Tranzitia Partidului National Liberal (1989 2009)

Tranziția Partidului Național Liberal

(1989-2009)

Introducere

Capitolul I.

Liberalismul în lume

Zorii liberalismului în România

Înființarea P.N.L

Capitolul II

2.1 Istoria inainte de 1989

2.2 Conducători

2.3Valorile liberalismului românesc

Capitolul III

3.1 Evenimentele din interiorul P.N.L -Perioada 1989-2009

3.2 Cele trei sciziuni ale PNL

3.3 Alegerile 1992-2004

3.4 Alegerile din 2004 și Alianța D.A

3.5 Campania electorală

3.6 Conflictul Băsescu versus Tăriceanu

3.7 Alegerile din 2009

Concluzie

Asupra sa, asupra propriului trup și asupra propriei minți, individul este suveran.

John Stuart Mill

Introducere

Partidul Național Liberal se identifică cu istoria României. El s-a pus în serviciul prezentului prin istoria lungă presărată cu evenimente ce au influențat politica României.Doctrina liberală s-a adaptat schimbarilor istorice și nevoilor cetățenilor în societatea românească.

Lucrarea se concentrează asupra etapelor importante ale tranziției PNL, relievând rolul jucat în perioada interbelică, dar in special, se axează pe poziția sa pe scara politică, după caderea regimul comunismului, în 1989.

Prima parte a lucrării este dedicată ințelegerii istoriei Partidului Național Liberal prin prisma caracteristicilor doctrinei liberale ce au au stat la baza dezvoltarii sociatății. Istoria P.N.L nu poate fi ințeleasă fără a puncta câteva din caracteristile liberalismului.

Liberalismul este o componentă definitorie a modernismului. Intreaga istorie s-a luptat pentru libertate, emancipare, dezvoltare. Doctrina liberală inglobează aceste principii, extinzandu-se în toate aspectele vieții. Astfel în plan cultural, a reprezentat emanciparea de sub tutela Bisericii, ce a condus către emanciparea spirituală a individului. Liberalismul este o doctrină ce a aparut ca o reacție impotriva conformismului religios și politic din Evul Mediu. Odată cu trecerea de la societatea tradiționala la cea modernă, prin apariția capitalismului și a noilor libertăți, in special, cele economice, raportul dintre individ și societate s-a schimbat. Mai mult, modul de viață a individului a capatat alt sens, insușindu-și alte valori și având o percepție diferită asupra societății din care facea parte.Societatea era acum guvernată de reguli ce erau aplicate tuturor. Modernizarea societății, prin desprinderea de formele tradiționale ale guvernării și ale gândirii, a trecut la o nouă etapa a cunoașterii lumii.

P.N.L este promotorul gândirii liberale în Romania. Cristalizarea doctrinei liberale se produce odată cu apariția Partidului Național Liberal, ca o necesitate a societății. PNL se adresa către marea masa a populației și dorea emanciparea tuturor cetățenilor. Acest fapt nu putea fi indeplinit decât cu ajutorul reformei agrare, prin improprietărirea țăranilor și prin oferirea de drepturi politice. De asemanea, liberalii români se luptau pentru un stat puternic ce nu putea fi făurit decât prin acordarea de libertăți politice. Totodată, ei militau și pentru o economie ghidată de principii liberale. Acesta este cuprinsul capitolului al doilea.

In ultimul capitol, am descris traiectoria Partidului Național Liberal, de la apariția pe scena politică după 1989 până la ultimele alegeri din 2009. Deși se afirma ca un partid istoric, invocând trecutul plin de glorie, pentru atragerea alegătorilor, PNL nu a reușit decât in 1996 să ajungă la putere, dar nu singur, ci în cadrul unei coaliții, CDR. Abia in 2004, printr-o alianță creată pentru a balansa polul puterii, liberalii au deținut puterea, guvernând cu primul prim ministru, după o lungă perioadă de timp în care ei nu mai au mai fost la guvernare. Ultimul guvern liberal a deținut puterea in perioada 1933-1937, avându-l ca premier pe Gheorghe Tătărăscu.

Nici in 2009 nu au reușit să câștige alegerile, deși canditatul liberal, Crin Antonescu, deținea toate premisele unui succes garantat.D ar rezultatul alegerilor a arătat că ceva nu a funcționat in politica liberală.

Intrebarile care au stat la baza lucrării au fost: De ce un partid puternic, cu o istorie remarcantă, susținut de oameni intelectuali nu a fost capabil să participe singur pe listele de alegeri, nu a putut caștiga alegerile începând cu 1990 si de ce nu se află la putere, deși condițiile politice le sunt favorabile.

Lucrarea este un studiu de caz, structurată pe trei capitole, ce face o analiză a alegerilor din 2004, a importanței Alianțe dintre PNL și PD, cu care au fost câștigate alegerile prezidențiale din 2004, o analiză a conflictului dintre președintele Traian Băsescu și premiul Călin Popescu Tăriceanu, și de ce Crin Antonescu nu a câștigat alegerile in 2009.

Capitolul I

1.1 Liberalism in lume

Demersul acestei lucrări nu poate avea loc fară trecerea în revistă a câtorva noțiuni esențiale ale ideologiei liberale, noțiuni ce captează în esența lor gradul de vechime al acestui sistem de idei, înglobând transformările suferite odată cu metamorfozarea ideeilor în cursul drumului parcurs dinspre începuturi către modernitate .

Liberalismul este, înainte de toate, o doctrină care și-a facut apariția din necesitatea unei alternative de gândire politică în ceea ce privește vechea organizare politică bazată pe monarhia absolutistă, pronunțându-se pentru pluralism politic, pentru separarea puterilor în stat, pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului, pentru statul de drept, indiferent de forma de guvernământ. Curentul liberal privește individul, punând preț, în special, pe libertatea acestuia, libertate manifestată prin opțiunea de a alege cum să traiască și cum să-și coordoneze acțiunile, dar fară a aduce atingere drepturilor și libertăților celuilalt.

Schimbările, în viziunea liberalilor, trebuie să țină cont de evoluția societății, mai ales de libertatea economică și politică a individului în relația cu statul.Statului îi revine obligația de a garanta exercitarea drepturilor și libertăților individului, inclusiv libertatea economică – la nivel de întreprindere-bazată pe apărarea și respectarea proprietății, fară a interveni însă în viața social- economică.

Găsim o forma de liberalism politic și in Antichitate, însă definită numai la nivelul cetății. Majoritatea istoricilor consideră că liberalismul își are rădicinile în Magna Charta Libertatum, întocmită în Anglia veacului al XIII-lea, iar mai târziu în Renașterea social-economică florentină. Un rol important l-a avut și Reforma Protestanta continuată de mercantilismul secolelor XVI-XVII. J. Locke, Th.Hobbes, Montesquieu, J.J. Rousseau, și alții au formulat bazele doctrinele liberale, care a determinat dezvoltarea burgheziei și apoi constituirea capitalismului.

Încă de la început, liberalismul s-a opus conformismului religios, originii sociale, privilegiilor economice, absolutismului politic și tiraniei opiniei majorității, dacă acestea veneau din partea guvernului.

Programele promovate de liberali au în vedere egalitatea șanselor și libertatea individuală.Fiind un concept atât de cuprinzător, a lăsat loc multor interpretări și contradicții ce s-au finalizat prin despărțirea în două tabere: neoclasicii și liberalii statului bunăstării.

În ciuda diferențelor, ambele părți cad de acord asupra premisei conform căreia: opțiunea individuală explică situația actuală a lucrurilor. Așadar, condiția socială este rezultatul opțiunilor și acțiunilor individuale.

Disputa (dintre neoclasici și liberalii bunăstării) se referă la mijloace, nu la scopuri. Din această cauză, considerăm că libelarismul așa divizat cum este de disputa interioară dintre tabăra neoclasică și cea a liberalilor bunăstării, rămâne totuși o singură ideologie.

Liberalismul a evidențiat un nou set de valori specifice omului liber în societatea modernă.Aceste valori vor fi invocate pentru a emancipa individul în structurile sociale. Doctrina liberală a creat un climat favorabil pentru a lansa idei noi, politice și filozofice, morale și economice, care aveau drept referință “omul liber”, unicul creator de cultură și singurul făuritor de valori.

Liberalismul prin răspunsurile pe care le-a oferit unora dintre problemele esențiale ale existenței umane și prin modelul de societate pe care l-a proiectat odata cu apusul Evului Mediu, a redescoperit valorile social politice, morale și spirituale ale profilului personalitățtii umane libere din Antichitate. A creat un nou set de valori specific societății moderne, ce dorea emanciparea individului, stimularea inițiativei, creativității și responsabilității.

Doctrina liberală în fundamentarea relațiilor sale cu religia, susține că Biserica nu are nicio autoritate în a încerca să impună reguli de conduita pe care rațiunea nu le-a descoperit.Deasemnea, liberalismul a susținut separația dintre religie și morala socială, morală care îi încredințeaza pe oameni că daca își doresc o reușită în viață, o pot dobăndi printr-un spirit de initiațivă sau prundență în afacerei.Gândirea liberală privește religia ca pe o chestiune privată dintre individ și Dumnezeul “său” ori religia “sa”.

Așadar, libertatea pe care doctrina o susține și care se adresează tuturor indivizilor, ca și șansele de reușită ale unora, respectiv eșecurile în cazul altora, rezultă din experiența nemijlocită a fiecarei persoane.

Evoluția liberalismului parcurge două cicluri: primul de la Hobbes la Rousseau, respectiv pȃna la revoluția franceză din 1789, iar cel de-al doilea, după revoluție, pȃnă la mijlocul secolului al 19-lea.Singura sarcină a celui de-al doilea liberalism va fi într-o oarecare măsură să absorbă șocul produs de acest complex de evenimente, sentimente și idei pe la le rezuma expresia: “Rousseau și revoluția franceză.”P. Manent se referă la brusca lărgire a orizontului de gȃndire a oamenilor, inclusiv al liberalilor francezi, în legatură cu relațiile sociale, mult mai complexe decat ceea ce se numea pȃnă atunci societatea civilă și statul.

Liberalismul a produs schimbări în toate domeniile: cultură, politică, economie, a făcut trecere de la forma tradițională de organizare și funcționare a societății către forme noi dinamice, mai diversificate și mai eficiente și a condus către o societatea modernă (capitalism) în țările din Europa vestică.Pe plan spiritual a determinat o mai bună cunoaștere a realității înconjuratoare, dezvoltarea științelor și artelor, dezvoltarea filozofiei umaniste și emanciparea de sub tutuela teologiei.

Din punct de vedere politic a produs trecerea de la guvernarea ereditară, absolută, abuzivă la guvernarea constituțională, limitată de anumite reguli convenite de corpurile sociale componente (de regula parlamente).

Economic, a realizat trecerea de la economia preponderant naturală sau autosuficientă, guvernată de nevoile proprii de consum ale producatorilor la economia bănească, economia modernă de piață, economia de vȃnzare (capitalism), asigurȃnd creșterea comerțului interior, internațional sau la mare distanță.

Liberalismul este chintesența libertății individului și a prosperității generale , iar valoarea supremă este toleranța.

Putem concluziona, prin a spune că liberalismul nu este o doctrină completă, sau o dogmă rigidă. Din contră, este aplicarea concluziilor la viața socială a omului.

