Rusia Presedintelul Medvedev Deschidere sau Hegemonie. O Analiza Istorica

Încă de la afirmarea ca stat, în secolul al XIII-lea, Rusia a jucat un rol important în istoria Europei, impunând, timp de secole orientări de politici, de cultură, de alianțe militare în zonă, nemaivorbind de hegemonia în zonă, Estul Europei și Balcanii fiind un adevărat teatru de confruntări între cele trei mari imperii ale regiunii: Otoma, Țarist și Habsburgic.

Deși a trecut prin schimbări dramatice de organizare statală, de întindere a terotoriului, Rusia, într-o formă sau alta, a contiunat să joace un rol fundamental în politica europeană și, odată cu accelerarea globalizării, la nivel internațional. Din acest punct de vedere, se poate afirma, fără teama de a greși că evoluția istorică a Rusiei reprezintă un adevărat miracol fundamentat, conform legendelor pe Testamentul lui Petru cel Mare, obeictive avute în vedere în permanență de politicienii ruși aflați la putere, fie că a fost vorba de Rusia țaristă, Rusia sovietică sau Federația Rusă și satelitul ei Comunitatea Statelor Independente.

În această argumentație, privită din perspectiva evoluției societății globale, Rusia reprezintă poate unul din cele mai controversate modele. Trecerea de la comunism spre democrație, dezvoltarea unui model unic de dezvoltare economică în condițiile unei centralizări tot mai evidente a puterii politice reprezintă repere ale unei evoluții atipice și agitate.

Decăderea din statutul de putere mondială, tranziția dificilă spre economia de piață, redescoperirea resurselor și valențelor de partener strategic pe scena globală de securitate plasează Rusia într-o tipologie de evoluție particulară marcată atât de specificul cultural al țării cât și de situația economico-politică a întinsei regiuni geografice în cadrul căreia Federația Rusă interacționează. Pe de-o parte este vecinătatea cu China, ea însăși un model original de dezvoltare, pe de alta vecinătatea cu statele din cadrul fostei Uniuni Sovietice caracterizate prin tr-un grad ridicat de centralizare politică dar și însemnate resurse și, în fine, vecinătatea cu Uniunea Europeană și fostele state din sfera de influență care, de mulle ori au rol de tampon între Uniune și NATO pe de-o parte și Federație pe de alta.

Aflată într-o arie geografică care nu se remarcă neapărat prin emergență economică, ultimii ani au impus Rusiei implementarea unui program de modernizare economică și o deschidere spre Vest. Dezvoltarea unui centru pentru inginerie, tehnologie și educație antreprenorială, deschiderea cercetării pe coordonatele cooperării cu Universități americane de prim rang și companii de înaltă tehnologie au în vedere plasarea Rusiei în rândul puterilor importante din domeniul hi-tec cu aplicabilități în diverse domenii de acțiune.

Această dinamică a presupus o reideologizare a politicii externe a Federației Ruse orientată spre cooperare și o considerare mai pragmatică a interesului național rus.

Istoricul relațiilor Rusia Uniunea Europeană și NATO nu a fost unul pozitiv în permanență. De altfel, punctul minim al acestui raport a fost atins în august 2008 odată cu invazia Georgiei. O serie de voci occidentale au acuzat la acea vreme Rusia de ambiții neocoloniale, iar Consiliul Rusia-NATO, înființat în 2002 pentru consultări și realizarea consensului, și-a suspendat activitatea pe fondul acuzațiilor reciproce de spionaj și acte subversive la adresa securității regionale. La aceste evoluții s-a adăugat criza Ruso-Ucarineană din ianuarie 2009 asupra livrării de gaze, dispută care a afectat mai multe state europene.

La acea vreme, media internațională afirma că Rusia își folosește resursele energetice ca armă de șantaj politic pentru a presa statele europene și cele din fosta Uniune Sovietică pentru a adopta atitudini favorabile acesteia. În fapt s-a produs o izolare a Federațiai nu numai față de partenerii occidentali ci și față de vecinii cei mai apropiați. Cercetătorul suedez Andres Aslund afirma într-un studiu asupra Rusiei că în fapt aceasta a încercat o impunere asupra vecinilor din spațiul ex-sovietic dar nu a reușit decât să creeze o imagine de permanente suspiciuni asupra adevăratelor sale intenții.

