Batranetea Activa
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………….3
Cap.1 Istoria bătrâneții active………………………………………………………………………..5
1.1 Aspecte generale…………………………………………………………………………………….5
1.2 Bătrânețea inegală…………………………………………………………………………………..8
1.3 Biologia îmbătrânirii……………………………………………………………………………..14
1.4 Etapele vieții………………………………………………………………………………………..17
Cap.2 Concepții asupra bătrâneții…………………………………………………………………21
2.1 Perspectiva bătrâneții pe continentul african…………………………………………….21
2.2 Perspectiva bătrâneții pe continentul asiatic……………………………………………..22
Cap.3 Politicile publice și bătrânețea activă…………………………………………………..25
3.1 Politicile bătrâneții………………………………………………………………………………..25
3.2 Contribuția UE la bătrânețea activă și la solidaritatea între generații……………27
3.2.1 Îmbătrânirea activă și valorile și obiectivele UE…………………………………….29
3.2.2 Legislația UE în sprijinul bătrâneții active…………………………………………….30
3.2.3 Sprijinirea îmbătrânirii active prin fondurile structurale europene și Fondul de coeziune……………………………………………………………………………………………………..32
3.3 Analiza politicilor sociale ale UE în ultimii trei ani…………………………………..33
3.3.1 Sistemul de pensii în România……………………………………………………………..35
Cap.4 Metodologia……………………………………………………………………………………..39
4.1 Obiectivele cercetării…………………………………………………………………………….39
4.2 Metodele folosite…………………………………………………………………………………..39
4.3 Tehnicile folosite…………………………………………………………………………………..40
4.4 Ipoteze…………………………………………………………………………………………………40
Cap.5 Studiu de caz: Analiza campaniilor în anul 2012…………………………………..43
Concluzii…………………………………………………………………………………………………..55
Bibliografie……………………………………………………………………………………………….57
Anexe……………………………………………………………………………………………………….59
INTRODUCERE
Multă vreme bătrânețea a fost considerată o boală și nu o etapă firească în programul vieții. Începând cu anul 1988, Organizația Mondială a Sănătății a inclus senescența între primele cinci probleme prioritare de sănătate ale populației lângă bolile cardiovasculare, cancer, SIDA și alcoolism.
Conform Dicționarului Larousse de psihiatrie, bătrânețea este definită ca fiind ultima perioadă a vietii corespunzând rezultatului normal al senescenței, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.
Perioada de bătrânețe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în care individul se percepe pe sine și lumea din jur, respectiv, au loc schimbări în viața profesională, în relațiile cu familia și prietenii.
Perioada bătrâneții aduce cu sine numeroase probleme de sănătate. Bătrânii au o listă lungă de plângeri privind sănătatea. Procesul îmbătrânirii include transformări fiziologice, biochimice și comportamentale, declinul psihic fiind condiționat de o serie de factori de natură subiectivă, de natură fiziologică precum și de condițiile de mediu, în concluzie, îmbătrânirea se desfășoară gradual și diferă de la o persoană la alta.
Bătrânețea constituie o problemă individuală dar și socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită material și uman. În anii bătrâneții apare depresia din episoade scurte de tristețe. Melancolia sau pierderea bruscă a energiei poate evolua spre o serioasă și îndelungată condiție depresivă.
Caracteristicile acestei depresii include o durere continuă, lipsa de interes, lipsa de speranță, reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului și a viitorului.
Persoanele vârstnice depresive se confruntă deseori cu dificultatea în a lua decizii și devin mai încete în gândire, mod de a vorbi și mișcări. Perioada bătrâneții, se caracterizează printr- o acumulare de oboseală și uzura internă ce modifică funcționalitatea psihică scăzându- i productivitatea. Ieșirea din câmpul muncii, ca și plecarea copiilor din casa părintească, creează modificări complexe în câmpul preocupărilor, intereselor, a stilului de viață.
Motivația alegerii acestei teme o constituie interesul pentru modul în care inițierea camapaniilor de promovare a conceptului de bătrânețe activă își pune amprenta asupra societății românești.
Din punct de vedere structural, lucrarea este alcătuită din două părți complementare: o parte de teorie prin care se urmărește incursiunea cronologică în dezvoltarea conceptului de “bătrânețe activă”, evoluția rolului persoanelor în vârstă în cadrul societății, factorii societali care au contribuit la schimbarea statusului socio-profesional al persoanelor în vârstă și particularități ale câtorva culturi în ceea ce privește rolul bătrânului în cadrul grupului și al familiei.
Cea de-a doua parte, este reprezentată de un studiu întreprins asupra campaniilor desfășurate în anul 2012 cu ocazia declarării „Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații”, campanii ce își propun să implementeze conceptul de „bătrânețe activă”, să schimbe mentalitățile românilor și să se transpună în măsuri legislative, concrete.
De asemenea, această parte de studiu este completată cu două interviuri semi-structurate care relevă, în baza eșantionului propus, atitudinea societății față de această schimbare, dar și a vârstnicilor.
Capitolul de „Concluzii” sintetizează cele mai importante idei din cadrul lucrării de față.
CAP.1:
ISTORIA BĂTRÂNEȚII ACTIVE
Aspecte generale
În ceea ce privește istoria bătrâneții active, trebuie distinse două direcții de studiu: prima, care face referire la rolul bătrâneții, sau mai bine zis al persoanelor care se încadrează în acest segment de vârstă, raportat la societate și, a doua, cea care face referire la reprezentarea în conștiința celorlalți a imaginii bătrâneții – sau modul cum este ea percepută social.
Astfel, de-a lungul timpului, specific fiecărei epoci în parte, bătrânețea a căpătat o altă interpretare și un alt statut. De exemplu, în cadrul societăților creștine medievale, până în secolul al XVIII-lea, bătrânețea nu era valorizată.
Acest lucru era mai degrabă asociat perioadei Antichității greci sau latine când bătrânii reprezentau imaginea oamenilor înțelepți.
În epoca medievală, viața era destul de dură, iar bătrânii erau asociați acelor persoane fragile care nu pot face față ritmului, ca atare nu sunt adaptabili – nici nu vor trăi mult în astfel de condiții – și datorită acestui lucru trebuiau să trăiască izolați. De asemenea, pentru clasa burgheză, statutul bătrânului era total diferit de cel din clasa muncitorească, conform căruia, el se preocupa de artă, studiu și viața spirituală.
În esență, imaginea bătrânului este una controversată: pe de-o parte, el este cel care se îmbracă cu haine ale generațiilor trecute, cu haine vechi și ponosite, citește și este înțelept sau, dimpotrivă, este mai tot timpul capricios și bolnăvicios.
Imaginea bătrâneții a fost folosită și în operele marilor artiști precum: Rembrandt sau Molière.
Chiar dacă bătrânul este savantul retras de lume pentru a se dedica cunoașterii și traiului liniștit, departe de ritmul agitat al societății, el simbolizează puterea din punct de vedere economic a unei familii – astfel, se contura conflictul între generații când apărea problema moștenirii, fiul cel mare așteptându-și dota, prin statutul său privilegiat.
Nu de puține ori, apăreau crime în sânul familiei datorită problemei moștenirii sau, mai bine zis, datorită lăcomiei celor tineri de a pune mâna pe avere.
A doua perioadă, cea din secolul al XVIII-lea, schimbă imaginea bătrânului promovată până în acel moment. Astfel, putem spune că s-a reluat imaginea bătrânului specifică perioadei din Antichitate, bătrânul este o persoană nobilă căreia îi este asociată demnitatea, înțelepciunea și frumusețea morală.
Secolul al XVIII-lea a preluat concepția asupra bătrâneții pentru a o înfățișa în artă simbolizând noblețea și puritatea – este cazul gravurilor americane care l-au înfățișat pe Iisus Hristos cu plete grizonate pentru a sugera demnitatea.
Dacă în secolul al XVIII-lea termenul de bătrân reprezenta chiar valoarea unei familii, în secolele următoare s-a înlocuit cu terminologia de „persoane în vârstă”, „persoane de o anumită vârstă”, în timp ce cuvântul „bătrân” este asociat cu degradarea umană.
Există o anumită simetrie între istoria privind atitudinile față de copilărie și față de bătrânețe. Astfel, similar, în prima perioadă pe care am amintit-o în cadrul subcapitolului de față, în Evul Mediu, atunci când bătrânețea era devalorizată și copilăria era într-o oarecare măsură.
I se atribuia, ca și în cazul bătrâneții, o oarecare indiferență din partea societății.
Secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au însemnat prețuirea copilului sau supranumirea copilului-rege, așa cum bătrânul era considerat nobil. Această sincronie dintre interpretările copilăriei și ale bătrâneții pot fi datorate și vârstei societăților respective: la început, era vorba despre societățile tinerilor adulți care minimalizau rolul celor care nu erau implicați în activități sociale, al copiilor și al bătrânilor. Dar, odată cu trecerea timpului, acești tineri – prin reproducere – au întinerit sau au îmbătrânit – urmând ciclul firesc al vieții.
Cu alte cuvinte, societatea era una care trecea prin toate etapele. Din nou, imaginea socială a celor două categorii extreme – copilul și bătrânul – sunt reluate în artă, mai ales în perioada romantică, prin picturi simbolizând întâlnirea celor două generații, din două perioade de timp opuse.
În secolul al XIX-lea, mai cu seamă spre anul 1830, se poate vorbi despre o adevărată mitologie a familiei, în care bătrănii joacă un rol important: este vorba despre bunicii, care deși nu mai locuiesc cu copiii sau cu nepoții lor, păstrează o relație strânsă în special cu aceștia din urmă, și iconografia secolului care surpinde evenimente importante, cum ar fi nunta de aur sau de argint.
Arta a preluat această simbolistică a bătrânului – imaginea patriarhală a familiei – nu numai în pictură, ci și în literatură – de exemplu, opera „Bătrânul și marea” a lui Hamingway.
Secolul al XIX-lea a pus accentul pe familie, în speță pe relația parentală dintre copil și bătrân, lăsând deoparte accentul pus pe individ sau pe imaginea femeii frumoase promovată în secolele trecute.
A treia etapă este etapa societății contemporane, caracterizată de un ritm rapid al schimbării, în care noua generație își pune accentul. Dar, evoluția imaginii bătrânului în cadrul societății s-a făcut de-a lungul timpului, având în vedere că o generație variază între 20 și 25 de ani. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, bătrânii erau caracterizați prin viața retrasă, cu preocupări specifice pe care le aveau. De asemenea, se distingeau toate acestea de clasa socială căreia aparțineau: clasaă demnitatea, înțelepciunea și frumusețea morală.
Secolul al XVIII-lea a preluat concepția asupra bătrâneții pentru a o înfățișa în artă simbolizând noblețea și puritatea – este cazul gravurilor americane care l-au înfățișat pe Iisus Hristos cu plete grizonate pentru a sugera demnitatea.
Dacă în secolul al XVIII-lea termenul de bătrân reprezenta chiar valoarea unei familii, în secolele următoare s-a înlocuit cu terminologia de „persoane în vârstă”, „persoane de o anumită vârstă”, în timp ce cuvântul „bătrân” este asociat cu degradarea umană.
Există o anumită simetrie între istoria privind atitudinile față de copilărie și față de bătrânețe. Astfel, similar, în prima perioadă pe care am amintit-o în cadrul subcapitolului de față, în Evul Mediu, atunci când bătrânețea era devalorizată și copilăria era într-o oarecare măsură.
I se atribuia, ca și în cazul bătrâneții, o oarecare indiferență din partea societății.
Secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au însemnat prețuirea copilului sau supranumirea copilului-rege, așa cum bătrânul era considerat nobil. Această sincronie dintre interpretările copilăriei și ale bătrâneții pot fi datorate și vârstei societăților respective: la început, era vorba despre societățile tinerilor adulți care minimalizau rolul celor care nu erau implicați în activități sociale, al copiilor și al bătrânilor. Dar, odată cu trecerea timpului, acești tineri – prin reproducere – au întinerit sau au îmbătrânit – urmând ciclul firesc al vieții.
Cu alte cuvinte, societatea era una care trecea prin toate etapele. Din nou, imaginea socială a celor două categorii extreme – copilul și bătrânul – sunt reluate în artă, mai ales în perioada romantică, prin picturi simbolizând întâlnirea celor două generații, din două perioade de timp opuse.
În secolul al XIX-lea, mai cu seamă spre anul 1830, se poate vorbi despre o adevărată mitologie a familiei, în care bătrănii joacă un rol important: este vorba despre bunicii, care deși nu mai locuiesc cu copiii sau cu nepoții lor, păstrează o relație strânsă în special cu aceștia din urmă, și iconografia secolului care surpinde evenimente importante, cum ar fi nunta de aur sau de argint.
Arta a preluat această simbolistică a bătrânului – imaginea patriarhală a familiei – nu numai în pictură, ci și în literatură – de exemplu, opera „Bătrânul și marea” a lui Hamingway.
Secolul al XIX-lea a pus accentul pe familie, în speță pe relația parentală dintre copil și bătrân, lăsând deoparte accentul pus pe individ sau pe imaginea femeii frumoase promovată în secolele trecute.
A treia etapă este etapa societății contemporane, caracterizată de un ritm rapid al schimbării, în care noua generație își pune accentul. Dar, evoluția imaginii bătrânului în cadrul societății s-a făcut de-a lungul timpului, având în vedere că o generație variază între 20 și 25 de ani. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, bătrânii erau caracterizați prin viața retrasă, cu preocupări specifice pe care le aveau. De asemenea, se distingeau toate acestea de clasa socială căreia aparțineau: clasa burgheză, muncitorimea și țărănimea.
Un alt element de identitate al generatiei vârstei a treia, l-a constituit vestimentația, sau, mai exact purtarea hainelor negre și a bijuteriilor din jais.
Intervalele de vârstă pentru cei considerați bătrâni, era de 40-50 de ani pentru femei, și 50-60 de ani pentru bărbați. De altfel, aceștia nu aveau meserii, în sensul în care se înțelege astăzi, se retrăgeau complet din viața activă a societății.
Copiii acestei generații, generația anilor 1880-1890, a profitat de progresul tehnologiei: vorbim astfel, despre generația care a inventat automobilul, radio și televiziunea, cu alte cuvinte generația care a înțeles că prin asta va îmbătrâni, dar nu va dispărea niciodată. Deci, începând cu această generație se va schimba concepția asupra bătrâneții, în primul rând progresul tehnologic și medical a sprijinit evoluția ei, iar, în al doilea rând, timpul nu mai este raportat la sfârșitul activității, ci la continuarea ei într-un sens utilitarist.