1.2 Zorii liberalismului în România

Apariția curentului liberal în spațiului românesc se află în strânsă legătură cu evenimentele din Europa Occidentală.Mișcările revoluționare de emancipare de sub regimul feudal au început în secolele al XVI-lea și al XVII-lea în Țările de Jos și în Anglia, culminând în Franța, 1789, în timpul războaielor napoliene, conflicte ce au deschis calea către epoca de abolire a vechiului regim feudal.Astfel s-a născut un fundal social- economic ce a permis apariția unei ideologii politice în rândul intelectualității și al unor revoluționari. Acest curent se dezvoltă datorită ascensiunii orașelor și a burgheziei, pe fondul luptei împotriva privilegiilor nobiliare și a restricțiilor din domeniul comerțului și industriei.

Deșilia, culminând în Franța, 1789, în timpul războaielor napoliene, conflicte ce au deschis calea către epoca de abolire a vechiului regim feudal.Astfel s-a născut un fundal social- economic ce a permis apariția unei ideologii politice în rândul intelectualității și al unor revoluționari. Acest curent se dezvoltă datorită ascensiunii orașelor și a burgheziei, pe fondul luptei împotriva privilegiilor nobiliare și a restricțiilor din domeniul comerțului și industriei.

Deși Moldova și Țara Românească se aflau sub dominația externă a unor imperii absolutiste, schimbările și ideile liberal-europene au pătruns și au avut success în spațiul românesc.Cu precădere, cărturarii și o parte a boierimii, au fost cei influențați de scrierile lui Rousseau, Voltaire, Leibniz, Descartes, Locke.Impactul acesta survine atât înainte cât și după Revoluția franceză din 1789. Contactul a fost mediat și de emigrația nobiliară, care deși într-un număr mic, a reușit să impulsioneze spiritele in Moldova și Țara Românească.Influența filozofiei luminilor a survenit în cele două Principate și prin intermediul Școlii Ardelene. Luminismul devenea astfel pe teritoriul țării o cultură îmbrățișată de cărturari, care erau precursori ai intelectualității moderne și care formulau căi de evoluție a individului spre schimbare.

Doctrina liberală se dezvoltă ca fiind o luptă împotriva oricărei dominații care afectează libertatea, fie ea individuală sau colectivă.Așadar, ideologia liberală a fost inspirată din modelul economic și politic al Europei Occidentale, adaptându-se la necesitățile societății românești din acea perioadă.

Dar cristalizarea doctrinei liberale se produce odată cu consolidarea Partidului Liberal.

Înființarea PNL

În cadrul discuțiilor aprinse, care au avut loc în Parlament cu prilejul supunerii la vot a Convenției comerciale cu Austria, la sfarșitul anului 1875, zece deputați s-au retras din Camera și au constituit așa-numita Coaliție de la Mazar-Pașa.Dintre acești zece deputați, sașe erau înscriși în partidul care a luat, cu acest prilej, titlul de Partid Național Liberal: Ion C. Bratianu, Gheorghe Chitu, Anastase Stolojan, Al. Candiano-Popescu, C.Fusea, și Nicolae Furculescu. Alți patru erau: Mihail Kogalniceanu, Gună Vernescu, Manolache Costache Epureanu și Alexandru Gh. Golescu.Au fost aleși 25 de membri in Comitetul central nou înființat al partidului, din care făceau parte nobili principiari (Ion Ghica, Dimitrie Sturza, C.A Rosetti), reprezentanți ai marii boerimi (Mihail Kogalniceanu, Ion Câmpineanu), și reprezentați ai boerimii mijlocii: frații Dimitrie și Ion C. Bratianu).Aceștia fac cunoscută reușita acțiunii interprinse de Ion C. Brătianu și de C.A. Rosetti în vederea sporirii și întăririi cadrelor partidului, în ambele principate.

Coaliția avea la bază un program de modernizare a statului, dorind consolidarea instituțiilor statului și obținerea independenței Romaniei. Votând legea monetară, liberalii radicali au atras protestele Marilor Puteri și ale Turciei, care au acceptat cu greu emiterea unei monede naționale.În același an, 1875, au publicat un program prin care se propunea un amplu proces de reformare a României în direcția modernizării.

Ion I.C. Brătianu în sedința din 9 decembrie 1905 în camera deputaților spunea:

Partidul Național Liberal a răsărit ca expresiune a unei nevoi mari și reale a statului și neamului nostru. El s-a facut rând pe rând, organul de execuție al necesităților vitale ale României. Și cea dintâi nevoie la care a trebuit el să răspundă, nevoie care pe toate le precede și pe toate le rezumă, de la care și-a luat chiar numele lui de Național- Liberal, a fost nevoia de a asigura existența națională a românilor. În concepția oamenilor care au întemeiat acest partid, asigurarea instrumentului de căpetenie cu care puteau să făurească un stat romȃnesc puternic constă în libertățile politice. De aceea, cea dintȃi lupta a lor a fost lupta politcă. De aceea și-a luat numele de Național-Liberal.

De la inceput Partidul Național-Liberal a fost un partid democratic și un partid de progres. El a cerut, în acest stat pe care-l bântuisera mizeriile trecutului, mai multă lumină. Și a vrut școli. A cerut mai multă dreptate, a vrut o altă administrație și o altă justiție, bazate pe controlul efectiv al unui organism politic liberal. A cerut un trai mai bun pentru toți. Și s-a străduit să întemeieze economia națională, să ridice și să transforme mai cu seamă starea țăranului. Aceasta a fost de la inceput geneza și acesta a fost programul Partidului Național Liberal!

Capitolul II

2.1 Istoria înainte de 1989

Unirea Principatelor Române a constituit în viața politică românească un moment crucial, și anume trecerea de la forma de guvernare absolutistă la aceea constituțională, în care puterea se exercita în numele reprezentaților aleși ai națiunii.Principiul că unica sursă a puterii era poporul însuși, era dovada unei ruperi de trecutul medieval, în care guvernarea era dominată de privilegii. Astfel se puneau temeiurile unei guvernări bazate pe separarea puterilor în stat, pluralism politic, drepturi și libertăți individuale, exprimate în toate domeniile.

Sub domnia lui Cuza, liberalismul parcurge două etape distincte de afirmare.Intre anii 1859-1864 doctrina liberală se întregește și se definește în toate direcțiile de acțiune.După 2 mai 1864, Cuza impune o domnie personală, exprimată printr-o tutelă politico-instituțională, suprimând astfel presa, grupurile și reuniunile politice.Dar liberalismul politic se desfășura în cercuri relativ restrânse, iar cel cultural și intelectual se dezvoltă fără nicio restricție.Din punct de vedere economic societatea românească se afla sub impactul liberei inițiative și al concurenței.Toate acestea convergeau către un proces de dezvoltare accelerat.

Liberalii de după Unire erau oameni politici de origine și condiție socială diferită, oameni ce proveneau din rândul boierimii mici și mijlocii, din vechea boerime și fruntași liberali ca: Dumitru și Ion C. Bratianu.Tot în mișcarea liberală își găsesc locul și intelectualii: profesori, juriști, avocați, medici, publiciști.Factorul care dădea unitate acestei diversificări o reprezenta doctrina liberală.Ea era inspirată din principiile Revoluției Franceze, dar îndeosebi din practica liberalismul occidental.

Dar afirmarea liberalismului în Romania, după 1859, se face în condiții speciale.Beneficiarii noului regim politic, sub domnia lui Cuza, nu sunt cei de origine burgheză, ci dimpotrivă, cei ce își trageau puterea din proprietățile funciare, moșierimea, oameni ce mai deținuseră puterea în regimul semiabsolutist. În societatea românească, liberalii sunt susținuți nu de marea moșierime stapȃnă pe putere, ci de moșierimea mică și mijlocie, dar mai ales de burghezia autohtonă ce era dornică de ascensiune.

Partidul National Liberal a reprezentat interesele burgheziei industriale și financiare, întrucât pozițiile acestora economice și politice s-au consolidat mult după Marea Unire, marea majoritate a capitalului liberal fiind plasat în industrie, sistemul bancar și comerț, chiar și în agricultură (deși într-o proporție inferioară).

Doctrina liberală promova naționalismul, constituționalismul și pluralismul politic. Liberalii vroiau să extindă principiile de libertate și egalitate până la baza societății.Liberalismul românesc se opunea categoric conservatorismului prin deschiderea spre marea masă a populației. Ei iși propuneau să emancipeze populația de orice restricție, inzestrându-i cu drepturi politice.De aici, ideea de extindere a drepturilor electorale.

Se dorea ca în societatea românească să se facă schimbări majore în domeniul proprietății funciare și al relațiilor agrare.Liberalii vedeau eliberarea de obligații feudale ca fiind o chestiune economică. Această schimbare ar fi fost incompletă pentru un sătean daca nu ar fi fost înzestrat cu un lot care ar fi putut să-i asigure un minim de subzidență.

Întrucât realizarea unei reforme agrare ar fi rezolvat această problemă crucială pentru dezvoltarea social-economică a României, la 15 decembrie 1818 s-a emis decretul-lege pentru exproprierea marilor proprietăți rurale din Regat, vizând peste 2 milioare de hectare din Transilvania, Basarabia și Bucovina din proprietățile particulare ale supușilor statelor străine, absentiștilor, Casei Rurale, Coroanei.Acte legislative speciale, din anii 1919-1920 au vizat aplicarea reformei agrare în provincii.Legea propriu-zisă de reformă agrară, din 1921, a asigurat redistribuirea proprietății agrare în favoarea țărănimii.

Partidul a dezvoltat teoria liberalismului politic, ideologie care atribuia burgheziei rolul de conducere, societatea urmând să se organizeze în baza echilibrului și armoniei sociale.Ceea ce remarcăm în legatură cu P.N.L, dat fiind și locul ocupat după 1918 în ierarhia celor care dețineau puterea, este faptul că a susținut reforma agrară și electorală, militând prin măsurile legislative adiacente adoptării Constituției din 1923, asupra concretizării structurii institutional-democratice a României modern.

Cel mai important act legislativ pentru edificiul politic și institutional al României a fost Constituția din 28 martie 1923, adoptarea acesteia având la bază necesitatea alinierii normelor juridice la transformările petrecute în societatea românească după Marea Unire, unificarea legislativă urmând unificării politice.După numeroase dezbateri în opinia publică, ea a fost inspirată de liberalii veniți la putere în 1922. Act fundamental cu pronunțat caracter democratic, Constituția a stat la baza dezvoltării țării până în anul 1938, fiind repusă parțial în vigoare după 23 august 1944. Constituția prevedea caracterul național și unitar al statului român, aducând la rang de principiu constituțional principalele drepturi cetațenești: egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, libertatea presei, a întrunirilor, dreptul la muncă, învățătură, asociere.

La începutul anului 1938, cursul firesc al vieții democratice în România a fost întrerupt de instaurarea, de către regele Carol al II-lea, a unui regim monarhic autoritar.Această transformare a determinat trecerea monarhiei de la simplul rol de arbitru politic, pe care l-a jucat în mod tradițional de-a lungul timpului, în principalul factor de decizie a vieții politice în România.Acest eveniment nu a rămas fără urmări, consecințele grave asupra dezvoltării ulterioare a țării fiind cu atât mai pregnante cu cât în context international puterile fasciste câștigau tot mai mult teren.

În vara anului 1940, victoriile Axei și izolarea internațională a României, au desăvârșit criza regimului carlist.La începutul lunii septembrie regele abdică, lăsând în urma lui conducerea în mâinile puterii legionare.Începând cu monarhia autoritară carlistă, continuând cu guvernarea dură a Gărzii de Fier (Horia Sima, Ion Antonescu) și culminând cu instaurarea regimului comunist la 23 august 1944 (Gh. Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca) drumul României către democrație a fost înnăbușit.Stalinizarea României, urmată de regimul neostalinist a lui Nicolae Ceaușescu a aruncat o sumbră finalitate asupra posibilității de manifestare liberă a ideologiilor politice îmbrățișate de cetățeni.

