Metode de Recuperare B.f.t. în Obezitate

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

=== l ===

Metode de recuperare B.F.T. în OBEZITATE

PLANUL LUCRĂRII

PARTEA I.

I.Generalități – definiție, clasificare, date epidemiologice

II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

III.Criterii de susținere a diagnosticului:

a). examenul clinic – semne subiective și obiective

b). Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator

IV. Evoluție și prognostic

V. Tratament:

1. tratament profilactic

2. tratament igieno-dietetic

3. tratament medicamentos

4. tratament ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

1. principiile și obiective tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie

3. tratamentul prin electroterapie

4. tratamentul prin masaj:

Efectele fiziologice ale masajului

Descrierea anatomică a regiunii

Tehnica masajului

Mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie)

Gimnastică medicală

5. terapia ocupațională

6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri)

BIBLIOGRAFIE

Recomandări: fonturi de 14, margini de 2 cm, 20 pagini.

Metode de recuperare B.F.T în obezitate

PARTEA I.

I. GENERALITĂȚI.

Este o afecțiune nutrițional metabolică, cu largă răspândire în epoca actuală, caracterizată printr-un exces ponderal, ce depășește cu peste 20% greutatea ideală. Marea majoritate a nutriționiștilor sunt de acord că bărbații care au mai mult de 25% grăsime corporală și femeile care au mai mult de 30% grăsime corporală sunt persoane obeze.

Obezitatea este produsă printr-un aport alimentar crescut, la subiecții cu o anumită predispoziție genetică și generează numeroase complicații cardio-vasculare, metabolice, locomotorii și de altă natură.

Frecvența obezității este în creștere, odată cu vârsta, fiind mai mare la sexul feminin. În țara noastră se apreciază că prevalența depășește 20-30%. Prin complicații pe care le produce, obezitatea scurtează durata de viață cu circa 9-10 ani.

II. ETIOPATOGENIE.

Factorii individuali:

1. Factorii genetici-factorul genetic este prezent în obezitate (cel puțin în anumi-te tipuri) și că este de natură poligenică.

Clinicienii pot lua în considerare componența genetică în situații de genul următor: părinți obezi, de la vârsta sub 30 ani; un părinte, doi bunici și cel puțin un frate obez, de la vârsta sun 30 ani; greutatea la naștere peste 4000g; mai ales când mama nu este înaltă și nici diabetică; obezitate din copilărie, inițiată sub vârsta de 2 ani și menținută cel puțin 5 ani sau după pubertate; tip somatic endomorf; absența ori influența redusă a factorilor de mediu.

2. Reglarea ingestiei alimentare se face printr- un sistem larg supus influenței factorilor psihologici, integrând elemente nervoase, digestive și metabolice, primind numeroase semnale și răspunzând după alternativa „a mânca” sau „a nu mânca”.

Suferinta emotionalã este, poate, cea mai dureroasă parte a obezitãții. Societatea asociazã adesea atractivitatea cu silueta, mai ales la femei. Asemenea mesaje fac persoanele supraponderale sã se simtã neatractive. Emoțiile și stresul pot modifica apetitul și senzația de sațietate.

Persoanele obeze suferã adesea de prejudicii sau discriminãri la scoalã, în situații sociale sau pe piața locurilor de muncã. Sentimentele de rusine, depresie sau respingere sunt foarte des întâlnite.

În cursul unor maladii psihiatrice, cum ar fi mania, există o importantă creștere în greutate. Mulți oameni mãnâncã ca rezultat al unei stãri emoționale negative cum sunt: tristețea, frica, plictiseala.

3. Factorii mtabolici-sunt, de asemenea, importanți. Dintre aceștia o contribuție determinată aparține proprietăților adipocitelor și țesutului adipos brun. Țesutul brun joacă un rol important în termogeneza și în reglarea metabolismului energetic, ca răspuns la expunerea la frig și la ingestia de alimente. Poate apare în hipotiroidie, depresia și anumite probleme neurologice, administrarea cu anumite medicamente cum sunt steroizii, antidepresivele, corticosteroizi, insuficiența hormonului de creștere, castrare și menopauza.

Factori de mediu.

1. Aportul și disponibilitatea de hrană: anumite deprinderi, legate de tipul și cantitatea elementelor, care pot avea o influență pe termen lung. Disponibilitatea generoasă de alimente și stimularea constantă a consumului, în particular a alimentelor cu conținut glucidic crescut, reprezintă caracteristici ale societăților bogate.

