirea ușoară prin sămânță, drajoni, altoire- pe cel mai comun portaltoi- corcodușul, intrare relativ timpurie pe rod (anii 3-4 de la plantare);

Producții mari și durata lungă de viață a pomilor, în condiții de sol mai puțin favorabile;

Unele soiuri, prin durata lungă a perioadei de înflorire și coloritul viu (alb, roz, roșu) al florilor au un aspect decorativ atrăgător;

Periaodă mare de valorificare a fructelor (aproximativ 90 de zile), datorită numeroaselor soiuri cu epoci diferite de coacere;

Diversitatea formei, culorii, gustului și a altor însușiri;

Posibilități multiple de valorificare a fructelor: consum în stare proaspătă, prelucrare ca: gem, dulceță, magiun, compot, distilare, dehidratate, etc. (Cociu, 1997).

În urma unor studii efectuate la Institutul de [NUME_REDACTAT] – Mărăcineni, arată componentele chimice pe care le conțin fructele de prun din sortimentele de soiuri cultivate în România:

substanță uscată totală % = 7,19 ([NUME_REDACTAT]);

zahăr total % = 7,19 ([NUME_REDACTAT]);

aciditate % = 0,57 ([NUME_REDACTAT] Althan);

substanțe tanoide % = 0,256 ([NUME_REDACTAT]);

substanțe pectice % = 0,480 ([NUME_REDACTAT]);

vitamina C mg% = 18,80 ([NUME_REDACTAT] 707). (Chira, 2007 ).

Prin conținutul ridicat al fructelor de prun în substanțe minarale, ne dăm seama că sunt o adevărată sursă de sănătate.

1.1 IMPORTANȚA ECONOMICĂ

Pentru țara noastră, prunul are o mare importanță economică, fiind specia dominantă (51 % din numărul pomilor), precum și utilizarea variată a fructelor. Unele soiuri se pretează pentru consum în stare proaspătă, iar altele servesc ca materie primă pentru obținerea diferitelor produse: magiun, marmeladă, compot, prune uscate, țuică, oțet, etc. Datorită numărului mare la începutul lunii iulie ([NUME_REDACTAT]) până la sfârșitul lui octombrie ([NUME_REDACTAT]). ( Popescu, 1974).

1.2 IMPORTANȚA ALIMENTARĂ

Fructele de prun au valoare alimentară ridicată, conținând 7-8 % pâna la 16 % zahăr, 0,16-2,3 % acizi, cantități apreciabile de vitamina C (aproximativ 15,91 mg% la soiul [NUME_REDACTAT]) și alte substanțe.

Prunele sunt ceva mai rezistente la scuturare decât fructele speciilor pomacee. Din miezul sâmburelui se extrage un untdelemn care îl inlocuiește pe cel de migdale. (Popescu, 1974).

Valoarea nutritivă a 100 g prune proaspete și deshidratate (Valori medii). (Cociu, 1997)

Tabelul 1.

1.3 IMPORTANȚA TERAPEUTICĂ

Prunele sunt o importantă sursă devitamina C, vitamina A, vitamina K, potasiu și fibre. Atât pruna proaspătă, cât și cea uscată conțin doi fitonutrienți unici, denumiți neoclorogenic și acid clorogenic, care au calități antioxidante puternice, distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alți compuși benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.(Internet 2).

Ca mai toate fructele și legumele de culoare închisă, de fapt, o culoare intermediară, între indogo și negru- vișiniul cel mai închis, prunele au în compoziția lor resveratrol, considerat cel mai puternIic antioxidant cunoscut până acum. Resveratrolul, o substanță antitumorală, încetinește, cu până 50%, înmulțirea celulelor cancerigene sau poate chiar să le și oprească, stimulează înmulțirea celulelor sănătoase și capacitatea lor de regenerare, scade nivelul colesterolului rău și creste nivelul celui bun. (Internet 3)

Prunele sunt recomandate în reumatism, intoxicații alimentare, constipație, gută, astenie, insomnii, dar și în afecțiuni respiratorii, precum gripa, guturai, tuse sau raguseală. Pentru combaterea afecțiunilor intestinale se recomandă consumul a 2-4 prune pe zi, iar în cazul unei constipații cronice se vor consuma pe stomacul gol, 10-12 prune cu pâine de secară sau graham. De asemenea, sucul preparat din prune are aceleași efecte ca și prunele consumate ca atare. (Internet 4).

Prunele au acțiune alcalinizantă, mineralizantă, laxativă, diuretică, decongestionant hepatic. (Internet 5)

Țuica naturală de prună se folosește și pentru diferite rețete de tincturi tămăduitoare, după vechi obieciuri. (Internet 1)

CAPITOLUL II

ORIGINEA ȘI AREALUL DE CULTURĂ

2.1 PE PLAN MONDIAL

Prunul este originar din Europa și Asia, unde crește spontan, dar niciodată sălbatic. În prezent este răspândit pe o mare suprafață a globului, dar în procent mai modest comparativ cu mărul, părul și chiar piersicul. (Drăgănescu, 2005).

Prunul este răspândit pe glob în special în zonele temperate din emisfera nordică. Producția cea mai mare de prune se obține în Asia, urmată de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Oceania.

Pe plan mondial, țările mari producatoare sunt: China, S.U.A., Turcia, Argentina. [NUME_REDACTAT], țările mari producătoare sunt: Iugoslavia, România, Germania, Bulgaria, Franța, etc. (Internet 6 ).

2.2 ÎN ROMÂNIA

În țara noastră, condițiile ecologice sunt foarte favorabile pentru cultivarea prunului. Producția cea mai mare de prune se obține în județele din regiunea subcarpatică meridională (Vâlcea, Argeș, Buzău, Prahova, Dâmbovița), precum și în județul Olt. În județele Suceava, Vrancea, [NUME_REDACTAT], Arad, Bihor, Covasna și Harghita, cultura prunului este puțin răspândită. (Ghena, 1977).

În prezent, sortimentul de bază din principalele centre pomicole este alcătuit din soiurile: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, [NUME_REDACTAT], Centenar, Valor, Pescaruș, Silvia, [NUME_REDACTAT]. Pentru dealurile înalte și mijlocii sunt recomandate soiurile: Gras românesc, Gras ameliorat, Piteștean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia, iar pe coline și la câmpie se recomandă soiurile [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Silvia, Carpatin, Centenar și Stanley.

În partea de sud și de vest a țării rezultate bune dau soiurile: Rivers timpuriu, Ialomița, Pescaruș, Diana și D'Agen. [NUME_REDACTAT] Spath, D'Agen, Tuleu gras și Rivers timpuriu, dau rezultate slabe în zonele mai înalte, iar soiul Vinete de Italia nu se adaptează la condițiile de câmpie.

Cultivat de sute de ani pe teritoriul țării noastre, prunul a fost și va rămâne una dintre cele mai populare și mai îndrăgite specii pomicole. Faptul că se întalnește pretutindeni, la deal și la câmpie, în grădini familiale sau în masive naturale (înmulțit prin sâmburi sau drajoni), este o dovadă în plus că prunul s-a adaptat relativ ușor la cele mai variate condiții de climă și sol din țara noastră. (Internet 6).

CAPITOLUL III

CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

3.1 CERINȚELE FAȚĂ DE LUMINĂ

Sunt moderate, dar diferite în funcție de soi. Soiurile D’Agen, Stanley, Centenar, Silvia, Albatros, Tuleu gras sunt mai pretențioase la lumină și necesită expoziții favorabile, îndeosebi în zona dealurilor mijlocii și înalte. Alte soiuri ca: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Roșioar văratic, Renclod d’Althan, Renclod verde, etc. sunt mai puțin pretențioase la lumină. În condiții de lumină insuficientă pomii vegetează slab, lăstarii nu se maturează, fructele sunt de calitate slabă. (Drăgănescu, 2005).

Pentru a realiza o creștere și o fructificare echilibrată, prunul necesită anual 2100-2200 ore de strălucire a soarelui, din care 75% în perioada de vegetație (aprilie-septembrie), numărul zilelor cu cer senin trebuie să fie de 110-120, dintre care minim 14-16 zile în lunile august și septembrie, pentru asigurarea unei fotosinteze intense în perioada maturării fructelor. (Chira, 2007).

Cerințele prunului sunt modeste, de aceea el suportă o îndesire a coroanei mai mare decât cireșul sau nucul, iar pe expoziții sudice urcă până spre munte. În cazul distanțelor de plantare prea mici, ramurile de schelet se degarnisesc la bază. (Popescu 1974).

3.2 CERINȚELE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ

Prunul are cerințe moderate față de temperatură, acesta fiind mai puțin pretențios decât caisul, piersicul și migdalul, dar mai mici decât ale mărului, apropiindu-se de cele ale părului. (Ghena, 1977).

Reușește în zonele cu temperaturii medii anuale cuprinse între 8,5 ÷ 10,5 0 C.