A fost nevoie de trecerea a peste 50 de ani ca toate aceste evenimente să-și găsească sfârșitul, Revoluția românilor din 1989 fiind premisa recâștigării tuturor drepturilor pierdute, drepturi printre care și cel la opțiune politică.

2.2 Conducatori

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, până la moartea sa în 1891:

A fost urmat de Dumitru Brătianu (1891 – 1892);

Dumitru Sturdza (1892 – 1908);

Ion I. C. Brătianu (1908 – 1927);

Vintilă Brătianu (1927 – 1930);

Ion G. Duca (1930 – 1933), care a fost asasinat de legionari;

Constantin I. C. Brătianu (1933 – 1950), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.

Liberalii au avut o perioadă relativ lungă de conducere între 1867 și 1937, cu mici întreruperi, cand actul guvernării l-a exercitat Partidul Național Țărănesc.

Apoi au succedat la conducerea partidului urmatorii:

Radu Cȃmpeanu (15 ianuarie 1990 – 28 februarie 1993), care a fost primul președinte dupa Revoluție;

Mircea Ionescu-Quintus (28 februarie 1993 – 18 februarie 2001);

Valeriu Stoica (18 februarie 2001 – 24 august 2002);

Theodor Stolojan (24 august 2002 – 2 octombrie 2004) care a renuntat la presedenție în favoarea lui:

Călin Popescu Tăriceanu (februarie 2005 – martie 2009);

În prezent Partidul Național Liberal are un alt for de conducere ales de catre Congres, în martie 2009 si anume, Crin Antonescu.

2.3 Valorile liberalismului românesc (după 1989)

Promotorul gândirii liberale europene în România este Partidul National Liberal, ce susține libertățiile individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție.

În plan personal, Partidul Național Liberal are în vedere:

Încurajarea cooperării între indivizi, deoarece relațiile interumane sunt fundamentul societății liberale;

Primatul individului în fața societății, concentrându-se asupra relației dintre individ și societate;

Egalitatea în fața legii;

Garantarea drepturilor și libertăților cetățenești;

Toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți;

Libertatea individual – valoare fundamentală;

Concentarea atenției spre lărgirea sferei private a acțiunilor umane, pentru a permite exprimarea unei libertăți individuale în cadrul unei societăți liberale;

Libertatea de a trăi după propriile reguli, dar fară a leza drepturile și libertățile celuilalt.

În plan economic Partidul Național Liberal susține:

Piața liberă și economia de piață;

Existența regulilor și principiilor de funcționare a pieței libere;

Concurența, libera circulație a marfurilor, a capitalului și a forței de muncă, dar și eliminarea monopolului și birocrației pentru o mai bună promovare a producției;

Importanța rolului statului în politica monetară,în alocarea de resurse bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ pentru o buna desfășurare a lucrurilor;

Garantarea dreptului de proprietate.

În plan politic, partidul susține:

Valorile promovate atât de natură politică cât și economică sunt: toleranța, dialogul, încrederea, contractul și proprietatea;

Promovează valorile democrației, pluralismului și statului de drept.

Cap. 3 Evenimentele din interiorul PNL

3.1 Perioada 1989-2009

După căderea regimului comunist în fostele țări din blocul sovietic a avut loc o creștere a numărului de partide, o trecere de la monopartide la pluripartide, o schimbare binevenită în România în contextul politic de atunci.Rolul acestor partide, pentru poporul român, s-a făcut simțit în procesul de tranziție și a fost benefic necesităților politice din acea perioadă.

În ceea ce privește anul 1989, scena politică românescă, era dominată de două curente: liberalii de centru-dreapta și social democrații de centru-stânga.

Căderea regimului comunist, a marcat sfârșitul anului 1989, fiind primul prilej de redefinire a cadrului politic.Se rescriau regulile jocului politic, conturându-se un nou cadru general, în care viața politică urma să se desfășoare.

Dan A. Lazărescu a revenit la București în urma informațiilor primite privind obligația președintelui Gorbaciov de a elima pȃnă la sfȃrșitul anului 1989 cele patru regimuri totalitare rămase din țările satelit: Honecker, Hussak, Jivkov și Ceaușescu.S-a străduit să reia cu mare prudență contactul cu foștii colegi liberali de detenție.A hotărat alcătuirea unui comitet cu Nicolae Enescu și Sorin Botez în vederea reconstituirii grabnice a Partidului Național Liberal. Comitetul a fost completat pana la 25 decembrie cu încă 9 nume în afara primelor trei și anume: Radu Vâlsănescu (fostul secretar al lui Dinu Bratianu, care a decedat ulterior, în 1990), Barbu Negoescu, (care a fost reprezentant al Parlamentului liberal din 1933-1937), Sandra Tătărescu- Negroponte, I.V.Săndulescu, Nicolae Teodorescu, și patru liberali din străinatate: Ioana Gheorge I.I.C. Brătianu, Radu Cȃmpeanu, Dinu Zamfirescu, Șerban Orăscu (care a refuzat să își păraseasca funcția de la postul de radio Free Europa din Munchen).

Într-un timp record, noul P.N.L a fost înscris la Tribunalului Muncipiului București ca al patrulea partid în ordinea reînscrierii.A aparut la data de 6 ianuarie 1990.

În timp ce Dan A. Lăzărescu se afla la un congres la Roma, Ioana Brătianu la Paris, iar Sorin Botez la Londra, în martie 1990 s-a ținut un fel de adunare lărgita a conducerii P.N.L cu participarea a numai trei din cei 12 organizatori figurand pe lista inițiala. Cu acest prilej a fost ales, prin aclamații, Radu Cȃmpeanu ca Președinte al P.N.L, iar I.V. Sandulescu ca Prim-Vice- Presedinte. La alegerile parlamentare din mai 1990, P.N.L a obținut 29 de mandate de deputat și 10 de senator, devenind astfel cel dintȃi partid romȃnesc din opoziție.

Adaptându-și doctrina necesităților societății, anume: susținând democrația prin mesajul anticomunist și antifesenist, personajele care au apărut în prim plan în 1990 cunoscuseră experiența democrației interbelice în cadrul comunității de tineri liberali, alături de deținuții politici sau membrii din exil.Așadar, ei făceau apel la trecut, considerat din punct de vedere politic, superiorul prezentului.

În 1990, PNL își definea electoratul țintă ca toți aceia care susțin din convingere manifestarea libertăților individuale, economice, sociale și politice, cu drepturile și responsabilitățile implicate, respingând ideea împărțirii societății în clase.

Primul președinte al PNL-ului a fost Radu Câmpeanu, fost președinte al studenților liberali, fost deținut politic, plecat ulterior în exil la Paris.De altfel, în primul document programatic al PNL, partidul avea să-și asume tradiția și moștenirea istorică: programul PNL se bazează atât pe tradiția sa verificată istoric, cât și pe valabilitatea în epoca contemporană a ideologiei sale.

Principiile liberalilor, enunțate încă de la reapariția lor pe scena politică, erau:

garantarea libertății individuale,

garantarea unei reale separări a puterilor în stat;

reabilitarea democrației și apărarea ei prin instituții care să o garanteze;

înființarea unui organism însărcinat cu controlul birocrației și înlăturarea exceselor ei;

lupta pentru instaurarea libertății de expresie și difuzarea opiniei,

libertatea presei și abolirea cenzurii,

respectarea drepturilor tuturor minorităților etnice;

privatizarea treptată a unităților economice și restructurarea lor după principiul rentabilității în cadrul unei economii de piață.

Aceste principii înglobau esența liberalismului, având ca pioni afirmarea libertății individului, respectarea drepturilor acestuia, construirea unui stat de drept bazat pe separația puterilor în stat și a unei economii concurențiale, de piață.

În primul deceniu al existenței sale postcomuniste, Partidul Național Liberal a avut o traiectorie sinuasă.Numeroasele schisme și desele schimbări ale strategiei politice au împiedicat partidul să joace un rol politic important, pe măsura celui din perioada antecomunistă și, totodată, prefigurat de poziția a doua ocupată la primele alegeri poatcomuniste, când a obținut circa 7% din voturi.

Putem stabili retrospectiv trei perioade definitorii în istoria post decembristă a Partidul Național Liberal:

– 1990-1998 – perioada scindărilor și începutul reunificării;

– 1998- 2003 – definitivarea unificării și reconsolidarea PNL;

– din 2003 – creșterea PNL și transformarea sa intr-un partid cu o importanță din ce în ce mai mare.

3.2 Cele trei sciziuni ale P.N.L

Prima s-a produs la scurt timp după alegerile de la 20 mai 1990 și în urma ei s-a creat Partidul Național Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT). Din comitetul de inițiativă făceau parte Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu. În aprilie 1991, PNL-AT semnează Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în guvernul Roman.

Deși candidatul la președinție al PNL, Radu Câmpeanu, se clasase al doilea, în ansamblu, rezultatul obținut la primele alegeri era unul dezamăgitor. Cu doar 7% din voturi, PNL, alături de celelalte partide istorice reapărute după 1989 – PNȚCD și PSDR – reușea doar o opoziție timidă în fața partidului predominant FSN.

Nemulțumirea tinerilor liberali față de modul în care conducerea de atunci pregătise alegerile și gestionarea partidul în general, s-a materializat prin această primă sciziune. Mai târziu, PNL-AT va deveni fundamentul unui alt partid liberal – Partidul Liberal 1993 (PL'93).

A doua sciziune, în ordine cronologică, este legată de legatura PNL cu Convenția Democratică din România (CDR).Pentru a contracara poziția FSN, s-a constituit Convenția Democratică din România (CDR), pe baza unui protocol semnat de partidele membre ale Convenției Naționale pentru Instaurarea Democrației (PNȚ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și UDMR), precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România.

Deși rezultatele obținute la alegerile locale din februarie 1992 se arătau promițătoare, iar Partidul Național Liberal se putea impune ca lider al opoziției, partidul condus de Radu Câmpeanu a ales să participe singur la alegerile generale din septembrie 1992.Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare de strategie, consecința fiind un rezultat sub pragul electoral și rămânerea în afara Parlamentului în intervalul 1992-1996.Decizia a provocat părăsirea partidului de către adepții care susțineau rămânerea în interiorul CDR și a participării pe liste comune, care apoi au format Partidul Național Liberal – Convenția Democratică (PNL-CD). La 11 aprilie 1992 PNL hotăraște să iasă din Convenția Democratică.

La 29 aprilie 1992 a fost înscris la tribunal PNL-CD, având ca lideri pe Vintilă Brătianu, Nicolae Cerveni, Dinu Zamfirescu, Adrian Popescu – Necșești.

Rațiunea PNL-CD era menținerea în interiorul Convenției și adoptarea strategiei opoziției unite în fața unui adversar politic major. PNL-CD a fost singura formațiune de orgine liberală care nu a părăsit CDR niciodată de la înființarea sa și până la absorbție. În rest, a existat o dinamică specifică a relației între Convenție pe de o parte și PNL sau partidele de orientare liberală pe de altă parte. Concret, cu excepția PNL-CD, relația liberalilor cu CDR urmează parcă un tipar după care apropierea unui partid liberal de Convenție coincide, sau era urmată la scurt timp, de plecarea altuia.

Deși, în 1992, PNL a luat decizia greșită de a participa singur la alegeri, această hotărâre s-a dovedit a fi salvatoare în 2000, când PNL a părăsit din nou CDR pentru a-și măsura pe cont propriu forțele în alegeri.

Cea de-a treia sciziune s-a produs în urma Congresului de la Brașov din 1993, care a penalizat politic eșecul electoral din 1992, înlocuind astfel conducerea partidului.