Cu toate acestea, venirea la președinția Rusiei a fostului prim ministru Dmitri Medvedev, schimbarea de politică a acestuia față de occident au reprezentat dovezi de cooperare care au dus la o evidentă îmbunătățire și conciliere a relațiilor Federației cu Occidentul. Lucrările Consiliului NATO-Rusia au fost reluate, în ciuda rezervelor unor state, secretarul general al Alianței afirmând, la acea dată că Rusia reprezintă un actor global important iar ignorarea acesteia nu reprezintă o opțiune. De asemenea, după alegerea sa în 2008, președintele american Barack Obama a promis o resetare a relațiilor cu Rusia și a întârziat pe termen nedefinit amplasarea elementelor din scutul antirachetă american în Polonia și Cehia, în semn de deschidere spre dialog și conciliere. În același timp, negocierile de aderare la NATO a fostelor republici sovietice Georgia și Ucraina au fost suspendate pe termen nedefinit. Reorientările de politici și atenuarea asperităților relațiilor diplomatice au dus la o relaxare a temerilor Rusiei asupra amenințărilor la adresa securității regionale și, în esență, a rolului și poziției sale în spațiul de influență geopolitic. La politica de deschidere față de occident a contribuit și criza economică globală care a însemnat pentru economia rusă o scădere cu 8% în 2009, liderii ruși realizând că o economie bazată pe obținerea de profit din prețul mare al exportului de energie nu reprezintă un model sustenabil de creștere economică. Cu alte cuvinte, după cum spunea Aslund, noua politică a Rusiei devine tot mai centrată pe necesitatea modernizării și a atragerii de investiții străine, în timp ce abordarea conflictuală cade pe plan secund.

Pe aceleași coordonate, relațiile cu statele fostei Uniuni Sovietice și cu cele din fostul Tratat de la Varșovia s-au recalibrat astfel încât, pe acest fundal, după ani în șir de tensiuni și relații reci, a fost inițiat un dialog cordial între rivalii istorici, Rusia și Polonia, culminând cu vizita, în decembrie 2010 a președintelui Medvedev la Varșovia, eveniment considerat de Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, drept un "eveniment de reper" în dezghețarea relațiilor ruso-poloneze. În același timp, fostele republici sovietice baltice – Estonia, Letonia și Lituania, aflate mulți ani sub ocupație militară sovietică, și-au nuanțat poziția față de importantul lor vecin. În Letonia partidul etnicilor ruși a ocupat locul al doilea la alegerile din 2010.

Un alt semn al relaxării politicii externe a Rusiei a reprezentat-o rezolvarea disputei cu Norvegia asupra limitelor apelor teritoriale în Marea Barents, o zonă bogată în resurse energetice. Prin tratatul semnat în septembrie 2010 asupra drepturilor teritoriale în zonă, se rezolva un conflict diplomatic vechi de 40 de ani.

De asemenea, evoluțiile politice din Ucraina, concretizate prin alegerea liderului pro-rus Victor Yanukovici au dus la o normalizare a relațiilor între cele două state, orientarea pro-occiedntală a alianței portocalii de la Kiev ducând la o răcire accentuată între cele două state. Amânarea sinedie a accederii în NATO și orientarea prorusă a noului guvern a consfințit practic, reintrarea Ucrainei în sfera de influență rusă.

Cu toate acestea, Rusia pare să ducă totuși o politică ambivalentă în sferele sale de influență. În tinp ce implicarea în revoltele din Kirghistan a fost practic nulă din partea Moacovei, relațiile cu Georgia sunt departe de a fi normalizate, starea de "conflict înghețat" persistând și în prezent la cinci ani de la confruntările armate între cele două state.

Deschiderea externă a Rusiei s-a făcut simțită și la nivelul participării acestui stat în cadrul organizațiilor de cooperare europene și internaționale și al implicării în relații interinstituționale cu parteneri externi. De la sfârșitul Războiului Rece Rusia și Uniunea Europeană au construit o relație strânsă și complexă în domeniul economic. Cererea de bunuri și servicii din partea clasei de mijloc ruse – aflată într-o creștere evidentă – fac din piața de desfacere rusă principala piață pentru bunuri UE de consum și de înaltă tehnologie, iar jumătate din exproturile Rusiei sunt direcționate spre piețele europene. Conform unor date ale Eurostat din 2009, o treime din importurile de gaz ale Uniunii sunt din Federația Rusă. legătruiel economice îmbunătățite, caracterizate prin politici de comerț liberalizate și reguli standardizate, duc, în mod evident la o stabiloizare economică și de securitate a regiunii, dinamică în care Rusia joacă, după cum am arătat un rol primordial. Conform unui raport al BBC, Uniunea Europeană și Rusia au negociat un nou acord, acordul pentru modernizare, destinat creșterii investițiilor străine, a comerțului și integrării piețelor. În acest context, admiterea Rusiei în Organizația Mondială pentru Comerț, este unul din cei mai importanți pași spre competitivizarea economiei ruse.