Ultima generație adusă în discuție, cea a anilor 1910-1920, are libertatea alegerii momentului retragerii din activitate – a pensionării, în mod oficial – dar acest lucru nu este echivalent cu sfârșitul activităților de orice natură pentru bătrâni, ci începutul celor specifice vârstei a treia.
În prezent, datorită unei supraevaluări a perioadei de adolescență și tinerețe, atât copilăria cât și bătrânețea sunt devalorizate. Dar, acest lucru se datorează în mare parte caracteristicilor de bază ale societății contemporane: este vorba despre ritmul alert al schimbărilor survenite în toate domeniile, mai ales în ceea ce privește piața forței de muncă unde tineretul este mult mai flexibil la schimbări.
În condițiile de criză economică aferente societății contemporane, persoanele de vârsta a treia nu-și găsesc un loc de muncă după pensionare.
O legătură foarte strânsă există între conceptul de „bătrânețe” și cel al „morții”, dacă în societățile secolelor trecute acestea nu erau asociate, ci dimpotrivă erau privite detașat, în cadrul societății contemporane sunt asociate unor reacții de respingere și frustrare: respingere față de îmbătrânire, față de copilărie și față de moarte.
Nu putem însă repera legi care să graviteze în jurul acestor concepții și al acestor schimbări survenite. Pur și simplu, schimbarea atitudinii și a mentalității față de bătrânețe, copilărie, sex sau moarte se realizează în funcție de specificul fiecărei generații în parte, de ceea ce o diferențiează de precedenta.
Bătrânețea inegală
În prezent, populația terrei numără peste 3000 de centenari, segmentul vârstei a treia fiind, în fapt, foarte diversificat față de epocile trecute. Sistemul bătrâneții active presupune: pensionarea, redistribuirea veniturilor și politicile sociale aferente. Această redistribuire a veniturilor are însă și efecte perverse, este vorba despre o redistribuire a inegalității prin promovarea veniturilor în funcție de categoria socio-economică de care aparțin persoanele în vârstă.
Din punct de vedere demografic, asistăm la o îmbătrânire a populației, adică numărul bătrânilor este mai mare decât al tinerilor. Dar, acest lucru nu trebuie generalizat asupra întregii societăți, nu vorbim despre o societate depășită tehnologic sau din care este exclus modernismul, ci vorbim despre creșterea speranței de viață care a implicat creșterea vârstei de pensionare a persoanelor – pentru a se asigura intervalul de timp necesar noilor generații apte pentru muncă.
Din punct de vedere legal, pensionarea se face între 60 și 65 de ani, dar din punct de vedere practic oamenii își încetează activitățile între 55 și 80 de ani.
În cadrul acestui fenomen de îmbătrânire demografică, trebuie să amintim rolul pe care îl au nașterile și decesele în acest sistem, astfel cu cât numărul acestora este mai mic într-o societate cu atât este mai accentuat fenomenul de îmbătrânire demografică.
Există variabile demografice chiar și în funcție de mediul: mediul rural este caracterizat de un ritm accelerat al îmbătrânirii față de cel urban. Acest lucru se explică și datorită naturii preocupării vârstnicilor și posibilității de a se întreține spre bătrânețe din punct de vedere financiar, dar și provenienței românilor – aproximativ 46% provin din mediul rural.
Îmbătrânirea demografică este un proces caracteristic tuturor populațiilor din țările dezvoltate, asociat unei anumite faze a tranziției demografice. Nu se confundă nici cu creșterea duratei medii a vieții, a longevității sau speranței matematice de a trai, care este un rezultat al științelor medicale și al educației, pe de o parte și al îmbunătățirii condițiilor de viață, pe de altă parte. Formularea conceptelor de bază și a instrumentelor de măsurare și analiză, precum și a consecințelor sale social-economice, se datorează experților ONU dar și contribuțiilor unor demografi ca Alfred Sauvy, Jean Bourgeois-Pichat.P.Andre,Edward Rosset etc. Se poate vorbi despre imbătrânire demografică a populației tinere, ca urmare a unui proces continuu de reducere a natalității care determină săderea tot continuă a efectivului generațiilor mai tinere; o imbătrânire a populației adulte o dată cu creșterea ponderii grupei de vârstă 45-65 de ani în cadrul acesteia; despre o îmbătrânire a populației de vârsta a treia caracterizată prin creșterea ponderii grupei de 80 de ani și peste, față de total populație vârstnice.
Pentru descrierea îmbătrânirii demografice a populației se folosesc indicatori ca:
a)vârsta medie sau vârsta mediană a unei populații concrete;
b)proporția,în populația totală,a populației în vârstă de 60 de ani și peste sau 65 de ani și peste;
c)numărul de tineri (0-14 ani) ce revin la o persoană vârstnică (de 60 de ani și peste sau 65 de ani și peste);
d)numărul de persoane în vârstă de 45-65 de ani ce revin la o persoană în vârstă de 15-65 de ani,pentru a pune în evidență procesul de imbătrânire demografică a populației apte de muncă.
Îmbătrânirea demografică, precum și procesul opus de întinerire demografică sunt determinate de evoluția natalității, mortalității și migrației.
Tendința de reducere a natalității constatată de peste două secole în tările dezvoltate și mai recent în cele slab dezvoltate, ca urmare a progreselor înregistrate de științele medicale și îmbunătățirii condițiilor de viață, determină îngustarea piramidei vârstelor și deci reducerea proporției populației tinere față de total, paralel cu creșterea corespunzătoare a ponderii populației adulte și cu deosebire a celei vârstnice.
Se poate vorbi și de o tendință de reducere a mortalității pe fiecare vârsta și mai ales la vârstele înaintate, ca urmare a progreselor înregistrate în științele medicale și îmbunătățirii condițiilor de viață ce poate determina o creștere a ponderii populației vârstnice.
Cât privește cauzele care determină procesul de îmbătrânire demografică a populației de tip închis, factorul principal de îmbătrânire este scăderea fertilității, având ca rezultat diminuarea ponderii populației tinere și creșterea ponderii populației vârstnice. Incomparabil mai redusă este influența creșterii duratei medii de viață asupra procesului de îmbătrânire. Aceasta constatare nu are nimic paradoxal;creșterea duratei medii de viață are ca rezultat creșterea numărului persoanelor vârstnice, în timp ce, scăderea fertilității populației are ca rezultat creșterea ponderii populației vârstnice în totalul pupulației. Este de presupus că, dacă în țările dezvoltate din punct de vedere economic mortalitatea populației adulte a atins deja niveluri foarte scăzute, în viitor reducerea mortalității va afecta numai populația vârstnică, constituindu-se într-un factor de îmbătrânire demografică.
Deoarece fenomenele de migrație înregistrează intensități diferite pe vârste și pe sexe,având probabilități mai ridicate la tineri și la adulți,ele influențează structura pe vârste a populației în mod diferit în zonele de plecare față de cele de sosire.
Astfel, emigrarea determină o îmbătrânire demografică în zonele de plecare și o întinerire în cele de sosire,iar imigrarea are efecte inverse. De exemplu, ca urmare a migrației sat-oraș are loc o îmbătrânire și o feminizare a populației satelor și o întinerire și masculinizare a populației orașelor. O populație tânără este în mod evident mult mai avantajoasă decât una îmbătrânită, atât din punct de vedere demografic, cât și social-economic,ea asigurând premisele unei reproduceri lărgite a populației totale și a forței de muncă.
Convențional se consideră că o populație este tânără dacă proporția populației vârstnice este mai mică de 7%; procesul de îmbătrânire demografică este în desfășurare dacă ponderea populației vârstnice este cuprinsă între 7%-12%, iar o pondere mai mare de 12% corespunde unei populații îmbătrânite demografic. Ponderea populației adulte prezintă o stabilitate relativă în timp.
Studiile demografice publicate sub egida ONU arată că la nivel mondial efectivul populației vârstnice (de 65 de ani și peste) a crescut de două ori și jumătate în ultimii 40 de ani, înregistrând importante diferențe între lumea dezvoltată și cea slab dezvoltată.
Din cele 8 mari regiuni ale lumii (Africa, America Latină, America de Nord, Asia de Est, Asia de Sud, Europa, Oceania, Rusia), în prezent Africa are cea mai tânără populație, urmată de Asia de Sud, America Latină și Asia de Est în timp ce Europa are cel mai avansat grad de îmbătrânire demografică.
Din punct de vedere al gradului de îmbătrânire demografică Romania ocupă o poziție intermediară între lumea dezvoltată și cea slab dezvoltată, mai apropiată de prima.
La recensământul din 1992,persoanele în vârsta de 0-14 ani dețineau 22,7%,cele în vârstă de 15-59 ani reprezentau 60,9%,iar persoanele în vârstă de 60 de ani și peste aveau o pondere de 16,4%.Vârsta medie a fost de 34,6 ani. Structura pe mari grupe de vârstă, la recensământul din 2002, se prezenta astfel: populația tânără deținea 17,6%, populația adultă 63,00%, iar populația vârstnică era 19,4% Nivelul actual de îmbătrânire demografică a țărilor slab dezvoltate, l-a realizat Romania acum jumătate de secol,iar nivelul actual al țărilor dezvoltate în țara noastra se va realiza probabil după anul 2000. Scăderea fertilității populației țărilor dezvoltate a avut ca rezultat faptul că marea lor majoritate se află, în ultimii ani, sub nivelul de înlocuire (2,1 copii) și sub nivelul necesar reproducerii nete a populației (1 fiică).Cu un nivel supraunitar erau numai 9 țări din cele 33 de țări dezvoltate (Albania, Islanda, Romania, URSS, Polonia, Bulgaria, Portugalia și Cehoslovacia).
Unele din cele 24 de țări situate sub nivelul de înlocuire au niveluri foarte scăzute:0,65-0,75.
Date mai recente,înâlnite în publicațiile ONU și în cele naționale,arată că nivelurile au scăzut și mai mult în ultimii ani. Este una din problemele foarte importante-alături de îmbătrânirea demografică-cu care se confruntă țările dezvoltate. Continuarea îmbătrânirii demografice în regiunile dezvoltate are drept consecință creșterea”presiunii’’ populației vârstnice; raportul de dependență (de vârstă) este de 85 de persoane vârstnice la 100 persoane în vârstă de 15-59de ani, din care „presiunea” populației vârstnice este de 49. Reechilibrarea populației din regiunile în curs de dezvoltare se vădește în faptul că „presiunea”este mai mică decât în regiunile dezvoltate-în trecut situația era inversă-și revine în cea mai mare parte populației tinere. Procesul de îmbătrânire demografică generează diferite consecințe economice, sociale, demografice și psihologice. Crește „presiunea” populației vârstnice asupra populației adulte, a populației inactive asupra celei active din punct de vedere economic. Din acest punct de vedere există un mare decalaj între țările dezvoltate și cele slab dezvoltate: dacă în primele o persoană activă trebuie să se întrețină pe sine și încă 1,3 persoane inactive, în ce-a de-a doua categorie de țări fiecare activ trebuie să se întrețină pe sine și încă 4 persoane inactive și aceasta în condițiile unei productivități sociale a muncii de cca.10 ori mai reduse. Demografia în schimbare va determina guvernele să regândească modalitățile de finanțare a serviciilor guvernamentale. Problematic este faptul că pe măsură ce numărul populației în vârstă este în creștere, numărul muncitorilor care trebuie să suporte povara taxelor și impozitelor este în scădere. Datorită faptului că impozitele pe salarii nu pot fi exagerat de mari, guvernele vor trebui să găsească alte modalități de finanțare a serviciilor publice. Aceasta va face cel mai probabil ca patru curente să prevaleze în următoarele decenii:
1) Modernizarea sistemului fiscal. Guvernele vor trebui să-și modernizeze sistemele fiscale în vederea reducerii dependenței de veniturile provenite din impozitele pe salarii. Acest lucru presupune reducerea numărului de scutiri care produc goluri în baza fiscală și o îndepărtare de structurile fiscale particulare.
2) Creșterea vârstei medii de pensionare. Erodarea veniturilor fiscale provenite din impozite pe venit și salariu poate fi într-o oarecare măsură contrabalansată prin creșterea vârstei medii de pensionare. Încă de la inceputul anilor `90, vârsta de pensionare în țările OECD a început să crească, dar nu poate fi întrevăzut un impact semnificativ dacă nu vor avea loc schimbari majore în ceea ce privește cererea pentru muncitorii în vârstă.
3) Dependența crescută față de onorariile utilizatorilor. Este posibil ca cetățenii să fie nevoiți să plătească taxe de utilizare pentru a avea acces la servicii guvernamentale.
4) Creșterea numărului parteneriatelor public-privat. Emergența unui sector nonprofit mult mai mare și mult mai sofisticat va da naștere la noi oportunități pentru parteneriate și va contribui la folosirea eficientă a creditelor private în scopuri publice. Gradul de participare a populației la activitatea social-economică,măsurat prin indicele general de activitate,pe plan mondial, în ultimele trei decenii a înregistrat o tendință de scădere moderată de la 45,2% in 1950 la 42%in 1970 și la cca.40%in 1990.
Acest fenomen se explică prin tendința de îmbătrânire demografică în țările dezvoltate precum și prin explozia demografică din majoritatea țărilor slab dezvoltate și tendințelor de modernizare a structurilor economice bazate pe prelungirea duratei de școlarizare.Procesul fiind universal, atât la ONU și organisemele sale specializate,cât și în fiecare stat se iau măsuri adecvate pentru a răspunde consecințelor și implicațiilor îmbătrânirii demografice. Comisia Europeană vorbește în comunicarea sa despre cinci direcții de acțiune pentru a ajuta statele membre să se adapteze schimbărilor demografice de pe teritoriul lor:
– ajutorul oferit populației pentru echilibrarea vieții profesionale cu cea personală, de familie, pentru a oferi potențialilor părinți oportunități pentru a avea câți copii doresc;
– îmbunătățirea oportunităților de angajare pentru persoanele în vârstă;
– îmbunătățirea, în paralel, a productivității și competitivității prin valorificarea contribuțiilor angajaților în vârstă și a celor tineri;
– valorificarea impactului pozitiv al migrației pe piața forței de muncă;
– asigurarea politicilor financiare sustenabile pentru a oferi garanții de protecție socială pe termen lung.
