Rusia Putere Energetica Si Relatiile cu Uniunea Europeana

CUPRINS

Capitolul I Perspectivă generală asupra resurselor energetice la nivel mundial

Categorii de resurse energetice

Resursele naturale

Resursele de cărbuni

Metalele radioactive

Gazele naturale

Repartizarea geografică a resurselor energetice

Producătorii și exportatorii mondiali de resurse energetice

Principalii importatori de resurse energetice

Rusia-principalul actor al scenei energetice mondiale

Dimensiunea politică-militară a securității energetice

Resurse de energie neconvenționale

Capitolul II Securitatea energetică a Europei

Poziția Uniunii Europene privind securitatea energetică

Securitatea energetică a României în contextul european

Capitolul III Hidrogenul-combustibilul viitorului

Hidrogenul-alternativa secolului XXI?

Principalele proprietăți chimice ale hidrogenului

Interacția radiațiilor nucleare cu hidrogenul

Interacția particulelor α

Interacția radiațiilor β

Interacția radiațiilor electromagnetice penetrante

Hidrogenul sufurat din Marea Neagră

Concluzii

Bibliografie

Anexa I

ABREVIERI

alin. – alineatul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

S.U.A – Statele Unite ale Americii

U.E. – Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Una din preocupările majore ale actualei civilizații o reprezintă dependența economiilor lumii de resursele energetice.

Într-o lume a globalizării se pune întrebarea logică cât de dependente sunt statele lumii într-o lume a interdependențelor.

Accesul la resursele materiale, cu precădere la cele energetice sunt esențiale pentru economiile moderne industrializate și pentru cele în curs de industrializare.

Limitarea sau blocarea accesului liber la resursele energetice amenință funcționarea în bune condiții a economiilor punând statele și națiunile în fața pericole extrem de grave.

Lucrarea de față este structură pe trei capitole, obiectul său fiind tocmai analiza resursele energetice la nivel mondial internațional, principalii actori implicați în exploatarea, furnizarea și consumul acestor resurse.

În cadrul primului capitol am considerat esențial a creiona tipurile de resurse energetice, răspândirea acestora la nivel global, principalii exportatori de resurse energetice.
Tot în cadrul primului capitol am evidențiat rolul pe care economica Feredației Ruse îl joacă la nivel internațional, binecunoscut fiind faptul că, la acest moment, Rusia este unul din principalii actori ai scenei energetice internaționale.

Și pentru că Uniunea Eurponeană reprezintă unul din principalii importatori de resurse energetice a Rusiei, în cadrul celui de-al doilea capitol am considerat oportun a prezenta poziția Uniunii Europene în ceea ce privește securitatea energetică, precum și Strategia Națională a României, ca stat membru U.E., din perspectiva relațiilor cu Federația Rusă.

În cadrul ultimului capitol am încercat a surprinde preocuparea omenirii pentru resurse neconvenționale, una dintre aceste alternative reprezentând-o hidrogenul

Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării

Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.

S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: științele politice, economie politică.

Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, analizând în detaliu dependențele lumii contemporane în raport cu resursele energetice și cu securitatea națională și internațională.

Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.

Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.

Astfel observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței cadrului general internațional al principalelor resurse energetice, modul dispersat în care acestea se găsesc la nivelul planetei, importanța resurselor energetice în dezvoltarea economiilor mondiale.

Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :

metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor;

cercetarea documentară în scopul creionării tabloului general al principalilor actori internaționali care valorifică resursele energetice, precum și a principalilor consumatori de resurse energetice

cercetarea indirectă prin consultarea numeroaselor articole ale revistelor de specialitate care, încearcă a evidenția necesitatea exploatării raționale a resurselor energetice pentru protejarea mediului înconjurător

CAPITOLUL I

PERSPECTIVĂ GENERALĂ ASUPRA RESURSELOR ENERGETICE LA NIVEL MONDIAL

Începutul secolului XXI se remarcă prin accentuarea dependenței marilor puteri ale lumii de resursele energetice.

Trebuie remarcat faptul că, la nivel mondial, economia este dependetă de petrol,
ca principală resursă energetică.

În Agenda 21 a O.N.U. din 1992 se menționa că „ energia este esențială pentru dezvoltarea economică și socială și îmbunătățirea calității vieții”.

Evoluția societății umane a fost, permanent influențată de resursele naturale, economiile naționale, economia modială fiind dependente de aceste resurse.

De asemenea, este bine cunoscut faptul că resursele energetice sunt limitate și repartizate neuniform pe suprafața Terrei. Petrolul este resursa care face să funcționeze sectoarele transporturilor, alimentației și agriculturii, al petrochimiei. Până și sectorul forțelor armate este dependent de această resursă.

Lipsa resurselor naturale a jucat un rol esențial în declanșarea sau amplificarea unor conflicte, în canalizarea forțelor, printre cele mai elocvente exemple numărându-se conflictul din Cecenia și Irak.

Datorită acestei realități, a accesului diferențiat la resurse, relațiile dintre state sunt tensionate, tensiuni ce au consecințe devastatoare. Realitatea secolului XXI este îngrijorătoare: accentuarea dezastrelor naturale, epuizarea resurselor energetice, reducerea resurselor de apă și hrană, încălzirea globală a climei, sunt fenomene ce au ca efect amenințarea securității mondiale.

Condițiile economice precare, “căderea” unor state din cauza proastei guvernări, răspândirea conflictelor de tip etnico-religios sunt o realitate a actualului mediu de securitate.

Unii autori ai literaturii de specialitate remarcă faptul că “deficitul resurselor joacă un rol important în declanșarea și amplificarea unor conflicte”. Astfel, se subliniază dominația competiției pentru hidrocarburori cu polarizarea atenției pe statele Golfului, Siberia de Est și de Vest, Africa de Vest, Canada etc.

Ceea ce trebuie remarcat este faptul că și conflictele internaționale se regăsesc concentrate în aceleași zone.

Așa cum am menționat deja la nivel mondial resursele energetine și materia primă sunt ilegal repartizate.

Datorită acestei realități, există o lege a rarității resurselor, care constă în aceea că “volumul, structurile și calutatea resurselor economiceși bunurile se modifică mai încet decât volumul, structurile și intensitatea necesităților umane”

Este de necontestat faptul că începutul secolului XXI se remarcă printr-o dependență crescândă a marilor economii mondiale de resursele energetice. Ideea epuizării resurselor energetice are ca efect sporirea preocupărilor, pe de o parte a accesibilității conductelor și terminalelor, iar pe de altă parte indentificarea celor mai adecvate și eficiente căi de utilizare și substituire a acestor resurse.

Mai mult, este necesar a se ține cont de indentificarea celor mai eficiente modalități de utilizare a hidrocarburilor, de posibilitățile de înlocuire a acestora și, nu în ultimul rând, de diminuarea dezechilibrelor de mediu datorate exploatării, prelucării și utilizării hidrocarbrilor.

Dezvoltarea industrială și globalizarea economică sunt principalele cauze ale devastării resurselor naturale, a hirocarburilor cu precădere.

Energetica, are ca fundament, încă, combustibilii fosili și nu resursele regenerabile și asta datorită faptului că energiile regenerabile, au la bază puterea atomică, eoliană, solară, hidrogenul cunoscând o dezvoltare inferioară nevoilor de producție.

În cadrul literaturii de specialitate este subliniat faptul că la începutul secolului XXI consumul de țiței la nivel mondial era de 78 de miliaone de barili/zi, iar cel de gaze naturale tindea către 90 de miliarde de metri cubi pe an, cel de cărbune solid a crescut până la 5 milioane de tone anual.

Principalul efect ale acestui fenomen îl reprezintă apariția unui sistem transnațional al resurselor ce presupune multiple ramificații.

Nu de puține ori poziția unui stat în sistemul economic și politic mondial este strâns legat de capacitatea respectivului stat de a produce petrol și gaze naturale, precum și de controlul pe care îl exercită asupra rezervelor de resurse energetice.

Creșterea permanentă a gradului de interdependență a statelor în ceea ce privește valorificarea resurselor energetice are ca efect crearea de noi probleme privind necesitatea asigurării accesului tuturor statelor la ele.

Este bine știut faptul că marile puteri încearcă, prin toate mijloacele, să obțină controlul asupra celor mai însemnate resurse energetice ale Terrei și, o dată cu aceasta, controlului asupra prețului.

Literatura de specialitate remarcă, în domeniul petrolier din ultimii ani, unele direcții și anume: tendința de reorganizare a pieței mondiale pe blocuri de alianțe energetico-economice, tendința de modificare a sistemului de cote petroliere și de fixare a prețurilor, tendința Rusiei de a constitui un nou centru de pețuri de referință la nivel mondial.

Din cele expuse se evidențiază faptul că problemele resurselor energetice devin probleme de secutitate, iar securitatea alimentării cu energie a devenit o preocupare comună a marilor actori internaționali.

La nivel mondial, interesele economice și politico-militare sunt interdependente, existând o legătură între deținerea și utilizarea resurselor energetice, răspândirea lor geografică și accesul la ele.

În cadrul unui Studiu O.N.U. a fost subliniat că ”importante energieie pentru industrie în ansamblul său și rolul vital al petrolului ca sursă de energie și ca produsul indispensabil pentru activitățile militare par a fi contribuit la transformarea problemelor energiei într-un element fundamental al securității”.

Categorii de resurse energetice

Resursele naturale

În încercarea de a a defini termenul, la nivel economic, resursele naturale “se includ în categoría factorilor de producție, fiind vorba de cantități de substanțe, organisme, energie aflate la dispoziția societății, în momentul actual sau în perspectivă, în scopul satisfacerii nevoilor economice și sociale:”

De asemenea, resursa naturală reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și minereuri, a terenurilor cultivate și folosibile, a pădurilor și apelor de care dispune planeta.

Principala caracteristică a resursei naturale decurge din chiar calitatea sa, unele dintre resurse fiind accesibile, iar altele greu de exploatat. Totodată, trebuie menționat faptul că resursele trebuie să fie valorificabile, altfel spus să poată fi exploatate, transportate și prelucrate.

În cuprinsul studiilor de specialitate s-a formulat opinii potrivit cărora resursele naturale se clasifică în funcție de mai multe criterii. Astfel, avem resurse terestre (atmosferice, hidrosferice, biosferice) și resurse extraterestre (energie solară).

O altă clasificare împarte resursele în resurse regenerabile (plante, animale, energie solară) și resurse neregenerabile.

Raportat la domeniul de activitate ele se grupează în resurse energetice, adică resursele care transmit sau cedează energie, și resurse neenergetice.

De asemenea dispunem de resurse organice (plante, animale, substanțe energetice fosile) și anorganice (substanțe minerale), combustiblie și necombustibile, alimentare și nealr și apelor de care dispune planeta.

Principala caracteristică a resursei naturale decurge din chiar calitatea sa, unele dintre resurse fiind accesibile, iar altele greu de exploatat. Totodată, trebuie menționat faptul că resursele trebuie să fie valorificabile, altfel spus să poată fi exploatate, transportate și prelucrate.

