Metode DE Recuperare Medicala Btf In Hernia de Disc

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I.

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile și obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomică a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

BIBLIOGRAFIE

23 pagini

=== HERNIA DE DISC ===

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I.

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile și obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomică a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

BIBLIOGRAFIE

Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini.

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ

B.F.T ÎN HERNIA DE DISC OPERATĂ

PARTEA I.

I. GENERALITĂȚI – definiție, clasificare, date epidemiologice.

Este o boală cauzată de degenerarea fibroasă a discului intervertebral cu pierderea elasticității sale. Consecutiv acestor leziuni, cu ocazia unui traumatism, de cele mai multe ori produs de o reducere bruscă a coloanei vertebrale flectate, apare hernia nucleului pulpos printr-un spațiu creat în ligamentul vertical posterior.

Porțiunea herniată a nucleului pulpos apăsând asupra măduvei spinării sau asupra rădăcinilor nervoase ale acesteia determinând fenomene de compresiune.

Aceste procese patologice stau la baza așa ziselor nevralgii sciatice, a crizelor de lumbago, etc.

Discul intervertebral este responsabil de legarea vertebrelor între ele, oferind flexibilitate, absorbind și distribuind greutatea aplicată pe coloana vertebrală.

Odată cu înaintarea în vârstă, discul își modifică volumul și forma și de asemenea își modifică compoziția biochimică și proprietățile biomecanice. HDL ar rezulta din degenerarea inelului fibros ceea ce duce la o slăbire a sa cu posibilitatea apariției herniei.

Hernia de disc poate apărea la orice vârstă de la 15 la 70 de ani și la orice sex, dar perioada de vârstă cu incidența cea mai mare este decada 40 – 50 ani, mai ales la femei.

II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică.

În mod normal nucleul este menținut de inelul fibros la mijloc între cele două corpuri vertebrale. Nucleul poate fi împins în spre canalul vertebral, favorizând astfel protuzia ducând la o hernie persistentă a nucleului care poate comprima o rădăcină spinală sau chiar măduva spinării înăuntrul canalului vertebral.

Rădăcinile lombosacrate trec în partea intra- și extra-durală printr-un șanț strâmptat. La nivelul acestor trecători strâmpte, rădăcina poate fi comprimată printr-o hernie discală posterioară și laterală a dscului intervertebra. De multe ori aceste hernii se asociază cu o îngroșare a ligamentului galben.

Rădăcina are leziuni edematoase, este strangulată la nivelul orificiului ei de ieșire prin gaură și înconjurată de aderențe a arahnoidelor.

Hernia discului intervertebral este produsă de traumatisme, în general traumatisme mici și repetate. Este posibil să intervină și un factor local pre-dispozant în sensul existenței unor anomalii congenitale ale regiuni lombosacrate.

O serie de factori genetici sau schimbări în hidratarea colagenului joacă un rol important în dezvoltarea afecțiunilor degenerative discale. La un disc sănătos, nucleul pulpos distribuie în mod egal presiunile asupra inelului fibros.

Scăderea hidratării discului poate reduce efectul de amortizare, ceea ce poate duce la aparitia de leziuni. Creșterea continutului de colagen a nucleului a fost găsită de asemenea responsabilă de degenerarea discului.

Posibilitatea unor influențe genetice a fost investigată pentru alte afecțiuni ale coloanei, cum ar fi scolioza, spondilolistezisul și spondilita anchilozantă.

Discurile intervertebrale suferă, odată cu înaintarea în vârstă, modificări degenerative care fac ca uneori un traumatism relativ ușor să producă hernia.

Cauza herniei de disc este o leziune degenerativă a discului care își pierde elasticitatea. Unele modificări inflamatorii și degenerative mai întinse pot duce la ruptura inelului fibros, la ruptura ligamentului longitudinal posterior și la enuclearea discului în canalul intervertebral.

Hernia discului reduce spațiul care separă două vertebre adiacente și apare și pe radiografie ca o îngustare a acestui spațiu.

Se produce subluxația articulațiilor intervertebrale ceea ce duce la un spasm al mușchilor lombari. Ligamentul longitudinal posterior este bogat inervat de nervi senzitive recuperați din rădăcinile spinale și durerile lombare sunt probabil date și de compresiunea ligamentului de către discul herniat.

De cele mai multe ori un traumatism acut și violent dă naștere herniei unui disc alterat în prealabil. O aplecare bruscă și violentă sau mai rar înapoi, ridicarea unei greutăți dintr-o poziție incomodă sau neobișnuită poate produce brusc hernia și durerea acută.

III. CRITERI DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI.

a). Examenul clinic – semne subiective și obiective.

Simptomele unei herni discale sunt în raport cu mărimea și localizarea materialului hernial. Protruzia laterală limitată la un singur spațiu intervertebral produce semne din partea unei singure rădăcini. O protruzie pe linia mediană în regiunea lombară poate comprima o singură rădăcină, rădăcinile de ambele părți ale unui segment sau toate rădăcinile cozi de cal.

