Scurt Istoric al Scolilor Nasaudene

Dreptul românilor de a avea acces la educație a reprezentat una dintre consecințele majore ale procesului de militarizare a unor teritorii transilvănene. Conform ordinului împărătesei Maria Tereza din 1764 vor fi ridicate primele școli din granița militară: școala normală din Orlat, școlile triviale din Hațeg și Vaida-rece și școala normală din Năsăud. Școala latina-germană sau școala normală din Năsăud va avea o lungă existență devenind una dintre instituțiile școlare de prestigiu ale românilor din Ardeal. Virgil Șotropa și Nicolae Drăganu situează înfințarea acesteia undeva între anii 1770- 1774 fără a fixa cu precizie un anumit an. Lazăr Ureche susține că la 1 noiembrie 1771 școala funcționa deja. Ea a funcționat cu două clase până la 1784 când i s-a adăugat cea de a treia clasă și a devenit școală normală capitală, tot atunci latina, care își dovedise inutilitatea și ineficacitatea fiind scoasă din procesul de învățământ, singura limbă de predare rămânând germana. La 1824 va fi creată, din inițiativa directorului 1. Marian, și clasa a patra.

Vigoarea și longevitatea învățământului din această zonă trebuie căutată în înțelepciunea unei anumite categorii sociale din rândul foștilor grăniceri (intelectualii locului : preoți, învățători, funcționari, foste cadre militare), care pe lângă un simț practic și un spirit gospodăresc lăudabile, a găsit forța și căile de a mobiliza masele, ca prin eforturile lor materiale să contribuie la crearea unui suport financiar ce s-a dovedit a fi fundamental în dezvoltarea, dar și în salvarea – în timpul regimului politic dualist – a învățământului românesc de aici.

Anul 1784 marchează un dublu succes al năsăudenilor în plan școlar, pentru că pe lângă schimbările petrecute în legătură cu școala normală, va fi înființat și va funcționa de acum și Institutul militar. Ideea creări acestei instituții i-a aparținut împăratului Iosif al II-lea, care prin hotărârea din 23 februarie 1782 încuviința utilizarea în scopul construirii sediului acestuia suma de 6996 fl. din fondul de provente al Regimentului. În 1783 constructia era finalizată, iar la 22 noiembrie 1784 avea loc deschiderea solemnă a Institutului militar. Școala normală va fi găzduită, iar mai apoi și cea elementară, în noul edificiu, de acum între cele două instituții stabilindu-se o indispensabilă legătură și un raport de intercondiționare până la încetarea activității Institutului (martie 1849). Elevii care urmau aceste școli învățau mai întâi obiectele de cultură generală în cadrul claselor normale și primeau instrucția militară în Institut. Școlarii puteau să se limiteze doar la absolvirea școlii normale sau puteau să-și continue studiile în cadrul Institutului, însă pentru cei care doreau să urmeze Institutul era obligatoriu să fi absolvit școala normală.

Școlile grănicerești năsăudene reprezintă astfel o sintagmă ce definește elementele componente ale rețelei școlare de pe teritoriul fostului regiment II românesc de granițăcu centrul la Năsăud. Sistemul de învățământ local cuprindea: școlile triviale, școlile primare naționale din cele 44 de comune foste grănicerești, Școala normală și Gimnaziul din Năsăud, a căror tratare individualăsau sistemică s-a regăsit parțial, tangențial și fragmentar în cuprinsul unor lucrări sau studii de specialitate. Conturarea unei imagini veridice asupra fenomenului școlar din zona năsăudeană necesită îmbinarea diferitelor părți componente ale acestuia, într-o dimesiune factologica, compactă și integratoare.

Deși aceste școli trebuiau să îndeplinească un obiectiv militar ele au constituit cadrul de formare a celei dintâi generații de intelectuali năsăudeni, mulți dintre cei care le-au frecventat continuându-și studiile în alte centre de cultură: Bistrița, Cluj , Blaj dar și în străinătate pentru ca apoi să revină în locurile natale și să contribuie la ridicarea culturală și prosperitatea lor. Potrivit unei statistici întocmite de secretarul comandei generale din Sibiu în anul 1832 în perioada 1784- 1832 s-au format în instituțiile școlare năsăudene din rândul românilor 46 ofițeri, 77 subofițeri, 49 preoți, 2 directori normali și 18 învățători normali și triviali.

Școlile triviale au reprezentat o altă formă de învățământ creată în teritoriul Regimentului II de graniță. Datorită faptului că Institutul militar avea o capacitate limitată de școlarizare, învățământul trivial trebuia să completeze programul imperial de răspândire a unei instrucții și educații minimale la nivelul unor cât mai largi categorii sociale. Un rol asemănător urma să-I joace școala de fete, a cărei înființare a fost hotărâtă de către Consiliul de război din Viena în 1825 și care avea să-și deschidă porțile în 1826 la Năsăud. Ea trebuia să se îngrijească de creșterea și educarea – în raport cu cerințele timpului – a fiicelor de ofițeri și funcționari ai regimentului, dar și a fetelor de preoți, învățători sau țărani înstăriți, întrucât acestea urmau să devină viitoarele doamne ale înaltei societăți din granița militară.

Școala de fete a fost organizată sub forma unei singure clase, funcționând astfel până la 1863. Începând din acel an, vârsta a devenit principalul criteriu de departajare ceea ce a dus la formarea a trei despărțăminte, iar de la 1870 trei clase. Conducerea școlii era asigurată până la 1860 de singura învățătoare a acesteia. După acest an, ca urmare a înmulțirii numărului de eleve s-a recurs la ajutorul a câte doi-trei învățători de la școala normală care anual predau fetelor anumite discipline de învățământ. Catehetul școlii a fost întotdeauna cel al școlii normale, numirea învățătoarelor s-a făcut în timpul regimentului de către comanda din Sibiu la recomandarea comandei de regiment, iar între 1850- 1860 de către Comitetul fondurilor.

Toate școlile năsăudene menționate erau considerate școli erariale întrucât erau susținute în parte din fondul de provente al regimentului, fară a se ține cont că și comunitățiile grănicerești au participat cu sume semnificative la ridicarea și întreținera lor. Important rămâne însă faptul că școlile din teritoriul militarizat al văii Rodnei, mult timp singurele românești din nordul Ardealului, au avut cea mai bună organizare dintre toate școlile române ardelene și poate chiar ale întregii Transilvanii, ceea ce le-a creat un prestigiu binemeritat. Reputația, dar mai ales seriozitatea învățământului năsăudean a atras numeroși elevi români sau de alte etnii din toate colțurile Transilvaniei, mulți dintre ei ajungând ulterior nume răsunătoare ale vieții culturale și politice a Principatului .