În timpul repausului profund (decembrie – ianuarie) prunul este destul de rezistent la ger, suportând temperaturi minime absolute de -31÷ – 32 0 C, care nu afectează mugurii floriferi. În stadiu de boboc limita de rezistență este de -3,9 ÷ – 4,9 0 C; până la înflorire -2,2 ÷ -3,2 0 C, iar în stadiul de fruct abia legat de -1,1 ÷ -2,1 0 C. (M. Gautier, 1977; citat de Popescu, 1993). Tulpinile anuale rezistă până la -36 ÷ -38 0 C. Temperaturile mai mari de 35 ÷ 40 0 C vara produc necroze pe frunze și fructe. (Popescu, 1993).

3.3 CERINȚELE FAȚĂ DE APĂ

Prunul față de apă are cerințe foarte mari în comparație cu restul factorilor ecologici.

Aceasta se explică datorită înrădăcinării superficiale și transpirației intense pe care o are prunul comparativ cu alte specii pomicole. Cultura prunului dă rezultate bune în zonele cu 650-700 mm precipitații anuale din care minimum 100-120 mm să cadă în luna iunie și 70-80 mm, în luna august (Gh. Amzăr, citat de Chira, 2007 ).

Soiurile sensibile la secetă sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Țar, Vânat de Italia. Mai rezistente la secetă sunt: [NUME_REDACTAT], Renclod verde, Roșioare, Stanley, Ialomița, Centenar, etc. (Drăgănescu, 2005).

3.4 CERINȚELE FAȚĂ DE SOL

Prunul crește și fructifică bine pe foarte multe tipuri de sol.

În general, prunul de dezvoltă bine în solurile argilo-nisipoase și chiar în cele nisipoase cu substrat argilos. Cele mai bune rezultate le dă pe solurile calde și mai

reavene de tip cernoziom. Nu sunt indicate solurile sărăturoase.(Cociu, 1997).

Față de reacția solului, prunul nu are un interval optim foarte larg, cuprins între 5,5-8,4. Pe solurile lutoase necesită un pH de 5,7-7,7, iar pe solurile argiloase de 5,8-8,4. Prunul se comportă bine pe solurile cu un conținut ridicat de argilă (40%). (Chira, 2007).

CAPITOLUL IV

TEHNOLOGIA OBȚINERII MATERIALULUI SĂDITOR

[NUME_REDACTAT] se caracterizează printr-un anumit specific bilogic, fiziologic și reproductiv. Din punct de vedere genetic, setul cromozomial de bază este X= 8.

Importanță deosebită pentru inmulțirea prunului au căpătat-o în ultimul timp formele interspecifice obținute între P. Cerasifera x P. Amygalus, P. Cerasifera x P. Besseyi, P. Cerasifera x P. Domestica, etc. portaltoii de acest tip, posesori ai unei baze genetice foarte complexe s-au dovedit a prezenta un interes major la înmulțirea prunului (Myran, Citation, Isthara, G.F 677, etc); (citați de Cociu, 1997).

Concomitent cu înmulțirea prin sâmburi s-a făcut și înmulțirea prin drajoni. Metodă veche de înmulțire, drajonarea a contribuit la menținerea unor soiuri valoroase ([NUME_REDACTAT], syn. [NUME_REDACTAT], Quetsche, etc.).

Cele două metode de înmulțire, cea genetică și cea prin drajoni, au reușit de-a lungu timpului să asigure o perpetuare a tot ceea ce a fost mai valoros la prun, până la apariția pepinierelor și a folosirii pe scară largă a altoirii. (Cociu, 1997).

Înmulțirea prunului prin altoire se poate realiza la anumite soiuri, dar în pepiniere organizate. Singurul portaltoi acceptat este corcodușul.

Ingineria genetică este prezentă pe scară largă în înmulțirea prunului. Ca metodă modernă de înmulțire aduce o serie de avantaje. Portaltoii cu înmulțire vegetativă, dar și cei cu înmulțire generativă (categorii biologice superioare) beneficiază de avantajele oferite de înmulțirea prin meristeme chiar culturi de celule (Hartman T.H., Kester E.D. și Davis T.Fr., 1990; Suciu P., Misic G., Micic N., 1993); (citați de Cociu 1997). Portaltoii cunoscuți deja în cultura prunului se înmulțesc prin culturi de meristeme, cel puțin pentru plantațiile mamă de butași și seminceri (Pixy, Oteșani 8, Oteșani 11, Damas 1869, [NUME_REDACTAT] A, etc.). Înmulțirea soiurilor de prun pe rădăcini propii, prin culturi de meristeme a evidențiat că numai în unele cazuri s-au obșinut rezultate bune, în altele, soiurile au produs târziu și primele fructe sunt mai mici (Hartman, 1993). (citat de Cociu, 1997).

4.1 ÎNMULȚIREA PRIN DRAJONI

Drajonii sunt lăstari ce provin din mugurii adventivi de pe rădăcină sau de la baza tulpinii. La început trăiesc pe seama platei mamă, iar dupa dormarea rădăcinilor se pot separa și devin plante de sine stătătoare. Toamna după ce cad frunzele drajonilor, aceștia se pot separa de planta mamă (unele soiuri de prun și măr, vișin, porumbar, migdal și în special la zmeur).

Drajonii proveniți din mugurii adventivi de pe rădăcină de numesc drajoni radiculari, spre deosebire de cei care cresc la baza tulpinii unei plante și care întâlnesc la prun, alun și la unele specii tropicale (ananas, bananier, etc.).

Pentru majoritatea speciile pomicole de climat temperat drajonarea, îndeosebi la portaltoi constituie un defect.

Drajonii sunt stadial tineri (posedă caracteristici juvenile) deoarece se dezvoltă din mugurii ce iau naștere din meristemele secundare ale radăcinii. Caracteristicile de tinerețe se exprimă printr-o vitalitate pronunțată, capacitate deosebită de a emite rădăcini adventive și un număr mare de țesuturi meristematice.

Numărul de muguri adventivi pe rădăcini poate să sporească dacă se produc ușoare răniri pe aceasta înainte de pornirea în vegetație. Întreruperea sau reducerea circulației sevei prin zona traumatizată determină intensificarea activității meristematice în zonele respective , ca urmare a substanțelor hormonale și a hidraților de carbon care se acumulează în aceste puncte, conducând la o diferențiere masivă a mugurilor adventivi și a primordiilor radiculare. (Baciu, 2000).

4.2 ÎNMULȚIREA PRIN ALTOIRE

Altoirea este o metodă de înmulțire vegetativă prin intermediul căreia sunt îmbinate intim două sau mai multe porțiuni de plante diferite, care formează un individ nou, capabil de o viață independentă. Cu toate că în ultima vreme progresele obținute în biochimie (biostimulatorii) și fiziologie (cultura de țesuturi în vitro), permit înmulțirea majorității plantelor direct pe rădăcini propii, altoirea a rămas și rămâne o metodă rapidă și optimă de înmulțire vegetativă, datorită următoarelor considerente:

– înmulțirea soiurilor și clonelor valoroase care nu se pretează la înmulțirea prin alte metode de înmulțire vegetative (marcotaj, butășire etc.);

– folosirea calității unor portaltoi de a fi rezistenți la condițiile de stres din sol sau a modifica vigoarea pomului etc;

– folosirea unor intermediari pentru controlul vigorii și a compatibilității;

– grăbirea creșterii și fructificării unor hibrizi obținuți din sămânță, prin altoirea pe pomi în vârstă sau pe portaltoi vegetativ de vigoare slabă, care imprimă precocitate de rodire;

– schimbarea sortimentului prin realtoire în plantație;

– refacerea pomilor cu plăgi de ger, roși de animale sau cu lovituri mecanice, prin altoirea în punte sau prin alipire;

– testarea cu indicatori lemnoși sau erbacei pentru depistarea unor boli virotice.

În toate cazurile, unirea altoiului (epibiontul) cu portaltoiul (hipobiontul) se bazează pe proprietatea țesuturilor nou apărute (calus) de a concrește, dacă sunt puse în contact strâns, chiar dacă provin de la indivizi diferiți. În cazul altoirii cu intermediar (mezobiontul), individul nou obținut este format din trei porțiuni de plante diferite. (Baciu, 2000).

4.3 PORTALTOII PRUNULUI

Unele soiuri de prun se pot înmulți prin butași sau drajoni, metoda de bază pentru obținerea materialului săditor și la această importantă specie rămâne altoirea. S-au creat pentru prun numeroși portaltoi și s-a verificat influența lor asupra diferitelor soiuri cultivate în diferite condiții ecologice, sisteme de cultură, etc. (Baciu, 2000).

Dintre aceste influențe enumerăm:

⊳ determină vigoarea de creștere a pomului;

⊳ influențează vârsta intrării pe rod;

⊳ influențează rezistența la boli și dăunători;

⊳ influențează rezistența la condițiile pedo-climatice nefavorabile (ger, secetă, soluri cu exces de calciu și umiditate, terenuri nisipoase, etc.). (Chira, 2007)

Braniște și colab., (citați de Chira, 2007), clasifică portaltoii de prun în două categorii:

⊳ Portaltoi generativi ;

⊳Portaltoi vegetativi .

