Metode DE Recuperare Medicala Balneofizipterapice In Piciorul Plat

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de lab.

IV. Evolutie si prognostic

V Tratament:

1. profilactic

2. igieno-dietetic

3. medicamentos

4. ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului

–descrierea anatomica a regiunii

–tehnica masajului

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

–gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

BIBLIOGRAFIE

=== PICIORUL PLAT ===

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalitati–definitie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie–cauze, mecanisme, anatomie patologica

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic–semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice–ex. radiologic, probe de lab.

IV. Evolutie si prognostic

V Tratament:

1. profilactic

2. igieno-dietetic

3. medicamentos

4. ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

–efectele fiziologice ale masajului

–descrierea anatomica a regiunii

–tehnica masajului

–mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

–gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

PARTEA I

I. Generalitati – Definitie – Clasificare-date epidemiologice.

Definiție:

Piciorul plat numit și valgus static este o diformitate caracterizată prin prăbușirea bolților longitudinală și transversală ale piciorului, produsă prin hiperlaxitate articulară și insuficiență a mușchilor care mențin comformitatea piciorului.

Clasificare:

-Piciorul contractat (dureri vii pe fața internă și plantră a piciorului) iradiate in membrul inferior- contractură a mușchilor gambieri ce încearcă să mențină bolta piciorului; mers pe partea externă a piciorului; proeminența tendoanelo extensorului comun al degetelor contractat; semnul Goselin: imobilitatea piciorului.

-Piorul plat fixat (mers dureros, cu sprijin pe marginea internă a piciorului unde se constată durioane și bursite; artroză deformată(

-Piciorul plat reducibil (dureri la eforturi și oboseală la mers, ortostatism prelungit: axa mediană gambei face cu axa calcaneului un unghi obtuz deschis în afară de peste 10°.

Date epidemilogice:

Mersul este un act esențial în existența omului. Viața socială și profesională a fiecăruia dintre noi este condiționată, în mare măsură, de ortostatism și locomoție.

Piciorul plat, numit și platfus sau valvus static este o diformitate a întregului picior caracterizată mai ales prin prăbușirea bolților internă și anterioară, cât și prin insuficiență musculară, toate acestea menținând conformitatea piciorului.

Piciorull plat este deseori expresia unei hipotonii musculre generalizate care la copilul mic se manifestă prin abdomen proeminent și genu valgim iar la copilul mare și adolescent, prin cifoză.

Piciorul plat trebuie considerat ca un răsunet local al unor perturbări hormonale ale organismului, care ar slăbi rezistența la efort a aparatului musculo-ligamentar neîngăduind piciorului să funcționeze corect. Nu se poate spune că este afectat un sex mai mult decât celălalt.

La o vârstă mai tânără întâlnim un număr mai mare de bărbați cu picior plat decât femei, dar trebuie luat în considerare faptul că un număr mai mare de bărbați se găsesc în profesii care solicită un efort ridicat ale membrelor inferioare și, mai ales, în profesii care, pe lângă ortostatismul prelungit, se mai adaugă și supraîncărcarea prin purtarea de greutăți.

Se poate spune deci că ambele sexe sunt afectate în egală măsură de această afecțiune.

În ceea ce privește vârsta piciorul plat îl întâlnim în tot cursul vieții.

Nu sunt rare cazurile când această afecțiune apare de timpuriu, în copilărie, dar nici acelea în care apare la o vârstă înaintată.

II. Etiopatogenie – Cauze – Mecanisme – Anatomie patologica

Etiopatogenie

Cauzele care pot duce la apariția piciorului plat sunt multiple și variază, fiind legate, în mare măsură, de condițiile fiziologice, patologice și sociale specifice acestor perioade. Aceste cauze se pot diferenția în funcție de vârstă astfel:

1 În prima copilărie :

– factori familiali;

– congenitalitatea;

– primii pași a) mersul precoce

b) poziția supinatorie

2 În a doua copilărie:

– tulburări de creștere;

– rahitism;

– toxiinfecții a) poliomielita

b) intoxicațiile în covalescență

3 În adolescență:

– pubertatea;

– slăbiciune musculară legată de creștere;

– supraîncărcare a) creșterea scheletică rapidă

b) efort profesional

c) amputație la un membru inferior

4 La adult:

– profesii cu ortostatism prelungit;

– obezitate;

– viață sedentară

Mecanisme:

Piciorul plat congenital se dezvoltă în viața intrauterină, iar o parte din cazuri au caracter familial. Aceasta stă sub influența unui factor endogen și apare, în general, înainte de naștere, însă mai frecvent la primele încercări ale copilului de a merge.

În a doua copilărie pot interveni și alți factori cum ar fi tulburările de creștere, rahitismul sau toxiinfecțiile.

Tulburările de creștere sunt expresia unei creșteri nearmonioase, mai ales atunci când creșterea scheletică depășește înainte de vreme dezvoltarea fizică generală și în special pe cea a musculaturii. Se creează astfel un dezechilibru între înălțimea și greutatea corpului.

Rahitismul este uneori un element hotărâtor și intervine în instalarea piciorului plat. El acționează direct asupra scheletului, deformând oasele piciorului ( mai rar ) sau indirect prin deformațiile la distanță pe care le produce. Incapacitatea organismului de a transformaa fosforul anorganic în fosfor organic, caracteristică rahitismului, nu are repercursiuni doar asupra oaselor, ci și asupra sistemului musculo-ligamentar.

Piciorul plat care apare la copii dispare o dată cu vârsta, dar el poate să rămână definitiv în contextul unor factori favorizanți.