În ceea ce privește implicarea Rusiei în asigurarea unui mediu de securitate stabil, este de remarcat cooperarea multidimensională atât cu Uniunea Europeană cât și cu Statele Unite ale Americii și, implicit, cu NATO. De altfel, interesele de securitate, în condițiile unor obiective economice comune sunt coinvergentre fiind axate pe combaterea criminalității organizate transnaționale, traficului de narcotice și amenințărilor teroriste provenite cu precădere din extremismul islamic. Aceste interese se suprapun mai ales în Asia Centrală și în Afganistan, temerile Rusiei vis-a-vis de revenirea talibanilor la putere în zonă transpunându-se în temerile referitoare la o creștere a radicalismului Islamist în regiune și o resurgență a activităților rebelilor in Uzbekistan, Kyrgystan și Cecenia. De altfel, Rusia a cooperat cu NATO încă de la început în operațiunile din Afgansitan îndreptate împotriva talibanilor și rețelei Al-Qaeda, în special în ceea ce privește schimbul de informații clasificate, punerea la dispoziție de arme și muniții guvernului afgan, permițând tranzitul pe teritoriul său a echipamentelor militare neletale ale NATO. În același timp, Moscova își dorește stabilitate în Afgansitan și pentru asigurarea controlului strict și a reducerii traficului de heroină din regiune.

În mai 2010, Rusia și Uniunea Europeană au încheiat un acord pentru creșterea cooperării în combaterea crimei organizate și a terorismului și pentru operaționalizarea relațiilor între Rusia și Europol. De asemenea, în iunie 2010, ca semn al creșterii cooperării cu Occidentul, Rusia a susținut Rezoluția 1929 a Comitetului de Securitate al O.N.U. de impunere a unor noi sancțiuni pentru Iran.

Cu toate acestea, în relația cu Iran, poziția Rusiei este ambiguă. În timp ce, pe de-o parte, așa cum am arătat au fost susținute unele din pozițiile Comitetului de securitate, pe de alta, Moscova a criticat Uniunea Europeană, Statele Unite și Japonia pentru impunerea unor sancțiuni mai drastice decât cele agreate la nivelul ONU.

Rusia, încotro? Este o întrebare care rezumă o întreagă dinamică geostrategică a Moscovei. Alternând pozițiile pro-occidentale cu interesele proprii strategice, Federația Rusă a dezvoltat mecanisme paralele care contracarează influența Statelor Unite și a Uniunii Europene în anumite zone strategice. Un exemplu în acest sens ar fi Organizația de Cooperare de la Shanghai între Rusia, China și India cu deschidere spre alte state din regiune cum ar fi Kazahstanul, Mongolia și Iranul, menită a promova și impune interesele ruse și chineze în Asia și eliminarea influenței americane și europene din regiune.

De asemenea, în ceea ce privește deschiderea piețelor spre occident, există încă obstacole importante care trebuie depășite. Analiștii de la Centrul Carnegie din Moscova afirmau că "nu este un mare secret faptul că există trei obstacole importante în calea investițiilor străine în Rusia: lipsa statului de drept, corupția și regimul drepturilor de autor și asupora proprietății intelectuale". În aceeași notă, Centrul European pentru Politică Economică Internațională subliniază faptul că, la nivelul Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, Rusia este apreciată ca având unul din cele mai restrictive condiții pentru investițiile străine.

Revenirea la președinție a lui Vladimir Putin a reprezentat, din acest punct de vedere un pas înapoi în ceea ce privește deschiderea spre occident și valorile sale și exacerbarea naționalismului rus care impune Moscovei rolul de putere globală atât economic, cât mai ales strategic și militar. Dinamicile regionale cu implicații evidente asupra mediului global de Securitate ne fac să ridicăm un semn de întrebare asupra jocului politic din timpul președinâiei lui Dmitri Medvedev. Deschiderea arătată pe scena politică internațională a fost un fapt real sau doar o pregătire asupra evenimentelor care aveau să urmeze?

Surse bibliografice:

Aleksaschenko Sergei – "A Dialogie of the Deaf: EU-Russia Economic Cooperation", Carnegie Moscow Center,

Aslund Anders – "The Kremlin's New Policy in Its Near Abroad", în The Moscow Times, 28 July 2010, Issue 4443

Erikson Fredrik, Dreyer Iana – " Vested and Invested Interests: The Role of Investment Protection in EU-Russia Relations", European Centre for International Political Economy, Policy Briefs, No. 02/2010

Millhone P. John, Greene Sam, Vatansever Adnan – "Russia's Neglected Energy Reserves",Carnegie Moscow Center

Rozhnov Konstantin – "Russia eyes EU help for modernisation", BBC News report, 2010

http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_52741.htm

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Russia-EU_-_basic_statistical_indicators