În acel moment,noul președinte al PNL a fost numit Mircea Ionescu Quintus, iar Radu Câmpeanu, împreună cu câțiva dintre apropiații săi au părăsit partidul și au creat Partidul Național Liberal – Câmpeanu (PNL-C).

Sfârșitul anului 1994 este marcat de revenirea PNL în Convenție și de apropierea între PL'93 și Partidul Alianței Civice (PAC – o altă formațiune ce promova spiritul liberal). Acestea din urmă au părăsit CDR la începutul anului 1995 și au participat sub forma unei alianțe la alegerile generale din 1996. La fel ca PNL în 1992, nici alianța dintre PAC și PL'93 nu a reușit obtinerea unui punctaj pentru a depăși pragului electoral. Explicația oferită pentru eșec, valabilă atât pentru 1992, cât și pentru 1996, a fost formulată „teoria alegătorului rațional", care preferă să-și maximizeze profitul acordând votul unei formațiuni mai bine plasate. Foarte probabil, datorită unui astfel de raționament, atât PNL în 1992, cât și alianța dintre PAC și PL'93, în 1996, au pierdut voturi în favoarea Convenției Democratice.

După alegerile din 1996, PNL revenit în Convenția Democrată Română, a intrat în Parlamentul României cu 17 senatori și 27 de deputați.

O importanță deosebită în istoria partidului o are anul 1998. În acest an avea să se realizeze unificarea liberal prin absorbția de către PNL a Partidului Liberal (rezultat din unificarea PNL-CD și PL'93) și fuziunea cu PAC.

Acesta este momentul în care demarează reafirmarea PNL atât în interiorul Convenției Democratice, cât și în viața politică românească. Reunificarea venea după îndelungi dezbateri și încununa eforturile colective.

Printre evenimente principalele ce au marcat această a doua etapă, se numără alegerile din 2000, în care s-a stabilit strategia electorală pentru participarea pe liste proprii, cele două congrese în care au avut loc alegeri, februarie 2001 și august 2002, iar în 2003 s-a finalizat unificarea liberală prin absorbția PNL-C și crearea Alianței Dreptate și Adevăr. Reunirea forțelor și consolidarea imaginii PNL pe scena dreaptă a politicii a continuat și în anii următori prin absorbția altor formațiuni.

Quintus, care a fost cel mai longeviv și cel mai puțin contestat lider PNL, a reușit să canalizeze traiectoria PNL într-o direcție bună. Sub conducerea sa, PNL a devenit un partid ce avea forța necesară pentru a stabiliza lucrurile în țară.

Retrăgându-se din funcție, Mircea Ionescu Quintus i-a cedat locul lui Valeriu Stoica, în 2001. Valeriu Stoica a rămas în funcție doar un an, dar a fost suficient cât să pună în aplicare proiectul de unificare liberală, să fuzioneze cu Alianța pentru România, partidul lui Teodor Meleșcanu și să pregătească instalarea lui Theodor Stolojan la conducerea partidului, în 2002.

Între anii 2001-2003 s-au desfăsurat trei congrese extraordinare de fuziune: cu Alianța pentru România (APR) în ianuarie 2001, cu Uniunea Forțelor de Dreapta (UFD) în aprilie 2003 și cu PNL-C în august 2003.

Definitivarea unificării liberale, a condus PNL către o a treia etapă a evoluției sale de după 1989 – transformarea într-un partid mare, unic și de dreapta. Prin câștigare alegerilor din 2004, PNL a devenit principalul partid de guvernare, președintele PNL Călin Popescu-Tăriceanu devenind și primul-ministru al României.

La Congresul Extraordinar din 2002, locul de președinte al PNL este luat de Theodor Stolojan. În 2003, partidul său s-a aliat cu Partidul Democrat, condus de Traian Băsescu, primarul Bucureștiul din vremea respectivă, contopindu-se în Alianta D.A., Dreptate și Adevăr.

În februarie 2004, Theodor Stolojan s-a înscris în cursa pentru Președenție din partea Alianței. Dar evenimentele iau o întorsătură neașteptat în octombrie 2004, când Stolojan anunță retragerea din cursa prezidențială, motivând probleme grave de sănătate. Ulterior sfârșitului alegerilor din 2004, el devine consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu.

În interiorul partidului, Stolojan adoptă o poziție defensivă, atât față de președintele Călin Popescu Tăriceanu, cât și de restul conducerii, criza care se adâncește în vara anului 2006, culminând cu excluderea sa în octombrie 2006. Argumentele partidului, pentru excluderea lui Stolojan, s-au făcut pe fondul nerespectării și nesusținerii deciziilor luate de conducerea PNL.

Din afară PNL, Stolojan lansează înpreună cu Valeriu Stoica, în octombrie 2006, Platforma Liberală, la care se aliază și alți liberali.

În luna decembrie a anului 2006, liberarii fac publică constituirea Partidului Liberal Democrat (PLD), iar Stolojan devine președintele noii formațiuni politice. Ulterior, PLD fuzionează cu Partidul Democrat, sub denumirea de Partidul Democrat Liberal.

La congresul din februarie 2005, Călin Popescu-Tăriceanu a fost confirmat președinte al PNL. Totodată, partidul și-a expus, din nou, dorința de a colabora politic cu PD, ceea ce s-a concretizat prin fuziunea cu acest partid. Congresul a scos din umbră și existența unei formațiuni, de mică anvergură, dar notabilă, adeptă a fuziunii cu partidului președintelui Băsescu.

În timp, pe măsură ce raporturile dintre partenerii Alianței s-au deteriorat, grupul pro-Băsescu din interiorul PNL s-a îndreptat către o grupare de sine stătătoare care la începutul lui 2007, și care s-a concretizat în Partidul Liberal Democrat. Noul partid liberal avea în fruntea sa personalități de marcă ale liberalilor, precum Theodor Stolojan, alături de Valeriu Stoica.

În ciuda acestei crize interne și a diminurii suportului său parlamentar, PNL și-a menținut poziția de partid guvernamental până la sfârșitul mandatului, cu ajutorul parlamentar al PSD. Totuși, în 2008, alegerile parlamentare au readus PNL în postura de partid de opoziție, în acord cu scorul său electoral, de 19% din totalul voturilor, cu peste 5 procente superior celui obținut în alegerile europarlamentare din 2007.De amintit că acesta a reprezentat și cea mai bună performanță a partidului din întreaga sa istorie postcomunistă.

În urma alegerilor, la congresul din 29 martie 2009, Crin Antonescu a devenit cel de al șaselea președinte liberal după 1989. Conform statutului liberal, Călin Popescu-Tăriceanu s-a alăturat celorlalți doi foști președinți, în cadrul conducerii colegiale a PNL.

La alegerile prezidențiale din 2009, Crin Antonescu a repetat performanța lui Petre Roman din 1996, obținând peste 20% din voturile exprimate în primul tur de scrutin. În schimb, în turul secund, PNL l-a susținut pe candidatul PSD, Micera Geoană, dar alința împotriva lui Traian Băsescu, nu a mai funcționat. Oricum, Antonescu a reușit să atragă un număr record de votanți, superior celui al susținătorilor PNL în alegerile locale și parlamentare din 2008 și europarlamentare din 2009.

În concluzie, din perspectiva dinamicii procesului de recompunere partizană:

În prima etapă (1990-1992), cea a provizoratului, sistemul s-a caracterizat prin instabilitate, cu corolarul unei vieți politice conflictuale. Este perioada boom-ului partidist, a confruntărilor politice de stradă, ca și a unui sistem partidist puternic dezechilibrat. Tendința regrupărilor partidiste în direcția stabilizării sistemului de partide s-a făcut simțită în cea de-a doua etapă a evoluției sale (1992-2008), sub forma unui pluripartidism redus numeric și ordonat către formatul occidental al multipartidismului cu partid dominant. Specificul etapei l-a reprezentat centrarea vieții politice pe disputa politică dintre o stângă unitară – reprezentată de FDSN (PDSR, din 1993, respectiv PSD, din 2001) – și o dreaptă fabricată prin coaliții de partide – CDR și, apoi, Alianța „Dreptate și Adevăr” PNL-PD – care s-au rotit la guvernare. Ultimul scrutin parlamentar, cel din 2008, a prefigurat o nouă arhitectură partidistă a României, cu numai patru formațiuni parlamentare și cu poziționarea cvasi-egală a principalelor două partide, similară cu ceea ce Giovanni Sartori numește un multipartidism moderat. Pe de altă parte, trebuie remarcat că axa politică centrală este reprezentată de confruntarea dintre cele două partide succesoare ale FSN, de pe versantul „neocomunist” al tensiunii inițiale, ca și faptul că axa secundară, a disputelor naționaliste, a rămas dezechilibrată prin dispariția PRM de pe scena parlamentară.

3.3 Alegeri 1992-2004

Începând cu anul 1992, partidele s-au împărțit in doua blocuri: Blocul de Stânga și Blocul de Dreapta, sau axa guvern-opozitie, iar partidele au fost aliante diferit la fiecare alegere prezidențială.

Blocul de Stânga s-a grupat in felul urmator:

Pentru Alegerile din 1992- PSDR, PUNR, PRM și PRM. Aceste partide chiar daca nu au format o alianță pre-electorală, au cooperat la nivel parlamentar si guvernamental.

Pentru alegerile din 1996- PSDR, PUNR, PRM

Pentru alegerile din 2000- PSD și PUR

Alegerile din 2004-PSD si PC

Blocul de Dreapta, alcătuit din partidele de opoziție, s-au prezentat la alegeri astfel:

Pentru alegerile din 1992- CDR și FSN

Pentru alegerile din 1996-CDR și USD

Pentru alegerile din 2000- CDR 200, PNL, PD

Pentru alegerile din 2004- Alianta D.A

În urma alegerilor pluripartidiste din 20 mai 1990, structura parlamentară ce a rezultat, a fost extrem de dezechilibrată, deoarece 70% din mandatele de senatori și deputații au mers către FSN. Partidele reactivate la începutul anului 1990, tradițional anticomuniste și care își asumaseră această poziție în raport cu Frontul dețineau doar o zecime din numărul parlamentarilor.PNL cȃștigase doar 7.3% din mandatele de deputați și 8.4% de senatori, iar atât PNTCD, cât și PSDR doar 0.5%.

În cadrul alegerilor din februarie 1992, CDR s-a situat pe poziția a doua, obținând 24% din voturi, fața de 33% din procedentele obținute de FSN. După alegeri, în cadrul CDR s-a instalat prima din numeroasele sale crize interne, și anume decizia PNL (la acel moment cel mai important partid al său) de a se retrage din Convenție. Locul liber a fost ocupat de PNL-Conventia Democrata (PNL-CD) și PNL-Aripa Tanară (PNL-AT), ambele formațiuni desprinse din PNL.

Pe parcusul anilor 1992-1996, componența Convenției a cunoscut o serie de schimbări, cele mai importante fiind, pe de o parte, reîntregirea PNL, iar pe de alta, plecarea Partiduluui Aliantei Civice (PAC), Partidul Liberal ’93 (PL-’93) si PSDR.Formula în care se pregatea CDR pentru alegerile din 1996 era o structura etajată din care faceau parte: PNTCD, PNL, PNL-CD, PER, FER și PAR.În aceasta nouă formulă și cu o campanie electorala bine structurată, CDR a caștigat ambele competiții electorale din 1996.

În primul tur al alegerilor pentru preșidenția din anul 1996, Ion Iliescu a reușit să obțină mai multe voturi decât adversarul său, Emil Constantinescu, dar in turul II a pierdut în fața candidatului CDR.Astfel, la șapte ani dupa prăbușirea comunismului, prima victorie electorală îi aparținea unei alianțe de partide. Convenția Democratica din Romania (CDR) reușea nu numai să învingă în alegeri pe succesorul Frontului Salvării Naționale, dar și să întrerupa dominația politică a acestuia dupa 1990.