4.3.1 PORTALTOI GENERATIVI

Portaltoi generativi, sunt obținuți din sămânță. Se împart în 3 grupe :

Grupa portaltoilor proveneți din corcoduș, ce aparțin speciei Prunus cerasifera Ehrt: Corcoduș (amestec de biotipuri), Mirobolan C5, Mirobolanul dwarf și BN4Kr;

Grupa portaltoilor proveneți din prunul european, ce aparțin speciilor Prunus domestica L. și Prunus insititia Juss : Oteșani 8, BN 68, P.F. Buburuz, P.F. Gălbior, P.F. Renclov verde, P.F. Roșior văratec, P.F. Scolduș, P.F. Voinești B;

Grupa portaltoilor proveneți din porumbar, ce aparțin speciei Prunus spinosa L( Chira, 2007).

Roșior văratic omologat ca portaltoi franc în anul 1966, a fost selecționat dintr-o populație locală de prun cunoscută sub denumirea de „ Roșior văratic” (Prunus domestica L.).

Imprimă soiurilor vigoare mare, dar mai mică decât corcodușul. Intrarea pe rod are loc în anul V de la plantare, producțiile obținute fiind mari și constante. Pomii se adaptează pe o gamă diversă de soluri, sunt bine ancorați și în general nu drajonează. Este tolerant la bolile specifice prunului, dar destul de sensibil la plum-pox. Rezistent la secetă și exces temporar de umiditate. (Baciu, 2000).

Renclod verde – a fost omologat în anul 1976 ca portaltoi pentru prun și cais. Imprimă vigoare mare, productivitate bună și constantă. Pomii sunt bine ancorați, drajonează puțin și suportă excesul temporar de umiditate, sunt rezistenți la bolile foliare și toleranți la plum-pox. (Baciu, 2000).

Oreșani 8 – selecție colanlă dintr-o populație locală de prun din județul Vâlcea (P. domestica L.) și omologată ca portaltoi generativ pentru prun în anul 1980 de către Botu I., Popescu M. și Godeanu I.

Imprimă soiurilor o vigoare mai redusă cu 30-40 % mai mică față de corcoduș și o intrare timpurie pe rod (anul IV de la plantare). În condiții de agrotehnică necorespunzătoare fructele soiurilor altoite pe Oteșani 8 sunt mai mici decât la cele altoite pe corcoduș. Pomii sunt bine ancorați, dar drajonează destul de puternic. Rezistent la ger și exces temporar de umiditate, tolerant la Polystigma și plum-pox, sensibil la Puccinia sp. (Baciu, 2000).

Voinești B – selecționat la stațiunea Voinești dintr-o populație locală de prun cunoscută sub numele de „Băligos” (P.domestica L.) și omologat ca portaltoi generativ pentru prun în anul 1976.

Imprimă soiurilor vigoare mijlocie (cu cca. 30% mai mică decât la corcoduș). Intră pe rod începând cu anul V de la plantare, iar producția este similară cu cea de la pomii altoiți pe corcoduș. Pomii sunt bine ancorați, nu drajonează decât cu totul sporadic. Acest portaltoi este tolerant la atacul bolilor foliare și la plum-pox, adaptat la soluri argiloase și exces temporar de umiditate. (Baciu, 2000).

Porumbar de Iași – selecționat dintr-o populație de porumbar (Prunus spinosa L) din județul Iași, omologat ca portaltoi generativ pentru prun din anul 1984.

Imprimă vigoare mică și precocitate de rodire. Este adaptabil pe o gamă mare de soluri. Pomii sunt bine antrenați, însă drajonează moderat. Este rezistent la ger si în mod deosebit la secetă. Tolerant la plum-pox. (Baciu, 2000).

4.3.2 PORTALTOI VEGETATIVI

Au o răspândire mai restrânsă datorită faptului că ce inmulțesc prin butași (atât verzi căt și lignificați) necesită anumite facilități tehnice de care majoritatea pepinierelor nu dispun.

Corcoduș 163 – selecționat la stațiunea Geoagiu prin puieți obținuți din polenizarea liberă a speciei Prunus cerasifera Ebrh și omologat ca portaltoi vegetativ pentru prun din anul 1978.

Imprimă soiurilor vigoare mare, uniformitate, productivitate și influențează pozitiv mărimea fructelor. Este adaptat la o gamă largă de soiuri, inclusiv pe cele grele cu exces temporar de umiditate. Altoit cu soiuri din grupa Renclod, drajonează. Este rezistent la temperaturi scăzutem la boli foliare specifice prunului, tolerant la plum-pox. (Baciu, 2000).

Miroval – omologat în anul 1998, la [NUME_REDACTAT]. Imprimă soiurilor altoite vigoare mare, productivitate bună si chiar o influență pozitivă aupra mărimii fructelor unor soiuri, mai ales în anii cu supraproducție. Se adaptează pe soluri argiloase, intră pe rod în anul IV, dar producțiile economice se obțin începând cu anul V. Prezintă rezistență la ger. (Chira, 2007).

Oteșani 11 – obținut prin selcție clonală dintr-o populație locală de prun (Prunus insititita Juss) din județul Vâlcea și omologat la portaltoi vegetativ în anul 1987 de către Botu.

Imprimă vigoare mijlocie, ancoraj bun în sol, intrare pe rod în anul IV-V de la plantare. Fructificare puternică și constantă. Are grad ridicat de adaptabilitate pe terenuri argiloase și drajonează în mod sporadic. Este rezistent la Puccinia sp. [NUME_REDACTAT] tumefaciens, rezistent la ger și exces de umiditate, tolerant la plum-pox. (Baciu, 2000).

CAPITOLUL V

IMPORTANȚA RESURSELOR GENETICE DE PRUN

5.1 CENTRE GENETICE DE DIVERSITATE

Centru de diversitate reprezintă o regiune geografică în care o plantă de cultură înregistrează cea mai mare variabilitate genetică.

În cadrul centrelor de diversitate, se disting: centre primare ale diversității (regiunile în care anumite plante au fost domestice) și centrele secundare ale diversității (regini cu o înaltă variabilitate a plantelor, urmare a răspândirii în cultură). Uneori cele două tipuri de centre de diversitate se pot suprapune parțial sau total.

Cunoașterea sigură a centrelor genetice de diversitate, deci a locului de formare a plantelor sau a locului cu cea mai mare concentrare de gene la unele specii. Odata cu dispoziția unor specii din centrele de origine, cu siguranță specia respectivă are nevoie de măsuri de protecție.

Vavilov citat de Botu a stabilit existența unui număr de 8 centre geografice de diversitate a plantelor (numete megacentre). Cele 8 centre sunt:

[NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] Asia tropicală

[NUME_REDACTAT] de Sud tropicală

[NUME_REDACTAT] de Sud – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și Jukovcki (1975), citați de Botu, bazându-se pe centrele de origine ale lui Vavilov și pe noile informații ștințiifice acumulate, au propus 12 centre de diversitate, pe care le-au împărțit în 103 microcente. Pentru a fi ușor de identificat prezentăm cele 12 centre (megacentre):

[NUME_REDACTAT] – Japonez (fasole, grâu, soia);

[NUME_REDACTAT] – Indochinez (orez, bananier, trestie de zahăr);

[NUME_REDACTAT] (macadamia, eucalipt);

[NUME_REDACTAT] (orez, mei, vinete, mango, lufa);

[NUME_REDACTAT] Centrală (morcov, ceapă, spanac, măr, nuc, prun);

[NUME_REDACTAT] Apropiat (grâu, orz, mazăre, cireș, viță de vie, alun, măr);

[NUME_REDACTAT] (orz, sfeclă de zahăr, măslin, țelină, anghinare, varză);

[NUME_REDACTAT] (cafea, sorg, palmier, bumbac, pepene galben);

[NUME_REDACTAT] – Siberian (ovăz, grâu, sfeclă, căpșun, măr, păr, lăptucă, cocăz negru)

[NUME_REDACTAT] – American (cartof, fasole, căpșun, tutun);

[NUME_REDACTAT] – Centrală (porumb, fasole, ardei, tomate, cartof, papaya, sisal);

[NUME_REDACTAT] – American (viță de vie, prun, floarea soarelui, căpșun, pecan, zmeură). (Botu, 2000).

(Botu, 2000)

5.2 CONSERVAREA RESURSELOR GENETICE

5.2.1 CONSERVAREA IN SITU

Conservarea biodiversității in situ este definită ca o activitate de conservare a ecosistemelor și habitatelor naturale cu menținerea și refacerea variabilității populațiilor și/sau speciilor în mediul natural înconjurător, pentru ca în cazul domesticirii sau cultivării speciilor în aceste locuri să poată să-și dezvolte particularitățiile specifice.

Conservarea in situ a căpătat conotații importante în toață lumea, deoarece este legată în mod direct de cunoașterea germoplasmei dintr-o zonă sau țară. Acestea se referă în principal la conservarea pădurilor și a siturilor valoroase pentru potențialul lor în specii sălbatice sau în alte tipuri de ecosisteme.