Îmbatrânirea populației este un fenomen mondial. Conform datelor ONU, proporția populației de vârsta a treia se va mări, pe termen lung, chiar în regiunile unde natalitatea este superioară ratei de reproducere. Fenomenul îmbatrânirii este prezent, în mod deosebit, în Europa și Japonia. Se apreciază că Europa a atins deja un stadiu critic : după un secol de creștere demografică naturală, perspectiva pentru acest secol este, dimpotrivă, un declin natural și o îmbatrânire excesivă a populației. O mare parte dintre țările Europei orientale cunosc, deja, declinul demografic și numeroase țări occidentale îl vor cunoaște într-un viitor apropiat. Conform proiecției demografice a ONU, diminuarea efectivului populației va atinge Europa de Sud în câtiva ani, apoi Europa occidentală, după 2010, și Europa de Nord după 2030. Declinul va fi foarte marcat în Federatia Rusă, în Europa Orientală și Meridională și mai moderat în Europa Occidentală și Septentrională. Unele țări vor fi în avans sau în întârziere față de unul sau altul dintre procesele demografice.
Biologia îmbătrânirii
Omul se definește prin rațiune, reflectată, de altfel, în știință și tehnologie. De asemenea, omul a fost conștient dintotdeauna de irefutabilitatea morții.
Aceasta a constituit subiectul preocupărilor sale dintotdeauna, definind în cadrul lor activitatea preoților, a medicilor și a vrăjitorilor. Cu toate acestea, cuvântul „moarte” a fost exclus din practicile vieții cotidiene, și a fost dezbătut sub un alt apelativ – „timpul”.
Biologia, ca știință despre viață, aduce în discuție celula, țesutul și organismul ca formă a existenței materiale care poate fi afectată, în egală măsură și de patologic, altfel fiind definită de starea de homeostazie.
Ramură a biologiei, biologia chimica se ocupă cu viteza sau timpul de reacție al enzimelor. În acest context, apare pentru prima dată noțiunea de „timp”. Viața este caracterizată de o ordine moleculară într-un spațiu limitat al celulelor, în care reproducerea și diversificarea lor se înscriu într-un program genetic.
Longevitatea este caracteristică fiecărei specii in parte.
În studiile sale, Monod a clarificat existența unui program biologic, sau, cu alte cuvinte, orice organism este programat genetic. Acest program prevede sinteza biocatalizatorilor care, la rândul lor, fabrică macroorganismele de structură, intra- și extra-celulare, care, prin interacțiune,, formează organismul cu celulele și matricea sa celulară. Aceasta din urmă reprezintă aproximativ un sfert din masa organismului uman.
Această programare a organismului are înscris în dimensiunile ei și îmbătrânirea celulară, odată cu trecerea timpului. De menționat, faptul că acest program este conținut în celulele ADN.
Modificările care intervin în urma procesului de îmbătrânire celulară și a țesuturilor implică schimbări vizibile din punct de vedere macroscopic și biologic reprezentând, în esență, succesivitatea unor stări de degradare celulară.
Hayflick, Maciera Coehlo și alți biologi au fost printre primii oameni de știință care au demonstrat că, de fapt, celula organismului nu este atemporală, ci, că, odată cu trecerea timpului, ea este supusă procesului de îmbătrânire. Ei au demonstrat acest lucru în cazul celulelor in vitro. De asemenea, s-a demonstrat în cadrul studiilor că nu toate celulele din organism au același ritm de îmbătrânire: de exemplu, neuronii sunt celule care nu se divid – odată cu trecerea timpului ei mor, iar globulele albe și roșii din sânge se pot multiplica la nesfârșit.
Asadar, organismul uman oferă o diversitate genetică și o serie de reguli, dar și de abateri de la ceea ce înseamnă îmbătrânirea celulară. Cu toate acestea, rolul studiilor întreprinse de-a lungul timpului, l-a constituit cunoașterea organismului uman și a modului cum intervin schimbările în evoluția noastră ca specie.
Colagenul, elastina, proteoglicani și glicoproteinele sunt macromoleculele care formează matricea intercelulară, sau, cu alte cuvinte, materialele de legătură între celule care formează țesutul, organele și organismul, per ansamblu.
În egală măsură, varietatea formelor ca și varietatea funcțiilor țesuturilor și organelor, depind de un program de sinteză și de export al acestor molecule ale căror calitate și cantitate variază de la un țesut la altul.
Astfel, de exemplu, tendonul va fi bogat în colagen, dar sărac în alte macromolecule pentru că rolul lui este să fie rezistent la tracțiune. Biosinteza fiecărei celule variază și în funcție de vârstă. Aceasta poate fi măsurată in vivo sau in vitro și multe experimente au demonstrat acest lucru – exsitența unui program de biosinteză – de-a lungul timpului.
De exemplu, fibroblasta dermei are programată sinteza a 80% din colagen, 5% elastină, 0,8% proteoglicani și 1-2% glicoproteine ale structurii, în timp ce, celula musculară a aortei toracice trebuie să sintetizeze 40% elastină, 20% colagen etc. procentaje care se schimbă cu vârsta.
Maladiile bătrâneții cum ar fi: diabetul, artrita, ateroscleroza, bolile osteo-articulare se declanșează în raport cu aceste schimbări survenite la nivelul țesutului.
Acest program pare înscris în genomul fiecărei specii și depinde de factori cum ar fi: alimentația, schimbările hormonale sau schimbările survenite in mediu.
Există și teorii care au abordat problema îmbătrânirii, plecând de la ipoteza că durata medie de viață a indivizilor s-a schimbat din antichitate și până în prezent, în timp ce, longevitatea este încă un indicator variabil care depinde de zestrea genetică a fiecărui individ în parte – înscrisă în ADN – de greutatea corporală, de mărimea creierului sau chiar de atomii capabili să distrugă organismul.
Una dintre teorii îi aparține lui Leslie Orgel, teoria catastrofei erorilor, constând în propunerea unor erori în traducerea mesajului genetic a ARN-ului, care ar conduce la sintetizarea defectuoasă a proteinelor și, astfel, la moartea celulei.
Această teorie a fost atacată pe premisă că dacă există erori în secvența aminoacizilor, chiar și la nivel de sinteză a proteinelor, acestea se pot datora și altor mecanisme. O altă teorie aparținând lui Strehler propune schimbări survenite odată cu trecerea timpului de decodare a mesajului ARN. Această teorie poate explica degradarea biosintezei celulare odată cu vârsta.
O altă ipoteză explică procesul de îmbătrânire prin metabolismul care produce radicali liberi neutralizați, într-o oarecare măsură, de agenții protectori.
Dacă eficiența și numărul acestor agenți protectori scade odată cu vârsta atunci radicalii liberi sunt capabili să distrugă moleculele sau funcțiile vitale. Studiile recente au identificat medicamente care diminuează producerea radicalilor liberi și astfel încetinesc procesul de îmbătrânire.
Cu toate acestea, în concluzie, trebuie menționat că oricare dintre aceste teorii sau ipoteze aparținând biologiei moleculare sau celulare ne permit să înțelegem și să explicăm procesul de îmbătrânire.
Etapele vieții
Vârsta este o dimensiune a existenței umane și determină, în egală măsură, structura unei societăți. Vârsta nu este numai o caracteristică fizică, dar și una psihică, și nu este numai un rezultat, dar și un produs al societății – astfel, aprecierea socială, sau modul cum sunt integrați indivizii în viața socială, reflectă imaginea socială a vârstei.
O perspectivă sociologică poate lămuri statutul vârstei ca și element de identitate individuală, permițând comprehensiunea procesului de îmbătrânire în cadrul social și modul cum oamenii, prin autonomie, depășesc prejudecățile și stereotipiile impuse de societate.
Din punct de vedere sociologic, vârsta nu este o variabilă, trebuie delimitată vârsta biologică de cea psihică și trebuie analizate, prin corelație, acțiunile care definesc persoana în cauză sau starea sa de bine.
De asemenea, procesul de îmbătrânire – pe lângă factorii de natură psihică – depinde și de cei exteriori. Astfel, în țările dezvoltate longevitatea atinge media de 70 de ani, în timp ce în țările în curs de dezvoltare aceasta scade la 50 de ani.
La aceasta adăugăm: calitatea și cantitatea alimentației, condiții climatice, condiții de îngrijiri medicale, lipsa medicamentelor, numărul de nașteri crescut la femei, traiul în cartiere mizere, etc.
În rezumat, baza socio-biologică influențează speranța de viață, așadar moștenirea genetică, caracteristicile organismului etc reprezintă baza biologică, iar cea socială este determinată de modul de organizare al unei societăți.
Prima formă de organizare socială, cu un rol extraordinar de important în viața individului, îl joacă familia, regăsind aici protecția membrilor familiei, hrană, adăpost și posibilitatea de a se dezvolta până la maturitate.
Familia este prima formă de integrare socială presupunând norme și modele de comportament, așa cum sunt expuse și în cadrul societății.
De-a lungul timpului, creșterea speranței de viață a depins de tipul de societate: de la societățile de vânători și culegători, până la cele pastorale caracterizate de diviziunea muncii și gruparea în funcție de vârstă.
Modul în care societatea intervine în coordonarea și constituirea etapelor vieții poate fi reliefată și prin faptul că indivizii erau ținuți 12-15 ani în sânul familiei, după naștere, iar bătrânii erau considerați promotorii culturii tradiționale, deoarece ei erau cei mai înțelepți membrii ai grupului.
În esență, etapele vieții sunt marcate social prin diviziunea muncii și prin auto-reprezentarea simbolică. Ceea ce presupune că fiecărei etape istorice îi corespunde câte o distribuție specifică a etapelor vieții.
Primele civilizații, în vechiul Egipt, venerau vârsta senectuții în persoana artiștilor, a sculptorilor și pictorilor, a scribilor, a mediumurilor datorită faptului că aceste clase sociale erau asociate cu știința de carte, cu înțelepciunea care era obținută după o perioadă îndelungă de studiu. Apoi, orașele grecești au reprezentat renașterea concepției europene, mai cu seamă asocierea bătrâneții cu procesul de învățare: este vorba despre sofiștii care promovau filosofia în rândul tinerilor greci. Tot în această perioadă trebuie menționată retorica lui Aristotel care presupunea principiu precum stăpânirea artei conversației în public, de la o vârstă precoce pentru a-și atinge maximul potențial la vârsta de mijloc, urmărindu-se cunoașterea în profunzime a comportamentele umane caracteristice fiecărei vârste, în parte.
Teoriile Antichității târzii despre etapele vârstei sunt diverse: dacă în epoca clasică riturile și rațiunea erau asimilate în procesul cunoașterii, în antichitatea târzie ele au fost înlocuite de autocunoaștere sau de meditație asupra vieții și asupra condiției umane, moment în care s-a pus și problema morții, implicit a îmbătrânirii.
Senaca, Ciceron, Epictet sunt câțiva învățați ai lumii care au considerat că îmbătrânirea nu este cauzată de legi cosmice, ci vine din interior. De asemenea, religia creștină a impus o altă viziune asupra morții – prin sfârșitul lumii care implică renașterea. Atitudinea omului în fața apocalipsei ar trebui să fie în astfel de condiții una umilă, de căință, dar lipsită de teamă, întrucât nu înseamnă sfârșitul, ci renașterea.
Creștinismul a impus, spre deosebire de alte religii, cum ar fi hinduismul sau budismul, scopul vieții omului ca fiind trecerea lui pasageră prin această lume, călătorie marcată de multiple schimbări interioare ale omului.
Filosoful Eckhart (1260-1327) a promovat ideea conform căreia omul este veșnic tânăr, doar că trebuie să-și mențină spiritul tânăr și să-l trezească. Această concepție pleacă de la premisa că sufletul este imaginea zeităților, și că obosește în lunga sa călătorie prin trupul uzat. Atunci vine momentul morții.
În esență, doar trupul îmbătrânește, niciodată sufletul – el este nemuritor la fel ca și zeitățile. Prin meditație sau prin acțiunea forțelor interioare asupra spiritului acesta poate fi trezit, poate renaște. Teoria lui Eckhart va sta la baza viitoarelor concepții metafizice asupra temporalității : lumea științifică se va îmbăgăți în secolul al XIX-lea prin noi concepții ale lui Dilthey.
Spre deosebire de perioada Antichității, când tineretul se afla în vârful piramidei sociale, Evul Mediu aduce schimbări în acest sens. În Evul Mediu specific Europei, tineretul se împărțea în trei clase sociale: cavaleri și nobili, și intelectuali distingând aici între cei care învățau – elevii și cei care predau – profesorii: și care alcătuiau instituțiile de învățare a artei.
Această organizare depindea de criterii extrafamiliale. În ceea ce privește, statutul bătrânilor, aceștia erau organizați în instituții de caritate – azile – unde aveau parte de o educație morală în sensul apropierii morții: aceasta era înțeleasă fie ca pasajul către o altă viață, fie se practicau metode pentru renașterea spirituală.
De asemenea, bătrânii care făceau parte din categoriile de comercianți sau artizani, deveneau mentori pentru ucenicii în aceste meserii, excepție făceau cei din clasa de jos – țărănimea – care erau defavorizați din punct de vedere social.
Începând cu secolul al XVIII-lea, în Anglia, pentru prima dată, au apărut legi pentru cei săraci și cei defavorizați constând în ajutor social pentru a contribui la integrarea tinerilor pe piața forței de muncă, fără a avea astfel responsabilitatea îngrijirii rudelor în vârstă.
Cu toate acestea, societatea preindustrială a simbolizat o etapă de excluziune a bătrânilor din rolul și din cadrul familiei. Legile stabilite au avut drept obiectiv înlăturarea lor din grija familiei, iar treptat, de-a lungul generațiilor, acest fapt a devenit o realitate socială.
Capitalismul industrial aduce schimbări: relațiile interfamiliale parcurg o perioadă de criză datorată necesității de a lucra pentru a se întreține – este cazul proletariatului. În acest caz, bătrânii se retrăgeau în zonele rurale, iar această stare de lucruri nu putea să nu aibe efecte asupra societății în modul ei de a promova un sistem de valori.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, s-au evidențiat transformări precum: stabilirea pensionării sau ieșirea din sistemul de muncă activă a bătrânilor și oferirea de politici sociale din partea statului. Și rolul femeii s-a schimbat, ea nu se mai ocupă exclusiv de gospodărie, ea este un membru activ în societate, se implică în activități, și, implicit, se reduce numărul de nașteri.
În ceea ce privește tineretul, acesta este divizat în: tineri și adolescenți, cărora li s-a impus un sistem educativ specific – școala generală pentru tineri, liceul și alte forme de pregătire postliceale pentru adolescenți.
Școala primară devine obligatorie, în timp ce liceul este opțional. De altfel, adolescenții puteau munci, la fel ca și pensionarii, în aceeași încadrare. Se poate observa, în consecință, legătura dintre diviziunea muncii, organizarea producției, dezvoltarea paralelă a sistemului de învățământ și stabilirea etapelor vârstei conform evoluției fiecărei societăți, în parte.