Protruziile mici așezate lateral în regiunea cervicală, de obicei la nivelul vertebrei C6 sau C7 pot comprima o singură rădăcină, dar canalul vertebral fiind îngust, la acest nivel apar și semne de compresiune imediată.

Sciatalgia de origine discală apare de obicei la bolnavii care au un trecut patologic lombar, care au făcute de multe ori accese de lombalgii, de multe ori după un efort brusc. După o mișcare greșită lombalgiile se repetă declanșate de cele mai multe ori de un efort, durerea are tendiță de coborâre, să se întindă spre regiunea fesieră apoi de-alungul asciaticului. De multe ori durerea este intermitentă, perioadele cu dureri alternând cu perioade caracterizate numai printr-o fibră dureroasă sau fără dureri.

Aparitia disfuncțiilor urinare sau intestinale impun intervenția chirurgicală de urgență, pentru a nu se ajunge la pierderea definitivă a funcției.

Adesea cel mai dificil aspect al evaluarii pacienților cu simptome de hernie de disc centrală este diferențierea de un lumbago acut musculoligamentar.

Acesta din urma produce durere exacerbata la ortostatism si la mișcările de rotație ale coloanei, în timp ce durerea cauzata de HDL se accentueaza la pozițiile care cresc presiunea pe inelul fibros, cum ar fi poziția sezândă, flexia trunchiului. Mușchii paravertebrali sunt contractați, iar mișcările coloanei vertebrale sunt limitate. În mai multe cazuri durerile sunt mai accentuate noaptea. Există parestezi în picior, nu există semne de deficit motor și nici tulburări ale sensibilității obiective.

Uneori o hernie discală poate produce la începutul evoluției ei o durere intermitentă tipică, după un parcurs de 30-50 m. Altele au simptomele unei dureri intermitente ale cozi de cal care apare în timpul mersului.

Repausul în poziție alungită, pe un pat tare, cu gambele în (mișcare) ușoară flexie în poziție de hamac, poziție care mărește spațiul intervertebral posterior ce poate calma durerea. Uni bolnavi găsesc atitudini antalgice, uneori bizare.

Hernia de disc lombară se caracterizează în majoritatea cazurilor prin dureri unilaterale, dar există cazuri și cu dureri bilaterale.

Cu toate că hernia de disc lombară se poate produce la orice disc lombar, cea mai frecventă este cea a ultimelor două spații lombare. În unele discopatii se întâlnește o durere inghinală și anume au o frecvență egală în herniile L4-L5 și L5-S1.

Sciatalgia prin compresiunea rădăcinii L5 dă o localizare mai precisă și durere în partea inghinală laterală sugerează o hernie de L5, pe lângă durerea inghinală perineală de S1. Hernia de disc se produce de cele mai multe ori lateral. Hernia mediană este rară deoarece ligamentul este cel mai puternic pe linia mediană și deci protruzia se face de preferință lateral.

Reflexul ahilian poate fi abolit și să existe o hipoextezie în domeniul rădăcinii senzitive sacrale. Scolioza antalgică în poziția ortostatică s-ar face cu inflexie lombară către membrul sănătos, în caz de compresiune pe L5 (scolioză încrucișată) și de partea membrului bolnav, în caz de compresiune pe S1 (scolioză analogă).

În hernia de disc lombară se vede uneori o ușoară amiotrofie a gambei în cazurile acute, membrul inferior este rece și există o diminuare a amplitudinii pulsațiilor arteriale.

La nivelul celui de-al partrulea spațiu lombar se constată:

Durere la percuția apofizei spinoase a celei de-a patra vertebră lombară;

Reflexul ahilian și rotulian normal;

Când sunt prinse mai multe rădăcini, reflexul tibian posterior este diminuat sau absent;

Pareza extensiei halucelui și a piciorului;

Hipoextensia pe fața exterioară a gambei și a halucelui.

Reflexul rotulian este diminuat în herniile celei de-a patra vertebră lombară, probabil datorită unei căi reflexe anormale. Uneori hernia discului celei de-a patra vertebră lombară atinge atât rădăcinile patru cât și rădăcinile cinci, în drumul lor în jos spre punctele sinergice.

La nivelul celui de-al cincelea spațiu lombar se constată durere la percuția apofizei spinoase a celei de-a cinea vertebră lombară, reflexul ahilian diminuat sau absent, pareza gastroenemianilor și a solearului, hipoestezie pe marginea laterală a piciorului și a gambei la nivelul degetelor 3, 4, și 5.

În concluzie diagnosticul este pozitiv în hernia de disc lombosacrată se bazează pe:

Durerii lombosacrate iradiate pe fața posteriaoră a membrului inferior și exacerbate de mișcări, tuse sau de efort;

Deficit de forță musculară, hipoestezie, hipoflexie la nivelul membrului inferior;

Nervul sciatic dureros la presiune și la elongație (prin ridicarea membrului inferior extins);

Proteinorahia poate fi crescută;

Mielografia evidențiază modificări caracteristice.

b). Investigații paraclinice – examen radiologic, probe de laborator.

