Romania și Telecomunicatiile Prin Satelit din Perspectiva Dreptului International

CAPITOLUL V

ROMÂNIA ȘI TELECOMUNICAȚIILE PRIN SATELIT DIN PERSPECTIVA DREPTULUI INTERNAȚIONAL

5.1. AGENȚIA SPAȚIALĂ ROMÂNĂ – COORDONATORUL PROGRAMULUI NAȚIONAL SPAȚIAL

Agenția Spațială Română (ROSA) este coordonatorul la nivel național și internațional al activităților României din domeniul spațial. Agenția Spațială Română a fost înființată în 1991 și reorganizată prin Hotărâre a Guvernului în 1995 ca instituție publică finanțată integral extrabugetar în sistemul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, cu următoarele atribuții principale:

promovarea condițiilor favorabile desfășurării activității de cercetare-dezvoltare în domeniul spațial;

inițierea și coordonarea cercetărilor de baza și aplicative în domeniul spațial și aplicațiilor în activități economice din telecomunicații, medicină, agricultură, silvicultură, protecția mediului, geologie, meteorologie etc.;

asigurarea prezenței active a României la acțiuni internaționale care conduc la progrese în domeniul spațial și la utilizarea în scopuri pașnice a spațiului cosmic;

reprezentarea, pe bază de mandat, a Guvernului în relațiile care decurg din acordurile încheiate de România cu parteneri străini în probleme spațiale.. 

Ratificarea de către România a Acordului cu privire la crearea sistemului internațional și a Organizației de telecomunicații spațiale INTERSPUTNIK, încheiat la Moscova la 15 noiembrie 1971 s-a realizat prin Decretul nr. 307/1972, publicat în B.O. nr. 86 din 5 august 1972.

Ulterior, prin modificările internaționale prin tranziția către operarea pe baze comerciale a sistemului de comunicații prin satelit administrat de INTERSPUTNIK la 30 noiembrie 1996, la Moscova a fost adoptat Protocolul de amendare a Acordului cu privire la crearea sistemului international și a Organizației de telecomunicații spațiale INTERSPUTNIK, protocol intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2002 și ratificat de România prin Legea nr. 437/27.11.2006, publicată în M.Of. nr. 1006 din 18 decembrie 2006.

România a aderat la Organizația Internațională de Telecomunicații prin Sateliți INTELSAT prin Decretul nr. 199/1990, publicat în M.Of. nr. 56 – 57 din 26 aprilie 1990.

Având în vedere schimbările socio-politice și dezvoltarea sistemului de comunicații, prin amendamentele la Acordul privind Organizația Internațională de Telecomunicații prin Sateliți INTELSAT, adoptate la cea de-a 25-a sesiune a Adunării părților (Washington, noiembrie 2000), amendamente ratificate de România prin OG nr. 40/2001, s-a convenit modificarea structurii Organizației prin transformarea/înființarea unei companii private supravegheate de o organizație interguvernamentală. În consecință, s-a hotărât ca în toate textele Acordului termenul INTELSAT să fie înlocuit cu expresia “al companiei ITSO” (Organizația Internațională de Telecomunicații prin Sateliți)

România aderă la Convenția privind Organizația internațională de telecomunicații maritime prin sateliți INMARSAT, încheiată la Londra la 3 septembrie 1976, prin Legea nr. 8/31.07.1990, publicată în MO nr. 93 – 94 din 1 august 1990.

Acordul internațional privind utilizarea stațiilor de sol INMARSAT de navă în porturi și în limitele mărilor teritoriale, a fost încheiat la Londra la 16 octombrie 1985 și ratificat de România prin Legea nr. 72/17.07.1992, publicat în MO nr. 171 din 21 iulie 1992

Convenția privind Organizația europeană de telecomunicații prin satelit EUTELSAT, a fost ratificată de România prin Legea nr. 7/31.07.1990, publicată în M.Of. nr. 93 – 94 din 1 august 1990.

