Electroterapia

=== Electroterapia1. ===

Electroterapia

Definitie: Electroterapia studiază utilizarea, acțiunea diverselor forme de energie electrică asupra organismului uman în scop terapeutic.

Forme de curent electric, folosite terapeutic:

Continuu (galvanic);

De joasă frecvență;

De medie frecvență;

De înaltă frecvență;

Energie radiant luminoasă (fototerapia);

Terapia cu câmp magnetic;

Laser-ul;

Terapia cu ajutorul curentului

continuu (galvanic)

Definiție: Prin curent electric se întelege o deplasarea de sarcini electrice (electroni) de-a lungul unui conductor.

Curentul galvanic (Galvani-fizician Italian care a studiat curentul continuu).

Conductorul electric-este corpul prin care poate trece un curent electric continuu.

Clasificarea conductorilor electrici:

De gradul 1 –sunt reprezentați de metale. Prin acești conductori curentul electric trece fară să producă reacții chimice.

De gradul 2 –sunt reprezentate de soluțiile electrolitice, de acizi, baze săruri, în care trece curentul electric produce o electroliză.

De gradul 3 –sunt conductori gazoși prin care curentul electric nu trece.

Metode de producere a curentului

continuu

Metode chimice –elementul clasic de producere a curentului continuu prin metoda chimică îl reprezintă pila lui Volta. Pila lui Volta este formată din 2 plăci metalice (Zn si Cu) care se introduc înrt-un vas cu H2SO4.

Soluția de H2SO4 va disocia în ioni de H+ și radicali SO-2. Acești ioni reacționează cu ionii de Zn si Cu. Astfel se produce o eliberare de ioni cu semne diferite ce se acumulează la nivelul electrozilor determinând o diferență de potențial electric.

Surplusul de electroni negativi de la catod trece printr-un fir metalic la anod pentru restabilirea echilibrului ionic. Această scurgere intr-un singur sens constituie curentul continuu.

Metode mecanice –reprezintă transferul energiei mecanice a unui motor în energie electrică (dinamul) și convertizorul electric care transformă curentul alternativ în curent electric continuu prin intermediul energiei mecanice de rotație.

Metode termoelectronice –lămpile sau tuburile electronice și diode. Acestea sunt formate dintr-un anod și un catod reprezentate de spirale. Sensul deplasări e- este dinspre spirală spre placă.

Propietățiile fizice ale curentului

continuu

Intensitate si timp. Într-un sistem de axe cartezian, pe axa orizontală marcăm timpul și pe cea verticală intensitatea. În funcție de aceste variabile, curentul continuu poate fi reprezentat astfel:

Curent continuu:

Ascendent

Descendent

Variabil

Întrerupt

Care la randul lui poate fi:

Constant,

Ascendent,

Descendent,

Variabil.

Aparatura pentru folosirea

curentului continuu

Părțile componente sunt:

Sistem de alimentare de la rețea –format din:

Ștecher,

Cordonul,

Întrerupator.

Dispozitivul de redresare al curentului –format din:

Convertizor,

Tub semiconductor.

Aparat de reglare a intensități –format din:

Potențiometru,

Comutatorul pentru forma de current galvanic,

Aparatul de măsură al intensități,

Miliampermetru.

Sistemul de racordare cu bolnavul-format din:

Borne,

Cabluri,

Electrozi.

Efectele fizico-chimice ale

curentului continuu

Efect termic –reprezintă producerea de caldură la trecerea curentului printr-un conductor care opune o oarecare rezistență mai este numit și efectul Lenz Joule. Energia electrică care se transformă în energie calorică se masoară în jouli, și este direct proporțională cu rezistența conductorului, cu intensitatea la pătrat și cu timpul. Caldura produsă se masoară prin calori.

Q(calori)=R(ohmi)xI(amperi)xT(sec.)x0,24

Efect luminos:

Conductor

O anumită rezistență supusă curentului electric aflat într-un anumit mediu gazos sau vid produce lumina.

Efectul termoelectronic –constă în emiterea de electroni la încalzirea unui filament aflat într-un spațiu închis.

Efectul magnetic –Curentul continuu determină în jurul conductorului prin care trece un câmp magnetic ce deviază acul busolei. Fenomenul este cunoscut și sub numele de inducție electromagnetică și stă la construcția electro-motoarelor, aparatelor de tratament si aparatelor de masură.

Electroliza –efectul curentului asupra lichidelor și în funcție de compoziția lor chimică se numește și disociere electrolitică sunt supuse: electrolize, acizi, baze si săruri.

Electroforeza –efectul curentului asupra soluțiilor coloidale ce atrag sarcini electrice pozitive sau negative în funcție de natura substantelor. Astfel deplasarea particulelor spre anod se numeste anaforeza și deplasarea către catod se numeste catoforeza.

Acțiunile biologice ale

curentului continuu

Din punct de vedere electro-chimic și al gradului de conductabilitate chimică, corpul uman este considerat ca un conductor de gradul 2 ( un electrolit format din săruri dizolvate în mediul lichidian, apa reprezentând 70% din greutatea corpului).

Acest mediu electrolitic este neomogen având grade diferite de conductibilitate, deci nu poate fi strabătut uniform de curentul electric, astfel structurile tisulare ale corpului omenesc pot fi:

Gradul I de conductibilitate foarte buni –(sângele, limfa, corpul vitros, lichidul cefalo-rahidian).

Gradul II buni conductori –(glandele sudoripare, muschii, țesutul celular subcutanat, organele interne).

Gradul II rău conductori –(țesutul nervos, adipos, glandele sebacee si oasele).

Gradul IV foarte rău conductori –(părul si epiderma)

Aplicarea curentului asupra organismului uman determină:

1. Efecte polare –care se produc la nivelul electrozilor aplicati pe tesuturi.

2. Efecte interpolare –se petrec în interiorul organismului între cei 2 electrozi.

1. Efecte polare –rezultatul electrolizei cu producerea de acid clorhidric la anod si o bază la catod.

Aceste efecte depind de calitatea electrodului (forma, dimensiunile, compoziția chimică), calitatea curentului și de proprietățile organismului (de starea tegumentului, conductibilitatea țesutului) și de reactivitatea generală a organismului. În cazul supradozării intensități curentului continuu se produc efecte polare extreme (arsuri si necroze).

2. Efectele interpolare –au adevaratul rol terapeutic, determină modificări fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului continuu.

Costând în:

Procese de electroliză,

Ionoforeză,

Electroosmoză,

Modificări de potențial de membrană,

Modificari de excitabilitate neuro-musculară,

Efecte termice,

Efecte de inducție electromagnetice,

Modificări ale compoziției chimice ale țesutului.

Efectele fiziologice ale

curentului continuu

1.Acțiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase sensitive

Receptori senzitivi din tegument înregistrează la aplicarea curentului continuu o senzație de furnicătură ce crește proporțional cu intensitatea catre întepaturi fine, la arsură si durere. Dupa cateva sedințe crește pragul sensibilitați tactile si dureroase obtinându-se acțiunea analgetică, ea se produce la polul pozitiv și se numește anelectrotonus. La polul negativ se produce catelectrotonus–realizat prin depolarizarea și creșterea sensibilitați în timp ce la anelectrotonus membrana celulară se hiperpolarizează scăzând excitabilitatea. La intensitațile mici se produce catelectrotonus, iar la intensitatile mari se produce anelectrotonusuri, iar la intensitate medie se produce echilibrarea anelectrotonusului.

2.Acțiunea curentului continuu asupra fibrelor nervoase motorii

Se produce o scădere a pragului de excitație a fibrelor motori când folosim polul negativ ca electrod activ. Creșterea brusca a intensitati curentului ca și scăderea intensitați curentului determină o contracție musculară promptă. Aceasta acțiune este utilizată în tratamentul musculaturii.

3. Acțiunea curentului asupra sistemului nervos central—Curentul continuu produce:

Diminuarea reflexelor la aplicarea curentului descendent

Creșterea excitabilitați la aplicarea curentului ascendent.

La nivelul organelor de simț:

Reacții vizuale –senzații luminoase sub formă de puncte, bastonașe sau cercuri colorate în galben.

Reacții auditive—zgomote în urechi, amețeli, rotirea capului spre dreapta sau stânga.

Reacțiile gustative—un gust metalic corespunzător la polul negativ, un gust acru la polul pozitiv.

4. Sistemul vegetativ vazomotor

Curentul continuu are o acțiune hiper-emiantă. Inițial este o scurtă perioadă de vazoconstricție urmată de o hiperemie determinată de vazodilatație reactivă, astfel se obține eritem cutanat și creșterea moderată a temperaturi cutanate.

Aceste fenomene se produc la nivelul vaselor superficiale cutanate cât și la celor musculare profunde și durează cîteva ore după întreruperea aplicări. Se realizează astfel o înbunatațire a vascularizației în regiunile de aplicare a curentului continuu. Circulația superficiala crește sub 500% iar cea profundă cu 300%. Asfel rezultă rolul biotrofic al curentului continuu prin înbunatatirea nutriției tisulare precum și acțiunea rezorbtivă a edemului local.

5. Acțiunea asupra sistemului vegetativ

Sistemul nervos vegetativ reacționează în constant și individual în aplicarea curentului continuu. Regiunea cervicală și dorsală superioară este zona specifică pentru influențarea sistemului nervos vegetativ la aplicarea curentului continuu și se numește gulerul scerback.

6. Acțiunea asupra sistemului circulator.

Curentul galvanic descendent—accelerează afluxul sancvin din mica circulație spre inima. Aceasta reprezintă circulația de întoarcere a sangelui venos din plamâni si membrele superioare spre inimă, transportă sânge arterial către postal.

Curentul galvanic ascendent—accelerează circulatia venoasă de la extremitatea membrelor inferioare și organele interne către inimă, favorizează transportul sângelui arterial catre plămani și extremitațile superioare accelerează viteza sângelui venos de la inima la plămani.

Indicațiile și contraindicațiile

curentului continuu

INDICAȚII:

Afecțiuni ale sistemului nervos:

Nevralgii, nevrite, nervul schiatic, plexul brahial, nervii intercostali, nevralgii dentare.

Occipitale.

Ale femuro-cutanatului.

Pareze, paralizii(paraliziile flasce ale membrelor de diferite cauze)

Afectiuni ale organelor de simț(otoscreloze, conjunctivite, irite sclerite)

Sindroame asteno-nevrotice de suprasolicitare (distonii neurovegetative)

Afecțiuni ale aparatului locomotor:

Reumatismele inflamatori și degenerative (artrite artroze)

Sechelele post-traumatice.

Afectiuni ale aparatului cardio-vascular:

Tulburari circulatori periferice (boala Raymaoud, arteritele, flebitele in faza subacută sau cronică)

Tulburari vazomotorii cerebrale (în cadrul hipertensiunii arteriale)

Afectiunii dermatologice:

Acneea

Cicatrice cheloidă

Eczeme

Hemetoame superficiale

Ulcere aftome

CONTRAINDICAȚIILE:

Orice afecțiune care produce o leziune a intregrității tegumentului, supurațiile, alergii de diferite etiologi, unele eczeme, în cazul T.B.C-ului cutanat, neoplasmelor cutanate în stadii terminale, în stările caseptice.

Modalitați de aplicare terapeutică

ale curentului continuu

1.Galvanizarea simplă (cu ajutorul electrozilor sub formă de plăci de diferite dimensiuni)

2. Baile galvanice

3. Ionoforeza sau ionogalvanizarea

1. Galvanizarea simplă.

Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcție de regiunea de aplicare și efectele de polaritate.

În mod obișnuit au forme dreptunghiulare cuprinse între 50-800 cm2.

În forme speciale:

Punctiformi-în forma de ochelari

Special pentru gulerul scerback

În funcție de efectele terapeutice putem avea:

Pentru efect analgezic-de dimensiune mica și pozitiv.

Aplicarea pe diferite regiuni:

aplicarea transversală – Electrozii sunt asezați de o parte și de alta a regiunii de tratat.

aplicare longituninală – Când electrozii sunt plasați la distanță unul de celalalt.

Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spălat după fiecare utilizare.

Intensitatea curentului—care este strâns legată de sensibilitatea și toleranța tegumentului, de evoluția afecțiunii, de marimea electrozilor și de durata aplicației. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcție de regiunea anatomică.

Durata—este de aprozimativ 30 de minute.

Numarul si ritmul sedințelor—este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedințe în afectiuni acute și 12-20 sedințe în afecțiuni cronice.

Poziția bolnavului—în timpul sedinței trebuie să fie în cea antalgică și depinde si de funcția regiuni tratate.

2. Băile galvanice:

Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni întinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât acțiunea curentului continuu cât și efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod și tegument.

Densitatea curentului—este redusă micșorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată.

Baile galvanice se înpart în:

Partiale sau 4-celulare

Generale sau stenger.

Băile parțiale.

Sunt alcatuite din: 4 cadițe de porțelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă.