Avantajul oferit de conservare in situ rezidă în faptul că permite populațiilor la speciile de plante și animale de a fi menținute în habitatul natural sau agricol, astfel că acestea pot continua procesele de evoluție prin forme spefice ale diversității genetice și adaptabilitatea populațiilor. (Botu, 2000).

5.2.2 ZONELE ÎN CARE SE FACE PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA IN SITU

Conservarea biodiversității de face în habitatele naturale în care speciile își desfășoară activitatea. Deosebim două mari habitate: ariile protejate și ariile neprotejate, dar care prezintă importanță majoră pentru supraviețuirea unor specii (pădurile, deșerturile, unele râuri și lacuri, unele zone muntoase cu vegetație alpină, unele insule, ferme agricole sau horticole, etc).

Conservarea in situ se face în mod diferențiat în ariile protejate comparativ cu ariile neprotejate (riscul de pierdere al unor specii este mai mare). (Botu, 2000).

5.2.2.1 ARIILE PROTEJATE

[NUME_REDACTAT] de Conservare a Naturii a clasificat și analizat ariile după gradul de protecție al biodiversității. Primele 5 categorii de arii (1%) au ca scop primar menținerea diversității biologice, iar celelalte sunt direcționate pe controlul resurselor exploatabile și mai puțin pe menținerea diversității ecologice.

Ariile protejate se găsesc în 124 de țări, peste 15 provincii biogeografice nu au arii protejate. (Botu, 2000).

Categoriile de arii protejate conform UICN ([NUME_REDACTAT] de Conservare a Naturii), se clasifică:

Categoria I – Rezervații stințiifice – sunt formate din ecosisteme de mare importanță cu specii vegetale și animale se interes științific. Reprezintă o diversitate geologică și biologică deosebită sau sunt imporatante pentru conservarea resurselor genetice. Nu se intervine în nici un fel în procesele naturale, scopul fiind de conservare absolută și studiu. [NUME_REDACTAT] există [NUME_REDACTAT] Retezat, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. (Botu, 2000).

Categoria II – Parcuri naționale – se întind pe teritotii relativ întinse cu unul sau mai multe ecosisteme, în general nemodificate de om, sunt eliminate expoatările economice, vizitarea este autorizată în scopuri educative, de recreere sau culturale. Trebuie supravegheate de stat și sunt admise unele mici lucrări de protejare. [NUME_REDACTAT] există 14 astfel de parcuri: [NUME_REDACTAT], Ceahlău, Cozia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Semenic – [NUME_REDACTAT],Retezat, [NUME_REDACTAT] – Hasmas , [NUME_REDACTAT]-Beușnia, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Călimani, [NUME_REDACTAT]. (Botu, 2000).

Categoria III – Monumente ale naturii – fac parte elemente naturale unice de valoare excepțională și care trebuie protejate. Nu cuprind ecosisteme reprezentative și nu trebuie să aibă urme ale activitățiilor umane. Sunt accesibile publicului, dar trebuie gestionate. Astfel de monumente sunt formate din: peșteri, vulcani, dune, zone sălbatice împădurite, locuri cu o anumită floră și faună. [NUME_REDACTAT] se regăsesc toate rezervațiile speologice, geologice, forestiere (floră). (Botu, 2000).

Categoria IV – Rezervații de conservare a naturii (rezervații naturale dirijate) – sunt anumite suprafețe de teren, de dimensiuni nu prea mari, dar care sunt suficiente pentru menținerea în stare bună a faunei sedentare sau migratorii florei. În aceste areale se poate interveni pentru asigurarea condițiilor de trai pentru speciile protejate. În acestă grupă se încadrează rezervațiile botanice și zoologice ([NUME_REDACTAT] de la Făgăraș, Liliacul de la Ponoare, rezervația Scărișoara – Belioara,etc). (Botu, 2000).

Categoria V – Peisaje masive și terestre protejate – constituie o grupă foarte complexă cu interacțiune optimă între natură și populație. Conservarea are rolul de a corela activitatea umană cu natura tradițională (sisteme de așezări specifice, sisteme agricole, de păstorit, de pescuit, etc), pe de altă parte au în vedere peisajele unice din zone diferite (deal, munte, mare). De regulă sunt proprietate privată, dar pentru unele amenajări au nevoie de sprijin financiar și de protecția legii. (Botu, 2000).

Categoria VI – Rezervații de resurse naturale – astfel de rezervații cuprind areale vaste, izolat, nelocuite, cu acces dificil, dar pentru care sunt presiuni de colonizare. Sunt puțin cunoscute științific, neevaluate economic. (Botu, 2000).

Categoria VII – Regiuni biologice naturale (Rezervații antropogene) – sunt regiuni izolate cu populații primitive din diferite zone ale Terrei (Amazonia, Guineea, etc). deocamdată nu au fost încadrate astfel de teritorii. (Botu, 2000).

Categoria VIII – Regiuni naturale amenințate pentru utilizări multiple – sunt formate din teritorii vaste cu caracteristici unice și specifice care permit o exploatare multiplă (forestieră, hidraulică, pișcicolă, pășunat, etc). Pot avea și utilzări umane permanente. Terenurile aparțin statului. Nu s-au creat astfel de regiuni naturale amenajate la nivelul Terrei. (Botu, 2000).

Categoria IX – Rezervații ale biosferei – constituie areale protejate pe plan internațional pentru a demonstra umanității valoarea principilor de conservare. Aici se realizează și cercetări fundamentale și se face monitorizarea întregii activități din biosferă. Biosfera are nevoie de protecție specială pe termen lung. La aceste rezervații, pe lângă cercetare și supraveghere, scopul se extinde și la demonstrație, educație, formare. Acestea au luat naștere prin programul UNESCO, încă din 1984 (peste 300 teritorii). Acest statut a fost acordat și [NUME_REDACTAT] din 1992. (Botu, 2000).

Categoria X – Bunuri de patrimoniu mondial – în baza „Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural”, de la Paris (1972), au fost desemnate ca bunuri de patrimoniu mondial o serie de regiuni (Piramidele, Acropole, Mânăstirile din Bucovina, [NUME_REDACTAT], etc.). Ca regiune a fost adoptat satutul și pentru [NUME_REDACTAT] (1992). La UNESCO se află o „Listă cu moștenirea lumii” în care sunt incluse câteva mii de locuri de patrimoniu. (Botu, 2000).

5.2.2.2 ARIILE NEPROTEJATE

Pădurile – reprezintă o bogăție incomensurabilă a planetei. O mare parte a biodiversității se regăsește în aceste mari habitate. Rolul pădurilor este complex (susținerea vieții pe Terra, economic, energetic, de menținerea mediului, etc) și fără posibilitatea de a fi înlocuit. România are o suprafață de 6.368.000 ha păduri care se compun din 1.930.000 ha rășinoase, 1.902.000 ha fag, 1.142.000 ha stejar și 1.278.000 ha alte specii de foioase. Pădurile au o răspândire în legatură directă cu altitudinea: la peste 700 m sunt păduri montane (58,5%), între 150 – 700 m altitudinea pădurilor de dealuri (32,7%) și sub 150 m, pădurile de câmpie (8,8%). (Botu, 2000).

Deșerturile – sunt ținuturi de teren foarte mari cu unele caracteristici speficifice. Ocupă mari suprafețe de teren în Africa (Sahara), Australia, Asia, America de Nord (California) și mai pușin în Europa, Oceania și America de Sud. Diversitatea biologică la nivelul acestora este mult mai săracă decât în cazul altor zone ale biosferei și mult mai vulnerabile. În aceste zone protecția biodiversității este mai dificilă și se asigură prin arii protejate (parcuri naționale). (Botu, 2000).

Bălțile, mlaștinile și râurile – astfel de habitate se întâlnesc pretudindeni pe glob. Se caracterizează prin areale reduse (nu totdeauna) dar foarte bogate în specii de plante și animale. Biodiversitatea este foarte diferită de la un habitat la altul, de la o zonă climatică la alta. Sunt cunoscute ca zone de mare importanță și rezonanță ecologică: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] (Africa), [NUME_REDACTAT] (Polonia) etc. (Botu, 2000).

5.3 CONSERVAREA EX SITU

Conservarea ex situ este o acțiune de mare complexitate genetică și tehnică născută ca o necesitate firescă și utilă pe care o întreține omu în vederea menținerii artificiale a biodiversității în afara habitatului în care s-a format. Identificarea condițiilor de mediu, fie natural, fie din cauza omului, a determinat schimbări radicale în structura biodiversității punând în pericol, pentru viitor, însăși existența vieții.

Conservarea in situ, în biotopul natural nu se poate asigura în întregime existența tuturor plantelor și animalelor din varii motive (ariile protejate nu pot depășii anumite suprafețe, omul exploatează vaste teritorii pentru asigurarea subzistenței, fondurile disponibile nu sunt suficiente, mecanismele de protecție nu sunt suficient de bine puse la punct, etc).

Conservarea ex situ este direcționată spre resursele genetice care au legătură directă cu plantele cultivate. De aici se vede clar tendința societății umane orientată către asigurarea alimentației și a nevoilor directe ale acesteia (energie, construcții, etc).

