Scoala Geopolitica Germana

CUPRINS

INTRODUCERE

Caracteristicile generale ale școlilor geopolitice europene rezultă din dinamica foarte ridicată a continentului Europa și din necesitatea proiectării în spații geografice imense a intereselor statelor puternice, mai ales în ultimele secole, și din cea a analizei posibilelor efecte, în termeni de dominare și putere.

Este vorba de Europa secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care cunoștea o epocă vulcanică a națiunilor. Dar este vorba și de Europa eternă, de Europa antichității, de Europa Evului mediu, de Europa imperiilor, a crizelor, conflictelor și războaielor, a expansiunii civilizaționale, dar și a culturii, a științei, a artei, a progresului.

Temele predilecte erau cele ale raporturilor de putere, mai exact, ale implicării esențiale a teritoriului (spațiului geografic) în realizarea suporturilor și condițiilor de putere.

Principalele efecte ale teoriilor geopolitice din spațiul european au fost cele de contribuție la generarea unor politici de forță și de poziționare avantajoasă în vederea realizării și menținerii unor suporturi geografice ale puterii și influenței.

Mediul internațional actual se află într-o perioadă de schimbări profunde, în care, alături de statele suverane, în calitate de actori clasici, se impun tot mai accentuat actori non clasici, care au o contribuție importantă la modelarea noului mediu internațional atât la nivel regional cât și global.

Încheierea războiului rece și accentuarea procesului de globalizare au determinat atât pe teoreticeni cât și pe analiștii politici să caute soluții pentru o cât mai bună înțelegere a schimbărilor petrecute în mediul internațional.

Acest fapt a presupus și depășirea schemelor și viziunilor clasice de analiză. Nevoia de modernizare a instrumentelor de cercetare și analiză este impusă și de transformările de esență ce se produc în însăși mediul internațional contemporan.

CAPITOLUL I. ȘCOALA GEOPOLITICĂ GERMANĂ

Școala geopolitică germană este de departe una dintre cele mai puternice și mai creative școli geopolitice din Europa și, evident, din lume.

Se formează într-o perioadă în care cultura germană și, îndeosebi, gândirea filosofică germană atingeau cote foarte ridicate (Sturm und drang, Kant, Fichte, Shelling, Hegel, Școala de la Berlin, cu Clausewitz, Lossow și Rühle etc.).

Această prolifică școală apare pe fondul frustrărilor germane în ceea ce privește raporturile de putere, mai ales prin interzicerea sau limitarea expansiunii germane dincolo de mări.

De aceea, ea exprimă necesitatea analizei geografice a interesului și din perspectiva creării unor modele de analiză și de expertiză geografică a marii politici.

Evident, această școală vizează crearea unui concept original de expansiune și justificarea acestuia prin analiza geopolitică.

1.1. PRINCIPALII REPREZENTANȚI AI ȘCOLII GEOPOLITICE GERMANE

1.1.1. FREDRICH RATZEL (1844-1904).

Este unul dintre teoreticienii și susținătorii expansiunii, ca fenomen natural, ca necesitate.

Opere importante: Geografie politică, publicată în 1897; Spațiul vital, publicată în 1901-1902.

Fredrich Ratzel a trăit în Germania de la finele secolului al XIX-lea. Printre cele mai importante probleme de atunci ale Germaniei menționăm:

– să contracareze puterea în creștere a Marii Britanii;

– să prezinte și să deturneze spiritul de revanșă al Franței după înfrângerea acesteia în 1870 și pierderea Alsaciei și Lorenei.

Mai mult, Germania încuraja politica colonială a Franței, urmărind, de asemenea, două obiective:

– intensificarea concurenței dintre Franța și Marea Britanie și crearea unui cadru de rivalitate pe termen lung între cele două puteri maritime;

– facilitarea, în acest fel, a politicii coloniale germane definită la Congresul din 1885.

Trebuie amintit că ne aflăm în epoca expansionismului colonial și a națiunilor. Ratzel era și el, ca mulți dintre conaționalii săi – și nu numai – și naționalist și adept al colonialismului.

Fredrich Ratzel este, deasemenea, membru al Ligii pangermaniste și al Partidului Național Liberal și membru fondator al Consiliului Colonial. Totodată, Ratzel era titular al catedrei de geografie la Universitatea din Leipzig.