4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare și 2 pentru membrele inferioare.

De pe tabloul de comandă putem realiza combonați diferite ale electrozilor în funcție de efectele urmărite.

ex: pozitiv pentru membrele superioare si negativ la membrele inferioare rezulta curentul descendent.

Indicațiile băilor parțiale:

Nevralgii,

Atralgi,

Mialgi,

Paraliziile flasce,

Tulburari circulatorii.

Durata unei sedințe—este între 10-30 min. Și ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.

Numarul de ședințe—este de 10-15 sedințe.

Băile generale.

Sunt formate dintr-o cadă prevazută cu 8 electrozi fixați în pereți căzi.

Sensul curentului—este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante:

Descendent

Ascendent

Transversal

Sau chiar în diagonală.

Intensitatea curentului—este mai mare decât cea de la baile parțiale .

Durata—15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedințe.

Acțiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât și pe efectul chimic când se folosește ionizarea.

3.Ionizarea.

Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanțe medicamentoase care au o acțiune farmacologică.

Sinonime la ionizare:

Ionoterapia,

Ionoforeza,

Galvanoterapia,

Electoionoterapia,

Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe medicamentoase și transportarea anionilor (-)și a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice.

Cu soluția conținând ionul medicamentos se înbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină superficială, ajugând în circulația generală.

Dovada pătrunderii în organism a ionilor terapeutici este regasirea lor în urină.

Ioni ușori migrează mai rapid, iar ioni grei migrează mai încet.

Substanțele cu greutate moleculară foarte mare nu se pot disocia, rămânând în tegument dar fară să-l străbată.

Ionizarea depinde de:

Greutatea anatomică a ionilor;

Cantitatea și concentrația lor în soluție;

Puritatea soluției utilizate (apa distilată);

Intensitatea curentului—cu cât intensitatea este mai mare, cantitatea de ioni transportați este mai mare.

Mărimea electrozilor.

Durata proceduri—este de aproximativ 30 min.

La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Particularitați de acțiune ale ionoforezei:

Efect local

Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.

Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.

Este posibilă dozarea precisă a substanțelor medicamentoase aplicate.

Se pot obține efecte bune cu cantitați foarte mici de substanțe medicamentoase evitându-se tractul gastro-intestinal.

Inconvenientele ionizari:

Din componența bipolară a medicamentului acționeză numai acea componentă influențată de semnul polului respectiv. Viteza de migrare a ionilor este diferită.

Tehnica de aplicare.

Diferența dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în înbibarea stratului hidrofil in soluție medicamentoasă in loc de apă.

Pentru eficiență maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv

Polul activ-este dependent de încarcarea electrică a soluției medicamentoase și anume:

Substanțe încarcate pozitiv se vor pune la polul pozitiv și se numesc cationi.

Substanțe încarcate negativ se vor pune la polul negativ și se numesc anioni.

ex: la anod aplicam metale cum ar fi: Li, Cu, Zn, Ca radicalii metalelor, diferiți alcaloizi: histamină, cocaină, stricmină, morfină, atropină, pilocarpină. La catod vom pune: halogen, clor, brom, iod radicali acizi.

Soluțiile folosite se fac de preferintă cu apă distilată.

Concentrația in ioni trebuie să fie cât mai mică pentru că disociația electolitică este cu atât mai puternică cu cât soluția este mai diluată.

Indicatii:

Sindroame neuroastenice

Insomniile

Spasmofilia

Sindroame migrenoase.

Ex: Calciu este utilizat ca sedativ al sistemului nervos în migrene, spasmofilie.

Magneziu în migrene vasculare, status post accident vascular cerebral.

Curenții de joasă frecvență

Vor avea frecvența cuprinsă între 500 impulsuri/sec.-5 impulsuri/min.

Curenți de joasă frecventă se obțin prin întreruperea curentului continuu cu ajutorul unor metode de reglare manuală sau electrică obținându-se inpulsuri electrice ce se succed ritmic având în general un efect excitator.

Aceste inpulsuri pot fi:

Singulare,

Sau în serie

În general curenți cu impulsuri de joasă frecvență se caracterizează prin:

1. Forma și amplitudinea inpulsului;

2. Prin frecvența inpulsurilor;

3. Durata inpulsurilor;

4. Durata pauzei dintre inpulsuri;

1. Din punct de vedere al formei inpulsurile pot fi:

Dreptunghiulare,

Triunghiulare,

Trapezoidale,

Sinusoidale,

Derivate din cele de mai sus.

Din curentul cu impulsuri dreptunghiulare se pot obține formele derivate prin:

Modificarea platoului superior sau inferior;

Prin creșterea sau descreșterea intensitați;

Variația duratei inpulsului și a pauzei

a) Inpulsul dreptunghiular—se caracterizează prin:

Frontul ascendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică,

Platoul orizontal-care este paralel cu linia izoelectrică

Frontul descendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică

Frontul ascendent-corespunde creșteri bruste a intensități curentului.

Frontul descendent-corespunde scăderi bruste a intensități curentului.

b) Inpulsurile triunghiulare—se caracterizează prin:

Anularea platoului,

Fronturile ascendente,

Fronturile descendente,

Pot avea o durată mai mare sau mai mică formân un unghi mai mare sau mai mic față de linia orizontală a timpului.

Cu cât durata impulsului este mai lungă, cu atât panta este mai plină. Cu cât durata inpulsului este mai scurtă, panta este mai abruptă.

c) Inpulsurile trapezoidale—rezultă din combinarea impulsurilor triunghiulare și dreptunghiulare. Pantele ascendente și descendente pot fi mai line line sau abrupte, liniare sau curbe.

d) Inpulsurile sinusoidale—pot avea panta ascendentă de formă convexă putând corespunde unei funcți matematice exponențiale.

Curentul faradic

Este obținut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor și este format dintr-o curbă neregulată în care undele pozitive cu valori crescute alternează cu unde negative.

Curenți de joasă frecvență cu impulsuri sunt folosiți in terapie pentru:

1.Electrostimularea musculaturi striate normoinervate.

2.Electrostimularea musculaturii total denervate.

Electrostimularea musculaturii striate normoinervate.

Folosirea acestor curenți cu impulsuri realizează o adevărată electro-gimnastică musculară.

Se bazeză pe acțiunea de excitare a impulsurilor electrice asupra substraturilor excitabile: muschii și fibrele nervoase.

Se realizează printr-o descărcare electrică a membranelor celulare numită și depolarizare.

Musculatura striată, scheletică normal inervată-răspunde la impulsuri cu durată relativ scurtă și frecvență relativ rapidă in jur de 30Hz.

Efectul de contracție-se obșine la o durată de 0,1-5 mili sec. și frecvența de 40Hz.

Această acțiune tetanizantă sau de contracție maximă se menține atâta timp cât curentul străbate mușchiul.

Sunt folosite în general următoarele forme de curent:

Curenți dreptunghiulari mici,

Trenurile de impulsuri,

Curenți modulați de lungă perioadă,

Curenți faradici,

Curenți neofaradici,

au frecvența de 50Hz durata de un impuls este de 1min. și pauza dintre impulsuri de 19 mili sec.

Efectele fiziologice-sunt:

Excitator,

Vazomotor producând o vazodilatație prelungită.

Trofic,

Antialgic,

Revulsiv în cazul unei vazodilatați maxime

2. Electrostimularea musculaturi total denervată

În acest caz se obține un răspuns selectiv la stimularea prin impulsuri exponențiale de lungă durată cu panta de creștere lentă sau foarte lentă.

Folosirea excitari selective cu astfel de impulsuri poate duce la obținerea capacități de contracție musculară.

Forme de curenți ce pot fi folosiți:

Curenți cu inpulsuri trapezoidale-sunt folosiți în stimularea diferitelor grupe musculare .

Curenți cu inpulsuri triunghiulare-cu fronturile de creștere liniare sau exponentiale.

Electrostimularea –previne instalarea atrofiei musculare.

Nu este o metodă de recuperare în sine ci pregătește inițierea kineto-terapiei recuperatorie.

Tratamentul- cu acești curenți trebuie instituit precoce la 7-10 zile de la denervare.

Curenții diadinamici

Sunt derivați din curentul sinusoidal de 50Hz care a suferit o serie de modificări.

Cu ajutorul unei lămpi redresoare se obține mularea fazei negative ceea ce determină formarea unui curent de 50Hz ½ sinusoidal.

Din aceasta cu ajutorul unei duble diode se obține un curent de 100Hz ½ sinusoidal.

Ambele forme de curent menționate trec din categoria curenților alternativi în categoria curenților cu impulsuri, deoarece nu mai au fază negativă.

Forma acestor inpulsuri pozitive-este curbă ½ sinusoidal cu o durată de 0,01 sec.

La curentul cu impulsuri de 50Hz intervin și pauze de 0,01 sec. În timp ce la cel de 100Hz impulsurile se succed fără nici o pauză nefiind un curent alternativ.

Semnul curentului-se menține tot timpul pozitiv ceea ce variază, fiind doar intensitatea care crește în mod ritmic de la 0 la o valoare maximă si apoi descrie o curbă simetrică cu cea a valorilor ascendente ajungând din nou la valoarea 0.

Aceste impulsuri se repetă de 50 sau 100 de ori/sec., frecvențele fiind constante neputându-se modifica.

În funcție de felul in care se pot combina diversele posibilități de succesiune și de modulare a inpulsurilor descrise se pot obține urmatoarele feluri de curenți diadinamici:

1.Monofazat fix.

Este o formă asemanatoare cu cea a curenților sinusoidali, panta ascendentă este la fel ca la curentul sinusoidal dar panta descendentă nu cade simetric ci ea descrie o curbă lentă exponențială, ajungând la 0 în timp dublu fată de curentul ½ sinusoidal acoperind astfel si perioada de pauză ajungând la valoarea 0 la baza impulsului urmator.

Durata unui impuls-este astfel de 20 mili sec. iar pauză nu există. Intensitatea vârfului impulsului este constant aceiași.

2.Difazatul fix

Rezultă din suprapunerea a 2 curenți monofazați cu un decalaj de jumătate de perioadă.

Vârfurile impulsurilor sunt asemănătoare, însă intensitatea nu mai ajinge la 0 ea rămânând la un anumit nivel; astfel reziltă o curbă asemănătoare cu cea a unui curent continuu peste care se suprapun 100 de impulsuri de formă ½ sinusoidală.

3.Scurta perioadă

La intervale regulate de 1 sec. se alterneză brusc monofazatul de 50 impulsuri/sec. cu difazatul de 100 impulsuri /sec.

Se poate crește durata perioadelor de impulsuri de la 1 la 10 sec.

4.Lunga perioadă

Este o formă specială de suprapunere a 2 curenți de 50 impulsuri/sec.

Un curent monofazat fiz de 50 impulsuri-peste care, cu un decalaj de ½ perioadă se adaugă in mod lent (modulat) tot un curent de 50 impulsuri modulat.

Din această suprapunere rezultă un curent asemănător cu cel difazat.

Durata modulației de creștere a fazei a-2-a este de 0,5 sec., durata perioadei constante (platoul) este variabilă între 1 și 7 sec.

Descreșterea este de 1,5 sec. alternantă între monofazat și difazat se face între 3 și 10 sec.

5.Ritmul sincopat

Alternează la intervale de 1 sec. monofazatul cu pauze de aceiași durată.

Principalele efecte ale curentului

diadinamic

1. Analgetic-difazatul și perioada lungă

2. Hiperemiantă-difazatul, perioada lungă și perioada scurtă

3. Dinamogeneza-monofazatul cu 50Hz cu o intensitate la valoarea prag.

Monofazatul-efect excitator, crește tonusul muscular, acționează ca un adevărat masaj profund electric, evidențiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acționeză vazoconstrictor și tonifică pereți arteriali.

Difazatul-are acțiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilități dureroase. Îmbunătațirea circulației arteriale prin inhibarea simpaticului.

Este indicat ca formă introductivă în celălalte aplicați analgetice.

Perioada scurtă-are un efect excitator tonicizant, acționează ca un masaj profund mai intens, are o acțiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acțiune rapidă asupra hematoamelor și a edemelor post-traumatice sau din staza periferică.

Perioada lungă-are un efect puternic analgezic și miorelaxant, acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Este indicat în stărișle dureroase profunde și persistente.

Ritmul sincopat-are un efect excitomotor pronunțat de unde rezultă acțiunea sa de gimnastică musculară importantă. Este indicat în atoni musculare postoperatori cu musculatură normo-inervată.

Indicațiile

A. Afectiuni ale aparatului locomotor:

1.Stările posttraumatice-concluziile, entorsele, luxați recente folosim difazatul și apoi perioada scurtă.

2.Întinderile musculare.

3.În diferite redori articulare-incepem cu difazatul apoi continuăm cu perioada scurtă și terminăm cu perioada lungă. Aici fac excepție fracturile sau rupturile ligamentare sau musculare.