De asemenea, piciorul plat mai poate să apară și datorită unor profesii care solicită ort

Anatomia patologică

În cazul piciorului plat sunt două categorii de leziuni: ale oaselor și ale mușchilor.

La nivelul oaselor capul astragalului începe să se încline în jos și înăuntru ducând la distrugerea ligamentului calcaneo-astragalian și la alunecarea în sus a scafoidului în timp ce calcaneul se răsucește în pronație. Oasele metatarsiene suferă o mișcare de supinație care face ca fața lor dorsală să privească cranial și nu înăuntru.

La nivelul mușchilor aceștia se atrofiază.

Toate acestea determină dezvoltarea osteofitelor și a crestelor osoase.

ostatismul prelungit și mersul pe distanțe mari.

III. Criterii pentru sustinerea diagnosticului.

a) Examen ckinic

Aceasta diferă în raport cu stadiul evolutiv al deformării. Primul stadiu se caracterizează prin apariția senzației de oboseală, mai ales după un mers îndelungat și prin prezența uneu tulburări vasomotorii și secretorii.

În al doilea stadiu durerile se accentuează și încep să iradieze spre gambe, genunchi și șold îngreunând mersul și făcând imposibil ortostatismul prelungit. Apare contractura musculatură și punctele dureroase la presiune.

Stadiul al treilea se caracterizează prin existența unor procese de artroză deformantă care accentuează durerea și favorizează fixarea deformărilor.

Se întâlnesc frecvent și manifestări neurologice. Mulți bolnavi au picioarele reci, violacee, cu transpirații abundente. Edemele maleolare apar ușor după oboseală și se observă în special la femei în jurul gleznei, dar este mai evidentă deasupra marginii sau baretei pantofului.

În ceea ce privește simptomatologia generală, trebuie să remarcăm stările psihice speciale pe care le crează piciorul plat. Prin durerile vagi, uneori permanente și fără cauză precisă, dă naștere la neurosteniforme. Bolnavii sunt înspăimântați de impotența lor funcțională.

Deformarea articulară a piciorului semnifică stadii avansate ale acestei boli.

În formele cronice modificări secundare se observă la nivelul oaselor tarsiene, a ligamentelor plantare și la nivelul tendonului lui Achile. Astfel, în cazul în care se asociază și tenosinovita tibialului posterior, care este cel mai important stabilizator al piciorului împotriva valgusului, se produce '' colapsul piciorului '' ( incapacitatea de ridicare pe vârfuri a piciorului afectat ). Acest tip de deformare poate fi înnăscută asociind frecvent sindroame de hipermobilitate sau poate fi dobândită, fiind întâlnită în PR, artropatia neuropatică și posttraumatică.

Prin anamneză se realizează primul contact dintre medic și pacient. De aceea, importanța sa depășește simpla valoare a culegerii de date pur medicale, deschizând o cale a cunoașterii pacientului sub raport psihologic, social și educațional, aspect deosebit de important în alcătuirea programului de recuperare, mai ales a celui pe termen lung. Datele anamnestice trebuie să cuprindă date generale despre bolnav, antecedentele acestuia, evoluția bolii, cât și să lămurească sediul și caracterul durerii, factorii care o ameliorează și cei care o agravează, cât și impactul pe care îl are piciorul plat asupra stabilității și mobilității bolnavului.

b) Investigatii paraclinice

Obiectivizarea gradului de aplatizare și prăbușire a bolții plantare se face cu următoarele investigații: plantogramă, kimografie plantară, presoplantogramă și radiografie.

Plantograma reprezintă înregistrarea amprentei plantare prin presarea piciorului pe hârtie, nisip, argilă sau gips. Valoarea acesteia este indiscutabilă ca document grafic, dar nu oferă relații clinice juste, fiind în același timp o metodă incomodă atât pentru medic, cât și pentru pacient. După impresia grafică piciorul plat se împarte în mai multe grupe. Însă starea clinică și leziunile anatomopatologice nu corespund întotdeauna cu acest grad. În practica medicală vom întâlni adesea picioare accentuat plate fără să fie rigide, dar foarte dureroase și picioare rigide, dar puțin dureroase.

În fața acestei mari varietăți de aspecte ale plantei normale și patologice ne dăm seama cât de relativ este ajutorul pe care îl poate da plantograma despre gradul de prăbușire a bolții plantare.

Acest examen poate fi înlocuit cu observarea atentă a bolții plantare, punând bolnavul să stea într-un picior pe un plan tare și dur cum ar fi o masă sau podea de ciment, pe o scândură sau pe parchet. Ne vom da astfel seama care este gradul de prăbușire a bolții.

Tot prin inspecție trebuie să observăm și insuficiența musculară. Un semn prețios, care poate pune diagnosticul încă din fața în care prăbușirea bolții plantare nu a devenit evidentă, este contracțiatendonului extensorului degetului mare, care în unele cazuri se vede proeminând sub piele ca o coardă. Semnul lui Duchenue pentru insuficiența lungului peronier lateral constă în apăsarea pe capul primului metatarsian, cerându-i-se pacientului să reziste un timp cât mai mare. În caz de picior plat acesta va rezista un timp foarte scurt.

Kimografia plantară este metoda prin care se înregistrează pe o hârtie fotografică mobilitatea bolții plantare prin suprapunerea imaginii plantei înregistrată fără încărcătură cu imaginea reală a amprentei plantare încărcată de greutatea corpului.

Examenul radiografic al piciorului plat nu este, de obicei, necesar pentru punerea diagnosticului ajutând doar în următoarele cazuri:

– la un bolnav care are o plantă plată și la care nu suntem siguri că există și o prăbușire a bolții plantare

– când există bănuiala unor procese patologice supraadăugate ( artroze, exostoze )

– în fața rarelor cazuri în care diagnosticul diferențial este dificil.