Înainte de orice – și este foarte explicabil de ce – el era preocupat de relațiile dintre geografie și politică. În epoca de final a expansionismului geografic, era normal ca politica să caute sprijin în geografie.

Mai ales după vizita pe care a făcut-o în Statele Unite, el nu putea fi sub nicio formă de acord cu închiderea Germaniei în frontierele europene.

Franța și Marea Britanie aveau însă un avans consistent în expansiunea maritimă și dincolo de mări. Pentru a contracara o astfel de situație, el vedea o aliere a Germaniei cu Asia și mai ales cu Japonia. De aici nu rezultă ca Ratzel trebuie făcut responsabil pentru alierea Germaniei cu Japonia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cauza acestei alianțe nu se află în teoria lui Ratzel, ci în realitățile de atunci.

Fredrich Ratzel preia de la Kjellen, ideea statului ca organism viu. Statul, în concepția lui Ratzel, are două elemente principale: oamenii și solul.

Poporul n-ar nicio legătură cu socialul. Poporul este, în viziunea sa, un ansamblu de indivizi legați între ei nu prin rasă, ci prin pământul pe care se află. Kjellen refuza politica naționalităților, deja în vogă după Primul Război Mondial, susținând mai degrabă o politică imperială de tipul celei din fostul Imperiu Austro-Ungar, sau poate una apropiată de ceea ce numim stat multietnic modern.

Nu întâmplător, unii politicieni din zilele noastre consideră Imperiul Austro-Ungar ca un model de conviețuire într-o lume conflictuală.

Situația statului, după Fredrich Ratzel, poate fi:

– Mondială;

– Periferică;

– Mediană.

Importantă, în funcționarea statului, este, în viziunea sa, configurația geografică a acestuia, analiza elementelor de mediu, relief, resurse, comunicații etc.

În 1902, Fredrich Ratzel publică o lucrarea intitulată “Spațiul vital” prin care definește șapte legi ale expansiunii unui stat.

Acestea sunt:

1. Creșterea spațială este direct proporțională cu dezvoltarea culturii, ceea ce justifică, în opinia sa, expansiunea unor state în defavoarea popoarelor mai puțin dezvoltate;

2. Suprafața unui stat crește în raport cu puterea sa economică și comercială și în funcție de ideologia sa; expansiunea este o problemă de mijloace și de voință;

3. Expansiunea se realizează prin absorbția de entități politice mai puțin importante; este vorba de o mișcare de autoalimentare;

4. Frontiera este vie; ea marchează limitele temporare ale unui stat între două faze de expansiune;

5. Logica geografică prevalează asupra oricărui alt considerent în procesul de expansiune a unui stat;

6. Expansiunea este favorizată de proximitatea unei entități politice mai puțin importante; statul nu poate să se dezvolte dacă vecinii săi sunt egali în putere cu el;

7. Mișcarea este alimentată prin generalizarea expansiunii teritoriale; cuceririle teritoriale ale statelor rivale accentuează necesitatea expansiunii statului propriu.

(in R. Fifield si E. Pearcy, “Geopolitics in Principle and Practice”, pag. 10).

În 1882 și 1891, Ratzel publică primul și, respectiv, al doilea volum din, poate, cea mai importanta lucrare a sa, “Antropogeographie”, in care aseaza noi fundamente geografiei umane.

În 1897 apare lucrarea “Politische Geographie”, un alt volum definitoriu pentru conceptia sa despre rolul geografiei in istoria politica a diferitelor state. Referindu-se la semnificatia acestei lucrari, dar si a operei stiintifice a lui Friedrich Ratzel in ansamblu, Simion Mehedinti scria: “Lucrarea aceasta a fost menita sa rastoarne si sa transforme o intreaga rubrica a literaturii geografice. Pana la Ratzel, sub numele de geografie politica se intelegea o insirare de suprafete ale statelor si provinciilor, de granite, populatii, impartiri administrative, forme de guvernare si alte amanunte fara spirit geografic. Era o adevarata mostenire din vremea perucilor, o geografie Almanach – Gotha… Ratzel isi da seama ca o astfel de mostenire penibila nu mai poate fi suferita mult timp. Geografia politica are sa se ocupe, zicea el, de stat.

