Maduva Spinarii

Cuprins

1 Introducere

2 Măduva spinării

Anatomia măduvei spinării

Meningele rahidian

Structura măduvei spinării

Substanța cenușie

Substanța albă

Nervii Rahidieni

Arcul reflex medular

Fiziologia măduvei spinării

Funcția de centru nervos

Funcția de conducere

Bibliografie

8 pag

=== Maduva spinarii1 ===

Cuprins

1 Introducere

2 Măduva spinării

Anatomia măduvei spinării

Meningele rahidian

Structura măduvei spinării

Substanța cenușie

Substanța albă

Nervii Rahidieni

Arcul reflex medular

Fiziologia măduvei spinării

Funcția de centru nervos

Funcția de conducere

Bibliografie

1. Introducere

Prin alcătuirea și funcționarea corpului său, omul se încadrează în lumea animalelor. Omul este un animal vertebrat care aparține clasei mamiferelor.

Corpul omenesc, ca și corpul tuturor viețuitoarelor, formează obiectul de studiu al biologiei. Principalele ramuri ale biologiei, care se ocupă cu studiul corpului omenesc, sunt anatomia și fiziologia omului.

Anatomia este știința care studiază alcătuirea corpului. În general, anatomia este știința formei și structurii corpului.

Fiziologia este știința care studiază procesele complexe care se desfășoară în organism.

Anatomia și fiziologia, deși sunt definite ca două științe diferite, se găsesc într-o strânsă legătură, formând o unitate.

Importanța teoretică a anatomiei și fiziologiei omului constă în aceea că studiul acestor două științe contribuie la formarea unei concepții materialiste despre natură.

Importanța practică constă în aceea că anatomia și fiziologia omului formează baza medicini umane.

Astfel, studierea anatomiei și fiziologiei omului are o importanță deosebită, atât ca disciplină de cultură generală, cât și ca disciplină de cultură specială.

2. Măduva spinării

Anatomia măduvei spinării

Măduva spinării (medulla spinalis) este un cordon nervos așezat în canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm și se întinde de la nivelul vertebrei atlas până la a doua vertebră lombară (l2), unde se termină în formă de con, iar de aici se continuă cu un fir terminal până la coccis. Măduva spinării nu este un cordon perfect cilindric, ci puțin turtit dorso-ventral, având diametrul transversal între 10 și 13 mm, iar diametrul dorso-ventral de 8-9 mm.

În lungul măduvei sunt două șanțuri mediane care o împart în două jumătăți simetrice (Fig. 1):

șanțul median ventral

șanțul median dorsal

Șanțul median ventral este adânc și mai deschis, iar șanțul median dorsal este mai puțin adânc și mai îngust, continuându-se spre interior cu o lamă subțire care se numește septul dorsal.

La locul de ieșire a rădăcinilor nervilor rahidieni (spinali) se găsesc alte două șanțuri superficiale:

șanțul colateral ventral corespunzător rădăcinilor ventrale;

șanțul colateral dorsal corespunzător rădăcinilor dorsale.

Între șanțul median dorsal și șanțul colateral dorsal se află șanțul intermediar dorsal.

Aceste șanțuri delimitează în fiecare jumătate a măduvei spinării, trei cordoane ale substanței nervoase albe:

cordonul ventral care este cuprins între șanțul median ventral și șanțul colateral ventral;

cordonul lateral care este cuprins între șanțul colateral ventral și șanțul colateral

dorsal;

cordonul dorsal care este cuprins între șanțul colateral dorsal și șanțul median dorsal.

2.1. Meningele rahidian

Nevraxul este învelit în trei membrane, care formează meningele. Partea din jurul măduvei spinării se numește meninge rahidian.

Aceste membrane sunt dispuse dinspre exterior spre interior, în următoarea ordine:

dura mater

arahnoida

pia mater

Dura mater rahidiană este o membrană fibroasă foarte rezistentă, care căptușește canalul rahidian, ea este separată de pereții canalului rahidian printr-un strat de țesut gras.

Arahnoida este o lamă conjunctivă formată din celule epiteliale, care trimite spre pia mater trabecule conjunctive.

Între dura mater și arahnoidă se află un spațiu numit spațiu subdural.