Analizele de laborator sunt în limitele normale, fără semne de inflamare.

VI. Evolutie si Pronostic.

Evoluția bolii

În evoluția piciorului plat s-au stabilit 4 perioade:

a) perioada 1 – picior plat fără fenomene subiective;

b) perioada 2 – picior plat reductibil la durere și oboseală la efort;

c) perioada 3 – picior plat contractat și dureros;

d) perioada 4 – picior plat rigid, ireductibil, cu fenomene de artroză.

Între complicațiile care pot să apară se numără: degete în ciocan, bursita subcacaneană și exostozele calcaneene.

Pronostic:

În cazul pacienților cu picior plat prognosticul este favorabil dacă se folosesc talonatele.

Nefavorabil dacă nu se folosesc talonetele din timp iar platfusul poate ajunge în gradul 4 adică prăbușirea bolții plantare.

V. Tratament

1. profilactic are o deosebită importanță. La vârsta primilor pași există câteva principii de igienă, care nu trebuie să fie neglijate nici de medic și, mai ales, nici de părinți.

iciorul plat congenital trebuie imediat corectat și tratamentul urmat un timp îndelungat pentru că acesta nu se îndreaptă de la sine.

Din dorința părințilo de a-și vedea copiii mergând, există tendința de a-i încuraja să se ridice cât mai repede în picioare. Copilul nu trebuie forțat să se ridice din mersul său de-a bușilea înainte de a încerca el însuși să se ridice și să se susțină. Nu trebuie uitat faptul că punctele de sprijin ale piciorului cum sunt scafoidul, al doilea și al treilea cuneiform, epifizele tibiei sau epifizele peroneului se osifică abia în al doilea an de viață. Precocitatea poate aduce mari neplăceri.

Atunci când copilul începe să meargă este recomandabil să fie lăsat umble și să se joace cu picioarele goale, atât în casă, cât și în grădină, într-un loc curat, acoperit cu nisip și îngrădit, special amenajat pentru el. În felul acesta este permisă o mai bună dezvoltare a musculaturii plantare și hrănirea tegumentului decât în încălțămintea greu de adaptat piciorului copilului mic în continuă creștere. În plus va putea astfel profita de aerul curat și de soare care fac bine.

Este de asemenea recomandabil ca atunci când a mai crescut ( în jurul vârstei de 4-5 ani ) să fie lăsat să alerge și să se joace cu picioarele goale pe pământ tare, micile neregularități ale solului contribuind la formarea bolții și la hrănirea ei prin contracția continuă a musculaturii plantare. În felul acesta își va dezvolta o bună boltă plantară și o formă frumoasă a picioarelor.

Cultura fizică și sportul, aplicate metodic și sub supraveghere medicală, trebuie considerate ca mijloace de prevenire de prim ordin ale piciorului plat.

Gimnastica va fi, pe de o parte, un stimulent și un puternic ajutor al dezvoltării armonioase a întregului organism, iar pe de altă parte va tonifiamusculatura proprie a piciorului.

Cultura fizică trebuie efectuată cu plăcere, în aer curat, la soare, recreativ.

În perioada de creștere și, mai ales, la pubertate, copiii trebuie supravegheați de medic. Acesta trebuie să observe piciorul plat din timp și să ia imediat măsurile necesare.

2.igieno-dietetic

Regim igienic de vuață –multă mișcare in aer liber plus factori naturali

(aer, soare, apa)

–alergatul desculț prin iarbă, nisip, pietriș)

–înotul, patinajul, schiatul)

–restricții la sporturile:săritura în lungime,

excursii pe distanțe foarte lungi, ciclism

3 medicamentos cuprinde medicamente care să amelioreze durerile provocate de piciorul plat, cât și miorelaxante.

4 ortopedic- chirurgical

– ortopedic constă în punerea în aparat gipsat a piciorului afectat care se execută conform regulilor după care se iau mulajele. Se va reduce mai întâi piciorul plat corectând valgusul și apoi se vor trage liber feșele gipsate după ce s-a căptușit în prealabil piciorul cu un strat subțire de vată și s-a tras circular o fașă de tifon moale.

Aparatul gipsat va fi deci o cismă care va mobiliza și articulația tibio-tarsiană, întinzându-se până sub genunchi, pe care îl va lăsa liber. Se va mula foarte bine atât bolta longitudinală, cât și pe cea transversală cu ajutorul podului palmei în timp ce se usucă gipsul.

Aparatul gipsat va fi ținut de bolnav timp de 20-30 zile, timp în care acesta va sta în pat.

La scoaterea aparatului gipsat, dacă piciorul a devenit suplu și reductibil, el va fi apt pentru un tratament conservator. În timpul cel mai scurt el va purta susținător plantar, confecționat după mulaj.

Susținătorul plantar are rolul de a menține bolta plantară fiziologică normală a piciorului. El împiedică accentuarea deformării, fixarea și apariția fenomenelor de incongruență, suprimând totodată durerea și oboseala. Acest susținător nu-și poate îndeplini rolul său decât dacă este perfect mulat după forma piciorului corectat, altfel devenind un instrument de tortură pe care bolnavul nu-l va putea suporta.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un susținător plantar sunt următoarele:

– să ridice bolta plantară și să protejeze piciorul;

– să aibă exact forma piciorului corectat;

– să fie elastic, astfel să se adapteze perfect mișcărilor piciorului;

– să nu strângă piciorul ;

– să nu ocupe mult loc în pantof;

– să nu stânjenească forța musculară, precum și nervii și vasele;

– sănu fie greu ( circa 60 de grame ).