Examenul radiologic – al coloanei vertebrale arată absența încovoierilor normale ale coloanei, prezența unei scolioze, modificări artrozice, pensarea spațiilor intervertebrale a nodului Schmarch, și în regiunea cervicală îngustarea spațiilor intervertebrale în pozițiile oblice. Singura pensare, îngustarea unui spațiu intervertebral nu este suficientă pentru a pune diagnosticul de hernie discală. Totuși o îngustarea a spațiilor intervertebrale a regiunei cervicale împreună cu o coloană vertebrală dreaptă care a pierdut din curbația ei normală are o mai mare valoare de diagnoză decât același aspect în regiunea lombară.

Modificări hipertrofice la nivelul spațiului intervertebral nu sunt caracteristice pentru o hernie discală.

Semnele radiologice ale leziunii degenerative discale nu demonstrează însă în mod sigur că simptomele clinice sunt datorate caracterelor anormale ale herniei.

Radiografia coloanei ne permite să diferențiem hernia discală de tumori medulare benigne care erodează pedunculii, lamele sau corpurile vertebrale, de spondilosistezie, de spondilita deformantă; toate aceste afecțiuni pot genera sciatalgii care se pot confunda cu hernia de discală.

Examenul lichidului cefalo-rahidian – arată o ușoară hiperproteinorahie sub 0,50%. În cazul că valorile sunt mai mari trebuie eliminată posibilitatea existenței unei neoformații. Totuși există cazuri de hernii mari care dau un bloc subarahnoidian în care proteinorahia poate depăși un gram la mie.

Mielografia – cu substanțe de contrast pune în evidență hernia discală. Defectele de umplere a tecilor rădăcinilor indică existenței unei hernii laterale. Defecte ale conturului spațiului subarahnoidian sau întreruperea totală descrierii substanței de contrast, se văd în hernii mari și toate median.

Examenul funțtiei motorii si senzitive și examenul reflexelor poate duce la determinarea nivelului rădăcinii afectate.

Examinarea coloanei lombare pe nivele neurologice ajuta la localizarea sursei simptomatologiei.

IV. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC.

Hernia de disc toracică este mai rară decât hernia de disc cervicală.

Herniile laterale dau dureri de-alungul unei rădăcini toracice. Herniile de linie mediană pot da o paraplegie cu tulburări mari de sensibilitate obiectivă.

Durata unui puseu de sciatalgie în urma unei hernii discale este variabilă. Uneori puseul acut trece în una-două-trei luni în urma unui tratament fizico-terapeutic și mai ales a unui repaus prelungit care favorizează reducerea herniei.

Alteori, hernia devenind ireductibilă, durerile persistă fără nici o tendință de ameliorare, necesitând o intervenție chirurgicală. În alte cazuri, durerile se calmează până la urmă, uneori chiar după luni și ani de zile, lăsând după ele o atrofie definitivă a mușchilor gambei și o pareză distală, de cele mai multe ori în domeniul sciaticului popliteu extern (sciatică paralizantă).

Există de multe ori tendința de vindecare spontană a herniei discale. După câteva remisiuni durerea nu mai revine. Vindecările spontane pot fi datorate vascularizării mesei herniate.

Diagnosticul unei hernii de disc se pune pe date anamnezice, clinice și de laborator. Asemănarea este de cele mai multe ori caracteristică. Accesul acut de sciatalgie apare brusc, după un efort în care coloana vertebrală a fost supra-solicitată într-un efort de hiperflexie sau hiperextensie.

Bolnavul a mai avut antecedente, accese mai mult sau mai puțin intense, de mai lungă sau scurtă durată, de lombalgii sau sciatalgii cu tendințe de remisiune, cu puseuri repetate mai mulți ani în șir.

V. TRATAMENT:

1. Tratament profilactic: (obiectivele recuperării herniei de disc).

În primul rând trebuie corectate tulburările statice ale coloanei vertebrale cervicale prin gimnastica posturală, prin adoptarea unuor asemenea poziții corijate care să pună discul intervertebral în repaus, ex: „exerciții în dublă bărbie”, care este exercițiul de reeducare posturală cel mai frecvent folosit.

În decubit dorsal se alunecă ceafa pe sol, coborând și retrăgând bărbia, tinzând la aplicarea cefei pe podea și oscilând o inspirație toracică înaltă.

Vom explica bolnavului cum trebuie să ia o poziție corectă a capului, a gâtului, coloanei dorsale și a umerilor, atât în decubit cât și în ortostatism.

Nu trebuie uitat că statica coloanei vertebrale nu poate fi corectată izolat, ea depinzând și de starea curburilor vertebrale subiacente.

În general pe măsura prognosticului, reducerii prin gimnastcă, se tinde a se scade progresiv înălțimea pernei. În plus se interzic bolnavului mișcările bruște, antrenând coloana cervicală, ridicarea de greutăți care solicită musculatura cervicală, comprimând discurile.