Iar statul nu este o fictiune cartografica, ci o realitate biologica si el. E o parte din fata pamantului si o parte din omenire, diferentiata in anumite imprejurari naturale ce trebuie studiate. Statul, ca si orice organism, se naste, creste, decade si piere in legatura cu anumite imprejurari fizice: rasa, formele plastice ale scoartei, clima etc. Prin urmare, in spatiu – intre ecuator si poli – iar in timp – evolutiv, de la statul umilit, compus abia din cateva sate, si pana la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc etc. – omul de stiinta trebuie sa urmareasca toate formele acestea sociale, cu gandul de a le reduce la categorii geografice” (S. Mehedinti, “Antropogeografia si intemeietorul ei, Friedrich Ratzel”).

Spirit adanc, autorul german isi da seama de “mostenirea penibila” pe care o prezenta geografia la sfarsitul de secol, practic inegala intr-un empirism fara orizont.

De aceea, el incearca sa sistematizeze acest imens material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una geografica. Numai ca Ratzel deschide cercetarea geografica spre fenomenul social si statal fara de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german incearca o intemeiere si o explicare din perspectiva geografica a statului, a evolutiei si puterii sale. Astfel, el depaseste granitele geografiei politice si face analiza geopolitica, fara insa a pronunta acest nume.

Spațiul – arealul de care are nevoie un popor. Acest lucru apare clar, de pilda, atunci autorul german vorbeste despre spatiu. Termenul ca atare este folosit de toti ganditorii care s-au referit la impactul mediului geografic asupra vietii politice, de la Turgot (intemeietorul termenului de geografie politica) la Montesquieu si Herder.

In viziunea lui Ratzel, spatiul nu este echivalent cu teritorul unui stat. Deci el nu are o acceptiune fizico-geografica. Spatiul desemneaza limitele naturale intre care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acestea tind sa-l ocupe, considerand ca acesta le revine in mod natural. Spatiul modeleaza adanc existenta populatiei care il locuieste. Spatiul conditioneaza, potrivit lui Ratzel, nu numai limitele fizice de extindere ale unei comunitati, ci si atitudinea ei mentala fata de lumea inconjuratoare.

Spre a intelege mai bine continutul notiunii de spatiu, autorul recurge la doua notiuni sugestive: concordante si discordante antropogeografice.

Prima se realizeaza prin colonizarea interna a unui spatiu, ceea ce semnifica distributia cat mai omogena a populatiei pe suprafata statului. Discordanta apare in momentul in care suprafata statului este locuita fie de un numar prea mare de oameni, fie, dimpotriva, de o populatie redusa. Cazul cel mai flagrant de discordanta antropogeografica ar fi, dupa parerea autorului german, Rusia, care la sfarsitul secolului trecut avea o suprafata de 10 ori mai mare decat Germania si de 2,5 ori mai mare decat a principalelor state europene luate la un loc, dar populatia sa era mai redusa decat cea din Europa Centrala, de pilda. De aceea, in cazul rusilor cel putin, “foamea de spatiu” nu are nici un alt temei decat “reflexul mostenit de la populatiile primitive ale stepei”.

Foamea de spatiu devine explicabila si are un temei adevarat atunci cind se inregistreaza o densitate prea mare, care nu mai asigura conditii potrivite de evolutie: “Pe un teren mic, oamenii devin prea numerosi, se apropie unii de altii, se incaiera si se lupta intre ei, se epuizeaza daca nu li se ofera spatiu nou pentru colonizare” (F. Ratzel, citat in S. Micu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 40).

In ambele cazuri ia nastere un fenomen de migratie, mai ales atunci cand teritoriul cu densitate redusa este vecin cu cel cu densitate mare. Se produce astfel ceea ce autorul numeste colonizare externa, deci o migratie dinspre teritoriul suprapopulat spre cel subpopulat, intrucat spatiile subpopulate atrag cu o putere fizica populatia din spatiile suprapopulate.

“Revarsarea din teritoriile dens populate catre cele slab populate se transforma in regula. Atunci poporul navaleste in afara sa si apar toate acele forme ale cresterii spatiale care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii. Aceasta este colonizarea externa” (F. Ratzel, citat in Pozdneakov, “Geopolitica”, pag. 18).

In acest context, Ratzel foloseste notiuni cum ar fi “Volk ohne Raum” (popor fara spatiu), “Raumsin” (simtul spatiului).