Înainte de alegerile din 2000, CDR s-a destrămat, iar formațiunea succesoare, CDR 2000, a pierdut alegerile din acel an. La începutul anului 2000, datorită adȃncirii conflictelor interne, privind supremația PNTCD și reformarea coaliției, PNL a decis sa părăsească Convenția. De fapt, gestul liberalilor a condus la destrămarea Convenției.

În anul 2000, primul tur și al doilea au fost câștigate de Ion Iliescu, învingându-l pe Vadim Tudor, iar PSDR s-a situat pe primul loc la alegerile parlamentare.

Până în acest moment, România a avut nouă prim-miniștrii pe care Parlamentul i-a votat (pe cațiva de mai multe ori, în urma unor restructurări sau remanieri guvernamentale, precum și în urma unor învestiri succesive) și anume trei prim-ministrii interimari și un prim-ministru demis.Prim-ministrii care au condus guvernele postcomuniste s-au bazat pe coaliții executive sau/si coalitii legislative.

După primele alegeri din 1990, din Guvernul condus de Petre Roman au făcut parte o serie de politicieni liberali tineri din PNL-AT (Radu Boroianu, Viorel Cataramă). Politicienii liberali au făcut parte și din Guvernul Stolojan, fiind vorba de o coaliție executivă nu și una legislativă.

În decembrie 2000, PDSR a semnat protocol politic cu două forțe politice, PNL și UDMR (fondatoare al fostei CDR).

În mai 2001, președintele PNL, Valeriu Stoica a rupt protocolul semnat cu PDSR și a atacat coaliția dintre PDSR și UDMR (care a funcționat până în noiembrie 2004).

3.4.Alegeri 2004 și Alianța D.A.

Dacă în 2000 principalii competitori erau PSDR și CDR, în pragul alegerilor din 2004 situația era alta.

Mai întȃi, din viața politică lipsește CDR, respectiv PNTCD.Istoria CDR s-a încheiat odată cu eșecul electoral din 2000, iar PNTCD a devenit unul dintre partidele extraparlamentare. S-a facut o delimitare între stanga fesenista (FDSN, PDSR) și dreapta antifesenista (CDR, PNTCD) și celelalte două partide istorice. Timp de opt ani aceasta formulă a funcționat, reprezentând în aparența modelul politc românesc postcomunist. Alegerile însă au dovedit contrariul, prin disparția unui pol politic tradițional din viața politică, iar celălalt mergând către un proces de reformare. Consecința a fost dezechilibrarea sistemului partidist, prin dominarea unui partid. PSDR a deținut în primii trei ani (2000-2003) hegemonia în sistem. Abia în a doua jumatate a anului 2003, prin apariția strategiei comună a liberalilor și democraților s-a echilibrat balanța de putere.

CDR, și mai tarziu, Alianța D.A., au fost alianțe politice și electorale, care s-au format pentru a lupta împotriva PSDR, cel mai mare partid care a dominat scena politică românească până la alegerile din 2004, an ce a marcat începutul unui proces complex de reasezare a partidelor politice.

Locul CDR era astfel ocupat de Alianța “Dreptate si Adevăr” (D.A.), un actor politic nou, constituit din partide mari, PNL si PD, dintre care unul fost component al Convenției, iar celălalt din vechiul FSN.

Istoria celor doua partide, PNL și PD a fost presărată de schimbări ce au influențat cursul evenimentelor.PNL, începând cu anul 2001, după ce a reușit să depășească lunga și dramatica etapă a fărămițării, se afla în 2004 în plină expansiune politică.Partidul de la care se aștepta asumarea unui rol pe masura celui jucat în perioada ante-comunistă și-a irosit potențialul istoric într-o epuizantă confruntare intra-liberală, ale căror bătălii s-au soldat de fiecare data cu cȃte o noua schismă.

De cealaltă parte, PD a trecut și el printr-o serie de schimbări, dar cea mai importantă a fost înlocuirea în 2001, a liderului său istoric, Petre Roman cu Traian Băsescu, un politician total opus fostului președinte.

Aceste două partide, compuneau oficial Alianța D.A.

Configurația axei centrale a politicului s-a schimbat în comparație cu situația din urmă cu patru ani.Astfel, actorii principali ai momentului erau: Partidul Social Democrat și Alianța “Drepatate si Adevăr”.

Șansele Alianței de a caștiga în fața oponetului PSD nu erau prea mari, deoarece conform sondajelor de opinie din 2003, 45% din alegatori ar fi votat pentru PSD.Alianța a fost rezultul unui lung proces de apropriere între PNL și PD.Ideea unui proiect politic de colaborare între PNL și PD a fost susținuta de fostul președintele liberal din 2001, Valeriu Stoica, care dorea să crească rolul politic jucat de PNL.

După alegerile din 2000, Valeriu Stoica s-a orientat către o colaborare cu PSD, concretizată sub forma unui acord de susținere parlamentară a guvernului Nastase.Eșecul acestui accord, din 2001, l-a determinat pe fostul presedinte liberal să-și revizuiască politica de alianțe.Astfel a apărut ideea unei apropieri politice cu PD, singurul partid cu care PNL ar fi putut colabora politic.

Existau și critici în interiorul PNL din partea politicienilor ca Crin Antonescu, Paul Păcuraru, Dinu Patriciu, care criticau proiectul alianței și atrageau atentia asupra faptului ca PNL ar fi putut sa-si piardă idententitea odată cu apropierea de PD.

În primavera anului 2003 lucrurile au evoluat cu rapiditate și s-a pus la punct un mecanism de negociere pentru colaboarea PNL și PD.Cele doua partide doreau constituirea alianței pe o temelie solidă.Nu doreau ca aceasta alianță să fie asemuită Convenției sau altor proiecte ce nu au avut succes.

Theodor Stolojan declara în cadrul unui interviu acordat ziarului Adevarul la mijlocul lunii iulie 2003:

Rep: Cum va arata alianța PNL-PD ,daca ea se va face?

Theodor Stolojan.: Această alianță trebuie clădită pe o temelie foarte solidă.În nici un caz nu dorim ca o asemenea alianță să dea senzația că repetă Convenția sau alte proiecte neizbutite. Problema nu se pune numai să caștigi puterea, ci să faci ceva pentru Romȃnia. Trebuie să clarificăm cel putin trei obiective importante.Unul, dacă alianța poate să ne aducă mai mult decȃt poate obține fiecare partid, independent.PD are un sondaj din februarie, noi am declanșat acum un altul, să vedem cum este recepționată.Ne-am fixat un grafic pentru sfȃrșitul lunii august și nu ne vom abate de la el, indiferent cȃt suntem de nerabdatori unii și alții. Al doilea criteriu este să reușim să convenim un program de guvernare împreună, pentru ca asta ar da soliditate alianței electorale.Cel de al treilea criteriu se referă la mecanismele pentru luarea deciziilor politice, pentru soluționarea inerentelor tensiuni din aceasta alianță.(..).

Liderii liberalilor și ai democraților trebuiau deci, să-i convingă pe romȃni ca aceastaă alianță va fi o colaborare ce va fructifica pontențialul electoral al celor doua partide.Astfel, alianța nu va fi o noua convenție și se va constitui ca o formațiune unitară care se va opune PSD, cu mai mare succes decȃt ar fi făcut-o cele doua partide separate.

De remarcat este că din perspectiva componenței, elementul constructiv al celor două alianțe îl reprezenta partidul liberalilor.PNL, inițiator al Aliantei D.A., s-a numărat și în 1991, printre fondatorii politici ai Convenției.Totodată, pe toată durata ei de existență, între 1991 și 2000, acțiunea politică a liberalilor a fost conexată cu cea a Convenției, fie că a fost vorba de momentele ei de succes, fie cele de criză.

Diferența dintre convenție și alianță a constat în faptul că alianța era formată numai din partide politice, în timp ce convenția se baza pe asocierea dintre elemental politic și cel civic.

Așadar, vorbim de două formule, diferite în continut și în structură, dar avȃnd același obiectiv politic, aflate la o distanță de mai bine de un deceniu una față de alta.

Alegerile din 2004 au dezvaluit mai degrabă un spațiu politic romȃnesc dominat de partitocrație, sistem de partide cu partid hegemon caracteristic României, nefiind prielnic unei participari cetățenești.Alegerile au marcat și o maturizare a alegatorilor. Promisiunile nerealiste nu mai erau crezute decat de puțini alegatori , dupa promisiunile PSD in diferitele sale variante politice de dupa 1990 și dupa esecul al “Contractului cu Romania” cu care CDR a caștigat alegerile din 1996.

Lupta pentru scaunul președintelui se disputa intre PSD+PUR și Alianța PNL+PD. Ambele coaliții s-au intrecut in promisiuni, expunandu-și fiecare programul electoral pentru caștigarea increderii alegătorilor și câștigarea voturilor.

Așadar, Alianța promitea in 2004 un salariu mediu brut pe economie de 321 euro.PSD și PUR rotunjeau aceasta cifra la 350 de euro.In general, sumele rotunde sunt și mai putin credibile.O cifra precum”321euro” pare să rezulte dintr-un calcul laborious facut de economiștii celor două partide, cu mijloace economice.In schimb, în cazul unei sume rotunde, tinde a fi estimativă și doar pusă pe hartie.Uniunea anunță majorarea salariilor cu 50%, iar Alianța venea din spate cu o pulsație asemenea licitațiilor: 60%.Uniunea propune cifră rotundă de 100 de euro în cazul pensiilor minime.Alianța se decide la 110.In ceea ce privește inflația pe patru ani, Alianța speră pentru 3%, in timp ce Uniunea dorește 2%. Iar în privința unei categorii de medicamente pe care Guvernul Nastase le-a compensate in 2004 cu 90%, Alianța intenționeazăsă le ofere gratuit.

Apar noutăți în programul electoral,care nu au mai fost promise până acum.Alianța oferă oprima nuptială în valoare de 200 de euro.Tot Alianța promite persoanelor cu varsta de peste 60 de ani care iși vor vinde terenurile agricole pe care le au in proprietate, o rentă de 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar de pămant vândut.Alianța mai promite și alocarea uriașei sume de 100 de milioane de euro pe an pentru repararea școlilor din mediul rural.Iar exemplele ar putea continua.

Propunerile în ce privește impozitarea sunt mai realiste.Alianța D.A. propune reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%, introducerea cotei unice de 16% pentru impozitul pe venitul global și scăderea cotei de impozitare pentru contribuțiile la asigurarile sociale de la 49,5% la 39%. Reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16% se regăsește și in Programul Uniunii Nationale PSD+PUR. In schimb, Uniunea doreste să mențină actualul sistem de impozitare în trepte, scăzând insă gradual atât limita minimă, cât și pe cea maximă, astfel incât acestea să ajungă în 2008 la 10%, respectiv 38% (de la 18% respectiv 40%, cât era in 2004).

Cota unică de 16% pentru impozitul pe venitul global propusă de Alianța a devenit o temă principală a campaniei negative a Uniunii. Un material electoral difuzat, suna astfel:PNL-PD ia de la TINE si dă la bogati. Ce inseamna impozitul unic pentru buzunarul tau: PNL-PD bagă bani în buzunarul a 58.466 bogati; PNL-PD ia bani din buzunarele a 4,8 milioane de salariati. Cu PNL-PD TU pierzi. Impactul acestui mesaj fost destul de mare.PSD a propus și el, in 2003, o cotă unică de impozitare, puțin mai mare, de 18%.Guvernul a pus accent pe beneficiile pe care le-ar aduce cota unică.In cele din urmă, s-a renuntat la această initiațivă.