Conservarea ex situ a apărut din nevoia de a diminua fenomenul de eroziune genetică tot mai evidentă și interes în ultima perioadă. (Botu, 2000)

5.4 CONSERVAREA ÎN BĂNCI DE GENE

Conservarea resurselor genetice în bănci de gene constituie cea mai nouă și evoluată formă de conservare. Banca de gene este o instituție care facilitează conservarea germoplasmei sub formp de semințe, polen și culturi in vitro, sau în cazul băncilor de gene din câmp a plantelor crescute în câmp (IPGRI, 1999).

Banca de gene reprezintă o modalitate modernă de conservare care are la bază rezultatele cercetării ștințifice acumulate până în prezent și are ca scop asigurarea resurselor genetice pentru generațiile viitoare.

Rolul unei bănci de gene se poate rezuma, în final, la a fi un depozit se conservare de siguranță. Într-o lume în care pierderea rapidă a biodiversității este o problemă gravă, băncile de gene constituie o opțiune de conservare atractivă.

Băncile de gene au două componente constructive: bănci de gene din câmp și bănci de gene formate din construcții speciale (clădiri). Aceste bănci mai sunt numite și „centre de resurse genetice la plante”. Plantele depozitate în bănci de gene cuprind specii cu importanță economică și alimentară (soiuri vechi și noi, precum și plante înrudite sălbatice și buruieni), ca plante agricole, horticole, furajere, medicinale, etc.

Materialul biologic conservat, fie că este reprezentat de semințe, culturi de țesuturi sau plante în plină dezvoltare poartă numele de germoplasmă. Germoplasma este materialul genetic responsabil pentru caracteristicile plantelor, material transmisibil de la o generație la alta. (Botu, 2000).

5.4.1 SCOPUL BĂNCILOR DE GENE

Scopul unei bănci de gene poate fi rezumat la conservarea germoplasmei pentru programele de ameliorare sau pentru generațiile viitoare și utilizarea fără restricții de către toți cei interesați de pe glob.

La nivelul unei bănci de gene există următoarele obiective:

Conservarea pe termen lung a resurselor genetice la plante;

Regenerarea germoplasmei;

Caracterizarea și evaluarea unei germoplasme specifice;

Organizarea exploatărilor și colectarea la nivel național a germoplasmei;

Introducerea germoplasmei;

Schimb la nivel național și internațional de germoplasmă și informații;

Cursuri, pregătiri, organizarea de întâlniri tehnice și grupuri de lucru.

Banca de gene este o construcție specială cu dotări aferente obiectivelor. La o bancă de gene sunt obligatorii câteva departamente:

Achiziția de germoplasmă;

Primirea și înregistarea germoplasmei;

Testarea viabilitpșii semințelor;

Uscarea semințelor;

Ambalarea și depozitarea semințelor;

Conservarea germoplasmei;

Evaluarea germoplasmei;

Regenerarea germoplasmei;

Schimbul de germoplasmă și informații. (Botu, 2000).

5.4.2 BANCA DE GENE SUCEAVA, ROMÂNIA

[NUME_REDACTAT], activitatea de colectare și păstrare a materialului genetic vegetal a început odată cu debutul preocupărilor de ameliorare științifică, dar aceste activități și-au conturat caracterul sistematic, orientat către conservarea genetică a resurselor vegetale pentru alimentație și agricultura simultan cu înființarea Băncii de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. La inițiativa dr. ing. [NUME_REDACTAT], proiectarea băncii a început în anul 1982, iar construcția ei a demarat în anul 1985, proiectul fiind efectuat dupa o documentare temeinică în mai multe bănci de gene moderne ale perioadei respective.Construcția propriuzisă s-a desfășurat în două etape: în anul 1987 s-a definitivat construcția laboratoarelor, iar în anul 1988 au fost edificate celulele de conservare.

În perioada 1987-1990 unitatea a funcționat ca laborator specializat în domeniul resurselor genetice vegetale, în cadrul Stațiunii de [NUME_REDACTAT] Suceava.

Pe baza [NUME_REDACTAT] României nr. 371 din 1990, Banca de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a devenit instituție publică, de sine stătătoare, cu personalitate juridică, având caracter național. Mandatul acesteia, specific majorității băncilor de gene de la nivel mondial, fiind explorarea, colectarea, evaluarea și conservarea resurselor genetice vegetate, fiind finanțată integral de la bugetul de stat și subordonată, direct, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

Începând cu data de 9 decembrie 2009, când HG 1433/2009 a fost publicată în [NUME_REDACTAT] 857, Banca de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a fost comasată cu [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT] București. (Internet 7 )

Banca de gene a fost înfințată în anul 1990 și are ca obiective: explorarea, colectarea, evaluarea și conservarea resurselor genitive vegetale . Activitatea este organizată pe sectoare: colectare, evaluare și conservare. Dispune de 4 camere de câte 23,5 m2 fiecare și 4 camere de 15,90 m2, 125 ha teren agricol și 0,25 ha sere neîncălzite. Are în conservare 10.174 accesiuni (din totalul de peste 92000 din România). Ponderea o deține porumbul 36,6, fasolea 32,6 și grâul 9,4.

Banca deține echipamente de uscare (MD 300), de răcire și câteva laboratoare de cercetare. Temperatura de uscare este de 20-30 0C, iar semințele sunt aduse la 6-8% umiditate. Probele sunt păstrate în borcane de sticlă închise etanș, de diferite capacități (200, 400, 800, 1000 ml).

Banca de gene Suceava asigură conservarea pe termen lung (20-25 ani) , termen mediu și scurt. În cele patru celule se realizează 4 0C, iar în patru sunt instalații de răcire. Regenerarea probelor încep atunci când umiditatea acestora scade sub 89%, numărul de semințe în probă se reduce la mai puțin de 8000 bucăți. Procesul de regenerare are loc pe terenul propiu, în câmp sau sere .

În ultimii ani a fost creată și o colecție activă in vitro pentru germoplasma de cartof. În camera respectivă se asigură o temperatură de păstrare de 6 0C și o intensitate luminoasă de 200 lx.

Banca de gene Suceava este dotată de un oficiu de calcul care lucrează cu un program românesc EVIGEN (evidenta genelor) și care realizează banca de date. (Botu, 2000).

(Internet 8)

5.5 CONSERVAREA IN VITRO

Pentru speciile înmulțite vegetativ și cele cu semințe “recalcitrante” metoda conservării resurselor genetice in vitro este cea mai adecvată.

Conservarea in vitro implică prezervarea de țesuturi de plante, care includ protoplaști, suspensii de celule, culturi de calus, meristeme, embioni, microbutași, apexuri etc.

Sunt utilizate diferite metode de întreținere și conservare pe medii solide sau lichide și stocare la temperaturi reduse (cryoprezervare în azot lichid la -196 0C).

Există două tipuri de conservare în vitro a resurselor genetice la plante:

bănci de gene in vitro active, unde culturile sunt menținute la condițiile de creștere redusă;

bănci de gene in vitro de bază unde culturile sunt cryoconservate.

În băncile de gene in vitro sunt introduse cu preponderență speciile cu “probleme”:

specii care nu produc semințe și care sunt înmulțite vegetativ;

specii care prezintă genotipuri sterile sau specii ale căror semințe sunt heterozigote (speciile alogame) sau specii care se înmulțesc vegetativ în principal: cartof, trestie de zahăr, măr, etc;

specii care produc semințe “recalcitrante”, speciile tropicale sau arborii pentru lemn: nucă de cocos, arborele de cacao etc

În vederea unei cât mai bune gestionari a resurselor genetice prin tehnici in vitro sunt necesare mai multe etape care vizează:

 colectarea;

 carantina, indexarea și eradicarea bolilor;

 propagarea (înmulțirea);

 caracterizarea, evaluarea și monitorizarea;

 păstrarea (conservarea);

 distribuția resurselor genetice. (Botu, 2000).

CAPITOLUL VI

EVOLUȚIA PRODUCTIEI DE PRUNE LA NIVEL MONDIAL ȘI ÎN ROMÂNIA

Prunul este răspândit pe glob în special în zonele temperate din emisfera nordică. Specia ocupă locul al XI-lea pe glob după mere, citrice, banane, piersici și ananas și locul al II-lea în zonele temperate după măr. Producția cea mai mare de prune se obține în Asia, urmată de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și Oceania. (Internet 1)

Fig. 6.1 Ponderea pe continente a producției de prune la nivel mondial în perioada 1961-2013

(Internet 9)

Producția de prune plasează această specie pe locurile fruntașe în ierarhia speciilor pomicole. Potrivit rezultatelor cercetării statistice producția de prune, în anul 2013, a înregistrat creșteri datorită condițiilor climatice favorabile.

Fig. 6.2 Evoluția producției de prune la nivel mondial în perioada 1961-2013 (Internet 9 )

[NUME_REDACTAT] suprafețele cultivate cu principalele specii de pomi fructiferi au scăzut la meri (-1,8%), pruni (-1,5%), iar la celelalte specii de pomi fructiferi s-au menținut la nivelul anului precedent. Producția de fructe din livezi a crescut cu 11,6% față de anul precedent. Pe principalele specii de pomi fructiferi producția a înregistrat creșteri la: cireși și vișini (+30,4%), peri (+15,8%), caiși și zarzări (+12,5%), pruni (+11,5%) și meri (+8,3%). (Internet 10)

Suprafața cultivată cu pruni în anul 2013 a fost de 67 mii ha, iar producția de prune a fost de 320 mii tone.