Societatea postindustrială a continuat dezvoltarea sistemului educațional : continuare studiilor de către post-adolescenți, sau tinerii maturi, cât și experimentarea etapelor acestei categorii de vârstă.
Această etapă este caracterizată de invenții și de progresul științei și tehnologiei, care, la sens opus, a determinat incapacitatea oamenilor în vârstă de a fi în pas cu vremurile, sau de a avea cunoștințe depășite în orice domeniu.
Alte schimbări survenite au fost cele de ordin cronologic, adolescența s-a instalat mai devreme cu trei ani și jumătate în dezvoltarea fizică a tinerilor, dar a durat mai mult, iar vârsta pensionării a fost stabilită mai devreme datorită necesității de a integra pe piața forței de muncă noile generații. În aceste condiții, sistemul de politici sociale și medicale s-au dezvoltat vizând menținerea și prelungirea vârstei a treia.
S-a dezvoltat chiar conceptul de vârsta a patra, identificat de cele mai multe ori în cazul persoanelor octogenare.
CAP.2:
CONCEPȚII ASUPRA BĂTRÂNEȚII
2.1 Perspectiva bătrâneții pe continentul african
Societatea africană este mai bogată în cultură și simboluri decât în tehnologie și în utilaje, așadar nu conferă un statut privilegiat tânărului în calitate de producător și consumator. Dimpotrivă, oferă un loc privilegiat bătrânului în cadrul ierarhiei sociale, de aceea este și mai morală decât societatea europeană.
Mai întâi, trebuie lămurit faptul că persoanele în vârstă nu sunt excluse din circuitul de producție. Lor le revin activități ce țin de agricultură, pescuit și vânătoare.
De asemenea, bătrânul se ocupă de treburile casei, de asigurarea tratamentelor necesare preocupându-se de secretul plantelor curative, iar femeile în vârstă pregătesc și asistă nașterile tinerelor.
În cadrul familiei, rolul bătrânilor este acela de bunici în raport cu nepoții simbolizând bunătate și bunăvoință, dar și cadrul în care se formează educația individului. Această funcție educațională a bătrânului reiese din faptul că el dispune de mult timp liber pe care îl folosește pentru cunoaștere și știință.
Tocmai de aceea, bătrânul african este numit stăpânul sau savantul.
În Africa tradițională, acesta reprezenta stabilitatea socială sau conservarea identității sociale, reprezentând virtutea și onoarea. De altfel, el era judecător, conducător religios, muză sau preot.
Bătrânețea era simbolul înțelepciunii, constituind cel mai adesea, continuarea și conservarea identității triburilor.
În cazul unui conflict ivit în cadrul tribului, obiectivitatea, maturitatea, experiența vieții și discernământul sunt calitățile care îl recomandă pe cel mai bătrân membru al tribului să judece situația și să emită soluții. Acestea nu vor fi puse la îndoială de niciun membru al tribului și vor fi respectate întocmai.
Un alt element specific societății africane, îl constituie funeraliile unui bătrân, acestea constând dintr-un întreg ritual. Acesta este cu atât mai spectaculos cu cât bătrânul a ocupat o poziție privilegiată în cadrul tribului, crescând cât mai mulți copii, adunând lucruri speciale pentru festinul morții sale.
Cântul, dansul și împărțirea ofrandelor fac parte din ritualul morții, celebrând intrarea bătrânului în lumea strămoșilor. Se consideră că în noua sa calitate de strămoș va veghea mai bine asupra grupului sau va avea șansa să se întrupeze din nou în pântecul unei femei.
Moartea unui bătrân este un prilej de autentificare a tribului care, astfel, restabilește relațiile între membrii grupului și reconsideră cadrul temporal al vieții. Dar moartea nu este celebrată ca eveniment în sine. Doar moartea unui bătrân care se consideră a-și fi îndeplinit misiunea în cadrul tribului și faptul că trebuie să evoluze către o treaptă spirituală superioară.
La polul opus, moartea unui copil sau a unui adult reprezintă o ofensă adusă tribului și o durere provocată familiei. Ele nu vor fi ritualizate, cu atât mai mult, nu vor fi celebrate.
2.2 Perspectiva bătrâneții pe continentul asiatic
Pe continentul Asiei de Sud-Est, alături de insulele Madagascar, Taiwan și Filipine, civilizația asiatică este marcată de influența Chinei, pe de-o parte, și de cea a Indiei pe de alta.
Aceasta este regiunea unde planează cel mai bogat registru de dialecte. Spațiul social este unul foarte diversificat, iar ca atare, cultura este una impregnată de simboluri.
Cu toată această diversitate lingvistică și culturală, statutul bătrânului era același. El este o persoană privilegiată, respectată în cadrul grupului, însărcinat cu luarea deciziilor asupra acestuia, având autoritatea supremă.
Acest statut era datorat cazurilor izolate de persoane în vârstă. Așadar, pe continentul asiatic de sud-est, speranța de viață era foarte mică, iar excepțiile – persoanele care atingeau vârste mai înaintate – erau considerate ca fiind protejate de zei. Același respect este datorat celor mai mari dintre frați de către cei mai mici.
Orânduirea în cadrul triburilor presupune ca atunci când soția sau soțul moare, acesta să fie înlocuit de nepoata sau sora mai mare a defunctei, sau în cazul opus, de nepotul sau fratele mai mare – unchiul – al defunctului.
Acest obicei este specific tribului Rhade din Vietnam. În ceea ce privește autoritatea în cadrul clanului, aceasta revine celui mai în vârstă membru care reprezintă și cultul pentru strămoși. Iar în privința puterii politice, aceasta aparține miniștrilor sau oamenilor regelui, ori chiar rudelor în vârstă.
Este cazul judecăților sau hotărârilor luate de bătrânii satelor, simbolizând totodată în cadrul sfatului, vocea poporului, hotărârile lor nefiind puse sub semnul îndoielii datorită experienței de viață garantată de vârstă. Așadar, de-a lungul vremii, pe continentul asiatic, indiferent de tipul de societate sau de diversitatea relațiilor interumane sau interfamiliale, vârsta era simbolul puterii, al autorității și al înțelepciunii.
Raportat la nivel social, vârsta este un instrument de reglare al relațiilor interumane: cel mai în vârstă este legiutorul și cârmuitorul grupului social.
În comunitățile mici sau în familii, nu întotdeauna se întâmplă ca prestigiul economic și politic să fie împărțite în funcție de vârstă: cel mai în vârstă are un statut privilegiat din punct de vedere al culturii, iar cel mai tânăr poate să ia locul în distribuirea privilegiilor, dacă se dovedește mai apt pentru acestea.
Aceste similitudini între situațiile petrecute în cadrul familiei pot avea loc și între state. Acestea pot juca rolul fratelui mai mare, atribuindu-și astfel privilegii și avantaje doar din statutul de a exista ca națiune înaintea altora, având, deci, dreptul de întâietate.
În sud-estul Asiei, putem aminti cazul unui trib de nomazi, tribul Mikea, care își câștigă subzistența din pescuit și vânat și, în general, care migra în funcție de zonele bogate în resurse alimentare. Bătrânii sunt cei care își hotărăsc sfârșitul, înghițând otravă, pentru a nu îngreuna existența tribului.
Chinezii și vitnamezii au cultul strămoșilor bine înrădăcinat în cultura tradițională, raportată fiind bătrânețea doar ca o etapă pasageră. Cu cât un membru al familiei este mai în vârstă cu atât el este mai respectat, deoarece, prin el, grupul respectiv este mai aproape de strămoși.
Spațiul social se definește drept spațiu în care au loc relațiile sociale, interacțiunea – includem aici și dialogul politic efectuat de cel mai înțelept membru al comunității respective. Simbolul dominației și al prestigiului într-o societate îl joacă bivolul ca animal sacrificat în vederea ospățului pe care înțeleptul îl dă alături de ceilalți membri.
Simbolul acestui festin este mărinimia bătrânului și capacitatea lui de a-și întemeia relații sociale.
Festinul este însoțit de cântece și de poezii specifice, bătrânul evocându-și strămoșii, iar cei cărora le împarte carnea de bivol se îndatorează cu același gest. În caz contrar, dacă sunt de exemplu prea săraci, trebuie să refuze participarea la acest festin.
Și în cadrul comunității vietnameze, a avea un membru al familiei în vârstă onorează familia respectivă și-i conferă un loc privilegiat în rândul celorlalți.
În societățile moderne, chiar și în comunitatea malgașă, familiile extinse nu se mai reunesc decât cu ocazia unor evenimente importante precum: nașterea, căsătoria și înmormântarea. Relațiile dintre membrii aceleași comunități se pot consolida în jurul acestor evenimente.
Interesant este și statutul femeii în societatea tradițională vietnameză, preocupată în cadrul cuplului de obținerea unui număr maxim de copii, iar la menopauză aceasta – având autoritatea și statutul conferit de vârstă – îi aducea soțului o a doua femeie.
Totuși, prima soție joacă rolul principal în gospodăria căminului, în gestionarea resurselor, iar toți copii îi recunosc statutul de mamă, în timp ce celelalte soții – sau mamele biologice – sunt numite surori mai mari sau mătuși.
Bărbatul muncește pentru a întreține familia, dar gestionarea banilor și a resurselor revine femeii, făcând din aceasta personajul cel mai important al familiei.
Diferența de percepție dintre un occidental și un oriental asupra procesului de îmbătrânire este că acesta din urmă o întâmpină cu fericire și consideră că timpul este în favoarea lui, în timp ce occidentalul consideră bătrânețea o perioadă anterioară morții și o asociază sentimentelor de anxietate și teamă.
CAP.3:
POLITICILE PUBLICE ȘI BĂTRÂNEȚEA ACTIVĂ
3.1 Politicile sociale
De-a lungul ultimelor trei decenii, problema îmbătrânirii active a devenit unul dintre obiectivele politicilor sociale vizând astfel o serie de măsuri și de acțiuni specifice. Acest obiectiv a fost realizabil, fără îndoială, datorita progresului înregistrat în cadrul politicilor sociale după al doilea război mondial.
În anii `70 intervenția statului a cunoscut o criză majoră în sistemul colectiv de politici sociale. Acest eveniment a relevat rolul statului de actor independent care poate interveni activ în mecanismele de reglare ale sistemelor, și a redus socialul la economic.
Începând cu anii `60 s-a desprins din cadrul politicilor sociale, potitica vizând îmbătrânirea conturând, astfel, un domeniu coerent și autonom în care sunt aplicate măsuri specifice. Gestionarea acestor politici se bazează pe trei elemente fundamentale:
Principiile de bază în jurul cărora s-au dezvoltat;
Sistemele aflate în contradicție;
Relații polemice în cadrul sistemului.
În ceea ce privește principiile de bază, acestea vizează, pe de-o parte, fixarea mijloacelor de subzistență ale lucrătorilor în vârstă, cu alte cuvinte, se are în vedere pensionarea și sistemul de acordare a pensiilor, în egală măsură fiind implicați aici și actorii care asigură acest lucru – este vorba despre stat și modul său de intervenție, iar pe de altă parte este vorba despre condițiile și nivelul de trai asigurate vârstnicilor.
Politicile de securitate sunt cele care vizează asigurarea pensiilor. Negocierile asupra pensiilor se realizează între sindicate și patronate, statul intervenind prin reglementarea sa legală.
De asemenea, în cadrul societății există asociații nonguvernamentale sau inițiative individuale care urmăresc implicarea activă a persoanelor vârstnice în cadrul societății prin activități specifice, menținerea în munca activă și asigurarea traiului lor independent.
Cu toate acestea, începând cu anul 1945 a existat o dinamică specifică fiecărei societăți și fiecărei perioade în parte, în ceea ce privește integrarea și asigurarea nivelului de trai a persoanelor în vârstă. Putem distinge, cu precădere, trei perioade: prima, este specifică intervalului 1945-1960 și presupunea asigurarea următoarelor măsuri de securitate socială: harta socială a economiilor slab dezvoltate (1949), alocarea noncontributivă la Fondul național de solidaritate (1956), dar și alte măsuri de ajutor sub formă de produse sau bani. Cu alte cuvinte, populația activă întreținea populația în vârstă sub forma acestor venituri – sub formă de pensie – care le reveneau.
În ceea ce privește condițiile de trai, se caracterizau drept unele care se puteau înscrie în apelativul de „sărăcie”, cu condiții mizere și precare de existență.
Segmentul populației bătrâne în această perioadă se caracterizează prin: sărăcie, lipsa resurselor, supraviețuind doar în urma distribuirii alimentelor – deloc diversificate și pe măsura nevoilor – batranii sfârșind de cele mai multe ori în ospicii.
A doua perioadă este sinonimă cu acțiunea socială din partea instituțiilor specializate ale statului. Acestea se preocupă nu numai de implementarea măsurilor de protecție socială, dar și de stilul de viață al vârstnicilor punând accentul pe activități în timpul liber sau pe locurile de petrecere a vacanțelor pensionarilor.
În anul 1960 s-a creat o Comisie pentru problemele cu care se confrunta vârsta a treia prezidată de Pierre Laroque și care are în obiectiv supravegherea activității tuturor acestor organisme. Această instituție a elaborat și politica vizând bătrânețea activa având trasate, în cadrul proiectului, măsurile de locuire, stil de viață, sănătate, muncă și resurse în cazul persoanelor în vârstă.
Aceste măsuri au vizat întreaga populație, atât pe cea în vârstă cât și pe cea activă care urma ciclul firesc de atingere a vârstei limită de pensionare, și de ieșire din sistem.
Această a doua perioadă s-a caracterizat prin evoluția nivelului de integrare socială a persoanelor în vârstă. S-a conturat, astfel, și titulatura de „persoană de vârsta a treia” sugerând persoanele implicate în viața activă, independente financiar, cu un mod și stil de viață decente. Bătrânii nu au mai fost asociați cu sărăcia și decăderea.
Perioada a treia este reprezentată de pensionarea anticipată și de marginalizarea celor mai în vârstă lucrători, ca și elemente de noutate, diferite față de cele anterioare.
Această perioadă este cea caracteristică societății contemporane, în care termenul de „vârsta a treia” – în ceea ce privește activitatea – apare mult mai devreme, chiar de la 50 de ani, anexată unei perioade de șomaj mult mai extinse. Pensionarea anticipată în mai toate domeniile de activitate se datorează în mare:
Situației legislației muncii;
Caracterului provizoriu al anumitor drepturi ale muncitorului;
Regimului asigurării șomajului până în vârsta de 60 de ani și al asigurării pensiilor după vârsta de 60 de ani.