2. Factorii familiali, sociali și culturali. Există de obice în familie anumite „tipare” alimentare, care pot acționa pe termen lungă. La acestea se pot adăuga influențe sociale și culturale (centrate pe preferințe alimentare, modularea formei corpului ș.a.). Astfel de factori sunt curent implicați în dezvoltarea și menținerea obezității.

Mecanismele de producere a obezității sunt multiple:

1. Creșterea aportului alimentar-se întâlnește în majoritatea situațiilor. Sistemul de control al ingestiei alimentare include un centru al sațietății, situat în hipotalamusul centromedial și un centru al foamei, situat în hipotalamusul lateral. O excitare a centrului sațietății determină inhibiția centrului foamei și întreruperea ingerării de alimente. Excitarea centrului foamei induce creșterea aportului alimentar. Există desigur o integrare superioară, corticală a activității centrilor respectivi.

2. Reducerea consumului energic- este realizat prin scăderea cheltuierilor datorate eforturilor fizic și o scădere a energiei necesare procesului de termoreglare.

3. Perturbarea metabolismului adipocitar- include: sporirea lipogenezei, reducerea lipolizei, sporirea conținutului de colesterol. Activitatea lipoproteinli-paza este crescută în obezitate, fenomen despre care nu se știe însă dacă este primar și cauzal sau secundar.

Anatomie patologică.

Masa țesutului adipos depinde, în ultimă instanță, de numărul și volumul adipocitelor. Se apreciază că, în mod normal, numărul acestora s-ar situa în jurul valorii de 3∙ 1010. La copiii supraalimentați și cu predispoziție pentru obezitate există o creștere a număru-lui de adipocite ( hiperplazie ). În obezitățile constituite la vârsta adultă se poate întâlni doar o creștere de volum a celulelor adipoase ( hiportrofie ), fără modificări numerice. Cel mai frecvent pare să fie, de fapt tipul mixt.

III. CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI

a) Examenul clinic

Tabloul clinic. La început este prezent doar excesul ponderal ca atare, evidențiat prin aspectul somatic, măsurarea pliului cutanat și prin cântărire. Treptat, din cauza încărcării hemodinamice și respiratorii, apar palpitații, dispnee de efort, edeme maleolare; dease-menea apar dureri articulare, în special în zonele suprasolicitate: glezne, genunchi, lombe. Ulterior trec pe primul plan simptomele legate de complicații.

Forme clinice. Obezitatea poate îmbrăca un aspect generalizat, sau un aspect seg-mentar: tipul „android”, în care țesutul adipos predomină la nivelul trunchiului și tipul „ginoid”, cu o predominanță a țesutului adipos în jumătatea inferioară a corpului. Unele forme particulare de obezitate se întâlnesc în cadrul sindroamelor genetice. De asemenea obezitatea există ca o manifestare secundară în cadrul mai multor boli și sindroame endocrine (sindrom Cushing, mixedem etc.).

b) Investigații paraclinice.

Date paraclinice. Pentru evaluarea riguroasă a masei țesutului adipos se pot folosi metode laborioase, cum ar fi diluția izotopică. În practică sunt utilizate unele forme de calcul, ca de exemplu formula Asigurărilor Metropolitane din New York:

V – 20

GI = 50 + 0,75 (Î – 150) + ▬▬▬ în care:

4

GI = greutatea ideală (în Kg); I = înălțimea (în cm); V = vârsta (în ani). Rezultatul obținut este valabil pentru bărbați. În cazul femeilor, acest rezultat trebuie înmulțit cu 0,9. obezitatea este definită prin depășirea greutății ideale cu 20%.

Diagnostic. Este relativ simplu, dacă se iau în considerare aspectul somatic, eva-luarea greutății corporale și a mesei totale a țesutului adipos și datele ce rezultă din aplicarea formulelor. Diagnosticul formelor clinico-patogenice de obezitate și cel al complicațiilor și al asociațiilor morbide sunt deasemenea obligatori.

IV. EVOLUȚIE ȘI PROGNOSTIC.

EVOLUȚIE. În evoluția obezității există mai întâi o fază „dinamică”, caracterizată prin hiperfagie și lipogeneză accentuată. Urmează o fază „statică”, în care se realizeaz o stabilizare ponderală; de fapt, în această fază se instalează treptat mumeroasele complicații ale bolii.

Complicații cardiovasculare- sunt frecvente și importante.

Hipertensiunea arterială însoțește aproape invariabil obezitatea. Se apreciază că frecvența HTA în rândul obezilor este de 50-90%. În obezitate se realizea-ză o hiper-tensiune arterială prin debit cardiac crescut. Frecvența HTA este de aproximativ trei ori mai mare la supraponderali decât la normoponderali. Reducerea greutății la o persoană obeză conduce la scăderea valorilor tensionale.