Iata cum sintetizeaza autorul german cele doua forme de colonizare: ”un popor creste prin aceea ca-si mareste numarul, o tara prin aceea ca-si mareste teritoriul. Intrucat unui popor in crestere ii trebuie teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai intai el valorifica in interior, pentru sine si pentru stat, pamantul care nu fusese inca ocupat: aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste in afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale…care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii: aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea, este adeseori strans legata de aceasta colonizare” (citat in G. Heyden, “Critica geopoliticii germane”, pag. 129).

Spatiul este important. El reprezinta semnul cel mai edificator ca un popor se afla in ascensiune, dar el nu semnifica neaparat si forta statala, care se afla mai degraba in legatura cu populatia, sau mai precis exprima corelatia celor doi factori: spatiul si populatia. Puterea ca atare este totusi mai strans legata de populatie, intrucat “densitatea mare a poporului inseamna cultura”. In acest sens, autorul vorbeste de “numarul politic al populatiei” (S. Micu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 39), deci un numar suficient de mare pentru a coloniza un teritoriu, pentru a zamisli o cultura, pentru a se impune ca o identitate in randul altor comunitati.

Autorul “Antropogeografiei” evita sa dea cifre precise in ceea ce priveste numarul optim al populatiei sau suprafata optima a unui stat. In ceea ce priveste marimea teritoriului, el mentioneaza ca un stat puternic ar trebui sa tinda spre o suprafata de 5 000 kilometri patrati. Un stat aflat in ascensiune va tinde intotdeauna sa ocupe pozitii naturale avantajoase, prin aceasta intelegand spatii naturale inchise – vecinatatea unui lant de munti, a marii etc. – sau puncte obligatorii de trecere (pasuri muntoase, stramtori).

Friedrich Ratzel foloseste si termenul de geospatii, prin acestea intelegand extinderea fortei civilizatoare a unei civilizatii la nivelul unui continent (geospatiul american). O asemenea extindere poate fi si politica, in acest caz rezultand imperiile, care au viata trecatoare pentru ca ele nu zamislesc state propriu zise. Ceea ce deosebeste geospatiul de imperiu este prezenta esentiala a culturii si a fortei sale modelatoare.

Intrucat vorbim de spatiu si de tendinta statelor de a ocupa un spatiu cat mai convenabil, din punct de vedere natural, al unor resurse si pozitii geografice avantajoase, este momentul sa amintim de ideea lansata de Ratzel privind “ciclul oceanic”. Valoarea unor mari si oceane se schimba si ea in functie de marimea, importanta tarilor care le strajuiesc. Ciclul oceanic a urmat o linie semnificativa, mutandu-se din Marea Mediterana in Oceanul Atlantic si de aici in Pacific. Ratzel considera ca Pacificul este oceanul viitorului. Pledeaza pentru aceasta apreciere doua tipuri de argumente. Pacificul este locul unei activitati sustinute si al unui potential conflict de interese intre unele dintre cele mai puternice cinci tari ale lumii: SUA, Rusia, China, Japonia, Anglia (mentionam ca, in acel moment, aceasta ultima tara era detinatoare a unor zone in Pacific). Miza acestui conflict ar fi reprezentata de pozitia strategica, resursele unice si dimensiunile uriase ale Pacificului. De aceea, dupa parerea autorului german, tocmai aici, in Pacific se vor confrunta si stabili raporturile dintre cele cinci tari (Pozdneakov, “Geopolitica”, pag.20-21).

Concomitent, in Pacific ar urma sa aiba loc si principala confruntare intre statele maritime (Anglia, Japonia) si cele continentale (Rusia, China).
Ratzel considera ca in aceasta confruntare, puterile continentale vor avea castig de cauza, intrucat dispun de resurse mult mai numeroase, precum si de un spatiu suficient ca baza geopolitica. In acelasi timp, el prevede ca batalia pentru Pacific ar putea avea un final catrastrofal care ar marca si incheierea evolutiei ciclice a omenirii.

