Metode de Recuperare Medicala Bft In Paralizii de Nervi Periferici ale Membrelor Inferioare

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I.

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile și obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomică a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

BIBLIOGRAFIE

31 pagini

=== paralizii de nervi periferici ale M.I.1www ===

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I.

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile și obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomică a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

BIBLIOGRAFIE

Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini.

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN

PARALIZII DE NERVI PERIFERICI ALE

MEMBRELOR INFERIOARE

PARTEA I.

I. GENERALITĂȚI – definiție, clasificare, date epidemiologice

Implicarea nervilor periferici în cazul unor traumatisme ale membrelor conferă de la început un grad crescut de gravitate pentru viitorul funcțional al segmentelor respective.

În cadrul leziunilor complexe postraumatice, interesarea nervilor este aproape regulă. Este întâlnită destul de frecvent și în traumatisme cu fracturi închise.

Paraliziile izolate ale nervilor periferici sunt datorate unor cauze locale. Nervii periferici pot suferi diferite traumatisme, intoxicații sau infecții sau pot fi interesați într-un proces alergic. Nevrita, oricare ar fi cauza ei, realizează o întrerupere parțială sau totală a influxului nervos în nervul periferic, provocând tulburări motorii, senzitive sau senzitivomotorii în teritoriul corespunzător.

La aceste tulburări se asociază fenomene trofice și vasomotorii, precum și manifestări dureroase, de un anumit tip, care traduc lezarea fibrelor vegetative.

În cadrul paraliziilor periferice intră paralizia rădăcinilor, plexurilor, a trunchiurilor nervoase și a ramurilor periferice.

II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică

Etiologie. Se recunosc aceleași grupe de factori pentru toate paraliziile de nervi periferici.

Traumatismul direct, cu impact imediat, prin plăgi pe traiectul nervului, fracturi de pelvis și femur, contuzii fesiere (prin cădere pe fesă), fracturi ale oaselor gambei, luxații coxo-femurale, tibio-peroniere proximale sau manevre de reducere a luxației, sau tardiv prin înglobarea nervului într-un calus vicios sau într-un țesut cicatricial.

Factori compresivi prin tumori de vecinătate ale cavității pelviene sau abces al psoasului pentru nervul crural, anevrisme de arteră femurală sau poplitee. Compresiunea prelungită în poziție „picior peste picior” sau parchetari – pentru nervul sciatic popliteu extern. Nervul tibial posterior poate fi comprimat în tunelul tarsian (situat sub ligamen-tul inelar intern, pe fața internă a gleznei) – realizând sindrom de canal tarsian.

Factori iatrogeni: aplicații de forceps, intervenții chirurgicale pe bazin sau canalul inghinal, compresiuni în poziții operatorii care necesită abducție sau flexie maximă a coapselor, compresiune prin garou sau brațele mesei ginecologice, injecții intrafesiere greșit aplicate, tracțiuni asupra membrelor inferioare la nou născut.

Cauze generale: toate paraliziile de nervi periferici a căror cauză locală nu este evidențiabilă trebuie să impună cercetarea unui diabet zaharat, unei periartrite nodoase, unei hemofilii (generatoare fie de hematoame ale psoasului, fie de hemoragii în teaca nervului), unei intoxicații cu alcool, plumb sau arsen, etc. fie a unui factor infecțios în special viral.

Din punct de vedere anatomo-patologic, leziunile de nerv periferic pot fi:

Secțiune totală a nervului: este leziunea cea mai gravă, fără nici o șansă de vindecare spontană.

Distrugerea axonului, dar păstrarea intactă a țesutului conjunctiv al nervului.

Lezarea teci de mielină, este leziunea caracteristică după compresiuni prelungite; de regulă se vindecă spontan. Se produce numai un blocaj trecător de conductibilitate.

III. CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI.

a) Examenul clinic – semne subiective și obiective.

Examenul clinic amănunțit („testing”-ul neuromuscular) trebuie să stabilească ce nerv (sau nervi) au fost lezați – respectiv să determine ce mușchi și mișcări sunt afectate.

Leziunea unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care cuprinde în general:

Un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise după teritoriul de inervație a nervului considerat, toate modalitățile senzitive fiind interesate:

Un deficit motor interesând mușchii dependenți de nervul respectiv, acompa-niat de hipo sau areflexie OT, hipotonie și atrofie musculară.

Tulburări vegetative și trofice a căror intensitate și aspect variază mult de la un nerv la altul.

În cea mai mare parte a cazurilor leziunea nervilor periferici asociază aceste trei categorii de simptoame.

Paralizia de nerv sciatic popliteu extern, (nerv peronier comun)

Ram terminal al marelui sciatic, din spațiul popliteu nervul sciatic popliteu exten înconjoară gâtul peroneului, pătrunde în loja antero-externă a gambei, asigurând inervația motorie pentru mușchii gambier anterior, mușchii peronieri, extensorii degetelor și pedios. Senzitiv inervează fața antero-externă a gambei și 2/3 externe a feței posterioare, 3/4 interne a feței dorsale a piciorului și fața dorsală a primelor falange a primelor trei degete și 1/2 internă a celei de a patra.

Leziunea nervului sciatic popliteu extern antrenează o paralizie a lojei antero-externă a gambei cu abolirea mișcărilor de flexie dorsală a piciorului și a falangelor proximale ale degetelor, de abducție și ridicare a marginii laterale a piciorului. Mișcarea de adducție a piciorului și ridicarea mușchiului tibial posterior (inervat de sciaticul popliteu intern). Urmarea acestui deficit, mersul devine dificil, stepat – bolnavul este obligat să ridice genunchiul și să flecteze mult gamba iar când se sprijină, piciorul lovește solul întâi cu vârful.

Mersul pe călcâi devine imposibil, nu poate bate tactul cu piciorul afectat. Atrofiile interesează loja antero-externă a gambei. Paraliziile și atrofiile induc o atitudine particulară „picior în picătură” sau „picior în varus ecvin”

Senzitiv – subiectiv rareori dureri, obiectiv – hipo sau anestezie în teritoriul cutanat al nervului.