În cuprinsul studiilor de specialitate s-a formulat opinii potrivit cărora resursele naturale se clasifică în funcție de mai multe criterii. Astfel, avem resurse terestre (atmosferice, hidrosferice, biosferice) și resurse extraterestre (energie solară).

O altă clasificare împarte resursele în resurse regenerabile (plante, animale, energie solară) și resurse neregenerabile.

Raportat la domeniul de activitate ele se grupează în resurse energetice, adică resursele care transmit sau cedează energie, și resurse neenergetice.

De asemenea dispunem de resurse organice (plante, animale, substanțe energetice fosile) și anorganice (substanțe minerale), combustiblie și necombustibile, alimentare și nealimentare, indentificate și neindentificate.

În ceea ce privește distribuția resurselor naturale este binecunoscut faptul că actuala societate are acces doar la resursele naturale din biosferă, hidrosferă și suprafața superioară a scoarței terestre.

Astfel, atmosfera pe lângă principala sa calitate de a permite existența vieții pe pământ, îndeplinește rolul de rezervor ce stochează gazele naturale ca efect al respirației oamenilor și animalelor, a arderilor de combustibili, a activității vulcanice și a activității industriale.

Energia eoliană se află la originea energiilor specifice atmosferie.

Acest tip de energie se prezintă sub formă de lumină, calderă, mișcare a aerului.

Literatura de specialitate subliniază că din energia solară “aproximativ 50% este absorbită de scoața terestră, 18% de atmosferă, iar 32% se întoarce în spațiul extraterestru”

La nivelul industriei se valorifică sub forma azotului, oxigenului, argonul, neonul, xenonul, kriptonul.

Prezența apei este pretutindeni. Astfel, apa este prezentă sub formă liberă (lichidă sau solidă) și în combinații chimice și mineralogice în scoarța terestră.

La nivelul proceselor economice se utilizează, cu precădere, apa dulce. Datorită cheltuielilor foarte costisitoare apa sărată este mai greu de valorificat și asta din cauza instalațiilor de desalinizare marine.

Hidrogenul și oxigenul sunt considerate resursele viitorului.

Energia electrică produsă la cu ajutorul hidrocentralelor este mult mai ieftină decât cea produsă de termocentrale.

Biosfera este alcătuită din aproximativ 2 milioane de specii de animale și plante. Însă, resursele regnului vegetal predomină, simpla recoltare a acestui tip de resursă permite realizarea unor diverse game de produse.

Este binecunoscut faptul că, în compunerea sa, scoarța pământului are marea majoritate a resurselor industriale și energetice.

Resursele de cărbuni

Acest tip de resursă se regăsește în straturi până la adâncimea de 2 km și, raportat la consumul actual se estimează că planeta are rezerve pentru încă 227 de ani .

Resursele de cărbuni sunt distribuite astfel:

La nivelul anului 1980 producția mondială de cărbuni se situa undeva la 4.188 mil. Tone, în 2001 5.242 mil.tone, pentru ca în anul 2005 producția mondială să ajungă la 6.490 mil. tone.

La nivelul anului 2005 marii consumatori de cărbuni erau China cu o cantitate de 333 mil tone și SUA cu 1.125 mil tone.

Marii consumatori caută, în primul rând, cărbuni superiori, huilă și antracit, cu valoare energetică mare. Lingnitul și cărbunele brun se utilizează în scopuri energetice ca materia primă minerală finită. Principala proprietate a huilei o reprezintă puterea calorică ridicată. Antracitul se folosește ca degresant, la obținerea cocsului din huilă, în industria chimică și la fabricarea coloranților.

Turba se utilizează ca îngrășământ, însă are valoare și în medicină și construcții.

Noile tehnologii, ce au cunoscut un avât deosebit mai ales în SUA, permit obținerea de combustibili auto din cărbune.

Șisturile și nisipurile bituminoase

Acest tip de resursă este considerată resursă energetică neconvențională, urmând a fi la mare căutare în viitorul apropiat.

Șisturile și nisipurile bitumoinoase au în componența sa hidrocarburori lichide și solide afându-se în mari cantități în scoarța pământului. Însă, marea lor problemă este ca au o putere calorică rdusă, respectiv 800-1400 kcal/kg.

La nivel mondial această resursă atinge un nivel de 5.914 mld. tone, din care 118 mld. tone conțin peste 20%echivalent petrol, 235 mld. tone au 15-20%, 1302 mld găzduiește 10-15%, iar 4.2.85 mld prezintă conținuturi de 5-15%.

La nivelul Terrei acest tip de resursă este distribuită astfel:

Metalele radioactive

Uraniul

Acest metal este unul care se găsește destul de dispersat pe planetă, din 100 de tone de minereu, recoltându-se 65-70 kg de uraniu.

Cele mai importante rezerve de uraniu se găsesc, în proporție de 40% în America de Nord, Canada fiind primul producător la nivel mondial. Locul secund este ocupat de Africa cu 20% din zăcămintele cunoscute.

La nivelul planetei importante zăcăminte de uraniu se găsesc în China, Franța, Spania, Germania, Belgia, India, Argentina, Brazilia.

Exporturile sunt asigurate în cantități considerabile de Africa de Sud, Australia, Namibia Gabon.

Însă, la importuri pe primul loc se află Marea Britanie, urmată de Japonia, Italia, Olanda, Elveția.

Toriul se găsește în rocile din deposítele situate în Brasilia, Republica Sud-Aficană, Australia, India, Thailanda, Rusia, SUA

Metalele radioactive se întrebuințează și în industria energetică, precum și în fabricarea armelor strategice. Marile centre nucleare producătoare de energie electrică se bazează pe uraniu îmbogățit cu apă grea, apă ușoară, gaz-grafit.

Centralele nuclearo-electrice sunt întrecute de cele termonucleare, aproape nepoluante.

În viitor, resursele de combustibili fosionabili pot depăși de 70 de ori rezervele de combustibili fosilice se regăsesc în cărbuni, petrol.

La ora actuală combustibilii nucleari reprezintă o rezervă energetică de trei ori mai mare decât cea de combustibili tradiționali fosili.

Centralele nucleare cele mai performante se găsesc în SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Japonia.

Industria ce are ca principală materie primă uraniul și alte metale radiactive indică o direcție evidentă în evoluția permanentei competiții pentru energie.

Paralel cu epuizarea resurselor de petrol și gaze naturale, statele care nu vor reuși să atingă niveluri tehnologice înalte vor pierde competiția pentru supremație enrgetică.

Gazele naturale

În perioada interbelică, utilizarea gazelor naturale în industrie s-a generalizat.

La nivel mondial Rusia este cea care deține 30% din rezerve, aceasta permițându-i să controleze prețul acestei resurse la nivel internațional.

Consumul de gaze naturale s-a dezvoltat o dată cu îmbunătățirea infrastructurii (conducte, containere pentru gaze naturale lichefiate).

Gazele naturale se întrebuințează în industria energetică, industria chimică, iar gazele naturale lichefiate, mai bogate în calorii decât produsele petroliere, oferă o nouă perspectivă, deoarece ele se impun treptat în industria de automobile și aeronautică.

Repartizarea geografică a resurselor energetice

Așa cum am mai precizat anterior, la nivel mondial, resursele energetice sunt repartizate ilegal pe suprafața planetei. Marea majoritate a statelor cu economii puternice dețin puține hidrocarburi pentru a susține creșterea economică, iar statele în curs de dezvoltare sau chiar cele mai puțin dezvoltate, cu precădere cele din Orinetul Mijlociu, dețin, din abundență, astfel de resurse.

Ținând cont de unele estimări făcute în domeniu, cele mai mari rezerve mondiale de hidrocarburi se găsesc în Golful Persic, Federația Rusă-Siberia, zona Mării Caspice, Venezuela, SUA și Alaska, Canada. În zona Mării Nordului, precum și în Nordul Africii există resurse energetice însă cantitatea aceastora în zonele menționate nu este semnificativă.

Mai jos repartizarea resurselor energetice pe regiuni:

După cum se poate observa, marile rezerve de hidrocarburi se regăsesc în regiuni mai puțin dezvoltate, care nu au regimuri democratice-Orientul Mijociu-regiuni ce se confruntă cu numeroase crize și conflicte.

Astfel, se poate remarca că în regiunea Golfului se află peste 70% din rezervele petroliere ale planetei. Arabia Saudită dispune de 25% din rezervele mondiale, Irakul de 10%, bazinul Caspic și Asia Centrală de 7%, iar Federația Rusă de circa 5%.

În domeniul gazelor naturale Federația Rusă este cea care deține supremația, peste 30% din rezerva mondială, urmată de Iran, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Producătorii și exportatorii mondiali de resurse energetice

În domeniul producerii și exporturilor, Organizația Țărilor Exploatatoare de Petrol (OPEC) este cea care deține supremația, statele membre ale acestei organizații având un rol esențial în asigurarea consumului și formării prețurilor mondiale ale resurselor energetice.

Din grupul statelor expoatatoare de petrol fac parte: Arabia Saudită, Irak-ul, Iran-ul, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Libia, Nigeria, Algeria și Indonezia.

Mai jos cele mai importante state producătoare și exportatoare de petrol la nivel mondial:

Deși ocupă locul al-II-ea atât la export cât și la producția totală/zi, Rusia face eforturi deosebite pentru a-și dezvolta o capacitate asemănătoare cu cea a Arabiei Suadite, Arabia Saudită influențând prețurile petrolului.

Pentru o imagine cât mai exactă a diferențelor dintre cele două state putem afirma că pe când Arabia Saudită exportă 9 milioane de barili/zi, Rusia produce această cantitate/zi.

De asemenea, în timp ce costurile de producție din Rusia sunt similare cu cele din celelalte state producătoare, costurile de transport ale petrolului rusesc sunt mult mai mari.

La ora actuală, “central de gravitație” al producției mondiale de petrol se transferă dinspre țările industrializate ale Nordului (Europa, SUA, Rusia) spre țările Sudului (Arabia Saudită, Iran, Irak etc.)

Potrivit datelor furnizate de Departamentul de Energie aal SUA, procentul de producție mondială ce revine staelor din nordul Terrei va scădea de la 27% în 2001, la 18% în 2025, în timp ce producția statelor producătoare din Africa, America Latină și Oriental Mijlociu va crește de la 50% la 61%.

Principalii importatori de resurse energetice

La nivel modial cei mai mari consumatori de resurse energetice sunt S.U.A, China și Uniunea Europeană.

De la începutul secolului XXI consumul mondial de petrol brut tinde spre 85 de milioane de barili/zi, cel de gaze naturale de circa 2.700 de milioane m³/an, iar cel de cărbune solid a crescut spre 5000 de milioane tone/an.

Însă, consumul va avea la bază petrolul și gazele naturale, unele analize demonstrând că, în curând gazul va înlocui petrolul în preferințele consumatorilor.

Marea majoritate a marilor consumatori și-au focalizat atenția spre regiunile bogate din regiunea bazinului Mării Caspice, Caucaz, încearcând să-și consolideze pozițiile strategice în această regiune.