1.1.2. KARL HAUSHOFER (1869-1946) ȘI PROBLEMA HEGEMONIEI

Karl Haushofer este unul dintre geopoliticienii „puși la zid” după cel de-al Doilea Război Mondial, în perioada 1945-1980, când geopolitica a fost interzisă în școli și facultăți, datorită faptului că a generat nazismul. Desigur, această punere la zid, ca mai toate punerile la zid care au urmat războiului, ca mai toate punerile la zid din istorie, inclusiv din zilele noastre, a fost grăbită, voluntaristă, simplistă și nedreaptă.

Karl Haushofer nu a fost nici pe departe nazist. A colaborat cu nazismul, așa cum a colaborat foarte multă lume în acea perioadă, din rațiuni de supraviețuire. Poate și dintr-o anumită convingere, nu este exclus. Așa cum intelectualii din țările socialiste – cu nimic mai prejos decât intelectualii din țările capitaliste – au colaborat cu oficialii acelui tip de societate, așa cum unii intelectuali din zilele noastre colaborează cu politicieni de diferite doctrine etc.

Mai mult, Karl Haushofer a suferit persecuțiile nazismului. Nu numai el, ca persoană, ci el împreună cu familia lui. Contextul formării și dezvoltării operei lui Haushofer este diferit de cel în care a scris Ratzel.

Karl Haushofer a fost general în armata germană. În 1818, traumatizat, a părăsit armata și, până în 1945, nu s-a preocupat de altceva în afară de geopolitică.

A publicat, în 1912, lucrarea Dai Nihon. El definea geopolitica ca fiind conștiința geografică a statului. Pare o metaforă, dar este mult mai mult. Este o esentă. A călătorit în Extremul Orient, în Rusia, inclusiv în Siberia.

În felul acesta, ca și Ratzel care a călătorit în SUA, a luat cunoștință de geografia spațiilor mari, imense.

Karl Haushofer a fost influențat profund de cartea lui Kjellen, „Statul, ca formă de viață”. Ca și Kjellen acordă o importanță foarte mare relației organice dintre teritoriu și populație.

Cele două concepte care stau la baza geopoliticii lui Karl Haushofer sunt următoarele:

– Deutschtum, adică „germanitate”, civilizația germană;

– Lebensraum, care a fost tradus în mod simplist, mai exact, în mod greșit ca „spațiu vital”; mai degrabă ar trebui înțeles ca „spațiu de viață”, care este cu totul altceva, adică locul în care statul își creează și își dezvoltă valorile sale.

Aceste două concepte, între altele, presupun, alimentează si promovează ideea, susținută de el și de alții, a creării unei mari Germanii, care să permită realizarea unei autarhii economice, pe care ei o consideră ca fiind o condiție esențială pentru asigurarea libertății de acțiune.

Cu alte cuvinte, autarhia determină si asigură libertatea de acțiune. Cât de departe este acest concept de cel de astăzi, cel de interdependență, de rețea, care promovează ideea că nu există și nu mai poate exista autarhie, ci doar condiționare. Libertatea este redefinită pe un concept de rețea, de dependență condiționată.

În această viziune, de înteles pentru epoca aceea, autarhia generează și garantează independența și puterea economică a statului, vitale pentru creșterea și expansiunea sa. Acest lucru este foarte important în situații-limită, mai ales când statul se consideră frustrat, păgubit, marginalizat Karl Haushofer este fidel geopoliticii lui Ratzel.

De aceea, el consideră că, pentru un stat, în faza de creștere a acestuia, spațiul vital este constituit din țările a căror demografie este viguroasă iar puterea economică a acelor țări este slabă.

Care erau sau puteau fi, între cele două Războaie Mondiale, spațiile considerate, în viziunea sugerată de Ratzel și Haushofer,vitale pentru Germania?

Evident, Franța nu putea fi considerată ca spațiu vital (spațiu de viață) pentru Germania datorită faptului că era tot atât de puternică, intens populată, orgolioasă și mare putere.

Rezultă că un astfel de spațiu trebuia căutat în altă parte, în țările apropiate și în țările estice, dar care nu erau și nu puteau fi mari puteri de talia Germaniei sau a Franței. Dar și aceste lucruri sunt discutabile. Geopoliticienii de atunci, ca și cei din zilele noastre, erau modelați pe conceptul de expansiune. Numai că un astfel de concept are, în fiecare epocă istorică și pentru fiecare stat, un con.inut nuantat, chiar diferit.

Rezultă că un astfel de spațiu trebuie căutat în altă parte, în țările apropiate și în țările estice.