Pozițiile defectuase ale coloanei cervicale menținute prea mult timp și care de asemenea favorizează compresiunile, este necesar ca la anumite intervale să fie întrerupte pentru câteva minute, efectuându-se câteva mișcări de extensie axilară sau repaus în poziție corijată. De asemenea bolnavul va prefera fotoliile care au sprijin pentru cap, dacă are și cervica-brahialgii, va sprijinii antebrațul pe spătarul fotoliului pentru a ușura solicitarea mușchilor subspinoși ai umărului, prin greutatea membrelor.

Tratamentul conservator este indicat în 80-90% din cazurile de sciatalgie prin hernie discală lombară. Cel mai bun tratament conservator îl constituie repausul prelungit la pat. În cazurile mai puțin grave se recomandă purtarea unui corset ortopedic.

2. Tratamentul medicamentos.

Trebuie încercat în fiecare caz de hernie, cel chirurgical rămânând rezervat cazurilor grave și masive de comprimare medulară sau herniilor care au rămas multă vreme rezistente la tratamet.

Terapia epidurala cu steroizi a fost raportată ca favorabilă în herniile de disc cu radiculopatie.

Ca medicamente se recomandă:

Analgetice

Antiinflamatoare nesteroidiene sau steroidiene

Decontracturante (diazepam, clorzoxazonă, midocalm)

Infiltrații locale cu anestezice (xilină)

Tratamentul conservator este indicat în 80-90% din cazurile de sciatalgie prin hernie discală lombară. Cel mai bun tratament conservator îl constituie repausul prelungit la pat. În cazurile mai puțin grave se recomandă purtarea unui corset ortopedic.

3. Tratamentul ortopedico-chirurgical.

Chiar daca majoritatea pacientilor pot fi tratati conservator, unii nu raspund la acest tip de terapie sau au simptome care trebuie sa conduca spre actul chirurgical.

Când există semne de comprimare medulară, tratamentul chirurgical este indicat de urgență

Orice decizie în acest sens trebuie să se bazeze pe simptomatologia clinică colaborată cu rezultatele paraclinice. Indicațiile operatorii se pun pentru: sindrom de coadă de cal, deficit neurologic progresiv, deficit neurologic agravat, durere severă.

Faptul că boala are de mai multe ori tendința de remersiune și faptul că tratamentul conservator dă mai multe rezultate bune, a îngrădit în ultima vreme indicațiile operatorii.

Cazurile rebele la tratamentul medical mai mult de 6 luni un an, intensitatea mare a durerilor precum și apariția semnelor de compresiune medulară, constituie astfel de indicații operatorii.

Intervenția va fi cât mai limitată căci îndepărtarea unui munăr mare de lamele vertebrale, nu rămâne fără inconveniente pentru statica vertebrală. O himilominectomie locală poate fi suficientă pentru a aborda și a extirpa un disc intervertebral, pe cale extra-durală. Dacă s-a făcut în prealabil un examen cu substanță de contrast este bine să fie urmată de evacuare pentru a evita iritarea rădăcinilor.

Rezultatele intervenției operatorii sunt bune, uneori excelente, în 60% din cazur bolnavii nu mai au dureri, în 20-30% din cazuri bolnavii mai suferă totuși dureri mai mult sau mai puțin accentuate.

PARTEA II-a: Tratamentul BFT.

PRINCIPIILE ȘI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT.

Recuperarea în hernia de disc lombară se face pe baza a trei stadii de suferință:

Stadiul acut,

Stadiul subacut,

Stadiul cronic.

Tratamentul balneofizioterapeutic are ca scop modificări ale excitabilității și conductibilității nervului suferind, pe deoparte pentru a restabili funcționalitatea lui normală, pe de altă parte pentru a inhiba reflexe nociceptive dureroase care întrețin iritarea. Mai putem să influențăm și mecanismele patogenice vasomotorii sau inflamatoare locale care întrețin iritația.

Tratamentul BFT. mai are ca obiective:

Diminuarea durerii,

Mărire a circulației venoase,

Creșterea metabolismului celular,

Vasodilatație a capilarelor.

2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.

Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi și sub diverse stări de agregare ca și unele tehnici strâns legate de acestea.

În hernia de disc lombară se pot folosi următoarele proceduri:

Împachetarea cu nămol. Se pregătește nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte până ce se realizează o masă vâscoasă.

La temperaturi de 30-400 C se aplică nămolul pe cearșaf, într-un strat gros de 2-3 cm. Se aplică nămolul pe părțile laterale și anterioare ale corpului evitând regiunea precordială.

Pentru evitarea congestiei cerebrale se pune o compresă rece pe frunte. Durata este de 20-40 min. După terminarea procedurii, bolnavului i se aplică un duș cald.

Acțiunea nămolului:

Acțiunea mecanic- producând excitația pieli datorită micilor particule componente.

Efect fizic- temperatura crescută a corpului cu 2-30 C.

Efect chimic- prin resorbția unor substanțe pe care le conține nămolul.