Astfel, Uniunea Europeană promovează politica vecinătății extinse, S.U.A a lansat proiectul democratizării Marielui Orinet, iar China și India se bazează pe acorduri și parteneriate speciale.

Rusia-principalul actor al scenei energetice mondiale

Ca succesor al URSS, Federația Rusă nu și-a ascuns niciodată pretenția de a-și promova-prin mijloace economice, politicie și militare, pretențiila easupra Mării Negre, Caucaz și Asia Centrală de a-și menține și extinde influența predominantă.

Oamenii politici ruți consideră că pierderea controlului asupra Asiei Centrale ar putea avea efecte devastataore pentru stabilitatea zonelor din sudul federației, bogate în hidrocarburi și polăulate cu comunități musulmane

La nivelul piețelor energetice mondiale, Federația Rusă joacă un rol esențial, dispunând de cele mai importante rezerve de gaze naturale din lume, aflându-se pe locul
al 2-lea la rezerve de cărbune și pe locul 8 la cele de petrol.

Este binecunoscut faptul că Federația Rusă este principalul exportator de gaze naturale, fiind pe locul 2 la exporturile de petrol și al treilea mare consumator mondial de energie.

Hidrocarburile reprezintă 20% din P.I.B. și aduc 40% din încasările la buget.

Federația Rusă se bucură de o poziție geopolitică favorabilă, fiind situată între două dintre cele mai dinamice regiuni ale economiei mondiale: Europa Occidentală și spațiul
Asia-Pacific.

De fapt, Federația Rusă reprezintă și un coridor de transport între Europa și Asia.

Rezervele certe de petrol ale Rusiei se cifrează la 60 mld. barili, majoritatea concentrate în Siberia de Vest, între Munții Urali și Platoul Central Siberian.

Începând din 2003 se constată o revigorare a producției ruse de petrol și a exporturilor sale: producția de petrol a atins 9,67 mii. barili pe zi în 2006.

Prima zonă de extracție este Siberia de Vest cu zăcămintele situate în ținutul Tiumen, pe cursul inferior al fluviului Obi.

Deși începute după 1965 și desfășurate în condițiile dificile ale climatului subpolar, exploatările de aici dau aproape jumătate din producție.

Exploatările mai importante se află în perimetrele Surgut și Mamontovo.

În zona europeană, cea mai mare parte a producției se obține în regiunea Volga-Ural, denumită și „Al doilea Baku”, ce deține locul întâi la producție, remarcându-se exploatările de la Romaskino, Surgorovo și Tuimazî, precum și cele de la Samara și Volgograd, în partea de sud-vest.

Celelalte subzone ale părții europene sunt: Caucazul de Nord și vecinătățile sale nordice („Baku I"), cu exploatări terestre și submarine concentrate în perimetrul Baku-Groznîi-Maikop, Republica Belarus (Mozîr), Ucraina (Poltava) și bazinul Peciora. Baku este însă controlat de Azerbaidjan

În partea asiatică, se mai extrage petrol pe țărmul nordic și estic al Mării Caspice, în zonele Emba și, respectiv, peninsula Mangîșlak, și zona Okarem, ultima, în Turkmenistan.

În 1998 a intrat în exploatare un mare zăcământ la Tengiz, în vestul Kazahstanului. Mici exploatări sunt plasate în Valea Fergana (Uzbekistan) și în Insula Sahalin, în Extremul Orient rus, la Marea Japoniei.

Așa cum am mai precizat Federația Rusă posedă cele mai mari rezerve mondiale de gaze naturale, aproape de două ori mai mult decât a doua țară din clasamentul mondial, Iranul.

Cota Rusiei în rezervele mondiale explorate de gaze naturale era de 33%, iar în cele presupuse de 60%.

Dintre mărfurile energetice și de combustibili livrate pe piețele externe de-a lungul ultimelor decenii, capitolul cel mai important pentru intrările valutare ale Federației Ruse rămâne gazul natural. De altfel, specialiștii estimează că în următoarele decenii, gazul natural va depăși petrolul ca cerere pe piața internațională.

În 2006, producția a crescut la circa 23 mld. m³.

Lukoil cea mai veche companie, integrată în întregime, diversificată internațional, participarea statului fiind redusă; Yukos – cel mai mare producător din Rusia, companie integrată în întregime, cea mai transparentă, complet privată; Surgut-neftegaz – „regatul pustnicului”, cu o sporire profitabilă a producției, agendă de management neclară, integrată, izolată și izolaționistă; Tatneft – în etapa de extracție singurul producător în Tatarstan, limitat geografic, dar mișcându-se spre etapa de rafinare, cu o participație mare a guvernului acestei țări; Transneft – deține monopolul asupra conductelor, controlată 100% de guvern, important plătitor de taxe;

Gazpromul-deține monopolul efectiv asupra gazelor naturale, controlată de guvern, se confruntă cu restructurarea sectorului; Rosneft – o rămășiță a industriei petroliere sovietice, deținută de stat; TNK BP; Bashneft; Russneft; Slavneft etc.

În ceea ce privesc exporturile de petrol vânzările pe piața internă rusă sunt mai puțin atractive datorită discrepanței considerabile dintre prețul intern și prețurile pieței mondiale.

Prețurile interne ruse ating aproximativ 50% din prețul mondial. Majoritatea exporturilor de petrol și gaze naturale sunt destinate Europei de Est, Olandei, Italiei, Germaniei, Franței etc.

Așadar, Federația Rusă este un furnizor important de petrol brut și gaze naturale al Europei. Exporturile rusești de petrol și gaze tranzitează prin conducte Federația Rusă, Ucraina, Belarus, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă și Polonia.

Economia rusă e în continuare dependentă de exporturile de petrol și gaze naturale, fluctuația prețurilor pe piețele internaționale repercutându-se negativ asupra creșterii
economice.

Aderarea la Organizația Mondială a Comerțului ar putea da un nou impuls economiei Federației, dar procesul e încă frânat de nerealizarea liberalizării economice.

În prezent, această regiune produce între 20 și 25 de mii. barili pe zi. Tendința este de a crește această cotă, singurele fluctuații negative fiind înregistrate de Kuweit și, mai ales, de Irak, în urma celor două războaie din Golf. În actualul climat al prețurilor petrolului, Arabia Saudită susține că-și poate crește capacitatea de producție până 15 mii. barili pe zi și să o mențină la acest nivel aproximativ 50 de ani.

Dimensiunea politică-militară a securității energetice

Începutul secolul XXI a fost marcat de aplecarea marilor puteri și a marilor actori ai scenei internaționale în vederea obținerii supremației asupra celor mai împortante rezerve energetice ale Terrei și, nu în ultimul rând, asupra monopolului privind prețurile.

Așa cum am mai menționat în cadrul lucrării analiza problemei energetice se intersectează cu probleme de securitate, securitatea devenind în acest prin deceniu al secolului al XXI-lea principal preocupare a actorilor implicați în supremația energetică.

Principalele strategii energetice ale actorilor internaționali

La nivel mondial, crizele apărute, ca efect al creșterii necontrolate a prețurilor și a epuizării acestora, în viitorul apropait, au condus la elaborarea-de către marile puteri interesate de deținerea supremației în domeniul energetic-a unor politici și strategii energetice.

Se știe faptul că Statele Unite ale Americii este cel mai mare consumator energetic la nivel mondial. Odată cu retragrea trupelor sovietice din Afganistan și proclamarea independeței statelor din regiunea Asiei centrale, puterea de la Washingtonul și-a focusat întreaga atenție în scopul atragerii Kazahstanului, Uzbekistanului, Turkmenistanului, Tadjikistanuluiși Kîrgîzstanului în cadrul economiei mondial, în vederea împiedicării supremației Rusiei asupra resurselor petroliere din regiune

În intervalul 2004-2006, administrația Casei Albe a lansat o serie de inițiative care, împreună formează o strategie energetică elaborată, ce are ca scop contracararea eficientă a provocărilor energetice pe o perioadă lungă de timp.

În acest sens au fost eleborate The Energy Policy Act of 2005, The American Competitiveness Initiative și The Advanced Energy Initiative, aceste acte asigurând cadrul creșterii securității energice a Statelor într-un mod echilibrat și ecologic.

Principalele obiective ale acestei strategii constau în:

Dezvoltarea resurselor energetice ale Statelor Unite ale Americii, prin avansarea surselor de energie alternativă și regenerabile, susținerea dezvoltării domeniului energiei nucleare de o manieră cat mai sigură, realizarea d einvestiții și tehnologie.

Sporirea utilizării eficiente și a conservării energiei casnice

Înnoirea și modernizarea infracstructurii energetice

Dezvoltarea rezervei strategice de petrol

La nivelul Uniunii Europen este binecunoscut faptul că în cursul anului 2006 a fost adoptat un proiect de strategie energetică la nivel comunitar și anume Strategia Europeană pentru Energie Sustenabilă, Competitivă și Sigură.

Cele șase direcții de acțiune urmărite de Uniunea Europeană în vedera asigurării sustenabilității, competitivității și securității energetice sunt:

Asigurarea integrități pieței interne de gaz și curent electric, prin adoptarea unor standarde și reguli comune, dar prin sonctruirea unor rețele comune sau interconectarea celor existente;

Garantarea securității fluxului energetic și consolidarea solidarității între statele membre, prin revizuirea legislației privitoare la stocurile naționale de gaz și petrol;

Diversificarea surselor de energie;

Protecția mediului și promovarea unor politici de economisire a energiei, într-o manieră adecvată cu obiectivele de la Lisabona

Crearea unui plan tehnologic strategic în privința energiei;

Formularea ueni politici externe comune pentru toate statele Uniunii Europene, care să indentifice prioritățile pentru construirea unei noi infrastructuri de protecție a sistemului energetic

Adoptarea unui nou parteneriat energetic cu Rusia

Ca efect a repetatelor întreruperi a aprovizionării cu gaze a Europei Uniunea Europeană s-a văzut pusă în ipostaza grăbirii procesului de eficinetizare a consumului și diversificare a surselor.

Resurse de energie regenerabile

Resursele energetice eoliene

Principalii purtătorii de energie eoliană, respectiv curenții de aer, reprezintă o sursă de energie primară inepuizabilă.

Astfel, în practică s-a demonstrat că, vântul reprezintă o sursă de energie importantă în regiunile unde vânturile moderate suflă o mare parte a anului.

Sursa eoliană potențială la o înălțime de 50-100 m deasupra solului are o valoare importantă, de același ordin de mărime cu potențialul hidroenergetic.

În ciuda faptul că estimarea potențial este inexactă, se consideră că el reprezintă
80-90% din cel hidroenergetic.

Dintre zonele care se pretează la valorificarea energiei vânturilor, trebuie menționat Antarctida, Marea Caraibelor, Golful Mexic, Europa de Vest, iar la nivelul culmilor montane

se remarcă Caucaz și Alpi.

La nivel mondial au fost construite mari mori de vânt de tip aerodinamic modern urmârindu-se asigurarea unei întrebuințării energeiei eoliene.