Primul acord dintre România și Agenția Spațială Europeană (ESA) a fost semnat în anul 1992, urmat în 1999 de Acordul România-ESA privind cooperarea în exploatarea și folosirea pașnică a spațiului. Din 2007 România contribuie la bugetul ESA ca Stat European Cooperant (PECS), statut ratificat prin Legea nr. 1/2007. Începând cu 22 decembrie 2011, România a devenit cel de-al 19-lea stat membru al Agenției Spațiale Europene. 

5.2. CADRUL JURIDIC NAȚIONAL PRIVITOR LA

CONCEPTUL DE SERVICIU UNIVERSAL

Cadrul legislativ cu privire la serviciul universal are la bază Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, lege ce a fost abrogată prin Ordonanța de urgență nr. 111/2011.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea serviciului universal, „dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul tuturor utilizatorilor finali de pe teritoriul României de a beneficia de serviciile din sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, indiferent de localizarea geografică și la tarife accesibile”. 

Conform art. 4 alin. (3) din Legea serviciului universal, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) are obligația să asigure dreptul de acces la serviciul universal pe întreg teritoriul României. ANCOM are atribuții concrete în implementarea serviciului universal, fiind instituția abilitată să elaboreze condițiile și procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal, să impună obligații în sarcina acestor furnizori, precum și să asigure îndeplinirea acestor obligații prin intermediul activităților de monitorizare și control.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea serviciului universal, serviciile incluse în sfera serviciului universal sunt:

furnizarea accesului la rețeaua publică de telefonie, la punct fix;

serviciul de informații privind abonații și punerea la dispoziție a registrelor abonaților;

accesul la telefoanele publice cu plată.

Actele normative sus-menționate transpun în legislația națională o serie de acte normative comunitare:

prevederile art. 1-10, 13-16, 18, 20, 21 și 24 și ale anexei II din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directiva-cadru), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 108 din 24 aprilie 2002;

prevederile art. 1-14, 17, 20-30, 33, 34, 36 și 38 și ale anexelor I, II, III, IV și VI din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 108 din 24 aprilie 2002;

prevederile art. 1 pct. 1-21, 23, 24 și 26 și ale anexelor I și II din Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 18 decembrie 2009;

prevederile art. 1 pct. 1-12, 15-18, 20, 22-24 și 28, art. 2 și 3 și ale anexei din Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337 din 18 decembrie 2009.

5.3. CONTROLUL EXPORTURILOR ÎN DOMENIUL SATELIȚILOR DE COMUNICAȚII ÎN ROMÂNIA

Controlul produselor și tehnologiilor cu dublă utilizare se realizează în România, în conformitate cu principiul prevalenței dreptului comunitar, prin intermediul Departamentului pentru controlul exporturilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Legislația primară națională privind controlul exporturilor produselor și tehnologiilor cu dublă utilizare este dată de:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare.

Legea nr. 499/2002 pentru aprobarea plății cotei care îi revine României în calitatea pe care o are de stat participant la Wassenaar Arrangement regim de control al exporturilor de arme convenționale și de produse cu dublă utilizare.

Legea nr. 92/2004 pentru aprobarea participării României la Australia Group, regim de control al exporturilor pentru neproliferarea armelor chimice și biologice.

Legea nr. 40/2006 pentru aprobarea participării României la Zangger Committee și Nuclear Suppliers Group, regimuri de control al exporturilor pentru neproliferarea armelor nucleare.

Ordonanța nr. 202/2008 de punere în practică a sancțiunilor internaționale.

Regimul de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare se realizează ținând seama de:

obligațiile ce decurg din sancțiunile impuse de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, deciziile adoptate de Uniunea Europeană în cadrul politicii externe si de securitate comună si modalitățile de punere în aplicare a acestora, regulamentele Uniunii Europene, deciziile OSCE, cu derogările prevăzute potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009;

considerente de politică externă si securitate națională;

existența unor informații întemeiate potrivit cărora operațiunile cu produse cu dublă utilizare ar putea fi legate de activități teroriste, de amenințare a securității publice, a siguranței naționale si de încălcare a drepturilor omului;

obiectivul neproliferării armelor de distrugere în masă si a mijloacelor purtătoare de asemenea arme;

principiul cooperării cu statele care promovează o politicăde neproliferare similară.