In ceea ce priveste desemnarea canditatului prezidential al Alianței, Protocolul prevede că cel ce ocupă poziția de cel mai bine plasat membru al PNL și PD, pe baza evaluărilor politice, are cele mai mari șanse de a caștiga alegerile.Cel mai bine plasat membru era Theodor Stolojan.Canditatul prezidențial susținut de Traian Băsescu, din postura de șef al campaniei, alături de toată echipa antrenată, se pregatea cu toate forțele pentru alegeri.

Dar pe 2 octombrie 2004 intreaga țară află de la televizor că Theodor Stolojan se retrage din viața politică, invocând probleme grave de sănătate.

El declara in fata natiunii: (…) drumul meu spre cursa prezidențială se incheie aici.A fost un drum de uzură, de mare efort, dar care a meritat fiecare clipă.Din păcate a lasat urme adânci, starea mea de sănătate mă opreste din acest drum.(…)problemele cu care mă confront pot fi remediate acum.In final, Stolojan le-a mulțumit colegilor de partid și de alianță, și în mod deosebit liderului democrat: Traian Basescu mi-a dovedit că este un adevarat prieten, pe care te poți baza în cele mai grele momente și pe care îl prețuiesc în mod deosebit.Pentru mine,Traian Băsescu, este inainte de toate, un prieten de nădjede, un om de mare caracter.Dupa ce s-au imbrățisat, Stolojan si Băsescu au părăsit scena.

Retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidențială pe motive de sănătate, a rămas și astăzi un lucru enigmatic, lăsând loc multor interpretari.Renunțarea lui Theodor Stolojan, și intrarea în scenă a lui Traian Basescu a reprezentat un punct de cotitură a unui proces ce avea să aducă până la urmă victoria Alianței D.A.

Dupa anunțarea retragerii liderului liberal, actorul principal al momentului a devenit Traian Băsescu.

3.5 Campania electorală

Traian Băsescu, personaj prin excelență popular, a întampinat anumite dificultăți în campania sa electorală.In primul rând, lansarea sa in cursa prezidențială s-a petrecut destul de tarziu.Fostul ministru al Transporturilor, nu a fost perceput, la început, ca fiind potrivit pentru funcția de președinte al României.

Dar diferența mare intre PSD și Alianța D.A., a constat în numeroasele resurse pe care PSD le avea la dispoziție față de PNL și PD.Baronii locali, intreaga structură clientelara a PSD, principalele televiziuni au fost obstacole pentru Băsescu In ceea ce privește CNA, acesta a avantajat PSD prin stabilirea unor reguli de organizare a emisiunilor electorale. Cu excepția unei singure emisiuni electorale în care s-au confruntat 1-1, Năstase și Băsescu, aceste emisiuni nu au avut caracterul unor dezbateri, ci au fost mai degrabă o succesiune de monologuri. Monologuri scurte, intrerupte mai mereu de cronometru.Timpul generos acordat unor candidați fară nicio șansă, care au obținut procente sub 2%, l-a avantajat pe Năstase. Stiindu-și atuurile, Băsescu a cerut in mod repetat o dezbatere 1-1 cu Năstase inainte de primul tur.N-a fost posibil.Apoi a cerut mai multe dezbateri intre cele două tururi, în care să se discute diferite problematici.Echipa PSD nu a acceptat sa participe decât în cadrul unei singure emisiuni, cea din 8 decembrie, de la TVR 1. In loc să inceapă la ora 20.00, emisiunea a început abia la 22.00. Ea a fost privită de doar 1,4 milioane de telespectatori.Pe de altă parte, prin acest refuz (cu o singură excepție) al confruntării directe cu Băsescu, Năstase s-a plasat în mod destul de evident intr-o poziție defensivă.

Băsescu a facut și el cateva greșeli în presă, una dintre ele, a fost atunci când a recunoscut public ca nu știe cine este Mircea Cărtărescu.După scurt timp, apare din nou in fața poporului și în presă, propunându-l Ministrul Culturii.

A avut ințelepciunea de a-și recunoaște greșelile și de ale îndrepta prin naturalețe și sinceritate, fapt ce a atras simpatia poporului.

Dar campania electorală din 2004 a fost presărată și de ilegalități.O ilegalitate gravă a fost implicarea lui Ion Iliescu,președinte de onoare,în campania electorală a PSD.A fost un lucru asupra căruia opoziția a atras atenția în repetate rânduri.Spre sfârșitul campaniei, Iliescu a participat la o acțiune de mituire a pensionarilor din sectorul 5, cărora li s-au distribuit anumite atenții.Legea electorală definește clar această acțiune drept infracțiune.Bineînțeles că sancțiunea nu a mai fost aplicată. Iliescu a declarat relaxat: Nu e o chestie electorală.E un gest in sprijinul oamenilor mai necajiti.

Cererea Alianței PNL-PD de anulare a primului tur de scrutin a fost o premieră după 1990.Probabil ca reprezentantii Alianței erau conștieți că alegerile nu vor fi anulate, in ciuda neregularităților care au existat, cererea fiind mai mult electorală, pentru a mobiliza electoratul propriu pentru turul II.

In pofida numeroaselor incercări de manipulare ale contracanditatului, așteptările dinaintea alegerilor au fost răsturate surprinzător la vederea rezultatelor.Alegerile câștigate de Alianta PNL-PD, o entitate politică nefuncționabilă până la alegeri, dobândește în felul acesta o pondere politică și o legimitate nesperată.Băsescu a fost cea mai importantă resursă în compania electorală a Alianței D.A.

Alegerile din 2004, au segmentat și mai puternic electoratul, accentuintu-se ideea celor două Românii (idee preluată de la Adrian Năstase) – una rurală, săracă, îmbătrînită și neajutorată, punîndu-și speranțele în social-democrație și cealaltă avînd vocația prosperității și aderînd la valorile liberale reprezentate prin Alianța D.A.

Candidatul, Traian Băsescu, a smuls victoria, câștigând aproape la limită (51%) în fața fostului premier și reprezentantul PSD,Adrian Năstase.

3.6 Conflictul Băsescu versus Tăriceanu

Câștigând alegerile electorale din 2004, Băsescu l-a nominalizat pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele PNL și copreședintele Alianței DA, în funcția de prim-ministru.Alianța a plecat cu o structură ce se arăta solidă și rezistentă, dar imediat în anul 2005 se vedeau primele semne de instabilitate, prin tensiunea dintre Președinte si Premier.

In politica postdecembristă s-au numarat numeroase cazuri de neînțelegeri in relația dintre Președinte și Guvern: Ion Iliescu și Adrian Năstase, Emil Constantinescu și Victor Ciorbea.

Conflictul intraexecutiv este definit în accepțiunea lui Oleh Protsyk printr-o competiție politică între primul-ministru și președinte asupra controlului ramurii executive a guvernului. Mai concret, ori de câte ori un președinte a ales să folosească, foarte frecvent, mijloacele constituționale, într-o perioadă scurtă de timp, pentru a-l contracara pe primul-ministru, coexistența celor doi poate fi caracterizată ca fiind conflictuală.

Sistemul de partide este unul din factorii care înfluențează relația dintre președinte și primul-ministru.Pentru a vedea dacă acesta a contribuit la agravarea conflictului dintre cei doi, înainte de toate trebuie să vedem ce s-a schimbat în sistemul de partide după alegerile din 2004 și cum s-a format noul cabinet.

Rezultatele alegerilor locale, generale și prezidențiale din 2004 au generat modificări ale sistemului de partide, a componenței parlamentare și a generat un nou guvern.Prin câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu cu ajutorul Alianței Dreptate și Adevăr, față de competitorul politic PSD+PUR, nu a fost posibilă formarea unui guvern majoritar cu o susținere parlamentară fără a se apela la negocieri politice.Traian Băsescu a format o majoritate parlamentară din Alianța D.A., UDMR și PUR.

În data de 28 decembrie, Cabinetul Tăriceanu a primit învestitura Parlamentului (265 de voturi pentru și 200 împotrivă).Cabinetul de coaliție (Alianța D.A, UDMR și PUR) avea in frunte un prim-ministru aparținând unui alt partid decât cel din care provenea șeful statului.Astfel, au aparut diferențe de viziune, de ideologie, interese între cei doi reprezentanți ai Executivului și posibilitatea apariției unui conflict extraexecutiv.

Declarațiile de presă venite din partea președintelui Băsescu adresate premierului Tăriceanu au pornit de la o echipă de care „elita politică de până acum nu a fost capabilă” până la Călin Popescu-Tăriceanu nu mai era partenerul din alegeri, ci un regret personal.

Perioada 2004-2008 a oscilat de la tensiuni de viziune la stadiul de conflict total, alternând cu perioade scurte de cooperare atunci când interesul național l-a cerut.

De foarte multe ori, președintele a declarat că Guvernul, este cel mai bun din istoria postcomunistă a României, datorită:

reușitei efortului pentru integrarea României în UE;

și creșterii economice și a altor performanțe economice fără precedent în România.

Cu toate acestea, Traian Băsescu nu a ezitat să-l califice ca fiind, un guvern mediocru și să-și exprime regretul privind nominalizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu în funcția de prim-ministru.

Una dintre temele adusă în discuție și care a născut neințelegeri între Președinte si Premier incă din ianuarie 2005, au fost alegerile anticipate.Refuzul premierului de a demisiona și a se organiza alegeri anticipate a creat premisele conflictului.

Un doilea factor care a contribuit la adâncirea conflictului a fost proiectul fuziunii dintre PD și PNL.Dezbaterile cu privire la fuziunea dintre cele două partide, diferite din punct de vedere doctrinar, au revenit în prim-plan după alegerile din 2004.Această ipoteză a fuzionarii dintre PNL-PD apăruse incă de dinainte de realizarea Alianței D.A.In decursul anul 2005, ca urmare a presiunilor mediatice ale lui Traian Băsescu, PNL reprezentat de Călin Popescu-Tăriceanu si PD prin Emil Boc, au incercat să ajungă la un consens.Ținta acestei alianțe era să se transforme intr-un singur partid, prin fuziune.PNL a respins cu diplomație acestă propunere: PNL are o identitate foarte bine definită pe plan european și nu este nevoie ca doctrina sa, de centru-dreapta să fie abandonată prin fuziunea cu PD.Niciuna din cele două formațiuni nu a negat fuziunea, dar nici nu a făcut demersuri concrete.S-a lăsat deschisă posibilitatea unei fuziuni, care a fost relansată in diferite etape.Eșecul acestui demers a distanțat și mai mult cele două două partide , atât liderii lor cât si relația dintre ei.

Deși criticile președintelui Băsescu la adresa Guvernului Tăriceanu și a partidului premierului erau obișnuite pentru opinia publică, pentru prima oară șeful statului se opunea public unei decizii a premierului de a numi un minitru (responsabilitate îi revenirea în intregime lui Tăriceanu).In cadrul unei emisiuni televizate, Traian Băsescu declara că regretă decizia de a-l fi numit premier pe Tăriceanu.O asemenea declarație semnala că între președinte și premier nu mai puteau să existe relații de parteniariat, și deci, nici între PD și PNL.Practic, acum, parteneriatului i se punea punct în mod oficial.

Ruptura dintre Călin Popescu Tăriceanu și Traian Băsescu, a condus de fapt către destrămarea Alianței D.A. PD a fost forțat să iasă de la guvernare, a trecut în opoziție, iar apoi a fuzionat cu PLD, care în frunte cu Valeriu Stoica și Theodor Stolojan au format PD-L.