Nămolul activează producerea de histamină în piele, apare o transpirație abudentă cu eliminarea crescută de acid uric din metabolismul proteic. Sunt mobilizate depozite sancvine producându-se intensificarea circulației în anumite teritorii.

Băile de abur. Se folosește caldura umedă sub formă de vapori, ele aduc un aport mare de caldură ridicând într-un timp relativ scurt temperatura corpului.

Pentru ca băile de abur să fie mai ușor suportate se pleacă de la o temperatură inițiala de 38-420 C. și se urcă treptat la 50-550 C.

Durata lor variază în raport cu boala și rezistența organismului de la 5-30 min, iar dacă dorim să mărim transpirația dăm bolnavului 250-500 ml ceai sau apă.

În timpul procedurii se pune o compresă la cap, ceafă, inima. Baia de abur se termină cu o procedură de răcire, baie sau duș rece.

Băile de abur fiind proceduri puternice nu se pot aplica la un pacient mai mult de 2-3 ori pe săptămână.

Baia de abur este intens hipertermică și intens diaforetică, dar transpirația nu se poate evapora.

Baia de lumina cu becuri electrice. Utilizează razele infraroși în spații închise și sunt și proceduri de sudație – de traspirație. Celelalte băi se utilizează mai ales în cadrul activoterapice adică terapia de bronzare.

Baia de lumină cu becuri se efectuează: complete în dulapuri de lemn cu becuri, iar parțial în dispozitive adaptate. Durata este de 5-20 min. iar după terminarea lor se face o procedura de răcire.

Caldura radiantă produsă de băile de lumina este mai penetrantă decât cea produsă prin băile de abur sau aer cald iar transpirația începe mai devreme.

Băile de lumină scad tensiunea arteriala prin vazodilatația produsă treptat.

Împachetările cu parafină. Tehnica de aplicare: se topește într-un vas o cantitate de parafină albă în așa fel încât să mai rămână câteva bucăți neâncălzite, în scopul evitării supraâncălzirii.

Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0,5-1cm grosime.

Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă și se acoperă regiunea cu pătura.

Durata este de 30 min. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte ușor din cauza transpirației produsă de parafină.

Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior față de precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat.

Acțiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se încălzește la 38-400 C provocând o transpirație locală abundentă.

Aplicația lombară de parafină este adesea utilizată după depășirea perioadei acute.

Baia de jumatate sau halbbad. Tehnica de aplicare-această baie se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obișnuite cu apă la temperatura de 32 grade C.

Se umple cada până la înalțimea de 28-30cm, apa trebuie să acopere jumatatea inferioară a bolnavului până la ombilic. Bolnavul se așează în așa fel încât în baie în spatele lui să rămână un spațiu suficient pentru manipulațiile tehnicianului. Bolnavul este invitat să-și spele fața și să se fricționeze ușor pe mâini, torace și abdomen.

Tehnicianul se așează la stânga și puțin în spatele bolnavului ia în mâna dreaptă un vas special cu capacitate de 1,5l și face 10-15 turnării rapide asupra spatelui și umerilor bolnavului, realizate prin lovirea și proiectarea în același timp a apei din cadă asupra corpului pacientului. După aceea execută fricțiuni rapide cu apă pe spate și parțile laterale ale toracelui în direcție verticală de sus în jos și invers. Tehnicianul se mută apoi și execută aceleași turnării și fricțiuni și pe fața anterioară a corpului.

Halbbadul poate fi completat cu o turnare energică executată de la 1-1,5m asupra toracelui și abdomenului în scopul stimulării respirației, circulației și creșterii tonicității muschilor din regiunea interesată. Durata băii este de 3-5 minute.

Modul de actiune- factorul termic si mecanic. Acțiunea este excitantă , tonifiantă, sedativă și antitermică.

Baia caldă simplă. Tehnica de aplicare-se execută într-o baie obișnuită cu apă la temperatura de 36-370 C și cu durată totală de 15-30 sau 60 min. Modul de actiune-factorul termic și presiunea hidrostatică a apei.

Acțiunea -antispastică și sedativă generală. Se recomandă în suferințele miofasciale, spondilogene, în radiculopatiile reziduale.

3. Tratamentul prin electroterapie.

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți electrici în discopatiile lombare sunt:

Antialgic,

Antiinflamator,

Hiperemiant,

Decontracturant.

Curenții diadinamici – au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor în formele discogene este moderat. Se poate prescrie curenții diadinamici în aplicați transversale lombare cu schimbare de polaritate, în formula difazat fix 2' + 2'; perioadă lungă 2' + 2'. În durerile herniei de disc vom prescrie curentul diadinamic cu polul negativ pe punctul dureros și polul pozitiv proximal, difazat fix 4' ; perioadă lungă 4'.

În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această durată se diminuă eficacitatea analgetică.

Ritmul sedințelor-este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.

Numărul ședințelor-pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamogen putem folosi peste 10 sedințe.