Atunci când destinația finală este supusă unor sancțiuni impuse de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, decizii adoptate de Uniunea Europeană în cadrul politicii externe și de securitate comună și modalități de punere în aplicare a acestora, regulamente ale Uniunii Europene și de decizii ale OSCE, se solicită certificatul de utilizare finală. Dacă nu poate fi eliberat un certificat de utilizare finală, poate fi acceptată, după caz, o declarație de utilizare finală pentru produse cu dublă utilizare din partea importatorului.

Tipurile de licențe care se emit de către ANCEX pentru operațiuni cu produse cu dublă utilizare sunt:

licență individuală de export;

licență globală de export;

licență generală națională de export;

licență pentru serviciile de intermediere;

licență pentru tranzitul produselor cu dublă utilizare necomunitare.

ANCEX soluționează cererile de licență în termen de maximum 45 de zile de la data depunerii documentației complete necesare. Cererile pentru licențe se aprobă sau se resping prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Titularii sau beneficiarii licențelor sunt obligați să declare la ANCEX orice modificări sau diferențe față de datele înscrise în licențe, constatate în documente, precum si la predarea ori preluarea produselor cu dublă utilizare respective. În cazul în care asemenea modificări sau diferențe schimbă condițiile în temeiul cărora a fost eliberată licența, aceasta este revocată prin ordin al ministrului afacerilor externe. Declararea acestor modificări sau diferențe se efectuează în scris si este însoțită, după caz, de o nouă cerere de licență. Licențele pot fi utilizate numai de titularii sau beneficiarii acestora, în scopurile pentru care au fost eliberate, cu respectarea condițiilor prevăzute în acestea, si nu pot fi cesionate.

Pentru obținerea licențelor globale de export este obligatorie implementarea unui Program Intern de Control (PIC). PIC este un set de reglementări si proceduri stabilite pentru a detecta și a preveni încălcarea de către persoanele fizice și juridice a sancțiunilor impuse de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU, decizii adoptate de Uniunea Europeană în cadrul politicii externe și de securitate comună și modalități de punere în aplicare a acestora, regulamente ale Uniunii Europene și de decizii ale OSCE.

Acesta asigură condițiile necesare identificării și diminuării riscurilor de deturnare de la destinația și utilizarea finală a produselor cu dublă utilizare. Utilizarea acestui program previne încălcarea legislației, creează o bază de date privind operațiunile derulate cu produse cu dublă utilizare și permite stabilirea profilului de risc al companiei și al țării importatoare.

Pentru exportul produselor cu dublă utilizare prevăzute în anexa I la Regulamentul Consiliului cu excepția produselor menționate în partea a 2-a a anexei II la Regulamentul Consiliului și pentru transferul produselor prevăzute în partea I a anexei IV la Regulamentul Consiliului, poate fi solicitată o licență generală națională de export.

Licențele generale naționale de export se emit în conformitate cu elementele comune prevăzute în anexa IIIc la Regulamentul Consiliului, prin ordin al ministrului afacerilor externe, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Exportatorul care intenționează să exporte produse cu dublă utilizare de pe teritoriul României folosind licențele generale naționale de export este obligat să se înregistreze la ANCEX înainte de prima utilizare a unei astfel de licențe.

ANCEX înregistrează exportatorul în termen de 10 zile de la data prezentării solicitării în scris, în condițiile prevăzute la art. 9 din Regulamentul Consiliului. Exportatorul care utilizează licența generală națională de export informează ANCEX în legătură cu prima utilizare a acestei licențe, nu mai târziu de 30 de zile de la data la care a avut loc primul export.