Președintele a început să critice în mod deschis membrii guvernului, dar niciodată membrii PD, atunci când aceștia făceau parte din Cabinetul Tăriceanu.Criticele sale au devenit din ce în ce mai dese și mai dure.Niciunul dintre cei doi președinti anteriori, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, nu au venit neinvitați la ședințele de Guvern și nu au criticat în mod deschis și public cabinetele cu care au lucrat.

Numarul sedintelor de Guvern prezidate de președinții Romaniei au fost:

Emil Constantinescu (1996-2000)- 3

Ion Iliescu (2000-2004) -7

Traian Basescu (2004-2008) -10 (4-2005; 3-2006; 2-2007; 1-2008)

Diferența între Traian Băsescu și anteriorii săi nu consta în numarul ședintelor de Guvern pe care le-a prezidat, ci faptul că s-a autoinvitat în lipsa premierului.Băsescu s-a dus la Guvern chiar și de pe patul spitalului, pentru a-i critica pe miniștri pentru modul defectuos în care augestionat criza gripei aviare.Acțiunile și vizitele președintelui s-au dovedit a fi surprinzătoare atât pentru Premier, cât pentru membrii Guvernului.Aceste intervenții au consolidat imaginea de presedinte activ, dar au tinut mai mult de imaginea sa decât de soluționarea problemelor.Aceste fapte au susținut declarația făcută imediat după instalarea pe scaunul de la Controceni: vreau să fiu un presedinte-jucator, nu un președinte-spectator.

Tăriceanu a declarat că toate crizele apărute în interiorul Alianței D.A., au fost alimentate de un singur om, Traian Băsescu, cel care a distrus Alianța și a pus interesele personale mai presus de cele ale țării.

La rândul său, Traian Băsescu, a decis să compromită politic reputația liberalilor și să convingă opinia publică că tot raul guvernarii se trage de la PNL, un partid incompetent, corupt si imoral.

Totuși, personalizarea luptei politice a făcut ca factorul personal să-l domine pe cel instituțional, conflictul dintre cei doi personalizându-se în detrimentul unei relații instituționale coerente, constructive și de cooperare.

La data de 11 aprilie 2007, alianța a devenit nefuncțională (ea nefiind desfiintață formal).

Alianța a eșuat în incercarea ei de a fi o formațiune politică funcțională și durabilă, recunoscută ca atare.Sfârșitul Alianței a reprezentat un al doilea mare eșec, după CDR, al strategiei de bipolarizare a vietii politice românești prin încercarea de a se opune stângii, reprezentate de PSD, un bloc al dreptei politice. Dar Alianța a reușit, unde CDR a eșuat, și anume, în detronarea PSD din poziția de partid dominant al scenei politice românesti.

Eșecul coaliției nu s-a datorat soluției imorale, ci incapacității conducătorilor politici ai țării și liderilor PNL și PD de a gestiona profesionist și in spirit democratic coaliția executivă. PNL pare a funcționa într-o logică inversă în alegerile europarlamentare: într-un context politic nefavorabil a reușit să obțină un scor bun, pe când într-un context politic favorabil a obținut un scor modest.

3.7 Alegeri 2009

Principala cauză de conflict dintre partide este dorința de a avea acces la putere și implicit la guvernare.Puterea este o resursă limitată și poate fi obținuta prin competiție odată la patru ani in România, și respectiv din 2003, după modificarea Constituției, odată la 5 ani.

Suntem guvernați de un sistem democratic, în care există o relație activă între individ , societate și stat. Sistemul depinde de implicarea individului și reflectă valorile personale, interesul acestuia față de viața politică și influența exercitată de liderii de opinie. Este necesară implicarea activă a individului prin participarea la vot și un interes acordat vieții politice.

In 2009, s-a desfăsurat cel de-al șaselea ciclu electoral pentru desemnarea președintelui României.

Urmărind cursul evenimentulor la care PNL a luat sau nu parte, și tinând seama de istoria partidului inainte și după 1989, doctrina și simpatia din partea alegatorilor de care s-au bucurat liderii PNL de-a lungul istoriei, apar numeroase intrebări la care nu s-a gasit nici un raspuns concrent.

De ce PNL nu a reușit să ajungă la putere și să se mențină acolo, și de ce Crin Antonescu nu a reușit să se califice în turul al doilea în ciuda contextului politic favorabil?

Mai intai pentru a intelege evoluția și prestația PNL in cursa prezidențială trebuie să facem o scurtă trecere în revista a contextelor politice din 2004 – 2009.

Incă din anul 2004, s-a observant o problemă in viața politică românească, și anume, prezența scăzută la vot, datorită unui interes slab din partea individului pentru scena politică. In urma sondajului de opinie realizat in anul 2004, cu tema“In general, în ce masură sunteți interesat de viața politică?” au aparut urmatoarele rezultate:

19% din intervievati nu sunt deloc interesati,

23% in foarte mica masura,

38%in mica masura.

Din acest sondaj, rezultă că un procent de 80% din populație are un interes politic redus sau inexistent.Doar 15% s-au declarant interesați în mare masură și 4%foarte interesați.Urmarea acestui sondaj de opinie a fost ca in 2004 la vot s-au prezentat doar 57,12% dintre alegatori.

Prezența scăzută la vot prin neparticiparea cetatenilor cu drept de vot a afectat performața partidelor politice, procentajul și numarul de voturi optinute.

Și performanța PNL a fost afectată de acești factori, obtinând, astfel, la alegerile europarlamentare din 2007 un procentaj de doar 13.44%. Aceasta cifra a fost pusă pe seama conjuncturii politice nefavorabile din aceea perioadă:

Destramarea Alianței D.A.;

desprinderea facțiunii Stolojan-Stoica si inființarea PLD;

suspendarea Președintelui Traian Băsescu;

eșecul referendumului ;

Au fost elementele ce nu au fost benefice din punct de vedere politic..

PNL s-a pozitionat la ultimele două alegeri prezidențiale (2004, 2009) diametral opus, jucând roluri politice diferite.In 2004 l-a susținut pe Traian Băsescu, iar cinci ani mai tarziu a fost alaturi de oponentul președintelui, Mircea Geoană.

Cadrul politic din 2009, a creat un context favorabil PNL, datorită ezitărilor cabinetului Boc și ale coaliției PD-L – PSD, în ceea ce privește elaborarea unor politici publice eficiente în contextul crizei economice.Apoi,a fost nerespectarea promisiunilordin Campania electorală:

in special cea de susținerea măririi salariilor profesorilor cu 50%,

interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public,

introducerea impozitului forfetar pentru firme, tensiunile și conflictele publice între membrii coaliției.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, Traian Băsescu a obținut 32,44%, Mircea Geoană a obținut, 31,15%, iar Crin Antonescu a obținut 20,02% .

În alegerile prezidențiale din 2009, Crin Antonescu a obținut cel mai bun scor, 20,02%, specific unui candidat liberal la funcția supremă în stat.În comparație cu predecesorii acestuia: Radu Câmpeanu în alegerile din 20 mai 1990, care a luat un procentaj de 10,64% și Theodor Stolojan în alegerile din 26 noiembrie 2000 ,când a obținut 11,78%, Crin Antonescu a reușit să stabilească o premieră liberală electorală.Cu toate că prezența la vot de la alegerile prezidențiale din 2009 a fost mai mare decât la celelalte alegeri (alegerile locale și parlamentare din 2008), Crin Antonescu nu a reușit să obțină un scor mai bun față de acestea.Cele mai bune rezultate ale lui Crin Antonescu au fost înregistrate în mediul urban, în special în București, 28,49% și în Banat, 22,27%.

Dar care au fost cauzele eșecului electoral al PNL si al lui Crin Antonescu, în particular?

Preluarea în 2009 de către Crin Antonescu a președenției PNL, a fost privită cu ochi buni de către massmedia și de catre populație.Crin Antonescu, ca și candidat liberal, a fost văzut ca adversar serios și potențial câștigător al alegerilor prezidențiale El a fost singurul dintre canditații care nu a fost implicat în scandaluri mediatice de proporții.S-a poziționat pe linia schimbării, adoptând un comportament prezidențial exemplar.Lansarea unui program propriu sub deviza: Este în puterea noastră să schimbăm puterea lor, a reprezentat un avantaj tactic și de imagine.

Programul politic propunea o serie de soluții:

pentru reformarea statului;

pentru transformarea economiei românești în una performană;

politica României să-l servească pe cetățean;

justiția să fie eficientă, rapidă.

Sintetizarea proiectului era:ordine în societatea românească și șanse pentru fiecare roman.

Crin Antonescu propunea, ca măsuri pentru ieșirea din criză:

scăderea cotei unice de impozitare la 10%;

scăderea TVA la 15%;

scăderea contribuțiilor sociale cu până la 50%;

reduceri între 5 și 10% pentru plata la termen a impozitelor;

stimularea creării locurilor de muncă în zone defavorizate;

liberalizarea pieței financiar-bancare pentru a stimula circulația capitalului;

fixarea adoptării monedei euro în România, ca obiectiv prioritar al politicii monetare.

Pe de altă parte, Antonescu mai propune și transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor și ineficient într-un stat suplu, eficient și drept, prin descentralizare, debirocratizare și dereglementare.In final, Antonescu incheie prin: Cred în România celor care muncesc, celor care învață, celor care știu să respecte și să fie solidari. Cred că șansa acestei Românii este și șansa mea.

Cu toate acestea, Crin Antonescu nu a reușit să intre în turul al doilea și să-l devanseze pe Mircea Geoană.

Datorită eșecului în alegerile europarlamentare din 2009, și-a început presedenția PNL cu un eșec, arătand faptul că nu e suficient să fii un bun orator, să fii acceptat de mass-media și formatorii de opinie, ci mai este nevoie și de o structură de partid puternică.

Pe toată durata campaniei electorale Crin Antonescu, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor au avut ca principală țintă denigrarea personalitații lui Traian Basescu in calitate de presedinte.

Infrângerile suferite le-au înregistrat partidele liberale, nu doctrina.Nepricerea slujitorilor nu schimbă splendoarea crediței.Eșecul s-a datorat liderilor și modului de guvernare.

A fi conservator, socialist sau liberal înseamnă, înainte de toate, a adera la niște politici propriu-zise, să fii părtaș la o anumită concepție despre om și despre societatea omenească, despre natura omului și capacitatea lui cognitivă.

Concluzii

Lucrarea a trecut prin aproape toate etapele esențiale ale tranziției PNL, începând cu 1989.

Odată cu reînvierea Partidului Național Liberal după 1989, o serie de sciziuni și neînțelegeri au aparut în interiorul partidului. Consecințele acestor rupturi nu au fost favorabile pentru caștigarea alegerilor. Abia in anul 2003, PNL a reabsorbit aceste organizații politice desprinse din partid.

După 1992, după ce au pierdut alegerile, PNL s-a orientat să impartă puterea în cadrul unor convenții sau alianțe. In 1996, liberalii au caștigat în formula CDR, iar in 2004 impreună cu Alianța D.A.

Alianța D.A., proiectul politic dintre PNL și PD, ce se arata cel mai putenic din opoziție, a reușit să balanseze polul de putere. Dar au existat neînțelegeri încă de la început intre cei doi reprezentanți ai partidelor PNL și PD( Traian Băsescu și Theodor Stolojan). Explicațiile pentru eșecul Alianței sunt numeroase, având nuanțe personale sau caracter politic.Valeriu Stoica a avut un rol initiativ foarte important atât în 1992, în constituirea CDR, cât și în vederea formării Alianței D.A. Creatorul celor două formațiuni politice, a avut credința că Alianța PNL-PD, va fi singura cale de echilibrare a sistemului politic cu ajutorul lui Traian Băsescu și Theodor Stolojan.