Specialiștii în domeniu consideră utilizabilă forța vântului, însă numai în zonele în care viteza medie a acestuia înregistrează de minimum 3-5 m/s și frecvența vânturilor este foarte ridicată.

Însă ceea ce trebuie menționat este faptul că deși constituie o sursă de energie, metodele de stocare a energiei vântului sunt în stadii incipiente..

Astfel, în cadrul literaturii de specialitate s-a subliniat faptul că tradiționala utilizare a bateriilor de stocare s-a dovedit a nu fi economică și asta din cauza prețului și a duratei scurte de folosire.

Centralele eoliene pot fi utilizate ca elemente integrate rețelei de electricitate centralizate.

La nivel mondial au fost construite centrale eoliene cu puteri mari în SUA, China, Canada, Marea Britanie, Germania (estuarul Elbei), Danemarca, Suedia etc.

Resursele energetice ale mareelor

Ca sursă de energie, mareele sau cărbunele verde prezintă interes, însă se impune ca acestea să aibă o amplitudine medie ridicată, ce se situează între 5 și 12 m

Este binecunoscut faptul că energia mareeică este inepuizabilă, însă, realitatea este că fenomenul care o produce este discontinuu, posibilitățile de utilizare ale acestui top de energie fiind limitate.

Pentru a putea fi exploatată se impune o anumită configurație a țărmului (estuare, golfuri guste). Această configurație ar trebuie să permită amenajarea unui dig de control la gura unui canal, să permită amplasamente economice.

Dacă resursele mareice ar fi integral valorificate, în centralele electrice mareomotrice, ar produce circa 100.000 de ori mai multă energie decât toate hidrocentralele aflate în funcțiune pe glob.

Având în vedere faptul că mareele sunt, în general, legate de estuare și ținând cont că acestea sunt regiuni importante pentru formele de viață acvatică și pentru activități umane, impactul ecologic al dezvoltărilor propuse trebuie luat în considerare când se examinează construirea de centrale electrice care să folosească forța mareelor.

Resursele energetice ale valurilor

O altă importantă sursă de energie neconvențională o reprezintă valurile oceanului, sursă care până la ora actuală a fot total ignorată.

În cadrul literaturii de specialitate se suține ideea potrivit căreia “puterea medie a unui val oceanic variază între 50 și 8 kW pe metru liniar de front maritim amenajabil”.

În acest moment energia valurilor este exploatată doar în cazul balizelor care-și produc propria lor energie electrică.

Astfel, prin utlizarea acestui tip de energie, au fost obținute bune rezultate în Atlanticul de Nord.

Recuperarea acestei energii prezintă totuși dificultăți considerabile.

Astfel, s-ar impune a fi utilizate palete și structuri rotative enorme, iar în cazul unor mari furtuni, posibile la 50 de ani o dată, înălțimea valurilor poate atinge 30 m și nimeni nu a reușit încă să proiecteze la un preț acceptabil structuri care să reziste unor astfel de furtuni.

Resursele energetice ale curenților marini și oceanici

În cadrul literaturii de specialitate s-a subliniat că resursele energetice ale curenților marini și oceanici sunt purtători de energii cinetice exterm de mari.

La ora actuală, exploatarea curenților oceanici pentru generarea de energie electrică este posibilă doar la nivel teoretic, deoarece prezintă mari dificultăți practice, ce țin de ordin economic și tehnic deoarece regiunile marine propice acestor exploatări sunt limitate, investițiile putând fi extrem de mari, iar efortul de cercetare necesar va fi costisitor.

CAPITOLUL II

SECURITATEA ENERGETICĂ A EUROPEI

Poziția Uniunii Europene privind securitatea energetică

În problematica securității energetice Uniunea Europeană are un interes special.

Astfel, este bine cunoscut faptul că cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt cei mai mari consumatori de energie la nivel mondial.

Exceptând Norvegia, toate celelalte state sunt dependente de importurile
de hidrocarburi, cu precădere cele din Rusia.

În 2006 Uniunea Europeană se află pe locul secund, după SUA, la consumul de petrol de circa 14, 995 mil. barili/zi, și pe locul 3 după SUA și Federația Rusă, la consumul de gaze naturale.

Se estimează că dependența de importurile energetice va crește de la 50% în prezent la 65% în 2030.

Însă, constrângerile energetice manifestate de Federația Rusă asupra Uniunii au cunsocut și efecte pozitive.

Prin aceste contrângeri U.E. a realizat mult mai repede slăbiciunile sale
instituțional-politice.

Astfel, la nivelul Uniunii, pe de o parte s-au remarcat tendințe de normare a unei piețe energetice unice, piață bazată pe o strategie și o politică energetică comună și de menținere a prerogativelor statelor membre asupra problemelor energetice.

Pe de altă parte, s-au intensificat intervențiile pentru o strategie și o politică energetică unitară fiind lansată o nouă Politică de Vecinătate în Caucaz, o Sinergie pentru Marea Neagră și o Strategie pentru Asia Centrală.

În anul 2007, Consiliul European a lansat inițiativa „O Politică Energetică pentru Europa”, prin care s-a dorit să se aducă un plus de efectivitate politicii comunitare, coerență între statele membre și consistență în acțiunile din diferitele domenii.

Prin acest document sunt indentificate trei provocări în domeniul securității energetice:

lupta împotriva schimbărilor climatice;

promovarea creșterii economice și a ocupării locurilor de muncă;

limitarea dependenței externe a U.E. față de importurile de gaze și petrol din federația Rusă

Principala preocupare a noii politici o reprezintă reducerea, până în 2020, cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de consumul de energie al U.E..

Acest deziderat îngăduie U.E. să analizeze evoluțiile realizate prin reorientarea economiei energetice actuale spre o economie care răspunde pe deplin exigențelor privind durabilitatea, competitivitatea și securitatea aprovizionării.

Dezideratul Uniunii se impune a fi inclus în contextul necesității întreprinderii unei acțiuni la nivel internațional din partea statelor industrializate în ceea ce privește schimbările climatice. În cazul în care există o voință comună, se impune ca U.E. să-și mărescă eforturile.

Așadar, prin această politică se urmărește stabilirea unui țel mult mai îndrăzneț, și anume reducerea emisiilor cu 30% până în 2020 și cu 60-80% până în 2050.

Principalele interese ale U.E urmăresc atât schimbările climatice, cât și securitatea aprovizionării Europei cu energie, economia Europei și prosperitatea cetățenilor săi.

Prin această politică U.E se va la transforma „într-o economie cu un grad ridicat de eficiență energetică și cu un nivel scăzut de emisii de CO2, capabilă să înfrunte cu încredere viitoarele provocări din domeniul energiei”.

La nivel mondial, este binecunoscut faptul că U.E. joacă rolul principal în provocarea unei noi revoluții industriale, revoluție ce ar avea ca efect oportunități atât pentru țările dezvoltate, cât și pentru cele în curs de dezvoltare, accelerând redirijarea spre o creștere economică ce are la bază un nivel scăzut de emisii poluante și crescând în mod clar cantitatea de energie locală, puțin poluantă, produsă și utilizată.

Pentru realizarea acestui deziderat Comisia și-a propus implementarea unor măsuri în domeniul energiei, printre aceste măsuri numărându-se: îmbunătățirea eficienței energetice; creșterea surselor de energie regenerabilă în cadrul surselor de energie; întărirea răspunderii comune între statele membre, prin adoptarea unei opinii pe termen lung pentru dezvoltarea tehnologiilor energetice și, nu în ultimul rând eforturi susținute din partea UE de a „vorbi cu o singură voce“ cu partenerii săi internaționali, inclusiv cu producători de energie, importatori de energie sau țări în curs de dezvoltare.

De asemenea, la data de10 noiembrie 2010, U.E. a adoptat strategia „Energie 2020” respectiv noua strategie pentru o energie competitivă, sustenabilă și sigură, inițiativă care consacră prioritățile și măsurile pe care U.E va trebui să le ia în următorii zece ani, în domeniul energetic.

În acest sens, Comisia a adoptat o comunicare: „Energie 2020: O strategie pentru energie competitivă, sustenabilă și sigură”, prin care sunt prezentate, detaliat, măsurile care trebuie luate de U.E. pentru a face față provocărilor legate de reducerea consumului de energie, de realizarea unei piețe europene a energiei și de consolidarea poziției de lider în domeniul tehnologic.

Prin intermediul acestei strategii U.E își propune cinci priorități pentru domeniul energetic și anume:

Realizarea, din punct de vedere energetic, a unei Europe sigure;

construirea unei veritabile piețe integrate pan-europene de energie;

creșterea puterilor consumatorilor și asigurarea celui mai înalt nivel de siguranță și securitate;

extinderea poziției de lider a Europei în domeniul tehnologiilor energetice și al inovării;

consolidarea dimensiunii externe a pieței energetice a UE.

Ca efect al repetatelor întreruperi a aprovizionării cu gaze a Europei, U.E. a fost nevoită să grăbească procesul de eficientizare a consumului și diversificare a surselor energetice.

După cum se poate remarca, în domeniul politicii energetice, U.E dispune de o serie de documente și planuri de acțiune, însă, se impune de o singură Strategie, strategie ce ar trebuie să stabilească cât mai clar dezideratele și metodele de realizare a acestora în domeniul politicii energetice externe.

UE trebuie să determine principalele riscuri în ceea ce privește sursele de aprovizionare și să-și exprime interesele politice și de securitate, toate integrate într-un concept strategic pragmatic. De asemeena, o colaborare mult mai strânsă cu N.A.T.O. și revitalizarea parteneriatului transatlantic ar putea avea ca efect ca Uniunea Europeană să-și reducă slăbiciunea energetică.

Este bine cunoscut faptul state ale U.E., Germania, Bulgaria, Slovenia, Austria, Italia, participă la proiectele rusești de diversificare a traseelor pentru gaze naturale prin Marea Nordului și Marea Neagră, ceea ce va avea ca efect sporirea rolului Rusiei pe piața energetică a Uniunii Europene.

În asigurarea securității energetice, U.E. se bazează pe instrumente non-militare (politice, economice, tehnologice), dar, pentru realizarea unei politici energetice cât mai complete, trebuie să continue să-și dezvolte capabilitățile de gestionare a crizelor militare și civil-militare, precum și mijloacele militare în termeni de monitorizare, management al riscului și pregătire a forțelor locale.

Securitatea energetică a României în contextul european

Este binecunoscut faptul că, după cel de-al doilea război mondial a debutat construcția Uniunii Europene . Propectul realizării unei Uniunii Europene făcea parte
dintr-un scenariu mult mai larg de crare a unei solidarități euroatlantice.

În cadrul acestui scenariu NATO trebuia să asigure apărarea comună a acestei solidarități, în timp ce alte structuri urmau să apropie mai ales economiile occidentale.

S-a pornit de la premisa că prin coordonare și apoi prin integrare economică, prin norme comune se vor elimina cauzele conflictelor anterioare, asigurându-se refacerea rapidă dezvoltarea țărilor din vestul continentului.

Începând cu 1 ianurie 2007 România a devenit membru al construcției europene, primind un statut și roluri noi, ce se resfrâng asupra întregii economii, inclusiv asupra celui energetic.