Bolnavul trebuie să evite pe cât posibil statul prelungit în picioare și, dacă este cazul, să renunțe la profesia sa care solicită un efort mare din partea membrelor inferioare în schimbul uneia sedentare.

– chirurgical se adresează părților moi, oaselor și articulațiilor. Ca intervenție asupra părților moi s-a recondat deplasarea inserției mușchiului gambier anterior pe osul scafoid, ca în felul acesta să se mențină bolta plantară.

Operațiile osoase constau în diverse osteotomii și rezecții, care se fac asupra oaselor tarsului în vederea obținerii mărimii normale a bolții plantare. Un tip de intervenție ar fi așezarea unui transplant tibial în calcaneu secționat vertical, a cărui parte posterioară o deplasează în jos.

PARTEA A II-A

TRATAMENTUL BFT

1. Principiile si obiectivele tratamentului BFT

Balneofizioterapia, ca tratament al piciorului plat, cuprinde o serie de proceduri specifice ramurilor sale, respectiv hidrotermoterapia, electroterapia, masajul și kinetoterapia.

2.Tratamentul prin Hidro-termoterapie (tehnica efecte).

Hidrotermoterapia este o metodă prețioasă pentru terapeut și indiscutabilă pentru igienă. Majoritatea bolnavilor cu picior plat au tulburări trofice care se traduc prin transpirații abundente și uneori fetide. O baie caldă de picioare în fiecare seară are un dublu scop, acționând favorabil prin mecanismele specifice hidroterapiei.

Se mai folosește și proecția de curenți de apă caldă pe grupe musculare. În cazurile de debilitate care favorizează piciorul plat se recomandă băile de soare, iar pentru tonifierea musculaturii împachetările cu nămol. Impachetarea cu parafina.

Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.

Materiale necesare:canapea, cearșaf alb, vas pentru topit parafina, tavite din metal, patura,mansoane pentru articulatiile mari, un duș, prosop.

Tehnica de aplicare:

Se ia o cantitate de parafina, se topeste la temperatura de 35-70 C. Se toarna apoi in tavitele de metal si se lasa la racit, pana ajunge la o temperatura suportabila de catre pacient.

Se invita pacientul sa se aseze pe canapea, in decubit ventral, se scoate parafina din tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia. Se acopera apoi pacientul cu un cearsaf si se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute, dupa care se indeparteaza parafina si se invita pacientul sa faca un dus de curatire, la temperatura corpului.

Efecte:

-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor,

hiperemie puternica, care determina o transpiratie abundenta.

Împachetarea cu nămol este o procedură hipertermă foarte solicitantă, în care acumularea de căldură are efecte vasodilatatorii atât periferice, cât și centrale. Se așterne pe canapea o pătură, iar peste ea un material impermeabil și un ceaceaf în care se pune nămolul fierbinte sub forma unei paste. În interior se creează un microclimat dat de căldura nămolului și de lipsa pierderii acesteia, ceea ce va duce la relaxare musculară, la decontracturare și la o stare de bine. Datorită temperaturii ridicate la care se va efectua această procedură, este necesar să se facă câteva precizări. În primul rând, împachetarea cu nămol ( ca de altfel toate procedurile ce produc vasodilatație importantă ) nu va fi recomandată acelor persoane care suferă de boli cardiace sau au probleme cu tensiunea arterială. De asemenea, se va aplica pe fruntea pacientului o compresă cu apă rece pentru evitarea congestiei cerebrale.

Dușul subacval: constă din aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperatura mai mare decât a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apă la 35-38C cu ajutorul unui duș sul mobil cu presiune mare care se introduce în apă pe segment sub controlul uneia din mâinile asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata procedurii este de 5-10minute. Acțiunea intensă a dușului subacval se datorește temperaturilor diferite baie și duș precum și masajului puternic al coloanei de apă care comprimă puternic țesuturile.

Efectul este asemănător dușului masaj dar este suportat mai bine datorită băii calde.

3. Tratamentul prin Electroterapie (tehnica-efecte).

Electroterapia, prin multiplele sale tehnici, cu efect specific contribuie la ușurarea suferinței de picior plat.

Se va aplica tratament cu ultrasunet și cu curenți diadinamici.

Tratamentul cu ultrasunet se pote face în două feluri:

1 – prin contact direct cu tegumentul, folosindu-se ca strat intermediar gel, ulei sau vaselină

În acest caz, capul emițătorului trebuie să se plimbe pe tegument prin intermediul gelului fără a se apăsa prea tare și imprimând o mișcare circulară sau liniară. Este important să se folosească o viteză cât mai mică a capului emițătorului. Trebuie să se urmărească ca în permanență să aibă un contact perfect cu tegumentul și să fie în poziție perpendicular față de acesta.

2 – prin contact indirect (în apă) când se interpune între capul emițător și tegument un strat de apă.

Pentru a se obține un efect sedativ, anestezic, se aplică ionizări cu clorură de calciu, novocaină, aplicându-se un electrod pe talpa piciorului și celălalt pe partea dorsală.

Efectul antalgic este obținut și prin aplicarea curenților diadinamici, care mai au și efect decontracturant.

Curentul diadinamic difazat și periodă lungă.

Pacientul cu picior plat este așezat pe un pat de lemn cu piciorul descoperit, electrozii sun așezați pe zona dureroasă prin intermediul compreselor hidrolifice. Intesitatea curentului nu trebuie să atingă pragul dureros, iar durata procedurii este de 4-8 minute, ritmul ședințelor este determinat de stadiul efectului, dacă intesitatea dureroasă este mai mare se aplică 2 ședințe pe zi, dacă este mică se aplică o singură ședință.