Curentul galvanic – cu intensități de 8-15 mA, cu durata de 10-30 minute, zilnic o ședință, 10-15 ședințe pe serie.

Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizărilor simple longitudinale sau a ionogalvanizărilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar și polul negativ pe laba piciorului. În formele cu tulburări de sensibilitate există riscul de arsură locală.

Sub forma băilor galvanice bicelulare sau 4-celulare, curentul galvanic este eficient în suferințele radiculare reziduale sau când există coafectări de tipul HTA, nevroză, tulburări de climax, tulburări vasomotorii.

Curentul Träbert – Sunt curenti cu impulsuri de fregventa 140 Hz, impuls 2 ms, pauza 5 ms, la care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu creștere treptată a intensității. Se repetă de 1-2 ori pe zi. Se recomandă următoare doză de intensitate: 15-20 mA, 6-8 ședințe

Atât curentul diadinamic, cât și curentul Träbert determină o puternică senzație, cu aspect vibrator, o excitație a mecanoreceptorilor țesuturilor de sub electrozi. Efectele antalgice se explică tocmai prin această senzație.

Aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic comparabil cu al curenților diadinamici.

Curenții interferențiali – are un bun efect decontracturant. Se aplică sub forma a două seturi de electrozi în cruce pe regiunea lombară, Manual 100 Hz 10 minute; Spectrum 0-100 Hz, 10 minute. Aplicațiile se pot face zilnic sau la 2 zile, 6-8 ședințe.

Efecte: excitomotorii pe fibrele musculare striate cu inervație normală și pe musculatura netedă, analgetic, miorelaxant, termic superficial și profund.

Ultrasunetul – se folosește în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferințe musculo-tendinoase, sau cu manifestări vasculo-vegetative. Se indică ultrasunet cu hidrocortizon paravertebral lombar 0,4-0,6 W/cm2, 4-6 minute. Aplicațiile se pot face zilnic sau la 2 zile, 6-15 ședințe.

Ultrasunetul determina efect caloric dar si o excitatie vibratorie, care actioneaza asupra proprioreceptotilor si curentii de joasa frecventa.

Curenții exponențiali – se folosesc pentru stimularea musculaturi total sau parțial denervate în herniile de disc cu deficit motor.

4. TRATAMENTUL PRIN MASAJ:

DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII

REGIUNEA LOMBO-SACRO-FESIERĂ

Este formată din:

Coloana vertebrală lombară, care are cinci vertebre;

Coloana vertebrală sacrală, formată tot din cinci vertebre;

Regiunea coccigiană formată din 4-5 vertebre rudimentare formând osul coccis.

Osul sacru se articulează cu osul coxal format din ilion, ischion și pubis, formând bazinul.

Mușchii care acoperă această regiune sunt:

Masa comună spinală din care derivă marii dorsali,

Psoasul iliac,

Pătratul lombar,

Mușchii fesieri (micul, marele și mijlociul fesier).

Inervația: nervii sacrali și nervul sciatic.

Sciaticul este cel mai lung și cel mai mare nerv din organism. El pornește din plexul sacrat și este format din a -V – a rădăcină lombară și din rădăcinile sacrate I, II, III. Acestea se unesc în bazin, ies prin gaura sciatică și pătrund pe fața posterioară a coapsei, împărțindu-se în regiunea poplitee în sciaticii poplitei (externi și interni).

Nervii centurii pelviene sunt: nervul gemen inferior, nervul pisiform, nervul fesier superior și inferior.

Această regiune este irigată de ramura lombară a aortei abdominale, vena cavă inferioară, vena iliacă comună, vena iliacă lombară, vena sacrală laterală.

TEHNICA MASAJULUI

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulații manuale variate aplicate sistematic pe suprafața organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire).

Pentru efectuarea masajului se folosește:

Pudră de talc,

Diferite unguente (care conțin medicamente),

Uleiuri,

Săpun.

Se controlează starea tegumentului, eventuale echimoze. Se evită masarea alunițelor.

Regiunea lombo-sacro-fesiere

Masajul începe cu netezirea cu palmele întinse, pornind de la partea inferioară a feselor pe mușchii paravertebrali, lombari și sacrali până la regiunea dorsală. A doua direcție a acestei neteziri este: pe mușchii fesieri, mușchii dințați făcând terminația D12.

Următoarele forme ale netezirii sunt:

Netezirea pe coloană cu 2 degete depărtate de la coccis la T12;

Netezirea cu policele pe traiectul coccis – șanțul superior al mușchilor fesieri – creasta iliacă

Netezirea pieptene pe mușchii fesieri;

Netezirea specifică zonei lombare este netezirea romb,

Prin efectul ei sedativ netezirea pregătește organismul pentru manevrele următoare ea fiind de asemenea o manevră de intercalare.

Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 – 3 straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a mușchilor fesieri – pe paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini și contratimpul se execută pe aceleași direcții.

Geluirea se face cu două degete depărtate pe coloană, pornind de la coccis până la T12. Altă direcție a geluirii: cu două degete apropiate pornind de la coccis – șanțul superior al mușchilor fesieri până la creasta iliacă.