Paralizia nervului sciatic popliteu intern, (nervul tibial)

Al doilea ram terminal al nervului mare sciatic, nervul sciatic popliteu intern continuă traectul acestuia pe fața posterioară a gambei angajându-se sub mușcii gemeni și plantar subțire după care trece pe sub arcada solearului luând numele de nerv tibial poasterior. Străbate apoi canalul tarsian, înapoia și dedesubtul maleolei interne și ajunge la plantă unde se împarte în ramurile terminale: nervul plantar intern și plantar extern.

Înervează motor, la gambă, mușchii regiuni posterioare: tricepsul sural (mușchii: solear, gemen extern și intern), gambier posterior, flexor comun al degetelor și flexor propriu al degetului mare, plantar subțire; la flexorul scurt, abductorul și adductorul halucelui, flexorul scurt al degetelor, mușchii interosoși și lumbricali, flexorul scurt și adductorul degetului mic.

Senzitiv teritoriul sciaticului popliteu intern cuprinde regiunea tendonului Ahile, planta, marginea externă a piciorului și 1/4 externă a feței sale dorsale și fața dorsală a ultimei falange. Conține un important număr de fibre vegetative.

Leziunea nervului sciatic popliteu intern duce la abolirea mișcărilor de flexie plantară a piciorului, flexie a degetelor, abducția și adducția degetelor, flexia primei falange și extensia celorlalte două. Sunt diminuate adducția ridicarea marginii interne a piciorului, posibile totuși prin acțiunea mușchiului tibial anterior inervat de sciaticul popliteu extern.

Atrofiile se instalează în regiunea posterioară a gambei și la nivelul piciorului. Distribuția paraliziilor și amiotrofiilor dau piciorului un aspect caracteristic „picior valgus” (flexie dorsală și abducția piciorului) cu „degete în ciocan” (hiperextensia primei falange și flexia celorlalte două). Reflexele ahiliene și medio-plantar sunt abolite.

Senzitiv, se pot întâlni dureri cu caracter cauzalgic, obiectiv hipo sau anastezie în teritoriul cutanat deschis.

Tulburări vegetative și trofice sunt importante: modificări vasomotorii (edem, hipotermie locală) și sudorale, modificări ale fanerelor, pielii, ulcere trofice.

Leziunile nervului sciatic popliteu intern sunt rare, el poate uneori însă să fie afectat în tunelel tarsian realizând un sindrom canalar (analog sindromului de canal carpian – dar mult mai rar) – sindrom de tunel tarsian. În acest caz nervul tibial posterior și ramurile sale sunt comprimate în canalul osteo-fibros situat înapoia și dedesubtul maleolei internei sub ligamentul inelar intern. Deficitul motor este moderat și se limitează la o pareză a flexorilor degetelor.

Tulburările senzitive sunt pe primul plan, senzație de arsură sau parestezii ale degetelor și plantei. Simptoamele se agravează după efort și în cursul nopții, sunt ameliorate de repaus. Semnul Tinel este pozitiv. Cauza sindromului de tunel tarsian rămâne de cele mai multe ori necunoscută, uneori se regăsesc vechi traumatisme ale piciorului.

b) Investigații paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator

Trebuie să vizeze două obiective:

Demonstrarea naturii leziunii nervoase. Se poate realiza prin electromiografie

de detecție și examen de stimulodetecție cu măsurarea vitezei de conducere în fibrele senzitive sau motorii. Măsurarea etajată a vitezei de conducere nervoasă poate localiza, în cazul unei încetiniri selective (bloc de conducere), nivelul lezional, fapt deosebit de important, în special în diagnosticarea sindroamelor canalare. Examenul electric are însă și o importanță prognostică: o denervare totală se va traduce prin absența în totalitate a potențialului de unitate; apariția de fibrilații musculare în repaus, semn de atingere axonală permit un prognostic rezervat cu recuperare lentă eventual incompletă. Apariția de potențiale de unitate motorie polifazice și accelerate sunt martore ale procesului de reinervare.

Precizarea cauzei care a produs leziunea.

Cu ajutorul investigațiilor paraclinice, trebuie ghidată de un examen clinic corect și examen electric pentru un diag-nostic topografic mai întâi. Examenele biologice uzuale – VSH, hemoleucograma, glicemie, etc. vor fi orientate de la caz la caz. Examene radiologice (rg. standard, radiografii funcționale, radioculografii, CT sau IRM), examenul Doppler al vaselor cervicale sunt uneori necesare pentru diagnosticul etiologic.

IV. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC.

Sunt în funcție de cauza care a provocat leziunea nervului respectiv, examenul electric putându-ne oferi elemente de prognostic asupra recuperării.

După numai câteva zile, sensibilitatea de la periferia zonei denervate începe să se refacă, pe baza preluării acesteia de către nervii din teritoriul vecin. Orice ameliorare în continuare nu se mai face însă decât pe baza regenerării nervului lezionat.

Viteza de regenerare este variabilă, în funcție de nerv. Viteza este în funcție și de tipul lezional, fiind mai mare în leziunea axonului decât în secțiunea totală.

Obținerea mișcării voluntare este mai bună din acest punct de vedere la mână decât la picior și mai rapidă la coplil decât la bătrân.

V. TRATAMENT.

1. Tratament profilactic.

Trebuie să aibă în vedere prevenirea cauzelor locale sau generale care pot să inducă suferința trunchiurilor nervoase:

Local: prevenirea atitudinilor vicioase, în special în actul profesional, prevenirea accidentelor iatrogene prin injecții, aplicări de garou, fixarea pe masa de operație, etc. în poziții greșite, cunoașterea corectă a structurilor anatomice, în efectuarea actului chirurgical, manevre blânde în reducerea luxațiilor.

General: tratamentul corect al bolilor metabolice, al celor infecțioase (preventiv prin vaccinare și curativ), supravegherea corectă a tratamentelor cu potențial toxic asupra fibrei nervoase, alimentație rațională, evitarea abuzului de alcool sau altor substanțe toxice.

2. Tratamentul igieno-dietetic.

În recuperarea paraliziilor de nervi periferici este foarte important repausul la pat. Acesta trebuie să fie totuși unul activ, bolnavul încercând să facă contracții voluntare ale mușchiilor membrelor inferioare, pentru a se evita atrofia musculară.