Ateroscleroza. Obezitatea pare să favorizeze dezvoltarea aterosclerozei cu aproxima-tiv 10 ani mai devreme, datorită unui cumul al factorilor de risc vascular: un sindrom dislipidemic (cu hiperlipemie, hipercolesterolemie, creșterea raportului beta /alfalipo-proteine, creșterea acizilor grași liberi ); hipertensiunea arterială; sedentarismul; diabetul zaharat; o activitate fibrinolitică mai scăzută; reducerea efortului fizic etc.

Insuficiența cardiacă. Este favorizată de efortul suplimentar impus inimii, modificări-le hemodinamice induse în circulația pulmonară și în circulația sistemică, ca și prin alterări miocardice; infiltrația cu grăsime în pericard și miocard; alte complicații mecanice: mărirea abdomenului, diminuarea mișcărilor diafragmatice, respirație super-ficială etc. Ventricolul drept este cel care suferă în mod deosebit.

Varicele membrelor inferioare sunt, deasemenea, frecvente la obezi; sunt favorizate de hipotonia venoasă: în eficacitatea acțiunii de pompaj a musculaturii creșterea presiunii abdominale, constipația, ele se complică cu tromboflebite varicoase și cu tulburări trofice. Obezitatea reprezintă, deasemenea, un factor de risc pentru trombozele venoase profunde (în asociație și cu alți factori de risc).

Complicații metabolice. Diabetul zaharat de tip 2 ( insulino-independent ) apare adeseori pe fond de obezitate, intre cele 2 afecțiuni fiind o strânsă legătură.

Hiperlipoproteinemiile și hiperuricemiile se asociază, deasemenea cu obezitatea.

Complicațiile respiratorii. În obezitățile importante se produce o disfuncție ventila-torie de tip mixt ( predominent restrictivă ). Cu timpul se dezvoltă un tablou de insufi-ciență respiratorie și eventual hipertensiune pulmonară.

Alte complicații se realizează la nivelul: Aparatului osteo-articular: ele predomină la membrele inferioare și la coloana vertebrală; pe măsură ce severitatea obezității crește, modificările degenerative osteo-articularen se accentuează.

Aparatului digestiv: litiaza biliară este și ea mai frecventă la obezi decât la normo-ponderali; calculii sunt predominent de colesterol.

Aparatului genital: anumite forme de cancer sunt mai des întâlnite la obezi. De exemplu: cancerul uterin, de sân și al veziculei biliare la femei; cancerul de colon, rect și prostată la bărbați.

Sistemului neuropsihic obezitatea se asociază frecvent cu problemele psihologice complexe, unele dintre ele având importante consecințe socio-familiale.

PROGNOSTIC. Depinde de gradul și vechimea obezității, la început, atât prognosti-cul vital, cât și cel funcțional și al capacității de muncă pot pot fi relativ favorabile; cu timpul – pe măsura apariției complicațiilor – prognosticul depinde de severitate acestora și mai puțin de obezitate.

Obezitatea se asociază cu o mortalitate crescută. Efectul obezității cardiovasculare generale se realizează prin legătura cu alți factori de risc, cum ar fi: HTA, diabetul și hiperlipoproteinemia. Totuși obezitatea are și o contribuție independentă la creșterea mortalității, demonstrată de numeroase studii epide-miologice.

V. TRATAMENT.

Deși pare simplu la prima vedere, tratamentul eficient al obezității reprezintă în practică un deziderat greu de obținut.

1. Tratamentul profilactic. Prevenirea supraâncărcării ponderale și a consecințelor sale reprezintă unul din obiectivele majore ale modului de viață rațional, propus omului modern. Pentru atingerea lui nu sunt suficiente doar efeorturile rețetei medicale, ci este nevoie de angajarea tuturor factorilor de care depinde starea de sănătate a populației.

Faza primară a profilaxiei include depistarea, ameliorarea sau suprimarea factorilor de risc ai obezități.

Profilaxia secundară cuprinde depistarea activă și precoce și tratamentul ficărui caz, iar profilaxia terțiară se adresează complicațiilor.

2. Tratamentul igieno-dietetic- are rol de bază. În esență, el constă din negativarea bilanțului energetic, prin administrarea unei rații calorice reduse, dar care – pe cât posibil – să nu provoace un dezechilibru nutritiv. Regimul va fi deci hipocaloric, hipo-glucidic, hipolipidic, normoproteic, hiposodat. În dieta obezului va crește considerabil proporția legumelor și fructelor ( cu un conținut glucidic mic ); acestea realizează mai ușor senzația de sațietate, sunt bogate în vitamine și minerale. Este obligatoriu fracționa-rea meselor: 4-5 pe zi.