Raportat intereselor naționale, se stabilesc scopurile, obiectivele, căile și mijloacele de acțiune. Astfel, strategiile și politicile externe și de securitate nu vor putea fi construite în afara acestor concepte fundamentale.

Este știut faptul că apartenența României la NATO și UE impune „constrângeri de alianță” și „mecanisme de integrare” – economică, politică și militară -, de care politica externă și de securitate nu poate face abstracție.

Tradiționalele interese naționale se vor combina cu cele europene și euro-atlantice, iar în același timp, autoritățile de la București trebuie să respecte tratatele și acordurile bilaterale, multilaterale, regionale și internaționale la care România este parte.

Strategia de securitate națională

În faza premergătoare proiectului Strategia de Securitate Națională a României a declanșat o amplă dezbatere politică.

La ora actuală, ca document oficial, dispunem de Strategia de Securitate Națională a României, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la 17 aprilie 2006.

Prin aceasta se identifică, drept vulnerabilități: dependența accentuată de unele resurse vitale greu accesibile, tendințele negative persistente în plan demografic, nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, proporția redusă, fragmentarea și rolul nesemnificativ al clasei mijlocii, insuficienta dezvoltare a societății civile și a spiritului civic, slăbiciunile infrastructuri: strategice; starea precară de sănătate a populației, disfuncționalitățile sistemului de învățământ; organizarea inadecvată a sistemului situațiilor de criză.

Securitatea națională poate fi definită ca o condiție fundamentală a existenței națiunii și statului român, politica și strategia de securitate națională figurând printre drepturile imprescriptibile ce derivă din suveranitatea poporului.

Securitatea națională se realizează în contextele regionale, euro-atlantic și global.

În cadrul intereselor naționale fundamentale se înscriu: integrarea deplină în structurile euroatlantice; menținerea integrității, unității, suveranității, independenței și indivizibilității statului; economia de piață competitivă; modernizarea radicală a sistemului de educație; creșterea bunăstării generale; afirmarea și protejarea culturii, a identității naționale și a vieții spirituale.

Obiectivele majore se corelează cu promovarea libertăților economice, politice, sociale, a respectului pentru demnitatea umană, cu acțiuni constante de dezvoltare și securitate alături de națiunile aliate și partenere.

Strategia de securitate promovează o atitudine de contracarare pro-activă a riscurilor și amenințărilor, prevenirea conflictelor, managementul eficient al situațiilor de criză, participarea activă la promovarea democrației și la construcția securității și prosperității în vecinătatea României și în alte zone de interes strategic.

Preocupările pentru securitatea energetică a României s-au amplificat începând cu anul 2007.

Cele mai cuprinzătoare referiri la măsurile concrete de realizare a securității
energetice au fost elaborate în cursul anului 2007.

În acest context guvernul a pregătit un Proiect de Strategie energetică pentru perioada 2007-2020, aprobat la 5 septembrie 2007 și discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Încă de la început trebuie mențioant că acest document guvernamental a fost aliniat principalelor scopuri și obiective energetice ale Uniunii Europene, Strategia conferind, pe piața U.E un rol activ României.

Potrivit documentului, în conformitate cu politicile energetice europene, prioritățile României în domeniu sunt: asigurarea competitivității, diversificarea surselor de
aprovizionare cu resurse energetice, protecția mediului și asigurarea investițiilor pentru creșterea capacităților de producție ș: dezvoltare.

Se apreciază că sistemul energetic național prezintă o serie de deficiențe, precum: instalații de producere, transport și distribuție a energiei parțial învechite și depășite tehnologic, cu consumuri și costur: de exploatare mari; instalații și echipamente utilizate pentru exploatarea lignitului uzate moral și fizic, cu costuri mari de exploatare și performanțe scăzute.

Totodată, pot fi adaugate lipsa echipamentelor pentru implementarea tehnologiilor performante în sectorul de extracție al huilei și o eficiență energetică redusă pe lanțul producție-transport-distribuție-consumator final.

Este cunoscut faptul că sectorul de producere a energiei electrice este organizat pe filiere tehnologice mono-combustibil.

Mai mult, România dispune de o capacitate redusă de cercetare-dezvoltare- diseminare în sectorul energetic și cel minier, ducând lipsă de o strategie clară în ceea ce privește modernizarea sistemelor de alimentare cu energie termică din sisteme centralizate, în condițiile opțiunilor crescânde ale populației pentru încălzirea individuală a locuințelor în mediul urban.

Multe dintre unitățile de producere a energiei electrice nu respectă cerințele privind protecția mediului din Uniunea Europeană, alinierea la aceste cerințe necesitând fonduri importante. Se impun eforturi serioase pentru internalizarea costurilor de mediu și pentru dezafectarea unităților nucleare. Sunt rămâneri în urmă în angajarea desfacerii producției de cărbune pe termen mediu și lung pe baza unor contracte care să garanteze cantitățile și prețurile. Se consumă foarte mult timp pentru dezvoltarea de noi capacități de producție a cărbunelui și uraniului.

În același timp, este evidențiată sporirea dependenței de importurile de petrol și gaze naturale, în ciuda faptului că România își asigură din resurse interne circa 60% din necesarul de materii prime.

Rezervele exploatabile economic de țiței, gaze naturale și uraniu sunt tot mai limitate,

La nivel european, se pot evidenția efecte negative asupra concurenței în sectorul energetic din cauza tendințelor de concentrare din industria energetică.

În nivel intern, se estimează o creștere a cererii de energie în contextul relansării economice. Pe acest fundal, principalele opțiuni se referă la producția de energie pe bază de cărbune și la energia nucleară, cauzele fiind creșterea prognozată a prețurilor la hidrocarburi și dependența de importurile de gaze naturale dintr-o singură sursă, respectiv din Federația Rusă.

Acestor slăbiciuni li se adaugă lipsa unor instrumente fiscale eficiente pentru susținerea programelor de investiții în eficiența energetică, utilizarea resurselor regenerabile și dezvoltarea serviciilor energetice, blocarea activității de exploatare a huilei ca urmare a nerestructurării financiare a operatorului, blocarea activității de exploatare a lignitului ca urmare a lipsei unei reglementări specifice care să asigure valorificarea în interes de utilitate publică a rezervelor de lignit cu o dreaptă și justă despăgubire a deținătorilor de terenuri, necesare desfășurării activității, selecția, reținerea și motivarea în condiții de piață liberă a capitalului uman necesar implementării strategiei și operării în siguranță a sistemului energetic național; potențialul limitat al resurselor naționale de uraniu, ceea ce are ca efect, după 2017, la neacoperirea necesarului de uraniu natural din resurse interne pentru funcționarea unităților nuclearo-electrice la Cernavodă.

Însă, se estimează și oportunități privind dezvoltarea energeticii, deoarece România are o poziție geografică startegică pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de magistrale pan-europene de petrol și gaze naturale.

De asemenea, este vorba de existența piețelor fizice și financiare de energie, precum și accesul la piețe regionale de energie electrică și gaze naturale cu oportunități de realizare a serviciilor de sistem la nivel regional..

Nu în ultimul rând, se poate vorbi de crearea de posibilități crescute de investiții în domeniul eficienței energetice și al resurselor energetice regenerabile neutilizate, de accesarea Fondurilor structurale ale UE pentru proiecte în domeniul energiei, ca și de existența unui important sector hidroenergetic, capabil să furnizeze volumul necesar de servicii tehnologice de sistem.

Se mai poate vorbi și de experiența îndelungată și existența unor infrastructuri importante pentru exploatarea resurselor energetice primare interne bazate pe cărbune și uraniu, ca și de depistarea unor noi perimetre cu rezerve considerabile de lignit și de uraniu.

Scopul Strategiei energetice îl reprezintă asigurarea independenței energetice în contextul dezvoltării durabile a României și a Uniunii Europene.

Ca obiectiv central, Securitatea aprovizionării presupune menținerea suveranității naționale asupra resurselor primare de energie și respectarea opțiunilor naționale în domeniul energiei.

Potrivit prevederilor Constituției României, „bogățiile de orice natură ale subsolului, apele cu potențial energetic valorificabil, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice.”

Prin această stretegie se urmărește reducerea treptată a dependenței de resurse energetice primare din import și menținerea unui echilibru între importul de resurse și utilizarea rezervelor naționale pe baze economice și comerciale.

Totodată, se va acționa pentru: diversificarea și consolidarea, în cadrul stabilit la nivel european, a relațiilor de colaborare cu țările exportatoare de hidrocarburi, precum și cu cele de tranzit; diversificarea surselor de aprovizionare și dezvoltarea rutelor de transport; încheierea de contracte pe termen lung pentru gaze naturale din import pentru a diminua riscurile de întrerupere a furnizării, cu respectarea regulilor concurențiale; încheierea de contracte pe termen lung pentru furnizorii interni de cărbune care să le asigure acces la piețele financiare, cu respectarea regulilor concurențiale; stimularea investițiilor în domeniul exploatării rezervelor de gaze naturale, prin încurajarea identificării de noi câmpuri și valorificarea maximă a potențialului; abordarea, în comun cu statele membre ale UE, a problemelor referitoare la protecția infrastructurii critice din sistemul energetic în lupta împotriva terorismului; punerea în valoare de noi perimetre pentru exploatarea lignitului și a uraniului care să asigure cererea după anul 2015; creșterea nivelului de adecvare al rețelei de transport prin dezvoltare și modernizare în concept de rețea inteligentă (smart grid) și cu respectarea cerințelor UCTE/ETSO (Uniunea pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie Electrică/Asociația Operatorilor de Transport și Sistem din Europa).

În plus, se va acționa pentru liberalizarea tranzitului de energie și asigurarea accesului permanent la rețelele de transport.

În cadrul acestui important documentul se menționează participarea României la proiectele Constanța-Trieste și Nabucco și interconectarea cu sistemele energetice din țările vecine (Ungaria, Bulgaria și Ucraina), toate pe fondul creșterii capacității de înmagazinare a gazelor naturale și a petrolului.

Obiectivul dezvoltării durabile în energetică va impune promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile, astfel încât consumul de energie electrică realizat din resurse regenerabile să reprezinte 33% din consumul intern brut de energie electrică al anului 2010, 35% în anul 2015 și 38% în anul 2020.

Se va realiza stimularea investițiilor în îmbunătățirea eficienței energetice pe întregul lanț resurse-producție-transport-distribu-ție-consum. Se va promova utilizarea biocombustibililor lichizi, a biogazului și a energiei geotermale. Totodată, se va asigura susținerea activităților de cercetare-dezvoltare și diseminare a rezultatelor cercetărilor aplicabile. Reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător prin utilizarea tehnologiilor curate va reprezenta altă prioritate.