Fricțiunea este cea mai importantă manevră a regiunii și se face pe coloană cu 2 degete depărtate pe direcția coccis – T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde-și are originea nervul sciatic. Altă formă a fricțiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe șanțul superior al mușchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece mușchii fesieri sunt foarte dezvoltati în această regiune se execută fricțiuni cu pumnul.

Tapotamentul nu se execută în hernia de disc lombară.

Vibrația se execută pe toată suprafața musculară pornind de la partea inferioară a mușchilor fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală.

Masajul se termină cu netezirea finală.

MOBILIZAREA ARTICULAȚIILOR (Kinetoterapia).

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei vertebrale lombare, basculări ale bazinului, întinderea musculaturii paravertebrale ale mușchiului psoasiliac, cel mai frecvent se utilizează programul Williams. Se execută în 3 stadii:

În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și de relaxare a musculaturii lombare.

În stadiul subacut începe adevăratul program de kinetoterapie. Pe lângă tehnicile de relaxare, acum se vor aplica și tehnici de asuplizare a trunchiului inferior.

În stadiul cronic se poate începe și tonifierea musculaturii slabe.

FAZA I.

Exercițiul 1. Decubit-dorsal: se flectează și se extind genunchii.

Exercițiul 2. Decubit-dorsal: se trage un genunchi cu amândouă mâinile la piept, încercând atingerea lui cu fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt.

Exercițiul 3. Ca la exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.

Exercițiul 4. Decubit-dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult, apoi celălalt, apoi ambii.

Exercițiul 5. Decubit-dorsal cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 900, tălpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii, se saltă ușor sacrul de pe pat; se revine, apoi se repetă.

Exercițiul 6. În șezând pe scaun, cu genunchii mult depărtații: se apleacă mult înainte, astfel încât să atingă cu mâinile solul de sub scaun; se menține această poziție 4-5 secunde, se revine, apoi se repetă.

Fiecare exercițiu al fazei I se execută de 3-5 ori, repetându-se de 2-3 ori pe zi. După 2 săptămâni, acestor exerciții li se adaugă cele din faza aII-a.

FAZA A II-A.

Exercițiul 1. Decubit-dorsal, cu genunchii flectați, tălpile pe pat: se apleacă ambii genunchi spre dreapta, apoi spre stânga, până ating patul.

Exercițiul 2. Decubit-dorsal: călcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută o abducție cât mai internă a șoldului drept, până se atinge cu genunchiul drept planul patului, apoi se inversează.

Exercițiul 3. Decubit-dorsal: se ridică alternativ cât mai sus câte un membru inferior extins.

Exercițiul 4. În ortostatism: genuflexii cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele perfect drept, călcâiele rămânând pe sol.

Exercițiul 5. Poziția de „cavaler servant”, corpul aplecat pe coapsa ridicată la 900, sprijin și pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare care trebuie să întindă psoas-iliacul.

Tot în acest program se asociază și o serie de exerciții din pozitia atârnat:

Poziția 1. Cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului, prinde cu ambele mâini bara și se execută:

Ridicarea genunchilor la piept;

Rotarea truchiului stânga/dreapta cu genunchii flexați;

Balans stânga-dreapta a membrelor inferioare întinse (ca un pendul);

Semisuspendare, sprijin și pe picioare la sol (șoldurile și genunchii flexați la 90°): se fac basculări înainte-înapoi și în lateral ale bazinului;

Poziția 2. Cu fața la spalier, mâinile prind bara cu palmele spre zid și se execută:

Redresarea bazinului;

Pendularea bazinului și a membrelor inferioare întinse spre stânga-dreapta.

Poziția 3. Cu picioarele pe o bară se execută cifozări repetate ale coloanei vertebrale lombare.

FAZA A III-A

Exercițiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexați la 90°, tălpile pe pat. Se încearcă împingerea cu forță a genunchilor în sus în timp ce kinetoterapeutul se opune mișcării, tot timpul lomba rămânând în contact cu patul. Este exercițiul care determină cea mai bună contracție a musculaturii lombare și abdominale.

Exercițiul 2. Aceeași poziție de plecare, ridică capul, umerii și trunchiul, brațele întinse anterior, până când palmele ajung deasupra genunchilor. Se revine și se repetă. Tonifică selectiv mușchii abdominali.

Exercițiul 3. Din poziție de cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se suge puternic peretele abdominal și se menține 5 secunde. Se relaxează și se repetă. Tonifică selectiv transferul abdominal.

Exercițiul 4. Se desfașoară în patru timpi, din decubit dorsal cu genunchii flectați la 90° și tălpile pe pat:

Se duce lomba în jos, presând planul patului. Asistentul controlează plasând o mână sub lomba bolnavului;

Se basculează sacrul și coccisul în sus, lomba rămânând însă presată pe pat; se contractă izometric fesierii mari;

Se ridică capul-trunchiul cu brațele întinse spre coapse;

În mâini un cordon elastic dur de care se trage înspre lateral (mâinile cu palmele în sus).

Exercițiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectați la 90°, lipiți unul de altul, bolnavul încearcă să-i ducă lateral spre planul patului. La execuția maximă a mișcării se opune rezistență din partea terapeutului, realizându-se astfel izometria.

Exercițiul 6. Aceeași poziție de plecare, bolnavul își trage cu forță genunchii la piept, iar kinetoterapeutul se opune.

Exercițiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare întinse (se menține activ pozitia delordozantă). Terapeutul încearcă să ridice ambele membre inferioare, dar bolnavul se opune.

Exercițiul 8. Decubit lateral cu coapsele ușor flectate. Terapeutul cu o mână împinge înainte pelvisul și cu cealaltă trage înapoi umărul. Bolnavul se opune acestor forțe. Imediat, fără pauză, terapeutul inversează prizele (umăr posterior și pelvis anterior) și pacientul se relaxează.

Exercițiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii flectați, sprijin pe umeri-spate și picioare, se ridică bazinul și lomba (fără să se lordozeze coloana), kinetoterapeutul se opune apăsând pe crestele iliace. Astfel se tonifică musculatura extensoare lombară.

Exercițiul 10. Din poziția "pod", bolnavul încearcă o rotare a bazinului la care terapeutul opune rezistență spre sfârșitul cursei mișcării. Se alternează stânga/dreapta.

Exercițiul 11. Din aceeași poziție se face translatarea laterală a bazinului la care, spre sfârșitul cursei mișcării terapeutul opune rezistență.

Exercițiul 12. Din ortostatism, lângă o masă, pacientul se sprijină ușor de ea și face o ușoară flexie din șolduri menținând coloana lombară delordozantă; kinetoterapeutul cu o mână pe scapulă și cu cealaltă anterior, pe creasta iliacă opusă, împinge, respectiv trage înapoi. Bolnavul se opune acestor forțe. Se schimbă apoi poziția mâinilor.

Alte exerciții indicate în hernia de disc sunt exercițiile executate la:

Covorul rulant;

Bicicleta ergometrică;

Spalier;

Urcatul și coborâtul scărilor.

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:

1. Locale:

Acțiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

Acțiunea hiperemiantă- îmbunătățirea circulației locale care se manifestă prin înroșirea și încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.

Acțiunea înlăturări lichidelor interstițiale de stază- cu accelerarea

proceselor de rezorbție în regiunea masată.

Acțiunile directe, mecanice – influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.

Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, conductibilitate, contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de contracție a mușchilor.

2. Generale:

Stimularea funcțiilor aparatului circulator – îmbunătățește circulația venoasă, crește cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.

Stimularea funcțiilor aparatului respirator – ușurează schimburile de gaze.

Creșterea metabolismului bazal

Alte efecte ale masajului sunt:.

Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare.

Efectul mecanic- produs de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități care pornesc spre sistemul nervos central.

5. TERAPIE OCUPAȚIONALĂ (Ergoterapie).

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

Mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

Dezvoltarea forței musculare;

Restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul poate executa unele exerciții cum ar fi:

Urcatul și coborâtul scărilor;

Mașina de cusut;

Roata olarului;

Săritul cu coarda;

Mersul pe plan înclinat;

Mersul pe teren accidentat.

Se mai pot include și unele activități sportive:

Unele jocuri cu mingea;

Patinajul;

Hochei.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

6. TRATAMENTUL BALNEAR (Stațiunile Balneoclimaterice).

Curele balneare pot fi recomandate încă de la sfârșitul perioadei subacute, când au rolul de a continua tratamentul început în spital cu amplificarea metodelor de hidrotermoterapie și kinetoterapie.

Rolul esențial al curelor balneare este acela de prevenire a recidivelor. În acest sens se recomandă 1-2 cure balneare pe an în stațiuni în care este posibilă hidrotermoterapia în bazine cu apă termală, alături de aplicația de nămol, folosirea factorilor contrastanți de călire.

Stațiunile recomandate în discopatiile lombare sunt:

Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate și radio-ionice;

Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase;

Govora-sunt băi sulfuroase, iodate și sărate; (nămol silicos și iodat);

Bazna-sunt băi iodate și sărate;

Sovata, Amara, sunt băi sărate și cu nămoluri de lacuri sărate.

Litoralul (Eforie siTechirghiol) – băi sărate și cu nămol sapropelic

În stațiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.

Bibliografie:

Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie și recuperare medicală, Ed. Medicală, 2002

Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu – Anatomia și Fiziologia Omului, Ed. Medicală, București, 1969.

Dr. Clarence Dail și Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecțiuni obișnuite), Casa de Editură-Viață și Sănătate, București, 1999.

Marcu Vasile – Masaj și kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983

Robonescu N. – Reeducarea neuro-motorie, Ed. Medicală, 2001

Dr. Adrian N. Ionescu – Gimnastica Medicală, Ed. ALL, București, 1994.

Note de curs.