B. Afecțiunile reumaticce: Artroze, artrite, în diferite mialgii, în manifestări articulare (epicondilitele, entezite), în diferite periartrite, nevralgi cervico-brahiale sau sciatice.

Începem cu difazatul continuăm cu perioada scurtă și terminăm cu perioada lungă.

C. Tulburări circulatori periferice: Boala Raynoud, în arteriopatiile obliterante, varicele, stări după degerături și arsuri.

D. Aplicațiile segmentare: Pe zonele reflexe cu patologie neurovegetativă

În colecistopatie, în migrene, în ulcer.

Modalități de aplicare a

curenților diadinamici

Aplicațiile se fac:

1. Aplicarea direct pe punctele dureroase: Se folosesc electrozi de plumbmici rotunzi sau chiar punctiformi.

Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros

Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanță.

2. Aplicarea transversală: O folosim la nivelul articulațiilor mari, a zonelor musculare ale membrelor sau trunchiului. Aici folosim electrozi plați, cu mărimi diferite, corespunzătoare regiuni de tratat. Electrozii sunt egali între ei.

3.Aplicarea longitudinală: Se folosește de-a-lungul unui nerv periferic.

Electrodul pozitiv-este mai mare iar,

Elctrodul negativ-este mai mic și se asează pe locul dureros.

4. Aplicarea paravertebrală: Pentru rădăcinile nervoase, putem avea în acest caz atât aplicarea transversală cât și o aplicare paralelă cu colana. Se folosesc electrozi plați cu:

Electrodul negativ-asezat pe locul dureros,

Electrodul pozitiv-fiind egal ca mărime.

5. Aplicarea gangliotropă: Se folosește la nivelul ganglionilor vegetativi. Folosim electrozi mici, punctiformi:

Electrodul negativ-fiind situat la nivelul ganglionului respectiv.

6. Aplicația mioenergetică: Aceasta urmărește tonicizarea musculaturi normoinervate.

Electrodul pozitiv-este mare, este indiferent și se așează la locul de emergență a nervului motor.

Electrodul negativ-este punctiform și se așează la nivelul plăci neuromotori.

Tehnica de aplicare a curentului

diadinamic

În primul rând trebuie să avem:

1. Aparatul generator de curent diadinamic-care este format din:

Sistem de alimentare (priză, ștecher, cablu)

Sistem de redresare și modulare (dioda, lămpile)

Pe tabloul aparatului avem:

Un potențiometru

Un comutator-pentru diferitele formele ale curentului diadinamic.

Osciloscop-prin care vizualizăm formele curentului diadinamic.

Comutator-pentru schimbarea polarități

Ceasul

Miliampermentru-pentru măsurarea intensitați.

Sistemul de racordare cu bolnavul (cabluri și 2 electrozi)

2. Pacientul-trebuie să fie așezat comod pe o canapea de lemn ți cu regiunea de tratat descoperită și la îndemână.

Electrozi-sunt așezați pe zona durerosă prin intermediul compreselor hidrofile.

Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensități care produce o contracție musculară) și creștem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare.

În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică.

Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleași sedințe.

În cazul acțiunilor vasculotrope și neurotrofe se poate menține o durată mai indelungată de 20-30min.

Ritmul sedințelor-este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.

Numărul ședințelor-pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau.

În scop dinamogen putem folosi peste 10 sedințe.

Alte forme de curenți de joasă frecvență

cu acțiune antialgică

1. Curentul faradic și neofaradic

2. Curentul trabert

3. Curenții stohastici

4. Electropunctura

5.T.E.N.S (stimularea electrică nervoasă transcutanată).

Curentul faradic și neofaradic

Curentul faradic-este reprezentat printr-o curbă neregulată în care denivelările cu valori negative mici alternează cu creșteri mari și bruște ale valorilor pozitive.

Curentul faradic se obține din curentul continuu, transformarea realizându-se cu ajutorulunei bobine de inducție. Această bobină constă din 2 bobine:

Primară-care este de dimensiuni mici numită inductor și este formată dintr-un miezde fier pe care sunt înfășurate spire groase dar în număr mic.

Secundară-care este mai mare și în care pătrunde bobina primară.

Diferențele intensităților pozitive și negative sunt date de inegalitatea dintre vitezele de întrerupere și de inchidere a circuitului.

Dezavantajele curentului faradic:

Imposibilitatea dozări intensități curentului

Neregularitatea impulsurilor

Manevrarea rudimentară a aparatelor de obținere a acestui curent.

Astfel sa creat o nouă formă de curent numit neofaradic.

Caracteristicile curentului neofaradic:

1. Nu se mai produc trecerile bruște de la valori pozitive la cele negative.

2. Intensitatea poate fi reglată cu precizie.

3. Frecvența este de 50Hz, durata impulsurilor este de 1 min., durata pauzei este de 19 ms.

Principalele efecte:

1. Efectul analgetic

2. Efectul excitomotor

3. Efectul vazomotor

a) vazoconstructor-când durata este scurtă

b)vazodilatator-când durata este lungă

4. Efectul trofic

5. Efectul rezorbtiv

Indicații:

În afecțiuni musculare ale aparatului locomotor

În afecțiuni ale sistemului nervos periferic.

Contraindicațiile:

În paralizia spastică

În orice spasme și contracții musculare

În atrofi musculare cu degenerescență

În atrofi musculare însoțite de hipersensibilitate

Caracteristici: impulsurile triunghiulare.

Curenții träbet

CurenȚii dreptunghiulari care realizeazăun adevărat masaj cu impulsuri excitabile obținându-se astfel un puternic efect analgezic și hiperemiant.

Curenții stohastici

Se caracterizează prin prezența unor stimuli neregulați ce reduc reacțiile de adaptare sau de obisnuință crescând astfel efectul analgezic prin ridicarea pragului dureros.

Electropunctura

Face parte din metodele de reflexoterapie acționând pe punctele dureroase reflexe.

T.E.N.S.

Folosește curenți cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvență care sunt furnizați de aparate mici alimentate la bateri sau la priză. Frecvența este 15-500Hz, durata impulsurilor 0,05-0,5ms. Folosesc electrozi mari ațezați în dreptul punctelor dureroase.

Elemente de fiziologie generală ale

electroterapiei și electrodiagnosticului

Iritabilitatea-reprezintă capacitatea celulelor vi de a reacționa la un anumit stimul.

Excitabilitatea-reprezintă transmiterea mai departe a stimulului de către celulele și fibrele nervoase, aceasta este o reacție secundară a țesuturilor.

Pentru a declanșa o excitație stimulul trebuie să aibă:

Intensitate minimă precisă numită și intensitate prag.

Un timp minim pentru provocarea excitației.

Stimuli cu valoare peste prag determină o reacție care se propagă ca undă de excitație ce poate fi măsurată la distanță de locul de excitație. Stimulul cu valoarea sub prag are o acțiune limitată locală.

Intensitatea cu valoare peste prag a stimuluilui nu duce la o creștere a raspunsului ceea ce reprezintă legea totul sau nimic dar această lege este valabilă numai pentru reacția unei singure celule.

Dacă stimulii electrici excită mai multe sau mai putine celule după valoarea intensități și suprafața stimulată, atunci se produce contracție musculară mai puternică sau mai slabă.

Potențialul de membrană de repaus

În repaus procesele chimice ți fizice din membrana celulară se află într-o stare de echilibru.

Stimularea-produce o transformare periodică a stări de echilibru determinând o serie de procese fizice și chimice.

La nivelul membranei celulare Na+ și K+ sunt repartizați în concentrații diferite de o parte ți de alta a membranei.

Na+: -în exterior avem 145mEq/l

-în interior avem 12mEq/l și avem un raport de aproximativ 12:1.

K+: -la exterior-4mEq/l

-în interior-155mEq/l și avem un raport de aproximativ 1:38.

Prin mecanism de pompă care este consumatoare de energie, rolul principal avându-l ionul Na+ se realizează un transfer ionic și anume:

Na poate fi expulzat extracelular, K pătrunde intracelular printr-un transpot pasiv.

Reținerea concentrației mai mari de K în interiorul celulei se datorește unui potențial de aproximativ 85 mV intracelular întreținut de pompa de Na

Datorită diferenței de concentrție a celor 2 ioni de la nivelul membranei celulare aflate în repaus se realizează o diferență de tensiune numită potențial de membrană sau de repaus.

Direcția de polarizare a membranei celulare este pozitivă în exterior ți negativă în interior.

Potențialul de acțiune a membrană

1.Depolarizarea.

Variațiile potențialului de membrană din cursul excitației prin diferiți agenți chimici și fizici reprezintă potențialul de acțiune.

Membrana celulară stimulată devine permeabilă pentru Na declanșându-se un flux ionic dinspre exterior spre interior.

Curentul de intrare a ionului de Na atingând intensitatea curentului de ieșire a K.

În depolarizare prin creșterea permeabilități membranei celulare stimulate pentrul ionul de Na partea externă devine negativă, iar partea internă devine pozitivă.

Stimulul prag sau de excitație reduce potențialul de repaus cu 15-20mV ceea ce determină un potențil critic de aproximativ 65mV ce determină declanșarea potențialului de acțiune.

Intensitatea minimă necesară declanșări excitației pentru pragul de curent continuu se numește reobază.

2.Repolarizarea.

Reprezintă inițierea proceselor de revenire la potențialul de membrană.

Se produce astfel:

Inactivitatea transportului ionului Na spre interiorul celulei, cu reducerea bruscă a conductanței membranei pentru Na+ și revenirea fluxului la valoarea de repaus.

Concomitent crește permeabilitatea membranei celulare pentru K+ care iese din celulă cu un flux crescut în intensitate ceea ce duce la restabilirea valori de repaus.

Modificările de potențial care au loc în timpul depolarizări și repolarizări reprezintă de fapt adevăratul potențial de membran

3.Restituția

Începe odată cu încheierea procesului de repolarizare a membranei celulare.

Cu ajutorul pompei active Na-K, Na excedentar iese din celulă iar K intră în celulă până la atingerea potențialului de repaus de aproximativ 85mV.

În timpul depolarizări membrana este incapabilă să mai reacționeze la alt stimul reprezentând perioada refractară absolută (pragul stimulului este foarte ridicat și nu mai poate fi depășit).

După depolarizare se instalează perioada refractară relativă ce permite ca o excitație locală cu intensitate scăzută să poată declanșa un nou potențial de acțiune.

Electrotonusul

Reprezintă modificările caracteristice fizice și fiziologice produse în timpul procesului de excitație fiind determinat de sensul curentului astfel:

La polul negativ-vom avea catelectrotonus

La polul pozitiv-vom avea anelectrotonus.

1.Catelectrotonus

Se produce la închiderea circuitului. Creșterea excitabilități tisulare la catod este datorată depolarizări prin sarcinile negative ale electrodului.

Excitantul minim necesar produceri stimulări acționează la o intensitate minimă.

Într-o depolarizare extremă și de durată se produce:

Blocajul depolarizări sau

Blocajul de oboseală sau

Depresie catodică.

2.Anelectrotonus.

Se produce la întreruperea circuitului și se realizează o scădere a excitabilități tisulare, se obține un efect hiperpolarizant, adică creșterea sarcinilor pozitive la exteriorul membranei, ceea ce determină o îngreunare a apariției excitației.

Într-un anelectrotonus puternic se produce abolirea excitabilități sau blocajul anotic de hiperpolarizare.

Electrodiagnosticul

Prin electrodiagnostic înțelegem ansamblul metodelor de diagnostic bazate pe utilizarea curenților electrici.

Există 2 metode de electrodiagnostic:

1. Electrodiagnostic prin stimulare-care se bazează pe răspunsurile

date de organism la diverși stimuli electrici.

2. Electrodiagnostic prin detecție-ce reprezintă detectarea și studierea curenților electrici produși de țesuturi.

Ex. Electrocardiograma (E.K.G), electroencefalograma (E.E.G), electromiograma (E.M.G).

Principiile electrodiagnosticului prin stimularea

cu curent galvano-faradic

Excitarea cu impulsuri a unui nerv sau a unui mușchi sănătos produce o contracție musculară bruscă numită și secusă musculară.

a) Dacă nervul este secționat total:

Excitarea capătului periferic al nervului cu un curent continuu sau faradic nu produce nici un răspuns.

Dacă excităm direct mușchiul nu mai răspunde la excitația faradică în schimb răspunde la excitația galvanică printr-o contracție lentă.

Aceasta este mai vizibilă dacă asezăm electrozi la cele 2 capete ale muschiului. Aceasta se numeste degenereșcență totală.

b) Dacă nervul este secționat parțial:

Excitabilitatea nervului este păstrată pentru curent galvanic sau faradic, dar contracția musculară obținută este diminuată ca amplitudine.

Curentul faradic determină un răspuns brusc, curentul galvanic determină un răspuns global heterogen:

Fibrele denervate musculare-vor da o contracție lentă cu un prag

de excitație mai scăzut.