Fig. 6.3 Evoluția producției de prune în România în perioada 1961-2013 (Internet 9)

CAPITOLUL VII

CADRUL ECOLOGIC AL ZONEI SUBCARPATICE A OLTENIEI

Cercetările au avut loc la Stațiunea de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], în cadrul Universității din Craiova.

7.1. AMPLASAREA GEOGRAFICĂ ȘI RELIEFUL ZONEI

[NUME_REDACTAT] Vâlcea se află în zona colinară a [NUME_REDACTAT], la o altitudine medie de 250 m, pe malul drept al râului Olt, la confluența acestuia cu râul Olănești și este traversat de meridianul de 24°22'21" E și de paralela 45°07' N. (Internet 11)

Zona este mărginită la nord de versantul sudic al [NUME_REDACTAT], iar la nord-vest și vest de versantul sudic al [NUME_REDACTAT] și Parâng și de versantul sud-estic al [NUME_REDACTAT] și Mehedinti. La sud, zona subcarpatică se învecinează cu [NUME_REDACTAT]. (Botu,2000)

Zona subcarpatică a Olteniei, ce se caracterizează printr-un climat temperat cu ușoare influențe mediteraneene, individualizându-se prin ierni cu temperaturi scăzute și cu veri în care temperaturile medii ale lunii care nu depășesc 22 – 23° C, iar precipitațiile sunt repartizate pe tot parcursul anului.

Altitudinea medie a localitatii este de 240-260m. (Internet 12)

7.2. FACTORII CLIMATICI

Date climatice au fost colectate de la [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT] în perioada 2009-2014, iar înregistrarea acestor date se face începând din 1886

În perioada de studiu (2009 – 2014) temperatura medie anuală a fost cuprinsă 11,2° C- 13,3° C, iar media valorilor lunare s-a situat între -1,7 ° C (ianuarie) – 28,0 ° C (iulie). (tabelul 7.1 .)

Temperatura maximă lunară absolută a fost înregistarată în anul 2012, luna iulie având valoarea de 36,3 ° C, iar cea minimă a fost de -5,3 ° C 2009 în luna ianuarie. (tabelul 7.2)

În anul 2012 a fost înregistrată temperatura zilnică maximă de 40,4 ° C (6 august), temperatura minimă zilnică a fost de -18,4° C în 26 ianuarie 2001. (tabelul 7.3)

Căldura este un factor limitativ în ceea ce privește cultura prunului dar efectul major nu este dat de temperaturile minime sau maxime absolute ci de amplitudinea acestora în perioada ianuarie-februarie-martie (Botu, 1978). Amplitudinea temperaturilor este variabilă de la un an la altul și are efecte negative în special la pomii tineri. (Botu,2000)

În zona Vâlcea, brumele târzii de primăvară apar de regulă în perioada 15-25 aprilie, coincid cu perioada de înflorit a prunului dar de cele mai multe ori nu afectează florile datorită faptului ca se înregistrează temperaturi în jurul valorilor de 0 sau -1,0 0C. (Botu,2000)

Valorile precipitațiilor pe parcursul aniilor (2009-2014) au fost cuprinse 500,4 pp(mm) – 905,04 pp(mm), au fost luni în care precipitațiile au fost 0,0 pp(mm) (decembrie-2013), iar cantitatea cea mai mare a precipitațiilor a fost de 142,6 pp(mm) (octombrie-2010). (tabelul 7.4) .

Precipitațiile sunt repartizate destul de bine pe durata unui an în conformitate cu nevoile pomilor, maximul de precipitații medii se înregistrează în lunile mai și iunie.

Umiditatea medie relativă a aerului este cuprinsă între 71,5 % – 78,1 % . (tabelul 7.5).

Umiditatea relativă medie a aerului variază destul de puțin de la un an la altul.

Durata de strălucire a soarelui este de peste 1900 ore anual, oscilațiile de la un an la altul fiind destul de mici. (Botu,2000).

Tabelul 7.1

Temperaturile medii lunare și anuale (2009–2015) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.2

Temperaturile maxime și minime lunare (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.3

Temperaturile maxime și minime zilnice (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.4

Precipitațiile medii lunare și anuale (2009–2014) înregistrate la [NUME_REDACTAT] Rm.[NUME_REDACTAT] 7.4.1

Evaluarea calității precipitațiilor în județul Vâlcea (ianuarie 2011) (Agenția pentru [NUME_REDACTAT] Vâlcea-APM Vâlcea)

Tabelul 7.5

Umiditatea relativă medie a aerului (2009–2014), înregistrată la [NUME_REDACTAT] Rm.Vâlcea

7.3 FACTORII EDAFICI

Zona subcarpatică a Olteniei se caracterizează prin soluri podzolice de tipul brun de pădure, brun de pădure slab podzolit, brune podzolite, argilo-iluviale, etc. Aceste tipuri de soluri sunt dispuse în mozaic, la suprafețe de 2-3 hectare putându-se întâlni câteva tipuri de soluri. (Botu,2000).

Elementele generale ale solurilor din zonă sunt: strat fertil destul de subțire, conținut ridicat în argilă (20-60 %), aprovizionare slabă în NPK, drenaj deficitar, roca mamă este de tip marnă calcaroasă. PH-ul este cuprins între 5 și 8. În luncile râurilor, solurile sunt aluvionare, ele fiind și cele mai propice pentru cultura speciilor pomicole. (Botu,2000).

Conținutul în humus este sub 2 % , pH-ul solului la Bujoreni între 5,5 și 6,3. Conținutul în azot și fosfor este relativ scăzut iar conținutul în K 2O este mediu. Apa freatică se găsește la adâncimi cuprinse între 1-4 m adâncime. (Botu,2000).

7.4 FACTORII BIOTICI

Zona subcarpatică a Olteniei are o floră reprezentată de peste 20 specii pomicole la care se adaugă speciile caracteristice pădurilor de foioase (Botu I., 1978). (Botu,2000)

În flora spontană sau cultivată se întâlnesc: Malus silvestris , Malus domestica , Prunus domestica , Prunus insititia , Prunus cerasifera , Prunus spinosa , Prunus avium , Prunus cerasus , Rosa canina , Crategus monogina , Juglans regia , Castanea sativa , Cornus mas , Rubus cesius , Corylus avela na , etc. (Botu,2000)

Între prun, plantele spontane din zonă și alte organisme vegetale se stabilesc relații de antagonism, parazitism ( Polystigmarubrum, Monilinia laxa , Monilinia fructigena, Agrobacterium tumefaciens , etc.) și chiar de simbioză în conditiile din cadrul plantațiilor. Fauna zonei subcarpatice este reprezentată printr-un numar mare de specii care au fie efecte dăunătoare fie folositoare pentru plantele de prun. (Botu,2000)

Principala problemă a prunului în această regiune este prezența bolilor de natură virotică și în special prezența virusului Plum-pox (PPV) care afectează negativ calitatea și cantitatea recoltelor de prune. Un rol important în răspândirea prunului l-a avut factorul antropogen care a dus la extinderea culturii și la formarea unor soiuri și biotipuri autohtone de prun în Oltenia. (Botu,2000)

CAPITOLUL VIII

MATERIAL ȘI METODE

Materialul biologic folosit în această lucrare (24 de soiuri și selecții) face parte din Colecția națională de germoplasmă din genul Prunus. O parte din colecția națională Prunus se găsește în cadrul Universității din Craiova – Stațiunea de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT].

Accesiunile analizate au fost plantate în primăvara anului 2006 și sunt amplasate în colecția de lângă sediul UCv-SCDP Vâlcea în comuna Bujoreni – județul Vâlcea, pe un sol aluvionar, mediu aprovizionat în elemente nutritive și cu drenaj bun. Reacția solului este ușor acidă, valorile pH fiind cuprinse între 5,8 și 6,3.

Accesiunile sunt altoite pe portaltoiul generativ ’Mirobolan galben’ și au fost plantate în containere de 90 de litri, într-un substrat constituit din parți egale de pământ de frunze, mraniță și nisip. Containerele au fost îngropate în sol la distanță de 2 metri între ele. Fiecare accesiune este reprezentată de 4 plante. Acest sistem de plantare a fost ales special pentru colecția Prunus de la UCv-SCDP Vâlcea din dorința de a reduce suprafața ocupată de colecția de germoplasmă dar și pentru a permite înlocuirea mai ușoară a pomilor în colecție și pentru a reduce creșterea plantelor. În vederea protejării plantelor de grindină colecția este acoperită cu o plasă specială care are acest rol. Plantele la container sunt toate irigate prin picurare.