Tratamentul dietetic constă în regim alimentar hiposodat atunci când bolnavului i se administrează AINS. Scopul este de a evita retenția hidro-salină care poate duce la creșterea tensiunii arteriale.

3. Tratament medicamentos (curativ)

Poate fi etiopatogenic și simptomatic.

Tratamentul etiopatogenic: în paraliziile de nervi periferici de cauză compresivă tratamentul trebuie să îndepărteze factorul compresiv prin intervenție chirurgicală, reducerea unei luxații, radioterapie sau medicație citostatică.

În paraliziile de nervi periferici de cauză generală este necesar tratamentul afecțiunii de bază: reechilibrarea diabetului, antibioterapie și seroterapie în boli infecțioase, corticoterapie în colagenoze.

Asociat prescripțiilor de mai sus se va stimula procesul de regenerare a nervului prin administrarea de vitamine grupul B indiferent de sediul leziuni sau natura cauzei.

Tratamentul simptomatic vizează combaterea:

Durerii, prin substanțe analgezice uzuale ca Acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene – Fenilbutazona, Indo-metacin, Brufen, neuroleptice cu efect analgezic – Cloropromazina, Levomepromazina, antiepileptice cu efect analgezic – Carbamazepina și substanțe anestezice locale (procaină, xilină – utilizate în special sub formă de infiltrații locale);

Hipotoniei- cu stricnină 1-4 mg/zi injectabil subcutanat;

Amiotrofiilor – prin utilizarea anabolizantelor (Naposimn Decanofort, Nerobolin), Vitamina E, Glicocol, Uteplex, Fosfobion.

Tratamentul recuperator – de o deosebită importanță în tratamentul afecțiunilor nervilor periferici este fiziobalneoterapia cuprinzând hidrotermoterapia, electroterapia, chinetoterapia (pasivă și activă) și balneoterapia și masajul..

PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT.

1. Principiile și obiectivele tratamentului BFT

Nervii periferici reacționează la răceala printr-o diminuare a excitabilității și conductibilității. Căldura și mai ales fierbințeala de scurtă durată cresc sensibilitatea iar caldura de lungă durată scade sensibilitatea.

Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:

Combaterea dureri,

Refacerea echilibrului muscular,

Tonifierea musculaturi,

Refacerea mobilității articulare,

Refacerea staticii piciorului.

Factorul termic (caldura) prezintă o deosebită importanță prin efectele pe care le are asupra organismului cum ar fi:

Creșterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasodilatație;

Efect decontraturant si de relaxare a musculaturi;

Scaderea vâscozități lichidului articular ușurând astfel realizarea mișcărilor printr-o creștere a mobilităti;

Efect antialgic;

Creșterea fluxului sanguin la nivelul mușchilor.

Lezarea nervilor periferici determină, așa cum am văzut, în funcție de patomorfismul lezional, 3 sindroame clinico funcționale:

A. Sindromul motor-se urmărește:

1. Evitarea apariției deformărilor și atitudinilor vicioase;

Aplicații de parafină,

Unde scurte, ultrasunetul,

Exerciții pasive.

2. Evitarea artofiei mușchilor paralizați-aici se vor face:

Mobilizări pasive,

Curenții de medie frecvență, curenții interferențiali,

Masajul.

3. Creșterea funcției fibrelor musculare restante sănătoase și recâștigarea imaginii kinestezice:

Mobilizări pasive, pasive-active, active și active cu rezistență

Terapia ocupațională.

4. Recâștigarea coordonării mișcărilor:

Terapie ocupațională

5. Recuperarea mobilității și forței segmentelor neafectate de paralizie:

Exerciții active , exerciții izometrice.

B.Sindromul senzitiv

Terapia ocupațională.

C. Sindromul vasculo-nutritiv-se va efectua:

Posturile antideclive,

Mobilizările pasive, active, ale musculaturi rămase indemne sau parțial paralizate., contracții izometrice;

Gimnastica generală, exerciții de respirație;

Băile parțiale de CO2;

Hidrotermoterapia alternantă;

Ultrasunetul etc;

Masajul executat pe planurile superficiale și profunde.

Obiectivele recuperării în urma unui traumatism cu interesare de nerv sunt reprezentate de tratarea acestor trei sindroame.

2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.

Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi și sub diverse stări de agregare ca și unele tehnici strâns legate de acestea.

În paraliziile de nervi periferici ale membrelor inserioare se utilizează următoarele proceduri:

Baia de jumatate sau halbbad. Tehnica de aplicare-această baie se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obișnuite cu apă la temperatura de 320 C. Se umple cada până la înalțimea de 28-30cm, apa trebuie să acopere jumatatea inferioară a bolnavului până la ombilic. Bolnavul se așează în așa fel în baie încât în spatele lui să rămână un spațiu suficient pentru manipulațiile tehnicianului. Bolnavul este invitat să-și spele fața și să se fricționeze ușor pe mâini, torace și abdomen.

Tehnicianul se așează la stânga și puțin în spatele bolnavului ia în mâna dreaptă un vas special cu capacitate de 1,5l și face 10-15 turnări rapide asupra spatelui și umerilor bolnavului, realizate prin lovirea și proiectarea în același timp a apei din cadă asupra corpului pacientului.

După aceea execută fricțiuni rapide cu apă pe spate și părțile laterale ale toracelui în direcție verticală de sus în jos și invers. Tehnicianul se mută apoi și execută aceleași turnări și fricțiuni și pe fața anterioară a corpului.

Halbbadul poate fi completat cu o turnare energică executată de la 1-1,5m asupra toracelui și abdomenului în scopul stimulării respirației, circulației și creșterii tonicității muschilor din regiunea interesată. Durata băii este de 3-5 minute.

Modul de actiune- factorul termic si mecanic. Acțiunea este excitantă , tonifiantă, sedativă și antitermică.

Baia kineto-terapeutică. Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Mișcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat într-un lichid acționează o forță de jos în sus egală cu greutatea volumului deslocuit “.

Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-380 C. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă și timp de 5 min. este lăsat liniștit să se obișnuiască cu ambianța. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulațiile pacientului în mod pasiv toate mișcările posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puțin în repaus după care este invitat să repete singur mișcările arătate de tehnician.

Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească.

Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderi greutății corpului conform legi lui Arhimede.