Fibrele musculare sănătoase-vor reacționa brusc sub forma secusei musculare.

Astfel la o mai mică intensitate a curentului galvanic obținem numai o contracție mică numită și reacție de degenereșcență parțială.

Dacă excităm un mușchi la pragul de excitație obținem o contracție corespunzătoare valori prag.

Mărind această intensitate de 2-3 ori față de valoarea prag contracția se va menține tot timpul când trece curentul prin mușchi aceasta se numește electrotonus fiziologic.

În cazurile patologice, acest electrotonus se obține la intensități mult apropiate de valoarea pragului și se numește electrotonus patologic-este întâlnit de regulă în boli musculare primitive.

Tehnica efectuări electrodiagnosticului cu

ajutorul curentului galvano-faradic

Trebuie cunoscută:

Anatomia regională,

Topografia nervilor

Teritoriul muscular

Corespunzător acestora:

Fiziologia miscărilor

Acțiunea fiecărui mușchi în parte

Noțiunea de neurofiziologie și neuropatologie

Trebuie să localizăm punctele motorii precum și punctele de excitație al nervului respectiv.

Punctele motorii=proecția pe piele a locului unde nervul pătrunde în muschi.

Trebuie să avem aparatul care produce curentul galvanic și faradic

Electrodul activ cu care facem explorarea este mic de aproximativ 3cm pătrați pentru muschii mari și de 1-2cm pătrați pentru

muschii mici.

Electrodul indiferent este mai mare. Uneori se folosește și o distribuție bipolară când ambi electrozi sunt mici și se așează la cele 2 extremități ale muschiului.

Persoana care execută investigația trebuie să stea confortabil cu mâna stângă să manevreze aparatul iar cu mâna dreaptă să folosească electrodul activ explorato.

Subiectul de investigat trebuie să fie relaxat, așezat confortabil și la

lumină.

Explorarea propriu-zisă: se începe cu explorarea faradică și apoi cu

cea galvanică.

Se examinează mai întâi nervul și apoi mușchiul. Se examineză întâi

partea sănătoasă și apoi cea bolnavă.

Toate reacțiile se observă la valoarea prag al stimulului. Se ține seama de particularitățile patologice ale tegumentelor precum și de eventuala contracție musculară.

Explorarea faradică-se face monopolar, electrodul indiferent este așezat între umeri pentru membrul superior și lombar pentru membrele inferioare.

Electrodul negativ este cel activ, acesta se asează pe punctul de elecție a nervului și apoi pe punctul motor al mușchiului corespunzător pe partea sănătoasă.

Mărim voltaju’ până la pragul de excitație și înregistrăm valorile, se repetă aceiași operație pe partea bolnavă și obținem următoarele posibilități:

1. Dacă voltajul este mai mic pe partea bolnavă decât pe cea sănătoasă se numește hiperexcitabilitate.

2. Dacă voltajul este egal atât pe partea bolnavă ca și pe cea sănătosă înregistrăm o reacție normală.

3. Dacă voltajul este mai mare pe partea bolnavă obținem o hipoexcitabilitate.

4. Dacă nu obținem nici o contracție musculară se numește inexcitabilitate faradică.

Electrodiagnosticul prin electrostimulare

Cuprinde 3 metode:

1.Testul galvanic al excitabilități

2.Testul faradic al excitabilități

3.Curbă intensitate pertimp (I/T)

În toate metodele se folosesc stimuli din domeniul joasei frecvență și se bazează pe acțiunea caracteristică de excitare a impulsurilor electrice din acest domeniu asupra substraturilor excitabile:

Țesutul muscular

Fibrele nervoase

Prin stimularea electrică se produce depolarizarea membranelor sub-stratului excitat; fiecare membrană în funcție de tipul celular având o anumită frecvență de depolarizare optimă pentru valoarea prag a stimulului.

1.Curenții dreptunghiulari

Sunt produși prin creșteri și descreșteri bruște ale intensități curentului obținute la deschiderea și închiderea circuitului.

Curenții dreptunghiulari cu frecvențe tetanizante produc contracții musculare tetanice.

Aceste efecte pot fi: anulate prin modularea impulsurilor în intensitate, durată și ritmicitate.

Astfel se obține un curent corespunzător condițiilor fiziologice ale contracției musculare creindu-se posibilitatea unei electro-gimnastici musculare.

Indicații:

Atoni și atrofi musculare de diferite cauze dar normoinervate,

Hipotonia musculaturi spatelui din scolioze și cifoze,

În prevenirea aderențelor intermusculare, intramusculare și peri-

Tendinoase.

Deasemenea se folosesc pentru obținerea efectelor relaxante,

În contractura musculară reflexă obținându-se ameliorarea dureri.

Contraindicații:

În paralizia spastică

În spasme musculare de diferite cauze

În musculatura total sau parțial denervată.

Musculatura normal inervată-răspunde la stimuli electrici cu declanșarea bruscă (impulsuri dreptunghiulare)

La stimuli a căror intensitate crește lent sub formă de pantă (impulsurile triunghiulare și trapezoidale).

Mușchii normoinervați parțial-nu mai răspund datorită fenomenului de acomodare, la fel și fibrele nervoase senzitive integre prezintă fenomenul de acomodare la stimuli cu panta lentă.

Musculatura total denervată-răspunde selectiv la stimularea prin impulsuri exponențiale de lungă durată cu panta de creștere lentă sau chiar foarte lentă deoarece degenereșcența nervoasă a dus la pierderea capacități de acomodare a muschiului; cu cât este mai lungă durata impulsului cu atât este mai lină panta de creștere.

Astfel curenții cu impulsuri trapezoidale au fost utilizați și la stimularea mușchilor cu grade diferite de denervare.

Curenți cu impulsuri triunghiulare sunt mai frecvenți utilizați la stiumu-larea selectivă a mușchilor scheletici afectați prin lezarea nervilor periferici.

Stimularea cu impulsuri triunghiulare previne, frânează și încetinește instalarea atrofiei musculare denervate.

2.Testul faradic al excitabilități

Folosește curentul faradic care este reprezentat printr-o curbă neregulată în care denivelările mici cu valori negative alternează cu creșterile mari ale valori pozitive și cu un timp scurt.

Importanța acestor curenții constă în acțiunea lor excito-motorie asupra sistemului neuro-muscular.

Acest efect excito-motor este dat de impulsul de mare intensitate și scurtă durată fiind recepționat în special de fibrele nervoase motori din mușchi și plăcile neuro-motori în cazul mușchilor normoinervați.

Frecvența trebuie să nu depășească 40 impulsuri/sec. altfel mușchiul intră în stare de contracție tetanică.

3.Curba I/T

Are avantajul aprecierilor cantitative precise ale proceselor de denervare.

Permite aprecierea cantitativă a procesului de reinervare.

Se poate stabili parametri optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizați în tratarea paraliziilor fflasce.

Determinarea curbei I/T se face în tehnica bipolară (electrozi de mărime egală sunt dispuși la capetele mușchiului, catodul fiind asezat distal în toate cazurile în care nu există răspuns paradoxal adică, intensitatea curentului la anod să fie mai mare decât intensitatea la catod).

În cazul răspunsului paradoxal se inversează catodul cu anodul.

Datele obținute în măsurătorile făcute pentru curba I/T se trec într-un grafic cu scări logaritmice.

Pe ordonată fiind trecută intensitatea măsurată în mili-amperi, iar pe abcisă fiind trecut timpul în mili-secunde.

Măsurătorile se fac folosind impulsuri dreptunghiulare ce vor da C.I.D. (curba cu impulsuri dreptunghiulare) și măsurători cu impulsuri triunghiulare ce vor da C.I.T. (curba cu impulsuri triunghiulare).

Tehnica propriu-zisă de obținere

a curbei I/T

1. Se selecteză impulsurile dreptunghiulare cu durată fixă de 1000 de mili sec. și pauză între 2000-3000 de mili sec.

Cu electrozi asezați pe mușchiul de explorat se crește treptat intensitatea până la obținerea contracției minime.

Valoarea acestei intensități (în mili amperi) cu care se obține această contracțieminimă se numește reobază și se notează pe grafic.

2. Se scurtează apoi durata impulsului în succesiunea: 500ms, 400ms, 300ms, 200ms, 100ms măsurându-se de fiecare dată intensitatea care produce contracția minimă. Toate valorile se trec pe grafic.

Se observă că la scăderea duratei impulsurilor valoarea intensități curentului care produce contracția minimă rămâne cu timp egal cu valoarea reobazei. Ceea ce reprezintă o porțiune orizontală a C.I.D.

La o anumită durată a impulsurilor pentru obținerea contracției minime este necesară o intensitate mai mare decât valoarea repbazei.

Din acest punct curba I/T devine ascendentă pe măsură ce timpul tinde spre zero.

3. Determinarea cronaxiei-cronaxia reprezintă durata impulsului curentului dreptunghiular cu intensitate egală cu dublu reobazei.

Cronaxia se determină în 2 moduri:

a) Pe graficul curbei I/T se trasează o dreaptă paralelă cu abcisa la valoarea curentului egal cu dublu reobazei, iar la punctul de intersecție se duce o perpendiculară pe axa timpului unde se va obține valoarea cronaxiei.

b) Prin determinarea directă pe pacient: în timpul ridicări curbei I/T se fixează valoarea de vârf a curentului egal cu dublu reobazei.

Durata impulsului fiind foarte redusă și apoi se mărește treptat timpul până la obținerea contracției minime.

Durata impulsurilor corespunzătoare contracției minime reprezintă cronaxia.

4. Se trasează C.I.T. în aceleași condiții ca și pentru C.I.D. Durata frontului de descreștere se alege la zero.

5. Se determină coeficientul de acomodare notat cu alfa și care reprezintă raportul dintre intensitatea cu impulsuri triunghiularea cu durata de 1000ms și intensitatea cu impulsuri dreptunghiulare cu aceiași durată pentru valorile care produc contracția minimă.

Alfa este la mușchii sănătoși cu valori între 2,5-6. Limita inferioară a coeficientului alfa este 2-3. Scăderea alfei sub limita inferioară indică o denervare parțială. Scăderea sub valoarea 1 a coeficientului alfa indică o denervare totală.

Determinarea coeficientului alfa deoarece reflectă leziunea incipientă a nervului.

Forma curbei I/T este descrisă mai sus, este variabilă pentru sistemul mușchi-nervi intact.

La mușchiul total denervat-curba I/T este deplasată la dreapta și în sus datorită cronaxiei crescute a fibrelor musculare.

La mușchiul parțial denervat-C.I.D. și C.I..T. sunt situate în poziție intermediară între mușchiul sănătos și cel total denervat.

Partea stângă a curbei I/T dă informați asupra nervului motor și partea dreaptă asupra stări fibrelor musculare.

Afectarea nervului-se reflectă prin scăderea coeficientului de acomodare alfa.

Pentru optimizarea parametrilor aleși pentru electrostimularea terapeutică se determină C.I.T. pentru mușchiul corespunzător sănătos. Aceasta este numită climaliză.

Se trasează pe grafic o dreaptă aproape tangentă la curba climalizei.

Suprafața determinată între această dreaptă și C.I.D. reprezintă domeniul intensități și duratei ce poate fi ales pentru excitarea mușchiului bolnav folosind impulsuri triunghiulare.

Pauza dintre impulsurile triunghiulare se alege de câteva ori mai mare decât durata impulsului.

Curenții de medie frecvență

Sub această denumire înțelegem o categorie de curenți electrici, alternativi sinusoidali cuprinși între curenți de joasă frecvență și cei de înaltă frecvență .

Limitele sunt între 100-100mi Hz.

Fiecare perioadă a curentului sinusoidal produs de aparat are o durată foarte scurtă egală cu 0,2-0,1 mili sec.

Aparatul care produce curenții de medie frecvență poartă numele inventatorului Nemctron.

Reprezentarea grafică a acestor curenți este la fel cu cea a curentuluialternativ sinusoidal de la rețea, deosebirea constând numai în frecvența lor deosebită.

Instituirea ritmică a pauzelor într-un curent de medie frecvență cu intensitatea constantă determină fragmentarea sacadată a acestuia într-un adevărat tren de impulsuri.

Prin variația ritmică a intensități curentului ți prin intercalarea unor pauze ritmice de o durată variabilă se pot obține mai multe forme de curenți de medie frecvență și anume:

1. Curentul de medie frecvență de bază-este cel cu amplitudine constantă în care vârfurile maxime ale intensităților pozitive respectiv negative se mențin la un nivel constant.

2. Curentul modulat cu lungă perioadă-este acela la care amplitudinea maximă a oiscilațiilor variază de la o perioadă la alta crescând de la 0 până la o valoare anumită.

Fiecare modulație de acest fel ca și pauza care o urmează poate să dureze de la 1-5 sec.