Pentru acțiune analgetică se fac 8-10 ședințe cu pauză de 7 zile după care se reiau.

La bolnavii care au și tulburări neurovegetative este indicată medicația fluxului sedativ. Magnetodiafluxul are efect tranchilizant, de sedare a sistemului central, acționând general și local.

4 Tratamentul prin masaj

Masajul, pe lângă efectul antalgic, este și miorelaxant sau, dacă se dorește, poate fă și tonifiant în funcție de manevrele folosite. Poziționarea bolnavului este deosebit de importantă deoarece fiecare poziție permite o mai bună abordare a diferitelor structuri ce trebuie masate.

Masajul este un procedeu indispensabil oricărei reeducări. Este de necontestat valoarea sa în ameliorarea circulației locale, în favorizarea drenajului sanguin și limfatic al piciorului, în resorbția edemelor, în ameliorarea nutriției țesuturilor ca și în normalizarea tonusului muscular.

Masajul reprezintă ansamblul de mișcări manuale sau mecanice care mobilizează metodic un țesut sau un segment în scop terapeutic. În cazul piciorului plat se va face mai întâi masajul regional, apoi zonal și selectiv, în aplicarea sa nefăcându-se separarea între masajul gambei și cel al piciorului care ne interesează în mod deosebit.

– Efectele fiziologice ale masajului

Efecte locale:

1. Acțiune sedativă asupra:

– durerilor de tip nevralgic;

– durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente care stimulează repetat extraceptorii și proprioceptorii existenti.

2. Acțiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această acțiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbție în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficiență venoasă periferică și apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale

Creșterea metabolismului bazal stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator, influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătățește somnul, îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori și proprioceptori, care simt de diferite intensități pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale eferentă, ajung la organele interne în suferință. Toate acțiunile care se petrec la exteriorul corpului ajung și la distanță (la organele interne). Fiecare organ se manifestă prin senzații dureroase pe tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la exterior o zonă cutanată reflexogenă sau metamerică, care trebuie cunoscută de maseur pentru a ști să acționeze cu manevre specifice pentru organele interne.

Un alt mecanism al masajului este acțiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Prin această acțiune mecanică, lichidele interstițiale în exces din mușchi, se resorb în sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătățește activitatea circulației sângelui care duce la mutația elementelor anatomice din întreg organismul și odată cu aceasta reducerea activității inimii.

Descrierea anatomica a regiunii.

Membrul inferior este format din 3 segmente: coapsă, gambă și piciorul propriu-zis.

Scheletul coapsei este format din osul femur, cel mai lung os al organismului uman. Acesta prezintă un corp ( diafiză ) și două extremități ( epifize ).

Diafiza femurală are forma unei prisme triunghiulare și prezintă 3 fețe și 3 margini.

Marginea dorsală Este proeminentă și rugoasă, numindu-se și linia aspră. Ea prezintă în partea sa superioară o trifurcație, iar în partea inferioară o bifurcație, care servesc la inserția mușchilor.

Epifiza proximală este formată din capul femural, gâtul anatomic și două tuberozități, numite trohanterul mare și trohanterul mic.

Capul femural prezintă o fațetă articulară de formă sferică care se articulează cu cavitatea acetabulară formând articulația coxo-femurală. În centrul acestei fațete se află o scobitură pe care se inseră ligamentul rotund.

Gâtul anatomic al femurului este orientat oblic, de sus în jos și turtit antero-posterior. Acesta împreună cu diafiza femurală formează un unghi de 120-130 grade, iar la locul lor de unire apare o proeminență numită trohanterul mare.

Epifiza proximală prezintă posterior și inferior două proeminențe osoase numite epicondili femurali despărțiți între ei de fosa intercoindiliană, deasupra căreia se află un spațiu numit spațiul popliteu ( ceșcuța ).

Epifiza distală a femurului se articulează posterior cu platoul tibial, iar anterior cu rotula ( patela ).

Rotula sau patela este osul care ia parte la formarea articulației genunchiului și prezintă două fețe:

– una anterioară, care este convexă și rugoasă;

– una posterioară, care este concavă și netedă, ea articulându-se aproape în totalitate cu trohlea femurală.

După așezare și acțiune mușchii coapsei se împart în 3 grupe:

a) grupul anterior, care cuprinde 2 mușchi:

– mușchiul croitor, care este cel mai lung mușchi al corpului și se întinde de la pelvis ( pube ) până la gambă. Are inserția de origine pe spina iliacă antero-superioară și cea terminală pe tibie.

– mușchiul cvadriceps care poartă numele celor 4 capete de origine. TRei dintre ele se inseră într-un singur loc, pe osul coxal, fiind deci uniarticulare. Cel de-al patrulea capăt de origine poartă numele de dreptul femural. În partea distală cele patru capete de origine se unesc formând un tendon unic care se inseră pe fețele laterale ale rotulei prin ligamentul patelar.

b) grupul medial, care cuprinde 5 mușchi:

– mușchiul adductor

– mușchiul pectineu, care are originea pe tibie, iar inserția pe tuberculul navicularului trimițând expansiuni pe cuneiforme, cuboid și pe metatarsienele 2, 3 și 4.

– mușchiul gracilis

– mușchiul scurt

– mușchiul mare

c) un grup, care cuprinde 3 mușchi:

– mușchiul triceps femural

– mușchiul semitendinos

– mușchiul semimembranos

Al doilea segment al membrului inferior este gamba, care este formată din două oase: tibie și peroneu.

Tibia este un os lung, pereche, situat în partea inferioară a gambei. Este format dintr-o diafiză și două epifize.