Importanța mișcării pasive este esențială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înțelege că articulația este funcțională și recuperarea este posibilă.

Baia cu masaj. Tehnica de aplicare-într-o cadă cu apă 3/4 la temperatura de 360-390 C se execută masajul asupra regiunii indicate prin tehnica cunoscută..

Durata variază în funcție de regiunea pe care se face masajul. Modul de acțiune-factorul termic si mecanic.

Băile de picioare. Materiale necesare: căzi speciale sau găleți obișnuite.

Bolnavul așezat pe un scaun își introduce picioarele în apă în așa fel încât apa să urce la 1 lat de palmă sub genunchi.

Băile reci de picioare se prescriu cu apă sub 150 C și durează 1-2 minute.

Mod de actiune-cele de durată scurtă 1-2 min. au o acțiune desconges-tionată asupra organelor toracelui și creierului. Cele de durată mai lungă de 5-10 min. au acțiune antiinflamatorie și antisudorală.

Băile calde de picioare se prescriu cu apă la 350-400 C și durează 10-20 minute.

Modul de acțiune-aceste băi provoacă o vazodilatație periferică și influențează reflex circulația coronariană înlăturând spasmul vascular.

Băile alternante de picioare se practică cu ajutorul a 2 vase: unul cu apă caldă la 380-420 C, celălalt cu apă rece la 180-200 C. Conform băilor alternante se începe cu cald și se termină cu rece. Manevra se repetă de 3-5 ori terminând obligatoriu cu apa rece.

Mod de actiune-efectul se bazează pe alternanța factorului termic cald și rece care activează circulația periferică și descongestionează organele toracice. Băile alternante fac de fapt gimnastica vasculară

Băile ascendente de picioare Se folosește cada pentru picioare în care se pune apă la 350 C. La interval de 1-2 minute se crește temperatura cu 10 C treptat prin adăugare de apă fierbinte, în 5-6 min. se ajunge la temperatura apei de 400-440 C și se stă aici 15-30 minute.

Mod de acțiune-factorul termic cu hiperemie lentă care alternează vasodilatația atât a vaselor superficiale cât și a celor profunde, atât a vaselor cu elasticitate bună cât și a vaselor cu elasticitate proastă.

Băile cu flori de mușețel sau mentă. Se folosesc 1kg flori uscate care se prepară prin infuzie în alt fel prin decoct (fierberea plantelor). Mod de actiune: efect sedativ asupra sistemului nervos.

Băile cu bule de diferite gaze. Băile cu bule de diferite gaze se practică în căzi obișnuite care au adaptat un sistem de legătură la tuburi de gaze și altă legătură la generatorul de bule plasat pe fundul căzi. Băile se prescriu la 30-350 C cu o durată de 5-20 min. Ele se aseamănă cu băile carbogazoase naturale.

Efectul mecanic (senzația de înțepătură și căldură) datorat bulelor care fac micromasaj tegumentar.

Efectul chimic-prin rezorbția gazelor prin tegument și hiperemia activă. Prin vazodilatația periferică scade tensiunea arterială.

Baia cu bule de oxigen și aer. Se pregătesc ca și cele cu gaze.

Prin masajul fin tegumentar produs prin spargerea bulelor excită terminațiile nervoase periferice și cu rol calmant în activitatea sistemului nervos central.

Dușurile sul. Datorită formei și presiunii coloanei de apă au acțiune mecanică cea mai puternică. Dușurile sul se aplică reci, calde sau alternante numit și dușul scoțian.

Dușul scoțian- se practică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc mobile și orizontale prevăzute cu capete metalice de îngustare a coloanei de apă.Temperatura apei este de 180-200 C și 380-400 C.

Bolnavul este așezat în fața dușului la distanță de 2-4m în raport cu presiunea coloanei de apă care este de 1,5-2 atmosfere. Se aplică pe regiunea prescrisă, la început coloana de apă caldă 10-15 secunde apoi coloana de apă rece 5-10 secunde, alternativ de 2-4 ori.

Dușul scoțian are o acțiune excitantă asupra sistemului nervos tonifică, sistemul neuro-muscular și activează foarte intens circulația.

Dușul masaj. Reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Mai frecvent se aplică parțial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min.

Dușul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv și de tonifiere prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.

Dușul subacval. Constă în aplicarea sub apă a unui duș sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperaturi diferite a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apa la 350-380 C cu ajutorul unui duș sul mobil cu presiune mare.

Dușul cu temperatură de 1-20 C mai mare decât apa din cadă se introduce în apă pe segment sub controlul uneia dintre mâinile asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata proceduri este de 5-10min.

Acțiunea intensă a dușului subacval se datorează temperaturii diferite băii plus duș precum și masajului puternic al coloanei de apă care comprimă puternic țesuturile.

Efectul este asemănător dușului masaj dar este suportat mai bine datorită băi calde.

Împachetările cu parafină. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice și se aplică pe regiuni limitate de corp.

Tehnica de aplicare: se topește într-un vas o cantitate de parafină albă în așa fel încât să mai rămână câteva bucăți neâncălzite, în scopul evitării supraâncălzirii.

Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0,5-1cm grosime. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă și se acoperă regiunea cu pătura.

Durata este de 30 min. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte ușor din cauza transpirației produsă de parafină.

Pentru picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Pacientul introduce piciorul îl scoate și așteaptă până ce parafina se întărește pe tegument. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior față de precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat.

Acțiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se încălzește la 38-400 C provocând o transpirație locală abundentă.

La desfacerea parafinei se evidențiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o procedură rece.

3. TRATAMENT PRIN ELECTROTERAPIE.

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic.

Galvanizarea simplă.

Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcție de regiunea de aplicare si efectele de polaritate.

Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală – electrozii sunt asezați de o parte și de alta a regiunii de tratat; aplicare longituninală – când electrozii sunt plasați la distanță unul de celălalt.

Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare utilizare.

Intensitatea curentului – care este strâns legată de sensibilitatea și toleranța tegumentului, de evoluția afecțiunii, de mărimea electrozilor și de durata aplicației. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcție de regiunea anatomică.

Durata – este de aprozimativ 30 de minute. Numărul și ritmul ședințelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedințe în afectiuni acute și 12-20 sedințe în afecțiuni cronice.