Inactivitatea individului are loc după terminarea studiilor, în cazul tinerilor, sau după acordarea șomajului. Acest lucru se datorează numărului mare de absolvenți cu studii superioare sau falimentării uzinelor și întreprinderilor. În sistemul privat, vârsta de pensionare este cuprinsă între 60-64 de ani, dar prioritate la angajare au tinerii.
Conflictul între mișcarea sindicală și patronat a creat dezechilibru în piramida vârstelor și a carierelor, neîncurajând îmbătrânirea activă.
În concluzie, cele trei perioade analizate, au demonstrat succesiunea politicilor sociale în ceea ce privește segmentul de populație în vârstă: prima a pus accentul pe condițiile de trai ale muncitorilor în vârstă și, astfel, s-a decis implementarea sistemului de pensii, a doua a promovat dezvoltarea modului și a stilului de viață, iar a treia a vizat condițiile de viață și vârsta de pensionare conturând o politică de securitate socială.
3.2 Contribuția UE la bătrânețea activă și la solidaritatea între generații
Îmbătrânirea populației are consecințe economice, bugetare, sociale și politice în cadrul Uniunii Europene, și nu numai. În scopul integrării și protejării îmbătrânirii active, anul 2012 a reprezentat anul european privind sprijinul Uniunii Europene în bătrânețea activă.
Această inițiativă s-a materializat prin formularea de obiective și stabilirea de acțiuni concrete în țările membre UE care să asigure viabilitatea și sănătatea bătrâneții active, dar și implicarea ei într-un mod armonios și util în cadrul societății.
Conform ultimelor date statistice, de la producerea fenomenului de baby-boom nu s-a mai înregistrat un număr mare de nașteri. Populația de vârstă activă – 15-64 de ani – a scăzut având consecințe grave în sistemul de gestionare al cheltuielilor și veniturilor.
La aceasta, adăugâm ritmul alert de creștere a îmbătrânirii demografice astfel încât sistemul de sănătate și de îngrijire are nevoie de un management mai eficient.
În aceste condiții, Europa trebuie să se implice în gestionarea procesului de îmbătrânire activă. Iar acest lucru va fi pus în aplicare pe trei axe:
Crearea posibilității ca atât femeile cât și bărbații să rămână cât mai mult timp în viața activă;
Asigurarea unor medii specifice persoanelor în vârste unde acestea să aducă un aport considerabil societății;
Promovarea vieții sănătoase și independente a persoanelor în vârstă.
Strategia Europa 2020 urmărește obiective precum:
până în 2020, asigurarea unei rate de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru toate persoanele între 20-64 de ani;
reducere cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor supuse (riscului) sărăciei și excluziunii sociale;
educație;
protectie în condiții de schimbări climatice;
energie;
sumele alocate pentru cercetare și dezvoltare.
Aceste obiective sunt urmărite de Uniunea Europeană în baza art.3 din Tratatul de la Lisabona.
De altfel, statisticile prezintă următoarea situație:
Conform unui studiu Eurobarometru din 2012, majoritatea europenilor (60 %) resping necesitatea creșterii vârstei de pensionare. Respingerea cea mai puternică s-a înregistrat în România (87 %), Letonia (86 %) și Slovacia (83 %).
Numai în Danemarca (58 %), Țările de Jos (55 %), Irlanda (53 %), Regatul Unit (51 %) și Austria (49 %), majoritatea respondenților aprobă necesitatea creșterii vârstei oficiale de pensionare.
3.2.1 Îmbătrânirea activă și valorile și obiectivele UE
Implicarea Uniunii Europene în protecția față de bătrânețea activă, a fost un obiectiv al acesteia asumat în cadrul diferitelor tratate.
Primul care menționează astfel, atitudinea Uniunii Europene față de bătrânețea activă îl constituie Tratatul de la Lisabona, semnat în anul 2009. Acesta preciza că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității ființei umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și respectarea drepturilor omului… Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justicția și protecția socială, egalitatea între femei și bărbați și solidaritatea între generații. ”
Cu toate acestea, cel mai important document juridic îl constituie Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care stipulează: „se interzice discriminarea de orice fel bazată pe orice motiv, inclusiv handicap sau vârstă” și „Uniunea recunoaște și respectă drepturile persoanelor în vârstă de a duce o viață demnă și independentă și de a participa la viața socială și culturală.”
Domenii precum: egalitatea de gen, securitatea socială, asistența medicală și educația, sunt domenii prevăzute în Cartă care asigură statutul și stabilesc obiectivele Uniunii Europene în legătură cu bătrânețea activă.
În cadul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, se semnalează nediscriminarea, accesul la participarea socială, egalitatea de șanse și accesibilitatea persoanelor cu handicap în societate, inclusiv a persoanelor în vârstă care suferă de o dizabilitate. C.E.D.O, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului, este instituția care veghează și asigură respectarea drepturilor omului, inclusiv a persoanelor în vârstă, această instituție luând naștere din aderarea la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a Consiliului Europei.
O altă instituție europeană, Comisia Europeană, a pus la dispoție portalul e-justiție ca modalitate de informare a cetățenilor asupra drepturilor pe care le au.
3.2.2 Legislația UE în sprijinul bătrâneții active
Uniunea Europeană poate să intervină în sprijinul bătrâneții active în baza tratatelor. Cele mai importante domenii în care sunt stabilite legi sunt: combaterea discriminării, egalitatea de gen, sănătatea și siguranța ocupațională, securitatea socială și libera circulație.
Combaterea discriminării se realizează în funcție de vârstă și handicap, în ceea ce privește persoanele în vârstă, scopul Uniunii Europene fiind acela de a asigura forța de muncă ocupată de aceștia. Directiva 2000/ 78/ CE a Consiliului a creat un cadru de combatere a discriminării pe criterii: religioase, vârstă, handicap, orientare sexuală raportat la ocuparea unui loc de muncă.
Cu alte cuvinte, directia impune statelor membre să impună legi cu caracter național vizând combaterea discriminării, înlăturarea tratamentului diferențiat al persoanelor în procesele de recrutarea, formare profesională, condiții de muncă sau ocupare a unui loc de muncă.
Comisia Europeană a vegheat și a intervenit ori de câte ori a fost nevoie în cazul nerespectării de către statele membre a acestei directive. În acest sens – pentru monitorizarea respectării legii – rețeau europeană a organismelor de promovare a egalității a emis un raport privind Abordarea îmbătrânirii și a discriminării, în septembrie 2011.
Legislația privind egalitatea de gen presupune egalitatea dintre femei și bărbați, fiind menționată în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „egalitatea dintre femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea.”
Directivele emise de Uniunea Europeană în acest sens sunt următoarele:
punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (2006/54/CE). Această directivă reformulată încorporează directivele aplicabile anterior privind:
• remunerarea egală (75/117/CEE);
• tratamentul egal referitor la accesul la încadrarea în muncă, la formarea profesională și la promovare, precum și la condițiile de muncă (76/207/CEE, directivă modifi cată prin 2002/73/CE);
• regimurile de securitate socială în plan ocupațional (86/378/CEE, directivă modifi cată prin 96/97/CEE);
• aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (79/7/CEE);
• aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă (2010/41/ UE). Din august 2012, această directivă abrogă directiva anterioară (86/613/CEE);
• implementarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora (2004/113/CE).
Sănătatea și siguranța ocupațională presupun măsurile de protecție a muncii, împotriva accidentelor de muncă și condițiile create pentru ocuparea cât mai îndelungată a unui loc de muncă. În acest sens, Uniunea Europeană a emis o serie de directive stabilind prevenirea și protecția riscurilor profesionale. Comisia Europeană sprijină implementarea acestora în statele membre, prin campanii alături de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate la Locul de muncă (EU-OSHA).
Securitatea socială și libera circulație se evidențiază prin inițiativele Uniunii Europene de a asigura protecție socială cetățenilor europeni. Astfel, regulamentul 883/ 2004 prevede drepturile sociale, accesul la pensie și protecția socială a cetățenilor europeni oriunde s-ar afla.
Directiva 98/ 49/ CE din 29 iuie 1998 garantează păstrarea drepturilor privind pensia ocupațională celor care călătoresc peste frontiere, iar, în prezent, se încearcă elaborarea unei legislații apte să asigure drepturile la pensie celor care părăsesc un sistem de pensie ocupațională.
Directiva 2003/ 41/ CE vizează instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale și directiva 2008/ 94/ CE asigură protecția lucrătorilor angajați în cazul insolvenței angajatorului, astfel încât statele membre Uniunii Europene trebuie să emită legi care să asigure pensii ocupaționale.
O altă măsură întreprinsă de Uniunea Europeană privind securitatea socială o reprezintă directiva 883/ 2004 care prevede accesul tuturor persoanelor care călătoresc peste graniță la servicii medicale, și Directiva privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (2011/24/UE) ce asigură dreptul pacienților de a fi informați și de a primi asistență medicală într-un alt stat membru UE.
3.2.3 Sprijinirea îmbătrânirii active prin fonduri structurale europene și fonduri de coeziune
Uniunea Europeană are în obiectivul întrunirilor sale asigurarea locurilor de muncă, dezvoltarea economică și coeziunea socială, economică și teritorială a tuturor statelor membre.
Fondul social european a reprezentat o modalitate de finanțare a îmbătrânirii active la locul de muncă, sau reconversie profesională a lucrătorilor mai în vârstă, alocând pentru perioada 2007-2013 un buget de 75 miliarde de euro.
Prin F.S.E s-au dezvoltat proiecte locale și regionale de aplicare a modalităților care să asigure eficient îmbătrânirea activă și au permis schimbul de idei și de politici sociale în acest sens. Pentru noua perioadă 2014-2020 Comisia Europeană a alocat un buget mai mare pentru acest fond pe considerentul importanței relevante a îmbătrânirii active și sănătoase.
Fondul european de dezvoltare regională alocă o finanțare considerabilă în vederea dezvoltării infrastructurii și a serviciilor sociale și de sănătate, cu scopul de a proteja îmbătrânirea activă. În contextul cooperării teritoriale europene, proiectele care vizează îmbătrânirea activă și sănătoasă sunt sprijinite prin subprogramul Interreg IV-C și prin programul URBACT.
Obiectivele Uniunii Europene urmărite în cadrul unor astfel de proiecte sunt: încadrarea în muncă și raportul cu îmbătrânirea activă, participarea activă în societate a vârstnicilor și asigurarea unei vieți sănătoase și independente.
Fondul de coeziune își propune drept obiective: reducerea și combaterea decalajelor economice și sociale dintre statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate ale Uniunii. Obiectivele-cheie asigurate în cadrul fondului le-au constituit: asigurarea infrastructurii, a transporturilor, a sănătății și asistenței medicale, fiind raportate în mod special la îmbătrânirea activă. Aceste fonduri de coeziune sunt folosite cu precădere în zonele rurale afectate de îmbătrânirea demografică dată fiind migrarea generațiilor mai tinere către mediul urban care oferă mai multe șanse educaționale și profesionale.
„Diversitatea bogată de activități de promovare a îmbătrânirii active care sunt eligibile pentru sprijin prin FEADR include promovarea cunoștințelor și a potențialului uman prin servicii de formare profesională și de consiliere, prin diversificarea spre activitățile non-agricole și promovarea serviciilor locale în zonele rurale”.
Comisiei Europeană ainițiat diverse acțiuni pentru perioada de programare 2014-2020 [COM (2011) 627] în ceea ce privește comunitățile în curs de îmbătrânire din zonele rurale, cum ar fi: transferul de cunoștințe și acțiuni de informare, servicii consultative, servicii de bază și reînnoirea satelor, dezvoltarea fermelor și a afacerilor, precum și înfi ințarea și sprijinirea strategiilor de dezvoltare locală pe tema îmbătrânirii active în zonele rurale în cadrul a„abordării Leader”.
3.3 Analiza politicilor sociale ale UE în ultimii trei ani
Țările membre ale Uniunii Europene sunt preocupate de reforme în cadrul sistemelor de politici sociale, cu precădere în sistemul de acordare a pensiilor pentru persoanele în vârstă, avându-se drept scop: menținerea bătrâneții active, asigurarea unui nivel de trai decent, creșterea speranței de viață și restricționarea accesibilității la pensionarea anticipată.
De altfel, în contextul crizei economice actuale s-a accentuat problema stabilității financiare și dezvoltarea unui sistem de pensii sustenabile pentru asigurarea viabilității individului pe termen mediu și lung.
Sistemul de pensii private s-a dezvoltat ca un sistem complementar pensiilor oferite din sistemul public, în funcție de dezvoltarea economică și modelul social: astfel, în cazul țărilor dezvolate se poate pune problema sistemului de pensii private, complementar celui public având drept scop asigurarea unei bătrâneți liniștite și confortabile din punct de vedere financiar.
Acest lucru este evident deosebit față de țările slab dezvoltate, unde nu există nici măcar un o pensie minimă asigurată, iar sistemul de pensii private este unul facultativ, accesibil persoanelor cu venituri peste medii. În decursul implementării în sfera socială, pensiile private au constituit o alternativă individuală, treptat, însă, prin implicarea activă a statului și a companiilor ele s-au materializat în:
a.pensiile ocupaționale, legate cu deosebire de activitatea partenerilor sociali și în primul rând a sindicatelor și asociațiilor profesionale
b. pensiile private obligatorii susținute în forme variate de către stat, respectiv prin deductibilități fiscale, sisteme suport de management a fondurilor, de reglementare a instituțiilor de supraveghere, de garantare etc..
Cu toate acestea, se dezvoltă și sistemul de asigurări individuale, ca ramură a sistemului de asigurări, specific grupurilor de indivizi cu venituri peste medie.
Sistemul multipilon este prezent în multe state ale lumii, iar la nivelul UE s-a promovat politica de coordonare (CE,2004) pentru asigurarea fluxurilor financiare între fondurile naționale și eficientizarea sistemelor.
Având în vedere accentuarea fenomenului de îmbătrânire demografică din ultimii ani, este cert că s-au întreprins măsuri, la nivel societal, adaptabile schimbărilor survenite.
Astfel, s-au dezvoltat sisteme de asigurare a persoanelor în vârstă vizând programe de asistență medicală și socială, iar în domeniul asigurării pensiilor se impune dezvoltarea culturii asigurării individuale prin menținerea bătrâneții active ca măsură activă, directă.
Un alt factor, alături de îmbătrânirea demografică, sau creșterea numărului de persoane în vârstă față de numărul de nașteri și decese, îl constituie creșterea speranței de viață ceea ce a determinat măsuri preventive din partea statului raportat la pensionare: stabilirea unui cuantum minim de pensie și restricționarea accesului la pensia anticipată – decât în anumite cazuri, dar și la cea de invaliditate.