În cadrul literaturii de specialitate s-a subliniat că obiectivul ridicării nivelului de competitivitate pesupune: „continuarea dezvoltării și perfecționarea mecanismelor piețelor concurențiale pentru energie electrică, gaze naturale și servicii energetice; extinderea activității operatorului pieței angro de energie electrică din România la nivel regional; participare activă la realizarea pieței regionale de energie (în Europa de sud-est) și a pieței unice europene; liberalizarea în condiții tehnice controlate, de siguranță în alimentare, a tranzitului de energie și asigurarea accesului permanent și nediscriminatoriu la rețelele de transport și interconexiunile internaționale (creșterea .capacității de interconexiune de la circa 10% în prezent la 15-20% la orizontul anului 2020); continuarea procesului de restructurare, creștere a profitabilității și privatizării în sectorul energetic (privatizarea se va realiza atât cu investitori strategici, cât și prin listarea pe piața de capital); continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de lignit în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital; creșterea competitivității minelor de huilă prin asigurarea ajutorului de stat conform Directivei europene nr. 1402/2002.”

În cursul anului 2007, ținându-se cont de problemele energetice din țară și în UE, autoritățile naționale au hotărât retragerea de la privatizare a câtorva companii strategice de producție, transport și distribuție.

Principalul scop îl reprezintă evitarea ca România să nu devină dependentă de marile companii străine în materie de energie, acest lucră remarcându-se în Germania. Franța, Cehia, Ungaria, Polonia etc.

O aplicare constructivă eficientă a Tratatului Comunității Energetice în regiunea Europei de sud-est poate să ofere o bună șansă României de a-și întări poziția strategică în regiune, din perspectiva stabilități energetice, poziție generatoare de resurse care să finanțeze cercetările din domeniile resurselor alternative, conservării resurselor clasice și protecției mediului înconjurător.

Ținând cont de dezideratul UE de implementare a unei politici comune în domeniul energetic, guvernul de la București și-a manifestă adeziunea la Cartea Verde europeană din martie 2006, acesta focusându-se pe definitivarea pieței interne de energie; creșterea securității în alimentare, inclusiv prin introducerea unor mecanisme de solidaritate între statele membre, sporirea gradului de diversificare a producției de energie, asigurarea unei abordări comune a problematicii schimbărilor climatice, stimularea inovării și cercetării în domeniul energetic, abordarea problematicii energetice, în afara Uniunii, cu o „singură voce”.

În Carta Verde se evidențiază importanța României de stat de tranzit al hidrocarburilor pe direcția est-vest.

De asemenea, România va participa la consolidarea și asigurarea funcționalității pieței europene de energie, care va asigura competitivitatea companiilor europene și prețuri adecvate la consumatori.

Un alt obiectiv major al politicii energetice europene îl reprezintă asigurarea protecției mediului La nivel european s-au agreat, cu ocazia Consiliului European din martie 2007, câteva ținte obligatorii în acest sens: promovarea surselor regenerabile de energie, domeniu în care România și-a asumat prin aderarea la UE importante angajamente; creșterea consumului de bio-carburanți; creșterea eficienței energetice.

CAPITOLUL III

HIDROGENUL-COMBUSTIBILUL VIITORULUI

Logica întrebare care se ridică în mediul oamenilor de știință este dacă va reuși omenirea să se dezvolte în deceniile ce vor urma în așa fel încât să folosească cantități reduse de energie, cel puțin la nivelul actualului consum.

În ciuda metodelor de economisire a energiei la nivelul întregii planete mai ales în
cadrul industriei, satisfacerea nevoilor social-economice, este de neimaginat fără energie electrică.

Marea majoritate a cercetătorilor din diverse state ale lumii consideră că hidrogerul are șanse reale să devină marea sursă de energie a acestui secol.

Marele atuu al hidrogenului ca purtător de energie rezultă din abundența sa.

Comparativ cu combustibilii fosili, centralele de hidrogen nu vor elimina gaze carbonice în atmosfera neexistând pericolul periclitării climatului mondial prin efectul de seră.

Din arderea hidrogenului rezultă apă precum și o cantitate mică de oxid de azot, cantitate ce poate fi eliminată.

În comparație cu electricitatea-la care producerea și consmul sunt simultane-hidrogenul poate fi transportat și stocat pe distanțe foarte mari.

Ceea ce trebuie menționat este faptul că hidrogenul nu se găsește liber în natură.

Pentru a fi produs se impune energie și bani. De asemenea, se impun multiple cercetări și experimente toate acestea trebuind a fi susținute de importante fonduri financiare.

Unii specialiști consideră că era hidrogenului a debutat în acest început de secol.

Hidrogenul-alternativa secolului XXI?

Evenimentele politice ale începutului de secol au evidențiat că, din nefericire, criza combustibililor fosili este un fenoment real, cu tendințe de cronicizare.

Pe de o parte, instabilitatea creată, la nivel mondial, între creșterea demografică și ce industrială și rezervele limitate de petrol, cărbune și gaze naturale pe de altă parte sunt subiectul central al specialiștilor în domeniu.

În încercarea de a face un bilanț al rezervelor disponibile, alternativele la combustibilii fosili ar fi energia nucleară, energia electrică alcoolii și hidrogrnul.

În ceea ce privesc resursle neconvenționale, în cazul transportului rutier și aerian, energia electică și cea nucleară nu pot fi luate în calcul.

Energia nucleară presupune instalații deosebite pentru producerea, protecția și conversia energiei al căror volul și masă pot stârni interesul doar transportului naval de mare tonaj.

Alcoolii pot reprezenta doar o sursă parțială de acoperire a consumului petrolier și asta numai în statele care dețin mari cantități de resurse teritoriale pentru producția de biomasă.

Așadar, singura soluție disponibilă în procesul cercetării privind necesitățile energetice râmâne hidrogenul.

Principalele proprietăți chimice ale hidrogenului

Datorită compoziției sale elementare, densitate, proprietăți de difuzie în aer, congelare și ardere, energie de aprindere putere calorică și viteză de ardere hidrogenul diferă de toți combustibilii fosili.

Comparativ cu combustibilii hidrocarbonați, în compoziția hidrogenului nu se regăsesc alte molecule. Astfel, datorită acetei prorpietăți prin ardere hidrogenul nu va produce decât apă.

În general hidrogenul arde complet. Există însă și situații când datorită amestecurilor bogate pot fi găsite în gazele de evacuare pot fi găsite urme de hidrogen inofensiv.

La evacuare singurul poluant îl reprezintă oxizii de azot, nivelul acestora putând fi redus prin măsuri corespunzătoare.

Atât sub formă gazoasă, cât și sub formă lichidă, hidrogenul se caracterizează prin cea mai mică densitate.

Puterea sa calorică superioară reduce oarecum acest dezavantaj.

Acest lucru reprezintă motivul pentru care se dorește utilizarea hidrogenului sub formă lichidă.

Marea majoritate a specialiștilor confirmă faptul că hidrogenul este superior oricărui att tip de combustibil, inclusiv gazelor naturale.

Valoarea extrem de ridicată a coeficientului de difuzie în aer asigură o amestecare rapidă a hidrogenului cu combustibilul, având ca efect formarea unui amestec omogen.

Valorile foarte reduse ale temperaturilor de fierbere și congelare asigură vaporizarea completă a combustibililor în procesul de formare a amestecului și buna funcționare a motorului la temperaturi scăzute.

Comparativ cu benzina, hidrogenul se arde la temperaturi mult mai ridicate. Acest
aspect oferă un randament termic sporit, însă nu reprezintă o împrejurare favorabilă pentru formarea oxizilor de azot, care apar în concentrații mult mai mari al amestecul stoichiometric.

Interacția radiațiilor nucleare cu hidrogenul

Fie că sunt de natură corpusculară, fie că sunt de natură electromagnetică, radiațile nucleare pot fi detectate numai în urma proceselor de interacție cu materia.

Acest principiu este folosit la construirea aparatelor de detecție.

Particulele grele precum: fragmentele de fisiune, ionii grei, particulele a, protonii, deuteronii, interacționează cu mediul pe care-1 parcurg, datorită sarcinilor lor electrice.

Procesul de interacție are loc cu electronii atomici și numai foarte rar cu nucleele. Ținând cont de faptul că electronii au o masă mult mai mică ciocnirile sunt puțin eficace, respectiv particula grea transmite o mică parte din energia ei electronului. Datorită acestui fapt, pentru a-și pierde energia, particula grea va interacționa cu un număr foarte mare de electroni și deci va parcurge o linie dreaptă.

Electronul ciocnit poate fi smuls din atom producându-se astfel o pereche de particule cu sarcină, electronul liber și ionul pozitiv. Ca urmare a procesului de ionizare, particulele pot fi detectate cu o aparatură corespunzătoare. In alte cazuri însă electronul este ridicat la energii potențiale superioare, atomul sau molecula găsindu-se astfel în stări excitate. Ionizarea ca și stările excitate duc la modificări importante datorită ruperii legăturii chimice, formarea de radicali liberi, interacția acestor specii dând naștere la combinații chimice noi. Dar, între tipul de interacție al particulelor grele și cel al particulelor ușoare există o deosebire. Dacă în primul caz pierderea de energie se face prin ionizare și excitare, în ultimul caz intervin procese.

Interacția radiațiilor de natură electromagnetică cu mediul străbătut se deosebește mult de procesul care are loc datorită radiațiilor corpusculare

Atenuarea radiațiilor nucleare se face în urma interacției lor cu atomii care constituie mediul străbătut de acestea. Din cauza ciocnirilor cu atomii mediului penetrat, radiațiile nucleare își vor pierde întreaga lor energie, în urma cărui fapt vor fi absorbite de mediul dat sau își vor ceda doar o parte din energie, lucru care are ca efect devierea acestora din drumul lor inițial.

Astfel, se distinge o atenuare exponențială a radiațiilor nucleare unde după fiecare act de interacție, un număr oarecare de “particule”, (unde electromagnetice) își vor pierde o parte sau întreaga energie de care dispun, dar în final nu se va obține absorbția lor totală de către mediul dat. Vor mai rămâne câteva cu energia inițială intactă care vor putea penetra mediul dat, oricât de gros ar fi.

În cazul radiațiilor corpusculare există o atenuare neexponențială, unde după un număr dat de ciocniri cu mediul respectiv, vor fi absorbite total în aceasta.

Interacția particulelor α

Particulele α interacționează îndeosebi cu electronii atomilor mediului penetrat și
într-o foarte mică măsură, cu nucleele respective.

În urma procesului de interacție se produce expulzarea electronilor de pe învelișurile electronice, producând ionizarea atomilor.

Dacă se reprezintă grafic intensitatea fascicolului de radiații în funcție de grosimea de mediu străbătut se observă că la o grosime dată, toate particulele a componente sunt absorbite total.

Parcursul radiațiilor prin gaze este mult mai mare decât cele prin lichide și solide deoarece densitatea mediului străbătut crește.

Parcursul la solide se exprimă prin intermediul mărimii "echivalent aer", care se referă la grosimea stratului de material care are aceiași ionizare specifică 0') și reprezintă numărul de perechi de ioni creați pe unitatea de lungime

Interacția radiațiilor β

Atenuarea electronilor este produsă în urma a trei procese distincte: ionizare și excitare, împrăștiere elastică și frânare prin radiație:

Excitarea și ionizarea atomilor mediului de către radiațiile β este mult mai mică decât cea produsă de radiațiile α, datorită vitezei lor mult mai mici și a masei mult mai reduse față de particulele α.