Poziția bolnavului – în timpul ședinței trebuie să fie în cea antalgică care depinde și de funcția regiunii tratate.

Băile galvanice.

Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât acțiunea curentului continuu cât și efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod și tegument.

Densitatea curentului – este redusă micșorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Se pot aplica: băi parțiale sau 4-celulare, generale sau stenger.

Băile parțiale – sunt alcatuite din: 4 cădițe de porțelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Apa din cădițe variază între 36-380C

4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare și 2 pentru membrele inferioare.

De pe tabloul de comandă putem realiza combinații diferite ale electrozilor în funcție de efectele urmărite.

Durata unei ședințe – este între 10-30 min. Și ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numărul de ședințe – este de 10-15 sedințe.

Băile generale – sunt formate dintr-o cadă prevăzută cu 8 electrozi fixați în pereți căzi. Sensul curentului – este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent, ascendent, transversal sau chiar în diagonală.

Intensitatea curentului – este mai mare decât cea de la băile parțiale .Durata -15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedințe.

Acțiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât și pe efectul chimic când se folosește ionizarea.

Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a excitabilității musculare.

Ionogalvanizarea.

Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continu diferite substanțe medicamentoase care au o acțiune farmacologică.

Principiul general al ionizării: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe medicamentoase și transportarea anionilor (-)și a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice.

Cu soluția conținând iodură de potasiu 2% se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină superficială, ajugând în circulația generală.

Dovada pătrunderii în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină.

Diferența dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluție medicamentoasă în loc de apă. Pentru eficiență maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv

Durata proceduri – este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit – realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.

Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acțiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este posibilă dozarea precisă a substanțelor medicamentoase aplicate.

Se pot obține efecte bune cu cantitați foarte mici de substanțe medicamentoase evitându-se tractul gastro-intestinal.

Curenții diadinamici.

Se fac aplicații pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi și aplicații transversale la nivelul articulațiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanță.

Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensități care produce o contracție musculară) și creștem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare.

În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această durată se diminuă eficacitatea analgetică.

Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea procedurii, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleași sedințe.

În cazul acțiunilor vasculotrofe și neurotrofe se poate menține o durată mai indelungată de 20-30min.

Ritmul ședințelor-este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea durerii este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.

Numărul ședințelor-pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedințe.

Monofazatul fix – efect excitator, crește tonusul muscular, acționează ca un adevărat masaj profund electric, evidențiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acționeză vazoconstrictor și tonifică pereții arteriali la frecvența de 50 Hz.

Difazatul fix – are acțiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilități dureroase. Îmbunătățirea circulației arteriale prin inhibarea simpaticului. Se utilizează la frecvențe de 100 Hz.

Perioada scurtă – are un efect excitator tonicizant, acționează ca un masaj profund mai intens, are o acțiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acțiune rapidă asupra hematoamelor și a edemelor posttraumatice sau din staza periferică.

Perioada lungă-are un efect puternic analgezic și miorelaxant, acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizează la frecvențe de 100 Hz.

Curentul faradic

Este obținut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor și este format dintr-o curbă neregulată în care undele pozitive cu valori crescute alternează cu unde negative.

Curenți de joasă frecvență cu impulsuri sunt folosiți în terapie pentru:

1. Electrostimularea musculaturii striate normoinervate—Folosirea acestor curenți cu inpulsuri realizează o adevărată electro-gimnastică musculară.

Se bazeză pe acțiunea de excitare a impulsurilor electrice asupra substraturilor excitabile: mușchii și fibrele nervoase.

Se realizează printr-o descărcare electrică a membranelor celulare numită și depolarizare.

Musculatura striată, scheletică normal inervată – răspunde la impulsuri cu durată relativ scurtă și frecvență relativ rapidă în jur de 30Hz.

Efectul de contracție-se obține la o durată de 0,1-5 mili sec. și frecvența de 40Hz.

Această acțiune tetanizantă sau de contracție maximă se menține atâta timp cât curentul străbate mușchiul.

Sunt folosite în general următoarele forme de curent:

Curenți dreptunghiulari mici;

Trenurile de inpulsuri;

Curenți modulați de lungă perioadă;

Curenți faradici;

Curenți neofaradici;

Au frecvența de 50Hz durata de un impuls este de 1min. și pauza dintre inpulsuri de 19 mili sec.

Efectele fiziologice-sunt:

Excitator,

Vazomotor producând o vazodilatație prelungită,

Trofic,

Antialgic,

Revulsiv în cazul unei vazodilatați maxime.

2. Electrostimularea musculaturiI total denervată—În acest caz se obține un răspuns selectiv la stimularea prin impulsuri exponențiale de lungă durată cu panta de creștere lentă sau foarte lentă. Folosirea excitări selective cu astfel de impulsuri poate duce la obținerea capacități de contracție musculară.

Forme de curenți ce pot fi folosiți:

Curenți cu inpulsuri trapezoidale-sunt folosiți în stimularea diferitelor grupe musculare .

Curenți cu inpulsuri triunghiulare-cu fronturile de creștere liniare sau exponențiale.

Electrostimularea –previne instalarea atrofiei musculare. Nu este o metodă de recuperare în sine ci pregătește inițierea kineto-terapiei recuperatorie.

Tratamentul- cu acești curenți trebuie instituit precoce la 7-10 zile de la denervare.

Unde scurte

Aceste unde au acțiune electrolitică și electrochimică și nu produc fenomene de polarizare. Aceste unde nu provoacă excitații neuromusculare.

Au efecte calorice de profunzime fără a produce însă leziuni cutanate.

Spre deosebire de tehnica de aplicare a curenților de joasă și medie frecvență în care era nevoie de un contact direct între electrozi și tegument, la undele scurte electrozi nu se aplică direct pe tegument.

Acești curenți de înaltă frecvență se pot aplica fie în: câmp inductor fie în câmp condensator

1. Aplicare în câmp condensator-introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

2. Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili ce sunt acoperiți de un cauciuc vulcanizat.

Acțiunea asupra sistemului nervos periferic-crește excitabilitatea, crește

viteza de conducere, scade reobaza și scurtează cronaxia.

Acțiunea asupra musculaturii: scade tonusul muscular, relaxează musculatura antagonistă, îmbunătățește circulația locală.