Intrarea pe deficit a multor sisteme de pensii pe seama reducerii masei contribuabililor și a prelungirii perioadei de acordare a pensiei de bătrânețe s-a permanentizat și acutizat în unele sisteme naționale, transferul de fonduri pentru echilibrare de la bugetul de stat devenind tot mai dificil, în special în perioada crizei.
În prezent, specialiștii propun sistemul PAYG: sistemul de pensii private ca alternativă de asigurarea pentru tinerele generații a unui trai decent la bătrânețe.
3.3.1 Sistemul de pensii în România
Sistemul de pensii în România este multipilon și teoretic include următoarele
categorii de pensii:
– pilonul public, PAYG, inițial adaptat și reformat în anul 2000 și apoi în 2010, introduce în algoritmul de calcul „istoricul” contribuției personale; există perioadă minimă și standard de cotizare pentru accesul la dreptul de pensie și este de tip DC. În prezent este reglementat de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
– pilonul privat obligatoriu, constituit prin transferul parțial și treptat din contribuția totală individuală la sistemul de asigurări sociale de bătrânețe (la 6% în 2016), cu capitalizare, de tip DC, obligatoriu pentru persoanele până la vârsta de 35 de ani în anul implementării și facultativ pentru cei de 35-45 de ani; în prezent (2011), numărul participanților la acest sistem este de cca. 5,5 milioane persoane, iar ponderea volumului activelor aferente în PIB este de 0,5% (Ungaria 10%, Polonia 14%, Bulgaria 4%)- date CSSPP (Legea 411/2004, cu modificările ulterioare, cu aplicabilitate din iulie 2007);
– scheme de pensii ocupaționale, pentru care legislația specifică este în curs
de revizuire/completare și a căror implementare urmează a se realiza în
viitorul apropiat, după adoptarea noilor reglementări; Potrivit proiectului
de Lege privind pensiile ocupaționale, dreptul de a propune o schemă de
pensii ocupaționale aparține angajatorului, singur sau prin asociere cu
alți angajatori, cu consultarea reprezentanților salariaților. De asemenea,
schemele de pensii ocupaționale ar urma să fie furnizate de administratori,
pe baza unui prospect. Totodată, administratorii colectează contribuții,
investesc resursele financiare ale fondului de pensii ocupaționale și plătesc
pensii ocupaționale;
– scheme de pensii individuale, bazate pe asigurări de viață de tipul
pensiilor, furnizate de companii de asigurări naționale și internaționale,
reglementată prin Legea 204/2006, cu aplicabilitate din iunie 2006.
Pilonul III este denumirea dată sistemului de pensii facultative,
administrate de companii private, sistem bazat pe conturi individuale și
aderare facultativă. Participanții la acest sistem sunt în număr de aproape
212 mii persoane, cu un fond sub 300 milioane lei (2010, date CSSPP). Spre
deosebire de „pensiile private obligatorii” (pilonul II), legislația pilonului
III nu interzice participarea la pensiile facultative în funcție de vârstă,
oricine putând contribui în sistem cu până la 15% din veniturile brute
realizare lunar. Pentru a putea beneficia de o pensie facultativă, condițiile
legale impun ca fiecare participant să aibă cel puțin 90 de contribuții
lunare (nu neapărat consecutive) făcute la fond, o vârstă de cel puțin 60 de
ani și o sumă minimă acumulată.
Raportând la celelalte țări, membre ale Uniunii Europene, cheltuielile pentru pensii în România înregistrează cea mai mică pondere din PIB.
De altfel, în asigurarea pensiilor se implică următorii actori: statul, operatorii din mediu privat – național sau internațional – cât și individul eligibil pentru asigurarea de pensii private.
Pilonul public de pensii asigură, în prezent, un nivel mediu net al pensiei de puțin peste 50% din salariul net la nivel național, iar pensia medie este de cca. 178 euro.
În concluzie, în cadrul acestui subcapitol, vom menționa faptul că în România pensia minimă nu asigură un trai decent persoanelor în vârstă, fără a aduce aici în discuție problemele de îngrijire medicală și asistență socială, iar pensia medie este la nivelul pragului decenței.
Și în cazul României, ca și în cazul altor țări membre UE, s-a reconstituit sistemul de acordare a pensiilor, adaptate noilor schimbări survenite, creșterea numărului pensionarilor și a speranței de viață, scăderea numărului contribuabilor la pensiile publice, și ca atare incapacitatea sistemului PAYG de a-și asigura obligațiile.
S-a regândit un sistem de pensii private obligatorii și facultative.
La sistemul privat obligatoriu, în luna octombrie 2011 participau la sistem 5516038 persoane, cu un fond de peste 40,2 milioane euro. Dintre participanți, 51,7% erau bărbați iar distribuția pe grupe de vârstă indica: 28,7% până la 25 de ani, 41,5% cu vârste între 25 și 35 de ani și 39,8% peste 35 de ani (date CNPAS).
În aceste condiții, reforma noului sistem de pensii a vizat indexarea pensiilor cu inflația, limitarea creșterilor discreționare a unor categorii de pensii, lărgirea bazei de impozitare prin includerea unor categorii de angajați exceptați de vechiul sistem.
Cu toate cele menționate anterior, cel puțin în România, acest sistem a întâmpinat probleme.
Deși obiectivul de bază al unui stat modern, și implicit al unei politici sociale eficiente, este de a menține persoana în vârstă independentă prin asigurarea continuității activității sociale, a pensiei sau independența financiară față de serviciile de asistență socială, în România s-a demonstrat vulnerabilitatea pilonului public de pensii, mai ales în condițiile de criză economică.
Astfel, criza a marcat importante concluzii asupra:
sistemele de pensii operaționale în prezent trebuiesc regândite, reanalizate și corectate, în special în perspectiva asigurării sustenabilității financiare;
trebuie depuse mai multe eforturi pentru a îmbunătăți eficiența și siguranța schemelor de pensii, care să ofere persoanelor vârstnice mijloacele pentru o viață decentă.
Deși România a fost cea mai întârziată țară în ceea ce privește regândirea și implementarea sistemului de pensii – este vorba despre cadru legislativ fixat abia în anul 2000, prin Legea 19 2000, intrată în vigoare abia în 2001 – s-au produs și aici schimbări în conformitate cu noua realitate socială: fixarea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei și bărbați, accesul restricționat la pensionarea anticipată sau cele pentru invalizi, încurajarea tinerilor la participarea la pensii private obligatorii și facultative, menținerea bătrâneții active prin întârzierea la pensionare a persoanelor capabile la locul de muncă, programele de reconversie profesională și prelungirea vieții active etc.
CAP.4:
METODOLOGIE
4.1 Obiectivele cercetării:
Descrierea etapelor de realizare a capaniilor vizând îmbătrânirea activă în anul 2012;
Identificarea caracteristicilor definitorii și a obiectivelor campaniilor vizând îmbătrânirea activă;
Identificarea acțiunilor întreprinse în cadrul societății românești conform campaniilor;
Analizarea rezultatelor obținute în urma desfășurării campaniei;
Evaluarea percepției persoanelor de vârsta a treia în ceea ce privește inițiativa unor astfel de campanii.
Evaluarea percepției tinerilor în ceea ce privește inițiativa unor astfel de campanii
4.2 Metodele folosite
Robson consideră că studiul de caz poate fi definit drept „ o strategie de cercetare bine definită, focalizată pe un caz concret ( care este interpretat în amănunt, adică prezentând referiri detaliate despre indivizi, grupuri, organizații vizate ), cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale contextuale. Aceasta necesită utilizarea mai multor metode complementare de culegere și stocare a informațiilor relevante atât calitativ cât și cantitativ”.
Studiul de caz individual pune un accent important pe o persoană și încearcă să se focalizeze pe antecedentele acesteia, pe factorii de influență conjuncturali, percepții, atitudini. Aceasta se folosește pentru a identifica posibile cauze, factori determinanți, procese, experiențe care pot conduce la un rezultat urmărit de cercetător.
În cazul de față, ne propunem analiza sau studiu de caz pe campaniile de informare publică desfășurate în anul 2012 vizând problema bătrâneții active în vederea atingerii obiectivelor Uniunii Europene:
-rămânerea cât mai mult posibil în câmpul muncii și împărtășirea experienței lor îndelungate;
-menținerea, pe o perioadăcât mai lungă, a rolului lor activ în societate;
-o viațăcât mai sănătoasă și împlinită
.
4.3 Tehnicile folosite
Interviul este deseori folosit în obținerea de informații suplimentare celor deja existente în cazul studiat, cu scopul de a aduce în prim plan și alte păreri asupra situației prezentate sau asupra modului cum este perceput subiectul în cauză. Interviul este o tehnică de colectare a datelor, iar în acestă situație a fost aplicat unul de tip calitativ, semi-strcturat care a permis intervievaților să vorbească liber și să-și exprime părerea despre fenomenul studiat, dar și să vorbească despre ei înșiși.
În speță, acest tip de interviu este unul exploratoriu, are forma unei conversații care-și urmază un ghid de întrebări pregătite în prealabil și care-și propun să verifice anumite date, să obțină altele noi, dar și să lase libertatea de exprimare a interlocutorului.
Rezultatele au fost înregistrate audio și au fost redate în scris, interviurile sunt prezentate în anexa 1 și 2.
4.4 Eșantion reprezentativ
Eșantionul este reprezentat dintr-un număr total de 35 de persoane în vârstă după cum este ilustrat în tabelul de mai jos:
Pentru aplicarea primului interviu:
Pentru aplicarea celui de-al doilea interviu:
4.5 Ipoteze
În cazul primului interviu – anexa 1:
Dacă sunt inițiate campanii de informare și educație a populației în problema bătrâneții active atunci populația vizată este stimulată în implicarea ei activă.
Dacă populația vârstnică se menține activă în cadrul societății atunci se înregistrează un progres pentru societate per ansamblu.
În cazul celui de-al doilea interviu – anexa 2:
Dacă sunt inițiate campanii de informare și educația a populației în problema bătrâneții active atunci se schimbă percepția socială a imaginii persoanei în vârstă.
Dacă populația vârstnică se menține activă în cadrul societății atunci se înregistrează un progres pentru societate, per ansamblu
CAP. 5:
STUDIU DE CAZ
ANALIZA CAMPANIILOR DIN 2012
Ziua Internațională a Vârstnicilor
Începând cu anul 1998, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România a sprijinit financiar derularea de campanii privind bătrânețea activă, sub denumirea de Ziua Internațională a Vârstnicilor, prilej cu care sunt realizate o serie de activități de celebrare a populației vârstnice, ce reprezintă un procent de 30% din populația României.
Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice a fost înființat în baza Legii 16/ 2000 cu modificările de rigoare și are ca scop gestionarea sumelor de bani alocate de la Guvern în vederea celebrării anuale a acestui eveniment.
De asemenea, rolul acestui consiliu este acela de a repartiza corect fondurile în funcție de volumul de activități, de conținutul acestora, de starea financiară și necesitatea întrajutorării persoanelor vârstnice dezavantajate, bineînțeles și în raport de numărul de membri ai organizațiilor de pensionari respective.
Din punct de vedere cronologic, evenimentele s-au derulat astfel: proclamarea Zilei Internaționale a Vârstnicilor a fost stabilită la 1 octombrie de către Rezoluția nr.45/ 106/ 14.12.1990 a ONU, iar la 16 decembrie 1991 Adunarea Generală a adoptat prin Rezoluția 46/91 „Principiile Națiunilor Unite pentru Persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câștigați”.
Așadar, în acest context mondial s-au creat sisteme și subsisteme de respectare și promovare a bătrâneții active, prin implementarea de măsuri concrete.
Principiile promovate au fost:
Principiul Participării;
Principiul Integrării;
Principiul Independenței;
Principiul Autorealizării;
Principiul Demnității.
Descrierea evenimentului
La nivel local, la data de 1 octombrie 2012, autorități precum: Centrul Regional de Sănătate Publică, Casa Județeană de Pensii, Consiliul local al municipiului, Inspectoratul Școlar Județean organizează campania cu numele „Fiecare are rolul său”, ca activitate de promovare a bătrâneții active în cadrul celebrării Zilei Internaționale a Vârstnicilor.
Această activitate a fost desfășurată la nivel național ca urmare a faptului că Parlamentul European și Consiliul European au numit anul 2012 drept „Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații” propunând următoarele obiective majore:
Implicarea socială și menținerea implicării active a vârstnicilor în societate;
Implicarea vârstnicilor în producția și dezvoltarea economică;
Menținerea independenței vârstnicilor.
Aceste obiective au fost fixate în cadrul Planului Internațional de Acțiune Împotriva Îmbătrânirii elaborat în anul 2002 la care au aderat toate statele membre. În esență, prin aderarea la acest act, statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România, s-au angajat să respecte și să promoveze drepturile persoanelor în vârstă, să elaboreze politici sociale și să monitorizeze modul cum se implementează principiile bătrâneții active la nivel societal.
Tema campaniei: bătrânețea activă
Scopul campaniei: informarea și promovarea asupra conceptului de „bătrânețe activă”, a modalităților prin care persoanele în vârstă își pot aduce aportul în societate și asupra modului de păstrare a nivelului de trai decent pentru persoanele vârstnice.
Obiectivele campaniei:
Prelungirea vieții active a persoanelor vârstnice în câmpul muncii;
Promovarea activității de mentorat din partea vârstnicilor în domeniul în care au profesat ca urmare a experienței dobândite;
Combaterea excluziunii sociale a vârstnicilor;
Compatibilitate între sistemele sociale și satisfacerea nevoilor populației în vârstă;
Menținerea unei vieți sănătoase, independente și a unui trai decent.
Acțiuni întreprinse:
Activități de informare-comunicare prin: afișe, comunicate de presă, presă scrisă, televiziune etc.;
Evenimente sociale: întrunirile membrilor organizațiilor de pensionari cu reprezentanții autorităților locale, inițierea comunicatelor de presă;
Activități de educare vizând schimbarea mentalității și percepției sociale asupra vârstnicilor;
Promovarea integrării vârstnicilor în viața activă a societății;
Crearea și consolidarea statutului organizațiilor de pensionari;
Promovarea unei societății antidiscriminatorie;
Evaluarea rezultatelor campaniilor întreprinse.
La nivel european, se poate vorbi despre fenomenul de îmbătrânire demografică, care conform ultimelor previziuni ale Eurostat, publicate în 2008, până în 2060 în Uniunea Europeană vor fi numai două persoane de vârstă activă (între 15 și 64 ani) pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, în comparație cu raportul actual de patru la unu. Această tendință se așteaptă să atingă punctul culminant între anii 2015 și 2035, când grupul numeros al generației "baby boom" va fi la vârsta pensionării.