Dintre accesiunile de prun studiate, 21 provin din specia Prunus domestica L., 2 din Prunus salicina Lindl. (‘[NUME_REDACTAT]’ și ‘Eldorado’) și una din Prunus cerasifera Ehrh. (‘[NUME_REDACTAT]’). 8 dintre genotipurile de prun din specia Prunus domestica L. sunt românești (‘Alutus’, ‘Andreea’, ‘Carpatin’, ‘Flora’, ‘Gras ameliorat’, ‘Oltval’, ‘Tuleu timpuriul’ și ’Tuleu de Sinești’), 4 sunt soiuri noi de prun create de dr. [NUME_REDACTAT] de la [NUME_REDACTAT] din Germania (‘Jojo’, ‘Helena’, ‘Presenta’ și ‘Tegera’), un soi din [NUME_REDACTAT] (‘Excalibur’), 3 selecții din Serbia din zona Timoc (‘Generska’, ’Vancușu’, ’Dragacevska’) precum și soiuri mai vechi precum ‘Casalinga’ (Italia), ‘Fertility’, ‘[NUME_REDACTAT]’ și ’Anna Späth’ din zona [NUME_REDACTAT].

Asupra plantelor de prun studiate s-au făcut observații și determinări. Pentru aprecierea creșterii plantelor măsurătorile efectuate au vizat circumferința și apoi diametrul trunchiului, înălțimea trunchiului, înălțimea plantelor, diametrul coroanei (pe două direcții), etc. Au fost determinate: aria secțiunii trunchiului, suprafața proiecției coroanei pe sol precum și volumul coroanei.

Pentru aria secțiunii trunchiului și pentru suprafața proiecției coroanei pe sol la soiurile de prun a fost folosită formula pentru calculul suprafeței cercului:

S = πr2

Având în vedere faptul că la soiurile de prun studiate forma de coroană este vas, volumul coroanei a fost calculat utilizând formula volumului conului:

V = (πr²h)/3

Descriptorii folosiți pentru caracterizarea morfologică a accesiunilor de prun au fost descriptorii de tip UPOV și GIBA utilizați la nivel internațional precum și de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] pentru Alimentație și Agricultură din Italia (Internet 13). Cei mai relevanți descriptori (cu graduările lor) sunt prezentați în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1. Descriptorii UPOV Și GIBA utilizați pentru caracterizarea morfologică a soiurilor de prun analizate (Internet 13)

CAPITOLUL IX

REZULTATE OBȚINUTE

În perioada 2014 – 2015 au fost efectuate o serie de observații cu privire la comportarea soiurilor de prun studiate în procesele de creștere și fructificare.

Au fost determinate circumferința și diametrul trunchiului, înălțimea plantelor, diametrul coroanei, etc. Prin intermediul acestor date biometrice au fost calculate valorile medii pe fiecare soi de prun precum și suprafața secțiunii trunchiului, suprafața proiecției coroanei pe sol precum și volumul coroanei. (Tabelul 9.1).

Pentru o analiză cât mai sugestivă au fost întocmite grafice comparative cu datele aferente soiurilor de prun pentru suprafața secțiunii trunchiului (Fig. 9.1), înălțimea plantelor (Fig. 9.2), suprafața proiecției coroanei pe sol (Fig. 9.3.) precum și volumul coroanei (Fig. 9.4.).

Astfel, valorile obținute în anul 10 de la plantare în cazul determinării suprafeței secțiunii trunchiului au fost cuprinse între 67 cm2 (la soiurile ’Alutus’, ’Excalibur’ și ’Tuleu de Sinești’) și 224 cm2 (soiul ’Casalinga’). În cazul soiurilor de prun japonez (Prunus salicina) suprafața secțiunii trunchiului a fost de 123 cm2 la ’Eldorado’ și 141 cm2 la ’[NUME_REDACTAT]’ (Tabelul 9.1.). Din punctul de vedere al secțiunii trunchiului se remarcă variabilitatea acestui caracter la soiurile studiate (Fig. 9.1.).

Înălțimea medie a pomilor plantați în anul 2006 a fost cuprinsă între 2,50 m (soiurile ’Alutus’, ’Agen cl. 25’, ’Anna Späth’, ’Tegera’) și 4,50 m (’Casalinga’și ’Jojo’). Analiza comparativă a valorii înălțimii pomilor la soiurile studiate este prezentată în figura 9.2.

Suprafața proiecției coroanei pe sol a variat la soiurile studiate între 2,20 m2 (’Eldorado’) și 7,31 m2 (’Jojo’).

Volumul coroanei a fost cuprins între 1,54 m3 (’Eldorado’) și 9,50 m3 (’Jojo’), diferențele între soiuri fiind evidențiate în figura 9.4.

De menționat este faptul că acești pomi sunt plantați în containere de 90 litri îngropate în sol. Dacă pomii ar fi fost plantați direct în sol vigoarea acestora și implicit valorile diametrului trunchiului, suprafeței secțiunii trunchiului, înălțimea pomilor, diametrul coroanei, suprafața proiecției coroanei pe sol, volumul coroanei, etc., ar fi fost mai mari.

Tabelul 9.1. Caracteristicile biometrice ale creșterii la soiurile de prun studiate la UCv-SCDP Vâlcea

continuare tabelul 9.1

În vederea caracterizării cât mai complete a soiurilor de prun studiate la UCv-SCDP Vâlcea s-a apelat la utilizarea unor descriptori acceptați pe plan internațional (UPOV și GIBA). Dintre aceștia, au fost selectați 13 descriptori, cu graduările aferente.

Descriptorii analizați în tabelul 9.2. vizează vigoarea pomilor, habitusul pomilor, lungimea internodiilor la ramurile de 1 an, pubescența pe treimea superioară a lăstarilor la ramurile de 1 an, forma mugurilor vegetativi pe lăstar, raportul între lungimea și lățimea limbului foliar, forma limbului foliar, unghiul apex-ului foliar, forma bazei frunzei, pubescența pe partea inferioară a limbului foliar, tipul de incizii pe marginea frunzelor, lungimea pețiolului, prezența glandelor nectarifere la baza limbului foliar pe pețiol.

În cazul a doi dintre descriptori nu s-au folosit graduările recomandate ci valorile medii ale caracterelor analizate.

Astfel, în cazul descriptorului GIBA 3: Lungimea internodiilor la ramurile de un an valorile trecute în tabelul 9.2. indică valoriile medii exprimate în centimetri. Lungimea internodiilor a fost cuprinsă între 2,5 cm (’Anna Späth’, ’Carpatin’, ’Alutus’, ’[NUME_REDACTAT]’, ’Gras ameliorat’, ’Tuleu timpuriu’, etc.) și 4,0 cm (’Agen cl. 25’, ’Oltval’, ’Casalinga’ și ’Excalibur’).

Cel de-al doilea descriptor la care s-au utilizat valorile medii a fost GIBA 18: Lungimea pețiolului. Acest caracter a prezentat valori cuprinse între 1,5 cm (’[NUME_REDACTAT]’, și ’Vancușu’) și 4,0 cm (’Flora’ și ’[NUME_REDACTAT]’).

În situația descriptorului GIBA 6: Începutul înfloritului, cele mai timpurii selecții și soiuri au fost: ’[NUME_REDACTAT]’ (selecție din Prunus cerasifera) și ’Eldorado’ și ’[NUME_REDACTAT]’ (soiuri din Prunus salicina). Cel mai tardiv soi din Prunus domestica s-a dovedit a fi ’Tuleu timpuriu’.

Pe parcursul perioadei de studiu s-au prelevat și eșantioane de fructe în vederea efectuării de observații și măsurători. La momentul maturării fructelor s-au recoltat probe medii conținând câte 30 de fructe din fiecare soi.

Eșantioanele de fructe au fost cântărite, s-au făcut măsurători privind diametrul mare, diametrul mic și înălțimea fructelor și s-a determinat indicele mediu de mărime ca medie a celor 3 dimensiuni ale fructelor analizate (Tabelul 9.3.).

Greutatea medie a fructelor analizate a oscilat între 17 g (’Vancușu’) și 94, 4 g (‘[NUME_REDACTAT]’). Fructe mari, peste 50 g, au fost observate în cazul soiurilor ’Alutus’ (79,9 g),’Excalibur’ (67,9 g) și ’Flora’ (60,3 g) (Tabelul 9.3.). Analiza comparativă a greutății medii a fructelor la soiurile studiate este prezentată în figura 9.5.

Tabelul 9.3. Principalele caracteristici ale fructelor la soiurile de prun studiate de la UCv-SCDP Vâlcea

continuare tabelul 9.3.

Indicele de mărime la fructele soiurilor de prun s-a încadrat între 18,5 mm la ’Tuleu de Sinești’ și 52,5 mm la ‘[NUME_REDACTAT]’. Analiza comparativă a indicilor de mărime medii a fructelor la soiurile studiate este reliefată în figura 9.6.

Alte caractere analizate la fructele soiurilor de prun au fost culoarea epidermei fructului și culoarea pulpei (Tabelul 9.3.). Toate soiurile studiate au prezentat pruină pe epiderma fructului.