Efectele sunt: efect hiperemizant, actiune analgetică, efect miorelaxant și antispastic

efect de activare metabolică

Undele scurte produc endotermie nemijlocită cu efect remanent (de lungă durată) de aproximativ 48-72h.

Ultrasunetul.

Ultrasunetele au o frecvență de 800-1000 KHz. Este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă.

Capul emițător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în funcție de regiunea de tratat, și cu o viteză foarte mică.

Ultrasunetul este folosit în:

Câmp continu – când unda ultrasonică este longitudinală și neântreruptă având o acțiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund și cu efect termic important.

Este foarte important ca emițătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafața tegumentului și să fie menținut în poziție verticală cu acesta. Trebuie evitate în cursa emițătorului toate zonele cu proeminențe osoase precum și regiunile vascularizate.

Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvență a ultrasunetului din câmp continuu și când trebuie să ținem seama de forma și durata impulsului, durata pauzei și de frecvența intercalări radiațiilor respective.

Într-o baie călduță se introduce piciorul bolnav înpreună cu capul emițător. Se vor executa mișcări lente liniare sau circulare la o distanță de aproximativ 3 cm față de tegument având grijă ca suprafața emițătoare să fie paralelă cu tegumentul.

Se utilizează substanță de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică, durata este de până la 10 minute și tratamentul se face zilnic sau la 2 zile.

Acțiunea asupra musculaturi striate și netede

La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la musculatura atrofică-realizează tonifierea. De cele mai multe ori se urmărește efectul anti-spastic decontracturant muscular și de relaxare generală.

Se obțin următoarele efecte fiziologice: analgetice, miorelaxante, hiperemiante,

tonifiante, neuro-musculare; excitate de sistemul nervos.

La amplitudini mici se obțin efecte sedative, iar la amplitudini mari acțiuni de stimulare și excitare.

4. TRATAMENT PRIN MASAJ:

Efectele fiziologice ale masajului:

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, Subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:

1. Locale:

Acțiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

Acțiunea hiperemiantă- îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin înroșirea și încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.

Acțiunea înlăturări lichidelor interstițiale de stază- cu accelerarea

proceselor de rezorbție în regiunea masată.

Acțiunile directe, mecanice-influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.

Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, condu-ctibilitate, contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de contracție a mușchilor.

2. Generale:

Stimularea funcțiilor aparatului circulator- îmbunătățește circulația venoasă, crește cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.

Stimularea funcțiilor aparatului respirator-ușurează schimburile de gaze.

Creșterea metabolismului bazal

Alte efecte ale masajului sunt:.

Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare.

Efectul mecanic- produs de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități care pornesc spre sis-temul nervos central.

DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII.

REGIUNEA FESIERĂ.

Regiunea fesieră este formată din oasele coxale care sunt în număr de 6 (3 perechi), ilon, ischion și pubis.

Mușchii regiunii fesiere formează în partea posterioară a bazinului, un relief muscular caracteristic omului. Sunt inervații de: nervul fesier inferior și superior. Acești mușchii fac: extensia coapsei, abducția și rotația laterală și rotația medială a coapsei.

Ei sunt așezați pe mai multe planuri:

1. Mușchii fesieri superficiali:

Mușchiul fesier mare.

2. Mușchii fesieri profunzii:

Mușchiul fesier mijlociu;

Mușchiul fesier mic;

3. Mușchii pelvitrohanterieni:

Mușchiul piriform;

Mușchiul obturator intern;

Mușchii gemeni superior și inferior;

Mușchiul pătrat femural;

Mușchiul obturator extern;

REGIUNEA COAPSEI.

Coapsa este formată din: osul femur considerat cel mai lung os al organismului.

Mușchii coapsei au acțiune de: extensie și flexia a gambei pe coapsă, flexia coapsei pe bazin, o rotează lateral, contribuie și la abducția și adducția coapsei și la extensia genunchiului, rotația laterală și rotația medială a gambei.

Inervația coapsei este asigurată de nervul femural, nervul sciatic și nervul popliteu.

Mușchii coapsei sunt împărțiți în trei grupe:

1. Mușchii anteriori (extensorii):

Mușchiul cvadriceps femural;

Mușchiul croitor;

Mușchiul tensor al fasciei lata.

2. Mușchii mediali (adductori):

Mușchiul gracilis;

Mușchiul pectineu;

Mușchiul adductor lung;

Mușchiul adductor scurt;

Mușchiul adductor mare.

3. Mușchii posteriori (flexori):

Mușchiul bicepsul femural;

Mușchiul semitendinos;

Mușchiul semimembranos;

REGIUNEA GAMBEI

Gamba este formată din tibie și peroneu. Mușchii gambei sunt inervați de nervul fibular profund (tibial anterior), nervul fibular comun, sciatic popliteu intern. Prin acțiunea lor execută mișcările de: flexie dorsală și plantară a piciorului, extensia și flexia degetelor, pronația piciorului și abducția plantară.

Mușchii gambei se împart în 3 grupe

1. Mușchii anteriori ai gambei:

Mușchiul tibial anterior;

Mușchiul extensor lung al degetelor;

Mușchiul extensor lung al halucelui;

Mușchii peronieri, care au rol de a face pronația;

2. Mușchii posteriori ai gambei-sunt dispuși pe 2 planuri:

a). Mușchii planului superficial:

Mușchiul triceps sural;

Mușchii gemeni-sunt în număr de 2: unul median și altul lateral;

Mușchiul solear;

Mușchiul plantar subțire;

b). Mușchii planului profund:

Mușchii popliteu;

Mușchiul tibial posterior;

Mușchiul flexor lung al degetelor;

Mușchiul flexor lung al halucelui;

3. Mușchii laterali ai gambei

Mușchiul peronier lung;

Mușchiul peronier scurt.

ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI.

Este articulația dintre condilii femurali, patelă și condilii tibiali. Condilul medial al femurului coboară mai jos ca cel lateral, încât femurul formează cu tibia un unghi de 1740. incongruența dintre fețele articulare este completată de două meniscuri de forma literei "C".

Meniscul median-este cel mai rezistent și mai mobil.

Meniscul lateral.

Articulația genunchiului este un trohoginglim. Mișcările sunt de flexie extensie și, în măsură foarte redusă de rotație și înclinație laterală.