Recomandări generale:

Nu trebuie consumate alimente între mesele prescrise

Trebuie evitat abuzul de sare

În zilele în care carnea se înlocuiește cu 50g parizer, șuncă sau cren-vuști, nu se adaugă untdelemn peste salate, ci ulei de parafină și lămâie sau oțet.

Ciorbele, supele și soteurile nu se prepară din morcov, țelină, sfeclă, mazăre verde

Supele nu se îngroașe cu făinoase

Supele și ciorbele se asezonează cu verdețuri aromate de tip pătrunjel, mărar, leuștean, tarhon.

Sosurile se prepară din supă de carne degresată și se dreg cu o lingură de iaurt, lămâie, verdețuri, cimbru sau dafin.

Cărnii i se dă gust cu cimbru și puțin usturoi, iar salatelor cu lămâie oțet și chimen.

Se pot consuma lichide în cantitatea dorită, excluzându-se băuturile îndulcite și cele alcoolice.

Se interzice: zahărul, dulciurile concentrate, făinoasele, fructele uscate, fructele oleaginoase, strugurii, prunele, perele „Bergamotte” și celelalte fructe foarte dulci

Meniurile trebuie să fie cât mai variate, pentru ca regimul să poată fi menținut timp îndelungat.

Model de regim hipocaloric săptămânal

(cu un total de 4 500 – 4 900 calorii; în medie cca 650 – 700 calorii pe zi)

Pentru zilele cu 600 calorii se pot folosi: cca 1,5l lapte sau 2 pachete de brânză de vaci slabă sau 2 bucăți de carne slabă (150g) sau combinații.

Lipidele – nu trebuie să depășească 40 g pe zi, fiind de preferat cele de natură vegetală (ulei de porumb, de soia, de floarea soarelui), ținând seama că valoarea calorică a lipidelor este mai mult decât dublă în comparație cu glucidele. Pentru același individ ele nu trebuie să depășească 35 g pe zi, adică 0,50 kilocorp de greutatea ideală, această cantitate găsindu-se în grăsimea necesară preparării mâncărurilor.

Glucidele – vor fi reduse la 110 – 130 g /zi, adică 1,5 – 2 kilocorp din greutatea ideală. Această cantitate rezultă din consumul de pâine, care nu trebuie să depășească 100 –120 g zilnic și din legumele și fructele prescrise. Se vor alege legumele a căror concentrație în zahăr nu depășește 3-5% (spanac, ștevie, salată, mărar, pătrunjel, andive, usturoi, ceapă, varză conopidă), iar fructele de preferate sunt citricele (portocale, mandarine, lămâi, ), sau zmeura merele, căpșunile, fragi.glucidele datorită tendinței lor de a se transforma în lipide sunt socotite inamicul principal al obezilor.

Cura de slăbire este contraindicată în caz de tuberculoză pulmonară, insuficiență rena-lă, psihoze acute depresive, vârstă înaintată.

3. Tratamentul medicamentos are un rol ajutător. Se folosesc mai multe tipuri de medicamente. Medicamente ce produc o scădere a aparatului. În obezitate se mai utili-zează medicație catabolizantă ( preparate tiroidiene ), diuretice, medicamente ce reduc absorția intestinală a glucidelor sau a lipidelor.

Exercițiul fizic, fizioterapia, psihoterapia. Pot fi un ajutor important în terapeutica obezității, cu condiția să fie folosite corect.

Se știe că efortul fizic reprezintă cel de al doilea consumator de energie al organismu-lui, după metabolismul bazal. De aceea, cele mai eficiente metode de slăbire sunt realizate prin combinația dintre restricția calorică și exercițiile fizice. Toți pacienții cu obezitate pot beneficia de pe urma mișcării, dacă aceasta este folosită pe baza unui pro-gram rațional. În practica medicală, procedurile kineto-terapice pentru obezi includ: mersul pe jos, cura de teren, alergarea, excursiile, jocurile sportive, gimnastica medica-lă. Indiferent de tipul activității fizice, aceas-ta trebuie efectuată ritmic și cu o intensitate medie.

Sunt contraindicate eforturile fizice mari, sporadice, bruște, care generează febra musculară, astenie, sete și foame excesive.

4. Tratamentul chirurgical poate include intervenții cu rol estetic, dar și intervenții de scurtcircuitare a unor segmente digestive. Tratamentul chirurgical nu are un rol major în tratamentul obezității și este urmat adesea de probleme complexe de patologie digestivă.