Diafiza tibială are formă prismatic- triunghiulară și prezintă 2 fețe și 3 margini. Fața posterioară prezintă în partea sa superioară o creastă numită linia mușchiului solear pe care se inseră mușchiul solear.

Fața laterală prezintă o scobitură numită incizura tibială. Dintre cele 3 margini mai importante sunt două și anume:

– marginea laterală, care privește către peroneu și pe care se inseră membrana interosoasă. Aceasta leagă tibia de peroneu;

– marginea anterioară, care este ascuțită și proemină sub piele. Aceasta are forma unui S alungit.

Epifiza proximală, numită și platoul tibial, este mai voluminoasă și formată din doi condili: unul medial și unul lateral. Între cele două platouri tibiale se află proeminența intercondiliană.

Epifiza distală este mai puzin voluminoasă și are forma unei piramide. Ea se termină medial cu maleola tibială.

Peroneul, numit li fibulă este un os lung și pereche situat lateral față de tibie. El este format dintr-o diafiză și două epifize.

Epifiza proximală prezintă în partea medială o apofiză articulară prin care se articulează cu condilul lateral al tibiei.

Epifiza distală prezintă în partea laterală o proeminență numită maleola peronieră.

Cele două oase ale gambei sunt unite între ele de membrana interosoasă.

La articulația genunchiului în afară de oasele tibia și peroneu mai participă un os de formă ovală numit rotulă sau patelă, care prezintă două fețe:

– una anterioară care este convexă și rugoasă;

– una posterioară, care este concavă și netedă

Mușchii gambei se împart în 3 grupe:

a) grupul anterior, care cuprunde 2 mușchi:

– mușchiul tibial anterior, care are originea pe epicondilul lateral al tibiei și pe fața laterală a acestuia în jumătatea proximală

– mușchiul extensor lung al halucelui, care are originea pe treimea mijlocie a feței mediale a fibulei și pe membrana interososă

– mușchiul extensor lung al degetelor, care are originea pe pe epicondilul lateral al tibiei, pe fața medială și pe marginea anterioară a fibulei

b) grupul lateral, care cuprinde 2 mușchi:

– mușchiul peroneul lung

– mușchiul peroneul scurt

c) grupul posterior, care cuprinde mușchi așezați într-un plan superficial și într-un plan profund.

Mușchii planului superficial sunt:

– mușchiul gastrocnemian

– mușchiul solear

– mușchiul plantar

Mușchii planului profund sunt:

– mușchiul popliteu

– mușchiul flexor lung al degetelor

– mușchiul tibial posterior

– mușchiul flexor lung al halucelui

Acești mușchi își unesc tendoanele terminale într-unul singur numit tendonul lui Achile, care se inseră pe calcaneu.

Piciorul propriu-zis este ultimul segment al membrului inferior, cuprins între articulația tibio- tarsiană și aponevroza plantară. Lateral se află o linie care unește vârfurile degetelor în partea anterioară și osul calcaneu în partea posterioară.

Acesta este format din 3 grupe: tarsul, metatarsul și falangele.

Tarsul reprezintă segmentul superior al piciorului format din 7 oase. Acestea sunt dispuse pe două rânduri:

– rândul posterior, care este format din două oase: talus sau astragal și calcaneu.

– rândul anterior, care este format din 5 oase: navicular, cuboid și 3 cuneiforme.

Ele se articulează pe de o parte între ele și pe de altă parte cu oasele gambei și cu metatarsienele 4 și 5.

Metatarsul este al doilea segment al piciorului. Este format din 5 oase lungi, care se notează de la haluce la degetul mic începând dinăuntru în afară și se articulează cu oasele tarsiene.

Falangele sunt oase lungi și turtite dorso-plantar. Degetul mare are două falange, iar celelalte degete câte 3 falange. Baza primelor 3 falange se articulează cu metatarsienele corespunzătoare.

Mușchii piciorului propriu-zis sunt în număr de 10. Aceștia sunt:

1. mușchiul extensor scurt al degetelor

2 mușchiul extensor scurt al halucelui

3 mușchiul flexor scurt al halucelui, care are originea pe fața inferioară a cuboidului și a cuneiformului lateral, cât și pe tendonul mușchiului tibial posterior

4 mușchiul abductor al halucelui, care are originea prin capul oblic pe cuboid și pe cuneiformul lateral, iar prin capul transvers pe capsulele ultimelor 3-4 articulații metatarso-falangiene și pe ligamentele corespunzătoare. Cele două capete se unesc pe falanga proximală a halucelui.

5 mușchiul adductor al halucelui

6 mușchiul abductor al degetelor

7 mușchiul flexor scurt al degetului mic

8 mușchiul pătrat al plantei, care are originea din două fascicule pe fața medială și inferioară a calcaneului, iar inserția pe marginea laterală a tendoanelor mușchiului flexor lung al degetelor

9 mușchiul flexor scurt al degetelor

10 mușchii interosoși.

-Tehnica masajului.

Astfel se va începe cu masajul gambei anterioare, al gleznei, fața dorsală a piciorului și a degetelor și al gambei posterioare.

Masajul gambei – Bolnavul va fi așezat în poziție de decubit ventral, iar manevrele efectuate sunt:

1 netezirea – la gleznă se va face cu ambele palme pe mușchiul triceps sural până în spațiul popliteu

2 frământarea – se poate efectua frământarea cu o mână, cu două mâini și contratimp deoarece este o regiune destul de voluminoasă

3 geluirea – se face pe marginea tendonului lui Achile și pe șanțurile intramusculare dintre femur și solear

4 fricțiunea – se face pornind de la calcaneu cu deget peste deget de-parte și de alta a tendonului lui Achile și pe șanțurile intramusculare dintre gemeni și solear

5 tapotamentul – se face sub toate formele lui

6 netezirea de încheiere, care are efect relaxant.