REGIUNEA PICIORULUI.

Scheletul piciorului propiu-zis este alcatuit din trei segmente:

Tars – este alcătuit din 7 oase, dispuse pe 2 rânduri;

Metatars – este format din 5 oase

Phalange – sunt în număr de 14, câte 3 pentru fiecare deget în parte cu excepția halucelui care are numai 2 falange.

Muschii piciorului se împart în 2 grupe: sunt inervați de nervii: plantar medial și lateral, ramură terminală a nervului tibial. Prin acțiunea lor participă la extensia degetelor,

1. Mușchii dorsali ai piciorului:

Mușchiul extensor scurt al degetelor (mușchiul pedios);

2. Mușchii plantari ai piciorului: se împart în 3 grupe:

a). Mușchii plantari mediali (mușchii halucelui)-corespund eminenței tenare:

Mușchiul abductor al halucelui;

Mușchiul flexor scurt al halucelui;

Mușchiul adductor al halucelui;

b). Mușchii plantari laterali (mușchii degetului mic):corespund eminenței hipotenare:

Mușchiul abductor al degetului mic

Mușchiul flexor al degetului mic

Mușchiul opozant al degetului mic

c). Mușchii regiunii plantare mijlocii: sunt așezați în 3 planuri:

Planul superficial:

Mușchiul flexor scurt al degetelor

Planul mijlociu:

Mușchiul pătrat al plantei

Mușchii lombricali-sunt patru mușchii mici. Cei doi lombricali laterali, și cei doi lombricali mediali. Aceștia efctuează flexia primei falange și extensia ultimelor două.

Planul profund:

Mușchii interosoși ai piciorului

Mușchii înterosoși ai piciorului-sunt în număr de 7 dintre care 3 interosoși plantari și 4 interosoși dorsali. Prin acțiunea lor, fac flexia falangelor proximale, extensia ultimelor două falange ale degetelor și adducția degetelor.

Mușchii interosoși plantari; .

Mușchii interosoși dorsali;

TEHNICA MASAJULUI

Prin noțiunea de masaj se înțelege o serie de manipulații manuale variate aplicate sistematic pe suprafața organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire).

Pentru efectuarea masajului se folosește:

Pudră de talc,

Diferite unguente (care conțin medicamente),

Uleiuri,

Săpun.

Se controlează starea tegumentului eventuale echimoze. Se evită masarea alunițelor.

Masajul se execută în sensul de circulație venoase de întoarcere de la periferie spre centru.

MASAJUL ARTICULAȚIEI COXO-FEMURALE

Este format din:

Capul femurului-care se articulează cu cavitatea acetabulară a osului coxal.

Pentru masajul coxo-femural se masează coapsa și regiunea fesieră.

Se face netezirea specifică cu partea cubitală a mâini și fricțiune pe plica fesieră și în jurul articulației coxo-femurală.

În partea anterioară poziția pacientului este pentru fricțiune: membrul inferior fiind în flexie și abducție ușoară.

MASAJUL REGIUNI FESIERE.

Poziția bolnavului- este în decubit-ventral.

Neteziri-se execută sub formă circulară și pieptăne.

Frământare-toate formele de frământări de la plica fesieră în sus.

Geluiri-pe toată suprafața regiunii cu degetele sau cu pumnul.

Fricțiuni-cu pumni sau cu articulațiile interfalangiene.

Se execută ciupitul și toate formele de tapotament și vibrațiile.

MASAJUL REGIUNI COAPSEI.

Masajul se începe pe partea posterioară a pacientului fiind așezat în decubit-ventral.

Netezire-cu ambele mâini și mână după mână pornind de la spațiul popliteu până la plica fesieră și pieptăne pe tensorul fasciei lata.

Frământarea-se execută cu toate formele ei (cu o mână, cu două mâini și contratimp) pe toată suprafața.

Geluirea-se execută pe toată suprafața musculară (în special pe șanțurile intermusculare).

Fricțiunea-se execută pe direcția nervului sciatic (și la spațiul popliteu și plica fesieră).

Tapotamentul- cu toate formele lui: căuș, cu partea cubitală și cu pumnul. Se execută transversal pe fibrele musculare.

Vibrația- se execută cu palma întinsă pe toată suprafața musculară a coapsei.

Se execută cu netezirea de încheiere cu descreșterea treptată a ritmului și intensități obținându-se un efect calmant (sedativ) asupra pacientului.

Partea anterioară-se așează pacientul în decubit-dorsal.

Se execută aceleași manevre ca și la partea posterioară adăugându-se măngăluirea și cernutul (se flectează piciorul la 450).

MASAJUL GENUNCHIULUI

Se începe prin încălzirea zonelor alăturate. Asupra acestor regiuni se aplică manevrele de masaj care au un rol tonifiant major prin creșterea circulației sancvine locale.

Aceste manevre se execută posterior asupra musculaturi gambei și coapsei după care se execută neteziri cu partea cubitală în spațiul popliteu și fricțiuni în fosa poplitee cu gamba ușor flectată.

Partea anterioară a genunchiului se masează mai întâi coapsa după care se trece la masarea propriu-zisă a articulației genunchiului așezată în semiflexie.

Se execută netezirea articulației cu cele 2 police, ținând contrapriză în fosa popliteee cu celelalte degete.

Fricțiunea-se aplică cu policele pe ambele margini ale sacrului capsular fricționând articulația de jur împrejur.

Se înconjoară rotula și condili femurali. Fricțiunea se poate combina cu vibrația.

MASAJULUI GAMBEI

Partea posterioară:

Poziția pacientului-decubit-ventral.

Netezirea-se execută cu 2 mâini, mână după mână și pieptăne.

Frământatul-cu o mână, cu 2 mâini și contratimp.

Geluirea-pe toată suprafața musculară și pe șanțul mușchilor gemeni.

Fricțiunea-se execută pe tendonul lui Ahile în formă de clește și pe șanțul între mușchii gemeni.

Tapotamentul-toate formele și vibrația.

Partea anterioară:

Se execută neteziri, frământări și geluirea și fricțiunea se execută cu 2 degete depărtate pe creasta tibială. Nu se face tapotament.

Se poate executa măngăluirea și cernutul cu membrul inferior în flexie.