Karl Haushofer considera că Germania avea nevoie de o autarhie economică și financiară care să-i asigure libertatea de mișcare și puterea necesară pentru expansiune. Ancorele se cer aruncate cât mai departe și pe soluri cât mai bogate și mai solide.

Libertatea de mișcare și puterea reprezintă cei doi factori importanți ai expansiunii, ai dominării spatiului de viată – la care se adaugă condițiile favorabile – pentru realizarea hegemoniei.

Hegemonia, în concepția lui Karl Haushofer, este singurul mod de a realiza autarhia, dar o astfel de hegemonie asupra lumii nu este realizabilă, pentru că, în zonele de interes strategic major, se intră în competiție cu alte state puternice.

În acea perioadă, petrolul nu apărea încă în calitatea lui de resursă strategică esențială, nici gazele naturale și nici alte resurse considerate azi strategice. Karl Haushofer a ajuns la ideea că, pentru realizarea hegemoniei, este necesar să se realizeze mari zone de hegemonie ale Nordului asupra Sudului.

Karl Haushofer a numit aceste zone Pan-Idden. Traducem acest termen prin pan-idei sau, folosind termenul francez, prin panisme.

Acest concept include cel puțin două viziuni ale vremii:

– unitatea geografică, etnică și culturală concretizată în noțiuni precum pan-slavismul, pan-turcismul, pan-islamismul etc.;

– dominarea grupurilor etnice și culturale asupra spațiului lor vital, mai precis, asupra spa.iului lor de viață.

Karl Haushofer distingea patru mari zone de hegemonie:

1. Zona pan-europeană, care viza Africa; hegemonul trebuia să fie, evident, Germania;

2. Zona pan-americană dominată de Statele Unite;

3. Zona pan-rusă care includea Asia Centrală și subcontinentul indian;

4. Zona pan-asiatică dominată de Japonia, care cuprindea Extremul Orient, Asia de Sud-Est și Pacificul de Nord.

Zonei pan-asiatice, în viziunea lui Karl Haushofer, i se opunea zona pan-pacifică. La care se adăugau zona pan-indiană și zona pan-australiană.

Aceste trei zone, complementare, dar si opuse la cele patru erau următoarele:

A. Zona pan-pacifică, care corespundea interesului și dorinței americane de a-și deschide drumurile spre China și, evident, piața chineză.

Marea Britanie nu avea loc în acest proiect, întrucât se viza scoaterea Marii Britanii din zonele deja ocupate de ea. Karl Haushofer mai propune încă două pan-idden cărora le corespund:

B. Zona pan-indiană – care include Oceanul Indian;

C. Zona pan-australiană, care presupunea, evident, dominația australiană asupra Pacificului de Sud. Karl Haushofer constata că Marea Britanie este în declin, iar Statele Unite în ascensiune și, credea el, pe bună dreptate, că, în America va lua locul englezilor în leadership-ul mărilor.

Karl Haushofer considera – și acesta este un lucru foarte important pentru a înțelege mai bine spiritul acelor vremuri – că Germania trebuia să fractureze centura colonială care o punea întro situație limitată, de dependență, care o îngrădea si o reducea doar la o dimensiune continentală.

Din conceptele dezvoltate de Karl Haushofer lipsește Franța, din rațiunile care au fost subliniate mai sus.

În concepția lui, pivoții despre care se discută și care configurează arealul geopolitic de interes major, strategic, sunt: Germania, Japonia, Rusia, Statele Unite și Australia.

CONCLUZII

Această geopolitică a fost considerată primitivă. I se reproșează explicația deterministă pe care o dă istoriei. Dar, dincolo de acest mod direct și chiar primitiv de a privi realitățile unei epoci în reexpansiune post-expansiune – colonialism postcolonialism, colonialism revanșard –, reacția germană pare justificată în logica de mare putere.

Pentru că, evident, o mare putere nu putea accepta îngrădirea sau îndiguirea ei de către celelalte mari puteri. Fredrich Ratzel considera cele șapte legile obiective, pe care le-am prezentat mai sus, ca fiind subordonate voinței politice, de unde și necesitatea de a ține seama de ideile politice, religioase și geografice în expansiunea statelor.