Pia mater este membrana internă, care aderă intim de substanța medulară, urmărind relieful ei. Ea este o membrană fibro-vasculară, conținând vase care hrănesc substanța nervoasă.

2.2. Structura măduvei spinării

Într-o secțiune transversală prin măduva spinării se observă cele două feluri de substanță nervoasă:

substanța cenușie

substanța albă

2.2.1. Substanța cenușie

Substanța cenușie se află așezată în regiunea centrală, iar substanța albă se află la periferie.

Substanța cenușie este dispusă pe secțiune în forma literei „H”, și reprezintă o îngrămădire de neuroni care, după dispoziția axonului lor, pot fi grupați în trei categorii:

neuroni radiculari

neuroni intercalari

neuroni cordonali

Neuronii radiculari sunt neuroni mari ai căror axoni formează rădăcinile ventrale ale nervilor rahidieni. Neuronii radiculari sunt neuroni motori.

Neuronii intercalari sunt neuroni de dimensiuni variabile, ai căror axoni rămân în substanța cenușie și se pun în legătură cu dendritele neuronilor radiculari. Neuronii intercalari sunt neuroni de asociație.

Neuronii cordonali sunt neuroni ai căror axoni părăsesc substanța cenușie și formează diferitele cordoane de substanță albă.

2.2.2 Substanța albă

Substanța albă a măduvei spinării este formată dintr-un complex de fibre, în majoritate mielinice, care sunt dispuse în cordoane.

Fibrele din substanța albă au dispoziții variate; sunt longitudinale în cordoane, transversale în comisura albă și oblice în rădăcinile nervilor rahidieni.

Unele din aceste fibre își au originea în neuronii situați în interiorul măduvei și se numesc fibre endogene, iar altele își au originea în neuronii din afara măduvei acestea numindu-se fibre exogene.

Fibrele endogene sunt de două feluri: fibre scurte și fibre lungi

Fibrele scurte sau de asociație nu ies din măduvă și prin prelungirile lor (ascendente, descendente și colaterale), fac legătura dintre diferitele segmente ale măduvei.

Fibrele lungi sau de proiecție ies din măduvă și ajung până la diferite segmente ale encefalului.

Fibrele exogene provin din ganglionii nervoși și din centri encefalici. Ele alcătuiesc căile senzitive și motoare ale sistemului nervos central. După funcțiile lor se împart în:

fibre aferente sau centripete

fibre eferente sau centrifuge

2.2.3 Nervii rahidieni

Din fiecare segment al măduvei spinării pornește o pereche de nervi rahidieni sau spinali. Sunt deci 31 de perechi de nervi rahidieni.

Un nerv rahidian pornește din măduvă prin două rădăcini:

rădăcina ventrală

rădăcina dorsală

Ambele rădăcini formează nervul rahidian sau spinal.

2.2.4. Arcul reflex medular

Unitatea funcțională a măduvei spinării o formează arcul reflex medular. Acesta reprezintă aparatul elementar pentru întreg sistemul nervos. Arcul reflex medular este format din neuroni și prelungirile acestora.

Arcul reflex medular este elementul funcțional al măduvei spinării.

3. Fiziologia măduvei spinării

Măduva spinării îndeplinește două funcții principale:

funcția de centru nervos

funcția de conducere

3.1. Funcția de centru nervos

Funcția de centru nervos este îndeplinită de aparatul elementar prin care se efectuează reflexe somatice (ale vieții de relație) și reflexe vegetative (ale vieții vegetative).

Reflexele somatice se produc pe calea arcului reflex, reprezentat de nervul rahidian. Excitația primită de terminațiile din piele ale nervilor rahidieni, se propagă sub forma de influx nervos prin neuronul centripet din ganglionul spinal, și prin rădăcina dorsală pătrunde în substanța cenușie a măduvei.

Acest proces se numește act reflex medular.

Actul reflex medular este deci procesul fiziologic care se petrece pe traiectul arcului reflex medular și reprezintă răspunsul organismului la excitant, cu participarea măduvei spinării.

Am văzut că măduva spinării este împărțită în segmente corespunzătoare celor 31 de perechi de nervi rahidieni. Astfel, arcurile reflexe ale unor acte reflexe corespund unor anumite segmente ale măduvei. Dacă excitația este însă mai intensă, ea iradiază și poate cuprinde și segmentele învecinate; când este foarte puternică se răspândește în toată măduva.