Începând cu anul 1960, speranța de viață a crescut cu opt ani, iar prognozele demografice pe următorii patruzeci de ani anticipează creșterea speranței de viață cu încă cinci ani.
În aceste condiții, promovarea bătrâneții active este stringentă în vederea dezvoltării economice a societății, dar și evoluției percepției sociale.
Principalul motiv pentru care s-au ințiat aceste campanii l-a reprezentat percepția socială, asimilată în cadrul teoriei etichetării, care asociază vârstnicul cu o persoană cu trăsături negative, inutil, inadaptat în societate, proces etapizat al asumării acestui rol.
Tocmai de aceea, procesul de etichetare, de stigmatizare și marginalizare a vârstnicilor este un proces continuu, început din exterior și finalizat prin acceptarea statusului social impus de către persoana în vârstă.
Cu alte cuvinte, în cadrul societății se creează stereotipuri legate de bătrâni.
Grupuri-țintă ale campaniilor desfășurate:
Furnizorii de servicii medicale (spitale, medici de familie, farmaciști);
Primarii localităților;
Alți factori de decizie ai autorităților publice (de la direcția de asistență socială din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială județene și a municipiului București);
Organizații ale societății civile (ONG) cu activitate în domeniu;
Cercetătorii în geriatrie, gerontologie, medicina preventivă, epidemiologie, demografie, sociologie;
Jurnaliști;
Organizațiidin sectorul privat cu activitate în domeniu (furnizori de servicii medico-sociale pentru vârstnici);
Vârstnicii,aparținătorii, îngrijitorii/însoțitorii;
Grupuri de tineri voluntari;
Publicul larg.
Tipurile de campanii întreprinse în anul 2012:
Campania „Activ indiferent de vârstă! Din respect pentru seniori!” inițiata de Conferința Caritas România în data de 26 aprilie 2012, finalizat cu lansarea platformei web www.mereutanar.ro vizând recunoașterea meritelor seniorilor prin nominalizare și votare. Campanie de promovare a conceptului de „îmbătrânire activă” și schimbarea percepției sociale asupra vârstnicilor, campanie desfășurată în perioada 3 aprilie-15 august;
Campania „BuniNet” implementat la Biblioteca Municipală „Sf.L.Roth” în perioada 21 mai-22 septembrie 2012 privind consolidarea legăturii dintre generații prin integrarea tehnologiei informației și comunicațiilor în activități de instruire a seniorilor;
Campania „Fiecare are rolul său” – campanie de informare, comunicare și educare, inițiată de autoritățile locale pe data de 1 octombrie 2012;
Campania derulată în perioada 2-7 aprilie 2012 pentru celebrarea Zilei Mondiale a Sănătății în data de 7 aprilie 2012 promovând sănătatea și îmbătrânirea, cu obiective specifice celei din urmă:
conștientizarea opiniei publice și grupurilor țintă privind problematica îmbătrânirii sănătoase, elaborarea de planuri de acțiune județene specifice pentru o îmbătrânire sănătoasă și activă și crearea de medii de comunicare pentru a asigura implicarea autoritatilor responsabile și membrilor societății la elaborarea și implementarea planurilor menționate.
Sloganul campaniei: „o stare bună de sănătate adaugă viață anilor – vârstnici sănătoși, activi și fericiți!”;
Campania Blogger European derulată în perioada 6 iunie-1 noiembrie 2012, un concurs de eseuri pe teme europene precum:
Impactul fondurilor europene în România: Care sunt efectele fondurilor alocate și cum au fost implementate proiectele cofinanțate din bani europeni? Vă invităm să răspundeți la această întrebare prin realizarea unor materiale privind impactul fondurilor europene, ce s-a întâmplat efectiv cu banii absorbiți, care sunt experiențele practice în ceea ce privește rezultatele celor care derulează proiecte din fonduri europene, ce cred beneficiarii finali despre efectele acestor fonduri etc.
Reforma politicii agricole commune: Tema a fost aleasă pe fondul împlinirii, în 2012, a 50 de ani de la implementarea politicii agricole comune (PAC). Așteptăm în concurs materiale care fac referire la acest subiect, inclusiv istoricul PAC, măsuri actuale și perspective de viitor.
Anul european al îmbătrânirii active și solidarității între generații: Tematica acestui an își propune să reflecte modul în care vârstnicii pot căpăta un rol activ în societate, prin implicarea în activități sociale, culturale și economice. Vă invităm să scrieți despre acest rol, programe și activități dedicate bătrânilor, inclusiv din perspectiva legăturii cu generațiile mai tinere, măsuri publice care ar putea favoriza crearea de oportunități pentru vârstnici etc.;
Campania "Bătrânețe frumoasă", prima campanie națională de strângere de fonduri ai cărei beneficiari sunt persoanele în vârstă inițiată de AdVenture în cadrul proiectului
"Voluntari – Ambasadori ai schimbării", de Fundația Principesa Margareta a României și sprijinit de Fundația Vodafone România;
După cum se poate remarca în cadrul campaniilor întreprinse pe tot teritoriul țării de-a lungul anului 2012, cu ocazia declarării acestuia de către Uniunea Europeană ca an oficial al bătrâneții active, acțiunile întreprinse au vizat:
Cunoașterea, informarea și educarea populației în vederea schimbării mentalității asupra persoanelor în vârstă;
Combaterea discriminării persoanelor în funcție de vârstă;
Combaterea stigmatizării, a margializării și a etichetării ca reacții ale fenomenului de discriminare;
Conferirea, prin activitățile inițiate, a unui nou rol social seniorilor;
Întreprinderea activităților de învățare pentru seniori astfel încât progresul tehnologic să nu mai reprezinte diferența între generații;
Recunoașterea publică a meritelor seniorilor în diverse domenii de activitate;
Activarea segmentului de populație în vârstă în cadrul vieții sociale;
Măsuri legislative de promovare și impunere a conceptelor de “bătrânețe activă” și „sănătate”;
Compatibilizarea cadrului legislativ românesc cu cel european.
Pentru a evalua impactul derulării acestor activități asupra grupului-țintă, dar și modul în care s-au produs schimbări la nivel de percepție socială asupra persoanelor în vârstă, ne-am propus să aplicăm două tipuri de interviuri semi-structurate, având ca eșantion, atât persoanele în vârstă, cât și celelalte categorii de vârstă. Scopul cercetării de teren este acela de a colecta opinii despre inițierea acestor campanii, evaluarea impactului lor, dar și gradul în care acestea și-au atins obiectivele, sus numite.
Astfel, în ceea ce privește primul interviu aplicat persoanelor în vârstă, rezultatele înregistrate au fost următoarele:
Din 35 de subiecți intervievați, numai 15 cunoșteau câteva din activitățile derulate în orașul X, în speță cele organizate cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Sănătății sau cu privire la declararea Zilei Internaționale a Vârstnicilor. Subiecții menționează sursele media din care s-au informat: radio, presă, televiziunea locală sau, pur și simplu, de la cunoștințe.
Activitățile derulate în orașul X au fost unele de celebrare:
Organizarea de spectacole de muzică populară, bilete gratuite pentru pensionari la filme, teatru sau la spectacole în perioada derulării campaniei, organizarea de târguri în centrul orașului, conferințe de presă inițiate de autoritățile locale.
De asemenea, s-a inițiat, la nivel local, o serie de analize medicale gratis pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
În ciuda participării la activitățile derulate cu ocazia campaniilor respective, persoanele intervievate nu au dat o definiție clară a conceptului de „bătrânețe activă”, în sensul în care putem aprecia un efect superficial al campaniilor întreprinse.
În ceea ce privește aprecierea atitudinii societății față de persoanele în vârstă, acestea se simt excluse, neglijate, inutile și nesemnificative în cadrul societății, ceea ce declanșează o adevărată criză de identitate și pierdere a sistemului de valori intrinsec, în cazul unor persoane care au ocupat un anumit status-profesional și care au fost implicate activ în viața socială a urbei.
Această opinie este conturată de toți respondenții, fără excepție.
În raport cu familia, bătrânii se simt utili în rolul de bunic, bunică sau din punct de vedere al sprijinului financiar – prin pensie sau prin întreținerea gospodăriei – iar 7 subiecți se declară uitați de familie, solitari, fără sprijin din partea copiilor sau a nepoților.
Întrebarea 5 clasifică următoarele răspunsuri în funcție de numărul de respondenți:
Nivelul de trai – 15 respondenți
Acordarea pensiilor – 10 respondenți
Sistemul de asistență socială și medicală – 8 respondenți
O viață activă în cadrul societății – 2 respondenți
În cadrul întrebării numărul 6 un număr de 14 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 60-65 de ani răspund afirmativ, dintre care 7 femei.
Următoarea întrebare enumeră caracteristicile sistemului de asistență socială și medicală din România în perspectiva persoanelor intervievate:
Un sistem fraudulos;
Un sistem bazat pe mita;
Indiferență față de bolnavii în vârstă;
Lipsa medicamentelor;
Lipsa medicamentelor compensate;
Condiții mizere în spitale;
Azile foarte scumpe.
Astfel, în cadrul sistemului de protecție socială din România acordarea pensiilor este apreciată ca fiind cel mai slab element de către toți subiecții, iar reduceriile sunt apreciate ca fiind elementul cel mai bun: reducerile la transportul în comun, compensație și reducere la biletele de tratament, subvenții la utilități.
Pentru o integrare armoioasă a persoanelor în vârstă în cadrul societății respondenții sugerează:
Mai multe activități pentru bătrâni: activități sportive, de loisir, de petrecere a timpului împreună cu cei din aceeași generație;
Locuri special amenajate: cluburi, organizații, partide;
Continuarea activității pe baza experienței și a rezultatelor obținute de-a lungul vieții profesionale;
Posibilități de angajare;
Remunerarea corectă în regimul pensiilor;
Mai multe facilități în ceea ce privește: tratamentul, alimentația, serviciul social.
Întrebarea numărul 10 exprimă perspectiva persoanelor în vârstă în ceea ce privește evoluția integrării și îmbunătățirii nivelului de trai a acestora în funcție de reglementările Uniunii Europene: 30 de subiecți răspund negativ, argumentând prin: sistemul fraudulos din România, criza economică, încălcarea drepturilor omului, regimul politic democratic prost înțeles și gestionat în România.
Interpretarea rezultatelor:
În condițiile regimului democratic după 1989, România nu a înregistrat un progres în ceea ce privește evoluția mentalității populației, atât cea în vârstă cât și societatea per ansamblu. Este vorba despre o relație de tip cauză-efect care întreține raporturi defectuoase între condițiile de trai și integrarea vârstnicilor în cadrul societății: aceasta nu oferă cadrul propice bătrâneții active, iar populația în vârstă nu este pregătită pentru a pune în practică acest concept. Cu alte cuvinte, se remarcă tendința persoanelor în vârstă de a aștepta retribuții corecte, pensii mai mari, dar nu se remarcă dorința de a-și continua activitatea desfășurată.
Mentalitatea populației din România este aceea că pensionarea înseamnă încetarea activității în societate: ca atare, bătrânii se simt excluși la nivel societal, dar încă utili în cadrul familiilor ca urmare a veniturilor sau a ajutorului pe care îl acordă în gospodărie. Politicile sociale aplicate în România sunt incapabile să gestioneze eficient acest segment către utilizarea lui în sensul cel mai corect: de exemplu, să inițieze activități de mentorat ca urmare a experienței și rezultatelor extraordinare obținute în domeniul de activitate, să dezvolte sectoare de activitate cu regim de încadrare special pentru pensionari, astfel încât aceștia să-și mărească veniturile și să se facă utili, să creeze un climat social propice solidarității de grup pentru aceste persoane cu scopul menținerii unei vieți morale și psihice sănătoase, asigurarea serviciilor de asistență socială și medicală adaptate nevoilor și nivelului financiar ale vârstnicilor.
Interpretarea rezultatelor acestui prim interviu evidențiază un sistem societal defectuos raportat la integrarea persoanelor în vârstă, unul care mai degrabă promovează discriminarea, etichetarea și marginalizarea, dar și condiția bătrânului în societatea românească: un personaj inexistent, exploatat și resemnat în anonimat.
Rezultatele celui de-al doilea interviu aplicat:
Din cei 35 de subiecți intervievați, toți au dat un răspuns negativ. Astfel, segmentele de vârstă 15-25 ani, 25-45 ani sunt mai puțin informate cu privire la evenimentele socio-culturale desfășurate în cadrul urbei, principalele justificări fiind: lipsa interesului, în special în cadrul tinerilor, sau programul încărcat de lucru al persoanelor adulte care nu le mai permite acestora integrarea directă în viața socio-culturală a orașului. Cu toate acestea, se poate remarca și numărul scăzut al vârstnicilor informați cu privire la campaniile desfășurate, ceea ce denotă lipsa eficienței acestor campanii, fonduri insuficiente alocate pentru implementarea unei serii variate de activități, etc.
De asemenea, subiecții interogați argumentează slaba promovare a activităților inițiate la nivel de autorități centrale, lipsa de informare, lipsa materialelor informative, dezinteresul pentru astfel de subiecte din partea publicului larg – „atâta timp cât rămân doar la nivel comunicațional și nu se întreprinde nimic concret[..], cheltuirea unor fonduri nejustificate[…], România nu e pregătită[…], sunt multe lucruri de fațadă făcute pe bani europeni[…]”
La nivel societal, subiecții propun următoarele măsuri: legi speciale pentru persoanele în vârstă vizând acordarea pensiilor, respectarea drepturilor, înființarea azilelor în număr mare și instituirea unui regim accesibil tuturor în funcție de venituri, servicii de mai bună calitate, scutirea de impozite și taxe, gratuitate la medicamente și servicii medicale, rezerve speciale în spitale pentru bolnavii în vârstă, reduceri mari și crearea unor organizații în care să-și continue viața socială.
La întrebarea numărul 4 subiecții asociază următoarele cuvinte segmentului de populație în vârstă din România:
Sărăcie – 16 respondenți
Bolnavi – 8 respondenți
Inexistenți – 11 respondenți
Se remarcă astfel, o reîntoarcere în timp, la începutul secolului al XIX-lea, prin aprecierea majorității asupra faptului că bătrânii sunt săraci și trăiesc în condiții mizere. Amintind aceeași perioadă, rolul bătrânului este acela de bunic, bunică, persoană care sprijină familia prin ajutor financiar sau prin activitatea în cadrul gospodăriei – 13 respondenți cu vârste cuprinse între 35-45 de ani declară că încă trăiesc alături de părinți, aceștia fiind pensionari, și că îi îngrijesc.