Între manevre se vor face neteziri de întrerupere.

Masajul părții dorsale a piciorului – Pentre acesta bolnavul este așezat în decubit dorsal iar apoi în decubit ventral, astfel încât membrul inferior cât și întregul organism să fie relaxat. Pentru regiunea gambei anterioare, cât și pentru cea posterioară se masează sistematic 4 grupe musculare:

– grupul mușchilor anteriori ai gambei: tibialul anterior, extensorul comun al degetelor, extensorul comun al halucelui

– grupul mușchilor peronieri

– grupul mușchilor externi posteriori ai gambei: gemeni, flexorul comun al degetelor

– grupul mușchilor interni posteriori ai gambei: gemeni, flexorul lung al halucelui

Masajul se începe cu netezirea care are drept scop acomodarea mâinilor maseorului cu tegumentul bolnavului și pregătirea regiunii pentru aplicarea celorlalte manevre de masaj. Netezirea este mai întâi lungă și blândă obținându-se prin aceasta vasoconstricție, iar apoi din ce în ce mai scurtă și mai rapidă, realizându-se o vasodilatație la nivelul regiunii masate.

Se execută mai întâi netezirea de la nivelul articulației tibio-tarsiene până la cea a treimii superioare a gambei. Acasta se execută cu o mână sau cu două mâini. Mâinile se așează de-o parte și de alta a gambei cu palmele perfect întinse și degetele apropiate, astfel încât în timpul alunecării în sus palmele să adere total la tegument.

Pe marginea posterioară a gambei se mai aplică netezirea pieptene cu partea dorsală a degetelor. La nivelul gambei anterioare se mai por executa netezirea cu degetele așezate de-o parte și de alta a tibiei. Se execută 3-4 manevre de netezire.

Se trece apoi la cea de-a doua manevră care este frământatul ce se poate executa cu o mână, cu două mâini sau contratimp. Frământatul cu o mână se execută prinzând fiecare fascicul muscular între police și celelalte degete ale mâinii. Se ridică astfel mușchiul de pe planul osos puțin și se exercită asupra sa stoarceri sub formă de compresiune care sunt executate longitudinal pe fibra musculară. Ele nu trebuie să aibă aspect sacadat, ci continuu. Deci în timpul alunecării de-a lungul mușchiului mâna trebuie să fie în contact cu acesta. În același fel și în același sens se excută frământarea cu două mâini, prinzând mușchiul între policele ambelor mâini și celelalte degete. Frământatul contratimp se execută prinzând mușchiul ca la cea cu două mâini, ridicându-se puțin mușchiul de pe planul osos.

Geluirea este manevra care se execută mai mult în spațiile intermusculare, precum și la locul de inserție a mușchilor. În cazul piciorului plat se va executa de-a lungul marginilor tibiale executându-se cu indexul și degetul medium apropiate. Ca tehnică la geluire se apasă rădăcina mâinii la nivelul fasciculului muscular și se alunecă în jos, iar în acest timp cele două degete trag mușchiul spre rădăcina mâinii. Această mișcare de deplasare este executată numai de articulațiile interfalangiene ale celor două degete.

După geluire se intercalează câteva manevre de netezire de întrerupere pregătind astfel regiunea pentru aplicarea manevrelor mai tonifiante, respectiv fricțiunea și tapotamentul.

Fricțiunea se execută de-a lungul fibrelor musculare, intermusculare sau la nivelul ligamentelor și inserțiilor musculare. Se execută în sensul circulației venoase cu indexul suprapus pe mijlociu sau lipite. În acest fel se execută mișcări de sus în jos. Fricțiunea articulațiilor interfalangiene se execută după ce am făcut câteva neteziri de întrerupere. Se așează vârfurile degetelor index și police la nivelul articulației interfalangiene și se execută mișcări circulare în același sens cu ambele degete. Masajul se va încheia cu netezirea de încheiere.

Masajul părții plantare a piciorului

Pentru acesta bolnavul este așezat în decubit ventral, fixând o mână la nivelul gleznei pe partea ei anterioară. Masajul gambei posterioare a fost descris o dat[ cu cel al gambei anterioare. Se cuvine să mai amintim că, în afară de grupele musculare menționate trebuie să acordăm atenție netezirii, fricțiunii și frământatului la nivelul tendonului lui Achile.

Pentru a se executa acest masaj trebuie susținut piciorul cu o mână fiind fixată pe fața sa dorsală, iar cu cealaltă se face masajul.

Începem cu netezirea cu palma întinsă și degetele apropiate alunecând spre calcaneu. La acest nivel este accesibilă netezirea cu partea dorsală a mâinii având în vedere că aici avem aponevroza plantară, care ne interesează și asupra căreia trebuie să acționăm mai puternic.

Urmează frământarea cu o mână al fiecărui mușchi plantar pe partea laterală și medială a plantei. Se face frământatul musculaturii de la baza degetelor și de la nivelul călcâilor.

Fricțiunea de la nivelul acestor mușchi și, mai ales, a aponevrozei plantare se realizează prin manevre profunde la nivelul bolții plantare. Pentru a fi executată în profunzime această manevră se aplică cu un singur deget. Fricțiunea este însoțită de manevre vibratorii și este urmată de neteziri de întrerupere.

Vibrația se execută fin cu fața palmară a mâinii, iar la nivelul aponevrozei plantare cu două degete sau cu unul singur. Apoi se aplică netezirea finală.