3. Curentul modulat cu scurtă perioadă-variațiile intensități fiecărei perioade și pauzele lor se succed cu o viteză mai mare de 20, 30-100 de modulații/sec.

La o modulație de 50/sec. aceste trenuri de unde modulate durează 0,01sec. și sunt urmate de o pauză tot de 0,01 sec.

Fiecare din aceste trenuri de unde cuprind un număr de 50-100 oscilații sinusoidale de câte 0,2-0,1 mili sec. în rapor cu frecvenăa de bază de 5.000 sau 10.000Hz.

Forma pantei de creștere a intensități fiecărei modulați în parte este exponențială.

4. Curentul modulat cu scurtă perioadă și supramodulat cu lungă perioadă sau curentul dublu modulat, scurta perioadă+lunga perioadă suprapuse-este un curent de medie frecvențăcu scurtă perioadă în care trenurile de impulsuri de scurtă perioadă cu amplitudini diferite crescând sau des-crescânde în limitele modulației cu lungă perioadă.

Aceste 4 forme fundamentale de curenți alternativi de medie frecvență pot fi dublate printr-un curent de medie frecvență sinusoidal redresat.

Acestui curent îi lipsește faza negativă devenind astfel un curent continuu cu impulsuri de aciași frecvență cu a formei din care derivă.

Diferența constă în transformare curentului alternativ sinusoidal în curent continuu cu impulsuri sinusoidale redresate care posedă unele caractere ale curentului continuu.

O altă variantă terapeutică este utilizarea curentului de medie frecvență în dispozitivele interferențiale adică încrucisarea în țesuturile profunde a 2 circuite de curent de medie frecvență dar cu diferite frecvențe.

Aceasta se realizează prin aplicarea a 4 electrozi în jurul regiuni anatomice de tratat.

Electrozi sunt asezați la fel ca pentru galvanizarea transversală însă sunt racordați în paralel sau încrucisați câte 2 la fiecare circuit în parte.

Diferența de frecvență între cele 2 circuite este în general de 100 impulsuri/sec.

Acțiunile biologice ale curentului

de medie frecvență

Spre deosebire de curenți de joasă frecvență la care fiecare impuls este urmat de o excitație, ceea ce se numește principiul excitațiilor sincrone.

La curentul de medie frecvență apariția excitației fibrelor nervoase mielinice este posibilă numai după o sumație de oscilații de medie frecvență ceea ce reprezintă efectul sumației temporale.

Pentru realizarea acesteia curentul de medie frecvență trebuie să depășească anumit prag de intensitate și un anumit timp util.

Timpul util-este cu atât mai mic cu cât intensitatea prag este mai mare.

Prelungirea timpului peste timpul util este nesmnificativă pentru declanșarea excitației.

Cu cât crește frecvența curentului cu atât crește și numărul perioadelor necesare pentru declanșarea unei excitați.

Această creștere nu este liniară ea având 2 maxime.

Excitația apolară sau ambipolară-Excitația poate fi produsă la oricare dintre cei doi poli și concomitent dacă ei sunt aplicați simetric.

Impulsurile de curent alternativ trebuie să aibă o formă exact simetrică.

Curentul de medie frecvență trebuie să fie modulat în amplitudine adică să apară și să dispară lent la câteva perioade. Frecvența trebuie să fie peste 100Hz.

Curba I/T-există și la medie frecvență cu precizarea că pragul de excitabilitate corespunzător unei intensități dublei reobazei este mai mic decăt la curenți rectangulari.

Negativitatea locală sau primară-La stimuli de medie frecvență cu

intensitate sub limită după trecerea unui anumit număr de perioade se produce o descreștere a potențialului de repaus a membranei excitate.

Rezistența cutanată-este mult scăzută la media frecvență ceea ce

permite o aplicare nedureroasă astfel încât putem folosi intensități mai mari obținându-se penetrați mai mari în țesuturi.

Rapiditatea schimbări direcției curentului alternativ de medie

frecvență-diminuă riscurile efectelor electrolitice de la nivel tegumentar ceea ce determină o creștere a toleranței la locul de aplicat.

Contracțiile musculare obținute cu media frecvență-sunt: puternice,

reversibile, bine suportate, nedureroase.

Aceasta se datorește unui efect de blocaj la nivelul receptorilor și fibrelor nervoase pentru durere și prin existența fenomenului încrucișări pragului.

În acest fel se obține declanșarea fără durere a contracției musculare tetanice precum și acțiunea inofensivă a curentului de medie frecvență a mușchiului cardiac.

Efectele fiziologice ale curentului

de medie frecvență

1. Efectul analgetic- se obține cu ajutorul curentului de medie frecvență de bază sau cel modulat cu scurtă perioadă la o frecvență de 500Hz.

La o durere intensă se incepe cu scurta perioadă cu o frecvență de 300-500 Hz, timp de 10-15min. și apoi se reduce frecvența fără a modifica intensitatea, rezultatele sunt mai constante și de durată. Acești curenții fiind bine suportați de bolnavi.

Curenți de medie frecvență cu lungă perioadă și cei supramodulați provoacă contracți musculare puternice și dureroase.

2. Efectul trofic-se obține cu un curent de medie frecvență de 10000 Hz.

Se constată o îmbunătățire a rezultatelor favorabile dacă se asociază și cu ultrasunetul.

Tot cu rol trofic este și acțiunea vazomotorie ce determină hiperemia sau în unele cazuri rezorbția.

3. Efectul de stimulare asupra musculaturi scheletice- provocând contracții musculare puternice reversibile și bine suportate.

4. Efectul de stimulare asupra musculaturii netede-în cazul hipotoniei musculaturi organelor interne.

5. Efectul asupra sistemului vegetativ prin stimularea vagului-curentul de medie frecvență provoacă contracții numai pe mușchiul normoinervat.

Intensitatea pentru producerea contracției trebuie să fie cu atât mai mare cu cât frecvența este mai mare.

La mușchi denervați-nu se obține nici o contracție musculară indiferent de frecvență sau intensitate.

Modalități de aplicare terapeutică a

curentului de medie frecvență

1. Aplicarea unui singur curent de medie frecvență.

Posibilități:

Aplicarea curentului de medie frecvenșă pur

Aplicarea curentului de medie frecvență redresat

Curentul de medie frecvență cu cu modularea frecvenței cu repetiție a trenurilor de impulsuri.

Curentul de medie frecvență dublu modulat

2. Aplicarea curentului interferențial.

În zona de întâlnire a celor 2 curenți cu frecvențe diferite se produce un câmp electric numit și câmp interferențial.

Direcția și amplitudinea curentului de interferență se modifică repetitiv având loc o amplitudine și o scădere la dispariția totală a intensități.

Trecerile de la amplificare la anulare sunt lente. Oscilația intensități de interferență variază progresiv între 0-100Hz.

Caracteristicile curentului

interferențial

Curentul interferențial rezultă din cei 2 curenți de medie frecvență care îi notăm I1 și I2 cu amplitudini constante dar cu frecvențe diferite.

Rezultatul este tot un curent de medie frecvență dar cu amplitudine variabilă în funcție de direcția considerată.

Frecvența de variație a amplitudini este egală cu diferența dintre frecvența celor 2 curenți I1 și I2.

Modularea intensități prelungește efectul de stimulare a curentului de medie frecvență prevenind astfel instalarea fenomenului de acomodare.

Avem 2 modalități de aplicare a curentului interferențial.

1. Modalitatea de aplicare „MANUALĂ”-constă în alegerea unei frecvențe constante între 0-100Hz.

Efectele:

La frecvențe mici de sub 10 Hz-curentul are o acțiune excitomotorie.

La frecvență mijlocie între 12-50 Hz-cu intensitatea subliminară se obține acțiune decontracturantă și vasculotrofică precum și acțiune de inhibare a simpaticului și stimulare a vagului.

La frecvențe rapide între 80-100 Hz-obținem un efect analgetic.

Acțiunea excitomotorie-produce contracții musculare pe musculatura

hipotonă dar normoinervată.

Regalarea vegetativă-înlătură disfuncțiile vegetative ale organelor interne.

Curentul de medie frecvență fiind astfel indicat și în dureri toracice anginoase, în tahicardiile paroxistice și constipațiile spastice.

2. Modalitatea de aplicare “SPECTRUM”-avrm frecvențe variabile.

Efectele:

Între 0-10 Hz-timp de 15 sec. cu o frecvență variabilă liniar, crescător și descrescător obținem o excitație asupra nervilor motori, o adevărată gimnastică musculară cu indicații în hipotoniile musculare de de inactivitate în redorile articulare post-traumatice.

La o modulație spectrum între 90-100 Hz-timp de 15 sec. se obține un efect analgetic.

La o modulație spectrum între 0-10 Hz timp de 15 sec. se produce o alternață ritmică a efectelor inhibitori cu efectele excitatorii adică stări de relaxare alternând cu stări de stimulare.

Deasemeni obținem o reglarea a tonusului pereților vasculari, o hiperemie activă a vaselor profunde, se obține rezorbția edemelor și a exudatelor post-traumatice, produce un micro masaj activ de profunzime a musculaturi striate cu efect benefic și în contracțiile musculare.

La orice aplicare a curenților interferențiali se urmărește creșterea pragului dureros, efectul stimulant neuromuscular și influențarea sistemului nervos vegetativ.

Indicațiile terapeutice a curentului

interferențial

Tulburări trofice tisulare, artrite, periartrite, artroze, disfuncții circulatori venoase, edeme limfatice, celulite, diferite dischinezii ale organelor abdominale și din micul bazin.

Curenții de înaltă frecvență

Sunt curenți alternativi cu limita inferioară de 100 mii Hz și landa de 3Km, iar limita superioară este de 300 MHz și landa de 1m.

Acești curenți sunt produși de un circuit oscilant în care sa introdus un scânteietor sau eclator.

Curenții de înaltă frecvență se clasifică astfel:

1. Undele scurte-care au frecvența de 27,12 MHz și landa de 11m.

2. Înalta frecvență pulsatilă sau diapulsul-aceiași frecvență cu undele scurte simple.

3. Undele decimetrice-care la rândul lor pot fi:

Lungi

Scurte (microunde)

4. Ultrasunetele-care au frecvența cuprisă 800-1000 KHz și landa de 1,87 mm.

Principiul de funcționare a

acestor aparate

Se bazează pe fenomenul de descărcare a unui condensator atunci când diferența de potențial dintre armăturile acestuia învinge rezistența stratului de aer cuprins între ele.

Scânteia care apare la nivelul scânteietorului se compune de fapt dintr-un număr mare de scântei care străbat dielectricul în ambele sensuri asemănător unui pendul.

Durata-este extrem de scurtă de domeniul milionimilor de secundă.

Bobina-reâncarcă condensatorul prin autoinducție în sens invers ca la producerea scântei.

Prin descărcări succesive într-un sens și în celălalt intensitatea curentului scade la 0 undele având amplitudini progresive descrescătoare până la amortizare urmează apoi o pauză de aproximativ 50 ori mai lungă pentru reâncărcarea condensatorului.

Înlocuirea eclatorilor cu triode determină producerea oscilațiilor de amplitudini egale fără pauze și cu frecvență crescută între 10-100 MHz precum și cu landa scurtă și astfel se obține undele scurte.

Principalele propietății fizice ale

curentului de înaltă frecvență

1. Frecvența foarte mare

2. Landa este descrescătoare de la hectometri la metri, decimetri și centi-metrii.

3. Se produc fenomene capacitive-adică acești curenți străbat ușor condensatori putând acționa și în circuit deschis.

4. Produc fenomene inductive-și anume cu cât frecvența este mai mare variația câmpului inductor este mai rapidă și forța electromotoare de inducție este mai ridicată.

5. Produc energie calorică-și anume: într-un câmp electromagnetic de înaltă frecvență energia electrică se transformă în căldură conform legi lui Joule: Q K I2 R T.

Aceste unde încălzesc puternic corpurile metalice precum și soluțiile electrolitice.

6. Efect pelicular-și anume în mediile metalice omogene cu rezistență mică, acești curenți de înaltă frecvență se propagă la suprafață.

Acești curenții de ănaltă frecvență transmit în mediul înconjurător la

distanțe foarte mari, unde electromagnetice de aceiași frecvență cu curentul generator.

Unde scurte

Aceste unde au acțiune electrolitică și electrochimică și nu produc fenomene de polarizare. Aceste unde nu provoacă ezcitații neuromusculare.

Au efecte calorice de profunzime fără a produce însă leziuni cutanate.

Penetrația tisulară și efectul lor caloric depind de:

Frecvența curentului=și anume: crește odată cu creșterea frecvenței.

Constantele electrice ale tesuturilor-și anume: cu cât frecvența este mai mare curentul trece prin tegument fără al leza prin încălzire.

Tegumentul este o combinație de rezistențe și capacității-astfel încât penetrația undelor scurte se face prin: vase, canale sudoripare, stratul cornos va fi izolator.