MASAJUL PICIORULUI

Poziția pacientului-la partea plantară în decubit-ventral cu piciorul sprijinit în mâna maseorului gamba fiind un pic flectată.

Neteziri-pieptăne de la călcâi spre degete și cu policele.

Frământarea-cu 3 degete pe partea externã a mușchilor tenari.

Geluirea-pe toată suprafața plantei.

Fricțiunea-pe toată suprafața plantei dar în special pe aponevroza plantară deget peste deget.

Tapotamentul-cu partea cubitală și cu pumnul.

Partea dorsală-în decubit-dorsal.

Netezirea-cu palmele întinse de la degete către gleznă înconjurând maleolele cu vârful degetelor, cu 2 degete depărtate pe spațiile interosoase.

Geluirea-pe aceleași direcți ca la netezire.

Fricțiunea-pe aceleși direcții ca la netezire și în jurul maleolelor deget peste deget. Se poate combina fricțiunea cu vibrația.

Vibrațiile și netezirile de încheiere.

MOBILIZAREA ARTICULAȚIILOR (Kinetoterapie).

Mobilizări pasive-active.

În cazul centurii pelviene și a coapsei se pot executa următoarele mișcări:

Flexia coapsei pe bazin (cvadricepsul și croitorul);

Extensia coapsei (marele fesier și semitendinosul);

Adducția coapsei (micul și mijlociul fesier și tensorul jasciator);

Adducția (adductorii și pectineul);

Rotația externă (adductori și obturatorul);

Rotația internă (micul și mijociul fesier);

Flexia gambei (cvadricepsul femural).

Circumducție.

În cazul articulației genunchiului se execută mișcări:

Flexia-este mișcarea prin care gamba se apropie de fața posterioară a coapsei.

Extensia-este mișcarea de îndepărtare a feței posterioare a gambei de fața păosterioară a coapsei.

Rotația înăuntru-vârfurile piciorului se apropie de linia mediană (adducție).

Rotația înafară-se deplasează lateral (abducție).

Înclinarea laterală și medială-se fixează coapsa iar gamba este dusă în semiflexie din această poziție se imprimă gambei mișcările oscilatorii, pendulare, atât în sens lateral cât și medial. .

În cazul articulației gleznei se execută după masaj mișcări pasive și active.

Flexia dorsală-este mișcarea prin care fața dorsală a piciorului se apropie de fața anterioară a gambei.

Flexia plantară-este mișcarea opusă prin care fața dorsală a piciorului se îndepărtează de gambă.

Adducția-este mișcarea prin care vârful halucelui se apropie de planul medio-sagital al corpului.

Abducția-este mișcare prin care vârful halucelui se îndepărtează de planul medio-sagital al corpului.

Circumducția-este mișcarea prin care vârful halucelui descrie un cerc și rezultă din executarea alternativă a mișcărilor precedente.

Supinația-este mișcarea prin care marginea a piciorului este ridicată de pe pământ, astfel că fața plantară privește spre planul medio-sagital al corpului.

Pronația-este mișcarea prin care marginea laterală a piciorului se ridică de pe sol, astfel încât planta privește înafară.

GIMNASTICA MEDICALĂ.

Se pot efectua exerciții de mers pe marginile externe ale picioarelor cu călcâile înafară și degetele în flexiune dorsală.

Cele mai importante exerciții în gimnastica medicală sunt exercitiile izometrice.

Alte exerciții indicate în paralizia nervilor periferici sunt exercițiile executate la:

Covorul rulant;

Bicicleta ergometrică;

Spalier;

Urcatul și coborâtul scărilor.

5. TERAPIA OCUPAȚIONALĂ. (Ergoterapia)

Este o metodă foarte bună pentru refacerea imaginii kinestezice, fără a plictisi pacientul prin repetarea acelorași exerciții timp îndelungat.

Terapie ocupațională are 4 scopuri importante:

Ameliorarea mobilității articulare, a forței musculare, a coordonării mișcărilor, deci restabilirea stereotipurilor dinamice ale vieții de zi cu zi;

Să obișnuiească pe pacient să se ajute singur, să redevină independent în activitățile uzuale (mâncat, îmbrăcat, spălat, mers, etc) cu sau fără ajustarea obiectelor utilizate. Deci, să pregătească reinserția socială.

Să evalueze necesitățile ulterioare (provizorii sau definitive) de ajustări ale sculelor de muncă, ale obiectelor casnice, în concordanță cu invaliditatea și în general, să evalueze capacitatea de muncă restantă.

Să pregătească reinserția profesională, utilizând elementele ergoterapiei.

Totul depinde de fizioterapeut să știe să aleagă cele mai potrivite activității recreative profesionale sau din viața obișnuită, care se adresează mușchiului și mișcării afectate de pareză. Este important scopul final pe care îl urmărim.

În cadrul ergoterapiei se recomandă:

Pedalatul la mașina de cusut,

Roata olarului;

Mersul pe plan înclinat;

6. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri)

Stațiunile de tratament pentru aceste afecțiuni sunt recomandate de către medicul specialist cu prescripția necesară.

Enumerăm stațiunile de tratament folositoare pentru paralizia nervilor periferici:

Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate și radio-ionice;

Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase;

Govora-sunt băi sulfuroase, iodate și sărate; (nămol silicos și iodat);

Bazna-sunt băi iodate și sărate;

Sovata, Amara, sunt băi sărate și cu nămoluri de lacuri sărate.

Litoralul (Eforie siTechirghiol) – băi sărate și cu nămol sapropelic

În stațiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.

Reeducarea și readaptarea la viața cotidiană presupune însușirea de către deficientul neuromotor a tuturor deprinderilor motrice, pe care viața cotidiană le reclamă.

BIBLIOGRAFIE:

Lucia Ștefănache – Curs de Neurologie, Ed. Polirom, 1993-1995.

Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu – Anatomia și Fiziologia Omului, Ed. Medicală, București, 1969.

Dr. Clarence Dail și Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecțiuni obișnuite), Casa de Editură-Viață și Sănătate, București, 1999.

Vasile Marcu – Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, București 1983.

Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicală, 1981

Dr. Adrian N. Ionescu – Gimnastica Medicală, Ed. ALL, București, 1994.

Note de curs.