Poate fi considerat un precursor al ceea ce numim Realpolitik, întrucât el nu vizează decât identificarea factorilor geopolitici invariabili în definirea politicii statelor.

După aceste câteva date, este lesne de înțeles că geopoliticianul Karl Haushofer nu putea avea un loc prea fericit în niciuna dintre zonele despre care vorbea el, nici chiar în cele ale ideii panismelor pe care le-a imaginat.

Acum, după ce au trecut aproape toate cele care au condiționat gândirea lui Karl Haushofer – și frustrările Primului Război Mondial, și cel de-Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece și o mare parte din epoca post-bipolară –, iar geopolitica a devenit un fel de jucărie cu geometrie flexibilă la îndemâna oricui vrea niște ore la Universitate, e greu de decelat în ce măsură Karl Haushofer și ceilalți au influențat efectiv politicile statelor, deși este clar să le-au influențat, așa cum și Nicolas Spykman va influenta, după război, politicile și strategiile americane. Și mai ales dacă acestea mai sunt sau nu mai sunt de actualitate. Dar, oricum, ei sunt și vor rămâne mereu prezenți în gândirea geopolitică a tuturor timpurilor.

Dintre temele actuale ale geopoliticii germane, care nu diferă prea mult, în esența lor, de marile școli ale gândirii germane din toate timpurile, amintim:

– Ostpolitik, finalizată prin unificarea Germaniei, dar care face și obiectul geopoliticii Uniunii Europene de azi;

– generarea și susținerea unei arhitectura spre o posibilă structură federală a Uniunii Europene;

– extinderea UE spre Est, unde se află interfa.a cu yona strategică a resurselor energetice;

– sprijinirea constituirii Comunității Statelor Independente, pentru a se menține influența Rusiei în Asia Centrală și în zona estică mediană a continentului european și, într-un fel, a se repune pe rol, dar într-o cu totul altă formulă, teoria pivotului geografic de altădată;

– alianța sau parteneriatul dintre Rusia și India care slujește unui proiect al extinderii puterii europene, prin Rusia, pe rimland, deci contracararea strategiilor puterilor maritime;

– sprijinirea ALENA (acordul de liber schimb de pe continentul american) și zona de exercitare a acestui acord3.

BIBLIOGRAFIE

1. Constantin DEGERATU, Mihai TUDOSE, Gheorghe VĂDUVA, Război, Cunoaștere, Adevăr, Editura Nemira, București, 2012;

2. Mircea MUREȘAN, Gheorghe VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul războiului, Editura UNAp, București, 2006;

3. Teodor FRUNZETI, Mircea MUREȘAN, Gheorghe VĂDUVA, Război și haos, Editura CTEA, București, 2009;

4. Ilie BĂDESCU, Dan DUNGACIU, Sociologia și geopolitica frontierei, vol. I, II , Editura Floarea Albastră, 1995;

5. Ile BĂDESCU, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, 2004;

6. General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA, Pivot sau margine?, în Geopolitica, nr. 14-15 (4/2005);

7. Gheorghe VĂDUVA, Artere vitale sau pumnale (Posibile efecte marginalii la revigorarea unor pivoți), Revista Univers Strategic nr. 3 (11) din 2012;

8. Dr. Gheorghe VĂDUVA, Geopolitica:Teorii.Areale.Falii.Conflicte, Societatea Scriitorilor Militari, București, 2013;

9. Kissinger, H. 1994, Diplomacy, New York, Simon & Schuster;

10. Hlihor, Constantin, Geopolitica și geostrategia în analiza relațiilor internaționale –considerații teoretice și metodologice, Editura UNAp”Carol I”, 2005;

11. Pop, Adrian, Geopolitica,Ed. Sylvi, 2003.

Geopolitica Romaniei- Silviu Negut, Vasile S. Cucu, Liviu Bogdan Vlad, Ed.Transversal, Tg.Jiu

Geopolitica si Geostrategie –Paul Claval,Editura Corint,Bucuresti

http://www.holocaustresearchproject.org/economics/images/Haushofer.jpg

http://www.memoireonline.com/01/09/1813/m_lecole-geopolitique-allemande.html

http://www.italiasociale.org/Geopolitica_articoli/Karl_Haushofer.htm

http://en.wikipedia.org/wiki/Carl_Ritter

http://en.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Ratzel

http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Haushofer