Aceste unde trec prin aer ca și un curent de conducție dezvoltând o energie termică.

Trec prin membrane ca un curent de deplasare cu un consum redus de energie și străbat mediul sancvin, acesta fiind un bun conductor electric.

Acțiuniile fiziologice ale undelor scurte

1. Acțiunea asupra metabolismului:

Crește necesarul de O2 și de substrat nutritiv tisular,

Crește catabolismul,

Stimulează metabolismul local în zona lor de aplicare.

2. Acțiunea asupra circulației-se produce o hiperemie activă atât prin acțiune locală cât și prin acțiune reflexă.

3. Acțiunea asupra sistemului nervos-și anume:

Asupra sistemului nervos central-are un efect sedativ acționând

asupra hipotalamusului.

Asupra sistemului nervos periferic-crește excitabilitatea, crește

viteza de conducere, scade reobaza și scurtează cronaxia.

4. Acțiunea asupra musculaturii:

scade tonusul muscular

relaxează musculatura antagonistă

îmbunătăcește circulația locală.

5. Acțiunea de creștere a capacități imunologică a organismului.

6. Acțiunea asupra glandelor endocrine.

Efectele terapeutice ale undelor scurte

1. Efect hiperemizant

2. Actiune analgetică

3. Efect miorelaxant și antispastic

4. Efect de activare metabolică

Undele scurte produc endotermie nemijlocită cu efect remanent (de lungă durată) de 48-72h.

Caracteristici de dozare a undelor scurte

DOZA I – este egală cu doza atermică sau rece și corespunde la 5-10W.

Această doză nu produce nici o senzație fiind sub pragul de excitație termică.

DOZA II – este doza oligotermică (puțină căldură) corespunde la aproximativ 35W.

Această doză produce o senzație de căldură abia perceptibilă.

DOZA III – este doza termică care corespunde la 75-100W.

Această doză produce o senzație de căldură evidentă dar suportabilă.

DOZA IV – este doza hipertermică corespunde la 110-250W.

Această doză produce o senzație de căldură puternică uneori greu suportabilă.

Pentru alegerea acestor doze trebuie să ținem seama de următoarele aspecte:

1. În stadiile acute-vom folosi totdeauna:

Dozele reci (I)

Dozele oligotermice (II)

cu o durată scurtă de 3-5 min. și în seri scurte cu ritm zilnic sau la 2 zile.

2. În stadiile cronice-vom folosi:

Dozele termice (III)

Dozele hipertermice (IV)

cu o durată prelungită de 20-30 min. în serii de câte 12 sedințe în ritm zilnic sau la 2 zile.

3. Dozele II și III – au și acțiune antispastică.

4. Doza IV – cu o durată scurtă are și acțiune revulsivă.

Indicații terapeutice ale undelor scurte

1. În afecțiuni ale aparatului locomotor: afecțiuni reumatice acute și degenerative și în sechele posttraumatice.

2. În afecțiuni ale sistemului nervos:

Sistemul nervos periferic: nevralgiile, meuromialgiile, nevrite,

pareze, paralizii.

Sistemul nervos central: sechele de poliomielită, sechele după

meningite și mielite.

3. În afecțiuni digestive: în diferite spasme esofagiene, spasmele gastro-intestinale, în diferite dischinezi biliare de diferite cauze, în diferite sindroame aderențiale, după intervenții chirurgicale și chiar în constipația cronică.

4. În afecțiuni cardio-vasculare:tulburări circulatori periferice: arteriale și venoase; arteriopatii periferice, în degerături.

5. În afecțiuni pespiratorii: bronșite cronice, sechele după pleurezi, în pleurite, astm bronșic însă în perioada dintre crize.

6. În afecțiuni urogenitale: hipertrofia de prostată, pielonefrite, pielocistite, diferite colici nefritice.

7. În afecțiuni ginecologice: anexitele, parametritele.

8. În afecțiuni oftalmologice: orjelet, iridociclitele și cheratite.

9. În afecțiuni stomatologice: gingivite, stomatită, în dureri postextracții dentare, în diferite abcese peridentare sau granulom.

10. În afecțiuni dermatologice: în furuncule, în panariții sau hidrosadelită.

11. În afecțiuni endocrine: dereglări hipofizare și tiroidite.

Valoarea terapeutică a undelor scurte

Au acțiune prioritară față de alte proceduri termice.

Au o acțiune adjuvantă față de alte proceduri.

Au o acțiune permisibilă adică se pot asocia cu alte proceduri fizicale.

Contraindicațiile undelor scurte

În supurații, în diferite manifestări acute reumatice de tip autoimun, în procese neoplazice, în hemoragii, în hemoptizii, în hemoragiile din ulcerele gastro-duodenale, în existența stimulatorului cardiac, în situați de sarcină.

Tehnica de aplicare a undelor scurte

Spre deosebire de tehnica de aplicare a curenților de joasă și medie frecvență în care era nevoie de un contact direct între electrozi și tegument, la undele scurte electrozi nu se aplică direct pe tegument.

Aparatele de unde scurte sunt alcătuite din 2 circuite:

Circuitul generator

Circuitul rezonator

ce trebuie să intre în rezonanță unul cu celălalt. Pacientul intră în circuitul rezonator.

Acești curenți de înaltă frecvență se pot aplica fie în:

Câmp inductor fie în

Câmp condensator

1. Aplicare în câmp condensator-introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.

În cazul electrozilor de metal izolați de sticlă, aceștia sunt rigizi și se numesc electrozi Schliephake.

Aceștia sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind: mari, mijloci și mici (172-130-85-42).

Capsula izolatoare-are o piesă din ebonită pe care se găsește dispozitivul de fixare a electrodului precum și fisa de racordare cu cablul.

Fața care vine spre bolnav este din sticlă și se înșurubează la piesa de ebonită.

Acești electrozi pot avea și forme speciale pentru utilizarea în regiunile axilare (formă prismă).

Acești electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument.

Aceste suporturi sunt din material izolant având mai multe articulații ce le conferă mobilitatea în toate direcțiile.

2. Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili ce sunt acoperiți de un cauciuc vulcanizat.

Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de Cu peste care se vulcanizează un strat de cauciuc de 6-8 mm grosime.

Aceștia pot fi aplicați direct pe tegument, direct pe regiunea de tratat.

Înalta frecvență pulsatilă

sau diapulsul

Frecvența înaltă de 27,12 MHz landa de 11m durata unui impuls este de 65 miu/sec. pauza dintre impulsuri este de 25 de ori mai mare decât durata impulsului.

Frecvența impulsurilor este dozată în 6 trepte.

Puterea aparatului generator este cuprinsă între 293-970W.

Durata mare a pauzei în raport cu durata impulsului, generează efect caloric ce se dispersează până la dispariție și astfel efectele biologice au o durată mai lungă.

Frecvența impulsurilor este calculată astfel ca fiecare impuls care urmează să cadă pe un efect biologic persistent.

Dispersarea efectului caloric determină lipsa efectelor hipertermice locale.

Emițătorul aparatului poate fi aplicat peste îmbrăcăminte, aparate gipsate, pansamente, elemente metalice de contenție cu excepția stimulatorului cardiac.

Modul de acțiune a diapulsului

Câmpul electromagnetic realizat influențează mișcările intra și extra-celulare determină echilibrarea pompelor de sodiu, din celulele dereglate în stare de depolaraizare parțială determină astfel refacerea potențialului bioelectric al membranelor.

Stimulează procesele anabolice celulare și tisulare crește fluxul sancvin perifericprin hiperemie ceea ce duce la creșterea oxigenări locale cu rol în vindecare.

Influențează procesele de regenerare a tesutului nervos. Stimulează hematopoeza.

Influențează creșterea infiltrației leucocitară. Favorizează formarea colagenului în procesele reparatori tisulare.

Efectele fiziologice a diapulsului

1. Ameliorează procesele de osteoporoză posttraumatice.

2. Accelerează procesul de calusare în cazul fracturilor.

3. Accelerează rezorbția hematoamelor.

4. Au acțiune rezorbtivă a proceselor inflamatorii.

5. Pot reduce până la dispariție edemul tisular.

6. Accelerează cicatrizarea plăgilor prevenind și reducând cicatrici cheloide.

7. Grăbește vindecarea arsurilor.

8. Favorizează cicatrizarea și vindecarea ulcerelor varicoase precum și a ulcerelor peptice.

9. Realizează topirea calcifierilor din bursite și tendinite.

10. Diminuă și combat spasmele musculaturi netede.

Se obțin rezultate foarte bune și bune în următoarele afecțiuni:

Stări post-traumatice ale părților moi în deosebi la genunchi și umăr,

În algoneurodistrofi post-traumatice,

În bursite și în tendinite,

Rezultate bune și satisfăcătoare se obțin în:

Artroze activate

Poliartrite.

Avantajele diapulsuluiu

Nu produce efecte calorice locale astfel încât poate fi aplicat în:

Inflamații și congesti din procesele infecțioase și neinfecțioase.

Poate fi aplicat la orice vârstă și la o arie mare de afecțiuni.

Scurtează timpul de vindecare în multe afecțiuni.

Reduce consumul de medicamente.

Combate rapid durerea.

Poate fi tratată orice regiune a corpului.

Pacientul nu trebuie dezbrăcat.

Nu produce disconfort local și general.

Pacientul nu trebuie neapărat supravegheat.

Ultrasunetele

Ultrasunetele folsite în terapie:

Deși acestea se pot folosi atât în medicină cât și în alte domenii.

În medicină putem avea: ecografia folosită ca metodă de investigație, meloterapia, stomatologie și în domeniul alimentar.

Ultrasunetele au o frecvență de 800-1000 KHz și landa egală cu 1,87 mm.

Ultrasunetul este folosit în:

1.Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală și

neântreruptă având o acțiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund și cu efect termic important.

2.Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită

frecvență a ultrasunetului din câmp continuu și când trebuie să ținem seama de forma și durata impulsului, durata pauzei și de frecvența intercalări radiațiilor respective.

Propietățile fizice ale ultrasunetelor

Limita superioară de de percepție a sunetului de către urechea umană este de circa 20 mii oscilații/sec.

Vibrațiile mecanice-ce depășesc această limită se numesc ultrasunete.

Landa ultrasunetelor este foarte mică și prezintă variați în funcție de natura mediului străbătut (gaze, lichide sau solide).

Aplicarea ultrasunetelor pe un corp-produce un transfer mare de energie prin alternarea stărilor de presiune realizate.

Transferul de energie ultrasonică-aplicată și măsurată în wați (W)/cm pătrați definește intensitatea ultrasunetului. Aceasta reprezintă un parametru inportant în cadrul terapiei.

Propagarea ultrasunetului-se realizează în linie dreaptă sub forma unui fascicul de raze.

Propagarea depinde de felul și forma sursei de producere de cuplare cu mediul în care se propagă și de frecvență (cu cât frecvența este mai mare cu atât penetrarea este mai mare).

Propagarea ultrasunetului poate fi modificat de:

Dimensiunea mediului străbătut (mare sau mică)

De suprafața acestuia (netedă sau rugoasă)

De forma mediului și de structura acestuia (omogenă sau neomogenă).

Viteza de propagare a ultrasunetului-este o constantă și are o valoare medie în țesutul umande 150m/sec. calculându-se prin produsul dintre landa și frecvența.

Efectele fizice ale ultrasunetelor

1. Efectul mecanic-vibrația propusă de aparat se transmite din aproape în aproape moleculele fiind puse în mișcare cu o frecvență egală cu cea a emițătorului aparatului.

2. Efectul termic-o parte din energia ultrasonică se transformă în energie calorică aceasta se obține prin absorția energiei ultrasunetului de către mediile neomogene cu degajare importantă de căldură și prin frecarea particulelor mediului de separare a 2 straturi cu densități diferite.

3. Efectu de cavitație-reprezintă producerea de goluri în interiorul lichidului tranversat. În terapie trebuie să evităm această propietate.

4. Efectul de difuziune-reprezintă creșterea permeabilități membranei celulare.

Efecte chimice ale ultrasunetului

Oxidarea,

Depolarizarea,

Reducția și alterarea structurilor

Substanțe chimice.

Efectele fiziologice ale ultrasunetului

Acestea depind de:

Frecvența și amplitudinea oscilațiilor,

Durata de aplicare,

Reactivitatea organismului.

Se obțin următoarele efecte fiziologice:

Analgetice,

Miorelaxante,

Hiperemiante,

Tonifiante,

Neuro-musculare,

Excitate de sistemul nervos.

Gradul de excitabilitate neuro-musculară este în raport cu amplitudinea vibrațiilor ultrasonice.

La amplitudini mici se obțin efecte sedative, iar la amplitudini mari acțiuni de stimulare și excitare.

Durata joasă are un rol important în obținerea efectelor urmărite.

Sunt influențate de către ultrasunet toate sistemele și aparatele organismului.