Un caracter important în aprecierea soiurilor de prun îl constituie aderența sau neaderența sâmburelui la pulpa fructului. Sunt preferate acele soiuri care au sâmbure ne-aderent atât pentru consum în stare proaspătă cât și pentru deshidratare sau prelucrare. Totuși, acest caracter poate sa varieze de la an la an, funcție de prezența sau absența secetei. De exemplu, soiul ’Agen’ poate avea pulpă semi-aderentă la sâmbure sau aderentă. În cazul prezentului studiu, selecția clonală ’Agen cl. 25’ a prezentat sâmburi aderenți la pulpa, la fel și soiurile ’Alutus’ și ’Fertility’ (Tabelul 9.3.).

Cantitatea de substanță uscată din pulpa fructelor a oscilat între 12% (’Fertility’ și ’Helena’) și 20,5% (’Andreea’). De asemenea, conținut ridicat de substanță uscată s-a înregistrat în cazul selecției clonale ’Agen cl. 25’ (19,5%) și a soiului ’[NUME_REDACTAT]’ (19,0%).

Recoltarea fructelor la soiurile de prun studiate s-a realizat între 24 iulie și 12 septembrie (Tabelul 9.3.). Din acest punct de vedere soiurile de prun s-au încadrat conform descriptorului GIBA 20: Epoca de recoltare în 3 din cele 5 graduări prevăzute.

Astfel, în categoria soiurilor cu epoca de recoltare timpurie (15 iulie – 15 august) s-au încadrat soiurile: ’Alutus’, ’[NUME_REDACTAT]’, ’Tegera’‚ ’Tuleu timpuriu’, ’Carpatin’, ’Fertility’, ’Vancușu’, ’Dragacevska’ ’Agen cl. 25’, ’Tuleu de Sinești’, ’Andreea’, ’Eldorado’, ‘[NUME_REDACTAT]’, ’Flora’ și ’Jojo’.

În categoria soiurilor cu maturare intermediară sau medie (15 august – 01 septembrie) se regăsesc: ’Agen cl. 25’, ’Excalibur’, ’[NUME_REDACTAT]’, ’Generska’, ’Helena’ și ’Casalinga’.

În categoria soiurilor cu maturare tardivă (01 septembrie – 15 septembrie) sunt incluse soiurile: ’Anna Späth’, ’Presenta’, și ’Gras ameliorat’.

Între soiurile studiate, nu s-au regăsit soiuri cu epocă de recoltare foarte timpurie (înainte de 15 iulie) sau foarte tardivă (după 15 septembrie).

Soiurile de prun studiate au fost analizate și din punct de vedere al comportării față de boli și dăunători. Dintre bolile problematice în cazul prunului a fost studiată boala denumită vărsatul prunelor (cunoscută și sub numele de Sharka) și care este cauzată de virusul Plum pox. Virusul este astăzi responsabil pentru pierderi la nivel global de milioane de euro anual la culturile de prun, cais, piersic, migdal.

Pentru caracterizarea sensibilității față de Plum pox s-a utilizat descriptorul GIBA 33. În categoria soiurilor cu sensibilitate foarte redusă la Plum pox s-a încadrat soiul ’Andreea’, soi care nu se infectează natural cu acest virus și, în consecință, nu prezintă simptome de atac nici pe frunze nici pe fructe. În categoria soiurilor cu sensibilitate foarte mare față de Plum pox se înscrie soiul ’Jojo’. Acest soi este considerat hipersensibil la virusul Plum pox iar când virusul infectează un țesut al plantei, planta reacționează și izolează cu un strat de celule moarte țesutul bolnav, nepermițând virusului să se propage în plantă. Acest tip de reacție este utilizat în ultimul timp pentru crearea de noi soiuri și portaltoi hipersensibili la Plum pox și care nu se infectează cu acesta.

CAPITOLUL X

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

10.1. CONCLUZII

În perioada 2014 – 2015 la Universitatea din Craiova – Stațiunea de [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] au fost studiate un număr de 24 de soiuri de prun: 21 provin din specia Prunus domestica L., 2 din Prunus salicina Lindl. și una din Prunus cerasifera Ehrh.

8 dintre soiurile de prun sunt românești (‘Alutus’, ‘Andreea’, ‘Carpatin’, ‘Flora’, ‘Gras ameliorat’, ‘Oltval’, ‘Tuleu timpuriul’ și ’Tuleu de Sinești’), 4 sunt soiuri noi de prun create recent în Germania (‘Jojo’, ‘Helena’, ‘Presenta’ și ‘Tegera’), un soi este din [NUME_REDACTAT] (‘Excalibur’), 3 selecții din Serbia din zona Timoc precum și 4 soiuri mai vechi din zona [NUME_REDACTAT].

Soiurile au fost caracterizate din punct de vedere agro-productiv, folosind descriptori internaționali de tip UPOV, GIBA precum și descriptori pomologici clasici.

Dintre soiurile analizate s-au remarcat: ‘Alutus’, ‘Andreea’, ‘Oltval’, ‘Jojo’, ‘Excalibur’ precum și soiul de prun japonez ’[NUME_REDACTAT]’.

10.2. RECOMANDĂRI

Soiurile studiate au prezentat caracteristici de creștere și fructificare valoroase, au performat din punct de vedere productiv și calitativ, aceste atribute recomandându-le a fi promovate în sortimentele de soiuri de prun pentru cultură în Oltenia și nu numai.

Soiurile evidențiate merită a fi folosite în programele de ameliorare pentru crearea de noi soiuri de prun destinate consumului în stare proaspătă și pentru industrializare.

Cercetările privind evaluarea soiurilor noi românești și străine trebuie continuate la UCv-SCDP Vâlcea în vederea promovării în cultură a celor mai valoroase dintre ele, soiuri adaptate condițiilor ecologice din Oltenia.

BIBLIOGRAFIE

Baciu A. și Godeanu I., 2000, Producerea materialului săditor pomicol, editura Universitaria, Craiova;

Botu I. și Botu M., 2000, Protecția și conservarea biodiversității, editura Conphys, Rm. Vâlcea;

Botu M., 2000, Cercetări pentru stabilirea unor genotipuri și soiuri valoroase de prun pentru zona subcarpatică a Olteniei, Teză de doctorat. Universitatea din Craiova;

Chira L. și Hoza D., 2007, Cultura prunului, editura M.A.S.T,

Cociu V., Botu I., Minoiu N., Pasc I., Modoran I., 1997, Prunul, editura Conphys;

Cociu V., Botu I., Serboiu L., 1999, Progrese în ameliorarea plantelor horticole din [NUME_REDACTAT] I Pomicultura, editura Ceres, București;

Drăgănescu E., Mihuț E., 2005, Cultura speciilor pomicole, editura Waldpress,Timișoara;

Ghena N., Mihăescu G., Popescu M., ș.a, 1977, Pomicultură generală și specială, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București;

Popescu M., Milițiu I., Cireașă V., ș.a, 1993, Pomicultură (generală și specială), [NUME_REDACTAT] și pedagogică, R.A, București;

Popescu M., Ghena N., Milițiu I., Mitu M., 1974, Pomicultură specială, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București;

Internet 1 – http://www.agrofm.ro/glosar/prun-prunus-domestica/ ;

Internet 2 – http://www.csid.ro/diet-sport/dieta-si-nutritie/prunele-miracole-pentru-sanatate-afla-de-ce-e-bine-sa-le-consumi-11217395/ ;

Internet 3 – http://www.ziare.com/articole/prune+uscate+sanatate ;

Internet 4 – http://sanatate.bzi.ro/ce-proprietati-terapeutice-au-prunele-si-strugurii-37060 ;

Internet 5 – http://www.pom-fructifer.ro/cultura-prunului/ ;

Internet 6 – http://sfaturipomicole.tripod.com/id6.html ;

Internet 7 – http://www.svgenebank.ro/history_ro.asp ;

Internet 8 – http://www.svgenebank.ro/ ;

Internet 9 – www.fao.org ;

Internet 10 – http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/Prod_veg/prod_veg_r13.pdf ;

Internet 11 – http://www.primariavl.ro/index.php/201007049/ramnicu-valcea/localizare-geografica.html ;

Internet 12 – http://www.valceaturistica.ro/destinatii/ramnicu-valcea/ ;

Internet 13 – http://planta-res.entecra.it/pages/elenco_specie.php ;

Internet 14 – http://www.artevos.de/uploads/tx_xmprodvend/Zwetschge_tegera1_01.jpg ;

Internet 15 http://www.artevos.de/uploads/tx_xmprodvend/Zwetschge_Elena_Fruechte3_01.jpg ;

Internet 16 – http://www.artevos.de/uploads/tx_xmprodvend/Zwetschge_Presenta_Fruechte_01.jpg ;

Internet 17 –

http://www.artevos.de/uploads/tx_xmprodvend/Zwetschge_Jojo_Fruechte_01.jpg ;

Internet 18 –

http://cdn6.bigcommerce.com/ssv0chyyd/products/209/images/444/Black_Amber__86803.1427697559.1280.1280.jpg?c=2 ;

Internet 19 – http://www.orangepippintrees.co.uk/images/uploadedimages/standard/100175_e9e74f8123174db298c6.jpg .