Alegerile din 2009 au fost o nouă dezamagire pentru partidul liberal. Crin Antonescu, un contracanditat foarte puternic pentru scaunul de la Cotroceni, având un program bine structurat, simpatizat și de majoritate, nu a reușit să se califice în finala alegerilor. Deși, toți ce se aflau in cursa pentru președenție, și-au concentrate toate resursele electorale pentru a-i denigra imaginea publică lui Traian Băsescu, el a fost câștigatorul în 2009.

Probabil nereușita in alegeri s-a datorat slabei incredere a PNL in rezervele si mijloacele sale, si faptul că s-au concentreazat pe atăcurile impotriva președenției, nu pe promovarea programelor politice. Intreaga opoziției duce un continuu atac la adresa lui Traian Băsescu, punând accent pe pe confruntările politice persoanale.

Consecința majoră este că populația a început să devină pasivă, dezinteresată de acest joc politic, iar interesul pentru viață politică să scadă de la un an la altul.

Istoria ante-comunistă a partidului nu a fost un factor decisiv, care sa ajute PNL sa ajungă la putere.

Totuși, putem sa amintim, realizarile PNL în perioada de glorie și impactul pe care l-au avut în politica țarii românesti. Obținerea independeței României in 1877, crearea României Mari in 1918, reforma agrară in 1921, relansarea economică dupa criză mondială 1929-1933, toate au fost reușitele Partidului Național Liberal

Bibliografie

***, Structuri politice in Europa Centrală și de Sud-Est (1918-2001), vol II, ed. coord. de Ioan Scurtu, Ed. Fundației culturale române, București, 2003

Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice și idealul democratic, ed.coord. de Dan Pavel, Ed.Polirom, Iași, 2000

Barbu, Daniel, Republica absentă, Ed. Nenimra, București, 2004

Bobbio, Norberto, Liberalism e democrazia, Franco Angeli, Milano, 1986

Cliveti, Gheorghe, Stan, Apostol, Istoria Partidul Național Liberal, Ed.Bic All, București, 2000

Gheorghe I. Bratianu, Liberalism și democrație, Tipografia de Arta și Editura Leopold Geller, 1935

Hall, John A., Liberalism: politics, ideology and the market, Ed.Paladin Grafton, 1988

Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Enciclopedia partidelor politice din România 1859-2003, Ed. Meronia, București, 2003

Lăzărescu, Dan A., Introducere în istoria liberalismului european și în istoria Partidului Național-Liberal din România, Ed.Viitorul Românesc, București, 1996

Nica Constantin, Liberalismul și societatea modernă, Ed. Noua alternativă, București, 2003

Pippidi-Mungiu, Alina, Doctrine politice și concepte universale și realități românești, Ed.Polirom, Iași, 19987

Popa, Traian, Din istoria Partidului National Liberal ( vol I), Ed. Tentant, Giurgiu, 1998

Preda, Cristian, Sorina Soare, Regimul, Partidele și sistemul politic din România, Ed. Nemira, București, 2008

Preda, Cristian, Tranziție, liberalism și națiune, București, Ed. Nemira, 2001

Radu, Alexandru, Un experiment politic românesc. Alianța Dreptate și Adevar PNL-PD, Institutul European, București, 2009

Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX, Ed. Paideia, București, 1999

Scurtu, Ioan, Stănescu-Stanciu, Theodora, Scurtu, Georgiana Margareta, Istoria românilor între 1918–1940, Universitatea București, București, 2002

Selejan, Sută-Selejan, Sultana, Sută, Nicolae, Liberalism și/sau democrație?, Ed. ASE București, 2009

Stan, Apostol, Liberalism politic in România, Ed.Enciclopedică, București, 1996

Vlăsceanu, Lazar, Democratia Ca Proces: Alegerile 2000, Ed. Trei, București, 2001

Surse online

Brancoveanu, Romulus, Democrația românească, teorie si metodă, Sfera Politicii, nr. 113/2005, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/113/art1-brancoveanu.html

Brâncoveanu, Romulus, Sistemul care se inchide, Sfera politicii, nr.123/2006,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_123-124.pdf

Ciobanu, Ionuț, Sistemul românesc de partide: de la competiție spre coluziune, Sfera politicii, nr.123/2006, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/123-124/art2-ciobanu.html.

Dima, Bogdan, Alegeri prezidențiale 2009, Sfera Politicii, nr.143/2010,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_143.pdf ,

Dima, Cosmin, De ce a pierdut Crin Antonescu alegerile prezidențiale?,Sfera Politicii, nr.143/2010, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/143/art05-cdima.html

Dima, Cosmin, Cercetare asupra evoluției electorale a PNL în alegerile europarlamentare, Sfera Politicii, nr.136/2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_136.pdf

Dima,Cosmin, Conflictul intraexecutiv în regimul semiprezidențial românesc, nr.139, Sfera politicii, 145/2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_145.pdf

Flonta, Vlad, A treia Romanie, nr.115/2005, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/115/art2-flonta.html,

http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/07/ (07.2010)

Istoria Partidul National Liberal, www.aliantadreptei.wordpress.com/2009/11/ (11.2009)

Partidul Național Liberal, http://www.politicaromaneasca.ro/partidul_national_liberal-238 (28.05.2010)

Partidul Național Liberal, http://www.politicaromaneasca.ro/partidul_national_liberal-238 (28.05.2010)

Partidul Național Liberal, Istoric, http://www.pnl4.ro/istoric.php,

Pârvulescu, Cristian, Competiție și bipolarizare, Sfera politicii, nr.110/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_110-111.pdf

Pavel, Dan, Criza executivului, criza democratiei, Sfera Politicii, nr.136/2009

Pavel, Dan, Noul sistem, in Sfera Politicii, nr.131-132/2008,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/131-132/art03-pavel.html, site accesat

Pavel,Dan, Criza executivului, criza democrației, Sfera politicii, nr.139/2009,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art01-pavel.html

Pirvulescu, Cristian, Politici și instituții politice, Partide și sisteme de partide, citat de Alexandru, Radu, La debut de an electoral, Sfera Politicii, nr.107/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_107.pdf

Principiile liberalismului, www.pnl.ro (10.10.2008)

Radu, Alexandru, La debut de an electoral, Sfera politicii, nr.107/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_107.pdf

Radu, Alexandru, Reforma partidelor.Cazurile PSD și PNL, Sfera Politicii, nr. 145/2010, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/145/art10-radu.html

Reînvierea liberalismului romanesc,

www.pnl.ro/Public/art/3759/1990-Reinventarea-liberalismului-rom-nesc.html

Bibliografie

***, Structuri politice in Europa Centrală și de Sud-Est (1918-2001), vol II, ed. coord. de Ioan Scurtu, Ed. Fundației culturale române, București, 2003

Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice și idealul democratic, ed.coord. de Dan Pavel, Ed.Polirom, Iași, 2000

Barbu, Daniel, Republica absentă, Ed. Nenimra, București, 2004

Bobbio, Norberto, Liberalism e democrazia, Franco Angeli, Milano, 1986

Cliveti, Gheorghe, Stan, Apostol, Istoria Partidul Național Liberal, Ed.Bic All, București, 2000

Gheorghe I. Bratianu, Liberalism și democrație, Tipografia de Arta și Editura Leopold Geller, 1935

Hall, John A., Liberalism: politics, ideology and the market, Ed.Paladin Grafton, 1988

Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Enciclopedia partidelor politice din România 1859-2003, Ed. Meronia, București, 2003

Lăzărescu, Dan A., Introducere în istoria liberalismului european și în istoria Partidului Național-Liberal din România, Ed.Viitorul Românesc, București, 1996

Nica Constantin, Liberalismul și societatea modernă, Ed. Noua alternativă, București, 2003

Pippidi-Mungiu, Alina, Doctrine politice și concepte universale și realități românești, Ed.Polirom, Iași, 19987

Popa, Traian, Din istoria Partidului National Liberal ( vol I), Ed. Tentant, Giurgiu, 1998

Preda, Cristian, Sorina Soare, Regimul, Partidele și sistemul politic din România, Ed. Nemira, București, 2008

Preda, Cristian, Tranziție, liberalism și națiune, București, Ed. Nemira, 2001

Radu, Alexandru, Un experiment politic românesc. Alianța Dreptate și Adevar PNL-PD, Institutul European, București, 2009

Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX, Ed. Paideia, București, 1999

Scurtu, Ioan, Stănescu-Stanciu, Theodora, Scurtu, Georgiana Margareta, Istoria românilor între 1918–1940, Universitatea București, București, 2002

Selejan, Sută-Selejan, Sultana, Sută, Nicolae, Liberalism și/sau democrație?, Ed. ASE București, 2009

Stan, Apostol, Liberalism politic in România, Ed.Enciclopedică, București, 1996

Vlăsceanu, Lazar, Democratia Ca Proces: Alegerile 2000, Ed. Trei, București, 2001

Surse online

Brancoveanu, Romulus, Democrația românească, teorie si metodă, Sfera Politicii, nr. 113/2005, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/113/art1-brancoveanu.html

Brâncoveanu, Romulus, Sistemul care se inchide, Sfera politicii, nr.123/2006,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_123-124.pdf

Ciobanu, Ionuț, Sistemul românesc de partide: de la competiție spre coluziune, Sfera politicii, nr.123/2006, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/123-124/art2-ciobanu.html.

Dima, Bogdan, Alegeri prezidențiale 2009, Sfera Politicii, nr.143/2010,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_143.pdf ,

Dima, Cosmin, De ce a pierdut Crin Antonescu alegerile prezidențiale?,Sfera Politicii, nr.143/2010, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/143/art05-cdima.html

Dima, Cosmin, Cercetare asupra evoluției electorale a PNL în alegerile europarlamentare, Sfera Politicii, nr.136/2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_136.pdf

Dima,Cosmin, Conflictul intraexecutiv în regimul semiprezidențial românesc, nr.139, Sfera politicii, 145/2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_145.pdf

Flonta, Vlad, A treia Romanie, nr.115/2005, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/115/art2-flonta.html,

http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/07/ (07.2010)

Istoria Partidul National Liberal, www.aliantadreptei.wordpress.com/2009/11/ (11.2009)

Partidul Național Liberal, http://www.politicaromaneasca.ro/partidul_national_liberal-238 (28.05.2010)

Partidul Național Liberal, http://www.politicaromaneasca.ro/partidul_national_liberal-238 (28.05.2010)

Partidul Național Liberal, Istoric, http://www.pnl4.ro/istoric.php,

Pârvulescu, Cristian, Competiție și bipolarizare, Sfera politicii, nr.110/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_110-111.pdf

Pavel, Dan, Criza executivului, criza democratiei, Sfera Politicii, nr.136/2009

Pavel, Dan, Noul sistem, in Sfera Politicii, nr.131-132/2008,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/131-132/art03-pavel.html, site accesat

Pavel,Dan, Criza executivului, criza democrației, Sfera politicii, nr.139/2009,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/139/art01-pavel.html

Pirvulescu, Cristian, Politici și instituții politice, Partide și sisteme de partide, citat de Alexandru, Radu, La debut de an electoral, Sfera Politicii, nr.107/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_107.pdf

Principiile liberalismului, www.pnl.ro (10.10.2008)

Radu, Alexandru, La debut de an electoral, Sfera politicii, nr.107/2004,

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_107.pdf

Radu, Alexandru, Reforma partidelor.Cazurile PSD și PNL, Sfera Politicii, nr. 145/2010, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/145/art10-radu.html

Reînvierea liberalismului romanesc,

www.pnl.ro/Public/art/3759/1990-Reinventarea-liberalismului-rom-nesc.html