Rolul bătrânului în societatea românească este echivalent cu cel de acum aproape două secole, amintind și faptul că unii respondenți precizează că bătrânii din mediul rural întrețin singuri gospodăria de acolo și întrețin sau ajută familia de la oraș.
Răspunsurile la următoarea întrebare se aseamănă cu cele date de înșiși persoanele în vârstă prin sugestii de ameliorare ale politicilor sociale: sistemul de acordare a pensiilor, sistemul de asistență socială și medicală și condițiile din azile.
Se conturează astfel vizibil, dorința respondenților ca bătrânii să aibe posibilitatea de a fi independenți sau de a le fi asigurat un mediu propice noii etape din viață, astfel încât să nu le mai revină sarcina îngrijirii acestora.
Privitor la continuarea activității la locul de muncă, răspunsurile sunt împărțite în funcție de segmentele de vârstă chestionate: tinerii și adolescenții își doresc ca aceștia să nu-și mai continue activitatea, în ideea în care ar afecta integrarea lor pe piața forței de muncă, iar adulții consideră că aceștia ar trebui să fie integrați fie în activități speciale, cu locuri de muncă speciale, fie ar trebui lăsați să-și continue activitatea la locul de muncă într-un regim de mentorat – fără a ocupa locul de muncă, doar pentru inițierea celor tineri.
Mai cu seamă, răspunsurile la întrebarea 9 conturează rolul social al bătrânilor în perspectiva respondenților:
Nicio schimbare – în perspectiva tinerilor și a adolescenților;
Activități specifice – în viziunea adulților;
Locuri speciale înființate în fiecare oraș sau sat, accesibile, cu activități specifice: organizații, cluburi;
Mai mult respect din partea societății – în viziunea adulților, vârsta cuprinsă între 30-45 ani;
Întrebarea 10 conturează imaginea bătrânului în viitor:
Tinerii și adolescenții consideră că se vor retrage la sate, asemeni bunicilor lor. Nu întrevăd schimbări majore față de modelele pe care le-au avut în timpul copilăriei și adolescenței lor. Consideră că vor fi nesemnificativi, și că bătrânețea înseamnă: la fete 45-50 de ani, au răspuns în număr de 7 din 8, la băieți vârsta de 40 de ani în număr de 8 subiecți din 8.
Adulții consideră, însă, că societatea va evolua și că rolul bătrânului va fi unul mai important. Aici amintesc evoluția societății către un mediu special creat pentru acest segment, bine reglementat și gestionat. Pentru respondenții din categoria 25-45 ani, bătrânețea înseamnă: la femei peste 55 de ani, au răspuns 6 femei din 10, 50 de ani au răspuns 8 bărbați din 8.
Așadar, se remarcă o maturizare precoce a generațiilor, persistența stereotipurilor și a modelelor familiale, dar și aprecierea evoluției speranței de viața medie ca fiind mai scăzută datorită unei serii de factori: boli necunoscute, poluare, stres, etc.după cum menționează respondenții.
Interpretarea rezultatelor:
Segmentele de populație chestionate în cadrul acestei a doua părți a cercetării ne-a permis să conturăm opinia generală asupra bătrânilor în cadrul societății, dar și a modului în care aceasta este pregătită pentru reintegrarea lor activă. Interpretarea răspunsurilor la majoritatea întrebărilor susține teoria marginalizării și a etichetării. De altfel, se asociază sentimentele de frustrare sau de teamă din partea celorlalte segmente de populație în ideea în care, susținerea bătrânilor înseamnă lipsa susținerii pentru tineri sau alocarea de fonduri mai mari în acest sector în condițiile în care se agravează fenomenul de îmbătrânire demografică, deci numărul bătrânilor este unul mare raportat la numărul de nașteri și decese.
Pe de-o parte, remarcăm populația tânără, cu vârsta cuprinsă până în 25 de ani, ca fiind cea mai reticentă la schimbare. Fiind și cea mai nepregătită în sensul integrării în viață și asumării tuturor responsabilităților unei familii, reprezintă totuși continuitatea stereotipurilor, menținerea mentalităților și atitudinea necorespunzătoare față de bătrâni. De altfel, după cum menționam anterior, s-a decalat percepția vârstei de bătrânețe: indivizii se simt bătrâni la 40 de ani.
Această atitudine a tinerilor în fața vieții are importante consecințe sociale: sănătatea socială în raportul dintre generații, atitudinea față de muncă, gestionarea etapelor vieții în viața profesională și de familie, și într-un cuvânt, generarea stării de anomalie a societății.
Specifică secolului al XXI-lea, noua generație este caracterizată de: viteză, schimbare, evoluție tehnologică, maturizare precoce, incompatibilitatea dintre vârsta biologică și cea psihică, superficializarea relațiilor umane.
Datorită acestor aspecte, bătrânețea este privită și asociată cu incapacitatea de a se adapta, în perspectiva tinerilor.
Perspectiva adulților, nu este diametral opusă, dar aduce elemente noi de conturare a atitudinii societății față de bătrâni: aceasta trebuie să-i integreze, în sensul în care forța lor de muncă este necesară, însă fără a afecta bugetul sau politicile de ocupare a forței de muncă a tinerilor.
Ceea ce este asemănător celor două categorii de vârstă intervievate, este faptul că ambele, deși apreciază diferit, consideră că bătrânețea se instalează în intervalul 45-60 de ani.
Acest lucru definește societatea românească printr-o stare de apatie, respingere și excludere a vârstnicilor, frustrare și apreciere incorectă a timpului, implicit a vârstei.
Ca și consecințe, la nivel social, România nu are cadrul economic adecvat inițierii activităților de bătrânețe activă, și nici cadrul mental al populației.
CONCLUZII
De-a lungul timpului, în funcție de valorile culturale sau de etapa de dezvoltare a fiecărei societăți cât și de identitatea socială, bătrânețea a fost considerată etapa înțelepciunii, bătrânul având rolul de conducător al grupului sau cel care lua cele mai importante decizii în cadrul acestuia, căruia i se atribuia respectul, ascultarea, supunerea, simbolizând, totodată, valoarea unei familii sau cultul strămoșilor, sinonim cu protecția grupului de duhurile rele.
În cadrul societății contemporane, rolul acestuia depinde de nivelul de dezvoltare economic al societății respective.
În esență, cele mai importante idei ale lucrării de față sunt următoarele:
În funcție de evoluția fiecărei societăți în parte, conceptul de „bătrânețe” s-a schimbat, în strânsă legătură cu dezvoltarea socio-economică a societății, dar și cu schimbarea mentalității oamenilor
Bătrânețea trebuie analizată ca vârstă biologică și psihologică a individului
Diviziunea muncii a determinat rolul social al bătrânului: de la rolul de tolerat în cadrul societății a omului cu condiția mizeră, până la rolul activ în cadrul societății prin continuarea activității și sprijinirea de către aceasta prin instituirea politicilor sociale
Uniunea Europeană a impus politici sociale de implementare a bătrâneții active pentru a echilibra raportul dintre segmentul de populație activă și inactivă – referitor la vârstnici
Compatibilizarea legislativă a statelor membre ale Uniunii Europene în vederea uniunii obiectivelor vizând bătrânețea activă
Promovarea combaterii excluziunii sociale a vârstnicilor, compatibilitate între sistemele sociale și nevoile populației în vârstă și menținerea unei vieți sănătoase, independente și a unui trai decent.
În urma studiului întreprins, în societatea românească contemporană, rolul bătrânului este similar celui din secolul al XIX-lea, fiind dependent de familie, incapabil să-și satisfacă nevoile din remunerația alocată de sistem sub formă de pensie. De asemenea, s-au înregistrat următoarele concluzii:
Sistemul medical și de asistență socială din România este defectuos: lipsa medicamentelor, a medicamentelor compensate, condițiile mizere din spitale și azile, sistemul de azil inaccesibil tuturor categoriilor de venituri ale vârstnicilor, sistem fraudulos.
Sistemul de acordare a pensiilor care nu acoperă nevoile de bază ale bătrânilor menținându-i la un nivel de trai precar
Lipsa consilierii psihologice și terapeutice a bătrânilor
Lipsa locurilor de muncă în regim special pentru pensionari
Un număr limitat de spații adecvate pentru vârstnici: cluburi, organizații, partide
Atitudinea societății de marginalizare și etichetare
Menținerea stereotipurilor și prejudecăților cu privire la vârstă și la trecerea timpului din partea tinerilor și a adulților
Persistența patternurilor sociale din generație în generație conform cărora bătrânul este un membru inutil al familiei, dar joacă un rol important în creșterea și educația nepoților
Retragerea majorității bătrânilor în mediul rural
În consecință, la nivel social, România nu are cadrul economic adecvat inițierii activităților de bătrânețe activă, și nici cadrul mental al populației.
BIBLIOGRAFIE
Contribuția UE la îmbătrânirea activă și la solidaritatea între generații, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune Unitatea D.3, 2012;
Chelcea S, Mărginean I, Cauc I, Cercetarea sociologică, Editura Destin, București, 1998;
Condominas George, L’espace social. A propos de l’Asie du Sud-Est, ed.Flammarion, Paris, 1980;
Gedda L., Brenci G., Chronogénétique. L’ hérédité du temps biologique, Ed.Hermann, Paris, 1975;
Maciera-Coehlo, Aging and cell divison, in Frontiers of Matrix Biology, ed. L.Robert et B Robert, Bâle, S.Karger, vol.I, 1973;
Monod J., Le hasard et la necessite, Ed.du Seuil, Paris, 1970;
Rotariu Traian, Demografie și sociologia populației.Structuri și procese demografice, Editura Polirom, Iași, 2009;
Trebici Vladimir, Populația Terrei, Editura Științifică, București, 1991;
Trebici Vladimir, Demografia, Editura Enciclopedică, București, 1996;
Vasile Valentina, Tache Ileana, Tudor Cristina, Volintiru Clara, Analiza evoluțiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private și impactul îmbătrânirii populației, Institutul European din România, București 2012;
Reviste și articole:
Ariès Philippe, Le vieillissement, Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1;
Attias-Donfut Claudine, La vieillesse inégale Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1
Condominas Georges, Aînés, anciens et ancêtres en Asie du Sud-Est,Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1;
Guillemard Anne-Marie, Les politiques de la vieillesse, Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1;
Robert Ladislas, Biologie du vieillissement, Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1;
Rosenmayr Leopold, Les étapes de la vie, Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1;
Thomas Louis-Vincent, La vieillesse en Afrique noire, Communications, Année 1983, Volume 37, Numéro 1.
DOCUMENTE:
Carta drepturilor fundamentale a UE;
Regulamentul (CE) nr 883/2004 a Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană;
WEBGRAFIE:
http://www.stiriong.ro/ong/lansarea-primei-platforme-web-dedicata-s;
http://blogalinitiative.ro/campanii/blogger-european-editia-2012 ;
http://www.smartpromo.ro/stire/565/AdVenture-a-semnat-campania-Batranete-frumoasa.html ;
www.insse.ro;
http://ec.europa.eu/europe2020/reaching-the-goals/targets/index_ro.htm;
http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/rdp_view/en/view_projects_en.cfm;
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/legea-pensiilor-ocupationale-in-dezbatere-publica 16077.html ;
http://www.csspp.ro/pilonul-3;
http://www.cnpas.org/portal/mediatype/html/language/ro/user/anon/page/contributions.psml/template/generic?url=%2Fcontent%2Fcnpas%2Fstatistics2.html&title=Indicatori+statistici+pilon+II;
http://www.persee.fr.
ANEXE
ANEXA NR.1
Interviu semi-structurat aplicat persoanelor în vârstă cu privire la rolul campaniilor desfășurate pe tema „bătrânețea activă”
Anul 2012 a fost declarat „Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații”. Cunoașteți campaniile derulate în orașul dvs. pe tema bătrâneții active?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Exprimați-vă, în câteva cuvinte, opinia despre rolul și eficiența lor în cadrul orașului în care locuiți.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum catalogați atitudinea societății față de dvs ?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Care este raportul dvs cu familia dvs?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Care credeți că este cel mai important aspect legat de stilul de viață al persoanelor în vârstă?
nivelul de trai
acordarea pensiilor
respectarea drepturilor (care?….)
o viața activă în cadrul societății
învățarea continuă
crearea unui mediu social adecvat pentru persoanele de vârsta a treia
condițiile din azilele de bătrâni
îmbunătățirea sistemului de asistență socială și medicală
V-ați dori să vă continuați activitatea, profesia?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum apreciați serviciile de asistență socială și medicală din România pentru persoanele în vârstă?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Care considerați a fi cel mai slab element în sistemul de protecție al persoanelor în vârstă? Dar cel mai bine conturat? De exemplu, sistemul de acordare a pensiilor, asistența socială, medicală, reducerile pentru pensionari etc.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
În opinia dvs, ce ar trebui îmbunătățit la nivel societal pentru integrarea activă a persoanelor în vârstă?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
România este un stat membru al Uniunii Europene. Considerați că acest lucru va influența în bine integrarea segmentului persoanelor în vârstă în cadrul societății?
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Anexa 2
Interviu semi-structurat cu privire la rolul campaniilor desfășurate pe tema „bătrânețea activă”
Anul 2012 a fost declarat „Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații”. Cunoașteți campaniile derulate în orașul dvs. pe tema bătrâneții active?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Exprimați-vă, în câteva cuvinte, opinia despre rolul și eficiența lor în cadrul orașului în care locuiți.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Ce măsuri considerați că trebuiesc luate pentru implementarea bătrâneții active în România?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum apreciați segmentul persoanelor în vârstă în România?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Aveți persoane în vârstă în familie? Dacă da, care este rolul acestora în cadrul familiei dvs?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Care credeți că este cel mai important aspect legat de stilul de viață al persoanelor în vârstă?
nivelul de trai
acordarea pensiilor
respectarea drepturilor (care?….)
o viața activă în cadrul societății
învățarea continuă
crearea unui mediu social adecvat pentru persoanele de vârsta a treia
condițiile din azilele de bătrâni
îmbunătățirea sistemului de asistență socială și medicală
Considerați că persoanele în vârstă ar trebui să-și continue activitatea la locul de muncă, după pensionare?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Considerați că, dacă acestea și-ar continua activitatea, ar fi un impediment pentru tineri în ocuparea unui loc de muncă?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Care ar trebui să fie rolul persoanelor în vârstă în societate?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
În opinia dvs, care este perspectiva asupra propriei bătrâneți?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Batranetea Activa (ID: 151619)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.