Acțiunea ultrasunetelor asupra sistemului

nervos central, sistemului nervos periferic

și sistemului neuro-vegetativ

Sunt primele care recepționează undele vibratori ale ultrasunetului și răspunde în fucție de dozare prin efecte de excitație sau inhibiție de sedare sau stimulare de modificare a pragului de excitabilitate neuro-musculară ca și de echilibrarea sistemului nervos vegetativ.

Acțiunea asupra aparatului cardio-vascular

Ultrasunetul acționează în deosebi asupra circulației periferice realizând efecte vazomotori de vazodilatație arterială și tonifierea elementelor, contracțiile din pereții venelor și vaselor limfatice favorizând rezorbția edemelor și exudatelor.

Este stimulată viteza de circulație periferică.

Sunt ușurate schimbările nutritive și gazoase din tesuturi acționând asupra troficități acestora.

Acțiunea asupra musculaturi striate și netede

La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la musculatura atrofică-realizează tonifierea.

De cele mai multe ori se urmărește efectul anti-spastic decontracturant muscular și de relaxare generală.

Metodele de producere a ultrasunetului

1. Prin procedee mecanice-prin ounerea în vibrații a unei lame metalice de anumite dimensiuni sau vibrațiile unui diapazon.

2. Prin metode magnetice-bazate pe principiul schimbări dimensiuni supuse unui proces de magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ.

3. Procedeul piezoelectric-constă în proprietatea unor cristale tăiate în anumite secțiuni de a se comprima și dilata dacă sunt supuse la variați de potențial electric.

Procedeul piezoelectric-se folosește cristale ca cele de quartz, turmalină, blendă și titan de bariu.

În general un cristal are o axă optică longitudinală notată cu „z” 3 axe electrice care unesc muchiile și sunt numite și axe piezoelectrice și 3 axe mecanice care unesc mijloacele fețelor opuse și sunt notate cu „y”.

Lama tăiată din quartz trebuie să aibă suprafețe perpendiculare pe axa electrică a cristalului. Prin comprimarea suprafețelor lamei de quartz astfel tăiate apar sarcini electrice pe fețele perpendicular pe axa electrică.

Acelaș fenomen se întâmplă atunci când se exercită o tracțiune de-a-lungul axei mecanice „y”.

Dacă execută o tracțiune pe axa electrică vom obține schimbarea polarități adică efectul mecanic poate fi transformat în efect electric prin fenomenul piezoelectric.

Fenomenul invers de transformare a variațiilor de potențial electric prin intermediul cristalelor de quartz se numește efect piezoelectric indirect ceea ce produce ultrasunetul.

Acțiuni biologice ale ultrasunetului

1. La intensități mici de 0,1-0,4 W/cm pătrați-în acest caz se produc modificări biologice minime și reversibile.

Crește permeabilitatea membranelor celulare,

Se produce o activare moleculară,

Crește activitatea de respirație celulară,

Sunt activați fermenți glicolitici,

Desfacerea macromoleculelor glucidice

Sunt activate procesele oxidative și efectele reducătoare (crește conținutul grupelor sulfhidric din: ficat, creier și miocard)

La nivel tergumentar se produce o eliberare masivă de mastocide cu eliberare secundară de histamină.

Datorită creșteri permeabilități celulare tegumentare se produce

difuziunea unor substanțe terapeutice ceea ce se numește sonoforeză.

2. La intensități medi de 0,5-0,7W/cm pătrați se realizează efecte fizico-chimice și biologice maxime și reversibile.

Se produce o hipertermie tegumentară

Se produce efecte fibrolitice prin actiune de rupere și fragmentare tisulară

Se produce fragmentarea macromoleculelor

Se produce hiperemizarea membranelor printr-o vazodilatație

crescută și crește metabolismul celular local.

3. La intensități mari de peste 0,8 W/cm2 apar modificări ireversibile.

Se poate produce eritem, peteși și flictene tegumentare

În țesutul conjunctiv apare o vazodilatație cu hiperemie

La nivel osos apar edeme hemoragice și chiar necroza ososă.

Aparatele pentru ultrasunetele terapeutice

Sunt alcătuite din:

1. Generatorul de înaltă frecvență,

2. Cablul de racord,

3. Traducător sau emițătorul de ultrasunet care transmite unda ultrasonică și o recepționează pe cea reflectată.

4. Sistemul de redresare și de transformare a curentului,

5. Circuitul oscilant cu triodă,

6. Circuitul rezonator cu condensator variabil,

7. Cristalul piezoelectric-care este intercalat în câmpul condensator aflat în capul traductorului.

8. Cordonul de alimentare de la rețea cu curent alternativ.

Tehnica de aplicare a ultrasunetului terapeutic

La tehnica de aplicare a acestor proceduri vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului.

Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului.

Deoarece propagarea ultrasunetului se face numai în medii solide și lichide este necesar ca între proiector și tegument să nu existe nici un strat de aer ce ar putea să oprească transmiterea undelor la tegumentul bolnavului, pentru aceasta este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.

Tratamentele se pot efectua aplicând capul emițător în 2 modalități:

1. Prin contact direct asupra tegumentului-folosindu-se vaselină sau creme.

2. Aplicarea capului emițător la distanță-când se interpune un strat de apă între emițător și tegument.

În contact direct-capul emițător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în funcție de regiunea de tratat, și cu o viteză foarte mică

Este foarte important ca emițătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafața tegumentului și să fie menținut în poziție verticală cu acesta.

Trebuie evitate în cursa emițătorului toate zonele cu proeminențe osoase precum și regiunile vascularizate.

Aplicare indirectă-prin intermediul apei se folosește atunci când avem de tratat extremități anatomice cu multe suprafețe neregulate și cu multe proeminențe osoase.

Într-o baie călduță se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emițător. Se vor executa mișcări lente liniare sau circulare la o distanță de aproximativ 3 cm față de tegument având grijă ca suprafața emițătoare să fie paralelă cu tegumentul.

Aplicațiile ultrasunetului cu acțiune reflexă

1. Aplicația segmentară directă

2. Aplicația segmentară indirectă

3. Aplicații reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe

4. Aplicații reflexe la distanță pe ganglioni simpatici

1. Aplicația segmentară directă-realizează pe cale neurală de-a-lungul nervilor periferici sau de-a-lungul arterelor mari cu acțiune de plexuri simpatice însoțitoare.

Se bazează pe principiul masajului reflexogen se aplică în sens caudalo-cranian având următoarele trasee:

Se începe sub marginea inferioară a sacrului, urmează ascendent pe partea exterioară a articulației sacro-iliace, apoi sub creasta iliacă spre lateral și fața posterioară a marelui trohanter, apoi se ascensionează paravertebral lombar către apofiza spinoasă T3,pe marginea externă a marelui dorsal până la marginea inferioară a toracelui.

La nivelul musculaturi cervicale diminuă după câteva mișcări circulare ale capului emițător.

De subliniat că nu se aplică în cazul suferințelor cardiace.

2. Aplicarea segmentară indirectă-aplicația se efectuează în zonele paravertebrale corespunzătoare rădăcinilor nervoase medulare iar răspunsul îl obținem la distanță.

Ex: Pentru membrele superioare aplicația paravertebrală se face în zona C3-T1 iar răspunsul se obține la nivelul umărului, antebrațului, brațului și mâini.

Pentru membrul inferior aplicația se face pe marginea inferioară și externă a sacrului pe articulația sacro-iliacă sau paravertebral lombar și toracal inferior, iar răspunsul se obține la nivelul șoldului, coapsei, gambei ți piciorului.

Atenție! Nu se aplică procedura mai sus de nivelul C3, loc unde se află prelungirea cranială a măduvei spinări.

3. Aplicații reflexe pe zonele dermatoamelor reflexe-(dermatomul=zona tegumentară inervată de un anumit nerv periferic).

4. Aplicații reflexe la distanță pe ganglionii simpatici-este de preferat folosirea ultrasunetului cu impulsuri.

Ex: Aplicăm ultrasunetul cu cap emițător mic în câmp fix la nivelul ganglionilor simpatici inghinali și obținem vazodilatație arterială la nivelul gambei.

Avem și unele aplicații speciale:

Aplicarea ultrasunetului în regiunea hipofizară-determină inhibarea selectivă a funcției glandulare.

Există posibilitatea asocieri concomitentă a ultrasunetului cu curentul diadinamic când acțiunea celor doi curenți se potentează reciproc obținându-se dureri și contracturi musculare.

Aparatul se numește Sanodin sau Sonodinator.

Contraindicațiile ultrasunetului

1. Contraindicații generale-cum sunt:

Afecțiuni cutanate infecțioase și inflamatori și cu tulburări de sensibilitate,

Tulburări de coagulabilitatea cum este hemofilia,

Fragilități capilare,

În stările generale alterate,

În cazul existenței unei tubor,

În T.B.C-ul activ,

În stările febrile de diferite etiologi,

În reumatism articular acut,

În insuficiență cardio-circulatorie cu tulburări de ritm,

În tromboflebite, tromboze și varice,

În calcifierea pereților vasculari.

2. Contraindicații speciale-nu se va aplica direct pe:

Măduvă și creier,

Zona splinei,

Zona hepatică,

Zona plămânilor,

Zona cordului,

Zona marelor vase,

Zona de creștere osoasă.

Indicațiile terapeutice ale ultrasunetului

1. La nivelul aparatului locomotor:

Afecțiuni reumatismale: de tip degenerativ și inflamator cronic,

Afecțiuni post-traumatice, fracturi, contuzi, entorse, algoneuro-distrofi, în anumite posturi vicioase, scolioze sau deformări ale piciorului.

2. Afecțiuni dermatologice:

În cazul cicatricelor cheloide,

Ulcerele trofice ale membrelor.

3. În afecțiuni ale țesutului de colagen:

Fibrozide, dermatomiozite, miozită, retracția aponevrozelor palmare de tip dupuztren.

4. În afecțiuni neurologice:

Nevralgi, nevrite se preferă ultrasunetul cu impulsuri,

În afecțiunile zonei zoster,

În distrofia musculară periferică,

În sindroamele spastice ți hipertone de cauză piramidală și extra-

piramidală.
4. În afecțiuni circulatorii:

Arteriopati obliterante

În boala Raynaoud.

5. În afecțiuni ale organelor interne:

Dischinezia biliară,

Constipația cronică de tip spastic.

Fototerapia (Energia radiantă luminoasă)

Definiție: Reprezintă utilizarea energiei radiante luminoase asupra organismului.

Energia radiantă luminoasă poate fi:

Naturală

Artificială

Cea artificială fiind dată de iradierea corpurilor încălzite.

Propietățile fizice ale fototerapiei

1. Propagarea energiei-se face după 2 teori:

Teoria emisiuni cuantică

Teoria electromagnetică.

2. Viteza de propagare în vid este de 300mii m/sec.

3. Reflexia lumini-reprezintă reântoarcerea din mediul din care provine, raza reflectată fiind în același plan cu raza incidentă astfel încât unghiul de reflexie este egal cu unghiul de incidență.

4. Refracția lumini-reprezintă deviația suferită de raza luminoasă la trecerea prin suprafața dintre 2 medi cu densități diferite.

Raza refractată nu este în același plan cu raza incidentă astfel încât unghiul de refracție este diferit de unghiul de incidență.

5. Lipsa perturbației reciproce-se observă în cazurile de intersecție a 2 raze fiecaredintre ele propagându-se independent.

6. Interferența-este fenomenul de compunere a undelor luminoase cu aceiași direcție de propagare rezultând benzi luminoase și întunecate.

7. Difracția-fenomenul de curbare a traiectoriei luminoase în regiunea umbrei geometrice.

8. Polarizarea-reprezintă dependența intensități razelor de lumină reflectată față de orientarea planului de incidență.

Propagarea lumini

Se realizează după 2 teori:

1. Teoria cuantică sau fotonică-ce susține că lumina este emisă și absorbită în cantități discontinu de energie.

2. Teoria electromagnetică-conform căreia lumina este o vibrație sinusoidală transversală ce se propagă în vid cu 300 mii m/sec., în spațiul acesta radiațiile constituie un câmp electric și un câmp magnetic aflate perpendicular unul pe celălalt pe direcția de propagare.

Radiațiile electromagnetice se caracterizează prin:

Lungimea de undă,

Frecvența reprezentată de numărul de vibrați pe secundă,

Perioada de timp,

Număr de unde pe cm.

Radiațiile luminoase folosite în cadrul

fototerapiei

1. Radiațiile infrarosu sau calorice-care au lungimea de undă cuprins 760-50 mili microni, acestea nu inpresionează ochiul, sunt emise de același surse ca și razele vizuale adică de corpuri incandeșcente descărcări electrice în gaze.

Pot fi evidențiate prin fotografie sau prin metode fotoelectrice și termice.

2. Radiațiile vizibile-sunt unde luminoase care au landa cuprinsă 770-390 mili microni conțin cele 7 benzi ce formează culorile.