În încheiere se mai recomandă o manevră de drenaj global, prin care maseorul își sprijină cele două police pe plantă, în timp ce celelalte degete reunite pe fața dorsală a piciorului alunecă lateral de-a lungul marginii interne și externe.

-Kinetoterapie.

Printre metodele de reducție funcțională a piciorului plat, kinetoterapia ocupă un loc central. Cu toate acestea în practica medicală curentă metodele kinetoterapeutice aplicate sunt insuficiente. Pentru succesul kinetoterapiei este necesar să se țină seama de câteva principii:

– să fie aplicate cât mai precoce înainte de fixarea redorilor articulare cu leziuni ireductibile

– în cazul unor deformații constituite să se stabilească șesutul afectat

– să se stabilească gradul de reductibilitate a piciorului în funcție de evoluția bolii. În cazurile reductibile de regulă la tineri prin programele de kinetoterapie se urmărește tonifierea grupelor musculare slabe ca și decontracturarea și mărirea supleței celor hipotone. În cazul redorilor articulare cu retracții capsulo-ligamentare nu se aplică kinetoterapia decât postoperator. Se au în vedere mușchii care susțin bolta: flexorul comun al degetelor, flexorul lung al halucelui, tibialul anterior și posterior, tricepsul sural și extensorul halucelui.

Mișcările specifice piciorului plat sunt flexii plantare însoțite de susținerea piciorului, flexii ale degetelor și extensia halucelui, cât și exerciții de mers care să antreneze mușchii susținători ai bolții plantare.

Mișcările pentru corectarea piciorului plat sunt:

1 – mers pe vârfuri, cu brațele întinse sus, ( 30 de pași); mers pe călcâie, ( 30 de pași); mers pe latura externă a labei piciorului, ( 30 de pași ) ; mers cu pași fandați, alternativ dreptul-stângul, cu palmele pe șolduri, ( 30 de pași ).

2 – șezând: flexia și extensia labei piciorului ( 30 de ori ); rularea unei haltere sau a unui baston cu tălpile încordate ( 3 minute ); ridicarea halterei de 2 kg cu laba piciorului ( flexii-extensii ), de 20 de ori.

3 – alergare în ritm accelerat cu călcâile în șezut, ( 40 de pași ); alergare cu genunchii la piept, ( 40 de pași ).

4 – culcat pe spate: flexia și extensia labei piciorului cu rezistență opusă de kinetoterapeut; aceleași mișcări ale gambei; ( de 40 de ori ).

5.Terapia ocupațională

Terapia ocupațională este o formă de tratament care folosește activități și metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activități necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a dininua deficiențe fizice.

În terapia ucupațională termenul de ocupație se referă la o sumă de activități din cle mai variate domenii pe care individul le realizeaua in cursul unei zile și care dau un sens vieții lui. Aceste activități ocupaționale sunt:

1). Autoîngrijirea zilnică (îngrijirea personală hrănire îmbrăcat și deplasare)

2). Munca organizată de el însuși sau ca angajat

3). Activități educaționale instructive

4). Activități de divertisment

5). Hobby-uri

Terapia ocupațională dispune de o serie tehnici și anume:

Tehnici de bază sun gestualități extrase din diferite meserii: olărit prelucrarea lemnului, tâmplărie etc.

Tehnici complementare cuprind întreaga gestualitate sau numai părți din ea.

Tehnici de readaptare sunt cele care se referă la activitățile vieții zilnice și care vor avea incluse și echipamentul dar și adaptările necesare creeșterii performanțelor activităților zilnice obișnuite de îngrijire.

Tehnici de exprimare. Cuprinde toate activitățile cu caracter esteic alături de cele de comunicare.

Evaluarea pacientlui nu se rferă numai la evaluarea propriuzisă a pacientului bazată pe criteriile: infirmitate, incapacitate, handicap ci se extinde și asupra mediului ambiant al pacientului asupra mediului în care muncește, al celui de școlarizare, de agrement adică evaluarea mediului deviață al pacientului în diversele lui momente.

Pe baza acestei evaluări se alcătuiește palnul de tratament, care constă în aplicarea pricipiilor și metodelor specifice terapiei ocupaționale, în asistența pacientului facând un tot unitar cu evaluarea.

Tratamentul cuprinde o serie de activități care se împart în:

–activități esențiale

–activități neesențiale

Activitățile esențiale sunt considerate acelea care în mod obligatoriu au ca scop final realizarea unui produs concret cu utilitate care poate fi valorifivat.

Activitațile neesențiale spre deosebire de cele esențiale nu au produs final, obiectivul lor este de a angrena și mobiliza pacietul în activități fizice sau mentale.

În cazul paciențior cu picior plat se va recomanda activități neesențiale:

– înot, schi,patinaj

– mers în râu de munte

-mers prin iarbă udă dimineața

-mers pe pietriș

-tenis de picior pe zgură

Cura balneară

În vederea desăvârșirii programului de recuperare și în afecțiunea piciorului plat se recomandă bolnavului cure anuale de 12-14 zile în stațiuni de regulă helioterme, cum ar fi Herculane, Techirghiol, Băile Felix sau Govora.

Bibliografie

1 Ortopedia și traumatologia – Editura Științifică, București, 1987

1 Anatomia și fiziologia omului – Editura Universul, București, 2001

3 Ortopedia chirurgicală – Editura Medicală, București, 1957

4 Mic atlas de anatomia imului – Editura didactică și pedagocică, București, 1982

5 Medicină internă reumatologie – Editura Medicală, București, 1999

6 Gimnastica de întreținere – Editura Medicală, București, 1985

7 Ghid de reeducare funcțională – Editura Sport-Turism, București, 1981