Probabilitatea de ciocnire a radiațiilor β cu atomii ce constituie mediul absorbant, este mult mai redusă, iar de aici probabilitatea apariției unor edificii ionizate sau excitate este mult mai mică în comparație cu cazul helionilor.

împrăștierea elastică reprezintă devierea fascicolului de radiații.

Dacă viteza radiațiilor β este mult micșorată, atunci procesul de împrăștiere elastică este accentuat; fascicolul β suferind împrăștierea multiplă. Lucrul acesta este explicat prin aceea că la viteze mai mici, fluxul de radiații β “stă” mai mult în vecinătatea electronilor și nucleului, de unde rezultă probabilitatea mai accentuată de interacție;

Radiația de frânare (Bremsstrahlung)

Dacă radiațiile β străbat câmpul nucleelor atomilor mediului penetrat, se produce o încetinire a lor, iar o parte din energia cinetică purtată de aceste radiații se degajă sub formă de radiații electromagnetice, numite radiații de frânare.

Legea de atenuare a electronilor

Dacă se prezintă grafic intensitatea radiațiilor în funcție de grosimea stratului de absorbant penetrat (x) se obține o curbă care are o formă aproape exponențială atingând totuși în final abscisa.

Punctul de intersecție cu abscisa reprezintă parcursul radiațiilor βcare au străbătut mediul dat.

Interacția radiațiilor electromagnetice penetrante

Aceste tipuri de radiații se atenuează atunci când ele interacționează cu substanța, în urma efectului fotoelectric

Efectul fotoelectric

În cazul când asupra unei substanțe oarecare se trimite un flux de cuante electromagnetice (y, x) se va produce o emisie de electroni.

Fenomenul a fost studiat și explicat de către Einstein pe baza caracterului corpuscular (fotonic) al luminii și a fost denumit efect fotoelectric. Dacă o cuantă y cu energie mare cade pe un fotocatod va fi absorbit de unul dintre electronii atomilor componenți, lucru care va face ca energia inițială a acestui electron să crească cu cantitatea hv corespunzătoare fotonului incident.

În drumul său spre suprafața fotocatodului, electronul excitat prin absorbția fotonului incident își va pierde o parte din energia sa cinetică în urma interacțiilor complexe cu ceilalți electroni învecinați.

Coeficientul de atenuare al radiațiilor y și x în urma efectului fotoelectric este suma dintre coeficientul de absorbție fotoelectrică și cel de împrăștiere fotoelectrică datorat emisiei surplusurilor energiei de către electronii așezați pe nivelele energetice mai exterioare, care vor completa locul rămas vacant datorită expulzării electronului inițial de pe nivel energetic inferior

Hidrogenul sufurat din Marea Neagră

În ultimii ani au apărut, în cadrul literaturii de specilitate informații cu privire la existanța, în adâncul Marii Neagre, a unei cantități uriașe de hidrogen sulfurat, acesta reprezentând una dintre cele mai toxice substanțe de pe glob.

Hidrogenul sulfurat este un gaz incolor, extrem de toxic și ușor inflamabil.

În funcție de concentrație și de durata de expunere poate produce efecte cronice sau acute.

Hidrogenul sulfurat din Marea Neagra este o sursa de energie regenerabilă, zilnic marea produce o cantitate de peste 10.000 tone de H2S.

Numeroase studii au evidențiat faptul că extincția din epoca Permiană s-a datorat unei cantități imense de hidrogen sulfurat eliberat în atmosferă, în urma descompunerii sulfatului de către bacteriile sulfuroase.

În epoca anterioară Permianului, nivelurile de oxigen atmosferic au scăzut considerabil, iar nivelul de hidrogen sulfurat s-a dezvoltat, ceea ce a dus la o creștere dincolo de pragul limită a cantității de hidrogen sulfurat de la nivelul superior al oceanelor.

Găsirea de urme biologice lăsate de bacteriile sulfuroase verzi ar constitui dovada definitivă a faptului că hidrogenul sulfurat a provocat, în acea vreme, extincția în masă a viețuitoarelor.

Se estimează că există aproximativ 5 miliarde de tone disponibile de H2S în Marea Neagră. Acestă cantitate de H2S ar permite fiecărui stat riveran Mării Negre, să construiască câte o centrală electrică cu puterea de 4000 MGW, iar funcționarea pentru fiecare este estimată la minim 100 de ani.

Acesta este motivul pentru care au existat opinii potrivit cărora Marea Neagră este considerată cea mai mare zonă moartă din lume și asta pentru că sub adâncimea de 200 de metri nicio vietuițoare nu poate supraviețui, cu excepția microorganismelor anaerobe.

Cercetatorul francez Jacques-Yves Cousteau a remarcat faptul că proportia minimă de hidrogen sulfurat este în Marea Neagră “de 42 de centimetri cubi la litru, iar speciile de bacterii anaerobe care produc acest gaz sunt foarte productive și concentrația zăcămantului crește continuu.”

Pentru a înțelege pe deplin importanța hidrogenului sulfurat trebuie menționat faptul că acesta este “un gaz solubil în apă, care se aprinde în contact cu oxigenul atmosferic și care are o putere calorică mai mare decât cea a gazului metan. În caz de cutremur major, sau în cazul unei intervenții umane, acest rezervor de mai multe miliarde de metri cubi, ar putea ieși la suprafață și s-ar putea aprinde instantaneu în contact cu aerul”.

O serie de oameni de știință au relevat faptul că este posibilă sintetizarea hidrogenului din substanta chimică și utilizarea acestuia ca sursă de energie verde.

Ca urmare a reacției chimice, alături de hidrogen ar rezulta și sulf, materie primă ce poate fi folosită în industria chimică și farmaceutică.

Această teoreie este susținută de o pleaiadă de cercetători turci, însă descoperierea acestora nu este nouă.

Teoria potrivit căreia hidrogenul sulfurat poate deveni o importantă sursă de energie verde a fost avansată și la noi în țară începând cu anii 90.

Chiar fosta conducere comunistă de la București intenționa construirea unei centrale care să utilizeze drept combustibil hidrogenul sulfurat, acesta fiind considerat, așa cum am mai manționat, a avea o putere calorică mult mai mare decât a gazului metan.

Fostul lider comunist de la București, Nicolae Ceausescu intenționa să extragă gazul inflamabil în scopul folositrii acestuia drept combustibil, însă rușii s-au opus.

S-a susținut că Uniunea Sovietică era pregatită să detoneze Marea Neagră în caz de atac NATO, din sud, dinspre Turcia.

Însă, prezintă dezavantaj faptul că hidrogenul sulfurat ar putea produce gaze mult mai nocive în urma arderilor.

Motivul pentru care acest proiect a fost abandonat îl reprezintă intervenția rușilor, conștienți că, o astfel de centrală ar fi însemnat independența energetică a României.

În cadrul unei anchete a Senatului, ce viza posibilul atac meteorologic asupra României, în urma căruia se presupune că au fost dirijate cantități uriașe de vapori de apă din Marea Neagră către țara noastră, atac în urma căruia ar fi rezultat inundații catastrofale în ultimii ani, în special în Moldova, au fost cooptați și militari români specialiști în “arme geofizice”.

Acești specialiști susțin că ets adevărat că “o agresiune de acest gen și că asemenea experimente militare sunt foarte periculoase nu numai în sine, ci și din cauza faptului că ar putea aprinde zăcământul de hidrogen sulfurat din Marea Neagră, cu urmări catastrofale pentru toate țările riverane”.

Având în vedere de cele menționate Comisia pentru Administrație Publică a Senatului a hotărât înființarea unei subcomisii care să aibă drept scop analizerea principalelor “motive pentru care pe teritoriul țării noastre se produc fenomene meteorologice extreme, cum sunt ploile torențiale din ultimii doi ani, ori tornadele.”

Însă, ideea de a produce combustibili ecologici din hidrogenul sulfurat din Marea Neagră a apărut, la nivel național, în 2004.

Cercetătorii români au subliniat că în urma procedeului s-ar produce energie electrică și o cantitate mare de apă grea, aceasta reprezentând materia primă în centralele nucleare.

Se estimează că avantajul unei asemenea investiții îl reprezintă faptul că acest tip de energie este nepoluantă și ar putea asigura independență energetică pentru cel puțin 50 de ani.

Însă, proiectul autorităților române stagnează, dar cercetătorii turci studiază posibilitatea ca hidrogenul sulfurat sa devină energia verde.

CONCLUZII

Epuizarea resurselor energetice ale planetei reprezintă principala temere a acestui început de mileniu.

Însă, specialiștii din domeniu susțin că actualele resurse de energie pot să asigure consumul încă 100-200 ani, în ritmul alert al actualei dezvoltării.

Însă, resursele puțin cunoscute sau cunoscute doar parțial și, cu precădere resursele necunoscute întrec cu mult volumul resurselor energetice folosite ala oraca actuală.

Astfel, problema unui viitor nu prea îndepărtat nu va fi că omenirea nu va mai avea resurse de energie. Cu titlu de exemplu, energia solară este aproape nefolosibilă, combustibilii bazați pe hidrogen asemenea, energia nucleară se află, încă, la începuturile sale.

În tot acest tablou, securitatea energetică reprezintă o latură specială a securității naționale, regionale și globale.

La ora actuală, asigurarea securității energetice, implică mai mult decât în trecut, legătura cu aspectele politice și militare ale securității în ansamblul său.

Securitate energetică înseamnă depășirea unor sensibilități, pericole, amenințări și riscuri la nivel internațional.

Încă de la începutul acestui mileniu supremația unei singure puteri economice, politice și militare, s-a dovedit o ipostază greșită.

Este binecunoscut faptul că permanenta competiție pentru resurse energetice în lumea contemporană reprezintă o sursă de crize și conflicte în contextul în care cererea crește
într-un ritm alert față de ofertă, iar marile rezerve de hidrocarburi sunt localizate în zone cu profunde dezechilibre politico-economice și instabilitate.

Însă, cum competiția economică pe piața mondială a petrolului și a gazelor naturale are reguli concurențiale bine delimitate, aceasta nu atrage în mod automat declanșarea de crize și conflicte politico-militare.

Cel puțin raportat la acest aspect s-au făcut progrese reale față de trecut.

La nivelul comunității internațională războiul este exclus oficial ca modalitate de rezolvare a disputelor și conflictelor economice.

Dincolo de aceste progrese esențiale, ce marchează noua eră, se mențin încă grave disparități economico-sociale între state mărindu-se distanța dintre forța tehnologică, economică, politică și militară a statelor post-industriale și cea a majorității țărilor lumii.

Marile probleme ale omenirii, respectiv sărăcia, guvernarea slabă, corupția, resentimentele față de statele și națiunile dezvoltate și față de globalizare alimentează terorismul internațional și mulțimea de conflicte locale.