3. Radiațiile ultraviolete-care au landa 400-10 milii microni și care pot fi la rândul lor de 3 feluri:

a) Ultravioletele A sau I sunt numite și cele lungi cu landa 400-315 milii microni constituie spectrul cel mai abundent din lumina solară.

b) Ultravioletele B sau II se mai numesc și medi și au landa 315-280 milii microni acestea sunt emise de lămpile cu mercur.

c) Ultraviolete C sau III se mai numesc și scurte cu landa sub 280 milii microni și care sunt produse prin descărcări electrice în vapori de mercur.

Radiațiile sub 250 milii microni sunt cele mai penetrante.

Efectele biologice ale ultravioletelor

Acestea sunt explicate prin mecanismele produse în celulele epi-dermice la nivelul terminațiilor nervoase senzitive și la nivelul vaselor sancvine ale corionului.

Eritemul actinic sau ultraviolet

Este un fenomen fotochimic ce apare după expunerea la ultraviolete fiind urmat de pigmentație apoi de ștergerea și exfolierea dermului.

Eritemul produs de ultravioletele scurte-apar în primele 6h după expunere, atinge un maximu de intensitate la câteva ore se șterge, în 2 până la 4 zile pigmentația este puțin intensă, bronzul durează 2-4 săptămâni și apoi urmează o deshuamare slabă.

Eritemul produs de ultravioletele mijloci-apar după 4-8h de la expunere, ating un maxim după 3-4 zile, pigmentația este intensă are o tentă arămie, durează 8-10 zile.

După intensitatea eritemului putem avea mai multe grade:

Gradul I- apare pe o suprafață mică tegumentară, se produce lent după 4-6h, are o tentă rozacee este ușor sau deloc puriginos, dispare în 1-3 zile, exfolierea este puțin evidențiată și nu lasă urme.

Gradul II- apare după o perioadă de 4-6h după expunere, înrosirea este evidențiată cu tentă roșu-viu, dă o senzație dureroasă mai accentuată în funcție de regiunea expusă. Dă un prurit moderat, persistă roșeața 3-4 zile, exfolierea cutanată după 1-2 săptămâni.

Gradul III-eritemul depășește cu mult suprafața expusă, are o tentă roșu închis spre violaceu, cu aspect de arsură și edem. Dă un prurit dureros, contactul cu îmbrăcămintea este insuportabil, poate să apară în 2h și persistă câteva zile.

Pigmentația apare a-4-a zi sub forme de puncte roși cafeni ce se extind și durează mai multe săptămâni. Exfolierea este marcată și masivă apare în a-15-a zi și este urmată de formarea unor cruste.

Gradul IV-producerea edemului și exudatului pronunțat și producerea flictemelor. Flictemele se rup ușor și necesită protejare cu pansament. Are culoare roșu cianotic, tegumentul este edematiat și dureros. Exfolierea este masivă și se produce după 20 de zile. Pigmentația este inhibată apărând zone depigmentate inconjurate de halou pigmentar.

Modalități de producere a eritemului actinic

Sunt cunoscute 5 ipoteze:

1. Iradierea cu ultraviolete determină eliberarea unor substanțe vasoactive ca: histamina și acetil-colina ce produc vazodilatație și în consecință creșterea puteri de absorție a razelor ultraviolete producându-se astfel eritemul actinic.

2. Iradierea cu ultraviolete determină eliberarea în tegument a unor peroxizi lipidici ce sunt răspunzători de producerea eritemului.

3. Ultravioletele acționează asupra tegumentului eliberând uni steroni cu acțiune vasoactivă și în consecință producerea eritemului.

4. Ultravioletele acționează asupra tegumentului determinând eliberarea unor prostaglandine cutanate și în consecințăformarea unor glande diferite de eritem.

5. Ultravioletele antrenează unele reflexe neuro-vegetative prin stimulare hipotalamică ce induc o vasodilatație simpatică și cu producerea eritemului prin absorție crescută de ultraviolete.

Modificările histologice din eritemul actinic

1. Creșterea stratului cornos de la nivelul tegumentului.

2. Edem intr- și extra celular în epiderm.

3. Datorită debitului sancvin crescut determină și o labilitate capilară cu migrare leucocitară.

4. Se produc modificări degenerative ale celulelor stratului bazal din tegument și înlocuirea progresivă a celulelor alterate prin proliferarea stratului cornos și prin îngroșarea stratului epidermic.

5. Regenerarea epidermului este insoțită de pigmentație prin creșterea conținutului de pigment melanic celulele Malpighi.

Pigmentația melanică apare în mod natural după expunerea la soare, la ultra violetele artificiale, la infraroșu și se produce prin transformarea propigmenți-lor în pigmenți.

Activitatea pigmentației sub acțiunea lumini naturale poate fi rapidă prin iradiere cu ultraviolete direct sau o pigmentație tardivă când apare după eritemul actinic.

Mai poate exista pigmentație naturală patologică (în boala adiss bazedoj) pigmentație medicamentoasă.

Absența pigmentului melanic se găsește în albinism Vitiliga.

Rolul biologic al pigmentului melanic

Produce hipertrofia stratului cornos având rol protector față de supraâncălzirea țesuturilor.

Stimuleză creșterea părului.

Are rol termoreglator prin declanșarea sudorației.

Stimulează activitatea pieli.

Are rol antiinflamator mai ales față de stafilococi.

Efectele fiziologice ale ultravioletelor

I. Efectele asupra metabolismelor:

1. Măresc procesele oxidative din organism- metabolismul bazal inițial crește apoi scade ajungându-se la un echilibru.

Acest metabolism scade la persoana care domină acțiunea simpaticului și crește la acțiunea vagului.

2. Echilibrul dido-bazic-se produce acidoză după care apare o alcobazăprelungită.

3. Metabolismul glucidic-inițial glicemia și glicozuria scad proporțional cu intensitatea iradieri atât la persoanele normale cât și la diabetici apoi cresc dar fără să atingă valorile inițiale.

Crește depunerea de glicogen în ficat și în țesutul muscular cu rol important în creșterea performanțelor sportive.

4. Metabolismul proteic-este stimulat catabolismul după care crește eliminarea de N, P și S.

5. Metabolismul mineral-în deosebi accentuăm pe vitamina D crește calcemia și fosforemia.

Scade eliminarea calciului. Este îmbunătățită absorția calciului în țesuturi și de la nivelul intestinal.

Nivelul sancvin al Ca și P crescut favorizează depunerea cestora în epifizele osoase.

Formarea vitaminei D se obține din provitaminele D inactive ce se activează sub acțiunea razelor ultraviolete. Există mai multe provitamine D:

Provitamina D3 sau tohisterolul-provine din colesterolul ingerat și se formează în cantitatea cea mai mare fiind depozitată în tegument.

Provitamina D4 –provine din deshidra-colesterol.

Provitamina D-provine din endosterol.

Sediul de alcătuire a vitaminei D este stratul cornos. Rolul vitaminei D este important în rahitism, tetanie, spasmofilie, lactație și schimbarea dentiției.

II. Acțiunea asupra elementelor sancvine.

Ultravioletele au rol în procesul de hematopoeză. Crește numărul leuco-citelor și se îmbunătățește formula leucocitară.

Este influențată: coagulabilitatea sancvină, procesele imunologice și scade concentrația colesterolului sancvin.

III. Acțiunea asupra circulației.

Este influențată atât circulația superficială prin acțiunea directă a călduri cât și circulația profundă prin mecanisme neuro-vegetative.

În timpul stări eritematoase crește pulsul, scade tensiunea arterială și crește debitul cardiac cu 10%.

IV. Acțiunea asupra respirației.

Sunt influențate schimburile gazoase prin mărirea cantități de oxigen absorbit iar pe cale reflexă mișcările respiratori devin mai ample și mai rare.

V. Acțiunea asupra aparatului digestiv.

Crște secreția gastrică acidă, crește secreția salivară și pancreatică, crește motilitatea gastrică și intestinală.

VI. Acțiunea asupra glandelor endocrine.

Stimularea glandelor paratiroide au rol în metabolismul calcic, crește activitatea pancreasului endocrin cu rol în stabilizarea glicemiei și se produc modificări funcționale la suprarenale, hipofiză, gonade și timusul.

VII. Acțiunea asupra sistemului nervos.

În special asupra sistemului nervos vegetativ prin scăderea tonusului simpatic și creșterea parasimpaticului.

În general culoarea roșie are acțiune stimulantă la bolnavi depresivi iar culoarea albastră are acțiune sedativă la bolnavi hiperexcitanți.

Aparatele pentru ultraviolete

În practica medicală se folosesc ca sursă pentru ultraviolete:

Arc electric

Lămpile cu mercur

Lămpile cu arc electric-au ca principiu de producere ultravioletele.

Între 2 poli de cărbune sau metalici ai unui circuit electric situați la o anumită distanță unul de celălalt și formează o descărcare electrică sub forma unui arc strălucitor.

Aceasta ia naștere în urma bombardări cu electronii ai polului pozitiv care devine incandeșcent emițând astfel radiații luminoase. Proporția de ultraviolete la aceste lămpi este mică.

Se pot folosi electrozi de cărbune mineralizați care sunt alcătuiți din cărbune de retorță acoperiți cu o pulbere metalică.

Flacăra dintre electrozi dă 85% din radiațiatotală. Se obțin spectre de radiați propri metalelor folosite.

Lămpile cu arc voltaic sunt înlocuite cu lămpile cu mercur ce sunt mai puțin costisitoare și se manipulează mai ușor. Se împart în 3 grupe în funcție de presiunea mercurului.

Lămpi cu presiune medie-care emit radiațiile mercurului.

Lămpi cu presiune mare sau foarte mare-care emit radiația mercu-rului și alte radiați. Cu cât presiunea este mai mare cu atât alte radiați sunt mai multe.

Lămpile cu presiune joasă-care emit ultravioletecu presiune de 230 mili microni.

Cele medi sunt cele mai folosite, mai pot fi întâlnite: lămpi cu hidrogen, xenon, cadniu și tunxten.

Tehnica de aplicare a ultravioletelor

terapeutice

Sensibilitatea la ultraviolete este diferită de la om la om, de regiunea corpului, de vârstă, de diferite alte afecțiuni coexistente și de sensibilitatea individuală a bolnavului.

Aplicarea ultravioletelor poate fi:

Generală

Locală.

Metodele de măsurare a radiațiilor ultraviolete pot fi:

1. Fizico-chimice-ce folosesc unități fizice ale altui tip de energie în care se transformă energia radiantă.

2. Biologice-în care se apreciază doza eritem sau biodoza.

Biodoza-reprezintă minim necesar pentru apariția celui mai slab eritem actinic la un anumit bolnav și care dispare după 24h folosindu-se o anumită lampă aplicată la o distanță fixă de 50 cm.

Pentru determinarea biodozei se folosesc dispozitive numite biodozimetre prevăzute cu orifici ce se descoperă succesiv în timpul expuneri la ultraviolete la un interval de câte 1 min.

Cu ajutorul biodozimetrului se pot evita dozele mari ce produc arsuri sau cele mici ce sunt ineficiente.

Indicațiile razelor ultraviolete

I. Dermatologie: psoriazisul, acneea, alopecii, cicatrice cheloide, eczeme, furuncule, degerături, herpes zoster, lupus vulgaris, ulcere cutanate, micoze cutanate, piodermite.

II. Pediatrie: rahitismul, spasmofili, surerințe respiratorii (astum bronșic), debilitate fizică, craniotabes.

III. Reumatologie: artritele reumatoide, artrozele, periartritele, nevralgii, sindromul algoneurodistrofic, reumatismul abarticular,

IV. Alte afecțiuni:

Sindroame neurovegetative: hipersimpaticoatonii, sindroame spastice viscerale;

Unele tulburării endocrine: hipertiroidiile ușoare, menopauza, unele tipuri de obezitate.

Unele afecțiuni din sfera ORL: faringo-amigdalite, rinite, otite externe;

Afecțiuni stomatologice: parodontopatii, stomatite, gingivite;

Afecțiuni din sfera absterică-ginecologică: vaginite, ragade mamelonar, echimoze vulvare postpartrum, amenoree;

Afectări ale stării generale: la bolnavii surmenați după boli infecțioase consumptive, carențe alimentare, la bolnavi anemici, inapetenți, cu pierderi ponderale, unele cazuri de insomnii.

Contraindicațiile ultravioletlor

Tuberculoza pulmonară activă, neoplaziile, cașexiile de orice cauză și inaniția, cardiopatiile decompensat, insuficiență cardiacă, ateroscleroza în stadiile avansate, insuficiențe hepatice și renale, nefrite cronice și severe, tromboflebitele, hipertiroidia, diabetul zaharat, pacienții nervoși și iritabili, sarcina, tulburările de pigmentație, hipertensiunile arteriale consecutive pigmentației.