Experiențele au dus la stabilirea unor legi ale reflexelor. Acestea sunt:

Legea unilateralității

Legea simetriei

Legea iradiației

Legea generalizării

Reflexele medulare sunt dirijate de măduva spinării prin centri medulari. După funcții ei se grupează în:

centrii somatomotori;

centrii vegetativi.

Centrii somatomotori țin sub dependența lor activitatea mușchilor scheletici. Ei sunt dispuși în coloanele ventrale și se grupează în:

centrii contracției mușchilor scheletici;

centrii tonusului muscular.

Centrii contracției mușchilor scheletici sunt numeroși. Cei mai importanți sunt:

Centrii motori ai musculaturii membrelor. Sunt localizați în special în cele două umflături ale măduvei.

Centrii motori ai musculaturii trunchiului. Sunt dispuși în regiunea toracică a măduvei.

Centrul motor al diafragmei (centrul frenic). Conduce contracția mușchiului diafragmatic; el se găsește în regiunea cervicală a măduvei.

Centrii tonusului muscular sunt centrii care țin sub dependența lor tonusul muscular, adică starea de ușoară contracție permanentă în care se găsesc mușchii. Acești centrii se găsesc răspândiți în tot lungul măduvei.

Centrii vegetativi țin sub dependența lor activitatea musculaturii din organele interne. Ei pot fi grupați în centrii simpatici și centrii parasimpatici.

Centrii simpatici se găsesc localizați în coloanele laterale ale măduvei din regiunea cervicală până în regiunea sacrată.

Centrii parasimpatici sunt localizați în măduva sacrată, în regiunea medială a bazei coloanei vertebrale.

Măduva spinării, prin centrii medulari, are și rolul de a coordona mișcările reflexe.

3.2. Funcția de conducere

Funcția de conducere este îndeplinită de substanța albă a măduvei, prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele ventrale, laterale și dorsale.

Aparatul de conducere este alcătuit din:

căi ascendente (aferente) sau spino-encefalice;

căi descendente (eferente) sau encefalo-spinale.

Căile ascendente iau naștere din ramurile lungi ale fibrelor axonice care au pătruns în măduvă prin rădăcinile dorsale ale nervilor rahidieni.

Astfel, o excitație venită de la periferie poate fi transmisă într-un arc reflex medular și în același timp poate fi transmisă, pe calea ramurilor lungi, și la diferite zone ale encefalului.

O cale ascendentă are trei neuroni:

primul neuron se află în afara sistemului nervos central, în ganglionul spinal;

al doilea neuron se află, fie coloana dorsală a substanței cenușii, fie în bulb;

al treilea neuron, pentru cele mai multe căi, se află în talamus.

Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoarța cerebrală pe emisfera cerebrală opusă părții de unde a pornit excitația.

Căile ascendente sunt:

Fasciculul lui Goll;

Fasciculul lui Burdach;

Fasciculul spino-cerebelos ventral;

Fasciculul spino-cerebelos dorsal;

Fasciculul spino-talamic.

Căile descendente conduc impulsurile nervoase de la celulele motoare din diferite etaje ale encefalului spre organele efectoare. Pentru a ajunge la organul efector, impulsul nervos, pornit din neuronul motor encefalic, ajunge la neuronul radicular din măduvă.

Căile descendente sunt:

Fasciculul piramidal direct (Turck);

Fasciculul piramidal încrucișat;

Fasciculul tecto-spinal;

Fasciculul vestibulo-spinal;

Fasciculul olivo-spinal.

Căile descendente pot fi împărțite, după funcții, în două grupe:

căile mișcărilor voluntare;

căile mișcărilor automate și semivoluntare.

Căile mișcărilor voluntare sunt căile legate de celulele piramidale ale scoarței cerebrale.

Acestea sunt fasciculul piramidal direct (Turck) și fasciculul piramidal încrucișat.

Căile mișcărilor automate și semivoluntare își au originea în celulele diferitelor formațiuni subcorticale.

Acestea sunt fasciculul tecto-spinal, fasciculul vestibulo-spinal, fasciculul olivo-spinal.

4. Bibliografie

Prof. I.C. Petricu, Prof. I.C. Voiculescu

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI, Editura Medicală, București 1959.