Ceea ce trebuie menționat este faptul că noua ordine mondială va trebui să asigure stabilitatea și securitatea energetică a omenirii, prin dialog și cooperare, într-un spirit de colaborare distinct față de practicile din epoca Războiului Rece.

În lipsa unei politici energetice comune reale, statele sunt responsabilile de asigurarea securității energetice naționale, regionale, mondiale.

Uniunea Europeană trebuie să preia responsabilități energetice în măsura în care va reuși să obțină securizarea aprovizionării cu hidrocarburi din Federația Rusă și din alte zone.

În măsura în care UE va deveni o putere științifică și economică, va reuși să atragă mai mulți parteneri energetici stabili.

În noile condiții securitatea energetică a României nu mai depinde doar de propriile resurse, de potențialul ei economic sau de puterea ei națională.

Astfel, devine elocvent faptul că scopurile și obiectivele acestei securități se impun a fi negociate la Bruxelles, cu cele mai importante companii străine din energetică, cu producătorii și consumatorii, cu partenerii sociali din economie.

Urmează, cu siguranță, noi aprofundări pe linia factorilor politici și economici de decizie și noi dezvoltări în energetică. Sub unghiul evidențiat, dorita securitate energetică poate fi obținută preponderent în cadrul interdependențelor energetice europene. La fel și securitatea națională, inseparabilă de cea energetică, de UE și NATO.

Așa cum am subliniat în cadrul acestei lucrări, pe termen scurt și mediu omenirea nu se va confrunta cu un real pericol al epuizării resurselor energetice.

Accesul la resursele neconvenționale presupune capital financiar și uman, organizare, tehnologie de vârf, prin urmare puterea tehnologică a statelor și a economiilor controlează și va controla accesul la resursele respective

BIBLIOGRAFIE

Litertură de specilalitate

Alexandrescu, Grigore Amenințări la adresa securității, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I” București 2004

Anastasiei, Traian Considerații privind corelația “securitate-economie” în C-tin Moștoflei (coord.), România-membru al Alianție Nord-Atlantice, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București 2004

Băhnăreanu, Cristian, Resursele energetice și mediul de securitate la începutul secolului XXI, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București 2006

Băhnăreanu,Cristian Resurse energetice, crize, conflicte, Editura Militară, București, 2008

Balaban, Constantin Gheorghe Securitate și dreptul internațional. Provocări la început de secol XXI, Editura C.H. Beck, București 2006

Bari, Ioan Probleme globale contemporane, Editura Economică București 2003

Celac, Sergiu, Securitatea globală și geopolitica energiei, curs SNSPA 2003

Chiotan, C., A. Bușilă, Izotopii radioactivi și radiațiile nucleare în industria chimică, Editura Tehnic, București 1992,

D.J. Carswell, Introduction to nuclear chemistry, Elsevier Publication, Amsterdam, 1967

Dolghin, Nicolae, Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București 2004

Mihalcea, I. Elemente de chimie nucleară, Editura I.C.P.E., București 1997,

Moțoc, C., Acțiunea radiaților nucleare asupra corpului solid, Editura Academiei, București 1964

Orzeață, Mihail Securitatea și continua transformare în secolul XXI. Eseuri, Editura Militară, București 2004

Paraschivescu, Andrei Octavian Paraschivescu, Hidogenul-combustibilul viitorului, Metode moderne de obținere,Editura Moldavia, Bacău 2002

Preda, Ghe. (coord.tratat), Mihai Marinescu, Gabriel Năstase, Valorificarea resurselor naturale, vol.I: Bazele resurselor naturale, Editura International University Press, București 2004

Stratulat, Mihai, Ștefan Ispas, Hidrogenul-combustibilul viitoruluiîn transporturile aeriene și rutiere, Editura Tehnică, Buucrești 1988

Surse electronice

http://www.dae.gov.ro/articol/1416/comisia-european-a-adoptat-strategia-ldquo-energie-2020-o-strategie-pentru-energie-competitiv-sustenabil-i-sigur-rdquo,

http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/07/7&format=HTML&aged=1&language=RO&guiLanguage=en

http://www.un.org/esa/documents/ecosoc/cn17/1996/ecn171996-22.htm

http://ec.europa.eu/energy/strategies/2006/2006_03_green_paper_energy_en.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/l27062_en.htm

http://www.europia.eu/Content/Default.asp?PageID=413

http://intermediu.pub.ro/concurs/eseurile-premiate/hidrogenul-purtator-secundar-de-energie/

http://unda-verde.blogspot.ro/2009/03/hidrogenul-sulfurat-din-marea-neagra-ar.html

http://www.a1.ro/news/social/marea-neagra-in-pericol-un-rezervor-urias-de-hidrogen-sulfurat-sta-sa-iasa-la-suprafata-131591.html

http://www.9am.ro/comentarii/articol/182727/Hidrogenul-Sulfurat-din-Marea-Neagra.html

http://epochtimes-romania.com/news/bomba-marea-neagra–5762

http://www.obiectivgorj.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=466:triunghiul-morii-i-alte-pericole-din-marea-neagr&catid=205:dezvaluiri&Itemid=134

http://www.financiarul.ro/2009/06/19/exploatarea-hidrogenului-sulfurat-din-marea-neagra-un-deranj-mult-prea-mare/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hidrogen_sulfurat

http://www.google.ro/#hl=ro&q=ce+este+hidrogenul+sulfurat&oq=hidrogenul+sulfura&aq=5mK&aqi=g3g-K1g-mK3g-msK1&aql=&gs_l=serp.1.5.0l3j0i30j0i5i30l3j0i5i10i30.1608.5395.0.6848.14.13.0.0.0.2.178.1131.11j2.13.0…0.0.6Yvpw2f9lFM&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&fp=7e9aff2feb309a32&biw=1024&bih=578

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/guvernul-de-la-bucuresti-si-magnatii-de-la-chevron-ascund-opiniei-publice-efectele-catastrofale-ale-exploatarii-gazelor-de-sist-din-marea-neagra-14075

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=Rusia+si+hidrogenul+sulfurat+marea+neagra&source=web&cd=9&ved=0CGkQtwIwCA&url=http%3A%2F%2Fwww.antena3.ro%2Fromania%2Fmarea-neagra-invadata-de-o-masa-uriasa-de-hidrogen-sulfurat-112016.html&ei=WhvjT9T5Hs3ltQahzbTBBg&usg=AFQjCNGFrgRIca0bt6YICGMbXsz_cjhMKA

ANEXA I

BIBLIOGRAFIE

Litertură de specilalitate

Alexandrescu, Grigore Amenințări la adresa securității, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I” București 2004

Anastasiei, Traian Considerații privind corelația “securitate-economie” în C-tin Moștoflei (coord.), România-membru al Alianție Nord-Atlantice, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București 2004

Băhnăreanu, Cristian, Resursele energetice și mediul de securitate la începutul secolului XXI, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București 2006

Băhnăreanu,Cristian Resurse energetice, crize, conflicte, Editura Militară, București, 2008

Balaban, Constantin Gheorghe Securitate și dreptul internațional. Provocări la început de secol XXI, Editura C.H. Beck, București 2006

Bari, Ioan Probleme globale contemporane, Editura Economică București 2003

Celac, Sergiu, Securitatea globală și geopolitica energiei, curs SNSPA 2003

Chiotan, C., A. Bușilă, Izotopii radioactivi și radiațiile nucleare în industria chimică, Editura Tehnic, București 1992,

D.J. Carswell, Introduction to nuclear chemistry, Elsevier Publication, Amsterdam, 1967

Dolghin, Nicolae, Geopolitica. Dependențele de resursele energetice, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București 2004

Mihalcea, I. Elemente de chimie nucleară, Editura I.C.P.E., București 1997,

Moțoc, C., Acțiunea radiaților nucleare asupra corpului solid, Editura Academiei, București 1964

Orzeață, Mihail Securitatea și continua transformare în secolul XXI. Eseuri, Editura Militară, București 2004

Paraschivescu, Andrei Octavian Paraschivescu, Hidogenul-combustibilul viitorului, Metode moderne de obținere,Editura Moldavia, Bacău 2002

Preda, Ghe. (coord.tratat), Mihai Marinescu, Gabriel Năstase, Valorificarea resurselor naturale, vol.I: Bazele resurselor naturale, Editura International University Press, București 2004

Stratulat, Mihai, Ștefan Ispas, Hidrogenul-combustibilul viitoruluiîn transporturile aeriene și rutiere, Editura Tehnică, Buucrești 1988

Surse electronice

http://www.dae.gov.ro/articol/1416/comisia-european-a-adoptat-strategia-ldquo-energie-2020-o-strategie-pentru-energie-competitiv-sustenabil-i-sigur-rdquo,

http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=MEMO/07/7&format=HTML&aged=1&language=RO&guiLanguage=en

http://www.un.org/esa/documents/ecosoc/cn17/1996/ecn171996-22.htm

http://ec.europa.eu/energy/strategies/2006/2006_03_green_paper_energy_en.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/l27062_en.htm

http://www.europia.eu/Content/Default.asp?PageID=413

http://intermediu.pub.ro/concurs/eseurile-premiate/hidrogenul-purtator-secundar-de-energie/

http://unda-verde.blogspot.ro/2009/03/hidrogenul-sulfurat-din-marea-neagra-ar.html

http://www.a1.ro/news/social/marea-neagra-in-pericol-un-rezervor-urias-de-hidrogen-sulfurat-sta-sa-iasa-la-suprafata-131591.html

http://www.9am.ro/comentarii/articol/182727/Hidrogenul-Sulfurat-din-Marea-Neagra.html

http://epochtimes-romania.com/news/bomba-marea-neagra–5762

http://www.obiectivgorj.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=466:triunghiul-morii-i-alte-pericole-din-marea-neagr&catid=205:dezvaluiri&Itemid=134

http://www.financiarul.ro/2009/06/19/exploatarea-hidrogenului-sulfurat-din-marea-neagra-un-deranj-mult-prea-mare/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hidrogen_sulfurat

http://www.google.ro/#hl=ro&q=ce+este+hidrogenul+sulfurat&oq=hidrogenul+sulfura&aq=5mK&aqi=g3g-K1g-mK3g-msK1&aql=&gs_l=serp.1.5.0l3j0i30j0i5i30l3j0i5i10i30.1608.5395.0.6848.14.13.0.0.0.2.178.1131.11j2.13.0…0.0.6Yvpw2f9lFM&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&fp=7e9aff2feb309a32&biw=1024&bih=578

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/guvernul-de-la-bucuresti-si-magnatii-de-la-chevron-ascund-opiniei-publice-efectele-catastrofale-ale-exploatarii-gazelor-de-sist-din-marea-neagra-14075

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=Rusia+si+hidrogenul+sulfurat+marea+neagra&source=web&cd=9&ved=0CGkQtwIwCA&url=http%3A%2F%2Fwww.antena3.ro%2Fromania%2Fmarea-neagra-invadata-de-o-masa-uriasa-de-hidrogen-sulfurat-112016.html&ei=WhvjT9T5Hs3ltQahzbTBBg&usg=AFQjCNGFrgRIca0bt6YICGMbXsz_cjhMKA